Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veretinara-Bucuresti

Student: Lisu Andrei Octavian

Grupa:4201

Disciplina: Biologia si Patologia Reproductie

 Insamantarea artificiala la vaca

INTRODUCERE

Insamantarile artificiale reprezinta o biotehnica a reproducerii animalelor,

componenta a manipularilor genetice care asigura procesul genetic al
efectivelor. Datorita cresterii semnificative a eficientei utilizarii materialului
seminal prin aplicarea insamantarilor artificiale este posibila utilizarea la
reproducere a celor mai valorosi genitori masculi testate dupa descendenta si
cu insusiri morfo-productive care maresc presiunea de ameliorare a efectivelor.
Astfel, un taur testat, poate avea pe durata vietii intre 100.000 si 200.000
produsi , vierul, peste 1.000 intr-un an, iar un armasar, peste 100 manji pe
sezon.

La speciile cu un interval mare intre generatii, asocierea insamantarii

artificiale cu conservarea prin congelare a spermei permite crearea unor banci
de material disponibile dupa finalizarea la taurii de 6 sau 7 ani, a testului de
performare dupa prima lactatie normala a ficelor. In plus, peste 90% din
caracterele morfo-productive, care au un determinism genetic, pot fi
ameliorate prin folosirea insamantarii artificiale, dupa stabilirea indicilor de
heritabilitate.

Afluirea masculilor donatori in ferme specializate permite mentinerea lor

in conditii optime de sanatate si intretinere cu productie seminala de calitate si
indemna de boli cu transmitere venerica (bruceloza, tricomonoza , vibroza).

Garantarea indemnitatii spermei fata de principalele boli infecto-

contagioase face posibil schimbul interconditional de gene prin importul-
exportul de material seminal congelat (M.S.C) fara suportarea inconvenientelor
prilejuite de carantina.

Derularea diferitelor etape de la insamantarea artificiala majoreaza

substantial aportul factorului uman la procesul reproducerii, fapt care face
necesara intocmirea si pastrarea unor evidente zootehnice complrte ,reducand
prin acestea pericolul transmiterii in descendeta a unor boli genetice.
 Alte avantaje minore ale insamntarii artificiale se refera la reproducerea
artificiala a unor specii monogene (vulpile) , hibridarea altor indivizi
oportunand obtinerea unor specii cu talie si greutate corporala, care face
posibila capulatia, reproducerea unor caini timizi sau care prezinta o erectie
prematura a bulbilor perieni a Catelelor, care desi manifesta estru si ovulatie
seminala, refuza sa accepte masculii.

Dezavantajele insamantarii artificiale constau in posibilitatea interferarii

erorilor umane in toate etapele prelucrarii, conservarii, transportului ,
depistarii esterului si inseminarea femelelor. Este necesara existenta unui
personal inalt calificat, cu manulitate, cunostiinte si care sa intocmeasca riguros
evidentele reproductiei.

Prin neglijarea profiloxiei, bolilor genetice, insamantarile artificiale pot

favoriza diseminarea unor boli, cum ar fii boala chistica, sindromul spastic,
absenta libidoului si defecte de coformatie.

Istoricul insamantarilor artificiale

S-a relatat despre obtinerea unui produs de la un armasar valoros (secolul

XIV) dupa preluarea spermei cu un tampon de vata dupa manta unei iepe si
intoducerea lui imediat in vaginul unei iepe in calduri.

In 1677 Leevwenhock si Homm au observat pentru prima data celulele

spermatice cu un dispozitiv optic de marire. Mai tarziu, in 1751, Spolozani
demonstreaza capacitatea fecundanta a spermatozoizilor.

Millois obtine produsi de la 15 din 19 catele insemintate artificial, intre

anii 1884-1896. In 1907 Ivanor raporteaza obtinerea de rezultate positive prin
inseminarea artificiala la iepe, vaci si oi, extinderea acestora in U.R.S.S ,
atingand in 1938 cifra de 120.000 vaci si 15 milioane de ovine.

Dupa aceasta data S.U.A realizeaza reproducerea a 21% in 1956 si a 52% in

1969 di efectivele de taurine, prin aplicarea insamantarii artificiale. Danemarca,
Japonia si Israel utilizeaza practice nuamai insamantarea artificiala la taurinle
pentru lapte. La suine Metoda are extindere mare in Asia si Europa.

SCOPUL INSAMANTARII
 Scopul unei reproductii normale este de a obtine intr-un interval de 365 de
zile un produs sanatos si viguros.

Din punct de vedere al reproductie intervalul dintre doua fatari se imparte

astfel:

85 de zile din care: 45 de zile involutie uterina; 40 de zile perioada de

reproductie;

280 de zile durata gestatiei.

Perioada de gestatie fiind fixa se poate actiona doar in cealalta perioada avand
la dispozitie pentru insamantare 40 de zile, in caz ideal, sau pana la 60-80 de
zile in caz acceptabil.

Realizarea acestui deziderat este influentat de doi factor importanti:

animal (prezenta ciclului de calduri; calduri exprimate; aparat genital normal);

uman (depistarea caldurilor; insamantare la momentul optim; asistenta sanitar

veterinara corespunzatoare).

Dupa fatare sunt necesare 25-48 de zile pentru a se realiza involutia uterina.
Activitatea ciclica ovariana putandu-se realiza, in mod fiziologic la 2-3
saptamani dupa fatare.

Reluarea activitatii ciclice (caldurilor), influenteaza pozitiv involutia uterina

completa, recomandat fiind ca femela sa aiba cel putin 2-3 cicluri de calduri
inainte de insamantare. Ciclurile de calduri duc la involutie uterina completa,
fara complicatii si, ca o consecinta fireasca, determina cresterea notei
fecunditatii.

Insamantarea este bine sa fie facuta la al doilea sau al treilea ciclu de calduri,
insa nu mai devreme de 55-50 de zile de la fatare. Momentul insamantarii se
situeaza la 12-14 ore de la aparitia caldurilor (daca vaca este depistata in
calduri dimineata se insamanateaza seara, iar daca intra in calduri seara se
insamanteaza a doua zi dimineata).

Intre muls si insamantare (monta) sa existe un interval de cel putin 2 ore

pentru refacerea titrului de occitocina (hormon necesar atat la muls cat si la
insamantare-monta).
Varsta la care se insamanteaza vitelele este legata de precocitatea rasei si de
greutatea corporala:

Baltata Romaneasca: admiterea la monta (varsta) 18-20 luni; greutatea

corporala 390-420 kg;

Baltata cu negru: admiterea la monta (varsta) 15-18 luni; greutatea corporala

370-400 kg;

Schwitz: admiterea la monta (varsta) 17-20 luni; greutatea corporala 370-400

kg;

Pinzgau: admiterea la monta (varsta) 20-22 luni; greutatea corporala 360-380

kg.

Fiziologic, ciclul sexul apare la varsta de 12-14 luni, dar trebuie lasat sa se
manifeste cicluri cand juninca atinge varsta si greutatea indicata si numai atunci
sa aiba loc insamantarea. Precizam ca ciclurile anterioare de calduri sunt
necesare pentru pregatirea corespunzatoare a uterului, avand efect pozitiv in
obtinerea unui procent bun de fecunditate.

Perioada optima de insamantare a vacilor dupa fatare

Probabilitatea de a obţine câte un viţel pe an de la fiecare vacă depinde în cea

mai mare măsură de eficienţa însămânţărilor efectuate în primele 80 de zile
după fătare, care, la rândul lor, sunt influenţate de modul cum a decurs fătarea
şi de viteza de recuperare a animalului în vederea unei noi gestaţii. De aceea, în
ultimele trei luni de gestaţie este necesară adoptarea unui regim de furajare
diferenţiat, din care să se elimine borhoturile, şi realizarea unei hrăniri
stimulative bazate pe substanţe proteice, săruri minerale şi vitamine
liposolubile. Este necesară, de asemenea, o evidenţă corectă a vacilor aflate în
luna a 8-a de gestaţie pentru acordarea unui repaus mamar (perioadă de
înţărcare) de cel puţin 45-60 de zile.

După fătare, în organismul matern se produc însemnate modificări generale şi

locale în ceea ce priveşte uterul, care involuează sub aspect macroscopic şi
regenerează sub aspect microscopic. În mod normal, la vacă uterul îşi reduce
volumul la jumătate după 4 zile de la fătare, cu 2/3 la 8 zile şi revine la
dimensiunile normale pentru starea de negestaţie la două săptămâni.
Regenerarea histomorfologică completă a glandelor uterine are loc la vacă
numai la o lună şi jumătate de la fătare, mai precis la 42-50 de zile.

În mod normal, vacile nu-şi redobândesc capacitatea maximă de concepţie

decât după aproximativ 7 săptămâni de la fătare, cu condiţia ca fătarea şi
involuţia puerperală să se fi desfăşurat normal. De aceea, rezultate
satisfăcătoare de fecunditate nu pot fi obţinute decât după acest interval de
timp. Deşi majoritatea vacilor intră în călduri la 30-35 de zile după fătare, prima
însămânţare nu trebuie făcută sub limita de 6 săptămâni. De aceea trebuie
combătute concepţia şi practica conform cărora darea la montă a vacilor la
primul ciclu de călduri apărut după fătare scurtează durata intervalului dintre
fătări cu un ciclu sexual. Acest lucru este neştiinţific şi se soldează, aproape
întotdeauna, cu repetarea căldurilor ca urmare a mortalităţii embrionare,
întrucât glandele uterine nu sunt apte pentru a secreta embriotrof, pe seama
căruia se realizează creşterea şi dezvoltarea embrionului la începutul gestaţiei.
Desigur că nu se exclude posibilitatea obţinerii unei gestaţii sporadice şi în cazul
însămânţării la 20-30 de zile după fătare, dar trebuie ştiut că, la acest interval,
şansele de a obţine fecunditatea sunt cele mai scăzute.

Embriotroful se prezintă ca o emulsie de culoare alb-roşiatică formată din

leucocite, eritrocite, celule epiteliale întregi sau pe cale de degenerare
grăsoasă, nuclei celulari, o mare masă de substanţă albuminoidă şi picături de
grăsime. El conţine 10,5% substanţe de natură albuminoidă, 1,25% grăsimi,
săruri minerale şi apă. Embriotroful are o compoziţie calitativă asemănătoare
cu colostrul şi de aceea i s-a dat numele de lapte uterin. Embriotroful asigură
aproape în exclusivitate nutriţia oului după nidare (implantarea în uter) şi a
embrionului în perioada dezvoltării embrionare, rămânând un factor nutritiv
mai mult sau mai puţin important după stabilirea placentei. Însămânţarea
femelei la primul ciclu de călduri după fătare, când uterul este incomplet
refăcut din punct de vedere histologic şi se manifestă scăderea metabolismului
local prin modificarea cantitativă şi calitativă a embriotrofului, este una dintre
cauzele mortalităţii embrionare legate de uter.

Mortalitatea embrionară este una dintre cauzele repetării căldurilor, de obicei

la intervale mai lungi decât cele fiziologice, fiind în majoritatea cazurilor semnul
unic al avortului timpuriu. Prevenirea mortalităţii embrionare se poate face
prin însămânţarea artificială sau monta naturală, după 60 de zile de la fătare
pentru vacile cu producţie moderată de lapte, şi se poate amâna până la 90 de
zile la cele cu producţii mari. O atenţie deosebită se va acorda tratării
endometritelor (inflamaţie a mucoasei uterine) pentru a se ajunge la
vindecarea lor completă, altfel se înregistrează multe cazuri de avort ovular,
dar mai des embrionar.

În sezonul de stabulaţie, pe lângă tratamentul antiinfecţios, trebuie să se ţină

seama de îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, furajare, microclimat
corespunzător, condiţii de zooigienă din cele mai bune, dar şi de plimbări
zilnice ale animalelor.
 BIBLIOGRAFIE

- https://www.gazetadeagricultura.info/animale/bovine/12505-insamantare-
artificiala-la-bovine.html

- http://www.scritub.com/biologie/animale/PROIECT-DE-DIPLOMA-
Insamantari22421142415.php

- https://www.lumeasatului.ro/articole-revista/921-perioada-optima-de-
insamantare-a-vacilor-dupa-fatare.html