- Stagiu practic -

Biomecanică și anatomie funcțională

BAZINUL
drd. Popa Catalin
Bazinul osos
Formaţiune anatomică complexă, bazinul face legătura dintre coloana vertebrală și membrele inferioare.
Datorită poziţiei lui de intermediar şi prin analogie cu centura scapulară a membrului superior, bazinul se mai numeşte şi centura pelvină. Spre deosebire însă de centura scapulară, care
este deosebit de mobilă, centura pelvină este rigidă. Rolul ei nu este de a permite mişcări de mare amplitudine, ci numai de a transmite greutatea corpului spre membrele inferioare şi de a
susţine viscerele abdominale. Are deci un rol static prin excelenţă.

Scheletul bazinului este alcătuit din două oase coxale, reunite anterior printr-o simfiză pubiană şi posterior prin segmentul sacro-coccigian al coloanei vertebrale, cu care oasele
coxale se articulează strâns (fig. 190).
Osul coxal este un os plat, de formă patrulateră, alcătuit din trei piese: iliacul, situat în sus şi în afară, pubisul, situat înainte şi ischionul situat în jos. Toate aceste trei piese converg către
centrul osului coxal, care prezintă pe faţa lui externă cavitatea cotiloidă.
Sacrul este un os median şi simetric, format din sudura celor cinci vertebre sacrate.
Aşezat în continuarea coloanei lombare, între cele două oase coxale, el închide partea posterioară a bazinului. Este îndreptat oblic în jos şi înapoi, formând cu ultima vertebră lombară un unghi care proemină anterior, promontoriul.
Are forma unei piramide cvadrunghiulare şi prezintă o bază, un vîrf şi patru feţe (anterioară, posterioară şi două laterale).
Coccisul este situat sub sacru, a cărui direcţie o continuă şi rezultă din sudura celor 4 sau 5 vertebre coccigiene. Are forma unei piramide triunghiulare cu baza în sus.

Articulaţiile
Segmentele osoase care alcătuiesc scheletul bazinului se articulează între ele astfel: înainte prin simfiza pubiană şi înapoi prin articulaţiile sacro-iliace, ambele articulaţii semimobile.
În plus, posterior mai există si articulaţia sacro-coccigiană, o artrodie fără importanţă funcţională.
Statica bazinului
Sacrul se poate asemăna cu o pană introdusă între cele două oase coxale.
În momentul aplicării forţelor de greutate, el este reţinut să se
prăbuşească în micul bazin, datorită conformaţiei articulaţiilor sacroiliace
şi puternicelor ligamente intrinseci și extrinseci ale acestor articulaţii.
La nivelul sacrului, forţele se descompun în forţe care acţionează pe toată
grosimea lui anteroposterioară.
Forţele de greutate se transmit prin coloana vertebrală direct sacrului şi
prin acesta articulaţiilor sacroiliace, oaselor coxale, articulaţiilor
coxofemurale şi extremităţilor superioare ale femurelor (fig.191).
Biomecanica bazinului
În mod normal, la omul adult oasele coxale se mişcă concomitent cu sacrul şi practic, bazinul poate fi considerat ca un întreg rigid, în realitate însă, chiar în aceste condiţii se produc unele
mişcări minimale la nivelul articulaţiilor sacroiliace, aceste mişcări fiind mai accentuate la tineri.
Mişcările articulaţiilor sacroiliace constau în mişcări de basculă ale sacrului în jurul unui ax transversal, care trece prin partea superioară a osului. Aceste mişcări denumite nutaţie şi
contranutaţie vor fi deci mai puţin ample la nivelul bazei sacrului, dar destul de ample la nivelul vârfului acestuia.
a) Mişcarea de nutaţie este mişcarea prin care baza sacrului se îndreaptă în jos şi înainte, în timp ce vârful se îndreaptă în sus şi înapoi. Prin această mişcare, strîmtoarea superioară se
micşorează, dar sacrul, deplasîndu-se şi înfundându-se ca o pană între cele două oase coxale, contribuie prin această mişcare la mărirea strâmtorii inferioare a bazinului.
b) Mişcarea de contranutaţie este mişcarea prin care baza sacrului se îndreaptă în sus şi înapoi, în timp ce
vîrful acestuia se îndreaptă în jos şi înainte.
Prin această mişcare se măreşte strâmtoarea superioară, în timp ce strâmtoarea inferioară se micşorează.
Ea se realizează în poziţia culcat sau când se execută mişcarea de hiperextensie a trunchiului.
În condiţii fiziologice deosebite, ca în timpul naşterii, datorită unui hormon de tip special, denumit
relaxina, aparatele capsulo-ligamentare ale tuturor articulaţiilor corpului se îmbibă cu lichid interstiţial şi
se relaxează.