Tema 4 Planificarea strategică

Obiectivele de referinţă
- definirea planificării strategice
- identificarea caracteristicilor planificării strategice
Bibliografie:
1. Brătianu C. Business management. București: Editura Universitară, 2011
2. Halpern P., Weston F., Brigham E., Finanţe manageriale, Editura
Economică, Bucureşti, 1998
3. Lile R. Management general. Editura Gutenberg Univers, Arad. 2011
4. Stroe, R. – Modelarea deciziei financiare, Bucureşti, Editura ASE, 2000

Subiecte:
4.1.Conceptul de planificare strategică
4.2.Caracteristicile planificării strategice
4.3.Procesul planificării strategice

4.1.Conceptul de planificare strategică

Funcţia planificării s-a născut şi s-a dezvoltat, în timp din necesitatea
sporirii capacităţii de adaptare a organizaţiei la mutaţiile intervenite în mediul
extern, cu scopul asigurării supravieţuirii şi/sau creşterii ei.
Un tip specific de planificare, în dependență de orizontul de timp utilizat,
este planificarea pe termen lung, ce se referă la aspectele competiţionale,
tehnologice şi strategice ale conducerii unei organizaţii şi implică în general un
orizont temporal de cel puţin cinci ani.
Planificarea strategic, la rândul său, reprezintă un tip specializat de
planificare pe termen lung care se referă la aspecte cum ar fi misiunea organizaţiei
sau stabilirea de obiective organizaţionale finale.
Planurile strategice pe termen lung sunt realizate de managerii de pe nivelele
ierarhice de vârf dintr-o organizaţie, toate celelalte planuri derivând din ele.
Este esenţial pentru o firmă să înţeleagă tipul activităților pe care le
desfăşoară şi locul pe care vrea să îl ocupe la un anumit moment viitor –
responsabilitățile planificării strategice, dar şi modul în care poate atinge aceste
scopuri - responsabilitatea planificării operaţionale şi a luării de decizii.
Strategia este menită să descrie imaginea pe care o organizaţie doreşte să o
aibă în viitor şi este orientată către ceea ce vrea să facă organizaţia, iar nu
către cum vrea să acţioneze.
Strategia este definită drept cadrul ce orientează alegerile care determină
natura şi direcţia unei organizaţii. Strategia ajută la stabilirea unei direcţii unitare
pentru organizaţie în termenii obiectivelor sale operaţionale şi furnizează baza
alocării resurselor necesare pentru orientarea organizaţiei către atingerea acestor
obiective.
Planificarea strategică stabileşte direcţia şi obiectivele, în timp ce
planificarea operaţională se referă la luarea de decizii zilnice la nivele mai joase ale
organizaţiei. Planificarea strategică se orientează spre eficacitate, iar planificarea
operaţională spre eficienţă.
Strategia reprezintă cadrul care orientează alegerile ce determină natura şi
direcţia organizaţiei şi reprezintă viziunea asupra imaginii viitoare a organizaţiei.
Planificarea operaţională furnizează o structură a deciziilor zilnice luate la nivelele
inferioare ale organizaţiei.
Declararea misiunii este o parte esenţială în procesul de planificare
strategică; eficacitatea strategiei depinde de ataşamentul faţă de punctele forte ce
izvorăsc din identitatea organizaţiei. O declaraţie de misiune eficace este
realizabilă, instructivă, specifică şi reflectă valorile organizaţiei.
După declararea misiunii, organizaţia îşi îndreaptă atenţia spre formularea
obiectivelor şi analizarea factorilor externi şi a resurselor sale interne. Punctele
forte sunt adecvate cu oportunităţile existente şi sunt luate decizii strategice.
Urmează apoi implementarea strategiei. Performanţele sunt evaluate prin procesul
de control şi sunt operate ajustările necesare.
4.2.Caracteristicile planificării strategice
Planificarea strategică se impune pentru a rezolva o problemă majoră: cum
se procedează astfel încât obiectivele să fie atinse? În această perspectivă ea
acoperă nu numai faza formulării strategiei, dar abordează de asemenea mai multe
aspecte ale implementării sale.
Principalele caracteristici ale planificării strategice sunt următoarele:
1. Are ca scop armonizarea resurselor şi abilităţilor existente în organizaţie cu
oportunităţile şi riscurile din mediul extern;
2. Furnizează baza planificării de detaliu şi a luării de decizii zilnice;
3. Se efectuiază pe termen lung;
4. Este realizată de managerii de pe nivelele de vârf, datorită faptului că aceştia
deţin informaţiile necesare şi pentru că angajamentul lor îi motivează pe
subalternii răspunzători cu implementarea;
5. De obicei este definită în termeni generali.
În fine, planul strategic dă bazele strategiei adoptate în întreprindere, adică:
misiunea, portofoliul de activităţi, modul de dezvoltare, sinergiile, competențele
caracteristice, etc.
De asemenea, planul strategic indică marile orientări ale politicilor
funcţionale adoptate în vederea obţinerii şi utilizării resurselor necesare realizării
obiectivelor. În sfârşit, etapele principale, în termeni de priorităţi de acţiune, sunt
definite punând în evidenţă următoarele rezultate aşteptate, responsabilităţile
fiecăruia, consecutivitatea evenimentelor.
Din planul strategic decurg programele, planurile pe termen scurt şi bugetele
care vor să detalieze maniera următoare prin care acţiunile pot fi articulate şi legate
unele de altele.

4.3.Procesul planificării strategice

Planificarea strategică reprezintă un plan, un model, un set de direcții și
abordări pe care managerii le aplică pentru conducerea organizaţiei. Ea reprezintă
o modalitate de a construi un consens, bazat pe o viziune comună a întregii
comunități, în vederea asigurării prosperității generațiilor viitoare.
Planificarea strategică este o modalitate complexă de influențare a viitorului
unei entități, un proces prin intermediul căruia se determină ce anume
intenționează organizația să facă și cum își va atinge scopurile propuse.
Complexitatea procesului de planificare strategică derivă din analiza inițială a
condițiilor existente la nivel intern, a interacțiunilor specifice din cadrul entității și
a factorilor externi care influențează organizația.
Pe de alta parte, schimbările ce urmează a fi făcute trebuie să influențeze
întreaga organizație. Sunt, astfel, combinate perspectivele pe termen lung cu
acțiunile pe termen scurt. În procesul de planificare strategică, sunt investigate o
serie de aspecte esențiale:
1. Care este misiunea organizației?
2. Care este rolul organizației?
3. Ce valori și principii deține organizației?
4. Care sunt oportunitățile și amenințările de care trebuie să se țină seama?
5. Care sunt punctele tari și punctele slabe ale organizației?
6. Care sunt obiectivele organizației?
7. Care sunt așteptările membrilor organizației?
8. Cum își va măsura organizația propriile performanțe?
9. Cum va utiliza organizația aceste informații pentru a aduce îmbunătățiri
situației prezente?
În procesul gândirii strategice integrate se caută răspunsul la 3 întrebări
esențiale ce definesc acest parcurs al organizației de la situația prezentă la situația
dorită viitoare:
1. Unde suntem acum? (situaţia actuală) Pentru determinarea exactă a
situației actuale, vor fi investigate și analizate elementele fundamentale – misiunea
și valorile organizației – elemente ce nu se schimba des. În continuare, sunt
investigate elementele ce definesc situația actuală din punct de vedere strategic –
elementele interne și externe ce determină modificarea deciziilor, acțiunilor și
activităților curente.
2. Unde vrem să ajungem? (situaţia dorită) În cadrul planificării strategice,
este imposibilă prezicerea viitorului, astfel încât se încearcă imaginarea unui viitor
probabil al organizației în timp. Pentru aceasta, este absolut necesară identificarea
avantajului competitiv în fața celorlalte organizații, aspectele care ar putea să
asigure realizarea acestui țel. În cadrul acestui proces, declarația de viziune este
cea care formulează și descrie situația viitoare.
3. Cum ajungem acolo? (ruta, direcţia, traseul) Pentru atingerea țintei și
îndeplinirea viziunii organizației, este nevoie de un plan strategic: o cale, o rută
care să asigure finalizarea demersului. Astfel, strategia este ghidul ce conduce
organizația de la situația prezentă către ceea ce se dorește în 5, 10, 15 ani.
John M. Bryson a elaborat propriul model de planificare strategică după cum
urmează:
 Iniţierea şi acordul asupra unui proces de planificare strategică.
 Identificarea mandatelor organizaţiei în raport cu legea. Identificarea exactă a
misiunii unei organizaţii publice este dificilă şi, uneori, intenţionat vagă, deşi
în ultimul timp există o presiune academică şi politică pentru clarificarea
misiunilor organizaţiilor publice. De exemplu, care este misiunea exactă a unui
departament de securitate socială?
 Clarificarea misiunii şi valorilor organizaţiei. Clarificarea misiunii face ca
oamenii din organizaţie să ştie sigur ce ar trebui să facă şi ce ar trebui să
înceteze să mai facă.
 Evaluarea mediului extern. Referitor la evaluarea mediului extern,
organizaţiile publice sunt diferite de cele private. Firmele au slabe legături
politice şi pieţe foarte clar definite. Firmele se orientează după oportunităţi, iar
organizaţiile publice sunt conduse de ameninţări. Primele sunt pro-active, iar
cele din urmă sunt re-active.
 Evaluarea mediului intern. Această evaluare este dificilă pentru că poate fi
interpretată ca o critică directă la adresa conducerii.
 Identificarea chestiunilor strategice cu care se confruntă organizaţia.
Chestiunile strategice sunt cele care privesc slăbiciunile interne şi externe şi
oportunităţile viitoare.
 Formularea strategilor de abordare a chestiunilor strategice.
  Stabilirea unor viziuni eficiente asupra organizaţiei pentru viitor. Viziunea
permanentă este mai vagă decât misiunea, dar Bryson nu ne spune exact cum
putem diferenţia viziunea de misiune.
În procesului de planificare strategică există o serie de greșeli frecvente ce
pot duce la eșecul demersului. Dintre acestea, cele mai întâlnite sunt:
- Planul strategic garantează rezultatele în mod exact. Este greșită această
afirmaţie, datorită modificărilor ce apar în mediul în care se operează. A se
considera că planul strategic garantează cu exactitate rezultatele planificate este o
eroare care poate conduce la eșuarea planificării strategice. De aceea sunt
programate procese de replanificare, la intervale rezonabile de timp.
- Planul strategic este în totalitate în măsură să rezolve o situaţie de criză.
Criza este o situație curentă și adesea neprevăzută, astfel că planul strategic nu
garantează depășirea ei în totalitate. În acest caz, este necesar un plan de criză.
- Planul strategic nu poate da greș. Dacă planificarea strategică nu este bine
elaborată, atunci și planul strategic va fi ineficient și chiar nesatisfacător pentru
organizație.
- O direcţie de dezvoltare bună pentru un grup de interese, este bună pentru
întreaga comunitate. Este greșită promovarea direcțiilor de dezvoltare limitate la un
grup restrâns de interese, deoarece astfel nu poate fi garantat beneficiul pentru
întreaga organizație.
- Planul strategic este elaborat de exponenţii organizației care garantează
aplicabilitatea lui. Ignorarea caracterului participativ al unui plan strategic este una
dintre cele mai frecvente greșeli și, în același timp, extrem de dăunătoare pentru
rezultatele planificării strategice. În toate etapele planificării trebuie ținut cont de
nevoile organizației în ansamblul ei si, nu în ultimul rând, de informarea continuă a
membrilor organizației care, astfel, pot valida rezultatele preliminare și pe cele
finale.

Întrebări de control:
1. Ce reprezintă planificarea strategică.
2. Argumentați necesitatea planificării strategice.
3. Care sunt sarcinile planificării strategice.
4. Care sunt trăsăturile planificării strategice.
5. Ce aspecte cerceteză planificarea strategică.
6. Explicați specificul procesului planificării strategice.