Toracele osos

         Toracele osos este o cutie formată de către coloana toracică, coaste cu cartilajele costale

şi stern.

Ţinând seama că vertebrele toracice au fost descrise în capitolul precedent, în acest capitol se
tratează despre stern, coaste şi toracele osos în întregime.
    
                      DESCRIERE:
                          Toracele osos sau cutia toracică are forma unui trunchi de con modificat.
Dimensiunile şi forma lui variază după vârstă, sex, constituţie, ocupaţie şi anumite stări
patologice.
                          Cutia toracică (Compages thoracis) cuprinde o cavitate interioară (Cavitas
thoracis) care găzduieşte organe importante: inima, plămânii, vasele mari şi nervi importanţi.
                         La copii, coastele sunt puţin oblice şi, ca urmare, diametrul transversal al
toracelui este mic. La adulţi, pe măsură ce se dezvoltă plămânii, creşte diametrul
transversal. La bătrâni, toracele devine rotund şi rigid, din cauza osificării cartilajelor
costale. Toracele la femei este mai scurt şi are diametrul transversal mai mic decât la
bărbaţi. La tipul astenic, toracele osos este lung şi îngust, iar la tipul hipersten, scurt şi larg.
                        Cifoza şi scolioza patologică pot modifica forma toracelui, în scolioză, cele
douăjumătăţi ale toracelui nu sunt simetrice. în cifoză, toracele osos este turtit transversal şi
alungit în plan sagital.
Coastele se pot fractura când traumatismul depăşeşte limita lor de elasticitate şi de rezistenţă.
Uneori, fracturile se pot complica cu leziuni ale organelor toracice.
                        Între două coaste vecine se delimitează câte un spaţiu intercostal (Spatium
1
intercostale). Acest spaţiu este închis de muşchii intercostali şi este străbătut de vasele şi
nervii intercostali.
              1.  Sternul este un os median nepereche, situat în partea anterioară a toracelui osos,
fiind lung și turtit, alcătuit din trei piese: 
a) partea superioară (numită manubiru)
b) partea mijlocie  (numită corp)
c) partea inferioara (numită proces xifoidian)

 Cele trei piese ale sternului sunt unite prin două sincondroze: sincondroza manubriosternală
și sincondreoza xifosternală. 
                 Sternul are o direcție oblică de sus în jos și dinapoi înainte. Această oblicitate este
mai accentuată la bărbați decât de femei.
                 Sternul este format din două lame de os compact, între care se găsește os spongios,
având astfel structura oaselor late. Spongioasa sternului conține măduva osoasă roșie - și la
adult - care se poate extrage ușor prin puncție sternală datorită lățimii și poziției subcutanate,
în scop diagnostic: pentru transplant  (extragerea de măduva) sau pentru detectarea cancerului
metastazic sau anormalilor sângelui. 
                 Sternul este situat subcutanat, așa că se poate palpa în întregime cu multa ușurință.
Deși este situat subcutanat, fracturile sternului sunt rare, deoarece traumatismele regiunii sunt
atenuate prin elasticitatea toracelui (data de ligamentele sternocostale).
                 Oasele suprasternale sunt mici piese osoase inconstante ovalare, situate pe
marginea superioară a sternului, în ligamentele articulațiilor sterno-claviculare. Acestea se
afla în lateral de incizura jugulară.
 
                Sternul, în termeni medicali, are 5 obiecte de studiu
 1. o față anterioară
Fața anterioară a sternului este convexă. La unirea manubriului cu corpul se formează pe
această față o proeminență numită unghiul sternal sau unghiul Louis ce se poate palpa sub
piele. Unghiul sternal servește la reperarea celei de-a doua coaste. A doua coasta se
articulează cu sternul (prin intermediul cartilajului costal) la nivelul unghiului sternal. Plecând
de la unghiul sternal și de la coasta a II-a, se pot numerota (precum și palpa) toate coastele,
precum și spatiile intercostale. Mai jos, fața anterioară a sternului prezintă 3-4 linii
transversale care provin din unirea unor piese osoase numite sternebre.
               2. o față posterioară
Fața posterioară este concavă; prezintă aceleași linii transversale ca și fața anterioară.
              3. două margini laterale
Marginile laterale, în număr de două, prezintă câte șapte scobituri costale în care pătrund
capetele primelor șapte cartilaje costale.
               4. o baza
Baza prezintă pe linia mediana scobitură jugulară, evidențiabilă sub piele, fiind că este
situată la limita dintre gât și torace. Pe laturile scobiturii jugulare se găsește câte o scobitură
claviculară care servește pentru articularea sternului cu clavicula.
               5. un vârf
Vârful este format de procesul xifoidian, fiind cartilaginos, deseori bifurcat sau perforat.
Procesul xifoidian se osifica la bătrâni.

2
               2. Coastele sunt arcuri ce se desprind de pe coloana vertebrală și se îndreaptă către
3
partea anterioară a toracelui (către stern). Coastele sunt în număr de 12 perechi și se
numerotează de sus în jos, începând cu coasta I, a II-a, a III-a, a IV-a, etc și terminându-se cu
coasta a XII

    Dupa raportul lor cu sternul, coastele sunt împărțite în două grupe:

a)  Coastele adevărate ajung până la stern și sunt reprezentate de primele șapte perechi. Se
notează I-VII.
b)  Coastele false nu ajung până la stern și sunt reprezentate de ultimele cinci perechi. Se
notează VIII-XII. 

 Aceste coaste pot fi împărțite și ele în două grupuri, respectiv:

- primul grup format de perechile a VIII-a, a IX-a și a X-a, care deși nu ajung la stern se
articulează totuși prin extremitatea lor anterioara cu unul din cartilajele costale situate
deasupra. 
- al doilea grup format de perechile a Xl-a și a XII-a, care au extremitatea anterioară
nearticulată cu sternul. Se numesc coaste plutitoare sau flotante.

Fiecare coastă este formată din două părți: coasta osoasă (corpul osos al coastei) și cartilajul
costal.
1) Coasta osoasă - Coastele sunt oase lungi și arcuite. Lungimea lor crește de sus în jos, de pe
coasta I până la coasta a VIl-a, apoi descrește până la coasta a XII-a.
Coastele descriu o curbă cu concavitatea medială. După ce se desprind de pe coloana toracica,
se îndreaptă lateral și înapoi, paralel cu procesul transvers al vertebrei corespunzătoare; Ele
cotesc brusc putin lateral de vârful acestui proces îndreptându-se înainte și formând un unghi
obtuz cu deschidere antero-mediala numit unghiul costal posterior. De la acest unghi,
coastele se îndreaptă înainte, medial şi în jos, iar înainte de a ajunge la cartilajul costal iși
schimba din nou traiectul (unghiul costal anterior) și se îndreaptă medial. 

4
Coastele osoase prezintă trei curburi:
a) Curbura de-a lungul fețelor  determinând concavitatea feței mediale, respectiv convexitatea
fetei laterale a coastei.
b) Curbura de-a lungul marginilor determină coborârea extremității anterioare a coastei osoase
față de extremitatea ei posterioară; ca urmare coastele au o direcție oblică dinapoi înainte și de
sus în jos.
c) Curbura de-a lungul axului determină torsiunea coastei osoase: în partea posterioară, fața
medială privește în sus, iar în apropierea extremității anterioare, aceeași față medială privește
în jos. În timpul inspirației, torsiunea de-a lungul axului se diminua, și astfel coastele
contribuie la mărirea diametrului transversal al toracelui.

Orientare: Se aşeză lateral - fața convexă, înapoi - extremitatea prevazută cu o fațetă

articulară, iar în jos - marginea prevazută cu un șanț.
Din punct de vedere descriptiv, la o coasta osoasă se studiază: 
a) Corpul prezintă o față laterală convexă, o față medială concavă, o margine superioară și o
margine inferioară. 
Marginea inferioară este prevazută cu șanţul costal prin care trece mănunchiul vasculo-nervos
intercostal.
b) Extremitatea anterioară este scobită, în scobitura acestei extremități pătrunde cartilajul
costal.
c) Extremitatea posterioară prezintă trei elemente anatomice: capul, colul şi tuberculul.
- Capul: Capul coastelor II-X (uneori și XI) prezintă o față articulară care este împărțită
printr-o creastă în două fațete. Acestea formează un unghi diedru care se articulează cu
fosetele costale din corpul celor două vertebre toracice alăturate
- Gatul sau colul - este o porțiune îngustată dintre cap și tubercul; marginea lui superioară
prezintă o creastă ascuțită
- Tuberculul este o proeminență situată dorsal, care marchează limita dintre colul şi corpul
coastei. Pe el se găseşte o fațetă articulară care se articulează cu fațeta costală a procesului
transvers al vertebrei corespunzătoare.

2) Cartilajul costal este situat în continuarea coastei osoase. Primele șapte perechi de

cartilaje aparțin coastelor adevărate (coastele 1-7) și unesc aceste coaste cu sternul.
Următoarele trei perechi de cartilaje continuă coastele false (coastele 8-10) și se unesc
succesiv cu cartilajul supraiacent, iar ultimele două perechi de cartilaje continuă coastele
flotante (coastele 11-12) și se pierd în musculatura peretelui abdominal. 

5
6
7