Organul văzului.

Mediile refringente ale

globului ocular.
Camerele anterioară și
posterioară
Cristalinul.
Corpul vitros.
Umoarea apoasă și
hidrodinamica.
Refracția.
Acomodația și tulburările de
acomodație.

Garabajiu Mihaela, O2001

 
 MEDIILE REFRIGENTE
ALE GLOBULUI OCULAR
sunt reprezentate de:
• cornee,
• cristalin,
• umoarea apoasă ,
• corpul vitros.
Ele au rolul de a refracta
razele de lumină şi constituie
sistemul dioptric al ochiului.
Umoarea apoasa(humor aquosus)

• Este un lichid incolor, transparent,

format la ultrafiltraţia sângelui prin
pereţii proceselor ciliare şi a vaselor
corpului ciliar.
• De la nivelul acestora, umoarea este
vărsată într-un sistem de spaţii, situate
anterior cristalinului – camerele
globului ocular.
• Umoarea apoasa asigura nutritia
cristalinului si a corneii, formatiuni
avasculare.
Camera anterioara a globului ocular
(camera anterior bulbi oculi)
• Reprezinta spaţiul dintre faţa anterioară a
irisului şi cea posterioară a corneei;
• La limitele periferice a acesteia, între cornee
şi iris se formează unghiul iridocorneal;
acest unghi este închis de un sistem de fibre
care poartă denumirea de ligament pectinat
şi reprezintă o reţea trabeculară, care
pătrunde în iris şi serveşte la inserţia fibrelor
muşchiului ciliar; el formează şi peretele
posterior al sinusului venos al sclerei;
• în unghiul iridocorneal se află spaţiile
iridocorneale, Fontana, prin intermediul lor
camera anterioară comunică cu canalul
Schlemm, reprezentând una din căile de
evacuare a umorii apoase în sistemul venos.
Camera posterioara a globului ocular
(camera posterior bulbi oculi)
• Este mai mică şi cuprinsă între iris
din partea anterioară, şi cristalin,
din partea posterioară.
• Umoarea apoasă produsă la nivelul
proceselor ciliare, pătrunde în
camera posterioară de unde, prin
spaţiile zonulare sau canalul lui
Petit, prin pupilă trece în camera
anterioară;
• De la acest nivel, prin spaţiile
unghiului iridocorneal (spaţiile lui
Fontana), umoarea apoasă se
scurge în sinusul venos al sclerei
sau canalul lui Schlemm, de unde
se resoarbe în venele sclerei.
Între cantitatea de umoare
apoasă formată şi cea resorbită
în venele sclerei se menţine un
echilibru constant, cu o
presiune normală de 23 mm Hg.

Când se produce o obstrucţie în

resorbţia ei la nivelul venelor
sclerei, presiunea intraoculară
creşte prin formarea continuă
normală a umorii apoase,
conducând la boala denumită
glaucom.
Corpul vitros (corpus vitreum)
 Corpul vitros:
• are o formă sferoidă;
• este o masă gelatinoasă complet
transparentă – umoare vitroasă, fără vase
sangvine şi nervi, acoperită cu o
membrană conjunctivă – membrană
vitroasă.
• ocupă spaţiul delimitat de retină, zonula
ciliară şi faţa posterioară a cristalinului,
numit camera vitroasă a bulbului,
• cu faţa externă aderă la cristalin, care lasă
pe el o amprentă – fossa hyaloidea;
• între discul nervului optic şi polul posterior
al cristalinului, substanţa corpului vitros
este mai fluidă, aici se formează un
«canal», numit hialoidian – prin care, în
timpul dezvoltării embrionare, trece, artera
hialoidiană, ramură a arterei centrale a
retinei;
 Cristalinul (lens)
• Reprezinta o lentilă biconvexă;
• Este localizat între iris anterior şi
corpul vitros posterior, are diametrul
vertical de cca 10 mm, iar cel
anteroposterior – de cca 5 mm;
• I se descriu două feţe: faţa anterioară,
şi faţa posterioară, care se sprijină pe
fosa hialoidă a corpului vitros, de care
e solidarizat printr-un ligament;
• Are polul anterior şi posterior; linia
convenţională care uneşte aceşti doi
poli este numită axa cristalinului, şi
coincide cu axa optică a globului
ocular;
• Marginea circulară – ecuatorul
cristalinului.
 • Este mai moale la periferie,
Cristalinul unde formează cortexul
cristalinului, şi cu o consistenţă
mai mare - central, unde
formează nucleul cristalinului,
• Unităţile structurale ale acestei
substanţe sunt fibrele
cristalinului.
• Substanţa cristalinului,
incoloră, densă, nu conţine vase
sangvine, limfatice şi nervi,
nutriţia sa făcându-se prin
difuziune de la vasele proceselor
ciliare şi de la umoarea apoasă.
Corneea şi cristalinul lucrează împreună
pentru a refracta razele de lumina ce
pătrund în ochi, asfel acestea converg şi
se concentrează pe retină.
• Corneea deține 2/3 rds din puterea
totală de focusare a ochiului.
- C u r b u r a şi grosimea corneei asigură
puterea sa de focalizare.
- Forma şi grosimea corneei nu se poate
schimba, astfel puterea de focusare a corneei
nu se schimbă.
 
• Lentila (cristalinul) deține 1/3 rds din
puterea de focusare a ochiului
- Forma curbată şi grosimea lentilei
asigură puterea sa de focalizare.
- Lentila îşi poate schimba forma,
devenind mai groasă (oferind o putere mai
mare de focalizare) atuncicînd muşchii ciliari
se contractă.
Astfel puterea de focalizare a lentilei
poate fi schimbată.
 Acomodarea
• Forma cristalinului este constant
modificată de către mușchiul ciliar ce îl
înconjoară.
• Acesta se contractă sau se relaxează,
permiţând cristalinului sa focalizeze
lumina și să obţină o imagine clară la
distanţe variabile, modificând în același
timp și puterea dioptrică.
• Proprietatea cristalinului de a-și
modifica forma și a adapta ochiul pentru
a privi la distanţă sau în apropiere se
numește acomodare.
 Acomodarea
• La relaxarea muşchiului ciliar
zonula ciliară se întinde şi cristalinul
devine mai plat (în astfel de situaţii
capacitatea lui de refracţie scade) şi
invers, la contracţia muşchiului
ciliar zonula ciliară se relaxează şi
cristalinul, devine mai bombat,
mărindu-i capacitatea de refracţie;
• Datorită elasticităţii capsulei sale îşi
modifică liber dimensiunile în
dependenţă de faptul privim noi la
distanţă mare sau mică ,
• In acomodare diametrul
anteroposterior creşte până la 8 mm.
 Presbiopia:
• Presbiopia reprezinta pierderea
treptata a capacitatii ochilor de a
focaliza obiectele apropiate.
• Aceasta stare fiziologica legata de
vederea de aproape apare in jurul
varstei de 40 de ani si este un
semn al procesului natural de
imbatranire.
• Datorita inaintarii in varsta,
cristalinul devine mai opac si mai
rigid si isi pierde treptat
elasticitatea. Astfel acomodatia
cristalinului se diminueaza si prin
urmare nu mai poate focaliza
corect imaginile apropiate.
Refractia- reprezinta ansamblul deviatiilor razelor de lumina la trecerea lor
prin mediile transparente refringente ale ochiului. Ochiul reprezinta un
sistem dioptric convergent, centrat, care asigura formarea pe retina a imaginii
obiectelor situate la infinit.
Presbiop: focar situat in spatele
Emetrop: focar situat pe retina. retinei
 Cataracta:
Cataracta este una dintre cele mai frecvente
afecţiuni oculare .
Se manifestă prin opacifierea cristalinului
ceea ce duce la scăderea lent progresivă a
vederii pacientului.
În cele mai multe cazuri afecțiunea este
cauzată de anumite tulburari vizuale:
•Vedere înceţoşată, neclară.
•Culorile par lipsite de intensitate sau şterse.
•Ochelarii nu mai sunt un ajutor.
•Fotofobia: lumina naturală sau alte tipuri
de iluminat par prea strălucitoare sau
orbitoare, senzaţie deranjantă a luminii.
•Scăderea acuității vizuale pe timp de noapte
•Diplopie (vedere dublă sau mai multe
imagini ale unui singur obiect).
Cataracta se clasifică în mai multe categorii:
•congenitală — este consecința unui proces
patologic intrauterin. Are diferite forme: zonală,
capsulară anterioară, capsulară posterioară și
nucleară, dar nu progresează. Se poate trata prin
secționarea unei porțiuni a irisului și a capsulei
cristaliniene.
•senilă — apare în urma tulburării nutriției
cristalinului la unele persoane trecute de vârsta de
50 de ani, cel mai des din cauza diabetului zaharat.
Se caracterizează prin schimbarea treptată a culorii
pupilei în alb-cenușiu, scăderea progresivă a
vederii și, uneori, prin dublarea sau deformarea
imaginii
•traumatică — reprezintă o urmare a lezării
capsulei cristaliniene prin lovituri.
•complicată — este consecința unor boli
intraoculare (iridociclită, glaucom ș.a.).
Cataracta, o afecțiune care netratată duce
la pierderea vederii !