Traheea

Prerzintă un tub cu peretele format din patru tunici: mucoasa, submucoasa, tunicafibro-cartilaginoasă şi
adventicea.

1. Mucoasa este tapetată cu epiteliu respirator tipic pe o membrană bazală bine dezvoltată şi e urmată de
lama proprie a mucoasei din ţesut conjunctiv fibros lax bogat în fibre elastice orientate longitudinal, cu
fascicule mici de celule musculare netede, deţine noduli limfoizi. Lama musculară a mucoasei lipseşte.

2. Submucoasa este formată din ţesut conjunctiv fibros lax, cu reţea de vase sanguine, nervi şi glandele
traheei cu secreţie seromucoasă. Ducturile glandelor formează dilatări şi se deschid pe suprafaţa mucoasei.

3. Tunica fibro-cartilaginoasă este formată din semiinele de cartilaj hialin, acoperite cu pericondru.
Semiinelele sunt legate între ele cu ţesut conjunctiv fibros dens. Deja capetele semiinelelor sunt orientate
posterior. Ligamentul fibroelastic limitează extinderea lumenului, iar muşchiul reglează lumenul.

4. Adventicea este formată din ţesut conjunctiv fibros lax, deţine vase sanguine, limfatice şi nervi, fixează
traheea de organele adiacente din mediastin.
Plămânii
 Celulele peretelui alveolar.
1. Celulele alveolare de tip I acoperă 97% din suprafaţa alveolei, au citoplasmă extrem de atenuată,
grosimea ei constituie pe alocuri nu mai mult de 25 nm - cu greu poate fi detectată la microscopul
electronic. Organitele - reticulul endoplasmatic, aparatul Golgi, mitocondriile sunt concentrate în jurul
nucleului. Citoplasmă în porţiunea ei subţire conţine numeroase vezicule de pinocitoză.

2. Celulele alveolare de tip II constituie cea 15% din populaţia celulară a alveolelor. Sunt interpuse între
celulele de tip I şi legate cu ele prin desmozomi şi zonule de ocludenţă. Au dimensiuni mai mari decât cele
de tip I, suprafaţa liberă proiemină în lumenul alveolei şi deţine microvilozităţi scurte. Aceste celule formează
surfactantul. Surfactantul reduce tensiunea la suprafaţa epiteliului alveolei, ceea ce diminuează forţa
necesară pentru umflarea alveolei la inspiraţie. La fel, surfactantul împiedică colaba-rea alveolei la
expiraţie, are de asemenea şi proprietăţi bactericide.

Macrofagele plămânului. Macrofagele alveolare, numite şi celule cu praf, pot fi întâlnite în septurile
interalveolare, cât şi pe suprafaţa internă a alveolei.

Septurile interalveolare conţin pori (porii Konh) cu diametrul 10-15 um, care constituie pasaje între
alveolele vecine. Datorită acestor pori se echilibrează presiunea în alveole, porii permit circulaţia colaterală
a aerului când vre-o bronhiolă este obturată.

Pleura este membrana seroasă care acoperă fiecare plămân. Este constituită din 2 foiţe - viscerală şi
parietală, care la nivelul hilului trec una în alta. Prezintă mezoteliul cu membrana lui bazală, aşternut pe un
strat fin de ţesut conjunctiv cu fibre de colagen şi elastice.
!!! Din proiectul lui Vasea
Bronhiile (arborele bronhial)
. La patrunderea in plaman bronhia stanga se divide in doua, cea dreapta – in trei bronhii lobare.
Bronhiile se divid succesiv in bronhii medii apoi in bronhii mici și pana la bronhiole ,apoi
bronhiolele terminale
Lobulul pulmonar are formă de piramidă cu baza spre exterior și este separat de alți lobuli prin
septuri fine de țesut conjunctiv, mai bine observate la fetuși. La adulți septurile interlobulare
sunt incomplete și se observa cu greu.

Bronhiile mari și medii

Tunica mucuoasa- epiteliu simplu anizomorf ciliat, lama proprie a mucoasei, lama musculara a
tuncii mucoasă
Lama submucoasa-glande

tunica fibrocartilaginoasa - inele complete cu margini neregulate (la bronhiile mari), sau plăci
mici de cartilaj elastic
(la cele medii).
Tunica adventițiala

Bronhiile mici sunt lipsite de cartilaj, nu au glande in 163 submucoasa,

Tunica mucoasa- epiteliu simplu anizomorf ciliat, lama proprie a mucoasei, lama musculara a
tuncii mucosae
bine dezvoltata ( dispar celulele caliciforme bronhiolelor epiteliul mucoasei -izomorf prismatic
ciliat, apoi cubic ciliat.
Epiteliul bronhiolelor terminale conține un tip nou de celule – celulele secretoare Clara-
protejeaza pasajele
bronhiolare de poluanți oxidativi, toxine, de inflamație
In bronhiole - zone specializate ale mucoasei, -corpusculi neuro-epiteliali, formați din grupuri de
cateva zeci de celule, ce conțin granule de secreție și au pe plasmalema lor terminații nervoase-
chemoreceptori
Fiecare bronhiola terminala da naștere la 2-3 bronhiole respiratorii. Epiteliul izomorf ciliat
cuboid cu celule Clara. La intrarea in alveola epiteliul devine pavimentos ,. Pe masura distanțarii
numarul de alveole crește
Bronhiolele respiratorii distale se divid in ducturi alveolare- dantele de alveole tapetate cu
epiteliu atenuat aciliat.
Orificiile alveolelor sunt imprejmuite de o rețea fina de miocite, care joaca rol de sfinctere.
Fiecare duct alveolar se divide in doi saci alveolari formați din cateva alveole cu un vestibul
comun. Rețeaua de fibre elastice și reticulare menține deschis atriul (vestibulul) sacilor alveolari
și cavitatea alveolelor.
Pielea
 Pielea este cel mai mare organ al corpului uman, constituind cea 16% din greutatea corpului, prezintă o
suprafaţă de 1,2 - 2,3 m2. Este constituită din epiderm - stratul epitelial de origine ectodermală şi derm - de
origine mezodermală (dermatomul somitelor).

Deosebim piele groasă (palme, tălpi) şi piele subţire (restul corpului).

■ Epidermul

Este reprezentat de epiteliu stratificat scuamos keratinizat. Celulele majoritare, care formează
epidermul, sunt keratinocitele - celule care sintetizează şi acumulează keratine - o categorie de
scleroproteine.
Epidermul este format din 5 straturi de keratinocite: bazal, spinos, granulos, lucid şi cornos.

1. Stratul bazal este alcătuit dintr-un singur rând de celule prismatice sau cuboide pe membrană bazală
la joncţiunea epiderm - derm. Stratul bazal deţine celule stern şi împreună cu celulele celui de al doilea strat
asigură regenerarea epidermului. Toate celulele stratului bazal conţin filamente intermediare de keratină cu
diametrul 10 nm. Celulele stratului bazai au citoplasmă bazofilă, nucleu lucid cu nucleoli, sunt bogate în
reticul endoplasmatic rugos și se divid mitotic intens.

2. Stratul spinos - este alcătuit din câteva rânduri de keratinocite cuboide cu prelungiri citoplasmatice,
cu nucleu central şi fascicule de filamente de keratină în apofizele citoplasmatice. Bandeletele de filamente
de keratină, sunt numite tonofilamente.

3. Stratul granulos - este format din 3-5 rânduri de celule aplatizate, poligonale, citoplasmă cărora este
plină cu granule intens bazofile - granule de keratohialină. Numeroase grupări fosfate redau acestor
granule o bazofilie pronunţată. Funcţia acestui material este de a consolida stratul de celule și de a asigura
impermeabilitatea epiteliului

4. Stratul lucid - prezent doar în pielea groasă, este subţire, format din celule puternic aplatizate şi
eozinofile. Nucleele şi organitele celulare dispar, citoplasmă constă predominant din filamente de keratină
împachetate dens şi înglobate într-un material electronodens. Acest complex este numit eleidină - o formă
de keratină imatură.

5. Stratul cornos - este alcătuit din 15-20 rânduri de celule pavimentoase, anucleate, keratinizate,
citoplasmă cărora este umplută cu filamente de keratină matură. Dacă celulele bazale conţin polipeptide cu
masă moleculară mică, cele mai diferenţiate - sintetizează polipeptide cu masă moleculară mai mare.

Există două tipuri de keratină - moale, de tip epidermic şi dură - de tip cornos.

! In pielea subţire epidermul nu are strat lucid, stratul granulos şi cornos sunt slab dezvoltate.
 Melanocitele. Culoarea pielii depinde de mulţi factori, cei mai importanți fiind conţinutul de melanină
şi carotene, numărul de vase sanguine în derm şi culoarea sângelui în ele. Melanocitele sunt celule cu
originea din crestele neurale. Melanocitele au corpul celular rotunjit şi numeroase prelungiri
citoplasmatice ircgulare răspândite printre celulele epidermului. Granulele sunt injectate în citoplasmă
keratinocitelor - proces cunoscut ca secreţie citocrină. In keratinocite melanina se localizează deasupra
nucleului, protejând astfel aparatul genetic de acţiunea dăunătoare a razelor ultraviolete.

Celulele Langerhans (macrofagele epidermale) sunt situate în stratul spinos, constituie 2-8% din
toate celulele epidermale, sunt celule stelate cu prelungiri citoplasmatice. Au origine din măduva
hematogenă a oaselor.

Celulele Merkel - sunt asemănătoare celulelor epidermale, se află în cadrul stratului bazal, deţin în
citoplasma sa granule dense.

■ Dermul pielii

Este ţesutul conjunctiv care formează suport pentru epiderm şi face legătură cu hipodermul. Dermul este
alcătuit din două straturi: stratul papilar din ţesut conjunctiv fibros lax şi stratul reticular din ţesut conjunctiv
dens neordonat.

Stratul papilar este bogat în celule - fibroblaste, fibrocite, macrofage, melanocite şi leucocite. În acest
strat fibrile speciale de colagen se inseră în membrana bazală şi se extind în derm. Acestea leagă
epidermul de derm şi poartă numirea de fibrile de ancoră.

Stratul reticular este mai gros, format din ţesut conjunctiv fibros dens neordonat (colagen tip I), conţinutul
de fibre este mai mare decât în stratul papilar. Glicozaminoglicanul de bază din substanţa amorfa este
dermatan-sulfatul.

■ Ţesutul subcutanat (hipodermul) - este format din ţesut conjunctiv lax, care leagă pielea de organele
subiacente, conţine numeroase celule adipoase. Ţesutul adipos serveşte ca rezervă de substanţe nutritive, ca
izolator termic şi ca amortizor mecanic.

Anexele pielii
Glandele sudoripare. în piele se întâlnesc două tipuri de glande sudoripare - merocrine şi apocrine.

Glandele sudoripare merocrine (eccrine) sunt glande tubulare simple, situate în derm, au canalul excretor
cu traiect spiralat, porţiunea secretoare este lungă şi încolăcită. Segmentul secretor al glandei conţine trei
tipuri de celule: întunecate, clare şi mioepiteliale. Celulele întunecate tapetează lumenul, conţin granule de
secreţie. Celulele clare sunt situate dedesubtul celor întunecate, sunt bogate în glicogen. Între membrana
bazală şi baza celulelor clare sunt situate celulele mioepiteliale. Ductul glandei este tapetat cu epiteliu
bistratificat cubic.
Glandele sudoripare apocrine (odorifere) sunt localizate doar în unele regiuni ale corpului: fosele axilare,
areola mamelonului, regiunea circumanală, scrot, labiile mari, frunte. Secretul lor conţine proteine, care pe
suprafaţa pielii se descompun, producând miros specific. Activitatea acestor glande este influenţată de
hormonii sexuali, ele nu funcţionează până la maturizarea sexuală.
Glandele ceruminoase - sunt situate în pielea ductului auditiv extern, prezintă glande sudoripare
modificate, elimină un secret vâscos - cerumul.

Glandele sebacee - sunt glande alveolare simple ramificate cu mecanism holocrin de secreţie, ductele lor
se deschid în foliculii piloşi în porţiunea lor intradermală. Celulele de la periferia alveolelor sunt aplatizate,
inactive, au citoplasmă bazofilă, conţin incluziuni lipidice. Secretul glandelor sebacee fac epidermul şi părul
mai elastice și impermeabile.
Părul
Este răspândit pe toată suprafaţa corpului, în afară de palme şi tălpi. Reprezintă foliculul pilos, tija şi
rădăcina părului. Dezvoltarea părului începe la luna a treia de dezvoltare intrauterină, evoluează în trei
etape - lanugo, vellus şi părul definitiv.

1. Foliculul pilos prezintă o invaginare tubulară a epidermului (straturile bazai şi spinos) adânc în derm.
Foliculul pilos este format din teaca epitelială internă, teaca epitelială externă şi teaca conjunctivă.
2. Tija părului este porţiunea de la suprafaţa pielii, rădăcina - partea implantată în foliculul pilos din derm.
3. La rădăcina părului deosebim substanţa medulară formată din celule în curs de keratinizare, substanţa
corticală din scuame cornoase şi deja cuticula - stratul superficial de scuame, aranjate în formă de ţigle.

Rădăcina părului în adâncime formează o îngroşare - bulbul pilos - în care se implantă papila părului
din ţesut conjunctiv fibros lax al dermului

- Teaca internă prezintă o structură epitelială care acoperă rădăcina părului până la nivelul orificiului
glandei sebacee, este alcătuită din stratul extern lucid Henle şi cel intern granular Huxly.
- Teaca epitelială externă a foliculului pilos este o continuare a stratului malpigian al epidermului (stratul
bazal + stratul spinos) aşternut pe membrana bazală.
- Există două forme ale melaninei - eumelanina de culoare brună până la negru şi feomelanina de culoare
galbenă sau roşcată.

Muşchiul erector al părului - este format din fascicule de miocite netede . La contracţia lui, părul ia
o poziţie mai perpendiculară pe suprafaţa pielii, epidermul formează o depresiune şi concomitent este la fel
comprimată glanda sebacee care elimină secretului ei.
Rinichii
Nefronul este unitatea structurală și funcțională a rinichiului.

Corpuscurile renale - structuri sferice cu un diametru mediu de 200 um distribuit în cortex.

Capsula lui Bowman - închide glomerulul.

Strat parietal - epiteliu scuamoz simplu, care aliniază peretele exterior al capsulei.

Strat visceral - podocitele acoperă capilarele glomerulare. Aceste celule au nuclee mari de formă ovoidă.

Spațiul Bowman - spațiul dintre straturile parietale și viscerale care primește ultrafiltratul.

Glomerulul - sângele care curge printr-o rețea capilară suferă filtrare pentru a produce ultrafiltratul.

Capilare glomerulare - furnizate de o arteriolă aferentă și drenate de o arteriolă eferentă.

Podocitele acoperă suprafața capilarelor glomerulare și formează fante de filtrare înguste (~ 25 nm).
Aceste celule au nuclei mari ovoidali.

Celulele mesangiale - celule mari cu nuclee de formă neregulată, care au funcție fagocitară și contractilă.

Polul vascular e locul unde arteriolele aferente și eferente intră și ies din glomerul.

Polul urinar - în cazul în care ultrafiltratul iese din spațiul lui Bowman și începe un tub convolut
proximal.

- Tubulul proximal convolut - epiteliu simplu cuboidal până la coloană cu un lumen neregulat,
adesea stelat. Eozinofilele – colorează cu un roz mai închis decât tuburile și conductele distale.

- Tubul drept proximal (membrul descendent gros al buclei Henle) - coboară din cortex în
medulară.

- Tubul drept distal (membrana groasă ascendentă a buclei Henle's) - continuarea membrului
ascendent subțire care urcă de la medular la cortex.

Epiteliu cuboidal simplu, cu lumen uniform și granițe indistinse între celule.

Colorarea neutră - colorată ușor în comparație cu tuburile eozinofile, proximale convolute și drepte.

- Macula Densa - celule strânse ambulate, în care tubul drept distal intră în contact cu arteriola
aferentă a polului vascular al corpusculului renal.

Tubul Convolut Distal - golit într-un tub colectant.

Colorarea neutră - colorată ușor în comparație cu tuburile eozinofile, proximale convolute și drepte.

!!! Din proiectul lui Vasea.

Capsula – țesut conjunctiv dens semiordonat;

Parenchim – corticala + medulara
Corticala – corpusculi renali (capsula Bowman: foițe parietala – epititeliu simplu pavimentos; și
viscerala – podocite; glomerulul renal – ghem de capilare) + tubi uriniferi (tub contort proximal – epit.
simplu
cubic cu marginea in perie, lumen ingust, neregulat, 4-6 celule, limite intercelulare neclare, citoplasma
intens acidofila; tubul contort distal - epiteliu simplu cubic fara marginea in perie/cilindric, lumen larg,
regulat, citoplasma slab acidofila);
aparat juxtaglomerular – arteriole aferenta/eferenta, celule mezangiale, macula densa a tubului contort
distal.
Medulara – porțiuni drepte, Tuburi proximale și Tuburi distale, ansa Henle –
1. segment subțire (epiteliu simplu pavimentos),
2. segment gros (epiteliu simplu cubic; mai puține celule decat la tubul distal), tub colector – epiteliu
simplu cubic/cilindric, diametru mare, 10-20 celule, citoplasma mai palida, cu limite intercelulare
distinctinve.

Ureterul

Ureterul transportă urina de la rinichi la vezică. Este căptușită cu un epiteliu impermeabil la apă
și ioni. Contracția peristaltică a mușchiului neted mișcă urina de la rinichi la vezică.

1. Tunica mucoasă:
Epiteliul de tranziție (Urothelium) - constă din două-trei straturi celulare în ureterul superior cu
până la zece straturi de celule în apropierea vezicii urinare
Celulele umbrelă - stratul superior de celule care își schimbă forma în funcție de distanța
ureterului (relaxat)
Lama proprie - strat gros de țesut conjunctiv dens neregulat, bogat în colagen și fibre
elastice.
2. Tunica musculară:
Aranjament neregulat al mușchiului neted în două straturi (longitudinal interior și circular
exterior) în ureterul superior - în trei straturi (longitudinal interior, circular mijlociu și exterior)
în apropierea vezicii urinare
3. Adventicea - țesut conjunctiv fibros lax cu vase de sânge, nervi și celule adipoase
 Vezica urincară

Vezica este un vas expandabil pentru depozitarea urinei. Este căptușit cu un epiteliu impermeabil
la apă și ioni.

La fel ca ureterele, vezica este compusă din patru straturi concentrice.

1. Tunica mucoasă:
- Epiteliul de tranziție (Uroteliul) - este format de la trei până la cinci straturi de celule.
Celulele umbrelă - stratul superior de celule care își schimbă forma în funcție de distanța
ureterului.
- Lamina Proprie - strat gros de țesut conjunctiv fibros dens neregulat, bogat în colagen și
fibre elastice.
2. Tunica musculară externă - mușchi neted aranjat neregulat care formează straturi
interioare longitudinale, circulare medii și exterioare.
Stratul exterior al țesutului conjunctiv - cea mai mare parte a vezicii este acoperită extern de
adventice cu părți ale suprafeței sale superioare acoperite de seroasa peritoneului.
Adventice - țesut conjunctiv fibros lax cu vase de sânge, nervi și celule adipoase.
Serosa - compusă dintr-un strat de suprafață de mezoteliu susținut de țesut conjunctiv
neregulat.
Testiculul
 Testiculele sunt organe ovoidale responsabile de producerea de spermatozoizi (spermatogeneză).

■ Tunica Albuginea - capsulă a țesutului conjunctiv gros.

■ Tuburile seminifere contorte – putem spune că fiecare lobul conține de la 1 până la 4 tuburi
seminifere înfășurate și căptușite de un epiteliu germinal ce reprezintă locul producerii de spermă.

Celule Sertoli - celule largi, coloane, care extind grosimea completă a epiteliului germinal. Au
nucleu neregulat, eucromatic, cu un singur nucleu proeminent.

Rolul celulelor Sertoli:

- Constituie un suport pentru celulele seminale.

- Asigură nutriţia celulelor seminale, graţie produşilor rezultaţi din activitatea lor secretorie.
- Fagocitează şi digeră resturile celulare rezultate în procesul spermi-ogenezei.
- Contribuie la reglarea spermatogenezei prin sinteza de factori de creştere, transferină ş.a.
- Elaborează un volum considerabil de fluid care serveşte pentru vehicularea spermatozoizilor spre
căile spermatice. Acest lichid este bogat în ioni, asigură vitalitatea spermatozoizilor.
- Secretă mici cantităţi de hormoni estrogeni.

■ Spermatogeneza - procesul prin care spermatogonia se dezvoltă în spermatozoizi. Multe celule

divizante sunt observate în epiteliul germinal.

Spermatogoniile - prezintă descendenţii direcţi ai gonocitelor din cordoanele sexuale ale testiculului
fetal. Formează un singur rând la periferia tubului seminifer contort. Sunt celule relativ mici, rotunde sau
ovale, cu citoplasmă redusă, bazofilă, care conţine mitocondrii, complex Golgi, doi
centrioli.Spermatocitele primare - apar din spermatogonie și trec de la epiteliul bazal la compartimentul
luminal al epiteliului germinal.

Spermatocite de ord. I În urma creşterii, spermatogoniile de tip B devin spermatocite de ordinul I.

Sunt cele mai mari celule germinale din tubul seminifer. Au formă sferică sau ovală conţin puţine
mitocondrii, complex Golgi bine dezvoltat. Spermatide - apar din spermatocite secundare și suferă
spermiogeneză pentru a se transforma în spermatozoizi.

Spermatocite de ord.II. La prima diviziune a meiozei (reducţională) fiecare spermatocit de ordinul I, dă

naştere la două spermatocite de ordinul II, cu set diploid de cromozomi.

Spermatidele - sunt celule mici cu citoplasmă redusă şi un nucleu relativ mare, sferic, cu aglomerări
de cromatină condensată şi un nucleol voluminos. Sunt localizate în 3-4 rânduri spre lumenul tubului
seminifer, parţial incluse în faldurile citolemei apicale a celulelor Sertoli.

Spermatozoizii formaţi din spermatide iniţial rămân cu capul scufundat în depresiunile apicale ale
celulelor Sertoli şi doar flagelul este situat liber în lumen. Este o celulă cu flagel, conţine o garnitură
haploidă de cromozomi, este format din cap, colet şi coadă. Spermatozoizii se produc într-un număr foarte
mare la 1 mm3 de spermă se conţin aproximativ 100 mii.

Celulele interstiţiale Leydig. între tuburile seminifere contorte se află ţesut conjunctiv fibros lax, bine
vascularizat şi inervat, care conţine fibroblaste, fibrocite, macrofage, mastocite, limfocite şi un tip special de
celule - celule interstiţiale Leydig. Au o formă ovală sau poligonală, sunt dispuse solitar sau în grupuri lângă
capilarele sanguine. Nucleul celulei este situat central sau excentric, rotund sau oval, veziculos cu unul sau
doi nucleoli. Celulele interstiţiale sub acţiunea hormonului luteinizant a adenohipofizei secretă testosteronul,
hormon de care depinde funcţionarea sistemului genital masculin şi caracterele sexuale masculine.

Bariera hemato-testiculară reprezintă totalitatea structurilor amplasate între lumenul capilarelor şi

lumenul tuburilor seminifere contorte. Această barieră izolează celulele seminale de celulele
imunocompetente, care circulă în sânge, posedă o permeabilitate selectivă pentru multe substanţe şi menţin
microambianţa pentru celulele seminale. Este formată din:

1. endoteliul capilarului;
2. membrana bazală a endoteliului;
3. tunica proprie a tubului seminifer contort;
4. membrana bazală a tubului seminifer contort;
5. zonula ocludentă între sustentocite.

Reţeaua testiculară este formată dintr-un sistem de canale neregulate, anastomozate între ele,
localizate în mediastin, tapetate cu un epiteliu unistratificat anizomorf (celule plate, cubice sau cilindrice,
unele din ele ciliate), dar lipsit de membrană bazală.

Epididimul
Straturi :
1.Mucoasa (Epiteliu pseudostratificat = epiteliu anizomort prismatic)
2.Membrana bazala
3.Lamina propria redusa
4.Muschi neted – dispuși circular in 4-5 randuri
5.Adventice- bogata in fibre de colagen, fibroblaste, vase sanguine, nervi
!!Suprafața externa a epididimului este acoperita de seroasa

1. Canaliculele eferente (au lumen festonat, deoarecele epiteliile celuleor este de

inalțime diferita
a.epiteliu anizomort prismatic
- Celulele prismatice coțin cili care participa la vehicularea spermatozoizilor
- citoplasma celulelor prismatice conștine incluziuni lipidice care asigura hrana
spermatozoizilor
- Celule cubice –rol de regenerare , se afla printre cele prismatice
b. stratul musculo-fibros
2. Canalul epididimar
a. epiteliu anizomort prismatic
b. stratul musculo-fibros
Canalul epididimar are lumen regulat tapetat de epiteliu prismatic pseudostratificat format din
două tipuri de celule:

- Celule prismatice înalte cu cili imobili (stereocili) la polul apical. Citoplasma celulelor conţine
complexul Golgi bine dezvoltat şi un bogat reticul endoplasmatic neted şi rugos, mulţi lizozomi,
numeroase mitocondrii, incluziuni de lipide şi lipofuscină, vezicule de pinocitoză, vezicule de secreţie.
Au nucleu oval localizat bazal.
- Celule mici cubice, cu citoplasmă palid colorată şi puţine organite celulare, intercalate între celulele
prismatice; au rol de regenerare.
Sub membrana bazală se află o lamă proprie redusă, urmată de un strat muscular cu miocite netede
dispuse circular în 4-5 rânduri, contracţiile cărora asigură deplasarea spermatozoizilor prin epididim.
Tunica externă - adventicea este bogată în fibroblaste, fibre de colagen, vase sanguine, nervi. Suprafaţa
externă a epididimului este acoperită de tunica seroasă.

Funcţiile epididimului:
- Celulele canalului epididimar absorb o mare parte din apă şi alte
substanţe din lichidul seminal, astfel se creează o presiune negativă în interiorul tubului, fapt ce
facilitează influxul spermatozoizilor spre canal.
- Epiteliocitele posedă şi funcţie secretorie, eliberând substanţe cu rol nutritiv pentru spermatozoizi.
Absorbţia şi secreţia este dirijată de hormonii sexuali masculini.
- Serveşte ca rezervor pentru spermatozoizi între ejaculări.
- În epididim spermatozoizii desăvârşesc maturizarea morfologică şi devin mobili.

Ductul deferent este un organ tubular cu lungimea de 30-40 cm şi un diametru de 2 mm, este o
continuare a cozii epididimului, partea sa dis-tală se uneşte cu duetul veziculei seminale de aceeaşi parte
şi formează duetul ejaculator. Canalul deferent are lumen mai larg şi perete mai gros, decât cel al
canalului epididimar.
Canalul ejaculator începe de la confluenţa canalelor deferent şi a veziculei seminale, străbate prostata şi se
deschide în segmentul prostatic al uretrei, are lungime de 1,5-2,5 cm şi diametru de 0,2 mm.
Prostata
 Prostata este un organ musculo-glandular, localizat la baza vezicii urinare în jurul porţiunii proximale a
uretrei. Este formată din stromă şi parenchim.

Stroma este formată dint-o capsulă musculo-fibroasă, care acoperă glanda şi trimite septuri
conjunctivo-musculare ce împart parenchimul glandei în 30-50 lobuli glandulari bine delimitaţi.

Parenchimul prostatei constă din trei grupuri de glande compuse tu-bulo-alveolare, de dimensiuni
diferite, aranjate concentric în jurul uretrei:

- Grupul central este localizat în lama proprie a uretrei - glandele periuretrale. Este format din
glande mici, a căror canale foarte scurte se deschid în lumenul uretrei.
- Grupul zonei de tranziţie situat exterior de primul grup, în submucoasa uretrei, format din glande de
dimensiuni medii, canalele cărora au un traiect arcuat şi se deschid pe marginile posterioare ale
sinusurilor uretrale - glandele intermediare. La bărbaţi cu vârsta peste 40 ani deseori dau naştere
adenomului şi cancerului de prostată.
- Grupul periferic conţine aproximativ 70% din toate glandele şi produce cea mai mare cantitate de
secreţie - glandele proprii ale prostatei, formează masa principală a organului.

Ducturile excretorii sunt tapetate cu epiteliu unistratificat prismatic.

Secreţia prostatei este un lichid opalescent ce conţine proteine, lipide, acid citric, fosfataza acidă, zinc şi
este eliminată în momentul ejaculării. Prostata este un organ hormono-dependent, este prezentă la naştere,
dar se dezvoltă intens la pubertate sub influenţa testosteronului. în lipsa testosteronului se atrofiază.

Glandele bulbo-uretrale (glandele Cowper) sunt două glande compuse, tubulo-alveolare, mici,
localizate în vecinătatea uretrei membranoase. Porţiunile secretarii sunt tapetate cu epiteliu simplu cubic
sau prismatic cu celule clare ce elaborează un produs mucos. Ducturile excretorii sunt tapetate cu
epiteliu unistratificat cubic cu caracter secretor. Glandele sunt înconjurate de stromă conjunctivă cu fibre
elastice şi miocite netede, contracţia cărora contribuie la expulzarea secretului în momentul ejacularii.
Secretul mucos al glandelor bulbo-uretrale drenat în uretră în timpul erecţiei, are rol lubrifiant.

Ovar
Acoperit cu epiteliu de suprafata (mezoteliul ovarului)- unistratificat pavimentos sau cubic,
localizat pe o membrana bazala distincta. Se rupe local in timpul ovulatiei, dupa care usor
regenereaza.
Sub epiteliu se afla tunica albugineea din tesut conjunctiv dens cu fibre de colagen.
In ovar deosebim substanta corticala si substanta medulara
Substanta medulara –tesut conjunctiv fibros lax, bogat in fibre elastice cu vase sanguine mari,
vase limfatice.
Substanta corticala.
Stroma - din tesut conjunctiv fibros dens neordonat, cu fibre fine de colagen si reticulare,
numeroase fibrocite.
Parenchimul -totalitatea foliculilor ovarieni si derivatele acestora (corpi galbeni, corpi albi si
foliculi atretici).
Foliculii ovarieni au forma sferica sau ovalara si dimensiuni care variaza in raport cu stadiul
lor de dezvoltare.
Dezvoltarea foliculilor ovarieni incepe in perioada fetala si continua dupa nastere-Deosebim in
ovare foliculi primordiali, primari, secundari si foliculi tertiari.
Foliculii primordiali - imediat sub tunica albuginee. Fiecare folicul primordial este format
dintr-un ovocit de ordinul I inconjurat de celule foliculare.
Foliculii primari - foliculul la inceputul cresterii lui. Trecerea de la foliculul primordial spre
foliculul primar intervine dupa pubertate cu modificari ale ovocitului, celulelor foliculare si
tesutului conjunctiv din jur. Ovocitul de ordinul I creste in dimensiuni, dar nucleul lui ramane in
stadiul de diploten al profazei primei diviziuni meiotice. In citoplasma creste numarul de
mitocondrii, reticul endoplasmatic rugos si neted, complex Golgi, polizomi.
Plasmalema emite spre celulele foliculare prelungiri digitiforme (microvili) scurte si egale.
Intre ovocit si celulele foliculare apare zona pelucida.
Foliculul secundar. Foliculii primari, cresc -celulele granuloase prolifereaza,se dispun deja in
6-10 randuri. Intre ele apare- lichidul folicular. Teaca foliculara este bine dezvoltata si se
diferentiaza intr-un strat intern, bogat vascularizat, cu celule secretoare de hormoni estrogeni,
numita teaca interna si un strat extern fibros, cu cellule fuziforme, numita teaca externa , care
continua fara limite cu stroma din jur.
Folicul tertial (veziculos, matur, de Graaf) este deplin format intre ziua a 10-14-a a ciclului
ovariano-uterin; o vezicula mare, ocupa toata grosimea substantei corticale a ovarului si
proemina pe suprafata ovarului, formand o zona palida numita stigma
Ovocitul de ordinul I, inconjurat de zona pelucida, este deplasat spre disc proliger (cumulus
ooforus). Celulele discului proliger, care inconjoara nemijlocit zona pelucida formeaza coroana
radiate.

Corpul galben. După eliminarea ovocitului, înconjurat de zona pelucidă şi coroana radiată, din
foliculul matur rămân stratul granulos şi tecile conjunctive, care sub influenţa stimulatoare a hormonului
luteinizant se vor transforma într-o glandă endocrină provizorie, numită corp galben, care v-a secreta
progesteronul.

În dezvoltarea corpului galben convenţional deosebim patru stadii:

1. Stadiul de proliferare şi vascularizare.
2. Stadiul de metamorfoză glandulară.
3. Stadiul florid.
4. Stadiul de involuţie.

Corpul alb prezintă o cicatrice din ţesut conjunctiv, care se formează în locul corpului galben. Celulele
parenchimului sunt înlocuite cu ţesut conjunctiv dens cu fascicule groase de fibre de colagen şi puţine
fibrocite. Majoritatea capilarelor se obliterează şi dispar.
 Ovogeneza

Ovogeneza este procesul de formare a celulelor sexuale feminine, care începe în perioada embrionară şi
se termină în menopauză. În ovogeneza deosebim 3 perioade: de înmulţire, de creştere şi de maturaţie.

Perioada de înmulţire are loc în ovar în perioada fetală. Către momentul naşterii în fiecare ovar se
conţin cea 400000 ovogonii încadrate în foliculi primordiali. Se vor maturiza, însă, cea 400 din ele, restul
sunt supuse apoptozei.

Perioada de creştere. Ovogoniile întră în perioada de creştere lentă, se pregătesc pentru prima
diviziune a meiozei şi rămân în profază timp de 14-50 ani.

Perioada de maturaţie. Hormonul luteinizant, eliberat în cantităţi mari către mijlocul ciclului ovariano-
uterin, induce nu numai ovulaţia, dar şi asigură intrarea ovocitului în perioada de maturaţie, ca rezultat a
stopării secreţiei de către celulele foliculare a unui factor inhibitor a meiozei.

Deosebiri între ovogeneză şi spermatogeneză:

- Ovogeneză şi spermatogeneză debutează la pubertate. Ovogeneză decurge ciclic pвnă la
menopauză, după care încetează complet, pe cвnd spermatogeneză decurge permanent pвnă la
bătrвneţe.
- Ovogoniile continuă să se dividă mitotic pвnă în luna a 6-a de dezvoltare intrauterină, după care intră
în diplotenul profazei primei diviziuni a meiozei şi se stopează pвnă la pubertate, pe cвnd spermato-
goniile îşi păstrează capacitatea de a se divide mitotic de la pubertate pвnă la bătrвneţe.
- în ovogeneză este foarte lungă perioada de creştere, în spermatogeneză - cвteva zile.
- La femeie dintr-un ovocit de ordinul I se va dezvolta un singur ovul, celelalte trei celule (corpi polari)
rezultate din cele două diviziuni de maturaţie sunt elemente nefuncţionale, în timp ce la bărbat din fieca-
re spermatocit de ordinul I se formează patru spermatozoizi, apţi de fecundare.
- A doua diviziune a perioadei de maturaţie în ovogeneză are loc numai în caz de fecundare.,
- în ovogeneză lipseşte ultima, a patra perioadă - de formare, caracteristică spermatogenezei.
 Uter

Uter-organ cavitar unic,component al sistemului genital feminin,alcatuit din corp,col.

Componente:-tunica mucoasa-endometru;
-tunica musculara-miometru;
-tunica seroasa-perimetru.

Endometru
Serveşte pentru implantarea conceptului şi pentru formarea porţiunii materne a placentei. La femeie în
perioada reproductivă endometrul este format din epiteliu şi lama proprie a mucoasei, constituită din două
straturi -funcţional, situat sub epiteliu şi bazai (profund). Stratul funcţional deţine glandele uterine.

-Epiteliul este unistratificat cilindric, ce contine celule ciliate si celule secretorii. Celulele ciliate au la
polul apical kinocili scurti si putini. Celulele secretorii (in numar mai mic) au citoplasma mai bazofila ce
contine incluziuni secretorii de natura glicoproteica.
-Lama proprie a tunicii mucoase este bogata in celule (fibroblaste, mastocite, leucoite). Aici se gasesc
glande tubulare simple. Ele reprezinta infundaturi ale epiteliului endometrului care se scufunda in lama
proprie. Corionul este bine vascularizat, cu arteriole spiralate si o retea densa de capilare.
Zonele endometrului:
-stratul functional ocupa 2/3 din grosimea endometrului se descuama si se elimina ciclic;
- Stratul bazal (1/3 profunda a tunicii mucoase). Pe baza lui are loc regenerarea stratului functional.

Miometru
Straturi:
-strat submucos (contine miocite netede dispuse longitudinal si oblic);
-strat vascular (format dintr-o retea plexiforma de miocite ce contine vase sanguine mari, lipsite de
tunica adventiala, iar tunica lor medie se continua cu musculatura uterina. O asa aranjare previne
hemoragiile);
-strat supravascular- miocite netede dispuse longitudinal si oblic.

Perimetru
Tunica seroasa, formata din tesut conjunctiv fibros lax acoperit de mezoteliu.

Ciclul ovariano- menstrual-durata 28-30 zile.

Faza menstruală (1-4 zile),-stratul functional se necrotizeaza. Urmeaza o hemoragie cu desprinderea
stratului functional al endometriului.

Faza postmenstruala (proliferativa) -are loc restabilirea stratului functional al endometriului pe baza
stratului bazal. Sfirsitul acestei faze coincide cu ovulatia.

Faza premenstruala- (secretorie)-in acest timp endometrial continua sa creasca in grosime, glandele se
hipertrofiaza, au un lumen larg cu secretie abundenta.

Glanda mamara
Glanda mamara-reprezinta o glanda sudoripara modificata, ce are un tip de secretie apocrin.
La femeia adulta fiecare glanda mamara este formata din 10-25 lobi. Fiecare lob reprezinta o glanda
tubulo-alveolara compusa, puternic ramificata, iar canalele excretorii ale tuturor glandelor se deschid
separat la nivelul mamelonului.
Stroma conjunctiva este interlobulara si intralobulara.
-Stroma interlobulara-tesut conjunctiv fibros lax,bogat in celule,putine fibre de collagen,este sensibila
la
hormonii ovarieni;
-Stroma intralobulara-teut conjuctiv fibros dens neordonat cu numeroase fibre de colagen si fibre
elastice;
Dupa nastere glanda mamara incepe sa secrete lapte. In timpul sarcinii si in lactatie, activitatea
secretorie glandulara este dirijata de prolactina.
Laptele prezinta o emulsie din:
-apa;
-saruri minerale;
-vitamine;
-imunoglobuline;
-lipide;
-proteine;
-glucide;
-pot fi intalnite si limfocite T si B si neutrofile.
Mamelon-este strabatut de canale galactofore(ducturi excretorii).Pielea contine numeroase fibre elastic
si miocite netede.
Areola mamara-reprezinta zona cutanata pigmentata din jurul mamelonului,contine glande areolare si
foliculuii pilosi.

Placenta
 Placenta este un organ temporar de mediere a relaţiilor mamă-făt pe parcursul perioadei de gestaţie. în
placentă sistemul sanguin al noului organism este izolat de sistemul sanguin matern prin bariera placentară,
care permite transferul spre făt de substanţe necesare pentru dezvoltare, iar în sens invers - a reziduurilor de
metabolism.

Este format din: -portiune fetala(placa coriala cu vilozitatile coriale)

-portiune materna(placa bazala ,septuri placentare)

Portiunea fetala- o lama de mezenchim care adera cu fata interna la mezenchimul amnionului,iar la
exterior- vilozitatile coriale :
Primari-cei mai mici, se formeaza in ziua a 11-13 de sarcina, sunt formati din citotrofoblast central si
sincisiotrofoblast periferic.
Secundari-ramificati cu mezenchim in centru
Tertiali-incep sa se formeze la sfirsitul saptaminii a 3-a de sarcina-intens ramificati, in centru vase
sanguine.
Portiunea materna – delimitate de placa bazala formata din celule deciduale si septurile placentare
formate din cotiledoane

Bariera placentara este formata din:

Sincitiotrofoblast
Citotrofoblast
Membrana bazala a trofoblastului
Tesutul conjunctiv din centrul vililor
Membrana bazala a endoteliocitului
Endoteliocitul capilarului

Functiile placentei:
1. Trofica
2. Excretoare (pentru fat)
3. Endocrina (produce gonadotropina coriala, progesteron, estrogeni)
4. De aparare
5. De respiratie
6. De transport