Tehnologii noi, performante de creștere a

animalelor
Tehnologii moderne pentru cresterea ovinelor si caprinelor

Aplicarea tehnologiilor moderne si performante in cresterea ovinelor si caprinelor trebuie

sa tina seama de imbinarea tehnicii de varf cu cerintele fiziologice ale animalelor si sa permita
valorificarea in cele mai bune conditii a potentialului biologic productiv al animalelor, avand in
vedere progresele din domeniul bioeticii animale si asigurand atingerea dezideratelor privind
productivitatea si calitatea produselor animaliere.

Tehnologii moderne pentru cresterea OVINELOR

In tara noastra, rasele locale de ovine sunt rase mixte si, ca urmare, pentru utilizarea eficienta a
conditiilor de mediu trebuie sa se mentina profilarea productiei pe zone geografice, respectiv:
pentru zonele de campie rasele de ovine producatoare de lana fina si carne; pentru zonele de deal
si de podis rasele producatoare de lana semifina, lapte si carne, precum si rasele de pielicele;
pentru zonele de munte rasele de ovine producatoare de lana grosiera, lapte si carne.
Sistemele de crestere si exploatare adecvate pentru rasele locale sunt: extensiv in zona de
munte, semiintensiv in zonele de deal si colinare si semiintensiv sau intensiv in zonele de
campie.
In sistemul semiintensiv, animalele sunt intretinute pe perioada de iarna in stabulatie (necesita
adaposturi si anexe de depozitare a fanurilor, grosierelor, concentratelor si nutreturilor
insilozate), iar in sezonul cald animalele sunt intretinute pe pasuni naturale, pajisti cultivate si
ocazionale, care sunt valorificate succesiv, o parte dintre lucrari sunt mecanizate si exista un
program concret de ameliorare (pe baza selectiei individuale).
Sistemul intensiv (in stabulatie permanenta sau stabulatie combinata cu pasunatul limitat la 3-4
ore/zi) permite integrarea exploatarii ovinelor in sistemul intensiv al sectorului vegetal si,
implicit, concentrarea si specializarea productiilor, ameliorarea numerica si calitativa mai rapida
a efectivelor, mecanizarea si automatizarea principalelor lucrari curente de exploatare, aplicarea
unor tehnologii avansate de reproductie, valorificarea resurselor secundare din sectorul vegetal
sub forma de amestec unic, precum si aplicarea unor tehnologii adecvate de producere, preparare
si administrare a acestora, folosirea adaposturilor la intreaga lor capacitate pe intreg parcursul
anului si o productivitate marita asociata cu reducerea efortului fizic al muncitorilor.
 Indiferent de sistemul practicat, fermele de ovine trebuie sa fie orientate catre piata si
viabile din punct de vedere economic. Efectivul de animale din ferma poate avea o structura
formata din 65-75% oi mame, 3-5% berbeci si 20-30% tineret ovin de prasila, cu o reforma la
oile adulte de circa 20% si la tineret de 10-15%.

Hranirea ovinelor
Pentru asigurarea necesarului de furaje, ferma trebuie sa aiba suprafete proprii de teren agricol
(arabil, pasuni si fanete), dimensiunea terenului agricol destinat bazei furajere si structura
culturilor stabilindu-se in functie de necesarul animalelor pe categorii fiziologice (lactatie,
gestatie, monta etc.), greutate, varsta si sistemul de intretinere practicat.
In cadrul sistemului semiintensiv, in cursul unui an calendaristic, intretinerea ovinelor se face in
stabulatie 155 zile si pe pasune 210 zile, iar in cadrul sistemului intensiv - in stabulatie
permanenta sau combinat. Pentru berbecii de reproductie se acorda o atentie sporita in perioada
de pregatire pentru monta si monta, prin nivelul de hranire si miscare practicate si modul de
utilizare la monta, iar in perioada de repaus sexual se va urmari asigurarea unei stari de sanatate
si intretinere adecvate.
Pentru categoria oi si mioare, in perioada de pregatire pentru monta se recomanda o hranire
stimulativa, care are ca scop aducerea acestora la o stare buna de intretinere. Sistemul de
reproductie recomandat este monta naturala cu metoda monta dirijata (raport de sexe de 1 mascul
la 25-30 oi), pentru cunoasterea ascendentei si posibilitatea realizarii procesului de ameliorare. In
perioada de gestatie se asigura o hranire conform stadiului de gestatie, iar animalele vor fi
supravegheate permanent. Inainte de fatare, animalele sunt supravegheate ziua si noaptea, se face
codinirea oilor (in avans cu 2-3 saptamani de data fatarii) si se pregateste adapostul prin
compartimentarea acestuia in compartimente pentru oile gestante (boxe pentru 50-100 oi – 1,5
m2/cap), maternitate (pregatirea boxelor de fatare: 10% din numarul oilor gestante, cu o
suprafata de 1,2 m2 per boxa; boxe comune pentru oi si miei – 25 oi cu miei/boxa – 1,6
m2/cuplu) si compartimente de intretinere a oilor cu miei zburati (boxe de 50-100 oi cu miei –
1,6-2 m2/cuplu), unde se amenajeaza front de furajare separat pentru miei.
Pentru categoria tineret de prasila se are in vedere separarea pe sexe dupa intarcare, afluirea
tineretului mascul excedentar catre ingrasare, iar pentru tineretul de prasila conducerea atenta a
cresterii si dezvoltarii acestuia pana la intrarea la reproductie.
Dupa intarcarea mieilor are loc pregatirea oilor pentru pasunat (curatarea si ajustarea
ongloanelor, examinarea starii de sanatate etc.), pregatirea si parcelarea pajistilor, precum si
pregatirea si organizarea mulsului (amenajarea strungilor si ocoalelor si asigurarea inventarului
necesar recoltarii si receptiei laptelui – in cazul mulsului manual). Mulsul se poate face si
mecanizat, in sali de muls mobile sau fixe (de tip bradulet, tandem sau rotolactor, prevazute cu
stand de muls, sala de masini si sala de asteptare), iar depozitarea laptelui se face in tancuri de
racire.
Tunsul animalelor se face electromecanic, intr-un loc amenajat special si dotat adecvat (tarc
pentru oi netunse, culoare individuale de trecere catre tuns, puncte de tuns, culoare pentru oi
tunse, tarc pentru oi tunse, cantar pentru animale si cojoace de lana, masa de sortare, spatiu de
depozitare a lanii sortate etc.)

Adaposturile utilizate pentru ovine

Adaposturile utilizate pentru ovine sunt constructii simple, de regula, de forma dreptunghiulara,
de tip inchis sau semideschis, prevazute pe centru sau pe una din partile laterale cu culoar de
furajare, ce permite administrarea mecanizata a hranei, cu ajutorul remorcii tehnologice,
recomandata sub forma de amestec unic pe perioada stabulatiei. Intretinerea ovinelor se face
liber pe asternut permanent, iar adapostul este compartimentat in boxe de odihna si miscare, care
intrunesc toate cerintele tehnologice si de microclimat specifice fiecarei categorii de varsta (tabel
1). Evacuarea gunoiului se face de 1-2 ori/an, in functie de sistemul de intretinere practicat, cu
ajutorul unui tractor echipat cu lama.

Ferma de ovine necesita si anumite spatii sau constructii anexe, precum: filtru sanitar, padoc de
miscare pentru animale, parc de contentie sau rascol, baie fixa din ciment pentru deparazitarea
ovinelor, camera de serviciu pentru repausul ingrijitorilor si supravegherea de noapte, magazie
tampon pentru depozitarea nutreturilor, fanar pentru depozitarea fanurilor si grosierelor, celula
de siloz, platforma de dejectii, infirmerie (2,5 m2/100 de oi), bucatarie furajera (dotata cu
tocatoare pentru grosiere si fibroase, moara si amestecator, cu o suprafata de 7m2/100 oi).

Tehnologii de ingrasare a ovinelor

Tehnologia de ingrasare a tineretului ovin in sistem intensiv.
In cadrul acestei tehnologii, mieii sunt preluati la greutatea de circa 12 kg si livrati la
greutatea de circa 45 kg. Ingrasarea cuprinde trei etape distincte (acomodare, ingrasare propriu-
zisa si finisare) si are o durata totala de circa 100 de zile. Hranirea animalelor se face la discretie
cu un amestec unic administrat de doua ori pe zi (dimineata si seara), fapt ce permite reducerea
pierderilor de furaje cu 15-20%, marirea gradului de consum al furajelor fibroase si grosiere cu
20-45% si mecanizarea tuturor lucrarilor de preparare si administrare. Ingrasarea in sistem
intensiv cu durata de 100 de zile se poate aplica si la tineretul caprin, greutatea de valorificare
fiind de circa 30 kg.
Tehnologia de ingrasare a tineretului ovin in sistem semiintensiv.
Aceasta se plaseaza intermediar intre sistemul intensiv si extensiv, deoarece reclama o
cantitate de concentrate de numai circa 400 g/zi/cap si permite folosirea masei verzi de pe
pajistile naturale sau cultivate, fapt ce atrage reducerea costurilor ingrasarii. Ingrasarea se face in
doua variante, respectiv de 140-150 de zile si de 200 de zile, mieii fiind preluati la greutatea de
circa 20 si respectiv circa 12 kg si ingrasati in stabulatie si la pasunat pana la greutatea de circa
45 kg. Scopul esential al stabilirii secventelor tehnologice este de a obtine produsi care sa
prezinte o dezvoltare corporala adecvata pentru productia de carne, iar in urma sacrificarii sa
rezulte carcase de calitate superioara si cu randamente ridicate.
Reconditionarea animalelor adulte reformate. Ingrasarea animalelor adulte are loc intr-o
perioada de 2-3 luni si se poate face la pasune, in stabulatie sau mixt. Prin aceasta tehnologie,
greutatea corporala a animalelor creste cu 15-20%, in special pe seama depunerii de grasime,
concomitent cu marirea randamentului la sacrificare cu 20% si imbunatatirea semnificativa a
insusirilor calitative ale carnii.

Tehnologii moderne pentru cresterea CAPRINELOR

Sistemul intensiv de exploatare a caprinelor pentru productia de lapte este mai putin raspandit in
tara noastra, intalnindu-se, totusi, si ferme de capacitati mari, aparute in special in ultimii 10-15
ani, in care se cresc fie rase specializate, fie metisi obtinuti intre rase specializate si rase locale si,
in proportie redusa, rase locale (autohtone). Aplicarea acestui sistem se face, de regula, in
stabulatie permanenta la caprinele exploatate pentru productia de lapte sau/si pe pajisti cultivate
sau pasuni ameliorate pentru caprinele crescute preponderent pentru productia de carne.

Stabulatia caprelor in lactatie se face liber pe asternut permanent (care este evacuat periodic cu
un tractor cu lama), in adaposturi special construite, bine compartimentate (prevazute cu alee de
furajare si boxe de odihna si miscare, delimitate in functie de specializarea productiei), care
intrunesc toate cerintele tehnologice (densitate, front de furajare, front de adapare, luminozitate
etc.) si de microclimat (volum de aer, umiditate, temperatura etc.) specifice caprinelor (tabelul
2). Tapii, iezii pana la intarcare si tineretul de prasila se intretin intr-un adapost separat de capre,
compartimentat adecvat si prevazut cu echipamente specifice (ex. instalatii de preparare si
echipamente de administrare a substituentului de lapte la iezi, adapatori etc.).

Furajele si apa sunt administrate direct in adapost (furajele sunt administrate cu ajutorul
remorcilor tehnologice la iesle - care poate fi simpla sau autoblocanta, iar apa prin intermediul
adapatorilor cu nivel constant sau cu clapeta). Hranirea animalelor se face cu ratii echilibrate din
punct de vedere energetic, proteic, vitaminic si mineral, calculate in functie de greutatea
corporala, starea fiziologica si productia animalelor. Este recomandat ca furajele sa fie
administrate sub forma de amestec unic (compus din mai multe tipuri de nutreturi, in functie de
sezon – cereale, sroturi, fanuri, masa verde, siloz de porumb, premix vitamino-mineral etc.).
In afara de spatiul destinat pentru miscarea si odihna animalelor (adapostul), fermele de caprine
de tip intensiv sunt prevazute si cu alte spatii si constructii anexe specifice, care se refera in
primul rand la sala de muls (bradulet, in tandem sau rotolactor), care conduce la cresterea
productivitatii muncii (activitatea de muls implica o durata considerabila din timpul efectiv de
lucru zilnic), baza furajera proprie (fanar, celula de siloz, magazie, cantar bascula etc.), bucatarie
furajera, platforma de dejectii, filtru sanitar, utilitati (apa, curent electric) etc.
 Tehnologii moderne pentru cresterea taurinelor

Pentru imbunatatirea performantei fermelor de crestere a taurinelor, a modernizarii si

atingerii potentialului de productie se impune implementarea unor noi tehnologii de crestere a
animalelor, care sa asigure adaptarea fermelor la cerintele pietei, respectiv sa se imbunatateasca
performantele si sustenabilitatea exploatatiilor.

Tehnologii moderne pentru cresterea taurinelor pentru LAPTE

Cresterea vacilor de lapte reprezinta stiinta dirijarii si optimizarii factorilor de mediu prin
metode, mijloace tehnico-manageriale adecvate folosirii potentialului genetic de productie al
animalelor. In esenta, cresterea vacilor de lapte urmareste obtinerea unei productii maxime, de
calitate superioara si eficiente sub raport economic, utilizand verigi specifice (intretinere, hranire,
muls).
Intretinerea vacilor de lapte se realizeaza in trei variante tehnologice,
respectiv legata, libera si mixta.

Principalele cerinte pentru sistemul de intretinere a vacilor de lapte sunt urmatoarele:

 asigurarea unor ritmuri biologice intense;
 asigurarea unor performante superioare de productie si reproductie;
 crearea unui confort tehnologic optim pentru toate activitatile comportamentale (ingestie,
odihna, eliminarea dejectiilor, sexual etc.);
 asigurarea unor fluxuri tehnologice optime;
 mentinerea conditiilor optime de igiena si sanitar-veterinare;
 asigurarea miscarii active a animalelor;
 asigurarea reducerii consumurilor de materiale si de energie pentru adaposturi si pentru
dotarile lor, in special a celor energo-intensive;
 cresterea productivitatii muncii si reducerea efortului ingrijitorilor si mulgatorilor.

Intretinerea libera a vacilor de lapte reprezinta sistemul modern, unanim acceptat si utilizat in
prezent pe o arie foarte mare. Cazarea vacilor de lapte se poate realiza in adaposturi inchise si in
adaposturi semideschise. Spatiul interior de odihna poate fi compartimentat in cusete individuale
sau spatiul de odihna poate fi comun, sistem denumit „asternut permanent”.
In sistemul de intretinere libera, vacile beneficiaza de un regim de miscare mai bun, cu efecte
favorabile asupra productiei de lapte si a starii de sanatate. Folosirea intensa a mijloacelor de
mecanizare si automatizare determina reducerea efortului fizic al lucratorului si cresterea
productivitatea muncii de 1,5-3 ori. Regimul liber de miscare determina o activitate de
reproductie mai buna (manifestare mai intensa a caldurilor, fecunditate mai ridicata, interval intre
fatari mai redus).
O componenta foarte importanta a sistemului de intretinere este gradul de igiena, reflectat in
igiena si sanatatea animalelor, dar si in calitatea igienica a laptelui. De aceea, dintre toate
sistemele tehnologice de crestere a vacilor de lapte, acesta asigura cel mai inalt grad de igiena.

Hranirea vacilor de lapte

Hranirea vacilor de lapte reprezinta o activitate deosebit de riguroasa, care presupune evaluarea
cerintelor nutritive de intretinere si productie (terminarea cresterii sau gestatiei) (tabelele 2 si 3).

Pe baza necesarului de substante nutritive, stabilit pentru fiecare animal in parte, se elaboreaza
ratia de baza, folosind furaje de volum, ratie ce se distribuie tuturor vacilor dintr-un adapost, iar
pentru completarea deficitului de nutrienti ai ratiei de baza se realizeaza amestecul de
concentrate si se stabileste cantitatea ce urmeaza a fi distribuita fiecarui animal (sau grup de
animale), in functie de productie.
Mulsul vacilor de lapte
Mulsul vacilor de lapte reprezinta o veriga tehnologica de exploatare de mare complexitate,
ocupand 40-70% din timpul de lucru zilnic din fermele de vaci de lapte.
Prin aplicarea unui muls corect si rational se pot imbunatati cantitatea, calitatea si igiena laptelui.
De asemenea, printr-o aplicare corecta a mulsului se pot influenta starea de sanatate a ugerului si
durata de exploatare a vacilor.
Tehnologia de muls conditioneaza efortul, productivitatea muncii si costul productiei, tinand
seama de faptul ca el detine 40% din totalul cheltuielilor de intretinere a animalelor.
Folosirea mulsului mecanic determina cresterea productivitatii muncii de 2,5-4 ori fata de cea
intalnita la mulsul manual. Procesele de automatizare a mulsului reduc considerabil efortul fizic
depus de mulgator si scad consumul de ore-om la 1,2-1,3 ore-om/hl lapte.
Din punct de vedere ergonomic, se diminueaza incidenta bolilor profesionale, se modifica
caracterul muncii mulgatorului, aceasta devenind o varianta a muncii industriale.
S-a constatat ca prin muls mecanic sporeste cantitatea de lapte muls si, in special, creste
continutul in grasime al laptelui cu 10-20%, deoarece prin mulsul mecanic se poate colecta si
laptele de la sfarsitul mulsului, care este mai bogat in grasime. De asemenea, calitatea igienica a
laptelui se imbunatateste considerabil, reducandu-se numarul de microorganisme nedorite.
In cazul intretinerii libere a vacilor de lapte, mulsul se realizeaza centralizat la platforma de
muls.

Pentru realizarea mulsului, platformele de muls sunt dotate cu mai multe incaperi:
 sala de muls propriu-zisa (constructii metalice pentru imobilizarea animalelor in timpul
mulsului, instalatie de muls);
 padocul de asteptare;
 sala de racire si pastrare a laptelui;
 generatorul de vacuum.

Comparativ cu mulsul in adapost, folosit in cazul intretinerii legate a vacilor de lapte, mulsul in
sali speciale (platforme de muls) aduce un plus de confort pentru mulgator prin existenta
culoarului in care acesta sta. De asemenea, scade efortul depus de angajat si consumul de ore-
om/hl, iar productivitatea muncii creste de cateva ori.
Din punct de vedere tehnic, vacuumul se mentine constant cu mai multa usurinta pe durata
mulgerii, deoarece conducta este mult mai scurta, iar efectivul de vaci poate fi marit in cadrul
fermei, fara a se efectua investitii suplimentare pentru echipamentul de muls.
Clasificarea tehnologiilor de muls la platforma se bazeaza pe pozitia vacilor in timpul
mulsului. Astfel, exista sali de muls cu pozitionarea animalelor in unghi de 300 fata de culoarul
mulgatorului (platforma tip „bradulet”), cu pozitionarea animalelor unul in spatele celuilalt
(platforma tip „tandem”) sau perpendicular pe culoarul mulgatorului (platforma tip „side by
side”). De asemenea, se pot utiliza si platformele de muls mobile, cum ar fi platforma tip
„rotolactor” sau „unilactor”.O tehnologie de muls inovativa, care se va dezvolta in anii urmatori,
este tehnologia robotizata de muls. Aceasta presupune cresterea productivitatii prin excluderea
muncii umane din salile de muls si folosirea unor brate automatizate, care sa realizeze toate
operatiile obositoare de rutina. In prezent, o astfel de tehnologie este costisitoare, dar cu trecerea
timpului se va implementa in multe ferme, datorita sigurantei si a simplificarii mulsului.

Tehnologii moderne pentru cresterea taurinelor pentru CARNE

Ingrasarea taurinelor pentru carne se poate realiza in trei sisteme, si anume: sistemul
intensiv; sistemul semiintensiv; sistemul extensiv.
Sistemul intensiv de ingrasare impune realizarea unor investitii mai mari pentru procesul de
productie (constructii, utilaje etc.) si necesita animale cu potential genetic ridicat. Este sistemul
cu cea mai mare productivitate a muncii, care permite maximizarea parametrilor tehnici si
economici. Astfel, indicatorii tehnici realizati sunt urmatorii: spor mediu zilnic de peste 1000
g/zi; consum specific de 7 UNC/kg spor; randament la taiere de peste 58%; ponderea carnii in
carcasa de peste 67%; varsta de valorificare de 3-20 de luni; necesita personal calificat.
Sistemul semiintensiv de ingrasare presupune investitii mai reduse, insa si o productivitate a
muncii mai mica. La acest sistem de ingrasare se preteaza rasele mixte si de lapte. Din punct de
vedere productiv, valorificarea se realizeaza la varste diferite (18, 24, 27 de luni), sporul mediu
zilnic este in medie de 900 g/zi, cu consumul specific de 8-10 UNC/kg spor. In acest sistem se
realizeaza un randament mediu la taiere de 52-55%, cu o pondere medie a carnii in carcasa
cuprinsa intre 60 si 65%.
Sistemul extensiv de ingrasare se practica in toate regiunile Globului, caracterizandu-se prin
investitii reduse, prin folosirea resurselor furajere locale. Productivitatea muncii este foarte
redusa, comparativ cu celelalte sisteme. Din punct de vedere tehnic, sporul de crestere este sub
700 g/zi, consumul specific de 10-14 UNC/kg spor, randamentul la taiere sub 52% la tineret, iar
la animalele adulte sub 48%, iar ponderea carnii in carcasa sub 60%.
Tipurile de productie intalnite sunt urmatoarele:

 vitel de carne usor si greu, care se sacrifica la 120 kg, respectiv 250 kg, la varsta de 2,5-5
luni, cu un spor mediu de crestere de 1100 g/zi si consumul specific de 2,5-2,7 UNC/kg
spor;
  tineret bovin ingrasat traditional, care se sacrifica la 250-450 kg, la varsta de 7-13 luni, cu
un spor mediu de crestere de 1200-1100 g/zi si consumul specific de 3-5 UNC/kg spor;
 tineret bovin mascul-precoce, care se sacrifica la 450-580 kg, la varsta de 12-20 luni, cu
un spor mediu de crestere de 1200-900 g/zi si consumul specific de 4,5-6 UNC/kg spor;
 tineret mascul castrat si vitele, care se sacrifica la 600-650 kg, la varsta de 24-27 luni, cu
doua perioade de incetinire, cu un spor mediu de crestere de 100-400-700 si 1000 g/zi si
consumul specific de 7,0-7,2 UNC/kg spor;
 boii si vitele in varsta, care se sacrifica la 650-750 kg, la varsta de 36-42 luni, trei perioade
de incetinire, cu un spor mediu de crestere de 100, 300, 400, 200, 600 si 1000 g/zi si
consumul specific de 8-8,5 UNC/kg spor.

In sistemul intensiv de ingrasare, cea mai raspandita metoda de crestere este ingrasarea de tip
baby-beef normal, care se intalneste cel mai frecvent, datorita cantitatilor mari de carne care se
obtin si a eficientei sporite. Viteii sunt adusi in ferma de ingrasare conform unui grafic de
populare la varsta de 12-15 zile.

Verigile tehnologice ale ingrasarii baby-beef normal sunt afluirea materialului biologic destinat
ingrasarii, intretinerea si hranirea.
Abrevieri

EM - Energie metabolica SO - Valoarea productiei standard

GES - Gaze cu efect de sera SU - Substanta uscata
HACCP - Hazard Analysis of Critical Control Points UN - Unitate nutritiva
PD - Proteina digestibila UNC - Unitate nutritiva carne
PDI - Proteina digestibila intestinala UNL - Unitate nutritiva lapte
 Tehnologii moderne pentru cresterea porcilor

Datorita calitatilor lor biologice, suinele reprezinta una dintre speciile implicate major in
acoperirea necesarului de carne al populatiei umane, asigurand, in prezent, peste 30% din
consumul mondial. Tehnologiile moderne de crestere a suinelor pot fi aplicate in sistemele
semiintensiv si intensiv-industrial, in care se acorda o atentie deosebita materialului biologic
exploatat.

Tehnologia de crestere a vierilor de reproductie

Vierusii ce urmeaza a fi utilizati pentru monta sau insamantare trebuie sa corespunda din punct
de vedere al originii, al conformatiei si al constitutiei, dar si al capacitatii de reproductie. Varsta
optima pentru inceperea activitatii vierilor la reproductie este cuprinsa intre 8-10 luni, la o
greutate de 115-125 kg.
Se recomanda cazarea vierilor de reproductie in boxe individuale, asigurandu-se conditii de
hranire diferentiate in functie de varsta si de greutatea corporala a animalului. Suprafata boxei
individuale variaza intre 3-6 m2 si trebuie sa asigure spatiu suficient de odihna, precum si
posibilitati de miscare.
Hranirea vierilor se face cu ajutorul unor hranitoare automate, distribuirea nutretului efectuandu-
se automat, cu distribuitoare de diferite tipuri. Hrana trebuie sa contina toate substantele nutritive
(proteine, aminoacizi, minerale si vitamine) si energia metabolizabila necesara organismului, iar
sub aspect cantitativ sa fie asigurata la nivelul a 2,5-3,5 kg/zi, in functie de dezvoltarea
corporala, starea de intretinere si intensitatea de folosire la reproductie.
Adaparea vierilor se face cu ajutorul adapatorilor automate. Apa va fi administrata la discretie,
necesarul zilnic fiind de 10-15 litri. Pentru monta naturala, in unitatile de producere a porcului
comercial destinat abatorizarii, se calculeaza 1 vier la 25-30 de scroafe, iar in unitatile de selectie
1 vier la 5 scroafe. Utilizarea vierilor pentru insamantari artificiale este mult mai avantajoasa,
deoarece un vier produce anual 1500-2000 de doze de sperma, cu care pot fi insamantate 800-
1000 de scroafe. In plus, la recoltare fiecare ejaculat este supus examenului de laborator, fiind
utilizate pentru insamantare numai cele de buna calitate.
 Tehnologia de crestere a scroafelor gestante
Pentru unitatile cu numar mic de scroafe se recomanda sistemul de intretinere in care scroafa
ramane in aceeasi boxa de la insamantare pana la fatare. In acest fel se poate stabili o conduita
adaptata fiecarei scroafe si se pot preveni accidentele si avorturile mecanice.
Pentru inlaturarea pierderilor de purcei in timpul perioadei de gestatie se va acorda o atentie
deosebita hranirii rationale a scroafelor si a scrofitelor gestante. Gestatia la scroafa dureaza, in
medie, 114 zile (106-121). In prima parte a perioadei de gestatie, corespunzatoare primelor doua
luni, purceii cresc foarte putin, in timp ce in ultima parte, de la doua luni pana la fatare, ei se
dezvolta intr-un ritm accelerat, mai ales in ultimele trei saptamani, cand purceii isi dubleaza
greutatea. Se recomanda, astfel, o hranire stimulativa in prima luna de gestatie, in vederea
refacerii organismului scroafei si asigurarii unei bune nidatii, precum si in ultima luna de
gestatie, cand intensitatea de crestere a fetusilor este foarte ridicata.
Pentru scroafele gestante se utilizeaza furajul combinat 0-5, la care proteina bruta este 14-15% si
energia metabolizabila 2800-2900 kcal/kg. Hrana se administreaza in unul sau doua tainuri pe zi,
respectandu-se orele de distribuire si asigurandu-se pentru fiecare scroafa un front de furajare de
40-50 cm.
Este recomandat ca scroafele sa aiba in permanenta apa pentru adapare, la discretie, prin
adapatori automate. Consumul de apa este, in medie, de 9,2 l/scroafa/zi. Apa administrata trebuie
sa fie la temperatura adapostului.

Tehnologia de crestere a scroafelor in perioada de lactatie

Adaposturile trebuie sa asigure in permanenta un microclimat optim, temperatura in adaposturi,
la nivelul scroafei, va fi de 17-200C, iar la nivelul purceilor, in primele sapte zile, de 30-320C,
umiditatea relativa a aerului de 55-60%. In sezonul cald, in compartimentele dotate cu sisteme de
incalzire in pardoseala, in zona de crestere a purceilor, dupa 15 zile de la fatare caldura se va
intrerupe. In acest caz, temperatura optima este de 24-280C. In cazul boxelor cu pardoseala de
beton se va asigura asternut (rumegus, paie curate si uscate etc.) in grosime de 6-7 cm.
In ziua fatarii, scroafa poate primi numai apa (la temperatura adapostului, in timp de iarna) sau
cel mult un barbotaj ca si inainte de fatare, format din amestecuri de uruieli cu o treime tarate de
grau, care inlatura constipatia la care sunt predispuse scroafele dupa fatare.
Pentru hranirea scroafelor in lactatie se recomanda administarea unui nutret combinat, in
structura caruia pot intra cereale (porumb, orz, grau) in proportie de 70-80%, nutreturi proteice
de origine vegetala (srot de soia, srot de floarea-soarelui, mazare furajera) 20-25%, saruri
minerale (sare, fosfat mono sau dicalcic) 2,5-3% si premix mineralo-vitaminic 0,5-1%.
Nutreturile combinate utilizate in alimentatia scroafelor cu purcei pot avea o caloricitate cuprinsa
intre 2900-3000 kcal EM/kg, un nivel proteic de 15%, cu o valoare biologica buna, asigurand toti
aminoacizii esentiali la nivel optim (0,55-0,6% lizina si 0,45-0,5% metionina si cistina). Un rol
deosebit in productia de lapte il au si substantele minerale, recomandandu-se ca nivelul de calciu
sa fie de circa 8%, iar cel de fosfor de circa 0,5-0,6%.
Furajarea scroafelor in perioada de lactatie este influentata de productia de lapte, deci implicit de
numarul de purcei alaptati. Avand in vedere acest lucru se recomanda ca nutretul combinat sa se
administreze in urmatoarele cantitati: 1 kg pentru fiecare 100 kg greutate vie (necesarul pentru
intretinere) si 0,4-0,5 kg pentru fiecare purcel alaptat. In varf de lactatie (saptamana 4-5) se poate
ajunge la un consum zilnic de 6-7 kg nutret combinat/cap, in functie de numarul de purcei
alaptati, varsta si greutatea corporala a scroafei.
O atentie deosebita trebuie acordata si consumului de apa, care este foarte ridicat in aceasta
perioada, cand se poate ajunge la 25-30 litri/cap/zi (4-4,5 litri/kg substanta uscata ingerata). In
general, apa se asigura la discretie.

Tehnologia de crestere a purceilor, de la nastere la intarcare

Perioada de timp in care purcelul este considerat sugar dureaza de la fatare pana la intarcare, deci
pana la 4-8 saptamani, in functie de sistemul de exploatare, perioada pe care purcelul o petrece in
maternitate, alaturi de scroafa.
In prima saptamana de viata, purceii consuma doar laptele matern. Dupa varsta de 7-8 zile,
purceilor trebuie sa li se puna la dispozitie hrana suplimentara, in special saruri minerale (in
special fier), care sunt insuficiente in laptele scroafei. Se recomanda sa se dea purceilor, la
discretie, graunte de orz, mazare sau porumb, prajite in prealabil, pentru a mari palatabilitatea.
La varsta de 10-12 zile se incepe hranirea suplimentara a purceilor cu nutret combinat din reteta
0-1, sub forma uscata, calculand la inceput circa 50 g/cap/zi, si apoi marind treptat ratia, astfel
incat la intarcare sa ajunga pana la 500 g/cap/zi.
Adaparea purceilor sugari este absolut necesara, incepand cu a patra zi de viata. Adaparea se face
la discretie, cu apa proaspata, prin adapatori automate, de tip pipa.

Tehnologia de crestere a tineretului porcin

Categoria tineret porcin incepe de la intarcare pana la varsta de trei luni (greutatea maxima 30
kg). Incepand cu momentul intarcarii si inca 6-10 zile dupa acesta, purceii trec printr-o perioada
dificila de viata, numita „criza de intarcare”. Aceasta perioada de criza poate fi atenuata daca
purceii, dupa intarcare, nu se scot imediat din adapostul in care au crescut pana atunci si se
mentin in aceleasi boxe cateva zile, administrandu-li-se si un furaj de cea mai buna calitate.
Dupa 10-14 zile de la intarcare, cand organismul purceilor s-a obisnuit cu lipsa laptelui matern,
se formeaza loturile, in functie de greutatea corporala a acestora, recomandandu-se ca diferenta
de greutate dintre purceii unui lot sa nu fie mai mare de 2-3 kg.
Marimea unui lot de purcei din aceasta categorie este diferita in functie de sistemul de
exploatare, dar se recomanda ca, pentru fiecare purcel, sa se asigure 0,30-0,40 m2 din suprafata
boxei.
Pe langa conditiile de intretinere, hranirea rationala a purceilor intarcati este un factor important,
care asigura cresterea si dezvoltarea normala a acestora, astfel incat, la varsta de trei luni, cand
tineretul porcin va fi transferat in sectorul crestere-ingrasare sau testare, sa inregistreze o greutate
de 28-30 kg. Se recomanda ca furajarea purceilor intarcati sa se faca, in primele 10 zile dupa
intarcare, tot cu reteta de nutret combinat 0-1, pentru ca apoi, treptat, in 4-5 zile, sa se treaca la
reteta de furajare 0-2.

Tehnologia de crestere a porcilor la ingrasat

Aceasta categorie se refera la porcinele cu masa corporala cuprinsa intre 25 (35 kg) si 100-110
kg. Obiectivele urmarite de crescator la aceasta categorie sunt: realizarea unei viteze de crestere
superioare; un consum specific redus; o carcasa cu un procent crescut de tesut muscular.
Intretinerea porcinelor se face in boxe colective, asigurandu-se o suprafata de 0,80-1 m2/animal.
Boxa trebuie sa asigure trei zone bine delimitate si anume: zona de odihna; zona de hranire si
adapare; zona de evacuare a dejectiilor. Pentru a se mentine curata boxa, spatiul de odihna
trebuie sa fie mai ridicat cu circa 8-10 cm fata de nivelul gratarelor, iar adapatorile se vor
amplasa deasupra gratarelor. Boxa trebuie dotata cu hranitor, eventual compartimentat, pentru a
se asigura furajarea la discretie. Zona de defecare, plasata in spatele boxei, poate fi dotata cu un
gratar din beton armat cu bare de 6-8 cm si fante de 2,5 cm.
La popularea compartimentelor, animalele sunt grupate in functie de sex (femele si masculi
castrati) si greutate corporala.
Exploatarea porcinelor din aceasta categorie se bazeaza pe principiul „totul plin - totul gol”,
respectiv dupa livrarea porcilor se face curatenie mecanica, dezinfectie, verificarea tehnica si
reparatia instalatiei electrice si a sistemului de adapare si furajare.
Pentru asigurarea parametrilor de microclimat se recomanda ca suprafata pe cap de animal sa fie
de 0,4 m2 pentru porcii cu masa corporala mai mica de 50 kg si de 0,8-0,9 m2 pentru cei de peste
50 kg.
Pentru asigurarea unor temperaturi optime, adaposturile pentru aceasta categorie nu necesita,
iarna, incalzire, in schimb vara, mai ales in timpul caldurilor, se recomanda ventilatia, cu mai
multe ventilatoare mai mici.
Ingrasarea pentru carne este cea mai eficienta si incepe cand purceii au 25-40 kg si tine pana
ajung la 100-110 kg. Furajarea acestor porci se face cu nutret combinat care asigura 15,7%
proteina bruta pana la atingerea unei mase corporale de 60 kg si, in continuare, 13,7% proteina
bruta pana la 100 kg. Pentru porcul de carne trebuie sa se asigure o carcasa cu peste 56% tesut
muscular si un strat de grasime sub 15 mm, precum si calitati gustative deosebite ale carnii.
Ingrasarea pentru bacon se face cu scopul de a obtine carcase cu un strat subtire de slanina,
porcii crescandu-se pana la 70-80 kg. Receptura de nutret combinat folosita la furajarea porcilor
pentru bacon trebuie sa contina un procent de proteina bruta mai mare cu 1-2% decat in retetele
precedente si un continut mai mic de energie metabolizabila, pentru a nu favoriza depunerile de
grasime.
 Tehnologii de creștere în avicultură

Creșterea și exploatarea în sistem extensiv (gospodăresc)

Efectivul total păsări în acest sector numără 40.451.872 capete, ceea ce reprezintă 53,4% din
întreaga populație avicolă din România, din care 27.086.864 capete sunt găini ouătoare și
13.365.008 sunt pui de carne. Acest sistem se practică pe scară largă în gospodăriile țărănești
(circa 1.800.000 de gospodării înregistrate la ANSVSA) și reprezintă o creștere sezonieră, iar
producția ajunge, în general, în consumul propriu.
Avantaje: păsările au o stare de sănătate relativ bună; nu necesită lucrări deosebite în perioada de
creștere; carnea sau ouăle sunt căutate datorită calităților organoleptice; nu necesită investiții
mari pentru creșterea și exploatarea păsărilor.
Dezavantaje: nu se poate realiza un control al factorilor de microclimat; rentabilitatea fermei este
foarte mică; producția de carne sau de ouă este influențată de factorii climaterici, astfel ea devine
sezonieră; numărul de ouă/pasăre este mic în raport cu consumul de furaj; consumul de furaj/kg
carne este foarte ridicat, dar și timpul de obținere e mai mare; nu se pot pune în evidență în
totalitate caracterele productive ale păsărilor.

Creșterea și exploatarea în sistem semi-intensiv

În evidențele ANSVSA figurează aproximativ 40.000 de capete, concentrate în zece ferme, ceea
ce reprezintă 0,05% din total populație avicolă a țării.
Sistemul semi-intensiv are la bază combinarea sistemului gospodăresc cu elemente de tehnologie
din sistemul intensiv și se practică în următoarele forme de creștere: pe așternut permanent; pe
așternut permanent și stinghii de odihnă; pe așternut permanent și cu acces liber în padoc
(tradițional sau ecologic).
Avantaje: factorii de microclimat sunt controlați riguros, astfel producția de carne sau de ouă nu
mai este sezonieră; asigură o producție mare de carne, respectiv de ouă/pasăre (270-305
ouă/găină); rentabilitatea economică este mare: o microfermă cu 300 capete poate asigura un
venit rezonabil unei familii de fermieri; starea de sănătate a păsărilor este destul de bună;
numărul de păsări/mp de construcție este destul de mare (6-7 păsări/mp în cazul găinilor
ouătoare și 12-15 pui/mp în cazul raselor de carne).
Dezavantaje: densitate destul de mică a păsărilor pe mp; pe timp de vară în adăpost se formează
praf, care provoacă probleme respiratorii păsărilor; pe timp de iarnă crește umiditatea din
adăpost.

Creșterea și exploatarea în sistem intensiv și super-intensiv

În această tehnologie sunt crescute 35.195.754 de păsări, ceea ce reprezintă 46,5% din sectorul
avicol național, din care 8.889.315 găini ouătoare și 26.306.439 pui de carne. Aceste tehnologii
sunt folosite pentru creșterea și exploatarea păsărilor în efective mari și se realizează prin
creșterea în baterii sau pe așternut permanent.
Avantaje: rentabilitate economică mare; control total al factorilor de microclimat; producție mare
de ouă/pasăre, respectiv de carne/pasăre/mp.
Dezavantaje: apariția bolilor de civilizație (sindromul ficatului gras, isteria aviară, oboseala de
cușcă, năpârlirea timpurie, mâncarea ouălor, smulgerea penelor, canibalismul); investiții foarte
mari în adăposturi, baterii, sisteme de furajare, de adăpare și de control al factorilor de
microclimat; cheltuieli energetice foarte mari.

Clasificarea fermelor conform legislației naționale și europene

Pentru găini ouătoare:

Directiva Consiliului 1999/74/CE din 19 iulie 1999 formulează standardele minime privind
protecția: găinilor ouătoare crescute în baterii (neîmbunătățite și îmbunătățite) și găinilor
ouătoare crescute la sol pe așternut permanent cu acces liber în padoc și în sisteme ecologice.
Aceste reglementări se aplică oricărui producător de ouă, indiferent dacă sunt sau nu
comercializate, folosind un cod de identificare al metodei de producție.
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1907/90 (cu amendamentele ulterioare) formulează
standardele de comercializare a ouălor, inclusiv sistemul de marcare a calității ouălor cu cifrele
3, 2, 1 și 0.
Implementarea în România a standardelor comunitare de comercializare prezintă următoarele
avantaje: consumatorul primește informații sigure cu privire la condițiile de producere a ouălor și
standardele UE asigură o bază bună pentru diferențierea prețurilor conform metodelor de
producție, precum și pentru diferențierea producției de ouă în sistemele de creștere la sol/în
baterii.

Pentru pui de carne:

Directiva Consiliului nr. 2007/43 din 28 iunie 2007 stabilește o serie de standarde minime pentru
protecția puilor de carne, referitoare la respectarea anumitor condiții, activități de inspecție,
monitorizare și urmărire în sistemele de producție intensivă. Standardele nu se aplică pentru
creșterea la sol pe așternut permanent și pentru creșterea la sol cu acces liber în padocuri
exterioare și producția ecologică de pui de carne.
Conform directivei CE 2007/43, statele membre trebuie să se asigure că densitatea de populare
într-o exploatație sau adăpostul unei exploatații nu depășește 33 kg/mp și poate crește până la 39
kg/mp, cu condiția de a respecta anumite cerințe suplimentare.
Având în vedere condițiile de climat și dotările tehnologice din fermele din România, este de
așteptat ca unele exploatații să funcționeze la limita inferioară a densității de populare (33
kg/mp), iar altele să fie capabile să îndeplinească cerințele pentru limita superioară a densității de
populare acceptată - 39 kg/mp.
Directiva 43/2007/CE permite o densitate de populare sporită până la maxim 42 kg/mp, dacă
sunt îndeplinite standarde excepționale privind bunăstarea, pentru o perioadă îndelungată. În
prezent, aplicarea acestei derogări în România nu este realistă, dar este posibil ca unele
exploatații noi și cu un management performant să îndeplinească aceste criterii privind densitatea
sporită. În cazul în care proprietarul sau crescătorul dorește să aplice o densitate de populare mai
mare de 33 kg/mp greutate în viu, acest lucru trebuie comunicat autorităților competente cu cel
puțin 15 zile înainte de popularea adăpostului.
Regulamentul Consiliului nr. 1906/90 din iunie 1990, referitor la standarde de comercializare a
cărnii de pasăre, și Regulamentul Comisiei nr. 1538/91 din 5 iunie 1991, care introduce norme
detaliate pentru implementarea Regulamentului 1906/90, amendat prin Regulamentul Comisiei
nr. 1980/92, stabilesc standardele de comercializare a puilor de carne crescuți în “sisteme
extensive în spații închise (creștere la sol pe așternut permanent)” și “sisteme extensive - creștere
la sol cu acces liber în padoc (free range)”.
Regulamentul Consiliului (CE) nr.834/2007 din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și
Regulamentul Comisiei (CE) nr. 889/2008 din 5 septembrie 2008 stabilesc normele pentru
producția ecologică de pui de carne.
 Tehnologii moderne de creşterea găinilor ouătoare

Conform obiectivelor dezvoltării zootehniei, în România este preconizată înlocuirea treptată a

pseudofermelor de subzistenţă cu exploataţii avicole situate la diferite niveluri economice.
Creşterea găinilor ouătoare reprezintă o afacere profitabilă, implică investiţie mică, având piaţa
de desfacere internă. Producătorii mici şi mijlocii sunt puşi pe picior de egalitate cu producătorii
mari, în ce priveşte desfacerea ouălor. De altfel, costurile de producţie sunt aproape similare, atât
pentru unii, cât şi pentru ceilalţi.

Soluţii curente, accesibile fără mari investiţii

În faza incipientă a dezvoltării unor soluţii noi, este necesar să se depună cât mai multe eforturi
pentru promovarea de sisteme productive agreabile mediului, obiectiv lesne realizabil, dacă
ţinem cont de faptul că suprafaţa ţării este insuficient exploatată. Pentru ca o afacere precum
creşterea găinilor ouătoare să se ridice la un nivel tehnic conform, protecţia mediului trebuie să
fie o prioritate, nu o povară. Prin accesarea fondurilor structurale europene, pot fi îndeplinite
cerinţele impuse de una dintre modalităţile de creştere a găinilor ouătoare, apelând la
echipamente moderne.
Creşterea găinilor ouătoare la sol, cu acces liber la padoc reprezintă unul dintre sistemele
moderne de producţie, deoarece combină avantajele sistemului de adăpost cu microclimat
controlat, cu efectul pozitiv al şederii în aer liber. Privit din punct de vedere tehnologic, sistemul
permite accesul în spaţii amenajate în aer liber, care (conform legislaţiei europene şi autohtone)
trebuie să îndeplinească criterii stricte.
Adoptată, această modalitate de creştere a găinilor trebuie să ofere păsărilor acces continuu la
spaţii exterioare, în timpul zilei, exceptând aplicarea restricţiilor temporare impuse de autoritatea
sanitar veterinară. Spaţiile în aer liber sunt, în cea mai mare parte, acoperite cu vegetaţie, nefiind
folosite în alte scopuri. Excepţie fac livezile, terenurile împădurite şi păşunile pentru animale.
În “Sisteme de adăpost pentru păsări – Standarde de fermă”, se subliniază că “Densitatea în
spaţiile exterioare nu poate depăşi niciodată 2.500 de găini pe hectar (1 găină pe 4 mp). În
condiţiile în care, pentru fiecare găină, sunt disponibili cel puţin 10 m şi se practică o rotaţie,
găinile având acces la întreg spaţiul, pe durata de viaţă a efectivului, fiecare îngrăditură trebuie
să asigure cel puţin 2,5 m/cap de găină.”Raza padocurilor nu trebuie să depăşească 140 de metri
faţă de cea mai apropiată trapă de intrare şi ieşire. Cu toate acestea, raza poate fi extinsă la 350
de metri faţă de cea mai apropiată trapă de intrare-ieşire, cu condiţia existenţei unor adăposturi
suficiente şi adăpători distribuite uniform (cel puţin 4 adăposturi/ha).
Prin utilizarea acestei metode este redusă apariţia unor boli tehnologice, cum ar fi ciupirea
penelor. Printre dezavantaje se numără creşterea consumului de furaj/ou şi scăderea procentajului
de ouat. Modul de echipare a halelor de producţie, utilajele tehnologice cât şi condiţiile de
microclimat sunt similare creşterii la sol, pe aşternut permanent (în funcţie de capacitatea de
producţie).
Pentru efectivele mici, se utilizează sisteme manuale şi semiautomate, în timp ce sistemele mari
necesită sisteme complet automatizate. Reţetele furajere trebuie să întrunească cerinţele
nutriţionale recomandate de producătorii de hibrizi de găini ouătoare. Dintre valorile – ţintă
recomandate de “Standardele de fermă” se remarcă:

– selecţia materialului pentru producţie: hibrizi de găini ouătoare, specifici creşterii pe

aşternut;
– perioada optimă a capacităţii de ouat, din săptămâna a 21-a de viaţă până în cea de-a 72-a;
– consumul de furaj pe găină, într-un ciclu: 56,25 kg/pasăre;
– consumul de furaj mediu zilnic: 150 g/pasăre;
– capacitatea silozului de furaje trebuie să asigure necesarul pentru 10 zile;
– consumul de apă mediu zilnic: 0,2 – 0,3 l/zi;
– producţia medie a unei găini: 270 ouă/pasăre;
– greutatea medie a oului: 62 grame;
– pierderi medii într-un ciclu (păsări moarte, sacrificate din necesitate): 5 – 11%.

Creşterea găinilor ouătoare la sol, pe aşternut permanent, creşterea la sol cu acces liber la
spaţii exterioare şi creşterea ecologică pot fi realizate şi în sisteme de baterii deschise, dacă nu se
depăşeşte densitatea maximă de găini/ suprafaţa utilizabilă şi densitatea găini/suprafaţa de
pardoseală.
Creşterea găinilor ouătoare în baterii îmbunătăţite necesită, printre altele, condiţii stricte
privind microclimatul (dimensiunile stabilite pentru adăpost, în concordanţă cu bunăstarea
animalelor şi cu profitul economic anticipat – realizat). Statelor membre ale UE li s-au stabilit
norme unitare privind microclimatul acestor baterii, norme aplicabile necondiţionat.
Dintre acestea, se remarcă limitele de “confort” ale găinii cazate în acest sistem, cu cel puţin 750
cm suprafaţă de baterie/găină, din care 600 cm suprafaţă utilizabilă, în timp ce înălţimea cuştii cu
excepţia suprafeţei utilizabile) trebuie să fie de cel puţin 20 cm, în orice punct. Nicio cuşcă nu
poate avea o suprafaţă totală mai mică de 2.000 cm, din compoziţie nelipsind: un cuibar, aşternut
care permite ciugulitul şi scărmănatul, stinghii de odihnă, care asigură cel puţin 15 cm/cap.
Prioritară este totodată hrănitoarea liniară, cu acces liber, ce trebuie pusă la dispoziţia găinilor;
lungimea acesteia fiind concepută la cel puţin 12 înmulţit cu numărul de găini aflate în cuşcă. De
asemenea, din cuşcă nu va lipsi un sistem de adăpare, corespunzător mărimii efectivului.
Pentru a facilita inspecţia, popularea şi depopularea, între rândurile de baterii va exista o alee de
deservire, cu o lăţime minimă de 90 cm, iar între pardoseala adăpostului şi nivelul inferior al
bateriei trebuie asigurat un spaţiu de cel puţin 35 cm. Dispozitivele necesare scurtării ghearelor
sunt indispensabile fiecărei baterii.

Construcţia primară a adăposturilor

Adăposturile pentru găini ouătoare trebuie termoizolate, etanşeizate (îndeosebi între elementele
de construcţie), pentru a permite funcţionarea ventilaţiei mecanice, evacuatoare a aerului viciat
din acest spaţiu. De cele mai multe ori, se apelează la sisteme de ventilaţie prin presiune
negativă. Atunci când adăpostul este populat, temperatura interioară este ridicată, iar aerul
proaspăt introdus poate fi uneori considerabil mai rece.
Pentru a fi asigurate condiţii de igienă optime, construcţia trebuie să fie uşor de curăţat, după
fiecare lot de găini şi înainte de repopulare. În adăpost, pardoseala va avea o pantă de 1 – 2%,
orientată către canalele de scurgere, amplasate de-a lungul axei longitudinale a construcţiei, la
distanţe de 10 – 15 metri între ele.În toate camerele tampon, sunt necesare canale de scurgere, pe
lângă instalaţiile sanitare. Apa reziduală menajeră poate fi preluată de sistemul de canalizare
(dacă există), fiind indicat ca reziduurile rezultate din procesul de producţie (ex. apa uzată) să fie
drenate către un rezervor fără evacuare.Biosecuritatea se referă la totalitatea normelor, tehnicilor
şi măsurătorilor organizatorice de prevenire şi combatere a bolilor, în cadrul fermelor
avicole. “Prevenirea ia în considerare condiţiile tehnologice, comportamentul uman şi igiena. O
atenţie deosebită trebuie să se acorde circulaţiei dinspre şi în adăpostul pentru păsări. Fiecare
adăpost trebuie privit ca o entitate de sine stătătoare, adică să aibă propria intrare şi propriile
spaţii tampon”, se subliniază în “Sisteme de adăpost pentru păsări – Standarde de fermă”.
Pentru a fi limitată pe cât posibil apariţia bolilor contagioase dintr-o fermă de găini ouătoare,
este recomandată aplicarea principiului “totul plin, totul gol”. De preferat este ca acest principiu,
aplicat la nivelul fermei, să presupună înlocuirea întregii populaţii avicole. Curăţarea şi
dezinfectarea temeinică, în perioada dintre două populări, este esenţială.De aceea, este necesar ca
activitatea de curăţare să fie avută în vedere încă din faza de proiectare a adăpostului: suprafeţe
uşor de curăţat, un sistem de drenare eficient şi platforme în afara construcţiei. În principiu,
starea de sănătate a populaţiilor avicole din cadrul exploataţiilor de găini ouătoare este
influenţată de factori, cu pretenţii justificate de a fi “principali”:

– normele de zooigienă,
– furajarea corectă şi igiena furajului;
– programele de profilaxie aplicate;
– condiţiile tehnologice de exploatare a efectivelor
 Cresterea Gainilor Ouatoare in sistem Ecologic, Extensiv, la Sol si in Baterii

Metodele de crestere ale gainilor ouatoare pot fi in sistem ecologic, in sistem extensiv, la sol si in
baterii. In functie de sistemul de crestere, fiecare exploatatie are un numar distinctiv, care are
urmatoarea alcatuire:
a. un numar care corespunde metodei de crestere (1 pentru sistemul extensiv, 2 pentru metoda de
crestere la sol, 3 pentru metoda de crestere in baterii, 0 pentru productie ecologica); b. codul
Romaniei – RO; c. codul judetului; d. un numar acordat cronologic exploatatiilor din care provin
ouale, incepand cu numarul 001.

In sistemul de crestere ecologic {COD 0} nici un adapost nu cazeaza mai mult de 3000 de gaini
ouatoare, iar pasarile nu trebuie cazate in custi.
Adaposturile trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
 Cel putin 1/3 din suprafata podelei sa fie solida, fara grilaje sau gratare si acoperita cu
asternut;
 O parte din suprafata podelei, care este disponibila pentru gainile ouatoare, trebuie sa fie
disponibila pentru colectarea dejectiilor;
 Sa prezinte trape de intrare/iesire de o dimensiune corespunzatoare pentru pasari, iar aceste
trape au o lungime combinata de cel putin 4 m pe o suprafata de 100 m2;
 Sa fie astfel construite astfel incat sa permita cu usurinta accesul pasarilor la suprafetele in
aer liber, iar lumina naturala poate fi suplimentata prin mijloace artificiale, astfel incat sa
se asigure maxim 16 ore/zi de lumina si o perioada continua de odihna nocturna de 8 ore.
 Pasarile trebuie sa aiba acces la o suprafata in aer liber, in cel putin o treime din viata lor.
Suprafetele in aer liber trebuie sa fie in cea mai mare parte acoperite de vegetatie si
prevazute cu instalatii de protectie si trebuie sa le permita pasarilor accesul la un numar
adecvat de adapatori si de jgheaburi de furajare.
In cazul in care gainile sunt tinute in interior, in cazul unor restrictii impuse de legislatie, acestea
trebuie sa aiba acces permanent la cantitati suficiente de furaje grosiere si la materiale
corespunzatoare in vederea satisfacerii nevoilor lor etologice. Toate materiile prime folosite in
hrana gainilor ouatoare, in sistem ecologic, trebuie sa fie insotite de certificate ecologice
eliberate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Sistemul de crestere extensiv (Free-Range). In cazul pasarilor crescute in sistemul free-
range {COD 1}, numarul minim de gaini pentru care se aplica prevederile legislative trebuie sa
fie de 350. Nu exista o limita maxima. Pasarile nu trebuie cazate in custi. Adaposturile trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii:
in zona de adapost trebuie sa se asigure urmatoarele:
 front de furajare de minim 10 cm/cap de pasare la sistem linear de furajare sau 4 cm
/cap de pasare la hranitori circulare;
 cel putin o pipa sau o cupa de adapare la fiecare 10 gaini;
 cuibare individuale (cate unul pentru fiecare grup de 7 gaini) sau cuibare de grup
(1mp. de cuibar/120 de gaini);
 dotarea cu stinghii in numar suficient astfel incat sa se asigure 15 cm de
stinghie/pasare.

In cazul gainilor ouatoare crescute in sistemul alternativ la sol {COD 2} numarul minim de
gaini pentru care se aplica prevederile legislative trebuie sa fie de 350. Nu exista o limita
maxima.

Toate sistemele trebuie echipate astfel incat toate gainile ouatoare sa aiba:
 hranitori lineare care asigura un front de furajare de cel putin 10 cm/pasare, sau hranitori
circulare care asigura cel putin 4 cm/pasare;
 instalatii de adapare cu apa continua care asigura un front de adapare de 2,5 cm/pasare, sau
instalatii cu adapare circulara care asigura 1 cm/pasare. In plus, cand sunt folosite
adapatori la cupe sau la pipe, trebuie sa se asigure cel putin o pipa sau o cupa pentru
fiecare grup de 10 gaini. Cand punctele de adapare sunt verticale, trebuie sa existe cel
putin doua cupe sau doua pipe la dispozitia fiecarei pasari;
 cel putin un cuib pentru fiecare grup de 7 gaini. Daca se folosesc cuiburile de grup, trebuie
sa existe cel putin 1 mp din spatiul de cuib pentru maximum 120 de gaini;
 stinghii adecvate, fara margini ascutite si care asigura cel putin 15 cm/pasare. Stinghiile nu
trebuie sa fie montate deasupra asternutului; distanta orizontala dintre stinghii trebuie sa
fie de cel putin 30 cm, iar distanta orizontala intre o stinghie si perete trebuie sa fie de cel
putin 20 cm si de cel putin 250 cmp de zona de asternut/pasare, zona de asternut ocupand
cel putin o treime din suprafata pardoselii.
Pardoselile pentru instalatii trebuie sa fie construite in asa fel incat sa suporte adecvat ghearele
din fata ale fiecarui picior.
In cazul gainilor ouatoare crescute in sistemul de custi {COD 3} numarul minim de gaini pentru
care se aplica prevederile legislative trebuie sa fie de 350. Nu exista o limita maxima. Acest
sistem de crestere trebuie sa asigure urmatoarele:
 cel putin 750 cmp din suprafata custii pentru fiecare gaina, din care 600 cmp sa fie
suprafata utilizabila;
 inaltimea custii, va fi de cel putin 20 cm in orice punct;
 pardoselile custilor trebuie sa fie construite astfel incat sa suporte adecvat ghearele din fata
ale fiecarui picior. Inclinatia pardoselii nu trebuie sa depaseasca 14% sau 8°;
 suprafata minima obligatorie pentru orice cusca trebuie sa fie de cel putin 2000 cm2.
Aceasta trebuie sa aiba urmatoarele dotari:
 un cuib;
 asternut care sa poata fi ciugulit sau zgariat;
 stinghii adecvate care sa asigure cel putin 15cm/gaina.
  jgheabul de furajare trebuie sa fie folosit fara restrictie. Lungimea acestuia trebuie sa
fie de cel putin 12 cm, inmultiti cu numarul gainilor din cusca;
 sistem de adapare corespunzatoare cu marimea grupului. Acolo unde sunt adapatori
la pipa sau la cupa, cel putin doua adapatori pipa sau doua adapatori cupa trebuie sa
fie accesibile fiecarei pasari;
 dispozitiv pentru scurtarea ghearelor.

Halele de gaini ouatoare, corelate cu cele de tineret in raport 1/3 (o hala de tineret la trei hale de
adulte) in sistemul intensiv-industrial de crestere din Romania, sunt identice ca dimensiuni cu
halele de tineret, dar difera din punct de vedere al echiparii, respectiv nu au sistem de incalzire,
temperatura tehnologica de minimum +15°C iarna (si cu totul exceptioanal minimum +10°C, in
cazul iernilor foarte geroase) putind fi realizata prin caldura biologica a pasarilor si prin
reducerea ratei ventilatiei.
Instalatia de furajare este conceputa ca jgheab in circuit inchis, furajele fiind antrenate de un
lant transportor actionat de la capul de actionare. Viteza lantului transportor este de 0,3m/sec iar
debitul este reglabil cu un sibar, care limiteaza dupa dorinta grosimea stratului de furaj. Folosirea
acestui sibar este foarte importanta, permitand un strat mai gros de furaje numai la prima
alimentare a zilei, la aprinderea luminii. In continuare, la celelate furajari, sibarele trebuie
coborate in asa fel incat lantul sa fie vizibil din stratul de furaj, in vederea evitarii risipei.
Automatizarea actionarii lantului de furajare, pentru furajarea gainilor la ore fixe si corelarea
programului de furajare cu cel de iluminat in conditii de automatizare asigura o activitate
normala, fara stresarea gainilor si de aceea instalatia de automatizare a celor doua programe nu
trebuie sa lipseasca din nici o hala de gaini ouatoare. De asemenea si celelalte activitati (adapare,
recoltarea oalor, evacuarea dejectiilor, climatizare) trebuie de asemenea automatizate.

Instalatia de adapare este constituita din bazinele cu flotor pentru fiecare nivel si conducte din
material plastic, pe care se monteaza adapatorile automate de tip picurator. Sub fiecare picurator
se afla cate un vas de retentie din material plastic, fixat pe peretele lateral si care are menirea de a
nu permite scurgerea apei in dejectiile de sub baterie. Gainile pot consuma apa atat din picurator,
cat si din vasul de retentie de sub picurator.

Instalatia de evacuat dejectiile este compusa dintr-un mecanism de actionare care antreneaza o
lama racolare, printr-un cablu de tractiune si doua limitatoare de cursa. Dejectiile cad pe niste
benzi din polietilena si sunt transportate in zona murdara a halei, de unde un raclor sau melc
transversal, dupa caz, le elimina din hala direct intr-o remorca cu ajutorul careia se transporta la
platforma de gunoi.
Colectarea oualor se face prin intermediul benzilor, ce sunt confectionate dintr-o tesatura
speciala, impregnata cu material plastic. In practica avicola exista doua modalitati de recoltare si
transport a oualor din hale, la statiile de sortate:
 varianta manuala: La bateriile echipate cu instalatii de colectare, ouale ajung pe benzile
transportoare ale sistemului, care le vor deplasa catre capatul fiecarei linii de baterie unde
exista mesele de stocaj; de aici, ouale sunt asezate manual pe cofraje si apoi sunt stivuite in
zona curata a halei. Transportul cofrajelor cu oua din halele de productie la statia de
sortare se realizeaza cu ajutorul unor carucioare cu roti mobile sau cu autovehicule
 speciale (daca distanta o dispune). Cofrajele folosite sunt cele standard, de 30 de oua, dar
confectionate din material plastic, deoarece au o rezistenta superioara celor din carton.
 varianta automatizata: in care ouale ajung din hala, direct in statia de sortare, fara sa mai
fie manipulate de catre personalul de deservire. Metoda presupune existenta de baterii
echipate cu instalatii longitudinale de colectare a oualor si cu transportoare verticale ce
preiau ouale de pe benzile instalatiei de colectare si le depun pe banda unui transportor
orizontal care, printr-un tunel, le dirijeaza la statia de sortare. La capatul fiecarei linii de
baterie, sistemul include si un dispozitiv electronic de inregistrare a productiei numerice de
oua obtinute.

Putem spune ca perioada 19-24 saptamani este una dintre cele mai dificile din viata pasarii. Ea
trebuie sa realizeze in aceste 5-6 saptamani o curba de 85% ouat si in acelasi timp sa castige cca
170 g in greutate, suferind succesiv un stres de transfer, unul de acomodare in noul loc de cazare
si unul de schimbare a retetei de furajare.
Principalele masuri pentru depasirea in cele mai bune conditii a acestor dificultati sunt: o furajare
buna cu o reteta furajera care sa tina seama de stadiul dezvoltarii corporale si maturitatii sexuale
a lotului; un microclimat optim, atat vara cat si (mai ales) iarna, controlul individual al
adapatorilor pentru indentificarea si remedierea defectiunilor, de regula mai frecvente la halele
noi populate; prelungirea programului de lumina catre orele favorabile ca temperatura
(dimineata) pentru stimularea consumului de furaje in timpul verii; administrarea suplimentului
de calciu - preferabil sub forma de spartura de scoici sa calciu granulat - peste stratul de furaj, cu
cca o ora inainte de stingerea luminii (nu mai de vreme, pentru ca pasarea isi va limita consumul
de nutreturi combinate); apoi trebuie urmarit in continuare greutatea corporala a puicutelor,
uniformitatea lotului, varsta primului ou si evolutia curbei incipiente de ouat, consumul de furaje
si de apa, precum si evolutia greutatii oualor
 Tehnologia hrănirii puilor pentru carne

In prezent, broilerii au un potential genetic extraordinar pentru crestere rapida si eficienta

nutritionala exceptionala, realizata prin selectii intensive. Aceasta crestere rapida este insotita de
o capacitate de a consuma cantitati mari de hrana. Parintii lor, din rasele grele de reproductie, au
aceleasi trasaturi. Prin urmare, este esential ca greutatea corporala a parintilor sa fie controlata
prin restrictii de hrana inca de la o varsta foarte mica.
Parintii, atat masculii cat si femelele, trebuie sa fie hraniti si ingrijiti in fiecare zi a vietii lor.
Erorile nu sunt admise. Practicarea tehnicilor elementare de management in perioadele de
crestere si de ouat este la fel de importanta ca si satisfacerea necesarului nutritional al pasarilor.
Nutritia in faza de tineret. Exista mai multe programe de restrictie a hranei (hranirea odata la
doua zile, cinci zile din sapte, in fiecare zi etc) pentru a controla greutatea corporala a tineretului
de inlocuire in perioada de crestere. Fara un program de restrictie a hranei, tineretul de inlocuire
va acumula depozite de grasime foarte mari si vor ajunge la maturitate sexuala la o varsta tanara.
Aceasta duce la o scadere a fertilitatii, la o rata scazuta a ecloziunilor si la o reducere a productiei
totale de oua. Cantitatea de hrana necesara pentru atingerea unei greutati corporale dorite este
influentata de mai multi factori. Greutatea corporala a puilor, temperatura si valoarea energetica
a nutretului sunt cei mai importanti factori.
Cea mai mare parte a energiei de care are nevoie pasarea este utilizata pentru intretinere. Prin
urmare, este important ca pasarea sa consume destula energie de fiecare data pentru a-si satisface
necesarul de energie pentru intretinere si pentru a permite cresterea usoara dorita sporului zilnic
in greutate. Curba cresterii ar trebui sa fie lina, fara efectul variatiilor bruste, care se observa
destul de frecvent.
In faza de crestere, consumul adecvat de proteine (aminoacizi), minerale, vitamine si alti
nutrienti este esential pentru asigurarea unui spor in greutate adecvat si a dezvoltarii scheletare.
Masa musculara este importanta la inceputul perioadei de ouat, iar la o pasare cu o masa
musculara buna ar trebui sa atinga perioada de varf de ouat in conditii foarte bune, daca este
ingrijita corect. In mod normal, restrictia de hrana in perioada de crestere consta in limitarea
energiei. Ceilalti nutrienti sunt, de obicei, peste energia furnizata. Nivelurile proteinei se pot
incadra intre 17 si 21% de la 0-3 saptamani si 14-16% de la 4-20 saptamani.
Nutritia in faza de productie.
Odata ce puicutele intra in productie (24-34 saptamani), aceasta perioada de 10 saptamani este
esentiala pentru productivitatea lor finala ca gaini de reproductie. Multe efective cu un potential
de a atinge varful in productie de oua nu ating niciodata mai mult de 75% din cauza unui
management defectuos. Este esential ca pasarile de reproductie sa poate obtine sporuri adecvate
in aceasta perioada. Din studiile realizate putem spune ca, daca pasarile care intra in productie nu
ating greutatea adecvata in productia de varf, efectivul nu va avea performanta maxima. Pasarile
nu trebuie sa sufere nici o pierdere in greutate saptamanala de la varsta de o zi si pana la sfarsitul
ciclului de ouat. Acesta regula trebuie urmata mai ales cand gainile sunt aproape de varful de
productie. Rata sporului in greutate se modifica si corespunde diferitelor etape ale maturitatii si
productiei de oua.

Exista trei faze critice ale nutritiei in viata unui reproducator:

 In faza 1 perioada incepe de la o zi si se termina la primul ouat. In acest timp, pasarile

trebuie sa consume cantitatea de hrana de care au nevoie pentru a atinge greutatea
corporala recomandata. Incepind cu varsta de 17-18 saptamani, sporul in greutate creste,
pentru a furniza depozitele de nutrienti si cresterea oviductului, iar gaina este acum
pregatita sa inceapa ouatul. Sporul permis de la varsta de 17-18 saptamani pana la primul
ouat este un factor esential in determinarea greutatii medii a efectivului in perioada de
ouat.
 In faza 2 perioada incepe de la primul ouat si se termina imediat dupa productia de varf.
Este esential ca gaina sa castige in greutate in aceasta perioada. Pe masura ce efectivul se
apropie de perioada de varf, sporul in greutate este redus. Randamentul masei oualor este
mai mare la inceputul acestei perioade decat la sfarsit. Prin urmare, necesarul de hrana in
aceasta perioada este mai mare. Cand se atinge o productie de 40-50%, poate fi
implementat programul de ''nutritie exceptionala'', pentru a atinge varful productiei, cu
conditia ca media greutatii corporale a efectivului sa fie limitele sugerate.
 In faza 3 perioada incepe imediat ce efectivul atinge varful productiei. Cantitatea de hrana
trebuie mentinuta oarecum constanta timp de 2-3 saptamani dupa perioada de varf. Nutrita
controlata trebuie continuata, iar greutatea si productia de oua trebuie monitorizate in
permanenta in aceasta perioada. In mod normal, se recomanda 2-3 g de spor in
greutate/pasare/saptamana. Ca si in faza 2, ingestia de energie este factorul cel mai
important pentru numarul oualor si greutatea acestora. Unii fermieri administreaza niveluri
de proteina peste cele necesare, limitand in acelasi timp continutul energetic al nutretului.
Cu o ingestie de energie limitata, consumul de proteine in exces devine un stres inutil
asupra gainii, din cauza cererii de energie suplimentara de care are nevoie organismul
pentru a elimina azotul in exces sub forma de acid uric. Stresul este si mai mare pe fondul
caniculei.