1.

CA-prezentați 2, 3 concepte
Cifra de afaceri netă (totală) reprezintă un indicator al Contului de profit şi pierdere care
cuprinde sumele rezultate din vânzarea de produse, furnizarea de servicii şi vânzarea de mărfuri
ce intră în categoria activităţilor curente ale întreprinderii, la care se adaugă venituri din
subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete.

CA = Qv + Vmf + Vsubv.expl

Cifra de afaceri medie sau preţul mediu de vânzare reflectă venitul obţinut pe unitatea de
produs sau serviciu.

2. CA-prezentați semnificația și modul de calcul pt CA marginală și CA

critică
Cifra de afaceri marginală (CAm) exprimă variaţia veniturilor din vânzări ale unei firme (ΔCA)
generată de modificarea cu o unitate a cantităţii vândute (Δqv).

CA CA1  CA0

CAm  
qv qv1  qv0

Cifra de afaceri critică (CAcr) reprezintă acel nivel al veniturilor din vânzări la care se
asigură acoperirea cheltuielilor de exploatare, pragul de la care firma începe să obţină profit.

CF
CA cr 
1 - cv

3. Prezentati două modalități de analiză a structurii CA

Structura cifrei de afaceri este dată de ponderea veniturilor din vânzările generate de
diferite produse, activităţi, lucrări sau servicii, care formează nomenclatorul de activitate
al întreprinderii.

Procedee de analiză a structurii CA:

a) Ponderile componentelor cifrei de afaceri (gi):

Informaţiile furnizate de acest procedeu de analiză se referă la: care sunt principalele
elemente componente ale cifrei de afaceri; care este evoluţia în timp a acestora; cât de
stabile sunt etc.

1
b) Coeficientul de concentrare (Gini-Struck):

Acest coeficient poate lua valori între 0 şi 1:

- apropierea de zero a coeficientului de concentrare semnifică o distribuire relativ echilibrată a

vânzărilor pe elementele structurale luate în calcul;

- în cazul în care coeficientul se apropie de 1, atunci se înregistrează un număr redus de

elemente care contribuie în cea mai mare măsură la obţinerea cifrei de afaceri a întreprinderii.

4. Definiți VA și prezentați metodele de calcul ale VA

Valoarea adăugată (VA) exprimă creşterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de
producţie, îndeosebi muncă şi capital, peste valoarea materialelor şi serviciilor cumpărate
de întreprindere de la terţi.

2.1. Metode de determinare a valoriiadăugate

Valoarea adăugată se poate determina prin două metode:

a) Metoda sintetică, conform căreia din volumul total al activităţii se scad consumurile
intermediare de la terţi.

VA = Mc + Qe – Ci

b) Metoda de repartiţie (aditivă), conform căreiavaloareaadăugată se determină prin

însumarea elementelor care o compun ,respectiv:

VA = Chs + It + Dp + A + Pn

5. Analiza producţiei fizice- Coeficientul de sortiment și de structură

Producţia fizică reprezintă totalitatea valorilor de întrebuinţare rezultate din
activitatea productivă care pot fi puse în circuitul economic în scopul satisfacerii
nevoilor pieţei.

2
Analiza realizării programului de producţie

2. Coeficientul mediu de sortiment - se utilizează pentru caracterizarea gradului de realizare a

programului de producţie pe total, în cazul unei producţii eterogene:

unde: qimin = min (qi1, qi0)

Ks ≤ 1.

Ks =1 semnifică faptul că programul de fabricaţie fie a fost realizat la toate sortimentele

în proporţie de 100%, fie a fost realizat sau depăşit la toate sortimentele, indiferent de proporţia
de depăşire a programului.

Ks < 1 are una din semnificaţiile:

- - programul de fabricaţie nu a fost realizat atât pe total cât şi pe sortimente, indiferent de

proporţia de nerealizare;

- - programul a fost realizat şi depăşit pe total, dar există cel puţin un sortiment la care nu s-a
realizat nivelul prevăzut.

Analiza structurii producţiei

Pe ansamblul producţiei indicatorul ce se foloseşte pentru aprecierea modificării de

structură este coeficientul mediu de structură:
n

Productia realizata in contul structurii prevazute  q' min  p i0

K str   i 1
n

q
Productia realizata exprimata in preturi comparabil e
i1  pi 0
unde: q`min – min [qi1(si0); qi1] i 1

Mărimea coeficientului mediu de structură poate fi mai mică sau egală cu 1 (0 ≤ ≤ 1):

- Kstr = 1 în cazul în care programul de fabricaţie fie a fost îndeplinit în proporţie de

100%, fie a fost depăşit sau nerealizat în aceeaşi proporţie la toate sortimentele;

- Kstr < 1 când programul a fost realizat în proporţii diferite pe sortimente.

6. Analiza corelată a Ks şi Kstr

Analiza coeficientului mediu de sortiment (Ks) şi a coeficientului mediu de structură (Kstr)
trebuie realizată în corelaţie cu indicele de realizare a programului de producţie la nivel de
întreprindere (IQ), între cei trei indicatori putând exista următoarele corelaţii:

3
a) Ks = 1

Kstr =1

- dacă IQ = 1 => programul de producţie a fost îndeplinit în proporţie de 100%, atât la

fiecare sortiment în parte cât şi pe total;

- dacă IQ > 1 => programul de producţie a fost depăşit pe total şi pe fiecare sortiment în
parte în aceeaşi proporţie.

b) Ks < 1

Kstr=1

IQ< 1

Situaţia reflectă faptul că programul de producţie nu a fost îndeplinit la nici un sortiment

şi deci nici la nivel de întreprindere, în aceeaşi proporţie.

c) Ks = 1

Kstr < 1

IQ> 1

Aceste corelaţii semnifică faptul că la nivel de întreprindere a avut loc o depăşire a

programului de producţie atât la nivelul întreprinderii cât şi pe fiecare sortiment, însă în
proporţii diferite.

d) Ks < 1

Kstr< 1

- dacă IQ < 1 =>programul de producţie nu s-a realizat la nici un sortiment, decinicipe total,
înproporţiidiferitesauprogramul de producţie nu a fostrealizat la nivel de întreprindere,
nerealizărileînregistrate la unelesortimentefiindmaimaridecâtdepăşirile la altesortimente;

- dacă IQ > 1 =>programul de producţie a fostdepăşitpe total caurmare a faptuluicădepăşirile la

unelesortimente au fostmaimaridecâtnerealizările la altesortimente;

- dacă IQ = 1 =>programul de producţie a fostîndeplinitpe total caefect al

compensăriinerealizărilor la unelesortimente cu depăşirileînregistrate la altesortimente.

4
7. Prezentați 3 indicatori de analiză a calității la produsele nediferențiate pe
clasă de calitate
Indicatori utilizaţi în analiza calităţii produselornediferenţiate pe calităţi

a) coeficientul mediu de punctaj sau de exploatare a punctajelor, care presupune o

ierarhizare a însuşirilor de calitate j, acordându-se o pondere fiecărei caracteristici
calitative în funcţie de gradul de importanţă în sistemul calităţii şi stabilirea unui punctaj
(unui anumit număr de puncte) pentru fiecare din aceste însuşiri, în final determinându-se
un punctaj mediu:

b) gradul de înnoire a producţiei, ca modalitate de evidenţiere a nivelului calităţii

producţiei, exprimă ponderea valorii produselor noi şi modernizate în valoarea
producţiei fabricate destinate livrării sau ponderea produselor noi şi modernizate în
numărul total de produse:

sau
c) rata defectelor, calculată ca raport între numărul de defecte pe categorii - ndi
(defecte critice, principale, secundare, minore, clasificate în funcţie de gradul în care
aceste defecte afectează utilitatea produsului) ponderate cu numărul de puncte pe
categorii de defecte - pi şi numărul de produse controlate - Np:

d) rata reclamaţiilor de calitate, refuzurilor şi penalităţilor, exprimă ponderea

valorică a produselor refuzate, reclamate în cifra de afaceri.

e) dinamica cheltuielilor cu remedierile în perioada de garanţie a produselor, exprimate

în mărimi absolute sau ca nivel la 1000 lei cifră de afaceri.

8. Studiu de interpretare- Ki , Kei, Kg

1. Pentru analiza calităţii pe produse:

a) coeficientul mediu de calitate pentru produsul i – se determină ca medie aritmetică

ponderată între volumul producţiei pe calităţi şi coeficientul clasei de calitate:

Ki ≥ 1.

5
Situaţia e favorabilă pentru întreprindere când tinde către 1 (calitatea superioară) prin
descreştere: Ki1 < Ki0 semnifică o îmbunătăţire a calităţii.

b) Coeficientul mediu de echivalenţă a calităţii la produsul i:

kej= pij0 / piI0.

Kei ≤ 1. Cu cât se apropie de 1 prin creştere, cu atât calitatea produsului i este mai bună: Kei1 >
Kei0 semnifică o îmbunătăţire a calităţii medii.

c) Preţul mediu al produsului i:

Cu cât preţul mediu va fi mai mare, mai apropiat de preţul calităţii I, cu atât nivelul mediu al
calităţii produsului i este mai ridicat.

De remarcat este faptul că pentru aprecierea modificării calităţii se va avea în vedere menţinerea
preţului comparabil (se va utiliza un preţ mediu unitar recalculat).

2. Pentru analiza calităţii pe întreaga producţie diferenţiată pe clase de calitate :

a) coeficientul mediu generalizat al calităţii – se determină ca medie aritmetică ponderată între

volumul producţiei pe sortimente (qi) şi Ki sau Kei, interpretarea evoluţiei coeficientului ţinând
cont de indicatorul luat în calcul.

a1) pe baza coeficientului mediu de calitate:

a2) pe baza coeficientului mediu de echivalenţă:

6
b) pondereaproduselor de calitatesuperioarăînvaloareatotală a producţieidiferenţiatepeclase de
calitate:

Cu câtvaloareaindicatoruluiestemai mare, maiaproape de 100, cu atâtnivelulmediu al

calităţiiproduselorestemairidicat, predominândproducţia de calitatesuperioară.

9. Categorii de fond de timp

a) fondul de timp calendaristic (Tc) – reprezintă fondul total de timp corespunzător
numărului de zile calendaristice ale perioadei analizate:

– în om-zile:

– în om-ore:

b) fondul de timp maxim disponibil (Td) – reprezintă resursa normală de timp care poate fi
utilizată în cadrul unui an calendaristic:

Analiza utilizării timpului de lucru al personalului

Categorii de fond de timp:

c) fondul de timp efectiv lucrat (Tef) se referă la timpul de muncă utilizat de către
salariaţi în scopul desfăşurării activităţii profesionale:

Tn - Timpul nelucrat se împarte în:

a) timp nelucrat din cauze justificate:

- concedii medicale, concedii de maternitate, concedii pentru creşterea sau îngrijirea copilului;

- zile libere plătite, ca urmare a unor clauze contractuale;

- întreruperi ale activităţii din cauze neimputabile salariaţilor

7
b) timp nelucrat din cauze nejustificate: nerespectarea programului de lucru; absenţe nemotivate;
concedii fără plată.

10. Def circulația și fluctuația personalului și util. indic. în analiză

Circulaţia reprezintă mişcarea personalului unei întreprinderi, din punct de vedere al intrărilor şi
ieşirilor din cauze obiective, cum ar fi: modificareavolumuluiactivităţii şi a structurii
organizatorice, modificarea gradului de înzestrare tehnică, pensionări, decese, plecări la studii
etc.

Fluctuaţia personalului se referă la ieşirile care prin natura lor nu sunt dependente de o activitate
normală: plecări din proprie iniţiativă, fără aprobarea conducerii; desfacerea contractului de
muncă din cauza unor abateri disciplinare, a încălcării prevederilor din contract.

Analiza mobilităţii şi stabilităţii personalului

Indicatori utilizaţi în analiză:

a) coeficientul mediu al intrărilor de personal – arată ponderea personalului nou angajat în total
personal.

b) coeficientul mediu al ieşirilor de personal – măsoară ponderea în totalul personalului a celor

plecaţi din unitate (plecări justificate) într-o anumită perioadă

c) coeficientul mediu al mişcării totale de personal - stabilit ca raport dintre suma intrărilor şi
ieşirilor de salariaţi şi numărul mediu al acestora

Indicatori utilizaţi în analiză:

d) coeficientul fluctuaţiei – calculat ca raport între numărul ieşirilor de personal din motive
nejustificate şi numărul mediu de salariaţi.

8
e) coeficientul stabilităţii – determinat ca raport între numărul de personal cu vechime mai mare
de cinci ani în unitate (sau o limită de vechime stabilită în funcţie de specificul şi particularităţile
unităţii) şi numărul mediu de personal.

11. Studiu de caz-Procedee de analiză a gradului de asigurare cu personal

Analiza asigurării numărului de personal

a) numărul scriptic de salariaţi – cuprinde toţi salariaţii angajaţi cu contracte individuale de

muncă, pe perioadă determinată sau nedeterminată, existenţi la un moment dat (de regulă
începutul şi sfârşitul anului);

b) numărul scriptic de personal –include, pe lângă salariaţi, şi persoanele cu contracte de prestări

servicii, colaborare;

c) numărul mediu de salariaţi – se calculează ca o medie aritmetică simplă a efectivului zilnic de

salariaţi;

d) numărul mediu de personal – se calculează ca o medie aritmetică simplă a efectivului zilnic de

personal;

e) numărul maxim admisibil de personal – exprimă numărul de personal necesar obţinerii

producţiei efective în condiţiile menţinerii nivelului programat al productivităţii muncii sau a
celui luat ca bază de comparaţie, reprezentând limita superioară a numărului de personal.

1) abaterea absolută şi relativă a numărului de personal

- în mărimi absolute:

- în mărimi relative:

2) abaterea faţă de numărul admisibil de personal

unde

9
3) analiza corelaţiei dintre indicele volumului de producţie (IQ), indicele numărului de salariaţi
(IN )şi indicele productivităţii muncii (IW) care porneşte de la relaţia:

1. Când IQ>1:

- dacă IN>1 şi IW =1 – întregul spor de producţie se realizează pe seama creşterii numărului de

salariaţi, productivitatea muncii rămânând nemodificată.

- dacă IN =1 şi IW >1 – întregul spor de producţie se realizează pe seama creşterii productivităţii

muncii.

dacă IN >1 şi IW >1:

IN >IW – sporul de producţie se realizează pe seama ambilor factori, cu o contribuţie mai mare
din partea creşterii numărului de salariaţi;

IN = IW – sporul de producţie este asigurat în proporţii egale de cei doi factori;

IN < IW – creşterea productivităţii contribuie într-o proporţie mai mare la sporul producţiei decât
creşterea numărului de salariaţi.

- dacă IN>1 şi IW<1 – creşterea numărului de salariaţi compensează nerealizarea nivelului

programat al productivităţii muncii, asigurând în întregime sporul de producţie.

- dacă IN<1 şi IW>1 – creşterea productivităţii compensează neasigurarea cu personal, asigurând

integral sporul de producţie.

1.2. Analiza asigurării personalului în structură

Potrivit Clasificării Ocupaţiilor din România, personalul ocupat în activităţi industriale se

împarte în următoarele grupe:

 membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice,

conducători şi funcţionari superiori;
 specialişti în diverse domenii de activitate;
 tehnicieni și alți specialiști din domeniul tehnic;
 funcţionari administrativi;
 lucrători în domeniul serviciilor;
 lucrători calificați în agricultură, silvicultură, pescuit;
 muncitori calificați și asimilați;
 operatori la instalaţii şi maşini, asamblori de maşini şi echipamente;
 muncitori necalificaţi.

10
 În funcţie de scopul urmărit prin analiză, personalul existent în cadrul unei unităţi poate fi
structurat şi după alte criterii:

a) după pregătirea profesională:personal direct productiv; personal de specialitate;personal

tehnic-administrativ; personal de conducere.

b) după raportul faţă de procesul de producţie: personal de bază; personal auxiliar.

c) după funcţiile întreprinderii: cercetare-dezvoltare, producţie, comercială, personal, financiar-

contabilă;

d) structura personalului pe meserii – permite aprecierea dacă în raport cu profilul de activitate,

unitatea are asigurat personal în meseriile specifice domeniului său.

e) structura pe sexe –trebuie interpretată ţinând seama de: profilul de activitate al unităţii,
specificul proceselor tehnologice, raportul dintre solicitarea fizică şi intelectuală etc.

f) structura personalului pe categorii de vârstă.

g) structura personalului după vechimea în muncă.

12. Analizați concordanța dintre nivelul mediu de complexitate al lucrărilor

și de calificare a muncitorilor
1.3. Analiza calificării personalului

Fiecare categorie de personal poate fi apreciată sub aspectul calificării:

- direct (cazul muncitorilor diferenţiaţi pe categorii de calificare)

- indirect prin prisma studiilor absolvite şi prin prisma lucrărilor executate în concordanţă cu
nivelul pregătirii.

Indicatoriutilizaţi pentru aprecierea nivelului de calificare:

a) durata medie de şcolarizare – calculată ca raport între numărul total de om-ani şcolarizare şi
numărul total de personal.

b) indicatori privind structura personalului pe grade de pregătire profesională sau structura

muncitorilor pe categorii de calificare

c) coeficientul mediu de calificare a forţei de muncă

11
d) coeficientul mediu de complexitate a lucrărilor executate

e) Pentru aprecierea modului de utilizare a forţei de muncă calificate se poate calcula

coeficientul de concordanţă dintre nivelul mediu de complexitate a lucrărilor şi nivelul mediu de
calificare a muncitorilor:

Dacă:

– C = 1, există concordanţă deplină între nivelul de calificare a personalului şi categoriile de

încadrare a lucrărilor

– C < 1, există un surplus de forţă de muncă de categorii de calificare superioare care nu este
utilizată la nivelul capacităţii sale reale

– C > 1, există lucrări de categorii superioare efectuate de muncitori cu calificare inferioară.

13. Prezentați 2 procedee de utilizare în analiza productivității muncii

Aprecierea nivelului şi abaterii productivităţii muncii

Procedee de analiză:

a) compararea modificării productivităţii muncii anuale (Wa) cu cea zilnică (Wz) şi orară (Wh).

b) determinarea abaterii în mărimi absolute (W) şi relative (Iw):

12
 Procedee de analiză:

c) aprecierea nivelului productivităţii muncii de produse prin abaterea timpului necesar realizării
unei unităţi de produs:

Reducerea timpului pe produs înseamnă o creştere a productivităţii muncii, putându-se determina

producţia suplimentar obţinută:

d) compararea modificărilor nivelului productivităţii muncii între întreprinderi:

13