2. Cifra de afaceri.

Concepte si mod de calcul:

Cifra de afaceri netă (totală) reprezintă un indicator al Contului de profit şi pierdere care cuprinde sumele
rezultate din vânzarea de produse, furnizarea de servicii şi vânzarea de mărfuri ce intră în categoria activităţilor
curente ale întreprinderii, la care se adaugă venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete.
CA = Qv + Vmf + Vsubv.expl
Cifra de afaceri medie sau preţul mediu de vânzare reflectă venitul obţinut pe unitatea de produs sau serviciu.

Cifra de afaceri marginală (CAm) exprimă variaţia veniturilor din vânzări ale unei firme (ΔCA) generată
de modificarea cu o unitate a cantităţii vândute (Δqv).

Cifra de afaceri critică (CAcr) reprezintă acel nivel al veniturilor din vânzări la care se asigură acoperirea
cheltuielilor de exploatare, pragul de la care firma începe să obţină profit..

Modalitati de analiza a structurii CA:

Structura cifrei de afaceri este dată de ponderea veniturilor din vânzările generate de diferite produse, activităţi,
lucrări sau servicii, care formează nomenclatorul de activitate al întreprinderii.
Procedee de analiză a structurii CA:

a) Ponderile componentelor cifrei de afaceri (gi):

Informaţiile furnizate de acest procedeu de analiză se referă la: care sunt principalele elemente componente ale
cifrei de afaceri; care este evoluţia în timp a acestora; cât de stabile sunt etc.

b) Coeficientul de concentrare (Gini-Struck):

Acest coeficient poate lua valori între 0 şi 1:
- apropierea de zero a coeficientului de concentrare semnifică o distribuire relativ echilibrată a vânzărilor pe
elementele structurale luate în calcul;
- în cazul în care coeficientul se apropie de 1, atunci se înregistrează un număr redus de elemente care
contribuie în cea mai mare măsură la obţinerea cifrei de afaceri a întreprinderii.

c) Metoda ABC
Se bazează pe identificarea a trei grupe principale de produse/clienţi care au caracteristici specifice şi participă
în proporţii diferite la formarea cifrei de afaceri.
În cazul analizei cifrei de afaceri pe produse, distribuţia teoretică, pe baza căreia se trasează curba teoretică
ABC, ce reflectă o structură optimă a cifrei de afaceri, este:
- grupa A: include 10 - 15% din numărul de produse, care contribuie cu 60 - 70% la realizarea cifrei de afaceri;
- grupa B: include 25 - 30% din numărul de produse, acestea contribuind cu 25 - 30% la formarea cifrei de
afaceri;
- grupa C: 60 - 70% din tipurile de produse contribuie cu 10 - 15% la cifra de afaceri.
Curba teoretică ABC şi curbele reale se prezintă astfel:

- când curba reală este sub curba teoretică, scade ponderea vânzărilor din zona A şi creşte ponderea vânzărilor
din zonele B şi/sau C;
- când curba reală este deasupra curbei teoretice, creşte ponderea vânzărilor în zona A (posibil şi în zona B) şi
scade ponderea vânzărilor în zona C.

3. Valoare adaugata
Valoarea adăugată (VA) exprimă creşterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producţie, îndeosebi
muncă şi capital, peste valoarea materialelor şi serviciilor cumpărate de întreprindere de la terţi.
VA reprezintă sursa de acumulări băneşti pe care întreprinderea o poate utiliza pentru remunerarea
participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea sa:
· - personalul, prin salarii şi alte cheltuieli aferente acestora;
· - statul, prin impozite, taxe ţi vărsăminte asimilate;
· - capitalul tehnic, prin amortizare;
· - capitalul împrumutat, prin dobânzi;
· - capitalul propriu, prin dividende pentru acţionari şi autofinanţarea netă pentru întreprindere.
VA prezintă importanţă şi din punct de vedere fiscal, ea reprezentând baza determinării TVA.
Metode de determinare a valorii adăugate:
Valoarea adăugată se poate determina prin două metode:

a) Metoda sintetică, conform căreia din volumul total al activităţii se scad consumurile intermediare de la terţi.

VA = Mc + Qe – Ci

b) Metoda de repartiţie (aditivă), conform căreia valoarea adăugată se determină prin însumarea elementelor
care o compun , respectiv:

VA = Chs + It + Dp + A + Pn
4. Analiza producţiei fizice
1. Analiza realizării programului de producţie

Indicatori utilizaţi:

1. Indici individuali de îndeplinire a programului de producţie pe sortiment sau pe produs:

Dacă Iqi > 1 => qi1 > qi0 => prevederile au fost depăşite;
Dacă Iqi < 1 => qi1 < qi0 => nu s-au realizat prevederile.
2. Coeficientul mediu de sortiment - se utilizează pentru caracterizarea gradului de realizare a programului de
producţie pe total, în cazul unei producţii eterogene:
 unde: qimin = min (qi1, qi0)
Ks ≤ 1.
Ks =1 semnifică faptul că programul de fabricaţie fie a fost realizat la toate sortimentele în proporţie de
100%, fie a fost realizat sau depăşit la toate sortimentele, indiferent de proporţia de depăşire a programului.
Ks < 1 are una din semnificaţiile:
- - programul de fabricaţie nu a fost realizat atât pe total cât şi pe sortimente, indiferent de proporţia de
nerealizare;
- - programul a fost realizat şi depăşit pe total, dar există cel puţin un sortiment la care nu s-a realizat nivelul
prevăzut.
Analiza structurii producţiei:
Pe ansamblul producţiei indicatorul ce se foloseşte pentru aprecierea modificării de structură este coeficientul
mediu de structură:

unde: q`min – min [qi1(si0); qi1]

Mărimea coeficientului mediu de structură poate fi mai mică sau egală cu 1 (0 ≤ ≤ 1):
- Kstr = 1 în cazul în care programul de fabricaţie fie a fost îndeplinit în proporţie de 100%, fie a fost
depăşit sau nerealizat în aceeaşi proporţie la toate sortimentele;
- Kstr < 1 când programul a fost realizat în proporţii diferite pe sortimente.
Analiza corelată a Ks şi Kstr:

Analiza coeficientului mediu de sortiment (Ks) şi a coeficientului mediu de structură (Kstr) trebuie realizată în
corelaţie cu indicele de realizare a programului de producţie la nivel de întreprindere (I Q), între cei trei indicatori
putând exista următoarele corelaţii:
a) Ks = 1
Kstr =1
- dacă IQ = 1 => programul de producţie a fost îndeplinit în proporţie de 100%, atât la fiecare sortiment în
parte cât şi pe total;
 - dacă IQ > 1 => programul de producţie a fost depăşit pe total şi pe fiecare sortiment în parte în aceeaşi
proporţie.
b) Ks < 1
Kstr=1
IQ < 1
- Situaţia reflectă faptul că programul de producţie nu a fost îndeplinit la nici un sortiment şi deci nici la
nivel de întreprindere, în aceeaşi proporţie.
c) Ks = 1
Kstr < 1
IQ > 1
- Aceste corelaţii semnifică faptul că la nivel de întreprindere a avut loc o depăşire a programului de
producţie atât la nivelul întreprinderii cât şi pe fiecare sortiment, însă în proporţii diferite.
d) Ks < 1
Kstr < 1
- dacă IQ < 1 => programul de producţie nu s-a realizat la nici un sortiment, deci nici pe total, în proporţii
diferite sau programul de producţie nu a fost realizat la nivel de întreprindere, nerealizările înregistrate la
unele sortimente fiind mai mari decât depăşirile la alte sortimente;
- dacă IQ > 1 => programul de producţie a fost depăşit pe total ca urmare a faptului că depăşirile la unele
sortimente au fost mai mari decât nerealizările la alte sortimente;
- dacă IQ = 1 => programul de producţie a fost îndeplinit pe total ca efect al compensării nerealizărilor la
unele sortimente cu depăşirile înregistrate la alte sortimente.
5. Analiza calităţii produselor
Calitatea reflectă gradul în care un produs, prin totalitatea caracteristicilor tehnice, de exploatare, estetice,
ecologice, economice şi sociale, satisface nevoia pentru care a fost creat.
Se formează în procesul de proiectare şi execuţie a produsului şi se verifică prin utilizarea sau consumul
produsului respectiv.
Din punct de vedere al analizei calităţii, indicatorii utilizaţi în analiză diferă, după cum produsele se diferenţiază
sau nu pe clase de calitate.
Produsele ce se diferenţiază pe calităţi sunt din ramura industriei uşoare şi alimentare. Diferenţierea pe calităţi
rezultă din procesul tehnologic şi din calitatea materiilor prime.
Pentru produsele nediferenţiate pe calităţi, analiza calităţii comportă particularităţi de la o ramură de activitate la
alta datorită parametrilor specifici ai produselor şi posibilităţilor diferite de măsurare a calităţii produselor
respective.
Indicatori utilizaţi în analiza calităţii produselor nediferenţiate pe calităţi:
a) coeficientul mediu de punctaj sau de exploatare a punctajelor, care presupune o ierarhizare a însuşirilor de
calitate j, acordându-se o pondere fiecărei caracteristici calitative în funcţie de gradul de importanţă în sistemul
calităţii şi stabilirea unui punctaj (unui anumit număr de puncte) pentru fiecare din aceste însuşiri, în final
determinându-se un punctaj mediu:

b) gradul de înnoire a producţiei, ca modalitate de evidenţiere a nivelului calităţii producţiei, exprimă ponderea
valorii produselor noi şi modernizate în valoarea producţiei fabricate destinate livrării sau ponderea produselor
noi şi modernizate în numărul total de produse:

sau
c) rata defectelor, calculată ca raport între numărul de defecte pe categorii - ndi (defecte critice, principale,
secundare, minore, clasificate în funcţie de gradul în care aceste defecte afectează utilitatea produsului)
ponderate cu numărul de puncte pe categorii de defecte - pi şi numărul de produse controlate - Np:

d) rata reclamaţiilor de calitate, refuzurilor şi penalităţilor, exprimă ponderea valorică a produselor refuzate,
reclamate în cifra de afaceri.

e) dinamica cheltuielilor cu remedierile în perioada de garanţie a produselor, exprimate în mărimi absolute sau
ca nivel la 1000 lei cifră de afaceri.
6. Studiu de caz:

1. Pentru analiza calităţii pe produse:

a) coeficientul mediu de calitate pentru produsul i – se determină ca medie aritmetică ponderată între volumul
producţiei pe calităţi şi coeficientul clasei de calitate:

Ki ≥ 1.
Situaţia e favorabilă pentru întreprindere când tinde către 1 (calitatea superioară) prin descreştere: Ki1 < Ki0
semnifică o îmbunătăţire a calităţii.
b) Coeficientul mediu de echivalenţă a calităţii la produsul i:

kej= pij0 / piI0.

Kei ≤ 1.
Cu cât se apropie de 1 prin creştere, cu atât calitatea produsului i este mai bună: Kei1 > Kei0 semnifică o
îmbunătăţire a calităţii medii.
2. Pentru analiza calităţii pe întreaga producţie diferenţiată pe clase de calitate :
a) coeficientul mediu generalizat al calităţii – se determină ca medie aritmetică ponderată între volumul
producţiei pe sortimente (qi) şi Ki sau Kei, interpretarea evoluţiei coeficientului ţinând cont de indicatorul luat
în calcul.
a1) pe baza coeficientului mediu de calitate:

a2) pe baza coeficientului mediu de echivalenţă:

Interpretari: Principalele direcţii în vederea îmbunătăţirii calităţii produselor:

Acestea se referă la:
· - proiectarea şi asimilarea în fabricaţie de produse noi;
· - reproiectarea şi modernizarea produselor existente;
· - îmbunătăţirea condiţiilor tehnice şi organizatorice ale producţiei;
· - ridicarea nivelului tehnic şi tehnologic al utilajelor şi instalaţiilor;
· - asigurarea cu materii prime de calitate, conform standardelor şi normelor de fabricaţie;
· - asigurarea creşterii nivelului de calificare a forţei de muncă, inclusiv cointeresarea materială şi morală
a acesteia.
7. Resurse umane
Analiza utilizării timpului de lucru
Categorii de fond de timp:
a) fondul de timp calendaristic (Tc) – reprezintă fondul total de timp corespunzător numărului de zile
calendaristice ale perioadei analizate:
– în om-zile:

– în om-ore:

b) fondul de timp maxim disponibil (Td) – reprezintă resursa normală de timp care poate fi utilizată în cadrul
unui an calendaristic:

c) fondul de timp efectiv lucrat (Tef) se referă la timpul de muncă utilizat de către salariaţi în scopul desfăşurării
activităţii profesionale:

Tn - Timpul nelucrat se împarte în:

 timp nelucrat din cauze justificate:
- concedii medicale, concedii de maternitate, concedii pentru creşterea sau îngrijirea copilului;
- zile libere plătite, ca urmare a unor clauze contractuale;
- întreruperi ale activităţii din cauze neimputabile salariaţilor
 timp nelucrat din cauze nejustificate: nerespectarea programului de lucru; absenţe nemotivate; concedii
fără plată.
8. Circulatia si fluctuatia personal si indicatori utilizati.
Analiza mobilităţii şi stabilităţii personalului se face pe baza indicatorilor circulaţiei, fluctuaţiei şi stabilităţii
acestuia.
Circulaţia reprezintă mişcarea personalului unei întreprinderi, din punct de vedere al intrărilor şi ieşirilor
din cauze obiective, cum ar fi: modificarea volumului activităţii şi a structurii organizatorice, modificarea
gradului de înzestrare tehnică, pensionări, decese, plecări la studii etc.
 Fluctuaţia personalului se referă la ieşirile care prin natura lor nu sunt dependente de o activitate
normală: plecări din proprie iniţiativă, fără aprobarea conducerii; desfacerea contractului de muncă din cauza
unor abateri disciplinare, a încălcării prevederilor din contract..
Indicatori utilizaţi în analiză:

a) coeficientul mediu al intrărilor de personal – arată ponderea personalului nou angajat în total personal.

b) coeficientul mediu al ieşirilor de personal – măsoară ponderea în totalul personalului a celor plecaţi din
unitate (plecări justificate) într-o anumită perioadă

c) coeficientul mediu al mişcării totale de personal - stabilit ca raport dintre suma intrărilor şi ieşirilor de
salariaţi şi numărul mediu al acestora

d) coeficientul fluctuaţiei – calculat ca raport între numărul ieşirilor de personal din motive nejustificate şi
numărul mediu de salariaţi.

e) coeficientul stabilităţii – determinat ca raport între numărul de personal cu vechime mai mare de cinci ani în
unitate (sau o limită de vechime stabilită în funcţie de specificul şi particularităţile unităţii) şi numărul mediu de
personal.

8. Studiu de caz
Procedee de analiză a gradului de asigurare cu personal
1) abaterea absolută şi relativă a numărului de personal
- în mărimi absolute:
- în mărimi relative:

2) abaterea faţă de numărul admisibil de personal

unde

3) analiza corelaţiei dintre indicele volumului de producţie (IQ), indicele numărului de salariaţi (IN )şi indicele
productivităţii muncii (IW) care porneşte de la relaţia:

1. Când IQ>1:
- dacă IN>1 şi IW =1 – întregul spor de producţie se realizează pe seama creşterii numărului de salariaţi,
productivitatea muncii rămânând nemodificată.
- dacă IN =1 şi IW >1 – întregul spor de producţie se realizează pe seama creşterii productivităţii muncii.
- dacă IN >1 şi IW >1:
IN >IW – sporul de producţie se realizează pe seama ambilor factori, cu o contribuţie mai mare din partea
creşterii numărului de salariaţi;
IN = IW – sporul de producţie este asigurat în proporţii egale de cei doi factori;
IN < IW – creşterea productivităţii contribuie într-o proporţie mai mare la sporul producţiei decât
creşterea numărului de salariaţi.
- dacă IN>1 şi IW<1 – creşterea numărului de salariaţi compensează nerealizarea nivelului programat al
productivităţii muncii, asigurând în întregime sporul de producţie.
- dacă IN<1 şi IW>1 – creşterea productivităţii compensează neasigurarea cu personal, asigurând integral sporul
de producţie.
9. Concordanta dintre nivelul mediu de complexitatea lucrarii si de calificare a muncitorilor
Fiecare categorie de personal poate fi apreciată sub aspectul calificării:
- direct (cazul muncitorilor diferenţiaţi pe categorii de calificare)
- indirect prin prisma studiilor absolvite şi prin prisma lucrărilor executate în concordanţă cu nivelul pregătirii.
Indicatori utilizaţi pentru aprecierea nivelului de calificare:
a) durata medie de şcolarizare – calculată ca raport între numărul total de om-ani şcolarizare şi numărul total de
personal.
b) indicatori privind structura personalului pe grade de pregătire profesională sau structura muncitorilor pe
categorii de calificare

c) coeficientul mediu de calificare a forţei de muncă

d) coeficientul mediu de complexitate a lucrărilor executate

e) Pentru aprecierea modului de utilizare a forţei de muncă calificate se poate calcula coeficientul de
concordanţă dintre nivelul mediu de complexitate a lucrărilor şi nivelul mediu de calificare a muncitorilor:

Dacă:
– C = 1, există concordanţă deplină între nivelul de calificare a personalului şi categoriile de încadrare a
lucrărilor
– C < 1, există un surplus de forţă de muncă de categorii de calificare superioare care nu este utilizată la nivelul
capacităţii sale reale
– C > 1, există lucrări de categorii superioare efectuate de muncitori cu calificare inferioară.
9. Prezentati 2 procedee utilizate in analiza productivitatii muncii:
Aprecierea nivelului şi abaterii productivităţii muncii
Procedee de analiză:
a) compararea modificării productivităţii muncii anuale (Wa) cu cea zilnică (Wz) şi orară (Wh).

b) determinarea abaterii în mărimi absolute (W) şi relative (Iw):

c) aprecierea nivelului productivităţii muncii de produse prin abaterea timpului necesar realizării unei unităţi de
produs:

Reducerea timpului pe produs înseamnă o creştere a productivităţii muncii, putându-se determina producţia
suplimentar obţinută:

d) compararea modificărilor nivelului productivităţii muncii între întreprinderi: