Sunteți pe pagina 1din 399

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE

ŞI DE MEDICINĂ VETERINARĂ
„ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI
FACULTATEA DE ZOOTEHNIE
DEPARTAMENTUL ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

GÎLCĂ IOAN MACIUC VASILE

TEHNOLOGIA CREŞTERII
BOVINELOR

- Material de studiu -
IAŞI
2004
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE
ŞI DE MEDICINĂ VETERINARĂ
„ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI
FACULTATEA DE ZOOTEHNIE
DEPARTAMENTUL ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

GÎLCĂ IOAN MACIUC VASILE

TEHNOLOGIA CREŞTERII
BOVINELOR

- Material de studiu -
IAŞI
2004
PARTEA I

NOŢIUNI TEORETICE
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

CAPITOLUL 1

SITUAŢIA CREŞTERII BOVINELOR

1.1. Noţiuni introductive. Importanţa creşterii bovinelor

Prin produsele lor, bovinele contribuie la asigurarea unui


procent însemnat din hrana populaţiei. Creşterea bovinelor ocupă şi
va ocupa locul prioritar în economia producţiei animale. Importanţa
creşterii lor este dată de varietatea produselor pe care le furnizează ca
produse principale: lapte, carne; produse secundare: piei, gunoi de
grajd; subproduse de abator: unghii, coarne, sânge, păr etc. forţă de
muncă.
Laptele este cel mai important produs, datorită compoziţiei
chimice complexe, valorii biologice ridicate şi gradului înalt de
digestibilitate. Conţine peste 100 de substanţe necesare organismului
uman, din care 20 de aminoacizi, 10 acizi graşi, 25 vitamine şi 45
elemente minerale. Exprimată în calorii, valoare nutritivă a unui litru
de lapte este echivalentă cu circa 400 g carne de porc, 750 g carne de
viţel, 7-8 ouă, 500 g peşte, 2,6 kg varză, 125 g pâine etc.
Importanţa laptelui constă nu numai în valoarea nutritivă
deosebită, ci şi în faptul că poate fi transformat într-un număr foarte
mare de produse lactate (peste 1000), ceea ce contribuie la
diversificarea alimentaţiei umane.
Hrana consumată este transformată cel mai economic în
lapte; astfel, la acelaşi consum de hrană, vacile de lapte dau o
producţie echivalentă din punct de vedere energetic cu 1000 Kcal, pe
când animalele supuse îngăşării produc, prin depunerile de carne şi
seu, cca. 840 Kcal. Din producţia totală de lapte produsă pe glob, mai
mult de 90% este dată de vaci.

5
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

Carnea. Deşi producţia de carne furnizată de bovine


reprezintă cca. 35-40% din producţia mondială de carne, se
estimează o creştere a ponderii acesteia în consumul mondial.
Creşterea cerineţelor pentru carne de bovine se explică prin valoarea
nutritivă şi dietetică a acesteia.
Alte produse. Bovinele furnizează de asemenea şi produse
secundare deosebit de valoroase, respectiv peste 90% din pieile
folosite în industrie şi 75% din gunoiul de grajd produs de toate
speciile.
Creşterea bovinelor prezintă importanţă şi prin contribuţia la
creşterea eficienţei economice datorită faptului că foloseşte judicios
furajele fibroase şi suculente, precum şi toate produsele secundare
din producţia vegetală.

1.2. Situaţia şi evoluţia creşterii bovinelor pe glob

Creşterea bovinelor este influenţată de un complex de factori


naturali şi socio-economici. Se apreciază că pe glob există aproape
1,3 miliarde bovine, cele mai mari concentrări de efective fiind în 6
mari centre importante: America de Nord (S.U.A., Canada, Mexic);
Europa şi Asia (China, India); America de Sud (Brazilia, Argentina,
Columbia); Africa şi Australia; Orientul apropiat; Oceania.
Analizând repartiţia efectivelor de bovine pe glob, rezultă că
cele mai numeroase sunt în Asia (cca. 30% din efectivul mondial). În
America de Sud însă se cresc rase specializate pentu producţia de
carne, iar în Asia efectivele sunt formate din specii mai puţin
productive, comparativ cu taurinele (bivoli, zebu etc.).
Faţă de o creştere a efectivelor pe glob de 6,1% în perioada
1979-1991, în unele continente creşterea a fost mai mare (Asia cu
+13,6%; America de Sud cu +14,7%), iar în altele s-a înregistrat un
regres (Europa cu –9,5%; Oceania cu –7,4%; America de Nord şi
Centrală cu –7,6%).
6
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Reducerea efectivelor în ţările dezvoltate se datorează, în


principal, intensificării procesului de ameliorare şi perfecţionării
metodelor de exploatare, ceea ce a determinat realizarea unor
producţii medii şi globale superioare. În Europa, luată în ansamblu,
producţia de lapte a crescut cu apropae 50% în ultimii 20 ani.
În unele ţări vest europene, pentru a limita creşterea
producţiei globale, statul sprijină pe acei fermieri care reduc
efectivele de taurine, exploatate pentru lapte.

1.3. Situaţia şi evoluţia creşterii bovinelor în ţara noastră

În trecut, în ţara noastră creşterea bovinelor nu s-a bucurat de


atenţia cuvenită, deşi existau condiţii deosebit de favorabile. În
perioada dintre cele două războaie mondiale, odată cu înfiinţarea
I.N.Z. s-au luat o serie de măsuri pentru stimularea creşterii acestei
specii.
Sub patronajul I.N.Z. iau fiinţă sindicatele de creştere ale
diferitelor rase de taurine. Măsurile privind organizarea ponderii
raselor ameliorate, la înviorarea exportului de animale, la creşterea
veniturilor crescătorilor, a interesului lor pentu creşterea taurinelor.
Datele stastistice din 1938 arată că efectivul era de 3.653.000
cap. din care efectivul matcă reprezintă 48,9% asigurând o densitate
de 25,2 cap/100 ha teren arabil. Atât densitatea cât şi producţiile
realizate pe cap de vacă (965 l lapte) erau cu totul nesatisfăcătoare. În
această perioadă majoritatea vacilor erau din rasa locală Sură de
stepă. După cel de-al doilea război mondial s-au luat o serie de
măsuri care au dus la redresarea creşterii taurinelor, în mod deosebit
în fermele de stat.
Conform ultimilor date statistice, în 1993 efectivul de bovine
era de 3.683.000 capete, foarte apropiat de cel existent în 1938. Sub
aspect calitativ însă, efectivul actual este superior celui din 1938,
dovadă producţia medie de lapte de peste 3050 l lapte.
7
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

Pentru redresarea creşterii taurinelor în perspectivă se impun


următoarele măsuri:
♦ Dezvoltarea bazei furajere, prin îmbunătăţirea şi exploatarea
raţională a pajiştilor naturale şi cultivate, sporirea suprafeţelor cu
culturi furajere în special trifoliene şi sfeclă furajeră până la
nivelul ţărilor apusene, utilizarea mai bună a resurselor furajere
secundare din producţia vegetală şi industria alimentară;
♦ Stimularea creşterii taurinelor în gospodăriile populaţiei prin
preţuri stimulative, acordarea de credite avantajoase pentru
cumpărarea de animale de rasă, construcţii de adăposturi şi
achiziţionarea de utilaje pentru mecanizarea microfermelor;
♦ Îmbunătăţirea activităţii de reproducţie a taurinelor pentru
ridicarea procentului de fecunditate şi natalitate;
♦ Organizarea în noile condiţii, a însămânţărilor artificale cu
material seminal congelat, pentru realizarea în cel mai scurt timp
a progresului genetic scontat;
♦ Apărarea sănătăţii taurinelor prin eradicarea principalelor boli
contagioase (tuberculoză, leucoză), prevenirea şi combaterea
sterilităţii diminuarea afecţiunilor mamre şi podale etc.

8
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

CAPITOLUL 2

CLASIFICAREA BOVINELOR

Din punct de vedere al sistematicii zologice, bovinele fac


parte din clasa Mammalia, subclasa Eutheria, ordinul Ungulata,
subordinul Artiodactyla, grupa Ruminantia, familia Cavicorne
(Bovidae), subfamilia Bovinae.
În subfamilia Bovinae sunt două genuri: Bos şi Bubalus.
Genul Bos cuprinde la rândul său următoarele subgenuri: Bos taurus,
Bibos, Bizon, Poephagus.
Bovinele sunt animale de talie mare sau mijlocie, cu trunchiul
lung, larg şi adânc, cu dimorfism sexual accentuat. Sunt animale
erbivore şi rumegătoare cu stomacul compartimentat, pentru a folosi
bine celuloza. Au membre puternice care se termină prin două unghii
(ongloane) formând copita despicată. Au coada lungă, pielea groasă,
părul scurt şi neted.

2.1. Clasificarea raselor de taurine

Rasele de taurine se pot clasifica după aptitudinea productivă


principală, gradul de ameliorare, provenienţă, origine etc.
a) După aptitudinea productivă principală:
- rase pentru lapte: Holstein-Friză, Jersey, Angler;
- rase pentru carne: Charolaise, Hereford;
- rase mixte: Simmental, Schwyz;
- rase de tracţiune: Sură de stepă.
b) După gradul de ameliorare rasele pot fi:

9
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

- rase primitive (neameliorate) în evoluţia cărora omul a


intervenit mai puţin şi care, de obicei, au o producţie
scăzută;
- rase perfecţionate care se caracterizează printr-un nivel
productiv foarte ridicat în direcţia respectivă de
exploatare.
c) După provenineţă sau ţara de formare:
- rase locale (autohtone)
- rase de import.
Rasele de taurine existente la noi în ţară vor fi clasificate
ţinând seama de provenienţa lor, de gradul de ameliorare şi
caracterul producţiei, astfel:
A. Rase autohtone:
a) primitive: Sură de stepă şi Vaca de munte (Mocăniţa)
b) ameliorate:
- mixte: Bălţată românească, Brună de Maramureş, Pinzgau
de Transilvania;
- de lapte: Bălţată cu negru românească, Roşie dobrogeană.
B. Rase importate:
- de lapte: Holstein Friză, Roşie daneză, Jersey;
- mixte: Simmental, Schwyz, Pinzgau;
- de carne: Hereford, Charolaise

2.1.1. Rase locale neameliorate

Rasa Sură de stepă. Provine din Bos taurus primigenius şi a


fost foarte răspândită în ţara noastră până la primul război mondial.
La ora actuală arealul ei s-a restrâns foarte mult, datorită
încrucişărilor de absorbţie cu rase perfecţionate. Condiţiile
pedoclimatice în care a trăit rasa au determinat apariţia mai multor
varietăţi: moldovenească, transilvăneană, ialomiţeană (dunăreană),
dobrogeană.

10
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

2.1.2. Rase locale ameliorate

Rasa Bălţată românească (BR)


Origine şi mod de formare. Este rezultatul încrucişărilor de
absorbţie al taurinelor Sură de stepă cu Simmental. Importurile de
taurine din rasa Simmental s-au făcut la început (1870) în zona
Rădăuţi-Suceava, apoi (1880) în zona Mediaşului, Sighişoarei şi
Lugojului, iar din 1900 în zona Odorheiului. După cel de-al doilea
război mondial s-au făcut din nou importuri de Simmental din
Elveţia şi Austria pentru consolidarea însuşirilor rasei Băţată
româneacă.
Însuşirile morfologice şi productive. Se asemănă cu rasa
Simmental. Culoarea este bălţată galben cu alb, culoarea galbenă
putând avea nuanţe de la galben deschis până la roşu. Capul şi
membrele de la genunchi şi jarete în jos sunt întotdeauna albe.
Mucoasele au culoarea roz caracteristică. Coarnele şi unghiile sunt
de culoare galben-deschis.
Conformaţia corpoală este în general armonioasă, iar
constituţia robustă. Capul este potrivit de lung, larg şi adânc cu linia
superioară dreaptă. Ugerul este asimetric dar mare, cu sferturile
posterioare mai dezvoltate decât cele anterioare, ţesutul glandular
dezvoltat, membre lungi, puternice, cu aplomburi în general corecte.
Dacă este bine întreţinută, rasa B.R. dă producţii de 3500-
4000 l cu 3,8% grăsime. Recordistă absolută a fost vaca Zana de la
S.E.Z. Juncu-Bonţida, care în lactaţia a IV-a a realizat 13212 l lapte
cu 4,09% grăsime.
În ceea ce priveşte producţia de carne, rasa se remarcă prin
însuşiri favorabile. Tineretul mascul realizează sporuri medii zilnice
de 1000-1200 g, cu un consum specific de 5,2-6,5 UN/kg. La 13-15
luni pot realiza mase corporale de 450-500 kg. Tineretul femel de
reproducţie, la 6 luni are o masă corporală medie de 170-180 kg. La
12 luni ajunge la aproximativ 300 kg, iar la 18 luni (vârsta de
11
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

reproducţie) la 420-430 kg. Randamentul la sacrificare variază între


52-57%.
Defectele mai des întâlnite ale rasei sunt:
- masa corporală cu 10-15% mai mică decât cea dorită,
crupa îngustă, coada prinsă sus, lărgimea trunchiului şi
adâncimea toracică mai mici decât stabileşte standardul
rasei;
- defectele de aplomb ca jarete deschise, “coate de vacă”,
panardism etc.;
- capacitatea productivă foarte variabilă;
- uger asimetric, indicele mamar având valori de 43,9%,
mai puţin pretabil la mulsul mecanic
- viteza de muls redusă de 1,09 l/minut.
Perspective. Va fi principala rasă din ţară, reprezentând 40%
din efectivul de taurine. Va fi crescută în rasă curată şi se va ameliora
prin “presiunea de selecţie prin masculi” folosind la reproducţie tauri
testaţi amelioratori autohtoni sau material seminal din import
provenit de la cei mai valorişi tauri testaţi amelioratori.
Se vor crea 8-10 linii prin “izolare reproductivă”, care vor
furniza materialul femel necesar fermelor de elită, apoi se va practica
crosul între linii. În continuare va fi crescută în zona colinară şi de
podiş din Transilvania, Banat, Crişana şi nordul Moldovei.

Rasa Brună de Maramureş (B)


Origine şi mod de formare. S-a format în urma
încrucişărilor de absorbţie a rasei Sură de Stepă şi Mocăniţa cu rasa
Schwyz adusă în zona Sighetului din 1880, de către muncitorii
forestieri din Austria şi Germania.
La început încrucişările s-au făcut la întâmplare, după care
între anii 1877-1900 au fost importate taurine din Germania şi
Austria. După anul 1900 s-au importat noi efective din Elveţia. Un
rol important în răspândirea rasei în sudul ţării respectiv regiunea
12
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Subcarpatică, l-a avut crescătoria statului de la Runcu, înfiinţată în


1907. În zona Maramureşului rasa se extinde tot mai mult, astfel că
după primul război mondial efectivul de taurine din această rasă şi
metişii au ajuns să reprezinte 45%.
După 1948-1949, pentru refacerea efectivului s-au făcut
importuri mari de taurine Schwyz, în special tauri, care au fost
distribuiţi staţiunilor de montă din Maramureş, subcarpaţii
Munteniei, Olteniei şi Moldovei.
Arie de răspândire şi efective. În afară de zona principală de
formare - Maramureş - rasa este răspândită şi în zona Subcarpaţilor
Moldovei, Munteniei şi Olteniei şi reprezintă 30% din efectivul total
de taurine din ţară.
Pentru a ne da seama de valoarea materialului biologic
existent în ţară, menţionăm că între anii 1923-1940 s-au exportat
peste 10000 cap femele şi 200 masculi în Grecia, Turcia, Israel,
Italia, Cehoslovacia şi chiar Austria.
Însuşiri morfologice şi productive. Este o rasă mult mai
omogenă decât Bălţata românească. Se încadrează în tipul mixt de
producţie lapte-carne. Talia este de 124-130 cm, cu o masă corporală
de 450-550 kg la vaci, 800-900 kg la tauri.
Constituţia animalelor este de tip fin-robustă, temperamentul
vioi, comportamentul blând. Are o dezvoltare corporală
proporţională, adâncimi mari, talia şi masa corporlaă mijlocie, dar
lungimi ceva mai mici.
Culoarea este brună, cu diferite nuanţe, de la şoriciu-argintiu
la brun-negricios. Are caracteristic un inel de culoare mai deschisă în
jurul botului. Nuanţa de culoare este mai deschisă pe linia superioară
a corpului şi pe feţele interne ale membrelor.
Capul este scurt, larg şi expresiv, cu linia superioară dreaptă,
uneori oblică postero-anterior, trunchiul lung, adânc şi destul de larg,
abdomenul bine dezvoltat, crupa largă dar pătrată şi membrele scurte
dar puternice.
13
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

Ugerul de formă şi dezvoltare variabilă, este bine prins cu


însuşiri mai bune pentu mulsul mecanic decât al rasei B.R.
Producţia medie de lapte este de 3500-3800 l, cu 3,7-3,8%
grăsime. Recordista rasei este vaca Dida de la Ulmeni-Buzău, care a
dat 9898 l cu 4,1% grăsime. În ceea ce priveşte producţia de carne,
tineretul bovin realizează sporuri zilnice de 800-1000 g, cu un
consum specific de 5,5-6,5 UN/kg spor.
Calităţi. Rasa are numeroase calităţi, dintre care amintim:
prolificitate bună, tineretul putându-se monta la 17-18 luni când
ajunge la 370-380 kg; rezistenţă şi adaptabilitate; o producţie bună de
lapte şi de carne, dacă se asigură condiţii corespunzătoare de
întreţinere şi furajare.
Defecte. Comparată cu rasa Schwyz, are o masă corprală mai
mică cu cca. 100 kg, precocitate şi procent de grăsime mai scăzute,
lungimi şi lărgime mai reduse, unele defecte de conformaţie şi de
aplomb (jaret deschis, chişiţă scurtă etc.) moştenite de la rasele locale
care au contribuit la formarea ei.
Perspective. Datorită calităţilor sale, rasa Brună de
Maramureş, va fi ca pondere a două rasă de la noi cu 30% din
efectiv. Va fi crescută în rasă curată în Maramureş şi în toată zona
subcarpaţilor răsăriteni şi meridionali. La reproducţie se vor folosi
tauri autohtoni testaţi amelioratori, precum şi tauri de mare valoare
zootehnică din import, în special din rasa Brună americană.
Programul de ameliorare prevede că se vor crea în cadrul
rasei circa 6 linii, fiecare fiind crescută în 1-3 ferme de elită, apoi se
va practica crosul între linii.

Rasa Bălţată cu negru românească (BNR)


Origine şi mod de formare. Rasa Friză a pătruns în ţara
noastră încă de la sfârşitul secolului trecut dar fără a lăsa urme
benefice. Începând din 1960 s-au făcut importuri organizate de vaci
şi tauri din Danemarca, Olanda, Canada, S.U.A. etc. S-au importat
14
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

54453 juninci, 129 tauri şi 135828 doze de material seminal


congelat.
Materialul biologic importat s-a reprodus în rasă curată şi
totodată, s-a folosit la încrucişări de absorbşie timp de 4-5 generaţii
cu rasele locale. Din aceste încrucişări s-a obţinut o populaţie care
are o structură genetică proprie, manifestă tendinţă de izolare
reproductivă şi este bine adaptată condiţiilor locale.
B.N.R. este răspândită în zona de câmpie din sud-estul şi
sudul ţării, ca şi în zonele de câmpie şi de joasă alitudine din
Moldova.
Insuşirile morfologice şi productive. B.N.R. are caractere
morfologice ce se încadrează în cele specifice rasei Friză europeană,
înregistrându-se o mare variabilitate, datorită provenienţei diferite a
materialului importat şi condiţiilor de creştere şi ameliorare.
Vacile adulte au în medie, talia de 127,2 cm şi o greutate de
550 kg, profilul lateral trapezoidal, ugerul voluminos şi aptitudini
bune pentru mulsul mecanic. În ceea ce priveşte culoarea, nu se
înregistrează diferenţe semnificative faţă de rasele parentale. Nivelul
productiv al populaţiei active este de 4000 l lapte cu 3,8% grăsime.
Producţia medie în fermele de elită a fost de peste 4500 l.
Rasa manifestă aptitudini bune şi pentru producţia de carne.
Astfel, la 12 luni tineretul realizează o masă corporală de 350 kg, iar
la 17 luni de 450 kg, înregistrându-se un spor mediu zilnic de
creştere de 950-1000 g la îngrăşarea intensivă. Randamentul la
sacrificare este de 53-55%.
Efectivul mare răspândit pe o arie geografică extinsă,
structura genetică proprie, tendinţa de izolare reproductivă,
adaptabilitatea bună la condiţile locale, au făcut ca această populaţie
să fie omologată în anul 1987 sub denumirea de B.N.R.

15
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

Rasa Pinzgau de Transilvania (PT)


Origine şi mod de formare. Este populaţia de taurine
rezultată în urma încrucişărilor de absorbţie dintre vacile locale Sură
de stepă şi de munte cu tauri din rasa Pinzgau, originari din Austria.
Primele importuri s-au făcut în Transilvania (Sibiu, Braşov şi
Hunedoara) în anul 1860, apoi în Caraş-Severin şi Bucovina. Un rol
important în formarea rasei l-au jucat asociaţiile crescătorilor din
Beclean (Făgăraş), Mediaş şi Cisnădie.
Arie de răspândire şi efectiv. La ora actuală rasa mai este
răspândită în trei centre:
- în sudul Transilvaniei, în jurul Sibiului şi Hunedoarei;
- în vestul Transilvaniei, respectiv munţii Apuseni (jud.
Cluj, Bihor, Sălaj şi Alba);
- în jud. Suceava (nord-vestul Moldovei).
Până la primul război mondial rasa s-a extins mult, apoi
treptat a cedat locul raselor Bălţată românească şi Brună de
Maramureş, care s-au dovedit mai productive. Reprezintă cca. 4%
din efectivul total de bovine din ţara noastră.
Însuşirile morfologice şi productive. Are un exterior
armonios, cu o conformaţie caracteristică raselor cu aptitudini mixte
(lapte, carne şi tracţiune), temperament vioi, dar blând.
Roba are desenul caracteristic: roşu-vişiniu, cu o dungă albă
ce pleacă de la grebăn pe spinare, şale, crupă, regiunea perineală şi se
întinde mai departe pe abdomen până la capul pieptului. De
asemenea, culoarea albă formează câte un inel pe antebraţ şi gambă.
Talia vacilor este curpinsă între 120-130 cm şi masa
corporală de 400-500 kg. În munţii Apuseni taurinele din rasa
Pinzgau sunt ceva mai mici. Corpul lor este adânc, cu abdomen
mare, membre scurte, capul scurt, gâtul scurt şi musculos, linia
superioară uşor înşeuată, ceva mai ridicată la crupă. Multe vaci au
“crupa în acoperiş“ uneori ascuţită, largă la şolduri şi strâmtă la
ischii.
16
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

CAPITOLUL 3

TEHNOLOGIA REPRODUCŢIEI TAURINELOR.

Tehnologia de reproducţie reprezintă ansamblul de măsuri cu


caracter zootehnic, sanitar-veterinar şi organizatoric, aplicat pe flux
biologic şi tehnologic, menit să ducă la perpetuarea speciei şi la
obţinerea unui număr maxim de produşi de la acelaşi animal.
Taurinele prezintă unele particularităţi de reproducţie şi anume: se
introduc mai târziu la reproducţie (prima fătare are loc la 27-36 luni);
produc maximum un viţel pe an şi viaţa reproductivă nu este prea
lungă, necesitând o rată de înlocuire mare (15-25%).

3.1. Factorii care determină sporirea efectivului la taurine

Sporirea efectivului de taurine este condiţionată de numeroşi


factori: fecunditate, natalitate, pierderi prin mortalitate şi sacrificări de
necesitate la viţei, reformă şi mortalităţi la viţele şi vaci.
Fecunditatea reprezintă aptitudinea de reproducere a
taurinelor, exprimată prin raportul procentual între numărul vacilor şi
viţelelor gestante şi cele montate (însămânţate). Principalul efect al
fecundităţii este asupra ratei de sporire a efectivului; o fecunditate
ridicată determină o rată de creştere sporită a efectivului şi invers. În
acelaşi timp, influenţează: nivelul producţiei de lapte pe lactaţie şi pe
viaţă productivă, nivelul producţiei de carne, intensitatea de selecţie şi
eficienţa economică.
Pentru îmbunătăţirea fecundităţii se impun o serie de măsuri:
asigurarea condiţiilor optime de mediu natural şi artificial taurinelor de
reproducţie; realizarea unei bune pregătiri pentru fiecare eveniment de
reproducţie (însămânţare, gestaţie, fătare); planificarea şi organizarea
judicioasă a reproducţiei; tratarea la timp a tuturor afecţiunilor
ginecologice.
Natalitatea reprezintă numărul de produşi viabili obţinuţi de
la 100 vaci şi juninci în timp de un an. Este un indicator statistic de
17
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

sinteză cu implicaţii deosebite asupra ritmului de sporire a efectivului,


a realizării planurilor de producţie la lapte şi la carne şi a eficienţei
economice în creşterea taurinelor.
Pierderile la viţei. Sunt provocate de mortalitate şi sacrificări
de necesitate. Factorii care favorizează nivelul pierderilor la viţei sunt:
rasele sensibile la boli (Roşie daneză, Jersey etc.); sexul (mascul);
vârsta (perinatală); mase corporale anormale ale viţeilor la naştere;
fătările gemelare; întreţienerea şi alimentaţia necorespunzătoare etc.
Se impun o serie de măsuri pentru reducerea pierderilor şi
anume: creşterea raţională a vacilor gestante; asigurarea asistenţei la
fătare; asigurarea unor condiţii optime de creştere a viţeilor; aplicarea
unor mijloace imunoprofilactice la viţei; diagnosticarea şi instituirea
rapidă a unor tratamente igienico-dietetice şi medicamentoase privind
afecţiunile digestivo-respiratorii etc.
Pierderile la viţele şi juninci. Asigurarea reproducţiei simple
şi mai ales a celei lărgite este condiţionată de rata pierderilor la viţele
şi juninci. În condiţiile reproducţiei simple este posibilă reforma la
viţele până la 15%, dar în cazul reproducţiei lărgite acestea trebuie să
se limiteze numai la sacrificările de necesitate, care trebuie să fie cât
mai mici.
Reforma şi mortalitatea la vaci. Ieşirile din efectiv ale
vacilor sunt determinate de reforma selectivă (eliminarea vacilor cu
producţii scăzute), mortalitate şi reforma de necesitate (eliminarea
vacilor cu afecţiuni grave ireversibile, intoxicaţii, accidente etc.). Dacă
reforma selectivă este necesară (10-15%), deoarece constituie o sursă
de inducere a progresului genetic, mortalitatea şi reforma de necesitate
trebuie limitate la maximum, întrucât diminuează semnificativ
efectivul matcă şi pe cel total de taurine.

3.2. Programarea reproducţiei în fermele de vaci

Programarea activităţii de reproducţie presupune: proiectarea


asigurării efectivului şi structurii optime; programarea sezonului de
însămânţări şi fătări şi a vârstei pentru introducerea viţelelor la
reproducţie.

18
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

3.2.1. Programarea asigurării efectivului de reproducţie şi


a structurii optime

Fermele de vaci pot fi diferenţiate atât după modul de


organizare a reproducţiei (cu circuit închis sau deschis), cât şi după
felul multiplicării efectivului (reproducţie simplă sau lărgită).
Fermele cu circuit închis îşi asigură matca din prăsilă proprie.
Fermele cu circuit deschis realizează sporul de efectiv prin cumpărări
de la alte ferme. Fermele cu reproducţie simplă îşi păstrează efectivul
constant, iar fermele cu reproducţie lărgită au efectivul-matcă sporit,
necesitând asigurarea reformei, plus rata creşterii efectivului. Fermele
cu circuit închis şi reproducţie simplă cresc numai viţelele necesare
înlocuirii efectivului, iar cele cu reproducţie lărgită cresc toate viţelele.
La programarea împrospătării efectivului-matcă trebuie să se
ţină seama de următorii factori: procentul de natalitate, rata reformei şi
a pierderilor la diferite categorii de tineret, rata trecerii la turma de
bază, rata reformei la vaci etc.
Asigurarea reproducţiei în fermă, în condiţii normale, se
bazează pe proiectarea unei structuri optime ţinându-se seama de:
caracterul reproducţiei (simplă sau lărgită); organizarea reproducţiei
(cu circuit închis sau deschis); direcţia de ameliorare şi exploatare;
locul fermei în piramida ameliorării (elită, testare, înmulţire,
producţie); mărimea şi amplasarea fermei; nivelul ratelor de reformă
la vaci şi diferite categorii de tineret; condiţiile de mediu natural şi
artificial etc.
În fermele de reproducţie şi de producţie se cere ca 80% din
vaci să fie în producţie şi 20% în repaus mamar, respectiv 50% vaci
fătate şi însămânţate recent, 30% vaci gestante între lunile a III-a şi a
VII-a şi 20% vaci gestante în ultimele două luni.

3.2.2. Programarea sezonului de însămânţări (monte) şi


fătări

Femelele din specia taurine sunt poliestrice, cu ovulaţie


spontană, dar cu o manifestare mai puternică primăvara, iar masculii

19
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

pot produce spermă cu capacitate fecundantă în tot cursul anului. Ca


urmare, biologia reproducţiei speciei permite practicarea atât a
însămânţărilor şi fătărilor grupate, cât şi a celor eşalonate.

Tabelul 1
Sisteme de monte şi fătări (% din efectivul total de vaci)
Trimestrul
Sistem Speci-
ficare I II III IV
Eşalonat Monte 25-30 25-30 20-25 20-25
Fătări 25-30 20-25 20-25 25-30
Sezonier Monte 25 - 30 40 30-35
Fătări 13-15 70 - 75 12-15

Sistemul de monte şi fătări sezoniere (grupate). Este indicat


în acele unităţi care nu dispun de bază furajeră corespunzătoare şi nu
au suficiente adăposturi pentru viţei. În acest caz se planifică în aşa fel
montele ca fătările să aibă loc în număr mai mare în sezonul II şi III.
Astfel, se planifică 40% din fătări în sezonul II (primăvara), 30-35%
în sezonul III (vara), iar restul de 25-30% în celelalte sezoane. În acest
caz vacile care au fătat primăvara şi vara dau producţii bune,
favorizate de masa verde, iar unităţile nu au greutăţi cu adăpostirea
viţeilor.
Sistemul de monte şi fătări eşalonate. Când există o bază
furajeră bine pusă la punct, încât să poată asigura raţii echilibrate
vacilor gestante şi în lactaţie pe tot timpul anului şi adăposturi
corespunzătoare pentru viţei, cel mai indicat este sistemul de
programare al fătărilor eşalonate uniform tot timpul anului. Printre
avantajele acestui sistem, menţionăm: aprovizionarea constantă a
populaţiei cu lapte şi produse lactate proaspete; reducerea investiţiilor
pentru construcţia de noi adăposturi necesare tineretului, cele existente
fiind folosite uniform tot timpul anului; aprovizionarea uniformă cu
20
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

materie primă a unităţilor de industrializare a laptelui în tot cursul


anului.

3.2.3. Programarea introducerii viţelelor la reproducţie

Programarea momentului optim de introducere a viţelelor la


reproducţie se bazează pe luarea în considerare a următoarelor
elemente: vârsta, dezvoltarea corporală, armonia corporală şi starea
generală a animalului, precum şi caracterul fermei, respectiv
obiectivul ameliorării privind masa corporală.
Vârsta. Introducerea viţelelor la reproducţie se realizează
după pubertate, respectiv după ce gonadele sunt dezvoltate complet
morfologic şi funcţional. Pubertatea apare, în general, la masculi între
7-12 luni şi la femele între 9-12 luni, cu o variabilitate foarte mare în
funcţie de ceilalţi factori, în special de rasă şi de hrănire.
Ca urmare, tăuraşii se recomandă a fi introduşi la reproducţie
la 16-18 luni, iar femelele, în general, la 18-24 luni, în funcţie de rasă
şi condiţiile de creştere.
Dezvoltarea corporală. Este un element decizional de care
trebuie să se ţină seama la programarea introducerii viţelelor la
reproducţie. Acestea trebuie să realizeze, faţă de maturitatea corporală,
următoarele: 70-75% din greutate, 90-95% din înălţime, 85-90% din
lungime şi adâncime, 80-85% din lărgime.
Proporţiile corporale şi starea generală a viţelelor. Acestea
trebuie să se caracterizeze printr-o bună armonie corporală, să aibă
segmentele şi regiunile proporţionate, în special indicele pelvin
corespunzător, care poate influenţa în mare măsură parturiţia. De
asemenea, viţelele trebuie să aibă caractere tipice de rasă, stare bună
de întreţinere şi sănătate.
Caracterul fermei. Programarea introducerii la reproducţie se
face diferit în funcţie de caracterul fermei, de obiectivul urmărit în
ameliorarea masei corporale pentru fiecare rasă. Astfel, în fermele de
elită se recomandă ca la introducerea la reproducţie viţelele să aibă
masa corporală de 400-420 kg, iar în fermele de producţie de 360-400
kg.

21
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

Abaterile de la momentul optim de introducere a viţelelor la


reproducţie generează o serie de neajunsuri, astfel:
ƒ introducerea prea timpurie la reproducţie produce:
- stagnări în creştere a junincii;
- fătări distocice;
- viţei subponderali, puţin rezistenţi la îmbolnăviri;
- nivel productiv scăzut la prima lactaţie;
ƒ introducerea târzie la reproducţie determină:
- afecţiuni ale funcţiei de reproducţie a viţelei prin apariţia
fenomenului de degenerescenţă grăsoasă a ovarelor, iar
căldurile repetate provoacă chişti ovarieni etc.;
- dezvoltarea necorespunzătoare a ugerului şi înrăutăţirea
structurii acestuia, datorită lipsei gimnasticii funcţionale a
glandei mamare;
- reducerea numărului de viţei şi a producţiei de lapte pe viaţă
productivă;
- costuri mai ridicate pe animal şi pe unitatea de produs.

3.3. Organizarea şi dirijarea însămânţării (montei) la vaci


şi viţele

Organizarea şi dirijarea inseminării (însămânţării sau montei)


la vaci şi viţele necesită soluţionarea următoarelor acţiuni: stabilirea
termenului optim de inseminare; urmărirea şi depistarea vacilor şi
viţelelor în călduri; alegerea momentului optim de inseminmare, a
sistemului de reproducţie şi executarea inseminării.

3.3.1. Stabilirea termenului optim de însămânţare după


fătare

Stabilirea mărimii optime a repausului după gestaţie ("service-


period") are o semnificaţie deosebită, deoarece influenţează nemijlocit
capacitatea reproductivă (fertilitatea) taurinelor şi nivelul productiv pe
parcursul lactaţiei respective. De aceea, este necesar ca mărimea
repausului de gestaţie să nu se stabilească arbitrar, ci luând în

22
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

considerare o serie de factori: involuţia uterină, vârsta, nivelul


productiv, starea de întreţinere şi sănătate, particularităţile reproducţiei
(uşurinţa fecundării şi fătării, integritatea funcţională a aparatului de
reproducţie etc.).
Din punct de vedere practic, în legătură cu termenul optim de
inseminare a vacilor după fătare, recomandăm următoarele:
ƒ evitarea inseminării la primul ciclu de călduri, pentru a mări
procentul de reuşită a însămânţării şi a reduce incidenţa
tulburărilor ginecologice şi, de asemenea, după al cincilea ciclu de
călduri, deoarece se diminuează fertilitatea şi se produc pagube
economice reflectate în pierderi de viţei, de producţie de lapte şi
carne;
ƒ la al doilea ciclu de călduri se vor insemina vacile care se
fecundează greu, cele adulte cu producţie mică de lapte (2500-
3000 kg) şi durată scurtă a lactaţiei (7-8 luni);
ƒ la ciclul al treilea de călduri se vor introduce la reproducţie
primiparele cu producţii mici şi stare bună de întreţinere, ca şi
vacile adulte cu durata lactaţiei şi producţie normale (3050-4000
kg);
ƒ la al patrulea ciclu de călduri se inseminează vacile primipare cu
producţii bune de lapte, vacile adulte cu stare slabă de întreţinere,
cu lactaţii prelungite şi producţii ridicate (peste 4500 kg) şi chiar
vacile recordiste, care se fecundează mai greu;
ƒ la ciclul al cincilea de călduri se inseminează vacile primipare cu
stare slabă de întreţinere şi producţie ridicată, vacile multipare
recordiste care se fecundează uşor, ca şi vacile cu afecţiuni ale
aparatului de reproducţie.

3.3.2. Urmărirea şi depistarea vacilor şi viţelelor în călduri

Urmărirea femelelor în călduri. Pentru urmărirea vacilor şi


viţelelor în călduri se folosesc o serie de mijloace: planul individual de
însămânţări şi fătări; graficul de urmărire zinică a ciclurilor de călduri;
calendarele de reproducţie şi "tăbliţa tehnologică".

23
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

Depistarea vacilor şi viţelelor în călduri. La stabilirea


timpului optim de depistare a căldurilor trebuie să se pornească de la
faptul că durata căldurilor este scurtă (în medie 18 ore), că peste 1/3
din vaci manifestă călduri mai scurte de 12 ore şi că manifestarea
căldurilor se face mai ales între orele 0-6 şi seara târziu.
Incidenţa depistării diurne a căldurilor diferă astfel: 58%
dimineaţa, 28% la prânz şi 49% după amiază. Incidenţa maximă a
detectării căldurilor se obţine când se realizează trei observaţii pe zi, a
câte 30 minute fiecare, dar rezultate bune se înregistrează şi la două
observaţii pe zi, de câte 30 minute, efectuate dimineaţa devreme şi
seara târziu, în afara perioadelor de hrănire şi de muls, care
diminuează manifestarea lor.

3.3.3. Alegerea momentului optim de înseminare în timpul


căldurilor

Fecunditatea la vaci şi viţele este determinată de momentul


stabilit pentru inseminare, care variază în funcţie de: durata căldurilor;
ovulaţia; durata de supravieţuire a celulelor sexuale; felul, momentul
şi condiţiile inseminării.
Durata căldurilor. Estrul durează, în medie, 18 ore, cu
variaţii foarte mari (6-30 ore). Căldurile apar gradat la 70% din femele
şi brusc la 30%, fiind mai intense la cele bine hrănite şi întreţinute şi
mai şterse la cele subnutrite şi ţinute în stabulaţie prelungită, fără
mişcare. Dorinţa de împreunare a unei femele este de 3-10 ore, fiind
evidenţiată de acceptarea saltului, care corespunde şi cu cea mai mare
reuşită a fecundării.
Ovulaţia şi durata de supravieţuire a celulelor sexuale.
Eliminarea ovulelor şi captarea de către pavilionul trompei are loc la
13-14 ore după încetarea căldurilor (în a 31-32-a oră de la începutul
căldurilor).
Spermatozoizii au o durată de supravieţuire în tractusul genital
femel de 24 ore. Timpul necesar pentru ca spermatozoizii să ajungă în
oviduct, unde are loc fecundarea, este de 12 ore. Dacă inocularea
spermei se face înainte de ovulaţie, fecundaţia depinde de durata de

24
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

supravieţuire a spermatozoizilor şi de perioada de capacitare optimă,


care este de 8 ore.
Ovulul are o durată medie de supravieţuire de 8 ore. În situaţia
în care ovulaţia are loc înaintea depunerii spermei, fecundaţia depinde
de durata de supravieţuire a ovulului.
Felul, momentul şi condiţiile inseminării. Monta stimulează
în mai mare măsură secreţia de ocitocină, care favorizează transportul
spermei spre oviduct, decât însămânţarea artificială.
Momentul însămânţării, în raport cu începutul estrului,
condiţionează reuşita inseminării. Cea mai mare fecunditate se
realizează atunci când inseminarea are loc la mijlocul estrului (83%),
diminuând apoi (73% la sfârşitul estrului, 63% la 6 ore după sfârşitul
estrului, 12-18% după 24-36 ore, iar la 48 ore fecunditatea devine
nulă). De asemenea, se înregistrează o fecunditate scăzută şi în cazul
în care inseminarea are loc la începutul estrului (44%).
Inseminarea trebuie să se facă în afara orelor de muls şi
furajare (9-10 şi 16-17), de preferat înainte de muls, deoarece
ocitocina eliberată cu ocazia pregătirii pentru muls determină şi
contracţiile miometrului, favorizând transportul spermei şi fecundaţia.
În momentul însămânţării trebuie să existe condiţii de confort,
evitându-se orice factor de stres, pentru a asigura aportul hormonal
cerut şi tonusul muscular normal al tractusului genital.

3.3.4. Alegerea sistemului de reproducţie şi efectuarea


înseminării

Sistemul de reproducţie. În practica reproducţiei taurinelor se


folosesc: însămânţarea artificială şi monta.
Însămânţarea artificială prezintă numeroase avantaje:
maximizează progresul genetic prin utilizarea celor mai buni tauri;
stimulează acţiunea de testare a taurilor; previne transmiterea unor boli
(trichomonoza, vibrioza, bruceloza etc.); permite sincronizarea
căldurilor; reduce cheltuielile ocazionate de întreţinerea taurilor.
Femelele descoperite în călduri trebuie însămânţate la
momentul optim, dar adesea nu se ştie începutul căldurilor. Ca urmare,

25
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

pentru sporirea şansei de reuşită, în fermele de producţie se recomandă


executarea a două însămânţări la intervale de 10-12 ore. Materialul
seminal se controlează periodic în timpul păstrării, pentru a-l elimina
pe cel necorespunzător.
Monta prezintă puţine avantaje (se asigură o fecunditate mai
mare), dar multiple neajunsuri, faţă de însămânţările artificiale. Se pot
întâlni două metode de montă: liberă (taurii stau împreună cu vacile,
montându-le pe cele în călduri) şi dirijată (monta se face sub
supravegherea omului, la standul de montă). Întrucât cele mai mari
neajunsuri le prezintă monta liberă, se recomandă ca aceasta să fie, pe
cât posibil, evitată şi să se practice monta dirijată.
Femelele în călduri se examinează clinic (aspectul mucusului)
pentru depistarea cervicitelor şi metritelor. Cele sănătoase se dirijează
spre standul de montă. Trebuie să se respecte normele de protecţia
muncii în perioada pregătitoare şi în timpul montei.

3.3.5. Gestaţia şi factorii de influenţă


Fecundarea are loc în ampula oviductului şi constă din unirea
pronucleilor femeli şi masculi şi constituirea unui nucleu conjugat
diploid, al unei celule (zigotul) capabilă să realizeze un metabolism
propriu. După fecundare, zigotul traversează oviductul şi ajunge în
vârful cornului uterin unde are loc nidaţia, care marchează începutul
gestaţiei, urmată de dezvoltarea şi creşterea stadială a embrionului şi
fătului.
Ca urmare, se impune urmărirea riguroasă a fecundării şi
gestaţiei la vaci şi viţele, folosind un complex de metode zootehnice,
clinice şi de laborator. Cel mai la îndemână mijloc îl constituie
palparea internă (examenul transrectal), care permite diagnosticarea
precoce a gestaţiei (2 luni) şi cu o precizie foarte mare.
Durata medie a gestaţiei este de 283 zile, înregistrând variaţii
cuprinse între 278-290 zile, determinate de o serie de factori (rasă,
vârstă, sexul şi numărul produşilor la fătare, condiţii de hrănire şi
întreţinere etc.).

26
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

3.4. Organizarea şi supravegherea fătării la vaci şi juninci.

Fătarea reprezintă un ansamblu de acte fiziologice, care cad


sub incidenţa factorilor neuro-hormonali, metabolici, fizici şi
imunologici, ce provoacă trecerea produsului de concepţie din mediul
intern în cel extern şi constituie unul din cele mai importante
evenimente ale activităţii de reproducţie la vacă.
Pregătirea pentru fătare începe cu cel puţin 10 zile înainte de
împlinirea termenului. Apropierea fătării este marcată de unele semne
caracteristice: abdomenul se lasă mult în partea dreaptă şi scobitura
flancului se adânceşte; ligamentele sacro-iliace se relaxează şi apar
scobituri de o parte şi de alta a cozii; sacrumul se înfundă iar coada îsi
pierde rigiditatea; ugerul se tumefiază iar mameloanele se umplu cu
colostru devenind adesea divergente. Parturiţia poate avea loc în
adăpost sau în maternitate şi, incidental, la păşune.
Fătarea în adăpostul de vaci obişnuit, deşi asigură o mai
bună supraveghere a fătării în timpul zilei şi evită stresul mutării,
determină disconfort (spaţiu limitat) şi favorizează răspândirea bolilor
infecto-contagioase creând, totodată, condiţii de morbiditate pentru
noul născut.
Fătarea în maternitate este cea mai indicată, deoarece
asigură confort (spaţiu şi linişte), igienă riguroasă, atât parturientei, cât
şi noului născut, asistenţă calificată la fătare ziua şi noaptea.
Întreţinerea în maternitate se realizează fie pe un stand corespunzător
ca lungime şi lăţime (2,0-2,25/1,40-1,50 m), fie în boxă individuală
(2,80-3,0/2,40-2,50 m).
Capacitatea maternităţii se corelează cu efectivul-matcă şi
programarea fătărilor, necesitând existenţa unui număr de trei
compartimente funcţionale separate, care să permită aplicarea
principiului "totul plin, totul gol", respectiv un loc pentru 10-12 vaci.
Popularea şi depopularea trebuie să se realizeze după grafic,
care se întocmeşte în funcţie de frecvenţa fătărilor şi numărul de locuri
existente (popularea 1-2 zile, staţionarea în maternitate 15 zile înainte
şi 15 zile după fătare, depopularea o zi, curăţenia mecanică două zile,
dezinfecţia şi repausul 3-5 zile).

27
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

Introducerea vacilor şi junincilor în maternitate este precedată


de o igienă corporală riguroasă; se acordă o importanţă deosebită
igienei trenului posterior, care se spală cu soluţie călduţă de
permanganat de potasiu 1‰, ştergerea cu o pânză de sac şi spălarea
ongloanelor. Regimul de hrănire se recomandă să fie dietetic, la
discreţie, bazat pe fibroase de foarte bună calitate şi concentrate.

3.4.1. Supravegherea fătării şi tratarea parturientei

Înainte de fătare , cu 2-4 ore, apar semnele prodromale: femela


devine neliniştită, manifestă apetit abolit, apar durerile ceea ce face ca
animalul să se culce şi să se scoale des, să privească spre flanc,
urinează frecvent, iar la păşune se retrage spre marginea cirezii.
Fătarea are loc în doi timpi: fătarea propriu-zisă, care constă în
pregătirea pentru fătare (deschiderea colului uterin) cu durata de 16-24
ore, angajarea şi expulzarea fătului (1-4 ore), respectiv eliminarea
învelitorilor fetale (2-6 ore).
Stadiul de pregătire pentru fătare trebuie să se desfăşoare
spontan, fără intervenţie, îngrijitorul supraveghind vaca de la distanţă.
În timpul angajării şi progresiunii viţelului, îngrijitorul se apropie de
animal, asigură igiena conductului vulvo-vestibular cu apă caldă şi va
controla expulzarea fătului. În mod normal, placenta se elimină
spontan după 1,5-6,5 ore de la fătare.
După fătare, vaca, fiind transpirată, se buşumează, se fereşte
de frig şi curent, se igienizează trenul posterior (conductul vestibulo-
vaginal va fi spălat cu apă caldă în care se dizolvă 1-2‰ piatră acră) şi
se administrează barbotaje (8-10 l) la 30-45' după fătare, cu repetare la
2 ore şi jumătate; aceste barbotaje sunt constituite din apă caldă, 1-2 l
lichid amniotic, 50 g sare şi 250 g tărâţe de grâu.
Se vor spăla vulva, anusul, coada şi ugerul cu apă caldă şi se
va introduce o fiolă de metilergometrin maleat 1%, după care se va
aştepta 8-10 ore. În cazul în care placenta nu se elimină se va interveni
prin extracţie manuală după 18-20 ore de la fătare. Pentru evitarea
unor infecţii puerperale se recomandă următorul tratament: executarea

28
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

în primele două zile de la fătare a două lavaje vestibulo-vaginale pe zi,


cu 1-1,5 l ceai de muşeţel călduţ, în care s-au dizolvat 0,5 g
permanganat de potasiu, iar în următoarele două zile un lavaj pe zi,
dimineaţa.

29
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

CAPITOLUL 4

TEHNOLOGIA CREŞTERII VACILOR GESTANTE

Vacile gestante, premergător fătării, au nevoie de o pregătire


specială, care se referă la acordarea repausului mamar optim,
întreţinerea şi hrănirea raţională.

4.1. Repausul mamar optim al vacilor gestante

Necesitatea repausului mamar. Repausul funcţional al


glandei mamare, după lactaţie, este obligatoriu, datorită următoarelor
considerente:
ƒ ugerul este foarte solicitat pe parcursul lactaţiei, întrucât pentru
producerea unui litru de lapte vehiculează 400 l sânge;
ƒ organismul vacii în timpul lactaţiei este solicitat, fiind nevoit să
elimine prin lapte 375 kg SU, 138 kg lactoză, 108 kg proteină, 105
kg grăsime, 21 kg săruri minerale etc., necesitând o perioadă
pentru refacere;
ƒ suprasolicitarea organelor şi aparatelor (circulator, respirator,
digestiv, neuroendocrin), consecutiv unui metabolism intens
determinat, pe de o parte de secreţia laptelui, iar pe de altă parte,
de greutatea fătului, învelitorilor şi lichidelor fetale (65-70 kg);
ƒ crearea unor rezerve nutritive în organism, care se folosesc în faza
de debut a lactaţiei, când bilanţul nutritiv este negativ.
Durata optimă a repausului mamar se stabileşte în funcţie
de diferiţi factori: rasă şi vârstă, nivel productiv şi durata lactaţiei,
stare de întreţinere şi de sănătate, sezon de fătare, condiţii de furajare
etc. În consecinţă, durata repausului mamar la vaci se poate acorda
după cum urmează:
ƒ 40-50 zile tuturor vacilor adulte cu producţii mici de lapte şi stare
de întreţinere respectiv sănătate bune;
ƒ 50-60 zile vacilor adulte cu producţii mici şi mijlocii de lapte şi
stare de întreţinere slabă;

30
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

ƒ 60-65 zile vacilor adulte cu producţie bună de lapte şi stare medie


de întreţinere;
ƒ 65-75 zile vacilor adulte cu producţie mare de lapte şi stare de
întreţinere bună, precum şi primiparelor care au fătat la vârsta
normală, cu producţie mică sau mijlocie;
ƒ 75-90 zile vacilor primipare cu producţie ridicată de lapte şi celor
adulte recordiste, cu stare slabă de întreţinere;
ƒ peste 90 zile vacilor primipare fătate prea timpuriu (23-24 luni), cu
producţie ridicată de lapte, ca şi vacilor adulte recordiste cu stare
de întreţinere şi sănătate necorespunzătoare.
Înţărcarea vacilor. În practică, vacile reacţionează diferit la
înţărcare întâlnindu-se: vaci care înţarcă singure (cele cu producţie
mică şi lactaţie scurtă); vaci care înţarcă uşor (5-6 zile), sau greu (12-
14 zile) la intervenţia omului şi vaci care nu înţarcă la intervenţia
omului (cele cu producţie record). Ca urmare, trebuie luate
următoarele măsuri:
ƒ la vacile care înţarcă uşor se reduce nivelul alimentaţiei, se scot
suculentele şi se diminuează frecvenţa mulsului şi adăpării;
ƒ la vacile care înţarcă greu, pe lângă aceste măsuri, se poate
interveni, la nevoie şi prin înlocuirea raţiei de fân cu paie, se
schimbă locul în adăpost, se controlează cel puţin o dată pe zi
starea ugerului, mai ales în cazul reducerii frecvenţei mulsului,
pentru a surprinde apariţia edemelor;
ƒ în cazul vacilor care nu înţarcă la intervenţia omului se renunţă la
măsurile menţionate, vaca înţărcând singură cu două zile înainte
de fătare, necesitând însă un nivel optim de hrănire, repaus sexual
sporit etc.

4.2. Tehnologia întreţinerii vacilor gestante


Adăpostirea. Vacile gestanţe aflate în repaus mamar se pot
întreţine în următoarele variante: în adăpost obişnuit pe stand sau la un
capăt de adăpost; în adăpost obişnuit, cu excepţia ultimelor 10-15 zile
înainte de fătare, când se transferă în maternitate; în adăposturi
(compartimente) speciale de vaci în repaus mamar, iar cu 10-15 zile
înainte de fătare se transferă în maternitate.

31
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

Îngrijirea corporală. Se realizează printr-un pansaj zilnic


riguros. În această fază nu se curăţă ongloanele, iar în perioada de
maternitate se face o igienă corporală specifică.
Regimul de mişcare. Vara, regimul de mişcare cel mai bun se
asigură prin păşunat, iar iarna mişcarea în padoc şi dirijată. Vacile
trebuie să parcurgă zilnic, pe vreme favorabilă, 2-3 km.

4.3. Tehnologia hrănirii vacilor gestante


În orientarea hrănirii trebuie să se ţină seama că în timpul
repausului mamar apetitul vacilor este minim şi că în ultimele două
luni de gestaţie, care corespunde repausului mamar, creşterea fetusului
este maximă. O hrănire abundentă a vacilor în această perioadă poate
contribui la creşterea exagerată a fetusului, urmată de distocii la fătare.
Tabelul 2
Norme zilnice pentru vaci în ultimele 2 luni de gestaţie
(după Gh. Burlacu, 1983)
Masa corporală PB
S.U. Ca P Mg Na
(kg) şi prod. de U.N. D
(kg) (g) (g) (g) (g)
lapte (l/zi) (g)
Juninci 450 kg:
8,5 8,6 550 57 31 10 15
până la 60 l
Vaci de 500 kg
60-41 l 8,5 7,1 405 46 28 10 15
40 -21 l 8,2 7,6 530 50 29 11 17
sub 20 l 8,2 8,5 665 55 30 12 18

Vaci de 600 kg
60-41 l 9,6 8,1 455 52 33 11 17
40 -21 l 9,5 8,8 600 56 34 12 18
sub 20 l 9,5 9,8 750 61 36 13 20

Vaci de 700 kg:


60-41 l 10,7 8,8 510 52 38 13 17
40-21 l 10,5 9,6 665 59 40 14 20
sub 20 l 10,5 10,6 795 67 41 15 22

Din aceste motive, raţia vacilor nu trebuie să aibă un conţinut


energetic prea mare, dar să fie echilibrată în ceea ce priveşte necesarul

32
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

de proteine, săruri minerale şi vitamine. Acoperirea cerinţelor de


proteine şi de minerale, în special de calciu şi fosfor, sunt strict
necesare fetusului pentru creşterea ţesuturilor şi mineralizarea oaselor.
În caz de carenţă, o parte din calciu şi fosfor sunt antrenate din
oasele vacii către fetus, cu consecinţe negative asupra mineralizării
oaselor, dar şi asupra producţiei de lapte la lactaţia următoare.
Carenţele vitaminice şi minerale din raţia vacilor în gestatie avansată
au influenţă şi asupra proprietăţilor nutritive şi imunologice ale
colostrului.
Volumul raţiei nu trebuie să depăşească 1,5-1,7 kg substanţă
uscată la 100 kg greutate vie, aceasta fiind perioada cu apetitul cel mai
scăzut. Principalul component al raţiei în perioada de iarnă trebuie să
fie fânul de bună calitate, format din graminee şi leguminoase.
Nutreţul murat de bună calitate (în special semifânul) poate fi utilizat
fără restricţie, dar dacă are o aciditate ridicată trebuie exclus încă de la
început din raţie. În timpul verii hrana vacilor gestante trebuie să se
bazeze pe nutreţ verde care, în cantitate de 40-60 kg zilnic, poate
acoperi în întregime cerinţele de substanţe nutritive, cu condiţia să
aibă o compoziţie floristică adecvată.
Nutreţurile concentrate se administrează în această perioadă în
cantităţi mici sau deloc, în funcţie de starea de întreţinere a vacii, de
calitatea nutreţurilor de volum care formează baza raţiei şi de
producţia de lapte planificată. Prezenţa nutreţurilor concentrate în
raţie, este strict necesară în ultima lună de gestaţie şi în special în
ultimele 2-3 săptămâni. Aceasta fiindcă apetitul vacilor, respectiv
capacitatea de ingerare, ating nivelul minim, ceea ce impune creşterea
concentraţiei energetice a raţiei.
În principiu, cu 2-3 săptămâni înainte de fătare se începe
administrarea zilnică a 2 kg de nutreţ combinat, raţia mărindu-se cu
0,5 kg la 1-3 zile, în aşa fel încât în momentul fătării să se ajungă la un
nivel de concentrate care să poată menţine producţia de lapte
planificată. Apa de băut trebuie să îndeplinească toate condiţiile de
calitate, respectiv să fie curată, lipsită de germeni patogeni, cu
temperatura de minim 11-12 oC. În lipsa adăpătorilor automate,
adăparea vacilor se va face de cel puţin 3 ori pe zi.

33
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

CAPITOLUL 5

TEHNOLOGIA EXPLOAT|RII TAURILOR DE


REPRODUCŢIE

Dată fiind importanţa taurilor în procesul de înmulţire, ca şi în


inducerea progresului genetic se impune ca aceştia să beneficieze de
condiţii optime de întreţinere, hrănire şi folosire.

5.1. Tehnica întreţinerii taurilor.


Adăpostirea. Taurii se pot întreţine în sistem legat sau liber,
în adăposturi specifice (închise, semideschise sau deschise), cu
capacitate diferită în funcţie de profil, caracterul fermei şi valoarea
taurilor.
Întreţinerea legată se întâlneşte în cazul taurilor în aşteptare,
sau a celor din staţiuni de montă. Taurii sunt dispuşi pe două rânduri,
fie "cap la cap", fie "crupă la crupă", ultima fiind varianta cea mai
avantajoasă, deoarece asigură condiţii mai bune de linişte şi odihnă.
Întreţinerea liberă se practică în cazul materialului biologic
valoros, utilizându-se boxele individuale ce asigură o suprafaţă de 9-
18 m2/cap. Întreţinerea la păşune se face pe parcele delimitate cu gard
electric, ataşându-se de inelul nazal al taurilor o bilă metalică de 4-5
kg pentru a sta liniştiţi.
Îngrijirea taurilor constă în pansajul zilnic. Săptămânal, se
spală membrele şi cozile cu apă caldă şi săpun. De asemenea, în
perioada de montă sau recoltare, se execută igiena aparatului genital,
prin spălare cu o soluţie călduţă, antiseptică neiritantă (permanganat
de potasiu sau rivanol 0,1%) pentru evitarea infecţiilor.
Îngrijirea membrelor şi, în special, a ongloanelor trebuie să se
facă cu rigurozitate, dată fiind întreţinerea prelungită în stabulaţie şi
solicitarea maximă în timpul montei sau recoltării.
Regimul de mişcare influenţează condiţia de reproducţie,
cantitatea şi calitatea materialului seminal, durata de exploatare a
taurilor. Ca urmare, se impune realizarea unei mişcări dirijate, în aer
34
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

liber, timp de 2 ore/zi dimineaţa. Aceasta se va realiza diferit în funcţie


de caracterul unităţii; astfel, în cazul staţiunilor de montă taurii sunt
plimbaţi individual cu bastonul de condus, sau pe grupe de 4-6 capete
"la bară". În cadrul întreprinderilor SEMTEST, plimbarea taurilor se
realizează cu ajutorul unor dispozitive mecanice sau electromecanice
tip "carusel". Rezultate bune se obţin şi prin regimul de mişcare la
păşune sau padoc.

5.2. Tehnica hrănirii taurilor de reproducţie


Printr-o hrănire adecvată trebuie să se realizeze menţinerea
taurilor în permanenţă în "condiţie de reproducţie", care înseamnă o
stare bună de întreţinere, fără a se îngrăşa, să fie sănătoşi şi viguroşi,
cu libidoul normal, apţi de a produce material seminal de calitate
superioară. Caracterele legate de reproducţie au, în general, o
heritabilitate scăzută (h2=0,05-0,12), ceea ce înseamnă că, de fapt,
condiţiile de mediu şi în special alimentaţia, sunt cele care determină
până la urmă nivelul indicilor de reproducţie.
Cerinţele de substanţe nutritive variază în funcţie de: masa
corporală, intensitatea folosirii la reproducţie, vârsta şi starea de
întreţinere. În principiu, pentru întreţinerea funcţiilor vitale se
calculează la fiecare 100 kg greutate vie 0,9-1,2 UN şi 90-120 g PBD,
cu 1,5-2,0 kg SU.
În cazul unei activităţi moderate (până la o montă pe zi), se
calculează un plus de 0,6 UN şi 200g PBD. În cazul unei activităţi
intense (până la două monte pe zi sau când taurii sunt utilizaţi la
însămânţări artificiale), peste necesarul de întreţinere este nevoie de
încă 2,0 UN şi 600 g PBD. În acelaşi timp, creşte şi necesarul de săruri
minerale şi vitamine. La taurii care nu şi-au încheiat creşterea, se mai
adaugă un supliment de hrană echivalent cu 5,0 UN şi 600 g PBD
pentru fiecare kg de spor planificat.
Raţia taurilor se compune în special din nutreţuri fibroase
(fânuri), care asigură 70% din substanţa uscată în perioada de
stabulaţie şi circa 40% în perioada de vară. Prin fân se poate asigura
aproape jumătate din proteina necesară. În raţie trebuie incluse
cantităţi însemnate de nutreţuri concentrate (4-5 kg) prin care se

35
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

asigură concentrarea energetică şi este acoperită o parte importantă a


necesarului de proteină. Indiferent de modul de administrare al
concentratelor, în structura acestora ovăzul trebuie să reprezinte 50-
75%, deoarece stimulează activitatea spermatogenetică şi contribuie la
menţinerea condiţiei de reproducător. În structura nutreţului combinat
trebuie să participe suplimentele minerale sau vitamino-minerale prin
care să se echilibreze raţia sub acest aspect.
Nutreţurile suculente participă în raţie în cantităţi mici
(morcov iarna sau nutreţ verde pălit vara), asigurându-se nevoia de
vitamine şi o parte însemnată din necesarul de elemente minerale. Este
cunoscut faptul că 50% din SU a spermei este formată din proteină.
Deşi, prin sinteza ruminală se pot asigura toţi aminoacizii esenţiali,
taurii reacţionează prin îmbunătăţirea calităţii spermei, când în raţie
sunt incluse furaje cu proteină bogată în aminoacizi esenţiali (lizină,
triptofan, metiononă, cistină). Pentru aceasta, în raţia taurilor folosiţi
intens la reproducţie se recomandă introducerea a 7-8 ouă sau 7-8 litri
lapte smântânit. Cerinţele nutriţionale pe cap şi zi, pentru un taur de
reproducţie cu masa corporală peste 700 kg sunt următoarele: 12,5 kg
SU; 10,5 UN; 1000 g PBD; 50 l apă; 42 g sare.
Tabelul 3
Structura raţiei pentru un taur de reproducţie
(masa corporală >700 kg)
Specifi- UM Iarna Vara Total
care
pe Total pe Total kg UN PBD g
zi zi

Fân kg 10 1850 6 1080 2930 1612 161


Masă
verde kg - - 20 3600 3600 648 61
Morcov kg 9 1665 - - 1665 250 16
Ovăz kg 3 555 3 540 1095 1084 100
Tărâţe
grâu kg 1 185 1 180 365 281 39
Sare g 42 8 42 7 15 - -
Apă l 50 9250 50 9000 - - -

Total (UN şi PBD g) 3875 377

În medie pecap/zi (UN şi PBD g) 10,61 1,032

36
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

5.3. Regimul de utilizare a taurilor de reproducţie (la


montă sau însămânţări artificiale)

Regimul de montă anual. La monta dirijată, taurii în primii


ani de folosire au norma de 30-40 femele, în al doilea an de 60-80 şi
apoi de 90-150 vaci.
Regimul de montă săptămânal şi zilnic. Taurii tineri (până la
3 ani) se folosesc la 2-3 monte/săptămână, iar cei adulţi la 4-5
monte/săptămână şi 1-2 monte/zi, la interval de 8-10 ore.
Regimul de utilizare a taurilor la însămânţări artificiale.
Regimul normal de recoltare este de 4 ejaculări pe săptămână, în două
zile, câte două recoltări consecutive, la intervale de 3-4 zile,
obţinându-se astfel peste 30 miliarde spermatozoizi pe săptămână.
Regimul intens presupune 4 recoltări pe săptămână (de 2 ori, câte
două ejaculate). Încărcătura de femele pe taur la sperma refrigerată
este de 1200-1500 cap, iar la cea congelată de peste 5000-6000 cap.

37
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

CAPITOLUL 6

TEHNOLOGIA AMELIOR|RII TAURINELOR

Tehnologia ameliorării taurinelor reprezintă complexul dirijat


de metode şi tehnici aplicate în procesul de reproducţie la taurine, prin
care se realizează modificarea genotipică a populaţiilor în succesiunea
generaţiilor, în direcţia utilă omului.
Ecuaţia fundamentală a ameliorării poate fi redată
astfel:
P = G + E + IGE
în care:
P - producţia individuală sau fenotipul;
G - potenţialul genetic sau genotipul;
E - condiţiile de exploatare sau de mediu;
IGE - interacţiunea genotip-condiţii de exploatare.
Ameliorarea potenţialului genetic al taurinelor se poate realiza
prin schimbarea structurii genetice a populaţiilor, utilizându-se metode
şi mijloace specifice (selecţia, dirijarea împerecherilor). Aceasta are
un caracter continuu, efectele genetice cumulându-se în timp şi
manifestându-se în condiţii de exploatare optime.

6.1. Particularităţile ameliorării taurinelor. Direcţii şi


obiective.

Principalele particularităţi biologice, cu implicaţii în procesul


ameliorării taurinelor, sunt următoarele:
ƒ intervalul mare dintre generaţii. Este definit ca vârsta medie a
părinţilor la data obţinerii produşilor din descendenţii reţinuţi la
reproducţie şi este în medie de 5 ani. Reducerea duratei acestui
factor se poate realiza prin mărirea precocităţii (realizarea primei
fătări la 24-27 luni), sporirea natalităţii la peste 90%, practicarea
transferului de embrioni, reducerea mortalităţilor şi reformei de
necesitate la tineret;

38
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

ƒ determinismul genetic redus al principalelor caractere de producţie


şi reproducţie;
ƒ valoarea diferită, ca semn şi intensitate, a unor corelaţii între
principalele însuşiri de producţie.
Principalele surse de progres genetic în ameliorarea taurinelor
sunt: taurii amelioratori, selecţia vacilor şi reforma selectivă.
Taurii amelioratori. Folosirea însămânţărilor artificiale, mai
ales cu material seminal congelat, permite o intensitate mare a selecţiei
realizându-se aşa numita "presiune de selecţie prin tauri amelioratori".
Taurii induc progres genetic în proporţie de 61-70% din care 43-52%
prin fii şi 18% prin fiice, iar vacile numai 30-39% din care 24-33%
prin fii şi 6% prin fiice.
Selecţia vacilor pate fi făcută prin aplicarea a două tipuri de
programe de ameliorare:
ƒ Program de ameliorare cu selecţia vacilor după performanţe
proprii, specific fermelor de elită, care se bazează pe reţinerea
tuturor viţelelor şi testarea primiparelor după performanţele proprii
la încheierea lactaţiei sau după primele 100-120 zile de lactaţie.
ƒ Program de ameliorare cu nucleu de prăsilă care se bazează pe
realizarea progresului genetic numai prin vacile din lotul de prăsilă
şi care poate fi aplicat în fermele de producţie.
Reforma selectivă care presupune eliminarea din efectiv a
vacilor slab productive.
Direcţia de exploatare a taurinelor se reflectă în ponderea pe
care o au cele două producţii principale, laptele şi carnea. Având în
vedere aceste elemente, programele de ameliorare în ţara noastră
prevăd consolidarea tipului mixt de taurine, pentru realizarea
concomitentă a unor producţii mari de lapte şi carne, în condiţii de
economicitate ridicată.
Obiectivele ameliorării necesită orientarea selecţiei spre tipul
de vacă cu o dezvoltare corporală mijlocie spre mare, o bună
dezvoltare a ugerului şi aptitudini foarte bune pentru mulsul mecanic,
un potenţial genetic ridicat, precocitate bună, fertilitate ridicată,
rezistenţă organică deosebită.

39
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

6.2. Selecţia taurinelor de reproducţie. Producerea dirijată


a tăuraşilor de reproducţie.

Programul de producere dirijată a generaţiilor de tăuraşi


destinaţi selecţiei, în vederea utilizării la însămânţări artificiale sau
montă se bazează pe următoarele acţiuni: stabilirea necesarului anual
de tăuraşi candidaţi pentru reproducţie; stabilirea necesarului de vaci-
mame de tauri; nominalizarea vacilor-mame de tauri; nominalizarea
fermelor de elită; nominalizarea împerecherilor pentru obţinerea
generaţiilor de tăuraşi.
Necesarul anual de tăuraşi candidaţi pentru reproducţie.
Se stabileşte în funcţie de de următoarele elemente: numărul de tauri
necesari la însămânţări artificiale şi la montă; intensitatea de utilizare a
taurilor în aşteptare şi a celor testaţi amelioratori; ponderea vacilor
însămânţate artificial, diferenţiat pe rase; rata de înlocuire anuală a
taurilor folosiţi la însămânţări artificiale şi la montă şi intensitatea
selecţiei la taurii testaţi după performanţe proprii şi descendenţi.
Necesarul anual de vaci-mame de tauri. Se stabileşte în
funcţie de: necesarul de tăuraşi pentru testul performanţelor proprii;
procentul de natalitate realizat; raportul dintre sexe şi proporţia
tăuraşilor reţinuţi din împercheri nominalizate.
Identificarea şi nominalizarea anuală a vacilor-mame de
tauri. Are loc în două etape succesive: identificarea candidatelor vaci-
mame de tauri şi alegerea propriu-zisă a vacilor potenţial-mame de
tauri.
Nominalizarea, rolul şi funcţionarea fermelor de elită.
Fermele de elită sunt unităţi care se situează, din punct de vedere al
rolului pe care îl au, în vârful piramidei ameliorării. Ele concentrează
femelele cele mai valoroase din fiecare rasă, deţinând majoritatea
vacilor-mame de tauri.
Rolul fermelor de elită este de a produce tăuraşi destinaţi
pentru însămânţări artificiale şi montă. Totodată, fermele de elită
trebuie să participe la testarea după descendenţi a tăuraşilor cu
minimum 25% din efectivul de femele pentru reproducţie.

40
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Nominalizarea anuală a împerecherilor pentru obţinerea


generaţiilor de tăuraşi. Nominalizarea împerecherilor impune
realizarea următoarelor trei acţiuni:
ƒ Alegerea şi definitivarea vacilor-mame de tauri, în raport de
necesităţi (se vor alege 1/4-1/3 din totalul vacilor preselectate).
ƒ Stabilirea taurilor parteneri pentru împerecheri nominalizate, în
care scop se întocmeşte, pentru fiecare rasă, lista primilor 10-15
tauri testaţi amelioratori, în ordinea valorii lor de ameliorare. În
scopul accelerării progresului genetic, pentru cele mai valoroase
vaci-mame de tauri nominalizate se va procura anual material
seminal congelat de la cei mai buni tauri din lume.
ƒ Potrivirea perechilor este operaţiunea de finalizare a măsurilor
anterioare care asigură creşterea frecvenţei genotipurilor
valoroase. Prin potrivirea perechilor "se clădeşte" ereditatea
viitorului produs, operaţiunea fiind o lucrare de mare fineţe
tehnică. Ea necesită cunoaşterea genotipului şi a însuşirilor
fenotipice specifice tipului actual, ca şi a celui de perspectivă, a
gradului de înrudire a animalelor, a corelaţiilor dintre diferite
caractere şi însuşiri urmărite în ameliorare.

6.3. Selecţia tăuraşilor de reproducţie. Selecţia vacilor de


reproducţie.

Programul tehnic de selecţie a tăuraşilor proveniţi din


împerecheri nomonalizate este diferit, în funcţie de destinaţia şi modul
de utilizare la însămânţări artificiale sau pentru montă.

6.3.1. Selecţia tăuraşilor pentru reţeaua de însămânţări


artificiale

Comportă mai multe acţiuni care se desfăşoară etapizat şi


anume: preselecţia tăuraşilor de reproducţie; selecţia tăuraşilor după
performanţele proprii; selecţia taurilor după testul descendenţei;
stabilirea valorii de ameliorare a taurilor testaţi.

41
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

Preselecţia tăuraşilor pentru testul performanţelor proprii

În vederea derulării programului de selecţie a tăuraşilor pentru


reţeaua de însămânţări artificiale, viţeii masculi proveniţi din
împerecheri nominalizate sunt supuşi unei preselecţii, folosind ca
surse de informaţii pedigreul economic, greutatea şi conformaţia
corporală.

Selecţia tăuraşilor pe baza performanţelor proprii (TPP)

Tăuraşii admişi în urma preselecţiei, la vârsta de 1-3 luni sunt


"afluiţi" în fermele de testare după performanţele proprii ale
complexelor SEMTEST, unde sunt întreţinuţi până la 15-16 luni.
Pe parcursul testării, tăuraşii parcurg mai multe etape
tehnologice: carantinizare şi acomodare; controlul capacităţii de
creştere; aprecierea dezvoltării şi conformaţiei corporale; aprecierea
aptitudinilor de reproducţie, inclusiv pretabilitatea la congelare a
materialului seminal. Se recomandă întreţinerea nelegată a tăuraşilor
în boxe individuale şi o alimentaţie standardizată în vederea obţinerii
datelor comparabile necesare pentru ierarhizarea şi stabilirea
destinaţiei.
Aprecierea şi selecţia propriu-zisă a tăuraşilor după
performanţe proprii se realizează în perioada de vârstă de la 6 la 15
luni, în trei etape succesive, diferenţiate ca obiective, în care se
urmăresc şi se apreciază aptitudinile pentru producţia de carne,
corectitudinea conformaţiei în raport cu tipul urmărit în selecţie şi
aptitudinile pentru reproducţie.
Aprecierea aptitudinilor pentru producţia de carne se face
pe baza sporului mediu zilnic realizat şi a capacităţii de valorificare a
hranei (U.N./kg spor) pe perioada de vârstă de la 6 la 12 luni.
Aprecierea conformaţiei, constituţiei şi dezvoltării
corporale are loc tot la sfârşitul acestei perioade, urmărindu-se în mod
deosebit încadrarea în tipul dorit atât ca dezvoltare, cât şi ca exterior,
corectitudinea aplomburilor, în special la membrele posterioare şi

42
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

absenţa unor anomalii sau defecte de conformaţie care se transmit


ereditar.
După stabilirea ierarhiei valorice pe baza informaţiilor
fenotipice obţinute, sunt eliminaţi 35-40% din tăuraşi, restul fiind
admişi în etapa următoare, respectiv selecţia după testul aptitudinilor
de reproducţie.
Aprecierea aptitudinilor de reproducţie se efectuează în
intervalul de vârstă de la 12 la 15 luni. Prin această apreciere se
urmăresc: comportamentul sexual (intensitatea manifestării libidoului,
manifestarea reflexelor sexuale, temperamentul), acordându-se note în
scara 1-5; însuşirile macroscopice şi microscopice ale spermei,
inclusiv pretabilitatea la congelare a materialului seminal; capacitatea
fecundantă a spermei prin însămânţarea a 200-500 vaci şi stabilirea
testului de "non return" şi a indicelui de gestaţie. În urma acestei
aprecieri sunt eliminaţi 10-15% din tăuraşi.
Pe baza aprecierii aptitudinilor de reproducţie se decide
destinaţia tăuraşilor: la testare după descendenţi; la montă în cazul în
care materialul seminal nu se pretează la congelare; la valorificare
pentru carne. În această etapă se constituie şi stocurile de material
seminal congelat necesar introducerii în testare după descendenţi.

Selecţia taurilor după fenotipul descendenţilor (TD)

Selecţia după descendenţi sau "progeny test", este metoda care


asigură cea mai mare certitudine asupra valorii de ameliorare a unui
reproducător şi este cu atât mai indicată, cu cât obiectivele ei se referă
la caractere şi însuşiri cu heritabilitate redusă şi de cele mai multe ori
limitate de sex.
Testarea taurilor după descendenţi comportă trei acţiuni
tehnico-organizatorice: organizarea testării; producerea "programată"
a descendenţilor; tehnica testării pentru carne şi lapte.
Organizarea testării taurilor după descendenţi. Această
acţiune presupune rezolvarea următoarelor probleme: alegerea
sistemului de testare, în "staţiuni" (centralizat) sau "în câmp" (ferme);
stabilirea numărului optim de descendenţi pentru testare; stabilirea

43
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

numărului de vaci ce trebuie însămânţate pentru producerea


descendenţei; stabilirea numărului de ferme în care se însămânţează
vacile pentru producerea descendenţei; depistarea şi însămânţarea
vacilor destinate obţinerii descendenţei; întocmirea graficului de
folosire a taurilor.
Sistemul de testare în staţiuni (centralizat) constă în
compararea, în condiţii de mediu standardizate, a descendenţilor mai
multor tauri. Acest sistem presupune însămânţarea femelelor din
diferite crescătorii sau ferme, cu material seminal de la taurii ce se
testează după descendenţi. Din produşii masculi ai taurului în testare
se aleg randomizat minimum 10 fii, care se supun controlului
îngrăşării şi aptitudinilor de abator în staţiuni speciale de testare.
Fiicele rezultate de la taurul în testare se ţin în fermele de
provenienţă până devin juninci. Cu două luni înainte de fătare se aleg
randomizat minimum 20 fiice, care sunt concentrate în staţiuni de
testare unde se află şi alte loturi de fiice provenite de la alţi tauri în
testare. În aceste staţiuni, junincile respectiv vacile primipare, sunt
crescute în condiţii optime de mediu şi supuse controlului oficial de
producţie.
Datele obţinute sunt prelucrate şi interpretate cu mijloace
moderne, făcându-se compararea între descendenţi (descendente) şi
contemporani (contemporane). În final, se stabileşte valoarea de
ameliorare a taurilor testaţi şi ierarhizarea lor după acest criteriu.
Acest sistem are avantajul că permite evidenţierea
potenţialului genetic prin aplicarea tehnologiilor de exploatare
standardizate şi evită erorile determinate de variaţia condiţiilor de
mediu. Sistemul prezintă însă numeroase dezavantaje: investiţii foarte
mari pentru construcţii, furaje, transportul animalelor, plata
personalului, capacitatea limitată de testare.
Sistemul de testare în ferme ("în câmp") constă în testarea
taurilor după descendenţi în fermele de provenienţă, nominalizate în
acest scop. În acest sistem, testarea fiecărui taur se face după
minimum 15 fii şi 40 fiice, iar contemporanii utilizaţi pentru întregul
lot de descendenţi trebuie să provină din cel puţin alţi trei tauri.

44
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Avantajul sistemului este în primul rând de ordin economic,


deoarece se evită cheltuielile ocazionate de înfiinţarea staţiunilor
speciale. În acelaşi timp, sistemul permite aprecierea unui număr mai
mare de tauri şi mărirea certitudinii în apreciere, deoarece testarea se
poate face pe un număr mai mare de produşi, iar prin distribuţia
descendenţilor în mai multe ferme creşte corespunzător şi coeficientul
de corelaţie dintre sursa de informare şi valoarea de ameliorare.
Dezavantajele acestui sistem sunt legate de variaţiile condiţiilor de
mediu dintre ferme şi în cadrul aceleiaşi ferme.
Stabilirea numărului optim de descendenţi pentru testare.
La testarea pentru carne sunt necesari minimum 8 fii şi optimum 12-
15 fii/taur. În cazul testării pentru lapte, sunt necesare minimum 20
fiice şi optimum 25-30 fiice în staţiunile de testare, respectiv 40 fiice
şi optimum 75 fiice în ferme.
Numărul de vaci ce trebuie însămânţate pentru
producerea descendenţei se stabileşte în funcţie de sistemul de
testare, procentul de fecunditate şi natalitate, raportul dintre sexe, rata
mortalităţii şi reformei la tineret. Se apreciază că acest număr este de
minimum 100 şi optimum 150-200 capete în staţiuni, respectiv
minimum 200 şi optimum 300 capete în ferme.
Numărul de ferme în care se însămânţează vacile pentru
producerea descendenţei trebuie să fie cât mai mare pentru a se anula
diferenţele de mediu de exploatare dintre ferme.
Depistarea şi însămânţarea vacilor destinate obţinerii
descendenţei. Numărul minim de 200 de vaci pentru însămânţare se
alege randomizat, ele trebuind să fie sănătoase, să exprime tipul dorit
al rasei şi să fie cuprinse în controlul oficial al producţiei.
Însămânţarea lor are loc într-un interval calendaristic de cel mult 90 de
zile, pentru o grupare cât mai strânsă a fătărilor, evitând în felul acesta
influenţa sezonului.
Producerea "programată" a descendenţilor. În scopul
obţinerii descendenţilor şi contemporanilor necesari testării pentru
carne şi lapte, se realizează difuzarea "programată" a materialului
seminal congelat de la taurii testaţi după performanţele proprii de către
SEMTEST împreună cu D.J.A.R.Z. în unităţile nominalizate.

45
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

În acest scop, de la tăuraşii în testare după descendenţi,


autorizaţi de inspectorii zonali ai A.N.A.R.Z., se vor recolta şi congela
1000 doze material seminal, din care 600 pentru difuzarea programată,
iar 400 se păstrează în stoc.

Tehnica testării taurilor după descendenţi.

Descendenţii obţinuţi sunt utilizaţi pentru estimarea valorii de


ameliorare a taurilor în direcţia producţiei de carne şi lapte, acţiuni
care se desfăşoară în două etape.
Etapa I - pentru determinarea valorii de ameliorare în direcţia
producţiei de carne (TDC). Se desfăşoară în intervalul de vârstă de la
6 luni la 12 luni al descendenţilor masculi şi se încheie la vârsta de 40-
42 luni a taurilor supuşi acestui test.
Testarea se realizează în unităţi specializate de îngrăşare, fiind
adaptată tehnologiilor aplicate în complexele de îngrăşare. Se
consideră "contemporani" tăuraşii de aceeaşi rasă proveniţi din alţi
tauri, la interval de ±3 zile faţă de descendenţi.
Etapa a II-a - pentru determinarea valorii de ameliorare în
direcţia producţiei de lapte (TDL). Aceasta se efectuează în toate
fermele supuse controlului oficial al producţiei, inclusiv în fermele de
elită folosindu-se sistemul de testare "în câmp". Se execută controlul
performanţelor fiicelor şi contemporanelor, luându-se în considerare
cantitatea de lapte, grăsime şi proteină, precum şi aptitudinile ugerului
pentru mulsul mecanic.
Controlul se face pe o lactaţie normală (305 zile), dar poate fi
executat şi pentru primele 100 de zile de lactaţie. Se consideră
"contemporană" orice primipară provenită din alt taur de aceiaşi rasă
cu cel în testare, fătate într-un interval de ±3 luni faţă de descendente.

Stabilirea valorii de ameliorare şi a destinaţiei taurilor testaţi

Procedeul cel mai mult utilizat în stabilirea valorii de


ameliorare a taurilor testaţi după descendenţi este cel al comparării cu
contemporanii. Această metodă folosită în prezent în ţara noastră

46
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

urmează să fie înlocuită prin procedee moderne care utilizează


informaţii fenotipice şi de înrudire, cum este metoda "BLUP".
În funcţie de valoarea lor de ameliorare, destinaţia taurilor
testaţi poate fi: pentru reproducţie şi folosirea la însămânţări artificiale
sau montă, respectiv pentru producţia de carne.

6.3.2. Tehnica selecţiei vacilor de reproducţie.

Selecţia vacilor după fenotipul propriu

În selecţia vacilor de reproducţie se folosesc criterii principale


(nivelul productiv şi aptitudinile ugerului pentru mulsul mecanic) şi
criterii secundare (conformaţie-constituţie, dezvoltare corporală şi
origine).

Aprecierea şi selecţia vacilor după nivelul productiv

Este criteriul de decizie în selecţia vacilor de reproducţie şi


presupune luarea în considerare a producţiei de lapte, cantitativă şi
calitativă, pe lactaţie normală. Datele necesare aprecierii nivelului
productiv provin din controlul oficial al producţiei şi se referă la:
cantitatea de lapte (kg), cantitatea de grăsime pură (kg), conţinutul
laptelui în grăsime (%) şi proteină (%).
Întrucât în momentul aprecierii vacile sunt la vârste şi lactaţii
diferite, pentru compararea şi interpretarea corectă a nivelului
productiv se face aducerea la echivalent maturitate. La vacile care au
încheiat mai multe lactaţii, aprecierea nivelului productiv se poate face
fie după media performanţelor lactaţiilor cunoscute şi stabilirea
abaterii faţă de media "contemporanelor" din cireadă, fie după cea mai
bună performanţă din lactaţiile cunoscute.

47
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

Aprecierea şi selecţia vacilor după aptitudinile ugerului


pentru mulsul mecanic

Aprecierea aptitudinilor ugerului pentru mulsul mecanic se


face, de regulă, o singură dată în viaţa animalului, la prima lactaţie, cu
excepţia vacilor mame de tauri la care aprecierea se repetă şi la lactaţia
a treia sau la o altă lactaţie ulterioară.

Selecţia după dezvoltarea corporală, conformaţie şi


constituţie

Dezvoltarea corporală este un criteriu secundar de apreciere a


vacilor, dar care trebuie folosit, având în vedere corelaţia pozitivă cu
producţia de lapte.
Conformaţia corporală şi constituţia reprezintă o sursă de
informaţii valoroase asupra însuşirilor biologice generale ale
animalului (vitalitatea, rezistenţa, capacitatea de adaptare,
longevitatea, temperamentul etc.). Aprecierea după conformaţie şi
constituţie capătă o importanţă maximă pentru vacile-mame de tauri şi
pentru faptul că anumite defecte de exterior pot fi expresia slăbirii
constituţiei şi manifestării într-o stare fenotipică gravă la urmaşii
masculi.

6.3.3. Potrivirea perechilor la taurine

În funcţie de caracterul fermei, tipurile de potrivire a


perechilor diferă astfel:
ƒ În fermele de elită şi de înmulţire se recomandă practicarea
împerecherilor individuale, omogene sau heterogene (crosul între
linii) şi înrudite (consangvinitate moderată) ceea ce duce la
creşterea homozigoţiei şi consolidarea unor caractere.
ƒ În fermele de producţie se recomandă împerecherile heterogene şi
neînrudite, cu potrivire de grup. În acest caz vacile sunt împărţite
în 3-5 grupe de producţie, fiecărei grupe repartizându-i-se un taur

48
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

de bază, respectiv unul înlocuitor, superiori ca valoare grupei de


vaci respective.

6.4. Sistemele de ameliorare utilizate la taurine

Practica ameliorării taurinelor cunoaşte două sisteme,


respectiv ameliorarea în rasă curată şi ameliorarea prin încrucişare

6.4.1. Sistemul de ameliorare în rasă curată.

Ameliorarea în rasă curată se poate face prin împerecherea


animalelor pe baza asemănărilor fenotipice (înrudite sau neânrudite).
Împercherile omogene (homogamia). Presupune folosirea la
reproducţie a indivizilor cu însuşiri fenotipice asemănătoare, generaţie
de generaţie, fără practicarea consangvinizării, cu scopul menţinerii şi
intensificării însuşirilor valoroase.
Împercherile heterogene (heterogamia). Presupun folosirea
la reproducţie a animalelor cu însuşiri fenotipice diferite, în scopul
ameliorării unor însuşiri, corectării unor defecte, sporirii vitalităţii şi
rezistenţei, sub forma "crossului" dintre linii.
Creşterea înrudită ("inbreeding"). Este sistemul prin care se
împerechează taurinele din aceiaşi rasă care au un grad de înrudire
egal ori superior mediei rasei sau populaţiei. După gradul de înrudire
mai mult sau mai puţin strâns, inbreedingul poate fi: inbreeding
propriu-zis (consangvinizarea), în care are loc o împerechere de tip
tată*fiică sau frate*soră; crossbreeding - tipul de împerechere în care
se realizează un grad de înrudire mai redus decât precedentul;
linebreeding - tipul de împerechere prin care se realizează o
"concentrare de sânge" de la exemplare de mare valoare genetică sau
de la un strămoş comun, în generaţii succesive.
Dintre tipurile de inbreeding, în practica ameliorării taurinelor
se recomandă folosirea împerecherilor de tip linebreeding. Această
metodă poate fi practicată cu scopul de a menţine şi multiplica efectele
utilizării la reproducţie a unor reproducători de mare valoare şi a
muncii de ameliorare precedente în evoluţia populaţiilor autohtone.

49
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

Creşterea neânrudită. Presupune împerecherea animalelor cu


un grad de înrudire inferior rasei ori populaţiei de care aparţin,
coeficientul de consangvinizare fiind sub 1%. Se aplică atât sub formă
de homogamie, cât şi de heterogamie. Programul de ameliorare a
taurinelor prevede folosirea cu precădere a sistemului de ameliorare în
rasă curată pentru populaţia activă (efective cuprinse în controlul
oficial al producţiei şi însămânţate artificial) a tuturor raselor noastre.
În fermele de elită se recomandă înmulţirea efectivului prin
izolare reproductivă şi practicarea împerecherilor înrudite
(consangvinizare moderată). În fermele de producţie se poate utiliza
atât creşterea în rasă curată, cât şi încrucişarea.

6.4.2. Sistemul de ameliorare prin încrucişare.

Ameliorarea taurinelor prin încrucişare are o largă


aplicabilitate practică şi este folosită atât pentru "transformarea"
raselor locale slab productive, cât şi pentru crearea de rase noi şi
sporirea în scurt timp a producţiei de lapte şi carne. Sistemul de
ameliorare prin încrucişare, la taurine, constă din: încrucişări de
ameliorare şi încrucişări de producţie.

Încrucişări de ameliorare

Încrucişarea de infuzie. Este o metodă folosită în scopul


corectării anumitor defecte ale unor rase sau populaţii. Pentru aceasta
se practică încrucişarea o singură generaţie.
Încrucişarea de absorbţie (de transformare). Se foloseşte
pe scară largă în scopul "transformării" raselor locale neameliorate
prin rase ameliorate, cu însuşiri morfo-productive superioare. Metoda
constă din încrucişarea succesivă, timp de 3-4 generaţii, a două rase
(de ameliorat şi amelioratoare), până se obţine o populaţie cu însuşiri
morfo-productive asemănătoare rasei amelioratoare, urmând ca în
continuare să se practice reproducţia "în sine".
Încrucişarea pentru formarea de rase noi. Presupune
utilizarea la încrucişări a două sau mai multe rase de taurine, după

50
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

scheme diferite, în vederea obţinerii unui tip nou care să aibă cât mai
multe din însuşirile valoroase ale raselor participante, fiind în acelaşi
timp bine adaptat la condiţiile de mediu.

Încrucişări de producţie

Încrucişarea industrială. Încrucişarea industrială simplă


constă în împerecherea a două rase sau populaţii diferite şi obţinerea
metişilor de primă generaţie, care sunt folosiţi pentru producţia de
carne şi, mai rar, pentru producţia de lapte. Metişii industriali obţinuţi
se caracterizează printr-o intensitate mare de creştere, valorificarea
superioară a hranei, rezistenţă la boli şi intemperii.
Încrucişarea industrială de rotaţie ("criss-cross") este o metodă
prin care se folosesc succesiv la încrucişare trei sau patru rase. Poate fi
utilizată atât pentru obţinerea metişilor industriali pentru producţia de
lapte, cât şi pentru producţia de carne.

6.5. Organizarea ameliorării taurinelor în România

La elaborarea şi aplicarea programului de ameliorare a


taurinelor participă o serie de instituţii centrale şi teritoriale cu caracter
tehnico-ştiinţific şi de producţie, respectiv:
Ministerul Agriculturii Alimentaţiei şi Pădurilor
(M.A.A.P.). Stabileşte orientările şi liniile directoare în domeniul
creşterii, exploatării, ameliorării şi păstrării sănătăţii animalelor.
Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în
Zootehnie (A.N.A.R.Z.). Elaborează, coordonează şi aplică politica
de stat în domeniul reproducţiei şi ameliorării animalelor la nivelul
întregii ţări.
Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea
Bovinelor Baloteşti (I.C.P.C.B.). Fundamentează, elaborează şi
coordonează, sub raport ştiinţific, programul de ameliorare a taurinelor
pe ţară, în colaborare cu A.N.A.R.Z.
Întreprinderea pentru Testarea Reproducătorilor şi
Producerea de Material Seminal Congelat "SEMTEST"-

51
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

Baloteşti, cu cele 6 complexe teritoriale, produce, prelucrează,


conservă şi difuzează în teritoriu, prin D.J.A.R.Z. materialul seminal
congelat necesar acţiunii de însămânţări artificiale şi organizează
testarea după performanţe proprii, respectiv după descendenţi.

52
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

CAPITOLUL 7

CREŞTEREA TINERETULUI TAURIN

7.1. Importanţa creşterii raţionale a tineretului taurin.

Sporirea efectivelor de taurine şi calitatea lor nu se pot realiza


dacă nu se acordă o atenţie deosebită şi creşterii tineretului taurin. De
modul de hrănire şi îngrijire a viţeilor depinde starea de sănătate şi,
implicit, procentul de morbiditate. Cercetările au arătat că 70% din
bolile care apar la viţei în prima lună de viaţă se datoresc deficienţelor
în hrănire şi adăpostire.
Este cunoscut faptul că tulburările digestive banale care apar
frecvent la viţei din cauza nerespectării regulilor de igienă ale
alimentaţiei, se asociază cu enterite mai grave, iar acestea, la rândul
lor, dau alte complicaţii care tarează animalul pentru toată viaţa.
Animalele al căror proces de creştere decurge normal nu
numai că ating la vârsta productivă greutatea şi dimensiunile normale,
dar şi organele şi aparatele interne prezintă o dezvoltare normală, ceea
ce influenţează capacitatea productivă. Este cunoscută influenţa
negativă pe care o are creşterea nesatisfăcătoare asupra producţiei de
lapte la vacile adulte. Animalele "infantile", cu dezvoltarea
necorespunzătoare a lărgimilor, adâncimilor şi, în special, a organelor
interne, ca urmare a condiţiilor de hrănire nesatisfăcătoare în perioada
de creştere post-natală, dau întotdeauna producţii reduse de lapte,
comparativ cu animalele care se dezvoltă normal.

7.2. Alcătuirea planului de creştere a tineretului taurin

În fermele de vaci cu lapte, activitatea specialiştilor fiind


îndreptată asupra realizării producţiei de lapte, uneori se neglijează
creşterea tineretului. Pentru a împiedica apariţia unei astfel de situaţii,
este necesară alcătuirea unui plan de creştere a tineretului care să
prevadă clar ce greutăţi trebuie să atingă viţeii la vârstele de 6, 12 şi 18
luni, respectiv sporul mediu zilnic de creştere în greutate pentru
53
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

fiecare etapă. Greutatea şi sporul planificat sunt mai mari sau mai
mici, în funcţie de greutatea la care vor ajunge animalele la vârsta
adultă, cât şi în funcţie de destinaţia viţelului.
Pentru viţelele de prăsilă se recomandă un nivel moderat de
hrănire, care să determine realizarea unui spor mediu zilnic în primele
6 luni de 600-700 g la rasele de talie mică şi 650-750 g la rasele de
talie mare. Hrănirea abundentă a viţelelor din rasele de lapte şi mixte,
în primul an de viaţă, poate duce la modificări ale tipului de
metabolism, orientarea lor spre tipul anabolic şi, ca urmare, spre
producţia de carne. Din această cauză ele vor da producţii mai mici de
lapte la vârsta adultă. Sporul de creştere planificat pentru viţelele de
prăsilă între 6-12 luni va fi de 500-550 g, iar între 12-18 luni de 450-
500 g.
Hrănirea tineretului femel de prăsilă trebuie să urmărească
dezvoltarea maximă a tubului digestiv şi a celorlalte organe interne, a
osaturii şi musculaturii; de aceea, raţiile administrate vor cuprinde
cantităţi din ce în ce mai mari de fibroase şi suculente pe măsură ce
tineretul înaintează în vârstă, iar concentratele vor intra în cantităţi
moderate atunci când fibroasele şi suculentele sunt de calitate slabă.
Tăuraşii destinaţi pentru prăsilă vor fi hrăniţi mai abundent
decât femelele şi trebuie să realizeze de la naştere la 6 luni un spor
mediu zilnic de 900 g. După vârsta de 6 luni vor beneficia de raţii
adecvate pentru obţinerea unui spor mediu zilnic de 900-1000 g. Se va
urmări dezvoltarea maximă a osaturii şi musculaturii şi se va evita
îngrăşarea; de asemenea, se va evita dezvoltarea exagerată a
abdomenului.
Pentru tineretul destinat îngrăşării, tipul de hrănire trebuie să
urmărească valorificarea maximă a capacităţii de creştere a
organismului în primii doi ani de viaţă, dar în acelaşi timp trebuie să
fie economic. În funcţie de sporul planificat, pentru fiecare perioadă se
stabileşte schema de hrănire, care cuprinde cantităţile de nutreţuri ce
vor fi administrate şi ordinea introducerii lor în hrana viţeilor. Planul
de creştere constituie un ghid, de respectarea lui depinzând obţinerea
unui produs viguros, capabil să dea la vârsta adultă producţii mari.

54
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

7.3. Tehnica întreţinerii şi hrănirii viţeilor

7.3.1. Întreţinerea viţeilor

Adăpostirea. Viţeii pot fi întreţinuţi în profilactoriu şi creşă,


în maternitate şi creşă, sau în cuşti amplasate în afara adăpostului.
Întreţinerea viţeilor în profilactoriu. În profilactoriu, viţeii
sunt ţinuţi în primele două săptămâni de viaţă. Profilactoriul face corp
comun cu maternitatea, având acelaşi număr de compartimente cu
aceasta, aplicându-se principiul populării şi depopulării totale.
Viţeii sunt întreţinuţi în boxe individuale sau boxe colective.
Se preferă însă boxele individuale, deoarece se înlătură contactul între
viţei, transmiterea agenţilor patogeni, frecvenţa suptului nenutritiv, iar
supravegherea viţeilor este mai uşoară, micşorându-se astfel incidenţa
diferitelor afecţiuni. Pe peretele frontal al boxei se amplasează
dispozitivul de fixare a găleţilor de alăptare.
Întreţinerea viţeilor în creşă. Din profilactoriu viţeii se trec
în creşă, unde sunt ţinuţi până la vârsta de 6 luni. Creşa este amenajată
cu boxe colective, asigurându-se câte 2 m2 pentru fiecare viţel.
Repartizarea viţeilor pe boxă se face având în vedere dezvoltarea
corporală, asigurând astfel creşterea lor uniformă şi uşurând, totodată,
alăptarea. Fiecare boxă este prevăzută cu jgheab pentru concentrate şi
suculente, grătar pentru fân, amplasat deasupra jgheabului şi
adăpătoare cu nivel constant.
Întreţinerea viţeilor în maternitate şi creşă. Maternitatea
este amenajată cu boxe pentru mamă şi viţel, asigurând o suprafaţă de
6-7 m2 pe cuplu. Boxele pentru fătare pot fi amplasate, pe timp de
vară, şi în afara adăpostului, sub copertină. Viţeii sunt ţinuţi cu mama
în primele 7-14 zile de viaţă, aplicându-se alăptarea naturală, după
care se trec în creşă, unde sunt alăptaţi artificial.
Întreţinerea viţeilor în cuşti individuale amplasate în afara
adăpostului. Conform acestei tehnologii viţeii sunt trecuţi în cuşti
după subperioada colostrală, unde sunt ţinuţi până la vârsta de 2,5-3
luni.Cuştile sunt confecţionate din lemn sau fibră de sticlă şi prezintă
două zone: cuşca propriu-zisă (locul de odihnă) şi padocul. Cuşca

55
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

propriu-zisă are lungimea de 1,5 m, lăţimea de 1,2 m şi înălţimea de


1,1 m. În cuşcă, indiferent de sezon, se pune un strat de paie, care se
completează periodic. În padoc (circa 2 m2), în care viţeii au acces
liber, se amplasează grătarul pentru fân, suportul pentru găleata de
alăptare sau adăpare şi găleata pentru concentrate.
Se recomandă ca iarna cuştile să fie amplasate sub copertină,
la care trei pereţi să fie închişi cu baloţi de paie. În timpul lunilor
călduroase de vară, cuştile se vor amplasa sub un umbrar. Comparativ
cu întreţinerea viţeilor în adăpost, această variantă prezintă
dezavantajul necesarului mai mare de forţă de muncă, însă reduce
substanţial incidenţa diferitelor afecţiuni, ca urmare a mediului
ambiant uscat şi fără noxe, mărind totodată rezistenţa viţeilor şi
adaptabilitatea acestora la factorii naturali.

7.3.2. Îngrijirea viţeilor şi regimul de mişcare

Îngrijirea viţeilor. Imediat după naştere se curăţă de


mucozităţi gura şi nasul viţelului, pentru a favoriza respiraţia. Dacă
aceasta nu apare, se efectuează respiraţia artificială, prin presarea
ritmică a membrelor anterioare pe cavitatea toracică. Uscarea viţelului
şi activarea circulaţiei periferice se realizează prin buşumare cu o
pânză de sac pe întreaga suprafaţă a corpului. Ombilicul se taie la circa
10 cm de abdomen, se stoarce prin presare şi se dezinfectează cu
tinctură de iod, operaţie care se repetă timp de 2-3 zile, evitând astfel
apariţia omphaloflebitelor. Pe parcursul procesului de creştere se
execută zilnic pansajul.
Mişcarea viţeilor constituie un factor important de întreţinere,
care contribuie la fortificarea organismului, dezvoltarea armonioasă şi
menţinerea sănătăţii. Vara, viţeii se scot în padoc de la vârsta de 2
săptămâni, circa 30 minute pe zi, iar după vârsta de o lună au acces
liber în padoc toată ziua. În padoc se amenajează un umbrar sub care
se instalează jgheaburi pentru furajare şi adăpători automate.

56
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

7.3.3. Tehnica hrănirii viţeilor

Având în vedere particularităţile biologice care caracterizează


alimentaţia în perioada de alăptare, aceasta se structurează în două
subperioade: colostrală şi de alăptare propriu-zisă.

Tehnica de alăptare a viţeilor în subperioada colostrală

Datorită însuşirilor fizico-chimice deosebite, colostrul


reprezintă prima hrană a noului-născut, fiind considerat ca
indispensabil pentru creşterea şi dezvoltarea lui normală. Dintre
principalele însuşiri ale colstrului, amintim:
ƒ imediat după fătare, colostrul este mai bogat de circa 2,5 ori în
substanţă uscată şi de 6 ori în proteine, faţă de laptele normal;
ƒ prin conţinutul ridicat în imunoglobuline, asigură transferul
imunităţii pasive de la mamă la făt;
ƒ întruneşte însuşirile laxative care favorizează evacuarea
meconiului.

Tabelul 4
Compoziţia colostrului
Componente

Speci- Proteine
Lac- Săruri
ficare S.U. Albu- Gră-
toză mine-
d.c. Total Caze- mine + simi
rale
d.c. ină globuline
La
32,7 21,9 5,6 16,3 6,5 3,0 1,3
fătare

>12ore 20,5 13,7 4,8 8,9 5,6 3,2 1,0

>24ore 18,5 9,5 4,2 5,3 4,8 3,2 1,0

>48ore 14,2 6,5 3,3 3,2 4,2 3,5 1,0

>72ore 13,3 4,2 3,2 1,0 4,1 4,1 0,9

Lapte
12,5 3,5 3,0 0,5 3,6 4,6 0,8
normal

57
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

În stabilirea regimului de hrănire, trebuie avut în vedere că,


deşi cheagul are cea mai mare pondere faţă de celelalte compartimente
stomacale (42%), totuşi volumul lui este limitat (0,5-0,8 l); de
asemenea, compoziţia laptelui se schimbă rapid, iar penetrabilitatea
mucoasei intestinale pentru imunoglobuline scade vertiginos în
primele 24 ore.
Ţinând cont de aceste aspecte, se impune să respectăm
următoarele principii:
ƒ administarea primului tain colostral să se facă la un interval de
timp cât mai scurt de la fătare, respectiv în prima oră de viaţă, în
cantitate de 0,5-0,6 l;
ƒ în prima zi laptele colostral se administrează în cantitate de circa
2,5-2,8 l, în minimum 5 tainuri;
ƒ în următoarele 2 zile cantitatea creşte la 0,7-1,0 l pe tain (3-3,5
l/zi);
ƒ din ziua a patra, cantitatea se măreşte treptat, astfel ca la sfârşitul
primei săptămâni de viaţă să ajungă la minimum 6 l lapte pe zi,
administrat în 2-3 tainuri;
ƒ raţia zilnică de lapte nu trebuie să depăşească a 7-8-a parte din
masa corporală a viţelului.

Tehnica hrănirii în subperioada de alăptare propriu-zisă

Sisteme tradiţionale de hrănire a viţeilor. Se bazează pe


utilizarea unor cantităţi mari de lapte, înţărcarea realizeazându-se la
vârsta de 4-7 luni. Dintre aceste sisteme, cele mai mult folosite sunt
următoarele:
Alimentaţia viţeilor pe bază de lapte integral.
Administrarea lptelui se face în 2-4 reprize zilnice, timp de 3-5 luni, în
cazul viţeilor din rasele mixte şi de lapte, respectiv 6-7 luni şi la
discreţie pentru cei din rasele de carne.
Alimentaţia viţeilor pe bază de lapte normalizat este un
sistem asemănător cu precedentul, în care laptele administrat se

58
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

normalizează la un conţinut de 2% grăsime. În acest fel se face o


economie de 4,5-7 kg grăsime pură pe viţel.
Alimentaţia viţeilor pe bază de lapte integral şi smântânit
se bazează pe acelaşi principiu de economisire a substanţelor grase şi
pe posibilitatea de utilizare timpurie a nutreţurilor vegetale. Laptele
integral se administrează numai în prima lună de viaţă, după care, în
următoarele 10 zile, se procedează la substituirea zilnică a 0,5-0,7 l
lapte integral cu o cantitate dublă de lapte smântânit, iar în continuare
dieta lichidă se face exclusiv cu lapte smântânit. În acest fel se
consumă o cantitate de 150-170 l lapte integral şi 400-800 l lapte
smântânit.

Tabelul 5
Scheme de hrănire în funcţie de vârstă
Perioada de vârstă Schema de hrănire (l lapte/zi)
(zile)
1 2 3 4

0-7 colostru colostru colostru colostru


8-20 6 7 7 7
21-40 7 7,5 7,5 7
41-50 6 7 7 7
51-60 5 6 6 6
61-70 4 5 6 6
71-80 3 4 4 5
81-90 3 3 4 4
91-100 - - 3 4
101-110 - - - 3
111-120 - - - 3

Sisteme intensive de hrănire a viţeilor. Se bazează pe


folosirea unor cantităţi foarte reduse de lapte, prin înlocuirea acestuia
cu substituienţi de lapte şi nutreţuri concentrate combinate, cu
înţărcarea foarte timpurie (30-90 zile).
Alimentaţia viţeilor cu substituienţi ai laptelui. În ţara
noastră se utilizează "Inlavitul", care înainte de utilizare se dizolvă în
apă caldă la 40-45 oC, în proporţie de 1:9, şi se administrează viţeilor
la 38-39 oC, în cantităţi diferite, corespunzător schemei de alăptare
adoptată. Introducerea substituienţilor se face cel mai devreme la
vârsta de 5-7 zile şi cel mai târziu la 14 zile, durata alăptării fiind de
59
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

60 zile pentru viţeii destinaţi îngrăşării şi 90-120 zile pentru cei de


prăsilă.
Alimentaţia viţeilor cu cantităţi reduse de lapte integral şi
cu nutreţ combinat de tip "starter" are durata de alăptare de
minimum 30 zile şi maximum 40 zile, timp în care se consumă 100-
160 l lapte. Completarea nevoilor de hrană se face prin obişnuirea
timpurie a viţeilor cu consumul de nutreţ combinat de tip "starter",
care se asigură la discreţie până la 4-5 luni.

Sisteme şi metode de alăptare

Sistemul de alăptare naturală. Este cel mai vechi procedeu,


întâlnit în tehnologiile de exploatare extensivă a taurinelor din rasele
de lapte şi mixte, în gospodăriile populaţiei şi este exclusiv aplicat în
creşterea raselor de carne. Sistemul are avantajul că asigură consumul
laptelui la temperatură optimă şi constantă, în doze succesive şi
reduse, ceea ce influenţează favorabil digestia laptelui, respectiv starea
de sănătate a viţelului. Prezintă însă şi unele dezavantaje şi anume: nu
se cunoaşte cantitatea de lapte ingerată; îngreuiază selecţia;
favorizează transmiterea unor boli (bruceloză, tuberculoză etc.).
Sistemul de alăptare artificială. Sistemul poartă această
denumire, deoarece laptele, în prealabil muls, este administrat în
consum prin diferite metode şi înlătură dezavantajele metodei de
alăptare naturală.
Alăptarea viţeilor la găleată. Deşi reprezintă una din
metodele frecvent folosite, este mai puţin indicată, deoarece viţelul,
fiind lacom, ingeră laptele de 3-4 ori mai repede decât prin supt, ceea
ce determină formarea de coaguli mari, o parte din lapte trecând chiar
în rumen; ca urmare, se îngreuiază digestia şi apar deranjamente
gastro-intestinale. Pentru evitarea acestor neajunsuri, se recomandă
introducerea metodei la vârsta de peste o lună a viţeilor şi
administrarea tainului în 2-3 reprize.
Alăptarea viţeilor la biberon reprezintă cea mai bună metodă
de hrănire artificială, deoarece imită suptul natural şi înlătură
principalele neajunsuri ale alăptării la găleată. Ca reguli generale ce

60
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

trebuie avute în vedere sunt cele ce vizează condiţiile de igienă,


temperatura de administrare a laptelui, respectarea programului de
alăptare.
Alăptarea în grup se realizează cu ajutorul unor dispozitive
sau instalaţii mecanice, care prin metoda "la biberon" asigură
administrarea concomitentă a laptelui la mai mulţi viţei.

Tehnica de hrănire a viţeilor cu nutreţuri vegetale

Hrănirea viţeilor cu nutreţuri concentrate. Acest sortiment


reprezintă primul furaj vegetal în hrana viţeilor, deoarece este
favorizant pentru dezvoltarea florei ruminale şi pentru că asigură cel
mai bine completarea necesarului de substanţe nutritive. În
succesiunea diferitelor sortimente de nutreţ concentrat, se recomandă
să se înceapă cu făină cernută sau cu fulgi de ovăz şi orz (în primele 2
săptămâni de viaţă) urmat, după 15-18 zile, de tărâţe de grâu, uruială
de porumb şi orz, şroturi de soia şi floarea soarelui, iar după 25-30 zile
şi uruială de mazăre.
În cazul folosirii metodelor de hrănire intensive, se
administrează numai concentrate combinate produse după reţete
consacrate. Până la vârsta de 3 luni nutreţurile concentrate se asigură
la discreţie, iar în perioada următoare şi până la înţărcare se asigură în
funcţie de regimul dietei lichide şi calitatea celorlalte nutreţuri
administrate, fără să depăşească 1,8-2,0 kg.
Hrănirea viţeilor cu nutreţuri fibroase. Hrănirea începe
concomitent cu administrarea celor concentrate, asigurând fânuri de
cea mai bună calitate, ca fân mărunt de lucernă sau trifoi, floare de fân
sau otavă. Consumul iniţial foarte redus de fân (40-70 g/zi) creşte la
circa 150-200 g zilnic la sfârşitul primei luni de viaţă şi la 1,0-1,2 kg la
finele lunii următoare.
Hrănirea viţeilor cu nutreţuri suculente. Primul nutreţ
suculent ce se introduce în hrana viţeilor în sezonul de vară este masa
verde, care se poate administra din a 14-16-a zi de viaţă, de preferinţă
la iesle, până la vârsta de 6 săptămâni şi sub formă de păşune în
continuare. În perioada de iarnă, nutreţurile suculente se administrează

61
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

la o vârstă mai târzie, astfel: morcovul după vârsta de 20 zile


(preferabil la 4 săptămâni), sfecla furajeră după vârsta de 2 luni
(recomandabil la 3 luni) şi semifânul de foarte bună calitate după
vârsta de 3 luni. Nutreţul însilozat valoros (aciditate totală sub 2,5%)
se poate utiliza începând cu sfârşitul lunii a 4-a (de preferinţă după
vârsta de 6 luni).
Asigurarea nutreţurilor minerale şi a vitaminelor. Când în
hrănire se folosesc numai nutreţuri obişnuite produse în unitate, este
necesar ca de la vârsta de 30-40 zile să se asigure un amestec mineral
zilnic de 15-17 g (10 g Ca, 6 g P, 1 g microelemente) şi circa 8 g sare,
cantitate care până la 6 luni se dublează. De asemenea, este necesar să
se asigure 150-500 U.I. vitamina A şi 25-50 U.I. vitamina D pe fiecare
kg masă corporală, sau 15-20 g untură de peşte/100 kg masă
corporală, care se administrează o dată cu laptele smântânit.
Adăparea viţeilor este obligatorie încă din prima săptămână
de viaţă. În primele două săptămâni apa se asigură de 2-3 ori pe zi,
după o prealabilă fierbere şi răcire la 37-38 oC, iar după această vârstă
se asigură la discreţie prin adăpători automate.

7.3.4. Tehnica de înţărcare a viţeilor

Vârsta de înţărcare diferă în funcţie de condiţiile asigurate în


perioada de alăptare, de destinaţia produşilor şi de tehnologia de
exploatare. Corespunzător acestor principii şi a practicii actuale,
înţărcarea viţeilor se poate face timpuriu, normal sau tardiv.
Înţărcarea timpurie (foarte precoce). Se realizează la vârsta
de 28-60 zile, în general numai în unităţile care dispun de condiţii
foarte bune de hrănire şi îngrijire; în ţara noastră metoda se practică
îndeosebi în unităţile de îngrăşare intensivă şi foarte rar în cele de
creştere a tineretului de reproducţie.
Înţărcarea normală (precoce). Reprezintă, în prezent,
procedeul curent aplicat în creşterea viţeilor din rasele de lapte şi
mixte destinaţi pentru prăsilă. Această înţărcare se face la vârsta de
80-100 zile (cel mai frecvent la 90 zile).

62
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Înţărcarea tardivă. Este o metodă folosită preponderent în


creşterea viţeilor din rasele de carne şi se face la vârsta viţeilor de 5-7
luni. În mod sporadic se mai aplică şi la viţeii de mare valoare din
rasele de lapte sau mixte, destinaţi pentru reproducţie.

7.4. Tehnica întreţinerii şi hrănirii tineretului femel de


reproducţie

Tehnologia de creştere a tineretului se referă la condiţile de


hrănire, întreţinere şi îngrijire a acestora, de la înţărcare şi până la
vârsta de producţie.

7.4.1. Tehnica întreţinerii tineretului femel de reproducţie

Întreţinerea în sezonul de iarnă. Se asigură în adăposturi cu


sistem legat sau liber. Adăposturile în sistem legat sunt prevăzute cu
pat scurt şi sistem de evacuare mecanică sau hidraulică a gunoiului.
Întreţinerea în stabulaţie liberă se realizează în boxe colective de 10-
20 cap. tineret femel. Stabulaţia liberă se poate asigura pe spaţii de
odihnă şi mişcare cu podea plină, sau pe grătar dar având zonă
individuală de odihnă.
Întreţinerea în sezonul de vară. Se recomandă a se realiza pe
păşune, iar în unităţile ce nu dispun de suprafeţe corespunzătoare,
animalele se menţin cea mai mare parte a zilei în padocuri, unde se
asigură şi administrarea nutreţurilor verzi. Taberele de vară se
amenajează cu acoperişul în una sau două pante şi cu cel puţin un
perete plin, situat pe direcţia vânturilor dominante. Totoadată sunt
prevăzute cu iesle pentru administrarea nutreţului concentrat şi a
suplimentului de masă verde, dispunând de sursă de apă şi padocuri de
odihnă pentru noapte (4-5 m2/cap).

7.4.2. Tehnica hrănirii tineretului femel de reproducţie

Principiile de bază ale hrănirii raţionale a tineretului constau în


administrarea unor nutreţuri de bună calitate şi în cantităţi care să

63
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

asigure creşterea şi dezvoltarea normală a acestuia, în vederea


obţinerii unor produşi cu însuşiri favorabile de producţie. În
exploatarea tineretului femel se urmăreşte o creştere moderată, cu o
bună dezvoltare a aparatului digestiv şi realizarea unei conformaţii
armonioase, specifice vacilor pentru lapte. Ca urmare, ponderea
principală în hrănirea acestora o vor avea nutreţurile de volum
(fibroase şi suculente), iar concentratele o proporţie mai redusă. În
acest fel, hrana de bază a tineretului femel o formează nutreţul verde
administrat la discreţie în sezonul de vară, respectiv nutreţurile
fibroase şi suculente de bună calitate în sezonul de iarnă.
În sezonul de vară, cel mai favorabil regim de hrănire se
realizează prin întreţinerea tineretului femel pe păşune, cu consum de
masă verde la discreţie şi administrarea unui supliment de 1,5-2,0 kg
nutreţ concentrat, în funcţie de vârstă şi de calitatea păşunii. În
unităţile care nu pot asigura suprafeţele necesare de pajişti, masa verde
se administrează la iesle, în padoc, unde tineretul trebuie menţinut cea
mai mare parte a zilei. Cantitatea de masă verde administrată este de
15-20 kg până la vârsta de 12 luni şi de 20-30 kg peste această vârstă,
suplimentată cu cantităţile de nutreţ concentrat corespunzătoare.
În sezonul de iarnă, în raţie predomină nutreţul suculent, cel
fibros şi apoi concentratele. Tineretul femel în vârstă de până la 12
luni trebuie să primească în raţie următoarele cantităţi: 3-4 kg fân de
bună calitate, din care 50% fân de leguminoase; 10-16 kg suculente,
din care 50% rădăcinoase (sfeclă furajeră), sau 7-10 kg semisiloz şi
1,5-2,5 kg amestec de nutreţuri concentrate, la care se adaugă 50-60 g
nutreţ mineral (format din 30-40 g cretă furajeră şi 20-25 g sare).
Pentru tineretul femel în vârstă de peste 12 luni, se asigură: 4-5
kg fân de bună calitate, din care 50% fân de leguminoase; 15-24 kg
suculente din care 50% rădăcinoase, sau 10-15 kg semisiloz, 2-3 kg
amestec de furaje concentrate şi 60-80 g nutreţ mineral (40-60 g cretă
furajeră şi 25-30 g sare).

64
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

7.4.3. Tehnica întreţinerii şi hrănirii tineretului mascul de


reproducţie

Creşterea raţională a tăuraşilor de reproducţie presupune o


tehnologie de creştere adecvată, care să favorizeze exprimarea
potenţialului genetic şi realizarea unor performanţe ridicate, în condiţii
de confort tehnologic, dar cu investiţii reduse pe animal.

Tehnica întreţinerii tăuraşilor de reproducţie

Întreţinerea tăuraşilor pentru reproducţie este diferenţiată după


cum aceştia sunt crescuţi în ferme de testare sau în ferme de producţie.
În fermele de testare, se poate practica fie întreţinerea liberă
în boxe individuale cu posibilităţi de mişcare în padocuri, fie
întreţinerea legată şi cu mişcare dirijată. Tehnologia actuală prevede
întreţinere în cuşete individuale în perioada de carantinizare şi
acomodare, după 6 luni întreţinerea în boxe individuale, iar peste 12
luni întreţinerea legată. Boxele individuale sunt aşezate pe două
rânduri, asigurând o suprafaţă de 2 m2/cap în perioada 4-6 luni şi de
4,5-6 m2/cap în perioada 6-12 luni.
În cazul întreţinerii legate, se asigură suprafaţa de 1,8-2,3 m2
în perioada 6-12 luni; pentru perioada 12-18 luni se recomandă
standuri cu dimensiunile de 2,25/1,30 m, standurile fiind despărţite
prin bare metalice. Între două standuri se asigură un loc de refugiu
pentru îngrijitor, de 0,5 m lărgime. Aşezarea se face "cap la cap",
adăpostul fiind prevăzut cu o alee centrală de furajare şi două alei
laterale, sau "crupă la crupă". Acest ultim mod de aşezare este de dorit
pentru că reduce agitaţia şi stresarea taurilor. Suprafaţa boxelor ca şi
standul sunt confecţionate din cărămidă pe cant, cu o pantă de
scurgere de 2%.
Igiena corporală se asigură zilnic prin pansaj, atenţie deosebită
acordându-se igienii pielii din regiunea capului, ongloanelor şi
organelor genitale. Unghiile vor fi verificate în permanenţă, pentru a
preveni deformarea lor şi apariţia defectelor de aplomb.

65
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

Regimul de mişcare prezintă importanţă pentru tăuraşi, mai


ales în cazul întreţinerii legate. Se va asigura mişcarea individuală cel
puţin 30 minute zilnic. O atenţie deosebită se va acorda obişnuirii
tăuraşilor cu omul, cu mişcarea individuală la baston, cu introducerea
în sala de recoltare şi cu saltul pe manechin, elemente indispensabile
pentru dresajul corespunzător al tăuraşilor în vederea recoltării
materialului seminal. Vor fi evitate zgomotele puternice, bruscarea sau
lovirea tăuraşilor şi alţi factori stresanţi, prevenind astfel formarea
unor deprinderi şi reflexe negative.
În fermele de producţie, tăuraşii se întreţin în sistem legat, pe
stand lung din cărămidă pusă pe cant, cu evacuarea mecanică a
dejecţiilor. Standul trebuie să aibă lăţimea de 0,9 m până la vârsta de 6
luni, 1,1 m între 6-12 luni şi 1,2-1,3 m peste această vârstă.

Tehnica hrănirii tăuraşilor de reproducţie


În fermele de testare se aplică tehnologia de hrănire din stoc,
cu nutreţuri uscate sub formă de amestecuri unice standardizate, de
preferinţă granulate, în vederea asigurării comparabilităţii
performanţelor cu contemporanii. Nutreţul unic recomandat a se folosi
în testarea după performanţele proprii este format dintr-un amestec de
concentrate, tăiţei de sfeclă uscaţi, fibroase sub formă de făină sau
brichete şi premix vitamino-mineral.
Cantităţile zinice administrate variază în funcţie de vârstă şi
sporul realizat, astfel:
- până la vârsta de 4 luni (etapa de carantinizare şi acomodare) se
continuă hrănirea cu substituienţi, în cantitate de 45-54 kg pudră şi
amestec unic brichetat, cu valoare energetică de 0,97 U.N./kg, la
discreţie;
- între 121-365 zile se administrează la discreţie numai nutreţ
brichetat unic (cu valoare energetică de 1,05 respectiv 0,95
U.N./kg);
- în ultima etapă (12-15 luni) se poate folosi fie numai nutreţ
brichetat cu valoare energetică de 0,92, respectiv 0,82 U.N./kg, la
discreţie şi fân de graminee-leguminoase, raţionalizat la 3
kg/cap/zi.

66
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

CAPITOLUL 8

TEHNOLOGIA EXPLOAT|RII TAURINELOR PENTRU


PRODUCŢIA DE LAPTE

Tehnologia de exploatare reprezintă ştiinţa dirijării şi


optimizării factorilor de mediu prin metode, procedee, mijloace şi
măsuri adecvate folosirii potenţialului genetic şi de producţie al
vacilor, respectiv obţinerii unor producţii maxime, de calitate
superioară şi eficiente din punct de vedere economic.

8.1. Resursele de furaje folosite în alimentaţia vacilor


pentru lapte

Baza furajeră pentru vacile lactante este constituită din


resursele următoare: pajişti permanente, plante cultivate, sole
ameliorative, produse secundare din agricultură, reziduuri industriale,
precum şi resurse de completare, inclusiv substanţele azotate
neproteice.
Pajiştile permanente (păşuni şi fâneţe). Acestea reprezintă,
în general, o sursă cantitaivă importantă de furaje, de bună calitate şi
ieftină. Păşunile cuprind circa 4,4 mil. ha, reprezentând 29,5% din
terenul agricol şi 18,6% din suprafaţa totală a ţării, fiind întâlnite în
toate zonele pedoclimatice.
Plantele cultivate. Suprafaţa în ogor propriu cultivată cu
plante de nutreţ pentru producerea furajelor de volum este de 1,2 mil.
ha (12% din suprafaţa arabilă). În plus, circa 40% din suprafaţa arabilă
a ţării este destinată cerealelor şi leguminoaselor boabe, care participă
la hrănirea vacilor pentru lapte atât prin nutreţurile combinate cât şi
prin gozurile şi spărturile ce se obţin în urma prelucrării, respectiv prin
produsele secundare (grosiere). Culturile succesive (duble) ocupă circa
1 milion ha, constituind o sursă suplimentară de furaje pentru animale,
deoarece unele plante sunt termofile şi, deci, trebuie semănate

67
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

primăvara mai târziu, iar altele îşi termină ciclul de vegetaţie în


mijlocul verii (cereale păioase).
În consecinţă, se recomandă ca înaintea plantelor termofile, în
terenuri irigate să se cultive rapiţa furajeră, raigrasul aristat, secara, iar
consecutiv cerealelor păioase, culturile duble pentru nutreţ verde sau
semifân (porumb, iarbă de Sudan, mei, etc).
Solele ameliorative. Acestea sunt introduse în sistemele
moderne de agricultură, în cadrul rotaţiei culturilor folosindu-se sole
cu leguminoase, în special cu lucernă. Aceste sole au dublu scop:
ameliorarea solului, prin rădăcinile ce asigură refacerea structurii,
creşterea materiei organice, ruperea unor cicluri biologice ale
dăunătorilor, corectarea pH-ului, respectiv nutriţia animalelor, prin
partea aeriană a plantelor.
Resursele silvice. Acestea sunt constituite din păşuni aflate în
luminişul pădurilor.
Resurse secundare din agricultură şi reziduuri industriale.
Produsele secundare din agricultură reprezintă 60-70% din substanţa
uscată a plantelor ajunse la maturitate. Din punct de vedere cantitaiv,
aceste resurse sunt evaluate astfel: tulpini de porumb (10-15 mil. to),
paie de cereale (6-8 mil. to), ciocălăi de porumb (1,5-2,0 mil. to),
pleavă (1,5-2,0 mil. to). Reziduurile industriale se obţin în urma
prelucrării produselor vegetale (sfecla de zahăr, floarea-soarelui, soia,
rapiţa, orzoaica, alte cereale etc). Cantitatea de reziduuri industriale
(melasă, tăiţei de sfeclă, borhot de spirt, de bere, tărâţe, şroturi etc.) se
estimează la peste 5 mil. to.
Resurse furajere de completare. Nutreţul combinat sau
suplimentul proteino-vitamino-mineral pentru vaci completează,
echilibrează şi potenţează raţia de bază şi stimulează producţia de
lapte. Substanţele azotate neproteice (S.A.N.) înlocuiesc parţial
proteina în hrana taurinelor, datorită posibilităţilor de convertire pe
care le are această specie, ca şi costului ridicat al azotului proteic. Se
cunosc peste 20 de surse de azot neproteic, dar mai frecvent folosite
sunt: sărurile de amoniu, ureea şi izobutilendiureea.

68
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

8.2. Tehnica hrănirii vacilor lactante

Dacă socotim ca ideale o durată a lactaţiei de 305 zile şi 60


zile repausul mamar, deci un interval între două fătări de 365 zile,
majoritatea autorilor sunt de acord că acest interval trebuie împărţit în
patru perioade distincte din punct de vedere fiziologic şi nutriţional.
Perioada I. Numită şi perioada de mobilizare a rezervelor
corporale, când vaca, indiferent de modul în care este hrănită, de
obicei pierde în greutate, începe imediat după fătare şi se încheie la 2-
3 săptămâni după ce s-a atins vârful lactaţiei. Are o durată care
depinde de nivelul producţiei de lapte, în medie fiind de circa 10
săptămâni. Caracteristic pentru această perioadă este un apetit în
creştere, cerinţe nutriţionale maxime, având în vedere că şi producţia
de lapte este maximă.
Pentru compensarea unui bilanţ nutritiv negativ (în special
energetic), sunt mobilizate rezervele corporale şi vacile pierd în
greutate. În mod normal, pierderile în greutate sunt de circa 0,5 kg/zi,
putând ajunge chiar la 1 kg/zi. Pentru a compensa pierderile, vaca
trebuie să aibă suficiente rezerve constituite din perioada anterioară,
deci să înceapă lactaţia într-o stare bună de întreţinere, datorită unei
hrăniri corespunzătoare în ultimele luni de lactaţie; de asemenea,
trebuie să fie pregătită pentru a consuma nutreţuri concentrate încă din
ultimele luni de gestaţie.
Raţia administrată trebuie să conţină furaje de cea mai bună
calitate, cu palatabilitate maximă şi să fie echilibrată în privinţa
conţinutului energo-proteic şi vitamino-mineral. Totodată, raţia trebuie
să conţină suficiente zaharuri fermentescibile, cât şi fibre brute, pentru
a se realiza în rumen, datorită simbionţilor rumenali, o fermentaţie
favorabilă producţiei de lapte.
În raţie trebuie incluse următoarele sortimente de furaje: fân de
cea mai bună calitate, nutreţuri însilozate cu conţinut crescut de
substanţă uscată şi cu valoare energetică, în special porumb însilozat
cu 30-35% S.U. sau semifân cu 45-55% S.U., care au palatabilitatea
maximă. Nu trebuie să lipsească din raţie, vara, nutreţul verde provenit

69
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

din graminee, iar iarna rădăcinoasele, datorită conţinutului ridicat în


zaharuri uşor fermentescibile.
Raţia trebuie să aibă o concentraţie energetică mai mare şi, de
aceea, trebuie să conţină şi nutreţuri concentrate în cantităţi
corespunzătoare. Nutreţurile concentrate, la vacă, sunt cel mai bine
valorificate tocmai în această perioadă şi, în funcţie de producţia de
lapte, ele pot să acopere până la 60% din S.U. a raţiei.
În raţie, în această perioadă, de obicei valoarea energetică a
furajului reprezintă principalul factor limitativ. Proteina, dacă se
administrează suficient fân şi semifân, iar în amestecul de concentrate
se includ tărâţe şi şroturi, poate fi uşor acoperită. O atenţie deosebită
trebuie acordată asigurării Ca şi P. Chiar dacă bilanţul calciului nu se
poate pozitiva şi nici chiar echilibra în această perioadă, trebuie ca
diferenţa dintre necesar şi asigurat să fie cât mai mică. Pentru aceasta,
pe lângă un premix mineral, în raţie trebuie inclus fânul de lucernă de
cea mai bună calitate, care constituie principala sursă de săruri
minerale şi în special de Ca şi oligoelemente, toate uşor asimilabile.
Perioada a II-a. Este perioada de stabilizare a masei corporale
şi de refacere a greutăţii pierdute în primele 10 săptămâni de lactaţie.
Începe iniţial după ce vacile au început să scadă în greutate şi durează
până în jurul celei de a 30-a săptămâni de lactaţie. De obicei, după ce
s-a atins vârful producţiei de lapte şi bilanţul nutritiv a devenit pozitiv,
vacile au fecunditatea maximă şi în mod obişnuit rămân gestante, aşa
că în a 30-a săptămână de lactaţie se află în luna a 5-a de gestaţie, când
apetitul este maxim, iar producţia de lapte este vizibil în scădere,
reprezentând circa 2/3 din producţia maximă. La sfârşitul acestei
perioade trebuie să fie refăcută greutatea corporală pierdută în prima
parte.
Datorită apetitului în creştere şi a necesarului de nutrienţi în
descreştere se crează, pe măsura avansării în lactaţie, o îmbunătăţire a
capacităţii digestive, care permite şi schimbarea structurii raţiei, în
sensul că se poate reduce participarea nutreţurilor concentrate şi creşte
corespunzător participarea nutreţurilor de volum.
Perioada a III-a. Durează după săptămâna a 30-a de lactaţie
respectiv luna a 5-a de gestaţie, până la înţărcare. Caracteristic este

70
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

începerea scăderii accentuate a producţiei de lapte, apetitul se menţine


încă ridicat, iar necesarul de nutrienţi pentru creşterea fetusului este
încă destul de scăzut. În această perioadă trebuie refăcute marea
majoritate a rezervelor pentru lactaţia următoare, deoarece, pentru
aceasta, pot fi utilizate cantităţi mari de nutreţuri de volum.
Trebuie să se ţină seama şi de faptul că, în această perioadă,
dacă alimentaţia vacii nu este bine condusă, există riscul
supraângrăşării, cu consecinţe nefavorabile asupra sănătăţii vacii şi a
viţelului. Pentru aceasta, creşterea în greutate în această perioadă nu
trebuie să depăşească 500-750 g/zi.
La calcularea raţiei se va ţine seama de necesarul pentru
întreţinere, la care se adaugă necesarul pentru producţia de lapte şi un
supliment de circa 2 U.N. şi 150 g P.B.D., necesare pentru formarea
rezervelor care să fie utilizate în perioada producţiei maxime a
lactaţiei următoare. Volumul raţiei va fi cu 2-3 kg S.U. mai mare decât
în perioada producţiei maxime, ţinând seama şi de apetitul crescut.
Perioada a IV-a (a repausului mamar). Într-o alimentaţie
bine condusă, în această perioadă formarea rezervelor corporale
trebuie să fie terminată. Peste raţia de întreţinere, în această perioadă
trebuie să se mai adauge numai 1-2 U.N. pentru creşterea fetusului. O
hrănire abundentă în această perioadă, pe lângă o creştere exagerată a
fetusului, determină o îngrăşare exagerată şi, de asemenea, poate să
ducă la un apetit scăzut după fătare.
Astfel, s-a observat că vacile care înregistrează creşteri mari de
greutate în această perioadă, imediat după fătare au un apetit foarte
scăzut, slăbesc mult în primele săptămâni şi sunt cel mai adesea
predispuse la cetoze. De asemenea, la acestea apare adesea edemul
exagerat al ugerului. Hrănirea pe bază de nutreţuri de volum şi în
special fibroase de bună calitate este cea mai indicată.Nutreţurile
concentrate se utilizează numai în ultima parte a gestaţiei, respectiv
înainte cu 2-3 săptămâni de fătare, când trebuie făcută aşa-zisa
"punere sub presiune".

71
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

8.2.1. Tehnica hrănirii vacilor lactante pe timp de vară

Hrănirea vacilor la păşune. Începerea şi încheierea sezonului


de păşunat şi respectiv durata acestuia, sunt în funcţie de zonă şi în
special de regimul termic şi de posibilităţile de acoperire a necesarului
de nutreţ verde pentru vacile care păşunează. În principiu, începerea
păşunatului se va face când iarba a ajuns la 10-15 cm înălţime, iar
tempertura pe timp de noapte nu scade sub 5 oC, ceea ce corespunde
pentru zona de câmpie cu data de 25 aprilie-5 mai. Închiderea
sezonului de păşunat tot pentru zona de câmpie este în jurul datei de
15-31 octombrie.
Animalele se introduc pentru prima dată pe păşune după ce au
consumat suficiente nutreţuri fibroase şi au fost odihnite. Trecerea la
păşunatul deplin se va face treptat, într-o perioadă de de până la 15
zile, timp în care intervalul de păşunat se va mări zilnic, iar vacile vor
primi nutreţuri fibroase în special dimineaţa, înainte de a începe
consumul de nutreţ verde.
Pentru completarea raţiei se vor administra nutreţuri
concentrate la muls, în funcţie de producţia de lapte, după scheme
actualizate periodic şi ţinând seama de producţia de masă verde de pe
păşune. În perioadele în care masa verde de pe păşune nu poate
acoperi întregul necesar, se vor administra suplimentar nutreţuri verzi
la iesle, ori se vor scoate o parte din vaci de pe păşune în vederea
corelării producţiei de masă verde cu necesarul grupului de animale
care păşunează.
Pe tot sezonul de păşunat se vor asigura săruri minerale atât
prin includerea lor în amestecul de nutreţuri concentrate, cât şi sub
formă de brichete minerale din care nu trebuie să lipsească Mg. Vacile
se introduc pe parcela de păşune când iarba are înălţimea de 10-15 cm
şi se menţin până când iarba ajunge la 4-5 cm, după care se vor trece
pe altă parcelă.
Hrănirea vacilor pentru lapte cu nutreţuri verzi
administrate la iesle. Se practică în zonele unde nu sunt pajişti
naturale şi nutreţul verde se produce în culturi special destinate acestui
scop. Începerea şi terminarea perioadei de hrănire cu nutreţ verde, ca

72
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

şi sortimentul de plante furajere utilizate au un specific zonal.


Indiferent însă de zonă, se urmăreşte ca sezonul de hrănire cu nutreţ
verde să fie cât mai lung şi să se folosească culturile care dau cea mai
mare cantitate de nutreţ verde la hectar.
Pentru a avea nutreţ verde în permanenţă, trebuie organizată
producerea sa în sistem conveier verde. În organizarea conveierului
verde se va ţine seama ca majoritatea plantelor să se utilizeze în
perioada optimă, respectiv când au cea mai mare cantitate de substanţe
nutritive digestibile la hectar. Cantitatea de nutreţ verde necesar se va
calcula la 55-65 kg pentru fiecare vacă, pe zi, ceea ce echivalează cu
circa 10 tone pe an.
Pentru perioadele cu timp ploios, când nu se poate intra în
câmp pentru recoltare, se vor prevedea în ferme suficiente rezerve de
fânuri şi nutreţuri însilozate cu care să fie hrănite vacile până când se
poate din nou intra în câmp pentru aducerea de nutreţ verde.
Hrănirea mixtă a vacilor (la păşune şi la grajd). Se practică
în fermele unde există suprafeţe mici de pajişti naturale sau temporare,
amplasate în apropierea fermelor, dar care nu pot asigura întregul
necesar de nutreţ verde în tot timpul anului. În asemenea situaţie, la
întocmirea conveierului verde, se va ţine seama de cantitatea pe care o
furnizează pajiştile şi de momentul când acestea pot fi folosite,
urmând ca restul să se completeze cu nutreţuri cultivate. În funcţie de
aceste elemente, se stabileşte şi programul de păşunat. În mod
obişnuit, se păşunează dimineaţa circa 4 ore, iar după amiaza se
administrează nutreţul verde la iesle. Acest sistem mixt, cu utilizarea
pajiştilor naturale sau a celor temporare, este cel mai adecvat pentru
majoritatea zonelor din ţara noastră.

8.2.2. Tehnica hrănirii vacilor lactante pe timp de iarnă

Ca o caracteristică a hrănirii în perioada de iarnă, este


utilizarea de nutreţuri conservate. Dintre furajele utilizate în perioda de
iarnă, în alimentaţia vacilor pentru lapte le menţionăm pe cele mai
importante.

73
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

Fânurile. În special cele de leguminoase (lucernă, trifoi sau


amestec de graminee şi leguminoase) sunt indispensabile hrănirii
normale a vacilor pentru lapte. Ele acoperă cea mai mare parte a
proteinei necesare, a sărurilor minerale şi a vitaminelor. Stimulează
dezvoltarea microflorei şi microfaunei ruminale, dirijând-o spre
producerea precursorilor laptelui.
Cantitatea de fân administrată vacilor în lactaţie este de cel
puţin 1 kg pentru fiecare 100 kg masă corporală. Fânul, pentru a avea
palatabilitate mare, trebuie să fie de calitate, respectiv să aibă un
conţinut scăzut de fibră brută (sub 25%) şi să nu fie mucegăit.
Porumbul însilozat. Este cel mai răspândit furaj cu valoare
energetică pentru hrănirea vacilor de lapte, prin faptul că dă producţii
mari la hectar şi producerea lui se poate mecaniza aproape complet.
Consumabilitatea porumbului însilozat este în funcţie de aciditatea
acestuia, care la rândul său este condiţionată de conţinutul de S.U. pe
care l-au avut plantele la însilozare. Conţinutul de S.U. cel mai
adecvat este de 30-35%, care de obicei determină un pH de 4,2-4,5,
format în special pe baza acidului lactic.
Pentru aceasta, porumbul trebuie recoltat în faza de ceară,
către bob sticlos. Totodată, boabele trebuie să reprezinte 30% din
masa însilozată şi să asigure circa 50% din valoarea energetică a
acesteia. Cantitatea recomandată este de circa 3 kg/zi (sau 1 kg S.U.)
pentru 100 kg masă corporală.
Semifânul. Este preparat din ierburi (graminee şi
leguminoase) însilozate la un procent scăzut de umiditate. Se
recomandă să se conserve sub formă de semifân, în special nutreţul de
la coasa I care, din cauza timpului ploios, nu se poate păstra în condiţii
bune sub formă de fân. Prin pălirea nutreţului verde până la o
umiditate de 45-55% se produce moartea celulelor vegetale. În acest
fel proteina din ele nu se mai scurge sub formă de suc celular,
glucidele rămânând disponibile pentru fermentaţia lactică, ceea ce
determină o bună conservare.
Semifânul are o aciditate scăzută (pH 5,0-5,5) şi este consumat
cu plăcere de către vacile lactante. Reprezintă o sursă de echilibrare a
raţiei în proteine, vitamine şi săruri minerale. Se recomandă în hrana

74
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

vacilor în lactaţie, până la 3 kg/zi (sau 1,5 kg S.U.) la 100 kg masă


corporală.
Sfecla furajeră. Planta dă producţii mari la hectar, însă cere
multă forţă de muncă manuală şi se păstrează mai greu peste iarnă.
Este consumată cu plăcere de către vacile în lactaţie. Se recomandă
administrarea în cantităţi limitate la maximum 4 kg/zi pentru fiecare
100 kg masă corporală.
Guliile furajere. Reprezintă un nutreţ suculent de iarnă,
apreciat în special în zonele de deal şi submontane, unde sfecla
furajeră nu dă rezultate bune. Se administrează vacilor în cantităţi de
2-4 kg/zi la 100 kg masă corporală.
Subprodusele industriale suculente. În special tăiţeii de
sfeclă şi borhotul de bere sunt consumate cu plăcere de către vacile
pentru lapte şi le stimulează producţia. Fiind sărace în săruri minerale
şi vitamine, se recomandă să fie date în raţii echilibrate din care să nu
lipsească fânul de cea mai bună calitate. Cantităţile zilnice
recomandate sunt de 0,5 kg S.U./100 kg masă corporală.
Nutreţurile concentrate. Nu sunt caracteristice pentru
hrănirea vacilor în lactaţie, însă sunt absolut necesare pentru a se putea
susţine producţii mari de lapte. Ele trebuie să participe în raţie pentru
completarea nutreţurilor de volum, în special sub aspect energetic.
Concentratele trebuie să fie formate dintr-un amestec complex
care să suplinească ceea ce nu s-a putut realiza prin nutreţurile de
volum. Cantitatea de nutreţuri concentrate este, deci, condiţionată de
calitatea furajelor de volum şi de producţia de lapte a vacilor, putând
ajunge în unele cazuri până la 10-12 kg/zi şi să reprezinte până la 60%
din valoarea nutritivă a raţiei. Dacă sunt necesare cantităţi mai mari de
concentrate, acestea trebuie administrate în mai multe tainuri. Se
recomandă ca un tain de concentrate să nu depăşească 2,5 kg.

Strategia hrănirii

Prin strategia hrănirii se urmăreşte ca fiecare vacă să aibă


satisfăcut necesarul de substanţe nutritive, fără a se face risipă. La
efective mari, acest lucru nu este uşor de realizat, deoarece necesarul

75
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

individual diferă foarte mult de la o vacă la alta în funcţie de


următoarele elemente: producţia de lapte, vârstă, masă corporală,
starea reproducţiei etc. Pentru a se realiza o hrănire diferenţiată în
cadrul grupei, se stabileşte o raţie de bază formată în special din
nutreţuri de volum. Pentru vacile al căror necesar nu este satisfăcut de
raţia de bază, se administrează, suplimentar, anumite furaje şi în
special nutreţuri concentrate până la satisfacerea integrală a cerinţelor.
Pentru vacile în repaus mamar se stabilesc raţii speciale.
Administrarea furajelor la vaci se face într-o anumită ordine
legată de o bună digestie şi de imprimarea unui anumit sens activităţii
microsimbionţilor rumenali. Astfel, primul furaj administrat vacilor,
dimineaţa, trebuie să fie fânul, după care urmează primul tain de
nutreţuri concentrate, apoi suculentele, respectiv sfecla, porumbul
însilozat şi semifânul. Pentru vacile care primesc concentratele în mai
multe tainuri, acestea se intercalează între nutreţurile de volum la
intervale de timp aproximativ egale.
Structura raţiei, şi în special a celei de bază, trebuie să fie
păstrată un timp cât mai îndelungat. Orice schimbare este urmată de
perturbări digestive, în special în activitatea microsimbionţilor
rumenali, ca şi în cea enzimatică. Pentru a se evita acestea, este
necesară o perioadă de tranziţie în care introducerea sau scoaterea
unor furaje din raţie să se facă treptat. În cazul trecerii de la
alimentaţia de iarnă la cea de vară şi invers, trebuie să se instituie
perioade de tranziţie în care să se facă obişnuirea vacilor cu noul
sortiment de nutreţuri.
Hrănirea din stoc, se bazează pe alimentaţia cu nutreţuri
conservate în tot timpul anului. Deşi prin conservare se produc
pierderi de nutrienţi, în cazul în care unele plante furajere dau
producţii foarte mari la hectar, aceste pierderi sunt compensate prin
plusurile de producţie. Dintre culturile furajere care justifică prin
producţiile obţinute organizarea hrănirii din stoc, cele mai importante
sunt porumbul siloz, pentru asigurarea energiei şi lucerna, pentru
asigurarea proteinei. Se mai consideră ca avantaj în cazul hrănirii din
stoc realizarea unei constanţe a raţiei, o mai bună organizare şi
posibilităţi de mecanizare aproape completă a furajării. Sistemul este

76
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

însă criticat prin aceea că are tendinţa de hrănire unilaterală, cu


consecinţe nefavorabile asupra producţiei şi sănătăţii vacilor.

Adăparea vacilor lactante

Dacă pentru nutrienţii obişnuiţi vacile au capacitatea de a-şi


face rezerve, pentru apă această capacitate este foarte redusă, ceea ce
face ca lipsa apei să se resimtă repede, în special prin scăderea
producţiei de lapte. Cantitatea de apă necesară pe timp de 24 ore diferă
în funcţie de sezon, respectiv de hrana consumată şi de temperatura
mediului, de producţia de lapte etc. În general, s-a stabilit pentru vaci
un consum de apă de 50-70 l sau, în medie, 4,0-6,0 l la 1 kg S.U.
consumată.
În mod obişnuit, apa în ferme se asigură din pânza freatică, iar
în lunile de vară sau la păşune, din izvoare sau râuri. Apa trebuie să fie
potabilă, respectiv nepoluată, să fie limpede, fără gust particular şi cu
temperatura în jur de 12-16 oC. Adăparea se poate face cu adăpători
automate care au avantajul că asigură apa în permanenţă. În lipsa
acestora, este necesar ca adăparea să se facă de 2-4 ori pe zi, în funcţie
de temperatura mediului şi felul hranei consumate.

77
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

CAPITOLUL 9

TEHNOLOGIA MULGERII VACILOR

Dintre toate procesele tehnologice specifice fermelor de vaci,


operaţiunea de mulgere necesită consumul cel mai mare de timp din
activitatea zilnică a lucrătorilor. Obiectivele urmărite în procesul de
mulgere sunt: evacuarea întregii cantităţi de lapte posibil de muls;
obţinerea unui lapte cu calităţi igienice superioare; prevenirea rănirii
ugerului; prevenirea transferului microorganismelor patogene de la
vacile bolnave la cele sănătoase şi folosirea eficientă a forţei de
muncă. În practică, se cunosc două sisteme de muls: mulsul manual şi
mulsul mecanic.

9.1. Sistemul de mulgere manual

Mulgerea manuală reprezintă cel mai vechi sistem şi cunoaşte


încă o largă răspândire pe plan mondial, cu deosebire în ţările cu
zootehnie extensivă şi semiintensivă. În ţara noastră mulgerea
manuală se practică încă în gospodăriile populaţiei preconizându-se, în
perspectivă, generalizarea mulgerii mecanice.

9.1.1. Tehnica mulsului manual

Mulgerea manuală necesită executarea, în mod cronologic, a


mai multor operaţiuni: pregătirea vacilor, pregătirea mulgătorilor şi
mulsul propriu-zis.
Pregătirea vacilor constă în curăţirea sumară a locului de muls,
toaleta ugerului şi a regiunilor învecinate. Ugerul este spălat cu apă
caldă şi şters cu un prosop curat. De asemenea, se leagă coada de
piciorul stâng cu ajutorul unui elastic, pentru a împiedica lovirea
îngrijitorului şi scuturarea prafului în găleata de muls.
În mod obligatoriu, mulgătorul trebuie să se spele pe mâini cu
apă caldă şi săpun, să îmbrace un halat curat şi să-şi pună o bonetă.

78
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Fiecare mulgător va avea două găleţi, respectiv una în care mulge şi


una folosită pentru spălarea ugerului. După ce toate aceste lucruri au
fost făcute, mulgătorul ia scaunul de muls şi se aşază în partea dreaptă
a animalului. Bruscarea sau lovirea vacii determină retenţia laptelui.
Mulsul cuprinde două faze: masajul ugerului şi mulgerea propriu-zisă.
Masajul are drept scop pregătirea organismului vacii şi a
ugerului pentru cedarea laptelui (mecanismul neurohormonal al
cedării laptelui este cunoscut). Masajul se execută în două sau trei
reprize, şi anume: masajul pregătitor, masajul de la mijlocul mulsului
şi masajul final. Masajul pregătitor este de 1-3 minute, în funcţie de
particularităţile individuale ale vacilor. După terminarea masajului
începe mulsul propriu-zis. Primele jeturi de lapte se mulg într-un vas
separat, laptele respectiv fiind bogat în germeni patogeni.
Metode de muls manual. Se cunosc trei metode de muls
manual: mulsul "cu mâna plină", mulsul "cu nod" şi mulsul "cu două
degete". Se va folosi una sau alta din aceste metode, în funcţie de
particularităţile ugerului, cea mai utilizată metodă fiind totuşi cea "cu
mâna plină". Ca procedee de muls, prin care se înţelege modul de
asociere a mameloanelor în timpul mulsului, se aplică: mulsul direct
(se mulg sferturile posterioare, apoi cele anterioare), mulsul lateral
(sferturile de pe partea dreaptă urmate de cele de pe partea stângă) şi
mulsul încrucişat (se asociază un sfert anterior cu cel posterior de pe
partea opusă). Mulsul manual necesită multă forţă de muncă fiind, în
acelaşi timp, foarte obositor şi din această cauză se caută înlocuirea, pe
cât posibil, a mulsului manual cu cel mecanic.

9.2. Mulsul mecanic

În condiţiile folosirii tehnologiilor moderne în creşterea vacilor


pentru lapte, mulsul mecanic este obligatoriu deoarece prezintă
multiple avantaje incontestabile, dar aplicarea lui necesită o serie de
măsuri tehnico-organizatorice. Printre avantajele mulsului mecanic,
menţionăm: reducerea necesarului de forţă de muncă la jumătate şi
chiar la mai mult, în cazul existenţei sălilor de muls; creşterea
productivităţii muncii; reducerea efortului fizic al mulgătorului;

79
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

obţinerea unui lapte mai igienic, întrucât acesta nu mai vine în contact
cu aerul adăpostului; realizarea unei producţii mari de lapte şi grăsime,
datorită faptului că viteza mai mare de cedare a laptelui duce la golirea
completă a ugerului.
Pentru reuşita utilizării mulsului mecanic, se cer următoarele
condiţii: existenţa unor aparate de muls cu caracteristici funcţionale
care să corespundă particularităţilor morfo-funcţionale ale ugerului; să
nu afecteze integritatea ugerului şi să fie uşor de manevrat, de curăţat
şi dezinfectat; existenţa unui personal calificat şi conştiincios, care să
cunoască particularităţile ugerului şi funcţionarea aparatului; existenţa
unui material biologic selecţionat, cu o bună simetrie morfologică şi
funcţională a ugerului.
Mulsul mecanic se poate efectua la stand sau în săli speciale
de muls. Mulsul la stand se utilizează în fermele obişnuite de vaci, iar
mulsul în săli speciale se aplică în complexe industriale pentru
creşterea vacilor de lapte cu stabulaţie liberă.
Mulsul mecanic la stand prezintă 3 variante de aplicare, şi
anume: mulgerea la găleată, mulgerea la bidon şi mulgerea "Pipe-
Line". În cazul mulgerii mecanice la găleată, la un capăt al adăpostului
există o cameră specială pentru pompa de vid, iar conducta de vid este
amplasată de-a lungul standului. Laptele se mulge de la fiecare vacă în
găleată. Mulgerea la bidon cu agregat individual presupune existenţa
instalaţiei de muls şi de vacuum montată pe cărucioare pe care se
aşază şi bidoanele. Se utilizează numai în fermele mici. Mulgerea
"Pipe-Line" este un sistem mai avansat, care presupune colectarea şi
transportul pe conductă al laptelui, de la ugerul vacii până la bazinul
de colectare şi răcire amplasat la capătul adăpostului.
Mulsul mecanic în săli de muls se practică în cazul întreţinerii
nelegate a vacilor. Instalaţia de muls este amplasată într-o construcţie
specială, prevăzută cu mai multe încăperi: sala de muls propriu-zisă,
sala de aşteptare a vacilor, sala de răcire şi păstrare a laptelui, camera
cu generatorul de vacuum. Sălile de muls sunt dotate, în general, cu
instalaţii mecanice de distribuire a concentratelor în timpul mulsului.
Se cunosc mai multe tipuri de săli de muls, care se
diferenţiază, în general, după poziţia vacilor în sala de muls şi modul

80
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

de introducere şi evacuare a acestora. Indiferent de tipul de sală de


muls, aceasta este prevăzută cu o alee de serviciu situată la cca 70 cm
sub nivelul standului vacilor, astfel încât ugerul se găseşte la nivelul
mâinilor mulgătorului.
Sala de muls tip "Tandem". Capacitatea acestor săli de muls
este redusă având, în general, 8 standuri (boxe) aşezate pe două
rânduri, simetric şi paralel faţă de aleea de serviciu (2*4 standuri), în
care lucrează 2 mulgători. În sala de muls există o alee suplimentară
de circulaţie a vacilor, ceea ce permite introducerea şi evacuarea
individuală a vacilor.
Sala de muls "Brăduleţ". Capacitatea acestor săli de muls
este diferită, de la 8-16 locuri până la 42 locuri. Vacile sunt dispuse în
sala de muls simetric şi oblic (sub un unghi de 30o) faţă de aleea de
serviciu, pe unul sau două rânduri. Introducerea şi evacuarea vacilor
are loc în grup (toate vacile de pe o parte a sălii de muls).
Sala de muls tip "Side by Side". Are capacitatea de 2*20
locuri, iar vacile sunt aşezate perpendicular pe aleea de serviciu.
Fazele fluxului tehnologic sunt asemănătoare cu cele din sala de muls
tip "Brăduleţ", dar ataşarea paharelor de muls se face printre
membrele posterioare ale vacii.
Sala de muls rotativă "Rotolactor". Capacitatea unei
asemenea săli de muls este de 15-35 locuri, cu platforma de muls
circulară, compartimentată în standuri individuale, care are un
angrenaj propriu de rotire. Durata unei rotaţii complete poate fi reglată
în funcţie de producţia de lapte a grupului de vaci care se mulge (7-10
minute). Mulgătorii sunt situaţi în mijlocul sălii de muls, iar vacile se
rotesc în jurul lor o dată cu platforma de muls.
Platforma de muls portabilă. La întreţinerea vacilor în tabere
de vară, pe păşune, mulgerea se efectuează cu platforma de muls
prevăzută cu 8 locuri de muls dispuse simetric, pe două rânduri, faţă
de axul logitudinal al platformei. Întreaga platformă poate fi remorcată
de tractor. Instalaţia de muls este dotată cu agregat de vacuum şi
generator electric.

81
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

9.3. Principiile mulgerii raţionale

Exteriorizarea în măsură cât mai mare a capacităţii productive,


atât în ceea ce priveşte cantitatea de lapte, cât şi conţinutul în grăsime
din lapte, respectiv obţinerea unui lapte cu calităţi igienice superioare
şi menţinerea sănătăţii ugerului impune, indiferent de sistemul sau
tehnologia de muls, respectarea unor principii ale mulgerii raţionale.
Frecvenţa mulsorilor. Se cunoaşte că, pe măsură ce se
acumulează o cantitate tot mai mare de lapte în uger, intensitatea
sintezei laptelui se reduce, iar când presiunea intramamară atinge 35
mm col. Hg, sinteza laptelui încetează, fiind necesară vidarea ugerului.
S-a demonstrat însă că, în general, intensitatea sintezei laptelui se
menţine relativ ridicată timp de peste 12 ore de la mulsoarea
anterioară şi, deci, sunt suficiente două mulsori pe zi.
În ţara noastră mulgerea se face de două ori pe zi. Se
recomandă însă, în fermele de elită, să se efectueze mulgerea de 3 ori
pe zi la vacile cu producţie zilnică de peste 35 kg lapte. La aceste vaci,
pe lângă o producţie mai mare de lapte, se limitează apariţia ugerului
"atârnând", datorită suprasolicitării ligamentelor de susţinere a
ugerului.
Intervalul dintre mulsori. În cazul a două mulsori pe zi, cel
mai indicat ar fi un interval de 12 ore între acestea, ceea ce permite ca
şi vacile cu intensitate mare de secreţie a laptelui şi volum relativ
redus al ugerului să realizeze producţii apropiate de potenţialul
genetic. Pentru echilibrarea intervalului între mulsori la vacile cu
producţii foarte mari de lapte, este indicat ca acestea să fie mulse
primele dimineaţa şi ultimile seara.
Masajul ugerului. Atât masajul iniţial, cât şi cel final sunt
obligatorii, deoarece contribuie la declanşarea reflexului de ejecţie a
laptelui şi, deci, favorizează evacuarea uşoară şi completă a acestuia.
Durata mulsului. Viteza de muls influenţează direct cantitatea
de lapte şi procentul de grăsime. Efectul ocitocinei apare foarte
repede, de regulă la interval de 30-60 secunde de la încheierea
masajului. Ocitocina acţionează un timp relativ scurt, aproximativ 6-
10 minute, după care este eliminată din sânge pe cale renală.

82
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Ejecţia cu intensitate mare a laptelui are loc la începutul


apariţiei ocitocinei în circuitul sanguin, când concentraţia acestui
hormon este ridicată. Laptele trebuie, deci, muls rapid, pentru a evacua
cisterna glandei mamare în care să pătrundă laptele alveolar,
micşorând astfel la minimum laptele rezidual. Durata mulgerii
mecanice este, în medie, de 5-6 minute, iar mulgerea manuală nu
trebuie să depăşească 10 minute.
Mulgerea completă. Constă în evacuarea întregii cantităţi de
lapte din uger, exceptând laptele rezidual. Mulgerea trebuie să înceapă
după maximum 2 minute, iar dacă se prelungeşte acest timp mulsul nu
se mai suprapune cu perioada intensă de acţiune a ocitocinei şi, în
consecinţă, o parte din lapte va rămâne în uger. Mulgerea incompletă
reduce şi procentul de grăsime din lapte, ştiut fiind că, în ultimul lapte
din uger, procentul de grăsime poate atinge 8-9%. De asemenea,
determină şi înţărcarea timpurie a vacilor.
Respectarea liniştii în timpul mulsului. Unii factori stresanţi
care apar în timpul mulsului, cum ar fi zgomotele de orice natură sau
comportarea brutală a mulgătorului cu vacile, duc la reţinerea unor
cantităţi de lapte în uger. Excitanţii puternici şi neobişnuiţi pentru
animal determină secreţia de adrenalină de către corticosuprarenală,
care inhibă acţiunea ocitocinei, întrucât prin efectul său
vasoconstrictor nu mai permite acesteia din urmă să ajungă la nivelul
parenchimului mamar.
Respectarea programului de lucru. Vacile se obişnuiesc cu
un anumit program zilnic, prin respectarea căruia se formează un
sistem de reflexe condiţionate în lanţ.
Păstrarea calităţilor igienice ale laptelui. În momentul
mulgerii, populaţia bacteriană este redusă la cca 200-300 pe ml de
lapte. Dacă ugerul este sănătos, aceste bacterii sunt inofensive pentru
consumatori. În timpul mulgerii şi manipulării laptelui, contaminarea
acestuia poate să crească foarte mult datorită prafului atmosferic,
igienei necorespunzătoare a ugerului, a mulgătorului şi în mod
deosebit datorită contactului cu vasele de muls şi de colectarea laptelui
care nu au fost suficient igienizate. Un aspect foarte important îl

83
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

constituie mulgerea separată a primelor jeturi de lapte, care are o


încărcătură microbiană mare.

9.4. Tratarea şi păstrarea laptelui

Tratamentul primar al laptelui şi păstrarea acestuia până la


livrare impun ca în fiecare fermă să existe lăptărie dotată cu utilajele
necesare. Lăptăria se amplasează lângă filtrul sanitar şi are mai multe
încăperi: sala de recepţie a laptelui şi de analize; sala de răcire şi
depozitare; sala de prelucrare (smântânire) şi sala de spălare şi păstrare
a utilajelor folosite.
Imediat după muls, laptele este transportat în lăptărie, unde se
efectuează recepţia cantitativă între mulgători şi responsabilul
lăptăriei. Cantitatea de lapte se determină volumetric sau gravimetric.
Din punct de vedere calitativ, laptele de vacă trebuie să aibă conţinutul
minim în grăsime de 3,2%, densitatea de minimum 1,029, aciditatea
maximă 19 oT, temperatura să nu depăşească 14 oC, iar gradul de
impurificare să se încadreze în limitele admise.
Tratamentul primar al laptelui are ca scop menţinerea
caracteristicilor fizico-chimice şi organoleptice ale laptelui până în
momentul valorificării şi constă în filtrare şi răcire. Filtrarea urmăreşte
îndepărtarea impurităţilor care au pătruns în lapte. Pentru filtrare se
folseşte tifonul sau un filtru special prevăzut cu două site între care se
aşază 3-4 straturi de tifon, sau material filtrant. În fermele cu efective
mari de vaci se utilizează filtre centrifugale mecanice, care pot
funcţiona independent sau intercalat pe traseul laptelui.
Răcirea laptelui are ca scop reducerea la minimum sau chiar
oprirea dezvoltării microorganismelor din lapte. Dacă laptele ajunge la
unităţile prelucrătoare în maximum 3 ore, nu mai este necesară răcirea
acestuia în fermă, întrucât îşi menţine prospeţimea, ca urmare a
proprietăţilor bactericide ale laptelui, chiar la temperaturi mai ridicate
(până la 30 oC).
Cu cât durata de păstrare a laptelui în fermă este mai mare, cu
atât şi temperatura laptelui trebuie să fie mai scăzută. Dacă laptele se
livrează de 2 ori pe zi, tempertura de păstrare este de 10-14 oC.

84
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Răcirea la 6-8 oC permite păstrarea timp de 24 ore, iar la 4 oC timp de


48 ore. Pentru răcirea laptelui se folosesc diferite procedee, în funcţie
de modul şi durata de păstrare a laptelui, respectiv bazine de răcire sau
instalaţii frigorifice.
Bazinele de răcire se utilizează când laptele este păstrat în
bidoane. Bazinele respective sun confecţionate din tablă de oţel sau
din beton, având înălţimea de 0,8 m iar lăţimea şi lungimea în funţie
de numărul bidoanelor, asigurând 0,42 m2/bidon. Pentru răcirea
laptelui se poate utiliza apa curentă, care trebuie să fie suficient de
rece (10-14 oC). Este un procedeu lent de răcire.
Răcirea cu apă şi ghiaţă reduce temperatura la 6-8 oC,
utilizându-se 10-12 kg ghiaţă la 100 l lapte. Bidoanele se ţin acoperite
cu tifon, iar pentru a scurta durata de răcire laptele este amestecat
periodic cu un agitator.
Instalaţiile frigorifice se folosesc în fermele mari, în care
păstrarea laptelui se face în tancuri izoterme. Ca agent frigorific se
utilizează freonul sau amoniacul, asigurându-se răcirea laptelui la
temperatura de 4-6 oC. Încăperile în care se păstrează laptele până la
livrare trebuie să fie răcoroase şi să corespundă din punct de vedere
igienic.

85
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

CAPITOLUL 10

TEHNOLOGIA EXPLOATĂRII TAURINELOR PENTRU


PRODUCŢIA DE CARNE

Fiecare dintre sistemele de îngrăşare întruneşte diferite metode


tehnologice, care variază în funcţie de ţară şi zonă, iar în cadrul
acestora chiar de la o îngrăşătorie la alta, corespunzător condiţiilor
specifice pe care acestea le întrunesc. În cele ce urmează se vor
prezenta principalele tehnologii grupate pe sisteme de îngrăşare,
insistându-se îndeosebi asupra celor care se utilizează în ţara noastră
sau întrunesc perspective de adoptare.

10.1. Tehnologia de îngrăşare în sistem intensiv

Sistemul intensiv de îngrăşare se caracterizează printr-un nivel


de nutriţie intens, cu raţii echilibrate şi structurate corespunzător
cerinţelor specifice fiecărei etape de vârstă, care să favorizeze
obţinerea unor indici tehnico-economici de producţie cât mai ridicaţi.
În funcţie de tehnica îngrăşării, de vârsta şi masa de valorificare, de
principalii indici de producţie şi de calitatea produsului obţinut,
îngrăşarea intensivă se grupează în: îngrăşarea pentru carne albă şi
îngrăşarea "baby-beef" a tineretului.
Îngrăşarea pentru carne albă (sau îngrăşarea ultra-precoce a
viţeilor), are drept scop valorificarea foarte timpurie a viţeilor hrăniţi
în exclusivitate pe bază de lapte sau substituienţi ai acestuia, în
vederea obţinerii cărnii de culoare roz-sidefie, cu însuşiri
organoleptice superioare.
Cu o tehnologie specifică, producerea cărnii de viţel se
realizează în unităţi specializate, cu o capacitate de 30-200 capete pe
serie şi care, în funcţie de vârsta valorificării, se repetă de 3-4 ori pe
an. Datorită costului ridicat de producţie şi al masei corporale de
valorificare redusă, reprezintă o metodă de îngrăşare a cărei pondere

86
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

pe plan mondial este în continuă scădere, iar în ţara noastră nu se mai


practică decât în cazul unor comenzi ferme pentru export.
Îngrăşarea "baby-beef" a tineretului. Concepută în SUA,
metoda a fost apoi preluată şi adoptată în diferite alte ţări. În funcţie de
vârsta şi masa corporală la valorificare, acest sistem întruneşte ca
metode tehnologice îngrăşarea foarte precoce şi cea normală, ultima
fiind cel mai frecvent practicată, ca urmare a cantităţilor sporite de
carne pe care le asigură.
Îngrăşarea de tip "baby-beef" normal se realizează în unităţi
specializate care, conform proiectelor elaborate şi aplicate în ţară,
întrunesc capacităţi de 3000-10000 capete.
Preluarea viţeilor se realizează la vârsta de 12-15 zile, iar
tehnologia prevede trei faze: faza I - alăptare-înţărcare, faza a II-a -
creştere-îngrăşare şi faza a III-a - îngrăşare-finisare. Vârsta de
valorificare este de 380-400 zile când se realizează greutăţi corporale
de 420-450 kg, cu sporuri medii zilnice de creştere în greutate de
1000-1100 g.

10.1.1. Tehnica hrănirii taurinelor în sistem intensiv

Faza I, de alăptare-înţărcare. Are durata de 70 zile, din care


60 zile de alăptare. Ritmul acumulărilor medii zilnice de masă
corporală trebuie să fie de 750 g. Alături de substituienţi de lapte, în
vederea asigurării corespunzătoare a nivelului de hrănire pe întreaga
durată a acestei faze, se administrează la discreţie nutreţuri combinate.
Înţărcarea se face cu 10 zile premergător transferării tineretului
în adăposturile de faza a II-a, iar în ultimele 3-4 zile ale acestei faze se
execută vaccinarea antipasteurelică şi antileptospirică. Trecerea în
adăposturile din faza a II-a se execută pe compartimente, aplicându-se
principiul "totul plin - totul gol".
Faza a II-a, de creştere-îngrăşare. Are durata de 190 zile.
Corespunzător acestei faze de îngrăşare, diferenţiat pe etape de vârstă
şi masă corporală, tineretul va fi hrănit la discreţie, asigurându-se
necesarul de principii nutritivi. În scopul dezvoltării funcţiilor
aparatului digestiv, în furajare se va pune accent pe nutreţurile de

87
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

volum, reprezentate prin fânuri de bună calitate, semisiloz de


leguminoase, porumb siloz, rădăcinoase, precum şi concentrate sub
formă de cereale "fulguite" şi însilozate, nutreţ combinat şi supliment
proteino-vitamino-mineral.
Faza a III-a, de îngrăşare-finisare. Hrănirea se asigură la
discreţie, asigurându-se 2-3 sortimente de nutreţuri sau furaj unic, care
să întrunească cerinţele nutritive. Realizarea parametrilor de producţie
scontaţi se desfăşoară ritmic şi în această fază, atât sub raportul
acumulării de masă, cât şi al consumului de nutreţuri.
La terminarea îngrăşării, livrarea se face în totalitate pe
întregul adăpost, evitându-se constituirea de noi loturi de animale care,
eventual, nu au ajuns la masa corporală de valorificare preconizată. În
asemenea cazuri, în funcţie de situaţie, minus-variantele se trec în
adăpostul de recondiţionare, sau se livrează pentru tăiere. După
depopulare, adăposturile sunt supuse igienizării mecanice şi
dezinfecţiei, în vederea unei noi populări.
Apa se asigură la discreţie prin adăpători cu nivel constant, în
cazul întreţinerii în boxe colective pe durata celor 3 faze şi respectiv la
găleată, în cazul întreţinerii în prima fază în cuşete individuale, unde
se preferă şi folosirea apei sub forma infuziei de fân.

10.2. Tehnologia de îngrăşare în sistem semiintensiv

Sistemul semintensiv întruneşte o gamă largă de metode, care


vizează, în general, îngrăşarea tineretului a cărui valorificare se
realizează la vârsta de peste 18 luni şi la o masă corporală de 450-500
kg. În ce priveşte regimul de hrănire, acesta se bazează pe folosirea
prioritară a nutreţului de volum (fibroase, grosiere şi suculente) sau a
unor produse secundare din industria alimentară. Se urmăreşte
folosirea nutreţurilor ieftine care se suplimentează cu cantităţi
moderate de concentrate, vizând realizarea unui proces de îngrăşare cu
performanţe de producţie apreciabile şi în condiţii de economicitate.
Majoritatea acestor metode de îngrăşare se caracterizează prin
întreţinerea animalelor pe păşune, în stabulaţie sau în sistem mixt, iar

88
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

administrarea nutreţurilor se face în 2-3 tainuri, pe bază de raţii


precalculate.
Materialul biologic supus îngrăşării este reprezentat de
tineretul mascul şi cel femel reformat, aparţinând raselor mixte
autohtone ameliorate şi importate, precum şi metişilor dintre acestea
cu rasele de carne.

10.2.1. Tehnica hrănirii tineretului taurin pentru


producţia de carne în sistem semiintensiv

Hrănirea pe bază de masă verde şi nutreţ concentrat

Îngrăşarea pe păşune. În acest scop trebuie să dispunem de


pajişti permanente cu nivel ridicat de producţie, întreţinerea animalelor
făcându-se în sistem mixt sau în tabere de vară. Tineretul se grupează
pe sexe, pe categorii de vârstă şi masă corporală, mărimea loturilor
fiind de cel mult 200-250 cap. până la vârsta de 12 luni şi de 120-200
cap. peste această vârstă, cu recomandarea ca tineretul mascul să fie
castrat la vârsta de 6-8 luni sau cel puţin cu 30 zile premergătoare
scoaterii pe păşune.
Durata zinică de păşunat este de 12-14 ore, organizat în două
reprize (dimineaţa şi după-amiaza), cu pauză de 4-5 ore în intervalul
foarte călduros al zilei. Suprafaţa de păşune necesară este în funcţie de
nivelul de producţie al acesteia (50-300 cap/100 ha), în toate cazurile
consumul de masă verde fiind suplimentat zilnic cu 1-2 kg nutreţuri
concentrate (în funcţie de vârstă), care se administrează într-un singur
tain, de obicei după păşunatul de seară.
După perioada de păşunat, care în funcţie de zonă are o durată
de 100-150 zile, îngrăşarea se poate continua în stabulaţie.
Îngrăşarea în stabulaţie. Aceasta se face în adăposturi
închise cu întreţinere legată sau liberă (de preferinţă), în care
îngrăşarea se poate continua şi după sezonul de vară. Masa verde se
asigură la discreţie, cu un adaos zilnic de 1,5-2,5 kg nutreţuri
concentrate şi care nu trebuie să depăşească 20-30% din valoarea

89
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

nutritivă a raţiei zilnice. Prin această metodă se obţin sporuri medii


zilnice de 0,8-0,9 kg, cu un consum de 7-9 UN.

Îngrăşarea taurinelor pe bază de nutreţuri suculente

Îngrăşarea pe bază de nutreţuri însilozate. Cel mai frecvent


utilizate sunt porumbul însilozat în faza de lapte-ceară cu cel mult
65% umiditate, precum şi alte categorii de graminee (sorg, iarbă de
Sudan), respectiv amestecul dintre acestea şi leguminoase însilozate în
proporţii diferite.
Vârsta animalelor preluate pentru îngrăşarea prin această
metodă trebuie să fie de minimum 6-7 luni, însă rezultate bune se
obţin la vârsta de peste 12 luni. În toate cazurile, ponderea nutreţului
însilozat nu trebuie să depăşească în subperioada de îngrăşare 50% şi
cel mult 55% din valoarea nutritivă a raţiei, diferenţa completându-se
cu nutreţuri fibroase şi concentrate în proporţii relativ egale. De
asemenea, trebuie administrat zilnic, în funcţie de vârstă, un amestec
de 5-6 g Ca, 2,5-3,0 g P şi 0,7-1,0 g microelemente/100 kg masă
corporală.
În aceste condiţii se obţin sporuri medii zilnice de 0,7-0,9 kg,
la un consum specific de 7-9 UN la tineret şi peste 10 UN la adulte.
Îngrăşarea pe bază de nutreţuri însilozate cu umiditate
scăzută. În funcţie de umiditatea nutreţului la însilozare, acest
sortiment este cunoscut sub denumirea de "semisiloz" şi, respectiv,
"semifân". Semifânul se produce după tehnica obişnuită a însilozării
clasice, însă conţinutul nutreţului în momentul însilozării trebuie să fie
de 55-60% SU, iar pentru semisiloz de 45-50% SU. Ca sursă se
folosesc ierburile de graminee şi leguminoasele, depozitate în silozuri
de suprafaţă sau de tip turn, cu sau fără adaos de consevanţi.
Utilizarea semifânului şi a semisilozului în îngrăşare conduce
la obţinerea unor rezultate foarte bune şi din punct de vedere
economic, reprezentând o metodă de perspectivă. Aceste sortimente
pot participa până la 70-80% din valoarea nutritivă a raţiei, diferenţa
de 20-30% fiind reprezentată de nutreţuri concentrate combinate.

90
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Această metodă asigură sporuri medii zilnice în jur de 0,9 kg şi chiar


mai mult, la un consum specific de 7-9 UN.
Îngrăşarea pe bază de alte nutreţuri suculente cultivate.
Din această grupă, cea mai largă utilizare în îngrăşarea taurinelor o are
sfecla, apoi bostănoasele şi, sporadic, cartoful:
- îngrăşarea pe bază de sfeclă. În acest scop se poate folosi
sfecla furajeră şi mai ales semizaharată, care realizează cea mai mare
cantitate de SU pe unitatea de suprafaţă cultivată. Se administrează
sub formă tocată, obişnuit în amestec cu nutreţuri grosiere (tocate) în
cantităţi de 10-20 kg/cap/zi, în funcţie de vârstă. În mod obişnuit,
poate avea o pondere de 25-30% din valoarea nutritivă a raţiei, care se
completează până la 50-60% cu nutreţ însilozat sau cu alte suculente
(gulii, bostănoase, cartofi etc). Diferenţa se asigură în proporţii mai
mult sau mai puţin egale cu fibroase şi concentrate. În aceste condiţii,
se pot realiza sporuri medii zilnice de 0,7-0,9 kg, la un consum
specific de 8-9 UN pentru tineret;
- îngrăşarea pe bază de bostănoase, este asemănătoare cu
cea precedentă şi se poate combina după aceleaşi principii, cu gulii
furajere sau cartofi;
- îngrăşarea pe bază de cartofi este puţin utilizată la taurine.
Cartofii se administrează sub formă tocată, între 10-20 kg la tineret (în
funcţie de vârstă), reprezentând între 23-30% din valoarea raţiei. Se
recomandă a se folosi în combinaţie cu sfecla de zahăr, împreună cu
care asigură cca 60% din valoarea raţiei, diferenţa acoperindu-se cu
nutreţ fibros şi concentrat, în proporţii egale;
- îngrăşarea pe bază de gulii furajere. Acest nutreţ se
administrează sub formă tocată, singur sau în amestec cu nutreţ grosier
la rândul lui tocat, în cantităţi de 10-20 kg/cap/zi. Poate reprezenta 30-
40% din valoarea raţiei zilnice, diferenţa fiind completată în proprţie
de 10-20% cu alte suculente şi cu nutreţ concentrat şi fibros, câte 20-
25% fiecare.
Îngrăşarea pe bază de tăiţei de sfeclă şi borhoturi.
Borhoturile reprezintă produse cu un conţinut ridicat în apă, rezultate
în urma prelucrării industriale a unor produse vegetale, a căror unică
posibilitate de valorificare este în furajarea animalelor. Această

91
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

îngrăşare se practică mai ales în cazul bovinelor adulte şi al tineretului


mai avansat în vârstă, preferabil peste 18-24 luni.
În general, aceste îngrăşătorii se organizează în apropierea
întreprinderilor de industrie alimentară de unde, în funcţie de natura
subproduselor vegetale, acestea sunt aduse în fermă direct prin
conducte, sau prin alte sisteme speciale de transport.
Îngrăşarea pe bază de nutreţuri fibroase sau grosiere, cu
adaos de melasă şi uree. Această metodă reprezintă un procedeu mai
vechi, cu aplicabilitate în unităţile zootehnice din zona de deal şi
submontană sau a celor cu suprafeţe întinse de pajişti unde furajul de
bază îl reprezintă fânul şi, respectiv, nutreţurile grosiere în zonele de
câmpie.
Nutreţul fibros şi cel grosier poate reprezenta 50-60% din
valoarea raţiilor, fiind administrate ca atare, sub formă tocată şi
preferabil sub formă granulată sau brichetată. Diferenţa faţă de
valoarea raţiei se asigură pe seama nutreţurilor suculente şi
concentrate în proporţii egale.
În vederea îmbunătăţirii valorii energetice şi proteice a acestor
sortimente de nutreţuri, se practică adaosul de melasă şi de uree. În
general, adaosul de uree corespunde unor cantităţi precalculate de 30-
35 g/100 kg masă corporală, faţă de care cantitatea de melasă se
asigură în raport de 1/9, amestec care, la rândul lui, se diluează cu apă
în acelaşi raport (1/9).
Soluţia astfel obţinută, se adaugă nutreţului fibros sau grosier
tocat în proporţie de 50-60% din masa acestuia, amestecul făcându-se
pe tainuri, în bazine speciale cu 12-24 ore înainte de administrare.
Îngrăşarea pe bază de nutreţuri fibroase cu adaos de
concentrate. Cu aplicabilitate în zona colinară şi în cea de câmpie,
această metodă are la bază utilizarea nutreţului fibros în procent de 40-
50% din valoarea nutritivă a raţiei, diferenţa fiind completată cu
nutreţuri concentrate şi suculente în proporţii mai mult sau mai puţin
egale.
Nutreţurile concentrate se pot folosi sub formă de amestecuri,
sau prin însilozare la un conţinut ridicat de umiditate. Reprezintă o
metodă de îngrăşare fără restricţii de vârstă, în care preluarea

92
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

tineretului se poate face imediat după înţărcare. Se realizează


acumulări medii zilnice de masă corporală de 800-1000 g la un
consum specific de 7-9 UN.

10.3. Tehnologia de îngrăşare în sistem extensiv

Acest sistem întruneşte, la rândul său, mai multe metode care,


în general, se bazează pe întreţinerea animalelor pe păşuni naturale,
fără nici un adaos de nutreţuri concentrate. Ritmul acumulărilor medii
zilnice de masă corporală este, în medie, de 0,4-0,6 kg cu consumuri
specifice cuprinse între 8-20 UN.
Valorificarea se face pentru tineret la mase corporale de peste
400 kg, însă la vârste mai mari de 24 luni. În acest sistem se utilizează
tineretul din rasele autohtone, în vârstă de peste 12 luni, de preferinţă
peste 20-22 luni şi animalele adulte reformate.

10.3.1. Tehnica hrănirii tineretului taurin pentru


producţia de carne în sistem extensiv

Tehnica de îngrăşare în acest sistem se bazează aproape în


exclusivitate pe masă verde administrată în condiţii de păşune, în
general pe pajişti naturale, mai mult sau mai puţin îmbunătăţite.
Îngrăşarea mânzaţilor şi a tineretului femel reformat pe
păşune. În funcţie de condiţiile zonale, durata îngrăşării este de 5-6
luni, cu referire la tineretul din fătările de toamnă, care se introduce pe
păşune la vârsta de 14-18 luni, respectiv din fătările de primăvară, care
se supune îngrăşării la vârsta de 24 luni. Tineretul mascul destinat
acestui sistem de îngrăşare trebuie supus castrării la vârsta de 5-7 luni,
sau cel puţin cu 30 zile premergătoare introducerii lor pe păşune.
Organizarea îngrăşării se face în turme de 50-200 capete,
separate pe sexe, pe categorii de vârstă şi masă corporală. În mod
obişnuit se realizează acumulări medii zilnice de 0,4-0,6 kg masă
corporală, la un consum specific de 8-13 UN. În cazul când animalele,
la sfârşitul perioadei, realizează o masă corporală sub cea dorită,

93
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

îngrăşarea se poate continua în stabulaţie, utilizând diverse alte


metode.
Îngrăşarea primiparelor fătate timpuriu şi a viţeilor pe
păşune. Deşi este o metodă care nu se practică în condiţiile ţării
noastre, pe măsura sporirii efectivelor, se poate adopta în cazul
tineretului femel cu origine mai puţin valoroasă. Aplicabilă în zonele
cu pajişti permanente şi de bună calitate, se poate folosi în cazul
montelor timpurii la tineretul de 13-15 luni din rasele mixte, la metişii
acestora cu rasele de carne sau a metisărilor triple.
Monta se programează în primele luni ale anului, astfel încât
fătările să aibă loc la sfârşitul acestuia, sau cel târziu în primele două
luni ale anului următor. În acest fel, viţeii au la ieşire pe păşune vârsta
de minimum 4-5 luni, organizarea îngrăşării făcându-se împreună cu
mamele lor, în turme de 60-120 cupluri, întreţinute pe păşuni de bună
calitate, prevăzute cu padocuri de odihnă şi umbrare, în suprafaţă de 8-
9 m2 pe cuplu, amenajate cu posibilităţi de administrare a unui
supliment zilnic de 2-3 kg nutreţuri concentrate pe cuplu.
La sfârşitul perioadei de păşunat se procedează la valorificarea
cuplurilor, viţeii realizând la vârsta de 10-12 luni o masă corporală de
300-350 kg (cu posibilităţi de valorificare sau de continuare a
îngrăşării), iar mamele acestora au o greutate de 450-550 kg.
Îngrăşarea viţeilor la "vaci-doici" pe păşune. Mai puţin
utilizată, metoda este însă aplicabilă în condiţii asemănătoare metodei
precedente (îngrăşarea viţeilor din rasele mixte sau a metişilor dintre
acestea cu cele de carne), iar ca vaci doici se folosesc vaci din rasele
mixte cu producţii mici sau mijlocii, care, în general, se mulg greu şi
pot alăpta 2-4 viţei.
În acest scop este necesară o programare grupată a montelor şi
fătărilor, iar organizarea îngrăşării se va face în turme de 20-80
cupluri, care se întreţin liber pe păşune de la sfârşitul lunii aprilie până
în septembrie, în condiţii identice metodei prezentate anterior.
Se realizează sporuri medii zilnice de 700-800 g, vârsta
viţeilor la valorificare fiind de 8-10 luni, la o masă corporală de 200-
300 kg. În funcţie de posibilităţi, îngrăşarea tineretului se poate

94
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

continua prin diferite alte metode, în vederea valorificării lor la mase


corporale mai mari.
Recondiţionarea bovinelor adulte reformate. Prin
recondiţionare se înţelege îmbunătăţirea condiţiei animalului pe seama
ţesutului muscular şi a unor uşoare depuneri de grăsime, realizată
printr-o hrănire progresiv abundentă timp de 45-90 zile. Aceasta este
preferată îngrăşării, care necesită un timp mai îndelungat (90-140
zile), consumuri specifice mai mari şi care determină o depunere
abundentă de grăsime nedorită de consumatori.
Tehnica recondiţionării bovinelor adulte reformate se
realizează, obişnuit, în stabulaţie legată, pe bază de nutreţuri
voluminoase şi suplimente moderate de nutreţ concentrat. În unităţile
care dispun de suprafeţe întinse de pajişti permanente, recondiţionarea
se poate realiza şi pe păşune, însă cu menţiunea de a asigura şi o
cantitate minimă de nutreţuri concentrate. Mărimea cirezilor poate fi
de până la 200-250 capete, iar durata recondiţionării este de 80-100
zile.
În toate cazurile se realizează sporuri medii zilnice de 0,5-1,2
kg şi un consum specific de 10-20 UN, în funcţie de condiţia şi vârsta
animalului în momentul reformării, de structura raţiei şi calitatea
nutreţurilor administrate.

95
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE

Temă de verificare

1. Caracterizaţi principalele rase de taurine crescute în zona dvs. de


activitate.
2. Prezentaţi modul de programare a sezonului de însămânţări (monte) şi
fătări la taurine.
3. Cum se stabileşte momentul optim pentru introducerea viţelelor la
reproducţie şi a termenului pentru însămânţarea vacilor după fătare?
4. Care sunt principalele avantaje ale însămânţării artificiale la taurine?
5. Prezentaţi principalele operaţiuni ce trebuie efectuate înaintea şi în timpul
fătării.
6. Cum justificaţi necesitatea repausului mamar şi care este durata optimă a
acestuia?
7. Care sunt principalele orientări în hrănirea vacilor gestante şi a taurilor
de reproducţie?
8. Care este regimul folosirii taurilor la montă, respectiv recoltare de
material seminal în vederea realizării însămânţărilor artificiale?
9. Prezentaţi succint etapele ce trebuie parcurse în scopul selecţiei tăuraşilor
pentru reţeaua de însămânţări artificiale.
10. Prezentaţi principalele sisteme şi metode de alăptare a viţeilor şi tehnica
înţărcării acestora.
11. Care sunt principalele perioade fiziologico-nutriţionale ce compun
tehnica hrănirii vacilor lactante?
12. Care sunt principiile mulgerii raţionale a vacilor?
13. Prezentaţi succint principalele sisteme de îngrăşare a taurinelor.

96
PARTEA II

NOŢIUNI PRACTICE
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

CAPITOLUL 1
RASELE DE TAURINE ŞI PRICIPALII
METIŞI DINTRE ELE

Recunoaşterea diferitelor rase de taurine se face pe baza


asemănării indivizilor din aceeaşi rasă şi a deosebirilor ce există între
indivizii din rase diferite, determinate de caracterele, însuşirile şi
particularităţile acestora.
Prin caractere se exprimă elementele specifice ale unei rase,
privind exteriorul, respectiv: culoarea, conformaţia corporală,
caracteristicile pielii şi ale produselor piloase.
Însuşirile sunt date de intensitatea funcţională a diferitelor
organe şi aparate, care se exprimă prin constituţie, tip morfo-
productiv, temperament, precocitate, capacitate de valorificare a
nutreţurilor, rezistenţa la factorii de mediu şi la agenţii patogeni.
Particularităţile se referă la unele însuşiri cu totul specifice,
ce caracterizează o rasă, referitoare la valoarea ameliorativă,
omogenitate şi structură, aria de răspândire şi altele.
Unele caractere, însuşiri sau particularităţi sunt specifice
pentru o singură rasă şi constituie aşa numitele „caractere tari” şi
care vor fi prezentate în continuare pentru fiecare rasă în parte.
Rasele de taurine autohtone sunt reprezentate de rasele
formate şi crescute în ţara noastră şi pot fi grupate în două categorii
distincte: neameliorate şi ameliorate.
Dintre rasele neameliorate, în prezent, se mai creşte sporadic
doar Sura de stepă, care face obiectul studiului nostru datorită
influenţei deosebite pe care această rasă a avut-o la formarea raselor
ameliorate.

Taurinele din rasa Sură de stepă


Se caracterizează printr-o talie de 125-135 cm şi un format
corporal dreptunghiular (120-125%). Au capul mare cu regiunea feţei
alungită (indicele cefalic de 33,3%) şi profil fronto-nazal drept.
Coarnele sunt lungi (40-75 cm) şi groase (perimetrul la bază de 12-
20 cm ), în formă de liră, de culoare închisă spre negru la vârf şi alb
99
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

murdar spre bază. Gâtul este lung şi slab îmbrăcat în muşchi (mai
ales la vaci), relativ bine prins de trunchi şi cu salbă dezvoltată.
Linia superioară a trunchiului este sinuoasă şi oblică antero-
posterior. Grebănul este bine evidenţiat, spinarea şi şalele lungi,
crupa lungă, strâmtă şi ascuţită în partea posterioară, iar şoldurile
evidenţiate.
Pieptul este relativ bine dezvoltat, însă cu adâncimea
toracelui mică, ceea ce face ca animalul să fie înalt pe picioare.
Lărgimea toracelui este mică iar profunzimea acestuia mare.
Membrele sunt lungi şi puternice, cu ongloane dure,
rezistente şi de culoare neagră.
Conformaţia corporală este tipică animalelor de muncă. Au
constituţia robustă, uneori grosolană-compactă şi un temperament
vioi.
Culoarea robei este sură sau cenuşiu-argintie. La tauri
culoarea este mai închisă pe feţele laterale ale gâtului, pe cap, pe
regiunea spetei, pe jumătatea inferioară a regiunii coastelor şi a
crupei. La vaci, roba prezintă nuanţe foarte diferite, de la argintiu
până la cenuşiu-roşcat. Botul, extremităţile membrelor, smocul din
coadă şi ongloanele sunt de culoare neagră.
Viţeii la naştere şi până la vârsta de 2-3 luni au o culoare
galben-roşcată, care după năpârlire revine la culoarea animalului
adult.
Rasele de taurine autohtone ameliorate cuprind rasele create
în ţară, prin încrucişări de absorbţie a raselor autohtone neameliorate,
cu reproducători masculi din rase ameliorate importate.

Rasa Bălţată românească


Este o rasă mixtă pentru carne-lapte, fiind asemănătoare ca
aspect exterior şi însuşiri cu rasa Simmental, de care se deosebeşte
totuşi prin unele caractere esenţiale.
Capul este potrivit de lung (30-31% din lungimea trunchiului)
şi larg, cu fruntea plană şi arcadele orbitare puţin conturate (şterse).
Linia dintre coarne este convexă, prelungită cu coarne de culoare
galbenă, mijlociu de lungi (30-50 cm), în formă de liră deschisă sau
de coroană.
100
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Gâtul este potrivit de lung, are marginea superioară dreaptă şi


este bine îmbrăcată în muşchi.
Trunchiul este lung şi bine proporţionat, cu linia superioară
dreaptă şi orizontală, uneori oblică postero-anterior. Spinarea şi
şalele sunt relativ scurte, crupa lungă şi largă, de formă pătrată
(lungimea fiind aproximativ egală cu lărgimea la şolduri) şi moderat
îmbrăcată în muşchi. Obişnuit este orientată oblic antero-posterior,
iar coada sus prinsă. Capacitatea toracică este bună, abdomenul
voluminos.
Ugerul este mare, voluminos, de formă globuloasă, acoperit
cu piele subţire şi fină, cu păr scurt şi rar iar defectul cel mai des
întâlnit este ugerul etajat.
Membrele sunt lungi şi puternice dar se întâlnesc frecvent
unele defecte ca: panard, coate de vacă şi jaret închis sau şters;
ongloanele sunt de culoare deschisă, puţin rezistente şi cu textură
slabă.
Pielea este relativ groasă, densă şi elastică, care formează pe
obraji şi pe feţele laterale ale gâtului numeroase cute. Culoarea robei
este bălţată alb cu galben, zonele pigmentate având o gamă largă de
nuanţe, de la galben deschis la galben roşcat. Întotdeauna capul,
membrele şi smocul cozii sunt albe iar botul şi vulva de culoare roză.
Pe corp, bălţăturile pot fi repartizate neuniform, zonele pigmentate
având numeroase întrepătrunderi şi dantelări.

Rasa Brună de Maramureş


Este o rasă mixtă pentru lapte şi se caracterizează printr-o
conformaţie corporală apropiată de a rasei Schwyz, dar care prezintă
totuşi unele caracteristici şi însuşiri proprii.
Taurinele din această rasă prezintă o conformaţie corporală
armonioasă,cu trunchiul adânc şi potrivit de lung, linia superioară
dreaptă. Formatul corporal lateral se înscrie într-un trapez cu baza
mare orientată posterior. Prezintă constituţia robustă sau fin robustă
şi temperament vioi.
Capul, de tip brachicer, este uscăţiv şi foarte expresiv, cu
arcade orbitare proeminente şi cu depresiune inter-orbitară. Fruntea
este largă şi aproape egală ca lungime cu regiunea feţei, care spre bot
101
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

se îngustează. La multe exemplare, capul poate prezenta lărgimi mai


reduse în funcţie de taurinele autohtone care au stat la baza formării
acestei rase.
Linia dintre coarne este convexă, coarnele scurte şi subţiri,
alb murdar la bază şi negre la vârf, orientate lateral, spre înainte şi în
sus. Gâtul este mijlociu de lung, gros şi bine îmbrăcat în muschi.
Trunchiul este bine dezvoltat, cu linia superioară dreaptă şi
uşor ascendentă antero-posterior. Spinarea şi şalele sunt largi şi
potrivit îmbrăcate în muşchi, iar crupa lungă şi largă, de formă
aproape pătrată şi uşor oblică antero-posterior. Comparativ cu rasa
Schwyz, la rasa Brună de Maramureş crupa este mai îngustă la ischii
şi mai puţin bine îmbrăcată în muşchi.
Toracele este profund, cu coastele orientate oblic faţă de
scheletul axial şi adâncimea toracică de 51-53 %, uneori strâmt
înapoia spetelor.
Abdomenul este bine dezvoltat şi voluminos. Ugerul este
mare, bine prins, globulos, având o structură glandulară.
Are sferturile simetric dezvoltate, sfârcuri depărtate şi
mijlociu de lungi. Uneori ugerul poate să apară divizat sau chiar
etajat şi cu sfârcurile inegal dezvoltate.
Membrele sunt bine dezvoltate şi rezistente, cu aplomburi în
general corecte, cu osatură solidă şi ongloane cu textură tare, închise
la culoare. Ca defecte cele mai frecvente sunt panardismul şi coate de
vacă.
Pielea este pigmentată, subţire, elastică şi uşor detaşabilă, pe
obraji şi pe feţele laterale ale gâtului formând numeroase cute fine.
Botul este de culoare măslinie.
Părul de acoperire este des, fin, subţire, scurt şi mătăsos.
Culoarea robei este uniformă, gri-brună, brună-cenuşie sau şoricie,
de diferite nuanţe, cu faţa inferioară a trunchiului şi cu partea internă
a membrelor mai deschis pigmentate decât restul corpului.
În jurul botului prezintă un inel alb, caracteristic rasei, părul
de pe faţa internă a pavilionului urechii de culoare albă, iar pe linia
spinării o dungă de nuanţă mai deschisă decât a robei.
Mucoasele, ongloanele şi vârful coarnelor sunt de culoare
închisă, iar baza coarnelor este albă.
102
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Viţeii la naştere pot avea culoarea mai deschisă (argintie) sau


mai închisă (roşcată), iar după prima năpârlire capătă culoarea
animalului adult.

Rasa Bălţată cu negru românească


Este asemănatoare ca aspect exterior şi însuşiri cu rasa Friză,
din care provine, de care însă se deosebeşte prin unele caractere
esenţiale.
Taurinele aparţinând acestei rase au o făptură zveltă, uscăţivă,
iar privind din profil, formatul corporal se înscrie într-un trapez cu
baza mare orizontală la nivelul trenului posterior, care este mult mai
larg şi mai adânc decât cel anterior. Constituţia fin-compactă şi
temperamentul vioi.
Corpul este relativ larg, cu regiunea feţei lungă şi subţire.
Profilul este drept, exceptând regiunea frunţii care datorită arcadelor
orbitale bine dezvoltate, imprimă acestuia o formă concavă.
Coarnele sunt scurte, subţiri şi arcuite în plan orizontal spre
înainte, formând cu fruntea un unghi de 45˚.
Gâtul este mijlociu de lung şi potrivit de îmbrăcat în muşchi.
Trunchiul este lung şi profund, cu linia spinării dreaptă.
Toracele este bine descins în partea anterioră şi larg în partea
lui posterioră, continuându-se cu un abdomen voluminos şi bine
dezvoltat. Pereţii laterali ai cutiei toracice sunt formaţi din coaste
potrivit arcuite, cu spaţii intercostale largi şi cu o orientare
pronunţată spre înapoi.
Regiunea şalelor este dreaptă, solidă şi largă, continuându-se
cu o crupă orizontală, dreaptă, de formă pătrată.
Membrele sunt de structură compactă, puternice şi mijlociu
de lungi.
Ugerul este dezvoltat, bine prins, extinzându-se mult înainte
spre abdomen şi spre înapoi, unde proemină peste linia de profil a
feselor. Are formă globuloasă, sfârcuri potrivit de lungi, simetrice şi
bine depărtate, marcând sferturi egal distanţate, defectele ugerului
fiind mai puţin evidente decât la rasele anterioare.
Culoarea este bălţată alb cu negru, petele nege şi albe având
răspândire variabilă pe trunchi.
103
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Pielea este de grosime mijlocie, fină, elastică şi uşor


detaşabilă, formând numeroase pliuri pe feţele laterale ale gâtului şi
obrajilor. Pielea este pigmentată cenuşiu închis numai în zona
bălţăturilor şi roză în zonele albe. Părul este des, fin, lucios şi
mijlociu de lung. Coarnele şi mucoasele sunt pigmentate intens, până
la negru, la fel şi ongloanele care au textură dură, rezistentă.

Rasa Pinzgau de Transilvania


Taurinele din această rasă au constituţia robustă sau fin-
robustă cu dezvoltare corporală şi performanţele productive diferite
după zona în care se cresc.
În general, prezintă un aspect exterior atrăgător şi o
conformaţie corporală caracteristică raselor cu aptiduni de producţie
mixte universale, respectiv de lapte-carne şi muncă.
Capul este pronunţat faţă de dezvoltarea corporală generală,
însă fiind foarte adânc îi dă un aspect greoi. Ca formă, acesta diferă
după tipul cronologic al populaţiilor de taurine care au contribuit la
formarea rasei.
Coarnele sunt mijlociu de lungi şi de grosime variabilă, în
formă de liră deschisă. Gâtul pronunţat de lung şi uneori defectuos
prins de trunchi.
Trunchiul este potrivit de lung (indicele formatului corporal
118,5%) şi relativ adânc (indicele adâncimii toracelui 52-53%), cu
linia superioară în majoritatea cazurilor moale sau lăsată, uneori
chiar înşeuată. Crupa este lungă şi largă la nivelul şoldurilor, însă
mult îngustată spre ischii, este slab îmbrăcată în muşchi şi cu profilul
fesei concav.
Pieptul şi toracele sunt îngustate iar abdomenul voluminos.
Ugerul, bine dezvoltat si voluminos, de formă conică, uneori
este cărnos, cu sfârcuri mai lungi şi groase.
Membrele sunt bine dezvoltate, au osatură rezistentă şi
unghia cu textură tare.
Prezintă destul de des defecte de aplomb, panardism, coate de
vacă sau membre săbiate.
Pielea este groasă şi puţin elastică. Pe feţele laterale ale
gâtului şi pe obraji formează cute mari, rare şi groase. Părul este
104
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

mijlociu de lung şi gros. Taurinele din această rasă au culoarea robei


bălţată roşu cu alb, formând un desen caracteristic. Din regiunea
grebănului începe o dungă albă îngustă, care se lărgeşte spre trenul
posterior, cuprinde spinarea, şalele şi crupa, se întinde pe coadă şi pe
fese, continuându-se pe faţa inferioară a trunchiului până la capul
pieptului.
La majoritatea exemplarelor culoarea formează în jurul
treimii superioare a braţului şi în jurul gambei, nişte inele sau brăţări
albe complet sau incomplet închise. Zona pigmentată prezintă nuanţe
diferite de roşu: deschis, vişiniu sau castaniu, la tauri pigmentaţia
fiind mai intensă decât la vaci.
Culoarea botului este roz-roşietică, coarnele depigmentate la
bază şi brun-roşcate la vârf, iar ongloanele brun-castanii, rezistente.
În cadrul rasei există un tip de culoare bălţată negru cu alb, cu
desenul asemănător celei de mai sus.
Pe lângă taurinele crescute în rasă curată, în ţara noastră, în
urma încrucişărilor de absorţie au rezultat şi o serie de metişi, de
diferite categorii, a căror prezentare este necesară şi în acelaşi timp
utilă.
Metişii Bălţată românească x Sură de stepă se întâlnesc în
număr mic şi se caracterizează prin culoare alb-gălbuie, uniformă pe
trunchi şi pe membre, iar capul este alb. Botul este stropit, roz cu
pete mici negre, pielea pigmentată, iar ongloanele negre cu mici pete
gălbui. Corpul este masiv, cu osatura şi musculatura bine dezvoltate,
cu lărgimi mult mai mari dacât la rasa Sură.
Se pretează foarte bine pentru producţia de carne, dar şi în
direcţia producţiei de lapte rezultatele sunt apreciabile.
Metişii Brună x Sură de stepă au culoare brună mai închis,
chiar cu nuanţă negricioasă la unele exemplare şi prezintă inelul alb
caracteristic în jurul botului. Au o bună dezvoltare corporală,
constituţia este robust compactă şi care se caracterizează printr-o
bună rezistenţă, adaptabilitate şi vitalitate, fiind apreciaţi ca cei mai
buni metişi ai rasei Sură de stepă.
Metişii Pinzgau x Sură de stepă sunt foarte puţin răspândiţi şi
prezintă o importanţă economică mai mică decât cei precedenţi.
Culoarea este roşie închis, cu pete albe pe sacrum, zona perineală şi
105
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

abdomen. Au o bună dezvoltare corporală, masivitate şi vitalitate,


pretându-se mai mult pentru producţia de carne.
Metişii Brună x Bălţată românească se caracterizează prin
culoarea trunchiului brun-gălbuie, neuniformă. Membrele sunt de
aceeaşi culoare ca şi trunchiul, iar pe cap au o pată albă. Botul este
roz, stropit cu pete pigmentate. Pielea este pigmentată, iar ongloanele
au culoarea neagră cu pete gălbui. Au o bună rezistenţă şi vitalitate,
dând rezultate foarte bune atât pentru producţia de carne cât şi pentru
cea de lapte.
Metişii Bălţată românească x Pinzgau au culoarea roşie, la
unii indivizi găsindu-se şi pete de culoare albă pe abdomen, sacrum,
regiunea perineală, cap, extremităţile membrelor şi coadă. Botul este
roz stropit cu pete mai închise, cărămizii. Pete de aceeaşi culoare se
găsesc şi pe ongloane. Animalele din această categorie au o
constituţie robust-compactă şi o bună vitalitate. Sunt bine apreciate
atât pentru producţia de carne cât şi pentru cea de lapte.
Metişii Brună x Pinzgau au culoare brună-roşietică sau brună-
închis, cu abdomenul alb, la unele animale culoarea albă cuprinzând
şi regiunea perineală care, uneori, se poate întinde până la sacrum. În
jurul botului prezintă un inel de culoare albă, dar mai puţin clar decât
la rasa Brună. Au o constituţie robust-compactă, o foarte bună
vitalitate şi rezistenţă, prezintă aptitudini mai pronunţate în direcţia
producţiei de carne şi un pronunţat efect al heterozisului.
Metişii Bălţată cu negru românească x Bălţată românească
se caracterizează prin culoare bălţată în care petele colorate au o
nuanţă foarte variabilă de la cenuşiu până la brun-negricioasă şi de
asemenea o repartiţie neuniformă pe trunchi, cap, abdomen. Coada şi
membrele în majoritatea cazurilor sunt albe. Botul este roz stropit cu
pete cenuşii închise până la negru. Constituţia este robust compactă,
cu o bună adaptabilitate la diferite regimuri de întreţinere, cu
aptitudini productive mixte lapte-carne şi reprezintă una dintre
categoriile cele mai importante de metişi.
Metişii Bălţată cu negru românească x Brună au culoarea
neagră sau negru degradat, uneori brun închis, uniformă pe tot
corpul, în multe cazuri având o pată albă pe frunte şi pete de aceeaşi
culoare pe chişiţele membrelor posterioare. Conformaţia corporală
106
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

este armonioasă, membrele relativ subţiri dar rezistente. Este o


categorie de metişi cu o foarte bună vitalitate, rezistenţă şi în acelaşi
timp cu mare capacitate de adaptare la cele mai variate condiţii de
întreţinere.
Metişii Bălţată cu negru românească x Pinzgau au culoarea
bălţată alb cu negru, predominând culoarea neagră, petele albe
întâlnindu-se pe abdomen, regiunea perineală şi sacrum. În unele
cazuri apar pete mici, albe, pe frunte şi chişiţele membrelor
posterioare. Reprezintă o categorie de metişi rezistenţi, cu bună
capacitate de adaptare şi producţii mulţumitoare atât pentru carne cât
şi pentru lapte.
În ceea ce priveşte rasele de taurine importate, le vom
prezenta doar pe cele care au contribuit la formarea raselor noastre
autohtone ameliorate.

Rasa Simmental
S-a format în Elveţia pe valea râului Simmen, de unde îi vine
şi numele, reprezentând jumătate din efectivul de taurine al ţării de
origine. De aici s-au extins aproape în toate ţările europene,
participând la formarea tuturor raselor bălţate cu galben. Este o rasă
mixtă pentru carne-lapte, de talie mare (hipermetrică), cu format
corporal pronunţat dreptunghiular şi constituţie robustă (fig. 1).

Fig. 1
Rasa Simmental

Scheletul este puternic, cu segmentul axial şi periferic bine


echilibrat, tipul de conformaţie actual caracterizându-se prin
următoarele valori corporale:
107
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

• înălţimea la grebăn (cm) 138-140


• adâncimea toracelui (%) 53-54
• lungimea trunchiului (%) 120-122
• perimetrul toracic (%) 200-220
• greutatea corporală(kg) 650-700
Trunchiul este lung, larg şi destul de adânc, cu linia
superioară orizontală. Toracele este larg şi foarte profund,
abdomenul voluminos, lung, larg şi adânc, indicând o mare
capacitate digestivă.
Crupa este lungă, largă, aproape pătrată, orizontală şi bine
îmbrăcată în muşchi, lărgimea acesteia fiind mai mare cu
aproximativ 10% comparativ cu lărgimea pieptului. Membrele au
osatură groasă, puternică, cu aplomburi largi şi corecte.
Ugerul este de formă sferică, rar ovoidală, frecvent cu aşezare
crurală şi rareori cu sferturi asimetric dezvoltate. Sfârcurile sunt de
formă şi de mărime normală, simetric distanţate, pretabile la muls
mecanic.
Culoarea este bălţată alb cu galben, repartiţia culorii fiind
variabilă, dar totdeauna capul, capul pieptului şi abdomenul,
extremităţile membrelor şi vârful cozii sunt albe. Mucoasele au
pigmentaţie roz deschis, iar coarnele şi ongloanele sunt de culoare
galbenă.

Rasa Brună alpină (Schwyz)


S-a format în zona Alpilor Elveţieni, în ţara de origine
reprezentând circa 48% din efectivul de taurine. Din Elveţia s-a
răspîndit în unele ţări europene şi pe alte continente, contribuind la
ameliorarea unor populaţii de taurine şi formarea a numeroase rase
noi. Este o rasă mixtă pentru lapte-carne cu o dezvoltare corporală
mijlocie (eumetrică), constituţie robust-compactă (fig. 2).
Dezvoltarea corporală a rasei se caracterizează prin
următoarele valori medii:
• înălţimea la grebăn (cm) 132-135
• adâncimea toracelui (%) 65-69
• lungimea trunchiului (%) 150-156
• greutatea corporală (kg) 550-650
108
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Fig. 2
Rasa Schwyz
(Brună alpină)

Trunchiul este lung şi adânc, are format dreptunghiular cu


tendinţă către formatul trapezoidal, lărgindu-se treptat către trenul
posterior.
Crupa este foarte largă la şolduri, orizontală şi musculoasă,
abdomenul larg şi adânc.
Ugerul este mare, sferic sau ovoidal, cu sferturi simetrice şi
baza largă, iar mameloanele sunt de mărime mijlocie şi de formă
cilindric-conică. Membrele sunt scurte, puternice, uscăţive, cu
aplomburi corecte.
Culoarea este brună cu nuanţe variabile, având în jurul
botului un inel alb, iar pe linia mediană superioară a trunchiului părul
este de culoare mai deschisă. De asemenea, perii de pe partea
inferioară a trunchiului şi feţele interne ale membrelor au culoare de
nuanţă deschisă, iar cei de pe marginea feţei interne a pavilionului
urechii sunt albicioşi şi lungi.
Pielea este pigmentată, brună, la fel şi botul, ongloanele sunt
foarte rezistente, iar culoarea brun-negricioasă.

Rasa Friză
Rasa Friză s-a format în Olanda de unde, datorită calităţilor
deosebite pe care le are, s-a răspândit în toată lumea, din aceasta
derivând întregul grup de rase bălţate negru cu alb. Are o dezvoltare
corporală mijlocie spre mare (euhipermetrică), cu scheletul axial
predominant şi constituţie fin-robustă (fig. 3). Conformaţia corporală

109
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

aparţine tipului de lapte, cu tendinţă mare spre tipul de lapte sau de


lapte-carne în funcţie de obiectivul selecţiei din diferit ţări.

Fig. 3
Rasa Friză

Rasa se caracterizează prin următoarele valori corporale:


• înălţimea la grebăn (cm) 132-135
• adâncimea toracelui (%) 52-53
• lungimea trunchiului (%) 120-122
• perimetrul toracic (%) 200-210
• greutatea corporală (kg) 550-650
Trunchiul este lung şi adânc, lărgindu-se şi adâncindu-se
treptat spre trenul posterior, încât privit din profil se înscrie într-un
trapez. Crupa este bine dezvoltată, abdomenul lung şi adânc,
dovedind o capacitate mare de ingerare a hranei.
Membrele sunt relativ scurte, puternice cu aplomburi corecte.
Pielea este elastică, formând numeroase pliuri, iar părul este
scurt, neted şi lucios.
Ugerul este voluminos, foarte bine prins, simetric, glandular,
cu mameloane normale, cu arborizaţii venoase şi rezerve ale laptelui
foarte bine evidenţiate.
Culoarea este bălţată negru cu alb, proporţia dintre culori
fiind diferită, uneori se disting animale cu pigmentaţie pe tot corpul
sau albe cu pete mici negre. La tipul iniţial, corespunzător celor trei
trenuri corporale, se găseau două brâuri albe în dreptul grebănului şi
înaintea crupei, desen care poate apare şi la tipul actual. Capul şi
gâtul sunt negre exceptând regiunea frontală pe care întâlnim o pată
albă de diferite mărimi. Botul şi vârful coarnelor sunt întotdeauna
110
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

pigmentate, iar ongloanele sunt gălbui cenuşii. Ugerul, extremităţile


inferioare ale membrelor, coada inclusiv smocul, sunt de culoare
albă.
Varietatea Bălţată alb cu roşu are talia ceva mai mică,
trunchiul mai adânc, iar membrele mai scurte şi mai groase (fig. 4).

Fig. 4
Rasa Friză
varietatea
Bălţată alb cu roşu

Rasa Pinzgau
Rasa Pinzgau s-a format în Austria şi prezintă ca tip
morfologic o variabilitate pronunţată. Din punct de vedre al
dezvoltării corporale, în interiorul rasei sunt trei tipuri: mic, cu talie
sub 125 cm şi greutate sub 450 kg, mijlociu, cu talia 125-132 cm şi
greutatea 450-550 kg şi mare, cu talie peste 132 cm şi greutate peste
550 kg. Tipul mijlociu este considerat reprezentativ pentru această
rasă (fig. 5)

Fig. 5
Rasa Pinzgau

111
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Sunt animale cu constituţie robustă şi foarte rezistente.


Trunchiul are format dreptunghiular, este adânc, uneori insuficient de
larg, cu linia superioară uşor lăsată în dreptul şalelor. Crupa este
largă la şolduri, îngustă la ischii, uşor oblică, iar membrele sunt
relativ scurte, terminate cu ongloane tari şi pigmentate.
Ugerul este dezvoltat, de formă globuloasă sau conică, uneori
cărnos şi uşor atârnând, cu mameloane cam lungi şi prea groase la
bază, ligamentul median mai puţin evident.
Culoarea este caracteristică, bălţată roşu-vişiniu cu alb, zona
albă începe de la grebăn, se lărgeşte treptat spre trenul posterior,
coboară pe feţele posterioare ale feselor, cuprinde coada, trece peste
uger şi se întinde până la capul pieptului. La antebraţ şi gambă există,
de regulă câte un inel alb de lăţimi variabile, uneori incomplete.

112
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

CAPITOLUL 2
IDENTIFICAREA TAURINELOR ÎN SISTEM UNITAR
CODIFICAT DE INDIVIDUALIZARE ŞI
ÎNREGISTRARE

Prin identificarea animalelor - termen generic folosit pentru


stabilirea identităţii acestora - se înţelege, pe de o parte,
individualizarea prin unul din procedeele cunoscute (crotaliere,
tatuaj, crestături şi preduciri la urechi sau aplicarea altor însemne pe
diferite regiuni corporale), iar pe de altă parte, înregistrarea în
evidenţele de bază (registru de fermă, registru agricol etc.) şi în
documentele oficiale deduse din acestea (certificat-bilet de
proprietate, certificat sanitar-veterinar de transport, paşaport etc.), a
numărului matricol codificat, împreună cu principalele informaţii
referitoare la proprietar-deţinător, apartenenţă de rasă, vârstă, sex,
performanţe de producţie, stare de sănătate etc.
Tehnica de calcul modernă oferă multiple avantaje în
conducerea sistemului de identificare a animalelor, stabilirea cu
maximum de precizie şi operativitate a identităţii acestora
impunându-se cu necesitate atât pe plan intern-local şi naţional,
pentru evidenţa şi evaluarea activităţilor din domeniul creşterii
animalelor şi asigurarea sănătăţii acestora, cât şi pe plan
internaţional, ca urmare a dezvoltării schimburilor comerciale cu
material biologic (animale vii, material seminal, embrioni), carne şi
alte produse de origine animală.
În acest sens trebuie menţionat totodată că, acordurile
comerciale şi de cooperare economică semnate cu ţările Uniunii
Europene şi cererea de aderarea României la Uniunea Europeană fac
obligatorii pregătirea şi facilitarea procesului de integrare în
domeniile zootehnie şi sanitar veterinar, identificarea animalelor, şi,
cu prioritate a taurinelor, constituind o condiţie sine qua non.
Din considerentele arătate mai sus, s-a apreciat absolut
necesară şi oportună şi în ţara noastră mai întâi a reglementărilor
privind identificarea taurinelor, pe baza sistemului unitar codificat
conceput să servească deopotrivă atât intereselor de ordin zootehnic,
113
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

cât şi celor sanitar-veterinare. Ca urmare, la data de 29 aprilie 1998 a


fost emis Ordinul nr.27/1998 al ministrului agriculturii şi
alimentaţiei, cu privire la identificarea taurinelor în sistem unitar
codificat de individualizare şi înregistrare, ordin care ţine seama de
prevederile legislaţiei europene şi este pus de acord cu ultimile
reglementări în acest domeniu ale Comisiei UE (directivele
820/1997; 12/1997; 620/1997;2628/1997; 2629/1997; 2630/1997 şi
102/1992).
În esenţă, noul procedeu de individualizare a taurinelor constă
în aplicarea unei mărci auriculare - tip crotalie standardizată, (fig.
6) confecţionată din material plastic flexibil, având înscrise codurile
de ţară şi localitate, fermă şi număr matricol al animalului, formate
din 12 caractere alfa-numerice (două litere şi zece cifre), după cum
urmează:
-RO-reprezentând codul acordat României, conform
standardului ISO;
-un număr format din 5 cifre reprezentând codul de localitate,
adoptat după sistemul statistic „SIRUTA”;
-un al doilea număr, de asemenea compus din 5 cifre (de la
00001 la 99999), semnificând numărul matricol acordat animalului;
Modelul mărcii-crotalia este prezentat în figura alăturată:

Partea din faţă (cu cui de fixare)


- Material plastic
- Culoare galbenă
- Dimensiuni: - înălţime = 68-78 mm
- lăţime = 55-65 mm
- Cod ţară şi localitate SIRUTA ≥ 5 mm
- Marcaj pentru citire electronică = 8 mm
- Număr matricol codificat ≥ 18 mm
Fig. 6
Mărci auriculare
tip crotalie standardizată
Partea din spate (cu orificiu)
- Material plastic
- Culoare galbenă
- Dimensiuni: - înălţime = 58 mm
- lăţime = 55-65 mm
- Cod ţară şi localitate SIRUTA ≥ 5 mm
- Număr matricol codificat ≥ 18 mm

114
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Numărul matricol codificat pentru stabilirea identităţii


taurinelor este individual şi unic pe toată durata vieţii acestora,
acordându-se o singură dată, în primele 30 de zile de la naştere.
În ceea ce priveşte înregistrarea taurinelor, reglementările UE
au în vedere constituirea de “baze-bănci de date” la nivel naţional şi
teritorial, în care, pe lângă numărul matricol codificat, să se
introducă, prelucreze, stocheze şi editeze electronic toate informaţiile
necesare privind proprietarii şi deţinătorii de taurine, adresele
complete ale acestora, apartenenţa de rasă, vârsta, sexul,
performanţele de producţie şi starea de sănătate a animalelor.
În acelaşi scop se are în vedere ca pentru alinierea legislaţiei
româneşti în domeniu la cea a Uniunii Europene, să se introducă(pe
lângă Registrul agricol, conform Legii nr.68/1991 şi OG nr.1/1992)
„registrul de fermă” simplu, adecvat ţinerii evidenţei (intrări şi ieşiri)
precum şi certificate individuale-tip paşaport, care să însoţească
animalele în toate împrejurările. În acest fel pot fi urmărite cu
precizie toate mişcările intervenite în efectiv şi circulaţia animalelor,
de la naştere şi până la ieşirea din sfera vieţii productive. Într-o etapă
următoare se va aborda şi problema etichetării cărnii şi produselor
din carne livrate pe piaţă consumatorilor, în scopul cunoaşterii de la
care animal provine. Dăm mai jos prima filă a paşaportului care se
va elibera pentru fiecare bovină deţinută de crescătorii de animale.

Fig. 7 Paşaport de
identificare a bovinelor

115
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

CAPITOLUL 3
APRECIEREA PIELII ŞI PĂRULUI
CULORILE LA TAURINE

Pielea este organul de protecţie al corpului faţă de agenţii


mediului extern, cu funcţie de termoreglare. Structural, pielea este
formată din cele două straturi: epidermul şi dermul, a căror grosime
şi funcţie este diferită. Epidermul este stratul superficial, lipsit de
vase şi nervi, dar care conţine granulaţiile de pigment caracteristice
rasei sau individului. Grosimea lui nu diferă prea mult în funcţie de
rasă. Dermul sau pielea propriu-zisă reprezintă stratul care rămâne în
urma tăbăcirii. Grosimea lui este variabilă în funcţie de rasă, sex,
vârstă, tip morfologic şi constituţional, regiune corporală. Grosimea
dermului influenţează calităţile fiziologice şi economice ale pielii. În
structura dermului se întâlnesc fibrele elastice, fibre conjunctive,
formaţiuni papilare, bulbi piloşi, capilare sangvine, glande sebacee şi
sudoripare (fig. 8).

Fig. 8 Structura pielii la


bovine:
a – epiderma; b – derm;
c – stratul subcutanat;
d – folicul pilos; e – păr;
f – glande sebacee;
g – glande sudoripare;
h – canalul glandei
sudoripare;
i – pori sudoripari

Sub piele se găseşte ţesutul conjunctiv, a cărui grosime este


foarte variabilă în funcţie de rasă, sex, regiune corporală, tip morfo-
productiv, tip fiziologic şi constituţional. La acest nivel se depune
116
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

grăsimea externă, în cantităţi diferite după starea de îngrăşare a


animalului. Prin funcţiile sale, în mod deosebit a glandelor
sudoripare şi sebacee, pielea contribuie şi la eliminarea toxinelor din
organism, rezultate în urma proceselor metabolice. Glandele sebacee
variază ca mărime, număr şi activitate funcţională, se pare, în raport
invers cu grosimea firelor de păr. Aşa se explică faptul că regiunile
acoperite de peri fini şi subţiri sunt mai lucioase şi mai unsuroase la
pipăit. Pe lângă funcţiunile amintite, în piele, sub acţiunea razelor
solare se formează vitamina D care are un rol important în
metabolismul sărurilor de fosfor şi de calciu.
Părul se găseşte răspândit pe tot corpul taurinelor şi poate fi:
păr de acoperire, de protecţie, peri tactili şi puf.
Părul de acoperire este răspândit pe tot corpul, firele
acoperindu-se unele pe altele, având rolul de a feri animalul de
influenţele nefavorabile ale mediului. Împreună cu pielea formează
un strat izolator bun care micşorează pierderea căldurii corporale.
Părul de acoperire se schimbă în fiecare an, de regulă primăvara, prin
procesul de năpârlire.
Puful este mai scurt şi mai fin întâlnindu-se periodic pe
suprafaţa corpului. Apare, de regulă, în sezonul rece şi se menţine
până primăvara, când cade prin năpârlire. Puful contribuie la
formarea unui strat bun izolator contra iradierii căldurii. În mod
obişnui puful este mai des la rasele primitive şi este mai rar sau
lipseşte la rasele perfecţionate întreţinute în condiţii de stabulaţie.
Părul de protecţie este mai gros şi mai lung, cu rădăcina mai
adâncă şi se găseşte la pleoape şi în smocul cozii. Are poziţia
perpendiculară pe suprafaţa pielii şi nu năpârleşte.
Perii tactili se găsesc în jurul gurii, botului şi ochilor, fiind în
legătură cu terminaţiile nervoase senzitive din piele. Nici aceştia nu
năpârlesc.

Culorile la taurine

Acestea sunt date de prezenţa pigmenţilor melanici (negri-


bruni şi galbeni), iar uneori de depigmentările parţiale sau totale

117
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

numite albinisme. Cazurile albinotice (fără pigment) constituie


excepţii.
Culoarea părului şi a pielii la taurine reprezintă, în
majoritatea cazurilor, un caracter de rasă. De asemenea, repartizarea
zonelor pigmentate şi a celor de culoare albă reprezintă caractere de
rasă. Apariţia la unele rase a zonelor de altă culoare decât cea
caracteristică rasei şi a unui desen necorespunzător al bălţăturii
constituie semne de impuritate.
Culorile la taurine pot fi simple şi compuse.
Culorile simple au perii de aceeaşi culoare pe tot corpul şi pot
fi: albe, galbene, roşii, brune, negre.
• Culoarea albă este dată de lipsa pigmentului din păr iar
pielea este pigmentată. Apare de regulă la animalele bătrâne prin
decolorarea firelor de păr şi la masculii castraţi din unele rase (Sura
de stepă).
• Culoarea galbenă este dată de perii cu pigmenţi galbeni,
având o nuanţă mai închisă sau mai deschisă. Se întâlneşte la unele
exemplare izolate din anumite rase sau la metişi ai unor rase.
• Culoarea roşie este dată de perii pigmentaţi în roşu,
uniformă pe tot corpul. Se întâlneşte la rasele: Roşie daneză, Angler,
Roşie de stepă, Limousine ş.a.
• Culoarea brună este dată de pigmentul brun, uniform
răspândit pe tot corpul, cu nuanţe diferite, fiind întâlnită la rasele:
Brună de Maramureş, Schwyz, Algau, Montafonă ş.a.
• Culoarea neagră se datorează pigmentului negru din păr şi
piele, fiind întâlnit la rasele: Aberdeen-Angus, Galoway precum şi la
metişii dintre diferitele rase (ex. Roşie X Friză).
În aprecierea culorilor simple se va ţine seama şi de prezenţa
unor nuanţe mai închise sau mai deschise pe bot, pavilionul urechii,
vulvă, anus, linia superioară a corpului, uger, abdomen sau feţele
interne ale membrelor.
Culorile compuse au perii pigmentaţi în două sau mai multe
culori. Acestea pot fi zonale sau azonale.
• Culoarea sură sau vânătă este dată de amestecul perilor albi
şi negri, uniform pe tot corpul. Poate avea o nuanţă mai deschisă sau
118
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

mai închisă după cum predomină o categorie sau alta de fire de păr.
Se întâlneşte la rasele: Sură de stepă, Sură ucraineană, Isker,
Romagnolă, Graunvieh, Piemonteză.
• Culoarea piersicie este dată de amestecul perilor albi şi de
culoare roşie. Se întâlneşte la rasa Shorthorn şi la unii metişi.
• Culoarea dereşă este formată din amestecul perilor albi,
roşii şi negri. Se întâlneşte mai rar, la unii metişi.
• Culoarea bălţată este atunci când pe corpul animalului se
întâlnesc zone de culoare albă alternând cu zone pigmentate în
galben, roşu sau negru. Repartizarea bălţăturilor poate fi zonală
(caracter de rasă) sau variabilă în funcţie de rasă şi individ.
• Culoarea pestriţă sau stropită este atunci când pe un fond
alb sau colorat în galben, roşu şi negru, apar pete de altă culoare. Se
întâlneşte la rasa Normandă şi la unii metişi.
• Culoarea înspicată este atunci când pe un fond colorat
uniform pe tot corpul apar diseminate fire de păr alb.
• Culoarea tigrată sau dungată este atunci când pe un fond
care are o nuanţă mai deschisă a culorii apar dungi mai închise. Se
întâlneşte la unii metişi nedefiniţi.
Particularităţile de culoare la taurine pot fi întâlnite la cap,
pe membre (pintenogeli) şi trunchi.
La cap se pot întâlni următoarele particularităţi: peri albi pe
frunte, pată albă pe frunte de diferite mărimi (ţintă, stea, brezătură),
ochelari (cercuri negre în jurul ochilor), inelul alb în jurul botului (la
rasa Brună şi Jersey), cap de maur (culoare închisă pe cap iar pe corp
culoare deschisă).
La membre pot apare zone de culoare albă care pot avea un
grad de întindere diferit.
Pe trunchi se poate întâlni o dungă mai deschisă pe linia
superioară, pete albe pe abdomen şi uger, smocul cozii cu fire de păr
alb.

119
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

CAPITOLUL 4
TEHNICA APRECIERII EXTERIORULUI

Conformaţia corporală constituie unul dintre criteriile de


apreciere a taurinelor din punct de vedere zootehnic şi economic.
Prin conformaţie corporală la taurine se înţelege aspectul
exterior al animalului, în sensul dezvoltării fiecărei regiuni în parte,
al îmbinării între ele şi privite în totalitate.
La taurine, conformaţia corporală este diferită în funcţie de
specializare (pentru lapte, carne sau producţie mixtă). Aspectul
conformaţiei corporale la taurine, depinde în mare măsură de schelet,
care oferă puncte de inserţie pentru muşchi, ligamente şi tendoane.
Oasele constituie braţe de pârghii asupra cărora acţionează muşchii,
asigurând mişcările corpului şi totodată ele protejează organele
vitale. Indiferent de gradul de specializare, taurinele trebuie să aibă
un schelet puternic, cu articulaţii largi, fiind în strânsă legătură cu
constituţia robustă. Acest tip de constituţie este dorit la orice fel de
taurine, pentru că asemenea animale au o bună vitalitate şi rezistenţă
organică.
Aprecierea conformaţiei corporale la taurine comportă două
momente:
Examenul analitic, care constă în aprecierea fiecărei regiuni
corporale în corelaţie cu dezvoltarea şi funcţionarea întregului
organism.
Examenul de sinteză, care constă în aprecierea animalului,
privit în totalitate, în corelaţie cu dezvoltarea lui generală, armonia şi
proporţionalitatea în ansamblu.

4.1. Examenul analitic al exteriorului

Pentru caracterizarea conformaţiei şi analiza fiecărei regiuni


în parte, corpul taurinelor este împărţit în: cap, gât, trunchi şi
membre. La fiecare din aceste segmente mari, pe baza unei aprecieri
analitice, se deosebesc următoarele regiuni (fig. 9). În prezentarea şi
aprecierea fiecărei regiuni corporale este necesar să cunoaştem baza
120
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

anatomică, delimitarea faţă de regiunile vecine, gradul de dezvoltare


a diferitelor ţesuturi, dimensiunile de mărime, profilul, forma,
simetria şi modul de prindere cu regiunile învecinate, precum şi
defectele (tare, boli) ce le poate prezenta regiunea respectivă.

31

Fig. 9 Regiunile corporale la vacă:


1-cap; 2-frunte; 3-ochi; 4-faţă; 5-bot; 6-urechi; 7-coarne; 8-maxilarul
inferior; 9-regiunea inferioară a gâtului; 10-regiunea superioară a
gâtului; 11-grebăn; 13-regiunea spinării; 14-regiunea şalelor; 15- spata
şi oasele coxale; 16-şolduri; 17-regiunea crupei; 18-articulaţia coxo-
femurală; 19-baza cozii; 20-punctul fesei; 21-coada; 22-regiunea fesei;
23-regiunea grasetului; 24-regiunea jaretului;25-fluierul + buletul +
chişiţa + copita; 26-antebraţ+genunchiul; 27-regiunea pieptului;
28-29-regiunea toracelui; 30-regiunea sterno-abdominală; 31-regiunea
iei; 32-venele mamare; 33-ugerul; 34-mameloanele.

Aprecierea capului
Conformaţia capului prezintă o mare variabilitate în funcţie
de sex (fig. 10), rasă, vârstă, tip morfo-productiv (fig. 11), tip
craniologic (fig. 12), precocitate şi sănătatea animalului. Astfel,
taurul are capul mai scurt, mai larg, pielea mai groasă şi părul de pe
frunte abundent şi uneori încreţit, cu musculatura mai dezvoltată,
aspectul exterior exprimând forţă şi putere, semne ale vigorii şi
masculinităţii. Vacile au capul mai fin şi expresiv, coarnele mai
subţiri şi mai alungite. Masculii castraţi (boii) au capul îngust şi lung,
cu aspect mai puţin expresiv. Se întâlnesc şi tauri cu expresivitate
feminină a capului (fig. 13), aşa după cum se întâlnesc şi vaci cu

121
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

aspectul capului apropiat de al masculului, urmare a unor deficienţe


neurohormonale, animale care vor fi eliminate de la reproducţie.

a b
Fig. 10 Aspectul capului:
a – la taur; b – la vacă

Fig. 11 Forma capului


a b
la taurine în funcţie
de tipul productiv:
a – tipul de lapte;
b – tipul de carne;
c – tipul de muncă;
d – tipul mixt.

c d

122
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Fig. 12 Tipurile craniologice


la taurine:
a – craniu de Sură de stepă
a b (tip craniologic primigenius);
b – craniu de Schwyz
(tip craniologic brahicer);
c – craniu de Pinzgau
(tip craniologic brahicephal);
d – craniu de Simmental
(tip craniologic frontosus).

c d

a b

Fig. 13 Abateri de la dimorfismul sexual:


a – taur cu cap de vacă; b – vacă cu cap de taur

123
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

La tineret capul apare mai scurt în comparaţie cu corpul,


deoarece are o viteză mai mică de creştere faţă de alte regiuni. Rasele
de şes şi cele primitive au capul mai lung şi mai îngust decât cele de
munte şi cele precoce. În funcţie de specializare, rasele pentru carne
au capul mai scurt şi mai larg decât cele pentru lapte. La taurinele cu
osatură şi constituţie grosolană, capul este mare, greoi şi lipsit de
expresivitate. Comparativ cu mărimea trunchiului, se consideră că
mărimea capului trebuie să reprezinte 38-40% din înălţimea la
grebăn. Ca aspect general şi grad de expresivitate, capul la taurine
poate fi uscăţiv, gros şi afânat, grosolan sau butucănos. Capul uscăţiv
este caracteristic raselor de lapte, cum sunt: Jersey, Ayrshire,
Holstein-Friză, rase cu constituţie fină şi temperament vioi. La rasele
mixte (Bălţată românească, Brună de Maramureş, Pinzgau etc.),
capul are scheletul mai dezvoltat şi compact, bine proporţionat, ochii
vioi, expresivi, pielea mai groasă şi densă, semne ale tipului de
constituţie robustă. Capul grosolan sau butucănos este mai
mare,disproporţionat, cu pielea groasă, puţin elastică şi cu ţesut
conjunctiv subcutanat abundent, privirea ştearsă, expresie a unei
constituţii grosolane.
Profilul capului în general este drept (fig. 14), însuşire care
variază în funcţie de rasă.

a b c
Fig. 14 Aspecte de profil la cap:
a – cap convex; b – cap concav; c – cap drept.

124
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Direcţia capului la taurine este oblică de sus în jos şi dinapoi


înainte.
Privit în totalitate, se consideră capul frumos când are
profilul drept, proporţionat cu dezvoltarea trunchiului, cu ochi
expresivi, urechi mobile, pielea fină, elastică, cu părul de acoperire
scurt şi lucios, tonus muscular ridicat, caractere specifice rasei şi
aptitudinii productive, sexului, vârstei şi a stării de sănătate bună.
Regiunile capului sunt: botul, faţa (nasul), fruntea, obrajii,
ochii, urechile, coarnele şi ganaşele.
Regiunea botului se află situată la extremitatea liberă a
capului, prezintă o zonă epidermică lipsită de păr şi foarte bogată în
glande seroase care-l menţine în permanenţă umectat şi rece, semn al
stării de sănătate.
Pe bot se găsesc deschiderile nărilor, cu aripile mai puţin
mobile şi mai strâmte decât ale cabalinelor. Nările sunt despărţite de
septumul nazal, în care se fixează, prin perforare, inelul nazal ce
serveşte ca mijloc de contenţie pentru tauri. În jurul botului se găsesc
perii tactili. Mărimea şi forma botului variază mult în funcţie de rasă,
iar amprenta poate fi folosită pentru individualizarea taurinelor de
mare valoare biologică.
Culoarea botului este caracter de rasă şi se află în corelaţie cu
ceea a corpului. Apariţia petelor de alte culori decât cea caracteristică
indică impuritate de rasă.
Botul împreună cu buza inferioară delimitează gura, cu rol
deosebit în hrănire şi adăpare. Gura este lipsită de incisivii superiori
şi canini, în locul acestora aflându-se un burelet glenoidal. Buzele
sunt groase şi puţin mobile, limba este mare şi protractilă, cu rol în
prehensiunea furajelor şi în adăpare.
Defectele şi tarele ce se întâlnesc la această regiune:
modificări de aspect, formă, culoare, asimetrii, pierderea tonicităţii
buzelor, a sensibilităţii şi mobilităţii, cu stenoza deschiderii
cavităţilor nazale, leziuni de suprafaţă pe bot şi mucoasă bucală ori
traumatisme, pareze şi paralizii ale buzei superioare şi limbii, toate
acestea fiind semne caracteristice a unor boli, determinând o hrănire
greoaie, pierdere în greutate prin slăbire şi diminuarea producţiei.

125
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Regiunea feţei (nasului) este situată deasupra botului şi se


delimitează superior cu fruntea iar lateral cu obrajii. Are ca bază
anatomică oasele nazale. Lungimea şi lăţimea feţei variază în funcţie
de sex, precocitate, tip craniologic. Astfel, taurii au faţa mai scurtă
decât la vaci, iar masculii castraţi timpuriu mai alungită. Rasele
precoce au faţa mai scurtă şi mai largă, în timp ce rasele primitive,
tardive, precum şi cele hrănite deficitar în perioada de creştere au faţa
mai lungă şi strâmtă. Aceeaşi situaţie poate fi un indiciu al unui
început de degenerare.
Regiunea frunţii este cuprinsă între creasta frontoparietală şi
linia care uneşte unghiurile interne ale orbitelor, având ca bază
anatomică oasele frontale.
La taurine, de fiecare parte a regiunii frontale, în partea
superioară, sunt situaţi cepii osoşi, care formează baza coarnelor.
Mărimea frunţii variază în funcţie de rasă, sex, tip craniologic şi
precocitate. Rasele primitive şi de lapte au fruntea mai îngustă decât
cele precoce şi de carne. Taurii au fruntea mai lungă şi mai largă
decât la vaci şi tineret taurin. Rasele de tip craniologic brahicer au
fruntea relativ lungă şi strâmtă iar cele de tip frontosus mai largă.
Împreună cu faţa, fruntea contribuie la delimitarea profilului capului
care poate fi drept, concav sau convex.
Fruntea trebuie să fie integră, fără modificări de formă şi
structură.
Regiunea obrajilor este situată pe feţele laterale ale capului şi
are baza anatomică osul maxilar şi ramurile orizontale ale
mandibulei, muşchii buccinatori şi maseteri. Se delimitează în partea
superioară prin linia care coboară de la unghiul nazal al ochiului până
la orificiul nazal; în partea inferioară de marginea inferioară
mandibulei, de la bărbie până la scizura maxilară, iar în partea
anterioară printr-o linie sinuoasă care o desparte de gură, bot şi
orificiul nazal. Mărimea şi aspectul acestei regiuni prezintă deosebiri
în funcţie de sex, rasă şi tip morfo-productiv. La tauri, obrajii sunt
mai plini decât la vaci, iar pielea mai groasă, densă şi mai puţin
elastică. Vacile de lapte au obrajii mai uscaţi, cu pielea fină, elastică,
care formează multe pliuri, cele de carne au obrajii cu musculatură şi
ţesut conjunctiv subcutanat mai dezvoltat.
126
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Regiunea ochilor are ca bază anatomică cavitatea orbitală,


globul ocular şi pleoapele. Ochii trebuie să fie integri, cu vederea
normală, proeminenţi, bine deschişi, limpezi, strălucitori, vioi şi
blânzi. Expresia ochilor constituie un mijloc de apreciere a stării de
sănătate şi temperamentului. La taur ochii exprimă îndrăzneală,
masculinitate iar uneori agresivitate, în timp ce la vacă privirea este
blândă şi feminină.
Dintre tarele cu frecvenţă mai mare sunt cele consecutive
unor boli parazitare şi îndeosebi conjunctivitele parazitare produse de
Thelasia rhodesii, gulosa sau skrjabini, care provoacă o
keratoconjunctivită purulentă cu evoluţie enzootică, iar în anii
călduroşi apare o formă mai gravă de keratoconjunctivită infecţioasă.
Regiunea urechilor este situată pe feţele laterale ale capului,
sub coarne, înapoia regiunii temporale şi are baza anatomică
cartilajul auricular. Mărimea urechilor trebuie să fie proporţională cu
corpul, reprezentând, în medie, 10% din înălţimea la grebăn.
Pavilionul trebuie să fie bine purtat, suficient de mobil, uneori
pigmentat, acoperit de peri fini şi scurţi. În cazul în care urechea este
mai lungă, groasă şi acoperită cu păr aspru denotă o constituţie
grosolană, iar când este subţire, străvezie, cu păr scurt, indică o
constituţie debilă. Poziţia urechilor la taurine este orizontală şi uşor
lăsate la zeb, iar mişcările urechilor dau indicaţii asupra
temperamentului şi sănătăţii. La nivelul pavilionului urechii se face
individualizarea taurinelor prin tatuaj, preducire ori prin crotalii.
Regiunea creştetului este reprezentată de partea superioară a
osului frontal, formând protuberanţa intercornuală a cărei lungime şi
lăţime constituie particularităţile tipului craniologic (fig. 15).

Fig. 15
Regiunea creştetului

127
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Bovinele ce aparţin tipului craniologic primigenus au


creştetul strâmt şi drept sau uşor concav. Cele care aparţin tipului
brachiceros au creştetul mai larg, masiv, cu profilul uşor convex. La
bovinele de tip akeratos creştetul este foarte larg, masiv, cu
convexitatea pronunţată denumită oxicefalie.
Coarnele sunt producţii osteoepidermice constituite din cepii
osoşi ai frontalelor, acoperiţi de tecile cornoase.
Direcţia, mărimea, forma, grosimea şi pigmentul sunt însuşiri
ce variază în funcţie de sex, vârstă, rasă şi tip de constituţie (fig. 16).

a b

d e f g
Fig. 16 Forme de coarne:
a – coarne îndreptate înainte; b – coarne lace; c – coarne în coroană; d – coarne
spiralate; e – coarne verticale; f – coarne asimetrice; g – coarne orizontale

Coarnele cresc pe tot timpul vieţii animalului dar după o


curbă descendentă. Ele sunt mai mari, groase şi puternice la taur, mai
mici şi subţiri la vaci, iar la masculii castraţi sunt lungi şi puternice.
128
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

În fermele de taurine se practică ecornarea taurinelor pentru a se


preveni accidentele. Ecornarea se foloseşte ca metodă de necesitate,
prin intervenţie chirurgicală sau prin cauterizarea nucleului cornos,
cu sodă caustică sau electric, în prima săptămână de viaţă.
Regiunea ganaşelor are ca bază anatomică ramurile
orizontale ale mandibulei şi se găsesc pe faţa inferioară a capului, ele
trebuie să fie distanţate, pentru a favoriza un jgheab larg care să ofere
o capacitate mare cavităţii bucale.
Regiunea gâtului este situată între cap şi trunchi, de la
articulaţia occipito-atloidiană şi marginea recurbată a mandibulei
până la grebăn şi intrarea pieptului. Baza anatomică o formează cele
7 vertebre cervicale, ligamentul cervical şi musculatura regională.
Această regiune are forma unui trunchi de piramidă puternic
comprimat lateral, cu două feţe, două margini şi două extremităţi.
Marginea superioară a gâtului este orizontală şi mai groasă
decât cea inferioară care prezintă un pliu al pielii denumită salbă.
Forma şi mărimea gâtului variază în funcţie de sex, rasă, tip
morfo-productiv şi constituţional (fig. 17). La taur, gâtul este scurt şi
gros, cu marginea superioară mai îngroşată iar în treimea posterioară
prezintă un depozit de ţesut grăsos şi conjunctiv foarte evident,
denumit cerbice, gârbiţă sau grumaz, care reprezintă un caracter
secundar masculin şi apare în jurul vârstei de doi ani. Cerbicea este
mai dezvoltată la taurii din rasele primitive şi de carne, comparativ
cu rasele mixte sau de lapte, la care este mai puţin evidentă.
Vacile au gâtul mai subţire şi mai lung, cu marginea
superioară subţire, dreaptă sau uşor concavă, cu pielea mai fină, salba
mai puţin dezvoltată, iar cerbicea lipseşte. Se întâlnesc vaci care
prezintă un gât asemănător cu cel de taur şi care se îndepărtează de la
reproducţie deoarece au o fecunditate mai redusă şi sunt slab
productive.
La boi, gâtul este puternic, musculos, cu cerbicea uşor
evidentă, dar care trebuie să fie integră, fără leziuni, cu pielea groasă,
pentru a suporta uşor jugul.
Rasele de lapte au gâtul mai subţire şi mai lung, cu salba mai
puţin dezvoltată, pielea fină, elastică şi cu multe cute pe părţile
laterale ale gâtului. Taurinele de carne au gâtul scurt, gros, cu pielea
129
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

groasă, bogată în ţesut conjunctiv subcutanat, salba mai dezvoltată,


în special în treimea inferioară care face trecerea spre capul pieptului.
La taurinele cu constituţie fină, gâtul este mai subţire, iar la
cele cu constituţie robustă mai gros şi mai dezvoltat.
Indiferent de rasă, sex, tip morfo-productiv şi constituţional,
la taurine gâtul constituie o condiţie de frumuseţe atunci când este
bine dezvoltat, bine îmbrăcat în mase musculare, mobil, cu ataşare
corectă de cap şi corp, formând un ansamblu armonios cu
dezvoltarea generală a organismului.

a b c

Fig. 17 Forma gâtului la


taurine
a – gât tipic de vacă;
b – gât de taur;
c – vacă cu gâtul ştrangulat;
d – gât suprafin;
d e e – gât scurt şi grosolan la vacă.

Regiunea cefei are ca bază articulaţia occipito-atloidiană şi se


găseşte la extremitatea anterioară a marginii superioare a gâtului,
prin care se face legătura cu capul. Este locul unde se depune un
maniament în legătură cu starea de îngrăşare a animalului.

Aprecierea trunchiului
Reprezintă porţiunea cea mai voluminoasă a corpului şi are ca
bază osoasă scheletul axial, alcătuit din coloana vertebrală, sternul,
130
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

cele 13 perechi de coaste şi oasele coxale. La interior prezintă trei


mari cavităţi: toracică, abdominală şi pelvină, unde sunt adăpostite
organele esenţiale ale vieţii şi reproducţiei. Pentru studiul
exteriorului trunchiul prezintă patru feţe (superioară, inferioară şi
două laterale) şi două extremităţi (anterioară şi posterioară), cu
următoarele regiuni: grebănului, spinării, şalelor, crupei, cozii,
anusului, perineului, pieptului, coastelor, toracelui, flancului,
abdomenului, ugerului la vaci şi a organelor genitale.
Regiunea grebănului este situată pe partea superioară a
trunchiului, între regiunea gâtului şi spinării, cu baza anatomică
formată din apofizele spinoase ale vertebrelor 2-7 dorsale, cartilagiile
de prelungire ale spetelor, musculatura regională, ligamentul cervical
şi coarda ligamentului supraspinos dorso-lombar.
La taurine, grebănul trebuie să fie lung şi larg, cu musculatura
bine dezvoltată, la acelaşi nivel cu celelalte regiuni de pe linia
superioară, cu excepţia viţeilor şi tineretului, la care este puţin mai
jos. Taurinele de carne şi mixte au grebănul lung şi larg, cu
musculatura dezvoltată, în timp ce la taurinele de lapte este îngust,
uscăţiv, slab musculos. Lărgimea grebănului este dată de gradul de
arcuire a coastelor şi de distanţa dintre marginile superioare ale
spetelor, fiind mai mare la rasele precoce de carne şi mai mică la cele
primitive şi cele pentru lapte.
Constituie defecte de conformaţie (fig. 18) grebănul ascuţit la
rasele de carne şi mixte, grebănul strâmt, scurt şi retezat, care este
corelat cu o cavitate toracică slab dezvoltată, volum toracic redus şi
capacitate respiratorie diminuată. În unele cazuri marginile
superioare ale spetelor depăşesc în înălţime apofizele spinoase ale
vertebrelor toracale, formând grebănul despicat, consecinţă a lipsei
de mişcare, a musculaturii regionale slab dezvoltată şi cu tonusul
muscular redus sau a constituţiei debile. La această regiune pot apare
unele leziuni cum ar fi cele produse de larvele de Hipoderma bovis.
Regiunea spinării este situată în continuarea grebănului (fig.
19), având ca bază anatomică ultimele 6-7 vertebre dorsale, muşchii
regionali şi extremităţile superioare ale coastelor. Lungimea şi
lărgimea spinării variază în funcţie de rasă, tip morfo-productiv şi
sex. Rasele de carne au spinarea mai lungă şi mai largă decât la
131
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

rasele de lapte, urmare a dezvoltării scheletului axial, a dezvoltării


musculaturii şi arcuirii mai puternice a coastelor în treimea
superioară.

Fig. 18 Forme de
grebăn: c
a – grebăn dublu
(la rase de carne);
b – grebăn lung şi drept;
c – grebăn înalt şi scurt;
d – grebăn despicat.

Dacă musculatura din regiunea spinării este slab dezvoltată,


rezultă spinarea ascuţită, iar când musculatura este bine dezvoltată
apare un şanţ median longitudinal şi se numeşte spinare dublă.
Spinarea lungă şi largă constituie o frumuseţe absolută, deoarece
aceasta corespunde unei capacităţi corporale mari, cu o bună
dezvoltare a organelor respiratorii şi digestive.
Linia de profil a spinării trebuie să fie dreaptă şi orizontală, în
continuarea regiunilor cu care se învecinează. Se pot întâlni abateri
de la linia de profil, cum ar fi spinarea concavă şi spinarea convexă,
defecte frecvent întâlnite la animalele bătrâne, întreţinute în
132
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

stabulaţie permanentă şi lipsite de mişcare, sau la tineretul taurin cu


deficienţe în tehnologia de creştere şi cu constituţia debilă.
În funcţie de tipul morfo-productiv, la rasele de lapte spinarea
este mai îngustă şi mai puţin musculoasă decât la rasele de carne.

a b c

Fig. 19 Forme de spinare şi şale


a – spinare şi şale frumoase; b – spinare înşeuată; c – spinare convexă

Regiunea şalelor, situată între spinare şi crupă, are ca bază


anatomică cele 6 vertebre lombare şi musculatura zonală. Indiferent
de rasă şi tipul morfo-productiv, şalele trebuie să fie largi şi lungi,
drepte şi orizontale, bine ataşate cu regiunile vecine, puternice şi
musculoase.
Constituie defecte de structură şi de formă, şalele scurte şi
strâmte, şalele ascuţite şi în acoperiş, cu musculatura slab dezvoltată,
precum şi cele cu devieri de la linia de profil (fig. 20): şale lăsate
(înşeuate), convexe (şale de crap) şi cu îmbinare defectuoasă.

a b
Fig. 20 Forme de şale:
a – linia superioară convexă; b – şale convexe

133
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Regiunea crupei prezintă importanţă pentru toate rasele de


taurine şi reprezintă o frumuseţe absolută atunci când este largă,
lungă, orizontală sau uşor oblică şi cu musculatura dezvoltată (fig.
21).
Situată în continuarea regiunii şalelor, crupa are ca bază
anatomică oasele coxale, osul sacrum, ligamentele sacro-iliace şi
musculatura zonală.
Crupa lungă şi largă la taurine asigură structura necesară
pentru dezvoltarea masei muşchilor gluteeni, o cavitate pelviană
largă favorabilă pentru fătări eutocice şi o suprafaţă mare de prindere
a ugerului.
Lungimea crupei se consideră normală atunci când reprezintă
40-41% din înălţimea la grebăn, scurtă când este sub 40% şi lungă
peste 41%. Lărgimea crupei se apreciază în trei puncte: la şolduri, la
nivelul articulaţiilor coxo-femurale şi la ischii. Exprimată în valori
relative, vacile au lărgimea crupei la şolduri şi articulaţiile
coxofemurale mai mare decât la tauri.
Rasele de carne au crupa largă şi lungă; cele de lapte au crupa
largă la şolduri dar mai îngustă la ischii. Raportul dintre lărgimea
crupei la ischii şi lărgimea la şolduri, exprimat prin indicele lărgimii
crupei, are valoarea medie de 34-35%. Când valoarea depăşeşte 35%
crupa este largă la ischii, condiţie dorită la taurine, iar când este sub
32% crupa este îngustă şi constituie un defect grav.
Crupa scurtă şi îngustă este favorabilă şi altor defecte de
structură (fig. 21) cum ar fi: crupa ascuţită (strâmtă la ischii), crupa
în acoperiş, cu musculatura slab dezvoltată şi creasta sacrală mediană
proeminentă, crupa oblică spre înapoi sau crupa teşită şi crupa oblică
spre înainte.
Alt defect îl constituie crupa asimetrică consecutivă unor
fracturi la nivelul unghiului extern al iliumului, precum şi unele
traumatisme şi leziuni provocate prin lovire, cădere, înţepare etc.
Fracturile la nivelul planşeului bazinului sunt deosebit de
grave şi necesită sacrificarea animalului.

134
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

a b

c d

Fig. 21 Forme de crupă:


a – crupă largă şi aplomb perfect văzut din spate; b – crupă dublă;
c – crupă în acoperiş şi uşor teşită;
d – crupă în acoperiş, articulaţia coxo-femurală bine evidenţiată

Coada la taurine formează, prin rădăcina ei, prelungirea


coloanei vertebrale în partea dinapoi a trunchiului şi are ca bază
anatomică cele 18-21 vertebre coccigiene şi musculatura zonală. La
bază coada este mai groasă, acoperită cu păr scurt şi se subţiază mult
spre vârf unde se termină cu un smoc de păr lung şi grosier care nu
năpârleşte, aşa cum se întâmplă cu părul scurt de pe corp şi coadă.
Prinderea sau ataşarea cozii la crupă se consideră corectă
atunci când rădăcina este în prelungirea liniei superioare a crupei,
arcuită frumos, acoperind anusul şi vulva fără să se lipească de
aceasta (fig. 22). Coada trebuie să fie mobilă, cu tonusul muscular
ridicat.

135
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

a b

c d

e f g

Fig 22 Coada la taurine


a – coada la vacă; b – coada la taur; c – coada la rasele mixte; d – coada la rasele de
carne; e – coada prinsă sus; f – coada prinsă jos; g – coadă amputată.

Se întâlnesc defecte de prindere cum ar fi: coadă prinsă sus


asociată cu o poziţie a crupei uşor oblică postero-anterior; coadă
prinsă jos, frecvent întâlnită la rasele primitive precum şi la indivizii
care au crupa teşită şi scurtă. Coada jos prinsă poate apare înfundată
între ischii şi lipită de anus, întâlnită la animalele bătrâne, cu o stare
precară de întreţinere, dând un aspect dizgraţios animalului. Alte
aspecte de ataşare sunt: coadă desprinsă când este mult depărtată de
corp şi coada frântă, fără arcuire.
136
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Lungimea şi grosimea cozii este în funcţie de rasă, sex şi tip


constituţional. Rasele precoce de carne au coada mai scurtă şi groasă,
cele de lapte coada mai subţire şi lungă. Vacile au coada mai fină,
mai subţire şi mai lungă decât la tauri. Taurinele cu o constituţie fină
au coada subţire, lungă, cu păr fin şi rar, în timp ce la animalele cu
constituţie robustă coada este mai scurtă şi groasă, cu păr fin şi cu o
bună mobilitate. În scop igienic unii crescători practică amputarea
cozii.
La această regiune pot apare depilaţii la baza ei, eczeme,
rosături ori leziuni ce se pot infecta, traumatisme şi fractura
vertebrelor coccigiene, paralizia cozii consecutive paraliziei rectului
şi vezicii urinare, situaţie ce impune scoaterea din efectivul de
reproducţie.
Anusul este situat în regiunea posterioară a corpului şi trebuie
să aibă aşezare normală, adică să fie situat pe linia verticală a
extremităţii posterioare. La unele vaci bătrâne, din cauza slăbirii
tonusului muscular, anusul este „căzut” sau aşezat într-o cavitate
mică unde se depozitează murdăria. Sfincterul anal trebuie să fie bine
închis şi cu tonus muscular ridicat.
Regiunea perineală este partea cuprinsă între vulvă şi uger la
vacă, iar la taur între anus şi testicule, lateral fiind delimitată de
marginile feselor. La această regiune există o porţiune delimitată de
creşterea într-o altă direcţie a firelor de păr, anume de jos în sus şi
dinăuntru înspre înafară, zonă care a fost numită „oglinda laptelui”,
considerată de unii crescători un semn al unei producţii bune de
lapte, părere neconfirmată în majoritatea cazurilor.
Regiunea pieptului (capul pieptului) este situată în partea
anterioară a trunchiului şi are ca bază anatomică extremitatea
anterioară a sternului (apendicele traheal) şi muşchii pectorali dispuşi
în două straturi.
Constituie o condiţie de frumuseţe, la toate rasele, pieptul larg
(fig. 23), descins, musculos şi puternic, suficient de înalt şi profund,
asigurând o bună dezvoltare a cavităţii toracice. Această regiune
prezintă forme şi dimensiuni diferenţiate în funcţie de rasă, sex, tip
constituţional, individ şi stare de întreţinere.

137
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Pieptul larg, proeminent, se întâlneşte la rasele precoce de


carne, la rasele mixte şi la tauri. Rasele de lapte au pieptul mai strâmt
şi puţin proeminent, de asemenea rasele primitive, cele cu o
constituţie debilă.
Se consideră defectuos pieptul strâmt, cu musculatura slab
dezvoltată, de cele mai multe ori consecinţa unei creşteri neraţionale
a animalelor tinere, de asemenea pieptul puţin scobit, cu musculatura
slab dezvoltată şi lipsită de tonus, când umerii sunt deviaţi înafară şi
dau impresia unei false lărgimi.

a b c d

Fig. 23 Lărgimea pieptului la taurine


a – piept îngust; b – piept mijlociu ; c – piept larg ; d – piept larg şi salba dezvoltată

Regiunea coastelor formează pereţii laterali ai toracelui,


având ca bază anatomică cele 13 perechi de coaste şi musculatura
zonală.
Coastele trebuie să fie lungi şi late, bine arcuite, cu spaţii
intercostale largi, asigurând o bună dezvoltare a cavităţii toracice.
Aceste însuşiri sunt variabile în funcţie de rasă, sex şi tip morfo-
productiv. Rasele de lapte au coastele lungi, slab arcuite, cu spaţii
intercostale largi, cu prindere oblică faţă de coloana vertebrală,
delimitând o cavitate toracică profundă, dar mai puţin largă (fig. 24).
Rasele mixte şi cele de carne au coastele mai late, puternic
arcuite, cu prindere verticală faţă de coloana vertebrală şi spaţii
intercostale mai mici delimitând cavitatea toracică largă dar mai
puţin profundă. La tauri coastele sunt mai lungi, largi şi puternic
arcuite, cu musculatura costală dezvoltată.

138
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

a b

Fig. 24 Coastele la tipurile funcţionale


a – la tipul respirator; b – la tipul digestiv

Toracele este regiunea delimitată superior de grebăn şi b


spinare, lateral de coaste, inferior de stern şi posterior de diafragmă,
care circumscriu cavitatea toracică ce adăposteşte organele esenţiale
ale sistemului respirator şi cardio-vascular. În exterior se apreciază
lărgimea toracelui (diametrul bicostal), înălţimea, profunzimea şi
perimetrul toracelui, elemente care variază în funcţie de rasă, sex,
vârstă, tip morfo-productiv.
Înălţimea (adâncimea) toracelui este mai mică la animalele
tinere, decât la adulte, la cele hrănite necorespunzător în perioada
creşterii, la rasele de lapte şi cele primitive.
Lărgimea toracelui este dată de gradul de arcuire al coastelor
şi dezvoltarea musculaturii fiind mai mare la rasele de carne decât la
cele de lapte, la tauri faţă de vaci. Aceste elemente determină o formă
diferită a secţiunii transversale în funcţie de tipul morfo-productiv
(fig. 25).

Fig. 25 Forma secţiunii transversale a toracelui la bovine


a – tipul mixt; b – tipul de lapte; c – tipul de carne.
1 – pielea; 2 – subcutis-ul; 3 – masa musculară;
4 – scheletul; 5 – organele interne; 6 – ugerul.
139
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Sunt considerate defecte toate modificările care determină un


torace puţin adânc, redus ca lungime şi lărgime, delimitat de coaste
subţiri, slab arcuite, cu spaţii intercostale mici, stări generate de o
subnutriţie a animalelor tinere sau un semn al slăbirii constituţiei. Un
defect mai evident îl constituie toracele cercuit sau ştrangulat (fig.
26), cu spetele defectuos ataşate, frecvent întâlnit la rasele primitive
şi la cele lipite de mişcare, întreţinute în stare de stabulaţie
permanentă.

a b

Fig. 26 Forme de torace


a – torace adânc şi abdomen dezvoltat cu o conformaţie corectă;
b – torace uşor ştrangulat înapoia spetelor

Regiunea flancului este situată pe părţile lateroposterioare ale


trunchiului şi formată din trei părţi: scobitura (deşertul), coarda şi
planul înclinat (teşitura). Superior se delimitează prin apofizele
transverse ale vertebrelor lombare şi inferior cu pliul iei.
Scobitura flancului (deşertul sau flămânzarea) are formă de
triunghi, care se modifică în funcţie de starea de plenitudine a
rumenului, starea de întreţinere şi de vârstă. În deşertul stâng se face
puncţia rumenului în caz de meteorizaţie.
Coarda flancului este mai proeminentă în partea stângă, când
animalul este flămând, la acest nivel înregistrându-se mişcările
respiratorii ale animalului.
Teşitura sau planul înclinat se întinde sub coardă şi se termină
cu pliul iei unde se formează un maniament pe baza căruia se
apreciază gradul de îngrăşare. Flancul trebuie să fie integru ca
structură, cu mişcări libere, suficient de lung, rotund şi bine întins,
140
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

calităţi care reflectă o stare bună de sănătate, constituţie robustă şi o


bună condiţie zootehnică. Dezvoltarea acestei regiuni indică o bună
capacitate corpoarlă.
Regiunea abdomenului este cavitatea care adăposteşte
organele digestive cu glandele anexe, organele excreţiei urinare şi
reproducţiei, situată în prelungirea toracelui. Mărimea şi volumul
abdomenului este determinat de regimul de hrănire, vârstă şi
particularităţile individuale ale animalului. Constituie o condiţie de
frumuseţe abdomenul lung, larg, voluminos, integrat armonios în
structura de ansamblu a organismului (fig. 27). Această regiune
prezintă particularităţi legate de sex, vârstă, condiţii de creştere şi
dezvoltare. Cele mai evidente defecte la această regiune sunt:
abdomen slab dezvoltat (supt sau de ogar), abdomen lăsat (de paie) şi
abdomen lăsat care apare ca un defect trecător la femelele gestante
(fig. 28).

a b

Fig. 27 Abdomen frumos:


a – la taur; b - la vacă;

a b

Fig. 28 Abdomen defectuos


a – abdomen lăsat; b – abdomen de paie.

141
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Organele genitale constituie elemente cu rol esenţial în


reproducţie şi perpetuarea speciei.
La vacă, din exterior nu se poate examina decât vulva şi o
parte a vaginului (fig. 29). La viţele vulva este mică şi bine închisă,
iar la vacile bătrâne este mai mare, întredeschisă, cu marginile
neregulate şi cu un tonus muscular diminuat. În timpul perioadei de
călduri, organele genitale femele suferă modificări de aspect, cu
unele secreţii caracteristice, de asemenea în cazul unor stări
patologice. Cele mai frecvente defecte sunt: angustia pelvină,
strictura vulvei (stare de infantilism congenital) şi a vaginului,
ruptura cervixului, a comisurii vulvare dorsale şi perineului (în cazul
fătărilor distocice sau intervenţiilor chirurgicale), leziuni şi infecţii
puerperale.

Fig. 29 Organele
genitale externe la vacă

La taur, organele sexuale ce se apreciază la exterior sunt


testiculele şi penisul (fig. 30).

Fig. 30 Organele
genitale externe
la taur

142
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Testiculele au formă elipsoidală, în greutate medie de 250-


300 g, cel stâng fiind cu 10-40 g mai greu şi lăsat mai jos decât cel
drept. Testiculele trebuie să fie integre ca structură şi funcţie, bine
dezvoltate, mobile şi neaderente în pungile testiculare, cu
sensibilitate şi consistenţă normală, nedureroase la palpare, bine
coborâte din cavitatea abdominală şi plasate în regiunea inghinală,
fără modificări de formă şi volum.
Taurii bătrâni şi cei cu constituţie debilă au testiculele mult
lăsate şi atârnânde. Alte defecte sunt: criptorhidia simplă ori dublă
care constă în reţinerea acestora în cavitatea abdominală, monorhidie
simplă sau anorhidie (lipsa testiculelor), orhita (inflamaţia
testiculelor) şi unele leziuni superficiale ori mai profunde.
Penisul are lungimea de 0,8-0,9 m şi este adăpostit în furou.
Acesta trebuie să fie integru, normal dezvoltat, fără anomalii de
formă, de structură, lungime ori grosime, să fie sănătos, fără leziuni
ori semne ale localizării unor boli.
Defectele ce pot apare mai frecvent la nivelul penisului sunt:
scăderea sau abolirea erecţiei la taurii epuizaţi, senili, bolnavi, febrili,
intoxicaţi; rămânerea penisului în erecţie permanentă (în turbare,
tetanos); frânarea reflexului de împerechere prin schimbarea locului
de montă, oboselii, epuizării, subnutriţiei sau unor condiţii improprii
asigurate în sala de recoltare. Se pot întâlni şi unele anomalii de
conformaţie şi funcţie: hipospadiasul (deschiderea uretrei pe faţa
inferioară a penisului), epispadiasul (deschiderea uretrei pe faţa
superioară a penisului), gland bifid, disfuncţia muşchilor retractori ai
penisului, balanita, fimoza, tumori peniene ale prepuţului, impotenţă
de exploatare. La nivelul furoului se pot întâlni: răni însoţite de
reacţii dureroase şi hemoragii, neoplasme, ulceraţii şi infecţii, care
determină reducerea capacităţii reproductive şi imposibilitatea
folosirii taurilor pentru montă ori însămânţări artificiale.
Ugerul sau glanda mamară este situată în regiunea inghinală
şi are funcţia principală de elaborare a laptelui pe baza elementelor
din sânge. La exterior este acoperit cu piele fină, cu peri rari şi scurţi.
Sub piele se găseşte o a doua învelitoare formată din ţesut conjunctiv
dens. Între aceste două învelitori se găseşte o bogată reţea de vase

143
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

sanguine, de diferite calibre, care apar proeminente la suprafaţa pielii


(fig. 31).

Fig. 31 Structura ugerului


1 – artera mamară; 2 – vena mamară; 3 – vena subcutanată abdominală; 4 – piele;
5 – ţesut conjunctiv subcutanat; 6 – conducte galactofore; 7 – sinusul galactofor (cisterna laptelui);
8 – ţesut muscular la orificiul conductelor galactofore; 9 – inel cu vase sanguine şi ţesut muscular;
10 – cavitatea mamelonului; 11 – canalul mamelonului; 12 – sfincterul mamelonului;
13 – limita dintre sfertul anterior şi cel posterior; 14 – artere şi vene la nivel de mamelon;
15 – vene subcutanate; 16 – vase limfatice; 17 – ganglioni limfatici la nivelul mamelei.

Din învelişul conjunctiv se detaşează un perete care împarte


ugerul dinainte înapoi în două jumătăţi distincte, dreaptă şi stângă.
Fiecare jumătate este împărţită printr-un perete transversal tot de
natură conjunctivă, în alte două părţi numite sferturi, unul cranial şi
altul caudal. Aşadar, ugerul are patru sferturi, două craniale (stâng şi
drept) şi două caudale (stâng şi drept), care nu sunt decât patru
glande cutanate, toate fiind complet izolate între ele. Sferturile sunt
simetrice şi egale două câte două, cele posterioare fiind mai
dezvoltate decât cele anterioare şi care au cu 25-50% (după
Hammond) mai mult ţesut glandular (secretor) decât cele anterioare,
de unde rezultă şi o cantitate mai mare de lapte. Fiecare sfert este
terminat cu câte un mamelon străbătut de canalul prin care se
elimină laptele.
144
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

În structura interioară a ugerului se deosebesc mai multe


forme de ţesuturi, din care cea mai mare importanţă o prezintă ţesutul
glandular în care se produce laptele. Ţesutul glandular (fig. 32) este
format din numeroase celule secretoare, aşezate una lângă alta,
căptuşind la interior alveolele glandulare. La rasele producătoare de
lapte, comparativ cu cele de carne ori mixte (carne-lapte şi lapte-
carne), ugerul are o cantitate mai mare de ţesut glandular, respectiv
75-80% faţă de cantitatea de stromă conjunctivoadipoasă. Totodată,
şi mărimea alveolelor glandulare diferă, la vacile de lapte fiind de
105-113 microni, aproape dublu faţă de vacile de carne, la care
dimensiunile alveolelor glandulare măsoară 49-55,8 microni. Aceste
elemente structurale se modifică însă în funcţie de starea fiziologică
(lactaţie, gestaţie, repaus mamar), vârstă, hrănire, gimnastică
funcţională practicată la animalele tinere şi cantitatea de lapte
acumulată.
Mărimea alveolelor este cât bobul de strugure. Alveolele se
deschid prin canalicule glandulare, care se unesc mai multe formând
canalele glandulare. Alveolele, împreună cu canaliculele şi canalele
glandulare, formează un lobul glandular. Mai mulţi lobuli glandulari
se unesc şi formează un lob glandular. Din fiecare lob glandular
porneşte un canal de un calibru mai mare numit conduct galactofor.
Acestea confluează mai multe şi apoi se deschid în sinusul galactofor
sau cisterna laptelui, care este situată la baza mamelonului. Tot la
baza mamelonului se găseşte sfincterul mamelonar, care are rolul de
a închide canalul mamelonar şi, astfel, laptele nu poate să curgă din
uger decât la o anumită presiune internă. Abundenţa ţesutului
glandular şi mărimea celulelor glandulare influenţează favorabil
producţia de lapte. Ugerul bogat în ţesut glandular se recunoaşte prin
volumul mare atunci când este plin, înainte de muls, iar după muls se
micşorează mult, devine moale, iar pielea din partea posterioară
formează cute evidente şi numeroase, denumite rezervele laptelui.
Astfel de uger apare grăunţos la palpare. Spre deosebire de vacile cu
uger glandular, există şi vaci la care ugerul apare cărnos, tare la
palpare, cu mult ţesut adipos şi conjunctiv, care îşi modifică puţin
volumul după muls, determinând o producţie mică de lapte.

145
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Fig. 32 Structura unui lobul glandular


a – lobul glandular; b – alveole; c – structura alveolelor
1 – lobul glandular (80 X); 2 – alveole (diam. aprox. 1/4 - 1/3 mm);
3 – legături interalveolare (1/20 mm); 4 – canalicul glandular;
5 – canal glandular; 6 – capilare sanguine; 7 – celule mioepiteliale;
8 – epiteliu de celule glandulare; 9 – globule de grăsime; 10 – nucleu celular;

Laptele se formează în alveolele glandulare, pe seama


sângelui care circulă în uger printr-o bogată reţea vasculară. Cu cât
reţeaua arterială este mai bogată şi afluxul de sânge mai abundent cu
atât producţia de lapte este mai mare.
În afară de reţeaua sanguină, în uger se găseşte şi o bogată
reţea de nervi somatici la care se adaugă o mare suprafaţă
reflexogenă şi reţeaua limfatică prin care circulă limfa. Prin
aglomerarea acestei reţele se formează ganglionii limfatici care se
măresc în cazul bolilor specifice.
Elementele contractile ale ugerului sunt reprezentate prin
celule stelate şi muşchi netezi, care au un rol foarte important în
timpul mulsului.

146
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

La aprecierea conformaţiei exterioare a ugerului se are în


vedere forma şi ataşarea, gradul de dezvoltare, structura şi
capacitatea secretorie, elemente ce variază în funcţie de rasă, starea
fiziologică şi stadiul lactaţiei, condiţiile de întreţinere şi hrănire,
starea de sănătate şi de activitate a mamelei şi a întregului organism.
Se consideră că ugerul este frumos (fig. 33) atunci când este
bine dezvoltat, voluminos, bine ataşat de abdomen, cu o bună
simetrie funcţională (anterioară şi posterioară) şi laterală (dreapta-
stânga), cu pielea suplă, uşor detaşabilă, unsuroasă la pipăit, cu păr
fin, rar şi moale, cu ţesut glandular dezvoltat (uger grunjos) şi care îşi
schimbă mult forma şi volumul după muls.

Fig. 33 Forme frumoase de uger

a b c d

e f g h

Fig. 34 Forme defectuoase de uger:


a – uger conic şi adunat; b – uger asimetric; c – uger conic etajat;
d – uger sălbatic; e – uger atârnând; f – uger divizat;
g – uger asimetric; h – uger deformat.
147
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Aşezarea sau prinderea ugerului cea mai bună este atunci


când are o bază largă de prindere şi umple tot spaţiul dintre coapse.
Privit din profil trebuie să proemine uşor înapoia feselor iar anterior
să fie cât mai extins, acoperind întreaga zonă hipogastrică. La unele
vaci ugerul are o prindere mult prea înainte, fiind numit uger
abdominal, alteori este prins mult înapoi şi poartă numele de uger
crural. Acesta este presat între membre atunci când este plin şi
jenează animalul în timpul mersului.
Ataşarea ugerului de trunchi trebuie să fie făcută cât mai
strâns, iar linia inferioară să nu depăşească nivelul jaretului. La unele
vaci, mai ales cele bătrâne, ligamentele de susţinere a ugerului se
relaxează, ugerul se lasă în jos, îşi schimbă forma, apare mai mare şi
este denumit uger atârnând. La vacile slab productive, la rasele
primitive şi la unele vaci primipare ugerul este prins prea sus,
acoperit cu păr des şi aspru, cu mameloanele mici şi de multe ori
inegale, fiind denumit uger sălbatic.
Forma ugerului este destul de variabilă în funcţie de rasă şi de
particularităţile individuale. O formă frumoasă a ugerului este cea
globuloasă sau în formă de cupă, cu sferturi egale, mameloane
uniforme şi simetrice. Vacile din rasele: Holstein-Friză, Red
Holstein, Ayrshire şi Jersey au forma şi ataşarea cea mai
corespunzătoare. Se întâlneşte ugerul cu sferturi egale, fără o
separare netă între ele şi muchiile mai pronunţate, fiind numit uger
pătrat sau cubic. Ugerul asimetric (fig. 34) este atunci când are
sferturile inegal dezvoltate, ca urmare a lipsei de funcţionare cauzată
de unele îmbolnăviri, masajul aplicat neuniform sau unor greşeli de
muls şi de alăptare naturală. Ugerul etajat este atunci când două
sferturi sunt situate mai sus decât celelalte două. De regulă sferturile
posterioare sunt mai mari decât cele anterioare, iar când această
diferenţă este foarte pronunţată se numeşte uger de capră. Când între
sferturi există o delimitare netă, ugerul se numeşte divizat.
Volumul ugerului este în legătură directă cu producţia de
lapte. În cursul unei lactaţii volumul este variabil, micşorându-se
treptat către sfârşitul lactaţiei. În timpul repausului mamar ugerul
este retractat, cu forma şi volumul mult modificate, iar în apropierea
fătării începe să se mărească, atingând volumul maxim în primele
148
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

săptămâni după fătare. Pentru aceasta, aprecierea ugerului la vaci


trebuie făcută, cel mai bine, între a 60-90-a zi de lactaţie, care
corespunde, de regulă, momentului maxim al lactaţiei.
În aprecierea ugerului, trebuie să se aibă în vedere faptul că
anumitele lui caracteristici morfologice, reprezintă importante semne
ale productivităţii vacilor. Între semnele laptelui (fig. 35) pot fi
amintite următoarele: forma şi mărimea ugerului; dezvoltarea
ţesutului glandular; vascularizaţie evidentă a ugerului; rezervele
laptelui (cutele verticale ale pielii ce apar foarte evident înapoia
ugerului după muls).

a b

Fig. 35 Semne exterioare ale laptelui:


a – cute verticale ale pielii (rezervele laptelui); b – oglinda laptelui largă

Mameloanele, în număr de 4, cu dezvoltare normală, diferă ca


mărime, formă şi situaţie în funcţie de individ, vârstă şi număr de
lactaţii (fig. 36). Lungimea normală este de 7-9 cm iar grosimea sau
perimetrul la bază de 10-12 cm. În majoritatea cazurilor,
mameloanele anterioare sunt mai dezvoltate decât cele posterioare,
dar pot apare şi situaţii inverse.
Aşezarea mameloanelor trebuie să fie la mijlocul sferturilor,
simetrice între ele, deşi în unele cazuri cele anterioare sunt mai
depărtate decât cele posterioare. Forma mameloanelor trebuie să fie
uşor conică, iar sfincterul cu tonus ridicat pentru a împiedica
scurgerea laptelui între mulsori.
Cât priveşte defectele de formă, volum, aşezare şi structură a
mameloanelor, mai des întâlnite sunt: mameloane prea lungi, prea
scurte, groase, subţiri, cilindrice (de aceeaşi grosime de la bază la
149
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

vârf), cărnoase şi gâtuite la bază, lungi şi cu baza dilatată, deformate,


cu negi, cu diferite leziuni ori cicatrice. Cel mai grav defect de
structură este imperforarea mamelonului, defect congenital şi
obstruarea sfincterului, defect temporar, cauzat de unele procese
inflamatorii sau de traumatisme care pot genera compresiuni şi
obstruarea canalului mamelonar.

a b c

d f

Fig. 36 Forme de mameloane


a – mameloane frumoase; b – mameloane anterioare deformate; c – mameloane lungi şi
suplimentare; d – mameloane apropiate şi cărnoase; e – mamelon lung şi cu baza lărgită;
f – mameloane lungi şi conice;
În afară de cele patru mameloane normale, la vaci pot apare
unul, două sau mai multe mameloane suplimentare, situate înapoia
celor normale, fenomen cunoscut sub numele de hipertelie. De
regulă, mameloanele suplimentare sunt mult mai mici decât cele
normale, nu au ţesut glandular şi deci nu produc lapte. Acestea
trebuie amputate la viţele în prima săptămână de viaţă, iar în selecţie,
vacile cu mameloane suplimentare se penalizează cu ocazia aprecierii
ugerului. Tot defectuoase sunt şi mameloanele supranumerare,
plasate de regulă înaintea celor normale, care au o bază glandulară şi
dau lapte.
Tarele ugerului sunt variate ca frecvenţă, cauze şi evoluţie, cu
urmări grave pentru producţie şi formează o patologie specială a
glandei mamare. Dintre acestea amintim: hiperemia şi edemul
ugerului, furunculoza mamară, mamitele de origine tuberculoasă,
streptococică, actinobacilară, micotică, localizate la unul sau mai
multe sferturi, eritemul solar şi dereglările mameloanelor, eczema
150
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

umedă, unele tulburări funcţionale cum sunt: hipogalaxia, agalaxia şi


lactareea, apoi unele procese patologice proliferative – tumorile
(papilomatoza mamară), traumatismele a căror gravitate este mai
mare când sunt infectate.
Toate aceste tare sunt deosebit de grave şi afectează producţia
de lapte dar şi starea generală a animalului.

Aprecierea membrelor
Membrele sunt organe dinamice care au rolul de susţinere şi
de deplasare a animalului. Membrele anterioare au rol de susţinere a
corpului şi de a acţiona în timpul mersului în scopul deplasării. Ele
sunt ataşate de trunchi numai prin muşchi şi ligamente. Membrele
posterioare au rol în susţinerea corpului, dar şi rol de a imprima
propulsia în timpul mersului. Acestea sunt legate de trunchi prin
articulaţii foarte puternice, prin muşchi şi ligamente.
În exploatarea taurinelor, mai ales în sistem intensiv cu
stabulaţie permanentă, membrele sunt foarte mult solicitate şi de
multe ori, animalele valoroase sunt reformate datorită uzurii timpurii
a acestora. Se impune deci a se acorda o atenţie deosebită solidităţii
membrelor şi corectitudinii aplomburilor, pentru a preîntâmpina
scoaterea din efectiv a vacilor şi taurilor de reproducţie la o vârstă
prea tânără.

Regiunile membrelor anterioare


Regiunea spetei are ca bază anatomică osul spetei prelungit
cu cartilajul suprascapular, iar în partea distală, cavitatea glenoidă
care se articulează cu capul articular al humerusului. Este fixată de
torace prin muşchiul marele dinţat şi muşchiul romboid, fără a avea o
ataşare prin articulaţie osoasă. Spata la taurine trebuie să fie lungă,
largă şi cu un grad de înclinaţie corespunzător tipului productiv. Este
necesar să fie bine ataşată de trunchi, deşi se întâlnesc taurine cu o
constituţie slabă, la care prinderea spetelor este făcută defectuos (fig.
37), musculatura fiind redusă şi relaşată. La taurinele de carne şi
mixte spata este mai lată, cu musculatura mai dezvoltată şi mai
verticală decât la rasele de lapte.

151
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Dintre defectele ce pot fi întâlnite la această regiune fac parte:


spata scurtă, îngustă şi cu tendinţă de verticalitate, prinderea slabă a
spetelor de torace şi îndepărtarea lor la nivelul articulaţiilor scapulo-
humerale, dând impresia unui torace larg, alunecarea în jos a
toracelui, datorită slăbirii chingii musculare prin care se face ataşarea
spetelor şi ridicarea în sus a cartilagiilor de prelungire care se unesc
cu grebănul sau îl depăşesc, formând grebănul despicat. Animalele
cu grebăn despicat şi spete desprinse au instabilitate şi nesiguranţă în
mers, o slabă capacitate de efort şi o rezistenţă slabă la deplasare şi
staţiune patrupedală îndelungată. Frecvent pot apare şi leziuni
cauzate de răniri accidentale, de asemenea entorsa articulaţiei
scapulo-humerale produsă în urma alunecărilor sau căderilor şi
manifestată prin şchiopătură în sprijin.

a b

Fig. 37 Forme defectuoase a spetelor:


a – spete desprinse; b – desprinderea umărului văzută posterior şi lateral.

Regiunea braţului are ca bază anatomică osul humerus şi


masa musculară. Direcţia acestei regiuni este oblică, de sus în jos şi
dinainte înapoi, invers decât cea a spetei. Braţul trebuie să fie cât mai
lung, larg şi musculos, să aibă o direcţie paralelă cu planul median al
corpului, integru ca structură şi funcţionalitate.
Sunt considerate defecte ale acestei regiuni: braţul scurt, cu
mase musculare slab dezvoltate, cu înclinaţie anormală, ieşit spre
înafară sau proiectat spre înăuntru, unele traumatisme, fractura
humerusului, stări grave care scot animalul din serviciu.
Regiunea antebraţului şi a cotului. La bovine, antebraţul şi
cotul formează o singură regiune căreia îi sunt proprii unele
particularităţi de structură, de ataşare şi de poziţie. Situată între braţ
şi genunchi, această regiune este delimitată superior la nivelul
152
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

olecranului iar inferior deasupra osului pisiform. Regiunea


antebraţului şi a cotului are ca bază anatomică oasele radius şi ulna.
Este regiunea prin care membrele anterioare se desprind de corp şi
are o poziţie verticală. Cotul trebuie să fie bine dezvoltat, rezistent,
integru ca structură şi paralel cu planul median al corpului.
Antebraţul trebuie să fie nu prea lung, bine îmbrăcat în mase
musculare, gros şi puternic. Taurinele de carne au antebraţul mai
scurt şi gros decât la cele de lapte şi mixte. La antebraţ şi cot pot
apare defecte consecutiv modificărilor de formă şi dimensiuni, de
ataşare şi volum, de structură. Este defectuos cotul scurt, puţin
dezvoltat, prea strâns sau prea detaşat de trunchi, devieri care
favorizează defectele de aplomb ale regiunilor inferioare.
Regiunea genunchiului concură la extensia şi flexia
piciorului, asigurând sprijinul acestuia şi la amortizarea şocului în
mers. Este situată între antebraţ şi fluier, având ca bază anatomică
articulaţia radio-metacarpiană. Genunchiul trebuie să fie bine
dezvoltat, uscăţiv şi puternic, suficient de larg, bine conturat şi
integrat în structura piciorului şi a regiunilor vecine.
Printre defectele genunchiului sunt de menţionat: genunchiul
slab dezvoltat, scurt şi îngust, genunchiul gros şi scurt sau gros şi
lung, cu aspect de structură grosolană, genunchi gâtuit când trecerea
spre fluier se face brusc, genunchi arcat, genunchi şters, genunchi de
bou sau în „X”, cambrat sau în „O”, apoi higroama genunchiului (fig.
38), determinată de traumatisme repetate ale articulaţiei la faţa ei
anterioară.

Fig. 38 Higroama
genunchiului

153
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Regiunea fluierului are ca bază anatomică cele două


metacarpiene sudate şi variază ca grosime, lungime, în funcţie de sex
şi tipul productiv. Este scurt la taurinele de carne, subţire la cele de
lapte, lung şi gros la cele de muncă. În funcţie de sex, fluierul este
mai gros la taur decât la vacă.
Sunt defectuoase fluierele prea lungi şi subţiri, prea scurte şi
prea groase, cele cu oblicitate pronunţată deoarece favorizează
defectele de aplomb.
Regiunea buletului (gleznei) este formată din articulaţia
metacarpo-falangiană. Buletul trebuie să fie bine consolidat şi
dezvoltat în lărgime şi grosime, integrându-se armonios în axul
piciorului într-un unghi de 140º-150º. Pe faţa posterioară a gleznei se
găsesc cele două unghii rudimentare, care cresc foarte mult în cazul
stabulaţiei îndelungate.
Constituie defecte: buletul strâmt, îngust, insuficient dezvoltat
şi insuficient consolidat, deviat înăuntru sau înafară, apoi
traumatismele, secţionări ale ligamentelor şi tendoanelor care
determină scoaterea animalelor din efectiv.
Regiunea chişiţei are ca bază anatomică prima falangă şi o
parte din a doua, plus ligamentele care asigură legătura celor două
degete. Chişiţa are poziţia verticală sau uşor oblică (fig. 39) şi, cu cât
este mai oblică, cu atât asigură o mai bună amortizare a şocurilor, dar
nu trebuie să fie exagerat de oblică. La taurinele de munte, chişiţa
este mai scurtă şi mai verticală, iar la cele de şes mai lungă şi mai
oblică. La tauri chişiţa este mai groasă şi mai verticală decât la vaci.
La această regiune se întâlnesc leziuni sau defecte de conformaţie, de
formă şi volum, care modifică sau limitează capacitatea de efort a
animalului.

a b c
Fig. 39 Tipuri de chişiţe:
a – moale; b – oblică; c – verticală.

154
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Dintre defectele mai frecvente fac parte: chişiţa prea lungă şi


înclinată, care determină aşa-zisa chişiţă moale (fig. 39), însoţită de
călcătura de urs, chişiţă prea scurtă şi puţin înclinată, apoi unele răni,
secţionări de tendoane sau chiar fracturi de falange, procese septice,
cum este panariţiul interdigital sau leziunile de tip „coroziune”
produse accidental şi care sunt urmate de pierderi economice.
Regiunea ongloanelor este reprezentată de cele două unghii
(fig. 40), care constituie învelişul cornos ce acoperă porţiunea
inferioară a falangei a treia. Fiecare unghie are forma unei jumătăţi
de trunchi de con iar împreună formează copita. Cornul unghiilor
poate fi intens sau slab pigmentat, cele pigmentate fiind mai
rezistente. Unghiile la taurine se tocesc pe măsură ce cresc, datorită
uzurii în urma mişcării, astfel că lungimea lor este aproape normală
în permanenţă. La animalele lipsite de mişcare unghiile cresc mult,
se deformează şi necesită curăţirea periodică de către un podotehnist.
Uneori apar pe unghii diferite gâtuituri care se datorează unor carenţe
nutriţionale. Între unghii şi chişiţă există o strânsă legătură. Astfel,
animalele cu chişiţă lungă au unghiile înclinate, lungi şi cu călcâiele
joase, sprijinul făcându-se mai mult pe călcâie. Constituie defecte de
formă şi structură unghiile prea lungi şi ascuţite, cele prea scurte şi
boante, unghiile în formă de pantof, unghiile încălecate, unghiile de
porc, cele deformate şi depărtate între ele.
Dintre bolile cele mai grave sunt pododermatitele, în special
panariţiul sau flegmonul membranei şi ligamentului interdigital,
limaxul (formaţiune cărnoasă interdigitală la tauri), putrezirea
călcâielor, podoartrita acută aseptică şi supurativă, podoartrita
cronică deformată, stări care determină scăderea producţiei de lapte
la vaci, refuzul saltului la tauri şi scăderea capacităţii de muncă.

a b c d

Fig. 40 Diferite forme de unghii:


a – unghii normale, b – unghii de grajd; c – unghii în pantof; d - unghii încălecate.
155
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

La boii de muncă este necesară potcovirea, atunci când sunt


folosiţi la transporturi pe şosele tari, pietruite. Pot fi folosite potcoave
pentru fiecare unghie sau potcoavă comună pentru ambele unghii,
prima formă de potcovire fiind mai indicată.
Regiunile membrelor posterioare
Membrele posterioare asigură sprijinul în staţiune şi propulsia
corpului în timpul mersului, la acest nivel existând mari mase
musculare, care furnizează o cantitate mare de carne de cea mai bună
calitate.
Regiunea coapsei şi fesei. Coapsa, are ca bază anatomică osul
femur şi o bogată musculatură. La animalele de carne şi mixte coapsa
şi fesa sunt mai lungi, mai largi şi cu musculatura dezvoltată faţă de
taurinele de lapte. Privită din profil, la animalele de carne şi la cele
bine îngrăşate, fesa apare bombată şi descinsă, în timp ce la vacile de
lapte linia de profil poate fi dreaptă sau uşor concavă (fig. 41).
Direcţia coapsei este oblică dinapoi înainte şi de sus în jos. În
cazul înclinaţiei mai accentuate a coapsei, sprijinul greutăţii corpului
se face mai bine iar unghiul coxofemural asigură o deschidere mai
mare. Coapsa împreună cu fesa formează la bovine „chiulota”, care
se cere să fie cât mai dezvoltată, atât la rasele de carne cât şi la cele
mixte şi de muncă.
La nivelul acestei regiuni se întâlnesc unele defecte de
conformaţie: coapsa scurtă şi îngustă; coapsa slab dezvoltată, îngustă
şi subţire; fesa concavă şi retezată. Se pot întâlni unele tare datorită
unor traumatisme, care pot interesa ţesuturile de suprafaţă sau
profunzimea maselor musculare, articulaţiile, femurul, tendoanele.

a b c

Fig. 41 Forme de coapse şi fese la taurine:


a – dreaptă şi lungă; b – convexă; c – uşor concavă
156
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Deosebit de grave sunt fractura femurului, care necesită


sacrificarea animalului, artrite şi poliartrite însoţite de şchiopătură,
paralizia nervului femural, alte stări patologice care determină
scăderea producţiei, capacităţii de efort şi scoaterea animalului din
serviciu o anumită perioadă sau definitiv, provocând pagube
economice crescătorilor.
Regiunea gambei este situată între coapsă şi jaret, având ca
bază anatomică tibia şi fibula, la care se adaugă muşchii flexori şi
extensori. Această regiune trebuie să fie integră, largă, musculoasă şi
cât mai descinsă, atât la animalele de carne, cât şi la animalele mixte
sau de lapte. De poziţia gambei depind corectitudinea membrelor
posterioare şi amplitudinea pasului. În general este oblică de sus în
jos şi dinainte înapoi, formând cu orizontala un unghi de 50-60º. Faţă
de planul median al corpului trebuie să aibă o poziţie paralelă.
Lungimea gambei este variabilă în funcţie de rasă şi de regimul de
întreţinere. Gamba lungă şi musculoasă este întâlnită la rasele de
carne, iar la animalele de muncă asigură creşterea capacităţii de efort.
Gamba descinsă constituie o cerinţă la rasele de carne şi atrage o
bună dezvoltare a musculaturii în lungime şi grosime. Gamba prea
lungă sau prea scurtă este defectuoasă, de asemenea gamba cu
devieri înăuntru sau înafară faţă de axul piciorului, precum şi unele
traumatisme, care, infectate, pot genera abcese, flegmoane, edem
gazos, cangrenă, fracturile de tabie şi peroneu, paralizia nervului
peronier, manifestate prin şchiopătură în sprijin, scăderea greutăţii şi
pierderi economice.
Regiunea jaretului, situată între gambă şi fluier, constituie
una din regiunile cele mai solicitate, atât în faza de sprijin cât şi în
suspensie, în flexie şi extensie. Baza anatomică a jaretului o
formează articulaţia tibio-tarso-metatarsiană, capsula situată în jurul
articulaţiei, ligamentele şi tendoanele de la acest nivel. La nivelul
jaretului, unghiul de flexie se găseşte pe faţa dorsală, iar cel de
extensie pe faţa plantară, invers ca la membrul anterior, ceea ce
asigură stabilitatea necesară în timpul mersului. Jaretul trebuie să fie
larg, gros, puternic, suficient de înalt, uscăţiv şi bine conturat, fiind
plasat în axul piciorului, fără defecte de structură şi de aplomb (fig.
42). Pielea de acoperire trebuie să fie fină, suficient de elastică,
157
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

pentru a asigura libertatea mişcărilor de flexie şi extensie, iar unghiul


gambei cu fluierul (din punctul de vedere al jaretului) trebuie să fie
deschis, dar să nu depăşească 140º-150º.
La nivelul jaretului se pot întâlni defecte cum ar fi: jaret
subţire şi slab dezvoltat, jarete prea deschise (cu unghi peste 160º)
sau prea închise (sub 140º sau săbiate), deviate din axul piciorului,
vârfurile jaretelor apropiate (coate de vacă) sau depărtate, jarete cu
pielea groasă şi rugoasă sau groasă şi împâslită, buretoasă ori
cărnoasă, semn al unei constituţii grosolane. Alte defecte sunt: jaretul
gâtuit, jaret prea uscăţiv ori prea cărnos, plăgi înţepate şi deseori
infectate, anchiloza şi semianchiloza, secţionarea tendonului lui
Achile, fracturile interarticulare, stări care determină impotenţă
funcţională, scoaterea temporară sau definitivă din uz, prin sacrificări
de necesitate, a animalelor cu leziuni netratabile sau incurabile.
Celelalte regiuni ale membrului posterior sunt similare celor
de la membrul anterior şi se examinează în acelaşi mod, motiv pentru
care nu vor mai fi prezentate.

a b c
a
Fig. 42 Tipuri de jarete:
a – deschise; b – normale; c – săbiate.

Aplomburile la taurine

Aplomburile reprezintă poziţia pe care o au membrele atunci


când animalele îşi sprijină corpul în egală măsură pe toate cele patru
membre, adică se găseşte în staţiune forţată plasată pe o suprafaţă
plană. Această poziţie se apreciază faţă de o anumită verticală,
examinând animalul din faţă, din spate şi lateral (fig. 43).
158
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Fig. 43 Instrumente moderne în aprecierea exteriorului


Aplomburile membrelor anterioare (fig. 44) se examinează
din faţă şi din profil.
Atunci când animalul este examinat din faţă se consideră
aplomb normal dacă linia imaginară coborâtă din punctul spetei
împarte membrul în jumătăţi egale. Aplombul corect este foarte rar
întâlnit la taurine, în majoritatea cazurilor prezentând unele defecte şi
anume:
• genunchi în formă de X, atunci când membrele se apropie
în regiunea genunchilor şi este un defect destul de frecvent;
• membre largi jos, atunci când se îndepărtează de la
genunchi în jos;
• membre strâmte jos, atunci când membrele se apropie de la
genunchi în jos;
• panard, atunci când din gleznă se produce o răsucire a
chişiţei şi ongloanelor spre exterior, defect foarte frecvent la taurine;
• cagneux (membre scâlciate înăuntru), atunci când de la
gleznă se produce o răsucire a chişiţei şi ongloanelor spre interior;
• strâmt dinainte, atunci când pe toată lungimea lor membrele
sunt apropiate, defectul fiind asociat cu pieptul strâmt;
• larg dinainte, atunci când membrele sunt distanţate ca
urmare a pieptului larg sau din cauza poziţiei defectuoase a spetelor,
care se îndepărtează de planul median al corpului către articulaţiile
scapulo-humerale;
Examinând membrele anterioare din profil, sub aspectul
aplomburilor, aceasta se face în raport cu verticala coborâtă din
mijlocul grebănului, care trece prin mijlocului articulaţiei humero-
159
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

radio-ulnară şi cade înapoia copitei. Ca defecte pot fi întâlnite


următoarele:
• campat dinainte, atunci când membrele se găsesc mai înainte
decât poziţia normală de aplomb;
• sub el înainte, atunci când membrele se găsesc mai înapoi
decât poziţia normală de aplomb;
• genunchi şterşi, atunci când sunt situaţi ceva mai înapoi şi este
unul din defectele foarte frecvente la taurine.

Aplomburile membrelor posterioare (fig. 45), se examinează


din profil şi din spate.
Din profil se apreciază aplombul în raport cu verticala
coborâtă din punctul fesei, care atinge vârful jaretului şi cade înapoia
copitei, acesta fiind considerat aplomb normal. Dintre defecte pot fi
menţionate următoarele:
• campat dinapoi, atunci când membrele sunt mai înapoi decât
linia de aplomb;
• sub el dinapoi, atunci când membrele se găsesc mai înainte
decât poziţia normală de aplomb;
• picioare săbiate, atunci când de la articulaţia jaretului
membrele sunt deviate înainte, iar unghiul jaretului este mic;
• jarete deschise, atunci când de la articulaţia jaretului
membrele sunt deviate înapoi, iar unghiul jaretului este mare.
Aprecierea aplomburilor din spate se face în raport cu
verticala coborâtă din punctul fesei, care în mod normal împarte
regiunea jaretului, fluierului, gleznei şi chişiţei în jumătăţi egale,
căzând în mijlocul copitei. Defecte de aplomb sunt următoarele:
• coate de vacă, atunci când jaretele sunt apropiate prin vârful
calcaneului, aceste fiind unul din defectele cele mai frecvente şi
situaţia opusă când acestea formează membre în ,,O’’;
• membre largi jos, atunci când membrele se depărtează între
ele de la jaret înspre copite;
• membre strâmt jos, atunci când se apropie de la jaret în jos
înspre copite;

160
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

• panard şi cagneux, asemănător cu defectele de la membrele


anterioare;
• strâmt înapoi, atunci când membrele sunt apropiate pe toată
lungimea lor şi sunt în legătură cu o crupă strâmtă. Este un defect
foarte frecvent la taurinele primitive. O situaţie favorabilă o
constituie aplombul larg dinapoi când se asociază cu crupa largă.
Cu ocazia selecţiei se vor alege pentru reproducţie animale
fără defecte de aplomburi pentru că orice defect îngreunează mersul
animalelor şi face ca el să se uzeze mai repede deoarece nu se mai
face sprijin egal pe toată suprafaţa articulară a oaselor unele suprafeţe
fiind supraîncărcate. Există şi predispoziţie ereditară defectelor de
aplomb, care trebuie avută în vedere la aprecierea exteriorului
animalelor pentru reproducţie.

a d e

Fig. 44 Aplombul membrelor anterioare:


a – aplomb corect văzut din faţă şi din profil;
b – aplomb larg dinainte;
c – aplomb strâmt dinainte;
d – aplomb campat dinainte;
e – aplomb sub el dinainte.
b c

161
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

b c

a
Fig. 45 Aplombul membrelor posterioare:
a – aplomb corect văzut din profil şi dinapoi;
b – aplomb campat dinapoi;
c – aplomb subel dinapoi.
d – „coate de vacă” (în formă de X); d e
d – membre în „O”.

4.2. Examenul de sinteză al exteriorului


Examenul de sinteză constă în aprecierea unui animal în
totalitatea lui, în legătură cu dezvoltarea generală, armonia şi
proporţionalitatea de ansamblu.
Întotdeauna, examenul analitic trebuie completat cu examenul
de sinteză, care urmăreşte aprecierea dezvoltării proporţionale a
tuturor regiunilor corporale şi modul cum acestea se îmbină între ele,
în funcţie de tipul morfo-productiv.
Examenul de sinteză se realizează prin:
- metoda liberă;
- metoda punctelor;
- metoda măsurătorilor corporale (măsurători biometrice).
Prin verificarea constatărilor rezultate în urma aprecierii
animalelor prin metodele anterioare, acestea se completează printr-o
serie de metode ajutătoare cum sunt:
- metoda dreptunghiurilor;
- fotografierea;
- filmarea şi înregistrarea video.
162
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

1. Metoda liberă (somatoscopică)


Constă în aprecierea din ochi (liber) sau prin palpare,
examinând animalul în totalitatea lui pe fiecare segment şi pe regiuni
corporale. Se examinează animalul în ansamblul său, atât în poziţie
staţionară cât şi în mers, apreciind dezvoltarea şi proporţionalitatea
fiecărei regiuni, armonia întregului organism (fig. 46).

Fig. 46 Aprecierea de ansamblu prin metoda liberă

Pentru aprecierea de ansamblu şi a dezvoltării generale,


animalul trebuie să fie situat pe un teren orizontal, la o distanţă de 3-
5 m faţă de examinator, în staţiune patrupedală forţată (să se sprijine
în egală măsură pe toate cele patru membre). De asemenea, din
imediata apropiere, se apreciază prin palpare fiecare regiune
corporală în parte, iar în mers, se apreciază armonia mişcărilor şi
eventualele defecte de aplomb. În descrierea lineară examenul
fiecărei regiuni se concretizează printr-o notă în scara 1-9.
Din coroborarea tuturor observaţiilor se face aprecierea
generală şi care se exprimă prin calificative: excepţional, f. bine, bine
cu plus, bine, satisfăcător, nesatisfăcător
Deşi este foarte expeditivă, această metodă este mai dificilă,
examinatorul trebuind să posede un spirit de observaţie foarte
pătrunzător, experienţă foarte îndelungată şi o bună cunoaştere a
raporturilor dintre diferitele caractere de conformaţie şi elementele
anatomo-fiziologice, ce stau la baza capacităţii productive şi a
însuşirilor biologice ale organismului animal. În acest scop sunt
şcolarizaţi şi autorizaţi evaluatori experţi pentru fiecare rasă.

163
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

2. Metoda punctelor
Este o metodă mai ordonată, mai precisă şi mai ştiinţifică,
care se face tot în mod liber (vizual şi prin palpare), examinatorul
expert fiind obligat să aprecieze şi să acorde note pentru anumite
regiuni sau grupe de regiuni corporale, după importanţa fiecăreia,
având în vedere factorii: rasă, vârstă, sex şi tip morfo-productiv.
Notele se acordă în scara 1-9 în funcţie de corectitudinea
regiunii sau grupei de regiuni, folosindu-se în acest scop un tabel cu
indicaţii ajutătoare la acordarea notelor. Pentru aprecierea propriu-
zisă se utilizează fişele individuale de punctare pentru descrierea
lineară la fiecare rasă, care cuprind grupele agregat cu însuşirile ce se
apreciază şi punctajul total pentru fiecare grupă de însuşiri (tabelele
1, 2, 3 şi fig. 47, 48, 49).
Aprecierea după metoda punctelor este operativă şi simplă,
permiţând o notare uniformă pentru toate însuşirile examinate. Prin
însumarea punctelor de la fiecare grupă de însuşiri, în funcţie de
ponderea ce o deţin în aprecierea finală, se obţine punctajul total pe
baza căruia se face încadrarea animalului respectiv într-o clasă
valorică (excepţional, f. bine, bine cu plus, bine, satisfăcător,
nesatisfăcător).
Pentru înlăturarea eventualelor erori generate de subiectivism,
este recomandabil ca aprecierea să se facă de către o comisie formată
din 3-4 examinatori experţi, punctajul total obţinut reprezentând
media aritmetică a punctajelor acordate de fiecare membru al
comisiei.
Menţionăm că în acest sens sunt elocvente fişele de punctare
folosite la descrierea lineară a carcterelor de exterior la rasele din ţara
noastră.
3. Metoda măsurătorilor corporale (somatometria)
Constă în măsurarea directă, pe animal, a diferitelor
dimensiuni corporale şi de masă, care înlătură aproximaţiile şi erorile
de apreciere ce pot să survină în metodele de apreciere descrise
anterior (fig. 50 şi 51 ).
Cu ajutorul măsurătorilor corporale şi de masă putem aprecia
dezvoltarea şi legătura diferitelor regiuni corporale sau segmente ce
constituie întregul organism şi dezvoltarea generală a animalului
164
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Poziţia animalului în timpul efectuării măsurătorilor trebuie


să fie în staţiune patrupedală forţată, cu capul şi gâtul orientate în
poziţie normală. Măsurătorile pot fi efectuate când animalul se
găseşte afară sau în adăpost.
Ca instrumente de măsurat se folosesc: zoometrul pentru
dimensiunile corporale mari; compasul pentru dimensiunile mici,
panglica metrică pentru perimetre; goniometrul pentru măsurarea
unghiurilor dintre razele osoase; cântarul basculă pentru masa
corporală.

Fig. 50 Executarea măsurătorilor corporale

După scopul urmărit, măsurătorile biometrice se pot grupa în:

a) Măsurători de masă, care se fac în vederea cunoaşterii


dezvoltării generale şi de ansamblu a animalului şi care sunt cel mai
mult folosite în practică. Acestea sunt: înălţimea la grebăn sau
înălţimea la crupă, lungimea trunchiului, adâncimea toracelui,
lungimea crupei, lărgimea crupei la şolduri şi ischii, perimetrul
toracic; perimetrul fluierului şi masa corporală şi se execută în cadrul
lucrărilor de selecţie a taurinelor adulte pentru reproducţie.

b) Măsurători de conformaţie, care se efectuează în vederea


stabilirii conformaţiei de ansamblu şi a proporţionalităţii diferitelor
regiuni sau segmente corporale (fig. 51). În mod obişnuit, acestea se
folosesc în lucrările de cercetare şi cuprind un număr variabil de
măsurători, care se stabilesc în funcţie de scopul urmărit.

165
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Tabelul 1
APRECIEREA CONFORMAŢIEI CORPORALE PRIN DESCRIEREA LINEARĂ
A CARACTERELOR DE EXTERIOR
Note şi punctaje pe caractere, punctaje parţiale şi calificative pe grupe de caractere şi scor
(punctaj) final şi calificative pentru exterior

BĂLŢATĂ CU NEGRU ROMÂNEASCĂ (BNR) – HOLSTEIN FRIZĂ


EXCELENT
Grupe (Ex.) BINE
FOARTE BINE
(agregate) de 99-90 pct. PLUS SUFICIENT NESATISFĂCĂTOR
BINE (FB) (B)
însuşiri şi (primipare (B+) (S) (N)
89-85 79-75
caractere de max. 88 84-80 74-65 puncte sub 65 puncte
puncte puncte
exterior secundipare puncte
max. 90)
I. TIP LAPTE (15%)
1. Caracte 7=84 5=76 4=72 2=64
9=92 8=88
specific lapte 6=80 (75) 3=68 1=60 şi sub
II. DEZVOLTARE (FORMAT) CORPORAL (20%)
7=82
5=77
(142-140 4=73
(136-135 2=64 (131-130 cm)
2. Înălţimea 9=90 8=87 cm) (134-133 cm)
cm) 1=60 şi sub
la crupă (145 cm) (144-143 cm) 6=80 3=68
3=68 (sub 130 cm)
(139-137 (132 cm)
(132 cm)
cm)
3. Lărgimea 7=84 4=72 2=64
9=92 8=88 5=76
la crupă 6=80 3=68 1=60 şi sub
4. Adâncime 7=84 4=72 2=64
9=92 8=88 5=76
trunchi 6=80 3=68 1=60 şi sub
5. Lărgime
7=84 4=72 2=64
piept 9=92 8=88 5=76
6=80 3=68 1=60 şi sub
(capacitate)
6. Unghiul 4=89 8=66 9=52
5=91 3=82 7=77
crupei 6=86 2=72 1=56 şi sub
III. MEMBRE FUNDAMENT (25%)
7. Unghiul 6=86 8=67 9=55 şi sub
5=91 3=81 7=77
jaretului 4=89 2=71 1=56
7=89
8. Aspectul 3=72
8=91 9=88 5=82 4=77 1=59 şi sub
jaretului 2=66
6=86
9. Ongloane
9=87 6=83 4=73 2=63
(înălţime 8=91 5=78
7=88 3=68 1=58 şi sub
posterioară)
10.
Aplomburi 7=84 4=73 2=64
9=92 8=88 5=76
membre 6=80 3=68 1=60 şi sub
posterioare

166
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Tabelul 1 (continuare)
BĂLŢATĂ CU NEGRU ROMÂNEASCĂ (BNR) – HOLSTEIN FRIZĂ
EXCELENT
Grupe (Ex.) BINE
FOARTE BINE
(agregate) de 99-90 pct. PLUS SUFICIENT NESATISFĂCĂTOR
BINE (FB) (B)
însuşiri şi (primipare (B+) (S) (N)
89-85 79-75
caractere de max. 88 84-80 74-65 puncte sub 65 puncte
puncte puncte
exterior secundipare puncte
max. 90)
IV. UGER (40%)
11. Extindere 7=84 4=72 2=64
9=92 8=88 5=76
anterioară 6=80 3=68 1=60 şi sub
12. Înălţime
7=84 4=72 2=64
(prindere) 9=92 8=88 5=76
6=80 3=68 1=60 şi sub
posterioară
9=92
13. Ligament 7=84 4=72 2=64
8=92 8=88 5=76
central 6=80 3=68 1=60 şi sub
(primipare)
14.
7=89 5=80 3=70
Adâncime 8=92 4=75 1=60 şi sub
6=85 9=84 2=65
uger
15. Poziţie 2=64
6=88
(plasare) 5=90 7=81 3=77 8=72 9=62
4=87
mameloane 1=50 şi sub
16. Lungime 7=78 8=70 9=62
5=92 6=85 4=84
mameloane 3=75 2=66 1=56 şi sub

167
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Fişă de sinteză
Descrierea lineară a caracterelor de exterior la rasa
Bălţată cu negru românească (BNR) – Holstein Friză
Simbol Note optime Extreme
Caractere (agregate) (prescurtări) F. bună…...Bună (1……………..…….9)
LAPTE
Caractere specifice
Tip

producţiei de lapte
CPL 9………..……8 Slabe……………Evidente

Înălţimea la crupă 9……….…….8


(sacrum)
HC (HS) (≥142cm)(140cm)
Mică……………….Mare
FORMAT (dezvoltare)

Lărgimea crupei LG 9………..……8 Îngustă………….…Largă


Adâncimea
AT
CORPORAL

9………..……8 Mică…………….…Mare
trunchiului
Lărgimea pieptului Strâmtă………...Dezvoltată
(capacitate toracică)
LgP 9………..……8
(slabă)…………...…(mare)
Mare……… …….Mare
Unghiul postero- antero-
crupei UC 5………..……4 anterior posterior
(înclinarea crupei) Coadă……... ..….Crupă
sus prinsă teşită
Unghiul jaretului UJ 5………..……6 Drept…………….…Săbiat
FUNDAMENT

Aspectul jaretului AJ 8………..……7 Plin……………….…Uscat


(membre)

Ongloane (înălţimea
posterioară)
Og 9………..……8 Mică…………………Mare

Aplombul membrelor
posterioare
AMP 9………..……8 Defectuos…………..Corect

Extindere Slabă………………...Bună
(prindere) anterioară
EAU 8………..……9
(mică)…………...…(mare)
Înălţime
(prindere) posterioară
ÎPU 9………..……8 Mică…………………Mare
Ligament suspensor LIS 8………..……9 Absent………….…Evident
UGER

Adânc………………...Înalt
Adâncimea ugerului AU 7………..……8
(lăsat)
Poziţia mameloanelor PM 5………..……6 Divergente…..Convergente
Lungimea
mameloanelor LMA 6………..……7 Scurte……………….Lungi
anterioare

168
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Aspectul jaretului
plin-mijlociu-fin
Înălţimea la crupă (cm)

Poziţia membrelor posterioare (aplombul)


lipită-apropiată-normală
Tip lapte

Lărgimea ugerului
îngustă-mijlocie-largă

Adâncimea trunchiului
mică-mijlocie-mare

Ligamentul suspensor
lipsă-mijlociu-înalt

Lărgimea pieptului
mică-mijlocie-mare

Poziţia mameloanelor anterioare


depărtată-normală-apropiată

Unghiul crupei
ridicat-mijlociu-teşit
Poziţia mameloanelor posterioare
depărtată-normală-apropiată

Lărgimea crupei
îngustă-mijlocie-largă
Prinderea anterioară a ugerului
slabă-mijlocie-evidentă

Unghiul jaretului Adâncimea ugerului


drept-mijlociu-săbiat profundă-mijlocie înaltă

Înălţimea ongloanelor Lungimea mameloanelor


mică-mijlocie-înaltă scurtă-mijlocie-lungă

Fig. 47 Imagine de ansamblu a caracterelor de exterior cuprinse în sistemul de


descriere lineară la rasa Bălţată cu negru românească (Holstein-Friză)
169
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Tabelul 2
APRECIEREA CONFORMAŢIEI CORPORALE PRIN DESCRIEREA LINEARĂ A
CARACTERELOR DE EXTERIOR
Note şi punctaje pe caractere, punctaje parţiale şi calificative pe grupe de caractere şi scor
(punctaj) final şi calificative pentru exterior

BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ (BR) – FLECKVIEH - SIMMENTAL


EXCELENT
Grupe (Ex.) BINE
FOARTE
(agregate) 99-90 pct. PLUS BINE (B) SUFICIENT NESATISFĂCĂTOR
BINE (FB)
de însuşiri şi (primipare (B+) 79-75 (S) (N)
89-85
caractere de max. 88 84-80 puncte 74-65 puncte sub 65 puncte
puncte
exterior secundipare puncte
max. 90)
I. DEZVOLTARE (FORMAT) CORPORALĂ
5=72
(133 cm)
8=87 (139- 7=82 (137- 6=77
(primipare
9=90 138 cm) 136 cm) (135-134
1. Înălţimea 131 cm) 2=61 (130 cm)
(≥140 cm) (primipare (primipare cm)
la crupă 4=72 (primipare 128 cm)
(primipare 136-135 134-133 (primipare
(ischii) (132 cm) 1=57 (sub 130 cm)
≥137 cm) cm) cm) 132 cm)
3=68
(131 cm)

2. Lungimea 7=84 4=72 2=64


9=92 8=88 5=76
crupei 6=80 3=68 1=60 şi sub
3. Lărgimea 7=84 4=72 2=64
9=92 8=88 5=76
crupei 6=80 3=68 1=60 şi sub
4. Adâncime 7=84 4=72 2=64
9=92 8=88 5=76
trunchi 6=80 3=68 1=60 şi sub
5. Unghiul 6=83 8=72 9=64
4=91 5=88 7=78
crupei 3=83 2=70 1=54 şi sub
II. MUSCULATURĂ
6.
Îmbrăcarea 6=89 9=77 3=72
7=91 5=84 1=60 şi sub
în 8=86 4=78 2=66
musculatură
III. MEMBRE (FUNDAMENT)
7. Unghiul 4=89 2=71 1=60
5=91 3=81 7=77
jaretului 6=86 8=67 9=55 şi sub
8. Aspectul 8=89 4=72 2=60
9=91 6=82 5=77
jaretului 7=86 3=66 1=54 şi sub
2=63
5=83
9. Chişiţe 7=90 6=88 4=77 3=70 9=64
8=80
1=55 şi sub
10.
Ongloane 8=88 4=73 2=63
9=91 6=81 5=77
(înălţimea 7=85 3=68 1=57 şi sub
posterioară)

170
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Tabelul 2 (continuare)
BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ (BR) – FLECKVIEH - SIMMENTAL
EXCELENT
Grupe (Ex.) BINE
FOARTE BINE
(agregate) de 99-90 pct. PLUS SUFICIENT NESATISFĂCĂTOR
BINE (FB) (B)
însuşiri şi (primipare (B+) (S) (N)
89-85 79-75
caractere de max. 88 84-80 74-65 puncte sub 65 puncte
puncte puncte
exterior secundipare puncte
max. 90)
IV. UGER
11. Extinderea 7=84 4=72 2=64
9=92 8=88 5=76
anterioară 6=80 3=68 1=60 şi sub
12. Înălţimea
8=88 4=73 2=64
(prinderea) 9=91 6=81 5=77
7=85 3=68 1=59 şi sub
posterioară
13. Lărgimea
7=84 4=72 2=64
(extinderea) 9=92 8=88 5=76
7=80 3=68 1=60 şi sub
posterioară
14. Ligament 7=88 4=73 2=63
8=91 6=83 5=78
central 9=86 3=68 1=58 şi sub
15. Adâncimea 7=88 4=73 2=63
8=91 6=83 5=78
ugerului 9=85 3=68 1=68 şi sub
16. Poziţia 5=89 3=72 2=64
6=91 4=83 8=78
mameloanelor 7=86 9=68 1=54 şi sub
8=74
17. Lungimea 4=88
5=91 7=81 3=78 2=67 1=56 şi sub
mameloanelor 6=87
9=66
9=64
18. Grosimea 4=86
5=91 7=81 3=75 8=73 2=63
mameloanelor 6=88
1=50 şi sub

171
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Fişă de sinteză
Descrierea lineară a caracterelor de exterior la rasa
Bălţată românească (BR) – Fleckvieh – Simmental

Simbol Note optime Extreme


Caractere (agregate) (prescurtări) F. bună…...Bună (1……………..…….9)
Înălţimea la crupă 9……….…….8
(sacrum)
HC (HS) (≥138cm)(137cm)
Mică……………….Mare
FORMAT (dezvoltare)
Lungimea crupei LC 9……………..8 Scurtă………………Lungă
LG
CORPORAL
Lărgimea crupei 7………..……8 Îngustă………….…Largă
Adâncimea
trunchiului
AT 9………..……8 Mică…………….…Mare
Mare……… …….Mare
Unghiul
postero- antero-
crupei
(înclinarea crupei)
UC 4………..……5 anterior posterior
Coadă……... ..….Crupă
sus prinsă teşită
MUSCULA
TURĂ

Îmbrăcarea în
musculatură
IM 7……………..6 Slabă………………...Bună

Unghiul jaretului UJ 5………..……4 Drept…………….…Săbiat


FUNDAMENT

Aspectul jaretului AJ 9………..……8 Plin……………….…Uscat


(membre)

Chişiţe Cst 7……………..6 Moi………..……….Drepte


Ongloane
(înălţimea Og 9………..……8 Mică…………………Mare
posterioară)
Extinderea Slabă………………...Bună
(prinderea) anterioară
EAU 9………..……8
(mică)…………...…(mare)
Extinderea
(lărgimea) EPU 7……………..8 Slabă………………...Bună
posterioară
Înălţimea
posterioară
ÎPU 9………..……8 Mică…………………Mare
UGER

Ligament suspensor LIS 8………..……7 Absent………….…Evident


Adânc………………...Înalt
Adâncimea ugerului AU 8………..……7
(lăsat)
Poziţia mameloanelor PM 6………..……5 Divergente…..Convergente
Lungimea
mameloanelor LMA 5………..……4 Scurte……………….Lungi
anterioare
Grosimea
mameloanelor
GM 5……………..4 Subţiri……………..Groase

172
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

FORMAT
Înălţimea la grebăn
Extinderea anterioară a ugerului
slabă-mijlocie-evidentă

1 5 9
Lungimea crupei
mică-mijlocie-mare
Lărgimea ugerului
1 5 9 îngustă-mijlocie-largă

Lărgimea crupei
1 5 9
mică-mijlocie-largă

5 9
Extinderea posterioară a ugerului
slabă-mijlocie-evidentă
Adâncimea trunchiului
mică-mijlocie-mare
1 5 9
1 5 9

Ligamentul suspensor
Unghiul crupei lipsă-mijlociu-înalt
ridicat-mijlociu-teşit

1 5 9 1 5 9

Musculatura
fără-mijlocie-plină Adâncimea ugerului
profundă-mijlocie-înaltă
1 5 9

1 5 9
Unghiul jaretului
drept-mijlociu-săbiat

Poziţia mameloanelor
1 5 9 divergente-paralele-convergente

Aspectul jaretului
plin-mijlociu-fin 1 5 9

1 5 9
Lungimea mameloanelor
scurtă-mijlocie-mare
Chişiţe
orizontale-oblice-verticale
1 5 9
1 5 9

Înălţimea ongloanelor Grosimea mameloanelor


plată-mijlocie-înaltă subţiri-normale-groase

1 5 9
1 5 9

Fig. 48 Imagine de ansamblu a caracterelor de exterior în sistemul de descriere lineară


la rasa Bălţată românească (Fleckvieh – Simmental)

173
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Tabelul 3
APRECIEREA CONFORMAŢIEI CORPORALE PRIN DESCRIEREA LINEARĂ A
CARACTERELOR DE EXTERIOR
Note şi punctaje pe caractere, punctaje parţiale şi calificative pe grupe de caractere şi scor
(punctaj) final şi calificative pentru exterior

BRUNĂ (B) – BROWN - SWISS


EXCELENT
Grupe (Ex.) BINE
FOARTE BINE
(agregate) de 99-90 pct. PLUS SUFICIENT NESATISFĂCĂTOR
BINE (FB) (B)
însuşiri şi (primipare (B+) (S) (N)
89-85 79-75
caractere de max. 88 84-80 74-65 puncte sub 65 puncte
puncte puncte
exterior secundipare puncte
max. 90)
I. FORMAT CORPORAL
7=84 4=73
8=87 5=77 2=64 (129 cm)
1. Înălţimea 9=90 (≥137 (134 cm) (131 cm)
(136-135 (132 1=60 şi sub
la grebăn cm adulte)* 6=81 3=69
cm) cm) (128 cm şi sub)
(133 cm) (130 cm)
2. Lărgimea
6=89 9=78 4=72 2=58
crupei la 7=91 5=83
8=86 4=75 3=68 1=50 şi sub
ischii
3. Adâncime 7=84 4=72 2=64
9=92 8=88 5=76
trunchi 6=80 3=68 1=60 şi sub
4.Linia
7=90 4=72 9=58
superioară a 5=86 4=80 8=75
6=91 3=68 1=55 şi sub
corpului
5. Unghiul 4=91 6=86 8=66 1=54
7=78
crupei 5=90 3=85 2=72 9=52 şi sub
II. MUSCULATURA
6. Îmbrăcarea
4=87 7=77 9=72 9=59
în 5=91
6=85 3=78 2 şi 8=68 1=58 şi sub
musculatură
III. FUNDAMENT MEMBRE
7. Unghiul 4=89 2=71 1=60
5=91 3=81 7=77
jaretului 6=86 8=67 9=55 şi sub
7=89
8. Aspectul 3=72 1=59 şi sub
8=91 6=86 5=82 4=77
jaretului 2=66
9=88
9=64
5=83
9. Chişiţe 7=90 6=88 5=78 3=70 2=63
8=80
1=55 şi sub
10. Înălţimea
8=88 4=73 2=63
posterioară a 9=91 6=81 5=76
7=85 3=68 1=57 şi sub
ongloanelor

174
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Tabelul 3 (continuare)
BRUNĂ (B) – BROWN - SWISS
EXCELENT
Grupe (Ex.) BINE
FOARTE BINE
(agregate) de 99-90 pct. PLUS SUFICIENT NESATISFĂCĂTOR
BINE (FB) (B)
însuşiri şi (primipare (B+) (S) (N)
89-85 79-75
caractere de max. 88 84-80 74-65 puncte sub 65 puncte
puncte puncte
exterior secundipare puncte
max. 90)
IV. UGER
4=73
11. Extinderea 8=89 5=77
9=92 6=81 3=69 1=60 şi sub
anterioară 7=85
2=65
12. Lărgimea 7=84 4=72 2=64
9=92 8=88 5=76
posterioară 6=80 3=68 1=60 şi sub
13. Înălţimea
7=84 4=72 2=64
(prinderea) 9=92 8=88 5=76
6=80 3=68 1=60 şi sub
posterioară
14. Ligament 7=89 4=74 2=62
8=91 6=84 5=79
suspensor 9=85 3=68 1=55 şi sub
7=89
15. Adâncimea 3=70
8=91 6=85 5=80 4=75 1=60 şi sub
ugerului 2=65
9=85
2=64
16. Poziţia 6=88
5=90 7=81 3=77 8=72 9=62
mameloanelor 4=87
1=50 şi sub
17. Lungimea 4=89 8=70 9=62
5=91 3=80 7=78
mameloanelor 6=85 2=68 1=55 şi sub
* La primipare = 1 cm mai mică decât la adulte

175
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Fişă de sinteză
Descrierea lineară a caracterelor de exterior la rasa
Brună (B) – Brown – Swiss
Simbol Note optime Extreme
Caractere (agregate) (prescurtări) F. bună…...Bună (1……………..…….9)
9……….…….8
Înălţimea la grebăn HC (HS) (≥137cm)(136cm)
Mică……………….Mare
FORMAT (dezvoltare)
Lărgimea crupei LG 7………..……6 Îngustă………….…Largă
Adâncimea
AT 9………..……8 Mică…………….…Mare
CORPORAL

trunchiului
Linia superioară a
trunchiului
LS 7………….…6 Concavă…...…….Convexă
Mare……… …….Mare
Unghiul postero- antero-
crupei UC 4………..……5 anterior posterior
(înclinarea crupei) Coadă……... ..….Crupă
sus prinsă teşită
MUSCULA
TURĂ

Îmbrăcarea în
musculatură
IM 5…………..6-4 Slabă………………...Bună

Unghiul jaretului UJ 5………..……4 Drept…………….…Săbiat


FUNDAMENT

Aspectul jaretului AJ 8………..…9-7 Plin……………….…Uscat


(membre)

Chişiţe Cst 7……………..6 Moi………..……….Drepte


Ongloane
(înălţimea Og 9………..……8 Mică…………………Mare
posterioară)
Extinderea Slabă………………...Bună
(prinderea) anterioară
EAU 9………..……8
(mică)…………...…(mare)
Extinderea
(lărgimea) EPU 9……………..8 Slabă………………...Bună
posterioară
Înălţimea
ÎPU 9………..……8 Mică…………………Mare
UGER

posterioară
Ligament suspensor LIS 8………..……7 Absent………….…Evident
Adânc………………...Înalt
Adâncimea ugerului AU 8………..……7
(lăsat)
Poziţia mameloanelor PM 5………..……6 Divergente…..Convergente
Lungimea
mameloanelor LMA 5………..……4 Scurte……………….Lungi
anterioare

176
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Chişiţe:
Îmbrăcarea în musculatură: orizontale – oblice - verticale
fără – mijlocie - plină

Înălţimea ongloanelor:
plată – mijlocie - înaltă
Lărgimea crupei:
îngustă – mijlocie - largă
Extinderea şi prinderea
anterioară a ugerului:
slabă – mijlocie - evidentă

Adâncimea trunchiului:
mică – mijlocie - mare Lărgimea ugerului:
îngustă – mijlocie - largă

Linia superioară: Înălţimea posterioară a


concavă – dreaptă - convexă ugerului:
mică – mijlocie - înaltă

Ligamentul suspensor:
Unghiul crupei: lipsă – mijlociu - înalt
ridicat – mijlociu - teşit

Adîncimea ugerului:
profundă – mijlocie - înaltă
Unghiul jaretului:
drept – mijlociu - săbiat

Lungimea mameloanelor:
scurtă – mijlocie - mare

Aspectul jaretului:
plin – mijlociu - fin
Poziţia mameloanelor:
divergente – paralele - convergente

Fig. 49 Imaginea de ansamblu a caracterelor de exterior cuprinse


în sistemul de descriere lineară la rasa Brună (Swiss - Braunvieh)

177
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Fişa de punctare – tăuraşi


Data efectuării

Tăuraşul………….nr. matricol………(cod……..)
% RH……………provenienţa…………………..
Tatăl……………..Mama…………………………
(nume-cod) nr. Matricol HL lapte, % grăsime, % proteine

Note
Însuşiri acordate Defecte
Nr. regiuni apreciate
(notă maximă) reg. Importante
însuş.
Caractere tip 1.Armonia de ansamblu -
şi rasă (20) 2.Temperament – constituţie -
I.Capacitate 3.Osatură (musculatură) pentru BR şi B - Spinare crap
corporală 4.Linia superioară (inclusiv crupa) - Spinare înşeuată
(30) 5.Lărgimea şi adâncimea toracelui - Prinderi defectuoase
6.Înălţime grebăn_cm - Crupă teşită
7.Lungimea corporală_cm - Crupă în acoperiş
II. Dezvoltare
8.Fundament (apb.ant. şi post.) - Chişiţă moale
corporală (50)
9.Chişiţa - Ongloane scâlciate
10.Ongloane - Ongloane deschise
Total puncte

178
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Fişa de punctare viţele

CRESCĂTOR……………………LOCALITATEA………………..
VIŢICĂ…………..NR.MATRICOL…………….%RH…………………
TATĂL………………………..MAMA…………………………………
(cod; nume) (matricol HL lapte % grăsime, % proteine)

Însuşiri Note
Regiuni apreciate Defecte importante
(Notă maximă) acordate
I. Caractere tip 1. Armonia de ansamblu -
şi de rasă (20) 2. Constituţie, temperament -
II. Dezvoltare 3. Înălţimea la grebăn:……cm….. -
corporală 4. Lungimea corporală:…..cm…. -
5. Osatură, musculatură -
III. Capacitatea 6. Linia superioară -
corporală (30) 7. Lărgimea şi adâncimea toracelui
-
(flanc)
8. Aplomb anterior şi posterior -
IV. Fundament
9. Chişiţe -
(membre) (30)
10. Ongloane -
Total puncte:

179
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

a
Fig. 51 Principalele măsurători pentru acţiunile de selecţie la bovine
a – măsurători principale la taurine:
1-1’ – talia; 2-2’ – înălţimea la spinare; 3-3’ – înălţimea la crupă; 4-4’ – înălţimea la
baza cozii; 5-5’ – lungimea oblică a trunchiului; 6-6’ – perimetrul toracic;
7-7’ – perimetrul fluierului; 8-8’ – lărgimea la articulaţia scapulo-humerală;
9-9’ – lărgimea toracelui înapoia spetelor; 10-10’ – lărgimea crupei la şolduri;
11-11’ – lărgimea crupei la articulaţia coxo-femurală;
12-12’ – lărgimea crupei la ischii;
b – măsurători la cap:
1-1’ – lungimea frunţii; 1-1’’ – lungimea capului; 1’-2’’ – lungimea feţei;
2-2’ – îngustimea frunţii; 3-3’ – lărgimea frunţii

c) Măsurători de creştere, care se folosesc numai la tineret şi


se efectuează periodic, în vederea cunoaşterii procesului de creştere
(fig. 52).
180
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Fig. 52 Formatul corporal la tineretul în creştere

După natura şi sensul în care se efectuează măsurătorile


biometrice, acestea sunt:
a) Măsurători de înălţime. Se execută în plan vertical şi ne
permit să apreciem dezvoltarea proporţională a diferitelor regiuni sau
segmente corporale. Principalele măsurători de înălţime sunt
următoarele:
• înălţimea la grebăn (talia) reprezintă distanţa de la nivelul
solului la punctul cel mai înalt al grebănului;
• înălţimea la spinare reprezintă distanţa de la nivelul solului
la marginea superioară a apofizei spinoase a ultimei vertebre dorsale;
• înălţimea la crupă reprezintă distanţa de la nivelul solului la
punctul cel mai înalt al liniei sacrale;
• înălţimea la baza cozii reprezintă distanţa de la nivelul
solului la punctul de inserţie al cozii;

181
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

• înălţimea (adâncimea) toracelui reprezintă distanţa de la


nivelul inferior al sternului, imediat înapoia spetelor, până la punctul
cel mai înalt al grebănului;
• înălţimea la stern (vidul substernal), măsurată imediat
înapoia spetelor, reprezintă distanţa de la sol la nivelul inferior al
sternului.
Toate dimensiunile de înălţime se măsoară cu zoometrul.
b) Măsurători de lungime:
• lungimea oblică a trunchiului reprezintă distanţa de la partea
anterioară a articulaţiei scapulo-humerale (punctul spetei) la
proeminenţa posterioară a tuberozităţii ischiale (punctul fesei) şi ne
furnizează informaţii asupra dezvoltării corporale şi a formatului
corporal;
• lungimea orizontală a trunchiului reprezintă distanţa, în plan
orizontal, între verticalele tangente la punctul spetei şi la punctul
fesei;
• lungimea totală a corpului reprezintă distanţa de la creştet la
verticala tangentă la punctul fesei; împreună cu lungimea orizontală a
trunchiului, ne oferă date asupra dezvoltării corporale şi a liniei
superioare;
• lungimea (profunzimea) toracelui reprezintă distanţa între
punctul spetei şi convexitatea maximă a ultimei coaste; ne dă
indicaţii asupra dezvoltării toracelui şi a capacităţii corporale.
Toate cele 4 dimensiuni de lungime se determină cu
zoometrul sau compasul.
• lungimea crupei reprezintă distanţa de la marginea supero-
anterioară a şoldului la punctul fesei; pe baza acesteia se obţin date
asupra dezvoltării crupei şi se determină cu compasul;
• lungimea capului este distanţa de la creştet la bot (limita
inferioară a părţii acoperite cu păr); aceasta este în corelaţie cu tipul
morfo-productive şi craniologic şi se determină cu compasul.
c) Măsurători de lărgime:
• lărgimea toracelui (diametrul bicostal) este distanţa dintre
punctele cele mai proeminente ale coastelor, măsurată imediat

182
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

înapoia spetelor; aceasta oferă date asupra dezvoltării toracelui şi se


determină cu zoometrul;
• lărgimea pieptului este distanţa dintre articulaţiile scapulo-
humerale, luându-se ca puncte de reper proeminenţele laterale ale
extremităţilor superioare humerale; dă indicaţii asupra dezvoltării
trenului anterior;
• lărgimea crupei furnizează informaţii asupra dezvoltării
acestei regiuni, a gradului de îmbrăcare cu muşchi precum şi asupra
eventualelor fătări distocice, şi se determină în trei puncte.
• la şolduri şi reprezintă distanţa dintre unghiurile
externe ale oaselor iliace;
• la articulaţiile coxo-femurale şi reprezintă distanţa
dintre punctele cele mai proeminente ale
articulaţiilor coxo-femurale;
• la ischii şi reprezintă distanţa dintre cele două
protuberanţe ischiatice;
• lărgimea capului (frunţii) este distanţa dintre punctele
externe ale orbitelor şi ne dă indicaţii asupra tipului morfo-productiv.
Toate aceste dimensiuni de lărgime se determină cu
zoometrul sau compasul.
d) Măsurători de perimetre:
• perimetrul toracelui se determină cu panglica, imediat
înapoia spetelor şi dă indicaţii asupra dezvoltării toracelui, a
capacităţii corporale şi a corpului în ansamblu;
• perimetrul fluierului se determină cu panglica, la membrul
stâng anterior, în zona unde fluierul este mai subţire (treimea
superioară a fluierului); este în corelaţie cu gradul de dezvoltare a
scheletului.
e) Măsurători de unghiuri
Această categorie cuprinde un număr mic de măsurători şi
sunt folosite numai în studii speciale. În mod deosebit interesează
unghiul jeretului şi al chişiţelor.
f) Măsurători ale ugerului
Se practică la vacile din rasele de lapte şi cu producţie mixtă,
la care glanda mamară prezintă o importanţă deosebită. Asupra
183
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

ugerului se fac numeroase măsurători, în vederea cunoaşterii gradului


de dezvoltare, a armoniei şi proporţionalităţii acestuia. Aprecierea
ugerului pe bază de măsurători se face în primele trei luni de lactaţie,
înainte şi după muls, când se pot determina mai precis volumul şi
conformaţia. Principalele măsurători ale ugerului (fig. 53) sunt:
• circumferinţa ugerului – se măsoară cu panglica, de jur
împrejurul ugerului, la baza de prindere a acestuia;
• semicircumferinţa anterioară – se măsoară cu panglica între
punctele posterioare ale sferturilor stâng şi drept anterior, cu panglica
trecută prin faţa mameloanelor anterioare, urmărind baza de prindere
a acestora;
• semicircumferinţa posterioară – se măsoară cu panglica
între punctele anterioare ale sferturilor stâng şi drept posterior,
trecută înapoia mameloanelor posterioare, urmărind baza de prindere
a acestora;
• lungimea ugerului – se măsoară de la locul de prindere în
faţă, de-a lungul peretelui median longitudinal, până la locul de
prindere în partea posterioară;
• perimetrul mameloanelor – măsurat cu panglica, la baza
mameloanelor anterioare şi posterioare;
• lungimea mameloanelor anterioare şi posterioare – se
măsoară cu panglica, de la baza de prindere a mamelonului la vârful
acestuia;
• distanţa dintre mameloanele anterioare – se măsoară cu
panglica între bazele lor de prindere;
• distanţa dintre mameloanele posterioare – măsurată la baza
lor;
• distanţa dintre mameloanele anterioare şi posterioare –
măsurată pe lateral, la baza lor;
• profunzimea anterioară – se măsoară, de la locul de prindere
în faţă al sfertului anterior până la baza mamelonului;
• profunzimea posterioară – se măsoară de la locul de
prindere în spate al sfertului posterior până la baza mamelonului.

184
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

2 1
10 10’

12
a
d

3 6 11
b 4
3’ 5 14’
15’
15 13
7 13’’ 13’
8
14
9
c
e

Fig. 53 Principalele măsurători ale ugerului la vaci (după I. Gr. Cucu):


a – uger etajat: 1-adâncimea anterioră; 2- adâncimea posterioară;
b – uger conic: 3-3’-lungimea sfârcului; 4-grosimea sfârcului luată cu şublerul; 5 şi 6-circumferinţa sfârcului;
c – uger globulos: 7-circumferinţa mare; 8-circumferinţa mică; 9-distanţa între sfârcurile anterioare şi
posterioare;
d – uger văzut lateral: 10-10’- adâncimea ugerului; 11-distanţa uger-sol; 12-lungimea ugerului;
e – uger văzut de jos: 13,13’,13’’-lărgimea ugerului; 14,14’-distanţa între sfârcuri (longitudinal);
15,15’-distanţa între sfârcuri (transversal).
Interpretarea rezultatelor măsurătorilor corporale
Interpretarea şi valorificare datelor se face exprimând
rezultatele măsurătorilor în valori absolute, în valori relative şi în
indici corporali.
Valorile absolute reprezintă valoarea reală a dimensiunilor şi
a masei corporale, exprimată în unităţi fizice (cm sau Kg). Aceste
valori ne dau indicaţii asupra dezvoltării generale a animalelor şi
asupra uniformităţii sau variabilităţii diferitelor caractere în interiorul
unei populaţii şi la aprecierea aptitudinilor productive ale unui
animal.
185
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Valorile relative reprezintă exprimarea valorilor absolute ale


unor dimensiuni, în procente faţă de una din dimensiunile principale
care se consideră că are o legătură mai strânsă cu dezvoltarea
generală a animalului.
Acest mod de exprimare permite, ca în examinarea
animalului, să se poată aprecia proporţionalitatea dimensiunilor
regionale şi de ansamblu.
În practică, termenul de comparaţie este reprezentat de
înălţimea la grebăn (talia), folosindu-se formula:
Va ×100
Vr = , în care :
Inaltimea la greban
Vr = valoarea relativă a dimensiunilor urmărite;
Va = valoarea absolută a dimensiunilor urmărite.

Indicii corporali reprezintă valorile relative, obţinute prin


raportarea unor dimensiuni la altele, cu care se află în strânsă
legătură anatomică sau fiziologică. Aceste raporturi de
interdependenţă dintre diferite dimensiuni corporale, servesc într-o
măsură mai mare la aprecierea de ansamblu, la caracterizarea tipului
de conformaţie şi de producţie a animalelor.
Valoarea aceluiaşi indice corporal, variază în funcţie de tipul
morfo-productiv, de rasă, de sex şi de vârstă. În unele cazuri,
valoarea unora dintre indici ne permit să apreciem dacă un animal s-a
dezvoltat normal sau nu în perioada de creştere.
În aprecierea taurinelor se folosesc un număr mai mare de
indici, dintre care, cei mai importanţi sunt:

• indicele formatului corporal:


Lungimea oblica a trunchiului × 100
I.f.c. = ;
Inaltimea la greban
Ilustrează gradul de dezvoltare generală a corpului, precum şi
formatul în care acesta se încadrează; valoarea acestui indice creşte
de la naştere la stadiul de adult şi este mai mare la rasele de carne
186
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

decât la cele de lapte şi respectiv mai mare la rasele precoce faţă de


cele tardive. Indicele se poate calcula şi pe baza lungimii orizontale a
corpului dar valorile sunt diferite (mai mici).

• indicele adâncimii toracelui:


Inaltimea (adancimea) toracelui × 100
I.a.t. = ;
Inaltimea la greban
Se modifică odată cu vârsta, este mai mare la rasele de carne
decât la cele de lapte şi intermediar la cele mixte; este mai mare la
tauri decât la vaci.

• indicele masivităţii:

Perimetrul toracic × 100


I.m. = ;
Inaltimea la greban
Este un indice care ilustrează raportul dintre masa corporală şi
talia animalului, valoarea lui fiind mai mare la rasele de carne şi, de
asemenea, creşte de la naştere la vârsta de adult. Unii autori folosesc
la calcularea acestui indice următoarea formulă:
Masa corporala (Kg) × 100
I.m. = ;
Inaltimea la greban
la care valoarea obţinută are aceeaşi semnificaţie şi se
modifică în acelaşi sens ca şi în cazul formulei precedente.

• indicele diferenţei de înălţime:

Inaltimea la crupa × 100


I.d.î. = ;
Inaltimea la greban

Este un indice care nu prezintă diferenţe evidente între


tipurile morfo-productive. În general, valoarea mai mică de 100 a

187
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

acestui indice se întâlneşte la rasele primitive, care au trenul posterior


slab dezvoltat şi la tauri.
Diferenţa de înălţime mare este proprie animalelor tinere, dar
care dispare odată cu înaintarea în vârstă.

• indicele vidului substernal:

Inaltimea vidului substernal × 100


I.v.s. = ;
Inaltimea la greban
Se modifică odată cu vârsta, fiind mai mare la tineret decât la
adulţi şi este mai mic la rasele de carne comparativ cu cele de lapte.

• indicele osaturii:
Perimetrul fluierului × 100
I.O. = ;
Inaltimea la greban
Indică dezvoltarea generală a scheletului şi este mai mare la
rasele de lapte şi mixte faţă de cele de carne.

• indicele mărimii capului:


Lungimea capului × 100
I.m.c. = ;
Inaltimea la greban
Indică, procentual, cât reprezintă lungimea capului din talie,
acesta fiind o caracteristică a fiecărui tip morfo-productiv; valoarea
acestui indice este mai mare la rasele de lapte comparativ cu cele de
carne.

• indicele cefalic:
Largimea fruntii × 100
I.c. = ;
Lungimea capului

188
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Ilustrează forma capului, raportul acestor dimensiuni fiind


mai mare la rasele de carne comparativ cu cele de lapte; de
asemenea, este mai mare la animalele precoce faţă de cele tardive.

• indicele toracic:
Largimea toracelui × 100
I.t. = ;
Adancimea toracelui
Se modifică odată cu vârsta, fiind mai mare la rasele de lapte
comparativ cu cele de carne; este, de asemenea, mai mare la vaci
comparativ cu taurii.

• indicele bazino-toracic:
Largimea toracelui × 100
I.b.t. = ;
Largimea crupei la solduri
Variază în funcţie de vârstă, sex şi tip morfo-productiv.
Creşte odată cu vârsta, este mai mare la rasele de carne comparativ
cu cele de lapte şi la tauri faţă de vaci.

• indicele bazino-pectoral:
Largimea pieptului × 100
I.b.p. = ;
Largimea crupei la solduri
Se micşorează de la naştere la vârsta de adult şi este mai mare
la rasele de carne decât la cele de lapte şi la tauri faţă de vaci.

• indicele compactităţii sau robusteţii:


Perimetrul toracic × 100
I.c. = ;
Lungimea oblica a trunchiului

189
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Indică dezvoltarea generală a corpului (lungimea şi


adâncimea acestuia în raport cu lungimea). Valoarea lui creşte, în
general, de la naştere la stadiul de adult, fiind mai mare la rasele de
carne.
• indicele dactilo-toracic:
Perimetrul fluierului × 100
I.d.t. = ;
Perimetrul toracelui
• indicele de încărcare a fluierului:
Perimetrul fluierului × 100
I.î.f. = ;
Masa corporala (Kg)
Valoarea acestor doi indici este mai mare la rasele de lapte şi
mixte, comparativ cu cele de carne.
• indicele ascuţimii crupei:
Largimea crupei la ischii × 100
I.a.c. = ;
Largimea crupei la solduri
Ilustrează dezvoltarea crupei în lărgime şi este important în
aprecierea animalelor de reproducţie; cu cât valoarea lui este mai
mică, cu atât crupa este strâmtă în partea ei posterioară şi
influenţează negativ actul fătării. Cu cât valoarea acestui indice este
mai mare, cu atât lărgimea crupei va fi mai mare pe toată lungimea ei
şi fătările vor decurge normal.
• indicele dezvoltării sferturilor anterioare:
Semicircumferinta anterioara × profunzimea anterioară
I.d.sf.a. = ;
Circumferinta ugerului
4. Metoda dreptunghiurilor
Reprezintă o metodă ajutătoare, care în aprecierea individuală
a animalelor permite să se facă precizări asupra defectelor sau
calităţilor unei regiuni. În acest sens, se conturează grafic profilul
animalului sub forma unui dreptunghi (de unde şi denumirea
metodei), pe care se înscriu, prin semne convenţionale, defectele sau
calităţile principalelor regiuni corporale.

190
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

5. Fotografierea animalelor
Este o metodă ajutătoare de apreciere a exteriorului la taurine,
sugestivă şi de documentare, furnizând amănunte preţioase de analiză
şi sinteză care pot să scape celorlalte metode sau care nu se pot
exprima prin acestea.
Fotografierea este obligatorie pentru toate animalele înscrise
în registrele genealogice, prezentate în cataloage, la expoziţii.
În mod obişnuit, fotografierea animalelor se face din profil,
poziţie care permite să se obţină imaginea întregului corp, ilustrând
elementele de conformaţie corporală şi armonie de ansamblu. O
fotografiere completă cuprinde animalul din profil, din faţă, din spate
şi de sus. Poziţia animalului trebuie să fie în staţiune patrupedală
forţată, cu capul şi gâtul orientate normal spre înainte şi trenul
anterior uşor ridicat (fig. 54).

Fig. 54 Poziţia corectă a animalului pentru fotografiat

Fondul pe care se profilează animalul trebuie să aibă o


culoare de contrast faţă de cea a animalului; la cele bălţate alb cu
negru sau roşu, fondul trebuie să fie de culoare intermediară.
Locul pe care se amplasează animalul trebuie să fie orizontal,
neted, curat şi uscat.
Distanţa de fotografiere, atunci când vrem să cuprindă
întregul animal, este de 3-4 m, iar în cazul fotografierii de detaliu,
aceasta se reduce la 1-2 m.

191
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Orientarea aparatului reprezintă o condiţie foarte importantă


pentru obţinerea unor fotografii corecte. În cazul fotografierii din
profil, obiectivul aparatului trebuie să fie orientat perpendicular pe
mijlocul lungimii animalului, puţin înapoia spetelor şi la jumătatea
taliei.
În cazul fotografierii de sus, orientarea obiectivului se face pe
linia mediană, la punctul unde aceasta se întretaie cu linia imaginară
ce cade puţin înapoia celor două spete. La fotografierea din faţă sau
dinapoi, obiectivul se orientează perpendicular pe linia mediană, la
un nivel egal cu jumătate din talie.
În mod obişnuit, se execută pentru acelaşi animal mai multe
clişee, din care, după developare, se alege cel mai bun.
Timpul de expunere este în funcţie de luminozitatea locului
unde se fotografiază cât şi gradul de nervozitate a animalului. În
cazul animalelor liniştite, se foloseşte ca timp de expunere 1/25 sau
1/50 dintr-o secundă, iar la cele agitate 1/125 – 1/150; cel mai des
folosit este timpul de 1/50 şi 1/125, în funcţie de luminozitate.
Aparatele moderne reglează automat distanţa şi timpul de expunere.
6. Filmarea şi înregistrarea video. Reprezintă o metodă
modernă, cu ajutorul căreia putem ilustra succesiunea diferitelor
lucrări în practica creşterii taurinelor, cum ar fi: tehnica de exploatare
a vacilor de lapte, creşterea şi întreţinerea tineretului, reproducţia,
selecţia şi altele.
Este o metodă de mare eficienţă didactică, contribuie la
cunoaşterea, răspândirea şi generalizarea metodelor avansate în
producţie şi constituie un important document ce permite comparaţia
în timp, a modului cum evoluează tehnica de creştere şi de
ameliorare.
În aprecierea de sinteză, pe lângă cele prezentate anterior, se
mai urmăresc o serie de aspecte şi anume: dezvoltarea corporală;
formatul corporal; tipul morfologic; armonia de ansamblu; tipul
constituţional; tipul morfo-productiv.
a) Dezvoltarea corporală – se apreciază cu ochiul liber, prin
cântăriri sau prin folosirea formulelor barimetrice, pe baza acestor
formule, utilizând o serie de măsurători de masă (lungimea oblică a
192
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

trunchiului, perimetrul toracic etc.) se stabileşte greutatea corporală


cu o eroare de ± 3% faţă de determinarea prin cântărire.
Cele mai utilizate formule barimetrice sunt:
• formula lui Adolf Quetellet:
G = C2 x L x 87,5, în care:
G = greutatea (Kg);
C = perimetrul toracic (m);
L = lungimea oblică a trunchiului (m).

• formula lui Temişan – Angelescu:


C×L
G= × 2, în care :
100
G = greutatea (Kg);
C = perimetrul toracic (m);
L = lungimea orizontală a trunchiului (m).
Pentru operativitate, în practică se foloseşte panglica metrică
cu înscrierea greutăţii corporale corespunzătoare perimetrului toracic,
citirea făcându-se direct.
b) Formatul corporal
Se apreciază după forma geometrică în care se încadrează
animalul privind-ul din profil, dinainte sau dinapoi şi de sus.
Privind animalul din profil, se va lua în consideraţie raportul
dintre înălţimea la grebăn şi lungimea oblică a trunchiului; în funcţie
de valoarea acestui raport, formatul corporal poate fi:
• înalt, când înălţimea la grebăn este mai mare decât lungimea
oblică a trunchiului (I.F.C. < 100);
• pătrat, când valoarea celor două dimensiuni este sensibil egală
(I.f.c. = 100);
• dreptunghiular, când înălţimea la grebăn este mai mică decât
lungimea trunchiului (I.f.c. > 100).
Formatul corporal înalt se întâlneşte la animalele tinere,
acesta devenind pătrat în jurul vârstei de 8-10 luni; formatul
dreptunghiular este caracteristic raselor de carne şi mixte carne-lapte.

193
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

La rasele de lapte, formatul corporal se înscrie într-un trapez cu baza


mare orientată în sus.
Privind animalul dinainte sau dinapoi, se va examina raportul
dintre înălţimea la grebăn şi lărgimea crupei la şolduri sau a
pieptului. În general, înălţimea la grebăn este de 2,5-3 ori mai mare
decât lărgimea crupei, iar formatul corporal este reprezentat printr-un
dreptunghi cu lungimea pe verticală.
Privind animalul de sus, se va lua în considerare raportul între
lărgimea pieptului şi lărgimea crupei la şolduri. În cazul în care
aceste două lărgimi sunt aproximativ egale, trunchiul se înscrie într-
un dreptunghi (rasele de carne). Când lărgimea crupei la şolduri este
mai mare, trunchiul se înscrie într-un trapez cu baza mare la partea
posterioară (rasele de lapte). Animalele cu producţii mixte au un
format intermediar.
c) Tipul morfologic. După lărgimea corpului, în raport cu
înălţimea şi lungimea, se deosebesc trei tipuri morfologice:
• tipul brevimorf, caracterizat prin forme scurte (în sensul
înălţimilor şi lărgimilor), corespunde formatului corporal
dreptunghiular şi este caracteristic raselor de carne (fig. 55);

Fig. 55 Tipul morfologic brevimorf


• tipul dolicomorf, caracterizat prin forme lungi (în special
membre şi gât) şi înguste, corespunde formatului înalt şi este
caracteristic raselor de lapte şi celor primitive (fig. 56);

194
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Fig. 56 Tipul morfologic dolicomorf

• tipul mezomorf, caracterizat prin forme intermediare între


tipul brevimorf şi dolicomorf, corespunde formatului pătrat şi este
caracteristic raselor mixte (fig. 57).

Fig. 57 Tipul morfologic mezomorf

Analiza formatului corporal şi a tipului morfologic are o


importanţă deosebită în aprecierea animalelor, deoarece între acestea
şi tipul de producţie există o legătură foarte strânsă.
d) Armonia de ansamblu este determinată de raporturile
dintre dimensiunile diferitelor regiuni corporale, de
proporţionalitatea dezvoltării lor şi de modul cum se îmbină între ele,

195
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

precum şi de raporturile de înălţime, lungime, lărgime şi raporturile


la animalele în creştere.

Raporturi de înălţime. În cazul raporturilor de înălţime se


studiază două aspecte şi anume:
1. Raporturile dintre cele patru înălţimi mari ale corpului
(înălţimile la grebăn, la spinare, la crupă şi la baza cozii), după care
se apreciază profilul şi direcţia liniei superioare a trunchiului.
În funcţie de dimensiuni, înălţimile respective se pot găsi în
patru raporturi diferite:
• pe aceeaşi linie (la acelaşi nivel), în care caz linia superioară
este dreaptă şi orizontală;
• la nivele diferite în linie ascendentă de la grebăn spre crupă
şi deci linia superioară este dreaptă şi oblică;
• la nivele diferite în linie descendentă de la grebăn spre
crupă, în această situaţie linia superioară fiind dreaptă şi oblică în
sens invers;
• la nivele diferite, în care caz linia superioară este sinuoasă.
2. Raportul între adâncimea toracelui şi înălţimea la grebăn,
în condiţii normale de creştere şi întreţinere este influenţat de: vârsta
animalului, de sex şi de tipul morfo-productiv.
Taurinele prezintă la naştere o adâncime toracică mică, de
numai 1/3 din înălţimea la grebăn, care în condiţii normale de
creştere ajunge să reprezinte la vârsta de 18-36 luni (în funcţie de
rasă) jumătate din talie sau chiar mai mult.
Rasele de carne foarte precoce realizează o adâncime toracică
de 50% din talie, la vârsta de 12 luni.

Raporturi de lungime. În această situaţie ne interesează atât


lungimea trunchiului, cât şi raporturile dintre cele trei elemente
componente ale lungimii orizontale a trunchiului (lungimea trenurilor
anterior, mijlociu şi posterior).
La taurine, lungimea trenului mijlociu şi posterior (fig. 58)
trebuie să fie cât mai mare, iar cea a trenului anterior ceva mai mică.

196
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

a b c

Fig. 58 Lungimea trenurilor trunchiului:


a – anterior; b – mijlociu; c - posterior

Raporturi de lărgime. Se referă la forma şi dezvoltarea


corporală generală în plan orizontal, aspecte care sunt determinate de
raportul între lărgimea pieptului şi lărgimea crupei la şolduri.
Raportul sub care se găsesc cele două lărgimi este diferit în funcţie
de vârsta animalului, de starea de întreţinere, de sex şi de tipul
morfo-productiv.
În condiţii normale de creştere, raportul acestor dimensiuni nu
suferă mari modificări, ambele având în perioada postuterină
intensităţi de creştere apropiate, tineretul având totuşi o lărgime a
pieptului, comparativ cu cea a crupei, puţin mai mică decât la
animalul adult.
La rasele de carne, lărgimea pieptului este sensibil egală cu
lărgimea crupei, spre deosebire de rasele de lapte la care lărgimea
crupei este mai mare. Rasele mixte, din acest punct de vedere, ocupă
o poziţie intermediară.
Raporturile la animalele în creştere au valori diferite faţă de
cele ale animalelor adulte. Astfel, viţeii la naştere au un format
corporal înalt, care devine pătrat în jurul vârstei de 8-10 luni.
Ulterior, formatul corporal se modifică corespunzător fiecărui tip
morfo-productiv.
197
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Animalele tinere, în general, au înălţimea la crupă mai mare


decât înălţimea la grebăn şi sunt, proporţional, mai înalte pe picioare
decât cele adulte.
Se constată la tineret, în funcţie de vârstă, o ordine
cronologică privind intensitatea de creştere a principalelor
dimensiuni şi anume: înălţimi, lungimi, lărgimi.
Din cele prezentate rezultă că, raporturile şi proporţiile
corporale sunt influenţate direct de vârstă, sex, tip morfo-productiv şi
indirect de condiţiile de întreţinere şi de nivelul de alimentaţie a
animalului în perioada de creştere.
Deficienţele de întreţinere şi furajare în perioada de creştere a
animalului, provoacă o dezvoltare generală mai slabă a acestuia şi
atrage după sine modificări în raportul şi proporţionalitatea
diferitelor segmente, influenţând mai ales dimensiunile cu intensitate
maximă de creştere în perioada respectivă.

e) Tipul constituţional la taurine. Constituţia reprezintă


totalitatea caracterelor şi însuşirilor unui individ sau a unei grupe de
indivizi, exteriorizate prin aspectul lor general şi care exprimă
vitalitatea şi rezistenţa acestora faţă de condiţiile mediului
înconjurător, capacitatea lor de reproducţie şi producţie.
Pentru aprecierea şi stabilirea constituţiei taurinelor, ne
interesează în primul rând tipul funcţional şi în al doilea rând
specificul temperamentului.
În funcţie de raporturile care există între latura anabolică şi
cea catabolică a metabolismului, există două tipuri funcţionale bine
distincte:
• tipul respirator – caracterizează animalele cu funcţii
oxidative foarte intense, care au cutia toracică lungă şi adâncă, dar
relativ îngustă. Coastele sunt orientate oblic, formând cu coloana
vertebrală un unghi de 130-140º şi având spaţiile intercostale mari,
caractere ce se consideră favorabile unei producţii sporite de lapte;
• tipul digestiv – se caracterizează printr-un metabolism mai
puţin intens la care procesele oxidative sunt limitate. Cutia toracică
este scurtă, largă şi adâncă. Coastele sunt relativ late şi orientate
198
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

aproape perpendicular pe coloana vertebrală, cu care formează un


unghi de 100-120º, spaţiile intercostale fiind reduse.
Între cele două tipuri funcţionale extreme pot exista
numeroase variante intermediare, în funcţie de tipurile morfo-
productive.
Prin temperament se înţelege modul cum reacţionează
animalul sub influenţa factorilor externi şi reprezintă activitatea de
răspuns a sistemului nervos la acţiunea numeroşilor factori stresanţi.
Studiul temperamentului la taurine are o importanţă
deosebită, deoarece acesta se găseşte în strânsă legătură cu tipul de
constituţie şi de producţie. Se pot întâlni următoarele tipuri de
temperamente: vioi, moderat vioi, moderat limfatic şi limfatic.

Temperamentul vioi se întâlneşte la rasele specializate pentru


producţia de lapte şi este în legătură cu o constituţie fină. Aceste
animale sunt sensibile la sistemul de întreţinere şi exploatare şi în
special la modul de hrănire şi adăpare, motiv pentru care raţiile
furajere trebuie să fie complete şi constante, iar trecerea la un regim
de furajare nou trebuie să se facă treptat. Reacţionează foarte
puternic la schimbarea îngrijitorilor şi la prezenţa unor persoane
străine şi de asemenea, au o sensibilitate deosebită faţă de sistemul
de muls utilizat;
Temperamentul moderat vioi se întâlneşte la unele rase mixte
de lapte-carne şi prezintă caracteristicile amintite la tipul vioi, dar cu
o intensitate mai redusă şi mai puţin exteriorizate. Sub aspect
fiziologic sunt animale echilibrate;
Temperamentul limfatic se întâlneşte la taurinele cu tipul
fiziologic digestiv, având ca aptitudine principală producţia de carne.
Aceste animale prezintă în general caracteristici opuse faţă de cele cu
temperament vioi, sunt liniştite, reacţionează slab faţă de excitanţii
externi şi asimilează bine hrana consumată, pe care o valorifică
foarte economic pentru creşterea în greutate;
Temperamentul moderat limfatic este caracteristic unor rase
mixte de carne-lapte, modul se a reacţiona al acestor animale fiind
intermediar între temperamentul limfatic şi cel moderat vioi.

199
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

În funcţie de tipurile funcţionale şi temperamentale şi după


aspectul general, la taurine se întâlnesc următoarele tipuri
constituţionale:

Constituţia fină. În această grupă se încadrează animalele


caracterizate printr-o făptură uscăţivă, osatura fină, uşoară şi densă,
cu corpul acoperit de o piele subţire şi elastică, uşor detaşabilă, sub
care se reliefează evident razele osoase, cu dezvoltarea slabă a
ţesuturilor conjunctiv şi adipos, formând pe obraji şi pe gât
numeroase cute (fig. 59).
Părul de acoperire este scurt, subţire şi lucios. Corpul este
proporţional şi armonios dezvoltat, capul relativ mic, ochii mari şi cu
privire vioaie, ongloane rezistente. Acest tip constituţional
caracterizează rasele de taurine mari producătoare de lapte.

Fig. 59 Constituţie fină

Constituţia robustă-compactă se caracterizează printr-o


dezvoltare corporală generală şi de ansamblu armonioase, osatura
robustă, tendoanele, ligamentele şi vasele sanguine bine conturate
sub piele, cu unghiuri osoase evidente dar rotunjite (fig. 60). Pielea
este densă şi elastică, formând pe obraji şi pe gât cute mari, groase şi
rare, cu depozite de grăsime externe şi interne, iar musculatura bine
dezvoltată. Este tipul constituţional în care se încadrează rasele cu
producţii mixte.
200
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Fig. 60 Constituţie robustă-compactă

Constituţia robustă-afânată cuprinde rasele specializate


pentru producţia de carne şi se caracterizează printr-un schelet scurt,
în general fin şi cu structură poroasă. Musculatura este foarte bine
dezvoltată, tendoanele, articulaţiile şi vasele sanguine neevidente,
corpul fiind acoperit de o piele groasă, afânată şi neelastică, cu ţesut
conjunctiv subcutanat abundent şi cu depozite mari de grăsime (fig.
61).

Fig. 61 Constituţie robustă-afînată

Constituţia debilă se prezintă sub forma unor exagerări a


caracterelor specifice constituţiilor fină şi robustă-afânată şi este
determinată de unele stări organice anormale şi nedorite. Astfel de
201
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

animale au scheletul slab dezvoltat, musculatura redusă, ligamente


slabe iar articulaţiile şi îmbinările regiunilor sunt defectuoase (fig.
62). Caracterele sexuale sunt slab dezvoltate iar vitalitatea, rezistenţa
şi producţia de lapte sunt scăzute.

Fig. 62 Constituţie debilă şi


condiţie de mizerie fiziologică

Constituţia grosolană reprezintă o abatere de la constituţia


robustă-compactă şi, la fel ca în cazul constituţiei debile, este un tip
nedorit. Taurinele din acest tip constituţional au scheletul dezvoltat,
dar deşi oasele sunt groase, structura lor este puţin densă şi deci sunt
uşor friabile. Uneori îmbinările dintre regiuni sunt defectuoase, dar
sunt greu de observat din cauza abundenţei ţesutului conjunctiv.
Capul şi membrele au aspect de împâslire datorită dezvoltării
ţesutului conjunctiv subcutanat. Caracterele sexuale sunt slab
dezvoltate mai ales la vaci, care prezintă aspect masculin (fig. 63).

Fig. 63 Constituţie
grosolană

202
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

f) Tipurile morfo-productive sunt determinate de


interdependenţa care există între însuşirile morfologice şi fiziologice
ale fiecărui organism, respectiv între forma şi funcţia sa, între
conformaţie şi producţie.
Gruparea pe tipuri morfo-productive se face în funcţie de
producţia dominantă, care se caracterizează printr-un anumit tip
morfologic, anumită conformaţie şi constituţie.
Tipul morfo-productiv al taurinelor din rasele de lapte (fig.
64). Producţia dominantă la acest tip morfo-productiv o constituie
laptele şi prezintă o dezvoltare mai mare a organelor ce concură la
formarea acestui produs, respectiv ugerul şi aparatul digestiv,
respirator şi circulator.

Fig. 64 Tipul morfo-productiv de lapte

Pe lângă aspectul general care a fost analizat în cadrul tipului


constituţional, amintim şi unele caracteristici regionale care nu au
fost prezentate anterior, astfel:
• Capul – prezintă un aspect unghiulos, este relativ lung şi
îngust, fin, uscăţiv şi expresiv. Urechile sunt subţiri, ochii mari şi cu
privirea blândă, dar vioaie;
• Gâtul – lung şi subţire, este bine prins de cap şi trunchi;
• Linia superioară a trunchiului – dreaptă şi lungă iar crupa
largă şi unghiuloasă;
• Toracele – lung şi potrivit de adânc, dar îngust;
203
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

• Membrele – lungi şi subţiri, cu osatura fină şi densă.


Membrele anterioare sunt mai apropiate, iar cele posterioare mai
depărtate, mai ales în perioada de lactaţie maximă, când ugerul este
foarte bine dezvoltat.
Tipul morfo-productiv al taurinelor din rasele de carne (fig.
65). Animalele din acest tip morfo-productiv se remarcă printr-un
trunchi masiv, caracterizat printr-o dezvoltare mare a scheletului
axial şi mai ales a musculaturii, faţă de care extremităţile corporale
(capul şi membrele) sunt mai reduse.

Fig. 65 Tipul morfo-productiv de carne

Acest tip cuprinde, în general, rase de animale precoce, cu


ritm de creştere rapid, care ajung la completa lor dezvoltare foarte
timpuriu şi prezintă forme corporale proprii unei producţii ridicate de
carne.
Elementele caracteristice de exterior, în afara celor prezentate
anterior sunt următoarele:
• pielea este relativ groasă, afânată, cu ţesuturile conjunctive
şi adipos bine dezvoltate;
• părul este des, lung, fin şi moale, uneori ondulat sau chiar
creţ, caracter care se consideră favorabil unei precocităţi pronunţate;
• ţesutul muscular este foarte bine dezvoltat şi îmbracă
abundent întregul schelet, imprimând corpului un caracter de
rotunjime;
204
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

• comparativ cu dezvoltarea corporală generală, capul este


mic (scurt) şi larg; gâtul este scurt, adânc şi gros, cu musculatura
regională foarte bine dezvoltată;
• pieptul este foarte bine dezvoltat, larg şi puternic
proeminent în jos şi spre înainte; constituie un important punct de
maniament în aprecierea gradului de îngrăşare a animalelor;
• trunchiul este masiv, lung, larg şi adânc, aspect subliniat şi
mai mult de faptul că se sprijină pe membre relativ scurte, dar bine
dezvoltate, musculoase, cu aplomb corect. Linia superioară a
trunchiului este dreaptă şi orizontală iar crupa largă, lungă şi foarte
bine îmbrăcată în muşchi;
• pereţii laterali ai cutiei toracice, ca de altfel şi cutia toracică
în ansamblu, prezintă însuşiri similare cu cele prezentate la tipul
constituţional digestiv;
• abdomenul este lung, adânc şi de formă cilindrică, iar
ugerul, în general, mai puţin dezvoltat şi cu structură musculoasă.
Pe lângă ritmul de creştere foarte rapid, o însuşire preţioasă a
raselor de carne o reprezintă randamentul ridicat la sacrificare, care
variază între 58-60%, sau chiar mai mare (65-70%). De asemenea,
asigură cantităţi mari de carne de calitate superioară.
Tipul morfo-productiv al taurinelor din rasele de producţie
mixtă (fig. 66). În cazul acestui tip, cu aptitudini multiple de
producţie, se deosebesc două subtipuri: de lapte-carne şi de carne-
lapte.

a Fig. 66 Tipul morfoproductiv mixt: b


a –lapte - carne; b – carne-lapte
205
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Fiecare subtip prezintă caractere şi însuşiri intermediare faţă


de cele două tipuri descrise anterior, mai apropiate de unul sau de
altul, în funcţie de specificul producţiei principale.
Pe lângă aceste aspecte, tipul morfo-productiv mixt prezintă
însuşiri morfo-fiziologice deosebite în ceea ce priveşte constituţia,
viabilitatea, adaptabilitatea, longevitatea, reproducţia şi rezistenţa
organică, întrunind calităţi care-l fac superior tipurilor specializate
unilateral.
Tipul morfo-productiv al taurinelor de muncă (fig. 67) se
caracterizează printr-o constituţie corporală deosebită, însă destul de
apropiată de tipul raselor mixte de producţie. În general, prezintă un
schelet solid şi bine dezvoltat, mai ales cel periferic, cu articulaţii
robuste şi bine conturate. Musculatura este puternică, cu fibre
musculare lungi şi acoperite de o piele groasă, densă şi aderentă, cu
ţesut conjunctiv subcutanat slab dezvoltat. Părul de acoperire este
gros şi des.
Prezintă o constituţie robustă sau robustă-grosolană cu
temperament vioi, dar în acelaşi timp docil. Sunt animale rezistente
şi cu mers întins.
Trenul anterior este foarte bine dezvoltat, cu pieptul larg şi
toracele adânc. Linia superioară a trunchiului trebuie să fie dreaptă şi
orizontală, dar uneori poate fi uşor oblică antero-posterior.
Abdomenul este bine dezvoltat şi are în mod obişnuit o formă
cilindrică.
Trenul posterior este bine dezvoltat, membrele sunt lungi, cu
articulaţii solide şi bine conturate, cu unghiul razelor osoase
deschise, deci favorabile contracţiilor scurte şi puternice; unghia este
de consistenţă tare şi foarte rezistentă.

Fig. 67 Tipul
morfoproductiv de muncă

206
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

CAPITOLUL 5
CONTROLUL PRODUCŢIEI DE LAPTE LA TAURINE

Controlul producţiei are drept scop cunoaşterea potenţialului


genetic al animalului în vederea selecţiei şi folosirea la reproducţie a
celor mai valoroase exemplare.
În practica ameliorării taurinelor se efectuează atât controlul
producţiei de lapte (cantitativ şi calitativ) cât şi al producţiei de
carne(capacitatea de îngrăşare şi calitatea carcaselor) şi al însuşirilor
de exterior. Pentru lucrările de selecţie rezultatele controlului
producţiei de lapte şi carne sunt completate cu date privind originea,
conformaţia şi dezvoltarea corporală, tipul productiv, aptitudinea de
reproducţie ş.a., elemente pe baza cărora se stabileşte valoarea
zootehnică şi comercială a taurinelor.
Controlul oficial al producţiei este organizat şi efectuat de o
autoritate neutră şi imparţială cu rol de inspecţie, reprezentată de
laboratoarele de selecţie ale O.J.A.R.Z., la nivelul judeţelor şi de
sectorul de selecţie al A.N.A.R.Z., la nivel naţional.
Metodele de control al producţiei şi de prelucrare a datelor
influenţează direct precizia selecţiei şi, indirect, prin durata sa,
intervalul de generaţie. De aceea, pentru a fi eficient controlul
producţiei trebuie să intervină cât mai timpuriu în viaţa animalului, în
scopul grăbirii deciziei privind destinaţia acesteia şi a reducerii
intervalului de generaţie (Fig. 68).
Realizarea acestor deziderate poate fi înfăptuită prin
asigurarea şi respectarea următoarelor condiţii:
• Rezultatele controlului oficial fiind utilizate la stabilirea
calităţii animalelor în vederea selecţiei şi ameliorării populaţiilor,
efectivele supuse controlului trebuie să corespundă sub raportul
însuşirilor de rasă şi al nivelului productiv.
• Agenţii economici şi crescătorii ale căror animale sunt
cuprinse în control, trebuie să asigure şi să respecte cerinţele privind:
individualizarea animalelor; evidenţele zootehnice primare;
întreţinerea animalelor în condiţii care să permită exteriorizarea

207
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

potenţialului genetic; certitudinea datelor recoltate şi acurateţea


acestora.

∆g
1. ∆ gI = ∆g = progresul genetic pe generaţie;
I ∆gi = progresul genetic anual;

2.I = VP +
(f − 1)CI I = intervalul între generaţii;
VP = vârsta medie la prima fătare;
2 f = numărul de fătări;
∆g CI = intervalul între fătări.
3.∆ gI =
VP +
(f − 1)CI
2
Exemple:

I. În cazul unei dirijări corecte II. În cazul rezultatelor actuale


a reproducţiei: în reproducţie cu cunoaşterea
∆g = 500 l; performanţelor proprii a descendenţilor:
V.P. = 27 luni (2,25 ani); ∆g = 500 l;
CI = 365 zile (1 an); V.P. = 33 luni (2,75 ani);
f = 4 fătări. CI = 502 zile (1,4 ani);
500 500 f = 6 fătări.
∆ gI = = = 133 l/anual
2,25 +
(4 − 1) × 1 3,75 ∆ gI =
500
=
500
= 80 l/anual
2 2,75 +
(6 − 1) × 1,4 6,25
2

III. În cazul rezultatelor actuale ale reproducţiei cu reţinerea viţelelor după mamă:
∆g = 150 l;
∆gI = 20 l/anual.

Fig. 68 Reducerea intervalului între generaţii


• Standardizarea înregistrării şi prelucrării datelor controlului
de producţie. În acest scop prelucrarea în sistem automat a datelor
(SPAD) prin folosirea de calculatoare electronice cu software
specializat.
• Finalizarea datelor obţinute, prin stabilirea şi publicarea
periodică a unor parametri tehnici de producţie pe rase şi populaţii
controlate. Analiza acestor parametri reflectă stadiul ameliorării
efectivelor controlate. Reţeaua de control oficial al producţiei este
încadrată cu personal tehnic de specialitate şi dotată cu aparatură şi

208
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

tehnică de calcul care-i permite desfăşurarea în bune condiţii a


procesului de ameliorare genetică a efectivelor de taurine.

5.1. Controlul cantitativ şi calitativ al producţiei de


lapte

Controlul funcţional pentru producţie animală este denumit la


scară internaţională de către ICAR (International Committee for
Animal Recording).
Sistemele de control aplicate la bovine în diferite ţări sunt:
A3, A4, A5, A6
B3, B4, B5, B6
C
AT
Literele A şi B semnifică faptul dacă controlul este efectuat
de un controlor oficial (A) sau de către crescător care s-a înscris
pentru controlul producţiei (B).
Există şi metoda C care prevede că unele controale sunt
efectuate de un controlor oficial iar altele de către crescător.
Numerele 3,4,5,6 indică intervalul dintre două controale (în
săptămâni).
Litera T semnifică controlul alternativ, care prevede
înregistrarea la o singură mulsoare în ziua de control.

Controlul simplificat
Urmăreşte diminuarea cheltuielilor şi sporirea profitului, dar
fără a se diminua acurateţea determinării valorii genetice a
animalului şi a câştigului genetic.
În 1994-controlul simplificat era aplicat în proporţie de:
48,1% în SUA
7% în Franţa
2,5% în Italia

209
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Nu era aplicat în Canada, Anglia, Ţara Galilor, Germania,


Olanda.
În ultimii doi ani Canada a trecut la controlul simplificat (AT)
ajungând la 12,9%.
În Germania situaţia diferă de la un land la altul. De exemplu:
Turingia şi Mecklemburg au trecut la acest sistem din 1997 ajungând
la 25%.
În Italia controlul simplificat este de 9% pentru rasa Frizonă.
În SUA-pentru rasa Holstein-Friză, controlul AT şi B reprezintă 20%
iar o treime A4 (Georgescu, Gh. şi col., 1998).

Tabelul 4
Introducerea controlului sistematic al producţiei de lapte în diferite ţări
(după Hauze, 1980)
Ţara Anul
Danemarca 1895
Germania 1897
Suedia, Norvegia 1898
Finlanda, Olanda 1900
Scoţia 1903
Austria 1904
Anglia 1905
SUA 1906

Tabelul 5
Tipurile de control oficial al producţiei de lapte (după ICRPMA, 1976)
Intervalul efectuării Simbolulu
Metode Durata efectuării controlului (ore)
controlului (zile) convenţional
24 14 A2
24 21 A3
A 24 28 A4
24 42 A6
Controlul alternativ la mulsoarea de dimineaţă şi seară 30 AT
B 24 30 B
C 24 30 C

210
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Producţia de lapte comportă un control cantitativ şi altul


calitativ.
Controlul cantitativ al producţiei constă în determinarea
gravimetrică sau volumetrică a producţiei de lapte.
Controlul calitativ al producţiei constă în determinarea
conţinutului în grăsime şi proteină; conţinutul în substanţă uscată;
lactoză; determinarea densităţii, acidităţii laptelui, conţinutului în
celule somatice şi în germeni patogeni.
Controlul cantitativ al producţiei de lapte poate fi: global şi
individual.
Controlul global constă în măsurarea cantităţii de lapte
obţinută la fiecare mulsoare de la toate vacile dintr-un lot şi
înregistrarea în carnetul de crescătorie. Prin totalizarea producţiei
globale pe fiecare adăpost şi pe fermă se obţine producţia totală
zilnică iar apoi cea lunară şi anuală.
Controlul global se efectuează în toate fermele de vaci pentru
lapte de către proprietar şi este necesar pentru salarizarea
îngrijitorilor, organizarea hrănirii şi stabilirii profitului ce revine
proprietarului din această activitate.
Controlul individual se practică în toate fermele care cresc
material de reproducţie, datele obţinute servind la atestarea valorii
productive şi la selecţia individuală a vacilor cu performanţele cele
mai ridicate. Controlul individual al producţiei de lapte poate fi
efectuat zilnic (oferă date reale dar este costisitor şi nu se justifică
din punct de vedre economic) şi periodic.
Controlul individual periodic este metoda practicată pe scară
largă în selecţia taurinelor pentru lapte, rezultatele oferind o bună
certitudine în selecţia individuală.
Controlul oficial al producţiei de lapte se efectuează de către
personal tehnic de specialitate din cadrul laboratorului de selecţie al
O.J.A.R.Z. şi are un caracter unitar, fiind desfăşurat după o
metodologie standardizată la nivel internaţional.
În controlul oficial al producţiei de lapte sunt cuprinse
taurinele din fermele, asociaţiile familiale, proprietarilor individuali
care îndeplinesc următoarele condiţii:

211
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

• se încadrează în cerinţele privind însuşirile de rasă şi


productivitate;
• sunt individualizate în conformitate cu normele
metodologice internaţionale care să permită evidenţa cu ajutorul
tehnicii de calcul în sistem automat;
• sunt menţinute în stare normală de hrănire şi întreţinere
pentru a-şi putea exterioriza potenţialul productiv şi au o stare de
sănătate normală;
• proprietarii animalelor luate în control respectă cerinţele
privind evidenţa corectă a datelor primare necesare.

Tehnica controlului individual periodic. Întocmirea planului


de control tehnic
Controlul periodic al producţiei de lapte se desfăşoară pe
baza unui grafic de control care are ca elemente principale agenţii
economici sau proprietarii şi efectivele cuprinse în control. Pe baza
acestor elemente şi a numărului mediu de animale pentru un
tehnician controlor se stabileşte necesarul de personal pentru
efectuarea controlului şi pentru conducerea evidenţelor la nivelul
O.J.A.R.Z.. Norma maximă pe zi de control pentru un controlor este
de 50 de vaci în ferme şi asociaţii iar la proprietarii particulari cu
animale dispersate norma de control este de 5-8 vaci pe zi.
Lucrările de control se organizează pe echipe, ca formaţiuni
operative de lucru, care permit executarea operaţiilor de recoltare a
probelor, simultan, în toate grajdurile, nu deranjează desfăşurarea
programului din fermă, prin întârzierea mulsului, oferă posibilitatea
folosirii eficiente a mijloacelor de transport pentru tehnicieni şi
pentru probele de lapte.
Planul de control tehnic trebuie să aibă în vedere
periodicitatea controlului, capacitatea laboratorului pentru analiza
calitativă a laptelui, mijloacele de transport, distanţa dintre unităţi sau
proprietari, organizarea muncii de control.
Sarcinile tehnicianului controlor
Deplasarea în unitate a tehnicienilor controlori se face în aşa
fel încât să asiste la mulsoarea de control. Aceştia vor avea asupra lor
212
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

buletinele de control cu animalele înscrise în ordinea crescândă a


numerelor matricole. De asemenea, vor fi dotaţi cu mijloacele
necesare pentru recoltarea şi măsurarea laptelui: cântar, pipete de 25
ml, sticluţe pentru probe, lădiţe pentru navete, substanţe conservante.
Sarcinile tehnicianului controlor de producţie se împarte în
trei categorii şi anume:
Înainte de începerea controlului:
• verificarea individualizării fiecărei vaci prin confruntarea
numărului matricol înscris în buletinul de control cu cel tatuat pe
animal sau înscris pe crotalie;
• înscrierea în buletin a numărului matricol al vacilor nou
intrate în control şi consemnarea cauzelor privind animalele ieşite din
control prin vânzare, reformă;
• înregistrarea montelor, fătărilor şi înţărcărilor ce au avut loc
de la controlul precedent.
În timpul controlului se efectuează următoarele acţiuni:
• asistă la mulsul vacilor şi execută cântărirea (măsurarea)
cantităţilor de lapte (fig. 69), pe care le înregistrează în buletinul de
control, cu precizie de ordinul sutelor de grame; urmăreşte ca mulsul
să fie complet; urmăreşte integritatea ugerului şi dacă hrănirea
vacilor se face corespunzător, conform raţiilor zilnice practicate şi nu
în mod stimulativ; cu această ocazie înregistrează raţia zilnică
folosită în momentul controlului şi este informat asupra eventualelor
modificări faţă de perioada controlului precedent;

Fig. 69 Controlul individual al producţiei de lapte

213
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

• măsurarea laptelui se face prin cântărire cu un cântar special


ori cu ajutorul unui vas cu flotor (fig. 70); în acest ultim caz
cantitatea de lapte muls se exprimă în litri şi se înregistrează în kg
prin înmulţirea cantităţii de lapte (litri) cu 1,03 (densitatea medie a
laptelui).
Exemplu: 9,6 litri x 1,03 = 9,89 kg lapte.

Fig. 70 Instrumentar pentru controlul cantitativ al producţiei de lapte:


A – cântar; B – vas cu flotor
• recoltarea probelor de lapte de la fiecare vacă şi mulsoare se
face cu o pipetă gradată sau cu o sondă de 25 ml, câte cinci ml de
lapte-cantitate de bază şi, suplimentar, câte un ml pentru fiecare kg
de lapte muls.
Probele parţiale se recoltează numai după omogenizarea
laptelui si din mijlocul vasului după terminarea mulsului; acestea
trebuie să fie proporţionale cu cantitatea de lapte de la fiecare
mulsoare şi prin amestecarea lor să reprezinte proba totală în
cantitate de maximum 25 ml de lapte; probele medii sunt recoltate
într-o sticluţă pe care se înscrie numărul matricol al vacii de la care
provine ;în timpul verii, pentru evitarea alterării, în probele de lapte
recoltate se vor adăuga agenţi conservanţi (1-2 picături soluţie
saturată de bicromat de potasiu sau formol-soluţie 40%)
214
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

După efectuarea controlului:


• Ambalarea în naveta transportoare a sticluţelor cu probe,
astuparea cu dop de cauciuc şi expedierea la laboratorul de analize,
însoţite de buletinul completat cu toate datele şi semnătura.

Controlul individual prin sondaj al producţiei de lapte


Controlul individual prin sondaj al producţiei de lapte este
mai simplu şi mai puţin costisitor, deoarece determinarea producţiei
pe lactaţie se efectuează pe baza unui număr mai redus de controale,
folosind diferiţi coeficienţi de calcul, în funcţie de metoda folosită.
a) Metoda controlului diversificat se bazează pe estimarea
producţiei de lapte pe lactaţie normală folosind datele unui singur
control sau a 2-9 controale pe parcursul unei lactaţii efectuate la
intervale mai mari de 28 de zile. Pe baza producţiilor înregistrate în
zilele de control, se stabileşte producţia de lapte pe lactaţie normală
folosind coeficienţii de echivalare din tabelul 6.
Exemplu: dacă în cazul în care la un singur control (mulgere
de probă), efectuată în a 78-a zi de la fătare, s-au obţinut 16 kg lapte,
producţia pe lactaţie normală este de 4000kg (16 x 250).
Dacă se efectuează două sau mai multe controale pe parcursul
lactaţiei, se însumează cantităţile de lapte rezultate prin înmulţirea cu
coeficienţii de echivalare corespunzători fiecărui control, făcându-se
media aritmetică.
Exemplu: pe parcursul lactaţiei s-au efectuat trei controale,
astfel:
• primul control în a 60-a zi de la fătare = 14 kg x 250 = 3500
kg lapte
• al doilea control în a 120-a zi de la fătare = 10,5 kg x 280 =
2940 kg lapte
• al treilea control în a 220-a zi de la fătare = 9,1 kg x 357,6 =
3254 kg lapte
3500 + 2940 + 3254
Producţia medie = = 3231
3
Deci, 3231 kg lapte pe lactaţie normală.
215
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Tabelul 6
Coeficienţii de echivalare pentru estimarea producţiei de lapte pe
lactaţie normală la executarea a 2-9 controale periodice sau a unei
singure determinări de control prin mulgeri de probă
Numărul de ordine
Ziua de control Coeficientul de
calendaristic al
între: echivalare:
controlului
I 1-28 237,3
II 29-56 236,7
III 57-84 250,0
IV 85-112 261,0
V 113-140 280,0
VI 141-168 295,7
VII 169-196 327,1
VIII 197-224 357,6
IX 225-254 398,3
X 253-280 456,8
XI 281-305 518,5
şi peste

b) Metoda bazată pe producţia maximă. În perioada


producţiei maxime a lactaţiei (luna 2-3), se determină cantitatea de
lapte mulsă în trei zile consecutive, se face media celor trei zile, apoi
se înmulţeşte cu un coeficient şi se obţine cantitatea de lapte pe
lactaţie normală.
Pentru rasa Bălţată românească coeficientul are valoarea 210
iar pentru rasa Brună are valoarea de 200.
Exemplu: La o vacă de rasă Brună, în luna a III-a de lactaţie,
s-au obţinut următoarele producţii (la mulsorile de probă) din trei zile
consecutive:
• în prima zi –15 kg de lapte
• în a doua zi –16,4 kg de lapte
• în a treia zi –15,8 kg de lapte

216
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Producţia medie din cele trei zile:


15 + 16.4 + 15.8
= = 15.7kg lapte
3
Producţia pe lactaţie normală este = 15,7 x 200 =3140 kg
lapte

c) Metoda bazată pe producţia din 3 zile din 3 luni


consecutive (metoda Kalantar)
Se fac trei determinări ale producţiei de lapte, în aceeaşi zi,
din trei luni consecutive; se face suma producţiilor din cele trei zile
iar apoi se înmulţeşte cu un coeficient (tabelul 7) rezultând producţia
de lapte pe lactaţie normală.
Exemplu: O vacă din rasa Brună a produs următoarele
cantităţi de lapte la controalele efectuate în:
• 14 kg lapte într-o zi din luna a II-a
• 17kg lapte într-o zi din luna a III-a
• 13kg lapte într-o zi din luna a IV-a.

Total = 44 kg lapte x 84 = 3696 kg lapte pe lactaţie normală.

Tabelul 7
Coeficienţii utilizaţi pentru calcularea producţiei de lapte
după metoda Kalantar
Lunile de Lunile de
lactaţie în lactaţie în
Coeficienţii Coeficienţii
care se face care se face
controlul controlul
I-II-III 78
V-VI-VII 105
II-III-IV 84
VI-VII-VIII 110
II-IV-V 90
VII-VIII-IX 132
IV-V-VI 96

217
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

d) Metoda belgiană se bazează pe determinarea producţiei


într-o zi din săptămâna a şasea după fătare, într-o zi din luna a V-a şi
din luna a VIII-a de lactaţie. Cantitatea totală de lapte din cele trei
zile se înmulţeşte cu 100 şi se obţine producţia de lapte pe lactaţie
normală.
Exemplu: De la o vacă din rasa Bălţată românească s-au
obţinut următoarele date:
• 16 kg lapte într-o zi din săptămâna a VI-a;
• 14 kg lapte într-o zi din luna a V-a;
• 10 kg lapte într-o zi din luna a VIII-a.

Total = 40 kg lapte x 100 = 4000 kg lapte pe lactaţie normală.

Controlul calitativ al producţiei de lapte


Pentru activitatea de selecţie a taurinelor controlul calitativ al
producţiei de lapte are în vedere în primul rând conţinutul în grăsime
şi în proteine al laptelui. La valorificarea laptelui din ferme, pe lângă
determinarea celor doi componenţi de bază, controlul calitativ
urmăreşte: determinarea conţinutului în lactoză, celule somatice,
numărului de germeni, gradului de puritate, prospeţimea sau
aciditatea, densitatea şi conţinutul în substanţă uscată. În unele ţări
(Elveţia, Canada, Noua Zeelandă) în selecţia taurinelor, controlul
calitativ al laptelui urmăreşte, pe lângă conţinutul în grăsime şi
proteine totale, conţinutul în kappa caseină care influenţează asupra
randamentului, în cazul prelucrării laptelui sub formă de brânzeturi.

Determinarea conţinutului în grăsime


Conţinutul în grăsime al laptelui de vacă variază în limite
largi (2,0-6,5 %), cu media de 3,7-3,8 %, în funcţie de rasă, stadiul
lactaţiei, hrănire, etc.
În practica selecţiei taurinelor, bazată pe controlul oficial al
producţiei de lapte, determinarea conţinutului în grăsime al laptelui
se face prin metoda acido-butirometrică Gerber şi prin metoda
fotometrică.
218
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Metoda acido-butirometrică Gerber, se bazează pe următorul


principiu: din reacţia exotermă a laptelui cu acid sulfuric, în prezenţa
alcoolului amilic care reduce tensiunea superficială, are loc
transformarea cazeinatului de calciu în sulfat dublu de cazeină
(solubil) şi sulfat de calciu (ce precipită), fapt ce reduce absorbţia
globulelor de grăsime şi permite separarea acestora în strat continuu
prin centrifugare.
Aplicarea acestei metode necesită următoarea aparatură şi
reactivi (fig. 71):
• centrifugă Gerber manuală sau electrică, cu încălzire care să
acţioneze cu o turaţie de 1200 ture/min.;
• butirometre de 22 ml pentru lapte şi dopuri de cauciuc;
• pipete automate Kipp de 10 ml şi 1 ml;
• pipetă de 11 ml pentru lapte;
• stative din lemn sau metal pentru butirometre, prevăzute cu
capac metalic;
• baie de apă pentru încălzirea probelor;
• acid sulfuric cu densitatea de 1,820-1,825 la temperatura de
+ 15˚C;
• alcool amilic pur (fără furfurol) cu densitatea de 0,815 şi
punct de fierbere la 128-130˚C;
• sursă de încălzire cu flacără;
• termometru de laborator şi baie;
• perii pentru spălarea sticluţelor şi butirometrelor.

Modul de lucru
Se ia butirometrul curat şi uscat, se înscrie cu un creion de
grafit numărul probei, apoi se aşază în stativ, după care se pipetează
10 ml acid sulfuric cu ajutorul pipetei Kipp sau a dozatorului
automat. Peste acidul sulfuric din butirometru se adaugă 11 ml lapte
din proba care, în prealabil, a fost omogenizată şi cu temperatura de
17-20˚ C. Introducerea laptelui se face prelingându-se, încet pe
peretele butirometrului, pentru a nu se amesteca cu acidul sulfuric,
rămânând sub forma unui strat coagulat deasupra acidului sulfuric. În
continuare se adaugă 1 ml alcool amilic cu ajutorul pipetei Kipp sau
219
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

a dozatorului automat. Se închide bine butirometrul cu un dop de


cauciuc, care trebuie să fie uscat, prin înşurubarea acestuia,
butirometrul fiind ţinut în mână de corpul său şi nu de tijă.

Fig. 71 Instrumentar pentru determinarea continutului de grăsime din lapte


după metoda „Gerber”:
A – butirometru; B – stativ pentru butirometre; C – pipetă pentru lapte;
D – pipetă pentru alcool amilic; E – pipetă cu două bule de siguranţă pentru acid
sulfuric; F – pipetă pentru recoltarea laptelui; G – centrifugă manuală (a-vedere
de ansamblu; b-aşezarea butirometrelor);

După astuparea butirometrelor cu dopurile de cauciuc se


omogenizează conţinutul până ce toate substanţele proteice au fost
dizolvate, amestecul căpătând o culoare brună violacee şi
nemaiprezentând flocoane. Deoarece reacţia este exotermă,
220
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

omogenizarea se face punând un capac de tablă peste butirometre şi


răsturnarea alternativă a stativului cu butirometre. Dacă se folosesc
numai 1-2 butirometre, acestea se înfăşoară cu un tifon, se prind în
mâna dreaptă fixând dopul cu mâna dreaptă şi se răstoarnă alternativ
până ce conţinutul devine brun şi fără flocoane. În continuare,
butirometrele fierbinţi se aşează în centrifugă, cu dopurile în exterior.
Când se folosesc un număr mai mic de probe, centrifuga se
echilibrează, fie prin dispunerea simetrică a butirometrelor, fie prin
completarea locurilor libere cu butirometre pline cu apă. Apoi se
fixează bine capacul şi se centrifughează 3-5 minute, la o turaţie de
1000-1200 ture/min.
După oprirea centrifugii, se procedează la citirea probelor.
Dacă centrifuga este prevăzută cu un sistem de termostatare nu este
necesară folosirea unei băi de apă caldă. În caz contrar butirometrele
se aşează, cu dopul în jos, într-o baie de apă la temperatura de 65˚C,
de unde se scot pe rând şi se citesc. Pentru citirea rezultatului se ia
butirometrul în mână, cu dopul în jos, iar prin mişcarea dopului se
aduce limita inferioară a coloanei de grăsime la diviziunea zero.
Citirea conţinutului în grăsime (%) al probei se face direct pe tija
butirometrului în partea superioară a coloanei de grăsime la baza
meniscului.
Măsuri de protecţia muncii În timpul determinării
conţinutului de grăsime prin această metodă se vor respecta
următoarele măsuri în scopul prevenirii accidentelor:
• personalul care lucrează în laboratorul de analiză va avea
echipament corespunzător de protecţie şi de lucru;
• manipularea vaselor cu acid sulfuric, a butirometrelor şi
pipetelor se va face cu deosebită atenţie, evitându-se stropirea pe
corp sau îmbrăcăminte. Dacă accidentul se produce, locul atins se va
tampona imediat cu o soluţie 2 % de bicarbonat de sodiu;
• laboratoarele de analiză vor fi prevăzute cu instalaţii de
ventilaţie şi nişe absorbante a vaporilor de acid sulfuric şi alcool
amilic;
• diluarea acidului sulfuric industrial până la densitatea de
1,820-1,825 se va face în vase emailate termorezistente, prin
221
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

prelingerea uşoară pe pereţii acestora a 930 ml acid sulfuric


concentrat peste 70 ml apă;
• după determinarea grăsimii, conţinutul butirometrelor se
colectează în vase emailate sau de sticlă şi se vor arunca în groapa de
pământ special amenajată sau într-un puţ colector absorbant;
• butirometrele se spală cu apă fierbinte şi detergenţi, iar
dopurile se clătesc cu apă, se pun într-o soluţie de bicarbonat de
sodiu 2 %, apoi se spală cu apă rece şi se usucă.
Metoda fotometrică, are la bază principiul variaţiei absorbţiei
luminii de către un fluid, în funcţie de concentraţia de grăsime aflată
sub formă emulsionată şi uniform dispersată.
Pe acest principiu funcţionează aparatul Milko-Tester (fig.
72), folosit în laboratoarele de analiză a laptelui.

a b

c
Fig. 72 Aspecte dintr-un laborator de analiza laptelui (c – Milko Tester)

Pentru realizarea dispersiei uniforme a grăsimii, laptele se


tratează cu un agent de chelatizare (care are proprietatea de a dizolva
222
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

instantaneu proteinele), se diluează şi omogenizează. Se măsoară


apoi densitatea optică cu spectrofotometrul, odată la lumină difuză şi
apoi direct la lumină transmisă, iar pe baza unei monograme, se
exprimă conţinutul în grăsime al probei.

Modul de lucru:
Aparatul se reglează pentru o anumită amplitudine a
procentului de grăsime, conform indicaţiilor din prospect, în funcţie
de tipul aparatului.
După verificarea aparatului, proba de lapte, bine
omogenizată, este introdusă într-o sticlă de 50-100 ml şi se aşează
sub ţeava de aspirare, care pipetează exact cantitatea de lapte
necesară analizei. La aparat laptele se amestecă automat cu soluţia
Versen în proporţia corespunzătoare limitelor pentru care s-a reglat
aparatul. Amestecul obţinut este trecut într-o cuvă unde se execută
măsurarea fotocolorimetrică, iar valorile înregistrate apar pe scara
aparatului şi indică direct procentul de grăsime al probei.
Interpretarea rezultatelor privind determinarea conţinutului
laptelui în grăsime:
Potrivit standardului în vigoare laptele crud integral la
predare trebuie să aibă un conţinut minim de grăsime de 3,2 % (lapte
de vacă) şi de 6,5 % (lapte de bivoliţă).
Conţinutul ridicat în grăsime poate fi determinat de: un
procent mare de vaci care au lapte cu un conţinut ridicat în grăsime;
hrănirea cu furaje ce determină mărirea conţinutului în grăsime (ex.:
fân de lucernă, concentrate); procent ridicat de vaci în ultima parte a
lactaţiei; densitatea mai mică a acidului sulfuric folosit la analiză;
adaos de smântână; cantitatea de reactivi sau de lapte dozate în mod
necorespunzător.
Conţinutul scăzut în grăsime denotă: un procent mare de vaci
recent fătate sau care au lapte cu un conţinut scăzut în grăsime;
hrănirea cu furaje ce determină scăderea conţinutului în grăsime (ex.:
borhoturi, unele nutreţuri verzi); smântânirea parţială sau adaos de
apă; centrifugare sau încălzire insuficientă; acid sulfuric prea
concentrat; butirometru cu urme de apă; început al perioadei de
păşunat; cantitatea mai mică de lapte în butirometru.
223
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Determinarea conţinutului în proteină


Proteinele din lapte se prezintă sub formă de cazeină,
lactoalbumină şi lactoglobulină. Laptele de vacă normal are un
conţinut mediu de substanţe proteice de 3,2-3,7 %, din care 2,7-3 %
cazeină, 0,5 % lactoalbumină şi 0,1 % lactoglobulină.
Dozarea exactă a proteinelor se face prin metoda Kjeldal, care
determină azotul total din lapte, însă metoda necesită un volum mare
de timp şi aparatură specială, ceea ce o face inutilizabilă pentru
determinări în serie, aşa cum reclamă controlul oficial al producţiei.
Analizele în serie au devenit posibile odată cu elaborarea
unor metode rapide, cum sunt metodele de titrare cu formol
(impropriu denumite) sau metodele colorimetrice, care, însă,
comparativ cu metoda Kjeldal, au o precizie mai mică.
Metoda titrării cu formol. Principiul metodei constă în reacţia
Schiff, care se bazează pe faptul că aldehida formică intră în reacţie
cu gruparea aminică (NH2) a substanţelor proteice, înlocuind
moleculele de hidrogen cu radicalul CH2 şi suprimând astfel fracţia
bazică. Grupările carboxilice (COOH) rămase libere determină un
mediu acid, fapt pentru care se neutralizează cu o soluţie alcalină.
Reacţia este redată astfel:
NH2 NCH2
| |
R − CH + HCHO = R − CH + H 2O
| |
COOH COOH

Acest principiu stă la baza metodelor Steineger şi Schulz.


Metoda Schulz necesită următoarea aparatură şi reactivi:
• biuretă automată de 50 ml sau 25 ml;
• pipete de 25 ml, 1ml, 0,5 ml;
• baloane Erlenmeyer de 100 ml;
• soluţie de NaOH 0,143 n (N/7);
• soluţie alcoolică de fenolftaleină 2 %;
• soluţie de sulfat de cobalt 5 %;
• soluţie de oxalat de potasiu 28 %;
• aldehidă formică 30 % neutralizată.
224
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Mod de lucru:
În două baloane Erlenmeyer, se pun câte 25 ml lapte din
proba de analizat, în prealabil bine omogenizate. Se adaugă în fiecare
balon câte 1 ml soluţie de oxalat de K 28 %. În unul din baloane,
considerat probă martor, se adaugă 0,5 ml sulfat de Co 5 %, se
omogenizează conţinutul care capătă o culoare roz pal persistent. În
cel de-al doilea balon, se adaugă 1ml fenolftaleină 2% şi apoi se
titrează cu NaOH 0,143 n până se obţine culoarea roz-pal
asemănătoare probei martor. Se adaugă 5 ml soluţie aldehidă formică
30% şi se agită bine balonul până ce culoarea roz-pal dispare.Se
titrează din nou cu aceiaşi soluţie de NaOH 0.143 n până reapare
culoarea roz-pal asemănătoare probei martor. Se citeşte pe biuretă
cantitatea (ml) de soluţie NaOH folosită la cea de a doua titrare care
exprimă direct conţinutul de proteină (%) al probei.

Metode colorimetrice de determinare a proteinei din lapte:


Principiul acestor metode se bazează pe faptul că la un pH
inferior punctul izoelectric, în mediu acid, moleculele proteice se
comportă ca nişte cationi polivalenţi şi formează complecşi activi
insolubili cu anionii activi din unii coloranţi cum ar fi Amido-Negru
10 B. Colorantul este fixat de grupările proteice proporţional cu
conţinutul de proteină al probei. Excesul de colorant nefixat de
proteină, rămâne în soluţie şi se determină colorimetric, măsurându-
se extincţia în lumină monocromă. Valoarea extincţiei obţinută pe
baza citirilor la colorimetru, se transformă în procente de proteină pe
baza valorilor obţinute la determinările efectuate comparativ cu
metoda Kjeldal.
Dintre aparatele de precizie şi mare productivitate (o
probă/min) care se bazează pe acest principiu de determinare a
conţinutului de proteine din lapte este şi aparatul Pro-Milk, fabricat
de firma daneză A/SN Fosa Electric Hillarold. Aparatul foloseşte
drept colorant Amido Negru 10 B, iar separarea lichidului.
supernatant de precipitare se face prin filtrare In funcţie de gradul de
fototransmisie a lichidului filtrat, o celulă fotoelectrică produce un
curent ce se evidenţiază pe un ecran gradat şi care exprimă direct
conţinutul în proteină (%) al probei.
225
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Modul de lucru
Din proba pentru analiză se aspiră automat 1 ml lapte care se
amestecă în acelaşi mod cu o anumită cantitate de soluţie colorantă.
Amestecul format este filtrat automat iar cu ajutorul unei celule
fotoelectrice se determină complexul de colorant fixat de proteine.
Rezultatul obţinut prin măsurare, apare pe scara gradată a aparatului
şi exprimă conţinutul laptelui în proteine. Potrivit standardului în
vigoare, la predare, laptele de vacă trebuie să aibă un conţinut minim
în proteină de 3,2 % iar cel de bivoliţă de 4,5 %.
Determinarea substanţei uscate din lapte
Extractul uscat al laptelui este produsul rămas prin uscare în
etuvă la temperatura de 105º C, pănă la greutatea constantă. În
laptele de vacă, extractul uscat variază între 12-14 %, fiind mult
influenţat de variaţia conţinutului în grăsime.
Determinarea extractului uscat din lapte poate fi făcut prin
metode directe (metoda uscării în etuvă şi metoda prin uscare cu
radiaţii infraroşii) şi metode indirecte (prin calcul cu ajutorul unor
relaţii matematice) bazate pe corelaţia dintre densitate, substanţă
uscată şi conţinutul în grăsime (tab. 8).
Tabelul 8
Calcularea substanţei uscate din lapte
Semnificaţia
Relaţia matematică Autorul
simbolurilor
a)Substanţa uscată totală (%)
100xd − 100
1.SUT=1,2xG+2,665 x0,5 Fleischmann G=conţinutul în grăsime
d (%)
4,8xG + D
2.SUT = + 0,5 Ferrington
4 d =densitatea laptelui în grade
…. la 20˚C (1,026-1,036)
3.SUT=0,25xD+1,22xG+0,72 Rowland
b)Substanţa uscată degresată (%)
D=grade lactodensimetrice
1.SUD=SUT-G - (26-36)

2.SUD=0,25xD+0,21xG+0,66 Lowrence

3.SUD=0,25xD+0,22xG+0,55 Walace

226
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Exemplu de calcul: Să se determine substanţă uscată totală şi


substanţa uscată degresată dintr-o probă de lapte care are un conţinut
în grăsime de 3,87 % iar densitatea la 20 C de 1,031, respectiv grade
lactodensimetrice (D).

Substanţa uscată (%)

100 × 1,031 − 100


1.SUT = 1,2 × 3,87 + 2,665 + 0,5 = 13,15%
1,031

4,8 × 3,87 + 31
2.SUT = + 0,5 = 12,89%
4
3.SUT = 0,25 × 31 + 1,22 × 3,87 + 0,72 = 13,19%

Substanţa uscată degresată (%)

1.SUD = 12,89 − 3,87 = 9,02%


2.SUD = 0,25× 31 + 0,21× 3,87 + 0,66 = 9,22%
3.SUD = 0,25× 31 + 0,22× 3,87 + 0,55 = 9,15%

Determinarea densităţii laptelui


Densitatea laptelui de vacă variază între 1,027–1,034 şi se
determină cu termolactodensimetrul, la temperatura de 20°C. Pentru
determinarea densităţii se procedează astfel: se ia un cilindru de
sticlă de 0,5 l, curat şi uscat, în care se toarnă laptele, în prealabil
omogenizat, fără a se forma spumă la suprafaţă. Se introduce apoi în
cilindrul cu lapte un termolactodensimetru, pînă la gradaţia 1,030 şi
se lasă liber fără să atingă pereţii vasului. Citirea se face după 5
minute la nivelul superior al meniscului iar pe termometru gradele de
temperatură.

227
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

În cazul când temperatura este mai mică sau mai mare de


20°C în momentul stabilirii densităţii se face corecţia în funcţie de
temperatură astfel: pentru fiecare grad de temperatură sub 20°C se
scad câte 0,2 grade areometrice şi pentru fiecare grad de temperatură
peste 20°C se adaugă cîte 0,2 grade areometrice. Pentru corecţia
densităţii în funcţie de temperatură, se folosesc tabelele alcătuite în
acest scop (tab. 9).
Uneori, densitatea laptelui se exprimă în grade
lactodensimetrice (27-34), aceasta rezultând din înmulţirea densităţii
cu1000 şi apoi scăzând 1000 (1,030x1000-1000=30). Laptele a cărui
densitate depăşeşte limitele menţionate este privit ca suspect.

Tabelul 9
Corectarea densităţii laptelui în funcţie de temperatură
Densitatea Temperatura la care s-a făcut citirea (°C)
citită 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25
(g/cm3)
Densitatea la 20°C (g/cm3)

1,0220 1,0210 1,0212 1,0214 1,0216 1,0218 1,0220 1,0222 1,0224 1,0226 1,0228 1,0230

1,0230 1,0220 1,0222 1,0224 1,0226 1,0228 1,0230 1,0232 1,0234 1,0236 1,0238 1,0240

1,0240 1,0230 1,0232 1,0234 1,0236 1,0238 1,0240 1,0242 1,0244 1,0246 1,0248 1,0250

1,0250 1,0240 1,0242 1,0244 1,0246 1,0248 1,0250 1,0252 1,0254 1,0256 1,0258 1,0260

1,0260 1,0250 1,0252 1,0254 1,0256 1,0258 1,0260 1,0262 1,0264 1,0266 1,0268 1,0270

1,0270 1,0260 1,0262 1,0264 1,0266 1,0268 1,0270 1,0272 1,0274 1,0276 1,0278 1,0280

1,0280 1,0270 1,0272 1,0274 1,0276 1,0278 1,0280 1,0282 1,0284 1,0286 1,0288 1,0290

1,0290 1,0280 1,0282 1,0284 1,0286 1,0288 1,0290 1,0292 1,0294 1,0296 1,0298 1,0300

1,0300 1,0290 1,0292 1,0294 1,0296 1,0298 1,0300 1,0302 1,0304 1,0306 1,0308 1,0310

1,0310 1,0300 1,0302 1,0304 1,0306 1,0308 1,0310 1,0312 1,0314 1,0316 1,0318 1,0320

1,0320 1,0310 1,0312 1,0314 1,0316 1,0318 1,0320 1,0322 1,0324 1,0326 1,0328 1,0330

1,0330 1,0320 1,0322 1,0324 1,0326 1,0328 1,0330 1,0332 1,0334 1,0336 1,0338 1,0340

1,0340 1,0330 1,0332 1,0334 1,0336 1,0338 1,0340 1,0342 1,0344 1,0346 1,0348 1,0350

1,0350 1,0340 1,0342 1,0344 1,0346 1,0349 1,0350 1,0352 1,0354 1,0356 1,0358 1,0360

228
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Determinarea acidităţii laptelui


Reacţia laptelui proaspăt şi sănătos este uşor acidă şi aceasta
nu se schimbă atât timp cât nu se dezvoltă microorganisme iar ugerul
este sănătos. De aceea la predarea laptelui în fermă se face
determinarea acidităţii care are ca scop punerea în evidenţă a
prospeţimii laptelui. Ea se bazează pe neutralizarea acidităţii din
lapte cu hidroxid de sodiu. Se foloseşte NaOH n10 iar aciditatea se
exprimă în grade Thörner, prin care se înţelege nr de ml hidroxid de
sodiu n10 necesari pentru a neutraliza 100 ml lapte.
Modul de lucru:
Se iau cu ajutorul unei pipete gradate 10 ml lapte din proba
de analizat, în prealabil omogenizată, care se introduc într-un pahar
Erlenmayer peste care se adaugă 20 ml apă distilată şi 2-3 picături
fenoftaleină soluţie alcoolică 1% ca indicator. Se titrează cu hidroxid
de sodiu n10 pînă la apariţia culorii roz-pal ce persistă circa 1 minut,
iar numărul de ml de hidroxid de sodiu folosiţi se înmulţeşte cu 10 şi
ne dă aciditatea în grade Thörner. Aciditatea laptelui proaspăt este de
până la 15-19 grade Thörner. Laptele care coagulează la fiert are
aciditatea 25-27°T, laptele cu gust acru 30-35˚T, iar laptele prins
65°T.
Pentru aprecierea prospeţimii laptelui se mai poate folosi
metoda cu alcool, amestecându-se în părţi egale laptele cu alcool de
68° şi dacă se formează fulgi vizibili de coaguli, laptele nu mai poate
fi supus pasteurizării, nefiind proaspăt. În acest caz aciditatea este de
peste 18-19°T.

5.2. Calcularea şi exprimarea producţiei de lapte


individuală şi pe fermă
Pe baza datelor obţinute prin controlul producţiei de lapte şi
înregistrarea datelor respective în evidenţele zootehnice, urmează a
se face aprecierea animalelor în vederea reţinerii celor mai valoroase,
cât şi modul de organizare şi desfăşurare a proceselor tehnologice. În
acest scop se recurge la unele calcule referitoare la producţia de lapte
individuală şi la producţia pe fermă.

229
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Exprimarea cantităţii de lapte


Cantitatea de lapte obţinută în fermele de taurine poate fi
exprimată în litri (volumetric) şi în kilograme (gravimetric) folosind
vase cu flotor sau cântare speciale pentru lapte. De asemenea,
cantitatea de lapte globală obţinută pe fermă, la o mulsoare, se poate
determina cu ajutorul lactometrului, care se ataşează la conducta de
lapte a instalaţiei de muls
Dacă înregistrarea s-a făcut volumetric, transformarea din litri
în kilograme se face astfel :
G = Vxd, în care : V=volumul de lapte în litri;
d= densitatea laptelui(în medie 1,031).
Exemplu: greutatea a 1000l lapte= 1000x1,031 =1031kg
Dacă înregistrarea s-a făcut gravimetric şi dorim să aflăm
greutatea de lapte în litri, transformarea se face astfel:
G
V = , în care simbolurile au semnificaţia de mai sus
d
1000
Exemplu :1000 kg lapte = = 970 litri
1,031
Calcule privind producţia individuală de lapte pe lactaţie
În selecţia vacilor de lapte se calculează producţia de lapte pe
lactaţie normală şi totală pe baza căreia se apreciază potenţialul
productiv
Producţia pe lactaţie totală reprezintă cantitatea de lapte pe
care o produce o vacă pe întreaga durată de lactaţie (din ziua fătării şi
până în ziua înţărcării).
Producţia pe lactaţie normală reprezintă cantitatea de lapte
realizată în primele 305 zile de lactaţie. Atunci când durata lactaţiei
este mai scurtă de 305 zile (exemplu, 290 zile) producţia pe lactaţie
normală este aceeaşi cu producţia pe lactaţie totală.
În cazul controlului periodic se calculează mai întâi producţia
de lapte pe periode de control, prin înmulţirea cantităţii de lapte din
ziua de control, pentru fiecare vacă, cu numărul zilelor perioadei de
control (28 zile) iar apoi se însumează cantităţile de lapte din toate
perioadele şi se obţine producţia pe lactaţie totală.

230
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Producţia pe lactaţie normală rezultă prin însumarea


producţiilor din primele 305 zile în cazul lactaţiilor mai lungi, iar în
cazul lactaţiilor mai scurte de 305 zile este aceeaşi cu producţia pe
lactaţie totală.
Durata lactaţiei totale reprezintă numărul de zile de la fătare
la înţărcare, iar durata lactaţiei normale reprezintă primele 305 zile
începând cu data fătării.
Calcularea producţiei de lapte totale din cursul vieţii se face
prin însumarea producţiilor pe lactaţii totale.
Calcularea producţiei medii zilnice pe lactaţie normală, totală
şi pe întreaga viaţă se face prin raportarea producţiilor respective la
durata în zile (a lactaţiei normale, totale şi pe viaţa productivă).
Privitor la producţia de lapte pe fermă se utilizează mai
frecvent calculele menţionate în continuare:
• calcularea producţiei totale de lapte obţinute zilnic prin
însumarea producţiilor de la mulsorile dintr-o zi;
• calcularea producţiei totale de lapte valorificată la fiecare
mulsoare şi zilnic, prin scăderea, din producţia totală, consumului
intern. În acest scop se stabileşte cantitatea de lapte integral şi
smântânit care se foloseşte zilnic pentru necesităţile fermei.
Calcularea producţiei totale şi marfă pe fermă se face, în mod
asemănător, lunar şi anual.
Calcularea producţiei medii pe cap de vacă furajeră şi pe cap
de vacă în lactaţie:
Calcularea producţiei zilnice:
L
• pe cap de vacă furajată: m = ; în care:
vf
m - media zilnică;
L - cantitatea totală de lapte obţinută în ziua respectivă la
toate vacile;
Vf - numărul de vaci furajate în ziua respectivă;
• pe cap de vacă în lactaţie:
L
ml = , în care:
vl

231
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

ml-media zilnică;
L - cantitatea de lapte totală obţinută în ziua respectivă;
vl - numărul de vaci în lactaţie (mulse) în ziua respectivă.

Calcularea producţiei medii lunare:


• pe cap de vacă furajată:
L
m= t
mvf
, în care:
m-media lunară;
Lt-cantitatea totală de lapte obţinută în luna respectivă pe
fermă;
mvf- efectivul mediu de vaci furajate în luna respectivă.
Acesta se calculează astfel:
numarul total de zile furajate lunar
mvf =
numarul zilelor din luna
• pe cap de vacă în lactaţie:
Lt
ml = , în care:
mvl
ml-media lunară;
Lt-cantitatea totală de lapte obţinută în luna respectivă pe
fermă;
ml-media lunară;
Lt-cantitatea totală de lapte obţinută în luna respectivă pe
fermă;
mvl-efectivul mediu de vaci în lactacţie în luna respectivă.
Acesta se calculează după formula:
numarul total de zile mulse lunar
mvl =
numarul de zile din luna
Exemplu de calcul:
Într-o fermă de vaci la începutul lunii ianuarie 2003 există un
efectiv de 32 vaci şi 5 juninci gestante. La sfârşitul luni ianuarie
efectivul este de 30 vaci şi 3 juninci gestante. Dintre acestea, la
începutul luni ianuarie se găseau 25 vaci în lactaţie, iar la sfârşitul

232
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

lunii 26vaci în lactacţie. În decursul lunii au avut loc următoarele


mişcări de efectiv:
• 3 vaci au ieşit din efectiv prin reformare pe ziua 11
ianuarie; ele erau înţărcate;
• 2 juninci au fătat în cursul lunii : una pe 8 I iar cealaltă pe
21 I ;
• 2 vaci au intrat în efectiv prin cumpărare, pe ziua de 18 I,
ele se aflau în lactacţie;
• 3 vaci au înţărcat în cursul lunii: una pe 10 I, alta pe 20 I şi
a treia pe 26 I.
Producţia globală de lapte obţinută în cursul lunii ianuarie a
fost de 12000l lapte.
Pentru a calcula producţia medie pe cap de vacă furajată şi pe
cap de vacă mulsă trebuie să aflăm numărul total de zile furajate şi de
zile mulse, după următorul raţionament:
Totalul zilelor furajate se află astfel:
• 29 vaci (32-3 vaci reformate) au fost furajate toată luna,
deci 29x31=899 zile
• 3 vaci au fost furajate numai 10 zile, deci 10x3=30 zile (au
fost reformate pe 11.I.)
• 2 vaci au fost furajate 13 zile, deci 13x2=26 zile (au intrat
pe 18.I. seara)
• 1 vacă a fost furajată 23 zile, deci 23x1=23 zile (juninca
fătată pe 8.I.)
• 1 vacă a fost furajată 10 zile, deci 10x1=10 zile
Total=1001 zile
Efectivul mediu furajat este:
1001
mvf = = 32,29
31
Producţia medie pe cap de vacă furajată în ianuarie este:
12000
m= = 371,63 l lapte
32,29

233
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Pentru calcularea producţiei medii pe cap de vacă în lactaţie


se află mai întâi numărul total de zile de lactaţie din cursul lunii,
astfel:
• 22 vaci (25-3 înţărcate în cursul lunii) au fost mulse toată
luna, deci: 22x31=682
• 2 vaci au fost mulse 13 zile (au fost cumpărate pe 18.I.),
deci: 2x13=26
• 1 vacă a fost mulsă 9 zile (înţărcată pe 10.I.), deci: 9x1=9
• 1 vacă a fost mulsă 19 zile (înţărcată pe 20.I.), deci:
19x1=19
• 1 vacă a fost mulsă 25 zile (înţărcată pe 26.I.), deci:
25x1=25
• 1 vacă a fost mulsă 23 de zile (junincă fătată pe 8.I.), deci:
23x1=23
• 1 vacă a fost mulsă 10 zile (juninca fătată pe 21.I), deci:
10x1=10
Total zile de lactaţie=794
Efectivul mediu în lactaţie în ianuarie a fost:
794
mvl = = 25,61
31
Producţia medie pe cap de vacă în lactaţie pe ianuarie a fost:
12000
ml = = 468,56
25,61
Calcularea producţiei medii anuale se face după un calcul
analog cu cel arătat la calculul producţiei medii lunare.
Producţia medie pe vacă furajată anual:
La
M= ; în care:
mvfa
M=media anuală;
La=cantitatea globală de lapte obţinută în anul respectiv;
mvfa=efectivul mediu de vaci furajate anual
numarul total de zile furajate anual
mvfa =
numarul de zile ale anului
234
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Producţia medie pe vacă mulsă anual:


La
M1 = , în care:
mvla
M1=media anuală;
La=cantitatea globală de lapte obţinută în anul respectiv
mvla=efectivul mediu de vaci în lataţie anual
numarul total de zile mulse anual
mvla =
numarul de zile ale anului
Exemplu: Într-o fermă de vaci s-a obţinut în cursul anului o
producţie globală de 350 000 l lapte. Numărul total de zile de lactaţie
a fost de 28 000 iar a zilelor furajate de 35 200. În acest caz rezultă:
Producţia medie pe cap de vacă furajată anual:
350000 35200
M= , iar mvfa = = 96,43 vaci ;
mvfa 365
350000
Deci, M = = 3629,57 l lapte
96,43
Producţia medie pe cap de vacă mulsă anual:
350000 28000
M1 = , iar mvla = = 76,71
mvla 365
350000
Deci, M1 = = 4562,63 l lapte
76,71

Calcule privitoare la calitatea producţiei de lapte


individuală şi pe fermă
Pentru aprecierea producţiei de lapte sub aspect calitativ la
fiecare vacă se folosesc următoarele calcule:
Calcularea cantităţii de grăsime pură
În selecţia vacilor se foloseşte, ca indice sintetic, aprecierea
după cantitatea de grăsime pură pe lactaţie totală şi normală.
Calculul cantităţii de grăsime pură dintr-o cantitate de lapte
cu conţinutul de grăsime cunoscut se face după formula:
Cl x P
K= , în care:
100
K=cantitatea de grăsime pură (kg)
Cl=cantitatea de lapte (litri)
235
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

P=procentul de grăsime din lapte.


Exemplu: Cantitatea de grăsime pură conţinută în 500 l lapte,
cu 4,1 % grăsime va fi:
500x4,1
K= = 20,5 kg grăsime pură
100
Dacă cantitatea de lapte este exprimată în kg, aceasta se
transformă mai întâi în litri şi apoi se calculează grăsimea
500 485x4,1
pură: = 485 litri; K = = 19,88 kg grăsime pură
1,031 100
Calcularea cantităţii de grăsime pură din lapte pe perioade de
control, se face după formula de mai sus, în funcţie de procentul de
grăsime determinat la fiecare vacă şi cantitatea de lapte pe perioada
de control.
În mod asemănător se face şi calculul cantităţii de proteine
dintr- o cantitate de lapte.
Calcularea cantităţii de grăsime din lapte pe lactaţie totală se
face însumând cantităţile de grăsime de pe toate perioadele de
control iar pe lactaţie normală prin însumarea cantităţilor de grăsime
din lapte pe primele 305 zile în cazul lactaţiilor mai lungi şi pe
întreaga lactaţie în cazul celor mai scurte de 305 zile.
Calcularea cantităţii de grăsime din lapte pe întreaga viaţă
productivă se face prin însumarea cantităţilor de grăsime din lapte
din toate lactaţiile totale.
Calcularea procentului mediu de grăsime
Procentul mediu de grăsime se calculează în funcţie de
cantitatea de lapte şi grăsime pură, după relaţia:
K
P= x100 , în care:
Cl
P=procentul mediu (%)
Cl=cantitatea totală de lapte (l)
K=cantitatea totală de grăsime (kg).
Calcularea procentului mediu de grăsime pe lactaţie totală şi
normală se face astfel:
• se stabileşte cantitatea de grăsime pură din fiecare perioadă
de control (înmulţind cantitatea de lapte cu procentul de grăsime
determinat şi împărţind la 100);
236
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

• se însumează cantităţile de grăsime de pe perioadele de


control şi rezultă cantitatea de grăsime pură (K în kg) pe lactaţie
totală, respectiv lactaţie normală (primele 305 zile);
• se însumează cantităţile de lapte pe perioadele de control şi
rezultă producţia de lapte pe lactaţie totală, respectiv lactaţie
normală;
• se determină procentul mediu de grăsime după formula:
K
P= x100
Cl
După acelaşi procedeu se calculează procentul de mediu de
grăsime pe întreaga viaţă a animalului, în funcţie de cantitatea de
lapte şi de grăsime obţinută pe întreaga viaţă productivă.
În mod asemănător exemplelor de mai sus se calculează şi
procentul mediu de proteine din lapte pe lactaţie totală, normală şi pe
întreaga viaţă productivă. Uneori, în selecţia individuală a vacilor de
lapte se foloseşte, ca indice sintetic, suma cantităţilor de grăsime şi
proteină pe lactaţie totală, normală şi pe întreaga viaţa productivă.
În „Fişa pentru calcularea producţiei de lapte la vaci în anul
2003” se prezintă un exemplu de calcul al producţiei individuale, din
punct de vedere cantitativ şi calitativ.
La predarea laptelui la beneficiari, dar şi în lucrările de
selecţie, se foloseşte exprimarea laptelui fizic în lapte “STAS”, (lapte
cu 3,5 % grăsime). Pentru aceasta este necesară transformarea
laptelui fizic (real obţinut) în lapte „STAS”, după relaţia:
Clxp
Lst = ; în care:
P
Lst=cantitatea de lapte „STAS”
Cl=cantitatea reală (în litri)
p=procentul de grăsime real
P=procentul de grăsime al laptelui „STAS” (3,5 %).
Exemplu: Într-o fermă s-au obţinut 2000 l lapte cu 4,1 %
grăsime. La predare către beneficiari plata se va face pentru 2342 l
lapte cu 3,5 % (STAS), după următorul calcul:
2000x4,1
Lst = = 2342 l lapte
3,5

237
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Unitatea
Ferma
Cod

FIŞA
Pentru calcularea producţiei de lapte la vaci pe anul
Numele: Nr. matricol: Data naşterii:
Data însămânţării (montei): I II: III:
Data fătării: Taurul (cod): Data înţărcării:
Rasa: Data ieşirii: Cauza:

Ziua de control Perioada de control


Nr. ord. Data Lapte Grăs. Prot. De Până Nr. Lapte Grăs. Prot.
control control Kg % % la la zile Kg Kg Kg

Report: X X X - - - - - -
- - - - - -
1 14.I - - -
Cumulat - - - -
13.I 25.II 43 - - -
2 11.I 19,4 3,9 3,3
Cumulat 43 - - -
26.II 25.III 28 - - -
3 11.III 22,7 2,8 3,4
Cumulat 71 - - -
26.III 22.IV 28 - - -
4 8.IV 24,3 3,7 3,2
Cumulat 99 - - -
23.IV 20.V 28 - - -
5 6.V 19,8 3,8 3,4
Cumulat 127 - - -
21.V 17.VI 28 - - -
6 3.VI 17,7 3,9 3,4
Cumulat 155 - - -
18.VI 15.VII 28 - - -
7 1.VII 16,5 3,9 3,4
Cumulat 183 - - -
12.VII
16.VII
I 28 - - -
8 29.VII 15,1 4,0 3,5
Cumulat 211 - - -
13.VIII 9.IX 28 - - -
9 26.VIII 14,3 4,0 3,5
Cumulat 239 - - -
10.IX 7.X 28 - - -
10 23.IX 12,6 4,0 3,5
Cumulat 267 - - -
8.X 4.XI 28 - - -
11 21.X 9,8 4,1 3,6
Cumulat 295 - - -
5.XI 3.XII 28 - - -
12 18.XI 7,9 4,1 3,6
Cumulat 323 - - -
4.XII 27.XII 24 - - -
13 16.XII 7,3 4,2 3,6
Cumulat 347 - - -
De reportat: X X X
Cumulat

238
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Calcularea cantităţii de smântână din laptele integral


Predarea laptelui către beneficiari se poate face sub formă de
smântână (prelucrare parţială) mai ales când alăptarea viţeilor în
fermă se face cu lapte smântânit şi este necesară obţinerea acestuia
din laptele integral. În acest caz se face calcularea cantităţii de
smântână după formula:
Cl(Gli − Gls)
S(kg) = , în care
Gsm − Gls
S=cantitatea de smântână rezultată (kg);
Cl=cantitatea de lapte integral;
Gli=procentul de grăsime al laptelui integral;
Gls=procentul de grăsime al laptelui smântânit;
Gsm=procentul de grăsime al smântânii.
Exemplu: Ce cantitate de smântână cu 35 % grăsime poate
rezulta din 800 l lapte cu 3,9 %, cunoscându-se că în laptele
smântânit mai rămâne 0,1 % grăsime.
800 − (3,9 − 0,1) 3040
S(kg) = = = 87,1 kg
35 − 0,1 34,9
În tabelul 10 se prezintă randamentul laptelui în smântână, în
funcţie de procentul de grăsime, iar în tabelul 11 cantitatea de lapte
integral echivalentă cu o cantitate de smântână.

Calcularea cantităţii de lapte integral echivalentă unei


cantităţi de smântână
Recalcularea unei cantităţi de lapte integral dintr-o cantitate
de smântână se face cu ajutorul formulei:
S(kg)(Gsm − Gls)
Cl = , în care:
Gli − Gls
Cl=cantitatea echivalentă de lapte integral (în litri)
S=cantitatea de smântână (în kg)
Gsm=procentul de grăsime al smântânii
Gls=procentul de grăsime al laptelui smântânit
Gli=procentul de grăsime al laptelui integral.
Exemplu: Ce cantitate de lapte integral cu 4,1 % grăsime este
echivalentă cu 125,4 kg smântână şi 35 % grăsime, procentul de
grăsime al laptelui smântânit fiind de 0,1 %.
239
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

125,4(35 − 0,1) 125,4x34,9 4376,46


Cl = = = = 1094,1 l lapte
4,1 − 0,1 4 4
În practică însă, recalcularea se face în lapte STAS (cu 3,5 %
grăsime), ceea ce pentru exemplul de mai sus ar fi:
125,4(35 − 0,1) 125,4x34,9 4376,46
Cl = = = = 1287,1 l lapte.
3,5 − 0,1 3,4 3,4
Tabelul 10
Cantitatea de smântână ce rezultă din 100 l lapte
(în laptele smântânit mai rămâne 0,1% grăsime)
Procentul de
Procentul de grăsime din laptele integral
grăsime din
smântână 3,5 3,6 3,7 3,8 3,9 4,0 4,1 4,2
28 12.18 12.54 12.90 13.26 13.61 13.97 14.33 14.69
30 13.37 11.76 12.05 12.37 12.70 13.04 13.37 13.71
32 10.68 10.67 11.28 11.59 11.91 12.22 12.54 12.85
35 9.71 10.02 10.31 10.60 10.89 11.17 11.46 11.74
40 8.51 8.77 9.02 9.27 9.52 9.77 10.02 10.27

Tabelul 11
Cantitatea de lapte necesară pentru prepararea a 1 kg smântână
(când în laptele smântânit rămâne 0,1 % grăsime)
Procentul de
Procentul de grăsime din laptele integral
grăsime din
smântână 3,5 3,6 3,7 3,8 3,9 4,0 4,1 4,2
28 8,73 8,48 8,25 8,02 7,81 7,61 7,42 7,24
30 8,79 8,54 8,30 8,08 7,86 7,66 7,47 7,29
32 9,38 9,11 8,85 8,62 8,39 8,17 7,97 7,78
35 10,26 9,97 9,69 9,43 9,18 8,94 8,72 8,51
40 11,73 11,40 11,08 10,78 10,50 10,23 9,97 9,73

Calcularea indicelui laptelui şi grăsimii


Indicele laptelui (grăsimii) este dat de raportul procentual
între cantitatea de lapte (grăsime) pe lactaţie normală şi masa
corporală. Se calculează după formula:
Cantitatea de lapte(grasime)
Il(sau_ig) = x100
Greutatea corporala

240
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Exemplu: O vacă de rasa Brună cu greutatea corporală de 550


kg a produs 4600 kg de lapte pe lactaţie normală. În acest caz:
4600x100 4600000
Il = = = 836,3 Kg lapte
550 550
Deci, la 100 kg greutate vie s-a obţinut 836,3 kg lapte, acest
indice fiind apreciat ca bun pentru rasa Brună.

Calcularea producţiei de lapte probabile


În cazurile în care nu există date referitoare la controlul
producţiei pe întreaga perioadă de lactaţie, pentru aprecierea
aproximativă a producţiei de lapte pe lactaţie normală se pot utiliza
următorii coeficienţi (Tabelul 12):
Tabelul 12
Producţia Producţia
Coeficienţii de Coeficienţii de
cunoscută pe cunoscută pe
calcul calcul
luni de lactaţie luni de lactaţie
I 7,50 I-IV 1,40
I-II 3,70 I-VII 1,20
I-III 2,50 I-VIII 1,15
I-IV 2,00 I-IX 1,05
I-V 1,60 I-X 1,00

Producţia probabila pe lactaţie normală se poate calcula şi


atunci când se cunoaşte producţia de lapte numai dintr-o lună de
lactaţie, folosind coeficienţii cu evoluţia procentuală a producţiei de
lapte din tabelul 13.
Tabelul 13
Repartiţia procentuală a producţiei de lapte, pe luni de lactaţie
Cantitatea de lapte Cantitatea de lapte
Luna de lactaţie în % din producţia Luna de lactaţie în % din producţia
pe lactaţie normală pe lactaţie normală
I 11,50 VI 11,00
II 13,00 VII 9,00
III 12,70 VIII 7,30
IV 12,50 IX 6,00
V 12,30 X 4,50

241
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Exemplu : Se cunoaşte că o vacă a dat 450 l în luna a-V-a. de


lactaţie. În acest caz producţia probabilă de lapte pe lactaţie normală
450 × 100
va fi: X = = 3658 l lapte
12,3
Se mai poate afla producţia de lapte probabilă pe lactaţie
normală şi atunci când se cunoaşte producţia maximă zilnică din
cursul lactaţiei care se înmulţeşte cu coeficientul 200.
Exemplu: Producţia maximă zilnică a unei vaci a fost de 27
litri. În acest caz producţia probabilă pe lactaţie normală va fi:
27x200=5400 litri lapte
Aprecierea uniformităţii producţiei de lapte
Uniformitatea producţiei de lapte pe parcursul unei lactaţii
sau a vieţii productive se poate aprecia pe baza următorilor
indicatori: constanţa şi coeficientul constanţei; indicele Johansson;
curba de lactaţie.
Constanţa producţiei de lapte exprimă capacitatea unei vaci
de a-şi menţine producţia de lapte, din cursul unei lactaţii sau din
cursul vieţii, un timp cât mai îndelungat la un interval cât mai ridicat.
Aceasta se determină cu ajutorul formulei:
(Q t − Q o ) × 100
K= , în care:
Qt
K=constanţa producţiei de lapte;
Qt=cantitatea de lapte din luna de lactaţie sau lactaţia
precedentă;
Qo=cantitatea de lapte din luna de lactaţie sau lactaţia curentă.
Coeficientul constanţei producţiei de lapte se stabileşte astfel:
(K1 + K 2 + K 3 + .... + K n )
K= , în care
n
K=coeficientul constanţei;
K1,K2,K3,…Kn=constantele lunare sau pe lactaţii;
n=numărul constantelor
Indicele Johansson exprimă raportul procentual dintre
producţia de lapte din a doua sută de zile faţă de prima sută de zile de
lactaţie, astfel:

242
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

P
I j = 2 x100 , în care:
P1
Ij=indicele lui Johansson;
P2=producţia de lapte din a doua sută de zile;
P1=producţia de lapte din prima sută de zile.
Curba de lactaţie exprimă evoluţia producţiei de lapte pe
parcursul unei lactaţii sau din cursul vieţii. Aceasta se exprimă grafic
cu ajutorul următoarelor date:
a)Valori absolute, utilizând producţia de lapte fizic, lapte
standard, producţia de grăsime sau proteină, pe lactaţie normală,
lactaţie totală şi pe viaţă productivă. Se mai poate folosi şi producţia
medie zilnică sau lunară dintr-o perioadă de lactaţie ori pe durata
vieţii productive.
b)Valori relative, prin exprimarea procentuală a:
• producţiei fiecărei luni de lactaţie, faţă de producţia totală a
perioadei de lactaţie;
• fiecărei producţii lunare dintr-o perioadă de lactaţie faţă de
producţia lunară maximă din aceleaşi perioade;
• producţiilor lunare dintr-o perioadă de lactaţie faţă de
producţia aceloraşi luni a perioadei maxime de lactaţie;
• producţiei fiecărei perioade de lactaţie faţă de producţia
lactaţiei maxime;
• producţiei fizice a fiecărei luni de lactaţie faţă de aceeaşi
producţie a lunii maxime de lactaţie;
• producţiei fiecărei perioade de lactaţie faţă de producţia de
pa durata lactaţiei;
• producţie medii zilnice sau lunare a fiecărei perioade de
lactaţie faţă de aceeaşi producţie a perioadei maxime de lactaţie.
Aprecierea valorii animalelor pe baza curbei de lactaţie se
face prin:
• compararea curbelor individuale ale producţiei de lapte,
exprimate în acelaşi mod şi pentru aceeaşi lactaţie;
• compararea curbei de lactaţie individuală cu aspectul curbei
medii a efectivului şi curba standard a rasei,
• compararea curbelor individuale reale cu cele potenţiale.
243
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

5.3. Alcătuirea curbei de lactaţie şi estimarea


producţiei de lapte potenţiale pe lactaţie normală

Curba de lactaţie reprezintă o modalitate practică de urmărire


şi ilustrare a evoluţiei producţiei de lapte pe parcursul lactaţiei
vacilor. În mod obişnuit, prin curba de lactaţie se înţelege
reprezentarea grafică a evoluţiei producţiei medii zilnice, pe perioada
de control cronologică, având ca punct de plecare momentul
declanşării fiziologice a lactaţiei, deci fătarea.
Aspectul, nivelul şi lungimea curbei de lactaţie depinde de o
serie întreagă de factori, dintre care o parte sunt legaţi de individ iar
altă parte, de condiţiile de mediu şi de tehnică de întreţinere şi
exploatare a vacilor aplicată în ferma respectivă.
Acţiunea acestor factori se împleteşte, determinând aspecte
diferite ale curbei de lactaţie şi, în final, producţii diferite de lapte. În
general, cu cât curba de lactaţie atinge un nivel mai înalt şi cu cât
caracterul ei este mai uniform şi lungimea mai mare, înseamnă că, cu
atât producţia de lapte este mai mare, şi invers.
Nivelul curbei de lactaţie şi în special uniformitatea ei
ilustrează capacitatea de menţinere a producţiei la un plafon ridicat,
timp cât mai îndelungat.
Cu privire la lungimea curbei de lactaţie, se consideră ca
abateri curbele care se întind pe o durată mai scurtă de 260 de zile şi
cele care depăşesc 305 zile de lactaţie.
Pentru a interveni corespunzător, în cunoştinţă de cauză,
asupra factorilor care ţin de condiţiile de mediu şi de tehnica de
întreţinere şi exploatare a vacilor în vederea realizării de performanţe
la nivelul potenţialului lor productiv, alcătuirea curbei de lactaţie
privind producţia potenţială şi a curbei de lactaţie privind producţia
reală (la lactaţia curentă sau la lactaţia precedentă), oferă posibilitatea
ca, prin compararea elementelor care le caracterizeaza, să se deducă
concluzii foarte utile în practică, mai ales cu privire la furajare.
Pentru construirea unei curbe de lactaţie se folosesc două axe
rectangulare pe care se înscriu, la intervale egale, pe abscisă
perioadele de control, iar pe ordonată producţia de lapte exprimată
fie în valori absolute, fie în valori relative. În cazul când se exprimă
244
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

cantitatea de lapte în valori absolute, ea poate fi redată în cantităţi pe


perioade de control (fig. 73a) sau în cantităţi medii pe zile de control
(fig. 73c), iar când se exprimă în valori relative este redată cantitatea,
pe perioade de control, în procente din cantitatea de lapte pe lactaţie
normală (fig. 73b).

Producţia lunară % pe lună din medie zilnică


producţia totală
1100
1000
900

800 16 40
700 14 35
600 12 30
500 10 25
400 8 20
300 6 15
200 4 10
100 2 5

0 0 0
I II III IV V VI VII VIII IX X I II III IV V VI VII VIII IX X I II III IV V VI VII VIII IX X

Lunile de lactaţie Lunile de lactaţie Lunile de lactaţie

a b c

Fig. 73 Moduri de reprezentare a producţiei de lapte la o vacă:


a – producţie lunară;
b – producţia lunară din producţia totală;
c – producţia medie zilnică.

Din mijlocul intervalelor dintre perioadele de control de pe


abscisă se duc linii imaginare, pe verticală, paralele cu ordonata, iar
pe aceasta din urmă, din dreptul cantităţilor corespunzătoare fiecărei
zile de control, se duc linii orizontale, paralele cu abscisa. Unind
punctele de intersecţie a acestor linii verticale şi orizontale se obţine
curba de lactaţie (fig. 74).
Estimarea producţiei de lapte potenţiale pe lactaţie normală
Pentru primipare estimarea producţiei potenţiale de lapte se
face la începutul celei de-a 8-a luni de gestaţie, când juninca,
conform tehnologiei, trebuie să ocupe loc în grajdul de vaci (înainte
şi după perioada de maternitate) şi să beneficieze de o hrănire la

245
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

nivelul producţiei maxime de lapte (evidenţiată prin vârful curbei


lactaţiei potenţiale).

Fig. 74 Construirea corectă a curbei de lactaţie

Relaţiile după care s-a acceptat să se estimeze producţia de


lapte potenţială sunt:
M −M 2
L pI = T xh + M sau
2
246
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

M +M 
L pI =  T − M  × h 2 + M , în care:
 2 
LpI= producţia de lapte potenţială (estimată);
MT= producţia de lapte a mamei tatălui;
M= producţia de lapte a mamei;
h2= coeficientul de heritabilitate (h2=cca. 0,3 pentru cantitatea
de lapte).
Se menţionează că atunci când primipara (juninca) provine
dintr-un taur testat după descendenţi şi nu se cunoaşte producţia
contemporanelor acesteia, producţia potenţială pe lactaţie normală se
estimează ca egală cu media performanţelor realizate de fiicele
taurului.
Dacă se cunoaşte şi nivelul de producţie al contemporanelor,
se corectează performanţa medie a descendentelor pentru producţia
mamei fiecărei juninci, folosind relaţia:
M − Lc
L pI = L d + , în care:
2
Ld= producţia medie de lapte a descendenţilor (fiicelor);
M= producţia de lapte a mamei (corectată pentru prima
lactaţie);
Lc= producţia medie a contemporanelor.
În situaţia în care nu se cunoaşte originea şi deci
performanţele productive ale ascendenţilor, la toate primiparele în
cauză producţia de lapte pe lactaţie normală se estimează ca egală cu
70% din producţia medie de lapte pe fermă.

Pentru vacile la lactaţia a II-a şi peste, producţia de lapte


potenţială se stabileşte fie pe baza potenţialului estimat la prima
lactaţie, prin corectare directă cu raportul dintre coeficienţii de
echivalare ai lactaţilor faţă de lactaţia maximă, fie utilizând
procedeul de calcul din exemplele de mai jos.
Când nu se poate estima potenţialul primei lactaţii din lipsă
de informaţii asupra descendenţilor, estimarea producţiei potenţiale
se face considerând că lactaţia reală precedentă a reprezentat 75% din
247
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

potenţialul respectivei lactaţii şi echivalând apoi acest potenţial în


funcţie de numărul de ordine al lactaţiei care urmează.
În situaţia când curba lactaţiei reale curente depăşeşte nivelul
celei potenţiale în mai multe din punctele de intersecţie şi producţia
de lapte pe lactaţie normală este mai mare decât cea potenţială,
estimarea producţiei potenţiale la lactaţia următoare se face pe baza
producţiei realizate la lactaţia curentă.
Estimarea producţiei de lapte potenţială pe lactaţie normală
pentru vacile la lactaţia a II-a şi peste se face imediat după realizarea
lactaţiei normale.
În toate cazurile, indiferent de numărul de ordine al lactaţiei
la care se referă informaţiile asupra ascendentelor, la estimarea
producţiei de lapte potenţiale este necesar a se stabili mai întâi, prin
calcul, performanţele de producţie ale acestora la lactaţia pentru care
se face estimarea, folosind coeficienţii de corecţie pentru aducerea la
lactaţie maximă (echivalent de maturitate=EM), pe rase, redaţi în
tabelul 14.
Tabelul 14
Coeficienţii de corecţie pentru aducerea la lactaţie maximă (EM)
în funcţie de numărul de ordine al lactaţiei
Rasa
Bălţată cu negru
Lactaţia Bălţată românească- Brună Schwyz şi românească-
Simmental şi metişi metişi Holstein-Friză şi
metişi
aI-a 1,30 1,23 1,25
aII-a 1,12 1,12 1,11
aIII-a 1,05 1,07 1,02
aIV-a 1,02 1,03 1,00
aV-a 1,00 1,00 1,01
aVI-a 1,00 1,02 1,02
aVII-a 1,02 1,04 1,04
a VIII-a 1,04 1,06 1,05
aIX-a 1,06 1,08 1,07
aX-a şi peste 1,08 1,11 1,09

248
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Tabelul 15
Coeficienţii pentru estimarea producţiei potenţiale pe baza cantităţii de lapte din
„ziua de control” sau „perioada de control”, în funcţie de pondereape care o
prezintă în cadrul producţiei pe lactaţie normală
Nr. de origine al Durata perioadelor de Coeficienţi de transformare
perioadei de control control de la…până
(după fătare) la…zile Zile de control Perioada de control
I 1-20 0,429 12,0
aII-a 29-56 0,500 14,0
aIII-a 57-84 0,464 13,0
aIV-a 85-112 0,411 11,5
aV-a 113-140 0,375 10,5
aVI-a 141-168 0,357 10,0
aVII-a 169-196 0,300 8,4
aVIII-a 197-224 0,250 7,4
aIX-a 225-252 0,196 5,5
aX-a 253-280 0,157 4,4
aXI-a 281-308(305) 0,132 3,3

Construirea curbei de lactaţie


Producţia de lapte potenţială estimată în acest mod la o
lactaţie oarecare a respectivei femele se distribuie fie pe perioada de
control, fie direct pe „zile de control” cu ajutorul coeficienţilor redaţi
în tabelul 15, stabiliţi în funcţie de ponderea pe care o prezintă în
cadrul producţiei pe lactaţie normală.
Curba lactaţiei reale-pentru lactaţia curentă sau lactaţia
precedentă-se construieşte pe baza cantităţilor de lapte muls efectiv
în „ziua de control” aferente perioadelor de control care compun
lactaţia normală, cu ocazia efectuării controlului oficial de producţie
de către oficiile judeţene de ameliorare şi reproducţie în zootehnie.
În scopul unei mai bune înţelegeri a celor expuse anterior,
prezentăm mai jos câteva exemple de estimare a producţiei de lapte
potenţiale pe lactaţie normală şi modul de reprezentare grafică prin
curba de lactaţie.
Estimarea producţiei potenţiale la lactaţia I normală (L.N.I.)
pentru o junincă de rasă Bălţată românească la care se cunosc:
MT=7000 kg lapte pe lactaţie normală la lactaţia a II-a;
M=4000 kg pe lactaţie normală la lactaţia a VII-a;
h2=0,3
249
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

a) Se aduc performanţele de producţie ale ascendentelor la


lactaţia I, cu ajutorul coeficienţilor de corecţie, astfel:
7000x1,02 7840
MT = = = 6031 kg de lapte pe lactaţia I
1,30 1,30
4000x1,02 4080
M= = = 3138 kg de lapte pe lactaţia I
1,30 1,30
b) Se introduc rezultatele în relaţia dată:
6031 − 3138
Lp = x0,3 + 3138 = 3572 kg lapte pe lactaţie
2
normală
c) Se stabilesc cantităţile de lapte pe „zile de control”, (care
se consemnează în sistemul axelor rectangulare ca puncte de
intersecţie pentru trasarea curbei de lactaţie) şi pe perioada de control
ale lactaţiei normale (care se înscriu ca atare sau prin cumulare,
corespunzător perioadelor de control, sub abscisă), cu ajutorul
coeficienţilor respectivi din tabelul 15.
coef × Lp
Cantitatea de lapte pe zi de control =
100
0,429 × 3572
Controlul I = = 15,3 Kg lapte/zi în prima perioadă de
100
control.
12 × 3572
Controlul I = = 428,64 Kg lapte în prima perioadă de
100
control
Curba lactaţiei potenţiale la lactaţia I normală pentru juninca
luată în considerare se construieşte prin unirea punctelor de
intersecţie reprezentând cantităţile de lapte pe „zile de control”
rezultate din calcul (tabelul 16).
Curba lactaţiei reale pentru lactaţia curentă se construieşte,
după cum s-a mai spus, pe baza cantităţilor de lapte din zilele de
control aferente perioadelor de control componente ale lactaţiei
normale. Acesata poate fi completă, când vaca a parcurs 305 zile de
lactaţie sau a înţărcat înainte de 305 zile de lactaţie şi incompletă,
când lactaţia este în curs.
250
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Tabelul 16
Distribuirea producţiei de lapte potenţiale la lactaţia I, pe „zile de
control„ şi pe „perioade de control” cu ajutorul coeficienţilor de
transformare (Lp=3572 kg de lapte)
Cantitatea de lapte pe perioade de
Cantitatea de lapte pe zile de control
control
Perioada
Ziua de control Coeficient Lapte kg Coeficient Lapte kg
de control
1-28 0,429 15,3 1 12,0 129
29-56 0,500 17,9 2 14,0 500
57-84 0,464 16,6 3 13,0 464
85-112 0,411 14,7 4 11,5 411
113-140 0,375 13,4 5 10,5 375
141-168 0,357 12,8 6 10,0 357
169-196 0,300 10,7 7 8,4 300
197-224 0,250 8,9 8 7,4 264
225-252 0,196 7,0 9 5,5 197
253-200 0,157 5,6 10 4,4 157
281-305(308) 0,132 4,7 11 3,3 118

20
18
16
Productia medie-zi (litri)

14
12
10
8
6
4
2
0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI
Zile de control

Fig. 75 Curba lactaţiei potenţiale pe zile de control

251
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

De menţionat că în cazul neefectuării unuia sau mai multor


controale pe parcursul lactaţiei sau dacă la control se constată că
unele vaci prezintă stări neobişnuite (călduri, boală etc.) se apelează
la calcule de interpolare, conform procedurii indicate de
instrucţiunile în vigoare.
Curba lactaţiei reale la lactaţia precedentă se construieşte în
mod asemănător, folosindu-se ca puncte de intersecţie cantitatea de
lapte din zilele de control ale lactaţiei respective.

5.4. Tehnica controlului aptitudinilor ugerului pentru


mulsul mecanic

I.Generalităţi
În exploatarea vacilor de lapte mulsul mecanic este o verigă
indispensabilă a fluxului tehnologic care uşurează munca
îngrijitorului şi contribuie la sporirea profitului. Reuşita acestei
acţiuni depinde însă de trei factori importanţi şi anume: calificarea
profesională a mulgătorului, gradul de perfecţionare al maşinilor şi
instalaţiilor de muls şi aptitudinile ugerului pentru muls mecanic.
Datorită rolului deosebit pe care, ultimul dintre aceşti factori
îl joacă în aplicarea unor tehnologii moderne de exploatare şi
cunoscându-se faptul că aceste aptitudini sunt transmisibile ereditar
şi pot fi îmbunătăţite prin selecţie, în marea majoritate a ţărilor s-a
trecut la controlul organizat al ugerului la vaci pentru determinarea
aptitudinilor principale pentru mulsul mecanic
Controlul aptitudinilor ugerului pentru mulsul mecanic
reprezintă în acelaşi timp unul dintre criteriile de selecţie a vacilor
din rasele de lapte şi mixte.
Acest control este cu atât mai necesar, cu cât extinderea
metodei de însămânţare cu materialul seminal congelat oferă
posibilitatea ca, prin folosirea intensivă a unor tauri reproducători, să
se realizeze îmbunătăţirea rapidă şi în masă a însuşirilor de care
depinde uşurinţa mulsului.

252
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

II. Ce categorie de vaci se controlează şi cine execută


controlul oficial al aptitudinilor ugerului pentru mulsul mecanic
Examenul aptitudinilor ugerului pentru mulsul mecanic se
executa la toate vacile din fermele de elită,la toate vacile primipare
din grupele de fiice după care se face testarea taurilor reproducători,
precum şi la vacile cu aptitudini excepţionale pentru producţia de
lapte, aflate în alte categorii de ferme particulare,înscrise în registrul
genealogic de stat sau candidează a fi nominalizate ca „mame de
taur”.
Ţinând cont de specificul respectiv, controlul aptitudinilor
ugerului pentru mulsul mecanic nu poate fi executat decât în fermele
în care există instalaţii de muls şi se practică acest sistem de muls.
Aprecierea aptitudinilor ugerului pentru mulsul mecanic intră
în atribuţia oficiilor judeţene de ameliorare şi reproducţie în
zootehnie (O.J.A.R.Z.).
Examenul se face, de regulă, la datele controalelor de
producţie obişnuite, de către unul din tehnicieni echipei de control,
bine instruit şi specializat în acest scop.

III.Momentul optim de examinare a ugerului


Aprecierea aptitudinilor ugerului pentru mulsul mecanic se
face, în general, o singură dată în viaţa productivă a animalului şi
anume în prima lactaţie, când valoarea însuşirilor este influenţată în
mai mică măsură de factorii de mediu sau intervenţiilor dirijate ale
omului.
Datorită modificărilor care survin în mărimea şi conformaţia
ugerului, cât şi în valoarea vitezei de muls pe parcursul lactaţiei, se
consideră că momentul optim al aprecierii ugerului trebuie să
coincidă cu punctul maxim de ascensiune al curbei de lactaţie sau cel
puţin cu faza de „platou” a acestei curbe.
Ţinând seama de specificul raselor noastre, se recomandă ca
acest moment „optim” să fie săptămâna a VI-a şi a VII-a după fătare.
Dacă acest termen nu poate fi respectat, controlul se poate face în a
90-a zi după fătare la rasele Bălţată cu negru românească şi Holstein-
Friză şi între a 30-a şi a 60-a zi după fătare la rasele Bălţată

253
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

românească, Brună şi Pinzgau de Transilvania (în mod excepţional


poate fi lărgită această perioadă cu 30 de zile în fiecare caz).
Examenul ugerului se face înainte şi după muls pentru
însuşirile apreciate prin inspecţie şi palpaţie şi prin „proba
funcţională” (în timpul mulsului) pentru însuşirile care ilustrează
uşurinţa mulsului.

IV. Criteriile de apreciere a ugerului


Luând în considerare factorii care condiţionează în final
aptitudinile ugerului pentru mulsul mecanic, ca şi corelaţiile dintre
aceştia şi producţia de lapte, aprecierea ugerului trebuie să se facă
după o serie de criterii sau însuşiri măsurabile fie prin metode
subiective (inspecţie şi palpaţie), fie prin mijloace sau metode
obiective (cântăriri, determinări volumetrice, cronometrări).
Eliminând cea mai mare parte din însuşirile susceptibile la
„subiectivismul” celui care execută controlul sau mulsul, criteriile de
apreciere sunt:
• mărimea, conformaţia şi prinderea ugerului;
• simetria morfologică (de dezvoltare) a sferturilor;
• structura calitativă a ţesuturilor ugerului;
• viteza medie de muls (uşurinţa la muls);
• simetria „productivă” (funcţională) a sferturilor ugerului.

V.Organizarea şi tehnica controlului


1. Organizarea controlului. Examinarea aptitudinilor ugerului
pentru mulsul mecanic se organizează în cadrul controlului obişnuit
al producţiei de lapte în fermele care practică mulsul mecanic. La
sosirea în fermă tehnicianul controlor verifică:
a) Lista vacilor care urmează a fi supuse controlului; se
confruntă data fătării, se examinează gradul de integritate a ugerului,
starea generală de sănătate a vacii, prezenţa sau absenţa căldurilor.
Vor fi excluse de la controlul respectiv vacile în călduri, cele care se
află într-o perioadă de boală cu repercusiuni asupra producţiei de
lapte, vacile cu afecţiuni grave ale ugerului (mastită, furunculoză,
etc. care influenţează asupra calităţii si cantităţii laptelui), ca si vacile
254
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

care au producţii mai mici de 5 litri lapte pe zi, în cazul primiparelor,


şi 7 litri lapte pe zi în cazul vacilor adulte.
b) Starea funcţională a instalaţiei de muls din fermă sau
gospodărie şi starea funcţională a maşinii de muls pe sferturi. Se vor
lua măsuri ca instalaţia de muls să fie reglată la nivelul vacuumului
de 0,4-0,5 atmosfere (citirea pe ceasul-„Vacuumetru”), iar pulsatorul
maşinii de muls la o frecvenţă de 45 pulsaţii pe minut. Nerespectarea
acestor indicaţii atrage după sine obţinerea de date eronate. Controlul
ugerului pentru proba funcţională (viteza de muls şi simetria
productivă) se face la mulsoarea de dimineaţă, în două zile
consecutive. Dacă acest lucru nu este posibil, se recomandă ca în
unităţile care practică numai două mulsori pe zi să se facă acest
control la mulsoarea de seară şi cea de a doua zi dimineaţa. În
fermele unde se face mulsul de trei ori pe zi poate fi efectuat numai
un singur control, la mulsoarea de dimineaţă.
Mulsul fiecărei vaci controlate trebuie să se facă la locul
obişnuit de muls şi de către mulgătorul care are vaca în primire.
Tehnicianul controlor supraveghează corectitudinea manipulării
maşinii de muls de către mulgător (se va face în prealabil un
instructaj cu mulgătorii), cronometrează şi înregistrează cantităţile de
lapte muls şi urmăreşte golirea completă a laptelui din maşină după
fiecare vacă controlată.
2. Tehnica executării controlului. Examenul multilateral al
ugerului presupune trei momente sau etape.
a) Inspecţia, în cadrul căreia se apreciază cu ochiul liber:
mărimea sau volumul morfologic al ugerului, mărimea şi simetria
sferturilor şi a mameloanelor; distanţa dintre mameloane; modul de
prindere al ugerului şi întinderea sa anterioară şi posterioară; gradul
de extindere a vascularizaţiei ugerului; îmbrăcămintea piloasă.
Aprecierea se face de la distanţă, din partea laterală-dreaptă şi
stângă şi din partea dinapoi a vacii.
Se consideră ca defecte mai grave şi se sancţionează mai
sever: ugerul mic, ugerul sălbatic-sus prins şi păros, ugerul prea
mare-atârnând (lăsat în jos sub nivelul articulaţiei jaretului), ugerul
cu asimetrie gravă (mai ales ugerul de capră), mameloane prea mici,

255
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

prea mari, prea subţiri sau prea groase, ugerul „înghesuit” (cu
sfârcuri prea aproape între ele).
b) Palpaţia, care presupune o apreciere a calităţii structurale a
ugerului, prezenţa ţesutului glandular şi modul de repartizare a
acestuia pe sferturi (fig. 76).
Palpaţia se execută cu amândouă mâinile, cuprinzând şi
strângând uşor în palme fiecare sfert în parte, urmărind a sesiza
ţesutul glandular (grunjos sau buretos la palpare) sau ţesutul
conjunctiv de legătură şi adipos (senzaţia de palpare a unei bucăţi de
carne sau slănină), precum şi eventuala prezenţă a unor „induraţii”
datorită unor afecţiuni mai vechi.
Pentru completarea sau definitivarea concluziilor desprinse
din această examinare, se va face o apreciere a ugerului după muls
prin inspecţii. Se va urmări diferenţa de volum (mărimea) ugerului
după muls, precum şi numărul şi mărimea pliurilor de piele formate
înapoia ugerului (rezervele laptelui).

Fig. 76 Examinarea ugerului


prin inspecţie şi palpare

Întrucât se ştie că ugerul „glandular” îşi micşorează mult


volumul după muls şi este caracterizat prin prezenţa „rezervelor
laptelui” numeroase, mari şi elastice, se sancţionează sever ugerele
care îşi păstrează aceeaşi mărime şi după muls şi la care nu apar sau
sunt prezente pliuri puţine şi grosolane ale pielii dinapoia ugerului.
Toate însuşirile examinate prin inspecţie şi palpaţie se
exprimă prin note în scara de la 1 la 9 care semnifică manifestarea
256
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

fenotipică de la o extremă biologică la cealaltă în descrierea lineară a


caracterelor. Trebuie menţionat faptul că pentru majoritatea
caracterelor nota 9 este considerată optimă iar nota 5 reprezintă, de
regulă, situaţia intermediară întâlnită ca medie pe populaţie. Excepţie
de la această regulă fac câteva caractere şi în special unele însuşiri
ale ugerului (forma şi grosimea sfârcurilor, lungimea sfârcurilor), la
care nota 5 este considerată optimă, iar devierile de la o dezvoltare
normală sunt sancţionate prin depunctare de la 5 la 1 şi respectiv de
la 5 la 9.
Perioada optimă pentru aprecierea ugerului se consideră faza
ascendentă şi de platou a curbei de lactaţie, datele brute consemnate
în fişele de evaluare urmând să fie corectate în procesul de prelucrare
la centrele de calcul, în funcţie de o serie de factori (luna de lactaţie,
vârsta, an, sezon, intervalul dintre mulsori etc.)
c) Proba funcţională reprezintă momentul cel mai important
al examinării, prin “obiectivitate„ a datelor pe care le furnizează şi
prin legătura directă a acestora cu aptitudinile pentru mulsul
mecanic.

Fig.77 Modul de lucru cu aparatul de muls pe sferturi

257
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

În această etapă se apreciază viteza de muls (uşurinţa


mulsului) şi simetria productivă (funcţională) a sferturilor.
Determinarea acestor elemente se face cu ajutorul maşinii de muls pe
sferturi “Impulsa„ în a cărei folosire trebuie strict respectate
instrucţiunile de faţă. Se atrage în mod special atenţia asupra
necesităţii pregătiri ugerului înainte de muls, prin spălare cu apă
călduţă şi masaj 1-2 minute, ca şi asupra necesităţii ca maşina de
muls să fie aşezată sau „echilibrată” pe un plan orizontal (fig. 77).
• Viteza de muls se stabileşte prin cronometrarea cu ajutorul
unor cronometre-tip, marcând timpul scurs între trecerea primului jet
de lapte prin vizorul furtunelor care pleacă de la mameloane şi
trecerea ultimului jet de lapte (care este urmat de scoaterea paharelor
de muls). Timpul se notează în secunde. După stabilirea cantităţii de
lapte muls (în litri), se raportează la timpul total de muls şi se
determină cantitatea de lapte mulsă pe minut, care reprezintă „viteza
medie de muls” (exemplu: cantitatea de lapte =8 litri ; timp total de
muls =220’’:
8
V= x60 = 2,1 litri/min.
220
• Simetria productivă (funcţională) se stabilişte cu ajutorul
maşinii de muls pe sferturi, cu care se poate mulge separat cantitatea
de lapte din fiecare sfert (uger ideal pentru mulsul mecanic este cel
care produce cantităţi sensibil egale din fiecare sfert în parte).
Exprimarea acestei simetrii se face prin „indicele mamar”,
care reprezintă raportul (în procente) dintre producţia de lapte dată de
cele două sferturi anterioare şi cantitatea totală de lapte obţinută din
uger (de la cele patru sferturi)
Această însuşire poate fi determinată numai la vacile la care
toate cele patru sferturi sunt în funcţiune.

VI. Înregistrarea şi interpretarea datelor


Informaţiile culese despre uger în timpul diferitelor etape de
examinare se consemnează într-o fişă (după modelul alăturat) a cărei
copie însoţeşte buletinul de control al producţiei de lapte.
258
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

În rubrica “observaţii”, se vor trece principalele defecte ale


ugerului pentru care s-a făcut scăderea notei maxime de 5.
Pentru viteza de muls şi indicele mamar se va calcula media
aritmetică (adunarea şi împarţirea la 2) la cele două mulsori.
Dacă între valorile primei şi celei de a doua mulsori se vor
găsi diferenţe mai mari de 0,3 litri/min (viteza de muls) şi respectiv
2% (indicele mamar), examenul se repetă la controlul periodic
următor.
Rezultatele examenului se vor înregistra în evidenţele primare
(fişa “RS” şi fişa genealogică R.G:S) sub forma notaţiilor din
exemplul urmator:
U=4,0 : 2,3 :41.0, în care
4,0=nota uger pentru însuşirile de mărime, conformaţie,
structură glandulară;
2,3=viteza medie de muls(2,3 l/min)
41,0=simetria productivă (funcţională) sau indicele mamar
(raportul procentual dintre cantitatea sferturilor anterioare şi
cantitatea totală de lapte muls).
Pentru a da posibilitatea comparării vacilor între ele, din acest
punct de vedere, şi folosirii datelor respective la calcularea indicelui
sintetic de ierarhizare a taurilor testaţi, pe baza datelor rezultate se
stabileşte indicele ugerului, după relaţia de mai jos:
Indice uger = (nota uger x 6) + (viteza medie de muls x 20) +
+ (simetria productivă x 1).
Valorile rezultate se consemnează sub datele aflate iniţial,
astfel:
U = 4,0; 2,3; 41,0
IU = 24 + 46 + 41 = 111

În cazul redării rezultatelor de testare a taurilor pentru


aptitudinile ugerului prin controlul făcut la lotul de fiice se va folosi
următoarea formă de notare:
F40 = 4,0;2,1;67,5(12,5)
IU = 24 + 42 + 37,5 = 103,5

259
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Sistemul de calculare a indicelui sintetic pentru uger se bazează pe


următoarele elemente (după V. Temişan):
Coeficient Exemplu de calcul
Criterii de apreciere Sisteme de notare de
multiplicare Date Coeficientul Punctajul
Coeficient
înregistrate se aplică la: rezultat
Mărimea, prinderea şi
Puncte
conformaţia ugerului
(scara 1-5) 6 4 6 4 24
(notă-uger)
Uşurinţa mulsului
Litri/min (cu o
(viteza medie de
zecimală) 20 2,5 20 2,5 50
muls)
Procente
Simetria productivă (exprimare
(indice mamar) cifrară cu o 1 57,0 1 43 43
zecimală)*

Indice uger - - - - - 117


*- Atunci când indicele mamar are valori peste 50,0, se va corecta prin scăderea din această
valoare ideală (50,0) a punctelor cu care valoarea reală o depăşeşte pe aceasta. Exemplu:
valoarea reală 54,0; valoarea luată în calcul= 46,0 (50,0-4,0).Deci, indicele mamar corectat
va fi 46,0%.

La prezentarea rezultatelor de testare a taurilor valoarea


indicelui mamar este „valoarea corectată” care rezultă prin scăderea
din „valoarea ideală” (50,0) sau adăugarea la aceasta, a valorii medii
a abaterilor în plus sau în minus (exemplu de sus: 50,0-12,5= 37,5).
S-a apelat la această metodologie de calcul, bazată pe media
abaterilor în plus sau în minus, deoarece în condiţiile calculării
mediei, abaterile în plus pot anula pe cele în minus (de exemplu,
dacă o vacă are simetria productivă funcţională de 55,0, iar alta de
45,0, media rezultată de 50,0 ar exprima un indice mamar ideal, în
realitate cele două ugere abătându-se fiecare cu ± 5% faţă de cel
ideal).
Pentru interpretarea valorilor obţinute la examenul ugerului
se prezintă mai jos semnificaţia acestora la cele trei criterii (adaptată
la specificul situaţiei raselor noastre):

b) Simetria productivă (funcţională)


a) Nota uger
sau indicele mamar
5,0 excepţional 50% ± 0-5% foarte bun
4,0 foarte bun 50% ± 6-10% bun
4,5 bun 50% ± 11-15% satisfăcător
3,5-3,0 satisfăcător 50% ± peste 15% nesatisfăcător
2,5-1,0 nesatisfăcător
260
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

c) Viteza medie de muls


Rase lapte Rase mixte
Primipare Adulte Calificativ Primipare Adulte Calificativ
peste 2,2 peste 2,5 f.bună peste 2,0 peste 2,3 f.bună
2,2-2,0 2,5-2,3 Bună 1,9-1,7 2,3-2,0 bună
1,9-1,7 2,2-1,9 satisfăcătoare 1,6-1,5 1,9-1,7 satisfăcătoare
sub 1,7 sub 1,9 nesatisfăcătoare sub 1,5 sub 1,7 nestisfăcătoare

FIŞA

Pentru aprecierea aptitudinilor ugerului la mulsul mecanic


Nr. matricol: Rasa: RGS:
Data naşterii: Categoria(*:
Tatăl: Numele: Nr. matricol: Rasa:
Cod: Data fătării: Lactaţia:
Data controlului:

REZULTATELE APRECIERII

I. Nota uger (mărime, prindere, conformaţie):


Observaţii (principalele defecte):

II. Viteza de muls:

Controlul I: 1 – Durata mulsului (sec.)


2 – Cantitatea de lapte (litri)
3 – Viteza medie de muls (litri/min)

Controlul II: 1 – Durata mulsului (sec.)


2 – Cantitatea de lapte (litri)
3 – Viteza medie de muls (litri/min)

III. Simetria productivă (funcţională):


Controlul I Controlul II
SA DA SA DA
SP DP SP DP

INDICE MAMAR INDICE UGER

(* - Notă: Se specifică dacă este fiică de taur „în testare”, „mamă de taur” sau candidată de înscriere în RGS.

261
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Capitolul 6
TEHNICA SELECŢIEI VACILOR MAME DE TAURI ŞI
NOMINALIZAREA ÎMPERECHERILOR

O verigă de bază în lanţul ameliorării genetice a taurinelor o


reprezintă alegerea părinţilor potenţiali ai generaţiilor de tăuraşi,
respectiv a vacilor mame de tauri (MT) şi a taţilor de tauri (TT)
urmată de nominalizarea împerecherilor între aceştia.
Având în vedere că pârghia principală pentru maximizarea
progresului genetic într-o populaţie de taurine o constituie
exercitarea presiunii de selecţie prin taurii amelioratori folosiţi la
însămânţări artificiale, în practică acţiunile tehnice principale se
desfăşoară în succesiunea următoare (după A. Alexoiu):
• producerea dirijată a generaţiilor de tăuraşi pentru
reproducţie (îndeosebi pentru însămânţări artificiale) prin
împerecheri nominalizate ale vacilor mame de taur cu cei
mai valoroşi genitori pe plan internaţional ai raselor
respective;
• selecţia riguroasă a tăuraşilor în etape succesive, prin
aplicarea unei intensităţi de selecţie ridicate şi folosirea
criteriilor de decizie cu cea mai mare pondere genetică şi
economică, conform etapelor prezentate în fig. 78;
• stabilirea destinaţiei şi modului de folosire a diferitelor
categorii de tauri în reproducţia populaţiei active şi a
efectivului matcă de producţie, prin utilizarea intensă a
celor testaţi amelioratori la însămânţări artificiale cu
material seminal congelat.
Organizarea pe baze ştiinţifice şi desfăşurarea coordonată
unitar a acestor trei acţiuni creează premisele ca fiecare generaţie de
tauri introdusă în reţeaua de însămânţări artificiale să fie superioară
ca potenţial genetic generaţiilor anterioare, asigurând astfel condiţiile
realizării unui progres genetic continuu. Din punct de vedere
metodologic şi organizatoric, acţiunea de producere dirijată a
generaţiilor de tăuraşi se desfăşoară, în ordine cronologică, astfel:
262
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

• identificarea (preselectarea) pe baza performanţelor


obţinute după producţie, a vacilor candidate mame de taur
(CMT) şi alegerea (nominalizarea) dintre acestea a
mamelor de taur (MT);
• stabilirea taţilor de tauri parteneri (TT) şi nominalizarea
împerecherilor.

Fig. 78 Selecţia taurilor de reproducţie


utilizaţi în reaţeaua de însămânţări artificiale

263
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

În alegerea mamelor de taur se parcurg următoarele etape:


A. Identificarea vacilor candidate mame de taur (CMT)
Criteriile după care se face identificarea CMT sunt:
• originea cunoscută şi puritatea rasei;
• abaterea fenotipică a producţiei de lapte faţă de media
fermei şi media rasei;
• necesarul de vaci mame de taur pentru fiecare rasă (2-3
CMT pentru 1 MT).
Identificarea (preselectarea) vacilor candidate mame de taur
se realizează în practică pe baza performanţelor rezultate din
controlul oficial al producţiei şi prin utilizarea bazei informaţionale
referitoare la înrudire (ascendenţi direct cunoscuţi), performanţe (ale
populaţiei şi individului), data şi locul naşterii etc., existentă în
banca de date a Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie
în Zootehnie (A.N.A.R.Z.). Se consideră performanţele de producţie
pe lactaţie standard (200-305 zile) corectate, prin coeficienţi, pentru
rangul lactaţiei (în scopul conversiei producţiei lapte în „echivalent
de maturitate” – EM) şi pentru efectul lunii calendaristice de fătare.
Coeficienţii de corecţie folosiţi pentru rasele de taurine din
ţara noastră sunt prezentaţi în tabelele 17 - 18.
Tabelul17
Coeficienţii de corecţie pentru aducerea la lactaţia maximă (EM)
în funcţie de rangul lactaţiei
RASA
Lactaţia Bălţată Bălţată cu negru
Brună
românească românească
1 1,30 1,28 1,25
2 1,12 1,12 1,11
3 1,05 1,07 1,02
4 1,02 1,03 1,00
5 1,00 1,00 1,01
6 1,00 1,02 1,02
7 1,02 1,04 1,04
8 1,04 1,06 1,05
9 1,06 1,08 1,07
> 10 1,08 1,11 1,09

264
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Tabelul 18
Coeficienţii de corecţie ai primei lactaţii
în funcţie de vârsta la prima fătare
RASA
Vârsta la prima
fătare (luni) Bălţată Bălţată cu negru
Brună
românească românească
25 1,05 1,03 1,02
26 1,03 1,02 1,01
27 1,01 1,01 1,00
28 1,00 1,00 0,99
29 1,00 1,00 0,98
30 0,98 0,98 0,97
31 0,96 0,96 0,96
32 0,94 0,94 0,95
33 0,92 0,92 0,94
peste 1,08 1,11 1,09

Procedeele respective de corecţie permit gruparea


performanţelor vacilor care se compară în clase de contemporaneitate
fermă-an-sezon, cu sezoane mai cuprinzătoare (6 luni). Calculul
statistico-matematic de tip BLUP aplicat informaţiilor de producţie şi
de înrudire este transpus în programe de calcul, utilizate în estimarea
valorii de ameliorare pentru caracterele referitoare la producţia de
lapte (cantitatea de grăsime şi proteine), ca şi pentru caracterele de
exterior (descrierea lineară), de reproducţie şi fitness.
Listele cu candidatele mame de taur (preselectate după
producţie şi ierarhizate pe baza valorii de ameliorare relativă pentru
cantitatea de grăsime şi proteine din lapte), structurate pe rase, judeţe
şi exploataţii (proprietari) se transmit la Oficiile Judeţene de
Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (O.J.A.R.Z.) în vederea
aprecierii exteriorului acestora, prin descrierea lineară, de către
comisiile tehnice de evaluarea genetică a taurinelor nominalizate
anual de A.N.A.R.Z. şi A.G.C.T.R.

265
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

B. Alegerea vacilor mame de taur (MT)


În urma examinării directe a fiecărei vaci candidată mamă de
taur din listele primite, existente în teritoriu (ferme şi localităţi),
comisia de evaluare genetică completează fişa individuală de
apreciere, cu notele acordate pentru caracterele de exterior
specificate pe rase şi cu defectele constatate pentru stabilirea taurilor
parteneri (de la care există în stoc material seminal congelat) pentru
nominalizarea împerecherilor (utilizând „diagrama cu bare”) – în
scopul consolidării însuşirilor valoroase urmărite şi corectării –
eliminării în descendenţă a celor nedorite.
Redate în sinteză, regulile de calcul pentru selecţia vacilor
mame de taur după caracterele de producţie şi de exterior sunt
următoarele:

1. Selecţia vacilor se face printr-un indicator (index)


multicriterial (IG) aplicabil pentru un număr mare de criterii şi în
absenţa parametrilor genetici şi fenotipici.

2. Criteriile luate în considerare în selecţia vacilor mame de


taur în etapa actuală sunt:
• cantitatea de grăsime pe lactaţie standard, redată ca
valoare de ameliorare absolută şi relativă;
• caracterele de exterior, evaluate prin punctaj în funcţie de
nota acordată şi ponderate cu valoarea pentru agregatul de
caractere din care face parte.

3. Orice criteriu (caracter de selecţie), fie că este redat sau nu


ca valoare de ameliorare, este transformat în valoare de ameliorare
relativă, ca raport procentual al valorii înregistrate de individ faţă de
o valoare maximă, care este determinată pe baza performanţelor
tuturor vacilor candidate mame de tauri. Deviaţia relativă astfel
calculată variază între 0 şi 100 (cu acelaşi efect asupra selecţiei se
poate folosi ca referinţă media sau deviaţia standard).

266
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

4. Indexul global (IG) multicriterial se determină ca medie


ponderată a criteriilor de selecţie redate ca valori relative, această
etapă putându-se structura după cum urmează:
• se determină criteriul de selecţie pentru fiecare agregat de
caractere, ca medie ponderată, cu ponderi egale, a
deviaţiilor relative corespunzătoare caracterelor din
agregat;
• se determină criteriul de selecţie pentru exterior, ca medie
ponderată a agregatelor de caractere, a căror pondere este
redată în tabelul 19.
Tabelul 19
Ponderea grupelor agregat pentru caracterele de exterior
Rasa Format Membre Uger Musculatură Tip
Brună (B) 0,25 0,25 0,40 0,10 -
Bălţată românească (BR) 0,20 0,20 0,40 0,20 -
Bălţată cu negru
0,20 0,25 0,40 - 0,15
românească (BNR)

• se determină criteriul de selecţie pentru producţie în mod


similar, în etapa actuală caracterul de producţie agregat
fiind format numai din cantitatea de grăsime pe lactaţie
standard;
• se determină indexul global (IG) de selecţie pentru
producţie şi exterior, cu ponderile din tabelul 20.
Tabelul 20
Ponderea caracterelor în calculul indexului global (IG)
Index
Rasa Lapte Carne Exterior
global (IG)
Brună (B) 0,65 0,20 0,15 1,00
Bălţată românească (BR) 0,55 0,30 0,15 1,00
Bălţată cu negru
0,80 - 0,20 1,00
românească (BNR)

Folosind metodologia precizată mai sus, în nominalizarea


CMT şi MT pentru anul 2003, după prelucrarea datelor obţinute
pentru 1.290.918 lactaţii standard (435.285 la rasa Bălţată
267
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

românească, 257.71 la rasa Brună şi 597.899 la rasa Bălţată cu negru


românească) au rezultat valorile din tabelul 21.
Tabelul 21
Valori rezultate pe baza aplicaţiilor utilizate
(după C Şonea şi col., 2003)
Bălţată Bălţată cu negru
Specificare Brună
românească românească
Producţie medie:
• Kg lapte 3.294 3.130 3.750
• Kg grăsime 127 118 143
Prag selectare CMT
(limite minime):
• Kg lapte 5.618 4.775 8.079
• % grăsime 3,64 3,65 3,65
• Kg grăsime 204 174 295
Număr CMC selectate 800/360 585/260 1200/390
(faţă de necesar MT) (2,22) (2,25) (3,07)
Performanţe medii ale CMT:
• Kg lapte 6.334 5.249 8.118
• % grăsime 3,97 3,98 3,96
• Kg grăsime 251 209 321
Unităţi deviaţie standard (s)
faţă de media rasei:
3,23 s 2,35 s 3,40 s
• lapte
s = 942 Kg s = 901 Kg s = 1.285 Kg
3,21 s 2,55 s 3,55 s
• grăsime
s = 39 Kg s = 35,5 Kg s = 50 Kg
Număr MT selectate 358 260 384
Performanţe medii ale MT:
• Kg lapte 6.683 5.650 9.468
• % grăsime 3,94 3,98 3,92
• Kg grăsime 263 225 371
Valoare ameliorare relativă (%) pentru
129,1 121,5 136,2
cantitatea de grăsime din lapte
Punctaj total exterior 87 85 87
Punctaje agregate caractere:
• Format 17 22 18
• Membre 17 21 22
• Uger 35 34 34
• Musculatură 18 8 -
• Tip - - 13
Înălţimea medie (cm) la:
• crupă 141 - 141
• grebăn - 135 -
Index global (%) 75,3 67,8 77,3

268
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

În alegerea taurilor taţi pentru împerecheri nominalizate cu


mame de tauri (6-15 tauri-taţi, indigeni sau din alte ţări, în funcţie de
valoarea genetică şi mărimea populaţiei active), dintre cei mai
valoroşi situaţi în vârful ierarhiei fiecărei rase la atestarea (evaluarea)
lor, se ţine seama ca:
• să fie testaţi după descendenţi şi amelioratori pentru
caracterele urmărite în selecţia rasei respective, iar
valoarea de ameliorare să aibă o precizie (siguranţă) de
peste 70%;
• să provină din linii genealogice recunoscute pe plan
internaţional şi să se distingă prin valori de ameliorare cât
mai ridicate la principalele caractere de producţie, în
funcţie de rasă (cantitate de lapte, cantitate de proteină şi
grăsime, conţinut de proteină şi grăsime, spor mediu net,
calitatea carcasei etc.), însuşiri morfologice şi conformaţie
corporală (uger, membre, talie etc.) şi să nu transmită
defecte evidente de exterior;
• să se caracterizeze prin indici ridicaţi de fecunditate şi alte
însuşiri importante, cum sunt uşurinţa la fătare, viteza de
muls, vârsta la prima fătare şi să nu fie purtători de gene
care determină anomalii congenitale;
• să aibă cod numeric acordat în ţară de către Agenţia
Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie;
• materialul seminal congelat să fie însoţit de documente
oficiale privind calitatea biologică şi salubritatea, de
certificat de origine – pedigree pe cel puţin două generaţii
de descendenţi, de fenogrup sanguin şi de certificat sanitar
veterinar, eliberate de organe de stat sau abilitate de
acestea, în conformitate cu reglementările legislaţiei
internaţionale.
Pe baza acestor criterii şi a disponibilităţilor de material
seminal congelat se întocmeşte lista nominală a taurilor acceptaţi şi
recomandaţi ca parteneri pentru împerecheri nominalizate pentru
anul respectiv. Această listă este difuzată atât specialiştilor cât şi
crescătorilor interesaţi. Luarea deciziei de utilizare la împerecheri
269
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

nominalizate cu vacile mame de taur trebuie să fie precedată însă de


consultarea documentelor tehnice oficiale privind valoarea de
ameliorare individuală, pe care furnizorii de material seminal
congelat au obligaţia să le ofere în acest scop beneficiarilor.
Principalul mijloc de informare în acest scop este fişa
individuală a taurului, cuprinsă, de regulă, în cataloagele firmelor
producătoare-furnizoare de material seminal congelat. Această fişă
cuprinde:
• date de identificare (nr. matricol, data naşterii, crescător-
deţinător etc.), însoţite de regulă de o fotografie a taurului;
• ascendenţa pe 2-3 generaţii, cu cele mai semnificative valori
ale părinţilor şi bunicilor;
• performanţele proprii (greutate corporală şi unele
dimensiuni corporale – înălţime la grebăn-crupă, perimetru toracic
etc.);
• performanţele descendenţei – exprimate în valori absolute şi
obligatoriu în abateri de la medie, pe baza cărora s-a estimat valoarea
de ameliorare pentru caracterele de producţie şi de exterior, precum
şi pentru alte însuşiri referitoare la: longevitate funcţională în cadrul
fermei (durata de exploatare), la sănătatea ugerului (număr de celule
somatice) şi la reproducţie (uşurinţa de fătare), viabilitatea produşilor
şi fertilitate;
• precizia valorii de ameliorare (R%), considerată optimă la
valori mai mari de 70%, este calculată în funcţie de numărul de fiice,
numărul de ferme şi dispersia fiicelor în ferme – exploataţii şi
reflectă gradul de fidelitate al transmiterii caracterelor la descendenţi;
• diagrama cu bare a taurului, care reflectă modul de
transmitere la fiice a celor 15-17 însuşiri – în funcţie de rasă – în
sistemul standardizat de descriere liniară a exteriorului, grupate pe
patru agregate (complexe) de caractere, cu ponderi diferite, implicate
direct în producţie şi durata de exploatare: format corporal,
fundament (membre), uger şi tip (la rasele specializate pentru lapte)
sau musculatură (la rasele mixte).

270
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Diagrama cu bare (fig. 79-80-81) serveşte la stabilirea taurilor


parteneri, cei mai indicaţi pentru nominalizarea împerecherilor, în
vederea consolidării caracterelor urmărite în selecţie şi corectării-
eliminării în descendenţă a celor nedorite.

FOARTE BUN
PENTRU LAPTE
ŞI CARNE

Fig. 79 Diagrama cu bare – rase mixte


271
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Fig. 80 Diagrama cu bare – rase de lapte

272
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Fig. 81 Diagrama cu bare – rase de carne


273
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

CAPITOLUL 7
TEHNICA ELABORĂRII PROGRAMULUI DE
MANAGEMENT A RESURSELOR GENETICE ÎN
EXPLOATAŢIILE DE TAURINE

Programul de management a resurselor genetice în


exploataţiile de taurine (programul de ameliorarea genetică)
cuprinde:
• orientările şi tendinţele în dezvoltarea creşterii taurinelor
la nivel:
o mondial
o naţional
o zonal
• direcţiile, obiectivele şi metodologia ameliorării genetice;
• programul tehnic al lucrărilor de management a resurselor
genetice, în funcţie de direcţiile şi obiectivele urmărite
pentru fiecare rasă;
• cadrul organizatoric pentru aplicarea programului de
management a resurselor genetice.
Pentru realizarea obiectivelor propuse este necesar să fie
parcurse următoarele etape:

I. Studiul parametrilor morfoproductivi, de reproducţie şi


genetici ai populaţiei pentru:
• caractere morfologice:
o greutatea corporală
o talie
o lungimea corpului
o adâncimea toracelui
o lărgimea crupei
o lungimea crupei
o perimetrul toracelui
o perimetrul fluierului
274
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

o însuşirile ugerului

• performanţele de producţie:
o cantitatea de lapte pe lactaţie normală
o conţinutul în grăsime
o cantitatea de grăsime
o conţinutul în proteine
o cantitatea de proteine
o conţinutul în celule somatice
• Însuşirile de reproducţie şi de fitness:
o vârsta primei fătări (VP)
o repausul mamar (RM)
o intervalul între fătări (CI)
o uşurinţa la fătare
o numărul de însămânţări pentru o gestaţie
o fecunditatea
o natalitatea
o raportul dintre sexe
o procentul de pierderi la viţei şi tineret
o longevitatea productivă
o rezistenţa organică
o procentul de reformă la viţele şi vaci
o mărimea efectivă a populaţiei şi indicele de izolare
reproductivă
o indicele laptelui
o consumul specific de hrană
Datele primare pentru toate caracterele şi însuşirile urmărite
provin din controlul oficial al producţiei care formează banca de date
la nivelul Oficiilor Judeţene de Ameliorare şi Reproducţie în
Zootehnie, respectiv a Agenţiei Naţionale de Ameliorare şi
Reproducţie în Zootehnie (A.N.A.R.Z.).
Aceste date se prelucrează după metoda statisticii
variaţiunilor calculându-se:
X = media;
s x = eroarea standard a mediei;
275
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

s2 = varianţa;
s = deviaţia standard;
v% = coeficientul de variabilitate;
Min = valoarea minimă;
Max = valoarea maximă;
A = amplitudinea variabilităţii.

• Parametrii genetici pentru caracterele şi însuşirile


urmărite:
o heritabilitatea (h2);
o repetabilitatea (CR);
o corelaţiile fenotipice (rP), genotipice (rG) şi de
mediu (rM)
o coeficientul de regresie (b)
o câştigul genetic (∆g)
o valoarea de ameliorarea reproducătorilor

II. Stabilirea direcţiilor de ameliorare a efectivului (în


funcţie de rasă) şi a tipului prefigurat:
• tip lapte
• tip carne
• tip mixt: lapte – carne
carne – lapte
Pentru rasele noastre direcţiile de ameliorare sunt:
• Rasa Bălţată cu negru românească – tip lapte
• Rasa Bălţată românească – tip mixt: carne – lapte
lapte – carne
• Rasa Brună de Maramureş – tip mixt lapte – carne
• Rasa Pinzgau de Transilvania – tip mixt carne – lapte
Având în vedere parametrii actuali determinaţi în populaţia
activă se va proiecta tipul urmărit a se realiza, înscriindu-se numai
caracterele care constituie obiectivele prioritare ale ameliorării
genetice, cunoscând că efectul selecţiei scade în raport de 1/ k , în
funcţie de numărul caracterelor considerate în selecţie.

276
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Tipul dorit a se obţine pentru rasele de taurine din România


este redat în tabelul 22.

Tabelul 22
Obiectivele ameliorării taurinelor în România
(după A.G.C.T.R., 2002, citate de H. Grosu)
Rasa
Bălţată cu
Bălţată
Brună negru
Obiective U/M românească
românească
Direcţia de specializare
Carne-lapte Lapte-carne Lapte
Ponderea caracterelor în structura valorii de ameliorare globale
• Lapte % 60 70 90
• Carne % 35 25 -
• Caractere de
reproducţie % 5 5 10
(Fitness*)
Producţia de lapte pe lactaţie (EM)
• Lapte Kg. 5000 4800 6000
Kg. 195 190 240
• Grăsime
% 3,90 3,95 4,00
Kg. 170 160 204
• Proteină
% 3,30 3,35 3,40
Greutatea corporală
Kg. 650-700 550-600 570-650
Înălţimea
• La grebăn cm - 134-136 -
• La crupă cm 138-140 - 140-142
* Fitness = fertilitate, uşurinţa la fătare, persistenţa lactaţiei

III. Alegerea sistemului de ameliorare:


• în rasă curată
• prin încrucişare
277
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

IV. Stabilirea parametrilor programului de ameliorare


genetică:
• intensitatea de selecţie
• diferenţa de selecţie
• intervalul între generaţii
• efectul selecţiei (câştigul genetic):
o pe generaţie
o pe an
V. Stabilirea surselor de progres genetic şi a mărimii
progresului indus în populaţie.
În populaţiile de taurine acţionează trei surse de progres
genetic (Georgescu, Gh, 1997; Grosu, H, 2003):
1) Presiunea de selecţie prin taurii reproducători. Selecţia
taurilor reproducători presupune:
• alegerea rasei
• obţinerea tăuraşilor din împerecheri nominalizate
• testarea după performanţe proprii şi după descendenţă
• stabilirea valorii de ameliorare şi a progresului genetic ce
poate fi indus de reproducătorii selecţionaţi
Preselecţia tăuraşilor pentru testul performanţelor proprii
constă din:
• identificarea tăuraşilor obţinuţi din împerecheri
nominalizate
• determinarea valorii previzibile de ameliorare a acestora
• selecţia tăuraşilor după dezvoltarea corporală şi după
exterior la vârsta de 1-3 luni
• executarea obligatorie a testului de fenogrup sanguin
pentru atestarea originii tăuraşilor (controlul paternităţii)
Selecţia tăuraşilor pe baza testului performanţelor proprii se
efectuează de la 6 la 15-16 luni, urmărindu-se şi apreciindu-se
comportarea tăuraşilor privind: evoluţia procesului de creştere,
corectitudinea conformaţiei în raport cu tipul urmărit în selecţie,

278
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

aptitudinile de reproducţie, respectiv pretabilitatea la congelare a


materialului seminal. În acest scop sunt parcurse două etape:
• prima etapă are în vedere testarea tăuraşilor pentru
performanţe proprii. La vârsta de 1-3 luni, tăuraşii apreciaţi
corespunzător se introduc în fermele de testare după performanţe
proprii. De la vârsta de 5-6 luni şi până la vârsta de 11-12 luni se
practică sistemul de întreţinere în boxe individuale şi o alimentaţie
standardizată, în vederea asigurării posibilităţilor de comparare
necesare pentru ierarhizarea tăuraşilor şi respectiv pentru stabilirea
destinaţiai finale a lor. La vârsta de 11-12 luni, testul se consideră
încheiat şi se stabileşte valoarea tăuraşilor luându-se în considerare
informaţiile fenotipice (sporul mediu zilnic, dezvoltarea corporală,
constituţia), precum şi informaţiile de înrudire (încadrarea în tipul
dorit, corectitudinea aplomburilor, absenţa unor anomalii ereditare).
După ierarhizarea valorică a tăuraşilor supuşi aprecierii, cca. 60-65%
dintre ei sunt admişi la testul aptitudinilor de reproducţie.
• în cea de-a doua etapă, tăuraşii sunt testaţi în direcţia
aptitudinilor de reproducţie. Acestui test îi sunt supuşi tăuraşii în
intervalul de vârstă de la 12 la 15-16 luni, eliminându-se cca. 10-15%
dintre ei. Se urmăreşte comportamentul sexual, însuşirile materialului
seminal şi pretabilitatea la congelare. În această etapă se constituie şi
stocurile de material seminal congelat necesare introducerii taurilor
în testare după descendenţi.
Selecţia tăuraşilor după testul descendenţei urmează după
aprecierea performanţelor proprii, când tăuraşii sunt folosiţi la
însămânţări artificiale pentru obţinerea numărului de descendenţi
necesar testării.
Numărul minim este de 200 femele însămânţate randomizat,
într-un interval calendaristic de cel mult 90 zile, în vederea unei
grupări cât mai strânse a fătărilor. Pe baza însămânţărilor efectuate se
apreciază şi fecunditatea tăuraşilor. Descendenţii obţinuţi sunt
utilizaţi pentru estimarea valorii de ameliorare a taurilor în direcţia
producţiei de carne şi de lapte, testul descendenţei executându-se în
două etape:

279
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

• pentru determinarea valorii de ameliorare în direcţia


producţiei de carne – se desfăşoară în unităţi specializate de
îngrăşare, în intervalul de vârstă 6-12 luni al descendenţilor masculi
şi se încheie la vârsta de cca. 40-42 luni a taurilor supuşi acestui test.
Pe baza acestui test pot fi eliminaţi, fără a mai aştepta rezultatele
testării pentru producţia de lapte, unii tauri care au prezentat rezultate
slabe, sub media celor înregistrată de contemporanii lor din generaţia
de testare. Pentru a decide eliminarea de tauri în acest moment se iau
în considerare şi informaţiile privind caracterele producţiei lapte ale
rudelor (semisurori paterne şi mame).
• în cea de-a doua etapă are loc determinarea valorii de
ameliorare în direcţia producţiei de lapte. Acest test se desfăşoară în
toate fermele supuse controlului oficial al producţiei, cât şi în staţiuni
speciale de testare. Se apreciază principalele caractere ale producţiei
de lapte pe lactaţie normală (260-305 zile) la primiparele fiice ale
taurilor în testare. Informaţiile respective se obţin pe baza controlului
oficial al producţiei.
Toate testele la care au fost supuşi tăuraşii repartizaţi la
însămânţări artificiale au ca scop stabilirea valorii de ameliorare şi
destinaţia lor ulterioară.
În fermele de vaci taurii induc progres genetic în proporţie de
61-70%, din care 43-52% prin fii şi 18% prin fiice (Fig. 82).

8000
litri
6000 litri
4000 lapte cu 4%
litri grăsime

a Fig. 82 Inducerea
progresului genetic:
a – prin tauri şi vaci;
b – ponderea taurilor în
progresul genetic al rasei.

b
280
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

2) A doua sursă de inducere a progresului genetic o constituie


selecţia primiparelor. După modul de selecţie aplicat la vaci se disting
două tipuri de programe de ameliorare:
• program de ameliorare cu selecţia vacilor primipare după
performanţe proprii
• program de ameliorare cu nuclee de prăsilă

▲ Varianta de program de ameliorare genetică cu selecţia


vacilor primipare după performanţe proprii constă în reţinerea
tuturor viţelelor până la încheierea primei lactaţii când se ia decizia
de reţinere la reproducţie ori eliminarea din efectiv. Selecţia
primiparelor poate fi făcută şi după 100-120 zile de lactaţie ţinând
seama de corelaţia puternică între performanţele din primele trei-
patru luni de lactaţie şi producţia pe lactaţia normală.
Progresul genetic indus prin selecţia primiparelor se poate
stabili în două moduri:
• prin diferenţa primiparelor selecţionate şi media celor
respinse, după relaţia:
∆ Gp = (x1 − x 2 )h 2 × S , în care:
∆ Gp = progresul genetic
x1 = performanţele primiparelor selecţionate
x2 = performanţele primiparelor respinse
h2 = heritabilitatea caracterului
S = diferenţa de selecţie

• prin stabilirea intensităţii de selecţie, respectiv a raportului


între primiparele eliminate şi cele reţinute, după relaţia:
h2 × S
∆ Gp =
2
Pentru o înţelegere corectă a modului de lucru privind
inducerea progresului genetic prin selecţia primiparelor vom prezenta
metodologia elaborată de I.C.P.C.B. Baloteşti şi redată de A.
Alexoiu, L. Roşca, 1988.

281
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

7.1. Testarea vacilor primipare după performanţele


proprii
În lucrările de ameliorare ce se aplică în fermele de elită, una
din sursele principale de maximizare a procesului genetic o
reprezintă testarea vacilor primipare pe baza performanţelor de
producţie la prima lactaţie.
Metoda de testarea a vacilor primipare după performanţe
proprii ia în calcul performanţele de producţie realizate în primele
100 zile de lactaţie pe baza cărora se estimează producţia pe lactaţie
normală. Datele obţinute oferă selecţionatorului informaţii suficient
de certe pentru a lua decizia cât mai timpuriu de reţinere a vacilor
primipare pentru lotul de prăsilă şi înlocuirea vacilor reformate sau
de eliminare a primiparelor prin practicarea reformei selective.
Testarea primiparelor pe baza performanţelor productive din
prima sută de zile de lactaţie, necesită parcurgerea următoarelor
etape:
I. realizarea primiparelor destinate testării;
II. practicarea unei tehnologii de exploatare uniforme pe tot
parcursul anului, astfel ca primiparele să-şi poată exprima
potenţialul productiv;
III. adoptarea deciziei de selecţie la încheierea perioadei de
testare.
I – Realizarea primiparelor destinate testării
În selecţia primiparelor se foloseşte o intensitate mare de
selecţie cu scopul de a reţine animalele cu cel mai ridicat potenţial
productiv. Pentru aceasta, este necesar a se realiza un număr cât mai
mare de primipare.
Numărul de primipare ce se poate realiza din prăsila proprie
este influenţat de doi factori:
• proporţia de realizare a primiparelor din vaci multipare;
• proporţia de realizare a primiparelor din vaci primipare.
Acestea se pot determina folosind relaţia:
282
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

K1
p= ×m (1), în care :
1− K2
p = numărul total de primipare ce se realizează în cursul unui
an calendaristic;
K1 = proporţia de realizare a primiparelor din vaci multipare;
K2 = proporţia de realizare a primiparelor din vaci primipare;
m = mărimea totală a efectivului matcă.
Pe baza acestui raţionament revine la 100 vaci aflate în turma
de bază, la începutul anului, un efectiv (p%) egal cu:
K1
p% = × 100 (2)
1 − K2
În scopul obţinerii unei eficienţe corespunzătoare prin
aplicarea testării primiparelor, se planifică realizarea din prăsila
proprie a unui număr de peste 40 primipare la 100 vaci aflate în
turma de bază la începutul anului. Obţinerea acestui număr de
primipare este condiţionată de asigurarea unor valori optime pentru
coeficienţii K1 şi K2 care, la rândul lor, depind de o serie de factori
limitativi.
Pentru proporţia de realizarea a primiparelor din multipare
(K1), factorii limitativi sunt:
• maximum 20% reformă de necesitate la turma de bază;
• cel mult 120 zile interval mediu între fătare şi montă
(însămânţarea) fecundă (SP), la efectivul de vaci rămas în
turma de bază;
• maximum 10% ieşiri din efectiv la viţelele 0-6 luni şi
15% ieşiri din efectiv la tineretul femel peste 6 luni;
• raportul intre sexe 1/1(0,5 femele).
În condiţiile asigurării acestor factori limitativi se poate
obţine o proporţie a primiparelor din multipare de K1 = 0,27. Deci, se
obţin, anual, la un efectiv matcă staţionar, un număr de 27 fătări de

283
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

primipare provenite din multipare, pentru fiecare 100 vaci aflate în


turma de bază la începutul anului.
Pentru proporţia de realizare a primiparelor din primipare
(K2) factorii limitativi sunt:
• maximum 10% ieşiri din efectiv la viţele 0-6 luni şi 15%
la tineret femel peste 6 luni;
• raportul între sexe 1/1 (0,5 femele).
Prin asigurarea acestor factori limitativi se poate realiza o
proporţie a primiparelor din primipare de K2 = 0,38. Aceasta
înseamnă că din viţelele obţinute de la 100 primipare se realizează,
după un interval egal cu vârsta primei fătări, un efectiv de 38
primipare.
Din aceste calcule rezultă că se poate realiza în cursul unui an
calendaristic, din prăsilă proprie, pentru 100 vaci aflate la turma de
bază la începutul anului, un număr de 65 primipare disponibile
pentru testare. Este de menţionat faptul că numărul planificat de 65
primipare nu se realizează din primul an al aplicării tehnologiei de
testare a primiparelor după performanţe proprii, ci după o perioadă
de circa 9-10 ani de reţinere şi creştere în fermă, până la obţinerea
fătării şi încheierii primei sute de zile de lactaţie a întregului efectiv
de viţele.
Prin obţinerea numărului optim de 65 primipare la suta de
vaci se realizează şi o structură staţionară a efectivului de femele.
În acelaşi timp se mai stabilizează şi alţi parametri de
dinamică utilizaţi drept indicatori ai managementului activităţii din
fermă.
II. Aplicarea unei tehnologii de exploatare uniforme pe tot
parcursul anului pentru primipare aflate în testare
Pentru eliminarea influenţelor sezoniere şi asigurarea unor
rezultate comparabile se recomandă aplicarea unei tehnologii de
exploatare uniforme pe tot parcursul anului pentru primiparele aflate
în testare.
284
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Pe lângă factorii tehnologici de bază privind hrănirea,


adăpostirea şi întreţinerea, mai trebuie asigurate şi alte verigi
tehnologice, între care:
• îngrijirea junincilor;
• regimul de mişcare;
• perioada de maternitate (pregătirea pentru fătare, asistenţa la
fătare şi îngrijirea post-partum);
• introducerea mulsului mecanic şi efectuarea lui corect, la
intervale de timp egale;
• asigurarea riguroasă a igienei corporale;
• efectuarea controlului producţiei de lapte, prin reţeaua
oficială de stat, în primele 100 de zile de lactaţie şi a aptitudinilor
ugerului pentru mulsul mecanic în intervalul 30-90 zile de la fătare;
• începând cu a 45-a zi după fătare, primiparele se planifică
pentru prima însămânţare, care nu trebuie să depăşească 60-75 zile
de la fătare;
• la încheierea primei sute de zile de lactaţie se calculează
producţia de lapte realizată şi se face evaluarea genetică (bonitarea)
primiparelor după exterior folosind metoda descrierii lineare pentru
animalele adulte. Totodată, se apreciază greutatea corporală, prin
cântărire la 10 zile de la fătare.
În funcţie de cantitatea de lapte, punctajul obţinut şi
dezvoltarea corporală, se apreciază dacă corespund tipului
morfoproductiv urmărit şi se adoptă decizia de selecţie.

III. Elaborarea deciziei de selecţie


Decizia de selecţie se elaborează în urma procesării
următoarelor date:
• producţia medie pe ultimii trei ani realizată în primele 100
zile de lactaţie de către primiparele care au fătat în fermă;
• procentul de reţinere la turma de bază a primiparelor
testate;

285
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

• producţia de lapte a primiparelor, aptitudinile ugerului


pentru mulsul mecanic şi rezultatele evaluării genetice
(bonitare).
Succesiunea lucrărilor în vederea elaborării deciziei de
selecţie este următoarea:
A. Se calculează media producţiei de lapte pe primele 100
zile de lactaţie realizată de primiparele care au fătat în ultimii trei ani
( P100 ) folosind datele controlului oficial de producţie şi după aceeaşi
metodologie care se aplică la stabilirea producţiei pe lactaţie normală
(305 zile). Exemplu: P100 = 1390 Kg lapte. Această cifră medie
serveşte pentru compararea cu producţia realizată de primiparele în
testare în primele 100 de zile de lactaţie şi care trebuie să fie
superioară mediei celor trei ani pentru a putea fi reţinute.
B. Se calculează procentul de reformă a primiparelor după
testare (P %). Procentul de reformă depinde de numărul de primipare
disponibile pentru testare în anul în curs şi de necesarul de înlocuire
a ieşirilor de la turma de bază.
• Disponibilul de primipare pentru testare se cunoaşte din
planul de monte şi fătări. Exemplu: În anul calendaristic în curs se
testează primiparele care fată în perioada 15 septembrie anul
precedent – 15 septembrie anul curent, iar numărul acestora este de
65 capete.
• Ieşirile de la turma de bază sunt reprezentate prin două
categorii:
a) reforma de necesitate, pierderile prin mortalităţi şi
sacrificări de necesitate. Procentul acestor ieşiri nu trebuie să
depăşească 20% din efectivul de vaci existent la începutul anului;
b) reforma selectivă la vacile rămase în turma de bază după
aplicarea reformei de necesitate. Dacă numărul de primipare este
suficient de mare, reforma selectivă poate fi de 5-10%.
Pe baza acestor elemente se calculează procentul de reformă a
primiparelor după testare (r%), după următoarea relaţie:
286
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

F − (F1 − R)
r% = 100 − 2 × 100, în care :
PT
r% = procentul de reformă a primiparelor după testare;
F2 = efectivul de vaci planificat la 31 decembrie;
F1 = efectivul de vaci existent la 1 ianuarie;
R = ieşirile de la turma de bază (prin reformă de necesitate şi
reformă selectivă);
PT = disponibilul de primipare care se testează în anul
calendaristic în curs.
Exemplu: Să se calculeze procentul de reformă a primiparelor
după testare (r%), într-o fermă cu efectiv de 100 vaci existent la 1
ianuarie (F1) şi de 110 vaci la 31 decembrie (F2). Ieşirile de la turma
de bază (R) au fost de 15% prin reforma de necesitate şi 10% prin
reforma selectivă, iar disponibilul de primipare care se testează este
de 65 capete.

110 − (100 − 25)


r% = 100 − × 100 = 23,07%
65

C. Se calculează pragul de reţinere (PR), pentru primipare în


lotul de selecţie. Pentru a oferi garanţie efectivului de vaci planificat
la sfârşitul anului, media de referinţă ( P100 = 1390) se micşorează cu
20%. În felul acesta pragul de reţinere devine:
PR = 0,80 × 1390 = 1112 Kg lapte
În urma testării se vor reţine numai primiparele care depăşesc
pragul de 1112 Kg lapte realizate în primele 100 zile de lactaţie. În
acest mod se îndeplinesc două condiţii:
• creşterea producţiei medii a primiparelor reţinute în anul
de testare, faţă de media primiparelor din ultimii trei ani;

287
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

• realizarea la sfârşitul anului a efectivului de vaci


planificat.
D. Elaborarea deciziei de selecţie se face pe baza analizei
producţiei cantitative de lapte realizată în primele 100 zile de lactaţie,
ţinând seama de următoarele criterii suplimentare:
• procentul de grăsime şi de proteine;
• aptitudinile pentru mulsul mecanic;
• rezultatele evaluării genetice privind conformaţia-
constituţia şi dezvoltarea corporală.
Sunt reţinute pentru turma de bază primiparele a căror
producţie de lapte depăşeşte pragul de selecţie stabilit, dar care
corespund şi criteriilor suplimentare de selecţie. În situaţii speciale
pot fi reţinute şi primipare cu producţii de lapte mai mici cu până la
10% sub nivelul pragului de reţinere.
În cazul unei structuri de vârstă la care primiparele reprezintă
25%, prin testarea primiparelor se induce un spor anual (câştig
genetic) al producţiei de lapte de 4,2 – 5%.
Succesiune lucrărilor tehnice în estimarea progresului genetic
prin selecţia primiparelor este următoarea:
• stabilirea dinamicii efectivului matcă anual pe perioada de
referinţă
• stabilirea dinamicii procentului de natalitate şi a
procentului de reformă la vaci şi viţele
• stabilirea parametrilor statistici la primipare pentru
caracterul de decizie (Kg lapte ori Kg grăsime + proteine)
• stabilirea mărimii intensităţii de selecţie şi a diferenţei de
selecţie în valori absolute şi în deviaţii standard
• stabilirea diferenţei medii de selecţie la primipare
• stabilirea progresului genetic indus prin primipare (∆GP)
• stabilirea pragului de selecţie al primiparelor după 100-
120 zile de lactaţie
După adoptarea deciziei de selecţie se stabileşte destinaţia
acestora, care poate fi: reţinere în fermă pentru turma de bază,

288
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

vânzare sau transfer la alţi beneficiari; valorificarea pentru producţia


de carne până cel târziu la începutul lunii a patra de lactaţie.

▲ Varianta de program de ameliorare genetică cu nucleu de


prăsilă. Potrivit acestei variante de program, progresul genetic este
indus numai prin vacile care fac parte din nucleul (lotul) de prăsilă.
Nivelul progresului genetic este de 30-39%, din care 24% prin fii şi
6% prin fiice.

7.2. Selecţia lotului de prăsilă


Lotul de prăsilă este format din cele mai valoroase femele din
fermă (vaci, juninci, viţele), care participă la obţinerea materialului
femel pentru prăsilă proprie, pentru înlocuirea efectivului matcă ori
pentru vânzare către alţi agenţi economici sau proprietari.
Scopul selecţiei lotului de prăsilă într-o fermă îl constituie
ameliorarea genetică a efectivului de la o generaţie la alta,
evidenţiată prin creşterea potenţialului productiv al acestuia. Acesta
se poate realiza pe efective de rasă curată ori metişi din generaţii mai
avansate, care manifestă o constanţă mai mare în transmiterea
caracterelor şi o mai bună adaptare la condiţiile de mediu.
Avantajele selecţiei lotului de prăsilă în fermele de taurine
constau în:
• posibilitatea realizării creşterii efectivului;
• îmbunătăţirea structurii efectivului pe categorii de vârstă
şi de producţie;
• posibilitatea practicării reformei în mod sistematic;
• creşterea continuă a potenţialului genetic productiv a
efectivului matcă;
• îmbunătăţirea indicilor de reproducţie;
• sporirea producţiilor de lapte şi carne.

289
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

La selecţia lotului de prăsilă din fermă se vor avea în vedere


următoarele:
• cuprinderea unui număr suficient de femele, care să
permită producerea întregului necesar de femele pentru
asigurarea efectivului matcă, înlocuirea reformelor şi a
pierderilor previzibile;
• garanţia introducerii anuale în efectivul matcă a unor
exemplare cu producţii superioare mediei acestuia;
• îmbunătăţirea indicilor de reproducţie la viţele ca urmare
a tehnologiilor de creştere şi întreţinere optime.
În funcţie de situaţia concretă existentă într-o fermă,
calcularea numărului de femele adulte necesar formării lotului de
prăsilă se poate face folosind una din formulele următoare:

100 × 2(a + b + c) − N(J + V)


A% = × 100 (1)
N×A

100 × 2(a + b + c) − ( N × J)
A% = × 100 (2)
N×A
100 2 × 2(a + b + c)
A% = (3)
N×M

100 2 × 2(a + b + c)
A% = (4)
N×A

Simbolurile folosite în aceste formule au următoarea


semnificaţie:
a = creşterea efectivului matcă (exprimată în cifre absolute)
prevăzută pentru anul următor celui de referinţă;
b = numărul de animale prevăzut a fi reformat (în cifre
absolute) în anul următor celui de referinţă;

290
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

c = pierderi previzibile pentru tineretul femel în perioada 0-6


luni, în anul următor celui de referinţă, calculate la 5% din valoarea
lui a+b sau după mortalitatea anului anterior;
A = numărul de vaci adulte din efectivul matcă;
J = numărul de juninci (viţele montate şi diagnosticate
gestante);
V = numărul de viţele;
M = efectiv matcă (A + J);
N = natalitatea anului anterior sau cea scontată în anul pentru
care se organizează reproducţia, exprimată prin numărul de viţei
viabili obţinuţi la 100 femele matcă însămânţate în decurs de un an
(în procente).
Valoarea lui N se stabileşte în funcţie de valoarea indicilor de
natalitate calculaţi la vaci (N’) şi la tineretul femel (N’’), după
relaţiile:
100 (285 − CI + 365)
N' % =
285
100 (9,5 − VP + 30)
N' ' % =
9,5

A × N' + P × N' '


N%= , în care :
A+P

285 şi 9,5 = durata normală de gestaţie la taurine (în zile,


respectiv în luni);
CI = intervalul mediu dintre fătări (calving interval), în zile;
VP = vârsta medie la prima fătare (în luni) realizată în anul
anterior sau estimată pentru anul de referinţă;
P = numărul de primipare;
365 = zilele anului;

291
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

30 = vârsta în luni la care se scontează a se obţine prima


fătare.
Exemple de calcule:
Într-o fermă de taurine avem următoarele date:
• Efectiv de femele la 01.01.2003:
A = 300 vaci (din care 50 primipare)
J = 45 juninci
V = 75 viţele
M = 345 efectiv matcă
• Efectiv de vaci necesare la 01.01.2004 = 320 vaci
• Efectiv vaci la 31.12.2004 = 350 vaci
• Reformă planificată pentru 2004 = 48 vaci (15% din efectivul
de vaci existent la 01.01.2004)
• Pierderi previzibile la viţele în 2003 = 5% din valoarea lui
a+b
Rezultă că:
a = 30 vaci (250 – 230);
b = 48 vaci;
c = 3,9 viţele, deci ≈ 4 viţele
CI = 412 zile
VP = 36 luni

Natalitatea estimată pentru 2004 la 77,4% (după calculul de


mai jos):
• pentru vaci:

100 (285 − 412 + 365) 23800


N' % = = = 83,5%
285 285

292
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

• pentru tineretul femel:

100 (9,5 − 36 + 31) 450


N' ' % = = = 47,3%
9,5 9,5
• pentru întregul efectiv:

250 × 83,5 + 50 × 47,3) 20875 + 2365


N%= = = 77,4%
250 + 50 300

Folosind aceste date vom calcula mărimea lotului de prăsilă


pentru cele patru situaţii prezentate anterior:
1. Când în lotul de prăsilă se reţin vaci, juninci şi viţele:
100 × 2(30 + 48 + 4) − 77,4(45 + 75)
A% = × 100 = 30,6 ≈ 31%
77,4 × 300
31× 300
A= = 93 vaci
100
În acest caz lotul de prăsilă va fi format din:
93 vaci + 45 juninci + 75 viţele = 213 femele
2. În cazul în care în fermă se reţin numai vaci şi juninci
pentru lotul de prăsilă:

100 × 2(30 + 48 + 4) − (77,4 × 45)


A% = × 100 = 55,6 ≈ 56%
77,4 × 300

56 × 300
A= = 168 vaci
100

În acest caz lotul de prăsilă va fi format din:


168 vaci + 45 juninci = 213 femele

293
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

3. În cazul când în fermă se reţin vaci şi juninci, fără a se face


nici o diferenţiere preferenţială între vaci şi juninci, lotul de prăsilă
va fi alcătuit din:

100 2 × 2(30 + 48 + 4)
A% = = 61,41 ≈ 62%
77,4 × 345
62 × 345
A= ≈ 213 vaci şi juninci
100
Lotul de prăsilă va fi format din 213 vaci şi juninci.
4. În cazul când în fermă se reţin pentru lotul de prăsilă numai
vaci care au cel puţin o lactaţie controlată:

100 2 × 2(30 + 48 + 4)
A% = = 70,6 ≈ 71%
77,4 × 300

71 × 300
A= = 213 vaci şi juninci
100

Deci lotul de prăsilă va avea 213 vaci (nu se reţin viţele şi


juninci pentru lotul de prăsilă).
Pentru mai multă siguranţă se asigură şi o rezervă de 10-12%
calculată la numărul de femele din lotul de prăsilă.
După calcularea lotului de prăsilă se trece la nominalizarea
femelelor ce vor alcătui acest lot, folosind criteriile de evaluare
genetică şi clasare a taurinelor. Se reţin mai întâi femelele care
depăşesc media cirezii iar în completare se pot reţine şi femele cu
producţii sub media cirezii.
Vacile adulte care aparţin lotului de prăsilă vor fi hrănite şi
îngrijite cu mai mare atenţie.

294
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Succesiunea lucrărilor tehnice în estimarea progresului


genetic indus în populaţie prin folosirea nucleului de prăsilă este
următoarea:
• stabilirea dinamicii anuale a efectivului matcă pe întreaga
perioadă de referinţă;
• determinarea mărimii nucleului de prăsilă (ns) care este
condiţionată de:
o procentul anual de reformă (R)
o sporul de efectiv programat a fi realizat la finele
fiecărui an (sf)
o procentul de natalitate (N)
o raportul dintre sexe
o procentul de trecere al viţelelor la categoria
superioară
• alegerea lotului de prăsilă pe baza performanţelor proprii
privind:
o producţia de lapte şi grăsime
o viteza de muls
o greutatea corporală
o corectitudinea conformaţiei şi a ugerului
• stabilirea mărimii parametrilor statistici şi a variabilităţii
pentru caracterele care fac obiectul selecţiei lotului de
prăsilă
• stabilirea diferenţei de selecţie anuale pe baza intensităţii
de selecţie şi a celei medii pe întreaga perioadă de
referinţă
• stabilirea progresului genetic indus de vacile din nucleul
de selecţie
3) A treia sursă de inducere a progresului genetic în
populaţie este reforma selectivă. Mărimea acestei surse este
influenţată de:
o rata reformei selective cât mai ridicată
o rata reformei de necesitate cât mai reduse
o repetabilitatea caracterului cât mai mare
295
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Determinarea progresului genetic indus prin reforma selectivă


se poate face prin secţionarea curbei lui Gaus (fig. 83) sau prin relaţia
matematică:
∆Gs = CR ( Xs − Xc ), în care:
∆Gs = câştigul genetic
CR = coeficientul de repetabilitate
Xs = media caracterului la animalele selecţionate

Xc = media caracterului candidatelor la selecţie

Ipoteză:
- se folosesc tauri indiferenţi
- intensitatea selecţiei descendentelor = 50%
I. La selecţia viţelelor după mamă (ascendenţă):
4500
∆g = h 2 × i
Producţia mamelor:
- minimă = 3000 litri
- maximă = 5000 litri
- medie = 4000 litri 3000 4000 5000
Viţelele se aleg din mame cu media 4500 litri
i = 500 litri; ∆g = 0,3 × 500 = 150 litri
II. La selecţia după performanţa proprie a descendentelor la
prima lactaţie (descendenţă):
Producţia fiicelor: 4500
- minimă = 3000 litri
- maximă = 5000 litri
- medie = 4000 litri
Descendentele reţinute (50%) au media de 4500 litri
∆g = 500 litri 3000 4000 5000

Fig. 83 Superioritatea selecţiei după


performanţa productivă a primiparelor

296
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

VI. Progresul genetic total indus în populaţie se obţine prin


însumarea celor trei surse de progres genetic:

∆GTotal = ∆GT + ∆Gp + ∆Gs

VII. Stabilirea potenţialului genetic al populaţiei la nivelul


anului programat a se realiza tipul dorit este condiţionat de:
• potenţialul genetic la începutul perioadei
• mărimea progresului genetic ce se introduce în populaţie
prin cele trei surse
• intervalul dintre generaţii
• numărul de generaţii pentru care este valabil programul

297
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

CAPITOLUL 8
PARAMETRII FENOTIPICI ŞI GENETICI
AI POPULAŢIILOR

8.1. Studiul statistic al variabilităţii caracterelor de


selecţie
Şirul de variaţie
În scopul aprecierii unui caracter cantitativ sub raportul
valorii lui medii şi al gradului de variabilitate, se folosesc metode
statistice, efectuându-se observaţii, care pentru a putea fi prelucrate,
trebuie prezentate sub formă de cifre, a căror caracteristică este
variabilitatea sau variaţia. Însuşirea sau caracterul studiat care
prezintă variabilitatea sau variaţia reprezintă variabila.
Se întâlnesc caractere care nu pot lua decât valori întregi
(numărul produşilor de la o fătare, numărul foliculilor piloşi etc.)
numite discontinui, altele, în schimb, pot varia mult (producţia de
lapte, procentul de grăsime, greutatea corporală etc.), denumite
caractere continui. Observaţiile sunt efectuate pe grupe de indivizi
din cadrul unei populaţii, grupe denumite probe. Odată determinate
valorile caracterului la nivelul probei, se procedează la ordonarea
datelor prin întocmirea şirului de variaţie.
Pentru alcătuirea şirului de variaţie se stabilesc următoarele:
1. limita superioară şi inferioară a variabilităţii (identificarea
variaţiunilor extreme);
2. amplitudinea variabilităţii calculată prin diferenţa dintre
limita superioară şi cea inferioară;
3. pornind de la numărul de indivizi se stabileşte numărul de
clase:
< 30 indivizi = 4-6 clase
30 – 40 indivizi = 5-6 clase
40 – 60 indivizi = 6-8 clase
60 – 100 indivizi = 7-10 clase
100 – 200 indivizi = 10-12 clase
200 – 500 indivizi = 12-17 clase
> 500 indivizi = până la 20 de clase;
298
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

4. mărimea intervalului de clasă care se stabileşte prin


împărţirea amplitudinii la numărul de clase;
5. se întocmeşte un tabel pentru repartizarea variaţiunilor pe
clase, valorile numerice din interiorul aceleiaşi clase
purtând numele de frecvenţă absolută a clasei;
6. pentru exprimarea procentuală a frecvenţei fiecărei clase
se va raporta frecvenţa absolută la suma frecvenţelor
(efectivul total al probei) obţinându-se astfel frecvenţa
relativă;
7. distribuţia frecvenţelor variatelor observate şi ordonate în
şirul de variaţie poate fi reprezentată grafic, notând pe
abscisă clasele iar pe ordonată frecvenţa absolută sau
relativă. Astfel, reprezentarea grafică poate fi redată fie
sub formă de histogramă, fie sub forma poligonului de
frecvenţă.
Pentru exemplificare vom reda valorile individuale observate
de V. Ujică şi V. Maciuc privind cantitatea de lapte (Kg) şi conţinutul
de grăsime (%) la lactaţia I-a (305 zile) la un număr de 120 vaci de
rasă Brună din Moldova (tabelul 25 şi Anexa 1).

Tabelul 25
Producţia de lapte şi grăsime la o populaţie de rasă Brună în lactaţia I
Nr. ord. Cod taur Lapte (Kg) Grăsime (%)
1 5158 3756 3,72
2 5859 4190 3,34
3 6693 3285 3,65
4 5859 4858 3,49
5 5158 3117 3,58
| | | |
| | | |
120 5710 4862 3,70

299
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

1. limita inferioară pentru cantitatea de lapte = 1117 Kg


limita superioară pentru cantitatea de lapte = 6036 Kg
limita inferioară pentru conţinutul de grăsime = 3,20%
limita superioară pentru conţinutul de grăsime = 4,66%

2. amplitudinea pentru cantitatea de lapte: 6036 Kg – 1117


Kg = 4919 Kg
amplitudinea pentru conţinutul de grăsime: 4,66% -
3,20% = 1,46%

3. pornind de la mărimea populaţie supuse selecţiei (n =


120), putem pune condiţia ca şirul de variaţie să fie
alcătuit din 10 clase.

4. mărimea intervalului de clasă:


4919
cantitatea de lapte: i = = 491,9Kg ≈ 500Kg
10
1,46
conţinutul de grăsime: i = = 0,146% ≈ 0,15%
10
5. tabelele pentru repartizarea variaţiunilor pe clase:

Tabelul 26
Variabilitatea cantităţii de lapte (Kg) la lactaţia I
Numărul Frecvenţa Frecvenţa
Clasa
de clase absolută relativă
1 1117-1616 7 5,83
2 1617-2116 10 8,33
3 2117-2616 9 7,53
4 2617-3116 33 27,50
5 3117-3616 22 18,33
6 3617-4116 11 9,16
7 4117-4616 11 9,16
8 4617-5116 8 6,66
9 5117-5616 5 4,16
10 5617-6116 4 3,33

300
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Tabelul 27
Variabilitatea conţinutului de grăsime în lapte (%) la lactaţia I
Numărul Frecvenţa Frecvenţa
Clasa
de clase absolută relativă
1 3,20-3,34 4 3,33
2 3,35-3,49 5 4,17
3 3,50-3,64 19 15,83
4 3,65-3,79 41 34,17
5 3,80-3,94 31 25,83
6 3,95-4,09 13 10,83
7 4,10-4,24 4 3,33
8 4,25-4,39 2 1,67
9 4,40-4,54 0 0,00
10 4,55-4,69 1 0,83

6. exprimarea procentuală a frecvenţei fiecărei clase:


frecventa absoluta
×100 = frecventa relativa
n
Exemplu pentru cantitatea de lapte şi conţinutul în grăsime:
7 10
× 100 = 5,83% ×100 = 8,55%
120 120

4 5
×100 = 3,33% × 100 = 4,17%
120 120

301
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

7. reprezentarea grafică:

27,5
30

25

Frecvenţa relativă (%)


18,33
20

15
9,17 9,16
8,33 7,53
6,66
10
5,83 4,16 3,33
5

0 1117-1616

1617-2116

2117-2616

2617-3116

3117-3616

3617-4116

4117-4616

4617-5116

5117-5616

5617-6116
Clase
Fig. 84 Histograma pentru producţia de lapte

40
34,17
35
Frecvenţa relativă (%)

30
25,83
25
20
15,83
15
10,83
10
4,17 3,33
5 3,33 1,67
0 0,83
0
3,20-3,34

3,35-3,49

3,50-3,64

3,65-3,79

3,80-3,94

3,95-4,09

4,10-4,24

4,25-4,39

4,40-4,54

4,55-4,69

Clase
Fig. 85 Poligonul frecvenţelor pentru conţinutul de grăsime

302
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

8.2. Calculul variabilităţii, parametrii şi statisticii

Pe baza şirului de variaţie şi a reprezentării grafice se obţin


indicaţii generale, aproximative asupra variabilităţii caracterelor
urmărite.
Studiul complet al unui caracter, sub raportul valorii medii şi
al gradului de variabilitate se face prin calcularea statisticilor la nivel
de probă, iar apoi pe baza acestora se face estimarea parametrilor
pentru întreaga populaţie.
Statisticii reprezintă valorile obţinute prin prelucrarea datelor
probei medii. Ulterior vor ajuta la estimarea parametrilor populaţiei.
Statisticii se notează cu litere latine:
X = media aritmetică
s2 = varianţa
s = abaterea standard sau deviaţia standard a valorii
individuale
s x = abaterea standard a mediei aritmetice sau eroarea
standard a mediei
V% = coeficientul de variabilitate
În continuare, redăm metoda de lucru în calcularea
statisticilor cantităţii de lapte şi conţinutului în grăsime, pentru o
populaţie de rasă Brună din Moldova (Tabelul 28)
Tabelul 28
Producţia de lapte şi conţinutul în grăsime, în lactaţia I,
observată la o populaţie de rasă Brună
Nr. ord. Cod taur Lapte (Kg) Grăsime (%)
1 5158 3756 3,72
2 5859 4190 3,34
3 6693 3285 3,65
4 5859 4858 3,49
5 5158 3117 3,58
| | | |
| | | |
120 5710 4862 3,70

303
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

X=
∑ X = 400.031 = 3333,59
n 120
2
2 ( ∑ X) 1471502813 −
1600248009 61
∑X −
s2 = n = 120 =1159351,302
n −1 120 −1
s = s 2 == 1159351,302 = 1076,73
s2 s 1076,73 1076,73
sx = ± =± = = = 98,29
n n 120 10,95
s ⋅ 100 1076,73 ⋅ 100
V% = = = 32,29%
x 3333,59
Valorile obţinute prin prelucrarea statistică a datelor la
însuşirile de producţie cantitatea de lapte (Kg) şi conţinutul de
grăsime în lapte (%) la lactaţia I sunt prezentate în tabelul 29

Tabelul 29
Valorile medii şi variabilitatea însuşirilor de producţie
la lactaţia I pentru o populaţie Brună din Moldova
Caracterul U.M. n X sx s V% Min. Max.
Cantitatea de lapte
pe lactaţie Kg 120 3333,59 98,29 1076,73 32,29 1117,00 6036,00
normală
Conţinutul de
% 120 3,77 0,01 0,20 5,47 3,20 4,66
grăsime în lapte

8.3. Analiza varianţei şi covarianţei


Analiza varianţei constă în esenţă din descompunerea
varianţei totale în componenţi asociaţi cu diferite surse de variaţie,
care sunt comparaţi între ei cu ajutorul testului Fisher.
2 SPA
∑ (X − X)
Se cunoaşte că: S2 = =
N −1 GL
• varianţa nu se bucură de proprietăţi aditive;

304
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

• pentru analiză se procedează la descompunerea SPA


(suma pătratelor abaterilor) şi GL (gradele de libertate),
care se bucură de proprietăţi aditive.
Dacă presupunem că dintr-o populaţie cu media „u” şi cu
varianţa S2 s-au extras „a” probe, fiecare dintre ele constituită din
acelaşi număr de indivizi „ni”, atunci orice observaţie din populaţie
care este extrasă poate fi considerată ca aparţinând populaţiei.
Varianţa acestei probe mari (populaţie) este în fond varianţa totală.
Astfel, varianţa totală poate fi considerată ca rezultantă a două
surse de variaţie:
• prima sursă de variaţie o constituie diferenţele dintre
probe;
• a doua sursă de variaţie este constituită de diferenţele
existente între indivizii care constituie fiecare probă.
Prin urmare, varianţa totală provine din două surse de
variaţie:
• variaţia între probe;
• variaţia în interiorul probelor.
Varianţa între probe se determină prin suprimarea variaţiei
din interiorul probelor, prin atribuirea fiecărei observaţii a valorii
mediei probei;
Varianţa în interiorul probelor se determină separat pentru
fiecare probă fără a se lua în considerare diferenţele dintre probe.
În cercetările experimentale se folosesc frecvent determinări
efectuate pe acelaşi individ, individul jucând în acest caz rolul
blocului.
Dacă sunt „a” tratamente, sunt necesare „a” observaţii pe
acelaşi individ.
Pentru acest motiv, acest tip de experienţă are menţiunea de
măsurători repetate.
În acest tip de experienţă, variaţia totală este descompusă în
două părţi:
• una este în funcţie de diferenţele dintre mediile
indivizilor;
• alta este în funcţie de variaţia din interiorul indivizilor.
305
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Cu cât diferenţele dintre indivizi vor fi mai mari, cu atât va fi


mai mare şi această parte de variaţie.
Diferenţele dintre observaţiile făcute pe acelaşi individ depind
în parte de diferenţele dintre efectele tratamentelor şi în parte de
cauze de variaţie necontrolată, de aceea, variaţia din interiorul
indivizilor va fi împărţită în doi componenţi:
• unul reprezintă diferenţele dintre mediile tratamentelor;
• celălalt reprezintă variaţia reziduală sau aşa-numita eroare
experimentală.

Schema de descompunere a variaţiei totale


şi a gradelor de libertate în analiza măsurătorilor repetate
Variaţia totală N-1=n·a–1

Variaţia între Variaţia intra n-1 n (a – 1)


indivizi indivizi

Variaţia tratamente Variaţia reziduală a–1 (n – 1) (a – 1)

Descompunerea variaţiei totale Descompunerea gradelor de libertate

Considerând că au fost făcute observaţii asupra unei populaţii


de taurine dintr-un judeţ repartizată în mai multe centre de selecţie,
iar în cadrul fiecărui centru în mai multe exploataţii, de la mai mulţi
tauri, ordonarea datelor pentru analiza varianţei parcurge următoarele
etape:
a) Stabilirea numărului de tauri (T) pe unităţi (Tu) şi pe centru
de selecţie (Tc);
b) Stabilirea numărului de descendenţi (N) pe tauri (Nt1, Nt2
….. Ntn,) şi pe centru de selecţie;
c) Stabilirea sumei valorilor datelor individuale (X) pe tauri
(∑ Xt1, ∑ Xt 2 .......∑ Xt n ) , pe unităţi (∑ Xu1, ∑ Xu 2 .......∑ Xu n ) şi pe
centru de selecţie (∑ X c ) ;

306
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

d) Stabilirea sumei pătratelor datelor individuale (X2) pe tauri


(∑ X 2 t1, ∑ X 2 t 2 .......∑ X 2 t n ) , pe unităţi (∑ X 2 u1, ∑ X 2 u 2 .......∑ X 2 u n )
şi pe centru de selecţie (∑ X 2c ) ;
e) Stabilirea factorilor de corecţie ( X)2/n necesari la
calcularea sumei pătratelor abaterilor de la medie (∑ X 2 ) din
formula generală de calcul a varianţei pentru:
• varianţa totală (S2p):

C1 =
(∑ X c )2
Nc
• varianţa dintre unităţi (S2u):

C2 =
(∑ Xu1 )2 + (∑ Xu 2 )2 + ...... + (∑ Xu n )2
Nu1 Nu 2 Nu n
2
• varianţa din interiorul unităţii (S iu):

C3 =
(∑ Xt1 )2 + (∑ Xt 2 )2 + ...... + (∑ Xt n )2
Nt1 Nt 2 Nt n

f) Stabilirea sumei pătratelor abaterilor de la medie din


formula generală de calcul a varianţei pentru:
• varianţa totală (S2p):
2 2
∑ X p = ∑ X c − C1
• varianţa dintre unităţi (S2u):
2
∑ X u = C1 − C 2
• varianţa din interiorul unităţii (S2iu):
2 2
∑ X iu = ∑ X c − C 2
• varianţa dintre grupele de descendenţi (S2D):
2
∑ X D = C3 − C 2
• varianţa din interiorul grupelor de descendenţi (S2iD):
2 2
∑ X iD = ∑ X c − C3

307
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

g) stabilirea gradelor de libertate (GL) pentru fiecare sursă de


variaţie în parte conform relaţiilor:
• varianţa totală (S2p):
GL = Nc - 1
• varianţa dintre unităţi (S2u):
GL = Nf – 1, în care:
Nf = numărul de ferme (unităţi) cercetate din cadrul
centrului de selecţie
• varianţa din interiorul unităţii (S2iu):
GL = Nc - 2
• varianţa dintre grupele de descendenţi (S2D):
GL = Tc - 2
• varianţa din interiorul grupelor de descendenţi (S2iD):
GL = Nc - Tc

h) Stabilirea valorilor varianţei (pătratului mediu) pentru:


• varianţa totală:
2
2 ∑X p
S p=
Nc − 1
• varianţa dintre unităţi:
2
S2 =
∑X u
u
Nf − 1
• varianţa din interiorul unităţii:
2
S2 =
∑ X iu
iu
Nc − 2
• varianţa dintre grupele de descendenţi:
2
S2 =
∑X D
D
Tc − 2
• varianţa din interiorul grupelor de descendenţi (S2iD):
2
S2 =
∑ X ID
ID
N c − Tc

308
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

i) Separarea varianţei genetice determinată de tauri (S2G), pe


baza relaţiei:
S2 D − S2 ID
S2 G = , în care:
N0
N0 = numărul ponderat de fiice – când grupele sunt formate
dintr-un număr inegal de descendenţi – se calculează după formula
propusă de Snedecor G. W. (1968):
1  ∑ Nt n 
2
N0 = Nc −
Tc − 1  Nt n 

Analiza covarianţei

După cum varianţa este măsura unei variabile aleatoare,


măsura covarianţei a două variabile este numită covarianţă. Ca şi în
cazul varianţei, când avem mai multe probe care primesc tratamente
diferite, covarianţa totală poate fi împărţită într-o covarianţă între
probe şi o covarianţă în interiorul probelor. Procedeul de calcul este
asemănător celui al varianţei, numai că orice valoare la pătrat este
înlocuită cu un produs al valorilor variabilelor X şi Y.
Formule de determinare a covarianţei totale şi a
componentelor sale pentru exemplul folosit în cazul varianţei:

a) Stabilirea numărului de tauri (T) pe unităţi (Tu)şi pe centru


de selecţie (Tc);

b) Stabilirea numărului de descendenţi (N) pe tauri (Nt1,


Nt2….Ntn) şi pe centre de selecţie (Nc);

c) Stabilirea produselor valorilor datelor individuale (xy) pe


tauri (∑ xy1, ∑ xy 2 .......∑ xy n ) , pe unităţi (∑ xy u1, ∑ xy u 2 .......∑ xy un ) şi
pe centre de selecţie (∑ xy c ) ;

309
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

d) Stabilirea factorilor de corecţie (∑ x c ⋅∑ y c )/n necesari la


calcularea sumei produselor abaterii de la medie ( ∑ xy) din formula
generală de calcul a covarianţei pentru:
• covarianţa totală (cov. Pxy):
C =
∑ x c ⋅ ∑ yc
1xy
Nc
• covarianţa dintre unităţi (cov. Uxy):
∑ x u ⋅ ∑ yu ∑ x u ⋅ ∑ yu ∑ x u ⋅ ∑ yu
C 2 xy = 1 1
+ 2 2
+ ....... + n n

N u1 Nu 2 Nu n
• covarianţa din interiorul unităţii (cov. Iuxy):
∑ x t ⋅ ∑ yt ∑ x t ⋅ ∑ yt ∑ x t ⋅ ∑ yt
C3 xy = 1 1
+ 2 2
+ ....... + n n

N t1 Nt2 Ntn

e) Stabilirea sumei produselor abaterilor de la medie ( ∑ xy )


din formula generală de calcul a covarianţei pentru:
• covarianţa totală (cov. Pxy):
∑ xy = ∑ xy c − C1xy
• covarianţa dintre unităţi (cov. Uxy):
∑ xy = C 2 xy − C1xy
• covarianţa din interiorul unităţii (cov. Iuxy):
∑ xy = C3xy − C 2 xy
• covarianţa din interiorul grupelor de descendenţi (cov.
IDxy):
∑ xy = ∑ xy c − C3xy

f) Stabilirea gradelor de libertate (GL) pentru fiecare sursă de


covarianţă:
• covarianţa totală:
GL = Nc - 1
• covarianţa dintre unităţi:
GL = Nf – 1
• covarianţa din interiorul unităţii:
310
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

GL = Nc - 2
• covarianţa dintre grupele de descendenţi:
GL = Tc - 2
• covarianţa din interiorul grupelor:
GL = Nc - Tc

g) Stabilirea valorilor covarianţei pentru fiecare sursă de


variaţie în parte:
• covarianţa totală:
Cov =
∑ xy = ∑ xy
P xy
GL Nc − 1
• covarianţa între unităţi:
Cov =
∑ xy = ∑ xy
Uxy
GL Nf − 1
• covarianţa din interiorul unităţii:
Cov =
∑ xy = ∑ xy
Iu xy
GL Nc − 2
• covarianţa dintre grupele de descendenţi:
Cov =
∑ xy = ∑ xy
D xy
GL Tc − 2
• covarianţa din interiorul grupelor de descendenţi:
Cov =
∑ xy = ∑ xy
ID xy
GL N c - Tc

h) Separarea covarianţei genetice (cov. Gxy) determinată de


masculi:
Cov D xy − Cov ID xy
Cov G xy =
N0
N0 se calculează ca şi în cazul varianţei.

311
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

8.4. Teste de omogenitate a mediilor şi varianţelor


Marea majoritate a cercetărilor se fac pentru a testa apoi o
ipoteză nulă cu privire la mediile probelor. Asemenea teste se
numesc teste de semnificaţie a diferenţelor dintre medii.

Testul Fisher ( F̂ ) este poate cel mai cunoscut test de


omogenitate a varianţelor. Statistica acestui test se ştie că este un
S2
raport al varianţelor. În cazul a două eşantioane, F̂ = 1 , care
S2 2
ulterior se compară cu valoarea tabelară la n1 – 1 şi n2 – 2 grade de
libertate pentru orice nivel de semnificaţie. Varianţele sunt omogene
n -1
dacă F̂ < F 1 . Gradele de libertate ale probei cu varianţa cea mai
n 2 -1
mare se consideră a fi n1 – 1.
Testul Fisher se poate aplica şi în cazul mai multor
eşantioane, dacă este precedat de o analiză dispersională. Valoarea
calculată F̂ se obţine raportând media pătratelor între probe la media
pătratelor abaterilor din interiorul lor. Citirea valorii critice se face
ţinând cont de gradele de libertate ale pătratului mediu cel mai mare
şi cel mai mic, indiferent de locul ocupat în raport. Aşadar, Pm inter
în calcularea valorii F̂ este la numărător, indiferent dacă este mai
mare sau mai mic decât Pm intra, dar la citirea valorii critice în capul
de tabel se află totdeauna gradele de libertate ale pătratului mediu
mai mare.
Pentru cazul comparării simultane a mai multor probe, care
au primit eventual tratamente diferite, se pot aplica mai multe teste,
între care cel mai cunoscut este testul Tukey.
Desigur, o posibilitate de verificare a omogenităţii mai multor
medii rămâne şi testul Student multiplu, adică aplicarea lui pentru
toate perechile posibile de medii.
Aplicarea testului Tukey urmează testului Fisher, care se
bazează pe o analiză dispersională. Testul Fisher se pronunţă asupra
312
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

ansamblului de medii, fără a preciza care anume medii au determinat


semnificaţia diferenţelor.

Testul Tukey presupune calcularea unei statistici proprii,


notată egală cu w=q (p; GLe; α) × s x . Valoarea q se extrage din tabel
pentru α, p este numărul eşantioanelor şi GLe reprezintă gradele de
libertate ale erorii sau ale componentului intragrupă, dintr-un tabel de
Pm inter
analiză a varianţei. Valoarea s x se obţine deci ca , în care
n
Pminter este pătratul mediu intragrupă într-o analiză de varianţă şi n
reprezintă numărul de observaţii dintr-o grupă.
Testul Tukey este precedat de un test Fisher, care prin
Pm între tratamente
valoarea F̂ = > F G.L. sugerează că între unele
Pm inter. probei
eşantioane sunt diferenţe semnificative, fără a preciza între care
anume dintre comparaţiile posibile.
Valoarea w calculată este o diferenţă limită pentru nivelul de
semnificaţie 1 – α.
Deci, orice diferenţă dintre mediile eşantioanelor mai mare
decât w este semnificativă pentru nivelul 1 – α.
În cazul probelor inegale ca număr de observaţii se calculează
w’=q (p; GLe; α) × s , în care s este deviaţia standard totală. Ulterior,
1  1 1 
pentru o anume comparaţie, w’ se înmulţeşte cu +  unde
2  n i n j 
ni şi nj reprezintă numărul observaţiilor probelor care se compară.
Pentru exemplificare, redăm modul de calcul al testării
semnificaţiei diferenţelor dintre mediile privind cantitatea de lapte în
primele trei lactaţii normale la o populaţie de taurine de rasă Brună
din Moldova. Datele sunt ordonate în tabelul 30.

313
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Tabelul 30
Lapte (Kg) Lapte (Kg) Lapte (Kg)
Cod taur
Lactaţia I-a Lactaţia a II-a Lactaţia a III-a
5158 3756 3406 3944
5859 4190 3390 2447
6693 3285 3285 3077
5859 4858 3103 3843
5158 3117 2530 2993
| | | |
| | | |
| | | |
| | | |
4862 3203 2947
5710
n=120 n=120 n=80
∑X 400031 343400 239943
X 3333,59 2861,67 2999,29
∑ X2 1471502813 1045623462 7620565505
∑∑X 400031 + 343400 + 239943 = 983374
∑ ∑ X2 1471502813 + 1045623462 + 7620565505 = 279182780
( X ) = (983374) = 967024423876 = 3021951324,61
CX T = ∑ ∑
2 2

nt 320 320
SPA XT = ∑ ∑ X 2 − CX T = 3279182780 − 3021951324,61 = 257231455,38
GLT = n t − 1 = 320 − 1 = 319
( X )2 ( X )2 ( X )2
SPA Xi = ∑ 1 + ∑ 2 + ∑ 3 − CX T =
n1 n2 n3
(400031)2 + (343400)2 + (239943)2 − 3021951324,61 = 13943057,34
120 120 80
GLi = n grupe − 1 = 3 − 1 = 2

314
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Tabelul 31
Tabel de analiză a varianţei datelor de observaţie
Sursa de variaţie SPA GL PM F̂
Varianţa totală 257231455,38 319 806368,19 8,66
Varianţa dintre probe 13943057,34 2 6971528,67
Varianţa înăuntrul probelor 255288398,04 317 805326,17

PM dintre probe 6971528,67


F̂ = = = 8,66
PM inauntrul probelor 805326,17

8,66 F̂ >F 0,001 (2;317) 6,91 *** foarte semnificativă.

Tabelul 32
Semnificaţia diferenţelor între lactaţii pentru cantitatea de lapte
Specificare Cantitatea de lapte (Kg)
Testul F 0,05 = 2,99 F 0,01 = 4,6 F 0,001 = 6,91
Fisher F̂ = 8,66 > F 0,001 (2 ;317)***
w 0,05 = 282,97 w 0,01 = 352,21

Lactaţiile Lact. I Lact. a II-a Lact. a III-a


Testul 3333,59 2999,29 2861,67
Tukey Lact. I 2861,67 471,92 ** 137,62 n.s. -
Lact. a II-a 8999,29 343,30 * -
Lact. a III-a 3333,59 -

Valoarea w se calculează folosind relaţia: w = Q × s x , având


în vedere două nivele de semnificaţie, 0,05 şi 0,01.
Valoarea lui Q este dată în tabel pentru cele două nivele de
semnificaţie în funcţie de numărul mediilor probelor, care în
exemplul nostru este 3 şi numărul gradelor de libertate al varianţei
erorii (inter).
Aşadar:
Q = 0,05 (3;317) are valoarea de 3,31
Q = 0,01 (3;317) are valoarea de 4,12

315
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Pm inter 805326,17
sx = = = 85,49
n 110,2
Deoarece în cele trei lactaţii avem un număr diferit de indivizi
vom lua n ≈ 110,2
W 0,05 = Q0,05 × s x = 3,31 × 85,49 = 282,97
W 0,01 = Q0,01 × s x = 4,12 × 85,49 = 352,21

8.5. Ecuaţia dreptei de regresie


Regresia se defineşte ca o valoare statistică care arată
cantitatea cu care creşte sau descreşte un caracter Y (variabilă
dependentă) faţă de modificarea celuilalt caracter X (variabilă
independentă), cu o unitate. Aşadar, valorile variabilei X sunt fixe iar
valorile lui Y întâmplătoare.
În scopul calculării coeficientului de regresie şi a dreptei de
regresie se vor stabili următoarele valori:
n – numărul indivizilor studiaţi pentru fiecare caracter;
X – media caracterului considerat independent;
Y – media caracterului considerat dependent;
∑ x 2 – suma abaterilor pătratice a caracterului X de la
medie ∑ (X - X ) ;
2

∑ y 2 – suma abaterilor pătratice a caracterului Y de la


medie ∑ (Y - Y ) ;
2

xy– suma produselor abaterilor valorilor X de la media X şi


a abaterilor valorilor Y de la media Y adică ∑ (X - X )(Y - Y ) .
Coeficientul de regresie (b) este tocmai raportul dintre
covarianţă şi varianţa caracterului independent.
Deoarece suma produselor abaterilor poate lua valori negative
şi coeficientul de regresie poate avea valori negative (-).
Pentru exemplificarea calculului coeficientului de regresie
vom urmări caracterele cantitatea de lapte şi conţinutul de grăsime în
lapte, la Lactaţia I-a pentru o populaţie Brună din Moldova.
316
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Tabelul 33

Lapte (Kg) Grăsime (%)


Nr. ord. Cod taur
Lactaţia I-a Lactaţia I-a
1 5158 3756 3,72
2 5859 4190 3,34
3 6693 3285 3,65
4 5859 4858 3,49
5 5158 3117 3,58
| | | |
| | | |
120 5710 4862 3,70

Vom nota cele două caractere astfel:


• conţinutul de grăsime în lapte (%) – X;
• cantitatea de lapte (Kg) – Y

∑ X = 452,28 X = 3,77 ∑ X 2 = 1709,70


∑ Y = 400031 Y =3333,59 ∑ Y 2 = 1471502813,00
∑ XY = 1503246,28

În continuare se trece la stabilirea sumei pătratelor abaterilor


∑ x şi ∑ y 2 şi a sumei produselor abaterilor xy potrivit relaţiilor
2

cunoscute deja de la analiza varianţei şi covarianţei astfel:


(∑ X ) = 1709,70 − (452,28) = 5,06
2 2
∑ x 2 = ∑ X2 −
n 120

(∑ Y )2 (400031,00)2
∑ y2 = ∑ Y2 − = 1471502813,00 − =
n 120
= 1471502813,00 − 1333540008 = 137962804,9917

317
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

∑ X − ∑ Y = 1503246,28 − 452,28 ⋅ 40031 =


∑ xy = ∑ XY −
n 120
= 1503246,28 − 1507716,834 = −4470,559

Introducând valorile obţinute în formula coeficientului de


regresie obţinem:
b= ∑ 2 =
xy − 4470,559
= −883,321
∑x 5,06

Rezultă că regresia pentru cantitatea de lapte în raport cu


conţinutul de grăsime este în medie de -883,321 Kg ceea ce
înseamnă că pentru fiecare modificare cu o unitate (1%) a variabilei
X (conţinutul de grăsime) corespunde o modificare a variabilei Y
(cantitatea de lapte) cu -883,321 Kg
Vom calcula şi dreapta regresiei folosind ecuaţia:
y = a + bx , unde valoarea termenului constant „a” este egală
cu:
a = Y − bx
Constanta „a” fixează înălţimea liniei de regresie faţă de axa
absciselor. În exemplul luat:
a = 3333,59 − (− 883,321) ⋅ 3,77 = 3333,59 + 3330,12 = 6662,8

Înlocuind în dreapta de regresie aceste valori şi variabila X


din baza de date obţinem:
y1 = 6662,8 + (−883,321 ⋅ 3,72) = 3376,9
y 2 = 6662,8 + (− 883,321 ⋅ 3,34) = 3712,5
y 3 = 6662,8 + (− 883,321 ⋅ 3,15) = 3438,6
.................................................................
y120 = 6662,8 + (− 883,321 ⋅ 3,7 ) = 3394,5
Reprezentarea grafică a dreptei de regresie pentru exemplul
dat este prezentat în fig. 86.

318
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Y = 6662.8 - 883.3 * X
r = -.1692
6500

Cantitatea de lapte pe 305 zile (kg)


5500

4500

3500

2500

1500

Regression
500
3 3.2 3.4 3.6 3.8 4 4.2 4.4 4.6 4.8 95% confid.

Continutul de grasime in lapte (%)

Fig. 86 Ecuaţia dreptei de regresie

8.6. Studiul genetic al caracterelor cantitative

Creşterea producţiei taurinelor necesită pe lângă o


îmbunătăţire continuă a condiţiilor de hrănire şi întreţinere şi o
judicioasă muncă de selecţie.
Reuşita muncii de ameliorare în creşterea taurinelor depinde
însă în mare măsură de orientarea muncii de selecţie şi de punerea în
practică a unor elemente noi de selecţie, absolut necesare procesului
de ameliorare.
Starea organismului adult şi producţiile lui, în ultimă instanţă,
sunt rezultatul interacţiunii dintre baza ereditară şi condiţiile de viaţă
în care a crescut şi s-a dezvoltat animalul. Rezultă că procesul de
îmbunătăţire al raselor de taurine presupune realizarea în practică a
unor condiţii necesare creşterii unei baze ereditare valoroase,
asigurarea de condiţii optime pentru dezvoltarea acestei baze,
creşterea dirijată a tineretului şi folosirea raţională a animalelor
adulte pentru obţinerea producţiei maxime în funcţie de baza
319
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

ereditară şi crearea de condiţii favorabile bazei ereditare în direcţia


dorită.
Baza ereditară se formează în procesul fecundării, prin unirea
însuşirilor ereditare ale părinţilor, iar în practică se formează prin
alegerea şi selecţia animalelor de prăsilă şi prin potrivirea perechilor,
exemplificată prin figura 87.
Este cunoscut şi faptul că însuşirile productive ale animalelor
se transmit genetic, conform unor legi complicate în care selecţia
naturală acţionează în favoarea perpetuării speciei şi cea artificială în
scopul asigurării intereselor economice ale omului.
Pentru reuşita muncii de selecţie şi ameliorare este important
a se cunoaşte raporturile ce există între genotip şi fenotip şi de a
stabili proporţia în care participă baza ereditară în determinarea
fiecărui caracter.
Dacă se notează valoarea fenotipică cu P, genotipul cu G şi
mediul cu E, valoarea fenotipică poate fi redată printr-un model
matematic astfel:
P=G+E
Valoarea genetică a unui caracter este condiţionată de
interacţiunea de aditivitate a genelor dacă nu se iau în considerare şi
interacţiunile de dominanţă şi epistazie. Acestea din urmă se
manifestă în momentul contopirii gameţilor şi se exteriorizează la
produşii rezultaţi prin valori fenotipice mai mari sau mai mici, după
natura factorilor ereditari pe care îi poartă cele două celule sexuale ce
se interacţionează în urma contopirii lor în procesul de fecundare.
Conducându-ne după relaţia de mai sus, înseamnă că orice
modificare survenită în valoarea genotipului şi a mediului va
determina o modificare a valorii fenotipului – obţinându-se
variabilitatea sau variaţia însuşirilor.
Varianţa, ca măsură a variabilităţii, are deci la origine şi
cauze genetice şi cauze reprezentate de condiţiile de mediu.

320
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

CRITERII DE
ÎMPERECHERE
ÎNRUDIRE
12,5%

LAPTE 6000
6000 l litri 4500

% GRĂSIME 4,2
4,05%
3,9

DEZVOLTAREA
CORPORALĂ

INDICE UGER

NOTĂ 9
SOLIDITATE
MEMBRE

Fig. 87 Elemente ale împerecherii nominalizate

Acest lucru poate fi concretizat prin relaţia:

s2T = s2G + s2E , în care:

321
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

s2T = varianţa totală


s2G = varianţa genotipică
s2E = varianţa determinată de mediu
Raportul dintre varianţa genotipică şi varianţa totală
reprezintă heritabilitatea şi se notează prin simbolul h2.

Heritabilitatea (h2)
Valoarea coeficientului de heritabilitate ne permite să
deducem cota de participare a genotipului în formarea fenotipului şi
prezintă mare importanţă pentru practica ameliorării animalelor.
Din această cauză s-au elaborat diferite metode de stabilire a
valorii lui h2, metode care folosesc datele controlului producţiilor de
către unităţi de selecţie.
Cele mai sigure metode pentru estimarea parametrilor
genetici au la bază un proces iterativ de maximizare a unei funcţii.
Tehnicile de calcul variază în funcţie de algoritmul de optimizare
ales, dar toate solicită la fiecare ciclu de iteraţie soluţii BLUP, pentru
diferite efecte ale modelului. Procedeele iterative fac posibilă
obţinerea rezultatelor, dar implică un timp îndelungat de aşteptare.
Aceasta poate varia de la câteva ore până la săptămâni sau chiar luni
de zile, în funcţie de elementele problemei de rezolvat şi setul de
programe folosit în acest scop. Acest timp de rulare poate fi redus şi
prin renunţarea la precizie, adică la criteriul de convergenţă care
trebuie atins.
Seturile program cele mai avansate din punct de vedere
constructiv şi funcţional sunt: DMU, PEST/VCE, DFREML,
MTDFREML, JAA/MTC, ABTK. Există versiuni modificate ale
acestora care circulă în diferite ţări şi aşteaptă să fie introduse în
versiunile oficiale.
Dată fiind multitudinea metodelor de calcul a heritabilităţii
diferitelor caractere morfo-productive ale taurinelor, este necesară
cunoaşterea lor în totalitate şi folosirea acelor metode
corespunzătoare etapei actuale în selecţie şi ameliorare, potrivit
datelor ce pot fi furnizate de unităţile specializate în această direcţie.
În acest context, vom folosi un calcul cu caracter
demonstrativ pentru a stabili heritabilitatea producţiei de lapte
322
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

cantitative şi calitative la o populaţie de taurine Brună din Moldova.


Pentru aceasta s-au identificat şaisprezece (16) tauri din rasa Brună
care au fiice în populaţie şi s-au alcătuit 16 grupe de semisurori
paterne totalizând 120 descendente ai acestor reproducători. Calculul
s-a efectuat luând în considerare producţia de lapte cantitativă şi
calitativă la prima lactaţie încheiată.
Dintre metodele folosite în calcularea heritabilităţii însuşirilor
la animale, am folosit analiza varianţei la grupele de semisurori
după tată. Utilizarea acestei metode ne permite să aflăm care este
valoarea genotipului pentru un anumit fenotip exteriorizat,
cunoscând că valorile fenotipice pot fi măsurate.
Am văzut că heritabilitatea unui caracter este dată de raportul
dintre varianţa genotipică şi varianţa totală şi că valoarea acestui
raport ne permite să deducem care este cota de participare a
genotipului în formarea fenotipului.
Având două elemente în componenţa varianţei totale, pentru
determinarea heritabilităţii unui caracter este necesar a se elimina una
din acestea, pentru a afla valoarea celeilalte. Acest lucru se poate
realiza parcurgând următoarele etape succesive de lucru:
• stabilirea surselor determinate de variabilitate;
• stabilirea pătratelor producţiilor individuale( X 2 );
• stabilirea sumei producţiilor individuale ( ∑ X ) şi a sumei
pătratelor producţiilor individuale ( ∑ X 2 );
• întocmirea unui tabel centralizator;
• stabilirea factorilor de corecţie pentru calculul varianţei;
• stabilirea gradelor de libertate;
• stabilirea sumei pătratelor abaterilor;
• stabilirea pătratelor medii;
• întocmirea tabelului de analiză a varianţei;
• stabilirea numărului mediu ponderat al fiicelor;
• stabilirea coeficientului de heritabilitate.

323
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Sursele determinate de varianţe totale fenotipice în condiţiile


analizei pe care o facem sunt următoarele:
• varianţa între probe şi varianţa în interiorul probelor;
• varianţa din interiorul fermei – care este compusă din
varianţa genetică determinată de tauri (adică partea
genetică comună semisurorilor) şi din varianţa genetică
determinată de mame care sunt diferite;
• varianţa dintre grupele de descendenţi este compusă din
varianţa genetică determinată de tauri şi din varianţa din
interiorul grupelor de semisurori;
• varianţa din interiorul grupelor de semisurori este
compusă din varianţa genetică determinată de mame şi
din varianţa deviaţiei de mediu.
După identificarea surselor de variaţie se parcurg următoarele
etape de lucru:
• se stabileşte pătratul valorilor individuale pentru fiecare
însuşire;
• se stabileşte apoi suma valorilor individuale
(∑ X1, ∑ X 2 , ∑ X3.....) şi suma pătratelor valorilor
( )
individuale (∑ X1 )2 , (∑ X 2 )2 , (∑ X 3 )2 ..... , pentru fiecare
taur;
Cu aceste date precalculate se întocmeşte un tabel
centralizator în care se trec: numele taurilor, numărul fiicelor (n1, n2,
n3 ….); suma valorilor individuale ( ∑ ∑ X ) şi suma pătratelor
valorilor individuale ( ∑ ∑ X 2 ) pentru fiicele fiecărui taur; numărul
total al taurilor (nt) şi numărul total al fiicelor (nf).

Stabilirea factorilor de corecţie pentru calculul varianţei


Factorii de corecţie se calculează pentru varianţa totală şi
varianţa din interiorul grupelor de semisurori iar în cazul în care
avem mai multe ferme cu semisurori şi pentru varianţa dintre aceste
ferme.
• Factorul de corecţie pentru varianţa totală se stabileşte
după relaţia:
324
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

( X ) , în care:
C1 = ∑
2

nf
C1 = factorul de corecţie ce corespunde valorii medii
pătratice a însuşirii urmărite pentru ferma în cauză;
(∑ X )2 = totalul sumelor valorilor individuale din
fermă, ridicat la pătrat;
nf = numărul total al fiicelor din fermă.
• Factorul de corecţie pentru varianţa dintre grupele de
semisurori se stabileşte după relaţia:

( X )2 ( X )2 (∑ X3 )2 + ......... , în care:
C2 = ∑ 1 + ∑ 2 +
n1 n2 n3
C2 = factorul de corecţie ce corespunde valorii
pătratice a însuşirilor urmărite la fiicele fiecărui taur;
(∑ X1 )2 + (∑ X 2 )2 + (∑ X3 )2 + ...... = suma valorilor
individuale a fiicelor fiecărui taur, ridicată la pătrat;
n1, n2, n3 = numărul de fiice ale fiecărui taur.

Stabilirea gradelor de libertate


Gradele de libertate se stabilesc pentru fiecare sursă de
variaţie după cum urmează:
• pentru variaţia totală: GL = N – 1;
• pentru variaţia din interiorul fermei: GL = N – 2;
• pentru variaţia dintre grupele de semisurori a diferiţilor
tauri: GL = nt – 2;
• pentru variaţia din interiorul grupelor de semisurori:
GL = nf – nt;

Stabilirea sumei pătratelor abaterilor


Suma pătratelor abaterilor se stabileşte pe baza cunoaşterii
totalului sumelor valorilor individuale din fermă ( ∑ ∑ X 2 ) şi a
factorilor de corecţie. Calculul se face pentru fiecare sursă de variaţie
astfel:
325
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

• pentru variaţia totală: ∑ ∑ X 2 – C1;


• pentru variaţia din interiorul fermei: ∑ ∑ X 2 – C2;
• pentru variaţia dintre grupele de semisurori a diferiţilor
tauri: C2 – C1;
• pentru variaţia din interiorul grupelor de semisurori:
∑ ∑ X 2 – C2;
Semnificaţia simbolurilor folosite este aceeaşi ca mai sus.

Stabilirea pătratelor medii (varianţei)


Pătratul mediu se stabileşte prin raportarea sumei pătratelor
abaterilor pentru fiecare sursă de variaţie la numărul gradelor de
libertate. Dintre toate sursele de variaţie, ultimele două, adică
varianţa dintre grupele de semisurori a diferiţilor tauri şi varianţa din
interiorul grupelor, ne ajută la stabilirea valorilor varianţei genetice şi
de mediu.
Pentru aceasta se notează MSb variaţia dintre grupele de
semisurori a diferiţilor tauri şi cu MSw varianţa din interiorul
grupelor şi obţinem:
X 2 − C2
MSw = ∑ ∑
C 2 - C1
MSb = şi
nt - 2 nf − n t
Se întocmeşte apoi un tabel de analiza varianţei care are
următoarele rubrici:

Suma pătratelor Gradele de Pătratul


Sursa de variaţie abaterilor libertate mediu
(SPA) (GL) (PM)
Variaţia totală
Variaţia din interiorul fermei
Variaţia dintre grupele de semisurori a
diferiţilor tauri
Variaţia din interiorul grupelor de semisurori

Diferenţa dintre valorile ultimelor două surse de variaţie


(MSb – MSw) reprezintă varianţa determinată numai de tauri. Când
326
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

numărul fiicelor este diferit, această valoare trebuie repartizată egal


după numărul mediu ponderat de fiice.

Stabilirea numărului mediu ponderat al fiicelor (No)

Numărul mediu ponderat al fiicelor se stabileşte după relaţia:


n2
nf − ∑ i
N0 = ∑ n f , în care:
nt − 2
No = numărul mediu ponderat al fiicelor;
nf = numărul total de fiice pentru toţi taurii;
∑ n i 2 =suma pătratelor numărului de fiice pentru fiecare taur;
∑ n f = suma fiicelor fiecărui taur;
nt = numărul total al taurilor din fermă.

Am arătat că diferenţa dintre ultimele două surse de variaţie


raportată la numărul mediu de fiice ponderate reprezintă tocmai
varianţa genetică determinată numai de tauri. Dacă notăm valoarea
acestui raport cu s2G, se poate utiliza următoarea relaţie:
MSb - MSw
s 2G =
N0

Stabilirea coeficientului de heritabilitate


Heritabilitatea unui caracter este dată de valoare raportului
dintre varianţa genotipică şi varianţa fenotipică totală.
Varianţa totală fenotipică este dată de varianţa genetică
determinată de tauri la care se adaugă valoarea varianţei determinată
de mame şi condiţiile de mediu; deci cu varianţa din interiorul
grupelor se poate scrie relaţia:
s 2G
h2 = 2 ×4
s G + MSw

327
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Raportul se înmulţeşte cu 4 deoarece partea genetică comună


a semisurorilor este de 0,25 sau 25%.
Pentru determinarea erorii heritabilităţii estimată prin această
metodă se poate folosi procedeul simplificat elaborat de A.
Robertson şi care se bazează pe următoarea formulă de lucru:
 4 2
Sh 2 =  h 2 +  , în care:
 ni  S
S = numărul masculilor;
ni = numărul mediu de descendenţi ai masculilor respectivi.
Se poate vedea că cu cât S şi ni sunt mai mari, cu atât eroarea
heritabilităţii va fi mai mică.
În continuare, redăm calculul heritabilităţii pentru cantitatea
de lapte la lactaţia I-a, în cazul populaţiei de rasă Brună din Moldova
la care s–au identificat 16 grupe de semisurori după tată:
Tabelul 34
Nr. Codul
crt. taurului
Nr. Fiice ∑X ∑ X2
1 1865 1 2464,00 6071296,00
2 5158 5 17718,00 65375978,00
3 5586 3 11941,00 52560041,00
4 5644 4 13044,00 54927822,00
5 5710 12 47499,00 201320595,00
6 5716 1 2956,00 8737936,00
7 5859 12 38117,00 126992613,00
8 6693 1 3285,00 10791225,00
9 7920 1 2914,00 8491396,00
10 8818 25 78343,00 262866191,00
11 10120 5 20538,00 86075788,00
12 10777 4 12564,00 40968984,00
13 10900 1 5148,00 26501904,00
14 10922 39 130175,00 482400803,00
15 50041 3 7264,00 19082200,00
16 50615 2 6061,00 18368041,00
∑∑X 400031 -

∑ ∑ X2 - 1471502813

328
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

1. Stabilirea factorilor de corecţie:

( X )2 = (400031)2 = 1333540008,0083
C1 = ∑
nf 120

C2 =
(∑ X1 )2 + (∑ X 2 )2 + ......... + (∑ X m )2 =
n1 n2 nm

=
(2464)2 + (17718)2 + ......... + (6061)2 = 1353007448,81
1 5 2

2. Stabilirea gradelor de libertate (GL):


Gradele de libertate se stabilesc pentru fiecare sursă de
variaţie după cum urmează:
• pentru variaţia totală:
GL = nf – 1=120-1=119 ;
• pentru variaţia din interiorul fermei:
GL = nf – 2=120-2=118 ;
• pentru variaţia dintre grupele de semisurori a diferiţilor
tauri:
GL = nt – 2 = 16-2 = 14;
• pentru variaţia din interiorul grupelor de semisurori:
GL = nf – nt =120-16 = 104;

3. Stabilirea sumei pătratelor abaterilor (SPA):


• pentru variaţia totală:
∑ ∑ X 2 – C1 = 1471502813 – 1333540008,0083 =
=137962804,9917
• pentru variaţia din interiorul fermei:
∑ ∑ X 2 – C2 = 1471502813 – 1353007448,81 =
=118495364,19
329
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

• pentru variaţia dintre grupele de semisurori a diferiţilor


tauri:
C2 – C1 = 1353007448,81 – 1333540008,0083 =
=19467440,8017

• pentru variaţia din interiorul grupelor de semisurori:


∑ ∑ X 2 – C2 = 1471502813 – 1353007448,81 =
118495364,19

Tabelul 35
Tabel de analiza varianţei
Suma pătratelor Gradele de
Pătratul mediu
Sursa de variaţie abaterilor libertate
(PM)
(SPA) (GL)
Variaţia totală 137962804,9917 119 11959351,3025
Variaţia din interiorul
118495364,19 118 1004198,0016
fermei
Variaţia dintre grupele
de semisurori a 19467440,8017 14 1390531,4858
diferiţilor tauri
Variaţia din interiorul
118495364,19 104 1139378,5018
grupelor de semisurori

4. Stabilirea mediei ponderate a fiicelor (No)


nf −
∑ ni2 (1) 2 + (5) 2 + ....... + (2) 2
120 −
nf 120
N0 = = = 7,04
nt − 2 16 − 2

5. Stabilirea varianţei genetice (s2G) şi a lui h2

Pm intra − Pm inter 1390531,4858 − 1139378,5018


s 2G = = =
No 7,04
251152,984
= = 35675,1397
7,04
330
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

s 2G 35675,13977
h2 = ×4 = ×4 =
s 2 G + Pm inter 35675,13977 + 1139378,5018
35675,1397
= × 4 = 0,030360435 × 4 = 0,12
1175053,641
h 2 = 0,12
Eroarea standard a lui h2 se determină după următoarea
formulă:

 4 2  4  2
Sh 2 =  h 2 +  =  0,12 +  = (0,12 + 0,533) ⋅ 0,353 = 0,23
 ni  S  7,5  16
h 2 = 0,12 ± 0,23
Aplicând aceeaşi metodă clasică pentru estimarea
determinismului genetic în cazul conţinutului de grăsime în lapte
(lactaţia I-a), valoarea lui h2 a fost de 0,73:

 4 2  4  2
Sh 2 =  h 2 +  =  0,73 +  = (0,73 + 0,533) ⋅ 0,353 = 0,44
 ni  S  7,5  16
h 2 = 0,73 ± 0,44

Corelaţiile fenotipice şi genotipice

Estimarea corelaţiilor presupune aplicarea unor modele


experimentale şi statistice adecvate, care să conducă la obţinerea
informaţiilor pentru două sau mai multe caractere de la acelaşi
individ şi de la indivizi numeroşi din populaţie şi la posibilităţi de
calcul al varianţelor şi covarianţelor caracterelor urmărite.

Corelaţia fenotipică (rP), exprimată prin coeficientul de


corelaţie fenotipică, nu implică nici o problemă specială în
determinare, deoarece datele de observaţie sunt folosite ca atare,
calculându-se în mod separat varianţa fenotipică a celor două
caractere din suma pătratelor abaterilor şi covarianţa fenotipică sau
331
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

totală a celor două caractere din suma produselor abaterilor.


Coeficientul de corelaţie fenotipică rezultă din raportul între
covarianţa corespunzătoare şi media geometrică a celor două varianţe
sau din raportul dintre covarianţă şi produsul deviaţiilor standard al
celor două caractere.

Corelaţia genotipică (rG), redată prin coeficientul de corelaţie


genotipică, exprimă corelaţia valorilor de ameliorare, aditive,
considerate simultan pentru ambele caractere. Estimarea
coeficientului de corelaţie genotipică se bazează pe asemănarea
dintre rude şi, în consecinţă, pe aceleaşi premise cu cele ale
determinării heritabilităţii. Pe lângă calculul componenţilor varianţei
pentru fiecare caracter în parte – care a fost redat la estimarea
heritabilităţii – este necesar să se calculeze componenţii covarianţei,
a celor două caractere considerate printr-o analiză a covarianţei. În
final, corelaţia genotipică rezultă din raportul dintre componentul
covarianţei valorilor de ameliorare aditivă şi media geometrică a
componentelor varianţei aditive a celor două caractere.
Pentru obţinerea elementelor din această relaţie trebuie să se
asigure un plan experimental cu două sau trei surse de variaţie,
asemănător cu cel folosit pentru estimarea heritabilităţii. Datele de
observaţie se referă la cele două caractere măsurate pe toţi
descendenţii constituiţi în familii de semisurori şi surori.
Pentru exemplificare ne folosim de cele două însuşiri de
producţie cantitatea de lapte (X) şi conţinutul de grăsime în lapte (Y)
la Lactaţia I-a normală în cazul unei populaţii de rasă Brună din
Moldova. Calculul corelaţiilor fenotipice şi genotipice este redat în
continuare:

332
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Tabelul 36
Nr. Codul Nr.
crt. taurului fiice ∑X ∑Y ∑ X2 ∑ Y2 ∑ XY
1 1865 1 2464,00 3,51 6071296,00 12,32 8648,64
2 5158 5 17718,00 18,05 65375978,00 65,19 63806,06
3 5586 3 11941,00 11,52 52560041,00 44,28 45423,52
4 5644 4 13044,00 15,28 54927822,00 58,40 50286,27
5 5710 12 47499,00 46,28 201320595,00 178,89 183258,93
6 5716 1 2956,00 3,65 8737936,00 13,32 10789,40
7 5859 12 38117,00 49,92 126992613,00 192,36 144095,39
8 6693 1 3285,00 3,65 10791225,00 13,32 11990,25
9 7920 1 2914,00 3,72 8491396,00 13,84 10840,08
10 8818 25 78343,00 92,99 262866191,00 347,15 290335,07
11 10120 5 20538,00 18,75 86075788,00 70,34 77192,26
12 10777 4 12564,00 15,24 40968984,00 58,08 47925,42
13 10900 1 5148,00 3,74 26501904,00 13,99 19253,52
14 10922 39 130175,00 145,41 482400803,00 543,02 485523,45
15 50041 3 7264,00 12,78 19082200,00 54,85 30269,38
16 50615 2 6061,00 7,79 18368041,00 30,35 23608,64
∑∑X 400031 - - - -

∑∑Y - 452,28 - - -

∑ ∑ X2 - - 1471502813 - -

∑ ∑ Y2 - - 1709,70 -

∑ ∑ XY - - 1503246,28

1. Stabilirea gradelor de libertate (GL)


• pentru variaţia totală:
GL = nf – 1=120-1=119 ;
• pentru variaţia dintre probe:
GL = nt – 1 = 16-1 = 15;
• pentru variaţia din interiorul probei:
GL = 119-15 = 104;

333
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

2. Stabilirea sumei pătratelor abaterilor pentru cele două


caractere (SPA)

Cantitatea de lapte

• pentru varianţa totală:


(∑ ∑ X )2 (400031)2
∑ ∑ X2 − = 1471502813,00 − = 137962804,99
nf 120
• pentru varianţa dintre probe:
(∑ X1 )2 + (∑ X 2 )2 + ......... + (∑ X m )2 − (∑ ∑ X )2 =
n1 n2 nm n ft

=
(2464)2 + (17718)2 + ....... + (6061)2 − (400031)2 = 19467440,80
1 5 2 120
• pentru varianţa din interiorul probelor:
Varianţa totală-varianţa dintre probe = 137962804,99-
19467440,80=118495364,19

Conţinutul de grăsime în lapte (%)

• pentru varianţa totală:


(∑ ∑ Y )2 (452,28)2
∑ ∑ Y2 − = 1709,7 − = 5,06
nf 120
• pentru varianţa dintre probe:
(∑ Y1 )2 + (∑ Y2 )2 + ........ + (∑ Ym )2 − (∑ ∑ Y )2 =
n1 n2 nm nf

=
(3,51)2 + (18,05)2 + ....... + (7,79)2 − (452,28)2 = 1,30
1 5 2 120
• pentru varianţa din interiorul probelor:
Varianţa totală – varianţa dintre probe = 5,06-1,30 = 3,76

334
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

3. Stabilirea covarianţelor pentru cele două caractere

• pentru covarianţa totală:


∑ ∑ X ⋅ ∑ ∑ Y = 1503246,28 − 400031 ⋅ 452,28 = −4470,5590
∑ ∑ XY −
nf 120

• pentru covarianţa dintre probe:


∑ X1 ∑ Y1 + ∑ X 2 ∑ Y2 + ........ + ∑ X n ∑ Yn − ∑ ∑ X ⋅ ∑ ∑ Y =
n1 n2 n nf
2464 ⋅ 3,51 17718 ⋅18,05 6061 ⋅ 7,79 400031 ⋅ 452,28
= + + ........ + − = −798,6804
1 5 2 120

• pentru covarianţa din interiorul probelor:


Covarianţa totală – covarianţa dintre probe =
= – 4470,5590 – ( – 798,6804) = – 3671,8786

Tabel de analiză a varianţei şi covarianţei


SPA
Suma
Sursa de SPA pentru pentru
GL Varianţa Varianţa produselor Covarianţa
variaţie lapte (Kg) grăsime
abaterilor
(%)
Varianţa
totală 119 137962804,9917 1159351,30 5,06 0,04 -4470,5590 -37,567
Varianţa
dintre 15 19467440,80 1297829,39 1,30 0,09 -798,6804 -53,245
probe
Variaţia
din
interiorul 104 118495364,19 1139378,50 3,76 0,04 -3671,8786 -35,306
probelor

4. Stabilirea mediei ponderate a fiicelor (No):


nf −
∑ ni2 (1) 2 + (5) 2 + ....... + (2) 2
120 −
nf 120
No = = = 5,16
n t −1 16 − 1

335
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

5. Stabilirea varianţei genetice pentru fiecare caracter şi a


covarianţei genetice (s2G):
varianta dintre probe − varianta din interiorul probelor
s 2 G lapte = =
No
1297829,39 − 1139378,50
= = 30692,67
5,16

varianta dintre probe − varianta din interiorul probelor


s 2 G grasime% = =
No
0,09 − 0,04
= = 0,01
5,16

cov. dintre probe − cov. din interiorul probelor


Cov G lapte - grasime = =
No
− 53,245 − (−35,306)
= = -3,4748
5,16

Cov G Lapte - grasime 3,4748


rG lapte - grasime = =− = -0,20
2 2
s G Lapte ⋅ s G grasime 30692,67 ⋅ 0,01

∑∑ X ⋅ ∑∑ Y
∑∑ XY - nf
rP lapte - grasime = =

 X2 −
(∑∑ X )2  ⋅  Y2 −
(∑∑ Y )2 
 ∑∑ nf   ∑∑ nf 
   
4470,5590
=− = -0,17
137962804,99 ⋅ 5,06

La fel ca şi în cazul calculării mediei şi la calcularea


coeficientului de corelaţie pot apărea erori atât din cauza modului de
lucru cât şi îndeosebi din cauza numărului mic de indivizi cu care se

336
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

lucrează. De aceea se va calcula eroarea standard a coeficientului de


corelaţie (sr), potrivit relaţiei:
1 − r2
sr = ± , unde:
n
r2 = pătratul coeficientului de corelaţie;
n = numărul de indivizi.
Pentru exemplul nostru:
1 − (−0,2) 2 1 − 0,04 0,96
s rg = ± =± =± = 0,087
120 10,95 10,95

1 − (−0,17) 2 1 − 0,0289 0,97


s rp = ± =± =± = 0,088
120 10,95 10,95

Eroarea standard însoţeşte întotdeauna coeficientul de


corelaţie astfel:
rg = -0,20 ± 0,087 şi
rp = -0,17 ± 0,088

Repetabilitatea

Prin repetabilitate înţelegem constanţa de manifestare a


aceluiaşi carcter în diferite momente ale vieţii individului.
Repetabilitatea diferă ca valoare în funcţie de însuşirea luată în
considerare, de caracteristicile genetice ale populaţiei, precum şi de
condiţiile de mediu în care sunt ţinute animalele. Noi vom descrie
doar metoda bazată pe analiza de varianţă. Şi în acest caz este
necesar să stabilim varianţa totală şi apoi să o descompunem în
varianţă din interirul grupului de animale (care va conţine numai
influenţe de mediu special) şi între grupe de animale (care va
cuprinde atât influenţe genetice cât şi de mediu general).
Repetabilitatea fiind un parametru genetic, va prezenta
aceleaşi particularităţi ca şi heritabilitatea, adică fiecare caracter,
fiind determinat de un anumit complex poligenic care alcătuieşte
337
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

genotipul (gene cu anumite efecte) va prezenta o anumită valoare a


repetabilităţii cuprinsă între 0-1 când se expriă în fracţii zecimale.
Pentru a uşura înţelegerea procedeului de calcul al
coeficientului de repetabilitate vom lua ca exemplu aceeaşi bază de
date pentru populaţia de rasă Brună din Moldova. Dorim să
cunoaştem repetabilitatea cantităţii de lapte la primele trei lactaţii
succesive. Calculul este redat în continuare:
Tabelul 37
Nr. Cod Lapte (Kg) Lapte (Kg) Lapte (Kg) Total
ord. taur Lactaţia I-a Lactaţia a II-a Lactaţia a III-a
1 5158 3756 3406 3944 11106
2 5859 4190 3390 2447 10027
3 6693 3285 3285 3077 9647
4 5859 4858 3103 3843 11804
5 5158 3117 2530 2993 8640
6 5716 2956 2918 3732 9606
| | | | | |
| | | | | |
| | | | | |
| | | | | |
120 5710 4862 3203 2947 11012
∑ XT 400031 343400 239943 983374

I. Suma pătratelor datelor

G 2 (983374 )2
1. CX = = = 2686178955,21
n ⋅a 120 ⋅ 3
G = ∑ ∑ X , unde X sunt valorile înregistrărilor pentru fiecare
coloană sau linie, în cazul nostru pentru fiecare lactaţie în parte.

∑ X 2B (11106)2 + (10027)2 + (9647)2 + (11804)2 + ... + (11012)2


= =
2. a 3
8810917416,00
= = 2936972472,00
3
XB = suma (pe linie) pentru fiecare înregistrare în parte.

338
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

∑ X 2T (400031) 2 + (343400) 2 + (239943) 2


= =
n 120
3.
335521004210,00
= = 2796008368,42
120
XT = suma (pe coloană) pentru fiecare tratament în parte.

2 2 2 2 2 2 2
4. ∑ X = (3756) + (4190) + (3285) + (4858) + (3117) + (2956) +
+ (4862)2 + (3406)2 + ........ + (2947)2 = 3279182780,00

∑ X 2 = suma pătratelor valorilor pentru caracterul luat în


studiu

II. Suma pătratelor abaterilor (SPA)


∑ X 2 total = (4) – (1) = 3279182780,00 - 2686178955,21 =
=593003824,79
2
∑ X blocuri (între grupe) = (2) – (1) = 2936972472,00 –
– 2686178955,21 = 250793516,79
2
∑ X în interiorul grupelor = (4) – (2) = 3279182780,00 –
– 2936972472,00 = 342210308,00
2
∑ X tratamente (între lactaţii) = (3) – (1) = 2796008368,42 –
– 2686178955,21 = 109829413,21
2
∑ X eroare = (4) – (2) – (3) + (1) = 3279182780,00 –
– 2936972472,00-2796008368,42+2686178955,21 =
=232380894,79

III. Gradele de libertate (GL)


GL total = (4) – (1) = 359
GL blocuri (între grupe) = (2) – (1) = 119
GL în interiorul grupelor = (4) – (2) = 240
GL tratamente (între lactaţii) = (3) – (1) = 2
GL eroare = (4) – (2) – (3) + (1) = 238

339
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Tabel de analiză a varianţei


Sursa de variaţie SPA GL PM
Varianţa totală 593003824,79 359 -
Varianţa între grupe 250793516,79 119 2107508,54
Varianţa în interiorul
342210308,00 240 1425876,28
grupelor
Varianţa între lactaţii 109829413,21 2 54914706,60
Varianţa erorii 232380894,79 238 976390,31

PM in interiorul grupelor 1425876,28


R =1− =1− = 1 − 0,676 = 0,32
PM intre grupe 2107508,54

În ce priveşte conţinutul de grăsime în lapte la primele trei


lactaţii succesive, coeficientul de repetabilitate a fost de 0,67.

Metoda REML

Cea mai sigură metodă pentru estimarea parametrilor


genetici este REML (Restricted Maximum Likelihood). Aceasta se
bazează pe un proces iterativ de maximizare a unei funcţii.
Tehnicile de calcul variază în funcţie de algoritmul de
optimizare ales, dar toate solicită la fiecare ciclu de iteraţie soluţii
BLUP, pentru diferite efecte ale modelului. Este necesar un număr
mare de iteraţii până se ajunge la convergenţă, dar acest lucru nu
poate fi evitat dacă se doreşte o evaluare eficace. De regulă, se
acceptă drept criteriu de convergenţă o diferenţă între soluţiile
rezultate din ultima şi penultima iteraţie, mai mică de un procent din
media performanţelor înregistrate la caracterul respectiv.
În continuare vom prezenta modelul biometric pentru
estimarea parametrilor genetici prin metoda REML :
Jijkl=µ+Fi+RJ+Ak+eijkl
în care:
Jijkl=performanţa “l” a individului “k” realizată la lactaţia “j”,
în ferma “i“,
µ =media generală,
340
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

FI=efectul fermei “i” (factor fix); i=1.


Rj=efectul rangului de lactatie “j” (factor fix); j=1.
Aik=efectul genetic aditiv al individului “k”; (factor aleator).
eijkl=eroarea asociată fiecărei performanţe măsurate.
Este un model mixt deoarece include un factor aleator
(animalul) şi doi factori ficşi (aleşi de cercetător: ferma, şi rangul
lactaţiei).
În notaţie matricială modelul poate fi scris astfel:
J=Xb+Za+e
în care:
J=vectorul performanţelor;
X=matrice de incidenţă, pentru efectele fixe (fermă şi rangul
lactaţiei).
b= vectorul efectelor fixe necunoscute (soluţiile care se obţin
pe efectele fixe)
Z= matrice de incidenţă, pentru efectele aleatoare (animalele).
a=vectorul efectelor aleatoare necunoscute (valorile de
ameliorare).
e=vectorul erorilor.
Sistemul de ecuaţii corespunzător acestui model este
următorul:
~
 X'⋅X X'⋅Z   b   X' Y 
 Z'⋅X ⋅  =
 Z'⋅Z + A −1 ⋅ k t   â   Z' Y 
în care:
X’X=submatricea efectelor fixe; arată distribuţia
performanţelor observate pe fiecare nivel al factorilor ficşi.
X’Z=submatricea care arată repartiţia performanţelor fiecărui
individ pe nivelurile factorilor ficşi.
Z’Z=submatrice care arată distribuţia performanţelor pe
fiecare candidat la selecţie.
A-1=matricea inversă a relaţiilor de înrudire între indivizii
analizaţi.
Kt=raport de varianţe, specific fiecărui caracter analizat.

341
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Înainte de a obţine parametrii genetici se aplică


“transformarea canonică” a datelor primare. Această metodă cere ca
toţi indivizii să aibă prezente toate caracterele măsurate. De exemplu,
din cele 120 performanţe observate la animalele de rasă Brună au
fost analizate 120 înregistrări de date. În cazul în care ar fi existat o
diferenţă între performanţele observate şi cele înregistrate, această
diferenţă trebuia eliminată.
Pentru fiecare caracter se consideră că varianţa fenotipică
(Vy) este suma varianţelor genotipice (G) şi de mediu ( R ):
Vy=G+R sau F=G+M.

Etapele de calcul:
1. Se estimează Vy, pentru toate caracterele considerate, după
metodele clasice: exemplu pentru două caractere (Y1) şi (Y2).
Caracterul Y1 Y2 Y1Y2
∑Y1 ∑Y2 ∑Y1Y2
Se ∑Y12 ∑Y22 (∑Y1∑Y2)/n=Cxy/n
calculează Vy1=(∑Y12-((∑Y1)2/n)/(n-1) Vy2=(∑Y22-((∑Y2)2/n)/ (n-1) CovY1Y2= (∑Y1Y2-CXY/n)/
(n-1)

 Vy 1 CovY 1 ⋅ Y 2 
Vy =  
 CovY 1 ⋅ Y 2 Vy 2 
ş.a.m.d. pentru toate caracterele.
2. Se estimează matricea genotipică de start (G0), atribuind
caracterelor heritabilităţi medii acceptate la caracterele
considerate.

Exemplu pentru două caractere:


G0=[h102 h202].diagonala matricei VY =>
3. Prin diferentă între Vy şi G0 se obtine matricea corelaţiilor
de mediu (R0), matrice de start:
R0=VY-G0
 h 2 ⋅ Vy 0 
G 0 =  10 1
2 
 0 h 20 ⋅ Vy 2 

342
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

4. Se estimează valorile proprii (matricea B) şi vectorii


proprii (matricea U), ale matricei R0;
R0=U x B x U’
“ ‘ “ este simbolul folosit pentru a arăta că o matrice este
transpusă (adică liniile matricei devin coloane).
5. Se estimează matricea P:
P= B −1 × U'
6. Se obţin valorile proprii şi vectorii proprii pentru matricea
P x G0 x P’
P x G0 x P’=L x D x L’ în care:
L=vectorii proprii ale matricei (P x G0 x P’)
D=valorile proprii ale matricei (P x G0 x P’).
7. Se obţine matricea de transformare canonică
M=L’ x P.
Cu ajutorul acestei matrice performanţele reale, ale indivizilor,
sunt transformate în aşa fel încât corelaţiile dintre caractere devin
nule.
Să notăm caracterele transformate cu Z:
Z=M*Y.

Făcând nule corelaţiile dintre caractere, indiferent de numărul


caracterelor analizare, se poate trece la evaluarea separată a fiecărui
caracter, pe baza următoarelor relaţii:
~
Z' Z − b ⋅ X'⋅Z − â ⋅ Z ⋅ z
Varianta_e rorii =
(Nr_de_obs ervatii − rangul_mat ricei_X)
în care:
Z’Z=suma pătratelor caracterelor transformate
bX’Z=corecţia pentru efectele fixe.
âZz=corecţia pentru efectele aleatoare.

343
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

â'⋅A −1 ⋅ â + trace(A −1 ⋅ C 22 ) ⋅ Varianta_erorii


Varianta_aditiva =
Nr_de_animale
în care:
â’=valorile de ameliorare pentru fiecare animal;
A=matricea relaţiilor de înrudire;
C22=submatricea efectelor aleatoare, după ce s-a
inversat tot sistemul de ecuaţii:
−1
 X' X X' Z  C C 12 
=  11
 Z' X
 Z' Z + A ⋅ k 
−1
 C 21 C 22 

trace= suma elementelor aflate pe diagonala


produsului (A-1*C22).
Pe baza acestor rezultate se obţin pentru fiecare caracter
matricele notate cu QG si QR:
Varianta aditiva 
 0 0 
la caracterul 
1
 Varianta aditiva la 
QG =  0 0 
 caracterul
2 
 Valoarea aditiva la
 0 0 
 caracterul 
 t 

Varianta erorii 
 0 0 
la caracterul 1 
 Varianta erorii 
QR =  0 0 
 la caracterul
2 
 Valoarea erorii
 0 0 
 la caracterul 
 t 

Deci QG şi QR sunt matrici diagonale.


În final, la runda 1, prin retransformare la scala normală, se
obţin aceleaşi varianţe şi covarianţe genotipice şi de mediu, ca şi
când evaluarea s-ar face simultan pe toate caracterele după relaţiile:
344
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

R1=M-1 x QR x (M-1)’
-1 -1
Ĝ 1=M x QG x (M )’
în care:
R1=matricea de varianţe-covarianţe de mediu, între caractere.
Ĝ 1=matricea de varianţe-covarianţe genotipice, între
caractere.
R1 şi Ĝ 1 sunt valabile pentru prima rundă de iteraţii.
Calculele se repetă până se ajunge la convergenţă, adică până când
între ultimile şi penultimile rezultate R si G nu mai sunt diferenţe.
R şi G obţinute la final (la convergenţă) conţin componenţii
cauzali ai varianţei.
În continuare, pe baza componenţilor cauzali, se obţin
heritabilitătile, toate tipurile de corelaţii, respectiv repetabilităţile
după relaţiile clasice cunoscute.
Cunoscând componenţii cauzali ai varianţei, estimarea
heritabilităţii este destul de simplă, făcându-se raportul dintre
varianţa aditivă şi varianţa fenotipică:
h2=VA/VF.
Coeficienţii de corelaţie fenotipică sunt estimaţi folosind
relaţia:
CovPxy CovPxy
r Pxy = =
S Px 2 ⋅ S Py 2 S Px ⋅ S Py

unde:
rP-coeficientul de corelaţie fenotipică;
CovPxy-covarianţa fenotipică a caracterelor x şi y;
SPx2-varianţa fenotipică a caracterului x;
SPy2-varianţa fenotipică a caracterului y.
Coeficienţii de corelaţie genotipică sunt estimaţi folosind
relaţia:

CovAxy
r Axy =
S Ax 2 ⋅ S Ay 2
unde:
345
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

rG-coeficientul de corelaţie genetică;


CovAxy-covarianţa aditivă a caracterelor x şi y;
SAx2-varianţa aditivă a caracterului x;
SAy2-varianţa aditivă a caracterului y.

Corelaţiile de mediu sunt estimate pe baza relaţiei:


CovIxy − 2CovTxy
r Axy =
S Ix 2 ⋅ S Tx 2 ⋅ S Iy 2 − 2S Ty 2

unde:
Covxy - covarianţa între taţi;
Sxy2 varianţa între taţi pentru caracterele x şi y.
Pentru determinarea repetabilităţii se face raportul între
componenţii cauzali stabili ai varianţei şi varianţa fenotipică totală:
R=(VA+VD+VE+VMg )/VF =(VG+VMg)/VF.
În vederea comparării rezultatelor, redăm valorile corelaţiilor
între cantitatea de lapte şi conţinutul de grăsime în lapte obţinute prin
metoda REML, convergenţa celor două matrici R şi G fiind de
99,99% la 57 de iteraţii:
rg = - 0,20 ± 0,087 şi
rM = - 0,19 ± 0,088
rp = - 0,17 ± 0,088
Rezultatele obţinute prin folosirea celor două metode de
estimare a parametrilor genetici sunt asemănătoare.

Valoarea de ameliorare. Metoda BLUP

Tehnicile de evaluare genetică au evoluat constant în ultimele


trei decenii sub influenţa simultană a progresului în statistică,
informatică şi genetica cantitativă.
După anul 1950 au fost accelerate studiile cu privire la
perfecţionarea metodelor de evaluare genetică a animalelor. Un rol
însemnat în dezvoltarea acestor metode l-a avut „Şcoala Cornell”
346
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

(Universitatea Cornell, New York – SUA), sub conducerea lui


Charles Roy Henderson.
Procedura modernă de evaluare genetică a fost elaborată încă
din anul 1949 de către Henderson sub denumirea „Maximum
Likelihood Method – metoda verosimilităţii maxime”. Ea a fost
modificată după anul 1965 primind numele de metoda BLUP (Best
Linear Unbiased Prediction)şi perfecţionată după anul 1972 într-o
variantă nouă, numită „Mixed Model Method – metoda modelulul
mixt”. În continuare vom prezenta etapele de lucru în cazul acestei
metode (după I. Vintilă şi H. Grosu).

Pentru exemplificare ne vom folosi de aceeaşi bază de date la


populaţia de rasă Brună din Moldova. Ne propunem să determinăm
valoarea de ameliorare a taurilor pentru cantitatea de lapte la lactaţia
I normală.
Modelul matematic folosit în acest scop poate fi scris astfel:
Yijk = µ + hi + sj + eijk
unde:
Yijk = performanţa măsurată a descendentului k, al
reproducătorului j, realizată în cadrul nivelului i al efectului de mediu
µ = media populaţiei, comună pentru toate observaţiile;
hi = efectul fix al nivelului i al factorului de mediu (ex.:
fermă-an-sezon);
sj = efectul randomizat al reproducătorului j (sj = 0,5; aj
reprezintă valoarea de ameliorare a reproducătorului j)
eijk = efectul rezidual randomizat, asociat fiecărei observaţii.
În notaţie matematică, modelul liniar poate fi scris:

Y = Xb + Zs + e
unde:
Y = vectorul observaţiilor, n x 1;
b = vectorul efectelor fixe, p x 1;
s = vectorul efectelor randomizate, q x 1;
e = vectorul rezidual, n x 1;
X = matrice de design care asociază performanţele la efectele
fixe, n x p;
347
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Z = matrice de design care asociază performanţele la efectele


randomizate, n x q;
cu:
M (Y) = Xb Cov (e, s’) = 0
M (s) = 0 Var (s) = G
M (e) = 0 Var (e) = R
Var (Y) = ZGZ’R = V

Rezidual, e înglobează ansamblul factorilor neluaţi în


consideraţie, fie că sunt de natură genetică (valoarea genetică
neaditivă) sau de mediu, jumătate din valoarea genetică aditivă a
mamei descendentului şi contribuţia riscului de meioză.
Ecuaţiile modelului mixt sunt:
~
 X'⋅X Z'⋅Z   b   X' Y 
 Z'⋅X ⋅  =
 Z'⋅Z + G −1   û   Z' Y 
unde:
σ 2s σ 2e
G=A şi G −1 = A−1 = A−1k
σ2e σs2

Dacă reproducătorii nu sunt înrudiţi A = I, unde I este o


matrice de identitate, de dimensiune egală cu numărul de
reproducători.
La diagonala ecuaţiilor celor mai mici pătrate se adaugă
(rezultă din procesul derivării ecuaţiilor modelului mixt) un
coeficient (k) fiecărui taur. Acesta reprezintă un raport între varianţa
reziduală şi varianţa datorată reproducătorilor.
Aşa cum spuneam anterior, vom urmări evaluarea genetică a
şaisprezece tauri pentru cantitatea de lapte a fiicelor la prima lactaţie.
Fiicele sunt distribuite în aceeaşi fermă (Tabelul 38).
Se constată o repartiţie nebalansată a observaţiilor pe coloană
(subclasă), numărul fiicelor pe reproducător variind de la 1 la 39.
Consecinţa nebalansării este modificarea preciziei predicţiei valorii
de ameliorare.

348
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Tabelul 38

349
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Modelul liniar este mixt deoarece include pe lângă constanta


µ (care simbolizează nivelul mediu de producţie al populaţiei),
efectul fix al fermei hi şi efectul aleatoriu al reproducătorului sj. De
asemenea, modelul conţine şi efectul aleatoriu rezidual (de mediu)
eijk. Cele două variabile aleatoare ale modelului, s şi e au mediile
nule şi varianţele σ2s şi σ2e, astfel încât varianţa performanţelor (σ2Y)
este egală cu σ2, plus σ2e. Valoarea medie a variabilelor este egală cu
µ plus hi.

Matematic se poate scrie:


M (Y) = µ + hi = Xb Var (s) = σ2s
M (s) = 0 Var (e) = σ2e
M (e) = 0 Var (Y) = σ2s + σ2e = σ2Y
Sistemul de ecuaţii se scrie astfel: - vezi fig. 88 Sistemul de
ecuaţii 1.
Explicarea sistemului de ecuaţii poate fi făcută luând ca
exemplu factorul fix (ferma) şi factorul aleatoriu (taurul). Astfel,
suma observaţiilor pentru populaţia de rasă Brună (400031) este
alcătuită din participarea a 120 observaţii din total (120µ), toate
realizate în aceeaşi fermă (120hi), din care o observaţie provine de la
fiica taurului 1 (1s1), cinci de la fiicele taurului 2 (5s2), trei de la
fiicele taurului 3 (3s3), patru de la fiicele taurului 4 (4s4), doisprezece
de la fiicele taurului 5 (12s5), o observaţie de la fiica taurului 6 (1s6),
treisprezece de la fiicele taurului 7 (13s7), o observaţie de la fiica
taurului 8 (1s8), o observaţie de la fiica taurului 9 (1s9), douăzeci şi
cinci de la fiicele taurului 10 (25s10), cinci de la fiicele taurului 11
(5s11), patru de la fiicele taurului 12 (4s12), o observaţie de la fiica
taurului 13 (1s13), treizeci şi nouă de la fiicele taurului 14 (39s14), trei
de la fiicele taurului 15 (3s15) şi două de la fiicele taurului 16 (2s16).
Se construieşte astfel câte o linie şi câte o coloană pentru
fiecare nivel al factorului fix şi al factorului aleatoriu din model. În
exemplul nostru există optsprezece ecuaţii, din care două pentru
efectele fixe (media generală plus ferma unde se face observaţia) şi
şaisprezece pentru efectele aleatoare (cei şaisprezece reproducători).

350
351
Fig. 88 Sistemul de ecuaţii 1
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Fig. 89 Sistemul de ecuaţii 2

352
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Estimând valoarea lui h2 pentru cantitatea de lapte ca fiind


0,12, rezultă:
4 − 0,12
k= = 32,33 ,
0,12
G = I(σ 2s /σ 2 e ) iar
 
G −1 = I(σ 2 e /σ 2µ ) = I  4 - h 2  / h 2  = Ik = I × 32,33

  
Adăugând valoarea lui k pe diagonala matricei Z’Z această
matrice va avea forma Z’Z+G-1. În formă matriceală, ecuaţiile
modelului mixt sunt prezentate în fig. 89 - Sistemul de ecuaţii 2.
Se remarcă faptul că cele optsprezece ecuaţii cu optsprezece
necunoscute nu sunt independente, respectiv prima ecuaţie este suma
următoarei ecuaţii. Rezultă că în realitate nu există decât şaisprezece
ecuaţii distincte, deci se vor obţine numai şaisprezece din cele
optsprezece necunoscute.
Pentru a obţine soluţiile sistemului de ecuaţii, prin inversare
directă, trebuie impusă o restricţie modelului, considerând µ = 0,
ceea ce echivalează cu scoaterea din sistemul de ecuaţii a primei linii
şi a primei coloane.
În general, valorile numerice estimate pentru efectele fixe
depind de restricţiile impuse pentru rezolvarea ecuaţiilor. Dacă µ = 0,
soluţia pentru hi reprezintă media observaţiilor pe fermă. Dacă hi = 0,
se obţine o valoare estimată pentru µ.
În cazul nostru se foloseşte µ = 0, ceea ce conduce la
obţinerea soluţiilor din tabelul 39.
Soluţiile pentru reproducători reprezintă capacitatea de
transmitere a fiecăruia, respectiv deviaţia mediei descendenţilor de la
medie. Pentru a obţine valoarea de ameliorare trebuie înmulţite
aceste deviaţii cu doi deoarece valoarea de ameliorare a unui individ
este de două ori deviaţia mediei descendenţilor de la medie (media
valorilor de ameliorare ale descendenţilor).
Clasamentul celor şaisprezece reproducători în ordine
descrescătoare a valorii de ameliorare este redat în tabelul 40.

353
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Tabelul 39
Capacitatea de Valoarea de
Media fermei Codul taurului
transmitere ameliorare
3333,59 1865 (s1) -26,5174 -53,0348
5158 (s2) 26,2080 52,4160
5586 (s3) 53,6960 107,3920
5644 (s4) -9,5685 -19,1370
5710 (s5) 165,2038 330,4076
5716 (s6) -11,7576 -23,5148
5859 (s7) -119,2474 -238,4948
6693 (s8) -1,8874 -3,7748
7920 (s9) -13,0174 -26,0348
8818 (s10) -93,3985 -186,7970
10120 (s11) 101,7437 203,4874
10777 (s12) -22,7795 -45,5590
10900 (s13) 54,0026 108,0052
10922 (s14) -5,5183 -11,0366
50041 (s15) -78,6719 -157,3438
50615 (s16) -18,4901 -36,9802

Tabelul 40
Codul taurului Valoarea de ameliorare (Kg)
5710 330,4076
10120 203,4874
10900 108,0052
5586 107,3920
5158 52,4160
6693 -3,7748
10922 -11,0366
5644 -19,1370
5716 -23,5148
7920 -26,0348
50615 -36,9802
10777 -45,5590
1865 -53,0348
50041 -157,3438
8818 -186,7970
5859 -238,4948

354
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Urmărind clasamentul prezentat putem conclude că din cei


şaisprezece tauri folosiţi în populaţia studiată de rasă Brună, numai
cinci tauri sunt amelioratori pentru cantitatea de lapte iar restul
înrăutăţitori.
Dintre acestea, cea mai bună valoare de ameliorare o are
taurul cu codul 5710 şi invers, ca şi neameliorator, taurul cu codul
5859.
Conversia valorilor de ameliorare a taurilor din alte ţări în
valori indigene
INTERBULL, un comitet internaţional de coordonare a
nivelului de evaluare genetică, a propus metoda Wilmink pentru
convertirea valorilor de ameliorare a taurilor din diferite ţări. După
această metodă, conversia este realizată prin multiplicarea valorii
străine printr-un factor de conversie şi cu ajutorul unei constante.
Algebric, formula de conversie este:
VAic = a × VAe + b , în care :
VAic = valoare de ameliorare indigenă obţinută prin
conversie
VAe = valoarea de ameliorare din exterior ( din ţara străină )
a şi b = constante specifice ţării şi caracterelor apreciate
(selecţionate)
Pentru exemplificare prezentăm mai jos factorii de conversie
a şi b calculaţi pentru caracterele de lapte (cantitatea de lapte,
grăsime, proteine şi conţinutul în grăsime şi proteine) a diferitelor
populaţii de taurine: Holstein Friză americană, Holstein Friză
canadiană, Friză olandeză, Montbeliarde şi Rotbunte (tabelul 41)
De reţinut că aceşti factori de conversie sunt unidirecţionali.
Factorii pentru conversia valorilor străine (din exterior) în valori
indigene nu pot fi utilizate pentru conversia valorilor indigene în
valori străine (externe). Aceşti factori urmează a fi calculaţi.
Cunoscând valoarea de ameliorare străină şi formula de
conversie adecvată este uşor de a stabili rezultatul convertit în baza
indigenă. De exemplu, dacă taurul Lionel 51453 are o valoare de
ameliorare de +134 în SUA, aceasta corespunde la noi în jur de :
VAic = 0,659 x 134 + 2846 = 2934 Kg lapte
355
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Tabelul 41
Formule de conversie a valorii de ameliorare
Ţara/rasa Baza de calcul Caracterul Formula de conversie
Lapte , kg VAic = 0,516 x VAe + 970
Grăsime, kg VAic = 0,867 x VAe + 27
Tauri pentru i. a.
FRA/MON % grăsime VAic = 1,408 x VAe – 0,22
născuţi în 1985
Proteină, kg VAic = 0,682 x VAe + 23
% proteină VAic = 1,006 x VAe – 0,22
Lapte , kg VAic = 0,659 x VAe + 2846
Grăsime, kg VAic = 0,755 x VAe + 104
USA/HOL1) 1995 % grăsime VAic = 2,51 x VAe – 0,166
Proteină, kg VAic = 0,571 x VAe + 72,1
% proteină VAic = 2,53 x VAe – 0,355
Lapte , kg VAic = 83,27 x VAe + 2577
Grăsime, kg VAic = 2,955 x VAe + 95
CAN/HOL1) 1995 % grăsime VAic = 2,13 x VAe – 0,08
Proteină, kg VAic = 2,112 x VAe + 65
% proteină VAic = 1.892 x VAe – 0,32
Lapte , kg VAic = 1,012 x VAe + 2294
Grăsime, kg VAic = 1,168 x VAe + 110
NLD/HOL 1995 HC2) % grăsime VAic = 0,938 x VAe + 0,21
Proteină, kg VAic = 0,937 x VAe + 67
% proteină VAic = 0,905 x VAe – 0,2
Lapte , kg VAic = 1,02 x VAe + 1548
Grăsime, kg VAic = 0,955 x VAe + 72
DEUvit/RTB 1990 RC3) % grăsime VAic = 0,944 x VAe + 0,194
Proteină, kg VAic = 0,889 x VAe + 46
% proteină VAic = 1,064 x VAe – 0,183
1) VA – reprezintă numai jumătate din valoarea de ameliorare (“transmitting ability”); 2) Vaci
Holstein; 3)Vaci Bălţată cu roşu

În general, există o bună corelaţie între valorile de ameliorare


din ţara noastră şi valorile corespunzătoare din străinătate, dar nu
întotdeauna corespondenţa este perfectă. Pentru exemplul analizat
mai sus taurul Lionel a obţinut un rezultat de +2352 kg lapte prin
testarea efectivă în SUA. În acest caz eroarea de conversie este de
582 Kg lapte. Aceasta demonstreză că toată conversia valorilor de
ameliorare străine are o oarecare insecuritate (eroare), iar valorile
convertite au, de regulă, valori superioare celor estimate direct.
Consecinţa este că testarea din străinătate (în afară) nu înlocuieşte în
nici un caz testarea indigenă. De aceea, dacă valorile de ameliorare
au o precizie inferioară de 75 % faţă de cele estimate în ţara
respectivă, se manifestă prudenţă privind rezultatele din aceste ţări
terţe pentru a efectua conversia.
356
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Factorii principali pentru un program de ameliorare


genetică la taurine
• Gestiunea resurselor umane disponibile într-o structură
organizatorică flexibilă capabilă de a lua decizii într-un timp scurt;
• Un obiectiv al selecţiei clar şi bine definit;
• Un program mondial de identificare a reproducătorilor;
• Instrumente de marketing simple capabile să reflecte
potenţialul programului de selecţie;
• Un program pentru donatoare de embrioni în măsură de a
produce material genetic fiabil şi eficace (interval între generaţii mic,
potenţial genetic ridicat);
• Un program MOET în măsură de a utiliza tehnici
reproductive foarte avansate (tehnici bazate pe celulele germinale :
recoltare de ovule, fertilizare in vitro, utilizare de embrioni şi spermă
sexată, “fabricarea” de spermatozoizi);
• Validarea unui program de transfer de embrioni în populaţii
de taurine;
• Un sistem de selecţie a taurilor şi donatoarelor eficient şi
sigur;
• Condiţii optime de creştere a tăuraşilor care să garanteze
sănătatea şi posibilitatea folosirii la reproducţie;
• Schemă eficientă de producere a materialului seminal, cu
siguranţă sanitară, în măsură să ofere informaţii de la crescători
asupra nivelului de fertilitate;
• Infrastructură eficientă cu un sistem logistic bine structurat,
fără “timpi morţi”, cu un nivel de informatizare ridicat;
• Crescători care colaborează activ la programul de testare
după descendenţi şi care furnizează informaţii corecte şi credibile;
• Organizaţii naţionale capabile de culegere şi difuzare a
informaţiilor, a unor date precise şi corecte, în măsură să efectueze
evaluarea genetică pentru un vario număr de caractere;
• Organizaţie mondială, independentă, în măsură de a recolta
indicii genetici de la toate ţările lumii şi de a le confrunta;
• Un sistem naţional de identificare a animalelor supuse
selecţiei.
357
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

CAPITOLUL 9
PROGRAM DE AMELIORARE A RASEI BRUNĂ
DIN MOLDOVA

9.1. Principiile de bază ale metodologiei de


ameliorare genetică a rasei Brună
Având în vedere condiţiile pedoclimatice, social-economice
şi tradiţiile specifice zonei Moldovei, nivelul de ameliorare al rasei
Brună, direcţiile şi obiectivele precizate în managementul genetic,
sistemul de ameliorare al rasei se bazează pe următoarele principii:
• Realizarea progresului genetic maxim prin folosirea presiunii
de selecţie prin tauri ameliratori, selecţia primiparelor şi reforma
selectivă. Aceasta presupune concentrarea lucrărilor de selecţie
asupra plusvariantelor populaţiei active în vederea producerii dirijate
a generaţiilor de tăuraşi destinaţi la însămânţări artificiale şi folosirea
intensivă a taurilor testaţi amelioratori.
• Pentru a mări intensitatea de selecţie şi a micşora intervalul de
generaţie se va extinde biotehnica ingineriei genetice, în special a
transferului de embrioni de la vaci de mare performanţă.
• Structurarea efectivului de taurine pe principiul piramidei
ameliorării în nuclee de elită şi candidate la acest titlu, nuclee de
înmulţire şi ferme de producţie.
• Folosirea cu precădere a sistemului de ameliorare în rasă curată
pentru multiplicarea şi ameliorarea genetică a populaţiei active.
• Pentru nucleele de elită (fermele de elită) se recomandă
înmulţirea efectivului prin izolare reproductivă şi deci, împerecherile
înrudite, în vederea consolidării însuşirilor valoroase, fără a exclude
posibilitatea imigraţiei de gene valoroase prin folosirea
însămânţărilor artificiale cu material seminal de la cei mai buni tauri
de rasă Brună din ţară sau din alte ţări, în special Brown Swiss,
Schwyz, Brună germană, austriacă şi italiană.
• Progresul genetic prevăzut în nucleele de elită se bazează pe
folosirea taurilor testaţi după descendenţi, amelioratori pentru
majoritatea însuşirilor de selecţie şi pe nominalizarea anuală a
358
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

împerecherilor în funcţie de scopul urmărit şi valoarea de ameliorare


a taurilor parteneri.
• În fermele de producţie se poate utiliza atât creşterea în rasă
curată cât şi prin încrucişare. Pentru încrucişare se vor folosi fie rase
din tulpina Schwyz, fie alte rase mixte, de lapte sau de carne (Blanc
Belgian Blue, Limousine, Piemontese, Charolaise) pentru obţinerea
hibrizilor folosiţi în exclusivitate pentru carne.

9.2. Elementele principale şi etapele de lucru


Pentru o bună înţelegere de către cei interesaţi prezentăm în
continuare elementele principale şi etapele de lucru a unui program
zonal de ameliorare.
În elaborarea Programului zonal de ameliorare a taurinelor de
rasă Brună din Moldova s-au avut în vedere:
• situaţia actuală a efectivelor şi necesitatea sporirii
efectivelor totale şi matcă;
• situaţia actuală a producţiilor de lapte şi carne şi
necesitatea sporirii performanţelor productive;
• calitatea materialului biologic existent în exploataţiile
private şi cu capital majoritar de stat privind potenţialul
genetic pentru lapte şi carne;
• condiţiile de creştere, exploatare şi managementul
exploataţiilor din zonă.
Pentru exploataţiile private şi cu capital majoritar de stat, în
perioada 2001-2005 se prevăd creşteri ale efectivului matcă total,
după cum rezultă din tabelul 42. Faţă de efectivul matcă total realizat
la finele anului 2000, se prevede un spor de 3,17% în anul 2005, care
va contribui la sporirea producţiei totale de lapte şi carne.
Realizarea creşterii efectivului şi nivelului productiv va fi
posibilă prin dirijarea activităţii de ameliorare genetică şi a
managementului spre următoarele obiective:
• ameliorarea potenţialului genetic, atât pentru
producţia de lapte cât şi de carne, până la obţinerea tipului
prefigurat (tabelul 43);

359
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Tabelul 42

360
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Tabelul 43
Tipul prefigurat al rasei Brună în zona studiată
Specificare U/M Tipul prefigurat
Greutatea corporală la vaci Kg 580
Talia cm 130
Cantitatea de lapte – lact. normală Kg 4500 (EM)
Cantitatea de grăsime Kg 175.5 (EM)
Cantitatea de proteine Kg 157.5 (EM)
Conţinul în grăsime % 3.90
Conţinutul în proteină % 3.50
Viteza de muls (Kg/min) Kg/min 2.10
Simetria funcţională a ugerului % 46
Indicele laptelui - 7.7 : 1
Indicii de sacrificare: Luni 14 - 15
Vârsta
Kg 450
Greutatea

• înlocuirea ritmică a vacilor existente (14-20% reformă) cu


primipare superioare (15% reformă la viţele) sub raportul
potenţialului genetic pentru lapte şi carne, concomitent cu potenţarea
vitalităţii, longevităţii, rezistenţei organice şi a însuşirilor de
reproducţie (85% natalitate);

• îmbunătăţirea, în mod deosebit, a aptitudinilor ugerului


pentru mulsul mecanic, cu accent special pe forma şi volumul
ugerului, simetria funcţională, uniformitatea mameloanelor,
ligamentul suspensor şi viteza de muls;

• îmbunătăţirea capacităţii corporale, a însuşirilor de


precocitate şi optimizarea valorificării hranei pentru lapte şi carne.

361
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

9.3. Parametrii programului de ameliorare a


taurinelor de rasă Brună din Moldova pentru perioada
2001-2005
Parametrii programului tehnic ai lucrărilor de ameliorare
genetică a rasei Brună, pentru perioada 2001-2005, se referă la
următoarele:
• stabilirea parametrilor morfoproductivi, de reproducţie şi
genetici ai populaţiei active şi nucleelor de elită (mame de
tauri), a primiparelor şi vacilor ieşite din efectiv (tab. 44-51);
• valoarea de ameliorare a taurilor folosiţi la reproducţie;
• necesarul de reproducători şi efective selecţionate

Tabelul 44
Valorile medii şi variabilitatea criteriilor principale de preselecţie şi a celor
suplimentare de selecţie în populaţia activă de rasă Brună
Lactaţia I
Limitele
Însuşirea U/M n X ± sx s V% variabilităţii
Min Max
Cantitatea de
kg 361 105,21±1,22 23,11 21,96 32 291
grăsime
Producţia de lapte kg 361 2641,90±30,31 575,96 21,80 991 5391
Greutatea
kg 295 476,80±1,96 33,79 7,08 406 585
corporală
Talia cm 329 124,24±0,14 2,57 2,07 115 129
Lungimea corpului cm 329 147,82±0,26 4,81 3,25 134 159
Adâncimea
cm 329 62,06±0,19 3,52 5,67 45 70
toracelui
Perimetrul toracic cm 329 180,62±0,44 8,08 4,47 150 203

Lungimea crupei cm 316 47,63±0,17 3,05 6,41 39 58

Lărgimea crupei la
cm 328 45,99±0,21 3,89 8,46 37 58
şolduri

Nota uger pct. 211 25,47±0,13 1,96 7,70 18 30


Nota exterior
pct. 211 85,247±0,47 4,17 5,12 74 93
(1-99)
Vârsta la prima
zile 457 943,20±5,36 114,73 12,16 719 1299
fătare
Repausul mamar zile 291 79,86±1,86 31,85 39,88 20 191
Intervalul între
zile 317 403,12±4,24 75,62 18,76 286 692
fătări
362
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Tabelul 45
Valorile medii şi variabilitatea criteriilor principale de preselecţie şi a celor
suplimentare de selecţie în populaţia activă de rasă Brună
Lactaţia a II-a
Limitele
Însuşirea
U/M n X ± sx s V% variabilităţii
Min Max
Cantitatea de
kg 280 127,08±1,85 31,00 24,39 62 257
grăsime
Producţia de lapte kg 280 3247,40±47,11 788,35 24,27 1633 7232
Greutatea corporală kg 227 546,09±2,02 30,55 5,59 470 675
Talia cm 273 126,93±0,10 1,72 1,35 122 133
Lungimea corpului cm 272 152,74±0,25 4,26 2,79 137 164
Adâncimea toracelui cm 272 64,58±0,21 3,55 5,50 50 72
Perimetrul toracic cm 272 187,56±0,39 6,43 3,43 172 253
Lungimea crupei cm 258 48,84±0,16 2,67 5,46 42 59
Lărgimea crupei la
cm 270 47,11±0,20 3,28 6,97 40 59
şolduri
Nota exterior
Pct. 69 86,45±0,54 4,54 5,26 75 95
(1-99)
Nota uger Pct. 69 26,47±0,27 2,31 8,75 22 28
Repausul mamar zile 231 81,53±2,03 30,95 37,96 20 181
Intervalul între
zile 243 395,52±4,66 72,65 18,36 282 692
fătări

Tabelul 46
Valorile medii şi variabilitatea criteriilor principale de preselecţie şi a celor
suplimentare de selecţie în populaţia activă de rasă Brună
Lactaţia a III-a şi peste
Limitele
Însuşirea U/M N X ± sx s V% variabilităţii
Min Max
Cantitatea de grăsime Kg 189 135,60±2,54 34,89 25,81 44 263
Producţia de lapte Kg 189 3476,90±62,59 860,55 24,75 1271 6670
Greutatea corporală Kg 183 590,28±1,94 26,33 4,46 525 674
Talia Cm 197 128,36±0,13 1,87 1,46 121 134
Lungimea corpului Cm 196 156,40±0,27 3,87 2,47 142 169
Adâncimea toracelui Cm 197 66,26±0,20 2,85 4,30 55 73
Perimetrul toracic Cm 196 193,03±0,45 6,32 3,27 178 213
Lungimea crupei Cm 190 49,97±0,22 3,08 6,17 42 57
Lărgimea crupei la şolduri Cm 196 48,46±0,24 3,39 6,99 40 58
Nota exterior
Pct. 93 97,54±0,44 4,30 4,91 77 97
(1-99)
Nota uger Pct. 93 26,91±0,24 2,35 8,75 22 30
Repausul mamar Zile 177 85,80±2,30 30,60 35,66 21 198
Intervalul între fătări Zile 174 401,09±5,50 72,60 18,10 313 684

363
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Tabelul 47
Valorile medii şi variabilitatea criteriilor principale de preselecţie şi a celor
secundare de selecţie a vacilor mame de tauri din populaţia activă de rasă Brună
Lactaţia I
Limitele
Însuşirea U/M n X ± sx s V% variabilităţii
Min Max
Cantitatea de grăsime kg 25 157,80±3,02 15,12 9,51 138 186
Producţia de lapte kg 25 3966,32±62,23 311,65 7,80 3601 4693
Greutatea corporală kg 25 473,80±6,17 30,89 6,52 435 540
Talia cm 25 123,08±0,77 3,86 3,13 127 134
Lungimea corpului cm 25 147,80±0,97 4,86 3,28 136 158
Adâncimea toracelui cm 25 62,68±0,66 3,33 5,32 58 70
Perimetrul toracic cm 25 176,92±2,17 10,87 6,14 156 201
Lungimea crupei cm 25 47,00±0,54 2,70 5,76 43 54
Lărgimea crupei la şolduri cm 25 44,68±0,53 2,66 6,04 38 51
Nota exterior
Pct. 25 86,04±3,62 4,25 4,95 79 95
(1-99)
Nota uger Pct. 25 25,20±0,36 1,82 7,22 22 28

Tabelul 48
Valorile medii şi variabilitatea criteriilor principale de preselecţie şi a celor
secundare de selecţie a vacilor mame de tauri din populaţia activă de rasă Brună
Lactaţia a II-a
Limitele
Însuşirea
U/M n X ± sx s V% variabilităţii
Min Max
Cantitatea de grăsime Kg 21 155,14 ± 4,97 22,80 14,69 85 194
Producţia de lapte Kg 21 3933,09 ±131,77 603,52 15,34 2203 4852
Greutatea corporală Kg 21 550,95 ±9,16 41,97 7,61 480 659
Talia Cm 21 126,38 ±0,29 1,35 1,44 124 129
Lungimea corpului Cm 21 151,14 ±0,88 4,05 2,68 140 158
Adâncimea toracelui Cm 21 65,28 ±0,36 1,64 2,50 61 68
Perimetrul toracic Cm 21 188,47 ±1,10 5,06 2,69 181 198
Lungimea crupei Cm 21 48,14 ±0,46 2,12 4,40 44 53
Lărgimea crupei la
Cm 21 48,81 ±0,64 2,94 6,41 41 56
şolduri
Nota exterior
Pct. 21 87,23 ±0,79 3,63 4,17 83 94
(1-99)
Nota uger Pct. 21 26,80 ±0,47 1,82 6,79 22 28

364
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Tabelul 49
Valorile medii şi variabilitatea criteriilor principale de preselecţie şi a celor
suplimentare de selecţie a vacilor mame de tauri în populaţia activă de rasă Brună
Lactaţia a III-a şi peste
Limitele
Însuşirea U/M n X ± sx s V% variabilităţii
Min Max
Cantitatea de grăsime kg 73 153,62±3,87 31,01 20,13 89 210
Producţia de lapte kg 73 4060,25±124,38 995,07 24,51 2550 6029
Greutatea corporală kg 73 596,27±3,59 30,67 5,14 575 670
Talia cm 73 128,31±0,26 2,22 1,73 124 134
Lungimea corpului cm 73 157,47±0,52 4,43 2,81 142 173
Adâncimea toracelui cm 73 66,46±0,39 3,40 5,12 55 74
Perimetrul toracic cm 73 189,55±0,71 6,08 3,80 180 207
Lungimea crupei cm 73 50,64±0,37 3,17 6,27 45 60
Lărgimea crupei la
cm 73 48,67±0,41 3,46 7,12 43 57
şolduri
Nota exterior
Pct. 73 88,05±0,51 4,34 4,92 77 97
(1-99)
Nota uger Pct. 73 26,35±0,37 2,33 5,84 22 30

Tabelul 50
Valorile medii şi variabilitatea criteriilor principale de selecţie la vacile
ieşite din efectivul populaţiei de rasă Brună
Limitele
Însuşirea U/M N X ± sx s V% variabilităţii
Min Max
Cantitatea de
kg 98 114,40±2,70 26,75 23,38 45 172
grăsime
Producţia de
kg 98 3042,00±78,11 722,49 25,39 1337 4500
lapte

Tabelul 51
Heritabilitatea însuşirilor morfo-productive la rasa Brună din zona studiată
Specificare h2
Producţia de lapte 0,39
Conţinutul în grăsime 0,60
Cantitatea de grăsime 0,51
Talia 0,20
Adâncimea toracelui 0,16
Lărgimea crupei la şolduri 0,12
Lungimea corpului 0,48
Perimetrul toracic 0,15
Perimetrul fluierului 0,42

365
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Necesarul de reproducători şi efective selecţionate


În conformitate cu programul de creştere a efectivelor de
taurine la nivelul anului 2005 în zona analizată este necesar a se
realiza următorii parametri privind numărul de reproducători şi
efective selecţionate:

Efectiv matcă total............................................................................... 61715 capete


Efectiv matcă la I.A. (75%)................................................................. 46286 capete
Efectiv matcă la montă naturală (25%)............................................... 15429 capete
Efectiv matcă la I.A. cu m.s.c. de la tauri testaţi amelioratori (74%).. 34252 capete
Efectiv matcă la I.A. cu m.s.c. de la tauri în aşteptare (26%)............. 12034 capete
Necesarul de tauri testaţi amelioratori (8200 vaci/taur)...................... 4 capete
Necesarul anual de tăuraşi din împerecheri nominalizate (1/6).......... 24 capete
Necesarul anual de tauri pentru montă naturală (70 vaci/taur)........... 220 capete
Necesarul de vaci mame de tauri (1/4)................................................ 96 capete
Necesarul de vaci în ferme de elită (nr. mame x 2)............................. 192 capete
Reforma anuală pentru taurii testaţi amelioratori (33%)..................... 1 cap
Reforma anuală pentru taurii folosiţi la montă naturală (20%)........... 44 capete

Efectivul de 24 tăuraşi proveniţi din împerecheri


nominalizate, în urma eliminărilor succesive (aplicând o intensitate
de selecţie de 8,33%) şi anume: 4 tăuraşi eliminaţi la 1 lună (17%), 5
tăuraşi la 12 luni (25%), 3 tăuraşi la 15 luni (20%) şi 10 tăuraşi
eliminaţi după TDC şi TDL (83%), pot asigura 2 tauri testaţi, faţă de
necesarul de înlocuire anuală de 1 taur, rezultând deci un excedent de
1 taur testat care poate fi livrat pentru alte zone unde se creşte rasa
Brună.

9.4. Stabilirea surselor şi mărimii progresului


genetic
În ameliorarea genetică a taurinelor acţionează trei surse
principale de progres genetic.

1. Progresul genetic indus prin taurii folosiţi la reproducţie


Prima şi cea mai importantă sursă de progres genetic în
ameliorarea taurinelor o constituie exercitarea presiunii de selecţie
prin tauri amelioratori.
366
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Analizând taurii de rasă Brună folosiţi la reproducţie în zona


Moldovei se constată că au avut valoarea de ameliorare (VA), pentru
criteriul principal de selecţie, în medie, 15,25 kg grăsime, cu limite
între 1,20 kg şi 36,42 kg grăsime.
Având în vedere valoarea de ameliorare a taurilor folosiţi la
reproducţie în populaţia de taurine Brună din arealul studiat, se
scontează pe un câştig genetic de 401 kg lapte pe generaţie, după
următorul calcul:
• valoarea de ameliorare a taurilor = 15,25 kg grăsime
15,25 × 100
• câştigul genetic ∆g = = 401 kg lapte
3,8

2. Progresul genetic indus în populaţia analizată prin selecţia


primiparelor
În estimarea progresului genetic indus în populaţie prin selecţia
primiparelor, succesiunea lucrărilor este următoarea:
• stabilirea dinamicii efectivului matcă pentru perioada 2001-
2005.
• stabilirea dinamicii natalităţii şi a procentului de reformă la
vaci şi viţele, astfel:
- 85% natalitate în fiecare an
- 15% reformă din numărul total de viţele
- 14-20% reformă anuală la vaci
• stabilirea parametrilor statistici la vacile primipare pentru
caracterele de decizie: 105,21 kg grăsime şi 2642 kg lapte
• stabilirea mărimii intensităţii de selecţie şi a diferenţei de
selecţie în deviaţii standard (s) şi în valori absolute pentru caracterele
de decizie (tabelul 52)
• stabilirea diferenţei medii de selecţie la primipare pentru
întreaga perioadă
• stabilirea progresului genetic indus în populaţie prin selecţia
primiparelor:
∆g = 0,5h 2 x s
∆g = 0,5 × 0,39 × 2 78 , 2 = 5 4 , 24 Kg lapte
367
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Tabelul 52
Stabilirea diferenţei medii de selecţie la primipare
Specificare 2001 2002 2003 2004 2005
Efectiv matcă (cap.) 33000 35000 36500 37500 38000
Natalitatea (%) 85 85 85 85 85
Viţei obţinuţi (total cap.) 28050 29750 31025 31875 32300
Reforma viţele (%) 15 15 15 15 15
Reforma viţele (cap.) 2104 2231 2327 2391 2422
Viţele candidate (cap.) 14025 14875 15512 15937 16150
Necesar de înlocuire:
- 6,0 4,2 2,7 1,3
• spor efectiv (%)
•spor efectiv (cap.) - 2000 1500 1000 500
• reforma (%) 20 20 21 22 23
• reforma (cap.) 6600 7000 7665 8250 8740
Total necesar înlocuire (cap.) 6600 9000 9165 9250 9240
Proporţia reţinerii (r) în % 47,0 60,5 59,0 58,0 57,2
Diferenţa de selecţie (s)
0,798 0,644 0,684 0,682 0,644
standardizată
Diferenţa de selecţie (s) în kg 322 260 274 275 260
Diferenţa de selecţie medie în
278,2
(kg) pe anii 2001-2005

Pentru accelerarea efectului selecţiei în populaţie, selecţia


primiparelor se va face după primele 120 zile de lactaţie. În acest
scop s-a stabilit pragul de selecţie al primiparelor avându-se în
vedere evoluţia procentuală normală a producţiei de lapte la rasa
Brună (tabelul 53).
Tabelul 53
Evoluţia normală (%) a producţiei de lapte pe luni de lactaţie
Lunile de
I II III IV V VI VII VIII IX X
lactaţie
% din
producţia
12,6 13,4 12,4 11,5 10,8 10,1 9,3 8,4 6,7 4,2
pe lactaţie
normală

Potrivit acestor procente, în primele 120 de zile de lactaţie se


obţine 49,9% din producţia pe lactaţie normală, adică:
2642,9 kg lapte x 49,9%=1318,35 kg lapte
Aceasta înseamnă că primiparele din zona analizată,
selecţionate în lotul de prăsilă, să realizeze în primele 120 de zile de
368
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

lactaţie 1318 kg lapte sau o producţie medie zilnică de 11 kg lapte


(1318,06 : 120=11 kg lapte).
Pentru a avea siguranţa realizării numărului de animale
planificate, pragul de selecţie al primiparelor, după 120 zile de
lactaţie, se va reduce cu 10%, ceea ce înseamnă că vor fi reţinute
toate primiparele care realizează cel puţin 10 kg lapte pe zi sau 1200
kg lapte total în primele 120 zile de lactaţie.
Superioritatea selecţiei după performanţa productivă a
primiparelor este ilustrată prin exemplul ipotetic prezentat la pagina
204 – figura 83. Dacă se foloseşte varianta de program de ameliorare
cu nuclee de prăsilă, se poate realiza o diferenţă de selecţie medie de
531,6 kg lapte pentru perioada 2001-2005 şi un câştig genetic de
103,66 kg lapte. În funcţie de diferenţa de selecţie (s) şi exigenţa
minimă realizată de vacile mame de tauri (tabelul 54), cât şi de
intensitatea de selecţie practicată, se poate realiza un câştig genetic
anual cuprins între 91,12 kg lapte şi 108,72 kg lapte (tabelul 55).

3. Progresul genetic indus în populaţia analizată prin


reforma selectivă
În estimarea progresului genetic indus în populaţia de taurine
Brună din Moldova s-au avut în vedere următorii parametri:
• reforma selectivă = 17%
• coeficient de repetabilitate (CR) = 0,546
• producţia medie a vacilor selecţionate ( Xs )=3384,80 kg
• producţia medie a populaţiei reformate ( X p )=3042 kg
(s=122,49)
Luând în calcul aceşti parametri progresul genetic indus în
populaţie prin reforma selectivă va fi:

∆g = CR(Xs - X p ) = 0,546(3384,80 - 3042) = 187,16 kg lapte

369
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

Tabelul 54

Tabelul 55

370
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

În final, pe baza surselor de progres genetic estimate mai sus,


s-a calculat progresul genetic total indus în populaţie prin însumarea
valorilor celor trei surse, astfel:
∆g total = ∆g tauri + ∆g primipare + ∆g reformă selectivă
∆g total = 401 + 54,24 + 187,16 = 642,4 kg lapte
Prin urmare, în populaţia Brună din Moldova, prin aplicarea
programului preconizat este posibil a se realiza un progres genetic
total de 642,4 kg lapte pe generaţie sau 116,8 kg lapte progres
genetic anual.
Dacă considerăm că în populaţia Brună vor fi utilizaţi tauri cu
o valoare a ascendenţei de 7000 kg lapte iar intervalul mediu între
generaţii este de 5,5 ani, rezultă că sunt necesare 2 generaţii sau 11
ani pentru a se realiza ameliorarea genetică a efectivului până la
producţia medie de 4500 kg lapte.
Această performanţă poate fi realizată la nivelul anului 2010,
dacă se va opera cu parametrii propuşi prin acest program de
ameliorare.

371
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

ANEXA 1
Datele primare privind producţia de lapte la populaţia
de rasă Brună din Moldova
Nr. Lapte Kg Lapte Kg Lapte Kg Grăsime % Grăsime % Grăsime %
Cod Taur
ord. Lact. I-a Lact. II-a Lact. IIIa L. I L. II-a L. III-a
1 5158 3756 3406 3944 3.72 3.72 3.83
2 5859 4190 3390 2447 3.34 3.39 3.56
3 6693 3285 3285 3077 3.65 3.65 3.94
4 5859 4858 3103 3843 3.49 3.50 3.62
5 5158 3117 2530 2993 3.58 3.64 3.68
6 5716 2956 2918 3732 3.65 3.66 3.58
7 10120 4513 4090 3711 3.84 3.79 3.72
8 10120 4277 2327 3946 3.71 3.67 3.38
9 5859 3529 3529 2834 3.88 3.88 3.49
10 10922 2690 2650 3140 3.97 3.94 3.61
11 4865 2464 2464 3208 3.51 3.51 3.55
12 10922 2444 1990 4156 3.80 3.80 3.86
13 10922 4931 3735 2890 3.84 3.70 3.84
14 10922 1777 1777 1102 3.74 3.74 3.89
15 10922 3589 3031 3285 3.76 3.85 3.46
16 10922 2878 2239 2478 3.78 3.74 3.69
17 10900 5148 2745 3052 3.74 3.04 3.84
18 10922 2112 2112 2734 3.67 3.67 3.64
19 10922 4992 3946 3046 3.90 3.98 3.60
20 5158 2870 2870 3342 3.68 3.68 3.50
21 10922 3633 2345 1984 4.05 3.96 3.48
22 10922 2115 2115 2611 3.60 3.60 3.71
23 5710 5370 4150 1278 3.93 3.88 3.73
24 5710 3562 3506 3035 3.87 3.86 3.98
25 5710 4862 2303 2947 3.70 3.76 3.78
26 5710 2755 2755 4143 4.30 4.30 3.45
27 10922 3393 3263 2946 3.74 3.77 4.03
28 10922 3704 3502 0 3.72 3.74 0.00
29 10922 2428 2428 0 3.63 3.63 0.00
30 10922 1855 1855 2341 3.81 3.81 4.07
31 10922 3221 3093 3255 3.54 3.54 3.77
32 10922 2195 2195 3317 3.29 3.29 3.53
33 10922 3195 3133 0 3.85 3.84 0.00
34 10922 3777 2913 2938 3.60 3.52 3.86
35 10922 3962 2857 3201 3.57 3.57 3.99
36 10922 4176 3346 2819 3.95 3.99 3.91
37 10922 3267 2246 3365 3.78 3.69 3.88
38 10922 3716 2911 4264 3.62 3.62 3.82
39 10922 3784 3784 0 3.74 3.74 0.00
40 10922 5868 3871 2000 3.57 3.61 3.81
41 10922 5868 3871 2000 3.57 3.61 3.81
42 10922 4261 3274 3548 3.56 3.57 4.22
43 10922 3413 3715 2991 3.55 4.61 3.85
44 10922 2899 2899 2129 3.86 3.86 3.75
45 8818 2875 2875 0 3.70 3.70 0.00
46 8818 2933 2933 2359 3.84 3.84 3.84
47 8818 3388 3388 2159 3.48 3.48 3.95
48 8818 3073 2923 1807 3.20 3.20 3.68
49 8818 3072 3072 0 3.67 3.67 0.00
50 8818 5210 3065 4535 3.59 3.70 3.80
51 7920 2914 2914 2397 3.72 3.72 3.94
52 8818 3171 3171 3588 3.82 3.82 3.68
53 8818 3670 3439 3281 3.75 3.78 3.81
54 8818 3582 3582 0 3.83 3.83 0.00
55 8818 3591 3591 2397 3.62 3.62 3.94
56 5586 5640 5252 0 3.67 3.64 0.00
57 5710 3546 3167 4186 3.75 3.78 3.88
58 50615 3040 2975 0 3.95 3.94 0.00
59 8818 3263 3014 0 3.95 3.96 0.00

372
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

ANEXA 1 (continuare)
Datele primare privind producţia de lapte la populaţia
de rasă Brună din Moldova (continuare)
Nr. Lapte Kg Lapte Kg Lapte Kg Grăsime % Grăsime % Grăsime %
Cod Taur
ord. Lact. I-a Lact. II-a Lact. IIIa L. I L. II-a L. III-a
60 8818 3921 3405 0 3.71 3.69 0.00
61 8818 2675 2614 0 4.09 4.09 0.00
62 8818 2846 2300 3487 3.69 3.69 3.69
63 50615 3021 2817 0 3.84 3.78 0.00
64 8818 2763 2500 0 3.48 3.54 0.00
65 5644 1478 1478 2882 3.83 3.83 3.96
66 5644 3479 2822 0 3.81 3.83 0.00
67 5644 6036 2989 0 3.94 3.95 0.00
68 8818 4607 3524 2398 3.90 3.95 3.90
69 8818 1645 1645 2909 3.48 3.48 3.96
70 8818 1864 1773 0 3.92 4.43 0.00
71 8818 2437 2437 3219 3.55 3.55 3.81
72 10777 4124 3582 0 3.82 3.83 0.00
73 10777 2490 2224 0 3.75 3.78 0.00
74 8818 2483 2483 0 3.78 3.78 0.00
75 10777 3098 2520 0 3.90 3.93 0.00
76 5586 2480 2480 0 3.93 3.93 0.00
77 10777 2852 2286 0 3.77 3.81 0.00
78 8818 1462 1462 0 4.11 4.11 0.00
79 8818 2841 2841 0 4.12 4.12 0.00
80 5644 2051 2051 0 3.70 3.70 0.00
81 5586 3821 3284 0 3.92 3.95 0.00
82 5859 1496 1496 0 4.13 4.13 0.00
83 5859 4235 3862 0 3.61 3.62 0.00
84 5859 2853 2831 0 4.03 4.03 0.00
85 5859 2649 2643 0 4.01 4.01 0.00
86 5859 2888 2881 0 4.03 4.03 0.00
87 5859 3011 3513 0 3.70 3.70 0.00
88 50041 3060 3060 0 3.77 3.77 0.00
89 50041 2766 1258 0 4.35 4.35 0.00
90 50041 1438 1438 0 4.66 4.66 0.00
91 5859 1240 1240 0 3.90 3.90 0.00
92 5859 2964 2964 0 3.95 3.95 0.00
93 5859 1240 1240 0 3.90 3.90 0.00
94 5859 2964 2964 0 3.95 3.95 0.00
95 8818 3576 3406 3994 3.72 3.72 3.83
96 8818 4190 3390 2447 3.34 3.39 3.56
97 8818 3205 3285 3077 3.65 3.65 3.94
98 5158 4858 3103 3843 3.49 3.50 3.62
99 5158 3117 2530 2993 3.58 3.64 3.68
100 10120 2956 2918 3732 3.65 3.66 3.58
101 10120 4515 4090 3711 3.84 3.79 3.72
102 10120 4277 2327 3946 3.71 3.67 3.38
103 10922 3529 3529 2834 3.88 3.88 3.49
104 10922 2690 2650 3140 3.94 3.94 3.61
105 10922 2464 2464 3208 3.51 3.51 3.55
106 10922 1990 1990 4156 3.80 3.80 3.86
107 10922 3584 3584 3422 3.69 3.69 3.96
108 10922 4931 3765 2890 3.84 3.70 3.84
109 10922 1117 1177 1102 3.74 3.74 3.89
110 10922 3589 3031 3285 3.76 3.85 3.46
111 10922 2878 2434 2478 3.78 3.74 3.69
112 10922 5148 2745 3052 3.74 3.04 3.84
113 10922 2112 2112 2734 3.67 3.67 3.64
114 5710 4992 3946 3046 3.90 3.98 3.60
115 5710 2870 2870 3342 3.68 3.68 3.50
116 5710 3633 2345 1964 4.05 3.96 3.48
117 5710 2115 2115 2611 3.60 3.60 3.71
118 5710 5370 4150 1278 3.93 3.88 3.73
119 5710 3562 3506 3035 3.87 3.86 3.98
120 5710 4862 3203 2947 3.70 3.76 3.78
373
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

ANEXA 2

374
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

ANEXA 3

375
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

ANEXA 4

376
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

ANEXA 5

377
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

ANEXA 5
continuare

378
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

ANEXA 5 (continuare)

379
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

ANEXA 6
Formulele indecşilor de selecţie din diferite ţări
Ţara Formula Specificare
AFRICA DE
BVI = 2Kg G + 3Kg P + 3 TBI TBI = valoarea indicelui conformaţiei
SUD
AUSTRALIA ASI = - 0,03KgL + KgG + 3KgP (L=lapte, G=grăsime, P=proteine)

BELGIA INET = - KgL + 55Kg G + 230Kg P


LPI = [ 6(2Kg G + 9Kg P) + 4(5 uger + 4 membre
Conformaţia = se ia în consideraţie
şi ongloane + punctaj total + 1 capacitatea
punctajul obţinut la prima apreciere.
CANADA corporală)] × 7
Nota globală = se consideră punctajul
TEV = 26 × (10 producţie lapte + 4 longevitate +
după mai multe aprecieri.
1,5 procentul de celule somatice)
S-index = 100 + (0,75 Y-index + 0,23 coeficientul
de transformare + 0,25 fertilitate +0,18 uşurinţa
fătării + 0,42 rezistenţa la mamite + 0,21
DANEMARCA dezvoltarea scheletului (osatura) + 0,36 membre şi
ongloane + 0,35 mameloane 0,14 viteza de muls
0,04 temperament)
Y-index = - lapte + 3 grăsime + 6 proteine
RZM = indicele pentru producţie;
RZM PN = 95,6 + 0,13Kg G + 0,53Kg P RZE = indicele pentru morfologie;
RZM PR = 94,5 + 0,15Kg G + 0,60Kg P RZS = indicele pentru conţinutul în
GERMANIA RZG = 100 + 0,9 (RZM-100) + 0,27 (RZE-100) + celule somatice; RZN = viaţa
0,22 (RZS-100) + 0,12 (RZN-100) + 0,05 (RZZ- (longevitatea) productivă; RZZ =
100) fertilitatea şi uşurinţa fătării; PN =
bălţată cu negru; PR = bălţată cu roşu
INEL = 1,15(1Kg P + 3 P %)
Mo = valoarea indicelui pentru
FRANŢA ISU = 100 +26,85(0,7 INEL/20 +0,25 Mo + 0,05
conformaţie (morfologie)
viteza de muls)
PIN = - 0,03Kg L + 0,60Kg G + 4,04Kg P
MAREA ITEM = Lire (₤) PIN +1,8 caractere pentru lapte +
BRITANIE 1,1 unghiul chişiţei (înclinarea) + 21,7 profunzimea
ugerului – 2,5 lungimea mameloanelor
UNGARIA TTI = 6Kg G + 14Kg P + 80 morfologie + 70 uger
ILQM = 0,90 ILQ + 180 (diferitele note ale
TIPO = valoarea indicelui pentru
ITALIA ugerului)
conformaţie
ILQ = 4,5 (-0,173Kg L + 1Kg G + 11Kg P)
Breeding Worth (BW) = -0,052L (litri) + 0,541Kg
NOUA
G + 4,042Kg P – 0,445Kg greutatea vie + 1,093
ZEELANDĂ longevitatea
INET = -0,15Kg L + 2Kg G + 12Kg P
OLANDA SireSum = 2 × INET + 1 × (diferitele note pentru
conformaţie)
TMI = 1Kg P + 0,5 spor zilnic + 0,3 fertilitate + 0,1
mortalitate la viţei (efect patern) + 0,1 mortalitate la
viţei (efectul matern) + 0,3 rezistenţa la mamite
SUEDIA +0,15 rezistenţa la îmbolnăviri + 0,1 scheletul
(osatura) + 0,2 ongloane şi membre + 0,5 uger +
0,15 temperament > 100 sau 0,30 temperament <
100
TPI = + Kg G + 3Kg P + 0,65 uger +0,35 ongloane
şi membre + PTAT PTAT = valoarea indicelui
USA
Net Merit (NM) = 10 (lapte, grăsime, proteine) + 4 conformaţiei
longevitate – procentul de celule somatice

380
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

ANEXA 7

a b
1 – Tipul ideal al rasei Friză

a b
2. a – vacă de lapte cu o foarte bună capacitate corporală
b – vacă cu părul de pe corp abundent

a b
3. a – taur cu părul creţ pe corp
b – taur cu cerbicea foarte dezvoltată

381
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

ANEXA 7 (continuare)

a b c
4. a – linia superioară înclinată postero-anterior; b – ochi cu cataractă; c – ochi normal

a b c

a b c d e
6. Aplombul membrelor văzute din spate:
a – larg dinapoi; b, c – normal cu membre paralele;
5. Aplomburi corecte la taurine: d – uşor panard; e – strîmt jos
a- lateral; b – spate; c - faţă

a
b
7. a – membre posterioare sub el dinapoi
b – genunchi apropiaţi şi membre anterioare în „X”

382
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

BIBLIOGRAFIE

ALEXOIU, A. – 1998 – Descrierea lineară a caracterelor de exterior,


Rev. Cresc. de Taurine, nr. 5, Bucureşti
ALEXOIU, A. – 2002 – Aprecierea conformaţiei corporale la taurine.
Descrierea lineară a caracterelor de exterior, Ed. Ceres, Bucureşti
ALEXOIU, A., ROŞCA, L. – 1988 – Ghid practic de selecţie şi dirijare a
împerecherilor în fermele de taurine, Ed. Ceres, Bucureşti
BANKS, B. D. – 1985 – Genetic parameters of Holstein type traite scored
linearly, J. Dairy Sci, 68 (supl): 227
BANOS, G., SIGURDSSON, A – 1996 – Application of contemporany
methods for the use of international data in national genetic evolutions, J.
Dairy Sci. 79: 1117-1125
BIEDERMANN, G., BOCK, S. – 1991 – Analyse der
Exterieurbeurteilung Schwarzbunbter Kuhe in Hessen. Zuchtungskunde,
63: 431
BOICHARD, D. – 1990 – Estimation of the economic value of
conception rate in dairy cattle, Livest. Prd. Sci., 24: 187-204
BOGDAN A.T., BISTRICEANU M., MĂJINĂ C.- 1981.- Reproducţia
animalelor de fermă. Ed. Scrisul Românesc, Craiova
BOGDAN, A. T., TÂRNOVEAN I., DORINA SALANŢIU.- 1984.-
Fertilitatea, natalitatea şi prolificitatea în zootehnie, vol. I.. Ed. Dacia,
Cluj-Napoca
BOGDAN, A. T., TÂRNOVEAN I., DORINA SALANŢIU.- 1984.-
Fertilitatea, natalitatea şi prolificitatea în zootehnie, vol. II. Ed. Dacia,
Cluj-Napoca
BOLDMAN, K. B. & col. – 1992 – Prediction of six transmitting
abilities for herdlife from transmitting abilities for linear type traits , J.
Dairy Sci. 75: 552.19
BRÖNIMANN, R., FLÜCKIGER, E., ROTHENBÜHLER, E. –
1992 – Production laitiere, 7e édition, LMZ – Centrale des moyens
d’enseignement agricole, Zollikofen
BUCĂTARU, N. – 1993 – Genetică, Ed. Universitas, Chişinău
BUCĂTARU, N., UJICĂ, V., MACIUC, V., GROSU, H. – 1999 –
Parametrii fenotipici şi heritabilitatea unor însuşiri morfo-productive la o
populaţie de taurine Bălţată cu negru românească, Lucr. Şt., vol. 7,
Zootehnie, Universitatea Agrară de Stat, Chişinău
383
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

BURNSIDE, E. B. & col. – 1984 – Type production and longevity in


dairy cattle: a review Anim. Breed. Abstr. 52: 711
CASSELL, B. G. & col. – 1990 – Relationship between sire evaluation
for linear type traits and lifetime net income from grade or registres
daughters, J. Dairy. Sc, 73: 198
CĂLINESCU, E. – 1969 – Testarea taurilor sub raportul producţiei de
carne, Ed. Agrosilvică, Bucureşti
CĂLINESCU, E. – 1972 – Testul performanţelor proprii în producţia de
carne la tauri din rasele mixte, Ed. Ceres, Bucureşti
CONSTANTINESCU, G. K. – 1930,1938 – Tratat de Zootehnie
generală, Vol. I şi II, I.A.G.B., Bucureşti
CRAPLET, C. – 1973 – La vache laitiére, Ed. Vigot, Frères, Paris
DIERS, H – 1992 – Phenotipic and genetic Parameters of Type traits,
World classifiers workshop, Brantford, Ontario, 17-18 XU 1992, Canada
DINESCU, ST. – 1997 – Creşterea vacilor de lapte, Ed. Ceres,
Bucureşti
DRĂGĂNESCU, C. – 1970 – Cercetări privind metodica folosită în
practica ameliorării animalelor în România, Teză de doctorat, I.A.N.B.,
Bucureşti
DRĂGĂNESCU, C. – 1979 – Ameliorarea animalelor, Ed. Ceres,
Bucureşti
DRĂGĂNESCU, I.C. – 1986 – Estimarea valorii de ameliorare la
taurine. Elemente metodologice îmbunătăţite privind stabilirea valorii
de ameliorare la taurine, Rev. Creşt. Anim, 11, Bucureşti
DRĂGĂNESCU, C., SANDU, GH. – 1987 – Procedee cantitative
elementare în ameliorarea animalelor domestice (Îndrumător de
lucrări practice), I.A.N.B., Bucureşti
DUCROCQ, V – 1990 – Les techniques d’évaluation génétique des
bovins laitiérs, INRA Prod. Anim., 3(1), p. 3-16
DUCROCQ, V., CHAMPIS, H. – 1995 – Solution of multiple trait
mixed model equations, an approach using a cannonical
transformation when different models describe differents traits,
Annual Meeting of the ADSA, Itacha NY, USA, June 25-28
FALCONER, D.S. – 1969 – Introducere în genetica cantitativă
(traducere), Ed. Agro-Silvică, Bucureşti
FURTUNESCU, AL. – 1971 – Zootehnie generală şi genetică, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
FURTUNESCU, AL. – 1975 – Determinarea valorii de ameliorare a
reproducătorilor, Ed. Ceres, Bucureşti
384
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

GEORGESCU, GH., GROSU, H. – 1994 – Concepte şi principii


actuale privind ameliorarea taurinelor, Simpoz. Naţional C.N.R.S.A.,
Bucureşti
GEORGESCU, GH., VELEA, C., STANCIU, G., UJICĂ, V,
GEORGESCU, D., RÂMNEANŢU, N. – 1990 – Tehnologia creşterii
bovinelor, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
GEORGESCU, GH. şi col. – 1983 – Cartea Fermierului – Creşterea
Taurinelor, Ed. Ceres, Bucureşti
GEORGESCU, GH. şi col. – 1985 – Cercetări privind nivelul
ameliorării taurinelor de rasă Brună din zona subcarpatică a
Munteniei, Lucr. Şt., seria D, vol. XXVIII, Zoot., Bucureşti
GEORGESCU, GH. şi col. – 1997 – Creşterea taurinelor, Ed. Casa
Fermierului, Bucureşti
GEORGESCU, GH. şi col. – 1998 – Tratat de creştere a bovinelor,
Vol. IV, Ameliorare, Partea I, Ed. Ceres, Bucureşti
GÎLCĂ I., IRIMIA H. -1996.- Aprecierea valorii de ameliorare a
animalelor, Ed. Periscop, Iaşi
GROSU, H. şi col. – 1997 – Modele lineare utilizate în ameliorarea
genetică a animalelor, Ed. Coral-Sanivet, Bucureşti
GROSU, H. – 2003 – Programe de ameliorare, Ed. Tehnică Agricolă,
Bucureşti
HARRIS, D.L. & col. – 1984 – Animal breeding programs: a
systematic approach to their design, Advances in Agricultural
Technology, Agricultural Research Service, USDA
HENDERSON, C.R. – 1975 – Best linear unbiased estimation and
prediction under a selection model, Biometrics 32, 423-449
HENDERSON, C.R. – 1983 - Estimation of variances and covariances
under multiple trait models, J. Dairy. Sci. 26: 1581
KENNEDY, B.W. – 1995 – Quantitative genetics theory in animal
breeding, CGIL Animal and Poultry Science, Univ. of Guelph, Canada
LUPAN, V., CHILIMAR, S., UJICĂ, V. – 1997 – Tehnologia creşterii
bovinelor, Univ. Agrară de Stat, Chişinău
LUSH, J.L. – 1937 – Animal Breeding Plans, Yowa State University
Press
MACIUC, V. – 1999 – Studiul comparativ asupra principalelor
elemente de genetică cantitativă şi imunogenetică la unele populaţii de
taurine Bălţată cu negru din Republica Moldova şi zona de Est a
României. Teză de doctorat, Chişinău, Republica Moldova

385
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

MACIUC, V., UJICĂ, V. şi col. – 2001 – Contribuţii la studiul


însuşirilor morfo-productive la populaţii de taurine Bălţată cu negru
din România şi Republica Moldova. A 30-a sesiune de comunicări
ştiinţifice. U.S.A.M.V., Bucureşti
MACIUC, V., UJICĂ, V. şi col. – 2002 – Determinismul genetic şi
corelaţiile fenotipice ale unor însuşiri productive la populaţii de
taurine Bălţată cu negru din România şi R. Moldova. Sesiune anuală
de comunicări ştiinţifice. Lucrări ştiinţifice, seria zootehnie CD, vol.
45, U.Ş.A.M.V. Iaşi
MARINESCU, I. – 1978 – Morfostructura şi capacitatea productivă la
animale, Ed. Ceres, Bucureşti
MĂRGINEAN, GH. – 1995 – Studiul determinismului genetic a unor
caractere la taurine. Teză de doctorat, U.Ş.A.M.V., Bucureşti
MĂRGINEAN, GH. – 1999 – Introducerea sistemului codificat de
identificare a taurinelor în România, Rev. Cresc. De Taurine, nr. 9,
Bucureşti
MEYER, K. – 1985 – Maximum likelihood estimation of variance
components for a multivariate mixed model with equal design
matrices, Biometrics 41, 153-165
MEYER, K. – 1991 – Estimating variances and covariances for
multivariate animal models by restricted maximul likelihood, Genet.
Sel. Evol., 23: 67-83
MOLDOVEANU, GH. şi col. – 1961 – Aprecierea valorii productive
a animalelor după exterior, Ed. Agrosilvică, Bucureşti
MOLDOVEANU, GH. şi col. – 1973 – Zootehnia României, vol. II,
Ed. Academiei Române, Bucureşti
NEGRUŢIU, E., PETRE, A. – 1970 – Cercetări de genetică
cantitativă la rasele Bălţată românească şi Brună de Maramureş din
Transilvania, A.S.A.S, C.I.D.A.S., Bucureşti
NEGRUŢIU, E., PETRE, A. – 1975 – Ameliorarea animalelor
domestice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
NISTOR GH. -1995.- Zootehnie generală. Ed. Mirton, Timişoara
NISTOR GH. -1995.- Zootehnie specială. Ed. Mirton, Timişoara
PETRE, A. – 1970 – Variaţia genetică şi heritabilitatea principalelor
însuşiri morfo-productive la populaţia de taurine Bălţată românească
din Transilvania. Teză de doctorat, I.A. Cluj-Napoca
PETRE, A. şi col. – 1978 – Contribuţii la elaborarea programului de
selecţie a taurinelor Bălţată-Simmental din centrul şi nordul

386
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Transilvaniei. Cercetarea în zootehnie în sprijinul producţiei, vol. III,


I.A. Cluj-Napoca
PIPERNEA, N. – 1974 – Ereditatea principalelor caractere şi
însuşiri la animalele domestice, Ed. Ceres, Bucureşti
PIPERNEA, N. – 1979 – Îmbunătăţirea structurii genetice a
populaţiilor de animale, Ed. Ceres, Bucureşti
PIPERNEA, N., UJICĂ, V. şi col. – 1975 – Repetabilitatea principalelor
însuşiri productive la taurinele de rasă Brună, aparţinând fermelor de elită
din Moldova, Lucr. Şt., I.A. Iaşi
PIPERNEA, N., UJICĂ, V. şi col. – 1975 – Valoarea biologică a
taurinelor din rasa Friză, de diferite provenienţe, crescute în Moldova,
Lucr. Şt., I.A. Iaşi
PIPERNEA, N., UJICĂ, V. şi col. – 1976 – Studiul aptitudinilor ugerului
pentru mulsul mecanic la o populaţie de taurine Brună, din Moldova, Lucr.
Şt., I.A. Iaşi
PIPERNEA, N., UJICĂ, V. şi col. – 1977 – Stadiul actual şi
perspectivele ameliorării taurinelor în Moldova, Rev. Cercetări
agronomice în Moldova, vol. 4, Iaşi
PIPERNEA, N., UJICĂ, V. şi col. – 1988 – Principii în elaborarea
planurilor de ameliorare a taurinelor în fermele de elită, Lucr. Şt. I.A.I.,
vol. 31, seria Zoot. – Med. Vet., p-9-13, Iaşi
PIPERNEA, N., UJICĂ, V. – 1993 – Elaborarea parametrilor
programelor de ameliorare a raselor de taurine din zona de est a ţării
(Moldova), Referate tehnice de recepţie anuale 1975-1993
POP I.M., STAN GH. -1997.- Biotehnologii in alimentaţia animalelor.
Ed. Junimea, Iaşi
POPESCU-VIFOR, ŞT., RĂCUŢANU, MARIA – 1975 – Folosirea
indicilor de selecţie în ameliorarea animalelor, Rev. de Creşterea
animalelor, 1, Bucureşti
POPESCU-VIFOR, ŞT. şi col. – 1979 – Genetică animală, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
POPESCU-VIFOR, ŞT. şi col. – 1990 – Genetica populaţiilor de
animale, Ed. Ceres, Bucureşti
QUAAS, R. L., POLLAK, E. J. – 1980 – Mixed methodology for form
and ranch beef cattle testing program, J. Anim. Sci, 51: 1277
REENTS, R. & col. – 1996 – Implementation of animal model for
production traits of dairy cattle in Estonia, Interbull Buletin, nr. 14,
Veldhoven, The Netherlands

387
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

REENTS, R. – 1995 – Genetic evaluation for somatic cell score with


a test day model for multiple lactations, J. Dairy Sci. 77, 78: 2671,
2858
REENTS, R. – 1996 – Genetic evaluation for dairy production traits
with a test day model for multiple lactations, Interbull Buletin, nr. 14,
Veldhoven, The Netherlands
SANDU, GH. – 1995 – Modele experimentale în zotehnie, Ed. Coral-
Sanivet, Bucureşti
SCHOEFER, L.R. – 1993 – Linear models and computing strategies in
animal breeding, University of Guelph, Ontario, Canada
SNEDECOR, G. W. – 1968 – Metode statistice aplicate în cercetările
de agricultură şi biologie (traducere), Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
SORCA, ELENA – 1981 – Parametrii genetici ai principalelor
însuşiri ale ugerului la rasa Friză şi posibilităţile de folosire a unui
indice de selecţie pentru ameliorarea acestora, Teză de doctorat,
I.A.B.N., Bucureşti
STAHL, W. – 1974 - Genetica populaţiilor pentru zootehnişti (traducere),
Ed. Ceres, Bucureşti
STANCIU, G. – 1999 – Tehnologia creşterii bovinelor, Ed. BRUMAR,
Timişoara
TACU, A. – 1968 – Metode statistice în zootehnie şi medicină veterinară,
Ed. Agrosilvică, Bucureşti
TEMIŞAN, V. – 1976 – Stadiul actual, programul şi perspectivele
ameliorării aptitudinilor pentru producţia de carne ale raselor de taurine
din România, Teză de doctorat, I.A. Cluj-Napoca
UJICĂ, V., – 1973 – Variabilitatea şi heritabilitatea caracterelor
ugerului la vacile din rasa Brună de Maramureş, Rev. de Zoot. şi Med.
Vet., nr. 6, p. 32-38, Bucureşti
UJICĂ, V. – 1974 – Cercetări asupra creşterii taurinelor din rasa Brună
de Maramureş şi a metişilor Holstein-Friză X Brună. Teză de doctorat,
Inst. Agr. Cluj-Napoca
UJICĂ, V. – 2000 – The genetic evolution of exterior characters in
Romanian cattle population Black and White (BNR), Interbull meeting,
Uppsala, Sweden
UJICĂ, V., GÎLCĂ, I. – 1992 – Tehnologia creşterii bovinelor, Lucr.
Practice, Lito, U.Ş.A.M.V., Iaşi
UJICĂ, V. şi col. – 1989 – Parametrii programului de ameliorare a
taurinelor de rasă Pinzgau din zona Vatra-Dornei – Câmpulung
388
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

Moldovenesc şi necesitatea conservării fondului genetic al acestei rase,


Lucr.-Simp. „Probleme actuale în ameliorarea şi exploatarea animalelor de
fermă, patologia reproducerii”, Inst. Agr. Timişoara
UJICĂ, V. şi col. – 1990 – Ponderea variabilităţii genetice a principalelor
însuşiri morfo-productive ale populaţiei de taurine Brună din zona de est a
ţării şi utilizarea acesteia în procesul de ameliorare, Lucr. Şt., vol. 33-34,
U.Ş.A.M.V. Iaşi
UJICĂ, V. şi col. – 1992-1993 – Descrierea lineară, metodă modernă de
ameliorare genetică a însuşirilor de exterior, Lucr. Şt., vol. 35-36,
U.Ş.A.M.V. Iaşi
UJICĂ, V. şi col. – 1996-1997 – Folosirea descrierii lineare în
ameliorarea genetică a taurinelor Pinzgau din nordul Moldovei, Lucr. Şt.,
vol. 39-40, U.Ş.A.M.V. Iaşi
UJICĂ, V. şi col. – 2000 – Aspects of Cattle Breeding in Small and
Medium Family Farms in the Hill and Mountains Zones of Moldova –
Romania, Buletin FAO, Rev. Technical Series 57
VELEA, C. şi col. – 1998 – Programul de ameliorare al taurinelor din
Centrul şi N-V ţării, Simp. A.S.A.S., Bucureşti
VELEA, C. – 1999 – Producţia, reproducţia şi ameliorarea taurinelor,
vol I şi II, Ed. Tehnică Agricolă, Bucureşti
VERKAMP, R.F. & col. – 1995 – Selection for longevity and yield in
dairy cattle using transmitting abilities for yield and type, Anim. Prod, 61:
189-197
VERRIER, E. & col. – 1993 – Long term effects of selection based on
animal model BLUP in a finite population, Theortical and Applied
Genetics, 87: 446-454
VILLANUEVA, B., KENNEDY, B. W. – 1990 – Effects of selection on
genetic parameters of corelated traits, Theor. Appl. Genet., 80: 746-752
VINTILĂ, I. – 1988 – Bazele ameliorării genetice a populaţiilor de
animale domestice, Ed. Facla, Timişoara
VINTILĂ, I. şi col. – 1995 – Program MOET, o alternativă de selecţie
modernă a taurinelor în România. Lucr. Ştiinţ. Zoot, Vol. XXVIII, Lito,
Timişoara
VLAIC, A., OROIAN, T. – 2002 – Elemente de genetică pentru
zootehnişti, Ed. Tehnică Agricolă, Bucureşti

389
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

CUPRINS

PARTEA I – NOŢIUNI TEORETICE 5

CAPITOLUL 1
Situaţia creşterii bovinelor......................................................... 5
1.1. Noţiuni introductive. Importanţa creşterii taurinelor................ 5
1.2. Situaţia şi evoluţia creşterii bovinelor pe glob.......................... 6
1.3. Situaţia şi evoluţia creşterii bovinelor în ţara noastră............... 7

CAPITOLUL 2
Clasificare bovinelor................................................................... 9
2.1 Clasificare raselor de taurine..................................................... 9
2.1.1.Rasele locale neameliorate............................................... 10
2.1.2.Rasele locale ameliorate................................................... 11

CAPITOLUL 3
Tehnologia reproducţiei taurinelor........................................... 17
3.1 Factorii care determină sporirea efectivului de taurine............. 17
3.2. Programarea reproducţiei în fermele de vaci............................ 18
3.2.1.Programarea asigurării efectivului de reproducţie şi a
structurii optime......................................................................... 19
3.2.2.Programarea sezonului de însămânţări (monte) la vaci şi
viţele.......................................................................................... 19
3.2.3. Programarea introducerii viţelelor la reproducţie............ 21
3.3. Organizarea şi dirijarea însămânţării (montei) la vaci şi viţele 22
3.3.1. Stabilirea termenului optim la însămânţare după fătare.. 22
3.3.2. Urmărirea şi depistarea vacilor şi viţelelor în călduri..... 23
3.3.3.Alegerea momentului optim de însămânţare în timpul
căldurilor................................................................................... 24
3.3.4.Alegerea sistemului de reproducţie şi efectuarea
însămânţărilor............................................................................ 25
3.3.5.Gestaţia şi factorii de influenţă......................................... 26
3.4. Organizarea şi supravegherea fătărilor la vaci şi juninci.......... 27
3.4.1.Supravegherea fătării şi tratarea parturientei.................... 28
390
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

CAPITOLUL 4
Tehnologia creşterii vacilor gestante........................................ 30
4.1. Repausul mamar optim al vacilor gestante............................... 30
4.2. Tehnologia întreţinerii vacilor gestante.................................... 31
4.3. Tehnologia hrănirii vacilor gestante......................................... 32

CAPITOLUL 5
Tehnologia exploatării taurilor de reproducţie........................ 34
5.1. Tehnica întreţinerii taurilor....................................................... 34
5.2. Tehnica hrănirii taurilor de reproducţie.................................... 35
5.3. Regimul de utilizare a taurilor de reproducţie.......................... 37

CAPITOLUL 6
Tehnologia ameliorării taurinelor............................................ 38
6.1. Particularităţile ameliorării taurinelor. Direcţii şi obiective..... 38
6.2. Selecţia taurinelor de reproducţie. Producerea dirijată a
tăuraşilor de reproducţie.................................................................. 40
6.3. Selecţia tăuraşilor de reproducţie. Selecţia vacilor de
reproducţie....................................................................................... 41
6.3.1. Selecţia tăuraşilo pentru reţeaua de însămânţări
artificiale.................................................................................... 41
6.3.2. Tehnica selecţiei vacilor de reproducţie.......................... 47
6.3.3. Potrivirea perechilor la taurine........................................ 48
6.4. Sistemele de ameliorare utilizate la taurine.............................. 49
6.4.1. Sistemul de ameliorare în rasă curată............................. 49
6.4.2. Sistemul de ameliorare prin încrucişare.......................... 50
6.5. Organizarea ameliorării taurinelor în România........................ 51

CAPITOLUL 7
Creşterea tineretului taurin....................................................... 53
7.1. Importanţa creşterii raţionale a tineretului taurin..................... 53
7.2. Alcătuirea planului de creştere a tineretului taurin................... 53
7.3. Tehnica întreţinerii şi hrănirii viţeilor....................................... 55
7.3.1. Întreţinerea viţeilor.......................................................... 55
7.3.2. Îngrijirea viţeilor şi regimul de mişcare.......................... 56
7.3.3. Tehnica hrănirii viţeilor................................................... 57
7.3.4. Tehnica de înţărcare a viţeilor......................................... 62
391
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

7.4. Tehnica întreţinerii şi hrănirii tineretului femel de reproducţie


7.4.1. Tehnica întreţinerii tineretului femel de reproducţie
7.4.2. Tehnica hrănirii tineretului femel de reproducţie
7.4.3. Tehnica întreţinerii şi hrănirii tineretului mascul de
reproducţie

CAPITOLUL 8
Tehnica exploatării taurinelor pentru producţia de lapte...... 67
8.1. Resursele de furaje folosite în alimentaţia vacilor pentru lapte 67
8.2. Tehnica hrănirii vacilor lactante............................................... 69
8.2.1. Tehnica hrănirii vacilor lactante pe timp de vară............ 72
8.2.2. Tehnica hrănirii vacilor lactante pe timp de iarnă........... 73

CAPITOLUL 9
Tehnologia mulgerii vacilor....................................................... 78
9.1. Sistemul de mulgere manual..................................................... 78
9.1.1. Tehnica mulsului manual................................................ 78
9.2. Mulsul mecanic......................................................................... 79
9.3. Principiile mulgerii raţionale.................................................... 82
9.4. Tratarea şi păstrarea laptelui..................................................... 84

CAPITOLUL 10
Tehnologia exploatării taurinelor pentru producţia de carne 86
10.1. Tehnologia de îngrăşare în sistem intensiv............................. 86
10.1.1. Tehnica hrănirii taurinelor în sistem intensiv................ 87
10.2. Tehnologia de îngrăşare în sistem intensiv............................. 88
10.2.1. Tehnica hrănirii tineretului taurin pentru producţia de
carne în sistem semiintensiv...................................................... 89
10.3. Tehnologia de îngrăşare în sistem extensiv............................ 93
10.3.1. Tehnica hrănirii tineretului taurin pentru producţia de
carne în sistem extensiv............................................................. 93

392
IOAN GÎLCĂ, VASILE MACIUC

PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE.. ............................. 97

CAPITOLUL 1
Rasele de taurine şi principalii metişi dintre ele..................... 99

CAPITOLUL 2
Identificarea taurinelor în sistem unitar codificat de
individualizare şi înregistrare................................................... 113

CAPITOLUL 3
Aprecierea pielii şi părului. Culorile la taurine...................... 116

CAPITOLUL 4
Tehnica aprecierii exteriorului................................................. 120
4.1. Examenul analitic al exteriorului.............................................. 120
4.2. Examenul de sinteză al exteriorului.......................................... 162

CAPITOLUL 5
Controlul producţiei de lapte la taurine.................................. 207
5.1. Controlul cantitativ şi calitativ al producţiei de lapte............... 209
5.2. Calcularea şi exprimarea producţiei de lapte individuală şi pe
fermă................................................................................................ 229
5.3. Alcătuirea curbei de lactaţie şi estimarea producţiei de lapte
potenţiale pe lactaţie normală.......................................................... 244
5.4. Tehnica controlului aptitudinilor ugerului pentru mulsul
mecanic............................................................................................ 252

CAPITOLUL 6
Tehnica selecţiei vacilor mame de tauri şi nominalizarea
împerecherilor............................................................................ 262

CAPITOLUL 7
Tehnica elaborării programului de management a
resurselor genetice în exploataţiile de taurine......................... 274
7.1. Testarea vacilor primipare după performanţe proprii............... 282
7.2. Selecţia lotului de prăsilă.......................................................... 289

393
TEHNOLOGIA CREŞTERII BOVINELOR – PARTEA II – NOŢIUNI PRACTICE

CAPITOLUL 8
Parametrii fenotipici şi genetici ai populaţiilor....................... 298
8.1. Studiul statistic al variabilităţii caracterelor de selecţie............ 298
8.2. Calculul variabilităţii, parametrii şi statisticii........................... 303
8.3. Analiza varianţei şi covarianţei................................................. 305
8.4. Teste de omogenitate a mediilor şi varianţelor......................... 312
8.5. Ecuaţia dreptei de regresie........................................................ 316
8.6. Studiul genetic al caracterelor cantitative................................. 319
• Heritabilitatea........................................................................ 322
• Corelaţiile fenotipice şi genetice........................................... 331
• Repetabilitatea....................................................................... 337
• Metoda REML...................................................................... 340
• Valoarea de ameliorare. Metoda BLUP................................ 346
• Conversia valorilor de ameliorare a taurilor din alte ţări în
valori indigene......................................................................... 355
• Factorii principali pentru un program de ameliorare
genetică la taurine.................................................................... 357

CAPITOLUL 9
Program de ameliorare a rasei Brună din Moldova............... 358
9.1. Principiile de bază ale metodologiei de ameliorare genetică a
rasei Brună....................................................................................... 358
9.2. Elementele principale şi etapele de lucru................................. 359
9.3. Parametrii programului de ameliorare a taurinelor de rasă
Brună din Moldova pentru perioada 2001-2005............................. 362
9.4. Stabilirea surselor şi mărimii progresului genetic.................... 366

ANEXE 372

BIBLIOGRAFIE 383

394
BIBLIOTECA

BIOS

- Material de studiu -
BIBLIOTECA

BIOS

- Material de studiu -

397

S-ar putea să vă placă și