- Stagiu practic -

Biomecanică și anatomie funcțională

ANTEBRAȚUL
drd. Catalin Popa
Antebrațul este segmentul membrului superior care leagă brațul de mână.
Scheletul antebrațului este alcătuit din două oase lungi, dipuse paralel în
axul lung al segmentului - radiusul și cubitusul (ulna).
Articulaţiile
Cele două oase ale antebraţului se articulează între ele prin cele două extremităţi ale lor, alcătuind astfel două articulaţii radiocubitale:
superioară şi inferioară.
1. Articulaţia radiocubitală superioară este o cilindroidă de tip trohoid, cu un grad de libertate.
2. Articulaţia radiocubitală inferioară este tot o trohoidă ca şi radiocubitala superioară, dar mai puţin desăvîrşită şi prezintă tot un grad de
libertate.
În afara acestor articulaţii, cele două oase sunt unite printr-un ligament interosos cubitoradial, care se întinde de la marginea externă a
corpului cubitusului la marginea internă a corpului radiusului.
Muşchii
Antebraţul prezintă 20 de muşchi, care pot fi împărţiţi, din punct de vedere al anatomiei descriptive, în trei grupe: anteriori, posteriori şi
externi.
Muşchii anteriori sunt în număr de opt şi se insera pe feţele anterioare ale radiusului, ale ligamentului interosos şi ale cubitusului. Sînt
dispuşi în patru
planuri:
- primul plan, cel mai superficial, este reprezentat de patru muşchi, care pornesc de la epitrohlee şi care din afară-înăuntru sunt: rotundul
pronator, marele palmar, micul palmar şi cubitalul anterior ;
- al doilea plan este constituit de flexorul comun superficial al degetelor;
- al treilea plan este alcătuit din doi muşchi: în afară, flexorul propriu al policelui şi înăuntru, flexorul comun al degetelor;
- al patrulea plan, cel mai profund, este reprezentat de pătratul pronator.
Muşchii posteriori sunt în număr tot de opt şi sunt
dispuşi în două planuri (fig. 433):
- un plan superficial, format din patru muşchi turtiţi, care se insera proximal pe epicondil și se îndreaptă
în jos şi înăuntru; din afară înăuntru aceştia sunt: extensorul comun al degetelor, extensorul propriu al
degetului mic, cubitalul posterior şi anconeul;
- un plan profund, format din patru muşchi subţiri, care se îndreaptă în jos şi în afară, (deci se
încrucişează cu muşchii planului superficial) şi care, din afară înăuntru sunt: lungul abductor al
policelui, scurtul extensor al policelui, lungul extensor al policelui şi extensor propriu al indexului.
Biomecanica
Antebraţul este astfel structurat încât să permită efectuarea mişcării de pronaţie şi de supinaţie, care reprezintă o importantă
componentă a mişcărilor membrelor superioare.
În supinaţie, antebraţul se rotește în afara, iar în pronaţie antebraţul se rotește înăuntru. Radiusul fiind mai lung în jos decît cubitusul
permite ca extremitatea lui inferioară să efectueze în jurul extremităţii inferioare a cubitusului o mişcare de învăluire (fig. 129).
Axul biomecanic al mişcării
Potrivit concepţiei clasice, mişcarea de pronaţie şi supinaţie
care este o mişcare de rotaţie, se execută în jurul unui ax
vertical, care trece prin mijlocul cupuşoarei radiale, se
îndreaptă diagonal în jos, atinge marginea medială a apofizei
stiloide cubitale şi se îndreaptă spre baza celui de al V-lea
deget (fig. 131.a).
Conform acestei teorii, care exclude orice posibilitate de
mişcare simultană a cubitusului, capul radial se rotează în
articulaţia radiocubitală superioară în jurul axului
biomecanic, în timp ce extremitatea inferioară a radiusului
se deplasează din articulaţia radiocubitală inferioară în jurul
extremităţii inferioare a cubitusului. Mişcarea s-ar realiza,
astfel, exclusiv prin rotaţia extremităţii superioare şi prin
translaţia extremităţii inferioare a radiusului în jurul
cubitusului, care ar juca rol de pivot fix.
Unii autori (Gregoire, Hultkranz, Poirier, K. Leggenhager,
O. Foerster etc.) consideră că axul biomecanic se găseşte
situat mai lateral, trecînd în afara epifizei distale cubitale şi
îndreptîndu-se spre baza celui de al III-lea deget (fig.131.b).
Ea ar trece astfel chiar prin planul mediosagital al
antebraţului şi al mâinii.
Lanţul muscular. Pronaţia-supinaţia este realizată de un cuplu de forţe musculare antagoniste, reprezentat pe de o parte de muşchii pronatori şi pe de alta de muşchii supinatori.
Valoarea cinetică a acestor două grupe musculare este (R.Paparella-Trecia) practic identică: 1,6 kilogrammetri pentru pronatori şi 1,7 kilogrammetri pentru supinatori .
Mişcarea de pronaţie se efectuează prin acţiunea a doi muşchi principali: rotundul pronator şi pătratul pronator şi a mai multor muşchi accesorii. Rotundul pronator acţionează cu
maximum de forţă la începutul mişcării de pronaţie, în timp ce pătratul pronator acţionează cu maximum de forţă spre sfârşitul mişcării de pronaţie.
Un alt muşchi care intervine indirect în pronaţie este anconeul, care are rolul de a deplasa cubitusul în afară, în timp ce radiusul se rotează în sens opus (K. Lengenhager).
Mişcarea de supinaţie se face tot prin acţiunea a doi muşchi principali:
scurtul supinator şi bicepsul brahial şi a mai multor muşchi accesorii.
Scurtul supinator este supinatorul principal şi acţionează cu maximum de forţă în tot cursul mişcării atunci când antebraţul este extins pe braţ.
Când mişcarea de pronaţie-supinaţie se execută însă cu cotul flectat pe unghi drept, bicepsul brahial devine cel mai important supinator, deoarece în această poziţie dispune de o
pîrghie virtuală şi de un moment al muşchiului,
maxim. Dintre muşchii accesorii, o acţiune mai complexă o are brahioradialul.