Aftodor Alexandru Cristian – Biologie anul I – anul 2021-2022

Scheletul trunchiului - Coastele

Coastele sunt arcuri osoase în număr de 12 perechi; se articulează posterior la vertebrele
toracice, iar anterior cu sternul. Fiecare coastă este formată din două părţi: coasta osoasă şi coasta
cartilaginoasă.

Coasta osoasă este un os lung şi arcuit; lungimea şi curbura lor creşte de la perechea I-a la
perechea a VII-a şi apoi descreşte.

După raportul cu sternul coastele se împart în:

 a) coaste adevărate - perechile I-VII - articulate direct pe stern,
 b) coaste false - perechile VIII-X - articulate prin intermediul unui cartilaj comun pe
cartilajul perechii a VII-a de coaste,
 c) coaste libere (flotante) - perechile XI-XII - a căror extremitate anterioară se termină
liber în peretele abdomenului.

a) Coastele adevărate ajung până la stern și sunt reprezentate de primele șapte perechi. Se
notează I-VII.
b) Coastele false nu ajung până la stern și sunt reprezentate de ultimele cinci perechi. Se
notează VIII-XII.
Aceste coaste pot fi împărțite și ele în două grupuri, respectiv:
- primul grup format de perechile a VIII-a, a IX-a și a X-a, care deși nu ajung la stern se
articulează totuși prin extremitatea lor anterioara cu unul din cartilajele costale situate deasupra.
- al doilea grup format de perechile a Xl-a și a XII-a, care au extremitatea anterioară
nearticulată cu sternul. Se numesc coaste plutitoare sau flotante.
 Aftodor Alexandru Cristian – Biologie anul I – anul 2021-2022

Fiecare coastă este formată din două părți: coasta osoasă (corpul osos al coastei) și
cartilajul costal.
1) Coasta osoasă - Coastele sunt oase lungi și arcuite. Lungimea lor crește de sus în jos,
de la coasta I până la coasta a VIl-a, apoi descrește până la coasta a XII-a.
Coastele descriu o curbă cu concavitatea medială. După ce se desprind de pe coloana
toracica, se îndreaptă lateral și înapoi, paralel cu procesul transvers al vertebrei corespunzătoare;
Ele cotesc brusc putin lateral de vârful acestui proces îndreptându-se înainte și formând un unghi
obtuz cu deschidere antero-mediala numit unghiul costal posterior. De la acest unghi, coastele se
îndreaptă înainte, medial şi în jos, iar înainte de a ajunge la cartilajul costal iși schimba din nou
traiectul (unghiul costal anterior) și se îndreaptă medial.

Coasta osoasă prezintă 3 regiuni: capul, gâtul şi corpul.

 Capul prezintă două suprafeţe articulare mici, care se articulează la corpul a două vertebre
succesive.
 Gâtul este un segmentîngust care leagă gâtul de tuberculul costal. Tuberculul costal
reprezintă o proeminenţă care se articulează la apofizele transverse ale vertebrelor
toracice corespunzătoare.
 Corpul prezintă două feţe (internă şi externă) şi două margini (superioară şi inferioară).
Coasta cartilaginoasă este scurtă şi leagă coasta osoasă de stern.

Coastele osoase prezintă trei curburi:

a) Curbura de-a lungul fețelor determinând concavitatea feței mediale, respectiv
convexitatea fetei laterale a coastei.
b) Curbura de-a lungul marginilor determină coborârea extremității anterioare a coastei
osoase față de extremitatea ei posterioară; ca urmare coastele au o direcție oblică dinapoi înainte
și de sus în jos.
c) Curbura de-a lungul axului determină torsiunea coastei osoase: în partea posterioară,
fața medială privește în sus, iar în apropierea extremității anterioare, aceeași față medială privește
 Aftodor Alexandru Cristian – Biologie anul I – anul 2021-2022

în jos. În timpul inspirației, torsiunea de-a lungul axului se diminua, și astfel coastele contribuie
la mărirea diametrului transversal al toracelui.
Orientare: Se aşeză lateral - fața convexă, înapoi - extremitatea prevazută cu o fațetă
articulară, iar în jos - marginea prevazută cu un șanț.

Din punct de vedere descriptiv, la o coasta osoasă se studiază:

a) Corpul prezintă o față laterală convexă, o față medială concavă, o margine superioară și
o margine inferioară.
Marginea inferioară este prevazută cu șanţul costal prin care trece mănunchiul vasculo-
nervos intercostal.
b) Extremitatea anterioară este scobită, în scobitura acestei extremități pătrunde cartilajul
costal.
c) Extremitatea posterioară prezintă trei elemente anatomice: capul, colul şi tuberculul.
- Capul: Capul coastelor II-X (uneori și XI) prezintă o față articulară care este împărțită
printr-o creastă în două fațete. Acestea formează un unghi diedru care se articulează cu fosetele
costale din corpul celor două vertebre toracice alăturate
- Gatul sau colul - este o porțiune îngustată dintre cap și tubercul; marginea lui superioară
prezintă o creastă ascuțită
- Tuberculul este o proeminență situată dorsal, care marchează limita dintre colul şi corpul
coastei. Pe el se găseşte o fațetă articulară care se articulează cu fațeta costală a procesului
transvers al vertebrei corespunzătoare.

2) Cartilajul costal este situat în continuarea coastei osoase. Primele șapte perechi de
cartilaje aparțin coastelor adevărate (coastele 1-7) și unesc aceste coaste cu sternul. Următoarele
trei perechi de cartilaje continuă coastele false (coastele 8-10) și se unesc succesiv cu cartilajul
supraiacent, iar ultimele două perechi de cartilaje continuă coastele flotante (coastele 11-12) și se
pierd în musculatura peretelui abdominal.

Exista anumite coaste care au caracteristici speciale, numindu-se coaste particulare:

 Aftodor Alexandru Cristian – Biologie anul I – anul 2021-2022

- coasta I: este cea mai mica. La nivelul fetei superioare se afla tuberculul muschiului
scalen anterior iar posterior de tubercul se descrie santul arterei subclavii. Aceastei coaste ii
lipsesc creasta capului si santul coastei.
- coasta a II-a: prezinta la nivelul fetei laterale tuberozitatea muschiului dintata anterior si
nu prezinta santul coastei.
- coasta a XI-a si coasta a XII-a nu au creasta capului, nu au fata articulara pe tuberculul
costal si se termina in peretele antero-lateral al abdomenului.

Cutia toracică este separată de abdomenul inferior prin diafragma toracică care
controlează respirația. Când diafragma se contractă, cavitatea toracică este extinsă, reducând
presiunea intratoracică și aducând aer în plămâni. Acest lucru se întâmplă printr-una dintre cele
două acțiuni (sau un amestec al celor două): atunci când coastele inferioare la care se conectează
diafragma sunt stabilizate de mușchi și tendonul central este mobil, atunci când mușchiul
contractează tendonul central este tras în jos, comprimând cavitatea de dedesubt și extinzând
cavitatea toracică în jos. Când tendonul central este stabilizat și coastele inferioare sunt mobile, o
contracție a diafragmei ridică coastele, care funcționează împreună cu alți mușchi pentru a
extinde indentul toracic în sus.

Patologii asociate:
- rupturi costale

- Bronhopneumotapia obstructivă cronică (BPOC), cunoscută și ca torace in butoi: apare in

emfizemul pulmonar din cauza largirii spatiilor intercostale si bombarea sternului

- torace in carena: apare in rahitism

- gibzozitate: reprezintă accentuarea exagerată a cifozei toracale.

- costocondrita: condiție care determină durere toracică din cauza inflamației cartilajelor și a
oaselor peretelui toracic.
 Aftodor Alexandru Cristian – Biologie anul I – anul 2021-2022

Bibliografie
 https://sistemul-osos.weebly.com/toracele-osos.html
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Coast%C4%83_(anatomie)
 https://www.salabucuresti.ro/articole/coastele.html
 "Anatomia omului", V. Ranga, editura Cerma, pg 13-17
 Sly, Peter D.; Collins, Rachel A. (1 ianuarie 2008), Taussig, Lynn M.; Landau,
Louis I., ed., „Chapter 7 - Applied Clinical Respiratory Physiology”, Pediatric
Respiratory Medicine (Second Edition) (în engleză), Philadelphia: Mosby, pp. 73–
88, doi:10.1016/b978-032304048-8.50011-6, ISBN 978-0-323-04048-8, accesat în
3 noiembrie 2020
 Moore, Keith L.; Dalley, Arthur F.; Agur, Anne M. R. (2018). Clinically Oriented
Anatomy (ed. 8th). Philadelphia: Wolters Kluwer. pp. 293–297. ISBN
9781496347213.
 Netter, Frank (2014). Atlas of human anatomy (ed. Sixth). Saunders. pp. 183–184.
ISBN 9781455704187.
 Sly, Peter D.; Collins, Rachel A. (1 ianuarie 2008), Taussig, Lynn M.; Landau,
Louis I., ed., „Chapter 7 - Applied Clinical Respiratory Physiology”, Pediatric
Respiratory Medicine (Second Edition) (în engleză), Philadelphia: Mosby, pp. 73–
88, doi:10.1016/b978-032304048-8.50011-6, ISBN 978-0-323-04048-8, accesat în
3 noiembrie 2020
 Saladin, K. S. (2010). Anatomy and Physiology: The Unity of Form and Function
(5th ed.). New York, NY: McGraw-Hill.