UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI

MEDICINĂ VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
MASINI AGRICOLE

TANCO DRAGOŞ FLORIN

TEHNOLOGIA DE PREGĂTIRE A
HRANEI LA 1000 DE VACI

Îndrumători proiect :conf. dr. Ovidiu RANTA

Șef lucr. dr. Ovidiu MARIAN

 Cluj-Napoca

2019

CUPRINS
1. Introducere..........................................................................................................................................3
2. Sistemul de întreţinere liberă al vacilor de lapte..................................................................................5
3. Rasele de vaci din ferma prezentată.....................................................................................................8
3.1 Rasa Bălţată românească (fig. 1 ).......................................................................................................8
3.2 Rasa Bălţată cu negru românească..................................................................................................10
4. Norma de hrană.................................................................................................................................12
5. Furajarea vacilor de lapte..................................................................................................................13
5.1 Nutreţurile folosite în hrănirea vacilor pentru lapte şi tipurile de hrănire.......................................15
5.2Concentratele în hrana vacilor de lapte............................................................................................18
6. Diferențele sezoniere in hrănirea vacilor de lapte..............................................................................18
6.1 Hrănirea în perioada de iarnă(stabulatie)........................................................................................19
6.2 Particularitățile zonale în hrănirea vacilor de lapte.........................................................................19
7. Capacitățiile ideale ale unei vaci de lapte..........................................................................................20
8. Managementul fermei........................................................................................................................22
9. Prezentarea remorcii de pregătire și distribuție a hranei....................................................................23
9.1 Remorca malaxor cu alimentare verticală Supreme 1700TR...........................................................23
10. Stabilirea concretă a rețetei și cantitățiile necesare........................................................................27
11. Bibliografie....................................................................................................................................28
 1. Introducere

La origini, bovinele au fost animale de pădure, care străbăteau distanţe mari în căutarea hranei,
apei şi locurilor adecvate de odihnă.Bovinele aparţin grupului de animale diurne. Asta înseamnă că
hrănirea, comportamentul social, îngrijirea corporală etc. au loc ziua, iar în cea mai mare parte a nopţii
animalele se odihnesc. De asemenea, bovinele sunt animale gregare.Cunoaşterea comportamentului
normal al bovinelor se bazează în mare parte pe studierea bovinelor domesticite, bovinelor de carne sau
a raselor încrucişate de bovine de carne, crescute în condiţii naturale sau semi-naturale.Majoritatea
rezultatelor referitoare la comportamentul în sistemele de producţie intensivă sunt rezultatul studierii
raselor actuale de bovine de lapte.Asigurarea securităţii alimentare, în condițiile exploziei demografice
a populaţiei pe glob și creșterii cerinţelor pentru principalele produse furnizate de taurine, este o
componentă fundamentală a politicii economice şi sociale de stat care se află în centrul atenţiei fiecărei
ţări.Creşterea bovinelor reprezintă o ramură de primă importantă a agriculturii mondiale, datorită
volumului, diversităţii şi valorii producţiilor şi produselor care se obțin din această activitate. Astfel,
bovinele asigura 95% din cantitatea totală de lapte consumată pe glob, 30-35% din cea de carne și cca.
90% din totalul pieilor grele prelucrate în industria mondial de tăbăcărie.În condiţii normale de
exploatare, o vacă poate asigura necesarul optim de came pentru 6-8 locuitori, iar cel de lapte pentru
10-15 locuitori. Deşi asigură aproape întreagă cantitate de lapte şi peste 1/3 din cantitatea de carne
consumată pe glob, peste un miliard din totalul populației suferă de subnutriție. Fenomenul este
deosebit de grav prin faptul că 20-25% din această populație este reprezentată de copii sub cinci ani
(statisticile F.A.O.).Asigurarea unui minim fiziologie de proteine în alimentația organismului uman, de
0,57 g proteine/kg greutate la persoanele adulte pe zi este o cerință fundamentală a politicii alimentare
a fiecărei pri (F.A.0/O.M.S., 1971). Din aceste cerințe, cel puțin 50% este necesar să fie asigurate din
proteinele animale provenite din laptele şi carnea de taurine . Proteinele din aceste surse au un grad
mare de digestibilitate şi randamentul energetic superior celor vegetale (după estimanle FAO, din 5-6
calorii vegetale se obține o calone animală). Taurinele fiind specia care valorifica eficient resursele
furajere de pe pajiştile naturale (ce reprezintă 21,1% din suprafață agricolă mondial), pot fi considerate
că importanți factori ai gestionării spațiului rural şi contribuie la protecţia peisajului natural, ele
reprezentând cea mai numeroasă grupa de animale de pe glob.

Prin apartenența taurinelor la animale rumegătoare (ierbivore) și prin toate caracteristicile lor
productive, taurinele au un statut aparte, ele ocupând primul loc în cadrul speciilor de animale din țara
noastră, iar importantă socio-economică a creșterii și exploatării acestei specii capăta noi valențe în
condiţiile integrării arii noastre în Uniunea Europeană. Caracteristicile fiziologice fundamentale ale
digestiei la taurine, le permit prin dublă conversiune să transforme furajele de volum ingerate (masă
verde, fân, siloz, grosiere, etc.) în produse superioare de origine animală (lapte, carne) neconcurând
alimentar omul, porcinele păsările .Din 100 unități nutritive (UN) din furaje se obțin prin lapte o
cantitate dublă de calorii față de carnea de porc sau ouă. Avantajul creșterii vacilor pentru lapte constă
în faptul că ele valorifica în modul cel mai economic furajele consumate (cu 20% mai eficient pentru a
produce lapte, decât pentru producția de carne).

Importanță socio-economică a creşteri taurinelor și în special a vacilor de lapte, justifică și

facilitățile acordate (economice, financiare şi subvențiile).
 2. Sistemul de întreţinere liberă al vacilor de lapte

Întreţinerea nelegată a vacilor se practică pe scară largă în ţările cu zootehnie dezvoltată. Acest
sistem s-a impus în practică ca urmare a reducerii continue a populaţiei active din agricultură. În ţările
dezvoltate economic, personalul implicat în agricultură reprezintă 2-6% din totalul populaţiei active,
faţă de 30-40% în ţările în curs de dezvoltare.
Caracteristica principală a acestui sistem constă în întreţinerea liberă (nelegată) a vacilor, în
adăposturi închise sau semideschise, cu amenajări interioare specifice şi cu tratarea în grup a
animalelor. Eficienţa aplicării acestui sistem de întreţinere este condiţionată de asigurarea unor condiţii
specifice, între care:
- vacile întreţinute în sistem liber trebuie să aparţină unor rase cu potenţial productiv ridicat, să fie
ecornate, să reziste la acţiunea factorilor stresanţi specifici întreţinerii libere şi să aibă aptitudini bune
pentru mulsul mecanic;
- efectivul de vaci va fi împărţit în grupe tehnologice ;
- întreţinerea nelegată a vacilor se recomandă a fi aplicată în ferme cu un efectiv minim de 50 vaci de
lapte;
- ferma trebuie să fie dotată cu maşini şi instalaţii specifice, fiabile şi cu randament mare, iar personalul
de îngrijire trebuie să fie calificat şi chiar specializat pe operaţiuni tehnologice distincte, prin
şcolarizare ;
- organizarea judicioasă a activităţii de reproducţie, astfel încât natalitatea să fie de peste 85%, vaci cu
gestaţie confirmată 50-53% şi 80-83% vaci în lactaţie;
- în fermele cu întreţinere liberă reforma anuală la vaci este mai mare (30- 35%), astfel încât după
prima lactaţie să se elimine toate vacile care nu se pretează exploatării în acest sistem;
- să existe surse suficiente de furaje de volum de calitate superioară;
- fermierii trebuie să manifeste competenţă în organizarea şi urmărirea modului de desfăşurare al
proceselor tehnologice.
Structura grajdului nostru conține 4 rânduri a câte 250 de vaci pe fiecare rând , fiecare rând
conține zonă de odihnă și zonă de furajare .
 Avantajele întreţinerii libere:
- productivitatea muncii este de 2-4 ori mai mare comparativ cu întreţinerea legată ca urmare a faptului
că în cazul întreţinerii libere există posibilitatea aplicării celor mai recente progrese ştiinţifice legate de
mecanizarea şi automatizarea proceselor de producţie, iar lucrătorii sunt specializaţi pe diferite
operaţiuni tehnologice;
Repausul şi odihna vacilor se poate realiza în compartimente cu spaţiu comun de odihnă sau
compartimente cu spaţii individualizate de odihnă. În varianta de întreţinere cu spaţiu comun de odihnă,
zona de odihnă este delimitată de zona de mişcare printr-un prag cu înălţimea de 15-20 cm. În zona de
odihnă se aşterne un strat gros de paie care se împrospătează de câte ori este nevoie (calculând un
necesar de cca. 3 kg paie/zi/animal). Aşternutul se evacuează periodic, o dată la 20-30 zile sau la 3-4
luni. Dimensiunea suprafeţei de odihnă se calculează astfel încât să se asigure o suprafaţă specifică de
4-5 m2/vacă.
Zona de odihnă se aşterne cu un strat subţire de paie tocate, pleavă de orz, rumeguş sau nisip
care se primeneşte săptămânal.
Există şi varianta în care în loc de aşternut se folosesc covoare de cauciuc sau din material plastic care
se igienizează periodic.
Cuşeta are lungimea de 2,2-2,3 m şi 1,10 m lăţime. Dimensiunea cuşetei pe poate fi reglată în
funcţie de rasă şi masa corporală a vacilor (pe o distanţă de cca. 60 cm ) cu o bară metalică (opritor de
grebăn) montată în partea anterioară a separatoarelor de cuşetă. Aceste reglaje se fac cu scopul de a
obliga animalele ca în momentul în care se ridică să facă un pas înapoi, astfel încât defecarea şi
urinarea să se facă pe zona învecinată (respectiv pe zona de mişcare), iar patul de odihnă menţine curat.
Zona de furajare poate fi amplasată în partea opusă zonei de odihnă, în faţa cuşetelor de
odihnă de-a lungul unui perete longitudinal, sau pe axa longitudinală a adăpostului. Această zonă poate
fi amplasată şi într-o aripă a adăpostului despărţită de zona de odihnă printr-un perete prevăzut cu
deschideri largi pentru accesul vacilor la ieslea de furajare.
Administrarea furajelor de volum se realizează cu ajutorul unei remorci tehnologice performantă în
timpul iernii(în cazul nostru ).
Pe timpul verii, animalele din fermă vor pașuna libere pe pașunea proprie .
Zona de circulaţie este situată între zona de odihnă şi zona de furajare, pardoseala zonei de circulaţie se
află mai jos cu 15-20 cm faţă de zona de odihnă. Această zonă trebuie să fie suficient de largă (minim 3
m) astfel încât să asigure circulaţia facilă a vacilor şi să se evite incomodarea animalelor aflate în zona
de furajare. În zona de mişcare se amplasează jgheabul de adăpare, unul pentru 20-25 de vaci.
În funcţie de sistemul adoptat pentru evacuarea dejecţiilor, pardoseala zonei de odihnă poate fi
continuă (evacuarea mecanică cu lopata tip “delta” sau cu tractor echipat cu lamă de buldozer) sau
discontinuă, de tip grătar (când evacuarea dejecţiilor se face hidraulic sau mecanic prin amplasarea în
canalele de sub grătare a unor lopeţi mecanice cu fiabilitate mare).

Evacuarea dejecțiilor se realizează cu plugul raclor tip DM (delta), acţionat hidraulic, prin
culisarea unei şine profil U, implementată în aleia de beton cu o lăţime de 3,5 m. Plugul raclor DM are
o lăţime de lucru de 3,5 m, puterea sistemului de acţionare de 2,2 Kw, adâncimea spaţiului de lucru de
20 cm (diferenţa de nivel dintre paturile de odihnă şi aleea de mişcare) şi necesită un spaţiu pentru
amplasarea sistemului de acţionare de 1,8 m. Pentru prevenirea
suprasolicitării plugului, se recomandă pornirea lui de minimum 2 ori în intervalul de 24 de ore în
vedrea curăţirii aleii.
 3. Rasele de vaci din ferma prezentată

3.1 Rasa Bălţată românească (fig. 1 )

S-a format prin încrucişări de absorbţie între tauri de rasă Simmental cu vaci din rasa Sură de
stepă, varietatea transilvăneană, mai puţin cea moldovenească. Formarea rasei a început în a doua
jumătate a sec. al XIX-lea odată cu introducerea rasei Simmental în România.
Primele importuri s-au efectuat din Austria (1860-1870) în Bucovina, zona Rădăuţi. Ulterior (1880) s-au făcut
importuri din Elveţia în Banat.
Fondatorul rasei a fost taurul Benz 10, făcându-se importuri din linia taurului Benz 10 şi alte linii valoroase:
Ideal, Rolland, Kurd etc.
S-a folosit încrucişarea de absorbţie, selecţia, potrivirea perechilor şi ameliorarea în rasă curată. După 1962 au
fost importate animale din tulpina Simmental şi anume rasele Fleckvieh din Austria şi Germania. Rasa a fost
recunoscută în anul 1959, primind denumirea de Bălţată românească şi aparţine raselor de tip Simmental.
Efectivul acestei rase a crescut an de an, reprezentând cca 37 % din efectivul total al ţării. Este o rasă mixtă
carne-lapte, fiind asemănătoare ca aspect exterior şi însuşiri cu rasa Simmental, de care se deosebeşte totuşi
prin unele caractere esenţiale. Capul este potrivit de lung (30-31%) şi larg, cu fruntea plană şi arcadele
orbitare puţin conturate. Linia dintre coarne este convexă, prelungită cu coarne de culoare galbenă, mijlociu
de lungi în formă de coroană. Gâtul este şi el mijlociu de lung cu marginea superioară dreaptă şi bine
îmbrăcat în muşchi. Trunchiul este lung, bine proporţionat, cu linia superioară dreaptă şi orizontală, uneori
oblică postero-anterior. Spinarea şi şalele sunt relativ scurte, crupa lungă şi largă, de formă pătrată şi moderat
îmbrăcată în muşchi.
Obişnuit, este orientată antero-posterior, iar coada sus prinsă. Ugerul este mare, voluminos, de formă
globuloasă, acoperit cu piele subţire şi fină, cu păr scurt şi rar. Membrele sunt lungi şi puternice, ongloanele
de culoare deschisă, puţin rezistente şi cu textură slabă. Pielea este relativ groasă, densă şi elastică, formând
pe obraji şi feţele laterale ale gâtului numeroase cute. Întotdeauna capul, membrele şi smocul cozii sunt albe
iar vulva şi botul de culoare roz. Are trei tipuri ecologice: hipermetrică - Banat cu talia de 138-140 cm şi 600-
650 kg la vaci; eumetrică – zona Mediaşului cu talia 134-136 cm şi 550-600 kg la vaci; hipometrică – zona
Moldovei-Bucovina cu talia 130-133 cm şi 530-550 kg la vaci. Culoarea robei este asemănătoare cu a rasei
Simmental, respectiv bălţată alb cu galben de diferite nuanţe de la galben deschis până la roşu vişiniu.
Comparativ cu rasa Simmental, rasa Bălţată românească are greutatea corporală mai redusă, cu dimensiunile
de lungime, lărgime şi mai ales de adâncime mai mici.
Este o rasă semiprecoce, maturitatea morfologică fiind atinsă la vârsta de 4-4,5 ani, V.P. – 33 luni,
greutatea viţeilor la naştere 38-45 kg, în funcţie de sex. La vârsta de 3 luni viţeii ajung la 105- 110 kg, la 6
luni 170-180 kg, la 12 luni 310-340 kg, iar la 18 luni 400-450 kg viţelele şi 540-560 kg tăuraşii. Longevitatea
productivă este în medie de 5-6 ani.
Rasa este sensibilă la întreţinerea pe pardoseli dure. Are producţii bune de 3700 kg lapte, 130 kg
grăsime şi 3,85 % grăsime. În anul 1990 a realizat 2763 kg lapte/105 kg EM iar în anul 2000 – 3359 kg
lapte/125 kg EM.
Consumul specific este ridicat 7,5 UNC/kg carne şi 1,17-1,4 UNL/kg lapte. Realizează sporuri de 900-
1000 g la îngrăşare intensivă. Randamentul este de 52-54 % iar la tineretul îngrăşat intensiv 55-59 %.
Greutatea carcaselor 240-325 kg cu 70 % carne în carcasă şi 19-20 % oase, carnea având însuşiri
organoleptice superioare.
Rasa este răspândită în Banat, Transilvania, N-E ţării, Suceava, Botoşani. Se urmăreşte ameliorarea ei
în tip mixt carne-lapte.
 Fig.1
Balțată românească

3.2 Rasa Bălţată cu negru românească

Rasa BNR (fig2) s-a format în condiţiile ţării noastre, pe baza taurinelor Holstein Friză, introduse în
România începând cu anul 1961, când s-au făcut importuri de juninci şi tauri cât şi material seminal
congelat din Canada, Anglia şi Polonia, intensificându-se în perioada 1967-1978 din Danemarca, Olanda,
Germania, S.U.A., Suedia, etc. Astfel, s-au adus un număr total de 54.443 juninci, în special din
Danemarca şi Olanda, cele mai puţine din Israel. Taurii au pătruns în România atât prin import de animale
– 126 capete, cu precădere din Danemarca şi Olanda, cât şi prin material seminal congelat – 135.820 doze,
în special din Olanda – 43.187 doze, Suedia – 22.336 doze şi S.U.A. – 17.201 doze.
Materialul biologic importat a fost crescut în rasă curată şi a constituit în permanenţă sursa pentru
producerea de tăuraşi, care s-au utilizat la ameliorarea raselor locale. Ca urmare, la formarea rasei BNR s-au
folosit încrucişări de absorbţie cu rasele Roşie dobrogeană, Brună, Bălţată românească, Pinzgau şi diferiţi
metişi între aceste rase.
Înainte de anul 1989, rasa BNR şi metişii acesteia a reprezentat 1.200.000 capete, efectiv care a scăzut
considerabil până în anul 2001 după care s- a înregistrat o uşoară creştere.Aria de răspândire a rasei este mare,
ocupând, în principal zona de câmpie din sud-estul şi sudul ţării, respectiv zonele mai joase şi colinare din
Moldova.
Efectivul actual reprezintă aproximativ 35 % din efectivul total de taurine al ţării. Rasa este asemănătoare ca
aspect exterior şi însuşiri cu taurinele de tipul Friză, din care provine, însă se deosebeşte prin unele caractere
esenţiale.
Dezvoltarea corporală este eumetrică, în medie talia la vaci este de 131 cm iar greutatea corporală de 580
-600 kg. Taurinele aparţinând acestei rase au o înfăţişare zveltă, uscăţivă iar privit din profil, formatul
corporal se înscrie într-un trapez cu baza mare orientată la nivelul trenului posterior. Constituţia este fin
compactă şi temperamentul vioi. Capul este relativ larg, cu regiunea feţei lungă şi subţire, profilul este drept,
exceptând regiunea frunţii, care, datorită arcadelor orbitare bine dezvoltate imprimă acestuia o formă
concavă.
Gâtul este mijlociu de lung şi potrivit de îmbrăcat în muşchi. Trunchiul este lung şi profund cu linia spinării
dreaptă. Toracele este bine descins în partea anterioară şi larg în partea lui posterioară, continuându-se cu un
abdomen voluminos şi bine dezvoltat. Pereţii laterali ai cutiei toracice sunt formaţi din coaste potrivit arcuite,
cu spaţii intercostale largi şi cu o orientare pronunţată spre înapoi. Regiunea şalelor este dreaptă, solidă şi
largă, continuându-se cu o crupă orizontală, dreaptă, de formă pătrată. Membrele sunt de structură compactă,
puternice şi mijlociu de lungi. Pielea este de grosime mijlocie, fină, elastică şi uşor detaşabilă. Ugerul este
dezvoltat, bine prins, extinzându-se mult înainte spre abdomen şi spre înapoi. Are formă globuloasă, sfârcuri
potrivit de lungi, simetrice şi bine depărtate, defectele ugerului fiind mai puţin evidente decât la restul raselor
autohtone. Culoarea robei este bălţată alb cu negru, petele negre şi albe având răspândire variabilă pe trunchi.
Rasa are aptitudini bune pentru producţia de lapte care în medie este de 4700 kg, cu 3,85 % grăsime şi
3,35 % proteină.
Aptitudinile bune de lapte sunt evidenţiate şi prin viteza de eliberare a laptelui peste 1,8 kg/min,
indicele de lapte – 45 %, indicele de constantă – 80 % iar consumul de hrană 1,07-1,17 UNL/kg lapte.
În producţia de carne se comportă, de asemenea, bine. Tineretul îngrăşat intensiv realizează un spor
mediu zilnic de cca 900 g, cu un consum specific de cca 7,46 UNC iar la cea semiintensivă de 750 g cu un
consum specific de 7,7 – 8,5 UNC la un kg spor în greutate. Randamentul este în medie de 52-54 %. Calităţile
organoleptice ale cărnii sunt inferioare raselor Bălţată românească şi Brună.
În perspectivă, BNR va fi principalul furnizor de lapte din ţara noastră. Direcţia de ameliorare este
pentru producţia de lapte, respectiv în ponderea caracterelor economice laptele reprezintă 90 % iar 10 % se
alocă persistenţei lactaţiei, uşurinţei la fătare şi fertilităţii.

Fig.2 BNR

4. Norma de hrană

Norma de hrană reprezintă cantitatea de substanţe nutritive (enegie, proteină,

aminoacizi, Ca, P, vitamine, micro elemente etc.) necesare unui animal pe timp de 24 de ore.
Normele sunt stabilite pe baza cerinţelor, diferit în funcţie de specie, rasă,vârstă, categorie de producţie,
nivelul şi calitatea producţiei.
Norma de hrană este formată din necesarul pentru întreţinerea şi asigurarea funcţiilor vitale (care diferă
în funcţie de greutatea corporală), la care se adaugă
necesarul pentru producţie (care diferă în funcţie de nivelul şi calitatea acesteia).
Norma de hrană poate fi exprimată sub formă de normă globală, ceea ce
înseamnă că aceasta cuprinde atât necesarul pentru întreţinerea vieţii cât şi necesarul pentru producţie,
sau sub formă de norme diferenţiate, stabilindu-se separat necesarul
pentru funcţiile vitale şi separat pentru producţie (prin însumare se obţine norma de
hrană globală).
Cerinţele de energie sunt exprimate în unităţi convenţionale ca TSD, E.A., C.F., U.n., U.FL şi UFV,
UNL şi UNC, sau în energie: energie digestibilă, metabolizabilă sau netă. Pentru animalele
rumegătoare, energia se exprimă prin energia netă pentru lapte şi carne .
În cazul proteinei, aceasta se exprimă în proteină brută, respectiv aminoacizi esenţiali pentru
monogastrice, iar pentru rumegătoare cerinţele în proteină se exprimă în proteină digestibilă (P.D.) sau
proteină digestibilă în intestin (P.D.!.).
Pentru substanţele minerale, cerinţele se exprimă în % din hrană sau în g pentru macroelemente şi
respectiv mg sau ppm pentru microelemente. În raţii, aceste cerinţe sunt date în calciu, fosfor şi sare.
Cerinţele în vitamine se exprimă în unităţi internaţionale (UI.) pentru vitaminele liposolubile, sau în mg
(sau ug) pentru vitaminele hidrosolubile. În cazul raţiilor furajere se ia în considerare carotenul.
În cazul nutreţurilor combinate, normele de hrană sunt exprimate în energie (KcalJkg), proteină brută .
(%), aminoacizi (%), substanţe minerale (%), microelemente şi vitamine (mg, ug, sau U.I. pe kg) etc.

5. Furajarea vacilor de lapte

Hrănirea reprezintă cea mai importantă verigă tehnologică de exploatare a vacilor pentru lapte şi
condiţionează nivelul, calitatea, economicitatea, sănătatea animalelor şi eficienţa exploataţiei.

Prin hrănire se înţelege asigurarea animalelor cu nutreţuri care să conţină toate substanţele
necesare organismului, pentru desfăşurarea normală a funcţiilor vitale, pentru secreţia laptelui şi pentru
dezvoltarea produsului de concepţie.

Specificul hrănirii vacilor pentru lapte rezultă din intensitatea deosebită a metabolismului şi nivelul
productiv al fiecărui individ. În acest sens, este suficient să amintim că într-o lactaţie o vacă elimină
peste 500 kg substanţă uscată (S.U.) echivalentă cu 4-5 ori cantitatea de substanţă uscată din corpul
propriu. De exemplu, o vacă de 600 kg deţine aproximativ 270 kg S.U. (45 %) şi elimină de 4,80 ori
(1300 kg S.U.) mai multă S.U., iar pe viaţă productivă de peste 10-30 ori mai mult faţă de S.U. din
corpul propriu.

Referitor la nivelul productiv cea mai economică transformare a energiei ingerate, în lapte, o realizează
vacile cu performanţe ridicate. O vacă cu o producţie medie de 3000 kg lapte transformă în lapte
aproximativ 30 % din energia ingerată în timp ce la o vacă recordistă coeficientul de conversie a
energiei creşte la 40-50 %. De aici, rezultă necesitatea hrănirii raţionale şi echilibrate a vacilor întrucât
devierile de orice natură (exces sau carenţă) duc la fluctuaţii economice nefavorabile, la dezechilibru
organic şi afectează starea de sănătate a animalelor.

Consumul mare de concentrate, determină tulburări metabolice: acidoza necompensată, negazoasă, dar
cetozică, uremică, hipercloremică, postdiareică, etc., cu efecte negative asupra sănătăţii şi producţiei.

Deficitul energetic, determină hipoglicemie, anestru postpartum, infertilitate, hipomagnezie, care, în

perioada de păşunat, provoacă tetania de iarbă.

Excesul de azot degradabil în debutul lactaţiei, antrenează o intoxicaţie amoniacală, provocată de

silozul rău conservat ori de supliment abuziv de uree sau amoniac.

Deficitul mineral poate induce boli specifice (osteomalacie, osteoparoză). Carenţele în fosfor afectează
apetitul şi, dacă se adaugă şi cele în mangan, zinc, cupru, etc., induc infertilitatea.

Excesul de Ca şi vit. D agravează deficitul în unele oligoelemente putând duce la hipocalcemie, care
provoacă retenţii placentare, întârzieri în evoluţia uterină şi metrite.

Carenţele în vitamine, în special, în caroten intervin direct asupra funcţiei de reproducţie, scăzând
imunitatea la metrite, mai ales când se asociază cu lipsa vitaminei E, a zincului şi seleniului.

Pentru o vacă buna de lapte este de foarte mare importanță să mănânce atât cât lapte poate să producă.
Factorii de care depinde cantitatea de furaje consumate de o vacă sunt:
 legat de animal(capacitatea digestivă):
-greutatea corporală
-individualitatea
-pofta de mancare
 -starea fiziologică
 legat de furaj:
-felul furajului
-stadiul de vegetație
-modul de conservare

Greutatea corporală

Cu cât o vacă are o greutate corporală mai mare, cu atât poate mânca o cantitate mai mare de furaje si
ca rezultat, va da o producție mai mare de lapte. Vacile care în perioada de creștere au fost hrănite
necorespunzator au o dezvoltare corporală insuficientă si o capacitate digestivă mică, ele un vor putea
sa mănânce suficiente furaje pe care să le transforme într-o cantitate mare de lapte.
Individualitatea
Sunt vaci care mănâncă mai multe furaje- animale lacome- acestea sunt și cele care pot produce și cele
mai mari cantitați de lapte cu furaje mai ieftine(cu mai puține concentrate).In mod obișnuit o vacă
poate consuma, in medie, 2.5kg SU/100kg greutate vie. Sunt vaci care consumă numai circa 1.5kg sau
altele care pot consuma 4-5kg.
Pofta de mancare in cursul unei lactatii; in general, este scăzută la sfârșitul gestației și
începutul lactației; dupa fătare crește ușor, ajungând la un maxim către luna a 3-a de lactație, iar dupa
aceasta scade din nou pâna la înțărcare. Pofta de mancare un este intr-o relație strânsă cu posibilitatea
de a produce lapte(sunt perioade în care vaca are pofta de mancare mai mică decât producția pe care o
dă).
Felurile nutreturilor. Vacile de lapte consumă cu mare plăcere nutrețurile dulci. De exemplu,
sfecla furajera, consumată in cantitate mare, provoacă îmbolnăvire prin supraîncarcare(ea este printre
puținele nutrețuri la care trebuie făcute neapărat restricții la consum pentru vacile de lapte). Sunt
consumate cu mare plăcere nutrețurile verzi(ca și fânurile) obținute din trifoiul alb și roșu, lucerna,
pașuni si fânețe naturale de bună calitate, iarba de Sudan, porumbul.

5.1 Nutreţurile folosite în hrănirea vacilor pentru lapte şi tipurile de hrănire

În hrana vacilor pentru lapte se folosesc cele mai diverse nutreţuri, în special cele de
volum, de origine vegetală, reziduri industriale, precum şi resurse de completare, inclusiv substanţele
azotate neproteice. Această diversitate de furaje are menirea să menţină un apetit ridicat al vacilor, să
stimuleze sinteza laptelui şi să asigure un cost redus în ce priveşte producerea şi procurarea lor. În
general, taurinele sunt o specie eficientă întrucât consumă furaje prin care nu intră în competiţie cu
omul sau cu animalele monogastrice, decât în mică parte prin consumul suplimentar de concentrate.
Nutreţul de volum reprezentat de grosiere, fibroase şi suculente, se asigură prin cultură proprie dar şi
prin valorificarea reziduurilor rezultate în urma prelucrării produselor agricole. De menţionat că, în
hrana vacilor pentru lapte, ponderea cea mai mare o deţin nutreţurile cultivate.
Nutreţurile suculente, au un conţinut ridicat de apă şi intră într-o pondere mare în raţia
vacilor de lapte, în funcţie de sezon şi nivelul producţiei de lapte. Nutreţul verde şi cel conservat prin
însilozare, au un coeficient ridicat de digestibilitate, stimulează sinteza laptelui, deci sunt folosite în
raţia vacilor pentru lapte.
Nutreţul însilozat este cel mai important suculent pentru perioada de stabulaţie şi are influenţă
favorabilă asupra funcţiilor vitale ale organismului dar şi asupra secreţiei laptelui. Calitatea acestuia
depinde de reacţia acidă (PH = 3,5 – 4,5) creată de acidul lactic care omoară bacteriile de fermentaţie
butirică (nedorite) şi condiţia de palatabilitate ca rezultat al fermentaţiei anaerobe.
Nutreţurile fibroase reprezintă modul de conservare a furajelor verzi sub formă de fân, prin uscare,
pentru a asigura hrănirea speciilor erbivore în perioada de stabulaţie din timpul iernii. Ele se obţin prin
uscarea naturală sau artificială a nutreţurilor verzi. Fânul conţine 85-90 % substanţă uscată. Fânurile
care se utilizează în hrana animalelor sunt: fânul de leguminoase (lucerna, trifoi, sparceta), fânul de
graminee, fânuri de borceag şi de amestecuri de graminee şi leguminoase, fânuri naturale (de luncă,
deal, munte) şi fânul de otavă. În medie vacile consumă cca 1,50 – 2 kg fân de calitate mijlocie la 100
kg masă corporală. Consumul mediu zilnic este de 7 – 8 kg iar necesarul anual de fân pentru o vacă
ajunge la 1,50 – 1,80 tone.
Grosierele sunt fibroase cu conţinut mare de celuloză brută respectiv 15-40 %. Sursele de grosiere sunt:
paiele de cereale, vreji de mazăre şi fasole, capitulele de floarea soarelui, pleava leguminoaselor şi
oleaginoaselor etc. Ele contribuie la completarea raţiei în substanţă uscată şi se folosesc în cantitate
medie de 3-5 kg/animal/zi.
Nutreţurile concentrate sunt formate din boabe şi seminţe de cereale, leguminoase şi oleaginoase, ca şi
din subprodusele acestora, având volum mic şi valoare energetică şi proteică mare. Ele se
administrează sub formă de amestec de fermă sau de nutreţuri combinate, cu scopul de a echilibra
raţiile în substanţe nutritive, mai ales sub aspect proteic şi mineral. Concentratele se folosesc în cazul
vacilor cu producţii de lapte de peste 10 kg – iarna şi peste 13 kg – vara, în cantităţi variabile în funcţie
de calitatea furajelor de bază şi de nivelul producţiei de lapte. În cazul amestecului de fermă se
recomandă utilizarea nutreţurilor minerale în proporţie de 2-4 % din concentrate (cretă furajeră 20 %,
făină de oase 35 %, sare de bucătărie 30 % şi sulfat de magneziu 15 %). Raportul Ca : P în raţie trebuie
să fie de 1,5 : 1 până la 2,5 : 1. Microelementele (cobald, iod, mangan, seleniu etc) se introduc în raţie,
în general, când se constată deficienţe ale acestora în anumite zone geografice.
Cantitatea de concentrate asigurate zilnic în raţie variază între 150-400 g pentru fiecare kg de lapte
produs. Indiferent de producţia de lapte a vacilor şi faza de lactaţie, ponderea concentratelor în raţie nu
trebuie să depăşească 60 % din valoarea nutritivă a acesteia.
În practica creşterii taurinelor se disting două sisteme de hrănire a vacilor şi anume:
sistemul de hrănire diferenţiat sezonier şi sistemul de hrănire din stoc.
Sistemul de hrănire diferenţiat sezonier se bazează pe utilizarea furajelor specifice
sezonului, respectiv, iarna, nutreţuri conservate din stoc, iar în timpul sezonului cald, hrănirea cu
nutreţuri verzi, care sunt consumate foarte bine şi în cantităţi mari, sunt echilibrate în substanţe
nutritive şi valorificate eficient în producţia de lapte, respectiv sunt bune stimulatoare pentru secreţia
laptelui. Sistemul, cunoaşte cea mai largă răspândire pe plan mondial şi prezintă avantajul obţinerii
unei producţii mari de lapte şi reducerea preţului pe kg lapte produs.
Sistemul de hrănire din stoc asigură alimentaţia uniformă a vacilor pe tot parcursul anului,
cu aceleaşi sortimente de furaje, indiferent de sezonul calendaristic, pe bază de furaje conservate.
Avantajele acestei tehnologii se rezumă la faptul că asigură, pe tot parcursul anului, o hrănire constantă
şi se evită stresul de adaptare al animalelor, permite obţinerea unor producţii de lapte uniforme,
recoltarea furajelor se face la momentul optim, vacile se supraveghează mai uşor şi suprafaţa de bază
furajeră necesară pe vacă este mai redusă. Se înregistrează, însă şi dezavantaje care constau în investiţii
mult mai mari pentru mijloacele de recoltare şi transportul furajelor, pierderi cantitative şi calitative de
substanţe nutritive, lipsa de mişcare a animalelor şi presupune un efort mai mare pentru întreţinerea
animalelor şi mai ales pentru evacuarea dejecţiilor.
Erorile şi consecinţele alimentaţiei în faza de lactaţie Cantitatea de SU ingerată în faza de
ascensiune nu poate acoperi cerinţele de energie, determinând mobilizarea rezervelor corporale,
stabilirea şi prezenţa corpilor cetonici care pot declanşa cetoza. Aceasta duce la: anorexie; scăderea
bruscă a producţiei; apetit capricios; nelinişte; intensificarea defecaţiei; steatoza hepatică, etc. În
exploataţiile unde a apărut cetoza, se recomandă administrarea, câteva săptămâni după fătare, a 250 ml
glicol de propilenă/zi şi (sau) 10 g niocină/zi.
Consumul mare de concentrate, determină tulburări metabolice: acidoza necompensată,
negazoasă, dar cetozică, uremică, hipercloremică, postdiareică, etc., cu efecte negative asupra sănătăţii
şi producţiei.
Deficitul energetic, determină hipoglicemie, anestru postpartum, infertilitate,
hipomagnezie, care, în perioada de păşunat, provoacă tetania de iarbă.
Excesul de azot degradabil în debutul lactaţiei, antrenează o intoxicaţie amoniacală,
provocată de silozul rău conservat ori de supliment abuziv de uree sau amoniac.
Deficitul mineral poate induce boli specifice (osteomalacie, osteoparoză). Carenţele în
fosfor afectează apetitul şi, dacă se adaugă şi cele în mangan, zinc, cupru, etc., induc infertilitatea.
Excesul de Ca şi vit. D agravează deficitul în unele oligoelemente putând duce la
hipocalcemie, care provoacă retenţii placentare, întârzieri în evoluţia uterină şi metrite.
Carenţele în vitamine, în special, în caroten intervin direct asupra funcţiei de reproducţie, scăzând
imunitatea la metrite, mai ales când se asociază cu lipsa vitaminei E, a zincului şi seleniului.

5.2Concentratele în hrana vacilor de lapte

Când vorbim de concentrate ne referim în principal la grăunţele de cereale (porumb, orz,

ovâz, grâu, sorg) boabe de leguminoase (mazăre, soia, lupin, etc.) şi la unele produse care provin din
prelucrarea materiilor prime agricole în industria alimentară: tărâţe, şroturi, borhoturi uscate etc.

6. Diferențele sezoniere in hrănirea vacilor de lapte

Datorită climatului specific țării noastre au loc schimbări importante ale structurii rațiilor
vacilor de lapte în funcție de sezon, deosebindu-se:
 hrănirea pe timp de vară:
 - la pășune

- la iesle

-mixtă(pășune și iesle)

 hrănirea pe timp de iarnă:

-cu nutrețuri diferite

-cu nutrețuri unice(amestecuri furajere)

-hrănirea la stoc

·         Hrănirea vacilor la pașune prezintă următoarele avantaje:

-are efecte favorabile asupra sănătății;

-stimulează producția de lapte;

-fortifică animalele(datorită mișcării în aer liber și sub influență razelor solare);

-sunt refăcute rezervele de vitamine și săruri minerale care sunt deficitare în lunile de iarnă;

-se micșorează prețul de cost;

6.1 Hrănirea în perioada de iarnă(stabulatie).

Pentru că producția de lapte să nu scadă în această perioada, este necesar că nutrețurilor folosite
să fie de cea mai bună calitate, cu consumabilitate mare. Dintre furajele utilizate frecvent, se
menționează:

-fânurile de bază ;

-fânurile cultivate, în special de cele de leguminoase(lucerna, trifoi roșu) sau amestecuri de

graminee și leguminoase perene.Cantitatea de fân  recomandată vacilor este de circa 1kg pentru fiecare
100kg cantitate vie.
 -porumb însilosilozat este cel mai rentabil nutreț energetic pentru hrănirea vacilor de lapte. Se
recomandă 3kg pentru fiecare 100kg greutate vie.

-semifânul- preparat din ierburi(graminee și leguminoase) însilozate la umiditate scăzută.

-sfeclă furajeră este consumată cu plăcere de către vacile de lapte și stimulează producția.

-nutrețurile concentate sunt absolut necesare pentru a susține producții mari de lapte, atât în
perioada de iarnă cât și vara. Ele trebuie date numai pentru a completă rația de baza făcută din nutrețuri
de volum. Este bine că nutrețurile concentrate să fie formate dintr-un amestec obținut din mai multe
componente: tărâțe, șroturi, porumb, orz, mazăre, etc. care să participe în rație atât cât este nevoie
pentru a completă acele substanțe nutritive care nu sunt asigurate de către nutrețurile de volum.

6.2 Particularitățile zonale în hrănirea vacilor de lapte.

În zonele de deal sau de depresiuni intramontane trebuie să avem:

-pe timp de vara: secară masă verde, apoi pășunile naturale care pot și completate cu amestecuri de
garminee și leguminoase perene, trifoi roșu, porumbfurajer sau iarbă de Sudan

-toamna: pajiștile naturale se completează cu sfeclă sau gulia furajeră

-pe timp de iarnă: fan natural completat cu fan de trifoi și sfeclă furajeră sau porumb insilozat

Pentru zonele preorasenesti, indiferent de zona climatică o parte din nutrețul verde poate fi asigurat cu
subproduse  ale industriei alimentare sau din grădinile de legume: tulpini de mazăre, frunze de varzasau
de conopidă. Toamna și iarnă se asigura tăiței umezi de sfeclă, borhoturi de la fabricile de spirt, melasa.

7. Capacitățiile ideale ale unei vaci de lapte

 Vaca este mijlocul nostru de producţie cu ajutorul căreia transformăm furajele în lapte. De
aici rezultă că acea vacă va fi bună de lapte care dă lapte mult în cât mai multe lactaţii.
Această caracteristică se numeşte longevitate productivă. Experienţa fermierilor a
demonstrat că numai vacile care au o anumită formă şi dimensiune a ugerului şi a sfârcurilor, precum şi
a corpului şi a membrelor, au longevitate productivă mare. De aceea, în cele ce urmează voi încerca să
demonstrez cum trebuie să fie ugerul unei vaci, cum trebuie să fie dezvoltat corpul şi picioarele vacilor,
pentru a realiza o performanţă mare de lapte, într-o viaţă productivă cât mai lungă.
Ugerul ideal pe care trebuie să-l posede o vacă bună de lapte, cu longevitate productivă
mare, rezultă din câteva măsurători şi aprecieri care se fac asupra lui. Acestea sunt:
• Adâncimea ugerului
• Înălţimea ugerului
• Lărgimea posterioară a ugerului
• Ataşarea anterioară a ugerului la peretele abdominal
• Poziţia sfârcurilor anterioare
• Tăria ligamentului suspensor al ugerului
Pentru toate aceste caracteristici se acordă, de către cel care apreciază, un număr de puncte
de la 5 la 50. La sfârşitul aprecierii notele se cumulează într-o valoare numită indexul ugerului. La
alcătuirea acestui index, fiecare dimensiune participă cu o anumită pondere. Cea mai mare pondere o
are adâncimea ugerului care participă la cifra totală cu 30%. Cea mai mică pondere o are tăria
ligamentului suspensor al ugerului cu 10% şi lărgimea posterioară a ugerului cu 12%. Restul
dimensiunilor participă la alcătuirea indexului cu câte 16%.
În cele ce urmează voi preciza punctele anatomice între care se fac aprecierile pentru
fiecare din caracteristicile ugerului. Un uger ideal este cel care are o ataşare deasupra jaretului (uger
adânc), este înalt, larg, se întinde mult sub abdomen, cu sferturi simetrice şi cu sfârcurile anterioare
aşezate la mijlocul sfertului ugerului. Pentru ca să puteţi aprecia cu multă precizie un uger ideal sau
defect, trebuie memorate (fig.3) locurile anatomice între care se măsoară eparate, adâncimea ugerului,
înălţimea posterioară a ugerului, lărgimea posterioară a ugerului, ataşamentul ugerului, tăria
ligamentului care suspendă ugerul, apreciată prin adâncimea despicăturii care se găseşte între partea
stângă şi dreaptă a ugerului posterior.
 Fig.3

8. Managementul fermei
În timpul verii vacile vor fi lăsate in pașunea proprie să pășuneze ,începerea şi încheierea
sezonului de păşunat şi respectiv durata acestuia, sunt în funcţie de zonă şi în special de regimul termic
şi de posibilităţile de acoperire a păşunatului se va face când iarba a ajuns la 10-15 cm înălţime, iar
tempertura pe timp de noapte nu scade sub 5 grade, ceea ce corespunde pentru zona de câmpie cu data
de 25 aprilie-5 mai. Închiderea sezonului de păşunat tot pentru zona de câmpie este în jurul datei de15-
31 octombrie.Pășunatul este foarte benefic pentru vaci și sănătos .

Animalele se introduc pentru prima dată pe păşune după ce au consumat suficiente nutreţuri fibroase şi
au fost odihnite. Trecerea la păşunatul deplin se va face treptat, într-o perioadă de de până la 15 zile,
timp în care intervalul de păşunat se va mări zilnic, iar vacile vor primi nutreţuri fibroase în special
dimineaţa, înainte de a începe consumul de nutreţ verde.
Pentru completarea raţiei se vor administra nutreţuri concentrate la muls, în funcţie de producţia de
lapte, după scheme actualizate periodic şi ţinând seama de producţia de masă verde de pe păşune. În
perioadele în care masa verde de pe păşune nu poate acoperi întregul necesar, se vor administra
suplimentar nutreţuri verzi la iesle, ori se vor scoate o parte din vaci de pe păşune în vederea corelării
producţiei de masă verde cu necesarul grupului de animale care păşunează.
Pe tot sezonul de păşunat se vor asigura săruri minerale atât prin includerea lor în amestecul de
nutreţuri concentrate, cât şi sub formă de brichete minerale din care nu trebuie să lipsească Mg. Vacile
se introduc pe parcela de păşune când iarba are înălţimea de 10-15 cm şi se menţin până când iarba
ajunge la 4-5 cm, după care se vor trece pe altă parcelă.
Prin strategia hrănirii se urmăreşte ca fiecare vacă să aibă satisfăcut necesarul de substanţe nutritive,
fără a se face risipă.

Ferma de vaci de lapte este amplasată la 35 de km de orașul Bistrița ,județul Bistrița-Năsăud în comuna
Monor într-o zonă în care predomină dealurile , în aceasta zonă există o soluție ideală pentru laptele
care îl vindem unei mari companii din zonă cu care colaborăm , la un preț foarte bun. Terenul a fost
achiziționat la un preț econom în comparație cu prețul terenurilor din alte zone.
Alegerea judicioasă a terenului pe care se amplasează o fermă de vaci de lapte , precum şi
sistematizarea raţională a incintei acesteia sunt factori cu implicaţii majore în reducerea costurilor cu
investiţia, a cheltuielilor de exploatare a adăposturilor şi a celorlalte construcţii .

Grajdul a fost proiectat cu sală de muls rotativă cu cele mai bune tehnici și norme de igienă .

9. Prezentarea remorcii de pregătire și distribuție a hranei

9.1 Remorca malaxor cu alimentare verticală Supreme 1700TR

 Tipul de remorcă tractată 1700T (fig.4) are o încărcătură utilă maximă de 22.680 kg, o
capacitate de (39.6 m³) și necesită o putere de 200 de cai putere (149 kW). Greutate goală 15,348 kg.

Fig.4(Supreme 1700TR)

Spre deosebire de majoritatea celorlalte mixere verticale care utilizează unități

planetare mai mici monopolare, Supreme folosește cea mai grea transmisie planetară în
două trepte. Combinat cu o cutie de viteze cu greutate mare, acest sistem robust rotește
șnecul prin cele mai dificile materiale. Acest design simplu oferă câteva părți în mișcare
fără lanțuri, pinioane sau contra-arbori pentru a vă îngrijora.
Fiecare tip este construit la comandă, cu o mare varietate de opțiuni disponibile,
asigurând fiecărui client o unitate care este proiectată să răspundă nevoilor . Procesorul
vertical supreme este conceput pentru a avea mai puține puncte de uzură și o simplitate
care oferă o întreținere gratuită.

În timp ce alte mixere verticale și orizontale pot găsi modalități de a reduce colțurile sau
de a reduce costurile, Supreme se concentrează pe calitate

și măiestria sa. Cada este proiectată cu pereți înclinați, astfel încât hrana va aluneca cu
ușurință de la vârf la podea. Din cauza pantei există spațiu suficient între marginea
burghiului zborul și peretele tubului care creează o acțiune vulcanică rapidă.

Cuvele de amestec Supreme au fost proiectate cu grijă pentru o încărcare mai ușoară, o
mai bună amestecare și viață mai lungă. Deschiderea neobstrucționată facilitează
încărcarea baloților întregi, indiferent de tip sau dimensiune. Amestecarea amănunțită
este asigurată deoarece nu există restricții sau puncte moarte care pot împiedica curgerea
materialului în procesul de tăiere și amestecare. Ca rezultat, materialul nu se va șlefui
sau se va rupe în afară de pereții laterali sau din colțuri, păstrând calitatea hranei pentru
animale. În cele din urmă, prin eliminarea colțurilor, a presiunii se elimină punctele de
uzură de pe mașină, prelungind în mare măsură durata de viață a mașinii.

În centrul procesorului supreme se află sertarul vertical patentat de Supreme

design, care oferă performanțe incomparabile chiar și cu cele mai dificile

materialele ,necesită încă o putere mai mică decât celelalte mixere verticale.

Veți putea procesa toate tipurile, dimensiunile și combinațiile de baloți fără

a pre-rupe, de a pre-procesa sau de a rupe hrana înainte de încărcare.

Cuțitul de tăiere cu unghi special de înclinare(fig.5) promovează tăierea rapidă a
baloților mai mari, sunt în număr de 15 . Placa de tip kicker direcționează materialul
spre centrul sertarului.

Secțiunea de tăiere de pe șnec permite alimentarea să cadă în partea de jos a cadrului.

Aceste caracteristici combinate sunt cele care produc acțiune de amestecare vulcanică
care amestecă rapid și ușor toate materialele din cadă.

Fig.5 Cuțitele de tăiere

9.2 Dimensiunile remorcii Supreme 1700TR

 10.Stabilirea concretă a rețetei și cantitățiile necesare

Rețeta este întocmită pentru o producție de 20 l de lapte pe cap ,constănd în două furaje de
volum (6 kg fân lucernă şi 30 kg siloz de porumb). În acest caz energia şi proteina asigurată permit
obţinerea unei producţii de lapte de 12-13,5 litri. Diferenţa de până la 20 litri lapte se poate realiza prin
administrarea unui amestec de concentrate de 4 kg şi care are în omponent 65% uruială de porumb şi
35% şrot de floarea soarelui. Deci o vacă mănâncă in jur de 40 kg de hrană pe zi .

Rețeta este respectată strictă deoarece orice abatere , scade procucția laptelui ,însemnând o
pierdere în fermă .

Administrarea hranei cu ajutorul remorcii Supreme 1700TR se face de 3 ori pe zi ,rația este
împărțită astfel :

 Dimineata – se administrează câte 10kg/cap din norma de hrană , deci în total avem
10kg hrană x 1000 de vaci =10000 kg de hrană care trebuie distribuită în fermă ;
 La amiază- se administrează dublu față de prima parte a zilei , 20kg de hrană ,în total vom avea
20kg hrană x 1000 vaci = 20000kg de hrană care trebuie distribuită animalelor;
 Seara- se administrează la fel ca si dimineața câte 10 kg/cap , total 10000kg de hrană care
trebuie distribuită pentru furajarea vacilor din fermă.

Necesarul de hrană pentru hrănirea vacilor din fermă pentru o zi este : N=10000kg
dimineața+20000kg la amiază +10000kg seara= 40000 kg de hrană (40 tone/zi).

Cantitatea de lapte produs in fermă pe o zi este : 20 litri x 1000 vaci = 20000 litri/zi.

Necesarul de furaje pe zi : Într-o zi raportat la ferma noastră de 1000 de vaci vom avea nevoie
de 6000 kg de fân , 30000 kg de siloz și concentrate in cantitate de 4000 de kg pe zi .

Hrănirea cu ajutorul S.1700TR se realizează în ferma prezentată pe fiecare rând cu vaci , am

precizat că avem 4 rânduri și pe fiecare sunt câte 250 de vaci . Remorca are capacitatea de a
distribuii câte 100 kg/sec , asta înseamnă că vom hrăni foarte rapid animalele din fermă,fără ca ele
să aștepte foarte mult hrana . Pentru o distribuție uniformă a componetelor rețetei de furajare este
necesară investiția într-o remorcă tehnologică. Remorca tehnologică îți poate aduce un plus de
producție de peste 15% în fermă .

11.Bibliografie