Tema 14.

Biotehnologia creşterii tineretului taurin de

reproducție (2 ore)

1. Programarea procesului de creştere a tineretului

taurin.
2. Tehnologia de creștere a tineretului taurin de
reproducție pe etape de vîrstă
3. Întreţinerea viţeilor până la vârsta de 6 luni
4. Tehnologia de creşterea tineretului femel şi tăuraşilor
de reproducţie
5. Hrănirea şi întreţinerea junincilor

Bibliografie
1.Manciuc Vasile managementul creşterii bovinelor. Iaşi 2006
2.Gavril Stanciu Tehnologia creşterii bovinelor. Timişoara 1999
Creşterea raţională a tineretului destinat reproducţiei are
deosebită importanţă pentru înlocuirea reformelor, în
mărimea efectivului din fermă şi pentru obţinerea unor
animale adulte cu producţie ridicată, constituţie puternică,
rezistente la îmbolnăviri şi la factorii mai puțin favorabili de
mediu.
Prin urmare, calitatea tineretuluyi de prăsilă are un rol
determinant asupra eficienței uneo ferme, întrucât generația
nouă trebuie să fie sub raport genetic superioară celei vechi
– înlocuite.
 Baza genetică este pusă în valoare în timpul vieţii
intrauterine, indirect prin modul de furajare şi întreţinere a vacilor
gestante şi ulterior prin optimizarea condiţiilor de creştere, de la
naştere şi până la intrarea în producţie. Tineretul crescut în condiţii
nesatisfăcătoare de hrănire şi întreţinere are intensitate redusă de
creştere, în consecinţă se întârzie administrarea la reproducţie, iar la
vârsta productivă dezvoltarea corporală, dezvoltarea diferitor organe,
sunt sub limitele normale, ceea ce influenţează negativ asupra
capacităţii productive.
Consecinţele unor condiţii necorespunzătoare de hrănire şi

întreţinere sunt mult mai grave la tineret decât la taurinele adulte.

 Spre exemplu: carenţele temporare în furajarea vacilor de lapte duc
la pierderi în greutate şi scăderea producţiei de lapte. Aceste consecinţe pot
fi în general remediate, printr-o furajarea stimulatoare, în perioada imediat
următoare, restabilindu-se atât masa cât şi producţia de lapte.
La tineret însă, intensitatea de creştere a masei corporale şi a
dimensiunilor nu sunt identice pe parcursul dezvoltării ontogenetice, şi ca
atare, posibilităţile de compensare a creşterii incomplete sunt limitate
(Stanciu G., 1999)
Asigurarea unor condiţii optime de creştere, în diferite perioade ale
procesului de dezvoltare ale tineretului, creează premise favorabile pentru
obţinerea unor animale bine dezvoltate, sănătoase, cu performanţe de
producţie ridicate.
1. Programarea procesului de creştere a tineretului taurin.
Dirijarea procesului de creştere la tineret se realizează prin
planificarea creşterii şi hrănirii. Planul de creştere se întocmeşte
diferenţiat, în raport cu rasa, aptitudinea productivă, destinaţia
tineretului şi sexul, urmărind obținerea de animale corespunzătoare
tipului rasei preconizat în selecție cu exteriorizarea tuturor însușirilor
rasei. Planificarea creșterii presupune stabilirea, în raport cu facotrii
menționați, a masei coporale care trebuie să o realizaze tineretului
taurin în diferite etape de vârstă respectiv 3 luni, 6 luni, 12 luni, 18
luni, 24 luni, sporurile medii zilnice pentru fiecare etapă de creştere,
posibilitățile de asigurare a bazei furajere specifice în fermă sau
posibil de cumpărat.
 Planificarea hrănirii se realizează prin întocmirea schemei de
furajare, care prevede structira rației și cantitățile de nutrețuri care se
administraeză tineretului în diferite etape de viață, precum și ordinea
întroducerii acestora îb rație, în raport cu sporul mediu zilnic planificat și
sezonul calendaristic. Regimul de creştere a tineretului taurin destinat
reproducţiei are în vedere aptitudinea productivă a rasei, scopul creşterii
şi sexul. Astfel, dezvoltarea aptitudinilor pentru producţia de lapte la
viţelele de reproducţie se realizează prin creşterea moderată a masei
corporale, sporurile medii zilnice fiind, în funcţie de rasă, de 500-600g în
primele 3 luni de viaţă, 750-800g în perioada de vârstă 3-6 luni, 700-750g
în perioada 6-12 luni, 600-650g în perioada 12-18 luni şi 400-450g în
perioada 18-24 luni (G. Stanciu - 1999).
 Nutrețurile administrate trebuie să favorizeze
dezvoltarea cu precădere a aparatului digestiv și a celorlalte organe
și aparate interne (respirator, circulator), care participă direct la
producția de lapte. Ca atare, la viţelele de reproducţie, baza raţiei
furajere o constituie nutreţurile de volum de foarte bună calitate,
fibroase şi suculente. În cazul tăuraşilor destinaţi reproducţiei se
urmăreşte realizarea unor sporuri medii zilnice mari de peste
1000g, prin dezvoltarea scheletului, a musculaturii, evitându-se
îngrașarea și dezvoltarea exagerată a abdomenului. Nutrețul de bază
în rația tăurașilor destinați reproducției îl constituie concentratele,
fibroasele și mai ales suculentele administrându-se în cantități
moderate.
 Compatariv cu vițelele nivelul de hrănire al tăurașilor
de reproducție va fi cu 20-25% mai ridicat, accelerând astfel procesul
de creștere ceea ce duce la precocizarea funcției sexuale. Procesul de
creştere se controlează prin cântăriri periodice, stabilindu-se greutatea
corporală realizată la diferite etape de creştere, în funcţie de greutatea
de adult, şi viteza absolută de creştere.
În fermele de elită se impune efectuarea periodică a
măsurătorilor de masă, îndeosebi talia, întrucât nu la toți indivizii și în
toate condițiile există o creștere proporțională a masei coproale și a
dimensiunilor coproale.
 În aceste ferme și în cazul unor experimete științifice se
recomandă stabilirea și a altor indici de creștere, respectiv viteza
relativă de creștere și coefcientul de creștere.
Așadar, programarea creșterii tineretului este o lucrare
tehnică de mare importanță pentru organizarea de creștere
potrivit scopului urmărit, pe etape de vârstă, pentru luare la
timp a măsurilot care se impun dacă apar dificiențe de
creștere.
 2. Tehnologia de creștere a tineretului taurin de reproducție pe etape
de vîrstă
Creșterea tineretului de prăsilă se realizează în fermele de
producție sau în fermele specializate, care preiau surplusul de vițele din
ferme de producție și le supun unei tehnici de creștere.
Tehnologia de creștere cuprinde un ansamblu de măsuri tehnice, referitaore
l a hrănirea și întreținerea tineretului (adăpostire, îngrijire, mișcare), care au
ca scop punerea în valoare a bazei eriditare. Cerințele organismului
față de factorii menționați se modifică în raport cu vârsta, tineretului
parcurgând mai multe perioade distinctive între ele și anume: perioada
alăptării, perioada de creștere, perioada admiterii la reproducție și apoi
perioada desgășurării gestației
Perioada alăptării poate fi divizată în două subperioade:
-Subperioada colostrală, în care se menține în cea mai mare
măsură legătura dintre mamă și vițel;
-Subperioada alăptării propiu- zise, în care se reduce treptat
lăgătura dintre noul organism și mamă, ca urmare a consumului
și a altor furaje decât laptele.
 În perioada alăptării, de la naştere şi până la înţărcare, se
administrează viţeilor lapte sau înlocuitor de lapte. Primele
săptămâni de viaţă sunt cele mai dificile, întrucât viţeii trec
printr-o permanentă adaptare la condiţiile de viaţă postnatală. De
asemenea, sensibilitatea la îmbolnăviri sunt vulnerabilitatea la
factorii nefavorabili de mediu, sunt mai mărite, ceea ce face să
se înregistreze procentul cel mai mare de pierderi.
 Hrănirea viţeilor în subperioada colostrală
Colostrul reprezintă prima hrană a noul născut şi se
administrează în primele 5-7 zile după fătare. Lapte colostral,
secretat de vacă imediat după fătare, are valoare nutritivă mai
ridicată decât lapte normal, fiind de circa 2,5 ori mai bogat în
substanţă uscată, circa 2 ori mai bogat în grăsime şi aproximativ 6
ori mai bogat în proteine, iar coeficientul de digestibilitate este
mai superior. Importanţa deosebită a colostrului rezidă însă din
proprietăţile sale antimicrobiene, ca rezultat al cantităţii ridicate de
imunoglobuline, purtătoare de anticorpi.
 Imunoglobulinele provin din gamaglobulinele serului sanguin ale
mamei, care trec în laptele colostral. Viţelul nou născut este practic lipsit
de gamaglobuline, întrucât placenta la vaci nu permite trecerea
gamaglobulinelor din sângele mamei în sângele fătului în perioada
intrauterină. Colostrul întruneşte însuşirile laxative care favorizează
peristaltismul intestinal şi declanşează astfel evacuarea meconului.
Administrarea colostrului se efectuează în primele 40-60 minute
şi numai târziu de 1,5 ore în cantităţi de 0,5-0,6 litri în 4-5 tainuri, în
următoarele zile tainurile se reduce dar cantitatea de lapte se mărește până
la 0,7-1,0 l.
Raţia zilnică nu trebuie să depăşească a 7-8-a parte din masa
corporală a viţelului.
 Practicând o alimentaţie raţională în faza colostrală, se
asigură produşi bine dezvoltaţi, viguroşi, şi sănătoşi. Având în
vedere importanţa apei în hidratarea ţesuturilor, în stimularea
fiziologică a nou născutului, se recomandă administrarea acesteia
la sfârşitul perioadei colostrale. De preferat ca apa să fie fiartă,
răcită la 30 C şi administrată între tainurile de lapte.
 Hrănirea viţeilor în subperioada de alăptare propriu-zisă
La stabilirea modului de furajare a viţeilor în această
subperioadă trebuie avute în vedere particularităţile
morfofuncţionale ale aparatului digestiv. Deşi viţeii la naştere au,
ca şi animalul adult, patru compartimente gastrice, ele diferă
considerabil ca dezvoltare în funcţie de vârstă.
După, naştere nutreţurile lichide sunt digerate în stomacul
glandular, unde ajung prin intermediul gutierei esogagiene.
Aceasta se formează în timpul consumului lichidelor, pe cale
reflexă, care dispare la vârsta de 8 săptămâni.
 Procesul de digestie la tineret este diferit ca cel al animalelor
adulte. Trecerea de la faza monogastrică la cea de rumegător se face lent
deoarece prestomacele nu sunt bine dezvoltate şi nu secretă aminoacizii
necesari pentru prelucrarea hranei.
Modul de hrănire a viţeilor poate fi grupat în: sisteme clasice sau
tradiţionale şi moderne sau intensive.
Hrănirea vițeilor în sistem tradiţional are o răspândire largă pe glob,
hrănirea viţeilor făcându-se cu lapte şi nutreţuri vegetale obișnuite, iar
înţărcarea se realizează la vârsta de 4-7 luni.
Hrănirea viţeilor cu lapte integral se practică exclusiv în cazul raselor
pentru carne şi în gospodăriile populaţiilor. Alăptarea se poate asigura
natural sau artificial. Această metodă deşi asigură sporuri mari în greutate
este neeconomă, determinând consumuri mari de lapte integral 450-600 kg.
Hrănirea viţeilor cu lapte normalizat - care conţine 2 % de
grăsime. Până la vârsta de 20 zile viţeii sun alimentaţi cu lapte
integral, după care se trece treptat la lapte normalizat. Prin această
metodă se economiseşte pe viţei 5-10 kg grăsime, fără a dăuna
procesul de creştere. Dacă nu există posibilitatea normalizării cu
lapte degresat, laptele integral poate fi diluat cu 25% apă.
Hrănirea viţeilor cu lapte integral şi degresat - este o metodă mai
economică şi nu influenţează negativ procesul de creştere. Laptele
integral se administrează în primele 10 zile de viaţă după care se
trece treptat la cel degresat.
 În general, un viţel consumă în perioada alăptării 150-250 litri
lapte integral şi 400-600 litri lapte degresat. De la naştere până la vârsta
de 20-30 zile se administrează viţeilor circa 6 litri lapte integral.
Administrarea nutreţurilor vegetale de calitate bună încă de la vârsta
de două săptămâni are rolul de a grăbi dezvoltarea morfo-funcţională a
tubului digestiv, de a stimula flora rumenală, formând astfel animale
capabile să valorifice eficient furajele voluminoase, la vârsta adultă şi să
realizeze performanţe ridicate pentru lapte. Furajele indicate în hrana
viţeilor sunt următoarele: concentratele, fibroasele, suculentele.
Concentratele sunt primele furaje de natură vegetală care se introduc în
hrana viţeilor la vârsta de 10-12 zile şi se administrează la discreţie, în
jgheaburi.
 Se recomandă, la început făină de cereale, respectiv tărâţe de
grâu, porumb, ovăz, orz, şrot de soia, sau floarea-soarelui. După vârsta
de 45 de zile se introduc şi mazărea, nu mai devreme, deoarece produce
deranjamente gastrointestinale. Până la vârsta de 3 luni concertatele se
administrează la discreţie, iar în continuare se calculează în medie 1,5
kg pentru un viţel pe zi.
De la naştere până la vârsta de 6 luni viţelul consumă circa
170-190 kg concentrate.
Fibroasele se introduc în raţie concomitent cu concertatele.
Orientativ, consumul de fân pe zi pentru fiecare viţel variază cu vârsta,
după cum urmează -. I – 0,1 kg; luna a II-a 0,4-0,5 kg, luna a III a - 0,7-
0,8 kg, luna IV –a 1 kg, luna V-a 2 kg, luna VI –a - 3 kg (G. Stanciuc -
1999)
 Până la vârsta de 6 luni un viţel consumă circa 200-250 kg
fân.
Suculente se introduc în raţie începând cu vârsta de 10-14
zile. Cea mai bună folosire a nutrețului verde după 1,5 luni este
păşunatul. Consumul voluntar de nutreţ verde pe zi se măreşte
odată cu vârsta fiind în medie de 0,20 kg în luna I; 1 kg în luna II; 4
kg în luna III; 7 kg în luna IV; 10 kg în luna V; şi 13 kg în luna VI.
Până la vârsta de 6 luni un viţel consumă circa 1000 kg nutreţ verde.
În timpul iernii se foloseşte furaje suculente conservate în
următoarea ordine: la o lună – morcov răzuit; 2 luni - sfeclă tocată
2-4 kg/zi.
Sărurile minerale şi vitaminele se asigură prin înglobarea în
nutreţul concentrat în proporţie de 2 %, încât să revină zilnic
unui viţel cca 15g la vârsta de 1 lună şi 30g la vârsta de 6 luni.
Asigurarea necesarului de vitamine se realizează prin lapte
colostral, lapte integral, şi nutreţuri vegetale, verzi, fîn etc.
Spre deosebire de taurinele mature, la viţei până l stabilirea
rumegării nu se sintetizează vitaminele din grupa B şi vitamina
K, sursa de aprovizionare a organismului fiind exogenă.
3. Întreţinerea viţeilor până la vârsta de 6 luni

Întreținerea constă în ansamblu de măsuri tehnico-

organizatorice privind adăpostirea, igiena corporală şi regimul de
mişcare, care se iau cu scopul de asigura obţinerea unor viţei bine
dezvoltaţi şi sănătoşi. Corespunzător cerinţelor organismului şi
vârstei, în perioada 0-6 luni se disting mai multe variante de
întreţinerea viţeilor în profilactoriu, întreţinerea viţeilor în creşă,
întreţinerea lângă mamă, în boxe de fătare din maternitate a viţeilor;
întreţinerea viţeilor în cuşti individuale şi în adăposturi
semideschise.
 Întreţinerea viţeilor în profilactoriu se face în primele doua
săptămâni de viaţă în boxe individuale sau colective. Capacitatea
profilatorului fiind 7-10% din numărul vacilor gestante.
Profilactoriu este compartiment şi în fiecare compartiment se
găsesc boxe individuale cu dimensiuni: 1,2m lungime, 1 m înălţime
şi 0,6m lăţime.
Profilactoriu prevăzut cu boxe comune, a câte 6-10 viţei
funcţionează după principiu „totul plin totul gol”.
Întreținea viţelor în creşă se practică după perioada de
prifilactoriu, până la vârsta de 6 luni. Adăpostul este amenajat cu
boxe colective, a 6-10 viţei, în fermele de tip gospodăresc, şi 20-25
viţei în cele de tip industrial.
 Se asigură 2m pentru fiecare viţel şi 30 cm front furajare.
În boxe se amenajează zona de odihnă la 15-20 cm prevăzută cu
pat de scânduri ori grătar de lemn şi aşternut de paie.
Boxele sunt aşezate pe două rânduri, cu alee de serviciu la mijloc.
Întreţinerea viţeilor în profilactoriu şi creşă se practică în general în
fermele cu grad mare de concentrare a efectivului, mai ales în cele
de tip industrial.
Întreţinerea viţeilor în maternitate şi creşă - Maternitatea
este amenajată cu boxe pentru mamă şi viţel, asigurând o suprafață
de 6-7 m pe cuplu. Viţeii sunt ţinuţi cu mama în primele 7-14 zile
de viaţă, aplicându-se alăptarea naturală, după care trec în creşă,
unde sunt alăptaţi artificial.
Întreținea viţelor în cuşti individuale se practică de la naştere
sau de la vârsta de o săptămână şi până la vârsta de 3 luni
(înţărcare). Cuştile individuale sunt constituite din două zone,
cuşcă propriu-zisă şi padoc şi asigură locul de odihnă pentru
viţei.
Stabilirea numărului de cuşti necesare se face astfel:
* pentru 100 vaci cu 85% natalitate (85 viţei anual);
Viţeii se întreţin în creşă 3 luni sau 90 de zile, deci 4serii/an
(364:90 = 4 serii);
Sunt necesare 21 cuşti + 4 rezerve (85:4 = 21 cuşti)
 Întreținea viţelor în adăposturi semideschise s-a extins în
ultimul timp în multe ferme zootehnice. Adăposturile
semideschise are doar trei pereţi peretele liber comunicând cu
padocul. În interior sunt amplasate boxe colective pentru 6-10
viţei fiecare. Viţeii pot fi trecuţi în acest adăpost imediat după
naştere.
 4. Tehnologia de creşterea tineretului femel şi tăuraşilor de
reproducţie după vârsta de 6 luni.

După vârsta de 6 luni tineretul taurin de reproducţie se

separă pe sexe, deoarece tehnologia de creştere diferă în funcţie de
sex iar obiectivele urmărite în creşterea viţeilor nu sunt aceleaşi ca
şi la masculi destinaţi reproducției.
Tehnologia de creştere a tineretului femel de reproducţie
Tineretul femel se grupează pe două categorii de vârstă: 6-12 luni şi
12-18 luni,practicându-se hrănirea diferențiată sezonier.
Alimentaţia trebuie să asigure o greutate optimă la viţele,
dezvoltarea armonioasă a organelor şi aparatelor, în special a celui
de reproducţie.
 În timpul vierii, hrana de bază trebuie să o constituie masa
verde cum ar păşunile. Masa verde se completează cu fân şi
grosiere pentru aportul în substanţă uscată. Consumul mediu de
nutreţ verde este de 15-25 kg la viţele în vârstă de 6-12 luni şi 25-
40 kg la viţelele de peste 12 luni.
În sezonul de iarnă hrana este constituită din fân de foarte bună
calitate 3-6 kg, nutreţuri suculente – 15-20 kg şi 1-2 kg concentrate.
Tineretul femel în vârstă de până la 12 luni trebuie să primească în
raţie: 3-4 kg fân din care 50% fân de leguminoase, 1,5-2,5 kg
amestec de nutreţuri concentrate la care se adaugă 50-60 g nutreţ
mineral (30-40g cretă furajeră şi 20-25g sare)
 Pentru tineretul femel în vârstă de peste 12 luni se asigură:
4-6 kg fân; 15-24 kg suculente din care 50% rădăcinoase, sau 10-15
kg semisiloz; 2-3 amestec de furaj concertat şi 60-80 g nutreţ
mineral din care 40-60 g cretă şi 25-30 g sare (Gh, Georgescu, V.
Ujică 1990).
În practica întreţinerii tineretului femel de reproducţie
întreţinerea legată cât şi întreținerea liberă, în adăposturi închise şi
semideschise.
 Tehnologia de creştere a tăuraşilor de reproducţie
La tăuraşii după vârsta de 6 luni se urmăreşte obţinerea
animalelor bine dezvoltare, sănătoase, cu schelet puternic, aptitudini
bune de reproducţie.
Volumul raţiei trebuie să fie redus, dar valoarea nutritivă
ridicată pentru a menţine tăuraşii în condiţie de reproducţie.
Structura raţiei şi nivelul de hrănire se diferenţiate pe categorii de
vârstă 6-12 luni şi peste 12 luni. Între 6-12 luni tăuraşii sunt supuşi
testării după performanţe proprii.
Hrănirea se face cu raţii echilibrate, care să asigure sporuri mari de
creştere, de peste 1000g, tipul de hrănire fiind moderat voluminos.
 Raţia cuprinde 3,5-5 kg nutreţ combinat, 2-3 kg fân şi 4-5
kg semifân. Tăurașii care au depăşit 12 luni vor primi 5-6 kg nutreţ
combinat, 4-5 kg fân şi 5-6 semifân.
Nutreţurile suculente sunt reprezentate de morcovi în cantitate de 3-
5 kg, sfeclă furajeră 5-10 kg şi porumb însilozat de foarte bună
calitate în cantităţi 10-20 kg.
Tăuraşii de reproducţie sunt întreţinuţi în adăposturi
speciale cu sistem liber, în boxe individuale şi posibilităţi de
mişcare în padocuri sau legat şi cu mişcare dirijată. Până la vârsta
de 12 luni se recomandă ca tăuraşii să fie întreținuți în boxe
individuale cu suprafaţa de 5-6m, după care în boxe de 7-8 m.
5. Hrănirea şi întreținerea junincilor
După confirmarea gestaţie, la juninci nu se schimbă regimul
de hrănire şi întreţinere, sporurile medii zilnice fiind moderate, de
cca 500g.
Atunci când starea de îngrăşare este necorespunzătoare raţia se
suplinește cu concentrate 2-2,5 kg. În ultimele 2 luni de gestaţie se
va intensifica furajarea. Cercetările au demonstrat că există o
corelaţie pozitivă între sporul realizat în ultima parte a gestaţiei şi
intensitatea secreţiei hormonului de creştere. Hormonul
somatotrop are rol important în dezvoltarea canalelor galactoforme
şi a sistemului alveolar al glandei mamare, influențând deci
producţia viitoare de lapte.
 Dacă junincile vor fi suprafurajate în primele 7 luni de
gestaţie se vor realiza sporuri de creştere sub potenţialul genetic
în ultimele 2 luni de gestație, ceea ce influenţează negativ
dezvoltarea glandei mamare şi deci şi producţia de lapte care se
va obţine. Junincile trebuie să realizeze un spor minim de
creştere de 450g/zi şi un spor de 92kg.
Întreţinerea junincilor se realizează în adăpostul de tineret sau al
vacilor înţărcate,în sistem legat sau liber.