CURS

UVEEA

Uveea, tunica medie a globului ocular, se compune din: iris (uveea anterioară), corp
ciliar (uveea intermediară) și coroidă (uveea posterioară).

ANATOMIA UVEEI

IRISUL
Vizibil prin transparența corneei, irisul este situat înapoia corneei și înaintea
cristalinului, delimitând astfel camera anterioară (CA) a globului ocular. Are forma unui
diafragm (disc perforat central), prevăzut cu un orificiu mic, central - pupila - care prin
reflexul fotomotor pupilar reglează cantitatea de lumină care pătrunde în ochi și corectează
defectele dioptrilor oculari.
Irisul are două fețe și două circumferințe.
Fața anterioară a irisului delimitează îndărăt camera anterioară și are colorația
variabilă de la individ la individ, în funcție de numărul de melanocite din stroma iriană.
Fața posterioară delimitează camera posterioară și este intens pigmentată la toți
indivizii, indiferent de culoarea feței anterioare.
Mica circumferință (marginea pupilară) delimitează pupila. La acest nivel, stratul
pigmentar posterior se răsfrânge anterior, devenind vizibil pe marginea pupilei și se numește
tiv (sau lizereu) pigmentar.
Marea circumferință (rădăcina irisului) se continuă posterior cu corpul ciliar, iar
anterior delimitează împreună cu periferia corneei unghiul camerular.
Structura histologică a irisului. Dinspre anterior spre posterior, prezintă următoarele
straturi:
- Stratul marginal anterior, format din melanocite și fibriblaste;
- Stroma iriană, conține mușchiul sfincter al pupilei (având fibrele orientate paralel cu
marginea pupilară); acesta este inervat de nervul III și produce constricția pupilei
(mioză);
- Stratul mușchiului dilatator al pupilei, cu fibre dispuse radiar; acesta se află sub
control simpatic și produce dilatarea pupilei (midriază);

1
 - Un strat epitelial pigmentar, alcătuit din celule pigmentare.
Culoarea irisului este determinată de structura și densitatea stromei iriene și de
conținutul în melanină a melanocitelor iriene.
Vascularizația arterială a irisului este reprezentată de artere ce provin din marele cerc
arterial al irisului, situat în stroma corpului ciliar, și care se dispun radiar prin stroma iriană și
în vecinătatea pupilei formează micul inel arterial al irisului.
Unghiul iridocornean, delimitat între periferia corneei și a irisului, este reprezentat de
o structură conjunctivă numită rețea trabeculară, care este formată din lamele trabeculare
separate de spații intertrabeculare și care are rol în evacuarea umorii apoase din camera
anterioară. După ce străbate trabeculul, umoarea apoasă ajunge în canalul Schlemm, și de
aici,prin venele apoase, în circulația venoasă și limfatică.

PUPILA este deschiderea centrală a diafragmului irian. Variațiile diametrului său

sunt realizate de sistemul nervos vegetativ, prin acțiune asupra muschilor netezi ai irisului.
Fibrele nervoase ale simpaticului cervical produc contracția fibrelor musculare iriene cu
dispoziție radiară, având ca efect creșterea diametrului pupilar (midriază). Stimularea
parasimpatică se realizează prin fibre ale nervului cranian III (oculomotor), ce produc
contracția fibrelor musculare iriene cu dispoziție circulară și au ca efect micșorarea
diametrului pupilar (mioză).

CORPUL CILIAR
Porțiunea mijlocie a uveei, corpul ciliar se întinde pe o lungime de aproximativ 6 mm
de la rădăcina irisului până la “oraserrata” (o zonăaderențială de tranzițiesituată la 7 mm
înapoialimbului), unde se continuă cu a treiaporțiune a uveei, coroida.
Corpulciliar are formătriunghiularăînsecțiune; conține:
- mușchiulciliar (mușchiulacomodației); conectatprin zonula Zinn de cristalin,
determinăprincontracțiasarelaxareafibrelorzonulareși a capsuleicristalinienepentruvederea de
aproape;
- proceseleciliare(70-80 formațiunivascularecesecretăumoareaapoasă).
Se distingdouăporțiuni:
- Porțiuneaanterioară, pars plicata, care conținefaldurileepiteliuluiciliar intern
(proceseleciliare);

2
 - Porțiuneaposterioară, pars plana, nu are unrol functional înperioada post
fetalășiesteloculpreferat de abordîncursulchirurgieivitreoretiniene.
COROIDA
Este porțiuneaposterioarăauveei, se întinde de la “oraserrata” până la nervul optic. Este
unstratintensvacularizatșiintenspigmentat. Prinvascularizațiasabogată, asigurănutrițiaglobului
ocular. Datorităpigmentației, împiedicădifuziunealuminiiîninteriorulochiului, formând o
adevăratăcamerăobscură.
Dinspre exterior spre interior, este alcătuită din următoarele straturi:
- Stratul supracoroidian;
- Stratul vascular, cel mai bine reprezentat;
- Membrana Bruch (separă coroida de retină).

PATOLOGIA INFLAMATORIE A UVEEI

Uveitele se definesc drept inflamații intraoculare ce includ uveea și structurile

adiacente.
După criteriul anatomic, uveitele se clasifică în:
- Uveite anterioare: locul primar al inflamației este camera anterioară. Sunt cunoscute
sub denumirea de irită (inflamația irisului) sau iridociclită (inflamația irisului
împreună cu partea anterioară corpului ciliar – pars plicata);
- Uveite intermediare: reprezintă inflamația pars- planei (porțiunea posterioară a
corpului ciliar) și ațesuturilor adiacente (vitros);
- Uveite posterioare: locul primar al inflamației este coroida (coroidite), eventual cu
implicarea retinei (corioretinite sau retino-coroidite).
După evoluție, uveitele pot fi: acute, subacute, cronice, recidivante.
După criteriul etiologic, uveitele pot fi:
- Inflamatorii;
- Infecțioase (microbiene, virale, parazitare, fungice);
- Imune (reacție imună față de toxinele bacteriene);
- Asociate cu inflamații sistemice.

UVEITELE ANTERIOARE

3
 În funcție de punctul de plecare a inflamației, uveitele anterioare pot fi:
- Exogene: - după plagă perforantă (posttraumatică) sau chirurgicală;
- ulcere corneene profunde, arsuri cu substanțe chimice, reacții la toxine
vegetale sau animale, etc;
- Endogene: declanșate prin mecanism infecțios, toxic, alergic.

Debutul afecțiunii este acut, cu sindrom iritativ de pol anterior.

Subiectiv, pacienții prezintă dureri oculare (determinate de inflamația irisului), și
perioculare (cu iradiere frontală și temporală), fotofobie, lăcrimare, blefarospasm, scăderea
acuității vizuale.
Semne obiective:
- Hiperemie conjunctivală perikeratică, datorată dilatării vaselor ciliare anterioare, ce
îmbracă aspectul unei zone concentrice de congestie (⁓ 4-6 mm lățime) cu localizare
perilimbică;
- Mioză spastică, prin spasm reflex al mușchiului sfincter pupilar (element important de
diagnostic diferențial cu glaucomul acut);
- Sindrom exudativ al camerei anterioare (CA), datorat inflamației ce determină
transudarea în UA de celule mediatoare ale inflamației, proteine și fibrină, care
poateîmbrăca următoarele aspecte:
- tulburarea UA, prin prezența proteinelor extravazate și celulelor
inflamatorii
(fenomen Tyndall);
- precipitate endoteliale – când aceste celule se depun pe endoteliul cornean;
- hipopion – lamă de puroi steril depusă în camera anterioară, reprezentând
acumulări de celule inflamatorii, proteine și fibrină;
- sinechii iriene posterioare – aderențe între marginea pupilară a irisului și
cristaloida anterioară; când cuprind toată circumferința pupilei determină
secluzie pupilară;
- sinechii anterioare la nivelul unghiului irido-cornean (membrane
inflamatorii ce produc aderențe în periferia camerei anterioare, între endoteliul
cornean
și periferia irisului);
- Iris congestionat (mai închis la culoare), edemațiat (cu desen stromal șters);

4
 - În mod obișnuit apare hipotonie oculară, prin scăderea debitului secretor ciliar. Există
însă și forme de uveită care evoluează cu creșterea tensiunii oculare, datorată, spre
exemplu, sinechiilor anterioare, sinechiilor posterioare sau depunerii de fibrină la
nivelul rețelei trabeculare.
Diagnosticul pozitiv se bazează pe prezența ochiului roșu, cu presiune intraoculară
normală și pupilă miotică.
Diagnosticul diferențial trebuie să excludă alte cauze care determină sindromul ochiului
roșu;
- Conjunctivita acută: hiperemia este predominant la nivelul fundurilor de sac
conjunctivale, se asociază cu secreție conjunctivală, pupila este nemodificată, AV este
normală;
- Glaucomul acut: CA este foarte mică, pupila este în midriază areflexivă, tensiunea
oculară este foarte mare;
- Ulcerul cornean: prezintă modificări corneene specifice, evidențiabile prin instilare de
fluoresceină.
Tratament.
- Etiologic: în funcție de cauza care a produs apariția iridociclitei; ex:
- în uveitele septice – antibiotice cu spectru larg, în administrare generală sau
locală;
- extracția corpilor străini intraoculari;
- asanarea focarelor de infecție sub protecție de antibiotic;
- Patogenic:
- antiinflamatorii steroidiene și nesteroidiene. Corticosteroizii se administrează
topic (instilații frecvente), în injecții subconjunctivale sau sistemic; au rolul
de
a reduce permeabilitatea peretelui vascular și astfel de a reduce exudația;
- imunosupresoare și imunomodulatoare – în cazuri severe, cu scădere marcată
a AV, în uveite corticorezistente sau când nu se pot administra corticosteroizi;
- Simptomatic:calmarea durerii prin:
- căldură locală;
- midriatice – cicloplegice, în instilații sau injecții subconjunctivale, cu rolul
de
a rupe sinechiile iridocristaliniene și de a dilata pupila, prevenind astfel apariția
complicațiilor. Se folosesc: atropină, tropicamidă (cu efect parasimpaticolitic),
5
 fenilefrină (cu efect simpaticomimetic).
- Tratamentul complicațiilor:
- glaucom secundar: tratament local cu coliruri hipotensoare ce reduc debitul de
secreție al umorii apoase sau chirurgical (desfacerea sinechiilor);
- cataracta complicată – extracție chirurgicală a cristalinului.

UVEITE INTERMEDIARE ȘI POSTERIOARE

Reacția inflamatorie își are sediul înapoia diafragmului iridocristalinian:

- La nivelul porțiunii plane a corpului ciliar – uveitele intermediare;
- La nivelul coroidei – uveitele posterioare.

Din punct de vedere clinic, ambele forme se caracterizează prin: absența durerii,
absența interesării segmentului anterior și extinderea procesului inflamator la vitros (hialită)
și la retină (retinită).
Subiectiv, pacientul acuză:
- Fotopsii, fosfene (senzație luminoasă fără reprezentare obiectivă decelabilă clinic); se
explică prin constituirea de aderențe vitreoretiniene;
- Metamorfopsii (vedere deformată a obiectelor; liniile drepte se văd frânte);
- Micropsii (senzație de vedere a obiectelor mai mici); se expică prin interesarea
maculei;
- Miodezopsii (corpi flotanți în vitros), datorate tulburărilor vitreene și leziunilor
maculare;
- Scăderea AV.
Obiectiv, pot apărea:
1. Modificări ale vitrosului; acesta e tulbure datorită prezenței unor opacități
vitreene, care pot îmbrăca diverse aspecte: opacități fine (=celule inflamatorii),
‶fulgi de zăpadă″, opacități filamentoase prin alterarea gelului vitrean;
2. În uveitele posterioare, apar leziunile coroidiene, care au aspect specific fiecărei
entități etiopatogenice. Aceste leziuni pot fi difuze (‶coroidită difuză″) sau în
focare unice/ multiple/ diseminate (‶coroiditele în focar″: noduli coroidieni unici
sau grupați, cu aspect de placard alb-gălbui, ușor proeminent, care în evoluție lasă

6
 leziuni cu aspect de plaje de atrofie corioretiniană), situate sub planul vaselor
retiniene;
3. Modificări la nivelul vaselor retiniene: periflebite (inflamația pereților venelor),
periarterite (inflamația pereților arterelor), hemoragii perivasculare.

Evoluția favorabilă duce spre cicatrizarea leziunilor.

Evoluția nefavorabilă se caracterizează prin extensia procesului inflamator din
aproape în aproape și apariția complicațiilor: cataractă complicată, dezlipire de retină, nevrită
optică, atrofie optică.

Uveitele intermediare sunt de obicei bilaterale, au tendință de cronicizare, recunosc

rareori o etiologie specifică, find mai frecvent de tip autoimun. Deși situate în extrema
periferie a FO, se asociază frecvent cu complicații maculare (edem macular).

Uveitele posterioare apar rareori bilateral și se datorează cel mai frecvent:

- Toxoplasmozei (peste 70% dintre uveitele posterioare);
- Apoi urmează, ca frecvență, coroiditele infecțioase sau prin hipersensibilitate la
antigeni microbieni (tbc, sifilis, herpes, etc);
- Uveitele ce însoțesc boli generale legate de un dezechilibru imunitar.