CAVITATEA TORACICĂ

 Scheletul toracelui aparține scheletului axial.

 Este alcătuit din stern, situat anterior și median, 12 perechi de coaste, cu
cartilajele costale corespunzătoare și vertebrele toracice, situate
posterior, formând împreună cutia toracică.

STERNUL:

1.GENERALITĂȚI:
 Termenul de stern (”osul pieptului”) provine din greaca veche στέρνον
(sternon - piept).
 Structural, aparține oaselor late, fiind alcătuit din țesut osos spongios,
acoperit de o lamă de țesut osos compact.
 Descriptiv, este un os alungit, aplatizat, alcătuit din trei componente:
 manubriul sternal (manubrium=mâner, în latină)
 corpul sternului, format prin fuzionarea mai multor piese osoase
numite sternebre. Fuziunea segmentelor corpului sternal este de
obicei completă până la vârsta de 25 de ani.
 apendicele xifoid (”xifos” – termen provenit din greaca veche,
denumind o sabie cu două tăișuri, folosită, de obicei, de hopliții
antici), care rămâne cartiilaginos până la aproximativ 40 de ani.
 Cele trei piese ale sternului sunt unite prin două sincondroze:
 sincondroza manubriosternală (care rămâne neosificată până la
bătrânețe)
 sincondroza xifosternală
 Sternul are o direcție oblică de sus în jos și dinspre post spre ant.
Această oblicitate este mai accentuată la bărbați decât de femei.
 Sternul este situat subcutanat, deci fața sa anterioară se poate palpa în
întregime, cu multa ușurință.
 Deși este situat subcutanat, fracturile sternului sunt rare, deoarece
traumatismele regiunii sunt atenuate prin elasticitatea toracelui (dată de
prezența cartilajelor costale).

***NOȚIUNI DE EMBRIOLOGIE*** (FACULTATIV)

 Sternul se dezvoltă independent de coaste. O pereche de benzi sternale
se formează în stratul somatic al mezodermului plăcii laterale
(ventrolateral). Până în S 10 de dezvoltare, acestea fuzionează în linia
mediană și formează modele cartilaginoase ale manubriului, sternebrelor și
procesului xifoid.
 Centrii de osificare apar în stern înainte de naștere, cu excepția
procesului xifoid, al cărui centru de osificare apare la 3 ani.
 * CT - Reconstrucția 3D a sternului la copil (între 6-12 ani) evidențiază
segmentele corpului sternal nefuzionate (săgeți galbene) și absența
osificării procesului xifoid.
 ** CT - Reconstrucția 3D a sternului, la un adolescent (17 ani), ce
evidențiază fuziunea parțială a segmentelor corpului sternal (săgeți
galbene).
 Modul complex de formare al sternului explică multiplele variante, precum
și anomaliile congenitale ale acestui os.

2. ANATOMIE DESCRIPTIVĂ:

a) Manubriul sternal:
 este segmentul cranial al sternului, care se articulează cu cele 2
clavicule și cu prima pereche de coaste.
 Este plat, turtit antero-posterior și triunghiular, mai lat sus și se
îngustează spre unirea lui cu corpul sternului.
 Prezintă:
 2 fețe, anterioară și posterioară,
 4 margini: două margini laterale, margine superioară (baza
sternului) și margine inferioară.
 Fața anterioară a manubriului este netedă, convexă transversal și
concavă vertical. Pe porțiunea ei superioară se inseră capul sternal al m
SCM, iar pe porțiunea laterală se inseră fasciculul sternocostal al m
pectoral mare.
 Fața posterioară a manubirului este concavă și netedă. Pe porțiunea ei
superioară se inseră m sternohioidian și, inferior de el, m
sternotiroidian:
 Partea superioară a feței posterioare se află în raport de
vecinătate cu timusul, vena brahiocefalică stângă, trunchiul
brahiocefalic, artera carotidă comună stângă și artera
subclaviculară stângă.
  Partea inferioară a feței posterioare se află în raport de
vecinătate cu arcul aortei.
 Marginea superioară a manubriului sau baza sternului este groasă.
 Median se află o scobitură largă, concavă în jos, numită incizura
jugulară, concavă în sens transversal și care se poate palpa sub piele.
 Lateral se găsește câte o suprafață articulară ovală, numită incizură
claviculară, care servește pentru articularea sternului cu fața
articulară sternală a claviculă, în cadrul articulației sternoclaviculare.
 Incizurile claviculare privesc în sus și posterolateral.
 Între manubriu și corp se formează un unghiu deschis posterior –
unghiul manubriosternal Louis – poate fi palpat și este reperul pentru
identificarea coastei II, reper pentru tehnica numărării coastelor pe
viu.
 Unghiul Louis indică de asemenea nivelul arcului aortei, bifurcației
traheei și discului intervertebral T4/T5.
b) Corpul sternului:
 Corpul sternului, numit și mezostern, este segmentul mijlociu al
sternului, aflat între manubriu și procesul xifoidian.
 Prezintă 2 fețe: fața anterioară și fața posterioară și 4 margini: două
margini laterale, marginea superioară și marginea inferioară.
 Corpul sternului embrionar este format din 4 sternebre,
care persistă până la pubertate. Sternebrele sunt unite
între ele prin joncțiuni cartilaginoase. Aceste joncțiuni se
osifică până la 25 de ani.
 Fața anterioară a corpului sternului, numită și planul sternal, prezintă
3-4 creste transversale, corespunzătoare sudurii celor 4 sternebre
primitive.
 În partea inferioară a feței anterioare, imediat deasupra
apendicelui xifoid există o depresiune numită foseta
supraxifoidiană.
 Pe fața anterioară se inseră fasciculul sternocostal al mușchiului
pectoral mare.
 Fața posterioară a corpului sternului e ușor concavă și prezintă de
asemenea, trei linii transversale, mai puțin evidente.
 În partea inferioară a feței posterioare se inseră mușchiul
transvers toracic.
c) Procesul xifoid:
 Procesul xifoid (metastern) formează vârful sternului.
  Poate avea forme și dimensiuni variate, poate fi ovalar sau triunghiular,
larg sau subțire, ascuțit sau bifid (bifurcat), curbat sau deviat spre o
parte; este adesea perforat la mijloc de un orificiu.
 Procesul xifoidian este cartilaginos la persoanele tinere și se de obicei
se osifică la vârstnici.
 Pe unghiurile superioare ale marginii laterale ale procesului xifoidian
se află 2 semifațete mici care se articulează de fiecare parte cu
marginea inferioară a cartilajului coastei VII.
 Pe fața anterioară a procesului xifoidian se inseră m drept abdominal,
iar mai sus se inseră aponevroza m oblic extern al abdomenului.
 Pe marginile laterale a procesului xifoidian se inseră aponevrozele m
oblic intern al abdomenului și a m transvers al abdomenului.
 Pe vârful procesului xifoidian se inseră linia albă.
 Pe fața posterioară a procesului xifoidian se inseră porțiunea sternală
a m diafragm și m transvers al toracelui.
 Procesul xifoid se află în apropiere de fața anterioară a
lobului stg ficatului – risc de ruptură hepatică și
hemoragie internă în fracturile cu înfundare.

COASTELE:
 Coastele sunt 12 perechi de arcuri, alcătuite din osul costal și cartilajul
costal (prezența cartilajului conferă elasticitate scheletului toracic), ce se
articulează posterior cu vertebrele toracice.
 Din punct de vedere al relațiilor cu sternul, coastele se împart în:
 coaste adevărate, vertebrosternale, primele 7 perechi, care se
articulează direct cu sternul prin intermediul câte unui cartilaj
costal propriu.
 coaste false, vertebrocondrale, restul coastelor, dintre care:
 coastele VIII, IX, X se articulează cu sternul prin
intermediul cartilajului coastei a VIl-a.
 coastele XI și XII sunt flotante (extremitatea lor anterioară
se pierde în peretele anterolateral al trunchiului).
 Coasta este alcătuită, dinspre posterior spre anterior, din corpul coastei,
colul şi corpul coastei.
 Structural, coastele sunt oase late.
 Descriptiv, coastele au caractere generale și caractere particulare.
 Orientare:
• posterior - capul coastei
 • lateral - faţa convexă
• inferior - şanţul coastei

Caracterele generale ale coastelor

(coastele III-X – coaste tipice):
1. CAPUL COASTEI:
 Prezintă două fețe articulare, despărțite prin creasta capului coastei
 Capul coastei se articulează cu 2 vertebre adiacente, iar creasta
capului corespunde discului intervertebral
 La nivelul crestei capului se inseră lig. intraarticular al capului coastei
2. CORPUL COASTEI:
 Se găsește între cap și col și prezintă, superior, creasta colului coastei.
 Pe el se inseră lig radiat al capului coastei și lig costotransversare sup
(pe creasta colului) și post.
 Lateral de col se află tuberculul coastei, cu fața articulară
tuberculară, convexă, ce se articulează cu procesul transvers al
vertebrei toracice (fața costală transversală).
 Lateral de fața tuberculară, pe tuberculul costal se găsește o zonă
nearticulară, rugoasă, pe care se inseră lig costotransversal lat.
 Lateral de tubercul se află unghiul coastei, la nivelul căruia coasta își
schimbă direcția dinspre post spre ant, formând un unghi obtuz cu
deschidere antero-medială.
 Distanța dintre tb coastei și unghiul coastei crește cranio-caudal.
 În șanțul ditre procelele spinoase și unghiul coastelor se găsesc mm
erectori spinali.
 Corpul coastei prezintă:
• Față laterală subcutanată, convexă, palpabilă (*), pe care se
inseră mușchii toracelui
• Față medială, în raport cu pleura costală și cu fața costală a
plămânilor
• Margine superioară, pe care se inseră mușchii intercostali
• Margine inferioară, care prezintă, pe toată lungimea, șanțul
costal (**), limitat de o buză ext, mai lungă și una internă,
mai scurtă și care adăpostește mănunchiul vasculo- nervos
intercostal format dinspre sup, spre inf, de vena, artera și
nervul intercostal.
 • Extremitatea ant prezintă o incizură, în care pătrunde
cartilajul costal (artic. condrosternală)
 Coasta prezintă 3 curburi:
• A fețelor: fața laterală e convexă
• A marginilor: extremitatea anterioară este situată inferior față
de cea posterioară
• Curbura de torsiune (în jurul axului): fața laterală privește
inferior în partea posterioară și superior în partea anterioară

Caractere particulare. Coastele particulare:

1. COASTA 1:
 Este cea mai mică și este orizontalizată, prezentând 2 fețe, sup și inf
și 2 margini, medială, concavă și laterală, convexă
 Capul coastei nu prezintă creasta capului coastei, având o față
articulară completă, prin care se articulează cu fața corespunzătoare,
din partea sup a corpului vertebrei T1
 Nu prezintă șanțul coastei.
 Orientare:
• fața cu tubercul m scalen ant - superior
• marginea concavă - medial
• capul coastei - posterior
 Pe fața sup a coastei I, în apropierea marginii mediale, se află tb m
scalen ant, pe care se inseră m omonim.
 Posterior de tb m scalen ant se găsește șanțul a subclaviculare, limitat
post de aria de inserție a m scalen mijlociu (artera trece prin defileul
interscalenic, posterior și sup de arteră găsindu-se rr ventrale ale nn
spinali C5-C8).
 Postero-lateral de m scalen mijlociu, se inseră prima digitație a m
dințat ant.
 Anterior de tb m scalen ant se găsește șanțul v subclaviculare, limitat
ant de aria de inserție a m subclavicular.
 La vârste înaintate, cartilajul coastei I se poate osifica, sudând
coasta la manubriul costal.
2. COASTA II:
 are fețe orientate oblic: fața laterală privește și superior, iar cea
medială și inferior.
 pe fața laterală prezintă tuberozitatea mușchiului dințat anterior, pe
care se inseră a doua digitație a m omonim.
  marginea inferolaterală prezintă un șanț costal.
3. COASTELE XI ȘI XII:
 sunt scurte
 la nivelul capului au o față articulară completă (nu au creasta capului),
articulându-se doar cu vertebra cu același număr.
 nu prezintă fețe articulare tuberculare, având tubercul costal atrofiat
(deci nu se articulează cu procesele transverse)

TORACELE ÎN ANSAMBLU:
 Articulate între ele, oasele scheletului toracic alcătuiesc cutia
toracică, care are forma unui trunchi de con, turtit antero-
posterior, cu baza mică superior, reprezentată de apertura toracică
superioară și baza mare inferior, reprezentată de apertura toracică
inferioară.
 Apertura toracică superioară este delimitată de două linii
convenţionale simetrice, ce:
 pornesc de la incizura jugulară a manubriului sternal
 se continuă de-a lungul:
 articulaţiei condrosternale I
 marginii mediale a coastei I
 articulaţiei costovertebrale I
 se întâlnesc la nivelul marginii superioare a corpului vertebrei
T1.
 Apertura toracică sup este ovalară, cu diametrul transv de aprox 12 cm
și diametrul antero-post de aprox 6 cm
 Porțiunea mijlocie a aperturii toracice sup constituie comunicarea
dintre gât și mediastin, fiind străbătută de vase, nervi și viscere ce
trec dintr-o regiune în alta.
 Lateral se găsesc apexurile celor doi plămâni, înveliți de pleurele lor,
parietale și viscerale.
 Înclinaţia, spre anterior şi inferior, a planului aperturii toracice
superioare variază în funcţie de vârstă şi sex. Astfel:
 la copil, planul aperturii este aproape orizontal, incizura jugulară
proiectându-se pe corpul vertebrei C7
 la bărbat, planul aperturii este uşor înclinat, incizura jugulară
proiectându-se pe corpul vertebrei T1
 la femeie, planul aperturii este mult înclinat, incizura jugulară
proiectându-se pe corpul vertebrei T2- T3, ca o adaptare la
 respiraţia de tip toracal superior, impusă de modificările
determinate de o eventuală gestaţie.
 Apertura toracică inferioară este delimitată de două linii
convenţionale simetrice, ce trec prin:
 procesul spinos al vertebrei T12
 marginea inferioară a coastei XII
 extremitatea anterioară a coastei XI
 rebordul costal, până la baza procesului xifoidian.
 Anterior, între cele două linii, se delimitează unghiul infrasternal, cu
valoare diferită, în funcție de tipul constituțional și de sex.
 Apertura toracică sup este ovalară, cu diametrul transv de 24-26 cm
(mai mic la femeie) și diametrul sagital de 18-19 cm.
 Este închisă de m diafragm, dispus cu convexitatea spre torace.
 Prin hiatusurile diafragmului trec elementele vasculo-nervoase și
esofagul.
***Incizurile anterioare marcate ale aperturii toracice superioare și ale
marginii superioare a pelvisului, ca și lungimea mai mare a coloanei
lombare la femeie constituie adaptări pentru evoluția unei eventuale
sarcini.***
 Înălțimea toracelui este mai mare posterior, unde corespunde lungimii
coloanei vertebrale toracale, respectiv aproximativ 30 cm, decât anterior,
unde corespunde lungimii sternului, respectiv 15-18 cm.
 Lateral (în dreptul liniei axilare), limita inf a toracelui corespunde
vertebrei lombare L2-L3.
 La vârstnici, din cauza modificărilor structurale ale discurilor
intervertebrale și accentuării cifozei toracale, rebordul costal ajunge să
se sprijine pe creasta iliacă.
 Forma toracelui este variabilă în raport cu vârsta, sexul şi tipul
constituţional.
 Toracele nou născutului este piriform (plămânii sunt încă expansionați!),
uşor strangulat în dreptul coastelor IV şi V și mai larg la bază, datorită
dimensiunilor mari ale ficatului și splinei.
 Dimensiunile aperturii toracice inferioare rămân mari pe durata primului
an de viață, dând aspect batracian trunchiului noului născut.
 La femei, care au respirație de tip toracal superior, toracele este mai
scurt și are diametrul transversal al aperturii toracice inferioare mai mic
decât la bărbaţi, care au respirație de tip toracal inferior.
 La tipul longilin, toracele osos este îngust, iar la tipul hipersten, toracele
este scurt şi larg, cu unghiul infrasternal obtuz.
 Cutia toracică prezintă o suprafaţa externă (exotorace) și una internă
(endotorace).
 Exotoracele are 4 feţe:
• Faţa anterioară este formată de stern, articulaţiile condrocostale,
extremităţile exterioare coastelor şi a spaţiilor intercostale.
• Faţa posterioară delimitată de două linii oblice ce trec prin
unghiurile costale. Prezintă procesele spinoase ale vertebrelor
toracale, şanţurile vertebrale, procesele transverse, articulaţiile
costotransversale, extremităţile posterioare ale coastelor şi ale
spaţiilor intercostale.
• Feţele laterale (convexe) sunt alcătuite din corpul coastelor şi
spaţiile intercostale corespunzătoareț

 Endotoracele are tot 4 feţe:

• Faţa anterioară şi fețele laterale prezintă aceleaşi elemente
constitutive.
• Faţa posterioară prezintă colona corpurilor vertebrale, iar, de o
parte şi de alta a acesteia, şanţurile pulmonare, în care pătrund
porţiunile vertebrale ale plămânilor.

FUNCȚIILE TORACELUI:
 de element de susţinere, ca segment al aparatului locomotor. Oferă
sprijin centurii scapulare (articulația manubrio-sternală)
 de protecţie a viscerelor toracice (în special a celor vitale, cordul şi
pulmonii) şi a viserelor abdominale din etajul supramezocolic (în special a
ficatului şi splinei, viscere parenchimatoase cu vascularizaţie foarte
bogată)
 de a asigura condiţii optime de funcţionare pentru aparatul respirator şi
pentru sistemul cardio-vascular.
 rol respirator - mișcările coastelor și sternului modifică diametrul sagital
al toracelui
LINII DE REFERINȚĂ LA NIVELUL TORACELUI
1. LINII ORIZONTALE:
 Linia claviculară unește cele două clavicule.
 Linia bimamelonară se întinde între cele două papile mamare.
  Linia xifoidiană trece orizontal prin baza procesului xifoid.
 Linia subcostală trece prin punctele cele mai declive ale marginii
inferioare a toracelui.
 Linia cervicotoracică indică limita superioară a cutiei toracice pe partea
posterioară și trece orizontal prin vertebra C7.
 Linia bispinoscapulară este posterioară, corespunde pr spinos al vertebrei
T3 și se întinde între extremitățile mediale ale spinelor celor două scapule.
 Linia bianguloscapulară este posterioară, corespunde pr spinos al
vertebrei T7 și se întinde între unghiurile inferioare ale scapulelor.

ANOMALII TORACALE:
1. PECTUS EXCAVATUM:
 Pectus excavatum sau ”toracele de pantofar” este o deformare
congenitală a peretelui toracic anterior, în care sternul și coastele cresc
anormal, determinând înfundarea mai mult sau mai puțin marcată a
peretelui anterior al toracelui.
 Pectus excavatum apare cu o frecvență de 1 la 150, la 1 la 1000 de nașteri,
cu prevalența masculină (raportul bărbat-femeie este de 3/1).
 Pectus excavatum este un simptom relativ comun al sindromului Noonan, al
sindromului Marfan și al sindromului Loeys-Dietz și, uneori, în sindromul
Ehlers-Danlos.
 Examen CT:
• Indicele Haller este raportul dintre diametrul transvers intern al
toracelui și diametrul
• antero-posterior cel mai mic (la nivelul înfundării maxime). În mod
normal, este mai
• mic de 2,5. Un indice de peste 3,25 este considerat ca fiind sever.
2. PECTUS CARINATUM:
 Pectus carinatum, numit și torace în carenă sau ”pieptul de porumbel”,
este o malformație a toracelui caracterizată printr-o proeminență a
sternului și a coastelor.
 Se poate asocia cu: scolioză, anomalii structurale ale vaselor mari de
sânge și ale valvelor cardiace și boli de colagen, inclusiv deficiențe de
vedere (în special miopie) .
 La persoanele cu pectus carinatum, dezvoltarea cordului și plămânilor
este, de obicei, normală, dar malformația poate împiedica funcționarea
optimă a acestora.
 Din cauza peretelui toracic rigid, respirațiile sunt ineficiente și
individul trebuie să utilizeze mușchii accesorii pentru respirație. Acest
lucru afectează negativ schimbul de gaze și determină o scădere a
rezistenței organismului.

 În rahitism, pot apare deformări osoase și hipertrofierea

articulațiilor condro-costale, ”mătănii costale”.