AUREL ŞARA MIHAI BENŢEA

ALIMENTAŢIA
ANIMALELOR

Editura RISOPRINT
Cluj- Napoca 2013

CUPRINS
INTRODUCERE

CAPITOLUL I
CERINŢELE NUTRIŢIONALE LA ANIMALE pg.
1.1. Norma şi raţia de hranǎ ............................................................................7
1.2. Cerinţele nutriţionale pentru întreţinerea funcţiilor vitale........................9
1.2.1. Cerinţele de energie........................................................................9
1.2.2. Cerinţele de proteină.....................................................................11
1.2.3. Cerinţele de substanţe minerale....................................................11
1.2.4. Cerinţele de vitamine....................................................................12
1.3. Cerinţele nutriţionale pentru animalele de reproducţie...........................12
1.3.1. Influenţa alimentaţiei asupra funcţiei de reproducţie...................12
1.3.1.1. Influenţa alimentaţiei asupra reproducţiei la femele.....12
1.3.1.2. Influenţa alimentaţiei asupra reproducţiei la.................17
1.3.2. Cerinţele pentru femelele de reproducţie......................................19
1.3.3. Cerinţele pentru reproducătorii masculi.......................................22
1.4. Cerinţele nutriţionale pentru creştere şi îngrăşare...................................24
1.4.1. Influenţa alimentaţiei asupra creşterii şi dezvoltării.....................24
1.4.2. Cerinţele pentru creştere şi îngrăşare............................................26
1.5. Cerinţele nutriţionale pentru producţia de lapte......................................28
1.5.1. Influenţa alimentaţiei asupra producţiei de lapte..........................28
1.5.2. Cerinţele pentru producţia de lapte...............................................29
1.6. Cerinţele nutriţionale pentru producţia de ouă........................................32
1.6.1. Influenţa alimentaţiei asupra producţiei de ouă............................32
1.6.2. Cerinţele pentru producţia de ouă.................................................33
1.7. Cerinţele nutriţionale pentru producţia de lână.......................................35
1.7.1. Influenţa alimentaţiei asupra producţiei de lână...........................35
1.7.2. Cerinţele pentru producţia de lână................................................36
1.8. Cerinţele de apă la animale.....................................................................37

CAPITOLUL II
SPECIFICUL ALIMENTAŢIEI TAURINELOR
2.1. Particularităţi de digestie şi valorificare a hranei la taurine....................41
2.2. Influenţa structurii raţiei asupra digestiei rumenale şi producţiei la
taurine......................................................................................................44
2.3. Alimentaţia vacilor de lapte....................................................................46
2.3.1. Nivelul ingestiei la vacile în lactaţie şi factorii care îl
influenţeazǎ...................................................................................46
2.3.2. Alimentaţia vacilor în lactaţie.......................................................49
2.3.2.1. Stabilirea cerinţelor nutriţionale şi a raţiei de hranǎ........49
2.3.2.2. Alimentaţia vacilor în lactaţie în timpul iernii.................52
2.3.2.3. Alimentaţia vacilor în lactaţie în timpul verii..................62
2.3.3. Alimentaţia vacilor în gestaţie avansată........................................64
2.3.4. Bolile metabolice şi nutriţionale la vaci........................................67
2.4. Alimentaţia taurilor de reproducţie.........................................................68
2
 2.5. Alimentaţia viţeilor în perioada de alăptare............................................72
2.5.1. Particularităţile digestiei şi alimentaţiei viţeilor...........................72
2.5.2. Specificul alimentaţiei viţeilor......................................................73
2.6. Alimentaţia tineretului taurin de reproducţie de la 6- 24 luni.................80
2.7. Alimentaţia taurinelor supuse îngrăşării.................................................86
2.7.1. Principii în alimentaţia taurinelor supuse îngrăşării.....................86
2.7.2. Alimentaţia tineretului taurin supus îngrăşării de tip intensiv......88
2.7.3. Alimentaţia tineretului taurin supus îngrăşării de tip
semiintensiv..................................................................................90
2.7.4. Alimentaţia taurinelor supuse îngrăşării de tip extensiv...............93
2.7.5. Recondiţionarea taurinelor adulte.................................................94

CAPITOLUL III
SPECIFICUL ALIMENTAŢIEI OVINELOR
3.1. Particularităţi de digestie şi valorificare a hranei la ovine.....................96
3.2. Alimentaţia berbecilor de reproducţie....................................................96
3.3. Alimentaţia oilor mame........................................................................102
3.3.1. Alimentaţia oilor în perioada de pregătire pentru montă şi
montă...................................................................................................107
3.3.2. Alimentaţia oilor în gestaţie........................................................107
3.3.3. Alimentaţia oilor în lactaţie.........................................................109
3.4. Alimentaţia tineretului ovin de reproducţie..........................................110
3.4.1. Alimentaţia mieilor în perioada de alăptare................................110
3.4.2. Alimentaţia mieilor înţărcaţi şi a tineretului de reproducţie.......114
3.5. Alimetaţia ovinelor supuse îngrăşării...................................................114
3.5.1. Alimentaţia tineretului ovin supus îngrăşării..............................114
3.5.2. Alimentaţia ovinelor adulte reformate........................................119

CAPITOLUL IV
SPECIFICUL ALIMENTAŢIEI CAPRINELOR
4.1. Alimentaţia ţapilor de reproducţie........................................................121
4.2. Alimentaţia caprelor adulte...................................................................121
4.3. Alimentaţia iezilor şi a tineretului caprin..............................................124

CAPITOLUL V
SPECIFICUL ALIMENTAŢIEI CABALINELOR
5.1. Particularităţi de digestie şi valorificare a hranei la cabaline................128
5.2. Alimentaţia armăsarilor de reproducţie.................................................129
5.3. Alimentaţia iepelor de reproducţie........................................................133
5.4. Alimentaţia tineretului cabalin..............................................................137
5.4.1. Alimentaţia manjilor în perioada de alăptare..............................137
5.4.2. Alimentaţia tineretului cabalin înţărcat.......................................139
5.5. Alimentaţia cailor de tracţiune..............................................................140

CAPITOLUL VI
3
 SPECIFICUL ALIMENTAŢIEI PORCINELOR
6.1. Particularităţi de digestie şi valorificare a hranei la porcine.................142
6.2. Alimentaţia vierilor de reproducţie.......................................................143
6.3. Alimentaţia scroafelor de reproducţie...................................................147
6.4. Alimentaţia tineretului porcin...............................................................157
6.4.1. Alimentaţia purceilor în perioada de alăptare.............................161
6.4.2. Alimentaţia purceilor înţărcaţi....................................................163
6.4.3. Alimentaţia tineretului porcin de reproducţie.............................165
6.5. Alimentaţia porcinelor supuse îngrăşării..............................................167
6.5.1. Alimentaţia tineretului porcin supus la îngrăşarea timpurie
pentru carne................................................................................167
6.5.2. Alimentaţia tineretului porcin supus la îngrăşarea timpurie
pentru bacon................................................................................172
6.5.3. Alimentaţia porcinelor supuse la îngrăşarea mixtă.....................174
6.5.4. Alimentaţia porcinelor supuse la îngrăşarea pentru grăsime......174

CAPITOLUL VII
SPECIFICUL ALIMENTAŢIEI PASĂRILOR
7.1. Particularităţi de digestie şi valorificare a hranei la păsări...................175
7.2. Alimentaţia găinilor ouătoare...............................................................177
7.3. Alimentaţia puilor de găină şi tineretului de înlocuire.........................185
7.4. Alimentaţia puilor de carne..................................................................190
7.5. Alimentaţia curcilor adulte, puilor şi tineretului de curcă....................196
7.6. Alimentaţia palmipedelor.....................................................................200
7.6.1. Alimentaţia gâştelor adulte, bobocilor şi tineretului de gâscă....200
7.6.2. Alimentaţia raţelor adulte, bobocilor şi a tineretului de raţă......205
7.7. Alimentaţia struţilor..............................................................................209
7.8. Alimentaţia prepeliţelor........................................................................215

CAPITOLUL VIII
SPECIFICUL ALIMENTAŢIEI IEPURILOR
8.1. Particularităţi de digestie şi valorificare a hranei la iepuri....................219
8.2. Alimentaţia iepurilor crescuţi în sistem extensiv..................................221
8.3. Alimentaţia iepurilor crescuţi în sistem intensiv...................................223

CAPITOLUL IX
SPECIFICUL ALIMENTAŢIEI ORGANISMELOR ACVATICE
9.1. Alimentaţia peştilor..................................................................................228
9.1.1. Particularităţi de digestie şi valorificare a substanţelor nutritive
la peşti...................................................................................................228
9.1.2. Factorii care influenţează ingestia voluntară la peşti..................231
9.1.3. Nutreţurile utilizate în hrana peştilor..........................................242
9.1.4. Aditivii furajeri folosiţi în alimentaţia peştilor...........................234
9.1.5. Factorii antinutriţionali din nutreţurile destinate peştilor...........239
4
 9.1.6. Alimentaţia crapului...................................................................242
9.1.6.1. Alimentaţia alevinilor şi a puietului de crap..................242
9.1.6.2. Alimentaţia crapului de consum şi a reproducătorilor...244
9.1.7. Alimentaţia păstrăvului...............................................................246
9.1.7.1 Alimentaţia alevinilor şi puietului de păstrăv.................246
9.1.7.2 Alimentaţia păstrăvului de consum şi a
reproducătorilor...............................................................248
9.1.8. Alimentaţia peştilor răpitori........................................................251
9.1.9 Alimentaţia sturionilor (cega).....................................................254
9.2. Alimentaţia racului...................................................................................255
9.3. Alimentaţia broaştelor..............................................................................257

Anexe..............................................................................................................260
Bibliografie.....................................................................................................274

INTRODUCERE

5
 Termenii de nutriţie şi alimentaţie sunt frecvent asociaţi deşi sunt douǎ noţiuni
distincte.
Nutriţia studiazǎ problemele teoretice de bazǎ: ansamblul schimburilor
nutritive între organism şi mediul în care trǎieşte animalul, aportul de substanţe
nutritive, cerinţele în nutrienţi, utilizarea lor şi eliminarea metaboliţilor.
Alimentaţia se ocupǎ de traducerea în practicǎ a aspectelor teoretice studiate de
nutriţie. Ea studiazǎ nutreţurile pe care le consumǎ animalele, stabileşte valoarea
nutritivǎ a acestora, le combinǎ în anumite proporţii, alcǎtuind raţii care sǎ satisfacǎ
cerinţele reale de hranǎ ale animalelor aflate în diferite stǎri fiziologice.
Exteriorizarea potenţialului genetic al animalelor este determinatǎ de o serie de
factori externi (de mediu sau tehnologici) dintre care alimentaţia are un rol principal.
Prin alimentaţia raţionalǎ se asigurǎ o hranǎ completǎ din punct de vedere al
conţinutului în nutrienţi, în funcţie de particularitǎţile morfoproductive şi stǎrii
fiziologice la un moment dat a animalelor. Întotdeauna o alimentaţie raţionalǎ, bine
echilibratǎ în nutrienţi asigurǎ o stare bunǎ de întreţinere a animalelor şi o producţie
ridicatǎ. Alimentaţia influenţeazǎ direct, nu numai nivelul producţiilor animale dar şi
desfǎşurarea normalǎ a funcţiei de reproducţie, procesele de creştere şi dezvoltare,
starea de sǎnǎtate a animalelor precum şi eficienţa economicǎ.
Studiul alimentaţiei animalelor este o ştiinţǎ aflatǎ în progres, fiind impusǎ de
necesitatea de a contribui la dezvoltarea zootehniei şi prin aceasta la asigurarea unor
produse animaliere de calitate pentru om.
Alimentaţia animalelor reprezintǎ o disciplinǎ obligatorie din planul de
învǎţǎmânt al facultǎţilor de Zootehnie (Specializǎrile Zootehnie şi Pisciculturǎ),
Agriculturǎ şi Medicinǎ Veterinarǎ, având o contribuţie însemnatǎ în formarea
specialiştilor din domeniul creşterii animalelor şi a peştilor.
Prin elaborarea cǎrţii “Alimentaţia animalelor domestice”, autorii au urmǎrit sǎ
prezinte un material informativ cât mai concis şi actualizat din domeniul alimentaţiei
animalelor şi a organismelor acvatice (peştilor, racului, broaştelor) în concordanţǎ cu
cerinţele fiziologice ale diferitelor tipuri de animale. Prin conţinut, lucrarea se
adreseazǎ în primul rând studenţilor dar şi specialiştilor din zootehnie şi pisciculturǎ.
Lucrarea este conceputǎ în 9 capitole, cuprinzând şi anexele cu valoarea nutritivǎ a
nutreţurilor la speciile rumegǎtoare, porcine, pǎsǎri şi peşti. Tematica abordatǎ face
referiri cu privire la cerinţele nutriţionale ale animalelor şi peştilor, precum şi la
aspecte teoretice şi practice privind particularitǎţile alimentaţiei taurinelor, ovinelor,
caprinelor, cabalinelor, porcinelor, pǎsǎrilor, iepurilor şi peştilor în sistemele de
creştere extensiv, semiintensiv şi intensiv.
Prin conţinutul şi modul de abordare a problematicii tratate, cartea de faţǎ
informeazǎ studenţii şi specialiştii din zootehnie şi pisciculturǎ cu noile orientǎri care
existǎ în alimentaţia animalelor şi peştilor, atât pe plan mondial cât şi la noi în ţarǎ.

CAPITOLUL I

6
 CERINŢELE NUTRIŢIONALE LA ANIMALE

1.1. NORMA ŞI RAŢIA DE HRANĂ

Norma de hrană reprezintă cantitatea de substanţe nutritive (enegie, proteină,
aminoacizi, Ca, P, vitamine, microelemente etc.) necesare unui animal pe timp de 24
ore.
Normele sunt stabilite pe baza cerinţelor, diferit în funcţie de specie, rasă,
vârstă, categorie de producţie, nivelul şi calitatea producţiei.
Norma de hrană este formată din necesarul pentru întreţinerea şi asigurarea
funcţiilor vitale (care diferă în funcţie de greutatea corporală), la care se adaugă
necesarul pentru producţie (care diferă în funcţie de nivelul şi calitatea acesteia).
Norma de hrană poate fi exprimată sub formă de normă globală ceea ce
înseamnǎ cǎ aceasta cuprinde atât necesarul pentru întreţinerea vieţii cât şi necesarul
pentru producţie, sau sub formă de norme diferenţiate, stabilindu-se separat necesarul
pentru funcţiile vitale şi separat pentru producţie. Prin însumarea acestora se obţine
norma de hrană globală.
Cerinţele de energie sunt exprimate în unităţi convenţionale ca: TSD, E.A., U.n.,
U.F., UFL şi UFV, UNL şi UNC, sau în energie: energie digestibilă, metabolizabilă
sau energie netă.
Pentru rumegătoare, energia se exprimă prin: energia netă pentru lapte şi carne, iar
pentru monogastrice se utilizează energia metabolizabilă.
Cerinţele in proteină se exprimă în: proteină brută (%), respectiv aminoacizi
esenţiali pentru monogastrice (%), şi proteină digestibilă (P.D.) sau proteină
digestibilă în intestin (P.D.I.) pentru rumegătoare (g/ zi).
Pentru substanţele minerale, cerinţele se exprimă în: % din hrană sau în g pentru
macroelemente şi respectiv mg sau ppm pentru microelemente. Aceste cerinţe sunt
date în calciu, fosfor şi sare.
Cerinţele în vitamine se exprimă în: unităţi internaţionale (U.I.) pentru vitaminele
liposolubile, sau în mg (sau μg) pentru vitaminele hidrosolubile. În cazul raţiilor se ia
în considerare carotenul.
În cazul nutreţurilor combinate, normele de hrană sunt exprimate în:
energie (Kcal/kg), proteină brută (%), aminoacizi (%), substanţe minerale (%),
microelemente şi vitamine (mg, μg, sau U.I. pe kg) etc.
La stabilirea normelor pentru diferite producţii, la norma pentru întreţinere, se
adaugǎ necesarul pentru producţia pe care o dǎ animalul, cunoscând necesarul pentru
un produs (1 kg carne, 1 litru lapte, 1 ou, o montă etc.)
În România, la animalele rumegătoare normele de hrană precum şi tabelele de
valoare nutritivă a nutreţurilor, sunt exprimate în: U.n. ovăz, P.D., Ca, P etc., iar
după modelul propus de INCDBNA Baloteşti, în UNL, UNC, PDIN, PDIE, Ca şi P.
În creşterea intensivă a porcinelor şi păsǎrilor, energia metabolizabilă este normată în
kcal/ kg nutreţ combinat, iar proteina brută, aminoacizii, substanţele minerale etc.,
sunt exprimate în procente (din nutreţ); fiind prezentate limitele (minimă şi maximă)
de variaţie ale acestora.

7
 În funcţie de producţia principală, hrana se normează pentru animalele de:
reproducţie, creştere, lapte, carne, lână şi ouă. La stabilirea cerinţelor nutriţionale
pentru fiecare dintre aceste categorii se va lua în considerare: mărimea producţiei (kg
spor în creştere, kg lapte), compoziţia chimică a produsului, valoarea calorică a
produsului, precum şi coeficientul de utilizare a hranei în elaborarea produsului
respectiv.
Cerinţele nutriţionale exprimate prin normele de hrană trebuie revăzute periodic
pentru a corespunde cu noile tipuri de animale şi cu rezultatele cercetărilor ştiinţifice.
Această revizuire este făcută de către organisme de specialitate: NRC (National
Research Council) din SUA; ARC (Agricultural Research Council) din Marea
Britanie; INRA (L’Institut National de Recherche Agronomique) din Franţa, iar în
România INCDBNA (Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Biologie şi
Nutriţie Animală).
Prin raţia de hrană se înţelege cantitatea de nutreţuri administrată unui animal
timp de 24 ore, în care trebuie să se asigure integral, cantitativ şi calitativ, cerinţele
prevăzute de normă. Ca şi norma, raţia de hrană variază în funcţie de specie, rasă,
categoria de vârstă, nivelul de producţie etc.
Pentru o bună valorificare a hranei este necesar ca raţia să îndeplinească
anumite condiţii:
a). Să fie completă, adică să conţină cantitatea de energie şi substanţe nutritive
recomandate prin norme.
b). Să fie echilibrată, înţelegându-se prin aceasta ca diferitele grupe de
substanţe nutritive trebuie să se găsească în anumite raporturi: ca de exemplu între
substanţele proteice şi neproteice care se exprimă prin raportul proteic, între diferitele
substanţe minerale, vitamine etc.
Dintre acestea raportul proteic sau relaţia nutritivă este cea mai importantă şi se
stabileşte raportând g PD/UN, sau g PDI/UNL.
Raportul proteic al raţiilor de hrană pentru vaci în lactaţie este de 1/4,5- 1/6,
adică la o parte de substanţe proteice trebuie să corespundă 4,5- 6 părţi substanţe
nutritive neproteice (glucide şi lipide).
Deoarece nutreţurile sunt caracterizate prin două valori PDIN şi PDIE raportul
proteic al raţiei corespunde celei mai mici valori calculate.
Proporţia de participare a unui nutreţ sau grupe de nutreţuri în structura raţiei
trebuie să corespundă specificului cerinţelor animalelor. Verificarea se face prin
raportarea la substanţa uscată (SU) a raţiei, a cantităţii de SU asigurată de un anumit
nutreţ.
SU(fân)x 100/ SU(raţie)= cât la sută din SU a raţiei este reprezentată prin fân
Echilibrarea minerală a raţiei se face prin raportul Ca/P, care variază între 1,3-
2/1.
Pentru echilibrarea vitaminică se stabilesc raporturile reciproce dintre diferitele
grupe de vitamine.
c). Să fie săţioasă, adică să dea animalului senzaţia de sătul, ceea ce se asigură
prin volumul şi consistenţa raţiei. Conţinutul de substanţă uscată conferă animalului
această senzaţie.
8
 d). Să fie gustoasă, pentru ca animalele să o consume cu plăcere. Gustul raţiei
este dat de suculenţa nutreţurilor, de metoda de preparare şi de conţinutul unor
substanţe (sare, substanţe aromatizante).
e). Să fie „sănătoasă”, adică să nu conţină componente alterate, toxice sau
dăunătoare care să prejudicieze sănătatea, producţia, sau calitatea ei.
f). Să fie economică, adică să fie alcătuită din nutreţuri obţinute la un cost cât
mai scăzut, cunoscându-se că 50 % din costul produselor animale este dat de valoarea
nutreţurilor la rumegătoare şi 60 – 70% la monogastrice.
Pentru animalele erbivore, raţia de hrană este formată din raţia de bază
alcătuită din nutreţuri de volum şi raţia suplimentară care cuprinde concentratele
energetice şi proteice şi premixuri vitamino – minerale.
Raţia de hrană poate să fie administrată la discreţie (ad libitum) sau porţionată
în mai multe tainuri. Nutreţurile care alcătuiesc raţia pot să fie date într-un amestec
omogen (ca raţie completă) sau separat într-o anumită ordine şi la diferite intervale de
timp.

1.2. CERINŢELE NUTRIŢIONALE PENTRU ÎNTREŢINEREA

FUNCŢIILOR VITALE

1.2.1. Cerinţele de energie

Din totalul de hrană primită de un animal prin raţia zilnică o parte este utilizată
pentru obţinerea unor producţii (lapte, carne, ouă) iar restul se foloseşte pentru
asigurarea funcţiilor vitale ale organismului animal (respiraţie, circulaţie, reacţiile
biochimice celulare). Necesarul de energie pentru întreţinerea funcţiilor vitale
reprezintă 35–65 % din raţia zilnică, fiind în funcţie de specie şi producţie. Astfel
necesarul la porcinele supuse îngrăşării este de aproximativ 35% în timp ce la găinile
ouătoare ajunge până la 65%. În cazul vacilor fără producţie şi animalelor de
tracţiune în perioada de repaus, prin normă se asigură numai necesarul pentru
întreţinerea funcţiilor vitale. Din energia cheltuită pentru întreţinerea funcţiilor vitale,
40-50% este folosită pentru reânoirea ţesuturilor, 50–60% pentru cheltuielile
fiziologice şi până la 10% pentru ingestia şi digestia hranei.
Cerinţele minime de energie pentru întreţinerea funcţiilor vitale corespund
noţiunii de metabolism bazal. Acesta reprezintă consumul minim de energie necesară
pentru menţinerea funcţiilor vitale ale animalului ţinut în condiţii de post a hranei şi
repaus. Pentru calcularea metabolismului bazal şi a necesarului de energie pentru
întreţinere se utilizează masa metabolică a animalului care reprezintă raporul dintre
suprafaţa corporală şi masa corporală a animalului ridicată la puterea 0,75 (G0,75).
Necesarul de energie pentru întreţinere este influenţat de o serie de factori
legaţi de natura animalelor şi de condiţiile de mediu în care trăieşte animalul.
Factorii dependenţi de natura animalului se referă la masa şi dimensiunile
corporale, specia, rasa, individualitatea, vârsta, sexul, starea de întreţinere, activitatea
musculară.
Masa şi dimensiunile corporale. Consumul de energie este mai mare la
animalele cu o talie mai mică. Aceasta se explică prin faptul că la animalele cu talie

9
mai mică revine pentru 1 kg masă vie o suprafaţă de iradiere a căldurii mai mare şi
deci un consum de energie sporit.
Specia. Necesarul de energie este mai redus la ovine şi mai ridicat la cabaline.
La bovine cerinţele sunt mai mari cu 20–30 % comparativ cu cele pentru ovine.
Rasa. În cadrul speciei, rasele uşoare de cabaline au metabolismul bazal mai
intens decât rasele grele. Astfel, armăsarii din rasa Pur sânge au metabolismul bazal
cu 30% mai ridicat faţă de cei din rasele grele, iar rasele de taurine de lapte au cerinţe
energetice mai mari cu circa 10–15 % faţă de rasele de taurine de carne.
Vârsta. Tineretul animal are un metabolism bazal mai intens decât animalele
adulte, ceea ce determină un consum energetic suplimentar cuprins între 30–50%.
Sexul, influenţează metabolismul bazal. La masculi necesarul energetic este cu
până la 10–15% mai mare decât la femele iar la animalele castrate metabolismul
bazal este mai redus decât la cele necastrate.
Individualitatea, determină diferenţe ale consumului energetic pentru
metabolismul bazal în funcţie de temperament. Astfel animalele care au un
temperament vioi prezintă un metabolism bazal mai intens decât cele cu temperament
limfatic.
Starea de întreţinere a animalelor. Animalele supuse îngrăşării consumă
pentru întreţinerea funcţiilor vitale cu aproximativ 17% mai multă energie decât
animalele neîngrăşate.
Activitatea musculară. Animalele cheltuiesc o parte din energie pentru
menţinerea tonusului muscular pentru susţinerea şi deplasarea corpului. Animalele
care au un temperament liniştit şi care fac puţină mişcare, cheltuiesc mai puţină
energie pentru întreţinere, fapt ce are importanţă practică mai ales pentru animalele
supuse îngrăşării. Întreţinerea animalelor legate sau în stabulaţie determină diferenţe
în ceea ce priveşte cheltuielile de energie pentru întreţinere. Taurinele întreţinute pe
păşune sau în stabulaţie liberă consumă mai multă energie pentru asigurarea funcţiilor
vitale.
Factorii dependenţi de mediu şi de condiţiile de întreţinere se referă la
temperatura mediului ambiant, temperatura apei şi a hranei, structura raţiei,
anotimpul.
Temperatura mediului ambiant. La animalele domestice temperatura
corpului este cuprinsă între 39–41 oC şi se menţine constantă indiferent de
temperatura mediului exterior.
Când temperatura mediului este sub limita zonei termice neutre, care la
animalele adulte în stare de inaniţie sau hrănire insuficientă se află între 18–200C iar
la cele hrănite normal între 14–150 C, se trece în zona critică. În acest fel, animalele
îşi intensifică arderile în organism şi îşi reglează pe cale chimică temperatura
corpului. În acest caz animalele cheltuiesc o cantitate mai mare de energie pentru
asigurarea funcţiilor vitale.
Temperatura apei şi a hranei, trebuie să fie cel puţin de 10–120C. În cazul în
care apa de băut sau nutreţurile ingerate au o temperatură prea scăzută, animalul
trebuie să cheltuiască o cantitate mai mare de energie pentru a le aduce la temperatura
corpului.

10
 Structura raţiei, felul nutreţului în special conţinutul lui în celuloză
influenţează cheltuielile de energie pentru ingestie care reprezintă din necesarul
energetic pentru întreţinere 1% pentru concentrate şi până la 8% pentru fân.
Anotimpul. Metabolismul energetic este influenţat de factorul lumină care prin
intensitate şi durată influenţează activitatea glandei tiroide şi prin aceasta
consumurile energetice. În acest sens s-a constatat că metabolismul bazal este mai
intens în lunile mai – iunie cu 16% decât în sezonul de iarnă (ianuarie – martie).
Necesarul de energie pentru întreţinerea funcţiilor vitale poate fi exprimat în
energie netă pentru rumegătoare şi în energie metabolizabilă pentru porcine şi păsări.
Se folosesc ecuaţii de regresie pentru calculul energiei nete şi metabolizabile. Energia
netă se exprimă în kcal, MJ, unităţi nutritive, unităţi furajere.

1.2.2. Cerinţele de proteinǎ

Prin experienţe s-a stabilit că animalele nu pot să trăiască fără cantităţi minime
de proteină chiar dacă primesc în hrană din abundenţă celelalte substanţe. Aceasta se
explică prin faptul că funcţiile specifice ale proteinelor nu pot fi substituite cu alte
substanţe.
Necesarul de proteină pentru întreţinerea funcţiilor vitale se determină prin
stabilirea cantităţii zilnice de azot excretat în urină, la o hrană fără substanţe proteice
iar energia pentru funcţiile vitale a fost asigurată prin glucide şi grăsimi. În felul
acesta azotul excretat reprezintă cantitatea de proteină corporală catabolizată pentru
asigurarea nevoilor de proteină ale organismului. Această cantitate de proteină poartă
denumirea de „coeficient de uzură.” Cantitatea cea mai redusă de proteină care poate
să acopere nevoile de uzură se numeşte minimum de proteină. Pentru stabilirea
minimului proteic s-a plecat de la cercetări de bilanţ ale azotului. Cerinţele de
proteină pentru întreţinerea funcţiilor vitale sunt influenţate de gradul de asigurare a
aminoacizilor esenţiali implicaţi în funcţiile specifice, reprezentaţi prin aportul de:
izoleucină, metionină, treonină, triptofan şi valină.
1.2.3. Cerinţele de substanţe minerale
Cerinţele de substanţe minerale se stabilesc prin experienţe de bilanţ mineral,
la nivelul cantităţilor care asigură menţinerea animalelor fără producţie în echilibru
mineral. În general, necesarul de substanţe minerale pentru întreţinerea funcţiilor
vitale la animale este mic. Până în prezent se cunoaşte cel mai bine necesarul în
calciu, fosfor, sodiu şi clor (tabelul 1).

Tabelul 1
Cerinţele de substanţe minerale pentru întreţinerea funcţiilor vitale
Ca P K Na Cl Mg
Vaci, 600 kg, g/zi 36,0 27,0 39,0 8,0 15,0 8,0

11
Oi, 50 kg, g/zi 3,5 2,5 2,0 1,0 1,0
Capre 50 kg, g/zi 3,5 2,5
Iepuri, % 0,8 0,4
Sursa: diferiţi autori
Gradul de utilizare a substanţelor minerale ingerate este influeţat de compoziţia
chimică a raţiilor, de echilibrul acido–bazic, de raportul dintre substanţele minerale şi
respectiv dintre elementele minerale şi vitamine.
1.2.4. Cerinţele de vitamine
Cerinţele de vitamine se apreciază diferenţiat în funcţie de specie, vârstă,
sistem de creştere, tehnologie aplicată etc. Normele privind necesarul de vitamine
sunt date global, necesarul pentru întreţinerea vieţii fiind inclus în valorile date.
Excepţia este întâlnită la taurinele adulte pentru vitamina A.
Pentru rumegătoare sunt recomandate următoarele cerinţe vitaminice care se
asigură prin hrană (tabelul 2).
Tabelul 2
Cerinţele de vitamine la rumegătoare
(Wolter R, 1988, citat de P. Halga şi colab, 2005)
Categoria de UI/kg SU
animale Vitamina A Vitamina D Vitamina E
Vaci, 600 kg 4000 1200 15
Oi 2700 15

Pentru animalele monogastrice se fac recomandări globale pentru cerinţele de

vitamine (întreţinere şi producţie).

1.3. CERINŢELE NUTRIŢIONALE PENTRU ANIMALELE DE

REPRODUCŢIE
1.3.1. Influenţa alimentaţiei asupra funcţiei de reproducţie
1.3.1.1. Influenţa alimentaţiei asupra reproducţiei la femele
Alimentaţia este unul dintre cei mai importanţi factori ai mediului extern, cu
rol deosebit în desfăşurarea proceselor de reproducţie. Foarte multe observaţii şi
cercetări au stabilit existenţa unor corelaţii strânse între carenţele alimentare cauzate
de aportul alimentar nesatisfăcător şi o serie de tulburări ale funcţiei de reproducţie,
care duc la infecunditate şi sterilitate.
Factorii alimentari influenţează infecunditatea la femelele de reproducţie prin
subalimentaţie, supraalimentaţie sau prin administrarea de raţii incomplete, carenţate
în substanţe nutritive.
Subalimentaţia determină o serie de tulburări funcţionale care pot afecta
parţial sau total reproducţia la femele, în funcţie de nivel şi durată. În prima fază,
subalimentaţia diminuează secreţia hormonilor gonadotropi, ca urmare a
perturbărilor care privesc axul hipotalamo - hipofizo - gonadic, cu acţiune dominantă
asupra coordonării funcţiei de reproducţie. Subalimentaţia tineretului femel

12
determină slaba dezvoltare a aparatului genital, apariţia întârziată a pubertăţii, cicluri
sexuale anovulatorii, hipofuncţia gonadotropă adenohipofizară. Astfel la viţele,
subalimentaţia se manifestă prin anestrus foarte prelungit iar ciclurile sexuale au o
exteriorizare foarte neregulată. La scrofiţe subalimentaţia provoacă o întârziere a
creşterii care se manifestă asupra aparatului de reproducţie printr-un infantilism
genital (hipoplazie ovariană, modificarea caracterelor secundare şi tulburări
funcţionale genitale).
De asemenea la scrofiţe, subalimentaţia determină şi o întârziere a pubertăţii.
La femelele adulte se constată tulburări de ovogeneză, desfăşurarea anormală a
ciclurilor sexuale, lipsa libidoului, călduri liniştite, anestrie prelungită după
parturiţie. În cazul unei alimentaţii insuficiente ovarul devine atrofic, prezentând
atrofie foliculară, ovulele se maturizează greu şi rămân infecunde.
La femelele subalimentate se mai constată fătări distocice, retenţia anexelor
fetale, subinvoluţie uterină, persistenţa pe ovar a corpului galben, formarea de chişti
ovarieni. Subalimentaţia femelelor adulte poate produce avorturi sau chiar resorbţia
embrionului. Produşii rezultaţi de la femelele subalimentate au la naştere greutaţi
corporale scazute şi o viabilitate redusă
Vacile adulte subalimentate manifestă perioade de anestrus prelungit la 4-5- 6
luni sau prezintă călduri neregulate şi adeseori anovulatorii.
La oile subalimentate în preajma şi în decursul sezonului de montă se
înregistrează o infecunditate ridicatǎ.
De asemenea, subalimentaţia determină la oi şi la scroafe un anestrus
prelungit, animalele devenind infecunde pentru o perioadă destul de îndelungată.
La iepe subalimentaţia se manifestă diferit: frigiditate totală, călduri
anovulatorii, absenţa nidaţiei şi avort la femelele gestante. Din cele prezentate se
desprinde concluzia că subalimentaţia calitativă, caracterizată prin lipsa sau carenţa
unor substanţe nutritive, este una dintre cele mai frecvente cauze ale infecundităţii la
animale.
În vederea restabilirii funcţiei de reproducţie se recomandă alcătuirea
judicioasă a raţiilor complete şi echilibrate, începând cu tineretul destinat pentru
prăsilă.

Carenţele în substanţe nutritive şi influenţa acestora asupra reproducţiei la

femele
Absenţa sau carenţa unor substanţe nutritive din raţie, la femele de reproducţie
constituie cauze frecvente de infecunditate.
Carenţa în substanţe proteice
Din numeroase cercetări, rezultă evident că aportul insuficient de proteine
poate constitui una din cauzele determinante ale sterilităţii.
Efectul carenţei proteice asupra funcţiei de reproducţie, depinde de specia
animalului şi valoarea biologică a proteinei. Astfel animalele monogastrice sunt mai
sensibile la carenţa proteică decât rumegătoarele, deoarece rumenul posedă o
accentuată activitate proteosintetică.
Nivelul scăzut al proteinei din raţiile femelelor de reproducţie inhibă secreţia

13
hormonilor gonadotropi care determină reducerea activităţii ovariene şi resorbţia
embrionară. Carenţa proteică instalată în perioada de gestaţie inhibă dezvoltarea
sistemului nervos şi a mucoasei intestinale a fetuşilor. Insuficienţa proteinelor din
hrană, mai ales când acestea au valoarea biologică redusă şi când lipsa de proteine
este asociată şi cu lipsa fosforului sau vitaminelor, determină scăderea fecundităţii.
În acest caz insuficienţa unor aminoacizi (lizina, triptofanul, arginina, cistina),
produce tulburări ale funcţiei hipofizei şi ovarului.
Adeseori hipofuncţia antehipofizară provoacă sistarea maturităţii foliculare şi
a ovulaţiei. Carenţa în substanţe proteice la tineretul femel de reproducţie produce
pubertate întârziată şi infantilism genital. La viţele se înregistrează întârzieri în
instalarea maturitaţii sexuale, din care cauză pubertatea apare la vârsta de 15-20 luni.
La vaci apar manifestări de frigiditate, iar anestrul devine foarte prelungit (un viţel la
2 ani).
La oi au loc tulburări ale ciclului sexual şi diminuarea fecundităţii în cazul
alimentaţiei carenţate în substanţele proteice. Datorită subalimentaţiei proteice, scade
rezistenţa organismului şi implicit a aparatului genital la diferite infecţii. Ca urmare,
apar inflamaţii cu caracter cronic ca: endometrite, salpingite etc. ce determină în
mod frecvent infecunditate şi sterilitate. Excesul de proteine în raţie, administrate
timp îndelungat, este de asemenea, dăunator, determinând: perturbarea ciclurilor
sexuale, cicluri sexuale anovulatorii, dezechilibre hormonale prin creşterea
catabolismului hormonilor sexuali şi mortalitatea embrionară.
La normarea cerinţelor de proteină pentru femele de reproducţie trebuie să se
ţină seama de specie, rasă, vârstă, greutate corporală, producţie, echilibru nutritiv şi
în special al aminoacizilor esenţiali, de calitatea acestora şi de cantitatea de azot pe
care animalele o pot reţine în organism.
Carenţa în glucide
Afectează într-o masură mai mare sau mai mică funcţia de reproducţie la
femele.
Starea de cetozǎ (cetonemie) poate determina infecunditatea la vacile cu
producţii mari de lapte. Consecinţele negative ale cetonemiei asupra funcţiei de
reproducţie se manifestă prin hipofuncţie hormonală, a hipofizei, chişti hipofizari,
dereglări în funcţia ovariană, persistenţa corpului galben, călduri anovulatorii etc.
Insuficienţa în energie inhibă dezvoltarea ovulei, reduce fecunditatea şi măreşte
mortalitatea embrionară.
Excesul de glucide, la care se adaugă lipsa de mişcare, determină scăderea
fertilităţii prin tulburarea gametogenezei şi hipofuncţia gonadelor. Acest exces duce
la călduri liniştite, anovulatorii şi la moarte ovulară.
Carenţa lipidelor din raţie are o influenţă nefastă asupra reproducţiei la
femele. Acumularea în organism a cantităţilor mari de corpi cetonici rezultaţi în
urma arderilor incomplete şi anormale a lipidelor, asociată cu carenţa glucidelor,
influentează funcţia hipofizară şi ovariană, determinând hipofuncţia anterohipofizară
şi hipoplazie ovariană. Excesul de lipide în raţie va duce la îngrăşarea animalelor,
fapt care influenţează negativ fertilitatea.
Carenţa în vitamine
Cercetările efectuate pe plan mondial şi naţional au scos în evidenţă ca hipo- şi
14
avitaminozele determină tulburări în procesele de gametogeneză, nidaţie, dezvoltarea
embrionului şi fătului, dereglarea ciclurilor sexuale, hiposecreţii hipofizare şi
gonadice.
Carenţa vitaminei A şi a carotenului, frecventă în special în sezonul de iarnă,
provoacă hipoplazii ovariene, tulburări în maturarea foliculară şi în ovulaţie, anestrus
prelungit, keratinizarea epiteliului mucoasei uterine, mortalitate embrionară, avorturi
precoce. Produşii obţinuţi au o viabilitate scăzută şi sunt expuşi îmbolnavirilor.
Pentru prevenirea şi combaterea tulburărilor de reproducţie determinate de
carenţa vitaminei A, se recomandă administrarea în raţia femelelor a nutreţurilor
bogate în vitamina A (caroten), care se găseşte în nutreţ verde, fânuri de bună
calitate, făină de fân uscat artificial, morcovi.
Carenţa în vitamina C. În cadrul sferei genitale, vitamina C intervine în
procesul de dezvoltare şi maturare foliculară, participă la formarea corpului galben şi
în sinteza hormonilor steroizi. Carenţa în vitamina C produce tulburări de ovogeneză
şi dehiscenţă foliculară, determină atonia uterină care duce la fătări grele, retenţii
placentare, subinvoluţie uterină. Prevenirea infecunditaţii se face printr-o alimentaţie
cu nutreţuri bogate în vitamina C cum sunt nutreţul verde, cetina de conifere,
cartoful, sfecla de zahăr, dovleci, fânul de bună calitate.
Carenţa în vitamina D. La animalele de laborator carenţa în vitamina D
provoacă dereglarea ciclurilor sexuale, anestrus prelungit etc. Alimentaţia vacilor cu
nutreţuri carentate în vitamina D şi întreţinute în adăposturi întunecoase determină
fătări grele, retenţii placentare, atonie uterină şi infecţii puerperale. Prevenirea şi
combaterea infecundităţii cauzate de carenţa în vitamina D se realizează prin
păşunatul animalelor pe pajişti însorite, hranirea cu fânuri de bună calitate în
perioada de stabulaţie, plimbarea zilnică şi întreţinerea în adăposturi luminoase.
Carenţa în vitamina E. La femele carenţa gravă nu influenţează desfăşurarea
ciclului de călduri şi procesul fecundării, dar afectează gestaţia în stadiul embrionar,
provocând avortul precoce şi resorbţia embrionului. Avitaminoza E determină
debilitatea şi moartea nou - născuţilor. De asemenea, la femelă, carenţa vitaminei E
provoacă leziuni degenerative ale miometrului, modificări la nivelul glandelor cu
secreţie internă şi în special la hipofiză. Infecunditatea determinată de carenţa în
vitamina E se previne prin alcătuirea unor raţii complete şi echilibrate, în toţi
principii nutritivi. Organismul animal poate fi asigurat cu vitamina E prin nutreţ
verde (păşune, lucerna, trifoiul), fân sau făină de fân, grăunţe de cereale şi germenii
grăunţelor. Administrarea acestor nutreţuri în hrana femelelor de reproducţie şi
întreţinerea lor pe păşune constituie posibilităţi de prevenire şi combatere a carenţei
în vitamina E.
Carenţa în vitaminele complexului B. Aportul de vitamine ale complexului B
este necesar în primul rând la monogastrice. Rumegatoarele pot să-şi sintetizeze
vitaminele din complexul B, prin microflora şi microfauna de la nivelul rumenului.
Carenţa sau asigurarea insuficientă a vitaminelor din complexul B duce la tulburări în
manifestarea instinctului genezic, la oprirea evoluţiei şi maturării foliculare, la
anestrus prelungit. Scroafele carenţate în aceste vitamine, avortează, rămân infecunde
iar purceii au vitalitate redusă.
Manifestările de sterilitate pot fi prevenite sau combătute prin administrarea în
15
hrană a drojdiei de bere, laptelui praf, făinii de peşte, nutreţurilor verzi, şroturilor de
soia.
Carenţa în substanţe minerale
Raţiile furajere carenţate în unele substanţe minerale pot determina
infecunditatea la femelele de reproducţie.
Carenţa în calciu sau asigurarea acestuia în raport necorespunzator cu
fosforul şi cu vitamina D diminuează secreţia hormonilor hipofizari şi ovarieni,
paralel cu reducerea viabilităţii produşilor. La femele carenţa în calciu se poate
manifesta prin tulburări în dinamica ciclurilor sexuale şi prin cicluri anovulatorii. De
asemenea, carenţa în calciu determină apariţia retenţiilor placentare, a subinvoluţiei
uterine, favorizând endometritele acute puerperale.
În general carenţa în calciu apare ca o consecinţă a hrănirii animalelor cu
nutreţuri de slabă calitate, cu raţii dezechilibrate şi păşunatul pe soluri acide şi
nisipoase.
Pentru prevenirea tulburărilor provocate de carenţa calciului, se recomandă ca
în sezonul de stabulaţie fânul de leguminoase bogat în calciu să nu lipsească din raţia
femelelor de reproducţie. De asemenea raţia va fi suplimentată cu nutreţuri minerale.
Ca surse de asigurare în calciu pentru organismul animal amintim şi făina animală,
nutreţurile verzi şi laptele.
Carenţa în fosfor determină la femele sterilitate temporară caracterizată prin
anestrie, cicluri sexuale neregulate, călduri liniştite, hipoplazie utero - ovariană,
chişti ovarieni, corp galben persistent. De asemenea, carenţa în fosfor provoacă
hipoestrogenie, afectează ovulaţia şi fecunditatea. Nutreţuri bogate în fosfor sunt:
făina animală, tărâţele, şroturile. Dintre nutreţuri, numai laptele integral şi smântânit,
făina de carne şi peşte au un raport Ca/P corespunzător cerinţelor organismului.
În alimentaţia femelelor de reproducţie este necesar să alegem nutreţurile care
alcătuiesc raţia, în aşa fel încât să se realizeze un raport cât mai corespunzator între
Ca şi P. Nutreţurile utilizate de multe ori nu pot asigura cerinţele în calciu şi fosfor,
fiind necesară astfel adăugarea în raţie de suplimente minerale.
Carenţa în clor şi sodiu poate provoca avorturi la taurine. Dacă deficitul în
aceste elemente persistă, apar tulburări în desfăşurarea ciclurilor sexuale, în gestaţie
şi în perioada puerperală. Pentru prevenirea acestor tulburări se recomandă
administrarea clorurii de sodiu în hrana femelelor de reproducţie.
Carenţa în zinc, la femele provoacă hipoplazie utero-ovariană, tulburări în
ovogeneză. De asemenea lipsa zincului în raţie, diminuează sinteza gonadotrofinelor
antehipofizare, manifestarea ciclurilor estrale, fecunditatea, nidaţia ovulei fecundate
şi favorizează resorbţia embrionară, apariţia diferitelor malformaţii la fetuşi. Pentru a
preveni aceste tulburări, se recomandă introducerea în hrană a grâului încolţit şi
tarâţelor care sunt bogate în zinc.
Carenţa în mangan determină la femele, tulburarea ciclurilor sexuale,
mortalitatea embrionară, pubertate întârziată la viţele. La oi raţiile carenţate în
mangan produc infecunditate în masă, iar la scroafe carenţa în mangan poate produce
mortalitate embrionară sau naşterea de purcei debili şi agalaxie. Prin adăugarea de 10
grame de sulfat de mangan la 1 kg de sare, se previn manifestările carenţiale la
scroafe. Sunt bogate în mangan tărâţele de grâu, şroturile de floarea soarelui, făina de
16
lucernă etc. Carenţa poate să apară şi atunci când plantele provin de pe soluri
nisipoase, cu turbă, calcaroase, ori cu pH ridicat (6-7), din care manganul nu poate fi
mobilizat de catre plantă. În general, tulburările carenţiale sunt reversibile la
administrarea sărurilor de mangan.
Carenţa în iod la femele, determină dereglarea ciclului sexual, călduri
anovulatorii, călduri liniştite, avorturi. Tineretul femel hrănit cu nutreţuri sărace în
iod prezintă hipoplazie utero-ovariană, pubertate întârziată. Pentru ridicarea
conţinutului plantelor în iod se recomană administrarea ingrăşămintelor pe baza de
compuşi iodaţi pe pajişti sau culturi.
Carenţa în cupru se manifestă prin reducerea fertilităţii, anestrus, subestrus
sau călduri neregulate.
Carenţa în cobalt afectează funcţia de reproducţie prin dereglarea ciclurilor
sexuale sau prin infecunditate, prin moartea ovulară sau embrionară. În gestaţia
avansată şi mai ales după fătare, această carenţă poate duce la retenţie placentară sau
la atonie uterină.
Carenţa în seleniu determinǎ distrofia muscularǎ nutriţionalǎ la viţei, miei,
porcine şi pui, diateza exudativǎ la pui şi necroza ficatului la porcine.
La vaci este tulburatǎ reproducţia, apar retenţii placentare, fǎtǎri premature şi
moartea viţeilor. La oi creşte rata mortalitǎţii embrionare şi infertilitatea ca şi
mortalitatea la miei.
În concluzie, carenţele în substanţe nutritive la femele, în perioada de montă şi
gestaţie, determină diminuarea capacităţii de reproducţie.
Supraalimentaţia la tineretul taurin femel şi vaci după prima fătare,
influenţează negativ indicii de fertilitate, determină fătări grele, întârzierea
manifestării primului ciclu estral, reducerea producţiei de lapte şi a duratei vieţii
productive. La viţelele supraalimentate ovarele pot să sufere procese de degenerare
grasă, cu o reducere a numărului de foliculi.
Raţiile cu un nivel energetic foarte ridicat grăbesc vârsta pubertăţii,
favorizează apariţia căldurilor, dar provoacă mortalitatea embrionară. Dacă se
instalează gestaţia se produc avorturi, iar produşii sunt neviabili.
La femelele supraîngrăşate se constată o slabă manifestare a apetitului sexual,
călduri liniştite, uneori anovulatorii, anestrie prelungită.
Alimentaţia abundentă şi echilibrată în substanţe nutritive, aplicată pe o
perioadă scurtă influenţează favorabil funcţia de reproducţie la femele.

1.3.1.2. Influenţa alimentaţiei asupra reproducţiei la masculi

Obţinerea unor indici superiori de fecunditate şi prolificitate şi a unor produşi
cu vitalitate corespunzătoare este condiţionată substanţial de nivelul cantitativ şi
calitativ al hranei.
Cantitatea şi calitatea hranei influenţează funcţia de reproducţie prin legătura
strânsă ce există între alimentaţie, producerea celulelor sexuale şi manifestarea
reflexelor sexuale. Hrănirea reproducătorilor masculi cu raţii echilibrate, cu nutreţuri
de bună calitate duce la dezvoltarea normală a aparatului genital, la apariţia

17
maturităţii sexuale la vârsta caracteristică speciei, la obţinerea unui material seminal
de calitate superioară, la manifestarea normală a reflexelor sexuale.
Alimentaţia poate influenţa negativ funcţia de reproducţie în următoarele
situaţii: de subalimentaţie, de supraalimentaţie şi de alimentaţie cu valoare
incompletă, lipsită de unele substanţe nutritive, sau când substanţele nutritive se
găsesc unele faţă de altele într-o proporţie necorespunzătoare.
Subalimentaţia sau subnutriţia se datorează unor raţii care cuprind toţi
nutrienţii, dar în cantităţi mai reduse decât necesarul. Aceasta apare în urma unor
carenţe alimentare îndelungate prin lipsa de nutreţuri, precum şi în decursul unor boli
cronice cu hiperconsum (boli infecţioase, glandulare) sau datorită unor boli digestive.
Subalimentaţia animalelor în perioada de pubertate, întârzie creşterea şi
dezvoltarea organismului, masculii tineri fiind mai sensibili la stresul alimentar. În
acelaşi timp subalimentaţia întârzie instalarea pubertăţii, dezvoltarea testiculelor şi a
glandelor anexe, instinctul genezic fiind abolit, iar funcţia endocrină a testiculului se
instalează mai târziu.
Supraalimentaţia, deşi este mai rar întâlnită are de asemenea efecte nedorite
asupra potenţei sexuale şi deci influenţează negativ folosirea masculilor la
reproducţie.
Taurii şi vierii sunt cei mai sensibili la supraalimentaţie şi în general în aceste
cazuri fecunditatea reproducătorilor este diminuată.
Supraalimentaţia duce la îngrăşare care este considerată atât la female cât şi la
masculi o cauză a sterilităţii. La reproducătorii masculi, supraalimentaţia se manifestă
prin reflexe sexuale mai şterse, aceştia având în acelaşi timp o potenţă sexuală mai
redusă.
În general excesul alimentar trebuie evitat la masculii animalelor de fermă
deoarece în afara faptului că favorizează instalarea precocităţii, expune organismul şi
la o uzură precoce, la tulburări hepatice şi la hipofuncţie neuroendocrină, manifestată
prin indiferenţă sexuală.
Principiul de bază al normării alimentaţiei reproducătorilor masculi, constă în
menţinerea condiţiei de reproducător o perioadă cât mai lungă, concomitent cu
asigurarea unui libidou normal, însoţit de spermatogeneză corespunzătoare cantitativ
şi calitativ. Prin condiţie de reproducător se înţelege asigurarea unei condiţii specifice
de întreţinere, în care animalul să nu fie nici prea gras, nici prea slab, să fie robust,
suplu şi vioi.
Alimentaţia aplicată în perioada de pregătire pentru montă şi în timpul acesteia
trebuie să menţină condiţia de reproducător, evitându-se îngrăşarea, care poate avea
influenţe negative asupra funcţiei de reproducţie.

1.3.2. Cerinţele pentru femelele de reproducţie

În asigurarea necesarului de substanţe nutritive pentru funcţia de reproducţie,
trebuie avut în vedere că alimentaţia influenţează atât valoarea produşilor de

18
concepţie cât şi producţia obţinută. În timpul gestaţiei, organismul femel este supus
unui efort continuu care necesită un consum suplimentar de energie, proteină,
substanţe minerale şi vitamine. La stabilirea acestor cerinţe suplimentare trebuie să
se ţină seama de următoarele: intensificarea metabolismului bazal specific gestaţiei;
creşterea fetusului; dezvoltarea uterului, anexelor fetale şi a glandei mamare;
acumularea de rezerve nutritive în organismul matern, pe care le foloseşte după
fătare; continuarea creşterii femelelor tinere.
Pentru asigurarea energiei necesare proceselor amintite, femelele gestante au
nevoie de o cantitate sporită de hrană. În primele două treimi ale gestaţiei, ritmul de
creştere a fetuşilor la toate speciile este relativ redus, realizându-se aproximativ 20-
34% din masa corporală la naştere. Diferenţa de 66-80% se realizează în ultima
treime a gestaţiei. Ţinând seama de aceste creşteri, cerinţele energetice medii zilnice
în primele două treimi de gestaţie sunt cu 10-25% superioare celor corespunzatoare
asigurării funcţiilor vitale şi cu 50-80% în perioada de gestaţie avansată. În perioada
de gestaţie avansată se instalează anabolismul de gestaţie, care trebuie avut în vedere
la stabilirea nivelului energetic al hranei. În acest stadiu fiziologic se intensifică
procesele anabolice care duc la o creştere în greutate a femelelor chiar dacă nivelul
alimentaţiei rămâne constant. Capacitatea de utilizare mai bună a hranei în perioada
de gestaţie, este mai evidentă la scroafe, într-o anumită masură la vaci şi mai puţin la
oi.
Sporul de greutate în timpul gestaţiei este dat de creşterea hidratǎrii
organismului, dar cea mai mare parte o reprezintǎ ţesuturile de neosintezǎ,
reprezentate de: produşii de concepţie, dezvoltarea glandei mamare şi de depunerile
de rezervǎ în corp. Procesul de sintezǎ este redus în prima parte a gestaţiei.
La începutul gestaţiei predominǎ depunerile de rezervǎ sub formǎ de grǎsime,
iar o datǎ cu avansarea în gestaţie creşte foarte mult sinteza proteicǎ.
Dacǎ ingesta de hranǎ nu se realizeazǎ pe mǎsura necesarului formǎrii
fetuşilor, sunt utilizate în acest scop rezervele corporale (femela pierde din greutate).
Însǎ la o alimentaţie corespunzǎtoare femela realizeazǎ în final un spor de greutate
corporalǎ de 10-25% în funcţie de specie.
O particularitate a metabolismului de gestaţie o constituie creşterea cu
avansarea în gestaţie a energiei calorice, denumitǎ şi cǎldurǎ de metabolism.
Creşterea cǎldurii de metabolism din timpul gestaţiei atrage dupǎ sine o majorare cu
30-40% a necesarului de energie pentru întreţinere. Aceastǎ creştere se atribuie nu
atât metabolismului mamei ci în primul rând fetuşilor la care sinteza ţesuturilor
corporale se realizeazǎ cu o mare pierdere de energie. În sinteza uterinǎ se
înregistreazǎ cel mai scazut randament de utilizare a energiei din toate producţiile
animale, respectiv 11-25% din energia metabolizabilǎ a hranei care suplimenteazǎ
necesarul de întreţinere.

Cerinţele de energie

19
 Cercetǎrile efectuate pe vaci au confirmat cǎ nivelul energetic ridicat, din perioada
pre şi post-partum este cel mai recomandat (dar nu excesiv). Un nivel energetic
excesiv din perioada repausului mamar determină creşterea frecvenţei endometritelor.
Subalimentaţia energeticǎ din perioada de gestaţie poate atrage dupǎ sine:
reducerea greutǎţii viţelului la naştere; reducerea viabilitǎţii lui şi reducerea sporului
zilnic al viţeilor.
Un nivel energetic scǎzut post- partum reduce numǎrul vacilor gestante ca urmare
a creşterii mortalitǎţii embrionare timpurii.
La vacǎ în primele şapte luni de gestaţie se realizeaza numai 30-35% din greutatea
viţelului la naştere, iar restul de 65-70% realizează în ultimele douǎ luni. O datǎ, cu
avansarea în gestaţie se majoreazǎ treptat norma energeticǎ, fiind în ultimele douǎ
luni cu 32-35% mai mare în comparaţie cu începutul gestaţiei.
La oi, o majorare cu 15-20% a nivelului energetic al hranei (mai ales la cele aflate
în condiţii slabe de întreţinere), trebuie fǎcutǎ cu 2-3 sǎptǎmâni înainte de montǎ.
Dacǎ în primele trei luni de gestaţie nivelul energetic asigurǎ la oaie întreţinerea şi
necesarul pentru lânǎ, în ultimele douǎ luni de gestaţie se majoreazǎ necesarul cu 25-
40% (în funcţie de rasǎ).
La scroafe, un nivel energetic mai ridicat dinaintea perioadei de montǎ (cu pânǎ la
14 zile) atrage dupǎ sine îmbunǎtǎţirea ovulaţiei. În prima jumǎtate a gestaţiei se
utilizeazǎ un nivel energetic corespunzǎtor necesarului de întreţinere, şi apoi acesta se
majoreazǎ treptat, încât în ultima lunǎ de gestaţie, sǎ fie cu 20-30% mai mare faţǎ de
necesarul de întreţinere.
Cerinţele de proteinǎ
Nivelul proteic al alimentaţiei femelelor se reflectǎ în funcţia de reproducţie.
Insuficienţa proteicǎ atrage dupǎ sine repetarea cǎldurilor, consecinţǎ a
mortalitǎţii embrionare timpurii şi lipsa maturǎrii foliculilor.
În cazul unei alimentaţii proteice dezechilibrate, în timpul gestaţiei sunt
utilizate proteinele din ţesuturile mamei pentru dezvoltarea fetuşilor, se obţin produşi
cu o greutate mai micǎ la naştere, totodatǎ fiind influenţatǎ negativ şi producţia de
lapte.
Necesarul de proteinǎ la femele se stabileşte pe baza acumulǎrii evolutive de
proteinǎ în ţesuturile de neosintezǎ (sinteza uterinǎ), dezvoltarea glandei mamare şi
depunerea de rezervǎ corporalǎ.
Depunerea de rezervǎ corporalǎ (în ficat şi ţesutul muscular) depinde de nivelul
proteic al raţiei.
Rezerva corporalǎ de proteinǎ este folositǎ pentru producţia de lapte la
începutul lactaţiei.
Necesarul de proteină pentru gestaţie, la fel ca cel de energie este mai mare în
ultima treime a gestaţiei.
În stabilirea cantitǎţii reale de proteinǎ de asigurat prin hranǎ se are în vedere
cǎ în gestaţie coeficientul de utilizare al acesteia este de 60-70%.
La oi mai mult decât la alte specii, insuficienţa proteicǎ atrage dupǎ sine o
creştere a mortalitǎţii embrionare şi reducerea greutǎţii mielului la naştere.
Cerinţele de substanţe minerale
20
 Substanţele minerale care influenţează funcţia de reproducţie la femele sunt:
Ca, P, CI, Na, Zn, Mn, I, Cu, Co. Se acordǎ o atenţie deosebită asigurării cu nutreţuri
minerale (Ca si P) cu deosebire în ultima parte a gestaţiei, când se produce
mineralizarea scheletului fetuşilor şi formarea de rezerve corporale necesare
organismului matern la începutul lactatiei.
În funcţie de specie şi stadiul gestaţiei, coeficientul de utilizare a substanţelor
minerale este de 30-80%.
Lipsa P produce infertilitate la vaci şi oi;
Lipsa Mn determinǎ tulburǎri a funcţiei ovariene la vaci şi resorbţie embrionară
la scroafe;
Lipsa Zn determinǎ perturbǎri ovulatorii;
Carenţa în Ca, Cu şi I influenţeazǎ rata concepţiei la prima însămânţare şi
dezvoltarea fetuşilor.
Carenţa în Fe la scroafe determinǎ apariţia anemiilor la purcei şi scăderea
rezistenţei purceilor la agenţi patogeni şi condiţiile de mediu.
În ultima perioadǎ, mineralele organice sunt din ce în ce mai mult folosite, ele
putând optimiza reproducţia la femele prin: creşterea fertilitǎţii, reducerea mortalitǎţii
embrionare, creşterea intensitǎţii cǎldurilor etc.
Astfel prin înlocuirea Selenitului de Na cu Se organic s-a redus numǎrul de
însǎmânţǎri artificiale pentru obţinerea unei gestaţii. Deasemenea, cromul organic
faţǎ de forma sa anorganicǎ duce la creşterea numǎrului de produşi pe fǎtare la
scrofiţe şi scroafe.

Cerinţele de vitamine
Pentru toate speciile de animale, cele mai importante vitamine pentru funcţia
de reproducţie sunt vitaminele A, E şi unele vitamine din complexul B (pentru
porcine şi pǎsǎri).
Însuficienţa vitaminei A la femele produce: perturbarea ciclului sexual; reducerea
fecunditǎţii; mortalitate embrionarǎ (avort timpuriu); retenţie placentarǎ; viabilitate
scǎzutǎ a nou-nǎscutului.
Lipsa vitaminei E produce: mortalitate embrionarǎ la scroafe şi la ouǎle puse la
incubat, iar carenţele vitaminelor B1, B2, B3 determinǎ mortalitate embrionarǎ şi
malformaţii congenitale.
Tabelul 3
Cerinţe de vitamine pentru gestaţie
Vitamine
Specia
Vaci Oi Capre Scroafe
45000 5100 3100 4000
A, UI/zi
D, UI/zi 18000 400
E, UI/kg SU 15 20
K, mg/kg hrană 2
B2, mg/kg hrană 5
Niacină, mg/kg hrană 35
21
 Acid pantotenic, mg/kg hrană 20
Colină, mg/kg hrană 500
B12, mg/kg hrană 20
Biotină, mg/kg hrană 100

1.3.3. Cerinţele pentru reproducǎtorii masculi

Pentru a aplica o alimentaţie raţională la reproducătorii masculi, nivelurile de
hrănire trebuie să se coreleze cu cantitatea şi calitatea materialului seminal.
Normele de hrană se stabilesc în raport cu specia, greutatea corporală,
categoria de vârstă, pe baza compoziţiei chimice şi valorii energetice a materialului
seminal, a volumului unui ejaculat şi a intensităţii activităţii reproducătorilor.
Intensitatea activităţii de reproducţie se apreciază în funcţie de numărul
recoltărilor de material seminal sau de numărul de monte efectuate într-o anumită
perioadă de timp.
Volumul unui ejaculat este variabil, în funcţie de specie, fiind în medie de: 4
–5 ml la tauri; 1–1,5 ml la berbeci; 250–500 ml la vieri; 50–60 ml la armăsari.
Conţinutul materialului seminal în substanţa uscată este corelat negativ cu
volumul unui ejaculat şi este cuprins între 2–10%. Substanţa uscată este formată din
1,20–8,70% substanţe organice şi respectiv din 0,8–1,3% substanţe minerale.
Substanţele organice sunt reprezentate prin: 50% proteine cu valoare biologică
ridicată; 0,2% lipide; 49% glucide care constituie sursa principală de energie necesară
motilităţii spermatozoizilor.
Tinând seama de compoziţia chimică a materialului seminal trebuie să se
asigure în raţie toate substanţele necesare spermiogenezei.
Energia influenţează mai puţin capacitatea fecundantă a materialului seminal,
însǎ influenţează condiţia fizică a reproducătorului. Supraalimentaţia energeticǎ a
masculilor este mult mai dǎunǎtoare funcţiei de reproducţie decât o subalimentaţie
moderatǎ. În cazul unei supraalimentatii continue scade producţia de material seminal
iar spermatozoizii pot sǎ prezinte anomali morfologice şi o mobilitate redusǎ. S-a
constatat cǎ supraalimentaţia de scurtă durată influenţeazǎ pozitiv producţia
cantitativǎ şi calitativǎ de material seminal, dacǎ urmeazǎ dupǎ o perioadǎ lungǎ de
subalimentaţie.
Raţiile cu nivel energetic ridicat influenţează negativ libidoul şi actul montei.
Suplimentarea cu energie peste nivelul de întreţinere se va face diferenţiat în funcţie
de intensitatea folosirii la montă a reproducătorilor, conform normelor.
Valoarea energetică a materialului seminal este cuprinsă între 6 şi 45 kcal/100 ml, în
raport cu conţinutul în substanţe organice.
Stabilirea cerinţelor de energie pentru funcţia de reproducţie la masculi se face
pe baza energiei şi a substanţelor din materialul seminal şi în funcţie de intensitatea
folosirii la montă, la care se adaugǎ energia consumatǎ în activitǎţile specifice
reproducţiei la masculi: energia necesarǎ pentru actul montei; energia cheltuită pentru
reglarea temperaturii în testicul si epididim, care este mai micǎ cu 4-70C decât restul
corpului; energia consumatǎ pentru transportul spermatozoizilor la nivelul testiculului
şi epididimului (30-80 m, circa 2 sǎptǎmâni).

22
 Tinând seama de compoziţia materialului seminal, intensitatea folosirii la
montǎ, masa corporalǎ a masculilor, energia cheltuitǎ pentru activitǎţi specifice
reproducţiei, pentru asigurarea cerinţelor de energie, se recomandǎ suplimentarea
normelor de întreţinere cu: 10-12% la tauri şi vieri; 5% la armǎsari; 15-25% la
berbeci la care se au în vedere şi cerinţele pentru creşterea lânii şi intensitatea
folosirii la montǎ.
Proteina este necesară în spermatogeneză, deci procesul de formare a
materialului seminal este dependent atât de nivelul proteic al raţiilor cât şi de valoarea
biologică a proteinei. Aminoacizii necesari pentru reproducătorii masculi sunt: lizină,
arginina, metionina şi triptofanul. Pentru a ridica eficienţa alimentaţiei proteice este
necesar ca aminoacizii să se găsească unii faţă de alţii, într-un anumit echilibru în
raţie. Dacă acest echilibru nu este asigurat, are loc diminuarea utilizării azotului şi în
consecinţă apar tulburări ale funcţiei de reproducţie.
Cantitatea de proteinǎ eliminatǎ prin materialul seminal este neânsemnatǎ faţǎ
de proteina ingeratǎ zilnic prin hranǎ, în timp ce calitatea proteinei din hranǎ prezintǎ
o importanţǎ deosebitǎ. Aportul de proteinǎ, dar mai ales calitatea proteinei din hranǎ
prezintǎ importanţǎ în special la monogastrice (vieri, cocoşi) la care cantitatea de
proteinǎ eliminatǎ prin materialul seminal, raportatǎ la masa corporalǎ este mai mare
decât la rumegǎtoare (4,16 g. proteinǎ/ 100 kg masǎ vie la vier faţǎ de numai 0,24 g
la taur sau 0,08 g la berbec).
Tabelul 4
Randamentul folosirii proteinei în producţia de material seminal,
în cazul folosirii intense la montă
(după P. Halga şi col. 2005)
Specificare Specia
Vier Armăsar Taur Berbec
Greutatea corporală, kg 200 500 1000 70
Proteina ingerată/zi g* 300 620 610 120
Proteina eliminată prin ejaculate, g/zi** 16,64 1,60 0,96 0,12
Randamentul global de utilizare al proteinei 5,9 0,26 0,16 0,10
(%)
Consumul de proteină pentru întreţinere, 200 350 580 65
g/zi*
Aport suplimentar pentru montă g/zi 100 270 30 55
Randamentul de utilizare al proteinei
administrate peste necesarul de întreţinere 16,6 0,60 3,20 0,22
(%)
* norme INRA; ** două monte pe zi
Se constatǎ deci cǎ la rumegǎtoare (taur, berbec) se înregistreazǎ cerinţa
alimentarǎ cea mai redusǎ faţǎ de aportul de proteinǎ prin hranǎ şi faţǎ de calitatea
acesteia. Acest fapt se datoreşte cantitǎţii reduse de proteinǎ eliminatǎ prin materialul
seminal şi sintezei de proteinǎ bacterianǎ cu valoare biologicǎ ridicatǎ la nivelul
rumenului. Astfel în hrana taurilor şi berbecilor nu se mai recomandǎ administrarea
nutreţurilor proteice de origine animalǎ (fǎinuri animale, lapte, ouǎ).

23
Substanţele minerale necesare reproducătorilor masculi, în funcţie de importanţa lor
sunt: Na şi K, apoi Ca, P, S, Cu, Zn, Mn.
Tabelul 5
Cerinţe de substanţe minerale pentru reproducătorii masculi
Minerale Vieri Rumegătoare Vieri
Gebhardt G., ( INRA, Wahlstorm R.C.,
1981 1988) 1991
g/kg SU
Ca 6–8 5,5 – 6,0 6,5
P 5–6 3,5 – 4,0 5
Na 2 ? ?
mg/kg SU
Cu 5 10 6
Zn 50 50 75
Mn 30 50 20
I 0,2 – 0,4 0,2 – 0,8 0,15
Se 0,1 – 0,2 0,1 0,1
Vitaminele care se găsesc în materialul seminal sunt: A, C, D, B1, B2, B3, B5.
Pentru funcţia de reproducţie sunt necesare vitaminele: A, E si unele vit. din
complexul B (porcine).
Pe baza compoziţiei chimice brute şi a valorii energetice a materialului seminal în
raport cu coeficienţii de utilizare a substanţelor nutritive ingerate pentru
spermiogenezǎ şi a intensitǎţii utilizǎrii reproducǎtorilor, s-au stabilit normele medii
globale. În aceste norme globale se includ şi normele pentru asigurarea funcţiilor
vitale.

1.4. CERINŢELE NUTRIŢIONALE PENTRU CREŞTERE ŞI ÎNGRĂŞARE

1.4.1. Influenţa alimentaţiei asupra creşterii şi dezvoltǎrii
Alimentaţia este principalul factor al mediului, care în strânsă legătură cu
sistemul endocrin influenţează procesul de creştere şi dezvoltare în special în
perioada postnatală.
Produşii de concepţie proveniţi din femelele alimentate raţional în timpul
gestaţiei au o viabilitate ridicată ceea ce influenţează pozitiv creşterea şi dezvoltarea
ulterioară. Creşterea şi dezvoltarea noilor născuţi şi a tineretului sunt influenţate în
mare măsură de nivelul alimentaţiei. Subalimentaţia determină oprirea sau reducerea
creşterii, frânarea dezvoltării diferitelor regiuni corporale, în funcţie de momentul
instalării acesteia. Dacă subalimentaţia este de scurtă durată şi tineretul dispune de
rezerve corespunzătoare de compensaţie, după revenirea la hrănirea normală sau
abundentă animalele pot recupera pierderile prin creşterea apetitului şi prin
îmbunătăţirea coeficienţilor de utilizare a substanţelor nutritive. Aceste aspecte stau
la baza aşa numitei ,,creşteri compensatorii.” Subalimentaţia severă şi de durată mai
lungă nu poate fi compensată, determinând prelungirea procesului de creştere şi
dezvoltare.
24
 Creşterea compensatorie reprezintă sporul suplimentar de greutate realizat în
timpul unei alimentaţii normale, intervenită după o perioadă de subalimentaţie. Acest
fenomen este aplicat în practică atât la bovine cât şi la ovine în sistemele de
exploatare semiintensiv şi extensiv. La aplicarea temporară a subalimentaţiei trebuie
să ţinem seama de următoarele aspecte: nu se practică la animalele foarte tinere; să
aibă o perioadă de timp mai lungă, pentru a se manifesta compensaţia. Subalimentaţia
se poate practica pentru energie.
Prin folosirea raţiilor cu un nivel de energie ridicat, dar cu un conţinut redus de
proteină, substanţe minerale şi vitamine, se reduce creşterea în lărgime, fiind
favorizată depunerea de grăsime specifică tipurilor de grăsime. De asemenea raţiile
furajere care au aceeaşi valoare nutritivă, cu volum diferit pot stimula sau reduce
dezvoltarea organelor interne. O importanţă deosebită revine alimentaţiei în
realizarea unui echilibru optim între dezvoltarea organelor de reproducţie şi masa
corporală a tineretului de prăsilă.
În funcţie de nivelul energetic şi nutrienţii necesari pentru producţia de carne
se disting mai multe tipuri de hrănire: nivel ridicat şi continuu până la sacrificare;
nivel ridicat la început şi apoi scăzut; nivel scăzut la început şi apoi ridicat; nivel
scăzut pe toată perioada până la sacrificare. Aportul de energie influenţează
compoziţia tisulară iar aportul de proteină, substanţe minerale şi vitamine acţionează
asupra vitezei de creştere.
Prin nivelul energetic şi proteic al raţiilor pot fi influenţate mărimea şi calitatea
sporului, durata îngrăşării şi costurile de producţie ale sporului în greutate. Calitatea
sporului poate fi înfluenţată prin alimentaţie sub aspectul raportului carne grăsime şi
al consistenţei şi culorii grăsimii. Un nivel energetic ridicat folosit înainte de
sacrificare determină creşterea proporţiei de grăsime în carcasă. Prin creşterea
aportului de proteină sau lizină şi păstrarea energiei la un nivel constant se reduce
cantitatea de grăsime în favoarea cărnii în carcasă.
Consistenţa grăsimii este dependentă de tipul de grăsime din nutreţurile
ingerate. Astfel grăsimea de tip oleic specifică porumbului, ovăzului, şrotului de
floarea soarelui imprimă grăsimii animale o consistenţă redusă. Secara, orzul,
cartofii, leguminoasele verzi, fânul de leguminoase, boabele şi şroturile de
leguminoase produc grăsime cu o consistenţă ridicată. Borhoturile influenţează
negativ calitatea şi conservabilitatea cărnii. Făinurile animale în special făina de
peşte, imprimă gust şi miros specific cărnii. Porumbul, laptele degresat şi drojdia
furajeră imprimă culoare corespunzătoare şi suculenţă cărnii de pasăre. Nutreţurile
poluate cu nitriţi, compuşi organocloruraţi folosiţi în hrană, determină acumularea
acestora în special în grăsime care poate deveni toxică pentru consumatori. În acest
sens se impune ca în faza de finisare a îngrăşării să se excludă din raţie resursele
furajere care depreciază calitatea cărnii şi a grăsimii.

1.4.2. Cerinţele pentru creştere şi îngrǎşare

25
 La tineretul animal necesarul de substanţe nutritive este determinat de sporul
de creştere realizat. În afară de specie şi rasă, cerinţele depind şi de vârstă, respectiv
de modificările de ordin calitativ ce au loc în organism (scăderea conţinutului în apă,
creşterea conţinutului în grăsime, dezvoltarea scheletului etc). La stabilirea cerinţelor
trebuie să se ţină seama şi de coeficientul de utilizare a hranei precum şi de natura
nutreţurilor administrate. Nutreţurile de origină animală au un coeficient de
valorificare al hranei mai ridicat decât nutreţurile de provenienţă vegetală.
Compoziţia chimică a sporului în greutate variază în limite largi în raport cu
specia, categoria de vârstă şi starea de întreţinere. În general în primele săptămâni de
viaţă sporul în greutate conţine peste 70% apă. Substanţa uscată a sporului este
formată din proteine şi substanţe minerale specifice creşterii ţesutului muscular şi
osos. Odată cu înaintarea în vârstă se reduce treptat proporţia de apă, proteină şi
substanţe minerale şi va creşte proporţia de grăsime. Compoziţia chimică a sporului
în greutate este influenţată de nivelul nutritiv şi de compoziţia chimică a hranei.
Sporul de creştere este mai intens de la naştere până la maturitatea fiziologică apoi se
reduce treptat până la maturitatea morfologică. Metabolismul bazal la tineretul animal
este mai intens cu 20–25% comparativ cu metabolismul animalelor adulte. În
perioada de alăptare noii născuţi utilizează substanţele nutritive din lapte în proporţii
de 85-90% în timp ce substanţele provenite din nutreţurile de origine vegetală sunt
utilizate în proporţie de 55–65% (cu excepţia celulozei). Odată cu înaintarea în vârstă
cresc coeficienţi de utilizare ai celulozei şi a substanţei organice în general până la
vârsta corespunzătoare platoului maxim al creşterii, după care se reduc treptat cu 15–
20%.
Cerinţele de energie pentru creştere şi îngrǎşare se stabilesc în funţie de
mǎrimea sporului, valoarea caloricǎ a sporului în greutate şi de gradul utilizǎrii
energiei metabolizabile a hranei în diferite faze de creştere. Randamentul de utilizare
a energiei metabolizabile a fost stabilit la 83% la purcei, 77–62% la porcine la
îngrăşat, 85% la viţei în perioada de alăptare şi 72-45% la tineretul taurin (valorile
scad cu avansarea în vârstă). Randamentul utilizării energiei metabolizabile pentru
îngrăşare este mai mare la animalele monogastrice (70-75%) şi mai redus la
rumegătoare (30-35%). Pentru rumegătoare cerinţele energetice se exprimă în ENC
(pentru tăuraşi, juninci şi vaci la îngrăşat) fie în ENL (pentru tineretul femel de
reproducţie). Pentru monogastrice cerinţele se exprimă în energie metabolizabilă. Ca
unităţi de măsură pentru energie la rumegătoare se folosesc UFV, UFL (sistemul
INRA) şi UNL şi UNC (sistemul IBNA). Cerinţele de energie pentru creştere şi
îngrăşare pentru 1 kg spor greutate sunt cu atât mai mari cu cât sporurile zilnice sunt
mai mici. Tineretul în creştere prezintă unele cerinţe faţă de lipide, în deosebi faţă de
acizii graşi esenţiali (acizii linoleic, linolenic, şi arahidonic), care constituie
principala sursă energetică şi asigură transportul vitaminelor liposolubile.
În literatura de specialitate se cunosc numeroase ecuaţii şi formule de calcul a
cerinţelor zilnice de energie pentru diferitele specii de animale.
Cerinţele de proteină pentru animalele în creştere se stabilesc în funcţie de
mărimea, compoziţia chimică a sporului precum şi de coeficientul de utilizare a
proteinei din hrană în proteina sporului. Coeficientul de utilizare a proteinei la
tineretul în creştere are valori cuprinse între 85–90% în timpul alăptării după care
26
scade treptat cu vârsta până la 50%. Nerealizarea nivelului proteic corespunzător din
hrană determină reducerea proporţiei de proteină şi o creştere a celei de grăsime din
carne. Cerinţele în proteină stabilite pentru tineretul porcin şi aviar au în vedere
nivelul şi echilibrul aminoacid pe care trebuie să îl realizeze nutreţurile utilizate.
Dezechilibrul aminoacid al hranei trebuie prevenit prin faptul că acesta determină
reducerea apetitului. Cerinţele în aminoacizi diferă de la o specie la alta, lizina fiind
aminoacidul limitativ în creştere. Gradul de utilizare al proteinei din hrană în sinteza
tisulară depinde de valoarea biologică a ei, nivelul energetic, respectiv raportul
energo-proteic al hranei, nivelul şi echilibrul vitaminic şi mineral.
La rumegătoare cerinţele de proteină sunt exprimate în PDI (sistemele INRA şi
IBNA). Folosirea sistemului lizină şi metionină digestibilă contribuie la o mai bună
echilibrare a hranei rumegătoarelor în aminoacizi limitanţi. La animalele
monogastrice cerinţele în proteină sunt exprimate în PB % din hrană, sau g PB/kg
nutreţ.
Cerinţele în substanţe minerale la tineretul în creştere s-au stabilit pe baza
evoluţiei depunerilor de minerale în ţesuturile nou formate şi valorile de digerare şi
absorbţie ale acestora din hrana administrată. Cerinţele în substanţe minerale depind
de masa corporală, de sporul de creştere, precum şi de coeficientul de utilizare a
acestora în organism (30–50%). Trebuie reţinut faptul că mărimea cerinţelor în
substanţe minerale scade odată cu înaintarea în vârstă a animalelor. Concomitent cu
înaintarea în vârstă se schimbă nu numai cerinţele ci şi raportul calciu/fosfor scăzând
de la 1,5-2: 1 în primele faze ale creşterii, la 1,2-1: 1 spre sfârşitul acesteia.
Pentru animalele în creştere şi îngrăşare o importanţă deosebită trebuie
acordată asigurării mineralelor existente în sporul de greutate, respectiv calciu şi
fosfor pentru schelet şi Mg, K, Na pentru ţesuturile moi. Cerinţele de microelemente
pentru creştere sunt apreciate ca reduse. Pentru asigurarea cerinţelor de minerale la un
nivel optim la monogastrice trebuie să avem în vedere disponibilitatea acestora în
funcţie de specie şi de sursa de minerale. La animalele monogastrice la care fosforul
fitic nu este disponibil, cerinţele pentru acest element sunt recomandate ca fosfor total
şi ca fosfor disponibil.
Cerinţele în vitamine pentru animalele în creştere sunt diferite în raport cu
specia şi vârsta, sistem de creştere, tehnologia aplicată. La rumegătoare pentru
creştere şi îngrăşare hrana trebuie suplimentată cu vitaminele liposolubile: A, D şi E.
Suplimentarea hranei cu aceste vitamine se recomandă la rumegătoare în timpul iernii
când se folosesc raţii bazate pe nutreţuri cu un conţinut redus în vitamine cum sunt:
rădăcinoasele şi tuberculiferele, fânuri învechite sau recoltate tardiv, subproduse din
industria alimentară.
La animalele monogastrice (porcine şi păsări) este necesară suplimentarea
hranei atât cu vitamine liposolubile cât şi cu cele hidrosolubile.

1.5. CERINŢELE NUTRIŢIONALE PENTRU PRODUCŢIA DE LAPTE

27
1.5.1. Influenţa alimentaţiei asupra producţiei de lapte
Producţia de lapte poate fi înfluenţată prin nivelul nutrienţilor şi structura
raţiilor. Astfel nutreţurile suculente administrate în hrană au efect stimulator asupra
producţiei de lapte. Utilizarea în hrană a unor nutreţuri poluate cu nitraţi, nitriţi,
antibiotice, pesticide sau contaminate cu miceţi, influenţează negativ producţia
cantitativă şi calitativă de lapte. Tipul de alimentaţie poate influenţa atât cantitatea de
lapte cât şi indicii de calitate ai laptelui. Grăsimea din lapte poate fi influenţată sub
raportul cantităţii şi consistenţei. Reducerea conţinutului de grăsime din lapte poate fi
determinată de lipsa unui nivel corespunzător în celuloză structurată a raţiei, de
prezenţa unor cantităţi mari de nutreţuri bogate în acizi graşi nesaturaţi şi de starea de
acidoză rumenală. Nutreţurile ca masa verde, seminţele de oleaginoase, sau
subprodusele acestora, uruiala de porumb reduc consistenţa grăsimii, în timp ce
fibroasele, uruielile de orz, grâu, boabele de leguminoase şi rădăcinoasele fac să
crească consistenţa.
Conţinutul laptelui în proteină poate fi influenţat prin nivelul aportului de
energie şi proteină din raţie. O ingestă energetică scăzută (cu 20-25% faţă de normă),
reduce atât conţinutul total în proteină cât şi fracţiunea cazeinică din lapte. Reducerea
conţinutului de proteină din lapte în primele două luni de lactaţie este determinată de
lipsa unei ingeste energetice corespunzătoare la începutul lactaţiei. Proteina din lapte
este influenţată favorabil de prezenţa glucidelor uşor solubile existente în uruieli de
cereale, sfeclă, porumb şi graminee masă verde. Creşterea proporţiei de celuloză din
raţie determină reducerea conţinutului de proteină din lapte. Excesul de proteină din
raţie nu influenţează nivelul proteic al laptelui. Un exces de durată în proteină (peste
30% faţă de norme) atrage după sine scăderea conţinutului fracţiunii cazeinice şi îl
majorează pe cel al ureei din lapte. Un astfel de lapte coaguleză la încălzire.
Substanţele minerale din lapte sunt mai puţin influenţate de nivelul lor în raţii.
Conţinutul în microelemente este determinat de alimentaţie. Vitamina A din lapte
depinde cel mai mult de asigurarea acesteia sau a carotenului prin alimentaţie.
Conţinutul ridicat în nitraţi din hrană poate să reducă transformarea carotenului în
vitamina A.
Gustul şi mirosul normal al laptelui pot fi modificate de substanţele specifice
prezente în nutreţuri. Astfel nutreţurile care au o influenţă mare asupra acestor
însuşiri sunt: rapiţa, varza, sfecla, guliile, nutreţul însilozat bogat în acid butiric,
nutreţuri mucegăite. Nutreţurile care influenţează neplăcut gustul şi mirosul laptelui
se administrează în hrana vacilor numai după muls. Consumul unor plante ca:
usturoiniţă, pelin, măcriş depreciază gustul, mirosul şi conservabilitatea laptelui.
Aciditatea laptelui este influenţată de unele tulburări (cetoze, acidoze) cât şi de
alimentaţie: subalimentaţie energetică, deficit de celuloză brută în raţie, exces
pronunţat de proteină, dezechilibru mineral.

1.5.2. Cerinţele pentru producţia de lapte

28
 Stabilirea cerinţelor pentru animalele producătoare de lapte depinde în primul
rând de compoziţia chimică a acestuia. Din acest punct de vedere laptele colostral
este mai bogat în proteină, grăsimi, substanţe minerale, enzime şi anticorpi dar mai
sărac în lactoză comparativ cu laptele propriu zis.
După 5-6 zile de la fătare compoziţia chimică a laptelui se modifică, devenind
caracteristică speciei, iar în cadrul acesteia în funcţie de rasă, vârstă, lună de lactaţie,
stare de întreţinere.
Din compoziţia chimică, rezultă că în lapte se secretă mari cantităţi de
substanţe provenite din hrană.
Nivelul şi calitatea alimentaţiei, influenţează atât producţia cantitativă de lapte
cât şi conţinutul acesteia în principalele elemente nutritive. Doar o alimentaţie
completă, echilibrată şi în concordanţă cu cerinţele şi potenţialul productiv al
animalelor asigură o producţie corespunzătoare.
Atât subalimentaţia cât şi supraalimentaţia duc la scăderea producţiei
cantitative de lapte şi a principalilor lui componenţi. La o valoare energetică
constantă, nivelul proteinelor din raţie ca şi structura acestora influenţează producţia
cantitativă de lapte şi conţinutul acestuia în grăsime şi proteină.
Sunt consideraţi ca aminoacizi limitanţi ai producţiei de lapte la rumegătoare:
leucina, histidina şi treonina.
Prin proteinele microbiene se asigură 50-80% din necesarul de aminoacizi al
vacilor de lapte, la care se adaugă aminoacizii din proteina din nutreţuri nedegradată
în rumen şi respectiv aminoacizii “protejaţi” în special metionina şi lizina.
În ultimii ani s-a propus un nou sistem de apreciere a nutriţiei proteice a
vacilor, respectiv sistemul lizinǎ şi metioninǎ digestibilǎ. În acelaş timp noul sistem
este asemănător conceptului de proteinǎ idealǎ introdus în nutriţia monogastricelor
(în special la porcine). Conceptul de proteina idealǎ se referǎ la un anumit profil de
aminoacizi consideraţi limitativi luând ca referinţǎ nivelul unui aminoacid prim
limitativ. În practicǎ aminoacidul de referinţǎ este lizina.
Nivelul raţiei în glucide influenţează conţinutul laptelui în grăsime şi în
lactoză. Glucidele reprezintǎ principala sursǎ de energie pentru vaci de lapte, ele
asigurǎ sursa de energie pentru microflora din rumen şi pentru animalul gazdǎ. Cele
nestructurale (amidonul, zaharuri) constituie principala sursǎ de energie pentru vaci
cu producţii ridicate de lapte. Sursele din amidon influenţeazǎ conţinutul laptelui în
grǎsime, pH-ul rumenal şi proporţia AGV (acizilor graşi volatili), chiar şi în cazul în
care aportul de NDF nu se modificǎ. Unele tulburǎri metabolice (acidoza) pot fi
prevenite dacǎ raţia de hranǎ conţine 30-40% glucide nestructurale (amidon, zaharuri,
acizi organici) din SU.
La vaci de lapte, grǎsimile contribuie la creşterea concentraţiei energetice a
raţiilor. Se folosesc în acest scop seminţele de oleaginoase, uleiuri vegetale, grǎsimi
animale şi grǎsimi protejate (încapsulate). Prin suplimentarea hranei cu aceste
grǎsimi, producţia de lapte poate sǎ creascǎ cu maximum 3,5 litri/ zi în cazul unui
supliment zilnic de grǎsimi de 600-700 g. Suplimentul de grǎsimi are şi efect pozitiv
asupra reproducţiei la vaci (creşte rata concepţiei la prima însǎmânţare).

29
 Raţiile deficitare în calciu şi fosfor precum şi insuficienţa sărurilor de
magneziu determină scăderea producţiei de lapte şi a conţinutului acestuia în
grăsime.
Asigurarea cerinţelor de substanţe minerale se impune cu necesitate, deoarece
într-o perioadă de lactaţie se elimină prin lapte cantităţi mari de minerale, mai ales de
Ca şi P apoi K, Na şi Cl (aproximativ 22 kg minerale la vaci, 7-8 kg minerale la iepe
şi 2-5 kg minerale la scroafe ). Zilnic la vacǎ se eliminǎ 350-400 g de minerale iar la
iapǎ şi scroafǎ se eliminǎ 55-60 g. În alimentaţia vacilor de lapte, prezintǎ importanţǎ
urmǎtoarele microelemente: Cu, Fe, Mn, Zn, Co, I şi Se. Dintre acestea cele mai
importante sunt I şi Se.
Conţinutul laptelui în vitamina A este dependent de nivelul de asigurare al
animalelor cu vitamina A şi caroten. Vitaminele D şi E din lapte sunt puţin
influenţate de alimentaţie. Concentraţii ridicate ale vitaminelor A şi E sunt benefice la
vacile în lactaţie avansatǎ sau imediat dupǎ fǎtare pentru a reduce incidenţa mastitelor
(Pond W.G., 2006). În mod normal, vitaminele hidrosolubile nu se suplimenteazǎ la
vacile de lapte, cu toate acestea, unele experienţe au pus în evidenţǎ faptul cǎ la
vacile în lactaţie timpurie sau la cele aflate în stare de stres este beneficǎ
suplimentarea hranei cu niacinǎ, colinǎ, tiaminǎ şi biotinǎ (Pond W.G., 2006).
Cu fiecare litru de lapte produs, vaca pierde în jur de 10 g de cenuşǎ
(macroelemente, microelemente), deci animalele cu producţie ridicatǎ de lapte au
tendinţa de a pierde prin lapte cantitǎţi însemnate de substanţe minerale, fiind
eficientǎ adǎugarea a 10 g de premix/ litru lapte.
Stabilirea cerinţelor în substanţe nutritive pentru producţia de lapte se face pe
baza experienţelor de bilanţ nutritiv energetic şi material.
Cerinţele de energie
În producţia de lapte energia metabolizabilă din nutreţuri este utilizată cu un
randament ridicat (65–70%), faţă de producţia de carne şi grăsime (45–50%).
Pentru stabilirea cerinţelor de energie în producţia de lapte se pleacă de la
valoarea calorică a laptelui dependentă de compoziţia chimică şi echivalenţii
calorici ai componentelor din lapte.
Pentru 1 l lapte de vacă cu 4% grăsime, 3,6% proteină şi 4,5% lactoză valoarea
lui calorică va fi de:
40 g grăsime x 9,2 kcal = 368 kcal
36 g proteină x 5,7 kcal = 205 kcal
45 g lactoză x 3,8 kcal = 175 kcal
748 kcal
Aplicand echivalentul energetic al unităţii nutritive:
1 U.n. în producţia de lapte = 1680 kcal
X........................................= 748 kcal
X = 0,45 U.n.
Pe baza acestui raţionament şi cunoscând producţia zilnică de lapte şi
compoziţia lui chimică, se pot calcula cerinţele de energie pentru această producţie.

30
 Tabelul 6
Cerinţele de energie pentru producţia de lapte
Provenienţa laptelui /kg lapte
UFL UNL UN
Vacă 0,44 0,47** 0,45
Oaie 0,65 0,71 0,75
Capră 0,39 0,40 -
Iapă 0,27* - 0,35
Scroafă 1538 kcal 0,80
*UF cal = 2200 kcal EN; ** lapte cu 3,5% grăsime
Cerinţele de energie pentru producţia de lapte depind de o serie de factori:
cantitatea şi compoziţia laptelui; vârsta femelei; stadiul lactaţiei; condiţiile de
creştere; sănătatea; alimentaţia.
La începutul lactaţiei, prin lapte se elimină cantităţi de energie mai mari decât
cele pe care animalul şi le poate asigura prin hrană. În acest caz are loc o mobilizare a
rezervelor corporale de grăsime depuse în perioada de gestaţie avansată. Aceastǎ
mobilizare de grǎsimi (15-60 kg) asigurǎ cantitatea de energie necesarǎ pentru 150-
600 kg lapte.
Cerinţele de proteină pentru producţia de lapte se stabilesc în funcţie de conţinutul
laptelui în proteină şi coeficientul de utilizare a proteinei în producţia de lapte (60-70
%), folosind raportul:
g proteină/ kg lapte
g PDI /kg lapte = .
randment utilizare
proteină în lapte

Tabelul 7
Cerinţele de proteină pentru producţia de lapte
Specia Conţinutul mediu, lapte Randament g PDI/ kg lapte
g /kg utilizare
Vacă 31 0,64 48
Oaie 45 - 65 0,58 76 – 110
Capră 29 0,64 45
Iapă 25 0,60 42*
Scroafă 55 0,70 110**
*Pdcal; ** PB
Ca şi în cazul energiei, nici proteina din ingesta zilnică nu asigură cerinţele
pentru vaci la începutul lactaţiei. Deficitul este asigurat prin utilizarea rezervelor
corporale depuse în perioada gestaţiei avansate.
Cerinţele de calciu şi fosfor se stabilesc în funcţie de conţinutul laptelui în fiecare
substanţă şi de coeficientul de utilizare al mineralelor din nutreţuri ( 35–50% ).
g Ca / kg lapte
Cerinţe Ca (g/kg) = .
randamentul utilizare Ca în producţia de lapte
31
 De menţionat cǎ şi în cazul substanţelor minerale are loc o mobilizare după
fătare a rezervelor corporale, femela asigurându-şi în acest fel cantităţile necesare.
Cerinţele de vitamine sunt influenţate de mai mulţi factori: specia, aportul acestora
prin nutreţuri (pentru vitaminele liposolubile), felul vitaminelor etc.

1.6. CERINŢELE NUTRIŢIONALE PENTRU PRODUCŢIA DE OUĂ

1.6.1. Influenţa alimentaţiei asupra producţiei de ouǎ
Producţia de ouă în cadrul fiecărei specii este influenţată cantitativ şi calitativ
de nivelul nutritiv al alimentaţiei, de sortimentele de nutreţuri utilizate şi de calitatea
nutreţurilor.
Calitatea oului este dată de masa lui, rezistenţa coji, compoziţia chimică, gust,
miros, culoare gălbenuş etc. Masa oului poate fi influenţată prin alimentaţie, prin
conţinutul hranei în proteine şi în special în acid linoleic. Influenţa nivelului proteic
al hranei asupra greutăţii oului este mai mare la găinile din rasele grele şi mai redusă
la cele din rasele uşoare. S-a constatat că lipsa acidului linoleic din hrană determină
reducerea greutăţii oului. Calitatea cojii este apreciată prin grosime care influenţează
rezistenţa la spargere. O coajă rezistentă există atunci când grosimea acesteia este de
0,32 mm, rezistând la o presiune de 2,6-3,7 kg. La calcifierea cojii oului contribuie şi
vitamina D3, prezenţa manganului şi zincului şi raportul acido-bazic din sânge în
timpul formării cojii oului. Excesul de fosfor în hrană reduce mobilizarea calciului
din oase. Carenţa în calciu determină demineralizarea organismului, reducerea
producţiei de ouă şi a ecloziunii, obţinerea de ouă mici cu coajă subţire sau fără coajă.
Aportul ridicat de calciu dereglează absorbţia magneziului şi reduce producţia de ouă,
capacitatea de ecloziune şi rezistenţa cojii. Carenţa în NaCl diminuează apetitul,
reduce asimilarea calciului, diminuează producţia de ouă, masa ouălor şi rezistenţa la
spargere a cojii. Carenţa de potasiu determină reducerea capacităţii de ecloziune şi
întârzie creşterea puilor. Manganul influenţează pozitiv rezistenţa cojii şi viablitatea
puilor la ecloziune.
Carenţa vitaminelor şi a carotenului reduce intensitatea ouatului, capacitatea de
ecloziune şi viabilitatea puilor. Aportul optim de vitamina D, favorizează creşterea
producţiei de ouă, a rezistenţei la spargere a cojii şi măreşte capacitatea de ecloziune.
Carenţa în vitamina E reduce fecunditatea şi determină mortalitatea embrionilor în
primele zile de incubaţie. Dintre vitaminele complexului B cele mai importante
pentru producţia de ouă, incubaţie şi viabilitatea puilor sunt: B1, B2, B3, B6, B12.
Culoarea gălbenuşului este influenţată de pigmenţi carotenoidici (xantofile).
Aceşti pigmenţi în urma absorbţiei în tubul digestiv sunt depozitaţi în gălbenuşul de
ou şi ţesutul adipos. Pentru colorarea gălbenuşului cei mai importanţi pigmenţi sunt:
luteina din lucerna verde şi zeaxantina din porumbul galben. Pentru intensificarea
culorii gălbenuşului se folosesc şi compuşi sintetici sau naturali cum sunt
carotenoidele din boiaua de ardei.
Gustul şi mirosul ouălor pot fi depreciate prin utilizarea în hrană a făinii de
peşte. Prezenţa petelor de sânge de pe gălbenuş se datorează alimentaţiei, respectiv

32
nivelului prea ridicat de proteină din hrană, folosirea soiei crude, carenţa în clor şi
vitamina A, prezenţa micotoxinelor.
1.6.2. Cerinţele pentru producţia de ouǎ
Cerinţele în substanţe nutritive sunt influenţate de: specie, rasă, vârstă,
intensitatea ouatului, valoarea energetică şi nutritivă a hranei, valoarea calorică a
oului, precum şi de gradul de folosire a energiei potenţiale din hrană.
O caracteristică a producţiei de ouă o reprezintă cantitatea mare de substanţe
nutritive metabolizate în cursul unui an. Raportat la 1 kg greutate corporală, în
decursul unui an, găinile metabolizează 26–28 kg substanţe nutritive absorbite, în
timp ce la vacă acestea reprezintă 9–10 kg, la scroafă 5 kg, oaie şi caprǎ 1,5 kg.
Cerinţele de energie pentru producţia de ouǎ se stabilesc în funcţie de producţia de
masă ou realizată, valoarea calorică a acesteia şi coeficientul de utilizare a energiei
metabolizabile din hrană în energie ou (60–70%).
Cunoscând greutatea unui ou, intensitatea ouatului şi coeficientul de utilizare a
energiei se poate stabili cerinţele de energie metabolizabilă pentru producţia de ouă.
Se poate utiliza urmǎtoarea relaţie:
EMp (kcal)= 1,72x Gx I / C.U. în care:
EMp- energia metabolizabilǎ pentru producţie
1,72- caloricitatea unui gram de masǎ ou (Kcal/g)
I- intensitatea de ouat (%)
G- greutatea unui ou
C.U.- randamentul utilizǎrii EM din hranǎ în producţia de ouǎ.
Adăugând la aceste cerinţe şi energia metabolizabilă pentru funcţiile vitale se
obţin cerinţele zilnice în energie metabolizabilă a găinilor.
Necesarul de energie al gǎinilor este exprimat prin necesarul pentru creştere,
întreţinere şi producţia de ouǎ. Ecuaţia de stabilire a necesarului a fost întocmitǎ pe
seama temperaturii ambientale, greutǎţii corporale şi a producţiei de ouǎ. O astfel de
ecuaţie este cea stabilitǎ în anul 1994 de NRC:
Eneria metabolizabilǎ/ gǎinǎ/ zi = W0,75 (173- 1,95T) + 5,5 ΔW + 2,07 EM, în care
W este greutatea corporalǎ în kg,
T- este temperatura ambientalǎ în 0C;
ΔW este modificarea greutǎţii corporale în grame pe zi, iar
EM este greutatea oului.
Păsările ouătoare îşi reglează consumul zilnic de nutreţ în funcţie de nivelul
energetic al reţetei. Dacă se administrează o reţetă cu un nivel energetic redus,
pasǎrea îşi va mări ingesta de nutreţ până la asigurarea necesarului zilnic.
Cerinţele de proteină se stabilesc în funcţie de conţinutul oului în proteină (6,6 g) şi
de coeficientul de utilizare a proteinei din hrană în proteina oului (60%).
Proteina prezintă importanţă în hrana păsărilor atât sub raport cantitativ cât şi
calitativ prin conţinutul în aminoacizi. Atât deficitul cât şi excesul sau lipsa
echilibrului aminoacid determină o creştere a consumului specific pentru producţia de

33
ouă. Un deficit proteic duce la scǎderea intensitǎţii ouatului şi în acelaş timp la
reducerea greutǎţii ouǎlor. Concomitent cu nivelul proteic trebuie asigurat şi cel al
aminoacizilor esenţiali care trebuie corelat cu concentraţia energetică a hranei.
La gǎini primul aminoacid limitant este metionina, urmat de lizina şi triptofan.
Neasigurarea acestora afecteazǎ mǎrimea ouǎlor, intensitatea ouatului şi calitaţile de
incubaţie ale oului.
Cerinţele în substanţe minerale. La păsările ouătoare cerinţele cele mai mari sunt
pentru calciu. Cu două săptămâni înainte de a începe ouatul, găinile pot depune o
rezervă de calciu suficientă pentru 5-6 ouă.
Lipsa unui nivel corespunzător de calciu din hrană pe parcursul producţiei,
determină reducerea şi chiar încetarea ouatului. În perioada producţiei ridicate de ouă
o găină trebuie să ingere până la 3,3 g Ca/zi.
Cerinţele în calciu se stabilesc ţinând seama de conţinutul oului în calciu (2-
2,2 g), de intensitatea ouatului şi de coeficientul de utilizare a calciului din hrană (40
– 60%).
Necesarul de Ca poate fi stabilit dupǎ relaţia:
Ca g/zi = calciu în ou (g) x procentul de ouat
coeficientul de utilizare a calciului
Din calciul ingerat se reţine în organism aproximativ 60% la găinile tinere şi
40% la cele în vârstă. La o producţie mai mare de ouă, prin hrană se asigură o
cantitate mai mare de calciu iar după vârsta găinilor de 40 săptămâni, scade utilizarea
calciului în organism.
Un nivel prea ridicat de calciu în hrană atrage după sine o reducere a
consumului şi a digestibiităţii. Cerinţele în fosfor rămân constante pe perioada
producţiei de ouă. Coeficientul de utilizare a fosforului din hrană este de 50%. Având
în vedere utilizarea mai slabă a fosforului din combinaţiile fitice, recomandările se
fac pentru fosfor disponibil. Se apreciază că o cantitate de 400–450 mg fosfor
disponibil este suficientă pentru găinile ouătoare. Lipsa sodiului din hrană, prin
omiterea suplimentării de sare, duce la scăderea producţiei şi chiar la încetarea
ouatului. Pentru ouăle destinate incubaţiei prezintă importanţă asigurarea unor
microelemente, ca de exemplu manganul şi zincul, deoarece lipsa lor reduce
capacitatea de ecloziune şi vitalitatea puilor.
La stabilirea cerinţelor de calciu trebuie sǎ se ţinǎ seama de urmatoarele:
- procentul de ouat, un procent mai mare determinǎ un aport mai ridicat de Ca;
- greutatea pǎsǎrilor, pǎsǎrile mai grele consumǎ mai multǎ hranǎ;
- vârsta pǎsǎrilor, utilizarea calciului în organism scade dupǎ vârsta de 40
sǎptǎmâni în cazul gǎinilor;
- conţinutul hranei în energie metabolizabilǎ, un nivel mai ridicat în EM reduce
consumul;
- temperatura din halǎ, o temperaturǎ mai ridicatǎ presupune un consum mai
redus de hranǎ şi respectiv un supliment de calciu.
Cerinţele de vitamine
Pentru producţia de ouă cerinţele de vitamine sunt diferite în funcţie de
destinaţia ouălor, respectiv ouă de consum sau ouă pentru incubaţie. La stabilirea
34
cerinţelor optime de vitamine pentru păsări trebuie avuţi în vedere factorii care
acţionează diferit de la o vitamină la alta: factorii furajeri (adaos grăsimi), diferenţe
de necesar condiţionate genetic, condiţii de întreţinere (sol, baterii), factori de stres,
variabilitatea conţinutului de vitamine a nutreţurilor, pierderi de vitamine prin
conservare, depozitare şi procesare, disponibilitatea diferită a vitaminelor şi
antivitaminele. Se apreciază că nivelul optim reprezintă de cel puţin 1,2 ori nivelul
stabilit experimental pentru rasele uşoare şi de 1,5 ori pentru rasele grele.

Tabelul 8
Aportul suplimentar de vitamine pentru găini
Vitamina Rase uşoare Rase grele
Vitamina A, UI/kg 10000 15000
Vitamina D3, UI/kg 2000 3000
Vitamina E, mg/kg 10 25
Vitamina K, mg/kg 2 3
Vitamina B1, mg/kg 0,5 2
Vitamina B2, mg/kg 4 6
Vitamina B6, mg/kg - 2
Vitamina B12, mg/kg 0,1 0,2
Acid pantotenic, mg/kg 5 15
Niacină, mg/kg 20 30
Acid folic, mg/kg - 1
Biotină, mg/kg 0,1 0,15
Colină, mg/kg 500 600
Carenţa unor vitamine (A, D, B5, B6, B12) reduce intensitatea de ouat, iar în
cazul ouălor destinate incubaţiei este redusă capacitatea de ecloziune (A, D, B 5, B12),
creşte mortalitatea embrionară (D, E, B2, B3, B7, B12). Carenţa în vitamina D
determină producerea de ouă fără coajă şi o coajă subţire a ouălor.

1.7. CERINŢELE NUTRIŢIONALE PENTRU PRODUCŢIA DE LÂNĂ

1.7.1. Influenţa alimentaţiei asupra producţiei de lânǎ
Fibra de lânǎ este formatǎ dintr-un complex proteic cunoscut sub denumirea de
keratinǎ, în structura cǎreia s-au identificat 18 aminoacizi dintre care predominǎ
cistina, acidul glutamic, leucina şi arginina.
Producţia de lână este determinată de o serie de factori dintre care alimentaţia
are un rol însemnat. Influenţa alimentaţiei asupra producţiei ulterioare de lână se
resimte încă din faza de fetus şi primele luni după fătare. În comparaţie cu celelalte
producţii animale, cerinţele în energie şi proteină pentru producţia de lână sunt mai
mici. În cazul unei alimentaţii deficitare, organismul foloseşte pentru sinteza
proteinei din lână, proteinele musculare. În acest caz este afectată grosimea fibrei,
lâna fiind mai subţire (lână înfometată), ca urmare a reducerii activităţii mitotice a
foliculilor. În situaţia în care carenţa este de lungă durată, o mare parte din foliculi
devin nefuncţionali şi lâna cade. Energia şi proteina din hrană sunt factorii cei mai
importanţi care influenţează producţia de lână.
35
 Cerinţele de hrană pentru producţia de lână sunt dependente de calitatea şi
cantitatea lânii obţinute, ca şi de gradul de utilizare a hranei în producţia de lână, care
în medie este de 50%.
1.7.2. Cerinţele pentru producţia de lânǎ
Asigurarea cerinţelor în energie la un nivel corespunzător se impune pentru
realizarea sintezei zilnice de proteină, în funcţie de potenţialul rasei. În acest sens un
rol important îl are tipul raţiei. În cazul raţiilor în care se includ grosiere şi fânuri de
proastă calitate, se reduce ingesta zilnică de substanţă uscată. În aceste situaţii,
ingesta energetică nu asigură cerinţele producţiei potenţiale de lână. Carenţa hranei în
energie atrage după sine scăderea greutăţii corporale, reducerea producţiei de lapte şi
lână şi tulburări ale funcţiei de reproducţie. Cerinţele de energie pentru producţia de
lână se apreciază pe baza caloricităţii lânii şi coeficientului de utilizare a energiei din
hrană (50%). În practica alimentaţiei, cerinţele de energie pentru producţia de lână
sunt incluse în cerinţele pentru funcţiile vitale.
Proteina este folositǎ în organism pentru asigurarea funcţiilor vitale,
întreţinerea vieţii, asigurarea funcţiei de reproducţie, producţia de lapte şi creşterea
lânii. În funcţie de producţie, în lânǎ se depun zilnic 3-12 g proteinǎ. În acest scop,
peste raţia de întreţinere se asigurǎ 15-25 g proteinǎ digestibilǎ. În cazurile de carenţǎ
proteicǎ a hranei scade atât producţia de lânǎ cât şi rezistenţa firului.
Eficienţa utilizării proteinei pentru creşterea lânii diferă în funcţie de rasă,
respectiv oile cu lână grosieră utilizează mai eficient proteina decât oile cu lână fină.
În privinţa calităţii proteinei ce se administrează trebuie avut în vedere ca aceasta să
conţină îndeosebi aminoacizii bogaţi în sulf (metionină, cistină). La nivelul
rumenului microsimbionţii sintetizează mare parte din aminoacizii necesari pentru
producţia de lână. La ovine cantitatea de proteină ce se asigură prin hrană prezintă o
mai mare importanţă decât calitatea ei.
Pentru producţia de lână prezintă importanţă vitaminele liposolubile (A, D, E,
K), vitaminele hidrosolubile fiind sintetizate în rumen. Vitamina A are rol important
în dezvoltarea foliculilor, carenţa acesteia produce căderea lânii. Pentru producţia de
lână sunt necesare atât macro cât şi microelementele. Astfel lipsa fosforului din hrană
influenţează negativ cantitatea de lână iar lipsa cuprului diminuează cantitatea lânii şi
produce dispariţia ondulaţiilor fibrelor. Sulful influenţează creşterea fibrelor în
lungime şi sinteza cistinei în rumen. Carenţa în cobalt influenţează negativ producţia
de lână. În perioada de păşunat cresc cerinţele de sare, fapt pentru care aceasta se
asigură la discreţie.

36
 1.8. CERINŢELE DE APĂ LA ANIMALE
Organismul animal îşi asigură cerinţele în apă prin: apa de reacţie, ce rezultă în urma
proceselor de oxidare a substanţelor nutritive în organism, apa existentă în nutreţuri şi
apa de băut.
Cerinţele de apă la animale sunt înfluenţate de un complex de factori dintre
care cei alimentari au o importanţă deosebită. Dintre factorii alimentari mai
importanţi amintim: cantitatea de substanţă uscată ingerată, structura raţiilor,
conţinutul în NaCl. Alţi factori care influenţează consumul de apă se referă la
temperatura mediului ambiant, individualitatea, forma de producţie etc.
Consumul de apă este influenţat în primul rând de cantitatea de substanţă
uscată ingerată. Sub acest raport există diferenţe între speciile de animale: 3,5–6 l la
taurine; 2–3,5 l la cabaline; 1,5–3 l ovine; 1,5–2,5 l la porcine; 2-3 l la păsări pentru 1
kg substanţă uscată ingerată.
În ceea ce priveşte structura raţiei, s-a constatat că raţiile bazate pe nutreţurile
verzi, rădăcinoase şi borhoturi asigură în cea mai mare parte cerinţele zilnice de apă.
Conţinutul ridicat în electroliţi, în special în NaCl, determină creşterea senzaţiei de
sete şi deci a consumului de apă.
Temperatura ridicată a mediului ambiant determină creşterea consumului de
apă peste valorile normale. Creşterea cea mai mare se înregistrează la păsări la care
apa are un rol mai mare decât la mamifere, în reglarea temperaturii corporale, de
prevenire a hipertermiei

37
 NECESARUL DE APĂ

FACTORI DEPENDENŢI DE FACTORI

ANIMAL DEPENDENŢI DE
MEDIUL AMBIANT

SPECIA Temperatura

CATEGORIA DE VARSTĂ Umiditatea

SEXUL Vânt, curenţi de aer CLIMAT, MICROCLIMAT

MASA CORPORALĂ Radiaţii

COMPORTAMENT
INDIVIDUAL
Conţinutul în SU

Stare de sănătate Proteine,

lipide, glucide

Temperatura Substanţe STRUCTURA,

corporală minerale COMPOZIŢIA RAŢIEI

STARE FIZIOLOGICĂ Specificul termolizei Aditivi furajeri

Metabolism

Gestaţie La discreţie MODUL DE

FURAJARE
Porţionat
Lapte

DIRECŢIA DE Ouă Temperatura

EXPLOATARE

Carne, spor Gust, miros

Muncă Turbiditate ÎNSUŞIRILE APEI

Însuşiri chimice

La discreţie

Discontinuu SISTEMUL DE ADĂPAT

NIVELUL PRODUCŢIEI Frecvenţa

adăpatului
Figura 1. Factorii care influenţează necesarul de apă
(după Mehlhorn, citat de Man, C., 1989)

38
 Tabelul 9
Consumul zilnic de apă la animale
(după diferiţi autori)
Specificare Necesarul de apă
1/24 h/cap
BOVINE
Tauri de reproducţie – peste 700 kg 50
Vaci gestante 50
Vaci în lactaţie:
 10 l lapte/zi 65
 20 l lapte/zi 85
 30 l lapte/zi 100
Juninci gestante 45
Tineret femel 3 – 6 luni 10
Tineret femel 6 – 12 luni 25
Tineret femel 12 – 18 luni 30
Tineret femel peste 18 luni 35
Tineret la îngrăşat 100 – 200 kg 15 – 20
Tineret la îngrăşat 300 – 400 kg 25 – 35
Tineret la îngrăşat 500 kg 40
OVINE
Berbeci, 70 – 80 kg 6
Oi gestante 3,5 – 4,5
Oi în lactaţie 5,5 – 6,5
Miei 0,5
Tineret ovin 1,2 – 3,5
CABALINE 20 - 30
PORCINE
Scroafe gestante 7-8
Scroafe în lactaţie 12
Porcine la îngrăşat 5 -10
PĂSĂRI
Găini rase uşoare 200 – 250 ml
Găini rase grele 400 – 450 ml
Pui broiler, 1 – 3 săptămâni 18 – 105 ml
Pui broiler, 3 – 6 săptămâni 130 – 210 ml
Tineret de înlocuire - rase grele 15 – 220 ml
Tineret de înlocuire - rase uşoare 10 – 200 ml
IEPURI
Femele gestante şi masculi 0,7
Femele în lactaţie + sugari 1,5
Tineret, 30 – 80 zile 0,4
În cadrul speciei există diferenţe individuale sub raportul consumului zilnic de
apă, diferenţele fiind influenţate de particularităţile fiziologice ale animalului.

39
Diferenţele de producţie la exterior (lapte, carne, ouă) atrag după sine cerinţe diferite
de apă.
În cazul în care nu se asigură cerinţele de apă la animale, scade consumul de
hrană şi odată cu aceasta şi producţia zilnică. Temperatura apei nu trebuie să fie mai
scăzută de 9-100C. Din acest punct de vedere cele mai pretenţioase sunt porcinele şi
păsările şi mai puţin pretenţioase ovinele.

40
CAPITOLUL II

SPECIFICUL ALIMENTAŢIEI TAURINELOR

2.1. PARTICULARITĂŢI DE DIGESTIE ŞI VALORIFICARE A HRANEI LA

TAURINE
La rumegătoare, hrana ingerată suferă procese de fermentaţie intense sub
acţiunea microorganismelor existente în reţea şi rumen (bacterii, protozoare,
ciuperci). Bacteriile sunt dominante atât ca specii (peste 200) cât şi ca număr (circa
1010/ ml conţinut rumenal). Greutatea totala a bacteriilor din reţea şi rumen este
apreciată la circa 2 kg substanţă uscatǎ la o vacă de 600 kg şi cu o producţie de lapte
25 kg/ zi. În viaţa acestor microorganisme se disting 3 faze: creştere, fermentaţie şi
digestie. În faza de creştere are loc multiplicarea bacteriilor pe seama energiei din
hrană, a amoniacului rezultat din degradarea proteinelor sau din surse sintetice (uree),
precum şi a vitaminelor şi mineralelor din hrană. În faza de fermentaţie are loc
degradarea substanţelor organice proteine, celuloză, amidon, lipide. Din totalul
bacteriilor 10% sunt celulozice, ele elaborează enzimele necesare pentru degradarea
celulozei. În faza de digestie o parte din bacterii sunt consumate de către protozoare
iar altă parte sunt antrenate continuu spre foios şi cheag fiind supuse digestiei
intestinale. Proteinele bacteriene sintetizate în rumen sunt digerate în intestinul
subţire şi constituie principala sursǎ de aminoacizi pentru vacǎ.
Protozoarele se află în număr mai mic decât bacteriile şi reprezintă cel puţin 50%
din biomasa microbiană. În faza de creştere a lor se hrănesc din bolul alimentar. În
faza de fermentaţie are loc degradarea glucidelor uşor fermentescibile, a proteinelor
şi a unor componente ale pereţilor celulari.
Datorită digestiei complexe, alimentaţia taurinelor prezintă o serie de
particularităţi:
- capacitatea şi compartimentarea tubului digestiv la taurine permite
prelucrarea digestivă a unor cantităţi mari de nutreţuri voluminoase cu un conţinut
ridicat în celuloză.
- taurinele pot valorifica bine: nutreţurile verzi, fânurile şi fibroasele grosiere,
nutreţul însilozat şi alte nutreţuri de volum pe seama cărora pot să-şi asigure până la
80% din cerinţele de substanţe nutritive.
- sub acţiunea florei bacteriene au loc la nivelul rumenului, procese de scindare
şi de sinteză prin care taurinele îşi pot asigura cantităţi însemnate de proteine şi
vitaminele C, K şi complexul B (la rumegătoare nu apar carenţe ale vitaminelor
hidrosolubile).
- masa microbiană totală reprezintă 5-10% din conţinutul rumenal (4 până la 7
kg) şi este influenţată de tipul raţiei. Poate fi influenţată şi structura bacteriană, astfel
la raţiile bogate în concentrate se reduce conţinutul rumenal în bacterii celulozice.
Procesele rumenale atrag după sine unele avantaje şi dezavantaje:

41
 Avantaje:
- valorificarea eficientă a nutreţurilor celulozice;
- convertirea proteinei mai puţin valoroasă din nutreţuri şi a substanţelor
azotate neproteice, în proteină cu o valoare biologică ridicată.
- sinteza vitaminelor din complexul B, C şi K.
- posibilitatea protozoarelor de a-şi forma rezerve corporale de amidon. În
acest fel o parte din glucidele uşor solubile nu sunt supuse fermentaţiei
bacteriene fiind digerate mult mai avantajos în cheag şi intestinul subtire.
Dezavantaje:
- scindarea amidonului în rumen nu este avantajoasă pentru rumegător,
deoarece o parte din energia acestuia se pierde sub formă de metan,
eliminat
prin eructaţie şi caldură de fermentaţie.
- scindarea şi metabolizarea proteinelor cu valoare biologică ridicată
(şroturi
de soia) la nivelul rumenului este dezavantajoasă din punct de vedere
cantitativ.
Produşii principali ai proceselor de digestie rumenală sunt acizii graşi volatili
(AGV) ce iau naştere pe seama fermentării glucidelor şi mai puţin pe cea a
proteinelor şi grăsimilor din nutreţuri. Din totalul acizilor graşi volatili, acizii acetic,
propionic şi butiric reprezintă până la 95%. Ei asigură până la 60-70% din cerinţele
în energie ale taurinelor.
Bacteriile şi protozoarele care ajung cu bolul alimentar în intestinul subţire sunt
supuse procesului de digestie asigurând minimum 50% din cerinţele de proteină şi
aminoacizi ale animalului.
Microorganismele din rumen scindează parţial sau total substanţele azotate din
hrană până la amoniac care este metabolizat.
Acizii graşi volatili au acţiuni specifice în procesele metabolice din organism:
- acidul acetic (produsul principal al digestiei celulozei) are rol important
în lactogeneză şi în sinteza grăsimii din lapte,
- acidul propionic are rol în sinteza tisulară şi a lactozei, iar
- acidul butiric intervine în sinteza proteinei şi a lactozei din lapte.
Sursa de glucide din hranǎ influenţeazǎ cantitatea şi procentul de AGV produşi
în rumen. Când raţia de hranǎ conţine în proporţie mare fibroasele, microorganismele
din rumen convertesc glucidele fermentate în circa 65% acid acetic, 20% acid
propionic şi 15% acid butiric. În acest caz, acetatul disponibil este suficient pentru a
asigura un maxim de producţie de lapte, dar cantitatea de propionat rezultatǎ în
rumen poate limita producţia de lapte, din cauza cantitǎţii reduse de glucozǎ (în
special în lactaţia timpurie). Glucidele prezente în nutreţurile concentrate stimulezǎ
producerea acidului propionic, în timp ce celuloza din fibroase stimuleazǎ producţia
de acid acetic în rumen. În concluzie concentratele în hranǎ au ca efect de cele mai
multe ori o producţie mai mare de AGV şi un procent crescut de propionat în
detrimentul acetatului (fig.2).

42
 Fig.2. Efectul compoziţiei hranei asupra AGV ruminali şi asupra
producţiei de lapte
În cazul în care raţia de hranǎ conţine cantitǎti mari de concentrate sau de
fibroase mǎrunţite fin, procentul de acid acetic poate sǎ scadǎ sub 40% în timp ce
procentul de acid propionic poate sǎ creascǎ peste 40%. Producţia de lapte poate fi
mai mare datoritǎ aportului sporit de glucozǎ provenitǎ din propionat, dar acidul
acetic necesar sintezei grǎsimilor este posibil sǎ nu fie suficient. În general acest
deficit de acid acetic este asociat cu o reducere a producţiei de grǎsimi şi cu un nivel
scǎzut de grǎsimi în lapte. O cantitate excesiv de mare de propionat, în raport cu cea
de acetat, face ca vaca sǎ utilizeze energia în exces pentru depunerea de ţesut adipos
(câştig în greutate corporalǎ), mai degrabǎ decât pentru sinteza laptelui.
Excesul de concentrate în alimentaţia vacilor poate conduce la îngrǎşarea lor,
având şi un efect negativ asupra stǎrii de sǎnǎtate. Pe de altǎ parte, o cantitate
insuficientǎ de concentrate în raţia de hranǎ, limiteazǎ aportul de energie, producţia
de lapte şi conţinutul de proteinǎ în lapte. Deci modificarea raportului dintre fibroase
şi concentrate din hranǎ are un efect profund asupra cantitǎţii şi raportului între
diferiţii AGV produşi în rumen. La rândul lor, AGV influenţeazǎ puternic: producţia
de lapte; conţinutul de grǎsime în lapte; eficienţa conversiei hranei în lapte.

43
 În urma proceselor de scindare şi sinteză din rumen mai rezultă bioxid de
carbon, metan, căldura de fermentaţie, masa celulară microbiană şi poliglucide
încorporate în masa microbiană.
Cantitatea şi proporţia AGV absorbiţi în cursul unei zile este influenţată de:
structura raţiei şi modul de administrare a hranei.
Sa constatat cǎ pH-ul rumenal influenţează raportul între AGV. Astfel dacă
valoarea acestuia scade sub 6 se formează o cantitate mai redusă de acid acetic decât
de acid propionic. Acest fenomen are loc mai ales în cazul raţiilor bogate în glucide
uşor solubile care sunt transformate în cea mai mare parte în acid lactic. Prin
acumularea acidului lactic în rumen se crează un pH de 4,5 care favorizează procesele
de decarboxilare a aminoacizilor, formarea de amine toxice şi apariţia acidozei. Prin
transformare în cea mai mare parte a acidului lactic în acid propionic şi mai puţin în
acid acetic se produce un dezechilibru al raportului dintre aceşti doi acizi. Schimbarea
raportului acid acetic (scade): acid propronic (creşte) duce concomitent la scăderea
grăsimii din lapte şi la sinteză tisulară, substanţele nutritive fiind valorificate eficient
prin creşterea în greutate.
Pentru producţia de lapte raportul optim acid acetic: acid propionic este de 3:
1, în timp ce în producţia de carne de 1,7:1. Schimbarea valorii acestui raport poate
apărea şi în cazul raţiilor cu un conţinut redus în celuloză (sub 13–14 %) . Astfel de
situaţii pot să apară când se utilizează fibroase puţine, nutreţ verde tânăr, fânul
măcinat sau granulat sau raţii cu peste 60% concentrate.
Absorbţia acizilor graşi volatili este influenţată de concentraţia lor, care creşte
în primele ore de la furajare şi apoi scade treptat până la tainul următor. Absorbţia
este favorizată în acelaşi timp de un pH mai scăzut al conţinutului rumenal. Când pH-
ul creşte la 7–7,5 rata absorbţiei începe să scadă.
Cercetarile actuale asupra digestiei rumenale au ca obiectiv ridicarea gradului
de utilizare a nutreţurilor, a substanţelor azotate neproteice cât şi reducerea
pierderilor de energie. Pentru a reduce pierderea de energie în urma proceselor de
digestie, cercetările actuale au drept scop dirijarea fermentaţiei rumenale. Astfel s-a
reuşit reducerea cantităţii de metan format în rumen concomitent cu reducerea
gradului de scindare a proteinei în rumen prin folosirea unor aditivi furajeri
(monensin, probiotice). Deasemenea s-a reuşit protejarea proteinelor cu valoare
biologică ridicată împotriva acţiunii bacteriilor rumenale prin tratare chimică cu
formaldehidă, cu tanin sau tratare termică. Pentru animalele cu producţii foarte
ridicate se folosesc aminoacizi sintetici protejaţi.

2.2. INFLUENŢA STRUCTURII RAŢIEI ASUPRA DIGESTIEI RUMENALE

ŞI PRODUCŢIEI LA TAURINE
Un rol important asupra digestiei rumenale îl are tipul alimentaţiei. Astfel
structura raţiei, echilibrarea ei, modul de preparare şi programul de furajare pot să
influenţeze procesele rumenale şi prin aceasta producţia şi reproducţia animalelor.
Influenţa componentelor din raţia din hranǎ (celulozǎ, amidon, zahǎr) asupra
proceselor ruminale şi a producţiei de lapte este prezentatǎ în tabelul 10.

44
 Tabelul 10
Influenţa compoziţiei hranei asupra proceselor ruminale
şi a producţiei de lapte
(dupǎ Durst L. şi col. 2010)
Celulozǎ (fân) Amidon (cereale) Zahǎr (sfeclǎ)
Rumen -numǎr relativ scǎzut -numǎr relativ mare de -numǎr relativ scǎzut
de germeni, valoare germeni, valoare de germeni, valoarea
ridicatǎ a pH-ului (6,4- scǎzutǎ a pH-ului (5,6- pH-ului foarte scǎzutǎ
6,7), degradare mai 5,9), degradare mai (5,0-5,3), degradare
lentǎ a furajelor, rapidǎ a furajelor, foarte rapidǎ a
relativ mult acid lactic, relativ puţin acid furajelor, mai mult
puţin acid butiric. acetic, mult acid acid total, relativ puţin
butiric şi propionic. acid acetic dar mai
mult acid butiric, de
asemenea acid lactic.
Lapte -conţinut relativ ridicat -conţinut de grǎsime -conţinut de grǎsime în
de grǎsime în lapte mai scǎzut în lapte lapte uşor crescut,
(cantitatea de lapte (cantitatea de lapte (cantitatea de lapte
eventual scǎzutǎ) uşor crescutǎ) scǎzutǎ)

Un indiciu al mersului proceselor digestei îl constituie pH-ul rumenal care are

valorile normale cuprinse între 6,3–6,8 la vaci de lapte. Aceste valori sunt realizate la
o raţie pe bază de fibroase, grosiere, porumb siloz recoltat în faza de ceară în care
celuloza reprezintă minimum 14% din substanţa uscată la vaci şi 12% la juninci şi
tauri. Nivelul minim de celulozǎ brutǎ în raţia vacilor de lapte este de 17%, iar la
peste 33% celulozǎ brutǎ scade digestibilitatea nutreţurilor şi consumul voluntar. La o
raţie pe bază de fibroase se realizează o secreţie salivară abundentă care prin
proprietatea tampon menţine pH-ul rumenal la valori ridicate.
Nutreţurile concentrate, rădăcinoasele şi nutreţul însilozat bogat în apă reduc
secreţia salivară astfel că pH scade până la 5,5.
Trecerea rapidă la raţii cu cantităţi mari de concentrate sau rădăcinoase (sfecla
de zahăr) pot să reducă pH-ul sub 4,6 ca urmare a transformării rapide a glucidelor
uşor digestibile în acid lactic care se absoarbe mai slab la nivelul rumenului. Prin
scăderea pH-lui rumenal apare acidoza cu consecinţele ei negative: reducerea
consumului de nutreţuri, reducerea grăsimii din lapte, modificarea gustului şi calităţii
laptelui, apariţia mamitelor, tulburări de reproducţie. Un pH scăzut sub 6 determină
reducerea digestibilităţii hranei la nivelul rumenului prin inhibarea dezvoltării
bacteriilor celulozice cât şi pe parcursul tractusului intestinal.
Pentru a preveni apariţia acidozei trebuie asigurat minimul de celuloză (14%),
în raţia furajeră şi a unui tain de voluminoase. De asemenea cerealele se utilizează
sub formă aplatizată sau măcinate grosier şi se administrează în cantităţi crescânde
până la nivelul stabilit prin raţie. Se pot utiliza şi substanţe tampon cum ar fi
bicarbonatul de sodiu care se administrează în cantitate de 100-500 g/zi. Acesta se
introduce în raţie pogresiv pentru a evita reducerea apetitului. Ca substanţe tampon se
mai pot utiliza carbonatul de calciu, bentonita, acetatul de sodiu, oxidul de magneziu.
45
 Alcaloza rumenală apare când se administrează raţii sărace în glucide şi
bogate în proteine, nitraţi şi uree care reduc concentraţia AGV în paralel cu creşterea
amoniacului în rumen. În alcaloza rumenală care este de asemenea dăunătoare apar
următoarele aspecte: scade consumul de nutreţuri; scade conţinutul de grăsime din
lapte; modificări de calitate a laptelui; tulburări de reproducţie.
Alcaloza apare când se utilizează timp îndelungat raţii cu un nivel proteic
ridicat (peste 18%). În caz de alcaloză, se pot adminsitra oral 1–2 l oţet diluat cu apă
pentru a determina scăderea pH-ului şi reducerea absorbţiei amoniacului din rumen.

Tabelul 11
Cauzele şi efectele abaterii de la valorile optime ale pH-ului rumenal
pH prea scăzut Valoarea optimă pH prea ridicat
(acidoză rumenală pH < 6) < pH-ului rumenal > (alcaloză
6,3 – 6,8 la vaci de lapte rumenală pH > 7,5)
6,0 – 6,5 la taurine la
îngrăşat
Raţii cu cantităţi mari de Raţii sărace în glucide
concentrate foarte fin (energie) şi bogate în
măcinate şi rădăcinoase proteine, nitraţi şi uree
(sfeclă de zahăr); insuficienţa Scade consumul de
fibroaselor în raţii, silozuri nutreţuri
foarte acide
Scade conţinutul de
Scade producţia de lapte
grăsimi din lapte
Scade consumul de Modificari de
nutreţuri
calitate a laptelui
Scade conţinutul de
Tetanie
grăsimi din lapte
Diaree
Modificari de calitate a
Cetoze
laptelui
Tulburări de
Mastite
reproducţie
Timpanism
Tulburări nervoase
Tulburări digestive
Tulburări nervoase
Tulburări de reproducţie

2.3. ALIMENTAŢIA VACILOR DE LAPTE

2.3.1. Nivelul ingestei la vacile în lactaţie şi factorii care îl influenţeazǎ
Cantitatea de substanţă uscată ingerată prezintă o importanţă deosebită, fiindcă
de ea depinde cantitatea de nutrienţi pe care o poate folosi organismul pentru
întreţinerea vieţii şi producţia de lapte.
În stabilirea raţiilor pentru vaci, în funcţie de nivelul producţiei, consumul de
substanţǎ uscatǎ este luat ca un prim indice orientativ. Necesarul optim de substanţǎ
46
uscatǎ este de 2,5-3,5 kg/ 100 kg greutate corporalǎ. Acest consum se înregistrează în
perioada 10-20 săptămâni de lactaţie după care se reduce continu, atingând valoarea
minimă de 1,8-2 kg S.U./ 100 kg greutate vie la fătare. Într-o lactaţie se eliminǎ 375-
520 kg substanţă uscată.
Ingesta de substanţǎ uscatǎ este influenţatǎ însǎ de mai mulţi factori:
- capacitatea de ingestie este factorul limitant; aceasta la randul ei este
influenţată de greutatea corporală şi de nivelul producţiei de lapte. La aceeaşi
capacitate de ingestie, cantitatea de substanţă uscată depinde de felul nutreţurilor,
respectiv de digestibilitatea lor (care variază după conţinutul în celuloză).
- însuşirile individuale; sub acest raport se cunosc vaci bune şi rele
consumatoare, consecinţa unei însuşiri ereditare;
- stadiul fiziologic condiţioneazǎ apetitul şi prin urmare ingesta de
nutreţuri. Apetitul este minim la sfârşitul gestaţiei şi începutul lactaţiei şi creşte pânǎ
în luna a 3-4-a de lactaţie dupǎ care începe sǎ scadǎ din nou. Reglarea fiziologicǎ a
ingestei este importantǎ şi pentru vacile în cǎlduri. În acest caz consumul de hranǎ
scade şi în consecinţǎ şi producţia va fi micşoratǎ;
- calitatea gustativǎ a hranei şi tehnologia adecvatǎ de preparare duc la
creşterea consumului.
- durata de expunere a hranei la dispoziţia animalului; alimentaţia la
discreţie asigurǎ o creştere a consumului în comparaţie cu administrarea hranei în
tainuri fixe.
- conţinutul în proteinǎ şi minerale al hranei: un conţinut redus în
proteine (sub 7%) şi minerale, determinǎ o dezvoltare înceatǎ a florei rumenale şi
prin urmare o reducere a vitezei de digerare a glucidelor;
- conţinutul nutreţurilor în apă influentează ingesta de S.U. în sensul că
pentru nutreţurile care conţin peste 50% apă se înregistrează o reducere a substanţei
uscate ingerate.
- proportia de fibre detergent neutre (NDF) se consideră ca are influentă
majoră asupra ingestei de S.U.
- viteza de consum: existǎ o corelaţie între viteza de consum pe minut şi
ingesta zilnicǎ.
Viteza de consum pentru diferitele nutreţuri în minute/ kg substanţǎ uscatǎ a
fost stabilitǎ dupǎ cum urmeazǎ:
Felul nutreţului Viteza de consum
(min/ kg SU)
- concentrate 2,5- 5,0
- sfeclǎ 6,0- 8,0
- nutreţ verde 15,0- 25,0
- fân 15,0- 30,0
- semisiloz (ierburi) 20,0- 35,0
- siloz de porumb 25,0- 35,0
- paie 55,0- 85,0
Viteza de consum este mai mare pentru fânuri de calitate, iar sub raportul
formei lor fizice, consumul/ minut este mai mare la cele tocate sau granulate.

47
Cerealele zdrobite sau granulate sunt consumate mai rapid decât sub formǎ de
uruialǎ.
- viteza de digerare şi de trecere a hranei prin tubul digestiv influenţeazǎ
într-o mare mǎsurǎ consumul zilnic.
Cu cât producţiile sunt mai mari, cu atât coeficienţii de digestibilitate ai raţiei
trebuie sǎ fie mai ridicaţi; sub acest raport se impune urmǎtoarea corelaţie:
Producţia anualǎ în kg lapte Coeficientul de digestibilitate al raţiei %
- întreţinere 50
- gestaţie avansatǎ 70
- 2000- 3000 60
- 3000- 4000 65
- 4000- 5000 70
- peste 5000 75
- felul nutreţului influenţeazǎ ingesta atât prin digestibilitate cât şi prin
însuşirile gustative în ansamblu;
- forma de conservare: orice formǎ de conservare reduce ingesta zilnicǎ
voluntarǎ (ex: faţǎ de nutreţul verde, din fân se ingerǎ 80-85% iar din nutreţul
însilozat 70-75%).
- brichetarea fibroaselor mǎcinate duce la o creştere a ingestei. Brichetele
din fibroase mǎcinate nu pot reprezenta decât parţial raţia vacilor de lapte deoarece se
comportǎ asemǎnǎtor concentratelor sub raportul metabolismului rumenal;
- concentraţia energeticǎ a raţiei: în cazul cerinţelor mari de energie
satisfacerea organismului animal nu se poate realiza decât mǎrind concentraţia
energeticǎ a raţiei (realizabilǎ prin suplimentarea nutreţurilor concentrate în raţie). În
acest caz vacile sunt capabile sa ingere cantitati mai mari de substanţă uscată.
În privinţa utilizǎrii nutreţurilor concentrate, eficienţa unor astfel de raţii se
menţine ridicatǎ numai pânǎ în momentul în care proporţia acestora nu depǎşeşte 50-
60% din valoarea energeticǎ a raţiilor. La cantitǎţi mai mari de concentrate (peste
60%), are loc o scǎdere a consumului de substanţǎ uscatǎ raportatǎ la 100 kg greutate
corporalǎ, scade în mǎsurǎ însemnatǎ randamentul de utilizare a energiei, în timp ce
procesele fermentative din rumen converg spre îngustarea raportului acid acetic/ acid
propionic, ceea ce se reflectǎ în reducerea conţinutului de grǎsime din lapte.
La întocmirea raţiilor pentru vaci trebuie avut în vedere cǎ acestea stau o
perioadǎ îndelungatǎ în exploatare şi cǎ structura nutreţurilor trebuie sǎ corespundǎ
din punct de vedere al sǎnǎtǎţii, producţiei şi economicitǎţii.
În acest scop este necesarǎ modificarea structurii raţiei şi realizarea unor
raporturi corespunzǎtoare între nutrienţi în funcţie de starea fizilogicǎ a vacii:
primele 2-3 luni de lactaţie şi o nouǎ fecundare, restul perioadei de lactaţie, gestaţie
avansatǎ (repaus mamar).
Pentru a realiza o ingestǎ corespunzǎtoare de nutreţuri în special la începutul
lactaţiei, când apetitul este încǎ scǎzut, este necesar sǎ se utilizeze un sortiment variat
de nutreţuri urmǎrind şi preferinţele vacii. Vacile au preferinţe diferite faţǎ de unele
nutreţuri, distingând de asemenea diferenţele dintre concentrate, cât şi gustul dulce,
sǎrat, acid şi amar.

48
2.3.2. Alimentaţia vacilor în lactaţie
2.3.2.1. Stabilirea cerinţelor nutriţionale şi a raţiei de hranǎ
Vacile de lapte convertesc foarte bine energia şi proteina din hranǎ în producţia
de lapte, iar aceastǎ conversie este cu atât mai bunǎ cu cât nivelul producţiei este mai
ridicat.

Tabelul 12
Relaţia dintre nivelul producţiei şi conversia în lapte a energiei şi a proteinei din
hranǎ
Productia de lapte % din energia şi proteina ingerate transferate în lapte
(kg/ zi) Energie Proteina
5 30 44
10 38 65
20 55 78
30 65 85
40 72 88
50 75 90
60 78 92
Alimentaţia raţională a vacilor de lapte presupune:
Stabilirea cerinţelor nutritive care cuprind: cerinţele pentru funcţiile vitale;
cerintele pentru producţia de lapte; cerinţele pentru susţinerea gestaţiei.
Stabilirea raţiei de bază, formată din nutreţurile de volum
Stabilirea raţiei suplimentare.

Stabilirea cerinţelor nutriţionale.

Cerinţele nutriţionale pentru întreţinerea vieţii depind de masa corporala şi într-
o mică masură de tehnologia de exploatare. În cazul întreţinerii pe păşune, vor fi
crescute cerinţele de energie şi substanţe nutritive faţǎ de întreţinerea în adǎpost.
Pentru vacile întreţinute în stabulaţie liberǎ sau la pǎşune necesarul nutritiv pentru
întreţinerea vieţii se majoreazǎ cu 10%. La vacile tinere pentru a asigura creşterea
masei corporale, cerinţele pentru întreţinere se majoreazǎ cu 20% la prima lactaţie şi
cu 10% la lactaţia a 2-a. Cerinţele de substanţe nutritive pentru producţia de lapte
sunt determinate de nivelul producţiei de lapte si de conţinutul în grǎsime al acestuia.
O raţie de hranǎ eficientǎ pentru vaca în lactaţie trebuie sǎ conţinǎ 65%
proteinǎ degradabilǎ în rumen şi 30% proteinǎ solubilǎ, din totalul proteinei brute. De
asemenea o raţie de hranǎ eficientǎ pentru dezvoltarea microsimbionţilor ruminali
trebuie sǎ conţinǎ, în afarǎ de proteine şi surse de energie, respectiv 24-26% amidon
fermentescibil şi 4-6% zaharuri din totalul S.U. din raţie.

49
 Tabelul 13
Norme de hrană şi capacitatea de ingestie la vaci de lapte
Vacă de 600 kg UNL PDI Ca P SUI UIL
Vaci în producţie (g) (g) (g) (kg) (USV)
Cantitate de grăsime g/kg
32 36 40 44
3,0 2,5 2,5 2,5 7,15 515 47 30 11 11,5
5,5 5,5 5,0 4,5 8,44 635 57 35 - -
8,5 8,0 7,5 7,0 9,73 755 67 40 15 15,5
11,5 10,0 10,0 9,5 11,02 875 78 45 13,4 15,3
14,0 13,5 12,5 12,0 12,31 995 89 50 14,2 15,6
17,0 16,0 15,0 14,0 13,6 1115 100 54 15,1 15,9
20,0 18,5 17,5 16,5 14,89 1235 108 58 15,9 16,2
22,5 21,5 20,0 19,0 16,20 1355 115 62 16,7 16,5
25,5 24,0 22,5 21,0 17,47 1475 123 66 17,6 16,7
28,5 26,5 25,0 23,5 18,76 1595 130 71 18,4 17
31,5 29,5 27,5 26,0 20,05 1715 135 73 19,2 17,2
34,0 32,0 30,0 28,5 21,34 1835 140 75 20,1 17,5
37,0 34,5 32,5 30,5 22,63 1955 145 77 20,9 17,7
40,0 37,0 35,0 33,0 23,92 2075 150 80 21,7 17,9
42,5 40,0 37,5 35,5 25,21 2195 155 82 22,5 18,1
45,5 42,5 40,0 37,5 26,50 2315 160 85 23,4 18,3
48,0 45,5 42,5 40,0 27,80 2435 165 88 - 18,5
51,0 48,0 45,0 42,5 29,07 2555 170 91 - 18,7
Corecţia pentru variaţia greutăţii 0,70 50 6 5 0,8 - 1,5 1,0
corporale cu ± 100 Kg

Stabilirea raţiei de bazǎ

Aceasta se compune din nutreţuri suculente, fibroase şi grosiere ca nutreţuri de
bază la care se adaugă mai multe amestecuri de concentrate, din care unul format din
concentrate energetice (porumb, orz, etc) şi al 2-lea din concentrate proteice (şroturi
de soia, şroturi de floarea-soarelui, mazăre) şi premixuri vitamino-minerale.
Stabilirea raţiei suplimentare
Ratia suplimentară în funcţie de scopul pe care îl urmăreşte poate fi:
- un amestec din diferite ingrediente necesar pentru echilibrarea raţiei de bază
sau
- un amestec echilibrat din diferite nutreturi combinate, minerale, vitamine si
aditivi furajeri care se administrează ca supliment la raţia de bază.
Folosirea raţiilor suplimentare trebuie să se facă în funcţie de evoluţia curbei de
lactaţie; imediat după fătare nivelul producţiei de lapte este de circa 70% din nivelul
maxim, dar el creşte treptat în următoarele 5-10 săptămâni şi se menţine o perioadă la
nivel maxim după care începe să scadă. La vacile cu producţii mari de lapte (peste
25-30 litrii/ zi) raţia suplimentară ajunge la 8-10 kg/ zi şi chiar mai mult. În acest caz
cantitatea de concentrate trebuie fragmentată în mai multe tainuri (4-5) şi să fie
administrată după consumul unor nutreţuri de volum. În aceasta situaţie nu se
recomandă administrarea concentratelor la muls (care se face de obicei de două ori pe
zi) deoarece cantitatea de concentrate care ar trebui consumată este prea mare (4-5

50
kg/ tain) şi determină reducerea pH-ului rumenal şi respectiv scăderea grăsimii din
lapte.
Tabelul 14
Regimuri de furajare pentru vaci de lapte şi unele caracteristici ale raţiilor
Regimuri de furajare cu :
Nutreţuri de volum cu umiditate ridicatǎ (suculente) Nutreţuri de volum uscate
Vara Iarna Iarna
nutreţuri nutreţuri fânuri : celulozice :
Raţia de verzi : murate : - naturale - coceni
bazǎ - pǎşune - siloz de porumb - cultivate porumb
- cosite - siloz de lucernǎ suculente : - paie cereale
siloz de sau - sfeclǎ - vreji
porumb ierburi - borhoturi suculente :
nutreţuri de - rǎdǎcinoase şi - sfeclǎ,
volum uscate tuberculifere (I) - borhoturi
- nutreţuri de (II)
volum
uscate
Raţia Concentrate :cereale, leguminoase, Concentrate: în special
suplimentarǎ tǎrâţe, şroturi, tǎiţei de sfeclǎ uscaţi, cereale şi nutreţuri proteice
melasǎ, etc. Surse de N neproteic
Surse de N neproteic Premixuri mineralo-
Premixuri mineralo- vitaminice vitaminice
Aditivi furajeri pentru stimularea
producţiei de lapte
Caracteristici ale raţiei totale: Caracteristici ale raţiei totale:
Structura (% din SU): Structura (% din SU)
I II
- nutreţuri verzi, suculente 50- 100% -fânuri 60- 100% -celulozice 30-
- voluminoase uscate 15- 20% -celulozice 10- 20% 50%
- concentrate 20-30% -suculente 15- 20% -fânuri 15- 35%
-concentrate 15- 20% -suculente 15- 20%
Concentraţia energeticǎ (CE): -concentrate 10-
0,75- 0,90 UFL/ kg SU Concentraţia 15%
energeticǎ (CE):
0,65- 0,75 UFL/ kg Concentraţia
SU energeticǎ (CE):
0,60- 0,65 UFL/ kg
SU

51
2.3.2.2. Alimentatia vacilor in lactaţie în timpul iernii
Pentru realizarea unei producţii ridicate trebuie respectate unele principii de
bazǎ în alimentaţia vacilor de lapte.

Tabelul 15
Principii de bază în furajarea vacilor de lapte în intervalul dintre fătări
Faza I II III IV
Perioada 100 zile 100 zile – 200 6-a – 7-a lună Luna 8-a -9-a de
zile de gestaţie gestaţie
- apetit scăzut - producţia de - lactaţie INŢĂRCAREA
-scădere ponderală lapte în scădere - producţia de REPAUS MAMAR
50-80 kg -refacerea lapte - creşte metabolismul
- bilant energetic greutăţii descreşte bazal cu 22 – 40%
scăzut corporale continuu - viţelul creşte 60-80
-solicitări -evoluţia % din greutate
Caracteristici biologice mari gestaţiei - dezvoltarea uterului,
(refacerea anexelor fetale
reproducţiei) - acumularea de
-mobilizarea -Perioada cea rezerve şi creşterea
rezervelor mai greutăţii pe seama
corporale favorabilă viţelului
-producţia de lapte pentru
ridicată, refacerea
eliminarea unor rezervelor
cantităţi mari de corporale
apă şi minerale
-rezistenţă scăzută
a organismului

- raţia bogată în - furajarea -furajarea

energie uşor completă cu: - concentrate corespunzătoare
digestibilă concentrate, energetice pentru 7-8 litri de
.-protecţia porumb siloz, - fânuri de lapte
rumenului şi semifân de calitate - fân de bună calitate
ficatului ierburi, sfeclă - porumb - concentrate (cereale
Recomandari -asigurarea furajeră, fânuri, siloz semifân + nucleu proteic)
privind mineralelor borhot de bere, de ierburi - sfeclă, săruri
furajarea (zooforturi) gulii, săruri - melasă minerale
-rehidratarea minerale - minerale - cu 30 zile inainte de
organismului fătare se vor
– melasă, tăiţei administra
uscaţi, şroturi concentratele
- aditivi şi
metionină
- flushing cu
concentrate la
însămânţare

Pentru rehidratarea organismului dupǎ fǎtare se asigură în prima zi un barbotaj

format din apǎ cǎlduţǎ şi tǎrâţe sau amestecuri de uruieli fine de cereale (1 kg

52
concentrate la 5 kg apă) în cantitate de 10-15 kg si o cantitate redusǎ de fân de bunǎ
calitate (fân de lucernǎ, amestec de graminee cu leguminoase). În ziua a 2-a şi a 3-a
se administreazǎ acelaşi barbotaj şi fânul la discreţie.
Mai recent firma DaNutrition (Danemarca) recomandǎ administrarea unui
supliment furajer imediat dupǎ fǎtare cu scopul de a stimula consumul voluntar de
nutreţuri şi asigurarea necesarului de energie. Acest supliment are un conţinut ridicat
în energie şi electroliţi şi se preparǎ în felul urmǎtor: 1 kg de supliment (AgroVit
AfterCalving) se dizolvǎ în 10 litri apǎ caldǎ (500C), apoi amestecul va fi diluat cu
apǎ rece obţinându-se în final aproximativ 20 litri soluţie care se administreazǎ
imediat dupǎ fǎtare.
Din ziua a 4-a se introduc în raţie concentratele şi suculentele alǎturi de fân,
acestea fiind mǎrite treptat pentru ca la 8- 10 zile de la parturiţie raţia sǎ fie completǎ.
În sezonul de stabulaţie sortimentele de nutreţuri şi cantităţile recomandate în
alimentaţia vacilor cu lapte sunt următoarele:
Fânuri- 5-15 kg/zi. Minimul de fân este de 3 kg, iar cantitatea maximă este
condiţionată numai de concentraţia lor redusă în energie (sub 0,75 UNL/kg SU), care
la vacile cu producţii mari poate limita capacitatea productivă.
Fibroasele grosiere în funcţie de producţia de lapte a vacilor se pot administra
numai sub formă preparată în cantitate de până la 4-5 kg/zi şi în special cu scopul
asigurării nivelului optim de celuloză brută în raţie de care depinde bunul mers al
proceselor de digestie şi fermentaţie rumenală.
Suculente- 25–40 kg. Dintre suculentele de iarnă cea mai importantă pondere
o deţine silozul de porumb, plantă întreagă (faza de coacere în ceară), care poate fi
folosit în cantităţi de până la 25-35 kg fiind păstrată proporţia de 1/5-1/7 cu
nutreţurile fibroase.
Pentru tamponarea acidităţii silozului se recomandă ca în raţia vacilor de lapte
să se introducă câte 2 g carbonat de calciu pentru fiecare kg. de siloz, chiar dacă
cerinţele de calciu au fost asigurate de nutreţurile din raţie (mai ales atunci când din
raţie face parte fânul de lucernă). Semisilozurile şi semifânurile din graminee şi
leguminoase, care se pot introduce în raţiile zilnice la vacile de lapte în cantitate de 8
-15 kg pot fi folosite până în preajma fătării. Rezultate bune se obţin când structura
raţiei cuprinde silozul de porumb şi fânul de lucernǎ (eventual siloz de lucernǎ).
Fânul de lucernǎ echilibreazǎ raţia în proteinǎ şi asigurǎ o mai bunǎ utilizare în
producţia de lapte a energiei pe care o conţine silozul de porumb. Porumbul siloz
poate fi administrat şi cu sfecla furajerǎ (sau tǎiţei de sfeclǎ) caz în care se
înregistreazǎ o creştere a conţinutului laptelui în grǎsime şi proteinǎ.
Sfecla furajeră, pentru efectul ei lactogen este bine să asigure 8-12% din SU a
raţiei prin administrarea zilnică a 20–30 Kg. Dintre produsele secundare industriale,
în alimentaţia vacilor de lapte se recomandă cele provenite din industria berii,
respectiv borhotul de bere în cantităţi de 10–15 Kg/cap/zi.
Concentrate, în funcţie de nivelul producţiei de lapte se recomandâ în general
0,25-0,35 kg/l litru de lapte la producţii de peste 10 l/zi iarna şi 13-15 l/zi vara.
Vacile de lapte cu potenţial genetic ridicat pentru producţia de lapte, au cerinţe
mari de energie şi proteine. Nutreţurile fibroase nu pot acoperi cerinţele de energie şi
proteine pentru vaca de lapte. În general, scopul adǎugǎrii concentratelor în raţia

53
vacilor de lapte este de a furniza o sursǎ concentratǎ de energie sau proteine
asigurând astfel cerinţele animalelor. Cantitatea maximǎ de concentrate care se
administreazǎ pe zi la o vacǎ în lactaţie nu trebuie sǎ depǎşeascǎ 12-14 kg.
Modul de administrare al concentratelor la vacile în lactaţie este prezentat în
tabelul 16.
Adaosul de grăsimi în hrana vacilor de lapte, contribuie la creşterea valorii
energetice a raţiilor, fiind folosite în acest scop seminţele de oleaginoase, uleiurile
vegetale, grăsimi animale şi grăsimi protejate.
Cercetările efectuate pe plan mondial arată că suplimentul zilnic de grăsimi, de
600–700 g, determină creşterea producţiei de lapte cu 3–3,5 l/zi.

Tabelul 16
Recomandări privind completarea raţiilor de bază cu nutreţuri concentrate
la vacile de lapte
Producţia de lapte Amestec de concentrate Amestec de concentrate
(kg/animal/zi) (kg/kg lapte) (kg/animal/zi)
până la 10 - -
10 – 15 0,150 – 0,200 1,5 – 3,6
15 – 20 0,200 – 0,250 3,0 – 5,0
20 – 25 0,250 – 0,300 5,0 – 7,5
25 – 30 0,350 – 0,400 8,75 – 12,0
30 – 35 0,450 – 0,500 13,5 – 17,5
35 – 40 0,500 17,5 – 20,0

Concentratele se administrează în general sub formă de amestecuri a căror

structură se întocmeşte în funcţie de aportul nutritiv al raţiei de bază. În amestecul de
concentrate se introduc şi nutreţurile minerale şi eventual premixurile vitamino -
minerale. Adăugarea unor cantitǎţi mari de concentrate în raţia de hranǎ trebuie sǎ se
facǎ treptat pe parcursul unei perioade de 4-5 zile, pentru a permite populaţiei
bacteriene din rumen sǎ se adapteze la noua alimentaţie.
Sarea se poate administra sub formă de „bulgări de sare" de unde vaca îşi ia
prin lins cantitatea de care are nevoie.
Folosirea surselor de azot neproteic în structura raţiilor la vaci de lapte dǎ
rezultate bune numai atunci când hrana are un conţinut redus în azot şi o concentraţie
ridicatǎ în energie. În experienţele de stimulare a fermentaţiei rumenale efectuate pe
plan mondial s-au utilizat raţii în care au fost introduse suplimente de Optigen (sursǎ
de azot non-proteic) şi raţii în care au fost incluse cantitǎţi similare de uree
convenţionalǎ.
În laboratoarele Ritchie Feeds din Ottawa Canada, cercetǎrile efectuate de Jay
Johnston cu Optigen (obţinut de compania Alltech) inclus în amestecurile de nutreţuri
unice administrate vacilor, au demonstrat o creştere a digestibilitǎţii celulozei şi
amidonului. Prin asigurarea în raţia vacilor a unui nivel mai scǎzut de proteinǎ brutǎ
în asociaţie cu Optigen, se poate realiza o creştere a eficienţei funcţiilor rumenale,

54
asimilarea unei cantitǎţi mai mari de azot sub formǎ de proteinǎ microbianǎ,
asigurând astfel un nivel ridicat de aminoacizi la vaci de lapte.
În cazul vacilor recordiste, în hrană alături de fân şi nutreţ însilozat sau nutreţ
verde în sezonul de vară, se administrează nutreţuri combinate a căror structură şi
valoare nutritivă depinde de nivelul producţiei de lapte (tabelul 17).
Tabelul 17
Structuri de nutreţuri combinate pentru vacile de lapte
Nutreţuri Variante
a b c d
Porumb 47,0 - 32,0 -
Orz - 25,0 51,0 63,0
Ovăz - 8,0 - -
Grâu - 22,0 - 33,0
Tărâţe de grâu 13,5 10,5 10,0 -
Făină de lucerna 7,0 6,0 - -
Şrot de floarea-soarelui 16,0 12,0 3,0 -
Şrot de soia 12,0 12,0 - -
Carbonat de calciu 1,0 1,0 1,0 1,0
Supliment mineral 1,0 1,0 1,0 1,0
Zoofort 1,5 1,5 1,0 1,0
Sare 1.0 1,0 1,0 1,0
La vacile în lactaţie cu o producţie mai mică de 5000 l/an se administrează
3–3,5 kg nutreţ combinat/zi, iar la cele cu o producţie mai mare de 5000 l/an, se
administrează 0,2–0,5 kg nutreţ combinat pentru fiecare litru de lapte produs.
Nutreţurile combinate complete administrate vacilor cu producţii mai mari de 5000 l /
an trebuie sǎ asigure conţinutul în substanţe nutritive prezentat în tabelul 18.

Tabelul 18
Caracteristicile nutritive ale nutreţului combinat pentru vaci în lactaţie
(S.C. Eurofuraje SRL, 2003)
Caracteristici nutritive Vitamine/kg nutreţ Microelemente
chelatate/kg nutreţ
Substanţă uscată, % 88,62 Vitamina A 17100 UI Fier 80 mg
PDIN g/kg 110 Vitamina D3 3400 UI Mangan 48,5 mg
PDIE g/kg 111 Vitamina E 28,5 mg Zinc 64 mg
UFL 0,95 Vitamina K 1,42 mg Cupru 12 mg
PD, % min. 12,80 Vitamina B1 2,85 mg Cobalt 1,26 mg
Grăsime brută, % 3,60 Vitamina B2 8,55 mg Crom 0,05 mg
Celuloză brută, % 5 Vitamina B6 5,70 mg Iod 0,69 mg
max.
Lizină, % min 0,71 Vitamina B12 0,028 mg Seleniu 0,12 mg
Met + cist, % min. 0,58 Pantotenat de 12,54 mg
calciu

55
Calciu, % min. 1 Acid nicotinic 42,75 mg
Fosfor, % min. 0,75 Acid folic 1,14 mg
Sodiu, % 0,24

În tabelele 19 şi 20 sunt prezentate valorile nutritive ale materiilor prime

folosite în nutreţurile combinate pentru bovine şi cerinţele nutriţionale.

Tabelul 19
Valoarea nutritivǎ a principalelor ingrediente utilizate în nutreţurile combinate pentru
bovine
(S.C. Eurofuraje SRL, 2003)
Nutrienţi Porumb Orz Grâu Şrot de Şrot de Mazăre Făină
soia fl. de
soarelui lucernă
Proteină brută % 7,5 -8,7 10,5 10,5 - 40 - 44 28 – 35 20 – 15,6
11,9 22,8
TDN rumegătoare, 81 73 78 73 69 72 72
%
Grăsime brută, % 3,1 2,2 1,7 1,9 2 1,2 3
Celuloză brută, % 2,1 4,7 2,3 6 19,2 6,3 27,3
Calciu, % 0,03 0,06 0,07 0,31 0,36 0,08 1,7
Fosfor total, % 0,28 0,20 0,34 0,66 1,21 0,41 0,25
Lizină, % 0,26 0,39 0,35 2,72 1,15 1,90 0,73
Metionină + 0,45 0,43 0,47 1,50 1,33 0,85 0,40
cistină, %
Energie netă 205,5 119 121 162 107 114 60
întreţinere, kcal/kg
Energie netă 133,6 104 107 137,3 98 121 85
creştere, kcal/kg
Energie netă 218,3 102 98 199,3 220,6 151,2 105
lactaţie, kcal/kg

56
 Tabelul 20
Cerinţele nutriţionale la bovine (pe categorii)
(S.C. Eurofuraje SRL, 2003)
Nutrienţi Viţei start Tineret Tăuraşi la Vaci Vaci în Vaci în
21 zile – creştere îngrăşat gestante lactaţie lactaţie
6 luni 6 luni – 18 6 zile – 18 Producţie Producţie
luni luni medie mare
Proteină brută, % 19,50 17,50 14 14,50 16,35 19
TDN 74 74,15 72,50 71,30 72,2 73
rumegătoare, %
Grăsime brută ,% 2,69 2,90 2,45 2,56 2,75 2,97
Celuloză brută, % 4,69 5,70 5,13 6,40 6,5 7,0
Calciu, % 1,04 0,87 1,03 0,95 1,06 1,21
Fosfor total % 0,70 0,83 0,75 0,73 0,74 0,80
Lizină, % 0,97 0,76 0,45 0,53 0,63 0,77
Metionină + 0,86 0,78 0,56 0,64 0,70 0,80
Cistină, %
Energie netă 90 107 45 105 125 126
întreţinere,
Kcal/kg
Energie netă - - - 75 120 130
lactaţie, Kcal/kg
Proteină 17,40 15,64 12 12,6 14,30 16,57
digestibilă
rumegătoare, %
Vitamina A, 10000,00 10000,00 12500,00 15000,00 15000,00 15000,00
U.I./kg
Vitamina, D3 2000,00 2000,00 2500,00 3000,00 3000,00 3000,00
U.I./kg
Vitamina E, 7,50 7,50 9,37 10,50 10,50 10,50
U.I./kg

INCDBNA Baloteşti recomandǎ urmǎtoarele cerinţe nutriţionale pentru vaci în

lactaţie exploatate în sistem semiintensiv şi intensiv:
Tabelul 21
Norme de hranǎ pentru vaci în lactaţie elaborate de INCDBNA Baloteşti
Specificare Sistem semiintensiv Sistem intensiv
Proteinǎ brutǎ 15% 18,50%
Unitǎţi nutritive lapte 0,80/ kg 0,99/ kg
Metioninǎ 0,29% 0,36%
Lizinǎ 0,54% 0,80%
Calciu 1,15% 0,96%
Fosfor 0,70% 0,69%
Celulozǎ 15,30% 9,00%
Sare 1,00% 1,00%
În structura de nutreţ combinat se includ: cereale, şrot soia, şrot floarea soarelui,
57
fosfat de calciu, carbonat de calciu, sare, aminoacizi, premix vitamino- mineral,
antioxidant (Etoxichin, BHT, BHA)
În alimentaţia vacilor de lapte se pot utiliza şi concentratele PVM.
Modul de administrare a concentratului PVM în hrana vacilor de lapte:
Vara:
• direct: min. 1 kg/cap/zi presărat pe nutreţul de bază;
• în amestec: 30% concentrat PVM + 70% cereale măcinate;

Iarna:
• direct: min. 2 kg/cap/zi presărat pe nutreţul de bază;
• în amestec: 45% concentrat PVM + 55% cereale măcinate.
Tabelul 22
Variante de amestec de cereale cu PVM în funcţie de resursele existente în fermă
Specificare Variante (%)
1 2 3 4
Porumb 50 50 30 25
Orz 10 15 25 15
Grâu 7 10 10 5
Secară 8 - 5 5
Tărâţe de grâu 25 25 30 50
Total 100 100 100 100
Pentru vacile cu producţii mari de lapte, cel mai bun sistem de hrănire este cu
amestecuri unice, la care trebuie să aibă acces minimum 14-16 ore/ zi. Amestecul
unic de nutreţ poate fi realizat prin prepararea şi amestecarea zilnică a nutreţurilor ce
alcǎtuiesc raţia, fie în urma depozitǎrii pe o perioadǎ mai lungǎ. Acesta asigură o
ingestă zilnică mai ridicată şi o mai bună utilizare a energiei nutreţurilor în producţia
de lapte.
Modul de furajare respectiv hrǎnirea cu amestecuri unice sau administrarea
separatǎ a nutreţurilor au influenţǎ asupra nivelului pH-ului din rumen şi producerii
de acizi graşi volatili. Consumul concentratelor concomitent cu nutreţurile de volum
(amestecuri unice) favorizeazǎ rumegarea şi salivaţia, în timp ce administrarea
concentratelor separat reduce pH-ul, favorizând acidoza.
Dupǎ fatare cantitatea de concentrate trebuie sa crească treptat până în
momentul în care vaca nu mai raspunde printr-un plus de producţie. Cele mai multe
vaci reacţioneaza pozitiv la suplimentul de concentrate până la 60-80 zile de la fătare.
În acest interval de timp la vacile cu producţie ridicatǎ consumul de concentrate
poate ajunge pânǎ la 10-12 kg/ zi. Nivelul ridicat în concentrate în aceasta perioadǎ
este determinat de cerinţele mari în glucide necesare producţiei şi normalizǎrii
funcţiei de reproducţie. Dupǎ 3 luni de la începutul lactaţiei cantitatea de concentrate
poate sǎ scadǎ şi prin aceasta se poate modifica proporţia diferitelor nutreţuri din
raţie. Nu se recomandǎ cantitǎţi mari de concentrate la vacile cu producţii medii sau
mici deoarece favorizeazǎ îngrǎşarea şi scǎderea producţiei precum şi tulburǎri ale
funcţiei de reproducţie.

58
 Modificarea structurii raţiei trebuie sǎ se facǎ treptat în decurs de 10-14 zile,
pentru ca microsimbionţii ruminali sǎ se obişnuiascǎ cu noul nutreţ, astfel încât sǎ nu
fie influenţatǎ negativ fermentaţia rumenalǎ şi respectiv procesele de digestie şi
absorbţie a substanţelor nutritive.
Pentru realizarea unei fermentaţii rumenale favorabile producţiei şi grǎsimii
din lapte, respectiv a fermentaţiei de tip acetic, o mare importanţǎ o are modul de
preparare a fibroaselor. Mai potrivit este administrarea fânului sub formǎ întreagǎ,
tocarea fânului determinǎ creşterea ingestei dar fǎrǎ sǎ modifice tipul fermentaţiei
rumenale. Fibroasele mǎcinate cât şi granulele nu sunt corespunzatoare, fapt ce
impune limitarea lor la vaci de lapte la cel mult 30-40% din substanţa uscatǎ a raţiei.
În vederea asigurǎrii unei structuri optime a raţiilor pentru vaci de lapte, unii
autori recomandǎ un nivel minim de celulozǎ (16-20%) şi o proporţie de nutreţuri
fibroase tocate mai grosier 55-65% din S.U. a raţiei.
Dimensiunea particulelor la care sunt marunţite nutreţurile de volum au efect
asupra pH-ului rumenal. S-a constatat că un nivel optim a pH-ului din rumen si un
procent normal de grăsime se realizează dacă fânul de lucernǎ este marunţit la
dimensiuni mai mari de 3 mm. Pentru realizarea unei digestii ruminale normale este
necesar ca peste 50% din nutreţul de volum sǎ aibǎ un grad de mǎrunţire mai mare de
2,5 cm. Un aport minim de fibre prin nutreţurile de volum este obligatoriu pentru
menţinerea conţinutului de grǎsime din lapte. Particulele lungi de NDF (fibrǎ
detergent neutrǎ) sunt necesare pentru a stimula rumegarea şi salivaţia şi se comportǎ
ca tampon rumenal. NDF-ul care stimulezǎ rumegarea este cunoscut ca şi NDF
efectiv (eficace) (Pond W. G, 2006). Dacǎ majoritatea particulelor fibrei din hranǎ au
mai puţin de 1 cm în lungime, ele stimuleazǎ mai puţin rumegarea. Unele nutreţuri
cum sunt borhoturile din cereale sau cojile de soia au un conţinut ridicat în NDF, dar
au o cantitate redusǎ de NDF efectiv. În cazul în care raţia de hranǎ conţine cantitǎţi
reduse de NDF efectiv, apar probleme de sǎnǎtate (acidoza la vaci de lapte). Hrǎnirea
vacilor pentru carne se face de obicei cu un nivel NDF în raţie mult mai redus decât
în cazul vacilor cu o producţie ridicatǎ de lapte. Nivelul NDF este mult mai important
pentru o vacǎ de lapte decât pentru taurinele de carne, deoarece vaca în lactaţie are un
nivel al ingestei şi al trecerii nutreţurilor prin tubul digestiv mult mai ridicat, cu o
producere de AGV/ orǎ mult mai crescutǎ şi necesitǎ o tamponare rumenalǎ mult mai
ridicatǎ care se obţine o datǎ cu NDF-ul efectiv.
Referitor la succesiunea administrării nutreţurilor se recomandă să se
respecte câteva reguli:
• concentratele se administrează după fibroase şi suculente, dar înainte de
muls (în cazul folosirii unor cantităţi mai mari de concentrate, acestea se dau în mai
multe reprize);
• nutreţurile care pot influenţa negativ calitatea laptelui (rapiţa, varza, siloz
de proastă calitate) se dau după muls;
• fibroasele de slabă calitate se dau în cantităţi mai mari la tainul de seară;

59
Aditivii furajeri folosiţi la vacile în lactaţie
Aminoacizi sintetici. Utilizarea produsului Mepron (metionină protejată) în
cantitate zilnică de 15g la vaci cu producţii ridicate la începutul lactaţiei, a determinat
creşterea producţiei de lapte zilnice cu 1,6–2 litri şi a conţinutului de grăsime din
lapte cu 0,15%. În primele 100 zile de lactaţie se recomandă a se utiliza şi
Smartamina (metionină protejată) în cantitate de 12 g/zi/cap.
Probioticele. Cultura de drojdie YEA-SACC-1026 administrată în cantităţi
de 5–10 g/zi/cap a determinat o creştere medie a producţiei de lapte cu 7,3% (cu
limite de creştere între 2–30%). Drojdiile se recomandă să fie utilizate cu 15 zile
înainte de fătare şi 4 luni după fătare, când cerinţele nutriţionale sunt mari. S-a
constatat că produsele probiotice au efecte favorabile în perioadele de stres alimentar
(schimbarea regimului de hrană, ieşirea la păşune) şi stres determinat de condiţiile de
mediu.
Substanţele tampon (bicarbonatul de sodiu, oxidul de magneziu, carbonatul
de calciu, acetatul de sodiu, bentonita etc.) se pot utiliza în raţia vacilor de lapte cu
scopul de a reduce tulburările digestive şi a preveni scăderea conţinutului de grăsime
din lapte. Se adaugă în raţiile bogate în concentrate şi sărace în celuloză. Aceste
substanţe tampon se recomandă să fie folosite (1,2–1,6% din concentrate) la începutul
lactaţiei sau când se folosesc în raţie cantităţi mari de concentrate şi porumb siloz.
Starterul ruminal este un aditiv furajer recomandat vacilor de lapte pentru
pregătirea lactaţiei şi la începutul lactaţiei. Micro- şi macrocomponentele din acest
produs asigură un pH optim favorizând astfel înmulţirea microflorei rumenale.
Avantajele folosirii acestui aditiv constau în:
influenţarea fermentaţiei rumenale în condiţii optime;
îmbunătăţirea apetitului după fătare, mărind consumul de nutreţuri;
prevenirea unor boli (acidoză, cetoză);
asigurarea unui nivel de producţie ridicat.
Tabelul 23
Compoziţia Starterului rumenal
Specificare UM Cantitate
% 2,5
Potasiu
Metionină % 4,0
Niacină mg/kg 15000
Cobalt mg/kg 50
Substanţe aromatice +++
Saccharomyces cerevisiae +++
Vitaminele complexului B, microelemente organice +++
Modul de administrare:
Înainte de fătare cu două săptămâni 0,20 – 0,3 kg/animal/zi
Începutul lactaţiei 0,15 – 0,2 kg/animal/zi
Lipsa activităţii rumenale, lipsa apetitului 0,15 – 0,2 kg/animal/zi

60
 Hormonul de creştere (Somatotropina) a fost obţinut prin tehnica
transplantului de gene. Administrat la vaci în lactaţie determinǎ creşterea producţiei
cu 15-30% fǎrǎ modificarea compoziţiei laptelui.

Necesarul anual de nutreţuri pentru o vacǎ în lactaţie în funcţie de producţie este

prezentat în tabelul 24.

Tabelul 24
Necesarul anual de nutreţuri pentru o vacă în lactaţie
Producţia Necesarul anual
anuală Fibroase Nutreţuri Rădăcinoase Grosiere Masă Concentrate
(l) (t) însilozate (t) (t) (t) verde (t)
(t)
Până la 3000 l 0,6 – 0,8 4–5 2–3 0,6 – 1 10 – 12 0,5 – 0,7
4000-5000 1 – 1,5 5–6 3–4 - 12 – 15 1,5 – 2,0
6000-7000 1,5 – 2 6–7 4–5 - 15 – 17 2 – 2,5

În continuare sunt prezentate raţii de hranǎ pentru vaci de lapte după diferiţi
autori.

Tabelul 25
Raţii pentru o vacă de 620 kg cu diferite producţii de lapte
(după Nagy B. şi D. Mierlită, 2002)
Specificare Cu 3,9% grasime Cu 3,6% grăsime
15 l 20 l 25 l 30 l 35 l 40 l
I.Raţia de bază
• Siloz porumb 20,0 21,0 25,0 23,0 23,0 23,0
• Fân de lucerna 5,0 5,0 5,0 4,5 4,5 4,5
II. Concentrat de corecţie - - - 2,0** 2,30** 2,50**
III.Nutreţ combinat 3,3 5,5 8,0 7,5 9,0 10,5
Caracteristici nutritive
SU (kg) 17,07 19,0 21,3 21,3 22,9 24,5
Proteină brută (%) 12,3 13,4 14,6 16,2 17,0 17,5
Celuloză brută (%) 21,2 19,5 18,1 17,5 16,7 16,0
Concentrate/voluminoase 11:89 18:82 24:76 30:70 33:67 37:63
Concentrate (g/l lapte) 220 275 320 317 320 325
Energie netă lapte* (kcal/kg 1452 1492 1529 1627 1650 1672
SU)
1 UNL = 1457 kcal ENL; 1 UFL = 1700 kcal ENL; **conţine grăsimi protejate

61
 Tabelul 26
Structura şi valoarea nutritivă a nutreţului combinat
I. Structura NC % din II.Caracteristici nutritive
greutate
Porumb 37,0 SU 88,9%
Orz 20,5 Energie netă lapte 1639 kcal/kg
Şroturi de floarea - soarelui 14,0 UNL 1,12
(36%)
Şroturi de soia (44%) 25,0 UFL 0,96
Sare 0,50 Proteină brută 21,83%
Premix vitamino - mineral* 2,00 Celuloză brută 4,70%
TOTAL 100,00 Grăsime brută 2,40%

Tabelul 27
*Premixul vitamino – mineral
Vitamina A 1.600.000 UI/kg
Vitamina D3 180.000 UI/kg
Vitamina E 1.000 UI/kg
Ca 19%
P 2%
Fe 1.200 mg/kg
Mn 1.000 mg/kg
Zn 4.500 mg/kg
Cu 1.000 mg/kg
I 50 mg/kg
Antioxidant 125.000 mg/kg

Tabelul 28
Raţie pentru o vacă de 700 kg cu o producţie de 40 l lapte/zi cu 3,5% grăsime
(după NRC, 1998)
Structura raţiei Structura nutreţului combinat
Fân de lucerna 7,3 kg Porumb 71,4 %
Siloz porumb 20 kg Şroturi de soia 26,6 %
Nutreţ combinat 13 kg Premix vitamino - mineral 2%

2.3.2.3. Alimentaţia vacilor în lactaţie în timpul verii

În perioada de varǎ hrǎnirea vacilor de lapte se face pe pǎşune sau cu nutreţ
verde administrat la iesle sau în padoc. Nutreţul verde reprezintǎ hrana de bazǎ a
vacilor de lapte în sezonul de varǎ asigurând cerinţele energetice şi nutritive ale
animalelor în proporţie de 60-100%.
Consumul de nutreţ verde variazǎ în limitele 50-80 kg/ zi, în funcţie de mai
mulţi factori dintre care coeficientul de digestibilitate are un rol important. Consumul
nutreţurilor verzi mai poate fi influenţat de compoziţia floristicǎ, de stadiul de
vegetaţie şi de productivitatea animalului. În funcţie de acest consum se pot asigura
62
producţii de 15-20 litri/ zi fǎrǎ adaosuri de concentrate. Consumul maxim se
realizeaza în faza tânǎrǎ de vegetaţie. Cu avansarea în vegetaţie creşte conţinutul în
celulozǎ şi se reduce treptat digestibilitatea, respectiv valoarea energeticǎ şi proteicǎ a
nutreţului verde. Pe lângǎ reducerea valorii nutritive scade şi ingesta zilnicǎ de nutreţ
verde, încât suplimentarea cu nutreţuri concentrate se impune la producţii mai mici.
La vacile cu producţii mai mari de 17 litri lapte, aportul nutritiv al nutreţurilor verzi
se completeazǎ cu amestecuri de concentrate în cantitǎţi de 0,1-0,3 kg/ kg lapte.
Dacǎ la începutul pǎşunatului, la o ingestǎ corespunzatoare, proteina este
suficientǎ pentru o producţie de 18-20 litri, energia nu este asiguratǎ în schimb decât
pentru 12-14 litri. În perioada de varǎ este necesar ca la vaci cu producţii mari sǎ se
administreze un supliment de nutreţuri bogate în glucide ca de exemplu: tǎiţei uscaţi
de sfeclǎ sau uruieli de cereale. Când excesul de proteinǎ este asociat cu un nivel
scǎzut de celulozǎ (nutreţ verde tânǎr) apare diarea care favorizeazǎ demineralizarea
organismului.
Trecerea de la regimul de stabulaţie la cel de pǎşunat se face treptat în decurs
se 8-10 zile. Ieşirea la pǎşune atrage o scǎdere a conţinutului de grǎsime din lapte
datoritǎ unui conţinut redus în celulozǎ. Pentru a preveni scǎderea grǎsimii din lapte
se recomandǎ ca în primele zile de pǎşunat să se adiministreze dimineaţa înainte de
scoaterea la pǎşune a 1-2 kg fân/ cap.
Pǎşunatul începe când înălţimea stratului vegetal are 12-15 cm.
Nutreţurile verzi sunt sǎrace în Ca, P şi Na, fiind necesarǎ echilibrarea
corespunzatoare a raţiilor.
Ingesta nutreţurilor verzi pe pǎşune este mai ridicatǎ decât în cazul
administrǎrii la iesle, datoritǎ fazei de vegetaţie a plantelor şi a posibilitǎţii alegerii
plantelor în funcţie de palatabilitate. În cazul utilizării nutreţului verde în adǎpost,
scǎderea conţinutului grǎsimii din lapte este mai mică, aceasta datoritǎ faptului cǎ
recoltarea şi transportul nutreţului verde se face într-o fazǎ de vegetaţie mai avansatǎ,
când conţinutul în celulozǎ este mai ridicat. Nutreţul verde proaspǎt este consumat
mai bine decât cel pǎlit, la fel nutreţul întreg faţǎ de cel tocat mǎrunt. Cu excepţia
porumbului şi a nutreţului verde lignificat, plantele sunt mai bine consumate întregi.
Pentru o ingestă corespunzătoare se recomandǎ ca ierburile tinere sa fie tocate mai
lung, la circa 15 cm.
Nutreţul verde trebuie sǎ se administreze într-un interval de pânǎ la 3-4 ore de
la recoltare. Pǎstrarea în grǎmadǎ, dupǎ recoltare determinǎ pierderea glucidelor uşor
solubile, scindarea proteinei, încǎlzirea nutreţului verde pânǎ la 50-600C fapt ce
influenteazǎ negativ consumul şi digestibilitatea substanţelor nutritive. Încingerea
nutreţurilor verzi determinǎ transformarea rapidǎ a nitraţilor (care nu sunt toxici) în
nitriţi, crescând toxicitatea de circa 10 ori. Intoxicaţia cu nitriţi se manifestǎ prin lipsǎ
de apetit, salivaţie abundentǎ, dispnee, cianoza mucoaselor, scǎderea producţiei de
lapte, avorturi, reducerea fecunditǎţii, perturbǎri ale puerperiumului (Georgescu Gh.,
1989).
Raţiile formate din nutreţuri verzi şi siloz de porumb asigurǎ faţǎ de raţiile
numai cu nutreţuri verzi un consum mai mare de S.U. şi o cantitate mai mare de
grǎsime şi proteinǎ în lapte.

63
2.3.3. Alimentaţia vacilor în gestaţie avansatǎ (repaus mamar).
În perioada gestaţiei avansate, hrǎnirea şi îngrijirea vacilor prezintǎ o
importanţǎ deosebitǎ atât pentru producţia de lapte din lactaţia urmǎtoare cât şi pentru
creşterea şi viabilitatea fetusului. La vaci, faţă de femelele altor specii (oaie, capră,
iapă) gestaţia în cea mai mare parte a ei (circa 7 luni) se suprapune peste lactaţie. În
aceste condiţii alimentaţia vacilor în prima parte a gestaţiei se face în funcţie de
producţia de lapte pe care o dau, fără a se ţine cont de cerinţele specifice pentru
gestaţie.
Având în vedere că 65-70% din greutatea la naştere a fetusului se sintetizează
în ultimele două luni de gestaţie (respectiv luna a 8-a şi a 9-a de gestaţie), vacile se
înţarcă iar în hrană se asigură cerinţele de energie şi substanţe nutritive pentru:
întreţinerea funcţiilor vitale; creşterea fătului; formarea de rezerve corporale ale
mamei (grăsime, proteine şi minerale), care vor fi utilizate în prima parte a lactaţiei;
acoperirea pierderilor datorate intensificării metabolismului specific femelelor
gestante.
În aceastǎ perioadǎ raţia vacilor gestante trebuie sǎ aibǎ o mare valoare
energeticǎ şi în acelaşi timp sǎ conţinǎ cantitǎţi suficiente de proteine, substanţe
minerale şi vitamine. Valoarea energeticǎ ridicatǎ a raţiei contribuie la formarea
rezervelor în organismul matern pentru lactaţia urmǎtoare, iar proteinele din raţie
asigurǎ o bunǎ dezvoltare a fetusului. Nivelul energetic excesiv din perioada gestaţiei
avansate duce la creşterea frecvenţei endometritelor puerperale.
Aportul insuficient de energie din a doua parte a gestaţiei duce atât la multipare
cât şi la primipare la o frecvanţǎ mai mare a repetǎrii cǎldurilor dupǎ fǎtare.
Subalimentaţia energeticǎ din aceastǎ perioadǎ poate determina: reducerea
greutǎţii viţelului la naştere, a viabilitǎţii şi a sporului de creştere a acestuia; scǎderea
producţiei de lapte; creşterea intervalului între fǎtare şi monta fecundǎ.
Supraalimentaţia exageratǎ ca nivel şi duratǎ poate provoca: distocii datoritǎ
îngrǎşǎrii femelelor şi a creşterii greutǎţii corporale a fetusului; creşterea mortalitǎţii
neonatale; întârzierea manifestǎrii primului ciclu estral.
Odatǎ cu avansarea în gestaţie va creşte treptat necesarul energetic, acesta fiind
în ultimele douǎ luni cu 32-35% mai mare decât la începutul gestaţiei sau cu circa
50% mai mare în comparaţie cu necesarul pentru întreţinere.
Cerinţele mari de substanţe minerale din această perioadă rezultă din
intensificarea mineralizării scheletului fetuşilor şi din refacerea rezervelor epuizate în
timpul lactaţiei. Carenţele de calciu şi fosfor determină osteomalacia la mamă,
scăderea producţiei de lapte în lactaţia următoare, distrofiile şi rahitismul la viţei.
Lipsa fierului şi cobaltului produce anemia, iar carenţa în iod determină scăderea
vitalităţii noului născut. Carenţa vitaminei A influenţează de asemenea, vitalitatea
noilor–născuţi, determinând uneori avortul. Deficitul în vitamina D duce la tulburări
în metabolismul calciului şi fosforului, manifestate prin rahitism la viţei, iar la vaci
după fătare ciclul estral se manifestă slab.
Necesarul de substanţe nutritive pentru vaci gestante este prezentat în tabelul
29.

64
 Tabelul 29
Norme de hrană pentru vaci în gestaţie (prelucrare după INRA)
Greutatea corporală şi PDI Ca P SU UIDL
luna de gestaţie UNL (g) (g) (g) (kg)
Luna a 8-a 500 kg 7,03 480 46 27 15 15,5
600 kg 7,74 530 52 32 ↓ ↓
Luna a 9-a 500 kg 8,15 543 56 29,5
600 kg 8,91 600 61 35 11 11,5
Corecţii pentru variaţia 0,70 50 6 5 0,8-1,5 1,0
greutăţii corporale cu
±100 kg
În hrana vacilor aflate în gestaţie avansată se folosesc aceleaşi nutreţuri ca şi în
timpul lactaţiei, diferenţele fiind doar de ordin cantitativ şi calitativ. Cantitatea de SU
ingerată de vacile gestante este mult mai mică decât în timpul lactaţiei (70-80% din
ingesta maximă) datorită reducerii capacităţii tubului digestiv ca urmare a creşterii
volumul uterului gestant.
Necesarul în S.U. pentru vacile gestante depinde de greutatea corporalǎ, nivelul
producţiei dupǎ fǎtare şi structura raţiei. Pentru vacile înţǎrcate şi gestante se pot
folosi urmǎtoarele valori de S.U. calculate pentru 100 kg greutate vie (tabelul 30).

Tabelul 30
Necesarul de S.U. pentru vacile de lapte înţărcate şi gestante
(kg / 100 kg greutate vie)
Greutatea vie (kg) 400 500 600
Cantitatea de lapte 3.000 3.000 – 5.000 6.000
planificată (1)
Necesar S.U. (kg) 2,2 - 2,4 2,1 - 2,3 2,0 - 2,2
Raţia de hranǎ trebuie sǎ conţinǎ nutreţuri sǎnǎtoase, gustoase şi uşor
digestibile, iar cantitatea de substanţǎ uscatǎ sǎ nu depǎşeascǎ 2-2,5 kg/ 100 kg
greutate corporalǎ. Ingesta de substanţǎ uscatǎ se reduce treptat, atingând cel mai
scǎzut nivel în momentul fǎtǎrii. În cazul în care, raţia nu asigurǎ cerinţele de energie,
sunt mobilizate rezervele de grǎsimi corporale. Reducerea ingestei de substanţǎ
uscatǎ şi creşterea cerinţelor de energie în ultimele sǎptǎmâni de gestaţie, determinǎ o
sporire a valorii energetice a raţiilor.
Nutreţurile administrate vacilor gestante trebuie sǎ fie recoltate la momentul
optim şi conservate în condiţii foarte bune.
Trebuie evitate din raţie nutreţurile mucegăite, alterate, îngheţate. Nu se
folosesc nutreţuri cu un conţinut ridicat de nitraţi şi nitriţi, masa verde depozitată în
grămezi şi încinsă, silozuri în care temperatura în timpul murării a fost
ridicată (50-600C).
În ultimele săptămâni de gestaţie trebuie evitat excesul de calciu; Halga P. şi
col. (2005) recomandând chiar o reducere a nivelului de Ca din hrană şi o
suplimentare a nivelului de vitamină D, pentru a evita hipocalcemia puerperală (febra

65
laptelui). În acest sens fânul de leguminoase care este bogat în Ca nu trebuie să
depăşească 2-3 kg/cap/zi.
Cantităţile medii de nutreţuri care se pot administra în hrana vacilor aflate în
repaus mamar sunt:
Iarna
Fânuri: 5-7 kg
Rădăcinoase: 10-15 kg
Nutreţuri murate: 10-15 kg
Concentrate: 1-3 kg
Vara
Nutreţuri verzi: 40-50 kg
Concentrate: 1-3 kg.
Mărirea concentraţiei energetice a raţiilor vacilor gestante, concomitent cu
avansarea în gestaţie, trebuie să se facă pe seama nutreţurilor de volum cu
palatabilitate şi digestibilitate ridicată (sfeclă, morcovi, gulii etc.) şi nu pe baza
concentratelor.
Cu o lunǎ înainte de fǎtare se scot din raţie nutreţurile însilozate, deoarece
acestea determinǎ tulburǎri în metabolismul mineral, influenţând negativ starea de
sǎnǎtate a noului nǎscut. Rǎdǎcinosele se reduc cu circa 2-3 sǎptǎmâni înainte de
fǎtare, iar cu o sǎptǎmânǎ se scot complet inclusiv morcovul. Dacǎ edemul mamar
antepartum este puternic, cu 2-3 zile înainte de fǎtare se scot şi concentratele din
raţie. Raţia se recomandǎ sǎ se administreze în 3 tainuri, la intervale egale, iar în
cadrul tainului, primul nutreţ administrat trebuie sǎ fie fânul. Adǎparea se recomandǎ
sǎ se facǎ la adǎpǎtori automate cu apǎ de calitate bunǎ, farǎ germeni patogeni şi la
temperatura de 10- 120C.
În continuare sunt prezentate câteva exemple de raţii recomandate în
alimentaţia vacilor aflate în repaus mamar.

Tabelul 31
Raţii pentru vaci gestante aflate în repaus mamar
Nutreţuri Luna a 8-a de gestaţie Luna a 9-a de gestaţie
Greutatea corporală (kg) Greutatea corporală (kg)
500 550 550 600
Fân natural 2,0 3,5
Fân de lucernă 2,3
Siloz de porumb 15,0
Tărâţe de grâu
Pajişti 38,0 44,0
Orz 1,2 1,2
Lucernă masă verde 10
Amestec de 1
concentrate*
Porumb masă- verde 25
Premix vitamino- 0,20 0,20 0,20 0,20

66
mineral
Caracteristici nutritive
UNL 7,03 7,96 8,60 9,02
PDIN (g) 600 711,8 738 657
PDIE (g) 603 733,4 724 713
Ca (g) 50,2 85,4 53,5 58,6
P (g) 25,5 35,6 31 25
* Amestecul de concentrate este format din: porumb– 45%, mazăre– 4%,
tărâţe de grâu– 23,5%, şroturi de soia- 20%, fosfat dicalcic– 6%, sare- 1,5%.

Tabelul 32
Structura premixului vitamino-mineral
Specificare Specificare
Ca 14,0% Pantotenat de calciu 40 mg
P 8,0% Acid nicotinic 600 mg
Na 10,0% Vitamina A 1.000.000 UI
Mg 4,0% Vitamina D3 130.000 UI
Zn 6.000 mg Vitamina E 1.000 mg
Mn 4.000 mg Vitamina B1 40 mg
Cu 1.000 mg Vitamina B2 20 mg
I 100 mg Vitamina B6 10 mg
Co 20 mg Vitamina B12 100 mg
Se 40 mg

2.3.4. Bolile metabolice şi nutriţionale la vaci

Dupǎ fǎtare, vacile sunt sensibile şi ca urmare pot sa contacteze unele tulburǎri
metabolice şi digestive cum sunt: cetoza, tetania de iarbǎ, febra laptelui, scǎderea
grǎsimii din lapte etc. Alimentaţia defectuoasǎ influenteazǎ în mare mǎsurǎ apariţia
acestor tulburari.
Cetoza. Este o tulburare metabolică care apare la vaci cu producţii ridicate, specifică
primelor 10-40 de zile după fătare. Această tulburare se declanşează datorită scăderii
nivelului glucozei şi respectiv creşterii corpilor cetonici în sânge. Această situaţie
apare când ingesta de energie este mai mică decât cheltuielile generate de sinteza
laptelui. În această situaţie, organismul recurge la mobilizarea rezervelor proprii de
energie (din grasimile corporale); acizii graşi nu sunt metabolizaţi complet în ficat,
rezultând corpi cetonici a cǎror nivel ridicat în sânge este toxic.
Prevenirea cetozei se realizează printr-o alimentaţie corespunzătoare a vacilor
în timpul repausului mamar (un aport mai redus de energie respectiv mai ridicat de
minerale şi vitamine) şi în primele sǎptǎmâni de lactaţie (raţii echilibrate).
La animalele bolnave scade producţia de lapte, se reduce apetitul, refuză la
început concentratele şi apoi nutreţul însilozat, slabire vizibilă. Tratamentul se face
prin administrarea de propilenglicol câte 200-500 g/ zi (oral) timp de 7-10 zile,
glucoză intravenos sau subcutanat.

67
 Alt tratament constǎ în administrarea zilnicǎ în hranǎ în primele sǎptǎmâni
dupǎ fǎtare a 100-300 g propionat de sodiu sau calciu, 150-500g glicerinǎ, 125-250 g
propilenglicol sau a 100-250 g lactat. Prin utilizarea a 4-6 g acid nicotinic pot fi
diminuate efectele cetozei. Acest tratament este benefic atunci când se practicǎ cu 1-2
sǎptǎmâni înainte de parturiţie.
Firma DaNutrition (Danemarca) recomandǎ pentru prevenirea cetozei produsul
“Ketonia Supliment” (conţine propilenglicol, minerale şi vitamine) care are şi un
efect favorabil asupra apetitului, oferind în acelaşi timp şi o sursǎ de energie. Se mai
poate administra şi la vacile slǎbite dupǎ actul parturiţiei timp de 3 zile de 2 ori/ zi.
Dacǎ s-a pus diagnosticul de cetozǎ, acest produs se administreazǎ oral 200 ml timp
de 3 zile, de 1 sau 2 ori pe zi.
Tetania de iarbǎ.
O trecere rapidă de la un regim de hrană de iarnă la cel de păşunat duce la
instalarea tetaniei de iarbă sau de păşunat. În general sunt afectate vacile cu producţii
mari în primele 2-6 săptămâni de la fătare. Boala se manifestă prin reducerea
apetitului, contracţii musculare, masticaţie în gol, scăderea producţiei de lapte şi a
grăsimii, iar în forme mai grave, animalul rămâne în decubit. Tetania de iarbă apare
ca o manifestare a unui dezechilibru alimentar complex: insuficienta balastului,
carentă în Mg şi în Ca şi excesul de proteină şi K. Este necesar ca la sfarşitul iernii
hrana să fie completă şi echilibrată în proteine, glucide, în Ca şi Mg şi respectarea
perioadei de tranziţie de la stabulaţie la păşunat, administrându-se un tain din
perioada de iarnă (fân, siloz de porumb, amestec de concentrate).

2.4. ALIMENTAŢIA TAURILOR DE REPRODUCŢIE

Alimentaţia raţională a taurilor trebuie să asigure condiţia de reproducţie pe tot
parcursul anului, influenţând favorabil desfăşurarea normală a funcţiei de reproducţie.
La stabilirea regimului de hrănire şi alcătuire a raţiilor, se vor avea în vedere
următoarele obiective: menţinerea lor în perfectă condiţie de reproducător;
menţinerea apetitului sexual; obţinerea unui material seminal de calitate şi în cantitate
suficientă. Pentru realizarea acestor obiective este bine ca raţia zilnică a taurilor să
aibă un volum mic, să cuprindă nutreţuri variate, de bună calitate, cu valoare nutritivă
ridicată şi să corespundă normelor de hrană în vigoare. Nu se recomandă tipul de
hrănire voluminos, deoarece acesta duce la mărirea abdomenului şi reducerea
potenţei sexuale.
Dacă subalimentaţia şi alimentaţia dezechilibrată se reflectă asupra cantităţii şi
calităţii materialului seminal, supraalimentaţia este mult mai dăunătoare, determinând
îngrăşarea, urmată de tulburări locomotorii şi reducerea apetitului sexual.
Cerinţele nutriţionale ale taurilor sunt determinate de:
Masa corporală
Intensitatea folosirii la montă (numărul de recoltări; monte pe săptămână).
Normele de hrană pentru taurii adulţi sunt prezentate în tabelul 33.

68
 Tabelul 33
Normele de hrană pentru taurii de reproducţie
Greut. CI SU ENC PDI Ca P Mg Na DERm
corp. (UST) max. (UNC) (g) (g) (g) (g) (g)
(kg) (kg)
700 10,1 10,0 7,23 460 56 42 14 20 0,72
800 11,2 10,5 8,03 510 65 48 14 21 0,72
900 12,0 11,0 8,72 560 68 52 15 23 0,73
1000 12,8 12,0 9,40 610 72 56 16 24 0,73
1100 14,0 13,0 10,21 650 74 58 17 25 0,73
1200 14,7 14,0 10,90 695 76 60 18 26 0,74
1300 15,5 15,0 11,47 740 78 62 19 27 0,74
La întocmirea raţiilor furajere se ţine cont de faptul că taurii au o capacitate de
ingestie mai mică decât vacile, respectiv 1,8 kg S.U/ 100 kg masă vie (faţă de 2,5 kg
S.U/ 100 kg masă vie, la vaci).

Cantităţile medii de nutreţuri (kg) care pot fi folosite în hrana taurilor sunt
Tauri tineri Tauri adulţi
(peste 400 kg) (circa 1000 kg)
Iarna Fibroase 2,5 - 4,0 5,5 - 8,0
Nutreţuri murate 4 - 12 7 - 17
Rădăcinoase (sfeclă, morcovi) 4 - 10 8 - 15
Concentrate 1,5 - 5,0 2 - 5,5

Vara Nutret verde 10 – 20 15 – 25

Fibroase 2–4 2–5
Concentrate 1,5 – 4,0 2–5
Ca nutreţuri fibroase se folosesc în special fânurile naturale sau de graminee
cultivate şi în mică masură cele de leguminoase (1–3 kg/zi), cerinţele în proteină fiind
mai reduse. În cazul în care lipseşte sau se administrează în cantităţi mici, pentru
asigurarea necesarului de substanţă uscată, Halga P. si col. (2005) recomandă să se
administreze paie de cereale la discreţie.
În ceea ce priveşte silozul de porumb, se recomandă cel mult 0,5 kg SU/100 kg
masă vie. Pentru asigurarea carotenului (care are un rol important în procesul de
spermatogeneză) se folosesc 2-6 kg morcovi/ cap/zi.
Nutreţurile verzi se recomandă să fie cosite şi administrate la iesle sub formă
ofilită. Pentru a reduce volumul raţiei şi a mări concentraţia în energie şi substanţe
nutritive, în sezonul de vară alături de nutreţul verde se introduc 2-5 kg de fân în raţia
taurilor.
Dintre concentrate, ovăzul trebuie să reprezinte 30-50% la care se adaugă orz,
tărâţe de grâu, mazăre, şroturi etc. Uruiala de porumb nu trebuie să depăşească 30%
din amestecul de concentrate destinat taurilor, predispunând animalele la îngrăşare.
Cercetările din ultimii ani au evidenţiat faptul că valoarea biologică a proteinelor din
69
hrana taurilor nu a influenţat cantitatea şi calitatea materialului seminal, deci nu se
mai recomandǎ utilizarea nutreţurilor de origine animalǎ (ouǎ, lapte) în alimentaţia
taurilor reproducǎtori.
Necesarul de substanţe minerale (Ca, P, Mg) este asigurat în general de
nutreţurile obişnuite folosite în alimentaţia taurilor, însă pentru asigurarea cerinţelor
de vitamine liposolubile (A,D,E) şi microelemente (Mn, Zn, Cu şi I) se recomandă
folosirea unui premix vitamino-mineral specific.
Pentru taurii utilizaţi la însămânţări artificiale se pot folosi nutreţuri combinate
cu nivel proteic între 15–16% proteină brută. Aceste nutreţuri combinate trebuie să
asigure 70–80% din necesarul zilnic de substanţe nutritive (în special din cele
energetice). Din nutreţul combinat folosit, circa 50–60% este reprezentat de ovăz
uruit, urmat de orz, porumb, şroturi de floarea soarelui sau soia, mazăre etc.
Substanţele minerale şi vitaminele se includ în nutreţurile combinate prin suplimente
specifice şi zoofort.
Cantitatea zilnică de nutreţ combinat ce se administrează unui taur variază
între 4–8 kg în funcţie de diferiţi factori ca: sezon, greutate corporală, vârstă, regim
de folosire etc. Pentru taurii utilizaţi la însămânţările artificiale raţia poate fi formată
din: fân 10 kg (graminee şi leguminoase), nutreţ combinat 5 kg şi suculente (morcov)
5 kg.
În tabelul 34 sunt prezentate reţete de nutreţuri combinate pentru tauri utilizaţi
la însămânţări artificiale.
Tabelul 34
Reţete de nutreţuri combinate pentru tauri de reproducţie (30-1)
Specificare Variante (%)
1 2 3 4
Porumb 30,0 - - 17,0
Orz - 45,0 21,0 -
Ovǎz 22,0 10,0 10,0 15,0
Grâu - - 25,0 22,0
Tǎrâţe de grâu 10,0 7,0 8,0 10,0
Fǎinǎ de lucernǎ 13,0 15,0 14,0 13,0
Şrot de floarea-soarelui 20,0 18,0 17,0 18,0
Carbonat de calciu 1,5 1,5 1,5 1,5
Supliment mineral 1,5 1,5 1,5 1,5
Zoofort T5 1,0 1,0 1,0 1,0
Sare 1,0 1,0 1,0 1,0
Total 100 100 100 100
Caracteristici nutritive
S.U./kg 0,88 0,88 0,88 0,88
UNL/Kg 0,91 0,90 0,92 0,93
P.B. g /Kg 165 165 165 165
P.B. g/kg maximum 160 160 160 160
P.d. g/kg maximum 140 140 140 140
P.d. g/kg maximum 135 135 135 135
70
 Alimentaţia taurilor de reproducţie trebuie să se facă individual, în funcţie de
particularităţile şi intensitatea folosirii la montă sau recoltări de material seminal;
diferenţele între indivizi fiind făcute în general prin cantitatea şi structura amestecului
de concentrate. Când în hrană se folosesc cantităţi mari de concentrate (3-5 kg.)
acestea se administrează fracţionat de 2-3 ori pe zi şi numai după administrarea
nutreţurilor de volum (fân, siloz etc.). Raţia se administrează în 2-3 tainuri/zi.
Adǎparea taurilor se face la discreţie, folosind adǎpǎtori automate în adǎposturi
sau acolo unde acestea nu existǎ, se practicǎ adǎparea zilnicǎ de 4-5 ori. Adǎparea la
interval mare de timp nu este recomandatǎ, deoarece animalul consumǎ multǎ apǎ,
din care cauzǎ se formeazǎ abdomenul de paie.

Tabelul 35
Raţii pentru tauri de reproducţie (rase de lapte)
Specificare UM Masa corporală (kg)
800 1100
Pajişti naturale (sub formă plătită) Kg 18,5 -
Fân natural Kg 3,5 6,0
Siloz de porumb Kg - 8,0
Ovăz Kg 1,15 2,3
Orz Kg 1,15 -
Porumb Kg - 1,3
Supliment mineralo- vitaminic Kg 0,10 0,10
Sare- sub formă de bulgări pentru lins - -
Caracteristici nutritive
SU 8,1 10,2
UNL 8,2 10,45
PDIN (g) 692 772
PDIE (g) 691 822
UIDB 6,75 8,24

Tabelul 36
Nivelul de vitamine şi minerale recomandate în alimentaţia
taurilor de reproducţie
(după Hoffmann M, 1990)
Cerinţe raportate la 1 kg SU din raţie Premix- 1% în nutreţul combinat
Vitamina A 3600 UI Vitamina A 1.000.000 UI/kg
Vitamina D2 360 UI Vitamina D3 200.000 UI/kg
Vitamina E 30 mg Vitamina E 800 mg/kg
Ca 2,0 g Vitamina K3 150 mg/kg
P 1,6 g Vitamina B1 50 mg/kg
Mg 1,1 g Vitamina B2 170 mg/kg
Na 1,1 g Vitamina B6 90 mg/kg
Zn 40 mg Vitamina B12 1.000 μg
Co 0,08 mg Acid pantotenic 380 mg/kg
Cu 8 mg Acid nicoitinic 1.200 mg/kg

71
Mn 60 mg Acid folic 70 mg/kg
Fe 50 mg Biotină 8.000 μg/kg
Se 0,15 mg Fe 1.800 mg/kg
Mn 7.500 mg/kg
Zn 6.000 mg/kg
Cu 1.300 mg/kg
Co 1.200 mg/kg
Se 12 mg/kg
I 18 mg/kg
Ca 27 %
P 2%
Na 4%
Antioxidant 10.000 mg/kg

2.5. ALIMENTAŢIA VIŢEILOR ÎN PERIOADA DE ALĂPTARE

2.5.1. Particularităţile digestiei şi alimentaţiei viţeilor
La naştere viţelul este un animal monogastric, singurul compartiment al
prestomacelor care produce suc gastric este cheagul. Acesta reprezintă circa 50% din
volumul stomacului. Sucul gastric din cheag este format din acid clorhidric şi pepsină
care acţionează asupra chimozinei la acest nivel. La viţelul nou născut, laptele ajunge
direct în cheag datorită funcţionării jgheabului esofagian.
În primele 4-6 săptămâni de viaţă, viţeii au o digestie specifică în sensul că
valorifică numai substanţele nutritive din lapte şi substituenţii din lapte. Pot digera
foarte bine în această perioadă cazeina, lactoza, grǎsimea.
Grăsimile din lapte reprezintă sursa principală de energie în perioada de până
la 4-6 săptamâni. Lipaza pancreatică şi intestinală se produce imediat de la naştere şi
cu toate acestea nu este posibilă utilizarea grăsimilor din alte nutreţuri. În utilizarea
grăsimilor tehnice în alăptarea cu substituenţi de lapte, se obţin rezultate bune numai
prin aducerea însuşirilor fizico-chimice ale acestora la cele asemănătoare laptelui: sub
raportul gradului de emulsie, a raportului dintre acizii grasi saturaţi şi nesaturaţi şi al
prospeţimii. Digestia lipidelor din lapte este ridicatǎ (peste 97%).
Digestibilitatea energiei la viţei este în general ridicată pentru lapte şi
substituenţi (peste 95%), dar este influenţată de natura grăsimilor şi a glucidelor în
cazul înlocuitorilor de lapte.
Proteinele din lapte sunt digerate în cheag şi intestinul subţire sub acţiunea
enzimelor proteolitice. Digestibilitatea proteinelor din lapte este foarte ridicată
(97%) şi este influenţată de vârsta viţeilor şi de natura proteinelor. Aceasta scade
odată cu introducerea în hrană a nutreţurilor solide ca apoi să crească pe măsura
obişnuirii cu aceste nutreţuri.
Lipsa altor enzime proteolitice decât cele specifice laptelui face imposibilă
utilizarea corespunzatoare a proteinelor din nutreţuri mai înainte de vârsta de 5-6
săptămâni.

72
 Digestia glucidelor depinde de vârsta viţelului şi sursa de glucide. Glucidele
din alte nutreţuri nu sunt digerate corespunzator înainte de vârsta de 5 săptămâni.
Amilaza pancreatică apare la 4 săptămâni, dar nu este secretată în cantitate
suficientă mai înainte de 3 luni.
Amidonul nu este potrivit ca sursă de glucide pe perioada alăptării timpurii
deoarece nu este digerat din lipsa amilazei, reprezentând în acest caz un substrat
propice pentru dezvoltarea bacteriilor intestinale şi apar astfel enterite şi diaree.
Înţărcarea viţelului se face atunci când rumenul său este funcţional. Produşii
finali (acizii graşi volatili) ai fermentaţiei din rumen, asigură stimulul necesar pentru
dezvoltarea acestui compartiment. S-a constatat că nutreţurile concentrate sunt
esenţiale în dezvoltarea rumenului. Bacteriile, protozoarele şi ciupercile apar în
mod natural atunci când viţelul consumă hrană uscată (nutreţuri concentrate). Astfel
creşterea şi dezvoltarea rumenului depinde mai mult de consumul de nutreţuri
concentrate decât cele fibroase. Consumul timpuriu de nutreţuri concentrate de
calitate este important pentru dezvoltarea rapidă a rumenului şi asigură o tranziţie
uşoară în momentul înţărcării.
Cercetările mai vechi au arătat că un amestec de concentrate şi fân de calitate
era necesar pentru o dezvoltare normală a rumenului. Studiile recente au arătat că nu
este necesar fân atunci când nutreţul concentrat conţine o cantitate suficientă de fibră.
Glucidele din concentrate sunt foarte importante deoarece asigură acizii butiric şi
acetic necesari în dezvoltarea pereţilor rumenului. Dacă amestecul de concentrate nu
conţine cel puţin 25% NDF atunci se poate adăuga fân în hrană.
Funcţionabilitatea deplină a prestomacelor are loc în jurul vârstei de 3-4 luni,
fapt ce impune menţinerea pe acest interval a laptelui sau înlocuitorilor de lapte în
alimentaţia viţeilor.

2.5.2. Specificul alimentaţiei viţeilor

În alimentaţia viţeilor se disting două perioade:
Perioada colostrală
Perioada de alăptare propriu - zisă
Perioada colostrală este obligatorie în primele 5-7 zile de viaţă. Colostrul este
un aliment indispensabil, el corespunde particularităţilor morfo - funcţionale ale nou-
născutului, deosebindu-se de laptele integral atât prin conţinutul mai ridicat de
substanţe proteice purtătoare de imunoglobuline, cât şi prin conţinutul în vitamine şi
substanţe minerale. De asemenea el are acţiune laxativă (conţinutul ridicat în Mg) şi
antibacterianǎ. Rolul antibacterian este dat de conţinutul laptelui colostral în lizozim
şi lactoferin. Concetraţia de imunoglobuline din laptele colostral poate fi influenţatǎ
de numeroşi factori: perioada mai scurtǎ a repausului mamar (mai puţin de 4
sǎptǎmâni), naşterea prematurǎ, mulgerea înainte de fǎtare duc la scǎderea
concentraţiei de anticorpi din colostru, vârsta vacii: în medie concentraţia de
anticorpi este mai ridicatǎ în cazul vacilor mai în vârstǎ decât cele aflate la prima
fǎtare, rasa: vacile din rasa Holstein au o concentraţie de anticorpi în colostru (6%)
mai scǎzutǎ decât a raselor Ayrshire, Brown Swiss, Guernsey şi Jersey (între 8-9%).

73
 Pentru a beneficia de importantele funcţii ale colostrului, acesta trebuie
administrat în primele două ore după naşterea viţelului, deoarece gama-globulinele şi
anticorpii maternali au capacitatea fiziologică de a trece din colostru prin vilozităţile
intestinale ale viţelului în primele ore după fătare.
În prima zi colostrul se administrează în 6-8 tainuri a câte 0,6-1 l /tain. În zilele
următoare cantitatea totală de colostru poate ajunge la 6-7 litri pe zi, administrat în 3-
4 tainuri.
Colostrul din prima zi dacă este în exces, poate fi muls şi păstrat (chiar
congelat şi decongelat) putând fi folosit şi în zilele următoare.
O problemǎ deosebitǎ care se impune constǎ în depistarea vacilor cu mamite
subclinice care produc modificări grave ale colostrului, producând îmbolnăviri gastro
- intestinale ale nou născutului.
Când viţelul nu poate primi colostru la naştere, se va utiliza un amestec format
din: un ou; 560 ml lapte; 280 ml apă caldă ; ½ linguriţă ulei de ricin. Lipsa
anticorpilor poate fi compensată într-o anumitǎ mǎsurǎ prin adaosul de antibiotice.
În perioada de alăptare propriu-zisă care durează de la 2-4 (chiar 6) luni,
alimentaţia viţeilor se face după „scheme de alimentaţie" elaborate şi testate de
institute de specialitate. Aceste scheme se pot baza pe cantităţi mari sau mici de lapte
integral, altele folosesc lapte integral şi smântânit sau există scheme bazate pe
substituenţi de lapte.
Alăptarea cu lapte integral se practică în creşterea tăuraşilor de reproducţie.
Din punct de vedere nutriţional este cea mai recomandată metodă de alăptare,
dar are dezavantajul că este costisitoare, consumul total de lapte pe întreaga perioadă
de alăptare fiind de 500–550 l /viţel reducându-se astfel disponibilităţile pentru piaţă.
Înţărcarea se face la vârsta de 4–6 luni.
Alăptarea cu lapte integral şi smântânit este o metodă mai economică,
întrucât cantitatea de lapte integral se reduce la jumătate, respectiv 200-250 1 lapte
integral şi 300-400 1 lapte smântânit, înţărcarea făcându-se la vârsta de 3 luni (tabelul
38).
La ora actuală se cunosc scheme de alăptare care folosesc circa 100 l lapte
integral şi până la 400 1 lapte smântânit, înţărcarea făcându-se tot la vârsta de 3 luni,
însă în alimentaţia suplimentară a viţelului se foloseşte un nutreţ combinat cu o
valoare energo- proteică ridicată.
Substituirea parţială a laptelui integral începe din săptămâna a 3-a sau a 4-a de
alăptare, cantitatea de lapte smântânit crescând treptat până înlocuieşte total laptele
integral (dupâ vârsta de 6-8 săptămâni). La administrarea laptelui smântânit se are în
vedere conţinutul mai redus în energie al acestuia şi necesitatea folosirii unor
nutreţuri energetice în raţii.

74
 Tabelul 37
Schemă de alăptare naturală a viţeilor cu înţărcarea la 4 luni
Amestec de Fân de
Vârsta Cantitatea de lapte
Luna concentrate leguminoase sau
(zile) integral (l/zi)
(kg) otavă (kg)
1-20 7 - -
I 21- 25 7 0,03 -
26 - 30 6 0,05 0,10
31-40 6 015 015
a II-a 41 - 50 6 0,35 0,30
51 - 60 6 0,50 0,55
61 -70 5 0,70 0,80
a III-a 71 - 80 4 0,85 1,10
81 - 90 3 1,05 1,10
91 -100 2 1,10 1,30
a IV-a 101 - 110 1 1,20 1,40
111-120 1 1,30 1,50
Total perioadă 120 550 72,0 82,0

Tabelul 38
Schema de alimentaţie a viţeilor alimentaţi cu lapte integral şi smântânit
(după I. Stoica, 1997)

Lapte Lapte Nutreţ Suculente Masă

Colostru
Decada integral smântânit Fân (kg) concentrat de iarnă verde
(1)
(1) (l) (kg (kg) (kg)
1 6 - - - - - -
2 - 6 - la discreţie la discreţie - -
3 - 3 3 la discreţie la discreţie - -
4 - 2. 4 la discreţie la discreţie 0,50 0,58
5 - 1 5 la discreţie la discreţie 1,00 0,50
6 - - 4 la discreţie la discreţie 2,00 1,00
7 - - 3 la discreţie la discreţie 3,00 2,00
8 - - 2 la discreţie la discreţie 3,00 3,00
9 - - 1 la discreţie la discreţie 4,00 6,00
10 - - - la discreţie la discreţie 4,00 7,00
11 - - - la discreţie 1,50 4,00 8,00
12 - 16 - - - la discreţie 1,50 5,00 10,00
16 - 18 - - - la discreţie 2,00 5,00 12,00
Total 30 + 30 120 220 290 222 570 1100

Alăptarea cu substituenţi (înlocuitori) de lapte este o metodă de alimentaţie

practică şi economică larg răspândită in ţările cu zootehnie avansată (tabelul 39).

75
 Tabelul 39
Schemă de alăptare a viţeilor cu înlocuitori de lapte

Vârsta Cantitatea la un tain Cantitatea

Nr. tainuri/zi
(zile) (1) administrată/zi (1)
0-4 Colostru 4 - 6 0.6 - 1.2 5
5-35 2 3,5 7
36 - 43 2 3 6
44 - 46 2 2 4
47 - 50 2 1 2
Pentru realizarea substituenţilor de lapte se foloseşte drept ,,matriţă" compoziţia
laptelui matern, deoarece echipamentul enzimatic al viţeilor permite valorificarea
superioară numai a substanţelor nutritive din lapte, sau substituenţii specifici ai
acestuia (digestibilitatea concentratelor nu depăşeşte 30-35%).
Formulele după care sunt fabricaţi substituenţii de lapte pentru viţei variază în
funcţie de vârstă şi destinaţia lor dar au şi o anumită specificitate a firmei
producătoare. În componenţa substituenţilor de lapte intră în principal subproduse de
lapte, 70-75% (o parte din acestea pot fi înlocuite cu proteine solubile extrase din
soia sau făină de peşte); grăsimi vegetale şi animale (ulei sau untură astfel
proporţionate încât să asigure acelaşi raport între acizii graşi saturaţi şi nesaturaţi ca şi
în laptele matern) -20%; lactoză. amidon dextrinizat: 4-5%; premixuri vitamino -
minerale care conţin emulgatori, enzime, substanţe aromatizante, antioxidanţi şi
aditivi furajeri. Aceşti substituenţi de lapte au 20-24% proteină brută, 15-20%
grăsime (minimum 10%), 32-35% lactoză şi un nivel energetic de 3.000–3.200 EM
kcal/kg.
În continuare, în tabelul 40, sunt prezentate formule tip de înlocuitori de lapte
pentru viţei, în care se includ ca şi componente de bază derivatele din lapte şi soia.
Tabelul 40
Formule tip de înlocuitori de lapte folosiţi în sistemele moderne de creştere a viţeilor
Reţetă
Specificare
1 2 3 4
Constituenţi (%)
Concentrat proteic din zer 44.5 7,0 9,2 -
Zer delactozat 10,0 10,0 10,0 8,5
Zer 25,2 50,8 49,8 46,5
Izolate proteice din soia - 11,2 - -
Concentrat proteic din soia - - 15,0 -
Făină de soia - - - 33.8
Grăsimi tehnice 19,0 19,5 14,5 97
Premix vitamino-mineral,
1,3 1,5 1,5 1,5
aminoacizi, biostimulatori
Compoziţie (%)

76
Proteină brută 20 20 21 24
Grăsime brută 20 20 15 10
Celuloză brută 0,15 0,15 0,5 1
Procent de înlocuire a
- 50 48 70
proteinelor din lapte
Din tabelul prezentat se poate constata că derivatele din lapte pot fi înlocuite
cu făină de soia, concentrat proteic din soia şi izolate proteice din soia.
Reconstituirea substituenţilor de lapte se face în apă caldă la 40-450C; raportul
substituent: apă este variabil în funcţie de vârstă şi sporul de geutate urmărit. Un
raport 1:9 (cum erau recomandările pentru inlavit) asigură 300-320 kcal/l substituent
reconstituit, ceea ce înseamnă o valoare energetică mult mai mică decât laptele
matern care are circa 740 kcal/kg. Rezultă că în primele săptămâni de viaţă când
capacitatea cheagului este foarte redusă este necesar un raport substituent: apă de
circa 2:8 (200 g substituent pulbere + 800 g apă) care să asigure un spor de circa 600
g/zi.

Tabelul 41
Cantităţile de substituenţi de lapte recomandate în alăptarea viţeilor (l/zi)

Varianta Săptămâna
2 3 4 5 6 7 8 9 Înţărcare
a 6 8 8 8 8 8 6 3 -
b1 4 5 5 5 5 5 3.5 2 -
b2 4 5 5 5 5 5 3,5 2 -
Varianta:
a - 130 g substituent praf + 870 g apă
b1 - 220 g substituent praf + 780 g apă
b2 -750 g lapte integral + 125 g substituent praf + 125 g apă
Înţărcarea viţeilor se face la vârsta de 50-60 de zile.
În perioada de alăptare trebuie să se urmărească trecerea treptată a viţelului de
la regimul de alimentaţie de tip lactat la un regim specific rumegătoarelor. Astfel, la
vârsta de 8-10 zile se pot adminstra nutreţuri combinate de tip starter (în structura
cărora intră 5-7% lapte praf), iar la vârsta de 3 săptămâni se introduc fânurile de
foarte bună calitate.
Ca nutreţuri de volum se pot folosi şi nutreţuri1e verzi, sau nutreţul însilozat de
bună calitate, care se pot introduce în ratie după vârsta de 3-4 luni. Nutreţul combinat,
precum şi nutreţurile de volum sunt administrate in hrana viţeilor la discreţie.
În tabelul 43 este prezentată structura nutreţului combinat de tip starter folosit
în alimentaţia viţeilor sugari.
Pentru a putea fi înţărcaţi, viţeii trebuie să consume 0,8-1 kg de nutreţ
combinat/zi, în caz contrar perioada de alăptare se prelungeşte.
Nutreţul combinat poate fi înlocuit cu amestec de concentrate pregătit în fermă,
format din uruieli de ovăz (cernut în primele 2-3 săptămâni), orz, tărâţe de grâu,
şroturi de floarea soarelui şi soia, porumb. După vârsta de 2 luni se poate introduce în
77
amestec şi mazărea uruită. De obicei boabele de cereale sunt mǎcinate pentru a se
obţine o texturǎ grosierǎ. Nu se recomandǎ mǎcinarea prea finǎ, deoarece particulele
fine nu stimuleazǎ rumegatul.
După înţărcare şi până la vârsta de 6 luni alimentaţia se va baza în continuare
pe concentrate şi nutreţuri de volum de bună calitate. În structura raţiei intră:

Iarna
fânuri 1-2 kg
suculente 4-8 kg
concentrate 1,5-2 kg (amestec de concentrate sau nutreţ combinat de
creştere cu 15,5-16,0% PB).
Vara
nutreţ verde 8-12 kg
concentrate 1,5-2 kg.

INCDBNA Baloteşti recomandǎ urmǎtoarele norme de hranǎ pentru viţei în

alimentaţia cǎrora se administreazǎ nutreţuri combinate:

Tabelul 42
Norme de hranǎ pentru viţei elaborate de INCDBNA Baloteşti
Proteinǎ brutǎ 18,50% În structura nutreţului
UNL 0,90/ kg combinat se includ:
Metioninǎ 0,37% cereale, şrot soia, şrot
Lizinǎ 0,79% floarea soarelui, lapte praf,
Calciu 1,25% fosfat de calciu, carbonat
Fosfor 1,00% de calciu, sare, aminoacizi,
Celulozǎ 8,10% premix vitamino-mineral,
Sare 1,00% antioxidant (Etoxichin,
Grǎsime 5,30% BHT, BHA)

78
 Tabelul 43
Reţete de nutreţuri combinate starter folosite în alimentaţia viţeilor
Specificare Variante
1 2
a. Structura (% din greutate)
Porumb 20,0 25,0
Orz 43,0 40,0
Tărâţe de grâu 12,5 12,5
Sroturi de floarea - soarelui 10,0 10,0
Sroturi de soia 5,0 5,0
Lapte praf 7,0 5,0
Premix vitamino - mineral 2,5 2,5
TOTAL 100,0 100,0
b. Caracteristici nutritive
UNL/kg 1,10 1,09
PB (%) 18,2 17,8
Ca (g/kg) 9,8 9,5
P (g/kg) 9,2 9,0

79
 Tabelul 44
Normele pentru viţei
(Burlacu Gh. şi col. 2002)
Greutate
Spor CI SU ENL PDI Ca P Mg Na
corporală
(g/zi) (UST) (kg) (UNL) (g) (g) (g) (g) (g)
(kg)
40 400 0,8 1,27 165 - - - -
600 - 0,8 1,88 180 - - - -
800 - 0,8 1,69 210 - - - -
50 600 - 0,9 1,53 184 - - - -
800 - 0,9 1,80 220 - - - -
1000 - 0,9 2,01 258 - - - -
60 600 - 1,2 1,80 203 - - - -
800 - 1,2 2,01 243 - - - -
1000 - 1,2 2,38 283 - - - -
70 600 - 1,5 1,90 222 - - - -
800 - 1,5 2,22 263 - - - -
1000 - 1,5 2,70 306 - - - -
80 600 1,9 1,7 2,14 240 15 9 2,7 2,2.
800 1,9 1,7 2,43 283 20 11 3,5 2,7
1000 1,9 1,7 2,80 328 24 13 4,5 3,0
90 600 1,9 1,7 2,27 273 15 9 2,7 2,2
800 2,2 2,0 2,64 302 20 11 3,5 2,7
1000 2,2 2,0 3,07 349 24 13 4,5 3,0
100 600 2,5 2,3 2,48 273 15 9 2,7 2,2
800 2,5 2,3 2,91 320 20 11 3,5 2,7
1000 2,5 2,3 3,33 369 24 13 4,5 3,0
125 600 3,3 3,0 2,91 266 16 10 3,0 3,3
800 3,3 3,0 3,38 308 21 12 3,0 3,3
1000 3,3 3,0 3,96 351 25 14 3,0 3,3
150 600 4,1 3,6 3,17 286 18 11 3,6 4,1
800 4,1 3,6 3,75 329 22 13 3,6 4,1
1000 4,1 3,6 4,33 372 27 15 3,6 4,1

2.6. ALIMENTAŢIA TINERETULUI TAURIN DE REPRODUCŢIE DE LA 6-

24 LUNI
În alimentaţia tineretului taurin de prăsilă trebuie avute în vedere
următoarele obiective:
- asigurarea unei corelaţii optime între vârstă - dimensiuni corporale-greutate
corporală. Astfel dezvoltarea dimensiunilor corporale (înălţimea la greabǎn,
lǎrgimile) este mai intensă în prima treime a fazei de crestere, fapt pentru care în
80
primele 8-12 luni trebuie făcută o alimentaţie mai bogată în proteine, minerale şi
vitamine.
- realizarea unui spor în greutate moderat. Pentru viţelele de reproductie nu se
recomandă un spor zilnic ridicat, acesta fiind neeconomic sub rapotul consumului de
nutreţuri si nici avantajos pentru producţia ulterioară de lapte.
Normativele prevăd pentru perioada de creştere a viţelelor niveluri de hrană
care să prevină subalimentaţia şi supraalimentaţia, fiind recomandată o alimentaţie
moderată şi echilibrată.
- evitarea îngrăşării care este dăunătoare dezvoltării glandei mamare şi funcţiei
de reproducţie. Astfel alimentaţia tineretului taurin se bazează pe nutreţuri de volum:
fânul de calitate, semifânul, nutreţul însilozat de porumb sau de ierburi, sfecla
furajerǎ şi mai puţine concentrate. În perioada de vară, masa verde sub formă de
păşune constituie nutreţul de bază, la care se adaugă un supliment de concentrate şi
după caz, fân pentru a asigura substanţa uscată.
Alimentaţia tineretului de prăsilă se face pe două perioade distincte: 6-12 luni şi 12-24
luni, având în vedere cerinţele de nutrienţi şi capacitatea de ingestie, în funcţie de greutatea
corporală şi sporul în creştere planificat. În prima perioadă, baza alimentaţiei trebuie să o
constituie fânul, nutreţurile verzi, nutreţurile murate şi rădăcinoasele. Completarea şi
echilibrarea raţiilor sub raportul nutrienţilor se realizează prin administrarea unor amestecuri
de concentrate preparate în fermă (orz, tărâţe de grâu, porumb ştiuleţi, şroturi, mazăre etc.)
sau a nutreţurilor combinate specifice. Acestea vor asigura circa 30% din valoarea nutritivă
a raţiei la începutul perioadei şi va scădea până la 10-12% la vârsta de 1 an. O atenţie
deosebită trebuie acordată nivelului proteic al raţiei (circa 15% PB) deoarece carenţa în
proteine va determina o dezvoltare defectuoasă a scheletului (înălţimea mică) şi a unor
organe vitale (aspecte care nu pot fi remediate în viitor) şi va fi întârziată apariţia maturităţii
sexuale (prima ovulaţie apare la o vârstă mai înaintată).

Alimentaţia tineretului taurin în perioada 6-12 luni

Cantitǎţile de nutreţuri ce se administreazǎ în perioada 6-12 luni/ cap/ zi sunt urmǎtoarele :
Iarna
Fânuri ...................... 3 - 4 kg (diverse)
Suculente ................. 10-18 kg (1/2 nutreţ murat şi ½
rădăcinoase )
Concentrate ............. 1-2 kg (0,5 kg proteice şi 0,5 - 1,5 kg cereale
şi tărâţe)
Vara
Nutreţ verde ............. 15-25 kg (păşune sau nutreţ verde)
Concentrate ............. 0,7-1, 5 kg (cereale şi tărâţe)

În alimentaţia tineretului taurin de reproducţie se pot utiliza şi concentratele

PVM a căror valoare nutritivă, mod de administrare şi variante de amestec sunt
prezentate în tabelele 45 şi 46.

81
 Tabelul 45
Conţinutul în substanţe nutritive la concentratul P.V.M. pentru tineret taurin
Viţei până la 150 Tineret taurin peste 150 kg greutate
kg greutate vie vie
Specificare T1 – 40 T 2-20 (vara) T 2 – 35(iarna)

Unităţi nutritive 0,760 0,640 0,750

Proteină brută 32,50% 27% 32%
Calciu 3% 4% 3,60%
Fosfor 1,40% 2,70% 0,40%
Sare de bucătărie 1,50% 5% 2%
Modul de administrare a concentratului P.V.M. în hrana tineretului taurin
T 1-40 (pentru viţei de până la 150 kg greutate vie):
* direct: minimum 0,4 kg/cap/zi, presărat pe nutreţul de bază;
* în amestec: concentrate P.V.M. = 40%
cereale măcinate = 60%
T 2-20 (pentru tineret taurin de peste 150 kg greutate vie):
* direct: 0,40 kg/cap/zi, presărat pe nutreţul de bază;
* în amestec: concentrate P.V.M. = 20%
Cereale măcinate = 80%
T 2-35 ( pentru tineret de peste 150 kg greutate vie);
* direct: minimum 0,5 kg/cap/zi, presărat peste nutreţul de bază;
* în amestec: concentrate P.V.M. = 35%
Cereale măcinate = 65%
Tabelul 46
Variante de amestec de cereale măcinate, în funcţie de resursele existente
Sortimentul Viţei sub 150 kg Tineret de peste 150 kg
V1 V2 V1 V2 V3
Total 100 100 100 100 100
Porumb 40 45 50 60 65
Orz 35 30 40 35 35
Grâu 25 20 5 5 -
Secară - 5 5 - -

Normele de hrană pentru tineretul taurin femel şi mascul de reproducţie sunt

prezentate în tabelele 47 şi 48.

82
 Tabelul 47
Norme pentru tineretul taurin femel de reproducţie (rase precoce şi semiprecoce)
Greutate corporală Spor CI SU ENL PDI Ca P Mg Na DER
(kg) (g/zi) (UST) (kg) (UNL) (g) (g) (g) (g) (g) min
0,4 4,89 5,19 2,86 275 20,0 10,2 4,4 2,9 0,59
0,5 4,89 5,19 3,03 298 22,9 11,2 4,4 2,9 0,62
150 0,6 4,89 5,19 3,24 319 25,8 12,2 4,4 2,9 0,66
0,7 4,89 5,19 3,46 340 28,6 13,2 4,4 2,9 0,71
0,8 4,89 5,19 3,84 361 31,6 14,2 4,4 2,9 0,78
0,4 5,81 6,17 3,46 319 22,2 12,5 5,4 3,6 0,59
0,5 5,81 6,17 3,66 342 25,1 13,5 5,4 3,6 0,63
200 0,6 5,81 6,17 3,91 363 28,0 14,5 5,4 3,6 0,67
0,7 5,81 6,17 4,17 348 30,9 15,5 5,4 3,6 0,72
0,8 5,81 6,17 4,63 405 33,8 16,6 5,4 3,6 0,81
0,4 6,65 7,05 4,01 358 24,4 14,8 6,4 4,3 0,60
0,5 6,65 7,05 4,26 381 27,2 15,8 6,4 4,3 0,64
250 0,6 6,65 7,05 4,55 403 30,1 16,8 6,4 4,3 0,68
0,7 6,65 7,05 4,85 423 33,0 17,8 6,4 4,3 0,73
0,8 6,65 7,05 5,37 442 35,9 18,8 6,4 4,3 0,81
0,4 7,41 7,87 4,54 397 26,4 16,9 7,4 5,0 0,61
0,5 7,41 7,87 4,83 419 29,3 17,9 7,4 5,0 0,65
300 0,6 7,41 7,87 5,16 439 32,2 18,9 7,4 5,0 0,70
0,7 7,41 7,87 5,50 458 35,1 19,9 7,4 5,0 0,74
0,8 7,41 7,87 6,09 475 37,9 20,9 7,4 5,0 0,82
0,4 8,13 8,69 5,06 434 28,3 18,9 8,4 5,8 0,62
0,5 8,13 8,69 5,39 455 31,2 19,9 8,4 5,8 0,66
350 0,6 8,13 8,69 5,75 474 34,1 20,9 8,4 5,8 0,71
0,7 8,13 8,69 6,14 491 36,9 21,9 8,4 5,8 0,75
0,8 8,13 8,69 6,79 505 39,8 22,9 8,4 5,8 0,84
0,4 8,81 9,34 5,65 471 29,9 20,7 9,4 6,5 0,63
0,5 8,81 9,34 5,93 491 32,9 21,7 9,4 6,5 0,67
400 0.6 8,81 9,34 6,33 508 35,8 22,7 9,4 6,5 0,72
0,7 8,81 9,34 6,77 521 38,7 23,7 9,4 6,5 0,77
0,8 8,81 9,34 7,48 532 41,6 24,7 9,4 6,5 0,85
0,4 9,46 10,03 6,06 509 31,5 22,3 10,4 7,3 0,64
0,5 9,46 10,03 6,47 526 34,4 23,3 10,4 7,3 0,68
450 0,6 9,46 10,03 6,91 540 37,3 24,3 10,4 7,3 0,73
0,7 9,46 10,03 7,40 551 40,2 25,4 10,4 7,3 0,78
0,8 9,46 10,03 8,16 557 43,1 26,4 10,4 7,3 0,86
0,4 10,07 10,69 6,55 547 32,8 23,7 11,4 8,0 0,65
0,5 10,07 10,69 6,99 562 35,7 24,7 11,4 8,0 0,69
500 0,6 10,07 10,69 7,49 573 38,6 25,7 11,4 8,0 0,74
0,7 10,07 10,69 8,03 579 41,5 26,8 11,4 8,0 0,80
0,8 10,07 10,69 8,84 581 44,4 27,8 11,4 8,0 0,87

83
 Tabelul 48
Norme pentru tăuraşi de reproducţie
Greutate
Spor CI SU ENL PDI Ca P Mg Na DER
corporală
(g/zi) (UST) (kg) (UNL ) (g) (g) (g) (g) (g) min
(kg)
400 3,5 3,75 2,75 240 15 8 2,5 4 0,79
600 3,21 285 18 10 2,5 4 0,92
150
800 3,67 330 23 13 3,0 5 1,02
1000 4,13 370 27 15 3,0 5 1,18
400 4,6 4,90 3,33 280 18 10 3,0 5 0,72
600 3,78 325 21 12 3,0 5 0,82
200
800 4,24 370 26 14 3,5 5 0,92
1000 4,82 415 30 16 3,5 5 0,98
400 6,6 7,10 4,47 350 22 16 4,2 7 0,67
600 4,93 400 27 18 5,0 7 0,75
300
800 5,50 445 32 20 5,5 7 0,83
1000 6,19 485 37 22 5,5 7 0,94
400 8,5 9,05 5,39 420 27 22 7,0 9 0,63
600 5,96 470 33 25 8,0 9 0,70
400
800 6,65 515 39 28 8,5 9 0,78
1000 7,46 555 45 31 8,5 9 0,88
400 10,4 11,15 6,30 495 36 27 8,0 10 0,60
600 7,11 545 43 30 9,0 10 0,68
500
800 7,92 585 49 33 10,0 10 0,76
1000 8,83 615 55 35 10,5 10 0,85
400 12,2 13,00 7,34 580 43 31 9,0 11,5 0,60
600 8,14 630 48 33 11,0 11,5 0,67
600
800 9,29 660 53 35 12,0 11,5 0,76
1000 10,44 665 59 36 12,5 11,5 0,85

În cazul tăuraşilor, singura deosebire constă în faptul că vara 3-6 kg nutreţuri

verzi se înlocuiesc cu 1-2 kg fân, pentru prevenirea deformării abdomenului.
În locul amestecurilor de concentrate se pot utiliza nutreţuri combinate
complete, cu rezultare bune.
O structură de nutreţ combinat recomandată pentru tineretul taurin de la 6 la 12
luni este următoarea:
Porumb ştiuleţi ............................................................................................ 31%
Orz...................................................................................... ……………… 34%
Tărâţe de grâu ............................................................................................ 10%
Şroturi de floarea - soarelui ....................................................................... 10,5%
Şroturi de soia ..................................................................... …………....… 4%
Carbonat de calciu ....................................................................................... 2%
Sare ...............................................................................................................0,5%
Premix vitamino - mineral............................................................................ 1%
Total........................................................................................................... 100,00%

84
 Din acest nutreţ combinat se administrează 1–1,5 kg/cap în perioada 6–9 luni
şi 0,5-0,7 kg/cap în perioada 9-12 luni. După vârsta de un an, dacă nutreţurile de
volum sunt de bună calitate, acestea pot asigura o creştere corespunzătoare tineretului
taurin, fără a mai fi necesară folosirea concentratelor. În perioada de vară, păşunea
asigură o dezvoltare armonioasă a tineretului şi chiar permite o creştere
compensatorie în cazul în care în perioada de iarnă alimentaţia a fost mai modestă,
înregistrându-se sporuri medii zilnice de 200–500 g/zi.
În lunile iulie–august, când producţia de masă verde de pe păşune este în
general scăzută datorită secetei, este necesară suplimentarea raţiei tineretului cu
nutreţ verde cultivat şi concentrate sau chiar cu nutreţuri conservate (fânuri, silozuri).

Alimentaţia tineretului taurin în perioada 12-24 luni

Cantităţile medii de nutreţ ce se pot administra în perioada 12–24 luni sunt:
Iarna
Fânuri………………………… 4– 6 kg
Fibroase grosiere……………… 1–1,5 kg
Suculente …………………….. 16–25 kg
Concentrate…………………… cel mult 1 kg (numai pentru
echilibrarea raţiei)
Vara
Nutreţ verde………………………30–40 kg
Tăuraşii trebuie să primească vara 1–3 kg fân cu reducerea corespunzătoare a
nutreţurilor verzi (5–15 kg) şi completarea raţiilor cu 0,5–1,5 kg concentrate.
După montă (16 luni Holstein–Friză; 18 luni Simmental) alimentaţia junincilor
se va face astfel încât să nu se îngraşe, dar să realizeze un spor mediu zilnic de 600–
800 g, pentru a-şi continua creşterea. Acest deziderat se poate realiza prin
administrarea zilnică în raţie 1–1,5 kg concentrate (sau nutreţ combinat cu 12–13 %
PB). Cu 6 săptămâni înainte de fătare cantitatea de concentrate se măreşte până la 2–
2,5 kg/cap. Se vor reduce concomitent nutreţurile însilozate şi borhoturile din raţie. În
ultimele 2–3 luni de gestaţie, în alimentaţia junincilor gestante trebuie respectate
aceleaşi principii ca şi pentru vaci.
În alimentaţia junincilor gestante se poate folosi şi un nutreţ combinat a cărui
structură este prezentată în tabelul 49.
Tabelul 49
Structură de nutreţ combinat pentru juninci gestante
Specificare % din structură
Porumb 63
Orz 20
Tărâţe 10
Şrot de floarea soarelui 1
Fosfat dicalcic 4
Sare 1
Zoofort T-1 1
Total 100

85
 2.7. ALIMENTAŢIA TAURINELOR SUPUSE ÎNGRĂŞĂRII
2.7.1. Principii în alimentaţia taurinelor supuse îngrăşării
Dirijarea proceselor de fermentaţie rumenale. În cazul îngrăşării taurinelor
este necesar ca procesele fermentative rumenale să fie dirijate astfel încât să rezulte o
cantitate mai mare de acid propionic şi mai puţin acid acetic. Acidul propionic
favorizează glucogeneza, iar un nivel mai ridicat al glucozei în sânge influentează
secreţia insulinei care la randul ei asigură un spor zilnic mai ridicat. Este bine ca la
tineretul taurin la îngrăşat, raportul acid acetic: acid propionic să fie de 1,7:1.
Creşterea proporţiei acidului propionic în totalul AGV se poate realiza prin
creşterea ponderii concentratelor în raţie (cereale bogate în amidon) sau nutreţurilor
bogate în sucroză (sfeclă, melasă). În acelaş sens acţionează şi unele metode de
preparare a nutreţurilor concentrate sau de volum.
Fermentaţiile bacteriene în rumen pot fi dirijate în sensul creşterii proporţiei de
acid propionic în amestecul de AGV si cu ajutorul unor aditivi furajeri: monensin
(antibiotic ionofor), culturi de bacterii, drojdii, lactobacili.
Tabelul 50
Influenţa unor metode de tratare/ prelucrare, asupra performanţelor tǎuraşilor în
creştere/ îngrǎşare
(Halga P. şi col. 2005)
Metoda Consum Spor mediu I.C.*
(kg/ zi) zilnic (kg)
Concentrate :
Porumb- netratat 7,43 1,00 7,43
0
- prǎjit (150 C) 6,86 1,16 6,15
- prǎjit şi aplatizat 7,91 1,24 6,38
Amestec : - concentrate (20%) nutreţuri de
volum (80%)
- mǎcinat 10,52 0,85 12,45
- granulat 12,27 1,04 11,90
Fân lucernǎ :
- baloţi 4,31 0,29 15,1
- mǎcinat 4,22 0,28 15,1
- granulat 6,49 0,78 8,3
*I.C. = indice de consum (kg nutreţ/ kg spor)
Tabelul 51
Influenţa Monensinului asupra performanţelor tǎuraşilor la îngrǎşat
(Halga P. şi col. 2005)
Monensin Spor zilnic de Eficienţa hranei Creşterea eficienţei
(g/ tonǎ raţie) greutate (kg) (kg/ kg spor) hranei (%)
0 1,037 4,28 -
5 1,083 3,98 6,98
10 1,074 3,99 6,66
20 1,055 3,88 9,41
30 1,032 3,83 10,57

86
Tipul raţiei şi tehnologia de preparare a nutreţurilor prezintă importanţă în
vederea asigurării unei ingeste zilnice ridicate la tineretul la îngrăşat.
Astfel, măcinarea si granularea fibroaselor reduce rumegarea, face să scadă
secreţia salivară şi se modifică pH-ul rumenal. La acest nutreţ se măreşte suprafaţa de
atac pentru simbionţii rumenali, creşte deasemenea viteza tranzitului şi o dată cu
aceasta ingesta zilnică.
Structura raţiilor utilizate în hrana tineretului la îngrǎşat influenţeazǎ sporul zilnic.
Raţiile cu o valoare energetică mai ridicată intensifică ritmul de creştere. Ingesta
energetică creşte o dată cu majorarea nutreţurilor concentrate în structura raţiei.
Concentratele se folosesc pentru echilibrarea ratiilor în energie şi proteină. Ca
surse de energie se folosesc grăunţele de cereale: porumb, orz şi în mai mică măsură
grâu, secară, ovăz. Se mai poate adauga cu utilizare limitată, melasa şi uneori
grăsimile.
Concentratele proteice folosite la noi în ţară sunt şroturile de floarea soarelui şi
soia, gluten de porumb, tărâţe de grâu. Ureea este bine utilizată la tineretul taurin la
îngrăşat.
Ingesta energetică şi sporul în greutate sunt influentate şi de modul în care se
asigură necesarul de proteină. Lipsa proteinei din hrană constituie primul simptom al
reducerii apetitului respectiv consumul de hrană.
Performanţele la îngrăşare. Există diferenţe între cele două sexe în ce priveşte
performanţele la îngrăşare. Tauraşii realizează o creştere mai mare şi un consum mai
mic/ kg spor comparativ cu femelele. În schimb femelele depun mai multă grăsime în
tesuturi şi înregistrează un consum mai mare comparativ cu tăuraşii. De regulă,
femelele sunt supuse îngrăşării de tip semiintensiv.
Castrarea tăuraşilor determină o reducere a sintezei proteice şi o creştere a
proporţiei grăsimii în sporul zinic realizat. Tauraşii necastraţi realizează un spor
zilnic mai mare, utilizează mai eficient hrana şi au mai multǎ carne în carcasă.
Tipul alimentaţiei poate influenţa calitatea carcaselor; alimentaţia cu nutreţuri
concentrate în cantităţi mari în faza timpurie duce la depuneri mai mari de grăsime
comparativ cu îngrăşarea pe bază de fibroase.
Se supune îngrăşării:
- tineretul (tăuraşii începând de la vârsta de 10-15 zile precum şi femelele şi
masculii eliminaţi de la reproducţie în vârstă de la 6 luni-3 ani)
- animalele adulte reformate.
Alimentaţia tineretului supus îngrăşării, poate fi făcută:
- pe bază de lapte, când se obţine carnea albă, sacrificarea făcându-se la 150-
250 kg, sau pe bază de lapte sau substituenţi în primele luni, iar în continuare pe bază
de nutreţuri vegetale, caz în care sacrificarea se face la greutatea de 400-450 kg
(vârsta de 12-15 luni).
În cazul tineretului eliminat de la reproducţie îngrăşarea poate dura 5-7 luni, iar
în cazul reformelor 3-4 luni.
La îngrăşare se practică o alimentaţie abundentă, iar cu cât ponderea
concentratelor este mai mare, cu atât se realizeză sporuri zilnice mai ridicate şi se
scurtează durata îngrăşării.

87
 Alimentaţia cu cantităţi mari de concentrate, este caracteristică sistemului de
îngrăşare de tip baby-beef, sporul mediu zilnic realizat fiind de 1000-1400 g.
Îngrăşarea adultelor şi a tineretului de peste 6 luni se face în sistem extensiv
sau semiintensiv, iar a tăuraşilor începând din perioada de alăptare, în sistem intensiv.

2.7.2. Alimentaţia tineretului taurin supus îngrǎşǎrii de tip intensiv

La îngrăşarea de tip intensiv, viţeii sunt supuşi unei alimentaţii abundente
imediat după perioada colostrală şi până la livrare.
Îngrăşarea intensivă a tineretului taurin se face pe bază de nutreţuri combinate
sau amestecuri de nutreţuri unice, în structura cărora nutreţurile concentrate pot
reprezenta 50-60%.
În cazul sistemului intensiv, îngrăşarea de tip baby-beef, începe de la 8-10 zile
şi până la vârsta de 12-15 luni (450-500 kg).
În ţǎrile cu zootehnie avansatǎ, în cazul îngrǎşǎrii intensive, tineretul taurin din
rasele de carne realizeazǎ la sacrificare o greutate corporalǎ de 650-700 kg la vârsta
de 16-18 luni.
Valoarea şi structura alimentaţiei se modifică conform fazelor în succesiune:
alǎptare, creştere, creştere-îngrǎşare, îngrǎşare- finisare.
În faza de alǎptare şi creştere, tineretul taurin realizeazǎ un spor mediu zilnic
de 800-900 g., iar în cea de îngrǎşare pânǎ la 1400 g/zi în funcţie de structura raţiei şi
faza de îngrǎşare. Indicele de conversie al hranei obţinut pe întreaga perioadǎ de
îngrǎşare înregistreazǎ valori cuprinse între 5,5-6 UNC/kg.
Îngrăşarea intensivă prezintă 4 faze:
Faza I, de alăptare-înţărcare, durează de la vârsta de 10 la 70 zile, (de la
greutatea de 45kg la 85 kg), viţeii se alimentează cu substituenţi de lapte, nutreţ
combinat cu 17% PB şi fân de lucernă.
La sosire în unitate, viţeii vor primi după un repaus de 2-3 ore numai apă
glucozată 10% în cantitate de 1 litru, după care vor avea acces la fân, nutreţuri
combinate şi apă. După 24 de ore de la sosire se pot administra înlocuitori de lapte 2
litri la un tain, cantitatea zilnică de lapte reconstituit ajunge la maximum 7 litri până
la vârsta de 40 zile după care se reduce treptat până la înţărcare.
Faza a II-a, de creştere, durează de la vârsta de 71 la 171 zile, (de la greutatea
de 86 la 190 kg), viţeii sunt hrăniţi cu nutreţ combinat cu 15% PB şi fânuri de
leguminoase. Consumul mediu zilnic este de 1,5-2,0 kg nutreţ combinat, 2-4
kg fânuri de leguminoase (lucernă) şi 3-8 kg suculente.
Faza a III-a, de creştere şi îngrăşare, durează de la vârsta de 171 la 323 zile,
(de la greutatea de 191 la 350 kg). În alimentaţie se foloseşte nutreţ combinat
cu 12% PB, fân de leguminoase tocat şi suculente (îndeosebi nutreţuri murate),
care se introduc treptat în raţie. Consumul mediu zilnic este de 2-2,5 kg nutreţ
combinat, 4 - 5 kg fân şi 8-15 kg suculente.
Faza a IV-a, de finisare, durează de la 323 la 469 zile, (de la greutatea de 351
la 500 kg), hrana este compusă din nutreţ combinat cu 10% PB, fân de
leguminoase tocate şi suculente. Consumul mediu zilnic este de 2-3 kg nutreţ

88
 combinat, 4-6 kg fân de leguminoase şi 15-25 kg suculente. În ultima fază se
poate utiliza cu bune rezultate amestecul unic în cantitate de 3-3,5 kg/cap/zi.
Amestecul unic administrat la discreţie poate fi format din 20% fân, 40% nutreţ
însilozat şi 40% concentarate cu adaus de supliment PVM.
În cele ce urmeazǎ, redǎm câteva structuri de nutreţuri combinate utilizate la
îngrǎşarea intensivǎ a tineretului taurin (tabel 52).

Tabelul 52
Structuri de nutreţuri combinate pentru tineretul taurin supus îngrǎşǎrii
intensive
Specificare Faza I Faza a II-a Faza a III-a Faza a IV-a
Porumb 38,5 58,0 54,0 59,0
Orz 20,0 20,0 20,0 15,0
Tǎrâţe de grâu 5,0 5,0 5,0 5,0
Fǎinǎ de ciocǎlǎi - 6,0 9,0 12,0
Şroturi de floarea soarelui 18,0 17,0 8,0 5,0
Fǎinǎ de lucernǎ 15,0 - - -
Carbonat de Ca 1,0 1,0 1,0 1,0
Fosfat dicalcic 1,0 1,0 1,0 1,0
Sare 0,5 1,0 1,0 1,0
Zoofort 1,0 1,0 1,0 1,0
TOTAL 100,00 100,00 100,00 100,00
UNC/ kg nutreţ 0,81 0,92 0,91 0,91
P.B.% 17,00 15,20 12,06 10,18

La noi în ţarǎ se poate practica îngrǎşarea intensivǎ cu un consum mai redus de

concentrate, circa 2-2,5 kg/cap/zi şi mai mare de voluminoase (nutreţ însilozat,
fânuri, grosiere mǎrunţite+ melasǎ şi uree) sub formǎ de amestecuri unice. În aceste
condiţii sporul mediu zilnic este mai mic 900-1100 g., indicele de conversie a hranei/
kg spor este mai mare (5,5-7,5 UNC), îngrǎşarea prelungindu-se pânǎ la vârsta de 18
luni.
În continuare prezentǎm un model de îngrǎşare a tineretului taurin în sistem
intensiv cu cantitǎţi reduse de concentrate (tabelul 53).

89
 Tabelul 53

Structura raţiei, a nutreţului combinat şi indicii de producţie la tineretul taurin

supus îngrǎşǎrii intensive
Specificare Fazele de îngrǎşare
I II III IV
a) Structura raţiei
- Înlocuitori de lapte 220-230 - - -
(l/fazǎ)
- Fânuri (kg) la discreţie 2-4 4-5 5-6
- Suculente (kg) la discreţie 3-8 8-15 15-25
- Nutreţ combinat (kg) la discreţie 1,5-2 2-2,5 2-3
(17,0% PB) (15,0% PB) (12,0% PB) (10,0% PB)
b) Structura nutreţului combinat (%) din greutate:
- Cereale 70-75 75-80 80-90 90-95
- Nutreţuri proteice 20-25 10-15 5-8 2-5
- Carbonat de Ca 1,0 1,0 1,0 1,0
- Fosfat dicalcic 0,5-1,0 1,0 1,0 1,0
- Sare 0,5 1,0 1,0 1,0
- Zoofort 1,0 1,0 1,0 1,0
e) Indici de producţie
- Sporul mediu zilnic (g) 600-800 800-1000 1000-1200 1200-1400
- Indicele de conversie al 3-3,5 4-4,5 6,5-7 8-10
hranei UNC/ kg
- Greutatea medie la 85-90 150- 200 350-400 450-500
sfârşitul fazei (kg/ cap)

2.7.3 Alimentaţia tineretului taurin supus îngrăşării de tip

semiintensiv
În sistemul semiintensiv se supune îngrăşării tineretul taurin, după perioada de
alăptare, de la vârsta de 90-100 zile şi greutate de 100-120 kg, până la vârsta de 17-25
luni. Sporul mediu zilnic realizat este de 800-1.000 g, iar greutatea la sacrificare
de 450-500 kg., indicele de conversie al hranei înregistreazǎ valori cuprinse între 7-9
UNC/ kg. În sistemul smiintensiv de îngrǎşare a tineretului taurin, cantitatea de
concentrate administrate zilnic reprezintǎ 30-35% din valoarea energeticǎ a raţiei
(1,5-2,5 kg. NC/cap/zi).
Acest tip de îngrăşare are 2 faze cu introducerea la început a unei perioade de
acomodare de 20 de zile. După sosirea în îngrăşătorie, tineretul este supus unui regim
alimentar de tranziţie de 3 sǎptămâni care contribuie la diminuarea stresului de
transport cât şi la obişnuirea cu tipul alimentaţiei specific unităţii. Astfel după un
repaus de 2-3 ore de la sosire se administrează fân de bună calitate la discreţie. Dupǎ
24 ore se pot introduce treptat nutreţurile concentrate şi suculentele.

90
 Faza I de creştere-îngrăşare durează 220-250 zile, respectiv de la greutatea de
120 (150) kg la 300 (320) kg, realizându-se un spor mediu zilnic de 700-800 g.
Această fază are două subfaze:
- în subfaza I, în hrană se administrază/cap/zi:
- fân de lucernă.............................................…...... 2 kg
- suculente….............…………………………… 6-7 kg
- nutreţ combinat cu 15 % P.B. ………..............1-1,5 kg
- în subfaza a II-a, în hrană se administrează pe cap şi pe zi :
- fibroase………………….........………………… 4-5 kg
- suculente………..........…………..…………....10-12 kg
- nutreţ combinat cu 15 % P.B..……………........1-2,0 kg
Faza a II-a de îngrăşare-finisare durează 150-260 zile, timp in care greutatea
vie creşte de la 300 (320) kg la 450 (500) kg, realizându-se sporuri medii zilnice de
800-1000 g. În această fază se menţin aceleaşi cantităţi de fibroase şi suculente în
raţia zilnică şi se sporesc cantităţile de concentrate. În raţie, se vor administra, in
medie, pe cap şi zi, următoarele cantităţi de nutreţuri:
- fibroase………………………………………..…….3-4 kg
- suculente………………………………………… 10-15 kg
- nutreţ combinat cu 12 % P.B… …………….…. 1,5-2,5 kg
Se poate folosi şi amestecul unic; în ultima fazǎ de finisare se poate administra
în cantitate de 3-3,5 kg/zi. Se poate utiliza un nutreţ unic, administrat la discreţie, în
componenţa cǎruia se include 20% fân tocat, 50% suculente şi 30% nutreţuri
combinate şi un supliment PVM.
Alimentaţia în îngrăşarea semiintensivă poate fi de tipul fibros, grosier,
suculent (nutreţ murat, radăcinoase) cu suplimentarea concentratelor sau a
nutreţurilor combinate.
Vara se poate utiliza ca nutreţ de bază masa verde asigurată prin paşunare sau
administrare în adăpost. Utilizarea nutreţului verde ofilit asigură un consum de
substanţă uscată ridicat. Se pot administra leguminoasele perene, masa verde,
porumbul masă verde.
Prin utilizarea rădăcinoaselor se poate reduce proporţia de concentrate în raţie, astfel
sfecla furajeră se introduce în raţie până la 6 kg/100 kg greutate corporală.
Borhoturile de cereale şi tăiţeii proaspeţi de sfeclă se pot folosi până la 8 kg/100 kg
greutate vie.
Tabelul 54
Norme pentru tineretul taurin la îngrăşat (rase semiprecoce)

Greutate Spor CI SUmax UNC PDI Ca P DERmin

corporală, (kg) (g/zi) (USB) (kg/zi) (UNL) (g/zi) (g) (g)
150 800 4,2 4,5 3,50 347 22 12 0,81
1000 3,81 388 27 14 0,91
1200 4,12 427 33 17 0,99
200 800 4,9 5,3 4,22 391 2S 14 0,86
1000 4,58 432 30 16 0,93
1200 4,95 471 35 18 1,01
91
 1400 5,35 507 40 20 1,09
300 800 6,3 6,7 5,52 468 32 19 0,88
1000 5,97 507 37 22 0,95
1200 6,46 542 42 25 1,03
1400 6,98 573 47 28 1,11
1600 7,54 600 50 30 1,20
400 800 7,5 8,0 6,70 543 40 29 0,89
1000 7,23 578 45 32 0,96
1200 7,81 607 50 34 1,04
1400 8,45 631 56 36 1,13
500 800 8,6 9,2 7,79 621 50 32 0,91
1000 8,40 651 50 35 0,98
1200 9,09 673 61 38 1,06
1400 9,83 687 68 40 1,14
600 800 9,5 10,1 8,83 699 55 33 0,93
1000 9,52 722 59 36 1,00
1200 10,89 736 65 39 1,08

Tabelul 55
Norme pentru tineretul taurin la îngrăşat (rase precoce)
Greutate Spor CI SU max UNC PDI Ca P DERmin
corporală (USB) (kg/zi) (UNL) (g) (g) (g)
(g/zi)
(kg)
150 800 4,2 4,5 3,62 365 22 12 0,86
1000 3,97 405 27 14 0,95
1200 4,34 443 33 17 1,03
200 800 4,9 5,3 4,37 411 25 14 0,85
1000 4,79 450 30 16 0,98
1200 5,23 486 35 18 1,07
1400 5,70 520 40 20 1,16
300 800 6,3 6,7 5,70 494 32 19 0,90
1000 6,23 529 37 22 0,99
1200 6,80 559 42 25 1,08
1400 7,42 583 47 28 1,18
400 800 7,5 8,0 6,89 579 40 29 0,92
1000 7,51 608 45 32 1,00
1200 8,19 630 50 34 1,09
1400 8,94 644 56 36 1,19
500 800 8,6 9,2 7,98 671 50 32 0,93
1000 8,68 694 55 35 1,01
1200 9,46 708 61 38 1,10
1400 10,31 711 68 40 1,20
600 800 9,5 10,1 9,01 767 55 33 0,95
1000 9,77 784 59 36 1,03
1200 10,63 788 65 39 1,12

92
2.7.4. Alimentaţia taurinelor supuse îngrăşării de tip extensiv
În acest sistem se supune îngrăşării tineretul după înţărcare sau adultele.
Alimentaţia se bazează pe nutreţuri de volum, şi cantităţi mici de concentrate, sporul
mediu zilnic fiind mai mic de 600 g., iar indicele de conversie al hranei înregistreazǎ
valori cuprinse între 10-12 UNC/kg spor. Tineretul se îngraşă de la înţărcare până la
vârsta de 25-30 luni şi greutatea de 450-500 kg, iar adultele timp de 3-5 luni.
Îngrăşarea extensivă poate să aibă loc la păşune, în adăpost şi păşune sau numai
în adăpost pe bază de fibroase grosiere, suculente şi borhoturi, concentratele se
administrează în cantităţi reduse 1-1,5 kg sau pot să lipsească.
Îngrăşarea este diferită în functie de nutreţul de bază utilizat în raţii, deosebindu-
se din acest punct de vedere îngrăşările pe bază de:
- tăiţei de sfeclă (proaspeţi sau însilozaţi);
- borhot de la fabricile de spirt, amidon etc. (proaspăt sau însilozat);
- rădăcinoase (sfeclă, napi etc.);
- nutreţuri murate;
- fibroase grosiere preparate: coceni, ciocălăi de porumb, paie etc.;
Nutreţul de bază, cât şi poderea concentratelor sunt condiţionate de zona
geografică, respectiv de resursele furajere locale şi posibilităţile financiar-materiale
ale fermierului.
În cazul utilizării tăiţeilor de sfeclă sau a borhoturilor proaspete în raţiile
taurinelor supuse îngrăşării se administrează:
La adulte La tineret
Tăiţei sau borhoturi 40-60 kg 20-40 kg
Fânuri 2-3 kg 2-3 kg
Fibroase grosiere 5-1 kg -
Concentrate 1-3 kg 2-3kg
În cazul îngrăşării pe bază de nutreţuri murate sau rădăcinoase în raţiile
taurinelor se administrează în medie pe cap şi pe zi:

La adulte La tineret
Nutreţ murat sau nutreţuri murate + 35-45 kg 20-30 kg
rădăcinoase
Fânuri 1-3 kg 1-2 kg
Fibroase grosiere 3-1 kg -
Concentrate 0,5-2,5 kg 1-2 kg

Una din căile cele mai economice este îngrăşarea taurinelor pe bază de fibroase
grosiere (paie, coceni, ciocălăi de porumb), preparate prin tocare şi scărmănare, în
amestec cu melasă şi uree.
Cantităţile de nutreţuri administrate în aceste raţii sunt:
La adulte La tineret
Fibroase grosiere 8-10 kg 4–6 kg
Fânuri 2-3 kg 2-3 kg
Concentrate 1-2,5 kg 1,5-2 kg
93
Suculente sau borhoturi 10-25 kg 10-20 kg
Melasă 1,5–2 kg 1-1,5 kg
Deficitul de proteină în raţiile pe bază de nutreţuri grosiere se poate completa
prin adaos de uree până la 0,3 g, pentru 1 kg greutate vie.
Pentru utilizarea ureei în structuri de raţii pe bază de fibroase grosiere şi melasă
se poate proceda astfel: la 100 litri apă se adaugă 90 litri melasă şi 10 kg uree
rezultând 200 l soluţie, ceea ce înseamnă că pentru 1 litru de soluţie revin 450 g
melasă şi 50 g uree. Din această soluţie se calculează cantitatea necesară pentru
acoperirea ureei din raţie.
La îngrăşarea adultelor pe bază de nutreţuri verzi, 75 % din valoarea nutritivă a
raţiei o reprezintă nutreţul verde (păşune sau iarbă cosită) şi 25 % concentratele.
Uneori se pot administra şi fibroase grosiere tocate şi preparate în amestec cu
concentrate. În acestă situaţie, raţia va conţine:
La adulte La tineret
Nutreţuri verzi 50-85 kg 30-40 kg
Fibroase grosiere 4-6 kg -
Concentrate 1-2 kg 1,5-2,5 kg

2.7.5. Recondiţionarea taurinelor adulte

Recondiţionarea taurinelor adulte reformate se impune numai în cazul în care
starea lor de întreţinere în momentul realizării reformei este necorespunzătoare. În
cazul animalelor cu o stare de întreţinere necorespunzătoare, recondiţionarea
durează 2-3 luni; perioadă în care prin alimentaţie se urmăreşte refacerea ţesuturilor
musculare şi depunerea moderată de grăsime intramuscular şi perimuscular. În
această perioadă trebuie să se realizeze un spor mediu zilnic de cel puţin 600-800 g.
Dat fiind faptul că sporul în greutate la această categorie de animale se
realizează în special pe seama depunerilor de grăsime (peste 70%), cerinţele
energetice sunt mari şi în consecinţă consumurile specifice vor fi ridicate.
În prima jumătate a perioadei de recondiţionare, în structura raţiei se vor folosi
cantităţi mari de nutreţuri de volum (borhoturi, nutreţuri însilozate, fibroase grosiere
preparate, rădăcinoase, nutreţuri verzi) şi cantităţi reduse de concentrate (1-1,5
kg/cap/zi), urmând ca în a doua jumătate a perioadei de recondiţionare să se reducă
ponderea nutreţurilor de volum şi să crească cantitatea de concentrate la 2,5-3
kg/cap/zi. Ca şi concentrate sunt recomandate, în special uruielile de cereale.

În alimentaţia taurinelor supuse îngrǎşǎrii (tineret taurin, taurine adulte) trebuie

respectate urmǎtoarele reguli:
- trecerea taurinelor supuse îngrǎşǎrii la un nou tip de raţie trebuie sǎ se facǎ
treptat (10-12 zile).
- raţiile utilizate sǎ nu aibǎ un conţinut ridicat în apǎ; la un conţinut prea ridicat
în apǎ, are loc fenomenul de blocare rumenalǎ, fapt ce determinǎ reducerea
consumului zilnic în substanţǎ uscatǎ precum şi absorbţia mai redusǎ a produşilor de
digestie.
- la îngrǎşarea pe bazǎ de grosiere, fân şi suculente se recomandǎ creşterea

94
cantitǎţilor de concentrate în raţie pe mǎsura avansǎrii îngrǎşǎrii; în felul acesta se
menţine apetitul şi se obţine un spor zilnic mai ridicat.
- tipul raţiei poate fi determinat de sezon; tipul concentrat se recomandǎ vara,
sezon în care apetitul este mai redus la raţia pe bazǎ de fibroase.
- nu se recomandǎ în alimentaţia taurinelor supuse îngrǎşǎrii tipul exclusiv
concentrat şi nici exclusiv fibros; în ambele cazuri are loc o scǎdere rapidǎ a
apetitului şi deci a sporului zilnic.

Tabelul 56
Normele de hrană pentru vacile adulte reformate (după INRA, 1988)
Greutate Spor CI SUmax ENC PDI Ca P Mg Na DER
corporală (UNC) (g) min
(g/zi) (UST) (kg) (g) (g) (g) (g)
(kg)
500 600 12,5 14,0 9,15 700 45 30 10,5 10 0,73
800 10,37 800 50 32 10,5 10 0,83
1000 11,54 890 55 35 11,5 10 0,92
1200 12,70 980 61 38 11,5 10 1,02
550 600 13,0 14,5 9,44 730 48 31 11,5 10,5 0,73
800 10,73 830 52 33 11,5 10,5 0,83
1000 11, 89 920 57 35 12,5 10,5 0,91
1200 13,18 1020 63 38 12,5 10,5 1,01
600 600 13,5 15,0 9,91 770 50 32 12,0 11 0,73
800 11,08 860 54 34 12,0 11 0,82
1000 12,26 950 59 36 13,0 11 0,92
1200 13,53 1040 65 39 13,0 11 1,00
650 600 14,0 16,0 10 26 790 53 33 13,0 12 0,73
800 11,54 890 57 35 13,0 12 0,82
1000 12,71 980 62 37 14,0 12 0,91
1200 14,02 1080 67 40 15,0 12 1,00
700 600 14,5 17,0 10,61 820 55 34 13,0 13 0,73
800 11,69 920 60 36 14,0 13 0,82
1000 13,06 1010 65 38 14,0 13 0,90
1200 14,34 1110 69 40 15,5 13 0,99
750 600 15,0 15,5 11,08 860 56 35 14,0 14 0,74
800 12,24 950 62 37 15,0 14 0,82
1000 13,53 1040 67 39 15,0 14 0,90
1200 14,69 1130 71 41 16,0 14 0,97

95
CAPITOLUL III

SPECIFICUL ALIMENTAŢIEI OVINELOR

3.1. PARTICULARITĂŢI DE DIGESTIE ŞI VALORIFICARE A HRANEI
LA OVINE
Ovinele se deosebesc de alte specii de animale domestice prin faptul că depun
un efort mai mare pentru asigurarea hranei. Din hrana consumată de către ovine circa
90% este reprezentată de pajişti permanente, subproduse agricole, şi cel puţin 10%
fiind nutreţuri concentrate.
Conformaţia membrelor (lungi şi subţiri) le oferă o mare mobilitate care le
permite valorificarea nutreţurilor vegetale de pe terenuri accidentate (păşuni din
regiunile de deal şi munte). Forma gurii şi mobilitatea mare a buzelor asigură
alegerea plantelor comestibile precum şi consumul plantelor cu talie mică. Ele pot
păşuna după alte specii cum ar fi taurinele şi cabalinele.
Ovinele sunt animale poligastrice fiind adaptate digestiei nutreţurilor de volum
(inclusiv celulozice) care constituie baza alimentaţiei lor.
Procesele digestive ale ovinelor sunt asemănătoare cu ale taurinelor, dar trebuie
să se ţină seama că faţă de acestea, ovinele valorifică mai bine proteinele şi grăsimile
din hrană şi mai slab celuloza, fiind mai reduse pierderile de energie prin gaze.
Ovinele au un intestin subţire cu o lungime relativ mai mare (de circa 27 ori
lungimea trunchiului) fapt ce asigură o bună absorbţie a nutrienţilor. Prin mucoasa
intestinului gros se absorb cantităţi mari de apă, ca urmare la ovine fecalele au formă
şi consistenţă specifice.

3.2. ALIMENTAŢIA BERBECILOR DE REPRODUŢIE

Cerinţele nutriţionale
În hrănirea raţională a berbecilor de reproducţie se are în vedere ca normele şi
raţiile furajere folosite să stimuleze spermatogeneza şi să activeze producerea unui
material seminal de bună calitate şi în cantitate suficientă la un ejaculat.
În practică s-a demonstrat că administrarea unor raţii echilibrate în proteine,
vitamine şi substanţe minerale determină îmbunătăţirea cantităţii şi calităţii
materialului seminal şi a indicilor de reproducţie. Prin hrană cu valoare completă se
poate prelungi potenţa sexuală a berbecilor în vârstă, ceea ce reprezintă o importanţă
deosebită în cazul celor de mare valoare zootehnică.
Pe parcursul anului în alimentaţia berbecilor se pot distinge trei perioade,
impunându-se modificarea structurii şi valorii alimentaţiei. În perioada de pregătire
pentru montă şi montă, cerinţele în substanţe nutritive ale berbecilor sunt mai mari
decât în perioada de repaus sexual.
Indiferent de perioada de activitate, berbecii, spre deosebire de oi, trebuie să
primească o raţie furajeră mai concentrată în substanţe nutritive, în aşa fel ca raţia să
nu depăşească 2,8 kg substanţă uscată la 100 kg greutate vie.
Normele de hrană ale berbecilor de reproducţie diferă în funcţie de greutatea
corporală, intensitatea folosirii la montă şi vârstă (tabelele 57 şi 58).

96
 În raţii se asigură în permanenţă substanţele minerale şi vitaminele, folosind în
cantităţi corespunzătoare suplimentele minerale specifice şi nutreţurile bogate în
vitamine, cum sunt masa verde şi morcovii.
Tabelul 57
Norme de hrană pentru berbeci
Starea fiziologică Norme /cap /zi
Greutatea corporală UFL PDI Ca P UIDO*
(g) (g) (g)
Repaus sexual
60 0,78 63 7,7 3,3 1,9
70 0,88 70
80 0,97 78
90 1,04 86
100 1,10 92 6,6 5,5 2,5
Pregătire pentru montă
60 0,82 66 4,6 3,5 2,0
70 1,01 83
80 1,12 92
90 1,19 100
100 1,25 107 6,9 5,8 2,7
Montă moderată (1 montă/zi)
60 0,90 80 5,5 3,7 1,9
70 1,00 88
80 1,12 98
90 1,20 108
100 1,26 116 7,8 5,9 2,6
Montă intensă (2 şi peste 2 monte/zi)
60 1,13 110 6,2 4,0 2,0
70 1,25 120
80 1,40 132
90 1,56 145
100 1,65 155 10,5 7,5 2,5
Sursa: Jarrige, 1988 * UIDO – unităţi de încărcare digestivă ovine

97
 Tabelul 58
Norme de hrană pentru berbecii în creştere şi adulţi (după OKIT, 1986)
Vârsta Greut. Spor SU
(luni) corp. zilnic max UNL PDI Ca P Mg Na
kg g g g g g g
Berbeci în creştere
7 50-54 140 2,20 2,42 175 6 4 2 4
8 54-62 275 2,38 2,62 185 6 4 2 4
9 62-71 275 2,05 2,86 195 7 5 2 4
10 71-79 275 2,80 3,07 205 8 6 3 5
11 79-87 275 3,00 3,29 215 9 7 3 5
12 87-95 275 3,25 3,48 225 10 8 4 6
>13 90-110 150 3,15 3,69 200 11 9 4 6
Berbeci adulţi
Nr. Greut. SU UNL PDI Ca P Mg Na
monte corp. max g g g g g
pe
săpt.
0 125 2,61 2,88 180 10 8 4 6
7 125 2,85 3,12 185 13 10 4 6
14 125 3,05 3,36 190 16 12 5 6
35 125 3,70 4,08 205 20 15 5 6

Alimentaţia berbecilor
Alimentaţia este cel mai important factor de mediu care influenţează în mod
direct producţia de material seminal şi funcţia glandelor anexe.
Pentru menţinerea condiţiei de reproducţie, berbecii trebuie alimentaţi în mod
raţional pe tot parcursul anului. Întrucât monta la ovine are caracter sezonier,
alimentaţia berbecilor se face diferenţiat şi cuprinde trei perioade: repaus sexual,
pregătire pentru montă şi montă.
Alimentaţia în perioada de repaus
Perioada de repaus sexual la berbeci este de 8-9 luni, exceptând lunile iulie-
noiembrie.
În prima lună a acestei perioade trebuie să se asigure necesarul de substanţe
nutritive pentru întreţinerea funcţiilor vitale, producţia de lână şi refacere iar în
continuare doar pentru întreţinerea vieţii şi producţia de lână.
În perioada de repaus sexual, se administrează raţii prin care se evită îngrăşarea
dar care asigură o creştere normală a lânii. Normele de hrană necesare în această
perioadă se asigură prin raţii mai mari de fibroase şi suculente şi cantităţi mai reduse
de concentrate, în comparaţie cu alimentaţia din timpul activităţii sexuale.
Astfel în sezonul de iarnă raţia va cuprinde:
1,5- 2,5 kg fibroase în care se pot include şi grosierele (0,5-1 kg)
1-2 kg suculente de iarnă şi

98
 0,2-0,4 kg amestecuri de concentrate reprezentate prin ovăz, orz, porumb,
tărâţe şi şroturi de oleaginoase.
În timpul verii, pe păşuni se asigură 10-12 kg. nutreţ verde/cap/zi iar în lunile
de secetă când masa verde este deficitară, se pot administra 0,1-0,3 kg concentrate.
Sarea se asigură la discreţie (sub formă de bulgări), iar sursele de calciu şi fosfor se
includ în concentrate.
Alimentaţia în perioada de pregătire pentru montă:
În perioada de pregătire pentru montă este necesară ridicarea valorii nutritive a
raţiei (energie, proteină, vitamine, substanţe minerale) cu circa 60 zile înainte de
începerea montei.
Pregătirea berbecilor trebuie să înceapă cu cel puţin 50 de zile înaintea
campaniei de montă, cunoscând faptul că timpul de formare al spermatozoizilor este
de 49 zile. Perioada corespunde cu sezonul de păşunat, astfel că în raţie pe
lângă 6-7 kg nutreţ verde se vor introduce 0,5-1 kg fân. Concentratele sunt majorate
la 0,3-0,5 kg/cap/zi, în funcţie de greutatea corporală şi starea de întreţinere.
În tabelul 59 se prezintă raţia berbecilor în perioada de pregătire pentru montă
Tabelul 59
Raţii de hrană pentru berbecii de reproducţie în perioada de pregătire pentru
montă
Greutatea corporală - kg
Furajele U.M 80 100
vara stabulaţie vara stabulaţie
1 2 1 2
Fân natural kg - 1,8 1,5 - 2 1,5
Morcovi kg - - 1 - - 1
Sfeclă furajeră kg - 1,0 - - 1 -
Uruială de kg 0,5 0,6 0,7 0,5 0,7 1
ovăz
Păşune kg 7 - - - - -
Lucernă masă kg - - - 8 - -
verde
Sare g 20 20 20 20 20 20

Alimentaţia în perioada de montă

Această perioadă se caracterizează prin cerinţe în substanţe nutritive mult mai
mari decât în perioadele de repaus şi pregătire pentru montă.
În perioada de montă berbecii sunt alimentaţi în funcţie de intensitatea folosirii
la montă. În această perioadă nutreţurile voluminoase se reduc la minim iar
concentratele se dau până la valoarea maximă.
Raţiile furajere administrate în această perioadă trebuie să fie bogate în
proteine de calitate, vitamine şi substanţe minerale care au o bună influenţă asupra
spermatogenezei şi reflexelor sexuale. La începutul acestei perioade se pot alcătui
raţii pentru sezonul de vară iar înspre final raţii de iarnă.

99
 Trecerea la raţia de iarnă se face treptat, întrucât schimbarea bruscă a structurii
hranei influenţează negativ funcţia de reproducţie a berbecilor. În raţie se pot
administra:
1-1,5 kg fân (de leguminoase şi graminee)
2 kg. suculente (morcov, sfeclă sau nutreţ murat) şi
0,5-1,1 kg concentrate (nutreţuri combinate sau amestec între ovăz, orz, tărâţe,
şroturi de oleaginoase).
Cercetările efectuate în ultimul timp pe plan mondial arată că nici la berbeci nu
se recomandă nutreţurile de origine animală (ouă, lapte).
Alimentaţia berbecilor se face în loturi omogene, în funcţie de vârstă şi intensitatea
activităţii. Pentru berbecii valoroşi, pe timpul montei se face alimentaţia individuală.
În sezonul de iarnă raţia se administrează în două tainuri în perioada de repaus
şi în trei tainuri în perioada de pregătire şi de montă. Adăparea berbecilor se va face
după fiecare tain, iar vara de 3-4 ori/zi.
Se recomandă ca fânul să se administreze în 1-2 tainuri (dimineaţa şi seara),
morcovii în amestec cu concentratele care se administrează în trei tainuri (primul tain
dimineaţa cu 1-2 ore înainte de începerea montei, apoi la prânz şi seara).
Furajarea berbecilor utilizaţi la însămânţări artificiale trebuie să asigure o
activitate sexuală normală şi o calitate superioară a materialului seminal şi în acelaşi
timp berbecii să aibă o stare de întreţinere bună.
Raţia pentru aceşti berbeci poate să cuprindă: păşune naturală 4 kg, fân natural
1 kg, amestec de concentrate 1,5 kg, morcovi 0,5 kg. Amestecul de concentrate
trebuie să conţină cel puţin 50% ovăz şi este format din: ovăz 0,8 kg, porumb 0,3 kg,
orz 0,2 kg, şrot de soia 0,2 kg. O asemenea raţie asigură în funcţie de calitatea
nutreţurilor 3,00 U.n. şi 320-350 g P.d./zi. De asemenea se mai recomandă o bună
păşune de graminee şi un supliment format din: 0,5 kg fân de lucernă, 0,3 kg uruială
de ovăz, 0,2 kg uruială de porumb, 0,1 kg şrot de floarea soarelui, 0,5 kg morcovi sau
sfeclă.
În alimentaţia berbecilor utilizaţi la însămânţări artificiale se folosesc şi
nutreţuri combinate, alcătuite din concentrate energetice în proporţie de 65-75%, în
cadrul cărora ovăzul reprezintă 30-50%. Concentratele proteice vegetale intră în
structura nutreţului combinat în proporţie de 20-30%, premix mineral 2%, şi
zoofortul 1%. La 1 kg nutreţ combinat se asigură 15-16% proteină brută şi 2600-
2700 kcal energie metabolizabilă/ 1 kg nutreţ.
În alimentaţia berbecilor de reproducţie se pot utiliza raţii şi reţetele de
nutreţuri combinate prezentate în tabelele 60 şi 61:
Amestecul de concentrate sau nutreţurile combinate se vor administra în trei
tainuri după cum urmează: primul tain dimineaţa cu o oră înainte de recoltare; al
doilea tain după terminarea programului de recoltare şi al treilea seara la revenirea de
pe păşune.
Înainte de a se executa recoltarea materialului seminal, berbecii nu vor fi
furajaţi cu nutreţuri voluminoase. Morcovii vor fi administraţi împreună cu
concentratele.

100
 Tabelul 60
Raţie pentru un berbec, masa corporalǎ 100 kg cu 7 monte/ sǎptǎmânǎ
Necesar Kg SU UNL PDIN PDIE Ca P
Nutreţuri (kg) (g) (g) (g) (g)
2,85 3,12 185 185 13 10
Fân de deal 1,5 1,28 0,98 72 90 8,25 3,3
Porumb siloz 2,5 0,75 0,79 35 50 3,25 1,73
Morcovi furajeri 1 0,12 0,16 6 10 0,49 0,41
Uruialǎ de ovǎz 0,84 0,73 0,84 56 50 0,96 3
Orz 0,36 0,31 0,38 23 25 0,25 1,34
Fosfat dicalcic 0,0012 0,001 - - - 0,29 0,22
Total 3,19 3,15 192 225 13,49 10

Tabelul 61
Reţete de nutreţuri combinate pentru berbeci de reproducţie
Specificare Reţeta (%)
I II
Ovǎz 40 35
Orz 33 38
Şrot de soia 13 14
Şrot de floarea- soarelui 10 9
Carbonat de calciu 1 1
Fosfat dicalcic 1 1
Sare 1 1
Zoofort 1 1
TOTAL 100 100

Caracteristici nutritive Reţeta I Reţeta I

EM, Kcal/kg 2535 2542
PB, % 16,16 16,22
Lizinǎ, % 0,75 0,77
Metioninǎ, % 0,27 0,27
Metioninǎ + Cistinǎ, % 0,62 0,62
Triptofan,% 0,20 0,20
Ca,% 0,75 0,74
P,% 0,65 0,65
Berbecii încercători se furajează cu aceleaşi raţii ca şi berbecii de reproducţie
cu activitate moderată. În perioada de repaus şi pregătire pentru montă, încercătorii şi
berbecii pentru reproducţie se hrănesc identic. În perioada activităţii de reproducţie
berbecii încercători vor primi aceeaşi raţie de nutreţuri de volum ca şi berbecii de
reproducţie, iar concentratele se menţin la nivelul perioadei de pregătire pentru
montă.

101
Alimentaţia berbecuţilor de reproducţie
După înţărcare, în perioada de vârstă de 3- 8 luni berbecuţii sunt întreţinuţi la
păşune. Consumul de masă verde este de 3-4 kg în perioada de vârstă de 3-6 luni şi
5-7 kg în perioada de la 6-8 luni. Când masa verde de pe păşune nu asigură necesarul
de consum şi substanţe nutritive, se vor administra 100-250 g concentrate/ cap/zi.
Pentru berbecuţii din fermele de elită, suplimentul de concentrate pe timpul
păşunatului poate fi de 400-500 g/cap/zi. Amestecul de concentrate va fi format din
75-80% cereale (porumb, orz, ovăz) şi 20-25% concentrate proteice (şroturi, mazăre,
soia, tărâţe).
În cazul că tineretul ovin nu a păşunat în perioada de miel, trecerea la păşune
se va face treptat, în 7-8 zile. În primele 2-3 zile se păşunează 20-30 minute, iar în
zilele următoare timpul de păşunat se va mări progresiv, ajungând în ziua a 8-a la
timpul normal de păşunat (6-7 ore). În această perioadă de tranziţie tineretul va primi
dimineaţa un amestec de nutreţuri uscate. Se recomandă ca amestecul de concentrate
să se administreze dimineaţa, înainte de scoaterea la păşune.
În perioada de vârstă de la 8-14 luni, tineretul parcurge perioada de trecere de
la păşune la stabulaţie şi perioada de stabulaţie.
În perioada de stabulaţie, tineretul în vârstă de peste 8 luni va primi în raţie:
fibroase 1-1,5 kg (fân de leguminoase, fân natural),
suculente 1-2 kg (sfeclă, gulii, porumb murat, semisiloz) şi
concentrate 200-300 g/cap/zi
În luna aprilie-mai în funcţie de zona geografică şi timp, berbecuţii se scot la
păşune. Trecerea de la hrănirea de stabulaţie la păşune se va face treptat în 7-10 zile.
În perioada de trecere, tineretul va primi dimineaţa un tain de fibroase.
Perioada de vârstă de la 14-18 luni corespunde cu întreţinerea miorilor la
păşune. În perioada de păşunat nutreţul de bază este masa verde. Pe păşuni bune,
miorii în vârstă de peste 1 an consumă 6-9 kg nutreţ verde.
Tineretul în vârstă de peste 1 an, în luna august-octombrie se introduce la
montă şi pentru a fi bine pregătit se recomandă să se administreze dimineaţa 200-300
g amestec de concentrate, din care să nu lipsească ovăzul. Cu o lună înainte de
începerea montei cantitatea de concentrate se va mări la 300-500 g/cap/zi, mai ales
dacă păşunea este slabă.

3.3. ALIMENTAŢIA OILOR MAME

Cerinţele nutriţionale
În general, nutrientul limitativ pentru oi şi capre este reprezentat de energie. Ca
surse principale de energie sunt: pǎşunea, fânul, silozul şi alte produse vegetale.
Deficitul de energie din hranǎ determinǎ scǎderea în greutate, reducerea fertilitǎţii, a
producţiei de lapte şi creşterea mortalitǎţii.
Conţinutul ridicat de substanţǎ uscatǎ a silozului sau a pǎşunii limiteazǎ ingesta
nutreţurilor şi necesitǎ adaosul unor suplimente de concentrate (cereale) care sǎ
asigure energia la nivelul cerinţelor. Pentru a asigura o creştere rapidǎ, o dezvoltare
normalǎ a fetuşilor şi o producţie de lapte ridicatǎ, necesitǎ suplimentarea raţiei cu
nutreţuri concentrate (cereale).

102
 Prin nivelul de alimentaţie aplicat se urmǎreşte menţinerea oilor pe parcursul
anului într-o stare de întreţinere corespuzǎtoare, avându-se în vedere cǎ deficitul şi
excesul de energie influenţeazǎ negativ funcţia de reproducţie.
Pǎşunea asigurǎ de obicei cerinţele de proteinǎ pentru oi şi capre, însǎ unele
fânuri şi nutreţuri însilozate, precum şi alte nutreţuri vegetale au un conţinut redus în
proteinǎ fiind necesarǎ astfel suplimetarea hranei cu nutreţuri proteice. Seminţele de
oleaginoase, soia şi şroturile sunt cele mai potrivite surse proteice de suplimentare a
hranei la oi şi capre.
Cerinţele de substanţe minerale variazǎ în funcţie de urmǎtorii factori: rasa,
vârsta, sexul, ritmul de creştere, starea fiziologicǎ, nivelul şi forma chimicǎ sub care
sunt ingerate mineralele, precum şi interacţiunile cu alte minerale din hranǎ (Pond,
W.G. şi col. 2006).
Oile şi caprele necesitǎ anumite cantitǎţi de vitamine liposolubile (A, D, E, K)
în timp ce vitaminele hidrosolubile (complexul B şi C) sunt sintetizate în organism în
cantitǎţi suficiente.
Cerinţele de substanţe nutritive ale oilor mame sunt stabilite în funcţie de rasă,
greutatea corporală, producţia de lână, starea de întreţinere şi starea fiziologică. Într-
un ciclu de reproducţie la oi, se diferenţiază următoarele stări fiziologice: pregătirea
pentru montă şi montă, prima parte a gestaţiei, a doua parte a gestaţiei, prima parte a
lactaţiei şi ultima parte a lactaţiei. Dintre acestea, perioadele cu cerinţele nutritive
cele mai mari sunt perioada a doua de gestaţie şi prima perioadă de lactaţie.
În perioada de pregătire pentru montă şi montă trebuie să se asigure, cu
deosebire oilor care nu sunt în condiţii bune de întreţinere, un nivel energetic al
hranei majorat cu 15-20% faţă de perioada anterioară. Această hrănire stimulativă
(şoc de hrănire) trebuie începută cu 3-4 săptămâni înainte de montă. Prin alimentaţia
mai bogată din această perioadă este influenţată favorabil ovulaţia, oile intrând în
călduri în număr mare şi se reduce perioada de montă. De asemenea, se asigură
obţinerea unei prolificităţi ridicate şi miei viguroşi.
În cazul în care oile se dau la montă, în stare slabă de întreţinere şi insuficient
alimentate în perioada de montă, se obţine o prolificitate redusă iar mieii se nasc cu
vitalitate scăzută.
În prima parte a gestaţiei, care durează 3 luni, fetusul creşte foarte puţin şi
anume 12-13% din greutatea corporală pe care o are la naştere. Datorită acestui fapt,
în această perioadă se asigură necesarul de hrană pentru întreţinerea funcţiilor vitale
şi creşterea lânii. Alimentaţia în primele 3 luni de gestaţie influenţează formarea
foliculilor piloşi primari de care depinde desimea fibrelor, respectiv producţia de lână
la descendenţi.
O hrănire insuficientă a oilor şi mai ales lipsa proteinei de calitate, a
vitaminelor şi substanţelor minerale influenţează negativ creşterea şi îndeosebi
dezvoltarea fetuşilor. Alimentaţia insuficientă în această perioadă, poate duce la
avorturi sau la resorbţia embrionului.
În a doua parte a gestaţiei, care durează 2 luni, are loc o creştere rapidă a
fetusului, 87-88% din greutatea la naştere. De aceea, în această perioadă va creşte
necesarul pentru energie cu 20-30%, iar pentru proteină cu 30-40%. O atenţie

103
deosebită trebuie avută pentru asigurarea substanţelor minerale (calciu, fosfor) şi
vitaminelor A şi D.
Lipsa sau insuficienţa unor substanţe nutritive din hrană (energie, proteine, Ca,
P, vitamine) determină o viabilitate scăzută, greutate mică la fătare, producţie de lapte
redusă după fătare. De asemenea, carenţele alimentare din această perioadă afectează
producţia şi calitatea lânii.
Trebuie avută în vedere şi alimentaţia oilor gestante din rasa Karakul. Calitatea
pielicelelor de miel din rasa Karakul poate fi influenţată şi de condiţiile de hrănire ale
oilor în perioada de gestaţie.
Nivelul mai scăzut al hranei oilor gestante Karakul, duce la întârzierea formării
buclelor şi la înrăutăţirea în general a însuşirilor pielicelei.
O hrănire prea abundentă determină o creştere accentuată a buclelor
influenţând negativ calitatea pielicelei. Indiferent de rasă, alimentaţia corectă a oilor
în ultima parte a gestaţiei este necesară pentru dezvoltarea normală a fetusului,
formarea de rezerve pentru producţia de lapte, dezvoltarea glandei mamare şi
creşterea normală a lânii.
În prima parte a lactaţiei, care durează două luni, alimetaţia oilor are nivelul
cel mai ridicat de substanţe nutritive din întreg ciclul de producţie. Pe lângă
producerea laptelui, alimentaţia trebuie să asigure funcţiile vitale şi creşterea lânii.
Hrănirea insuficientă a oilor mame duce la scăderea producţiei de lapte, slăbirea
animalelor şi gâtuirea fibrelor de lână. Subnutriţia poate produce căderea lânii, iar
mieii de la oile subnutrite sunt nedezvoltaţi, se îmbolnăvesc uşor şi se înregistrează o
mortalitate ridicată. La întocmirea raţiilor se va avea în vedere asigurarea substanţelor
minerale şi vitaminelor, mai ales a calciului şi vitaminei A.
În a doua parte a lactaţiei, care durează de la înţărcarea mieilor până la
pregătirea pentru montă, necesarul în substanţe nutritive este mult mai mic faţă de
prima perioadă a lactaţiei şi scade treptat pe parcursul perioadei. Hrana ce se
administrează trebuie să asigure necesarul pentru funcţiile vitale, creşterea normală a
lânii şi producerea unei cantităţi de 0,5-0,2 l lapte pe zi. În tabelele 62, 63, 64, 65, 66
sunt prezentate normele de hrană pentru oi în gestaţie şi lactaţie după sistemul
INCDBNA.
Tabelul 62
Valoarea de saţietate a nutreţurilor concentrate la oi în diferite stǎri fiziologice
Starea fiziologicǎ Valoarea de saţietate a nutreţurilor de volum USO/kg SU
0,9 1,0 1,1 1,2 1,3 1,4 1,5
Gestaţie (săpt-6 şi 5) 0,58 0,54 0,48 0,40 0,30 0,18 0,00
Gestaţie (săpt-4 şi 3) 0,61 0,57 0,50 0,42 0,32 0,19 0,00
Gestaţie (săpt 2 şi 1) 0,64 0,59 0,53 0,44 0,33 0,20 0,00
Alăptare (săpt. 4 – 6) 1,31 1,30 1,25 1,16 1,05 0,92 0,00
Alăptare (săpt. 7-14) 0,78 0,79 0,78 0,76 0,72 0,66 0,59
Mulse: 1-2 luni 0,53 0,51 0,45 0,39 0,34 - -
Mulse: a 3-a lună 1,04 1,01 1,00 0,94 0,88 - -

104
 Tabelul 63
Normele de hrană de întreţinere inclusiv în primele 3 luni de gestaţie la oi
Vârsta Greut CI SU UNL PDI Ca P Mg Na S
corp. USO maximă Stabulaţie Păşune g g g g g g
kg g
40 1,4 1600 0,55 0,63 79 3 2,0 0,5 1,5 2,0
50 1,7 1800 0,66 0,76 87 3,5 2,5 0,6 1,5 2,5
Adulte 60 1,9 2000 0,75 0,88 93 4,0 3,0 0,8 1,5 3,0
70 2,2 2100 0,85 1,00 98 4,5 3,5 0,9 1,5 4,0
80 2,4 2200 0,95 1,11 104 5,0 4,0 1,0 1,5 4,5
Mioare 30 1,2 1500 0,48 0,54 72 2,5 2,0 0,5 1,5 3,0
40 1,4 1600 0,60 0,68 80 3,0 2,5 0,6 1,5 3,5

Tabelul 64
Norme de hrană suplimentare pentru ultimele 2 luni de gestaţie
Greutate Greutatea Nr. Săptămâni
oi kg mieilor miei de UNL PDI Ca P Mg Na CI*) SU
la gestaţie g g g g g max
fătare
40 3,3 1 14 0,12 6 1,8 0,4 0,3 1,0 0,96 1,1
5,4 2 - 0,19 10 2,2 0,6 0,3 1,2 1,19
3,3 1 16 0,18 10 2,9 0,7 0,5 1,0 0,96 1,1
5,4 2 - 0,30 16 3,3 0,9 0,6 1,2 1,19
3,3 1 18 0,27 14 3,9 0,9 0,7 1,0 0,96 1,1
5,4 2 - 0,45 23 4,4 1,1 0,8 1,2 1,19
40 3,3 1 20 0,39 19 5,0 1,2 0,9 1,0 0,96 1,1
5,4 2 - 0,63 32 5,6 1,4 1,1 1,2 1,19
3,9 1 14 0,14 8 2,0 0,5 0,3 1,0 1,19 1,37
6,4 2 - 0,23 12 3,2 0,8 0,7 1,4 1,45
3,9 1 16 0,22 11 3,1 0,8 0,9 1,0 1,19 1,37
6,4 2 - 0,36 19 5,2 1,6 1,0 1,4 1,45
3,9 1 18 0,32 17 4,2 1,0 1,2 1,0 1,19 1,37
6,4 2 - 0,53 27 7,0 1,7 1,3 1,4 1,45
50 3,9 1 20 0,46 23 5,3 1,3 1,0 1,0 1,19 1,37
6,4 2 - 0,75 38 8,7 2,2 1,6 1,4 1,45
4,5 1 14 0,16 9 2,2 0,6 0,4 1,0 1,42 1,67
7,3 2 - 0,26 14 3,6 1,0 0,8 1,4 1,69
4,5 1 16 0,25 13 3,4 0,9 0,7 1,0 1,42 1,67
7,3 2 - 0,41 21 5,6 1,5 1,1 1,4 1,69
4,5 1 18 0,37 19 4,6 1,2 0,9 1,2 1,42 1,67
60 7,3 2 - 0,60 31 7,5 2,0 1,5 1,4 1,69
4,5 1 20 0,53 27 5,8 1,5 1,2 1,2 1,42 1,67
7,3 2 - 0,85 44 9,5 2,5 1,8 1,4 1,69

105
 5,0 1 14 0,18 10 2,5 0,6 0,4 1,2 1,64 1,88
8,2 2 - 0,30 16 4,0 1,0 0,8 1,4 1,94
9,7 3 - 0,35 19 4,6 1,3 0,9 1,5 2,07
5,0 1 16 0,28 15 3,7 0,9 0,7 1,2 1,64 1,88
8,2 2 - 0,46 24 6,2 1,6 1,1 1,4 1,94
9,7 3 - 0,54 28 7,2 1,9 1,3 1,5 2,07
*Calculată la o stare de întreţinere mediocră

Tabelul 65
Norme de hrană pentru oi în perioada de alăptare
Greut. Perioada Sporul de UNL PDI
corp. de greutate a CI SU Păşune Stabulaţie g Ca P
(kg) lactaţie mielului (USO) maxim g g
(supt) (mieilor) g
150 1,08 1,05 0,95 105 8,4 4,3
0-3 250 1,32 2100 1,50 1,40 149 11,4 5,5
350 1,56 1,86 1,86 193 14,4 6,8
150 1,45 1,23 1,13 110 7,5 3,9
40 4-6 250 1,75 2700 1,64 1,54 147 9,9 4,9
350 2,05 2,04 1,94 184 12,6 6,0
150 1,30 1,11 1,01 94 6,0 3,3
7-14 250 1,50 2250 1,39 1,29 117 7,8 4,0
350 1,65 1,67 1,57 141 9,3 4,6
150 1,28 1,18 1,05 112 8,9 4,8
0-3 250 1,52 1,64 1,51 155 11,9 6,0
350 1,72 2500 2,09 1,96 199 14,9 7,3
450 2,00 2,55 2,42 243 19,1 9,0
150 1,65 1,34 1,21 117 8,0 4,4
4-6 250 1,96 1,73 1,64 154 10,4 5,4
350 2,25 2900 2,12 1,99 191 13,1 6,5
450 2,55 2,51 2,38 228 17,0 8,1
50 150 1,50 1,20 1,07 100 6,5 4,0
7-14 250 1,70 1,45 1,39 124 8,3 4,7
350 1,85 2450 1,70 1,37 148 9,8 5,3
450 2,05 1,95 1,82 172 12,2 6,3

106
 Tabelul 66
Necesarul de hrană suplimentar la oile mulse (pe kg lapte muls)
Stadiul mulsului Compoziţia laptelui Necesarul pentru 1 litru lapte
(luni după înţărcare) Grăsime Proteină UNL PDI Ca P
g/l g/l g g g
1-2 58 49 0,65 76 6,4 2,5
62 53 0,68 82 6,4 2,5
3-4 65 55 0,71 85 6,4 2,5
75 60 0,79 92 6,4 2,5
5-6 80 62 0,83 96 7,0 2,8
90 62 0,88 96 7,0 2,8

3.3.1. Alimentaţia oilor în perioada de pregătire pentru montă şi

montă
Această perioadă are o durată de 60-65 de zile din care 18-20 de zile constituie
perioada de pregătire pentru montă şi 40-45 de zile perioada de montă propriu-zisă.
Având în vedere că această perioadă coincide cu perioada de păşunat, tehnica de
hrănire constă în repartizarea oilor pe păşuni de bună calitate, de preferinţă păşune
cultivată sau păşune naturală ameliorată.
Alimentaţia cu masă verde prin păşunat trebuie făcută la discreţie, cantitatea
consumată /cap/zi fiind de 7-9 kg nutreţ verde. De asemenea, în această perioadă în
zonele de câmpie, colinară şi podiş oile pot fi întreţinute pe miriştile de păioase. În
această perioadă, dacă nutreţul verde din păşune sau cultură nu asigură raţia, aceasta
se va completa cu fân natural sau leguminoase 0,5-0,6 kg/zi. În caz de necesitate se
folosesc şi nutreţurile concentrate (uruieli de porumb, grâu furajer, şrot de floarea-
soarelui, ovăz boabe) în cantitate de 150-200 g/zi. În hrana oilor trebuie să se asigure
carbonatul de calciu şi sarea. Concentratele se administrează o singură dată pe zi, iar
apa se asigură la discreţie.
Alimentaţia stimulativǎ aplicatǎ oilor pe o perioadǎ de 3-4 sǎptǎmâni înainte de
montǎ şi 1 sǎptǎmânǎ dupǎ montǎ, poate determina îmbunǎtǎţirea ratei de ovulaţie, a
fecunditǎţii şi obţinerea unui numǎr sporit de miei viguroşi.

3.3.2. Alimentaţia oilor în gestaţie

• Alimentaţia în prima parte a gestaţiei, durează 90 de zile şi are un nivel
mai redus.
În primele două luni de gestaţie oile pot fi întreţinute pe pajişti naturale şi
cultivate, porumbişti, culturi de rapiţă şi varză furajeră. După terminarea
posibilităţilor de păşunat se trece la alimentaţia oilor la adăpost, administrându-se fân,
vreji de mazăre, paie, coceni, sfeclă, gulii, nutreţ însilozat. În această perioadă se pot
întocmi structuri de raţii fără adaos de concentrate.
Nutreţurile grosiere se recomandă să se administreze tocate şi în amestec cu
suculentele. În structura raţiei pot intra 1-2 kg fibroase, 2-3 kg suculente şi 100-

107
200 g concentrate. În hrană trebuie să se asigure carbonatul de calciu şi sarea bulgăr
pentru lins.
Tabelul 67
Cerinţe zilnice de hrană şi capacitatea de ingestie a oilor în repaus şi gestaţie I
Categoria Greutate UFL PDI Ca P Capacitate ingestie
(kg) (g) (g) (g) (UIDO)
40 0,52 42 3,0 2,0 1,4–1,2
45 0,57 46 3,3 2,3 1,5–1,3
Adulte 50 0,62 50 3,5 2,5 1,7–1,4
55 0,64 55 3,7 2,7 1,8–1,5
60 0,71 57 4,0 3,0 1,9–1,6
Mioare 30 0,44 34 2,5 2,0 1,2
40 0,54 42 3,0 2,5 1,4
Sursa:INRA, 1988
• Alimentaţia în a doua parte a gestaţiei are o duratǎ de 60 de zile şi prezintǎ
un nivel superior perioadei anterioare.
În structura raţiei la oile în gestaţie avansată predomină fânul de bună calitate
şi se reduc treptat grosierele şi nutreţul murat. Nutreţurile concentrate se majorează
pentru a completa, la un volum mai redus a raţiei, atât necesarul energetic cât şi cel
proteic.
Conţinutul raţiei trebuie să asigure la un nivel şi raport optim glucidele uşor
solubile, calciul, fosforul şi carotenul. Rădăcinoasele conţin cantităţi mari de glucide
uşor solubile, care pe lângă rolul energetic, au mare importanţă în dezintoxicarea
organismului.
Carenţa alimentaţiei în glucide la oile în gestaţia avansată poate determina
toxiemia de gestaţie. Această toxicoză de gestaţie apare după un regim de hrană
unilateral, uscat şi cu grosiere, cu conţinut scăzut în glucide, proteine, caroten şi
microelemente. Pentru prevenirea acestei tulburǎri se recomandǎ o alimentaţie
raţionalǎ la sfârşitul gestaţiei şi începutul lactaţiei. Aceasta se poate realiza prin
administrarea unor nutreţuri de volum de bunǎ calitate (fânuri, siloz, sfeclǎ), folosirea
în hranǎ a nutreţurilor concentrate bogate în amidon şi proteinǎ sau folosirea unor
preparate speciale (monopropilen glicol, acid propionic) care asigurǎ glucoza
necesarǎ.
O subalimentaţie îndelungatǎ în a 2-a parte a gestaţiei determinǎ reducerea
rezervelor corporale de grǎsime, a viabilitǎţii şi greutǎţii mieilor la naştere cu
influenţǎ negativǎ asupra producţiei de lapte dupǎ fǎtare.
În funcţie de greutatea corporală şi faza gestaţiei, oile pot primi:
• 1,5-2 kg fân,
• 1-2 kg suculente şi
• 200-300 g amestecuri de concentrate. În cazul administrării unor cantităţi
mai mici de fân, este necesar să se introducă în raţie, cantităţi minime de nutreţuri
concentrate proteice (şroturi, mazăre).
Microelementele şi vitaminele A şi E se asigură prin introducerea în raţie a
zoofortului, în proporţie de 1% din substanţa uscată a raţiei.

108
 În alimentaţia oilor gestante se pot administra şi nutreţuri combinate a cǎror
structurǎ este prezentatǎ în tabelul 68.
Tabelul 68
Reţete de nutreţuri combinate pentru oi în perioada de gestaţie şi în lactaţie
(dupǎ Firma Schaumann, 2009)
Specificare Varianta I (%) Varianta II (%) Varianta III (%)
Porumb 63 59 57
Şrot de soia 10 6 4
Şrot de floarea- soarelui 8 12 16
Tǎrâţe de grâu 15 19 19
Millaphos Z (premix) 4 4 4
Total 100 100 100
Cu 15–20 de zile înainte de fătare nutreţul murat sau rădăcinoasele (sfecla,
guliile furajere) se scot din raţie, acestea fiind înlocuite cu nutreţuri concentrate. Se
va evita utilizarea nutreţurilor mucegăite alterate şi îngheţate care pot provoca
avortul.
Raţia se administrează în 2 tainuri în prima parte a gestaţiei şi în 3 tainuri în
gestaţie avansată. Se recomandă asigurarea sării sub formă de bulgări pentru lins iar
apa să fie la discreţie, proaspătă, curată, la temperatura de 8-12°C.
Aplicarea unei alimentaţii la nivelul cerinţelor oilor gestante, pentru ca în
momentul fǎtǎrii sǎ fie realizatǎ o rezervǎ corporalǎ de grǎsime (4-6 kg) care sǎ
asigure cu energie producţia de lapte, pe de o parte şi prevenirea avorturilor pe de altǎ
parte, sunt condiţiile principale pentru obţinerea unei producţii ridicate de lapte de
oaie.

3.3.3. Alimentaţia oilor în lactaţie

• Alimentaţia în prima parte a lactaţiei are o durată de 60 de zile. În această
perioadă oile din rasele autohtone produc în medie pe zi 0,8-1,2 kg lapte, cantitate
suficientă pentru hrănirea corespunzătoare a mielului. În primele 2-3 zile după fătare
oile primesc în raţie numai fân şi apoi în decurs de 5-6 zile se introduc treptat
suculentele şi concentratele până la nivelul raţiei stabilite.
La începutul lactaţiei se recomandă majorarea nutreţurilor suculente (nutreţ
murat, sfeclă) la 3-4 kg pe zi. În această perioadă este necesar să se introducă în raţie
nutreţurile concentrate din care trebuie să facă parte şi concentratele proteice (şroturi,
boabe de leguminoase). În primele 2 luni de lactaţie, raţia poate fi formată din:
• l,5–2 kg fân,
• până la 2-4 kg suculente şi
• 300-400 g amestecuri de concentrate. Hrănirea se face pe grupe de oi cu miei de
vârste apropiate. Raţia se administrează în 3 tainuri.

INCDBNA Baloteşti recomandǎ urmǎtoarele norme de hranǎ pentru ovine adulte în

alimentaţia cǎrora se administreazǎ nutreţuri combinate:

109
 Tabelul 69
Norme de hranǎ pentru ovine adulte elaborate de INCDBNA Baloteşti
Proteinǎ brutǎ 15,50% În structura nutreţului
UNL 0,89/ kg combinat se includ:
Metioninǎ 0,31% cereale, şrot soia, şrot
Lizinǎ 0,56% floarea soarelui, fosfat de
Calciu 0,91% calciu, carbonat de
Fosfor 0,59% calciu, sare, aminoacizi,
Celulozǎ 9,90% premix vitamino-
Sare 0,90% mineral, antioxidant
Grǎsime 2,60% (Etoxichin, BHT, BHA)

În cazul fătărilor târzii sau a fătărilor de vară, oile cu miei se scot pe păşunile
cele mai bune. În funcţie de calitatea păşunii oile vor primi suplimente de 300-500 g
concentrate, iar când păşunea este de slabă calitate şi insuficientă, suplimentul va fi
format din 0,5 kg fân şi 0,5-0,6 kg concentrate.
• Alimentaţia în a doua parte a lactaţiei durează de la înţărcarea mieilor până
la pregătirea pentru montă. În această perioadă producţia de lapte scade treptat, până
când oile se înţarcă. Această perioadă începe la sfârşitul lunii martie şi începutul lunii
aprilie când oile se întreţin încă 10-20 zile în stabulaţie.
Începând cu data de 10-15 aprilie în zona de câmpie şi podiş şi 5-10 mai în
zona de deal, oile se scot la păşune.
Trecerea la noul regim de alimentaţie cu nutreţ verde, impune o perioadă de
tranziţie de 10-12 zile. Odată cu ieşirea oilor la păşune, se reduc treptat nutreţurile
concentrate şi suculentele şi se continuă cu administrarea fibroaselor dimineaţa,
înainte de ieşirea la păşune şi seara, după întoarcerea de la păşune. Cantitatea de
concentrate din raţie se stabileşte în funcţie de calitatea păşunii.
În timpul verii păşunea bună asigură în întregime necesarul de hrană; consumul
zilnic fiind de 7-9 kg nutreţ verde.

3.4. ALIMENTAŢIA TINERETULUI OVIN DE REPRODUCŢIE

3.4.1. Alimentaţia mieilor în perioada de alăptare
În primele 3-4 săptămâni de viaţă principala sursă de hrană a mieilor o
constituie laptele matern. Ritmul de creştere al mieilor este influenţat de producţia de
lapte a oii şi de calitatea nutreţurilor folosite în alimentaţia suplimentară a mieilor de
la vârsta de 10-14 zile.
Cantitatea de lapte consumat este de circa 0,5-0,6 l/ zi în prima săptamână după
care creşte treptat ajungând la 0,8-1,5 l/ zi în săptămâna a 5-a, a 6-a, după care scade
treptat până la înţărcare. Consumul de lapte pentru 1 kg spor este 5-6 litri.
Rumenul la miel se dezvoltǎ treptat pe intervalul 3-8 săptămâni; în acest scop
de la vârsta de 2 săptămâni mieii sunt obişnuiţi treptat cu suplimente de nutreţuri
concentrate şi fân.

110
 Suplimentul de concentrate trebuie să aibă minim 15% proteină, o palatabilitate
ridicată şi să fie proaspăt. Suplimentele de concentrate şi fânurile se administrează în
spaţii separate la care au acces numai mieii.
Nutreţurile concentrate se administrează sub formă de amestecuri (uruieli de
cereale, tărâţe de grâu, şroturi de soia şi de floarea soarelui, uruială de mazăre). Se
recomandă ca o parte din proteine să fie de origine animală (lapte praf, zer praf, făină
de peşte etc).
Alături de concentrate şi fân de calitate, începând cu vârsta de 3-4 săptămâni,
în alimentaţia suplimentară a mieilor se folosesc şi suculente: morcovi, sfeclă
furajeră, nutreţuri verzi cultivate sau masă verde de pe pajişti.
Mieii pot fi scoşi la păşune împreună cu oile mame, după vârsta de 3-4
săptămâni, mai ales în zilele însorite.
În tabelul 70 este prezentatǎ o schemǎ de alimentaţie a mieilor în perioada de
alǎptare.
Tabelul 70
Schemă de hrănire a mieilor în perioada de alăptare
Specificare Vârsta (săptămâni)
1 2-3 4-6 7-8 9-12
Lapte natural (g/tain) 50-60 100-110 80-250 250-300 250-300
Nr. tainuri/zi 14-12 8-7 5-4 4-3 3-2
Consum total de 600-650 720-850 850-1000 1000-1200 800-900
lapte: g/zi
Amestec de - 30-50 70-120 150-250 200
concentrate: g/zi
Fân: g/zi - 15-20 40-100 150-200 250-300
Suculente: g/zi - 20 40-150 200 250
Mieii pot fi hrăniţi în perioada de alăptare şi cu substituienţi de lapte, după 2-4
zile de la naştere. Substituienţii de lapte pentru miei conţin: 25-30% grăsimi, 20-25%
proteină din lapte (cazeină) şi 30-35% zaharuri uşor digestibile (lactoză, amidon
dextrinizat) (tabelul 71).
Tabelul 71
Structura şi caracteristicile nutritive ale substituenţilor de lapte pentru miei
(după diferiţi autori)
Ingredientul Reţeta (%)
I II III IV V VI VII VIII IX
Lapte smântânit 76,0 66,0 68,5 68,5 - 69,8 50,0 35,0 35,0
Lapte - - - - 92,8 - - - -
standardizat cu
2,5% grăsime
Zer - - - - - - 19,8 34,8 34,8
Lactoser 1,0 - - - - - - - -
Untură de porc 8,0 6,0 7,0 10,0 1,0 24,0 12,1 24,0 12,0
Seu de vită 10,0 14,0 10,0 15,0 - - 6,0 - 6,0
Margarină - 10,0 - - - - 6,0 - 6,0
111
Amidon de 2,0 - 8,0 - - - - - -
porumb
dextrinizat
Drojdie furajeră - - 5,0 5,0 - - - - -
Lecitină 1,0 1,0 0,5 0,5 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0
Colină 0,2 - - - 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2
Antioxidant 0,02 1,0 - - 0,02 0,03 0,03 0,03 0,03
Premix 1,78 2,0 1,0 1,0 2,0 2,0 2,0 2,0 2,0
vitamino-mineral
TOTAL 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Caracteristici nutritive:
Proteină brută 25,0 - 30,0 30,0 - 29,0 26,0 23,0 23,0
(%)
Grăsime brutǎ 17,5 16,0 - 26,0 - 25,0 21,0 25,0 22,0
(%)
Minerale (%) 8,0 6,3 - 6,3 - - 8,5 8,5 8,0
Celuloză (%) 0,3 - - - - - - - -
Umiditate (%) 5,0 - 2,5 3,0 3,0 3,5 5,0 5,0 5,0

În tabelul 72 este prezentat conţinutul premixului vitamino-mineral, pentru 1kg

substituent de lapte praf.

Tabelul 72
Compoziţia premixului vitamino-mineral, pentru 1 kg substituent de lapte praf
Specificare U.M. Varianta 1 Varianta 2
Vitamina A U.I. 30 000 50 000
Vitamina D3 U.I. 10 000 6 000
Vitamina E mg 20 10
Vitamina K mg 10 2
Vitamina B1 mg 1,0 1,4
Vitamina B2 mg 5,0 5,0
Pantotenat de calciu mg 5,0 10,0
Vitamina B6 mg 5,0 -
Vitamina PP mg 20,0 50,0
Vitamina B12 mg 20,0 50,0
Vitamina C mg 50,0 60,0
Oxitetraciclină mg 80,0 -
Clortetraciclină mg - 80,0
Furazolidonă mg - 60,0
Colină mg 1,0 -
DL-metionină mg 1,0 -
BHT (antioxidant) mg 50,0 -
Zinc mg 30,0 50,0
Magneziu mg 20,0 20,0
112
Cupru mg 8,0 25,0
Cobalt mg 1,0 4,0
Iod mg 1,0 12,0
Dacă nu se dispune de un substituent de lapte special pentru miei se poate
folosi şi cel pentru viţei, însă reconstituirea trebuie astfel făcută încât acesta să
conţină 180 g SU/1 în prima săptămână şi 200 g SU/1 în săptămâna următoare. La
utilizarea substituientului pentru viţei trebuie avut în vedere conţinutul acestuia în Cu,
mieii fiind mult mai sensibili la excesul de Cu (pragul de toxicitate fiind de 25 ppm în
cazul mieilor faţă de 115 ppm în cazul viţeilor).
Pentru administrare, substituentul de lapte se diluează în raport de 1:4–1:5 cu
apă caldă la 45-50°C pentru a se realiza o concentraţie de 17-20% substanţă uscată,
similară celei din laptele de oaie.
În tabelul 73, este prezentată o schemă de alăptare cu substituenţi de lapte şi
înţărcare precoce a mieilor.
Tabelul 73
Schemă de alăptare a mieilor cu substituenţi de lapte
Vârsta Nr. de Apă Substituent g - Nutreţ combinat
(săpt.) tainuri/zi (l) de lapte S.U./l prestarter*
(25% - Fân de lucernă
grăsime) (otavă)
- Apă
1 4-6 0,5 90 180 -
2 4-6 1,0 180 180 -
3 4 2,0 400 200 la discreţie
4 3 2,0 400 200 la discreţie
5 2 1,0 200 200 la discreţie
6 2 1,0 200 200 la discreţie
* Structura nutreţului combinat de tip prestarter este următoarea:
• porumb- 60.0 %
• ovăz- 5.0%
• tărâţe de grâu- 5.0 %
• şroturi de floarea soarelui- 10.0 %
• şroturi de soia- 10.0 %
• lapte praf degresat- 8.0 %
• premix vitamino-mineral- 2.0 %
Înţărcarea mieilor
Pentru a fi înţărcaţi mieii trebuie să consume 250-300 g fân de foarte bună
calitate (sau 1 kg nutreţ verde) şi circa 250-300 g amestec de concentrate sau nutreţ
combinat. In ţara nostrǎ, înţărcarea mieilor se realizează cel mai frecvent:
tradiţional, la circa 2 luni la mieii din rasele Ţigaie, Ţurcană, având greutatea
corporalǎ 15-17 kg şi respectiv la 3 luni la mieii din rasele cu lână fină, când au
o greutate de 20-22 kg;

113
 timpuriu, la 30-35 zile când mieii ating greutăţi de 10-12 kg. Se poate practica
în cazul oilor cu producţie mare de lapte, iar în alimentaţia mieilor se utilizează
un nutreţ combinat cu 18,0-20,0% proteină brută şi substituenţi de lapte
introduşi dupǎ perioada colostralǎ.
Înţǎrcarea mieilor se face brusc sau treptat în 5-7 zile, prin reducerea tainurilor
de supt de la 3 la 2 şi la 1 pe zi, dupǎ care se face separarea de mame.
3.4.2. Alimentaţia mieilor înţǎrcaţi şi a tineretului de reproducţie
Mieii înţărcaţi sunt grupaţi în turme separate, pe sexe de câte 500-700 capete
cărora li se rezervă cele mai bune păşuni.
În perioada de păşunat pentru tineretul ovin de reproducţie (3-8 luni), hrana de
bază o constituie masa verde păşunată pe păşuni naturale sau cultivate (2-4 kg/zi).
Pentru a asigura o bună creştere şi dezvoltare a tineretului ovin de reproducţie, în
funcţie de calitatea păşunii, în hrană se pot introduce şi suplimente de nutreţuri
concentrate.
Când păşunea este mai slabă, hrana se suplimentează cu 150-250 g amestecuri
de concentrate formate din uruieli de ovăz, orz, porumb, mazăre, şroturi sau nutreţuri
combinate. Spre sfârşitul sezonului de păşunat hrana se completează cu fân de bună
calitate.
De la vârsta de 8-10 luni şi până la 14 luni este perioada stabulaţiei din timpul
iernii, când tineretul femel este alimentat cu 1-1,5 kg fân de bună calitate, 0,5-1 kg
rădăcinoase sau nutreţ însilozat şi 200-300 g nutreţuri concentrate sau combinate.
Adaosul mineral va fi format din 5-10 g calciu furajer şi fosfat dicalcic şi 6-10 g sare
de bucătărie. Sarea se poate da şi sub formă de bulgări. Raţia se administrează în 4
tainuri, adăparea făcându-se de 1-2 ori pe zi.
În perioada de vârstă 14-18 luni, tineretul femel este alimentat pe păşune (5-6
kg/zi), până toamna când intră la reproducţie. Dacă păşunea este bună nu se mai
administrează supliment de concentrate.
Miorii cu o lună înainte de montă trebuie să primească un supliment de
concentrate: 250-300 g/ zi.

3.5. ALIMENTAŢIA OVINELOR SUPUSE ÎNGRĂŞĂRII

3.5.1. Alimentaţia tineretului ovin supus îngrǎşǎrii

Îngrăşarea tineretului ovin poate fi de tip intensiv, semiintensiv şi extensiv.
Alimentaţia de tip intensiv - constă în utilizarea la discreţie a nutreţurilor
combinate (amestecurilor de nutreţuri unice) bine echilibrate în substanţe nutritive,
care permit realizarea unor sporuri medii zilnice de circa 200-300 g/zi cu un indice de
conversie relativ redus (4,5-6 UNC/kg spor). Îngrăşarea începe imediat după
înţărcarea mieilor şi durează circa 110-120 zile; la finele îngrăşării mieii atingând
greutăţi de 35–40 kg/cap (chiar mai mari în cazul raselor specializate pentru
producţia de carne şi metişii acestora).
Alimentaţia mieilor se face diferenţiat corespunzător celor 3 faze de îngrăsare:
faza de acomodare - durează 10-14 zile şi are drept scop obişnuirea mieilor cu
nutreţul combinat şi noile condiţii de mediu. La începutul acestei faze, se

114
 administrează acelaşi nutreţ ca şi în unitatea de provenienţă, după care se trece
treptat la nutreţul combinat (amestecul de nutreţuri unice) specific îngrăşării. În
această fază trebuie să se folosească o reţetǎ cu 17-18% PBD, formată din 60%
fânuri + 40% concentrate, proporţie care se inversează treptat până la sfârşitul
fazei (tabelul 74). În cazul mieilor proveniţi de pe păşune este mai indicat ca
acomodarea să se facă cu nutreţ verde ofilit care treptat să se înlocuiască cu
nutreţul combinat specific fazei următoare. În aceastǎ fazǎ se poate administra
şi fânul întreg sau tocat la dimensiuni de peste 3 cm. Suplimentul de
concentrate care se administreazǎ trebuie sǎ fie îmbogǎţit cu vitaminele A şi D
şi cu adaos de antibiotice pentru a reduce stresul de acomodare.
Tabelul 74
Reţete de nutreţuri combinate pentru faza de acomodare
Structura (% din Perioada
greutate) Săptămâna 1 Săptămâna 2
Porumb 30,0 44,0
Fân de lucerna tocat la 3 60,0 45,0
cm
Şroturi de soia 8,0 9,0
Sare 1,0 1,0
Zoofort 1,0 1,0

faza de creştere-îngrăşare – durează 85-90 zile, respectiv până la greutatea de

33-35 kg. În această fază se folosesc diferite amestecuri de nutreţuri unice sau
nutreţuri combinate care asigură 15-16% PBD în cazul raselor autohtone şi 16-
17% PBD în cazul raselor specializate pentru producţia de carne. În structura
amestecurilor de nutreţuri unice se introduc fibroase în proporţie de 20-50%
(făină de lucernă, făină de fân natural, uruială de ciocălăi de porumb, grosiere
măcinate, etc), diferenţa fiind reprezentată de concentrate (uruieli de cereale,
şroturi de soia şi floarea soarelui, uruieli de mazăre, uree, etc), nutreţuri
minerale (carbonat de calciu, fosfat mono sau dicalcic, sare) şi premixuri
vitamino–minerale (tabelul 75).
Tabelul 75
Structura zoofortului utilizat la îngrăşarea tineretului ovin supus îngrăşării
Denumirea Concentraţia în FAZA
materiilor substanţă Faza de creştere- Faza de finisare
prime activă îngrăşare
Microvit A 500 000 U,I,/g 5,075 3,045
Microvit D3 400 000 U,I/g 2,030 1,015
Microvit E 500 U,I,/g 6,090 2,030
Vitamina K3 96% 0,305 -
Vitamina B1 98% 0,150 0,205
Vitamina B2 96% 0,203 -
Pantotenat de 45% 4,060 -
calciu

115
Acid nicotinic 98% 4,060 -
Vitamina B6 98% 0,10 0,05
Bevitex (B12) 200 mg/kg 10,150 -
Tetraxin 40 U,I,/mg 101,500 -
Antioxidant - 6,598 -
Clorură de cobalt 25% 0,307 0,202
Sulfat de cupru 25% 2,030 2,030
Sulfat de fier 20% 71,050 71,050
Iodură de potasiu 76% 0,406 0,406
Oxid de magneziu 60% 25,375 50,750
Carbonat de 40% 25,375 25,375
mangan
Selenit de sodiu 45,8% 0,101 -
Sulf sublimat 99% 15,225 30,450
Oxid de zinc 80% 15,225 12,688
Suport (şroturi) - 709,685 805,808
TOTAL - 1000,00 1000,00

Tabelul 76
Reţete de nutreţuri combinate recomandate pentru îngrǎşarea intensivǎ a mieilor
(dupǎ firma Schaumann, 2009);
Specificare Reţeta I (%) Reţeta II (%) Reţeta III (%)
Orz 22 28 25
Grâu - 40 17
Ovǎz 13 10 -
Tǎrâţe de grâu 5 - -
Porumb 33 - 30
Şrot de soia 16 18 12
Şrot de fl- soarelui 7 - 12
Millaphos L (premix) 4 4 4
Total 100 100 100
faza de finisare - durează cca 20 zile şi are drept scop principal îmbunătăţirea
însuşirilor organoleptice şi gustative ale cărnii printr-o alimentaţie adecvată. În
această fază cantitatea de proteină se reduce ajungând la 11,0-12,0 % PBD, iar
conţinutul în glucide uşor digestibile se măreşte, determinând astfel o bună
marmorare a cărnii. Sporul mediu zilnic care se realizează în acesta fază este
inferior fazelor anterioare, iar consumul specific este mai mare datorită
depunerilor masive de grăsime în carcasă, motiv pentru care această fază
trebuie să fie cât mai scurtă şi alimentaţia să se bazeze pe cantităţi mari de
concentrate energetice.
În tabelul 77 sunt prezentate reţete de nutreţuri combinate corespunzătoare
fazei de finisare a mieilor supuşi îngrăşării în sistem intensiv.

116
 Tabelul 77
Reţete de nutreţuri combinate recomandate în faza de finisare
Specificare Reţeta de nutreţ combinat
I II III IV
a) Structura (% din greutate):
Făină de lucerna 30,0 - - -
Ciocălăi de porumb - 10,0 20,0 20,0
Porumb 50,0 71,2 59,2 59,0
Orz 7,0 - - 10,0
Şroturi de floarea-soarelui 10,0 15,8 17,8 8,0
Carbonat de calciu 1,0 1,0 1,0 1,0
Sare 1,0 1,0 1,0 1,0
Zoofort 1,0 1,0 1,0 1,0
TOTAL 100,00 100,00 100,00 100,00
b) Caracteristici nutritive:
U.N.C./kg 0,94 1,07 0,95 0,96
PBD. % 11,20 12,0 12,0 11,06
Celuloză brută % - 8,03 11,59 -

Firma SC ABOMIX recomandǎ la îngrǎşarea tineretului ovin, nutreţul

combinat (59% cereale, 37% nutreţuri proteice vegetale, 4% PVM) la prepararea
amestecului unic. Pentru faza de acomodare, amestecul unic folosit, format din 75%
nutreţ combinat şi 25% fân de leguminoase a asigurat 107 g PDIN/UNC. În faza de
creştere îngrǎşare, proporţia nutreţului combinat a fost de 70%, fânul de lucernǎ 20%,
fânul de deal 10%. În faza de creştere-îngrǎşare amestecul unic a asigurat un nivel
proteic de 103 g PDIN/UNC. Pentru faza de finisare, amestecul unic folosit are în
componenţa sa nutreţ combinat 55%, uruialǎ de porumb 35%, fân de deal 10%,
asigurând un nivel proteic de 83 g PDIN/UNC şi un nivel energetic mai ridicat prin
introducerea în amestec a uruielii de porumb în proporţie de 35%.
La berbecuţii la îngrăşat poate să apară urolitiaza (calculi urinari) în urma
consumului ridicat de concentrate bogate în fosfor. Pentru prevenirea acesteia,
conţinutul în fosfor al nutreţului combinat nu trebuie să depăşească 0,30%, deci nu
sunt recomandate tărâţele bogate în acest element mineral. De asemenea, pentru
prevenire se poate administra sulfatul de amoniu (0,5% din hrană), se sporeste aportul
de sare la 1% din raţie şi prin administrare suplimentara de carbonat de calciu (Ca:
P=2:1). Deasemenea sǎrurile de cupru vor fi excluse din componentele minerale
întrucât produce intoxicaţii grave la miei.
Alimentaţia de tip semiintensiv-constă în folosirea unor raţii de tip
semiconcentrat, urmărind valorificarea superioară a resurselor furajere locale ieftine:
tăiţei de sfeclă, nutreţuri însilozate, fibroase grosiere preparate cu adaos de uree,
nutreţuri verzi, etc. În acest sistem de îngrăşare se realizează un spor mediu zilnic de
150-200 g, iar durata îngrăşării este de 140-200 zile.
Îngrăşarea se poate realiza:

117
 • în stabulaţie, alimentaţia bazându-se pe nutreţuri de volum care trebuie să
reprezinte 60-65% din SU a raţiei;
• în sistem mixt (păşune şi stabulaţie).
Cel mai frecvent îngrăşarea semiintensivă a tineretului ovin se realizează în
sistem mixt, care poate prezenta următoarele variante:
• faza de creştere-îngrăşare se realizează pe păşune (circa 90-100 zile) iar
faza de finisare se realizează în adăpost. În această situaţie îngrăşarea începe la
greutatea mieilor de cca. 20 kg şi durează 140-150 zile.
• îngrăşarea începe în adăpost (circa 40-45 zile, respectiv de la greutatea de
cca 12 kg până la 20 kg), continuă pe păşune o perioadă de 3 luni, iar finisarea se face
în adăpost cu nutreţuri conservate (30-40 zile). În această situaţie îngrăşarea începe la
greutatea de circa 12,0 kg şi durează aproximativ 170-200 zile.
În ambele variante pe păşune se asigură un supliment de concentrate
(circa 100-300 g/zi, în funcţie de calitatea păşunii şi performanţele urmărite).
Normele de hrană globale specifice îngrăşării tineretului ovin în sistem
semiintensiv sunt prezentate în tabelul 78.

Tabelul 78
Norme de hrană pentru îngrăşarea tineretului ovin
Greutatea SU UN UNC PD PDI Ca P Sare Caroten
kg kg g g g g g mg
A. Sporul mediu zilnic – 200 g
15 1,1 – 1,6 1,05 0,87 105 75 8 6 2 4
20 1,2 – 1,7 1,10 1,06 110 78 9 7 2 5
25 1,3 – 1,8 1,15 1,24 115 80 9 7 3 6
30 1,4 – 1,9 1,25 1,43 115 81 10 8 3 7
35 1,5 – 2,0 1,35 1,58 120 84 11 9 4 8
B. Sporul mediu zilnic – 250 – 300g
15 1,5 – 2,0 1,45 0,90 145 92 12 9 2 4
20 1,6 – 2,1 1,50 1,13 150 96 12 9 2 5
25 1,7 – 2,2 1,55 1,34 155 97 12 9 3 6
30 1,8 – 2,3 1,65 1,56 155 98 13 10 3 7
35 1,9 – 2,4 1,75 1,65 160 99 14 11 4 8
În tabelul 79 sunt prezentate câteva structuri de raţii care se folosesc la
îngrăşarea semiintensivă a tineretului ovin.

118
 Tabelul 79
Structuri de raţii folosite în îngrăşarea semiintensivă a tineretului ovin*
Raţii furajere pe bază de:
Fibroase Nutreţuri Tăiţei de
Specificare
(%) însilozate sfeclă Nutreţ verde
(%) (%)
Fânuri 45,0 20,0 25,0
Grosiere (ciocălăi de porumb) 20,0 -
Suculente (siloz de porumb) 20,0 -
Amestec de concentrate 15,0 30,0 30,0 300 g/zi
Diferite silozuri (porumb, lucernă) - 50,0
Tăiţei de sfeclă (uscaţi) - - 45,0
Nutreţ verde (cosit şi administrat în - - - la discreţie
adăpost sau prin păşunat)
* Notă: în faza de finisare se măreşte proporţia concentratelor la 40 % (chiar 45%)
Alimentaţia de tip extensiv - se bazează aproape în exclusivitate pe folosirea
păşunii şi a subproduselor agricole, concentratele fiind folosite în cantităţi foarte
mici, în special în faza de finisare. În acest sistem de îngrăşare tineretul ovin
realizează sporuri medii zilnice de sub 100 g/zi, iar carcasele obţinute în urma
sacrificării sunt de slabă calitate. Pentru a se obţine sporuri medii zilnice mai mari şi
a asigura o valorificare economică a nutreţului verde de pe păşuni, este necesar să se
asigure un supliment zilnic de 100–200 g concentrate (gozuri, uruieli de cereale,
tărâţe de grâu), în funcţie de posibilităţi.
Finisarea se face în adăpost, timp de 3-4 săptămâni, folosind un amestec de
nutreţuri unice format din: 30-40% fân, 10–20% grosiere şi 40-45% uruială de
porumb, administrat la discreţie.

3.5.2. Alimentaţia ovinelor adulte reformate

Recondiţionarea ovinelor adulte eliminate de la reproducţie se poate realiza pe
păşune, în stabulaţie sau mixt. Deoarece sporul în greutate se realizează în special
prin depunerea de grăsime subcutanat, perifascicular şi intramuscular, rezultatele cele
mai bune se obţin prin limitarea duratei îngrăşării la circa 3-4 luni.
Recondiţionarea pe păşune. Se asigură zilnic 8-10 kg masă verde care poate fi
suplimentată cu 100-200 g uruieli de cereale. La sfârşitul perioadei de păşunat, dacă
starea de întreţinere a animalelor nu este corespunzătoare, se face finisarea în adăpost
timp de 30-40 zile cu amestecuri de nutreţuri unice formate din: fân 20,0%; grosiere
20,0%; suculente 20,0%; concentrate 40,0%
Recondiţionarea mixtă - constă în alimentaţia ovinelor pe păşuni de calitate
mediocră şi administrarea în adăpost, la discreţie a nutreţurilor fibroase (fânuri şi
grosiere) 2,5 kg, suculente (borhoturi, tăiţei de sfeclă, siloz, sfeclă) 3-4 kg şi
concentrate 0,3-0,5 kg sub formă de amestecuri de nutreţuri unice.
Recondiţionarea în stabulaţie-furajarea se face cu amestecuri de nutreţuri unice
bazate pe fibroase grosiere preparate prin tocare cu adaos de melasă şi uree sau se
folosesc amestecuri mixte în structura cărora intră fibroase, suculente şi concentrate.
119
 În general, la îngrăşarea ovinelor adulte se realizează sporuri medii zilnice în
greutate de 100-140 g cu un consum specific ridicat.

Tabelul 80
Raţii furajere pentru ovinele adulte supuse recondiţionarii
Furaje Raţia
I II III IV V VI VII
Fân natural (kg) 2,0 - - 2,0 - 0,5 0,5
Fân de leguminoase (kg) 0,2 - - - - - 0,5
Paie de cereale (kg) 0,5 - - 0,5 - 2,0 2,5
Vreji de leguminoase (kg) - - - - - - -
Porumb siloz (kg) 1,0 - - 2,0 3,0 2,0 -
Sfeclă furajeră (kg) - - - - - 1,0 -
Păşune naturală (kg) - 7,0 9,0 - - - -
Gozuri (kg) 0,1 0,3 - - - - 0,1
Porumb ştiuleţi (kg) - - 0,35 0,50 0,50 0,35 0,30
Tărâţe de grâu (kg) - - - - 0,15 - -
Uree (g) - - - - - 10 15
Carbonat de calciu (g) - - - - 10 10 10
Sare (g) 10 10 8 8 10 10 10

120
CAPITOLUL IV

SPECIFICUL ALIMENTAŢIEI CAPRINELOR

Informaţiile cu privire la cerinţele nutriţionale ale oilor rǎmân valabile şi pentru
nutriţia caprelor. Hrǎnirea caprelor diferǎ de a altor specii de rumegǎtoare, astfel
caprele au buze foarte mobile şi prehensibile şi o limbǎ foarte agilǎ care le permite sǎ
selecteze plantele şi pǎrţile preferate ale acestora. Caprele sunt mult mai selective în
ceea ce priveşte hrana preferatǎ comparativ cu oile şi vacile. Deseori caprele preferǎ o
singurǎ specie de plante sau anumite pǎrţi ale acesteia pe care le consumǎ selectiv.

4.1. ALIMENTAŢIA ŢAPILOR DE REPRODUCŢIE

În perioada de repaus, hrana trebuie să asigure numai cerinţele de întreţinere.
Cu 6 săptămâni înainte de sezonul de montă cerinţele în energie, proteine şi
substanţe minerale se majorează cu 15%. Aceste aporturi crescute trebuie menţinute
pe toată perioada de montă şi până la 4-5 săptămâni după sezonul de montă, în scopul
refacerii stării de întreţinere a ţapilor.
În perioada de repaus, alimentaţia ţapilor este asemănătoare cu a caprelor, fără
adaos de concentrate. În cazurile în care nutreţurile sunt de calitate mediocră, raţia se
completează cu 100-200 g/cap/zi nutreţuri concentrate constituite în principal din
cereale.
Pentru perioada de montă cel mai indicat este fânul de leguminoase, 2-2,5 kg,
iar dintre suculente morcovii 1-1,5 kg/cap/zi. Cu 6 săptămâni înainte şi în sezonul de
montă suplimentul de concentrate va fi de 300-600 g/cap/zi în funcţie de starea de
întreţinere şi intensitatea montei.
În amestecul de concentrate intră uruielile de orz, ovăz, tărâţe de grâu şi
şroturile. Pentru ţapii de reproducţie se recomandă următoarele raţii:
Vara Iarna
Nutreţ verde..................6,0 kg Fân de graminee.....................1,5 kg
Fân................................0,5 kg Sfeclă furajeră....................... 2,0 kg
Ovăz.............................0,3 kg Ovăz........................................0,5 kg
Alte concentrate...........0,2 kg Paie.....................................la discreţie
Raţia ţapilor trebuie să aibă un conţinut limitat în fosfor (2,5 g/kg S.U.),
deoarece aceştia sunt foarte sensibili la litiaza urinară care poate perturba puternic
activitatea lor sexuală. Din aceste motive 500 g cereale/cap/zi pare să fie cantitatea
maximă admisă la această categorie.

4.2. ALIMENTAŢIA CAPRELOR ADULTE

Capra fiind un animal vioi, are un metabolism mai ridicat şi ca urmare
necesarul de hrană pentru asigurarea funcţiilor vitale, raportat la 1 kg greutate
corporală este mai mare decât la vacă sau oaie. Necesarul de hrană pentru producerea
a 1 kg lapte este apropiat de cel de vacă.

121
 În cazul caprelor de lapte, necesarul total de energie se exprimǎ prin energia
metabolizabilǎ care se stabileşte prin însumarea la necesarul pentru întreţinerea vieţii,
a necesarului pentru producţia de lapte (tabelul 81).
Tabelul 81
Necesarul de energie metabolizabilǎ la caprele adulte
(dupǎ D. Drânceanu şi colab., 2009)
Specificaţii Stadii fiziologice
Masǎ vie (kg/ animal) 45 60 75
Gestaţie timpurie- pânǎ în
luna a 4-a (MJ/ animal/zi) 7,8 9,7 11,5
Conţinutul în grǎsime al
laptelui (g/ kg) 30 40 30 40 30 40
Lactaţie, kg lapte/ zi Necesarul de energie metabolizabilǎ
(MJ/ animal/ zi)
1 12,2 12,8 14,1 14,7 15,9 16,5
2 16,6 17,8 18,5 19,7 20,3 21,5
3 21,0 22,8 22,9 24,7 24,7 26,5
4 25,4 27,8 27,3 29,7 29,1 31,5
5 - - 31,7 34,7 33,5 36,5
6 - - - - 37,9 41,5
Cu 25 - 30 zile înainte de începerea montei, caprele trebuie să fie hrănite cu
nutreţuri bogate în proteină, substanţe minerale şi vitamine (A şi E).
Această hrănire stimulativă influenţează în mare măsură declanşarea căldurilor,
ovulaţia şi sporirea principalilor indici de reproducţie. În primele 60 de zile de
gestaţie fetusul realizează circa 8-10% din greutatea la naştere, fapt pentru care în
această perioadă se asigură necesarul de hrană pentru întreţinerea funcţiilor vitale. În
a doua parte a gestaţiei se impune suplimentarea raţiei cu cel puţin 20%, pentru
stimularea procesului de dezvoltare şi creştere a fetusului. Subnutriţia din această
perioadă influenţează negativ greutatea iezilor la naştere, vitalitatea şi producţia de
lapte în prima lună de lactaţie. Normele de hrană pentru capre în perioada de gestaţie
şi lactaţie sunt redate în tabelul 80.
Hrănirea iezilor şi a tineretului femel după perioada de înţărcare se face
conform normelor prezentate în tabelul 81.
Alimentaţia caprelor adulte în sezonul de vară se bazează pe nutreţurile verzi de pe
păşuni naturale, frunze şi lăstari. Pentru rasele perfecţionate cu o producţie medie de
peste 600 1 lapte pe lactaţie se pot utiliza pajişti cultivate şi valorificate parcelat sau
sub formă cosită şi administrată la adăpost. Trecerea de la regimul de stabulaţie la
nutreţul verde se face treptat, în 4-5 zile, timp în care tainul de dimineaţă trebuie
alcătuit din fân sau paie, după care se trece la păşunatul total. Caprele adulte consumă
9-10 kg nutreţ verde pe zi, suficient pentru producerea a 2,5-3 1 lapte pe zi. Pentru
producţii mai mari este necesară suplimentarea cu nutreţuri concentrate 200-300g (50
% porumb şi 50 % tărâţe).

122
 Toamna, tranziţia la alimentaţia de iarnă se poate face prin păşunare până
târziu pe resturile vegetale rămase în câmp. În timpul iernii, în raţia caprelor se
utilizează:
• 1-1,5 kg fân,
• 1-2 kg rădăcinoase, 2-3 kg nutreţ însilozat
• 0,5-1 kg vreji de mazăre, paie de ovăz, frunzare.
Suplimentarea cu nutreţuri concentrate se face în a doua jumătate a gestaţiei şi
în lactaţie. Amestecul de concentrate se administrează în cantitate de 0,3-0,5 kg pe zi
în funcţie de producţia de lapte. Porumbul siloz, rădăcinoasele, dovlecii şi tărâţele
sunt recomandate pentru stimularea producţiei de lapte. Fânurile de leguminoase se
recomandă să se administreze în ultimile două luni de gestaţie şi prima parte a
lactaţiei.

INCDBNA Baloteşti recomandǎ urmǎtoarele norme de hranǎ pentru capre adulte în

alimentaţia cǎrora se administreazǎ nutreţuri combinate:

Tabelul 82
Norme de hranǎ pentru capre adulte elaborate de INCDBNA Baloteşti
Proteinǎ brutǎ 15,50% În structura nutreţului
UNL 0,89/ kg combinat se includ: cereale,
Metioninǎ 0,31% şrot soia, şrot floarea
Lizinǎ 0,56% soarelui, fosfat de calciu,
Calciu 0,91% carbonat de calciu, sare,
Fosfor 0,59% aminoacizi, premix
Celulozǎ 9,90% vitamino-mineral,
Sare 0,90% antioxidant (Etoxichin,
Grǎsime 2,60% BHT, BHA)

Pentru obţinerea unor indici superiori de reproducţie la capre şi a unei vitalităţi

sporite a iezilor este necesară o pregătire corespunzătoare a caprelor de reproducţie.
Pregătirea trebuie să se efectueze cu circa 25-30 zile înaintea sezonului de montă pe
păşuni de bună calitate, la care se mai adaugă şi un supliment de 200-300 g
concentrate, mai ales caprelor slăbite.
Cu aproximativ două săptămâni înainte de fătare nutreţurile însilozate şi
rădăcinoasele se reduc la circa 1/3 din cantitatea totală. În perioada de gestaţie se
exclud din hrană nutreţurile îngheţate, mucegăite care pot provoca avorturi. După
fătare, la un interval de 1-1,5 ore se administrează apă călduţă cu tărâţe. În
următoarele două, trei zile se administrează nutreţ de bună calitate şi în cantitate
redusă, de preferat fân de leguminoase şi amestec de concentrate sau eventual masă
verde, în funcţie de sezon. De asemenea, trebuie administrată sarea sub formă de
bulgări şi apa potabilă.
Raţia zilnică a caprelor se administrează în două sau trei tainuri, în funcţie de
starea lor fiziologică. Fânul se administrează după mulgere, iar concentratele de două
ori pe zi, dimineaţa şi seara în amestec cu nutreţuri însilozate şi sfeclă tocată. În

123
general, cantitatea de apă trebuie să fie de 3-4 ori mai mare decât cantitatea de
substanţă uscată îngerată, respectiv de de 3-6 kg pe zi. Adăparea se face de două ori
pe zi iarna şi de trei-patru ori vara.
Tabelul 83
Norme de hrană pentru capre de reproducţie
Starea Greut. SU UNL PDI Ca P Mg Na
fiziologică corp. USO max Stabulaţie Păşune g g g g g
kg kg
Întreţinere şi 40 1,52 1,07 0,84 0,87 38 3,0 2,0 0,5 1,4
primele 50 1,62 1,20 0,99 1,02 45 3,5 2,5 0,6 1,5
3 luni de
gestatie
Ultimele 40 1,48 1,47 1,36 1,38 69 6,0 2,8 0,8 1,9
două luni de 50 1,58 1,50 1,54 1,59 79 7,5 3,5 0,9 2,0
gestaţie
Prima lună 40/3 l 1,76 2,0 2,05 2,08 174 15, 7,0 3,1 2,5
de lactaţie lapte
50/4 l 2,07 2,7 2,61 2,64 221 18, 8,5 3,8 3,0
lapte 5
Lactaţie 40/3 l 2,20 2,4 2,3 2,34 174 15, 7,0 3,1 2,5
(luna a 2-a lapte 0
şi 50/4 l 2,55 3,0 2,96 2,99 221 18, 8,5 3,8 3,0
următoarele) lapte 5

4.3. ALIMENTAŢIA IEZILOR ŞI A TINERETULUI CAPRIN

În primele trei săptămâni de viaţă, alimentaţia iezilor se bazează numai pe
laptele matern. Începând cu vârsta de 1 săptămână se poate practica alăptarea cu lapte
de capră muls, prevenind în acest fel unele afecţiuni ale ugerului. Pe de altă parte în
acest sistem de creştere se depăşeşte cu uşurinţă criza de înţărcare a iezilor. Pentru
obţinerea unei producţii ridicate de lapte marfă se utilizează tot mai mult sistemul de
alăptare artificială.
Odată cu ieşirea la păşune se realizează economie de fân şi concentrate. Pentru
iezi se recomandǎ cele mai bune păşuni, administrând dacă este cazul şi un supliment
de concentrate a cǎrui structurǎ este prezentatǎ în tabelul 84.
Tabelul 84
Amestecuri de concentrate pentru tineretul caprin
(dupǎ S. Voia, 2009)
Elemente componente Luna I Luna II Luna III
ale amestecului structura % structura % structura %
Porumb 50 54,5 59 50,5 56,5 62,5 52,5 56,5 64,5
Orz 10 10 - 12 14 - 15 20 -
Şrot de floarea-soarelui 12 12 12 10 11 10 10 10 10
Şrot de soia 19 20 20 14 15 14 10 10 8
Tǎrâţe de grâu 5,5 - 5,5 10 - 10 10 - 14
Fosfat dicalcic 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5
124
Supliment vitamino- 1 1 1 1 1 1 1 1 1
mineral
Sare 1 1 1 1 1 1 1 1 1
TOTAL 100 100 100 100 100 100 100 100 100
Hrǎnirea suplimentarǎ a iezilor în perioada de alǎptare prezintǎ urmǎtoarele
avantaje: stimulezǎ dezvoltarea prestomacelor şi a capacitǎţii de digerare a
nutreţurilor; accelereazǎ ritmul de creştere a iezilor spre limita biologicǎ superioarǎ
cu cele mai reduse consumuri specifice; reducerea pierderilor prin inaniţie, cauzate de
înţǎrcarea naturalǎ timpurie a unor capre mame; diminuarea stresului de înţǎrcare
datoritǎ obişnuinţei de a consuma nutreţurile concentrate şi fibroase.
Hrǎnirea suplimentarǎ a iezilor în perioada de alǎptare poate sǎ ducǎ la apariţia
urolitiazei din cauza consumului exagerat de concentrate (riscul de 1-2%).

Tabelul 85
Norme de hrană pentru tineretul caprin
(dupǎ Burlacu Gh. 2002)
Categoria Vârsta Greut. Spor USO SU UNL UNC PDI Ca P Mg Na
luni kg în max. g g g g g
greut. kg
g/zi
Tineret 3 16 120 0,90 0,90 0,73 - 66 3,7 1,7 0,3 0,5
femel de 5 23 100 1,10 1,15 0,77 - 57 3,8 1,8 0,4 0,6
reproducţie 8 31 70 1,22 1,40 0,86 - 53 3,6 1,8 0,5 0,7
Tineret - 20 100 0,97 1,00 - 0,78 48 3,5 1,7 0,4 0,6
mascul - 30 100 1,17 1,30 - 0,99 55 3,6 1,8 0,5 0,7
castrat - 40 100 1,68 1,50 - 1,22 61 3,7 2,3 0,6 1,1

Înţǎrcarea iezilor poate fi: ultratimpurie (foarte precoce), semitimpurie sau

semiprecoce, timpurie, tardivǎ şi foarte tardivǎ. Înţǎrcarea ultraprecoce se practicǎ
pe scarǎ largǎ în fermele de caprine pentru lapte sau pentru carne din vestul Europei
şi constǎ în separarea iezilor de caprele mame dupǎ perioada colostralǎ; înţǎrcarea
semitimpurie se aplicǎ la rasele de capre pentru carne sau pentru lapte şi are ca scop
recuperarea caprelor pentru reproducţie sau creşterea perioadei de lactaţie. Dupǎ
înţǎrcare, iezii sunt alimentaţi artificial cu substituenţi de lapte sau cu lapte, fân şi
concentrate. Alǎptarea artificialǎ dureazǎ pânǎ la vârsta de 30-35 de zile, dupǎ care
iezii primesc în hranǎ doar fân (leguminoase sau amestec de leguminoase şi
graminee) şi nutreţuri combinate. Nutreţurile combinate trebuie sǎ aibǎ o granulatie
medie şi un conţinut de 18% PB în prima lunǎ dupǎ înţǎrcare, respectiv 16% PB în
urmǎtoarele sǎptǎmâni.
INCDBNA Baloteşti recomandǎ urmǎtoarele norme de hranǎ pentru iezi în
alimentaţia cǎrora se administreazǎ nutreţuri combinate:

125
 Tabelul 86
Norme de hranǎ pentru iezi elaborate de INCDBNA Baloteşti
Proteinǎ brutǎ 18,00% În structura nutreţului
UNL 0,91/ kg combinat se includ:
Metioninǎ 0,37% cereale, şrot soia, şrot
Lizinǎ 0,70% floarea soarelui, fosfat de
Calciu 0,93% calciu, carbonat de calciu,
Fosfor 0,50% sare, aminoacizi, premix
Celulozǎ 8,60% vitamino-mineral,
Sare 1,00% antioxidant (Etoxichin,
Grǎsime 1,90% BHT, BHA)

La înţǎrcarea timpurie când iezii nu sunt reţinuţi pentru reproducţie, au vârsta

de 40-45 zile şi o greutate de 10-11 kg. Începând cu vârsta de 10-12 zile, se
administreazǎ suplimentar nutreţ combinat care trebuie sǎ aibǎ un conţinut de 18-
20% PB şi fân de bunǎ calitate, fǎrǎ sǎ fie administraţi substituenţi de lapte. În
momentul înţǎrcǎrii, iezii trebuie sǎ consume cel puţin 200 g concentrate/ zi.
Înţărcarea tardivǎ se practicǎ la iezii de prăsilă şi se face la vârsta de 2,5-3
luni, când pot să consume 1-2 kg nutreţ verde.
Înţǎrcarea foarte tardivǎ se practicǎ numai pentru iezii reţinuţi pentru
reproducţie, având la înţǎrcare vârsta de 3,5-4 luni şi o greutate corporalǎ de 22-25
kg. După înţărcare iezii pot să consume 2-3 kg nutreţ verde iar tineretul de peste şase
luni consumă 5-6 kg pe zi.
Consumul de nutreţuri pe intervalul de vârstă 4-14 săptămâni este redat în
tabelul 87.
Tabelul 87
Consumul de nutreţuri în perioada de alăptare a iezilor
Vârsta în Fân de Uruială de orz, Nutreţ proteic Amestec de
săptămâni leguminoase ovăz g/zi minerale g/zi
g/zi g/zi
4 100 50 - -
6 150 150 - -
8 200 200 - -
10 250 250 - -
12 300 250 50 5
14 320 250 75 5
În perioada de stabulaţie, tineretul în vârstă de peste 7 luni este alimentat cu fân
de graminee şi leguminoase, paie, coceni, rădăcinoase, nutreţ însilozat în cantitate de
2/3 din cea destinată caprelor adulte.
Începând cu vârsta de 5-6 luni, tineretul se separă pe sexe în turme mai mici
sau mai mari în funcţie de mărimea fermei.

126
 Pentru stimularea procesului de creştere şi dezvoltare a tineretului caprin de
prăsilă, se repartizează cele mai corespunzătoare păşuni la care se poate adăuga un
supliment de 200-300 g amestec de concentrate.

127
CAPITOLUL V

SPECIFICUL ALIMENTAŢIEI CABALINELOR

5.1. PARTICULARITĂŢI DE DIGESTIE ŞI VALORIFICARE A HRANEI LA

CABALINE
Cabalinele sunt animale erbivore, nerumegătoare la care intestinul gros (cecum
şi colon) este bine dezvoltat, la nivelul căruia are loc fermentaţia celulozei,
valorificând astfel nutreţurile fibroase. Stomacul la această specie este puţin
voluminos (15-18 litri) iar intestinul gros are un volum foarte mare (180–200 litri)
având un rol asemănător cu a rumenului de la animalele poligastrice. Hrana la această
specie suferă o puternică masticaţie în cavitatea bucală.
Procesele de digestie au loc la 3 nivele în tubul digestiv: stomac (digestie
gastrică), intestin subţire (digestie enzimatică) şi intestin gros (digestie microbiană).
Digestia gastrică este continuă, stomacul având un rol mai important în mărunţirea
nutreţurilor decât digestiv. Depozitarea hranei în stomac se face în mod stratificat.
Astfel, fibroasele şi în general nutreţurile de volum se depozitează mai întâi pe marea
curbură a stomacului şi apoi pe mica curbură iar concentratele se depun la mijloc.
Datorită acestui fapt este necesar ca apa să nu fie administrată după nutreţurile
concentrate. În acest caz concentratele sunt antrenate de apă şi sustrase procesului de
digestie. La cabaline adăparea are loc înaintea consumului de grăunţe.
Stomacul la cal nu se umple niciodatǎ, el se goleşte pe mǎsura consumului de
hranǎ; cand se terminǎ consumul de hranǎ, stomacul se închide complet.
În intestinul subţire procesele de digestie pentru amidon, zaharuri, grăsimi şi
proteine sunt foarte intense.
În intestinul gros există o cantitate mare de microorganisme (bacterii,
protozoare, fungi) asemănătoare cu cele din rumen. La acest nivel nutreţurile ne
digerate în stomac şi intestinul subţire suferă o fermentaţie microbiană rezultând
bioxid de carbon, metan şi acizi graşi volatili. În funcţie de tipul alimentaţiei, prin
acizii graşi volatili absorbiţi în intestinul gros se asigură 30–60% din energia
absorbită. Schimbările frecvente ale raţiilor influenţează negativ fermentaţiile
microbiene, deoarece se modifică populaţiile de microorganisme şi pH-ul intestinal.
În general cabalinele valorifică bine nutreţurile concentrate (ovăzul, orzul,
porumbul, bobul şi mazărea) iar dintre subproduse, tărâţele şi şroturile şi mai puţin
borhoturile. Fânurile, suculentele de iarnă şi nutreţul verde sunt bine valorificate dacă
sunt administrate în cantităţi moderate. În alimentaţia cabalinelor ponderea o deţin
nutreţurile concentrate şi fânurile, apoi nutreţurile verzi şi suculentele de iarnă.
Pentru o bună digerare a hranei raţia trebuie să conţină 16-20 % celuloză
raportată la substanţă uscată. Pentru caii de tracţiune şi tineretul cabalin în vârstă de
peste doi ani nivelul hranei în celuloză ajunge la 25–28%.
Ingesta zilnică de nutreţuri la cabaline este influenţată de mai mulţi factori:
felul nutreţului (faza de recoltare, specia plantelor, modul de conservare), greutatea
corporală, starea fiziologică (gestaţie, lactaţie, creştere), efortul de tracţiune.

128
 Cerinţele de energie la cabaline sunt exprimate în energie digestibilă (NRC,
1989), energie netă, respectiv unităţi furajere cal (INRA, 1990). Cerinţele de proteine
se exprimă în proteină brută în raţie sau proteină brută digestibilă cal.
Conform normativelor elaborate de NRC, necesarul de proteină în raţia de
hranǎ (ce cuprinde făinuri, grăunţe şi nutreţuri combinate) la cabalinele adulte este
cuprins între 7,5–12%.
Nutreţurile combinate care se administreazǎ în alimentaţia cabalinelor trebuie
sǎ asigure urmǎtoarele cerinţe nutritive: 2.900 Kcal/Kg energie metabolizabilǎ, 12%
proteinǎ brutǎ, 14% fibre, 0,90% calciu şi 0,40% fosfor. În structura nutreţului
combinat se includ urmǎtoarele materii prime: ovǎz, orz, porumb, grâu, tǎrâţe de
grâu, şrot de floarea soarelui, carbonat de calciu, fosfat monocalcic, sare şi vitamine.
La cabaline insuficienţa apei reduce cantitatea de substanţă uscată ingerată şi
favorizează apariţia colicilor.
În alimentaţia cabalinelor trebuie să se ţină seama de următoarele:
- nu se folosesc nutreţuri mucegăite, alterate, îngheţate sau impurificate cu
pământ, deoarece acestea determină îmbolnăviri (constipaţie, colici, timpanite);
- nu sunt recomandate în hrană fânul şi boabele de cereale proaspăt recoltate, ci
numai după 2–3 luni de la recoltare;
- schimbarea structurii raţiei trebuie să se facă treptat, şi se evită majorarea
bruscă a concentratelor;
- nutreţurile leguminoase verzi (trifoiul, lucerna) se utilizează în cantităţi
reduse;
- tăieţeii uscaţi de sfeclă se utilizează în cantităţi reduse sau după înmuierea în
apă;
- cerealele, cu excepţia ovăzului se recomandă să fie utilizate sub formă de
uruială cu granulaţie mare;
- rădăcinoasele se pot administra întregi sau sub formă tocată şi în amestec cu
pleavă sau paie tocate;
- nutreţurile se administrează în următoarea succesiune: fibroasele, suculentele,
apa şi la urmă concentratele;
- raţia zilnică se recomandă să fie administată în trei tainuri.

5.2. ALIMENTAŢIA ARMĂSARILOR DE REPRODUCŢIE

Cerinţele nutriţionale
Necesarul de hrană pentru armăsarii de reproducţie diferă în funcţie de
greutatea corporală şi de intensitatea utilizării lor la montă. În general armăsarii
efectuează monta din martie şi până în iunie. În funcţie de aceasta, în alimentaţia
armăsarilor se disting următoarele perioade: de pregătire pentru montă (o lună şi
jumătate înaintea campaniei de montă); de montă (martie-iunie) şi repaus sexual în
restul lunilor din an. Normele de hrană diferǎ în funcţie de greutate corporală şi
activitate de montă (tabelul 88).

129
 Tabelul 88
Norme de hrană pentru armăsari de reproducţie
(după INRA)
Greutatea corporală/ Ufc PBDc Ca P Mg Na SU
activitate (g) (g) (g) (g) (g) (kg)
500 kg, repaus 5,8 400 25 15 10 16 8,0 – 10,0
montă: • uşoară 6,6 480 9,5 – 11,0
• moderată 7,3 550 30 18 10 24 10,5 – 12,5
• intensă 8,0 620 11,5 – 13,0
600 kg, repaus 6,1 420 30 18 12 19 9,0 – 11,0
montă: • uşoară 6,9 500 10,5 – 12,0
• moderată 7,5 570 36 21 12 27 11,5 – 13,5
• intensă 8,3 640 12,0 – 14,0
800 kg, repaus 6,7 470 40 24 14 22 11,0 – 13,0
montă: • uşoară 7,1 500 12,0 – 14,0
• moderată 7,3 530 48 28 14 28 13,0 – 15,5
• intensă 7,7 590 14,0 – 16,0
900 kg, repaus 7,3 510 45 27 16 25 12,0 – 14,0
montă: • uşoară 7,7 550 13,0 – 15,0
• moderată 7,9 570 54 32 16 31 14,0 – 16,5
• intensă 8,3 630 15,0 – 17,0
Alimentaţia armăsarilor se face în aşa fel încât aceştia să fie menţinuţi
permanent în condiţie de reproducător. Subalimentaţia cât şi supraalimentaţia
influenţează negativ funcţia de reproducţie a armăsarilor.
Necesarul de proteină, substanţe minerale şi vitamine influenţează nu numai
spermatogeneza şi comportamentul sexual ci şi calitatea produşilor obţinuţi. S-a
constatat că armăsarii subalimentaţi se epuizează uşor, au apetitul sexual diminuat,
producţia de material seminal redusă la jumătate, fecunditatea mai scăzută, iar mânjii
obţinuţi înregistrează la naştere o greutate mică.
Supraalimentaţia, mai ales asociată cu lipsa de mişcare, determină scăderea
potenţei sexuale, diminuarea reflexelor sexuale şi oligospermie.
Armăsarii trebuie pregătiţi printr-o hrană adecvată cu cel puţin o lună înainte
de sezonul de montă.
În raţia armăsarilor trebuie să se introducă:
fânul de bună calitate în cantitate de 6-10 kg/cap/zi. Recomandabil este fânul
de amestec cu 25% leguminoase şi 75% graminee;
suculentele se administrează în cantităţi moderate 7-10 kg; 3-5 kg morcovi/zi
cu precădere în perioada de pregătire pentru montă, sau 4-6 kg/zi sfeclă
furajeră sau nutreţ însilozat.
concentratele: se preferă ovăzul, orzul, tărâtele, bobul, porumbul în cantităţi
reduse, seminţe de in, care se administrează sub formă de: amestec până la 3 -
6 kg/zi, din care ponderea o are ovăzul. Cu excepţia ovăzului, toate
concentratele se administrează zdrobite. Ovăzul trebuie să reprezinte 50-60%
130
 din totalul concentratelor, urmat de orz până la 30%, porumb, mei, tărâţe,
şroturi până la 10-15%.
Substanţele minerale se asigură printr-un amestec format din cretă furajeră,
făină de oase şi sare de bucătărie ce se administrează în cantităţi de 90-120 g/cap/zi.
În sezonul de vară fânul este înlocuit parţial (2-4 kg) cu nutreţ verde
administrat ca atare sau pălit, în cantitate de 10-20 kg/zi.
După încheierea sezonului de montă (vara), fânul poate fi înlocuit complet cu
nutreţul verde iar în timpul iernii se pot utiliza cantităţi mai mari de suculente.
În perioada de repaus sexual, fibroasele pot fi înlocuite parţial cu paie de ovăz
ce se administrează în cantităţi de 1-2 kg/zi.
În tabelele 89 şi 90 sunt prezentate orientativ raţiile de hrană pentru armăsari
de reproducţie în perioada de montă.
Tabelul 89
Raţii de hrană pentru armăsarii de reproducţie în perioada de montă, rase uşoare şi
intermediare – greutatea corporală 600 kg
Nutreţurile U.M. Iarna Vara
1 2 1 2
Fân natural kg 5,4 6,2 2,8 -
Fân de lucernă kg 4,6 3,8 - -
Sfeclă furajeră kg - 2,0 - -
Sfeclă zaharată kg 2,5 - - -
Morcovi kg 3,0 3,0 - -
Ovăz kg 6,0 4,6 3,0 2,0
Orz kg - - - 1,0
Tărâţe de grâu kg - 1,5 - 1,2
Pajişti kg - - 22 22
Lucernă masă kg - - 17 17
verde
Fosfat dicalcic g 78 104 68 96
Sare g 20 20 20 20
Raţia zilnică se repartizează pe tainuri şi se administrează astfel: concentratele
în două tainuri, suculentele în 1-2 tainuri, iar fibroasele în 4 tainuri. Seara se
administrează cel mai voluminos tain de fibroase, urmând ca peste noapte să se
administreze al 4-lea tain. Ca durată, fiecare repriză de furajare este de 1,5-2,5 ore
iar ordinea recomandată la administrarea nutreţurilor dintr-un tain este de fân - apă -
concentrate sau fân-suculente-fân-apă, aceasta influenţând direct procesul de digestie.
Fibroasele se administrează pe podea, în partea stângă a ieslei, această poziţie de
furajare asigură ţinuta normală a coloanei vertebrale.
Consumul de apă este recomandabil să se asigure prin adăpători automate la
discreţie. Când nu dispunem de asemenea posibilităţi, adăparea se asigură obişnuit
iarna de două ori pe zi şi vara de trei ori pe zi. Consumul de apă este în raport cu
cantitatea de nutreţuri uscate consumate, adică de 3-4 ori mai mult decât S.U. din
raţie, fiind în medie de 20-30 l/zi în sezonul rece şi de 40-45 l/zi în cel cald. Vara, în
cazul administrării de nutreţuri verzi, adăparea se face întotdeauna înaintea
131
consumării acestora şi niciodată după. Pentru prevenirea „colicilor de apă" la
armăsarii însetaţi, li se va potoli setea prin administrarea repetată de cantităţi reduse
de apă.
Tabelul 90
Raţii de hrană pentru armăsarii de reproducţie în perioada de montă,
rase grele- greutatea corporală 750 kg
Nutreţurile U.M. Iarna Vara
l 2 1 2

Fân natural kg 5,2 5,8 2,0

Fân de lucerna kg 4,8 4,2 -
Sfeclă furajerǎ kg 4,5 4,5 - -
Morcovi roşii kg 5,5 4,0
Ovăz kg 4,0 2,0 2,0 2,0
Orz kg 3,0 3,0 1,0 1,0
Porumb kg 0,5 -
Tărâţe de grâu kg - 1,5 - 1,5
Pajişti kg - - 26,0 26,0
Lucerna masă verde kg - - 14,0 14,0
Fosfat dicalcic g 137,0 130,0 119,0 129,0
Sare g 20,0 20,0 20,0 20,0

Alimentaţia armăsăruşilor de reproducţie

În alimentaţia tineretului mascul înţărcat sunt recomandate următoarele
nutreţuri:
fibroase de bună calitate şi recoltate într-un stadiu tânăr de vegetaţie,
reprezentate prin fân de lucernă sau amestec de graminee şi leguminoase (35-
50%). Se administrează zilnic 4-6 kg sau la discreţie, având rol în dezvoltarea
aparatului digestiv iar pentru întărirea liniei spinării se distribuie pe jos;
suculentele sunt reprezentate de morcovi 2,5-3 kg/cap/zi, sfecla furajeră 4-6
kg/cap/zi sau 5-10 kg de siloz/cap/zi, iar în perioada de vară masa verde 10-15 kg/zi;
concentratele se administrează sub formă de amestec în cantităţi de 3-5 kg/zi,
formate din 70% ovăz, 20% uruială de mazăre şi 10% tărâţe sau 60% ovăz şi 20%
mazăre şi tărâţe; de 2-3 ori pe săptămână tărâţele, fiind înlocuite cu seminţe de in
uruite.
Raţia zilnică se administrează în trei tainuri în următoarea ordine: fibroase,
suculente, apă şi apoi concentratele. Nutreţurile concentrate se administrează la tainul
de dimineaţă şi seară iar cele fibroase la fiecare tain, din care cel de seară este cel mai
voluminos (40%).
Adăpatul se asigură prin adăpători automate sau la găleată de 3 ori pe zi.
În alimentaţia armăsăruşilor în vârstă de peste un an se recomandă următoarele
nutreţuri:

132
 fibroasele, reprezentate de fânuri naturale şi cultivate, care se administrează în
cantităţi de până la 10 kg iarna şi 1-3 kg în perioada de vară;
suculentele, reprezentate de morcovi 2-5 kg/zi, sfecla 4-6 kg sau siloz 8-10 kg;
concentratele până la 5-6 kg, formate din amestecuri în care ovăzul reprezintă
60-70%;
nutreţul verde, care reprezintă nutreţul de bază în perioada de vară, se poate
consuma între 15-35 kg în funcţie de vârstă.
Durata păşunatului va fi de minimum 8-10 ore, de preferinţă în perioadele mai
răcoroase ale zilei, urmând ca în orele de caniculă, tineretul să fie protejat sub
umbrarele naturale sau amenajate pe păşune.
Raţia stabilită se administrează în 3 tainuri, respectându-se ordinea cunoscută
la administrarea sortimentelor de nutreţuri. În lipsa adăpătorilor automate, adăparea
se face de trei ori pe zi, fiind obligatorie asigurarea acesteia atât pe păşune, cât şi la
padoc.

5.3. ALIMENTAŢIA IEPELOR DE REPRODUCŢIE

Cerinţele nutriţionale
Cerinţele iepelor diferă în funcţie de starea fiziologică în care acestea se
găsesc: pregătire pentru montă, gestaţie şi lactaţie.
Înainte de sezonul de montă, se asigură nutreţuri de cea mai bună calitate, cu
aport mare în vitamine şi substanţe minerale, Pregătirea aparatului genital pentru
montă, fecundarea şi instalarea gestaţiei impune asigurarea unor raţii furajere
complete şi echilibrate. Raţiile deficitare în proteine pot cauza avortul embrionar între
a 25-a – 35-a zi de gestaţie.
Pentru iepele gestante, nivelul şi calitatea alimentaţiei trebuie să asigure
obţinerea unor mânji sănătoşi şi viguroşi. În perioada de gestaţie greutatea corporală a
unei iepe creşte cu 15-25%, datorită dezvoltării fetusului, a uterului şi anexelor fetale,
precum şi a acumulării de rezerve în organism.
La începutul gestaţiei, pentru iepele care nu alăptează, se asigură cerinţele de
substanţe nutritive pentru funcţiile vitale şi pentru efortul de tracţiune. În primele luni
de gestaţie, cerinţele pentru gestaţie sunt neglijabile şi se evită alimentaţia abundentă,
care duce la îngrăşarea femelelor. Din luna a cincea de gestaţie, alimentaţia minerală,
mai ales asigurarea calciului şi a fosforului, condiţionează dezvoltarea scheletului la
fetus. Începând cu lunile 8-9 de gestaţie, cerinţele în substanţe nutritive pentru
creşterea fetusului devin mai mari. Alimentaţia trebuie să fie îmbunătăţită, mai ales
dacă iapa are o stare slabă de întreţinere.
În cazul iepelor care sunt folosite la diferite munci, raţia se majorează cu 30-
40% faţă de norme.
Necesarul de hrană, diferenţiat în funcţie de greutatea corporală şi luna de
gestaţie este prezentat în tabelul 91.

133
 Tabelul 91
Norme de hrană pentru iepe, în ultimele 4 luni de gestaţie
(dupǎ INRA)
Greutatea Ufc PBDc Ca P Mg Na SU
corporală/ NS* NR** (g) (g) (g) (g) (g) (kg)
luna de gestaţie
450 kg: luna 8 – 9 3,8 4,6 315 27 16 6,8 – 8,5
luna 10 4,3 5,2 425 35 23 6 11 6,5 – 9,5
luna 11 4,4 5,3 445 36 25 7,0 – 10,0
500 kg: luna 8 – 9 4,1 5,0 340 29 18 6,5 – 9,0
luna 10 4,7 5,7 460 38 26 7 12 7,0 – 10,5
luna 11 4,8 5,8 485 39 28 7,5 – 11,0
550 kg: luna 8 – 9 4,4 5,4 3,70 31 20 7,0 – 10,0
luna 10 5,0 6,1 500 41 29 7 14 8,0 – 11,0
luna 11 5,1 6,3 530 42 31 8,0 – 11,0
600 kg: luna 8 – 9 4,7 5,7 395 35 22 7,0 – 10,5
luna 10 5,4 6,6 535 46 32 8 15 8,5 – 12,0
luna 11 5,5 6,7 565 47 34 8,5 – 12,0
700 kg: luna 8 – 9 4,5 5,6 445 41 26 7,0 – 10,0
luna 10 5,2 6,5 610 53 37 9 17 8,0 – 12,0
luna 11 5,3 6,7 645 55 40 8,0 – 12,0
* nivel scăzut
** nivel ridicat
În perioada de lactaţie, la iepe se înregistreazǎ cele mai ridicate cerinţe în
substanţe nutritive care depǎşesc de cel puţin douǎ ori cerinţele de întreţinere. Iepele
au tendinţa de a consuma mai mult decât este necesar pentru asigurarea cerinţelor,
fapt pentru care se impune aplicarea unei alimentaţii raţionale.
Normele de hrană pentru iepele în lactaţie din herghelii sunt redate în tabelul
92.
Tabelul 92
Norme de hrană pentru iepe în lactaţie
(după INRA)
Greutatea corporală/ UFc PBDc Ca P Mg Na SU
luna de gestaţie NS* NR** (g) (g) (g) (g) (g) (kg)
450 kg : luna 1 8,2 9,2 865 59 52 9 16 11,0 – 14,0
luna 2–3 7,0 8,4 700 47 38 8 16 9,5 – 14,0
a
a 4 şi peste 5,6 6,9 600 40 31 8 15 7,5 – 11,5
500 kg : luna 1 8,9 10,7 950 61 55 10 15 12,0 – 15,0
luna 2–3 7,6 9,5 770 47 40 9 14 10,0 – 15,0
a 4a şi peste 6,1 7,5 660 39 32 8 13 8,0 – 12,5
550 kg : luna 1 9,7 11,6 1040 67 61 10 17 13,0 – 16,5
luna 2–3 8,3 9,9 840 52 43 9 16 11,0 – 16,5
a
a 4 şi peste 6,6 8,1 720 42 35 8 15 9,0 – 13,5

134
 600 kg : luna 1 10,5 12,6 1125 73 67 11 18 14,0 – 17,5
luna 2–3 8,9 10,7 910 57 48 10 17 12,0 – 17,5
a
a 4 şi peste 7,1 8,7 780 47 38 9 16 9,5 – 14,5
700 kg: luna 1 10,7 13,0 1295 85 78 13 21 14,5 – 21,5
luna 2–3 9,0 11,0 1045 66 56 11 20 12,0 – 18,5
a 4a şi peste 7,1 8,9 890 55 45 10 19 9,5 – 15,0
*nivel scăzut
** nivel ridicat
Notă: pentru iepele folosite la tracţiune, se majorează normele corespunzător efortului
depus

Alimentaţia iepelor gestante

Raţia iepelor gestante trebuie să fie moderată ca volum şi alcătuită din nutreţuri
de bună calitate. Se compune în principal din fibroase şi un adaus de concentrate
care, în ultima parte a gestaţiei, poate asigura 35-40 % din valoarea nutritivă a
acesteia, În raţia iepelor gestante se asigură fânuri de foarte bună calitate formate din
graminee în amestec cu minimum 30% leguminoase. Fibroasele se administrează
zilnic în cantitate de 2 kg/100 kg masă vie, consumul acesta fiind redus în partea a
doua a gestaţiei la 1,5 kg/100 kg masă vie şi la 1-1,2 kg/100 kg masă vie la sfârşitul
acesteia. Astfel în prima parte a gestaţiei, fânul se poate administra în cantitate de 5-
10 kg/ zi şi se reduce în ultima parte a gestaţiei la 4-5 kg/ zi.
Dintre nutreţurile concentrate se recomandă: ovăzul, orzul, tarâţele, şrotul,
porumbul, administrate în amestec sub formă uruită sau zdrobită, cu excepţia
ovăzului.
Dintre suculente cel mai recomandabil este morcovul în cantităţi de 3-5 kg pe
zi sau sfecla furajeră 2-4 kg pe zi.
În timpul iernii raţia zilnică cuprinde: 5-8 kg fân; 2-3 kg paie; 2-4 kg morcovi;
6-8 kg sfeclă sau nutreţ murat (nu siloz de leguminoase); 2-4 kg amestec de
concentrate şi 120-140 g amestec mineral.
Cantitatea de nutreţuri însilozate trebuie redusă în ultimile două luni de
gestaţie. Raţia se administrează în 3-4 tainuri, din care tainul de seară să fie cel mai
voluminos.
Vara, masa verde reprezintă nutreţul de bază, asigurându-se prin păşunat sau
din conveier (30-40 kg), la care se adaugă un amestec de concentrate 2-3 kg pe zi. În
a doua perioadă a gestaţiei, iepele nu trebuie să consume cantităţi prea mari de masă
verde (sub 25 kg).
Iepele gestante în luna a 3-a şi a 6-a şi cele în stare avansată de gestaţie fiind
mai expuse la avort, în alimentaţia acestora se vor evita nutreţurile mucegăite,
îngheţate sau infestate cu plante toxice. Se vor evita de asemenea consumul de masă
verde în stadiu tânăr sau cu o creştere luxuriantă, frunzele şi coletele de sfeclă.
Printre nutreţurile care pot provoca colici amintim: ovăzul şi orzul proaspete,
masa verde încinsă, trifolienele verzi administrate într-un stadiu de vegetaţie prea
tânăr, masa verde păscută pe rouă.

135
 Adăparea, în lipsa adăpătorilor cu nivel constant, se face în jgheaburi comune
sau la găleată de 3 ori pe zi, cu apă la temperatura de 8-14°C. Apa prea rece poate
favoriza avortul. Pe păşune adăparea se face din surse de apă de bună calitate.

Alimentaţia iepelor în lactaţie

Nivelul alimentaţiei iepelor în ultimele 8-9 zile înainte şi 7-9 zile după fǎtare
este mai redus. În acest sens, volumul de nutreţuri fibroase se reduce până la 1 kg/100
kg greutate vie, nutreţurile suculente se reduc complet, iar cele concentrate se reduc
treptat, până la 60-70% din raţia normală. Imediat după fătare se administrează 8 – 10
1 apă călduţa în amestec cu 0,8-1 kg tărâţe. În continuare se asigură fân de bună
calitate (otavă, leguminoase sau amestec). Din prima zi după fătare, raţia creşte
treptat, astfel ca după 7-9 zile să ajungă la normal. Suculentele se introduc progresiv
în raţie, începând din zilele 4-5.
Alimentaţia iepelor în lactaţie trebuie să se facă în aşa fel încât să se asigure
mânzului o producţie ridicată de lapte. Producţia zilnică de lapte este cuprinsă între
10-12 l. Producţia de lapte creşte până în luna a 3-a de lactaţie după care începe să
scadă. Datorită acestui fapt este necesară majorarea corespunzătoare a concentratelor
de la 2-3 kg la o sǎptǎmânǎ de la fătare până la 4-6 kg în perioada producţiei maxime.
Iepele care sunt folosite în perioada de lactaţie la alte tracţiuni decât cele
uşoare vor primi raţia majorată în mod corespunzător. În structura raţiilor se
recomadă nutreţurile care favorizează producţia de lapte.
În timpul iernii, dintre fibroase sunt preferabile fânurile de leguminoase şi cele
naturale de bună calitate în cantităţi de 6-10 kg pe zi şi 2-3 kg vara; din grosiere,
îndeosebi paiele de ovăz 1-2 kg; morcovi 5-6 kg; sfeclă furajeră 5-6 kg; nutreţ murat
până la 10-12 kg; amestec de concentrate 3-6 kg (ovăz, orz, mazăre şi şrot).
În timpul păşunatului, iepele pot consuma 40-50 kg nutreţ verde, prin care se
asigură cea mai mare parte din necesarul în substanţe nutritive şi un supliment de
concentrate de 1,5-2 kg/ zi. În adăpost, se pot administra 30-40 kg nutreţ verde cosit.
În caz de necesitate, raţia poate fi completată cu nutreţuri concentrate, date în tainul
de dimineaţă. Seara, suplimentarea hranei se poate face cu fân.
Raţii pentru iepele în lactaţie sunt prezentate în tabelele 93 şi 94.
Tabelul 93
Raţii pentru iepe în lactaţie, rase intermediare, greutatea corporală 600 kg
Nutreţurile U.M. Iarna Vara
1 2
Fân natural kg 10 10 3
Păşune kg - - 30
Porumb siloz kg 8 - -
Sfeclă zaharată kg 2 10 -
Grăunţe orz kg - 1 -
Grrăunţe ovăz kg 2 2 2
Tărâţe de grâu kg 1 - 0,9
Calciu furajer g - - 24
Fosfat dicalcic g 88 72 95
Sare g 20 20 20
136
 Tabelul 94
Raţie pentru o iapǎ cu masa corporalǎ 500 kg în prima lunǎ de lactaţie
Necesar Kg SU UNC PBDC Ca P Na Mg
Nutreţuri (kg) (g) (g) (g) (g) (g)
12- 15 9,94 950 61 55 15 10
Fân de deal 5,88 5 3,55 250 30 15 1,0 10
Fân de lucernǎ 3,53 3 1,77 252 45 4,5 1,8 4,5
Siloz de porumb 10 3 2,94 48 11,4 7,8 1,2 9
Tǎrâţe de grâu 1,71 1,5 1,49 216 2,4 17,1 0,9 8,85
Srot de fl-soarelui 0,55 0,5 0,45 185 2,35 5,95 0,15 3,6
Fosfat dicalcic 0,025 0,025 - - 6,0 4,65 - -
Sare 0,026 0,026 - - - - 9,95 -
Total 13,05 10,2 951 97,15 55 15 35,95
Raţia zilnică se dă în 3-4 tainuri, respectându-se ordinea de administrare a
nutreţurilor dintr-un tain: fân-apă-concentrate, sau fân-suculente-apă.
Adaosul produsului probiotic YEA-SACC1026 în hrana iepelor a contribuit la
îmbunătăţirea digestiei proteinelor, aminoacizilor, fosforului şi calciului. De
asemenea, cultura de drojdie administrată în hrana cabalinelor are un impact pozitiv
asupra stabilizării fermentaţiilor intestinale. Menţinerea unui intestin mai stabil şi mai
funcţional reprezintă un factor important în reducerea bolilor de la nivelul tractusului
digestiv (colicile, enterotoxemia).
În urma administrării produsului YEA-SACC1026 la iepe în lactaţie şi la alte
categorii de cabaline se constată: îmbunătăţirea producţiei şi a compoziţiei laptelui;
îmbunătăţirea dezvoltării ţesutului osos la mânji; o mai bună utilizare a nutrienţilor şi
creşterea digestibilităţii fibrelor la toate categoriile de cabaline; reducerea tulburărilor
digestive.
Pentru iepele lactante, apa are o importanţă mare şi se asigură prin adăpători cu
nivel constant sau la jgheaburi comune. Iarna este suficientă adăparea de 3 ori pe zi,
vara fiind obligatorie asigurarea permanentă a apei din surse naturale sau prin
amenajarea de adăpători dispuse în padoc şi pe păşune.

5.4. ALIMENTAŢIA TINERETULUI CABALIN

5.4.1. Alimentaţia mânjilor în perioada de alăptare
Alimentaţia mânjilor- cuprinde perioada colostrală şi de alăptare propriu-zisă,
care se extinde până la vârsta de 6 luni. Primul supt trebuie să aibă loc în maximum 3
ore de la fătare, colostrul constituind un stimul indispensabil pentru declanşarea
funcţiei digestive, fiind bogat în energie, proteine, vitamine şi factori imunizanţi.
Alimentaţia în perioada colostrală se realizează în exclusivitate prin colostru
matern. Mânjii care prin pierderea mamei sau din alte cauze nu pot beneficia de
colostru de la iapa mamă, obligatoriu se va alăpta cu colostru de la iapa cel mai recent
fătată sau cu colostru stocat prin congelare şi în ultimă instanţă, prin gamaglobulino-
terapie.

137
 În primele 3-4 săptămâni, alimentul de bază al mânjilor îl constituie laptele: în
primele 6 zile mânzul consumă zilnic o cantitate de 2,5-3 1, care creşte treptat şi este
în medie de 10-12 l în primele două luni la tineretul din rasele uşoare şi intermediare,
respectiv 14-18 l la cel din rasele grele şi semigrele.
După două luni, cantitatea zilnică de lapte scade fiind în medie de 6-8 l la
rasele intermediare şi 8-10 l la cele grele. În libertate mânjii sug foarte des, numărul
reprizelor ajungând la 70-80 pe zi.
La iepele de tracţiune, suptul mânjilor trebuie asigurat în primele două luni de
viaţă la un interval de 1-11/2 ore, iar după această vârstă intervalul între alăptări
ajunge la 2-3 ore. Mânjii orfani se pot alăpta natural sau artificial. Alăptarea naturală
se realizează cu ajutorul mamelor adoptive sau a iepelor doici.
Alăptarea artificială se face cu ajutorul unui substituent de lapte preparat din
laptele de vacă 700 ml, apă 260 ml, la care se adaugă 30 g lactoză (sau glucoza), 5 g
CaCO3, 5 g drojdie de bere. Acesta se administrează în stare proaspătă şi la
temperatura de 37-39°C, revenind o cantitate de 3-6 1 pe zi în prima săptămână,
adminstrat în 8-10 reprize şi de 10-15 l/zi până în luna a doua, administrat în 4-6
tainuri pe zi. Din săptămâna a treia laptele integral se substituie cu lapte ecremat, iar
din luna a treia raţia zilnică de lapte se reduce treptat pe măsura creşterii cantităţii de
nutreţuri consumate.
În primele 36 de ore, mânjii orfani vor fi alăptaţi obligatoriu cu colostru de la o
iapă fătată sau din banca de colostru conservat prin congelare. Profilactic se va face
un tratament cu vitamine, serum polivalent şi cu antibiotice pentru a preveni infecţiile
post natale.
Începând cu vârsta de 3-4 săptămâni, în alimentaţia mânjilor se introduc
nutreţurile de origine vegetală care trebuie să fie de foarte bună calitate. Dintre
nutreţurile concentrate se recomandă ovăzul uruit şi cernut, începând cu 100-200 g pe
zi, şi care creşte treptat până la vârsta de o lună la 0,5 kg pe zi, cantitate care se
majorează lunar cu 0,5 kg, astfel încât la înţărcare să consume 3-3,5 kg. pe zi. După
vârsta de o lună, o parte din uruiala de ovăz se înlocuieşte cu boabe de orz, amestec
de tărâţe, mazăre uruită şi şroturi.
Amestecul de concentrate trebuie să fie bogat în proteine (peste 14% PB) şi
minerale. Având în vedere ritmul de creştere ridicat, cerinţele mânjilor în aminoacizi
esenţiali, în special în lizină, sunt mari, fapt pentru care în amestecul de concentrate
trebuie introduse nutreţuri bogate în proteină cu valoare biologică ridicată (şrot de
soia, lapte praf, făină de peşte).
Odată cu administrarea concentratelor, mânjii trebuie obişnuiţi şi cu consumul
nutreţurilor fibroase, reprezentate de otavă, fân de leguminoase sau amestec de
leguminoase şi graminee. Fibroasele se administrează în jgheaburi aşezate mai jos,
sau chiar pe pardoseală, pentru a preveni conformaţia defectuoasă a liniei spinării. În
jurul vârstei de 5-6 luni, mânji pot consuma 2-3 kg fân. De la vârsta de 1-1,5 luni, în
perioada de iarnă se introduc în hrana mânjilor şi suculentele reprezentate mai întâi
de morcov, administrat la început tocat şi în amestec cu concentratele în cantităţi de
0,1-0,2 kg pe zi, cantitate ce se majorează treptat până la 2 kg/zi la vârsta de 3 luni.
De la această vârstă pe lângă morcov, în raţie se poate introduce progresiv şi
sfecla tocată, încât la vârsta de 6 luni, consumul să fie de 2-4 kg pe zi.
138
 În sezonul de vară, pe lângă raţia de concentrate, păşunea reprezintă cel mai
bun regim alimentar care stimulează secreţiile gastrice, favorizând consumul
celorlalte sortimente de nutreţuri.
Substanţele minerale se asigură mânjilor sugari prin laptele matern şi prin
suplimentul mineral administrat în amestecul de concentrate circa 40 g cap şi zi,
alcătuit din 15 g făină de oase, 15 g cretă furajeră şi 10 g sare.
În perioada năpârlirii (la circa 4 luni) mânjii devin foarte pretenţioşi la hrană,
fiind sensibili la frig, umezeală şi curenţi de aer. Apa se asigură la discreţie sau prin
adăpare de 2-3 ori pe zi, odată cu iepele mame. Înţărcarea mânjilor destinaţi pentru
reproducţie se face la vârsta de 6 luni.

5.4.2. Alimentaţia tineretului cabalin înţărcat

Alimentaţia mânjilor înţărcaţi (6-12 luni)
Mânjilor înţărcaţi li se administrează raţii complete şi echilibrate, care să
asigure substituirea laptelui matern şi furnizarea aportului energetic şi plastic necesar
ritmului de creştere încă mare la această categorie de vârstă. Tehnica alimentaţiei
tineretului înţărcat a fost prezentată în capitolul 5.2. (vezi alimentaţia armăsarilor şi
tineretului cabalin de reproducţie).
O raţie pentru un mânz de 250 kg poate fi formată din:
- iarna: fân de graminee + leguminoase 4,5 kg, ovăz 1,5 kg, orz 1,0 kg, porumb 0,5
kg, morcovi 3 kg, sare 30 g;
- vara: fân de graminee + leguminoase 3,5 kg, ovăz 1,0 kg, orz 0,5 kg, masă verde 15
kg, sare 30g.
Alimentaţia tineretului cabalin în vârstă de peste l an
La iepşoare se recomandă o alimentaţie mai bogată în fibroase, rădăcinoase şi
masă verde, ce conferă raţiei o reacţie bazică, în timp ce la armăsăruşi se preferă o
furajare uşor acidă, cu efecte pozitive asupra vitalităţii şi funcţei de reproducţie.
Tineretul cabalin din această categorie beneficiază de două sezoane de vară şi
unul de iarnă.
Orientativ în tabelul 95 sunt prezentate raţii de hrană pentru tineretul cabalin în
vârstă de 1-3 ani.
Tabelul 95
Raţii pentru tineretul cabalin în vârstă de 1-3 ani
Sortimentul de furaj Categoria de vârstă (luni)
kg Iarna Vara
12-18 18-24 24-30 12-18 18-24 24-30
Fân de leguminoase 4 4 4 2,5 3 3
Fân natural 3 5 5 - - -
Ovâz 1,5 2 2,5 1,5 1,5 1,5
Orz 1,0 1 1 0,5 0,5 0,5
Mazăre 0,5 0,5 0,5 - - -
Masă verde - - - 17 22 30
Rădăcinoase 3,5 4 5 - - -
Sare 0,02 0,02 0,03 0,02 0,02 0,03

139
 În alimentaţia tineretului cabalin se poate utiliza suplimentul „Equvit” bogat în
grăsimi, electroliţi şi vitamina E. Adăugat în hrană poate să substituie aminoacizii
esenţiali, vitaminele şi substanţele minerale care pot lipsi din amestecul de cereale
sau din nutreţuri fibroase. Acest produs se mai poate utiliza şi în hrana iepelor,
armăsarilor, cailor de tracţiune şi a cailor de performanţă. În componenţa sa intră
următoarele ingrediente: făina de soia, făina de soia îmbogăţită cu grăsime, lupinul,
făina de lucernă, orezul, făina de rapiţă, melasa, sarea, fosfatul dicalcic, carbonatul de
calciu, oxidul de magneziu, premixul vitamino – mineral, mineralele organice şi
drojdia vie YEA-SACC1026. Se poate administra singur sau în amestec cu cereale:
0,5 kg la mânji şi ponei;
0,75 kg la cai de tracţiune uşoară;
0,10 kg la tineret cabalin până la vârsta de 1 an, iepe în ultima parte a gestaţiei,
iepe în lactaţie, armăsari şi cai de performanţă.
Caracteristicile nutritive ale suplimentului Equvit: 12MJ/kg energie
digestibilă, 25% proteină brută, 3% grăsime, 5% celuloză, 3% calciu, 2% fosfor.
În hrana cabalinelor se poate folosi nutreţul combinat complet numit
„Release”, ce conţine cantităţi mari de grăsime, electroliţi şi vitamine. Release este
un nutreţ combinat în care lipseşte ovăzul şi se introduce treptat în hrana cabalinelor
pe o perioadă de 7–14 zile. După obişnuirea cu acest nutreţ, se administrează la un
tain maximum 3 kg.
Structura nutreţului combinat Release cuprinde: făină de lupin, fasole, porumb;
seminţe de floarea – soarelui; un amestec de uleiuri vegetale; melasă; clorură de
potasiu; oxid de magneziu; carbonat de calciu; fosfat dicalcic; sare; YEA-SACC-
1026, 1 kg/t nutreţ; premix vitamino – mineral.
Caracteristicile nutritive ale acestui nutreţ combinat: 14,5 MJ/kg energie
digestibilă, 15% proteină brută, 10% grăsime brută, 9% substanţe extractive
neazotate; 1,5% sare; 1,5% calciu, 0,6% fosfat dicalcic; 745 UI/kg vitamina E; 500
mg/kg vitamina C.
Se recomandă să fie administrat în hrană în proporţie de 1:2 cu fibroasele. Caii
care efectuează munci grele pot să primească 3–6 kg Release/zi.

5.5. ALIMENTAŢIA CAILOR DE TRACŢIUNE

Caii de tracţiune trebuie hrǎniţi suplimentar cu 2-3 sǎptǎmâni înainte de
începerea unei perioade de tracţiune intensǎ, (de exemplu campania agricolǎ de
primǎvarǎ). În timpul muncilor, structura raţiilor şi volumul lor trebuie sǎ fie
corespunzǎtoare efortului depus.
Hrana nu trebuie sǎ aibǎ un volum prea mare deoarece împiedicǎ deplasarea cu
uşurinţǎ, scǎzând astfel randamentul de tracţiune al animalului.
Nutreţul de bazǎ din raţie este fânul de bunǎ calitate. Acesta se poate da pânǎ la
2-3 kg/100 kg greutate vie, în funcţie de categoria de tracţiune (munci uşoare, mijloci
şi grele). Fânul de leguminoase se poate da în proporţie de 50% din cantitatea totalǎ
de fân. Fânul poate fi înlocuit parţial cu paie mai ales când animalele se gǎsesc în
repaus sau la munci uşoare, în care caz este necesar sǎ se majoreze cantitatea de
nutreţuri concentrate. În timpul verii hrana poate fi asiguratǎ în mare parte din
nutreţul verde.
140
 În cazul tracţiunilor uşoare se pot da în adǎpost 40-45 kg nutreţ verde, de
obicei în amestec cu fibroase. Pentru celelalte tracţiuni (moderate şi grele), nutreţul
verde se dǎ în cantitate mai micǎ, de pânǎ la 30 kg, plus adaosul de concentrate şi
fibroase.
În perioada de iarnǎ, pe lângǎ nutreţul fibros, caii pot primi: 8-10 kg nutreţ
însilozat, 10-15 kg rǎdǎcinoase şi 6-8 kg cartofi.
Nutreţul concentrat de bazǎ este ovǎzul, care se poate da în cantitǎţi de 3-8 kg/
zi în funcţie de intensitatea muncii şi poate fi substituit parţial sau integral de orz sau
pânǎ la 50-70% cu porumb, fǎrǎ ca sǎ influenţeze negativ capacitatea de lucru a
cailor. Dintre leguminoase se folosesc bobul şi mazǎrea care se pot da uruite 1-2 kg/
zi, mai mult pot provoca colici.
În perioada de repaos, alimentaţia cailor de tracţiune se face pe bazǎ de
fibroase cu adaosuri de suculente şi eventual de cantitǎţi mici de concentrate.
În perioada tracţiunilor cantitatea cea mai mare de concentrate se administreazǎ
în tainul de la prânz (40-50 % din total) şi cea mai micǎ seara. În tainul de searǎ se dǎ
o cantitate mai mare de fibroase 50% din totalul zilnic.
Dupǎ hrǎnire, cailor li se asigurǎ un repaus de 1/2-2 ore, pentru realizarea unei
bune digestie.
În hrana cailor trebuie asigurate sǎrurile minerale. O carenţǎ în sǎruri face ca
animalul sǎ oboseascǎ uşor.
Atunci când nu se dǎ în raţie fân de leguminoase, se vor adǎuga câte 20-30 g
Ca/zi. Sarea de bucǎtǎrie se pune la dispoziţie, sub formǎ de bulgǎri sau în amestecul
de concentrate şi se considerǎ ca necesar 20-30 g/zi.
Necesarul de apǎ variazǎ cu tipul raţiei, efortul depus şi individualitatea cailor.
Pot fi consideraţi 5 l/ 100 kg greutate vie. Adǎparea se face de trei ori pe zi, înainte de
furajare.
În timpul verii caii se adapǎ de mai multe ori (chiar 4- 6 ori pe zi) şi necesitǎ
40-50 litrii apǎ/ zi. Caii transpiraţi nu pot fi adǎpaţi imediat dupǎ întoarcerea de la
tracţiune ci numai dupǎ un repaus de 15-20 minute. În cel mai rǎu caz se poate potoli
setea cailor cu cantitǎţi mici de apǎ.

141
CAPITOLUL VI
SPECIFICUL ALIMENTAŢIEI PORCINELOR
6.1. PARTICULARITĂŢI DE DIGESTIE ŞI VALORIFICARE A HRANEI LA
PORCINE
Porcinele sunt animale monogastrice, omnivore care au masticaţie şi salivaţie
foarte active. La această specie procesele de digestie şi absorbţie sunt mai intense
decât la rumegătoare, fapt ce face ca şi valoarea de utilizare a substanţelor nutritive să
fie mai mare cu 20-30% decât la taurinele la îngrăşat.
Digestia la porcine decurge în două etape: digestia în stomac şi intestinul
subţire; digestia în intestinul gros. La nivelul stomacului şi intestinului subţire sub
acţiunea enzimelor proprii are loc scindarea componentelor nutreţurilor până la
nutrienţi care pot fi absorbiţi (glucoză, aminoacizi, acizi graşi, substanţe minerale şi
vitamine).
Digestia în întestinul gros se desfăşoară sub acţiunea enzimelor bacteriene. În
urma proceselor de fermentaţie la acest nivel rezultă acizi organici (acid acetic,
propionic, butiric, lactic), vitamine cât şi produşi nefolositori (metan, bioxid de
carbon, căldură de fermentaţie, aminoacizi). Sub acţiunea florei intestinale,
componentele din nutreţuri sunt supuse unor procese intense de fermentaţie. Astfel în
urma fermentării a unei părţi din glucide rezultă acizi graşi volatili (acetic, propionic,
butiric) şi acid lactic. AGV absorbiţi la nivelul cecumului şi colonului asigură o parte
din necesarul de energie pentru întreţinerea organismului, respectiv 30% la porcinele
în creştere şi până la 40% la scroafele în gestaţie.
La porcine capacitatea de digerare a celulozei este redusă, fapt ce impune ca
aceasta să fie limitată în raţie pânǎ la 3% la purcei în perioada de alǎptare, 4% purcei
înţǎrcaţi, 7-10% la porcine la îngrăşat şi un nivel mai ridicat până la 10-12% la
scroafe şi veri. La tineretul porcin în creştere un conţinut ridicat al raţiei în celulozǎ
(10%) influenţeazǎ negativ sporul în greutate. Datorită acestui fapt porcinele
valorifică bine nutreţurile necelulozice: concentratele, tuberculiferele, rădăcinoasele
şi nutreţul verde.
Pentru specia porcină o importanţă deosebită o prezintă asigurarea valorii
biologice a amestecului de nutreţuri utilizate. Astfel trebuie să avem în vedere
nivelul şi echilibrul aminoacid al hranei cât şi asigurarea corespunzătoare cu vitamine
şi substanţe minerale.
În ultimii ani s-a constatat o creştere a nivelului cerinţelor în aminoacizi
esenţiali ca urmare a perfecţionǎrii raselor de porcine în direcţia creşterii proporţiei
de carne în carcasǎ, ritmului de creştere şi a valorificǎrii mai eficiente a hranei.
În privinţa reglării ingestei voluntare cerinţele de hrană pentru porcinele de
18-20 kg sunt mai mari decât apetitul, iar în intervalul 20-60 kg se realizează o bună
concordanţă între ingestă şi capacitatea de creştere pentru ca în continuare ingesta să
depăşească capacitatea de asimilare a hranei.
Valorificarea hranei la porcine este influenţată de fineţea cerealelor măcinate.
Administrarea cerealelor sub formă de boabe determină reducerea digestibilităţii
acestora. Măcinarea prea fină nu se recomandă deoarece formează cu apa o pastă greu

142
consumabilă (cu deosebire la grâu) şi poate determina şi o creştere a incidenţei
ulcerului gastric. Se recomandǎ ca nutreţul mǎcinat sǎ aibǎ o granulaţie mijlocie (site
de 6-8 mm). La scroafele gestante, mǎrunţirea fânului de lucernǎ determinǎ o creştere
a utilizǎrii substanţei uscate şi a energiei digestibile. Purceii utilizeazǎ nutreţurile care
sunt fin mǎrunţite, determinând astfel creşterea digestibilitǎţii amidonului, energiei
brute şi a proteinei. Porcinele preferă hrana sub formă umedă şi o consumă de până la
trei ori mai repede decât sub formă uscată. Alimentaţia cu nutreţ sub formă lichidă
constă în folosirea unui amestec de apă şi nutreţ complet (2-2,5:1). Acest amestec
poate fi administrat la discreţie sau restricţionat şi se aplică la toate categoriile de
porcine având o influenţă favorabilă asupra creşterii şi valorificării hranei.
Granularea nutreţurilor este utilizată pe scară largă la porcine, având un efect
favorabil asupra sporului de greutate şi valorificării hranei.
Hrana la porcine se poate administra la discreţie, sau restricţionat. La cele mai
multe categorii de porcine alimentaţia la discreţie este metoda cea mai utilizată.
Alimentaţia la discreţie cu nutreţuri combinate complete prezintă următoarele
avantaje: reduce timpul de furajare, necesită puţină forţă de muncă, se obţin sporuri
de greutate mai mari, posibilităţi de mecanizare şi automatizare, scurtarea perioadei
de îngrăşare şi dezavantaje: cresc indicii de consum şi creşte proporţia de grăsime în
carcasă.
Alimentaţia la discreţie se practică pentru purcei în timpul alăptării, tineret
porcin până la 20-25 kg, porcine la îngrăşat pentru carne (faza I-a 30-60 kg) şi
scroafe în lactaţie.
Alimentaţia restricţionată prezintǎ următoarele avantaje: indici de consum
mai reduşi, se obţin carcase de calitate mai bună, precum şi dezavantaje: se obţin
sporuri de greutate mai reduse, se prelungeşte perioada de îngrăşare, se reduc
animalele din loturi, trebuie asigurat front de furajare corespunzător. Se recomandă
pentru scroafe în repaus şi în gestaţie, scrofiţe de reproducţie de peste 30 kg şi până la
pubertate, vieri de reproducţie şi porcine la îngrăşat în perioada de finisare.

6.2. ALIMENTAŢIA VIERILOR DE REPRODUCŢIE

Cerinţele nutriţionale
Cerinţele nutriţionale ale vierilor variază în functie de vârstă, greutatea corporală
şi intensitatea folosirii la reproducţie. Neasigurarea substanţelor energetice în hrană,
duce la scăderea producţiei de material seminal, a fecundităţii şi potenţei sexuale.
Ovăzul şi orzul sunt nutreţuri care asigură cantităţi optime de energie.
Cerinţele de proteine sunt satisfăcute atunci când hrana conţine 14-16% proteină
brută în funcţie de rasǎ, vârstă şi activitatea de reproducţie a vierilor. Nivelul proteic
mai ridicat de 16% proteinǎ brutǎ se recomandǎ pentru vierii din rasele performante
şi specializate pentru producţia de carne.
Lipsa aminoacizilor lizina şi metionina determinǎ tulburǎri în spermatogenezǎ şi
fecunditate.
O importanţă deosebită o are asigurarea în hrana vierilor, a necesarului de
substanţe minerale şi vitamine. Cerinţele în substanţe minerale şi vitamine sunt
estimate la nivelul celor recomandate pentru scroafe în gestaţie sau lactaţie. Carenţa

143
în Ca, P, Na, Mn, Co, Zn, Se precum şi în vitaminele A, D, E şi complexul B
influenţează negativ desfăşurarea normală a funcţiei de reproducţie. Astfel, carenţa de
seleniu din hranǎ determinǎ creşterea semnificativǎ a anomaliilor cozii
spermatozoizilor; carenţa în zinc limiteazǎ atât dezvoltarea în volum a testiculelor cât
şi producţia de testosteron; carenţa de vitamina E conduce la scǎderea parametrilor
calitativi ai materialului seminal prin dereglarea funcţionǎrii normale a testiculelor.
Pentru asigurarea vitaminelor şi a substanţelor minerale se foloseşte în hrană fǎina de
peşte, lucerna masă verde, făina de lucernă, morcovii, sfecla.
Cerinţele vierilor pentru Ca şi P sunt mai mari decât ale vieruşilor sau ale
scrofiţelor.
Vierii tineri care trebuie să-şi termine creşterea au cerinţe de energie şi proteină
mai mari decât adulţii.
Un rol important în hrana vieruşilor il are asigurarea nivelului de lizină şi
metionină, aminoacizi ce influenţează calitatea şi cantitatea materialului seminal. Faţă
de scrofiţe, vieruşii au cerinţe mai mari în Ca şi P. Neasigurarea în hrană a Ca şi P
cauzează vieruşilor atât dureri de picioare cât şi o mai slabă mineralizare a ţesutului
osos. Normele de hrană pentru vierii de reproducţie sunt redate în tabelul 96.
În complexele industriale, vierii sunt hrăniţi cu nutreţ combinat (0-5) cu
valoarea de 2.900 kcal energie metabolizabilă/kg nutreţ şi 14-15% proteină brută.
Tabelul 96
Cerinţele nutriţionale pentru vierii de reproducţie
Specificare INRA, 1989 NRC, 1998
Energie digestibilă (kcal/zi) 7500 - 8000 6800
Energie metabolizabilă (kcal/zi) 7125 - 7600 6530
Kcal EM/kg nutreţ 2850 3265
Kg nutreţ/zi 2,5 – 2,7 2,0
Proteină brută (%) 12,0 13,0
Minerale
% din raţie
Calciu 0,75
Fosfor total 0,60
Fosfor disponibil 0,35
Sodiu 0,15
Clor 0,12
Magneziu 0,04
Potasiu 0,20
mg/kg raţie
Cupru 5,00
Iod 0,14
Fier 80
Mangan 20
Seleniu 0,15
Zinc 50
Vitamine

144
Vitamina A (UI) 400
Vitamina D3 (UI) 200
Vitamina E (UI) 44
Biotina (mg) 0,20
Colina (g) 1,20
Acid folic (mg) 1,30
Niacină disponibilă (mg) 10,00
Acid pantotenic (mg) 12
Riboflavină (mg) 3,75
Tiamină (mg) 1,00
Vitamina B6 (mg) 1,00
Vitamina B12 (µg) 15,00
Acid linoleic (%) 0,10

Alimentaţia vierilor de reproducţie

Alimentaţia este unul dintre factorii de bază care determină potenţa sexuală şi
mai ales producerea materialului seminal de calitate superioară. O hrănire abundentă
asociată cu o întreţinere necorespunzătoare, poate să ducă la îngrăşarea şi creşterea în
greutate a vierilor, situaţie în care apar deficienţe în efectuarea montei iar libidoul
poate să dispară. Cele mai potrivite nutreţuri pentru amestecul de hrană a vierilor sunt
concentratele, care într-un volum redus au un conţinut ridicat în substanţe nutritive.
Nutreţurile recomandate pentru a intra în amestecul de concentrate sunt: ovăzul,
orzul, mazărea, şroturile de soia şi floarea soarelui, făinurile animale, drojdia furajeră.
Dintre cereale, cel mai recomandat este ovăzul care se poate folosi în raţie până la 30-
40%, urmează apoi orzul care împreună cu ovăzul pot reprezenta circa 50% din
amestecul de concentrate. Porumbul nu se recomandă să participe în proporţie mai
ridicată de 20-30% datorită conţinutului energetic crescut şi a proteinei cu valoare
biologică scăzută. Mazărea se recomandă în proporţie de 10-15%, şroturile de
soia sau floarea - soarelui 8-10%, drojdia furajeră 1-3%, iar făinurile de origine
animală 2-3% din amestecul de concentrate. La amestecul de concentrate se adaugă
nutreţurile minerale (carbonat de calciu, fosfat dicalcic, sare de bucătărie). Cantitatea
de nutreţuri concentrate care se administrează vierilor este de 2-3,5 kg în funcţie de
dezvoltarea corporală, starea de întreţinere şi intensitatea folosirii la reproducţie. În
sezonul de vară, pe lângă nutreţurile concentrate raţia mai cuprinde nutreţuri verzi în
cantitate de 4-6 kg (lucernă, trifoi, păşune) şi un supliment mineral format din 20-23
g sare şi 30-35 g făină de oase, cretă furajeră, fosfat dicalcic. Iarna raţia poate fi
alcătuită pe bază de: concentrate 2-3 kg; suculente 3-6 kg (sfeclă, morcovi, cartofi,
nutreţ murat) şi făină de lucernă 0,3-0,6 kg.
Introducerea nutreţurilor suculente în hrană se face treptat, în cantităţi
crescânde, astfel că după 5-6 zile să se ajungă la consumurile maxime.
Cercetǎrile recente aratǎ cǎ în hrana vierilor nu este necesarǎ administrarea unor
nutreţuri de origine animalǎ (lapte, ouǎ) bogate în proteine cu valoare biologicǎ
ridicatǎ.

145
 Tabelul 97
Amestecuri de concentrate ,,de fermă” pentru hrana vierilor de reproducţie
Felul nutreţului Reţeta I (%) Reţeta II (%)
Uruială de ovăz 35 30
Uruială de porumb 24 20
Uruială de orz 23 20
Tărâţe de grâu - 14
Srot soia 10 8
Concentrat PVM 8 8
În perioadele de utilizare intensă la montă, datorită stării nervoase, vierii au
apetitul mai redus. Din acest motiv se pune o importanţă deosebită pe hrănirea
raţională a vierilor in perioada de pregătire pentru montă. Pregătirea vierilor începe
cu 3-4 săptămâni înainte, primind în raţie nutreţuri puţin voluminoase, bogate în
substanţe proteice, minerale şi vitamine. Deci raţia se suplimentează pe această
perioadă cu nutreţuri bogate în vitamine şi substanţe minerale (masă verde, făină de
lucernă, morcovi). În perioada de repaus sau activitate redusă, prin alimentaţie trebuie
să asigurăm creşterea vierilor tineri şi menţinerea în condiţie de reproducţie a celor
adulţi. Faţă de perioada folosirii intense, raţia vierilor se reduce cu 10-15%. Hrana se
administrează în 2-3 tainuri pe zi. Nutreţurile concentrare măcinate se pot administra
sub formă uscată sau umedă, raportul nutreţ-apă fiind 1:1. Raţiile voluminoase ca
borhoturi, cartofi, sfeclă, care supraîncarcă aparatul digestiv sunt contraindicate în
alimentaţia vierilor. Se recomandă ca hrana să se administreze cu 2 - 3 ore înainte de
efectuarea montei, sau după efectuarea ei. Apa trebuie să fie la discreţie, prin
adăpători automate sau în jgheab, în care caz se va reîmprospăta de 2 - 3 ori pe zi.
Consumul de apă este de circa 7 litri/100 kg greutate corporală, fiind mai mare în
condiţii de temperatură ridicată. În complexele industriale se folosesc nutreţurile
combinate cu 14–15%, proteină brută şi 2.800–3.000 kcal energie metabolizabilă/kg
nutreţ, structura optimă fiind cea în care energia se asigură prin ovăz şi orz (50%) şi
mai puţin prin porumb, iar proteina prin şroturi şi făinuri animale (2-3%)
completându-se cu tărâţe, făină de fân de lucernă, amestecuri minerale şi premixuri.
Consumul mediu zilnic de nutreţ combinat este de 2-2,5 kg în perioada de
repaus şi 2,5-3,5 kg în cea de montă (în funcţie de vârstă şi intensitatea activităţii),
ceea ce înseamnă un consum anual pe vier de 1.000–1.300 kg.
Nutreţul combinat se poate administra sub formă uscată sau umedă în două sau
trei tainuri.
În furajarea vierilor de reproducţie se poate folosi concentratul proteino-
vitamino-mineral (PVM) cu un conţinut de 33% proteină brută şi 2.370 kcal energie
metabolizabilă / kg. În amestec cu cerealele măcinate, concentratu1 P.V.M reprezintă
20 % asigurând în final nutreţului combinat 15,5% proteină brută şi 2.900-3.000 kcal
energie metabolizabilă/kg.

146
 6.3. ALIMENTAŢIA SCROAFELOR DE REPRODUCŢIE
Cerinţele nutriţionale
La scroafe, un nivel energetic mai ridicat cu 14 zile înainte de montă
influenţează favorabil ovulaţia. În timpul gestaţiei creşterea fetuşi1or se desfăşoară cu
intensităţi diferite: în primele două luni cresc cu 8% din greutatea la naştere, în timp
ce în ultimele două luni cu 92%.
Greutatea corporală la scroafe în această perioadă, înregistrează sporuri de
20-25 kg la adulte şi de 30-45 kg la scrofiţe.
În perioada de gestaţie este necesar să se aplice scroafelor o alimentaţie
raţională în vederea asigurării cerinţelor de substanţe nutritive pentru întreţinerea
funcţiilor vitale; creşterea şi dezvoltarea produşilor de concepţie; asigurarea unor
rezerve de substanţe nutritive necesare în organism pentru lactaţia următoare;
asigurarea substanţelor nutritive necesare pentru creşterea şi dezvoltarea
organismului propriu (dacă scroafele nu au ajuns la maturitatea dezvoltării corporale).
Aplicarea unei alimentaţii deficitare cantitativ şi calitativ are o influenţă
negativă asupra creşterii şi dezvoltării embrionilor şi fetuşilor, cât şi producţiei de
lapte din lactaţia următoare.
Alimentaţia abundentă, care duce la îngrăşarea scroafelor, determină fătări
grele, număr redus de purcei la fătare şi cu greutate mică, producţie scăzută de lapte
în lactaţia următoare. De aceea, este necesară o alimentaţie normată, restricţionată,
cu hrană care să conţină toate substanţele nutritive la un nivel optim. Dacă în prima
parte a gestaţiei, cerinţele de enegie, proteină, vitamine şi substante minerale, nu sunt
mari, în cea de a doua parte a gestaţiei cerinţele cresc foarte mult şi nesatisfacerea lor
influenţează negativ asupra prolificităţii, greutăţii purceilor şi vitalităţii.
În prima parte a gestaţiei, se recomandă utilizarea unui nivel energetic
corespunzător necesarului de întreţinere şi o majorare treptată în continuare, încât, în
ultima lună de gestaţie, aceasta să fie cu 20-30% mai mare faţă de necesarul de
întreţinere. Raţiile sărace în energie, în ultima parte a gestaţiei, produc dismetabolii,
purcei neviabili cu o greutate mică la fătare, scăderea greutăţii scroafei, anestrus post-
partum şi chiar sterilitate definitivă. Mulţi autori arată că un deficit energetic are
efecte nefavorabile asupra activităţii ovariene, manifestându-se prin anestrus, călduri
liniştite sau repetate.
Creşterea şi dezvoltarea produşilor de concepţie cât şi sporul de creştere în
greutate al organismului scroafei se realizează în principal pe seama proteinelor din
hrană. Majoritatea autorilor consideră că un nivel de 14% P.B. este corespunzător
pentru hrana scroafelor în perioada de gestaţie, în condiţiile asigurării cerinţelor de
aminoacizi esenţiali. Dintre aminoacizi, lizina şi triptofanul par să fie factori
limitativi. Administrarea unor raţii cu un conţinut redus de proteine poate duce la
obţinerea la fătare a unor purcei subdezvoltaţi şi cu vitalitate scăzută.
Un deficit de proteină şi un exces de energie duce la îngrăşarea scroafelor,
determinând o prolificitate redusă, atrezii foliculare patologice, chişti ovarieni,
insuficienţe hormonale.
Substanţele minerale, în special calciul şi fosforul, sunt absolut necesare mai
ales în perioada a doua de gestaţie pentru formarea scheletului fetuşilor.

147
 Fosforul se asigură prin concentrate care au un conţinut ridicat în acest element.
Asigurarea necesarului de calciu se face prin adăugarea în amestecul de concentrate a
carbonatului de calciu şi a fosfatului dicalcic. La un deficit al calciului şi fosforului
din hrană, are loc o mobilizare timpurie a acestora din ţesutul osos pentru dezvoltarea
fetuşilor, apar afecţiuni atât la scroafe cât şi la purcei. De asemenea, este influenţată
negativ producţia ulterioară de lapte.
Datorită neasigurării necesarului de calciu în raţie, se obţin purcei morţi la
fătare sau purcei slab dezvoltaţi, neviabili. De asemenea, datorită insuficienţei în
substanţe minerale a raţiilor pot să apară atonii uterine şi retenţii placentare.
Asigurarea microelementelor în hrana scroafelor are de asemenea, o importanţă
deosebită.
Astfel, funcţia de reproducţie a scroafelor este influenţată în mare măsură de
prezenţa zincului în hrană.
Carenţa în zinc la scroafele gestante, chiar pentru o perioadă scurtă de timp,
determină mortalitate embrionară şi malformaţii congenitale, fetuşi subponderali cu
anomalii ale sistemului nervos. Deasemenea carenţa de zinc la scroafe influenţeazǎ
negativ dezvoltarea purceilor şi viabilitatea lor.
Lipsa fierului determină avorturi embrionare şi anemia purceilor nou născuţi.
Carenţa în iod determină obţinerea de purcei care mor imediat după naştere, iar
carenţa în mangan duce la o mortalitate embrionară ridicată, desfǎşurarea anormalǎ
a ciclului sexual, reducerea producţiei de lapte, etc. Carenţa în Se determinǎ
tulburǎri de reproducţie, reducerea producţiei de lapte, etc.
Vitaminele au un rol deosebit de important în desfăşurarea normală a gestaţiei la
scroafă. Vitamina A paticipă la toate procesele, începând de la gametogeneză până la
fătare. Are şi un rol important în menţinerea funcţiilor placentei.
Carenţa vitaminei A duce la tulburări de fecunditate şi nidaţie, mortalitate
embrionară, tulburări ale ciclului estral, atonie uterină postpartum.
Carenţa în vitamina E determină modificări degenerative ale placentei,
mortalitate embrionară, afecţiuni locomotorii ale nou - născuţilor, ca urmare a
distrofiei musculare.
Vitamina D are rol important în dezvoltarea scheletutui fetuşilor. Vitamina B12
este necesară pentru creşterea şi dezvoltarea produşilor de concepţie, carenţa ei în
hrană ducând la obţinerea unor purcei cu vitalitate scăzută. Vitamina B1 contribuie la
expulzarea fetuşilor şi a anexelor fetale, precum şi la involuţia uterină.
Cerinţele în vitaminele A, D, E, complex B sunt asigurate prin nutreţuri bogate
în acestea sau premixuri.
Adaosul de vitamine şi microelemente determină o creştere, a prolificităţii
precum şi a viabilităţii produşilor obţinuţi.
Asigurarea nesatisfăcătoare cu vitamine şi microelemente a scroafelor împreună
cu deficitul de substanţe nutritive din hrană este una din cauzele principale ale
diminuării capacităţii lor reproductive, a morbidităţii şi mortalităţii purceilor în
primele zile de viaţă. Chiar pe fondul unei anumite deficienţe de energie, proteine şi
fosfor in nutreţuri, adăugarea în raţie a sărurilor unor microelemente- Cu, Co, Zn, Fe,
I, precum şi a preparatelor din vitaminele A, D, E, C şi complex B, exercită o
influenţă pozitivă asupra stării biochimice a organismului şi se repercutează favorabil
148
asupra capacităţii lor reproductive şi viabilităţii purceilor.
Deosebit de utilă este pentru creşterea în ferme de tip industrial utilizarea unor
doze vitaminice de fortificare care să depăşească de 3-4 ori normele. Acestea nu
influenţează direct gestaţia, ci starea de sănătate a scroafei şi purceilor obţinuţi.
Normele de hrană pentru scroafe în perioada de gestaţie şi lactaţie sunt
prezentate în tabelul 98.
Tabelul 98
Cerinţele nutriţionale pentru scroafe
Specificare Starea fiziologică
Gestaţie Lactaţie
1 2
Norme INRA, 1989
Energie digestibilă (kcal/zi) 7500 14000 – 17000
Energie metabolizabilă (kcal/zi) 7125 13300 – 16150
Kcal EM/kg nutreţ 2850 2950
Kg nutreţ/zi 2,5 4,5 – 5,5
Proteină brută (%) 12,0 14,0
Norme NRC, 1998
Energie digestibilă (kcal/zi) 6290 17850
Energie metabolizabilă (kcal/zi) 6040 17135
Kcal EM/kg nutreţ 3265 3265
Kg nutreţ/zi 1,85 5,25
Proteină brută (%) 12,0 13,0
Aminoacizi (% din raţie) NRC INRA NRC INRA
Lizină 0,52 0,40 0,89 0,60
Metionină + cistină 0,36 0,27 0,44 0,33
Triptofan 0,10 0,07 0,17 0,12
Treonină 0,43 0,34 0,58 0,42
Leucină 0,42 0,30 0,95 0,69
Izoleucină 0,30 0,34 0,50 0,42
Valină 0,34 0,43 0,76 0,42
Histidină 0,16 0,12 0,34 0,23
Arginină - - 0,39 0,40
Fenilalnină + Tirozină 0,49 0,31 0,98 0,69
Minerale NRC NRC
% din raţie
Calciu 0,75 0,75
Fosfor total 0,60 0,60
Fosfor disponibil 0,35 0,35
Sodiu 0,15 0,20
Clor 0,12 0,16
Magneziu 0,04 0,04
Potasiu 0,20 0,20
mg/kg raţie
149
 Cupru 5,00 5,00
Iod 0,14 0,14
Fier 80 80
Mangan 20 20
Seleniu 0,15 0,15
Zinc 50 50
Vitamine NRC NRC
Vitamina A (UI) 4000 2000
Vitamina D3 (UI) 200 200
Vitamina E (UI) 44 44
Biotina (mg) 0,20 0,20
Colina (g) 1,25 1,00
Acid folic (mg) 1,30 1,30
Niacină disponibilă (mg) 10,00 10,00
Acid pantotenic (mg) 12,00 12,00
Riboflavină (mg) 3,75 3,75
Tiamină (mg) 1,00 1,00
Vitamina B6 (mg) 1,00 1,00
Vitamina B12 (µg) 15,00 15,00
Acid linoleic (%) 0,10 0,10

INCDBNA Baloteşti recomandǎ urmǎtoarele norme de hranǎ pentru scroafele

gestante şi în lactaţie în alimentaţia cǎrora se administreazǎ nutreţuri combinate:

Tabelul 99
Norme de hranǎ pentru scroafe gestante şi în lactaţie elaborate de INCDBNA
Baloteşti
Specificare Scroafe gestante Scroafe în
lactaţie
Proteinǎ brutǎ 13,80% 17,00%
Energie metabolizabilǎ 2.770 Kcal/kg 2.800 Kcal/kg
Metioninǎ 0,27% 0,32%
Metioninǎ+ Cistinǎ 0,54% 0,68%
Lizinǎ 0,66% 0,79%
Calciu 1,00% 1,00%
Fosfor 0,80% 0,80%
Colinǎ 0,06% 0,06%
Sare 0,55% 0,55%

Dupǎ INCDBNA Baloteşti în structura nutreţului combinat destinat scroafelor

gestante şi în lactaţie se includ: cereale, şrot floarea soarelui, şrot soia, carbonat de
calciu, fosfat de calciu, sare, aminoacizi, premix vitamino-mineral, antioxidant
(Etoxichin, BHT, BHA).
150
 În perioada de lactaţie, alimentaţia scroafelor reprezintă un factor esenţial
care condiţionează producţia de lapte. Hrana administrată trebuie să corespundă
cantitativ şi calitativ cerinţelor scroafelor pentru a asigura producţia de lapte necesară
purceilor.
La stabilirea necesarului de substanţe nutritive, se ţine seama atât de producţia
de lapte a scroafelor, cât şi de faptul că în lactaţie predomină procesele de
dezasimilaţie şi ca urmare, scroafele vor pierde din greutatea corporală.
Prin alimentaţie se urmăreşte reducerea acestor pierderi, astfel ca la înţărcare
scroafele să se afle într-o stare bună de întreţinere, aceasta influenţând favorabil
apariţia căldurilor după înţărcare, rata ovulaţiei şi fecunditatea.
Conţinutul hranei în proteine are o importanţă deosebită deoarece pe seama lor
se sintetizează proteinele din lapte. Carenţa proteinelor din hrană are efect negativ
asupra producţiei de lapte şi implicit asupra creşterii purceilor, precum şi asupra
pierderilor din greutatea corporală a scroafelor.
Nivelul proteic al hranei pentru scroafele în lactaţie este de 15-16% P.B., în
condiţiile asigurării aminoacizilor esenţiali la nivelul cerinţelor pentru producţia de
lapte.
Lizina este primul aminoacid limitant de care trebuie sa se ţină seama în
alimentaţia scroafelor în lactaţie. Cercetările efectuate pe plan mondial arată că o
creştere a conţinutului total în lizină în reţeta de nutreţ combinat, în special la
primipare, la nivelul de 1,3%, a determinat obţinerea unui număr mai mare de purcei
la fătarea următoare. Această constatare dovedeşte că nivelul de lizină pentru
creşterea prolificităţii este mult mai crescut decât cel pentru asigurarea producţiei de
lapte.
Valina este un alt aminoacid, al cărui nivel în reţetă trebuie urmărit în special
pentru creşterea producţiei de lapte, deoarece s-a dovedit că acesta stimulează funcţia
glandei mamare.
Conţinutul hranei în substanţe minerale, trebuie să satisfacă necesarul scroafelor
în lactaţie.
Calciul şi fosforul au o importanţă majoră în alimentaţia scroafelor în lactaţie;
lipsa lor duce la o decalcifiere a organismului şi în cele din urmă la scăderea
producţiei de lapte.
Vitaminele A, D, E, complex B, care se elimină prin lapte, trebuie asigurate în
hrană în această perioadă, deoarece în primele zile de viaţă singura sursă de vitamine
pentru purcei este laptele matern.
Nivelul de hrănire, precum şi necesarul energetic al scroafelor în lactaţie este
determinat de producţia de lapte a acestora.
Pentru scroafele în lactaţie, în cazul alimentaţiei restricţionate în perioada de
gestaţie, cercetătorii englezi recomandă până la 20.000 kcal E.M/zi. După W. Close
(1998), necesarul de energie în lactaţie poate fi estimat pe baza greutăţii corporale a
scroafei şi a numărului de purcei alăptaţi (tabelul 100).

151
 Tabelul 100
Necesarul de energie la scroafe în perioada de lactaţie
(după W. Close, 1998)
Greutatea corporală (kg) Energie metabolizabilă, kcal/zi(Mj/zi)
10 purcei 12 purcei
160 18.092 (75,7) 20.793 (87,0)
200 19. 000 (79,5) 21.797 (91,2)
240 20. 004 (83,7) 22.490 (94,1)
280 20.602 (86,2) 23.398 (97,9)
320 21.606 (90,4) 24.091 (100,8)
Alimentaţia scroafelor se face diferit, în funcţie de starea lor fiziologică:
perioada de pregătire pentru montă, de gestaţie şi de alăptare a purceilor.

Alimentaţia scroafelor în perioada de pregătire pentru montă

În general, scroafele adulte alimentate raţional în perioada de alăptare se menţin
într-o stare bună de întreţinere şi nu necesită o pregătire deosebită pentru montă, ele
intrând în mod obişnuit în călduri la circa 5-7 zile de la înţărcare.
Scroafele care în perioada de alăptare au scăzut în greutate mai mult de
15-20% faţă de greutatea avută după fătare, necesită în mod obligatoriu, pregătirea
pentru montă. În complexe1e de tip industrial scroafele în pregătire pentru montă sunt
hrănite cu nutreţ combinat 0-6 care are un nivel proteic de 14% PB, uneori
administrându-se şi nutreţ combinat 0-5 cu nivel proteic de 14,5%.
După înţărcare scroafele primesc 2-2,5 kg nutreţ combinat. La cantităţi reduse
de hrană în această perioadă, scroafele nu au satisfăcută senzaţia de saturare,
exteriorizându-se uneori prin agitaţie în padoc, ceea ce îngreunează controlul
căldurilor. Folosirea nutreţurilor de volum în raţie înlătură acest inconvenient (făină
de făn, nutreţ verde, nutreţ însilozat).
Hrana se majorează la 3 kg nutreţ combinat cu circa 10 zile înainte de montă,
după care se revine la norma de 2-2,5 kg nutreţ combinat. Acest şoc de hrănire
(flushing) duce la o creştere a ratei ovulaţiei, cu deosebire la primipare. Prin aplicarea
alimentaţiei stimulative se obţin rezultate mai bune la scroafe la prima montǎ şi la
scroafe cu o stare de întreţinere mai slabǎ la înţǎrcare. Dupǎ montǎ, aceastǎ
alimentaţie stimulativǎ se menţine încǎ 2-3 zile; dacǎ se prelungeşte aceastǎ duratǎ va
creşte mortalitatea embrionarǎ.
Ridicarea rapidă a nivelului aminoacizilor şi disponibilităţii acestora determină
îmbunătăţirea fertilităţii la scroafe. Prin administrarea în acest scop a 400-500 g făină
de peşte, timp de 7 zile de la înţărcare, a fost stimulată intrarea în călduri a scroafelor
şi a crescut totodată numărul purceilor fătaţi de la 9,2 la 11 (media pe efectiv).
În creşterea extensivă, se administrează scroafelor în perioada de pregătire
pentru montă un amestec de nutreţuri concentrate, care trebuie să aibă un conţinut în
substanţe nutritive asemănător cu nutreţul combinat 0-6.
În raţia scroafelor în pregătire pentru montă, se mai recomandă 4-5 kg lucernă
verde sau suculente (morcovi, sfeclă) şi 0,3-0,5 kg făină de lucernă. Cantitatea de
hrană administrată depinde de starea de întreţinere şi de vârsta scroafelor.

152
 Hrana se administrează sub formă uscată sau umedă, în două tainuri pe zi
asigurându-se un front de furajare de minimum 40 cm pentru fiecare scroafă.
Apa se asigură prin adăpători automate sau în jgheaburi, în care caz adăparea se
va face de cel puţin 3 ori pe zi.
Atât in cazul scroafelor, cât şi a scrofiţelor se va evita aducerea acestora în stare
de îngrăşare. Scroafele şi scrofiţele în stare de îngrăşare manifestă slab căldurile,
realizează o fecunditate şi o prolificitate scăzută şi au o producţie de lapte mai mică.

Alimentaţia scroafelor gestante

Alimentaţia normată în timpul gestaţiei stimulează consumul de hrană în
lactaţie, influienţând producţia de lapte, fiind redusă pierderea în greutate a scroafei.
În această concepţie de alimentaţie moderată în timpul gestaţiei şi abundentă în
lactaţie se realizează economie de nutreţuri, alături de o creştere a duratei de
exploatare a scroafelor.
Trebuie evitat supraconsumul în prima parte a gestaţiei, pentru a preveni
mortalitatea embrionarǎ, frecvent întalnitǎ la scrofiţe (Ashworth C.A. şi colab.,
1995). Pierderile de embrioni se coreleazǎ cu scǎderea nivelului de progesteron,
fenomen care la scrofiţele alimentate la discreţie poate fi corectat numai prin terapie
hormonalǎ cu progesteron în primele stadii ale gestaţiei. Nu se recomandǎ
supraconsumul nici în finalul gestaţiei deoarece acesta produce o diminuare a
apetitului în perioada de lactaţie, fapt ce solicitǎ creşterea utilizǎrii rezervelor
corporale pentru asigurarea nutrienţilor care se eliminǎ prin lapte, mecanism care va
influenţa nefavorabil performanţa ulterioarǎ a scroafelor.
În primele 3 luni de gestaţie, scroafele sunt hrănite la un nivel corespunzător
celui de întreţinere (2-2,5 kg nutreţ combinat pe zi). Alimentaţia la un nivel mai
scăzut se bazează pe faptul că în perioada de gestaţie scroafele valorifică mult mai
bine substanţele nutritive din hrană, adică în această perioadă se manifestă efectul
anabolic al stării de gestaţie. La primipare anabolismul de gestaţie este mai mic.
În ultima lună de gestaţie se impune o majorare a cantităţii de hrană la 2,8-3 kg
nutreţ combinat pe zi.
Un nutreţ combinat pentru scroafele gestante trebuie să asigure 2.900-3.000 kcal
E.M./kg şi 14% proteină brută.
Utilizarea nutreţului combinat în cantităţile arătate, deşi satisfac cerinţele
nutriţionale din perioada de gestaţie, pot să nu asigure senzaţia de saturare. Pentru a
preveni agitaţia scroafelor se pot folosi în această perioadă nutreţuri fibroase
măcinate şi amestecate cu nutreţuri combinate. În alimentaţia scroafelor gestante se
poate folosi şi concentratu1 P.V.M. Pentru scroafele cu performanţe mari se
recomandă programe speciale de furajare, care să asigure o productivitate ridicată
(tabelul 101).

153
 Tabelul 101
Program de furajare pentru scroafe Camborough
în gestaţie şi lactaţie
Cantitate nutreţ Felul
Specificare (kg/zi) nutreţului**
Scrofiţe înaintea montei/însămânţării la discreţie la discreţie
Gestaţie:
- de la prima însămnţare până la 5 zile
după însămânţare: - scrofiţe 1,7–1,8 gestaţie
- scroafe 2,0–2,2 gestaţie
- scroafe foarte slabe 2,8–3,0 gestaţie
a a
- din ziua a 5 până în a 90 de gestaţie nivel de întreţinere gestaţie
a a 2,7–2,8
- din ziua a 90 până în a 112 de gestaţie gestaţie
- înaintea fătării (4–2 zile) 1,8–1,9 lactaţie
Lactaţie:
- primele 1–2 zile restricţie uşoară lactaţie
- 3 zile înaintea întărcării * la discreţie lactaţie
Înţărcare - Însămânţare la discreţie gestaţie
* conform cerinţelor în funcţie de starea corporală şi producţia de lapte (numărul purceilor
alăptaţi)
** nutreţuri combinate complete
Sursa: PIC Romania
În fermele care nu dispun de nutreţ combinat, se alcătuieşte un amestec de
concentrate care trebuie să aibă 13,5-14 % proteină brută.
Tabelul 102
Amestec de concentrate pentru scroafe gestante
Sortimentul de furaj Perioada
vara, % de stabulaţie, %
- uruială de orz 35 30
- uruială de porumb 25 25
- uruială de ovăz 30 20
- tărâţe de grâu - 15
- Concentrate PVM 10 10
Total 100 100
Cantitatea de nutreţuri concentrate recomandată a se administra scroafelor
gestante în fermele de producţie din ţara noastră este în medie de circa 2,5 kg pe zi.
Pe parcursul gestaţiei cantitatea de nutreţ concentrat variază în funcţie de stadiul
gestaţiei, astfel: în prima lună de gestaţie, sau numai în primele 10 zile după montă
(în funcţie de starea de întreţinere a scroafelor), se administrează 2,6-3 kg; în lunile a
doua şi a treia de gestaţie, 2,0-2,2 kg; în luna a patra, cu excepţia ultimelor două - trei
zile de gestaţie, 2,6-3 kg iar în ultimele 2-3 zile de gestaţie 2,0-2,2 kg. Se recomandă
deci o alimentaţie stimulativă în prima lună de gestaţie în vederea refacerii
organismului scroafei, şi asigurării unei bune nidaţii, precum şi în ultima lună de
gestaţie, când intensitatea de creştere a fetuşilor este foarte ridicată.
154
 Nutreţurile concentrate se pot administra sub formă uscată sau umedă, proporţia
nutreţ/ apă, fiind de 1:1 sau 1:1,5. Hrana se administrează în mod obişnuit în două
tainuri pe zi, asigurându-se pentru fiecare scroafă un front de furajare de 40-50 cm.
În sezonul de vară în hrana scroafelor gestante se recomandă a se administra,
pe lângă nutreţurile concentrate, 4-8 kg nutreţuri verzi. La utilizarea în adăpost este
mai potrivită tocarea nutreţu1ui verde. Se va evita păstrarea acestuia în grămezi
deoarece în urma procesului de incălzire, scroafele nu-l mai consumă cu plăcere.
În timpul iernii completarea raţiei se poate face prin adaosuri de făină de fân de
lucernă 0,3-0,5 kg şi suculente 3-4kg (cartofi, sfeclă, morcov, nutreţ murat).
În ultima lună de gestaţie, nu se recomandă alimentaţia scroafelor cu nutreţuri
verzi sau suculente, nutreţul însilozat fiind scos complet din hrană.
Adăparea scroafelor gestante se face de cel puţin trei ori pe zi. Se recomandă ca
scroafele să aibă în permanenţă apă pentru adăpare, prin adăpători automate.
Consumul de apă este normat la circa 7-8 l/100 kg greutate corporală.
Alimentaţia scroafelor în lactaţie
Cu 1-2 zile înainte de fătare, în ziua fătării şi în primele zile după fătare scroafa
necesită o îngrijire şi o hrănire deosebită. Scroafa înainte şi la fătare are în mod
normal o stare uşor febrilă şi se produce o deshidratare a organismului, fiind
predispusă la constipaţii.
Pentru a preveni constiparea, în preajma fătării se recomandă o alimentaţie
dietetică cu nutreţuri uşor laxative (tărâţe de grâu).
După fătare, în primele 24 ore, scroafa primeşte numai apă la temperatura de
12-15°C sau un barbotaj în care se include 1 kg tărâţe de grâu. Din ziua a doua, raţia
scroafei se măreşte treptat, astfel încât în ziua a 6-a, a 7-a să se ajungă la o raţie
corespunzătoare care să asigure o producţie de lapte normală. Se va evita alimentaţia
abundentă a scroafelor în ultimele zile de gestaţie şi în primele zile de la fătare pentru
a preveni o producţie ridicată de lapte care provoacă diaree la purcei.
În sistemul industrial de exploatare, după 10-14 zile de la fătare, scroafa se
alimentează la discreţie cu raţii a căror volum este relativ mic, însă în care densitatea
în substante nutritive este mare şi palatabilitatea bună.
În cazul alimentaţiei la discreţie scroafele nu pot ingera cantităţi mai mari de 6
kg nutreţ combinat pe zi. În fermele de tip industrial din tara noastră se administrează
la scroafele cu purcei nutreţ combinat 0-5 care trebuie să aibă 15-16% proteină brută
şi un nivel energetic de 3.000- 3.100 Kcal/kg nutreţ EM.
Alimentaţia scroafelor în lactaţie cu nutreţ sub formǎ lichidǎ constǎ în folosirea
unui amestec de apǎ şi nutreţ combinat (3:1). Principalul avantaj al acestei tehnologii
de hrǎnire cu nutreţuri lichide îl reprezintǎ stimularea producţiei de lapte a scroafelor.
Pentru a-şi asigura necesarul de energie pentru alǎptarea purceilor, Pond W.G.,
2006 susţine cǎ scroafele adulte pot sǎ consume între 6,8-9 kg nutreţ combinat pe zi
cu o concentraţie a energiei de 3.600 Kcal EM/ kg la vârf de lactaţie, respectiv între a
4-a şi a 5-a sǎptǎmânǎ dupǎ fǎtare.
În tabelul 103 se prezintă orientativ, cantităţile de nutreţ combinat, recomandate
pentru scroafe cu purcei, pe zile de lactaţie.

155
 Tabelul 103
Furajarea scroafelor lactante cu nutreţuri combinate
Cantitatea de nutreţ Energie metabolizabilă Proteină brută
Ziua de combinat (kg/cap) (kcal/cap) (g/cap/zi)
alăptare
Scroafe scrofiţe scroafe scrofiţe scroafe scrofiţe
1 (apa) (apa) - - - -
2-5 1,4 1,4 2520 2520 210 210
6-10 3,4 4,0 6120 7200 510 600
11 -30 5,0 5,0 9000 9000 750 750
31 - 36 2,5 2,5 5000 5000 400 400
Cantitatea de hrană consumată depinde de nivelul energetic al nutreţului
combinat, care trebuie sa fie corelat şi cu nivelul celorlalţi nutrienţi ai raţiei.
Referitor la cantitatea de hrană consumată în timpul lactaţiei, cercetari mai
recente aratǎ cǎ stabilirea necesarului pe baza numarului de purcei (0,4-0,5 kg nutreţ
combinat/ purcel) duce la o subalimentaţie a scroafelor. În acest caz energia ingeratǎ
este insuficientǎ, mai ales dacă nivelul energetic al nutreţului combinat este sub 3.000
Kcal EM/ kg.
Necesarul de hrană pentru o scroafă pe zi în funcţie de greutatea corporală şi
numărul de purcei alăptaţi este prezentat în tabelul 104.
Când înţărcarea se face mai timpuriu, la 3,4 sau 5 săptămâni se reduce hrana cu
câteva zile înainte de înţărcare la 2-3 kg nutreţ combinat pe zi. În acest fel producţia
de lapte scade rapid, iar scroafa poate fi montată din nou în scurt timp. Se poate
practica şi înţărcarea bruscă, scroafele primind pe o perioadă de 2 zile numai apă.
Nutreţurile combinate se administrează sub formă uscată sau umectată, în 3
tainuri pe zi sau la discreţie. Hrana se administrează de regulă individual în boxa de
fătare din maternitate.
Tabelul 104
Necesarul de hrană la scroafe in peroada de lactaţie
(după W. Close, 1998)
Cantitatea de nutreţ combinat (kg/zi)
Greutatea corporală Număr purcei
10 12
160 5,6 6,5
200 5,9 6,8
240 6,2 7,0
280 6,4 7,3
320 6,7 7,5
*Nivelul energetic al nutreţu1ui combinat este de 3.202 Kcal E.M/Kg (13,4
MJ EM/Kg).
În fermele de tip extensiv, nutreţurile concentrate recomandate în hrana
scroafelor lactante sunt: orzul, porumbul, mazărea, tărâţele de grâu, şroturile de
floarea-soarelui şi soia, drojdia furajeră, făinurile de origine animală. Nu trebuie
folosite în raţie secara, porumb mucegăit, orz alterat, cantităţi mari de nutreţuri

156
însilozate sau nutreţuri ce conţin multă celuloză.
Un amestec de concentrate recomandat pentru fermele de tip extensiv este
următorul: 30-40% porumb, 30-40 % orz, 7-8 % mazăre, 7-8 % tărâţe de grâu, 3-4
% şrot floarea soarelui, 3-4% şrot de soia, 4-5% drojdie furajeră, 2-4% făină de
lucernă, 1,5% carbonat de calciu, 0,5% sare. La toate acestea se poate adăuga premix
vitamino-mineral.
Cantitatea de nutreţuri concentrate care se administrează la scroafele aflate în
plină perioadă de lactaţie este de 4-6 kg, în funcţie de numărul purceilor alăptaţi,
vârsta şi greutatea corporală a scroafei şi de starea de întreţinere a acesteia.
Nutreţul verde se poate folosi prin administrarea la padoc în cantitate de 3-6 kg
pe zi (lucernă, trifoi). Pe lângă nutreţul verde se mai administrează şi un amestec de
concentrate (cereale 80-90%, iar restul nutreţuri proteice vegetale, calciu furajer şi
sare) 2,5-4 kg pe zi, după stadiul lactaţiei.
În timpul alăptării din perioada de iarnă, în structura raţiei, alături de
concentrate se pot include făina de fân de lucernă 0,5-1 kg pe zi şi suculentele (sfecla,
dovleci, cartofi, nutreţ însilozat) 5-8 kg pe zi. În cazul scroafelor care alăptează un
număr mare de purcei (peste 10) se vor introduce în raţii şi făina de carne 0,2-0,3 kg
pe zi sau lapte smântânit 1-4 l pe zi.
Folosirea nutreţurilor verzi şi a fǎinii de lucernǎ asigurǎ cerinţele în minerale şi
vitamine pentru scroafe şi nu se mai recomandǎ utilizarea premixurilor mineralo-
vitaminice.
Cu 2-3 zile inainte de inţărcare cantitatea de hrană scade, iar în ziua înţărcării se
recomandă ca scroafele să nu primească nici un fel de hrană.
O atenţie deosebită trebuie acordată adăpării. Necesaru1 de apă al scroafei în
perioada de lactaţie este mult mai ridicat decât în celelalte stări fiziologice, fiind de
25-30 l pe zi. Apa se asigură prin adăpători automate sau prin administrarea în
jgheaburi, în care caz scroafele se adapă de 4-5 ori pe zi.

6.4. ALIMENTAŢIA TINERETULUI PORCIN

Cerinţele nutriţionale
Cerinţele pentru creşterea şi dezvoltarea purceilor sunt asigurate până la vârsta
de circa trei săptămîni prin laptelele matern. De la această vârstă cerinţele în
substanţe nutritive nu mai pot fi satisfăcute numai prin laptele matern, fiind necesară
alimentaţia suplimentară a purceilor. Datorită ritmului intens de creştere, purcelul are
un necesar de energie care raportat la masa corporală, este mult mai mare decât la
porcul adult. Sporul de creştere în greutate al purceilor sugari este influenţat în primul
rând de nivelul energetic al nutreţului consumat. Cerinţele de proteine, substanţe
minerale şi vitamine sunt de asemenea ridicate datorită ritmului intens de creştere al
purceilor sugari. Proteinele din nutreţul suplimentar trebuie să fie uşor digestibile şi
să aibă o valoarea bilogică ridicată, conferită de un conţinut corespunzător de
aminoacizi esenţiali şi în special de lizină. Deficienţa în lizinǎ la purcei determinǎ
reducerea consumului de hranǎ, reducerea creşterii şi a eficienţei utilizǎrii hranei.
Pentru purceii sugari se recomandă ca nutreţul suplimentar să aibă o valoare
energetică de circa 3.300 kcal E.M/kg nutreţ combinat şi un nivel proteic de 22-24%

157
PB.
La purceii inţărcaţi, conţinutul hranei în substanţe energetice şi proteice poate
fi mai scăzut decât în cazul purceilor sugari. Nivelul energetic de 3.100-3.200 kcal
E.M./kg nutreţ combinat şi un nivel proteic de 17-18% PB sunt suficiente pentru
satisfacerea necesarului tineretului inţărcat. Un nivel suboptim al proteinei totale din
hranǎ reduce sporul de creştere şi eficienţa utilizǎrii hranei. O atenţie deosebită se
acordă conţinutului hranei în aminoacizi îndeosebi în lizină, metionină şi triptofan.
Cerinţele de vitamine sunt asemănătoare cu ale purceilor sugari, fapt pentru care
se utilizează acelaşi premix vitaminic atât pentru purceii sugari cât şi pentru cei
înţărcaţi.
Tineretul porcin este puternic afectat de carenţa în vitamina A, manifestată în
principal prin încetinirea creşterii. Vitamina A, ca de altfel şi celelalte vitamine,
trebuie să se asigure prin premixul vitaminic introdus în amestecul de concentrate.
Dintre substanţele minerale, calciul şi fosforul sunt necesare pentru creşterea
ţesutului osos. Deficitul în Ca la purceii în creştere duce la apariţia fracturilor şi
reducerea osificǎrii oaselor. Pentru satisfacerea necesarului, nutreţul combinat
administrat purceilor înţărcaţi trebuie să conţină 0,80% Ca, 0,65% P şi 0,3-0,5%
NaCl. Dintre microelemente pentru purceii înţărcaţi o importanţă deosebită are zincul
a cărui carenţă se manifestă prin paracheratoză.
Normele de hrană pentru purcei în perioada de alăptare şi după înţărcare sunt
prezentate în tabelul 105.
Tabelul 105
Cerinţele nutriţionale pentru purcei
Specificare Greutatea corporală (kg)
3-5 5 - 10 10 - 20
Norme INRA, 1989
Energie digestibilă (kcal/zi) 1295 2900
Energie metabolizabilă (kcal/zi) 1230 2760
Kcal EM/kg nutreţ 3325 3325
Kg nutreţ/zi 0,370 0,830
Proteină brută minimum (%) 20,0 18,0
Norme NRC, 1998
Energie digestibilă (kcal/zi) 855 1690 3400
Energie metabolizabilă (kcal/zi) 820 1620 3265
Kcal EM/kg nutreţ 3265 3265 3265
Kg nutreţ/zi 0,250 0,500 1,00
Proteină brută (%) 24,0 20,0 18,0

Minerale
% din raţie
Calciu 0,90 0,80 0,70
Fosfor total 0,70 0,65 0,60
Fosfor disponibil 0,55 0,40 0,32
Sodiu 0,25 0,20 0,15

158
Clor 0,25 0,20 0,15
Magneziu 0,04 0,04 0,04
Potasiu 0,30 0,28 0,26
mg/kg raţie
Cupru 6,00 6,00 5,00
Iod 0,14 0,14 0,14
Fier 100 100 80
Mangan 4,00 4,00 3,00
Seleniu 0,30 0,30 0,25
Zinc 100 100 80
Vitamine
Vitamina A (UI) 2200 2200 1750
Vitamina D3 (UI) 220 220 200
Vitamina E (UI) 16 16 11
Biotina (mg) 0,08 0,05 0,05
Colina (g) 0,60 0,50 0,40
Acid folic (mg) 0,30 0,30 0,30
Niacină disponibilă (mg) 20,00 15,00 12,50
Acid pantotenic (mg) 12,00 10,00 9,00
Riboflavină (mg) 4,00 3,50 3,00
Tiamină (mg) 1,50 1,00 1,00
Vitamina B6 (mg) 2,00 1,50 1,50
Vitamina B12 (µg) 20,00 17,50 15,00
Acid linoleic (%) 0,10 0,10 0,10
Aminoacizi % din raţie 5 – 10 kg 10 -25 kg
ARC NRC INRA NRC INRA
Lizină 1,41 1,35 1,40 1,15 1,20
Metionină + cistină 0,70 0,76 0,80 0,65 0,65
Triptofan 0,20 0,24 0,25 0,21 0,20
Treonină 0,85 0,86 0,80 0,74 0,65
Leucină 1,41 1,32 1,00 1,12 0,80
Izoleucină 0,76 0,73 0,80 0,63 0,65
Valină 0,99 0,92 0,90 0,79 0,70
Histidină 0,46 0,43 0,34 0,36 0,29
Arginină - 0,54 0,36 0,46 0,32
Fenilalnină + Tirozină 1,35 1,25 1,30 1,06 1,00
În cazul creşterii purceilor proveniţi din scroafe Camborough şi vieri PIC,
nutreţurile combinate prestarter trebuie sǎ îndeplineascǎ condiţii deosebite de calitate
(tabelul 106).

159
 Tabelul 106
Caracteristici ale nutreţului combinat pentru purcei cu ritm foarte ridicat de creştere
Greutatea corporală a purceilor
Specificare 3,5-5,2 kg* 5,2-7,0 kg 7,0-11,0 kg
Energie metabolizabilă (kcal/kg nutreţ) 3500 3500 3460
Proteină brută, maximum (%) 25,0 23,5 22,5
Lizină, totală (%) 1,70 1,50 1,35
Metionină + cistină, total (%) 0,97 0,85 0,77
Treonină, total (%) 1,05 0,93 0,84
Triptofan, total (%) 0,31 0,27 0,24
Calciu (%) 1,0-1,05 0,95-1,00 0,88-0,93
Fosfor disponibil (%) 0,55 0,52 0,47
Grăsime, total (%) 6-8 4-7 3–6
Kg nutreţ consumat/zi 0,15 0,30 0,45
Spor mediu zilnic estimat (g) 145 190 360
Indice de consum (kg hrană/kg spor) 1,05 1,80 1,32
Sursa : PIC România, 2002 * înţarcare timpurie

INCDBNA Baloteşti recomandǎ urmǎtoarele norme de hranǎ pentru tineretul porcin

înţǎrcat (12-30 kg) în alimentaţia cǎruia se administreazǎ nutreţuri combinate:

Tabelul 107
Norme de hranǎ pentru tineret porcin înţǎrcat 12-30 kg elaborate de INCDBNA
Baloteşti
Proteinǎ brutǎ 18,00% În structura nutreţului
combinat se includ:
Energie metabolizabilǎ 3214 Kcal/kg
cereale, gluten porumb,
Metioninǎ 0,45%
şrot soia, şrot floarea
Metioninǎ+ Cistinǎ 0,75% soarelui, ulei, carbonat de
Lizinǎ 1,20% calciu, fosfat de calciu,
Calciu 1,02% sare, aminoacizi, premix
Fosfor 0,75% vitamino-mineral,
Colinǎ 0,06% antioxidant (Etoxichin,
Sare 0,55% BHT, BHA)

Pentru scrofiţele de reproducţie în perioada 30-55 kg, nivelul proteic al hranei

este asigurat la un nivel de 15-16% P.B., iar în perioada 56-120 kg, proteina poate fi
limitată la 14%. Nivelul energetic al nutreţului combinat destinat scrofiţelor de
reproducţie (30-120 kg) este de 3.200 kcal E.M./kg nutreţ.
Nivelul proteic necesar scrofiţelor tinere are o mare importanţă în apariţia
pubertăţii.

160
6.4.1. Alimentaţia purceilor în perioada de alăptare
Purceii la fǎtare au o rezervǎ foarte redusǎ de grǎsime, astfel cǎ dispun de o
micǎ rezervǎ de energie pentru funcţiile vitale. În cazul în care temperatura mediului
ambiant este sub cea optimǎ (320C), aceastǎ rezervǎ este consumatǎ în câteva ore şi
se instaleazǎ starea de hipoglicemie a purceilor. De aceea, dupǎ fǎtare alǎptarea cu
lapte colostral a purceilor trebuie sǎ aibǎ loc în primele 50-60 de minute. Având în
vedere conţinutul energetic al colostrului, purcelul trebuie sǎ consume imediat dupǎ
fǎtare cel puţin 150 g de colostru, pentru a avea şanse de supravieţuire. Consumul de
colostru este foarte important a se realiza cât mai repede dupǎ naştere datoritǎ
faptului cǎ imunoglobulinele inclusiv gamaglobulinele pot sǎ treacǎ de bariera
intestinalǎ doar 48- 72 de ore, de la naştere.
Laptele colostral de scroafǎ conţine între 25-30% SU, 3-7% grǎsime, 15-20%
proteinǎ, 5-7% lactozǎ şi 0,63% sǎruri minerale (Pond W.P. şi col. 2006).
În ziua a 2-a de lactaţie conţinutul laptelui colostral în grǎsime, lactozǎ şi sǎruri
minerale este maxim, dar este mult mai redus conţinutul în proteinǎ ca rezultat al
scǎderii rapide a imunoglobulinelor.
În primele 15-20 zile după fătare alimemaţia purceilor se bazează aproape
exclusiv pe laptele matern. În perioada de alăptare creşterea purceilor este intensă,
iar producţia de lapte a scroafelor nu mai poate satisaface acest ritm după vârsta de 2
săptămâni. Acest fapt impune obişnuirea timpurie a purceilor, încă de la vârsta de 10
zile cu nutreţuri combinate de tip prestarter (0-1).
Încă din primele zile după fătare, purceii au cerinţe mari în substanţe minerale
şi în special de fier datoritǎ faptului cǎ laptele de scroafǎ este sǎrac în acest element.
În cazul când nu se intervine cu supliment mineral, încă de la vârsta de 5-6 zile apare
anemia la purcei. Pentru prevenirea anemiei feriprive se administrează purceilor
sugari diferite preparate cu fier ca: Ferdextran, Ferodex, Myofer-100, Imposil sau alte
produse. Admininistrarea lor se face prin injecţii intramusculare, câte 1-2 ml la 3-5
zile după naştere.
Purceii au o digestie specifică, capacitatea de digerare a nutreţurilor creşte
continuu în perioada de la 3-8 săptămâni, ca o consecinţă a formarii depline a
sistemului enzimatic. Până la vârsta de 20 zile pepsina este secretată în cantităţi
reduse dar nici nu este activă din lipsa acidului clorhidric. Acidul clorhidric are şi un
important rol bactericid şi în lipsa lui, purceii sunt mult mai expuşi tulburărilor
digestive. Proteaza pancreatică reprezintă 70-80% din activitatea enzimatică totală
până la vârsta de 6 săptămâni, după care descreşte până la circa 50%. Activitatea
amilazei pancreatice este mai redusă la început (circa 30% la naştere) şi creşte până la
70% la vârsta de 4 săptămâni. Lactaza este secretată corespunzator încă din primele
zile, ceea ce explică buna digerare a lactozei. Amidonul începe să fie digerat abia
după vârsta de 2 săptămâni. Grăsimile din laptele de scroafă sunt bine utilizate din
primele zile după naştere.

161
 Tabelul 108
Evoluţia activităţii enzimatice la purcei, după naştere
Enzime Activitatea enzimaticǎ
Pancreaticǎ Intestinalǎ
Lipaza Ridicatǎ la naştere, creşte cu
vârsta
Amilaza Foarte scǎzutǎ la naştere, creşte Scǎzutǎ la naştere, creşte cu
rapid cu vârsta vârsta
Lactaza Foarte activǎ la naştere, maximǎ
la o sǎptǎmânǎ, descreşte pânǎ la
6 sǎptǎmâni
Maltaza Redusǎ la naştere, creşte pânǎ la
8 sǎptǎmâni; maltoza se digerǎ
bine dupǎ a 2-a zi
Sucraza Lipseşte la naştere, prezentǎ
dupǎ o sǎptǎmânǎ, foarte activǎ
dupǎ 2 sǎptǎmâni
Chimotripsina, Descreşte de la naştere pânǎ la
Tripsina 2-3 sǎptǎmâni, apoi creşte la 6-
8 sǎptǎmâni
Pepsina Redusǎ la început, creşte cu
vârsta (mai puţin la purceii
înţǎrcaţi timpuriu)
Specificul digestiei purceilor sugari impune utilizarea în amestecuri, a
nutreţurilor cu digestibilitate ridicată, în care celuloza să nu treacă de 3%. Structura
amestecurilor de nutreţuri depinde de vârsta la care se face înţărcarea purceilor.
Nutreţurile recomandate sunt: orzul, ovăzul cernut, şroturile de soia şi in, laptele praf:
celelalte nutreţuri proteice (făina de peşte, drojdia furajeră) şi premixurile întregesc
valoarea amestecurilor.
În creşterea extensivă se alcătuiesc amestecuri de nutreţuri concentrate, care
trebuie să aibă caracteristici nutritive asemănătoare cu ale nutreţului combinat
prestarter. În aceste ferme pe lângă nutreţurile concentrate (cereale, tărâţe, şroturi de
soia), purceilor sugari li se mai poate administra laptele smântânit, separat sau în
amestec cu nutreţul concentrat. Laptele smântânit se administrează începând cu
săptămâna a 3-a în cantitate de 100 ml, apoi se majorează treptat până la 1 litru la
vârsta de 8 săptmnâni, când se face înţărcarea. De asemenea se mai pot administra
nutreţuri verzi (lucernă tânără) şi morcovi măruntiti de la vârsta de 2 săptămâni în
cantităţi de 100-200 g în funcţie de vârsta purceilor.
Grăunţele de orz prăjite, se pot administra purceilor ca primul nutreţ
suplimentar pentru obişnuire, fiind consumate cu plăcere. La început se pot da circa
50 g/purcel, iar la vârsta de 1 lună se poate ajunge la 150-200 g pe zi, după care
grăunţele prăjite pot fi scoase din raţie. Orzul prăjit se mai utilizează şi la înţărcare,
pentru prevenirea şi combaterea diareei care apare în această perioadă.

162
 Tabelul 109
Amestec de concentrate pentru purcei în perioada de alăptare
Nutreţuri Variante, %
I II III
- uruială de orz 80 60 63
- uruială de porumb - 20 -
- lapte degresat 10 10 5
- cartofi fierţi - - 20
- concentrate PVM 10 10 12
Total 100 100 100
Alimentaţia suplimentară a purceilor sugari, aşa cum s-a arătat va începe de la
vârsta de 8-10 zile, astfel ca la 3 săptămâni aceştia să fie obişnuiţi cu consumul de
nutreţ.
Nutreţul concentrat sau combinat se administrează la discreţie în hrănitori
semiautomate amplasate în zona de odihnă a purceilor. Acest nutreţ trebuie să fie în
permanenţă proaspăt, îndepărtându-se zilnic nutreţul murdar sau alterat. Consumul
mediu zilnic de nutreţ concentrat sau combinat pe purcel este foarte mic în primele 2
săptămâni de furajare, ajungând la înţărcare la 500-600 g pe zi.
Purceii preferă hrana uscată. Sub formă uscată se consumă mai bine când se dă
granulată (3 mm diametru) comparativ cu uruiala. Cele mai bune sunt granulele
friabile sub formă de brizură.
Unele firme (Biomin, LNB) recomandǎ pentru purcei în perioada de alǎptare
nutreţuri combinate preprestarter (23%PB) începând de la vârsta de 4-5 zile şi pânǎ la
28 zile când se face înţǎrcarea.
Înţărcarea purceilor se poate face la vârsta de 3-4, 5-6 sau 7-8 săptămâni:
înţărcarea la 3-4 săptămâni este mai pretenţioasă sub raportul nutriţiei şi ea
necesită utilizarea unor amestecuri de nutreţuri care să stimuleze de timpuriu
consumul;
înţărcarea la vârsta de 5-6 săptămâni este mult mai răspândită, cu deosebire în
creşterea de tip industrial. La această vârstă purcelul utilizează bine substanţele
nutritive din nutreţurile vegetale;
înţărcarea tradiţională, care se face la vârsta de 7-8 săptămâni se practică în
creşterea extensivă.
Adăparea purceilor trebuie să înceapă încă de la vârsta de 4 zile.
6.4.2. Alimentaţia purceilor înţărcaţi
Imediat după înţărcare, o perioadă de 5-25 zile în funcţie de vârsta de
înţărcare, purceii sunt alimentaţi cu acelaşi nutreţ care le-a fost administrat în
perioada de purcei sugari (nutreţ combinat prestarter). După această perioadă se
administrează nutreţul combinat specific purceilor înţărcaţi, care are un nivel
energetic şi proteic mai scăzut (nutreţ combinat starter).
Trecerea de la nutreţul suplimentar la cel specific purceilor înţărcaţi se face în
mod treptat, într-o perioadă de cel puţin 4 zile.
În fermele de tip industrial nutreţul specific purceilor înţărcaţi este nutreţul

163
combinat starter (0-2), care are 17,5-18% proteină brută şi un conţinut în celuloză de
circa 4%.
În aceste ferme nutreţul combinat se administrează sub formă uscată, la discreţie
în hrănitori semiautomate.
Se recomandă pentru această perioadă care se încheie la vârsta de 90 zile,
granularea amestecurilor de nutreţuri concentrate. Granularea determină o ingestă
zilnică mai ridicată şi previne în acelaşi timp risipa.
Dupǎ înţǎrcare trebuie supravegheat consumul zilnic, deoarece existǎ pericolul
apariţiei bolii edemelor la purceii foarte bine dezvoltaţi şi care consumǎ o cantitate
mai mare de nutreţuri, fǎrǎ a avea echipamentul enzimatic complet dezvoltat. Pentru
a prevenii apariţia acestei afecţiuni purcelul trebuie obişnuit cât mai timpuriu cu
cantitǎţi mici de nutreţ combinat.
În fermele de tip extensiv se alcătuiesc amestecuri de concentrate, care trebuie
să aibă conţinutul în substanţe nutritive asemănător cu al nutreţului combinat starter.
Amestecul de concentrate se poate administra şi sub formă umedă, raportul nutreţ-apă
fiind de 1:1,5. Pentru umectarea nutreţului concentrat se pot utiliza cu foarte bune
rezultate laptele smântânit sau zerul în cantitate de 0,5-1litru pe animal.
În raţia purceilor înţărcaţi alături de nutreţurile concentrate, se pot administra
nutreţuri verzi (lucernă, trifoi) sau suculente (morcovi, sfeclă, cartofi) în cantităţi de
0,5-1,5 kg pe zi şi făina de fân 0,1-0,2 kg pe zi în funcţie de greutatea corporală a
animalelor.
Hrana se administrează în 3 tainuri pe zi, la discreţie dar în funcţie de consum,
evitându-se risipa de nutreţuri. Se poate aplica şi sistemul mixt de hrănire: tainurile
de dimineaţă şi de seară sub formă umedă, iar tainul de la prânz sub formă uscată.
Hrana se administrează in jgheaburi, asigurându-se pentru fiecare animal un front de
furajare de circa 20 cm.
Tabelul 110
Amestecuri furajere pentru purcei înţărcaţi (vârsta 2 – 4 luni)
Specificare Variante, %
I II III
Uruială de orz 50 50 20
Uruială de porumb 30 36 -
Uruială de ovăz - - 19
Uruială de mazăre - 4 -
Tărâţe de grâu 5 - -
Cartofi fierţi - - 50
Concentrate PVM 15 10 11
Lapte smântânit - 2 litri 2 litri
Total 100 100 100
Dupǎ înţǎrcare poate sǎ aparǎ diareea nutriţionalǎ (produsǎ de E.coli),
determinatǎ de alimentaţia necorespunzatoare asociatǎ cu umiditatea ridicatǎ şi lipsa
de ventilaţie în adǎpost.
Apa trebuie asigurată în permanenţă proaspătă, prin adăpători automate sau în
jgheaburi.

164
 Când purceii înţărcaţi au ajuns la greutatea de aproximativ 30 kg sunt trecuţi la
categoria tineret pentru reproducţie sau la îngrǎşat.

6.4.3. Alimentaţia tineretului porcin de reproducţie

Categoria tineret de reproducţie cuprinde vieruşi şi scrofiţe destinate pentru
prăsilă, de la vârsta de 3-4 luni şi greutatea de circa 30 kg, până la vârsta de 8-10 luni
când se introduc la reproducţie.
Vieruşii şi scrofiţele selectaţi pentru reproducţie trebuie sǎ ajungǎ la vârsta de 6
luni la greutatea de 113-122 kg (Pond W.G, 2006). Pentru a preveni îngrǎşarea
acestora, de la vârsta de 6 luni şi pânǎ la 8 luni se recomandǎ o alimentaţie
restricţionatǎ.
Alimentaţia vieruşilor de reproducţie.
În fermele de selectie, vieruşii sunt hrăniţi la discreţie cu nutreţuri combinate
specifice, cu un nivel proteic de 17,5% în prima perioadă şi 16,5% proteină brută în
perioada a II-a.
După terminarea testării vieruşii trebuie să fie recondiţionaţi în vederea
pregătirii pentru reproducţie. Recondiţionarea are o durată de circa 60 zile şi constă
din aplicarea unei hrăniri restricţionate şi din mişcarea tineretului, pentru aducerea
acestuia în condiţie de reproducător.
Nivelul proteic al nutreţului combinat pe această perioadă trebuie să fie de
14,5-15% proteină brută (nutreţ combinat 0-5), iar cantitatea administrată de 2,0-
2,5 kg/zi în funcţie de greutatea corporală şi starea de întreţinere a animalelor.
În fermele de producţie, în hrana vieruşilor de reproducţie se pot administra
nutreţuri concentrate 1-2,5 kg/zi, nutreţuri verzi (lucernă, trifoi, păşune) pe timp de
vară şi suculente (morcovi, sfeclă, cartofi) pe timp de iarnă în cantităţi de 1-4 kg.
În sezonul de iarnă, în raţie se mai asigură făina de lucernă în cantitate de
0,2-0,4 kg/cap/zi. Prin utilizarea nutreţurilor verzi şi a cartofilor, după sezon,
consumul de concentrate poate fi limitat la 1-1,5 kg/zi.
În fermele de producţie care beneficiază de nutreţuri combinate, hrănirea
vieruşilor de reproducţie în perioada de la 30 kg până la 50-60 kg se face cu nutreţ
combinat (0-3) care are un nivel proteic de 16% proteină brută, iar în perioada
următoare cu nutreţ combinat (0-5) care are 14,5% proteină brută.
Hrănirea tineretului de reproducţie se face restricţionat, deoarece hrănirea la
discreţie duce la realizarea unor sporuri de creştere prea mari şi implicit la îngrăşarea
animalelor. Starea de întreţinere „de îngrăşare" este necorespunzătoare pentru
tineretul de prăsilă, influenţând negativ funcţia de reproducţie. Pentru vieruşi se
recomandă în medie 2 kg de nutreţ combinat/cap/zi în perioada 25-50 kg; 2,5
kg/cap/zi in perioada 50-58 kg şi 2,8 kg/cap/zi în perioada 58-110 kg.
Hrana se administrează în 2-3 tainuri pe zi sub formă uscată sau umedă.
Alimentaţia scrofiţelor de reproducţie
În fermele de înmulţire după înţărcare şi până la greutatea de circa 30 kg,
scrofiţele hibride F1 sunt hrănite asemănător cu purceii înţărcaţi. Alimentaţia
scrofiţelor se face la discreţie cu nutreţ combinat (care are 16% proteină brută) până

165
la vârsta de 6-7 luni. După această vârstă se aplică o alimentaţie restricţionată,
administrându-se zilnic 2-2,5 kg nutreţ combinat cu nivel proteic de 14,5% P.B.
Alimentaţia restricţionată se aplică până la introducerea la reproducţie, când începe
furajarea stimulativă în vederea pregătirii pentru montă. Fermele de înmulţire sunt
destinate producerii scrofiţelor hibride F1 rezultate din încrucişarea a două rase
materne, de obicei Landrace şi Marele alb.
În fermele de producţie care beneficiază de nutreţ combinat, alimentaţia
scrofiţelor de reproducţie în perioada de la 30 kg până la 50-60 kg se face cu
nutreţ combinat 0-3, care are un nivel proteic de 15-16% P.B., iar în perioada
următoare de la 55-120 kg cu nutreţ combinat 0-5 care are 14,5 % P.B.
În fermele care nu beneficiază de nutreţ combinat se alcătuiesc amestecuri de
concentrate care trebuie să aibă caracteristicile nutritive ale nutreţu1ui combinat
menţionat.
Prin asigurarea condiţiilor optime de hrănire şi întreţinere, scrofiţele pot fi
introduse la reproducţie, la vârsta de 8 luni.
Alimentaţia necorespunzătoare a acestora (subalimentaţie, alimentaţie la
discreţie) influienţează apariţia maturităţii sexuale şi reduce totodată prolificitatea
după prima gestaţie. Se recomandă aşadar alimentaţia restricţionată (nu
subalimentaţia) până la apariţia maturităţii sexuale, urmată de o alimentaţie
abundentă în continuare până la montă. Se consideră satisfăcătoare cantitatea de 1,8
kg/zi nutreţ combinat pentru prima etapă (30-55 kg) şi 2,2 kg / zi pentru etapa
următoare (56-120 kg). Cu 2-3 săptamâni înainte de montă raţia scrofiţelor trebuie
majorată la 2,7 kg nutreţ combinat/ zi în vederea stimulării ovulaţiei şi a fecundării
unui număr cât mai mare de ovule.
Restricţionarea alimentaţiei la scrofiţe, înainte şi dupǎ pubertate urmatǎ de nivele
înalte de hrǎnire, cu 10 zile înainte de montǎ, va determina scrofiţele sǎ-şi exprime
potenţialul de ovulaţie caracteristic genotipului. Programul de alimentaţie
restricţionatǎ a scrofiţelor din genotipurile valoroase, trebuie reglat de aşa manierǎ
încât sporurile medii zilnice în perioada de creştere (de la greutatea de 25-30 kg la
120-150 kg), sǎ nu depǎşeascǎ 600 g iar atingerea pubertǎţii sǎ se realizeze în jurul
vârstei de 160 zile (G.R. Foxcroft şi colab. 1996).
În cazul scrofiţelor provenite din unităţile de testare, unde au fost alimentate
până la vârsta de 6 luni la discreţie, este necesar să se aplice în continuare o
alimentaţie restricţionată până la vârsta introducerii la reproducţie.
În fermele de creştere a porcinelor din ţara noastră, scrofiţele de prăsilă de la
vârsta de 6 luni se alimentează cu un amestec de nutreţuri concentrate sau cu nutreţ
combinat 0-5, care are un nivel proteic de 14,5% proteină brută. Până la intrarea la
reproducţie se aplică o alimentaţie restricţionată, administrându-se zilnic 2-2,5 kg
nutreţuri concentrate.
Raţia se administrează în două tainuri, sub formă uscată sau umedă. În sezonul
de vară se recomandă introducerea in alimentaţia scrofiţelor a nutreţurilor verzi, în
special a lucernei, 2-3 kg /zi, iar pe timp de iarnă 2-3 kg de suculente (morcovi,
sfeclă) şi 0,2-0,4 kg făină de lucernă. Atât nutreţurile verzi cât şi morcovii au
infIuienţă favorabilă asupra funcţiei de reproducţie a scrofiţelor.
La vârsta de 8 luni şi la greutatea de 110-120 kg, când scrofiţele intră la
166
reproducţie, se aplică o alimentaţie stimulativă cu 3 - 3,5 kg concentrate.
Raţia se administrează în două tainuri, sub formă uscată sau umedă. În sezonul
de vară se recomandă introducerea în alimentaţia scrofiţelor a nutreţurilor verzi, în
special a lucernei, 2 - 3 kg /zi, iar pe timp de iarnă 2 - 3 kg de suculente (morcovi,
sfeclă) şi 0,2 - 0,4 kg făină de lucernă. Atât nutreţurile verzi cât şi morcovii au
infIuienţă favorabilă asupra funcţiei de reproducţie a scrofiţelor.

6.5. ALIMENTAŢIA PORCINELOR SUPUSE ÎNGRĂŞĂRII

În funcţie de vârsta la care începe îngrăşarea, greutatea finală, proporţia de
carne şi grăsime în carcasă şi respectiv nutreţurile utilizate, se disting următoarele
tipuri de îngrăşare:
1. Timpurie
2. Mixtă (carne-grǎsime)
3. Pentru grăsime
Îngrăşarea timpurie se practică frecvent şi se caracterizează prin supunerea la
îngrăşat a tineretului porcin din rasele precoce de la vârsta de 3-4 luni (25-35 kg
greutate) şi până la 100-110 kg greutate. În cadrul acestui tip de îngrăşare se
deosebesc două variante: îngrăşarea timpurie pentru carne şi îngrăşarea timpurie
pentru bacon.
La porcinele supuse îngrǎşǎrii, se urmǎreşte realizarea unui spor de creştere
ridicat, o valorificare cât mai bunǎ a hranei şi obţinerea de carcase de calitate
superioarǎ (proporţie mare de carne şi redusǎ de grǎsime).

6.5.1. Alimentaţia tineretul porcin supus la îngrăşarea timpurie

pentru carne
Prin această îngrăşare, se produce carnea proaspătă pentru consum. Tineretul
se supune la îngrăşat de la greutatea de 30-40 kg (fără nici o selecţie specială) şi se
continuă până la greutatea de 110-115 kg.
Îngrăşarea are o duratǎ de 3-4 luni şi sub raportul structurii hranei se pot
distinge două perioade: prima de la 30-60 kg şi a doua de la 60-110 kg la livrare.
În sistemul de ingrăşare intensivă se folosesc nutreţuri combinate cu un
conţinut de proteină brută 15-16% în faza a I-a respectiv 13-14 % în faza a II-a şi un
nivel energetic de 3050-3100 Kcal EM/kg nutreţ în faza a I-a respectiv 3100-3200
Kcal EM/kg nutreţ în faza a II-a.
Necesarul de energie la porcinele supuse îngrǎşǎrii este influenţat de vârstǎ şi
greutatea animalelor, fiind în general mai redus pânǎ la greutatea de 60 kg şi mai
mare în partea a 2-a a îngrǎşǎrii. Necesarul mai ridicat în faza a 2-a de îngrǎşare se
justificǎ prin depunerile de grǎsime mai mari în aceastǎ fazǎ.
De menţionat cǎ, acest necesar energetic ridicat se acoperǎ prin consumarea de
cǎtre animal a unor cantitǎţi mari de concentrate şi mai puţin pe seama sporirii valorii
energetice a amestecului, deoarece densitatea energeticǎ ridicatǎ depreciazǎ calitatea
carcasei. În general se urmǎreşte ca în faza de finisare amestecurile de nutreţuri sǎ
aibǎ un nivel nergetic mai redus, pentru a se limita depunerile de grǎsime în carcasǎ.

167
 Necesarul de proteinǎ este influenţat de vârsta şi greutatea corporalǎ a
animalului, deoarece în prima fazǎ de creştere- îngrǎşare predominǎ dezvoltarea
proporţionalǎ a ţesutului muscular, care se bazeazǎ numai pe seama proteinelor din
nutreţuri, iar pe mǎsurǎ ce animalul înainteazǎ în vârstǎ, nivelul proteic scade
proporţional, odatǎ cu definitivarea creşterii. Raţia de hranǎ cu un nivel proteic mai
redus decât necesarul organismului, influenţeazǎ negativ sporul de creştere în
greutate, conversia hranei şi calitatea carcasei.
În prima parte a îngrǎşǎrii în care are loc şi creşterea, sunt necesare cantitǎţi
însemnate de calciu şi fosfor în proporţii de 0,60% şi respectiv 0,50% din amestecul
de concentrate. Acest necesar se asigurǎ prin amestecuri de concentrate utilizate prin
proporţiile de 1-1,5% carbonat de calciu sau fosfat dicalcic şi fǎina de oase. Sodiul şi
clorul se asigurǎ prin adausul de NaCl în proporţie de 0,5%.
Necesarul de vitamine este asigurat prin existenţa acestora în nutreţurile care se
utilizeazǎ în hranǎ. În unitǎţile de tip industrial se impune dozarea vitaminelor şi
completarea acestora la nivelul cerinţelor. Condiţiile favorizante pentru starea de
avitaminozǎ sunt legate de introducerea în reţetǎ a cerealelor alterate şi în special a
porumbului mucegǎit.

Tabelul 111
Cerinţele nutriţionale pentru porcine la îngrăşat
Specificare Greutatea corporală (kg)
20-50 50-80 80-120
Norme INRA, 1989
Energie digestibilă (kcal/zi) 6000* 9120**
Energie metabolizabilă (kcal/zi) 5700* 8700**
kcal EM/kg nutreţ 3040* 3040**
kg nutreţ/zi 1,870* 2,850**
Proteină brută, minim (%) 15,0* 13,0**
Norme NRC, 1998
Energie digestibilă (kcal/zi) 6305 8760 10450
Energie metabolizabilă (kcal/zi) 6050 8410 10300
kcal EM/kg nutreţ 3265 3265 3265
kg nutreţ/zi 1,855 2,575 3,075
Proteină brută, minim (%) 18,0 15,5 13,2
Minerale (% din raţie)
Calciu 0,60 0,50 0,45
Fosfor total 0,50 0,45 0,40
Fosfor disponibil 0,23 0,19 0,15
Sodiu 0,10 0,10 0,10
Clor 0,08 0,08 0,08
Magneziu 0,04 0,04 0,04
Potasiu 0,23 0,19 0,17
mg/kg raţie
Cupru 4,00 3,50 3,00

168
Iod 0,14 0,14 0,14
Fier 60 50 40
Mangan 2,00 2,00 2,00
Seleniu 0,15 0,15 0,15
Zinc 60 50 50
Vitamine
Vitamina A (UI) 1300 1300 1300
Vitamina D3 (UI) 150 150 150
Vitamina E (UI) 11 11 11
Biotina (mg) 0,05 0,05 0,05
Colina (g) 0,30 0,30 0,30
Acid folic (mg) 0,30 0,30 0,30
Niacină disponibilă (mg) 10,00 7,00 7,00
Acid pantotenic (mg) 8,00 7,00 7,00
Riboflavină (mg) 2,00 2,00 3,75
Tiamină (mg) 1,00 1,00 1,00
Vitamina B6 (mg) 1,00 1,00 1,00
Vitamina B12 (µg) 5,00 5,00 5,00
Acid linoleic (%) 0,10 0,10 0,10
Aminoacizi (% din raţie) 20 – 50 kg 50 – 100 kg
NRC INRA NRC INRA
Lizină 0,95 0,80 0,75 0,70
Metionină + cistină 0,54 0,50 0,44 0,40
Triptofan 0,17 0,15 0,14 0,13
Treonină 0,61 0,50 0,51 0,42
Leucină 0,90 0,60 0,71 0,50
Izoleucină 0,51 0,50 0,42 0,42
Valină 0,64 0,55 0,52 0,50
Histidină 0,30 0,20 0,24 0,18
Arginină 0,37 0,25 0,27 0,20
Fenilalnină + Tirozină 0,87 0,80 0,70 0,70
Notă: *pentru greutate de 25-60 kg ** pentru greutate de 60-100 kg
La tipul de porc contemporan cu un potenţial genetic crescut, NRC (1998)
recomandǎ o creştere a nivelului de proteinǎ şi lizinǎ la valori de 18% şi respectiv
0,95% pentru faza de creştere (20-50 kg).
În general în structura nutreţurilor combinate sau a amestecurilor de
concentrate destinate îngrǎşǎrii pentru carne se utilizeazǎ în proporţie mai mare
porumbul (40-85%) şi orzul (15-30%), ambele componente asigurând cu succes
energia necesarǎ, la care se mai adaugǎ şroturile de soia şi de floarea soarelui,
mazǎrea, fǎinurile de origine animalǎ, drojdiile furajere şi premixurile.
INCDBNA Baloteşti recomandǎ urmǎtoarele norme de hranǎ pentru tineretul
porcin supus la îngrǎşarea timpurie pentru carne în alimentaţia cǎruia se
administreazǎ nutreţuri combinate:

169
 Tabelul 112
Norme de hranǎ pentru tineretul porcin supus la îngrǎşare elaborate de INCDBNA
Baloteşti
Specificare Faza I Faza a II-a
30-60 kg 60-100 kg
Proteinǎ brutǎ 16,00% 14,10%
Energie metabolizabilǎ 3080 Kcal/kg 3080 Kcal/kg
Metioninǎ 0,30% 0,27%
Metioninǎ+ Cistinǎ 0,63% 0,59%
Lizinǎ 0,91% 0,70%
Calciu 1,00% 1,00%
Fosfor 0,80% 0,80%
Colinǎ 0,06% 0,06%
Sare 0,55% 0,55%

Dupǎ INCDBNA Baloteşti, în structura nutreţului combinat se includ: cereale,

şrot floarea soarelui, şrot soia, ulei, fosfat de calciu, carbonat de calciu, sare,
aminoacizi, premix vitamino-mineral, antioxidant (Etoxichin, BHT, BHA).
În structura nutreţului combinat odată cu înaintarea în vârstă, proporţia
cerealelor (porumb în special) creşte de la 60–70% la 71–85%, iar cea a nutreţurilor
proteice vegetale scade. Porumbul poate fi utilizat în proporţie maximă dacă se
adaugă în structură lizina sintetică. Prin utilizarea lizinei sintetice nivelul proteic al
nutreţului combinat poate fi redus cu 1,5–2%. Lizina este primul aminoacid limită
când materia primă energetică este porumbul. Excesul de lizină trebuie evitat pentru
că poate determina reducerea ingestei zilnice şi a sporului zilnic, concomitent cu
creşterea indicelui de conversie al hranei pentru 1 kg spor. Al doilea aminoacid limită
în nutreţul combinat pentru porcine la îngrăşat, în care materia primă energetică de
bază este porumbul, este triptofanul şi nu metionina, iar în cazul substituirii
porumbului cu grâu sau sorg este treonina.
Alimentaţia cu nutreţ combinat se poate face la discreţie în faza I şi
restricţionat în faza a II-a sau prin normarea consumului zilnic pe toată durata
îngrăşării. Hrana restricţionată sau normată trebuie să reprezinte 90% din consumul la
discreţie.
În alimentaţia automată, la discreţie, pe toată durata îngrăşării sporul zilnic
creşte cu 10-15% comparativ cu alimentaţia restricţionată dar consumul pentru 1kg
spor este mai mare cu 5%. Aceasta datorită faptului că în acest tip de alimentaţie
porcinele la îngrăşat consumă mai mult decât pot valorifica. La acest tip de
alimentaţie calitatea carcaselor se înrăutăţeşte. Influenţa negativă a cantităţii de hrană
asupra carcaselor este mai mare după greutatea de 50 kg, când depunerea de grăsime
este cu atât mai mare cu cât ingesta zilnică este mai ridicată. Alimentaţia
restricţionată din faza a II-a a îngrăşării îmbunătăţeşte calitatea carcaselor comparativ
cu alimentaţia la discreţie (procent de carne mai mare şi grǎsime mai puţinǎ).

170
 În vederea îmbunǎtǎţirii calitǎţii cǎrnii şi a grǎsimii, în faza de finisare se
recomandǎ substituirea porumbului cu orzul care poate participa în structura
nutreţului combinat în proporţie de 40%. Pentru obţinerea unul nutreţ combinat cu
orz poate fi utilizatǎ urmǎtoarea structurǎ: porumb 40%, orz 40%, şrot de soia 11,3%,
şrot de floarea soarelui 5%, cretǎ furajerǎ 1,2%, fosfat monocalcic 1%, sare 0,5%,
premix vitamino-mineral 1%.
Structura amestecurilor de hrană poate influenţa de asemenea, indicii de
calitate ai carcaselor. De exemplu, folosirea tărâţelor, a făinii de lucernă şi a
nutreţurilor verzi determină scăderea nivelului energetic al hranei şi reducerea
cantităţii de grăsime din carne.
Principalul factor de alimentaţie care influenţează calitatea carcaselor este
raportul energo-proteic. La un nivel proteic scăzut se depune o cantitate mai mare de
grăsime printre fibrele musculare, în timp ce proteina în exces previne acest proces şi
măreşte suprafaţa ochiului de muşchi.
Nutreţul combinat se administrează în hrană cel mai frecvent uscat sub formă
de uruială sau de granule. Administrarea nutreţurilor combinate granulate asigurǎ un
spor de creştere mai ridicat (animalele consumǎ o cantitate mai mare de nutreţ
combinat) şi îmbunǎtǎţirea digestibilitǎţii şi a gradului de valorificare a hranei.
Nutreţurile mǎcinate prea grosier reduc digestibilitatea prin scǎderea suprafeţei de
atac a enzimelor, iar un nutreţ mǎcinat prea fin, contribuie la formarea de pulberi care
iritǎ cǎile respiratorii şi de asemenea conduce la apariţia de ulcere, cu efecte negative
asupra performanţelor de creştere. Încorporarea în raţia de hranǎ a fǎinii de lucernǎ în
proporţie de 2-4% contribuie la reducerea frecvenţei ulcerului.
La porcinele la îngrăşat se poate practica şi alimentaţia umedă, revenind la 1 kg
nutreţ 2-3 litri apă. În cazul acestei alimentaţii se realizează un spor zilnic mai ridicat
şi un consum mai redus. Hrana umedă se administrează în două tainuri, dimineaţa şi
seara.
Administrarea mixtǎ a hranei constǎ în utilizarea tainurilor de dimineaţǎ şi de
dupǎ-masǎ (70-75% din raţie) sub formǎ umedǎ, iar tainul de la prânz (25-30% din
raţie) sub formǎ uscatǎ. În general pânǎ la greutatea de 50-60 kg este mai avantajoasǎ
administrarea hranei sub formǎ uscatǎ.
Pentru faza I de îngrăşare (30-60 kg) se prevede un consum mediu zilnic de
1,8-1,9 kg nutreţ combinat iar pentru faza a II-a (60-110 kg) un consum mediu zilnic
de 2,5-2,8 kg nutreţ combinat, iar indicele de conversie al hranei este de 2,8–3 kg
nutreţ combinat pentru 1 kg spor.
În sistemul de îngrăşare extensivă, se utilizeazǎ cantitǎţi mari de nutreţuri
voluminoase: cartofi, rădăcinoase, nutreţuri verzi, resturi menajere, subproduse
lactate şi amestecuri de concentrate.

171
 Tabelul 113
Amestecuri de concentrate pentru alimentaţia porcinelor la îngrǎşat
Sortimentul de Greutatea corporalǎ
concentrate 30- 50 kg 50- 120 kg
Variante, % Variante, %
1 2 3 1 2 3
Uruialǎ de porumb 20 18 - 10 23 40
Uruialǎ de orz - - 15 40 30 10
Uruialǎ de ovǎz 20 15 25 - - -
Şrot de fl- soarelui 15 15 20 25 25 20
Tǎrâţe de grâu 20 25 15 15 10 15
Concentrat PVM 25 17 25 15 12 15
Total 100 100 100 100 100 100
Prin folosirea leguminoaselor verzi în sezonul de vara se pot echilibra raţiile în
proteină, fǎcându-se economie de cantităţi însemnate de concentrate proteice.
Ratiile pot cuprinde în funcţie de fază: 1-2,5 kg concentrate; 3-6 kg suculente,
nutreţuri verzi sau 5- 20 litri zer.
În ultima perioadă se recomandă ca alături de porumb să intre în raţie orzul şi
mazărea, pentru îmbunătăţirea calităţii cărnii.
6.5.2. Alimentaţia tineretului porcin supus la îngrǎşarea timpurie
pentru bacon
Îngrǎşarea pentru bacon reprezintǎ o îngrǎşare specialǎ care începe de la vârsta
de 3-4 luni (la greutăţi de 25-35 kg), fiind aleşi numai indivizi bine dezvoltaţi, din
rasele foarte precoce (Landrace, Marele Alb şi metişii lor), specializate pentru carne.
Aceastǎ îngrăşarea are o duratǎ de circa 100 - 120 zile, interval în care tineretul
porcin ajunge la 95 kg.
Durata îngrăşării poate fi divizată în două perioade:
a) perioada I, de la 30-51 kg;
b) perioada a II-a, de la 51-95 kg;
Prin această îngrăşare nu se obţine carne proaspătă de consum, ci produsul
special preparat, denumit bacon.
Pe parcursul îngrăşării se urmăreşte depunerea unei cantităţi mai mari de carne
şi moderată de grăsime. Aceste cerinţe se pot realiza prin utilizarea unei hrane cu
acelaşi nivel proteic ca şi în cazul îngrăşării pentru carne, dar cu un nivel energetic
mai redus, majorând în acelaşi timp conţinutul în lizină, concomitent cu
restricţionarea alimentaţiei în ultima fază de la 51-95 kg, cu 15-20% faţă de consumul
zilnic la discreţie. Pentru a asigura sinteza proteică maximă, paralel cu restricţionarea
cantitativă a alimentaţiei este necesar să fie mărit nivelul hranei în aminoacizi
esenţiali.
Nutreţurile ce se utilizează în alimentaţie au o influenţa deosebită asupra
baconului. Din acest punct de vedere se deosebesc trei grupe de nutreţuri:
Grupa I: nutreţuri care asigură bacon de calitate bună: uruieli de orz, secară,
mei, sorg, mazăre, linte, bob, apoi morcovii, cartofii, sfecla semizaharată, nutreţurile

172
verzi (lucerna, trifoiul, sparceta. borceagul), nutreţuri animale (făinurile de carne, de
sânge etc., laptele praf, laptele smântânit, zara etc.). Aceste nutreţuri au un conţinut
redus de grǎsime şi pot participa în proporţii mari în hranǎ pe tot parcursul îngrǎşǎrii.
Grupa a II-a: nutreţuri care asigură bacon de calitate mediocră: uruielile de
porumb, tărâţele, nutreţurile murate, melasa;
Grupa a III-a: nutreţuri care asigură bacon de calitate inferioară (respectiv care
depreciază baconul): uruielile de ovăz, de soia, şroturile de oleaginoase şi borhoturile.
Pentru producerea baconului de calitate superioară şi reducerea costului/kg
produs, nutreţurile din grupa a II-a şi a III-a se pot utiliza fără restricţii, sau în
cantitǎţi limitate în prima perioadă de îngrăşare, fiind substituite total în perioada a
2-a de îngrǎşare cu nutreţurile din gupa I ce produc bacon de calitate. Prin
administrarea laptelui smântânit (un litru la 2-3 kg concentrate), în asociere cu orzul,
se obţine produsul de cea mai bună calitate. Administrarea nutreţurilor animale este
obligatorie în acest tip de îngrăşare în proportie de 5-1% din concentrate.
Pentru a preveni depunerile de grǎsime în raţia de hranǎ pot fi introduse în
proporţii ridicate fǎina de lucernǎ şi alte nutreţuri cu nivel energetic redus, iar în faza
de finisare, se administreazǎ nutreţ combinat cu nivel energetic de 2700 Kcal EM/kg
nutreţ.
Nutreţurile combinate folosite la îngrăşarea pentru bacon pentru cele două faze
trebuie să conţină 3000–2700 Kcal EM/kg, 16% şi respectiv 15% proteină brută.
Nivelul aminoacizilor esenţiali trebuie sǎ fie mai ridicat faţǎ de îngrǎşarea pentru
carne, astfel cǎ în prima fazǎ a îngrǎşǎrii nivelul lizinei este de 0,85% iar în faza a 2-a
0,75%. Principalul nutreţ energetic din structură este orzul. În prima fază, hrana se
administrează la discreţie, iar în continuare restricţionată la 80% din consumul la
discreţie.
În tabelul 114 sunt prezentate reţetele de nutreţuri combinate folosite la
îngrăşarea tineretului porcin pentru bacon.

Tabelul 114
Reţete de nutreţuri combinate folosite la îngrăşarea porcinelor pentru bacon
Sortimentul de furaj Faza I Faza a II-a
Reţeta 0 – 7 Reţeta 0 – 8 -
-%- %-
Porumb 20,0 20,0
Orz 50,0 55,0
Tărâţe de grâu 9,0 5,5
Sroturi de floarea-soarelui 8,0 6,0
Sroturi de soia 5,0 5,0
Făină de carne 2,0 1,5
Făină de peşte 2,0 1,5
Drojdie furajeră 1,5 1,0
Făină de lucernă - 2,0
Carbonat de calciu 1,0 1,0
Sare 0,5 0,5
Zoofort P2 1,0 1,0
Total 100,0 100,0
173
 Caracteristici nutritive
Umiditate 12,3 12 – 13
Proteină brută 16,0 15,0
Celuloză brută 5,5 6,0
Sare (maximum) 1,0 1,1
Grăsime brută 2,5 2,5
Granulaţie, rest pe sită de 2,5 mm 5,0 5,0
Consumul mediu zilnic de nutreţ combinat pentru faza I de îngrăşare este de
1,4 kg, pentru faza a II-a 2,5-3,5 kg, iar indicele de coversie este de 3 kg nutreţ
combinat pentru 1 kg spor.
În îngrăşarea extensivă pentru bacon, cantităţile ce se administrează în raţii
sunt următoarele:
Iarna: concentrate vegetale 1,4-2,5 kg; suculente 2-4 kg; făină de lucernă 0,2-0,4 kg;
lapte smântânit 1-2 litri; făinuri animale 0,3-0,1 kg.
Vara: concentrate vegetale 1,3-2,5 kg; nutreţuri verzi 2,5-6,0 kg; lapte smântânit 1-2
litri; făinuri animale 0,3-0,1 kg.
Limitele inferioare corespund perioadei I de îngrăşare, cele superioare pentru
perioada a II-a.

6.5.3. Alimentaţia porcinelor supuse la îngrăşarea mixtă

Dupǎ greutatea de 120 kg, precum şi la porcinele supuse recondiţionǎrii,
nivelul proteic al hranei se poate reduce la 11-12% PB şi chiar la 10-11% PB la
animalele destinate îngrǎşǎrii pentru grǎsime.
Îngrăşarea mixtǎ cu o durata de 3 luni se practică pentru obţinerea de carne
cu un conţinut mai mare de grăsime necesară pentru mezeluri. În acest scop se
continuă îngrăşarea porcinelor pentru carne de la 110 kg până la 150 kg. Întrucât
ţesutul muscular este format, nivelul proteic al hranei poate fi satisfacut prin cereale
şi suculente sau nutreturi verzi. În primele 2 luni, raţia cuprinde 7-10 kg nutreţuri de
volum şi 1-2 kg cereale, iar în ultima lună 4-6 kg nutreţuri de volum şi 3-4 kg cereale.
În cazul îngrǎşǎrii mixte, porumbul poate reprezenta 80-90% din amestecul de
concentrate.
6.5.4. Alimentaţia porcinelor supuse la îngrăşarea pentru grăsime
Aceasta îngrăşare se referă la porcinele adulte (vieri şi scroafe în vârstă de 4-5
ani) după încheierea activităţii de reproducţie. Pe parcursul îngrăşării se urmăreşte
refacerea ţesutului muscular şi depunerea moderată de grăsime. Hrănirea se poate
realiza cu cereale şi un adaos redus de nutreţuri proteice în faza I-a şi cu cereale în
faza a 2-a, principala cereală fiind porumbul. În cele mai multe cazuri, alimentaţia se
bazează pe nutreţuri voluminoase şi concentrate. În acest ultim context, în faza I-a,
raţiile cuprind 10-12 kg suculente, 1-2 kg făinǎ de fân sau 15 kg nutreţuri verzi şi 2-
2,5 kg cereale iar în ultima fază 2-4 kg nutreţuri de volum şi 4-6 kg cereale. Pentru
îmbunatăţirea calităţii carcaselor se recomandă substituirea a 50% din porumb cu orz
în ultima fază de îngrăşare.

174
CAPITOLUL VII
SPECIFICUL ALIMENTAŢIEI PĂSĂRILOR
7.1. PARTICULARITĂŢI DE DIGESTIE ŞI VALORIFICARE A HRANEI LA
PĂSĂRI
Hrana ingerată este depozitată în guşă, unde începe procesul de digestie a
amidonului. La acest nivel, sub acţiunea amilazei din salivă, 25% din amidon este
scindat până la zahăr, care este absorbit ca atare sau sub formă de subproduşi rezultaţi
în urma acţiunii bacteriilor (acid lactic, acid acetic, alcool etilic). În acest fel, are loc
o scădere a pH-ului la circa 4,5 în intervalul de 6 ore de la furajare. Acizii lactic şi
acetic sunt absorbiţi şi utilizaţi ca surse de energie în organism.
La palmipede lipseşte guşa, fiind înlocuită prin dilatarea esofagului, având
posibilitatea să depoziteze cantităţi însemnate de nutreţuri, permiţând alimentaţia
forţată sau îndoparea.
În stomacul glandular nutreţurile staţionează maximum o oră şi la acest nivel
ele se îmbibă cu sucul gastric (acid clorhidric şi pepsină) care acţionează asupra
componentelor din nutreţuri. În stomacul muscular nutreţurile sunt pregătite pentru
digestie prin triturare şi amestecare cu secreţia stomacului glandular, pH-ul fiind de
circa 2,5 (mediu puternic acid).
Din stomacul muscular, chimul alimentar trece în duoden unde are loc
neutralizarea acidităţii de către secreţiile pancreasului (creşterea rapidǎ a pH-ului
pânǎ la circa 6,4 şi se menţine constant pe tot restul tractusului digestv). În intestinul
subţire digestia este rapidă (câteva ore), iar absorbţia nutrienţilor este foarte intensă.
Durata trecerii nutreţului prin intestinul subţire este de circa 3,5 ore.
Digestia se continuă în cele două cecumuri, unde în urma proceselor de
fermentaţie se digeră o cantitate mai mică de celuloză decât la mamifere. Această
particularitate impune utilizarea în hrana păsărilor a nutreţurilor cu un conţinut mai
redus de celuloză brută. Dintre păsări raţele şi îndeosebi gâştele, pot ingera şi
valorifica cantităţi mai mari de nutreţuri bogate în celuloză, la acestea cecum-urile
fiind dezvoltate.
La păsări, există şi unele particularităţi de digestie a substanţelor nutritive
din nutreţuri. Astfel, dintre glucide (sursa importantă de energie) amidonul, sucroza,
maltoza, glucoza, fructoza se digeră cel mai bine. Lactoza nu este bine digerată de
pǎsǎri, deoarece intestinul lor secretǎ cantitǎţi limitate de lactazǎ, enzima care
descompune lactoza în glucozǎ şi galactozǎ.
Poliglucidele (celuloza, hemiceluloza, pentozanii) şi unele oligozaharide de
asemenea se digeră slab, iar lignina nu se digerǎ. Unele nutreţuri care au un conţinut
ridicat în acizi nucleici (drojdii furajere, culturi de bacterii) dacă se folosesc în
proporţii mari (10-15% din raţie) produc tulburări digestive datorită fermentaţiei
zaharurilor nedigerate şi neabsorbite în tubul digestiv. Acelaşi efect îl au şi nutreţurile
care conţin betaglucani (orz, secară) care determină creşterea vâscozităţii conţinutului
digestiv.
Digestia proteinelor începe în stomacul glandular (proventricul) şi se continuă
în intestinul subţire unde se face absorbţia. Eficienţa utilizării proteinelor din

175
nutreţuri este influenţată de o serie de factori: nivelul de consum, conţinutul
proteinelor în aminoacizi, disponibilitatea aminoacizilor etc. O particularitate la
păsări este cantitatea mare de azot proteic endogen secretat în duoden, care în funcţie
de valoarea biologică a proteinei din hrană poate depăşi de 10 ori cantitatea de azot
proteic ingerat. Se apreciază că acesta intervine în prevenirea fluctuaţiilor şi
menţinerea constantă a nivelului de aminoacizi disponibili pentru absorbţie, în
corectarea valorii biologice a proteinei din hrană şi în diluarea proteinei ingerate,
facilitând absorbţia aminoacizilor.
Grăsimile pot fi utilizate în raţia păsărilor în proporţie mai mare decât la alte
specii de animale. Folosirea unor niveluri ridicate de grăsimi în hrana păsărilor duce
la creşterea timpului de staţionare a hranei în tubul digestiv, mărind astfel
digestibilitatea şi absorbţia componentelor din hrană. În comparaţie cu grăsimea
animală, uleiurile vegetale sunt mai bine digerate decât grǎsimea animalǎ. La găinile
ouătoare, adaosul de grăsimi din hrană influenţează favorabil formarea gălbenuşului
şi greutatea ouălor. În sezonul de varǎ, grǎsimile adǎugate în hrana gǎinilor ouǎtoare
contribuie la diminuarea stresului de căldură şi la menţinerea producţiei.
Digestibilitatea substanţelor nutritive este influenţată de proprietăţile fizico-
chimice ale nutreţului, de vârstă şi specie. Astfel, drojdiile furajere şi soia crudă sunt
mai slab digerate decât celelalte nutreţuri. Tineretul digeră mai slab nutreţurile decât
păsările adulte. În ceea ce priveşte specia, digestibilitatea cea mai mare o are gâsca,
fiind urmată de raţă şi la urmă găina şi curca.
Gradul de valorificare a energiei din hrană variază cu vârsta şi tipul de
producţie. Astfel, la pui de găină este scăzut în prima săptămână de viaţă, apoi creşte
repede la vârsta de 14 zile, iar în continuare până la 45 zile cu o intensitate mai mică.
În acelaşi timp, este mai mare la rasele de carne decât la cele ouătoare.
Consumul voluntar de hrană este influenţat de senzaţiile de foame şi saţietate,
senzaţii reglate de centrii nervoşi din hipotalamus. Contracţia stomacului gol,
temperatura scăzută, nivelul energetic al hranei şi stimulii vizuali sporesc apetitul, în
timp ce deshidratarea cauzată de lipsa apei sau insuficienţa frontului de adăpare,
temperatura ridicată inhibă apetitul.
La păsări, gustul şi mirosul sunt foarte slab dezvoltate, ca urmare adaosul de
substanţe corectoare de gust nu sporesc apetitul. Rolul cel mai important în reglarea
apetitului, respectiv a consumului voluntar îl are concentraţia energetică a hranei,
temperatura mediului ambiant şi stimulii vizuali. Pe măsură ce se reduce concentraţia
energetică a hranei creşte consumul voluntar şi invers. Păsările sunt atrase de
nutreţurile care au o culoare deschisă şi de prezenţa particulelor ce strălucesc la
lumină (creta furajeră, porumbul galben).
Particularităţile de valorificare a substanţelor nutritive impun ca în alimentaţia
păsărilor să se utilizeze nutreţuri cu un nivel energetic şi proteic ridicat şi redus în
celuloză.
În structura nutreţurilor combinate destinate alimentaţiei păsărilor se regăsesc în
general, următoarele materii prime:
materii prime energetice: porumb, orz, grâu, secară, triticale, ovăz, grăsimi
vegetale şi animale etc;
materii prime proteice: şroturi de soia, şroturi de floarea soarelui, făină de
176
 peşte, etc.;
aminoacizi sintetici (lizină, metionină, triptofan, treonină);
surse de macroelemente (carbonatul de calciu, fosfatul di- şi monocalcic, sare
etc.);
premixuri vitamino-minerale ( zooforturi );
aditivi furajeri: enzime, acidifianţi, inhibitori de mucegaiuri, antioxidanţi,
pigmenţi etc.

7.2. ALIMENTAŢIA GĂINILOR OUĂTOARE

Cerinţele nutriţionale
Cerinţele nutritionale ale găinilor ouătoare sunt influenţate de o serie de factori
dintre care amintim:
- vârsta şi nivelul de producţie al găinilor; în intervalul 20-45 săptămâni,
continuă creşterea în greutate cât şi nivelul producţiei, ceea ce presupune cerinţe mai
ridicate în proteine respectiv aminoacizi. După această vârstă, cerinţele găinilor se
rezumă numai la întreţinerea funcţiilor vitale şi la realizarea unei producţii de ouă mai
scăzute.
- temperatura mediului ambiant: la temperaturi ridicate se reduce consumul
de nutreţ combinat. În acest caz pentru asigurarea cerinţelor se impune o ridicare a
nivelului nutrienţilor în nutreţul combinat.
- o densitate mare a găinilor care nu permite o ingestă normală reclamă
deasemenea un nivel majorat al nutrienţilor în hrană.
- hibridul crescut: există diferenţe semnificative în ce priveşte necesarul zilnic
de nutrienţi.
- fazele metabolice distincte prin care trece găina în decursul zilei, faze
condiţionate de procesul de formare al oului.
- sistemul de întreţinere: creşterea găinilor în baterii determină un necesar de
energie mai mic şi un necesar mai mare de vitaminele complexului B, faţă de cele
crescute pe aşternut permanent.
Cerinţele nutriţionale ale găinilor ouătoare se referă la: energie, proteine
(aminoacizi), elemente minerale şi vitamine.
Necesarul de energie pentru întreţinerea funcţiilor vitale la o găină de 2 kg
este de circa 210 Kcal EM/ zi iar pentru un ou de circa 120 Kcal EM/ zi de unde
rezultă un necesar zilnic de 300-330 Kcal EM/ cap, cerinţe care sunt asigurate de un
nutreţ combinat cu un conţinut de 2.700-2.800 Kcal EM.
Necesarul de proteine pentru întreţinerea funcţiilor vitale la o găina de 2 kg
este de 4 g PB. În ceea ce priveşte necesarul pentru producţie, acesta se asigură
printr-o ingesta de 14-15 g PB, cunoscându-se ca un ou conţine 6,6-8 g proteină iar
coeficientul de utilizare a proteinei din hrana în proteina din ou este de 60-70%, ceea
ce înseamna ca trebuie să se asigure 10-12 g PD (coeficientul de digestibilitate al
proteinei brute 80%). Pe baza acestor date, rezultă că necesarul zilnic de 18-20 g PB/
cap poate fi asigurat prin consumul a 110-115 g nutreţ combinat cu 16-18% PB.

177
 Nivelul proteic al unui nutreţ combinat trebuie sa fie corelat cu: vârsta şi
nivelul de producţie al găinilor, factorul genetic, temperatura mediului, sistemul de
intreţinere, densitatea, conţinutul energetic al hranei etc. (tabelul 115).
Tabelul 115
Cantitatea de proteinǎ necesarǎ la gǎini, în funcţie de procentul de ouat
(g/ cap/ zi)
% de ouat Greutatea corporala a găinii (kg/ cap)
1,50 1,75 2,00
40 11,2 11,8 12,3
50 12,7 13,3 13,8
60 14,3 14,9 15,4
70 15,9 16,5 17,0
80 17,4 18,0 18,5
90 19,0 19,6 20,1

Pentru realizarea unei producţii ridicate de ouă este necesar ca în ingesta

zilnică de nutreţ combinat să se regăsească şi o cantitate corespunzatoare de
aminoacizi (tabelul 116).

Tabelul 116
Norme de hrană pentru găini ouătoare
(după diferiţi autori)
Faza de ouat
Specificare U.M.
20 săpt-36 (40) săpt. 40-60 săpt. peste 60 săpt
Energie
Kcal/kg 2750-2800 2750 2750
metabolizabilă
Proteină brută % 17,5-18,2 16-16,5 15,0-15,5
Lizină % 0,85-0,88 0,74-0,77 0,65-0,73
Metionină % 0,37-0,41 0,33-0,36 0,31-0,32
Metionină +
% 0,72-0,76 0,67-0,69 0,62-0,63
cistină
Triptofan % 0,18-0,20 0,18 0,18
Acid linoleic % 1,23-1,24 1,25 1,25
Calciu % 3,6-3,7 3,8 3,70
Fosfor % 0,70-0,73 0,74 0,70
La găinile ouatoare primul aminoacid limită este metionina, urmat de lizină şi
apoi de triptofan. Lipsa unui nivel corespunzător a acestor aminoacizi afectează
mărimea ouălor dar şi procentul de ouat. Un conţinut suboptim de metionină
determină creşterea consumului zilnic de nutreţ iar insuficienta sau excesul de lizină
reduce consumul de hrană. S-a stabilit că metionina influenţeaza masa albuşului iar
lizina pe cea a galbenuşului.

178
 Mărimea oului mai este influenţată pe lângă nivelul de proteină şi aminoacizi
limitanţi din hrană, de acidul linoleic care trebuie să fie asigurat în structura
nutreţului combinat în proporţie de cel puţin 1,3%.
Pentru a asigura o buna conversie a nutreţului în producţia de ouă este necesară
realizarea unui raport optim între energie şi proteină. Excesul de energie în raport cu
proteina duce la îngrăşarea gainilor ouătoare, determinând degenerescenţa grasă a
ficatului.
Dintre elementele minerale la găinile ouătoare, Ca ocupă un loc important
deoarece participă direct la formarea cojii oului. (Tabelul 117).
Tabelul 117
Necesarul de calciu la gǎinile ouǎtoare
(după Pond W. G. 2006)
Intensitatea Cantitatea medie zilnicǎ de Ca % de Ca din hranǎ
ouatului (%) depozitatǎ în ou (g)
70 1,4 3,1
80 1,6 3,6
90 1,8 4,0
100 2,0 4,4
La calcifierea cojii oului mai contribuie: vitamina D3, manganul, zincul,
raportul acido-bazic din sânge (determinat de proporţia de Na şi Cl din hrană).

Alimentaţia găinilor ouătoare

Obiectivul principal urmărit în alimentaţia găinilor ouătoare este obţinerea
unei producţii maxime de ouă de bună calitate cu indici de conversie a hranei şi
cheltuieli de furajare cât mai mici, în condiţiile menţinerii stării de sănătate a
găinilor cât mai bune.
Consumul mediu zilnic de nutreţ combinat:
Rasele mixte 118-125 g/zi;
Rasele uşoare 110-115 g/zi.
În alimentaţia fazială a găinilor ouătoare (ouă consum) se folosesc trei tipuri de
structuri de nutreţuri combinate:
în perioada de vârstă de la 20 săptămâni (când intensitatea de ouat este de
5-10 %) până la 40- 45 săptămâni se foloseşte un nutreţ combinat cu o valoare
nutritivă mai ridicată, deoarece în această fază se suprapun cerinţele de întreţinere cu
cele pentru creştere şi respectiv cu cele pentru producţia de ouă care înregistrează o
creştere rapidă. În această fază găinile cresc în greutate cu 350-500 g; intensitatea
ouatului creşte rapid de la circa 10% la 88-90%; iar greutatea ouălor creşte de la 40 g
la 60 g. Această fază este considerată cea mai critică perioadă din viaţa păsărilor.
În această perioadă se foloseşte un nutreţ combinat cu un nivel energetic de
2750 Kcal EM/ kg nutreţ şi 17-17,5% PB.
După începerea ouatului, producţia creşte repede, atingând nivelul maxim după
circa 8 săptămâni; concomitent creşte şi greutatea ouălor.

179
 în perioada de vârstă 40-65 săptămâni se foloseşte un nutreţ combinat cu o
valoare nutritivă mai redusă, respectiv 2700-2750 Kcal EM/ kg şi 16-16,5% PB,
deoarece găinile şi-au încheiat creşterea, însă intensitatea de ouat se menţine la nivel
ridicat. În această perioadă randamentul de utilizare metabolică a calciului scade la
40%, de la 60% cât se înregistrează la găinile tinere în prima perioadă;
Intensitatea de ouat este 70-80%.
în perioada de vârstă de peste 65 săptămâni, se foloseşte un nutreţ combinat
cu o valoare nutritivă scăzută, respectiv 2700-2750 Kcal EM/ kg şi 15-15,5% PB.
Această perioadă este caracterizată prin scăderea intensităţii de ouat sub 65-70 %. În
cazul întreţinerii găinilor în baterii, consumul voluntar scade cu 5-8% fiind necesară o
creştere a nivelului proteic cu 0,5%. Deasemenea în sezonul cald când temperatura
din adăpost depăşeşte 22-250C, consumul voluntar de hrană scade cu până la 5-15%
ceea ce impune o mărire a nivelului proteic al hranei cu 0,5-1,5%.
În structura nutreţului combinat pentru găini ouătoare se pot utiliza următoarele
materii prime:
Pentru asigurarea nivelului energetic se foloseşte porumbul în proporţie de
55-65%. Acesta poate fi înlocuit în proporţie de 20-40% cu orz sau grâu furajer
însoţit de un adaos de enzime specifice pentru digestia poliglucidelor neamidonoase,
orz 5-10%, ovǎz 5-10%. Porumbul prezintă avantaje faţă de celelalte cereale prin:
valoarea energetică mai ridicată, conţinutul ridicat de acid linoleic şi prezenţa
xantofilelor necesare pigmentării gălbenuşului. Grăsimea de uz furajer se foloseste
mai rar în alimentaţia găinilor ouătoare, în proporţie de maxim 1-2% pentru reducerea
stresului termic în sezonul de vară, iar în sezonul mai rece pentru acoperirea
necesarului de energie în termoreglare. Grăsimea folosită în proporţie mai mare
favorizează producerea sindromului ficatului gras. În astfel de împrejurări, producţia
scade rapid la sub 50%. Pentru prevenirea apariţiei şi ameliorarea acestui sindrom
când în nutreţul combinat se introduc grăsimi de uz furajer se recomandă folosirea
tărâţelor de grâu, a ovǎzului şi a dozelor mărite de colină (B4), vitamina B12,
vitamina E şi inozitol.
Pentru asigurarea nivelului proteic şi mai ales a valorii biologice a
proteinei, în structura nutreţului combinat destinat găinilor ouătoare se introduc atât
nutreţuri proteice vegetale cât şi făinuri de origine animală. Dintre nutreţurile proteice
vegetale se pot folosi: şroturile de soia 10-15%; şroturi de floarea soarelui 5-10%
(proporţia şroturilor de floarea soarelui poate ajunge la 15-18% dacă se folosesc
preparate multienzimatice pe bază de celulaze şi proteaze); mazăre 5-7%; tărâţe de
grâu 5-8%; făina de lucernă 1-3% care pe lângă aportul proteic asigură şi o bună
pigmentare a gălbenuşului, datorită conţinutului ridicat de xantofile.
În funcţie de posibilitǎţile de a le asigura în fermǎ, făinurile de origine animală
(făina de carne şi făina de peşte) se includ în structura nutreţului combinat în
proporţie de 5-8% (în proporţii aproximativ egale). În amestecurile antistres care se
utilizează pe o durată de circa 5-7 zile (tratamente, schimbarea spaţiilor de cazare),
făinurile animale se majorează până la 8-12%.
Prin utilizarea concomitentă a şroturilor de soia şi a celor de floarea- soarelui
se pot realiza reţete bine echilibrate în aminoacizi fără adaosul de făinuri animale.

180
Pentru echilibrarea aminoacidă a nutreţurilor combinate destinate găinilor ouatoare se
folosesc aminoacizi sintetici (lizina şi metionina).
Pentru asigurarea necesarului de Ca, în reţetele de nutreţuri combinate
destinate găinilor ouatoare se foloseşte carbonatul de calciu în proportie de 7-8,5%.
Cantitatea de carbonat de Ca administrat, trebuie sa fie de 2-3 g/ cap sub formă de
granule cu diametrul de 0,5-1 mm. O dată cu înaintarea în vârstă a găinilor, şi anume
după vârsta de 40 săptamâni, coaja oului devine mai fragilă, datorită creşterii mărimii
oului şi epuizării rezervei de calciu din organism. Pentru îmbunătăţirea calităţii cojii
se va aplica un tratament sporadic de o săptămână, în care va fi majorat nivelul de Ca
din nutreţuri cu 0,25-0,50% (1-2% carbonat de Ca în nutreţ), paralel cu creşterea
nivelului de vitamina D3. Acest procedeu se va aplica o dată la 4-6 săptămâni.
Deasemenea produsul Eggshell 49 care conţine oligoelemente organice (Zn, Mn,
Cu) şi macroelemente (carbonat de Ca şi fosfat de Ca) administrat în hrana găinilor
ouătoare îmbunătăţeşte calitatea cojii oualor şi reduce numărul de ouă sparte.
Pentru asigurarea necesarului de fosfor în structura nutreţului combinat, se
introduce obligatoriu fosfat monocalcic sau dicalcic în proporţie de 0,5-1%, ţinând
seama şi de conţinutul în fosfor a celorlalte ingrediente. Un nivel prea ridicat de
fosfor poate sa reducă producţia de ouă. Sarea de bucǎtǎrie se introduce în structura
nutreţului combinat în proporţie de 0,2-0,3%, tinând cont şi de conţinutul de sare al
făinii de peşte. Un nivel ridicat de sare de peste 1% reduce producţia de ouă, iar în
proporţie şi mai mare determină intoxicatii şi chiar moartea păsărilor.
În timpul verii, stresul cauzat de căldură poate fi redus prin includerea în hrană
a vitaminei C (50 mg/ kg NC sau 5-10 mg/ cap/ zi în apa de băut).
Asigurarea celorlalte substanţe minerale şi a vitaminelor se realizează prin
includerea în structura nutreţului combinat a unui premix vitamino-mineral
(zoofort) în proporţie de 0,5-1%.
În tabelul 118 sunt prezentate recepturi de premixuri vitamino- minerale
folosite la prepararea nutreţurilor combinate destinate găinilor ouătoare.
Tabelul 118
Recepturi de premixuri vitamino-minerale (zoofort) destinate găinilor ouătoare (ouă
consum)
Nr. Varianta
Substanţa activă U.M.
crt. I II III IV
1 Vitamina A U.I. 750000 750000 730000 1000000
2 Vitamina D3 U.I. 200000 220000 250000 300000
3 Vitamina E U.I. 1300 1300 1300 3000
4 Vitamina K3 mg 100 80 120 130
5 Vitamina B1 mg 100 100 90 100
6 Vitamina B2 mg 400 400 240 290
7. Vitamina B3 mg 750 750 950 650
8 Vitamina B6 mg 200 150 260 290
9 Vitamina B12 mg 1,5 1,5 0,7 1,5
10 Acid nicotinic mg 1750 1750 1000 1100
11 Acid folic mg 50 40 30 35

181
 12 Biotină mg 400 400 600 600
13 Colină mg 20000 20000 10000 25000
14 Cobalt mg 25 25 8,4 14,4
15 Cupru mg 600 600 380 650
16 Fier mg 5000 5000 2100 3900
17 Iod mg 60 60 30 50
18 Mangan mg 4500 4000 5900 10000
19 Seleniu mg 25 25 25 43
20 Zinc mg 4000 4000 4200 7200
21 Antioxidant mg 15000 15000 12500 12500
Suport (exemplu: tărâţe de grâu măcinate fin sau srotul de soia ) - diferenta
22
până la 1000 g

Pentru găinile ouătoare crescute în condiţii ecologice, reţetele de nutreţ

combinat pot să aibă următoarea structură: 60% cereale, 10% gluten de porumb, 15%
proteice vegetale, 5% uleiuri vegetale, 8% calciu (din care carbonatul de calciu
minimum 2%), alte minerale şi vitamine.
În furajarea ecologică a găinilor ouătoare se poate utiliza premixul N 31 – 500
importat din Franţa, care participă în structură în proporţie de 5%. Acest premix
vitamino-mineral s-a introdus într-o reţetă în care s-au utilizat materii prime
certificate ecologic: porumb, grâu, şroturi de floarea – soarelui, ulei de floarea –
soarelui, sare, fosfat monocalcic şi carbonat de calciu.
Structura premixului vitamino-mineral utilizat în alimentaţia ecologică a
găinilor ouătoare este următoarea (N31-500):
Vitamina A (UI) 170.000
Vitamina D3 (UI) 40.000
Vitamina E (mg) 300
Vitamina K3 (mg) 20
Vitamina B1 (mg) 50
Vitamina B2 (mg) 60
Vitamina B12 (mg) 0,5
Acid nicotinic (ppm) 400
Clorura de colină (ppm) 19.200
Fier (ppm) 950
Iod (ppm) 50
Cobalt (ppm) 25
Cupru (ppm) 185
Mangan (ppm) 1.500
Zinc (ppm) 975

182
 Antioxidant (ppm) 200

În tabelul 119 este prezentatǎ evoluţia consumului mediu zilnic de nutreţuri,

într-o perioadǎ de ouat.
Tabelul 119
Evoluţia consumului mediu zilnic de nutreţ combinat la gǎinile ouǎtoare
Vârsta Vârsta g/ cap/ zi Vârsta g/ cap/ zi
(sǎpt.) g/ cap/ zi (sǎptǎmâni) (sǎptǎmâni)
20 88 28 113 36 119
21 91 29 115 37 119
22 94 30 116 38 119
23 98 31 117 39 120
24 102 32 117 40 120
25 105 33 118 41 120
26 109 34 118 42 120
27 111 35 118 43-77 120
Hibrizii actuali care realizează o producţie cuprinsă între 280-320 ouă/ an
înregistrează un indice de conversie al hranei cuprins între 140-160 g N.C./ ou.
La găinile ouătoare, se recomandă alimentaţia la discreţie până la vârsta de 35-
40 săptămâni, dupǎ care se trece la o alimentaţie restricţionată cu 6-10% din
consumul la discreţie.
În alimentaţia găinilor ouătoare nutreţurile combinate se folosesc sub formă de
făinuri, granularea fiind contraindicată deoarece, măreşte consumul şi favorizează
îngrăşarea păsărilor, iar pe de altă parte s-a constatat că predispune la canibalism.
Supraconsumul este mai mare şi predispune rasele grele faţă de cele uşoare.
Acest supraconsum provoacă îngrăşarea găinilor, determinând reducerea producţiei şi
a fecundităţii ouălor. Acest fenomen se poate preveni prin echilibrarea energo-
proteică a nutreţului combinat şi prin restricţionarea cantitativă sau calitativă a
ingestei zilnice.
Restricţionarea cantitativă se poate realiza prin alimentaţia programată,
găinile având acces la nutreţ 4 ore/ zi, 2 ore înainte şi 2 ore după masă, sau cel mai
bine prin normarea zilnică a ingestei în funcţie de rasă şi intensitatea ouatului.
Restricţionarea calitativă se practică mai rar şi constă în administrarea la
discreţie a unor nutreţuri combinate cu nivel energetic redus prin folosirea unor
nutreţuri mai bogate în celuloză (tărâţe de grâu, făină de fân de lucernă).

Alimentaţia gǎinilor din rasele grele

În perioada de ouat, cantitǎţile de nutreţuri administrate în hrana gǎinilor rase
grele, vor creşte în funcţie de nivelul intensitǎţii de ouat. Consumul maxim va fi
înregistrat la o intensitate a ouatului de 60% şi chiar mai micǎ. Dupǎ atingerea
vârfului curbei de ouat se reduce consumul de hranǎ pentru gǎinile rase grele. Se
recomandǎ ca masculii sǎ fie alimentaţi separat de femele cu o reţetǎ de nutreţ
combinat cu un conţinut mai redus în proteinǎ brutǎ (12%) şi calciu (0,95%) decât al
femelelor.

183
 În tabelele 120 şi 121 sunt prezentate normele de hranǎ pentru tineretul aviar
de înlocuire şi gǎini de reproducţie rase grele, precum şi schema generalǎ a
programului de hrǎnire a reproducǎtorilor rase grele.
Alimentaţia la discreţie poate determina o tendinţǎ de supraconsum având
drept consecinţǎ îngrǎşarea gǎinilor şi scǎderea producţiei de ouǎ. Pentru a evita acest
fenomen, se recomandǎ practicarea unei alimentaţii de tip “skip a day”, respectiv cu o
zi de post sǎptǎmânal sau prin administrarea unor nutreţuri combinate cu nivele
energetice reduse.
În structura nutreţului combinat pentru gǎinile rase grele, se includ urmǎtoarele
materii prime: porumb 50-60%, orzul şi ovǎzul 5-10%, şroturile de floarea soarelui şi
de soia 10-20%, mazǎrea pânǎ la 25%, fǎina de lucernǎ 1-3%, tǎrâţele de grâu 1-5%,
nutreţurile de origine animalǎ şi microorganicǎ 10-12%, carbonat de calciu 6-7%,
fosfaţi 0,5-1%, sare 0,20-0,35%, premix vitamino-mineral 1%. Nutreţurile combinate
utilizate în alimentaţia gǎinilor din rasele grele asigurǎ urmǎtoarele cerinţe nutritive:
2870 Kcal EM, PB-15-16%, Ca-2,8-3,3%, P-0,6-0,8%, lizinǎ-0,7-0,76%, celulozǎ
max.5%.
Tabelul 120
Norme de hrană pentru găini de reproducţie rase grele
(după diferiţi autori)
Tineret de înlocuire Găini ouătoare
Specificare Starter Creştere Peste 44 Cocoşi
24 - 44 săpt.
0-3 săpt. 3-24 săpt. săpt.
Energie metabolizabilă,
2870 2870 2870 2870 2800
kcal/kg
Proteină brută -% 19,0 16,0 16,0 15,5 12,0
Arginină - % 1,20 0,88 0,90 0,88 0,62
Lizină - % 1,0 0,73 0,72 0,70 0,54
Metionină. % 0,46 0,35 0,36 0,34 0,23
Metionină + cistină % 0,78 0,62 0,62 0,58 0,44
Calciu, % 1,0 0,90 3,10 3,30 0,95
Fosfor total - % 0,73 0,,71 0,69 0,66 0,69
Fosfor disponibil - % 0,47 0,44 0,40 0,37 0,40
Sodiu - % 0,18 0,16 0,16 0,16 0,18

Tabelul 121
Schema generală a programului de hrănire a reproducătorilor rase grele
Tineret Adulţi
Intensitate de ouat Consum de nutreţ
Vârsta (săpt.) Program de furajare
(%) (g/cap/zi)
0-2 Ad libitum 5 140
2-17 "skip a day" 10 145
"skip a day" (5 zile pe
17 - 20 15 150
săptămână se furajează, 2 nu)

184
 20 săpt. - 5%
Furajare zilnică restricţionată
intensitate de 20 155
130 - 140 g/cap/zi
ouat
25 160
*Sursa: date prelucrate de D. Mierliţă (2002)
30 164
după Lesson S (1997), Summers J.D. (2001);
35 168
Arnold R.L. (2002)
peste 35 168

Tabelul 122
Reţetă de nutreţ combinat pentru găini ouătoare recomandată de
E. Esteve-Garcia, 1998
Materii prime % Caracteristici nutritive
Porumb 42,5 E.M. (kcal/kg) 2.850
Sroturi de rapiţă 10,0 E.M. (MJ/kg) 11,9
Orz 5,50 Proteină brută (%) 14,6
Ovăz 5,0 Lizină (%) 0,73
Sroturi de soia 19,60 Metionină (%) 0,37
Metionină + cistină
Ulei de floarea soarelui 4,10 0,60
(%)
Făină fân lucernă 3,0 Treonină 0,57
Carbonat de calciu 7,78 Arginină 0,96
Fosfat dicalcic 1,75 Izoleucină 0,61
Sare 0,30 Leucină 1,29
Prernix
0,45 Valină 0,68
vitamino-mineral
L-treonină 0,02
DL-metionină 0,15

7.3. ALIMENTAŢIA PUILOR DE GĂINĂ ŞI TINERETULUI DE

ÎNLOCUIRE
Cerinţe nutriţionale
Din punct de vedere nutriţional, perioada de creştere a tineretului aviar de
înlocuire este împărţită în trei faze de creştere cu cerinţe energetice şi de substanţe
nutritive diferite. În acest scop pentru fiecare fazǎ în parte se asigură reţete de
nutreţuri combinate specifice:
- faza I (demarajul sau faza de starter): 0-8 săptămâni; sau 0-6 sǎptǎmâni.
- faza a II-a (de creştere): 9-16 săptămâni;
- faza a III-a (faza de pregătire ouat): 17-20 săptămâni; când se ajunge la circa
5% intensitate de ouat.
Principalele caracteristici ale nutreţurilor combinate utilizate în alimentaţia
fazială a puilor şi tineretului aviar de înlocuire sunt prezentate în tabelul 123.
185
 Tabelul 123
Principalele caracteristici nutritive ale nutreţurilor combinate folosite în alimentaţia
fazialǎ a puilor şi tineretului aviar de înlocuire*
Specificare U.M. Faza
Starter Creştere Pregǎtire ouat
(0-8 sǎpt.) (9- 16 sǎpt.) (17- 20 sǎpt.)
Energie Kcal/ kg 2900 2850 2800
metabolizabilǎ(E.M.) MJ/ kg 12,13 11,92 11,72
Proteinǎ brutǎ % 18,5-19,0 15,00-15,50 17,00-17,50
Lizinǎ % 1,0-1,12 0,70 0,83
Metioninǎ % 0,46 0,35 0,36
Metioninǎ+ cistinǎ % 0,82 0,60 0,70
Triptofan % 0,21 0,20 0,18
Acid linoleic % 1,20 1,20 1,50
Grǎsime brutǎ % 3,20 3,50 3,50
Celulozǎ brutǎ % 4,30 5,10 4,50
Calciu % 1,00 0,90 2,00
Fosfor % 0,65 0,65 0,68
Sodiu % 0,15 0,15 0,15
Coccidiostatice:
- Amprolium mg/ kg 125,0 80-85 -
- Ethopabate mg/ kg 8,0 5,0 -
Vitamina A (min) U.I./g 10,0 10,0 10,0
Vitamina D3 (min) U.I/g 3,80 2,50 2,50
Vitamina E (min) mg/ kg 15,0 15,0 20,0
*Sursa: prelucrare dupǎ N.R.C. 1998 şi Rhone- Poulenc 1997
În tabelul 124 sunt redate caracteristicile nutritive ale nutreţurilor combinate utilizate
în alimentaţia tetrafazialǎ.
Tabelul 124
Norme de hrană pentru puii şi tineretul aviar (hibrizi) de înlocuire
(după diferiţi autori)
Perioada
Specificare UM 13 -16 17 -19
0 - 6 săpt. 7-12 săpt.
săpt. săpt.
Energie metabolizabi1ă
Kcal/kg 2850-2900 2850-2950 2900-2950 2850-2900
(EM)
Proteină brută % 19,5 - 20,0 15,5-16,0 15,0-15,5 16,5-17,0
Lizină % 1,09 - 1,12 0,75-0,77 0,60-0,70 0,80-0,82
Metionină % 0,41-0,43 0,32-0,35 0,31-0,32 0,35-0,38
Metionină+cistină % 0,77-0,80 0,62-0,64 0,60-0,62 0,66-0,70
Triptofan % 0,17-0,18 0,14-0,15 0,11-0,12 0,15-0,16
Acid linoleic % 1,00 1,00 1,00 1,00
Calciu % 1,00 0,80 0,80 2,0-2,10
Fosfor total % 0,66-0,70 0,62 0,62 0,63-0,65

186
 Pentru tineretul de înlocuire se poate practica şi o alimentaţie bifazialǎ care
cuprinde fazele: starter şi creştere puicuţe. În faza starter de la 0-6 sǎptǎmâni (0-8
sǎptǎmâni) se asigurǎ un nutreţ combinat cu un nivel energetic de 2900 Kcal EM/kg
nutreţ şi 19-20% PB, iar în faza creştere puicuţe de la 6 sǎptǎmâni pânǎ la 17-18
sǎptǎmâni (început ouat) se asigurǎ un nutreţ combinat cu un nivel energetic de 2850
Kcal EM/ kg şi 15-16% PB.
Se recomandă ca nivelul energetic al nutreţului combinat pentru pui şi tineretul
aviar de înlocuire să, nu scadă sub 2.600 kcal E.M./kg în sezonul rece şi sub 2.400
kcal E.M./kg în sezonul cald. Nivelul energetic al nutreţului combinat trebuie sǎ fie
corelat cu conţinutul acestuia în substanţe nutritive, asigurând astfel un consum de
hranǎ specific pentru fiecare fazǎ de creştere.
Influenţa cea mai mare a nutriţiei proteice asupra calitǎţii viitoarelor gǎini
ouǎtoare se manifestǎ în primele 8 sǎptǎmâni de viatǎ. În aceastǎ perioadǎ trebuie
asiguratǎ o hranǎ completǎ, echilibratǎ cu valoare biologicǎ ridicatǎ.
În faza I-a, nutreţul combinat starter administrat puicuţelor trebuie sǎ aibǎ 19-
20% PB şi se administreazǎ la discreţie pânǎ la vârsta de 8 sǎptǎmâni. Dupǎ aceastǎ
vârstǎ şi pânǎ la atingerea maturitǎţii sexuale se utilizeazǎ un nutreţ combinat cu nivel
proteic mai scǎzut şi cu o valoare biologicǎ mai redusǎ care sǎ permitǎ o creştere
lentǎ urmǎrindu-se atingerea greutǎţii corporale la diferite vârste conform curbei de
creştere standard a hibridului.
În faza a II-a de creştere de la 9 sǎptǎmâni- 16 sǎptǎmâni se administreazǎ un
nutreţ combinat cu o valoare nutritivǎ moderatǎ, respectiv 15-15,5% PB şi 2800 Kcal
EM/ kg urmǎrindu-se o creştere lentǎ şi menţinerea stǎrii de sǎnǎtate a efectivului.
În faza a III-a de creştere, respectiv dupǎ vârsta de 16 sǎptǎmâni, puicuţa
trebuie pregǎtitǎ în vederea începerii ouatului, astfel cǎ alimentaţia lor trebuie
apropiatǎ de cea a gǎinilor ouǎtoare, în ce priveşte conţinutul în proteinǎ brutǎ şi în
calciu. Astfel în aceastǎ perioadǎ (vârsta 17-18 sǎptǎmâni) nivelul de proteinǎ brutǎ
din nutreţul combinat creşte de la 15% la 17,5% PB, iar cel de Ca de la 1% la 2-
2,2%. Acest nutreţ combinat are un nivel energetic de 2800 Kcal EM/ kg şi este
administrat la discreţie, înregistrându-se un consum mediu zilnic de 80-85 g/ zi. În
perioada 16-18 sǎptǎmâni trebuie administrat un nutreţ combinat bogat în proteinǎ,
vitamine şi minerale, acestea fiind necesare pentru dezvoltarea organelor interne şi a
aparatului reproducǎtor.
Pe lângǎ nivelul proteic, o importanţǎ deosebitǎ o reprezintǎ asigurarea nivelului
optim de aminoacizi, evitând atǎt excesul cât şi carenţele.
Cu 2 sǎptǎmâni înainte de începerea ouatului, puicuţele pot sǎ realize o rezervǎ
de Ca în oase care este foarte importantǎ în perioada de vârf a ouatului. Datoritǎ
acestui fapt, la vârsta de 16-17 sǎptǎmâni, nivelul calciului din nutreţul combinat
ajunge la 2-2,2%.
Cerinţele în fosfor sunt mai reduse, fosforul disponibil având un nivel minim de
0,40% din greutatea nutreţului combinat. Carenţa în fosfor se manifestǎ prin
pierderea apetitului, încetinirea creşterii, tulburǎri locomotorii grave şi mortalitǎţi.
Recomandările referitoare la aporturile de vitamine pentru tineretul de înlocuire
se referă, în general la cantităţi la care trebuie adăugate şi nu la conţinutul total al
hranei în vitamine, astfel încât acestea depăşesc cerinţele organismului, tocmai pentru
187
a evita posibile carenţe datorate variaţiei conţinutului materiilor prime şi interactiunii
vitaminelor cu alţi nutrienţi din hrană. Se consideră că doar aportul de vitamina A şi
D trebuie limitat la de maximum 3 ori nivelul recomandărilor (tabelul 125).
Alimentaţia puilor şi tineretului aviar de înlocuire
În scopul obţinerii unui tineret avicol de înlocuire cu performanţe superioare,
specialistul în nutriţie trebuie să respecte prin nutreţul administrat, exigenţele
nutriţionale ale acestuia astfel încât momentul apariţiei maturităţii sexuale să coincidă
cu dezvoltarea corporală indicată de curba standard, respectiv cu maturitatea
corporală.
Trebuie subliniat faptul că maturitatea corporală este determinată de modul de
hrănire al păsărilor, iar cea sexuală, de programul de lumină aplicat. Astfel, se
consideră că 95% din factorii determinanţi ai greutăţii corporale apartin nutreţului şi
numai 5% luminii, după cum în atingerea maturităţii sexuale 95% din influenţă
aparţine luminii şi numai 5% nutreţului.
Tabelul 125
Aportul suplimentar de vitamine şi minerale recomandat pentru pui şi tineretul de
înlocuire (la 100 kg nutreţ combinat)
Nr. Faza
Substanţa activă U.M.
crt. Starter Creştere Pregătire ouat
1 Vitamina A U.I. 1. 000.000 900.000 850.000
2 Vitamina D3 U.I. 250.000 200.000 200.000
3 Vitamina E U.I. 2.500 2.000 1.500
4 Vitamina K3 mg 170 120 100
5 Vitamina B1 mg 170 100 100
6 Vitamina B2 mg 400 400 400
7 Vitamina B3 mg 650 650 650
8 Vitamina B6 mg 300 210 200
9 Vitamina BI2 mg 1,5 1.0 1.0
10 Niacina mg 2.000 1.800 1.750
11 Acid folic mg 80 60 50
12 Biotină mg 650 470 400
13 Colina mg 17.500 17.500 17.500
14 Cobalt mg 25 25 25
15 Cupru mg 900 750 600
16 Fier mg 4.500 3.000 5.000
17 Iod mg 50 50 60
18 Mangan mg 6.000 5.000 4.500
19 Seleniu mg 20 18 25
20 Zn mg 5.000 4.000 4.000
Până la vârsta de 6-8 săptămâni nutreţul combinat se administrează la discreţie,
iar în continuare restricţionat calitativ sau cantitativ. Pentru tineretul aviar de tip greu
destinat producerii ouǎlor de reproducţie, hrana se distribuie restricţionat, fie prin
limitarea cantitǎţii zilnice, fie prin administrarea dupǎ metoda “skip a day”.

188
 Tabelul 126
Schema generală a programului de furajare a tineretului de înlocuire (hibrizi)
Vârsta (săptămâni) Program de furajare
0-6 Ad libiutum
7-12 "skip a day" (o zi se furajează la discreţie, o zi nu se furajează)
13-16 "skip a day" (5 zile pe săptămână se furajează- 2 nu se
furajează
17-19 90-100 g/zi/cap
În perioada 16-18 săptămâni trebuie administrat un nutreţ combinat bogat în
proteine, vitamine şi minerale, pentru că în caz contrar puicuţa este privată de
nutrienţii necesari dezvoltării organelor interne, inclusiv a aparatului reproducător.
Este contraindicate să se administreze un nutreţ bogat în nutrienţi doar după
începerea ouatului la o intensitate a ouatului de 5 %).
În ceea ce priveşte aportul de calciu, acesta trebuie mărit (de la 1% la 2-2,2%
din greutatea nutreţului) chiar de la vârsta de 16 săptămâni, pentru ca la începerea
ouatului puicuţele să aibă o suficientă rezervă de calciu în oase, pe care să o
folosească pentru formarea cojii la primele ouă produse. Lipsa acestei rezerve poate
determina fie subţierea oaselor, respectiv fracturi în perioada de intrare în ouat şi vârf
de ouat, fie o coajă de ou fragilă şi o încetinire a ritmului de ouat - sau ceea ce este
mai probabil, ambele consecinţe.
Coccidiostaticele nu se mai introduc în hranǎ dupǎ vârsta de 13 sǎptǎmâni,
deoarece pot influenţǎ negativ dezvoltarea organelor sexuale şi respectiv producţia de
ouǎ viitoare.
Nutreţul combinat se administrează sub formă pulverulentă (2-4 mm diametrul
particulelor), granularea nefiind necesară în cazul puicuţelor de înlocuire. Consumul
total de nutreţ combinat pe întreaga perioadă de creştere (0-18 săptămâni) este, în
medie, de 6,0-6,8 kg/cap, în cazul puicuţelor care vor produce ouă cu coaja albă (rase
uşoare) şi de 7-7,3 kg/cap în cazul celor care vor produce ouă cu coaja brună (rase
mixte) ceea ce presupune un consum mediu zilnic de circa 50-52 g/cap/zi, respectiv
56-58 g/cap/zi.
În cazul în care se constatǎ o tendinţǎ de îngrǎşare a puicuţelor, se recomandǎ o
alimentaţie restricţionatǎ care poate fi calitativǎ sau cantitativǎ. Restricţionarea
calitativǎ a hranei se practicǎ frecvent şi se poate realiza prin utilizarea unui nutreţ
combinat cu o valoare energeticǎ redusǎ la 2.600-2.700 Kcal EM/ kg, pǎstrându-se
însǎ raportul între EM/ PB specific fazelor de creştere (tabelul 127).

189
 Tabelul 127
Valoarea energo-proteicǎ a nutreţului combinat şi consumul mediu de nutreţuri
la tineretul de înlocuire
Specificare Faza Media pe total
0-8 sǎpt. 9-16 sǎpt. 17-18 perioadǎ (0-18
sǎpt. sǎpt.)
Energie metabolizabilǎ 2870- 2900- 2800- -
E.M. (Kcal/ kg) 2980 3000 2900
Proteinǎ brutǎ (%) 19,00 15,00 17,50 -
Raport EM/ PB 151-156 190-200 160-165 -
Consum mediu zilnic (g/ 36,40 69,60 84,30 56,50
cap)
Consum total (g/ cap) 2040 3900 1180 7120
Restricţionarea cantitativǎ a hranei constǎ în administrarea unui nutreţ combinat
cu o valoare energo-proteicǎ normalǎ, dar la un nivel de 80-90% din consumul la
discreţie.
Nutreţurile combinate complete necesare alimentaţiei puilor şi tineretului aviar
de înlocuire pot fi preparate şi în ferma avicolă, folosind concentratele P.V.M.
(proteino-vitamino-minerale) procurate de la o firmă specializată, autorizată, care se
amestecă cu cereale din producţie proprie sau cumpărate la un preţ convenabil de pe
piaţa locală. În acest sens sunt necesare: o moară cu ciocane pentru măcinarea
cerealelor, un cântar pentru dozarea componentelor nutreţului combinat şi un
omogenizator (malaxor). La amestecarea cerealelor măcinate cu concentratul P.V.M.
se vor avea în vedere recomandările firmei producătoare a concentratului referitor la
proporţia fiecăreia din cele două componente, precum şi condiţiile în care se va face
amestecarea (malaxarea) (timp, viteza de rotaţie a malaxorului etc.) în vederea
obţinerii unui nutreţ combinat omogen.
Folosind concentratele P.V.M. se pot obţine nutreţuri combinate mai bine
echilibrate în nutrienţi, proaspete şi la preţuri mai mici, mai ales datorită reducerii
cheltuielilor de transport cu circa 50-60% (transportul se rezumă numai la
concentratul P.V.M.).

7.4. ALIMENTAŢIA PUILOR DE CARNE

Cerinţele nutriţionale
În prezent, în ţara noastră, cerinţele nutriţionale ale puilor de carne sunt
structurate pe trei perioade:
Faza de demaraj, de la ecloziune până la 2 săptămâni (14 zile);
Faza de creştere, de la 2 la 5 săptămâni (14-35 zile);
Faza de finisare - în continuare până la sacrificare (tabelul 128).
În ultimul timp, sunt utilizate patru faze în creşterea şi îngrăşărea puilor de
carne: 1-10 zile; 1-21 de zile; 22-35 de zile şi faza de finisare de la 36 de zile până la
scrificare (tabelul 128).

190
 Tabelul 128
Cerinţele de energie şi substanţe nutritive recomandate în alimentatia puilor broileri
Vârsta ( zile)
Specificare U.M. 36 zile până la
0-14 15 -35
sacrificare
Energie metabolizabilă (EM) Kca1/kg 3000-3100 3100-3200 3150-3250
Proteina brută % 22,0-23,0 21,0-21,5 19,8-20,5
Lizină totală % 1,22-1,28 1,10-1,17 0,90-1,00
Lizina digestibilă % 1,15-1,18 1.00-1,03 0,85-0,88
Metionină Metioninǎ+ cistină totală % 0,87-0,94 0,82-0,90 0,74-0,82
Metionină + cistină digestibilă % 0,81-0,84 0,76-0,81 0,70-0,72
Metionină totală % 0,49-0,54 0,44-0,50 0,41-0,45
Metionină digestibilă % 0,46-0,48 0,43-0,45 0,38-0,40
Arginină % 1,26-1,30 1,12-1,16 1,00-1,03
Triptofan % 0,21-0,22 0,19-0,20 0,17-0,18
Acid linoleic % 1,50 1,55 1,55
Calciu % 1,02-1,06 0,96-,99 0,88-0,91
Fosfor total % 0,69-0,71 0,71-0,74 0,66-0,68
Fosfor disponibil % 0,4-0,432 0,43-0,45 0,38-0,39
Sodiu % 0,16-0,17 0,17-0,18 0,17-0,18
Clor % 0,14-0,15 0,15-0,16 0,15-0,16

INCDBNA Baloteşti recomandǎ urmǎtoarele norme de hranǎ pentru pui broiler

1-10 zile (start), 11-28 zile (creştere) şi 28-sacrificare (finisare), în alimentaţia cǎrora
se administreazǎ nutreţuri combinate:
Tabelul 129
Norme de hranǎ pentru pui broiler elaborate de INCDBNA Baloteşti
Specificare Faza I Faza II Faza III
(1-10 zile) (11-28 zile) (28 zile- sacrificare)
Proteinǎ brutǎ 22,70% 21,50% 19,80%
Energie metabolizabilǎ 3050 Kcal/kg 3170 Kcal/kg 3200 Kcal/kg
Metioninǎ 0,50% 0,47% 0,42%
Metioninǎ+ Cistinǎ 0,86% 0,83% 0,77%
Lizinǎ 1,36% 1,30% 1,10%
Calciu 1,00% 0,91% 0,90%
Fosfor 0,70% 0,70% 0,70%
Colinǎ 0,04% 0,04% 0,04%
Sare 0,30% 0,30% 0,30%
Coccidiostatic prezent prezent prezent/absent

INCDBNA recomandǎ în structura nutreţului combinat destinat puilor de carne

broiler urmǎtoarele materii prime: cereale, şrot soia, şrot floarea soarelui, gluten de

191
porumb, fosfat de calciu, carbonat de calciu, sare, aminoacizi, premix vitamino-
mineral, antioxidant (Etoxichin, BHT, BHA).

Tabelul 130
Cerinţele de energie şi substanţe nutritive recomandate în alimentaţia tetrafazială a
puilor broileri, (după diferiţi autori)
Specificare U.M. Vârsta
36 -
0-10 11 -21 22-35
sacrificare
Energie kcal/ 2950-
2850-2900 3000-3050 3050-3100
metabolizabilă (EM) kg 3000
Proteină brută % 24,5-25,0 22,5-23,0 21,0-21,5 19,5-20,0
Lizină totală % 1,40-1,42 1,22-1,26 1,05-1,10 0,95-1,00
Metionină % 1,28 1,17 1,04 0,93
Metionină + cistină % 0,56-0,58 0,52-0,54 0,48-0,50 0,44-0,45
Calciu % 0,55 0,51 0,45 0,41
Fosfor % 0,97-0,98 0,92-0,93 0,82-0,85 0,80-0,82
Fosfor digestibil % 0,86 0,81 0,74 0,69
Sodiu % 0,95-0,97 0,90-0,92 0,83-0,85 0,80-0,82
Grăsime brută % 0,86 0,80 0,74 0,77
Celuloză brută % 1,15 1,40 1,50 1,50
Kg nutreţ/pui kg 1,0 1,00 0,80 0,80

Specificare U.M. Vârsta

0 - 10 11 - 22 23-35 36-
sacrificare
Energie metabolizabilă kcal/kg 2850- 2900- 3000- 3050-3100
(EM) 2900 3000 3050
Proteină brută % 22,5-24 21-23 19,5-21 18-19,5
Lizină totală % 1,3-1,4 1,20 1,08 1,00
Metionină % 0,60 0,55 0,50 0,45
Metionină + cistină % 0,98 0,91 0,85 0,78
Calciu % 0,90 0,86 0,82 0,75
Fosfor % 0,78 0,74 0,71 0,65
Fosfor digestibil % 0,45 0,42 0,40 0,35
Sodiu % 0,16 0,16 0,16 0,16
Grăsime brută % 4,21 4,53 5,80 6,32
Celuloză brută % 2,77 2,68 2,60 2,60
Kg nutreţ/pui kg 0,25 1,00 1,75 1,00
Normarea cerinţelor energetice la puii de carne trebuie strâns legată de apetit
sau consumul voluntar de hrană care este influenţat în principal de temperatura din
adăpost şi de concentraţia energetică a nutreţului combinat
Deoarece puii îşi reglează ingesta de hrană în funcţie de concentraţia
energetică a nutreţului, o importanţă deosebită o prezintă raportul energo-proteic din
192
nutreţul combinat, care poate fi păstrat prin corelarea diferitelor niveluri de energie cu
proteina. De exemplu, un raport energo-proteic de 135 kcal EM/PB poate fi asigurat
de un nutret combinat cu 3.100 kcal EM şi 23% PB, dar şi o reţetă de 3.000 kcal EM
şi 22,2% PB (tabelul 131).
Raportul energo-proteic poate fi mai larg dacă se utilizează o proteină cu
valoare biologică ridicată şi dacă temperatura din adăpost este mai mică decât cea
prevăzută de tehnologia de creştere. În schimb, acest raport trebuie să fie mai strâns
dacă se urmăresc sporuri medii zilnice mari, sau în perioadele cu temperaturi mai
ridicate.
Tabelul 131
Raportul energie-proteină la pui broiler
(Leclercq B.. 1989)
Faza Kcal EM/kg nutreţ % PB în hrană Raportul energie-proteină
Demaraj 2900 21,5 135
(0 - 14 zile) 3000 22,2
3100 23,0
3200 23,7
Creştere 2900 19,6 148
(15 - 35 de zile) 3000 20,4
3100 21,0
3200 21,7
Finisare 3000 18,9 159
(36 zile - 3100 19,5
abatorizare ) 3200 20,1
Pentru puii de carne, importanţǎ deosebitǎ prezintǎ nivelul proteic şi aminoacid
al hranei. Primul aminoacid limitant pentru puii de carne este metionina şi apoi lizina.
Insuficienţa aminoacizilor limitativi determinǎ o scǎdere a randamentului de
transformare a energiei în spor de creştere şi diminuarea proporţiei de proteinǎ în
ţesuturi.
Datorită specificului creşterii puilor de carne (în spaţii închise şi aglomeraţii
mari) şi a tipului de alimentaţie (bazat pe cereale şi subproduse industriale
concentrate) se impune suplimentarea hranei atât cu vitamine liposolubile cât şi cu
cele hidrosolubile. Cerintele vitaminice la puii de carne sunt relativ mari, iar efectul
deficitului este extrem de evident, atât în privinţa ritmului de creştere şi gradului de
valorificare a hranei, cât şi asupra sănătăţii lor.
Necesarul de substante minerale se asigură prin creta furajeră 1-1,5%. fosfat
mono-sau dicalcic 0,5-1%; sare 0,2-0,3% şi premix vitamino-mineral 0,5-1 %.
În hrana puilor de carne se recomandǎ un raport Ca/ P de 1,5-2:1 iar un raport
mai larg 2,5-3,5:1 determinǎ apariţia rahitismului.
Pe lângǎ nivelul de asigurare a macroelementelor şi microelementelor existǎ şi
alţi factori care pot determina o slabǎ mineralizare a ţesutului osos şi apariţia
sindromului de ˝picioare moi˝ şi anume: carenţa în vitaminele D3 şi C, prezenţa
aflatoxinelor (nutreţuri mucegǎite), niveluri ridicate de fluor şi acid fitic şi
temperaturile ridicate.
193
Alimentaţia puilor de carne
În creşterea puilor de carne se urmǎreşte obţinerea unui spor zilnic ridicat şi o
conversie superioarǎ a hranei. Aceste deziderate se pot realiza prin majorarea
nivelului energetic şi proteic al hranei faţǎ de cele utilizate la tineretul aviar de
înlocuire. În acest scop trebuiesc asigurate cerinţele nutriţionale prevǎzute în cele 3
faze de creştere dupǎ cum urmeazǎ:
În Faza I de la 1-14 zile se foloseşte un nutreţ combinat de tip starter sub
formǎ de brizurǎ (granule sparte) sau sub formǎ de uruialǎ. Valoarea nutritivǎ a
acestui nutreţ este de: 3000-3100 Kcal EM/ Kg; 22-23% PB; 1,22-1,28% lizinǎ.
În Faza a II-a de la 15-35 zile se administreazǎ un nutreţ combinat de creştere
sub formǎ de granule cu diametrul de 2- 3 mm sau sub formǎ de uruialǎ. Acest nutreţ
trebuie sǎ asigure: 3100-3200 Kcal EM/ Kg; 21-21,5% PB şi 1,10-1,17% lizinǎ.
În Faza a III-a de la 36 zile la sacrificare (42 zile) se administreazǎ un nutreţ
combinat de finisare sub formǎ de granule cu diametrul de 3 mm sau sub formǎ de
uruialǎ. Valoarea nutritivǎ a acestui nutreţ este urmǎtoarea: 3.150-3.250 Kcal EM/
Kg; 19-20% PB şi 0,90-1,00% lizinǎ.
În ceea ce priveşte asigurarea nivelului energetic al reţetelor de nutreţuri
combinate pentru puii de carne, se recomandǎ porumbul care reprezintǎ 55-65% din
structura nutreţului combinat. Porumbul prezintǎ unele avantaje faţǎ de celelalte
cereale: conţinut mai ridicat de energie; prezenţa xantofilelor necesare pigmentǎrii
carcaselor; realizeazǎ o depunere mai mare de grǎsime printre fibrele musculare,
îmbunǎtǎţind calitatea carcaselor. În unele cazuri, porumbul poate fi substituit în
proporţie de 20-30% cu orz sau grâu furajer, iar atunci când se adaugǎ enzime de uz
furajer (beta-glucanazǎ, xilanazǎ, celulazǎ), proporţia de substituire a porumbului
poate sǎ ajungǎ la 40-60%.
Pentru realizarea unui nivel energetic ridicat, se pot utiliza grǎsimi animale sau
vegetale. Acestea se folosesc în proporţie de 2-5% când reţetele conţin porumb, sau
6-7% când reţetele sunt alcǎtuite din alte cereale. Dacǎ se folosesc uleiuri vegetale,
acestea reprezintǎ surse foarte bune de acizi graşi esenţiali necesari pentru susţinerea
ritmului ridicat de creştere a puilor de carne.
Ca surse de proteinǎ se folosesc şroturile de soia (15-25%) şi şroturile de
floarea- soarelui cernute (5-10%). Proporţia şrotului de floarea-soarelui poate fi
majoratǎ pânǎ la 20% dacǎ se fac adaosuri de enzime.
Dacǎ ferma dispune de nutreţuri de origine animalǎ, fǎina de peşte se include
în structura nutreţului combinat în proporţie de 5-8% în prima fazǎ, 3-6% în faza a
doua de creştere şi 2-3% în faza de finisare. Pentru asigurarea necesarului de proteinǎ
se mai pot introduce în structurǎ uruielile de mazǎre şi bob (10-15%), drojdii furajere
(2-10%), iar în faza de finisare pentru îmbunǎtǎţirea calitǎţii carcaselor se poate
încorpora 1-2% fǎinǎ de lucernǎ.
Pentru asigurarea elementelor minerale în nutreţurile combinate pentru pui de
carne, în structura nutreţului combinat se încorporeazǎ: carbonatul de calciu 1-1,5%,
fosfat monocalcic sau dicalcic 0,5-1%, sare 0,2-0,3% şi premix vitamino-mineral
0,5% sau 1%.
Pentru îmbunǎtǎţirea performanţelor de producţie şi prevenirea unor afecţiuni,

194
în nutreţul combinat se adaugǎ aditivi furajeri: probiotice, prebiotice (acidifianţi),
preparate enzimatice, inhibitori de mucegaiuri, antioxidanţi, coccidiostatice etc.
În ceea ce priveşte forma fizică de prezentare a nutreţului combinat folosit in
alimentaţia puilor de carne, este recomandabil să fie brizură (granule sparte) în prima
fază şi granule în continuare, deoarece avantajele oferite de această formă sunt atât de
mari, încât compensează cu mult cheltuielile suplimentare înregistrate prin granulare.
Efectele favorabile ale granulării nutreţurilor se materializează prin:
creşterea ingestei zilnice de nutreţ;
creşterea sporului în greutate cu 6-10%;
creşterea eficienţei utilizării proteinei in sinteza tisulară;
reducerea consumului specific cu 4-6%;
evitarea pierderii unor ingrediente valoroase din structura nutreţului combinat
determinate de fenomenul de sedimentare şi prăfuire.
Unii autori au constatat că prin granulare pot fi distruşi unii aminoacizi
esenţiali şi de aceea nutreţurile granulate trebuie să aibă un conţinut mai ridicat de
proteină şi aminoacizi.
Alimentaţia puilor de carne se face în general, la discreţie chiar dacă după
vârsta de 3-4 săptămâni se înregistrează un supraconsum de 2-3%, ceea ce determinǎ
creşterea consumului specific. Dacă totuşi după această vârstă se practică alimentaţia
în tainuri este necesar ca intervalul dintre 2 tainuri să nu fie mai mare de 3 ore.
Consumul mediu zilnic de nutreţ combinat variază în funcţie de valoarea
energo - proteică a nutreţului, de factorii genetici, precum şi de condiţiile de
întreţinere.
Principalii indicatori tehnici realizaţi de puii de carne în condiţiile asigurării
parametrilor nutriţionali şi de întreţinere cunoscuţi sunt:
greutatea corporală a puilor la populare 40-43 g;
greutatea la livrare: 1900-2300 g;
vârsta la sacrificare: 40-42 de zile;
sporul mediu zilnic în greutate 45-50 g/cap;
consum mediu zilnic de nutreţ combinat: 85-100 g/cap;
consumul total de nutreţ combinat pe perioadă: 3,7-4,6 kg, din care
- în faza I-a (1- 14 zile): 550 g/cap;
- în faza a II-a (15 - 35 de zile): 2400 g/cap;
-în faza a III-a (36 de zile - abatorizare): 1150 g/cap.
indicele de conversie a hranei (kg nutreţ combinat/kg spor): 1,6-2,0 kg.

195
 7.5. ALIMENTAŢIA CURCILOR ADULTE, PUILOR ŞI TINERETULUI DE
CURCĂ
Carnea de curcă are un conţinut mai redus de grăsime şi mai ridicat de proteine în
comparaţie cu alte specii de fermă, fiind considerată o „carne rafinată”, mult
apreciată de consumatori.
La acest avantaj al curcilor se adaugă o serie de particularităţi, care fac ca la
această specie carnea de curcă să fie mai scumpă decât cea de găină:
- ouatul are caracter sezonier (ianuarie-iunie), producţia anuală de ouă fiind
de 50-90 bucaţi, ceea ce face ca preţul puilor de o zi să fie foarte mare;
- randamentul de utilizare a proteinei din hrană este mai mic decât la găini,
ceea ce impune utilizarea în alimentaţie a nutreţurilor proteice de origine animală în
proporţii mai mari iar în nutreţ combinat trebuie asigurat un nivel proteic mai ridicat.
- viabilitatea şi vitalitatea puilor în primele zile de viaţă sunt foarte reduse,
procentul pierderilor prin mortailitate fiind ridicat.
În alimentaţia curcilor se utilizează aceleaşi categorii de nutreţuri ca şi la găini.
Alimentaţia curcilor crescute în sistem extensiv
În acest sistem de creştere raţia zilnică pentru curci adulte cuprinde următoarele
cantităţi de nutreţuri:
Iarna:
grăunţe şi uruieli........ ………………… .. 150-250g
şroturi de floarea - soarelui ... .. ......... ... . .. .. 5-15 g
drojdie furajeră (de bere) ………................. 10-15 g
făină de lucernă........................................ ….10-30 g
cartofi, morcovi, sfeclă ... ... ... ... ... ... ...... 100-150 g
făinuri animale... ... ... ... ... ... ... ... ............... 3-15 g
Vara:
nutreţ verde...................... …………….….200-250 g

Tabelul 132
Raţii furajere pentru curci în perioada de ouat
Sortimentul de furaj (grame) Producţia lunară de ouă (bucăţi)
Sub 7 7 - 15 Peste 15
Amestec de grăunţe întregi 100 120 125
Amestec cereale uruite 90 95 100
Şroturi 30 30 30
Făinuri animale 6 15 18
Morcovi raşi 50 50 50
Făină scoici, calciu furajer 5 9 11
Făină de oase 0,5 1 1
Sare 1 1 1
Alimentaţia puilor şi tineretului de curcă pe zile este prezentată în tabelul 133.

196
 Tabelul 133
Hrănirea puilor şi a tineretului de curcă pe zile şi cantităţi de nutreţuri
Vârsta Felul nutreţurilor şi cantitatea necesarǎ pentru pui într-o zi
zile Uru- Tǎrâţe Şroturi Lapte Brânzǎ Ou Fǎinǎ Nutreţ Fǎinǎ Fǎinǎ Sare
ieli grâu (g) smân vaci fiert de verde de de (g)
(g) (g) tânit (g) (g) carne şi (g) scoici oase
(ml) peşte (g) (g)
(g)
1-5 5 4 - 5 2 3 - 3 - - -
6-10 8 5 - 10 10 - 1 10 0,5 - -
11-20 20 5 - 10 10 - 3 15 0,7 0,5 -
21-30 30 10 2 15 - - 5 20 1,7 0,8 -
31-40 50 10 3 10 - - 7 30 2,0 1,0 -
41-50 60 10 6 - - - 8 40 2,0 1,2 0,1
51-60 80 15 8 - - - 7 50 2,5 1,2 0,1
61-90 115 15 13 - - - 7 60 2,5 1,2 0,3
91- 145 25 15 - - - 5 100 2,5 1,2 1,0
100
101 150 16 16 - - - 4 100 2,2 2,2 1,0
Îngrăşarea curcilor adulte în spaţii închise se face pe bază de concentrate (200-
250 g/cap/zi) şi suculente (50-100 g/cap/zi), iar la tineretul îngrăşat se întocmesc raţii
asemănătoare cu cele ale tineretului de reproducţie, cantităţile de nutreţuri
majorându-se cu circa 15%. Durata îngrăşării la curcile adulte este de 25 de zile, iar
la tineret 30-40 de zile, concentratul de bază utilizat fiind porumbul.
Alimentaţia curcilor crescute in sistem intensiv
Cerinţele nutriţionale pentru curcile adulte de reproducţie, tineret de reproducţie
şi pui de curcǎ broiler sunt prezentate în tabelele 134 şi 135.

Tabelul 134
Caracteristicile nutreţurilor combinate pentru curcile de reproducţie
Tineret de Reproducatori
Specificare reproducţie 12-25 Perioada de
Perioada de ouat
săptămâni * repaus
E.M.(kcal/kg) 2800-2900 2700 2850
Proteina bruta (% ) 14,5-15 14,0 17,0
Lizina (%) 0,65 0,60 0,84
Metionina (%) 0,25 0,25 0,33
Metionina+Cistina (%) 0,45 0,45 0,60
Ca (%) 0,55 0,50 2,00
P (%) 0,40 0,25 0,60
Na (%) 0,12 0,12 0,15
Vit. A. (U.I./kg) 5.000 5.000 11. 000
Vit. D3. (U.I./kg) 1.100 1.100 1.500
Vit E. (mg /kg). 10,0 10,0 30,0
* până la vârsta de 12 săptămâni alimentaţia tineretului de înlocuire este

197
asemǎnǎtoare cu cea a puilor de carne, dupǎ care se trece la o alimentaţie
restricţionatǎ cu un nutreţ combinat cu valoare nutritivǎ scazutǎ. Începând cu
săptamâna a 26-a se administreazǎ nutreţul de ouat.
Tabelul 135
Caracteristicile nutreţurilor combinate pentru puii de curcǎ broiler
Vârsta
Specificare 0-4 5-8 9-12 13-16 17 sǎpt.-
sacrificare**
Energie metab (kcal/ 2800 2900 2950- 3000- 3100-3200
kg) 3000 3100
Proteina brutǎ (%) 28,0- 25,0- 22,0 19,0-19,5 16,0-16,5
28,5 25,5
Lizinǎ (%) 1,80 1,60 1,30 1,10 0,85-0,90
Metioninǎ (%) 0,75 0,63 0,58 0,47 0,30-0,33
Metioninǎ+ Cistinǎ 1,15 1,00 0,95 0,80 0,60-0,62
(%)
Ca (%) 1,35 1,30 1,15 1,10 0,70-0,80
P (%) 1,00 0,87 0,77 0,72 0,50-0,60
Na (%) 0,16 0,15 0,15 0,15 0,15
Vit. A. (U.I./kg) 12.000 10.200 10.200 10.200 8,480
Vit. D3 (U.I./kg) 4.800 4080 4080 4080 3390
Vit. E (mg/ kg) 40,0 34,0 34,0 34,0 28,0
Raport energie: 100 111-116 136-138 163-165 194-200
proteinǎ
** sacrificarea se face, în general, la 14-18 săptamâni la femele care ating 8,0-
10,5 kg masă vie si la 20-24 săptămâni la masculi care ajung la 17,5-22,0 kg/cap.

Tabelul 136
Evoluţia greutăţii corporale la puii de curcă broiler (kg) (hibridul BIG-G de la British
United Turkeys Ud.)
Vârsta
Masculi Femele Vârsta (sǎpt) Masculi Femele
(sapt)
1 0,12 0,12 20 18 -
4 1,00 0,90 22 20,0 -
8 4,2 3,1 24 22,2 -
12 8,8 6,7 Consum total
62,9 29,3
14 11,3 8,3 de N.C.(kg)
Indicele de
16 13,6 9,7
conversie 3,0 2,68
18 - 11,0 (kg N.C./kg spor)
Sursa: date prelucrate dupǎ A. Ciurdar (2003)
Pentru a evita îngrăşarea curcilor adulte de reproducţie, este obligatorie
aplicarea alimentaţiei restricţionate, fie prin limitarea consumului (tabelul 137), fie
198
prin hrănirea la discreţie cu un nutreţ având un nivel redus în proteină; la curci
ingesta de energie este mult mai bine controlată decât la găini, ceea ce permite o
variaţie a nivelului energetic al nutreţului mai mare (cu condiţia corelării nivelului
celorlalţi nutrienţi).

Tabelul 137
Evolutia consumului de hrana la curcile de reproductie de tip greu (g/cap/zi)
Vârsta (săpt.) Femele Masculi
20 260 500
25 320 570
30 310 630
35 280 620
40 280 570
45 280 550
50 290 560
55 290 570
60 290 580

Tabelul 138
Structura nutreţurilor combinate folosite în alimentaţia intensivă a curcilor
Reproducţie Pui de carne tip broiler Tineret de
Specificare Perioada 0-4 5-8 9-12 13-16 17 săpt. reproducţie
Repaus
de ouat săpt. săpt. săpt. săpt. sacrificare 12 - 25 săpt.
Cereale (%) 70-80 60-70 35-40 40-50 50-55 55-60 65-70 70-75
Nureţuri proteice
18-20 20-25 40-45 35-40 30-35 25-30 23-27 18-25
vegetale (%)
Nutreţuri
proteice 1-2 3-5 10- 12 8 -10 5-8 3-5 1-2 1-2
animale (%)
Grasimi vegetale
- 1-2 3-6 3-6 3-6 2-4 2-4 -
sau animale (%)
Nutreţuri
2-3 5-6 2-3 2-3 2-3 2-3 2-3 2-3
minerale (%)
din care sare 0,4 0,3 0,3 0,3 0,3 0,3 0,3 0,3
Zoofort (%) 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0

199
 7.6. ALIMENTAŢIA PALMlPEDELOR
Palmipedele (raţele şi gâştele) se cresc în principal pentru producţia de carne.
Metabolismul palmipedelor favorizează depunerea de grăsimi sub formă de
depozite subcutanate şi pe suprafaţa organelor interne, putând ajunge în funcţie de
nivelul alimentaţiei şi vârstă, până la 40 % din greutatea cărnii. Din aceste
considerente nivelul energetic al raţiilor de hrană ale palmipedelor este mult mai
redus decât la celelalte specii de păsări. Palmipedele, faţă de găini şi curci au nevoie
de cantităţi mai mici de concentrate, deoarece ele consumă şi valorifică economic,
atât nutreţul verde (direct prin păşunat) cât şi suculentele conservate (sfeclă, cartofi
fierţi, nutreţ murat etc) şi făina de fân, creşterea lor fiind astfel mai rentabilă.
Comparativ cu alte specii de păsări, la palmipede consumul mediu zilnic de apă
este mai mare (circa 3,5-4 litri apă/kg S.U. faţă de 2-2,5 litri/kg S.U. la găini).
7.6.1. Alimentaţia gâştelor adulte, bobocilor şi tineretului de gâscă
La gâşte, substituirea în totalitate a nutreţurilor de volum (nutreţuri verzi,
rădăcinoase, făină de fân etc) cu nutreţuri concentrate este neeconomică, datorită în
special costurilor mari ale nutreţurilor concentrate precum şi a consumului specific
ridicat înregistrat la toate categoriile de vârstă şi producţie. Cu toate acestea, tendinţa
unora din ţările cu experienţă în creşterea gâştelor este de intensivizare, furajarea
fiind făcută, în tot timpul anului cu nutreţuri combinate granulate (granularea se
impune datorită faptului că palmipedele au tendinţa de a risipi mult nutreţ).
Nutreţul verde nu poate acoperi în intregime cerinţele nutriţionale ale anumitor
categorii de gâşte (perioada de ouat, boboci pentru carne), însă nutreţul verde conţine
un factor încă necunoscut, cu rol deosebit în nutriţia gâştelor pe care cercetările
efectuate până în prezent nu l-au elucidat, pentru a putea substitui prin concentrate
furajere. De aceea, cele mai multe lucrări de specialitate recomandă furajarea mixtă a
gâştelor: concentrate + nutreţuri de volum.
La gâşte există următoarele categorii de vârstă şi producţie:
gâşte adulte de reproducţie;
tineret de reproducţie 0-4 săptămâni;
tineret de reproducţie 5-26 săptămâni;
boboci de gâscă pentru carne.
Alimentaţia gâştelor adulte de reproducţie
În alimentaţia gâştelor adulte de reproducţie trebuie avut în vedere că ouatul
are caracter sezonier, desfăşurându-se în fiecare an în aproximativ aceeaşi perioadă
calendaristică (ianuarie - iunie). Gâştele încep ouatul la vârsta de 30-35 săptămâni şi
sunt menţinute în producţie 4 ani, producţia maximă înregistrându-se în anul al
doilea.
În alimentaţia de tip extensiv se disting practic trei perioade:
perioada de repaus (iunie-octombrie). În această perioadă se face o
alimentaţie moderatǎ, asemănătoare cu cea a tineretului de reproducţie de la 8-
26 săptămâni. Baza alimentaţiei o reprezintă nutreţul verde (până la 2 kg/cap)
asigurat de preferinţă prin păşunat care se suplimentează uneori cu cantităţi
200
 mici de grăunţe de cereale (până la 100g/zi).
perioada de pregătire pentru ouat (noiembrie-ianuarie). În această perioadă
în alimentaţie se foloseşte:
- amestec de concentrate 200-250 g (cereale, tărâţe, şroturi de floarea-
soarelui);
- suculente: 200-300g (sfeclă, cartofi ferţi, siloz);
- făină de fân: 50-60 g.
perioada de ouat (sfârşitul lunii ianuarie - începutul lunii iunie). Cerinţele de
hrană în această perioadă sunt mai mari iar pentru acoperirea lor se impune
sporirea cantităţi de concentrate la 300-350 g/zi la care se adaugă 200-250 g
suculente şi 50-60 g făină de lucernă iar în lunile de vară suculentele şi făina de
lucernă se înlocuiesc cu 500-800 g/zi nutreţ verde administrat în padoc.
În cazul creşterii în sistem intensiv, alimentaţia se face cu nutreţuri combinate
care asigură 15-16% PB şi 2700-2900 Kcal E.M./kg (tabelul 139). Pentru o bună
digestie este necesar ca în structura nutreţului combinat să se introducă fâină de
lucernă şi tărâţe de grâu în proporţi mai mari decât la găini sau curci.

Tabelul 139
Reţetă de nutreţ combinat pentru gâşte adulte de reproducţie
E.M Aminoacizi % din Substanţe minerale
Necesar P.B.
Kcal furaje %
% din %
/kg Lizina Met+cist Ca P
greut.
Nutreţuri 2600 -
15 0,60 0,50 2,25 0,60
2800
Porumb 8,5% 65,7 2198,8 5,58 0,145 0,224 0,020 0,191
Făină lucernă 4 42,8 0,60 0,025 0,016 0,048 0,008
Srot soia - 42,5 % 13 295,1 5,53 0,351 0,165 0,039 0,081
Srot de fl. s. - 34 % 10 151,8 3,40 0,121 0,128 0,030 0,100
Fosfat dicalcic 1,20 - - - - 0,288 0,222
Carbonat de calciu 4,8 - - - - 1,82 -
Sare 0,3 - - - - - -
Zoofort 1,0 - - - - - -
Total 100,00 2680 15,11 0,64 0,53 2,25 0,60

Alimentatia tineretului de gâscă pentru reproducţie

În prima perioadă de vârstă (0-4 săpt.) ritmul de creştere este accelerat, după care
scade simţitor (tabelul 140).

201
 Tabelul 140
Dinamica creşterii în greutate a bobocilor de gâscă
Vârsta în zile Greutatea corporală (kg)
10 0,540
20 0,810
30 1,420
60 3,200
90 3,900
120 4,300
180 4,500
În primele 2-3 zile de viaţă datorită faptului că rinichii nu sunt complet
dezvoltaţi, se recomandă furajarea cu un nutreţ concentrat sărac în proteină (de obicei
uruială de porumb) care se administrează sub formă umectată. Nutreţul verde sub
formă tocată trebuie introdus în alimentaţia bobocilor încă de la vârsta de 4 - 5 zile.
În lipsa nutreţului combinat, în prima perioadă în alimentaţia bobocilor de gâscă
se foloseşte porumb uruit în amestec cu tărâţe de grâu, şroturi de floarea-soarelui, iar
pentru întregirea valorii biologice a hranei se foloseşte un ou fiert la 20 boboci şi un
premix vitamino-mineral. Când nu se foloseşte nutreţul verde tocat, amestecul de
concentrate se umectează cu lapte acru (laptele acru folosit împreună cu nutreţul
verde produce enterite)
În tabelul 141 este prezentată o schemă de alimentaţie a bobocilor de gâscă
crescuţi în sistem extensiv.
După vârsta de 8 săptămâni, creşterea în greutate este lentă pe măsura dezvoltării
maturităţii sexuale, necesarul de substanţe nutritive fiind rezumat, în general la
intreţinerea funcţiilor vitale şi un spor în greutate relativ scăzut. În această perioadă
baza alimentaţiei o reprezintă nutreţul verde asigurat prin păşunat sau administrarea
nutreţului verde la padoc la care se adaugă o cantitate mică de boabe de cereale (50-
100g/zi)
Tabelul 141
Schema de hrănire a bobocilor de gâscă în sistem extensiv
Vârsta în zile
Nutreţul (g)
1-5 6-10 11-20 21-30 31-40 41-50 51-60
Uruieli de cereale 15 20 40 70 80 90 100
Tărâţe de grâu 3 6 15 40 50 60 60
Nutreţ verde - 30 70 110 220 310 320
Morcovi răzuiţi 10 20 - - - - -
Sfeclă răzuită - - - - 40 50 60
Făinuri animale 2 4 14 28 25 25 15
Lapte acidulat 2,5 50 50 - - - -
Carbonat de calciu 0,2 0,4 0,8 2,2 3,0 3,0 4,5
Fosfat dicalcic 0,1 0,1 0,2 0,8 1,0 1,0 1,5
Sare - 0,2 0,4 0,5 1,0 1,0 1,0

202
 Cantităţile medii de nutreţuri ce se folosesc în alimentaţia bobocilor şi
tineretului de gâscă pentru înlocuire sunt:
de la 10-30 zile: - concentrate 30-165 g
- lapte smântânit 50-10 g
- nutreţ verde 40-130 g
de la 30-60 zile: - concentrate 165-180 g
- nutreţ verde 130-500 g
de la 60-150 zile: - concentrate 50-200 g
- nutreţ verde 500-1000 g
În cazul în care se practică creşterea intensivă şi se folosesc nutreţuri combinate,
principalele caracteristici ale lor sunt cele prezentate în tabelul 142.

Tabelul 142
Caracteristicile nutreţurilor combinate pentru gâşte adulte şi tineret în creştere
Specificare Tineret în creştere Reproducţie
0 – 4 săptămâni Peste 4 săptămâni
Nivel energetic (EM kcal 2800 - 2900 2700 - 2800 2600 – 2800
/kg)
Proteină brută (%) 19 - 20 15 - 16 15
Lizină (%) 1,0 0,85 0,60
Metionină + cistină (%) 0,60 0,50 0,50
Calciu (%) 0,65 0,60 2,25
Fosfor total (%) 0,60 0,60 0,60
Fosfor nefitic (%) 0,30 0,30 0,30
Vitamina A (UI/kg) 1.500 1.500 4.000
Vitamina D3 (UI/kg) 200 200 200
Colină (mg/kg) 1.500 1000 2000
Niacină (mg/kg) 65 35 20
Acid pantotenic (mg/kg) 15 10 10
Riboflavin (mg/kg) 3,8 2,5 4,0

Tabelul 143
Schemă de furajare a tineretului de gâscă pentru reproducţie
Specificare Luna Total
V VI VII VIII IX X XI XII
Vârsta în săp. 0-4 4-8 8-12 12-16 16 -20 20-24 24-28 28-32
1. Furajare în exclusivitate cu nutreţ combinat
Nutreţ combinat (kg)
- mediu pe zi 0,180 0,290 0,200 0,250* 0,200 0,250* 0,200 0,300** 0,248
- pe total 5,60 8,70 6,20 7,70 6,00 7,70 6,00 9,3- 57,80
2. Furajare în sistem extensiv
- Nutreţ verde (kg):
- mediu pe zi 0,150 0,700 0,800 0,800 0,800 0,800 - - 0,680
- total 4,60 21,0 24,8 24,8 24,0 24,8 - - 124
- Suculente (kg):

203
 - mediu pe zi - - - - - - 0,400 0,250 0,330
- total - - - - - - 12,0 7,8 19,8
- Făină de fân (kg):
- mediu pe zi - - - - - - 0,100 0,100 0,100
- total - - - - - - 3,0 3,1 6,1
- Amestec de concentrate (kg)
- mediu pe zi 0,125 0,275 0,100 0,150* 0,100 0,150* 0,100 0,250** 0,164
- total 3,90 8,20 3,10 4,60 3,10 4,60 3,10 7,7 38,3
*- se administrează nutreţ combinat la discreţie timp de o săptămână, după recoltarea pufului;
** - se face pregătirea tineretului pentru intrarea la reproducţie prin majorarea cantităţii de
concentrate.
Alimentaţia bobocilor de gâscă pentru carne
Pentru producţia de carne gâştele se cresc până la vârsta de circa 10 săptămâni,
când ating greutatea de 4,5-5 kg cu un consum total de circa 16 kg nutreţ combinat.
Deoarece bobocii de gâscă au un start prelungit (de până la 6 săptămâni) se
recomandă ca până la vârsta de 8 săptămâni să se folosească un nutreţ combinat
identic cu cel folosit la boboci de reproducţie în perioada 0-4 săptămâni (20% PB,
2900 Kcal E.M./kg, 1,0% lizină, 0,60 % metionină + cistină). În faza de finisare (8-
10 săptămâni) se foloseşte un nutreţ combinat asemănător cu cel folosit la tineretul de
reproducţie în faza a doua (15-16% PB, 2700-2800 Kcal E.M./Kg).
O îngrăşare economică a bobocilor de gâscă se poate face în sistem extensiv. În
acest caz viteza de creştere scade cu 5-10%, perioada de îngrăşare creşte cu 2-4
săptămâni, ajungând la 12-14 săptămâni iar greutatea finală va fi de 4-4,5 kg/cap.
Avantajul acestui sistem constă în faptul că se reduce indicele de conversie al hranei
cu circa 1 kg/kg spor în greutate (2-2,5 kg/kg spor). În primele 3-4 săptămâni de viaţă
alimentaţia se bazează pe amestecuri concentrate umectate în structura cărora alături
de cereale se folosesc şi şroturi şi chiar nutreţuri de origine animală (lapte smântânit,
ouă fierte). În continuare, după vârsta de 3-4 săptămâni bobocii se pot scoate pe
păşune la care se adaugă un supliment de concentrate, în special grăunţe de cereale
(50-100 g/zi).
O producţie specifică pentru gâşte este ˝ficatul gras˝ care se obţine în urma
îndopării forţate. La îndopare se folosesc grăunţe de porumb înmuiate (pentru că au
un conţinut redus de colină – vit. B4) în amestec cu grăsime de origine animală şi
sare. Se poate utiliza şi pastă de porumb formată din: 60 kg uruială de porumb; 100 l
apă fierbinte; 1% sare; 1% grăsime de origine animală; 2-2,5% premix vitaminic (se
introduce după răcirea amestecului).
Îndoparea durează 21-24 zile, perioadă în care se consumă 20-25 kg
porumb/cap şi se obţine un ficat mărit de circa 700-800g.

204
 Tabelul 144
Structura nutreţurilor combinate folosite în alimentaţia intensivă a gâştelor (%)

Tineret de înlocuire Boboci de carne

Gâşte adulte
Specificare
de reproducţie 4 săpt. +
0-4 săpt. 0-8 săpt. 8-10 săpt
maturitate
Cereale 65-70 60-65 70-75 60-65 70-75
Nutreţuri proteice vegetale 20-27 25-33 20-25 25-33 20-25
Nutreţuri proteice animale 1-2 4-6 - 4-6 1-2
Făină de lucernă 4-10 1-2 2-4 1-2 2-3
Nutreţuri minerale din care: 5,5-6,5 2-3 2-3 2-3 2-3
sare 03-0,5 0,3 0,3 0,3 0,3
Zoofort 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0

7.6.2. Alimentaţia raţelor adulte, bobocilor şi a tineretului de raţă

Alimentaţia raţelor crescute în sistem extensiv
În sistemul extensiv de creştere, pentru raţele adulte raţiile vor cuprinde
următoarele cantităţi de nutreţuri pe cap şi zi:
Iarna: grăunţe şi uruieli 100-140 g; tărâţe 10-30 g; nutreţuri de origine animală 2-20
g; sfeclă, cartofi, morcovi 50-150 g; făină de fân 20-40 g.
Vara: masă verde 250-300 g
Tabelul 145
Raţii furajere pentru raţe grele (g nutreţ/cap/zi)
Vara Iarna
Sortimente de furaj Producţia lunară de ouă Producţia lunară de ouă
medie-ouă / cap medie-ouă / cap
3 6 9 12 15 3 6 9 12
Boabe cereale şi 138 138 138 141 145 147 147 147 147
măcinate
Nutreţuri proteice 10 20 30 30 30 17 18 30 30
vegetale (şroturi,
tărâţe, mazăre).
Amestec făinuri 3 5 8 13 17 2 4 5 9
animale
Nutreţ verde proaspăt 65 65 70 70 75 - - - -
Morcovi furajeri - - - - 44 44 44 44 44
Făină de fân 20 20 20 20 20 20 20 20 20
Sfeclă furajeră, nutreţ - - - - 50 50 50 50 50
însilozat
Făină scoică, calciu 2,7 4,0 5,2 6,0 6,7 2,7 4,2 5,2 6,0

205
 furajer
Făină de oase 1,2 1,2 1,0 1,2 1,5 1,0 0,7 0,7 0,8
Sare 0,7 0,8 0,8 0,7 0,7 0,7 0,7 0,7 0,7
În hrana bobocilor de raţă în primele 5-7 zile se vor introduce ouă fierte şi tocate
(1 ou pentru 20 de boboci) sau brânză proaspătă. Nutreţul verde se administrează bine
mărunţit şi se introduce în hrană începând cu ziua a doua. După vârsta de 6-8
săptămâni, bobocii pot să fie crescuţi în colonii pe lângă ape.
Raţiile bobocilor şi tineretului vor cuprinde:
de la vârsta de 10-30 de zile: concentrate…………..30-100g
lapte smântânit………10-20 g
masă verde……..……20-90 g
de la vârsta de 30-60 de zile: concentrate……..…..100-180g
masă verde……..……90-150g
de la vârsta de 60-90 de zile: concentrate……..…..180-185g
masă verde……….…150-160g
de la vârsta de 90-120 de zile: concentrate…………..150-185g
masă verde…….…….160-180g

Tabelul 146
Amestecuri de concentrate pentru hrana bobocilor de raţă
Sortimentul de furaje Proporţia de nutreţ în raţie ( % )
1 – 10 zile 11 – 40 zile 41 – 75 zile
Uruială de porumb 30 35 40
Uruială de orz 50 34 15
Tărâţe de grâu 15 20 15
Sroturi oleaginoase - - 10
Făină animală 3 6,5 5
Săruri minerale 3 3,5 4
Raţele se supun îngrăşării toamna, iar durata îngrăşării este de 25-30 de zile. În
prima jumătate a îngrăşării, raţelor întreţinute pe lacuri şi iazuri li se va administra
zilnic câte 2-3 tainuri de amestecuri de concentrate, sub formă umedă şi uscată,
formate din grăunţe uruite, şroturi, cartofi fierţi şi rădăcinoase tocate. Mărimea unui
tain este de 20-30 g.
În a doua jumătate a perioadei de îngrăşare raţele primesc 150-170 g amestec de
concentrate. Bobocii de raţă se îngraşă până la vârsta de 2,5 luni pentru că după
această perioadă are loc năpârlirea şi se îngraşă mai greu. Cantitatea de nutreţuri care
se administrează zilnic va fi majorată cu 20% faţă de raţiile administrate bobocilor de
reproducţie.

206
 Alimentaţia raţelor crescute în sistem intensiv
Cerinţele nutriţionale pentru raţele adulte, tineret de reproducţie şi boboci de
carne crescute în sistem intensiv sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 147
Normele de hrană pentru raţe, tineret de reproducţie, boboci de carne în sistem
intensiv de creştere
Tineret de reproducţie Boboci de carne
Raţe adulte de
Specificare 0–2 3 săptamâni- 0–2
reproducţie 3 – 8 săpt.
săpt. maturitate săpt.
Energie
2900- 2800-
metabolizabilă (Kcal 2650-2700 2700-2800 2850-3000
2950 2900
/kg)
Proteină brută (%) 15,0 22,0 13,0-13,5 22,0 17,0-17,5
Lizină (%) 0,75 1,10 0,58 1,10 0,85
Metionină + Cistină
0,55 0,70 0,45 0,70 0,70
(%)
Calciu (%) 2,75 0,70 0,60 0,70 0,65
Fosfor (%) 0,60 0,50 0,55 0,50 0,50
Vitamina A (UI/kg) 4000 2500 2500 2500 2500
Vitamina D3 (UI/kg) 900 400 400 400 400
Vitamina E (UI/kg) 10 10 10 10 10
Niacină (mg/kg) 55 55 55 55 55
Nutreţul combinat utilizat în alimentaţia raţelor adulte trebuie sǎ asigure un
nivel energetic de 2650-2700 Kcal EM (mai scǎzut decât la gǎini şi la curci), 15-17%
PB, 2,75% Ca şi 0,60% P. O astfel de reţetǎ de nutreţ combinat se poate obţine
folosind uruieli de cereale 50-60%, şroturi 7-10%, tǎrâţe 5-10%, fǎinǎ de lucernǎ 5-
10%, drojdie furajerǎ 3-5%, fosfat dicalcic 1,1%, carbonat de Ca 6%, sare 0,5% şi
premix vitamino-mineral 1%.
Consumul de nutreţ combinat pentru o raţǎ adultǎ pe timp de 1 an este de 80-90
kg, revenind un consum mediu zilnic de aproximativ 250 g/cap.
La începutul perioadei de ouat, alimentaţia raţelor se face restricţionat,
administrându-se 220-240 g nutreţ combinat, iar după atingerea unei intensităţi de
ouat de peste 50% se poate trece la administrarea nutreţului combinat la discreţie.
În condiţiile realizării unei producţii medii anuale de 150 bucăţi ouă indicele de
conversie al hranei este de circa 600 g nutreţ combinat/ou.
Alimentaţia tineretului de reproducţie până la vârsta de 6 săptămâni se face la
discreţie (fiind asemănătoare cu cea practicată la bobocii de carne), urmând ca în
continuare să se facă o alimentaţie restricţionată cantitativ, prin administrarea a 70-
75% din cantitatea de nutreţ consumată la discreţie. Perioada de creştere durează până
la vârsta de 26-28 de săptămâni când începe ouatul.
Consumul total de nutreţ combinat până la maturitate este de circa 25 kg,
revenind un consum mediu zilnic de 135 g/cap.
Bobocii de raţǎ se caracterizeazǎ printr-o intensitate mare de creştere, fapt ce

207
impune asigurarea unei alimentaţii abundente imediat dupǎ ecloziune. Nutreţul
combinat trebuie sǎ asigure un nivel energetic de 2850-2900 Kcal EM/kg, PB 22% în
perioada 0-2 sǎptǎmâni şi 17% în perioada 3-8 sǎptǎmâni. În structura nutreţului
combinat pot fi utilizate: cereale 50-60%, şroturi 10-15%, drojdii furajere 4-8%,
fosfat dicalcic 0,30%, carbonat de Ca 1,10%, sare 0,30%, premix 1%.
Bobocii de raţă pentru carne se cresc până la vârsta de 8 săptămâni, perioada de
îngrăşare fiind împărţită în două faze: 0-2 săptămâni şi 3-8 săptămâni.
Nutreţul combinat, se recomandǎ sǎ fie administrat sub formă granulată, situaţie
în care se reduc foarte mult pierderile (care în cazul palmipedelor sunt foarte ridicate)
şi creşte gradul de valorificare a acestora. Diametrul optim al granulelor este de cea 3
mm în prima fază (0-2 săptămâni) şi 5 mm în faza a II-a (3-8 săptămâni).
Principalii indici de producţie şi consum înregistraţi la broilerul de raţă sunt:
vârsta la sacrificare: 8 săptămâni;
greutatea medie finală: 3,0-3,5 kg/cap;
sporul mediu zilnic în greutate: 50-60 g;
consumul total de nutreţ combinat: 9,0-10,0 kg/cap (circa 1,0 kg în
prima fază şi 8,0-9,0 kg în faza a II-a);
consumul mediu zilnic de nutreţ combinat: 170-175 g/cap/zi;
indicele de conversie: 2,8-3,0 kg nutreţ combinat/kg spor.
În tabelul următor sunt prezentate evoluţia masei corporale şi a consumului de
nutreţuri combinate la broilerul de raţă.
Tabelul 148
Evoluţia masei corporale şi a consumului de nutreţ combinat la broilerul de raţă

Vârsta Masa corporală Consumul de nutreţ combinat

(kg) (kg/săptămână)
(săptămâni)
0 0,060 -
1 0,27 0,22
2 0,76 0,75
3 1,33 1,12
4 1,89 1,28
5 2,40 1,46
6 2,85 1,61
7 3,20 1,66
8 3,45 1,66
Consumul total de nutreţ combinat: 9,76 kg
Indicele de conversie: 2,88 kg nutreţ combinat/kg spor.

208
 7.7. ALIMENTAŢIA STRUŢILOR
Particularitǎţi în alimentaţia struţilor crescuţi în fermǎ
În mediu natural, struţii se hrănesc cu nutreţuri verzi, alegerea plantelor fiind
influenţată de abundenţa hranei şi densitatea păsărilor. În general struţii
evită masa verde uscată şi plantele cu un conţinut ridicat în grăsimi, tanin, oxalat de
calciu, preferinţele lor fiind plantele cu o culoare verde închis.
În creşterea struţilor se folosesc trei sisteme de alimentaţie: extensiv,
semiintensiv şi intensiv. În sistemul de creştere extensivă hrănirea struţilor se face pe
bază de masă verde şi concentrate (în special porumbul boabe).
În sistemul semiintensiv, hrana este asigurată de masă verde (lucernă, trifoi,
sfeclă, varză, rapiţă). La nutreţul verde se adugă un supliment de concentrate:
porumb, orz, sau nutreţ combinat.
În sezonul de iarnă se foloseşte în hrana struţilor fân şi nutreţuri suculente.
Porumbul însilozat sau alte nutreţuri însilozate se utilizează după vârsta de 4 - 6 luni
şi nu se recomandă în perioada de ouat.
În sistemul intensiv de creştere în alimentaţia struţilor se foloseşte nutreţul
combinat granulat ca unică sursă de hrană.
În alcătuirea ratiilor pentru struţi trebuie să se asigure toate substanţele nutritive
necesasre pentru întreţinerea vieţii, creştere şi producţie. În alimentaţia struţilor, în
funcţie de categoria de vârstă se folosesc patru tipuri de raţii:
pui 0-3 luni;
tineret 3-11 luni;
finisare tineret 11-14 luni şi
păsări de reproducţie, la care se pot folosi aceleaşi raţii ca şi la finisare tineret cu
un adaos de nutreţ fibros.
În alimentaţuia struţilor sunt recomandate următoarele nutreţuri:
nutreţuri energetice: porumb, grâu, orz, ovăz, grăsimi, tărâţe de grâu;
nutreţuri proteice: şrot de soia, şrot de floarea soarelui, făinuri de origine
animală, cu excepţia făinii de peşte (este contraindicată la puii de struţ
deoarece produce leziuni musculare), boabe de leguminoase;
nutreţuri celulozice: fân de lucernă, făină de fân deshidratată, tăieţei uscaţi de
sfeclă.
La acestea se recomandă adaosuri de nutreţuri minerale şi premixuri vitaminice
şi microelemente.
În administrarea hranei la această specie trebuie respectate următoarele reguli:
se evită schimbarea bruscă a raţiei, trecerea la o hrană nouă trebuie să se facă
treptat în decurs de o săptămână. La păsările care clocesc schimbarea bruscă a
raţiei poate determina rezultate slabe la incubaţie;
raţia de hrană se distribuie în mai multe tainuri la intervale şi ore regulate;
prepararea nutreţurilor determină o îmbunătăţire a digestiei şi a asimilării
maxime a hranei. Aceasta se poate realiza prin: măcinare, tocare, extrudare,
fermentaţie lactică, producerea de fulgi, etc.
Consumul de hrană la această specie este influenţat de vârstă, greutate vie şi
concentraţia energetică a hranei. În functie de vârstă, consumul mediu de nutreţ uscat
209
(kg/zi) este următorul:
0,12-0,36 kg la puii cu vârstă de 1-2,5 luni;
1,5-2,1 kg la tineretul în vârstă de 2,5-14 luni;
2,3-2,5 kg la struţii de reproducţie.
Cerinţele nutriţionale ale struţilor în funcţie de vârstă sunt redate în tabelul 149.

Tabelul 149
Cerinţele nutriţionale la struţ
(după Keffen, R.H. - 2001, citat de Nistor Gh. şi col., 2002)
Vârsta Proteină Celuloză
EM Ca P
brută brută
(MJ/kg) (%) (%)
(%) (%)
0 – 4 săptămâni 11 18 8 1,2 0,7
6 - 12 săptămâni 10 16 10 12 0,7
3 - 6 luni 10 14 12 1,2 0,7
6-12 luni 9 12 14 1,2 0,7
Adulţi - întreţinerea funcţiilor
9 12 14 1,2 0,7
vitale
Reproducători adulţi 10 14 16 2,75 0,8
Aceste valori sunt date pentru hrana umectată 12%.
Strutii care realizează o greutate corporală de 110-120 kg ating stadiul de
adult. Dacă aceste păsări nu sunt sacrificate şi sunt reţinute pentru reproducţie, ratia
lor este alcătuită în principal din masă verde sau fibroase. Puilor li se asigură hrană şi
apă curată, la discretie în permanentă şi încă din prima zi după ecloziune.
La struţi, trebuie asigurată în permanenţă apa potabilă proaspătă.
Pentru mărunţirea hranei în stomacul muscular şi pentru asigurarea
necesarului de calciu, struţii consumă pietricele. Se recomandă administrarea
acestora în hrana struţilor după vârsta de 3 săptămâni, mai ales când sunt întreţinuţi
în adăpost închis sau în ţarc fără acces la aceste materiale. Dacă nu se folosesc
aceste pietricele, creşte riscul de pierderi prin constipaţie gastrică şi intestinală. Ca
surse se recomandă pietricele de siliciu sau nisip mare în amestec cu spărtură de
scoici sau piatră de var ca sursă de calciu.
Alimentaţia puilor de struţ
După ecloziune, puii beneficiază de substanţele nutritive conţinute în sacul
vitelin, care este retras în cavitatea abdominală cu puţin timp înainte de ecloziune.
Acesta constituie o rezervă de hrană pentru primele 5-6 zile de viaţă. Se recomandă
totuşi ca din ziua a doua sau a treia să se administreze hrana şi apa de băut (puii
preferă hrana umedă).
Cantitatea de hrană uscată pentru pui se limitează în această perioadă la 1,5-3%
din greutatea vie a acestora.
Amestecurile sunt formate din:
nutreţuri energetice 39-53% (porumb, grâu, orzoaică, ovăz);
nutreţuri proteice 23-29% (şrot de soia, şrot de floarea soarelui, făină de carne);

210
 nutreţuri celulozice 5-33% (făină de lucernă, sau fân natural);
nutreţuri minerale 3-4% (făină de oase, carbonat de calciu, făină de scoici, coji
de ouă uscate, fosfaţi de calciu).
În tabelul 150 sunt prezentate reţete de nutreţ combinat starter şi creştere pentru
puii de struţ elaborate de firma Likra (Italia).
Dacă hrana nu asigură necesarul de proteină şi vitamine în primele două
săptămâni de viaţă, se pot administra ouă fierte şi morcovi raşi în următoarea
proporţie: 25% gălbenuş de ou fiert, 25% praf de scoici, 25% morcov şi 25% fân,
umezite şi amestecate, administrate pe cioc până când puiul reuşeşte să consume
hrana singur.
La puii de struţ se recomandă nutreţurile verzi (urzică, lucernă, trifoi, varză)
care sunt administrate ca supliment la nutreţurile concentrate, sub formă tocată, de
preferinţă numai frunzele de 3-4 ori pe zi.
Nutreţurile fibroase se administrează măcinate, sau fin tocate la o lungime de
aproximativ 6 mm, proporţia acestora în hrană va creşte cu înaintarea în vârstă, astfel:
la 10 săptămâni pot să reprezinte circa 20% din SU a raţiei. Alimentaţia puilor se
recomandă să se facă de două ori pe zi, cu o cantitate de hrană pe care o pot consuma
în decurs de două ore.

Tabelul 150
Reţetă de nutreţ combinat starter şi creştere pentru puii de struţ
(firma Likra, Italia)
Materii prime Starter (% Creştere ( % )
Porumb 29 20
Orzoaică 20 17
Srot soia, 44 % PB 25 5
Srot floarea-soarelui, 34 % PB 4 7
Tărâţe grâu 10 15
Făină lucernă deshidratată 3 15
20%PB
Făină iarbă deshidratată, 17 %PB 3 15
Premix mineralo-vitaminic ST6 6 6
Total 100 100
Caracteristici nutritive
Proteină brută, % 19,95 16,12
Energie metabolizabilă, Mj 10,89 8,55
Lizină, % 1,03 0,71
Metionină, % 0,79 0,66
Celuloză brută, % 6,26 10,77
Grăsime brută, % 2,56 2,69
Calciu, % 1,46 1,73
Fosfor, % 0,91 0,92
Sodiu,% 0,16 0,20
Magneziu, % 0,20 0,21

211
 Cupru,% 2,40 2,40
Vitamina A, UI 24000 24000
Vitamina D, UI 2400 2400
Vitamina E, mg 210 210
Programul de hrănire pentru puii de struţ este prezentat în tabelul următor:
Tabelul 151
Programul de hrănire pentru puii de struţ
Perioada Intervalul de Tipul de nutreţ combinat Consumul de
greutate (kg) hrană
(kg/perioadă)
1 zi /6–8 0,8-18 Prestarter cu 20,5-22% PB 22-25
săptămâni
2–4 luni 18-45 Starter cu 18-20% PB 55-60

Alimentaţia tineretului de struţ

Această categorie cuprinde tineretul cu vârsta între 3 şi 14 luni. În această
perioadă tineretul digeră mai bine nutreţurile fibroase datorită dezvoltării tractului
digestiv, proporţia de nutreţuri celulozice crescând cu înaintarea în vârstă. Se
recomandă ca raţiile să fie întocmite diferenţiat pe perioade de vârstă: 3-10 luni şi 11-
14 luni.
În prima fază, 3-10 luni, structura nutreţului combinat cuprinde: nutreţuri
energetice 39-48% (cereale), nutreţuri proteice 5-10% (şroturi de soia, făină de
carne), drojdie de bere 1%, tărâţe de grâu 1-3%, nutreţuri fibroase 32-40% (făină de
lucernă, trifoi sau fân natural), nutreţuri minerale 2-4% (făină de oase, fosfat dicalcic,
carbonat de calciu, făină de cochilii de scoici).
În faza a doua, vârsta 11-14 luni, reţetele de nutreţuri combinate cuprind: cereale
27-40%, şrot de soia 2-3%, făinuri animale 2-10%, tărâţe de grâu 8-10%, făină de făn
40-50%.
Tabelul 152
Reţete de amestec unic de nutreţuri pentru tineretul de struţ în vârstă de
3–14 luni (%)
Materii prime Tineret 3–10 luni Tineret 11–14 luni
I II III IV V VI VII
Porumb - - 38 42 - - -
Orz 25 30 - - 10 15 -
Ovăz 23 20 - - 30 24 -
- 5 10 7 - 3 2
Srot soia
Făină carne - 10 7 5 - - -
Făină peşte 10 - - - 2 4 -
Drojdie bere - - - 1 - - -
Tărâţe grâu - - 1 3 10 8 10
Făină fân lucernă - - - 40 - - -

212
 Făină fân trifoi 40 - - - 45 - -
Făină fân livadă - 32 40 - - 40 50
Făină oase 2 3 4 2 3 6 5
Premix vitamino-mineral - - - - - - -
Total 100 100 100 100 100 100 100
Tineretul poate fi alimentat cu nutreţ combinat sau cu nutreţuri fibroase (fân,
nutreţ verde deshidratat) şi/sau nutreţ verde (lucernă, varză), nutreţuri suculente
(sfeclă, nutreţ însilozat) şi un supliment de nutreţuri concentrate. Nutreţul verde poate
fi administrat cu mai mult nutreţ fibros uscat, sub formă tocată sau măcinată.
Începând cu vârsta de 4 luni tineretul se scoate la păşune, pentru asigurarea
nutreţului verde, administrându-se şi nutreţuri concentrate care trebuie să asigure
circa 60% din consumul zilnic de substanţă uscată.
Pentru tineretul la îngrăşat, destinat producţiei de carne, se recomandă şi alte
nutreţuri, cum este silozul de porumb. Se administrează împreună cu lucerna
deshidratată şi cu un concentrat proteino-vitamino-mineral, care asigură necesarul de
aminoacizi esenţiali, vitamine şi microelemente. Se mai pot adminsitra tăieţei de
sfeclă în proporţie de 15-20% din raţie timp de 2-3 zile pe lună, aceştia având un
efect laxativ.
Alimentaţia struţilor de reproducţie
Nivelul cantitativ şi calitativ al hranei determină în mare măsură performanţele
de reproducţie, influenţând productia de ouă, fecunditatea, procentul de ecloziune şi
viabilitatea puilor.
În perioada de ouat trebuie asigurate la un nivel ridicat substanţele nutritive, în
timp ce în repaus se asigură doar necesarul de întreţinere.
În tabelul 153 sunt redate reţete de amestecuri unice de nutreţuri pentru struţi, în
perioada de ouat.
Tabelul 153
Reţete de amestecuri unice pentru struţ în perioada de ouat (%)
Materii prime I II III IV
Porumb 20 - - 46,3
Grâu - - 20 -
Orz . 29 10 -
Ovăz 10 - 2 -
Srot de soia 4 22,8 6 -
Făină de carne 4 - - .
Făină de peşte - 6 6 1,37
Drojdie de bere 2 2 1 -
Tărâţe de grâu 4 4 2 13
Grăsime (ulei) - - - 0,53
Făină fân lucernă - - 50 16
Făină fân trifoi 46 - - -
Făină fân natural - 43 - -
Făină oase 10 10 9 -
Premix vitamino-mineral + + + ++
Total 100 100 100 100

213
 În structura nutreţului combinat, cerealele intră în proporţie de 29-46%,
nutreţurile proteice vegetale 4-23%, făinurile animale 1-6%, drojdia de bere 1-2%,
tărâţele de grâu 2-10%, nutreţurile fibroase 20-50%. În cazul hrănirii cu amestec
furajer unic, în funcţie de greutatea corporală şi performanţe, struţii primesc circa 2,5
kg hrană pe zi, administrată în 3 tainuri. Nutreţul verde se recomandă să fie dat
proaspăt, tocat, pentru a stimula apetitul şi a asigura necesarul în proteină. La
întreţinerea pe păşune in sezonul de ouat, hrana se completează cu 1-2 kg nutreţ
concentrat, iar în caz de secetă se poate administra făina de fân. Nu se recomandă
introducerea în hrana struţilor de reproducţie a silozului.
În perioada de repaus, se asigură doar cerinţele de întreţinere, administrându-se
în hrană nutreţ verde sau fân de lucernă. În această perioadă se mai poate practica
păşunatul, iar dacă acesta nu se poate realiza, struţii se pot alimenta cu un amestec
unic format din concentrate şi fibroase, sau un amestec de concentrate, fibroase şi
suculente de iarnă (sfeclă furajeră, varză).
Tabelul 154
Reţetă de nutreţ combinat pentru struţi în perioada de ouat
(firma Likra, Italia)
Materii prime %
Porumb 27
Orzoaică 10
Srot soia, 44 % PB 15
Srot floarea-soarelui, 34 % PB 7
Tărâţe grâu 10
Făină lucernă deshidratată, 20 % PB 10
Făină iarbă deshidratată, 17% PB 10
Carbonat de calciu 5
Premix mineralo-vitaminic ST 6 6
Total 100
Caracteristrici nutritive
Proteină brută, % 17,93
Energie metabolizabilă, Mj 9,11
Celuloză brută, % 8,62
Grăsime brută, % 2,56
Lizină,% 0,86
Metionină + cistină, % 0,71
Acid linoleic, % 1,17
Calciu, % 3,51
Fosfor, % 0,88
Sodiu, % 0,18
Magneziu, % 0,20
Cupru, mg 2,4
Vitamina A, UI 24 000
Vitamina D, UI 2400
Vitamina E, mg 210

214
 În tabelul 155 se prezintă consumul mediu zilnic de nutreţ uscat în funcţie de
vârstă şi starea fiziologică.
Tabelul 155
Consumul mediu zilnic de amestec unic
Categoria de păsări Vârsta (luni) Greutatea vie Consumul mediu
medie (kg) de nutreţ uscat
(kg)
0-1 0,75-3 0,12
Pui 1-2,5 3-15 0,36
2,5-6 15-60 1,5
Tineret 6-11 60-80 2,5
11-14 80-100 2,2
Păsări întreţinere >14 100-120 2,3
reproducţie ouat >30 110-120 2,5

7.8. ALIMENTAŢIA PREPELIŢELOR

Alimentaţia prepeliţelor adulte de reproducţie
Cerinţele de substanţe nutritive pentru prepeliţa ouătoare sunt următoarele:
proteină brută 17%; energie metabolizabilă 2750 kcal; lizină 0,77%; metionină +
cistină 0,58%; acid linoleic 1,30%. Japonezii recomandă un necesar de: 20-21%
proteină brută, sau un necesar pentru găini de reproducţie cu 17% proteină brută la
care să se adauge 5-10% făină de peşte şi 0,2% premix vitamino-mineral.
În hrană se poate introduce şi lucerna verde tocată fin. În această situaţie se
preferă hrana umedă, care este consumată cu plăcere de prepeliţă. Hrana se
administrează în 4 tainuri/zi, din 6 în 6 ore. Dacă se administrează hrana umedă risipa
de nutreţ este mai mică. În cazul administrării hranei uscate, rămân foarte multe
resturi de nutreţuri în apă şi aceasta se alterează foarte repede, mai ales în sezonul de
vară.
Dacă se practică furajarea umedă, se va adăuga 1,5-2 părţi apă, la o parte
nutreţ.
Consumul de nutreţ concentrat este de 22-30 g/zi/cap.
La acest amestec se adaugă sare (200 g /100 kg), carbonat de calciu (3 kg /100
kg) şi vitaminele A, D3, şi complexul B.
În alimentaţia prepeliţelor ouǎtoare se poate utiliza nutreţul combinat în care se
include urmǎtoarele materii prime: porumb, grâu, şrot soia, şrot floarea soarelui, ulei
vegetal, fosfat monocalcic, carbonat de calciu, sare, aminoacizi, premix vitamino-
mineral. Acest nutreţ combinat asigurǎ urmǎtoarele cerinţe nutritive: energie
metabolizabilǎ 2780 Kcal/ kg, proteinǎ brutǎ 19,8%, grǎsime brutǎ 4,3%, celulozǎ
4,2%, lizinǎ 1,15%, metioninǎ+cistinǎ 0,86%.
În hrana prepeliţelor se pot utiliza şi concentratele proteino-vitamino-minerale.

215
 Alimentaţia tineretului de prepeliţă
Normele de hrană pentru tineretul de prepeliţă sunt prezentate în tabelul 156.

Tabelul 156
Norme de hrană la tineretul de prepeliţă

Specificare UM 0-3 săptămâni 3-7 săptămâni

Energie metabolizabilă kcal/kg 2900 2600
Proteină brută % 25 20
Lizină % 1,3 1,2
Metionină % 0,74 0,71
Calciu % 1 1
Fosfor % 0,8 0,8
Vitamina A UI/kg 3300 3300
Vitamina D3 UI/kg 1200 1200
Vitamina E UI/kg 40 40
Din prima zi de viaţă şi până în a 25-a zi, puii sunt alimentaţi cu un amestec
furajer special. Se recomandă ca hrănitoarele să fie în permanenţă pline, iar
adăpătorile pline cu apă potabilă.
Pentru a administra hrana puilor la îngrăşat este necesară o perioadă de tranziţie
de aproximativ 6 zile. În prima zi se va administra 2 părţi din amestecul de nutreţuri
vechi şi o parte din amestecul nou. În următoarele trei zile se va administra un
amestec format dintr-o parte pentru pui şi două părţi amestec pentru îngrăşare. După
6 zile de tranziţie, se va trece la alimentaţia cu amestec de nutreţuri pentru îngrăşare.
Redăm în tabelul 157 necesarul de substanţe nutritive pentru tineret în creştere
şi la îngrăşat.
Tabelul 157
Norme de hrană pentru tineret în creştere şi îngrăşare
Specificare Creştere 0-21 zile Îngrăşare 21-42 zile
Proteină brută (%) 27-30 16-18
Grăsime brută (%) 3-6 3-6
Celuloză brută (%) 4-5 4-5
Calciu (%) 1 1
Fosfor (%) 0,75 0,75
Sare (%) 0,8 0,8
Indicatorii tehnici realizaţi în producţia de carne sunt următorii:
greutatea corporală la vârsta de 5 săptămâni este de 200 g la masculi şi 210 g la
femele;
sporul mediu zilnic în perioada 0-5 săptămâni este de 5-6 g;
consumul mediu zilnic de nutreţuri este de 14 g;
indicele de conversie al hranei este de 2,6 kg nutreţ concentrat/kg spor, deci
aproximativ 500 g hrană pentru 200 g masă corporală.

216
 În alimentaţia puilor de prepeliţǎ în vârstǎ de 0-4 sǎptǎmâni se poate utiliza
nutreţul combinat în care se includ urmǎtoarele materii prime: porumb, grâu, şrot
soia, şrot floarea soarelui, fǎina de peşte, ulei vegetal, fosfat monocalcic, carbonat de
calciu, sare, aminoacizi, premix vitamino-mineral. Acest nutreţ combinat asigurǎ
urmǎtoarele cerinţe nutritive: EM-3010 Kcal/kg, PB-24,5%, grǎsime brutǎ 4,8%,
celulozǎ-3,6, lizina 1,45%, metioninǎ+cistinǎ 0,96%. Pentru tineretul de prepeliţǎ în
creştere (4-6 sǎptǎmâni) se recomandǎ un nutreţ combinat cu urmǎtoarele
caracteristici nutritive: EM- 3100 Kcal/kg, PB-20,9%, grǎsime brutǎ-5,9%, celulozǎ
3,6%, lizinǎ 1,30%, metioninǎ+cistinǎ-0,86%. În structura acestui nutreţ combinat se
includ urmǎtoarele materii prime: porumb, grâu, şrot soia, şrot floarea soarelui, ulei
vegetal, fosfat monocalcic, carbonat de calciu, sare, aminoacizi, premix vitamino-
mineral.
Deoarece în prezent nu se mai recomandă folosirea făinurilor animale în hrana
animalelor, la Universitatea Hohenheim au fost elaborate următoarele reţete de nutreţ
combinat pentru prepeliţe (tabelele 158, 159, 160).
Tabelul 158
Structură de nutreţ combinat pentru pui de prepeliţă
Compoziţie %
Uruială din extract de soia 39,6
Porumb 20,2
Grâu 26,9
Ulei de soia 2,4
Tărâţe de grâu 2,2
Gluten de porumb 5,0
Calciu furajer 0,6
Premix 3,1
Caracteristici nutritive
Proteină brută (%) 26,5
Energie (MJ EM/kg) 11,9
Calciu 0,82
Fosfor 0,74

217
 Tabelul 159
Structură de nutreţ combninat pentru tineret de prepeliţă la îngrăşat

Compoziţie %
Uruială din extracte de soia 32,0
Porumb 30,0
Grâu 27,0
Ulei de soia 1,7
Făină de lucernă 1,5
Gluten de porumb 5,0
Calciu furajer 0,6
Premix 2,2
Caracteristici nutritive
Proteină brută (%) 23,6
Energie (MJ EM/kg) 12,1
Calciu 0,61
Fosfor 0,60

Tabelul 160
Structură de nutreţ combinat pentru prepeliţe în perioada ouatului
Compoziţie %
Uruială din extracte de soia 20,8
Porumb 32,2
Grâu 23,2
Ulei de soia 3,3
Făină de lucernă 2,0
Gluten de porumb 8,6
Calciu furajer 7,2
Premix 2,8
Caracteristici nutritive
Proteină brută (%) 20,6
Energie (MJ EM/kg) 11,7
Calciu 3,24
Fosfor 0,68

218
CAPITOLUL VIII

SPECIFICUL ALIMENTAŢIEI IEPURILOR

8.1. PARTICULARITĂŢI DE DIGESTIE ŞI VALORIFICARE A HRANEI LA

IEPURI
Iepurii sunt erbivore nerumegătoare care valorifică foarte bine nutreţurile de
volum, transformând eficient energia şi proteinele din nutreţurile vegetale în proteină
din carne. Tubul digestiv la iepuri este lung (de 10-11 ori lungimea corpului).
Cecumul este populat cu microorganisme sub acţiunea cărora au loc procesele de
fermentaţie.
O particularitate a digestiei iepurilor o constituie producerea în cecum a două
tipuri de crotine: cele realizate spre sfârşitul nopţii suferă puţine transformări
biochimice, sunt moi şi bogate în proteine şi substante minerale, comparativ cu cele
eliminate în alt moment al zilei. Primele, denumite cecotrofe, sunt recuperate în
momentul evacuării prin înghiţire. La sfârşitul dimineţii cecotrofele reprezintă 75%
din conţinutul evacuat. Iepurii hrăniţi la discretie consumă mai mult noaptea. În acest
caz cecotrofele sunt eliminate în jurul amiezii, iar crotinele tari noaptea.
Cecotrofele formate în proporţie de până la 50% din corpul bacteriilor, suferă
după ingerare o digestie identică cu a nutreţurilor. Pe această cale a coprofagiei,
iepurii îşi completează cerinţele în proteină de mare valoare biologică, respectiv în
aminoacizi esenţiali, substanţe minerale cât şi vitaminele hidrosolubile.
Cerinţele în energie, vitamine şi microelemente sunt mai mari în timpul iernii.
În hrană proteina trebuie asigurată la un nivel de 13% la adulţi, 15% la iepuroaicele
gestante şi tineret, 18% la iepuroaicele în lactaţie şi 17% pentru tineretul la îngrăşat.
Un minim de 12-14% celuloză brută este necesar pentru a realiza „balastul” pe care
să se dezvolte la nivelul cecumului flora bacteriană în vederea realizării avantajului
coprofagiei.
În alimentatia iepurilor celuloza este indispensabilă, având un rol important în
acoperirea cerinţelor energetice, în stimularea şi menţinerea motricităţii tubului
digestiv. Un rol important îl are raportul proteină-celuloză, orice dereglare a acestui
raport având ca efect apariţia enteritelor (tabelul 161).
Tabelul 161
Influenţa raportului proteină - celuloză în alimentaţia iepurilor
Proteină brută Celuloză Efecte
Sub 16% Sub 12% Risc de diaree
Între 12% şi 15% Mare protecţie pentru diaree, dar
producţie mică
Între 16% şi 18% Între 12% şi 15% Reţetă recomandată pentru o
producţie intensivă
Peste 18% Între 12% şi 15% Risc de diaree
Sub 12% Diaree în majoritatea cazurilor
Particularităţile de digestie la iepuri permit o bună valorificare a nutreţurilor de
volum, bogate în celuloză, cu toate că digestibilitatea ei este foarte redusă.
219
 În alimentaţia iepurilor, cele mai preferate nutreţuri sunt fânurile de
leguminoase şi naturale iarna, iar vara trifoiul, lucerna, borceagul, varza şi iarba de
livadă. Ca suculente, se pot utiliza morcovii, cartofii, iar dintre concentrate
porumbul, ovăzul, orzul, grâul, şroturile de soia şi floarea soarelui şi boabele de
leguminoase. Se mai pot utiliza făinurile animale şi laptele. Concentratele măcinate
sunt mai bine consumate umectate decât sub formă uscată.
În timpul verii, nutreţul verde reprezintă hrana de bază pentru iepuri. Pentru a
evita meteorizarea, leguminoasele nu se dau în stare umedă iar în faza tânără de
vegetaţie aceste plante se dau după pălire. Meteorizarea ca şi constiparea pot să apară
în caz de trecere rapidă la nutreţuri verzi, fân proaspăt recoltat.
În hrana iepurilor se pot folosi unele plante care au un rol de a stimula apetitul,
printre care amintim: pătrunjelul, cimbrul, mărarul, menta, chimionul, romaniţa etc.
În structura nutreţurilor, concentratele pot reprezenta până la 35% din valoarea
nutritivă a raţiei. Schimbarea structurii raţiei trebuie să se facă treptat. În hrana
iepurilor trebuie asigurate: sarea, calciul furajer şi fosfaţii furajeri.
În sistemul de creştere intensiv, în alimentaţia iepurilor se folosesc nutreţurile
combinate granulate.
Tabelul 162
Proporţia de participare a diferitelor nutreţuri în raţia iepurilor crescuţi
în sistem extensiv
Specificare % de Observaţii
participare
Nutreţuri celulozice
Paie de grâu 20 Atenţie la mucegaiuri
Făină de ciocălăi 20 Atenţie la mucegaiuri
Fân de pajişti 25 Atenţie la mucegaiuri
Fân de lucernă 35 Atenţie la mucegaiuri
Fân de trifoi 35 Atenţie la mucegaiuri
Subproduse industriale
Tărâţe de grâu 20 Atenţie la pesticide
Tăieţei uscaţi de 10 Celuloza pe care o conţin este uşor
sfeclă digestibilă şi nu previne enteritele
Drojdie de bere 5 Recomandată în raţie
Sroturi de soia şi 15 Atenţie la remanenţele solvenţilor de
floarea soarelui extracţie a uleiului
Leguminoase
Mazăre 15 Poate înlocui soia
Fasole 10 Are costuri ridicate
Rădăcinoase
Sfeclă 20 Să nu fie îngheţate
Morcovi 30 Să nu fie îngheţate
Cereale
Ovăz, porumb, grâu 25 Să nu fie consumate imediat după
recoltare

220
 Orz 15 Să nu fie consumate imediat după
recoltare
Sorg 5 Să nu fie consumate imediat după
recoltare
Masă verde
Lucernă, trifoi 40 Să fie pălite şi completate cu şroturi şi
cereale
Borceaguri şi 60 Să fie pălite şi completate cu şroturi şi
graminee cereale

8.2. ALIMENTAŢIA IEPURILOR CRESCUŢI ÎN SISTEM EXTENSIV

Alimentaţia iepurilor adulţi
În perioada de repaus nutreţurile verzi sau fibroasele pot să asigure în
întregime necesarul de hrană a iepurilor adulţi. Raţia poate fi completată mai ales la
masculi, cu cantitatea de 15-20g nutreţuri concentrate/zi. Pentru iepurii adulţi în
perioada de repaus se întocmesc raţii ce vor cuprinde în sezonul de iarnă până la 50g
nutreţuri concentrate, 100-150 g fân, 150-200 g rădăcinoase iar în timpul verii 0,8-
1 kg nutreţuri verzi.
Înainte de montă cu 10-15 zile în hrana masculilor se introduc nutreţuri mai
valoroase şi bogate în proteină, raţia majorându-se cu 30-40% faţă de perioada de
repaus. În acest scop se folosesc cantităţi mai mari de nutreţuri concentrate. Aceleaşi
raţii se folosesc şi în perioada de montă.
Pentru iepuroaice raţiile se stabilesc în funcţie de starea lor fiziologică.
Hrănirea raţională a iepuroaicelor se face printr-o perioadă de pregătire care va începe
cu 15 zile înainte de împerechere.Nutreţul murat şi frunzele de sfeclă se scot din raţia
iepuroaicelor gestante iar în ultima săptămână până la fătare volumul raţiei se reduce
treptat.
Timp de 2-3 zile înainte de fătare şi după fătare se asigură apă la discreţie,
deoarece în lipsa acesteia iepuroaicele îşi mănâncă puii. Raţiile pentru iepuroaicele
gestante vor cuprinde în sezonul de iarnă: 150-200 g fân de leguminoase, 150 g sfeclă
sau morcovi şi 50 g concentrate iar vara nutreţ verde 500-700g şi 50 g concentrate.
După fătare raţia va cuprinde nutreţuri care favorizează lactogeneza. Iepuroaicele
sunt foarte sensibile după fătare şi reacţionează la nutreţurile nepotrivite prin
meteorizare şi constipaţie. Având în vedere că laptele de iepuroaică are un conţinut
ridicat în proteină (15,4%) şi grăsime (10,5%) în raţia de hrană se asigură nutreţuri
bogate în proteine, glucide şi substanţe minerale. Astfel în sezonul de iarnă raţia de
hrană va fi alcătuită din: 150-200g fân de bună calitate, 400-500g suculente şi 100-
200 g concentrate iar în sezonul de vară se asigură 1000-1800 g nutreţ verde şi 100-
150 g nutreţ concentrat. Trebuie asigurată apa deoarece în lipsa acesteia se reduce
consumul de hrană fapt ce determină scăderea producţiei de lapte la iepuroaică.
Alimentaţia tineretului
Până la vârsta de 3 săptămâni puii se hrănesc numai cu laptele matern. După
vârsta de 3 săptămâni se poate începe hrănirea suplimentară cu lapte smântânit
221
(20-40 g/zi ), fân de leguminoase şi uruieli umectate. Înţărcarea puilor se face la
vârsta de 5-6 săptămâni, în funcţie de numărul fătărilor anuale. Aceasta trebuie să se
facă treptat, îndepărtându-se mai întâi puii viguroşi iar după aceea cei mai slabi. În
primele 10 zile după înţărcare se administrează aceleaşi nutreţuri ca în perioada de
alăptare. Trecerea la o structură nouă se face în decurs de 4-5 zile. Hrana se
administreză la început în 5 tainuri şi se reduce treptat până la 3 tainuri/zi la vârsta de
5 luni. De la această vârstă se poate folosi şi nutreţul însilozat. În sezonul de vară
tineretul primeşte în hrană nutreţuri verzi şi amestecuri de concentrate sub formă
uruită, iar în sezonul de iarnă în raţie se asigură fânul, suculentele, concentratele şi
amestecuri minerale. Pentru asigurarea vitaminei C se recomandă la tineret rămurele
de brad, sfecla şi varza.
Alimentaţia iepurilor supuşi îngrăşării
Îngrăşarea se aplică atât iepurilor adulţi cât şi tineretului în vârstă de 3-4 luni.
Durata de îngrăşare este de 3-4 săptămâni pentru adulţi şi 4 săptămâni pentru tineret.
Se poate practica îngrăşarea pe bază de nutreţuri verzi şi adaos de concentrate. În
acest caz îngrăşarea se prelungeşte până la 50-60 zile. Nutreţurile folosite pentru
îngrăşarea iepurilor trebuie să fie bogate în glucide iar raţia cât mai variată. Cerealele,
tărâţele, mazărea, fânul, rădăcinoasele, cartofii şi laptele smântânit sunt cele mai bune
nutreţuri pentru îngrăşat. Unele nutreţuri printre care varza, guliile, napii, imprimă
cărnii un gust neplăcut. Rămurelele de brad dau cărnii un gust de vânat, iar pâinea
îmbibată în lapte imprimă un gust plăcut cărnii. Raţiile de hrană cuprind în prima
perioadă de îngrăşare: 60-80 g grăunţe, 150 g fân şi 300 g suculente (vara 700 g
nutreţ verde), iar în a doua perioadă: 120 g concentrate, 100 g fân şi 300 g suculente
(vara 200-300 g nutreţ verde). Administrarea hranei se face în 4-5 tainuri vara şi în
3-4 iarna. La sfârşitul îngrăşării iepurii adulţi îşi măresc masa corporală cu 15-
20% iar tineretul cu 40-45%.
Alimentaţia iepurilor crescuţi pentru producţia de păr şi pielicele
Pentru a favoriza creşterea părului şi calităţile blăniţelor, raţiile vor fi formate
din nutreţuri bogate în proteine, substanţe minerale (calciu, fosfor, sulf) şi în
vitaminele A, D. Pentru a evita îngrăşarea care împiedică creşterea părului raţiile
trebuie să aibă un conţinut mai redus în glucide. Se recomandă adăugarea în raţiile
zilnice a câte 3 picături de ulei de peşte/cap/zi, care sporeşte producţia de păr,
imprimându-i un luciu frumos. De asemenea, se poate adăuga o linguriţă de sulf pisat
la 5-6 iepuri, o dată pe săptămână. O cantitate de 5-10 mg iod/cap/zi adăugată la raţia
de bază favorizează creşterea părului.
Uruiala de soia, făina de in, şroturile de floarea-soarelui, morcovii, sfecla, varza,
făina de peşte şi drojdia de bere, în cantităţi mici favorizează de asemenea creşterea
părului şi calitatea pielicelelor.
Apa
Apa este un factor important care asigură desfăşurarea corespunzătoare a
proceselor vitale, a creşterii şi dezvoltării iepurilor. Iepurii adulţi consumă zilnic o
cantitate de apă de două ori mai mare decât substanţa uscată ingerată, iar tineretul de
1,5 ori. Consumul zilnic de apă al unei iepuroaice care alăptează este în jurul valorii

222
de 2,5 l/zi (împreună cu puii acesteia).
Insuficienţa apei determină reducerea consumului de hrană şi o scădere a
greutăţii corporale în special la iepurii adulţi. Dacă apa lipseşte, după două zile
consumul de furaje este sistat complet.

8.3. ALIMENTAŢIA IEPURILOR CRESCUŢI ÎN SISTEM INTENSIV

În creşterea de tip intensiv se practică alimentaţia cu nutreţuri combinate
complete, granulate. Operaţia de granulare se impune deoarece iepurii suportă greu o
hrană măcinată. S-a constatat că administrarea nutreţurilor sub formă uruită, ca
singură sursă de hrană, duce chiar la încetarea consumului în decurs de 2-3 zile.
Cerinţele nutritive sunt date diferenţiat pe categorii de vârstă şi stări fiziologice
în tabelul 163.
Hrana este constituită din nutreţuri combinate, diferenţiat pe categorii de vârstă
şi stări fiziologice, în funcţie de cerinţele nutritive specifice prevăzute de norme.
Proporţiile diferitelor sortimente de nutreţuri care intră în structura nutreţurilor
combinate variază după cum urmează: 35-60% fibroase (făină de fân de lucernă sau
de paie); 30-40% concentrate energetice; 10-20% concentrate proteice vegetale; 2-
3% făinuri animale; 1-2% drojdii furajere; 1-1,5% substanţe minerale (carbonat de
calciu. fosfat dicalcic şi sare de bucătărie) şi 1% zoofort. Pentru tineretul supus
îngrăşării şi femelele în lactaţie, corespunde proporţia maximă de concentrate şi
minimă de fibroase, pentru tineretul de reproducţie, femelele gestante şi masculii
aflaţi în perioada de reproducţie, proporţia medie de concentrate şi fibroase, iar
pentru iepurii adulţi în perioada de repaus, proporţia minimă de concentrate şi
maximă de fibroase, în timp ce făinurile animale se administrează doar tineretului şi
femelelor în lactaţie.
Tabelul 163
Norme de hrană pentru iepuri crescuţi în sistem intensiv (INRA)
Adulţi Tineret în
Femele în
în Femele creştere Tineret la
Specificare U.M. lactaţie+
repaus - gestante 4-12 săptămâni îngrăşat
pui sugari
masculi
Energie metabolizabilă Kcal/ kg 2120 2400 2600 2400 2400
Proteină brută % 13 15 18 15 17
Celuloză brută % 15 - 16 14 12 14 14
Aminoacizi
Aminoacizi cu sulf % - - 0,60 0,50 0,55
Lizină % - - 0,75 0,60 0,70
Arginină % - - 0,80 0,90 0,90
Treonină % - - 0,70 0,55 0,60
Trioptofan % - - 0,22 0,18 0,20
Histidină % - - 0,43 0,35 0,40
Izoleucină % - - 0,70 0,60 0,65
Fenilalanină + tirozină % - - 1,40 1,20 1,25
Valină % - - 0,85 0,70 0,80
Leucină % - - 1,25 1,05 1,20
Lipide % 3 3 5 3 3
223
Minerale
Calciu % 0,6 0,8 1,1 0,50 1,1
Fosfor % 0,4 0,5 0,8 0,30 0,8
Potasiu % - 0,9 0,9 0,80 0,9
Sodiu % - 0,4 0,4 0,40 0,4
Clor % - 0,4 0,4 0,40 0,4
Magneziu % - 0,04 0,004 0,03 0,05
Sulf % - - - 0,04 0,04
Cobalt mg/kg - - 1 1 1
Cupru mg/kg - - 5 5 5
Zinc mg/kg - 70 70 50 70
Fier mg/kg 50 50 50 50 50
Mangan mg/kg 2,5 2,5 2,5 8,5 8,5
Iod mg/kg 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2
Vitamine
UI
Vitamina A - 1200 1200 600 100
/100g
sau caroten
mg/kg 0,83 0,83 0,83 0,83 0,83
Vitamina D UI/l00g - 90 90 90 90
Vitamina E mg/kg 50 50 50 50 50
Vitamina K mgIkg 0 2 2 0 2
Vitamina C mg/kg 0 0 0 0 0
Vitamina B1 mg/kg 0 0 0 6 4
Vitamina B4 mg/kg 0 0 0 40 2
Vitamina B12 mg/kg 0 0 0 0,01 -
Acid folic mg/kg 0 0 0 1 -
Acid pantotenic mg/kg 0 0 0 20 -
Tabelul 164
Proporţiile din diferite categorii de nutreţuri care pot intra în structura
nutreţurilor combinate pentru iepuri (%)
Femele
Nutreţuri Tineret de Tineret la Femele Iepuri adulţi
lactaţie
reproducţie îngrăşat gestante în repaus
+ pui sugari
Fibroase (făină
fân lucernă sau 20-38 30-45 20 - 35 35 - 45 30 - 60
paie grâu)
Cereale (porumb,
30-45 30-40 30 - 45 30 - 40 20 - 30
orz, ovăz, grâu)
Proteice vegetale (şrot
floarea- soarelui, şrot 20-25 15-20 20-25 15 - 20 8 - 10
soia)
Drojdie furajeră 1-5 - - - -
Premix colină 1,2 1,2 1,2 1,2 1,2
Grăsime tehnică 1-5 1-3 1-5 1-3 1- 3

224
Fosfat dicalcic 1,5-2 1-2 1-2 1,5-2 1-2
CaC03 0,4–1,0 0,5-1 0,4–0, 8 0,4-1 0,5-1
Sare 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2
Zoofort 1 1 1 1 1
Valoarea nutritivă a nutreţurilor folosite pentru alcătuirea structurilor de
nutreţuri combinate este prezentată în tabelul 191.
Pentru diferite categorii de iepuri, consumul mediu zilnic de nutreţ granulat
este următorul:
- iepuri adulţi în repaus…………………….........120 g
- iepuroaice gestante……………………… 140-150 g
- iepuroaice care alăptează………………… 350-380 g
- tineret de reproducţie…………………….. 140-150 g
- tineret la îngrăşat………………………….110-130 g
Pentru iepuroaicele care alăptează şi tineret la îngrăşat se recomandă
alimentaţia la discreţie.
La îngrăşarea intensivă, de tip broiler, tineretul valorifică mai eficient hrana în
comparaţie cu alte animale de fermă. În cazul hibrizilor de carne, se poate realiza un
indice de conversie al hranei mai mic de 3 kg nutreţ granulat, în care concentratele
reprezintă 1,5-1,8 kg. Pe de altă parte, cerinţele iepurilor sunt mai reduse comparativ
cu cele ale păsărilor şi porcinelor în unii nutrienţi ca aminoacizii şi vitaminele
complexului B. Acest fapt se datorează particularităţilor de digestie ale iepurilor, în
care coprofagia are un rol esenţial.
În îngrăşarea intensivă sporul zilnic maxim se realizează în intervalul de vârstă
50-70 zile, după care scade. La îngrăşat se poate practica şi sistemul cu o zi de post
pe săptămână, fără a prejudicia sporul final. Se poate practica şi o alimentaţie de tip
mixt în care alături de granule să se folosească şi lucerna masă verde.
Tabelul 165
Valoarea nutritivă medie a nutreţurilor ce se folosesc in hrana iepurilor de casă
Energ.
Proteină Celuloză Metionină
Denumirea S.U. metab. Lizină Calciu Fosfor
brută brută + cistină
furajului % Kcal / % % %
% % %
kg
1.Nutreţuri fibroase şi grosiere
Paie de grâu 85,0 100 4,0 40 - - 0,21 0,05
Fân lucernă
84,0 1890 15,0 30 0,60 0,45 1,00 0,16
calitate medie
2. Nutreţuri suculente
Sfeclă furajeră 12,6 441 1,1 0,9 - - 0,03 0,04
Morcovi
12,0 654 1,2 1,2 - - 0,04 0,03
proaspeţi
Cartofi opăriţi 23,1 958 1,8 0,7 - - 0,12 0,06
3.Nutreţuri verzi
Lucernă verde 15,2 400 4,0 4,6 0,22 0,11 0,3 0,05
4.Nutreţuri verzi deshidratate
Făinăde lucernă 91,0 1417 17,2 24,3 0,59 0,55 1,39 0,21

225
5.Nutreţuri concentrate
5.1. Nutreturi concentrate cultivate
Orz 86,0 2820 10,0 5 0,3 0,40 0,13 0,30
Ovăz 87,0 2500 11,2 10 0,4 0,42 0,17 0,44
Grâu 87,0 3250 12,0 2,5 0,3 0,40 0,05 0,35
Porumb 86,0 3240 9,2 3,0 0,2 0,34 0,02 0,23
5.2.Nutreturi concentrate de provenienţă industrială
Tărâţe de grâu 86,0 1690 14,0 10 0,54 0,40 0,14 1,00
Şrot de floarea-
91,0 2230 36,0 18 1,29 1,63 0,30 1,00
soarelui
Şrot de soia 88,0 2800 43,0 7 2,90 1,53 0,25 0,72
Lapte smântânit
92,0 3290 33,4 - 2,60 1,17 1,30 1,00
praf
Drojdie furajeră 90,0 2750 42,0 1,0 3,20 0,90 0,50 1,60
Grăsime tehnică 99,5 8400 - - - - - -
6.Nutreţuri minerale
Carbonat de
99,4 - - - - - 38,0 -
calciu
Fosfat dicalcic 97,9 - - - - - 24,0 18,5
În tabelul 166 sunt prezentate structuri de nutreţuri combinate pentru femele în
lactaţie şi tineret la îngrăşat.
Tabelul 166
Reţete de nutreţuri combinate pentru iepuri
Femele în lactaţie şi pui
Specificare Tineret la îngrăşat
sugari
Făină de făn de lucernă (%) 29,56 29,98
Ovăz (%) 7,38 30,92
Porumb (%) 32,06 13,10
Sroturi de floarea soarelui (%) 17,54 12,32
Sroturi de soia (% ) 3,20 7,89
Drojdie furajeră (% ) 5,00 0,77
Fosfat dicalcic (%) 1,99 2,00
Carbonat de calciu (%) 0,87 0,63
Sare(%) 0,20 0,20
Premix colină 10% (%) 1,20 1,20
Zoofort 1,00 1,00
Caracteristicile reţetei
Energie metabolizabilă (kcal/kg) 2600 2450
Proteină brută (%) 18,00 17,00
Celuloză brută (%) 14,00 14,00
Lizină (%) 0,75 0,70
Metionină + cistină (%) 0,65 0,61
Calciu (% ) 1,21 1,10
Fosfor(%) 0,80 0,80

226
 Îngrăşarea tineretului se face de la vârsta de 30 zile la 80 zile, ajungîndu-se la
sfârşitul perioadei la o greutate medie de 2.350 g cu un spor mediu zilnic de circa 37
g şi un indice de conversie al hranei de 3,5 kg nutreţ combinat/kg spor (concentrate
circa 2 kg).

227
CAPITOLUL IX

SPECIFICUL ALIMENTAŢIEI ORGANISMELOR ACVATICE

9.1. ALIMENTAŢIA PEŞTILOR

9.1.1.Particularităţi de digestie şi valorificare a substanţelor nutritive

la peşti

Digestia este un proces biochimic şi mecanic complex, care are loc în tubul
digestiv şi în cursul cǎruia nutreţurile ingerate sunt transformate în substanţe simple
uşor asimilabile.
La crap, stomacul propriu-zis lipseşte, hrana trecând din esofag în intestin unde
are loc digestia. Durata şi gradul de digestie al diferitelor nutreţuri sunt condiţionate
de vârstǎ, varietate, temperaturǎ, cantitatea de oxigen din apǎ şi calitatea hranei.
Puietul digerǎ mai greu decât indivizii adulţi, iar digestia la crap fiind de scurtǎ
duratǎ, cantitatea ingeratǎ la un tain este micǎ.
La peştii omnivori (crap) hrana este supusǎ în cavitatea bucalǎ unui proces de
mǎcinare cu ajutorul dinţilor faringieni. Spre deosebire de aceştia, peştii rǎpitori
(pǎstrǎvul) înghit hrana în întregime fǎrǎ sǎ o mǎrunţeascǎ.
Deoarece glandele salivare lipsesc atât în cazul peştilor omnivori cât şi a celor
rǎpitori, hrana nu este supusǎ nici unei transformǎri chimice în cavitatea bucalǎ. Abia
în stomac, iar la speciile la care acesta lipseşte în intestin, au loc transformǎri chimice
ale hranei sub influenţa pepsinei care acţioneazǎ în mediul acid şi la o anumitǎ
temperaturǎ a apei. Temperatura optimǎ a apei la care digestia se desfǎşoarǎ în cele
mai bune condiţii diferǎ de la o specie la alta (crap 20-230C, iar pǎstrǎv 13-150C).
La crap perioadele cu ingestele cele mai reduse şi procesele de digestie cele
mai lungi sunt cele de la începutul furajǎrii (aprilie-mai) şi cele cǎtre sfârşitul furajǎrii
(15 septembrie- octombrie). În sezonul rece, procesele de digestie sunt lente, hrana
rǎmâne multe ore nedigeratǎ, iar asimilarea este redusǎ. Nutreţurile nu numai cǎ nu
sunt ingerate, dar cele ingerate sunt eliminate în mare parte şi nu contribuie esenţial
în procesele de creştere şi îngrǎşare.
La peştii rǎpitori, digestia se face treptat pe mǎsurǎ ce hrana intrǎ în stomac. La
acest nivel pH-ul este acid cu valori cuprinse între 4,5-4,7, pepsina fiind prima
enzimǎ care intrǎ în acţiune. La speciile fǎrǎ stomac, pepsina lipseşte, iar rolul
digestiv este asigurat de intestin şi glandele anexe.
Durata digestiei stomacale diferǎ în funcţie de specie şi de natura hranei
ingerate. La peştii rǎpitori, digestia la nivelul stomacului are o duratǎ de 3-6 zile
(când înghit prǎzi mari), iar la crap este de pânǎ la 4 ore (funcţia stomacului este
suplinitǎ de bulbul intestinal şi glandele lui).
La peştii rǎpitori, din stomac, hrana incomplet digeratǎ trece în intestinul
mijlociu unde mediul este alcalin. La acest nivel substanţele nutritive vor fi complet
digerate, dupǎ care sunt absorbite. Rolul hotǎrâtor în digestia intestinalǎ îl au cele
douǎ glande anexe, ficatul şi mai ales pancreasul (Guillaume şi colab., 1999; Oprea

228
2000) . Sucul pancreatic conţine cele trei enzime: amilaza, însoţitǎ uneori de maltazǎ,
lipaza şi tripsina. Existǎ o diferenţiere între speciile fǎrǎ stomac şi cele cu stomac. La
peştii nerǎpitori acţioneazǎ douǎ enzime amilaza şi maltaza, în timp ce la rǎpitori
doar amilaza. Amilaza acţioneazǎ asupra glucidelor pe care le descompune în
zaharuri simple, solubile în apǎ, ce trec uşor în sânge sub formǎ de glucozǎ circulantǎ
(Bergot 1981; Oprea 2000). În situaţia când cantitatea de glucozǎ din sânge este
mare, intervin pancreasul prin mǎrirea secreţiei de insulinǎ şi ficatul care depoziteazǎ
glucoza sub formǎ de glicogen. Lipaza descompune grǎsimile în glicerol şi acizi
graşi. O parte din grǎsimile asimilate contribuie la arderile interne, iar o altǎ parte se
depun ca rezervǎ în ficat, muşchi, subcutanat, în ţesutul adipos (Guillaume şi colab.,
1999; Oprea 2000).
În urma digestiei gastrice şi intestinale rezultǎ substanţe solubile în apǎ
constituite din aminoacizi, acizi graşi, glicerol şi zaharuri simple. Prin adsorbţie
intestinalǎ acestea ajung în sânge şi sunt transportate la celulele diferitelor ţesuturi,
recombinate pentru a da naştere la substanţa corporalǎ proprie, sau utilizate pentru
obţinerea de energie. Hrana nedigeratǎ este eliminatǎ în apǎ prin anus sub formǎ de
materii fecale.
Peştii rǎpitori (cu stomac) sunt caracterizaţi printr-o activitate proteoliticǎ
superioarǎ datoritǎ pH-ului acid favorabil activitǎţii optime a pepsinei, în timp ce
peştii omnivori (fǎrǎ stomac) prezintǎ în tractusul digestiv o reacţie slab alcalinǎ
favorabilǎ activitǎţii tripsinei şi enzimelor amilolitice. Se poate afirma cǎ peştii
rǎpitori sunt specializaţi în digestia proteinelor din hranǎ iar cei omnivori digerǎ uşor
glucidele.
Trebuie menţionat faptul cǎ speciile rǎpitoare sunt mai puţin adaptate la
digestia glucidelor, comparativ cu peştii nerǎpitori.
În tractusul digestiv al peştilor are loc şi o digestie microbianǎ, bacteriile
participând la scindarea substanţelor nutritive într-o mǎsurǎ mai mare sau mai micǎ în
funcţie de specia de peşte. De obicei, conţinutul ridicat în celulozǎ din hranǎ inhibǎ
activitatea proteazelor şi carbohidrazelor, influenţând negativ digestia.
Echipamentul enzimatic al peştilor în funcţie de caracterul alimentaţiei este prezentat
în tabelul 167:

229
 Tabelul 167
Echipamentul enzimatic şi organele secretoare
(Guillaume şi colab., 1999)
Caracterul Enzimele digestive pentru
nutriţiei Organul Proteine Lipide Glucide
Stomac pepsina - chitinaza
tripsina α1-4glucozidaza
Peşti răpitori chimotripsina maltaza
(cu stomac) Pancreas colagenaza lipaza chitinaza
elastaza
Intestin enterokinaza maltaza
erepsina - isomaltaza
chitobiaza
tripsina α 1-4glucozidaza
chimotripsina maltaza
Pancreas colagenaza lipaza chitinaza
Peşti omnivori elastaza
(fără stomac) maltaza
izomaltaza
Intestin enterokinaza - celulaza
erepsina (β1-4 glucozidaza)
chitobiaza
laminarinaza
(β1-3glucozidaza)
Locul de acţiune şi activitatea enzimelor sunt prezentate în tabelul 168:
Tabelul 168
Activitatea enzimelor
(după Guillaume şi colab. 1999)
Categoria Enzima Activitatea
pepsina
tripsina
Proteaze chimotripsina hidroliza legăturilor interne
elastaza
colagenaza
carboxipeptidaze hidroliza legăturilor externe
Peptidaze hidroliza peptidelor
carboxilesteraza
amilaza hidroliza amidonului
Glucozidaze chitinaza hidroliza chitinei
lipaza pancreatică hidroliza triacilglicerolilor şi a altor
Lipaze colipaza lipide
esteraze
Nucleaze ribonucleaza hidroliza acizilor nucleici

230
9.1.2.Factorii care influenţează ingestia voluntară la peşti
Cantitatea de nutreţuri care poate fi ingeratǎ de cǎtre peşti este influenţatǎ de
urmǎtorii factori: nutriţionali, ambientali şi comportamentali care pot sǎ mǎreascǎ sau
sǎ reducǎ eficienţa nutriţiei.
Factorii nutriţionali. Unele cercetǎri au arǎtat cǎ peştii sunt capabili sǎ
distingǎ douǎ nutreţuri. Utilizând distribuitoare automate pentru hranǎ, s-a demonstrat
cǎ dupǎ douǎ zile de acomodare pǎstrǎvul poate face diferenţa între nutreţuri pe bazǎ
de fǎinǎ de peşte şi pe bazǎ de cazeinǎ, manifestând o preferinţǎ pentru primele.
Pǎstrǎvul mai este capabil sǎ detecteze deficienţa în zinc. Cantitatea de nutreţuri
ingeratǎ este reglatǎ în funcţie de nevoile energetice ale speciei pe baza conţinutului
nutreţului în energie digestibilǎ. Unii autori au constatat cǎ dupǎ primele zile care
urmeazǎ unei perioade de flǎmânzire, energia ingeratǎ depinde de starea nutriţionalǎ
a peştilor; cu cât rezervele de grǎsimi sunt mai mari cu atât ingestia voluntarǎ
prezintǎ o importanţǎ mai redusǎ şi invers (Guillaume şi colab., 1999). În
salmonicultură hrănirea materialului biologic se face după un program strict, timp de
şase zile pe săptămână, cea de-a şaptea zi fiind impus post. În ziua următoare
postului, consumul de nutreţuri poate fi crescut cu 10-20%. Ingestia voluntară mai
este influenţată şi de natura nutreţului care este dictată de comportamentul de hrănire
al fiecărei specii (Talbot 1993). Astfel, păstrăvul curcubeu se hrăneşte la suprafaţa
apei ceea ce impune ca nutreţul administrat să aibă o flotabilitate mai ridicată ceea ce
se poate realiza prin încapsularea granulelor într-o peliculă de ulei, în timp ce
siluridele se hrănesc cu precădere în parte inferioarǎ a bazinului, motiv pentru care
granulele destinate furajării lor nu trebuie să aibă grad ridicat de flotabilitate.
Factorii ambientali. La poikiloterme, temperatura şi calitatea apei sunt
principalii parametri care influenţeazǎ consumul voluntar. Pentru fiecare specie existǎ
un optim termic la care consumul voluntar este maxim. Principalii factori ambientali
ce influenţează ingestia voluntară sunt pH-ul, oxigenul dizolvat şi temperatura apei.
Atunci când unul dintre aceşti factori depǎşeşte acest optim, consumul voluntar se
menţine un anumit timp dupǎ care se reduce sau chiar poate sǎ înceteze hrǎnirea (Ali
1992; Guillaume şi colab., 1999). Temperatura optimǎ de hrǎnire la crap este de 20-
230C, la somn 20-250C şi 13-150C la pǎstrǎv. Atunci când temperatura scade,
diminuarea consumului voluntar este progresivǎ pânǎ la un anumit nivel la care se
instaurează refuzul alimentar (Talbot 1993; Guillaume şi colab., 1999). De exemplu,
crapul are un apetit redus la temperatura apei de 27-280C încetând sǎ se hrǎneascǎ la
peste 30-310C. Atunci când temperatura scade, diminuarea consumului voluntar este
progresivǎ pânǎ la un anumit nivel sub care peştele nu se mai alimenteazǎ. Astfel
crapul la temperatura apei de sub 12-150C are un apetit mult diminuat iar sub 40C
înceteazǎ complet hrǎnirea.
Peştii sunt foarte sensibili faţǎ de calitatea apei în care trǎiesc. Astfel, prezenţa
unei mari cantitǎţi de amoniac sau de nitriţi blocheazǎ hrǎnirea ajungându-se la
mortalitǎţi. La pǎstrǎv, un nivel de oxigen sub 6 mg/ l duce la încetarea hrǎnirii.
Relaţia temperatură-metabolism-apetit. Temperaturile scăzute corespund
unei activităţi metabolice reduse a păstrăvului. Păstrăvii consumă hrană pentru a-şi

231
satisface necesităţile metabolice ceea ce înseamnă că o necesitate metabolică redusă
reflectă un apetit diminuat (Coppens 2007). La temperaturi mai scăzute (lunile de
iarnă) apetitul păstrăvilor este mult diminuat astfel că rezultă un ritm de creştere
foarte scăzut. Din această cauză, ritmul de hrănire exprimat ca şi procent din biomasă
este întotdeauna mai scăzut la temperaturi scăzute ale apei (Coppens 2007). La o
temperatură de 4-5ºC a apei, cantitatea maximă de nutreţ ce poate fi consumată este
de 1 % din biomasa totală, procent ce reprezintă hrana de întreţinere. La temperaturi
mai ridicate ale apei, situaţia se inversează: ritmul metabolic creşte odată cu necesarul
energetic al păstrăvilor. La un apetit crescut pot fi obţinute ritmuri de creştere mai
rapide prin folosirea unei hrane cu aport mai mare de energie (Coppens 2007).
Factorii comportamentali. O inhibiţie de moment a consumului de hranǎ se
observǎ ca urmare a stresului provocat de manipulǎrile dese ale peştilor, sau de
prezenţa unor prǎdǎtori, ori a unor ecto- şi endoparaziţi. Dacǎ este înlǎturatǎ cauza
stresului inhibiţia se menţine doar câteva ore (Talbot 1993; Guillaume şi colab.,
1999). Dacă peştii sunt hrǎniţi la discreţie, aceastǎ perioadǎ de inhibiţie este urmatǎ
de o scurtǎ fazǎ de hiperfagie compensatoare, care anuleazǎ sau diminueazǎ efectul
negativ al stresului asupra creşterii. Existǎ stres cronic, ca de exemplu o densitate de
creştere foarte scǎzutǎ, care permite sǎ aparǎ nişte relaţii interindividuale mergând
pânǎ la ierarhizarea indivizilor şi apariţia unei relaţii de tip dominant-dominat.
Aceastǎ situaţie conduce rapid la o puternicǎ heterogenitate a creşterii
(neuniformitate) (Talbot 1993; Guillaume şi colab., 1999).
Efectul fotoperioadei este destul de controversat; nu durata zilei în sine
determinǎ consumul voluntar, ci mai degrabǎ modificarea duratei. Marea majoritate a
speciilor de peşti au un comportament alimentar în relaţie strânsǎ cu ciclul de
alternanţǎ zi-noapte (Coppens 2007). De exemplu, pǎstrǎvul se hrǎneşte cu precǎdere
ziua. Hrǎnirea lui se caracterizeazǎ printr-o fazǎ de hiperfagie care apare în primele
ore ale dimineţii. Crapul are capacitatea sǎ-şi modifice uşor ritmul alimentar,
consumând hrana atât ziua cât şi noaptea.

9.1.3. Nutreţurile utilizate în hrana peştilor

Condiţiile îndeplinite de nutreţuri

Nutreţurile utilizate în alimentaţia peştilor trebuie sǎ îndeplineascǎ urmǎtoarele
condiţii: sǎ conţinǎ nutrienţii necesari creşterii, dezvoltǎrii şi îngrǎşǎrii peştilor; sǎ se
distribuie într-o formǎ accesibilǎ şi sǎ fie uşor asimilabile; sǎ se distribuie în cantitǎţi
suficiente pentru a se obţine sporul de creştere dorit; sǎ nu se utilizeze în stare alteratǎ
pentru a evita mirosul şi gustul neplǎcut al cǎrnii; sǎ fie uşor digerabile pentru specia
respectivǎ; în perioada de hrǎnire sǎ fie raţional eşalonate cantitativ şi calitativ.
Clasificarea nutreţurilor
Nutreţurile folosite în alimentaţia peştilor se clasifică după 3 mari criterii: originea
lor; tehnologia de obţinere; specia şi vârsta peştelui;
1. Originea nutreţurilor:
Ingrediente proteice
Ingrediente energetice

232
Nutreţurile minerale
Vitamine
Aditivi furajeri (hormoni, pigmenţi, lianţi, bioaditivi etc.)

În alimentaţia peştilor nu este autorizată folosirea nici unui antibiotic ca factor

de creştere.
2. Tehnologia de obţinere. În funcţie de modul de preparare, nutreţurile
combinate pentru peşti se clasificǎ în: nutreţuri combinate vrac; nutreţuri combinate
granulate presate; nutreţuri combinate granulate extrudate- expandate; nutreţuri
combinate hidrolizate.
3. Specia şi vârsta peştelui: nutreţuri pentru perioada larvară şi de alevini;
nutreţuri pentru creşterea puietului; nutreţuri pentru peştele de consum; pentru
reproducători.

Nutreţurile combinate
Nutreţul combinat este un amestec echilibrat de materii prime furajere de
origine vegetalǎ, animalǎ, microorganicǎ, vitamine, sǎruri minerale şi alţi aditivi
furajeri, complet echilibrat şi omogen, astfel alcǎtuit încât sǎ satisfacǎ cerinţele de
energie şi substanţe nutritive pentru o categorie de animale bine stabilite dupǎ
anumite criterii ştiinţifice. Structura nutreţului combinat cuprinde: materii prime
energetice de origine vegetalǎ (porumb, grâu, orz, ovǎz etc); materii prime proteice
de origine vegetalǎ (şrot de floarea-soarelui, şrot de soia, mazǎre etc); materii prime
proteice de origine animalǎ ( fǎinǎ de peşte, carne, carne-oase, sânge, viscere, lapte
praf etc); materii prime proteice de origine microorganicǎ (drojdii furajere,
aminoacizi sintetici etc); sǎruri minerale: (carbonat de calciu; fosfat dicalcic etc);
premix sau zoofort (microelemente, vitamine, substanţe biostimulatoare,
medicamente etc).
Nutreţurile combinate vrac sunt amestecuri de făinuri de cereale, fǎinuri
animale, şroturi, spărturi şi alte ingrediente. Valoarea lor nutritivă creşte pe măsură ce
în compoziţia lor intră cerealele (porumb, orz, grâu), şroturile (soia, floarea-soarelui),
materiile prime de origine animală. Introducerea ingredientelor de origine animală
este necesarǎ unei reţete furajere, mai ales pentru puiet.
Nutreţurile combinate granulate
Utilizarea nutreţurilor combinate granulate în hrana peştilor are în vedere:
reducerea indicelui de conversie a hranei, prin optimizarea hranei şi diminuarea
considerabilă a pierderilor de substanţe nutritive, reducerea cheltuielilor cu forţa de
muncă, economisirea spaţiilor de depozitare.
Nutreţurile combinate granulate prezintă următoarele caracteristici şi
avantaje: consistenţa granulelor în apă trebuie să se menţină timp suficient pentru a
fi consumate; trebuie sǎ aibǎ un miros pătrunzător pentru a atrage peştele; sunt
observate uşor de peşti datorită dimensiunilor mai mari; sunt mai uşor digerate în
comparaţie cu nutreţurile combinate vrac; pot fi depozitate între 2-6 luni fără riscul de
a se altera (conţinutul în apă este mai mic de 10 %); permit mecanizarea lucrărilor de

233
depozitare şi distribuire în heleşteie; înainte de distribuire, granulele nu se umecteazǎ;
dupǎ administrare granulele se îmbibǎ cu apǎ în primele 15 minute şi prezintǎ apoi o
consistenţǎ buretoasǎ- gelatinoasǎ pǎstrându-se omogenitatea amestecului; indicele
de conversie al hranei este redus, fiind de 1-1,2 kg furaj/kg spor la pǎstrǎv şi 1,6-2,2
kg furaj/kg spor la crap.
Nutreţurile granulate simple- se pot obţine prin douǎ metode: granulare clasicǎ şi
extrudare.
Nutreţurile combinate granulate extrudate-expandate- prezintă însuşiri superioare
cum sunt: digestibilitate mai ridicată; flotabilitate mai bună; textură corespunzătoare
complexă, friabilitate redusǎ.
Extrudarea constă în supunerea amestecului furajer la efectul conjugat al presiunii
(30-120 bari) şi al temperaturii (90-1800C) pentru o perioadă scurtă de timp (30 sec.)
şi introducerea acestora în presă.
Expandarea este un caz particular al extruderii, rezultând în condiţii de hidratare mai
redusă, temperatură mai ridicată (140-1800C) şi presiune mai mare. Furajele granulate
expandate au o flotabilitate mai mare decât extrudatele. Ele de multe ori plutesc la
suprafaţa apei.
Utilizarea nutreţurilor combinate granulate extrudate- expandate prezintǎ
urmǎtoarele avantaje: amidonul din ele este gelatinizat în procent de 70-100%; au
digestibilitate ridicată; au un conţinut redus de fibră; se obţin fără lianţi; temperaturile
ridicate la care sunt supuse distrug bacteriile; au o mare stabilitate în apă; sunt
ecologice şi nu poluează apa; au coeficient de conversie redus.
Nutreţurile hidrolizate. Obţinerea lor presupune existenţa unei etape de hidroliză
enzimatică a unor componente sau a nutreţului în totalitate. Se obţin la temperaturi de
50-850C şi la presiuni normale (pentru a preveni inhibarea enzimelor). Durata
hidrolizei este de aproximativ 0,5-3 ore. Se folosesc mai ales în hrana larvelor şi
alevinilor întrucât echipamentul enzimatic insuficient al acestora nu permite digerarea
completǎ a nutrienţilor din hranǎ.

9.1.4.Aditivii furajeri folosiţi în alimentaţia peştilor

Pentru a satisface cerinţele fizilogice ale speciilor de peşti de cultură,
nutreţurile trebuie să conţină o serie de ingrediente (aditivi furajeri). Aditivii furajeri
reprezintă o categorie de substanţe sau produse care se introduc în cantităţi mici în
hrana animalelor pentru a acoperi unele cerinţe specifice şi/sau pentru a influenţa în
sens util (direct sau indirect) performanţele zootehnice sau sănătatea. Din aceastǎ
grupǎ fac parte: preparatele enzimatice, antioxidanţii, agenţii antimicrobieni,
substanţele aromatizante (atractanţi), hormonii, lianţii, premixurile, pigmenţii şi
bioaditivii.

Preparate enzimatice
Preparatele enzimatice se introduc în structurile furajere pentru a accelera
procesele de hidrolizare, în scopul creşterii disponibilităţii nutrienţilor, având astfel
un efect benefic asupra valorificării hranei şi asupra sintezei substanţelor nutritive în
organism. Adaosul acestor preparate enzimatice în nutreţ permit creşterea indicelui de

234
digestibilitate şi scăderea coeficientului de conversie al nutreţului. Preparatele
enzimatice se pot obţine din viscere de peşte, pancreas de porc şi slaim de porcine
precum şi din microorganisme prin biosinteză din tulpini de Bacillus subtilis. Unul
din aceste preparate este fitaza care se foloseşte cu succes în amestecurile furajere
destinate salmonidelor şi siluridelor (Cain şi Garling 1995; Vielma şi col., 2000; Eya
şi Lovell 1997). Un alt preparat enzimatic este reprezentat de endo-xylanaza care
descompune glucidele prezente în sursele vegetale, ce nu pot fi digerate de către
peşti.

Antioxidanţii
Aceştia sunt substanţe chimice care se adaugă în nutreţ pentru a prevenii
oxidarea vitaminelor şi a provitaminelor şi pentru a stopa degradarea grăsimilor.
Doza recomandată de antioxidanţi este 1-2%, în funcţie de cantitatea de grăsimi
existentă în nutreţ. La ora actuală, antioxidanţii folosiţi sunt reprezentaţi de etoxiquin,
butilhidroxianisol (BHA) şi butilhidroxitoluen (BHT) ca şi antioxidanţi sintetici
precum şi antioxidanţi naturali reprezentaţi de vitamina A, E şi C (Guillaume şi
colab., 1999).
Agenţii antimicrobieni
Sunt reprezentaţi de acidul benzoic 0,1%, acid formic 2,5%, distearil
tiodipropionat 0,005%, nitrit de sodiu 0,002% şi benzoat de sodiu 0,1%. Aceştia se
introduc în nutreţuri pentru a împiedica apariţia şi dezvoltarea bacteriilor, a drojdiilor
şi a mucegaiurilor care pot determina pierderi de peste 50% din valoarea nutritivă a
substratului pe care se dezvoltă (nutreţul) datorită degradării glucidelor în acid oxalic
precum şi apariţia în organismul peştilor a micro şi macroleziunilor, distrugerea
vaselor sangvine, având totodată şi acţiune anticoagulantă şi antivitaminică.
Substanţele aromatizante (atractanţi)
Atractanţii sunt substanţe care orientează peştii de la distanţă spre nutreţ, având
un rol major îndeosebi la speciile al căror comportament alimentar se bazează mai
mult pe receptorii olfactivi, cum este cazul somnului (Silurus glanis). Principalele
surse de atractanţi naturali utilizaţi în piscicultură sunt făina de peşte (foarte bogată în
nucleotide) şi făina de creveţi şi calmar (bogate în baze azotate). Un atractant pentru
peştii răpitori este Nitrobait Gravy 20z, produs al firmei Nitrobait. Acest atractant pe
bază de feromoni are o consistenţă mai lichidă, fapt ce permite eliberarea imediată a
aromei.
Unul din cei mai buni atractanţi este reprezentat de extractul de caracatiţă, fapt
dovedit de studiul efectuat de Min X. 2001. Atractanţii luaţi în studiu au fost betaina
0,5%, glicina 0,1%, L-lizina 0,1%, L-metionina 0,25% şi extractul de caracatiţă,
0,1%.
Hormonii
Utilizarea hormonilor ca şi aditivi furajeri pentru a stimula creşterea peştilor
este o acţiune secundară. Hormonii care pot fi adăugaţi direct în nutreţuri sunt:
triiodotironina (în concentraţii de 4-20 mg/kg nutreţ), ethynyltestosteron,
metiltestosteron (30-60 mg/kg nutreţ) şi 17-β-estradiol. Utilizarea acestor hormoni
reprezintă o modalitate de a intensifica ritmul de creştere al peştilor.

235
Ethynyltestosteronul şi metiltestosteronul administraţi în cantitate de 30 mg/kg nutreţ
timp de 14-21 zile în alimentaţia alevinilor de Tilapia vor duce la obţinerea unui
procent de masculi de 90-100%. Administrarea de hormoni steroizi în hrana peştilor
poate avea consecinţe negative: dezvoltare gonadală prematură, deformări ale
scheletului şi creşterea susceptibilităţii la infecţii (Gannam şi Lovell, 1991).
Scopul principal al utilizǎrii hormonilor în acvaculturǎ este inducerea sterilitǎţii
şi inversarea sexului. Utilizarea peştilor sterili în culturǎ prezintǎ avantaje, deoarece
aceştia nu mai sunt precoci, iar energia necesarǎ pentru dezvoltarea gonadelor este
dirijatǎ spre creşterea somaticǎ.
Lianţii
Substanţele utilizate ca lianţi în procesul de granulare sunt reprezentate de
subproduse obţinute din cereale şi substanţe chimice. Lianţii nutritivi sunt
reprezentaţi de gluten, tărâţe de grâu, cazeină, făina de bumbac şi amidonul nativ şi
pregelatinizat. Lianţii nenutritivi sunt alginaţii, bentonita, hemiceluloza,
lignosulfonatul, agarul şi carboximetilceluloza. Utilizarea acestor lianţi este necesară
când nutreţurile au o umiditate crescută, 35-70%. În astfel de reţete lianţii sunt
indispensabili, aceştia adăugându-se în proporţie de 0,5-2% (Oprea 2000). Super B
(produs al firmei Konnect) este un compus polimeric de culoare albă sau galben
deschis, cu proprietăţi coezive foarte puternice şi o stabilitate ridicată. S-a dovedit a fi
cel mai eficient liant pentru nutreţurile destinate acvaculturii şi pentru alte tipuri
speciale de nutreţ care cer o stabilitate mare la apă. În compoziţia acestuia intră peste
48% aldehidă şi peste 27% azot. În nutreţul combinat granulat intrǎ în proporţie de
0,1-0,8%. Se recomandă ca granulele să fie păstrate 2 zile înainte de a fi utilizate
(perioada de maturare).
Premixuri
Această categorie de aditivi furajeri cuprinde premixurile vitaminice şi cele
minerale. Premixurile vitaminice sunt concentrate în care formele stabile ale
vitaminelor esenţiale sunt integrate pe o substanţă suport. Premixurile vitaminice se
adaugă în raţie în concentraţii de 0,5-4%. Acest adaos are rolul de a preveni şi
combate stările de stres, unele maladii şi ca stimulatoare şi fortificante.
Tabelul 169
Amestec vitaminic pentru peşti (Guillaume şi colab., 1999)
Vitamina U.M. Valoare
Vitamina A acetat U.I. 2500
Vitamina D3 U.I. 2400
Vitamina E acetat mg/kg aliment 50
Vitamina K3 mg/kg aliment 10
Tiamina mg/kg aliment 1
Riboflavina mg/kg aliment 4
Piridoxina mg/kg aliment 3
Pantotenat de Ca mg/kg aliment 20
Niacina mg/kg aliment 10
Biotina mg/kg aliment 0,15
Acid folic mg/kg aliment 1
Vitamina B12 mg/kg aliment 0,01
236
 Acid ascorbic monofosfat mg/kg aliment 50
Colina mg/kg aliment 1000
Premixurile minerale sunt concentrate ale elementelor chimice esenţiale ce se
adaugă în nutreţ în cantităţi foarte reduse. Se adaugă în reţete în scop mai mult
preventiv, în special cînd în reţeta de nutreţ există cantităţi mari de proteine vegetale.
În primele stadii de dezvoltare (vara I) un aport de oligominerale induce o creştere
mai bună şi o rezistenţă sporită la acţiunea factorilor mediali.

Tabelul 170
Amestec mineral pentru peşti (Guillaume şi colab., 1999)
Ingredient Cantitate (g/kg preamestec)
Fosfat bicalcic 500
Carbonat sau clorură de Ca 215
Sare marină 40
Clorură de potasiu 90
Hidroxid sau carbonat de magneziu 124
Citrat sau sulfat de fier 20
Sulfat de zinc 4
Sulfat de cupru 3
Iodura da potasiu 0,004
Sulfat de cobalt 0,02
Sulfat de mangan 3
Florură de sodiu 1

Pigmenţi
În salmonicultură rolul pigmenţilor este cel de a imprima cărnii un colorit
comercial, roşiatic sau portocaliu. Principalul grup de pigmenţi naturali îl reprezintă
carotenoidele, pigmenţi ce se introduc în nutreţul peştilor. La salmonide două
oxicarotenoide sunt responsabile de culoarea roşie sau portocalie a cărnii, astaxanthin
şi canthaxanthin. Astaxanthinul este principalul pigment în salmonidele sălbatice şi
este obţinut din zooplancton .
Tabelul 171
Conţinutul în astaxanthin a ingredientelor naturale folosite în pigmentarea
salmonidelor (Torrissen şi colab., 1989)
Materia primă Astaxanthin (mg/kg)
ulei de Mallotus villosus 6-94
copepode - Calanus finmarchicus 39-84
crabi - Pleuroncodes planipes 100-160
- Chinochetes opilio 5
- Greyon quinquedens 76
raci - Procambarus clarkii 137

237
 Krill - Euphausia pacifica 100-130
- Megannyctiphanes norvegica 46-93
ulei de macrou 6-11
creveţi - Pandalus borealis 20-128
- ulei 1095
drojdii - Phaffia rhodozyma 30-80

Bioaditivi
Din categoria bioaditivilor fac parte probioticele, prebioticele şi mineralele
organice. De interes major în alimentaţia peştilor sunt prebioticele şi mineralele
organice. Prebioticele sunt aditivi furajeri naturali, fără efect cumulativ în organism,
ce modifică activitatea microbiană în tractusul digestiv, împiedicând dezvoltarea
microorganismelor patogene şi favorizând dezvoltarea microorganismelor utile.
Cercetările efectuate pe plan mondial în domeniul nutriţiei au scos în evidenţă tot mai
mult biodisponibilitatea şi activitatea biologică crescută a mineralelor organice în
comparaţie cu formele anorganice. Printre mineralele organice de mare importanţă în
nutriţia peştilor se află şi seleniul.
Seleniul organic menţine sănătatea peştilor, în mod particular imunitatea,
calitatea cărnii, dezvoltarea, scăderea procentului de mortalitate, creşterea procentului
de ecloziune şi scăderea ratei de conversie a nutreţului (Wang şi colab., 1997).
Seleniul are mai multe funcţii în sistemul biologic al peştilor, dar principalul rol este
acela de componentă a glutationperoxidazei, o enzimă care detoxifică peroxizii
lipidici, asigură protecţia membranelor celulare, şi poate fi antioxidant dacă are o
rezervă adecvată de seleniu şi vitamina E.
Într-o serie de teste, primul datând din 1995 (Hanley şi colab. 1995), a fost
evaluat efectul prebioticului Bio-Mos ca supliment administrat în doze de 2 g/kg
nutreţ combinat granulat în hrana peştilor. Speciile de interes economic în
piscicultura europeană sunt reprezentate de crap şi păstrăvul curcubeu, motiv pentru
care studiile efectuate au fost concentrate asupra acestor două specii. Studiile
întreprinse au relevat următoarele efecte ale Bio-Mos-ului:
Tabelul 172
Efectele Bio-Mos asupra performanţelor de creştere la crap (Ciprinus carpio) şi
păstrăvul curcubeu (Oncorhynchus mykiss) (Staykov şi colab., 2005, Culjak şi colab.,
2006)
Specia şi sistemul de Lotul Lotul
creştere Parametrul Bio-Mos
Control 2 g/kg nutreţ
combinat
granulat
Păstrăv curcubeu spor în greutate (g) 56,37 68,36
(Oncorhynchus mykiss) mortalitate (%) 1,68 0,58
crescut în viviere FCR 0,91 0,83
biomasa totală (kg) 611,44 703,16
Păstrăv curcubeu spor în greutate (g) 193,31 223,27

238
 (Oncorhynchus mykiss) mortalitate (%) 4,97 2,94
crescut în sistem race- FCR 1,19 1,09
way biomasa totală (kg) 5550 6200
Crap (Ciprinus carpio) spor în greutate (g) 292,62 341,1
crescut în sistemul mortalitate (%) 3,52 1,92
clasic (heleştee) FCR 1,99 1,69
biomasa totală (kg) 5550 6200
O tendinţă nouă în acvacultură este reprezentată de înlocuirea surselor de
proteină animală din structurile furajere destinate creşterii peştilor. Nutriţioniştii
caută surse de proteine alternative, care să fie cât mai digestibile şi mai palatabile.
Una dintre alternative o reprezintă extractele din drojdie, datorită faptului că sunt
considerate naturale. Un astfel de extract este NuPro. Acest produs se prezintă sub
forma unei pulberi fluide, foarte palatabile, ce conţine aproximativ 30% aminoacizi
liberi, di şi tripeptide precum şi nucleotide.
NuPro are în componenţa sa nucleotide şi aminoacizi cu rol de atractanţi şi
stimulatori de hrănire la peşti. Constituenţii NuPro ce îndeplinesc aceste roluri sunt
acidul glutamic şi nucleotidele active (Diehl, 2004).
Cercetările întreprinse în acest domeniu au evidenţiat eficienţa câtorva extracte
din drojdie, extracte ce pot constitui o sursă de proteină alternativă, ecologică care
poate înlocui cu succes proteina de origine animală şi vegetală (făina de peşte, făina
de soia) în structurile furajere destinate peştilor (Li şi Gatlin, 2004).

9.1.5. Factorii antinutriţionali din nutreţurile destinate peştilor

Nutreţurile care se folosesc în alimentaţia peştilor pot sǎ conţinǎ unele

substanţe toxice, pesticide şi metale grele care influenţeazǎ negativ eficienţa nutriţiei.
Substanţele cu efect antinutriţional provin în principal din nutreţuri de origine
vegetalǎ fiind reprezentate de:
- Factori antitripsici sunt antinutrienţi care limiteazǎ utilizarea substanţelor
nutritive
- Compuşi care limiteazǎ eficacitatea proceselor de digestie, ca de exemplu
acidul fitic
- Compuşi care conţin substanţe toxice ce exercitǎ o acţiune la nivel
metabolic (compuşi antitiroidieni din crucifere).
Factorii antinutriţionali prezenţi în nutreţurile de origine animalǎ se gǎsesc în
proporţie mai redusǎ decât în nutreţurile de origine vegetalǎ. Se cunosc unii factori
antitripsici din fǎina de peşte precum şi efectul de antivitaminǎ al avidinei, proteinǎ
existentǎ în albuşul de ou crud.
Existǎ şi o clasificare în funcţie de natura chimicǎ a factorilor antinutriţionali.
Astfel se disting: acizi organici, glucozide, saponine, polifenoli şi alcaloizi, toxine
fungice şi algale.
239
 Acidul fitic
Se gǎseşte în cantitǎţi mari în boabele leguminoase, oleaginoase şi de cereale.
Acidul fitic are rolul de liant formând complexe acid fitic- proteine, respectiv acid
fitic– minerale, rezultatul fiind o disponibilitate mai micǎ a proteinelor şi mineralelor.
Acidul fitic poate lega ioni de metale (Ca, Mg, Zn, Cu, Fe şi Mo) formând complexe
insolubile ce nu sunt absorbite la nivelul tractusului intestinal.
Conţinutul ridicat de acid fitic din nutreţuri are un efect negativ asupra peştilor
şi a creveţilor. De exemplu la pǎstrǎvul curcubeu, 0,5% acidul fitic reduce creşterea şi
eficienţa nutreţului; la crap 0,5% acid fitic reduce creşterea, eficienţa nutreţului,
digestibilitatea proteinelor, biodisponibilitatea calciului şi a zincului.
Factorii antitripsici
În boabele de cereale, efectul antinutriţional al factorilor antitripsici este
neglijabil. În schimb, în boabele de leguminoase, mai ales în soia se gǎsesc în
concentraţie mare, fǎcându-le improprii pentru utilizarea directǎ ca ingredient furajer.
Aceşti factori inhibǎ activitatea tripsinei, chimotripsinei, diminuând digestibilitatea
proteinelor. Printr-un tratament termic se pot distruge aceşti factori fǎrǎ sǎ fie alteratǎ
valoarea nutritivǎ a proteinelor.
Glucozinolaţii şi factorii antitiroidieni
Aceste substanţe se întâlnesc în rapiţǎ şi alte plante din familia crucifere.
Glucozinolaţii nu sunt foarte toxici dar pot sǎ influenţeze comportamentul alimentar
prin gustul acru.
Majoritatea efectelor antitiroidiene provin de la substanţele rezultate din
hidroliza glucozinolaţilor datoritǎ mirozinazei. Prin tratamentul termic al şroturilor de
crucifere este inactivatǎ mirozinaza.
S-a constatat cǎ speciile de peşti carnivore sunt mai susceptibile la toxicitatea
glucozinolaţilor decât speciile omnivore.
Saponinele
Se gǎsesc în plantǎ întreagǎ şi mai ales în frunze, în platele leguminoase şi
oleaginoase (lucernǎ, fasole, mazǎre, soia, lupin, floarea-soarelui). Având gustul amar
pot diminua apetitul. În prezent sunt soiuri de lucernǎ sǎrace în saponine, fiind
pretabile a fi utilizate în alimentaţia peştilor.
În acvaculturǎ saponinele sunt utilizate pe scarǎ largǎ pe post de curǎţǎtor al
bazinelor de creştere, pentru a îndepǎrta peştii nedoriţi înainte sau dupǎ populare.
Turta de ceai verde este o sursǎ binecunoascutǎ de saponine.
Saponinele se îndepǎrteazǎ cu uşurinţǎ din ţesuturile vegetale, prin fierbere sau
cu etanol.

240
 Gosipolul
Se gǎseşte în seminţele de bumbac.
În organismul peştilor, aceastǎ substanţǎ diminueazǎ mai întâi digestibilitatea
proteinelor.
La pǎstrǎv s-a observat o reducere puternicǎ a ritmului de creştere, concomitent
cu apariţia unor simtome de toxicitate la nivelul rinichiului, ficatului şi splinei.
Prin tratamentul termic umed al şroturilor de bumbac, gosipolul este inactivat
în proporţie de 90%.
Taninii
Se gǎsesc în sorg, rapiţǎ, bob, fiind localizaţi în coaja seminţelor.
Efectul antinutriţional se manifestǎ prin inhibiţia absorbţiei proteinelor cu
diminuarea digestibilitǎţii. Efectul nociv poate fi înlaturat printr-o simplǎ decojire a
seminţelor.
Alcaloizii
Lupinul în stare naturalǎ conţine alcaloizii lupinina şi lupanina.
În prezent se folosesc soiuri de lupin dulce lipsite de alcaloizi fiind folosite în
hrana peştilor. De menţionat faptul cǎ lupinul dulce a fost printre primele surse de
proteine vegetale utilizate în hrana peştilor de culturǎ.
Toxinele fungice
Aflatoxinele sunt sintetizate de mucegaiul Aspergillus flavus.
Furajele uşor de contaminat cu aflatoxine sunt şroturile de arahide, bumbac,
manioc şi cerealele cu umiditate ridicatǎ.
Pǎstrǎvul hrǎnit cu o raţie care conţine 0,4 mg aflatoxinǎ B/ t de nutreţ
contracteazǎ un cancer la nivelul ficatului. Se pare cǎ pǎstrǎvul este cea mai sensibilǎ
specie de culturǎ la acţiunea aflatoxinei B. Mai existǎ şi alte toxine secretate de
ciuperci din genul Fusarium (trichotecene) şi de mucegaiuri din genurile Aspergillus
şi Penicillium (ochratoxina). Acestea se gǎsesc frecvent în cerealele mucegǎite. La
peşti ochratoxina prezintǎ o toxicitate asemǎnǎtoare cu a aflatoxinelor.
Tiaminaza
Prezenţa unei enzime care hidrolizeazǎ tiamina (B1) a fost semnalatǎ în peştele
crud în special de apǎ dulce. A provocat pierderi în fermele piscicole unde s-au
folosit furaje umede însilozate sau peşte tocat. Prin tratament termic aceastǎ enzimǎ
este inactivatǎ. Se recomandǎ folosirea unor nutreţuri proaspete, reducând astfel
timpul de contact dintre enzimǎ şi substrat.
Histamina
Este o aminǎ care derivǎ din histidinǎ.

241
 Dupǎ moartea peştilor este produsǎ sub acţiunea bacteriilor în special de specia
Proteus morganii. Concentraţia în histaminǎ reprezintǎ un criteriu utilizat pentru
evaluarea calitǎţii fǎinii de peşte şi mai ales prospeţimea produsului din care s-a
fabricat aceasta. În carnea de ton se gǎsesc concentraţii mai mari de histaminǎ.
Lipidele peroxidate
In urma procesului de peroxidare a grǎsimilor rezultǎ compuşii aldehide şi
cetone care constituie adevǎraţi factori antinutriţionali. Acţiunea acestor compuşi se
manifestǎ prin: inapetenţa peştelui, deficienţǎ de vitamina C, vitamina E, efecte
toxice propriu- zise. Se constatǎ de asemenea o inhibiţie a secreţiilor de amilazǎ,
lipazǎ şi tripsinǎ şi o reducere a sintezei de ATP în mitocondrii. Carenţele care apar
în urma peroxidǎrii lipidelor la peşti, pot fi înlǎturate prin introducerea antioxidanţilor
şi a vitaminei E în nutreţuri.

9.1.6.Alimentaţia crapului
Regimul alimentar influenţează starea de sănătate şi vitalitate în momentele
critice ale dezvoltării peştilor de cultură, alimentaţia fiind factorul esenţial de
stimulare a indicilor de creştere şi de prolificitate (Metaxa Isabelle, 2003). În tehnica
actuală a furajării crapului se cere ca stabilirea raţiilor furajere să fie corelatǎ în
funcţie de necesarul energetic, temperatura apei, vârsta peştilor şi ritmul de creştere a
crapului. Furajarea suplimentară a crapului, crescut în sistem semiintensiv este făcută
în funcţie de hrana naturală existentă în bazin (Lostun L. şi col.2004).
În prima perioadă de creştere pentru dezvoltarea crapului raţia furajeră va
cuprinde în proporţie mai ridicată substanţe proteice şi minerale. La crap,
digestibilitatea înregistreazǎ valori mai mari o datǎ cu creşterea temperaturii apei la
valori de 22-250C după care la temperaturi mai mari dar fără a depăşi 300C
digestibilitatea rămâne constantă. În raport cu perioada de hrănire raţiile sunt
variabile, scăderea cantitativă a hranei naturale duce la o creştere a conţinutului
proteic a nutreţului administrat suplimentar.

9.1.6.1 Alimentaţia alevinilor şi puietului de crap

Perioada larvarǎ are o duratǎ de aproximativ 6-10 zile, timp în care se hrănesc
atât endogen, din rezervele sacului vitelin, cât şi exogen. Etapa nutriţiei exogene
începe din a 6-a zi de viaţă, când raportul proteic al nutreţului suplimentar trebuie să
fie foarte strâns, cuprins între 1/0,5 şi 1/1 (Bud I. şi col., 2004). Pentru alevinii şi
puietul de crap de o vară este necesar să asigurăm un nivel proteic cuprins între 35-
40%, în funcţie de vârstă. De la vârsta de 5 zile până la 21 zile alevinii de crap sunt
hrăniţi cu nutreţ combinat prestarter. După această perioadă puietul de crap este
hrănit cu nutreţ ce conţine proteină brută între 32-38% (Oprea L., 2000). Puietul de
crap este furajat suplimentar cu nutreţ combinat tip starter cu următoarea compoziţie:
proteină 38,03%; umiditate 11,01%; grăsime 5,97%; minerale 9,45%; celuloză
3,50%; energie metabolizată 27,51 kcal/kg; vitamina A 20.000 U.I./kg nutreţ;
vitamina D3 4.000 U.I./kg nutreţ ; vitamina E 40 U.I./kg nutreţ. Granulaţia nutreţului

242
starter este cuprinsă între 0,3-1,5 mm. Pentru acest tip de nutreţ planul de furajare
este în directă concordanţă cu greutatea peştelui, diametrul granulei, temperatura apei
şi gradul de oxigenare a apei care trebuie să fie de minim 5 mg/l (tabelul 173). Nu se
administreazǎ nutreţurile în perioada când conţinutul de O2 al apei scade sub 5 mg/ l
şi peste temperatura apei de 270C.
Tabelul 173
Plan de furajare kg nutreţ / 100 kg crap
Temperatura apei 0C
Greutatea Diametrul
crapului (g) granului 18 20 22 24 26 28
( mm )
< 0,5 0,3 – 0,5 7 11 15 18 20 18
0,5 – 2,0 0,5 – 0,8 5 6 9 11 12 11
2,0 – 10,0 0,8 – 1,2 4 5 6 7 8 6
10,0 – 20,0 1,5 3 4 5 5 6 5
Mod de calcul: Pentru un efectiv de 800 kg. crap, de 10,0 g, iar temperatura
apei este de 200 C, se procedează astfel:
- din planul de furajare se extrage coeficientul corespunzător temperaturii şi
greutăţii crapilor (în acest exemplu este 5)
- acest coefficient se va înmulţi cu cantitatea totală de peşte. În exemplul
nostru: 800 kg. crap x 5 % = 40 kg. nutreţ de 0,8-1,2 mm.
Cantitatea zilnică de nutreţ necesar poate să ajungă până la 10% din greutatea
estimată a efectivului pe zi. În cursul zilei se va controla consumul de nutreţ şi în
funcţie de acesta nutreţul va fi suplimentat ori diminuat.
Administrarea hranei pentru alevini şi puiet se face prin împrǎştierea pe
suprafaţa apei, în 6-8 tainuri/ zi şi la 1-2 m faţǎ de maluri, iar pe masurǎ ce înainteazǎ
în vârstǎ se va reduce numǎrul meselor pe zi.
Pentru creşterea tineretului în vara I, deci de la vârsta de 30 zile pânǎ la vârsta
de 150 zile, orientativ un plan de furajare ar trebui sǎ prevadǎ urmǎtoarea repartiţie pe
luni a nutreţului combinat: iunie 15%, iulie 25%, august 30%, septembrie 25%,
octombrie 5%.
În tabelele 174 şi 175 sunt redate normele de hranǎ pentru alevinii şi puietul de
crap.
Tabelul 174
Norma de hranǎ a alevinilor de crap
Valori
Parametrii Minim Optim Maxim
Granulaţie 0,1 mm 0,2 mm 0,4 mm
Proteină br. 40% 42% 45%
Grăsime br. 8,5% 9,5% 10,5%
Energie metab. 3.450 Kcal 3.500 Kcal 3.550 Kcal
Cenuşă br.-max 8,5% 9,5% 10%
Celuloză br. 1,5% 2,5% 3%
Umiditate -max 10% 10% 10%
243
 Vit. A 15.000 UI 30.000 UI 55.000 UI
Vit. D3 1.650 UI 1.700 UI 1.750 UI
Vit. E 200 mg 230 mg 250 mg
Vit. C 2 mg 2,5 mg 3 mg
Proporţia de participare a materiilor prime în structura nutreţului combinat
pentru alevinii de crap (orientativ): porumb- (5-15%); grâu (20-25%); soia, şrot soia
(35-40%); drojdie furajeră (8-10%); lapte praf (10-15%); făină peşte (15-25%);
zoofort (1%).
Tabelul 175
Norma de hranǎ a puietului de crap:
Valori
Parametrii Minim Optim Maxim
Granulaţie 2 mm 2,5 mm 3,5 mm
Proteină br. 32% 35% 38%
Grăsime br. 6% 8% 10%
Energie metab. 3.500 Kcal 3.800 Kcal 4.000 Kcal
Cenuşă br.-max 6% 10% 12%
Celuloză br. 3,2% 3,8% 4%
Umiditate -max 10% 10% 10%
Vit. A 11.200 UI 14.000 UI 16.000 UI
Vit. D3 1.240 UI 2.600 UI 3.200 UI
Vit. E 30 mg 32 mg 56 mg
Structura nutreţului combinat pentru puietul de crap cuprinde urmǎtoarele
materii prime (orientativ): Cereale (porumb,grâu, orz -20-35%); şrot soia (10-20%);
drojdie furajeră (3-15%); lapte praf (5-10%); făină peşte (13-18%); făină carne (5-
15%); făină deşeuri avicole (2-5%); zoofort (1%).

9.1.6.2. Alimentaţia crapului de consum şi a reproducătorilor

Cantitatea de hranǎ administratǎ şi asimilarea acesteia este direct legată de
temperatura apei, ţinând cont de faptul că peştele este poikiloterm. La temperatura de
5-70C crapul încetează a se mai hrăni, iar către 00C metabolismul său prezintă cele
mai scăzute valori, astfel crapul intră într-o stare de amorţire care poartă denumirea
de ,,somn de crap’’. Creşterea temperaturii din timpul iernii are ca rezultat
întreruperea somnului hibernal şi intensificarea activităţii de căutare a hranei. Pentru
a dispune de hrana naturală suficientă şi a nu pierde mai mult de 20% din greutatea
corporală, în bazinele de iernat, densitatea crapului trebuie să fie redusǎ (Lostun L. şi
col., 2004). Pentru condiţiile climatice din România, perioada când se face hrǎnirea
suplimentarǎ cu eficienţǎ maximǎ este începând cu luna mai şi pânǎ în octombrie
când temperatura apei este cuprinsǎ între 15-280C, temperatura optimǎ pentru furajare
este de 20-250C, iar peste 270C se sisteazǎ furajarea.
Când conţinutul apei în Ca este mai mare de 40 mg/l, adǎugarea calciului în
nutreţ are un efect negativ, determinând modificarea proceselor digestive şi inhibarea
procesului de creştere.
244
 Pentru crapul de consum crescut în sistem semiintensiv se recomandă un nivel
proteic între 20- 30%, iar în cel intensiv 25-35%. Se poate reduce consumul de hranǎ
dacǎ nutreţurile au o digestibilitate ridicatǎ şi un raport optim între substanţele
proteice şi energetice. Ciprinidele asimileazǎ foarte bine glucidele motiv pentru care
ponderea sortimentelor vegetale în raţie poate sǎ depǎşeascǎ 50%. Distribuirea
nutreţului se face în funcţie de temperatura apei şi greutatea corporală, ajungând la un
număr maxim de 3 tainuri/zi, pǎstrându-se aceleaşi ore, faţǎ de care se formeazǎ
reflexele condiţionate (tabelul 176).
Tabelul 176
Plan de furajare creştere semiintensivǎ: kg nutreţ / 100 kg crap
Temperatura apei 0C
Greutatea Diametrul
crapului (g) granului 18 20 22 24 26 28
( mm )
20 -25 2,0 4 4 5 6 7 6
25 - 50 2,0 3 4 5 5 6 5
50 - 250 3,0 2 3 4 4 5 4
> 250 4,5 2 2 2 3 3 3
Mod de calcul:
Pentru un efectiv de 800 kg. crap, de 50,0 g, iar temeratura apei este de 200C,
se procedează astfel:
- din planul de furajare se extrage coeficientul corespunzător temperaturii şi
greutăţii crapilor (în acest exemplu este 4)
- acest coeficient se va înmulţi cu cantitatea totală de peşte. În exemplul nostru:
800 kg. crap x 4 % = 32 kg. nutreţ de 2,0 mm.
Când se utilizeazǎ nutreţ combinat granulat, sporurile de creştere sunt
superioare altor forme de administrare. Granulele destinate alimentaţiei crapului
trebuie sǎ îndeplineascǎ urmǎtoarele conditii: pǎstrarea formei şi structurii acestora
timp de minimum 3-5 ore, pentru a putea fi integral valorificate; mǎrimea lor sǎ fie
corelatǎ cu capacitatea de ingerare; imbibarea cu apǎ sǎ se facǎ într-un timp scurt.
Momentul cel mai potrivit de administrare al hranei este seara, obligând peştele
ca in timpul zilei sǎ consume hrana naturalǎ. În bazinele cu suprafeţe reduse,
furajarea se face în 2-3 puncte de hrǎnire, iar în cele cu suprafeţe mari, la un punct de
hrǎnire revine 1 hectar luciu apǎ.
Mesele furajere sunt amplasate până la 0,5-0,6 metri adâncime şi sunt
supravegheate periodic pentru a urmări cantitatea de nutreţ consumată. Cantitatea
administrată în tehnologia de furajare a ciprinidelor se face eşalonat şi raţional, atât
cantitativ cât şi calitativ, în funcţie de temperatură şi luni calendaristice: mai 5%;
iunie 15%; iulie 27%; august 33%; septembrie 15%; octombrie 5% (Bud I. şi Vlădău
V., 2004).
Compoziţia chimică a nutreţului pentru sistemul semiintensiv este urmǎtoarea:
proteină 25%; grăsime 5%; celuloză 4%; umiditate 9%; celuloză 10%; vitamina A
20000 U.I./kg nutreţ; vitamina D3 2000 U.I./kg nutreţ; vitamina C 100U.I./kg nutreţ;

245
vitamina E 100U.I./kg nutreţ. Diametrul granulei variază între 2-4,5 mm (Horvath L.,
2005).
Tabelul 177
Norma de hranǎ a crapului de consum:
Valori
Parametrii Minim Optim Maxim
Granulaţie 3,5 mm 4 mm 6 mm
Proteină brută 22% 26% 30%
Grăsime brută 6% 8% 12%
Energie metab. 3.600 Kcal 3.700 Kcal 3.800 Kcal
Cenuşă br.-max 9% 10% 11%
Celuloză brută 3,8% 4% 6%
Umiditate -max 10% 10% 10%
Vit. A 3.800 UI 4.500 UI 10.000 UI
Vit. D3 800 UI 1.200 UI 1.800 UI
Vit. E 18,5 mg 20 mg 22 mg
Structura nutreţului combinat pentru crapul de consum cuprinde urmǎtoarele
materii prime (orientativ): cereale (porumb, grâu, orz- 35-55%); şrot soia (10-15%);
şrot floarea soarelui (10-20%) drojdie furajeră (2-10%); făină peşte (10-15%); făină
deşeuri avicole (2-5%); uruială de leguminoase sau oleaginoase (20-30%); zoofort
(1%) .
Pentru reproducǎtorii de crap se va asigura un amestec furajer cu un conţinut
de proteinǎ brutǎ de cel puţin 35% în perioada de prematurare şi 25% în perioada de
refacere şi întreţinere fiziologicǎ. Pentru reproducǎtori, raţia zilnicǎ de hranǎ va
reprezenta între 3-5% din greutatea individualǎ a lor pe perioada de furajare.

9.1.7.Alimentaţia păstrăvului
În ultimul timp, în creşterea intensivǎ a pǎstrǎvului, hrana acestuia o constituie
în exclusivitate, nutreţul combinat granulat. Se folosesc nutreţuri de diferite mǎrimi,
începând cu fǎina, brizurǎ finǎ, nutreţuri combinate granulate de diferite granulaţii.

9.1.7.1. Alimentaţia alevinilor şi puietului de pǎstrǎv

Administrarea hranei pentru alevini se face la suprafaţa apei, sub formǎ de
fǎinǎ sau brizurǎ finǎ cu un conţinut proteic de peste 52% (Coppens 2007).
Cerinţele în substanţe nutritive şi componenţa nutreţului combinat granulat pentru
alevini de pǎstrǎv sunt prezentate în tabelul urmǎtor:

246
 Tabelul 178
Compoziţia chimicǎ a nutreţurilor extrudate pentru alevinii de salmonide
Compoziţie: fǎinǎ de grâu, fǎinǎ şi ulei de peşte, fǎinǎ de soia şi fǎinǎ animalǎ,
minerale, vitamine (după Oprea 2000, S.C. Aller 1998)
Salmonide
Parametrii Aller Aller Aller
Krystal Krystal 3600 Brilliant
Granulaţia (mm) 1,5 1- 2 1- 2
Proteinǎ brutǎ (%) 48 53 56
Lipide (%) 18 14 11
SEN (%) 13,5 12 12
Cenuşǎ brutǎ (%) 9 11 11
Celulozǎ brutǎ (%) 1,5 1,0 1
Fosfor (%) 1,1 1,2 1,3
Fosfor disponibil (%) 0,9 0,9 1,0
Azot (%) 7,2 8,5 9,0
Energie brutǎ (Kcal/ kg) 4967 4810 4696
Energie metabolizabilǎ (Kcal/ kg) 3772 3607 3493
Aditivi: Vit. A (U.I./ g) 2,5 5 5
Vit. D (U.I/ g) 1 1 1
Vit. E (mg/ kg) 240 240 240
Cu (mg/ kg) 1 1 1
BHT (mg/ kg) 25 25 25
Ethoxyquin mg/ kg) 100 100 100
Orientativ pentru puietul de pǎstrǎv proteina brutǎ din nutreţurile combinate
poate varia între 48-50%, cu o pondere mare a sortimentelor de origine animalǎ.
Ceracteristicile nutritive ale nutreţului combinat granulat pentru puietul de pǎstrǎv
sunt prezentate în tabelul urmǎtor:
Tabelul 179
Nutreţ combinat granulat pentru puietul de salmonide (după Coppens 2007)
Specificare Valoarea
Granulaţia (mm) 0,3-1,5
Proteinǎ brutǎ (%) 56
Lipide (%) 15
Cenuşǎ (%) 9
Fibre (%) 0,5
SEN (%) 11,5

247
 Aditivi: Vit. A (U.I./ g) 22 500
Vit. C (mg/ kg) 300
Vit. D3 (U.I/ g) 2 500
Vit. E (mg/ kg) 200
Durata creşterii puietului este de aproximativ 4 luni (iunie-septembrie), la
sfârşitul acestei perioade puietul realizând 15-18 g şi o lungime de 10-11 cm.
Creşterea tineretului are loc în perioada septembrie-martie, când ajung la 12-15 cm şi
o greutate între 25-50 g .
Pentru tineretul de pǎstrǎv, în raţie nutreţurile de origine animalǎ trebuie sǎ
reprezinte circa 75% iar cantitatea de hranǎ administratǎ sǎ reprezinte 2-7% din
greutatea corporalǎ.
În alimentaţia puietului de pǎstrǎv se foloseşte în ultimul timp nutreţul
combinat granulat care se administreazǎ de 5-6 ori/ zi (de la 2-6 luni) în funcţie de
temperatura apei, iar dupǎ 6 luni, de 3 ori/ zi (tabelul 180).

Tabelul 180
Plan de furajare pentru 100 kg puiet de păstrăv
Mărimea Mărimea Cantitatea de nutreţ (%) în funcţie de temperatura apei
peştelui granulei
g cm mm 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20
0,0-0,5 0-4 0,6 2,9 3,6 4,4 5,1 5,8 6,5 6,9 7,1 6,8 5,6
0,5-2,0 4-6 1,0 1,8 2,1 2,6 3,0 3,5 3,8 4,2 4,3 4,0 3,4
2,0-4,0 6-7 1,2 1,4 1,7 2,0 2,3 2,7 3,0 3,2 3,3 3,1 2,6
Exemplu:
Utilizând formula N = G x k % pentru un efectiv de 300 kg peşte de 3g la
temperatura apei de 14 0 C, obţinem următoarea cantitate de nutreţ granulat:
300 kg x 3,2% = 9,6 kg nutreţ de 1,2 mm
N- cantitatea de nutreţ ; G- masa peştilor; k- cantitatea de
nutreţ în % în funcţie de temperatura apei

9.1.7.2 Alimentaţia pǎstrǎvului de consum şi a reproducǎtorilor

În alimentaţia pǎstrǎvului se utilizează în ultimul timp hrana concentratǎ
reprezentatǎ de nutreţurile combinate granulate, sub formǎ cilindricǎ, de diferite
dimensiuni în funcţie de vârsta peştilor. În componenţa nutreţului combinat intrǎ:
fǎina de peşte, fǎina de carne, fǎina de soia, fǎina de grâu, tǎrâţele de grâu, drojdie de
bere, sǎruri minerale, vitamine, antioxidanţi şi lianţi. Sunt prezentate în continuare
reţete de nutreţ combinat granulat, pentru pǎstrǎv:

248
 Tabelul 181
Caracteristicile nutreţului granulat pentru creşterea pǎstrǎvului
(după Oprea 2000, S.C. Aller 1998)
Aller Diamant Aller Aller Aller Aller
Parametrii AD1 AD2 Safir Rubin Topaz Granat

Granulaţia (mm) 2-4 5-9 2-7 2-5 3-4 5-9

Proteinǎ brutǎ (%) 46 43 45 45 48 46
Lipide (%) 24 26 20 22 24 28
SEN (%) 12,5 13,5 16 15,5 12 11
Cenuşǎ brutǎ (%) 7 7 8 7 7 7
Celulozǎ brutǎ (%) 1,5 1,5 2 1,5 1 1
Fosfor (%) 0,9 0,9 1 0,9 0,9 0,9
Fosfor disponibil (%) 0,7 0,7 0,8 0,7 0,7 0,7
Azot (%) 7 7 7,2 7,2 7,7 7,4
Energie brutǎ (Kcal/ kg) 5380 5440 5089 5257 5472 5696
Energie metabolizabilǎ 4423 4507 4066 4293 4489 4725
(Kcal/ kg)
Aditivi: Vit. A (U.I./ g) 2,5 2,5 2,5 2,5 2,5 2,5
Vit. D (U.I/ g) 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5
Vit. E (mg/ kg) 240 240 120 240 240 240
Cu (mg/ kg) 5 5 5 5 5 5
BHT (mg/ kg) 25 25 25 25 25 25
Ethoxyquin mg/ kg) 100 100 100 100 100 100
Compoziţia nutreţului combinat: fǎinǎ şi ulei de peşte, grâu, concentrat proteic
de soia, fǎinǎ de sânge, vitamine şi minerale.
O reţetǎ de nutreţ combinat cu 45% proteinǎ brutǎ, elaboratǎ de ICAS prezintǎ
urmǎtoarea structurǎ:
Tabelul 182
Reţetă ICAS
Nr. crt. Componentul Pentru pǎstrǎvul adult Pentru puiet
1. Fǎinǎ de peşte 55 65
2. Fǎinǎ de carne 10 15
3. Drojdie de bere 5 4
4. Fǎinǎ de grâu 5 9
5. Tǎrâţe de grâu 13 -
6. Şrot de soia 8 -

249
 7. Fǎinǎ germeni porumb 1 1
8. Fǎinǎ morcovi 1 1
9. Calciu fosfat 0,5 0,5
10. Calciu rocǎ 0,5 0,5
11. Premix 1 1
12. Ulei floarea soarelui - 3
Total 100 100
Coeficientul de conversie al hranei la pǎstrǎvul de consum are valori de 0,9-1,1
kg NC/kg spor. Valoarea acestui coeficient diferǎ la acelaş sortiment în funcţie de
temperatura apei, cantitatea de oxigen dizolvatǎ în apǎ, de mǎrimea peştilor în
momentul când nutreţul a fost distribuit. Coeficientul de conversie înregistreazǎ
valori bune când temperatura apei este apropiatǎ de 10-120C şi valori mai mari când
temperatura este mai ridicatǎ de 160C şi sub 70C. Dacǎ apa conţine o cantitate mai
mare de oxigen dizolvat, valoarea coeficientului de conversie este mai bunǎ.
Cantitatea de hranǎ trebuie calculatǎ zilnic în funcţie de temperatura apei şi în
deosebi de cantitatea totalǎ a peştilor în bazine (tabelul 183).
Tabelul 183
Plan de furajare pentru 100 kg păstrăv de consum
Mărimea Mărimea Cantitatea de nutreţ (%) în funcţie de temperatura apei
peştelui granulei
g cm mm 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20
50-150 16-23 3,0 1,1 1,3 1,5 1,8 2,0 2,2 2,4 2,5 2,2 1,9
150-400 23-32 4,5 0,8 1,0 1,1 1,3 1,5 1,7 1,8 1,9 1,7 1,4
400-600 32-36 4,5 0,7 0,8 1,0 1,1 1,3 1,4 1,5 1,6 1,4 1,2
În pǎstrǎvǎrii, alimentaţia se face zilnic în tot cursul anului (tabelul 184).

Tabelul 184
Ponderea nutreţurilor distribuite la păstrăv
Luna Cantitatea de nutreţ Luna Cantitatea de nutreţ
(%) (%)
Ianuarie 1–0 Iulie 16,0
Februarie 0,5 – 1,0 August 18,0
Martie 1,0 Septembrie 16,0
Aprilie 4,0 Octombrie 14,0
Mai 7,0 Noiembrie 8,0
Iunie 13,0 Decembrie 0,5 – 1,0
Hrana se distribuie în aceleaşi locuri din bazin şi la ore fixe în 2-3 tainuri/ zi.
La distribuirea nutreţului combinat granulat trebuie respectate urmǎtoarele
reguli: evitarea declanşǎrii reflexelor condiţionate înaintea distribuirii tainului, adicǎ
sǎ se limiteze mişcǎrile personalului; tainul sǎ fie consumat în mai puţin de 10

250
minute; curǎţirea vaselor din care se distribuie nutreţul combinat pentru a evita
fermentaţiile; respectarea orelor de distribuire; sǎptǎmânal se va fixa o zi de post.
Pǎstrǎvul curcubeu consumǎ hrana de la suprafaţa apei în timp ce indigenul şi
fântânelul de la adâncime, motiv pentru care hrana granulatǎ destinatǎ curcubeului
trebuie sǎ aibǎ o flotabilitate mai ridicatǎ, îndeosebi cea administratǎ puietului.
Pentru reproducǎtori se folosesc nutreţuri combinate granulate sau extrudate care
prezintǎ urmǎtoarele caracteristici nutritive:
Tabelul 185
Caracteristicile nutreţului combinat extrudat pentru reproducǎtorii de salmonide
(după Coppens 2007)
Parametrii Valoarea
Granulaţia (mm) 7-9,2
Proteinǎ brutǎ (%) 52
Lipide (%) 15
SEN (%) 13,4
Cenuşǎ brutǎ (%) 10,9
Celulozǎ brutǎ (%) 0,7
Astaxanthin (mg/kg) 50
Energie brutǎ (Mj) 20,7
Energie metabolizabilǎ (Mj) 16,6
Aditivi: Vit. A (U.I./ kg) 30.000
Vit. D3 (U.I/k g) 3.000
Vit. E (mg/ kg) 400
Vit. C (mg/ kg) 1.000

Necesarul de proteinǎ pentru reproducǎtori este cuprins între 48-50% PB din

care cel puţin 40-45% din aceasta sǎ fie de origine animalǎ. Pentru refacerea
reproducǎtorilor se recomandǎ creşterea nivelului în grǎsimi pânǎ la 22%. Hrana se
distribuie de 2-3 ori/ zi.

9.1.8. Alimentaţia peştilor răpitori

În ţara noastrǎ, creşterea peştilor rǎpitori este recomandatǎ atât în policulturǎ
împreunǎ cu crapul, cât şi în monoculturǎ. Speciile de peşti rǎpitori care se cresc în
ţara noastrǎ sunt: somnul, ştiuca şi şalǎul iar pe scarǎ mai redusǎ bibanul.

Alimentaţia somnului
Somnul este una din speciile de interes economic datorită capacităţii sale
remarcabile de adaptare la diferite condiţii ambientale, ritmului său relativ accelerat
de creştere şi datorită cărnii sale deosebit de gustoase şi lipsită de miosepte (Bud I. şi
col., 2004).
251
 Dupǎ perioada larvarǎ 5-7 zile, când hrǎnirea este exclusiv endogenǎ, alevinii
încep sǎ se deplaseze în cǎutarea hranei. Alevinii se hrǎnesc cu componente
microscopice de crustacei, larve de insecte, viermişori mici. Aceastǎ perioadǎ este
cea mai criticǎ deoarece alevinii sunt vânaţi de broaşte şi peşti rǎpitori.
Creşterea puietului în bazine de predezvoltare se poate face pânǎ la vârsta de
45 zile, perioadǎ în care puietul se hrǎneşte cu plancton, larve şi hranǎ suplimentarǎ
alcǎtuitǎ din carne de peşte şi deşeuri de abator tocate şi administrate la nivelul pǎrţii
inferioare a bazinului. Se poate administra şi nutreţ combinat. Pânǎ la o masǎ
corporalǎ de 8 g/ exemplar, cerinţele în substanţe nutritive sunt aceleaşi ca la alevinii
de crap cu masa de 5 g/ exemplar, adicǎ de 50% proteinǎ brutǎ în nutreţul combinat.
La sfârşitul acestei perioade, greutatea realizatǎ este de 20-25 g şi 5-7 cm lungime.
Creşterea puietului de somn în vara I se poate face atât în monoculturǎ cât şi în
policulturǎ. În monoculturǎ se face o hrǎnire pe bazǎ de nutreţ combinat granulat,
completat cu larve şi puiet de peşte de talie micǎ fǎrǎ valoare economicǎ.
Temperatura optimǎ a apei este de 22-250C, somnul nu este pretenţios la conţinutul în
oxigen. La sfârşitul verii puietul de somn ajunge la 80-100 g şi 10-12 cm. La fel ca şi
în cazul pǎstrǎvului, şi la somn se poate administra hranǎ suplimentarǎ sub formǎ de
fǎinuri pe care o acceptǎ uşor. De reţinut cǎ somnul dacǎ nu a fost obişnuit cu furajul
combinat în stadiile tinere, o datǎ cu dezvoltarea nu mai acceptǎ astfel de hranǎ.
Nutreţul combinat granulat administrat la somnul adult trebuie sǎ conţinǎ circa 44%
proteinǎ brutǎ, şi are în structurǎ: fǎinǎ de peşte, ulei de peşte, fǎinuri animale,
nutreţuri proteice vegetale, cereale, vitamine şi sǎruri minerale. În alimentaţia
somnului adult se foloseşte nutreţul combinat granulat extrudat. În tabelul urmǎtor
este prezentat nutreţul granulat pentru creşterea şi îngrǎşarea somnului.
Tabelul 186
Caracteristicile nutreţului combinat granulat pentru creşterea şi îngrǎşarea
siluridelor (somn)
(după Oprea 2000)
Specificare Varianta
Nutreţ extrudat Nutreţ presat
Granulaţia (mm) 3,5- 8 3,5- 8
Proteinǎ brutǎ (%) 44 44
Lipide (%) 16 11
Cenuşǎ (%) 13 14,5
Celulozǎ (%) 2,7 3
Fosfor total (%) 2 1,8
Umiditate (%) 10 10
Aditivi: Vit. A (U.I./ g) 8000 8000
Vit. C (mg/ kg) 200 200
Vit. D3 (U.I/ g) 1400 1400
Vit. E (mg/ kg) 100 100

252
 Compoziţia nutreţului combinat: fǎinǎ şi ulei de peşte, subproduse animale,
proteine vegetale, cereale, vitamine şi minerale.
În prezent se mai comercializeazǎ un nutreţ combinat special destinat
somnului, conform firmei producǎtoare „SOFRADA”, în a cǎrui structurǎ proteina
brutǎ reprezintǎ 50-55%, iar grǎsimea brutǎ 11-17%. Granulaţia nutreţului combinat
diferǎ în funcţie de dimensiunea corporalǎ, fiind cuprinsǎ între 0,3-0,6 mm la stadiile
tinere şi pânǎ la 4,8- 6 mm la somnul adult.
În mediul natural somnul este activ doar noaptea când se şi alimenteazǎ iar în
condiţii controlate ei sunt furajaţi atât ziua cât şi noaptea.
Hrana se distribuie în 6-8 mese pe zi dar se pot obţine rezultate bune şi la un
numǎr mai mic de tainuri. Somnii care sunt crescuţi intensiv, în apǎ caldǎ şi
alimentaţi artificial pânǎ la vârsta de 12 luni, pot fi populaţi şi în bazine naturale
deoarece se acomodeazǎ destul de repede cu hrana vie.
Dinamica de creştere cea mai mare se realizeazǎ în bazinele în care
temperatura apei este constantǎ şi se menţine între valorile de 22-280C.
În alimentaţia somnului african se folosesc nutreţuri combinate granulate
chiar dacǎ nu sunt de calitate superioarǎ. Aceastǎ specie are o bunǎ capacitate de
valorificare a hranei, înregistrând un indice de conversie a hranei de 0,7-0,9, chiar şi
cu un nutreţ de calitate mai slabǎ. Viteza de creştere este remarcabilǎ, peştele
ajungând la 1 kg în mai puţin de 6 luni, iar la vârsta de 1 an realizeazǎ o masǎ
corporalǎ de 2 kg (dimensiunea optimǎ de comercializare).

Alimentaţia la ştiucǎ
Ştiuca este un peşte rǎpitor care consumǎ foarte multe specii de peşti şi alte
vieţuitoare pe care le înghit întregi fǎrǎ ca hrana sǎ fie mestecatǎ.
Dupǎ ecloziune, larvele se hrǎnesc din rezervele sacului vitelin timp de 9-10
zile, trecând apoi treptat la hrǎnirea exogenǎ formatǎ din microzooplancton şi
numeroase larve de insecte. Aceastǎ alimentaţie cu plancton are o duratǎ de maxim
20-25 zile, dupǎ care puietul trece la stadiul de ihtiofag, consumând larvele altor
specii de peşti, iar în continuare puietul din bazinul respectiv.
Alimentaţia puietului de ştiucǎ cu zooplancton viu trebuie sǎ aibǎ loc de 2-4 ori
pe zi şi în cantitǎţi suficiente. Puietul de ştiucǎ poate fi crescut şi în sistem intensiv cu
nutreţuri combinate granulate care au un conţinut de 50-60% proteinǎ brutǎ, 10-15%
grǎsimi cu dimensiunea granulelor de 0,1-0,3 mm. Acestǎ metodǎ este mai puţin
practicatǎ în prezent.

253
 Ştiucile mai în vârstǎ nu se hrǎnesc zilnic ci o datǎ sau de 2 ori pe sǎptǎmânǎ.
Digestia hranei vii depinde de temperatura apei şi are o duratǎ de 2-4 zile. Sunt mai
active dimineaţa devreme, dupǎ-amiaza şi pânǎ se lasǎ întunericul.
Ştiuca adultǎ nu se preteazǎ la hrǎnirea suplimentarǎ cu nutreţ combinat, fiind
necesarǎ permanent administrarea hranei naturale vii.
Pentru realizarea unui kg masǎ corporalǎ, ştiuca consumǎ 3-5 kg peşte.

Alimentaţia şalǎului
Dupǎ ecloziune, larvele se hrǎnesc cu fito şi zooplancton. Pentru puiet se
recomandǎ la început hrana vie- zooplancton, rotifere, larve etc. Se folosesc dafniile
obţinute în mod artificial. Primele componente ale hranei puietului de şalǎu sunt
larvele de viermi ciliaţi, de copepode, cladocere etc.
Dupǎ 25-30 zile când puietul are un gram, acesta consumǎ alǎturi de insecte şi
exemplare mici de peşte sau propriul puiet rǎmas în urmǎ cu dezvoltarea.
Cercetǎrile recente au evidenţiat posibilitatea de creştere a puietului de şalǎu cu
hranǎ granulatǎ. În urma cercetǎrilor efectuate în Belgia (Universitatea Namur) s-a
constatat cǎ hrana pentru şalǎu nu trebuie sǎ conţinǎ nutreţuri bogate în proteinǎ,
obţinându-se rezultate foarte bune când s-a administrat alevinilor de şalǎu un nutreţ
cu 34% proteinǎ brutǎ.
În continuare în anul 2 şi 3 şalǎul se hrǎneşte cu peşti de talie micǎ.
Pe durata iernǎrii, reproducǎtorii sunt hrǎniţi cu peşte viu în cantitǎţi care sǎ nu
depǎşeascǎ 1,5% din greutatea materialului biologic aflat la iernat.

9.1.9. Alimentaţia sturionilor (cega)

Tehnologiile de creştere a sturionilor s-au dezvoltat în special pe cegǎ,
deoarece aceasta este o specie de dimensiuni mai reduse, reproducǎtorii ajungând la
2-4 kg. Deasemenea aceastǎ specie ajunge la maturitatea sexualǎ mai repede decât
ceilalţi sturioni (2-3 ani) în condiţii de fermǎ.
Temperatura optimǎ de creştere este cuprinsǎ între 12-180C, însǎ cega se
dezvoltǎ bine şi în intervalul 11-220C. Comparativ cu crapul, sturionii sunt mai
pretenţioşi la nivelul de oxigenare al apei, şi în general la calitatea apei, fiind afectaţi
foarte uşor de diferiţi poluanţi.
Cega (sturionii în general) prezintǎ particularitǎţi de nutriţie prin care se
deosebeşte de alţi peşti comuni: intoleranţa la nivele ridicate de glucide care
degenereazǎ ficatul; esofagul îngust al sturionilor face dificil consumul granulelor
obişnuite; hrana naturalǎ bogatǎ în nutrienţi (crustacee, larve de insecte şi moluşte)
este mai puţin consumatǎ de cǎtre sturioni.
Nutreţurile combinate pentru sturioni (cegǎ) prezintǎ urmǎtoarele caracteristici:
granulele trebuie sǎ fie mici, scufundabile; un nivel scǎzut al glucidelor în nutreţul
combinat pentru a preveni degenerarea ficatului; creşterea nivelului proteic şi al
254
uleiurilor esenţiale la un nivel corespunzǎtor care sǎ reflecte hrana naturalǎ; un nivel
de 8% caroten, precum şi includerea aminoacizilor, acizilor graşi nesaturaţi, macro şi
microelementelor, vitaminelor B1, B2, B6, B12, E şi PP în nutreţul combinat granulat
stimuleazǎ creşterea peştilor, scade coeficientul de conversie al hranei, creşte
imunitatea acestora şi are loc o îmbunǎtǎţire a indicilor de calitate ai cǎrnii.
Nutreţul combinat granulat folosit în alimentaţia sturionilor trebuie sǎ asigure
urmǎtorii nutrienţi şi în urmǎtoarele proporţii: nivelul proteic sǎ fie cuprins între 53-
55% (larve şi puiet) şi 45-47% (peştele de consum şi reproducǎtori); nivelul energetic
este de circa 3900 Kcal/ kg EM (larve şi puiet) şi 3500- 4000 Kcal/ kg EM (peştele de
consum şi reproducǎtori); lipide 15-23%; cenuşǎ brutǎ 7-11%; celulozǎ brutǎ sub 1%
(larve şi puiet) şi 1-2% (adulţi şi reproducǎtori); SU 91-92%. Se pot folosi şi
nutreţurile combinate pentru pǎstrǎv cu condiţia ca granulele sǎ nu aibǎ dimensiuni
prea mari (cerinţele salmonidelor şi sturionilor sunt foarte apropiate).
În alimentaţia larvelor, alevinilor şi a puietului de sturion se folosesc cu
rezultate bune culturi de crustacee (Artemia salina, Daphnia), precum şi culturi de
viermi oligocheţi (Tubifex sp.).
Sturionii nu se mai alimenteazǎ începând cu temperatura apei de 40C.
Creşterea şi îngrǎşarea hibridului bester (femele de morun şi masculi de cegǎ)
se poate face atât în monoculturǎ cât şi în policulturǎ, administrând hranǎ
suplimentarǎ. Hrǎnirea începe imediat dupǎ populare: peşte proaspǎt, fǎina de peşte,
drojdia furajerǎ, vitamine şi substanţe minerale.

9.2. ALIMENTAŢIA RACULUI

Racul se hrǎneşte predominant cu hranǎ vegetalǎ dar şi animalǎ (omnivor).
Consumǎ şi organismele moarte sau chiar în descompunere, având astfel şi un rol
sanitar şi epurator al apei. În anotimpul rece, racul nu se hrǎneşte, el intrând în aşa
zisul somn de iarnǎ. În sezonul cald se hrǎneşte în apropierea malurilor. Se hrǎnesc
cu peştişori vii, broaşte, şobolani de apǎ, animale moarte, alge, frunze de arbori
cǎzute în apǎ. Nu sunt concurenţi ai peştilor şi nu consumǎ icre sau alevini.
În prezent se practicǎ creşterea dirijatǎ a racului pentru carne. În bazine
temperatura apei este de 18-200C; 5,5-6,5 mg O2/ l.
La 7-9 zile de la ecloziune, se asigurǎ hranǎ adecvatǎ, reprezentatǎ de alge şi
zooplancton de dimensiuni mici. În primele stadii de dezvoltare, tineretul preferǎ
hrana de origine animalǎ (zooplancton, insecte acvatice, mormoloci, sepii,
salamandre, peşti mici, fiind carnivor) în timp ce racii adulţi preferǎ hrana vegetalǎ
(70-80%- plante acvatice, frunze). Atât tineretul cât şi adulţii manifestǎ canibalism.
La femelele adulte se pot utiliza raţii formate din deşeuri de abator, peşti cu
valoare economicǎ scǎzutǎ, peştişori sub formǎ de bucǎţi, mormoloci de broascǎ şi
mormoloci tǎiaţi felii.
Racii adulţi sunt în principal vegetarieni, şi se hrǎnesc în condiţii bune cu raţii
pe bazǎ de plante acvatice, dar şi cu dovleac, cartofi, ţelinǎ (inclusiv frunze), morcovi

255
tǎiaţi felii, mere, precum şi alte fructe. Se poate administra şi cantitǎţi mici de carne
de peşte sub formǎ de bucǎţi (o bucatǎ de peşte de dimensiunea unei gheare de rac
asigurǎ hrana timp de o sǎptǎmânǎ pentru un individ). Este deosebit de important sǎ
se evite supraalimentarea racilor. Racii au un stomac mic, fiind sistatǎ hrǎnirea când
este plin, hrana administratǎ suplimentar rǎmânând neconsumatǎ. Un program de
alimentaţie raţional impune administrarea a una- douǎ bucǎţi de hranǎ timp de douǎ-
trei zile pe sǎptǎmânǎ. Hrana neconsumatǎ trebuie îndepǎrtatǎ dupǎ douǎ ore.
Cantitatea de hranǎ suplimentarǎ necesarǎ depinde de temperatura apei, densitatea
populaţiei de raci şi tipul de hranǎ administratǎ. Cercetǎrile aratǎ cǎ se poate
administra o hranǎ foarte variatǎ sub formǎ de pelete (de la pelete de lucernǎ la pelete
Starter pentru purcei).
Raţia zilnicǎ a unui rac adult reprezintǎ 0,3-1% din greuatea vie.
La vârsta de 3 ani, racul se valorificǎ având 9 cm (50-60 g).
Se recomandǎ ca racii sǎ fie ţinuţi separat, pentru cǎ sunt agresivi şi manifestǎ
canibalism, în special atunci când sunt menţinuţi împreunǎ raci de dimensiuni foarte
mari cu cei de dimensiuni mult mai mici. Pot fi ţinuţi 2 raci împreunǎ dacǎ au
dimensiuni asemǎnǎtoare. Sub nici o formǎ nu trebuie ca racii sǎ fie ţinuţi în acvarii
cu peşti, pentru cǎ se vor hrǎni cu peştii din acvariu.
Cea mai simplǎ cale de a hrǎni racii o constituie administrarea bucǎţilor de
peşte. Cu o gǎleatǎ micǎ de plevuşcǎ se poate asigura hrana unui singur rac timp de
un an.
Alimentaţia proteicǎ a racilor crescuţi în acvarii mici, poate consta din hranǎ
uscatǎ pentru pisici. De fiecare datǎ când li se administreazǎ hranǎ pentru pisici, racii
trebuie mutaţi din acvariul lor în alt bazin cu apǎ în strat de 3-4 cm. Pentru fiecare rac
se administreazǎ câte o bucatǎ din hrana pentru pisici. Sunt lǎsaţi la locul de hrǎnire
cam ½ orǎ (dacǎ nu consumǎ hrana în acest timp, înseamnǎ cǎ nu le este foame).
Se pare cǎ racii au o alimentaţie foarte variatǎ. Literatura de specialitate
menţioneazǎ faptul cǎ ei se pot hrǎni cu diverse plante acvatice, precum şi cu
nevertebrate, cum sunt melcii şi insectele, precum şi cu mormoloci şi peşti de
dimensiuni reduse.
Tineretul de rac este carnivor şi se hrǎneşte cu organisme acvatice mici
(zooplancton), care constituie principala lor sursǎ alimentarǎ. Dacǎ se doreşte
obţinerea unei rate bune de creştere a puietului de rac, este necesarǎ asigurarea unei
cantitǎţi adecvate de zooplancton.
Racii se gǎsesc adesea pe lângǎ pietre pe timpul zilei şi se hrǎnesc activ
noaptea. Spre deosebire de racii tineri, racii adulţi şi cei mai înaintaţi în vârstǎ se
hrǎnesc preponderent noaptea şi în zilele ploioase.

256
9.3. ALIMENTAŢIA BROAŞTELOR
În ceea ce priveşte acumularea de masǎ corporalǎ la broascǎ, 1 kg se realizeazǎ
din 6-8 kg insecte sau alte mici vieţuitoare.
Dupǎ hibernarea din iarnǎ, broaştele îşi reiau activitatea începând sǎ consume
moluşte, alevini de peşte, stadii tinere de broaşte etc. Se practicǎ creşterea dirijatǎ a
broaştelor. De la broascǎ se consumǎ membrele posterioare, carnea fiind gustoasǎ,
uşor digestibilǎ şi dieteticǎ. La noi în ţarǎ se consumǎ broasca de lac care ajunge la
stadiul de adult în al 3-lea an de viaţǎ. În acest scop s-a trecut la reproducerea
artificialǎ, respectiv la hrǎnirea artificialǎ.
Prima administrare de hranǎ se face dupǎ 8 zile de la ecloziune şi constǎ în
salatǎ verde fiartǎ, ouǎ fierte, ficat tocat mǎrunt. La vârsta de 8-10 luni când ajung la
200-250 g, broaştele se comercializeazǎ. În scopul creşterii dirijate, temperatura apei
trebuie sǎ fie de 20-220C iar pH-ul uşor acid 6-7.
Broaştele au un apetit foarte mare şi în general alimentaţia lor este constituitǎ
din hranǎ vie, iar continua mişcare le stimuleazǎ apetitul. Trebuie sǎ li se
administreze o hranǎ pe bazǎ de nevertebrate, cum sunt: muştele, greierii de casǎ,
moliile şi gândacii de fǎinǎ. Când se aleg gândacii de fǎinǎ pentru a fi daţi la broaşte,
se aleg cei care au nǎpârlit recent pentru cǎ au o piele mai finǎ şi mai uşor de digerat.
Indivizii de dimensiuni mari pot consuma chiar şi pui de şoareci albi.
Broaştelor trebuie sǎ li se ofere în permanenţǎ hranǎ variatǎ şi adecvatǎ. Este
bine sǎ li se administreze suplimente de calciu şi vitamine, sub formǎ de pudrǎ,
împreunǎ cu hrana. Broaştele trebuie hrǎnite de douǎ ori pe sǎptǎmânǎ când sunt
active.
Creşterea comercialǎ a broaştelor
O serie de specii de broaşte, incluzând broasca verde (Rana clamitans),
broasca leopard (Rana pipiens) şi broasca de baltǎ (Rana palustris), sunt recoltate
din habitatul lor natural şi vândute ca hranǎ scumpǎ- craci de broascǎ- restaurantelor
de lux. Cel mai mare potenţial pentru a fi crescutǎ în culturǎ îl are broasca bou
(Rana catesbeiana).
Broasca bou obişnuitǎ este adesea denumitǎ „broasca gigantǎ” sau „broasca
elefant” fiind specia cu cele mai mari dimensiuni din continentul Nord American.
Datoritǎ dimensiunilor sale mari (pânǎ la 20 cm), este specia preferatǎ pentru a fi
crescutǎ în sistem dirijat.
Hrana artificialǎ la broasca bou
Hrǎnirea este un proces critic în creşterea rentabilǎ a broaştelor în ferme
specializate. Broaştele care nu primesc o alimentaţie adecvatǎ sunt susceptibile la
boli, dar mai ales la canibalism (consumǎ tineretul şi mormolocii), reducându-se în

257
acest fel populaţia ce poate fi recoltatǎ. Broaştele şi mormolocii crescuţi în libertate
pot sǎ se hrǎneascǎ în mod natural, dar în fermele comerciale de tip intensiv, unde
existǎ de obicei şi o densitate superioarǎ de populaţie, trebuie administratǎ hranǎ
suplimentarǎ.
Mormolocii broaştei bou sunt în principal vegetarieni, dar consumǎ pe lângǎ
material vegetal moale şi hranǎ de origine animalǎ. Hrana administratǎ mormolocilor
include: cartofi fierţi, bucǎţi de carne sau viscere de pui.
Odatǎ ce mormolocul s-a transformat în adult (picioarele sunt complet
dezvoltate şi coada este absorbitǎ) administrarea hranei începe sǎ se realizeze cu
dificultate. Broaştele adulte se hrǎnesc în exclusivitate cu animale în mişcare, în
special insecte mici. În general ele refuzǎ sǎ consume hranǎ alcǎtuitǎ din organisme
moarte sau care nu se mişcǎ. Cercetǎtorii japonezi au arǎtat cǎ au reuşit sǎ le facǎ pe
broaşte sǎ consume pupe moarte de viermi de mǎtase, utilizând tǎviţe mici motorizate
care prin mişcarea lor induc pupelor mişcǎri mecanice înainte şi înapoi, simulând
mişcarea unui animal viu. Animalele vii, cum sunt plevuştile, racii împlǎtoşaţi şi
insectele pot fi de asemenea plasate pe aceste tǎviţe, pentru a hrǎni broaştele de pe
aceste platforme mobile. Deşi se pare cǎ aceastǎ tehnicǎ este utilǎ, fermierii
americani preferǎ sǎ foloseascǎ animale vii pentru alimentaţia broaştelor de culturǎ.
Cea mai avantajoasǎ alimentaţie pentru broasca bou crescutǎ în culturǎ este
constituitǎ din unele specii de broaşte, mormoloci, raci împlǎtoşaţi şi plevuşcǎ.
Acestea pot fi depozitate şi utilizate la nevoie. Dacǎ nu sunt folosite în acest mod
aceste surse de hranǎ, cheltuielile cu alimentaţia pot fi foarte ridicate.
Utilizarea unor sisteme de iluminat puternice pe timpul nopţii va atrage
insectele zburǎtoare, ceea ce constituie o sursǎ suplimentarǎ de hranǎ pentru broaşte.
Totuşi, aplicarea acestei tehnici nu este suficientǎ pentru a asigura broaştelor toatǎ
cantitatea de hranǎ de care au nevoie atunci când sunt crescute în sistem industrial la
densitǎţi mari. În prezent, asigurarea alimentaţiei broaştelor crescute industrial pe
bazǎ de hranǎ vie, în cantitǎţi şi de calitate adecvate, constituie cea mai mare
problemǎ a fermierilor.

Broasca africanǎ cu gheare

Broaştele africane cu gheare (Xenopus laevis) sunt relativ uşor de crescut în
captivitate atât timp cât li se poate oferi apǎ proaspǎtǎ şi curatǎ. Deci, este necesar ca
fermierul sǎ dispunǎ de o astfel de sursǎ de apǎ.
Broasca africanǎ cu gheare necesitǎ o alimentaţie foarte variatǎ, iar în mediul
lor natural acestea se hrǎnesc cu cadavre. Ele pot fi hrǎnite cu hranǎ comercializatǎ,
preparatǎ special pentru broaştele de culturǎ (creveţi în saramurǎ, pelete de creveţi,

258
diferite specii de viermi, gândaci de fǎinǎ şi insecte, dar şi cu gupii şi plevuşcǎ).
Hrana neconsumatǎ trebuie îndepǎrtatǎ dupǎ 15 minute. Apa trebuie schimbatǎ foarte
des, mai ales atunci când nu existǎ un sistem de filtrare bun. De obicei, broasca
africanǎ cu gheare are un apetit foarte ridicat, de aceea trebuie evitatǎ
supraalimentaţia.

259
ANEXE

260
 ANEXA I

Valoarea nutritivă medie a nutreţurilor folosite în alimentaţia rumegătoarelor (1 kg nutreţ) - după sistemul INCDBNA

S.u. UNL UNC PDIN PDIE Ca P USV UST USO

Nutretul (kg) (g) (g) (g) (g)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
NUTRETURI VERZI
Pajşti de munte 0,167 0,177 0,175 14 14 . 1,00 0,69 0,18 0,18 0,18
Paiişti de deal 0,167 0,162 0,157 14 13 1,10 0,60 0,18 0,18 0,19
Golomăţ 0,178 0,187 0,183 16 15 1,01 0,60 0,19 0,18 0,19
Porumb - în lapte 0,200 0,196 0,192 10 14 0,80 0,50 0,22 0,22 0,28
Porumb în lapte-ceară 0,250 0,255 0,250 12 18 1,20 0,70 0,26 0,26 0,35
Rapiţă 0,125 0,131 0,131 16 12 1,90 0,50 0,14 0,16 0,18
Lucernă îmbobocire 0,180 0,167 0,158 24 16 3,60 0,50 0,18 0,17 0,16
Lucernă început de înflorire 0,212 0,174 0,159 27 23 4,30 0,59 0,22 0,21 0,21
Lucernă înflorire 0,228 0,184 0,169 28 24 3,80 0,59 0,24 0,23 0,24
Trifoi început înflorire 0,183 0,174 0,166 21 16 3,30 0,60 0,19 0,18 0,18
Trifoi înflorire 0,215 0,193 0,183 21 18 2,60 0,60 0,23 0,22 0,22
Sparcetă înflorire 0.187 0,170 0,161 20 17 2,30 0,51 0,19 0,19 0,19
NUTREŢURI ÎNSILOZATE
Siloz de ierburi 0,200 0,232 0,234 14 11 1,20 0,68 0,28 0,33 0,44
Triticale 0,220 0,198 0,189 12 12 0,80 0,70 0,23 0,24 0,30
Ponumb lapte-ceară 0,271 0,282 0,276 13 15 1,00 0,70 0,33 0,33 0,35
Porumb ceară 0,300 0,315 0,312 14 20 1,30 0,69 0,33 0,33 0,39
Lucernă 0,260 0,208 0,187 23 14 4,20 0,60 0,32 0,32 0,38
Trifoi 0,215 0,178 0,163 18 11 3,0 0,49 0,26 0,28 0,29
FÂNURI
Fân de munte 0,850 0,68 0,63 53 60 5,10 2,6 0,98 1,11 1,23
Fân de deal 0,850 0,654 0,60 48 60 5,5 2,2 1,01 1,18 1,34
Golomăţ 0,850 0,74 0,70 70 70 3,06 2,21 0,97 103 1,11
Lucerna început de înflorire 0,850 0,646 0,578 114 78 12,7 2,46 0,92 0,95 0,98
Lucernă la înflorire 0,850 0,65 0,58 91 58 12,6 2,4 0,92 0,95 0,98

261
 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Trifoi inceput înflorire 0,850 0,722 0,672 77 60 14,02 2,04 0,92 0,95 0,98
Sparcetă înflorire 0,850 0,74 0,688 85 60 10,6 2,38 0,81 0,83 0,81
FlBROASE GROSIERE
Paie de orz 0,875 0,507 0,437 20 40 2,89 0,79 1,40 1,57 2,16
Paie de ovăz 0,875 0,551 0,464 21 43 2,36 0,87 1,36 1,49 2,0
Paie de grâu 0,875 0,464 0,367 19 38 2,10 1,58 1,40 158 2,11
Vreji de mazare 0,60 0,516 0,430 52 51 12,04 1,63 0,98 1,07 1,41
Coceni de poromb 0,755 0,528 0,468 30 43 6,12 2,26 0,97 0,98 1,56
Ciocalai de promb 0,875 0,665 0,60 16 49 1,14 0,26 - -
RĂDĂCINOASE ŞI TURBERCULIFERE
Sfeclă furaieră 0,140 0,182 0,193 5 9 0,70 0,30 0,08 0,10 0,13
Sfeclă de zahar 0,232 0,304 0,325 8 19 0,79 0,60 0,14 0,14 0,36
Gulii furajere 0,110 0,130 0,134 - - - - - - -
Morcovi furajeri 0,120 0,156 0,167 6 10 0,49 0,41 0,08 0,10 0,13
Cartofi 0,200 0,24 0,25 13 21 0,1 0,4 - - -
CONCENTRATE
Grâu 0,881 1,242 1,313 73 78 0,62 3,52 - - -
Poromb boabe 0,873 1,248 1,327 74 102 0,26 2,53 - - -
Orz 0,868 1,06 1,085 63 70 0,69 3,73 - - -
Ovăz 0,874 0,996 0,996 67 60 1,14 3,58 . - -
Secară 0,875 1,201 1,278 67 75 0,61 3,32 - - -
Mazăre 0,872 1,16 1,203 136 87 1,13 3,92 - - -
Bob 0,869 1,138 1,182 152 83 1,30 4,0 - - -
Şroturi soia (39-42% P.B.) 0,890 1,21 1,246 273 155 3,2 6,67 - - -
Şroturi soia (42-45 % P.B.) 0,900 1,233 1,278 295 162 3,33 6,84 - - -
Şroturi de floarea soarelui
0,887 0,772 0,70 219 118 3,99 9,93 - - -
parţial decorticatǎ
Şroturi de floarea soarelui
0,900 0,43 0,.306 168 63 3,96 9,36 - - -
nedecorticată
Tărâţe de grâu
0,878 0,808 0,773 95 71 1,40 10,0 - - -
(10-15% Cel.B.)
Tărâţe de grâu (Cel.>15%) 0,878 0,623 0,544 80 54 1,67 7,81 - - -

262
 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Triticale 0,892 1,079 1,097 83 72 0,27 3,03 - - -
REZIDUURI INDUSTRIALE – BORHOTURI
Borhot de bere 0,300 0,309 0,297 52 38 0,66 1,5 - - -
Colţi de malţ 0,920 1,012 1,003 170 86 1,29 4,7 - - -
Borhot de porumb 0,240 0,283 0,278 25 35 0,24 10 - - -
Tăiţei de sfeclă 0,15 0,177 0,181 10 12 1,36 0,15 0,16 016 0,20
NUTREŢURI MINERALE
Carbonat de calciu
0,994 - - - - 380 - - - -
Fosfat dicalcic 0,979 - - - - 240 185 - - -
Fosfat monocalcic 0,980 - - - - 159 246 - - -

263
 ANEXA II

Valoarea de satietate „aparentă" (USB) a nutreturilor de volum, când acestea se asociaza cu nutreturi concentrate (1,05-1,2
UNC/kg brut), în functie de densitatea energetica minima a ratiei (DERm) si valoarea energetica a nutreturilor de volum în ratiile
bovinelor

Valoarea de saţietatie a
nutreţului de volum (pe kg SU) 0,95 1,00 1,05 1,10 1,15 1,20 1,25 1,30 1,35 1,40 1,45 1,50 1,55 1,60 1,65
Valoarea energetica 0,71 0,71 0,71 0,71 0,71 0,59 0,59 0,59 0,59 0,59 0,59 0,59 0,47 0,35 0,35
a nutretului de volum 0,94 0,94 0,94 0,94 0,94 0,94 0,83 0,83 0,83 0,83 0,83 0,83 0,71 0,59 0,59
(UNC/kg SU) 1,18 1,18 1,18 1,18 1,18 1,06 1,06 1,06 1,06 1,06 1,06 1,06 0,94 0,83 -
DERm = 0,65 0,95 1,00 1,05 1,10 1,16 1,26 1,31 1,35 1,40 1,43 1,47 1,50 1,58 1,70 1,70
0,95 1,00 1,05 1,10 1,15 1,20 1,25 1,30 1,35 1,40 1,43 1,47 1,31 1,54 1,58
0,95 1,00 105 1,10 1 15 1,20 1,25 1,30 1,35 140 1,43 1.45 1,51 1,54 -
DERm =0,77 0,97 1,03 1,09 1,16 1,22 1,38 1,44 1,49 1,53 1,57 1,60 1,62 1,79 2,02 2,02
0,95 1,00 1,05 1,10 1,15 1,22 1,27 1,32 1,37 1,41 1,43 1,49 1,56 1,66 1,67
0,95 1,00 1,05 1,10 1,15 1,20 1,25 1,30 1,35 1,40 1,44 1,46 1,51 1,54 -
DERm =0,88 1,07 1,14 1,23 1,31 1,39 1,73 1,80 1,87 1,93 1,97 2,00 2,03 2,55 3,22 3,23
0,95 1,00 1,05 1,11 1,17 1,30 1,37 1,42 1,46 1,51 1,55 1,58 1,75 2,03 2,02
0.95 1,00 1,05 1,10 1,15 1,20 1,25 1,30 1,35 1,40 1,44 1,47 1,53 1,62 -
DERm = 1,00 1,40 1,50 1,67 1,84 2,02 2,90 3,13 3,31 3,51 3,72 3,93 4,14 4,93 5,64 5,83
0,96 1,03 1,11 1,19 1,27 1,60 1,71 1,80 1,89 1,97 2,02 2,05 3,45 4,50 4,66
0,95 1,00 1,05 1,10 1,15 1,24 1,30 1,36 1,41 1,46 1,50 1,54 1,70 2,05 -
DERm= 1,12 3,01 3,23 3,66 4,00 4,39 5,47 5,77 6,12 6,48 6,85 7,24 7,62 8,68 9,40 9,98
1,11 1,23 1,40 1,66 2,16 3,99 4,36 4,76 5,17 5,58 5,85 6,17 7,20 8,31 8,74
0,95 1,00 1,05 1,12 1,19 143 1,55 1,66 1,78 1,93 2,13 4,50 5,84 7,04 -
DERm = 1,24 8,43 8,89 9,72 - - - - - . - . - - - -
1,16 4,31 5,59 6,71 7,97 - - - - - . - - - -
- - - - - - - - - - - - - - -

264
 ANEXA III
Valoarea nutritivă a materiilor prime utilizate în alimentaţia porcinelor
Nutreţul E.M. (Kcal/kg) P.B. % Aminoacizi limitanţi % Minerale %
lizină metionină metionină + triptofan Ca P
cistină
Porumb I 3250 9,0 0,25 0,19 0,39 0,06 0,02 0,27
Porumb II 3400 8,5 0,22 0,18 0,34 0,05 0,03 0,29
Orz 2800 9,2 0,35 0,16 0,41 0,10 0,05 0,36
Grâu 3100 11,0 0,31 0,16 0,43 0,15 0,05 0,40
Ovǎz 2650 10,0 0,40 0,16 0,48 0,12 0,10 0,40
Tărâte de grâu 1850 14,7 0,55 0,20 0,49 0,24 0,14 1,30
Soia toastată 3570 37 2,39 0,51 1,06 0,49 0,25 0,57
Mazăre 2700 22,0 1,60 0,25 0,59 0,20 0,08 0,45
Şroturi fl-s I 2320 29,5 1,07 0,73 1,26 0,38 0,35 0,90
Şroturi fl-s II 2450 34,0 1,21 0,74 1,28 0,45 0,30 1,0
Şroturi soia I 2300 42,5 2,70 0,59 1,23 0,57 0,30 0,65
Şroturi soia II 2350 44,0 2,74 0,60 1,27 0.59 0,30 0,69
Făină peşte I 3200 60,0 4,67 1,67 2,19 0,62 5,5 3,0
Făină peşte II 3480 66,2 5,03 1,92 2,52 0,70 3,90 2,55
Fǎinǎ de carne 2300 50,0 2,80 0,70 1,20 0,20 9,30 4,50
Lapte praf 3700 25,2 2,0 0,60 0,23 0,40 1,24 1,0
Făină carne-oase 2400 42,7 2,11 0,53 0,91 0,21 12,9 6,10
Zahăr furajer 3900 - - - - - - -
Grăsimi animale 8020 - - - - - - -
Grăsimi vegetale 8380 - - - - - - -
L - lizină HC1 3625 94,0 78,8 - - - -
DL - metionină 4950 58,7 - 99,0 - - -
Carbonat de Ca - - - - - - 38,0 -
Fosfat dicalcic - - - - - - 24,0 18,5

265
 ANEXA IV
Proporţii de nutreţuri care pot intra în nutreţurile combinate pentru diferite categorii de porcine (limitele % din greutate)
Categorii de porcine şi tipul nutreţului combinat
Purcei Tineret de reproducţie Porci de carne Scroafe Vieri
Nutreţ Sugari Înţărcaţi de
25-55 56-115 30-60 61-110
10-36 zile, 37-90 zile, Gestaţie Lactaţie reproducţie
kg kg kg kg
prestarter starter
Porumb 20-22 25-30 30-43 35-50 50-55 55-60 60-65 50-55 30
Orz 20-30 15-25 15-25 20-30 20-25 15-20 5-10 15-20 15-20
Ovăz 10-15 5-10 5-10 10-15 - - - - 30
Tărâţe de grâu - 5-10 10 5-10 8-10 10 10 10 -
Şrot de floarea soarelui 5-10 10-15 5-7 5-8 4-6 4-6 5-10 10 10
Şrot de soia 10-20 5-15 5-10 2-5 5 5-8 3-5 - -
Drojdie furajeră (de bere) 2-5 2-5 1-2 - - - - - -
Lapte praf 3-4 1 -2 - - - - - - -
Făină de carne sau peşte 3-4 3-4 2-3 1-2 1-2 - 2 3 3
Grăsime tehnică 1-3 1-3 - - - - - - -
Zahăr 1-2 - - - - - - - -
Carbonat de calciu 1 1 1,3 1,5 1,5 1,3 1,4 1,4 1,1
Fosfat dicalcic 0,5 0,5 0,5 . 0,5 0,3 0,8
Sare 0,5 0,5 0,5 0,7 0,5 0,7 0,5 0,7 0,7
Zoofort purcei 1.0 1,0 - - - - - - -
Zoofort porci reproducţie - - 1,0 1,0 - - 1,0 1,0 1,0
Zoofort porci carne - - - - 1,0 1,0 - - -

266
 ANEXA V

Norme de hrană pentru întocmirea reţetelor de nutreţuri combinate folosite în alimentaţia porcinelor în sistem intensiv
Nr. Specificare U.M. Scroafe Scroafe în Purcei Purcei Tineretul supus îngrăşării Tineretul de reproducţie
crt gestante lactaţie şi sugari până înţărcaţi 10-
20 -60 kg 61-110 kg 20 - 50 kg 51-115 kg
vieri la 10 kg 20 kg
1. E.M. Kcal/kg
2900-3000 3000-3100 3200-3300 3100-3300 3100 3100 2900-3000 2900-3000
2. Proteina
% 14 15-16 22-24,0 18-19 15-16 13-14 15-16 14-15
brută
3. Lizină % 0,53 0,78 1,40 1,20 0,80 0,70 0,60 0,56
4 Metonină % 0,25 0,23 0,46 0,40 0,27 0,20 0,24 0,20
5. Metionină+
% 0,40 0,46 0,80 0,72 0,50 0,42 0,46 0,43
cistină
6. Triptofan % 0,12 0,15 0,25 0,24 0,15 0,13 0,12 0,10
7. Treonină % 0,43 0,53 0,92 0,79 0,50 0,42 - -
8. Grăsime
% 3,50 4-5 5-6 3-5 2-4 2-5 - -
brută
9. Celuloză
% 4-6 3,5-6 2-2,5 2-4 3-5 3-6 5 5
brută
10. Ca % 1,00 0,80 1,30 1,05 0,95 0,85 0,95 0,95
11. P % 0,55 0,55 0,90 0,75 0,60 0,50 0,60 0,60
12. Na % 0,22 0,22 0,10 0,16 0,16 0,21 0,16 0,21

267
 ANEXA VI
Valoarea nutritivă a materiilor prime utilizate în hrana păsărilor
E.M.
Aminoacizi limitanţi % Acid Minerale %
SU (kcal/kg) P.B. Grăsime Celuloză
Nutreţul linoleic
% % Met. + brută % brută %
găini pui Lizina Met. Triptofan % Ca P
Cist.
Porumb-
86 3300 3200 9,0 0,25 0,19 0,39 0,06 4,2 1,5 2,2 0,02 0,27
9%P.B.
Porumb -
86 3250 3200 8,77 0,24 0,189 0,38 0,06 4,0 2,20 2,10 0,01 0,26
8,7 %P.B.
Porumb-
87 3333 3185 8,5 0,22 0,18 0,34 0,05 3,0 2,15 2,5 0,03 0,29
8.5 % P.B.
Porumb-
86 3260 3150 8,2 0,20 0,163 0,30 0,05 3,5 2,00 3,0 0,02 0,23
8,2 % P.B.
Porumb-
87 3277 3173 7,5 0,195 0,135 0,30 0,045 3,0 2,10 2,0 0,03 0,29
7,5 %P.B.
Ovăz 86 2660 2540 10,0 0,40 0,16 0,48 0,12 4,5 - 10,0 0,10 0,35
Grâu 86 3080 3060 11,0 0,31 0,16 0,43 0,15 2,0 0,86 2,5 0,05 0,40
Secară 86 2785 2600 9,5 0,36 0,17 0,38 0,10 1,6 - 2,4 0,06 0,34
Orz 86 2696 2653 9,2 0,35 0,16 0,41 0,10 1,9 0,81 4,8 0,05 0,36
Orz decort. 86 2786 2739 10,0 0,387 0,181 0,45 0,112 1,81 1,35 2,10 0,05 0,36
Sorg 86 3188 3140 10,0 0,23 0,16 0,33 0,09 3,0 1,80 2,5 0,03 0,30
Tărâţe de
87 1500 1250 14,7 0,55 0,20 0,49 0,24 4,0 - 10,6 0,14 1,30
grâu
Germeni de
89 2720 2600 15,4 0,71 0,28 0,60 0,15 20,7 0,45 5,9 0,14 1,30
porumb
Mazăre 86 2365 2322 22,0 1,60 0,25 0,59 0,20 1,6 - 5,5 0,08 0,45
Boabe de
89 3850 3900 37,0 2,35 0,52 1,15 0,48 18,0 3,03 6,0 0,25 0,57
soia

268
 E.M.
Aminoacizi limitanţi % Acid Minerale %
SU (kcal/kg) PB Grăsime Celuloză
Nutreţul linoleic
% % Met.+ brută % brută %
găini pui Lizina Met. Triptofan % Ca P
Cist.
Borhot uscat 90 2700 2700 27,9 0,71 0,43 0,76 0,22 8,41 0,59 6,18 0,16 0,69
(Porumb
granibrut )
Şroturi floarea
soarelui 88 1410 1300 29,5 1,07 0,73 1,26 0,38 1,23 0,88 26,5 0,35 0,90
nedecorticate
Şroturi
floarea soarelui 88 1518 1504 34,0 1,21 0,73 1,28 0,45 2,61 1,26 18,0 0,30 1,0
34 % P.B.
Şroturi
floarea soarelui 91 1600 1577 36,0 1,29 0,74 1,36 0,47 1,0 0,90 18,0 0,30 1,0
36 % P.B.
Şroturi soia
88 2270 2250 42,5 2,70 0,59 1,27 0,57 1,8 0,90 7,4 0,30 0,62
42 % P.B.
Şroturi soia
88 2210 2200 44,0 2,74 0,60 1,23 0,59 1,9 0,91 3,2 0,30 0,65
44 % P.B.
Şroturi soia
88 2440 2420 45,8 2,91 0,63 1,37 0,62 2,0 0,90 5,6 0,30 0,69
46 %P.B.
Şroturi soia
88 2500 2450 48,0 3,05 0,66 1,43 0,65 1,90 - 3,40 0,27 0,67
48 % P.B.
Drojdii
92 2070 2000 47,8 3,25 0,70 1,14 0,50 2,0 0,17 1,8 0,55 1,50
furaiere
Făină carne 93 2790 2750 50,5 2,83 0,71 1,21 0,29 10,0 0,14 - 9,30 4,50
Făină
93 1975 1930 42,7 2,11 0,53 0,91 0,21 7,2 0,07 - 12,9 6,10
carne-oase
Făină sânge 90 3130 3130 84,0 7,62 0,93 1,68 1,05 1,20 0,55 - 0,33 0, 28
Făină peşte
92 2900 2850 60,0 4,67 1,67 2,19 0,62 9,5 0,11 - 5,5 3,0
60 % P.B.
Făină peşte 2,52
92 3160 3135 66,2 5,03 1,92 0,70 1,9 0,11 - 3,90 2,55
65 % P.B.

269
 E.M.
Aminoacizi limitanţi % Acid Minerale %
SU (kcal/kg) PB Grăsime Celuloză
Nutreţul linoleic
% % Met.+ brută % brută %
găini pui Lizina Met. Triptofan % Ca P
Cist.
Făină peşte
92 3280 3135 71,3 5,42 2,70 2,71 0,75 1,8 0,04 - 4,20 2,75
72 % P.B.
Lapte praf
95 3260 3200 34,9 2,81 0,85 1,25 0,44 0,8 0,21 - 1,30 1,0
degresat

Făină abator
92 3000 2850 57,0 2,10 0,63 2,93 0,48 13,0 0,51 - 3,0 1,7
avicol

Făină lucernă 90 1071 981 15,0 0,62 0,20 0,39 0,31 2,88 0,07 25,0 1,20 0,20

Melasă 78,5 1950 1800 6,0 - - - - 0,30 - - 0,1 0,02

Zahăr furaier 99 3900 3900 - - - - - - 8,0 - - -

Grăsimi
99 8500 8450 - - - - - 98,4 56,0 - - -
animale
Grăsimi
99 9250 9200 - - - - - 98,7 - - - -
vegetale
L-lizină
98,5 3625 3625 94,0 78,8 - - - - - - - -
HCI
L-lizină
88 - - 33,0 12,0 - - - - - - - -
12%
Biolys60
L-lizină 95 3740 3740 75,0 46,8 0,2 - . 0,15 - - - - -
sulfat
DL-metionină 99,7 4950 4950 58,7 - 99,0 - - - - - - -
Carbonat de
98 - - - - - - - - - 38,0 -
calciu

270
 E.M.
Aminoacizi limitanţi % Acid Celulozǎ Minerale %
SU (kcal/kg) PB Grǎsime
Nutreţul linoleic brutǎ
% % Met.+ brutǎ %
găini pui Lizina Met. Triptofan % % Ca P
Cist.
Fosfat
90 - - - - - - - - - 15,9 24,6
monocalcic
Fosfat
dicalcic 90 - - - - - - - - - 24,0 18,5

Fosfat
90 - - - - - - - - - 38,8 20,0
tricalcic

271
 ANEXA VII
Proporţiile optime de participare ale materiilor prime furajere în structura nutreţurilor
combinate destinate păsărilor (%)
Pui de carne Tineret de înlocuire Găini ouătoare
17 săpt.
Materii prime 9-16 până la după 40
Starter Creştere Finisare 0-8 săpt. - 5%
săpt. 40 săpt. săpt.
ouat
Porumb 50-60 60-70 60-75 55-65 60-75 60-75 60-75 60-75
Orz 5-10 10-15 10-15 5 20 15 10 15
Orz + enzime 25 40 50 20 50 35 40 50
Grâu 20 25 25 25 30 20 20 25
Grâu + enzime 50 60 65 60 75 65 65 70
Tărâte de grâu - 3-5 3.5 3-5 8-10 3-6 3-5 3-7
Tărâte de grâu +
- 8-10 8-10 - 8-15 8-10 7-10 10-12
enzime
Ovăz 5 10 20 5 15 10 10 10
Ovăz + enzime 15 25 30 15 35 25 25 30
Mazăre 3 5 5 3 5-8 5-8 4-6 10
Mazăre + enzime 5-8 10 10 8 15 10 10 10
Şroturi fl.soarelui 3-5 8-10 8-6 3-5 5-15 5-10 5-10 10-15
Şroturi fl.soarelui
5-8 10-15 10-15 5-10 15-20 10-15 10-15 10-20
+ enzime
Şroturi de rapiţă
2 3 5 3 5 5 10 8
00
Şroturi de rapiţă
3 5 8 3 6 8 12 12
00 + enzime
Şroturi de soia 20-30 15-20 10-18 18-25 8-15 10-18 10-20 20-15
Făină de lucernă - - 2-3 . 3-5 2-4 2-3 2-3
Drojdii furajere 2-5 2-5 - 2-5 1-4 - 5-7 2-4
Făină de carne 1-5 1-5 1-5 1.5 1-3 1-5 1-4 1-3
Făină de peste 5-10 4-8 2-5 4-7 1-3 2-5 3-6 2-4
Făină deşeuri
- 1-3 1-3 - 1-5 1-3 1-3 1-4
abator păsări
Grăsime
3-6 3-5 3-5 3-4 - 1-3 3-5 1-3
stabilizată
Premix colină 0,5-1 5 0,5-1,5 0,5-1,5 0,5-1,5 0,5-1,5 0,5-1,5 0,5-1,5 0,5-1,5
Carbonat de
1-2 1-2 1-2 1-2 1-2 3-4 7-8 7-8
Calciu
Fosfat dicalcic
0,5-1 5 0,5-1,5 0,5-1,5 0,5-1,5 0,5-1,5 1-1,5 1-2 1-2
(monocalcic)
Sare 0,2-0,5 0,2-0,5 0,2-0,5 0,2-0,5 0,2-0,5 0,2-0,5 0,3-0,5 0,3-0,5

272
 ANEXA VIII
Valoarea nutritivǎ a nutreţurilor folosite în alimentaţia peştilor
Denumirea S.U. S.O. E.M. P.B. G.B. Cel. B Cen.B S.E.N.
materiei prime % % Kcal % % % % %
Porumb 86,6 85,2 3480 9,2 3 2,2 1,4 69,9
Orz 86,8 84,5 2750 10,4 1,8 4,9 2,3 67,4
Ovǎz 87,4 84,4 2560 11,2 4,7 9,9 3 58,6
Sorg 87,5 85,7 3180 10,1 3,2 2,5 1,8 69,9
Grâu 87,6 85,3 3127 11,3 1,7 2,4 1,7 69,9
Secarǎ 87 85,2 2700 10,3 1,6 2,1 1,8 71,2
Mazǎre 87,2 84 3250 22,2 1,7 6,1 3,2 54
Soia 90,3 85,3 3900 34,9 18,7 6 5 25,7
Seminţe floarea- 90,2 87,8 3280 15,5 26,8 26,1 3,1 19,4
soarelui
Tǎrâţe grâu 85 80 2210 15 4 10,5 5 50,5
Tǎrâţe porumb 85 82 2350 9 5 10 3 52
Germeni grâu 88,5 84,3 3280 25,8 8,6 3,9 4,2 46
Germeni porumb 90,3 84,4 3650 16,6 19,5 6,1 5,9 43,2
Şrot fl.- soarelui 89,7 83,7 2450 35,5 1,2 21,7 6 24,3
Şrot fl.- soarelui
decorticat 90,7 84,1 2680 39,8 1,4 16 6,6 26,9
Şrot soia 88 82 3300 44,5 1,6 5,5 6 30,4
Gozuri de cereale 89 84 2960 9 1,5 12,5 6 60
Drojdie de bere 90 82,8 2290 48,2 2,6 1,6 7,2 30,4
Drojdii furajere 90,7 83,2 2070 47,2 1,4 1,2 7,5 33,4
Lapte zmântânit 94,2 86,8 3650 34 0,9 - 7,4 51,9
praf
Zer praf 94,8 85,1 3330 13,6 0,8 - 9,7 70,7
Zarǎ praf 94,1 85,4 3680 31,9 5 - 8,7 48,5
Fǎinǎ carne I 90 74,3 2680 65 4,6 - 15,7 4,7
Fǎinǎ carne II 90 68,8 2950 55 8,8 - 22,2 5
Fǎinǎ sânge 90,5 85,4 3150 83,4 1,2 - 5,1 0,8
Fǎinǎ carne- oase 92,3 57 1930 45 9 - 35,3 3
Fǎinǎ peşte I 91 75,7 3520 67 4 - 15,3 4,7
Fǎinǎ peşte II 91 67 3750 55 9 - 24 3
Fǎinǎ deşeuri 90 66 3568 50 13 - 24 3
avicole

273
BIBLIOGRAFIE

1. Bud I., Şt. Diaconescu, M. Mudure, 2004 – Creşterea crapului şi a altor specii
de peşti. Ed. Ceres, Bucureşti.
2. Bud I., şi col., 2007,- Peştii din apele reci, pǎstrǎvii, Ed. Risoprint Cluj-
Napoca.
3. Bud I., V. Vlǎdǎu, M. Nǎdǎşanu, 2010- Tratat pentru creşterea peştilor, Ed.
Texte, Dej.
4. Bura M., 2005- Acvaculturǎ specialǎ- Tehnologia creşterii şi valorificǎrii
broaştelor şi racilor, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara.
5. Burlacu, Gh., A. Cavache, R. Burlacu, 2002,- Potenţialul productiv al
nutreţurilor şi utilizarea lor, Ed. Ceres, Bucureşti.
6. Cǎlǎtoiu A., 1986,- Alimentaţia ovinelor pe baza nutreţurilor de volum, Ed.
Ceres Bucureşti.
7. Chihaia, I.A., 2002,- Ghid practic de nutriţia păsărilor, Ed. Ceres, Bucureşti,
editat de American Soybean Association.
8. Close, W., 1998,- Energy levels to fuel reproduction, Pig International, vol. 28,
nr. 4, 25-27.
9. Culjak V., şi col. 2006- Effect of Bio-Mos on performance and health of
juvenile carp. In press.
10.Cziszter L., 2012, - Furajarea raţionalǎ a vacilor de lapte, revista Ferma, nr. 9
(110-111).
11.Dimitroglou A., şi col., 2005 - The role of mannan oligosaccharide in gut
development of white sea bream, Diplodus sargus. Alltech’s 21st Annual
Nutritional Biotechnology in the Feed & Food Industries Symposium,
Lexington, KY.
12.Dinea, Mariana, 2003,- Creşterea găinilor ouătoare şi a puilor de carne, Ed.
Risoprint, Cluj – Napoca.
13.Dinea, Mariana, 2008,- Creşterea pǎsǎrilor, Ed. Risoprint, Cluj- Napoca.
14.Dinescu, S., Anne Marie Tontsch, 2002,- Creşterea vacilor pentru lapte, Ed.
Ceres, Bucureşti.
15.Drânceanu, D., 1994,- Alimentaţia animalelor, Ed. Euroart, Timişoara.
16.Drânceanu, D., I. Luca, Lavinia Ştef, 2002,- Alimentaţia vacilor de lapte în
fermele familiale, Ed. Waldpress, Timişoara.
17.Drânceanu D şi col., 2009,- Cerinţele energetice ale caprelor de lapte, revista
Ferma, nr. 4 (71).
18.Drânceanu D, 2011,- Hrǎnirea vacilor de lapte cu furaje verzi, revista Ferma,
nr. 5 (82).
19.Durst L, M. Wittmann, 2010- Nutriţia animalelor, Ed. Ceres, Bucureşti.
20.Feldhaus L., Silverding E., 2001,- Crescǎtoria de curcani, Ed. M.A.S.T.
21.Foxcroft G.R. şi col., 1997,- Interelaţia dintre metabolism şi performanţele de
reproducţie la scroafe, Buletin Informativ- Patologie porcinǎ, vol. 2 , nr.1.
22.Georgescu, Gh (coordonator) şi col., 1989, - Tratat de creşterea bovinelor, vol.
II, Ed. Ceres, Bucureşti.

274
23.Georgescu, Gh. (coordonator) şi col., 1995,- Tratat de creşterea bovinelor, vol.
III, Ed. Ceres, Bucureşti.
24.Georgescu, Gh., 2003,- Alimentaţia vacilor şi bivoliţelor de lapte, Ed. Ceres,
Bucureşti.
25.Guillaume J., şi col., 1999, – Nutrition et alimentation des poissons et
crustacés. Ed. INRA, Paris.
26.Halga, P. (coordonator) şi col., 2002,- Alimentaţie animală, Ed. Pim, Iaşi.
27.Halga, P. şi col., 2005,- Nutriţie şi alimentaţie animală, Ed. Alfa, Iaşi.
28.Hanley F., H. Brown, J. Carberry. 1995,- First observations on the effects of
mannan oligosaccharide added to the hatchery diets for warmwater Hybrid Red
Tilapia. Nutritional Biotechnology in the Feed & Food Industries: Proceedings
of Alltech’s 11th Annual Symposium, Lexington, KY.
29.Haţieganu, V. şi col., 1984,- Bazele nutriţiei şi controlul sanitar-veterinar al
furajelor, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
30.Horváth L., şi col., 2005 – Peştele şi crescătoriile de peşte. Editura M.A.S.T.
Bucureşti.
31.Jarrige, R., 1988,- Alimentaţia bovinelor, ovinelor şi caprinelor, INRA Paris.
32.Jarrige, R., Y. Ruckebusch, C. Demarquilly, 1995,- Nutrition des ruminants
domestiques, Farce M-H, Journet M. Ed.
33.Kiwitt, R., 2003,- Prepeliţa, creştere, comportare, comercializare, Ed. MAST
Bucureşti (traducere Valentina Elena Fratu, 2003).
34.Ladoşi I, 2012,- Variabilele fertilitǎţii vierilor: cauze şi efecte, revista Ferma,
nr. 12 (100-101).
35.Larbier, M., B. Leclercq, 1994,- Nutriţia şi alimentaţia păsărilor, Ed. Alutus D,
Bucureşti.
36.Van Soest Peter J., 1994,- Nutritional ecology of the ruminant second edition,
Ed. Cornell University Press.
37.von Lutlitz, H., 2003,- Crescătoria de raţe şi gâşte, Ed. MAST, Bucureşti
(traducere Irina Vasile, 2003).
38.Man, C., 1989,- Apa, sănătatea şi producţiile animalelor, Ed. Ceres, Bucureşti.
39.Man, C., A.C. Man, 2005,- Avicultura ecologică, Ed. Risoprint, Cluj – Napoca.
40.Man C., 2007,- Zootehnie ecologicǎ, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.
41.Marcu N., Mierliţǎ D. (2006),- Zootehnie generalǎ şi alimentaţie. Ed. Digital
Data, Cluj- Napoca.
42.Mierliţă, D., 2001,- Nutriţia şi alimentaţia ovinelor supuse îngrăşării, Ed.
AcademicPres, Cluj – Napoca.
43.Mierliţă, D., 2008,- Nutriţia animalelor domestice, Ed. AcademicPres Cluj-
Napoca.
44.Mitrănescu, E. şi col., 2001,- Creşterea păsărilor, Ed. MAST, Bucureşti.
45.Muţ Gheorghe, 2004,- Struţul creştere şi îngrijire, Ed. WALDPRESS,
Timişoara.
46.Nistor, Gh., Eleonora Nistor, 2002,- Biologia şi tehnologia de creştere a
struţilor, Ed. Agroprint, Timişoara.
47.Oprea L. 2000, – Bazele nutriţiei peştilor. Editura Fundaţiei Universitare
„Dunărea de Jos” Galaţi.
275
48.Pană, C.O., 2000,- Biotehnologii în nutriţia şi alimentaţia animalelor, Ed. Coral
Sanivet, Bucureşti.
49.Pop, I.M., 2006,- Aditivi furajeri, Ed. Tipo Moldova.
50.Pop I.M., Halga P. Teona Avarvarei 2006,- Nutriţia şi alimentaţia animalelor-
vol I, II, III, Tipo Moldova Iaşi.
51.Popa, O., Gh. Sălăjan, A. Şara, 1991,- Nutreţurile şi nutriţia raţională a
animalelor de fermă, Ed. Ceres, Bucureşti.
52.Pond Wilson G., şi col. 2006,- Basic animal and feeding, Ed. John Wiley &
Sons Inc.
53.Rutz C.A. şi col. 2003,- Feeding Strategy, Nitrogen Cycling and Profitability
of Dairy Farms.
54.Schaper H., M. Verlag, 2009,- Supplemente Tierernahrung, Ed. Bischofsholer
Damm 24, Hannover.
55.Staykov Y., S. Denev, P. Spring. 2005,- The effects of mannan oligosaccharide
(Bio-Mos) on the growth rate and immune function of common carp (Cyprinus
carpio L.). Lessons from the past to optimise the future, Ed. by B. Howell and
R. Flos. European Aquaculture Society, Special Publication, No. 35, June, p.
431-432.
56.Stoica, I., Liliana Stoica, 2001,- Bazele nutriţiei şi alimentaţia animalelor, Ed.
Coral Sanivet, Bucureşti.
57.Stoica, I., 2001,- Principii privind alimentaţia vacilor de mare productivitate,
Ed. Coral Sanivet, Bucureşti.
58.Şara, A., M.Benţea, 2009,- Alimentaţia animalelor de fermǎ, Ed. Risoprint,
Cluj-Napoca.
59.Şara, A., M.Benţea, 2012,- Nutreţurile caracteristici nutritive şi utilizare, Ed.
Risoprint Cluj- Napoca.
60.Ştef Lavinia, 2008,- Nutreţurile combinate în alimentaţia suinelor şi a
pǎsǎrilor, Ed. Mirton, Timişoara.
61.Taftă, V., 1996,- Producţia şi reproducţia caprinelor, Ed. Ceres, Bucureşti.
62.Taylor J.A., P. Spring, 2007,- Gaining the edge in pork and poultry production,
Ed. Wageningen Academic Publishers The Netherlands.
63.Talbot C. 1993 – Some aspects of the biology of feeding and growth in fish.
Proc. Nutr. Soc., 52, p. 403-416.
64.Tisch David, 2005,- Animal feeds, Feeding and Nutrition and Ration
Evaluation with CD-ROM, Ed. Thomson Delmar Learning.
65.Ştefănescu, Gh. şi col., 1999,-Creşterea porcinelor, Ed. Ceres, Bucureşti.
66.Van, I. (coord.) şi col., 2001,- Creşterea struţilor, Ed. Ceres, Bucureşti.
67.Van, I. (coord) şi col., 2003,- Creşterea prepeliţelor domestice pentru carne şi
ouă, Ed. Ceres, Bucureşti.
68.Vǎcaru I. Opriş şi col., 2002,- Tratat de aviculturǎ volumul II, Ed. Ceres
Bucureşti.
69.Vâcaru I. Opriş şi col., 2005- Sisteme şi tehnologii de creştere a puilor de
carne. Ed. Ceres Bucureşti.

276
70.Vielma J.T. şi col., 2000 – Influence of dietary soy and phytase levels on
performance and body composition of large rainbow trout (Oncorhynchus
mykiss) and algal availability of phosphorus load. Aquaculture, 183, 349- 362.
71.Vintilǎ Cornelia, 2010,- Ureea din lapte, relevantǎ pentru nutriţia vacilor,
revista Ferma, nr. 12 (75).
72.Voia, O.S., 2005,- Ovine şi caprine, Ed. Waldpress, Timişoara.
73.Voia, O.S, Drânceanu D., 2006,- Hrǎnirea tineretului ovin în diferite sisteme
de îngrǎşare, Ed. Waldpress Timişoara.
74.Voia, S., 2009,- Avantajele hrǎnirii suplimentare a iezilor sugari. Revista
Ferma nr.3 (70).
75.Wang C., R.T. Lovell, P.H. Klesius 1997 – Response to Edwardsiella ictaluri
challenge by channel catfish fed organic and inorganic sources of selenium. J.
Aq. An. Health. 9:172-179.
76.Coppens 2007,- Technical manual trout production, Coppens International bv.
The Netherlands.
77.http://www.furajedegornet.com.
78.http://gazetadeagricultura.info/animale/porcine/13789-tehnologia-de-hranire-
cu-furaje-lichide-la-ferma-de-porci-din-iratos-arad.html.
79.http://gazetadeagricultura.info/animale/porcine/488-alimentatiaporcilor.html.
80.http://www.agroinfo.ro
81.http://www.ibna.ro/servicii/NC rumegatoare_2009.pdf
82.http://www.ibna.ro/servicii/NC porci_2009.pdf
83.http://www.ibna.ro/servicii/NC pasari_2009.pdf

277