SPECIALIZAREA MASTER: MANAGEMENTUL CALITĂŢII ŞI SIGURANŢEI ALIMENTELOR

ANUL I

TEHNOLOGIA DE CREŞTERE A
BOVINELOR DIN RASA
BĂLŢATA ROMÂNEASCĂ

Coordonator proiect:
Conf. Univ. Dr. Marius Gheorghe DOLIȘ
Student:
Alexandra LAZĂR
 CUPRINS
I. IMPORTANŢA CREŞTERII BOVINELOR
 1.2. Situaţia şi evoluţia creşterii bovinelor pe glob
 1.3. Situaţia şi evoluţia creşterii bovinelor în ţara noastră
II. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ PRODUCŢIA INDIVIDUALĂ DE LAPTE
 2.1. Factorii genetici şi fiziologici care influenţează producţia de lapte
 2.2. Factorii externi care influenţează producţia individuală de lapte
III. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ PRODUCŢIA INDIVIDUALĂ DE CARNE
 3.1. Factorii interni
 3.2. Factorii de mediu
IV. RASA BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ
 4.1. Origine, mod de formare, răspândire
 4.2. Caractere morfologice
 4.3. Aptitudini productive
 4.4. Ameliorarea rasei Bălţată Românească
V. Bibliografie
 I. IMPORTANŢA CREŞTERII
BOVINELOR
Creşterea bovinelor reprezintă o ramură de producţie a agriculturii de importanţă deosebită, deoarece furnizează cel mai
mare volum de produse animale necesare omului, cea mai mare cotă de materie primă pentru industria alimentară şi industria
uşoară.
Obţinerea unor producţii sporite şi de calitate superioară, conform cerinţelor pieţii, stă în atenţia specialiştilor în
zootehnie, care prin munca lor în domeniul cercetării, contribuie la îmbunătăţirea şi perfecţionarea tehnologiilor de creştere,
întreţinere, furajare şi ameliorare.
Prin produsele lor, bovinele contribuie la asigurarea unui procent însemnat din hrana populaţiei. Creşterea bovinelor
ocupă şi va ocupa locul prioritar în economia producţiei animale.
Importanţa creşterii lor este dată de varietatea produselor pe care le furnizează ca produse principale: lapte, carne;
produse secundare: piei, gunoi de grajd; subproduse de abator: unghii, coarne, sânge, păr etc.

Laptele este cel mai important produs, datorită compoziţiei

chimice complexe, valorii biologice ridicate şi gradului înalt de
digestibilitate. Conţine peste 100 de substanţe necesare
organismului uman, din care 20 de aminoacizi, 10 acizi graşi, 25
vitamine şi 45 elemente minerale.
Importanţa laptelui constă nu numai în valoarea nutritivă
deosebită, ci şi în faptul că poate fi transformat într-un număr
foarte mare de produse lactate (peste 1000), ceea ce contribuie
la diversificarea alimentaţiei umane.
 Carnea. Deşi producţia de carne furnizată de bovine reprezintă cca. 35-40% din producţia mondială de carne, se estimează
o creştere a ponderii acesteia în consumul mondial. Creşterea cerineţelor pentru carne de bovine se explică prin valoarea
nutritivă şi dietetică a acesteia.
În ultimii 20-30 de ani, la nivel mondial, producţia de carne de bovine (din care 90-92% provine de la taurine) a crescut cu
cca. 80%. Între cauzele acestei creşteri pot fi amintite: creşterea masei corporale la sacrificare, ameliorarea performanţelor
productive a animalelor supuse îngrăşării (inclusiv la viţeii masculi aparţinând raselor specializate pentru producţia de lapte),
precum şi îmbunătăţirea continuă a tehnologiilor de furaje şi întreţinere specifice.
Carnea de bovine este un aliment complet, bogat în proteine (18-20%) şi cu o valoare energetică medie de cca. 2000
Kcal/kg. Carnea de bovine şi, în special, carnea de taurine are însuşiri organoleptice şi culinare deosebite, fiind foarte mult
apreciată de consumatori.
Alte produse. Bovinele furnizează de asemenea şi produse secundare deosebit de valoroase, respectiv peste 90% din pieile
folosite în industrie şi 75% din gunoiul de grajd produs de toate speciile.
Creşterea bovinelor prezintă importanţă şi prin contribuţia la creşterea eficienţei economice datorită faptului că foloseşte
judicios furajele fibroase şi suculente, precum şi toate produsele secundare din producţia vegetală.
1.2. SITUAŢIA ŞI EVOLUŢIA CREŞTERII
BOVINELOR PE GLOB
Creşterea bovinelor este influenţată de un complex de factori naturali şi
socio-economici. Se apreciază că pe glob există aproape 1,3 miliarde bovine,
cele mai mari concentrări de efective fiind în 6 mari centre importante: America
de Nord (S.U.A., Canada, Mexic); Europa şi Asia (China, India); America de
Sud (Brazilia, Argentina, Columbia); Africa şi Australia; Orientul apropiat;
Oceania.
Analizând repartiţia efectivelor de bovine pe glob, rezultă că cele mai
numeroase sunt în Asia (cca. 30% din efectivul mondial). În America de Sud
însă se cresc rase specializate pentu producţia de carne, iar în Asia efectivele
sunt formate din specii mai puţin productive, comparativ cu taurinele (bivoli,
zebu etc.).
Reducerea efectivelor în ţările dezvoltate se datorează, în principal,
intensificării procesului de ameliorare şi perfecţionării metodelor de exploatare,
ceea ce a determinat realizarea unor producţii medii şi globale superioare. În
Europa, luată în ansamblu, producţia de lapte a crescut cu apropae 50% în
ultimii 20 ani.
În unele ţări vest europene, pentru a limita creşterea producţiei globale,
statul sprijină pe acei fermieri care reduc efectivele de taurine, exploatate pentru
lapte.
1.3. SITUAŢIA ŞI EVOLUŢIA CREŞTERII
BOVINELOR ÎN ŢARA NOASTRĂ
În trecut, în ţara noastră creşterea bovinelor nu s-a bucurat de atenţia cuvenită, deşi existau condiţii deosebit de
favorabile. În perioada dintre cele două războaie mondiale, odată cu înfiinţarea I.N.Z. s-au luat o serie de măsuri pentru
stimularea creşterii acestei specii.
Pentru redresarea creşterii taurinelor în perspectivă se impun următoarele măsuri:
 Dezvoltarea bazei furajere, prin îmbunătăţirea şi exploatarea raţională a pajiştilor naturale şi cultivate, sporirea
suprafeţelor cu culturi furajere în special trifoliene şi sfeclă furajeră până la nivelul ţărilor apusene, utilizarea mai
bună a resurselor furajere secundare din producţia vegetală şi industria alimentară;
 Stimularea creşterii taurinelor în gospodăriile populaţiei prin preţuri stimulative, acordarea de credite avantajoase
pentru cumpărarea de animale de rasă, construcţii de adăposturi şi achiziţionarea de utilaje pentru mecanizarea
microfermelor;
 Îmbunătăţirea activităţii de reproducţie a taurinelor pentru ridicarea procentului de fecunditate şi natalitate;
 Organizarea în noile condiţii, a însămânţărilor artificale cu material seminal congelat, pentru realizarea în cel mai
scurt timp a progresului genetic scontat;
 Apărarea sănătăţii taurinelor prin eradicarea principalelor boli contagioase (tuberculoză, leucoză), prevenirea şi
combaterea sterilităţii diminuarea afecţiunilor mamre şi podale etc.
 II. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ
PRODUCŢIA INDIVIDUALĂ DE LAPTE
Producţia individuală de lapte, sub raport cantitativ şi calitativ, este rezultatul interacţiunii conjugate dintre factorii
interni (specifici fiecărui individ în parte) şi externi (condiţiile de exploatare şi factorii de mediu ambiant).
 2.1. Factorii genetici şi fiziologici care influenţează producţia de lapte

Specia. Sub raport cantitativ, principalele specii de bovine se ierarhizează astfel: taurinele, cu un nivel productiv
mediu între 1500-12.500 kg lapte pe lactaţie, urmate de bubaline cu 800-2500 kg lapte, zebul cu 600-2000 kg lapte,
bibovinele şi yakul cu 500-900 kg lapte pe lactaţie.
Tipul fiziologic; în cazul taurinelor, reprezentate de cele trei tipuri fiziologice de bază:
• respirator - caracteristic taurinelor specializate pentru producția de lapte,
• digestiv - specific taurinelor de carne și aptitudini reduse pentru producția de lapte
• mixt - caracteristic taurinellor cu aptitudini productive combinate, lapte şi carne.
Rasa; în condiții similare de mediu, producția cantitativă și calitativă de lapte diferită de la o rasă la alta, ca urmare a
potențialului lor ereditar. Așa de exemplu, se disting rase cu producții: mici - 1000 - 3,000 kg, mijlocii - 3,000-6,500 kg și
mari 6,500 -12,500 kg. Sub raport calitativ se cunosc rase cu procent de grăsime: scăzut - 2.8 - 3.5%, mediu –3.5 - 4.0%,
ridicat 4.0 - 5.0% și foarte ridicat - 5.0 - 6,5%.
Individualitatea; în cadrul fiecărei rase cantitatea și calitatea laptelui variază, în limite largi, de la o vacă la alta, chiar
dacă animalele beneficiază de aceleași condiții de hrănire și întreținere. Aceste variații sunt determinate de tipul de
metabolism și de temperament, care imprimă un anumit grad de valorificare a furajelor.
Vârsta (lactația); în general, producția de lapte la vaci crește progresiv de la lactația I la lactația a V-a, a VI-a, după
care scade treptat pană la sfârșitul vieții productive. La rasele precoce, nivelul productiv maxim se înregistrează la a II-a,a
III-a lactație.
Conformația corporală; cercetările au stabilit că între formele corporale și producția de lapte a vacilor există o
corelație pozitivă destul de strânsă. Astfel, vacile cu formatul corporal trapezoidal, cu uger mare și globulos, cu sferturi
simetrice, bogate în țară glandulară, au o capacitate productivă mai ridicată decât a celor care nu prezintă aceste
caracteristici de exterior.
 Dezvoltarea corporală; se corelează intermediar și pozitiv cu producția de lapte, dar numai pană la o anumită limită de
greutate, care diferă de la o rasă la alta. De exemplu, vacile din rasa Balțată românească cu greutăți de 650-700 kg dau
producţii sensibil mai mari decât cele cu greutăţi de 400-500 kg, dar dacă greutatea lor corporală crește către 800 kg, se așa
aptitudini mult mai pronunțate pentru producția de carne.
Constituția și temperamentul, influențează semnificativ nivelul productiv al vacilor. Astfel, s-a constat că exemplarele
cu constituție fină sau robustă și cu temperament vioi sau vioi spre liniștit înregistrează producții de lapte mai mari în
comparație cu cele aparținând altor tipuri de constituție și temperament.
Longevitatea productivă; sunt rase de taurine care se pot exploata în medie 6 - 7 lactații, exemplu rasa Jersey și rase la
care durata medie de exploatare este doar 3 - 4 lactații (rasele de tip Friză). Vacile cu longevitate mare realizează producții
mari de lapte pe durata vieții și produc un număr mai mare de viței, ceea ce duce la creșterea eficientă a economiei.
Vacile cu o longevitate productivă mare realizează pe durata exploatării cantităţi mari de lapte şi produc un număr mai
mare de viţei ceea ce contribuie la creşterea rentabilităţii în exploatare. Recuperarea cheltuielilor ocazionate de procesul de
creştere şi exploatare se poate realiza dacă o vacă este exploatată timp de două lactaţii, moment după care se poate
înregistra şi profit (G. Stanciu-1999).
Starea de sănătate constituie principala condiție pentru ca organismul să-și poată exterioriza potențialul productiv.
Starea de boală afectează toate producțiile, dar mai ales producția de lapte, întrucât reduce consumul de hrană și apă.
Pentru menţinerea stării de sănătate a vacilor exploatate pentru lapte trebuiesc respectate toate normele sanitar-
veterinare ce se referă la măsurile profilactice (existenţa şi funcţionarea “filtrului sanitar”, respectarea protocolului de
efectuare a vaccinărilor, igiena furajelor, a furajării şi adăpării etc.) şi curative de prevenire şi combatere a tuturor
afecţiunilor apărute, indiferent de gravitatea aparentă a acestora
 2.2. Factorii externi care influenţează producţia individuală de lapte

Numărul factorilor de mediu care influențează producția individuală la vaci este mare. Ei se referă, îndeosebi, la
tehnologia de exploatare și climatul natural și microclimatul din adăposturi.
Alimentația are un rol hotărâtor asupra producției de lapte, toți ceilalți factori de mediu modificând, de fapt, într-o
măsură mai mare sau mai mică, gradul de conversie al hranei în lapte. Aplicarea unei alimentații rationale, ca tip, nivel și
mod de hrănire, are întotdeauna un efect pozitiv asupra producției cantitative și calitative de lapte. Dimpotrivă,
subalimentația, supraalimentația, hrănirea unilaterală sau dezechilibrată în substanțe nutritive, influențată în sens opus
nivel productiv al vacilor.
Adăparea, influențează direct și considerabil producția vacilor deoarece se știe că laptele conține apă în proporție de
circa 87%. Cu cât se adăparea se face mai des, cu atât sporește producția de lapte. De aceea, tehnologiile actuale impun
adăparea la discreția din adăpători automate, cu apă de bună calitate.
Îngrijirea corporală, influențează favorabil starea de sănătate a vacilor și, implicit, nivelul lor productiv. Experiențele
efectuate în condiții de producție au arătat că vacile țesălate zilnic dau, în comparație cu cele nețesălate, o producție de
lapte mai mare cu 3-5%.
Mișcarea vacilor, vara la pășune și iarna în padoc sau în jurul fermei, contribuie la intensificarea activității musculare, a
circulației sângelui și a metabolismului în general. Ca urmare, crește pofta de mâncare și ritmul de conversie a furajelor în
lapte, ceea ce determină sporirea simțitoare a producției de lapte.
Mulsul vacilor, producția cantitativă și calitativă de lapte este puternic influențat de tehnologia de muls (pregătirea
ugerului, executarea mulsului, intervalul dintre mulsori, etc.). Experiențele au demonstrat că spălarea și masarea ugerului,
executarea rapidă și energică a mulsului la intervale egale de timp, fără fluctuația îngrijitorilor mulgători, determină la vaci
cedarea integrală a laptelui din uger, sporirea producţiei cu până la 15% faţă de cea obţinută atunci când nu se respectă
întocmai aceste lucrări.
 Programul activităților zilnice, executarea lucrărilor zilnice de grajd (curațenia, distribuirea furajelor, mulsul etc.), la
orele stabilitate, favorizează instalarea reflexelor condiționate și influențează pozitiv producția prin acordarea timpului
fiziologic necesar pentru hrănire şi odinhă.
Durata lactației influențează direct producția de lapte, în sensul că, cu cât aceasta este mai lungă cu atât cantitatea de
lapte obținută va fi mai mare. Dar, lactația nu trebuie să depășească 305 zile, deoarece se diminuează producția vacilor la
lactaţia următoare şi se pierde un viţel.
Vârsta primei fătări poate să influențeze, de asemenea, producția de lapte de-a lungul întregii vieți productive. Astfel,
dacă vițelele se introduc la reproducţie înainte de a realiza 65-70% din greutatea vacilor adulte, vor da producţii mici de
lapte, producţii care se menţin şi la lactaţiile următoare.
Temperatura, zona de comfort pentru obținerea unor producții maxime de lapte la vaci este de 7-15°C. Creșterea
temperaturii peste 21°C sau scăderea ei sub 0°C produc o ușoară diminuare a producției de lapte. S-a constatat, însă, că
influența negativă a temperaturilor ridicate este mult mai mare decât a celor scăzute.
Umiditatea relativă a aerului trebuie să fie cuprinsă între 65-75%. Abaterile de la aceste limite, asociate cu temperaturi
prea ridicate sau prea scăzute, conduc la instalarea unor afecțiuni respiratorii și cardiovasculare cu urmări negative asupra
producției de lapte.
Curenții de aer nu trebuie să depășească 0,3 m/s iarna și 1m/s vara, asociați cu o temperatură (7-15°C) și umiditate
relativă optimă (65-75%), influențează favorabil producția de lapte. Când viteza lor este însă prea mare și se asociază și
cu temperaturi scăzute și umiditate ridicată, nivelul productiv al vacilor scade simțitor.
Starea vremii, zilele senine, cu soare dar fără arșițe, influențează pozitiv cantitatea de lapte produsă de vaci. În
schimb, cele cu averse, furtuni și descărcări electrice au efecte stresante asupra animalelor și, în consecință, producția de
lapte scade brusc.
 III. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ PRODUCŢIA
INDIVIDUALĂ DE CARNE
Producţia de carne, sub raport cantitativ şi calitativ este influenţată de o multitudine de factori care acţionează într-o
strânsă corelaţie. Din acest motiv, stabilirea ponderii individuale a fiecărui asemenea factor în determinarea producţiei
de carne este foarte dificilă.

 Specia
 Tipul morfoproductiv
 Rasa
Genetici  Determinismul genetic
al populaţiei
Factori interni
 Individualitatea

 Vârsta
 Sexul

Fiziologici  Conformaţia corporală

 Starea de sănătate
 Comportamentul
animalelor
 3.1. Factorii interni care influenţează producţia de carne

Specia. Producţia de carne, sub raport cantitativ şi calitativ, este influenţată în mare măsură de specie. Din acest punct de vedere,
cea mai valoroasă specie aparţinând subfamiliei bovine este reprezentată de taurinele propriu-zise. Astfel, taurinele supuse procesului
de îngrăşare pot realiza sporuri medii zilnice de 500-1300 g, un randament la tăiere (sacrificare) de 45-65% şi carcase în greutate de
180-500 kg.
În principiu, carnea obţinută de la taurinele propriu-zise are calităţi organoleptice şi culinare superioare, respectiv este suculentă,
perselată, marmorată, cu gust şi miros, plăcute.
Tipul fiziologic; taurinele reprezintate de tipul fiziologic digestiv și metabolism anabolic, valorific economic furajele în procesul de
îngrășare.
Tineretul supus îngrășării realizează sporuri medii
zilnice de peste 1000 g / zi, cu randament la
sacrificare de 60 - 64% și raportul carne-oase în medie
de 5: 1. Animalele din tipul fiziologic respirator sau
mixt manifestă aptitudini mai slabe pentru producția
de carne atât cantitativ și calitativ, cât și economic.
Rasa; în cadrul fiecărei grupe de rase este o mare
variabilitate a principalilor indici cantitativi, calitativi
și economici. Pentru producția de carne, pe plan
mondial se exploatează cu precădere hibrizi din
diferite rase de carne, rase mixte și chiar de lapte.
Rasa Bălţată românească, rasă având un caracter
mixt de producţie, se pretează foarte bine la
exploatarea pentru producţia de carne (tineretul taurin
mascul), dar şi în încrucişări de producţie cu alte rase
mixte, de lapte şi în mod deosebit cu tauri din rasele
specializate pentru producţia de carne de talie mare.
 Individualitatea; în cadrul aceleiași rase indicii producției de carne variază în limite mai largi sau mai restrânse
de la un individ la altul.
Vârsta este corelată pozitiv cu greutatea corporală a animalului respectiv cea a carcasei, care crește și atinge valori
maxime la vârsta de adult (70% la un an, 80% la doi ani și 90-100% la 3-4 ani). De asemenea, ritmul acumulării de
masă musculară se reduce pe măsura înaintării în vârstă și crește consumul specific pe kg spor.
Sexual; comparativ cu femelele, tăurașii au încă de la naștere o greutate corporală mai mare, diferență care se
mărește o dată cu vârsta, ca urmare a ritmului sporit la acumulărilor de masă și a energiei de creștere superioară.
Precocitatea; este rezultatul acțiunii simultane a factorilor de creștere și dezvoltare, raportaţi la vârsta atingerii cât
mai timpurii a stadiului de adult și care se poate aprecia prin coeficientul de creștere. Rasele de carne și hibrizii sunt
mult mai precoce decât rasele mixte și de lapte.
Starea de îngrășare, se regăsește în conformația animalului și alături de vârstă, influențează apreciabilă producția
cantitativă și calitativă de carne. Reprezintă unul din criteriile de încadrare pe clase de calitate a animalelor la
valorificare, și se apreciază pe baza maniamentelor.
Comportamentul, ierarhizarea animalelor pe grupe de vârstă, dezvoltare corporală și chiar temperament va
influența pozitiv producția de carne.
Starea de sănătate este o condiție indispensabilă pentru producția de carne, starea de boală fiind incompatibilă cu
acesta. Orice stare de boală afectează metabolismul animalelor care se reflectă în pierderi prin mortalități și sacrificări
de necesitate.
 3.2. Factorii de mediu care influenţează producţia de carne

Alimentația influențează producția de carne prin nivelul și tipul de hrănire, calitatea furajelor, forma și modul de
administrare a lor. Nivelul energo-proteic și mineralo-vitaminic trebuie să satisfacă cerințele funcțiilor vitale și să permită
obținerea unui spor maxim de creștere. Tipul de hrănire este strâns corelat cu evoluția morfo-fiziologică a tubului
digestiv și poate fi: lactat, concentrat și voluminos. De asemenea, furajele bogate în energie și cu conținut redus de
celuloză stimulează viteza de creștere iar administrarea lor se poate face de 2-3 ori pe zi sau la discreție.
Adăparea; un consum restricționat de apă reduce consumul de furaje și implicit indicii producției de carne. Apa are
un rol important în procesul de digestie, respectiv în desfășurarea proceselor biochimice și metabolice.
Sistemul de exploatare, poate fi: intensiv, semiintensiv și extensiv, respectiv se diferențiază în raport cu indicii
tehnico-economice realizaţi. Cele mai bune rezultate se obțin în sistemul intensiv.
Sistemul de întreținere, poate crea confort sau disconfort cu efecte pozitive sau negative asupra procesului de creștere
și îngrășare. Se practică ambele sisteme de întreținere - liberă și legată, deși indicii tehnici ai îngrășării sunt ceva mai
reduşi la întreținerea liberă comparativ cu cea legată. Cu toate acestea, întreținerea liberă s-a extins deoarece permite
mecanizarea completă a proceselor tehnologic.
Programul activităților zilnice, trebuie să asigure un echilibru între perioada de odihnă și lucrările administrative.
Perturbarea frecventă a odihnei reduce sporul mediu zilnic.
Factorii climatici, influențează în mare măsură indicii tehnico-economici ai îngrășării. Este absolut necesar să se
asigure în adăposturi un microclimat optim în ceea ce privește temperatura (9- 15°C), umiditatea relativă a aerului (70-
75%), curenții de aer (0,3 m/s iarna și 1 m/s vara) și luminozitatea (20-200 lucşi mai mare la tineret și mai redusă la
animalele adulte).
IV. RASA BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ
 4.1. ORIGINE, MOD DE FORMARE, RĂSPÂNDIRE

Rasa Bălţată românească s-a format în urma încrucişărilor de absorbţie între tauri din rasa Simmental şi vaci din
rasa Sură de stepă din Transilvania şi Bucovina.
Acţiunea de simmentalizare a fost iniţiată în a doua jumătate a secolului trecut, când s-au făcut primele importuri de
taurine de tip Simmental din Austria, Ungaria şi Cehoslovacia (1870) în zona Rădăuţi-Suceava, apoi (1880) în zona
Mediaşului, Sighişoarei şi Lugojului, iar din 1900 în zona Odorheiului. Ulterior şi în special după cel de-al II-lea război
mondial, importurile proveneau cu precădere din Elveţia, Austria dar şi din alte ţări (Germania) pentru consolidarea
însuşirilor rasei Băţată Româneacă.
Procesul complex, îndelungat (aproape un secol) şi adesea insuficient coordonat, de transformare a rasei Sură de
stepă cu tauri din rasa Simmental a condus la formarea unei populaţii noi de taurine, de sine stătătoare, asemănătoare
rasei Simmental, având însă caractere somatice şi productive proprii, relativ stabilă ereditar şi adaptată condiţiilor de
creştere din ţara noastră. În aceste condiţii, Institutul Central de Zootehnie a întocmit documentaţia de omologare, iar în
anul 1959 a fost recunoscută ca rasă sub denumirea de ,,Bălţată românească” (BR).
După omologare şi recunoaşterea ca rasă, Bălţata românească a fost ameliorată prin selecţie, structurare pe linii şi
familii, infuzie cu tauri din rasele Simmental elveţian, german şi austriac, iar în ultimii ani cu Red Holsten.
Rasa Bălţată românească reprezintă cca. 36% din efectivul total de taurine al ţării, fiind răspândită în Banat,
Transilvania (zona Mediaşului), dar şi în Moldova (Suceava , Botoşani).
 4.2. CARACTERE MORFOLOGICE
Din punct de vedere morfologic, rasa Bălţată românească se caracterizează printr-un pronunţat polimorfism
determinat de condiţiile concrete de creştere precum şi de metodologia de ameliorare utilizată. Astfel, în cadrul acestei
rase se pot individualiza două tipuri morfologice şi ecologice diferite, corelate şi cu aptitudinea productivă: tipul mare, cu
talia de 133-135 cm şi masa corporală de 600-650 kg (se creşte în nord-vestul Banatului şi în centrul Transilvaniei),
respectiv tipul mijlociu cu talia de 130-133 cm şi masa corporală de 550-600 Kg (se întâlneşte în Crişana şi sudul
Banatului).
Rasa este de tip mezomorf, cu o conformaţie corporală armonioasă, apropiată de cea a rasei Simmental, însă cu unele
defecte moştenite de la rasa Sură de stepă. Capul este larg, potrivit de lung, relativ expresiv, cu coarne relativ lungi şi sub
formă de liră. Gâtul este de lungime medie, bine îmbrăcat în musculatură.
Trunchiul este lung, potrivit de larg şi adânc, cu profil corporal dreptunghiular spre trapezoidal (orientat cu baza mare
spre trenul posterior). Linia superioară a trunchiului este în general dreaptă, lungă şi largă; relativ frecvent, sacrumul este
proeminent, iar coada este sus prinsă. Toracele este larg, cu adâncimea de 52-53% din talie, iar abdomenul este bine
dezvoltat, spaţios. Ugerul este în general mare, globulos, bine prins, bogat în ţesut glandular, cu mameloane relativ mari.
Frecvent, la multe vaci apar defecte ale ugerului (uger asimetric, etajat, de capră, sfârcuri lungi şi groase); ca urmare,
pretabilitatea la mulsul mecanic este mai redusă. Membrele sunt potrivit de lungi, puternice, bine îmbrăcate în masă
musculară; relativ frecvent, la membre apar defecte de aplomb (chişiţe moi, panardism, coate de vacă, jaret deschis).
Culoarea este asemănătoare cu cea a rasei Simmental, bălţată alb cu galben de diferite nuanţe (galben deschis până la
roşu vişiniu). Capul, partea inferioară a abdomenului, membrele de la genunchi şi jaret în jos, ca şi jumătatea inferioară a
cozii, sunt de culoare albă. Oglinda botului şi pleoapele sunt de culoare roz deschis, iar coarnele şi ongloanele sunt
galbene, uneori cu striuri cenuşii.
Constituţia este robust-compactă, uneori fină spre robustă, iar temperamentul vioi.
Sunt rezistente şi au o mare capacitate de adaptare la condiţiile de mediu şi de exploatare.
 4.3. APTITUDINI PRODUCTIVE

Rasa Bălţată românească are aptitudini productive mixte, de lapte-carne, cu precizarea că în cadrul acestei rase
există şi subpopulaţii de carne-lapte (în Banat şi centrul Transilvaniei).
În funcţie de condiţiile de furajare şi întreţinere, producţia de lapte variază în limite largi. În medie, producţia este
de 3000-3500 kg lapte/lactaţie, cu un conţinut în grăsime de 3,7-3,8%. În fermele de elită şi în cele în care se asigură
condiţii corespunzătoare de exploatare se obţin producţii de peste 4500 kg lapte/lactaţie.
Precocitatea pentru producţia de lapte este mijlocie şi ca urmare vacile realizează la lactaţia I cca. 62-66% din
producţia maximă.
Aptitudinile pentru mulsul mecanic sunt slabe, deoarece viteza de muls este de 1,3 l/min., iar indicele mamar de 42-
43%.
Longevitatea productivă, în condiţii bune de întreţinere, este de 5-6 lactaţii. Economicitatea în producţia de lapte
este redusă, indicele acesteia fiind de 1/5-1/6, iar consumul specific 1,1-1,3 UN/kg lapte.
Rasa Bălţată românească are aptitudini foarte bune pentru producţia de carne. Astfel, în sistemul semiintensiv de
îngrăşare, tineretul realizează un spor mediu zilnic de 700-800 g, cu o bună valorificare a nutreţurilor de volum, care
sunt în general mai ieftine. În sistem intensiv de îngrăşare, tineretul realizează un spor mediu zilnic de 900-1000 g, cu
un consum de cca. 7 UN şi un randament la tăiere de până la 54-56%. Carnea este de calitatea superioară, având un
grad corespunzător de perselare şi marmorare.
Diferiţi autori, cu preocupări în acest domeniu, evidenţiază în lucrările lor calităţile deosebite ale acestei rase pentru
producţia de carne, astfel:
 adaptabilitatea mare la condiţii naturale de creştere;
 compatibilitate cu specificul furajelor produse în ţara noastră;
 are o capacitate mare de consum şi valorifică eficient a furajele de volum;
 calitatea excepţională a cărnii;
 depuneri mici de grăsime subcutanată şi pe organele interne;
 longevitate biologică şi productivă bune;
 piei de calitate foarte bună;
 indici de abator (cantitativi şi calitativi) foarte buni.
 În acelaşi timp sunt evidenţiate şi unele din defectele rasei Bălţată românească:
 dezvoltarea corporală generală se situează încă sub parametrii doriţi;
 precocitatea productivă şi reproductivă satisfăcătoare;
 relativ frecvent ugerul este defectuos, cu pretabilitate relativ redusă pentru mulsul mecanic;
 defecte de conformaţie (adâncime toracică insuficientă, respectiv 52% din talie), uneori crupa este îngustă şi slab
îmbrăcată în musculatură, sacrum proeminent, defecte de aplomb etc.) cu efecte negative asupra economicităţii în
exploatare;
 frecvenţă relativ mare a distociilor la fătare;
 heterogenitate relativ mare pentru principalele însuşiri morfo-productive.
Aceste defecte sunt, în general, moştenite de la rasa Sură de stepă, dar şi ca rezultat al urmăririi insuficiente (în
cadrul acţiunilor de ameliorare a rasei) pentru îmbunătăţirea unor însuşiri morfofiziologice.
Rasa este în general rezistentă la îmbolnăviri, dar relativ pretenţioasă faţă de condiţiile de întreţinere. Ea se pretează
la exploatarea în sistem gospodăresc, atât în producţia de lapte cât şi pentru producţia de carne; tineretul mascul dă
rezultate foarte bune şi la îngrăşarea în sistem intensiv.
Rasa Bălţată românească este bine adaptată la condiţiile existente din ţara noastră, cu performanţe productive care
justifică, ca ea să deţină şi în perspectivă cea mai mare pondere, 37%, în structura efectivelor de taurine. Rasa se va
creşte în zonele, în care este răspândită şi în prezent.
 4.4. AMELIORAREA RASEI BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ

În legătură cu pretabilitatea rasei Bălţată românească la sistemele de ameliorare şi exploatare, aptitudinile deosebite
ale acestei rase pentru producţia de carne au fost puse în evidenţă de numeroşi cercetători care au iniţiat o serie de
variante de încrucişare ale rasei Bălţată românească cu alte rase în vederea testării capacităţii sale combinative. În
producţia de carne se obţin rezultate bune şi prin încrucişarea rasei Bălţată românească cu rase de lapte, mixte şi de
carne.
Metişii rezultaţi din încrucişarea rasei Bălţată românească cu alte rase de tip Simmental se comportă foarte bine în
timpul îngrăşării. În producţia de carne se obţin rezultate bune şi prin încrucişarea rasei Bălţată românească cu rase de
lapte.
Având în vedere că rasa Bălţată românească este o rasă mixtă şi că producţia de lapte, precum şi că pretabilitatea
ugerului pentru mulsul mecanic este încă nesatisfăcătoare, în ţara noastră au existat preocupări pentru îmbunătăţirea
acestor indici prin ameliorare în rasă curată, dar şi prin infuzie cu alte rase. Astfel, s-au efectuat încrucişări de infuzie a
rasei Bălţată românească cu rasa Red Holstein. Ca urmare, s-a observat o semnificativă îmbunătăţire a producţiei
cantitative de lapte şi a pretabilităţii ugerului pentru mulsul mecanic, al economicităţii producţiei de lapte şi a altor
indici somato-productivi.
Încrucişarea de infuzie Red Holstein x Bălţată românească influenţează pozitiv producţia de lapte la metişi, această
creştere fiind maximă în cazul metişilor cu un procent de gene Red Holstein de 25%. Mărirea procentului de gene Red
Holstein la metise atrage după sine o îmbunătăţire a producţiei cantitative de lapte însă sunt prejudiciate însuşirile
pentru producţia de carne.
 Încrucişarea de infuzie Red Holstein x Bălţată românească determină o serie de influenţe asupra dezvoltării
corporale, precum şi a tipului somato-productiv. Astfel, majoritatea dimensiunilor corporale a metişilor sunt mai mari
decât la rasa BR (talia cu 5 cm, adâncimea toracelui cu 1,03 cm, lungimea trunchiului cu 2 cm, perimetrul toracic cu
1,35 cm). Totuşi, consecutiv reducerii osaturii şi a masei musculare, scade lărgimea toracelui (cu cca. 0,4 cm) şi
greutatea corporală (cu 21,1 kg, respectiv 4,1%).
În ce priveşte comportamentul viţeilor metişi comparativ cu cei de rasă Bălţată românească diferenţele înregistrate
nu sunt semnificative, totuşi metişii sunt mai vioi şi mai pretenţioşi faţă de calitatea furajelor administrate.
Viţeii metişi au o dezvoltare corporală mai mică, au o constituţie mai fină şi demarează mai greu. Diferenţele
existente se estompează odată cu vârsta, astfel că după vârsta de 6 luni diferenţele înregistrate sunt practic
nesemnificative.
În procesul de ameliorare al rasei Bălţată românească sunt vizate următoarele obiective:
 masivizarea rasei (creşterea taliei la 138 cm, iar a greutăţii la 650-700 kg);
 creşterea producţiei de lapte pe lactaţie la 5000 kg, cu 4% grăsime;
 creşterea producţiei de carne, prin realizarea unui spor mediu zilnic de peste 1000 g cu un consum specific de 6
UN/kg spor;
 îmbunătăţirea aptitudinilor ugerului pentru practicarea mulsului mecanic;
 creşterea longevităţii productive, a precocităţii şi a rentabilităţii exploatării.

Realizarea acestor obiective, se va putea realiza prin: creşterea în rasă curată, pe bază de linii şi familii; selecţia şi
potrivirea judicioasă a perechilor; utilizarea de material seminal, provenit de la tauri testaţi amelioratori, din fermele de
elită; imigraţia de gene provenite de la tauri de tip Simmental şi Red Holstein
 V. BIBLIOGRAFIE
• 1. Gavrilaș Angela, Stan Vasile, Doliș Marius, 2006 – Creșterea animalelor, Editura Alfa, Iași;
• 2. Gîlcă Ioan, Maciuc Vasile, 2004- Tehnologia creşterii bovinelor, Material de studiu, Iaşi;
• 3. Maciuc Vasile, Leonte Corneliu, Radu-Rusu Răzvan Mihail, 2015 – Manual de bune practice în creșterea
bovinelor, Editura Alfa, Iași;
• 4. Stelian Acatincăi, 2004- Producţiile bovinelor, Ediţia a II-a, Editura Eurobit, Timişoara.