Globul ocular

Dr. Carmen Cristescu

Departamentul de Anatomie UMF Carol Davila
 ”Cine ar fi crezut
că un spațiu atât de
mic, ochiul, ar putea
cuprinde în imagini
tot universul?“

Leonardo da Vinci
 Globul ocular
• Este situat în orbită, mai aproape de pereţii superior şi lateral, astfel încât,
planul care trece prin marginile superioară şi inferioară a aditusului orbitei,
este tangent la polul anterior al corneei.
• Situaţia în care globul ocular depăşeşte planul aditusului orbitei poartă
numele de exoftalmie, iar situaţia inversă poartă numele de enoftalmie.

Exoftalmie

Enoftalmie
 Globul ocular
• Este un sistem optic centrat ce asigură
formarea, în focarul imagine, a unei
imagini reale, răsturnate şi mai mici
decât obiectul, prin intermediul unui
aparat dioptric alcătuit din: cornee,
umoare apoasă, cristalin şi corp vitros.

• În funcţie de relaţia dintre focarul

imagine şi retină, globul ocular este:
- emetrop, la care focarul imagine se
găseşte pe retină (razele incidente paralele
converg pe retină).
- ametrop, la care, pe retină nu se găseşte
focarul imagine ci un cerc de difuziune,
imaginea fiind neclară. Dacă focarul
imagine este:
– situat anterior de retină, globul ocular este
miop
– situat posterior de retină, globul ocular este
hipermetrop
– înlocuit de două drepte focale, ochiul este
astigmat.
Globul ocular
• Globul ocular emetrop
este aproximativ sferic,
având diametrul antero-
posterior de 25 de mm.,
diametrul vertical de 24 de
mm. iar cel transvers de
23 de mm. Are o greutate
de aproximativ 7g.
• Globului ocular i se descriu:
– doi poli, anterior şi
posterior
– ecuatorul, a cărui plan
trece la distanţă egală de
cei doi poli
– meridiane.
• Structural, globul ocular este alcătuit din perete şi
conţinut.
• Peretele globului ocular este alcătuit din trei tunici
concentrice:
- tunica fibroasă
-tunica vasculară,
- tunica nervoasă

• Cavitatea globului ocular este împărţită de cristalin şi

zonulă în:
- compartiment precristalinian
- compartiment retrocristalinian,
ce reprezintă 2/3 posterioare a cavităţii.
• Compartimentul precristalinian este împărţit de
diafragmul irian în:
- cameră anterioară, cuprinsă între cornee
şi faţa anterioară a irisului.
- cameră posterioară, cuprinsă între faţa
posterioară a irisului şi cristalin şi zonulă.
• Cele două camere comunică prin pupilă.

• Conţinutul globului ocular este reprezentat de:

- umoarea apoasă
- cristalin
- corp vitros.
 A. Tunica fibroasă
Sclera
• Embriologic, structural şi
funcţional, constituie
prelungirea durei mater
cerebrale.
• Reprezintă 4/5 posterioare ale
tunicii externe şi are o formă
sferică (cu raza de curbură de 11
mm).
• Sclera prezintă anterior, la nivelul
limbului sclero-cornean, un
pseudoorificiu, la nivelul căruia se
continuă cu corneea.
• Corneea este încastrată în scleră
ca o sticlă de ceas, fiind prinsă
între lama sclerală şi septul scleral.
• Profund şi lateral de septul
scleral se află pintenele
scleral, determinat de
inserţia tendonului m. ciliar.
• În unghiul camerular, între
septul scleral, pintenele
scleral şi ligamentul pectinat
(trabecul), se găseşte canalul
Schlemm, în care se filtrează
umoarea apoasă. Canalul
Schlemm comunică cu venele
episclerale, în care drenează,
în final, umoarea apoasă.
• În jurul limbului, la o distanţă de 6-8 mm., se găsesc inserţiile sclerale ale
mm. extrinseci.
• În cele patru cadrane, preecuatorial, se află câte un orificiu de ieşire a
venelor vorticoase.
• Posterior, sclera prezintă lama cribriformă, prin care ies filetele n. optic.
În jurul lamei cribroase, se găsesc orificiile vaselor şi nn. ciliari scurţi.
• Structural, sclera prezintă trei straturi:
– episclera, tesut conjunctiv lax dispus între scleră şi capsula Tenon
– ţesutul propriu al sclerei, cel mai bine reprezentat. Este alcătuit
din fibre colagene, dispuse neregulat, ce realizează o structură
rezistentă, cu elasticitate scăzută, opacă
– lamina fusca sclerală, ce leagă coroida de scleră.
• Embriologic, structural şi funcţional este continuarea
arahnoidei cerebrale.
 Corneea
• Reprezintă partea anterioară a
tunicii fibroase. Este bombată, având
raza de curbură mai mică decât a
sclerei (8 mm) şi grosimea de 1 mm.
• Prezintă o faţă anterioară, convexă, şi
o faţă posterioară, concavă.
Sfericitatea feţelor este perfectă,
pentru a permite focalizarea razelor
într-un singur punct pe retină.
Neregularităţile duc la apariţia
astigmatismului.
• Corneea face parte din mediile
refringente ale globului ocular.
Transparenţa sa depinde de
organizarea perfect regulată a
structurii sale conjunctive şi de
menţinerea stării de deturgeşcenţă.
• Orice modificare, în plus sau în
minus, a cantităţii de apă conţinute
sau a organizării conjunctive, duce la
opacifierea corneei, cu afectarea edem cornean în atacul de glaucom
acuităţii vizuale.
• Structural, corneea prezintă cinci straturi :
– strat epitelial, pluristratificat, situat pe membrana
bazală,
– lama elastică anterioară, membrana Bowmann,
foarte importantă în menţinerea deturgeşcenţei
corneei,
– ţesutul propriu, ce reprezintă 9/ 10 din grosime şi
este reprezentat de fibre de colagen ce alcătuiesc
lamele cu o dispoziţie foarte regulată. Între lamele se
găsesc celule fixe, keratocite, şi celule mobile. Legate
prin cimentul interfibrilar, lamelele alcătuiesc
fascicule de trei tipuri: meridiane, ecuatoriale şi
oblice. Un important fascicul ecuatorial se găseşte la
periferia corneei şi intervine în menţinerea curburii
acesteia.
– lama elastică posterioară, membrana Descemet. Pe
faţa sa profundă, periferic, prezintă o condensare ce
poartă numele de inel tendinos Döllinger, determinat
de inserţia fibrelor radiare ale muşchiului ciliar.
– endoteliul corneean, unistratificat. Se prelungeşte
lateral, căptuşeşte unghiul camerular şi se continuă cu
epiteliul anterior al irisului.

• Corneea este avasculară, ca o adaptare la menţinerea

transparenţei. Se hrăneşte prin difuziune din filmul
lacrimal şi umoarea apoasă.

• Inervaţia corneei, foarte bogată, stă la baza

reflexului cornean şi este asigurată de fibre amielinice ale
ramurii oftalmice a nervului trigemen.
B. Tunica vasculară (uvee)
• Termenul de tract uveal provine din latină, "uvea", semnificând "boabă de
strugure", mai precis de strugure negru, cu care tunica vasculară, în ansamlul ei,
seamănă.
• Are origine embriologică şi funcţii comune cu ale leptomeningelor cerebrale (pia
mater), cu care se continuă în jurul nervului optic.
• Datorită componentelor structurale, îndeplineşte multiple funcţii :
- prin conţinutul mare de pigment melanic, constituie o cameră obscură.
- datorită vascularizaţiei foarte bogate :
-asigură temperatura optimă pentru funcţionarea celulelor receptoare,
- asigură nutriţia segmentului extern al retinei, epiteliul pigmentar şi celule
receptoare.
• intervine în reglarea presiunii intraoculare.
• - prin musculatura netedă asigură reflexul pupilar fotomotor şi reflexul de
acomodare.
• Tunica uveeală a globului ocular
este subîmpărţită în trei componente :
– coroida
– corpul ciliar
– irisul.
• 1. Coroida se întinde posterior de
ora serrata retiniană, linie festonată ce
constituie limita între coroidă şi corpul
ciliar.
• Structural, coroidei i se descriu
următoarele straturi :
- stratul pigmentar exterior, sau lamina
fusca, ce leagă coroida de scleră. Este
echivalentă arahnoidei cerebrale.
-stratul vaselor mari, prezentând un plan
superficial, planul venos, din care se
formează, în final, cele patru vene
vorticoase şi un strat profund, arterial,
format din ramurile arterelor ciliare
scurte posterioare. Preecuatorial, se
găsesc şi ramuri retrograde din marele
cerc arterial al irisului (format de arterele
ciliare anterioare) şi ramuri din arterele
ciliare lungi posterioare.
- stratul coriocapilar (al vaselor mici), ce
asigură schimburile metabolice ale
segmentului extern al retinei,
- membrana vitroasă Bruch, structură
anhistă, bogată în M.P.Z., ce separă
coroida de epiteliul pigmentar retinian.
 2. Corpul ciliar
• Se întinde între ora serrata şi
rădăcina irisului şi este alcătuit
din muşchiul ciliar şi procesele
ciliare .
• Pe secţiune are formă
triunghiulară, aspect accentuat de
procesul de acomodaţie. Faţa
posterioară este căptuşită de
retina ciliară şi este împărţită în
două regiuni :
– pars plicata sau corona
ciliaris, situată anterior. Are
aspect plicaturat datorat
părţii anterioare,
proeminente, a proceselor
ciliare
– pars plana, situată între pars
plicata şi ora serrata.
• De la nivelul feţei posterioare a
corpului ciliar, pleacă fibrele
zonulei Zinn (ligamentul
suspensor al cristalinului).
 Muşchiul ciliar are două
componente ce diferă ca origine
embriologică şi structură :
– fibrele radiare, alcătuiesc m.
Brücke sau m. tensor al coroidei.
Este situat în planul superficial al
regiunii ciliare. Fibrele sale au
originea pe inelul tendinos
Döllinger şi pintenele scleral şi se
inseră pe lamelele spracoroidiene.
Luând punct fix anterior, Secțiune sagitală prin corpul ciliar
tracţionează coroida, permiţând 1. proces ciliar 2. fibre musc radiare 3. fibre musc
contracţia fibrelor circulare. circulae 4. scleră

– fibrele circulare m. Rouget-

Müller, este situat profund de
fibrele radiare.
• Muşchiul ciliar este inervat
vegetativ parasimpatic, de fibre cu
originea în partea dorso-cranială a
nucleului accesor al nervului III.
Acţionând sinergic, cele două
componente intervin în
acomodaţie.
 b. Procesele ciliare
reprezentate de 70-80 de
formaţiuni de formă piramidală
triunghiulară, dispuse
meridional.
• Procesele ciliare au baza
anterior, în apropierea
rădăcinii irisului, şi vârful
posterior, la ora serată.
• Prezintă o faţă aderentă, în Detaliu de proces ciliar
raport cu muşchiul ciliar, şi 1. epiteliu ciliar bistratificat 2. ax conjunctivo-vascular
două feţe laterale. Între 3. capilare
procesele ciliare se află văile
ciliare.
• În structura proceselor ciliare
se află un ax conjunctivo-
vascular, cu capilare fenestrate,
acoperit de un epiteliu
bistratificat, reprezentat de
retina ciliară.

Piesă injectată – Vascularizația proceselor ciliare

• Procesele ciliare, echivalente plexurilor
coroide cerebrale, intervin în formarea
umorii apoase, lichid cu o compoziţie
asemănătoare L.C.R.-ului
• Umoarea apoasă este secretată în
camera posterioară şi trece, prin
pupilă, în camera ante-rioară de unde
se filtreză în canalul Schlemm,
străbătând trabeculul.
• La nivelul unghiului irido-cornean,
circulaţia lichidului se face în mod
normal din camera anterioara spre
canalul Schlemm, pentru că presiunea
intraoculara este superioară presiunii
venoase episclerale.
• Umoarea apoasă asigură nutriţia
cristalinului şi a corneei, formaţiuni
avasculare. Atac de glaucom
• Condiţiile patologice care duc la
împiedicarea evacuării umorii apoase,
determină apariţia hipertensiunii
oculare, glaucomul, principala cauză
de orbire la ora actuală.

Buftalmie
 3. Irisul
• Segmentul cel mai anterior al tunicii vasculare, este dispus în plan frontal separând camera
anterioară de cea posterioară. Central are orificiul pupilar şi funcţionează ca o diafragmă
ce reglează cantitalea de lumină ce ajunge la retină.
• Prezintă:
– faţă anterioară, uşor convexă, a cărei coloraţie depinde de cantitatea de pigment pe care
o conţine
– faţă posterioară, de culoare neagră, indiferent de pigmentaţia feţei anterioare
– circumferinţă mare, rădăcina irisului
– circumferinţă mică, marginea pupilară, ce circumscrie orificiul pupilar. La acest nivel,
retina iriană se răsfrânge pe faţa anterioară a irisului, formând guleraşul pigmentar.
 Heterocromie iriană

”Golden eyes”
Colobom
irian

Albinis Hartă de iridologie

 Structural irisul prezintă
următoarele straturi :
- epiteliu anterior, unistratificat
- membrana bazală anterioară
-ţesutul propriu al irisului, reprezentat
de o stromă conjunctivă, alcătuită din
fibre elastice, de colagen, celule
pigmentare stelate şi klumpenzellen.
În stromă se găsesc vase, nervi şi 1. fibre cristaliniene 2. epiteliu cristalinian ant
fibre musculare netede, ce intervin în 3. capsulă cristaliniană 4. camera post 5. pupilă
reflexele pupilare. Fibrele musculare 6. camera ant. 7. epiteliu irian post 8. guleraș pigmentar
9. m sfincter pupilar 10. stroma iriană
netede din structura irisului sunt
dispuse :
• circular, muşchiul sfincter al
pupilei., inervat parasimpatic
• radiar, muşchiul dilatator pupilar,
inervat simpatic
- membrana bazală posterioară
- epiteliul posterior, retina iriană.

1. epiteliu irian post 2. m dilatator pupilar 3. stroma iriană

• Pupila, deschiderea centrala a
irisului, functionează ca un diafragm
mobil . Ea dozează cantitatea de
lumină, protejând retina împotriva
unei lumini puternice .
• În mod normal pupila este rotundă,
situată central şi are un diametru de
3,5 mm. La variaţii ale intensităţii
iluminării, pupila reacţionează prin
mioză sau midriază.
• Jocul pupilei este asigurat de sistemul
nervos vegetativ parasimpatic şi
simpatic. Cele două sisteme
antagoniste urmează legea inervaţiei
reciproce a lui Sherington, adică
excitaţia unuia inhibă acţiunea
celuilalt.
• În stare normală predomină acţiunea Anizocorie
parasimpaticului, de iridoconstricţie,
simpaticul având rolul de a menţine
tonusul muschiului dilatator şi de
inhibare centrală a centrului
constrictor pupilar .
A. Tunica nervoasă (retina)
Mezoscopic, la examenul polului posterior,
efectuat prin oftalmoscopie şi retinoscopie, se
observă retina neurală, care este transparentă şi
permite evidenţierea epiteliului pigmentar şi a
coroidei de culoare întunecată
• La polul posterior se găseşte discul optic, un disc
oval, cu axul mare vertical, de culoare albă,
centrat de o mică depresiune prin care intră/ies
vasele centrale ale retinei.
• Artera centrală se împarte în ramură superioară 1. disc optic 2. r nazală sup 3. r nazală
inf 4. av centrale ale retinei 5. r temp.
şi ramură inferioară, fiecare dintre ele dând sup 6. r temp inf 7. macula * foveea
naştere câte unei ramuri nazale şi temporale.
• Arterele sunt însoţite de vene omonime, de
culoare mai închisă. Starea vaselor retiniene este
identică cu a vaselor cerebrale, deci
oftalmoscopia este mijlocul cel mai simplu de
investigare a circulaţiei cerebrale.
• Circulaţia retiniană este de tip terminal,
obstrucţia unei artere ducând la leziuni
definitive, cu afectarea severă a acuităţii vizuale. Iepure albinos
• Inferior şi lateral de discul optic se
află macula lutea
• Numele de pată galbenă (macula
lutea) i se datorează lui Samuel
Thomas von Soemmerring (1779),
termenul fiind legat de prezenţa, la
acest nivel, a pigmentului luteină.
• De fapt, pe viu, macula este
regiunea colorată roşu mai intens
din regiunea fundului ochiului, Aspectul oftalmoscopic al retinei umane
deoarece retina subţire de la acest
nivel permite vizualizarea
coricapilarei.
• centrată de fovee, zona în care
retina are cea mai mică grosime,
prin împingerea laterală a
straturilor retinei. La acest nivel
există numai celule cu con, a căror
conexiuni nu suferă proces de
convergenţă, de aceea asigură
acuitatea vizuală maximă. Glob ocular secționat, la iepure albinos
Structural, este subîmpărţită în:
• retină vizuală, situată posterior de ora
serrata
• retină oarbă, reprezentată de retina
iriană şi ciliară, la nivelul cărora nu
există elemente fotoreceptoare, retina
fiind redusă la doar două straturi
celulare
– un strat pigmentar extern
– un strat intern nepigmentar format
din celule de susţinere modificate.
Retinei vizuale i se descriu 10 straturi
(fibrilare şi celulare)

1. str fibrelor n optic (axonii celulelor ganglionare) 2. mb limitantă int (prelungirea int a cel Muller
3. celulă Muller 4. celule amacrine 5. strat granular int (celulele bipolare) 6. celulă orizontală 7. strat
granular ext (pericarionul celulelor receptoare) 8. stratul conurilor și bastonașelor 9. epiteliu pigmentar
10. conuri 11. bastonașe 12. mb. limitantă ext 13. strat plexiform ext 14. strat plexiform int
• a. Celulele epiteliului pigmentar ce
prezintă un dom, îndreptat spre
membrana vitroasă Bruch şi
prelungiri, îndreptate spre celulele
receptoare. Prelungirile sunt de
două tipuri: lungi, ce se insinuează
între receptori, şi scurte.
• Celule prezintă enclave de pigment,
ce migrează şi în prelungirile
celulare lungi, formând câte o
cameră obscură fiecărei celule Epiteliu pigmentar retinian
receptoare.
• Prelungirile scurte intervin în
fagocitarea vârfului segmentului
extern, asigurând turnover-ul
pigmenţilor vizuali.
• Celulele epiteliului pigmentar
asigură schimburile metabolice
între coriocapilară şi celulele
receptoare.
1. Epiteliu pigmentar retinian 2. coriocapilară 3. celule pigmentare coroidiene în jurul vaselor
Aspectul retinei la nivelul foveei, zona în care retina
are cea mai mică grosime, prin împingerea laterală a
straturilor retinei.
1. foveea 2. m b limitantă int 3. str cel ggl 4. str plexiform
int 5. str granular int 6. str plexiform ext 7. str granular
Ext 8. str conurilor 9. epiteliul pigmentar retinian
10. membr. Bruch 11. coroidă 12. a coroidiană 13. scleră
Secțiune prin retină, la nivelul maculei
1. camera vitrosului 2. membr. limitantă int.
3. str. fibrelor n optic 4. str. celulelor ganglionare
5. str. plexiform int. 6. str. granular intern
7. str. plexiform ext. 8. str. granular extern
9. str. conurilor 10. epiteliu pigmentar retinian
11 coroidă 12. scleră
 Retină pericentrală
R
e
t
i

Secțiune prin ochi, la nivelul discului optic

Retină periferică, cu creșterea nr de bastonașe și reducerea nr cel ggl Retina la ”ora serrata”

Retina ciliară
(bistratificată)
Cristalinul
• Este o lentilă biconvexă, cu diametrul vertical de 10 mm. iar cel antero-
posterior de 5 mm. În acomodare, diametrul antero-posterior creşte până
la 8 mm., în special pe seama bombării feţei posterioare.
• Cristalinul prezintă o faţă anterioară şi o faţă posterioară, mai convexă, ce
se sprijină pe fosa patelară a corpului vitros, de care e solidarizat prin
ligamentul Wieger-Berger.
• În jurul ecuatorului se inseră fibrele zonulei Zinn (ligamentul suspensor al
cristalinului), ce leagă cristalinul de zona posterioară a corpului ciliar.
Fibrele zonulare ce vin din partea posterioară se inseră pe faţa anterioară a
cristaloidei iar cele anterioare, se inseră pe faţa posterioară a cristaloidei.
• La periferie, cristalinul prezintă o capsulă, cristaloida. La nivelul feţei
anterioare, cristaloida este căptuşită de un strat de celule, care, spre
ecuator , se alungesc , devenind fibre cristaliniene, legate prin ciment
interfibrilar.
• Procesul de formare al fibrelor cristaliniene durează toată viaţa, ducând la
creşterea densităţii şi scăderea elasticităţii. În jurul vârstei de 40 de ani,
datorită scăderii elasticităţii, se instalează presbiopia, tulburare de
acomodaţie.
• Opacifierea a cristalinului poartă numele de cataractă.
• Cristalinul uman reprezintă o verigă importantă a lanțului modificărilor
evolutive, având o dublă valență, de efect și cauză.
• Specializarea membrului superior a impus adaptarea aparatului vizual
pentru vederea de aproape, prin procesul de acomodare, asigurat de
particularitățile structurale și funcționale ale cristalinului.
• Prin acomodaţie, cristalinul suplimentează puterea dioptrică cu o valoare de
14-16 dioptrii (dar care scade cu vârsta), deosebindu-ne net de alte
mamifere, la care amplitudinea acomodației depășește rareori 2 dioptrii,
deoarece în lumea animală vederea de aproape nu are valoare nici pentru
pradă nici pentru prădător.
• Perfecționarea analizatorului vizual, ce devine principalul canal
informațional al creierului, a dus la dezvoltarea acestuia.
 Modul de formare al fibrelor cristaliniene duce la apariția de straturi
concentrice cu densitate și indice de refracție a căror valoare scade spre
periferie
Formarea fibrelor cristaliniene continuă toată viaţa, ducând la
creşterea densităţii sale şi consecutiv, la scăderea elasticităţii.
Acestui fapt i se datorează instalarea presbiopiei în jurul vârstei
de 40 de ani.

Fibre cristaliniene suprapuse

”în foi de ceapă”
Cristalinul adult are fibrele:
- din zona cortexului, mai opace, mai cilindrice și cu margini celulare fără
indentații
- din zona nucleului, subțiri, lamelare, cu marginile crenelate și transparente

Fibre cristaliniene din zona Fibre cristaliniene din

cortexului nucleu
 Fibrele cristaliniene sunt cele mai interesante, dar și cele
mai bizare celule cunoscute.

Cristalinul este o lentilă vie deoarece fibrele cristaliniene din

structura, celule foarte alungite (1-2 cm), fibroase și transparente, deși
își pierd nucleul și majoritatea organitelor celulare într-un proces
asemănător apoptozei celulare, își păstrează un nivel de activitate
metabolică suficient pentru menținerea nealterată a proteinelor din
structura lor: filensine și cristaline.
Aceste proteine au o stabilitate chimică remarcabilă, păstrându-
și nealterată structura pentru zeci de ani (spre deosebire de celelalte
proteine din organism, care necesită reînoire moleculară frecventă
(durata lor de viață variază de la 1 minut, la proteinele de membrană
implicate în metabolismul energetic, la 120 de zile la hemoglobină).
•
Cunoașterea detaliată a dezvoltării și structurii
cristalinului permite mai buna înțelegere a patologiei
cristaliniene, dominată de presbiopie și cataractă.