Cardiomiopatia dilatativa (DCM)

Aceasta afectiune dobandita se caracterizeaza prin disparitia progresiva de cauza necunoscuta a

contractilitatii cardiace. Exista si cateva forme de natura secundara (deficitul de taurine la pisici, cea
indusa de doxorubicina sau de parvovirus la caini). DCM prezinta o faza subclinica prelungita la caini, cu
semne clinice evidente pentru o scurta perioada de timp. In timpul fazei subclinice, mecanisme
compensatorii, in primul rand supraincarcarea de volum sau hipertrofia excentrica, mentin parametrii
hemodinamici in limite normale. Pe masura ce functia contractila scade progresiv, debitul cardiac si
fluxul sanguin renal scad, iar apoi revin la normal odata ce retentia de apa si sodiu creste volumul
sanguin si intoarcerea venoasa, iar ventriculul afectat se hipertrofiaza. Activarea crescuta a sistemului
nervos simpatic si a sistemului RAA, dupa o perioada initiala de cativa ani cu efecte benefice, produce in
faza tardiva a bolii efecte nefavorabile. Stimularea simpatico excesiva a miocardului poate induce arimtii
ventriculare si necroza miocitelor, in timp ce activarea excesiva a sistemului RAA produce vasoconstrictie
importanta si retentive hidrosodata.

DCM este una dintre bolile cardiace dobandite cu cea mai mare prevalenta la caini, desi in cadrul
cauzelor cardiovasculare majore de morbiditate si mortalitate este cu mult depasita de boala valvulara
degenerativa, iar in unele zone ale lumii, de dirofilarioza. Afecteaza frecvent cainii de talie mare si mult
mai rar pe cei de talie mica (cu cateva exceptii, cum ar fi Cocker Spaniel American si Englez). Dintre cainii
de talie mare, anumite rase au un risc mai mare: Doberman, Pischer, Boxer, Marele Danez, Ciobanesc
German, Newfoundland, Saint Bernard si Labrador Retriever. Afectiunea apare la cainii cu o varsta
medie sau inaintata; masculii sunt afectati mai frecvent, sau mai sever decat femelele. Incidenta la pisici
a scazut spectaculos din momentul descoperirii in 1987 a rolului deficitului de taurina, responsabil
pentru majoritatea cazurilor (cardiomiopatia sensibila la taurina). De atunci, taurina a fost suplimentata
in toate alimentele comerciale pentru pisici. Majoritatea cazurilor intalnite in present nu sunt sensibile la
taurine si refleta boala primara (sau idiopatica), desi afectiunea este intalnita ocazional la pisicile hranite
cu diete necomerciale (vegetariene, alimente pentru sugari sau alimente gatite in casa).

La rasa Doberman si Pinscher sunt tipice aritmiile ventriculare progresive si simultane, alaturi de
disfcunctie sistolica progresiva. Sincopa si moartea subita se produc in procent de pana la 20% la
reprezentantii rasei si uneori exista semne de insuficienta cardiaca stanga. Majoritatea cainilor din
aceasta rasa manifesta semne evidente de insuficienta miocardica in momentul aparitiei episoadelor de
sincopa. La alte rase, cum sunt Marele Danez si Newfoundland, moartea subita si colapsul se produc rar.
Predomina semnele de insuficienta cardiaca, respectiv tahipnee si dispnee induse de edemul pulmonar
slabiciune si intoleranta la efort, dar adesea sunt prezente si semne de insuficienta cardiaca dreapta
(ascita). Revarsatul pleural poate aparea mai ales la cainii cu insuficienta cardiaca dreapta si stanga. Un
studiu a evidentiat ascita la 35% din reprezentantii rasei Newfoundland care aveau cardiomiopatie
dilatativa. Pisicile cu DCM manifesta semne respiratorii severe cauzate de edemul pulmonar sau
revarsatul pleural, iar semnele clinice au evolutie rapid progresiva si sunt rezervate la tratament.

De regula se ausculta un suflu sistolic de intensitate slaba, predominant la stanga apexului cardiac.
Frecvent este present si un al treilea zgomot cardiac sau zgomot de galop. Aceste descoperiri sunt
subtile in cazul cainilor, dar mult mai evidente la pisici, Pulsul femural este slab si poate exista o aritmie
asociata cu un deficit al pulsului. De cele mai multe ori aritmia este rezultatul descarcarilor dintr-un
focar ectopic ventricular in cazul rasei Doberman, sau al fibrilatiei atriale la rasele de talie foarte mare.
Pot fi prezente ascita, dispneea sau tusea, in functie de tipul de insuficienta cardiac.

Testele sanguine evidentiaza azotemia prerenala (concentratii crescute de uree si creatinina). Pe

radiografiile toracice se observa aspectul tipic de cardiomegalie moderata sau marcata. Cand este
pezenta insuficienta cardiaca stanga, exista un edem pulmonar, iar atriul stang prezinta dilatatie
moderata sau marcata. Ecocardiografia este cea mai buna investigatie care confirma diagnosticul de
DCM. La cainii cu DCM severa care se afla in insuficienta cardiaca, exista o scadere semnificativa a
fractiei de scurtare a ventriculuilui stang produsa de cresterea diametrului telesistolic al acestuia.
Cavitatile cardiace sunt dilatate, mai ales atriul si ventriculul stang. Insuficienta mitrala se dezvolta pe
masura ce dilatatia progresiva a ventriculului stang produce separarea foitelor valvulare. Aspectele
patologice de pe traseul ECG pot fi: extrasistole ventriculare si tahicardie ventriculara si fibrilatie atriala.
Pot exista semne electrocardiografice de hipertrofie a atriului stang (P mitral sau unde P largi) si a
ventriculului stang (unde R inalte si largi). Prezenta unor extrasistole ventriculare pe o
electrocardiograma efectuata de rutina la un Doberman presupus a fi sanatos este foarte sugestiva
pentru cardiomiopatie.

Obiectivele tratamentului sunt controlul ICC (diuretice), ameliorarea contractilitatii (pimobendan), si

reducerea efectelor adverse ale angiotensinei II si ale altor modificari neuroendocrine (cu un inhibitor de
ECA). Insuficienta miocardica sensibila la taurine apare la unele rase. La majoritatea acestor rase,
deficitul de taurine poate fi diagnosticat prin determinarea concentratiilor scazute in plasma si sange
integral. Raspunsul la suplimentarea cu taurine (care uneori dureaza 2-4 luni) poate fi spectaculos si
inlatura nevoia adminsitrarii unei alte medicatii cardiace. Suplimentarea cu coenzima Q10 este o
aborade terapeutica nedemonstrata, iar dupa unii, chiar absurd. Administrarea uleiului de peste poate
reduce reveritatea casexiei cardiace la animalele cu DCM.

IRC, care poate fi severa, se va trata pe masura ce edemul pulmonar se remite, furosemidul poate fi
administrat oral, iar oxigenoterapia se continua pana cand semnele clinice dispar. Se va incepe
administrarea de pimobendan si un inhibilor de ECA (enalapril, benazepril). Tratamentul antiaritmic este
frecvent indicat, mai ales la Dobermani cu aritmii ventriculare severe. Monitorizarea Hotler este ideala,
atat a severitatii unei arimtii cat si a eficacitatii tratamentului. Mexiletina (5-10mg/kg) poate fi utila la
pacientii cu aritmii ventriculare si insuficianta cardiaca asociata, caci efectul inotrop negativ al acesteia
este mai mic decat al sotalolului. Amiodarona are eficacitate ai mare decat mexiletina in prevenirea
mortii subite la Doberman, dar administrarea ei la aceasta rasa asociaza cu o incidenta relative are de
hepatotoxicitate.

Pentru pisicile cu cardiomiopatie dilatativa (care nu raspunde la taurine) prognosticul este grav, cu o
durata medie de supravietuire de 2 saptamani. Pisicile care raspund la taurine, initial au de asemenea un
risc crescut de deces. Insa, cele care pot fi mentinute in viata sufficient de mult pentru ca taurine sa intre
in actiue (2-3 saptamani) au un prognostic excelent. Si cainii care raspund la taurine prezinta un
prognostic destul de bun, dupa ce semnele de ICC se remit. Prognosticul este nefavorabil pentru
majoritatea cainilor, iar in trecut mortalitatea era de ~25% in primele 2 saptamani de la instalarea
insuficientei cardiace si 65% in 8 saptamani. Pimobendanul in cazul altor rase (luni de zile). Prognosticul
in cazul altor rase este mai bun, dar ramane rezervat; 75% din subiecti mor in primele 6 luni de la
confirmarea diagnosticului. Asa cum este de asteptat, cainii cu insuficienta cardiaca severa, mai ales
insuficienta cardiaca stanga, au un prognostic mai putin favorabi decat cei cu manifestari mai usoare sau
cu semne de insuficienta cardiac dreapta la prezentare.