CURS 2: MANAGEMENTUL

BUNĂSTĂRII GĂINILOR OUĂTOARE

 SISTEME DE EXPLOATARE A GĂINILOR OUĂ CONSUM
ŞI A CELOR DE REPRODUCŢIE, CERINŢE IGIENICE

ADĂPOSTIREA EFECTIVELOR DE GĂINI ŞI COCOŞI DE REPRODUCŢIE

Efectivele matcă, destinate producţiei de ouă sau de carne, pot fi exploatate în sistem
intensiv sau alternativă.
În ţara noastră este practicat doar sistemul intensiv de exploatare în două variante:
▪ la sol (cel mai frecvent)
▪ în baterii de cuşti cu călcat natural
Exploatarea efectivelor matcă la sol
Se poate face pe aşternut permanent, pe grătare şi pe aşternut permanent şi grătare
(cel din urmă sistem fiind cel mai extins). În acest sistem de exploatare, camera
tampon este amplasată fie central, fie la unul din capete adăpostului, iar
compartimentele sunt împărţite în două rânduri de boxe, de o parte şi de alta a aleii de
circulaţie. Atât paturile (din grătare de lemn sau din material plastic, suspendate la 30-
40 cm de pardoseală), cât şi cuibarele (pe 1-3 nivele) sunt amplasate către aleea de
circulaţie. Suprafaţa acoperită cu aşternut permanent reprezintă 40-60% din S totală.
Secţiune transversală printr-un adăpost amenajat
pentru exploatarea găinilor la sol
a. Paturi din grătare pentru odihnă;
b. Aşternut permanent;
c. Alee circulaţie;
d. Cuibare;
e. Transportor de furaje; f. Adăpătoare;
g. Pardoseală continuă; h. Dejecţii păstoase.
 Pentru fiecare pasăre se alocă 0,2 m pe patul de dormit şi se asigură cel puţin un
cuibar la 5 găini. Densitatea practicată este de 5 păsări rase grele/mp şi 6-7 păsări
rase uşoare/mp.
În ţări cu avicultură avansată şi în ţara noastră în unităţile în care s-a făcut
retehnologizarea, amenajarea interioară a adăposturilor pentru exploatarea găinilor şi
cocoşilor pentru reproducţie se poate face în una din următoarele trei variante:
a) Cazarea pe aşternut permanent şi paturi din şipci de lemn amplasate central
- cuibare cu două nivele amplasate perpendicular pe axul longitudinal al adăpostului
(recoltarea ouălor este manuală)
- furajarea şi adăparea mecanice (frontul de furajare şi de adăpare amplasate în zona
paturilor – cu pardoseală discontinuă)
a b

b) Paturile din grătar de mat. plastic - Red Rooster sunt amplasate în partea centrală,
de o parte şi de alta a cuibarelor
- cuibarele sunt amplasate paralel cu axul longitudinal al adăposturilor (recoltarea
ouălor este mecanică)
- frontul de adăpare este amplasat deasupra paturilor din grătare (adăpare mecanică)
- frontul de furajare este amplasat în zonele laterale acoperite de aşternut permanent
(furajare mecanică)
 c

c) Exploatare pe aşternut permanent amplasat central

- paturi din grătar mat. plastic amplasate lateral, pe 2 rânduri
- cuibare amplasate în centrul celor 2 rânduri de paturi (recoltarea ouălor mecanică);
Furajarea şi adăparea mecanice: fronturile de furajare şi adăpare sunt amplasate în
zona paturilor.

Exploatarea efectivelor matcă în baterii de cuşti

Sistemul de exploatare a găinilor şi cocoşilor de
reproducţie în baterii de cuşti cu călcat natural se
practică în special pentru rasele uşoare. Se folosesc
baterii verticale pe 2-6 nivele, fără sistem de uscare
forţată a dejecţiilor sau cu sistem de uscare forţată a
dejecţiilor pe banda transportoare.
Evacuarea dejecţiilor din adăposturi se face zilnic în
cazul bateriilor fără uscare forţată şi la şapte zile în
cazul bateriilor cu sistem de uscare forţată.
Baterie de cuşti pentru găini şi cocoşi
de reproducţie fără sistem de uscare
forţată a dejecţiilor
A. Baterie cu 2 nivele de cuşti;
B. Baterie cu 3 nivele de cuşti
a. Jgheab de furajare;
b. Jgheab pentru colectarea ouălor;
c. Bandă de colectare a dejecţiilor;
d. Cuşcă.
Bateriile de cuşti se pot amplasa pe mai multe rânduri
în funcţie de lăţimea adăposturilor. Într-o cuşcă se pot
caza un număr diferit de păsări în funcţie de suprafaţa
acestora şi variază între 18-35 exemplare. Înălţimea
cuştii permite acuplarea.
Furajarea se face mecanic, din jgheaburi amplasate în
afara cuştii, iar adăparea, de asemenea mecanică, se
face în interiorul cuştii.
Baterie de cuşti pentru găini şi cocoşi
Colectarea ouălor se poate realiza manual sau de reproducţie cu sistem de uscare
mecanic. forţată a dejecţiilor
A. Baterie cu 2 nivele de cuşti;
B. Baterie cu 3 nivele de cuşti
a. Jgheab de furajare;
b. Jgheab pentru colectarea ouălor;
c. Bandă de colectare a dejecţiilor;
d. Cuşcă;
e. Canal de aer pentru uscare dejecţii

Colectare manuală a ouălor

Colectare automată a ouălor

(jgheaburi de colectare
longitudinale şi transversale)
 ADĂPOSTIREA GĂINILOR PENTRU OUĂ CONSUM
S-a renunţat la sistemul de cazare a găinilor pentru ouă consum în baterii de cuşti
de tip clasic, în urma criticilor severe din partea societăţilor de protecţie a animalelor.
Ca urmare a receptivităţii industriei avicole, au fost elaborate noi tehnologii de
exploatare, conforme bunăstării optime a efectivelor cazate, apărând astfel sistemul
alternativă (o alternativă la soluţia industrială consacrată, care asigură
automatizarea muncii şi producţii superioare, în condiţiile în care păsările îşi pot
manifesta cea mai mare parte a schemelor comportamentale normale – similar
situaţiei înregistrate în sistemul extensiv).
În prezent, găinile pentru ouă consum se pot exploata:
1) în baterii de cuști
2) la sol, în sistem intensiv
3) în sistem alternativă (la sol şi în baterii fără cuşti)

1) Exploatarea în baterii de cuști

Sunt utilizate fie cuşti universale, de tip
piramidal sau vertical, fie cuşti special destinate
acestei categorii zootehnice, de tip piramidal
sau vertical, în variante neecologice (fără
Baterie de cuşti de tip piramidal pe patru
uscarea forţată a dejecţiilor) sau moderne, nivele, neecologică
ecologice (cu uscare forţată). a. Cap de acţionare a jgheabului de furajare;
f. Sistem furajare în cascadă
Bateriile de cuşti verticale ecologice (cu sistem de uscare
forţată a dejecţiilor de tip Eurovent) pot fi amenajate pe
3-8 nivele, având în componenţă:
- jgheab de furajare
- sistem de adăpare cu picurător
- jgheab de colectare ouă
- bandă de colectare şi uscare dejecţii
- canal ventilaţie (de transport al aerului recirculat din
adăpost, pentru uscarea dejecţiilor pe banda
transportoare).
Pentru toate bateriile de cuşti cu mai mult de patru nivele
se montează culoare de circulaţie pentru supravegherea
nivelelor 5-8, formate din una sau două benzi de material
plastic montate pe suporţi metalici între două baterii.

Baterii de cuşti verticale, ecologice

Sus: sistemul de uscare a dejecţiilor pe
banda colectoare şi sistemul de
alimentare cu furaj în cascadă)

Sunt utilizate cuşti îmbunătăţite: cu o zonă de cuibar,

cu iluminat mai redus – delimitată de perdele din
plastic, stinghii, bandă de ascuţire a ghearelor şi o
zonă cu aşternut (pentru baia de praf).
2) Adăpostirea găinilor pentru ouă
consum în sistem intensiv la sol
- Sistemele de cazare sunt similare celor
prezentate pentru găinile de reproducţie.
 a
clasice, din lemn, cu două fante
Se folosesc laterale - pardoseală acoperită cu
aşternut din paie a)
CUIBARE
cu recoltare manuală b)
moderne
b
cu recoltare mecanică c)

Avantaje:
pardoseala din grătar plastic
aşternut de forma unei perii plastic
se decontaminează uşor
nu se sparg ouăle
este refolosibil

c
3) Adăpostirea găinilor pentru ouă consum în sistem alternativă
Tehnologii care asigură densităţi comparative celor din bateriile de cuşti pe 2-3 nivel,
în condiţii de viaţă mai apropiate de cele naturale sub raportul mişcării, odihnei şi
relaxării păsărilor: - Natura
- Voletage
- Volier-Matic
- Floor-Matic
Adăposturi cu pardoseala împărţită în următoarele zone funcţionale:
- de furajare şi adăpare
amplasate în bateria de cuşti
- de repaus (odihnă) şi dormit
- de ouat
amplasate în afara bateriei
- de relaxare şi scormonit (destindere)

► Sistemul Natura – baterie fără cuşti

Cuştile sunt dispuse pe două sau trei nivele, având lungimea 2,9-3,2 m şi
înălţimea de 2,40 m, respectiv lărgimea de 2,9-3,2 m şi înălţimea de 2,5m.
Lungimea bateriei fără cuşti este variabilă, în funcţie de lungimea adăpostului, fiind
formată din module (ca şi bateria de cuşti). Fiecare baterie fără cuşti este dotată
cu sistem de furajare cu lanţ plat şi sistem de adăpare cu picurător şi stinghii
pentru odihnă amplasate deasupra ultimului nivel.
 a. Zona de furajare şi adăpare; b. Zona de ouat;
c. Zona de repaus şi dormit;
d. Zona de destindere; e. Jgheab hrănire;
f. Adăpători cu picurător.

Adăpost de găini ouătoare în sistem alternativă – tip Natura

Furajare – hrănitori tronconice cu jgheab circular

Adăpare – adăpători cu niplu (picurător) sau nivel constant
Pardoseala – discontinuă din plastic în zona de furajare-adăpare, uşor înclinată,
asigurând rostogolirea ouălor produse în această zonă în jgheaburi de colectare
Evacuarea dejecţiilor – cu benzi rulante amplasate sub fiecare zonă de furajare,
adăpare şi odihnă
Zona de ouat: baterii de cuibare cu 1-3 nivele
Zona de odihnă şi dormit: este reprezentată de stinghii din lemn amplasate deasupra
ultimului nivel al baterii
Zona de relaxare – scormonit: acoperită de aşternut permanent

constituie în acelaşi timp şi alee de circulaţie pentru îngrijitori

Controlul furajării, adăpării, colectării ouălor, eliminării dejecţiilor = computerizat
► Sistemul Voletage – baterie verticală (fără cuşti) formată din 2 corpuri alăturate:
- unul cu 2 nivele
- unul cu 3 nivele

a. Zona de furajare şi adăpare; b. Zona de ouat; Sistemul Voletage

c. Zona de repaus şi dormit; d. Zona de destindere;
e. Jgheab hrănire; f. Adăpători cu picurător
► Sistemul Voliere-Matic (SUA) – baterie fără cuşti pe 4 nivele

Sistemul
Voliere-Matic

► Sistemul Floor-Matic: exploatare la sol, pe aşternut permanent şi stinghii

Sistemul
Floor-Matic

Uniunea Europeană a agreat trei sisteme de cazare a găinilor ouătoare:

1) Pe aşternut permanent
2) Pe stinghii
3) În spaţii libere (pe teren înierbat)
1) Cazarea pe aşternut permanent
7 păsări/m2
30% din suprafaţa pardoselii: zona de scormonit – destindere
70% baterii fără cuşti tip Natura
baterii de cuibare
front furajare 8 cm/pasăre
8-10 păsări/adăpătoare cu picurător
100 păsări/m2 de cuibar
15 cm liniari stinghie/pasăre pt. odihnă

Pentru a creşte nivelul de bunăstare se amenajează spaţii de mişcare în aer liber,

din care o parte înierbată.

2) Cazarea pe stinghii
25 păsări/m2
15 cm stinghie/pasăre
8 cm front furajare/pasăre
o adăpătoare cu picurător / 8-10 păsări
1 m2 cuibar / 100 păsări

Pregătirea pentru populare a unui

adăpost cu sistem de cazare pe stinghii
3) Cazarea în spaţii deschise, cu teren înierbat
7 păsări/m2
30% din suprafaţa pardoselii: zona de scormonit – destindere; 70% baterii fără cuşti
tip Natura; baterii de cuibare
front furajare 8 cm/pasăre
8-10 păsări/adăpătoare cu picurător
100 păsări/m2 de cuibar
15 cm liniari stinghie/pasăre pt. odihnă

CERINŢE IGIENICE PENTRU GĂINI OUĂTOARE

Microclimatul de confort
T = 13 – 18 °C
R = 60 - 70% vara; 80% iarna
Curenţi de aer = 0,3 m/s vara; 1,5 m/s iarna
CO2 = maxim 2500 ppm; NH3 = maxim 26 ppm; H2S= maxim 10 ppm
Iluminatul caracteristic pentru fiecare rasă şi hibrid
 ORDINUL ANSVSA nr. 136 din 16 iunie 2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind
standardele minime pentru protectia gainilor ouatoare
Directiva Consiliului 1999/74/CE - standardele minime
Sistem alternativă Cuşti îmbunătăţite
a) hranitori lineare care asigura un front de
furajare de cel putin 10 cm/pasare sau hranitori
circulare care asigura cel putin 4 cm/pasare;
b) instalatii de adapare cu apa continua care
asigura un front de adapare de 2,5 cm/pasare sau
instalatii de adapare circulare care asigura 1
cm/pasare. În plus, când sunt folosite adapatori la
cupe sau la pipe, va exista cel putin o pipa sau o
cupa pentru fiecare grup de 10 gaini.
c) cel putin un cuibar pentru fiecare grup de 7
gaini. Daca se folosesc cuibare colective, trebuie
sa existe cel putin 1 mp la maxim 120 de gaini;
d) stinghii adecvate, fara margini ascutite si care
asigura cell putin 15 cm/pasare. Stinghiile nu
trebuie sa fie montate deasupra asternutului;
distanta orizontala dintre stinghii trebuie sa fie de
cel putin 30 cm, iar distanta orizontala între o
stinghie si perete trebuie sa fie de cel putin 20 cm.
e) zona de asternut ocupa cel putin o treime din
suprafata pardoselii.
f) Densitatea de cazare nu trebuie sa depaseasca
9 gaini ouatoare/mp de zona utilizabila.
a) gainile ouatoare trebuie sa aiba cel putin 750
cmp din suprafata custii pentru fiecare gaina, din
care 600 cmp sa fie suprafata utilizabila; înaltimea
custii va fi de cel putin 20 cm în orice punct; nici o
cusca nu va avea o suprafata totala mai mica de
2.000 cmp; custile dispun de cuibar; asternut
care sa poata fi ciugulit si zgariat; stinghii
adecvate care sa asigure cel putin 15 cm/gaina;
b) Se va prevedea un jgheab de furajare care sa
poata fi folosit fara restrictie, min 12 cm/gaina.
c) fiecare cusca trebuie sa aiba un sistem de
adapare corespunzator cu marimea grupului.
Acolo unde sunt adapatori la pipa sau la cupa, cel
putin doua adapatori pipa sau doua adapatori
cupa trebuie sa fie accesibile fiecarei pasari;
d) Trebuie sa existe un coridor de minimum 90 cm
între randurile de custi si un spatiu de cel putin 35
cm între pardoseala cladirii si partea inferioara a
custilor;
e) custile trebuie sa fie echipate cu dispozitive de
scurtare a ghearelor.
f) Program lumină care prevede întuneric minim o
treime din zi, astfel încât gainile sa se poata
odihni, trecere gradata.
 PROBLEME DE BUNĂSTARE LA GĂINI OUĂTOARE
(ouă consum sau ouă de incubat)

Sunt caracteristice sistemului intensiv – industrial

(în care sunt exploatate 90% din găinile pentru ouă):

- adăposturi oarbe, baterii de cuşti de 2-8 nivele Supraaglomerare

(iluminare deficitară, supraaglomerare);

- comportamente stereotipe;

- acoperire necorespunzătoare cu pene (deplumare);

- slăbiciunea picioarelor; osteoporoză; Deplumare

- ulcerele degetelor, defecte de creştere a ghearelor;

- tăierea ciocului (debecarea).

Debecare
 EVALUAREA BUNĂSTĂRII GĂINILOR OUĂTOARE
LA NIVEL DE FERMĂ
Se poate realiza pe baza:
➢ indicatorilor comportamentali;
➢ sistemelor şi practicilor de management;
➢ prin sisteme numerice integrative;
➢ pe baza sistemului HACCP.
Evaluarea bunăstării găinilor ouătoare pe baza parametrilor comportamentali
Principiul evaluării bunăstării animalelor pe baza parametrilor comportamentali
constă în evidenţierea schemelor de comportament nonadaptativ, care se
asociază cu mediul nociv şi cu suferinţa animalelor, deci reprezintă un indicator al
bunăstării precare.
Comportamentele nonadaptative întâlnite la păsări sunt canibalismul (ciugulitul
injurios) şi isteria (stresul psihic).
Ciugulitul injurios relevă deficienţe în formarea sau Ciugulit injurios
menţinerea ierarhiei din cadrul grupului de păsări, din
multiple cauze: supraaglomerare, căldură şi iluminare
excesivă, deficitul frontului de furajare sau adăpare,
schimbări frecvente în mediul de viaţă sau în practica
managerială, lipsa cuibarelor sau iluminarea prea puternică
a acestora, menţinerea în efectivul de producţie a păsărilor
deplumate sau cu leziuni cutanate etc.
Stresul psihic (numit impropriu isteria aviară) apare mai frecvent la rasele uşoare
şi se caracterizează prin hiperactivitate neurocomportamentală de tip halucinator,
agresiv sau anxios: cotcodăcit, creşterea nivelului de frică, imobilitatea păsărilor în
poziţie de alarmă, alergarea dezordonată. În urma crizelor isteriforme intervin
disorexia, reducerea ouatului, alterări ale penajului, asfixierea prin îngrămădire,
întârzierea apariţiei maturităţii sexuale.
Cauzele acestei tulburări majore de comportament sunt reprezentate de alterarea
microclimatului, managementul necorespunzător etc.

Bunăstarea la nivel de efectiv poate fi evaluată şi prin aplicarea următoarelor teste

de aversiune (teste comportamentale): testul spaţiilor deschise, testul evadării,
testul de evadare aplicat în cuşcă, testul boxă + experimentator, testul reacţiei la
apropierea omului, testul imobilităţii tonice. Acestea pun în evidenţă un nivel ridicat
de frică sau anxietate, deci o bunăstare psihică precară.
•Testul spaţiilor deschise: Păsările sunt mutate din cuşti în spaţii deschise,
beneficiind de lumină puternică. Păsările care rămân imobile sau cele care nu
prezintă manifestări vocale se apreciază a fi mai înfricoşate decât acelea care se
deplasează, manifestă comportamentul de explorare a mediului sau prezintă
manifestări vocale.
•Testul evadării sau testul „hole-in-wall”: Principiul testului este că o pasăre
înfricoşată va evita deplasarea din adăpost către o suprafaţă nefamiliară şi puternic
luminată din exterior, printr-o deschizătură amplasată la nivelul peretelui. Cu cât
nivelul de frică e mai scăzut, cu atât posibilitatea unui asemenea comportament
creşte.
•Testul boxă + experimentator: Este folosit de regulă în laboratoare, stabilindu-se
tendinţa păsărilor de a se îndepărta de un om aşezat de cealaltă parte a unei plase
de sârmă, într-o cameră nefamiliară. Reacţiile puternice de evitare a omului
caracterizează un grad ridicat de frică, cu observaţia că manipularea frecventă a
păsărilor poate influenţa rezultatul acestui test.
•Testul reacţiei la apropierea omului: Numărul păsărilor care încearcă să fugă la
apropierea lentă a omului reflectă nivelul de frică al acestora. Experimentul poate fi
eficientizat prin filmarea păsărilor şi interpretarea ulterioară a casetelor video.
•Testul imobilităţii tonice (TIT): Imobilitatea tonică reprezintă un reflex
necondiţionat, indus de constrângerea uşoară aplicată păsărilor.
Pasărea este menţinută forţat în decubit dorsal timp de 45
secunde, după care este eliberată. Imediat după fixarea
păsării în această poziţie, aceasta încearcă să scape,
prezentând o scurtă perioadă de hiperdinamie, după care
apare postura de imobilitate, cu o durată variabilă (de la
câteva secunde până la câteva ore).
Imobilitate tonică
Starea de imobilitate este caracterizată drept inhibiţie motorie temporară, rigiditate
sau pierdere a capacităţii de răspuns specific. Acesta din urmă, după Blood şi
Studdert, este reprezentat de adoptarea decubitului ventral şi intervine în
redobândirea poziţiei normale a corpului aflat în cădere, cu condiţia funcţionării
normale a analizatorului vizual, a vestibulului şi a proprioceptorilor. Comportamentul
de imobilitate este un reflex de apărare faţă de prădători, iar mărimea perioadei de
imobilitate tonică este corelată direct cu gradul de frică al păsărilor.
 Evaluarea bunăstării găinilor ouătoare pe
baza sistemelor şi practicilor de management
Bunăstarea animalelor poate fi influenţată pe diferite căi de către factorii de
management, unii dintre aceştia fiind uşor de măsurat, în timp ce alţii sunt dificil de
definit sau de măsurat (Teuşdea V., 2002).
❑ Dintre factorii de management uşor de definit şi măsurat, care pot afecta
bunăstarea animalelor, se menţionează: modul de furajare, compoziţia raţiei,
densitatea efectivelor, microclimatul adăposturilor şi frecvenţa lotizării.
Modul de furajare (de administrare a raţiei) poate genera la animale manifestări de
frustrare, din cauza imposibilităţii manifestării unor scheme comportamentale puternic
motivate, legate de furajare. Furajarea animalelor cu raţii a căror compoziţie nu este
corelată cu necesităţile acestora (furajarea restricţionată la găini de reproducţie) poate
induce boli nutriţional-metabolice, care pot fi complicate de intervenţia agenţilor
etiologici patogeni sau condiţionat patogeni.
Densitatea mare a efectivelor (peste nivelurile acceptate în standardele minime
de bunăstare sau în normele tehnologice sau sanitare veterinare) determină deficitul
relativ al frontului de furajare şi adăpare şi alterarea microclimatului. În condiţiile
restrângerii frontului de adăpare şi furajare se declanşează lupta intraspecifică pentru
satisfacerea cerinţelor de apă şi de hrană. Deficitul de durată al frontului de furajare şi
adăpare poate induce stresul alimentar, apariţia de modificări organice ireversibile sau
chiar moartea animalului. Supradensitatea determină nu numai modificări ale stării de
sănătate fizică, ci şi tulburări ale sănătăţii psihice.
Alterarea factorilor de microclimat afectează bunăstarea animalelor prin apariţia
suferinţei sau disconfortului animalelor, îmbolnăvirilor respiratorii etc.
 Lotizarea reprezintă altă cauză a unei bunăstări precare, deoarece poate
conduce la ruperea relaţiilor de grup existente şi la declanşarea luptei intraspecifice
pentru formarea unei noi ierarhii de grup. Consecinţele nefavorabile ale acestor
fenomene asupra bunăstării sunt cu atât mai grave, cu cât animalele au o vârstă
mai mare.
❑ Principalii factori de management dificil de definit şi măsurat care afectează
bunăstarea animalelor sunt: atitudinea îngrijitorului faţă de animale şi abilitatea şi
personalitatea acestuia.
Referitor la atitudinea îngrijitorului faţă de animale, s-a demonstrat experimental
că o manipulare brutală a animalelor a dus la creşterea nivelului de frică a acestora
faţă de om.
Referitor la abilitatea şi personalitatea îngrijitorului, se argumentează că o creştere
a nivelului de bunăstare a animalelor este posibilă doar atunci când îngrijitorul
depistează din timp apariţia problemelor de sănătate şi aplică în mod operativ
tratamentele corespunzătoare.
Metoda evaluării bunăstării animalelor pe baza factorilor de management
presupune două aspecte esenţiale: pe de o parte înregistrarea datelor referitoare la
sistemul de management (înregistrare posibilă într-un timp scurt), iar pe de altă
parte înregistrarea practicilor de management, care necesită o perioadă mai
îndelungată de observaţii.
Pentru ca evaluarea bunăstării animalelor pe baza sistemului şi practicilor de
management să fie considerată validă, trebuie avut în vedere ca îngrijitorii să aibă
aceeaşi atitudine faţă de animale pe tot parcursul perioadei de observaţie.
 Metoda de evaluare a bunăstării animalelor pe baza sistemului şi practicilor de
management este superioară celei bazate pe sistemele numerice integrative, dar încă nu
este definitivată şi oficializată. Această metodă are la bază indicatori legaţi de: condiţiile de
creştere şi exploatare, practicile de management, comportamentul animalelor şi sănătatea
animalelor.
Aplicarea metodei impune parcurgerea a trei etape: stabilirea indicatorilor reprezentativi
pentru fiecare fermă în parte; constatarea problemelor reale de bunăstare a animalelor din
fermă şi determinarea cauzelor acestora; înlăturarea cauzelor bunăstării proaste, indiferent
de natura lor (legate de sistemul de management sau de practicile de management).

Evaluarea bunăstării prin sisteme numerice integrative

Sistemele numerice integrative prezintă un grad ridicat de obiectivitate şi aplicabilitate
largă, indiferent de specie, categorie de animale şi condiţiile de creştere şi exploatare.
Caracterul integrativ al acestor sisteme derivă din faptul că reunesc factorii referitori la
condiţiile de adăpostire şi la sistemele şi practicile de management (engeneering-based
parameters) cu factorii comportamentali şi cei patologici (animal-based parameters). În
continuare vor fi prezentate sistemul ANI 35, propus în Austria de către Bartussek, sistemul
suedez de evaluare şi sistemul britanic, utilizat în cadrul Bristol Welfare Assurance Program.
În cazul sistemului ANI 35, prin însumarea notelor acordate pentru toţi factorii din grila de
evaluare se obţine un punctaj final, ceea ce facilitează compararea nivelului de bunăstare a
păsărilor din diferite sisteme de creştere şi exploatare sau din diferite unităţi de exploatare.
Dezavantajul acestor sisteme, după Johannenson, este legat de permisivitatea prea mare,
din cauza posibilităţii compensărilor largi între factorii grilei de evaluare. Aceasta ar conduce
la obţinerea unui punctaj final de certificare a bunăstării în condiţiile în care prin alte metode
certificarea bunăstării nu ar fi posibilă.
 Sistemul ANI 35
În scopul determinării nivelului de bunăstare a animalelor în Austria, Bartussek a introdus
Tiergerehtheitsindex (TGI). Tradus ad literam termenul are semnificaţia de „index al
cerinţelor (necesităţilor) animalelor”. Pentru desemnarea aceluiaşi index, în literatura
engleză de specialitate se utilizează acronimul ANI (Animal Needs Index), propus tot de
către Bartussek, în 1991.
La începutul anului 1990, mai multe echipe de specialişti au dezvoltat noi versiuni ale ANI,
mai detaliate şi cu o specificitate mult mai mare, fapt care a făcut posibilă elaborarea în 1995
a versiunii finale a acestui indicator: ANI 35L. Numărul 35 reprezenta punctajul maxim
acordabil, iar L prescurtarea lui long (versiune lungă), versiune cu modificări majore faţă de
versiunea iniţială (versiunea scurtă) a ANI, numită ANI 35S (short). În cazul versiunilor mai
recente, punctajele au o limită mult mai mare de variabilitate. Astfel, pentru ANI 35L
versiunea 2001 pentru determinarea nivelului de bunăstare al efectivelor de găini, punctajul
final variază între – 12 şi + 45 de puncte iar pentru sistemul ANI 35L versiunea 2000, utilizat
pentru determinarea bunăstării la taurine, punctajul final variază între – 9 şi + 46 puncte.
În prezent, ANI 35 se utilizează pentru aprecierea bunăstării vacilor de lapte, a viţeilor şi
tineretului taurin, a scroafelor cu purcei, a porcilor la îngrăşat, a găinilor ouă consum
şi a celor de reproducţie rase grele.
Utilizarea în practică a ANI nu presupune evaluarea tuturor necesităţilor esenţiale pe care le
prezintă respectivul animal de fermă, ci în special a condiţiilor de adăpostire, care au o
pondere majoră în satisfacerea necesităţilor animalelor cazate şi deci în asigurarea
bunăstării acestora. La cel de-al doilea Salon Internaţional al Reţelei pentru Sănătatea şi
Bunăstarea Animalelor din Fermele Organice (Cordoba, ianuarie 2000), Bartussek
sugerează ca alternativă pentru ANI acronimul HCS (Housing Condition Score – Cheie de
apreciere a Condiţiilor de Adăpostire).
Principiul ANI constă în ierarhizarea necesităţilor diferitelor specii şi categorii de
animale în funcţie de ponderea acestora în asigurarea bunăstării. Hurnik şi Lehman
clasifică necesităţile în trei categorii:
- necesităţi de bază (life-sustaining);
- necesităţi secundare (health-sustaining);
- necesităţi facultative (comfort-sustaining).
Dacă necesităţile de bază (prezenţa apei, hranei şi a microclimatului adecvat) nu prezintă
diferenţe majore în ceea ce priveşte importanţa în determinarea nivelului de bunăstare a
diferitelor specii şi categorii de animale, în cadrul celorlalte două clase de necesităţi
diferenţele pot fi foarte mari.
După stabilirea fiecărei necesităţi în parte şi a importanţei acestora sunt elaborate
adevărate “piramide ale necesităţilor” pentru fiecare specie şi categorie de vârstă sau
exploatare. Condiţiile de adăpostire sunt interpretate conform importanţei lor în piramida
necesităţilor categoriei de creştere sau exploatare cazată în adăpostul respectiv.
Ideea ierarhizării necesităţilor (needs) şi dorinţelor (wishes) provine din psihologia
comparată. Încă din 1970, Maslow a trasat modelul ierarhic al necesităţilor pentru
oameni.

Piramida necesităţilor speciei umane

Conform ANI, nivelul bunăstării se evaluează pe baza a 5 grupe de factori:
1. Libertatea de mişcare;
2. Interacţiunile sociale;
3. Tipul şi caracteristicile pardoselii şi suprafeţelor în aer liber;
4. Iluminarea, calitatea aerului şi zgomotele;
5. Condiţiile de îngrijire şi întreţinere.
În cadrul fiecărei grupe, factorii se apreciază fie pe baza anumitor criterii sau caracteristici
bine determinate ale acestora, fie pe baza calificativului prin care sunt cotaţi. În final se
notează fiecare factor din cadrul grupei după care, prin adunare, se obţine punctajul
general pentru întreaga grupă de factori.
Punctajul final ANI reprezintă suma celor 5 punctaje generale pentru grupele de factori. Cu
cât punctajul este mai mare, cu atât se consideră că sunt mai bune condiţiile de adăpostire
din perspectiva bunăstării animalelor.
În cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite standardele minime de bunăstare
conform legislaţiei naţionale în vigoare, punctajul final ANI va fi considerat valid doar
după remedierea deficienţelor. Până în momentul corectării acestora, punctajul ANI este
considerat punctaj provizoriu.
Pentru determinarea nivelului de bunăstare a animalelor pe baza ANI se iau în considerare
următoarele aspecte:
- evaluarea separată a bunăstării pentru fiecare categorie de vârstă sau exploatare şi
pentru fiecare sistem de cazare a animalelor: se calculează separat punctajul final ANI
pentru găinile ouătoare şi păsările de reproducţie cazate în acelaşi adăpost sau pentru
găinile ouătoare cazate în sisteme diferite sau în adăposturi diferite;
- determinarea bunăstării în perioada cea mai nefavorabilă a anului;
- evaluarea bunăstării a 25% din animalele cu starea cea mai proastă de întreţinere,
fără a se ţine cont de media grupului, în cazul efectivelor care prezintă variaţii considerabile.
Unii factori din cadrul diferitelor grupe, cum ar fi suprafaţa minimă disponibilă şi volumele de ventilaţie
în sezonul cald şi în cel rece se raportează la unitatea animal (Animal Weight Unit).
Aceasta este o unitate de masă egală cu aproximativ 450 kg greutate vie. Numărul total de unităţi
animal nu se calculează pe baza efectivului de animale cazate în adăpost la data evaluării, ci pornind
de la efectivul mediu. Acesta reprezintă media aritmetică între efectivul de animale de la începutul
ciclului de producţie şi efectivul de animale din perioada finală a ciclului de producţie.
Calculul numărului de unităţi animal se face pe baza următoarei formule:
N = Em x F; în care:
N → numărul total de unităţi animal;
Em → efectivul mediu (media aritmetică între efectivul iniţial şi efectivul de la finalul ciclului de
producţie);
F → factor de corecţie:
1,4 – pentru vaci de lapte cu greutate corporală peste 450 kg;
1,0 – pentru vaci de lapte cu greutate corporală sub 450 kg, pentru taurine adulte la îngrăşat şi pentru
cabaline;
0,7 – pentru tineret taurin;
0,2 – pentru viţei;
0,033 – pentru găini ouătoare, găini de reproducţie şi broileri;
0,005 – pentru tineret găini de înlocuire.
La păsări, deoarece greutatea prezintă variaţii însemnate în funcţie de rasă, hibrid etc.:
Em xGm
N=
450
N → numărul total de unităţi animal; Em → efectivul mediu (media aritmetică între efectivul iniţial şi
efectivul de la finalul ciclului de producţie); Gm → greutatea medie a păsărilor.
Calcularea efectivelor medii de păsări se face pornind de la un procent tolerat de mortalitate pe
perioada de producţie de 6%: Em = (ef. initial + ef. final)/2 =(100%+94%)/2=0,97 x efectivul iniţial
ORGANIZAREA IERARHICĂ A
MODALITĂŢI DE APRECIERE
SISTEMULUI ANI 35

PUNCTAJ FINAL ANI 35

GRUPE DE FACTORI ANI 35 PUNCTAJE GENERALE/GRUPĂ

FACTORI ANI 35 NOTE/FACTOR

Comparare cu CALIFICATIVE
Calificative
valori numerice
acordate ACORDATE
de referinţă

NOTĂRI
GENERALE

CRITERII NOTE/CRITERIU
Factorul starea penelor – punctajul pentru starea penelor,
metodă propusă de R. Tauson în 2004
Factorul starea pielii – punctajul pentru starea pielii,
metodă propusă de R. Tauson în 2004
 Grilele ANI35L de evaluare a bunăstării găinilor pentru
ouă consum şi a celor de reproducţie rase grele

1. Libertatea de mişcare
Factorii care stau la baza evaluării libertăţii de mişcare sunt: suprafaţa minimă
disponibilă; raportul între suprafaţa de relaxare şi scormonit şi suprafaţa pardoselii;
stinghiile asigurate; suprafaţa de mişcare în padoc; accesul în padoc în zile/an; suprafaţa
de teren înierbat şi distanţa maximă între adăpost şi limita zonei înierbate.
Tabel punctare grupa 1 de factori: libertatea de mişcare
Suprafaţa Raportul între
Distanţa
minimă suprafaţa de
Suprafaţa de maximă între
disponibilă relaxare şi Stinghiile Accesul în Suprafaţa de
mişcare în adăpost şi
scormonit şi asigurate padoc teren înierbat
2
m /găină padoc limita zonei
suprafaţa
Notare m/găină Zile/an m2/găină înierbate
pardoselii 2
m /găină
m
%

a b C d E f g

1,5 ≥0,25 365 ≥15 ≤50

≥0,5 padoc
1,0 ≥0,2 ≥50 ≥0,08 ≥270 ≥10 ≤80
≥0,17 patio

≥0,25 padoc
0,5 ≥0,1666 ≥40 0,05 – 0,08 ≥180 ≥5 ≤120
≥0,08 patio

≥0,12 padoc
0 ≥0,143 ≥33 <0,05 ≥120 ≥2,5 ≤160
≥0,04 patio

Adăposturi
- 0,5 <0,143 <33 >160
fără stinghii
 2. Interacţiunile sociale
Factorii care stau la baza evaluării interacţiunilor sociale sunt: mărimea lotului; suprafaţa
minimă disponibilă; asigurarea hrănitorilor adăpătorilor şi cuibarelor; stinghiile; numărul
de cocoşi din efectiv; frontul alocat pentru fiecare găină la nivelul deschiderilor către
padoc sau terenul înierbat; distanţa dintre centrul adăpostului şi deschiderile către
exterior; calitatea facilităţilor existente în padocuri.
Tabel punctare grupa 2 de factori: interacţiunile sociale
Asigurarea
Distanţa dintre
hrănitorilor, Calitatea
Mărimea Suprafaţa Frontul de centrul
adăpătorilor Cocoşii facilităţilor
lotului minimă acces în adăpostului şi
şi cuibarelor Stinghiile din efectiv existente
Notare nr. de disponibilă exterior deschiderile spre
conform nr. în
păsări m2/găină cm/găină exterior
cerinţelor padocuri
m
păsărilor

a b c d e f g h
Foarte bună
Până la
1,5 (conform
200
cerinţelor)

Stinghii în
trepte sau
mai mult de
50% stinghii
1,0 201-500 ≥0,2 Bună clasice (mai Suficient ≥0,4 ≤4 bună
puţin de 50%
din stinghii
sunt înlocuite
prin grătare)

Mai mult de
0,5 501-800 ≥0,166 Medie 33% stinghii Insuficient ≥0,3 ≤6 medie
clasice
Adăposturi
0 >800 ≥0,143 Proastă Zero ≥0,2 10 proastă
fără stinghii
<0,2 sau
Foarte deschideri
-0,5 <0,143 >10
proastă de tip
tunel
Asigurarea hrănitorilor, adăpătorilor şi cuibarelor conform cerinţelor păsărilor
Asigurarea hrănitorilor, adăpătorilor şi cuibarelor conform cerinţelor păsărilor (coloana c)
se evaluează pe baza a 5 criterii prezentate în tabelul următor, acordându-se în final un
punctaj pentru toate facilităţile existente în interiorul adăposturilor. Deoarece pentru fiecare
criteriu notarea se face cu 0-4 puncte, nota generală pentru toate criteriile poate varia între
0-20 de puncte.
Cuibare Hrănitori Adăpători

a) cm liniari/ pasăre
a) găini/adăpătoare
Distanţa medie pt. jgheaburi de
2 cu picurător
păsări – facilităţi a)Găini/m furajare
Notare Stinghiile prin care b) cm liniari/pasăre
m cuibar colectiv (transportor cu zale)
se asigură accesul pentru jgheaburi
b)Găini/cuibar b) cm din
la cuibare c)cm circumferinţă
individual circumferinţa
adăpători
hrănitorilor cu jgheab
tronconice/pasăre
circular/pasăre

a b c d e
4 ≤2 Cel puţin 2 stinghii, a) ≤ 40 a) ≥ 12 a) ≤ 11
la distanţe ≥ 10 cm b) ≤ 4 b) ≥ 9 b) ≥ 3,5
una faţă de alta c) ≥ 1,0
3 ≤3 a) ≤ 60 a) ≥ 10 a) > 11 ≤ 12
b) ≤ 5 b) ≥ 7 b) ≤ 3
Cel puţin 2 stinghii, c)  1 ≥ 0,9
la distanţe mai mici
de 10 cm una faţă
de alta

2 ≤4 O singură stinghie, a) ≤ 80 a) ≥ 8 a) > 12 ≤ 13

la distanţă ≥ 10 cm b) ≤ 6 b) ≥ 5 b) ≤ 2,5
faţă de cuibar c)  0,9 ≥ 0,8
1 ≤5 O singură stinghie, a) ≤ 100 a) ≥ 6 a) > 13 ≤ 14
la distanţă  10 cm
faţă de cuibar
b) ≤ 8 b) ≥ 3 b) ≤ 2
c)  0,8 ≥ 0,7
Calificativ acordat în funcţie de
0 >5 a)  100 a)  6 a)  14 punctajul general pentru cele 5 criterii
Nu există stinghii b)  8 b)  3 b)  2,0
în adăpost c)  0,7
Calificativul acordat pentru asigurarea
Punctajul calculat conform tabelului nr. 14
hrănitorilor, adăpătorilor şi cuibarelor

Notarea criteriilor cuprinse în cadrul factorului 18 – 20 Foarte bun

asigurarea hrănitorilor, adăpătorilor şi cuibarelor 13 – 17
8 – 12
Bun
Mediu
conform cerinţelor păsărilor 4–7 Precar
0–3 Foarte precar
Distanţa medie păsări-facilităţi stă la baza proiectului unui adăpost şi reprezintă media
aritmetică a distanţelor între centrul zonei de eliminare a dejecţiilor şi hrănitori, între
centrul zonei de eliminare a dejecţiilor şi adăpători şi între centrul zonei de eliminare a
dejecţiilor şi cuibare (distanţele a, b şi c din figura).
1 – zona de colectare a dejecţiilor
2 – zona de repaus şi dormit (zona stinghiilor)
3 – cuibare colective
4 – jgheaburi adăpare
5 – hrănitori tronconice
6 – padocuri
a – distanţa medie până la hrănitori
b – distanţa medie până la adăpători
c – distanţa medie până la cuibare
d– distanţa dintre centrul adăpostului şi deschiderile către exterior
Pentru cuibarele suspendate, la care accesul se realizează doar
pe la nivelul stinghiilor, acordarea punctajelor se face pe baza
numărului de stinghii adiacente cuibarelor şi a distanţelor
dintre aceste stinghii sau dintre stinghii şi cuibare. Atunci când
cuibarele se află la înălţimi mici, fiind accesibile de la nivelul
solului, se acordă întotdeauna punctajul maxim, 4 puncte.

Pentru aprecierea hrănitorilor se calculează frontul de furajare pe găină împărţind lungimea

totală a jgheaburilor de furajare sau a hrănitorilor cu jgheab circular la efectivul mediu cazat în
adăpost.
Pentru aprecierea adăpătorilor, în cazul jgheaburilor sau a adăpătorilor tronconice se
procedează similar hrănitorilor, iar pentru adăpătorilor cu niplu (picurător) se stabileşte numărul
de păsări pentru care este alocată o adăpătoare de acest tip.
 Calitatea facilităţilor existente în padocuri
Acest factor este caracteristic sistemului alternativă, cu accesul păsărilor în exteriorul
adăposturilor. Calitatea facilităţilor existente în padocuri (coloana h) se evaluează pe baza
următoarelor criterii: prezenţa umbrarelor pentru protecţia faţă de radiaţiile solare directe,
protecţia faţă de vânt, protecţia faţă de precipitaţii; procentul din efectiv pentru care sunt
alocate adăpători în padocuri; procentul din efectiv pentru care sunt alocate hrănitori în
padocuri şi prezenţa aşternutului adecvat pentru efectuarea băii de praf.
Efectivul pentru care Efectivul pentru
Prezenţa umbrarelor sunt alocate care sunt alocate Prezenţa
Protecţia Protecţia faţă
pentru protecţia faţă de adăpători în hrănitori în aşternutului adecvat
Notare faţă de vânt de precipitaţii
radiaţiile solare directe padocuri padocuri pentru baia de praf
% %

a b c d e f
2
Întreaga suprafaţă a Pe întreaga
padocului acoperită cu Eficientă Eficientă ≥ 30 ≥ 30 suprafaţă a
umbrare padocului

1 Pe o porţiune din
Protecţie parţială Parţială Parţială ≥ 15 ≥ 15
suprafaţă
0 Padocuri fără umbrare Deficitară Deficitară  15  15 Absent

Punctajul calculat pe baza tabelului nr.16 Calificativul acordat

9 – 12 bună
4–8 medie
0–3 precară

Criterii pentru evaluarea calităţii facilităţilor în

padocuri. Modul de acordare a calificativului

Adăpost în sistem alternativă, cu accesul

păsărilor în exterior: padoc şi teren înierbat
 3. Tipul şi caracteristicile pardoselii şi suprafeţelor în aer liber
Evaluarea acestei grupe se realizează pe baza factorilor următori: lungimea stinghiilor;
calitatea stinghiilor; tipul pardoselii din zona de eliminare a dejecţiilor; calitatea
aşternutului din zona de relaxare şi scormonit; starea igienică a aşternutului din zona de
relaxare şi scormonit, tipul de aşternut din cuibare, tipul de padoc şi starea igienică a
acestuia precum şi calitatea terenului înierbat.
Tabel punctare grupa 3 de factori: tipul şi caracteristicile pardoselii şi supr. în aer liber
Notare Lungimea Calitatea Tipul Calitatea Starea Tipul de Tipul de Calitatea
stinghiilor stinghiilor pardoselii aşternutul igienică a aşternut padoc, terenului
m/găină din zona de ui din zona aşternutului utilizat starea înierbat
eliminare a de relaxare din zona de pentru igienică a
dejecţiilor şi relaxare şi cuibare padocului
scormonit scormonit
a b c d e f g h
1,5 Uscat, afânat Pleavă de
graminee
1,0 ≥0,2 Bună Grătare din Bună Uscat, tastat Paie de Padocuri Bună
lemn pe mai puţin graminee nebetonate
de 30% din curate
suprafaţă
0,5 ≥0,166 Medie Grătare din Medie Uscat, tastat Fân Padocuri Medie
material pe mai puţin betonate
plastic de 60% din curate
suprafaţă
0 ≥0,143 Precară Plasă de Precară Uscat, tasat Covoare Padocuri Precară
sârmă pe mai mult din mase cu plasă
de 60% din plastice de sârmă
suprafaţă sau
grătare
-0,5 <0,143 Umed, tasat Plasă de Padocuri Foarte
pe mai mult sârmă insalubre precară
de 60% din
suprafaţă
 4. Iluminarea, calitatea aerului şi zgomotele

În cadrul acestei grupe de factori, se iau în considerare: iluminarea adăpostului; calitatea

aerului; curenţii de aer din zona de odihnă; zgomotele din adăpost; accesul la suprafeţele
exterioare în zile/an; accesul la suprafeţele exterioare în ore/zi şi procentul din efectiv
pentru care sunt alocate umbrare în padoc.
Tabel punctare grupa 4 de factori: iluminarea, calitatea aerului şi zgomotele

Efectivul
Accesul la Accesul la pentru
Curenţii de
Iluminarea Calitatea Zgomotele suprafeţele suprafeţele care sunt
aer în zona
Notare adăpostului aerului din adăpost exterioare exterioare alocate
de odihnă
zile/an ore/zi umbrare
%

a b c d e f g
>30
Iluminare naturală
1,5 Foarte bună zilnic sau
uniformă
livezi
Iluminare naturală
Fără curenţi
1,0 de uniformitate Bună Nu există  270 6  20
de aer
medie
Iluminare naturală
de uniformitate
Zgomote cu
mică sau iluminare
0,5 Medie Accidentali intensitate  180 4  10
artificială cu
mică
intensitate şi
uniformitate mari
Iluminare naturală
Zgomote de
/artificială Necorespunză-
0 Frecvenţi intensitate 10
neuniformă sau cu toare
medie
intensităţi mici
Iluminare naturală
Padocuri
sau artificială cu Total Zgomote
-0,5 Permanenţi fără
intensitatea foarte inadecvată puternice
umbrare
mică
 Iluminarea adăpostului
Iluminarea adăpostului se evaluează luând în considerare: un sfert din suprafaţa
adăpostului, reprezentată de zonele cu iluminat deficitar; indicele de iluminare
naturală, care este de zero la adăposturile fără ferestre şi trebuie să fie de minim
1/10 în cazul adăposturilor cu iluminare optimă; acordarea unui punct în plus în cazul
adăposturilor cu iluminare mixtă, în care indicele de iluminare naturală este de 1/20.
Pentru iluminarea artificială se au în vedere intensitatea, uniformitatea şi durata
iluminatului. Se consideră că iluminarea este uniformă atunci când pe o suprafaţă de
5 m2 valoarea raportului între nivelul minim şi cel maxim este mai mare de 0,3.
Durata iluminării artificiale se apreciază prin comparare cu programul de lumină al
hibrizilor respectivi.

Calitatea aerului
Calitatea aerului s-a evaluat după trei criterii, respectiv: volumul de ventilaţie din
sezonul cald, concentraţia CO2 şi concentraţia NH3, după cum se prezintă în tabel.
Volumul de ventilaţie
CO2 NH3
Calificativul acordat în sezonul cald
3 ppm ppm
m /h/unitate animal
Foarte bun  1500  1.000 5
Bun  1200  1.500  10
Mediu  900  2.000  15
Necorespunzător  750  3.000  20
Total inadecvat  750  3.000  20
 5. Condiţiile de îngrijire şi întreţinere
Deşi condiţiile de îngrijire şi întreţinere au o influenţă decisivă asupra bunăstării efectivelor,
evaluarea lor implică o mare doză de subiectivism, fiind deosebit de dificilă. Factori urmăriţi sunt
cei din tabelul de mai jos. În scopul obiectivizării aprecierii unora dintre factorii aparţinând acestei
grupe şi astfel a acoperirii lacunelor sistemului ANI, se pot stabili calificativele pentru starea
penelor şi starea pielii în corelaţie cu punctajul pentru evaluarea stării penelor şi cu punctajul
pentru evaluarea stării pielii, propuse de Tauson.
Tabel punctare grupa 4 de factori: condiţiile de îngrijire şi întreţinere
Starea Funcţionarea
Starea de
igienică a sistemelor şi Numărul şi
Starea Starea Registrele sănătate
Notare hrănitorilor, instalaţiilor din starea
penelor pielii de sănătate a
adăpătorilor şi dotarea cadavrelor
păsărilor
cuibarelor adăpostului

Coloane a) b) c) d) e) f) g)
1,5 Excelentă Forte bună Forte bună Forte
Foarte bună
bună
1,0 Bună Bună Bună Bună Complete Bună
Nu există
cadavre în
adăpost sau
cadavre în Satisfăcă- Satisfăcă- Înregistrări Satisfăcă-
0,5 Satisfăcătoare Satisfăcătoare
număr mic, toare toare parţiale toare
moartea s-a
produs de puţin
timp
Număr mic de
cadavre, s-a
produs
Nu există
rigiditatea
0 Precară Precară Precară Precară registre de Precară
cadaverică dar
sănătate
nu a apărut
decolorarea
carcaselor
Număr mic de
cadavre, s-a
produs Nu există
Foarte Foarte Foarte
-0,5 Foarte precară Foarte precară rigiditatea registre de
precară precară precară
cadaverică şi sănătate
decolorarea
carcaselor
 Încadrarea bunăstării găinilor ouătoare în funcţie de punctajul final
Bunăstarea găinilor ouătoare, indiferent dacă producţia acestora este destinată pentru
consum sau incubat, în sistemul de evaluare ANI 35, în funcţie de punctajul final obţinut,
poate fi clasificată în 6 categorii, astfel: foarte precară atunci când punctajul final este sub
11; precară atunci când punctajul final este între 11 şi 16; medie atunci când punctajul final
este între 16 şi 21; satisfăcătoare atunci când punctajul final este între 21 şi 24; deplină
atunci când punctajul final este între 24 şi 28 şi optimă atunci când punctajul final este
peste 28.
Sistemul suedez de evaluare a bunăstării găinilor ouătoare
Sistemul suedez de evaluare a bunăstării găinilor ouătoare reprezintă un alt sistem numeric
integrativ, care se bazează pe 3 tipuri de parametri: productivi, fiziologici (starea de
sănătate la nivel de efectiv) şi comportamentali. Acesta nu este încă definitivat, în sensul
că nu au fost stabilite procentele pentru care nivelul de bunăstare se consideră acceptabil,
bun sau precar. Totuşi, gradul actual al dezvoltării acestui sistem permite realizarea de
comparaţii între efective diferite, privind bunăstarea acestora.
Parametrii productivi
Parametrii productivi relevanţi în determinarea bunăstării găinilor ouătoare sunt: consumul
mediu zilnic de furaj; indicele de conversie a furajelor, producţia zilnică de ouă, numărul de
ouă depuse în aşternut, procentul de ouă sparte sau cu defecte ale cojii; numărul de ouă
murdare.
Parametrii fiziologici
Starea de sănătate la nivel de efectiv se determină pe baza procentului de mortalitate
raportat la întreaga perioadă a ciclului de producţie şi a datelor obţinute prin examenul
clinic şi cel necropsic.
În cadrul sistemului suedez de evaluare a bunăstării găinilor ouătoare, parametrii
fiziologici ocupă o poziţie privilegiată, dată fiind importanţa capitală a acestora în
determinarea nivelului de bunăstare a efectivelor. Starea de sănătate precară (prezenţa
bolii) implică probleme de bunăstare şi invers, bunăstarea precară conduce invariabil la
imunosupresie, deci la boală (stare de sănătate precară).

Metoda de inspecţie clinică a efectivelor de găini în fermele suedeze (Gunnarsson şi

alţii, 1995), reprezintă elementul de bază al sistemului de evaluare în discuţie. Aceasta
constă în examinarea stării de întreţinere, a tegumentelor, a stării crestelor şi a
bărbiţelor, a stării acropodiului, a cloacei etc – în total 36 de regiuni corporale – pe un lot
de analiză format din 100 de indivizi (număr ales pentru a facilita exprimarea
procentuală a valorilor pe care le pot lua diferitele variabile). Spre deosebire de
metodele de inspecţie clinică a păsărilor dezvoltate anterior, cea introdusă de
Gunnarsson prezintă două avantaje: pe de o parte abordează întreaga suprafaţă
corporală şi pe de altă parte are repetabilitate foarte bună între observatori diferiţi.
Metoda de evaluare cuprinde 45 de variabile grupate în 12 categorii. Fiecare variabilă
poate prezenta mai multe valori, pe baza cărora se realizează interpretarea stării de
sănătate pentru fiecare individ din efectiv. Dintre variabile, 27 sunt nominale (de
exemplu culoarea crestei sau starea pielii la nivelul zonelor acropodiale dorsale şi
plantare) şi 18 sunt numerice (de exemplu devierea carenei sternale sau lungimea
ghearelor).
Structura sistemului suedez de examinare clinică a păsărilor şi ghidul foto utilizat pentru
interpretarea valorilor sunt prezentate în continuare.
 Examinarea clinică a găinilor – Gunnarson, 1995
Categorii Variabile
1. Starea de întreţinere
2.1. Devierea carenei
sternale
2. Caracteristicile
zonei pectorale
2.2. Starea pielii la nivelul
zonei pectorale
3.1. Forma ciocului
3. Caracteristicile
ciocului
3.2. Comisurile ciocului
4.1. Starea globilor oculari
4. Caracteristicile
ochilor
4.2. Starea pleoapelor
5.1. Mărimea crestei
5.2. Starea pielii la nivelul
5. Caracteristicile
crestei
crestei
5.3. Culoarea pielii la nivelul
crestei
Valori
1) bună;
2) foarte bună;
3) precară;
4) foarte precară (emaciere).
1) carenă sternală fără deviere;
2) deviere mai puţin de 5 mm;
3) deviere între 5 mm şi 10 mm;
4) deviere de mai mult de 10 mm.
1) fără leziuni evidente;
2) foliculită pectorală;
3) bursită sternală.
1) normală;
2) valva superioară mai mare cu mai mult de 5 mm
decât cea inferioară;
3) valva inferioară mai mare cu mai mult de 5 mm
decât valva superioară;
4) cioc în formă de foarfece.
1) fără leziuni evidente;
2) sunt prezente leziuni.
1) fără leziuni evidente;
2) sunt prezente leziuni.
1) fără leziuni evidente;
2) sunt prezente leziuni.
1) normală;
2) mică;
3) mare.
1) fără leziuni evidente;
2) sunt prezente leziuni superficiale;
3) sunt prezente zgârieturi;
4) există mai puţin de 5 plăgi cauzate de ciugulitul
injurios;
5) există mai mult de 5 plăgi cauzate de ciugulitul
injurios.
1) normală;
2) palidă (anemiată);
3) zone circumscrise, închise la culoare
(echimoze, peteşii).
 1) fără leziuni evidente;
2) sunt prezente leziuni superficiale;
6.1. Starea pielii la nivelul bărbiţelor
3) sunt prezente zgârieturi;
6. Caracteristicile 4) există plăgi cauzate de ciugulitul injurios.
bărbiţelor
1) normală;
6.2. Culoarea pielii la nivelul bărbiţelor 2) palidă (anemiată);
3) zone circumscrise, închise la culoare (echimoze, peteşii).

1) acoperire bună cu penaj;

7.1. Starea penajului la nivelul capului 2) acoperire moderată cu penaj;
3) zone deplumate cu diametrul mai mare de 5 cm.

1) acoperire bună cu penaj;

7.2. Starea penajului la nivelul zonei
2) acoperire moderată cu penaj;
cervicale dorsale
3) zone deplumate cu diametrul mai mare de 5 cm.

1) acoperire bună cu penaj;

7.3. Starea penajului la nivelul zonei
2) acoperire moderată cu penaj;
cervicale ventrale
3) zone deplumate cu diametrul mai mare de 5 cm.

1) acoperire bună cu penaj;

7. Caracteristicile 7.4. Starea penajului la nivelul zonei
2) acoperire moderată cu penaj;
penelor şi ale pielii interalare
3) zone deplumate cu diametrul mai mare de 5 cm.

1) acoperire bună cu penaj;

7.5. Starea penajului la nivelul zonei
2) acoperire moderată cu penaj;
lombare
3) zone deplumate cu diametrul mai mare de 5 cm.

1) acoperire bună cu penaj;

7.6. Starea penajului în zona humerală
2) acoperire moderată cu penaj;
(aspectul tectricelor)
3) zone deplumate cu diametrul mai mare de 5 cm.

7.7. Starea penajului în zona radio- 1) acoperire bună cu penaj;

ulnară (aspectul remigelor primare şi 2) acoperire moderată cu penaj;
secundare) 3) zone deplumate cu diametrul mai mare de 5 cm.

1) acoperire bună cu penaj;

7.8. Starea penajului din zona cozii
2) acoperire moderată cu penaj;
(aspectul rectricelor)
3) zone deplumate cu diametrul mai mare de 5 cm.

1) acoperire bună cu penaj;

7.9. Starea penajului din zona
2) acoperire moderată cu penaj;
pectorală
3) zone deplumate cu diametrul mai mare de 5 cm.

1) acoperire bună cu penaj;

7.10. Starea penajului din zona
2) acoperire moderată cu penaj;
abdominală
3) zone deplumate cu diametrul mai mare de 5 cm.

1) acoperire bună cu penaj;

7.11. Starea penajului din zona
2) acoperire moderată cu penaj;
membrelor inferioare
3) zone deplumate cu diametrul mai mare de 5 cm.

1) fără leziuni evidente;

7.12. – 7.22. Starea pielii (sunt
2) zgârieturi;
examinate aceleaşi zone corporale ca
3) plăgi generate de lovituri de cioc;
pentru starea penajului)
4) alte leziuni.

8.1. Gradul de murdărire a penelor
8. Murdărirea penelor
8.2. Localizarea zonelor cu penaj
murdar
9. Membrele inferioare
10.1. Gradul de murdărire a ghearelor
10.2. Lungimea ghearelor
10.3. Fisurile sau rupturile ghearelor
10. Caracteristicile
acropodiului
10.4. Starea pielii la nivelul zonei
acropodiale plantare
10.5. Starea pielii la nivelul zonei
acropodiale dorsale
11.1. Starea cloacei
11. Caracteristicile cloacei
11.2. Gradul de murdărire a cloacei
11.3. Prezenţa paraziţilor externi la
acest nivel
12. Starea ouatului
1) grad redus de murdărire;
2) grad moderat de murdărire;
3) grad mare de murdărire.
1) zona capului/zonele cervicale/zona dorsală;
2) zona pectorală/zona abdominală;
3) Întreaga suprafaţă a corpului.
1) fără leziuni evidente;
2) prezintă leziuni.
1) ghearele sunt curate;
2) ghearele prezintă urme recente de dejecţii;
3) ghearele prezintă depozite mici, formate din dejecţii uscate;
4) ghearele prezintă depozite mari, formate din dejecţii uscate.
1) în limite normale (până la 15 mm);
2) mare (între 15 mm şi 25 mm);
3) foarte mare (peste 25 mm).
1) gheare intacte;
2) gheare rupte sau cu fisuri evidente.
1) fără leziuni evidente;
2) cruste;
3) strat cornos în exces;
4) leziuni papiliforme;
5) ulceraţii;
6) „bumble foot” acută (pododermatită acută);
7) „bumble foot” cronică (pododermatită cronică);
8) leziuni „în bob de porumb”.
1) fără leziuni evidente;
2) există leziuni.
1) fără leziuni evidente;
2) prezintă leziuni;
3) plăgi generate de lovituri de cioc;
4) prolaps cloacal.
1) cloacă curată;
2) cloacă murdară (depozite dejecţii);
3) cloacă cu urme sau depozite de acid uric, uraţi
1) nu se identifică paraziţi externi;
2) există paraziţi externi.
1) găinile sunt în timpul seriilor de ouat (distanţa între tuberozităţile
ischiatice este mai mare de 3 cm);
2) găinile sunt în pauză de ouat sau prezintă sindromul căderii
ouatului (distanţa între tuberozităţile ischiatice este mai mică de 1
cm);
3) Diagnostic nesigur (distanţa între 1 şi 3 cm).
Starea de întreţinere se apreciază drept bună, foarte bună (obezitate), precară sau
foarte precară prin palparea şi evidenţierea mărimii şi formei muşchilor pectorali ai
găinilor. Diferenţele semnificative în ceea ce priveşte starea de întreţinere şi greutatea
păsărilor în interiorul unui lot reprezintă un indicator al bolii sau al problemelor de ordin
etologic, de tipul creşterii nivelului de agresivitate intraspecifică.

Starea de întreţinere Devierea carenei sternale

În ceea ce priveşte caracteristicile zonei pectorale,

se va cuantifica în milimetri orice deviere a carenei
sternale şi se va stabili prezenţa, respectiv absenţa
bursitelor sternale sau foliculitelor pectorale (starea
pielii la nivelul zonei pectorale).
Sunt foarte rare cazurile în care bursitele sternale şi
foliculitele pectorale se întâlnesc simultan cu devieri
Starea pielii la niv. zonei pectorale
ale carenei sternale.
În zona capului, se examinează şi se notează separat: forma ciocului, comisurile acestuia,
ochii, pleoapele, mărimea crestei, starea pielii la nivelul crestei, culoarea pielii la nivelul
crestei, starea pielii la nivelul bărbiţelor. O deosebită atenţie se acordă mărimii crestei,
având în vedere faptul că păsările cu creastă mică ocupă poziţii inferioare în ierarhia de
grup, deci există o probabilitate mai mare de a fi victime ale ciugulitului injurios (Folsch,
1994).
Comisura ciocului Starea globilor oculari Starea pleoapelor –
Forma ciocului - leziuni evidente – leziuni evidente leziuni evidente

Starea pielii la nivelul crestei

Mărimea crestei
Culoarea pielii la nivelul crestei: zone circumscrise, Starea pieli la nivelul bărbiţelor
închise la culoare (echimoze, peteşii)

Starea penajului se apreciază separat pentru 11 zone corporale: a capului, cervicală

dorsală, cervicală ventrală, interalară, lombară, humerală, radio-ulnară, a cozii,
pectorală, abdominală, a membrelor inferioare. Modificările penajului pot reflecta bolile
de nutriţie sau metabolism şi parazitismul intens, dar de regulă sunt legate de etopatii:
canibalism, ciugulit injurios sau non-injurios sever.

Pentru penajul din zona pectorală se va lua în considerare faptul că, în perioada
corespunzătoare vârfului curbei de ouat, deplumările se considerată fiziologice,
purtând denumirea de “spoturi de ouat”.

Chiar în cazul în care afectarea penajului nu reprezintă o problemă de sănătate, poate

genera pierderi economice mari prin creşterea consumului de furaj pentru menţinerea
temperaturii corporale în limitele izotermiei, în lipsa capacităţii termoizolatoare a
penelor.
 Starea penajului la nivelul capului Starea penajului la nivelul zonei cervicale ventrale

Starea penajului la z. cervicale dorsale

Starea penajului la nivelul zonei interalare

Starea penajului în zona humerală (aspectul tectricelor)

Starea penajului la nivelul zonei lombare

Starea penajului în zona radio-ulnară
(aspectul remigelor primare şi secundare)
Starea penajului din zona cozii (aspectul rectricelor) Starea penajului din zona membrelor inferioare
Starea penajului din zona cozii (aspectul rectricelor)

Starea penajului din zona pectorală

Starea pielii se evaluează pe baza

gravităţii leziunilor înregistrate şi a
localizării acestora.
Starea penajului din zona abdominală Starea pielii
Murdărirea penelor se evaluează pe baza a două aspecte: gradul de murdărire a
penelor şi localizarea zonelor murdare.
Murdărirea penelor: grad şi localizare

Pentru categoria de variabile

caracteristicile acropodiului se
apreciază: gradul de murdărire a
ghearelor, lungimea acestora,
prezenţa fisurilor sau rupturilor
ghearelor şi numărul de gheare
afectate, starea pielii la nivelul
zonelor acropodiale plantare şi
dorsale.

Ghearele sunt menţinute curate şi îşi păstrează integritatea atunci când păsările dispun de
un aşternut de bună calitate, putând astfel să îşi manifeste în bune condiţii
comportamentul de scormonit. Atunci când aşternutul este umed sau neigienic pe un
procent foarte mare din suprafaţă apar murdărirea sau fisurile ghearelor, iar atunci când
grosimea acestuia este prea mare, din cauza îngreunării abraziunii, apar creşteri
exagerate ale ghearelor şi în final rupturi ale acestora.
 Gradul de murdărire a ghearelor

Pentru starea pielii la nivelul

zonei acropodiale plantare pot fi
înregistrate 8 valori, respectiv:
-absenţa leziunilor,
-cruste,
-strat cornos în exces,
-leziuni papiliforme, Lungimea ghearelor, fisurile sau rupturile acestora
-ulceraţii,
-pododermatită acută,
-pododermatită cronică,
-leziuni „în bob de porumb”.

Există posibilitatea ca la acelaşi

individ să poată fi observate până
la 3 tipuri diferite de leziuni, de
asemenea există diferenţe între
indivizi în ceea ce priveşte
numărul de membre afectate.
Starea pielii la nivelul zonei acropodiale plantare

Starea pielii la nivelul zonei acropodiale dorsale

Pentru regiunea cloacală se urmăresc următoarele aspecte: existenţa şi
severitatea leziunilor generate de loviturile de cioc ale congenerilor; gradul de
murdărire a cloacei (variabilă dependentă atât de condiţiile de adăpostire şi
management al efectivelor, cât şi de natura raţiei, în cazul gutei, evidenţiindu-se la
acest nivel depozite de acid uric şi uraţi); prezenţa paraziţilor externi în regiunea
crupionului.
Starea cloacei Gradul de murdărire a cloacei

Prezenţa paraziţilor externi la nivelul cloacei

 Parametrii comportamentali
Parametrii comportamentali se determină pe loturi de păsări identificate prin
inelare. Se localizează permanent fiecare pasăre din lot şi se notează diferitele
manifestări comportamentale observate: odihnă, relaxare, căutare a hranei, baie de
praf. Pentru a surprinde şi manifestările comportamentale de scurtă durată (sărituri,
zbor, ciugulit agresiv sau non-agresiv), se apelează la înregistrarea video continuă.
Principalele etopatii observate în grupurile de găini au fost clasificate de Savory
(1995) în: ciugulit non-injurios (non-agresisv), ciugulit injurios (agresiv) şi canibalism
cloacal.
Ciugulitul non-injurios are drept scop îngrijirea şi menţinerea penajului şi se
împarte în ciugulit sever, care determină distrugeri ale penajului şi allo-ciugulit (allo-
pecking), care nu are asemenea urmări nefavorabile.
Ciugulitul injurios are drept scop menţinerea ierarhiei de grup, respectiv a relaţiei
dintre individul/indivizii dominanţi şi cei submisivi, şi se manifestă prin aplicarea de
lovituri în zona capului şi zonele cervicale.
Canibalismul cloacal are ca ţintă zona lombară şi a cozii (crupionul), ducând la
distrugerea penajului şi la apariţia de leziuni cutaneo-mucoase în aceste zone.

În concluzie, sistemul suedez se remarcă prin atenţia deosebită acordată

parametrilor fiziologici şi neglijarea aspectelor legate de condiţiile de adăpostire a
păsărilor şi de microclimat. Sistemul permite realizarea de comparaţii între ferme
diferite şi sisteme diferite de exploatare a găinilor ouătoare.
 Sistemul britanic de evaluare a bunăstării găinilor ouătoare
Sistemul de evaluare a bunăstării găinilor ouătoare din Marea Britanie a fost oficializat în
cadrul Programului Bristol de Asigurare a Bunăstării Animalelor (Bristol Welfare Assurance
Program – B.W.A.P.).
Deşi grila de evaluare cuprinde deja 49 de factori, nu este încă definitivată, rămânând
deschisă pentru introducerea altor factori relevanţi din perspectiva bunăstării animalelor.
Sistemul de evaluare a bunăstării găinilor ouătoare din cadrul B.W.A.P. integrează
parametri patologici, etologici, productivi, date referitoare la managementul efectivelor de
păsări şi cuprinde 9 grupe de factori: examenul clinic la nivel de efectiv; comportamentul
individual al păsărilor; examenul clinic la nivel de individ; existenţa depozitelor de calciu pe
coaja ouălor de calitatea a doua; impresii generale asupra efectivelor; înregistrările din
fermă (ale nivelului productiv, de sănătate; economice); programele specifice de control al
bolilor; programele nespecifice (generale) de control al bolilor; managementul situaţiilor de
criză. Pentru factorii “animal-based”, respectiv cei din cadrul primelor cinci grupe se
respectă o procedură generală de evaluare, care va fi descrisă în continuare, împreună cu
procedurile specifice.
Procedura generală de evaluare
Comportamentul găinilor se modifică semnificativ de-a lungul zilei. Dimineaţa se
înregistrează o perioadă de maximă activitate, în timp ce după-amiaza se înregistrează
scăderea responsivităţii şi hipodinamie. Pentru interpretarea corectă a comportamentului,
se recomandă ca evaluarea bunăstării efectivelor de găini să se realizeze între orele 11:00
a.m. şi 2:30 p.m. În timpul evaluării se va păstra liniştea şi se vor evita mişcările bruşte.
Se vor examina cu atenţie toate zonele adăpostului, iar imediat după intrarea în zona de
cazare evaluatorul trebuie să aştepte până la 1 minut nemişcat, fără a emite zgomote. De
asemenea, nu trebuie să poarte haine sau accesorii vestimentare de culori deschise sau
stridente sau să folosească parfumuri puternice.
 Procedura de evaluare pentru examenul clinic la nivel de efectiv
Examinarea clinică la nivel de efectiv va debuta în exteriorul adăpostului (dacă acesta
dispune de padocuri/terenuri înierbate). Timp de 10 minute, păstrând liniştea şi evitând
mişcările bruşte, evaluatorul trebuie să aprecieze factorii din cadrul grupelor examenul
clinic la nivel de efectiv şi consideraţii generale asupra efectivelor.
Ulterior, evaluatorul pătrunde în adăpost şi înaintează încet de-a lungul zonei de
eliminare a dejecţiilor, timp în care va determina distanţa de fugă pentru cel puţin 10 păsări.
Evaluatorul se va opri câte 5 minute în două puncte aflate în zona de eliminare a dejecţiilor,
pentru aprecierea factorilor din cadrul grupelor examenul clinic la nivel de efectiv şi
consideraţii generale asupra efectivelor.
În final, evaluatorul va circula prin zona de relaxare şi scormonit, apreciind distanţa de
fugă pentru cel puţin 10 păsări aflate în această zonă şi oprindu-se în două puncte,
câte 5 minute, pentru aprecieri.
Procedura de evaluare pentru comportamentul individual al păsărilor, examenul
clinic la nivel de individ şi existenţa depozitelor de calciu pe coaja ouălor
Evaluatorul se va întoarce în zona de eliminare a dejecţiilor, unde va examina individual
20 de găini, prinse în patru puncte de control – câte 5 găini în fiecare punct. Se evită
examinarea repetată a păsărilor prin marcarea acestora. Dacă îngrijitorul este prezent, i se
cere acestuia să prindă păsările şi să le contenţioneze.
În cadrul examenului clinic individual, se vor examina minuţios următoarele regiuni
corporale: a capului, cervicală, pectorală, dorsală, alară, a cozii, abdominală, cloacală, a
membrelor inferioare.
Se vor aprecia ouăle cu depozite de calciu şi cele de culoare violacee imediat după
intrarea în adăpost, înainte ca acestea să fie colectate.
Consideraţiile generale asupra efectivelor vor fi emise în final, după aprecierea tuturor
celorlalte aspecte.
 1. Examenul clinic la nivel de efectiv
Această primă grupă conţine 5 factori, şi anume: păsările apatice/bolnave, disconfortul
termic, tulburările respiratorii, executarea băii de praf, utilizarea suprafeţelor în aer liber
(padocuri şi terenuri înierbate).
Păsările apatice/bolnave
În cadrul acestui factor, se notează numărul de păsări apatice sau care manifestă
simptome evidente de boală. Printre acestea, sunt incluse păsările cu cifozare,
horiplumaţie, adinamie şi autoascultaţie (capul ascuns sub aripă). De regulă, păsările
bolnave se retrag în colţurile adăpostului sau se ascund sub corpul hrănitorilor sau
adăpătorilor, de aceea se va insista asupra acestor puncte. Pentru a diagnostica indivizii
bolnavi, se compară mărimea, starea fiziologică şi comportamentul acestora în cadrul
lotului.
Starea de sănătate bună se evidenţiază prin: temperament vioi, interes manifestat faţă
de mediul ambiant, stare de hidratare bună.
Simptome nespecifice ale bolilor la găini

Regiunile corporale
examinate la păsări
 Disconfortul termic
În cadrul acestui factor, se notează numărul de indivizi cu simptome evidente
ale stresului termic, respectiv: dispnee, cifozare însoţită de ridicarea aripilor,
uşoară horiplumaţie, opistotonus în cazul hipertermiei sau emprostotonus în cazul
hipotermiei. Stresul termic se poate manifesta sub forma deschiderilor repetate ale
ciocului sau a respiraţiei dificile cu aripile în abducţie forţată.
Se va evalua întregul efectiv, deoarece disconfortul termic afectează un număr
mare de păsări. Observaţiile clinice se coroborează cu datele privind nivelul
factorilor de microclimat, respectiv temperatura situată în afara zonei de neutralitate
termică; de asemenea, se exclud din examinare păsările cu tulburări respiratorii de
natură infecto-parazitară, cum ar fi cele care prezintă catar nazal/ocular sau
scuturări din cap.
Dispneea ca simptom al stresului termic: respiraţia cu ciocul deschis
 Tulburările respiratorii
Acest factor se notează cu „da” atunci când mai mult de Sinuzita infraorbitară
10% din efectiv prezintă tulburări respiratorii, incluzând
păsările cu scuturări frecvente din cap, conjunctivită şi măriri
de volum în zona infraorbitară – sinuzite infraorbitare, sau
cele cu ciocul larg deschis – care „cască”. În caz contrar,
notarea pentru acest factor se face cu „nu”.
Scuturatul din cap, atunci când este manifestat doar de
câţiva indivizi din cadrul lotului, se consideră un aspect
normal şi nu se punctează ca simptom evident al tulburărilor
respiratorii. Numărul mare de păsări care scutură frecvent din
cap relevă o boală infecţioasă respiratorie în evoluţie. Se ţine
cont de faptul că păsările scutură din cap şi în situaţia în care
acestea sun expuse mişcărilor intense ale aerului. De aceea,
dacă acest simptom se manifestă în exterior, dar nu şi în
interiorul adăpostului, va fi pus în legătură cu viteza mare a
mişcării aerului.
Executarea băii de praf Găină executând baia de praf
Şi acest factor se notează cu „da”/„nu”. Notarea cu
„da” se face atunci când este demonstrată executarea acestui
tip de comportament, fie prin observarea găinilor care
execută baia de praf – schemă comportamentală constând în
cuibărire în aşternut, scuturat din aripi şi acoperirea corpului
cu material din aşternut, fie prin observarea depresiunilor în
aşternut, apărute ca urmare a băii de praf.
 Utilizarea suprafeţelor în aer liber (padocuri şi terenuri înierbate)
Factorul se notează cu „da”/„nu”. Notarea cu „da” se face doar atunci când este
demonstrată prezenţa păsărilor în padocuri sau pe terenurile înierbate, fie prin
observarea păsărilor pe aceste suprafeţe în aer liber, fie prin semne ale utilizării lor de
către păsări – depresiuni generate de baia de praf sau iarbă culcată de către păsări.
Se va acorda o atenţie deosebită extinderii zonelor cu iarbă culcată de către păsări,
deoarece numărul de găini prezente în exteriorul adăpostului nu reprezintă un indicator
relevant, variind semnificativ în funcţie de perioada zilei şi condiţiile meteorologice. În
evaluare se ia în considerare faptul că, atunci când găinilor li se pun la dispoziţie noi
zone înierbate, vor folosi încă o perioadă vechile zone.

2. Comportamentul individual al păsărilor

Această grupă are în componenţă un singur factor, respectiv distanţa de fugă a
păsărilor.
Distanţa de fugă a păsărilor
Aprecierea implică stabilirea distanţei minime, în centimetri, la care evaluatorul se
poate apropia de găini, înainte ca acestea să se retragă.
Procedura de evaluare constă în: alegerea unei găini situate la 4-5 m de evaluator,
care are libertate de mişcare (nu se găseşte în centrul unui grup); înaintarea în linişte şi
cu viteză constantă către aceasta, cu mâinile strânse la nivelul pieptului (pentru a nu o
speria); estimarea distanţei în centimetri dintre evaluator şi găină la care aceasta începe
să se îndepărteze; repetarea paşilor anteriori pentru minim 10 găini din lot, care se
găsesc atât în zona de relaxare şi scormonit, cât şi în cea de eliminare a dejecţiilor.
 3. Examenul clinic la nivel de individ
În cadrul acestei grupe, se apreciază 10 factori prin notare cu „da” sau „nu” (0 sau
1). În final, se raportează procentual numărul de păsări pentru care s-a acordat „da”
la 20 (număr reprezentând efectivul total al lotului de evaluare).

Anemia crestei
Acest factor se apreciază pe baza scării de culoare din figură, notându-se cu „da”
numai atunci când suprafaţa cutanată a crestei este mai deschisă la culoare decât
în mod normal. Examinarea se face în lumină naturală, înainte de a contenţiona
găina.
Scară de apreciere a culorii crestei

Coloraţii normale ale crestei

Defectele de lungime a ciocului
Factorul se notează cu „da” atunci când păsărilor li s-au aplicat debecarea uşoară,
medie sau severă sau atunci când există creşteri exagerate ale ciocului sau mutilări.
Starea ciocului se stabileşte pe baza figurii de mai jos.
Ghid de evaluare a defectelor de lungime a ciocului
Starea de întreţinere precară
Acest factor se notează cu „da” în cazurile în care nota pentru starea de întreţinere (Body
Condition Score) este mai mică decât 2, respectiv se remarcă carena sternală extrem de
proeminentă – carenă tăioasă – şi o slabă acoperire cu muşchi şi ţesut adipos în regiunea
pectorală.
Trecând degetele de-a lungul carenei sternale a găinii, de la baza gâtului până între
membrele inferioare se determină gradul de evidenţiere a suportului osteo-cartilaginos, în
raport cu ţesuturile musculo-adipoase adiacente. Dezvoltarea musculaturii pectorale se
stabileşte prin palparea acesteia de o parte şi de alta a sternului.
Procedura de examinare a stării de întreţinere. Mod de interpretare

Existenţa fracturilor
Factorul se notează cu „da” atunci când la palparea profundă se evidenţiază curburi
anormale ale oaselor, calcificări ectopice, crepitaţii osoase sau chiar separarea completă a
unor capete osoase. În principal afectate sunt sternul, clavicula, oasele aripii şi ale zonei
acropodiale. Urmărind traiectul liniilor osoase, sunt mai uşor sesizate eventualele modificări
de formă sau curburi anormale ale acestora.
 Prezenţa paraziţilor externi
Parazitozele externe ale găinilor sunt produse de hematofagi (căpuşe –
Argasidae, Gamassydae – şi purici – Ceratophyllidae) sau de malofagi (Goniocotes,
Lipereus etc.). Paraziţii hematofagi ai găinilor sunt de dimensiuni foarte mici şi
preferă locurile mai umbrite sau cu penajul închis la culoare. În timpul zilei se
ascund în aşternut, crăpături în lemn sau diverse alte orificii. Spre deosebire de
aceştia, paraziţii malofagi au dimensiuni de 2-3 mm şi pot fi puşi în evidenţă în
oricare zonă a corpului (nu există zone preferenţiale de elecţie) şi în oricare moment
al zilei. Caracteristic malofagozelor la găini este depunerea ouălor de paraziţi în
jurul foliculilor plumiferi, dar şi a orificiilor auditiv şi cloacal.
Procedura de evidenţiere a paraziţilor hematofagi la păsări constă în ridicarea
aripii şi examinarea atentă, cu ochiul liber sau cu lupa, a zonei subalare şi a celei
alare mediale, iar a paraziţilor malofagi în examinarea foliculilor plumiferi, a orificiilor
cloacal şi auditiv extern, locuri de elecţie în care se urmăreşte atât prezenţa
paraziţilor, cât şi a ouălor acestora.
Paraziţi hematofagi ai găinilor (Args persicus) şi modul de examinare a
parazitozelor externe cu malofagi, respectiv hematofagi
Murdărirea penelor
Factorul se notează cu „da” atunci când penajul este murdărit cu praf, dejecţii sau material de
aşternut aderent.
Se examinează întâi regiunile: capului, cervicală, alară, dorsală şi a cozii, după care se
întoarce pasărea în decubit ventral şi se examinează regiunile: pectorală, abdominală şi
cloacală, notându-se originea materialului aderent la pene. Nu se examinează regiunea
membrelor inferioare.
Afectarea penajului
Se vor urmări în cadrul acestui factor zonele cutanate cu penajul afectat, dar fără apariţia
deplumării.
Se examinează regiunile: capului, cervicală, alară, dorsală şi a cozii, după care se întoarce
pasărea în decubit ventral şi se examinează regiunile: pectorală, abdominală şi cloacală;
notându-se zonele cu penaj colorat în care au apărut una sau mai multe pene albe. Se ia în
considerare faptul că, în mod normal, la nivelul cozii penajul prezintă frecvent variaţii de
culoare. Modificările penajului pot fi coloristice – apariţia penelor albe – sau structurale –
apariţia penelor cu barbule desprinse.
Aspectul normal al penajului comparativ cu Afectarea penajului în regiunile cervicală şi a cozii
modificările acestuia – pene cu barbule desprinse
Deplumarea
Acest factor se notează cu „da” atunci când pot fi observate zone cutanate complet
deplumate (figura nr. 50).
Procedura de apreciere este similară celei pentru afectarea penajului, doar că de
această dată sunt vizate zonele din care penele s-au desprins complet.
Regiunile cele mai frecvent deplumate: cervicală, dorsală, a cozii şi abdominală

Leziune hemoragică pericloacală

Traumele şi injuriile
Pentru aprecierea acestui factor, se vor examina atât
leziunile în stadii incipiente – hemoragii sau dilacerări; cât şi
în stadii tardive – cicatrici, vizibile de regulă la nivel cloacal
sau echimoze/peteşii, observate de regulă în regiunile
pectorală şi abdominală.
Se examinează cu atenţie găinile şi se notează orice
leziune apărută, cu excepţia leziunilor de la nivelul
membrelor inferioare, care sunt notate separat, în cadrul
următorului factor.
Afecţiunile membrelor inferioare
Factorul se notează cu „da” când este prezentă Aspectul normal al membrelor inferioare
orice afecţiune a membrelor inferioare, indiferent
de tip sau etiologie: amputaţii ale degetelor,
arsuri, abcese la nivelul acropodiului sau doar
depozite formate din dejecţii.
În examinare, se insistă asupra zonelor distale
ale membrelor posterioare, asupra ghearelor şi a
zonei acropodiale plantare. Se acceptă prezenţa
murdăriei, atunci când aceasta este sub formă de
urme şi nu de conglomerate sau depozite.

4. Existenţa depozitelor de calciu pe coaja ouălor de calitatea a doua

În cadrul acestei grupe de factori, cu unic factor în componenţă, se apreciază procentul de
ouă de calitatea a doua cu zone de supracalcificare bine circumscrise (spoturi albicioase) sau
cu supracalcificare uniformă (coaja de culoare violacee).
Se aleg în mod aleatoriu 10 cofraje de ouă de calitatea a II-a şi se numără câte dintre
acestea prezintă spoturi albicioase sau au aspect violaceu al cojii. Din categoria ouălor de
calitatea a II-a se exclud cele cu coaja murdărită.
Ouă cu depozite de calciu (stânga-spoturi albicioase, dreapta-coajă liliachie)
 5. Impresii generale asupra efectivelor
Procedura de evaluare a factorilor din cadrul acestei grupe constă în interpretarea
datelor observate în interiorul adăpostului şi pe suprafeţele care oferă acces
păsărilor în aer liber. Se notează în grila de evaluare toate aspectele pozitive şi
negative observate.

Comportamentul adaptativ (normal)

Se înregistrează observaţii privind modul în care găinilor li se oferă libertatea
completă de exprimare a întregii game comportamentale (etograme), dar şi
libertatea de a alege, din multitudinea de posibilităţi, comportamentul cel mai
puternic motivat. Se iau în considerare: comportamentul social, inclusiv cel de
reproducţie; comportamentele de hrănire şi de adăpare, inclusiv cel de căutare a
hranei şi cel de competiţie pentru furaj/apă; comportamentul de odihnă;
comportamentele locomotorii; comportamentul de îngrijire corporală;
comportamentul de explorare.
Integritatea corporală/genetică
Se înregistrează aspectele pozitive sau negative referitoare la libertatea păsărilor
de intervenţii chirurgicale mutilante de tipul debecării sau scurtării aripilor; de
medicaţii profilactice sau administrări ale promotorilor de creştere şi de selecţie
genetică drastică.
Habitusul (starea generală prezentă) la nivel de efectiv
Indicatorii stării generale bune sunt: penajul strălucitor, coloraţia galben intensă a
ciocului şi a membrelor inferioare şi roşie aprinsă a crestelor şi bărbiţelor,
temperamentul vioi.
Starea psihică la nivel de efectiv
Starea psihică a păsărilor se stabileşte în raport cu experienţa acumulată în urma
evaluărilor anterioare. Principalul indicator urmărit îl reprezintă manifestările vocale
ale păsărilor, în timpul prezenţei evaluatorului în zona de exploatare. Se pot nota de
asemenea cauzele posibile ale diferitelor stări psihice. De exemplu, relaxarea
găinilor poate fi explicată prin prezenţa îngrijitorului, iar tensiunea poate fi
înregistrată imediat după colectarea ouălor.
Gradul de acomodare a păsărilor la condiţiile din fermă
Acest factor se apreciază stabilind adaptabilitatea rasei/hibridului exploatat la
condiţiile specifice fermei respective. Interpretarea se face în coroborare cu celelalte
înregistrări animal-based; de exemplu, chiar dacă adaptabilitatea materialului
biologic este bună, aceasta poate să înregistreze o scădere atunci când apar
deplumări la procente foarte mari din efectiv.
Se determină nivelul factorilor de microclimat şi se stabileşte prin anamneză
strategia curentă şi de perspectivă în vederea îmbunătăţirii adaptabilităţii.
Numărul şi calitatea îngrijitorilor
Acest factor poate fi apreciat pe baza a numeroşi indicatori: disponibilitatea,
abilităţile practice, atitudinea faţă de animale şi experienţa profesională a
îngrijitorilor; rezistenţa pe care păsările o manifestă la contenţie; distanţa de fugă.

6. Înregistrările din fermă (ale nivelului productiv, de sănătate; economice)

Procedura de evaluare a factorilor din cadrul acestei grupe constă în consultarea
registrelor fermei şi notarea datelor reţinute în urma discuţiei cu fermierul.
Vârsta de tăiere a efectivului în exploatare şi a celui anterior
Se notează în grila de evaluare numărul de săptămâni la care se lichidează efectivul
prezent şi la care s-a lichidat efectivul anterior.
Procentul de mortalitate
Se notează în grila de evaluare procentul de păsări moarte sau eutanasiate, în
raportul cu efectivul iniţial – introdus la popularea adăposturilor.
Procentul de ouat în perioada care constituie vârful curbei de ouat
Se transcrie acest procent din registrul de producţie sau se calculează împărţind
producţia zilnică de ouă în vârful curbei de ouat la efectivul de găini ouătoare.
Numărul de indivizi cu afecţiuni respiratorii
Se vor lua în calcul toţi indivizii cu afecţiuni respiratorii, inclusiv cei fără manifestări
clinice evidente, dar la care s-a administrat medicaţie curativă: fie antibiotic în
apă/furaj, fie tratament homeopatic sau alt tip de tratament complementar. Nu se ia
în considerare repetarea tratamentului la 14 zile după prima administrare.

7. Programele specifice de control al bolilor

Sunt stabilite relevanţa programelor de control a diferitelor boli pentru ferma în cauză,
posibilitatea diagnosticului pozitiv al acestora şi eficacitatea tratamentelor. Absenţa
unor programe specifice de control al bolilor prezintă o relevanţă deosebită mai ales
atunci când se observă cazuri izolate sau focare ale bolii respective în fermă. Factorii
se notează cu „da” sau „nu” (există sau nu există programe specifice), dar se reţin în
plus observaţii privind aspectele pozitive şi negative legate de managementul bolilor
în fermă, calitatea datelor din registrele fermei şi documentaţia existentă în fermă,
care poate proba existenţa programelor de control al bolilor.
Programele specifice de furajare
Se notează cu „da” atunci când programul de furajare asigură raporturi între principii
nutritivi şi mărime a raţiei adecvate, implicând obligatoriu utilizarea adaosurilor vitamino-
minerale.
Programele de prevenire/combatere a bolilor digestive şi de nutriţie sau metabolism
Acest factor se notează cu „da” atunci când există un plan specific de intervenţie a
fermierului în cazul apariţiei simptomelor digestive sau nutriţional-metabolice, plan care să
specifice exact tratamentul diferitelor deficienţe, precum şi cazurile care necesită asistenţă
veterinară.
Programele de prevenire a bolilor respiratorii
Acest factor se notează cu „da” atunci când există un program specific de profilaxie a
bolilor respiratorii, care să integreze date sub forma unor subprograme de biosecuritate, de
ventilaţie, de vaccinare împotriva afecţiunilor respiratorii şi de monitorizare a simptomelor
respiratorii.
Programele de combatere a bolilor respiratorii
Acest factor se notează cu „da” atunci când există un plan specific de intervenţie în cazul
apariţiei bolilor respiratorii, plan care să includă tratamentele care se vor aplica de către
fermier (antibioterapie sau tratament homeopatic), precum şi cazurile care necesită
asistenţă veterinară.
Programele de prevenire a afecţiunilor penajului şi membrelor inferioare
Se notează cu „da” atunci când există un program de profilaxie a ciugulitului injurios şi
afecţiunilor membrelor, care să integreze datele sub forma unor subprograme de
biosecuritate, de optimizare a condiţiilor de adăpostire (mai ales privind calitatea
aşternutului), de selecţie genetică aplicată în sensul scăderii incidenţei afecţiunilor penajului
şi ale membrelor.
Programele de combatere a afecţiunilor penajului şi membrelor inferioare
Acest factor se înregistrează cu „da” atunci când există în fermă programe specifice
de intervenţie în cazul apariţiei afecţiunilor penajului (ciugulit injurios, canibalism
cloacal) şi ale membrelor inferioare, programe care să includă atât date privind
procedurile de tratament individual sau de eutanasie, cât şi date privind procedura de
corectare a calităţii aşternutului.
Programele de prevenire/combatere a bolilor infecţioase şi parazitare
Acest factor se notează cu „da” atunci când există în fermă programe specifice de
prevenire/combatere a bolilor infecţioase şi parazitare, care să includă date sub forma
unor subprograme de biosecuritate, de recepţie a păsărilor şi de carantină, de
vaccinare, de izolare a animalelor bolnave, de deparazitare externă şi internă.

8. Programele nespecifice (generale) de control al bolilor

Notarea se face cu „da” sau „nu”, anexându-se oricare alte informaţii utile în
apreciere.
Specificarea exactă în registrul de sănătate a exploataţiei a maladiilor tratate
Acest factor se notează cu „da” atunci când în registrul de sănătate al exploataţiei
este trecut diagnosticul diferitelor maladii care au impus tratamente clasice
(antibioterapie) sau complementare (tratament homeopat).
Interpretarea şi organizarea datelor din registrul de sănătate
Acest factor se notează cu „da” atunci când în registrul de sănătate al exploataţiei
respective datele sunt organizate, fiind calculată incidenţa şi prevalenţa diferitelor stări
morbide apărute şi interpretate, atât în raport cu situaţia epidemiologică din anii
trecuţi, cât şi cu nivele ţintă şi de intervenţie.
Existenţa nivelelor ţintă şi a celor de intervenţie
Acest factor se notează cu „da” atunci când în exploataţia evaluată au fost stabilite
nivele ţintă şi nivele de intervenţie, prin intermediul programelor de control al bolilor.
Nivelele ţintă sunt reprezentate de aspectele de management al efectivelor care
trebuie îmbunătăţite, în timp ce nivelele de intervenţie sunt reprezentate de situaţiile
care necesită luarea de măsuri adecvate sau apelarea la asistenţa veterinară.
Acordul perfect în privinţa structurii programelor de control al bolilor
Acest factor se notează cu „da” atunci când fermierul, îngrijitorii, veterinarul sau alţi
consilieri de specialitate sunt de acord în privinţa relevanţei programelor de control al
bolilor.
Consilierea de specialitate
Se notează cu „da” atunci când procedurile specifice de profilaxie/tratament incluse în
programele de control al bolilor au fost stabilite prin consiliere de specialitate.
Implementarea adecvată a programelor de control al bolilor
Acest factor se notează cu „da” atunci când implementarea corectă a programelor de
control al bolilor este evidenţiată în mod obiectiv, pe baza registrelor fermei sau a
discuţiilor cu îngrijitorii.
Relevanţa protocoalelor programelor de control al bolilor la circumstanţele
specifice fermei
Acest factor se notează cu „da” atunci când programele de control al bolilor au fost
stabilite în urma evaluării factorilor de risc şi a profilului epidemiologic al respectivei
exploataţii, iar procedurile specifice de tratament nu depăşesc abilităţile practice ale
îngrijitorilor.
Asigurarea de către programele de control al bolilor a reducerii consumului
de medicamente, vaccinuri sau remedii homeopatice
Acest factor, specific fermelor organice, se notează cu „da” atunci când se
evidenţiază că programele de sănătate conduc la scăderea consumului de
medicamente alopatice, homeopatice şi de vaccinuri; prin diverse procedee,
inclusiv rotaţia terenurilor înierbate. Evaluarea se poate realiza în acelaşi timp cu
verificarea îndeplinirii de către ferma respectivă a cerinţelor agriculturii organice.
Actualizarea anuală a programelor de control al bolilor
Acest factor se notează cu „da” atunci când programele de control al bolilor sunt
modificate cel puţin o dată pe an, aceasta verificându-se prin compararea
programului actual cu cel aplicat în fermă în urmă cu un an sau prin urmărirea
observaţiilor din registrul de sănătate, referitoare la instituirea unor modificări în
programele de sănătate.

9. Managementul situaţiilor de criză

Perceperea problemei
Acest factor se notează cu „da” atunci când problema este percepută şi înscrisă în
registrul de sănătate al fermei sau când fermierul recunoaşte existenţa problemei
în cauză.
Studierea problemei
Acest factor se notează cu „da” atunci când se evidenţiază că problema de
sănătate/bunăstare apărută a fost investigată, notându-se cauzele posibile şi
soluţiile în perspectivă.
Măsurile întreprinse
Acest factor se notează cu „da” atunci când se poate dovedi, în urma examinării
clinice a efectivelor sau a consultării registrului de sănătate, că s-au luat măsuri de
remediere a problemei.
Actualizarea programelor de control al bolilor prin integrarea problemei
Acest factor se notează cu „da” atunci când măsurile care trebuie întreprinse la
apariţia problemei au fost introduse în programele de control al bolilor.
Eficienţa măsurilor întreprinse
Acest factor se notează cu „da” atunci când măsurile întreprinse sunt reevaluate
după o anumită perioadă, stabilindu-se eficienţa lor prin comparare cu alte măsuri
ipotetice de remediere.
Concluzii
Acest factor se notează cu „M” în cazul în care situaţia de criză a fost bine
manageriată şi cu „A” în cazul în care trebuie să fie întreprinse acţiuni suplimentare.

Concluzii asupra sistemului britanic de evaluare a bunăstării găinilor ouătoare

Deşi sistemul britanic de evaluare insistă mai mult asupra sistemului şi practicilor de
management, se neglijează şi de această dată condiţiile de adăpostire şi de
microclimat, extrem de relevante în determinarea bunăstării animalelor.
Prin evaluări continue realizate în ferme, se constituie în timp o bază de date, utilă
atât pentru compararea diferitelor situaţii întâlnite în teritoriu, cât şi pentru stabilirea
nivelelor de bunăstare care se consideră acceptabile la nivel naţional.
 Evaluarea bunăstării găinilor ouătoare pe baza
sistemului Hazard Analysis Critical Control Points (HACCP)
Recent, sistemul HACCP a fost adoptat şi de către specialiştii în domeniul bunăstării
animalelor, cu scopul evaluării nivelului de bunăstare atât în exploataţii, cât şi în timpul
transportului şi înainte de tăiere.
Evaluarea bunăstării animalelor pe baza sistemului HACCP a fost propusă de către
Grandin şi adoptată în Statele Unite ale Americii. La ora actuală, unele ţări europene
(Olanda, Germania) fac deosebite eforturi pentru introducerea sistemelor de evaluare a
bunăstării animalelor bazate pe principiile HACCP.
Evaluarea nivelului de bunăstare a găinilor ouătoare în exploataţii se bazează pe
monitorizarea unor puncte critice de control generale şi a unor puncte de control
specifice, care prezintă o mare variabilitate.
Punctele critice de control general valabile pentru toate fermele, fără excepţie, se
referă la: tipul de adăpost şi sistemul de cazare utilizat; posibilitatea eutanasierii în
fermă, accesul la apă şi la furaje corespunzătoare din punct de vedere calitativ şi
cantitativ. Punctele critice de control specifice sunt: manipularea păsărilor; spaţiul
disponibil; nivelul de amoniac din aerul adăposturilor; existenţa sistemului de rezervă
pentru menţinerea vieţii în adăposturile ventilate artificial; respectarea ghidurilor privind
manoperele zootehnice şi sanitare veterinare; respectarea condiţiilor specifice de
adăpostire pentru găini ouătoare (procentul de cuşti în care se asigură păsărilor front de
furajare adecvat, posibilitatea ca păsările să se hrănească simultan reprezentând un
element esenţial în rezolvarea ciugulitului injurios); procentul de păsări afectate de
injurii; procentul de păsări cu o stare bună a penajului la sfârşitul ciclului de producţie,
apreciată pe baza testului îmbrăcării cu penaj pe o scară de la 4 la 20.
 EVALUAREA BUNĂSTĂRII GĂINILOR OUĂTOARE
LA NIVEL DE LABORATOR
Se poate realiza pe baza
indicatorilor fiziologici şi
biochimici.
Pentru o interpretare corectă,
este important să se cunoască
atât nivelul normal al fiecărui
indicator analizat, cât şi
fluctuaţiile acestuia în timp şi
să se decidă dacă rezultatul
analizei de laborator se va
raporta la curba normală de
variaţie a indicatorului abordat
sau se va interpreta în valoare
absolută.
Indicatorii fiziologici şi biochimici utili în
determinarea bunăstării găinilor ouătoare
Metoda de analiză
Grupa de indicatori Indicatorul urmărit
Metoda clasică
Determinarea numărului
de globule roşii Metoda automată
Macrometoda
Determinarea Micrometoda
hematocritului
FIZIOLOGICI Metoda spoturilor de sânge pe hârtie de
filtru
Identificarea capacităţii
Transformarea blastică la
policlonali a populaţiei limfocitare
stimuli
imune reactive
purificate (reacţia cu timidină tritiată)
Metoda colorimetrică cu glucoză oxidază -
peroxidază
(metoda cantitativă)
Dozarea rapidă a glucozei din sânge,
Determinarea glicemiei plasmă sau ser cu bandelete reactive
(metoda semicantitativă)
Identificarea glucozei cu alfa naftol
BIOCHIMICI (reacţia Molisch) sau prin reacţia Fehling
(metode calitative)
Dozarea creatinfosfokinazei serice (CPK)
Determinări enzimatice
Dozarea lactatdehidrogenazei (LDH)
Dozarea cortizolului seric sau plasmatic
Determinări hormonale prin metoda imunoenzimatică
Dozarea catecolaminelor
În legătură cu numărul de eritrocite şi hematocritul, se constată că situaţiile solicitante
determină o eliberare masivă de eritrocite din depozite. Apar astfel policitemia falsă şi
creşterea hematocritului. Dacă situaţiile negative persistă o perioadă mare de timp, se
constată o scădere a numărului de globule roşii şi a hematocritului.
Lipsa aportului de furaje atrage după sine scăderea/sistarea producţiei şi consumul
de principi nutritivi din rezervele organismului, ceea ce conduce la ruperea echilibrului
şi instalarea hipoglicemiei, dar şi la apariţia unor metaboliţi de tipul beta-
hidroxibutiratului.
Creatinfosfokinaza şi lactatdehidrogenaza sunt eliberate în sânge în cazul
distrugerilor musculare masive, astfel că o creştere a nivelului seric al acestor enzime
sugerează traume sau injurii în timpul transportului, deci o bunăstare precară
Determinarea catecolaminelor are aplicaţie redusă, deoarece acţiunea acestora este
rapidă – vârfuri ale concentraţiei de adrenalină/noradrenalină apar la 15 minute de la
acţiunea stimulilor şi se menţin maxim 2 ore. De mare utilitate practică este însă
determinarea corticosteronului seric sau plasmatic, a cărei creştere se menţine o
perioadă mai mare. Astfel, diverse cercetări au pus în evidenţă concentraţii sanguine
mari ale cortizolului la găinile ouătoare după transport: de 3,5 ori mai mari în raport cu
nivelul sanguin înregistrat în timpul perioadei de exploatare în cazul transporturilor cu
durate de 2 ore şi de 4,25 ori în cazul transporturilor cu durată de 4 ore.
Testele de laborator utile în determinarea bunăstării găinilor ouătoare, respectiv
analizele hematologice şi biochimice, pot fi efectuate prin metode clasice: utilizarea
camerelor de numărare şi a reacţiilor de chimie cantitativă, dar cel mai frecvent prin
metode moderne: utilizarea flow-citometriei şi a kiturilor de biochimie uscată.
 Parametru Unitate de măsură Valoare

Proteina totală g/dl 5,2 ± 0,3

Albumine g/dl 2,3 ± 0,4
Globuline g/dl 2,9 ± 0,3
Uree mg/dl 5,5 ± 1,5
Ac. uric mg/dl 5,0 ± 1
Creatinină mg/dl 0,55 ± 0,25
Glicemia mg/dl 200 ± 30
Valori normale ale unor parametri
Calciu mg/dl 30 ± 5
biochimici serici – găini ouătoare
Fosfor mg/dl 7±1
Sodiu mg/dl 360 ± 30
Potasiu mg/dl 21,5 ± 3,5
ALAT U/l 12 ± 8
FA U/l 410 ± 300
Amilaza U/l 200 ± 1200
Creatininkinaza U/l 179,3 ± 33,08

Alanin aminotransferaza U/l 108,13 ± 15,30

CUR S 3: M ANAGEM ENTUL
BUNĂSTĂR I I SUI NELOR
SISTEME DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A SUINELOR. MICROCLIMAT DE CONFORT
Scroafe pentru reproducţie
Parlamentul Europei a interzis cazarea scroafelor în sistem legat.
În condiţii de cazare strâmtă, fără aşternut, nu se pot exprima comportamentele:
exploratorii, sociale, de amenajare a cuibului, de odihnă, fătare; este mult limitată
mişcarea → disconfort, suferinţă, comportament nonadaptativ: bunăstare precară
Paiele asigură condiţii de confort, mediu de scormonit şi râmat.
Adăposturi pentru scroafe şi scrofiţe gestante
Sist. intensiv:
cu sau fără padoc
individuale
Sunt împărţite în compartimente şi acestea în boxe
colective (8 – 35 scroafe)
Sist. alternativă
- cazarea în boxe colective mici, pardoseală continuă cu aşternut din paie
- furajarea individuală automată, controlată prin computer
Suprafaţa: 1,5 – 2 m2/animal Cubajul: 20 m3/scroafă

Microclimatul de confort
T = 15-18 °C, R = 60-70%, curenţii de aer = 0,3 m/s iarna şi 1 m/s vara
I = 1/18 – 1/20, fotoperioadă 14 ore/zi, intensitate luminoasă 50-60 lx,
zgomote = 50 - 60 dB maxim pt. sistemul alternativă şi sectorul extensiv,
80 – 90 db pentru sist. Intensiv, pulberi în suspensie = 3-5 mg/m3,
pulberi sedimentabile = 17 g/m2/30 zile, endotoxine = 0,07 – 0,08 mg/m3 aer,
CO2 = 3000 ppm, NH3 = 26 ppm, H2S = 10 ppm, CO = 30 ppm
UFC = 250000/m3 aer

Adăpostirea scroafelor şi scrofiţelor în lactaţie

În exploataţii de tip intensiv
Maternitate: scroafe cu 10 – 14 zile înainte de fătare → înţărcare
adăposturi asemănătoare cu cele pentru perioada de gestaţie
Împărţite în compartimente ►boxe individuale
Principiul de funcţionare “ totul plin – totul gol”
Boxele sunt împărţite în 3 zone, având o supr. totală de 3 m2 (L = 2 m; l = 1,5 m)

Zonă de cazare scroafă

Zonă de
Zonă de
odihnă purcei
furajare purcei
Modern: geometrie variabilă a zonei destinate scroafei, ajustabilă după
dimensiunile acesteia
Elemente pentru delimitare a boxei confecţionate din metal sau material plastic,
putând fi drepte sau curbe
Încălzirea se realizează cu radianţi
Cubaj 21 – 25 m3

Microclimatul de confort
Scroafă: T = 18-20 °C,
temperatura aerului 24-26 °C hipotermie neonatală 8-10 zile
Purcei: T = 30-32 °C la nivelul patului cald
Fotoperioadă 16 ore/zi, I = 1/18-1/20, intensitate luminoasă 50-60 lx,
R = 60-70%, curenţi de aer maxim 0,3 m/s iarna şi 1 m/s vara
zgomote = 80 - 90 dB sist. intensiv
pulberi sedimentabile = 17 g/m2/30 zile,
CO2 = 3000 ppm, NH3 = 26 ppm, H2S = 10 ppm, UFC = 250000/m3 aer

Neasigurarea temperaturii optime atrage: dispariţia reflexului de supt, reducerea

gradului de absorbţie a imunoglobulinelor la nivelul tubului digestiv (tulb.
digestive)

Purceii necolostraţi → mor în proporţie de până la 90% până la înţărcare

- se înghesuie
Purceii care nu sug - sunt apatici
- mor
În maternitate se evită zgomotele pentru:
- a nu perturba comunicarea sonoră dintre scroafe şi purcei
- asigurarea sincronizării între secreţia de lapte şi ingestia acestuia
Înţărcare purceilor se poate face:
a) Din raţiuni veterinare la 8-10 zile (pt. controlul bolilor bacteriene)
şi 14-21 zile (pt. controlul bolilor virale)
a) Din raţiuni zootehnice – pt. folosirea scroafelor: 21 zile
Tineret porcin pentru creştere şi îngrăşare
Probleme de bunăstare (indicatori ai bunăstării precare)
- lipsa aşternutului
- suprafaţa redusă/animal
- suprapopularea
- microclimatul necorespunzător care generează: lupta intraspecifică (agresivitate,
codofagie), afecţiuni podale, diverse tulb. comportamentale

Directiva 91/360/CEE prevede:

Tăierea cozii şi a dinţilor nu trebuie să fie proceduri de rutină
Castrarea peste vârsta de 4 săptămâni – numai de către medicul veterinar şi sub
anestezie

Tineretul mascul care se taie la 100 kg nu se mai castrează: Germania, Italia

Adăpostirea tineretului porcin pentru creştere şi îngrăşare

30-35 kg până la 100-120 kg (ideal până la 105 kg)
- intensiv
în acest sector se preia tineretul de
Sisteme de exploatare - semiintensiv la creşă şi animalele reformate
- extensiv
Sist. intensiv
Adăposturi mari, împărţite în 2 sau mai multe
compartimente şi acestea în boxe colective –
amplasate pe două sau mai multe rânduri
Într-o boxă: 20 – 30 animale (0,7 – 0,8 m2/animal)
în faza a II-a (60-120 kg)
0,5 m2/animal în faza I (30 – 60 kg)
Pardoseala boxei are 3 zone: furajare, odihnă,
defecare
Vol. de ventilaţie: 15-45 m3/animal iarna
65-120 m3/animal vara
Pereţii despărţitori: înălţime 1,3 m odihnă

furajare

Îngrijire şi întreţinere
Scop: asigurarea sporurilor de creştere
cu consum de furaje redus defecare
Evitarea leziunilor corporale
Microclimat:
Iluminat prin ferestre, obloane, shed
I = 1/25
Intensitate = 30 lucşi
Temp = 18 – 20 °C pt. prima fază
17 – 19 °C pt. faza a doua
UR = 55 – 70% pt. perioada I
60 – 75% pt. perioada a II-a
Celelalte similare cu vierii
Furajarea: reţete de furaje uscate
Pentru prima fază = conţinut proteic ridicat
Pentru a doua fază = au valoare energetică mai ridicată

După transferarea grăsunilor în adăposturile de îngrăşare, se hrănesc în

continuare 7 zile cu reţete de tineret
Trecerea de la o reţetă la alta se face treptat.
Furajare ad libitum
Sistem semiintensiv
- la fel ca cel intensiv
- furaje cu densitate redusă în principi nutritivi

Sistem de creştere şi îngrăşare extensiv

Adăposturi cu diverse dimensiuni, cu boxe comune
- pardoseală continuă
- fără aşternut
- cu rigolă în afara boxelor
- jgheaburi pentru adăpare
- ventilaţie naturală organizată mixtă
- se folosesc furaje verzi şi resturi
menajere, subproduse din industria
laptelui, concentrate pentru faza de finisare
- acces în exterior
 EVALUAREA BUNĂSTĂRII LA SUINE
Bunăstarea suinelor la nivel de fermă poate fi evaluată:
pe baza indicatorilor comportamentali
pe baza sistemelor de tip HACCP
pe baza sistemelor integrative

Evaluarea pe baza indicatorilor comportamental urmăreşte evidenţierea

comportamentului nonadaptativ (anormal), care reprezintă un indicator de
bunăstare precară.

Evaluarea pe baza sistemelor de tip HACCP urmăreşte monitorizarea unor puncte

critice (legate de animal sau de condiţiile de mediu) şi controlul acestora în raport
cu valorile de referinţă. Asemenea sisteme de evaluare a bunăstării suinelor au
fost lansate pe continentul american şi se utilizează în prezent la scară largă.

Sistemele integrative reunesc toţi indicatorii de bunăstare obiectivi (atât

dependenţi de animal – animal based, cât şi de mediu şi facilităţi – engineering
based), aplicându-se fie sub forma unor ghiduri foto şi a unor tabele de analiză
(cu subiectivism mai ridicat – ex. metoda din cadrul BWAP – Bristol Welfare
Assurance Program), fie sub formă numerică (obiectivă), care permite efectuarea
unor comparaţii în ferme diferite sau sisteme diferite de creştere şi exploatare
(Animal Needs Index 35 utilizat în Austria – cu accent pe condiţiile de adăpostire,
Animal Needs Index 200 utilizat în Germania – cu accent pe comportamentul
suinelor).
 EVALUAREA BUNĂSTĂRII SUINELOR PE
BAZA INDICATORILOR COMPORTAMENTALI
Comportamentul anormal (nonadaptativ la porci
cuprinde o gamă diversă de manifestări):
- codofagia, otofagia, muşcarea flancurilor,
canibalismul;
- comportament anormal de împerechere sau matern;
- inapetenţa sau hiperfagia, reacţiile intense de
dominanţă care împiedică animalele submisive să
ajungă la furaje sau apă;
- Comportamentul anormal de eliminare a dejecţiilor,
asociat cu igiena corporală precară;
- Împingerea persistentă cu râtul în regiunea inghinală a
congenerilor (PINT = persistent inguinal nose
thrusting). De regulă, această schemă comportamentală
este manifestată de indivizii dominanţi în cadrul
ierarhiei de grup;
- Diverse stereotipii (scheme comportamentale fără
finalitate): ticul limbii recurbate (rolling tongue);
muşcarea barelor; pruritul intens nasal (scărpinarea
râtului – snout rubbing); aerofagia; legănarea (mai ales
pentru suine în boxe individuale); ticul suptului
(lichomania) – urechi, coadă, prepuţ.
Aceste scheme comportamentale relevă un management deficitar (factori de
microclimat necorespunzători: umiditate relativă ridicată, concentraţia dioxidului
de carbon peste 3000 ppm şi a amonicului peste 20 ppm, hidrogen sulfurat peste
10 ppm, fluctuaţii mari de temperatură, curenţi puternici de aer; adăpare
necorespunzătoare; design defectuos al boxelor; densitatea mare a efectivelor;
lipsa aşternutului; gradul redus de curăţenie a pardoselilor); alimentaţie deficitară
(insuficienţa frontului de furajare, diverse carenţe) sau evoluţia diverselor boli
(dermatite, plăgi care favorizează apariţia canibalismului) şi indică întotdeauna
probleme de bunăstare la nivel de efectiv.

De multe ori, aceste manifestări se propagă în efective prin fenomenul de

facilitare socială (imitaţie).

Muşcarea flancurilor şi zonele cele mai frecvent afectate

http://www.thepigsite.com
 EVALUAREA BUNĂSTĂRII SUINELOR PE
BAZA SISTEMULUI H.A.C.C.P.
Sistemele de evaluare de tip H.A.C.C.P. sunt utilizate în Noua Zeelandă,
Canada şi Statele Unite ale Americii – in cadrul Programului de Asigurare a
Bunăstării Suinelor (SWAP: Swine Welfare Assurance Program).

Sistemul SWAP din S.U.A. constă în monitorizarea a 9 grupe de factori

(Principii de Îngrijire, întreţinere şi Bunăstare – CWP: Care and Well-
being Principles), grupate în 3 arii de influenţă:
GRUPA 1: ÎNREGISTRĂRI DIN FERMĂ
- CWP 1 = Alimentaţia şi starea de sănătate la nivel de efectiv;
- CWP 2 = Instruirea şi abilităţile îngrijitorilor

GRUPA 2: FACTORI LEGAŢI DE ANIMAL

- CWP 3 = Observaţia animalelor
- CWP 4 = Punctajul pentru starea de întreţinere (Body Condition Score)
- CWP 5 = Eutanasierea
- CWP 6 = Manipularea şi transportul animalelor

GRUPA 3: FACILITĂŢI (FACTORI LEGAŢI DE SISTEMUL DE CAZARE)

- CWP 7 = Adăposturi
- CWP 8 = Sistemele de urgenţă
- CWP 9 = Evaluarea continuă şi instruirea
 In cadrul fiecărei grupe, factorii (criteriile) se evaluează prin compararea cu
standarde sau cu date de referinţă, în final situaţia încadrându-se într-una din
următoarele variante:
 Nu necesită atenţie (conform);
 Factorul (criteriul) necesită atenţie (se situează la limita superioară a
intervalului de acceptabilitate);
 Necesită atenţie imediată (se impun măsuri operative de remediere).

Unitatea de analiză este reprezentată de site, acesta însemnând adăposturile de

porci şi anexele acestora, având acelaşi proprietar şi aceleaşi sisteme/practici
de management (în care activează un singur îngrijitor), precum şi o zonă de
30 m adiacentă zonei de furajare a animalelor.
Pentru o evaluare corectă, se vor studia toate categoriile de vârstă şi exploatare
şi se va observa un număr minim de animale sau de elemente de
compartimentare (boxe). Foarte importantă este şi alegerea randomizată a
animalelor din lotul de evaluare. În orice caz, dacă se observă probleme (injurii,
comportament nondadaptativ etc.) la animalele care nu fac parte din lotul de
evaluare, deşi acestea nu vor fi incluse în calcul ca şi procent din efectiv, se vor
nota situaţiile întâlnite în rubrica Comentarii din tabelele de evaluare.
Momentul evaluării este reprezentat de intervale de linişte, respectiv la câteva
ore de la hrănire (când porcii se odihnesc) şi nu sunt efectuate de către
îngrijitori acţiuni care ar putea sustrage animalele.
Numărul minim de animale din lotul de evaluare
(sistem de cazare individual sau colectiv)
Efectiv mediu de Număr minim de
porci/site animale pentru o
evaluare
reprezentativă
50 Toate
90 46
150 53
250 63
350 70
Numărul minim de elemente de
450 76
compartimentare (boxe) evaluate
550 82
700 89 Număr mediu de Număr minim de boxe
boxe/site evaluate
850 95
10 10
1000 100
20 10
2000 126
30 10
3000 144
40 13
4000 158
50 17
5000 170
60 20
70 23
80 27
90 şi peste 30 sau 30% (care
reprezintă mai puţin)
 CWP 1 = Alimentaţia şi starea de sănătate la nivel de efectiv
Această grupă cuprinde factorii:
1.1) Relaţia normală veterinar-client-pacient
Aceasta trebuie să fie conformă celor prevăzute în standardele de bunăstare şi
în codurile de bune practici, respectiv: să existe evidenţa faptului că medicul
veterinar şi-a asumat responsabilitatea actului terapeutic, iar clientul
(proprietarul sau îngrijitorul) a urmărit întocmai instrucţiunile de
tratament/îngrijire; medicul veterinar are suficiente cunoştinţe privind animalele
respective pentru a stabili un diagnostic corect (a efectuat recent anamneza şi
examenul clinic, a efectuat inspecţiile periodice în fermă); medicul veterinar este
disponibil în cazul în care tratamentul respectiv nu dă rezultate sau determină
apariţia reacţiilor adverse.
Bunăstarea este considerată corespunzătoare prin prisma acestui factor doar
dacă în fermă există registre de tratament corect completate, dacă sunt
înregistrate numele şi datele de contact ale medicului care a instituit
tratamentele şi dacă evaluatorului i se pot pune la dispoziţie registrele de
sănătate/tratament pentru 12 luni anterioare momentului auditului în fermă.
1.2) Programele de sănătate (de control al bolilor)
Se va evalua atât existenţa programelor de control al bolilor (infecţioase, de
nutriţie şi metabolism etc.), cât şi gradul de implementare a acestora în fermă.
1.3) Înregistrările privind utilizarea medicamentelor şi tratamentele
Se vor evalua registrele de tratament, care trebuie să cuprindă: datele de
identificare ale animalelor tratate, data instituirii tratamentului, numele
persoanei care administrează tratamentul, date privind medicamentele utilizate
(denumire farmaceutică, posologie), identificarea medicului veterinar care a
instituit tratamentul respectiv. Pentru toate medicamentele care se regăsesc ca
reziduuri în carne sau diverse produse alimentare va fi specificat timpul de
aşteptare.
1.4) Mortalitatea
Reprezintă un indicator de bunăstare valoros. Interpretarea procentului de
mortalitate se realizează după cum urmează:
Pentru scofiţe (tineret reproducţie), scroafe şi vieri
Procent de mortalitate sub 9% - nu necesită atenţie
Procent de mortalitate între 9 şi 15% - necesită atenţie
Procent de mortalitate peste 15% - necesită atenţie imediată (deosebită)
Purcei în perioada neonatală
Procent de mortalitate sub 5% - nu necesită atenţie
Procent de mortalitate între 5 şi 15% - necesită atenţie
Procent de mortalitate peste 15% - necesită atenţie imediată (deosebită)
Purcei în comp. creşă
Procent de mortalitate sub 4% - nu necesită atenţie
Procent de mortalitate între 4 şi 6% - necesită atenţie
Procent de mortalitate peste 6% - necesită atenţie imediată (deosebită)
Porci la îngrăşat (etapa de finisare)
Procent de mortalitate sub 2% - nu necesită atenţie
Procent de mortalitate între 2 şi 4% - necesită atenţie
Procent de mortalitate peste 4% - necesită atenţie imediată (deosebită)
1.5) Procentul de porci eutanasiaţi
Pentru a reduce stresul sau suferinţa, este necesară eutanasierea porcilor
bolnavi, fără posibilitate de remisie, evidenţele fiind păstrate în registre.
Se va nota procentul de porci eutanasiaţi în raport cu numărul total de porci
morţi în perioada respectivă, pentru a stabili gradul de prevenire a
suferinţei/durerii animalelor.
Ca date de referinţă, se utilizează următoarele valori, indiferent de categoria de
vârstă sau exploatare:
- Mai mult de 20% din porcii morţi au fost eutanasiaţi - nu necesită atenţie
- Între 5 şi 20% din porci au fost eutanasiaţi - necesită atenţie
- Mai puţin de 5% din numărul total de porci morţi au fost eutanasiaţi - necesită atenţie imediată

1.6) Programele de nutriţie

Acestea trebuie să reprezinte suportul pentru o salubritate şi valoare nutritivă
corespunzătoare a furajelor. Periodic sunt efectuate analize ale gradului de
contaminare microbioană/fungică, ale conţinutului/reziduurilor de medicamente
şi ale valorii nutritive sau acestea sunt solicitate furnizorului de furaj.
 CWP 2 = Instruirea şi abilităţile îngrijitorilor
Sunt evaluate următoarele:
2.1) Programele de instruire
Acestea trebuie să asigure personalului din exploataţia respectivă cunoştinţe
specifice sistemului de producţie utilizat. Există însă trei domenii general-
valabile (indiferent de sistemul şi practicile de management):
a. Eutanasierea porcilor
b. Manipularea animalelor (abordarea, contenţia, transportul, îngrijirea)
c. Adăpostirea animalelor

2.2) Satisfacţia în plan profesional, educaţia continuă şi dezvoltarea abilităţilor

îngrijitorilor
Reprezintă condiţii esenţiale pentru bunăstarea deplină a efectivelor.
Îngrijitorii instruiţi şi motivaţi corespunzător vor observa în timp util modificările
de sănătate a animalelor, putându-se institui rapid tratamentele.
 CWP 3 = Observaţia animalelor (clinică, etologică)
Vor fi evidenţiate:
3.1) Observaţia zilnică
Observaţia detaliată a efectivelor şi instituirea promptă a măsurilor de îngrijire
sau tratament reprezintă puncte critice în remedierea problemelor de bunăstare şi
a deficienţelor sistemelor de cazare, furajare, adăpare etc. În plus, observaţia
zilnică ajută la stabilirea eficienţei programelor de nutriţie sau a celor de control
al bolilor, precum şi la stabilirea aptitudinilor şi abilităţii îngrijitorilor.
Vor fi păstrate evidenţe tabelare ale examinărilor zilnice la nivel de efectiv,
acestea fiind păstrate în camera tampon sau fixate de peretele boxelor.
Informaţiile minime trebuie să cuprindă numele persoanei care a realizat
examenul la nivel de efectiv, data şi numărul sau locaţia adăpostului.
În cadrul acestor examinări periodice, vor fi evidenţiate
animalele cu boli grave şi cele non-ambulatorii (adinamice),
precum şi animalele moarte. Se consideră un animal non-
ambulator dacă refuză să se ridice sau dacă se poate ridica cu
sprijin, însă nu poate menţine sprijinul pe două membre. În
cazul animalelor aflate sub tratament intensiv, cu excepţia unor
situaţii deosebite, dacă nu sunt observate îmbunătăţiri ale stării
generale în cel mult 2 zile, se va lua în considerare
eutanasierea.
3.2) Evaluarea animalelor
Aceasta poate da indicii asupra modului de îngrijire şi întreţinere a animalelor.
Se notează: aspectul pielii şi al extremităţilor (zgârieturi, plăgi care pot fi
consecinţă a agresivităţii intraspecifice sau a insuficienţei frontului de furajare),
modul de abordare a decubitului, poziţia în staţiune şi în mers (refuzarea
sprijinului pe anumite membre), comportamentul în prezenţa oamenilor (nivelul
de frică, curiozitate).
Afecţiunile acropodiale
Se examinează animalele în repaus sau în timpul deplasării pe o suprafaţă
plană. Un porc cu afecţiuni acropodiale nu poate să-şi susţină greutatea
corporală pe unul sau mai multe membre sau îşi modifică rapid sprijinul de pe
un membru pe altul, din cauza durerii.
Se apreciază procentul de porci cu afecţiuni podale din numărul total de animale
din lotul de evaluare.

Pentru scofiţe (tineret reproducţie), scroafe şi vieri

Procent de afecţiuni podale sub 0,1% - nu necesită atenţie
Procent de afecţiuni podale între 0,1 şi 2% - necesită atenţie
Procent de afecţiuni podale peste 2% - necesită atenţie imediată

Pentru purcei în perioada neonatală, purcei în creşă şi porci la îngrăşat per. finisare
Procent de afecţiuni podale sub 1% - nu necesită atenţie
Procent de afecţiuni podale între 1 şi 5% - necesită atenţie
Procent de afecţiuni podale peste 5% - necesită atenţie imediată
Leziuni cutanate
Dacă la nivel cutanat apar abcese, plăgi şi zgârieturi, va fi stabilit cât de frecvent
apar şi care sunt zonele afectate.
Se vor urmări şi nota leziunile cutanate pe:
- Trunchi şi membre;
- Ongloane;
- Zona capului;
- Zona cozii şi cea genitală.

Pentru abcese se folosesc ca valori de referinţă următoarele:

Pentru scofiţe (tineret reproducţie), scroafe şi vieri
Procent de abcese sub 1% - nu necesită atenţie
Procent de abcese între 1 şi 2% - necesită atenţie
Procent de abcese peste 2% - necesită atenţie imediată

Pentru purcei în perioada neonatală, purcei în creşă şi porci la îngrăşat per. finisare
Procent de abcese sub 1% - nu necesită atenţie
Procent de abcese între 1 şi 5% - necesită atenţie
Procent de abcese peste 5% - necesită atenţie imediată

Pentru plăgi se va nota locaţia (zona scapulară, vulvă sau alte părţi ale
corpului). Se vor include în calcul rănile acoperite de cruste, nu şi cele pentru
care acestea sunt gata să se desprindă.
Prolapsul rectal reprezintă eversarea porţiunii terminale a rectului, ce poate fi
determinată de obicei de tuse sau de ghemuire în timpul iernii (pentru
termogeneză). Ca factori favorizanţi pot interveni codotomia drastică sau
predispoziţia genetică. Pentru a preveni ulterioare răni/injurii sau pentru o
recuperare totală, este necesară izolarea şi tratarea imediată a animalelor
afectate de prolapsuri.
Zgârieturile
Spre deosebire de răni, nu afectează toate straturile cutanate. Cele recente sunt
de regulă însoţite de semne inflamatorii locale.
Cauzele frecvente sunt agresivitatea intraspecifică şi obiectelor ascuţite la
nivelul zonelor de furajare, adăpare, circulaţie.
Indiferent de categoria de vârstă sau exploatare, se vor utiliza următoarele valori
de referinţă:

Procent de plăgi sub 5% - nu necesită atenţie

Procent de plăgi între 5 şi 15% - necesită atenţie
Procent de plăgi peste 15% - necesită atenţie imediată
Procent de zgârieturi sub 1% - nu necesită atenţie
Procent de zgârieturi între 1 şi 5% - necesită atenţie
Procent de zgârieturi peste 5% - necesită atenţie imediată
3.3) Comportamentul suinelor
Reflectă calitatea îngrijirii şi întreţinerii animalelor, precum şi calitatea
microclimatului adăposturilor. Suinele expuse în mod repetat manipulării
necorespunzătoare vor exprima semne de stres şi un nivel ridicat de frică în
prezenţa oamenilor.
Suinele nestresate sunt mult mai uşor de abordat sau de transportat şi prezintă
o calitate superioară a cărnii.
Este importantă observarea reacţiilor animalelor în prezenţa îngrijitorilor sau a a
persoanelor străine. În mod normal, porcii prezintă curiozitate, dar sunt
precauţi. În interacţiunea cu oamenii, suinele pot prezenta iniţial teamă sau
excitabilitate (ca mecanism de protecţie), ulterior se relaxează şi prezintă
comportamente de explorare olfactivă şi orală (mirosire, muşcături uşoare).

Pentru stabilirea comportamentului, se alege ca moment de

evaluare intervalul de aproximativ o oră de la furajare (când
porcii sunt de regulă liniştiţi). Evaluatorul va sta în picioare în
afara boxelor sau va sta aplecat în mijlocul acestora, astfel
încât să poată atinge un porc pe rât. Dacă animalul prezintă
teamă sau încearcă să evite atingerea, se va cronometra
intervalul scurs până în momentul în care se întoarce la
evaluator sau nu mai prezintă reacţie de frică, chiar dacă nu
se întoarce. Cel puţin 50% dintre suine ar trebui să se
reîntoarcă la mâna evaluatorului sau să nu mai prezinte
semne de frică într-un interval de 15 secunde.
Există numeroşi factori care influenţează aceste valori ale reacţiilor
comportamentale, printre care: vaccinările recente, prelevările de sânge etc.
Pentru interpretare, se utilizează referinţele următoare, indiferent de categoria
de vârstă sau exploatare:
- Mai mult de 50% din porci se întorc la evaluator după ce au fost atinşi sau nu mai manifestă
semne de frică într-un interval de 15 secunde - nu necesită atenţie
- Între 20 şi 50% din porci se întorc la evaluator după ce au fost atinşi sau nu mai manifestă
semne de frică într-un interval de 15 secunde - necesită atenţie
-Mai puţin de 20% din numărul total de porci se întorc la evaluator după ce au fost atinşi sau nu
mai manifestă semne de frică într-un interval de 15 secunde - necesită atenţie imediată

3.4) Interacţiunile sociale

Porcii sunt animale sociale, menţinerea lor în izolare conduce la stres.
Interacţiunea socială este definită ca posibilitatea de a atinge sau a vedea alt
porc din aceeaşi boxă sau stand sau dintr-unul vecin.
Un individ cazat într-o boxă sau stand adiacent unor boxe/standuri goale nu
beneficiază de contact social, similar unui individ cazat în elemente de
compartimentare cu pereţi plini.
Excepţie de la cele menţionate anterior o prezintă suinele aflate în boxe de
izolare.
 CWP 4 = Punctajul pentru Starea de Întreţinere (BCS)
Sunt utile în evaluarea calitatea programelor de nutriţie şi eficienţa strategiilor
de condiţionare a aerului din adăposturile de suine. Aprecierea se realizează pe
o scară de 1 (emaciat) la 5 (obez). Animalele cu punctaje sub 2 sunt
compromise, bunăstarea lor fiind foarte precară. Nu numai animalele care
prezintă punctaj 1 au probleme de bunăstare, ci şi animalele obeze (punctaj 5).
Un caz particular îl constituie BCS pentru scroafe, la care evaluarea este
continuă. Astfel, se acordă o atenţie sporită acestora cu 2 săptămâni înainte de
fătare (indicator al rezistenţei la stresul de fătare), dar şi în intervalul de
2 săptămâni după înţărcare, pentru ajustarea raţiei şi a stării de întreţinere.
Se folosesc următoarele valori de referinţă, indiferent de categorie:
- Sub 0,1% din porci au BCS mai mic de 2: nu necesită atenţie
- Între 0,1 şi 2% din porci au BCS mai mic de 2: necesită atenţie
- Mai mult de 2% din porci au BCS mai mic de 2: necesită atenţie imediată

Punctaj BCS
 CWP 5 = Eutanasierea
Este definită ca o ucidere “umană”, survenită fără durere sau stres.
Porcii care nu răspund la tratament sau cei pentru care nu există şanse de
recuperare trebuie eutanasiaţi cât mai repede.
Tăierea (eutanasierea) de necesitate, utilizând metode şi echipamente adecvate,
este absolut necesară pentru bunăstarea suinelor.
Momentul eutanasierii
Va fi astfel ales încât animalul să nu fie expus la suferinţă. În acest scop, trebuie
să existe personal instruit care să poată efectua oricând această manoperă,
întrucât pot apărea situaţii care necesită o intervenţie rapidă în orice zi sau orice
moment al zilei.
Metode
Atunci când eutanasierea reprezintă singura opţiune, se vor avea în vedere
următoarele consideraţii pentru selectarea celei mai adecvate metode:
- Siguranţa umană: metoda nu trebuie să pună în pericol personalul;
- Bunăstarea porcilor: metoda trebuie să producă minimum de durere sau stres
asupra animalului;
- Abilităţi tehnice: metoda trebuie să fie uşor de învăţat şi să dea aceleaşi
rezultate de fiecare dată;
- Cost: Metoda trebuie să fie accesibilă din punct de vedere financiar;
- Estetică: Metoda nu trebuie să fie considerată inacceptabilă de către cei care o
aplică;
- Restricţii: Unele metode se pot utiliza doar pentru anumite categorii de
greutate a suinelor sau în anumite locaţii.
Echipamentul
Trebuie să fie funcţional, din acest motiv se va întocmi un registru de
mentenanţă şi reparaţii.
Metode de eutanasiere utilizate pe categ. de exploatare
Purcei de până Purcei în creşă Porci îngrăşat Porci îngrăşat Animale adulte
la 3 săpt. (3 – 10 săpt, perioada I (mai perioada II (scoafe, vieri)
(5,5 kg) 32 kg) puţin de 68 kg) (peste 68 kg)

Dioxid de carbon Da Da Nu e viabil Nu e viabil Nu e viabil

(CO2)

Armă cu proiectil Nu Da Da Da Da
liber

Cu bolţ captiv Nu Da Da Da Da

Electrică Da Da Da Da Da

Injecţia letală Da Da Da Da Da
(supradoza de
anestezic)
Prin comoţie Da Nu Nu Nu Nu
cerebrală
Sunt descrise în continuare câteva dintre metodele de asomare a porcilor
aplicabile în România (Ghid ucidere porc – ANSVSA, 2010).
a) Metode mecanice: proiectil liber, bolţ/proiectil captiv penetrant, bolţ/proiectil
captiv nepenetrant.
b) Metode electrice: asomare prin electricitate aplicată la nivelul capului şi inimii
– electrocutare în două stadii, asomarea electrictă aplicată exclusiv la nivel
capului – electrocutare într-un singur stadiu;
c) Utilizarea gazelor: dioxid de carbon în concentraţie mare (ameste CO2-aer),
dioxid de carbon în asociaţie cu gaze inerte (amestec de N şi/sau argon cu
CO2), gaze inerte (N şi/sau argon);
d) Injecţia letală.
Asomarea prin metode mecanice
Folosirea dispozitivului de asomare cu proiectil liber
Această metodă trebuie autorizată de către
autoritatea centrală, armele de foc sunt utilizate doar
de către persoanele calificate, care posedă permis
portarmă.
Nu se foloseşte această metodă pentru purceii sugari
sau pentru animale sub 15 kg.
După utilizarea acestei proceduri, vor fi secţionate
arterele de la nivelul gâtului sau pieptului.
Cea mai eficientă metodă pentru uciderea porcilor mari este împuşcarea cu un
pistol de calibru 12, de la o distanţă de aproximativ 20 cm de capul porcului,
arma fiind poziţionată în spatele urechii, cu ţeava îndreptată spre ochiul opus.
Deşi este puţin probabil ca glonţul să iasă din craniu, trebuie acordată o grijă
deosebită în cazul utilizării armelor de foc în spaţiu închis, din cauza pericolului
de ricoşeu.
Folosirea dispozitivului de asom are cu bolţ captiv penetrant
Necesită cel puţin 2 persoane, una va imobiliza animalul, în timp ce a doua
efectuează procedura de asomare mecanică. Pistolul este proiectat astfel încât
să fie capabil de executarea tragerii doar atunci când este presat ferm pe o
suprafaţă (respectiv fruntea animalului). După ce proiectilul străpunge craniul,
operatorul va putea să aştepte moartea animalului sau să administreze acestuia
o substanţă letală.
În timpul pierderii cunoştinţei, se produce pierderea gradată a reflexelor.
Astfel, o asomare corectă este indicată de:
- lipsa unei respiraţii regulate;
- absenţa reflexului palpebral;
- absenţa oricărei reacţii la stimuli externi;
- pierderea tonusului muscular.
Numai după verificarea eficienţei asomării, se trece la sângerare.
În cazul utilizării unor asemenea dispozitive (cu aer comprimat
sau cu cartuş orb), punctul de elecţie este reprezentat de
regiunea frontală a capului, la intersecţia celor două linii
imaginare între ochi şi marginea superioară a urechilor (v.
figură), ţeava dispozitivului de asomare fiind îndreptată spre
baza craniului. Ţeava dispozitivului de asomare trebuie să fie
poziţionată la aprox. 2 cm deasupra nivelului ochilor şi să fie
ferm lipită de cap, la un unghi de 90°.
Procedură va fi urmată obligatoriu de decerebrare
(introducerea prin orificiul rezultat a unei tije metalice flexibile,
care va fi acţionată manual pentru distrugerea masei cerebrale
şi a măduvei spinării).
Folosirea dispozitivului de asom are cu bolţ captiv nepenetrant
În conformitate cu Codul de Sănătate a Animalelor Terestre, cap. 7.6 (OIE, 2009),
această metodă poate fi folosită la purceii nou-născuţi cu greutate sub 6 kg.
Dintr-un pistol de asomare se trage un bolţ captiv nepenetrant (o tijă cu vârful
neascuţit, care după lovire se retrage în ţeava dispozitivului). Arma se va plasa
pe partea din faţă a craniului, pentru a produce o comoţie puternică. Sângerarea
se va realiza cât mai curând posibil.
În aplicarea acestei metode se va acorda o atenţie deosebită pentru evitarea
fracturării craniului. Punctul de elecţie este similar celui de la dispozitivele cu
bolţ penetrant.
 Asomarea prin metode electrice
Asomarea electrică în 2 stadii (aplicată la nivelul creierului şi apoi al inimii)
Corpus este expus la un curent care generează, în același timp, o formă de
epilepsie generalizată pe EEG și fibrilația sau oprirea inimii.
Se aplică în primă fază electricitatea la cap cu un cleşte de tip foarfecă,
urmată imediat de o aplicare a cleştelui peste piept, în dreptul inimii.
Asomare simplă în cazul sacrificării.
Principiul electrocutării în două stadii constă în trecerea prin creier şi apoi
prin inimă a unui curent electric de voltaj, amperaj şi frecvenţă corelate cu
mărimea animalului. Curentul electric va produce într-o primă fază
întreruperea activităţii cerebrale normale şi instalarea inconştienţei, iar în
următoarea fază fibrilaţie ventriculară, urmată de stop cardiac cu oprirea
circulaţiei generale.
Aplicarea curentului electric la nivelul capului induce epilepsie clonică
/tonică (modificări electrofiziologice ale sistemului nervos central însoţite de
pierderea cunoştinţei).
Odată ce anim alul este inconştient, se trece la a doua etapă, respectiv
aplicarea de curent electric la nivelul inim ii , care va determina stop cardiac,
deci moartea animalului. A doua etapă, respectiv etapa de aplicare a
curentului de frecvenţă joasă pe piept, în dreptul inimii, trebuie realizată
doar dacă animalul este inconştient, deoarece trecerea curentului prin inimă
ar produce animalului durere extremă (există posibilitatea ca un animal
incorect asomat – la care persistă sensibilitatea, din cauza paraliziei să nu
poată să manifeste nici un semn de durere).
Pentru a produce pierderea conştientei instantaneu şi
fără durere, curentul care trece prin creier trebuie să
aibă un amperaj suficient pentru a induce o criză
epileptică. Un amperaj insuficient sau un curent care
după ce atinge capul animalului circulă pe un alt
traseu, fără a străbate creierul, nu va determina
asomarea, ci şocul electric.
În primul stadiu, operatorul va plasa electrozii de o
parte şi de alta a capului – la baza urechilor şi în
spatele acestora, pe cât posibil între urechi şi ochi.
Electrozii au o lungime de 10,5 cm, o lăţime de 2,8 cm
şi sunt recurbaţi, pentru a se potrivi pe forma corpului.
Imediat, urmează etapa a doua de aplicare a curentului
electric, respectiv ectrocutarea inimii.

Operatorul va îndepărta electrozii. O a doua persoană va întoarce animalul pe

spate şi va apuca membrele anterioare, tracţionându-le spre cap. Se creează
astfel spaţiu pentru aplicarea electrozilor de o parte şi de alta a cutiei toracice,
în dreptul inimii, pentru cel puţin 3 secunde sau până în momentul în care
animalul se relaxează.
Caracteristicile curentului alternativ folosit sunt: frecvenţă joasă (50 Hz),
tensiune mică (220 V pentru suine peste 6 săptămâni şi 125 pentru cele sub 6
săptămâni), intensitate redusă (1,3 A pentru suine peste 6 săptămâni şi 0,5 A
pentru cele sub această vârstă).
Asom area electrică într-un stadiu (exclusiv la nivelul capului)
Metoda determină nu numai asomarea, ci şi omorârea animalului.
În cazul acestei electroasomări, electrozii înconjoară creierul animalului și sunt
adaptați dimensiunii capului.
Asomarea electrică exclusiv la nivelul capului se efectuează aplicând un curent
de joasă frecvenţă (curent alternativ, 30 – 60 Hz), cu o tensiune minimă de
250 volţi şi o intensitate de cel puţin 1,3 amperi.
Principiul metodei constă în producerea unei crize de epilepsie generalizată, cu
pierderea cunoştinţei.
Operatorul trebuie să poarte echipament de protecţie adecvat: cizme şi mănuşi
de cauciuc. Animalele trebuie imobilizate mecanic individual, aproape de o
sursă de alimentare electrică. Un electrod se plasează pe spate, deasupra sau
înapoia inimii, iar celălalt se orientează înspre ochi, pentru cel puţin 3 secunde.
Contactul între electrozi si piele este esenţial, de aceea electrozii trebuie curăţaţi
în mod regulat după întrebuinţare.
După asomare până în momentul morţii, animalul trebuie urmărit continuu,
operatorul asigurându-se de absenţa reflexelor medulare.

Presiunea de apăsare nu trebuie

eliberată până când asomarea nu este
completă.
 Eutanasierea prin gazare
Utilizarea CO2 în concentraţie ridicată (amestec dioxid de carbon/aer)
Uciderea în atmosferă controlată se realizează prin expunerea animalelor la un
amestec prestabilit de gaze, fie prin plasarea animalelor într-un container sau
aparat plin cu gaz (Metoda 1), fie introducând gaz într-o încăpere (Metoda 2 -
folosită în cazul fermelor de păsări).
Inhalarea de dioxid de carbon (CO2) produce acidoză respiratorie şi metabolică
şi implicit reducerea pH-ului la nivelul lichidului cefalorahidian (LCR) şi al
neuronilor, apărând pierderea cunoştinţei şi, la expunere prelungită, moartea.
Animalele sunt dispuse direct sau progresiv la un amestec gazos conţinând
peste 40 % dioxid de carbon. Metoda poate fi folosită în bazine, tuneluri,
containere sau clădiri etanşeizate în prealabil.
Atunci când animalele sunt gazate individual sau în grupuri mici într-un
container sau aparat, echipamentul folosit trebuie astfel proiectat, construit şi
menţinut încât să fie evitate rănirile animalelor, iar pe durata expunerii să fie
posibilă observarea animalelor.
De asemenea, animalele pot fi introduse în concentraţii mici (concentraţiile mici
au efecte nocive, dar nu produc aversiune, se evită durerea), după care se cresc
concentraţiile şi se menţin la acelaşi nivel până la confirmarea morţii.
Principalul dezavantaj al metodei este legat de situaţiile în care aparatele sau
containere sunt supraaglomerate, caz în care animalele se vor căţăra unele
peste altele şi poate să apară moartea prin sufocare.
În acest tabel sunt ilustrate în
evoluţie manifestările comportamen
-tale într-un lot de 30 suine
eutanasiate cu dioxid de carbon în
cadrul unui test în teren.
Utilizarea CO2 asociat cu gaze inerte (azot şi/sau argon)
Metoda se aseamănă cu expunerea la CO2, însă este necesar un echipament
specializat, iar timpul de expunere este mai lung.
Inhalarea unor asemenea amestecuri de gaze duce la hipoxie hipercapnică şi
moarte în cazul în care concentraţia volumetrică a oxigenului este sub 2%.
Astfel de amestecuri nu provoacă pierderea imediată a cunoştinţei, prin urmare,
în timpul fazei de inducţie, pot apărea reacţii de aversiune a animalelor şi stres
respirator, cu implicaţii majore asupra bunăstării.
Concentraţii scăzute de CO2 produc efecte minore de aversiune porcilor, şi un
amestec de azot şi/sau argon cu <30% dioxid de carbon şi <2% oxigen poate fi
chiar utilizat pentru uciderea purceilor nou-născuţi.
Metoda poate fi folosită în bazine, saci, tuneluri, containere sau clădiri
etanşeizate în prealabil. Se poate asigura asomarea porcinelor printr-o expunere
de cel mult 7 minute într-o atmosferă cu minim 30% CO2.
Utilizarea gazelor inerte: azot şi/sau argon
Această metodă implică introducerea animalelor într-un container sau aparat
care conţine azot sau argon. Atmosfera controlată produsă va duce la pierderea
cunoştinţei şi la moarte prin hipoxie.
Cercetările au arătat că hipoxia nu este aversivă pentru porci, efectele nocive
nefiind percepute intens, şi înaintea pierderii cunoştinţei porcul nu va arăta
vreun semn de stres respirator indus de scăderea cantităţii de oxigen din
ţesuturi. Pentru instalarea morţii, animalele sunt menţinute într-o atmosferă în
care oxigenul prezintă concentraţii sub 2%.
Eutanasiere cu monoxid de carbon sub formă pură sau în amestec cu alte gaze
Se realizează în spaţii închise etanş, în care se găseşte o atmosferă de peste 4%
CO sau peste 1% CO în combinaţie cu alte gaze toxice. Porcii sunt introduşi
unul câte unul, operatorii asigurându-se că la introducerea unui animal cel
introdus anterior şi-a pierdut cunoştinţa sau este deja mort.

Eutanasierea prin utilizarea de anestezice (injecţie letală)

O injecţie letală cu doze mari de anestezic şi sedative cauzează
o cădere a funcţiilor SNC (sistemului nervos central),
inconştienţă şi moarte.
În practică, sunt frecvent utilizate barbiturice în combinaţie cu
alte medicamente.
În general, numai medicii veterinar sunt autorizaţi să
eutanasieze porcii prin această metodă. Pot fi folosite
următoarele produse veterinare: euthanasol, lethanol şi
euthanimal. Ele pot fi injectate fără anestezie prealabilă în
inimă sau intravenos. Se poate practica şi administrarea
intraperitoneală sau intramusculară, în cazul în care
substanţele nu sunt iritante. La unele animale, înaintea
injectării substanţei letale, este necesară o sedare prealabilă.
Ultimele recomandări ale Comisiei Europene interzic utilizarea
substanţei neuroparalizante T61 în omorârea suinelor.
 CWP 6 = Manipularea şi transportul animalelor
Se urmăresc:
6.1) Manipularea şi transportul animalelor
Acestea vor fi realizate în mod corespunzător, fără a expune animalele la stres
sau injurii. Pentru ca aceste manopere să fie realizate în mod corespunzător,
trebuie să aibă la baza cunoaşterea fiziologiei şi comportamentului suinelor.
Câmpul vizual al porcilor are mai mult de 300°, ceea ce le permite sesizarea
obiectelor aflate în planul posterior, dar şi determină sensibilitatea lor la
contraste puternice (lumină/întuneric). Porcii vor refuza de aceea deplasarea în
cazul în care sunt prezente umbre, lumină strălucitoare sau reflexii puternice,
pardoseli metalice sau obiecte în mişcare.
Pentru deplasarea animalelor se pot utiliza panouri mobile de plastic, aluminiu
sau lemn, care blochează câmpul vizual al acestora. Se minimizează pe cât
posibil utilizarea stimulatoarelor electrice, iar aplicarea acestora pe zone
sensibile (ochi, rât, anus, testicule etc.) este interzisă. Către rampele de
îmbarcare, porcii se mută în grupuri de maxim 6 animale, în cazul în care
animalele se sperie li se lasă timp ca acestea să îşi revină.
Observaţia zilnică a efectivului scade nivelul de frică a porcilor şi facilitează
manoperele de manipulare şi transport. În timpul operaţiunii de manipulare şi
transport, se vor urmări: numărul şi comportamentului personalului implicat
(îngrijitorilor), numărul de animale din grupul care se transferă spre rampele de
îmbarcare (maxim 6) şi numărul sau procentul de suine care alunecă sau cad în
timpul transferului.
6.2) Facilităţi pentru transport
Un acoperiş aşezat deasupra rampei de îmbarcare poate
uşura deplasarea animalelor, de asemenea iluminarea
puternică a vehiculului (au tendinţa naturală de deplasare
din zone întunecate către zone luminoase).
La nivelul culoarelor de trecere, lumina trebuie proiectată
dinspre pardoseală şi nu la nivelul ochilor animalelor.
Pardoselile culoarelor de trecere sau rampelor de
îmbarcare nu trebuie să fie alunecoase şi trebuie să fie
mărginite de pereţi plini. De asemenea, nu trebuie să
existe la acest nivel colţuri sau obiecte ascuţite, care ar
putea determină plăgi sau injurii.

6.3) Echipament
Pentru deplasarea animalelor, se utilizează panourile
mobile, care în acelaşi timp blochează câmpul vizual al
suinelor şi protejează personalul. Aceste panouri se pot
utiliza şi pentru contenţia animalelor, în scopul
administrării diverselor tratamente.
Pot fi utilizate pentru a favoriza deplasarea animalelor şi
steguleţe, clopoţei etc.
 CWP 7 = Adăposturi
Proiectarea, amplasarea adăposturilor, calitatea operaţiunilor de mentananţă ale
acestora, precum şi modul de funcţionare a sistemelor şi instalaţiilor din
dotarea au un impact major asupra bunăstării efectivelor (reprezintă indicatori
de bunăstare engineering-based).
Vor fi urmărite:
7.1. Ventilaţia
Cum urmărirea continuă a tuturor gazelor din aerul adăposturilor ar fi dificilă şi
ar implica costuri mari, se stabileşte calitatea aerului pe baza concentraţiei NH3.
Indiferent de categorie, se compară concentraţia medie a acestuia cu
următoarele referinţe:
- Mai puţin de 25 ppm amoniac - nu necesită atenţie
- Concentraţii ale amoniacului între 25 şi 50 ppm - necesită atenţie
-Concentraţii peste 50 ppm - necesită atenţie imediată

7.2. Temperatura
Condiţionarea aerului sub raportul temperaturii (încălzire/răcire) are o
importanţă majoră în cazul sezoanelor cu temperaturi extreme, având rolul de a
minimiza manifestarea comportamentelor de termoreglare (creşterea frecvenţei
respiratorii în sezonul cald, îngrămădirea/ghemuirea în sezonul rece) şi
consumul de energie din partea animalelor pentru menţinerea homeotermiei.
În Ghidul de Îngrijire a Porcilor elaborat de Asociaţia Americană a Crescătorilor
de suine sunt prevăzute recomandările pentru temperatura aerului înscrise în
tabelul de mai jos. Atingerea limitelor critice atrage instituirea rapidă a măsurilor
de remediere (introducerea suplimentară a aşternutului sau creşterea eficienţei
sistemelor de încălzire artificială – atingerea limitei inferioare; respectiv
creşterea eficienţei sistemelor de răcire – atingerea celei superioare).
Categorie Interval optim de Limita inferioară Limita superioară
exploatare/greutate temperatură de intervenţie de intervenţie

Scroafe cu purcei 15,5 – 26,5 °C 10 °C pentru 32 °C pentru

Paturi încălzire pt. purcei scroafe scroafe
Purcei (înainte de 26,5 – 32 °C 15,5 °C 35 °C
introducere în creşă)
4,5 kg – 14 kg
Purcei în creşă 18 – 26,5 °C 4,5 °C 35 °C
14 kg – 34 kg
Porci la îngrăşat per. I 15,5 – 24 °C -4 °C 35 °C
(creştere)
34 kg – 68 kg
Porci la îngrăşat per. II 10 – 24 °C - 15 °C 35 °C
(finisare)
68 kg – 100 kg
Suine adulte 15,5 – 24 °C - 15 °C 32 °C
Scroafe, vieri
7.3) Spaţiul disponibil (spaţiul util)
În acelaşi Ghid de Îngrijire a Porcilor sunt prevăzute suprafeţele minime care
trebuie asigurate animalelor cazate în adăposturi fără acces la padoc, în
adăposturi cu acces la padocuri externe betonate, respectiv în sistem extensiv
(păşuni).
Spaţiul util în adăposturi fără acces în exterior (stânga) şi cu acces în exterior (dreapta)
Categorie de Suprafaţă Categorie de Suprafaţă minimă/animal
greutate minimă/animal exploatare
În interiorul În padoc Ad. cu
5,5 – 14 kg 0,16 – 0,23 mp adăpostului aşternut
14 – 27 kg 0,28 – 0,37 mp Porci la 0,56 mp 0,56 mp 0,97 –
îngrăşat 1,12 mp
27 – 45 kg 0,46 mp
45 – 68 kg 0,56 mp Scroafe 1 – 1,12 mp 1 – 1,12 mp 2,23 –
2,51 mp
Peste 68 kg 0,75 mp Vieri 3,72 mp 3,72 mp -

Spaţiul util în sistem extensiv (păşune)

Categorie de exploatare Păşune Umbrar/Adăpost
Porci la îngrăşat 124 – 247 animale/ha 0,37 mp/animal porci sub 45 kg
0,56 mp/animal porci peste 45 kg
Scroafe 25 animale/ha 1,39 – 1,86 mp/scroafă
Scroafe cu purcei 17 animale/ha 1,86 – 2,79 mp/grup scroafă cu purcei
Vieri 10 animale/ha 3,72 – 5,57 mp/vier
Pentru porci, se consideră că spaţiul este adecvat dacă animalul poate să
adopte decubitul lateral în zona de odihnă fără a se aşeza pe congeneri.
Pentru scroafe (cazate individuale sau în grupuri) se consideră că spaţiul este
adecvat dacă: animalul poate adopta decubitul fără a fi necesar să îşi aşeze
capul pe hrănitori sau în contact cu acestea, animalul poate adopta decubitul
fără ca trenul posterior sau mameloanele să între în contact cu marginea
standului/boxei; animalul să poată să se ridice sau să adopte decubitul fără
dificultăţi.
Pentru interpretare, se utilizează următoarele referinţe:
- Mai puţin de 1% din efectiv nu dispune de suprafaţa minimă de cazare - nu necesită atenţie
- Între 1 şi 10% din efectiv nu dispune de suprafaţa de cazare necesară - necesită atenţie
- Pentru mai mult de 10% din efectiv nu sunt întrunite cerinţele de spaţiu - necesită atenţie imediată

7.4) Starea boxelor

Lipsa integrităţii pereţilor pentru delimitarea boxelor sau lipsa finisării unor
elemente din constituţia acestora pot determina leziuni cutanate ale suinelor şi
secundar probleme de bunăstare, la fel ca şi calitatea precară a pardoselii
(spărturi, elemente rupte ale pardoselii discontinue etc).
De aceea este importantă recondiţionarea continuă a elementelor defecte, uzate
şi restabilirea integrităţii pardoselii sau pereţilor boxei. Se consideră că, atunci
când elementele a mai puţin de 1% din boxe necesită recondiţionare bunăstarea
animalelor este deplină (nu necesită atenţie), când între 1 şi 2% din boxe
necesită recondiţionare sunt necesare măsuri de remediere (necesită atenţie),
iar când peste 2% din boxe necesită recondiţionare bunăstarea e precară.
7.5) Zona de furajare
Animalelor trebuie să li se asigure frontul de furajare adecvat, astfel încât să nu
apară competiţie sau lupte intraspecifice pentru ingerarea raţiei.
Asigurarea frontului de furajare reprezintă un punct critic în perioada imediat
următoare înţărcării (în acest interval, se va calcula frontul de furajare astfel
încât să se asigure posibilitatea ca cel puţin jumătate din purceii înţărcaţi să
poată consuma oricând furajul din hrănitori).
Pentru interpretare, se utilizează următoarele referinţe:
- În mai puţin de 1% din boxe nu se asigură front de furajare adecvat - nu necesită atenţie
- Între 1 şi 2% din boxe nu asigură front de furajare corespunzător - necesită atenţie
- În mai mult de 2% din boxe nu există front optim de furajare - necesită atenţie imediată

7.6) Asigurarea apei (adăparea)

Adăparea trebuie asigurată cel puţin de 2 ori pe zi, cu apă ce întruneşte cerinţele
din punct de vedere calitativ şi cantitativ (conform tabelului). Adăpătorile trebuie
să fie astfel proiectate încât să asigure un debit suficiet şi utilizarea lor de către
porci fără restricţii.
Categorie de exploatare Necesar de apă: litri/porc/zi
Porci în comp. creşă (până la 27 kg) 2,8 (2,5 - 3 l/kg de furaj consumat)
Porci la îngrăşat per. I (27 – 45 kg) 12 – 20 (2,5 - 3 l/kg de furaj consumat)
şi per. II (45 – 114 kg)
Scroafe în aşteptare 12
Scroafe gestante 12 – 25
Scroafe în lactaţie 10 – 30
Vieri 20
Pentru interpretare, se utilizează următoarele referinţe:
- În mai puţin de 0,1% din boxe nu se asigură adăpare corespunzătoare - nu necesită atenţie
- Între 0,1 şi 0,2% din boxe nu asigură adăparea adecvată suinelor - necesită atenţie
- În mai mult de 0,2% din boxe nu se asigură adăparea adecvată - necesită atenţie imediată
7.7) Boxe de izolare
Pentru fiecare dintre adăposturi sau categoriile de exploatare trebuie asigurate
boxe de izolare, în care sunt cazate animalele bolnave sau cu injurii, ceea ce
asigură menţinerea biosecurităţii exploataţiei şi bunăstarea efectivelor. Aceste
boxe vor fi prevăzute cu aşternut (pentru a uşura menţinerea temperaturii
corporale a animalelor), cu hrănitori, adăpători şi cu echipamente sau facilităţi
pentru administrarea tratamentelor.
CWP 8 = Sistemele de urgenţă
Vor fi urmărite:
8.1) Sistemele de urgenţă (alarmă)
8.2) Planurile de intervenţie în caz de urgenţă
Orice exploataţie va dispune de sisteme de alarmă în cazul întreruperii
alimentării cu apă/energie electrică şi a modificărilor majore a
microclimatului adăposturilor (în special sub raportul temperaturii). Trebuie
să existe atât sisteme de alarmă, cât sisteme de intervenţie rapidă
(generatoare proprii de energie electrică, sisteme de stingere a incendiilor).
Planurile de acţiune în situaţii de urgenţă trebuie să cuprindă cel puţin
numele şi datele de contact (număr de telefon) ale persoanelor avizate
(proprietar, medic veterinar, furnizorul sistemelor şi instalaţiilor din dotarea
adăposturilor, pompieri, poliţie).
 CWP 9 = Evaluarea continuă şi instruirea
Evaluarea continuă a efectivelor din exploataţii, ca şi instruirea personalului
reprezintă premisele depistării rapide a potenţialelor probleme şi a
menţinerii nivelului optim de bunăstare.

Sunt completate periodic tabelele de evaluare ale celor 9 grupe de factori

(Principii de Îngrijire, întreţinere şi Bunăstare – v. figura următoare) şi sunt
păstrate în fermă.

Tabele (grile) de evaluare a bunăstării suinelor în cadrul S.W .A.P .

 EVALUAREA BUNĂSTĂRII SUINELOR
PRIN SISTEME INTEGRATIVE
Sunt descrise în continuare sistemele din cadrul Bristol Welfare Assurance
Program (BWAP) şi cele numerice (ANI 35, respectiv ANI 200).
SISTEMUL DIN CADRUL BWAP
Grila de evaluare cuprinde:
-Observarea factorilor legaţi de animal (examenul clinic la nivel de efectiv,
examenul individual, consideraţii generale)
-Urmărirea înregistrărilor din fermă
-Evaluarea managementului şi stării de sănătate (programelor specifice,
managementul situaţiilor de criză)
Procedura generală de examinare a animalelor implică următoarele etape:
-Păstrând liniştea şi evitând mişcările bruşte, evaluatorul apreciază factorii
legaţi de animal. Îmbrăcămintea personalului implicat nu trebuie să aibă culori
stridente, de asemenea se evită utilizarea parfumurilor/deodorantelor (care ar
putea să modifică răspunsul animalelor).
-Pentru examenul clinic la nivel de efectiv, în cazul în care animalele sunt cazate
în boxe colective, vor fi observaţi porcii din cel puţin 2 boxe într-un adăpost. La
apropierea evaluatorului de boxă, animalele se vor îndepărta. Se cronometrează
timpul în care acestea revin către evaluator, apoi se trece la examinarea
efectivului, stând în picioare în exteriorul boxei, timp de 10 minute. Ulterior,
evaluatorul intră în boxă şi se deplasează către animale, pentru a stabili care
dintre acestea au afecţiuni podale sau sunt adinamice(nonambulatorii)
-Pentru examinarea individuală, vor fi luate în considerare cel puţin 20 de
animale, selectate dintr-un număr reprezentativ de boxe şi marcate, pentru a
evita examinarea repetată;
-Toate comentarii şi observaţiile vor fi notate la final (consideraţii generale
asupra efectivului).
Regiunile corporale studiate sunt marcate în figura următoare:
-Regiunea capului şi gâtului (cuprinde regiunile cefalică, cervicală şi cea
situată deasupra liniei humerusului – zona suprascapulară şi a vertebrelor
toracice)
-Regiunea toracoabdominală (situată posterior linei humerusului, incluzând
zonele costale, ale coloanei vertebrale, până la nivelul zonei lombare)
-Trenul posterior (zona lombară şi a membrelor posterioare, cea a cozii şi
perineală)
-Zona mameloanelor
1.Examenul clinic la nivel de efectiv
1.1) Timpul de întoarcere către observator (secunde)
Observatorul se va apropia de boxă încet. Din momentul în care ajunge la
nivelul laturii boxei, porneşte cronometrul – măsurând intervalul până la
revenirea primului animal la o distanţă mai mică de 1 m.
Este necesară şi intrarea observatorului în boxă, pentru a urmări şi animalele
care nu sunt vizibile din exterior sau care se odihnesc.
Nu vor fi luate în considerare animalele din boxele de izolare.

1.2) Animale bolnave, adinamice/apatice

Se va nota numărul de porci adinamici sau areactivi. De
regulă aceştia vor fi în decubit, izolaţi de grup sau nu îşi
sincronizează manifestarea comportamentelor cu
ceilalţi indivizi din boxă (ex. nu consumă furaj sau nu se
adapă alături de ceilalţi), nu reacţionează la mediu sau
la observator. Pot prezenta enoftalmie, cianoză sau
hiperemie la nivel urechilor sau râtului, ischemie
(paloare) cutanată sau polipnee.
Trei porci cu semne evidente de boală
Procedura de lucru este similara celei de la punctul 1.1.
PDNS (sindromul dermatită-nefropatie
suină), leziuni cutanate vizibile
1.3) Semne enterice
În intervalul de observaţie de 10 minute se va înregistra
numărul de porci care prezinte simptome de enterită
(fecale diareice/fecale cu modificări de culoare: galbene,
albicioase, hemoragice/cu miros ihoros). Sunt notabile
situaţiile în care apar cel puţin două modificări (ex. fecale
lichide şi de culoare galbenă).
1.4) Tuse/strănut/dispnee Fecale lichide (diareice) şi
hemoragice
Se va înregistra numărul de animale care prezintă
simptome respiratorii (tuse, strănut, dispnee – respiraţie
dificilă, cu gura deschisă, însoţită de creşterea frecvenţei
respiratorii). Uneori aceste simptome se asociază cu
cianoză sau hiperemie auriculară, indicând febră şi
tulburări circulatorii.
1.5) Afecţiuni podale
Se va înregistra numărul de animale cu afecţiuni podale:
cu modificări de aplomb (mers în pensă), care refuză să
se ridice/să adopte decubitul, care nu efectuează sprijin
pe anumite membre, care prezintă cifozare.
După evidenţierea animalelor care nu se ridică din
decubit, evaluatorul va intra în boxă, pentru examinarea Animal cu pododermatită:
Lipsa sprijinirii pe sol a
lor amănunţită. membrului posterior stâng, cifoză
1.6) Dermatite solare (fotodermatite)
Se va înregistra numărul de animale cu dermatite solare în cele 10 minute de
observaţie a efectivelor. Acestea apar de regulă pe zonele expuse acţiunii
solare (zona dorsală, auriculară, flancuri) incluzând: înroşirea sau edemul
cutanat, crustizare, descuamare.
1.7) Iritaţii ale pielii (râie, păduchi, prurit sau miaze)
Se vor nota animalele cu iritaţii cutanate, paraziţi sau cele afectate de diptere.
Iritaţiile cutanate sunt manifestate prin prurit. Semnele scabiei sunt
reprezentate fie de spoturi roşietice cu aspect generalizat (porci la îngrăşat în
per. I), fie de cruste albicioase sau cafenii în spatele urechii sau în interiorul
acesteia, pe membrul posterior sau în jurul cozii (scroafe). În plus, animalele
pot fi afectate de păduchi sau de diptere (de regulă modificările apar pe zona
mameloanelor sau perineală).

Leziuni evidente de scabie Iritaţii cutanate (prurit)

1.8) Comportamente nonadaptative orale
Se vor nota animalele cu comportament anormal oral, respectiv orice
manifestare orală diferită de ingerarea hranei, adăpare, manipularea
materialului din aşternut, a jucăriilor sau ierbii. Sunt incluse manifestările
îndreptate asupra congenerilor (oto sau codofagie, muşcarea flancurilor),
limba recurbată, aerofagia (cu prezenţă de spumozităţi bucale) şi muşcarea
barelor.

Muşcarea flancurilor Codofagia Ticul limbii recurbate

1.9) Comportamentul ludic

Se va înregistra numărul de indivizi care se joacă, respectiv care prezintă
următoarele patternuri comportamentale: alergare (individual/în grup),
manipularea (purtarea) unor materiale (crenguţe, paie) – cu excepţia
scroafelor, la care această manifestare este legată de construcţia cuibului.
Se va lua în considerare o anumită manifestare comportamentală, chiar dacă
aceasta se întrerupe la un moment dat, în prezenţa examinatorului.
2. Examenul clinic la nivel de individ
2.1) Prezenţa animalelor cu stare de întreţinere precară
Vor fi luate în considerare animalele cu BCS sub 2. Starea precară de
întreţinere este indicată de acoperirea adipoasă minimă: tuberozităţile iliace
şi ischiatice proeminente, apofize spinoase ale vertebrelor evidente. De
regulă, la suinele la îngrăşat se observă cel mai uşor apofizele spinoase
evidente, în timp ce la animalele de reproducţie (scroafe) tuberozităţile iliace
şi ischiatice.

2.2) Animalele obeze

Acest factor se evaluează doar pentru animalele de reproducţie (scroafe), nu
şi pentru suinele din îngrăşătorie. Se va nota numărul de animale cu BCS
peste 4 (tuberozităţi iliace şi ischiatice complet acoperite de grăsime, profil
corporal rotunjit).
2.3) Prezenţa murdăriei pe flancuri/trenul posterior/mameloane
Se urmăresc porcii murdari de noroi, urină sau fecale pe mai mult de
suprafaţa unei palme (10 x 15 cm) sau cu murdărire difuză, pe zone întinse.
Nu se va lua în calcul murdărirea cu noroi în cazul zilelor cu temperaturi peste
18 °C, aceasta făcând parte din comportamentul normal de termoreglare în
sezonul cald.

Murdărire cu fecale Murdărire cu noroi a suinelor

pe flancuri/trenul posterior în zile cu temperatura ridicată

2.4) Scurgeri nazale sau oculare

Se notează ca prezente atunci când sunt observate secreţii nazale sau
oculare, ca şi injurii sau inflamaţii evidente la nivel nazal sau ocular.
Sunt incluse tumefacţia şi înroşirea conjunctivei, scurgerile de culoare
albicioasă/gălbuie/roşietică sau decolorarea foliculilor piloşi în zona situată
inferior în raport cu globii oculari (“pete de lăcrimare”).
Se evidenţiază de asemenea şi leziunile specifice rinitei cronice (atrofice),
respectiv modificări de formă sau dimensiuni (scurtare) ale râtului.

Pete de lăcrimare

2.5) Leziuni la nivelul capului, gâtului, zonei toraco-abdominale

Se notează ca prezente atunci când se observă leziuni liniare cu mărimea de
peste 3 cm sau circulare cu diametre peste 1 cm (1 x 1 cm), recente (roşietice,
hemoragice) sau mai vechi (acoperite de cruste). Frecvent, leziunile generate
de luptele intraspecifice sunt liniare, iar cele produse de muşcarea flancurilor
sunt circulare.
2.6) Leziuni la nivelul zonelor fesiere, genitale, perineale
Se vor considera prezente atunci când, observând animalul din plan
posterior, sunt evidenţiate leziuni de peste 3 cm lungime sau orice urmă de
hemoragie sau alte modificări la nivelul vulvei, scrotului, penisului sau
rectului. Se iau în considerare atât leziunile recente, cât şi cele crustizate.

2.7) Leziuni la nivelul zonei caudale

Se notează ca prezente dacă se observă atât leziuni recente, cât şi mai vechi,
inclusiv scăderea dimensiunii cozii sau cea “atârnată”.
2.8) Injurii la nivelul membrelor
Se notează ca prezente dacă sunt evidenţiate bursite sau ulceraţii.

Locaţii tipice ale Ulceraţia bursei

bursitelor la suine metatarsice

3. Consideraţii generale (impresii generale)

Acestea vor fi notate doar după cea au fost observate toate animalele, atât în
adăposturi, cât pe suprafeţele din exterior: padocuri, păşuni.
3.1) Comportamentul adaptativ (normal)
În cadrul acestui factor, se înregistrează observaţii privind modul în care
suinelor li se oferă libertatea completă de exprimare a întregii game
comportamentale (etograme), dar şi libertatea de a alege cel mai motivat
comportament. Se iau în considerare: comportamentul social, comportamentul
alimentar şi hidric, comportamentul de odihnă, comportamentele locomotorii,
comportamentul de îngrijire corporală şi cel de eliminare a dejecţiilor.
Se vor urmări: stabilitatea structurii de grup, oportunităţile de manifestare a
comportamentului explorator (padocuri, păşuni), accesul la umbrare etc.
3.2) Integritatea corporală/genetică
Se înregistrează libertatea animalelor de intervenţii chirurgicale mutilante,
medicaţie profilactică sau administrarea de promotori de creştere, selecţie
genetică drastică sau intervenţii biotehnologice (codotomie, castrări,
introducerea de inele nazale etc.).
3.3) Habitusul (starea generală prezentă) la nivel de efectiv
Se notează existenţa indicatorii de stare generală bună: temperament vioi,
coloraţia normă a pielii etc.
3.4) Starea psihică la nivel de efectiv
Se va ţine cont de posibilele motive ale manifestărilor comportamentale – de
exemplu: efective calme în cazul în care îngrijitorii sunt în preajma în momentul
evaluării, efective stresate în cazul în care s-au efectuat recent vaccinări.
3.5) Gradul de acomodare a animalelor la condiţiile din exploataţie
Se urmăresc atât aspectele pozitive, cât şi cele negative evidenţiate în urma
examinării efectivelor şi se studiază datele din registrele de sănătate (incidenţa
afecţiunilor podale, fotodermatitelor etc.).
3.6) Numărul şi abilitatea îngrijitorilor
Se urmăreşte modalitatea în care îngrijitorii se comportă cu animalele, se
stabileşte distanţa de fugă a suinelor.
4. Înregistrările din fermă
4.1) Numărul de scroafe ajunse la a opta fătare
4.2) Numărul de scroafe la prima sau a doua fătare
4.3) Mortalitatea (numărul de animalele găsite moarte în adăpost sau tăiate de
necesitate pe parcursul unui an pentru scroafe sau unui ciclu de producţie
pentru suine la îngrăşat)
4.4) Procentul de tăieri de necesitate (nr. tăieri/100 scroafe/an; indiferent de
cauză)
4.5) Cazurile de boli respiratorii (reprezentând numărul de tratamente pentru
pneumonii sau alte afecţiuni respiratorii, indiferent de tipul de tratament:
administrare de antibiotice, medicaţie homeopatică sau alte tipuri de tratamente
medicale complementare). Tratamentele efectuate consecutiv pe acelaşi animal
într-un interval mai mic de 14 zile nu vor fi luate în calcul de două ori.

4.6) Lung score: punctajul examenului de abator în vederea

stabilirii pneumoniei enzootice a suinelor
http://archive.defra.gov.uk/foodfarm/farmanimal/diseases/vet
surveillance/bag/documents/pres9.pdf
Se calculează punctajul mediu la nivel de fermă (valoarea
maxim acordabilă este 55 puncte).

Lung score – punctaje maxime pt. fiecare lob

5. Programele specifice de control al bolilor
5.1) Programe de prevenire a afecţiunilor podale (se înregistrează existenţa şi
calitatea lor, respectiv modul în care se sporeşte confortul la nivelul zonei de
odihnă a animalelor, se realizează selecţia pentru reducerea acestor afecţiuni,
se realizează igiena ongloanelor: îmbăiere, ajustare a formei şi dimensiunilor).
5.2) Programe de combatere (tratament) a afecţiunilor podale (se apreciază că
există în fermă atunci când sunt definite proceduri standard de intervenţie).
5.3) Programe de prevenire a afecţiunilor metabolice (se apreciază ca existente
atunci când sunt aplicate programe de furajare specifice pentru fiecare
categorie de vârstă şi exploatare).
5.4) Programe de tratament a tulburărilor metabolice
5.5) Programe de prevenire a tulburărilor de reproducţie
Se apreciază ca prezente dacă în fermă sunt urmărite prin proceduri standard
reducerea distociilor şi a problemelor de fertilitate.
5.6) Programe de tratament a tulburărilor de reproducţie
5.7) Programe de prevenire a afecţiunilor respiratorii
Asemenea programe vor viza măsurile de biosecuritate, ventilaţia adăposturilor,
strategii de vaccinare şi monitoring.
5.8) Programe de tratament a afecţiunilor respiratorii
5.9) Programe de prevenire sau tratament al bolilor infecto-contagioase şi
parazitare
6. Programe nespecifice (generale) de control al bolilor
Cuprinde urmărirea:
6.1) Specificării exacte în registrele de sănătate a exploataţiei a maladiilor
tratate
6.2) Interpretarea/organizarea datelor din registrele de sănătate
6.3) Existenţa nivelelor ţintă şi a celor de intervenţie
Nivelele ţintă sunt reprezentate de aspectele de management al efectivelor
care trebuie îmbunătăţite, în timp ce nivelele de intervenţie sunt reprezentate
de situaţiile care necesită luarea de măsuri adecvate sau apelarea la asistenţa
veterinară.
6.4) Acordul perfect în privinţa structurii programelor de control al bolilor
Acest factor se notează cu “DA” atunci când fermierul, îngrijitorii, veterinarul
sau alţi consilieri de specialitate sunt de acord în privinţa relevanţei
programelor de control al bolilor.
6.5) Consilierea de specialitate
Se notează cu “DA” atunci când procedurile de prevenire/tratament din cadrul
programelor de control al bolilor au fost stabilite prin consiliere de
specialitate.
6.6) Implementarea adecvată a programelor de control al bolilor
6.7) Relevanţa protocoalelor programelor de control al bolilor la
circumstanţele specifice fermei
Acest factor se notează cu “DA” atunci când programele de control al bolilor
au fost stabilite în urma evaluării factorilor de risc şi a profilului
epidemiologic al fermei respective, iar procedurile specifice de tratament nu
depăşesc abilităţile practice ale îngrijitorilor.
6.8) Asigurarea reducerii consumului de medicamente, vaccinuri sau remedii
homeopatice
Acest factor, specific fermelor organice, se notează cu DA atunci când
programele de sănătate conduc la scăderea consumului de medicamente
alopatice, homeopatice şi de vaccinuri prin diverse procedee: rotaţia
terenurilor înierbate, păstrarea structurii loturilor etc.
6.9) Actualizarea anuală a programelor de control al bolilor
Se verifică aceasta fie prin compararea programelor aflate în aplicare cu cele
utilizate în fermă în urmă cu 1 an, fie prin urmărirea observaţiilor din registrul
de sănătate referitoare la instituirea unor modificări în programele de
sănătate.
7. Managementul situaţiilor de criză
Sunt luate în calcul:
7.1) Percepţia problemelor
7.2) Studierea problemelor
7.3) Măsurile întreprinse
7.4) Actualizarea programelor de control al bolilor prin includerea problemelor
(situaţiilor de criză) întâlnite
7.5) Eficienţa măsurilor întreprinse
7.6) Concluzii
Dacă pentru primii 5 factori se aplică sistemul de notare prin DA sau NU,
pentru ultimul factor notarea se realizează cu “M” dacă situaţiile de criză au
fost bine manageriate, respectiv cu ”A” în cazul în care ar fi trebuit
întreprinse acţiuni suplimentare.
 SISTEMELE INTEGRATIVE NUMERICE
Această grupă cuprinde sistemul ANI 35 L (introdus de Bartussek şi utilizat în
Austria) şi sistemul ANI 200 (introdus de Sundrum şi folosit în sistemul
fermelor organice din Germania).
Sistemul ANI 35 L pentru suine este asemănător ca principii şi procedură
celor folosite la rumegătoare şi găini ouătoare. Sunt studiaţi 30 – 40 factori
incluşi în 5 grupe (arii de influenţă):
Libertatea de mişcare;
Interacţiunile sociale;
Tipul şi caracteristicile pardoselii;
Microclimatul (incluzând ventilaţia, iluminatul şi nivelul fonic);
Condiţiile de îngrijire şi întreţinere.

După efectuarea calculelor cuprinse în grilele de evaluare se obţine punctajul

final ANI şi se interpretează nivelul de bunăstare astfel:
Denumirea clasei Procentajul punctajului final ANI în raport Simbolul clasei de
Punctajul final ANI bunăstare
(nivelului) de bunăstare cu punctajul ANI maxim (45,5 puncte)
Bunăstare proastă
<11 <35 -
(insuficientă)
11-16 Bunăstare suficientă 35-44 *
Bunăstare medie
16,5-21 45-54 **
(satisfăcătoare)
21,5-24 Bunăstare bună 55-62 ***
24,5-28 Bunăstare foarte bună 63-70 ****
>28 Bunăstare excelentă >70 *****
Sistemul ANI 200 a fost introdus în 1994 de către Sundrum, pentru a fi folosit
în evaluarea bunăstării animalelor din fermele organice de bovine, porcine şi
păsări. Deşi parametrii acestui sistem sunt reprezentaţi de condiţiile de
adăpostire, accentul este pus pe libertatea animalelor de a executa anumite
scheme comportamentale şi pe starea de sănătate a acestora (aceasta
reprezentând principala diferenţă faţă de sistemul ANI austriac).
Pentru interpretarea bunăstării animalelor pe baza ANI 200, Sundrum a
elaborat un ghid pentru evidenţierea punctelor critice ale condiţiilor de
adăpostire şi un concept pentru evaluarea bunăstării în ferme, care permite
comparaţii între diversele situaţii din teren.
Parametrii individuali (criteriile de evaluare) ai sistemului ANI 200 erau grupaţi
în cazul primei versiuni apărute în 7 categorii:
Locomoţia;
Comportamentul de hrănire;
Comportamentul social;
Comportamentul de odihnă;
Confortul şi exprimarea comportamentală a stării de confort (ex.
exprimarea comportamentului de autoîngijire corporală la porc);
Starea igienică a adăposturilor;
Condiţiile de îngrijire şi întreţinere.
Ulterior, sistemul ANI 200 a fost dezvoltat, la ora actuală cuprinzând
9 categorii.
Pentru fiecare parametru individual se poate acorda un anumit număr de
puncte, suma tuturor punctelor putând fi de maxim 200. Asemenea punctaje,
mult mai mari decât cele acordate pe baza sistemului ANI 35, se explică prin
punctarea de mai multe ori ale aceleiaşi condiţii de adăpostire sau factor
dependent de animal (aceeaşi condiţie de adăpostire este inclusă în mai
multe categorii de parametri: de la 2 până la 5 din cele 9 categorii).

Structura sistemului ANI 200 pentru suine (Knierim şi alţii, 2000)

- perioada de odihnă (nr. ore zilnic) - producţia animalelor
- comportamentul de ridicare şi comportamentul de - eforturile de termoreglare
adoptare a decubitului (existenţa mişcărilor anormale de 5. Confortul
ridicare din decubit) - igiena adăposturilor (riscul transmiterii de boli)
1. Comportamentul - tipul de decubit animalelor - starea tegumentelor
de odihnă - sincronizarea odihnei la animalele dintr-un adăpost
- riscul de injurii sau de îmbolnăviri
- calitatea zonei de odihnă (dimensiune, termoizolare, grad
de derapare, umiditate, stare igienică) - posibilitatea de exprimare a comportamentului
- riscul de injurii sau de îmbolnăviri locomotor (spaţiul util, organizarea acestuia)
- gradul de separare a zonei de eliminare a dejecţiilor de
zona de odihnă şi furajare 6. Locomoţia - calitatea pardoselii (elasticitate, grad de curăţenie, grad
2. Comportamentul - gradul de derapare a pardoselii de derapare etc)
de îngijire corporală - gradul de curăţenie a pardoselii discontinue şi gradul de
- riscul de injurii ale ongloanelor
curăţenie a animalelor (executarea comportamentului de
autoîngijire corporală) - interacţiunile sociale (posibilitatea exprimării lor,
- programul de furajare numărul schemelor de comportament agonistic etc.)
- caracteristicile zonelor de furajare şi adăpare (dimensiuni,
accesibilitate, mărimea frontului de furajare şi adăpare, - structura grupurilor (mărimea şi compoziţia lor)
asigurarea protecţiei faţă de concurenţa alimentară 7. Comportamentul - existenţa posibilităţilor animalelor de a evita indivizii
3. Comportamentul intraspecifică) social dominanţi din cadrul grupului
- sincronizarea comportamentului de hrănire la nivel de
de hrănire adăpost - sincronizarea comportamentului
- comportamentul nonadaptativ (aerofagia, linsul barelor) - riscul de injurii sau de îmbolnăviri
- starea igienică a hrănitorilor şi adăpătorilor
- funcţionarea corespunzătoare a dozatoarelor - apariţia acestui comportament (existenţe stimulilor
specifici, calitatea pardoselii, compartimentarea
- riscul de injurii sau de îmbolnăviri 8. Comportamentul adăpostului)
- calitatea pardoselii pe care se execută monta
- posibilitatea contactelor scroafelor cu vierii
de explorare
- riscul de injurii sau de îmbolnăviri
- existenţa aşternutului
4. Comportamentul - fătarea (durata totală a fătării şi mărimea intervalelor - apariţia acestui comportament (jocul social, spaţial şi
de reproducţie dintre expulzarea purceilor) 9. Comportamentul cel cu obiecte)
- existenţa dispozitivelor care să împiedice strivirea purceilor ludic - riscul de injurii sau de îmbolnăviri
de către scroafă
 CURS 4: MANAGEMENTUL BUNĂSTĂRII
CABALINELOR ŞI RUMEGĂTOARELOR MICI
 MANAGEMENTUL BUNĂSTĂRII CABALINELOR
SISTEME DE CAZARE LA CABALINE. MICROCLIMAT DE CONFORT
Adăpostirea armăsarilor de reproducţie
Adăpostirea se face în grajduri cu până la 40 locuri, destinate numai acestei
categorii în herghelii şi depozite de armăsari şi în compartimente special
amenajate, din adăposturi cu funcţionalitate multiplă în alte unităţi economice
şi în gospodăriile populaţiei. Grajdurile au acoperişul în două ape, ventilaţie
natural organizată de tip mixt, iluminat mixt, sistem de colectare a purinului,
de furajare, de adăpare şi de legare, după caz. Tavanul este amplasat la o
înălţime de 3-5 m, iar parapetul ferestrelor la o înălţime de 1,8-2,2 m.
Pardoseala (reprezentată de argilă bătută, cărămidă pe cant sau lemn) se
acoperă cu aşternut din paie.
Adăposturile pentru armăsarii de reproducţie pot fi organizate
pentru exploatarea acestora:
-în sistem dezlegat, în boxe individuale

-în sistem legat, pe stand lung

Atât boxele individuale, cât şi standurile, se pot amplasa pe
unul sau două rânduri, paralele cu axul longitudinal al
adăpostului, accesul realizându-se prin alei de circulaţie de
2,8-3 m lăţime.
În cazul cazării în boxe individuale se asigură o
suprafaţă de 14-16 m2/animal: minim [2 x talia
(inaltimea la greabăn)]2. Lăţimea minimă a boxei
trebuie să fie de [1,5 x talia], respectiv 2,7 m la cai
de talie mare şi 2,5 la cei de talie medie
(www.ivis.org: Michael Due – Equine welfare).

Boxele sunt separate între ele prin pereţi cu înălţimea de 2,2-2,4 m ([1,3 x talia]),
care până la 1,3-1,4 m sunt plini ([0,8 x talia]), iar peste acest nivel sunt din
grilaje (pentru asigurarea contactului vizual, acustic şi olfactiv dintre animale).
Intrarea în boxă se face printr-o uşă glisantă (1,35-1,4 m lăţime), cu deschidere
spre aleea centrală.
În cazul cazării pe stand: lungime 3,0-3,1 m ([2 x talia]) şi lăţime 1,6-1,9 m ([talia +
0,2 m]), animalele sunt separate între ele prin stănoage mobile simple, stănoage
mobile cu perete fără despărţitură la jgheab, stănoage mobile cu perete şi
despărţitură la jgheab şi stănoage fixe cu perete despărţitor pe toată lungimea .
Animalele se cazează crupă la crupă.
Înălţimea jgheabului pentru administrarea concentratelor în
raport cu pardoseala adăpostului trebuie să fie de 1/3 x talie
= 55 cm la cai de talie medie şi 60 cm la cei de talie mare,
pentru asigurarea poziţie normale de furajare a animalelor.

La mijlocul standului, la 1,2-1,3 m distanţă de jgheab, se amplasează un sifon

de pardoseală pentru colectarea urinei.
Anexele adăposturilor pentru armăsarii de reproducţie sunt reprezentate de:
padocuri individuale, încăperi pentru harnaşamente, pentru păstrarea şi
pentru pregătirea nutreţurilor şi sala pentru montă; cu bară de încercare (fig.
184; 184.1), manej pentru mişcare la carusel (fig. 185) şi carusel descoperit
(fig. 186).
Monta în herghelie şi staţiunile de montă se efectuează în sala de montă, cu o
suprafaţă de 90-100m2, dotată cu bară de încercare a iepelor în călduri.
Pentru realizarea parametrilor optimi de microclimat este necesar ca pentru
fiecare armăsar pepinier să se asigure în adăpost un volum de aer de 50-
60m3, iar pentru fiecare armăsar din depozite să se asigure în adăpost un
volum de aer de 30 m3.
Schimbul minim de aer este de 2-3 ori pe oră.
Microclimatul de confort are următorii parametri: temperatura 10-12°C,
umiditatea relativă 60-70 %, curenţii de aer: iarna 0,3 m/s, iar vara 1,5 m/s,
indicele de iluminare naturală 1/18, iluminarea artificială 3,5 W/m2,
intensitatea luminoasă 50-60 lucşi, fotoperioada 14 ore, zgomotele 50-60 dB,
CO2 3000 ppm, NH3 26 ppm, H2S 10 ppm, CO 30 ppm, pulberile sedimentabile
17 g/m2/30 zile, pulberile în suspensie 15 mg/m3. aer.

Adăpostirea iepelor de reproducţie

Acestea se exploatează în herghelii şi în alte unităţi economice.
Grajdurile din herghelii destinate pentru iepele de reproducţie au aceeaşi
arhitectonică şi dotări ca acelea pentru armăsari.
Adăposturile pot fi organizate pentru exploatarea în sistem legat pe stand,
asigurând 5-6 m2/animal sau în stabulaţie liberă, asigurând 9-12 m2/animal.
Organizarea adăposturilor pentru exploatarea pe stand este similară cu
aceea prezentată la armăsari, însă organizarea pentru exploatarea în sistem
dezlegat diferă în sensul că adăpostul este împărţit în mai multe
compartimente în care sunt cazate iepele, în funcţie de starea fiziologică sau
vârsta mânjilor.
 Amenajarea interioară a boxelor
colective pentru cabaline
A. Secţiune transversală;
B. Secţiune orizontală
a. Compartimente colective;
b. Jgheab apă;
c. Iesle;
d. Alee circulaţie;
e. Element de compartimentare.

În general, pentru cazarea cailor în sistem dezlegat, în

boxe colective, se respectă următoarele suprafeţe
minime (www.ivis.org):
a) Boxe colective, fără acces în exterior:
cel puţin [2 x talia]2 = 11,2 mp/cal

b) Boxe colective, cu compartimente de furajare şi acces în padoc:

cel puţin [3 x talia 2] = 8,4 mp/cal

c) Boxe colective, cu compartimente de furajare separate

şi acces în padoc: cel puţin [2,5 x talia 2] = 7,0 mp/cal
Compartimentele de furajare trebuie sa aibă laţimea minimă de 80 cm şi
lungimea de 1,8 x talia = 3 m pentru cai de talie medie
În hergheliile cu efective mari se pot
amenaja maternităţi, în care boxele de
fătare sunt amenajate pe 2 rânduri, cu
alee centrală de circulaţie.
Dimensiunea boxelor este mai mare cu
20-30% decât aceea prezentată la
armăsari.
În compartimentele pentru maximum 10 cupluri iepe-mânz (peste 30 zile
vârsta) se amenajează separeuri (4 m2/mânz) în care se amplasează
jgheaburile pentru furajarea suplimentară şi adăparea acestora.
În cazul exploatării iepelor în sistem dezlegat acestea se leagă numai pentru
executarea pansajului şi administrarea concentratelor.
În partea a doua a gestaţiei se recomandă ca iepele să fie legate şi separate
între ele prin stănoage protejate cu împletituri de paie, iar pentru iepele pur
sânge englezesc este optimă folosirea boxelor individuale asemănătoare
acelora pentru armăsari.
În alte unităţi economice, iepele pot fi cazate în adăposturi destinate pentru
bovine sau pentru toate categoriile de cabaline, cu excepţia perioadei de
1-1,5 luni înainte de fătare, când se mută în boxe individuale, cu suprafaţa de
9-12 m2, amplasate la un capăt a acestora. Boxele sunt separate prin pereţi de
scândură, până la înălţimea de 1,5 m şi pardoseala construită din aceleaşi
materiale ca în herghelii.
Pentru asigurarea factorilor optimi de microclimat este necesar ca volumul de
aer pe iapă gestantă să fie de 30m3, iar pe iapă cu mânz de 40-50 m3.
Microclimatul de confort pentru iepele de reproducţie cu excepţia temperaturii,
pentru care se prevăd nivele optime de 12-15°C, are valori similare cu acelea
prezentate pentru armăsari.
Cei mai buni indici de reproducţie se obţin la intensităţi de 100 lucşi şi la o
fotoperioadă de 15-16 ore/zi începând cu luna ianuarie, pentru pregătirea
sezonului de reproducţie.

Adăpostirea tineretului cabalin

Până la înţărcare la vârsta de 6-8 luni mânjii sunt cazaţi alături de iepele mame,
microclimatul de confort fiind identic cu cel al iepelor de reproducţie.

Adăpostirea tineretului cabalin de la înţărcare până la vârsta de 12 luni

Arhitectonica adăpostului pentru tineretul cabalin este similară cu aceea
descrisă la armăsari, organizarea interioară fiind adoptată pentru stabulaţie
liberă.
Cazarea tineretului după înţărcare se face, în funcţie de mărimea efectivelor în
adăposturi special destinate acestei categorii sau în compartimente din
adăposturi comune, alături de alte categorii de cabaline. Adăposturile special
destinate pentru tineret sunt împărţite în boxe colective pentru maxim
25 exemplare.
Suprafaţa afectată este de 5-6 m2, pe mânz în adăpost şi de 10-12 m2 în padoc.
Furajarea, adăparea, îngrijirea corporală şi odihna se derulează pe standuri cu
suprafaţa de 4-6 m2 din argilă compactată, cărămidă, beton armat asfaltat cu
sistem de colectare a purinului. Există şi varianta ca să se folosească aşternut
permanent, situaţie în care pardoseala este din beton armat cu sistem de
colectare a purinului.
Microclimatul de confort pentru tineretul după înţărcare până la vârsta de 12
luni are următorii parametri: temperatura între 8-14°C; umiditatea relativă 60-
75%; curenţii de aer, iarna sub 0.3 m/s şi vara sub 1 m/s, indicele de iluminare
naturală 1/12-1/14, iar restul factorilor trebuie să aibă nivelele prezentate la
armăsari.
Adăpostirea tineretului cabalin între 12-40 luni
Din această categorie face parte tineretul cabalin din rasele Pur sânge englez şi
Trăpaş până la vârsta de 18 luni, vârsta la care acesta este trimis pentru dresaj
şi calificare la hipodroame şi tineretul din celelalte rase până la vârsta de
36-40 luni care rămâne în unităţile de origine, unde se califică sau se pregăteşte
pentru folosirea la muncă.
Cazarea tineretului pentru calificare la hipodroame se face în adăposturi cu o
lăţime de 12 m prevăzute cu padocuri late de 6 m şi lungime variabilă, în funcţie
de mărimea efectivului care urmează a fi cazat.
Adăposturile pentru tineretul în calificare au o arhitectonică similară cu aceea a
adăposturilor pentru armăsari şi sunt sistematizate pentru cazarea animalelor
în boxe individuale, pe două rânduri, cu alee centrală. Fiecare boxă individuală
are corespondent în exterior un padoc individual.
 După perioada de calificare marea majoritate a
animalelor sunt readuse în fermele de origine
pentru reproducţie, iar restul rămân în continuare
la hipodrom pentru folosire la alergări
comerciale.

Cazarea tineretului din celelalte rase se face în adăposturi similare ca

arhitectonică cu cele destinate armăsarilor, organizate pentru cazare în boxe
colective cu acces în padoc. Boxele sunt amplasate pe două rânduri cu alee
centrală şi acces în padocul exterior. Frontul de furajare şi adăpare (mecanic)
este amplasat paralel cu aleea centrală.
Microclimatul de confort pentru tineretul cabalin între 12-40 luni are aceiaşi
parametri prezentaţi pentru tineretul înţărcat. Caracteristic la tineretul în
calificare pe hipodrom este indicele de iluminare mai mare, respectiv 1/10-1/12.
Adăpostirea cabalinelor în exploataţii pensiune
Fermele pensiune pentru cabaline sunt unităţi zootehnice specializate care
dispun de spaţii de cazare pentru a primi în custodie cai de la diverşi
proprietari. Asemenea ferme se organizează în apropierea oraşelor mari.
Proprietarii îşi vizitează animalele în week-end.
Din raţiuni sanitare veterinare, având în vedere originea diferită a animalelor,
adăposturile prezintă unele particularităţi constructive şi de organizare.

Astfel, animalele sunt cazate în boxe individuale, cu acces numai din exterior.
Boxele pot fi amplasate pe două rânduri, cu alee centrală de circulaţie pentru
oameni sau pe un singur rând, cu alee de circulaţie laterală pentru oameni.
Adăposturile au ca anexă o magazie pentru furajele concentrate şi minerale,
podul amenajat pentru depozitarea fânului, cameră de harnaşamente şi vestiar.
Adăposturile pot fi organizate şi pentru cazare pe stand, dar riscurile sanitare
veterinare sunt mai mari, în acest caz.
Adăpostirea în microexploataţii (microferme)

Microfermele au apărut în ţările dezvoltate

din punct de vedere economic, atât pentru
caii de agrement, cât şi pentru animale de
reproducţie de mare valoare, cuprinse în
programele de ameliorare ale diferitelor
rase.
Sunt reprezentate de un adăpost, cu o
capacitate cuprinsă între 2 şi 30 cai.
Cazarea cailor se face obişnuit în stabulaţie
liberă, sistem dezlegat pe aşternut
permanent şi cu depozitarea fibroaselor şi
paielor în spaţii adiacente spaţiului de
cazare, pe orizontală, nu în pod.

Depozitarea fibroaselor de această manieră

asigură autofurajarea cailor la discreţie,
prin intermediul unor grătare.
Adăpostirea în exploataţii medii
Unităţile pentru 30 cabaline fac trecerea dintre tipul clasic, de ferme mici, şi
exploataţiile mari - hergheliile, fiind considerate din acest punct de vedere ca
exploataţii medii. Adăpostul care reprezintă o asemenea exploataţie are
lăţimea de 12,5 m şi are arhitectonica prezentată la adăposturile din herghelii.
Cazarea se asigură în boxe individuale, amplasate pe două rânduri, cu alee
centrală cu lăţimea de 3 m. Aprovizionarea cu furaje şi evacuarea bălegarului
se face cu remorca. Camera tampon, în care se depozitează furajele
concentrate, se amplasează la mijlocul adăpostului şi comunică cu încăperea
pentru harnaşamente, unelte şi cu ieşirea înspre manej, dacă acesta există.
Adăpostirea cailor de muncă
Cazarea cailor de muncă se poate face în adăposturi special destinate pentru
cabaline sau în compartimente din adăposturi destinate pentru bovine, în
funcţie de mărimea efectivului.
Caii de muncă se cazează crupă la crupă pe standuri lungi (2,7 - 3,0 m/
1,4 - 1,6 m), amplasate pe două rânduri, cu alee centrală. Adăpostul are camera
tampon la mijloc, având spaţii pentru depozitarea harnaşamentelor, uneltelor,
furajelor concentrate şi vestiar.
Jumătate din adăpost este destinată cailor de muncă, iar cealaltă jumătate este
destinată pentru maternitate şi pentru creşterea tineretului.
Acest tip de adăpost în prezent prezintă o importanţă mai mică, deoarece caii
de muncă nu se mai exploatează în ferme.
Microclimatul de confort pentru caii de muncă are următorii parametri:
temperatura 8-10°C, umiditatea relativă 60-75 %, indicele de iluminare naturală
1/25; restul factorilor trebuie să aibă nivelele arătate la armăsari.
 Harnaşamentele şi igiena corporală

Def. un ansamblu de piese confecţionate din piele, metal, lemn,

împletituri de sfoară, ce se aplică pe diferite regiuni corporale în
scopul contenţiei, al protecţiei diferitelor regiuni corporale şi
folosirea la muncă a animalelor.

Harnaşamentele folosite la cabaline

Harnaşamentele sunt dispozitive care se aplică pe
corpul calului pentru a uşura transportul pe spinare a
unor greutăţi sau pentru a tracţiona diferite vehicule,
precum şi unele dispozitive care servesc la
contenţionarea cailor şi protejarea lor împotriva
intemperiilor sau accidentelor.
harnaşamente de contenţie,
Clasificare: harnaşamente de protecţie,
harnaşamente de călărie şi de tracţiune (muncă).
 Harnaşamentele de contenţie

Se folosesc pentru:
◙ a stăpâni calul în grajd (fixarea calului);
◙ când este scos afară, pentru conducerea sau dresarea;
◙ pentru aplicarea diferitelor tratamente sau intervenţii
(limitarea mişcărilor).

Gâtarul
O curea prevăzută cu o cataramă şi un inel, care se
prinde în jurul gâtului şi care serveşte la imobilizarea
calului la iesle prin intermediul unui lanţ.

Gâtarul de forţă
Este asemănător cu gâtarul obişnuit, dar mai rezistent.
Se foloseşte în acelaşi scop.
Căpăstrul de grajd
Serveşte pentru contenţia calului la iesle şi este cefar
confecţionat din mai multe curele care au fruntar

următoarele denumiri: cefarul, fălcelele

(fălcarele), fruntarul, botarul, subgâtarul,
subbotarul şi anexa subbotarului care se leagă
de subgâtar. Piesa anexă este prevăzută cu un
inel metalic de care se leagă pana căpăstrului subgâtar

sau pana de lanţ. botar fălcele

Căpăstrul de forţă sau cavesonul

Asemănător cu căpăstrul de grajd, dar anexa
confecţionat din curele groase şi mai subbotarului

rezistente. subbotar

Pe botar se găsesc nişte plăcuţe metalice căptuşite cu piele care

prin apăsare produc durere şi 3 inele metalice de care se pot
prinde două lonje laterale sau o lonjă de inelul din mijloc ce
servesc la conducerea şi stăpânirea mai bună a calului.

Căpăstrul de dresaj sau cavesina

Asemănător căpăstrului de grajd, însă pe botar prezintă un inel
metalic de care se prinde o lonjă ce serveşte la stăpânirea mai
uşoară a cailor tineri în timpul dresajului.
Botniţa
Este confecţionată din curele groase, lanţ sau benzi
metalice şi se foloseşte la caii retivi care muşcă, cei cu
sindrom de pică sau la caii cu operaţii în regiunea
posterioară a corpului.

Gâtarul cu şiraguri (gâtarul cu grătar, gulerul de lemn)

Se foloseşte pentru a împiedica animalul să-şi îndoaie
gâtul. Se utilizează la caii cărora li s-a făcut un tratament
medicamentos a unei plăgi de pe corp. Este confecţionat
din bastonaşe de lemn distanţate la capete prin bile de
lemn găurite, prin care trece o curea, care se fixează în jurul
gâtului animalului.

Bastonul la chingă
Are acelaşi rol ca şi gâtarul cu şiraguri dar este
confecţionat dintr-o bară de lemn fixată cu un capăt de
chingă şi cu celălalt capăt de un fălcar.
Iavaşaua
Poate fi din lemn sau metalică şi se foloseşte pentru contenţia calului atunci
când se fac unele examene sau intervenţii şi pentru animalele retive.
Aceasta se aplică fie Ia buza superioară, fie la baza urechii. Se recomandă ca
iavaşaua să nu se menţină mai mult de 30 de minute pentru a nu provoca
necroze iar după aplicare să se facă un masaj uşor la locul aplicării

Piedica
Se confecţionează din piele sau cânepă
şi se utilizează în timpul păşunatului
pentru limitarea mişcării.
Priponul
Este o frânghie sau un lanţ lung de 4 - 5 m fixat la
un capăt de un ţăruş, folosit în scopul unui
păşunat raţional.
Piedica şi priponul utilizate necorespunzător pot
provoca arsuri în lanţ, fracturi sau chiar
strangulări.
Antravoanele (chiostecurile)
Sunt confecţionate din curele rezistente,
căptuşite cu pâslă şi prevăzute cu catarame
pentru fixarea în jurul chişiţei. Cu ajutorul unei
frânghii sau lanţ, care se trece prin inelul
metalic al fiecărui antravon, se poate face
trântirea animalului pentru operaţii,
imobilizarea tuturor membrelor, a unui biped
sau a unui membru.

Platlonjele
Sunt confecţionate din împletituri de cânepă,
sub formă de bandă, continuată cu frânghie.
Servesc la imobilizarea bipedului posterior la
iepele date la montă sau pentru fixarea
membrelor în timpul operaţiilor.
 Harnaşamentele de protecţie

Protejează diferitele regiuni împotriva accidentelor sau a intemperiilor.

a. Harnaşamente pentru protecţia capului şi gâtului;
b. Harnaşamente pentru protecţia trunchiului;
c. Harnaşamente pentru protecţia membrelor.

a. Harnaşamente pentru protecţia capului şi gâtului

Boneta
Protejează ceafa şi fruntea de acţiunea directă a
razelor solare. Protejează regiunea occipitală şi
frontală de acţiunea razelor solare.

Capişonul
Are acelaşi rol ca şi boneta, dar acoperă capul
până la nivelul comisurilor, având două deschideri
în dreptul ochilor iar la nivelul urechilor două teci
de forma acestora sau două orificii de trecere a
lor.
Ochelarii
Sunt două piese din piele mai groasă, de formă pătrată
(10/10 cm) sau ovală care se fixează de fălcare în
dreptul ochilor şi au rolul de a împiedica vederea
laterală, evitând sperierea cailor de autovehicule şi a
proteja ochii de praf.

Pelerina
Completează capişonul, de care se fixează la partea
superioară a gâtului. Se confecţionează din pânză sau
stofă şi se fixează la partea inferioară a gâtului prin
curele şi catarame.

Mufta
Este o piesă arcuită asemănătoare cu o perie, care se aplică deasupra
botului şi are rolul de a împiedica vederea apropiată la caii care evită mersul
pe teren denivelat.

Furca
Este o piesă metalică bifurcată, fixată anterior sub bărbie şi sprijinită
posterior pe marginea inferioară a gâtului şi susţinută de subgâtar. Are rolul
de a limita mişcările în plan vertical ale gâtului.
 b. Harnaşamente pentru protecţia trunchiului

Pătura
Se aplică pe corpul animalului şi se fixează cu o
chingă. Protejează corpul împotriva frigului şi
umidităţii iar dacă se pune sub şa apără regiunea de
rosături.

Cuvertura
Este confecţionată din material mai subţire care
poate fi matlasat şi prevăzută pe margini cu curele şi
catarame, cu ajutorul cărora se fixează pe corpul
animalului. Se foloseşte la caii de curse, în scop
estetic (pentru paradă).

Jacul (japul)
Este o piesă de formă dreptunghiulară confecţionată
din material impermeabil care se foloseşte la caii de
muncă pentru protejarea regiunilor superioare ale
trunchiului (regiunea dorsală şi lombară) împotriva
precipitaţiilor. Se aplică sub ham şi se fixează la
sidelcă.
Teltia
Este o bucată de pâslă groasă care se pune sub şa şi
protejează corpul împotriva rosăturilor, de asemenea evită
deteriorarea şeii prin transpiraţia animalului.
Suspensorul
Este folosit la armăsari pentru susţinerea testiculului. Este
o pungă din plasă de sfoară, care se fixează prin două
curele anterioare ce trec prin regiunea flancurilor de
regiunea şalelor şl două curele posterioare care trec prin
regiunea perineală şi se fixează la baza cozii, de pofil sau
crupar.
Valtrapul (plasa)
Se confecţionează din plasă de sfoară şi are rolul de a
proteja corpul animalului de insecte.
Şorţul
Se confecţionează dintr-un material mai rezistent,
impermeabil şi care se aplică între corpul calului şi sulky
având rolul de a proteja driverul împotriva stropirii de
noroi, zgură sau praf. Se foloseşte la trăpaşi în timpul
antrenamentului sau concursurilor.
Teaca pentru coadă
Se foloseşte pentru protecţia cozii de acţiunea
nocivă a dejecţiilor, a aşternutului umed etc.

c. Harnaşamente pentru protecţia membrelor

Au rol de apărare contra loviturilor, rosăturilor sau traumatismelor care pot
apărea în timpul folosirii la muncă, la antrenament, concursuri hipice. Se
confecţionează din piele, cauciuc, material sintetic, bumbac, lână şi se
fixează pe regiunile expuse loviturilor.
Scarpetul (apărătorul copitei)
Se confecţionează din piele rezistentă şi are forma unui cozoroc. Se aplică
pe faţa anterioară a copitei posterioare pe care o apară de loviturile şi rănile
produse de potcoavele de la membrele anterioare.
Galoşii (manşetele)
Sunt nişte piese din cauciuc în formă de pâlnie care se
aplică la membrele anterioare şi au rolul de a proteja
coroana şi copita de traumatisme.
Călcâiaşul
Este confecţionat din piele groasă şi se aplică pe
călcâiele membrelor anterioare pe care le apără de
loviturile cu fruntea copitei de la membrele posterioare.
Coselile (cositoare, botinele)
Sunt confecţionate din piele căptuşită la faţa internă cu
material moale.
Protejează faţa internă a buletului la caii care se cosesc
în timpul mersului (caii cu piept îngust, cei obosiţi sau
potcoviţi defectuos).
Jambierele sau ciorapii
Se confecţionează din piele mai subţire sau doc
gros care se aplică pe faţa internă a fluierului şi
pe tendon. Se utilizează la trăpaşi ca şi la caii
care au tendoanele slabe.

Faşa elastică sau moletiera

Este o fâşie de flanelă elastică, lungă de 2 - 3 m
şi lată de 10 cm, care se înfăşoară pe bulet şi
fluier pentru protecţia acestora la eforturi mari.

Genunchierele
Se confecţionează din piele mai
groasă şi au formă rotundă sau ovală.
Apără faţa internă şi anterioară a
genunchiului la caii care de poticnesc
uşor sau îşi freacă genunchii.
Jaretierele
Se confecţionează tot din piele şi se aplică pe faţa
internă a jaretului, protejând regiunea la caii care au
defecte de aplomb (coate de vacă), cei înhămaţi scurt
şi la cei ce-şi freacă jaretele de stănoagă.

Subraurii
Se confecţionează din piele groasă, căptuşită cu
pâslă, postav sau cojoc. Se fixează cu ajutorul unor
cureluşe şi catarame pe regiunea cotului, pe care o
apără de loviturile cu potcoavele în timpul curselor la
trăpaşi .
Se evită apariţia higromei cotului.
 Harnaşamentele pentru călărie

Pentru conducerea calului la călărie

se utilizează frâul iar pentru purtat
greutăţi pe spinarea calului, şaua şi
samarul.
a. Harnaşamentele pentru condus
Frâul
Se foloseşte pentru conducerea
calului la călărie ori la mână şi este
alcătuit din următoarele componente:
garnitura sau montura, confecţionată din curele care au forma şi denumirea
pieselor componente ale căpăstrului; zăbăluţa şi zăbala, piese metalice ce se
pun în gura calului şi care au forme variabile.

Zăbala are muştiucul (partea ce se introduce în gura calului) format dintr-o

singură bară metalică fixată lateral prin două banchete (ramuri) de care se
prinde port-zăbala, struna şi dârlogii.
Zăbăluţa este alcătuită din două piese metalice articulate la mijloc, iar la capete
au câte un inel metalic prin intermediul căruia se ataşează la fălcare.
Dârlogii
Sunt două curele lungi de peste un metru, prevăzute cu o cataramă la un
capăt, care se încheie între ei iar cu celălalt capăt se prind de inelele
zăbăluţei sau de capătul inferior al ramurilor zăbalei şi servesc pentru
conducerea calului;
Martingala
Este o piesa anexă formată dintr-o curea
ramificată care se fixează cu un capăt de
chingă, iar cu cele două ramificaţii de
dârlogii frâului prin intermediul a două
inele şi are rolul de a forţa calul să ţină
capul mai jos.

Tranzeluţa (cek)
Este o piesa anexă cu două ramuri, care
la un capăt se prind de inelele zăbăluţei,
trec paralel cu fălcarele şi cefarul, apoi se
unesc pe marginea superioară a gâtului,
prinzându-se de arcada anterioară a şeii
sau de capac (sidelcă) la ham. Are rolul
de a forţa calul să ţină capul mai sus.
b. Harnaşamentele pentru purtat

Şaua
Este harnaşamentul special folosit pentru
purtat călăreţul.
Părţi mari componente:
schelet

Corpul şeii falsa şezută

şezută căptuşeală
înveliş
Accesoriile şeii:
chinga, trăgătorile, scările, pofilul, presenul
CORPUL ŞEII
Scheletul este format din două tălpice de lemn unite
între ele prin două arcade metalice, una anterioară şi
una posterioară.
Falsa şezută este confecţionată dintr-o împletitură
de chingi de cânepă care merg în cruciş de la o
arcadă la alta şi de la o tălpice la alta.
Căptuşeala se aşază peste acest suport (o pelerină din piele tare sau pânză
tare, umplută cu păr sau iarbă de mare).
Înveliş - scaunul şeii sau şezuta propriu-zisă, continuându-se lateral cu
pulpanele mari (au rolul de a proteja pulpele călăreţului).
Sub pulpanele mari se găsesc pulpanele mici, peste care se prinde chinga,
ce au rolul de a proteja corpul calului de rosăturile cataramelor chingii.
ACCESORIILE ŞEII

Servesc la fixarea acesteia pe corpul calului,

în acelaşi timp asigurând stabilitatea
călăreţului.

Dintre acestea fac parte:

Chinga
Confecţionată din piele sau împletitură din
cânepă, serveşte la fixarea şeii pe corpul
calului.

Trăgătorile (curelele scărilor) sunt două curele

din piele prinse de tălpice prin inele sau
carabină şi care au rolul de a susţine scările.

Scările sunt piese metalice ataşate de capătul

inferior al trăgătorilor şi au rolul de a-şi sprijini
picioarele călăreţul.
Pofilul este o curea rotundă care se prinde cu un capăt de
arcada posterioară iar cu celălalt capăt de coadă (prin
intermediul unui ochi) şi are rolul de a împiedica deplasarea
şeii în faţă;

Presenul are rolul de a împiedica deplasarea şeii în spate.

Este format din trei curele în forma literei Y. Ramura simplă
este scurtă şi se fixează de chingă, trece apoi printre
membrele anterioare şi se ramifică în faţa regiunii pectorale,
cele două ramificaţii urcă feţele laterale ale gâtului şi se prind
de arcada anterioară a şeii.
Samarul
Este format din aceleaşi părţi
componente ca şaua, dar are patru
tălpice (o suprafaţă mai mare de
contact). Prezintă în plus două curele
late, una care înconjoară partea
posterioară a corpului (numită fesier) şi
se prinde de arcada posterioară, având
rolul de a împiedica deplasarea
samarului înainte şi un pieptar care
împiedică deplasarea samarului în spate.
Înşeuarea calului şi conducerea la călărie
Pentru o înşeuare corectă a calului este necesar să
se procedeze astfel:
- se aduc harnaşamentele specifice călăriei şi se pun
pe stâlpul care susţine stănoaga, lângă standul în
care se găseşte calul;

- se pune teltia pe spinarea calului sau în lipsa

acesteia o pătură împăturită în patru, cu marginea
ultimei îndoituri spre greabăn, dar în aşa fel încât să
fie mai în faţă decât arcada anterioară a şeii şi să
poată fi trasă puţin înapoi, după ce s-a pus şaua,
pentru a prinde firele de păr în direcţia lor de
creştere;

- se pune apoi şaua şi se strânge cât mai bine

chinga, avându-se grijă ca să nu fie pusă prea înapoi
spre şale unde greutatea este mai greu de suportat;

- se potriveşte lungimea scărilor în aşa fel încât

lungimea trăgătorii împreună cu scara să fie cât
lungimea braţului călăreţului cu pumnul închis;
- se pune frâul pe capul calului introducându-i zăbăluţa în gură;

- se dezleagă calul prin desfacerea gâtarului şi apoi se scoate în faţa

grajdului, calul fiind condus la mână din poziţia laterală stângă şi ţinându-l
cu mâna dreaptă de ambii dârlogi prinşi de lângă zăbăluţă iar cu mâna
stângă de capătul liber al dârlogilor.

Pentru încălecare se dau dârlogii peste gâtul calului cu mâna stângă, apoi se
fixează mâna stângă, împreună cu dârlogii, pe gâtul calului înaintea şeii.
Cu mâna dreaptă se ţine scara în care se introduce piciorul stâng şi apoi,
printr-un salt, se ridică corpul în şa prinzând de arcada posterioară cu mâna
dreaptă.
După urcare în şa se introduce piciorul drept în scara de pe dreaptă şi apoi
călăreţul ia poziţia corectă şi se pregăteşte pentru conducerea calului
 Harnaşamentele pentru tracţiune

Harnaşamentele de tracţiune cuprind: hamul care este harnaşamentul de

tracţiune propriu-zis şi hăţurile cu căpeţelele care ajută la conducerea cailor
utilizaţi la tracţiune.

Hamul
Este harnaşamentul de tracţiune care se
aşează pe corpul calului, asigurând
deplasarea vehiculului transportat.
La tracţiune se folosesc trei tipuri de
hamuri:
1 hamul întreg sau complet;
2 hamul simplu
sau jumătate de ham;

3 gura de ham.
Hamul întreg este compus din mai multe piese care sunt grupate în trei
părţi sau sisteme: sistemul de tracţiune; sistemul de oprire; sistemul de
susţinere şi de legătură.

Sistemul de tracţiune:
pieptarul, juguleţul sau grebănarul şi şleaurile.
Pieptarul
Este piesa esenţială a hamului şi este confecţionat dintr-o
curea lata, de aproximativ 9 cm, rezistentă şi prevăzută cu o
dublură de care se fixează un inel metalic pentru prinderea
opritorii. Lateral prezintă două curele de care se prinde
juguleţul iar la capete alte două curele sau inele metalice de
care se prind şleaurile.

Juguleţul sau grebănarul

Este o curea îngustă care se prinde de laturile pieptarului şi
are rolul de a susţine pieptarul să nu se lase în jos.

Şleaurile
Sunt confecţionate din curele de piele groasă, din frânghie
sau lanţ şi se prind cu un capăt de inelele sau cataramele
pieptarului iar cu celălalt capăt de vehicul.
Pe şleaurile din lanţ sau cânepa, se înfăşoară nişte apărători
din piele moale, numite tecuşuri, pentru a preveni rosăturile
la nivelul abdomenului.
Sistemul de oprire:
vânarul, penele vânarului sau sprenzelele şi opritoarea

Vânarul
Este o curea lată care înconjoară fesele calului
şi are un rol important în oprirea vehiculului.

Penele vânarului (sprenzele)

Sunt două curele mai înguste care se prind de
capetele vânarului şi de inelele de la capetele
pieptarului.

Opritoarea
Se confecţionează din piele groasă, din lanţ
sau frânghie de cânepă şi se prinde cu un
capăt de inelul de la mijlocul pieptarului şi cu
celălalt capăt de capul oiştei.
 Sistemul de susţinere şi de legătură
Completează celelalte două sisteme, având rolul de a susţine pe corpul calului
sistemul de tracţiune şi pe cel de oprire:
capacul sau sidelca, chinga, cruparul, truparul şi pofilul.

Capacul sau sidelca

Se confecţionează din piele şi este căptuşită
cu piele sau pânză umplută cu păr sau iarbă
de mare pentru a evita rosăturile la nivelul
spinării.
Sidelca traversează spinarea dintr-o parte în
alta şi se prinde cu cele două capete de inelele
de la capătul pieptarului. Pe faţa superioară
sidelca prezintă două inele metalice prin care
se trec hăţurile. Are rolul de a susţine pieptarul
şi şleaurile.

Chinga
Contribuie la fixarea mai bună a hamului pe
corpul calului şi se confecţionează din piele
sau împletituri de cânepă. Se se prinde cu un
capăt de inelul pieptarului, traversează
abdomenul şi se încheie cu o cataramă de
celălalt capăt al pieptarului.
Cruparul
Este format dintr-o curea care traversează
crupă dintr-o parte în alta şi se prinde de
inelele de la capătul vânarului având rolul
de a susţine vânarul şi penele vânarului.

Truparul
Este format din două curele care se prind
în cruciş, cu un capăt de capac iar cu
celălalt de crupar şi are rolul de a susţine
cruparul şi a-l împiedica să se deplaseze
înapoi pe corpul calului.

Pofilul
Este o curea dublă ce se prinde de
mijlocul sidelcii, merge în lungul spinării,
şalelor şl crupei iar înainte de coadă
formează o ansă prin care se trece coada
calului. Are rolul de a împiedica
deplasarea hamului înainte.
Jumătatea de ham sau hamul simplu
Are numai partea anterioară a hamului şi sistemul de
tracţiune complet. Lipseşte deci: truparul, cruparul,
vânarul şi penele vânarului. Folosirea hamului simplu
impune existenţa unui sistem de frânare a
vehiculului.

Gura de ham
Este alcătuită numai din pieptar, juguleţ şi şleauri.
Pentru oprire se foloseşte un gâtar de care se prinde
opritoarea cu un capăt iar cu celălalt capăt de oişte.
Hamurile pot avea şi unele adaptări cum ar fi
folosirea jugului în loc de pieptar, cruparul format din
două sau trei curele, însa indiferent de adaptările ce
se fac părţile componente rămân aceleaşi.

Harnaşamentele pentru conducerea cailor

la tracţiune:
Căpeţele şi hăţuri
Întreţinerea harnaşamentului
Pentru a-şi păstra calităţile, harnaşamentul nu trebuie ţinut în grajd, ci doar în
magazii aerisite, uscate şi neîncălzite (pentru a nu fi afectat de vaporii corozivi
de amoniac şi pentru a nu mucegăi).
Hamurile rupte sau descusute se vor repara astfel încât cusăturile să nu
jeneze pielea animalului. Este interzisă repararea lor cu sârmă. Se va acorda o
atenţie deosebită elasticităţii curelelor – astfel, de două ori pe lună,
harnaşamentul va fi scos afară, curelele tari se vor înmuia în apă, se vor spăla
cu săpun, apoi se vor şterge cu cârpa, se vor usca şi se vor unge cu strat
subţire de unsoare pentru harnaşament, încălzită în prealabil.
Părţile metalice se curăţă cu lemn de brad şi se ung pentru a preveni
ruginirea.
De asemenea, zilnic harnaşamentul se şterge imediat după terminarea
activităţii cu cârpe uscate, pentru a îndepărta praful şi transpiraţia, după care
se depozitează în magazia de harnaşamente.
Probleme de sănătate asociate

Afecţiunile asociate harnaşamentelor sunt frecvent întâlnite şi

relevă bunăstarea precară a cailor.
Cauzele sunt reprezentate de:
1. Defectele de conformaţie ale animalelor;
2. Harnaşamente inadecvate;
3. Aplicarea defectuoasă a harnaşamentelor

1. Conformaţia defectuoasă a cailor poate favoriza rosăturile

de harnaşament, în special greabănul prea înalt, prea şters,
prea tăios, spinarea ascuţită, pieptul prea strâmt, abdomenul
mare, arcuirea accentuată a coastelor.
Toate aceste defecte contribuie la apariţia leziunilor produse
de către pieptar, şleauri, şa sau samar.

2. Confecţionarea defectuoasă a harnaşamentelor poate

determina răniri grave, în special sub acţiunea pieptarului şi
şleaurilor. Neconformităţile cele mai des întâlnite sunt:
căptuşirea defectuoasă, repararea cu sârmă, sfoară şi
adăugarea de curele neajustate. De asemenea, apar probleme
în cazul aplicării hamurilor murdare, pline de praf sau de nori,
nespălate şi neunse (tari, uscate, care rănesc pielea).
3. Pot apărea diverse probleme de bunăstare atunci când harnaşamentele sunt
puse în mod inadecvat, iar curelele sunt răsucite, nestrânse sau prea strânse.
Ca urmare a jocului hamului prea larg sau prea strâns, apare iniţial devierea
direcţiei perilor (foliculilor piloşi), urmată de depilare.
Dacă acţiunea harnaşamentului este de durată şi pielea este umedă din cauza
transpiraţiei, sunt erodate straturile cutanate superficiale (epiderm, derm),
apărând excoriaţii şi rosături. Pruritul determină complicarea acestor procese,
mai ales în regiunile cefalică, cervicală, greabănului.
Când harnaşamentul este neajustat (alunecă sau presează anumite regiuni
cutanate), apar tulburări circulatorii locale şi ulterior edemul cald.
Când acţiunea de comprimare sau frecarea
este continuă, apare ischemia şi secundar
corul sau escara (gangrena uscată
circumscrisă) sau induraţia şi îngroşarea
locală a pielii (bătătură sau calozitate).
Soluţiile de continuitate ale pielii
funcţionează ca porţi de intrare pentru
germeni piogeni, ce pot determina abcese
sau flegmoane. Mai pot apărea în urma
înhămării defectuoase ulcere şi fistule.
Uneori, aceste procese morbide pot să
afecteze major animalul, scoţându-l din
serviciu pentru mult timp sau chiar definitiv.
 Igiena corporală a cabalinelor
Pentru calul de grajd, ţesălatul îmbunătăţeşte circulaţia şi sănătatea,
îndepărtează transpiraţia şi murdăria, deschide porii, tonifică muşchii şi pielea
şi-i îmbunătăţeşte aspectul. Caii de grajd trebuie ţesălaţi regulat, dar cei ţinuţi
afară nu se ţesală, ci se verifică zilnic şi i se curăţă picioarele. Dacă este călărit,
murdărit cu noroi sau cu spume, acestea se îndepărtează cu o perie sau
pieptene de cauciuc, iar botul şi coada se şterg cu un burete. Este o eroare
îndepărtarea grăsimii şi crustelor de piele care acţionează ca un strat protector
impermeabil.
Pielea unui cal ţinut în câmp în mod normal nu se spală. În cazul pregătirii
pentru un spectacol, este suficient ţesălatul. Dacă este nevoie totuşi de
şampon, calul se ţine într-un grajd cald, departe de curenţi de aer, se acoperă şi
se usucă pentru a evita îmbolnăvirea.
Ţesălatul
Înainte de ţesălare, calul este legat (e recomandabil în exterior, deoarece este
mai multă lumină şi nu se formează pulberi).
Ţesălat manual

Ţesălat mecanic
• Setul de ţesălat se ţine la îndemâna operatorului, dar în afara razei de acţiune
a calului. Se foloseşte o perie de rădăcină sau de ţesălat pentru a îndepărta
murdăria, noroiul şi transpiraţia. Aceasta poate fi prea dură pentru un cal cu
pielea fină; nu se foloseşte peria în apropierea capului sau pe părţile sensibile,
doar în zonele mai rezistente, în special la nivelul membrelor. Când se vor peria
membrele posterioare şi jaretul se va ţine coada calului într-o parte. Nu se va
folosi peria de rădăcină pe coadă deoarece va rupe şi va smulge părul, care se
înlocuieşte în câteva luni.

• Se va îndepărta noroiul sau transpiraţia cu un

piaptăn de cauciuc, printr-o mişcare circulară.
• Se va folosi peria de corp pentru ţesălatul mai
profund. Se începe cu zona capului, apoi spre
coadă, cu mişcări de măturare în direcţia creşterii
părului, până la piele. Când se ţesală partea stângă,
se va ţine peria cu mâna stângă şi pieptenele
metalic în mâna dreaptă şi după câteva mişcări se
curăţă peria cu pieptenele. Instrumentele se
schimbă în cealaltă mână când se ţesală partea
dreaptă.
• Se va folosi peria de corp sub coamă, apoi se perie coama şi coada, stând
într-o parte în caz că animalul loveşte. Pentru a curăţa capul, se foloseşte
peria de corp, slăbind sau dând jos căpăstrul pentru acces mai uşor.
• Se umezeşte un burete şi se curăţă în jurul ochilor şi al botului. Se curăţă
anusul cu un alt burete.
• Se curăţă coama cu o perie, apoi cu aceeaşi perie se curăţă şi copitele.
• Când picioarele s-au uscat, se aplică uleiul de copite cu peria pe toată
suprafaţa până la călcâi, iar pentru finisare se foloseşte un cauciuc. Dacă
este praf se umezeşte roba şi se aplică pătura, iar sub pătură un cearşaf.
• După spălarea cozii, se aplică un bandaj pentru a-i modela forma.
Spălarea
Spălarea se face cât mai rar, mai ales pe vreme rece. Când este cald sau după
transpiraţii abundente, calul trebuie spălat fără a-l răni, dar altfel acest proces
trebuie evitat.
Spălarea se face repede într-un loc bine drenat, folosind o găleată, un burete
mare sau un furtun şi o răzătoare de sudoare. La nevoie se foloseşte un şampon
de cal şi apă rece sau călduţă, nu fierbinte.
Se va începe prin spălarea umerilor, apoi spre spate şi membre; zona gâtului se
va spăla cu grijă pentru a nu jena animalul. Capul se spală cu un burete, cu
multă grijă, inclusiv în spatele urechilor şi în zonele mai sensibile.
Pentru îndepărtarea apei şi favorizarea uscării se foloseşte răzătoarea de
sudoare. În zilele reci sau cu vânt se şterg şalele şi spatele animalului. Până se
usucă pielea se recomandă plimbarea calului, iar dacă este frig se foloseşte un
cearşaf. În timpul iernii se recomandă aplicarea bandajelor după baie.
Spălarea coamei şi a cozii
Se descurcă mai întâi coama şi coada, folosind apă rece sau calduţă, apoi se
umezesc cu un burete mare. Se aplică şamponul cu o perie de apă lângă partea
superioară a gâtului, se freacă bine dacă părul este foarte des sau murdar.
Se limpezeşte bine coama până nu mai rămân urme de săpun şi apoi cu un
prosop se usucă zona cât mai bine.
Se umezeşte coada cu buretele. Se aplică şamponul cu o perie dacă firele nu
sunt foarte fine sau fragile. Se imersează coada într-o găleată cu apă curată,
călduţă, limpezindu-se şi ştergându-se cu prosopul.
Aranjarea
Capul şi mustăţile
Capul poate fi aranjat până firele ajung la nivelul blănii de iarnă. Dacă
foarfecele va tăia în blana deasă, va lăsa „ciupituri" dezagreabile. Mustăţile pot
fi scurtate dar, deoarece acţionează ca organe tactile, nu trebuiesc tunse cele
din apropierea ochilor. Firele lungi, proeminente, de pe urechi pot fi tăiate
paralel cu marginea, dar firele din urechi nu se taie, deoarece formează o
barieră împotriva insectelor, curenţilor de aer şi a ploii. Perii lungi şi subţiri de
pe cap pot fi tăiaţi punând pieptenul pe suprafaţa blănii şi tăind firele deasupra
lui. Firele lungi pot fi smulse.
Membrele
Tunderea firelor deasupra călcâielor face ca picioarele să aibă un aspect mai
frumos şi să fie mai uşor de curăţat. Un cal tuns trebuie să arate cât mai
natural. Un aspect neted este greu de obţinut în cazul picioarelor păroase şi se
va realiza treptat, folosind un pieptene pentru a ridica părul.
Pentru părul lung şi gros pot fi folosite în locul foarfecelor maşini de tuns, dar
necesită îndemânare din partea operatorului.
Coama
Coama poate fi tunsă din vârf, separând cu căpăstrul
coama de şuviţa de pe frunte. Aceasta trebuie să fie tăiată
scurt, de aproximativ 5 cm lăţime, deoarece lăţimea mai
mare îi va da un aspect neplăcut. Perii răzleţi din greabăn
pot fi tunşi, mai puţin la caii înhămaţi, la care aceştia
protejează împotriva prafului de pe drumurile nepavate.
Filarea coamei
Rolul filării coamei este de a scurta şi subţia părul, pentru a fi astfel mai uşor
de împletit. Un cal care trăieşte afară tot timpul are nevoie de o coamă de circa
15 cm pentru a fi protejat împotriva intemperiilor şi a insectelor.
Filarea coamei implică tăierea metodică a câtorva şuviţe de păr. Aceasta poate
fi făcută cu un pieptene special de filat care previne smulgerea rădăcinilor.
Dacă coama este foarte lungă şi groasă, se poate fila treptat. Va fi mai uşor şi
mai confortabil pentru cal dacă aceasta se face după muncă, când pielea este
caldă şi porii sunt deschişi.
Înainte de filare, coama se piaptănă începând din vârf. Majoritatea părului pe
care dorim să-l filăm se ia din stratul de lângă piele, astfel coama va sta
culcată. Se separă cu pieptenele firele cele mai lungi în şuviţe subţiri care pot fi
filate dintr-o singură mişcare. Se repetă procedura de-a lungul coamei în josul
gâtului, până coama ajunge la lungimea şi la grosimea dorită.
Se corectează cu mâna neregularităţile. Se filează şuviţa din frunte la aceeaşi
lungime cu coama.

Filarea cozii
Filarea cozii constă în ajustarea vârfului cozii prin îndepărtarea firelor laterale
şi a unora din centru. Ca şi filarea coamei, filarea cozii se face rar pentru caii
ţinuţi afară.
Unii cai sunt mai sensibili la filare şi mulţi proprietari preferă să lase coada
calului neatinsă, împletind-o pentru competiţii şi expoziţii.
Dar, în general, dacă este bine făcută, filarea cozii va îmbunătăţi aspectul
calului. Dacă coada este foarte groasă sau nu a fost filată niciodată, se
efectuează filarea în mai multe zile pentru a evita durerea. Este mai uşor să se
fileze coada dacă calul este încălzit. În final coada trebuie să fie netedă, egală,
îngustă la bază şi să se lărgească treptat spre vârf. Este nevoie de o perie de
corp, perie de apă, pieptene de coamă şi foarfece.

Etapele filatului cozii sunt:

• se periază coada; se pieptănă o şuviţă din partea laterală,
ţinând firele cele mai lungi şi se pieptănă restul în spate; se
filează aceste fire cu o mişcare bruscă (dacă părul este aspru,
se înfăşoară în jurul pieptenelui şi se filează);
• se continuă filatul avansând spre centru. Dacă coada este
prea groasă, se lasă majoritatea firelor centrale mai lungi;
când se termină de filat, se umezeşte coada cu o perie de apă
şi se pune un bandaj de coadă pentru a o aşeza;
• pentru a tăia drept coada, se pune o mână sub ea pentru a o
ridica şi se măsoară lungimea dorită, mai sus de jaret.
Aceasta, deoarece unghiul cozii este diferit în mişcare şi
coada va părea mai scurtă;
• în final, se taie coada drept, astfel încât capătul să fie paralel
cu solul când calul se deplasează.
Mai pot fi practicate şi împletirea coamei şi a cozii.

Tunderea calului
Permite animalului să lucreze fără să transpire şi să se simtă confortabil sau
să-şi menţină condiţia fizică, respectiv îi permite să se usuce repede, prevenind
răcirea şi economisindu-se timpul şi efortul de a-l ţesăla.
Caii care trăiesc afară sau nu sunt călăriţi decât ocazional nu au nevoie să fie
tunşi. Un cal tuns trebuie să fie acoperit, bine hrănit, antrenat şi ţesălat.
Există patru tipuri principale de tunsori: „totală", când tot părul este îndepărtat,
„de vânătoare", când se taie părul cu excepţia celui din zona şeii şi de
deasupra coastelor şi genunchilor; tunsoarea „pătură", când picioarele,
spatele, şalele şi dosul sunt netunse şi tunsoarea „trasă", care este un
compromis pentru caii care trăiesc parţial afară sau sunt călăriţi neregulat şi
variază de la o urmă înaltă nepotrivită pentru caii care trăiesc afară la una
foarte joasă, care îndepărtează doar o fâşie de sub gât şi burtă.
tunsoare de vânătoare tunsoare “pătură” tunsoare “trasă”
Este recomandată tunderea, când blana de iarnă a crescut complet, de obicei la
jumătatea lui octombrie. Majoritatea cailor trebuie tunşi din nou, de două sau
mai multe ori până la sfârşitul lui ianuarie. Se folosesc maşini de tuns care au
fost unse şi au lama ascuţită.
Maşinile mici, manuale sau de buzunar sunt recomandate pentru cap, burtă şi
zonele sensibile. Blana trebuie să fie uscată şi bine ţesălată, astfel încât lamele
să alunece uşor şi să taie repede părul. La locul de tuns lumina trebuie să fie
bună, deoarece greşelile se pot corecta cu greu. Tunsul se face în direcţie
opusă creşterii firului de păr. Dacă maşina se încinge, se aşteaptă până se
răceşte. Maşina de tuns se ţine culcată pentru a evita crestăturile şi dungile. Nu
se tunde calul în urechi.

Potcovirea cailor
Potcoavele sunt necesare dacă calul este călărit regulat, în special pe drumuri
sau terenuri dure. Picioarele potcovite cresc la fel de repede ca cele
nepotcovite, deci chiar dacă potcoava nu este uzată, trebuie îndepărtată la şase
săptămâni pentru a o aranja.
Caii ţinuţi afară sau călăriţi rar trebuie potcoviţi doar în faţă. Un cal bine
potcovit va avea performanţe mai bune decât unul potcovit prost. O potcoavă
pierdută sau slăbită trebuie înlocuită înainte să se uzeze copita, să se rupă sau
să devină dureroasă.
Un cal poate fi potcovit „la cald", atunci când un fierar încălzeşte metalul şi îl
potriveşte pe copită sau poate fi potcovit „ la rece" în situaţia în care potcoava
este gata şi sunt necesare doar ajustări minore.
Călcâiul trebuie să susţină piciorul fără a se lăsa în
spate. Există diferite tipuri de copite care sunt
potrivite pentru diferitele munci şi pot produce
mari orificii pe călcâi dacă, de exemplu, calul va
trebui să sară pe un sol alunecos sau dur.

Întâi se îndepărtează potcoavele existente.

Copita se pregăteşte prin tăierea şi prin ajustarea

tălpii şi a furcuţei, dacă este cazul, nivelând cu o
pilă.

Se măsoară potcoava şi se ajustează să se

potrivească perfect pe copită.

Potcoava se fixează pe copită cu precizie, folosind

cuie.
Capetele acestora se îndepărtează şi se bat cu o
pilă înainte ca piciorul să fie finisat.

Pot fi utilizate şi dispozitive speciale.

 STANDARDE DE BUNĂSTARE,
PROBLEME DE BUNĂSTARE LA CABALINE
Standarde de bunăstare
Adăpostirea se va realiza în condiţii optime, conform celor prevăzute anterior.
Pentru un păşunat adecvat, fiecare cal trebuie să dispună de minim 0,4 ha de
păşune (0,8 ha pentru satisfacerea completă a necesităţilor locomotorii şi
alimentare). Mai ales în cazul accesului la păşune, foarte importantă este
asigurarea tratamentelor antiparazitare. Pentru împrejmuirea suprafeţelor de masă
verde, se vor folosi doar materiale care nu produc leziuni animalelor (nu se
acceptă sârma ghimpată), iar în cazul utilizării gardurilor electrice se fac verificări
periodice, pentru a reduce riscul electrocutării. Se recondiţionează permanent
elementele rupte sau desprinse, care ar putea răni animalele. De asemenea, se vor
controla păşunile din punctul de vedere al prezenţei plantelor toxice.
Adăparea: apa trebuie să corespundă atât calitativ (respectarea normelor de
potabilitate), cât şi cantitativ. Necesarul zilnic de apă la cabaline variază între 20 şi
70 de litri, în funcţie de condiţiile de microclimat (temperatură, umiditate),
greutatea corporală, compoziţia raţiei, starea fiziologică. Iepele în ultimele 3 luni
de gestaţie şi cele în prima lună de lactaţie au cerinţe de apă mult mai mari.
Animalul trebuie să aibă permanent acces la apă sau să fie adăpat la cel mult 6
ore, altfel poate apărea exicoza (deshidratarea).
Furajarea: se va realiza astfel încât nota pentru starea de întreţinere (Body
Condition Score - BCS) să fie în jurul valorii de 3 (pentru varianta de BCS între 1 şi
5), respectiv de 5-6 (pentru variantele de BCS între 1 şi 9).
Atât obezitatea (prin creşterea riscului de laminite), cât şi starea precară de
întreţinere (aceasta apărând nu numai din cauza furajării insuficiente, ci şi a
parazitismului sau stresului), reprezintă probleme majore în efectivele de cai.
Schimbările raţiei vor fi realizate treptat, de-a lungul unei perioade de 3-5 zile,
pentru a evita colicile şi laminitele.
Vor fi efectuate controale permanente ale stării generale şi examinări clinice,
pentru a putea depista din timp eventualele probleme de sănătate.
Valori normale ale constantelor fiziologice la cai în rapaus
Interval de variaţie Valori medii

Temperatura centrală rectală 37,5-38,5 °C 38 °C

Puls 28-48/minut 36/minut

Frecvenţă respiratorie 10-14/minut 12/minut

Se realizează periodic îngrijirea copitelor şi potcovitul, se evidenţiază

posibilele probleme dentare (anomalii de creştere, periodontite etc.) prin cel
puţin un examen anual.
Se efectuează tratamentele antiparazitare şi vaccinările (aterită virală, herpes
virus, Influenza, tetanos etc.).
Body Condition Score la cai
(nota pentru starea de întreţinere):
variantă de notare de la 1 la 9
Extension PB 1741,
University of Tenessee
Probleme de bunăstare la cabaline:
Unele dintre acestea sunt legate de stabulaţie (la caii de competiţie şi cei în dresaj
reprezintă factorul cel mai important, aceştia nebeneficiind de regulă de efectele
pozitive ale păşunatului):
oSpre deosebire de rumegătoare şi lagomorfe, care sunt capabile să realizeze o
digestie secundară (prin rumegare, respectiv consumul glucidelor rezultate prin
digestia intracecală a celulozei), sistemul digestiv al cabalinelor este adaptat la un
pasaj unic al furajelor, fiind eliberată mult mai puţină energie la un volum
echivalent de vegetale. De aceea, sunt necesare volume mult mai mari de masă
verde, iar timpul alocat ingerării şi digestiei este sensibil mărit.
Practicile moderne de furajare cu raţii cu încărcătură energetică ridicată, sub formă
de tainuri, nu corespunde necesităţilor cabalinelor, generând diverse afecţiuni,
cum ar fi ulceraţiile mucoasei gastrice.
În urma examinării endoscopice pe unui lot de 202 cai, au fost evidenţiate ulcere la
82% din animale, 39% din acestea prezentând şi semne clinice (Vatistas et al.,
1999).
Deşi ulceraţiile gastrice nu generează colici, pot duce la scăderi în greutate, stare
de întreţinere precară şi apariţia de stereotipii orale sub impactul durerii (acestea
dispar la tratamentul cu virginiamicină).

EGUS – Equine Gastric Ulcer Syndrome

(Sindromul de ulcer gastric ecvin)
o Restricţia spaţială şi perioadele mari de imobilitate, alternând cu zile de activitate
intensă pot conduce la apariţia unor probleme musculare de tipul rabdomielitei sau
azoturiei, asociate cu durere şi bunăstare precară. Mioglobina eliberată de muşchii
lezaţi trece în urină, imprimându-o o culoare roşietică. Asemenea probleme pot fi
combătute prin administrarea unor raţii cu conţinut mai mare de lipide şi mediu (nu
excesiv) de hidraţi de carbon, dar şi printr-un regim raţional de mişcare a
animalului.
o Afecţiunile cutiei de corn la cai se asociază frecvent unui
management deficitar al dejecţiilor sau umidităţii.
În contact permanent cu dejecţiile, peretele cutiei de corn
se înmoaie, fiind mult mai puţin activ în rolul său de barieră
pentru agenţii infecţioşi.
În condiţii de umiditate relativă redusă a aerului, devine
uscat, îşi pierde elasticitatea naturală necesară în timpul
mersului şi pot apărea crăpături (seime).
o Bolile respiratorii infecţioase şi parazitare
Controlul condiţiilor de mediu poate reduce incidenţa unora dintre aceste
afecţiuni, respectiv acelea pentru care agenţii infecţioşi supravieţuiesc sau chiar
se multiplică în afara gazdei, cum ar fi pneumonia cu Rhodococcus equi.
Microorganismul proliferează în fecale în condiţii de temperatură ridicată şi
poate fi preluat aerogen, atunci când umiditatea scăzută determină trecerea
acestor sub formă aeropurtată (pulberi). Menţinerea igienei optime prin
evacuarea frecventă a dejecţiilor sau evitarea contactului mânzilor cu acestea în
adăposturi şi padocuri poate să reducă incidenţa bolii.
Pentru bolile în cazul cărora agentul etiologic nu supravieţuieşte în afara
organismului (animalul reprezentând sursa patogenă primară), deşi controlul
mediului nu reduce incidenţa, poate să micşoreze durata de evoluţie şi
gravitatea: infecţiile cu Influenza virus şi Herpes virus.
Nematodele (Dictyocaulus arnfieldi) sunt binecunoscute în generarea bolilor
respiratorii parazitare la cai, de asemenea larvele în migrare ale altor paraziţi
(Parascaris equorum, Strongyloides westeri – mai ales la tineret). Controlul
acestor boli implică, pe lângă un management adecvat al păşunatului şi
utilizarea antihelminticelor, evacuarea frecventă a dejecţiilor şi evitarea
formării aşternutului adânc – dat fiind faptul că formele preimaginale ale
paraziţilor (ouă, larve) evoluează în afara organismului şi rezistă foarte mult în
condiţii de uscăciune.
o Obstrucţia recurentă a căilor respiratorii (COPD – chronic obstructive
pulmonary disease)
Asemănătoare bolii obstructive pulmonare cronice umane (BOPC, engl.
COPD), simptomele include tuse cronică, secreţie nazală discretă, dilatarea
nărilor (nări în trompetă), dispnee expiratorie cu respiraţie abdominală şi
intoleranţă marcantă la efort.
Deşi etiologia este plurifactorială (agenţi infecţioşi – Influenza virus, poluanţi
atmosferici, defecte genetice ale sintezei surfactantului), principalul factor
incriminat este prezenţa de alergeni în hrană sau aşternut: spori de miceti
(Aspergillus, Mucor, Penicillium) sau acariani de furaj (Acaridae longier),
aceştia atrăgând inflamaţia, producţia mărită de mucus şi bronhospasmul.
De aceea, măsurile de prevenire se adresează în principal evitării contactului
cu pulberile. Astfel vara se recomandă întreţinerea cailor pe păşuni, iar în
perioada de iarna, pe timp de zi, caii pot fi scoşi în aer liber, suportând foarte
bine temperaturile scăzute (chiar până la -20°C), atât timp cât au adăpost faţă
de vânt şi precipitaţii.
Fânul se mărunţeşte şi se înmoaie în apă, prevenindu-se astfel contactul cu
pulberile formate din acesta. Cum sporii micetici se dezvoltă doar în condiţiile
în care umiditatea fânului este mare (peste 10%), se va aplica uscarea
suplimentară a acestuia înainte de balotare, timp de 12 sau 24 de ore. De
asemenea, se vor înlocui paiele din aşternut cu hârtie, turbă, talaş, rumeguş de
lemn, se va evacua zilnic aşternutul ud sau îmbibat cu dejecţii, se va
administra furaj granulat sau peletat, se va realiza păşunatul doar când
plantele nu sunt înflorite (evitarea contactului cu polen).
Aceleaşi măsuri igienico-sanitare se vor respecta şi în cazul bolii inflamatorii a
căilor respiratorii IAD (Inflammatory Airway Disease: Lower respiratory tract
inflammation, Small airway inflammatory disease), în care componenta
alergenă are importanţă mai redusă. IAD nu este atât de gravă şi nu are
caracter recurent, de multe ori singurele simptome sunt scăderea performanţei
cailor de curse.
Din punct de vedere a sănătăţii psihice, principala problemă a cailor în timpul
adăpostirii este reprezentată de izolare, care generează o stare cronică de
frustrare de la posibilitatea contactului cu congenerii, fiind implicată în apariţia
diverselor stereotipii – scheme de comportament nonadaptativ.
S-a constatat experimental reducerea frecvenţei ticului ursului în cazul
cazării cailor în boxe adiacente, cu contact vizual realizat între animale printr-
un grilaj de 1 m2 sau în cazul cazării individuale fără contact între animale,
dar cu introducerea unei oglinzi de aceeaşi suprafaţă în fiecare boxă (Copper,
2000; Mills şi Davenport, 2002).
Alte probleme sunt legate de păşunat, deşi acesta reprezintă metoda
“normală” de alimentaţie a cabalinelor, care corespunde cel mai mult
necesităţilor lor motivaţionale:
o Cea mai răspândită problemă este furbura (laminita), afecţiune inflamatorie
foarte dureroasă cauzată de răspunsul senzitiv al ţesutului laminar al copitei,
răspunzătoare nu numai de pierderi importante ale performanţei locomotorii
la cai, dar şi cauză importantă de eutanasie. Un studiu desfăşurat în Franţa în
perioada 1968-1998 pe 1080 de cai examinaţi necropsic a arătat că în 13% din
cazuri moartea a fost produsă de către afecţiuni locomotorii, dintre care 8,2%
laminita.
Aspect
normal

Furbură
(laminită)
Ca urmare a inflamaţiei, ţesutul laminar are o rezistenţă mai
mică şi, prin intervenţia gravitaţiei şi a flexorului digital
profund, a treia falangă este rotită şi împinsă distal. În cazuri
grave cea de-a treia falangă ajunge să străpungă solul
copitei. Etiologia e diversă: secundară în sindromul
Cushing, hipotiroidism, traume ale membrelor, dar cel mai
frecvent mecanism patogenetic constă în producerea de
endotoxine de către bacteriile Gram negative în colon,
bacterii care proliferează atunci când în raţie există un exces
de carbohidraţi, ce nu poate fi digerat în intestinul subţire.
o Cam la aceiaşi indivizi la care apar laminitele este posibil să evolueze şi
hiperlipidemia, stare descrisă la animale supraponderale în urma reducerii
energiei din raţii, rezervele lipidice fiind mobilizate şi putând apărea afecţiuni
hepatice.
o În cazul păşunilor care nu au beneficiat de tratamente şi un management
corespunzător, pot apărea intoxicaţii cu plante toxice, cum ar fi Senecio
jacobaea. Această plantă determină afectarea şi în final insuficienţa hepatică,
chiar în cazul în care consumul dozei toxice a fost treptat, pe parcursul unei
perioade mari.
Parazitismul intens şi leziunile asociate ale mucoasei intestinale (strongili,
trichonema, Anoplocephala perfoliata etc.) sau arterelor mezenterice
(Strongylus sau Delafondia vulgaris) reprezintă riscuri majore pentru caii la
păşune.
o Leziunile traumatice, cum ar fi injuriile generate de sistemele de
împrejmuire sau cele produse de congeneri (agresiune intraspecifică), apar
de asemenea mult mai frecvent în timpul păşunatului decât în timpul
adăpostirii. Pot fi combătute eficient prin asigurarea unor finisaje elastice
pentru garduri şi prin păstrarea la păşune a structurii de grup din adăpost.
o Mioglobinuria atipică este o formă rară de mioglobinurie care însă apare la
păşune şi este deseori fatală, din cauza degenerărilor întinse ale muşchilor
scheletici sau celui cardiac. Deşi etiologia este necunoscută, a fost sugerată
implicarea toxicităţii ierbicidelor.
Unele probleme sunt legate de reproducţie:
o Monta dirijată, din cauza imposibilităţii de exprimare a comportamentelor
normale precoitale, duce la stres. Secundar stresului poate să apară
reducerea fertilităţii (comparativ cu monta liberă), din cauza acţiuniii de
supresie realizată de ACTH şi cortizol asupra axei hipotalamus-hipofiză-
gonade.
o Fătarea poate prezenta o cauză importantă de injurii şi mortalitate la cai
(distocii, retenţii placentare). Studii franceze au arătat că fătarea este prima
cauză de mortalitate a cailor (24%), mai importantă decât colicile (21%) şi
afecţiunile locomotorii (21%).
o Durerea apărută în urma mastitelor poate genera agresiunea iepei faţă de
mânz, iar la mascul la inhibarea comportamentelor sexuale (afecţiuni ale
penisului, articulare, musculare).
Problemele generate de utilizarea în serviciu (muncă, călarie etc.) se referă la
afecţiuni tendinoase, musculare, articulare (higroma cotului), cuiului de
stradă, insolaţiei şi furburii traumatice, dar şi la epuizarea (surmenajul) cailor.
Prevenirea epuizării se realizează printr-un regim de muncă raţional:
Astfel, caii din rasele uşoare pot fi folosiţi la tracţiune începând cu vârsta de
trei ani, cei din rasele semigrele la 3 ½ ani, iar cei din rasele grele la 4 ani.
Durata lucrului care se poate efectua cu animalele, variază în funcţie de rasă,
vârstă, mărimea poverii, starea drumurilor: la cai din rase grele maxim 10-12
ore (cu pauze) de tracţiune a unui vehicul cu încărcătura de 2500 - 3000 kg, la
cai din rase semigrele maxim 4-5 ore de tracţiune a unei încărcături de 1500
kg la trap uşor, iar caii din rasele uşoare pot parcurge distanţe de 80 şi chiar
100 km într-o zi, cu viteze destul de ridicate, în timp scurt şi numai cu greutăţi
mici.
Foarte importantă este potrivirea perechilor, dar şi antrenamentul cailor
pentru muncă şi obişnuirea acestora cu hamul şi căruţa. Caii se obişnuiesc
treptat cu purtarea hamului şi cu tracţiunea unor vehicule uşoare şi numai
ulterior se va trece la un lucru normal pe perioade scurte.
Pentru prevenirea surmenajului, în cazul muncilor de durată mai lungă, cum
sunt cele din agricultură şi transporturi, este necesar ca după fiecare 50 de
minute de efort să se asigure o pauză de 8 - 10 minute. Munca trebuie
programată în perioadele mai răcoroase ale zilei, dimineaţa şi seara, iar la
amiază, când temperatura este foarte crescută, animalele să fie adăpostite
sub umbrare (Decun, 2006).
În perioadele cu solicitări fizice mari, se recomandă ca după o zi de muncă
grea sau după două zile de muncă semigrea să se planifice o zi de repaus
pentru reechilibrarea funcţiilor şi refacerea rezervelor energetice. În cazul
muncilor uşoare, poate fi suficientă o zi de repaus pe săptămână.
Pentru a proteja animalele şi în acelaşi timp pentru a folosi cât mai raţional
puterea animalelor, se recomandă ca fiecare repriză de muncă să înceapă şi
să se termine cu o muncă mai uşoară. Animalele folosite la muncă trebuie
examinate zilnic, urmărind mai ales starea de întreţinere, marile funcţii,
integritatea membrelor, starea harnaşamentului, prezenţa eventualelor
rosături de ham sau răniri.
Cum hamurile cu pieptar prezintă inconvenientul că zona principală de
acţionare a forţei în tracţiune este reprezentată de vârful pieptului,
articulaţia scapulo-humerală şi primele 6 - 7 coaste, la eforturi mari
amplitudinea respiraţiei este limitată, circulaţia sanguină regională şi
funcţionarea articulaţiei scapulo-humerale sunt jenate într-o măsură
importantă, apare mai repede oboseala şi scade randamentul în muncă.
Se recomandă de aceea hamul cu jug, care jenează în mai mică măsură
respiraţia animalului, circulaţia sanguină şi mişcarea articulaţiilor.
 Comportamentul nonadaptativ la cabaline
Prezenţa unor probleme de bunăstare la cabaline este evidenţiată şi de
manifestarea comportamentului anormal, acesta reprezentând un indicator
al bunăstării precare. Frecvent, poate să reprezinte un comportament de
substituţie (înlocuire) sau descărcare – de aceea, combaterea lui duce la
creşterea nivelului de stres şi nu reprezintă o soluţie. Salutară este
intervenţia asupra cauzelor lui: condiţii necorespunzătoare de microclimat,
furajare, izolarea animalului etc.

balonare
1) Aerofagia colici
(înghiţire de aer) expulzare aer
zgomot caracteristic
imitare
cauza apariţiei muncă stresantă
muncă monotonă
 2) Xilofagia (muşcarea ieslelor, roaderea suprafeţelor lemnoase)

cauza: tineret cabalin hrănit cu furaje fibroase şi

concentrate sub 1 kg/100 kg greutate corporală

3) Coprofagia (ingerare de fecale)

Carenţe nutriţionale
La mânzi, comportament complet normal, care
apare în cazul lipsei de vitamine din grupul B =
alotriofagie
4) Loviturile de săpare cu membrele
anterioare (instinct pt. descoperirea ierbii) - evadare din locul în care este cazat

cauze: lipsa fibroaselor din alimentaţie

duce la tocirea prematură a cornului copitei
5) Pica (consecinţa excitării cerebrale)

prinderea cu dinţii a diverselor obiecte

 6) Ticul ursului (legănarea capului şi corpului ca o pendulă)

consecinţa stabulaţiei prelungite

7) Retivitatea (nesupunerea) – refuz temporar de a executa

comenzi învăţate prin dresaj

Activă = refuzul cu agresivitate de a executa comenzile

Pasivă = refuzul fară agresivitate de a executa comenzile

8) Agresivitatea faţă de om (dominanţă)

apropiere de persoane necunoscute

9) Rotire în cerc

consecinţa claustrofobiei, stereotipiei

10) Imobilitatea (refuzul de a ieşi din adăpost) - frica de muncă
- frica de mediul exterior
MANAGEMENTUL BUNĂSTĂRII OILOR ŞI CAPRELOR
Probleme de bunăstare:
Directiva 91/629/EEC
- bunăstare pe timpul transportului
Directiva 95/29/EC
- bunăstare pe timpul tăierii Drectiva 93/119/EC
Adăpostirea ovinelor
Oile se pot crește și sistem extensiv
exploata exploatații specializate
sistem semiintensiv
exploatații mixte
sistem intensiv

în gospodăriile populaţiei
 Berbecii pentru reproducţie
Se folosesc pentru – montă
– însămânţări artificiale – exploataţii
– depozite de elită
– depozite de clasă I – III
– gospodăriile populaţiei
În exploataţii berbecii se adăpostesc în țarcuri speciale, amenajate în:

a) deschise

saivane b) semideschise

c) închise
A)Saivanele deschise (sistem extensiv) – 3 pereţi (L = 20-50m; l = 4-6m)
ventilaţie naturală neorganizată, iluminat
mixt, adăpare mecanică, furajare
manuală, acoperiş în 2 ape, pardoseală
din pământ bătut, cu aşternut
permanent (evacuare 1 – 2 ori/an),
padoc de 2 -2,5 ori mai mare decât
saivanul acoperit cu storişte, furajarea şi
adăparea în interiorul saivanului
B) Saivanele semideschise – identice arhitectonic cu
cele deschise + maternităţi
C) Saivanele închise
a) exploatare pe pardoseală continuă
b) exploatare pe pardoseală discontinuă (= bunăstare precară pentru berbeci
- afecţiuni podale)

• Formă dreptunghiulară (L=70m, l=10-18m, h=3m);

acoperiş în 2 ape;
iluminat mixt;
ventilaţie naturală organizată mixtă
Front de furajare paralel cu aleea centrală – furajare cu remorcă tehnologică;
Adăpare mecanică;
Cazare în boxe colective (1,8 – 2,5 m2/berbec)
boxe individuale (4 – 6 m2/animal) delimitate cu plasă de sârmă (h=1m);
Cubajul 2,5 – 3 m3/animal

Microclimat de confort
t=10°C
U=60-70%
I=1/20-1/30,â
restul factorilor similar cu armăsarii

Oi pentru reproducţie
-În exploataţii în:
- saivane deschise
- saivane semideschise
- saivane închise

- În gospodăriile populaţiei
 Maternităţile au 3 compartimente

Boxe colective pentru Boxe individuale pentru oi Boxe individuale pentru

oi cu gestaţie avansată înainte de fătare şi după oile cu miei cruzi (1,6
(1,2 m2/oaie) fătare (1,8-2 m2/oaie) m2/oaie)
Microclimat de confort
t= 12-15°C
I= 1/10-1/15
Puncte de însămânţări artificiale: - laborator;
- cameră cu standuri de însămânţare
- ţarcuri cu berbeci încercători;
- ţarcuri pentru oile în călduri;
- ţarcuri pentru oile în aşteptare.

Mulsul se face pe platforme betonate (= comarnic)

la strungă – umezirea aşternutului cu soluţie la stână – prelucrarea laptelui se face
decontaminantă înainte de muls; dezinsecţie în spaţii amenajate corespunzător
de 2 – 3 ori/săptămână
Centrele de tuns se amenajează fie în saivane,
fie separat în adăposturi uşoare.

Adăpostirea mieilor

cruzi (6 – 30 zile de viață)

mijlocii (31 – 55 zile)
Miei
zburați (56 – 80 – 120 zile)

Microclimatul de confort:
Până la 5 zile – t=12-15 ºC
Peste 5 zile – t=10-12 º C; curenții 0,1 m/s iarna și 0,5 m/s
vara
După 14 zile, pe lângă lapte, se asigură furajare
suplimentară (fân vitaminos, furaje combinate): 1,2 – 1,4 m2/miel
Saivane
După 13-15 kg Tineretul femel se constituie în cârduri Pe pășune
Îngrășare
Tineretul mascul Reproducție
 Tineret ovin femel pentru reproducţie

deschise
Adăpostire în saivane: semideschise
închise

Sub 1 an: 0,4 – 0,6 m2/animal

0,2 m/animal front furajare
Suprafaţa: 6 cm/animal front adăpare

Peste 1 an: 0,6 – 0,8 m2/animal

0,25 m/animal front furajare
8 cm/animal front adăpare

I = 1/20, temperatura să nu fie sub 3 °C

Tineret ovin creştere şi îngrăşare

Sistem extensiv Saivane închise, semideschise, deschise
Sistem semiintensiv Şoproane fără pereţi
Sistem intensiv
 - acoperiş în 2 ape
- fundaţie discontinuă
- pardoseală discontinuă
- front de furajare paralel cu
axul lung al şopronului
- adăparea în jgheaburi mecanice

Cazare: boxe colective 0,3 m2/animal de 13-15 kg

0,4 m2/animal în greutate de 25 kg

Microclimatul = microclima, cu obligativitatea livrării

până în noiembrie (greutate 35 – 40 kg)

Semiintensiv
Cazare în şoproane până la 20 kg
Se scot 3 luni pe păşune
Se readuc în şoproane pentru finisare
 CAPRELE
în gospodăriile populaţiei
Creştere şi exploatare
semiintensiv Sistem legat
în exploataţii intensiv Sistem dezlegat
Volumul pe capră 4 m3
Acoperiş în 2 ape
Ventilaţie naturală organizată mixtă
Iluminat mixt
Furajare manuală
Adăpare mecanică

Sistem legat
Cazare pe stand delimitat de stănoage
iesle, adăpători mecanice
Muls mecanic la bidon sau în lăptării
Adăposturi:
cu acces în exterior – padoc (1,5 – 1,7 m2/capră)
sau fără (2,3 – 2,4 m2/capră)
Sistem dezlegat
cazare pe aşternut permanent, boxe colective 25-50 m2
Ţapii se cazează în boxe individuale sau
colective, pentru 2-3 exemplare
Probleme de bunăstare la ovine şi caprine
Principalele probleme sunt legate de:
- Condiţiile necorespunzătoare de adăpostire
Acestea au o importanţă mult mai mare în cazul caprinelor, la care învelişul
pilos nu secretă lanolină (ca la oi), ca atare oferă o protecţie foarte redusă
faţă de intemperii.
- Atacul prădătorilor, foarte răspândit în cazul sistemului extensiv
- Afecţiunile infecto-contagioase şi parazitare
Se vor efectua examene clinice periodice pentru depistarea simptomelor de
boală: abatare, imobilitate, izolarea faţă de grup, scurgeri oculare sau
nazale, afectarea robei şi pielii (murdărire, leziuni cutanate, paraziţi externi),
existenţa laminitelor, mastitelor etc.
- Intoxicaţii cu plante toxice în cazul în care nu s-a efectuat examinarea
floristică a păşunii
- diverse manopere zootehnice (lotizare, tratamente antiparazitare, tuns)
care generează stres şi sanitare veterinare ce generează durere (codotomia,
mulesingul realizat la ovinele din Australia pe câţiva indivizi din turmă în
scopul reducerii invaziei insectelor).
Mulesing
(tăierea faldurilor cutanate din zona cozii)

Codotomie
- Apariţia comportamentului anormal, indicator al stresului, frustrării şi
bunăstării precare.
La aceste specii, rata stereotipiilor este mult mai scăzută, deorece
reprezintă unele dintre primele animale domesticite, iar gradul de
intensivizare a activităţilor conexe exploatării (furajare, adăpare,
evacuarea dejecţiilor etc.) este redus. Mai mult, de regulă rumegătoarele
petrec o mare parte a timpului rumegând, şi ca atare posibilitatea de
exprimare a acestor comportamente este mai mică decât în cazul
ungulatelor nerumegătoare (cabaline, suine).
De multe ori, manifestările de comportament anormal sunt exprimate
discret, scăpând neobservate.
La oi, au putut fi distinse stereotipii orale (muşcarea ţarcurilor, pardoselii,
găleţilor, mandibulaţia – linsul buzelor asociat cu aerofagie, linsul
repetitiv) sau locomotorii (alergatul către pereţii ţarcului, mersul înapoi,
arcuirea gâtului pe spate: star gazing, salturile repetitive etc.). În cazul
manifestărilor compulsorii orale, cauzele sunt legate de restricţiile furajere
(scăderea aportului energetic, conţinutul redus de fibre în raţie).
Singura manifestare de comportament aberant la oi este lanofagia
(ingerarea lânii). Consecinţele sunt reprezentate de depilarea unor arii
extinse şi creşterea riscului parazitozelor (de multe ori lâna ingerata este
murdară, infestată).
Lanofagia caracterizează sistemul de exploatare intensiv,
având cauze multiple: îngrămădirea şi dominanţa socială
(indivizii afectaţi sunt frecvent cei care ocupă poziţii
inferioare în cadrul ierarhiei de grup), deficienţe
nutriţionale (scăderea conţinutului de fibre din raţie şi ca
atare scăderea stimulării orale, reorientată prin acest
comportament).
La miei, poate apărea chiar din prima săptămână de viaţă Lanofagie (ovine)
(ingerarea lânii mamei), cu apariţia de probleme din
cauza formării bezoarelor: anemie, colică, scădere în
greutate, chiar obstrucţie intestinală fatală.
La capre, principalele probleme comportamentale sunt:
- Comportamentul distructiv (xilofagia şi distrugerea
pereţilor ţarcurilor, împingerea în aceştia sau căţăratul,
de multe ori determinând distrugerea elementelor de
compartimentare prin cădere)
- Agresivitatea faţă de congeneri (împunsul cu coarnele)
În mediul natural, luptele dintre masculi reprezintă un
comportament normal, care apare însă şi la caprinele
domestice.
Dacă însă frecvenţa agresivităţii sau gravitatea injuriilor
produse sunt mari, trebuie luate măsuri de remediere. Agresivitatea (caprine)
Astfel, la introducerea unui nou mascul în grup, acesta va fi cazat individual,
într-un element de compartimentare care să permită contactul vizual şi
olfactiv permanent cu grupul în care va intra, dar nu şi contactul fizic
(obişnuire).
-Evadarea din ţarcuri, mai ales atunci când contactul social sau spaţiul de
mişcare este insuficient sau nu se aplică metode de îmbunătăţire a mediului.
Îmbunătăţirea mediului la capre – spaţii de căţărare

INDICATORI DE BUNĂSTARE OBIECTIVI LA OVINE ŞI CAPRINE

În prezent, nu există încă un sistem de evaluare a bunăstării la oi şi capre.

Nivelul de bunăstare la nivel de efectiv ar putea fi interpretat pe baza:
- Condiţiilor de adăpostire
- frecvenţei comportamentului aberant şi stereotipiilor (prezentate anterior)
- notei pentru starea de întreţinere (Body Condition Score), apreciată pe o
scară de la 1 la 5, similar taurinelor. Bunăstarea este optimă atunci când BCS
are valori în jurul a 3 puncte.
 BCS la oi
http://www1.agric.gov.ab.ca
BCS la capre
Sus – stânga: aspectul proceselor spinoase
Sus – dreapta: aspectul proceselor transverse lombare
Jos: aspectul grăsimii sternale
http://www.esgpip.com