Deşi nu există o metodă universal acceptată de planificare strategică, în

continuare, conform concepţiilor împărtăşite de cei mai mulţi în domeniu,

încercăm să facem o trecere în revistă a procesului şi să descriem fiecare dintre
paşii analitici şi decizionali ce trebuie făcuţi. Astfel, cele 8 etape ale planificării
strategice sunt:
1. Organizarea - detaliile organizatorice sunt adesea partea cea mai
complicată a planificării strategice. Pentru a maximiza şansele de atingere a unui
consens, procesul trebuie să implice pe lângă reprezentanţii tuturor domeniilor
activitate a instituției, și reprezentanți ai celorlalte instituții din sistemul național
de securitate şi apărare națională, cât şi din cel al ONG-urilor.
2. Radiografia mediului - constă în determinarea dinamicii mediului de
securitate atât la nivel naţional, cât şi internaţional, coroborat cu capacitatea de
schimbare a sistemului şi potenţialul economico-social al statului de susţinere a
procesului de reformă/dezvoltare. Înţelegerea clară a acestor factori este esenţială
pentru analiza evenimentelor şi tendinţelor externe, precum şi pentru
identificarea punctelor de referinţă pe baza cărora se vor face evaluări de etapă.

- Factori de analiză a mediului de securitate

3. Identificarea problemelor critice şi formularea viziunii strategice -
după ce radiografia mediului este gata, comisia pentru dezvoltare strategică va
trece în revistă rezultatele şi va selecta acele probleme critice care vor constitui
nucleul planului strategic. Nevoia de consens la acest nivel este critică, la fel ca
şi problemele în sine. În acelaşi timp, va fi nevoie să se formuleze o viziune
strategică – un text care va ghida întregul proces de planificare strategică şi va
include obiectivele globale pentru grupurile de lucru.
4. Analiza SWOT - Odată problemele critice identificate, este nevoie de
analize suplimentare, pentru a obţine o imagine clară a poziţiei în care se află
organizația în legătură cu fiecare problemă. Informaţiile şi cunoştinţele
dobândite în urma radiografierii mediului, vor fi o resursă utilă. Analiza se va
face din două perspective:
 Oportunităţi şi pericole (analiza externă) - identifică şi evaluează
principalele oportunităţi şi pericole din mediul extern.

7 din 330
  Puncte forte şi slabe (analiza internă) - analizează punctele forte şi
slabe ale comunităţii în legătură cu fiecare dintre punctele critice.
Se va pune accent pe diferite elemente ale infrastructurii comunităţii.
Deşi similară ca formă metodei radiografierii mediului, această metodă
este mai concretă şi ancorată în special în analiza directă, care la rândul său este
strâns legată de problemele critice. Comisia pentru dezvoltare strategică va fi
împărţită în subcomisii care vor face aceste analize.
Printre factorii externi care trebuie luaţi în considerare, care nu pot fi
influenţaţi de organizație, se află: schimbările economice la nivel internaţional,
regional şi naţional, schimbările legislative, schimbările sociale şi politice,
precum şi cele tehnologice şi demografice.
Atunci când se face analiza internă, obiectivitatea este foarte importantă.
Punctele forte şi cele slabe ale organizației trebuie evaluate în mod realist şi
comparate cu cele ale celorlalte entități cu care se află în „competiţie”. Analiza
capacității de finanțare a organizației (a trendului de dezvoltare național &
disponibilitate), care se face în cadrul radiografiei mediului, va fi utilă în această
fază a procesului.
5. Stabilirea scopurilor, obiectivelor şi strategiilor – planul de acţiune -
În continuare, comisia se va organiza în grupuri de lucru, unul pentru fiecare
problemă critică. În această etapă trebuie stabilite scopurile, care vor fi folosite
pentru a identifica obiectivele specifice sau proiectele. Consensul în această
etapă este extreme de important. Fiecare grup de lucru trebuie să rezolve
conflictele şi să se pună de acord cu privire la priorităţi, care se stabilesc în
funcţie de resursele disponibile pentru îndeplinirea obiectivelor respective.
Odată scopurile şi obiectivele stabilite, grupurile de lucru vor elabora
strategii sau sarcini, acţiuni care trebuie îndeplinite pentru a atinge scopurile şi
obiectivele. Aceste strategii presupun responsabilităţi privind punerea lor în
practică, stabilirea de termene limite şi identificarea resurselor necesare. Fiecare
grup de lucru are în acest moment planul complet de acţiune pentru respectivele
probleme critice.
6. Planul strategic - În această etapă, planurile de acţiune separate vor fi
prezentate comisiei pentru a fi incluse în planul strategic al organizației.
Cum este foarte probabil ca multe dintre obiectivele stabilite să fie
proiecte de îmbunătăţire/dezvoltare capabilități, comisia trebuie să identifice
resursele necesare implementării şi să prioritizeze obiectivele astfel încât ele să
reflecte nevoile organizației. Comisia are responsabilitatea de a obţine consens
cu privire la priorităţi.
O altă sarcină esenţială este atribuirea responsabilităţilor pentru
implementarea strategiei. Persoanelor sau structurilor cărora li se vor cere să-şi
asume responsabilitatea pentru acest lucru trebuie să se fi implicate în proces pe
întreg parcursul său şi să aibă un interes în implementarea planului.

8 din 330
 După întocmirea planului, comisia îl va prezenta spre aprobare entități
coordonatoare la nivel național (ex.: C.S.A.Ț.).
7. Implementarea planului strategic - Finalitatea planificării strategice
este implementarea planului întocmi, prin intermediului planului de
implementare. Succesul acesteia depinde, în foarte mare măsură, de identificarea
corectă şi alocarea de resurse. În acest moment se poate vorbi despre consens în
ceea ce priveşte problemele critice, mediul extern și intern, şi efectele lor asupra
punctelor forte şi slabe ale organizației. De asemenea, este etapa în care a fost
creată masa critică de persoane care sunt de acord cu scopurile, obiectivele şi
strategiile (planurile de acţiune) stabilite pentru fiecare problemă critică.
În acest moment se poate vorbi despre un spirit de solidaritate
organizațională, prin implicarea activă a membrilor comisiei, precum şi a celor
care au lucrat în subcomisii şi grupuri de lucru.
În sfârşit, acesta este momentul în care responsabilitatea implementării
este deja asumată de toate persoanele şi structurile din cadrul organizației.
Imaginea pozitivă şi implicarea comisiei creează o presiune pozitivă care asigură
îndeplinirea acestor responsabilităţi.
8. Monitorizarea şi actualizarea planului - Comisia pentru dezvoltare
strategică are responsabilitatea pentru monitorizarea implementării şi actualizării
planului strategic, în funcţie de schimbările apărute pe parcurs. Este o etapă
foarte importantă, pentru că asigură responsabilizare şi abilitatea de a face
adaptări şi modificări strategice.
Toate etapele procesului de planificare strategică sunt importante, dar
două dintre ele sunt critice: organizarea şi implementarea planului de acţiune.
Implementarea este şi finalitatea întregului efort depus. Dar, dacă procesul nu
este bine organizat de la început, ceea ce urmează poate fi extrem de dificil, iar
procesul compromis.
Managementul procesului va fi sarcina unui grup de lucru alcătuit din
lideri ai organizației, care va purta numele de Comisia pentru dezvoltare
strategică. Dacă planul strategic este credibil şi reprezintă punctul de vedere
general acceptat de organizație depinde de felul în care se constituie şi se
organizează acest grup. Trebuie să fie foarte clar pentru întreaga organizație că
planul se construieşte pe baza tuturor resurselor potenţiale, folosind toate
structurile, precum și toate entitățile care pot ajuta la implementare.

9 din 330