ANATOMIA NASULUI

Atât forma, cât şi aspectul nasului afectează nu numai aspectul general al fizionomiei, cât şi funcţia
respiratorie ce se realizează la acest nivel. Structura anatomică a nasului îndeplineşte o varietate de
funcţii fiziologice, o modificare chiar minimă, afectându-le.

Nasul este situat în porţiunea centrală a feţei, proeminent, înconjurat lateral de regiunile
infraorbitale, inferior de regiunea orală şi superior, de regiunea frontală.

Forma sa este una de piramidă triunghiulară cu 3 feţe, 3 margini şi un vârf. Feţele laterale sunt
alcătuite în porţiunea inferioară de aripile nazale, faţa inferioară este reprezentată de narine, iar faţa
posterioară lipseşte, fiind reprezentată de către porţiunea de trecere dintre coanele nazale spre
nazofaringe.

Marginile laterale sunt realizate de şanţul nazogenian şi nazopalpebral, iar marginea anterioară este
reprezentată de dosul nasului

Regiunea nazală cuprinde mai multe straturi şi anume:

I. Stratul cutanat reprezentat de piele ce prezintă în partea superioară o regiune mobilă pe planurile
subiacente, iar în porţiunea inferioară o piele mai groasă şi aderentă de pericondru. Ţesutul cutanat
se extinde şi la nivelul vestibulului nazal, unde prezintă suplimentar numeroase fire de păr ce poartă
denumirea de vibrize ce au ca principal scop reţinerea impurităţilor din aer. De asemenea, pielea de
la nivelul regiunii nazale prezintă numeroase glande sebacee a căror canale excretoare sunt vizibile.

II. Ţesutul celular subcutanat este în cantitate redusă.

III. Stratul muscular este reprezentat de muşchii ce realizează expresia facială:

• muşchiul nazal ce este alcătuit din două părţi şi anume: o parte transversă ce acoperă zona centrală
a nasului şi o parte alară ce este situată la nivelul aripilor nasului şi îndeplineşte funcţia de dilatare a
narinelor;

• muşchiul ridicător al buzei superioare şi a aripei nasului;

• muşchiul procerus ce este localizat la nivelul rădăcinii nasului.

Pachetele neurovasculare sunt alcătuite din:

1. Nervi:

• inervaţia senzitivă este realizată prin intermediul ramurilor de la nivelul trigemenului:

- nervul etmoidal anterior ce este ram din nervul oftalmic. Acesta prezintă o ramură internă = nervul
nazal intern ce inervează mucoasa şi tegumentele septale şi o ramură externă = nervul nazal extern,
prin intermediul căruia inervează mucoasa de la nivelul peretelui lateral antral şi tegumentele
peretelui lateral vestibular;

- nervul nazociliar, ram din nervul oftalmic ce inervează pielea de la nivelul rădăcinii nasului;

- nervul infraorbital, ram din nervul maxilar ce inervează pielea versantului lateral al nasului;

• inervaţia motorie se realizează prin intermediul nervului facial, prin ramurile sale terminale.

2. Vascularizaţia este realizată de:

• arterele: sunt ramuri din artera facială (artera angulară şi artera nazală externă) şi din artera
oftalmică (artera dorsală a nasului).

• venele drenează fie în vena facială şi apoi în vena jugulară internă, fie în vena oftalmică şi apoi în
sinusul cavernos.

• limfaticele drenează la nivelul ganglionilor parotidieni superficiali şi submandibulari.

IV. Stratul osteofibrocartilaginos este alcătuit din:

• un schelet osos reprezentat de oasele proprii nazale şi apofizele montante ale oaselor maxilare;

• un schelet cartilaginos reprezentat de cartilagiile alare ce alcătuiesc aripile nazale, cartilagiile

laterale şi accesorii.

V. Stratul mucocutanat alcătuit din pielea de la nivelul vestibulului nazal şi mucoasa nazală, limita
dintre acestea fiind reprezentată de limen nasi.

Cavitatea nazală

Sinusurile, cavitatea nazala si bucala - sectiune transversala

Interiorul piramidei nazale formează cavitatea nazală. Aceasta este primul segment al sistemului
respirator şi începe anterior la nivelul vestibulului nazal, ce este delimitat posteror de limen nasi
(localizat între marginea posteroară a cartilajului alar şi marginea anterioară a cartilajului lateral) . Se
prezintă sub forma unui culoar şi este localizată deasupra cavităţii bucale şi între orbite şi sinusurile
maxilare. Porţiunea anterioară osoasă a cavităţii nazale poartă denumirea de apertura piriformă şi
este în interrelaţie lateral şi inferior cu osul maxilar, iar superior cu osul nazal.

Prin intermediul septului nazal, se împarte în două porţiuni aproximativ simetrice ce poartă
denumirea de fose nazale. Septul nazal este alcătuit dintr-o parte anterioară, cartilaginoasă şi o parte
posterioară, osoasă. Anomaliile de formă a septului nazal determină frecvent simptomatologie
obstructivă a căilor aeriene superioare.

O fosă nazală prezintă 4 pereţi:

• unul inferior ce este format din apofiza palatină a maxilarului superior şi lama orizontală a
palatinului;
• unul superior ce este alcătuit din faţa postero-inferioară a oaselor proprii nazale, spina nazală a
frontalului şi faţa inferioară a osului sfenoid.

• unul intern ce este alcătuit din lama verticală a etmoidului şi vomer;

• unul extern care este totodată şi cel mai important perete al foselor nazale şi este alcătuit din
maxilarul superior, sfenoid, palatin, lacrimal, etmoid şi cornetul inferior.

La acest nivel sunt localizate mai multe structuri importante precum: conca nazală inferioară, mijlocie
şi superioară, ostiumurile sinusale şi orificiul canalului lacrimonazal.

Conca (cornetul) nazală inferioară este cea mai voluminoasă din cele trei şi are o formă aproximativ
triunghiulară. Aceasta prezintă un cap - mai rotunjit, o coadă - mai efilată, o faţă medială ce priveşte
spre septul nazal, o faţă laterală ce priveşte spre meatul inferior, o margine superioară şi o margine
inferioară.

Capul cornetului inferior este voluminos, roşu şi poate fi identificat la 2 cm posterior de orificiul
narinar. Coada cornetului inferior depăşeşte coanele, ajungând în zona tubo-faringiană, fiind
localizată intern faţă de orificiul trompei lui Eustachio

Atât forma, cât şi aspectul nasului afectează nu numai aspectul general al fizionomiei, cât şi funcţia
respiratorie ce se realizează la acest nivel. Structura anatomică a nasului îndeplineşte o varietate de
funcţii fiziologice, o modificare chiar minimă, afectându-le.

Anatomia nasului

Nasul este situat în porţiunea centrală a feţei, proeminent, înconjurat lateral de regiunile
infraorbitale, inferior de regiunea orală şi superior, de regiunea frontală.

Forma sa este una de piramidă triunghiulară cu 3 feţe, 3 margini şi un vârf. Feţele laterale sunt
alcătuite în porţiunea inferioară de aripile nazale, faţa inferioară este reprezentată de narine, iar faţa
posterioară lipseşte, fiind reprezentată de către porţiunea de trecere dintre coanele nazale spre
nazofaringe.

Marginile laterale sunt realizate de şanţul nazogenian şi nazopalpebral, iar marginea anterioară este
reprezentată de dosul nasului.

Stratigrafie

Regiunea nazală cuprinde mai multe straturi şi anume:

I. Stratul cutanat reprezentat de piele ce prezintă în partea superioară o regiune mobilă pe planurile
subiacente, iar în porţiunea inferioară o piele mai groasă şi aderentă de pericondru. Ţesutul cutanat
se extinde şi la nivelul vestibulului nazal, unde prezintă suplimentar numeroase fire de păr ce poartă
denumirea de vibrize ce au ca principal scop reţinerea impurităţilor din aer. De asemenea, pielea de
la nivelul regiunii nazale prezintă numeroase glande sebacee a căror canale excretoare sunt vizibile.
II. Ţesutul celular subcutanat este în cantitate redusă.

III. Stratul muscular este reprezentat de muşchii ce realizează expresia facială:

• muşchiul nazal ce este alcătuit din două părţi şi anume: o parte transversă ce acoperă zona centrală
a nasului şi o parte alară ce este situată la nivelul aripilor nasului şi îndeplineşte funcţia de dilatare a
narinelor;

• muşchiul ridicător al buzei superioare şi a aripei nasului;

• muşchiul procerus ce este localizat la nivelul rădăcinii nasului.

Pachetele neurovasculare sunt alcătuite din:

1. Nervi:

• inervaţia senzitivă este realizată prin intermediul ramurilor de la nivelul trigemenului:

- nervul etmoidal anterior ce este ram din nervul oftalmic. Acesta prezintă o ramură internă = nervul
nazal intern ce inervează mucoasa şi tegumentele septale şi o ramură externă = nervul nazal extern,
prin intermediul căruia inervează mucoasa de la nivelul peretelui lateral antral şi tegumentele
peretelui lateral vestibular;

- nervul nazociliar, ram din nervul oftalmic ce inervează pielea de la nivelul rădăcinii nasului;

- nervul infraorbital, ram din nervul maxilar ce inervează pielea versantului lateral al nasului;

• inervaţia motorie se realizează prin intermediul nervului facial, prin ramurile sale terminale.

2. Vascularizaţia este realizată de:

• arterele: sunt ramuri din artera facială (artera angulară şi artera nazală externă) şi din artera
oftalmică (artera dorsală a nasului).

• venele drenează fie în vena facială şi apoi în vena jugulară internă, fie în vena oftalmică şi apoi în
sinusul cavernos.

• limfaticele drenează la nivelul ganglionilor parotidieni superficiali şi submandibulari.

IV. Stratul osteofibrocartilaginos este alcătuit din:

• un schelet osos reprezentat de oasele proprii nazale şi apofizele montante ale oaselor maxilare;

• un schelet cartilaginos reprezentat de cartilagiile alare ce alcătuiesc aripile nazale, cartilagiile

laterale şi accesorii.

V. Stratul mucocutanat alcătuit din pielea de la nivelul vestibulului nazal şi mucoasa nazală, limita
dintre acestea fiind reprezentată de limen nasi.
Cavitatea nazală

Sinusurile, cavitatea nazala si bucala - sectiune transversala

Interiorul piramidei nazale formează cavitatea nazală. Aceasta este primul segment al sistemului
respirator şi începe anterior la nivelul vestibulului nazal, ce este delimitat posteror de limen nasi
(localizat între marginea posteroară a cartilajului alar şi marginea anterioară a cartilajului lateral) . Se
prezintă sub forma unui culoar şi este localizată deasupra cavităţii bucale şi între orbite şi sinusurile
maxilare. Porţiunea anterioară osoasă a cavităţii nazale poartă denumirea de apertura piriformă şi
este în interrelaţie lateral şi inferior cu osul maxilar, iar superior cu osul nazal.

Prin intermediul septului nazal, se împarte în două porţiuni aproximativ simetrice ce poartă
denumirea de fose nazale. Septul nazal este alcătuit dintr-o parte anterioară, cartilaginoasă şi o parte
posterioară, osoasă. Anomaliile de formă a septului nazal determină frecvent simptomatologie
obstructivă a căilor aeriene superioare.

O fosă nazală prezintă 4 pereţi:

• unul inferior ce este format din apofiza palatină a maxilarului superior şi lama orizontală a
palatinului;

• unul superior ce este alcătuit din faţa postero-inferioară a oaselor proprii nazale, spina nazală a
frontalului şi faţa inferioară a osului sfenoid.

• unul intern ce este alcătuit din lama verticală a etmoidului şi vomer;

• unul extern care este totodată şi cel mai important perete al foselor nazale şi este alcătuit din
maxilarul superior, sfenoid, palatin, lacrimal, etmoid şi cornetul inferior.

La acest nivel sunt localizate mai multe structuri importante precum: conca nazală inferioară, mijlocie
şi superioară, ostiumurile sinusale şi orificiul canalului lacrimonazal.

Conca (cornetul) nazală inferioară este cea mai voluminoasă din cele trei şi are o formă aproximativ
triunghiulară. Aceasta prezintă un cap - mai rotunjit, o coadă - mai efilată, o faţă medială ce priveşte
spre septul nazal, o faţă laterală ce priveşte spre meatul inferior, o margine superioară şi o margine
inferioară.

Capul cornetului inferior este voluminos, roşu şi poate fi identificat la 2 cm posterior de orificiul
narinar. Coada cornetului inferior depăşeşte coanele, ajungând în zona tubo-faringiană, fiind
localizată intern faţă de orificiul trompei lui Eustachio

Faţa medială este în raport direct cu regiunea antero-inferioară a septului nazal.

Faţa laterală aparţine de meatul inferior.

Marginea superioară prezintă 2 zone dintre care cea inferioară intră în alcătuirea meatului inferior,
iar cea superioară a meatului mijlociu.
Marginea inferioară este turgescentă în porţiunea anterioară şi are o orientare oblică în jos, posterior
şi lateral.

Meatul inferior este delimitat între peretele lateral al fosei nazale şi faţa laterală a cornetului inferior.
La unirea ¼ anterioară cu ¾ posterioare se poate identifica canalul lacrimo-nazal. Orificiul de
deschidere prezintă o porţiunea superioară mai proeminentă ce poartă denumirea de plica lacrimo-
nazală. Posterior orificiului canalului lacrimonazal se identifică o zonă ce este în raport cu sinusul
maxilar şi este locul de abord prin puncţie a sinusului maxilar.

Conca nazală mijlocie are de asemenea formă triunghiulară, uneori i se poate asocia o celulă
etmoidală, purtând denumirea de „concha bulosa”. Ca şi conca nazală inferioară, prezintă mai multe
porţiuni şi anume:

- cap;

- coadă;

- faţă medială ce corespunde septului nazal;

- faţă laterală ce corespunde meatului mijlociu;

- margine superioară;

- margine inferioară.

Capul concăi nazale mijlocii se caracterizează şi el tot prin roşeaţă, turgescenţă şi proeminenţă,
purtând denumirea de opercul. Coada ajunge şi aceasta medial şi superior faţă de orificiul trompei lui
Eustachio, depăşind orificiile coanale. Faţa medială este în raport direct cu septul nazal, participând la
delimitarea antrului în fanta olfactivă. Faţa laterală aparţine meatului mijlociu. Marginea superioară
prezintă 2 porţiuni – una inferioară ce intră în alcătuirea meatului mijlociu şi una superioară ce este
orientată către meatul superior şi fanta olfactivă. Marginea inferioară este orientată oblic inferior,
posterior şi lateral.

Meatul mijlociu poate fi delimitat prin intermediul următoarelor repere:

- medial – faţa laterală a cornetului mijlociu;

- lateral – peretele lateral al foselor nazale;

- superior – porţiunea inferioară a cornetului mijlociu;

- inferior – porţiunea superioară a cornetului inferior.

La nivelul porţiunii mijlocii a peretelui lateral pot fi identificate:

- plica semilunară ce este o proeminenţă ce conţine procesul uncinat al osului etmoid;

- bula etmoidală;
- hiatusul semilunar (poate fi caracterizat ca un şanţ) ce poate fi delimitat antero-inferior de
proeminenţa determinată de plica semilunară şi postero-superior de proeminenţa determinată de
bula etmoidală. Acesta se bifurcă în 2 porţiuni:

• o porţiune antero-superioară ce se continuă cu înfundibulul etmoidal - porţiunea terminală a

canalului fronto-nazal (comunicarea dintre sinusul frontal şi meatul mijlociu), aici deschizându-se
unele celule etmoidale;

• o porţiune postero-inferioară în care se găseşte ostiumul sinusului maxilar.

- şantul retro-bulbar la nivelul căruia se pot identifica orificiile de deschidere a celulelor etmoidale
anterioare.

Cornetul nazal superior este cel mai mic dintre cele 3 cu formă tot triunghiulară şi alcătuit din:

- cap;

- coadă;

- faţă medială;

- faţă laterală;

- margine superioară;

- margine inferioară.

Capul cornetului nazal superior este situat faţă de cornetul mijlociu, superior şi posterior, iar faţa sa
septală este căptuşită de mucoasă olfactivă. Coada cornetului superior poate avea diverse
dimensiuni, aceasta putând fi lungă sau scurtă. Marginea superioară are un traiect aproape orizontal,
marginea inferioară este liberă şi oblică inferior şi posterior.

Meatul superior este delimitat de următoarele repere:

- superior: porţiunea inferioară a cornetului superior;

- inferior: porţiunea superioară a cornetului mijlociu;

- medial: faţa laterală a cornetului superior;

- lateral: peretele lateral al foselor nazale.

La nivelul meatului superior se deschid celulele etmoidale posterioare.

Cavitatea nazală relaţionează în partea superioară cu lama ciuruită a etmoidului. Această lamă
osoasă prezintă numeroase orificii prin care trec filetele nervului olfactiv. Planşeul cavităţii nazale
este alcătuit în cea mai mare parte de palatul dur ce se formează prin unirea celor două procese
palatine ale osului maxilar şi de lama orizontală a osului palatin.