Aparatul cardio-vascular

Inima

Inima se gaseste in torace in mediastinul inferior. 1/3 din ea se gaseste in

dreapta liniei mediene, iar 2/3 din inima sunt la stanga liniei mediene.

Conformatie externa si raporturi

Inima are forma de piramida triunghiulara cu varful orientat in jos, inainte si
la stanga. Greutatea inimii este de 250-300g ,iar volumul este asemanator
pumnului drept. Prezinta 3 fete (sternocostala, diafragmatica si pulmonara), 3
margini (dreapta, anterioara si posterioara), baza si varf.
Faţa sternocostală intră ȋn raport cu sternul şi coastele, iar la acest nivel se
pot identifica atriile (ȋn porţiunea superioară) şi ventriculii (ȋn porţiunea inferioară).
Ventriculii sunt reprezentaţi mai bine de ventricului drept la nivelul acestei feţe, cei
doi ventriculi, stâng şi drept, fiind despărţiţi de şanţul interventricular anterior. La
nivelul acestui şanţ se pot identifica marea venă a inimii şi artera descendentă
anterioară. Superior, ventriculul drept prezintă o prelungire ce poartă denumirea de
conul arterei pulmonare. Conul arterei pulmonare se continuă cu trunchiul arterei
pulmonare. Ventriculii sunt separaţi de atrii prin intermediul şanţului coronar.
Porţiunea atrială a feţei sternocostale este acoperită ȋn cea mai mare parte de artera
pulmonară şi aortă. Şanţul coronar este străbătut ȋn porţiunea dreaptă de către
artera coronară dreaptă şi mica venă a cordului, iar ȋn proţiunea stângă de artera
circumflexă alături de sinusul coronar. La nivelul bazei cordului se pot observa, pe
această faţa, două prelungiri ce poartă denumirea de auriculi sau urechiuşe, stâng,
respectiv drept.

Faţa diafragmatică sau inferioară este aproape orizontală şi este reprezentată

preponderent de către ventriculul stâng, ventriculul drept reprezentând doar o
porţiune foarte mică. Cei doi ventriculi sunt despărţiţi prin intermediul şanţului
interventricular posterior la nivelul căruia se identifică artera interventriculară
posterioară, ram din artera coronară dreaptă şi vena coronară medie. La nivelul
feţei diafragmatice se poate identifica crux cordis ce este reprezentată de intersecţia
dintre şanţul coronar şi şanţul interventricular.
 Faţa pulmonară este orientată spre posterior şi la stânga şi este reprezentată
preponderent de o porţiune din ventriculul stâng. Prezintă şanţul coronar stâng la
nivelul căruia putem identifica artera atrioventriculară stângă şi marea venă
coronară. Acesta din urmă ȋmparte faţa pulmonară ȋntr-o porţiune atrială ce
corespunde atriului stâng, şi o porţiune ventriculară ce corespunde ventriculului
stâng.

Marginea dreaptă este ȋn raport direct cu pleura şi cu faţa medială a

plămânului drept.
Marginile anterioară şi posterioară nu sunt bine evidenţiate.
Vârful inimii este reprezentat de vârful ventriculului stâng şi este orientat ȋn jos,
ȋnainte şi la stânga şi poate fi identificat la nivelul spaţiului V intercostal stâng, pe
linia medioclaviculară.
 Baza are o poziţie ȋn sus, ȋnapoi şi spre dreapta, iar la nivelul ei se poate
identifica şanţul interatrial ce o ȋmparte ȋn două porţiuni şi anume:
• O porţiune stângă reprezentată de atriul stâng, ȋmpreună cu orificiile celor 4 vene
pulmonare;
• O porţiune dreaptă reprezentată de atriul drept, ȋmpreună cu cele două orificii ale
venelor cave superioară, respectiv inferioară.

Conformatie interna
Inima este alcătuită din patru cavităţi şi anume: 2 atrii şi 2 ventricule.
Structura atriilor este uşor diferită de cea a ventriculilor, prezentând anumite
caracteristici generale:
• sunt alcătuite dintr-un perete mult mai subţire şi mai neted decât al ventriculilor;
• dimensiunile sunt mai reduse decât dimensiunile ventriculilor;
• la nivelul lor sângele ajunge prin intermediul venelor;
• fiecare prezintă câte un auricul stâng, respectiv drept;
• comunică cu ventriculii prin intermediul orificiilor atrioventriculare.
Structura ventriculilor prezintă de asemenea câteva caracteristici generale proprii
şi anume:
• dimensiunile lor sunt semnificativ mai mari decât dimensiunile atriilor;
• pereţii sunt groşi, neregulaţi, prezintă trabecule şi cordaje tendinoase

Atriul drept
Are forma unui cub ce prezintă spre anterior o prelungire reprezentată de
auriculul drept.
Peretele lateral are aspect neregulat şi la acest nivel se pot identifica muşchii
pectinaţi ai atriului drept.

Peretele medial sau septal este alcătuit din septul interatrial (septul ce separă

cele două atrii). Acesta prezintă ȋn porţiunea centrală o depresiune ce poartă
denumirea de fosa ovală, aceasta corespunzând canalului interatrial a lui Bottalo
din timpul vieţii intrauterine.
Peretele superior prezintă două orificii şi anume: orificiul de vărsare a venei
cave superioare şi orificiul de intrare ȋn auricul.
 La nivelul peretelui inferior se pot identifica:
- orificiul de vărsare a venei cave inferioare ce prezintă valva venei cave inferioare
denumită şi valva lui Eustachio;
- anteromedial- orificiul sinusului venos coronar ce prezintă valva sinusului
coronar ce mai poartă denumirea şi de valva lui Thebesius;
- de la nivelul valvei lui Eustachio pleacă spre peretele septal o proeminenţă ce
poartă denumirea de banda sinusală ce conţine tendonul lui Todaro. Sub acest
tendon se poate identifica triunghiul lui Koch ce este delimitat: superior de
tendonul lui Todaro, inferior de valva tricuspidă, iar lateral se identifică orificiul
sinusului venos coronar. Ȋn profunzimea ariei triunghiului lui Koch se găseşte
nodulul atrioventricular ȋmpreună cu porţiunea incipientă a fasciculului lui Hiss.
Peretele posterior prezintă o proeminenţă ce poartă denumirea de creasta
terminală, aceasta fiind localizată la dreapta faţă de orificiile celor două vene cave.
Superior de creasta terminală se identifică nodul sinoatrial.
Peretele anterior este reprezentat de orificiul atrioventricular drept ȋmpreună
cu valva tricuspidă ce este alcătuită din trei cuspe şi anume: anterioară, posterioară
şi septală.
 Ventriculul drept

Se prezintă sub forma unei piramide triunghiulare, având trei pereţi, o bază
şi un vârf.

Peretele anterior este neregulat, prezentând numeroase trabecule cărnoase:

de ordin I reprezentate de muşchiul papilar anterior de la care se extind cordaje
către cuspele anterioară, respectiv posterioară a tricuspidei, dar şi trabecule de
ordin II şi III.
Peretele posterior este de asemenea neregulat, prezentând trabecule
cărnoase de ordin II şi III şi unul singur de ordin I reprezentat de muşchiul papilar
posterior cele trimite către cuspele posterioară şi septală a valvei tricuspide.
Peretele medial sau septal este reprezentat de septul interventricular (septul
ce separă cei doi ventriculi). De asemenea prezintă numeroase trabecule cărnoase
de ordin II şi III şi doar unul singur de ordin I reprezentat de muşchiul papilar
septal, ce trimite cordaje către cuspele septală şi anterioară a valvei tricuspide.
Dintre trabeculele cărnoase de ordin II se evidenţiază trabecula septomarginală ce
ȋnglobează ramul drept al fasciculului Hiss.
Vârful ventriculului drept este localizat ȋn apropierea vârfului inimii, doar la
un cm mai sus şi mai la drepata faţa de acesta.
Baza ventriculului drept prezintă două orificii şi anume: orificiul
atrioventricular drept şi orificiul trunchiului arterei pulmonare. Orificiul
atrioventricular drept delimitează atriul drept de ventriculul drept şi este prevăzut
cu valva tricuspidă. Orificiul trunchiului arterei pulmonare este prevăzut cu valva
pulmonară ce este alcătuită din trei cuspe semilunare (ȋn cuib de rândunică) : una
anterioară şi două posterioare.

Cavitatea ventriculului drept ȋncepe de la nivelul orificiului atrioventricular

până aproape de vârful inimii şi poate fi ȋmpărţită ȋn trei regiuni diferite:
o regiune de primire a sângelui de la nivelul atriului drept, o regiune trabeculară,
localizată apical, şi o regiune distală, de evacuare, ce mai este denumită şi conus
sau infundibul. 
Regiunea de primire a fluxului de sânge este delimitată ȋntre orificiul
atrioventricular şi regiunea muşchilor papilari. Regiunea trabeculară este
localizata spre vârful ventriculului drept, fiind acoperită de trabecule musculoase.
Rolul acestora este de a ȋncetini viteza fluxul sanguin şi totodată participă la
fromarea structurii de rezistenţă a cordului. 
Regiunea de evacuare sau conusul prezintă pereţi netezi şi are o formă
conică. Datorită pereţilor netezi din această regiune, viteza sângelui creşte.

Atriul stâng
 Are forma unui cub, prezentând un perete lateral, un perete medial, un perete
superior şi un perete inferior.
Peretele lateral se continuă prin intermediul orificiului auricului stâng cu
cavitatea acestuia.
Peretele medial sau septal este reprezentat de septul interatrial.
Peretele superior şi cel inferior nu prezintă elemente anatomice importante.
Perele posterior prezintă cele 4 orificii ale venelor pulmonare: două dreote
şi două stângi.
Peretele anterior conţine orificiul atrioventricular stâng ce prezintă valva
bicuspidă sau mitrală, ce este alcătuită din două cuspe: una anterioară mai
voluminoasă şi una posterioară cu dimensiuni mai reduse.

Ventriculul stâng
 Este cavitatea cordului ce prezintă cele mai mari dimensiuni, având aspectul
unui con. Prezintă un perete lateral, un perete medial, două margini, o bază şi un
vârf.
Peretele lateral prezintă numeroase trabecule de ordin II şi III.
Peretele medial sau septal este reprezentat de septul interventricular şi
prezintă trabecule cărnoase.
La nivelul marginii anterioare se poate identifica muşchiul papilar anterior
ce trimite cordaje către cele două cuspe ale mitralei.
Vârful ventriculului stâng coincide cu vârful inimii şi prezintă trabecule
cărnoase de ordin II şi III.
Baza ventriculului stâng conţine două orificii:orificiul atrioventricular stâng
şi orificiul aortei.

Orificiul atrioventricular stâng este puntea de legătură dintre atriul stâng şi

ventriculul stâng şi la nivelul său se găseşte valva bicuspidă sau mitrală cu cele
două cuspe.
Orificiul aortei se gaseşte la drepta faţă de orificiul atrioventricular stâng şi
la nivelul acestuia se identifică valva aortei ce este alcătuită din trei cuspe
semilunare (ȋn cuib de rândunică): una posterioară şi două anterioare.
Cavitatea ventriculului stâng poate fi ȋmpărţită ȋntr-o porţiune atrială la
nivelul căreia pătrunde iniţial fluxul sanguin şi o porţiune arterială ce mai poartă
denumirea de vestibulul aortic.

Structura peretelui cardiac

Peretele cardiac este alcătuit de la exterior spre interior

din epicard, miocard si endocard.

Epicardul
 Este de fapt foiţa viscerală a pericardului seros şi are drept scop
ȋmpiedicarea apariţiei frecării ȋn timpul contracţiilor ritmice ale cordului.
Ȋntre epicard şi endocard se găseşte miocardul ȋmpreună cu scheletul fibros şi
sistemul excito-conductor al inimii.
Scheletul fibros al inimii este reprezentat de patru inele fibroase şi două
trigoane fibroase. Inelele fibroase mai poartă denumirea şi de inelele lui Lower şi
sunt localizate la nivelul orificiilor atrioventriculare şi la nivelul orificiilor arteriale
reprezentate de aortă şi artera pulmonară. Trigonul fibros stâng se găseşte ȋntre
orificiul aortic şi orificiul mitral, iar cel drept se găseşte ȋntre orificiul trunchiului
arterei pulmonare şi orificiul tricuspid. La nivelul inelelor fibroase
atrioventriculare se inseră baza cuspelor atrioventriculare.
Scheletul fibros are drept scop stabilirea unei discontinuităţi
electrofiziologice ȋntre atrii şi ventriculi.
 Miocardul

Prezintă un miocard contractil şi un sistem excitoconductor.

Miocardul contractil este reprezentat de fibre musculare miocardice atriale
şi ventriculare, cele atriale fiind scurte (situate profund) şi lungi (situate
superficial), iar cele ventriculare sunt ȋn vârtej sau ȋn spirală (situate superficial) şi
ȋn straturi profunde interventriculare.

Sistemul excitoconductor
 Este alcătuit din celule miocardice cu proprietăţi specifice precum
automatismul (generează impuls electric ȋn mod spontan) şi conducerea
impulsului.
Celulele miocardului ce prezintă automatism mai sunt denumite şi celule
miocardice tip P sau pacemaker. Proprietatea de automatism este deţinută de
celulele din nodul sinoatrial, din fibrele atriale specializate sau fasciculul
Bachmann, din nodul atrioventricular, din fasciculul Hiss şi ramurile sale şi din
reţeaua Purkinje.

Ȋn mod normal, activitatea electrică a inimii este controlată

de nodul sinoatrial, acesta fiind pacemakerul fiziologic al inimii. Mai poartă
denumirea si de nodul Keith-Flack şi este localizat la nivelul peretelui posterior al
atriului drept, superior de creasta terminală. Impulsurile trimise de acesta sunt cu o
frecvenţă de 70-80/min.

Ȋn alcătuirea sa intră mai multe tipuri de celule şi anume:

- celulele P cu rol de pacemaker, disfuncţia acestora determinând apariţia pauzelor
sinusale, oprirea sinusală urmate de ȋnlocuirea ritmului cu unul din centrii
excitoconductori mai lenţi.
- celulele T tranziţionale, disfuncţia acestora determinând blocarea excitaţiei
ȋnainte ca aceasta să ajungă la nivelul miocardului atrial;
- celule nodale de tip Purkinje.
Nodul atrioventricular este localizat la nivelul septului interatrial inferior şi
ȋn alcătuirea sa intră aceleaşi tipuri de celule ca şi ȋn nodul sinoatrial. Mai poarta
denumirea de nodul Aschoff-Tawara şi produce impulsuri cu o frecvenţă de 40-
50/min. La acest nivel este ȋntârziat impulsul trimis de la nivelul nodului sinoatrial.
Ȋntârzierea impulsului are două avantaje şi anume:
- depolarizarea ventriculară este ȋntârziată până când atriile şi-au golit conţinutul ȋn
ventriculi;
- limitează numărul maxim de stimuli ce pot determina depolarizarea ventriculilor
pe unitatea de timp.
Fasciculul Bachmann este situat ȋntre vena cavă superioară şi atriul drept, iar
din el pleacă fasciculul internodal anterior James.
Fasciculul internodal mijociu sau Wenckebach face legătura dintre nodul
sinoatrial şi atrioventricular.
Fasciculul internodal posterior sau Thorel realizează tot legătura dintre
nodul sinoatrial şi cel atrioventricular.
Fasciculul Hiss porneşte de la nivelul triunghiului lui Koch şi intră ȋn septul
interventricular, după care se ramifică ȋn două ramuri, unul drept şi unul stâng. El
produce impulsuri cu o frecvenţă de 25-30/min.
 Vascularizatia inimii

Vascularizaţia arterială a inimii este realizată prin intermediul:

- arterei coronare drepte, ram din aorta ascendentă, situată ȋn porţiunea iniţială
ȋntre auriculul drept şi trunchiul arterei pulmonare, după care se localizează la
nivelul şanţului coronar anterior, respectiv posterior. Se termină la nivelul şanţului
interventricular posterior prin artera interventriculară posterioară. Ramuri ale
arterei coronare drepte sunt reprezentate de : artera dreaptă a conului, arterele
ventriculare anterioare drepte, artera interventriculară posterioară, arterele atriale,
artera nodului sinusal, artera nodului atrioventricular.
- arterei coronare stângi, ram din aorta ascendentă, este situată iniţial ȋntre
auriculul stâng şi trunchiul arterei pulmonare. La nivelul şanţului interventricular
anterior se termină prin artera interventriculară anterioară. La nivelul şanţului
coronar, din artera coronară stângă ia naştere un ram colateral ce poartă denumirea
de artera circumflexă. Artera interventriculară anterioară se ramifică ȋn: arterele
ventriculare anterioare stângi, artera stângă a conului ce se anastomozează cu
artera dreaptă a conului, ramuri septale pentru 2/3 din septul interventricular.

Artera circumflexă dă următoarele ramuri: artera marginală stângă, ramuri

ventriculare anterioare şi posterioare, arterele atriale, artera nodului sinusal şi
artera nodului atrioventricular.
Astfel, foarte importantă este zona vascularizată de fiecare coronară ȋn parte,
putându-se identifica artera afectată ȋn fucnţie de zona necrozată ȋn urma unui
infarc miocardic.
Artera coronară dreaptă vascularizează ventriculul drept, o porţiune din
peretele posterior al ventriculul stâng, 1/3 inferioară a septului interventricular,
atriul drept şi sistemul excitoconductor.
Artera coronară stângă vascularizează ventriculul stâng, o porţiune din
peretele anterior al ventriculului drept, 2/3 superioare a septului interventricular şi
atriu stâng.
 Venele sunt organizate ȋntr-un sistem venos superficial şi un sistem venos
profund.
Sistemul venos superficial este reprezentat de sinusul venos coronar ce poate
fi identificat la nivelul şanţului coronar posterior. Traiectul acestuia se termină la
nivelul peretelui inferior al atriului drept. La nivelul sinusului venos coronar se
varsă vena coronară mare, vena coronară mică, vena coronară mijlocie, vena
posterioară a ventriculului stâng, vena oblică a atriului stâng.
Limfaticele drenează la nivelul nodulilor limfatici traheobronşici şi
brahiocefalici.
 Inervaţia inimii
La inervaţia inimii participă atât sistemul vegetativ simpatic, cât şi
cel parasimpatic.
Inervaţia parasimpatică este realizată prin intermediu ramurilor cardiace
cervicale şi toracale ale celor doi nervi vagi. Nervii cardiaci cervicali superiori se
desprind din nervul vag, deasupra ganglionului inferior al vagului, iar nervii
cardiaci inferiori se desprind din nervul laringeu recurent. Acţiunea inervaţiei
parasimpatice este cardiomoderatoare: scade frecvenţa cardiacă şi determină
vasoconstricţia coronarelor.
Inervaţia simpatică se realizează prin intermediul nervilor cardiaci cervicali
superiori, mijlocii şi inferiori, alături de 3-4 nervi cardiaci toracici. Nervul cardiac
cervical superior ȋşi are originea ȋn ganglionul simpatic cervical superior. Nervul
cardiac cervical mijlociu ȋşi are originea ȋn ganglionul cervical mijlociu, iar nervul
cardiac cervical inferior ȋşi are originea ȋn ganglionul simpatic stelat. Acţiunea
simpaticului este de a creşte frecvenţa cardiacă şi de a dilata vasele coronare.
 Aceşti nervi simpatici şi parasimpatici formează două plexuri cardiace:
anterior respectiv posterior.
Plexul cardiac anterior (superficial), localizat ȋntre aortă şi trunchiul
pulmonar, este alcătuit din nervii cardiaci superiori ai vagului şi nervii cardiaci
superiori stângi simpatici.
Plexul cardiac posterior (profund) este localizat ȋn jurul venei cave şi
posterior de aorta ascendentă.
Există şi un plex subendocardic, unul intramiocardic şi unul subepicardic.
Activitatea cordului este influenţată şi de reflexele reglatoare glomice
sinusale.

Pericardul

Cordul ȋmpreună cu vasele mari este ȋmbrăcat de pericard ce este un sac

fibroseros. Acesta este alcătuit din pericardul fibros şi pericardul seros.
Pericardul fibros are forma unui trunchi de con şi prezintă:
- o faţă anterioară ce este ȋn raport direct cu pleura, plămânii, cutia toracică
reprezentată de stern şi coaste;
- o faţă posterioară ce este ȋn raport direct cu aorta descendentă toracică, esofagul-
porţiunea toracică, nervii vagi şi bronhiile principale;
- două margini laterale;
- o bază la nivelul vaselor mari, pe care se rasfrânge parţial;
- o bază ȋn raport cu diafragmul.
 Pericardul este fixat la cuşca toracică prin intermediul mai multor ligamente:
- sternopericardice;
- cervicopericardice;
- vertebropericardice;
- frenopericardice.

Pericardul seros este alcătuit din două foiţe: una parietală ce căptuşeşte

suprafaţa interioară a pericardului fibros şi una viscerală sau epicard. Ȋntre cele
două foiţe se găseşte o lama fină de lichid pericardic. Cele două foiţe se reȋntâlnesc
la nivelul vaselor mari, formând două tunele vasculare:unul arterial ce cuprinde
aorta şi trunchiul arterei pulmoare şi unul venos ce cuprinde venele cave şi venele
pulmonare. Prin reflexia pericardului seros, iau naştere sinusurile pericardice:
sinusul transvers, sinusul oblic, sinusul superior aortic, sinusul inferior aortic,
sinusul dintre vena cavă superioară şi vena pulmonară superioară dreaptă, sinusul
dintre venele pulmonare drepte, sinusul dintre vena cavă inferioară şi vena
pulmonară inferioară dreaptă, sinusul dintre venele pulmonare stângi.

Vascularizaţia pericardului este realizată de artera toracică internă, aorta

descendentă toracică şi artera musculofrenică.
Inervaţia este realizată de nervii vagi, frenici şi sistemul nervos simpatic.