Alimentația păsărilor

Particularitățile valorificării hranei de către păsări

Spre deosebire de rumegătoare, dar și de alte specii de animale monogastrice,

păsările (găini, curci, gâște ș.a.) au o serie de particularităţi anatomo-
fiziologice, care determină deosebiri şi în ceea ce priveşte modul lor de
valorificare al hranei.
Tractusul digestiv al păsărilor este scurt și cu o capacitate redusă. În aceste
condiții, nutrețurile ingerate și particulele alimentare ale acestora rămân în
tractusul digestiv al păsărilor aprox. 6 ore, față de cca. 24 de ore la porci și de
48 de ore la rumegătoare.
În schimb, activitatea din aparatul digestiv al păsărilor este extrem de eficientă,
dată de existenţa unui echipament enzimatic complex, care induce
desfăşurarea rapidă şi la un nivel ridicat a proceselor digestive.
Intr-o asemenea situaţie, păsările digeră foarte bine majoritatea
componentelor hranei (proteine, grăsimi, amidon, glucide simple), cu excepţia
celulozei brute. Dacă celuloza brută depăşeşte 5-6% în structura raţiilor la
păsările adulte şi 3-4% la tineretul aviar scade semnificativ şi gradul de
valorificare al tuturor substanţelor nutritive.
Ţinând seama de aceste aspecte se poate desprinde concluzia că păsările
valorifică foarte bine nutreţurile concentrate, care în cele mai multe dintre
cazuri constituie hrana exclusivă a lor.
O altă particularitate întâlnită la păsări este legată de reglarea consumului de
hrană. Aceasta se face în mică măsură pe cale fizică, hotărâtoare fiind reglarea
metabolică. Aceasta din urmă se realizează predominant pe seama
concentraţiei energetice a hranei. Dacă această concentrație energetică este
ridicată, consumul de hrană scade, fără a afecta însă consumul de energie. De
aceea, la păsări, necesarul de proteină și de aminoacizi se exprimă şi prin
raportare la necesarul de energie.
După ce hrana ajunge în cioc, păsările decid dacă să o accepte sau să nu o
accepte. Această decizie se bazează pe reflectivitate și gust, chiar dacă numărul
de papile gustative este mic. Nu sunt dovezi, până la ora actuală, că păsările au
miros.
Păsările au abilitatea de a selecta diferite dimensiuni ale particulelor
alimentare, chiar la vârste mici, așa încât granulometria particulelor prezintă o
mare importanță pentru reglementarea consumului.
Datorită metabolismului intens şi a producţiilor ridicate păsările sunt mult mai
sensibile la carenţele nutritive, reacţionând imediat prin încetinirea ritmului de
creştere, prin reducerea producției de ouă sau prin îmbolnăvire. De aici o altă
constatare şi anume aceea că raţiile destinate păsărilor trebuie să fie foarte
riguros echilibrate, până la ultimul aminoacid, vitamină şi element mineral.
Situația descrisă este în special valabilă pentru hibrizii de păsări de ultimă
generație.
Mai trebuie menţionat și faptul că, la păsări, vitamina D2 are o activitate
redusă, de aceea în hrana lor se includ și surse care au un conţinut mai ridicat în
vitamina D3 (precum făina de peşte, untura de peşte ș.a.). Este de subliniat, în
acest context, că păsările, spre deosebire de mamifere, au o mai mare toleranţă
la excesul de vitamine din hrană, motiv pentru care, pentru stimularea
performanţelor productive se pot folosi doze mult mai mari de vitamine decât
cele solicitate de necesar.
La păsări, ponderea grăsimilor şi spectrul acizilor graşi din corp şi din
ouă pot fi influenţate de nivelul grăsimilor din hrană şi de configuraţia acestora.
De aceea, şi pentru acest motiv, în hrana păsărilor, mai ales a celor de carne se
includ şi grăsimi, preferabil bogate în acizi graşi nesaturaţi.

Alimentația găinilor ouătoare

Ouăle pentru consum sunt produse de 2 tipuri de găini: tip Leghorn

(ouă cu coajă albă) şi tip Rhode-Island (ouă cu coajă colorată). Diferenţele între
aceste 2 tipuri de găini, în afară de culoarea cojii ouălor, mai constau in
greutatea corporală, greutatea ouălor şi indicele de consum (toate mai mici la
tipul Leghorn).
De la ecloziune până la 20-22 săptămâni
Încă de la ecloziune, femelele destinate producției de ouă sunt
hrănite într-o manieră proprie, date fiind implicațiile asupra viitoarelor
performanțe.
La modul general, hrănirea trebuie făcută la un nivel care să permită
atingerea maturităţii sexuale la o vârstă şi la o greutate dată, nefiind
recomandată o dezvoltare corporală accelerată, o forțare a creșterii.
In practică se folosesc, de obicei, nutreţuri combinate cu o valoare
energetică medie de 2800 kcal EM/kg, pe toată perioada de creştere (până la
20-22 de săptămâni).
Nivelul parametrului proteic al nutrețurilor combinate este însă diferențiat în
funcție de faza de creștere: cca. 18% PB, până la 6-8 săptămâni (reţeta starter)
şi cca. 15% PB până la primele ouă produse, către vârsta de 20-22 săptămâni
(reţeta grower).
Nutreţurile combinate, cu aceşti parametri, se pot administra după
mai multe scheme de hrănire:
- la discreţie, pe toată perioada de creştere (cazul puicuţelor tip
Leghorn);
- la discreţie, în prima perioadă de creştere (până la 6-8 săptămâni)
şi restricţionat în a 2-a perioadă de creştere (de la 50 la 100 g nutreţ
combinat/cap/zi, în funcţie de vârstă, cazul puicuţelor tip Rhode-Island).
Cele mai multe dintre nutrețurile combinate destinate puicuțelor conțin unele
medicamente, pentru a preveni apariția unor boli, precum coccidioza. Asemenea
nutrețuri combinate sunt etichetate cu tipurile de medicamente folosite, pentru
corecta informare a crescătorilor. Aceștia pot opta și pentru nutrețuri combinate
fără medicamente, însă riscurile sunt foarte ridicate (procente mari de
mortalitate).
În perioada de ouat
În condiţii practice de alimentaţie ale găinilor se poate adopta un singur regim
de hrănire, cu aceiaşi parametri nutritivi pe toată perioada de ouat (de la 20-22
săptămâni la 70-75 săptămâni) sau mai multe regimuri de hrănire (2-3), în
funcție de evoluția curbei de ouat. În această a doua situație se ține seama de
faptul că necesarul găinilor ouătoare este diferit în funcție de faza de ouat.
Dacă se foloseşte un singur nutreţ combinat pe întreaga perioadă de
ouat acesta are cel mai adesea 2700 kcal EM/kg şi 16% PB și are avantajul
simplificării modului de hrănire.
Dacă se folosesc 2 tipuri de nutreţuri combinate, primul (reţeta layer 1) are cca.
2750 kcal EM/kg şi 17% PB iar al doilea (reţeta layer 2) are cca. 2650 kcal EM/kg
şi 15% PB și are avantajul că surprinde mai bine cerințele nutritive ale găinilor.
Astfel, în prima parte a perioadei de ouat, aprox. până la 50 de săptămâni, când
producţia de ouă este maximă, cerinţele de energie, proteină, vitamine şi
minerale sunt mai mari. În cea de-a doua parte a perioadei de ouat, producţia de
ouă are tendinţa de scădere, ceea ce permite o reducere a parametrilor nutritivi
ai hranei.
In acelaşi timp, indiferent de faza de ouat, prin hrană trebuie menţinut un
echilibru între energie și proteină (dar și între alte elemente nutritive)
pentru a preveni apariţia unor aspecte nedorite. De exemplu, creşterea
nivelului energetic, corelată cu scăderea nivelului proteic, determină
reducerea procentului de ouat (poate apare și sindromului "ficat gras"), în
timp ce diminuarea nivelului în energie, asociată cu o temperatură a
mediului mai scăzută, are ca efect, de asemenea, scăderea numărului de ouă
produs de către păsări.
Pentru atingerea parametrilor nutritivi menționați, se pot folosi
nutrețuri combinate cu următoarea structură:
concentrate energetice = 65-75%
concentrate proteice vegetale = 15-25%
concentrate proteice animale = 2-4%
concentrate proteice micro-organice = 2-3%
săruri minerale 6-12% (d.c. sare 0,4%)
premix vitamino-mineral 0,5-1%.
Cu asemenea nutreţuri combinate, consumul zilnic de nutreţuri
combinate, administrate la discreţie, este la găinile de tip Leghorn de 110-
120 g/cap iar la cele de tip Rhode-Island de 120-130 g/cap, iar consumul
specific (kg nutreţ combinat/kg ouă) este de 2,3-2,5;
Printre parametrii nutritivi prezentaţi pentru găinile ouătoare se poate
remarca şi acela al xantofilelor. Într-adevăr, pentru ouăle de consum se ţine
seama ca materiile prime, componente ale reţetelor de nutrețuri
combinate, să conţină suficiente xantofile pentru colorarea gălbenuşului.
Asemenea surse sunt porumbul, glutenul de porumb, faina de lucernă,
unele alge sau preparate sintetice (apocarotenester).

Alimentația puilor de găină pentru carne

In creşterea broilerului de găină s-au obţinut, în ultimul timp,

rezultate spectaculoase, prin obţinerea unor hibrizi de mare productivitate
şi prin folosirea unor tehnologii moderne, inclusiv de ordin nutriţional.
În legătură cu hibrizii de ultimă generație obținuți, trebuie
menționat că ei nu mai au nicio legătură cu rasele și hibrizii clasici, având
caracteristici cu totul aparte în ceea ce privește necesarul, ritmul de
creștere, indice de conversie al hranei. De altfel, firmele producătoare de
hibrizi de broiler de găină furnizează crescătorilor adevărate „cărți tehnice”,
cu tot ce este util pentru aceștia.
Pentru broilerul de găină, necesarul este precizat fie pe trei faze
de creştere (“starter”, “grower” şi “finisher”), fie pe patru faze de creştere
(“prestarter”, starter”, “grower” şi “finisher”).
În cazul creşterii pe patru faze, nivelul parametrului energetic, este în ordine, în
cele mai multe situaţii, de 3000, de 3050, de 3100 şi de 3200 kcal EM/kg NC, iar
nivelul parametrului proteic de 22-23% PB, de 21-22% PB, de 20-21% PB şi de 18-
19% PB.
Aceste valori pot fi însă modificate, în funcţie de dorinţele şi posibilităţile
crescătorilor. Important este, însă, un alt aspect şi anume corelaţiile care trebuie să
existe, în funcţie de faza de creştere, între nivelul energiei şi nivelul proteinei.
Creşterea nivelului energetic al hranei, la aceiaşi vârstă, trebuie să antreneze şi o
creştere a nivelului proteic, numai în felul acesta putându-se realiza performantele
permise de energie. Trebuie, de asemenea, menţinute raporturi convenabile între
energie şi aminoacizi, numai asigurarea nivelului optim de proteină brută nefiind
suficientă. In linii mari, se poate considera că ridicarea sau scăderea nivelului
energetic cu 100 kcal EM/kg NC corespunde cu ridicarea, respectiv scăderea
nivelului proteinei cu o unitate procentuală de PB.
Pentru atingerea parametrilor nutritivi menționați, structura nutreţurilor
combinate este în linii generale următoarea:
- concentrate energetice = 50-75%
- concentrate proteice vegetale = 15-35%
- concentrate proteice animale = 3-7%
- concentrate proteice micro-organice = 2-3%
- grăsimi = 3-5%
- săruri minerale 2-3% (d.c. sare 0,2-0,3%)
- premix vitamino-mineral = 0,5-1%
 Utilizarea vitaminelor, chiar în exces, este justificată prin eventualele
deficienţe posibile (date de calitatea materiilor prime, de omogenizarea
necorespunzătoare, de stabilitate).
Folosirea coccidiostaticelor, prin efectul lor antivitaminic, presupune
suplimentarea dozelor de vitamina B1 şi de acid folic.
Adăugarea în nutrețurile combinate a aminoacizilor sintetici, a
enzimelor a altor promotori de creştere poate conduce la îmbunătăţirea
sensibilă a performantelor productive.
Pentru obţinerea unor carcase "colorate", cu nuanţe de oranj, se
folosesc gluten de porumb, faină de lucernă, extracte vegetale bogate în
xantofile sau carotenoizi de sinteză, aceştia din urmă având acţiunea cea mai
eficace.
În ceea ce priveşte durata fazelor de creştere, şi aici sunt deosebiri,
datorate în special tipului de hibrid. În varianta creşterii pe 3 faze, până la 42
de zile, se recomandă ca faza „starter” să nu fie mai mică de 2 săptămâni şi
mai mare de trei săptămâni iar faza „finisher” să aibă o săptămână.
In cazul creşterii până la 42 zile, cu sacrificare la peste 2 kg, situaţia cea mai
frecventă, sporurile în greutate medii sunt de 45-50 g/zi pe toată perioada de
creştere şi de 85-90 g/zi în ultima parte a creşterii. Consumurile specifice
medii pe întreaga perioadă de creștere sunt de 1,8-1,9 kg nutreţuri
combinat/kg spor, chiar 1,3-1,4 kg nutreţuri combinat/kg spor în primele 2-3
săptămâni.
In legătură cu forma de prezentare a hranei, respectiv a nutreţurilor
combinate, s-a demonstrat că puii au o creştere mai rapidă şi un indice de
consum mai bun dacă primesc hrana sub formă de granule.
Modul de administrare al nutreţurilor combinate este, cel mai adesea, la
discreţie iar consumul mediu zilnic înregistrat pe întreaga perioadă de creştere
este de cca. 80-85 g/cap. Este posibil ca în faza finisher să se practice o
restricție alimentară moderată, din rațiuni economice și pentru a se depune
mai puțină grăsime în carcasă.
În multe crescătorii, puii de găină pentru carne sunt sexaţi după
ecloziune, crescuţi separat şi hrăniţi diferenţiat. Printre alte avantaje se
numără şi acela că se poate face o economie de proteină, având în vedere
faptul că după 15 zile de viață, necesarul proteic al femelelor este inferior
celui al masculilor (diferenţa se accentuează odată cu înaintarea în vârstă).

Alimentația puilor de curcă pentru carne

Creşterea broilerului de curcă în sisteme intensive se datorează atât

însuşirilor deosebite ale cărnii, cât şi rentabilităţii exploatării acestei specii, în
ciuda preţului mai mare al cărnii provenită de la puii de curcă, faţă de cei de
găină.
Puii de curcă se caracterizează printr-o curbă de creştere foarte diferită de
cea întâlnită la alte specii aviare şi printr-o compoziţie corporală, particulară.
Carnea este mai “slabă” ca la puii de găină şi cu un conținut ceva mai ridicat
în proteină.
Aceste particularități antrenează, în valori relative, un necesar de proteină
sensibil mai ridicat la puii de curcă, faţă de puii de găină. De asemenea, în
prima parte a creşterii puii de curcă sunt mai puţin sensibili decât cei de
găină la concentraţia energetică a hranei. In schimb, pe măsura înaintării în
vârstă, ca urmare a potenţialului de creştere ridicat, necesarul de energie se
mărește.
Concentraţia minerală şi vitaminică a hranei este mai mare tot la
puii de curcă, faţă de cei de găină, mai ales în primele 12 săptămâni de
creştere.
Există mai multe variante tehnologice de creştere a puilor de curcă
pentru carne, fiecare variantă cu un număr variabil de faze, iar fiecare fază cu
un regim propriu de hrănire.
Intr-una dintre variante se prevede creşterea pe 4 faze:
- faza I-a, prestarter, 0 - 4 săptămâni;
- faza a II-a, starter, 5 - 8 săptămâni;
- faza a III-a, grower, 9 -12 săptămâni;
- faza a IV-a, finisher, 13 -16 săptămâni.
La sfârşitul creşterii, puii de curcă masculi ating o greutate de cca. 10-11 kg iar
femelele de cca. 7-8 kg, cu un consum specific de 2,5-3 kg nutreţ combinat pe kg
spor.
În scop mai mult demonstrativ, de reclamă, s-au obţinut la 12 luni
masculi de 25-30 kg.
In varianta creșterii pe 4 faze, cu sacrificare la 16 săptămâni, s-a
propus o tehnologie care prevede ca toate cele 4 tipuri de nutrețuri combinate
să aibă o singură concentraţie energetică (3000 kcal EM/kg NC), dar cu
parametri proteici diferențiați, în ordine de: 26-27% PB, 23-24% PB, 20-21% PB
şi 17-18% PB.
Există posibilitatea ca și parametrul energetic să fie diferit pe cele 4
faze de creștere, în ordine de la rețeta prestarter la rețeta finisher de: 2900,
2950, 3000 și 3100 kcal EM/kg NC (valorile parametrilor energetici sunt, pe cele
4 faze de creștere, mai mici cu cca. 100 kcal EM/kg NC, față de cele precizate la
broilerul de găină). Ca și în cazului broilerului de găină, creşterea sau
descreşterea cu 100 kcal EM/kg NC a concentraţiei energetice presupune
majorarea sau diminuarea parametrului proteic cu o unitate procentuală de PB
(proporţional şi a aminoacizilor).
Structura nutreţurilor combinate este dependentă de faza de creştere.
Pentru faza I-a și faza a II-a, reţetele de nutrețuri combinate prestarter și
starter au aprox. următoarea structură:
- concentrate energetice = 45-55%
- concentrate proteice vegetale = 30-40%
- concentrate proteice animale = 8-10%
- concentrate proteice micro-organice = 3-4%
- grăsimi = 2-3%
- săruri minerale 3-4% (d.c. sare 0,2%)
- premix vitamino-mineral = 0,5-1%

Pentru următoarele faze de creștere (faza a III-a și a IV-a),

structura nutrețurilor combinate (grower și finisher) se modifică, mai ales
pe seama creșterii ponderii concentratelor energetice și a scăderii ponderii
concentratelor proteice.
Concentratele energetice sunt reprezentate, în primul rând, de
porumb, care poate fi şi singurul nutreţ din această grupă, iar cele proteice
vegetale de şrotul de soia. Faina de peşte nu lipsește din hrană în primele
trei faze ale creşterii.
Ca şi la puii de găină, în reţetele de nutrețuri combinate ale puilor
de curcă pentru carne se folosesc, cu bune rezultate, aminoacizii sintetici
(lizina, metionina, treonina), dat fiind necesarul foarte ridicat.
Hrănirea puilor de curcă pentru carne, crescuţi în sistem industrial, se face
evident cu nutreţuri combinate administrate la discreţie. Pe toată perioada de
creştere, în varianta cu sacrificare la 16 săptămâni, se înregistrează un consum
de 21-25 kg nutreţuri combinate/cap sau 200-220 g/cap/zi.
In sistem gospodăresc, unde puii de curcă (din rase neperformante)
beneficiază de condiţii necorespunzătoare de creştere, rezultatele obţinute
sunt cu mult inferioare celor din sistemul intensiv.
Mai este de adăugat faptul că în primele 2 săptămâni de viaţă puii
de curcă, crescuţi în sistem gospodăresc, sunt foarte sensibili şi la condiţiile de
hrănire şi la cele de îngrijire (temperatura, în special).