Prima grijă în privinţa purceilor înţărcaţi trebuie să fie aceea ca raţia de

hrană să cuprindă toate elementele necesare creşterii şi dezvoltării, adică să

conţină pe lângă unităţile nutritive şi proteină digestibilă, săruri minerale şi
vitamine. Purceii înţărcaţi au un ritm de creştere foarte intens pentru
dezvoltarea scheletului, a musculaturii şi a organelor interne este necesar să
li se asigure în primul rând proteina digestibilă necesară. Ştiinţa, datorită
unor cercetări, a putut stabili aproape exact câtă proteină digestibilă este
necesară pe zi pentru diferite categorii de porci, deci şi pentru purceii
înţărcaţi. Astfel, pentru această categorie s-a stabilit că este necesar ca la
fiecare unitate nutritivă raţia să conţină acea 130 g proteină digestibilă.
Nutreţurile obişnuite care se găsesc în gospodărie ca porumbul şi orzul
conţin proteină digestibilă dar nu în cantitate suficientă ca să asigure atât cât
cere organismul purceilor In creştere. Mai bogate în proteină sunt: mazărea,
soia, şroturile de floarea-soarelui şi chiar taratele de grâu. De aceea raţia
purceilor înţărcaţi trebuie să cuprindă pe lângă orz şi porumb, o anumită
cantitate din aceste nutreţuri. De asemenea, se pot folosi făina de peşte, laptele
praf, ca şi drojdia de bere furajeră care sunt bogate în proteină. Acestea
prezintă un avantaj în plus deoarece proteina pe care o conţin este mai uşor
asimilabilă de organism, decât proteina din nutreţurile vegetale, având deci o
valoare biologică mai ridicată. Cea mai mare valoare biologică o are proteina
din laptele de vacă şi de aceea, aşa cum cunoaşte toată lumea, purceii care
primesc lapte - chiar un lapte tras - pe lângă raţia de bază, se dezvoltă mult
mai bine, realizând greutăţi mari la diferite vârste.
Pentru clădirea scheletului purceilor şi pentru buna desfăşurare a
funcţiunilor de digestie, asimilare etc., raţia purceilor trebuie să conţină şi săruri
minerale, sare de bucătărie şi vitamine. O bună parte dintre sărurile minerale şi
microelemente se găsesc în general In nutreţurile care alcătuiesc raţia, dar de
regulă sunt în cantitate redusă sau cu totul insuficientă. De aceea, acestea se
administrează ca adaos special la raţie.
Dintre sărurile minerale, calciul şi fosforul trebuie să se adauge neapărat
în raţie. Ele intră în compoziţia scheletului care susţine întreg corpul. Printre
nutreţurile mai bogate în săruri minerale sunt şi târâtele de grâu, apoi nutreţurile
suculente şi fibroase.
26
 Sarea de bucătărie nu trebuie să lipsească din raţia purceilor înţărcaţi. Pe
lângă că dă un gust plăcut raţiei şi măreşte pofta de mâncare, sarea intră în
compoziţia sucului gastric care îmbibă hrana consumată şi o digeră, în afară de
aceasta sarea intră în compoziţia sângelui şi a tuturor organelor din corpul
animalelor. Cantitatea de sare de bucătărie ce se dă pentru un purcel de la 2-4
luni este de cca. 5 g pe zi.
Vitaminele sunt substanţe de care toate animalele nu se pot lipsi, căci fără
ele mor; sunt necesare cu deosebire tineretului. Cele mai necesare vitamine
pentru organismul animal sunt vitamina A, D2 E Şi B.
Vitaminele se găsesc mai ales în nutreţurile fibroase şi rădăcinoase
(lucerna, morcovi, sfeclă etc.) proaspete sau conservate.
Ca şi vitaminele, microelemente le (substanţe care în cantitate foarte mică
menţin sănătatea animalelor ca de exemplu fierul, cuprul, cobaltul, manganul
etc.) au un rol în stimularea creşterii. Ele nu constituie o hrană. Acestea se dau
asociate (clorará de cobalt 0,1 mg + sulfat de cupru 0,2 mg + sulfat feros 2 mg +
iod ură de potasiu 0,05 mg) în amestecul de uruieli, putând realiza sporuri medii
zilnice mai ridicate cu cea 12% la purceii în creştere, în raţia zilnică a porcilor
trebuie să între cele mai variate nutreţuri. Pe primul plan stau concentratele şi
anume orzul şi porumbul, la care se adaugă mazărea, taratele şi faina de peşte

25
 I Capitolul 3.
j¡%
întreţinerea şi hrănirea purceilor

3.1. Înţărcarea purceilor

înţărcarea purceilor reprezintă operaţiunea de suprimare a suptului, moment

în care purcelul este trecut In totalitate de la hrănirea cu lapte matern (şi supliment
furajer) la hrănirea cu furaje concentrate exclusiv sau în amestec cu alte furaje.
Asupra purcelului, înţărcarea are efectul unui stres puternic, fiind una din cele
mai critice perioade din viaţa.
în cazul fermelor sau microfermelor cu flux tehnologic separat pentru
tineret, stresul de înţărcare se suprapune stresului de mutare şi uneori stresului de
lotizare.
Aceste neajunsuri se pot elimina parţial, prin utilizarea boxelor de
maternitate - creşa, precum şi prin creşterea In sectorul de tineret pe loturile de
fătare cu condiţia ca acestea să fie suficient de numeroase. Consecinţa imediată
stresului este agitaţia animalelor, ingestia doar parţială a furajelor şi „luptele"
pentru stabilirea unei noi ierarhii de grup, toate soldate cu nerealizarea unui spor
mediu zilnic corespunzător şi scăderea rezistenţei organismului faţă de diverşi
agenţi patogeni. Pe baza celor prezentate se poate afirma că pentru a le preveni
trebuie respectate următoarele măsuri:
- obişnuirea din timp a purceilor cu furajele astfel încât purcelul sa fie
independent de scroafă înainte de înţărcare;
- vârsta de înţărcare şi greutatea la înţărcare sunt elemente hotărâtoare
dictate de pregătirea echipamentului enzimatic al tubului digestiv al purceilor,
acest ultim element poate influenţa criza în funcţie de tipul de furaje folosit,
cunoscându-se că la vârste şi greutăţi mai mici pretenţiile faţă de digestibilitatea
furajelor sunt mai mari.

Tehnici de înţărcare
- scoaterea în aceeaşi zi a scroafelor şi purceilor din boxa de fătare;
- scoaterea scroafei din boxa de purceii rămânând pe loc fătare încă 1-2

28
zile;
scoaterea scroafei din boxa de fătare şi creşterea în continuare a purceilor
-
în boxa mixtă de maternitate - creşa.

3.2. Hrănirea purceilor înţărcaţi

Paralel cu îngrijirea arătată, hrănirea raţională a purceilor sugari este

factorul de căpetenie care asigură creşterea şi dezvoltarea lor normală. La 3 luni
purceii normal dezvoltaţi trebuie să cântărească cea 23 kg. Ei trebuie să câştige
în medie pe zi un spor de cea 330 g între vârsta de 2-3 luni, iar între 3-4 luni cea
400-300 g la 4 luni au în mod normal cea 37 kg. Aceasta depinde desigur şi de
rasă, cunoscând că purceii din rasele mai precoce (care cresc şi se dezvoltă într-
un timp mai scurt), ca de exemplu rasa Landrace sau rasa Marele Alb, In condiţii
de îngrijire dar mai ales de hrănire bune şi când greutatea la înţărcare a fost mare,
sporurile zilnice pot fi superioare celor arătate, încât purceii ating între 40-30 kg
la 4 luni.

25
 Imetişii industriali sunt mai viguroşi decât rasele In stare pură, au un apetit mai bun
şi Însuşiri deosebite pentru tngrăşare astfel Încât realizează sporuri zilnice mai mari
şi cu o cantitate de hrană mai redusă faţă de ambele rase din care s-au format, sau
cel puţin faţă de una din ele. Aşa spre exemplu metişii obţinuţi din încrucişarea
scroafelor Marele Alb cu vieri Landrace, supuşi fngrăşării comparative cu grăsuni
din rasele de bază, au atins greutatea medie de 110 kg cu 11 zile mai devreme decât
Marele Alb şi cu 3 zile decât Landrace, datorită sporurilor zilnice de greutate vie
mai ridicate. Totodată, metişii au avut un consum de U.N. cu 7% mai redus decât
una din rasele de bază (Marele Alb), fără a depăşi Insă şi a doua (Landrace). O cale
sigură pentru rentabilizarea îngrâşării este deci folosirea porcilor din rase
perfecţionate şi mai ales a metişilor industriali la baza cărora să stea cel puţin una
din rasele perfecţionate.
Vârsta porcilor la data punerii la îngrăşat influenţează diferit atât asupra
valorificării hranei cât mai ales asupra calităţii produsului. Porcii tineri supuşi
îngrăşării, fiind în creştere, folosesc hrana cu precădere pentru formarea ţesutului
lor muscular, pentru dezvoltarea scheletului şi organelor interne.
Carnea, având în compoziţia sa cu mult mai multă apă (cca 84%) decât
grăsimea, cere mai puţine nutreţuri pe unitatea de spor greutate vie decât grăsime.
Numărul de unităţi nutritive necesar pentru 1 kg spor de greutate vie este deci totdeauna
mai redus în îngrăşarea J porcilor tineri decât a celor de vârstă mijlocie sau a celor
adulţi.
Porcii de vârstă mijlocie sau adulţi fiind aproape sau complet dezvoltaţi
transformă hrana atât în came cât şi în grăsime sau respectiv - numai în grăsime şi
ca urmare necesită mai multe unităţi nutritive pe 1 kg spor de greutate vie.
îngrăşarea porcilor tineri este deci mai economică decât a celor de vârstă
mijlocie şi cu atât mai mult decât a celor adulţi.
Prin îngrăşare la vârstă tânără se înţelege începerea acestui proces în scurt timp
după înţărcare, la 3-4 luni, la vârsta mijlocie procesul începe la cea 6 luni, iar adultă
la cea de 12-14 luni sau când porcii sunt scoşi de la reproducţie.
Hrana şi hrănirea este, alături de rasă şi vârstă, un factor de căpetenie în
îngrăşarea porcilor. Nutreţurile care formează amestecul porcilor la îngrăşat
trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi anume:
- să fie uşor digerabile, adică să poată fi uşor transformate de către stomacul
28
 porcilor în substanţe simple care apoi sunt asimilate de către organism şi
transformate în came.
Coeficientul de digestibilitate cel mai potrivit pentru nutreţurile de bază
trebuie să fie «â între 80 şi 90%, aşa cum îl are, de exemplu, orzul şi porumbul.
Nutreţurile prea uşor
digestibile ca de exemplu cartofii, sfecla de zahăr, apoi laptele ecremat, zerul ş.a.
care au acest coeficient de până la 95% sunt de asemenea bune pentru porci dar nu
administrate singure, deoarece trec prea uşor prin stomac şi intestine şi animalele
au mereu senzaţia de foame.
Din contră, nutreţurile cu coeficientul de digestibilitate mai mic, ca de
exemplu tărăţele de grâu, floarea de f&n de lucerna şi trifoi (sub 70%), întârzie
prea mult în stomacul porcilor, împiedicându-i să se hrănească cât mai abundent.
Toate aceste nutreţuri sunt bune şi necesare în hrana porcilor la îngrăşat însă
nu singure ci în amestec bine proporţional, în aşa fel ca cele cu digestibilitate
optimă să formeze baza, iar cele din a doua şi a treia categorie să constituie doar
un adaos în proporţie ce poate varia de la 15% până la 30-40%.
- să fie cu valoarea biologică ridicată, adică, într-un volum mic să conţină
multe unităţi nutritive şi mai ales proteină digestibilă. Acest lucru este necesar
deoarece porcii au o

25
capacitate micfi a stomacului şi In general a tubului digestiv, astfel că nutreţurile cu o
valoare hrănitoare mică nu pot fi ingerate în cantităţi îndestulătoare pentru a asigura
substanţele nutritive necesare pentru întreţinerea vieţii, pentru creştere şi în acelaşi
timp. pentru formarea de rezerve, adică pentru îngrăşate. Acest lucru este valabil mai
ales pentru porcii tineri supuşi Ingrişării.
Privind nutreţurile din acest punct de vedere constatăm că pe primul plan ca
valoare biologică stau cerealele mai ales în ce priveşte bogăţia în unităţi nutritive dar
mai puţin în ce priveşte proteinele. De aceea ele trebuie să fíe completate cu alte
nutreţuri, bogate în special tn proteine.
Carnea însăşi fiind formată din proteine ea se depune numai pe seama proteinelor
din nutreţuri. Nutreţurile bogate în proteine sunt însă scumpe, aşa că folosirea lor
trebuie să fie raţională, fără a depăşi cantitatea necesară spre a nu scumpi cartea
rezultată de la porcii îngrăşaţi. Cantitatea zilnică necesară variază după vârsta porcilor,
fiind mai mare pentru porcii tineri, care depun mai multă came şi foarte redusă pentru
cei de vârstă mijlocie sau adulţi, care depun mai multă grăsime.
- hrana trebuie să fie în acelaşi timp gustoasă pentru a fi consumată cu mare poftă
de către porci. Acest lucru se realizează printr-un amestec din mai multe nutreţuri între
care să intre atât 2-3 sorturi de cereale cât şi şroturi. tarate, faină din fân de lucerna etc.,
toate de bună calitate, adică nealterate prin putrezire, îngheţ sau alt proces.
Nivelul de furajare are o influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării porcinelor. Se
constată că pornirea îngrăşării cu un nivel ridicat de furajare, corespunzător normelor
şi cerinţelor porcinelor expuse mai înainte şi continuarea cu acelaşi nivel asigură
realizarea greutăţii de 90 kg la 6 luni. Aceleaşi animale hrănite cu nivele scăzute de
furajare respectiv de cerinţe, face ca la 300 zile să se obţină 90 kg greutate în viu.
în aceste condiţii şi calitatea carcasei va fi influenţată cunoscând relaţiile dintre
conţinutul raţiei şi depunerea de grăsime şi de asemenea vârsta înaintată şi procesele
metabolice favorabile producerii de grăsimi.
Sexul porcilor influenţează de asemenea mersul şi rezultatul îngrăşării. De regulă
masculii (castraţi) cresc mai bine, adică 30 realizează sporuri zilnice mai mari în greutate
decât femelele. De la ei se obţine însă şi o proporţie mai mare de came în carcasă.
Sistemul de îngrăşare. După cum se va vedea în continuare, există sisteme diferite de
îngrăşare după scopul care se urmăreşte, adică după produsul care trebuie să se obţină şi
după vârsta porcilor la începutul îngrăşării.
 3.4. Livrarea şi valorificarea porcilor îngrăşaţi

Produsul principal al producţiei la porcine este carnea, în valorificarea producţiei

se pot urma o serie de căi astfel:
- livrarea ca animale vii pentru came;
- livrarea în carcasă;
- livrarea de animale vii pentru utilizare în alte unităţi.
Livrarea în viu a porcinelor pentru tăiere se face din unităţi şi zone fără boli
contagioase, iar animalele să fie sănătoase şi corespunzătoare următoarelor categorii:
29
 | porcine pentru carne, cu greutatea cuprinsa Intre 80-130 kg;
. porcine îngrăşate în scop special, peste 130 kg;
. scroafe reformate, recondiţionate şi vieri reformaţi, castraţi şi
recondiţionaţi.
Porcinele pentru came (80-130 kg) sunt din rasele de came (Marele alb,
Landrace, QUIOC, Hampshire, LS-34S Periş ş.a.) şi metişii acestora de sex femei
(castrate sau nu) sau de sex mascul fíe castrate cu cel puţin 3 luni înainte de
sacrifícate, fíe necastrati până la vârsta de 6 luni, proveniţi din femele de selecţie,
cu corpul bine dezvoltat, având regiunile spetei, spinării şi pulpei bine îmbrăcate
In came, acoperite cu un strat de slănină consistentă şi puţin pufoasă, iar pielea fină
şi elastică, fără zgârieturi şi urme de traumatisme.
Porcinele îngrăşate în scop special sunt din rasele de came şi metişii acestora
destinate producţiei, de salamuri crude şi uscate. Vârsta este de peste un an şi
greutate de peste 130 kg, hrănite cu reţete care să asigure dezvoltarea cu precădere
a masei musculare.
Scroafele şi vierii reformaţi sunt porcinele de reproducţie de toate vârstele şi
rasele cu corpul bine dezvoltat şi acoperit pe toată suprafaţa cu un strat
corespunzător de grăsime.
De subliniat că nu se admit la tăiere scroafele gestante şi vierii castraţi cu mai
puţin de trei luni înainte de sacrificare, cu plaga de castrare necicatrizată.
Preţul acestor porcine se stabileşte pe baza greutăţii în viu ţinând seama de
categorie şi de cheltuielile necesare în obţinerea lor astfel ca producătorul să obţină
un profit.
Sistemul de livrarea în viu nu se mai practică în ţările cu zootehnie dezvoltată
unde se utilizează livrarea în carcasă.
Livrarea în carcasă
Exigenţele crescute ale consumatorilor pentru o proporţie mai mare de came
macră în carcasă au determinat preocupări intense pe plan mondial pentru rezolvarea
acestui deziderat. Elementele menţionate s-au reflectat şi în solicitările industriei de
prelucrare a cărnii de porc, care să răspundă acestor cerinţe. Tendinţele de creştere a
proporţiei de came concordă cu interesul fermierilor privind consumul mai redus de
furaje pe kg spor de creştere pe care îl implică producerea unei cantităţi mai mici de
grăsime în carcasă.
Realizarea acestor deziderate presupune stabilirea operativă a calităţii carcasei
şi plata diferenţiată în funcţie de calitate,30având ca efect indirect creşterea cererii de
reproducători cu capacitatea de a transmite proporţii de came ridicate la descendenţi.
 Procentul de ţesut muscular a ajuns să fie utilizat în aprecierea şi valorificarea
carcaselor într-o serie de ţări dezvoltate ca: Danemarca, Olanda, Belgia, Germania,
Italia şi altele din Piaţa Comună şi în Canada şi U.S.A.
Sistemul oficial de apreciere a carcaselor de porcine în UE este sistemul
SEUROP, care ia în consideraţie clasificarea pe baza procentului de ţesut muscular.
Măsurătorile efectuate în abator sunt transformate în procent de came macră în
carcasă pe baza unor ecuaţii specifice verificate prin tranşări experimentale în
fiecare ţară membră a UE.
Carcasa porcului înseamnă corpul unui porc sacrificat, eviscerat şi cu emisia
sangvină efectuată, tăiat de-a lungul liniei mediane (sau netăiat), fără limbă, păr,
copite, organe genitale, osânză, rinichi şi diafragmă.
Greutatea pentru calcul este cea a carcasei reci. în condiţiile cântăririi imediat
după tăiere şi nu la mai mult de 45 de minute după înjunghiere se aplică un coeficient
de conversie.
Carcasele vor fi clasificate în momentul cântăririi în funcţie de conţinutul lor în
came macră.
 în aşa fel ca proteina digestibilfl pe unitatea nutritiva sa fie de 120 g. Cerealele şi
leguminoasele boabe se dau neapărat uruite. Uruielile se dau amestecate cu apa sau
cu lapte in perioadele când exista, pentru a forma un terci gros.
în primele zile după înţărcare, adică în perioada crizei de înţărcare cum am
numit-o, se di hrană şi sub formă uscată constând din aceleaşi nutreţuri date in
timpul înţărcării, şi sub formă umezită pentru a face trecerea treptată de la un regim
la celălalt pentru a evita deranjamentele gastro-intestinale. în această perioadă dacă
este posibil se dă şi lapte de vacă smântânit, cel puţin câte un litru pe cap şi zi, care
să înlocuiască laptele matern din timpul perioadei până la înţărcare.
Hrana concentrată a purceilor înţărcaţi se completează vara prin furaje verzi de
bună calitate lucerna, trifoi, sparcetă.
în timpul iernii raţia de concentrare se completează cu faină de fân de lucerna
sau, la nevoie chiar cu fân de lucerna. Cantitatea zilnica de faină de lucerna care se
dă este între 100- 150 g pentru un purcel de 2-4 luni.
De asemenea raţia se completează cu sfeclă şi morcovi, care se dau crude sub
formă rasă, până la 2 kg pe cap şi pe zi. Când se dau numai morcovi, cantitatea ce se
dă este de 200- 300 g.
Prin concentratele arătate asigurăm proteina necesară şi o bună parte din
unităţile nutritive, iar prin lucerna, sfeclă şi morcovi asigurăm purceilor mai ales
vitaminele necesare. Dacă la acestea se adaugă antibiotice şi microelemente, ca şi
apa la discreţie, se asigură toate condiţiile unei bune hrăniri şi unei dezvoltări
corespunzătoare a purceilor.

3J. îngrăşarea tineretului porcin

îngrăşarea la porci depinde de mai mulţi factori, printre care, mai importanţi
sunt rasa, vârsta, hrana, sexul şi sistemul de îngrăşare.
Rasa căreia aparţin porcii supuşi îngrăşării influenţează în mod direct durata
îngrăşării şi aceasta prin sporurile de greutate zilnică diferite pe care le realizează unele
rase, faţă de altele. Rasele perfecţionate fiind mai precoce, la aceeaşi hrăni re,
realizează totdeauna sporuri zilnice mai ridicate decât cele neameliorate. De asemenea,
valorificarea hranei de către primele este mult mai bună, încât fiecare kilogram spor de
greutate vie realizat de către acestea se obţine cu o cantitate de hrană mai redusă. Aşa
30
spre exemplu, Marele Alb care este o rasă perfecţionată în direcţia precocităţii,
realizează cu uşurinţă, în timpul îngrăşării, sporuri zilnice de 600-700 g având nevoie
numai de cea 3-4 U.N. pentru I kg spor greutate vie, pe câtă vreme rasa Mangaliţa sau
Bazna, mai puţin perfecţionate, realizează numai 450—550 g pe zi şi necesită cel puţin
4,5-4,8 U.N. pentru 1 kg spor de greutate vie.
Calitatea cărnii obţinute în urma îngrăşării diferă de asemenea în raport cu rasa.
Unele rase, deşi perfecţionate şi foarte precoce, ca de exemplu Landrace şi Bazna, la
aceeaşi greutate au producţii diferite, prima dă cu deosebire came şi mai puţină
grăsime, iar a doua dă came şi grăsime în proporţie apropiată, deoarece una a fost
perfecţionată în direcţia producţiei de came şi alta în direcţia unei producţii mixte.
Ca şi rasele perfecţionate metişii de primă generaţie dintre două rase, din care cel
puţin una să fie perfecţionată, sau metişi industriali cum se mai numesc aceştia, dau de
asemenea rezultate bune când sunt supuşi îngrăşării. Practica şi experienţele speciale
au demonstrat că
27
 Clasificarea carcaselor după acest sistem se foloseşte pentru porcii care nu au
fost folosiţi pentru reproducţie.
Sistemul se utilizează de toate abatoarele în scopul de a permite tuturor
producătorilor si primească o plată bazată pe greutatea şi calitatea porcilor pe care
i-au livrat pentru sacrificare.
Statele membre ale UE pot decide să nu facă uz de acest sistem In următoarele
situaţii:
- întreprinderi nespecializate unde numărul de porci sacrificaţi pe săptămână
nu depăşeşte 200 capete;
- întreprinderi care sacrifică numai porci din producţia proprie şi care
tranşează toate carcasele rezultate.
Conţinutul de came va fi evaluat cu metode sau aparate autorizate de
clasificare. Dintre aparatele autorizate vom prezenta: FOM (FAT-O-MEATER)
este de producţie daneză firma SFK şi are la bază reflectanta diferenţiată a undei
de lumină de către ţesutul muscular şi de cel de grăsime. Reflectanta este
măsurată cu o sondă optică prevăzută cu două fotocelule.
Este aparatul cu cea mai mare pondere în aprecierea calităţii carcaselor de
porcine.
O metodă simplă de utilizat este metoda celor două puncte Z.P. (Zwei Punkte).
Metoda constă în efectuarea a două măsurători liniare pe carcasă care sunt:
- grosimea stratului de slănină deasupra muşchiului Gluteus medius cu
includerea grosimii pielii (S);
- grosimea cărnii în linie dreaptă dintre canalul medular şi vârful anterior al
muşchiului Gluteus medius (F).
Pe baza celor două măsurători se estimează procentul de ţesut muscular (M%) cu
ajutorul unei formule.
Livrarea animalelor vii pentru alte unităţi
în condiţiile specializării crescătoriilor pentru producerea de purcei, creşterea
tineretului de la înţărcare la 30 kg şi pentru îngrăşare 30-105 kg se pune problema de
a livra aceste categorii, respectiv:
- purcei înţărcaţi (7-10 kg);
- purcei pentru îngrăşare (30-35 kg).
O altă categorie de porcine care se livrează altor unităţi sunt animalele de praşilă
vieruşi sau scrofiţe, acestea pot fi de rasă curată sau metişi FI sau scrofiţe rotaţionale.
 în livrarea acestor categorii de porcine se impune respectarea legislaţiei sanitar-
veterinare în vigoare şi a normelor de transport care să corespundă fiecărei categorii.
Preţurile în aceste condiţii se vor stabili prin negociere între părţi sau prin licitaţie.

3.5. Eficienţa economică In creşterea porcinelor

Scopul oricărui crescător de porcine îl constituie maximizarea beneficiului prin

creşterea a cât mai mulţi porci de la cât mai puţine scroafe, cu ritm de creştere cât mai
mare, cu o valorificare eficienta a hranei şi obţinerea unei carcase de calitate superioară.
Rezultatele financiare într-o fermă de porcine depind de numărul de purcei ce se
obţin de la o scroafa furajată / consumul specific de furaje pe kg de greutate vie, sporul
de greutate, modul de valorificare al porcilor, pierderile de porci prin mortalităţi şi
sacrificări de necesitate, cheltuielile de îngrijire, salarii, medicamente, reparaţii ş.a.
31
|ii continuare ne vom referi fa câteva din aspectele tehnice cu impact In activitatea
gnomică a fermei mici de porcine.
T^nmârnl de purcei pe scroafa furajat* este indicatorul principal care conduce la
Mizarea de beneficii sporite într-o fermă. Numărul de purcei obţinuţi pe o scroafe intr-
un an depinde de prolificitate, respectiv de numărul de purcei fătaţi şi de intensitatea
folosirii «ooafelor la reproducţie astfel dacă prolificitatea este de 9 purcei iar indicele
de folosire al 9Cloafei la reproducţie este 2.1 Intr-un an se vor obţine 9x2,1 * 18.9
purcei/scroafe pe an. Indicele de folosire al scroafei la reproducţie rezultă din următorul
calcul:
- durata gestaţiei 114 zile
- durata alăptării 42 zile
- intervalul înţărcare — montă 1 Szile
TOTAL 171 zile
Indicele de folosire al scroafei este de:
Dacă se reduce durata alăptării la 35 zile şi intervalul înţărcare-montă la 10 zile
indicele
va fi:
1 = 365/ 159 = 2,29.
în aceste condiţii se pot obţine: 9 purcei x 2,29 = 20,61 purcei/scroafa/an

32
 Diferenţa va fi 20,61 - 18,9 = +1,71 purcei
Obţinerea unui plus de 1,7 purcei pe scroafe pe an poate fi un beneficiu
corespunzător pentru un crescător de porcine.
Dacă se va lua în consideraţie şi o creştere a prolificităţii cu I purcel atunci plusul
de producţie va fi de 4 purcei.
Se poate spune că este necesar ca în organizarea reproducţiei la scroafe să se
acorde o deosebită atenţie scurtării perioadei de alăptare şi să nu se menţină scroafele
în gol de producţie (nemontate). De asemenea se impune folosirea la reproducţie a unor
scroafe cu o prolificitate mare.
Indicele de conversie a furajelor constituie un alt element important în mărirea
eficienţei fermelor de porcine. Cu cât consumul specific este mai mic cu atât creşte
eficienţa economică a fermei. Reducerea consumului pe kg de spor de la 5 kg la 4,5 kg
înseamnă o economie de 10% deci la 10 porci la îngrăşat de la 30 kg la 100 kg consumul
se reduce astfel:
100 kg la final - 30 kg la intrare = 70 kg spor/porc
70 kg x 10 porci = 700 kg spor total 700 x 5 kg =
3.500 kg consum total
700 x 4,5 kg = 3.150 kg consum total varianta
îmbunătăţită diferenţa = 350 kg furaje economisite.

Sporul mediu zilnic la fel ca şi ceilalţi Indicatori determină cantitatea de came şi

beneficiile fermei. Realizarea de sporuri mari de creştere va duce Ia scăderea perioadei
de îngrăşare deci la utilizarea unui indice mărit de utilizare a spaţiului din fermă şi
respectiv la mai multă came livrată.
în fermele de porcine trebuie să se urmărească permanent preţul de cost, pentru a
se putea acţiona din timp la remedierea unor deficienţe mai ales cănd preţul de pe piaţă
este greu de controlat.

32