UNIVERSITATEA DE ŞTIINTE ALE VIEȚII

„ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE INGINERIA
RESURSELOR ANIMALE ȘI ALIMENTARE

PROIECTARE TEHNOLOGICĂ
LA DISCIPLINA TEHNOLOGII DE CREȘTERE A SUINELOR
TEMĂ PROIECT
,,ÎNFIINȚAREA UNEI UNITĂȚI CU O CAPACITATE DE 80 DE SCROAFE"

Coordonatori:
Prof. univ. dr. BENONE PASARIN
Sef lucrari dr. GABRIEL VASILE HOHA

Student: Călin Larisa-Gabriela

Iaşi
2021-2022
 CUPRINS

Capitolul I
Introducere
1.1 Importanța creșterii suinelor
1.2 Scopul lucrării
Capitolul II
FIȘA INDIVIDUALĂ PENTRU ELABORAREA PROIECTULUI DE LA DISCIPLINA
DE CREȘTEREA SUINELOR
EVOLUȚIA STĂRII FIZIOLOGICE LA SCROAFELE ȘI SCROFIȚELE DE
REPRODUCȚIE
EVOLUȚIA VÂRSTEI ȘI A GREUTĂȚII CORPORALE LA TINERETUL SUIN
FIȘĂ TEHNOLOGICĂ TNERET ÎNȚĂRCAT
FIȘĂ TEHNOLOGICĂ PORC GRAS
FIȘĂ TEHNOLOGICĂ SCROAFE ȘI VIERI
Capitolul III
Alimentația suinelor
Concluzii
Bibliografie
 INTRODUCERE
1. IMPORTANȚA CREȘTERII SUINELOR

Ca urmare a exploziei demografice și a ridicării continue a nivelului de trai, alimentația

umană capătă noi caracteristici, impunăndu-se:
 sporirea cantitativă și calitativă a produselor alimentare;
 repartizarea lor echitabilă, atât pe plan general cât și actual;
 utilizarea tuturor surselor de hrană;
 găsirea de noi sortimente, bogate în substanțe nutritive și mai ales proteice.
În urma creșterii nivelului de trai al populației, a sporit și consumul produselor de
origine animală și mai ales a consumului de carne. Astfel acestei specii îi revine un rol deosebit
în asigurarea cerințelor sporite de carne. Această importanță se datorează, în principal,
compoziției sale chimice, valorii energetice superioare celorlalte specii de animale dar și a
conservabilității îndelungate.
În România carnea de porc este un produs tradițional, având un consum mai mare în
perioada sarbătorilor de iarnă.
Carnea rezultată din creșterea suinelor a contribuit și contribuie în continuare la
acoperirea necesarului de substanțe proteice, indicator de bază în aprecierea nivelului de
civilizație și important în asigurarea sănătății umane.
Necesarul mediu zilnic de substanțe proteice pentru om se apreciază ca fiind de circa 70
g, din care aproximativ 40 g sunt de origine animală. Carnea provenită de la suine trebuie să
acopere zilnic, în medie, 20 g de substanțe proteice, cu unele diferențe în funcție de religie dar și
posibilitățile de creștere a acestei specii.
la care se adaugă circa 240 kg lapte și produse din lapte și aproximativ 280 ouă.
Creșterea porcilor, în condițiile țării noastre, este o ramură economică foarte importantă,
aceasta caracterizăndu-se prin intensivizarea producției, începând cu producerea de purcei și
terminându-se cu livrarea continuă, ritmică și constantă, a indivizilor îngrășați pentru sacrificare.
În România, creșterea porcilor ocupă locul al II-lea după bovine.
Produsul principal care se obține de la porcine este carnea, aceasta fiind foarte solicitată
și apreciată de consumatori, datorită suculenței, frăgezimii, valorii ei nutritive dar și a ușurinței
cu care se prepară într-un bogat sortiment de preparate culinare, aceasta având posibilități de
conservare sub diferite forme și pentru un timp mai îndelungat.
1.1. Avantajele creșterii suinelor
Necesarul de carne pentru consum este în continuă creștere, atât pe plan mondial cât și
în țara noastră, iar suinele participă, în mare măsură, la satisfacerea acestui necesar.
Aceasta se datorează unor însușiri biologice și productive deosebit de favorabile, pe
care le posedă această specie,în comparative cu celelalte animale de fermă, dintre care amintim:
 fecunditatea sufucient de ridicată;
 prolificitate mare;
 ritm mare de creștere;
 valorificarea bună a diverselor furaje;
 randamentul sporit la sacrificare;
 posibilităților variate de prelucrare a cărnii.
Foarte important este faptul că, la suine, însuși corpul animalelor reprezintă producția
principală, particularitate ce înlesnește practica de creștere și ușurează aprecierea zootehnică.
 2. SCOPUL LUCRĂRII

Ca și scop al acestui proiect este cel de a înființa o unitate de creștere și exploatare a

suinelor cu un efectiv de 80 de scroafee matcă.
Ferma este amplasată în comuna Popricani, satul Cârlig, județul Iași
Se va urmări fiecare aspect important al fluxului tehnologic pentru fiecare sector de
creștere, astfel încât să se obțină un coefficient al rentabilității satisfăcător.
Pentru obținerea unor bune rezultate trebuie să se aibă în vedere:
-material genetic de foarte bună calitate;
-rețete bine echilibrate;
-asigurarea microclimatului și al bunăstării animalelor.
 3.FIȘA INDIVIDUALĂ PENTRU ELABORAREA PROIECTULUI DE LA
DISCIPLINA DE CREȘTEREA SUINELOR

1. Efective stoc la 1.I.2017 - 80 capete

 Vieri de reproducție: 1 cap.
 Scroafe gestante, total: 40 cap.
din care, în perioada:
0-20 zile: 8 cap.
21-50 zile: 8 cap.
51-70 zile: 8 cap.
71-90 zile: 8 cap.
91-114 zile: 8 cap.
 Scroafe în lactație, total: 16 cap.
din care în perioada: 1-20 zile. 8 cap.
21-30 zile: 8 cap.
 Scroafe în așteptare, total: 20 cap.
 Tineret de reproducție (scrofițe) total: 24 cap.
din care, între: 60-90 kg: 12 cap.
91-110 kg: 12 cap.
Vieruși de înlocuire, total: 1 cap.
 Tineret sugar, total: 112cap.
 Tineret înțărcat, total: 200cap.
din care, între 5-12 kg: 100 cap.
13-27 kg: 100 cap.
 Porci grași, total: 400 cap.
din care, între 28-50 kg: 200 cap.
51-78 kg: 100 cap.
79-110 : 100 cap.
 4.EVOLUȚIA STĂRII FIZIOLOGICE LA SCROAFELE ȘI
SCROFIȚELE DE REPRODUCȚIE

Tabelul privind evoluţia stării fiziologice la scroafe şi scrofiţele de reproducţie este

astfel conceput încât grupele de animale să treacă dintr-o stare fiziologică în alta prin deplasarea
lor pe diagonală în jos. Acesta este împărţit în perioade, din 5 în 5 zile (semidecade), atât pe
verticală cât şi pe orizontală.
În primul rând, efectivele din fişa individuală se împart pe grupe şi se înscriu în tabel, la
coloana 2, mai întâi scoafele gestante, apoi cele în lactaţie şi în final cele în aşteptarea montei,
aşa încât adunate pe coloană să concorde cu datele din fişa individuală.
În continuare, grupele de animale se deplasează pe diagonală în jos conform perioadelor
calendaristice. Se va avea în vedere ca după 21 de zile de la efectuarea montei (durata unui ciclu)
să se aplice procentul de fecunditate, care este (conform bazei de calcul) de 90% în sezonul
răcoros, (respectiv între datele de 1 februarie-30 aprilie şi între 1 octombrie şi 31 decembrie) şi
de 80% în sezonul călduros (între 1 mai şi 30 septembrie).
Prin urmare, la trecerea de la rândul 9 la 10, se aplică procentul respectiv de fecunditate
(în sezonul răcoros de 100 de scroafe, iar în cel călduros de 60 animale). Prin deplasarea grupelor
de animale pe diagonală în jos se poate constata că grupa de scroafe montate în semidecada 1-5
ianuarie urmează să fete în semidecada 26-30 aprilie, când se totalizează 114 zile de gestaţie. În
aceeaşi grupă, perioada de lactaţie este cuprinsă între 26 aprilie şi 30 mai, iar cea de formare a
grupelor pentru aşteptarea montei se încheie la data de 20 iunie, cu o durată de 170 de zile.
Indicele de utilizare a scroafelor (I.us.) se calculează după formula:
365 365 365
Ius= Ius= =
pg+ pl+ ps sau 115+35+20 170 =2,2
 p.g. – perioada de gestaţie
 p.l. – perioada de lactaţie
 p.s. – perioada de aşteptare pentur formarea grupelor din scroafe şi scrofiţe
 De menţionat că, în aşteptarea montei, la rândul 33 (începând cu coloana 3), se vor
include şi diferenţele dintre rândurile 4-5 şi 9-10, care reprezintă scroafele şi scrofiţele la care nu
s-a instalat gestaţia (acţiune care se efectuează între 18-22 zile de la data însămânţării cu ajutorul
vierului încercător şi între 36-42 zile cu aparatele cu ultrasunete. De asemenea, menţionăm că
efectivul optim de scroafe şi scrofiţe în aşteptarea formării grupelor de montă (Ef.op.aşt) trebuie
să fie ca, cel puţin cel rezultat din relaţia:
Mgm
Ef .op .ast=21
Pfg
 21 – durata ciclului sexual (C.s.)
 M.g.m. – mărimea grupei de montă (nr. scroafe şi scrofiţe din grupă)
 P.f.g. – perioada de formare a grupelor (55 zile)
Numărul de animale însămânţate (sau montate), atât pe luni cât şi anual, rezultă prin
însumarea rândului 1, a celor fătate prin însumarea rândului 23, iar a celor înţărcate prin
însumarea rândului 31.
Se precizează că în componenţa fiecărei grupe de montă vor fi 85% scroafe şi 15%
scrofiţe. Numărul de animale existente la un moment dat, pe categorii şi stări fiziologice, se
determină prin însumarea acestora, pe coloane. În cazul efectivelor de scroafe matcă reducerea
acestora se efectuează numai la sfârşitul lunii, respectiv a coloanelor 7, 13, 19 ş.a.m.d. Această
determinare are importanţă în aplicarea alimentaţiei, conform normativelor în vigoare. De
asemenea, se poate stabili cu exactitate spaţiile de cazare pe sectoarele de producţie, precum şi
nivelul retribuirii personalului muncitor.
De remarcat că, fluxul tehnologic se stabileşte în partea a doua a anului (după luna
iulie); în prima parte se rezolvă de fapt o situaţie dată. În general, însămânţările se efectuează cât
mai grupat în cadrul semidecadelor (uneori a decadelor) pentru ca şi fătările să aibă loc tot
grupate, dând posibilitatea uniformizării cuiburilor de purcei pe scroafe lactante (în cel mult 2
zile de la fătare).
Cu privire la introducerea fluxului tehnologic de producţie în scopul uniformizării
efectivelor de purcei sugari şi înţărcaţi, de grăsuni şi porci livraţi la sacrificare se face precizarea
că elementul de constanţă îl constituie numărul egal de animale din cadrul grupei de fătare
(N.g.f.), care se calculează ţinând seama de efectivul matcă (Ef.m.) din unitate, de indicele de
utilizare a scroafelor (I.u.s.) şi de numărul grupelor de animale (N.g.a.) dintr-un an calendaristic.
În cazul nostru N.g.s. se calculează împărţind 365 la 5, deci 73 de grupe de animale. Numărul de
animale din grupa de fătare (M.g.f.) se calculează după relaţia:
EfmxIus Efmx 2,2
Mgf = Mgf =
Ngs sau 73
Pentru determinarea numărului de scroafe şi scrofiţe din grupa de montă (M.g.m.) se
ţine cont de procentul de fecunditate (mai mare în sezoanele răcoroase şi mai reduse în cele
călduroase). În cazul nostru, procentul de fecunditate este de 90% şi, respectiv de 80%. Deci se
efectuează operaţiunea:
Mgfx 100 Mgfx 100
M . g.m= Mgm=
90 sau 80
EQ În mod practic începând cu coloana 11 din rândul 5, numărul de animale din grupa
de montă (M.g.m.) trebuie să fie egal cu cel din grupa de fătare (M.g.f.). De exemplu, dacă
M.g.f. este egal cu 9 scroafe atunci în sezonul răcoros M.g.m. va fi de 12 scroafe şi scrofiţe, iar
în cel călduros (1 mai-30 septembrie) de 15 animale.
Numărul de purcei obţinuţi se determină prin înmulţirea numărului de scroafe care fată
(rândul 23) cu prolificitatea medie a scroafelor şi scrofiţelor (în cazul prezentat 9 purcei).
Numărul purceilor înţărcaţi se calculează prin deplasarea la dreapta, cu 7 coloane (35
zile) a purceilor obţinuţi după scăderea pierderilor (în cazul nostru 15%). De menţionat că,
numărul purceilor înţărcaţi, din primele 7 coloane de la rândul 39 se calculează luând drept bază
tineretul sugar din fişa individuală (stoc la 31.XII din anul anterior) din care se scade 15%
pierderi şi se împarte apoi la cifra 7 (dacă nu există date exacte asupra categoriilor de vârstă şi
greutate corporală). Numărul total de purcei obţinuţi sau înţărcaţi atât pe luni cât şi anual, se
obţine prin adunarea rândului 38 sau 40.
 5.EVOLUȚIA VÂRSTEI ȘI A GREUTĂȚII CORPORALE LA
TINERETUL SUIN

În coloana 2 se înscriu datele din evidenţa zootehnică şi economică a unităţii, pe

categorii de vârstă şi greutate (în cazul dat din fişa individuală), începând din coloana 3, rândul
1, datele se înscriu din rândul 39 din tabelul anterior, dar însumate câte 2 semidecade.
Greutatea medie iniţială, în cazul nostru, este de 6 kg, iar cea finală de 25 kg, ca urmare
a unui spor mediu zilnic de 310 g, într-o perioadă de 60 de zile (între vârstele de 40 şi 100 de
zile). De menţionat că, numărul total al suinleor înţărcate din rândul 39 (tabelul anterior) nu
poate fi egal cu cel al tineretului suin din rândul 1 (tabelul actual).
La deplasarea pe diagnoală în jos, între rândul 3 şi 4 se va aplica procentul de pierderi
(în cazul nostru de 5% conform bazei de calcul). Numărul de tineret suin trecut la categoria
grăsuni (la vârsta de 100 zile pi 25 kg greutate), deci la îngrăşătorie, se determină prin însumarea
rândului 7, atât pe luni cât şi anual.
Prin adunarea pe coloană se determină numărul de animale existente la un moment dat,
cu importanţă în alimentaţia diferenţiată, calcularea spaţiilor de cazare, asigurarea forţei de
muncă, planificarea medicamentelor etc.
În mod identic se lucrează şi la categoria de porci graşi, cu deosebirea că nu se acceptă
pierderi, animalele valorificându-se la greutatea de 107 kg la întreprinderile de industrializare a
cărnii, iar cele cu stări morbide nerecuperabile, prin sacrificări de necesitate.
Prin însumarea rândului 23 rezultă numărul de animale care se pot livra la abatoare, atât
pe luni cât şi pe întreg anul calendaristic. De menţionat că, de numărul relativ constant de porci
graşi livrabili la abatoare nu se beneficiază în acelaşi an, ci în următorul an de plan, începând cu
decada 10-20 februarie.
În mod identic se lucrează şi la tineretul de reproducţie (scroafe şi vieruşi de înlocuire)
însă se ţine seama de numărul de animale care trebuie să înlocuiască scroafele şi vieruşii
reformaţi. Anual se va reforma 30% din scroafe şi 50% din vieri, deci în fiecare grupă de montă
se vor înlocui 15% scroafe cu scrofiţe. În cazul efectivelor reduse, procurarea se face lunar şi
chiar trimestrial, acordându-se o atenţie sporită sezoanelor călduroase.

10
 6.FIȘĂ TEHNOLOGICĂ TNERET ÎNȚĂRCAT

Datele cu privire la stocul de tineret suin la 1.I., şi greutatea animalelor se extrag din
evidenţele zootehnice şi economice ale unităţii (în cazul nostru din fişa individuală).
Numărul de animale intrate (mutaţii) se extrag din fişa anterioară - purcei înţărcaţi la
greutatea medie de 5 kg/cap, iar livrările la alte unităţi sau mutaţiile la alte categorii, la greutatea
medie de 25 kg.
Numărul de animale livrate la alte unităţi sau mutaţiile la alte categorii se extrage din
tabelul întocmit la punctul 2, cumulându-se cele 3 decade pentru luni şi a celor 12 luni pentru
animalele livrate anual.
În continuare, se procedează la mişcarea pe luni a efectivului de tineret suin, după care
se calculează efectivele medii lunare şi a zilelor furajate. Sporul de creştere în greutate vie se
calculează prin înmulţirea zilelor furajate cu sporul mediu zilnic (în cazul redat cu 310 g).
După calcularea sporului de greutate pe luni se trece la mişcarea greutăţii animalelor.
La capitolul II “Munca” retribuţia se determină, conform normativelor în vigoare (în cazul dat
este de _______ lei/kg spor), iar numărul de muncitori prin împărţirea acestei valori la venitul
mediu lunar (în cazul la _________ lei).
Valoarea lucrărilor şi serviciilor de la terţi se determină, prin înmulţirea cantităţilor de
furaje combinate şi furaje combinate de completare cu _________ lei/t/km, iar a pastei de
porumb cu ___________ lei/t/km.
La capitolul IX “Alte cheltuieli directe”, în total se includ: cheltuieli de aprovizionare
care reprezintă 2% (din valoarea furajelor, medicamentelor şi diverse materiale) şi cotele C.A.S.,
care reprezintă 15% din retribuţii. Impozitele reprezintă 13% din retribuţii. Amortismentul
specific la tineretul suin, este de ________ lei/t de spor greutate vie (amortizarea investiţiei
iniţiale în 15 ani). Preţul de producţie (de decontare) nu trebuie să depăşească _________ lei/kg
spor (conform Decretului 236/1986).

11
 7.FIȘĂ TEHNOLOGICĂ PORC GRAS

Datele cu privire la stocul de porci graşi şi greutatea acestora la 1.I. se extrag din
evidenţele zootehnice şi economice ale unităţii (în cazul redat din fişa individuală), iar cele cu
privire la intrări prin mutaţii, din fişa tehnologică a tineretului porcin – ieşiri prin mutaţii (în
cazul redat la greutatea de 25 kg/animal).
Numărul de porci graşi livraţi lunar la abator se determină prin însumarea celor 3
decade, din tabelul întocmit la punctul 2, rândul 23. Greutatea la livrare este de 107 kg/animal.
În continuare se procedează la efectuarea mişcării efectivului de animale pe luni şi apoi
anual, după care se calculează efectivele medii şi numărul de zile furajate. Sporul de creştere în
greutate vie pe luni se calculează prin înmulţirea zilelor furajate cu sporul mediu zilnic (în cazul
nostru este de 555 g).
Retribuţia lunară se calculează, conform normativelor în vigoare, având drept bază
acordul global (în cazul redat pentru fiecare kg spor greutate vie se acordă ______ lei), iar
numărul de muncitori prin împărţirea acestuia la venitul mediu lunar (în cazul redat
___________ lei).
Cantităţile de furaje se calculează conform Legii 50/1984, iar costul acestora se extrage
din evidenţa economică a unităţilor producătoare de nutreţuri combinate (în cazul redat din fişa
individuală). Modul de calcul pentru celelalate capitole este identic cu cel de la punctul 4, cu
specificarea că valoarea medicamentelor este de --------- lei/porc gras intrat, iar valoarea
amortismentelor este de ________ lei/t/spor.

12
 8.FIȘĂ TEHNOLOGICĂ SCROAFE ȘI VIERI

În prima parte a acestei fişe se efectueză mişcarea animalelor pe categorii de exploatare

şi luni. Efectivul de la începutul lunii ianuarie este cel indicat de evidenţele zootehnice şi
economice (în cazul nostru din fişa individuală, prin însumarea scroafelor gestante, lactante şi în
aşteptarea montei – rândurile 24, 32 şi 36 din coloana 2).
Efectivul de la finele anului se detemină prin însumarea acelorași rânduri, dar din
coloana 74. Numărul anual de animale ieşite pentru recondiţionare va fi de 30% din numărul
iniţial de scroafe şi de 50% din numărul de vieri, împărţit pe luni şi trimestre. Numărul de
scroafe apte pentru montă va fi cel puţin egal cu cel al scroafelor recondiţionate.
Numărul mediu lunar de scroafe se află prin însumarea efectivului iniţial cu numărul de
zile din luna respectivă, determinându-se numărul de zile furajate. Numărul de monte se extrag
din fişa întocmită la punctul 1, rândul 1 (cumulate pe luni), iar cel de fătări de la rândul 23.
Fătările realizate pe scroafe (media) se determină prin împărţirea fătărilor lunare la
efectivul mediu lunar, având grijă ca pentru lunile următoare numărul de fătări să fie cumulat cu
cele anterioare. Efectivul stoc de purcei neînţărcaţi (sugari) la începutul lunii este cel extras din
evidenţe (în cazul nostru din fişa individuală).
Numărul de purcei fătaţi se determină prin însumarea rândului 38 (total lunar), iar a
celui de purcei înţărcaţi din rândul 40 (total lunar), iar a pierderilor din diferenţa lor.
Producţia medie de purcei pe scroafă furajată se obţine din împărţirea numărului de
purcei fătaţi la numărul mediu de scroafe (pentru lunile următoare numărul de purcei se va
cumula şi se va împărţi la efectivul mediu de scroafe din luna respectivă). În mod identic se va
proceda şi cu numărul mediu de purcei înţărcaţi.
Pentru determinarea valorii retribuţiei lunare se înmulţeşte (în cazul dat, la ______
lei/purcel înţărcat, conform Ordonanţei 157/1978, revăzută în 1997, care poate diferi, în funcţie
de tehnologia din unitate). Pentru determinarea numărului de muncitori se împarte valoarea
retribuţiei lunare la venitul mediu lunar pe muncitor (în cazul dat la ________ lei).
Cantităţile de furaje lunare se determină conform Decretului 50/82, revăzut în 1992, şi
prezentate, în sinteză, în tabelul din fişa individuală, pentru varianta cu furaje combinate, furaje
combinate de completare şi pastă de porumb rezultată din ştiuleţi de porumb depănuşaţi.
Valoarea medie de decontare a furajelor sunt prezentate în fişa individuală.

13
 În capitolul “Lucrări şi servicii de la terţi” se includ valorile transportului furajelor
combinate (_______ lei/t/km) şi a pastei de porumb (________ lei/t/km). Cheltuielile pentru
amortizare sunt de ___________ lei/fătare (s-a avut în vedere investiţia iniţială de cca.
__________ lei/boxă de fătare-alăptare, valoarea prăsilei procurate precum şi a scroafelor
reformate pe o durată de 15 ani).
Cheltuielile de aprovizionare reprezintă 2% din valoarea furajelor, medicamentelor şi a
materialelor diverse. La capitolul “Alte cheltuieli” intră impozitele şi C.A.S., care cumulate sunt
de cca. 28% din retribuţie.
Cheltuielile directe se determină prin însumarea tuturor valorilor (retribuţii, valoarea
furajelor, a materialelor diverse, a medicamentelor, lucrări şi servicii de la terţi, amortizare, de
aprovizionare, impozite şi C.A.S.), iar a celor indirecte (comune şi generale) de cca. 4% din
cheltuielile directe. De menţionat că valoarea unui purcel înţărcat (producţia finală pentru
sectorul de montă-gestaţie) variază între _________ lei sau cca. ___________ lei/kg greutate vie.
 9.ALIMENTAȚIA SUINELOR

Problematica alimentaţiei suinelor este foarte complexă, constituind unul dintre factorii externi
cu cea mai mare influenţă asupra performanţelor de reproducţie şi producţie, a calităţii carcaselor şi a
sănătăţii animalelor.Aparatul digestiv la suine prezintă o serie de particularităţi morfologice şi
fiziologice care determină o digestie specifică, încadrând această specie în categoria animalelor
omnivore.
Aparatul digestiv al suinelor este mai adaptat pentru utilizarea nutreţurilor concentrate,
deşi cantităţi limitate şi de alte furaje pot fi incluse în raţiile de hrană.
Prin urmare, utilizarea diferitelor furaje este determinată, în primul rând, de
particularităţile de ordin morfo-fiziologic şi, în al doilea rând, de o serie de condiţii tehnice şi
economice.
În acest context, se au în vedere următoarele aspecte:
 furajele (alături de posibilităţile de asigurare cu nutreţuri) trebuie să fie de bună calitate şi
în cantităţi suficiente;
 costurile de producţie ale furajelor trebuie să asigure rentabilitatea unităţii crescătoare;
 tehnologia de preparare trebuie să concorde cu utilizarea eficientă a furajului de către
animal şi cu posibilităţile reale din unitate (măcinare, granulare, fermentare, tocare etc.);
 tehnologiile de administrare şi de distribuire trebuie să ţină seama de sistemul de creştere şi
de exploatare, condiţionate la rândul lor de posibilitatea de mecanizare şi de automatizare;
 tehnica furajării trebuie să concorde cu scopul producţiei, adică cu destinaţia finală
(sacrificare, reproducţie, prelucrarea carcaselor în preparate speciale etc.).
1.2. Furaje concentrate
În această categorie intră furajele care înglobează într-un volum redus o valoare
nutritivă ridicată şi care corespund cel mai bine cerinţelor specifice ale suinelor. Cerealele şi
leguminoasele cultivate deţin ponderea, mai ales pentru condiţiile pedoclimatice din ţara noastră.
Porumbul are ponderea cea mai mare dintre cereale în alimentaţia speciei suine.
Porumbul se utilizează în hrana acestei specii sub formă măcinată, granulaţia trebuind să fie
medie, cu excepţia purceilor sugari unde trebuie să fie fină spre medie.
Făina de porumb este consumată cu plăcere de către toate categoriile de porcine, dar în
anumite proporţii. Are o valoare energetică ridicată, de circa 3360 Kcal EM/kg şi între 1,1-1,3

15
UN. Posedă însă un conţinut redus de substanţe proteice (între 7,0-10,0% P.B.) cu valoarea
biologică scăzută, ca urmare a proporţiilor reduse de lizină (sub 0,3%%) şi de triptofan (0,07%).
Făina de porumb este componentul principal energetic pentru fabricarea nutreţurilor
combinate la porcine; valoarea biologică a proteinei putându-se echilibra prin utilizarea în
amestecuri a concentratelor proteice şi chiar a aminoacizilor sintetici. La categoriile adulte se pot
utiliza şi ştiuleţi de porumb depănuşaţi şi măcinaţi, în anumite proporţii.
Utilizarea făinei de porumb în exces, la finisarea îngrăşării, determină la porcii graşi
obţinerea unor carcase mai grase, cu slănină “moale” sau lipsită de consistenţă, pe lângă
valorificarea mai slabă a hranei.
Consistenţa redusă a slăninei se datorează fixării, în proporţii mai mari, a acizilor graşi
nesaturaţi.
Orzul este considerat, pentru multe ţări europene, ca furajul cel mai adecvat pentru
hrănirea porcilor. În hrană se administrează numai sub formă măcinată, cu granulaţia medie,
având cca. 2910 Kcal EM/kg, cca. 1,12 UN şi cca. 10,0 % P.B.B. (0,4% lizină).
Porcii hrăniţi cu orz produc carne şi grăsime cu calităţi foarte bune şi cu conservabilitate
ridicată.
Orzul este preferat şi bine tolerat de purceii înţărcaţi, precum şi de celelalte categorii de
suine, cu condiţia ca acesta să fie omogenizat cu alte componente mai bogate în substanţe
proteice. La purceii sugari şi la cei înţărcaţi excesul de celuloză se diminuează prin cernerea
făinii de orz înainte de formarea amestecului, sau prin prăjirea boabelor, în cazul utilizării la
purceii cu stări de diaree (cărbunele rezultat din arderea parţială a paleelor are o mare putere de
absorbţie a gazelor de fermentaţie, nedorite).
Utilizarea de raţii pe bază de orz şi lapte ecremat produce o carne de calitate superioară, o
slănină albă şi consistentă, specifice pentru producţia de bacon.

Grâul se administrează în hrana suinelor când cantităţile întrec cererea pentru consumul
uman. Valoarea energetică este de cca. 3280 Kcal EM/kg şi 1,23 UN, iar conţinutul în proteină
de cca. 9,8% P.B.D.
Se administrează numai sub formă măcinată, cu granulaţie medie spre mare, în
combinaţie cu alte cereale din componenţa nutreţurilor combinate. Soiul triticale (încrucişarea
dintre grâu şi secară) corespunde mai mult hrănirii suinelor, putând substitui parţial porumbul din
raţie.
 Secara se utilizează în hrana porcilor, mai ales în zonele pretabile acestei culturi (în
general nordice). Făina de secară cu granulaţia medie conţine cca. 3190 Kcal EM/kg, 1,20 UN şi
7,70% P.B.D.
Raţiile de hrană pe baza acestei cereale determină carne şi grăsimi de bună calitate.
Proporţiile de secară din reţete nu trebuie să depăşească 25-30%, deoarece poate provoca
accidente, cum sunt: deranjamente respiratorii şi nervoase, stări de diaree şi unele eczeme.
Soia este o leguminoasă ce se cultivă pe suprafeţe din ce în ce mai mari la noi în ţară,
oferind cantităţi crescute de proteină/ha. Boabele de soia se indică a fi tratate termic înainte de
introducerea în raţiile de hrană. Cea mai bună utilizare este sub formă de soia toastată, care
conţine cca. 4030 Kcal EM/kg şi cca. 34,5% P.B. (2,4% lizină).
Raţiile de hrană pe bază de soia determină carcase de calitate medie, însă completeză
necesarul de substanţe proteice la categoriile de suine în creştere (şi care sunt furajate cu cereale,
în special porumb).
Soia sub formă de boabe măcinate (ca atare), nu trebuie să depăşească 4% din raţie,
deoarece duce la scăderea sporului în creştere, iar la scroafe poate produce vomismente. Este
indicat ca în procesul de măcinare soia să se amestece cu boabe de porumb, ambele bine uscate,
evitându-se astfel aderarea la sitele de separare ale morilor.
Mazărea furajeră se administrează în hrana suinelor sub formă de uruială, producând
carne gustoasă, dar de culoare închisă, însă grăsimea este foarte consistentă. Mazărea este
considerată pentru suine ca un furaj concentrat proteic, care conţine o valoare de 1,28 UN, 3400
Kcal EM.kg şi cca. 23% P.B. (cu 1,6% lizină).
Mazărea este indicată pentru reţetele de nutreţuri combinate destinate hrănirii purceilor
sugari şi înţărcaţi, deoarece este indemnă la micotoxine şi mai completă în vitamine decât
şroturile de soia.
1.3. Furaje proteice de origine vegetală
Furajele proteice de origine vegetală sunt subprodusele industriale rezultate, în general
de la industria alimentară, sunt utilizate pentru echilibrarea proteică a raţiilor de hrană, alături de
sporirea palatabilităţii şi uneori pentru uşurarea procesului tehnologic de fabricare a nutreţurilor
combinate. Utilizarea lor în hrana suinelor contribuie la rentabilizarea crescătoriilor, ca urmare a
costurilor reduse.
 Tărâţele de grâu sunt utilizate fie ca atare, fie în componenţa nutreţurilor combinate, la
toate categoriile de suine. Ele au un conţinut moderat în proteine, de peste 15,8% P.B., sunt
bogate în fosfor, care alături de alte substanţe nutritive favorizează producţia de lapte a
scroafelor, iar faptul că au conţinut mai ridicat în fibre, asigură un tranzit normal în tubul
digestiv.
Şroturile de floarea soarelui reprezintă un furaj bogat în proteină, dar cu un conţinut
scăzut în lizină şi ridicat în vitaminele din complexul B.
Conţinutul în EM este de 3050 Kcal/kg, valoarea nutritivă de 0,80 UN, iar conţinutul în
proteină de cca. 38,6% P.B. (cu 1,6 % lizină şi 0,5% triptofan).
Făina de lucernă deshidratată se foloseşte în proporţii destul de mari (de până la 10%)
dar numai în industria de nutreţuri combinate, ca sursă de caroten, xantofilă şi de vitamine, pe
lângă aportul de substanţe proteice cu mare valoare biologică, precum şi ca stimulator de
creştere.
Făina de lucernă deshidratată conţine între 17-22% P.B. şi are un procent destul de
redus în celuloză (lignificată). Făina de lucernă de bună calitate conţine peste 17% P.B. şi sub
25% celuloză brută.

1.4. Furaje proteice de origine animală

Făina de carne provine din prelucrarea integrală a animalelor, sau porţiuni din
carcasele acestora improprii pentru consumul uman. Acestea conţin între 52-60% P.B., 3180 Kcal
E.D./kg şi 1,16 UN.
Făina de sânge se utilizează în prepararea nutreţurilor combinate pentru categoriile
tinere de suine, însă consumarea acestora trebuie să se facă numai în stare proaspătă şi într-un
timp scurt; este dezechilibrată în AA (izoleucină) fapt ce limitează folosirea ei la tineret.
Valoarea nutritivă este de 1,3 UN, cu cca. 4150 Kcal. EM/kg şi cca. 54,4% P.B.
Făina de peşte se prepară din peşte de calitate medie, sau din unele specii capturate
special, dar improprii pentru consumul uman. Aceasta conţine între 60-70% P.B., cca. 4300 Kcal
E.D./kg şi 1,09 UN. Digestibilitatea substanţelor nutritive este foarte mare, peste 93% la P.B. şi
peste 97% la G.B.
1.5. Furajele de volum
În această categorie intră nutreţurile suculente, cele fibroase şi cele verzi, care se pot
utiliza în diferite proporţii în hrana suinelor - scopul principal fiind reducerea costului de
producţie al cărnii de porc. Aceste furaje au valoare energetică scăzută, volum mare, conţinut
redus în proteină, aşa încât ele nu pot substitui decât parţial concentratele din alimentaţia
suinelor.
Cartoful are conţinuturi ridicate în apă (75-80%) şi în amidon (60-65% din SU) şi mai redus în
substanţe proteice (cca.1,0% P.B. din SU) şi în special în vitamine. Valoarea nutritivă la produsul ca atare
este de cca. 0,2 UN, cca. 840 Kcal E.D./kg, cu menţiunea că digestibilitatea amidonului depăşeşte 90%
dacă sunt fierţi, dar este redusă; (cca. 50%) dacă sunt cruzi.
Carcasele obţinute de la porcii îngrăşaţi pe bază de cartofi sunt preferate în industria
mezelurilor, slănina fiind consistentă şi albă.
Sfecla semizaharată şi de zahăr se utilizează în hrana suinelor în zonele de cultură favorabilă
şi în unităţile cu efective reduse. Sfecla se poate folosi în hrana suinelor, sub formă tocată şi uneori
opărită, în amestec cu uruială de cereale, fân de lucernă măcinat şi chiar cartofi.
La tineretul de peste 20 kg se administrează zilnic 1,5 kg sfeclă, la porcii graşi între 4-5 kg, iar
la scroafele gestante câte 4 kg de fiecare 100 kg masă corporală.
Morcovul furajer se poate folosi în alimentaţia reproducătorilor masculi, a tineretului
şi chiar a scroafelor lactante pe timp de iarnă. În general, morcovul se administrează ca
supliment, sub formă crudă, în cantităţi variabile şi în funcţie de posibilităţi.
De menţionat că, la finisarea porcilor graşi, morcovul se scoate din alimentaţie cu (4-6
săptămâni) înainte de sacrificare, deoarece imprimă o culoare galbenă grăsimii. Orientativ, se
administrează zilnic, în lunile de iarnă 0,5 kg pentru tineret şi 1,0 kg pentru reproducători.
Porumbul pastă se obţine din porumb ştiuleţi depănuşaţi, sau mai bine din boabe, după
măcinare, iar apoi amestecul este murat în silozuri speciale. Acesta este un furaj concentrat şi se
poate utiliza în hrana suinelor, mai ales în zonele favorabile cultivării porumbului, când este
pericolului ca boabele să nu atingă faza de maturitate deplină sau nu se poate asigura o umiditate
corespunzătoare conservant (sub 15%).
În urma hrănirii porcilor graşi cu raţii pe bază de pastă de porumb se constată o calitate
superioară a carcasei, în timp ce indicii tehnologici au fost foarte apropiaţi, fără a mai lua în
calcul pierderile şi cheltuielile ocazionate cu uscarea boabelor.
Lucerna verde (Medicago sativa) se utilizează în hrana tuturor categoriilor de suine,
mai puţin a sugarilor în prima perioadă de alăptare (în primele 15 zile de viaţă). Lucerna se
administrează fie cosită, fie prin păşunare, când înălţimea plantelor depăseşte 15-20 cm.
 Conţinutul în proteine este în faza de vegetaţie “boboc floral”, fază în care celuloza este
mai puţin lignificată. În această fază masa verde conţine, raportată la S.U., cca. 4,5% proteină
brută şi 6,2% celuloză brută. Valoarea nutritivă este de 0,15-0,18 UN şi cca. 470 Kcal E.M./kg
masă verde. Lucerna constituie o sursă sigură de masă verde pe tot parcursul verii, fiind
rezistentă la secetă.
În hrana porcilor graşi determină carne şi grăsime de foarte bună calitate, iar la scroafe
reglează şi stimulează activitatea de reproducţie; în unele faze, cantitatea mare de estrogeni poate
fi dăunătoare.
Reziduurile culinare se pot utiliza în hrana porcinelor mai ales pentru îngrăşare, în
unităţile cu efective reduse şi apropiate de cantine şi restaurante. Din reziduuri se separă, pe cât
posibil, componentele acide şi se înlătură fragmentele de sticlă, faianţă, precum şi oasele de
peşte, deoarece produc accidente şi deranjamente ale aparatului digestiv.
1.6. Nutrețurile combinate
Nutreţurile combinate, sau furajele combinate, reprezintă amestecuri de materii prime
(componente) de diferite provenienţe (cereale, leguminoase, subproduse industriale, concentrate
proteice etc.), la care se adaugă minerale, vitamine şi aditivi furajeri - toate bine proporţionate,
măcinate şi perfect omogenizate, care utilizate în hrana suinelor satisfac cerinţele specifice de
nutrienţi.
Nutreţurile combinate se produc în unităţi specializate, după diferite recepturi, în funcţie
de categoria de suine, aşa încât animalul consumând o anumită cantitate (corelată cu specificul
digestiei) îşi asigură necesarul de energie şi nutrienţi pentru întreţinere şi producţie.
 10.NORME DE HRANĂ

Tabelul 1. Norme de hrană pentru porci în creștere si îngrășare

Purcei înțărcați Porci în Porci la finisare

SPECIFICARE 10-25 kg creștere 60-100 kg
25-90 zile 25-60 kg 130- 180 zile
STARTER 90-130 zile FINISHER
GROWER

EM(Kcal) 3200-3325 3050-3100 3050-3100

PB % 18-19 15-17 13-15
LIZ % 1,2 0,8 0,7
M+C % 0,65 0,5 0,42
Ca % 1,05 0,95 0,85
P% 0,75 0,6 0,5
Sare (%) 0,3 0,3 0,4
Premix (%) 1 1 1
SMZ (g) 300-500 600-800 700-800
IC (kg nutreț/kg spor) 2,4 3,2-3,4 4-4,2

Tabelul 2. Norme de hrană pentru scroafe cu purcei

SPECIFICAR Scroafe în perioada de gestație Scroafe în perioada de lactație Purcei sugari

E
EM(Kcal) 2900-2950 2900-3000 3200-3325

PB % 13-14 14-15 20-22

LIZ % 0,4-0,5 0,65 1,4

M+C % 0,4 0,45 0,8

Ca % 1,1 1 1,1

P% 0,5-0,6 0,6 0,9

Sare (%) 0,5 0,5 0,2

Premix (%) 1 1 1
 2. CONCLUZII

Creșterea porcului este o tradiție în rândul gospodarilor din țara noastră și nu

numai, deoarece, tot ceea ce rezultă din urma sacrificării acestora ( carne, organe,intestine,
grăsime) este folosit în producerea diferitelor preparate șî mâncăruri.
Carnea de porc este și foarte apreciată în rândul populației fiind pe primul loc în
consumul produselor de origine animală.
Un factor important pentru o producție superioară este rasa, masa și casa.
Rasa ne oferă posibilitatea să alegem suine pentru producția de carne, cât și pentru
o producție de purcei pentru îngrășat.
Masa, adică hrana pe care o consumă porcul este destul de diversificată, oferă
crescătorului posibilitatea să producă furajul din materia primă pe care o are la dispoziție
în funcție de zonă și anotimp.
Un adăpost îngrijit și bine organizat care să ofere spațiul necesar și factorii de
microclimat specifici rasei, ne aduce un spor ridicat și o producție superioară.
Acești trei factori ne ajută să avem mortalitate scăzută, prolificitate mare, pierderi
mici și o producție cât mai bună.
În concluzie, creșterea porcilor este o idee de afacere bună pentru orice persoană
care dorește să investească într-o astfel de fermă, cât și pentru cei ce doresc să crească
pentru consumul propriu.
 3. BIBLIOGRAFIE

1. PĂSĂRIN, B., - Tehnologia creșterii suinelor. Edit. Ion Ionescu de la Brad, Iași,
2007.
2. PĂSĂRIN, B., STAN, T., - Creșterea suinelor. Material de studiu I.D., anul IV,
semestrul I.