Sunteți pe pagina 1din 8

APARATUL VIZUAL

1.1. ANATOMIE

Vederea are rol important în viața organismelor superioare prin cantitatea foarte mare
de informații recepționate din mediul extern. Prin conținutul lor, aceste informații contribuie
la adaptarea în mediul de viață, la menținerea echilibrului, în orientarea spațială.
Pentru realizarea văzului, în afara celor trei segmente comune tuturor analizatorilor
(periferic, intermediar, central), s-a dezvoltat în cursul evoluției un aparat optic, capabil să
proiecteze imaginile asupra receptorilor vizuali retinieni.
Analizatorul vizual este alcătuit din:
A. Globul ocular, la nivelul căruia se găsesc receptorii sensibili la cantitatea și
calitatea undelor luminoase;
B. Căile de transmitere a informațiilor;
C. Zonele de proiecție corticală, unde se face analiza și integrarea sintezei
informațiilor.

A. Globul ocular este situat în orbită. Are formă aproximativ sferică cu partea
anterioară mai puțin curbată. Prezintă doi poli, unul anterior care corespunde centrului
curburii anterioare și altul posterior, care corespunde centrului curburii posterioare. Linia care
trece prin cei doi poli, numită axa optică, este tocmai axul anteroposterior. Spațiul ocular este
umplut cu țesut conjunctiv gras, în care se găsesc vasele, nervii și mușchii ochiului.
Globul ocular are la adult o formă relativ sferică, cu diametrele de aproximativ 24 mm
şi greutatea de 6-8 g. Anterior el prezintă o parte mai proeminentă, care corespunde corneei şi
al cărei centru formează polul anterior al globului ocular. Opus lui se află polul posterior.
Diametrul antero-posterior care uneşte cei doi poli (de 24 mm sau mai mic) formează axul
anatomic al globului ocular, care este identic cu axul optic ce trece prin centrul mediilor
refringente.

Globul ocular este alcătuit din:


a) mai multe învelișuri;
b) un sistem receptor;
c) un aparat optic.
a) Învelișurile globului ocular se suprapun și, dinspre exterior spre interior, sunt:
• sclerotica;
• coroida;
• retina.
• Sclerotica (membrana albicans) este o membrană fibroasă, de culoarea albă-sidefie,
dură, opacă și inextensibilă. Formează un înveliș protector al globului ocular. Datorită acestei
structuri nu poate fi străbătută de radiațiile luminoase. La polul posterior al ochiului este
perforată, permițând trecerea nervului optic.
În stratul profund al scleroticei, mai ales în partea posterioară, se găsesc melanocite
sau celule pigmentare, iar între ea şi coroida se află un strat de ţesut conjunctiv lax, care
formează lama supracoroidiană. În partea postero-medială, sclerotica prezintă o zonă
perforată de numeroase orificii prin care ies fibrele nervului optic, numită lamina cribrosa
(lama ciuruită). În partea anterioară se află joncţiunea sclero-corneană, marcată pe faţa
exterioară de şanţul sclerei. În profunzimea acestei regiuni se găseşte un canal paralel cu

1
marginea corneei, numit canalul Schlemm sau sinusul venos al sclerei. El comunică cu
reţeaua venoasă (venele ciliare anterioare) şi are rolul de a drena umoarea apoasă din camera
anterioară a globului ocular.
La nivelul polului anterior ocular devine transparentă și se numește cornee. Corneea,
spre deosebire de sclerotică, poate fi străbătută de radiațiile luminoase. Are forma unui
segment de sferă a cărui rază de curbură nu este perfect regulată: în diametrul orizontal, raza
de curbură este ceva mai mare decât în cel vertical.
Corneea formează peretele anterior al camerei anterioare a ochiului, aflându-se în
contact cu umoarea apoasă. Corneea are rol dublu:
- protejează formațiunile situate posterior ei;
- lasă să pătrundă în globul ocular radiațiile luminoase.
Corneea are o grosime de 0,8-1,1 mm. În structura corneei se găsesc, în sens antero-
posterior, următoarele cinci straturi.
Epiteliul anterior, de tip pavimentos stratificat, care la circumferinţa corneei se
continuă cu epiteliul conjunctivei bulbare. Grosimea sa este de 50 µ.
Lama elastică anterioară sau membrana Bowman, groasă de 6-9 µ, este o condensare a
ţesutului propriu al corneei şi pe ea este aşezat epiteliul anterior.
Ţesutul propriu formează 90% din grosimea corneei şi este alcătuit din fibre colagene
dispuse sub formă de lamele, fibroblaşti şi celule limfoide provenite din sînge prin partea
periferică a corneei. în ţesutul propriu se află spaţii lacunare prin care circulă limfă.
Membrana elastică posterioară sau membrana Descemet, groasă de 5-10 µ, este
produsă de celulele stratului următor şi se continuă cu trabeculele din regiunea irisului. Ea
este constituită din filamente de proteine fibroase.
Endoteliul posterior este ultimul strat al corneei, dispus pe membrana Descemet şi se
continuă cu epiteliul anterior al irisului. Este format dintr-un strat de celule cubice mari.
Corneea nu are vase sanguine şi se hrăneşte prin lichidele spaţiilor lacunare din
interiorul său. în grosimea ei se află fibre nervoase amie- linice. Deşi este o membrană
transparentă, transparenţa ei este mai mică decît a umorii apoase şi a sticlei.
• Coroida - tunica mijlocie. Este o membrană vascularizată și bogată în celule
pigmentare. Căptușește jumătatea posterioară a scleroticii. Prezintă la polul posterior al
globului ocular cu orificiu - locul de trecere al nervului optic.
Coroida asigură nutriția mediilor transparente ale globului ocular prin lichid
interstițial de inhibiție. Prin vasele ei, hrănește celulele retiniene, iar prin celulele pigmentare
pe care le conține, contribuie la formarea camerei obscure.
Spre partea anterioară coroida se îngroașă constituind corpul ciliar, format din
procesele ciliare, alcătuite din 70-80 de ghemuri vasculare, și mușchiul ciliar, constituit din
fibre musculare netede cu dispoziție radiară și circulară. Procesele ciliare secretă umoarea
apoasă, lichid care hrănește țesuturile lipsite de vase ale ochiului (corneea și cristalinul).
Mușchiul ciliar intervine în acomodarea vizuală la distanță.
La partea anterioară a coroidei, sub cornee, se află irisul, care prezintă central o
deschidere numită pupilă. Irisul este bine vizibil prin transparența corneei. Diametrul irisului
este de 12 mm. Fața anterioară a acestuia privește spre cornee. Ea are o anumită colorație dată
de pigmentul irian, cu nuanțe între brun și negru. Lipsa sau cantitatea redusă a acestui
pigment generează albinismul și respectiv culoarea verde sau albastru.
Structural, irisul este alcătuit din: stroma irisului, vase sanguine, mușchi sfincter şi
mușchi dilatator al pupilei, formaţi din fibre musculare netede, din endoteliul sau membrana
anterioară a irisului şi din epiteliul pigmentar posterior ce aparţine retinei iridiene.
Contracția fibrelor circulare micșorează diametrul pupilei, iar contracția celor radiare
mărește diametrul acesteia.
Stroma irisului este formată din celule conjunctive şi fibre colagene subţiri, reduse

2
cantitativ şi este dispusă în două lame limitante, una anterioară şi alta posterioară.
Celulele conjunctive din partea anterioară se alătură, formînd un strat endotelial
discontinuu sau membrana anterioară a irisului, care se continuă cu endoţeliul posterior al
corneei.
Celulele stromei conjunctive sînt încărcate cu pigment, cantitatea de pigment
imprimînd culoarea irisului.
Vasele sanguine au în general dispoziţie ondulat-radiară.
M. sfincter al pupilei este format din fibre circulare dispuse în jurul orificiului pupilar.
El este inervat de fibre parasimpatice venite prin mușchiul oculomotor (III), iar centrul
contractil se află în nucleul accesor al oculomotorului (Edinger-Westphal) din mezencefal.
Mușchiul dilatator este constituit din fibre radiare şi este inervat de fibre simpatice din
ganglionul cervical superior. Centrul său contractil se află în cornul lateral al măduvei C 8—
T2.
Micșorarea diametrului pupilar (mioză) și creșterea lui (midriază) permite o dozare a
cantității de radiații luminoase ce pătrund în interiorul ochiului.
• Retina - tunica internă a globului ocular și sediul sistemului receptor.
b) Sistemul receptor al globului ocular este constituit din retină, care acoperă 2/3
posterioare ale coroidei. Este tunica nervoasă. Cuprinde celule fotosensibile care transformă
excitațiile luminoase în influxuri nervoase specifice. La interior vine în contact cu corpul
vitros, unul din mediile refrmgente ale ochiului. Fața externă vine în contact cu coroida.
La polul posterior al ochiului, pe axul antero-posterior, există pe retină pata galbenă
(macula lutea), cu o depresiune centrală numită foveea centralis, considerată zona de
acuitate vizuală maximă.
Retina, structural, este alcătuită din 10 straturi celulare. Funcțional, sunt importante 3
straturi celulare.
• Stratul extern, situat sub coroidă, este format din celule pigmentare, care produc și
înmagazinează pigmenții fotochimici. Celulele acestui strat trimit prelungiri în jurul lor
celulelor receptoare retiniene, formând o cameră obscură în jurul lor.
• Stratul celulelor fotoreceptoare, care sunt reprezentate prin două tipuri: celulele cu
conuri și celulele cu bastonașe, denumite astfel după forma conică sau cilindrică a
segmentului extern.
- Celulele cu bastonaș sunt foarte sensibile la lumină, fiind receptorii vederii
nocturne. Nu pot furniza detalii asupra obiectelor și culorii lor. Numărul lor
este de 125-130 milioane. în segmentul lor extern se află un șrr de discuri
suprapuse (ca monedele într-un fișic) în care se află o substanță de natură
proteică - scotopsina. Scotopsina împreună cu un pigment numit retinen
constituie rodopsina (purpurul retinian), substanța fotosensibilă a acestor
celule. Aceste celule predomină la periferia retinei.
- Celulele cu conuri au pragul de sensibilitate mult mai ridicat și o acuitate mai
mare. Răspund de vederea în lumină puternică și de perceperea culorii
obiectelor. Conțin în segmentul periferic iodopsină - substanță fotosensibilă.
Sunt în număr de 5-7 milioane. Predomină la nivelul polului posterior al
ochiului, în pata galbenă și exclusiv în centrul acesteia, foveea centralis.
• Stratul format din celule bipolare și ganglionare, care reprezintă neuronii de
ordinul 2 și 3 și care stabilesc cu celulele fotosensibile legături sinaptice complexe.
c) Aparatul optic al globului ocular. Are rol de a focaliză pe retină razele
luminoase, a produce o imagine reală, redusă și inversată a obiectelor.
Este alcătuit din următoarele medii refringente:

3
• Corneea - transparentă, avasculară, bogat inervată. Prezintă o rețea de terminații
nervoase libere, sensibile la durere, presiune, tact, cald și rece.
• Umoarea apoasă - conținută în camera anterioară a ochiului situată între cornee și
cristalin. Este un lichid incolor, perfect transparent. Este produsă de procesele ciliare și
drenată permanent în sistemul venos al globului ocular.
Umoarea apoasă este principalul transportor al substanței nutritive și plastice necesare
cristalinului și corneei. De ea depinde presiunea intraoculară. În mod normal, presiunea
intraoculară este de 15-20 mm Hg. Această presiune este condiționată de circulația umorii
apoase care, așa cum s-a arătat, este secretată continuu de procesele ciliare.
Între producția și resorbția umorii apoase există un echilibru care menține constantă
presiunea intraoculară. Atunci când crește rezistența pe căile de resorbție a umorii apoase,
crește presiunea mtraoculară (glaucom).
• Cristalinul este organul cel mai important al aparatului optic. Are forma unei lentile
biconvexe și este situat înapoia irisului. Este înconjurat de o capsulă conjunctivă numită
cristaloidă. La persoanele tinere cristaloida este foarte elastică.
În interior, pe faţa profundă a cristaloidei anterioare este dispus epiteliul cristalinului,
format din celule cubice, turtite şi, spre ecuator, cilindrice, aşezate pe un singur rînd.
Prelungirile acestor celule dau naştere în tot timpul vieţii fibrelor cristalinului, din substanţa
proprie a acestuia.
La periferie, cristalinul se leagă de mușchiul ciliar prin ligamentul suspensor.
Cristalinul împreună cu ligamentul suspensor constituie un perete despărțitor care separă
camera anterioară (cuprinsă între cristalin și cornee) de camera posterioară (cuprinsă între
cristalin și retină).
• Umoarea apoasă (corp vitros) se află în camera posterioară a globului ocular, pe
care o umple. Este o substanță transparentă, cu aspect gelatinos, care se aseamănă din punct
de vedere al compoziţiei chimice cu lichidul cefalorahidian. Secretată în partea camerei
anterioare dintre iris şi cristalin, ea trece prin pupilă în compartimentul anterior, dintre iris şi
cornee şi prin spaţiile conjunctive Fontana, care comunică cu camera anterioară, se varsă în
canalul Schlemm, iar din acesta în sistemului venos al globului ocular. Pe lângă rolul de
mediu refringent, contribuie și la menținerea formei globului ocular.

Organele anexe ale globului ocular

Se împart în două categorii:


• de protecție;
• de mișcare.

• Organele anexe de protecție sunt reprezentate prin sprâncene, pleoape,


conjunctivă, aparat lacrimal.
- Sprâncenele împiedică transpirația să ajungă în ochi.
- Pleoapele (superioară și inferioară) sunt pliuri tegumentare, cu un schelet fibro-
elastic și acoperite de mușchiul orbicular ai pleoapelor, cu rol în ridicarea și coborârea
acestora. Pe marginile pleoapelor se află genele, care rețin particulele de praf. La baza
genelor se află glande sebacee modificate, care secretă o grăsime ce le unge.
- Conjunctiva (membrana subțire) căptușește fața internă a pleoapelor și fața
anterioară a globului ocular până la periferia corneei, unde se continuă cu epiteliul acesteia.
- Aparatul lacrimal este alcătuit din glanda lacrimală (tubuloacinoasă), situată în
partea superioară și laterală a orbitei, și căile lacrimale.

4
Lacrimile secretate de glanda lacrimală, eliminate prin canalicule pe suprafața
globului ocular, mențin prin mișcarea pleoapelor, umiditatea conjunctivei, a corneei și
transpirația acesteia.
În lipsa vitaminei A, secreția lacrimală insuficientă usucă conjunctiva, opacizează
corneea, manifestări ce caracterizează xeroftalmia.
Căile lacrimale, reprezentate prin două canale lacrimale, câte unul în grosimea fiecărei
pleoape, conduc produsul secretat în sacul lacrimal, iar de aici, prin alt canal, în fosele nazale.
• Organele anexe de mișcare ale globului ocular sunt reprezentate prin mușchii
extrinseci ai globului ocular.
- Patru sunt mușchi drepți (drept superior, drept inferior, drept extern, drept intern); se
inseră cu un capăt de sclerotică, iar cu al doilea capăt, pe un inel fibros, situat în fundul
orbitei.
- Doi mușchi oblici (oblic superior și oblic inferior) se prind cu un capăt pe sclerotică
și cu celălalt capăt pe oasele orbitei.
Mișcările globilor oculari sunt conjugate, rezultat al conlucrării mușchilor oculari,
bilateral. Mișcările executate de globii oculari, după modalitatea de control se clasifică în:
• mișcări reflexe, comandate de nudei moton ai nervilor oculo- motori III, IV, VI.
• mișcări voluntare, aflate sub controlul ariei corticale 8 din locul frontal.
• mișcări automate, aflate sub dependența unor arii din lobul occipital.

B. Căile de transmitere a informațiilor (segmentul intermediar)


Segmentul intermediar este reprezentat prin calea optică, alcătuită din înlănțuirea a 3
neuroni:
• protoneuronul - reprezentat de neuronul bipolar situat în retină.
• deutoneuronul - reprezentat de neuronul multipolar situat tot în retină. Axonii
neuronilor multipolari intră în alcătuirea nervului optic.
• al treilea neuron se află în corpul geniculat lateral din metatalamus.
Celulele bipolare (protoneuronul căii) sunt situate sub stratul celulelor receptoare. Prin
prelungirile lor periferice, celulele bipolare fac sinapsă cu mai multe celule cu conuri sau cu
basto- nașe sau cu ambele, realizând deci, o amplă convergență a impulsurilor.
Prelungirile centrale ale mai multor celule bipolare fac sinapsă cu dendritele unei
singure celule ganglionare multipolare (deutoneuronul căii), realizându-se o nouă
convergență. Excepție fac celulele cu conuri din foveea centralis, care fac sinapsă fiecare cu o
singură celulă bipolară și aceasta cu un singur neuron multipolar.
Axonii neuronilor ganglionari converg și formează nervul optic, care părăsește ochiul,
împreună cu vasele retiniene, printr-o zonă mică în care nu există receptori - pata oarbă.
Cei doi nervi optici (drept și stâng), după ce părăsesc orbita, intră în cutia craniană, se
apropie iar fibrele lor se comportă astfel:
• cele provenite din partea internă a retinei, nazală, se încrucișează și formează
chiasma optică, apoi trec în tractul optic opus;
• cele provenite din partea externă a retinei, temporală, nu se încrucișează și trec direct
în tractul optic de aceeași parte.
Prin tract optic se înțelege porțiunea cuprinsă între chiasma optică și corpul geniculat
lateral, unde se face sinapsă cu cel de al 3-lea neuron. Fiecare tract conține fibre mai
numeroase, provenite de la retina de aceeași parte și fibre mai puține, de la retina din partea
opusă.
Tractul optic dă colaterale și nucleilor mezencefalici, unde fac sinapsă fibrele prin
care se realizează reflexul pupilar, care reglează cantitatea de lumină ce ajunge pe retină.
Axonii celui de al 3-lea neuron conduc informațiile de la retină în lobul occipital al
scoarței cerebrale, care reprezintă segmentul central.

5
C. Segmentul central (zona de proiecție corticală). Se află pe fața medială a lobului
occipital în jurul scizurii calcarine. Este reprezentat prin aria vizuală primară 17, unde se
termină radiațiile optice și unde au loc analiza și sinteza impulsurilor nervoase (excitația
declanșată de stimulii luminoși se transformă în senzație vizuală).
Ariile 18 și 19, situate superior și inferior ariei 17, participă la organizarea conștientă
a imaginii.
Distrugerea ariei 17 bilateral, determină dispariția senzațiilor vizuale = anopsie.
Distrugerea ariilor 18 și 19 are ca urmare imposibilitatea de a recunoaște obiectul pe
care îl vede = agnozie vizuală. Stimularea acestei zone la om conduce la halucinații vizuale.

1.2. FIZIOLOGIA VEDERII

Imaginea se formează pe retină la fel ca în camera obscură a unui aparat fotografic.


Sub acțiunea radiațiilor luminoase se petrec o serie de fenomene de natură: fizică
(excitarea fotoreceptorilor), fotochimică (modificări ale substanțelor fotosensibile din conuri
și bastonașe), bioelectrică (curenți de acțiune retinieni) și psihică (legate de formarea
senzației). Primele trei fenomene se petrec la nivelul retinei, ultimul la nivelul scoarței
cerebrale.

Formarea imaginii pe retină


Razele de lumină ce pătrund prin corneea transparentă în globul ocular sunt refractate,
după legile refracției, de către mediile refringente ale ochiului și formează pe retină imaginea
obiectului.
Cum globul ocular este un sistem dioptic convergent, imaginea formată pe retină va fi
reală, răsturnată și mai mică.
Dintre mediile transparente, cristalinul are rolul principal în formarea imaginii, el
funcționând ca o lentilă biconvexă. în ochiul normal (emetrop), imaginea unui obiect situat la
peste 6 m și de la care razele luminoase vin paralel cu axa ochiului se formează exact pe
retină, fără a se produce în interiorul globului ocular vreo modificare. Pentru obiectele situate
la o distanță mai mică de 6 m, ochiul are capacitatea de a-și modifica refringența, în așa fel
încât imaginea acestor obiecte să se formuleze tot pe retină (acomodarea vizuală).
Acomodarea reprezintă un mecanism complex la care participă retina, căile optice,
mediile refringente (în special cristalinul), mușchiul ciliar, mușchii pupilei cât și mușchii
globului ocular. Datorită elasticității cristalinului sub acțiunea mușchiului ciliar se modifică
raza de curbură (în special convexitatea anterioară), distanța între cele două suprafețe și
indicele de refracție.
În acomodarea pentru vederea de aproape, parasimpaticul determină prin contracția
mușchiului ciliar circular bombarea cristalinului, iar în cea de la distanță mecanismul este
invers sub acțiunea simpaticului.
În acomodarea vizuală se disting două puncte:
• unul de depărtare maximă (punctum remotum), dincolo de care nu se mai face
acomodarea.
• altul de depărtare minimă (punctum proximum) - variabil cu vârsta (normal 12-15
cm), la care imaginile mai sunt clare. Punctum proximum, la vârsta de 40-50 de ani este situat
între 25 și 40 cm, iar la peste 65-70 de ani puterea de acomodare dispare aproape cu
desăvârșire datorită pierderii elasticității cristalinului.
Starea de reducere a acomodării poartă numele de presbiție. Acest defect se
corectează cu lentile biconvexe.

6
Acomodarea la intensitatea luminii se realizează prin mărirea sau micșorarea pupilei,
în funcție de intensitatea razelor luminoase, sub acțiunea mușchilor irisului.

Defecte anatomice ale vederii (ochi ametrop)


• Miopia - reprezintă o stare anormală a globului ocular caracterizată fie de o prea
mare capacitate convergentă, fie printr-un diametru anteroposterior mai lung decât normal,
astfel încât imaginea obiectelor se formează înaintea retinei. Corecția se face prin ochelari cu
lentile biconcave.
• Hipermetropia - este un alt defect al globului ocular. Diametrul anteroposterior este
mai scurt decât normal, iar imaginea se formează înapoia retinei. Corectarea se face prin
ochelari cu lentile biconvexe.
• Astigmatismul - constă din formarea unei imagini difuze și deformate. Curbura
corneei sau a cristalinului nu este uniformă și de aceea razele luminoase nu sunt focalizate
într-un singur punct, ci există focare diferite pentru razele orizontale și pentru cele verticale.
Corectarea se face prin ochelari cu lentile cilindrice.

Mecanismele fotoreeepției
Constau în transformarea energiei razelor luminoase la nivelul celulelor receptoare în
potențiale de acțiune care se transmit prin nervul optic cortexului cerebral, unde produc
senzații vizuale.
Substratul biochimic al acestor fenomene este constituit de substanțele fotosensibile
(rodopsina și iodopsina). Acționând asupra compușilor fotosensibili, lumina ie modifică
structura, provocând variații de potențial care inițiază potențiale de acțiune.
• În celulele cu bastonașe, sub acțiunea luminii, se rupe legătura dintre constituenții
rodopsinei și, trecând printr-o serie de compuși intermediari foarte labili, se ajunge la
eliberarea scotopsinei și a retinenului. în cursul acestor reacții se produc anumite modificări
biochimice, care au ca rezultate generarea potențialului de receptor. Retinenul este, în parte,
redus 1a vitamina A și în parte, se leagă din nou de scotopsină, reconstituind rodopsina, iar
din vitamina A se resintetizează permanent retinen.
• În celulele cu conuri pigmenții vizuali au o structură asemănătoare. La om există
trei tipuri de celule cu conuri, legate de perceperea diferențiată a celor trei culori
fundamentale, respectiv trei tipuri diferite de pigmenți vizuali.
Celulele cu conuri au un prag de excitabilitate mai înalt; sunt răspunzătoare pentru
vederea în lumină puternică - vedere fotopică - și pentru perceperea culorilor.
Celulele cu bastonaș au un prag de excitare mai redus și o convergență crescută; sunt
stimulate de cantități mai mici de lumină, fiind răspunzătoare pentru vederea în întuneric -
vedere scotopică. La om vederea realizează senzația de lumină, senzația cromatică și
senzația de formă.
• Senzația de lumină este determinată de acțiunea unui spectru luminos asupra
celulelor senzoriale retiniene. Radiațiile luminoase sunt apreciate cantitativ prin simțul de
luminozitate, iar calitativ prin simțul cromatic. Tulburarea cea mai gravă a senzației
luminoase este hemera- lopia (orbul găinilor) cauzată de avitaminoza A. Bolnavul vede bine
ziua, dar în timpul amurgului și noaptea nu vede deloc. Explicația ține de faptul că formarea
rodopsinei celulelor cu bastonașe se face pe seama vitaminei A, care în acest caz lipsește.
Administrarea de vitamina A conduce la dispariția acestor tulburări.
• Senzația cromatică. Pentru explicarea vederii cromatice au fost emise mai multe
teorii:
- teoria tricromatică (Helmholtz, 1850; Young, 1902);
- teoria tetracromatică (Hering, 1878).

7
Conform teoriei tricromatice, retina conține trei tipuri de celule cu con, fiecare având
câte un tip de pigment fotosensibil pentru lungimile de undă roșu, verde și albastru (culori
primare). Aceste culori primare pot forma, prin amestecul lor, orice altă culoare, inclusiv cea
albă. Negrul se admite că ar fi produs prin lipsa stimulării luminoase.
Ochiul percepe separat aceste trei culori fundamentale, iar diferitele senzații cromatice
sunt rezultatul stimulării concomitente și inegale ale celor trei tipuri de celule cu conuri.
Stimularea lor egală ar da senzația de culoare albă.
Nu s-a putut demonstra existența unor căi separate spre creier pentru fiecare sistem de
conuri și de aceea se admite că are loc un proces de codificare chiar în retină, care transformă
informația colorată în răspunsuri „deschis” sau „închis”.
Sunt anomalii de percepere a culorii care merg până la cecitate cromatică.
Defectele vederii cromatice se transmit ereditar și constau în incapacitatea persoanei
respective de a distinge culorile.
Una din maladiile ereditare este daltonismul care constă în incapacitatea de a deosebi
culorile roșu și verde. Are frecvență mare la bărbați și este foarte rar la femei. Maladia se
datorează unei gene rece- sive plasată pe cromozomul „X”. Ridică probleme deosebite făcând
imposibilă practicarea anumitor profesii cum ar fi: conducerea de autovehicule sau avioane
etc.
• Senzația de formă - vederea permite recunoașterea obiectelor din mediul ambiant și
caracterizează capacitatea ochiului de a percepe detalii sau elemente de ansamblu, privind
orientarea în spațiu, forma, aprecierea distanțelor etc.

Vederea binoculară
Vederea binoculară (cu ambii ochi) ne dă posibilitatea să vedem obiectele în relief, în
adâncime și să apreciem astfel distanța la care se găsesc. Condiția esențială pentru a avea
această percepere este ca imaginea formată în fiecare ochi să se proiecteze pe aceleași regiuni
ale celor două retine. Aceste puncte, care coincid unul cu altul, se numesc puncte
corespunzătoare.
Pentru ca imaginea unui obiect luminos să se formeze pe pata galbenă a celor doi
ochi, este necesar ca axele ochilor să se întâlnească în același punct. Imaginile formate în
puncte corespunzătoare pe retinele celor doi ochi se suprapun în centrii vizuali ai celor două
emisfere Şi sunt percepute ca una singură. Aceasta se datorează faptului că fibrele celor două
fascicule optice se încrucișează în parte (chiasma optică), așa că fiecare centru vizual
primește fibre, atât de la globul ocular din partea opusă. în fiecare centru se face, deci,
proiecția de pe ambele retine.
Dacă cele două imagini nu se formează pe puncte corespunzătoare în ambii ochi, ele
vor apărea izolate și deci vom avea două senzații. Această stare se numește diplopie, adică
vedere dublă.