CREȘTEREA BOVINELOR

CUPRINS

Introducere.............................................................................................................................................2
1. PRODUCȚIA DE LAPTE.................................................................................................................2
1.1 HRĂNIREA VACILOR DE LAPTE............................................................................................2
1.2 ÎNTREȚINEREA VACILOR DE LAPTE....................................................................................4
1.2.1 Întreținerea vacilor pe timp de iarnă.................................................................................4
1.2.2 Întreținerea vacilor pe timp de vară..................................................................................6
1.3 MULGEREA VACILOR..............................................................................................................6
1.3.1 Mulgerea manuală a vacilor...............................................................................................6
1.3.2 Mulgerea mecanică a vacilor..............................................................................................7
2. PRODUCȚIA DE CARNE................................................................................................................8
2.1 METODE DE ÎNGRĂȘARE A TAURINELOR..........................................................................8
2.1.1 Îngrășarea în sistem intensiv..............................................................................................8
2.1.2 Îngrășarea în sistem extensiv..............................................................................................9
3. RASELE DE TAURINE..................................................................................................................10
3.1 RASE DE TAURINE LOCALE NEAMELIORATE.................................................................10
3.1.1 Rasa Sură de Stepă............................................................................................................10
3.1.2 Rasa de Munte (Mocănița)...............................................................................................11
3.2 RASE DE TAURINE LOCALE AMELIORATE.......................................................................11
3.2.1 Rasa Bălțată cu negru românească..................................................................................11
3.2.2 Rasa Bălțată românească..................................................................................................12
3.2.3 Rasa Brună de Maramureș..............................................................................................13
3.3 RASE DE TIP FRIZĂ................................................................................................................13
3.3.1 Rasa Holstein-Friză olandeză..............................................................................................14
3.3.2 Rasa Holstein.....................................................................................................................14
Concluzii..............................................................................................................................................15
Bibliografie..........................................................................................................................................16

1
 INTRODUCERE
Practicarea agriculturii a reprezentat unul din factorii-cheie în evoluția și dezvoltarea
societății omenești. Creșterea animalelor este o activitate fundamentală pentru existența și
evoluția oamenilor.
Cu 10,000 de ani în urmă, omul arhaic a domesticit un număr relativ redus de specii de
animale. Majoritatea speciilor domesticite sunt animale gregare din clasa ungulatelor (taurine,
zebuine, bubaline, yak, gaur, ovine, caprine, porcine, cabaline).
În principiu, omul s-a orientat în vederea asigurării produselor și producțiilor esențiale
pentru supraviețuirea comunităților umane arhaice.
Rolul economic al creşterii bovinelor poate fi subliniat prin evidenţierea volumului şi
a importanţei social-economice a producţiilor principale (lapte, carne) şi secundare (piei,
subproduse de abator, gunoi de grajd etc.) obţinute de la aceste specii. De asemenea, trebuie
avut în vedere şi faptul că în ţările cu agricultură extensivă, bovinele sunt încă utilizate şi
pentru tracţiune. Boul produce 0,5 CP (0,5-0,6 W/h) timp de 7-8 ore/zi[1].
Pe lângă de carnea propriu-zisă, în unitățile de procesare, se obțin, de asemenea, și o
serie de produse de abator, între care: creier, inimă, ficat, limbă, “burtă”, pulmoni, splină,
uger, testicule, urechi, buze etc. Aceste porțiuni tranșate sunt denumite generic “al cincilea
sfert”.
Creşterea bovinelor reprezintă o parte importantă a agriculturii mondiale, acest lucru
este datorat de volumul, valoarea și diversitatea producțiilor și produselor care se obțin din
această activitate. Astfel, bovinele asigură între 90-96% din cantitatea totală de lapte
consumată pe glob, 30-35% din cea de carne şi aproximativ 90% din totalul pieilor prelucrate
în industria mondială de tăbăcărie.
Pielea se caracterizează prin rezistență mecanică mare, conductibilitate termică redusă,
capacitate de inbibiție redusă și este utilizată în industria încălțămintei, la confecționarea
obiectelor de îmbrăcăminte și în industria automobilelor de lux.
În condiții normale, o vacă poate asigura necesarul optim de lapte pentru 10-15
locuitori, laptele fiind un aliment complet, indispensabil în alimentația copiilor, a femeilor
însărcinate, a vârstnicilor.

2
 1. PRODUCȚIA DE LAPTE
1.1 HRĂNIREA VACILOR DE LAPTE
Cantitatea de hrană ingerată de vacile de lapte prezintă o importanță deosebită,
deoarece de ea depinde cantitatea de nutrienți pe care o poate folosi organismul pentru
întreținerea vieții și producția de lapte. Necesarul optim de substanță uscată este cuprins între
2,5 și 3,5 kg pentru 100 kg de greutate corporală. Acest consum se înregistrează în perioada

10-20 săptămâni de lactație după care se reduce continuu, atingând valoarea minimă de 1,8- 2
kg de substanță uscată pentru 100 kg greutate vie la fătare. Într-o lactație se elimina cca. 375-
520 kg substanță uscată. Cantitatea optimă de hrană la vacile de lapte este cuprinsă între 2,5 și
3,5 kg la 100 kg greutate corporală[4].
Cantitatea de hrană la vacile de lapte este dată de mai mulți factori:
• Capacitatea de ingestie;
• Însușirile individuale, aici întâlnim vaci bune și rele consumatoare;
• Calitatea gustativă a hranei și tehnologia potrivită de preparare a acesteia; •
Durata de expunere a hranei la dispoziția animalului;
• Conținutul în proteină și minerale al hranei: un conținut redus în proteine (sub 7%)
și minerale, determină o dezvoltare înceată a florei rumenale și prin urmare o reducere
a vitezei de digerare a glucidelor;

• Conținutul nutrețurilor în apă influențează ingestia de hrană în sensul că pentru

nutrețurile care conțin peste 50% apă se înregistrează o reducere a hranei ingerate;
• Viteza de consum: există o legătură între viteza de consum/minut și ingestia zilnică.

Tabel 1.1 Viteza de consum pentru diferitele nutrețuri în minute/kg

Felul nutrețului Viteza de consum (min/kg substanță uscată)
Concentrate 2,5 – 5
Sfeclă 6–8
Nutreț verde 15 – 25
Fân 15 – 30
Semisiloz (ierburi) 20 – 35
Siloz de porumb 25 – 35
Paie 55 – 85

3
 Viteza de consum este mai mare pentru hrana de calitate, iar sub raportul formei
fizice, consumul/minut este mai mare pentru hrana tocată sau granulată. Cerealele zdrobite
sau granulate sunt consumate mai rapid decât sub formă de uruială (boabe de cereale
măcinate mare) [4].
1.2 ÎNTREȚINEREA VACILOR DE LAPTE
Întreținerea reprezintă un ansamblu de măsuri importante cu privire la adăpostirea,
îngrijirea și asigurarea unui regim de mișcare adecvat, adaptate în vederea exteriorizării
potențialului productiv al vacilor exploatate pentru producția de lapte.

Principalele principii după care se pot clasifica sistemele de întreținere sunt:

• Sezonul calendaristic;
• Libertatea de mișcare a vacilor.

1.2.1 Întreținerea vacilor pe timp de iarnă

În sezonul de iarnă, întreținerea vacilor de lapte se realizează în adăposturi închise (în
stabulație legată sau liberă), sau în adăposturi semideschise (în stabulație liberă).

1.2.1.1 Întreținerea legată a vacilor în adăposturi închise

În prezent, atât pe plan mondial, cât și în România, întreținerea legată este cel mai
răspândit sistem de întreținere a vacilor. Caracteristica principală a acestui sistem constă în
întreținerea legată a vacilor în adăposturi închise cu amenajări interioare specifice și cu
tratarea individuală a animalelor[1].

Fig. 1.1 Adăpost cu întreținere legată cu așezarea vacilor pe două rânduri și

dispunere crupă la crupă: 1 – stand lung; 2 – iesle plasată în perete; 3 – fereastră; 4
– alee de furajare; 5 – capac iesle; 6 – ușă de acces; 7 – canal pentru racleți.

Avantajele întreținerii legate:

• Tratarea individuală a vacilor;
• Asigură condiții de confort și de liniște mai bune (animalele nu se deranjează reciproc
în timpul odihnei și hrănirii);
• Consumul de hrană necesar pentru întreținerea funcțiilor vitale este mai redus.

4
Dezavantajele întreținerii legate:
• Productivitatea muncii se reduce semnificativ comparativ cu întreținerea liberă;
• Prezintă consumuri energetice mai mari, în special pentru muls și pentru evacuarea
dejecțiilor;
• Efortul fizic al personalului de îngrijire este ridicat;
• Vacilor le este limitată mișcarea, acest lucru influențând negativ starea lor de sănătate.
1.2.1.2 Întreținerea nelegată a vacilor (întreținere liberă)
Întreținerea nelegată a vacilor se practică pe scară largă în țările cu o industrie
zootehnică dezvoltată. În țările dezvoltate economic, personalul implicat în agricultură
reprezintă 2-6% din totalul populației active, față de 30-40% în țările în curs de dezvoltare [1].
Caracteristica principală a acestui sistem constă în întreținerea liberă a vacilor, în
adăposturi închise sau semideschise, cu amenajări interioare specifice și cu tratarea în grup a
animalelor.

Fig 1.2 Stabulație liberă

Avantajele întreținerii libere:

• Productivitatea muncii este de până la 4 ori mai mare în comparație cu întreținerea
legată;
• Efortul fizic al lucrătorilor se reduce;
• Laptele muls are calități igienice superioare;
• Vacile beneficiază de un regim de mișcare mai bun[12].

Dezavantajele întreținerii libere:

• Ca urmare a faptului că vacile sunt tratate în grup și nu individual, procesele

tehnologice specifice nu pot fi adaptate pentru fiecare individ in parte;

5
 • Crește riscul bolilor infecto-contagioase, deoarece instalațiile de adăpare, muls și
furajare sunt folosite la comun;

• Comportamentul de grup se manifestă mai intens și ca urmare, între animale apar

diferențieri ale stării de întreținere, iar producția de lapte se reduce cu 5-10%;

• Consumul de furaje pentru întreținerea funcțiilor vitale crește cu 5-10% în comparație

cu întreținerea legată;

• Frecvența avorturilor mecanice, a unor accidente și a suptului reciproc între vaci este
mai mare[1];
• Investițiile inițiale, consumurile materiale și energetice sunt mai mari.

1.2.2 Întreținerea vacilor pe timp de vară

În timpul verii, în funcție de condițiile specifice din fermă, întreținerea vacilor de lapte
se poate realiza în urmatoarele variante: în stabulație, pe pășune și întreținerea mixtă.

1.2.2.1 Întreținerea vacilor în stabulație (la adăpost)

Se practică în fermele cu un număr ridicat de vaci, care nu dispun de suprafețe
suficiente de pășuni, iar suprafața de teren agricol destinat producerii furajelor este mai redusă
în fermele situate în preajma marilor centre urbane.
În cazul acestei variante de întreținere, furajarea vacilor de lapte se face cu nutrețuri
verzi administrate la iesle.

1.2.2.2 Întreținerea vacilor pe pășune (în tabere de vară)

Această variantă de întreținere se practică în fermele cu un număr relativ mic de vaci,
care au pășuni calitative dar care sunt situate la distanțe mai mari de 2 km față de fermă.
Prin întreținerea vacilor pe pășune, cheltuielile cu furajarea sunt reduse, astfel, laptele
se obține cu costuri mai mici. În același timp, vacile beneficiază de mișcare în aer liber, lucru
care beneficiază pozitiv starea generală de sănătate a vacilor de lapte.

1.2.2.3 Întreținerea mixtă a vacilor

Întreținerea mixtă a vacilor de lapte este foarte întâlnită în țara noastră, și anume în
fermele care dispun de pășuni situate la cel mult 2 km distanță de fermă.
În fiecare dimineață, după muls, vacile sunt duse la pășune unde sunt ținute 4-5 ore iar
mai apoi sunt aduse după-amiaza la adăpost pentru muls. După mulsul de seară vacile sunt
scoase în padoc, unde vor rămâne și pe timpul nopții. Adăpostul este utilizat doar în timpul
mulsului și atunci când condițiile meteo nu sunt favorabile.

6
 1.3 MULGEREA VACILOR

Mulsul este o operațiune deosebit de importantă, cu un grad de complexitate și

dificultate mare. Se apreciază că, în raport cu gradul de mecanizare a diferitelor procese
tehnologice, mulsul ocupă 40-50% din timpul alocat zilnic pentru îngrijirea unei vaci.

1.3.1 Mulgerea manuală a vacilor

Mulsul manual reprezintă cel mai vechi sistem de mulgere și încă este folosit, în
special în țările cu zootehnie extensivă și semiextensivă. În țara noastră, acest sistem de muls
se practică în fermele de dimensiuni mici.
Mulgerea propriu-zisă se execută imediat după mulgerea primelor jeturi de lapte și se
poate realiza prin următoarele trei metode de muls: mulgerea cu mâna plină, mulgerea cu nod
și mulgerea cu două degete. Metoda de muls se stabilește în funcție de caracteristicile
individuale ale ugerului și mameloanelor[1].

Fig 1.3 Metode de mulgere manuală:

1 – mulgerea cu mâna plină;
2 – mulgerea cu nod; 3 – mulgerea cu două degete.

Mulsul manual se realizează în multe etape succesive:

• Pregătirea locului de muls: aerisirea adăpostului, scularea vacilor și curățarea zonei

posterioare a standului la toate vacile care vor fi mulse;

• Pregătirea mulgătorului și a vaselor de muls: înainte de muls, mulgătorul își spală

mâinile cu apă caldă și săpun și se îmbracă în echipament de protecție. Vasele folosite
la muls trebuie să se afle în stare perfectă de curățenie;

• Pregătirea ugerului: ugerul și mameloanele se spală cu apă caldă ( 40℃ în timpul

iernii), în care se recomandă să se introducă o soluție dezinfectantă. După spălare și

7
 uscare se execută masajul inițial al ugerului (30-90 secunde) pentru declanșarea
reflexului de ejecție a laptelui. Masajul ugerului se execută și in timpul mulsului
precum și la încheierea mulsului.

1.3.2 Mulgerea mecanică a vacilor

Mulgerea mecanică s-a generalizat în țările unde se practică zootehnia de tip intensiv.
În România acest tip de muls se practică în numeroase ferme. Avantajele
mulgerii mecanice:
• Asigură o productivitate a muncii de până la 5 ori mai mare față de mulsul manual. La
mulsul mecanic un mulgător poate mulge 20-50 vaci/oră (în funcție de tip de
instalație), în timp ce la mulsul manual productivitatea este de 6-8 vaci/oră/mulgător;
• Se reduce considerabil efortul fizic;
• Asigură obținerea unei cantități mari de lapte, cu un procent mai mare de grăsime;
• Laptele muls mecanic are calități sanitare superioare, deoarece laptele nu vine în
contact cu mulgătorul și la unele instalații, nici chiar cu aerul din adăpost.

2. PRODUCȚIA DE CARNE
Importanța alimentară a cărnii de bovine, rolul pe care carnea și produsele de carne îl
au în creșterea nivelului de trai al populației umane, precum și avantajele economice ce
decurg din producerea cărnii de taurine au făcut ca acest domeniu de activitate să devină unul
din cele mai importante sectoare ale producției agricole.

2.1 METODE DE ÎNGRĂȘARE A TAURINELOR

Clasificarea sistemelor de îngrășare a taurinelor se poate face după mai multe criterii:
după vârsta animalelor supuse îngrășării și după sistemul de întreținere adoptat.

Tabel 2.1.
Principalii indici tehnico-economici de producție pe sisteme de
îngrășare
Indici tehnico-economici U.M. Sistemul de îngrășare
intensiv semiintensiv extensiv
Vârsta de valorificare luni 12-16 18-24 20-30
Masa corporală la valorificare kg 450-550 450-550 500-550
Durata îngrășării luni 12-16 6-12 5-10
Spor mediu zilnic g 1000-1400 800-1000 500-700
Consum Specific UN/kg 5-6,8 7-10 10-14
Randament la tăiere % 56-65 53-57 50-53

8
2.1.1 Îngrășarea în sistem intensiv
Acest mod de îngrășare urmărește realizarea unor sporuri zilnice mari, în condiții de
economicitate sporite, prin valorificarea potențialului biologic de creștere. Tineretul taurin
poate realiza, în primul an de viață, 60-65% din greutatea adultului, în condiții optime de
hrănire și întreținere.
Furajarea este diferențiată pe faza de creștere, pentru a satisface necesitățile
fiziologice ale vârstei și se bazează pe concentrate, care intră în rație în procent de peste 50%.
Furajele fibroase se dau pentru completarea rației și funcționarea normală a prestomacelor, ele
trebuind să fie de bună calitate[5].
Sistemul de întreținere urmărește limitarea mișcării pentru a micșora consumul de
energie. Adăpostul trebuie să asigure condiții optime de microclimat și păstrarea condițiilor
de zooigienă.
Nu toate rasele dau rezultate bune la acest tip de îngrășare. Sunt indicate rasele mixte,
cum ar fi: Bălțata românească, brună și metișii raselor mixte de la noi cu taurii de rasă friză [5].
Îngrășarea “baby-beef” se stabilește în funcție de vârsta și greutatea la sacrificare a
vițeilor. Există trei variante de aplicare: ultra precoce, precoce, și normală [5]. Prima variantă
este utilizată pentru producerea cărnii fragede de culoare roz. Vițeii sunt îngrășați până la
vârsta de 220 de zile, când trebuie să aibă minimum de 250 kg. În România s-a utilizat până
acum mai mult îngrășarea “baby-beef” precoce, prin care trebuie să se realizeze, la vârsta de
310 zile greutatea de 350 kg. În ultimul timp, s-a renunțat la această îngrășare și se practică
numai îngrășarea “baby-beef” normală, care vizează obținerea unei greutăți de peste 450 kg,
la vârsta de 16-18 luni[5].

2.1.2 Îngrășarea în sistem extensiv

Sistemul extensiv de îngrășare este cel mai ieftin, datorită investițiilor reduse și se
bazează pe furajarea bovinelor pe pășune.
Îngrășarea durează 5-6 luni[2]. Masculii se castrează cu cel puțin 30 de zile înainte de
scoaterea pe pășuni. Tineretul taurin provenit din fătările de toamnă este scos pe pășune
pentru îngrășare la vârsta de 18 luni, iar cel din fătările de primăvară în jurul vârstei de 24
luni.
Recondiţionarea taurinelor adulte reformate, constă în refacerea condiţiei de
întreţinere a animalelor, în special a ţesutului muscular, în scopul sporirii greutăţii corporale, a
calităţii carcasei şi a indicatoarelor de abator. Aceste animale furnizează aşa numita „carne de
9
vită” pe care o știe toată lumea. Recondiţionarea bovinelor este oportună şi necesară pentru
că, animalele reformate (vacile, taurii şi boii) reprezintă în majoritatea ţărilor dezvoltate 60%
din efectiv[2]. Ea se poate face în adăpost dar şi la păşune, în tabere de vară. Durata este de 2-3
luni, perioadă în care greutatea iniţială poate creşte până la 20% [2]. Fluxul tehnologic se
realizează în trei faze: acomodare, recondiţionarea propriu-zisă şi de finisare.
Faza de acomodare durează între 5-7 zile, perioadă în care animalele vor primi
cantităţi tot mai mari din furajele de volum şi 1-2 kg concentrate. Faza de recondiţionare
propriu-zisă, durează 50-60 de zile şi se administrează nutreţuri de volum ca fibroase,
grosiere tocate cu adaos de melasă şi uree, porumb siloz, rădăcinoase, borhoturi etc.,
concentratele reprezentând 15-20% din valoarea nutritivă a raţiei. În ultima perioadă de
finisare, care durează 15-20 de zile, creşte ponderea furajelor concentrate la 30-40% din
structura raţiei[7].

3. RASELE DE TAURINE
În prezent, pe plan modial se întâlnesc peste 1000 de rase de taurine, din care
aproximativ 250 sunt considerate rase principale. Aceste rase se caracterizează prin însușiri
productive specifice sporite.
Până la mijlocul secolului al XIX-lea, românii au crescut, aproape exclusiv, taurine
aparținând raselor primitive (Sura de stepă și Mocănița).

3.1 RASE DE TAURINE LOCALE NEAMELIORATE

3.1.1 Rasa Sură de Stepă
Rasa Sură de stepă (Fig 3.1) provine din Bos taurus primigenius și s-a format sub
influența directă a factorilor naturali de mediu, în condiții pedoclimatice specifice zonei de
stepă[6]. Influența oamenilor în formarea acestei rase este nesemnificată. Această rasă are
origine comună cu alte rase europene: Andaluză (Spania), Romagnolă și Podolică (Italia),
Zamorană (Portugalia), Salers (Franța), Sură iugoslavă, Sură ungurească, Sură grecească
etc[6].
Din punct de vedere morfologic, Sura de stepă se încadra în tipul raselor de tracțiune
deoarece aveau o dezvoltare variabilă, prezentau o talie de 114-136 cm și masa corporală
cuprinsă între 280-500 kg. Aveau capul lung, îngust și cu profil drept, coarne lungi (40-80
cm) și groase, în formă de liră. Gâtul era lung, slab îmbrăcat în masă musculară, cu salba
dezvoltată[1].

10
 Fig 3.1 Rasa Sură de stepă

Rasa Sură de stepă era o rasă primitivă, cu aptitudini universale în producția laptelui și
a cărnii, dar și în cazul muncii de câmp. Aptitudinea productivă principală a rasei Sura de
stepă era producția energetică; boii erau utilizați la tracțiune, datorită faptului că aveau o
capacitate mare de efort, erau rezistenți și docili. Producția de lapte era redusă. În funcție de
varietatea ecologică se realizau 800-1500 kg lapte/lactație, cu un conținut de 4,5-4,6%
grăsime[13]. Durata lactației era redusă, de 6-7 luni.
Producția de carne în cazul rasei Sură de stepă era scăzută, datorită masei corporale
scăzute la vârsta de adult. De asemenea, tineretul taurin supus procesului de îngrășare realiza
sporuri medii zilnice mici, iar randamentul la tăiere era de 45-50%[1].
3.1.2 Rasa de Munte (Mocănița)
În trecut, rasa Mocănița (Fig 3.2) a avut o largă arie de răspândire, fiind întâlnită în
toate zona montană a țării. Treptat, datorită încrucișărilor de absorbție, această rasă a dispărut
din munții Banatului, Apuseni și ai Maramureșului. În prezent, exemplarele din această rasă
se mai găsesc în număr foarte mic în Carpații sudici (Gorj, Vâlcea) și răsăriteni (Neamț,
Vrancea).

Fig 3.2 Rasa de munte (Mocănița)

Rasa de munte se caracterizează prin dezvoltare corporală redusă, având talia de

110120 cm și o masă corporală de 250-300 kg. Capul mic, de tip brachicer, prezintă coarne

11
scurte, subțiri, cercurii sau sub formă de coroană [14]. Vacile din această rasă sunt mai mici de
înălțime, cu o culoare care variază de la galben la cenușiu[8].
Producția de lapte este de 1000-1200 kg/lactație, cu 4,2-4,5% grăsime, durata lactației
este redusă (7-9 luni) [1].
Producția de carne este redusă deoarece dezvoltarea corporală și energia de creștere
sunt mici, iar randamentul la tăiere este de cca. 45%.

3.2 RASE DE TAURINE LOCALE AMELIORATE

3.2.1 Rasa Bălțată cu negru românească
Performanțele productive, economicitatea și precocitatea, precum și adaptabilitatea
rasei Friză a determinat o răspândire fără precedent a taurinelor din această rasă la nivel
global.
În România, rasa Friză a pătruns încă de la sfârșitul secolului trecut.
Majoritatea junincilor importate proveneau din Olanda și Danemarca, participând în
proporții egale (20%) pe linie maternă la formarea rasei Bălțată cu negru românească.
În urma unor asemenea acțiuni a rezultat o populație de taurine cu un genofond
propriu, care nu putea fi încadrat în nici o rasă de tip Friză și care a fost omologată ca rasă în
anul 1987 sub denumirea de rasă “Bălțată cu negru românească” (BNR) [1].
Se apreciază că rasa Bălțată cu negru românească (Fig 3.3) are o asemănare genetică
de 38% cu rasa Friză Olandeză, 37% cu Friza, 7% cu rasa Friză Germană și în proporție
apropiată (aprox. 4%) cu alte opt rase de tip Friză și Holstein.

Fig 3.3 Rasa Bălțată cu negru românească

La vaci, în medie, talia este de 130 cm iar masa corporală de 550 kg. Principalele
dimensiuni corporale sunt mai reduse decât la rasele parentale.
Producția de lapte medie este de 4500-5000 kg/lactație cu 3,8-3,9% grăsime.
Aptitudinile pentru producția de carne sunt satisfăcătoare, tăurașii îngrășați în sistem
intensiv realizează la vârsta de 12 luni o masă corporală de 305-353 kg consecutiv unor

12
sporuri medii zilnice de 933-966 g și înregistrează un consum specific de 6,7-7,8 UN/kg
spor[1].

3.2.2 Rasa Bălțată românească

Rasa Bălțată românească (Fig 3.4) s-a format în urma încrucișărilor de absorbție între
tauri din rasa Simmental și vaci din rasa Sură de stepă din Transilvania și Bucovina [1].
Rasa Bălțată românească reprezintă circa 36% din efectivul total de taurine al țării,
fiind răspândită în Banat, Crișana, și în unele județe din Transilvania.

Fig 3.4 Rasa Bălțată românească

Din punct de vedere morfologic, în cadrul acestei rase se pot individualiza două tipuri
morfologice și ecologice diferite:
• Tipul mare, cu talia de 133-135 cm și masa corporală cuprinsă între 600-650 kg (N-
V Banantului și centrul Transilvaniei);
• Tipul mijlociu, cu talia de 130-133 cm și masa corporală de 550-600 kg
(Crișana și sudul Banatului).
În funcție de condițiile de furajare și întreținere, producția de lapte la vacile din rasa
Bălțată Românească variază destul de mult. În medie, producția este de 3000-3500 kg
lapte/lactație, cu un conținut în grăsime cuprins între 3,7-3,8% [1]. În fermele de elită și în cele
în care se asigură condiții corespunzătoare de exploatare se obțin producții de peste 4500 kg
lapte/lactație[9].

3.2.3 Rasa Brună de Maramureș

Rasa Brună de Maramureș (Fig 3.5) s-a format ca rezultat al încrucișărilor de
absorbție dintre vacile de rasele Mocănița și Sura de stepă cu tauri de tip Schwyz (Montafon,
Algau, Inntal).
Această rasă reprezintă aproximativ 33% din numărul total de taurine al țării noastre.
Rasa brună are o dezvoltare corporală mijlocie, talia vacilor este de 125 până la 127
cm, iar masa corporală cuprinsă între 500-550 kg.

13
 Fig 3.5 Rasa Brună de Maramureș

În medie, această rasă poate produce 3000-3500 kg lapte/lactație, cu un conținut

mediu de grăsime de 3,8%. În condiții corespunzătoare de exploatare, producția de lapte poate
depăși 4000kg/lactație.
Rasa Brună de Maramureș are aptitudini bune pentru producția de carne. În cazul
îngrășării în sistem intensiv, tineretul taurin mascul poate realiza sporuri medii de 900-950 g,
în sistem semiintensiv aproximativ 700 g, iar în sistem extensiv 500 spre 600 g [1]. În funcție
de sistem de îngrășare practicat și de vârsta valorificării, randamentul la tăiere este de 54-57%
pentru tineretul taurin mascul și de 52-54% pentru vacile adulte recondiționate.

3.3 RASE DE TIP FRIZĂ

Rasa Friză s-a format în Olanda prin încrucișarea raselor de tip brachicer cu rasele de
tip primigen crescute în zona câmpiilor joase din nord-vestul Europei.
Cerințele economice au determinat orientarea ameliorării în direcția obținerii unor
animale cu producții mari de lapte, cu schelet fin, forme corporale unghiuloase, constituția
fină, de culoare bălțată negru cu alb.
3.3.1 Rasa Holstein-Friză olandeză
În prezent, rasa Friză crescută în Europa (cunoscută în trecut drept Friză sau Bălțată cu
negru și alb), poartă denumirea de Holstein-Friză sau Holstein-Friză olandeză (Fig 3.6). În
Olanda rasa Holstein-Friză reprezintă cca. 70% din efectivul total de taurine.

Fig 3.6 Rasa Holstein-Friză olandeză Rasa Holstein-Friză are o

dezvoltare corporală mijlocie spre mare, talia la vaci fiind de

14
135 cm, iar masa corporală de 650 kg. Culoarea robei este bălțată negru cu alb[10].
Potențialul de lapte este de 8000 kg/lactație cu un procent de grăsime 3,9%. Producția
maximă o realizează în lactația a 4-a[10].
Producția de carne este relativ bună. În cazul procesului îngrășare intensivă tineretul
taurin realizează sporuri medii zilnice de cca. 900 g. Randament la tăiere este de 52-54%.
3.3.2 Rasa Holstein
Pentru a se putea deosebi de celelalte rase de tip Friză, în anul 1978 s-a hotărât ca
denumirea oficială a rasei să fie cea de Holstein. Această rasă a fost ameliorată pentru
producția de lapte[15].

Rasa Holstein (Fig 3.7) are o dezvoltare corporală mare, talia medie a vacilor este de
135-138 cm, iar masa corporală este cuprinsă între 650-700 kg.
Rasa Holstein are o conformație corporală tipică raselor de lapte, cu forme corporale
unghiuloase, profil corporal accentuat trapezoidal, cu lărgimi reduse și musculatură mai puțin
dezvoltată[1].

Fig 3.7 Rasa Holstein

Aptitudinile rasei Holstein pentru producția de lapte sunt excepționale și nu sunt

depășite de nici o altă rasă de taurine. Producția medie este de cca. 9000 kg lapte/lactație, cu
un conținut mediu în grăsime de 3,5-3,7%[11].
Producția este mai redusă comparativ cu rasa Holstein-Friză.
CONCLUZII
Această activitate a urmat, în timp şi spaţiu, tendinţele înregistrate şi în cazul celorlalte
specii de animale domestice crescute în scop economic. De-a lungul timpului, acest sector de
activitate a avut o pondere importantă în cadrul producţiei agricole, având un loc bine stabilit
în cadrul economiei agricole totale.
Rolul economic al creșterii bovinelor este evidențiat de volumul și importanța
producțiilor de lapte și carne dar și producțiilor secundare, cum ar fi pieile, subprodusele de
abator și gunoiul de grajd.

15
 Având în vedere volumul, valoarea nutritiv-biologică, calităţile organoleptice, precum
şi însuşirile culinare ale principalelor producţii vizate (lapte şi carne), se apreciază că în
perspectivă sectorul de creştere a bovinelor (în special a taurinelor și a bubalinelor) se va
consolida şi se va dezvolta în continuare în cadrul unei agriculturi moderne şi performante.

BIBLIOGRAFIE
1. Acatincăi S., (2004) – Producțiile bovinelor, Editura EUROBIT, Timișoara
2. Focșa V., Constantodglo Alexandra, Tataru G., (2018) – Aspecte tehnologice de creștere și
exploatare a bovinelor specializate pentru carne; Inst. Şt.-Practic de Biotehnologii în
Zootehnie și medicină Veterinară, Maximovca
3. Maciuc V., Leonte C., Radu-Rusu R. M., (2015) – Manual de bune practici în creșterea
bovinelor, Editura ALFA, Iași
4. https://agrimanet.ro/cum-se-hranesc-vacile-de-lapte-vara-si-iarna/
5. https://www.gazetadeagricultura.info/animale/bovine/18230-sisteme-intensive-de-ingrasarea-
taurinelor.html
6. https://www.scridoc.com/2020/12/vitele-din-rasa-sura-de-stepa-cat-lapte_31.html?m=1
7. https://respectanimalele.ro/05/2021/alte-animale/domestice/11-rase-de-vaci-europene/
8. https://agricultorii.ro/vaci-baltata-romaneasca-rasa-de-vaci-cea-mai-comuna-din-romania/

16
9. https://www.scridoc.com/2020/12/vitele-din-rasa-baltata-romaneasca-cat_31.html
10. https://www.gazetadeagricultura.info/animale/bovine/937-rasa-holstein-friza.html
11. https://garden-ro.desigusxpro.com/krs/poroda/golshtinskaya.html
12. https://www.gazetadeagricultura.info/animale/bovine/17464-tehnologii-moderne-
pentrucresterea-taurinelor.html
13. https://www.refleqtmedia.ro/ferma-de-raritati-de-la-campia-turzii/
14. https://www.scridoc.com/2020/12/vitele-din-rasa-de-munte-mocanita-cat_31.html
15. https://www.scridoc.com/2020/12/vitele-din-rasa-holstein-friza-olandeza_31.html

17