TEMA 2

TEHNICA ALCĂTUIRII ŞI CALCULĂRII RAŢIILOR

RAŢIA
Reprezintă cantitatea de furaj administrată unui animal în 24 h, în unul
sau mai multe tainuri şi a cărei valoare nutritivă trebuie să corespundă normei.
Din punct de vedere structural, raţia poate fi simplă sau dublă, de
producţie sau de completare.
În mod curent o raţie se elaborează printr-un calcul teoretic care trebuie să
realizeze un echilibru perfect între normă şi aport, după care raţia se verifică în
producţie şi se face corectarea ei.
TAINUL, reprezintă cantitatea de furaj administrată animalului la o masă,
stabilită la o anumită oră din zi. Raţia se poate împărţii in 2, 3 sau mai multe
tainuri
Norma, reprezintă cantitatea de substanţe nutritive necesară unui animal
în 24 h atât pentru menţinerea funcţiilor vitale cât şi pentru asigurarea unui
anumit nivel productiv. Se mai numeşte şi nevoie nutritivă sau NECESAR.
Normarea se face pentru a elimina excesele de supradozare sau
deficienţele de subdozare, pentru a se evita fenomenele de malnutriţie.
Norma furajeră se stabileşte pe bază de nevoile nutritive ale animalului,
care sunt nevoi fiziologice şi care se include în normă.
De regulă normele furajere se stabilesc cu un plus faţă de medie, exprimat
în procente pentru fiecare categorie de animale. Acest plus este un coeficient de
siguranţă.
Norma de hrană este formată din normă pentru asigurarea şi menţinerea
funcţiilor vitale şi normă pentru asigurarea producţiei, înţelegând prin asta
producţie de lapte, de carne (spor), de ouă, de lână, de muncă şi desigur normă
pentru asigurarea funcţiei de reproducţie.
Sistemul de referinţă pentru norma de întreţinere este fie animalul, fie 100
kg greutate vie iar norma de producţie are ca sistem de referinţă unitatea de
produs (kg lapte, kg spor) sau poate fi luată în considerare producţia globală,
când se dă norma globală.
Norma sau necesarul este reprezentată de:
- necesar energetic, exprimat în UN/cap/zi sau pe 100 kg greutate
corporală;
- necesar proteic, exprimat în g PBD/cap/zi sau PBd/UN;
- necesar mineral, exprimat în g Ca, P, NaCl/ cap/zi;
- necesar vitaminic, exprimat în mg caroten/ cap/zi sau mg/UN sau
mg/100 kg greutate corporală.
TEHNICA ALCĂTUIRII RAŢIILOR LA ANIMALELE
DOMESTICE
 I. Importanţă şi scop
Alimentaţia animalelor domestice, se bazează pe norme şi raţii. Prin
normă, se înţelege cantitatea de substanţe nutritive necesare unui animal pe timp
de 24 ore, pentru asigurarea funcţiilor vitale şi pentru obţinerea diferitelor
producţii. Prin raţie se înţelege cantitatea de furaje administrate unui animal
timp de 24 ore pentru asigurarea funcţiilor vitale şi obţinerea producţiilor
urmărite.
Importanţa şi scopul cunoaşterii alimentaţiei raţionale este legată de
aspectul creşterii şi exploatării normale a animalelor.
II. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o raţie
1. Raţia trebuie să fie completă şi echilibrată adică să cuprindă toţi
principalii nutritivi necesari, substanţele nutritive conţinute trebuie să satisfacă
necesarul prevăzut de norme, pe de o parte, iar pe de altă parte, aceşti principii
nutritivi să se găsească într-o anumită proporţie unii faţă de alţii. Dintre aceste
proporţii sau rapoarte, ne interesează în mod deosebit:
- raportul nutritiv sau proteic, care reprezintă raportul dintre substanţa
proteică şi neproteică din raţie şi care se determină după formula:
PD
R . N .=
( UN⋅0,6 ) −PD unde:
R.N. = raport nutritiv sau proteic
P.D. = proteina digestibilă din raţie
U.N. = unităţi nutritive (ovăz) din raţie
0,6 = coeficient de echivalare
Se recomandă ca acest raport să fie cât mai strâns la tineretul animal ca şi
la reproducători (1:2,5 – 1:5). La animalele pentru îngrăşare sau la cele de
muncă, raportul este larg ajungând la 1:8 – 1:10 (1 – 10 părţi neproteice la o
parte proteică).
 Pentru vacile de lapte, raportul nutritiv are valoare medie şi anume: 1:5 –
1:7,5..
- Raportul calciu – fosfor, oscilează de la 2:1 – 1:1 în funcţie de specie şi
categori de vârstă. La găinile ouătoare, raportul ajunge la 2,25 – 2,50 la 1,
bineînţeles în favoarea Ca.
Raţia trbuie să conţină şi cantităţi suficiente de săruri minerale şi vitamine
necesare asigurării sănătăţii şi bunei funcţionări a organismului. În acest fel,
raţia va fi completă, şi va satisface una dintre cerinţele importante adică aceea de
a fi completă.
2. Raţia trebuie să fie săţioasă, adică să aibă volum şi consistenţă
necesară creării senzaţiei de sătul. Volumul raţiei este diferit pe categorii de
vârstă, pe specii, în funcţie de particularităţile tubului digestiv a animalelor, în
funcţie de producţia pe care o dau, de starea fiziologică etc. . Se cere ca volumul
să fie mai mic la animalele monogastrice, la animalele de reproducţie, în special
la masculi şi la animalele de muncă. Volumul raţiei este determinat de substanţa
uscată din raţie, asigurând cantitatea de balast. Volumul raţiei se exprimă fie
prin cantitatea totală de furaje ingerată, fie de substanţa uscată totală sau cel mai
frecvent de substanţa uscată/100 kg greutate vie.
3. Raţia trebuie să fie gustoasă, pentru ca animalul să o consume cu
plăcere, pentru aceasta, furajele trebuie să fie variate şi administrate după o
prealabilă preparare (pentru unele dintre furaje).
4. Raţia să fie sănătoasă, adică să nu conţină nutreţuri alterate, toxice, sau
vătămătoare.
5. Se impune ca raţia să fie economică. Acest deziderat se realizează prin
folosirea nutreţurilor produse direct în unitatea respectivă, sau în apropiere, cât
şi prin consum mic de concentrate. Cheltuielile mari pentru furaje influenţează
preţul de cost al produselor animale, mărindu-l fapt care determină o creştere
neavantajoasă a animalelor.
III. Etapele alcătuirii unei raţii
 1. Se stabileşte necesarul de S.N. pe baza tabelelor în vigoare, după
greutatea corporală şi după producţie. Necesarul se exprimă în:
- necesar energetic (U.N., TSND, energie metabolizabilă);
- necesar proteic exprimat în PD g sau PB %;
- necesarul de săruri minerale (Ca, P, NaCl etc.);
- necesar de vitamine (caroten, vitamina D, complexul B etc.).
2. Se stabileşte lista de furaje, în funcţie de: specia şi categoria de animale
pentru care alcătuim raţia, ca şi în funcţie de furajele existente în unitate
(specificul gospodăriei).
3. Calcularea propriu –zisă a raţiei presupune stabilirea furajelor şi a
cantităţilor administrate în funcţie de posibilităţile de consum a animalului,
legată de particularităţile tubului digestiv şi de furajele existente.
Se calculează în continuare valoarea nutritivă a furajelor existente în raţie, pe
baza conţinutului în principii nutritivi folosindu-ne de tabele furajere. Se
tatonează apoi, asupra cantităţilor introdu-se, în funcţie de valoarea nutritivă a
lor, până se obţine o raţie echilibrată care să corespundă necesarului fixat.
Ordinea introducerii în raţia furajelor se stabileşte pentru majoritatea
speciilor, astfel:
- fibrose şi grosiere;
- suculente;
- concentrate;
- furaje de origine animală;
- săruri minerale şi vitamine.
Pentru suine şi păsări, specii la care baza alimentaţiei o constituie
concentratele, ordinea va fi: concentrate; suculente; fibroase; furaje de origine
animală şi minerală, precum şi vitamine. De obicei, pentru aceste specii furajele
se dau sub formă de nutreţ combinat.
4. Analiza raţiei sau verificarea ei constă în:
 - Verificarea valorii furajelor din raţie, care să satisfacă necesarul
stabilit. Nu se admite ca raţia să fie sub necesar, dar se tolerează un plus de 10 –
15% pentru UN şi PD (nu este totuşi o raţie economică).
- Se analizează volumul raţiei exprimat în total kg nutreţ (în special
pentru nutreţul verde), sau total kg SU, sau cel mai adesea în kg SU/100 kg
greutate vie. Volumul raţiei variază în funcţie de specie şi categorie de animale.
- Se analizează structura raţiei pe grupe de nutreţuri stabilind proporţia:
fibroaselor, grosierelor, suculentelor şi concentratelor, toate exprimându-se în
procente din totalul necesar, pe baza valorii nutritive exprimată în UN.
- Se analizează raportul proteic şi raportul Ca/P.
- Ultima etapă o constituie împărţirea raţiei în tainuri (porţii), numărul
lor variind după specie, vârstă, producţie. Astfel, pentru adulte sunt suficiente 2-
3 tainuri pe zi; animalele recordiste din aceeaşi categorie a adultelor, vor primi
4-5 tainuri pe zi, iar tineretul, un număr mai mare de tainuri, număr care scade
treptat pe măsură ce animalul înintează în vârstă. Aceasta se explică prin faptul
că volumul stomacului şi în general al tubului digestiv este mic la început, apoi
se dezvoltă treptat, fiind capabil să înmagazineze o cantitate mare de furaje.

TEHNICA ALCĂTUIRII RAŢIILOR PENTRU OVINE

Se întocmesc raţii pentru următoarele categorii de ovine:
1. Berbeci de reproducţie.
2. Oi gestante.
3. Oi mame în lactaţie.
4. Tineret ovin de reproducţie.
5. Ovine la îngrăşat (tineret + adulte)
1. Berbeci de reproducţie
Necesarul de hrană = necesar întreţinere + necesar pentru reproducţie
(tab.1 + 3 – în perioada de folosire intensă).
 În perioada de repaus necesarul de hrană este format din necesarul
întreţinerii +25%.
Volumul raţiei = 3 – 3,5 kg S.U./100 kg greutate vie
R.N. = 1/3 – 1/5
Furaje indicate:
- fibroase – 1,5 – 2 kg/cap;
- suculente – 4 – 6 kg (sfeclă furajeră + morcovi);
- masă verde care poate înlocui ½ din fibroase;
- concentrate – 1 – 1,5 kg (în amestec format din ovăz, orz, şroturi,
porumb etc. din care minim 50% ovăz.
2. Oi gestante
Se calculează necesarul pentru hrană din ultimele două luni de gestaţie (se
ia în calcul un spor zilnic de 100-120 g).
Necesar hrană = întreţinere + reproducţie (tab.1 + 3).
Volumul raţiei = 3,5 – 4 kg S.U./100 kg greutate vie
R.N. = 1/4 - 1/5.
Furaje indicate:
- (pe cap de animal) – fibroase + grosere = 1,5 – 2 kg/cap/zi;
- suculente de iarnă = 1 – 2 kg;
- masă verde = 5 – 6 kg;
- concentrate (porumb, tărâţe) 0,3 – 0,5 kg
3. Oi în lactaţie
Necesar hrană = întreţinere + producţia de lapte (tab.1 + 2).
Volumul raţiei = 4,5 – 5 kg S.U./100 kg masă corporală
R.N. = 1/5 – 1/7
În situaţia în care nu se face controlul producţiei de lapte la oi, necesarul
de hrană se va calcula astfel:
- în primele două luni de lactaţie: peste necesarul energetic entru
funcţiile vitale se adaugă 0,8 U.N. la oile cu lână groasă şi 1,1 – 1,2
 UN la cele cu lână fină şi semifină, iar pentru fiecare unitate nutritivă
din raţie se asigură 100-110 g proteină brută digestibilă, 5 – 6 g Ca, 3 –
4 g P, 5 g NaCl şi 20 mg caroten;
- în ultimele trei luni de lactaţie necesarul se micşorează cu 0,1 – 0,2 UN
la oile cu lână groasă şi cu 0,4 – 0,5 UN la cele cu lână semifină şi
fină.
Furaje indicate:
- fibroase + grosiere = 2 – 2,5 kg/zi;
- suculente de iarnă = 2 – 3 kg/zi;
- masă verde = 6 – 10 kg/zi;
- concentrate (porumb, tărâţe etc.) = 0,3 – 0,5 kg/zi.
4. Tineret ovin de reproducţie (de la înţărcare până la vârsta de
reproducţie)
Necesar de hrană = întreţinere + spor creştere (se calculează pentru un
spor zilnic de 100 – 200 g).
Volumul raţiei = 2 – 4 kg S.U./100 kg greutate vie
R.N. = 1/3 – 1/5.
Consum specific de hrană = 5 UN/kg spor.
Nivel proteic = 90 – 110 g PBD/UN.
Furaje indicate:
- fibroase – 1 – 1,5 kg;
- suculente – 0,5 – 1 kg;
- masă verde – 4 – 6 kg;
- concentrate – 0,2 – 0,3 kg
5. Ovine la îngrăşat
Necesar hrană = întreţinere + sporuri planificate.
Volumul raţiei = 2 – 4 kg SU/100 kg grudeutate vie (în funcţie de vârstă).
Sporul de creştere este de 150 – 200 g la tineret şi 100 – 110 g la adulte:
- 1 kg spor se realizează cu 5 – 6 UN adulte
 - 1 kg spor se realizează cu 3 – 4 UN tineret
consumul specific este de 5 – 6 Un la tineret şi 7 – 9 Un la adulte.
Necesarul proteic = 80 – 100 g PBD/UN la tineret şi 70 – 80 g proteină
brută digestibilă /UN la adulte.
Furaje indicate:
- fibroase şi grosiere = 1 – 1,5 kg;
- suculente de iarnă = 2 – 4 kg;
- masă verde = 4 – 8 kg;
- concentrate = 0,2 – 0,5 kg.