Biomecanica toracelui

drd. Popa Catalin

Toracele, anexat părţii superioare a coloanei vertebrale, realizează o cavitate (cavitatea toracică)
care adăposteşte viscere importante ca: plămănii, inima, vase sanguine mari etc.

Scheletul toracelui este format posterior din corpul celor 12 vertebre dorsale, lateral din coaste şi
anterior din stern.
Coastele, în număr de douăsprezece de fiecare parte. Au forma aproximativă a unor arcuri de cerc,
sunt formate dintr-o porţiune posterioară osoasă (coasta vertebrală) şi una anterioară cartilaginoasă
(cartilajul costal).
Primele şapte ajung la stern şi se numesc coaste sternale sau adevărate. Ultimele cinci ajung la
stern şi se numesc coaste asternale sau false. Coastele 8, 9 şi 10, deci primele coaste false, se
articulează cu sternul prin intermediul cartilajului costal al coastei a 7-a. Coastele 11 şi 12 nu se
articulează cu sternul, rămân deci libere şi se numesc coaste flotante.
Coastele se articulează oblic prin capul lor pe corpurile coloanei vertebrale şi se îndreaptă în jos şi în
afară (unghiul costovertebral). Ele intră în contact prin tuberozitate cu apofizele transverse şi se
înconvoaie pentru a realiza arcul, a cărui concavitate privește înăuntru — curbura prin încovoiere.
Concomitent însă, coastele se şi răsucesc în jurui axului lor lung — curbură de torsiune.
Sternul este un os plat, median si simetric, situat la partea anterioară a toracelui, imediat sub piele,
în dreptul primelor 7 coaste.
Între diferitele segmente osoase ale toracelui se realizează o serie de articulatii:
articulatiile costo-vertertebrale, costo-transversale, costo-condrale și condro-sternale.
 Biomecanica toracelui

Mişcările efectuate de diversele segmente osoase ale

toracelui satisfac funcţia respiratorie.
Respiraţia se efectuează în doi timpi: inspiraţia şi expiraţia.
Cum inspiraţia presupune pătrunderea unei cantităţi mai
mari de aer în plămîni, extinderea plămînilor şi deci mărirea
volumului cavităţii toracice, iar expiraţia presupune un
mecanism invers, cavitatea toracică trebuie să prezinte un
mare grad de mobilitate pentru a permite efectuarea ritmică
a celor doi timpi respiratori.
Coloana dorsală şi sternul fiind rigide, mobilitatea cavităţii
toracice rămâne legată de gradul de mobilitate a coastelor.
Prin articulaţiile de care dispun atât la extremităţile lor
vertebrale, cât şi la extremităţile lor sternale, coastele pot
efectua mişcări de ridicare şi mişcări de coborâre.
Prin ridicarea coastelor, unghiul costovertebral se măreşte, iar prin coborârea coastelor,
scade. Dispoziţia anatomică a articulaţiilor toracelui nu permite însă efectuarea unor simple
mişcări de ridicare şi coborâre ale coastelor. Odată cu ridicarea se execută şi o mişcare de
proiectare înainte, de îndepărtare laterală şi de rotaţie a fiecărei coaste. Timpul inspirator
beneficiază astfel de o mărire a dimensiunilor cavităţii toracice în toate sensurile. Mişcarea
de coborâre a coastelor constă în revenirea la poziţia de plecare.
În timpul acestor mişcări coastele se comportă ca pârghii de gradul al III-lea (S.F.R.).
Articulaţia costovertebrală reprezintă punctul de sprijin (S), zonele de inserţie a muşchiului
pe corpul coastei reprezintă punctul de aplicare a forţei (P), iar partea anterioară a coastelor
reprezintă rezistenţa (R).
Mişcările coastelor se însoţesc de mobilizarea pasivă a sternului, care este puternic ataşat de
coaste. Când acestea se ridică şi sunt proiectate înainte, sternul va suferi o deplasare
asemănătoare, iar la revenire de asemenea.
Pentru a se înţelege mai uşor o imagine a biodinamicii cutiei toracice, Braus
sugerează următoarea experienţă, împreunăm mâinile înaintea toracelui şi arcuim
membrele superioare, astfel ca ele să formeze un cerc.
Să presupunem că acest cerc reprezintă circumferinţa cutiei toracice, mâinile
împreunate reprezentând sternul, toracele, coloana vertebrală, iar membrele
noastre superioare, coastele.
-Dacă coborâm mâinile, ele se apropie de corp, iar dacă le ridicăm, se depărtează.
Aceasta este mişcarea efectuată de stern în timpul expiraţiei şi inspiraţiei şi
explică micşorarea şi mărirea diametrului anteroposterior al cutiei toracice.
-Dacă ţinem mâinile în poziţie fixă şi mişcăm coatele în sus şi în jos, reproducem
mişcările coastelor, care se apropie între ele atunci cînd coboară şi se depărtează
atunci când se ridică, micşorând sau mărind astfel diametrul transversal al cutiei
toracice. Bineînţeles că mişcarea cutiei toracice se face prin însumarea mişcărilor
prezentate schematic.
Muşchii care efectuează acţiunea complexă de
ridicare şi coborâre a coastelor — dat fiind efectul
pe care îl au asupra respiraţiei — se împart în
muşchi inspiratori şi muşchi expiratori.

Muşchii inspiratori, deci cei care ridică coastele,

sunt: diafragm, scalenul anterior, scalenul
posterior, supracostalii, marele pectoral, micul
pectoral, micul dinţat posterosuperior, fasciculele
superioare şi inferioare ale marelui dinţat.

Muşchii expiratori care coboară coastele sunt:

marele drept abdominal, marele oblic, micul oblic,
transverul abdomenului, micul dinţat postero-
inferior şi fasciculul mijlociu al marelui dinţat.