Introducere

Importanța funcţiei de reproducere

Obţinerea produselor de origine animală care sunt deosebit de valoroase pentru populaţia umană
constă în manipularea şi exploatarea proceselor reproductive într-un număr relativ mic de specii
domestice. Activitatea ovariană este necesar a fi continuă pentru a produce ovule viabile iar prelungirea
secreţiei lactate a glandei mamare este esenţială pentru obţinerea surplusului de lapte necesar
consumului uman. De asemenea, industria cărnii depinde de parturiţia regulată a tineretului, care este
crescut şi finisat pe vârste diferite înainte de abatorizare.
Reproducţia înseamnă mai mult decât doi indivizi de sexe diferite care se împerechează şi dau
naştere la noi indivizi. Unii autori (J. Cohen 1977) descriu funcţia de reproducere ca fiind procesul de
înlocuire a părinţilor de către progenituri. Ȋn baza acestei teorii, primul stadiu include producerea
gameţilor haploizi de către celule embrionare din cadrul gonadelor de prima generaţie, fuzionarea
gameţilor pentru a genera un produs de concepţie diploid, dezvoltarea produsului de concepţie prin
stadiile embrionice şi fetale, parturiţie, lactaţie şi diferite grade de îngrijire post-partum. Progenitura
ulterior trebuie să crească, să atingă maturitatea sexuală, să se împerecheze şi să producă la rândul ei
propria progenitură pentru împlinirea unui ciclu reproductiv complet şi pasajul informaţiei genetice către
generaţia următoare. [1]
Tulburările reproducţiei la animale reprezintă un capitol important al patologiei, deoarece prin
procentul ridicat de infertilitate sau sterilitate se aduc mari prejudicii economiei animale. Aceste
tulburări se întâlnesc mult mai frecvent la femele şi se pot instala în faza de fecundaţie, gestaţie,
parturiţie, puerperium sau chiar în afara acestor perioade. [2]
Dintotdeauna, partenerul femel în reproducţie a primit cea mai multă atenţie. Sunt câteva motive
serioase pentru aceasta. Primul dintre ele, femela reprezintă obiectul fundamental al reproducţiei. Mai
reprezintă unitatea producătoare; în final sunt mult mai multe femele decât masculi. Tulburările organice
şi funcţionale ale sistemului reproductiv al femelei sunt responsabile în cea mai mare parte de
problemele de fertilitate. [3]
Există deci o predispoziţie permanentă la diferite îmbolnăviri şi în consecinţă, femela trebuie
pregătită pentru gestaţie şi apoi supravegheată în decursul ei şi al perioadei post-partum.[2]

Studiu bibliografic
1
A) Elemente de anatomie şi histologie privind aparatul genital la vacă

Aparatul genital femel îndeplineşte mai multe funcţii majore care permit reproducerea indivizilor
şi perpetuarea speciilor. Este sediul în care se petrec evenimente de maximă importanţă cum ar fi:
producerea gametului femel (ovulul); recepţionarea gametului mascul (spermatozoidul); asigurarea
condiţiilor corespunzătoare pentru fecundaţie; dezvoltarea produsului de concepţie în organismul
matern; realizarea expulzării produsului de concepţie din timpul parturiţiei şi asigurarea nutriţiei nou-
născuţilor. Toate aceste funcţii sunt integrate şi coordonate prin mecanisme hormonale şi nervoase.
Aparatul genital al vacii poate fi sistematizat în următoarele categorii morfofuncţionale:
-ovarul (gonada femelă) ce produce ovulul
-tractusul genital ce cuprinde: oviductele, uterul, vaginul, vestibulul vaginal şi vulva [4]
-mamela, ca şi glandă anexă

a) Ovarul

Ovarul reprezintă gonada femelă şi îndeplineşte două funcţii în procesul de reproducţie; o funcţie
exocrină de producător ciclic, la intervale regulate sau sezonal al gametului femel; şi o funcţie
endocrină, de elaborare a progesteronului şi hormonilor estrogeni, necesari pentru nidaţia zigotului şi
dezvoltarea embriofetală. Histostructura ovarului cuprinde epiteliul superficial, albugineea şi
parenchimul. [4]
Ovarele la vacă au un contur oval şi suprafaţa denivelată de numeroşi foliculi ovarieni sau corpi
galbeni în diferite stadii de evoluţie. Au o greutate de 15-20 grame, lungimea de 2,5-4 cm, lăţimea de 2-
2,5 şi grosimea de 1-2 cm.
Structural, ovarele de vacă prezintă zona vasculară plasată central, iar cea parenchimatoasă la
periferie. Cea mai mare parte a ovarului este acoperită de epiteliu germinativ, peritoneul fiind limitat la o
zonă ingustă în lungul marginii mezovarice. Ȋn zona acoperită de epiteliu germinativ sunt vizibili adesea
foliculii de Graaf, cu diametrul de circa 2 cm, proemină mult pe suprafaţa ovarului. Corpii luteali, de
călduri, sau gestativi dezvoltaţi în locul foliculilor de Graaf, au culoare galben-portocalie şi ajung la
dimensiuni de 1-1,5; cei involutivi apar ca mici cicatrici de culoare albă sau pigmentaţi, fie pe suprafaţa
ovarului, fie în profunzimea zonei parenchimatoase.
La taurine, corpul galben este complet dezvoltat şi vascularizat la nouă zile după ovulaţie,
continuând să crească până în ziua a douăsprezecea, când atinge un diametru de aproximativ 25 mm.
2
 Modificările datorate regresiei apar după 15 zile de la ovulaţie corpul galben micşorându-se
rapid după a optsprezecea zi, regresia apărând completă la sfarşitul ciclului estral. Țesutul conjunctiv lax
şi vascular devine evident în timpul regresiei, formând o cicatrice - corpus albicans [7]
La vacile tinere ovarele sunt situate aproximativ în unghiul de bifurcaţie al coarnelor uterine. La
vacile adulte, mai ales cele care au fătat de mai multe ori se pot palpa transrectal, în cavitatea
abdominală, în dreptul unghiului extern al iliumului. [5]

b) Oviductele

Oviductele, sau salpinxurile sunt organe bilaterale, cu aspect flexuos. Prezintă trei porţiuni:
pavilionul, corpul şi extremitatea uterină.
Pavilionul sau infundibulul este extremitatea abdominală a oviductului, având aspect de pâlnie.
Corpul se extinde în sens caudal, legând pavilionul de extremitatea uterină, prin care oviductul se
deschide în cornul uterin, prezentând o uşoară strangulaţie.[4]
Extremitatea distală a salpinxului se continuă fară o limită netă de demarcaţie cu vârful ascuţi al
cornului uternin corespondent. Mezosalpinxul, lung, înconjoară ovarul cranial şi lateral, participând la
delimitarea unei burse ovariene spaţioase.[5]
Mucoasa oviductului apare cutată, prezentând pliuri, astfel încât lumenul oviductului are aspect
labirintic.
Pliurile sunt înalte şi ramificate în regiunea infundibulului şi mai puţin dezvoltate, în regiunea istmului.
Epiteliul mucoasei apare simplu columnar, cu cili mobili pe majoritatea celulelor, care sunt epiteliocite
ciliate. Celulele neciliate posedă microvili. Epiteliul oviductului cuprinde patru tipuri de celule: celule
bazale, celule secretoare, celule cuneiforme, celule columnare ciliate.
Celulele columnare ciliate sunt mai numeroase în faza de estrus la taurine iar prin bătăile cililor
şi mişcările peristaltice ale oviductului se facilitează transportul ovulului şi zigotului.
Oviductul de asemenea este responsabil şi de secreţia glicoproteică care este secretată cu
precadere în perioada luteală de către celulele secretoare, secreţie care posedă calităţi nutritive
excepţionale atât pentru ovocit sau ovul cât şi pentru deplasarea spermatozoizilor.
Pe suprafaţa mucoasei, la taurine există 40 de cute primare longitudinale, pe care se găsesc cute
secundare şi terţiare, încât lumenul oviductului apare foarte anfractuos.

Musculoasa oviductului este redusă la un strat subţire de fibre musculare netede, dispuse circular
la nivelul pavilionului. Se îngroaşă spre uter prin adăugarea unor fibre longitudinale, care conferă

3
istmului o consistenţă mai fermă. Musculoasa asigură o mişcare peristaltică îndreptată spre canalul
uterin. La taurine, spermatozoizii ajung in corpul oviductului la un interval de cinci minute dupa montă,
înaintarea fiind facilitată de către contracţiile pereţilor uterini şi tubari. [4]

c) Uterul

Uterul la vacă este de tip bicorn subseptat, la femelele tinere este situat în întregime în cavitatea
pelvină, iar la multipare depăşeşte marginea cranială a pubisului, sprijinindu-se pe planşeul cavităţii
abdominale.[5] Fiind în legatură directă cu cavitatea abdominală, cavitatea pelvină reprezintă de fapt un
diverticul al acesteia, adăpostind organe importante ce aparţin aparatelor digestiv, genital şi urinar.[6]
Uterul se prezintă ca organ tubular interpus între oviducte şi vagin. Prezintă trei porţiuni:
coarnele uterine, corpul uterin şi cervixul.
Vacile prezintă coarnele uterine răsucite in spirală, având mica curbură orientată ventral. Ȋn
unghiul de divergenţă dintre coarne se găseşte un scurt ligament intercornual, format din două cute
musculo-seroase inegale. Corpul uterin este mai scurt (3-6 cm) comparativ cu cel al iepelor.
Din punct de vedere histologic coarnele uterine şi corpul au aceeaşi histostructură, prezentând
trei tunici: mucoasa, musculoasa şi seroasa.
Tunica mucoasă sau endometrul este formată din epiteliu şi un corion foarte bogat în celule,
denumit corion citogen sau ţesut conjunctiv celular. Stratul superficial sau funcţional degenerează parţial
sau total în timpul ciclului reproductiv sau estral, fiind eliminat la unele specii. Stratul profund sau bazal
persistă pe toată perioada ciclului, este mai subţire şi participă la refacerea stratului superficial.
Epiteliul endometrial al vacilor apare pseudostratificat columnar, în perioada fertilă prezentând
un dinamism deosebit, endocrino-dependent, manifestat prin modificări morfo-metabolice, determinate
de hormonii ovarieni. Aspectele morfologice sunt în linii mari asemănătoare la femelele diferitelor
specii de animale, variaţiile interspecifice fiind reprezentate de durata fazelor ce alcătuiesc ciclul
endometrial. Ȋn faza de proestrus şi estrus, datorită acţiunii hormonilor estrogeni, epiteliul proliferează
prin multiplicarea şi creşterea în înalţime a celulelor, multiplicare care este atât de intensă încât epiteliul
devine stratificat şi cuprinde numeroase celule secretoare.
Epiteliocitele secretoare sunt celule prismatice aciliate, cu microvili. Au dezvoltate organitele de
sinteză. Mitocondriile sunt numeroase şi prezintă criste frecvente. Complexul Golgi cuprinde sacii
hiperplaziaţi, în faza de metestru.
Sub acţiunea estrogenilor, în proestru şi estru, se intensifică metabolismul glucidelor, lipidelor şi
proteinelor, concomitent cu activitatea fosfatazei alcaline. Ȋn cazul când s-a produs nidarea, aceste
substanţe devin o sursă trofică pentru zigot. De asemenea în corion sunt prezente numeroase glande
4
uterine, ce conţin celule columnare secretoare, cu numeorase granule PAS-pozitive şi albastru alcian
pozitive. Glande uterine care sunt largi la suprafaţă, înguste şi ramificate în profunzime.[7]
S-a constatat prin reacţii histochimice şi histoenzimatice adecvate că dintre toate componentele
histomorfologice ale endometrului de vacă, glandele uterine au activitatea metabolică cea mai intensă,
mai ales în stadiul de metestru târziu. [10]

La toate rumegatoarele, endometrul prezintă proeminenţe circumscrise, denumite carunculi. Ei se

găsesc fie dispuşi pe patru rânduri, fie dispersaţi neregulat pe mucoasa coarnelor uterine.[23] Carunculii
au suprafaţa convexă la taurine, conţin numeroase fibroblaste şi sunt intens vascularizaţi având rol în
formarea angrenajului placentar facilintând ataşarea cotiledoanele fetale. Criptele glandulare lipsesc la
nivelul epiteliului carunculilor [7]

Modificările endometrului pe parcursul ciclului estral la taurine. Ȋn timpul proestrului,

endometrul se reface sub acţiunea estrogenilor. Epiteliul glandular devine înalt, se congestionează şi
secretă intens.
Ȋn estru, hiperplazia endometrului atinge maximul, iar în corion se observă edemul de călduri,
determinat de creşterea cantităţii de acid hialuronic,produsde mastocitele care suferă fenomenul de
degranulare, eliminându-şi secreţia. Acidul hialuronic se acumulează, în stratul spongios al corionului
determinând reţinerea apei şi apariţia edemului de călduri. Totodată are loc o infiltraţie fiziologică cu
leucocite, cu aspect de ,,inflamaţie” hormonala cu rol în auto curaţire şi protecţie antiinfecţioasă.
Ovulaţia se produce la circa 30 ore de la începutul estrului încât dacă se consideră începutul estrului
drept ziua ,,0”, ultima zi a proestrului din ciclu următor va fi ziua 20.[7]
Cu ajutorul microscopiei electronice s-a constatat că în epiteliul de acoperire al endometrului la
vacă există două tipuri de mitocondrii, în funcţie de fazele ciclului sexual şi anume: în toate fazele
ciclului sexual există o mitocondrie de tip filamentos, iar în faza foliculară există şi o mitocondrie de tip
sferoid sau ovoid [10]
Ȋn metestru, datorită formării corpului galben şi acţiunii progesteronului, endometrul îşi
dublează volumul pe seama măririi în volum a glandelor sale. Glandele au un aspect dantelat, cu incluzii
foarte numeroase la polul apical al celulelor. Activităţile enzimatice sunt intense în stadiul de corp
galben eflorescent la nivelul glandelor uterine în timp ce la nivelul epiteliului de suprafaţă sunt mai
reduse decât în estru. Secreţiile endometriale acţionează asupra spermatozoizilor făcându-i apţi pentru
fecundaţie. Acest fenomen miraculos este denumit capacitaţie, şi constă în permeabilizarea membranei
acrozomului, permiţând eliberarea hialuronidazei. Edemul endometrului se micşorează şi se produce o
spargere a vaselor congestionate din mucoasă.

5
 Odată cu începutul diestrului, sub acţiunea progesteronului, endometrul trece din faza
proliferativă în faza secretorie, cu glande dezvoltate, ramificate, sinuoase. Ȋn primele unsprezece zile din
diestru, secreţia glandelor este maximă.[7] Aceste glande uterine îşi încep activitatea secretorie încă din
stadiul de estru şi ajung treptat la secreţia maximă de embriotrof în zilele 11-13, respectiv în stadiul de
corp galben eflorescent. [10] Dacă gestaţia nu se instalează, în ultimele 3-4 zile ale diestrului, glandele
uterine intră în regresie, împreună cu corpul galben.
S-a constatat faptul că exact cu puţin timp înainte de ovulaţie, se produc hemoragii microscopice
în stratul funcţional al endometrului. Practic se produce o spargere a capilarelor din mucoasă cu
acumularea sângelui în vezicule plasate sub epiteliul endometrial. Prin spargerea veziculelor şi ruperea
mucoasei, sângele poate ajunge în lumenul uterin. Sângele este fagocitat şi resorbit la nivelul
caruncurilor, în lumen ajungând foarte puţin sânge ce provine de pe suprafeţele intracarunculare. La 48
de ore după estrus, microhemoragiile încetează. [7]

Tunica musculară sau miometrul este format din fibre musculare netede dispuse pe trei straturi:
longitudinal intern sau submucos; plexiform şi vascular, mijlociu; longitudinal extern sau subseros.[7]
Miometrul trece printr-un ciclu de modificări, denumit ciclu miometrial. Trebuie menţionat că şi
ciclul miometrial este endocrinodependent, dar faţă de ciclul endometrial, pe lângă hormonii ovarieni,
participă şi hormonul hipotalamic ocitocina. [10]
Ȋn perioada estrogenică, miometrul prezintă contracţii de frecvenţă şi amplitudine mai mare, în
timp ce în perioada progesteronică contracţiile sunt foarte reduse. Contracţiile se desfăşoară sub
influenţa hormonilor ovarieni şi a ocitocinei neurohipofizare. Ocitocina induce contracţii în faza de
estrus, numai după ce miometrul a fost sensibilizat de hormonii estrogeni. Astfel prin acest mecanism, se
produc unde contractile antiperistaltice, provocând aspiraţia materialului seminal.
Pe parcursul gestaţiei, miometrul se hiperplaziază, iar miocitele devin gigantice şi stabilesc
joncţiuni între ele prin prelungiri digitiforme. Totodată se dezvoltă reţeaua de reticulină ce înconjoară
fibrele musculare, pe care le protejează, evitând ruptura lor. Țesutul elastic se dezvoltă şi se organizează
sub formă lamelară, mai ales în perimisium. Reţeaua vasculară din stratul plexiform, formată din artere,
vene şi vase limfatice, se hipertrofiază şi ea, contribuind la irigarea endometrului.
Prin aceste modificări histoarhitectonice ale miometrului din timpul gestaţiei, se asigură
rezistenţa şi elasticitatea peretelui uterin, creşterea aportului de oxigen şi de substanţe trofice, necesare
peretelui muscular, în vederea efectuării travaliului pentru expulzia fetusului, când contracţiile sunt
frecvente şi de durată. [7]

Perimetrul sau tunica seroasă este constituit din ţesut conjunctiv lax, ce formează o redusă

6
tunică subseroasă, şi din mezoteliul peritoneal ce acoperă subseroasa. Ȋn perimetru se întâlnesc celule
musculare netede, fibre nervoase, numeroase vase limfatice şi sanguine. [7]

d) Cervixul

Cervixul reprezintă segmentul uterin care se interpune între corpul uterin şi vagin, prezentând un
perete mult îngroşat, mai consistent şi bogat în fibre elastice.
Are două porţiuni:
-porţiunea prevaginală sau corpul gâtului uterin, străbătută de un canal foarte îngust;
-porţiunea intravaginală, proeminentă, ce prezintă în centru orificiul uterin extern şi este
înconjurată de un fund de sac inelar, fornixul vaginal, format de îndoirea mucoasei vaginale.
La taurine, cervixul prezintă patru cute primare circulare orientate spre vagin şi câte 15-20 cute
longitudinale, pe care se dispun numeroase cute secundare şi terţiare. Peretele cervixului este structurat
din mucoasă, musculară şi seroasă.
Mucoasa cervicală apare intens cutată, prezentând cute primare, secundare şi terţiare, încât
lumenul cervical prezintă un aspect dantelat.
Epiteliul mucoasei cervicale este simplu columnar, mai înalt în faza de estru şi metestru.
Cuprinde mai multe tipuri de celule: caliciforme granulate, caliciforme veziculare, epiteliale ciliate şi
epiteliale cuneiforme.
Corionul sau lamina propria este format din ţesut conjunctiv dens nemodelat, ce cuprinde
numeroase glande cervicale tubulare, care se ramifică în estrus. Glandele sunt distribuite mai ales în
treimea anterioară şi mijlocie a cervixului, la taurine şi ovine.
Mucusul cervical, produs de glandele cervicale şi epiteliocitele cervicale conţine glicoproteine şi
are proprietăţi reologice, cristalizând cu aspecte specifice. Astfel, în faza de estru, la taurine,
cristalizează sub formă de ferigă. Electronomicroscopic s-a observat că filamentele de mucus se dispun
paralel cu axul lumenului cervical, delimitând canale ce favorizează penetraţia spermatozoizilor.

Ȋn faza luteală, mucusul se deshidratează, formând un dop care izolează cavitatea uterină
împiedicând contaminarea microbiologică de la nivel vaginal. [12]

Musculoasa cervicală cuprinde un strat circular intern, bine evidenţiat şi altul longitudinal extern,
slab reprezentat. Fibrele elastice predomină în stratul circular, jucând un rol important în restabilirea
structurilor cervicale după parturiţie. Stratul muscular cervical este mai dezvoltat şi formează o
puternică proeminenţă intravaginală.
7
 Seroasa cervicală cuprinde ţesut conjunctiv lax, acoperit de un mezoteliu peritoneal. [7]

e) Vaginul şi vestibulul vaginal

Vaginul este un segment musculotubular, cilindroid, turtit dorso-ventral, ce se extinde de la colul

uterin (cervix) la vestibulul vaginal.
Taurinele prezintă un vagin mai lung (30-50 cm) şi cu peretele mai gros decât la ecvine (20-25
cm). Peritoneul înveleşte vaginul numai pe cele 2/3 craniale. Pe podeaua vaginului sunt prezente două
canale epoforice longitudinale (Gärtner), ce încep în fund de sac în apropierea cervicului şi se deschid
de o parte şi de alta a meatului urinar. Ele reprezintă rudimentele embrionare ale canalelor deferente
(Wolff), de la mascul.
Din punct de vedere histologic peretele vaginal prezintă trei tunici: mucoasa, musculara şi
adventicea.
Corionul mucoasei vaginale cuprinde ţesut conjunctiv lax sau dens cu numeroşi corpusculi
senzitivi (Vater-Pacini, Krause, Meissner) şi noduli limfoizi, mai ales în porţiunea caudală a vaginului.
Corionul este foarte bogat în reţele venoase.
Mucoasa, cutată longitudinal, apare formată dintr-un epiteliu pluristratificat pavimentos şi un
corion, continuat fără delimitare cu submucoasa. Celulele epiteliale ale vaginului sunt foarte bogate în
glicogen iar în porţiunea cranială a vaginului, se observă în stratul superficial, celule columnare, care
secretă mucus, epiteliul fiind stratificat scvamos necornificat.
Musculoasa cuprinde două sau trei straturi de fibre musculare netede: un strat circular gros,
separat în fascicule prin ţesut conjunctiv, acoperit pe faţa externă şi internă (la suine şi carnivore) prin
straturi subţiri de fibre musculare longitudinale. Stratul longitudinal extern poate fi considerat ca o
porţiune a tunicii seroase, denumită musculara seroasei.
Adventicea este înlocuită în jumătatea cranială de tunica seroasă şi este formată din ţesut
conjunctiv lax, cu vase de sânge şi numeroşi ganglioni nervoşi.
S-a constatat că epiteliul vaginal suferă şi el modificări ciclice. La taurine, în faza de estrus,
stratul superficial de celule columnare mucoase atinge o înălţime maximă în jumătatea cranială a
vaginului, datorită încărcării celulelor cu mucus. Celulele poliedrice sunt dispuse în mai puţin de cinci
straturi. Ȋn jumătatea caudală a vaginului, înalţimea epiteliului creşte în timpul estrului, atingând
maximum la două zile după estrus, păstrează aceeaşi înălţime până la jumătatea ciclului estral. Nu se
întâlneşte o cornificare propriu-zisă. Celulele stratului superficial sunt mai crustoase între zilele 3-10
după estrus. Limfocitele şi neutrofilele invadează epiteliul vaginal din estrus şi până la două zile după
acesta. Ȋncercările de a identifica fazele ciclului estral prin metoda frotiurilor vaginale se aplică mai greu
8
la vaci. [7]

Vestibulul vaginal continuă în sens caudal conductului vaginal, întinzându-se între meatul urinar
şi orificiul vulvar. Taurinele au vestibulul vaginal lung (10-12 cm), delimitat cranial de vagin de meatul
urinar printr-un pliu transversal evident. La jumătatea pereţilor laterali se observă pe fiecare parte
deschiderea canalelor excretoare a glandelor vestibulare mari (Bartholin). Glanda vestibulară mare nu
prezintă capsulă, fiind delimitată şi compartimentată în lobi de musculatură striată. Produce o secreţie
mucoasă ce lubrefiază pereţii vestibulari, fiind compresate în timpul montei. Prezintă activitate
secretorie crescută în primele două zile după estrus. [7] Meatul urinar este precedat de un diverticul
suburetral spaţios cu aspect sacular ceea ce face dificil cateterismul vezicii urinare [12]
Microscopic, mucoasa vestibulară cuprinde un epiteliu stratificat pavimentos şi un corion, în
grosimea căruia există glande vestibulare, conductele longitudinale epooforice-Gärtner (ductus
epoöphori), nodulii limfatici, în special în apropierea clitorisului. Limfonodulii se pot inflama
mărindu-şi mult volumul, încât pot deranja funcţia de reproducere. [7]
Musculoasa vestibulului este formată dintr-un strat intern de fibre musculare netede, peste care
se suprapun fibre musculare striate ale muşchiului constrictor vestibular.

e) Vulva
Reprezintă componenta posterioară şi deschiderea la exterior a aparatului genital femel. Are
aspectul unei fante verticale, poziţionată sub anal, fiind despărţită de anus, prin perineu.
Taurinele prezintă comisura ventrală a vulvei ascuţită, în timp ce comisura dorsală este rotunjită.
Clitorisul, lipsit de masă erectilă, cu aspect de cordon fibros flexuos, este extrem de redus cu
extremitatea liberă adăpostită într-o fosă prepuţială relativ diverticulată.

B) Fiziologia puerperiumului la vacă

Fertilitatea post-partum a unei vaci este considerată ca principalul factor economic al producţiei
lactate. Alterarea sau prelungirea acestei faze poate avea consecinte economice devastatoare pentru
fermier.[26]
Perioada de timp de la parturiţie până la restabilirea sării fiziologice anterioare gestaţiei se
9
numeşte perioada puerperală. La specii la care se practică reinseminarea imediat după reluarea ciclurilor
estrale, perioada puerperală este definită ca perioada de timp de la fătare la apariţia primului ciclu estral
fertil. [11]
La animale, în perioada puerperală îşi au originea numeroase afecţiuni, care determină
infertilitatea acestora. Un puerperium normal determină reintrarea animalelor în circuitul de reproducţie
şi asigură o creştere rentabilă.[9]
Pentru ca să existe un puerperium normal, trebuie ca încă din faza de gestaţie avansată şi mai
ales în timpul fătării, să se asigure respectarea întocmai a tehnologiei reproducţiei, a prevenirii şi
combaterii raţionale a distociilor.[10]
Principalii factori care asigură un puerperium normal sunt reactivitatea organismului şi
homeostazia neuroendocrină, alături de o alimentaţie raţională şi un microclimat corespunzător. Dacă o
femelă a fătat normal, iar după perioada puerperală nu rămâne gestantă, prezentând infertilitate şi uneori
sterilitate, înseamnă că tehnologia reproducţiei şi mai ales prevenirea şi combaterea sterilităţii s-au făcut
neraţional.[10]
Post-partum, în organismul matern se produc însemnate modificări generale şi locale.
Modificările generale se referă la parametrii biochimici ai componentelor sângelui în perioada post-
partum comparativ cu perioada de gestaţie unde se remarcă schimbari ale echilibrului mineral (Ca, P,
Ca/P, Mg/P), modificări ale glicemiei sau ale proteinelor serice totale. Modificările locale se referă la
aparatul genital şi în primul rând la uter şi ovare. Astfel, uterul involează sub aspect macroscopic şi
regenerează sub aspect microscopic. Revenirea uterului post-partum la dimensiuni normale a fost
studiată mai mult la vacă, deoarece la această specie se poate face un examen clinic transrectal, care este
chiar recomandabil în perioada puerperală [10]. Această involuţie uterină reprezintă practic o restaurare
a dimensiunilor uterului caracteristică stării uterului negestant. Ȋn afară de reducerea volumetrică a
uterului, procesul de involuţie facilitează atât stoparea invaziei bacteriene cât şi regenerarea
endometrului. [11] Legat de bacterii, atât bacteriile patologice cât şi cele nepatologice care pătrund în
uter prin cervixul dilatat din timpul procesului parturiţiei, se pot multiplica în anumite condiţii. De aceea
un veritabil sistem defensiv al involuţiei uterine este reprezentat de către infiltraţia leucocitelor pentru a
contracara invazia bacteriană. Strâns corelată cu involuţia uterină şi procesele regenerative este
eliminarea loşiilor. [14]
Loşiile sunt conţinutul uterin puerperal format din: sânge rezultat în urma ruperii cordonului
ombilical, lichide anexiale, resturi de învelitori fetale şi carunculi degeneraţi, exudat, mucus secretat de
epiteliul uterin.[9]
Eliminarea loşiilor, cât şi involuţia uterului se datorează, contracţiilor miometriale. Aceste
contracţii sunt rezultatul unei secreţii susţinute de prostaglandina F 2α după parturiţie, secreţie care creşte
tonusul uterin favorizând involuţia. Reducerea dimensională realizându-se prin procese de aplazie a
fibrelor musculare, resorbţia şi atrofia vaselor sanguine de neoformaţie şi restructurarea glandelor
10
uterine. [11]
Neeliminarea completă a loşiilor în timpul puerperiumului favorizează apariţia a numeroase stări
patologice.[7] Astfel s-a constatat ca întârzierea eliminării loşiilor atrage creşterea numărului de germeni
şi instalarea infecţiilor puerperale. Astfel, la vacă s-a constatat că în primele zile numărul de germeni
este de 29000/ml de loşii, creşte la 6.000.000 germeni/ml după 10 zile de la parturiţie, pentru ca odată cu
apariţia primului estru să scadă sub 10.000 germeni/ml, ceea ce demonstrează capacitatea de
auto-sterilizare a uterului sub influenţa estrogenilor. [9]
Puerperiumul la vacă durează în medie 21 zile. Involuţia uterină începe imediat după parturiţie şi
după 2-3 ore uterul este mult retractat iar carunculii sunt în contact unii cu alţii, ocupând toată cavitatea
uterină. Gâtul uterin, reconturat, după 3-4 zile nu mai permite introducerea decât a 1-2 degete, iar după
12-14 zile se închide complet.[9] Tot în primele zile ale perioadei puerperale se realizează şi resorbţia
edemelor mamelei, labiilor vulvare şi ţesuturilor învecinate, precum şi cele de la nivelul articulaţiilor
sacro-ischiatice.[7]
Loşiile, abundente în primele zile, au o culoare sangvinolentă, apoi o culoare ciocolatie şi capătă
către sfârşit un aspect mucos. Secreţia lor încetează la 12-14 zile post-partum.[9] Endometrul capată o
culoare maro datorită prezenţei hemosiderinei din macrofage.[25] Procesul de refacere a endometrului
este dominat de involuţia carunculilor, care are loc în urma atrofiei vaselor din pediculul acestora.[9]
Iniţial regenerearea epiteliului endometrial începe în zonele intercarunculare şi apoi prin creşterea
centripetă a celulelor de pe suprafaţa carunculilor. Regenerarea epitelială este completă la vacă în
aproximativ 25 de zile post partum, însă straturile mai profunde ale ţesutului nu sunt complet restaurate
până în mai puţin de 6-8 săptămâni postpartum. Deşi aceste schimbări epiteliale au loc, carunculii se
micşorează în volum.[15]
Ȋn timpul gestaţiei şi după parturiţie, placentoamele (caruncul+cotiledon) îşi schimbă
dimensiunile, dezvoltându-se în gestaţie şi regresând cu involuţia uterină. Aşadar involuţia caruncurilor
este în raport cu involuţia uterină. Greutatea uterului este în jur de 9 kg la fătare, ajunge la 3,5 kg după 4
zile şi la mai puţin de 2 kg după 7 zile; greutatea caruncurilor scade de la 200 g la 30 g.
Activitatea ovariană este redusă în primele zile ale puerperiumului şi constă în involuţia corpului
galben de gestaţie.[9] Regresia corpului galben se continuă după parturiţie şi se termină după 22-25 zile.
[13] Prezenţa acestuia poate fi pusă în evidenţă prin examen transrectal, dar cu dificultate, în primele
zile. Ȋn cazul puerperiumului normal, ovarul îşi poate relua activitatea ciclică şi încă după ziua a 15-a
poate avea loc ovulaţia. Aceasta însă niciodată nu este însoţită de manifestarea căldurilor iar semnele
locale sunt discrete uneori chiar lipsind. După 17 zile are loc o nouă formare de folicul, semnele clinice
sunt mai evidente şi are loc ovulaţia, fecunditatea însă este foarte redusă. Al treilea ciclu ovarian care are
loc după 20 zile, realizează o fecunditate excelentă. Mai mult chiar, s-a demonstrat că vacile inseminate

11
la primul şi al doilea ciclu, dacă au rămas gestante, au avut, după fătare, în majoritatea cazurilor, o
perioadă de anestru de câteva luni. După Kräuslich (1974) însămânţarea vacilor între 41-60 zile
postpartum se face cu un indice de însămânţare de 1,73, iar peste 60 zile indicele de însămânţare este
1,55.[9]

C) Principalii indici reproductivi la vacile de lapte [10]

Ȋn domeniul vast al reproducţiei, această problemă prezintă o importanţă teoretică şi practică

deosebită, mai ales după introducerea şi extinderea tehnicii inseminărilor artificiale, metodă ce a
transformat reproducţia animalelor (din punct de vedere organizatoric), într-un proces dirijat şi controlat,
în totalitatea sa de către om.
Evaluarea eficienţei reproducţiei într-o unitate, prin calcularea indicilor de reproducţie, dă
posibilitatea cunoaşterii permanente a situaţiei reproducţiei şi prevenirea timpurie unor pierderi
economice importante.
Indicii de reproducţie se exprimă fie în valori absolute (service period), fie în valori relative
(„procentul de gestaţie"), raportaţi fie la un individ sau la un grup de indivizi, la femele sau la masculi,
pe o perioadă de timp limitată sau pe întreaga viaţă productivă şi reproductivă.
Ȋn literatura de specialitate de la noi din ţară se face o clasificare mai amănunţită a indicilor de
reproducţie de către R.Tudoraşcu, după care pot fi sistematizaţi în funcţie de diferite criterii biologice,
tehnologice, economice etc.
I. După cum caracterizează funcţia de reproducţie se disting:
1) Indici caracteristici speciei (de exemplu numărul de parturiţii dintr-un an, prolificitatea
capacitatea de alăptare)
2) Indici caracteristici indivizilor (de exemplu pentru femele procentul de gestaţie, iar pentru
masculi procentul de neîntoarceri).
II. După modul de exprimare, indicii de reproducţie pot fi:
1) Indici procentuali (de exemplu rata concepţiei, procentul de gestaţie, fertilitatea)
2) Indici exprimaţi în valori absolute (indicele de inseminare, service-periodul, calving-
intervalul, vârsta la prima fătare).
III. După sensul de utilizare, se disting:
1) Indici economici (vârsta la prima fătare, service-periodul, indicele de inseminare)
2) Indici tehnici (mărimea unei grupe de scroafe pentru montă, timpul de formare a unei grupe de
scroafe pentru montă)

12
 I) Indicele de inseminare

Este caracteristic atât pentru vaci, cât si pentru tauri şi reprezintă numărul mediu de inseminări
efectuate pentru obţinerea gestaţiei diagnosticate clinic. Ȋn literatura de specialitate mai poate fi întâlnit
cu denumirea de „coeficientul fecundităţii" sau „service per conception". Se exprimă în valori absolute
şi se calculează după relaţia:
Ti
I=
G
în care:
Ti= Total inseminari efectuate;
G= Vaci diagnosticate gestante (la care s-au efectuat un număr de '„T" inseminări).
Indicele de inseminare variază în funcţie de o serie de factori interni sau de mediu, cum ar fi:
tehnologia de inoculare, calitatea materialului seminal, vârsta, nutriţia şi starea de întreţinere a vacilor,
aprecierea corectă a momentului optim al inseminării etc.
Acest indice poate să varieze între 1 şi 4 inseminări pentru instalarea unei gestaţii. Ȋn general, se
consideră că I este bun dacă are valori în jur de 2. Vacile cu peste 3 inseminări se consideră necesară
intervenţia medicilor veterinari, deoarece ele se încadrează în categoria „TR" (tulburări de reproducţie),
se examinează şi se tratează în mod corespunzător.

II) Rata concepţiei (Rc %)

Exprimă procentul de gestaţie după prima inseminare artificială sau montă; acest indice de
reproducţie se calculează după relaţia:
AG 1
Rc=
IA 1
x 100

Ȋn care:
Rc = rata concepţiei;
AG1 = numărul de vaci diagnosticate gestante după prima inseminare sau montă;
IA 1= numărul total de vaci inseminate prima dată

Ȋn cazul în care calculul se referă la tot efectivul de vaci şi juninci (respectiv şi la viţelele
diagnosticate gestante) se foloseşte relaţia:
AG 1+ J
Rc = x 100
I A 1+ I
v

13
în care:
Rc ; AG1 şi IA 1 au aceeaşi semnificaţie ca anterior;
J = numărul de juninci diagnosticate gestante după prima inseminare sau montă;
I v = numărul total de juninci inseminate prima dată.
Valoarea acestui indice variază mult în funcţie de condiţiile de alimentaţie şi întreţinere, de nivelul
producţiei de lapte, de perioada de inseminare după fătare.

III) Indicele de gestatie (G%)

Reprezintă raportul dintre numărul de femele diagnosticate gestante şi numărul de femele

inseminate artificial sau montate (de mai multe ori, până au rămas gestante la un moment dat).
Ȋntre „rata concepţiei" şi „procentul de gestaţie" există diferenţa legată de faptul că indicele RC se
calculează numai la primele inseminări, pe când indicele G% se calculează la totalul de inseminări.

AG
G%= x 100 - pentru vaci
IA
AG + J
G%=
IA + I v
x 100- pentru vaci şi juninci

AG= număr de vaci gestante diagnosticate după mai multe inseminari;

IA= numărul total de vaci inseminate;
J = număr de juninci diagnosticate gestante după mai multe inseminari;
I v = număr total de viţele inseminate
Ȋntre numărul de animale fecundate şi cel de animale gestante este o diferenţă cauzată de
mortalitatea ovulară şi embrionară.

IV) Procentul de neîntoarceri (NR %)- "Non-Retourn"

Este un indice de reproducţie caracteristic atât pentru vaci, cât şi pentru tauri. Se exprimă în
procente, prin înregistrarea vacilor la care nu apar căldurile timp de 60-90 zile de la efectuarea
inseminărilor artificiale sau a montelor, raportate la total vaci inseminate sau montate, după relaţia :
A G0
NR%= x 100
IA
în care:
14
 NR%= procentul de neîntoarceri;
AG 0 = numărul vacilor care nu repetă căldurile după inseminare sau montă (care sunt „non
retourn")
IA = numărul total de vaci inseminate
Se recomandă ca acest indice să fie utilizat pentru a aprecia fertilitatea taurilor şi nu gestaţia vacilor,
care trebuie efectuată prin examen clinic transrectal.

V) Service-periodul (SP)

Service-periodul reprezintă, pentru vacile multipare, intervalul în zile de la parturiţie şi până la

instalarea gestaţiei, iar pentru primipare, intervalul în luni de la naşterea acestora şi până la instalarea
gestaţiei.
Pentru vaci, service-periodul („perioada de serviciu") se calculează după relaţia:
SP= Z g- Z P
în care:
Z g= ziua inseminarii fecunde (instalarea gestaţiei)
Z P= ziua ultimei parturiţii.
Pentru juninci, service-periodul, notat cu evidenţă cu SP' se calculează după relaţia:
SP'=VP-DG
în care:
VP=vârsta la prima fătare;
DG=durata gestaţiei (în luni)

Acest indice este important întrucât ofera o serie de date privind modul în care este asigurată
îngrijirea femelelor în gestaţie avansată şi mai ales în perioada puerperală (pentru vaci) şi modul în care
este întreţinut tineretul pentru reproducţie (pentru juninci). Este un indice foarte sensibil, care trebuie
atent supravegheat de către specialiştii care se ocupă cu probleme de reproducţie în ferme şi complexe
de vaci.

VI) Intervalul mediu dintre parturiţii - „Calving-interval” (CI)

Este un indice de reproducţie care se poate calcula numai la vacile care au fătat de două sau de
15
mai multe ori şi se exprimă în cifre absolute. Se calculează pentru fiecare femelă în parte (pentru
intervalul dintre două parturiţii succesive) sau un CI mediu, pentru o femelă, pe o perioadă de mai multe
parturiţii sau pe întreaga perioadă reproductivă. La nivelul unei ferme se calculează un CI mediu pentru
întregul efectiv.

Acest indice este compus din două elemente distincte şi anume: service-periodul (SP) şi durata
gestaţiei (DG).

Pentru o singură femelă, pe o perioadă de timp limitată, CI se poate calcula după relaţia:

CI=SP+DG

în care:

CI= intervalul dintre două parturiţii succesive;

SP= service-periodul;

DG= durata gestaţiei (care are variaţii individuale)

Pentru un efectiv de vaci, se calculează un „interval mediu dintre parturiţii", după relaţia:

SP+ DG
CI=
A

în care:

CI= intervalul mediu între parturiţii (zile);

SP=suma service-periodului la vacile luate în calcul (în zile);

DG=durata medie a gestaţiei (se calculează suma valorilor individuale sau, pentru simplificare se
ia în calcul valoarea medie de 285 zile);

A=număr total de vaci luate în calcul.

VII) Indicele de fertilitate (F%)

Reprezintă numărul de produşi de concepţie viabili obţinuţi într-un an de la 100 de vaci. Este un
indice sintetic care se calculează pe baza intervalului mediu dintre parturiţii (CI).

16
 365
F%= x 100
DG+ SP

F%= indicele de fertilitate;

365= durata zilelor dintr-un an;
DG=durata gestaţiei (se pot lua în calcul 285 zile);
SP= durata service-periodului (în zile)

VIII) Capacitatea potenţială reproductivă (Cr)

Capacitatea potenţială reproductivă este însuşirea biologică specifică organismelor vii de a da

naştere la un anumit număr de produşi într-o perioadă de timp determinată (de regulă un an).
După G. Coltău, pentru stabilirea acestui indice se utilizează două feluri de termeni şi anume:
- termeni cu valoare constantă (de exemplu durata medie a gestaţiei, durata unui an calendaristic,
valoarea prolificităţii medii la o fătare, etc.);
- termen cu valoare variabilă (durata medie a service-periodului)
Capacitatea reproductivă se calculează după formula:

365
Cr%= x p x 100
DG+ SP
în care: Cr%= capacitatea potenţială reproductivă
365 = durata medie a unui an calendaristic;
DG = durata medie a gestaţiei (aproximativ 285 zile);
SP = service-periodul (valoare variabilă);
P = prolificitatea medie la o fătare (aproximativ 1 la taurine)

IX) Indicele de natalitate (N%)

Este raportul dintre numărul de produşi obţinuţi (vii şi viabili) şi numărul total de vaci
inseminate într-o fermă, într-o perioadă de timp; se calculează după relaţia:
V
N%= x 100
IA
în care:
N%= procesul de natalitate;
IA = numărul total de vaci inseminate;
17
 V = număr total de viţei obţinuţi (vii şi viabili).

D) Endometrita puerperala a bovinelor

Tulburările ale funcţiei reproductive pot apărea şi ca rezultat al infecţiilor sistemice nesepcifice.
De exemplu, comportamentul estral poate fi inhibat la o femelă care trece printr-o stare patologică să-i
spunem uşoară sau mortalitatea embrinonară poate fi indusă de către pirexia cauzată de o infecţie
sistemică. [17]
Multe boli specifice se pot asocia cu metrita şi endometrita. Acestea includ bruceloza,
leptospiroza, campilobacterioza şi tricomonoza. De cele mai multe ori endometrita reprezintă rezultatul
infecţilor nespecifice. [16]
18
 Endometritele reprezintă procesele inflamatorii localizate la nivelul mucoasei uterine
(endometru) care au un impact deosebit de puternic asupra fertilităţii femelei. [8]
Endometritele puerperale pot fi de două feluri:
 Endometrita puerperală catarală (Lohiometrita)
 Endometrita puerperală purulentă [7]

Endometrita puerperală catarală

Etiopatogeneză

Endometrita puerperală catarală are o etiologie plurifactorială, prezentând o serie de factori

favorizanti - retenţia învelitorilor fetale, distociile, hipotonia uterină, insuficienţa autoepurării uterine
prin reducerea leucocitozei, a stimulării macrofagelor şi a infiltraţiei limfoplasmocitare ce determină
creşterea patogenităţii micro-organismelor. Loşiile, cheagurile sanguine şi fragmentele de învelitori,
prezente în uter, creează un mediu favorabil dezvoltării germenilor patogeni. [8]
S-a remarcat că infecţiile uterine au incidenţă sezonieră, fiind cea mai ridicată în timpul
perioadei de stabulaţie, probabil din cauza posibilităţii crescute de contaminare ale mediului. Un mediu
de parturiţie neigienic poate creşte dramatic riscul producerii endometritelor puerperale.[15]
Unele studii au demonstrat faptul că o concentraţie ridicată a corpilor cetonici din lapte
(>0.40mmol/litru) este asociată cu un risc de 3,2 mai mare să favorize instalarea endometritelor
postpartum. Aceasta sugerează faptul ca tulburările metabolice, pot predispune sau se pot asocia cu
endometrita. [17]

Uterul normal reprezintă un mediu steril, în comparaţie cu vaginul, care găzduieşte numeroşi
germeni. Ocazional, agenţii patogeni oportunişti din flora normală pot invada uterul.
S-a constatat că prezenţa contaminării bacteriene la nivel uterin poate perturba echilibrul
hormonal delicat al axei hipotalam-hipofizo-ovariene fiind posibil să stagneze sau chiar să întrerupă
creşterea şi dezvoltarea foliculară. [15]
Un uter sănătos este capabil să elimine singur, în mod foarte eficient, aceste infecţii tranzitorii;
însă în perioada puerperala imediată, uterul vacilor este deseori contaminat de diverşi germeni. Ȋn câteva
zile sau săptămâni postpartum, la cele mai multe animale, se restabileşte mediul uterin steril.[8]
Mecanismele care ajută la restabilirea mediului uterin steril sunt reprezentate de către o rapidă
involuţie a uterului şi cervixului, evacuarea conţinutului uterin cu ajutorul contracţiilor uterine şi o
19
mobilzare a tuturor mijloacelor de apărare naturale ale organismului incluzând mucus, anticorpi şi celule
fagocitare.[19]
Femelelor la care infecţia persistă, evoluează endometrita cronică sau subacută, cu un impact
major asupra indicilor reproductivi.
Infectarea uterului se poate realiza pe mai multe căi:

 de către medicul obstetrician, în timpul diverselor intervenţii;

 prin învelitorile fetale, în timpul expulzării sau retenţiei acestora;
 direct, aşa cum se întâmplă în cazul prolapsului uterin, infectarea făcându-se din mediul
extern.

Germenii saprofiţi sau condiţionat patogeni, vehiculaţi din mediul extern, datorită condiţiilor
deosebite găsite la nivel uterin, vor dobândi un anumit grad de patogenitate, iar prin toxinele eliberate
descompun substanţele organice din mediu, eliberând alţi compuşi toxici. Astfel mucoasa uterină se va
irita, epiteliul de acoperire al acesteia se exfoliază lăsând stroma descoperită. Organismul reacţionează
prin mobilizarea leucocitelor şi infiltrarea ţesutului conjunctiv submucos, formând un veritabil zid
defensiv, care se va consolida prin tromboza capilarelor şi depunere de fibrină. Lichidele loşiale şi
elementele figurate albe ajunse în acestea vor forma exsudatul uterin. [8]

Simptomatologie

La vacă se produc de regulă numai modificări de ordin local, starea generală nefiind mereu
afectată. La 10-14 zile de la constatată prezenţa unor secreţii sero-mucoase, de culoare gri-roşiatică sau
brună cu miros acru, uneori cu detritusuri celulare şi un pH de 5 - 6.5. Aceste secreţii sunt eliminate în
cantitate mai mare, dimineaţa. Ȋn mod normal, în această perioadă eliminarea loşiilor ar fi trebuit să
înceteze. La examenul transrectal, uterul este mărit în volum, hipoton şi se constată subinvoluţie uterină.
Modificările stării generale. care pot apărea, sunt reprezentate de hipertermie moderată, scăderea
apetitului şi a secreţiei lactate.
Ȋn majoritatea cazurilor, la vacă, endometrita puerperală catarală tinde spre vindecare. După
aproximativ 8-10 zile se reduc şi se clarifică secreţiile genitale, uterul involuează, vindecarea putându-se
produce spontan, în 3-4 săptămâni. De foarte multe ori, însă, această afecţiune trece în formă purulentă
sau cronică.[8]

20
Diagnostic

Diagnosticul endometritelor catarale puerperale se face pe baza semnelor clinice prezentate adică
prezenţa unor descărcări vaginale, asociate cu subinvoluţia uterină. Ȋn condiţii de teren, examinarea
vaginului cu ajutorul unui speculum vaginal şi palparea tractului genital trans-rectal sunt cele mai la
îndemână tehnici de diagnosticare a endometritelor. De asemenea se poate face un scor de evaluare al
endometritelor pe baza dimensiunii cervixului şi cornului uterin combinată cu caracteristicile
descărcărilor vaginale (fig. 1) Confirmarea diagnosticului se poate face prin examinarea histopatologică
a biopsiei endometrului. [15]
Deosebit de important la examinarea histopatologică a biopsiei este faptul că numărul
neutrofilelor poate fi foarte ridicat în timpul estrului normal. Un număr de neutrofile ridicat în timpul
fazei luteale a ciclului sexual reprezintă reprezintă un element sigur al prezenţei procesului inflamator.
[22]
Din punct de vedere macroscopic, în endometrita catarală puerperală endometrul are aspect
hiperemic şi edematos fiind acoperit de un exudat alb-gălbui vâscos. Microscopic alături de degenerare
şi descuamare, în lamina proprie a epiteliului putem observa hiperemie, edem, infiltrat celular
mononuclear şi neutrofile prezente în lumenul uterin. [20]

Tratament

Tratamentul, are 3 obiective: vidarea uterului de loşiile infectate; stimularea contractilităţii şi

accelerarea involuţiei uterine; combaterea infecţiei.
Vidarea uterului se poate realiza prin:
 masaj uterin
 lavaje uterine care se fac cu ajutorul unor sonde uterine cu dublu curent. Lavajele
uterine se execută doar când în uter există cantităţi mari de secreţie. Ȋn acest scop,
se introduc în uter, ser fiziologic sau soluţii antiseptice care apoi se evacuează prin
sifonaj cât mai complet;
 absorbţie meşe tifon

21
 Pentru Stimularea involuţiei uterine putem folosi:
 ocitocina în doze uzuale, în funcţie de specie, repetate la 12-14 ore, sau doze
reduse, repetate la 3 ore. Ocitocina induce contracţii uterine, ajutând la evacuarea
uterului numai în primele 48 ore post-partum
 metilergometrin maleat 1 ‰ administrat intramuscular în doză de 5-10 ml la
bovine;
 parasimpaticomimetice (pilocarpina) administrate subcutanat în doze de 0,1 g
s.a/animal, la bovine.

Aseptizarea cavităţii uterine se realizează cu antibiotice sau chimioterapice, conform

antibiogramei. Sunt preferate formele medicamentoase uscate (bujiuri spumante sau efervescente,
pulberile sau drajeurile). Se mai pot folosi, cu bune rezultate, suspensiile în cantitate mică. [8]
Administrarea intrauterină de cefapirină într-o formulă special preparată pentru folosirea pe
această cale, disponibilă in multe ţări, a crescut fertilitatea vacilor de lapte cu endometrite. [16]
Vacile sunt mai rezistente la infecţia uterină în timpul estrului şi cu cât trec prin mai multe cicluri
estrale post-partum, cu atât prevalenţa endometritei scade. Acest lucru a dus la introducerea folosirii
ample a protaglandinei F 2α sau a analogilor ei, în doze uzuale luteolitice, pentru managementul
endometritei. Prostaglandina F 2α şi analogii ei îmbunătăţesc tonusul uterin, expulzând secreţiile
potenţial contaminante, dar eficienţa lor în perioada post-partum imediată este dubitabilă. Din această
cauză este de preferat să se aştepte cel puţin 8 zile post-partum înaintea folosirii acestor tipuri de
produse farmaceutice.[18]

Endometrita purulentă puerperală

Este o inflamaţie a endometrului, mai gravă decât endometrita catarală puerperală, de tip
purulent, caracterizată prin acumularea unor secreţii mucopurulente la nivelul cavităţii uterine. Este
întâlnită des la vacă şi bivoliţă şi mai rar la celelalte specii. [8]

Etiopatogeneza

Este asemănătoare endometritei catarale puerperale, dar, în această situaţie, un rol deosebit
revine retenţiei învelitorilor fetale, care favorizează dezvoltarea rapidă a microorganismelor patogene.

22
Endometrita purulentă puerperală poate apărea şi ca o complicaţie a endometritei catarale.
Alte cauze ale acestei afecţiuni pot fi: intervenţiile laborioase pentru rezolvarea distociilor,
urmate de traumatizări întinse ale peretelui uterin, prolapsul uterin, infecţia uterină gravă şi epuizarea
femelei.
Aceste cauze determină potenţarea patogenităţii germenilor, diminuarea reacţiei de răspuns a
uterului aşadar, în consecinţă, epiteliul endometrial va fi distrus într-o proporţie mai mare, iar secreţiile
patogene, rezultate ca urmare a reacţiei inflamatorii, sunt mai toxice decât în endometrita catarală
puerperală. [8]

Simptomatologie

Semnele clinice apar la 5-6 zile (uneori la 8-10 zile post-partum, când starea generală a femelei se
alterează: hipertermie moderată, reducerea apetitului, încetarea rumegării, hipogalxie. Starea generală
rămâne alterată 3-4 zile, după care se ameliorează treptat. Ȋn această perioadă, se constată prezenţa
eforturilor de expulzare, urmate de eliminarea unor secreţii brun-roşcate cu miros fetid în care se găsesc
ţesuturi necrozate. Aceste secreţii devin apoi purulente, galben-verzui, cremos grunjoase. Treptat, se
produce involuţia uterină (în 14-15 zile), iar aceste secreţii se clarifică, devin mucopurulente, urmate de
creşterea cantităţii de mucus, iar flocoanele de puroi scad cantitativ pentru ca, în final, secreţiile uterine
să scadă, în cazul evoluţiei favorabile. La examenul transrectal, se constată că uterul este mărit în
volum, asimetric, cu pereţii îngroşaţi, hipokinetici, şi cu un conţinut lichid fluctuant. Pe unul din ovare
se poate găsi un corp galben patologic.

Uneori, la vacă, se poate produce vindecarea spontană, în 3-4 săptămâni, dar femela slăbeşte
mult însa de cele mai multe ori această afecţiune se cronicizează

Diagnosticul se poate pune pe baza datelor anamnetice şi pe semnele clinice locale şi generale.
Ca şi endometrita catarală puerperală putem aprecia scorul de evaluare al endometritelor
prezentat mai jos, pe baza caracteristicilor descărcărilor vaginale corelate cu diametrul cornului uterin
afectat şi al cervixului.

Semne Clinice Punctaj

Miros Neplăcut,dezgustător 3

Absent 0

23
 Sangvinolent 3

Descărcări vaginale Caracteristici

Cantitate puroi > 50ml 3

Cantitate puroi < 50ml 2

Flocoane 1

Normal 0

Gestaţie Primipare Multipare

Diametrul extern al cornului uterin

Mărit > 5.5 cm > 6 cm 2

Mediu 3.5 - 5.5 cm 4 - 6 cm 1

Normal < 3.5 cm < 4 cm 0

Gestaţie Primipare Mulipare

Diametrul extern al cervixului

Mărit > 7 cm > 7.5 cm 2

Mediu 4.5 - 7 cm 5 - 7.5 cm 1

Normal < 4.5 cm < 5 cm 0

Evaluarea clinică după scor

Severă 8 - 10

Moderată 4-7

Uşoară 1-3

Normală 0

fig 1 (Sheldon & Noakes, 1998)

Prognostic

24
 Severitatea endometritelor catarale şi purulente depinde de agentul sau agenţii infecţioşi, de
gradul şi durata infecţiei, de statusul nutriţional şi de starea generală individuală a femelei.[21]
Astfel, putem considera că prognosticul medical este favorabil, însă cel economic este rezervat, datorită
posibilităţii cronicizării, ce va determina infecunditate prelungită (până la 6 luni) în cazurile foarte grave
chiar sterilitate.[8]

Tratament

Până la tratamentul propriu-zis, o deosebită importanţă în lupta contra endometritelor o au

măsurile preventive de igienă, furajarea şi întreţinerea raţională, asigurându-se condiţiile optime pentru
exprimarea capacităţii reproductive a animalelor.
Tratamentul propriu-zis este asemănător, cu tratamentul endometritei catarale, urmărind aceleaşi
obiective. Datorită faptului că leziunile uterine sunt grave, durata tratamentului este mai mare, iar
terapia este mai complexă
Evacuarea cavităţii uterine şi stimularea involuţiei se realizează prin masaj uterin trans-rectal, cu
ajutorul substanţelor ocitocice sau prin lavaj uterin.
Aseptizarea cavităţii uterine se realizează cu antibiotice şi chimioterapice, sub diferite forme
medicamentoase. Aşadar până la reconturarea cervixului, se foloseşte medicaţia uscată (bujiuri sau
comprimate), iar apoi se realizează cu suspensii de antibiotice sau chimioterapice şi vitamina A în oleum
jecoris (ulei de peşte), ulei vegetal sau infuzii (decocturi) de plante.
Se obţin rezultate bune şi prin folosirea substanţelor uşor iritante,care stimulează reactivitatea
locală (soluţii Lugol, Lotagen 2%, Racilin 2-3%).
Introducerea intrauterină a acestei medicaţii trebuie făcută cu respectarea celor mai severe reguli
de asepsie.
Volumul medicaţiei nu trebuie să-l depăşească pe cel al uterului (60-400 ml), intervalul maxim
între două administrări poate fi de 48 ore. Substanţele medicamentoase nu trebuie să fie prea iritante
astfel încât să nu distrugă celulele tinere din stroma uterină, pentru a nu întârzia refacerea endometrului.
Antibioticele vor fi folosite conform antibiogramei, iar până la sosirea acesteia se pot folosi
oxitetraciclina 2-4 g/animal sau penicilinele. Bacteriile de genul lui Trueperella pyogenes,
Fusobacterium necrophorum şi Bacteroides spp sunt rezistente la acţiunea tetraciclinelor. Ȋn aceste
cazuri se pot folosi penicilinele.
Este recomandat ca suspensiile de antibiotice, începând cu ziua a zecea post-partum, să fie
administrate la temperatura corpului, întrucât căldura determină un efect metabolic prin stimularea şi
25
eliberarea de prostaglandine uterine.
Dacă există şi corp luteal persistent, se recomandă folosirea PGF 2 α sau a analogilor săi sintetici,

pentru inducerea luteolizei. Cercetarile recente sugerează faptul ca folosirea PGF 2 α în managementul
tratării endometritelor este eficient nu numai prin inducerea contracţiilor miometriale sau a estrului, ci
de asemenea în reglarea răspunsului inflamator al endometrului. S-a demonstrat ca endotoxinele
bacteriene lipopolizaharide, generate de microbii de la nivelul uterului precum E.coli de exemplu,
schimbă secreţia epitelială a endometrului din prostaglandine de tipul F în tipul E. De aceea rezultă o
fază luteală prelungită şi o perturbare a funcţiilor endocrine care sunt esenţiale în reproducţie justificând
astfel administrarea exogenă a PGF 2 α care ar compensa secreţia endogenă diminuată a PGF 2 α. [24]
Ȋn endometita purulentă puerperală se recomandă aplicarea antibioticelor sau sulfamidoterapiei
pe cale generală şi de asemenea se recomandă susţinerea stării generale prin:
 rehidratare cu soluţii fiziologice (glucoză, ser fiziologic, soluţie Ringer sau Ringer lactat,
Rehidrasol, Perfuzol);
 săruri de calciu;
 tonice cardiace (cafeină, pentetrazol)
 vitaminoterapie (vitaminele C, A, E)
 stimularea reacţiei de apărare a organismului (autohemoterapie, extracte tisulare,
iodisept)
 menţinerea tranzitului intestinal normal. [8]

26
1. A. Neimann-sorensen, D.E Tribe 1993 Reproduction in domesticated animals editura Elsevier pag 1
2. N.Gluhovschi, P. Popescu, A.Vintan, N Lunca- Reproductia animalelor domestice vol 2 editura
Ceres 1971 (meu)
3. R. Zemjanis- Diagnostic and therapeutic techniques in animal reproduction 1970
4. nicolae cornila stefania raita biologie celulara, histologie , embriologie volumul 2 editura ceres 2013
5. Cotofan V, Hritcu V in colaborare cu: Palicica R., Damian A., Ganta C., Predoi G., Spataru C., Enciu
V., 2007, Anatomia animalelor domestice vol. II, Organologie, Ed. Orizonturi Universitare, Timi?oara
6. atlasul ghetie (meu)
7. nicolae c-tin tratat de medicina veterinara vol 3
8. ion alin bartoiu, forian seiciu- Tratat de patologia reproductiei la animale
9. florian seiciu, gheorghe drugociu, ioan boitor: reproductia normala si patologica vol 2 editura ceres
1989
10. alexandru t bogdan, marian bistriceanu, ing cornel majina 1981 editura scrisul romanesc craiova.
11. dojana tratat de fizilogia animalelor de ferma. (meu)
12.sef lucrari dr Alexandru Diaconescu, prof univ Dr alin bartoiu "notiuni de fiziologie a reproductiei la
mamiferele domestice" editura curtea veche bucuresti 2009
13. conf dr Ion dumitrescu, dr ing ileana mi miasnicov, dr ing radu tudorascu dr med vet angela stoica:
Reproductia la bovine edtirua ceres bucuresti 1976
14. cattle and buffalo farming handbook for veterinarians pdf pag 85 (meu)
15. bovine medicine diseases and husbandry of cattle - refacere endometre (meu)
16. Merk vet manual (meu)
17. reproduction in cattle pdf (meu)
18. rehund diseas of dairy cattle

27