Sunteți pe pagina 1din 120

LAURA FLORESCU

EDITURA „GR.T.POPA”, U.M.F. IAŞI


2008
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Puericultură / Laura Florescu - Iaşi: Editura Gr. T. Popa,


2008.
Bibliogr.
ISBN 978-973-7682-56-7

613.95

Referenţi ştiinţifici:
Prof. dr. Cristiana Dragomir – U.M.F. „ Gr. T. Popa” Iași
Conf. dr. Maria Stamatin – U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi
Conf. dr. Ingrith Miron – U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi

Editura „Gr. T. Popa”


Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi
Str. Universităţii nr. 16

Toate drepturile asupra acestei lucrări aparţin autorului şi Editurii „Gr.T. Popa" Iaşi.
Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată sau transmisă prin nici un mijloc, electronic
sau mecanic, inclusiv fotocopiere, fără permisiunea scrisă din partea autorului sau a
editurii.

Tiparul executat la Tipografia Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi


str. Universităţii nr. 16, cod. 700115, Tel. 0232 267798 int. 231, Fax 0232 211820

2
CUPRINS

Cuvânt înainte..............................................................................................3

Puericultura. Definiţie.................................................................................4

Puericultura prenatală................................................................................5

Perioadele copilăriei....................................................................................9

Creşterea şi dezvoltarea............................................................................14

Criteriile pentru aprecierea creşterii.......................................................25

Alimentaţia copilului şi adolescentului....................................................32

Alimentaţia naturală.................................................................................50

Alimentaţia artificială...............................................................................71

Alimentaţia mixtă......................................................................................90

Alimentaţia diversificată...........................................................................92

Alimentaţia copilului 1-3 ani....................................................................98

Alimentaţia copilului 4-7 ani..................................................................100

Alimentaţia copilului 7-15 ani................................................................101

Preparate dietetice folosite în alimentaţia sugarului............................102

Imunizările (vaccinările).........................................................................106

Bibliografie...............................................................................................117

3
4
CUVÂNT ÎNAINTE

Pediatria, disciplină de mari dimensiuni, are două părţi componente


majore: pediatria preventivă (puericultura şi prevenirea bolilor) şi pediatria
clinică (patologia pediatrică).
Progrese ştiinţifice de mare importanţă fundamentală şi practică au
fost realizate în domeniul puericulturii. Trebuie menţionate: achiziţiile
ştiinţifice de fiziologie a noului născut, mai cu seamă a prematurului şi a
copilului cu întârziere în creşterea intrauterină, rezultatele deosebite în
cunoaşterea mecanismului creşterii şi dezvoltării. Progresele realizate în
nutriţie şi alimentaţie influenţează prevenirea unor boli ale adultului
(diabet, ateroscleroză, obezitate) precum şi dezvoltarea cerebrală a
copilului.
Explozia demografică, urbanizarea, poluarea, consumul exagerat de
bunuri materiale, suprasolicitarea fizică şi intelectuală, avalanşa
informaţională, depărtarea de natură şi a părinţilor de copii, constituie în
prezent factori care modifică nu numai modul de viaţă, dar şi reacţiile
organismului la condiţiile mediului ambiant.
Sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a copilului depinde în mare
măsură de echipamentul său genetic dar şi de mediul înconjurător şi de
cunoaşterea, de către cei care urmăresc dezvoltarea sa, a îngrijirilor şi
nevoilor sale.
Prof. Dr. Cristiana Dragomir

3
PUERICULTURĂ. DEFINIŢIE

Termenul de puericultură a fost folosit pentru prima dată de medicul


francez Carron, în urmă cu 100 de ani. Acesta provine din limba latină:
“puer”, care înseamnă copil şi “cultura”, care înseamnă creştere.
Puericultura este considerată latura profilactică a medicinei copilului, în
timp ce pediatria reprezintă latura curativă ce se ocupă de cunoaşterea şi
tratarea bolilor copilului.
Definiţie: Puericultura urmăreşte dezvoltarea normală, fiziologică,
armonioasă, a copilului prin asigurarea de condiţii optime de creştere şi
prin prevenirea îmbolnăvirilor încă din perioada de concepţie.
Dezvoltarea puericulturii se datorează numeroaselor cercetări în
domeniul fiziologiei şi metabolismului la diferite vârste, în mecanismul
creşterii, în nutriţia şi alimentaţia copilului.
Puericultura vizează diferite etape ale vieţii:
- Puericultura preconcepţională – cuprinde măsurile ce asigură
starea de sănătate a părinţilor;
- Puericultura prenatală – se referă la supravegherea gravidei şi
dezvoltarea intrauterină a produsului de concepţie;
- Puericultura postnatală – cuprinde măsurile de îngrijire,
alimentaţie şi supraveghere, necesare unei creşteri şi dezvoltări
armonioase a copilului.

4
PUERICULTURA PRENATALĂ

Se ocupă cu :
- igiena, supravegherea medicală a femeii gravide, factorii şi
condiţiile care influenţează sarcina;
- dezvoltarea intrauterină a produsului de concepţie.

Igiena sarcinii

Începe odată cu efectuarea cu grijă a unei anamneze complete în ceea


ce priveşte antecedentele personale şi heredo-colaterale ale viitoarei mame
care pot permite medicului să suspecteze şi ulterior să depisteze antenatal
afecţiunile care pot influenţa dezvoltarea normală a produsului de
concepţie.
Examenul clinic al gravidei va cuprinde măsurarea taliei şi greutăţii,
a diametrelor bazinului, măsurarea tensiunii arteriale, examinarea sânilor şi
a mameloanelor, existenţa cariilor dentare.
Vârsta sarcinii se va calcula în funcţie de data ultimului ciclu
menstrual (prima zi a ultimei menstruaţii). Înălţimea fundului uterin se află,
la sfârşitul lunii a treia la nivelul simfizei pubiene, în luna a patra depăşeşte
simfiza pubiană cu 3-4 cm, în luna a cincea este la jumătatea distanţei
dintre simfiză şi ombilic, în a şasea la nivelul ombilicului, în luna a şaptea
la 3-4 cm deasupra ombilicului, în luna a opta fundul uterin se află la
jumătatea distanţei dintre ombilic şi apendicele xifoidian iar în luna a noua
coboară la nivelul unde se afla în luna a opta.

5
Pentru determinarea vârstei gestaţionale se foloseşte din ce în ce mai
frecvent examenul echografic cu ajutorul căruia se poate face totodată
determinarea poziţiei fetale, obţine date despre lichidul amniotic şi
necesitatea efectuării amniocentezei.
Supravegherea gravidei va cuprinde de asemenea efectuarea unor
examene paraclinice: hemoleucograma, determinarea grupului sanguin şi a
Rh-ului (în vederea depistării unei posibile incompatibilităţi de grup sau
Rh), eventual testarea anticorpilor anti-Rh, sumarul de urină, testarea
pentru sifilis (RBW), eventual infecţia HIV (ELISA, Western blot).
Gravida va fi examinată lunar până în ultimul trimestru de sarcină,
când se va începe examinarea de două ori pe lună, iar în ultima lună se va
efectua săptămânal.
Fiecare vizită medicală a gravidei va cuprinde în afară de examinarea
propriu-zisă şi recomandări privind normele de igienă, ţinând cont de faptul
că se contraindică femeilor gravide să lucreze în mediu toxic, în schimburi
de noapte, să efectueze munci fizice grele. De asemenea se contraindică
fumatul şi consumul de alcool, iar medicamentele vor fi administrate pe
durata sarcinii numai cu acordul medicului datorită faptului că unele dintre
ele au efecte teratogene.
Gravida va fi sfătuită şi în ceea ce priveşte regimul alimentar
deoarece atât supraalimentaţia care determină obezitate cât şi
subalimentaţia pot influenţa negativ produsul de concepţie. Astfel se va
recomanda gravidei ca sporul ponderal pe durata sarcinii să nu depăşească
10 kg, iar regimul alimentar va fi echilibrat în proteine, vitamine şi săruri
minerale.
Gravidele cu risc (vârsta înaintată a mamei, avorturi spontane în
antecedente, incompatibilitate Rh sau ABO, categorie socială defavorizată)
vor beneficia de un ritm de supraveghere mai susţinut.

6
Dezvoltarea intrauterină a produsului de concepţie

Profilaxia antenatală şi postnatală constituie o condiţie necesară


pentru obţinerea unui copil sănătos.
Viaţa prenatală cuprinde două perioade:
- gametogeneza;
- viaţa intrauterină propriu-zisă ce cuprinde la rândul său:
- blastogeneza – primele două săptămâni de sarcină;
- embriogeneza – între 2 şi 12 săptămâni de sarcină;
- viaţa fetală – din luna a-IV-a de sarcină până la
naştere.

De la gamatogeneză şi până la naştere se pot produce în orice


moment agresiuni ce determină boli care se pot exprima în timpul vieţii
intrauterine, după naştere sau după un interval de la naştere, boli care
alcătuiesc patologia prenatală.
În evoluţia favorabilă sau nefavorabilă a fătului sunt responsabili
factorii de mediu intern (intrauterini) şi factorii de mediu extern.
Majoritatea bolilor prenatale apar datorită interferenţei dintre factorii
genetici şi factorii de mediu.
Factorii care acţionează prenatal pot produce sterilitate, avort
spontan, moartea fătului în uter sau afectarea gravă a produsului de
concepţie. În cazul unei acţiuni mai puţin severe consecinţa va fi naşterea
unui copil cu malformaţii sau naşterea prematură.
Una dintre cauzele importante de mortalitate infantilă precoce este
reprezentată de existenţa unor anomalii biochimice sau anatomo-

7
histologice care fac ca nou născutul să fie incapabil de a se adapta la viaţa
extrauterină.
Factorii cu efect nociv asupra produsului de concepţie denumiţi şi
agenţi teratogeni pot determina: embriopatii şi/sau malformaţii atunci când
acţionează asupra produsului de concepţie până în săptămâna a-12-a de
viaţă intrauterină sau fetopatii când acţionează între luna a-IV-a de sarcină
şi naştere.
Există numeroşi factori patogenici interni (intrauterini) sau de mediu
extern:
- tulburări utero-placentare şi hormonale materne;
- infecţii virale (rubeolă, gripă, hepatită epidemică, poliomielită,
rujeolă, herpes, citomegalovirus, HIV);
- infecţii bacteriene (sifilis, listerioză, TBC);
- infecţii parazitare (toxoplasmoză);
- factori endocrini (diabet);
- factori imuni (izoimunizare Rh şi ABO, boli autoimune);
- factori mecanici (boală amniotică);
- factori iatrogeni (aminopterina, talidomida, testosteronul,
progesteronul, tetraciclinele, clorotiazina, iodul);
- factori chimici;
- factori actinici (raze X, ultraviolete).

Toţi aceşti factori care pot afecta femeia gravidă şi produsul de


concepţie trebuie cunoscuţi şi evitaţi printr-o supraveghere atentă a femeii
însărcinate. Aceasta va fi efectuată de către medicul de familie şi asistentă
şi de către specialistul de obstetrică - ginecologie.

8
PERIOADELE COPILĂRIEI

Copilăria este perioada de viaţă în care se produce o evoluţie


progresivă a organismului ce se datorează procesului de creştere şi
dezvoltare de la naştere până la adolescenţă. Totalitatea modificărilor
morfologice, funcţionale, psihice şi intelectuale ce se produc într-o anumită
succesiune au permis împărţirea copilăriei în mai multe perioade. Fiecare
dintre aceste perioade are caracteristicile sale ceea ce diferenţiază asistenţa
medicală a copilului.

Prima copilărie – este cuprinsă între naştere şi vârsta de 3 ani, când


se încheie erupţia dentiţiei temporare. Această perioadă este cea mai
importantă în ceea ce priveşte dezvoltarea, nutriţia şi patologia copilului.
Existenţa unor caracteristici morfofuncţionale au determinat
împărţirea primei copilării în următoarele perioade:
a) nou-născut;
b) sugar;
c) copil mic (antepreşcolar).

a) perioada de nou-născut – corespunde primelor 28 zile de viaţă şi


are câteva particularităţi:
- creştere rapidă staturo-ponderală;
- existenţa unor fenomene caracteristice: scăderea fiziologică în
greutate, icterul fiziologic, criza genitală, febra de sete, infarctele
uratice, albuminuria fiziologică, meconiul;

9
- slaba dezvoltare a scoarţei cerebrale şi deci şi a funcţiilor de
relaţie cu predominenţa centrilor subcorticali;
- importanţa imunităţii transmisă transplacentar;
- deficienţa funcţiilor de barieră a pielii şi mucoaselor;
- tendinţa infecţiilor de a îmbrăca aspect septicemic;
- patologia dominată de malformaţii congenitale şi afecţiuni legate
de actul naşterii (traumatisme, infecţii);
- nevoile de ocrotire şi de asistenţă medicală în această perioadă
sunt mari, ceea ce impune o supraveghere atentă a nou-născutului
de către medic şi asistenta medicală imediat ce acesta ajunge la
domiciliu de la maternitate.

b) perioada de sugar (28 zile – 1 an) cu următoarele particularităţi:


- creşterea staturo-ponderală continuă în ritm rapid;
- dezvoltarea treptată a funcţiilor de relaţie;
- dezvoltarea funcţiei locomotorii care lărgeşte sfera de cunoaştere
a copilului;
- apariţia primului sistem de semnalizare;
- apariţia dentiţiei şi dezvoltarea funcţiei digestive care permit
diversificarea alimentaţiei;
- dezvoltarea imunităţii active proprii cu reducerea rolului
imunităţii transplacentare;
- patologia dominată de boli ale aparatului respirator, digestiv, ale
urechii medii;
- în această perioadă familia are un rol deosebit de important în
stimularea dezvoltării motricităţii, limbajului şi a afectivităţii;
- se va continua o atentă supraveghere a copilului de către
personalul medico-sanitar, consultaţiile de puericultură fiind
deosebit de necesare.

10
c) perioada de copil mic (antepreşcolar) 1-3 ani se caracterizează
prin:
- încetinirea ritmului de creştere;
- modificarea proporţiilor dintre cap, trunchi şi membre;
- completarea primei dentiţii;
- alimentaţia va fi variată asemănătoare cu cea a adultului;
- desăvârşirea funcţiei motorii;
- formarea reflexelor condiţionate – cuvântul capătă valoarea unui
nou sistem de semnalizare;
- imunitatea prezintă o dezvoltare progresivă susţinută prin
vaccinări;
- patologia este alcătuită de boli infecto-contagioase, intoxicaţii
accidentale, traumatisme;
- climatul psiho-afectiv al familiei este deosebit de important în
dezvoltarea copilului.

Copilăria a-II-a – reprezintă din punct de vedere cronologic


perioada între vârsta de 3 şi 7 ani, de aceea mai este denumită perioada
preşcolară. Ea este limitată între încheierea apariţiei dentiţiei de lapte şi
începerea apariţiei primilor dinţi definitivi. Această perioadă se
caracterizează prin:
- dezvoltarea complexă a S.N.C. şi implicit a gândirii, vorbirii,
locomoţiei, ceea ce duce la creşterea independenţei copilului;
- ritm de creştere mai lent;
- alimentaţia este apropiată de cea a adultului;
- patologia dominată de boli contagioase, apar unele boli noi ca
reumatismul articular acut, cardiopatiile câştigate, tuberculoza
osteo-articulară.

11
Copilăria a-III-a – durează de la vârsta de 6-7 ani până la sfârşitul
pubertăţii. Deasemenea, existenţa unor particularităţi morfofuncţionale au
determinat împărţirea acestei perioade în două subdiviziuni: şcolarul mic şi
şcolarul mare.
a) perioada de şcolar mic începe de la vârsta de 6-7 ani şi durează
până la pubertate (până la vârsta de 10-11 ani la fete şi 12-13 ani la băieţi).
Această perioadă prezintă următoarele caracteristici:
- maturizarea zonelor corticale ale creierului,
- încetinirea creşterii în prima parte a perioadei urmată de o
accelerare în perioada prepuberă;
- au loc modificări ale ritmului de creştere a segmentelor corpului,
procesul fiind mai accelerat la toarace şi membrele superioare;
- dentiţia definitivă înlocuieşte progresiv dentiţia de lapte;
- alimentaţia este similară cu cea a adultului;
- patologia este redusă reprezentată prin apariţia de infecţii acute de
căi respiratorii superioare, afecţiuni cutanate, hepatita virală,
tuberculoză, hemopatii maligne, bolile contagioase sunt rare
datorită imunizării spontane (îmbolnăvire) sau provocate
(vaccinări).
b) perioada de şcolar mare (pubertatea) – are o durată variabilă în
raport cu sexul. Ea corespunde apariţiei menarhei la fete şi este cuprinsă
între 11 şi 14 ani şi dezvoltării funcţiei sexuale la băieţi între 13 şi 16 ani.
În această perioadă au loc transformări de maturare fizică, cognitivă, psiho-
socială. Caracteristicile acestei perioade sunt:
- se încetineşte ritmul creşterii staturale;
- se accelerează creşterea în greutate;
- se modifică dimensiunile unor segmente – înfăţişarea este
armonioasă apropiată de cea a adultului;

12
- dezvoltarea intelectuală este intensă, dar prezintă o mare labilitate
psihică şi vegetativă;
- apărarea imunitară suferă o deprimare tranzitorie ce are ca
rezultat o sensibilitate şi rezistenţă mică la infecţiile curente;
- patologia acestei perioade cuprinde tulburările stării de nutriţie de
la subnutriţie la obezitate, deformări osoase apărute datorită
creşterii rapide şi poziţiilor vicioase, tulburări de comportament,
boli maligne.
Trecerea de la pubertate la adolescenţă se făcea clasic pe aprecierea
maturaţiei osoase, a creşterii în greutate şi lungime, a modificărilor de
dentiţie.
Toţi aceşti parametri s-au dovedit a fi destul de imprecişi şi s-a
propus pentru evaluare, ca fiind un criteriu mai precis, aprecierea
maturizării sexuale care are o corelaţie mai bună cu dezvoltarea taliei şi
greutăţii.
Maturizarea sexuală este apreciată pe cronologia apariţiei
caracterelor sexuale secundare şi anume aprecierea dezvoltării organelor
genitale externe, apariţia pilozităţii pubiene, axilare, faciale pentru băieţi iar
pentru fete dezvoltarea sânilor şi pilozitatea pubiană. Insidios apar
modificări comportamentale care vor defini temperamentul tânărului. Este
perioada din dezvoltare când efortul educaţional trebuie să fie maxim.

13
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA

Creşterea şi dezvoltarea reprezintă cele mai importante fenomene ale


copilăriei, creşterea fiind reprezentată de mărirea cantitativă a celulelor,
ţesuturilor şi organelor, iar dezvoltarea fiind fenomenul de modificare a
organelor şi aparatelor în vederea adaptării la condiţiile de viaţă. Cele două
procese se desfăşoară concomitent, într-un ritm propriu.
În raport cu ritmul de creştere şi dezvoltare al organelor se disting
următoarele tipuri:

a) organe cu creştere rapidă – scheletul, muşchii, aparatul respirator,


digestiv, rinichii şi marile vase;
b) organe a căror mărime ating dimensiunile adultului la finalul
primului an de viaţă – creierul, organe de simţ;
c) organe cu creştere lentă ce se accelerează la pubertate – organele
genitale;
d) organe cu creştere rapidă în cursul copilăriei şi care descreşte
ulterior – timusul şi ganglionii limfatici.

Creşterea şi dezvoltarea cuprinde:


- mecanismul creşterii şi dezvoltării;
- legile creşterii;
- factorii care influenţează creşterea.

14
Mecanismul creşterii şi dezvoltării

Procesul creşterii şi dezvoltării reprezintă o acţiune dinamică care


începe în momentul concepţiei produsului uman şi durează până la
maturitate.
Creşterea are două componente:
- creşterea cantitativă;
- creşterea calitativă.

Creşterea cantitativă se efectuează la rândul său prin două


mecanisme:
- hiperplazie – proliferare celulară;
- hipertrofie celulară – creşterea de volum celular;

Hiperplazia – proliferarea celulară constă din diviziunea celulară în


care se realizează o distribuire a materialului genetic la celulele fiice.
Celulele somatice se înmulţesc prin mitoză când se realizează
distribuirea egală a fondului genetic.
În raport cu perioada de timp în care celulele formate ajung la
propria diviziune, ţesuturile se împart în trei categorii:
- ţesuturi cu o mare capacitate de diviziune – măduva hematogenă,
epidermul, epiteliul mucoasei digestive;
- ţesuturi ale căror celule au pierdut capacitatea de a se divide –
sistemul nervos, miocardul;
- ţesuturi ale căror celule au o capacitate redusă de a se divide, dar o
fac rapid în condiţii speciale – ficatul.
Celulele sexuale se multiplică prin meioză în care celula fiică va
avea jumătate din numărul cromosomilor din celula mamă. În cursul

15
diviziunii, spermatogonia şi ovogonia împart cromosomii la câte două
celule. Astfel spermatozoidul şi ovulul au materialul genetic redus la
jumătate. Din unirea celor două rezultă celula fecundată care va avea 46 de
cromosomi.
Hipertrofia celulară – care reprezintă mărirea în volum a celulelor se
produce prin sinteza proteică.

Creşterea calitativă – presupune diferenţiere celulară.


Diferenţierea celulară se realizează treptat pornind de la o bază
materială determinată genetic ce se află în strânsă corelaţie cu mediul
extern. Din punct de vedere genetic, diferenţierea semnifică represarea unui
număr variabil de gene în funcţie de tipul de celulă specializată.
Biochimic, diferenţierea constă în acumularea unei substanţe
specifice (acumularea de hemoglobină în eritrocit, de miozină şi actină în
celula musculară).
Rezultatul diferenţierii celulare constă în apariţia unor funcţii
specifice fiecărui tip celular constituit: eritrocitul leagă şi transportă gazele
în sânge, celula musculară este contractilă.

Legile creşterii

Creşterea organismului se desfăşoară conform următoarelor legi:


a) legea alternanţei – creşterea şi dezvoltarea nu se fac simultan în
aceleaşi proporţii în întreg organismul, segmentele corpului nu
cresc toate în acelaşi timp, ci alternativ (ex: membrele superioare
nu cresc în acelaşi timp cu cele inferioare);
b) legea proporţiilor – fiecare perioadă a copilăriei are un anumit
ritm de creştere (mai accelerat în primii doi ani de viaţă, scade

16
ulterior, se accentuează prepubertar şi scade din nou la stabilirea
maturităţii sexuale);
c) legea creşterii inegale – creşterea şi dezvoltarea nu se fac în
aceleaşi proporţii, fiecare segment al corpului are propriul său
ritm de creştere;
d) legea antagonismului morfologic şi ponderal – pe durata
perioadei de creştere acumulativă, diferenţierea este redusă şi
invers.

Factorii de creştere

Factorii care influenţează creşterea şi dezvoltarea copilului sunt


exogeni, endogeni şi patologici. Mecanismul prin care aceştia acţionează
este deosebit de complex.

I. Factorii exogeni – ce au rolul de a influenţa creşterea sunt


numeroşi, deobicei asociaţi fiind dificilă diferenţierea acţiunii fiecăruia
dintre ei.
Cei mai importanţi factori exogeni sunt: alimentaţia, mediul
geografic, factorii socio-economici, factorii afectiv-educativi, exerciţiile
fizice, noxele chimice şi radiaţiile, factorii culturali.
Alimentaţia – îşi exercită influenţa asupra creşterii chiar din viaţa
intrauterină. O alimentaţie deficitară a femeii gravide duce la naşterea unor
copii cu greutate mică. Astfel scăderea glicemiei la femeia gravidă duce la
reducerea transferului şi utilizării glucozei la făt şi în acelaşi timp la
creşterea catabolismului aminoacizilor. Deasemenea severitatea şi durata
întârzierii în creşterea intrauterină determină o reducere a ritmului de
creştere postnatală.

17
Subnutriţia calitativă a femeii gravide poate determina embriopatii şi
fetopatii.
Alimentaţia postnatală prin raportul energetic, proteic, mineral şi de
vitamine trebuie să asigure toate elementele nutritive plastice, energetice şi
biocatalizatoare în raport optim cu perioadele de vârstă.
Alimentaţia cu lapte uman accelerează creşterea staturo-ponderală în
primele 6 luni de viaţă. Această creştere este justificată prin faptul că
laptele uman conţine o serie de modulatori ai creşterii cum sunt: factorul
epidermal, factorul de creştere al nervilor, de stimulare a limfocitelor B,
sulfhidroloxilaza şi taurina, cu rol important în dezvoltarea sugarului.
Existenţa unor carenţe alimentare determină tulburări însemnate în
perioadele de creştere accelerată la sugar şi înainte de pubertate. Carenţa
alimentară influenţează în primul rând creşterea ponderală.
Aportul energetic influenţează modul cum sunt utilizate proteinele.
Regimul alimentar hipocaloric, determină utilizarea proteinelor şi apoi
împiedică multiplicarea celulară. Numărul celulelor rămâne mic, dar creşte
volumul lor.
Carenţa alimentară de proteine determină reducerea sintezei de
proteine şi a volumului celulelor, dar nu interesează multiplicarea celulară
în cazul unui aport energetic adecvat.
Carenţa de minerale are repercursiuni asupra mineralizării
scheletului şi asupra enzimelor celulare.
Carenţa de vitamine, în special a celor liposolubile afectează
multiplicarea şi diferenţierea celulelor.
În acelaşi timp o supraalimentaţie precoce produce hipertrofia şi
uneori hiperplazia adipocitelor, rezultând obezitatea.
Mediul geografic influenţează creşterea prin condiţiile de
microclimat: aer, soare, lumină, temperatură, umiditate, presiune

18
atmosferică, raze ultraviolete. Efectele lor sunt mai importante în primii 5
ani de viaţă.
Clima temperată este considerată ca având acţiunea cea mai
favorabilă asupra creşterii în timp ce climatul excesiv se asociază cu o talie
mică.
Altitudinea de peste 1500 m determină un ritm de creştere mai mic,
atât pe durata vieţii intrauterine, dar şi postnatal datorită hipoxiei cronice.
În ceea ce priveşte anotimpul, creşterea în lungime este mai mare
primăvara, iar în greutate mai accelerată toamna. Razele ultraviolete şi X,
în doze mici au rolul de a stimula creşterea, în timp ce dozele mari o
opresc.
Factorii socio-economici care influenţează creşterea staturo-
ponderală sunt: condiţiile sanitare, morbiditatea infecţioasă şi parazitară,
locuinţa, profesia părinţilor, dinamica socială, situaţia financiară, stress-ul.
Situaţia materială şi socială a părinţilor se reflectă în calitatea
alimentaţiei, condiţiile de igienă, accesul la facilităţile civilizaţiei. Existenţa
unei camere individuale a copilului, însorită, cu confort termic şi umiditate
adecvată asigură condiţii optime de creştere.
Astfel copii unici au statură mai mare decât cei din familii cu mulţi
copii, iar copiii din mediul urban au o medie a taliei şi greutăţii mai mare
decât a celor din mediul rural.
Stress-ul psihic provocat de mediul ambiant nefavorabil, influenţează
negativ procesul creşterii ajungându-se până la starea de “nanism psiho-
social”.
Factorii afectiv-educativi influenţează dezvoltarea psiho-intelectuală
a copilului. Un mediu familial calm, care oferă dragoste favorizează
dezvoltarea acestuia, în timp ce o familie în care există stări conflictuale
(familiile dezorganizate) vor contribui la un ritm de dezvoltare întârziat.

19
Micro-climatul social favorabil are cea mai mare importanţă în primii trei
ani de viaţă.
Dezvoltarea intelectuală a copiilor este mai rapidă în familiile unde
preocuparea educativă este mai mare şi mai susţinută. La fel se constată la
copiii proveniţi din familii numeroase, unde fraţii mai mari constituie
modele demne de urmat, la copiii care frecventează grădiniţa. În mediul
urban unde exigenţele educaţionale sunt mai mari, performanţele şcolare
sunt superioare.
Familia are deasemenea rolul major de a modela calităţile copilului şi
de a pune în valoare calităţile sale fizice şi psihice.
Carenţa afectivă îşi pune o amprentă importantă în dezvoltarea
copilului prin limitarea posibilităţilor sale de adaptare socială.
Exerciţiile fizice aplicate din primul an de viaţă, la început sub forma
masajelor apoi a gimnasticii pentru sugar favorizează dezvoltarea somatică
şi motorie a copilului. Pe măsură ce copilul creşte, practicarea unui sport
adaptat posibilităţilor lui, are un rol favorabil de stimulare a creşterii şi
dezvoltării, prin tonifierea musculaturii, întărirea articulaţiilor, ameliorarea
oxigenării ţesuturilor.
Noxele chimice, radiaţiile, diverse traumatisme pot influenţa negativ
creşterea şi dezvoltarea.
Factorii culturali pot avea efecte limitative în dezvoltarea copilului.

II. Factorii endogeni cuprind:


- factorii genetici;
- factorii hormonali.

Factorii genetici. Controlul genetic al creşterii este plurifactorial.


Factorii genetici sunt responsabili de caracterele constituţionale,

20
individuale ale produsului de concepţie şi de dinamica creşterii până la
maturizare, după tipul morfologic familial. Factorii ce acţionează ulterior
pot devia într-un mod mai mult sau mai puţin reversibil, creşterea şi
dezvoltarea hotărâtă genetic. Transmiterea caracterelor părinţilor asupra
creşterii staturale a copiilor apare evidentă numai dacă se raportează la
aceeaşi vârstă. Astfel copii se aseamănă cu părinţii în perioada în care
fenotipul este manifest. Studiul anomaliilor cromosomice arată că toate
modificările numerice ale cromosomilor autozomali se însoţesc de
diminuarea taliei şi deficit intelectual.
Factorii genetici au deasemenea un rol major asupra inteligenţei şi a
aptitudinilor deosebite. Din părinţi cu anumite aptitudini rezultă copii cu
aptitudini similare, dar producerea recombinării genetice explică de ce din
părinţi foarte dotaţi pot proveni copii cu totul nesemnificativi.
Influenţa factorilor genetici este evidentă în cadrul pubertăţii mai
precoce la fete. Apariţia diferenţelor de creştere la pubertate sunt rezultatul
sensibilităţii mai mari a cartilajelor de creştere la estrogeni faţă de
androgeni.

Factorii hormonali. Aceştia intervin atât în timpul vieţii intrauterine


cât şi postnatal.
Funcţiile endocrine ale embrionului şi fătului sunt puţin afectate,
acţionează hormonii tisulari glandulari şi hormonii materni.
Hormonii fetali au rol minor în multiplicarea celulară.
Hormonii materni: somatotrop, glucocorticoizii şi mineralocorticoizii
traversează în cantitate suficientă prin placentă, în timp ce insulina şi
hormonii tiroidieni ai mamei traversează în mică măsură placenta.
Prolactina elaborată de placentă acţionează asemănător hormonului
somatotrop asupra creşterii şi dezvoltării fătului.

21
Hipotalamusul coordonează hipofiza cu ajutorul factorilor de
eliberare hipofizotropi, care trec în sistemul port al glandei şi induc sinteza
hormonilor specifici. Somatostatina inhibă hormonul de creştere hipofizar,
insulina, glucagonul şi hormonii digestivi, realizând un echilibru hormonal.
Hipofiza intervine în creştere prin hormonul somatotrop (STH)
Acesta produce proliferarea condrocitelor în cartilajul seriat şi creşterea în
lungime a oaselor. Acţiunea sa asupra cartilajului seriat este mediată de
somatomedine. STH-ul şi somatomedinele au acţiune directă şi
independentă asupra condrocitelor aflate în diverse stadii de diferenţiere
sau maturaţie.
Tiroida intervine prin hormonul tiroxina şi triiodotironina care
acţionează sub control hipotalamohipofizar. Hormonii stimulează sinteza
proteinelor, procesele oxidative tisulare, cresc activitatea enzimelor
respiratorii, reglează glicogenoliza, produc lipoliza şi măresc metabolismul
bazal.
Tiroida intervine în dezvoltarea creierului, în creşterea dinţilor şi în
termogeneză. Tiroxina produce hipertrofia condrocitelor în cartilajul de
creştere al osului şi mineralizarea scheletului.
Hormonii tiroidieni au rolul de a potenţa acţiunea STH-ului.
Mixedemul congenital fiind astfel caracterizat prin nanism şi retardare
mintală.
Glandele suprarenale intervin în creştere prin hormonii glucocor-
ticoizi şi mineralocorticoizi.
Hormonii glucocorticoizi inhibă creşterea, activează catabolismul
proteinelor şi cresc eliminările de calciu şi potasiu. Ei inhibă acţiunea
hormonului somatotrop hipofizar prin stimularea producerii în ficat a
inhibitorilor somatomedinelor.
Hormonii mineralocorticoizi stimulează sinteza de ADN şi
reabsorbţia tubulară de sodiu şi apă.

22
Timusul influenţează creşterea din primele luni de viaţă având
acţiune sinergică cu STH-ul. El participă la sistemele de apărare specifică
antiinfecţioasă având rol de maturare a limfocitelor T, timodependente.
Pancreasul endocrin influenţează creşterea prin insulină şi glucagon.
Insulina este un hormon anabolizant, care favorizează pătrunderea
aminoacizilor în celule, participă la sinteza de ARN şi hipertrofia celulelor.
Glucagonul inhibă creşterea, este un hormon catabolizant, măreşte
glicoliza şi inhibă gluconeogeneza.
Paratiroidele prin intermediul parathormonului intervin în
homeostazia calciului şi în calcifierea scheletului. Acesta acţionează asupra
celulelor intestinale, osoase şi renale.
Glandele sexuale acţionează prin intermediul hormonilor androgeni
şi estrogeni.
Hormonii androgeni au efect anabolic. Ei stimulează proliferarea
celulelor cartilaginoase şi participă la diferenţierea şi maturarea sexuală. La
pubertate, androgenii determină inhibarea creşterii prin calcifierea
cartilajului cu încetarea creşterii staturale.
Hormonii estrogeni stimulează mai puţin creşterea, dar exercită un
efect important în calcifierea cartilajului de creştere. La pubertate estrogenii
au un rol important în determinarea aspectului fizic caracteristic pentru fete
– lărgirea bazinului, iar testosteronul determină dezvoltarea umerilor.

III. Factorii patologici. Creşterea şi dezvoltarea pot fi influenţate


de o serie de factori patologici cum ar fi:
- endocrinopatii infantile: mixedem, nanism hipofizar;
- factori care acţionează asupra gravidei:
- infecţii acute sau cronice (lues, malarie);
- intoxicaţii cronice (alcoolism, tabagism, saturnism);
- tulburări de nutriţie (subalimentaţie);

23
- factori care acţionează asupra copilului:
- tulburări cronice de nutriţie şi digestie care pot
determina “nanism intestinal”;
- afecţiuni ale SNC;
- boli congenitale de cord – “nanism cardiac”;
- boli congenitale renale – “nanism renal”;
- anomalii cromosomiale;
- afecţiuni viscerale cu evoluţie prelungită (fibroza
chistică).

24
CRITERIILE PENTRU APRECIEREA CREŞTERII

Ritmul de creştere intra- şi extrauterin nu este uniform, există un


raport bine definit între talie şi greutate care în anumite stări patologice
poate fi perturbat.

Extrauterin, dezvoltarea se apreciază prin:


- creşterea ponderală;
- creşterea staturală;
- măsurarea diverselor perimetre;
- dezvoltarea ţesutului adipos subcutanat;
- calcularea indicilor şi rapoartelor.

Evaluarea creşterii şi dezvoltării se bazează pe compararea


parametrilor somatometrici ai unui copil, cu cei ai altor copii sănătoşi, de
aceeaşi vârstă, sex, zonă geografică, ţară.
Evaluarea creşterii utilizează diverşi parametri.
Pentru compararea parametrilor s-au întocmit grafice sau curbe,
bazate pe măsurători efectuate pe loturi mari de copii sănătoşi, de toate
vârstele, la ambele sexe, în diferite ţări.
Pe baza datelor obţinute s-au întocmit curbe „Gaussiene” şi curbe
dinamice, derivate matematic, denumite „percentile”sau derivaţii standard
(în raport cu formula utilizată).
¾ Pe curba „Gaussiană” valorile greutăţii, ale taliei şi ale
perimetrului cranian, la o vârstă dată se prezintă astfel:
- Valoarea medie se află în vârf, valorile minus pe ramura
ascendentă, valorile plus pe ramura descendentă.

25
- Valorile normale = ± 2 D.S. (derivaţii standard)
• 1 D.S. include 66,6%;
• 2 D.S. include 95%;
• 3 D.S. include 99,7%.

¾ Percentilele indică poziţia unei măsurători într-o serie tipică de


100.
- Percentilul „10” = copilul este mai mare decât 9% dintre copiii de
aceeaşi vârstă şi sex;
- Percentilul „50” = un număr egal de copii sunt mai mici decât cel
măsurat.
- Percentilul „1” = - 3 D.S. Percentilul „84” = + 1 D.S.
- Percentilul „3” = - 2 D.S. Percentilul „97” = + 2 D.S.
- Percentilul „16” = - 1 D.S. Percentilul „99” = + 3 D.S.
Compararea datelor obţinute la copil cu graficele permit evaluarea
caracterului creşterii:
- regulată – dacă se situiază constant pe acceaşi curbă (percentil);
- neregulată – cu perioade de încetinire şi accelerare.

Pentru evaluarea creşterii şi dezvoltării, parametrii cei mai utilizaţi


sunt:
Creşterea ponderală

Dezvoltarea normală a copilului poate fi controlată şi supravegheată


prin cântărirea regulată. Creşterea în greutate mai lentă decât cea
corespunzătoare vârstei, oprirea sau scăderea în greutate atrag atenţia
asupra unei stări patologice sau a unei greşeli de alimentaţie.

26
Greutatea medie a nou născutului la termen este 3000 g, cu variaţii
între 2500 – 4500g. Copiii cu greutatea la naştere (Gn) cuprinsă între:
- 2500-2800 se numesc subponderali;
- peste 4500g se numesc supraponderali;
- sub 2500 g se numesc copii cu greutate mică la naştere.
Factorii care influenţează greutatea fătului la naştere sunt:
1. factorul constituţional: robusteţea mamei, pubertatea precoce;
2. factorul geografic: Gn mai mare în ţările nordice; în India, 1/3 din
copii au Gn mai mică de 2500g;
3. alimentaţia mamei;
4. sexul – Gn a băieţilor este mai mare ca Gn a fetelor;
5. factor sezonier – vara Gn este mai mare decât iarna;
6. vârsta şi paritatea mamei – între 28 – 35 ani, Gn este mai mare,
apoi scade;
7. patologia genitorilor - mai ales boli materne: diabet, obezitate,
etc.

După naştere, copilul scade în greutate în primele 4-5 zile cu 200-


300g (7-10%) din greutatea sa, apoi în următoarele 4-5 zile ajunge la
greutatea iniţială. Aceasta se numeşte scăderea fiziologică în greutate şi
se datoreşte pierderilor necompensate prin eliminare de urină şi meconiu,
distrucţie de hematii şi leucocite, dar mai cu seamă regimului de foame şi
sete la care este supus nou-născutul în primele zile de viaţă. Această
scădere fiziologică în greutate nu trebuie combătută.
După recâştigarea greutăţii pierdute, curba ponderală înscrie o linie
ascendentă.

Aprecierea sporului lunar se poate face după următoarea schemă:


- lunile I, II, III, IV – 750g/lună =3000g;

27
- lunile V, VI, VII, VIII – 500g/lună=2000g;
- lunile IX, X, XI, XII – 250g/lună =1000g.
Se admit variaţii în plus sau în minus de 100 g.
La vârsta de 4 luni sugarul are dublul greutăţii medii de la naştere
adică 6000g şi o triplează la 1 an. Copiii care la naştere au o greutate mai
mică au un spor ponderal mai accelearat, iar copiii care la naştere au o
greutate mai mare au un spor ponderal mai lent.
Greutatea la 1 an = 9000g.

Între 1-2 ani creşte cu aproximativ 250g/lună.


Greutatea la 2 ani = 12 kg.

După vârsta de 1 an se foloseşte următoarea formulă (Herman):

G = 2xV + 9 Kg (V = vârsta în ani)

Diferenţele între greutatea băieţilor şi a fetelor persistă până la 10-11


ani când greutatea fetelor depăşeşte pe cea a băieţilor (perioada
prepubertară) – prima încrucişare a curbelor ponderale. La 14-15 ani,
greutatea băieţilor depăşeşte pe cea a fetelor – a doua încrucişare a curbelor
ponderale.

Creşterea staturală

Creşterea în lungime în viaţa intrauterină se află:


- pentru primele 5 luni înmulţind nr. lunii de sarcină prin el însuşi:
L = V2
- peste 5 luni – înmulţind nr. lunii de sarcină cu 5:
L=V x5

28
L = lungimea fătului
V = vârsta gestaţională
Talia (T) = distanţa de la vertex la plante;

T la nou născut = 50 cm cu variaţii între 47-55 cm. Creşterea în


lungime este expresia creşterii scheletului. În timp ce greutatea poate fi
modificată de cea mai mică tulburare digestivă, creşterea în lungime este
mult mai greu influenţată. De aceea se spune că sugarul are vârsta taliei şi
nu a greutăţii sale.
După naştere sugarul creşte în talie astfel:
- luna I – 4 cm;
- luna II, III – 3 cm/lună; ⇒ 1 an T = 70-72 cm
- luna IV – 2 cm;
- Luna V – XII – 1 cm/lună
Sau:
0 –3 luni – 3 cm/lună;
4 – 6 luni – 2 cm/lună;
7 – 12 luni – 1 cm/lună.
Între 1-2 ani creşte cu aproximativ 1 cm/lună
⇒ la 2 ani T = 80-82 cm.
Peste 2 ani T se calculează cu ajutorul formulei lui Geldrich:

T = 5xV + 80 (V=vârsta în ani)

Măsurarea diverselor perimetre

Permetrul cranian (Pc) la nou născut = 35 cm; la 1 an = 45 cm; la 2


ani = 48 cm; la 6 ani = 50 cm; 10 ani = 52 cm; 15 ani = 54-55 cm.
Pentru aflarea Pc în cursul primului an de viaţă se foloseşte formula:

29
Pc = T/2 + 10 (± 2)

În luna II intrauterin – înălţimea capului = ½ din lungimea corpului;


La n.n. – înălţimea capului = ¼ din lungimea corpului;
La 2-3 ani – înălţimea capului = 1/5 din lungimea corpului;
La 6 ani – înălţimea capului = 1/6 din lungimea corpului;
La 12 ani – înălţimea capului = 1/7 din lungimea corpului;
La 18 ani – înălţimea capului = 1/8 din lungimea corpului;

Perimetrul toracic (Pt) la naştere este cu 1 cm mai mic decât Pc, cele
două perimetre se menţin egale până în jurul vârstei de 5 ani, apoi
perimetrul toracic depăşeşte Pc.

Pt la n.n. = 34 cm.
La 1 an = 44 cm;
2 ani = 48 cm;
4 ani = 50 cm;
6 ani = 55 cm;
12 ani = 65 cm;

Perimetrul mediu al braţului


Perimetrul mediu al braţului se măsoară la mijlocul distanţei dintre
acromion şi vârful olecranului; la copilul mic o valoare mai mică sau egală
cu 13 cm este un indicator al malnutriţiei proteino-calorice.

Indicele ponderal (I.P.) reprezintă raportul dintre greutatea reală


(Gr) şi greutatea ideală (Gi) a unui copil de aceeaşi vârstă. I.P. se foloseşte
pentru aflarea gradului de distrofie sau a deficitului ponderal la copil.

30
I.P. = G reală/G ideală (a unui copil de aceeaşi vârstă)
Când I.P. este > 1,10 – copil paratrofic
Când I.P. este cuprins între 0,90 – 1,10 – copil eutrofic – se admite
un deficit ponderal de 10%.
0,89 – 0,76 – malnutriţie proteino-calorică (MPC) gr.I
0,75 – 0,61 – MPC gr II
≤ 0,60 - MPC gr. III

Indicele de nutriţie (I.N.) reflectă mai fidel starea de nutriţie a


copilului:
I.N. = G reală/G ideală pentru talie:
0,90 – 1,10 – copil eutofic;
0,89 – 0,81 – MPC gr. I
0,80 – 0,71 – MPC gr. II;
≤ 0,70 – MPC gr. III.

Indicele masei corporale (body mass index = BMI) este raportul


dintre G (kg) şi T2 (m2). Acest indice stabileşte corelaţia între ţesutul adipos
subcutanat şi cantitatea totală de grăsime a corpului, fiind cel mai util
indicator în sceening-ul obezităţii;
normal BMI < 30.

Suprafaţa cutanată (S) se calculează după formula lui Lassabliere:


S = T2 x 0,92

Suprafaţa cutanată specifică este raportul dintre suprafaţa cutanată


şi greutatea corporală (kg).
S.cut.specifică= S (cm2)/ G(kg)

31
ALIMENTAŢIA COPILULUI ŞI ADOLESCENTULUI

Alimentaţia optimă a copiilor este importantă din mai multe


considerente. Mai întâi, creşterea şi dezvoltarea nu se pot realiza normal
fără o nutriţie corespunzătoare. Apoi, există o patologie legată de
subnutriţie şi, respectiv, de supraalimentaţie. În sfârşit, un aport alimentar
dezechilibrat şi persistent al anumitor nutrienţi duce la apariţia unor carenţe
specifice.
DEFINIŢIE Nutriţia reprezintă totalitatea proceselor fizico-chimice
de asimilare şi dezasimilare a alimentelor în organism, prin care se asigură
menţinerea vieţii, funcţiile fiziologice şi energia necesară dezvoltării
organismului.
Valorile nevoilor nutriţionale variază de la individ la individ şi pot fi
definite ca nevoi nutriţionale minime şi optime.
Prin nevoi minime se înţelege aportul minim zilnic pentru ca un
aliment să poată asigura funcţiile normale ale organismului, iar prin aport
optim se înţelege cantitatea optimă a unui aliment încât acesta să asigure o
stare optimă de sănătate fizică şi psihică.
Nevoile nutritive sunt dependente de vîrstă, sex, greutate corporală,
starea de sănătate sau de boală. În cazul unor îmbolnăviri aceste necesităţi
pot creşte iar aprecierea lor poate fi dificilă.
În raţia calorică trebuie să existe o anumită proporţie între caloriile
furnizate de cele trei principii alimentare maximale şi anume: lipidele 35%
din totalul caloriilor, proteinele 12-15%, iar glucidele 45%.

32
La sugari, nevoile nutriţionale calitative sunt:

Principii Alimentaţia Alimentaţia


alimentare maximale naturală artificială
2 – 2,5 g/kg/zi 3 – 3,5 g/kg/zi
Proteine
Lipide 4 – 6 g/kg/zi 4 – 6 g/kg/zi
Glucide 10 – 12 g/kg/zi 10 – 12 g/kg/zi

La prematur, cu rata de creştere mai mare, nevoile proteice sunt mai


mari – 2,5-4 g/kg/zi.
Aceste principii alimentare trebuie să se găsească într-un anumit
raport, “echilibrul alimentar”. Raportul între P:L:G este 1:2:4. La copilul
1-3 ani raportul este de 1:1,2:3,5, iar la adult 1:1:4.
Valoarea energetică a principiilor alimentare maximale:
- 1 g proteine = 4 kcal;
- 1 g glucide = 4 kcal:
- 1 g lipide = 9 kcal.
PROTEINELE sunt variate ca structură şi îndeplinesc o gamă largă
de funcţii în organismele vii.
Nevoile de proteine ale organismului sunt cantitative şi calitative.
În primele luni de viaţă sursa de proteine este reprezentată exclusiv
din lapte. Proteinele aduse prin alimentaţie au valoare biologică diferită -
proteinele animale sunt superioare celor vegetale. Alimentaţia naturală
oferă sugarului un aport proteic ideal în timp ce laptele de vacă are un aport
proteic crescut şi utilizare digestivă redusă.
Proteinele nu sunt stocate în organism precum lipidele şi glucidele,
de aceea este necesar ca aportul să fie zilnic.

33
Funcţiile îndeplinite de proteine în organism sunt:
- constituie structura predominantă a organismului uman;
- asigură structura şi rezistenţa celulelor;
- asigură transportul şi stocarea moleculelor mici şi ionilor;
- intră în structura pielii şi oaselor: colagenul, cea mai abundentă
proteină din corp, conferă acestor structuri o înaltă rezistenţă
elastică;
- imunitatea – anticorpii sunt proteine care mediază un răspuns
protector faţă de agenţii patogeni;
- intervin în cataliza enzimatică – majoritatea enzimelor sunt
proteine;
- hemostaza: proteinele (factorii coagulării) intervin în faza
plasmatică a acesteia;
- reglarea hormonală: unii hormoni sunt proteine (hormonul
pituitar, insulina), iar receptorii celulari sunt tot proteine;
Proteinele reprezintă deci, nu numai structura de rezistenţă a
celulelor, ci şi principalul component în majoritatea fluidelor şi secreţiilor
organismului.
Deficitul de aport proteic poate determina încetinirea creşterii,
scăderea sintezei enzimelor, a hormonilor, imunoglobulinelor şi chiar
apariţia edemelor hipoproteice (edeme de foame).
Excesul de proteine în alimentaţie determină tulburări digestive,
suprasolicitarea funcţiei renale şi perturbarea echilibrului acido-bazic.
Raţiile hiperproteice produc hiperamoniemie care atunci când este de
durată se asociază cu un coeficient de inteligenţă redus. Excesul proteic
favorizează dezvoltarea obezităţii.
GLUCIDELE alimentare includ:
¾ monozaharidele: glucoză, fructoză, galactoză;
¾ dizaharidele: zaharoză (glucoză+fructoză), lactoză (glucoză
+galactoză), maltoză (2 molecule de glucoză);

34
¾ oligozaharidele: polimeri cu greutate moleculară mică
(compuşi din 3-10 unităţi monozaharidice);
¾ polizaharidele: polimeri cu greutate moleculară mare
(amidonul, glicogenul, celuloza)
Monozaharidele şi amidonul (după preparare) sunt aproape complet
absorbite, în timp ce fibrele vegetale sunt absorbite într-o proporţie
variabilă, depinzând de structura lor. În schimb, fibrele pot modifica
absorbţia glucidelor prin încetinirea evacuării gastrice şi a tranzitului
intestinal.

Glucidele reprezintă pentru organism:


- principala sursă de energie;
- au rol plastic şi participă la mielinizare şi dezvoltarea creierului;
- intră în structura pereţilor celulari şi a membranelor celulare;
- susţin activitatea musculară;
- servesc ca intermediari metabolici-favorizează metabolismul
proteinelor şi glucidelor;
- constituie porţiuni mari ale nucleotidelor care formează ADN-ul
şi ARN-ul;
- reprezintă o sursă de căldură pentru organism.

Nevoile de glucide:
- prematuri: 6 –8 g/kg/zi în prima săptămână – datorită
deficitului tranzitor de lactază, apoi nevoile cresc la 12 g/ kg/zi;
- dismaturi: 18-25 g/kg/zi în perioada neonatală, pentru a
combate hipoglicemia;
- sugar şi copil mic: 12 g/kg/zi;
- preşcolar: 10 g/kg/zi;
- şcolar: 8 g/kg/zi.

35
Excesul de glucide determină obezitate, diabet zaharat, carii dentare.
LIPIDELE - sursa de lipide pentru organism o constituie aportul
alimentar animal şi vegetal.
Lipidele din dietă reprezintă substratul cu cea mai mare densitate
energetică. Ele sunt în majoritate trigliceride care provin din uleiuri
vegetale şi grăsimi animale, dar şi fosfolipide, steroli, sfingomieline şi
altele.
Rolul lipidelor în organism:

- reprezintă principala sursă de energie;


- au rol plastic prin participarea la formarea unor celule şi ţesuturi;
- intră în structura unor hormoni;
- participă la menţinerea integrităţii tegumentelor;
- sunt necesare pentru creşterea şi dezvoltarea normală, în special a
creierului şi retinei;
- vehiculează şi favorizează resorbţia vitaminelor liposolubile şi
contribuie la realizarea unui consum economic al vitaminelor din
grupul B;
- intervin în formarea anticorpilor;
- au rol antitoxic;
- dau gust alimentelor şi asigură senzaţia de saţietate.

Nevoile de lipide sunt:

- sugar: 4-6 g/kg/zi;


- 1-3 ani: 4-5 g/kg/zi;
- 4-6 ani: 2-3 g /kg/zi;
- şcolar: 2 g/kg/zi.
Acizii graşi esenţiali sunt necesari pentru creştere şi pentru formarea
pielii şi fanerelor.

36
Carenţa de lipide din alimentaţie determină leziuni cutanate (necroză,
descuamaţie), alopecie, trombocitopenie şi disfuncţie plachetară, infecţii
repetate, iar creşterea este încetinită sau se opreşte.
Excesul de lipide în alimentaţie produce obezitate, steatoză hepatică,
steatoree şi este potenţial aterogen.

NECESITĂŢI HIDROMINERALE

Cea mai imperioasă nevoie a organismului o constituie prezenţa apei


şi această necesitate este cu atât mai mare cu cât organismul este mai tânăr.
Nou născutul are nevoie de 180-200 ml/kg/zi, sugarul de 150ml/kg/zi, după
vârsta de 1 an nevoile scad la 100ml/kg/zi.

Alimentaţia sugarilor conţine apă în proporţie de 60-70%.

Rolul apei în organism:

- intră în compoziţia celulelor şi ţesuturilor;


- reprezintă mediul în care se desfăşoară reacţiile biologice;
- reprezintă calea de transport a numeroase substanţe şi face
legătura între mediul intern şi cel extern;
- intervine în procesul termoreglării.
Deshidratările se produc pe seama apei extracelulare. Deshidratarea
peste 10% determină tulburări metabolice severe.

La nou născut şi sugar apa totală reprezintă 75% din greutatea


corporală, repartiţia fiind 40% extracelular şi 35% intracelular, în timp ce la
adult apa totală reprezintă 60% din greutatea corporală cu o repartiţie de
20% extracelular şi 40% intracelular. Această repartiţie duce la apariţia
rapidă a deshidratării în cazul unui aport insuficient.

37
Termenul simplu de deshidratare (ca şi cel de rehidratare,
hiperhidratare) este incorect, deoarece concomintent se produc pierderi de
apa şi electroliţi cu stabilire unor diverse proporţii între ele, în funcţie de
afecţiune/cauză şi calea pe care au loc.

MINERALELE

Mineralele denumite şi „factori accesorii de creştere” ocupă un loc


important în nutriţia copilului datorită rolului lor plastic şi participării la
desfăşurarea unor procese vitale în organism.

Nevoile organismului sunt mai mari în perioadele de creştere, în


timpul efortului fizic.

Substanţele minerale îndeplinesc rol reglator şi structural în


organism. Aportul alimentar de săruri minerale este necesar pentru
formarea de noi ţesuturi cât şi pentru acoperirea pierderilor prin piele, urină
şi fecale.

Sursa alimentară de substanţe minerale este reprezentată de


produsele animale, vegetale şi apă.

Nevoile de Calciu (Ca). Rezerva de calciu la naştere este de


aproximativ 30 de grame şi este necesar să crească cu 150-200 mg/zi.
Coeficientul de absorbţie digestivă a calciului este de 50%, de aceea
aportul oral necesar la sugar trebuie să fie de 400-500 mg/zi. Acest aport va
fi absorbit şi utilizat corect doar în prezenţa vitaminei D în doză suficientă.

Aportul recomandat de calciu este:

- între 0-6 luni – 400 mg/zi;


- între 6-12 luni – 600 mg/zi;
- peste 1 an – 800 mg/zi;
- la adolescenţă – 1200 mg/zi.

38
Nevoile de fosfor (P). Aceste nevoi sunt legate de creşterea osoasă,
cu un raport necesar Ca/P = 2,2 în os şi de un raport N (azot)/P = 15.

Raportul ideal Ca/P din dietă pentru o bună absorbţie este de 1,5.

Necesarul de fosfor :

- 0-6 luni – 250 mg/zi;


- peste 6 luni – sub 360 mg/zi.
Nevoile de sodiu (Na). Aportul de sodiu este necesar pentru
absorbţia glucidelor la nivelul intestinului şi pentru creştere. În primele
saptămâni de viaţă, capacitatea de adaptare a excreţiei de sodiu este
limitată.

Nevoile de sodiu (după Foman)sunt:

- 0 – 4 luni – 2,5 mEq/zi;


- 5 – 12 luni – 7 mEq/zi.
Aceste nevoi sunt acoperite de 0,25-0,50 g Na/zi.

Nevoile de fier (Fe). Aportul de fier trebuie să asigure compensarea


pierderilor bazale (cutanate şi urinare) şi încorporarea fierului în
hemoglobină şi mioglobină/alţi pigmenţi cu fier.

Nevoile de fier depind de stocurile din organsim şi de forma de aport


având in vedere că biodisponibilitatea este variabilă, şi anume între 5-10%
din fierul ingerat.

Aportul dietetic recomandat:

- 0-6 luni – 6 mg/zi;


- 6 luni–10 ani – 10 mg/zi;
- adolescenţi - fete 12-24 mg/zi;
- baieţi 9-18 mg/zi.

39
Deficitul de fier se produce prin trei mecanisme etiopatogenice
principale:

I. Carenţa marţială de aport


1. Insuficienţă a rezervelor de fier la naştere:
- prematuritatea;
- greutatea la naştere mai mică de 3 000g;
- gemelaritatea;
- transfuziile feto-fetale la gemeni univitelini şi cele feto-materne;
- carenţa marţială la mamă în timpul gestaţiei (mai ales la
multipare);
- pierderile perinatale (placenta praevia, dezlipire de placentă);
- hemoragiile neonatale din:
• boala hemolitică a nou-născutului;
• sângerările de cordon;
• ligatura precoce a cordonului ombilical;
- exanguino-transfuzia.

2. Insuficienţă de aport:
- creşteri ponderale mari cu nevoi crescute, nesatisfăcute de
rezervele şi aportul prea mic (la prematuri, sugari care au un ritm
de creştere rapid, etc.);
- prelungirea excesivă a regimului lactat (mai ales în cazul
sugarilor alimentaţi artificial cu lapte de vacă sau lapte praf
standard);
- alte greşeli alimentare: excesul de făinoase (fitaţii şi fosfaţii în
concentraţie mare formează cu fierul, ca şi cu calciul, complexe

40
insolubile care se elimină prin fecale) diversificarea alimentaţiei
fără legume bogate în fier, fără ouă şi carne;
- creşterea rapidă şi pierderile menstruale din adolescenţa fetelor,
neacoperite prin aport alimentar;
- cardiopatiile congenitale cianogene (cu şunt dreapta-stânga), cu
policitemie şi anemie hipocromă;
- dificultăţi de aport alimentar (de ex: encefalopatii severe).
3. Malabsorbţia intestinală a fierului
- tulburări digestive cronice (sindroame de malabsorbţie, diarei
prelungite, celiakie, mucoviscidoză, rezecţii gastrice) care
determină carenţă de fier prin mai multe mecanisme:
• împiedicarea absorbţiei intestinale a fierului;
• exsudare importantă;
• microsângerări;
• cercul vicios creat de: carenţa marţială care duce la
enteropatie exsudativă care, la rândul ei, agravează carenţa
de fier.

II. Deperdiţii marţiale:

- hemoragii mici şi repetate (2 ml de sânge conţin 1 mg de Fe),


hemoragii recurente (melene mici şi repetate, epistaxisul repetat).
Se pot încadra aici şi cauzele iatrogene – recoltări frecvente de
sânge la sugarii mici.
- hemoragii digestive de cauze:
• medicale (hemoragii oculte din boala ulceroasă,
alergia la proteinele laptelui de vacă, infestări
parazitare);

41
• chirurgicale (anomalii digestive, varice
esofagiene, hernia hiatală, polipoza intestinală,
etc.);
- alte cauze: hemoragii după intervenţii chirurgicale sau traumatisme,
renale (hematuria, hemoglobinuria, sindromul Goodpasture).

III. Deturnarea marţială:


- inflamaţii cronice (boala Chron, artrita reumatoidă);
- infecţii (tuberculoză, septicemie, osteomielită, infecţii urinare);
- hemosideroză;
- malignităţi.

Profilaxia anemiei carenţiale feriprive cuprinde două etape:

¾ Tratamentul profilactic antenatal, la mamă:


- regim alimentar echilibrat al mamei (să nu lipsească din dietă
legumele verzi şi fructele, ouăle, carnea);
- control sistematic al hemoglobinei (Hb)din luna V-VI de sarcină;
- administrarea de preparate de fier în ultimul trimestru de sarcină
(când Hb este peste 11 g/dl cu Fe 30-60 mg/zi, când Hb este sub
11 g/dl se administrează 60-100 mg/zi de Fe în asociere cu acid
folic).
¾ Tratamentul profilactic postnatal – la copil:
- ligatura tardivă a cordonului ombilical, după încetarea pulsaţiilor
acestuia (asigură transferul a 40-60 mg fier);
- alimentaţia la sân precoce şi prelungită;
- diversificarea alimentaţiei: la 4-41/2 luni pentru sugarii alimentaţi
cu lapte praf standard sau lapte de vacă; la 5-6 luni pentru cei

42
alimentaţi natural cu supă de legume, carne, ficat, gălbenuş de ou,
legume verzi, cereale fortificate cu Fe;
- suplimentare cu Fe 1-2 mg Fe++/Kg/zi de la 6-8 săptămâni până la
un an pentru prematuri, gemeni, dismaturi, hemoragie maternă la
naştere, tulburări digestive, infecţii recurente, copii care au ritm
rapid de creştere;
- profilaxie sistematică cu Fe 10-25 mg/zi (sau 1-2 mg/Kg) pentru
toţi nou-născuţii la termen cu greutate normală, de la 6 luni
(pentru minimum 3 luni). Se recomandă preparate de fier
condiţionate ca sirop sau picături (niciodată drajeuri); se
administrează între supturi/mese sau înaintea unei mese în doză
unică.

Surse alimentare bogate în minerale

Calciu Lapte, brânză, sardele, verdeţuri

Fosfor Carne de pasăre, lapte, brânză, ouă, legume verzi, fructe

Fier Ficat, carne, ouă, peşte, cereale, fasole boabe, spanac,


tomate, fructe

OLIGOELEMENTELE

Există peste 23 de elemente cunoscute, necesare in cantităţi mici


chiar infime pentru desfăşurarea normală a proceselor metabolice, printre
care: zinc, iod, cupru, mangan, fluor, crom, seleniu, molibden, cadmiu ş.a.

43
Ele se găsesc în cantităţi suficiente în preparatele administrate
sugarilor cât şi în alte surse dietetice.

NECESAR/zi
OLIGOELEMENT SURSE DIETETICE
sugar
Zinc 3-5 mg Carne, ficat, peşte

Iod 40-50 µg Sare iodată, legume, peşte

Cupru 0,30– 0,50 mg Carne, legume, ciocolată, nuci,


peşte

Mangan 0,50 – 1 mg Carne, peşte, nuci, banane

Fluour 0,50-1,50 mg Apă potabilă, ceai

Crom 0.05 – 2 mg Brânză, carne, cereale integrale,


drojdie

Seleniu 10 – 40 µg Carne, peşte, cereale integrale,


ciuperci

Molibden 30 – 80 µg Carne, cereale, legume, fructe

VITAMINELE sunt factori de nutriţie cu acţiune asupra


metabolismului şi în procesul de creştere, fiind clasificate in vitamine
liposolubile şi hidrosolubile. Ele sunt cofactori esenţiali într-o varietate de
căi metabolice, necesarul variind cu vârsta şi/sau cu existenţa unor boli.
La o dietă normală, echilibrată nu este necesară suplimentarea
vitaminică, cu două excepţii:
- vitamina D în primii ani de viaţă – carenţa determină apariţia
rahitismului;
- vitamina K (K1) administrată la naştere în doză de 1 mg previne
riscurile hemoragice la nou născut;

44
În unele situaţii (necesităţi sau pierderi crescute), suplimentarea
poate fi necesară şi pentru alte vitamine.

Sursele de vitamine sunt exogene şi endogene. Principala sursă de


vitamine alimentare o reprezintă vegetalele prin fructe, legume, cereale şi
ulei. Alimentele de origine animală care conţin vitamine sunt: laptele,
ficatul, carnea, creierul şi ouăle.

Surse alimentare bogate în vitamine

Vitamine liposolubile

Vitamina A (retinolul) Lapte fortifiat, ouă, ficat, unt, morcovi, varză


Vitamina D Lapte fortifiat, peşte, gălbenuş de ou
Vitamina E Ulei de seminţe/cereale, nuci, fasole boabe, soia,
legume cu frunze verzi
Vitamina K Lapte de vacă, legume cu frunze verzi, ficat,
uleiuri vegetale
Vitamine hidrosolubile

Vitamina B1 (tiamina) Lapte, carne, cereale integrale, legume


Vitamina B2 (riboflavina) Lapte, carne, ouă, legume verzi, cereale
Vitamina B3 Carne, peşte, lapte, legume verzi, cereale
(niacina, nicotinamida, PP) integrale

Vitamina B5 Carne, lapte, ouă, legume, cereale integrale


(acidul pantotenic)
Vitamina B6 (piridoxina) Carne, ficat, lapte, cereale integrale, soia
Vitamina B8 (biotina) Ficat, gălbenuş de ou, alune
Vitamina B9 Legume cu frunze verzi, cereale, ficat, nuci
(acidul folic/folatul)
Vitamina B12 Lapte, carne , ouă
(cobalamina)
Vitamina C (acidul ascorbic) Citrice, tomate, varză

45
Vitamina D poate proveni din două surse majore:
- exogenă, alimentară sub formă de vitamină D3 (colecalciferol – de
origine animală) şi vitamina D2 (ergocalciferol – de origine vegetală).
Alimentele, cum ar fi unele specii de peşte, gălbenuşul de ou, ficatul conţin
cantităţi mici de vitamină D, iar cerealele, legumele şi fructele conţin
cantităţi neglijabile, de asemenea laptele uman şi laptele de vacă.
- endogenă, din 7-dehidrocolesterol, precursorul cutanat al vitaminei
D. Sub acţiunea razelor ultraviolete acest precursor aflat în piele
(concentrat în stratul malpighian al epidermei) se transformă în
colecalciferol (vitamina D3), care este transferat ficatului pentru
metabolizare. Aceasta reprezintă sursa principală de vitamină D3 în
organism.
Sărăcia în vitamina D a laptelui matern, a laptelui de vacă, a
preparatelor de lapte industriale neîmbogăţite cu vitamina D şi creşterea
accelerată a scheletului copilului în primii ani de viaţă impun suplimentarea
raţiei alimentare zilnice în mod continuu în primii doi ani de viaţă prin
efectuarea profilaxiei rahitismului.
Cauzele principale ale menţinerii prevalenţei crescute a rahitismului
carenţial sunt:
- aplicarea incorectă sau incompletă a profilaxiei cu vitamina D;
- renunţarea la profilaxia cu vitamina D după vârsta de 1an;
- însorire insuficientă;
- grad crescut de poluare;
- regimuri alimentare neechilibrate, cu precădere exces de făinoase;
- eficacitatea mai redusă a stoss-profilaxiei faţă de cea administrată
zilnic;
- variaţii individuale ale nevoilor de vitamina D şi neadaptarea
dozei la acestea;

46
- menţinerea dozelor profilactice de vitamina D, fără trecere la
doze terapeutice după apariţia primelor semne clinice de rahitism.

Profilaxia rahitismului cuprinde două etape:

- profilaxia prenatală - prin administrarea la femeia gravidă în


ultimul trimestru de sarcină, zilnic a câte 1000-2000 de UI de vitamina D
per os şi admistrare de calciu doar 10 zile, în fiecare lună a câte 1-2 g/zi.
Când nu se poate administra zilnic vitamina D, se recomandă 4 000-5 000
UI/săptămână, per os. Numai în cazul în care nu se poate folosi nici una
dintre cele 2 tipuri de administrări se recurge la administrarea unui stoss de
200 000 UI per os la începutul lunii a VII-a de sarcină. Este contraindicată
administrarea parenterală (poate determina stenoză aortică la făt).

- profilaxia postnatală poate fi efectuată în două moduri:

- profilaxia fracţionată (fiziologică, modernă) constă din


administrarea zilnică de vitamină D în cantitate de 400-800 UI/zi, în medie
500 UI, începând de la vârsta de 7-10 zile de viaţă până la 18-24 luni.
După vârsta de 24 luni (2 ani) vitamina D se va administra în perioadele
neînsorite ale anului (din septembrie până la sfârşitul lunii aprilie) zilnic
500 UI sau la interval de 7-10 zile 4 000-5 000 UI, per os, din soluţia
uleioasă (Vit.A+D2).
Numai administrarea fracţionată de vitamină D este fiziologică deoarece:
• se asigură o absorbţie bună, mai ales dacă se
administrează în timpul unei mese;
• nu este solicitat sistemul de transport şi nici cel de
activare a vitaminei D;

47
• organele ţintă nu sunt supuse salturilor de
adptare;
• nu există pericolul intoxicaţiei.

- profilaxia clasică constă din administrarea de doze „stoss” de


vitamină D.
Profilaxia cu doze stoss este una de rezervă, utilizată doar în cazul în
care medicul de familie nu poate relaţiona cu familia.
1 doză = 200 000 UI. Prima doză se va administra la vârsta de 7-10 zile,
apoi se repetă la 2, 4, 6, 9, 12, 18 luni.
Peste vârsta de 18 luni, profilaxia rahitismului se va face doar în
anotimpul rece şi numai la recomandarea medicului, câte 400 000 UI/an în
2 doze de 200 000 UI în lunile ianuarie-februarie şi apoi repetată în luna
martie-aprilie.
Stoss profilaxia rămâne rezervată numai cazurilor de excepţie şi este
contraindicată forma injectabilă în afara unor situaţii: malabsorbţii şi diarei
cronice.
Doze mai mari de vitamină D – 2 000 UI/zi sunt recomandate
copiilor cu greutate mică la naştere/prematurilor, copiilor cu piele
pigmentată, celor aflaţi în tratament anticonvulsivant sau corticoizi de
lungă durată.
Se consideră că nu este necesară administrarea de calciu în profilaxia
rahitismului dacă alimentaţia copilului conţine minimum 500 ml lapte pe
zi.
Suplimentarea cu calciu a raţiei alimentare se impune doar la gravide
în ultimul trimestru de sarcină, la prematuri şi la copiii care primesc sub
500 ml lapte/zi, doza recomandată fiind 50mg/kg/zi calciu elemental.

48
Necesităţi dietetice recomandate pentru vitamine

VITAMINE Sugar Copil mic


Vitamina A 1000 UI/zi 2000 UI/zi
Vitamina D 400-800 UI/zi 400-500 UI/zi
Vitamina E 3-5 mg/zi 5-10 mg/zi
Vitamina K 5 µg/zi 5-65 µg/zi
Vitamina B1 0.30-0,50 mg/zi 1-2 mg/zi
Vitamina B2 0,40-0,60 mg/zi 1 mg/zi
Vitamina B3 6-8 mg/zi 10-20 mg/zi
Vitamina B5 2-3 mg/zi 5-7 mg/zi
(acidul pantotenic)
Vitamina B6 0,30-0,50 mg/zi 1-2 mg/zi
Vitamina B8 1 mg/zi 2 mg/zi
Vitamina B9 20-50 µg/zi 75-200 µg/zi
(acidul folic)
Vitamina B12 0,50-2 µg/zi 2 µg/zi
Vitamina C 30-50 mg/zi 50-60 mg/zi

49
ALIMENTAŢIA NATURALĂ

Definiţie: Alimentaţia copilului din primele 4 - 6 luni de viaţă


exclusiv cu lapte uman.
Trebuie subliniat faptul că definiţia alimentaţiei exclusiv naturale
este (conform OMS şi UNICEF) extrem de strictă, ea însemnând folosirea
laptelui matern fără utilizarea tetinei sau suzetei (trebuie accentuat rolul
negativ al acesteia din urmă pentru alimentaţia la sân). Conform acestei
definiţii stricte, sugarul care – pe lângă laptele uman primeşte apă, ceai sau
suc de fructe este alimentat predominant (preponderent) la sân.
Există argumente nenumărate şi zdrobitoare care conferă alimentaţiei
naturale superioritate absolută şi incontestabilă (acesta fiind unul dintre
puţinele adevăruri absolute în medicină).
Secreţia laptelui uman cuprinde trei stadii:
- colostrul;
- laptele de tranziţie;
- laptele matur.

Colostrul

În primele 5 zile după naştere secreţia lactată a femeii se numeşte


colostru.
Colostrul este un lichid galben opac, cu densitatea 1035-1045,
conţine 87% apă şi are o reacţie alcalină pH = 7,4. Acest pH alcalin este
favorabil activităţii enzimelor laptelui. Colostrul este mai bogat în proteine
şi imunoglobuline (Ig) decât laptele matur de femeie.

50
Cantitatea de proteine variază între 27-41 g/l şi diminuă cu stabilirea
fluxului laptelui. Imunoglobulinele din colostru au valori foarte mari. Din
cantitatea totală de imunoglobuline 90% sunt IgA. Acestea înglobează
anticorpi antipoliomielitici, anticoli, antistafilococici, anticoxakie.
Glucidele sunt în cantitate totală de 55-60 g/l. Oligozaharidele sunt
bogat reprezentate în colostru (23g/l) şi favorizează implantarea bacilului
bifidus în intestinul nou-născutului.
Lipidele totale sunt în cantitate de 30g/l, nivelul lor creşte ulterior
fiind reglat de prolactină. Acizii graşi nesaturaţi mai ales cei esenţiali sunt
în cantitate mare, cu rol în dezvoltarea sistemului nervos al nou-născutului.
Sărurile minerale în cantitate de 3,9g/l. Nivelul de sodiu, fosfor,
calciu, fier, zinc, cupru este mare, în concordanţă cu al proteinelor.
Vitaminele A, E, C, B12 sunt bine reprezentate în colostru
comparativ cu laptele matur.
Valoarea calorică a colostrului este de 580 kcal/l.

Laptele de tranziţie

Stadiul acestui tip de lapte este delimitat de ziua a 6-a şi a 10-a


postpartum, deşi constituienţii biochimici şi imunologici continuă să se
modifice până la vârsta de 1 lună.
În această perioadă, proteinele, sărurile minerale şi pH-ul diminuă şi
cresc nivelul lipidelor şi al lactozei. În acest stadiu al lactaţiei conţinutul în
fosfor este mai mare şi cresc progresiv majoritatea vitaminelor din grupul B.

Laptele uman (matur)

Conţinut în apă 87%.


pH – 6,9 –7.
Densitate 1030.

51
Proteinele totale se găsesc în cantitate de 10g/l din care 4g/l
cazeina şi 6g/l proteinele din lactoser (lactalbumine şi lactoglobuline).
Laptele uman este un lapte de tip albuminos în comparaţie cu laptele de
vacă (l.v.) care este bogat în cazeină. Cazeina laptelui uman diferă de cea a
laptelui de vacă, fiind mai săracă în fosfor şi uşor de digerat. Datorită
acestor caracteristici, laptele uman are o putere de tampon mai scăzută,
permiţând scăderea pH-ului în mediul gastric (aciditate gastrică mai
crescută) şi coagularea dispersată a laptelui în microcoaguli. Deşi
reprezintă sub 50% din proteinele laptelui uman, cazeina are o contribuţie
importantă la totalul de aminoacizi ai acestuia. Cea mai importantă
proprietate funcţională a sa este capacitatea de a forma agregate stabile care
includ calciul şi fosforul, realizând concentraţii ale acestora în lapte mai
mari decât ar permite simpla solubilitate a acestor minerale.
Existenţa acestei proporţii face ca laptele uman să fie mult mai uşor
de digerat prin comparaţie cu laptele de vacă.
Laptele uman matur mai conţine:
- proteine şi alţi factori cu proprietăţi imunologice, hormoni;
- cantităţi importante de azot neprotidic;
- cărăuşi/liganzi specifici pentru unele minerale şi vitamine.

Lipidele (36-40 g/l) reprezintă componenta cea mai variabilă a


laptelui uman şi furnizează 50-55% din valoarea energetică a acestuia. Ele
sunt reprezentate mai ales de acizi graşi nesaturaţi dintre care acidul
linoleic are rolul cel mai important şi este de 5 ori mai mult în laptele uman
decât în laptele de vacă.
Circa 50% dintre acizii graşi ai laptelui uman sunt nesaturaţi (40%
mono-, 10% polinesaturaţi), doi dintre aceşti acizi graşi fiind consideraţi
drept „cruciali”:
- acidul linoleic (din care derivă acidul arahidonic);

52
- acidul α-linoleic (din care derivă acizi cu roluri biologice
fundamentale).
Conţinutul optim al laptelui uman în acizi polinesaturaţi (P.U.F.A) şi
în metaboliţi cu lanţ lung ai acestora (L.C.-P.U.F.A.) îi conferă rol unic,
între altele în perfecţionarea funcţiei neurologice şi a celei vizuale.
Prezenţa lipazei în laptele uman contribuie la o mai bună digestie a
grăsimilor şi favorizează eliberarea de acizi graşi rapid utilizabili pentru
metabolismul energetic.
Conţinutul de acizi graşi ai laptelui uman reflectă starea de nutriţie şi
aportul dietetic al mamei.
Laptele uman este mai bogat în colesterol, decât laptele de vacă, ceea
ce este important pentru prematuri, care necesită surse exogene de
colesterol, ca şi pentru toţi sugarii alimentaţi natural, care îşi dezvoltă
mecanisme de control al colesterolului (pentru mai târziu), ei prezentând o
colesterolemie mai crescută faţă de sugarii alimentaţi artificial.
Conţinutul lipidic mai scăzut al colostrului faţă de laptele uman
matur facilitează, de asemenea, absorbţia.
Spre sfârşitul suptului cantitatea de lipide din laptele uman creşte de
4-5 ori producând senzaţia de saţietate.
Glucidele (70 g/l) sunt reprezentate de lactoză 60 g/l şi oligozaharide
10 g/l şi furnizează 35-45% din conţinutul caloric al laptelui uman, deci şi
al nevoilor energetice ale sugarului. Lactoza elaborată de glanda mamară
este sursă de galactoză care intră în compoziţia cerebrozidelor creierului.
Ea este sintetizată de glanda mamară din glucoza sanguină. Lactoza are rol
fermentativ/antiputrefactiv, stimulează absorbţia calciului, reprezintă sursa
de galactoză, integrabilă direct în structurile celulare şi este principalul
component osmotic al laptelui uman – compensând conţinutul scăzut de
săruri minerale al acestuia pentru menţinerea osmolarităţii.

53
Laptele uman mai conţine glicopeptide şi glicoproteine. Acestea din
urmă acţionează ca factori incitatori (factorul de creştere, factorul bifidus)
ai unei flore intestinale caracteristice alimentaţiei la sân – flora
lactobacilară bifidogenă (Lactobacilus bifidus) care joacă un rol important
în producerea de acid lactic şi acetic, inducând un mediu inhibitor pentru
creşterea unor microorganisme ca E coli, Shigella, fungi.
Oligozaharidele au rol în apărarea antiinfecţioasă.
În cursul maturării laptelui uman lactoza şi lipidele cresc în timp ce
proteinele şi sărurile minerale scad.
Sărurile minerale (2 g/l) – faţă de 8 g/l în laptele de vacă.
Laptele uman conţine de 3 ori mai puţin Na, Cl, K, Ca, Mg şi de 6 ori
mai puţin fosfor faţă de laptele de vacă.
Această cantitatea mică de săruri din laptele uman reprezintă o
sarcină osmotică uşoară pentru rinichiul sugarului alimentat natural.
Încărcătura electrolitică mică a laptelui uman scade nevoia sugarului
alimentat natural pentru aport suplimentar de apă. Osmolaritatea mică a
laptelui uman facilitează absorbţia cât şi eliminarea (diureza nu necesită o
putere mare de concentrare urinară, ceea ce constituie un avantaj pentru
noul născut, la care capacitatea de concentrare a rinichilor nu este total
maturată).
Calciul şi fosforul sunt în concentraţii mult mai mici decât în laptele
de vacă, dar raportul Ca/P de 2-2,2 din laptele uman este favorabil
absorbţiei calciului (coeficient de absorbţie digestivă de 75-80%) spre
deosebire de laptele de vacă în care raportul Ca/P este de 1,3.
În general, conţinutul de săruri minerale şi vitamine al laptelui uman
este mic, dar suficient pentru copilul alimentat natural pentru că este un
echilibru perfect între conţinutul laptelui uman şi nevoile sugarului şi
pentru că în acest lapte există transportori specifici, liganzi, pentru un
număr de elemente: fier (lactoferină), zinc, vitamine (ligandul R al

54
vitaminei B12, ligandul acidului folic), etc. Aceşti transportori livrează
elementele respective unor receptori specifici ai enterocitelor, astfel încât
coeficientul de absorbţie al acestor micronutrienţi poate ajunge de 100%,
iar pe de altă parte elementele respective nu pot fi utilizate de către bacterii.
Conţinutul proteic scăzut al laptelui uman poate favoriza o absorbţie
mai bună a cantităţilor mici de fier pe care le conţine, iar pe de altă parte,
conţinutul scăzut de fier pare optim pentru asigurarea unei reacţii imune
adecvate.
În intestinul sugarului alimentat cu laptele uman se găseşte o floră
microbiană compusă aproape exclusiv din bacilul bifidus, în timp ce în
intestinul sugarului hrănit artificial acesta lipseşte şi se găseşte în schimb
enterococul, coliformi, anaerobi Gram negativi.
Bacilul bifidus, graţie acidifierii mediului intestinal, favorizează
absorbţia de Ca, Fe, vitamina D şi lipide. El intervine şi în sinteza de
vitamină B şi K. Deci bacilul bifidus are rol antianemic, antirahitic şi
antiinfecţios. În plus acidifierea scaunelor sugarului alimentat natural (pH =
5-6) reprezintă unul dintre factorii de accelerare a tranzitului intestinal.
În laptele uman se găsesc o serie de substanţe care stimulează
dezvoltarea. Eutrofia şi rezistenţa la infecţii a sugarului hrănit la sân a fost
corelată cu prezenţa acestei flore microbiene şi pusă pe seama protecţiei pe
care o oferă acest germene.
Factorii de apărare ai laptelui uman. Prin compatibilitatea de
specie, prin factorii imunologici şi tipul de floră intestinală pe care îl
induce, laptele uman reprezintă un factor de prevenire a alergiilor
alimentare şi infecţiilor.
Laptele uman este lipsit de β-lactoglobuline, care sunt proteinele cele
mai alergizante şi care sunt prezente în laptele de vacă. Albumina şi
cazeina laptelui uman nu sunt alergizante şi sunt specifice pentru specie.

55
Sistemul imun al laptelui matern asigură continuarea protecţiei
materne, care se extinde astfel de la transferul transplacentar al Ig G in
utero până la cel de al doilea an de viaţă. Laptele uman furnizează protecţia
imunologică necesară, în paralel cu maturizarea sistemului imun al
sugarului (prin sistemul său imun, laptele uman compensează sistemul
imatur al sugarului).
Sunt 3 categorii majore de factori imunologici în laptele matern:
1. Factorii antimicrobieni ai laptelui uman relevă interacţiunea unică
dintre copil şi mamă în răspunsul faţă de stimulii din mediu. Ei sunt
proteine, oligozaharide şi lipide. Ig A secretorie este anticorpul major din
laptele uman – un sugar alimentat natural primeşte 0,5 – 1g/zi de Ig A
secretorie din lapte. Astfel, există anticorpi de tipul Ig A secretorie specifici
pentru un spectru larg de antigene bacteriene, virale şi protozoare (E.coli,
Shigella, Salmonella, Campylobacter, V. cholerae, H. influenzae, S.
pneumoniae, Cl. difficile, Cl. Botulinum, K. pneumoniae, rotavirus, virusul
sinciţial respirator, poliovirus şi alte enterovirusuri, virusul gripal,
citomegalvirusul, HIV, Giardia).
Lactoferina (lactotransferina) este o lactoglobulină din laptele uman
care are un dublu rol: de transportor – pentru că facilitează absorbţia
fierului şi prevenirea carenţei de fier la sugarul alimentat natural în primele
6 luni de viaţă, şi antiinfecţios – deoarece produce un mediu defavorabil
creşterii E. coli şi stafilococului (lipsindu-le de fier, lactoferina are un efect
bacteriostatic).
Constituienţii complexului imun al laptelui uman sunt prezenţi de-a
lungul lactaţiei. Concentraţiile cele mai mari ale imunoproteinelor sunt în
colostru, scad apoi în următoarele 3-4 luni şi rămân la aceste valori până la
începutul înţărcării. Pentru acei factori a căror concentraţie rămâne la
valorile observate la 2-4 luni, creşterea volumului de lapte compensează

56
parţial scăderea concentraţiei, astfel încât cantităţile de proteine imune
furnizate copilului rămân semnificative.
Lizozimul, alături de factori ai complementului şi mucoproteine
intensifică activitatea anticorpilor în laptele uman.
Principalele proprietăţi ale factorilor antimicrobieni din laptele
uman:
- sunt rezistenţi la enzimele digestive;
- conferă protecţie fără să declanşeze reacţii inflamatorii;
- compensează incapacitatea sugarului de a produce agenţi
antimicrobieni;
- conferă laptelui uman specificitatea de specie.
2. Agenţii inflamatori reprezintă un grup complex de factori imuni cu
rol incomplet elucidat. Dintre ei fac parte citoprotectori, factori de creştere
epitelială, factori de maturare, enzime care degradează mediatori, substanţe
care leagă enzime, modulatori de leucocite, antioxidanţi.
3. Factorii imunomodulatori ai laptelui uman includ citokine, α-
tocoferol, β-cesomorfine şi prolactina.
Ei au un rol important în:
- prevenirea bolilor în perioada de copil mic;
- scăderea riscului de apariţie la copiii alimentaţi natural a bolii
Chron, diabetului zaharat insulino-dependent, etc.
În concluzie, prin protecţia imunitară oferită copilului (în mod
pasiv-cu factori specifici antiinfecţioşi de la mamă, dar şi prin stimularea
sistemului imun al copilului), prin flora intestinală pe care o induce, prin
limitarea contactului cu mediul prin faptul că laptele uman este de regulă
steril, se constată la sugarii alimentaţi natural o frecvenţă scăzută a bolilor
diareice şi a infecţiilor respiratorii.
Alte calităţi ale laptelui uman:
- este întotdeauna proaspăt şi la îndemână (imediat accesibil);

57
- nu implică pregătiri speciale (este obligatorie igiena sânului);
- are temperatura ideală;
- este aseptic (lipsit de microbi);
- nu determină alergie sau intoleranţă;
- are o distribuţie energetică optimă, totalul energetic fiind furnizat
de lipide (55%), glucide (38%) şi proteine (7%).

EVOLUŢIA SECREŢIEI LACTATE

După 5-6 zile de la naştere, colostrul se transformă în lapte uman de


tranziţie şi apoi lapte matur. În această perioadă poate apare o creştere a
turgescenţei glandelor mamare şi unele fenomene: durere, hipertermie
locală şi generală, cefalee, puls accelerat, leucocitoză cu limfocitoză şi
eozinofilie. Aceste fenomene sunt încadrate în aşa numita “furie a laptelui”.
În evoluţia sa, secreţia lactată pote fi însoţită uneori de modificări ale
stării psihice a mamelor ce pot ajunge până la stări maniaco-depresive,
încadrate în aşa numita “psihoză de lactaţie”. Aceste fenomene dispar
spontan în majoritatea cazurilor. Situaţiile când se impune internarea
mamelor în spitale de psihiatrie sunt rare.
Maximum de intensitate a secreţiei lactate este între a 15-a zi şi 3
luni după naştere dar poate dura un an sau mai mult dacă este stimulată prin
supt sau stoarcerea sânului.
Compoziţia laptelui uman prezintă variaţii individuale (de la o mamă
la alta), iar la aceeaşi mamă variază după etapele lactaţiei, după timpul zilei
(variaţii diurne/nocturne) de la un sân la altul şi la acelaşi sân de-a lungul
mesei. Astfel la aceeaşi masă laptele administrat spre sfârşitul prânzului
(„hindmilk”) este mai bogat în lipide şi proteine decât laptele de la
începutul prânzului („foremilk”) şi este prin urmare mai săţios şi mai
hrănitor.

58
Administrarea numai de lapte uman după vârsta de 6 luni nu mai este
suficientă calitativ şi cantitativ pentru dezvoltarea sugarului.

FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ SECREŢIA LACTATĂ

Aceştia sunt:
- vârsta – femeile tinere au o secreţie lactată mai abundentă decât
cele în vârstă;
- paritatea – la primipare secreţia lactată se instalează cu o
întârziere de câteva zile;
- felul naşterii – intervenţiile la naştere (cezariene, forceps,
perineorafii) prin traumatisme şi regim alimentar postoperator constituie
factori inhibitori ai secreţiei lactate;
- alimentaţia, repaosul, efortul fizic gradat şi mai ales factorul
psihic contribuie la menţinerea unei secreţii lactate satisfăcătoare;

AVANTAJELE ALIMENTAŢIEI NATURALE

Avantajele deosebite ale alimentaţiei naturale pot fi grupate în cinci


categorii:
- avantaje pentru copil;
- avantaje pentru mamă;
- avantaje pentru familie;
- avantaje pentru societate;
- avantaje pentru mediul înconjurător.
1. Avantajele pentru copil sunt inegalabile fiind stipulate şi în
Convenţia asupra Drepturilor Copilului (semnată şi de ţara noastră) unde se

59
precizează dreptul copilului de a beneficia de acest „dar al naturii”
(adevărată „minune”) care este laptele uman, considerat „decisiv pentru
supravieţuirea speciei umane”.
Dintre avantajele absolute pentru copil pot fi menţionate:
- creşterea şi dezvoltarea fizică a copilului sunt optime la cel
alimentat natural deoarece laptele matern are toate principiile nutritive
necesare, în cantităţi şi proporţii ideale pentru nevoile copilului şi în plus,
cu o biodisponibilitate maximă.
- legătura afectivă cu mama, creată în timpul alăptării este o legătură
trainică şi durabilă care pare a avea consecinţă la mare distanţă asupra
sănătăţii psihice a copilului (sunt emise ipoteze privind posibila legătură
dintre lipsa alimentaţiei naturale şi tulburările ulterioare de comportament
ale copilului).
- morbiditatea copilului alimentat natural este influenţată benefic de
administrarea laptelui uman:
ƒ riscuri incomparabil mai mici de malnutriţie, boli diareice
acute, parazitoze intestinale, afecţiuni dentare (carii,
malocluzii, parodontoze);
ƒ incidenţă cu peste 50% mai redusă a proceselor maligne în
perioada 0-16 ani;
ƒ patologie respiratorie şi ORL mai rară şi mai puţin gravă;
ƒ astm bronşic şi diverse manifestări alergice mult mai rare şi cu
forme mai uşoare;
ƒ risc de diabet zaharat şi de moarte subită la sugar de 2-3 ori
mai mic;
ƒ infecţii urinare de cinci ori mai rare în primele 6 luni de viaţă;
ƒ rol protector faţă de hipertensiunea arterială şi ateromatoză.

60
2. Avantajele pentru mamă se manifestă şi ele pe mai multe planuri:
- afectiv (psiho-emoţional) – contactul fizic nemijlocit („skin to
skin”) dintre mamă şi copil, prin reacţiile emoţionale pozitive pe care le
generează, are efecte benefice şi asupra mamei, diminuând riscul de abuz,
neglijare, sau maltratare a copilului, ca şi riscul stărilor depresive
postpartum;
- efectul contraceptiv al alimentaţiei naturale atinge un nivel ridicat
în primele 6 luni, spaţierea sarcinilor având efecte benefice asupra sănătăţii
reproductive a mamei;
- sănătatea mamei este influenţată benefic de alăptare:
- riscul cancerului de sân premenopauzal este
redus cu 50%, iar al celui de ovar cu 33%;
- osteoporoza are o incidenţă cu peste 50% mai
mică (se estimează o reducere a acesteia cu 75% când
alăptarea a durat mai mult de 9 luni;
- risc mai redus de mastită.
3. Avantajele pentru familie:

- sugarul alimentat natural se dezvoltă armonios, reprezentând astfel


un liant afectiv pentru familie;
- avantaje economice incontestabile – se evită costurile mari ale
alimentaţiei artificiale, se evită grijile şi pierderea timpului pentru
prepararea laptelui, economisirea energiei termice, a detergenţilor, etc.
- mai puţine îmbolnăviri, deci mai puţine vizite la medic, mai puţine
tratamente;
- confort crescut – nu mai sunt necesare deplasări pentru procurare,
manevre de pregătire, sterilizare, riscuri de contaminare, etc.

61
4. Avantajele pentru societate:
- copiii sănătoşi şi dezvoltaţi armonios reprezintă un viitor sigur
pentru societate;
- o societate în care nu este utilizată alimentaţia naturală ar trebui fie
să importe preparatele necesare (ceea ce implică costuri foarte mari), fie să
asigure producerea acestora (ceea ce implică tot costuri ridicate –
investitiţie, materii prime, tehnologie, transport etc.);
- frecvenţa îmbolnăvirilor la sugarii alimentaţi artificial este mai
ridicată – deci costuri mai mari pentru asistenţa medicală, tratamente,
spitalizări.

5. Avantajele pentru mediu


– poluarea mult mai redusă pe care o implică alimentaţia naturală (nu
sunt necesare ambalaje, detergenţi, rezultă mai puţine deşeuri);
- economisirea energiei necesare preparării, sterilizării, păstrării.

62
RAŢIILE ŞI TEHNICA ALIMENTAŢIEI NATURALE

În maternitate este indicat ca primul prînz (supt) să se administreze


cât mai repede posibil (în primele 6 ore după naştere – în funcţie de cum a
decurs naşterea) apoi copilul va primi 7-8 prânzuri/zi, (aproximativ din 3 în
3 ore). Dacă situaţia mamei şi condiţiile locale permit, copilul va sta în
acelaşi salon cu mama (rooming-in). Personalul din maternitate, cu răbdare
şi atenţie, trebuie să ajute mama, s-o înveţe poziţia corectă pentru alăptare
şi cum să ţină treaz un nou născut somnolent (aplicarea unor stimuli uşori
pe obraji, sub bărbie, pe picioare sau braţe). Dacă este necesar, copilul va fi
întotdeauna schimbat în lenjerie curată înainte de supt, pentru a se evita
manevrarea ulterioară administrării laptelui şi apariţia eventual a
vărsăturilor.
Suptul – este precedat de spălarea mameloanelor cu apă şi a
mâinilor. Mama aşezată confortabil, în şezut sau culcată, ţine copilul cu
capul pe braţul ei, de partea sânului la care suge. Sânul va fi ţinut de către
mamă între degetele mâinii libere, cu policele deasupra şi degetele
dedesubtul mamelonului, în aşa fel încât sânul să nu obstrueze nasul
copilului. Se atinge buza inferioară a copilului cu mamelonul, pentru
stimularea reflexului de căutare (rooting) şi a celui de expulzie a laptelui –
copilul va deschide gura şi va fi împins uşor către sân. Poziţia corectă este
aceea în care mamelonul şi o bună parte din areola mamară sunt introduse
în gura copilului, astfel încât buzele, gingiile şi limba copilului masează şi
expulsează laptele din sinusurile colectoare aflate în spatele areolei. Copilul
este lăsat să sugă la un sân până termină/goleşte sânul. Când termină, el se
detaşează spontan sau adoarme şi nu mai suge ca răspuns la stimularea
blândă.
După primele 10 zile de viaţă nou născutul primeşte aproximativ câte
80-90 ml lapte uman la un prânz. Durata unui prânz în primele 3-5 zile va

63
fi de 5-10 minute, apoi de 15-20 minute pentru evitarea ragadelor
mamelonare şi a obosirii nejustificate a mamei şi a nou născutului. În
continuare cantitatea medie de lapte uman pe care o va primi la fiecare
prânz va fi :
Luna II – 7 prânzuri x 90-100 ml lapte uman;
Luna III – 6 prânzuri x 130-140 ml lapte uman;
Luna IV – 6 prânzuri x 140-150 ml lapte uman;
Sugarul sănătos hrănit la sân îşi ia de obicei raţia care îi convine şi
care variază de la un prânz la altul, dar care corespunde pe 24 ore cu
această valoare. Esenţialul este ca raţiile administrate să determine
creşterea regulată pondero-staturală a copiilor. Proba suptului este indicată
numai atunci când copilul nu creşte în greutate corespunzător vârstei sale.
Orientarea alimentaţiei după “ţipătul de foame”, după “starea de
veghe” a copilului sau “self demand” constituie metode valabile într-o
oarecare măsură pentru copiii sănătoşi. Forţarea copilului de a-şi lua
prânzurile la ore fixe recomandată de unii autori sau “regimul liber”
recomandat de alţii constituie două extreme cu care atât mama cât şi copilul
este greu să se obişnuiască. Trebuie să acceptăm un regim mai elastic, în
sensul că vom păstra oarecum orele fixe de masă, dar vom da prânzul
copilului dacă el se trezeşte cu 10-20 minute înainte de ora fixată şi plânge
de foame, sau dimpotrivă îl vom mai lăsa să doarmă 15-20 minute dacă el
nu se trezeşte la ora fixă pentru a-şi lua prânzul. La fiecare supt este bine să
i se ofere întâi un sân pentru a-l goli complet, apoi celălalt. La prânzul
următor se va începe cu sânul care a fost golit parţial. Durata suptului este
de 15-20 minute.
După ce şi-a luat prânzul, copilul trebuie ţinut în poziţie verticală
câteva minute şi bătut uşor pe spate pentru a elimina aerul înghiţit în timpul
suptului. Aceasta este eructaţia.

64
Tehnica alimentaţei naturale

Suptul este un act reflex care trebuie să dea satisfacţie mamei şi


copilului şi pentru desfăşurarea lui în bune condiţii trebuie asigurate:
- educaţia mamei pentru tehnica şi utilitatea alimentaţiei naturale;
- igiena strictă a sânilor, menţinerea intactă a mameloanelor;
- pregătirea mamei pentru alăptare se face cu puţin înainte de trezirea
copilului, care nu trebuie lăsat să plângă înainte de supt;
- poziţia comodă a mamei în timpul suptului; suptul nu se întrerupe
pentru executarea altor obligaţii chiar şi de scurtă durată;
- nu este indicată ungerea sânilor cu substanţe grase sau cu unele
substanţe dezinfectante;
- evitarea vizitelor şi a discuţiilor cu mama în timpul alăptării;
- mirosurile prea puternice şi unele parfumuri influenţează
defavorabil reflexul suptului.

Durata alimentaţiei la sân este legată de posibilităţile socio-


profesionale ale mamei. Alimentaţia naturală este importantă în primele 4-6
luni de viaţă şi poate fi continuată până la vârsta de 9-12 luni. De la vârsta
de 6 luni se poate începe diversificarea alimentaţiei prin introducerea de
alimente semisolide, administrate cu linguriţa. Deci înţărcarea de la sân se
va face cel mai bine la 9-12 luni (sau chiar după un an), individualizat
ţinându-se seama de mai mulţi factori: starea de sănătate a copilului,
sezonul (clasic se evită înţărcarea în anotimpul călduros) ş.a.
O.M.S./UNICEF recomandă continuarea alimentaţiei la sân timp de
2 ani sau chiar peste 2 ani.

65
Suplimentări necesare în alimentaţia naturală

- la copil – vitamina D. Chiar la femeile cu un status adecvat al


acestei vitamine, conţinutul în vitamina D al laptelui uman este scăzut
comparativ cu nevoile sugarului, a cărui expunere la soare este limitată.
Suplimentarea cu 400-800 UI vitamina D/zi este suficientă (unii sugari pot
avea nevoi mai crescute).
Deoarece proteinele zerului din laptele uman includ liganzi pentru
minerale şi vitamine, sugarii alimentaţi cu lapte uman nu necesită
suplimentare cu fier şi majoritatea vitaminelor în primele 6 luni de viaţă.
După această vârstă sugarul alimentat natural trebuie să primească alimente
bogate în fier cu mare biodisponibilitate sau să primească suplimentare cu
fier.
În general, în alimentaţia naturală, nu este necesar un aport hidric
suplimentar. Nu se vor da alte lichide/alimente (apă/ceai, suc de fructe,
etc.) mai ales la nou născut şi sugarul mic. Sugarul născut la termen,
sănătos, nu are nevoie de nimic altceva decât de lapte uman.

- la mamă – pentru lactaţie este necesar un aport suplimentar în dietă


de 500-800 kcal şi 20 g proteine/zi. Se va evita: consumarea alcoolului, a
alimentelor puternic mirositoare (ceapă, usturoi, condimente), conserve,
mazăre, fasole, varză (care pot da diaree la copil);
Mamele vegetariene trebuie sfătuite să consume lapte şi li se va
recomanda suplimentarea dietei cu vitamina B12 care se găseşte aproape
exclusiv în produsele animale

66
OBSTACOLE ÎN ALIMENTAŢIA NATURALĂ pot apare din
partea copilului sau din partea mamei:

Din partea copilului:


- malformaţii ale cavităţii bucale (buza de iepure, gura de lup,
retrognatismul);
- infecţii ( rinite, otite, pneumopatii);
- boli neurologice (hemoragii meningocerebrale, meningite,
encefalite);
- prematuritate;
- boala hemolitică a nou-născutului;
- ictere;
- vărsături.

Din partea mamei:


- furia laptelui;
- hipogalactia temporară a primiparelor;
- mameloane ombilicate;
- ragade şi fisuri mamelonare;
- limfangite, mastite;

Contraindicaţii permanente:

Cauze materne:
- maladii viscerale evolutive grave: tuberculoză, hepatită, SIDA,
malarie, septicemii, neoplazii/tratament cu citostatice, insuficienţă
cardiacă, insuficienţă renală;
- boli neuropshice: tulburări psihice grave/psihoza de lactaţie,
scleroza în plăci, epilepsie/tratament cu anticonvulsivante;

67
- alte situaţii/boli - nutriţie-metabolism, endocrine, diabet zaharat, o
nouă sarcină cu vârsta de peste 20 săptamâni.
Cauze legate de copil – sunt rare, unele chiar excepţionale:
- galactozemie congenitală;
- intoleranţă ereditară/primară la lactoză;
- fenilcetonurie.

INCIDENTE ŞI COMPLICAŢII ÎN ALIMENTAŢIA NATURALĂ

Regurgitarea – apare la sfârşitul mesei, în momentul eructării şi nu


trebuie confundată cu vărsătura deoarece cantitatea de lapte eliminată este
mică, fără jet şi nu influenţează curba ponderală (copilul continuă să
crească bine în greutate). De regulă, ele nu apar în timpul somnului, sunt
izolate, fără simptome concomitente, tranzitorii şi se remit spontan în al 2-
lea semestru de viaţă.
Diareea (post)prandială se caracterizează prin emisie de scaune
semilichide, galbene, acide, în timpul suptului sau imediat după
administrarea alimentaţiei, adesea însoţite de ţipete, agitaţie. Ele pot
determina şi apariţia eritemului fesier. Curba ponderală se menţine
ascendentă, copilul creşte normal în greutate, starea generală este bună.
Aceasta este de fapt o diaree motrice, un veritabil sindrom de colon
iritabil al noului născut şi sugarului mic alimentaţi natural şi nu o
gastroenterită. Pentru mamă şi familie aceasta constituie o sursă de
nelinişte şi agitaţie, determină numeroase consultaţii medicale, tratament
antibiotic – inutil şi, din păcate chiar întreruperea alimentaţiei cu lapte
uman.
Trebuie să se recomande cu insistenţă să nu se întrerupă alimentaţia
naturală – eventual se poate recomanda administrarea de calciu carbonic

68
câte 0,5 g de 3-4 ori/zi (înainte de a se administra laptele, din 2 în 2
prînzuri).
Icterul laptelui matern - se descrie o formă precoce care apare în
prima săptămână de viaţă („brest-feeding early onset jaundice”) şi o formă
cu debut tardiv care începe deobicei către sfârşitul primei săptămâni de
viaţă.
- Icterul cu debut precoce – se apreciază că se datorează lipsei de
aport/aportului scăzut de lapte. Această inaniţie relativă duce la niveluri
crescute ale bilirubinei. Alăptarea la sân precoce şi frecventă, care asigură
un volum adecvat de colostru (lapte) în intestin ajută la prevenirea
accentuării icterului fiziologic precoce. În funcţie de judecata medicului şi
de cantitatea de lapte produs de mamă, poate fi luată în considerare
suplimentarea temporară a alimentaţiei la sân cu o formulă de lapte, dacă
sugarul continuă să primească lapte puţin în ciuda administrării de prânzuri
frecvente.
- Icterul cu debut tardiv – este un sindrom caracterizat prin
hiperbilirubinemie neconjugată importantă, la copiii alimentaţi natural cu
debut la momentul când în mod normal icterul ar trebui să scadă sau să
dispară. Icterul persistă până la 8 săptămâni sau câteva luni (copilul fiind
alimentat natural în acest timp) şi scade rapid/semnificativ dacă se
întrerupe alimentaţia cu lapte uman şi este alimentat artificial timp de 2-4
zile. Dacă nu răspunde la acest test diagnostic şi terapeutic nu este icterul
laptelui matern. Studii recente pe circulaţia enterohepatică a bilirubinei au
demonstrat că laptele mamelor nou născuţilor cu acest sindrom conţine
acizi graşi liberi în concentraţii crescute care deplasează bilirubina de pe
suprafaţa proteinelor nedigerate din lapte. În acest mod creşte concentraţia
bilirubinei libere disponibile, creşte circulaţia enterohepatică a bilirubinei şi
încărcarea hepatică cu bilirubină.

69
Hipogalactia maternă este rareori primară, mult mai frecvent fiind
secundară – legată de starea fizică, psihică, de dieta mamei şi, cel mai
adesea, de o tehnică alimentară deficitară.
Copilul nu creşte în greutate, este agitat (înfometat), are scaune rare
şi închise la culoare, apoi devine somnolent şi prezintă semne de
deshidratare. Atunci când un nou născut sau un sugar mic alimentat natural
nu ţipă, nu are scaune şi doarme mereu nu înseamnă (aşa cum cred unele
mame) că este mulţumit, ci dimpotrivă, acestea sunt semne care necesită
consultarea promptă a unui medic.
Mastita şi abcesul sânului sunt consecinţa suptului inadecvat cu
stază lactată, a fisurilor şi eroziunilor mamare.
Ca tratament, se recomandă oprirea temporară a alimentaţiei la sânul
afectat – şi alimentarea copilului la celălalt sân, repaus la pat, hidratare,
evacuarea sânilor, comprese umede/calde, analgezice, antibiotice (după
culturi/antibiogramă) şi incizie în caz de abces.

70
ALIMENTAŢIA ARTIFICIALĂ

Definiţie: Alimentaţia artificială este alimentaţia copilului în primele


4 luni de viaţă cu un alt lapte, de altă specie decât laptele uman. Alt lapte
poate fi: lapte de vacă, lapte praf convenţional, preparate industriale din
lapte de vacă, mai rar cu lapte de alte specii.
Cel mai utilizat este laptele de vacă şi pulberile sale.
Numeroasele probleme existente în alimentaţia cu lapte de vacă fac
ca acesta să fie considerat impropriu pentru alimentaţia sugarilor mici şi au
impus găsirea de soluţii pentru rezolvarea acestor neajunsuri.
Compoziţia laptelui de vacă se caracterizează prin:

PROTEINELE sunt în cantitate de 32-34 g/l dintre care, 28 g


reprezintă cazeina şi 4-6 g proteinele din lactoser (lactalbumina şi
lactoglobuluina), deci în cantitate de trei ori mai mare decât în laptele
uman. β-lactoglobulina care predomină în lactoser este puternic
antigenică/alergizantă şi implicată, printre altele, în producerea de
hemoragii digestive oculte şi anemie feriprivă prin deperdiţie.
Laptele de vacă este un lapte de tip cazeinos în timp ce laptele uman
este de tip albuminos.
Cazeina laptelui de vacă precipită în stomacul copilului sub acţiunea
labfermentului, în cheaguri mari, greu digerabile, astfel apărând
necesitatea administrării prânzurilor la intervale mai mari de timp în
alimentaţia artificială.

71
GLUCIDELE laptelui de vacă sunt mai reduse cantitativ decât cele
din laptele uman (48-50 g/l faţă de 68-70 g/l). În laptele de vacă
oligozaharidele lipsesc ceea ce duce la absenţa colonizării intestinului
sugarului alimentat artificial cu bacil bifidus.
Ele sunt reprezentate exclusiv de lactoză ceea ce implică un aport
mic de galactoză, cu mielinizare mai lentă a sistemului nervos.

LIPIDELE sunt în aceeaşi cantitate ca în laptele uman – 36 g/l –


sunt constituite din lipide saturate maldigeste, deficitare în acizi graşi
esenţiali şi bogate în acizi graşi volatili cu lanţ scurt şi au o cantitate de 5
ori mai mică de acid linoleic. Colesterolul este de trei ori mai puţin decât în
laptele uman.

SĂRURILE MINERALE sunt în cantitate de 4 ori mai mare în


laptele de vacă decât în cel uman.
Sărurile minerale în exces alături de conţinutul proteic ridicat
contribuie la producerea de metaboliţi şi osmolaritate crescute, deci,
consecutiv la creşterea nevoilor de apă ale sugarului.
Prezenţa în cantitate mare a fosfaţilor şi citraţilor cresc pH-ul gastric
împiedicând absorbţia Ca şi favorizând eliminarea lui. Raportul Ca/P
aproape unitar este inadecvat pentru absorbţie, este rahitigen, putrefactiv
(flora intestinală predominantă este reprezentată de E. coli) şi cere un efort
hepatic şi renal crescut pentru eliminarea metaboliţilor.
Carenţa de Fe a laptelui de vacă şi absorbţia sa deficitară explică
frecvenţa anemiilor feriprive la sugarii alimentaţi cu lapte de vacă.

72
VITAMINELE sunt în cantităţi mai reduse decât în laptele uman,
iar prin fierberea laptelui o bună parte din ele se distrug.

Săruri minerale ‰ Vitamine ‰


Cl 0,8 – 1 g Vit. A 300 μg
Na 0,5 g Vit. D 20-40 U.I.
K 1,5 g Vit. K 60 μg
Ca 1 g Vit. C 18 mg
P 0,8 – 1 g Vit. B 12 5 μg
Fe 0,5 mg Ac. Folic 2 μg
Cu 0,3 mg Vit. B1 400 μg
I 0,2 mg Vit. PP 850 μg
Zn 4 mg Vit. B 6 480 μg
S 300mg

Atunci când este posibil se recomandă a nu se utiliza laptele de vacă pentru


a se evita:
- deficienţa de fier, prin aport/absorbţie scăzut, ca şi prin pierderi
intestinale (hemoragii oculte) datorate alergenicităţii laptelui de
vacă;
- deficienţe nutriţionale diverse (rahitism, ş.a.);
- deshidratarea, prin încărcare renală crescută;
- riscul crescut de a face alergie.

RAŢIA ALIMENTARĂ

Laptele de vacă integral sau corespondentul său, laptele praf 12,5-


14% se va administra 100-120 ml/kg/zi fără a depăşi 700 ml/zi,
completându-se nevoia de lichide până la 150-180 ml/kg/zi fără a depăşi

73
1000 ml/zi cu apă fiartă, decoct sau mucilagiu de orez în diferite
concentraţii în funcţie de vârsta sugarului.
Toate preparatele de lapte de vacă folosite în alimentaţia artificială se
vor îndulci cu 5% zahăr.
Cantitatea totală de lapte pentru 24 de ore se împarte la numărul
prânzurilor corespunzătoare vârstei copilului, 7 prânzuri în prima lună de
viaţă, 6 prânzuri în următoarele două luni şi 5 prânzuri în luna a patra de
viaţă.
Alimentaţia artificială ţinând cont de vârstă se face folosind diluţiile
de lapte de vacă şi concentraţii diferite de lapte praf corespunzătoare
acestor diluţii.
Luna – I-a – primele două săptămâni se foloseşte diluţia de lapte de
vacă ½ cu apă fiartă + 5% zahăr.
În săptămâna a-3-a şi a-4-a:
7 prânzuri x 90 (100) ml l.v. dil. 2/3 cu z.o. 2% + 5% zahăr
sau corespondentul în lapte praf: 7 prânzuri x 90(100) ml l.p. 10% în
z.o. 2% + 5% zahăr.
În alimentaţia artificială a noului născut este mai indicat să folosim
un lapte adaptat tip Humana, Similac, NAN, Milumil, lapte praf şi în ultimă
instanţă laptele de vacă în diluţiile arătate.

Luna – a-II-a – sugarul va primi:


- 6 prânzuri x 120(130) ml l.v. dil. 2/3 cu mucilagiu de orez (m.o.)
2% + 5% zahăr
Sau formule de lapte sau corespondentul său în lapte praf: 6 prânzuri
x 120(130) ml l.p. 10% în m.o. 2% + 5% zahăr.
Luna – a-III-a - sugarul va primi:
- 6 prânzuri x 130(140) ml l.v. dil. 2/3 cu m.o. 3% + 5% zahăr

74
Formule de lapte sau corespondentul său în lapte praf: 6 prânzuri x
130(140) ml l.p. 10% în m.o. 3% + 5% zahăr
+ 50 ml suc de fructe între prânzuri.
Luna – a-IV-a – sugarul va primi:
- 5 prânzuri x 170(180) ml l.v. dil. 2/3 sau ¾ cu m.o. 5% + 5%
zahăr
Formule de lapte sau corespondentul său în lapte praf: 5 prânzuri x
170(180) ml l.p. 10% sau 12,5% în m.o. 5% + 5% zahăr
+ 50 ml suc de fructe.

INTOLERANŢA LA LAPTELE DE VACĂ

Intoleranţa la laptele de vacă ar fi datorită unei proteine din lapte şi


anume betalactoglobulinei.
Simptomele intoleranţei: semne generale de şoc anafilactic ( paloare,
colaps, vărsături, erupţii cutanate) şi diaree după ingestia laptelui de vacă.
Întreruperea alimentaţiei cu lapte de vacă duce la dispariţia rapidă a acestor
semne.

PREPARATE DE LAPTE PRAF

Din cauza puţinelor contraindicaţii ale alimentaţiei naturale, dar mai


ales pentru că unele mame nu pot sau nu vor să alăpteze sau sunt greşit
sfătuite, au fost realizate formule de lapte ca substituienţi ai laptelui uman.
Aceste preparate au fost create cu o compoziţie cât mai apropiată de
laptele uman. Formulele se prepară din lapte de vacă, dar acesta suferă
importante transformări, iar preţul acestor intervenţii se recunoaşte în preţul
lor ridicat.
O etapă superioară a fost reprezentată de suplimentarea preparatelor
cu numeroşi componenţi nutritivi.

75
Probioticele (antonim pentru "antibiotice") sunt bacterii vii, viabile,
nedistruse în stomac (spre a ajunge ca atare în colon), nepatogene, de
regulă producătoare de acid lactic, care ajunse în colon favorizează
multiplicarea unor bacterii – lactobacili şi bifidobacterii.
Probioticele pot influenţa fiziologia intestinului fie direct, fie
indirect, prin modularea sistemului endogen sau al sistemului imunitar.
Administrarea probioticelor a fost asociată şi cu un efect stabilizator
al barierei funcţionale intestinale şi cu un rol protector faţă de expunerea la
antigene alimentare sau din mediu, rol atribuit stimulării producerii de Ig A
secretorie şi de mucus, precum şi atenuării răspunsurilor antiinflamatorii
induse de agenţii patogeni.
Mecanismul de acţiune al probioticelor pare a fi foarte complex prin:
- producerea unor agenţi antiinfecţioşi;
- emiterea unor "semnale celulare" care întăresc bariera celulelor
mucoasei faţă de invazia patogenilor, semnale care previn factorii de
virulenţă (de exemplu eliberarea toxinelor).
Nivelul fiecărei specii microbiene este strict controlat de competiţia
pentru substratul nutritiv şi pentru spaţiu. În acest mod, în condiţii
fiziologice, germenii potenţial patogeni (E. coli şi alte enterobacterii) sunt
menţinuţi în efective reduse, fiind dificil pentru o specie nouă să se
implanteze (aşa numitul efect de "barieră" al florei colice normale).
Probioticelor li se atribuie şi o serie de efecte la "distanţă":
- prevenirea osteoporozei ;
- prevenirea cancerului de colon ;
- prevenirea bolilor inflamatorii intestinale ;
- precum şi o serie de efecte asupra metabolismului lipidic.

Prebioticele sunt componente alimentare nedigerabile, de regulă, de


natură glucidică (oligozaharide şi dizaharide) care nu sunt digerate şi

76
absorbite în tubul digestiv proximal servind astfel ca substrat al
fermentaţiei colice, stimulând multiplicarea bifidobacteriilor.
Rolul prebioticelor este complex :
- modulează funcţia imunitară ;
- intră în competiţia pentru receptori cu agenţii patogeni ;
- stimulează selectiv şi sporesc prin favorizarea activităţii un număr
limitat de specii bacteriene endogene benefice rezidente în colon
şi care produc substanţe antimicrobiene.
Efectele prebioticelor (cărora nu li s-au descris efecte adverse
includ):
• multiplicarea florei fecale de tip lactobacillus şi bifidobacterii;
• ameliorarea funcţiilor intestinale;
• creşterea rezistenţei faţă de patogenii digestivi;
• modularea răspunsului imun sistemic;
• reducerea riscului de alergii;
• reducerea riscului de cancer de colon;
• reducerea colesterolului şi a lipidelor serice;
• sporirea biodisponibilităţii colonului;
• accentuarea mineralizării osoase.

Acizii graşi polinesaturaţi cu lanţ lung (L.C.P.U.F.A.)


Într-o primă etapă formulele au fost îmbogăţite cu acizi graşi
esenţiali: acid linoleic şi acid α-linoleic. Depistarea L.C.P.U.F.A. în laptele
uman a dus la îmbogăţirea formulelor cu aceste substanţe.
Sursele majore de L.C.P.U.F.A. sunt: microalgele, o serie de uleiuri
fungice şi marine sau gălbenuşul de ou.
L.C.P.U.F.A. au următoarele roluri majore :
- sunt componente structurale majore ale membranelor celulare
(fosfolipide);

77
- favorizează dezvoltarea creierului şi a retinei;
- conferă protecţie antialergică;
- au rol în dezvoltarea sistemului imun.

Nucleotidele
Depistarea unor concentraţii relativ mari de nucleotide (citidină,
uridină, adenozină, guanozină) în laptele uman (30-70 mg/l) a dus la
suplimentarea formulelor de lapte cu aceste substanţe în cantităţi apropiate
(20-70 mg/l).
Rolul nucleotidelor este multiplu, ele fiind :
- precursori ai acizilor nucleici;
- constituienţi ai enzimelor;
- sursă de energie celulară;
În plus nucleotidele au rol în:
- creşterea şi diferenţierea tractului gastro-intestinal ;
- protecţia antidiareică;
- dezvoltarea sistemului imun.
Se consideră că microflora stabilită în primii doi ani de viaţă
determină funcţia intestinală şi profilul de adaptare pentru toată viaţa,
având astfel un impact semnificativ asupra dezvoltării unor boli : alergii,
astm bronşic, boli gastro-intestinale.
În alimentaţia artificială a sugarilor se recomandă folosirea
preparatelor adaptate şi parţial adaptate, datorită avantajelor pe care le
prezintă comparativ cu laptele de vacă.
¾ Preparate adaptate:
o prin tratamentul termic al laptelui de vacă se realizează
sterilizarea şi scindarea moleculelor de proteine;
o adaosul de apă scade concentraţia de proteine şi electroliţi;
o suplimentarea cu lactoză creşte valoarea calorică;

78
o au conţinut mai mic de proteine şi săruri minerale;
o prezintă adaos de vitamine, săruri minerale şi oligoelemente,
în proporţie corespunzătoare cu nevoile sugarului.

¾ Preparate parţial adaptate :


o au o compoziţie intermediară între preparatele adaptate şi
laptele de vacă;
o conţin o cantitate mai mare de cazeină (comparativ cu laptele
uman şi preparatele adaptate);
o lipidele sunt îmbogăţite calitativ prin adaos de lipide vegetale;
o conţin alte glucide decât lactoza: dextrin-maltoză, amidon.
O clasificare mult mai des utilizată în practică este în funcţie de
vârsta copilului.

1. Formule pentru copiii cu greutate mică la naştere


Aceste formule sunt adaptate nevoilor speciale de creştere ale
acestora, fiind adaptate imaturităţii enzimatice de absorbţie şi digestie a
copiilor cu greutate mică la naştere care au o rată rapidă de creştere.
Caracteristici principale :
- proteinele sunt predominant din zer, suplimentate cu taurină, bine
tolerată şi care realizează un profil al aminoacizilor plasmei
superior celui realizat de formulele în care domină cazeina. Ele
asigură o compoziţie optimă în aminoacizi cu aport corespunzător
de cistină, esenţială pentru aceşti copii care nu au la naştere
suficientă enzimă de conversie a metioninei în cistină. Utilizarea
acestor proteine asigură risc redus de acidoză metabolică.
- glucidele sunt reprezentate 50% din lactoză şi 50% din polimeri
de glucoză, pentru a compensa intoleranţa parţială la lactoză a
copilului cu greutate mică la naştere. Lactoza stimulează

79
absorbţia intestinală de calciu, magneziu şi zinc, iar maltodextrina
are o osmolaritate scăzută şi scade riscul de diaree osmotică şi
enterocolită necrotică prin deficit relativ de lactază.
- lipidele sunt reprezentate 50% din trigliceride cu lanţ mediu
(MCT) pentru a compensa secreţia limitată de lipază pancreatică
şi cantitatea scăzută de acizi biliari. Excesul de acizi graşi
polinesaturaţi poate produce anemie hemolitică prin carenţă de
vitamină E. De aceea, raportul vitamină E/acizi graşi
polinesaturaţi este de două ori mai mare decât în formulele pentru
nou născuţii la termen. Ele asigură aport suficient de acizi graşi
esenţiali (acid linoleic şi α-linoleic).
- mineralele şi oligoelementele sunt în cantităţi mai mari decât într-
o formulă standard, pentru a susţine creşterea, dar adaptate
posibilităţilor limitate de absorbţie a acestor copii. Raportul Ca/P
este optim pentru o creştere rapidă a scheletului şi o bună
mineralizare osoasă.
Exemple de preparate: Aptamil-Prematil, Pre-NAN, Humana 0,
Similac Special Care, Enfamil Premature, ş.a.

Fortifianţi de lapte matern – HMF (human milk fortifiers)


Fortifierea laptelui uman pentru alimentaţia nou-născuţilor cu
greutate mică la naştere se foloseşte numai sub supraveghere medicală şi
are rolul de a creşte aportul energetic al laptelui matern. Amestecul format
din laptele uman cu fortifiant poate fi administrat pe cale orală sau prin
sondă. Ei sunt utilizaţi în alimentaţia copiilor cu greutate sub 1500 g.
Aceştia îmbogăţesc laptele uman cu proteine 100% din zer, extensiv
hidrolizate, pentru a susţine rata rapidă de creştere a acestor copii. Ele aduc
un supliment de maltodextrină, uşor de absorbit, care se caracterizează
printr-o osmolaritate scăzută şi o densitate calorică crescută. De asemenea

80
ele aduc un supliment important de calciu şi fosfor pentru dezvoltarea
normală a scheletului şi evitarea osteopeniei, asigură un supliment de sodiu
pentru compensarea pierderilor renale şi aduc un supliment de minerale şi
vitamine laptelui uman, făcându-l astfel mai bine adaptat nevoilor
nutriţionale speciale ale acestor copii.
Exemple de preparate : FM 85, Aptamil FMS.

2. Preparatele (formulele) de început


Aceste preparate sunt recomandate sugarilor în primele 4-6 luni de
viaţă.
Sunt formule de lapte cu compoziţia cea mai apropiată de cea a
laptelui uman, special concepute pentru a acoperi nevoile energetice ale
sugarului. Sursa de proteină este laptele de vacă.
Valoarea lor calorică este cuprinsă între 67-72 kcal/100 ml.
Din această categorie fac parte preparatele adaptate şi parţial
adaptate.
Preparatele adaptate
Preparatele adaptate de lapte praf sunt cele mai utilizate în
alimentaţia nou-născuţilor şi sugarilor mici datorită compoziţiei lor,
corespunzătoare posibilităţilor de digestie şi absorbţie specifice la această
categorie de vârstă.
Ele se caracterizează prin :
- proteine cuprinse între 14-18 g/l, cu reducerea importantă a
cantităţii de cazeină şi adăugarea de proteine din lactoser (lapte de
tip albuminos). Raportul cazeină/proteine din lactoser este de
40/60, subunitar, asemănător ce cel din laptele uman. Asigură o
compoziţie optimă în aminoacizi prin adăugarea de taurină,
carnitină şi cisteină.

81
- glucide reprezentate în exclusivitate de lactoză, în cantitate de 68-
83g/l. Aportul crescut de galactoză intervine în procesele de
mielinizare şi de conjugare a bilirubinei indirecte.
- lipide reprezentate în proporţie variabilă de uleiuri vegetale,
bogate în acizi graşi polinesaturaţi, ceea ce determină creşterea
coeficientului de absorbţie până la 85%. Raportul dintre acizii
graşi saturaţi şi cei nesaturaţi este 1 ; acidul linoleic asigură 3-5%
din valoarea calorică, ceea ce determină un proces de creştere
accelerat.
- sunt îmbogăţite cu fier şi vitamina C în cantităţi şi proporţii
optime (fierul sub formă de sulfat feros, mai uşor de absorbit,
pentru prevenirea anemiei hipocrome).
- conţinut crescut de iod (pentru a evita hipotiroidismul şi retardul
psihic) şi redus de fosfaţi (ameliorează mineralizarea osoasă şi
reduce incidenţa constipaţiei).
- nucleotide la aceleaşi nivele ca în laptele uman.
Exemple de preparate : Milumil 1, Aptamil 1, NAN 1, Similac,
Smilac cu Fe, Humana 1.

Preparate parţial adaptate


Preparatele parţial adaptate au o compoziţie intermediară între laptele
uman şi laptele de vacă. Ele se caracterizează prin :
- conţinut în proteine mai mare decât în preparatele adaptate, cu
raportul cazeină/proteinele din lactoser de 80/20, mai mare decât
în laptele uman.
- glucidele sunt reprezentate de lactoză aproximativ 60%, fiind
adăugate polizaharide – amidon, dextrinmaltoză, zaharoză şi
glucoză. Compoziţia poliglucidică stimulează sistemele
enzimatice cu acţiune hidrolitică la nivelul marginii în perie.

82
- prezintă adaos de lipide vegetale.
- sărurile minerale sunt reduse cantitativ comparativ cu laptele de
vacă, dar asigură totuşi, împreună cu proteinele, o osmolaritate
mai mare decât în preparatele adaptate.
Exemple de preparate : BEBA, Humana Baby Fit.

3. Preparatele (formulele) de continuare


Acestea sunt formule de lapte pentru vârsta a 2-a şi se mai numesc
„laits de suite” sau „folow-up formula”. Ele sunt recomandate sugarilor cu
vârsta mai mare de 4-6 luni, în paralel cu alimentaţia diversificată. Se pot
folosi până la vârsta de 1 an.
Se caracterizează prin :
- proteinele sunt în cantitate de 2,4-3,3 g/100 ml, cu un raport
cazeină/proteinele din lactoser de 80/20, la fel ca în laptele de
vacă.
- lipidele, în cantitate de 2-4 g/100 ml, cu îmbogăţirea conţinutului
în acizi graşi polinesaturaţi şi să reprezinte 35% din raţia calorică
totală.
- glucidele în cantitate de 6,5-8,6 g/100 ml, cu lactoză în cantitate
de cel puţin 50%. Sunt adăugate amidon, dextrinmaltoză şi
glucoză.
- sărurile minerale sunt în cantitate relativ crescută 0,5-0,6 g/100
ml, dar nu depăşesc concentraţia din laptele de vacă.
- au o osmolaritate crescută comparativ cu laptele uman.
- unele preparate sunt îmbogăţite cu fier.
- valoarea calorică trebuie să fie cuprinsă între 67-70 kcal/100 ml.
Exemple de preparate : Humana 2, Milumil 2, Aptamil 2, NAN 2,
Guigoz 2, Lemiel 2.

83
4. Preparate pentru copiii de vârstă mică (laptele de creştere)
Sunt preparate recomandate în alimentaţia copiilor cu vârsta cuprinsă
între 1-3 ani şi mai sunt denumite "laits de croissance".
Compoziţia lor este adaptată acestei vârste şi se caracterizează prin :
- proteinele sunt în cantitate de 2 g/100 ml ;
- glucidele 11 g/100 ml, din care aproape jumătate lactoză, restul
fiind reprezentate de amidon, glucoză, maltoză.
- lipidele sunt în cantitate de 3,1 g/100 ml cu raportul acid
linoleic/α-linoleic de 5,5.
- sunt îmbogăţite cu minerale şi vitamine încât să corespundă cât
mai bine nevoilor acestei vârste pentru o dezvoltare sănătoasă şi
armonioasă.
- valoarea calorică este între 75-80 kcal /100 ml lapte.
Exemple de preparate : Nestle Lapte Junior, Milumil 3.

Laptele praf convenţional

Laptele praf convenţional are compoziţia laptelui de vacă cu unele


îmbunătăţiri rezultate din procesul de fabricare, în sensul încărcării reduse
de germeni, a coagulării proteinelor şi omogenizării lipidelor. El se prepară
prin resuspendare în decoct de orez sau mucilagiu de orez şi necesită
adăugarea de zahăr 5%. Dacă acest lapte se foloseşte în primele 4 luni de
viaţă, se va administra concentraţia de 10% corespunzătoare diluţiei 2/3 a
laptelui de vacă. Laptele convenţional se poate utiliza ca preparat de
continuare după vârsta de 4 luni, în concentraţie de 12,5-14%,
corespunzătoare laptelui de vacă integral.

84
FORMULE DIETETICE PENTRU ALIMENTAŢIA
SUGARILOR

Formulele dietetice, denumite şi "aliment medicament", sunt formule


de lapte praf special concepute pentru tratamentul dietetic al unor afecţiuni
de cauză digestivă, în special boala diareică acută.
După sursa de proteine, produsele dietetice pot fi clasificate în trei
categorii:
™ Formule dietetice având la bază proteinele din lapte
Aceste produse au fost concepute pentru nou-născutul şi sugarul care
prezintă inteleranţă la lactoză, cel mai frecvent instalată ca urmare a unei
infecţii digestive. Sunt indicate în sindromul de malabsorbţie, în perioada
de refacere a mucoasi intestinale. Ele au conţinut scăzut de lactoză sau sunt
complet delactozate.
Sursa de glucide este reprezentată de polimeri de glucoză, glucoză,
dextrinmaltoză sau amidon.
Lipidele sunt de origine vegetală (ulei de soia, porumb, nucă de
cocos) sau de origine mixtă (vegetală şi animală). Ele sunt bogate în
trigliceride cu lanţ mediu, care nu necesită intervenţie enzimatică pentru
absorbţie, acizii graşi fiind absorbiţi direct în sistemul venos portal.
Formulele fără lactoză au un conţinut adecvat de săruri minerale şi
vitamine astfel încât pot fi folosite timp îndelungat fără a determina carenţe
alimentare şi fără a influenţa procesul de creştere.
Exemple de preparate: Al 110, Humana H, Milupa HN 25, Morinaga
NL 33, Nutrilon.

85
™ Formule dietetice din soia

Sunt preparate total lipsite de lactoză şi conţin exclusiv lipide


vegetale.
Aceste preparate sunt indicate în alergiile sau intoleranţele la
proteinele laptelui de vacă, intoleranţă la fructoză, lactoză şi zaharoză,
galactozemie, boala celiacă.
Proteinele din aceste formule sunt izolate din proteine de soia şi
tratate termic pentru ameliorarea digestibilităţii proteice şi a
biodisponibilităţii minerale. Deoarece proteinele din soia au valoare
biologică mai scăzută decât cazeina şi proteinele lactoserului, pe lângă
creşterea concentraţiei s-a îmbogăţit conţinutul lor cu metionină, taurină,
carnitină.
Glucidele sunt reprezentate de polimeri de glucoză sau
dextrinmaltoză iar lipidele sunt exclusiv din uleiuri vegetale.
Sunt îmbogăţite cu Fe, iar conţinutul de minerale, oligoelemente şi
vitamine este complet.
Formulele dietetice din soia se evită în tratamentul dietetic al copiilor
cu greutate mică la naştere, în fibroza chistică şi pe teren alergic (dezvoltă
concomitent alergie la proteinele laptelui de vacă şi laptele de soia). La
prematur, cantitatea crescută de fitaţi predispune la hipofosfatemie,
încetinind ritmul de creştere, deasemenea determină retenţie azotată, iar
cantitatea de vitamine este insuficientă pentru această categorie de nou-
născuţi.
Exemple de preparate : Alsoy, Milupa SOM, Enfamil-Soya,
Nutricare Soya, Milsoy, Soyolac, Nutrilon Soya, Nutrisoya, Isomil,
Prosobee, ş.a.

86
™ Formule hipoalergenice
Sunt produse dietetice profund modificate în structură, uşor
digerabile şi absorbabile.
Acest tip de formule sunt destinate sugarilor cu risc crescut de alergii
şi pot fi :
- cu proteine hidrolizate din lapte (Milupa HA 1, Milupa HA 2,
NAN HA 1, NAN HA 2) ;
- cu proteine hidrolizate din soia şi colagen de porc (Milupa-
Pregomin, Nutramigen, Portagen, Progestimil, Alfare,
Pregestimil.
Unele preparate conţin aminoacizi esenţiali ca cisteină, tirozină şi
triptofan ceea ce determină creşterea valorii nutritive a preparatelor.

Aceste formule sunt indicate :


- alergii/intoleranţă la lactoză/fructoză/sucroză ;
- alergii alimentare diverse ;
- maldigestie/malabsorbţie/malnutriţie ;
- diarei cronice/inflamaţii intestinale;
- galactozemie;
- sindrom de intestin scurt.

Recomandări privind utilizarea preparatelor de lapte


În utilizarea formulelor de lapte trebuie ţinut cont de faptul că,
formulele de lapte nu sunt întotdeauna sterile.
Formulele lichide sunt la rândul lor un mediu excelent pentru
multiplicare bacteriilor.
Aceasta impune reguli stricte pentru reducerea riscului de infecţii :
- prepararea proaspătă, la fiecare masă;
- aruncarea oricărui rest de lapte rămas;

87
- igienă riguroasă;
- în spitale – alcătuirea de ghiduri (protocoale) scrise pentru
preparare şi manipulare, cu control strict al respectării acestora.

Concluzia este aceea că – toate produsele înregistrate în formulele


pentru alimentaţia artificială (incontestabil majore) reprezintă doar
apropierea, progresivă, tot mai mare de "standardul de aur" care este şi va
rămâne laptele uman.

TEHNICA ALIMENTAŢIEI ARTIFICIALE

Preparatele de lapte de vacă se administrează cu biberonul şi tetina,


cu linguriţa sau căniţa sterilizate prin fierbere, cu precauţii stricte de igienă
a persoanei care administrează prânzurile.
Tetina biberonului se perforează în trei puncte cu un ac înroşit la
flacără în aşa fel încât întorcând biberonul cu gura în jos laptele să picure,
nu să curgă în jet continuu. După perforare, tetina se spală bine, apoi se
fierbe timp de 3-5 minute înaintea fiecărui prânz. Biberoanele sunt de
diferite forme sau mărimi, din plastic sau din sticlă. Ele se spală şi se
sterilizează prin fierbere la fiecare masă.
Copilul va fi luat în braţe de către persoana care îl hrăneşte, în poziţie
şezândă sau oblică cu capul şi toracele mai ridicate, cu capul pe braţul
mamei, niciodată culcat.
Copilul trebuie să fie treaz şi deoarece respiraţia este exclusiv nazală
în timpul suptului, trebuie să ne asigurăm de permeabilitatea nazală – la
nevoie se pot face spălături cu ser fiziologic şi aspiraţie înainte de supt.

88
În timpul alimentaţiei biberonul va avea o poziţie verticală pentru a
se evita înghiţirea de aer. Copilul nu va fi forţat să termine laptele din
biberon, mai ales dacă adoarme.
Prânzul durează 10-15 minute după care vom ţine copilul în poziţie
verticală pentru a se produce eructaţia, apoi va fi culcat în decubitus lateral.

89
ALIMENTAŢIA MIXTĂ

Definiţie: Alimentaţia mixtă este alimentaţia sugarului din primele


patru luni de viaţă cu lapte uman şi cu un alt fel de lapte.
Indicaţiile alimentaţiei mixte sunt: hipogalactia mamei (verificată
prin proba suptului pe 24 ore), lipsa mamei de la unele supturi prin reluarea
activităţii profesionale.

TEHNICA ALIMENTAŢIEI MIXTE cuprinde două procedee:

1) Metoda complementară practicată în cazul mamelor cu


hipogalactie. Ea constă în administrarea întâi a laptelui uman prin punerea
copilului la supt la ambii sâni, după care se completează cu un preparat de
lapte până la acoperirea raţiei alimentare pe masă.
Metoda este fiziologică, menţine secreţia lactată prin suptul regulat
cu evacuarea completă a sânilor şi oferă ameliorarea digestiei laptelui de
vacă prin aportul de enzime din laptele uman (în special de lipază).

2) Metoda alternativă se foloseşte la sugarii a căror mame lipsesc o


perioadă a zilei de acasă. Prânzurile complete de lapte uman alternează cu
prânzuri complete dintr-un alt preparat de lapte.

Exemplu:
Pentru un sugar în luna a III-a de viaţă raţia alimentară
este de 6 prânzuri x 130(140) ml. Mama lipseşte de acasă de la

90
ora 7ºº până la ora 15ºº, deci poate oferi copilului prânzurile de
la ora 6ºº, 18ºº şi 21ºº. Sugarul va primi :
3 prânzuri x 130(140) ml l.u. şi
3 prânzuri x 130(140) ml Humana 1, sau Milumil 1 sau
NAN 1 sau l.p. 10% în m.o. 3% + 5% zahăr, l.v. dil.2/3 cu m.o.
3% + 5% zahăr sau alt preparat de lapte folosit la această
vârstă.

Metoda are dezavantajul realizării unor distanţe mari între supturi


care determină stagnarea laptelui în glanda mamară şi ca urmare
diminuarea secreţiei lactate printr-un mecanism de feed-back.
Raţia alimentară în cadrul alimentaţiei mixte trebuie să asigure
nevoile de lichide şi energetice, iar preparatul de lapte să fie în concentraţie
corespunzătoare vârstei. Laptele de vacă se administrează cu linguriţa
numai după ce copilul a supt la sân, pentru a nu se înţărca spontan.

Rezultatele alimentaţiei mixte sunt superioare alimentaţiei


artificiale şi apropiate de cele ale alimentaţiei naturale. Ele sunt dependente
de ponderea laptelui uman în cadrul raţiei. O creştere bună se obţine dacă
preparatul de lapte introdus reprezintă cel mult 1/3 din raţie.

91
ALIMENTAŢIA DIVERSIFICATĂ

Definiţie: Alimentaţia diversificată este alimentaţia copilului după


vârsta de 4 luni cu alte alimente pe lângă lapte.
Momentul optim al începerii diversificării se situiază în limitele
vârstei de 4-6 luni (opinia majorităţii pediatrilor, acceptată de OMS). La
sugarul alimentat artificial diversificarea va fi începută la această vârstă, la
cel alimentat natural se poate amâna până la vârsta de 6 luni, dacă secreţia
lactată a mamei este suficientă şi dezvoltarea staturo-ponderală a sugarului
este corespunzătoare. După vârsta de 4-6 luni pot fi adăugate în alimentaţie
cereale, fructe-piure, legume, carne.
Diversificarea este un proces progresiv care durează câteva luni şi
are ca scop suplimentarea alimentaţiei (caloric şi calitativ) într-un moment
în care alimentaţia lactată exclusivă nu mai acoperă nevoile energetice şi
plastice ale sugarului din al doilea semestru de viaţă. Diversificarea face
astfel trecerea de la sucţiune la masticaţie, pregătind trecerea la alimentaţia
asemănătoare alimentaţiei adultului.
Diversificarea alimentaţiei se face cu respectarea următoarelor
reguli:
¾ dieta trebuie să fie echilibrată şi raţională;
¾ introducerea unui aliment nou se va face numai când sugarul
este sănătos;
¾ alegerea primului aliment de diversificare se individualizează
în funcţie de particularităţile de dezvoltare ale sugarului. La cei cu o
dezvoltare ponderală corespunzătoare se începe cu supa de legume sau
piureul de fructe. La sugarii cu deficit ponderal, aceste alimente se vor
îmbogăţi mai repede cu proteine;

92
¾ valoarea calorică a alimentului nou introdus (prânzului)
trebuie să fie mai mare decât a celui care este scos din alimentaţie;
¾ introducerea alimentului nou se va face progresiv – câte 20-
30g/zi la o masă de lapte, reducând cu aceeaşi cantitate laptele, până la
înlocuirea completă a prânzului de lapte cu noul aliment;
¾ administrarea alimentelor nou introduse se va face cu
linguriţa;
¾ se recomandă introducerea unui singur aliment nou pe
săptămână – la aceeaşi masă se pot combina mai multe alimente dar numai
după ce s-a testat toleranţa fiecăruia în parte;
¾ la apariţia unor tulburări digestive (vărsături şi/sau diaree) se
întrerupe diversificarea şi se reia după cîteva zile de la normalizarea
tranzitului intestinal;
¾ nu se va forţa copilul să consume întreaga raţie oferită (risc de
anorexie, de „opoziţie”);
¾ preparatele de lapte recomandate sunt cele pentru vârsta a
doua;
¾ se recomandă introducerea în dietă a polizaharidelor (amidon)
cu prioritate faţă de zahăr;
¾ se vor evita prânzurile rare şi abundente care cresc sinteza
lipidelor din glucide (hiperlipogeneză adaptativă), cresc depunerea de
lipide, măresc biosinteza colesterolului şi trigliceridelor, determină
hipertrofie gastrică, măresc suprafaţa de absorbţie intestinală şi determină
modificări enzimatice hepatice;
¾ Până la vârsta de 6-7 luni nu se vor oferi copilului făinoase cu
gluten ci doar cele de orez, porumb şi tapioca;
¾ numărul de prânzuri administrate pe zi în alimentaţia
diversificată se va stabili în funcţie de vârstă, senzaţia de foame-saţietate şi
greutatea copilului. Alimentul nou trebuie propus şi nu impus;

93
¾ înlocuirea meselor de lapte cuprinde schematic:
♦ introducerea mesei de supă de legume şi apoi de carne,
piure de legume, carne mixată, gălbenuş de ou, pâine, etc. la
masa de prânz;
♦ introducerea unei mese de fructe la ora 9-10, cu făină de
biscuit, cereale fără gluten şi/sau brânză de vaci;
♦ introducerea unei mese de făinos cu lapte sau orez pasat
cu brânză de vaci sau de iaurt cu biscuiţi la ora 17;
♦ masă de lapte cu făinos dimineaţa şi seara (orele 7
respectiv 21-22);
♦ păstrarea în alimentaţia sugarului pănă la vârsta de 1 an
a unei cantităţi de 500 ml lapte /zi (necesar acoperirii
nevoilor de proteine şi calciu);
¾ generalizarea unui aliment care este primit cu plăcere (de
exemplu făinosul cu lapte) la toate mesele constituie o greşeală care
perturbă echilibrul nutriţional al sugarului;
¾ hidratarea între mese se face cu lichide neîndulcite (ceai, apă
fiartă şi răcită);
¾ în alimentaţia diversificată a sugarilor nu este necesară
suplimentarea dietei cu vitamine;
¾ trebuie încurajată încă de la vârsta de 7-8 luni autoalimentarea
– stângăciile incipente ale sugarului sau murdăria care o produce nu trebuie
pedepsite, ele reprezentând etape în dezvoltarea autonomiei sale;
¾ alimentele noi vor fi pasate până la apariţia primilor dinţi, apoi
zdrobite;
¾ cel mai bun criteriu al succesului alimentaţiei diversificate la
sugar este urmărirea curbelor de creştere şi dezvoltare şi încadrarea lor în
parametrii normali.

94
Alimentele folosite în diversificarea alimentaţiei

Legumele sunt alimente vegetale hipocalorice cu conţinut mic de


proteine şi lipide, dar bogate în fibre alimentare, săruri, vitamine.
Cele mai întrebuinţate legume în alimentaţia sugarului sunt: morcovii,
cartofii, pătrunjelul, spanacul, salata, dovleceii, roşiile, ardeii graşi şi
fasolea verde. Ele se administrează în alimentaţia sugarului sub formă de
supe şi piureuri.

Produsele industriale de legume simple sau legume cu adaos de


făinoase, carne sau peşte se pot utiliza după vârsta de 6 luni, în funcţie de
compoziţie. Datorită riscului de contaminare (agricolă sau industrială) se va
evita introducerea precoce şi utilizarea prelungită a acestora la sugari. Sunt
de preferat alimentele preparate la domiciliu din legume proaspete care sunt
mai bogate în oligoelemente şi vitamine.

Făinoasele au valoare energetică mare, fiind bogate în amidon şi


unele vitamine, dar o alimentaţie cu făinoase în exces predispune copilul la
rahitism şi anemie.
Preparatele de făinos se introduc în lapte de la vârsta de 4-6 luni.
Produsele industriale comerciale de făinuri care se prepară instant, simple
sau complexe se resuspendă în apă sau lapte, se digeră uşor iar
concentraţiile utilizate sunt în funcţie de compoziţia produselor şi sunt
precizate de firma producătoare. Aceste produse sunt destinate sugarului şi
ulterior copilului mare şi constituie o alternativă de preferat în alimentaţia
diversificată deoarece sunt sursă importantă de calorii şi fibre pentru
reglarea tranzitului intestinal, sunt cu adaos de vitamine, Ca şi Fe şi sunt
securizate bacteriologic. Aceste preparate pot înlocui făinoasele clasice
(orez pasat cu brânză de vaci, măr cu biscuiţi).
Exemple de cereale pentru sugari :

95
- fără gluten pentru sugari cu vârsta între 4-6 luni : Milubrei banane
(cereale cu lapte, orez şi banane), Milubrei cu măr şi morcov
(cereale cu lapte orez, măr şi morcov), Miluvit "mit" (cereale cu
lapte, orez şi porumb), Nestle orez, Nestle orez şi roşcove ;
- cu gluten pentru sugari cu vârsta mai mare de 6 luni : Milubrei
fructe (cereale cu lapte, orez, griş şi fructe), Milubrei biscuiţi
(cereale cu lapte, orez, griş şi biscuiţi), Milubrei 7 cereale, Nestle
orez cu 5 fructe, Nestle 5 cereale, ş.a.
Biscuiţii se administrează sfărâmaţi după vârsta de 6 luni în asociere
cu piureul de fructe. Pâinea albă se poate administra de la vârsta de 8 luni
dacă masticaţia o permite, iar pastele făinoase se recomandă sub formă de
fidea fierte în supă începând cu vârsta de 8 luni.
Fructele sunt bogate în vitamine şi săruri minerale, au o valoare
energetică mică dar un conţinut hidric mare.
Fructele se administrează sugarului sub formă de sucuri, piureuri şi
compoturi. În funcţie de sezon piureul de mere se alternează cu cel de
piersici sau de banane. Bananele sunt bine tolerate şi au un conţinut mare
de amidon şi de vitamina C. Nu se vor da copilului sub 1 an zmeură,
căpşuni, fragi, care au acţiune puternic alergizantă.
Brânza de vaci se administrează zilnic după luna a-V-a de viaţă. Se
pasează, pentru a o sfărâma cât mai fin şi se amestecă cu orez pasat, în supa
sau piureul de legume câte 20-30g la un prânz. Se preferă brânza preparată
în casă.
Brânza telemea de vacă, desărată ca şi brânza proaspătă în amestec
cu mămăligă sau cu paste făinoase sub formă de budinci se poate
administra de la vârsta de 8-9 luni. Brânzeturile fermentate se recomandă
după vârsta de 1 an.
Oul se fierbe 5-10 minute. Albuşul se aruncă. Gălbenuşul se împarte
în 4 şi se începe cu un sfert de gălbenuş care se pasează şi se pune în supa

96
de legume sau inclus în piure. Gălbenuşul nu se dă sugarului zilnic ci
numai de 2-3 ori /săptămână după vârsta de 4-5 luni.
Ficatul de pasăre sau de vită fiert, se dă prin maşina de tocat sau
mixer şi se adaugă 20-30g în supa de zarzavat sau în piure în zilele când nu
primeşte gălbenuş sau carne. Ficatul se administrează din luna a-VII-a de
viaţă.
Carnea de pasăre sau de vită, fiartă, tocată foarte bine, cu mixer sau
maşină de tocat, se pune în supa de zarzavat sau cu piure în cantitate de 20-
30g, după luna a-V-a de viaţă. Faţă de carnea de vită, cea de pasăre şi peşte
are un raport echilibrat între acizi graşi saturaţi şi nesaturaţi. Carnea tocată
se administrează de la vârsta de 8 luni când sugarul efectuează masticaţia.
Şunca presată se poate administra de la vârsta de 9-10 luni.
Iaurtul (preparat în casă, din lapte de vacă) se recomandă de la
vârsta de 7 luni cu adaos de zahăr 5% sau biscuiţi sfărâmaţi.
Smântâna poate fi administrată sugarului de la vârsta de 7-8 luni.
Un regim bogat în acizi graşi saturaţi şi colesterol predispune la
ateromatoză, iniţiată în perioada copilăriei, de aceea nu se recomandă
folosirea în exces a unor alimente bogate în colesterol ca: gălbenuşul de ou,
untul, creierul, viscerele.

97
ALIMENTAŢIA COPILULUI 1-3 ANI

În perioada 1-3 ani se impun modificări în alimentaţia copilului care


trebuie să fie cât mai variată, estetic prezentată, iar meniul să fie alcătuit în
funcţie de gradul de dezvoltare şi preferinţele copilului. Mâncarea va fi
servită cât mai atrăgător, aranjată cu gust şi în condiţii igienice pentru
stimularea apetitului.
Nevoia de lichide la această vârstă este de 125 ml/kg/zi.
Nevoia de:
- proteine – 2,5-3g/kg/zi;
- lipide – 4-5g/kg/zi;
- glucide – 10-12g/kg/zi.
Necesarul de calorii la această vârstă este de 80-100 Kcal/kg/zi.
Laptele de vacă nu va depăşi 500 ml/zi.
Se va evita supraalimentaţia cu glucide care predispune la carii
dentare.
Copilul va primi 3 mese principale şi două gustări:
Masa de dimineaţă va cuprinde 250 ml lapte de vacă cu pâine cu
unt, gem, miere de albine, şuncă de Praga.
Masa de prânz – cea mai importantă, va fi compusă din trei feluri:
- felul I – supă sau ciorbă de zarzavat sau carne, cu legume pasate,
în cantitate de 150 ml;
- felul II carne tocată în medie 50 g (sub formă de perişoare, pârjoale
cu sos de roşii sau smântână, sarmale în foi de viţă, ruladă de carne,
sufleuri) cu garnitură de legume (soteuri de morcov, conopidă, piure de
cartofi). Se poate da carne de pasăre, vită, sau după 2 ani, carne de porc

98
slabă. Se contraindică carnea de berbec sau miel care se digeră mult mai
greu.
- felul III – desertul va fi constituit din compot, limonadă, prăjitură
de casă.
La sfârşitul mesei se va oferi 100-150 ml apă.
Masa de seară va fi compusă dintr-un prim fel (budincă sau salate
de legume, omletă, papanaşi, mămăligă cu brânză de vaci şi smântână,
clătite cu brânză şi smântână, budincă de făinoase) şi un al doilea fel care
va conţine 250 ml lapte sau iaurt cu pâine sau biscuiţi.
Cele două gustări – de la ora 10 şi 17 vor fi alcătuite în general din
fructe şi compoturi.
După vârsta de 1 an alimentaţia are şi un important rol educativ.
Copilul mic trebuie învăţat să se autoalimenteze, să poată folosi linguriţa şi
să bea din cană.
Alimentele interzise la această vârstă sunt: carnea de vânat sau
conservată, mazărea, fasolea boabe, varza, condimentele, alcoolul, cafeaua.

99
ALIMENTAŢIA COPILULUI ÎNTRE 4-7 ANI

Nevoi calorice 80 Kcal/kg/zi chiar 100.


Necesarul de lichide 70-80 ml/kg/zi.
Necesarul de:
- proteine – 2,5 g/kg/zi;
- lipide 3 g/kg/zi;
- glucide 10 g/kg/zi.
Copilul va primi 3 mese principale şi 2 gustări. Compoziţia meselor
va fi foarte variată şi asemănătoare cu cea a adultului.
Laptele va fi administrat în cantitate de cel mult 500 ml/zi, repartizat
dimineaţa şi seara sub diverse forme: cu orez, cu fidea, budinci sau simplu
cu pâine. Alături de brânza de vaci se pot da brânzeturi fermentate: telemea
desărată, caşcaval şi brânză topită.
Legumele se dau ca piureuri, soteuri, budinci sau crude ca salate.
Carnea nu se mai administrează tocată, se dă în cantitate de 75 g/zi.
Pâinea 150-200 g/zi, se recomandă cea intermediară.
Apa şi dulciurile se indică la sfârşitul mesei pentru a nu afecta
apetitul.
Copilul va mânca la masă cu familia, va fi învăţat să se spele pe
mâini înainte de masă şi să-şi spele dinţii după fiecare masă.

100
ALIMENTAŢIA COPILULUI ÎNTRE 7-15 ANI

Nevoile calorice sunt de 50-65 g/kg/zi cu atât mai puţine cu cât


copilul înaintează în vârstă.
Necesarul de:
- proteine – 2 g/kg/zi;
- lipide – 1-2 g/kg/zi;
- glucide – 8-10 g/kg/zi.
Regimul alimentar va cuprinde lapte 300-400 ml/zi, pâine
intermediară, fructe şi legume zilnic, iar oul şi carnea de 3-4 ori pe
săptămână.
Nevoile de lichide sunt acoperite de apa de băut şi de apa de
constituţie a alimentelor.
Copilul va primi 3 mese principale şi 1-2 gustări pe zi. Masa de
dimineaţă este importantă deoarece este înaintea programului şcolar.
Alimentele trebuie să fie proaspete, suficiente cantitativ şi cu valoare
biologică ridicată. În perioadele reci se recomandă conţinutul mai mare în
grăsimi, în alimentaţie acestea furnizând o cantitate mare de energie într-un
volum mic (se preferă uleiurile vegetale şi untul).

101
PREPARATE DIETETICE FOLOSITE
ÎN ALIMENTAŢIA SUGARULUI

Pentru prepararea alimentelor sugarului, mama va folosi ca unităţi de


măsură, pentru lichide biberonul gradat din 10 în 10 ml, pînă la 200-250
ml, iar pentru solide linguriţa:
zahăr - 1 linguriţă = 5 g;
griş - 1 linguriţă = 5 g;
orez - 1 linguriţă = 5 g;
lapte praf - 1 linguriţă rasă = 2,5 g;
făină grîu - 1 linguriţă rasă = 2,5 g;
făină orez - 1 linguriţă rasă = 2,5 g;
făină de biscuit - 1 linguriţă rasă = 2,5 g.

LAPTELE DE VACĂ CU FĂINOS ŞI 5% ZAHĂR

Se poate prepara cu mai multe sortimente de făinuri şi în concentraţii


diferite:
5% griş;
5% făină de biscuit;
3% făină de orez;

Laptele cu griş
100 ml lapte de vacă integral se pune la fiert la foc mic cu 5 g zahăr.
În momentul cînd începe să fiarbă se adaugă în ploaie, amestecând bine, 5

102
g griş. Se fierb 15 minute la foc mic, se completează pînă la 100 ml apa
evaporată la fiert.
Indicaţii : Se poate administra în alimentaţia diversificată a sugarilor
după vârsta de 6 luni.

BRÂNZA DE VACI

Un litru de lapte de vacă, fiert în prealabil timp de 7-10 minute, se


răceşte până la 40-60°C (să fie simţit cald dar nu foarte fierbinte) se adaugă
4 g lactat de calciu (8 tablete pisate) sau 1-2 linguriţe de suc de lămâie. Se
pune pe plita încinsă (la foc mic) cîteva minute, amestecînd cu o lingură
pînă cînd se precipită cazeina în prezenţa acidului lactic rezultat din
descompunerea lactatului de calciu la cald. Se lasă la scurs aproximativ 10-
15 minute prin tifon.
Dintr-un litru de lapte de vacă se obţin în medie 150g brînză.
Valoarea calorică - 150 kcal%.
Indicaţii:
ƒ în alimentaţia diversificată;
ƒ ca adaos de proteine la sugarii alimentaţi natural care nu
progresează normal în greutate;
ƒ în distrofia prin exces de făinoase;
ƒ în regimurile hiperproteice.

SUPA DE LEGUME

300 g legume asortate (cartofi, morcov, pătrunjel, ţelină, o roşie, un


ardei verde, o ceapă şi frunze de spanac, verdeaţă, sfeclă, fasole verde)
curăţate, spălate, şi tăiate felii sau cuburi etc. se pun la fiert în 600-700 ml
apă rece sau doar 350 ml în oala sub presiune. Se fierb 1 oră la foc mic sau

103
10-20 minute în oala sub presiune. Nu se completează apa evaporată la
fiert. Se strecoară prin sită, legumele se pasează, în afară de ceapă. La 200-
250 ml de supă groasă se adaugă un vârf de cuţit de sare (3 g sare), o
linguriţă de ulei sau jumătate de linguriţă de unt şi se mai dă un clocot
câteva secunde, amestecând bine.

PIUREUL DE LEGUME

Se folosesc 100-150 g legume curăţate şi spălate în prealabil


(separate sau în amestec), tăiate în bucăţele. Se pun la fiert cu apă, în
cantitate mică, suficientă pentru a fierbe legumele la foc mic.
După ce legumele au fiert, se pasează şi se adaugă o jumătate de
linguriţă de unt şi eventual 10-15 ml lapte.
Indicaţii: în alimentaţia diversificată a sugarului după vîrsta de 4
luni.

IAURTUL

Un litru de lapte fiert în clocot timp de 10-15 minute se răceşte la 35-


40° C, se adaugă o lingură de smântână sau două linguri de iaurt
nepasteurizat, se amestecă şi se lasă la prins într-un loc călduros.
Când se prinde (după câteva ore) se cercetează calitatea – dacă este
suficient de închegat, dacă este acrişor. Dacă rezultatul este cel dorit se
poate ulterior păstra la figider.

PREPARATE DIETETICE ANTIDIAREICE

Decoctul sau zeama de orez se prepară în concentraţie de 1-2% orez


şi 5% zahăr.

104
10(20) g orez ales şi spălat în 2-3 ape se pun la fiert într-un litru apă
rece. Se fierbe orezul timp de o oră, se completează pînă la 1 litru apa care
s-a evaporat la fiert. Se strecoară prin tifon, orezul se aruncă, iar în apa în
care a fiert se adaugă 5% (50g) zahăr şi se mai dă un clocot.

Mucilagiul de orez
Se prepară în concentraţie de 2, 3 sau 5% orez şi 5% zahăr.
20g (30 sau 50g) orez ales şi spălat în 2-3 ape se pun cu o seară
înainte la macerat în 1 litru de apă rece. A doua zi se pun la fiert în aceeaşi
apă, timp de 1 oră completând periodic pînă la 1 litru apa evaporată la fiert.
Se pasează apoi orezul prin sită şi se resuspendă în zeama în care a fiert. Se
adaugă 5% (50 g) zahăr şi se mai dă 1-2 clocote pentru sterilizarea
preparatului.
Indicaţii:
ƒ diluţia laptelui de vacă;
ƒ resuspendarea pulberilor de lapte;
ƒ în diarei după dieta hidrică, ca aliment de tranziţie.

105
IMUNIZĂRILE (VACCINĂRILE)

Definiţii:
Imunizarea = dobândirea unei stări de rezistenţă specifică faţă de o
anumită infecţie.
Vaccinarea = metodă de profilaxie prin care se realizează creşterea
rezistenţei specifice faţă de un anumit agent infecţios sau de un produs al
acestuia (toxină). Este o imunizare activă, prin care organismul îşi fabrică
proprii anticorpi faţă de agentul (inactivat) folosit.
Vaccin = produs biologic utilizat pentru inducerea imunităţii active
specifice faţă de anumiţi agenţi infecţioşi.
Antigen = substanţă care are capacitatea de a determina în organism
formarea de anticorpi cu care ulterior, la un nou contact, va reacţiona
specific putând fi neutralizat de aceştia. Antigenele pot fi de natură proteică
sau polizaharide.
Anticorpi = substanţe specifice de natură proteică care se formează
în organism sub acţiunea unui antigen şi au proprietatea de a reacţiona cu
acesta la un contact ulterior.

Vaccinurile sunt preparate imunobiologice care conţin o suspensie de


microorganisme (bacterii, virusuri, ricketsii, etc.) vii, inactivate (omorâte)
sau fracţiuni ale acestora, care se administrează cu intenţia de a induce
imunitate în scopul prevenirii unor boli sau a consecinţelor acestora.
Imunogenitatea vaccinului este capacitatea acestuia de a evoca un
răspuns imun la individul care a fost vaccinat.

106
Domeniul de utilizare al vaccinurilor, reprezentat iniţial de
prevenirea unor boli infecţioase, s-a extins la patologia cronică, cea
malignă şi imunomodulatoare.
Unele vaccinuri conţin antigene bine definite (antigenul de suprafaţă
al virusului hepatitei B, polizaharidul pneumococic), altele conţin antigene
complexe sau incomplet definite (vaccinurile virale vii atenuate,
vaccinurile corpusculare inactivate).

Un vaccin trebuie să deţină următoarele calităţi ideale:

- capacitatea de a induce o imunitate solidă (umorală, celulară şi


locală), similară cu cea generată de infecţia naturală, după o
singură doză vaccinală;
- asigurarea protecţiei faţă de primoinfecţie şi reinfecţii;
- durata lungă a protecţiei (mai mulţi ani sau toată viaţa);
- reacţii adverse imediate minime şi absenţa unor efecte tardive;
- asigurarea imunităţii faţă de mai multe tulpini ale agentului
infecţios;
- să nu necesite condiţii speciale de păstrare şi manevrare;
- să nu interfereze semnificativ cu alte vaccinuri administrate
simultan;
- beneficiul vaccinării să depăşească costurile şi riscurile asociate
infecţiei naturale;
- să aibă o administrare simplă, practică, acceptabilă din punct de
vedere cultural şi etic pentru populaţia căreia i se adresează
vaccinarea.

107
TIPURI DE VACCINURI

Vaccinurile utilizate în practică precum şi cele evaluate în cadrul


unor studii populaţionale pot fi clasificate după următoarele criterii:
™ După categoria de microorganisme conţinute:
- vaccinuri virale faţă de virusurile: gripale, ale hepatitei A şi B,
herpes simplex, papiloma, polio, rabic, rujeolic, rubeolic,
varicelo-zosterian, ş.a.;
- vaccinuri bacteriene – obţinute din: Bacillus anthracis, Bordetella
pertussis, Campylobacter jejuni, Streptococcus pneumoniae, ş.a;
- vaccinuri parazitare – cu antigene de: Giardia lamblia,
Toxoplasma gondii, Plasmodium;
- vaccinuri fungice – conţinând: Candida albicans, Aspergillus
fumigatus;

™ După starea de viabilitate a agenţilor infecţioşi pe care îi


conţin, vaccinurile pot fi împărţite în:
- vaccinuri cu antigene vii atenuate sau supraatenuate: BCG,
poliomielitic oral, rujeolic, urlian, rubeolic, ş.a:
- vaccinuri cu antigene inactivate (omorâte): polio injectabil,
pertussis, herpetic, gripal, hepatitic A, dizenteric, ş.a;

™ După natura componentelor antigenice:


- vaccinuri corpusculare, în care corpii bacterieni sau virali sunt
integrali: BCG, urlian, pertussis, gripal, polio, holeric, ş.a;
- vaccinuri subunitare, care conţin fragmente din antigenul
etiologic (subunităţi structurale): pneumococic, meningococic,
stafilococic, streptococic;
- anatoxine (produse de exotoxinele bacteriene): vaccinurile
tetanic, difteric, pertussis acelular, anti-E.coli enterotoxigen.

108
™ După modalitatea de preparare a vaccinurilor:
- vaccinuri atenuate: BCG, polio, rubeolic, urlian, varicelos,
holeric, dizenteric, ş.a;
- vaccinuri supraatenuate: rujeolic;
- vaccinuri inactivate: polio, pertussis, herpetic, gripal, hepatitic A;
- vaccinuri fracţionate: gripal;
- vaccinuri obţinute prin sinteză chimică: antigene de natură
proteică;
- vaccinuri obţinute prin inginerie genetică.

™ După numărul componentelor antigenice:


- vaccinuri cu antigene de la o singură specie de microorganisme:
simple, monovalente (BCG, difteric, hepatitic A, ş.a) şi complexe,
polivalente (gripal, pneumococic, ş.a.)
- vaccinuri asociate (combinate), care conţin amestecuri de
antigene de la specii diferite de microorganisme:
- bivaccinuri – diftero-tetanic, rujeolic-rubeolic;
- trivaccinuri – diftero-tetano-pertussis, diftero-tetano-
polio, rujeolic-urlian-rubeolic;
- tetravaccinuri – diftero-tetano-pertussis-polio;
- pentavaccinuri – diftero-tetano-pertussis-polio-
Haemophilus influenzae;
- hexavaccinuri: - diftero-tetano-pertussis-hepatitic B-
polio-Haemophilus influenzae;

™ După circumstanţele de utilizare:


- vaccinuri administrate populaţional conform programelor
naţionale de imunizări: BCG, hepatitic B, difteric, tetanic,
pertussis, şi celelalte;

109
- vaccinuri administrate în anumite circumstanţe epidemiologice
particulare:
- călătorie în zone endemice: holeric, amarilic;
- dependent de sezonul epidemic pentru unele boli
infecţioase: gripal, dizenteric;
- în condiţiile evoluţiei unor focare epidemice: hepatitic
A, hepatitic B, tifoidic;
- calamităţi naturale: holeric, tetanic, rabic;
- imunizarea persoanelor imunodeprimate: gripal,
meningococic, pneumococic;
- vaccinările adulţilor includ revaccinări precum şi
diferite administrări funcţie de riscul ocupaţional,
preocupări socio-economice sau de patologia asociată.

™ După eficienţă şi gradul de utilizare:


- vaccinuri de largă utilizare, reprezentând principala măsură de
prevenire a bolii: poliomielitic, difteric, tetanic, rujeolic, rubeolic;
- vaccinuri cu importanţă crescută în profilaxia unei boli, având rol
secundar în prevenirea bolii: BCG, pertussis, holeric, dizenteric;
- vaccinuri cu importanţă regională sau pentru grupe populaţionale
cu risc crescut, pentru prevenirea unei anumite boli infecţioase:
amarilic, holeric, meningococic, pneumococic, etc.
- vaccinuri în curs de evaluare: malaric, luetic, herpetic, lepros,
hepatitic, ş.a.

™ După momentul administrării în relaţie cu expunerea la


agentul infecţios:

- vaccinuri profilactice – se administrează înaintea expunerii la


agentul infecţios: vaccinurile din calendarul naţional de vaccinări,
vaccinurile recomandate călătorilor în zone cu risc epidemiologic

110
crescut şi cele recomandate persoanelor cu risc profesional de
boală infecţioasă;
- terapeutice – se administrează după expunerea la agentul
infecţios: dintre vaccinurile în uz – vaccinul hepatitic B şi rabic,
dintre vaccinurile în evaluare – lepros, BCG.

Calendarul vaccinărilor în ţara noastră

Vârsta recomandată Vaccin Comentarii


Primele 24 ore Hep B Maternitate
4-7 zile BCG Maternitate
2 luni DTP- Hep B, VPO Simultan
4 luni DTP, VPO Simultan
6 luni DTP- Hep B, VPO Simultan
12 luni DTP, VPO Simultan
12-15 luni RRO
30-35 luni DTP
7 ani (în cls. I-a) DT, RRO Campanii şcolare
9 ani (în cls. III-a VPO Campanii şcolare
*
14 ani (în cls. VIII-a) DT, Rub Campanii şcolare
18 ani (în cls. XII-a) Hep B Campanii şcolare

Hep B = vaccin hepatitic B


BCG = vaccin de tip Calmette Guerin
DTP = vaccin diftero-tetano-pertussis
DT = vaccin diftero-tetanic pediatric (se utilizează până la vârsta de 14 ani)
VPO = vaccin polio oral
RRO = vaccin rujeolic-rubeolic-oreion
Rub = vaccin rubeolic
*
numai fetele

111
Pentru administrarea tuturor vaccinurilor menţionate se vor
utiliza numai seringi de unică folosinţă.
Evitarea reacţiilor adverse postvaccinale şi a eşecului imunizărilor în
practica vaccinală se bazează pe respectarea contraindicaţiilor şi
precauţiilor pentru fiecare tip de vaccin.

Contraindicaţiile generale ale vaccinărilor sunt:

- reacţii anafilactice la un vaccin şi la un constituient al acestuia


(acestea contraindică folosirea vaccinului respectiv sau al
oricăruia care are în structură acel constituient);
- boli severe, cu sau fără febră (boli infecţioase, tuberculoză
evolutivă, nefropatii cronice, afecţiuni cardiovasculare
decompensate, boli hepatice, neurologice, ş.a.);
- caşexia;
- imunodeficienţe;
- afecţiuni alergice severe.
Sarcina contraindică vaccinurile cu virus viu în primele 3 luni de
gestaţie (risc teratogen).

Precauţii în administrarea vaccinurilor


CONTRAINDICŢII PRECAUŢII
Vaccinul diftero-tetano-pertussis (corpuscular sau antigenic)
Encefalopatie cu debut Dacă după o doză anterioară de vaccin a apărut:
în primele 7 zile după - febră ≥ 40,5° C în primele 48 ore;
administrarea unei - stare de colaps sau şoc (episod hipoton-
doze de vaccin diftero- hiporesponsiv) în primele 48 ore;
tetano-pertussis - plâns persistent în primele 48 ore;
- convulsii în primele 3 zile;
- sindromul Guillain-Barre în primele 6 săptămâni

112
Vaccinul polio viu atenuat
-Infecţie cu HIV sau Graviditatea
contact de famile cu un
infectat cu HIV;
- Imunodeficienţă
cunoscută;
- Contact cu un
imunodeficient.
Vaccinul rujeolic
- Reacţii anafilactice Administrarea recentă de sânge integral, derivate
după ingestia de ou sau de sânge sau imunoglobuline.
la neomicină;
- Graviditatea;
- Imunodeficienţele
cunoscute.

Vaccinul rujeolic-urlian-rubeolic
- Recţie anafilactică la Administrarea recentă de sânge integral, produse
neomicină sau gelatină; de sânge sau imunoglobuline;
- Graviditatea; Trombocitopenia; antecedente de purpură
- Imunodeficienţa trombocitopenică.
cunoscută.
Vaccinul hepatitic B
Reacţie anafilactică la
drojdia de bere
Vaccinul BCG
Infecţie cu HIV Nou-născut cu greutatea mai mică de 2 500g la
simptomatică vârsta de 4-7 zile

Nu constituie contraindicaţie de vaccinare:


- bolile cu evoluţie uşoară;
- sindromul diareic;
- afecţiunile respiratorii uşoare;
- otita medie;
- reacţiile locale uşoare şi moderate;
- terapia cu antibiotice;

113
- convalescenţa sau expunerea la o boală infecţioasă (nu sunt
dovezi că afectează răspunsul imun la vaccinare sau că
probabilitatea de reacţii adverse este mai mare);
- gravide în anturaj;
- alăptarea;
- naşterea prematură;
- reacţii de tip alergic la antibiotice care nu sunt conţinute în
vaccin;

Reacţii adverse postvaccinale


O reacţie adversă postvaccinală se defineşte ca un eveniment medical
nedorit, temporal asociat cu vaccinarea şi care poate fi sau nu cauzat de
vaccin sau vaccinare. Criteriul asocierii incidentului cu vaccinarea este
apariţia acestuia în primele 4 săptamâni după administrarea preparatului
vaccinal. Pragul de toleranţă al efectelor secundare privind vaccinările este
mult mai scăzut comparativ cu preparatele medicamentoase, deoarece
administrarea acestora se face la persoane sănătoase şi de cele mai multe
ori este obligatorie.
Definiţiile standard utilizate în ţara noastră pentru supravegherea
reacţiilor adverse postvaccinale corespund celor elaborate de OMS şi dintre
acestea fac parte:
- abccesul la locul injectării vaccinului – se consideră apariţia unei
leziuni fluctuante sau supurative centrate pe locul de injectare a
vaccinului;
- limfadenita (inclusiv cea supurată) – prezenţa a cel puţin un
ganglion limfatic cu diametrul de ≥ 1,5 cm sau fistulizat;
- reacţia locală severă – eritemul şi/sau tumefierea, centrate pe
locul injectării, însoţită de: durere, eritem cu durată de peste trei
zile, tumefiere extinsă până la o articulaţie vecină;

114
- sindromul Guillain-Barre (paralizia acută flască) simetrică, rapid
progresivă, ascendentă. Acest sindrom raportat după vaccinarea
antigripală şi antihepatitică B, nu a putut fi asociat cu certitudine
acestor vaccinări;
- encefalopatia – afecţiune cu debut acut caracterizată prin:
convulsii, alterarea gravă a conştienţei pe o perioadă de o zi sau
mai mult şi modificări distincte de comportament cu durata de cel
puţin o zi;
- convulsiile febrile sau afebrile cu durată de la câteva minute până
la peste 15 minute neacompaniate de simptome sau semne
neurologice de focar;
- starea de colaps sau de şoc cu hipotonie – caracterizată prin
paloare survenită brusc, pierderea sau diminuarea reactivităţii, a
tonicităţii musculare, cu manifestare în primele 24 ore după
vaccinare şi caracter reversibil;
- plânsul persisent este un plâns continuu, inconsolabil, care
durează peste 3 ore şi este însoţit de un geamăt caracteristic;
- sindrom de şoc toxico-septic – debutul este brusc, cu febră,
vărsături şi diaree apoasă survenite la câteva ore după vaccinare.
Apare prin contaminarea exterioară a preparatului.
După cauze, reacţiile adverse postvaccinale se clasifică în patru
categorii:
1. Reacţii adverse postvaccinale asociate programului de vaccinare
– datorate erorilor în păstrarea, mânuirea sau administrarea
vaccinurilor şi pot fi reprezentate de abcese la locul administrării sau
şoc toxico-septic.
2. Reacţii adverse postvaccinale induse de vaccin – manifestări
cauzate de reacţia particulară a unei persoane la un anumit vaccin.

115
3. Reacţii adverse postvaccinale coincidente – entităţi medicale care
ar fi apărut şi dacă individul nu ar fi fost vaccinat.
4. Reacţiile adverse postvaccinale de cauză necunoscută includ
manifestări care nu se încadrează în nici una din categoriile
anterioare, fiind imposibil de incriminat o cauză cunoscută până la
ora actuală.

Utilizarea vaccinurilor la nivel populaţional a adus beneficii imense


societăţii prin evitarea cheltuielilor pentru îngrijirea cazurilor, contribuţia la
creşterea duratei medii de viaţă, prin prevenirea unor boli infecţioase.
Astfel impactul vaccinărilor asupra stării de sănătate a populaţiei este
excepţional, reducând mortalitatea, crescând speranţa de viaţă şi
ameliorând structurile demografice.

116
BIBLIOGRAFIE:

1. Agostoni C, Domelof M.: Infant Formulae: From ESPGHAN


Recommendations Towards ESPGHAN – coordinated global Standards,
J. of Gastroenterology and Nutrition 41; 580-583, Nov. 2005.
2. Avery Mary Ellen, First L.: Pediatric Medicine, Williams & Wilkins,
1989.
3. Brumboiu Maria Irina, Bocşan S.: Vaccinuri şi vaccinări în practica
medicală, Ed. „Iuliu Haţeganu”, Cluj-Napoca, 2005.
4. Dragomir Cristiana: Lucrări practice puericultură, Litografia U.M.F.
Iaşi, 1994.
5. Dragomir Cristiana, Florescu Laura: Puericultură-particularităţi de
creştere şi dezvoltare a copilului la diverse vârste, Ed. “Gr.T.Popa”, Iaşi,
2004.
6. Dragomir Cristiana, Florescu Laura : Puericultură-nutriţia şi alimentaţia
copilului sănătos, Ed. „Gr.T.Popa”, Iaşi, 2005.
7. Fomon S.J.: Assessement of Growth of Formula – Fed Infants –
Evolutionary Considerations, Pediatrics Vol 113, No. 2, Feb. 2004, pag.
389-393.
8. Georgescu A.: Alimentaţia sugarului, Compendiu de Pediatrie, ed. a II-
a, Ed.ALL Medical, 2005.
9. Geormăneanu M.: Pediatrie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1996.
10. Hurgoiu Voichiţa: Puericultură, Ed. Medicală, 1991.
11. Lupea I.: Neonatologie, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994.
12. Robinson Corinne, Lawler Marilyn: Normal and therapeutic nutrition,
Macmillan Publishing Company, New York, 1990.

117
13. Wardlaw G., Insel M.: Contemporary Nutrition, Mosby-Year Book,
Inc., 1992.
14. Ziggler EE şi colab: Reduced Protein Formula with Probiotic, Nestle
Research Center, Switzerland, 2003.
15. *** Probiotics, prebiotis et symbiotiques en pediatrie. Nestle Nutrition
Institute, No 21, Dec. 2006.

118