TEMA 4.

METODELE DE
DETERMINARE A PREŢURILOR LA
NIVELUL UNITĂŢILOR ECONOMICE
1. METODELE DE DETERMINARE A PREŢULUI
ÎN BAZA COSTULUI.
2. FUNDAMENTAREA PREŢURILOR ÎN BAZA
CORELAŢIEI PARAMETRILOR COST-
VOLUM-PROFIT.
3. DIMENSIONAREA PREŢULUI ÎN BAZA
CERERII.
4. CORELAREA PREŢURILOR PRODUSELOR
NOI.
5. ORIENTAREA PREŢURILOR DUPĂ
CONCURENŢĂ.
 METODELE DE DETERMINARE A PREŢULUI ÎN BAZA
COSTULUI AU LA BAZĂ PRINCIPIUL “ABORDAREA COSTULUI”
– PUNCTUL DE PORNIRE ÎN STABILIREA PREŢURILOR SUNT
COSTURILE DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE

Produsul Tehnologia

Preţul Costurile de
producţie

Utilitatea Consumatorii
 COSTURILE DE PRODUCŢIE:
- CATEGORII REALE, OBIECTIVE, CONFIRMATE PRIN DOCUMENTE
CONTABILE;
- CONSUMURILE CARE SE ATRIBUIE PRODUSULUI FINIT ŞI SERVICIILOR
PRESTATE;
- MĂSURA EFORTULUI PRODUCĂTORULUI;
- BAZA DE CALCUL PENTRU STABILIREA PROFITULUI;
- LIMITA INFERIOARĂ AL PREŢULUI DE OFERTĂ.

Tipurile costurilor de producţie utilizate la dimensionarea preţului

FC – consumuri (costuri) fixe, constante
VC – consumuri (costuri) variabile
TC – consumuri (costuri) totale
TC=FC+VC
AFC - costuri fixe medii = FC/Q
AVC - costuri variabile = VC/Q
ATC - costuri medii = TC/Q = AFC+AVC
MC - costul marginal = ∆TC/∆Q
 METODELE DE DETERMINARE A PREŢURILOR ÎN BAZA
COSTULUI
Metoda costului complet, metoda costului total
P=ATCx(1+Mp)
ATC – costul unitar
Mp – marja de profit
Exemplu: de calculat preţul produsului ”A” utilizând metoda
costului complet, având următoarele date iniţiale:
 Cantitatea de producţie fabricată (Q) – 100 unităţi;
 Costurile fixe totale (FC) – 2000 lei;

 Costurile variabile totale (VC) – 3000 lei;

 Marja de profit (Mp) – 10%.

Rezolvare:
TC=FC+VC=2000+3000=5000 lei
ATC=TC/Q=5000/100=50 lei
P=ATCx(1+Mp)=50x1,1=55 lei
 Metoda costului complet

AVANTAJE DEZAVANTAJE
este simplă în utilizare nu se ia în consideraţie cererea
toată informaţia necesară şi elasticitatea acesteia
pentru calcule este de uz nu cointeresează producătorul
intern, se găseşte la în reducerea nivelului costului de
întreprindere producţie
prin mărimea preţului se mărimea costului şi al preţului
asigură recuperarea se află în legătură directă cu
costurilor şi obţinerea costurile fixe
profitului dorit implică costurile curente, se
recomandă de a lua în calcul rata
preconizată a inflaţiei
 METODA COSTULUI PARŢIAL
P=AVC(1+MC) SAU P=AVC+CPU
AVC – costul variabil unitar
Mc – contribuţie marginală (%)
CPU – contribuţia pe unitate (lei)
CPU=AFC+Pf pe unitate
Exemplu: de calculat preţul produsului ”A” utilizând metoda
costului parţial, având următoarele date iniţiale:

 Cantitatea de producţie fabricată (Q) – 100 unităţi;

 Costurile fixe totale (FC) – 2000 lei;

 Costurile variabile totale (VC) – 3000 lei;

 Marja de contribuţie (Mc) – ?.

Rezolvare:
AVC=3000/100=30 lei
P=30+?=30+10=40
 AVANTAJUL DE BAZĂ: MĂRIMEA COSTULUI ŞI AL
PREŢULUI SE AFLĂ ÎN LEGĂTURĂ INDIRECTĂ CU
COSTURILE FIXE
Direcţiile recomandate de utilizare a metodei costului parţial
– acceptarea sau respingerea unei comenzi suplimentare,
pe termen scurt, la preţuri mai mici decât cele de pe piaţă
sau la preţuri mai mici decât costurile de producţie dacă:

 Întreprinderea are capacităţi de producţie neutilizate;

 Venitul suplimentar, obţinut din vânzarea produselor
aferente comenzii speciale depăşeşte costurile variabile
(TR>VC sau P>AVC);
 Vânzarea producţiei la un preţ mai mic nu va afecta piaţa,
concurenţii;
 Atunci când cantitatea solicitată depăşeşte capacitatea de
producţie, va fi nevoie de recalculat costurile variabile,
precum şi pe cele fixe, dacă se întreprind măsuri de
modernizare a utilajului sau lărgire a spaţiilor
operaţionale.
 EXEMPLU: CAPACITATEA DE PRODUCȚIE A UNEI FIRME CONSTITUIE
7500 UNITAŢI PE LUNĂ. LA MOMENT, AVÂND ÎN VEDERE UNELE
RESTRICŢII (...), SE PRODUC 5000 UNITĂŢI, PENTRU CARE SE
ÎNREGISTREAZĂ URMĂTOARELE:
Indicatori Calculat pentru Calculat la o
5000 unități, lei unitate, lei
Costuri 6000 1,2
variabile, lei
Costuri fixe, lei 15000 3
Costul de 21000 4,2
producţie, lei
Profit (20%), lei 4200 0,84
Preţ, lei TR=25200 5,04
Un agent economic solicită livrare de 1000 unități la prețul de 4
lei. Care va fi decizia producătorului? Argumentați opțiunea!
Pf 1 unitate=4-1,2=2,8
 ANALIZA CORELAŢIEI PARAMETRILOR COST-VOLUM-PROFIT
PRESUPUNE STABILIREA GRADULUI DE INFLUENŢĂ A MODIFICĂRII
VOLUMULUI VÂNZĂRILOR ASUPRA MODIFICĂRII COSTULUI ŞI
PROFITULUI

RELAŢIA MATEMATICĂ DE BAZĂ:

PF = TR-TC=P X Q - (FC + AVC X Q)

Deciziile rezultate în urma analizei corelaţiei parametrilor

cost–volum-profit
1. Stabilirea cantităţii (QBEP) care, dacă ar fi produsă cu un
anumit nivel de cost şi, vândută la un anumit nivel de preţ,
va asigura egalitatea TR=TC (sau P=ATC), profitul fiind nul.

FC
Qbep 
P  AVC
PRAGUL DE RENTABILITATE
EXEMPLU: O UNITATE ECONOMICĂ FABRICĂ UN SINGUR
PRODUS, ÎNREGISTRÂND URMĂTORII INDICATORI:

 Preţul de livrare (P) – 200 lei

 Costurile variabile unitare (AVC) – 120 lei

 Costurile fixe (FC) = 400000 lei.

De calculat cantitatea care asigură atingerea pragului

de rentabilitate.
Rezolvare:
400000
Qbep   5000
200  120

Concluzie:
 DECIZIILE REZULTATE ÎN URMA ANALIZEI CORELAŢIEI
PARAMETRILOR COST–VOLUM-PROFIT

2. Stabilirea cantităţii (QPf)care, dacă ar fi produsă cu un

anumit nivel de cost şi, vândută la un anumit nivel de
preţ, va asigura încasarea mărimii planificate al
profitului brut.

FC  Pf
Qpf 
P  AVC
EXEMPLU: O UNITATE ECONOMICĂ FABRICĂ UN SINGUR
PRODUS, ÎNREGISTRÂND URMĂTORII INDICATORI:
 Preţul de livrare (P) – 200 lei
 Costurile variabile unitare (AVC) – 120 lei

 Costurile fixe (FC) = 400000 lei.

De calculat cantitatea care asigură un profit de 20000

lei.
Rezolvare:
400000  20000
QPf   5250
200  120
Concluzii:
 DECIZIILE REZULTATE ÎN URMA ANALIZEI
CORELAŢIEI PARAMETRILOR COST–VOLUM-
PROFIT

3. Determinarea indicatorului siguranţei (IS) -

depăşirea volumului efectiv sau planificat al
producţiei (Qef) asupra celui din pragul de
rentabilitate.
IS =Qef – QBEP
=5250-5000= 250
=5000-5250= -250
4. Determinarea coeficientului siguranţei (CS)
care reflectă indicatorul siguranţei în mărimi
relative
CS = IS/Qef
METODELE DE DETERMINARE A PREŢULUI ÎN BAZA CERERII
AU LA BAZĂ PRINCIPIUL “ABORDAREA VALORII PERCEPUTE”
– PUNCTUL DE PORNIRE ÎN STABILIREA PREŢURILOR
REPREZINTĂ GRADUL DE UTILITATE A BUNURILOR

Consumatorii Utilitatea

Costurile de Preţul
producţie

Tehnologia Produsul
 FACTORII DE EVIDENŢĂ ÎN CAZUL ORIENTĂRII
PREŢURILOR SPRE CERERE
 Structura şi elasticitatea cererii;
 Nivelul efectiv al preţului (preţul cererii) pe care
cumpărătorul este gata să-l achite, reieşind din
capacitatea de plată, utilitatea atribuită bunului sau
urgenţa achiziţiei;
 Informaţia de care dispune consumatorul referitor la
preţurile şi calitatea produselor similare, oferite de
concurenţi;
 Corelaţia atribuită de consumator dintre calitate şi preţ
sau dintre renumele producătorului şi preţ;
 Poziţionarea preţului produsului respectiv de către
consumatori conform ierarhiei: preţuri mari, mici sau
medii.
 METODELE DE DETERMINARE A PREŢURILOR ÎN BAZA
CERERII
1) ANALIZA TEHNICĂ A VALORII - STABILIREA PREŢULUI
ÎN VEDEREA ASIGURĂRII UNUI RAPORT OPTIM ÎNTRE
VALOAREA DE ÎNTREBUINŢARE A PRODUSELOR ŞI
COSTURILE OCAZIONATE DE FABRICAREA ŞI REALIZAREA
ACESTORA.

Direcţiile urmărite prin analiza valorii:

 creşterea valorii de întrebuinţare şi reducerea costurilor;
 menţinerea valorii de întrebuinţare la acelaşi nivel şi
reducerea costurilor;
 creşterea valorii de întrebuinţare şi menţinerea nivelului
costului;
 creşterea valorii de întrebuinţare, însoţită de o uşoară
majorare a costurilor.
 MATRICEA DE INTERACŢIUNE A PARAMETRILOR –
EVALUAREA GRADULUI DE IMPORTANŢĂ A
PARAMETRILOR CONSTRUCTIVI PENTRU CONSUMATORI
ETAPELE ELABORĂRII MATRICEI DE INTERACŢIUNE A
PARAMETRILOR:
 enumerarea şi descrierea parametrilor;
 analiza combinatorie a parametrilor ca importanţă
şi interdependenţă;
 evaluarea soluţiilor şi dimensionarea
coeficienţilor de ierarhizare;
 verificarea D=(n(n-1))/2 , 10=(5(5-1))/2

D - numărul de decizii pozitive

n-numărul parametrilor comparaţi
AUTOMOBIL
X1-CAPACITATEA MOTORULUI
X2-CUTIA DE VITEZA
X3-CLIMATIZATOR
X4-TIPUL COMBUSTIBILULUI
X5-ACCELERAREA

X1 X2 X3 X4 X5 Suma %
X1 0 - + - + 2 20
X2 + 0 + - + 3 30
X3 - - 0 - - 0 0
X4 + + + 0 + 4 40
X5 - - + - 0 1 10
10 100
 MODELUL FORD MUSTANG A FOST LANSAT LA NEW YORK, PE 17 APRILIE 1964. PRIMUL FORD
MUSTANG AVEA 2 LOCURI, MOTORUL MONTAT PE MIJLOC ȘI ERA DECAPOTABIL. MAȘINA ERA
DOTATĂ CU MOTORUL DE LA MODELELE FALCON CE AVEA O CAPACITATE DE 2,8 LITRI ȘI 101 CP.
ULTERIOR, MOTORUL DE LA FALCON A FOST ÎNLOCUIT CU UNUL V8 DE 4,7 LITRI. 22.000 DE
MAȘINI AU FOST VÂNDUTE ÎN PRIMA ZI.

Vânzările Mustangurilor au fost de-a dreptul neașteptate, peste un milion de

bucăți vândute în 18 luni. De atunci, succesul Mustang a crescut de la un an la
altul, ajungând anul trecut la a șasea generație. Prețul unui Mustang model 2015
pleacă de la 35.000 de euro în Europa.
 METODELE DE DETERMINARE A PREŢURILOR ÎN
BAZA CERERII

2. Metoda coeficientului de elasticitate

I-ul pas: dimensionarea coeficientului de

elasticitate a cererii (Ke) pe segmentul-ţintă
Al II-lea pas: determinarea marjei de profit în
funcţie de coeficientul de elasticitate a cererii
(Mpke)
Mpke=-(1)/(Ke+1)
Al III-lea pas: determinarea preţului prin aplicarea
marjei de profit la costurile variabile medii
P=AVCx(1+Mpke)
 CORELAREA PREŢURILOR - EFECTUAREA
COMPARAŢIILOR PE BAZA CĂRORA SĂ SE STABILEASCĂ
RAPORTURILE CORESPUNZĂTOARE ÎNTRE PRODUSUL
NOU ŞI PRODUSELE SIMILARE EXISTENTE PE PIAŢĂ,
ATÂT SUB ASPECTUL VALORII DE ÎNTREBUINŢARE, CÂT
ŞI SUB ASPECTUL EFICIENŢEI ECONOMICE OBŢINUTE ŞI
DE PRODUCĂTOR, ŞI DE BENEFICIAR.

Produse – etalon sunt produsele similare

existente în producţia autohtonă (sau
provenite din import), cu care se pot compara
noile produse în vederea fundamentării preţurilor
acestora.
 METODELE DE CORELARE A PREŢURILOR LA
PRODUSELE NOI
Corelarea prin compararea parametrilor valorii de
întrebuinţare
se aplică pentru produsele ale căror utilitate este
determinată de anumiţi parametri funcţionali
a) Determinarea coeficientului de corelare (K)
An Bn
K GSA  GSB  ...
Ae Be
b) Determinarea preţului produsului nou (Pn) prin
aplicarea coeficientului de corelare la preţul
produsului – etalon (Pe)
Pn=PexK=100x1,5=150+ChDS
c) Adăugarea, în caz de necesitate, la preţul
determinat (Pn) a cheltuielilor legate de aplicarea
dotărilor suplimentare (Chds)
 K=(150/100)*0,2+ =1,5
 Corelarea în cadrul baremelor de preţuri
se aplică pentru produsele fabricate într-o largă
gamă sortimentală.
a) Determinarea preţului aferent primului (P1) şi
ultimului sortiment (Pn) al seriei formate din “n”
sortimente
b) Dimensionarea raţiei de creştere (r)
Pn  P1
r 
n 1
c) Determinareapreţurilor din interiorul seriei prin
adăugarea raţiei de creştere (r) la preţul
sortimentului precedent (P2=P1+r, ş.a.m.d.).
R=50/4=12,5

S P
1 10
2 22,5
3 35
4 47,5
5 60
 Corelarea în cadrul seriilor de preţuri
se aplică pentru produsele, diferenţierea cărora se face
în funcţie de parametrii dimensionali.
Dacă parametrul produsului nou se încadrează în seria
existentă de parametri are loc corelarea prin
interpolare

Dacă parametrul produsului nou prelungeşte seria

existentă de parametri are loc corelarea prin
extrapolare
 Pret rulment
 Diametrul Xn=30 cm/ alt exemplu Xn=50 cm

 X0=25 cm

 X1=40 cm

 P0=120 lei

 P1=180 lei

1. Pn=120+(60/15)x5=140
2. Pn=180+(60/15)x10=220
 ORIENTAREA PREŢURILOR DUPĂ CONCURENŢĂ
REPREZINTĂ O DECIZIE UNDE PREŢUL ESTE CONSIDERAT
CA O MĂRIME DATĂ ŞI NU CA O VARIABILĂ DE ACŢIUNE
a) Orientarea după preţul mediu pe ramură - se foloseşte în
cadrul pieţei cu concurenţă perfectă sau în cadrul
oligopolului omogen, unde preţul pieţei este o variabilă
dată, acceptată de vânzători şi cumpărători;
b) Orientarea după preţul liderului pieţei – se foloseşte în
cadrul pieţei oligopoliste;
c) Cartelul de preţuri – se foloseşte în cadrul pieţei
oligopoliste, formând cartelul, firmele se înţeleg referitor
la nivelul preţului, cota deţinută de piaţă şi volumele de
producţie;
d) Tenderul de preţuri, metoda plicurilor închise - se
foloseşte atunci când mai multe firme concurează pentru
dreptul de a realiza un anumit contract.