CURSUL

APARATUL RESPIRATOR
( prima parte- nas, laringe, trahee, bronhii extrapulmonare)

1. Nasul si fosele nazale.

Primul segment al căilor respiratorii este reprezentat de nas si fosele

nazale. Acesta este un organ complex cu functii respiratorii şi senzoriale.
Anatomic sunt doua organe:
1. piramida nazala sau nasul extren sau nasul propriu zis
2. fosele nazale (calum nasi) împreună cu cavităţile anexe sau
paranazale (sinus paranasales)

Nasul extern este o proeminenţă mediană situat la mijlocul feţei şi

serveşte ca protecţie pentru fosele nazale. El este primul segment al căilor
respiratorii. Se găseşte sub baza craniului şi deasupra cavităţii bucale.
Limite superficiale: în sus- incizura nazofrontală; în jos- şanţul
nazolabial; lateral – prin două linii în jos şi în afară, corespunzând
şanţului nazopalpebral în partea de sus şi nazogenian în partea de jos.
Limitele profunde: de la orificiile narinare până la fosele nazale
cuprinzând de fapt, regiunea preturbinală sau calina nasi.
Nasul arată ca o piramidă triunghiulară cu vârful în sus. Rădăcina
nasului se află în scobitura dintre frunte şi nas iar baza nasului priveşte în
jos şi are două orificii numite narine, despărţite prin septul nazal mobil.
Constituţia anatomică a nasului.
1. planul superficial moale, format din piele, ţesut lax
subcutanat, stratul muscular format din muşchii pieloşi anexaţi
nasului şi periost sau pericondru.
2. planul profund de susţinere, osteocartilaginos, acoperit în
interior de mucoasa pituitară. La nivelul narinelor mucoasa se
continuă cu pielea.
Vasele şi nervii.
1. planul superficial: Artera facială vascularizează planurile
superficiale iar vena facială colectează sângele venos.
Nervii motori provin din facial şi cei senzitivi din
trigemen.

1
 2. planul profund : Mucoasa este vascularizată de ramuri din
artera maxilară internă şi ramuri din arterele oftalmice.
Nervii mucoasei sunt senzitivi şi vasomotori.

Fosele nazale sunt două culoare strâmte situate înapoia piramidei

nazale, care ţin de la narine până la orificiile posterioare numite coane.
Fosele nazale sunt situate sub baza craniului şi deasupra cavităţii bucale
fiind separate între ele printr-un perete numit sept. Posterior fosele nazale
comunică cu faringele.
Fosele nazale se împart în două segmente:
1. vestibulul nazal care este oblic în sus şi înapoi
2. fosele nazale propriu zise
Vestibulul nazal este segmentul anterior al foselor nazale care este
căptuşit de piele şi de mucoasă. Se întinde de la narină până la limen nasi,
care este o creastă curbă care are ca suport marginea inferioară a cartilajului
lateral. Limen nasi este linia separatoare dintre vestibul şi fosele nazale
propriu zise. Intre narine şi limen nasi se găseşte proeminenţa numită plica
alară, determinată de marginea inferioară a cartilajului alar. Această plică
marchează locul unde ajunge epiteliul cutanat împreună cu perii şi glandele
sebacee. De aici până la limen nasi se află zona de tranzit dintre piele şi
mucoasă iar posterior de limen nasi găsim mucoasa propriu zisă.
Vasele şi nervii vestibulului nazal. Arterele provin din arterele
etmoidale şi artera facială. Venele sunt preluate de vena facială. Nervii
senzitivi fac parte din nervul trigemen. Nervii vasomotori vin prin plexurile
perivasculare.
Fosele nazale propriu zise au o direcţie orizontală şi sunt acoperite de
mucoasa nazală (pituitară), care acoperă fidel toate neregularităţile de la
acest nivel şi pătrunde în sinusurile paranazale. Fosele nazale au patru pereţi.
Peretele superior este împărţit topografic în trei porţiuni:
- o porţiune anterioară ascendentă, numită nazală
- o porţiune mijlocie, fronto etmoidală, apropape orizontală
- o porţiune posterioară, descendentă, sfenoidală.
La nivelul porţiunii mijlocii se găseşte lama ciuruită prin care trec
firişoarele nervului olfactiv.
Peretele inferior se prezintă ca un şanţ antero-posterior mai lat în
partea posterioară. Anterior planşeul este osos iar înapoi peretele se continuă
fără limită de trecere cu vălul platin.
Peretele intern sau septumm nasi, este de natură osteo cartilaginoasă,
de formă patrulateră cu direcţie antero-posterioară. Structural, pornind din
posterior spre anterior, deosebim trei porţiuni: o porţiune osoasă, o porţiune

2
cartilaginoasă şi o porţiune membranoasă situată cel mai anterior. Pe sept se
gasesc două formaţiuni. Cea mai impotantă este tuberculul septului care se
dezvoltă în dreptul cornetului mijlociu. Spatiul dintre acestea două se
numeşte rima nasi.
Peretele extern se întinde de la limen nasi pâna la sanţul nazo-
faringian şi este divizat în două porţiuni:
- porţiunea preturbinală, este zona anterioară, numită şi carina nasi.
Ea este o zona netedă care se întinde în partea superioară de la limen nasi
până la lama ciuruită a etmoidului.
- porţiunea turbinală este cea mai întinsă şi pe ea se găsesc
cornetele nazale (turbinaria). Acestea sunt în număr de trei (superior,
mijlociu şi inferior). Mărimea cornetelor creşte de sus în jos. Cornetele sunt
formate din lame osoase răsucite cu marginea interioară către exterior, ele
sunt învelite pe amândouă feţele de mucoasă nazală. Fiecare cornet are o faţă
medială convexă, o faţă laterală concavă, o margine liberă îndreptătă în jos
şi lateral, o lată margine aderentă de oasele craniului care alcătuiesc faţă
laterală a nasului, o extemitate anterioară voluminoasă, numită capul
cornetului, o extremitate porterioară sau coada cornetului.
În meaturi se deschid orificiile de comunicare ale sinusurilor
paranazale. In meatul superior se deschid celulele etmoidale posterioare. În
meatul mijlociu, în porţiunea cea mai anterioară a sa se deschide sinusul
frontal. Tot în acesta se mai deschide sinusul maxilar şi două trei celule
etmoidale. În meatul inferior se deschide canalul lacrimo-nazal.
Atât cornetul mijlociu cât şi cel inferior au forma unui triunghi cu
baza situată anterior. Cornetul inferior este cel mai lung, coada acestuia se
află situată cu un cm înainte de orificul trompei lui Eustachio. Când cornetul
este hipertrofiat, poate ajunge până la orificiu şi provoacă tulburări de auz.
Prin meatul inferior poate fi puncţionat sinusul maxilar. Mucoasa nazală este
moale şi formată din corion şi epiteliu. Partea ce mai profundă conţine
numeroase vase şi glande.
Epiteliul foselor nazale este de tip olfactiv pe peretele posterior şi de
tip respirator în rest. Epiteliul respirator este pluristratificat şi celulele
prezintă cili vibratori la suprafaţă. Între aceste celule se găsesc celule
mucoase şi celule bazale pe membrana bazală.
Porţiunea olfactivă a mucoasei este redusă ca întindere, 1,5 cm pătrati.
Acest tip de mucoasă se găseşte sub lama ciuruită, pe suprafaţa cornetului
superior şi în zona superioară a septului nazal. Mucoasa olfactivă are o
culoare gălbuie iar structura sa este diferită de cea a mucoasei respiratorii.
Ea este formată din celule prismatice, între care se găsesc celule olfactive
care au o formă ovalară, un nucleu mare şi protoplasmă redusă. Fiecare

3
celulă are două prelungiri, una care merge spre suprafaţa mucoasei, de forma
unui bastonaş şi o altă prelungire subţire care se îndreaptă spre lama ciuruită.
Aceste prelungiri se adună în fila olfactoria, străbat orificiile lamei ciuruite
şi pătrund în grupul olfactiv.
Vasele şi nervii fosele nazale propriu zise. Arterele provin din
sistemul carotidian intern şi extern. Venele drenează în trei grupuri: un grup
anterior care se varsă în vena facială; un grup posterior care se varsă în
plexul pterigoidian; un grup superior care se varsă în vena oftalmică.
Limfaticele pleacă către ganglionii retrofaringieni şi ganglionii jugulari.
Inervaţia senzorială a foselor nazale este localizată exclusiv în zona
olfactivă. Toată mucoasa inclusiv cea olfactivă este inervată de fibre
senzitive din trigemen şi din fibre organo vegetative care se adresează
vaselor.
Cavităţile anexe foselor nazale sunt în număr de patru fiecare fosă
nazală. Cavităţile anexă sunt reprezentate de sinusul maxilar, sinusul frontal,
sinusul sfenoidal şi sinusul etmoidal. Toate aceste sinusuri paranazale
pneumatice comunică cu fosele nazale prin mai multe orificii pe care le-am
descris anterior fiind căptuşite de aceeaşi mucoasă cu cea a foselor nazale.

2. Laringele

Laringele este un organ care ocupă regiunea anterioară a gâtului şi are

rol atât în sonaţie cât şi în fonaţie. Laringele este situat inaintea
hipofaringelui şi în spatele regiunii subhioidiene având raporturi anterioare
cu glanda tiroidă. El este situat sub osul hioid prin care este legat de limbă.
In jos se continuă cu traheea. La omul viu, în staţiune verticală, marginea
superioară a epiglotei atinge marginea inferioară. Cartilajul cricoid ajunge la
marginea inferioara a vertebrei C6.

Conformaţia exterioară. Laringele are forma piramidală cu baza

triunghiulara orientată în sus şi cu vârful tăiat orientat în jos.
Baza este orientată oblic în sus şi posterior spre cavitatea faringelui.
Ea poartă numele de orificiu superior al laringelui sau orificiu faringian al
laringelui. Orificiul faringian este delimitat anterior de proeminenţa
transversală a epiglotei, lateral de plicile ariteno epiglotice, iar posterior de
cartilajele aritenoide care sunt despărţite pe linia mediană de o depresiune
interaritenoidă numită rimula. Partea inferioară a rimulei poartă numele de
plica inter-aritenoidiană.
Faţa posterioară formează peretele anterior al hipofaringelui şi este
acoperită de mucoasa faringiană. Bolul alimentar alunecă de-alungul ei

4
explicând astfel disfagia cea poate apare în unele afecţiuni laringiene ca şi
disfonia din unele faringite. Pe faţa posterioară găsim o proeminenţă
mediană şi două şanţuri sittuate de o parte şi de alta a acestuia. Zona
convexă mediană se datorează cartilajului cricoid, cartilajelor aritenoide şi
muşchilor crico aritenoidieni posteriori. Sanţurile laterale se numesc recesuri
piriforme sau şanţuri laringo-faringiene. În partea superioară a recesurilor
piriforme (unul drept şi unul stâng) se găşte plica nervului laringeu orientată
oblic în jos şi înăuntru prin care trece nervul laringeu superior.

Feţele anterolaterale (dreaptă şi stângă) sunt formate din osul hioid

(corp si coarne), ligamentele tirohioidiene, cartilajul tiroid, partea anterioară
a cartilajului cricoid şi ligamentul crico-tiroidian. Feţele anterolaterale au
raporturi dinspre profunzime către suprafaţă cu : glanda tiroidă, muşchii
subhioidieni, fascia cervicală mijlocie şi superficială, muşchiul pielos şi
piele. Marginea anterioră a laringelui proemină sub piele şi poartă denumirea
de mărul lui Adam sau proeminenţa laringica.
Vârful laringelui se continuă cu traheea prin orificiul inferior al
laringelui care se situează imediat sub cartilajul cricoid.

5
 Conformaţia interioară a laringelui. În interiorul laringelui se găsesc
două perechi de coarde vocale care împart laringele în trei etaje.
Etajul supraglotic sau vestibulum laringian este o cavitate ovalară cu
pereţi tapetaţi de mucoasă laringiană. Este delimitat anterior de epiglotă,
poasterior de cartilajele aritenoide împreună cu scobitura inter-aritenoidiană,
iar pe laturi este delimitat de plicile ariteno-epiglotice şi faţa superioară a
coardelor vocale superioare.
Etajul glotic mijlociu sau cavum laringis intermedium este spaţiul în
care se găsesc corzile vocale şi cavităţile dintre ele numite ventriculii
laringelui. Privind interiorul laringelui de sus în jos, vom gasi câte două plici
numite coarde vocale, pe fiecare parte. Plicile vocale sunt întinse în sens
sagital şi se împart în corzi vocale superioare şi corzi vocale inferioare.
Corzile vocale superioare pleacă din unghiul anterior al cartilajului
tiroid până pe faţa laterală a cartilajului aritenoid. Sunt formate dintr-o lamă
fibroelastică numită ligament tiro-aritenoidian superior sau ligament
ventricular care este acoperit pe faţa superioară şi inferioară de mucoasă.
Acestea sunt corzi vocale false deoarece au rol pasiv în fonaţie. Faţa
superioară priveşte în sus înăuntru, iar faţă inferioară priveşte în jos şi
lateral, delimitând ventricolul laringian împreună cu faţă superioră a coardei
inferioare.
Corzile vocale inferioare se întind de la unghiul anterior al cartilajului
tiroid până la baza cartilajului aritenoid. Corzile vocale sunt formate din
ligamentul tiro-aritenoidian inferior ( ligament vocal) şi un fascicul al
muşchiului tori-aritenoidian de ce mai mare importanţă în fonaţie, ambele
acoperite pe faţă superioară şi pe cea inferioară de mucoasa laringiană.
Acestea sunt corzile vocale adevărate. Faţa superioară participă la
delimitarea ventriculului laringian. Faţa externă este aderentă la faţa internă
a cartilajului tiroid.
Glota sau rima glottidis este spaţiul dintre coardele vocale inferioare şi
faţa internă a cartilajelor aritenoide.
Etajul subglotic sau cavum laringis inferior este reprezentat de
porţiunea care se găseşte sub coardele vocale. Această zonă se continuă cu
traheea.

Constituţia anatomică a laringelui.

1 Scheletul cartilaginos conţine trei cartilaje nepereche şi 3 cartilaje

pereche, în total 9 cartilaje.

6
 - Cartilajul cricoid este situat în partea inferioară a laringelui. De sub
el începe traheea iar deasupra lui se găsesc cartlajul tiroid şi cele două
cartilaje aritenoide. Cartilajul tiroid are forma unui inel cu arcul în partea
anterioară şi lama în partea posterioară. Lama cricoidului formează peretele
posterior al laringelui şi cel anterior al faringelui inferior. Pe marginea
superioară alamei se găsesc două feţe articulare pentru cartilajul aritenoid.
Pe fiecare parte a suprafeţei externe a arcului cricoid se găseşte câte o faţă
articulară pentru cornul mic al cartilajului tiroid.
- Cartilajul tiroid este situat în zona anterioară si mediană a laringelui
şi este format din două lame care sunt unite anterior. Lamele formează un
unghi diedru de 160-170 grade. Cartilajul tiroid are o scobitură superioară
(incizura tiroidea), cornele tiroidului prelungesc marginea posterioară, câte
două pe fiecare parte: cornul hioidian sau cornul mare este îndreptat spre
osul hioid, iar cornul crioidian sau cornul mic este orientat spre cartilajul
cricoid. Cartilajele ariteoide sunt în număr de două , unul pe dreapta şi unul
pe stânga, situate pe faţa posterioară a laringelui. Are formă de piramidă
triunghiulară cu axul vertical şi vârful în sus. Prin bază se articulează cu
lama cartilajului cricoid. Vârful este întors înainte şi acoperit cu cartilajul
corniculat. Cartilajele aritenoide au trei feţe: faţa medială formează grota
intercartilaginoasă, pe faţa posterioară se găseşte muşchiul aritenoid iar pe
faţa laterală se găsesc două fosete. Pe cea de sus se prinde coarda vocală
superioară, iar pe cea de jos muşchiul vocal.
- Cartilajele corniculate sau cartilajele lui Santorini sunt mici şi se gă
sesc deasupra cartilajelor aritenoide.
- Cartilajele cuneiforme sau cartilajele lui Wrisberg se găsesc în
grosimea plicii aritenoepiglotice.
- Cartilajul epiglotic este dispus vertical înaintea orificiului laringian
şi formează scheletul epiglotei ce are forma unei frunze. Baza priveşte în sus
şi este uşor denivelată. Vârful numit şi peţiolul aderă la unghiul diedru al
cartilajului tiroid printr-o bandă fibroasă. Cartilajul epiglotic este acoperit de
mucoasă care pe faţa anterioară a epiglotei formează trei plici gloso-
epiglotice. Intre plica mediană şi cele laterale se găseşte câte o fosetă numită
foseta gloso-epiglotică sau valecula. Epiglota are raporturi anterioare cu osul
hioid şi membrana tirohioidiană de care este despărţită prin pachetul adipos
laringian preglotic. Mucoasa situată pe faţa posterioară a epiglotei este
străbătută de orificii glandulare. Marginile laterale convexe vin în raport cu
plicile aritenoepiglotice.

3. Traheea
4. Bronhiile extrapulmonare