1.

Rase de bovine de importanţă universală şi locală

Clasificarea raselor de taurine :
1.1. Rase specializate pentru lapte
Rasa Friză olandeză

Rasa Holstein-Friză

Rasa Red Holstein

Rasa Friză israileană

Rasa Bălţată cu negru germană. Sin Deutsche Schwartzbunte

Rasa Bălţată cu negru românească (BNR)

Rasa Jersey

1.2 Rase mixte

Rasa Simmental
Rasa Bălţată austriacă (Fleckvieh)
Rasa Bălţată germană (Fleckvieh)
Rasa Bălţată cu roşu franceză (Montbeliarde)
Rasa Bălţată românească
Rasa Schwyz (Brună alpină)
Rasa Brună austriacă (Braunvieh)
Rasa Brună de Maramureş
Rasa Pinzgau din România
1.3 Rase specializate pentru carne
Rasa Hereford
Rasa Aberdeen-Angus
Rasa Charolaise
Rasa Limousine
Rasa Alb-albastră belgiană sau Blanc Belgian Blue
Rasa Chianina
2. Producţiile economice la bovine

Din punct de vedere economic, creşterea animalelor asigură un venit şi materii prime
pentru industria alimentară şi uşoară.
După cum este unanim recunoscut, creşterea bovinelor reprezintă ramura de bază a agriculturii.
Pe acest concept trebuie să se fundamenteze întreaga strategie de redresare şi dezvoltare a ei
deoarece pe plan mondial bovinele asigură 96% din producţia de lapte, 33% din cea de carne,
90% din totalul pieilor şi cca 70% din producţia de gunoi.
Datele statistice din ţări cu performanţe deosebite în producţia agricolă, atât din Europa cât şi
de pe alte continente, arată că producţia de origine animală reprezintă 65-75% din totalul
producţiei agricole faţă de numai 35-40% în România, deşi condiţiile naturale şi practicile
tradiţionale din ţara noastră sunt favorabile desfăşurării acestei activităţi.
În ceea ce priveşte taurinele, acestea reprezintă în România, fără îndoială, una dintre cele mai
importante specii în cadrul şeptelului naţional.
Prin produsele lor, bovinele contribuie la asigurarea unui procent însemnat din hrana populaţiei.
Creşterea bovinelor ocupă şi va ocupa locul prioritar în economia producţiei animale.
Importanţa creşterii lor este dată de varietatea produselor pe care le furnizează:
1. produse principale: lapte, carne;
2. produse secundare: piei, gunoi de grajd;
3. subproduse de abator: unghii, coarne, sânge, păr etc., forţă de muncă.
Laptele este cel mai important produs, datorită compoziţiei chimice complexe, valorii biologice
ridicate şi gradului înalt de digestibilitate.
Conţine peste 100 de substanţe necesare organismului uman, din care 20 de aminoacizi, 10 acizi
graşi, 25 vitamine şi 45elemente minerale.
Exprimată în calorii, valoare nutritivă a unui litru de lapte este echivalentă cu circa 400 g carne
de porc, 750 g carne de viţel, 7-8 ouă, 500 g peşte, 2,6 kg varză, 125 g pâine etc.
Importanţa laptelui constă nu numai în valoarea nutritivă deosebită, ci şi în faptul că poate fi
transformat într-un număr foarte mare de produse lactate (peste 1000), ceea ce contribuie la
diversificarea alimentaţiei umane.
Hrana consumată este transformată cel mai economic în lapte; astfel, la acelaşi consum de
hrană, vacile de lapte dau o producţie echivalentă din punct de vedere energetic cu 1000 Kcal,
pe când animalele supuse îngăşării produc, prin depunerile de carne şi seu, cca. 840 Kcal.
Din producţia totală de lapte produsă pe glob, mai mult de 90% este dată de vaci.
Carnea
Deşi producţia de carne furnizată de bovine reprezintă cca. 35-40% din producţia mondială de
carne, se estimează o creştere a ponderii acesteia în consumul mondial.
Creşterea cerinţelor pentru carne de bovine se explică prin valoarea nutritivă şi dietetică a
acesteia.
Alte produse
Bovinele furnizează de asemenea şi produse secundare deosebit de valoroase, respectiv peste
90% din pieile folosite în industrie şi 75% din gunoiul de grajd produs de toate speciile.
Creşterea bovinelor prezintă importanţă şi prin contribuţia la creşterea eficienţei economice
datorită faptului că foloseşte judicios furajele fibroase şi suculente, precum şi toate produsele
secundare din producţia vegetală.
3. Tehnologii moderne de exploatare a bovinelor de lapte
Cresterea vacilor de lapte reprezinta stiinta dirijarii si optimizarii factorilor de mediu prin
metode, mijloace tehnico-manageriale adecvate folosirii potentialului genetic de
productie al animalelor. In esenta, cresterea vacilor de lapte urmareste obtinerea unei
productii maxime, de calitate superioara si eficiente sub raport economic, utilizand verigi
specifice (intretinere, hranire, muls).

Intretinerea vacilor de lapte se realizeaza in trei variante tehnologice, respectiv

legata, libera si mixta.

Principalele cerinte pentru sistemul de intretinere a vacilor de lapte sunt urmatoarele:

asigurarea unor ritmuri biologice intense;
asigurarea unor performante superioare de productie si reproductie;
crearea unui confort tehnologic optim pentru toate activitatile comportamentale
(ingestie, odihna, eliminarea dejectiilor, sexual etc.);
asigurarea unor fluxuri tehnologice optime;
mentinerea conditiilor optime de igiena si sanitar-veterinare;
asigurarea miscarii active a animalelor;
asigurarea reducerii consumurilor de materiale si de energie pentru adaposturi si pentru
dotarile lor, in special a celor energo-intensive;
cresterea productivitatii muncii si reducerea efortului ingrijitorilor si mulgatorilor.

Intretinerea libera a vacilor de lapte reprezinta sistemul modern, unanim acceptat si

utilizat in prezent pe o arie foarte mare. Cazarea vacilor de lapte se poate realiza in
adaposturi inchise si in adaposturi semideschise. Spatiul interior de odihna poate fi
compartimentat in cusete individuale sau spatiul de odihna poate fi comun, sistem
denumit „asternut permanent”.
In sistemul de intretinere libera, vacile beneficiaza de un regim de miscare mai bun, cu
efecte favorabile asupra productiei de lapte si a starii de sanatate. Folosirea intensa a
mijloacelor de mecanizare si automatizare determina reducerea efortului fizic al
lucratorului si cresterea productivitatea muncii de 1,5-3 ori. Regimul liber de miscare
determina o activitate de reproductie mai buna (manifestare mai intensa a caldurilor,
fecunditate mai ridicata, interval intre fatari mai redus).
O componenta foarte importanta a sistemului de intretinere este gradul de igiena,
reflectat in igiena si sanatatea animalelor, dar si in calitatea igienica a laptelui. De
aceea, dintre toate sistemele tehnologice de crestere a vacilor de lapte, acesta asigura
cel mai inalt grad de igiena.
Hranirea vacilor de lapte
Hranirea vacilor de lapte reprezinta o activitate deosebit de riguroasa, care presupune
evaluarea cerintelor nutritive de intretinere si productie (terminarea cresterii sau
gestatiei)
Pe baza necesarului de substante nutritive, stabilit pentru fiecare animal in parte, se
elaboreaza ratia de baza, folosind furaje de volum, ratie ce se distribuie tuturor vacilor
dintr-un adapost, iar pentru completarea deficitului de nutrienti ai ratiei de baza se
realizeaza amestecul de concentrate si se stabileste cantitatea ce urmeaza a fi
distribuita fiecarui animal (sau grup de animale), in functie de productie.
Mulsul vacilor de lapte
Mulsul vacilor de lapte reprezinta o veriga tehnologica de exploatare de mare complexitate,
ocupand 40-70% din timpul de lucru zilnic din fermele de vaci de lapte.

Prin aplicarea unui muls corect si rational se pot imbunatati cantitatea, calitatea si igiena
laptelui. De asemenea, printr-o aplicare corecta a mulsului se pot influenta starea de sanatate a
ugerului si durata de exploatare a vacilor.

Tehnologia de muls conditioneaza efortul, productivitatea muncii si costul productiei, tinand

seama de faptul ca el detine 40% din totalul cheltuielilor de intretinere a animalelor.

Folosirea mulsului mecanic determina cresterea productivitatii muncii de 2,5-4 ori fata de cea
intalnita la mulsul manual. Procesele de automatizare a mulsului reduc considerabil efortul fizic
depus de mulgator si scad consumul de ore-om la 1,2-1,3 ore-om/hl lapte.

Din punct de vedere ergonomic, se diminueaza incidenta bolilor profesionale, se modifica

caracterul muncii mulgatorului, aceasta devenind o varianta a muncii industriale.

S-a constatat ca prin muls mecanic sporeste cantitatea de lapte muls si, in special, creste
continutul in grasime al laptelui cu 10-20%, deoarece prin mulsul mecanic se poate colecta si
laptele de la sfarsitul mulsului, care este mai bogat in grasime. De asemenea, calitatea igienica a
laptelui se imbunatateste considerabil, reducandu-se numarul de microorganisme nedorite.

In cazul intretinerii libere a vacilor de lapte, mulsul se realizeaza centralizat la platforma de muls.
Pentru realizarea mulsului, platformele de muls sunt dotate cu mai multe incaperi:

sala de muls propriu-zisa (constructii metalice pentru imobilizarea animalelor in timpul

mulsului, instalatie de muls);
padocul de asteptare;
sala de racire si pastrare a laptelui;
generatorul de vacuum.

Comparativ cu mulsul in adapost, folosit in cazul intretinerii legate a vacilor de lapte, mulsul in
sali speciale (platforme de muls) aduce un plus de confort pentru mulgator prin existenta
culoarului in care acesta sta. De asemenea, scade efortul depus de angajat si consumul de ore-
om/hl, iar productivitatea muncii creste de cateva ori.

Din punct de vedere tehnic, vacuumul se mentine constant cu mai multa usurinta pe durata
mulgerii, deoarece conducta este mult mai scurta, iar efectivul de vaci poate fi marit in cadrul
fermei, fara a se efectua investitii suplimentare pentru echipamentul de muls.

Clasificarea tehnologiilor de muls la platforma se bazeaza pe pozitia vacilor in timpul mulsului.

Astfel, exista sali de muls cu pozitionarea animalelor in unghi de 300 fata de culoarul
mulgatorului (platforma tip „bradulet”), cu pozitionarea animalelor unul in spatele celuilalt
(platforma tip „tandem”) sau perpendicular pe culoarul mulgatorului (platforma tip „side by
side”). De asemenea, se pot utiliza si platformele de muls mobile, cum ar fi platforma tip
„rotolactor” sau „unilactor”.

O tehnologie de muls inovativa, care se va dezvolta in anii urmatori, este tehnologia robotizata
de muls. Aceasta presupune cresterea productivitatii prin excluderea muncii umane din salile de
muls si folosirea unor brate automatizate, care sa realizeze toate operatiile obositoare de rutina.
In prezent, o astfel de tehnologie este costisitoare, dar cu trecerea timpului se va implementa in
multe ferme, datorita sigurantei si a simplificarii mulsului.
4. Tehnologii moderne de exploatare a bovinelor de carne
Ingrasarea taurinelor pentru carne se poate realiza in trei sisteme, si anume: sistemul intensiv;
sistemul semiintensiv; sistemul extensiv.

Sistemul intensiv de ingrasare impune realizarea unor investitii mai mari pentru procesul de
productie (constructii, utilaje etc.) si necesita animale cu potential genetic ridicat. Este sistemul
cu cea mai mare productivitate a muncii, care permite maximizarea parametrilor tehnici si
economici. Astfel, indicatorii tehnici realizati sunt urmatorii: spor mediu zilnic de peste 1000
g/zi; consum specific de 7 UNC/kg spor; randament la taiere de peste 58%; ponderea carnii in
carcasa de peste 67%; varsta de valorificare de 3-20 de luni; necesita personal calificat.

Sistemul semiintensiv de ingrasare presupune investitii mai reduse, insa si o productivitate a

muncii mai mica. La acest sistem de ingrasare se preteaza rasele mixte si de lapte. Din punct de
vedere productiv, valorificarea se realizeaza la varste diferite (18, 24, 27 de luni), sporul mediu
zilnic este in medie de 900 g/zi, cu consumul specific de 8-10 UNC/kg spor. In acest sistem se
realizeaza un randament mediu la taiere de 52-55%, cu o pondere medie a carnii in carcasa
cuprinsa intre 60 si 65%.

Sistemul extensiv de ingrasare se practica in toate regiunile Globului, caracterizandu-se prin

investitii reduse, prin folosirea resurselor furajere locale. Productivitatea muncii este foarte
redusa, comparativ cu celelalte sisteme. Din punct de vedere tehnic, sporul de crestere este sub
700 g/zi, consumul specific de 10-14 UNC/kg spor, randamentul la taiere sub 52% la tineret, iar
la animalele adulte sub 48%, iar ponderea carnii in carcasa sub 60%.

Tipurile de productie intalnite sunt urmatoarele:

vitel de carne usor si greu, care se sacrifica la 120 kg, respectiv 250 kg, la varsta de 2,5-5 luni, cu
un spor mediu de crestere de 1100 g/zi si consumul specific de 2,5-2,7 UNC/kg spor;
tineret bovin ingrasat traditional, care se sacrifica la 250-450 kg, la varsta de 7-13 luni, cu un
spor mediu de crestere de 1200-1100 g/zi si consumul specific de 3-5 UNC/kg spor;
tineret bovin mascul-precoce, care se sacrifica la 450-580 kg, la varsta de 12-20 luni, cu un spor
mediu de crestere de 1200-900 g/zi si consumul specific de 4,5-6 UNC/kg spor;
tineret mascul castrat si vitele, care se sacrifica la 600-650 kg, la varsta de 24-27 luni, cu doua
perioade de incetinire, cu un spor mediu de crestere de 100-400-700 si 1000 g/zi si consumul
specific de 7,0-7,2 UNC/kg spor;
boii si vitele in varsta, care se sacrifica la 650-750 kg, la varsta de 36-42 luni, trei perioade de
incetinire, cu un spor mediu de crestere de 100, 300, 400, 200, 600 si 1000 g/zi si consumul
specific de 8-8,5 UNC/kg spor.
In sistemul intensiv de ingrasare, cea mai raspandita metoda de crestere este ingrasarea de tip baby-
beef normal, care se intalneste cel mai frecvent, datorita cantitatilor mari de carne care se obtin si a
eficientei sporite. Viteii sunt adusi in ferma de ingrasare conform unui grafic de populare la varsta de 12-
15 zile.
5. Tehnologii moderne de ameliorare a bovinelor
Ameliorarea reprezinta modificarea structurii genetice a efectivelor de taurine de la o
generatie la alta, in sensul imbunatatirii potentialului genetic care determina insusirile
productive. Prin procesul de ameliorare se urmareste ca fiecare generatie noua care se
obtine sa se caracterizeze printr-un potential genetic superior fata de generatia parintilor.
Factorii ameliorarii care actioneaza asupra unei populatii si care duc la modificarea
structurii ei genetice sunt deja cunoscuti. In practica ameliorarii taurinelor, specialistul
utilizeaza toti acesti factori: selectia, migratia (introducerea de gene noi prin incrucisarea
intre rase) si dirijarea imperecherilor.

Din punct de vedere organizatoric, procesul de ameliorare se realizeaza in doua etape. In

prima etapa se aleg reproducatorii -vacile si taurii care vor participa la formarea noii
generatii. Prin metode de apreciere a valorii de ameliorare se depisteaza animalele de
prasila valoroase si se stabileste o "ierarhie valorica" a acestora. In a doua etapa se
stabileste cele mai bune combinatii de imperechere a animalelor alese si se realizeaza,
practic, imperecherea in vederea obtinerii noii generatii.

Rezultatele ameliorarii, desigur, vor depinde in mare masura de precizia cu care se va

reusi alegerea animalelor cele mai valoroase din punct de vedere fenotopic si genotopic,
de stabilirea unei ierarhii valorice reale si de imbinarea insusirilor celor doi parteneri
pentru obtinerea unei noi generatii cu caracteristici superioare.

Metodele de ameliorare folosite in cresterea taurinelor sunt: ameliorarea in rasa curata si

ameliorarea prin incrucisare. Ameliorarea in rasa curata se practica in fermele de selectie
care produc material de prasila din rase perfectionate. Astfel, toate rasele noastre
ameliorate (Baltata romanesca, Bruna, Friza) se amelioreaza in rasa curata sa se
perfectioneaza in continuare, prin selectie, formarea de linii valoroase caracterizate prin
productii mari de lapte, cat si prin procent ridicat de grasime. Incrucisarea din punct de
vedere genetic reprezinta deci modificarea structurii genetice ale unei populatii, prin
introducerea de gene de la o rasa perfectionata la alta rasa. La noi s-a folosit mai des
incrucisarea de absorbtie (de transformare) si incrucisarea de infuzie.

Incrucisarea de absorbtie s-a folosit si se foloseste in continuare in transformarea rasei

Sura de stepa. In Transilvania, rasa Sura de stepa s-a transformat prin incrucisari cu rasa
Simmental. In regiunea subcarpatica a Munteniei, Olteniei si Moldovei, rasa Sura de
stepa s-a transformat prin incrucisari cu rasa Schwyz bruna, iar in Dobrogea
transformarea rasei Sura de stepa s-a facut cu Rosia daneza.

Incrucisarea de infuzie s-a practicat in special pentru ridicarea procentului mic de

grasime la unele rase precum Friza si Bruna. Incrucisarile s-au facut cu rasa Jersey si au
dat rezultate bune in unele tari. La noi, incrucisarile de infuzie intre vaci de rasa Bruna si
tauri Jersey nu au dat in toate cazurile rezultatele scontate si, ca atare, aceste incrucisari
nu se mai fac. Pentru ameliorarea rasei Baltata romaneasca, se recomanda incrucisari de
 infuzie cu Simmental, iar pentru ameliorarea rasei Brune, incrucisari cu Schwyz sau cu
Bruna Americana.

Incrucisarile industriale (de productie) s-au practicat la taurine mai mult cu scopul
maririi productiei de carne. In tarile care cresc rase specializate pentru lapte: Jersey,
Guenrnesey, Ayrshire etc, vacile de la care nu se urmareste obtinerea de vitele si taurasi
de prasila si junicile se monteaza cu tauri din rase de carne pentru obtinerea unor produsi
cu insusiri mai bune de carne, care se ingrasa si se sacrifica. Si la noi in tara se efectueaza
acest tip de incrucisari industriale intre vaci de rasa Rosie dobrogeana cu tauri Charolaise,
cu rezultate bune. Incrucisarea industriala de prima generatie, in cresterea vacilor de
lapte, s-a practicat in mod deosebit in tara noastra in ultimii ani. Astfel s-au obtinut metisi
de prima generatie intre vaci Baltata romaneasca, Bruna si Pinzgau si tauri din rasa Friza.
Metisele de prima generatie au dat productii superioare rasei materne.

6. Populaţia de păsări participante la programele de ameliorare (rase, linii, hibrizi)

Fermele de elita la galinaceae, detin in present in programele de ameliorare, urmatoarele
rase de oua si carne: Leghorn, Rhode-Island, Cornish, Plymouth Rock, Marans, Gat golas
de Transilvania, Sussex, La Bresse etc. structurate in linii pure care produc prin simpla si
dubla hibridare, hibrizii comerciali pentru oua de consum cu coaja alba sau pigmentate,
respectiv hibrizii de carne.
Principalii hibrizi realizati in prezent in cadrul companiilor de ameliorare si
performantelor acestora:
Hibrizi de gaina pentru carne
Productia de carne de gaina in Romania este asigurata in principal de 3 hibrizi de carne si
anume Robro 69, Robro 70, Robro 84 obtinuti prin hibridarea unor linii din rasele
Cornish si Pymouth-Rock alb.
Hibrizi de gaina pentru carne

7. Oul de incubaţie
Pentru a avea oua de calitate, vom alege corespunzator pasarile pentru reproductie. Cele mai
bune oua pentru incubatie se obtin de la gainile aflate in primul an de reproductie.
Oua bune pentru a obtine boboci de rata, gasca si curca se retin de la pasarile aflate la varsta de
12-15 luni.
Oul pentru incubat trebuie sa fie proaspat, respectiv la 1-2 zile dupa ce a fost ouat, sa aiba
forma ovala, culoarea specifica rasei, greutatea de 55-65 grame (la ouale de gaina), camera de
aer mica si situata la capatul rotunjit al oului, galbenusul putin mobil si albusul vascos.
Pentru a obtine oua cu procent mare de fecunditate se repartizeaza: 12 -16 gaini la un cocos
(rasele usoare); 8-12 gaini la un cocos (rasele intermediare); 6 - 8 gaini la un cocos (rasele grele);
3 - 4 gaste la un gascan; 8-10 curci la un curcan.
Recoltarea de oua se face la interval de doua ore. Acestea se aseaza in cofraje curate si sunt
depozitate in camere la temperatura de 10-12 grade si umiditate de 70-80%.
Pasarile de reproductie vor avea ratii furajere variate bogate in proteina, saruri si vitamine. Li se
vor asigura adaposturi curate, luminoase si uscate

8. Incubaţia artificială
Metoda de incubatie pentru oua are o serie de avantaje. De exemplu, se pot incuba un numar
mult mai mare de oua simultan, in comparatie cu metoda naturala de clocit. Apoi, faciliteaza
reproductia speciilor si a raselor unde instinctul de clocit este slab dezvoltat.
Mai mult decat atat, incubatia artificiala este sustrasa de sub influenta sezoniera (femelele cad
closti doar primavara), asigurand astfel o populare in orice perioada a anului.
Cu toate acestea, exista cativa factori deosebit de importanti pentru succesul procesului de
incubare a oualor.
Incubator oua: Temperatura
Este factorul cel mai important, pentru ca embrionul nu iese din starea de latenta la care l-au
obligat conditiile exterioare dupa expulzarea oului din organismul matern, decat daca ajunge in
conditii favorabile de temperatura.
La temperaturi de peste 27 grade Celsius reincepe dezvoltarea embrionului. Dar incubatia
decurge in bune conditii numai daca temperatura se mentine la un nivel mai ridicat (37 – 38
grade Celsius) si aproximativ constant.
In incubatia naturala, temperatura se asigura prin emanatia de caldura din corpul clostii prin
contact direct cu ouale. Incubatoarele sunt dotate cu o sursa de caldura de la care aerul incalzit
se repartizeaza fie natural, fie artificial, prin ventilatie mecanica.
Umiditatea
Aerul umed actioneaza asupra embrionului determinand cantitatea de apa evaporata din
continutul oului, deci modificand concentratia continutului oului. Cerintele embrionului fata de
umiditate difera in functie de etapa incubatiei.
Astfel, in prima saptamana de incubatie cand si temperatura este ridicata o umiditate mai mare
modereaza evaporarea de apa din oua, le impiedica sa piarda prea multa apa.
In urmatoarele 10 zile este binevenita o reducere a umiditatii pentru a favoriza evaporarea
produselor de excretie din ou.
In ultimele 3 zile se recomanda din nou cresterea umiditatii pentru a usura desprinderea puilor
din membranele oului. In aceasta etapa, aerul umidificat ajuta puiul proaspat eclozionat sa se
adapteze la respiratia pulmonara si inlatura pericolul deshidratarii.
Ventilatia
Ventilatia are doua efecte: pe de o parte ajuta la distribuirea uniforma a caldurii si umiditatii in
interiorul incubatorului iar pe de alta parte primeste aerul introducand aer proaspat si
eliminand excesul de dioxid de carbon.
In primele 6 zile de incubatie oua, ventilatia este moderata, necesarul de oxigen al embrionului
fiind minim. La varsta de 6 zile embrionul incepe respiratia, iar la 19 zile incepe respiratia
pulmonara.
Acestea sunt momentele cand aerul din incubator trebuie sa fie bogat in oxigen.
Intoarcerea oualor
Este necesara pentru distribuirea uniforma a umiditatii si temperaturii pe toata suprafata oualor
si evitarea lipirii embrionului de coaja. Exista in prezent incubatoare oua unde aceasta
operatiune – de intoarcere – se realizeaza automat.

9. Microclimatul în adăpostul păsărilor domestice

Microclimatul adaposturilor, in cazul cresterii pasarilor in ferma trebuie sa fie corelat cu
cerintele pasarilor in ceea ce priveste temperatura, umiditatea relativa, iluminatul, zgomotele si
ventilatia.

Microclimatul adaposturilor, in cazul cresterii pasarilor in ferma trebuie sa fie corelat cu

cerintele pasarilor in ceea ce priveste temperatura, umiditatea relativa, iluminatul, zgomotele si
ventilatia.

Temperatura in timpul demarajului puilor este extrem de importanta, la ecloziune puii au un puf
slab protector, iar posibilitatile de termoreglare sunt ca si nule. Temperatura este nu numai un
factor important pentru crestere, ci ea influenteaza si conversia furajului. Cerintele de
intretinere ale puilor sunt mai mari atunci cand temperaturile sunt mai scazute, deoarece
energia din furaje este folosita pentru a produce caldura necesara mentinerii temperaturii
corporale.

Temperatura ridicata reduce cantitatea de furaj ingerata, in acelasi timp energia din furaj este
folosita pentru reglarea temperaturii corporale, diminuand conversia furajului.
Umiditatea, alaturi de temperatura si in corelatie cu aceasta este foarte importanta in realizarea
unui microclimat corespunzator. Aerul din halele de crestere ale pasarilor absoarbe umiditatea
din dejectii, din expiratie si pe cea provenita din adapare, inclusiv pe cea datorita risipei de apa
in asternut din cauza dejectiilor sau unei functionari defectuase a adapatorilor.

Ventilatia in adaposturile de broileri indeplineste urmatoarele functii:

- inlatura excesul de caldura;
- permite patrunderea oxigenului, in timp ce gazele nocive sunt evacuate;
- mentin temperatura si umiditatea relativa a aerului in limitele igienice.

Pentru ca microclimatul din hala sa fie corespunzator, trebuie sa contina o concentratie maxima
de: 0.02% amoniac – sesizata de simtul olfactiv, 0.01% hidrogen sulfurat, 0.5-0.6% bioxid de carbon. Un
aport prea slab de oxigen datorita unei ventilatii insuficiente poate provoca in prima saptamana
"ascite". Ventilatia reduce si imbunatateste calitatea aerului.
Cresterea efectivelor de animale poate duce la aparitia de numeroase probleme cum ar fi cele
legate de bunastare, de poluarea mediului, cresterea nivelului de amoniac degajat. Un volum
mic de amoniac, chiar de 10 ppm, poate avea efecte negative asupra pasarilor, determinand
aparitia de probleme respiratorii. In plus nivelul crescut de amoniac va conduce la o nervozitate
ridicata si agresivitate, precum si scaderea raspunsului imun la bolile respiratorii specifice.
Plamanii, sacii aerieni si intrgul sistem respirator trebuie sa fie sanatos pentru a opri agresiunea
bacteriilor. Suprafata interioara a sistemului respirator este captusita cu cili care impiedica
patrunderea bacteriilor in plamani si sacii aerieni. Amoniacul produce cresterea infectiei
bacteriene distrugand celulele tractului respirator. Praful existent in aer agraveza problemele
create de amoniac.

Pasarile expuse la amoniac sunt mai susceptibile la imbolnavirile de tipul holerei, bronsitei
infectioase, colisepticemiei si altor boli respiratorii. Datorita distrugerii cililor din trahee E. coli se
poate dezvolta si multiplica in sacii aerieni, in pulmoni si in ficat.

Halele moderne de crestere a broilerilor permit producatorilor un control mai eficient asupra
microclimatului. Broilerii pot fi crescuti la densitati mai mari atata timp cat conditiile de
temperatura, ventilatie sau umiditate sunt optime. Printre factorii care trebuie luati in
considerare atunci cand se determina densitatea la care urmeaza sa fie adapostiti broilerii se
numara: dimensiunile corporale ale pasarilor, marimea hranitorilor si a adaposturilor,
dimensiunile halei, conditiile de bunastare, nutritie, rasa si performantele broilerilor si nu in
ultimul rand, profitul economic.
 10. Tehnologii de creştere şi exploatare a păsărilor

Tehnologia cresterii gainilor pentru oua de consum

Hibrizii "Albo', rezultat al cercetarilor si lucrarilor de selectie efectuate in

unitatile avicole de stat, au fost denumiti astfel deoarece atat culoarea penajului,
cat si a oualor este alba. Au la origine linii din rasa Leghorn alb, care confera
hibrizilor constanta in productie, productivitate ridicata si rentabilitate in
exploatare. Cei doi hibrizi "Albo' existenti in exploatare in aceasta perioada,
diferentiati din punct de vedere genetic, au insusiri morfoproductive asemanatoare.

"Albo 67' este un hibrid biliniar obtinut in anul 1967, ca urmare a lucrarilor
efectuate la fermele de selectie a societatilor avicole Mihailesti si Bucuresti.

"Albo 70', hibrid triliniar, obtinut in anul 1970, este rezultatul activitatii de
cercetare si selectie desfasurate la Societatile avicole Bacau, Brasov, Arad,
Bucuresti si la S.C. Agricola International S.A. Bacau.

In prezent, puicutele hibride de o zi "Albo' sunt produse de societatile

avicole Mihailesti, Crevedia, Craiova, Arad, Bacau si Bucuresti si se difuzeaza in
zonele teritoriale limitrofe, in unitatile avicole si, ocazional, in gospodariile
populatiei.

Hibrizii "Albo' se bucura de o buna apreciere in tara si peste hotare. Fermele

de selectie isi continua lucrarile pentru imbunatatirea performantelor tehnico -
economice si satisfacerea exigentelor de fond si conjuncturale ale crescatorilor si
consumatorilor.

Exploatarea gainilor ouatoare

1. Transferul in hala de adulte

Se recomanda ca transferul sa fie facut la varsta de 18 saptamani, varsta pe

care pasarile o suporta cel mai bine, pentru o cat mai usoara stresare a

acestora.

In hala care va primi puicutele de 18 saptamani este necesar a asigura:

 - o dezinfectie riguroasa, asa cum s-a aratat si la tineretul de inlocuire;

- realizarea unui microclimat asemanator cu cel din hala de tineret, de unde

sunt aduse puicutele;

- asigurarea aceleasi retete ca si Ia hala de tineret. Furajele vor exista in

jgheaburi in momentul transferului, pentru a le putea consuma imediat;

- asigurarea apei - la o temperatura de 12-15C in momentul transferului,

pentru a o putea consuma imediat.

La transfer va fi folosit un personal cunoscator, pentru a se evita bruscarea pasarilor,

schimbarea coloniilor de origine sau a nivelului bateriei si prelungirea exagerata a transferului.

2. Ingrijirea puicutelor in perioada de acomodare

Perioada de la data transferului pana la intrarea in ouat este foarte

importanta, de felul in care au fost ingrijite pasarile in aceasta perioada depinzand
in buna masura succesul in perioada urmatoare de productie.

incepand cu saptamana a 19-a de viata se aplica sistemul luminos, prin

marirea programului de lumina, in vederea stimularii ouatului. in momentul in care
pasarea a receptionat acest stimul si a inceput sa oua, este necesar a schimba si
reteta furajera, administrand furajele specifice perioadei de ouat, aceasta operatie
facandu-se treptat, la varsta de 22 saptamani.

Intrucat , sistemul luminos se adreseaza ouatului, iar cel furajer greutatii

corporale, se aplica diferentiat unul sau altul dintre stimuli, in masura in care
maturitatea sexuala nu este corelata cu maturitatea corporala. Se actioneaza de asa
maniera incat curba greutatii corporale standard sa fie corelata cu curba de ouat
standard, aceasta fiind o conditie esentiala pentru atingerea performantelor maxime
pe perioada de ouat a gainii.