LICEUL TEHNOLOGIC „GHEORGHE IONESCU SISEȘTI " VALEA CĂLUGĂREASCĂ

PROIECT
PENTRU EXAMENUL
DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII
PROFESIONALE ,
NIVEL 4
DOMENIUL. AGRICULTURĂ
CALIFICAREA TEHNICIAN ZOOTEHNIST

Îndrumator :
prof. ing.Frusinoiu Liliana
Absolvent : Naie Georgiana Mădălina

2019

1
CREȘTEREA TAURINELOR
AUTOHTONE

2
 CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOOLUL I. RASELE DE TAURINE

1.1. Rasa Bălțată Românească

1.2 .Rasa Brună de Maramureș

1.3 .Rasa Baltata cu Negru Romanească

1.4. Rasa Pinzgau de Transilvania

1.5 . Rasa de munte –Mocănița

CAPITOLUL II REPRODUCȚIA BOVINELOR |

2.1. Factorii care determină sporirea efectivului la taurine

2.2 .Monta
2.3. Gestația

2.4 .Repausul mamar

2.5.Fătarea\

NORME DE PROTECȚIA MUNCII

BIBLIOGRAFIE

3
 ARGUMENT

Creşterea bovinelor este o activitate tradiţională în România, bovinele având o importanţă

social-economică, biologică şi ecologică de prim ordin în economia ţării. Diversitatea
producţiilor pe care le realizează, consumul redus de energie şi natura furajelor pe care le
consumă, conferă creşterii şi exploatării bovinelor caracterul unei activităţi durabile şi de
perspectivă. Creşterea bovinelor a reprezentat una dintre principalele îndeletniciri ale
locuitorilor acestor locuri, vaca şi boul reprezentând o bună sursă de venituri dar şi un ajutor
deosebit în activitatea din gospodăriile populaţiei, prin folosirea lor la munca câmpului, la
pădure, transporturi, şi mai ales de laptele obţinut de la vaci şi produsele obţinute din prelucrarea
acestuia dintre care untul şi brânza faceau parte dintre produsele alimentare de bază.
Condiţiile pedoclimatice au condus într-o anumită perioadă la creşterea interesului pentru
creşterea bovinelor, motiv pentru care printr-o atentă activitate de selecţie şi ameliorare a raselor
autohtone s-a reuşit mărirea productivitaţii bovinelor în zonă, ceea ce a condus la dezvoltarea
sectorului industrial .
Este recunoscut faptul că bovinele furnizează un volum mare de produse animaliere de certă
importanţă pentru consumul populaţiei şi pentru industria prelucrătoare. Raportat pe plan
mondial, astăzi, din totalul efectivelor de animale domestice, o pondere de aproximativ 65% o au
bovinele. Acestea se costituie într-o importantă sursă în realizarea fondului mondial de produse
alimentare, asigurând peste 95% din producţia de lapte, aproape 33% din producţia de carne şi
aproximativ 90% din totalul pieilor care se utilizează în industria pielăriei, la care se adaugă şi
alte produse şi sub-produse de largă utilizare.
Bovinele furnizează materie primă necesară industriei laptelui şi cărnii pentru obţinerea
produselor carnate şi lactate, laptele, produs strategic cu impact deosebit asupra copiilor,
persoanelor în vârstă, precum şi a celor cu diferite afecţiuni, fiind cel mai important, datorită
compoziţiei complexe, valorii biologice şi gradului înalt de digestibilitate. El conţine peste 100
de substanţe necesare organismului uman, toti cei 20 aminoacizi, 10 acizi graşi, 25 vitamine şi 45
elemente minerale. Exprimată în calorii, valoarea nutritivă a unui litru de lapte este echivalentă
cu aprox. 400 g carne de porc, 750 g carne de viţel, 7-8 ouă, 500 g de peşte şi 125g de pâine.
Susţinerea valorificării eficiente a laptelui materie primă va permite realizarea unor
investiţii în retehnologizarea activităţii necesare realizării unor produse lactate controlabile, cu
calitate şi termene de garanţie superioare. Carnea şi produsele din carne reprezintă surse
importante de energie, proteine, minerale, vitamine, aminoacizi esenţiali necesari .

CAPITOOLUL I. RASELE DE TAURINE

4
 După provenineţă sau ţară de formare:-rase locale (autohtone)-rase de import.
Rasele de taurine existente la noi în ţară vor fi clasificate ținând seama de provenienţa lor, de
gradul de ameliorare şi caracterul producţiei, astfel:
Rase autohtone: a)primitive: Sură de stepă şi Vaca de munte (Mocănţa)
b) ameliorate:- mixte: Bălţată românească, Brună de Maramureş, Pinzgau
de Transilvania;
- de lapte: Bălţată cu negru românească, Roşie
dobrogeană.B.
Rase importate: -de lapte:Holstein Friză,Roşie daneză, Jersey;- mixte: Simmental,
Schwyz, Pinzgau
- de carne: Hereford, Charolaise

1.1 Rasa Bălțată Românească

Origine , formare , răspândire

S-a format prin încrucișări de absorbție, între vacile din rasa Sura de stepă autohtonă, din
Transilvania, Banat și Bucovina, cu tauri din rasa Simmental.
Caractere de rasă. Taurinele din rasa Bălțată românească prezintă caracteristicile morfo-
productive ale rasei Simmental, cu însușiri îmbunătățite de rezistență și adaptare la condițiile de
mediu, mai aspre, de la noi din țară. Vacile din rasa Bălțată românească se încadrează în tipul
morfo-productiv mixt, de lapte-carne.

5
 Dimensiunile corporale ale acestei rase prezintă următoarele valori medii: înălțimea la
greabăn 138-141 cm și greutatea corporală de 550-600 kg. In comparație cu animalele din rasa
Simmental, au o talie mai redusă, cu 7-10 cm, perimetrul toracic mai mic cu 8-14 cm, iar
greutatea corporală este mai redusă cu 70-90 kg.
Animalele din rasa Bălțată românească au o constituție robustă, un temperament docil,
liniștit, cu o precocitate destul de scăzută, prima fatare având loc la 32-33 de luni; sunt animale
rezistente, adaptându-se ușor la condițiile de mediu și de exploatare. Culoarea animalelor este alb
bălțat cu galben, de diferite nuanțe, de la galben-deschis, la galben-închis, până la galben-roșcat,
sau chiar roșu.
Fruntea și fața sunt întotdeauna, de culoare albă. Zonele pigmentate prezintă un desen
neregulat, cu numeroase franjurări, uneori ajungând și pe regiunea superioară a membrelor, dar
nedepășind genunchii sau jaretele, decât cu totul excepțional.
Capul este mare, fruntea largă, urechile sunt mari, ochii mari, privire blândă, coarnele
având în general o mărime mai mare decât la rasa Simmental, deseori în forma de liră (caractere
moștenite de la Sura de stepă locală).
Gâtul are mărime mijlocie, este musculos, cu salba mai bine dezvoltată decât la
Simmental. Trunchiul este lung, larg și adanc, cu linia superioară dreaptă, orizontală, ușor oblică
postero-anterior. Crupa este largă și lungă (lățimea la șolduri fiind aproape egală cu lungimea).
Coada este prinsă sus. Coastele sunt lungi și bine arcuite, formând un torace puternic, bine
dezvoltat.
Abdomenul este destul de bine dezvoltat, voluminos, indicând o capacitate bună de
“ingesta”, deci o bună conformație atât pentru producția de lapte, cât și pentru cea de carne.
Ugerul este destul de mare, simetric, rareori cu o ușoară asimetrie, în sensul ca sferturile
posterioare pot fi mai mari decât cele anterioare. De regulă, ugerul este bine prins, fiind acoperit
cu o piele fină și un păr foarte scurt, fin și rar.
Membrele (atât cele anterioare cât și cele posterioare) sunt solide, musculoase, destul de
lungi, întâlnindu-se destul de des, defecte de aplomb (cum ar fi “jaretele închise” și “coatele de
vacă”).
Producția de lapte variază în funcție de zona și condițiile de exploatare. In prezent, în
gospodăriile private, se realizează în medie o producție de 2 700-2 800 kg lapte/vacă, cu un
procent mediu de grăsime de 3,75-3,85 %.
Producția de carne. Rasa Bălțată românească are aptitudini deosebite, obținându-se o carne
de calitate bună; animalele bine îngrășate ajung la un randament la tăiere de 54-58 %. Programul
de ameliorare privind producția de carne are în vedere creșterea greutății corporale medii la 600-
650 kg.

Totodată, pe lângă creșterea producției de lapte și a conținutului acesteia în grăsime, ca și a

capacității de îngrășare,în programul de ameliorare se prevede o corectare a defectelor legate de
dezvoltarea corporală, privind lărgime spinării, a toracelui și a crupei la ischii, creșterea lungimii
trunchiului la 120 cm, ca și a adâncimii toracelui. Tot prin această activitate, se urmărește
corectarea și eliminarea defectelor de aplom. In același timp, se urmărește creșterea rezistenței

6
organismului, la condițiile de mediu și la boli, prin selecționarea animalelor robuste și prin
folosirea unor tehnologii moderne de creștere a tineretului (în boxe individuale, cu scopul
ridicării potențialului de apărare față de boli, mai ales a celor afrigore).
Pentru realizarea acestor deziderate, trebuie acționat pentru introducerea insămânțărilor
artificiale, până în cel mai îndepărtat colț de țară, iar acolo unde acest lucru nu este posibil,
pentru folosirea de tauri de mare valoare, pentru monta naturală dirijată, urmărind ca taurii
folosiți să fie testați ca amelioratori, să fie obținuți din părinți cu valoare biologică ridicată.

1.2 Rasa Bruna de Maramureș

Origine, formare, răspândire.

Rasa Bruna de Maramureș a fost formată în nordul țării, în actualul perimetru al județului
Maramureș și la limita acestuia cu județele vecine, din rasele locale de munte (Sure), supuse
acțiunii de absorbție, prin încrucișare cu rasa Schwyz.
Caractere de rasă. Taurinele de rasa Bruna de Maramureș se caracterizează, din punct de
vedere morfo-productiv, printr-un tip mixt, lapte-carne. Este o rasă cu o conformație armonioasă,
bine echilibrate.
Sunt animale adânci, potrivit de lungi, vioaie, cu o constituție relativ robustă.
Dimensiunile corporale ale acestei rase, prezintă următoarele valori medii: inălțimea la
greabăn 122-125 cm , lungimea trunchiului 117-119 cm, perimetrul toracic 136-140 cm și
greutatea corporală 400-450 kg (la vacile adulte, din fermele cu efective ameliorate, până la 500
kg și chiar peste această greutate).
Culoarea este asemănătoare cu a taurinelor din rasa Schwyz, adica șoricie sau brună-
cenusie, cu nuanțe mai deschise pe abdomen și pe părțile inferioare al corpului. In jurul botului

7
prezintă un inel de culoare deschisă, până la alb. Există și unele nuanțe de culoare cenușie-închis,
așa cum sunt și unghiile și varful coarnelor.
Capul este uscativ, scurt, expresiv, linia dintre coarne este convexă, fruntea este largă,
îngustându-se spre bot, coarnele sunt subțiri și scurte, mai deschise la culoare spre bază și
pigmentate spre vârf.
Gâtul este gros și potrivit de lung, cu marginea superioară dreaptă, continuând linia
dreaptă a spinării. Piela gâtului este mai subțire decat la Baltara romaneasca, este foarte mobila,
cu pliuri pe fetele laterale, salba fiind de marime medie, potrivita.
Linia spinarii este dreapta, in continuarea gatului, cu spinare si sale a caror latime se
mareste dinainte spre inapoi, fiind mai slab acoperite cu musculatura decat la Baltata
romaneasca.
Crupa are forma patrata, lunga si larga, usor inclinat (oblica), antero-posterior.
Toracele este format din coaste lungi dar prinse oblic pe coloana vertebrala, din care cauza
pieptul este mai stramt.
Abdomenul este destul de mare, cu o capacitate de ingestie ridicata.
Ugerul este globulos, destul de mare, cu sfarcuri de lungime si grosime mijlocii. Venele
mamare si cele superficiale, abdominale sunt bine reprezentate, groase, serpuitoare si bine
evidentiate sub piele.
Membrele sunt fine, dar solide, rezistente, aplomburile prezentand deseori “coate de
vaca” sau defectul de jaret “jaret deschis”. Ongloanele sunt destul de rezistente, inchise la
culoare, lucioase, tari, caractere preluate de la rasa Sura de stapa.
Vacile de rasa Bruna au o buna capacitate de valorificarea furajelor, reactionand favorabil,
la conditiile optime de furajere si ingrijire. In medie, pentru un litru de lapte, o vaca de rasa
Bruna consuma, intre 0,8 si 1,3 U.N./ litru de lapte (in medie 1,15 U.N.), cu un aport proteic de
95-100 grame PBD, pentru fiecare unitate nutritiva. Aceste raporturi sunt influentate de nivelul
productiei de lapte (care este invers proportionala cu consumul de U.N./ litru de lapte), de
conditiile de exploatare si de furajere.
Productia de carne. Taurinele din rasa Bruna de Maramures au insusiri bune si pentru
productia de carne. La varsta de 12 luni, taurasii din aceasta rasa ajung la 360 kg, iar la 16-17
luni la 475 kg, realizand un spor mediu de crestere in greutate de 990 grame/zi furajata, respectiv
850 grame/zi furajata. La animalele bine ingrasate si finisate, randamentul la taiere este de 54-55
%.
Pentru 1 kg spor de crestere in greutate, un animal consuma in medie 6,2 U.N.
Obiectivele ameliorarii, pentru rasa Bruna de Maramures, sunt urmatoarele:
- cresterea greutatii corporale de adult la 580-600 kg si a taliei la 130 cm;
- imbunatatirea aptitudinilor ugerului, privind mulsul mecanic (marimea si simetria ugerului si
a mameloanelor;
- ameliorarea aptitudinilor, pentru productia de carne, prin cresterea sporului mediu zilnic de
crestere in greutate, la 900-950 pe zi furajata, ca si a randamentului la taiere;
-reducerea consumului de furajare la 1,1 U.N./litru de lapte si la 5,8-6,0 U.N. pentru un kg de
spor.
8
 În perspectiva cresterii efectivelor, pentru urmatorii 5 ani, se prevede o crestere a efectivelor
de rasa Bruna de Maramures, cu cca 2 % asa fel, incat sa se ajunga ca taurinelor din aceasta rasa,
sa aiba o pondere de 31 % din totalul taurinelor din Romania.

1.3 Rasa Baltata cu Negru Romaneasca

Origine, formare, raspandire.

Acesta rasa de taurine s-a format, in conditiile tara noastre (de clima, furajare, adapostire,
conditii si posibilitati a tehnologiilor de creste si exploata), pe baza bovinelor din rasa Holstein-
Friza, aduse din import, din diferite tari ale lumii.
Caractere de rasa. Ca tip morfologic, taurinele de rasa Baltata cu negru romaneasca se
aseamana cu tipul de Holstein-Friza, care a stat la baza formarii acestei e rase, cu o diversitate
destul de mare, dat fiind materialul heterogen autohton “absorbi”. In general, prezinta
caracterele morfo-productive ale raselor Holstein-Friza; este o rasa fina, cu o oarecare robustete,
mostenita de la rasele locale, cu temperament vioi, dar in acelasi timp docile. Este o rasa precoce,
realizand prima fatare la 29-30 de luni si chiar mai devreme. Este o rasa de tipul productiv mixt,
lapte-carne.
Dimensiunile corporale medii ale rasei sunt urmatoarele: talia 128 cm, conformatie tipica
pentru lapte, formatul corporal de profil trapezoidal, cu un cap fin, gatul cu dezvoltare mijlocie,
salba avand o dezvoltare medie, acoperit cu piele fina, foarte elastica, cu pliuri cutanate pe
laturile gatului, acoperit cu un par fin, scurt, lucios.
Trunchiul este suficient de larg, lungi si adanc, linia spinarii este dreapta, abdomenul bine
dezvoltat, cu capacitate mare de “ingesta”, ugerul este dezvoltat, bine “prins”, cu mameloanele
simetrice, egale, cu aptitudini deosebite pentru mulsul mecanic, sub piela ugerului si sub
abdominala, arborizatiile plexurilor vasculare sunt evidente.
Membrele sunt fine dar puternice, cu copita pigmentata, cornul acestora fiind lucios.

9
 Culoarea se aseamana cu a raselor din care provine (Holstein-Friza), respectiv baltata alb
cu negru, cu brezaturi, care pot cuprinde si botul, cu forme si intrepatrunderi ale culorii de o
mare diversitate.
Greutatea corporala a vacilor adulte poate ajunge la 600 kg.
Productia de lapte variaza in functie de zona și de condițiile de creștere și exploatare
asigurate.
Producția de carne. Animalele din această rasă se pretează foarte bine la îngrășat, putând
realiza la varsta de 12 luni, greutatea de 400 kg pe cap, realizând un spor de creștere în greutate,
în medie, de 1 000-1 100 grame/zi furajată, în cazul îngrășării intensive, cu un consum de 7,4-7,6
U.N./kg spor.

1.4 Rasa Pinzgau de Transilvania

Origine , formare, răspândire.

În Romania, această rasă s-a format prin “absorbția” raselor locale, sure (din zonele
muntoase ale țării), cu cele din rasa Pinzgau, orginară din Austria, după anii 1850. Pe langă rasa
Pinzgau roșie într-o “microzonă din Bucovina, a văii Dornelor”, s-a format în același timp “vaca
De Dorna”, adica, tipul de Pinzgau Negru, având la bază, încrucișarea taurinelor Sure locale, de
munte, cu rasele ameliorate Pinzgau roșu, Brun, Olandeza etc.
Rasa Pinzgau are o arie de răspândire mică în vestul județului Suceava (zonele Vatra
Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului), zona orașului Rădăuți, în partea sudică a
județului Bistrița-Năsăud, în partea de sud a Translivaniei (județul Hunedoara), în Munții
Apuseni (zona Câmpeni, Brad) și în partea de nord-est a județului Caraș-Severin, la limita
județului Hunedoara, pe valea Bistra Mărului, zona mai puțin cercetată și cunoscută, unde se

10
găsește însă un nucleu de animale destul de bine conservat, cu animale cu caractere de rasă
deosebite, într-un număr de 8-9 comune muntos al orașului Caransebeș.
Caractere de rasă: variază în funcție de zona de creștere.
Animalele cu talia cea mai mare se cresc în sudul Transilvaniei, (zona Sibiu, Cisnădie), având
o greutate corporală de 390-400 kg și o talie la greabăn de 1,29-1,30 cm.
Taurinele de rasa Pinzgau din nordul țării (Suceava, Bistrița) au o talie mai mică, 1,25-
1,26m, iar în munții Apuseni, acestea au o talie și mai mică, iar greutatea corporală de numai
370-380 kg.
Indiferent de zonă, taurinele din rasa Pinzgau au aptitudine universale (lapte-carne-muncă),
nefiind rase specializate. In ce priveste folosirea animalelor pentru munca, acestea nu mai
prezintă interes, decât în zonele cu relief foarte accidentat, la altitudini mai mari.
Capul este mare, din cauza adâncimi și a pielii groase, care face cute rare pe obraji. Coarnele
sunt în formă de liră, pigmentate la vârfuri.
Trunchiul este lung și adânc, toracele este îngust, coastele neavând arcuire prea mare. Linia
spinării este dreaptă sau ușor înseaută, crupa fiind largă la șolduri dar strâmtă la ischii,
abdomeniul este mare, voluminos, cu ugerul mare și cărnos, cu sfârcurile, uneori, mari și
cărnoase.
Osatura este dezvoltată, cu rezistență deosebită. Deseori animalele din rasa Pinzgau, prezintă
defecte de aplomb (“coate de vacă” sau “membre sabiate”).
Unghiile sunt pigmentate, lucioase, cu o consistență dură, rezistând la drumurile și terenurile
pietruite, țări, din zona de munte.
Culoarea este roșie, bălțată cu alb, cu un desen caracteristic, prezentând o dungă albă pe
spinare, care pornește de la greabăn, lățindu-se spre partea posterioară, pe spinare, șale și crupă,
pe coadă pe fese, întinzându-se pe abdomen și partea inferioară a toracelui, până la salbă. În
treimea superioară a antebrațelor și în jurul gambelor, deasupra jaretelor, culoarea albă formează
niște brățări caracteristice. Porțiunile de culoare roșie a robei au nuanțe de roșu-închis, dar sunt și
exemplare cu roșu mai deschis sau roșu-închis-cafeniu. Botul are culoarea roz.
Varietatea de Pinzgau negru se găsește într-o zona limitată a Văii Dornelor (în jurul orașelor
Vatra-Dornei, Câmpulung Moldovenesc), având caracteristică culoarea neagră a robei, cu același
desen specific rasei, cu alb, corpul fiind acoperit de un păr scurt și lucios. În afară diferenței de
culoare, restul de caractere morfologice si productive sunt asemănătoare cu ale animalelor de
culoare roșie.
Animalele din această varietate sunt rezistente, valorifică bine pașunile alpine, bine adaptate
condițiilor vitrege de climă, din zonele de mai mare altitudine.
Productia de lapte variaza intre limite foarte largi, in functie de zona, de la 2 000- 2 200
litri/vaca, pana la 2 600-2 800 litri/cap.
Productia de carne. Animalele din rasa Pinzgau au aptitudini buna pentru ingrasare, dar
greutatea corporala este mai mica, fiind o rasa tardiva, animalele ajung la stadiul de adul la 48-54
de luni.
Aceste animale valorifica bine pasunile alpine, putand fi duse pentru pasunat pe aceste pasuni,
pe timp de vara, circa 80-90 zile (intre 20 mai-10 septembrie).
11
 Animalele ingrasate intensiv, pot ajunge la varsta de 18 luni la 360-380 kg. Randamentul la
taiere la animalele bine finisate este de 52-54 %.
Obiectivele ameliorarii, pentru aceasta rasa, au in vedere cresterea productiei de lapte, a
taliei si a greutatii corporale, precum si ameliorarea insusirilor ugerului, in vederea adaptarii
acestuia la mulsul mecanic.

1.5 Rasa de munte –Mocănița

Origine și formare.
Asupra originii taurinelor autohtone din zona de munte, sunt diferite și numeroase
păreri..Craniologic, rasa întrunește caracterele tipului brachicer,însă majoritatea indivizilor din
populație relevă o gamă de caractere intermediare între acesta și cel de tip primigen, ceea ce
pledează pentru un amestec îndepărtat a celor două tipuri, consolidate în condițiile specifice
zonei de munte, întrunind în ceea ce privește conformația și dezvoltarea corporală, caractere
commune formelor sălbatice.
Aria de răspândire.În trecut, rasa a avut un areal mare de răspândire, corespunzător
întregului lanț muntos din țară, însă începând cu prima jumătate a secolului trecut se resrânge tot
mai mult, ca urmare a încrucișărilor de absorbție cu rasa Brună și Pizgau.De la 12,33% cât
numărul lor a fost apreciat la sub 30 mii, adică mai puțin de 0,5%,în prezent fiind total absorbită
de rasa Brună.
Exterior, conformație și constituție.Se caracterizează printr-o dezvoltare corporală redusă,
cu roba de culoare argintie, brun-roșcată sau vânătă-plumburie(șoricie), având pe fața superioară
a trunchiului o linie de nuanță deschisă și un inel asemănător în jurul botului.Capul este mic,
trunchiul scurt(indicele formatului corporal lateral 117%) și adânc (51-54%) cu linia superioară
dreaptă sau uneori ușor ascendentă cranio-caudal, iar crupa îngustă și relative ascuțită. Membrele
sunt scurte, rezistente și cu aplomb corect, însă cu unele defecte ca îngust dinapoi, coate de vacă,
panardism.Proporțional, ugerul este convenabil dezvoltat, cu însușiri relativ favorabile producției
de lapte. Conformația este destul de armonioasă, constituția fin-compactă și temperamental vioi.

12
 Însușiri zooeconomice.Prin aptitudinile îtrunite, rasa se încadrează în tipul universal de
producție, cu însușiri apreciabile pentru producția de tracțiune, fiind adaptată muncilor din
zonele cu teren accidentat.Totodată, rasa se remarcă printr-o apreciabilă rezistență față de factorii
de mediu și boli, cu pretenții reduse în ce privește îngrijirea.
Producția de lapte variază între limite largi, de la 700 kg la 2400 kg, în funcție de
altitudine și condiții de exploatare, subliniind că între materialul crescut în zona premontană și
montană, există diferențe de producție între 30-35%.Conținutul de grăsime varia între 3,3-
5,5%,fiind în medie de 4,3%. Este o rasă tardivă, vârsta de reproductive fiind de 28-32 luni la
femele și 16-20 luni la tăurași.Durata vieții economice este obișnuit de 13-15 ani (chiar 20), iar
durata lactației de 8-9 luni.În ceea ce privește producția de carne, aceasta este redusă prin însăși
energia scăzută de creștere a rasei. La naștere masa corporală era de 20-22 kg la femele și 24-25
kg la masculi, cu ritm al acumulărilor medii zilnice de masă a 300-500 g, iar randamentul de
tăiere de 42-45%, exceptând boii foarte bine îngrășați, care realizează până la 50-52%.

CAPITOLUL II
REPRODUCȚIA BOVINELOR |

Tehnologia de reproducţie reprezintă ansamblul de măsuri cu caracter zootehnic, sanitar veterinar şi

organizatoric, aplicat pe flux biologic şi tehnologic, menit să ducă la perpetuarea speciei şi la obţinerea unui
număr maxim de producție de la același animal cu unele particularităţi de reproducţie şi anume: se introduc

13
mai târziu la reproducţie(prima f ătare are loc la 27-36 luni); produc maximum un viţel şi viaţa reproductivă nu
este prea lungă , necesitând o rată de înlocuire mare (15-25%).

Termenul optim pentru monta vitelelor, sau mai bine zis varsta optima pentru prima monta,
variaza in functie de precocitatea rasei si de modul cum a decurs procesul de crestere. În cazul in
care rasa este precoce si conditiile de hranire si intretinere au asigurat o desfasurara normala a
procesului de crestere, monta se poate face mai de timpuriu. Se considera ca monta poate avea
loc cand greutatea vitelei reprezinta 65-70% din greutatea medie a femelelor adulte. De exemplu,
vitelele din rasa Friza se pot monta la 15 luni, vitele din celelalte rase, majoritatea se pot monta
intre 16-19 luni.

2.1 Factorii care determină sporirea efectivului la taurine

Sporirea efectivului de taurine este condiţionată de numeroşi factori: fecunditate, natalitate, pierderi prin
mortalitate şi sacrificări de necesitate la viței, reformă şi mortalităţi la viţele și vaci.
Fecunditatea reprezintă aptitudinea de reproducere ataurinelor, exprimată prin raportul procentual între
numărul vacilor şi viţelelor gestante şi cele montate (însămânţate) . Principalul efect ale fecundității este asupra
ratei de sporire a efectivului; o fecunditate ridicată determină o rată de creştere sporită a efectivului şi invers. În
acelaşi timp, influenţează: nivelul producţiei de lapte pe lactaţie şi pe viaţă productivă, nivelul producţ
iei de carne, intensitatea de selecţie şi eficiența economică.Pentru îmbunătăţirea fecundităţii se impun o serie de
măsuri: asigurarea condiţiilor optime de mediu natural şi artificial taurinelor de reproducţie; realizarea unei bune
pregătiri pentru fiecare eveniment de reproducţie (însămânţare, gestaţie, f ătare); planificarea şi
organizarea judicioasă a reproducţiei; tratarea la timp a tuturor afecţiunilor ginecologice.
Natalitatea reprezintă numărul de produşi viabili obţinuţi de la 100 vaci şi juninci într-un an.
Este un indicator statistic de sintezăcu implicaţii deosebite asupra ritmului de sporie a efectivului ,arealizării
planurilor de producţie la lapte şi a producției economice în creşterea taurinelor.
Pierderile la viţei. Sunt provocate de mortalitateşi sacrificări de necesitate.Factorii care favorizează
nivelul pierderilor la viţei sunt :rasele sensibile la boli (Roşie daneză Jersey etc.); sexul (mascul); vârsta
(perinatală); mase corporale anormale ;întreţinenerea şi alimentaţia necorespunzătoare etc.Se impun o serie de
măsuri pentru reducerea pierderilor şi anume: creşterea raţionalăa vacilor gestante; asigurarea asistenţei la

14
fătare asigurarea unor condiţii optime de creştere a viţeilor; aplicarea unor mijloace imunoprofilactice la viţei;
diagnosticarea şi instituirea rapidă a unor tratamente igienico-dietetice şi medicamentoase privind afecţ
iunile digestivo-respiratorii etc.
Pierderile la viţele şi juninci.
Asigurarea reproducţiei simpleşi mai ales a celei lărgite este condiţionată de rata pierderilor la viţele şi
juninci.Încondiţiile reproducţiei simple este posibilă reforma laviţele până la 15%, dar în cazul reproducţiei lă
rgite acestea trebuie să se limiteze numai la sacrifică
rile de necesitate, care trebuie săfie cât mai mici.
Reforma și mortalitatea la vaci.Ieşirile din efectiv alevacilor sunt determinate de reforma
selectivă(eliminarea vacilor cu producţii scăzute), mortalitateşi reforma de necesitate (eliminareavacilor cu
afecţiuni grave ireversibile, intoxicaţii, accidente etc.). Dacă reforma selectivă este necesar ă(10-15%), deoarece
constituie o sursă de inducere a progresului genetic, mortalitatea şi reforma de necesitate trebuie limitată la
maximum întrucăt diminuează semnificativ efectivul matcă ș i pe cel total de taurine.

2.2 Monta

La o varsta prea tanara, atunci cand greutatea corporala este prea mica, are o serie de
consecinte negative si anume: intarziere in crestere, debilitatea organismului femelei, fatari grele,
distocice si sterilitate.
De asemenea produsii obtinuti pot fi debili si cu greutate mica la nastere, iar productia de lapte
va fi mica pe tot parcursul lactatiei.
Monta vitelelor la o varsta mai inaintata decat cea optima are consecinte atat biologice
(procente de fecunditate mici) , cat si economice. Repetarea de mai multe ori a caldurilor
determina tulburari in functionarea aparatului de reproductie si, ca urmare, o fecunditate scazuta.
Productia globala a acestora va fi mai mica, intrucat se obtine un numar mai mic de fatari si
productie de lapte mai mica, datorita dezvoltarii slabe a tesutului glandular al ugerului.
In cazul in care din neglijenta se monteaza vitelele la o varsta prea tanara, pentru micsorarea
urmarilor negative se indica hranirea lor abundenta atat pe parcursul gestatiei, cat si ulterior,
dupa fatare; prelungirea repausului sexual, scurtarea lactatiei (nu se vor mulge mai mult de 6-7
luni). Prin aceste masuri se limiteaza urmarile negative ale montei timpurii, dar fara sa se anuleze
complet. Pentru a preintampina montele timpurii, separarea pe sexe este obligatoriu sa se faca la
varsta de 6 luni sau o data cu întarcarea.
Dupa cum s-a aratat, de la fiecare vaca intr-un an deci trebuie sa se obtina un vitel, intervalul
dintre doua fatari consecutive ''calving- interval'' sa fie de cel mult 12 luni. In acest caz, in
primele 3 luni dupa fatare vaca trebuie sa fie montata. Daca fatarea decurge normal si uterul
involueaza normal caldurile apar dupa fatare la 3-4 saptamani si se repeta, in medie, la intervale
de 3 saptamani in cazul in care vacile nu sunt montate sau nu raman gestante dupa monta.
In principiu, toate vacile trebuie montate in primele 3 luni dupa fatare; ceea ce trebuie
mentionat este ca ele se vor monta in aceasta perioada diferentiat, la unul dintre cele patru cicluri
de calduri, in functie de starea de involutie a uterului, de starea de intretinere, de nivelul

15
productiv si de durata lactatiei precedente. Practica a demostrat ca vacile raman mai usor
gestante daca sunt montate in unul din primele 3-4 cicluri de calduri dupa fatare, dar mai ales in
ciclul doi si trei.
Vaca este un animal poliestric, adica ciclul sexual la vaca se repeta perioadic in tot cursul
anului. Se constata totusi ca, in functie de conditiile de hranire si intretinere mai bune primavara,
vara si toamna, manifestarea acestuia este mai puternica. Din aceasta cauza montele si fatarile
pot avea loc in tot cursul anului, cand montele sunt repartizate uniform si fatarile sunt uniforme
pe trimestre.
Pentru obtinerea unui procent ridicat de fecunditate, este foarte important de a monta sau
insamanta vacile la momentul optim. Se considera momentul ''optim'' al efectuarii montei, la 16-
18 ore dupa aparitia caldurilor. S-a constatat ca o singura monta, imediat dupa aparita caldurilor
sau dupa 30 de ore de la aparitia lor nu da rezultate bune. Intrucat este foarte greu de a prinde
momentul aparitiei caldurilor, monta se efectueaza efectueaza de doua ori intr-o perioada de
calduri: prima monta (insamantare) se efectueaza imediat dupa depistarea caldurilor, iar dupa 10-
12 ore se repeta monta sau insamantarea. In cazul cand caldurile persista si in ziua urmatoare, se
mai poate executa si a treia monta.
Monta libera practicata atunci cand taurii merg in libertate la pasune cu cireada de vaci, are
avantajul ca sunt depistate si montate toate femelele in calduri, obtinandu-se un procent ridicat
de fecunditate. Acest sistem are si o serie intreaga de dezavantaje si anume: taurii se epuizeaza
foarte repede; nu se poate tine o evidenta a montei; nu se pot repartiza fatarile in tot cursul
anului; se pot produce accidente; pot fi montate si vaci bolnave, ceea ce poate determina
raspandirea anumitor boli ca bruceloza, trichomonoza, vaginita granuloasa, vibrioza etc.; nu se
pot repartiza decat un numar redus (20-30) de femele pe un taur.
Monta dirijata numita si ''monta supravegheata'', este sistemul cel mai indicat: vacile sunt
aduse la monta sub supravegherea omului, pe masura ce intra in calduri. Prin monta dirijata se
evita toate neajunsurile mentionate in monta libera. Utilizand acest sistem, pentru un taur se pot
repartiza 70-80 de vaci.
Insamantarile artificiale presupun recoltarea prin mijloace artificiale a spermei si
inocularea ei in tractusul genital al femelelor. Insamintarile artificiale au mare avantaj al folosirii
unor reproducatori de mare valoare, pentru un numar foarte mare de femele (pana 4000-5000 de
vaci pe an) si de a preveni raspandirea unor maladii infectioase care se propaga prin actul
montei.

2.3 Gestația
Reprezintă un proces fiziologic polifactorial complex, care începe odată cu fecundarea și
durează până la parturiție.De obicei unipară (monotocică), gestația la vacă poate fi uneori
gemelară,în funcție de numărul de ovule din care provin gemenii, aceasta fiind mono sau
biovulară .Gemenii monovulari sau gemenii adevărați ,sunt de același sex și identici,care rezultă
din dedublarea butonului embrionar.

16
 Durata medie a gestaţiei este de 283 zile, înregistrând variaţ iicuprinse între 278-290 zile, determinate de
o serie de factori (rasă,vârstă, sexu l şi numărul produşilor la f ătare, condi ții de hr ănireşiîntreţinere etc.
Pregatirea vacilor gestante.

Obtinerea unor produsi sanatosi si vigurosi si a unei productii mari la lactatia urmatoare
nu sunt posibile fara o ingrijire si o hranire speciala a vacilor gestante. Dupa un interval de peste
300 de zile de lactatie continua, rezervele organice ale vacii se epuizeaza. In acest timp, cresterea
fatului inregistreaza un ritm deosebit de activ, care solicita organismului femelei cantitati
insemnate de substante proteice, grasimi si saruri minerale.
Fara asigurarea acestor nutrimente, viabilitatea viitorului produs, reluarea ciclului sexual,
productia urmatoarei lactatii, sanatatea si durata vietii productive a vacii sunt afectate.
De aceea, crescatorii trebuie sa organizeze pregatirea vacilor gestante prin luarea unor
masuri in privinta hranirii si ingrijirii, care sa asigure o crestere si dezvoltare normala a viitorului
produs, sa contribuie la refacerea rezervelor organismului vacii si in special a ugerului, dupa
efortul depus in cursul lactatiei.
Pregatirea vacilor gestante necesita: acordarea repausului mamar necesar, hranirea cu
ratii echilibrate in principii nutritive (care sa asigure in acelasi timp o imbunatatire a starii
generale de intretinere si pentru depunerea de rezerve in organism), precum si intretinerea
corespunzatoare si in special instituirea unui regim rational de miscare zilnica etc. Mentionam ca
o pregatire buna a vacilor nu este posibila fara aplicarea integrala a masurilor indicate mai sus.
Acordarea unui repaus mamar, fara hranire corespunzatoare sau fara aplicarea regimului de
miscare, nu da rezultate asteptate.

2.4 Repausul mamar

Reprezinta perioada de timp dinainte de fatare, cand vaca nu se mulge. La stabilirea
repausului mamar al fiecarei vaci trebuie sa se tina seama de varsta, de nivelul productiv, de
starea de intretinere si de durata lactatiei anterioare. Ca principiu general, mentionam ca repausul
nu poate fi mai mic de 40 de zile si va fi mai mare la vacile tinere, la cele cu productii ridicate si
la cele cu starea de intretinere slaba.

17
 Vacile primipare vor avea repausul mamar de circa 60-75 de zile; vacile adulte, cu
productii mici si mijlocii (sub 2500 Kg), vor avea un repaus mamar de 40-55 de zile; cele cu
productii mari, cu durata lactatiei normala si starea de intretinere buna, 60-75 zile; recordistele,
cu productii de peste 5000 Kg lapte, 75-90 de zile. Pentru stabilirea corecta a repausului mamar,
in fiecare ferma trebuie sa se tina o evidenta precisa a montelor si fatarilor.
Întarcarea vacilor gestante pentru stabilirea repausului mamar trebuie sa se faca cu
prudenta, pentru a inlatura accidentele, mai ales cand acestea sunt ''bune de lapte''. Se deosebesc,
in general, trei categorii de vaci in privinta modului de intarcare: vaci care intarca singure,
inainte de incheierea normala a lactatiei (cele cu lactatie scurta); vaci care, la interventia
omului,se intarca usor si intr-un timp scurt; vaci care se intarca greu datorita productiei mari de
lapte, intarcarea acestora trebuie sa se faca cu multa atentie.
Vacile cu productie mare, care dau 10-15 Kg pe zi la data intarcarii, se intarca greu.
Intarcarea acestora incepe cu 10-12 zile inainte de data planificata.
Daca sunt la pasune, se opresc la grajd, se hranesc numai cu fan de calitate, la discretie si
se mulg o data pe zi. Se urmareste zilnic evolutia ugerului daca se impietreste, vaca se mulge
imediat; daca productia nu scade, se inlocuieste jumatate din cantitate de fan cu paie si se
urmareste in continuare evolutia ugerului; in cazuri extreme, intreaga cantitate de fan se
inlocuieste cu paie. In timpul iernii, se scot din ratie concentratele si nutretul-siloz, iar daca
productia nu scade se reduc si adaparile. In general, perioada de intarcare nu trebuie sa dureze
mai mult de 10-12 zile deoarece se influenteaza negativ starea de intretinere si productia viitoare
de lapte a vacilor.
Hranirea vacilor gestante, in special in perioada de repaus mamar, influenteaza in mod
hotarator productia obtinuta la lactatia urmatoare, sanatatea si vigurozitatea noului produs. In
ultimele 2-3 luni de gestatie, greutatea fetusului se mareste de 2,5-3,5 ori, deci in hrana
administrata vacii gestante trebuie sa se asigure necesarul de substante nutritive atat pentru
cresterea normala a fetusului, cat si pentru realizarea unor rezerve in organism pentru lactatia
urmatoare.
Dupa intarcare, la 2-3 zile, trebuie sa se revina la ratia calculata conform normativelor. In
timpul verii, hrana de baza a vacilor in repaus mamar o constituie masa verde sau pasunea, iar
iarna fanul de calitate, care trebuie sa ajunga la 8-10 Kg pe zi. Din acesta 3-4 Kg trebuie sa fie
fan de lucerna sau trifoi. Dintre suculente sunt indicate in mod deosebit morcovii (2-4 Kg pe zi)
sau in lipsa acestora, sfecla(5-20 Kg). Ratia va fi completata cu concentrate, in functie de
productia planificata la lactatia urmatoare. Furajele administrate, atat fibroasele cat si
suculentele, trebuie sa fie de cea mai buna calitate.
Vacile gestante trebuie sa se bucure de o ingrijire deosebita. In timpul verii se vor scoate la
pasune. Practica a demonstrat ca vacile care fac suficienta miscare fac fata mai usor si fac mai rar
retentii placentare, iar viteii sunt bine dezvoltati, cu viabilitate mare si se dezvolta mai bine decat
ai vacilor tinute in stabulatie. In sezonul de iarna, vacile gestante trebuie adapostite in grajduri
corespunzatoare, in grupe separate, sa li se asigure asternut de paie gros si uscat. Se vor scoate la

18
plimbare in zilele fara viscol, parcurcand 2-3 Km. Pentru prevenirea accidentelor se va evita
inghesuirea si intrarea in adaposturi.

2.5.Fătarea
Reprezintă procesul fiziologic care marchează sfârșitul gestației, iar fătul și anexele sale
fetale, sunt expulzate dincavitatea abdominală a mamei, în mediul extern.În funcție de modul în
care se desfășoară, fătarea poate fi normal, lentă sau tardivă. Dacă se are în vedere durata
gestației, fătarea este la termen, femelele sunt primipare, secundipare sau multipare, iar dacă nu
au fătat niciodată, se numesc multipare.
Semnele prodominale ale fătării. În ultimele zile ale gestației, în organismul femel se
produc numeroase schimbări caracteristice premergătoare fătării, care constau în modificări de
comportament, modificări ale bazinului și ale glandei mamare, apare edemul vulvar, se manifestă
stare de hipotermie, toate aceste modificări constituind semen predomale ale fătării.
Cunoasterea acestor semen este obligatorie pentru fiecare specialist sau crescător, pentru
a putea asigura asistența cuvenită pe parcursul derulării fătării,mai ales că frecvența acestora este
în general prioritară pe timpul nopții.Dintre cele mai semnificative semen predomale,
amintim:Comportamental, femela se caracterizează printr-o oarecare stare de agitație, iar cu
câteva ore premergătoare fătării, prezintă mișcări alternative repetate de sprijin ale membrelor
posterioare.De asemenea, pe măsură ce se apropie momentul fătării, se accentueză starea de
agitație, privirea devine neliniștită și campează des.
Sub efectul hormonilor estrogeni, apare edemul vulvar, iar cu puțin timp înainte de
parturare, la comisura inferioară a acesteia, apare un mucus filant gălbui opalescent, care
reprezintă începutul lichefierii dopului de mucus cervical ce se elimină la exterior.Ugerul devine
turgescent, apare edemul mamar, uneori extins subabdominal și perineal.Cu 2-3 zile înainte de
fătare apare secreția colostrală.Pe lângă aceste semen externe, la nivelul bazinului are loc o
relaxare a articulațiilor și a ligamentelor sacro-ischiatice, datorită acțiunii estrogenilor și mai ales
a relaxinei.Ca urmare, are loc o ușoară înfundare a sacrumului în zona de prindere a cozii, care
dobândește o mobilitate pronunțată.

Îngrijirea vacilor după fătare.

După fătare, vaca va fi bine buşumată cu o pânză de sac, se spală şi seşterge trenul
posterior al vacii. Vulva şi zona perivulvară se vor dezinfecta cu o soluţie călduţă de
hipermanganat de potasiu 0,1%. După fătare, ca urmare a deshidratării, vaca manifestă o
accentuată stare de sete. Pentru rehidratare, la aproximativ jumătate de oră de la fătare, se
administrează într-o găleată un amestec format din apă caldă (5-6 l, la temperatura de 36-37
grade C) în care se adaugă 250 g tărâţe de grâu şi 50 g sare de bucătrie. Acest amestec (barbotaj)
se va administra şi în următoarele 3 zile de la fătare.
În mod normal, placenta se elimină la 3-6 ore de la fătare (maximum la 12 ore). În caz
contrar, pentru extragerea placentei este necesară intervenţ- ia calificată a personalului sanitar-
veterinar. Principalele cauze ce determină retenţia placentară sunt: unele boli (bruceloza,

19
leptospiroza), fătările premature şi cele gemelare, distociile, hrănirea necorespunzătoare a vacilor
în repaus mamar (carenţe alimentare, de seleniu şi vit.A) şi lipsa mişcării.
După fătare, aşternutul vacii şi placenta se îndepărtează (şi se ard, dacă este posibil)
standul se curăţă mechanic , se dezinfectează cu o soluţie de 20% var proaspăt stins şi se aşterne
un strat gros de paie curate şi uscate.

NORME DE PROTECȚIA MUNCII

20
 1. - Înainte de începerea lucrului, persoana insarcinata cu supravegherea operatiilor de
furajare, adapare si intretinere va verifica daca au fost luate toate masurile de securitate necesare
pentru prevenirea accidentelor si imbolnavirilor.
2 - La locurile de munca permanente se vor afisa, in mod obligatoriu, instructiuni de
folosire a utilajului si indicatoare de securitate conform standardului in vigoare, iar salariatii vor
avea la dispozitie sculele, dispozitivele de abordare si contenţie
3. - Nu se admite abordarea si contentionarea animalelor retive decat daca exista
dispozitivele necesare in stare de functionare (baston de conducere, travaliu, iavasa etc
4. - Personalul trebuie sa poarte echipamentul individual de protectie corespunzator
lucrarilor pe care le executa
5. Zilnic, inainte de inceperea lucrului, conducatorul locului de munca si seful de echipa
vor verifica starea de sanatate si oboseala a salariatilor. Daca acestia se afla sub influenta
bauturilor alcoolice vor fi indepartati de la lucru.

BIBLIOGRAFIE

21
1. Reproducția animalelor de fermă, Ed.Scrisul Românesc, Craiova.Bogdan,A.T. și col.
(1981).

2. Fertilitatea , natalitatea și prolificitatea în zootehnie, vol.I,II Ed. Dacia, Cluj-Napoca,

Bogdan A.T. și col.(1981).

3. Reproducția animal,E.D.P.București, Dumitrescu, I.și col.(1982).

4. Tratat de creșterea bovinelor ,vol.I,Ed.CERES ,București.

5. Producția ,reproducția și ameliorarea taurinelor ,vol.II,Ed.Tehnică

Agricolă,București,Velea ,C.(2000)

6. Tratat de creșterea bovinelor ,Constantin Velea, Gheorghe Mărginean

volumul I, Editura Risoprint Cluj-Napoca 2012

22