Unitatea de învățare nr.

ANALIZA RENTABILITĂŢII PE PRODUSE, A PRAGULUI DE

RENTABILITATE ŞI A RISCULUI

Cuprins:
 Analiza rentabilităţii pe produse şi pe baza pragului de rentabilitate
 Analiza riscului de exploatare şi financiar

Timpul alocat temei: 4 ore

Obiective:
După parcurgerea acestei teme veţi fi capabili:
• să realizați o analiză a rentabilității pe produse și a pragului de rentabilitate;
• să cunoașteți și să aplicați instrumentele de evaluare a riscului de exploatare și
a riscului financiar.

Bibliografie recomandată:
 Anghel I., Analiza si evaluare economico-financiara, Ed. ASE, București, 2016
 Achim M., Borlea S., Ghid pentru analiza diagnostic a starii financiare, Ed. Risoprint,
Cluj, 2016
 Buşe L., Siminică M., Cîrciumaru D., Simion D., Ganea M., Analiză economico-
financiară, Ed. Sitech, Craiova, 2010
 Cîrciumaru Daniel, Analiza riscului firmei, Ed. Universitaria, Craiova, 2013
 Pantea M. I., Analiza economico-financiara - instrument al managementului
întreprinderii, Ed. Universitatii de Vest, Timișoara, 2017
 Robu V., Anghel I., Serban E. C., Analiza economico-financiara a firmei, Ed.
Economica, București, 2014
 Siminică M., Diagnosticul financiar al firmei, Ed. Universitaria, Craiova, 2010

7.1. ANALIZA RENTABILITĂŢII PE PRODUSE ŞI PE BAZA PRAGULUI DE

RENTABILITATE

a. Analiza rentabilităţii pe produse

Analiza rentabilităţii pe produse permite cunoaşterea profitului şi a ratei rentabilităţii
pe fiecare sortiment, precum şi a căilor prin care se poate acţiona în vederea creşterii acesteia.
Pentru aprecierea rentabilităţii pe produse, se folosesc doi indicatori principali:
- profitul pe categorii de produse;
- rata rentabilităţii pe categorii de produse.

a.1. Profitul pe produse

Se poate calcula pentru o unitate dintr-un produs, precum şi pentru întreaga cantitate
dintr-un produs.
Pe unitatea de produs (pr), se stabileşte ca diferenţă între preţul de vânzare fără TVA
(p) şi costul pe unitatea de produs (c), adică:
pr = p – c.
Nivelul său este influenţat de cei doi factori pe baza cărora se determină.

93
 Profitul total pe un sortiment (Pr) se determină în funcţie de cantitatea de produse
vândută din acel sortiment (q) şi de profitul pe unitatea de produs, astfel:
Pr = q(p - c) = qp – qc.
Nivelul său este influenţat de: volumul producţiei vândute, costul pe unitatea de
produs şi preţul de vânzare. Stabilirea influenţelor celor trei factori se realizează aplicând
metoda substituirilor în lanţ, după cum urmează:

a.2. Rata rentabilităţii pe categorii de produse

Se foloseşte pentru exprimarea rentabilităţii pe produse sub formă procentuale. Are
două variante de determinare:
- rata rentabilităţii resurselor consumate (rc);
- rata rentabilităţii vânzărilor (rv) pe categorii de produse.
Se calculează cu următoarele relaţii:
q ( p - c) p-c
rc   100   100
qc c
p-c
rv   100.
p
Nivelul ratei rentabilităţii pe produs este influenţat de doi factori cu acţiune directă:
costul unitar şi preţul de vânzare.

b. Analiza pragului de rentabilitate

Pragul de rentabilitate, numit şi punct critic sau punct de echilibru, reprezintă tocmai
acel volum al activităţii ce urmează a fi realizat de către o firmă în vederea obţinerii unor
venituri care să permită acoperirea integrală a cheltuielilor efectuate, dar fără a se obţine
profit.
Nivelul său poate fi determinat prin metoda algebrică sau sub formă grafică, precum şi
prin combinaţia celor două exprimări.

b.1. Metoda algebrică

Prin metoda algebrică, pragul de rentabilitate poate fi determinat în unităţi fizice sau în
unităţi valorice, pentru un anumit produs sau la nivelul întregii firme. Stabilirea pragului de
rentabilitate pe fiecare produs în parte este, însă, posibilă numai la firmele unde există
posibilitatea identificării clare a cheltuielilor fixe pe fiecare produs.
Determinarea pragului de rentabilitate în unităţi fizice presupune egalarea funcţiei
veniturilor cu cea a costurilor de exploatare, precum şi rezolvarea ecuaţiei corespunzătoare:
V  q p
C = Cf + q x cv,
unde: V – veniturile de exploatare
C – cheltuielile de exploatare aferente produsului respectiv
Cf – cheltuielile fixe
cv – cheltuielile variabile pe unitatea de produs.
Întrucât, în punctul de echilibru, veniturile sunt egale cu costurile (profitul este zero),
vom obţine:
qcr p  Cf  qcr cv
Cf
qcr  ,
p  cv
unde: qcr – volumul producţiei dintr-un anumit sortiment, corespunzător punctului
critic.
94
 Diferenţa dintre preţul de vânzare unitar şi cheltuielile variabile pe unitatea de produs
reprezintă marja cheltuielilor variabile pe unitatea de produs sau marja brută pe unitatea de
produs (mcv). Aceasta arată contribuţia fiecărei unităţi de produs la acoperirea cheltuielilor
fixe şi obţinerea profitului de exploatare. De aceea, volumul producţiei corespunzătoare
pragului de rentabilitate se mai poate scrie ca raport între cheltuielile fixe şi marja costurilor
variabile unitare, adică:
Cf
qcr  .
mcv
Dacă întreprinderea îşi propune obţinerea unui anumit nivel al profitului (Pr0) pentru
sortimentul considerat, volumul total al producţiei care trebuie vândut (qt) pentru a realiza
profitul previzionat se determină astfel:
Cf  Pr 0 Cf  Pr 0
qt   .
p - cv mcv
Pragul de rentabilitate se poate exprima şi valoric (CAcr), în acest caz numindu-se şi
cifră de afaceri critică, cu formulele:
Cf Cf Cf
CA cr    - în cazul unui sortiment
cv 1 - rv rmv
1-
p
Cft Cft Cft
CA cr    - în cazul volumului total al producţiei,
Cv 1 - Rv Rmv
1-
CA
unde: rv - rata cheltuielilor variabile (cheltuielile variabile la 1 leu vânzări sau cifră de
afaceri pe produse);
rmv – rata marjei cheltuielilor variabile pe unitatea de produs;
Cft – cheltuielile fixe totale;
CA - reprezintă cifra de afaceri totală a firmei;
Cv – cheltuielile variabile totale ale firmei;
Rv – rata cheltuielilor variabile totale;
Rmv – rata marjei cheltuielilor variabile totale.
Dacă întreprinderea doreşte şi obţinerea unui anumit profit, mărimea totală a cifrei de
afaceri care trebuie realizată se calculează astfel:
Cf  Pr 0
CAt  - în cazul unui sortiment
rmv
Cft  Pr 0
CAt  - în cazul volumului total al producţiei.
Rmv

Exemplu:
Pentru exemplificarea metodologiei de analiză a pragului de rentabilitate von
considera datele din tabelul următor:
Tabelul 7.1.
Volumul fizic al Costul Preţul de vânzare (p) Cheltuieli fixe (Cf)
Produsul
producţiei (q) unitar (c)
A 1000 4 6 1000
B 2000 6 7 2000
Total * * * 3000

Pe baza acestor date se cere să se calculeze pragul de rentabilitate pe produse şi pe

total firmă.
95
 Mai întâi, se calculează cheltuielile variabile unitare cu relaţia:
q·c = Cf + q·cv
q·c - Cf
cv = ,
q
Pe baza acestei relaţii costul variabil pe unitatea de produs este:
cvA = 3; cvB = 5;
Pragul de rentabilitate pe produse se calculează în unităţi fizice astfel:
1000
q crA   333 buc.
63
2000
q crB   1000 buc
75
Pentru determinarea pragului de rentabilitate pe total firmă trebuie calculată rata
cheltuielilor variabile totale:
Cv 1000  3  2000  5
Rv    0,65
CA 1000  6  2000  7
Cft 3000
CA cr    8571 lei
1 - Rv 1  0,65
Dacă firma îşi propune să realizeze un anumit nivel al rentabilităţii, de exemplu o rată
a rentabilităţii economice de minim 20% în condiţiile unui nivel al activelor totale de 10000
lei, cifra de afaceri solicitată va fi:
Cft  Pr 0 3000  2000
CA ,    14285 lei
1  Rv 1  0,65
Se observă că acet nivel este mai mic decât cifra de afaceri efectivă, ceea ce înseamnă
că nivelul de rentabilitate solicitat este realizabil.

b.2. Metoda grafică

Pentru reprezentarea grafică a pragului de rentabilitate, se procedează ca în figura 9.1.

Costurile şi veniturile exprimate valoric sunt reprezentate pe ordonată, iar producţia este
reprezentată pe abscisă. Funcţia veniturilor totale (V) exprimă veniturile pe care firma le
obţine la fiecare nivel al producţiei, considerând că se foloseşte un preţ constant de vânzare
(p). În mod similar, funcţia costurilor totale de exploatare (C) reprezintă costurile totale pe
care firma le va suporta la fiecare nivel al producţiei. Costurile totale cuprind suma dintre
costurile fixe (Cf), care sunt independente de volumul producţiei, şi costurile variabile, care
cresc într-o rată constantă pe unitatea de produs. În ipoteza unui preţ de vânzare constant (p) şi
a unui cost variabil constant pe unitatea de produs (cv), vom obţine relaţii lineare pentru
funcţiile veniturilor totale şi costurilor totale.

96
 C,V
V
zona profitului
zona pierderilor

Cf

Q1 Qcr Q2 Q

Figura 7.1. Reprezentarea grafică a punctului critic

Pragul de rentabilitate se află în punctul Qcr din figură, acolo unde se intersectează
funcţiile veniturilor totale şi costurilor totale. Dacă nivelul producţiei unei firme este sub
pragul de rentabilitate, adică veniturile totale sunt mai mici decât costurile totale, atunci firma
suportă pierderi de exploatare (rezultatul exploatării este negativ). Dacă volumul producţiei
este deasupra pragului de rentabilitate, adică veniturile totale sunt mai mari decât costurile
totale, ea realizează profit de exploatare.

b.3. Utilitatea pragului de rentabilitate

Analiza pragului de rentabilitate prezintă multe avantaje incontestabile, dintre care
menţionăm:
- permite stabilirea nivelurilor de producţie pentru care nu se mai înregistrează
pierderi sau pentru care se obţine un nivel programat al profitului;
- evidenţiază corelaţiile dintre evoluţia producţiei a veniturilor şi a costurilor,
grupate în costuri variabile şi costuri fixe;
- permite stabilirea gradului de utilizare a capacităţilor de producţie în condiţiile
obţinerii unui anumit profit şi a căilor sale de creştere;
- permite elaborarea de ipoteze şi simulări privind evoluţia profitului;
- permite luarea unor decizii privind dimensionarea optimă a capacităţilor de
producţie şi efectuarea unor investiţii pentru dezvoltarea şi modernizarea fiecărei
firme.
De asemenea, analiza pragului de rentabilitate serveşte în efectuarea diagnosticului financiar,
respectiv în analiza riscului.

TEST DE AUTOEVALUARE 1

1. Care sunt indicatorii utilizaţi pentru analiza rentabilităţii pe produse?

2. Pragul de rentabilitate semnifică:
a) Acel nivel al volumului de activitate la care veniturile sunt egale cu cheltuielile;
b) Acel nivel al volumului de activitate la care firma obţine profitul maxim;
c) Acel nivel al volumului de activitate de la care firma devine rentabilă;
d) Acel nivel al profitului care asigură distribuirea unor dividende stimulative pentru
acţionari;

97
 e) Acea parte a profitului care rămâne la dispoziţia firmei după distribuirea
dividendelor.
3. Cheltuielile fixe totale se modifică odată cu modificarea volumului de activitate
astfel:
a) Cresc odată cu creşterea volumului de activitate;
b) Scad odată cu creşterea volumului de activitate;
c) Scad odată cu reducerea volumului de activitate;
d) Cresc odată cu reducerea volumului de activitate;
e) Au un caracter relativ constant.

7.2. ANALIZA RISCULUI DE EXPLOATARE ŞI FINANCIAR

a. Analiza riscului de exploatare

Riscul de exploatare exprimă incapacitatea firmei de a se adapta la timp şi cu cele mai
mici costuri la variaţiile mediului economico-social şi reflectă variabilitatea rezultatului
economic în funcţie de condiţiile de exploatare. Rezultatele de exploatare nu sunt sigure
deoarece nici veniturile şi nici costurile care determină aceste rezultate nu sunt sigure.
Principalii factori care influenţează riscul de exploatare sunt cifra de afaceri, structura
cheltuielilor de exploatare, precum şi apropierea dintre nivelul producţiei efective şi cea
corespunzătoare punctului critic. Ţinând seama de legătura dintre aceşti factori, rezultă că pe
măsură ce nivelul efectiv al producţiei se îndepărtează de punctul critic, iar cheltuielile fixe
sunt mai mici, cu atât riscul de exploatare este mai mic şi invers.
Pentru evaluarea riscului de exploatare putem folosi informaţiile oferite de studiul
pragului de rentabilitate. O primă posibilitate de studiu este oferită de calculul “indicatorului
de poziţie” faţă de pragul de rentabilitate. Indicatorul de poziţie se poate determina atât sub
formă absolută (), cât şi sub formă relativă (%):
 = CAef – CAcr;
CA ef  CA cr
%   100 .
CA cr
Indicatorul în mărime absolută (indicatorul flexibilităţii absolute, denumit şi marjă de
siguranţă) exprimă ecartul existent între cifra de afaceri efectiv realizată (Caef) şi cifra de
afaceri corespunzătoare pragului de rentabilitate (Cacr). Cu cât acest ecart este mai mare, cu
atât întreprinderea va avea o flexibilitate şi o adaptabilitate mai mare la evoluţiile pe termen
scurt şi mediu înregistrate de sectorul economic în care ea operează. Astfel, o creştere a
acestui indicator denotă o reducere a riscului de exploatare înregistrat de o anumită firmă.
Pentru a putea face comparaţii între firme de dimensiuni diferite, se utilizează indicatorul de
poziţie în mărimi relative.
Mărimile calculate pentru indicatorii de poziţie în mărimi absolute şi relative sunt
comparate, apoi, cu cifra de afaceri critică sau cea corespunzătoare pragului de rentabilitate,
rezultând următoarele aprecieri:
- dacă cifra de afaceri efectivă se situează cu până la 10% peste cea critică, firma se
află într-o situaţie riscantă sau instabilă;
- dacă cifra de afaceri efectivă este cu până la 20% mai mare decât cea critică, firma
se află într-o situaţie relativ stabilă;
- dacă cifra de afaceri efectivă depăşeşte cu peste 20% pragul de rentabilitate, atunci
firma se află într-o situaţie lipsită de riscuri semnificative sau confortabilă.

b. Analiza riscului financiar

98
 Desfăşurarea normală a activităţii economice necesită utilizarea de către o firmă, pe
lângă capitalurile proprii, şi a capitalurilor împrumutate. Aceste două surse de capital se
deosebesc, pentru întreprindere, prin costurile pe care le generează, iar, pentru investitori, prin
riscul pe care şi-l asumă pentru plasarea capitalului disponibil. Dacă din punctul de vedere al
investitorilor lucrurile sunt clare, în sensul că întotdeauna riscul asumat de creditori este mai
mic, întrucât ei sunt remuneraţi înaintea acţionarilor, pentru firmă, apelarea la capital propriu
sau la capital împrumutat poate avea consecinţe diverse asupra rentabilităţii obţinute şi asupra
valorii firmei.
Capitalul împrumutat de către o firmă generează pentru aceasta un cost fix cu
dobânzile, nivelul acestora nedepinzând de rentabilitatea degajată de întreprindere. Din acest
motiv, se poate spune că structura financiară determină pentru firmă un anumit risc, respectiv
nesiguranţa obţinerii unui rezultat din exploatare suficient pentru acoperirea costului surselor
împrumutate. Acest tip de risc cu care se confruntă firma poartă denumirea de risc financiar
şi reflectă variabilitatea indicatorilor de rezultate ca urmare a modificării structurii
financiare a întreprinderii. Altă definiţie consideră că riscul financiar este partea variabilităţii
ratei de randament a capitalurilor proprii care se datorează îndatorării sau variabilitatea
profitului net, sub incidenţa structurii financiare a firmei.
Se constată că riscul financiar faţă de riscul de exploatare, ţine seama de influenţa
structurii capitalului, adică de gradul de îndatorare al fiecărei firme.
Riscul financiar este riscul asociat cu modul în care o firmă îşi finanţează activităţile
sale productive. O companie care îşi finanţează activitatea prin datorii este obligată să
plătească sumele reprezentând datoriile sale atunci când ajung la scadenţă. Prin asumarea unor
obligaţii fixe, cum ar fi creditele bancare sau leasing-ul pe termen lung, firma îşi sporeşte
riscul său financiar. Totuşi, o firmă care îşi finanţează afacerile prin capital propriu, fie
generat din activitatea de exploatare (profituri nedistribuite) sau ca rezultat al emiterii unor noi
acţiuni, nu-şi asumă obligaţii fixe.
Deoarece cheltuielile financiare sau cu dobânzile aferente capitalului împrumutat au
un caracter relativ fix, la o anumită nevoie de capital, mărimea riscului financiar poate fi
apreciată cu ajutorul unui prag de rentabilitate global, care ţine seama şi de aceste cheltuieli,
calculat cu relaţia:
Cf  Sd Cf  Sd
CA cr   ,
Cv 1  Rv
1
CA
unde: CAcr - cifra de afaceri critică sau minimă;
Cf - costurile fixe de producţie;
Cv – costurile variabile
Rv - rata costurilor variabile;
Sd - suma dobânzilor plătite.
Pentru evaluarea riscului financiar se pot utiliza, ca şi în cazul riscului de exploatare,
indicatori de poziţie în mărime absolută şi relativă:
 = CAef – CAcr;
CA ef  CA cr
%   100
CA cr
În funcţie de nivelul acestor indicatori se apreciază situaţia riscului financiar.

TEST DE AUTOEVALUARE 2

1. Definiţi riscul de exploatare?

99
 2. Riscul de exploatare este mai mic atunci când:
a) Diferenţa dintre cifra de afaceri efectivă şi pragul de rentabilitate scade;
b) Diferenţa dintre cifra de afaceri efectivă şi pragul de rentabilitate creşte;
c) Rata rentabilităţii economice scade;
d) Necesarul de fond de rulment creşte;
e) Firma apelează la credite pe termen scurt;
3. Care din următoarele elemente reprezintă factori de influenţă asupra riscului
financiar?
a) Nivelul cifrei de afaceri;
b) Structura cheltuielilor de exploatare;
c) Sumele aduse ca aport de acţionari sau asociaţi;
d) Structura financiară a întreprinderii;
e) Rentabilitatea medie aşteptată de acţionari dacă acest capital ar fi fost investit în altă
afacere cu riscuri comparabile;

REZUMATUL TEMEI

În activitatea unei firme, pot apărea situaţii când oferta este mai mare decât cererea,
ceea ce impune reducerea volumului producţiei. Problema care se pune, într-o astfel de
situaţie, este de a stabili acel nivel până la care întreprinderea poate reduce volumul de
activitate, astfel încât să nu înregistreze pierderi. De aceea se impune analiza separată a
rentabilităţii pe fiecare produs, precum şi a pragului de rentabilitate.
Pentru aprecierea rentabilităţii pe produse, se folosesc doi indicatori principali:
- profitul pe categorii de produse;
- rata rentabilităţii pe categorii de produse.
Pragul de rentabilitate, numit şi punct critic sau punct de echilibru, reprezintă tocmai
acel volum al activităţii ce urmează a fi realizat de către o firmă în vederea obţinerii unor
venituri care să permită acoperirea integrală a cheltuielilor efectuate, dar fără a se obţine
profit.
Nivelul său poate fi determinat prin metoda algebrică sau sub formă grafică, precum şi
prin combinaţia celor două exprimări.
Analiza pragului de rentabilitate prezintă o serie de avantaje, dintre care menţionăm:
permite stabilirea nivelurilor de producţie pentru care nu se mai înregistrează pierderi sau
pentru care se obţine un nivel programat al profitului; permite luarea unor decizii privind
dimensionarea optimă a capacităţilor de producţie şi efectuarea unor investiţii pentru
dezvoltarea şi modernizarea fiecărei firme. De asemenea, analiza pragului de rentabilitate
serveşte în efectuarea diagnosticului financiar, respectiv în analiza riscului.
Riscul exprimă variabilitatea rezultatelor sub influenţa factorilor de mediu, implicând
probabilitatea producerii unui eveniment nefavorabil.
Riscul îmbracă forme diverse, fiecare dintre acestea influenţând într-o măsură mai
mică sau mai mare activitatea agenţilor economici. Pentru analiza financiară la nivel
microeconomic prezintă un interes deosebit acele forme ale riscului care pot fi influenţate, în
sensul reducerii, prin acţiunile şi măsurile pe care le pot întreprinde agenţii economici. Din
acest punct de vedere, interesează studierea riscului de exploatare şi a riscului financiar.
Având în vedere faptul că aceste categorii de riscuri sunt determinate, în cea mai mare parte,
de acţiunile proprii ale întreprinderii, iar studierea lor prezintă interes pentru manageri, se
impune analiza separată a fiecăruia.

100
 Termeni cheie: rentabilitatea pe produs, prag de rentabilitate, riscul de exploatare,
riscul financiar

Răspunsuri și comentarii pentru testele de autoevaluare

Test autoevaluare 1
Întrebarea 1: Pentru analiza rentabilităţii pe produse se utilizează doi indicatori:
profitul pe produse (pe unitatea de produs şi pentru întreaga producţie dintr-un produs) şi
rata rentabilităţi (rata rentabilităţii resurselor consumate şi rata rentabilităţii vânzărilor).
Întrebarea 2: a,c
Întrebarea 3: e
Test autoevaluare 2
Întrebarea 1: Riscul de exploatare exprimă incapacitatea firmei de a se adapta la timp
şi cu cele mai mici costuri la variaţiile mediului economico-social şi reflectă variabilitatea
rezultatului economic în funcţie de condiţiile de exploatare.
Întrebarea 2: b
Întrebarea 3: d

101