UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

TEHNOLOGIA DE CREȘTERE A
PALMIPEDELOR PENTRU CARNE ȘI
FICAT GRAS

Coordonator ştiinţific,
Conf. univ. dr. Marius Gheorghe DOLIȘ
Student,
Larisa-Elena MIHĂILĂ

IAȘI
-2018-
 Introducere 3
CAPITOLUL 1. IMPORTANŢA 5
CREŞTERII PALMIPEDELOR

1.1. Importanţa creşterii gâștelor 5

1.2. Importanţa creşterii rațelor 5

CAPITOLUL 2. PRODUCŢIA DE 7
FICAT GRAS

2.1. Producţia de ficat gras de raţă şi 7

gâscă

2
 INTRODUCERE

Din cele mai vechi timpuri, raţele şi gâştele au servit ca sursă de hrană şi venit pentru oameni
în multe părţi ale lumii. Ele sunt o sursă de carne, ouă şi pene, fiind capabile să trăiască şi să crească
cu raţii de hrană relativ simple, bazate pe furajele locale disponibile. Avantajele lor au fost
recunoscute aproape pretutindeni. Carnea şi ouăle de raţă şi gâscă sunt surse de proteine de calitate
ridicată, energie, unele vitamine şi minerale. Atunci când sunt incluse în mod corespunzător în

3
alimentaţie, ca o parte a unei raţii zilnice bine echilibrate, ele pot să asigure o mare parte din
substanţele nutritive necesare omului.
Raţele şi gâştele pot fi crescute într-o mare varietate de condiţii, atât în efective mici, cât şi
mari, dar la nivel mondial predomină micile crescătorii. În jurul lumii, sistemele de creştere a raţelor
variază de la cele foarte extensive, în cârd, din Orient, până la sistemele de producţie comercială,
moderne şi foarte intensive din Vest, care devin din ce în ce mai răspåndite şi în est. Un efectiv mic
de palmipede poate să fie crescut ca o sursă suplimentară de hrană sau venit. El se poate întreţine cu
mijloace simple, fără amenajări costisitoare şi cu cheltuieli reduse.
În plus faţă de valoarea lor ca hrană, palmipedele produc puf şi pene, pentru care cererea este
constantă, fiind folosite la confecţionarea de plăpumi, perne, saci de dormit, îmbrăcăminte.
Gâsca şi raţa sunt animale potrivite pentru dezvoltarea unei producţii rentabile din
următoarele motive:
– aptitudinea de a consuma şi de a digera o mare cantitate de furaje bogate în fibre sau surse
locale de hrană;
– viteza de creştere mare;
– prezintă bune însuşiri de adaptare la mediu şi la condiţiile climatice;
– penele şi ficatul gras, care sunt produse foarte valoroase.
În contextul economic actual, efectivele de palmipede din ţară, formate din rase şi linii foarte
valoroase, cu indicatori productivi la nivelul ţărilor cu agricultură dezvoltată şi tradiţie în domeniu,
s-au redus foarte mult. Totuşi, la Staţiunea Avicolă Experimentală de la Băneasa a Universităţii de
Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară – Bucureşti există încă numeroase populaţii de raţe şi
gâşte de mare valoare biologică. Ele provin din importuri de la cele mai cunoscute firme
producătoare din lume şi din munca de selecţie și ameliorare desfăşurată de peste două decenii de
către cadrele didactice ale universităţii. (Elena Popescu-Micloşanu şi colab., 2009)

4
 CAPITOLUL 1. IMPORTANŢA CREŞTERII PALMIPEDELOR

1.1. Importanţa creşterii gâștelor

Creşterea gâştelor este răspândită în toată lumea, inclusiv în Europa. Ţările din estul Europei
care au producţiile cele mai semnificative în acest sector sunt Polonia, Ungaria şi România.
Gâştele sunt bune producătoare de carne, ficat gras, ouă, dar şi de pene şi puf. Ele sunt
crescute în ferme specializate până la vârsta de sacrificare, după programe de producţie bine
definite. În aceste cazuri, se stabilesc contracte de lungă durată între fermieri şi abatoare. Gâştele se
pot creşte de asemenea la scară redusă în ferme mici. Animalele care provin din aceste crescătorii
sunt vândute vii pe pieţele din împrejurimi. Crescute în condiţii destul de rudimentare, gâştele
produc totuşi carne şi pene de bună calitate, ieftin. Ele dovedesc bune însuşiri de adaptare la mediu
şi la condiţiile climatice. Sunt uşor de hrănit, deoarece utilizează foarte bine masa verde de pe
păşune sau de pe terenuri virane.
Produc în general 40-100 de ouă/an, în funcţie de rasă, majoritatea primăvara. Ele sunt
păsările domestice care cresc cel mai repede, au cea mai lungă viaţă comercială şi cea mai mare
greutate corporală. Sistemul lor digestiv le permite să se hrănească şi să supravieţuiască numai cu
consumul de iarbă; în această privinţă, sunt foarte diferite de alte specii de păsări şi se apropie mai
mult de ovine. (Elena Popescu-Micloşanu şi colab., 2009)

5
 1.2. Importanţa creşterii rațelor
Raţa este un animal domestic răspândit în toată lumea, care este crescută pentru obţinerea
de carne, ficat gras şi pene, iar în multe regiuni şi pentru producţia de ouă. În timp ce în Europa
creşterea raţelor se situează pe locul trei, după creşterea găinilor şi a curcilor, în Asia de Sud-Est, în
America Latină şi în unele ţări africane, raţa domestică reprezintă o pasăre importantă pentru
obţinerea hranei.
Raţele pot fi exploatate pentru ouă, pentru carne, cu proporţia de grăsime dorită pentru
anumite preparate culinare sau, ca şi gâştele, pentru ficat gras cu însuşiri speciale de gust, frăgezime,
suculenţă, după îndopare. Cerinţele pieţei sunt relativ constante pe parcursul anului şi se adresează
unei categorii mai largi de consumatori.
Până acum 15 ani, carnea de raţă provenea mai ales de la raţele Pekin. În prezent se
manifestă o creştere accentuată a cererii pentru raţa leşească (Barbarie) şi Mulard, mai ales în
Europa. Ea se potriveşte mai bine cerinţelor omului modern, având mai multă carne slabă, de
culoare roşie, cu gust foarte plăcut şi mai puţină grăsime în carcasă decât celelalte raţe, iar masculii
au greutatea corporală mare şi se pretează la tranşare. (Elena Popescu-Micloşanu şi colab., 2009)
Mularzii, hibrizi între linii selecţionate de Pekin şi leşească, sunt frecvent folosiţi pentru
producerea de ficat gras şi carne cu însuşiri calitative deosebite. Prin îndopare sau fără îndopare,
carnea obţinută de la ei este roşie ca şi carnea de vacă sau de vânat, cu grăsime intramusculară,
fragedă, suculentă, cu textură şi gust foarte apreciat de către cunoscători. Din aceste motive, se
consideră că mularzii au perspective foarte bune de dezvoltare. Ei reprezintă deja 25-30% din carnea
de raţă produsă în Franţa şi se pare că vor înlocui gâsca în producţia de ficat gras. Ficatul gras de
Mulard este foarte apreciat, obţinându-se în condiţii mult mai economice decât cel de gâscă. El
reprezintă unul dintre cele mai valoroase produse agricole.

6
 CAPITOLUL 2. PRODUCŢIA DE FICAT GRAS

2.1. Producţia de ficat gras de raţă şi gâscă

În ţara noastră, bazele pentru creşterea gâştelor după principii intensive au fost puse încă din
anul 1977, când s-a important prima linie pură din rasa Albă Olandeză de Rin (gâsca domestică
Anser Anser), exploatată pentru producţia de carne; ulterior, s-au importat şi alte linii pure din rasa
amintită, precum şi din alte rase. Linile importate, precum şi materialul biologic autohton au format
matca de reproducţie pe care s-au efectuat lucrările de obţinere a hibrizilor comerciali specializaţi
atât pentru producţia de carne, cât şi pentru cea de ficat gras.
Ficatul gras este produsul zootehnic cu cea mai mare valoare, a cărui savoare este unanim
apreciată. El se obţine prin îndoparea anumitor rase şi hibrizi de raţe şi gâşte. Îndoparea se
realizează, de obicei, cu porumb, iar grăsimea se depozitează în ficat. Datorită conţinutului său
ridicat în amidon şi sărac în proteine şi colină, care au un rol important în migrarea grăsimilor din
ficat în ţesuturile periferice, în celulele hepatice apar incluziuni lipidice, în citoplasmă, (figura 2.1),
mai întâi la periferia lobilor hepatici (după prima săptămână de îngrăşare), apoi în centrul acestora
(după a doua săptămână de îndopare), pentru ca în final (după a treia săptămână) să cuprindă toate
celulele. (Vacaru-Opriş, I. şi col., 2000)

7
 Fig.2.1- Structura ficatului pe parcursul îndopării

Dacă îndoparea se prelungeşte prea mult, vacuolele lipidice pot să spargă pereţii celulelor,
conducând la obţinerea unui ficat gras de calitate inferioară, care pierde multă grăsime la gătit. Ca
urmare a îngrăşării ficatului (steatozei hepatice) şi pe măsură ce stadiul său de îngrăşare
progresează, creşte foarte mult conţinutul lui în lipide, scade conţinutul în glucide şi se menţine
aproape constant nivelul protidelor (tabelele 2.1. şi 2.2.). Ficatul gras, obţinut în urma îndopării
raţelor şi gâştelor, constituie materia primă pentru producerea celui mai apreciat şi hrănitor paté.
Sub aspect chimic, ţesutul gras al ficatului este alcătuit din lipide, apă, proteine şi substanţe
minerale. Lipidele sunt reprezentate, în special, de gliceride (99%), steride (0.24%) şi fosfolipide,
alături de care se mai găsesc pigmenţi carotenoidici şi vitamine liposolubile.
Tabelul 2.1.
Modificarea conţinutului chimic al ficatului la gâşte, după îndopare
(Vacaru-Opriş, I. şi col., 2000)
Nr. Specificare Conţinutul chimic (%)
Crt. Înainte de îndopare După îndopare
1 Lipide 3 60
2 Proteine 7 7
3 Glucide 8 1

Modificările de natură chimică din ficatul palmipedelor supuse îndopării, dau şi clasa de
calitate a produsului.

Tabelul 2.2.
8
 Compoziţia chimică a ficatului gras de gâscă, pe clase de calitate
(Vacaru-Opriş, I. şi col., 2000)
Nr. Calitatea ficatului Conţinutul chimic (%)
Crt. gras Apă Proteine Lipide Substanţe
minerale
1 I 36-41 8.5-9.5 40-50 0.6-0.8
2 a II-a 40-50 11.0-13.0 35-42 0.8-0.9
3 a III-a 50-60 13.0-15.0 20-35 1.0-1.1
4 Ficat foarte gras 35-40 7.5-8.5 50-58 0.5-0.7

2.2. Factori care influenţează producţia de ficat gras

Alături de factorii nutriţionali, producţia de ficat gras mai este influenţată şi de factori
genetici şi de mediu.
1. Specia şi rasa. Heritabilitatea pentru însuşirea de transmitere a predispoziţei pentru
producerea ficatului gras este de 0.6. În general, rasele grele şi semigrele au o mai bună capacitate
de producere a ficatului gras, comparativ cu cele uşoare.
În cazul raţelor, performanţele la îndopare ale rasei Barbarie sunt depăşite de cele ale
mularzilor (masculi Barbarie x femele Pekin sau masculi Barbarie x femele Rouen ori Aylesbury), la
care greutatea ficatului creşte de la 39g la peste 350g după îndopare.
Şi la gâşte apar diferenţieri determinate de rasa utilizată (tabelul 2.3.).

Tabelul 2.3.
Greutatea ficatului gras la diferie rase de gâşte*
(după Vacaru-Opriş, I. şi col., 2000)
Greutatea medie a Greutatea medie a
Nr. Nr.
Rasa ficatului gras Rasa ficatului gras
crt. crt.
(g) (g)
1 Landaise 734 6 Pomerană 517
2 Masseube 750 7 Albă Italiană 662
3 Alsaciană 440 8 Toulouse 600-1000

9
4 Olandeză albă de Rin 298 9 Emden 500-800
5 Ungară 385
*Greutatea ficatului înainte de îndopare: 70-90g.

2. Individualitatea. Relaţia dintre aptitudinea de producere a ficatului gras şi individ este încă
neelucidată. Anumite tipuri genetice înregistrează randamente diferite în ficat gras, cu toate că au
aceeaşi vârstă şi aceleaşi niveluri de ingestă a hranei.
3. Vârsta păsărilor la începutul îndopării. La gâşte, cea mai mică vârstă la care poate fi
începută îndoparea este de 8-10 săptămâni, dar cu condiţia ca greutatea corporală să fie de 4.0-
4.5kg. Mularzii de raţă pot fi supuşi îndopării, începând cu vârsta de 12 săptămâni. O condiţie de
bază pentru începerea îndopării la ambele specii este terminarea acoperirii cu penaj a păsărilor.
Vârsta maximă la care gâştele pot fi supuse îndopării este de 180-200 zile, deci înainte de
începerea sezonului de reproducţie, pentru că după această vârstă, calităţile ficatului obţinut sunt
mult diminuate; în plus, consumul specific este mai mare şi apar dificultăţi legate de contenţionarea
şi manevrarea păsărilor care sunt mai grele.
În general, culoarea ficatului obţinut de la păsările tinere este mai deschisă decât la cele
adulte.
4. Greutatea păsărilor la începutul îndopării. Momentul optim pentru începerea îndopării
este legat de realizarea, la vârsta de 8-13 săptămâni, a 70-75% din greutatea specifică adulţilor.
La gâşte, se consideră ca fiind optimă pentru începerea îndopării o greutate de 4.0-4.5kg,
deoarece, în perioada 9-12 săptămâni, bobocii au cel mai redus necesar pentru întreţinere; după
vârsta de 12 săptămâni, bobocii consumă o cantitate mai mare de porumb/kg ficat gras. Astfel,
gâştele tinere, deşi au o greutate iniţială mai mică (3.8kg), îşi dublează greutatea în timpul îndopării,
la o conversiune superioară a porumbului(6.5kg/kg spor), comparativ cu cele mai în vârstă, cu o
greutate iniţială mai mare (5.5kg) care îşi măresc greutatea consecutiv îndopării doar cu 75%, iar
consumul specific de porumb este de 7.2kg/spor în greutate.
5. Sexul. La femele, ţesutul adipos are un ritm de dezvoltare mai rapid decât la masculi,
favorizând creşterea în greutate a ficatului pe seama lipidelor înmagazinate (tabelul 2.4.)

Tabelul 2.4.
Greutatea ficatului gras de gâscă, în funcţie de sex*
(după Vancea I., cit. de Vacaru-Opriş, I. şi col.,2000)

10
 Greutate corporală
Greutatea ficatului Greutatea ficatului
Nr. medie la sfârşitul
Sexul gras gras-% din greutatea
crt. îndopării
(g) carcasei
(kg)
1 Femelă 6.81 468.76 6.89
2 Mascul 7.79 444.37 5.71
3 Diferenţe 0.98 24.39 1.18

6. Durata perioadei de îndopare. Aceasta nu poate fi evaluată cu exactitate, existând

termene variabile de la un individ la altul, ce aparţin aceleiaşi rase. Ea este condiţionată de nivelul
de calificare al operatorului, dar şi de calitatea furajului administrat. De asemenea, durata îndopării
mai este dependentă şi de respectarea tehnologiei de creştere a bobocilor, deoarece inima, pulmonii
şi tubul digestiv (mai ales esofagul) se dezvoltă preponderent în săptămânile 8-10 de viaţă ale
acestora. În general, durata îndopării este de 18 zile la raţe şi de 20-30 zile la gâşte, cu o medie de 26
zile. (după Usturoi Marius Giorgi, 2008)
În practică, îndoparea se consideră ca fiind încheiată atunci când pasărea nu mai digeră,
respiraţia este greoaie şi zgomotoasă, fecalele au o culoare verzuie şi conţin boabe de porumb
nedigerate, ficatul este palpabil în cavitatea abdominală, privirea este tulbure, penele cozii se desfac
în evantai, ciocul şi fluierele capătă o tentă de culoare mai deschisă, iar păsările au tendinţa de a
cadea pe spate.

2.3. Modificări produse în organismul palmipedelor supuse îndopării

2.3.1. Modificarea greutăţii corporale şi a ficatului
Semnificativă este creşterea până la dublu a greutăţii corporale şi de până la 10 ori a greutăţii
ficatului. Această modificare se datorează acumulării grăsimilor în celulele hepatice. Ţesutul adipos
începe să se formeze întâi în zona celulelor de legătură.
Palmipedele sunt predispuse steatozei hepatice. În general, nutrienţii absorbiţi la nivelul
intestinului se regăsesc în circulaţia ţesutului mezenteric şi de aici prin vena portă sunt transportaţi la
ficat; în ţesutul hepatic suferă alte transformări, după care, fie sunt stocaţi în ficat, fie redistribuiţi
spre ţesuturile organelor periferice. Ficatul creşte proporţional cu greutatea corporală până la a treia
săptămână de îndopare, după care intervine degenerescenţa hepatică şi scăderea calităţii ficatului.

11
 2.3.2. Modificarea unor componente hepatice
Modificarea componentelor hepatice constă în creşterea lipidelor totale, a colesterolului, a
bilirubinei şi scăderea zahărului total şi a fosfaţilor alcalini (evidenţiate prin analiza sângelui).

Tabelul 2.5
Modificarea componentelor hematice la gâsca îndopată
(Van Ilie şi colab., 2000 )
Specificare UM Înainte de îndopare După îndopare Semnificaţie
Lipide, total mg/100 ml 872 1715 ++
Zahăr mg/100 ml 154 133 NS
Colesterol, total mg/100 ml 193 375 ++
Bilirubină mg/100 ml 0.098 0.398 ++
Fosfaţi alcalini mg/ml 64 31 NS

Transaminaţi
mg/ml 7 22
piruvici
++
++ = P 0.01
NS= nesemnificativ
Variaţia procentului de lipide, colesterol, bilirubină etc. obţinută prin hiperalimentaţie forţată
este în măsură să indice la palmipede obţinerea unor rezultate bune sau mediocre în privinţa ficatului
gras.
Conţinutul în acizi graşi al ficatului gras de raţă, comparativ cu cel de gâscă trebuie să-i
confere acestuia o mai bună consistenţă. Fiind mai puţin uleios, el se pretează mai bine la
conservare, datorită riscului redus de peroxidare.
În general,se consideră că ficatul gras este bogat în acizi graşi saturaţi faţă de ficatul normal.
Se pare că nivelul acizilor graşi nesaturaţi are un anumit rol în calitatea ficatului .
Opacitatea serului sangvin la gâştele îndopate creşte începând din a doua săptămână de
îndopare şi rămâne ridicată până la sfârşitul perioadei de îndopare, ca o consecinţă a lipemiei.
12
Glicemia creşte începând cu sfârşitul perioadei de preîndopare, se accentuează considerabil la
sfârşitul primelor săptămâni de îndopare, urmând apoi ca nivelul ei să se diminueze, dar rămâne
superior faţă de normal. Remarcabil este faptul că de la a doua săptămână de îndopare, lipemia şi
glicemia variază în sens invers. (Usturoi M. G., 2008)
Nivelul proteinemiei este mai mare la sfârşitul celei de a doua săptămâni de îndopare.
Creşterea proteinelor totale din sângele circulant este asociată cu o hipertrofie a celulelor hepatice,
aceasta coexistând cu o intensă neosinteză a proteinelor din ficat.
Colesterolemia creşte progresiv în a toată perioada îndopării. Globulinele cresc începând cu
perioada de îndopare propriu-zisă, cu un maxim în a treia săptămână de îndopare şi scad brusc în a
patra săptămână.
Creşterea transaminazelor, care indică afectarea hematocitului, este bruscă în timpul celei de
a doua şi a celei de a treia săptămâni de îndopare.

13
 CAPITOLUL 3. ALIMENTAŢIA PALMIPEDELOR ÎN VEDEREA
PRODUCERII DE FICAT GRAS

3.1. Alimentația bobocilor de rață pentru producția de ficat gras

Rațele se pretează foarte bine pentru producerea de ficat gras. În acest scop, se utilizează atât
rasele comune, dar mai ales cele specializate, cum ar fi rasa Barbarie și mularzii (Barbarie x Pekin).
Hrănirea bobocilor de raţă pentru ficat gras poate fi consecutivă cu cea pentru producția de
carne. La sacrificare, bobocii produc un ficat de 350-450 g, cu un consum de 15-17 kg de porumb
boabe/cap.
Îndopatul pentru obținerea de ficat gras se face cu grăunțe de porumb fierte amestecate cu
1,5-2% grăsime, dar se poate realiza și cu pastă de porumb, în care se introduc: 1,5-2% grăsime, 0,6-
0,8% sare si 1% premix mineralo-vitamine. Îndoparea se realizează manual sau cu dispozitive
mecanice. Durata perioadei de îndopare este de 20-25 zile, în funcție de aptitudinile hibrizilor în
producția de ficat gras.

3.2. Alimentaţia bobocilor de gâscă pentru ficat gras

Ficatul gras constă într-o hipertrofiere a ficatului, cu infiltraţii de grăsimi, astfel încât
greutatea acestuia poate ajunge la 800-1000g, cu performanţe individuale, de cca 1.5 kg. Acest lucru

14
se realizează prin hrănirea forţată (îndopare), ce diferă de la o ţară la alta, dar care urmăresc acelaşi
obiectiv.
În Franţa se utilizează, în general, pasta de porumb, în care se introduc 1.5-3% grăsimi, 1%
sare şi 0.9% premix vitamino-mineral. Îndoparea durează 21 zile, cu 2-3 reprize de îndopare/zi, la
ore fixe. Se obţine un ficat de 700-900 g, cu un consum de 26-28 kg pastă de porumb/cap.
Tot în Franţa, în sistemul gospodăresc de îndopare, se folosesc grăunţe de porumb fierte în
apă, cu untură (1.0-1.5%) şi sare (1%), administrate în 2-3 reprize/zi. Se începe cu 250 g grăunţe de
porumb/cap/zi, apoi cantitatea administrată creşte progresiv spre sfârşitul perioadei de îndopare, la
1.3-1.5 kg/cap/zi, obţinându-se un ficat de 800-900 g, cu un consum de 30-35 kg grăunţe de
porumb/cap. Durata perioadei de îndopare este de 30-35 zile.
În Ungaria, se supun procesului de îndopare, bobocii de gâscă în greutate de 4.5-5 kg, având
vârsta de 10 săptămâni. Indoparea se face cu pastă de porumb, grăsimi şi cca 1% sare, administrate
cu instalaţii mecanice. Durata perioadei de îndopare este de 21-25 zile. Se obţine un ficat de 600-800
g, cu un consum de 26 kg pastă de porumb/cap.
În ţara noastră, deşi mai puţin specializată în acest tip de producţie, au fost organizate
numeroase experienţe, în urma cărora s-au obţinut rezultate satisfăcătoare. În acest sens, au fost
utilizaţi boboci de gâscă de peste 4 kg greutate, care au fost supuşi îndopării cu grăunţe de porumb
fierte, în prealabil, într-o baie de apă, cu 0.3-1% sare şi 2% grăsime.
În prima săptămână, îndoparea s-a făcut cu 250-300 g grăunţe/cap/zi, cantitate care a crescut
progresiv în următoarele 3 săptămâni până la 1250-1300 g/cap/zi.

3.3. Particularităţile producţiei de ficat gras la raţă

Datorită calităţilor şi caracteristicilor ficatului gras de raţă, în ultimul timp această producţie
câştigă tot mai mult teren în raport cu cea de ficat gras de gâscă, în ţările cu tradiţie în creşterea şi
exploatarea palmipedelor.
Această tendinţă este justificată de condiţiile mai avantajoase de obţinere a produsului final,
cum sunt:
– Condiţii de creştere mai puţin pretenţioase, rusticitatea şi rezistenţa la boli a raţelor;
– Capacitatea raţelor de a se adapta mai uşor la condiţiile impuse de industrializarea
producţiei;
– O bună capacitate de producere a ficatului gras (350 g/raţă);

15
 – Tehnica de îndopare simplă, cu o durată a îndopării mai scurtă ( 18 zile), fără perioadă de
preîndopare;
– Îndoparea poate fi efectuată întreg anul, permiţând industrializarea acţiunii;
– O calitate destul de bună a ficatului gras de raţă;
– O bună calitate a carcasei îngrăşate.
Compararea producţiei de ficat gras la raţă (mulard= Barbarie x Pekin) şi gâscă este
prezentată în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1
Compararea producţiei de ficat gras de raţă şi de gâscă
(după Vacaru-Opriş, I. şi col., 2000)
Mulard
♂Barbarie x ♀Pekin
Criteriile de apreciere Gâsca Landaise
Exploatare
Exploatare semiintensivă
intensivă
Greutatea carcasei înaintea
3-3.5 kg 3-3.5 kg 4.5-5.5 kg
îndopării
Greutatea carcasei la
4-4.5 kg 4-4.5 kg 10 kg
sfârşitul îndopării
Greutatea medie a ficatului
0.350 kg 0.350 kg 0.690 kg
gras
Vârsta începerii îndopării 3,5 luni 3,5 luni 4-6 luni
Numărul de îndopări pe zi 2 2 3
21 zile cu o perioadă de
Durata îndopării 18 zile 18 zile
preîndopare
Consumul de porumb 14-20 kg 14-20 kg 20-25 kg
Numărul de
palmipede/ţarcul de
îndopare cu dimensiunile 70 7-8 7-8 5-6
cm înălţime, 100 cm
lungime şi 75 cm lăţime

3.4. Tehnica îndopării palmipedelor

16
 Îndoparea se poate face după două tehnologii foarte diferite ca metodologie şi dimensiuni:
îndoparea manuală şi industrială.

3.4.1. Îndoparea manuală

Durata reprizei de îndopare a unei palmipede este de 5-10 minute. Pentru scurtarea perioadei
se îndoapă concomitent două palmipede de către acelaşi operator ( în timp ce una înghite, cealaltă se
odihneşte). Avantajul acestui tip de îndopare constă în cunoaşterea şi urmărirea de către operator a
comportamentului individual al fiecăruia în parte, putându-se realiza producţii medii foarte bune.

Dezavantajul constă în folosirea unei cantităţi mari de muncă, a risipei de porumb etc.
Operatorul trebuie să aibă o poziţie comodă, întrucât stă în aceeaşi poziţie mai multe ore consecutiv,
pe un scaun cu înălţimea de 15-20 cm. După prepararea porumbului aşează sub picioare două gâşte
concomitent. Cu mâna dreaptă ia o jumătate de pumn de porumb boabe pe care treptat le va împinge
cu degetul arătător sau mijlociu în esofag. Ciocul palmipedei este menţinut deschis, cu mâna stângă.
După introducerea fiecărei porţii de porumb se lasă o pauză, în care palmipeda respiră şi
înghite. Operatorul experimentat, în clipa când dă drumul ciocului din mâna stângă, cu dreapta
loveşte uşor de jos în sus gâtul, pentru ca eventualele boabe rămase acolo să fie înghiţite. În
continuare, operatorul masează de sus în jos gâtul cu mâna dreaptă, pentru a împinge porumbul
înghiţit în jos, de-a lungul esofagului.
Această mişcare are doi timpi:
- masarea în jos, cu o apăsare constantă, cu atenţie, pentru a nu produce inflamarea pielii;
- împingerea conţinutului din esofag spre stomac, cu mişcări de apăsare şi slăbire, care imită
mişcările peristaltice.
Capul palmipedei este ţinut puţin lateral, deasupra vasului cu porumb, pentu ca acea cantitate
de furaj care nu poate intra în esofag (cca 1/3) să nu cadă pe jos, aceasta neînghiţind decât boabele
ajunse în fundul gâtului, cele din gură fiind eliminate.

3.4.2. Durata perioadei de îndopare

Până în prezent nu este posibilă o evaluare exactă a perioadei de îndopare. Există variații de
la individ la individ, timpul necesar îndopării fiind condiționat, atât de nivelul de calificare al
operatorului, cât și de calitatea furajului.

17
 Tabelul 3.2
Greutatea medie a ficatului gras obținut după 21 de zile de îndopare la diferite rase de gâște
(INRA Franța)
Rasa Greutatea ficatului (g)
Landaise 731
Masseube 750
Alsaciană 440
Rin 298
Ungară 385
Pomcrană 517
Albă Italiană 662

Tabelul 3.3
Corelația între greutatea corporală la începutul îndopării a bobocilor de gâscă de 8-13 săptămâni și
greutatea corporala la vârsta de adult
(după Vacaru-Opriş, I. şi col., 2000)

Rasa Greutatea adultului (kg) Greutatea la începutul îndopării (kg)

Landaise 6-7 5-6 4.5 4.1

Italiană 6-7 5-6 4.5 4.1
Toulouse 9-10 7-8 6.5 5.0
Pomerană 7-8 6-7 5.0 4.5
Diepholz 7-8 6-7 5.0 4.5
Emden 9-12 7- 10 7.0 5.5

18
 În practică, încetarea îndopării are loc atunci când gâsca nu mai digeră, respirația este
greoaie și zgomotoasă, fecalele de culoare verzuie conțin boabe de porumb nedigerate, ficatul este
palpabil în cavitatea abdominală, privirea bobocului este tulbure, coada capătă formă de evantai. Ca
urmare a depunerii grăsimii subcutanate în regiunea coccigiană se observă tendința de cădere pe
spate, datorită schimbării centrului de greutate prin dispunerea inegală în masa corporală a
depozitelor de grăsime; ciocul și picioarele capătă o tentă de culoare mai deschisă.
În general, timpul normal pentru îndopare este de 20-30 zile, cu tendința de a reduce această
perioadă la 21 zile.
Vârsta maximă pentru îndopat la gâscă se consideră 180-200 zile, perioadă după care începe
sezonul de reproducție, calitatea ficatului scăzând substanțial.
După terminarea sezonului de reproducție, gâștele pot fi îndopate, dar calitatea ficatului este
mai redusă, iar efortul depus de operator pentru manipularea și contenționarea palmipedelor este mai
mare. În practică se admite că pentru îndoparea gâștelor adulte este necesară introducerea unei
perioade de restricționare furajeră, pentru ca greutatea acestora să scadă cu aproximativ 1 kg, dar nu
sub 4 kg. (Dinea Mariana, 2008)
Culoarea ficatului este cu atât mai deschisă, cu cât gâsca este mai tânără. Momentul optim
ales pentru începerea îndopării este legat de realizarea, la vârsta de 8-13 săptămâni, a 70-75 % din
greutatea la vârsta maturității sexuale.

Tabelul 3.4
Valorile medii ale duratei perioadei de îndopare, ale greutăţii finale a ficatului și ale consumului
de porumb la unele rase de gâscă
(după Vacaru-Opriş, I. şi col., 2000)
Durata perioadei de Greutatea ficatului la Consumul specific de
Rasa îndopare sfârșitul îndopării porumb în perioada de
(zile) (g) Îndopare(kg)
Landaise 22-28 700- 900 40-50
Albă Italiană 28-35 450- 500 50-60
Toulouse 25-35 600-1000 60-70
Landaise x Italiană 26-35 500- 600 50-55

19
 Calitatea porumbului folosit are un rol determinant pentru obținerea unui ficat de calitate
superioară. Se consideră bun pentru a putea fi întrebuințat la îndopare, porumbul cu umiditate
scăzută, produs în anul anterior celui în care se desfășoară acțiunea.

Fig. 3.1 - Îndoparea palmipedelor pentru ficat gras

3.4.3. Organizarea halei pentru îndopare

Îndoparea poate fi realizată în actuala hală de tip industrial sau în oricare tip de adăpost, care
îndeplinește următoarele condiții:
– microclimat corespunzător;
– temperatură 10-26 grade Celsius,cu un optim de 17 grade Celsius;
– umiditate relativă 55-65%;
– ventilație corespunzătoare;
– sistem de colectare și drenare a dejecțiilor.
Amenajarea halei este diferită, în funcție de tipul compartimentului de îndopare folosit.

20
 Țarcul de îndopare. Este construit dintr-un schelet metalic, de regulă cu dimensiunile de
1,5 m x 1,5 m x 0,70 m, situat pe 4 picioare de 30 cm înălțime.
Pentru consumul de apă, pe una din laturi este prevăzut un jgheab cu lungimea de 1 m
alimentat de la rețea, care asigură un front de adăpare de 10 cm/palmipedă, situat la înălțimea
spinării acesteia. Un astfel de compartiment cazează vara 10 şi iarna 12 gâște sau 15 respectiv 18
rațe, îndoparea efectuându-se în interiorul țarcului cu ajutorul mașinii de îndopat (situație în care
operatorul poate lucra de unul singur) sau în afara țarcului, cu celelalte mașini de îndopat mobile,
fiind necesari 2 operatori pentru această acţiune.
În condițiile îndopării bobocilor de către un singur operator din afara țarcului de îndopare, cu
orice tip de mașină pentru îndopat, mărimea compartimentului se micșorează la 1.0 x 0.75 m,
respectând aceeași înălțime. Un astfel de compartiment poate caza 5-6 gâște sau 7-8 rațe și este
prevăzut cu o ușă, prin care operatorul prinde palmipedele pentru a le aduce în dreptul mașinii de
îndopare. (Van I. şi colab. 2000)
Ţarcurile pentru îndopare sunt dispuse în linie, existând culoare de trecere a operatorilor şi
utilajelor, sistemul de evacuare a dejecţiilor bine organizat.

3.4.4. Pregătirea furajului pentru îndopare

În apă călduță se introduce porumbul, se amestecă pentru ca eventualele boabe sfărâmate și
alte impurități să se ridice la suprafață, urmând a fi îndepărtate. Nivelul apei în vas trebuie să
depășească cu 10-12 cm pe cel al porumbului. Vasul este acoperit cu pânză de sac, peste care se
așează o prelată, care împiedică evacuarea vaporilor.
Gradul de fierbere al porumbului este dependent de programul de îndopare (spre sfârșit,
timpul de fierbere este mai lung, pentru ca boabele de porumb să fie cât se poate de moi).
În general, fierberea porumbului pentru tainul de dimineață se face seara, până a doua zi
porumbul păstrându-se cald. Timpul necesar preparării porumbului este de 5 ore, sursa de căldură
fiind constantă și moderată din punct de vedere caloric. Se poate da un simplu clocot,după care vasul
acoperit cu o prelată păstrează temperatura ridicată a conținutului, timp de 10-12 ore.
Înainte de fierbere este interzisă introducerea sării în apă, întrucât suprafața boabelor poate
deveni rugoasă, lezând esofagul. Administrarea sării se face deci în timpul fierberii, amestecând-o în
toată masa porumbului, în proporție de 1% vara și 0,8% iarna. Introducerea porumbului fără sare
îngreunează mult digestia.

21
 Grăsimea se introduce în proporție de 0,5-2%, asigurând ungerea boabelor, care ușurează
mult procesul de îndopare. Uleiul vegetal este contraindicat, întrucât nu aderă suficient la suprafața
boabelor. Este obligatoriu ca la amestecarea cu grăsime porumbul să fie cald, păstrându-se astfel
până la terminarea administrării sale. (Ilie Van şi colab. 2000)
Temperatura amestecului trebuie să fie de 35-40 ̊C, apropiată de nivelul temperaturii
corporale a palmipedelor: nivelurile de temperatură prea scăzute obligă organismul la un consum
suplimentar și inutil de energie biologică, iar cele prea ridicate produc leziuni și reflexe condiționate
nedorite.
În cazul în care palmipedele nu au beneficiat anterior îndopării de o furajare corespunzătoare
se suplimentează rația timp de 14 zile cu 6-10 % lapte praf, cu toate că nu se pot remedia integral
consecințele neaplicării la timp a tehnologiei de furajare

22
 CAPITOLUL 4. TEHNOLOGII DE CREȘTERE A PALMIPEDELOR

4.1. Tehnologii de creştere a bobocilor de rață pentru carne și ficat gras

În producerea de carne și ficat gras de rață se folosesc fie diferiți hibrizi, obținuți din
încrucișarea unor linii grele de Barbarie, fie mularzi rezultați din încrucișarea masculilor de Barbarie
cu femele Pekin. Ei se caracterizează, printr-o mare capacitate de ingestie a hranei și de depunere a
grăsimii în ficat, încât după îndopare, greutatea ficatului ajunge la 10-14% din greutatea lor vie la
tăiere. De asemenea, acești produși au o pondere sporită a cărnii la nivelul pieptului, un depozit
subcutanat de grăsimi redus și o piele de culoare albă.
În Europa, o mare și eficientă tradiție în creșterea și exploatarea rațelor Barbarie, precum și
în producerea și creșterea hibrizilor și mularzilor de rață o au firmele „ Cherry Valley” din Anglia și
„Grimaud Freres S.A.” din Franța, care au elaborat tehnologii optimizate pentru creșterea acestor
categorii de păsări ce se adresează fie sistemului intensiv de creștere, fie celui semiintensiv. În țara
noastră, producerea de carne și ficat gras de rață în sistem intensiv constituie o preocupare relativ
recentă. Pe baza unor linii de Barbarie (♂) și Pekin (♀) se obțin mularzi, care sunt crescuți pe
așternut permanent.
Tehnologia de creștere a mularzilor românești cuprinde 3 perioade, după cum urmează:
perioada I, de la vârsta de o zi la 7 zile; perioada a II-a, de la 8 la 14 zile și perioada a III-a, de la 15
la 70 zile. (Usturoi Marius Giorgi, 2008)
Norme tehnologice pentru perioada 1-7 zile
În hala pregătită pentru populare, se introduc bobocii de o zi, la o densitate medie de 5
cap./m², formându-se loturi separate de masculi și, respectiv, de femele (4 masculi/m² sau 6
femele/m²).
23
 Transportul bobocilor de la stația de incubație în hala de creștere se face cu mijloace auto
izoterme. Sub fiecare eleveuză din țarcul de demaraj se distribuie 254-300 boboci. La o adăpătoare
vacuumatică și, respectiv, o tăviță cu furaj revin câte 50 boboci.
Temperatura sub eleveuză va fi de +35°C în prima zi, după care scade treptat ajungând la
+30°C la sfârșitul perioadei. Pentru umiditatea relativă a aerului este necesar nivelul de 60%.
Lumina va fi continuă în primele 48 ore, apoi se reduce la 23 ore, având intensitate
luminoasă de 20 lucși.
Așternutul trebuie menținut curat și uscat. Din ziua a 5-a de viață a bobocilor, țarcurile încep
să se lărgească.
Norme tehnologice pentru perioada 8-14 zile
La vârsta de 10 zile, țarcurile se desființează. Operațiunile de obișnuire a bobocilor cu zona
de adăpare de pe mijlocul halei se realizează identic ca la tineretul de rață de rasă Pekin.
Temperatura ambientală continuă să scadă, însă într-un ritm mai lent, astfel încă la vârsta
bobocilor de 14 zile ajunge la +28°C. Prin ventilație se asigură, iarna, 1,5-2 m³ aer/oră/kilcorp, iar
vara, 5-7 m³ aer/oră/kilcorp.
Durata zilei lumină se menține la 23 ore, cu o intensitate luminoasă de 10 lucși.

Norme tehnologice pentru perioada 15-70 zile

Temperatura sub eleveuză trebuie să fie de + 28°C în săptămâna a 3-a de viată a bobocilor;
de +23°C în săptămâna a 4-a; de +21°C în săptămâna a 5-a; de +18-...+20°C în săptămâna a 6-a și
de +16-...+18°C din săptămâna a 7-a și până la lichidarea seriei de creștere, în timp ce temperatura
din restul halei, începând cu vârsta de 3 săptămâni se va menține în limitele de +16...+18°C.
Pentru furajare, se prevede un front de 3 cm/cap, iar pentru adăpare, un front de 1,5
cm/cap.Ventilația și programul de lumină nu se modifică față de cel din perioada anterioară. Durata
vidului sanitar trebuie să fie de minimum 10 zile.
Aceeași firmă renumită franceză „ Grimaud Freres S.A.” a elaborat o tehnologie și pentru
creșterea mularzilor până la vârsta de îndopare (12 săptămâni). Mularzii firmei „Grimaud Freres
S.A.” sunt produși prin încrucișarea masculilor Barbarie cu femele Option, având la origine rasa
Pekin.

4.2. Producerea ficatului gras de rață prin îndopare

24
 Forțarea hrănirii rațelor cu nutrețuri bogate în energie, prin îndopare, conduce la creșterea în
greutate a ficatului, care de la 39g cât cântărește, în medie, la păsările neîndopate, ajunge la peste
350 g la cele îndopate, datorită acumulării de lipide în parenchimul lor hepatic; concomitent, la
carcase se formează un strat uniform de grăsime, cu dispunerea subcutanată.
Factorii care influențează producția de ficat gras sunt dependenți de organismul păsării (rasa,
sexul, individul, vârsta și greutatea corporală la începutul îndopării etc.), dar și de calitatea furajului
și gradul de calificare a celui care face îndoparea.
Durata perioadei de îndopare este de 20-30 zile, cu o medie de 26 zile. Îndoparea mularzilor
de rață începe, de regulă, când aceștia ajung la vârsta de 12 săptămâni. Pe lângă mularzii obținuți din
(♂) Barbarie și (♀) Pekin, se mai pot supune îndopării mularzii rezultați din încrucișarea masculilor
Barbarie cu femele din rasele Rouen și Aylesbury.
În condiții intensive, îndoparea se face în hale cu mediu controlat care trebuie să asigure:
temperature ambientală, de +17°C; umiditatea relativă a aerului, de 55-56%; ventilația corectă;
sistemul de colectare și drenare a dejecțiilor în stare de funcționare.
În hală, se amenajează țarcuri pentru îndopare, cu dispunere în linie. Fiecare țarc va avea
dimensiunile, de 1.5 X 1,5 m X 0,70 m; pe el este construit dintr-un schelet metalic, așezat pe 4
picioare, la 30 cm față de pardoseală. Pereții țarcului se fac din bare de fier beton, situate la 12 cm
una de alta. Podeaua se realizează dintr-un grilaj metalic, cu ochiurile de 1,50-2 cm. Pe una din
laturile țarcului se găsește un jgheab pentru apă, cu lungimea de 1 m, care trebuie să asigure un front
de adăpare de 10cm/cap; acest jgheab se fixează la nivelul înălțimii păsărilor. Dejecțiile se
colectează în fosa de sub țarcuri, de unde se elimină prin reciclare. (Vacaru-Opriş, I. şi col., 2000)
Într-un țarc de îndopare se introduc 15 rațe-vara și 18 rațe-iarna, îndoparea efectuându-se în
interiorul acestuia, cu ajutorul unei mașini de îndopat, tip monorai sau în afara lui, cu mașini de
îndopat mobile; dar, îndoparea rațelor se poate realize și manual.
Grăunțele de porumb reprezintă principalul nutreț cu care se face îndoparea; ele se pun la
fiert, timp de 5 ore, la o sursă de căldură continuă și moderată ca putere calorică. În timpul fierberii
se adaugă sare în proporție de 1% -vara și de 0,80% -iarna. După fierbere, grăunțele de porumb se
scurg de apă și, încă, calde fiind se amestecă cu grăsime animală, în proporție de 0,5-2% pentru a
ușura alunecarea lor pe tractul digestiv al păsărilor supuse îndopării. Temperatura amestecului
trebuie să fie de +35°... +40°C în momentul administrării. Până în ziua a 14-a de îndopare se face un
tratament antistres cu vitamine, fără colină și vitamină B12, care protezează ficatul; în același timp,
se administrează antibiotice. Timpul de îndopare este de maxim 1 minut în cazul îndopării mecanice

25
și de 5-10 minute la îndoparea manuală. La îndopare nu sunt admise decât acele păsări, la care tubul
mașinii de îndopare pătrunde ușor. În practica curentă, îndoparea se face cu o mașină manipulată de
1-2 operatori. Dacă se folosesc 2 operatori, unul prinde pasărea ce trebuie îndopată, o
contenționează, după care se așază pe un scăunel la înălțimea de 15-20 cm față de pardoseala
țarcului de îndopare. Apoi, cu o mână deschide ciocul păsării, iar cu cealaltă dirijează vârful tubului
mașinii de îndopat spre faringele și esofagul acesteia. Al doilea operator ajută, prin împingerea,
pătrunderea tubului în esofag. Când se constată că tubul a pătruns suficient în esofag, primul
operator acționează pedala mașinii pentru antrenarea grăunțelor de porumb în tubul digestiv,
controlând gradul de umplere al esofagului. După cca 20-30 secunde, se oprește antrenarea
grăunțelor de porumb în esofag, iar concomitent, se retrage tubul, masându-se ușor esofagul.
Numărul de îndopări zilnice este de 3; cele trei îndopări se efectuează între orele :5°°-6°°; 10°°-11°°
și 17°°-18°°.
Îndoparea se mai poate face cu pastă de porumb. Pentru aceasta, în buncarul de furaje pentru
îndopare, se introduc: 60 kg porumb măcinat mărunt; 100 l apă fierbinte; 1 % sare și 1% grăsime
animală. După răcire, amestecul se omogenizează adăugându-se un premix vitaminic, în proporție
de 2-2,5%. La folosirea acestui procedeu de îndopare, păsările nu mai primesc apă de băut; el
prezintă dezavantajul că se prelungește timpul de îndopare. În ultimul timp, se extinde procedeul
autoîndopării rațelor, plecându-se de la ideea că, ingesta este controlată de către sistemul nervos.
Prin extirparea nucleilor vetromediani ai hipotalamusului (G. Monachon, I.N.R.A.- Franța), păsările
devin hiperfagice și hipertrofice, situație care favorizează îndoparea.
Mulardul denumit „Hytop”, produs de către firma franceză “Grimaud Freres S.A.”, prin
încrucișarea masculilor de Barbarie cu female “Option” poate atinge printr-o îndopare de 2
săptămâni, începută la vârsta de 12 săptămâni, greutăți corporale de 5,0-5,2 kg (de la 4,0-4,2 kg la
începutul îndopării), cu un consum specidic de hrană de 3,73 kg/kg spor de creștere în greutate. La
sacrificare, rezultă carcasele de peste 2,5 kg, randamentul în ficat fiind de 10,5-12% (din greutatea
vie).

4.3. Sisteme și tehnologii de creștere și exploatare a gâștelor

Această specie contribuie într-o măsură mai mică decât altele (găina, curca, rața) la relizarea
producției mondiale de carne. Astfel, în anul 1991, din cele 41.245.000 tone de carne de pasăre
produse pe glob, numai 348.000 tone reprezentau carnea de gâscă. Informația este cuprinsă într-un

26
raport publicat de Ted Gillin (economist la F.A.O.) în “ Witt Poultry Yearbook International”/1992,
sub titlul: “Tendințe în producție și comercializare’’.
Cea mai mare crescătorie de gâște din lume este în China, unde din total păsări
(1.965.000.000 cap.), 4,5% (88.425.000 cap.) sunt gâște. În China, numărul palmipedelor este atât
mai mare, încât, la trei locuitori, revine o gâscă sau o rață, în timp ce în Germania acest raport este
de 41:1 (P. Horst, 1990). Poziția remarcabilă a gâștelor în această țară se datorește abilității speciei
de a utiliza suprafețe mari de pășune și de apă existente, manifestând un grad ridicat de rezistență și
de adaptare la întreținerea extensivă, dar și intensivă. (Vacaru-Opriş, I. şi col., 2000)
Țările europene cele mai mari crescătoare de gâște sunt: fosta URSS (care avea în anul 1984,
peste 1,6 milioane gâște de reproducție), Polonia (cu un efectiv total de 10 milioane), Ungaria (cu un
efectiv total de 8 milioane) și Franța (cu un efectiv total de 2 milioane de gâște). În ultimii ani,
producția mondială de carne de gâscă a crescut cu 25%, iar în unele țări europene, ca :Ungaria,
Cehia, Slovacia, Polonia, Franța, această producție a sporit de 2-4 ori.
În România, cererea de carne de pasăre, inclusiv de gâscă, este în continuă creștere. Între anii
1973-1976 s-a înregistrat o reconsiderare a creșterii gâștelor după o lungă perioadă de stagnare sau
chiar, de descreștere; aceasta s-a concretizat prin mărimea efectivelor de gâște și dezvoltarea ramurii
pe baze industriale.
În anul 1975, fosta Centrală pentru Producția Avicolă București a elaborat primul program
de creștere intensivă a gâștelor, care a dus la mărirea producției de carne de gâscă la 3,5 tone în 1978
și la 5 tone în 1980. În anul 1983, în cadrul “Programului național de diversificare a producției de
carne de pasăre”, s-a întocmit un program special de creștere industrială a palmipedelor, ce prevedea
la nivelul anului 1990, realizarea unui efectiv de 23 milioane gâște, care urmau să producă alături de
rațe, 20% din producția de carne de pasăre a țarii. (D. Tipuriță, 1985).
Chiar raportată la condițiile și exigențele exploatării industriale, această specie prezintă
multiple avantaje, după cum urmează:
– viteză de creștere și capacitate de îngrășare excelente;
– rezistență la intemperii și boli aviare;
– pretabilitate la administrarea de furaje combinate granulate;
– reducerea consumului de furaje combinate, prin suplimentarea hranei cu masă verde sau alte
furaje suculente, administrate în padoc.
În multe țări, creșterea gâștelor a devenit cu adevărat o industrie, trecând din gospodăriile
particulare sau din sectoarele mici ale fermelor cu profil general, în ferme specializate.

27
 Factorii principali care au determinat trecerea la creșterea industrială a gâștelor au fost:
– restrângerea suprafețelor de pășuni; ori, creșterea extensivă a gâștelor este strâns legată de
asigurarea unor suprafețe mari de pășuni și de luciu de apă (1 ha pășune la 50 capete și, respectiv,
1,5 ha luciu apă la 1000 capete);
– parazitismul de pe pășuni, cu incidența histomonozei, trichomonozei, amodostomozei și
teniozei. În Franța, campania de combatere a paraziților de pe pășuni nesoldându-se cu rezultate
eficiente, i-a obligat pe crescători să treacă la creșterea gâștelor în hale cu pardoseala parțial
acoperită cu grătare;
– înlăturarea caracterului sezonier al producției de ouă;
– pentru prezența ritmică și constant pe piață a cărnii și ficatului gras.

28
 CAPITOLUL 5. HIBRIZI COMERCIALI DE RAŢĂ ŞI GÂSCĂ
PENTRU FICAT GRAS

Obiectivele selecţiei liniilor destinate producerii hibrizilor de raţă şi gâscă pentru ficat gras,
şi criteriile de selecţie, sunt identice cu cele producerii cărnii de raţă şi respectiv, de gâscă.
a) Hibridul de raţă Barbarie x Pekin (carne şi ficat gras)- este un hibrid infecund, denumit
mulard, obţinut în ţara noastră din masculi Barbarie şi femele Pekin, suşa Cherry Valley. Mulardul
are un ritm de dezvoltare bun, asigurând în condiţii normale de îndopare, o greutate a ficatului de
300-350g, de la o greutate iniţială de 38-40g şi cu un consum de porumb de 16-18kg/cap. Indoparea
începe în jurul vârstei de 16 săptămâni, când greutatea mularzilor este de 3.0-3.2kg şi durează 18
zile; la sfârşitul îndopării, se ajunge la greutăţi corporale de 4.5-5.0 kg.

Fig 5.1 – Raţa Barbarie Fig 5.2 – Raţa Pekin

b) Hibridul de gâscă “GARO”- obţinut în urma combinaţiei dintre masculi Landaise şi

femele Olandeză Albă de Rin, prezintă penajul alb.

29
 c) Hibridul unguresc “Babat”- hibrid simplu, pentru ficat gras, rezultat din încrucişarea
masculilor din rasa Gâsca Ungară cu femele din rasa Landaise şi poate produce în urma îndopării un
ficat gras cu o greutate medie de 700g.

Fig 5.3 – Gâsca Landaise

d) Hibridul unguresc “Hungavis Kombi” –hibrid pentru carne şi ficat gras, complex,
obţinut în urma unor încrucişări multiple între rasele Landaise, Albă de Rin şi Gâsca Ungară.
Hibridul are o viteză mare de creştere şi produce un ficat gras de 500-600g, după o perioadă scurtă
de îndopare.
e) Hibrizi comerciali francezi. La ora actuală se produc hibrizi trirasiali (masculi Landaise
x femele hibride, din Gâsca Alsaciană x Albă de Rin) şi tetrarasiali ( masculi hibrizi-mascul
Landaise x femelă Gâscă Ungară încrucişaţi cu femele hibride-mascul Gâsca Ungară x Albă de Rin).
Aceşti hibrizi sunt exploataţi pentru producţia de carne şi ficat gras.

Fig 5.4 - Gâsca Alsaciană

f) Hibrizi comerciali din China. Obiectivele ameliorării constau în creşterea performanţelor

de producţie şi practicarea hibridării între tipurile de rase locale, sau între acestea şi Landaise.
Variabilitatea greutăţii corporale la rasele de gâşte din China este foarte mare, în această ţară
crescându-se cea mai grea rasă din lume, “Shitou”. (Usturoi M. G., 2008)

30
 Fig 5.5 - Gâşte Shitou

Hibrizi comerciali de gâscă româneşti pentru carne și ficat gras

Un obiectiv prioritar al Programului special de creștere industrial al palmipedelor, elaborate
în 1975 de către fosta Centrală pentru Producţia Avicolă, l-a prezentat importul de rase productive și
adaptabile la condiţiile de exploatare industrială. Așa de exemplu, în anul 1976, s-au importat din
Olanda, 1000 boboci de o zi, de rasă Olandeză Albă de Rin-O.A.R (“rasă pentru friptură”), ce este o
rasă prolifică și cu o bună precocitate.
În scopul diversificării producției la gâște, în anul 1980 a fost importată și o linie pură din
rasa Landaise, cunoscută ca având reale aptitudini pentru producerea de ficat gras, în sistem
industrial.

Pentru necesitațile de selecție și hibridare ale rațelor și gâștelor s-au organizat câteva centre
de selecție și înmulțire. Primul Centru de Selecție și Înmulțire la palmipede s-a înființat pe lângă
fosta I.Av.S Arad, unde s-a repartizat nucleul de Olandeză Albă de Rin, iar al doilea Centru, în
cadrul fostei I.Av.S Voluntari, care a primit nucleul de Landaise. La acestea se adaugă Centrul de
Selecție și Înmulțire gâște de la fosta I.Av.S Mihăilești.
O dată cu obținerea primei generații de descendenți, cu origine cunoscută, a început etapa
selecției pentru asigurarea peocesului genetic al populației. În primii ani s-a urmărit ridicarea
performanțelor de producție ale descendenților populațiilor importate, cel puțin până la nivelul
performanțelor înscrise în literatura de specialitate a tărilor de origine, după care s-a trecut la
obținerea de hibrizi comerciali. (Vacaru-Opriş, I. şi col., 2000)

31
 În paralel, au fost luate în studiu pentru testarea performanţelor productive şi două populaţii
locale: Alba de Sighişoara (această populaţie a avut rezultate extrem de bune şi a fost inclusă într-un
program de selecţie la S.C. Avicola S.A. Târgu-Mureş.) şi Alba de Mamaia.
Conservarea fondului de gene la gâşte, autohton şi imigrant, a afost asigurată prin înfiinţarea
în anul 1983 a unei genoteci în cadrul S.C. Agricola S.A. Călăraşi, actualmente desfiinţată.
Ca urmare a muncii de selecţie efectuate la Arad, a fost creat hibridul de gâscă pentru carne
GARO (masculii Landaise×femele O.A.R.).

32
 BIBLIOGRAFIE

1. Dinea Mariana, Creşterea păsărilor, Cluj-Napoca, 2008.

2. Elena Popescu-Micloşanu şi colab., Creşterea raţelor şi a gâştelor, Ed. Rentrop &
Straton, Bucureşti, 2009.
3. Van I. şi colab.– Creşterea palmipedelor pentru carne, ficat gras şi pene, Ed. Coral
Sanivet, Bucureşti, 2000.
4. Usturoi M. G., Creşterea păsărilor, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, 2008.
5. Vacaru Opriş I., Sandu Gh., Mateescu Virginia – Tratat de avicultură, Ed. Ceres,
Bucureşti, vol I, 2007.
6. www.rasfoiesc.com/business/agricultura/Tehnologia-de-obtinerea-carnii34.php
7. http://www.fabricadecarne.ro/extragerea-si-prelucrarea-carnii-de-pasare

33