Analiza producţiei fizice

Producţia fizică reprezintă producţia exprimată în unităţi naturale, adică volumul

valorilor de întrebuinţare create într-o anumită perioadă de timp. Ea trebuie să corespundă cu
cerinţele pieţei care vizează cantitatea, structura şi calitatea bunurilor.
În cadrul mecanismului economiei de piaţă dacă se manifestă abateri de la aceste aspecte
apare o neconcordanţă între cerere şi ofertă cu repercusiuni imediate în realizarea intereselor
economice atât ale producătorilor de maximizare a profitului cât şi ale cumpărătorilor de
maximizare a utilităţilor achiziţionate.
Realizarea producţiei fizice previzionate înseamnă onorarea contractelor cu clienţii şi
posibilitatea realizării celorlalţi indicatori economico-financiari.
Datele necesare analizei se culeg din programele de fabricaţie şi documentele de
urmărire a realizării producţiei iar în condiţiile utilizării evidenţei cu ajutorul tehnicii de calcul
aceste informaţii pot fi culese şi prelucrate în timp real ceea ce oferă posibilitatea fundamentării
unor decizii operative pentru îndeplinirea programelor prevăzute.
Analiza activităţii economice studiază următoarele aspecte ale producţiei fizice:
- realizarea producţiei fizice pe sortimente;
- ritmicitatea obţinerii producţiei fizice;
- calitatea produselor;
Tehnica de analiză constă în aprecierea de ansamblu a nivelului realizărilor cu ajutorul
procedeului comparaţiei faţă de programele prevăzute sau în dinamică, apelând în unele cazuri
la indicatori suplimentari, apoi se stabileşte influenţa elementelor componente care au
determinat modificarea în sens pozitiv sau negativ, identificându-se şi cauzele care au generat
situaţia favorabilă sau defavorabilă. În urma analizei se desprind direcţiile de acţiune pentru
sporirea producţiei fizice.

1. Analiza realizării programului de producţie pe sortimente

Programele de producţie ale agenţilor economici se bazează pe cerinţele pieţei, pe

contracte ferme încheiate cu beneficiarii şi prevăd realizarea unor cantităţi determinate din
diferitele produse, între care există o anumită proporţie.
Neîndeplinirea programelor stabilite în sortimentaţia şi structura planificată are
consecinţe negative asupra economiei naţionale în ansamblu, asupra satisfacerii cererii, iar pe
plan intern sunt afectate veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare ale agenţilor economici.
Cererea este definită precis şi ca atare nerealizarea unui sortiment de produse nu poate fi
compensată cu realizarea altui sortiment, de aceea analiza economică trebuie să urmărească
îndeplinirea planului atât pe total cât şi din punct de vedere al sortimentaţiei.
Prin sortiment se înţelege un produs sau un grup de produse omogene care figurează ca
poziţie distinctă în plan.
Pentru a caracteriza îndeplinirea programului de fabricaţie pe total şi pe fiecare
sortiment în parte se pot utiliza indicii individuali de îndeplinire a planului, respectiv abaterile
absolute şi relative.
În mod sintetic, aprecierea modului în care a fost îndeplinit planul producţiei fizice pe
sortimente se face pe baza coeficientului mediu de sortiment (Ks). Acest indicator se calculează
ca un raport între volumul producţiei realizate în contul planului şi volumul producţiei
planificate, utilizând relaţia:

Q Q
Ks = sau Ks =  100
Q0 Q0
în care:
Q’ reprezintă volumul total al producţiei realizate în contul planului;
Q0 - volumul total al producţiei planificate.
Volumul producţiei realizate în contul planului se determină prin luarea în considerare
a valorii minime dintre producţia efectiv realizată şi producţia planificată pe fiecare sortiment.
Dacă producţia nu este omogenă atunci se utilizează exprimarea ei sub formă valorică
prin intermediul preţului.
Coeficientul mediu de sortiment poate lua valori între 0 şi 1 (sau 0 şi 100); cu cât
valoarea lui este mai mică decât 1 (sau 100) cu atât va indica o nerespectare a programului la
un număr mai mare de sortimente şi o disproporţionalitate a realizării acestora. În cazul în care
programul prevăzut nu a fost îndeplinit la nici un sortiment, atunci coeficientul mediu de
sortiment este egal cu indicele de îndeplinire a planului. Dacă coeficientul este egal cu 1,
programul de fabricaţie a fost realizat la toate sortimentele şi eventual depăşit la unele
sortimente care au cerere de fabricaţie.

Tabelul 1. Realizarea producţiei pe sortimente

Sorti- Cantităţi Preţ Valoare Indici Producţia
mente (buc) (lei) (lei) de realizată în
0 1 0 1 îndelpl. contul
a planului
planului (lei)
(%) Q’
A 220 255 240 52800 61200 115,9 52800
B 155 130 320 49600 41600 83,9 41600
C 126 148 250 31500 37000 117,5 31500
D 255 270 140 35700 37800 105,9 35700
E 420 446 150 63000 66900 106,2 63000
F 215 205 280 60200 57400 95,3 57400
Total - - - 292800 301900 103,1 282000

Tabelul 1 ilustrează un exemplu privind analiza realizării programului de producţie de

către un agent economic care fabrică şase sortimente de produse.
Se observă că programul de producţie al firmei a fost îndeplinit în proporţie de 103,1%
dar în mod diferit pe sortimente. S-au înregistrat depăşiri la sortimentele A (15,9%), C (17,5%),
D (5,9%) şi E (6,2)%). La sortimentele B şi F nu s-a îndeplinit programul de producţie prevăzut
(cu 16,3% şi respectiv 4,7%).
Pe ansamblu, realizarea programului pe sortimente este de 96,3% şi rezultă din calculul
coeficientului mediu de sortiment:

𝑄′ 282000
𝐾𝑠 = = = 96,3%
𝑄0 292800

Acest indicator arată gradul de îndeplinire a planului la toate sortimentele din punct de
vedere al volumului fizic.
Modul de realizare a producţiei fizice pe sortimente influenţează majoritatea
indicatoriilor economico-financiari ai firmei:
- valoarea producţiei marfă fabricate:

Qf (q) = (q1 − q0 )  p0

 - valoarea cifrei de afaceri (producţia vândută):

Qf (qv) = (qv1 − qv0 )  p0

unde qv este producţia vândută;

- profitul pe produs:

Δ𝑝(𝑞𝑣) = ∑(𝑞𝑣1 − 𝑞𝑣0 ) ⋅ (𝑝0 − 𝑐0 )

unde c înseamnă cost unitar.

Se pot determina şi influenţele asupra altor indicatori cum ar fi: valoarea adăugată,
activele fixe şi circulante, eficienţa capitalurilor etc.

2. Analiza ritmicităţii producţiei fizice

Prin ritmicitatea producţiei se înţelege obţinerea şi livrarea acesteia în mod uniform pe

parcursul unei perioade de gestiune prestabilită.
Sarcinile analizei economice în domeniul ritmicităţii constau în studierea
proporţionalităţii de obţinere şi livrare a producţiei pe diviziuni de timp, comensurarea efectelor
economice ale neritmicităţii, aflarea cauzelor care au determinat-o şi identificarea rezervelor
interne de îmbunătăţire a situaţiei.
Consecinţele economice ale neritmicităţii producţiei şi livrărilor pot influenţa calitatea
produselor, relaţiile contractuale cu beneficiarii, cheltuielile de exploatare, starea de
profitabilitate, lichiditatea şi solvabilitatea firmei. În acelaşi timp ritmicitatea contribuie la
utilizarea uniformă şi raţională a factorilor de producţie, la accelerarea vitezei de rotaţie a
activelor circulante şi realizarea unui echilibru între încasări şi plăţi.
Rezervele interne de realizare şi livrare ritmică a producţiei pot fi:
- programarea operativă a producţiei efectuată la timp şi pe baze ştiinţifice;
- asigurarea aprovizionării ritmice cu materii prime;
- organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii;
- întărirea disciplinei în muncă;
- încărcarea corespunzătoare a capacităţilor de producţie etc.

Analiza ritmicităţii producţiei fizice se realizează prin printr-o serie de indicatori:

• indici, modificări absolute şi relative ale producţiei fizice urmărită pe subdiviziuni de
timp;
• compararea structurii de producţie efectiv realizată cu cea planificată, pe subdiviziuni
de timp;
• coeficientul de variaţie (Kv). Coeficientul de variaţie se determină ca raport între
abaterea medie pătratică (dintre producţia pe subdiviziuni de timp şi producţia medie)
şi valoarea medie a producţiei, astfel:

√∑𝑛𝑖−1(𝑞𝑖 − 𝑞)2 /𝑛
𝐾𝑣 =
𝑞
 unde qi reprezintă producţia fizică pe subdiviziuni de timp;
𝑞 este producţia medie
• indicele coeficientului de variaţie care se determină ca raport între coeficientul de
variaţie realizat (Kv1) şi coeficientul de variaţie de referinţă programat sau din perioada
anterioară (Kv0):

Kv1
I Kv =  100
Kv0

Valorile acestui indice pot indica următoarele situaţii:

Ikv > 1 neritmicitate prin depăşirea valorii de referinţă;
Ikv = 1 ritmicitate prin realizarea valorii de referinţă;
Ikv < 1 neritmicitate prin nerealizarea valorii de referinţă.

• coeficientul de ritmicitate:
𝐾𝑟 = 100 − ∑|Δ𝑔𝑖|

unde: ∑|Δ𝑔𝑖| este suma abaterii ponderilor (gi) pe subdiviziuni de timp.

În tabelul 2 se prezentă un exemplu de analiză referitoare la ritmicitatea producţiei

urmărită pe trimestre pentru o societăţi comercială care fabrică un produs de serie mare.

Tabel 2. Ritmicitatea producţiei (tone)Type equation here.

Producţia (tone) Abateri Structura (gi)
(%)
Trimestre
0 1 Absolute Relative 0 1 Δgi
(tone) (%)
I 4255 4689 434 10,2 23 24 1
II 4995 5079 84 1,7 27 26 -1
III 4440 4298 -142 -3,2 24 22 -2
IV 4810 5470 660 13,7 26 28 2
Total 18500 19536 1036 5,6 100 100 ∑|Δ𝑔𝑖| =6

Din tabel se observă că programul de producţie a fost depăşit pe total cu 1036 tone
(5,6%) dar în proporţii diferite pe cele patru trimestre, ceea ce atestă o neritmicitate a realizării
producţiei. Astfel pe trimestrele I, III şi IV producţia programată a fost depăşită iar în trimestrul
II programul nu a fost realizat în întregime.
Aceleaşi aspecte ale ritmicităţii producţiei pot fi evidenţiate de coeficientul de variaţie
(Kv) şi coeficientul de ritmicitate (Kr).

Pentru studiul de caz prezentat valorile coeficientului de variaţie sunt de 6,32 % pentru
coeficientul programat şi 8,94 % pentru coeficientul realizat.
Indicele coeficientului de variaţie va fi:
𝐾𝑣1 8,94
𝐼𝐾𝑣 = = = 141,5%
𝐾𝑣0 6,32

Rezultă că neritmicitatea realizării producţiei fizice s-a adâncit cu 41,5%

Coeficientul de ritmicitate a producţiei a fost de 94%.
 Kr = 100 − 6 = 94%

Acest coeficent indică neritmicitatea realizării producţiei fizice, ceea ce poate avea
consecinţe negative asupra firmei analizate.

3. Analiza calităţii producţiei fizice

Prin calitatea produsului se înţelege un ansamblu de proprietăţi estimate prin diverşi

parametri, a căror evaluare permite să se determine măsura în care acesta corespunde
necesităţilor consumatorilor cărora le este destinat.
Creşterea continuă a calităţii produselor este un obiectiv prioritar al oricărui agent
economic. Acesta permite pe de-o parte încadrarea în parametri calitativi stabiliţi ferm prin
relaţiile contractuale încheiate cu partenerii interni sau externi, iar pe de altă parte conduce la
creşterea eficienţei economice, ştiut fiind faptul că o calitate superioară atrage după sine un preţ
mai bun.
Evaluarea calităţii produselor are la bază o serie de caracteristici tehnice,
psihosenzoriale, economice, sociale etc prevăzute în standarde, contracte cu beneficiarii, caiete
de sarcini sau fişe de omologare a produselor.
Analiza economică are sarcina de a studia şi aprecia nivelul calitativ al producţiei
realizate, de a descoperii cauzele care determină abaterile faţă de prevederile stabilite, şi de a
pune în valoare rezervele interne şi măsurile concrete de mobilizare raţională a acestora menite
să contribuie la îmbunătăţirea calităţii produselor şi totodată asigurându-se pe această bază
creşterea eficienţei economice.
De asemenea analiza studiază efectele economico-financiare ale variaţiei calităţii
producţiei, care se reflectă în evoluţia indicatorilor economico-financiari.
Producţia unei firme se poate diferenţia pe clase de calitate în funcţie de calitatea
materiei prime, tehnologia de fabricaţie, abateri de la parametri de calitate etc.
Pentru aprecierea calităţii producţiei se poate utiliza următorul sistem de indicatori:
- structura producţiei fizice pe clase de calitate;

- coeficientul mediu de calitate care se calculează ca o medie aritmetică ponderată între

ponderea producţiei pe clase de calitate şi numărul de ordine al fiecărei clase:

∑𝑖 𝑞𝑖 𝑛𝑖
𝐾̄ =
∑𝑖 𝑞𝑖

în care:
K este coeficientul mediu de calitate pe produs;
qi - volumul producţiei pe clase de calitate;
ni - numărul de ordine al clasei de calitate.
Cu cât mărimea coeficientului mediu de calitate este mai aproape de 1 cu atât calitatea
produsului analizat este mai bună.

- preţul mediu pe sortiment se calculează utilizând formula:

∑𝑖 𝑞𝑖 𝑝𝑖
𝑝̄ =
∑𝑖 𝑞𝑖

unde pi este preţul de vânzare pe fiecare clasă de calitate.

 Un nivel mai ridicat al preţului mediu indică o producţie de calitate superioară.
Pentru analiza factorială a preţului mediu de vânzare se poate folosi modelul:

𝑝 = ∑ 𝑠𝑖 𝑝𝑖
𝑖

unde: si este structura producţiei pe clasa de calitate i.

- influenţa structurii producţiei:

 p(s ) =  s1 p0 −  s0 p0

- influenţa preţului de vânzare pe clase de calitate:

 p( p) =  s1 p1 −  s1 p0

Efectele economice ale creşterii calităţii se regăsesc în veniturile suplimentare obţinute

de agenţii economici ( V), care se calculează după relaţia:

Δ𝑉 = 𝑄1 (𝑝1 − 𝑝0 )

În continuare, se prezintă un exemplu de analiză economică a calităţii producţiei fizice

la un anumit produs (tabelul 3).

Tabel 3. Calitatea producţiei la produsul .....

Categorii de Cantităţi Indici Structura Preţ (lei/buc)
calitate (buc) (%) (%)
Plan Efectiv Plan Efectiv Plan Efectiv
Calitatea I 840 972 115,4 56,0 60,0 120 135
Calitatea II 480 567 118,4 32,0 35,0 90 100
Calitatea III 180 81 45,0 12,0 5,0 60 65
Total 1500 1620 108 100 100 - -

Din datele prezentate în tabel se observă că nivelul programat al producţiei a fost depăşit
cu 15,4 % la calitatea I, cu 18,1 % la calitatea a II-a, iar la calitatea a III-a s-a înregistrat o
diminuare de 55 %, ceea ce pe ansamblu înseamnă o îmbunătăţire a calităţii. Acest lucru se
observă şi din analiza structurii producţiei pe clase de calitate, care ne arată creşterea faţă de
plan a ponderii produselor de calitatea a I-a şi a II-a, în paralel cu diminuarea corespunzătoare
a ponderii produselor de calitatea a III-a.
∑ 𝑞𝑖 𝑛𝑖
Coeficientul mediu de calitate are următoarele valori (𝐾̄ = 𝑖∑ 𝑞𝑖 )
𝑖
- programat:

840  1 + 480  2 + 180  3

K0 = = 1,56
1500
 - realizat:
972  1 + 567  2 + 81  3
K1 = = 1,45
1620

Rezultă că s-a înregistrat o diminuare a coeficientului mediu de calitate de la 1,56 la

1,45, deci s-a realizat o apropiere de 1, adică de calitatea extra, ceea ce înseamnă îmbunătăţirea
calităţii faţă de nivelul programat.
La firma analizată preţul mediu de vânzare are următoarele valori:

840  120 + 480  90 + 180  60

p0 = = 103,2 lei
1500
972  135 + 567  100 + 81  65
p1 = = 119,25 lei
1620

p = p1 − p0 = 119,25 − 103,2 = 16,05 lei

Preţul mediu de vânzare a producţiei pentru produsul analizat a crescut cu 16,05 lei ceea
ce reflectă îmbunătăţiriea calităţii producţiei.
Influenţa factorilor asupra modificării preţului mediu al calităţii se determină astfel:
- influenţa modificării structurii producţiei pe clase de calitate:

𝛴𝑠1 ⋅ 𝑝0 𝛴𝑠0 ⋅ 𝑝0 60 ⋅ 120 + 35 ⋅ 90 + 5 ⋅ 60

𝛥𝑝̄ (𝑠) = − = −
100 100 100
56 ⋅ 120 + 32 ⋅ 90 + 12 ⋅ 60
− = 106,5 − 103,2 = 3,3 𝑙𝑒𝑖
100

- influenţa modificării preţului de vânzare pe fiecare categorie de calitate:

𝛴𝑠1 ⋅𝑝1 𝛴𝑠1 ⋅𝑝0

𝛥𝑝̄ (𝑝) = − = 119,25 − 106,5 = 12,75 lei
100 100

Cauzele principale care pot influenţa negativ calitatea produselor şi serviciilor sunt1:
a) Cauze legate de resursele de muncă:
- nivelul scăzut al pregătirii profesionale;
- nerespectarea disciplinei tehnologice;
- nivelul scăzut sau lipsa cercetărilor proprii;
- pregătirea tehnico-economică necorespunzătoare;
- organizarea defectuoasă a controlului tehnic;
- stimularea necorespunzătoare a personalului etc.
b) Cauze legate de dotarea tehnică:
- randamentul scăzut al utilajelor;
- întreţinerea necorespunzătoare a utilajelor.
c) Cauze legate de resursele de materii prime:
- calitatea necorespunzătoare a materiei prime;
- utilizarea unor înlocuitori inadecvaţi procesului tehnologic;

1
Bătrâncea I. - Analiza economică şi financiară a societăţilor comerciale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996, p. 75.
 În urma desfăşurării procesului de analiză, cunoaştem evoluţia calităţii produselor şi
cauzele ce au determinat-o, pe această bază vom identifica principalele măsuri ce trebuie luate
pentru creşterea în continuare a calităţii. Acestea pot fi:
- retehnologizarea producţiei;
- proiectarea şi asimilarea de noi produse de calitate superioară;
- întărirea controlului procesului de formare şi realizare a calităţii cu accent pe
formare, adică pe cercetare şi proiectare-dezvoltare;
- ridicarea calificării personalului;
- analiza sistematică a produselor şi evidenţierea utilităţii acestora la consumator în
vederea sporirii funcţionalităţii;
- asigurarea unui raport optim cost-calitate etc.