Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” Iasi

Facultatea de Inginerie Chimica si Protectia Mediului

Specializarea: Ingineria si Protectia Mediului in Industrie

Biotehnologii si Bioremediere

Fitoremedierea solului

Profesor indrumator: Studente:

Conf. Dr. Ing. Irina Volf Anca-Diana Craciun

Andreea-Raluca Rusu
 Fitoremedierea Solului

Fitoremedierea se refera la bioremedierea botanica si

implica utilizarea plantelor verzi pentru decontaminarea solurilor,
apelor si aerului. Este o tehnologie care poate fi aplicata atat
poluantilor organici cat si poluantilor anorganici (metale mai ales)
prezenti in sol, apa sau aer.

Tehnicile de fitoremediere pot oferi singura cale eficienta de

refacere a sutelor de mii de km2 de sol si ape poluate in urma
activitatilor umane, constituind o alternativa ieftina si ecologica a
metodelor fizice de remediere, distructive pentru mediu, folosite
curent.

Ideea utilizarii plantelor ce acumuleaza metale, pentru

inlaturarea selectiva si reciclarea metalelor aflate in exces in
mediu, a fost introdusa in 1983, a castigat interes deosebit in anii
90 si a fost examinata tot mai mult ca o tehnologie practica,
putin costisitoare comparativ cu metodele clasice de inlocuire sau
spalare a solurilor poluate.

Scenariul ideal pentru fitoremedierea poluantilor elementari

implica extractie, translocarea cationilor toxici sau oxianionilor in
tesuturile supraterane si recoltarea acestora, conversia
elementelor in radacini pentru pevenirea percolarii din zona
poluata.
 Unii autori propun utilizarea concomitenta a
amendamentelor chimice(carbonat de calciu, fosfati, oxizi de fier
si de mangan, zeoliti) si plantelor pentru transformarea
contaminantilor in forme inaccesibile si stabile.

Fitoremedierea se refera la capacitatea naturala a anumitor

plante numite hiperacumulatori la bioacumulare, degradare sau
sa faca contaminanti inofensivi în sol, apa sau aer.
(www.sciencedirect.com)

Din punct de vedere al fitoremedierii planta poate fi

considerata ca fiind un sistem de pompare si tratare care poate
preveni raspandirea contaminarii solurilor.

Contaminanti, cum ar fi de metale, pesticide, solventi,

explozibili, titei au fost diminuate in proiectele de fitoremediere
din intreaga lume.

Plantele cu potential de fitoremediere mare pot fi speciile

din flora spontana ce cresc in locuri poluate sau plantele cultivate
care au trasaturi specifice,determinate de mediul poluant.

Poluantii pot fi absorbiti in plante prin cateva procese

naturale biofizice si biochimice, si anume prin: absorbtie,
transport, translocare, hiperacumulare si transformare.

Fitoremedierea este considerata o tehnologie care

protejeaza mediul perturbator, spre deosebire de metode de
curatire mecanice, cum ar fi excavare sol sau de pompare a
apelor subterane poluate. In ultimii 20 de ani, aceasta tehnologie
a devenit tot mai populara si a fost folosita pentru soluri
contaminate cu plumb, uraniu, precum si arsen.

Cu toate acestea, un dezavantaj major al fitoremedierii este

ca acesta necesita un angajament pe termen lung deoarece
procesul este dependent de cresterea plantelor, toleranta la
toxicitate si capacitate de bioacumulare.

Fitoremedierea solului poate fi limitata de:

-Adancimea zonei de tratare care este determinata de plantele

folosite in fitoremediere. In majoritatea cazurilor, acest procedeu
poate fi folosit pe solurile de mica adancime.

-Concentratiile mari de substante periculoase pot fi toxice pentru

plante.

-Comporta aceleasi limite de transfer in masa ca alte

biotratamente

-Uneori se poate face doar in anumite sezoane, in functie de

locatii.

-Poate transfera poluantii intre medii, cum ar fi de exemplu din sol

in aer.

-Nu este eficient pentru poluantii puternic absorbiti (cum ar fi

PCB) si cei absorbiti slab.
-Toxicitatea si biodisponibilitatea produsilor de degradare nu sunt
intotdeauna cunoscute.

- Produsii pot fi mobilizati in apele subterane sau bioacumulati in

animale.

Avantaje:

-costul fitoremediere este mai mic decat cel al procesele

traditionale, atat in situ si ex situ

-impact redus asupra mediului

-plantele pot fi usor monitorizate

-posibilitatea de recuperare si re-utilizarea de metale pretioase

(de catre societati specializate in "phytomining")
(www.sciencedirect.com)

Dintre dezavantajele fitoremedierii se pot mentiona:

• limitarea adâncimii zonei tratate in functie de plantele

utilizate - in majoritatea cazurilor procedeul este aplicabil
pentru poluanti aflati aproape de suprafata;

• concentratii ridicate de materiale periculoase pot fi toxice

pentru plante;

• prezinta aceleasi limitari privind transferul de masa ca si

celelalte tehnologii de bioremediere;

• poate avea caracter sezonier, depinzand de locatia

geografica a ariei supuse bioremedierii;
 • poate transfera poluantii intre diverse medii (din sol in aer,
de ex.); nu este eficienta pentru contaminantii puternic
adsorbiti, cum ar fi PCB;

• toxicitatea si biodisponibilitatea produsilor de biodegradare

nu este intotdeauna cunoscuta;

• produsii de biodegradare pot fi mobilizati in apa freatica sau

se pot bioacumula in regnul animal, prin intermediul lantului
trofic;

• fiind inca in faza demonstrativa, este relativ nefamiliar

forurilor legislative.

Tipuri de fitoremediere:

Sub denumirea generala de fitoremediere sunt cuprinse

acele procese care utilizeaza plantele pentru indepartarea,
transferul, stabilizarea si distrugerea contaminantilor din sol, apa,
sedimente. Metodele de fitoremediere ofera un potential
semnificativ pentru anumite aplicatii si permit remedierea unor
situri mult mai mari decat ar fi posibil in cazul utilizarii unor
tehnologii traditionale de remediere. Un numar mare de specii de
plante (peste 400 la ora actuala), incepand cu ferigile pteridofite
si terminand cu angiosperme ca floarea-soarelui sau plopul, pot fi
utilizate pentru indepartarea poluantilor prin intermediul mai
multor mecanisme. Mecanismele fitoremedierii includ
biodegradarea intensificata in rizosfera (rizodegradarea),
fitoextractia (fitoacumularea), fitodegradarea si fitostabilizarea.

Rizodegradarea are loc in portiunea de sol care inconjoara

radacinile plantelor. Substantele naturale eliberate de radacinile
plantelor servesc drept substrat pentru microrganismele prezente
in rizosfera, accelerand astfel degradarea contaminantilor.
Radacinile plantelor afaneaza solul, lasand loc pentru transportul
apei si aerare. Acest proces tinde sa impinga apa catre zona de
suprafata si sa deshidrateze zonele saturate mai joase.

Fitoextractia este procesul prin care radacinile plantelor

absorb impreuna cu apa si nutrientii si contaminantii din sol
(metalele, in special). Contaminantii nu sunt distrusi, dar se
acumuleaza in radacinile, tulpinile si frunzele plantelor, care pot
fi recoltate in vederea indepartarii si distrugerii contaminantilor.
Procesul de extractie depinde de abilitatea plantelor de a creste
in soluri cu concentratii ridicate de metale si de capacitatea
acestora de a extrage din sol metalele in conditiile climaterice
specifice solului respectiv. Pentru fitoextractie se pot folosi fie
plante cu capacitate naturala exceptionala de a acumula metale,
asa numitii hiperacumulatori, fie plante care produc cantitati
ridicate de biomasa (porumb, orz, mazare, ovaz, orez, mustar
indian) asistate chimic cu adaosuri de substante care
imbunatatesc capacitatea de extractie a metalelor. Adaosurile de
acid citric, acid oxalic, acid galic, acid vanilic, chelatizanti clasici
ca etilendiaminotetraacetat - EDTA si dietilentriaminopentaacetat
- DTPA sau chelatizanti biodegradabili ca etilendiaminodisuccinat
— EDDS, metilglicindiacetat — MGDA imbunatatesc substantial
extractia din sol a Zn, Cd, Cu si Ni. Aceste adaosuri prezinta insa
riscul de a mobiliza metalele in apele subterane. Numarul
hiperacumulatorilor in regnul vegetal este redus: circa 400 de
specii de plante vasculare, marea majoritate prezentand o
afinitate deosebita pentru Ni. Prin definitie, hiperacumulatorii
trebuie sa acumuleze cel putin 100 mg/g Cd sau As, 1000 mg/g
Co, Cu, Cr, Ni sau Pb, 10000 mg/g Mn sau Ni. Anumite specii de
ferigi prezinta o capacitate deosebita de acumulare pentru As —
pana la 23000 mg/kg in lastarii speciei Pteris vitata. Hrisca
obisnuita (Fagopyrum esculentum Moench) poate acumula in
tulpini pana la 4200 mg/kg Pb, fiind prima specie
hiperacumulatoare de Pb care are si o productivitate ridicata in
biomasa. Alte plante cu potential pentru fitoextractie sunt cele din
genul Brassica: Brassica juncea (mustarul indian) pentru Cd,
Cr(VI), Cs, Cu, Ni, Pb, U, Zn, Brassica napus (napul) pentru Pb, Se,
Zn, Brassica oleracea (varza ornamentala) pentru Cs, Ni, As, Tl.
Extractia Hg biodisponibil din sol se poate realiza cu orz, grau,
lupin galben (Lupinus luteus), iarba cainelui (Cynodon dactylon).

Fitodegradarea este procesul de metabolizare a

contaminantilor in tesuturile vegetale. Plantele produc enzime
(dehalogenaze, oxigenaze) care favorizeaza degradarea catalitica
a contaminantilor ajunsi in tesutul vegetal. Este studiata
posibilitatea degradarii concomitente a compusilor aromatici si a
compusilor alifatici clorurati prin aceasta metoda.

Fitostabilizarea este procesul bazat pe capacitatea anumitor

plante de a produce compusi chimici care pot lega, la interfata
radacina - sol, intr-o forma inactiva, cantitati importante de
compusi toxici (indeosebi metale grele), impiedicand astfel
raspandirea lor in apele subterane sau in alte medii. Uzual, solul
supus fitostabilizarii este arat, tratat cu diverse amendamente
pentru fixarea rapida a metalelor (var, ingrasaminte fosfatice,
oxihidroxizi de Fe sau Mn, minerale argiloase etc.), dupa care este
insamantat cu plante cunoscute ca slabi translocatori ai
metalelor, astfel incat acestea sa nu ajunga in partile plantei care
pot fi consumate de animale. Iarba vantului (Agrostis tenuis) si
paiutul rosu (Festuca rubra) sunt folosite in aplicatii comerciale
pentru fitostabilizarea solurilor contaminate cu Pb, Zn sau Cu.

Rizofiltrarea este similara fitoacumularii, cu observatia ca se

aplica doar efluentilor lichizi. Plantele sunt crescute fara sol si
sunt transportate in ariile contaminate. Pe masura ce radacinile
se satureaza cu contaminanti, se recolteaza si se depoziteaza.

Fitovolatilizarea este procesul prin care plantele absorb apa

contaminata cu compusi organici pe care ii elimina apoi in
atmosfera prin intermediul frunzelor. Si unele metale (Hg, As, Se)
pot fi eliminate sub forma de compusi gazosi, dar toxicitatea
acestora pune la indoiala eficacitatea acestei metode. Plante de
tutun (Nicotiana tabacum) modificate genetic au fost utilizate
pentru sorbtia mercurului si a metilmercurului din sol, urmata de
eliberarea acestora in atmosfera ca oxid de mercur.

Influenta hidraulica este procesul prin care arborii in special

faciliteaza procesele de remediere, influentand miscarea apei din
panza freatica. Arborii actioneaza ca pompe naturale atunci cand
radacinile lor ajung sub oglinda apei freatice, stabilind o retea
densa de radacini care preiau cantitati importante de apa. Spre
exemplu, o specie de plop (Populus deltoides) ajunsa la
maturitate poate absorbi pana la 1,3 m3 de apa zilnic.

In concluzie se poate defini fitoremedierea ca procesul de

utilizare in situ a plantelor vii pentru tratarea solurilor,
namolurilor si apelor subterane, prin indepartarea, degradarea
sau imobilizarea poluantilor existenti. Tehnicile de fitoremediere
sunt potrivite pentru ariile in care contaminarea este de nivel
scazut pana la moderat, suficient de aproape de suprafata, si intr-
o zona putin adanca. Cu aceste limitari, fitoremedirea poate fi
aplicata pentru diferitelor categorii de poluanti: metale, pesticide,
solventi, explozivi, titei brut, HAP, diferiti compusi organici,
scurgeri de la depozitarea deseurilor menajere. Specia vegetala
frecvent utilizata in proiectele de fitoremediere este deocamdata
plopul. Acest arbore creste rapid, poate supravietui in conditii
climaterice variate, iar in comparatie cu alte specii poate extrage
cantitati mari de apa din acvifere sau din sol, extragand astfel si
poluantii solubilizati din mediul contaminat.
 Fitoremedierea este o tehnologie noua, inca in faza de
dezvoltare, aplicatiile sale practice fiind relativ recente. Primele
cercetari s-au facut la inceputul anilor 1990, o serie de tehnici
fiind aplicate cu rezultate rezonabile in unele situri poluate.

Fitoremediere-Rolul geneticii

Sistemul planta-sol-poluant este determinat de o combinatie

complicata de factori chimici ,biochimici,fizici si biofizici care pot
juca un rol important in in determinarea solutiei ce vizeaza o
anumita problema de fitoremediere.

Programe de reproducţie şi a ingineriei genetice sunt

metode puternice pentru îmbunătăţirea capacităţii de
fitoremediere naturala, sau pentru introducerea de noi capabilităţi
în plante.

Genele pentru fitoremediere pot proveni dintr-un

microorganism sau pot fi transferate de la o plantă la un alt soi
mai bine adaptat la condiţiile de mediu. De exemplu, genele de
codificare a unui nitroreductator de la o bacterie au fost incluse
în tutun şi a arătat eliminarea mai rapidă a TNT şi rezistenţă
sporită la efectele toxice ale TNT .

Cercetatorii au descoperit, de asemenea, un mecanism în

centralele care le permite să se dezvolte chiar şi atunci când
concentraţia de poluare în sol este letală pentru non-tratate cu
plante. Permite plantelor de a tolera concentraţiile de poluanţi de
500 de ori mai mare decât plantele netratate, precum şi de a
absorbi poluanţi mai mult.(www.sciencedirect.com)

Contaminarea solului cu metale grele

Contaminarea solului cu metale in urma diverselor activitati

industriale este la ora actuala o problema majora de mediu in
intreaga lume. Datorita interactiilor intre diferitele compartimente
de mediu contaminantii din sol se redistribuie in toate
compartimentele de mediu cu implicatii asupra bunei
functionalitatii a sistemelor biotice naturale si starii de sanatate
umana.

Modul in care metalele se distribuie si transformarile

suferite depind de proprietatile fizico-chimice ale metalelor si de
parametrii de mediu.
Chimia metalelor in mediu influenteaza in mod puternic starea
lor si efectele pe care le au asupra receptorilor umani si
ecologici

Toxocinetica si toxodinamica metalelor depinde de metal, de

forma sau compusii metalului, si de abilitatea organismului de a
regla sau stoca metalul.

De fapt, metalele grele au o toxicitate semnificativă pentru

om, animale, plante şi microorganisme.
 Mai mult decât atât, metalele grele, nu sunt supuse unor
procese de degradare şi, prin urmare, rămân practic la infinit în
mediu, cu toate că biodisponibilitatea acestor substanţe chimice
pot schimba considerabil în funcţie de interacţiunile lor cu
elementele constitutive de sol diferite.

Printre tehnologiile de reabilitare cea mai răspândită in

depoluare solului contaminat cu metaleste fitoremedierea in situ
cu costuri mici ,tehnologie de impact care a primit o atentie
primordiala in ultimii cincisprezece ani, datorită naturii sale
ecologice.

Fitoremedierea solului contaminat cu metal include două

procese principale:

Fitostabilizarea - care constă în imobilizarea de metale în sol

sau de rădăcini, reducând astfel mobilitatea lor şi
biodisponibilitatea.

Fitoextractia - care identifică procesul de absorbţie a

contaminanţilor din sol şi translocarea lor din rădăcini în porţiunea
deasupra solului din plante.

Avantaje: Principalul avantaj al fitoextractiei este mediul.

Metodele tradiţionale, care sunt utilizate pentru curatarea solului
contaminat cu metale grele perturba structura solului şi reduce
productivitatea solului, în timp ce fitoextractia poate curăţa solul,
fără a provoca nici un fel de dauna calităţii lui. Un alt avantaj al
fitoextractiei este faptul că este mai puţin costisitoare decât orice
alt proces.

Dezavantaje: Deoarece acest proces este controlat de

plante, este nevoie de mai mult timp decât au nevoie alte
metode.

Pentru a atinge o buna eficienta a fitoremedierii, plantele ar

trebui să acumuleze cantităţi mari de metale grele, şi trebuie sa
produca o cantitate mare de biomasă în condiţii de contaminare.

Utilizarea de hyperaccumulators erbacee, selectat de specii

lemnoase, care sunt rezistente la metal şi au un ritm rapid de
creştere, un sistem cu rădăcină adanca , poate fi benefică pentru
depoluarea solului. Cu toate acestea, doar câteva studii sunt
prezente în literatura de specialitate, cele mai multe dintre ele
sunt cu privire la utilizarea de plop si salcie pentru solul poluat cu
cadmiu.

Multe plante, cum ar fi instalaţiile de muştar, pennycress

alpine şi talpa-gâştei s-au dovedit a fi de succes la
hiperacumularea contaminanţilor la sit-uri de deşeuri toxice.

Pennycress alpine

Planta ce are rolul de a tolera şi de a ridica toxinele din sol.

Pennycress alpine poate absorbi nivele ridicate de cadmiu şi zinc
din sol.
Atunci când compostul este aplicat la sol contaminat în cazul în
care pennycress alpin este cultivat, fitotoxicitatea scade chiar mai
mult.
Indiferent de mecanism, efectul a fost documentat într-o serie de
studii. In anul 1997 studiul a folosit pennycress alpine, pentru a
elimina zinc şi cadmiu de pe un site puternic contaminat din
Pennsylvania.

Principalele surse de poluare cu plumb si cadmiu in Romania

sunt industria metalurgiei neferoase (Copsa Mica, Baia Mare,
Zlatna)

Plumbul este unul din metalele grele, in jurul caruia sunt

multe discutii si el, conform hotararii organizatiei internationale
de ocrotire a sanatatii, este atribuit primilor indici de evaluare a
poluarii mediului ambiant.

Pentru decontaminarea unui sol contaminat cu plumb se

poate folosi cu bune rezultate o cultura de Brassica juncea in
conditiile administrarii de amendamente sintetice de tipul EDTA.
Concentratiile de plumb in tesuturile plantelor sunt direct
proportionale cu concentratiile de plumb din sol. EDTA (acid etilen
diamino tetraacetic) poate deasemenea sa imbunatateasca
acumularea de Cd,Cu, Ni si Zn.Pentru solurile contaminate cu
plumb se mai pot folosi culturi de Pisum Sativum (mazare) si
porumb (Zea Mays).
 Brassica Juncea Pisum Sativum Zea
Mays

Pentru solurile contaminate cu uraniu se pot utiliza ca

amendamente acizi organici de tipul: acid citric,acid acetic,acid
malic.

Acidul citric are capacitatea cea mai buna de a mobiliza

uraniul din sol si de a determina absorbtia acestuia in tesuturile
plantelor de Brassica juncea.

Toxicitatea acestor metale ca si a cromului, seleniului si

arseniului, manifestata asupra plantelor ,poate fi redusa prin
reactii chimice de reducere si prin incorporarea elementelor din
structura unui compus organic.

Acumularea metalelor in frunzele plantelor nu este un proces

ce se desfasoara in mod omogen.De exemplu ,concentratia de Ni
in plantele de Thlaspi montanum este variabila in functie de tipul
de tesut in care se acumuleaza.

Plantele din familia Arabidopsis ,Nicotina tabacum au o buna

toleranta la ionii metalici dar mai ales la Zn.