Producţia de lapte (4ore)

1.Particularităţile formării şi eliminării

laptelui
2.Lactaţia şi decurgerea ei
3.Factorii care influenţează producţia
de lapte
4. Evidenţa producţiei de lapte
 1.Particularităţile formării şi eliminării laptelui
Laptele conţine toate substanţele hrănitoare
necesare organismului uman, cu un grad înalt de
asimilare. După componenţa chimică şi conţinutul
substanţelor hrănitoare între rase există anumite
deosebiri (t.1).
Componenţa laptelui se schimbă în funcţie de
perioada lactaţiei , starea de sănătate, alimentaţie
starea fiziologică etc.(tab.2).
Laptele este un produs al glandei mamare, care
funcţionează în ştrânsă legătură cu multe organe
şi sisteme ale organismului mamiferelor. Secreţia
laptelui se realizează de sistemul nervos şi cel
humoral.
Excitaţiile receptorilor nervoşi a mameloanelor în
timpul mulsului sau a sugerii se transmit
hipotalamusului care elimină hormonii (relizing -
hormoni). Sub influenţa acestora hipofiza secretează
prolactină, care provoacă secreţia laptelui şi
ocitocină, care are un rol important la eliminarea
laptelui. Concomitent hipofiza influenţează secreţia
laptelui prin intermediul glandelor tiroidă şi
suprarenală.
Laptele se formează din substanţele sanguine care
sunt prelucrate de glanda mamară.
Laptele comparativ cu plasma sângelui conţine de
90 – 95 ori mai multă glucoză, grăsimi de 20 ori,
calciu de14 ori, potasiu de 9 ori totodată conţine mai
puţină proteină de 2 ori, sodiu de 7 ori.
Laptele conţine lactoză care lipseşte în sânge, iar
albumina, cazeina ,grăsimele din lapte se deosebesc de
cele din sânge. Glanda mamară dispune de o reţea
sanguină bine dezvoltată. Pentru formarea 1 kg de lapte
prin uger trece 400+-500 kg de sânge. Substanţele din
lapte se sintetizează de alveolele epiteliale ale sistemului
alveolar din uger. Prin secreţie se subânţelege formarea
laptelui în protoplasma epiteliului glandei mamare din
substanţele nutritive transportate la uger cu sângele.
Mecanismul de formare a laptelui nu este bine cunoscut.
Se ştie doar că vitaminele şi fermenţii, hormonii şi
substanţele minerale din sânge trec în lapte acesta fiind
un proces fiziologic activ şi nu simplă filtrare a sângelui.
Celelalte componente ale laptelui (albumina
grăsimele,lactoza) se formează de glanda mamară,
aspect care a fost stabilit prin analiza sângelui care vine
spre uger (arterial) şi care este transportat mai departe
(venoz).
Albumina . Se presupune că circa 30-45% din albumina
laptelui se sintetizează din aminoacizi din sânge, iar
restul din albumina sângelui.
Grăsimea din lapte prin componenţa sa se deosebeşte de
grăsimea din organism , a plasmei sângelui şi a hranei.
Ea se prezintă în formă de eteter compus al alşcoolului
triatomic şiacizilor butirici (circa 150 la număr). Unii acizi
se pot găsi numai în grăsimea laptelui şi se sintetizează
numai în glanda mamară. O parte din grăsimea laptelui
se formează cu participarea grăsimii nutreţurilor.
Predcesorii importanţi ai grăsimii laptelui sunt
produsele obţinute prin fermentarea hidraţilor de carbon
(acidul acetic) în rumen. Aceste procese sunt mai
intensive dacă în raţie se include fânul, senajul,
silozul,iarba. Dacă se întroduc multe concentrate se
schimbă caracterul proceselor de fermentaţie şi se
formează acidul propionic care seduce conţinutul de
grăsime. Asemenea lucru are loc şi la hrănirea vacilor cu
nutreţuri fin mărunţite. Glanda mamară absoarbe circa
80% din cantitatea de acid acetic pe care îl aduce
sângele. Din acest acid se sintetizează glicerina şi acizii
butirici.
Lactoza este unicul hidrat de carbon din componenţa
laptelui. Ea se formează din glucoza sângelui. Prin
urmare la formarea laptelui se folosesc unii compuşi din
din sânge ,iar alţii sunt sintetizaţi de glanda mamară.
Eliminarea laptelui. Laptele se acumulează în alveole de
unde prin canale lactice ajunge la cisterna glandei şi
mamelonului. La începutul mulsului circa 25% din lapte
se află în cisternă iar restul în alveole. Laptele din
cisternă se poate obţine prin întroducerea unui cateter în
canalul mamelonului, iar cel din alveole se obţine
acţionând activ ugerul în procesul mulsului.
Reflexul de eliminare se manifestă prin două faze.
Prima –neuro - reflectoră şi are loc după 1-4 sec de la
excitarea mamelonului în timp ce laptele se scurge din
canale în cisternă.
Faza a doua(neuro - humorală) are loc sub influenţa
ocitocinei care acţionează epiteliul alveolelor .Semnele
rceptorilor ajung la hipotalamus şi hipofiză care
elimină în sânge ocitocină. Prin sânge ocitocina ajunge la
uger unde provoacă contractarea mioepiteliului alveolar
şi eliminarea din ele a laptelui. Reflexul de eliberare
durează 5-6 minute după ce ocitocina îşi pierde
activitatea şi se discompune. Ca rezultat se opreşte
eliminarea laptelui indiferent a fost vaca deplin mulsă
sau parţial. Dacă vaca nu este mulsă sau suptă de viţel
sinteza laptelui se stopează ceea ce duce la înţărcarea
vacilor. Numai mulsul periodic contribuie la formarea
laptelui. Însă şi după mulsul minuţios în uger rămâne
circa 20% din lapte care a fost numit lapte rizidual. Elare
conţinut înalt de grăsime. Azimov G,L. şi alţi savanţi au
demonstrat că laptele rizidual are mare importanţă
pentru secreţia laptelui imediat după muls. El nu poate fi
obţinut prin metode obişnuite. După muls poate fi obţinut
numai prin injectarea în uger a ocitocinei care provoacă
o contractare suplimentară a mioepiteliului şi
musculaturii ugerului. Laptele rizidual trebuie deosebit de
laptele rămas în uger după muls. Cantitatea laptelui
reţinut în uger este influenţată de mai mulţi factori care
dereglează eliminarea lui normală sau poate fi complet
stopată. Încălcarea ordinei de zi poate reduce producţia
de lapte cu 5-10%.
Mulsul incomplet sistematic dereglează capacitatea
secretoră a celulelor şi va avea loc involuţia ugerului
înainte de termen.
Viteza de muls este diferită şi depinde de producţia de
lapte,elasticitatea sfincterului mamelonului şi alte
particularităţi individuale. Viteza de muls este un caracter
ereditar care trebuie de luat în considerare în munca de
selecţie.
2. Noţiuni despre lactaţie.
Producţia de lapte se caracterizează prin cantitatea
şi calitatea laptelui obţinut într-o anumită perioadă de
timp: pe lactaţie, an calendaristic,media pe câteva
lactaţii, producţia pe toată viaţa. Spre deosebire de alte
glande cea mamară nu funcţionează permanent.
Perioada de la fătare până la înţărcare se numeşte
lactaţie .Perioada când laptele nu se formează se
numeşte înţărcare. Perioada de la înţărcare până la
fătare se numeşte repaus mamar. Perioada de la fătare
până la însămânţarea fecundă se numeşte service-
period.
La vacile de rasă sub influienţa mulsului şi condiţiilor
favorabile de alimentaţie şi întreţinere durata lactaţiei
este de 305 zile şi mai mult. Normală se consideră
durata lactaţiei de 300-305 zile, repausul mamar de 60-
65 zile şi de la fiecare vacă anual să se obţină câte un
viţel.
Cantitatea de lapote variază în cursul lactaţiei de la o
lună la alta şi chear de la o zi la alta.
Prin repartizarea grafică a cantităţii de lapte zilnică sau
lunară pe parcursul lactaţiei se obţine curba de lactaţie
care prezintă trei faze: ascendentă, de platou şi
descendentă. Faza ascendentă durează de la fătare
până la atingerea producţiei zilnice maxime, de obicei
primele două luni de lactaţie .Creşterea cantităţii de
lapte se datorează multiplicării ţesutului alveolar din uger
şi stabilirii unui nou echilibru hormonal caracteristic
lactaţiei. Cantitatea maximă zilnică de lapte reprezintă
1/220 din cantitatea de lapte pe lactaţie normală la
primipare şi 1/200 la vacile adulte. Faza de platou se
caracterizează prin menţinerea relativ constantă a
producţiei de lapte şi durează 1 – 7 săptămâni. Faza
descendentă semnifică scăderea producţiei de lapte, la
început lent apoi tot mai pronunţat până la înţărcare.
Rata normală de scădere este considerată de 10% pe
lună la vacile gestante şi 4-6 la cele ne gestante.
Scăderea se datorează mai multor cauze printre care
involuţia ţesutului glandular al ugerului şi starea de
gestaţie.
La începutul lactaţiei factorii care determină sinteza
laptelui sunt puternici şi capabili să atenueze mulţi factori
ne fevorabili de mediu (nutriţie, întreţinere, muls) ceea ce
face ca producţia să se menţină relativ ridicată. În faza
descendentă a curbei de lactaţie orice factori tehnologici
ne asiguraţi la nivelul corespunzător reduce mult
producţia de lapte.
Mulsul zilnic la unele vaci pe parcursul lactaţiei se
schimbă neânsemnat la altele în mare măsură. Curba de
lactaţie este condiţionată de nivelul producţiei de lapte,
particularităţile individuale, starea fiziologică şi condiţiile
de alimentaţie şi întreţinere.
După caracterul curbei de lactaţie există trei categorii de
vaci: 1) cu activitatea de lactaţie înaltă şi stabilă. Vacile
din acest tip au producţie înaltă de lapte şi bine
Utilizează furajele. 2) cu activitatea de lactaţie înaltă dar ne
stabilă, cu scădere bruscă. Producţia înaltă de lapte
după fătare scade brusc. Sistemul cardiovascular la
astfel de vaci nu este adaptat la funcţionare îndelungată
în regim intensiv 3) cu activitatea de lactaţie stabilă dar
joasă. Vacile cu aşa curbă de lactaţie au producţie
scăzută de lapte.
Producţia de lapte este în funcţie de durata,nivelul
maxim al producţiei după fătare şi caracterul scăderei ei
spre sfârşitul lactaţiei. Producţia de lapte pe lactaţie
aproximativ 25% este în funcţie de mulsul zilnic maxim şi
75% de caracterul scăderii curbei de lactaţie. La vacile
cu producţia după obţinerea producţiei maxime scăderea
în lunile următoare constituie circa 6% şi la vacile cu
 producţia joasă 9-12% pe lună.
Despre curba de lactaţie se poete afirma după constanţa
ei. În acest scop producţia din a doua 100 zile de
lactaţie se exprimă în procente faţă de primele 100 zile.
La vaci cu producţie mare constanţa lactaţiei alcătuieşte
97-99% şi la vacile cu scăderea bruscă a producţiei 75-
78%
Constanţa lactaţiei poate fi determinată şi u ajutorul
indicelui lactaţiei cu ajutorul formulei lui V.B.Veselovschii
IL=
La vacile cu lactaţia constantă el alcătuieşte 70 şi mai
mult, la vacile cu scăderea bruscă a lactaţiei 50 şi mai
puţin.
Luând în considerare legătura între producţia de lapte şi
tipul curbei de lactaţie la selecţia şi potrivirea perechilor
prioritate se acordă vacilor cu curba de lactaţie
constantă şi mulsul zilnic înalt.
3. Factorii care influenţează producţia de lapte
 Factorii interni Factorii externi
Genetici Fiziologici De exploatare De mediu ambiant
Specia Vârsta vacilor Hrănirea Sezonul fătării
Rasa Gestaţia Mulgerea Temperatura
Tipul fiziologic Dezv.corporală Interv.între fătări Umiditatea
Individualitatea Vârsta la 1 fătare Durata lactaţiei Luminozitatea
Conform.corporală Durata repausu-
Constit. şi tempera- lui mamar
mentul Durata sevice-
Longevitatea produc- periodului
tivă
Starea de sănătate Mişcarea
Odihna
Programul activit.
zilnice
Specia. Producţia cea mai mare de lapte o realizează
taurinele, urmate de bubaline, zebu, yak şi bibovine.
Rasa. Producţia cantitativă de lapte şi calitatea acestuia
variază în limite mari de la o rasă la alta. Cea mai înaltă
producţie de lapte o au rasele de lapte( Holştein, Bălţată
cu negru, Roşie daneză, Ayrshire etc). Producţia lor de
lapte constituie peste 4000-7000 kg. La rasele mixte
este dezvoltată capacitatea de a produce lapte şi carne
(Simmental, Schwyz). Producţia lor de lapte este 4000-
6000kg.
Între rase există diferenţe marcante şi în ceea ce
priveşte conţinutul de grăsime al laptelui. Există rase cu
procent foarte ridicat de grăsime în lapte (Jersey,
Gernsey 5-6%).
În condiţii de exploatare improprii rasele perfecţionate
nu-şi pot valorifica potenţialul pe care îl au, dând
producţii inferioare unor rase cu grad de ameliorare mai
scăzut.
Influenţa vârstei la prima fătare. Vârsta la prima fătare
influenţează producţia de lapte în special la prima
lactaţie şi chiar pe următoarele lactaţii. La fiecare rasă
există o vârstă optimă la prima fătare. Care depinde de
precocitate, capacitatea de reproducţie şi nivelul de
creştere a tineretului. Însămânţarea timpurie a viţelelor
în special a celor slab dezvoltate reţine creşterea lor,
aduce la scăderea masei vii şi a producţiei de lapte. Pe
viitor la o alimentaţie şi întreţinere normală ele măresc
producţia însă pierderile din primele lactaţii nu pot fi
compensate
Însămânţarea prea tardivă a viţelelor tot nu este dorită
fiindcă se cheltuie o cantitate mai mare de furaje. De la
aceste vaci pe parcursul vieţii se obţine mai puţin lapte şi
viţei. Viţelele raselor precoce (Jersey, Bălţată cu negru)
la dezvoltare normală se însămânţează la o vârstă mai
timpurie. În funcţie de precocitatea rasei prima
însămânţare se petrece la 16-18 luni. Afară de vârstă se
ia în considerare masa corporală. Se consideră normal
când masa constituie nu mai puţin de 70% din masa de
adult. În condiţiile tehnologiilor intensive la prima lactaţie
trebuie de obţinut producţie înaltă de lapte.Aceasta se
poate realiza prin creşterea intensivă a viţelelor.
Influenţa vârstei vacilor. Cea mai redusă producţie de
lapte se obţine la prima lactaţie, creşte apoi până la
atingerea nivelului maxim, după care începe din nou să
scadă. Creşterea are loc până la vârsta adultă, perioada în
care sporeşte dezvoltarea corporală şi capacitatea
tubului digestiv. Ugerul nu este deplin format după prima
fătare mărindu-se greutatea,capacitatea, îmbunătăţindu-
şi structura histologică în primele lactaţii.Cele mai mari
modificări au loc între lactaţia I şi a II-a.Scăderea
producţiei se datorează îmbătrânirii datorită căruia scade
capacitatea de consum şi digestie a furajelor şi mai ales
capacitatea de refacere a sistemului alveolar în perioada
repausului mamar.
Producţia maximă se obţine la vârste diferite în funcţie
de precocitatea rasei. Astfel la rasele precoce şi
specializate pentru lapte (Holştein, Jersey) producţia
maximă se obţine la lactaţia a III-a, a IV-a ,iar la rasele
mixte (Simmental,Schwuz) maximul de producţie se
 realizează la lactaţia a V- VI-a.
Producţia de lapte la prima lactaţie la rasele precoce
este de 75-80% din producţia maximă pe când la rasele
cu precocitate mijlocie este de 65-70%.
Influenţa vârstei în mare măsură este determinată de
capacităţile individuale. Sporirea producţiei de lapte la I
lactaţie până la maximală constituie 20-30%.. Obţinerea
producţiei maximale este influenţată de nivelul de hrănire
şi sistemul de creştere a viţelelor şi junincelor.În cadrul
aceleiaşi rase producţia maximală se obţine mai timpuriu
dacă vacile sau aflat în condiţii optimale de hrănire şi
întreţinere. Au existat cazuri când producţia maximală s-
a obţinut la 8-10 lactaţie. Reducerea producţiei de lapte
este legată cu diminuarea activităţii funcţionale nu numai
a ugerului dar şi altor organe. Cu vârsta se reduce
cantitatea ţesutului alveolar ţesutului alveolar în uger.
Sporirea producţiei de lapte (în mediu) de la I la a II
lactaţie constituie 13%, de la a II la a III-8,2% de la a III-
la a IV -3,2%, de la a IV la a V-2,1%, de la a V la a VI -
2% de la a VI la a VII-0% după ce urmează reducere de
la a VII la a VIII-2% de la a VII la a IX -4%, de la a IX la a
X -6%, de la a X la a XI -9% şi %. Pentru compararea
vacilor de diferită vârstă după producţia de lapte se
folosesc coeficienţi de corecţie pentru fiecare rasă însă
ei sunt orientativi şi pentru fiecare efectiv trebuie de
calculat aceşti coeficienţi.
Conţinutul de grăsime şi albumină cu vârsta se modifică
neesenţial (0,1-0,2%). Repetabilitatea la I lactaţie şi a V-
VI în medie constituie 0,6-0,9 la grăsime, iar la producţia
de lapte numai 0,3-0,5.
Producţia de lapte la primipare cu vârsta se măreşte
concomitent se măreşte şi producţia de grăsime şi
albumină însă ultimele nu se manifestă întotdeauna.
Trebuie de luat în considerare particularităţile efectivului
fiindcă această legitate depinde de mulţi factori şi poate
fi caracteristică numai pentru unele efective şi rase.
Dezvoltarea corporală. Între dezvoltarea corporală şi
producţia de lapte există o corelaţie pozitivă întrucât vacile cu
masa mai mare au mai bine dezvoltate organele interne şi pot
ingera o cantitate mai mare de furaje. Corelaţia pozitivă între
masa corporală şi producţia de lapte se menţine numai până la
o anumită limită care diferă cu rasa, depăşind această limită de
greutate producţia începe să scadă, întrucât se schimbă
metabolismul spre tipul anabolic.
Cu creşterea masei corporale se măreşte şi consumul
de substanţe nutritive pentru întreţinerea funcţiilor
vitale şi surplusul de lapte obţinut la vacile cu masa
corporală foarte mare poate deveni neeconomic.
Dezvoltarea corporală optimă care asigură şi
eficienţa economică maximă se stabileşte prin
calcularea indicelui somato-productiv (indicele lapte).
El este dat de raportul între masa corporală şi
cantitatea de lapte pe lactaţie. La rasele de lapte
indicele lapte are valori medii de 1/8-1/10 iar la rasele
mixte 1/6-1/7. Se remarcă o mare variabilitate
individuală a indicelui somato-productiv, la vacile
recordiste fiind de peste 1/15. Majorarea masei va
influenţa pozitiv asupra producţiei până când
animalul îşi păstrează tipul de lapte.
 Influenţa hrănirii. Rănirea este cel mai important factor de
exploatare care condiţionează producţia de lapte. Pe parcursul
lactaţiei din organism prin lapte se elimină o cantitate mare de
substanţe hrănitoare. La o producţie de 3000 kg lapte din organism se
elimină 390 kg substanţă uscată, la 4000 kg peste 500 kg. Din aceste
motive raţia trebuie să fie suficientă cantitativ, să aibă structură
corespunzătoare şi să asigure toate elementele nutritive necesare.
Subnutriţia influenţează negativ asupra producţiei de lapte.
Importanţă are nivelul subnutriţiei şi durata acesteia. Deficit de furaje
chiar pe perioade scurte fac ca revenirea la producţia iniţială să fie
lentă şi de multe ori nu se atinge nivelul anterior de producţie mai ales
dacă vacile sunt în jumătatea a doua a lactaţiei. Subnutriţia poate
reduce producţia de lapte cu 25-50%.
Suprafurajarea tot este nedorită fiindcă nu duce la creşterea
producţiei dar se măreşte consumul de furaje, ca urmare a îngrăşării
vacilor, se poate deregla funcţia de reproducţie.
Furajarea influenţează şi componentele chimice ale laptelui în special
conţinutul de grăsime. Astfel raţiile bogate în concentrate, cele cu cantităţi
insuficiente de grosiere, nutreţul verde în stadiul tânăr de vegetaţie
cauzează scăderea conţinutului de grăsime în lapte. Pentru a preveni
reducerea grăsimii în lapte raţia trebuie să conţină suficientă celuloză (17-
32%).
Aşadar hrănirea influenţează atât producţia de lapte cât ş conţinutul
de grăsime şi în general compoziţia laptelui.
Hrănirea insuficientă reduce în primul rând producţia de lapte,
conţinutul de grăsime se poate puţin ridica iar apoi şi el se reduce.
La balansarea proteică a raţiei se măreşte producţia, se îmbunătăţeşte
calitatea şi în primul rând conţinutul de grăsime. Utilizarea în alimentaţie a
macuhului de floarea soarelui, bumbac, in, ridică % de grăsime cu 0,2-
0,4%, iar din raps, mac, cânepă se reduce. Aceasta se explică prin
cantitatea, calitatea şi însuşirile uleiurilor care le conţin.
Nutreţurile care pozitiv influenţează cantitatea şi componenţa
laptelui sunt macuh de floarea soarelui şi in, fânul din iarba
tânără, masă verde de boboase sau amestec de boboase şi
graminee. Utilizarea nutreţurilor verzi şi păşunilor primăvara –
vara şi silozului calitativ şi senajului – iarna asigură obţinerea
laptelui bogat în caroten şi vitamina A. Negativ influenţează
producţia de lapte şi hrănirea insuficientă în perioada repaus-
mamar şi primele luni de lactaţie.
Crearea condiţiilor normale de hrănire poate dubla
producţia de lapte pe lactaţie.
Potenţialul productiv în republică se realizează până la
50% şi se explică în primul rând de nivelul redus şi nebalansat
al hrănirii. Raportul hidraţi de carbon – proteină trebuie să fie
1-1,5:1. Pentru vaci lactante la 1 UN trebuie să se asigure 100-
2-120 g proteină digestibilă.
Trebuie de luat în consideraţie că folosirea cantităţilor mari de
rădăcinoase (sfeclă furajeră, frunză de sfeclă) provoacă gust amar al
laptelui. Componenţa şi capacităţile laptelui se înrăutăţesc la
folosirea furajelor necalitative. La aceleaşi rezultate poate aduce
cantităţile mari de reziduuri de la producerea alcoolului, tăiţeii de
sfeclă acri. Din acest lapte nu se poate obţine caşcaval de calitate
bună.
Laptele de la vaci întreţinute pe păşuni de graminee + boboase
şi pe păşuni montane are aromat specific şi se obţin produse
calitative.
Primăvara deseori are loc reducerea % de grăsime la trecerea la
nutreţ verde fiindcă în iarbă se conţine multă proteină – 25% şi
puţină celuloză – 12% ce influenţează procesul de fermentare în
rumen, se reduce formarea acidului acetic şi negativ influenţează la
sinteza grăsimii. Pentru excluderea acestui fenomen trebuie de
introdus fân în raţie pe decade: I – 5 kg, II – 3 kg, III – 1 kg.
Durata repausului mamar. Dezvoltarea glandei mamare are un caracter
ciclic ce este condiţionată de starea fiziologică a vacii. Cu începerea
gestaţiei treptat are loc involuţia ţesutului alveolar al ugerului însoţit de
absorbţia alveolelor. Mai intensiv are loc acest proces începând cu luna a 5-
a a gestaţiei. Odată cu involuţia are loc renaşterea noilor ţesuturi de
secreţie. Mai intensiv are loc acest proces ultimele 1,5-2 luni de gestaţie.
Înainte de fătare ţesutul alveolar atinge o dezvoltare completă şi în primele
luni a lactaţiei funcţionează activ. De obicei primele zile după fătare vacile
nu sunt în stare să utilizeze cantitatea de nutreţuri necesară de aceea
cheltuie substanţele hrănitoare din rezerva corporală pentru producerea
laptelui. Din aceste motive este necesară pregătirea lor pentru fătare. În
funcţie de vârstă şi producţia de lapte repausul mamar durează 40-60 zile.
O durată mai lungă poate fi admisă pentru vacile tinere şi cu producţia
înaltă. La reducerea lui se reduce producţia de lapte, viţeii se nasc mai mici.
Dacă lipseşte repausul mamar după fătare vacile nu au colostru. În fermele
unde alimentaţia este valoroasă repausul mamar poate fi 40-45 zile.
Durata service-periodului. Cu cât mai repede după fătare se va însămânţa
vaca cu atât mai scurtă are să fie lactaţia. Cu cât mai lung va fi service-
periodul cu atât timp la nivelul înalt se va menţine curba de lactaţie.
În legătură cu dezvoltarea fetusului în perioada gestaţiei funcţiile
fiziologice se modifică şi cantitatea laptelui se reduce cu 15-20%
comparativ cu vacile sterpe. Aceasta nu înseamnă că vacile trebuie
însămânţate la al 4-5 ciclu de călduri. Dacă lactaţia este prea lungă (450
zile) mulsul zilnic va constitui 85% adică lactaţii prea lungi se va pierde
15% din producţie. Din aceste considerente însămânţarea trebuie efectuată
în a doua lună după fătare.
Mulgerea vacilor. Mulgerea corectă şi la timp influenţează pozitiv asupra
secreţiei şi eliminării laptelui. Este cunoscut că mărirea numărului de
mulsori şi masajul ugerului sporeşte producţia de lapte şi grăsime. Mărirea
numărului de mulsori de la două la trei-patru sporeşte producţia cu 5-15%.
Masajul ugerului acţionează pozitiv asupra dezvoltării glandei mamare,
ameliorează circulaţia de sânge şi aprovizionarea ei cu substanţe hrănitoare.
Masajul de încheiere permite de a obţine lapte cu conţinut ridicat de
grăsime. Asupra Există mulsul manual şi mecanic. producţiei de
lapte influenţează şi tehnica mulsului.
Mulsul manual este mai eficient cu mâna plină. La mulsul vacilor eliminarea
laptelui se începe în acelaşi timp din toate sferturile. Din această cauză cea
mai bună metodă este mecanică fiindcă se mulg toate sferturile simultan.
Pregătirea şi mulsul corect permite de a extrage din uger cantitatea
maximală de lapte. Mulgerea incorectă aduce la aceea că în uger rămâne o
cantitate mare de lapte şi ca rezultat se reduce producţia.
Frecvenţa mulsorilor. Laptele se sintetizează în uger neîntrerupt în
decurs de 24 ore. La umplerea ugerului presiunea creşte şi la o anumită
presiune acumularea lui se opreşte.
Producţia de lapte este determinată de volumul ugerului, cu cât
volumul este mai mare cu atât şi producţia va fi mai mare şi invers.
Volumul ugerului se determină după cantitate de lapte la o
mulsoare cu intervalul între mulsori de 12-14 ore. La mărirea
frecvenţii mulsorilor în funcţie de nivelul producţiei ea
sporeşte cu 5-20%.
La producţia de 2000 kg trecerea de la 2 la 3 mulsori nu
măreşte producţia. La 3000 kg această trecere măreşte
producţia cu 8-10%, la 4000 kg şi peste – cu 12-15%.
Reacţia la frecvenţa mulsorilor în mare măsură este
determinată de rasă şi capacităţile individuale. Multe vaci şi
efective în întregime au producţii record la 2 mulsori (Ubre
Blanca 27674 kg pe lactaţie, pe zi 110,9 kg). La două mulsori
pe zi productivitatea muncii creşte cu 30%, iar durata mulsului
vacilor se reduce cu 25%.
Frecvenţa mulsorilor se determină de volumul ugerului. El
se determină la intervalul de 12 ore între mulsori. Dacă
producţia este 12 kg dimineaţa 8 kg la prânz şi 7 kg seara,
aceasta înseamnă că volumul constituie 12 kg şi această vacă
nu poate fi trecută la 2 mulsori (pierderile vor fi de 3 kg), iar
dacă producţia ar fi la prânz 6 şi seara 5 atunci se poate de
trecut la 2 mulsori.
Influenţa formei ugerului la eliberarea laptelui. Producţii de
lapte mai mari se obţin de la vaci cu uger vană şi cupă. La ele
producţia de lapte este mai mare cu 15-20% comparativ cu
forma rotunjită; cu 25-30% de capră şi de 35-40% forma
primitivă.
Forma ugerului şi viteza de muls sunt legate între ele, mai
mare este viteza de muls la forma vană şi cupă comparativ cu
rotunjită şi de capră.
La vaci cu producţia de 25-30 kg viteza de muls este de 2 ori
mai mare ca la vaci cu producţia sub 12 kg. Viteza de muls
este legată cu particularităţile individuale şi variază de la 0,5 la
2,5 kg/min (media fiind 1,6-1,8 kg/min). Indicele mamar
trebuie să constituie 40-45%.
Influenţa sezonului fătării. De determinat gradul
influenţii asupra producţiei de lapte este greu fiindcă în acelaşi
timp acţionează un şir de factori (alimentaţia, temperatura,
umiditatea aerului etc.). Mulţi autori sunt de părerea că la
hrănirea şi întreţinerea normală sezonul fătării nu influenţează
producţia de lapte. Însă luând în consideraţie că condiţiile de
alimentaţie şi climaterice în diferite regiuni sunt diverse
sezonul fătării trebuie luat în consideraţie.
În zonele cu temperaturi ridicate vacile care fată toamna târziu sau la începutul
iernii au producţie mai mare de lapte comparativ cu cele care fată
primăvara şi în special vara. La fătările de toamnă-iarnă producţia de lapte
este stimulată în partea a doua a lactaţiei de nutreţul verde.
Sezonul fătării influenţează şi asupra procentului de grăsime din lapte. Cel
mai înalt procent de grăsime se obţine la fătările de iarnă, scade la vacile
care fată în lunile aprilie-mai şi atinge valoarea cea mai redusă la vacile
care fată în lunile iulie-august.
Influenţa condiţiilor de întreţinere. Asupra producţiei de lapte
influenţează temperatura, umiditatea şi saturaţia aerului cu gaze.
Microclimatul optimal pentru vaci t0 5-150C, umiditatea relativă 70-75%,
viteza curenţilor de aer 0,5m/sec. Concentraţia bioxidului de carbon 0,25%,
amoniacului 20mg/m3. La temperaturi scăzute se măresc cheltuielile de
furaj şi scade productivitatea. Temperatura critică este aceea când încep să
se reflecte acţiunile ei negative asupra animalelor.
Ea depinde de rasă, productivitate şi alimentaţie. Pentru vaci cu
producţia de 8-10 kg, alimentaţie moderată temperatura critică
este 50 C, iar pentru cele cu producţie înaltă (20-25 kg) şi
alimentaţie abundentă ea este mai joasă. Totodată vacile înalt
productive mai negativ reacţionează la ridicarea temperaturii
peste 250 C. Umiditatea înaltă a aerului (>75%) în îmbinare cu
temperatură înaltă înrăutăţeşte starea animalelor, producţia se
reduce. La întreţinerea liberă asupra productivităţii
influenţează formarea şi schimbarea componenţei grupei.
Aceasta reduce producţia cu 5-10% şi nivelul iniţial se
restabileşte peste 5-7 zile.
Stimularea producţiei de lapte în primele luni după
fătare. Are importanţă în lucrul de prăsilă şi ridicarea
producţiei de lapte.
Aceasta este o sistemă de măsuri îndreptată la utilizarea
mai deplină a potenţialului productiv. Această sistemă a fost
eliberată de institutul de vitărit din Rusia şi academia agrară
din Moscova dirijate de E.F.Liscun şi I.S.Popov şi include un
şir de măsuri care prevăd planificarea producţiei, pregătirea
vacilor gestante pentru fătare, alimentaţia normată a vacilor
lactante, organizarea şi tehnica mulsului, însămânţarea la timp,
Repausul mamar trebuie să dureze 50-60 zile. Înţărcarea se
efectuează cu 5-10 zile până la sfârşitul lactaţiei în funcţia de
producţia de lapte. La înţărcare se exclude din raţie
concentratele, suculentele, se măreşte cantitatea fânului, se
controlează la mastită. Se reduc numărul mulsorilor, se
urmăreşte starea ugerului. S-a stabilit că o alimentaţie
valoroasă în repaus mamar asigură sporirea producţia de lapte
în lactaţia ulterioară. La această stimulare reacţionează pozitiv
nu numai vacile tinere dar şi cele adulte. Pentru obţinerea
producţiei înalte în organism trebuie să fie rezerve de substanţe
hrănitoare care se utilizează primele zile a lactaţiei.
În această perioadă la vacile cu producţie înaltă până la
50% din lapte se sintetizează din contul rezervelor corporale.
O condiţie neapărată la stimularea producţiei în prima
perioadă de lactaţie este nivelul înalt de alimentaţie în primele
2-3 luni de lactaţie.
Începând cu 10-12 zile după fătare vacile sunt hrănite stimulativ,
adică norma pentru producţia de lapte este mărită cu 1,5-2,5
U.N. Controlul producţiei şi conectarea raţiilor se efectuează la
fiecare 10 zile. Astfel de hrănire se efectuează până când vacile
măresc producţia de lapte. Utilizarea în această perioadă a trei
mulsori pe zi pozitiv influenţează asupra producţiei de lapte.
Gestaţia. La mamifere între gestaţie şi lactaţie există un
antagonism fiziologic, ca urmare a hormonilor secretaţi de
corpul galben şi placentă. Acţiunea depresivă asupra cantităţii
de lapte se manifestă mai ales după 4 luni de la instalaţia
gestaţiei şi este mai pronunţată cu avansarea gestaţiei.
Influenţa gestaţiei este cu atât mai mare cu cât gestaţia se
instalează mai devreme după fătare. Starea de gestaţie însă
influenţează pozitiv asupra procentului de grăsime şi proteină
din lapte.
Evidenta productiei de lapte. Este necesară la fermele
de prăsilă şi de producţie . Datele evidenţei sunt
necesare la aprecierea şi selecţia vacilor, testarea
taurilor, organizarea hrănirii etc.
Vacile se apreciază după producţia pe an calendaristic sau pe 305
zile de lactaţie. Cantitatea de lapte pe lactaţie poate fi
determinată prin cântărirea zilnică a laptelui muls sau
petrecerea mulsorilor de control peste 5,10; 15,20 şi 30 zile.
Cea mai precisă metodă este prin evidenţa zilnică şi însumarea
pe lactaţie. Prin zile de control evidenţa este mai puţin precisă.
Cu cât este mai mic intervalul între mulsorile de control cu atât
mai precis va fi determinată productivitatea. Producţia pe
perioada între datele de control se determină înmulţind
cantitatea de lapte în ziua de control la numărul zilelor în
perioadă.
Aproximativ producţia de lapte pe 305 zile se poate
determina după mulsul zilnic maxim sau pe fragmente de
lactaţie. Vilson a determinat coeficientul mediu pentru
transformarea producţiei zilnice maxime în anuală (305 zile).
Acest coeficient pentru rasele din Marea Britanie a fost 200.
S-a stabilit o corelaţie înaltă între producţia pe primele 3 luni şi 305 zile.
Pentru aceasta cantitatea de lapte pe primele 3 luni se înmulţeşte la
coeficientul 2,6. Pentru vacile care alăptează viţeii prin supt natural
producţia de lapte se determină prin mulgerea a două sferturi şi două le
suge viţelul. Cantitatea obţinută din două sferturi se înmulţeşte cu 2.
Producţia de lapte la o vacă furajată se determină în modul următor:
1. Se află numărul zilelor furajate la fiecare vacă
2. Se determină numărul junincilor trecute în vaci şi zilele furajate
3. Numărul total de zile furajate se împart la 365 zile şi se obţine
numărul vacilor furajate
4. Volumul total de lapte obţinut pe fermă în decursul anului se împarte la
numărul vacilor furajate şi se obţine cantitatea de lapte la o vacă furajată pe
an. În practica cercetărilor ştiinţifice deseori folosesc producţia de lapte
corectată, adică lapte cu 4% grăsime. Calcularea se efectuează după relaţia
PC=PL(0,4+Gx0,15). Caloricitatea 1 kg de lapte cu 4% grăsime este 747,5
kalorii. Procentul de grăsime la fermele de prăsilă se determină o dat pe
lună, iar la cele de producţie o dată în două luni.