CURS RADILOLOGIE

MD IV

RADIODIAGNOSTICUL
PARODONTOPATIILOR MARGINALE
Parodonţiul reprezintă ansamblul de structuri
anatomice care asigură integritatea
morfofunctională a dinţilor la nivelul celor două
piese scheletice de susţinere ale acestora -
mandibula şi maxilarul.
El are rol de :
- protecţie,
- de susţinere şi
- de fixare a dintelui în maxilar, deci de
menţinere a interrelaţiilor dinte - schelet.
Complexul anatomic structural al parodonţiului
este reprezentat de următoarele ţesuturi:

osul alveolar - alcătuit din :

- corticala alveolară internă (lamina dura),
- spongioasa şi
- corticala alveolară externă;
cementul radicular;
mucoasa gingivală (gingie);
periodonţiul - cuprinde :
- ţesut conjunctiv,
- elemente vasculo-nervoase şi
- ligamentare (ligamentul alveolo-dentar, numit şi
desmodent) situate între rădăcina dintelui şi osul
alveolar.
Elementele constitutive ale
parodontiului
 Deşi parodonţiul în ansamblu constituie o entitate
funcţională şi anatomică, pentru considerente de ordin
didactic şi practic, a fost subdivizat în două segmente:

parodonţiul apical - dominat de procese

inflamatorii derivate din pulpa dintelui;
parodonţiul marginal - afectat pe căi proprii,
iar leziunile sale , prezintă un înalt grad de
specificitate.
Stările patologice ale parodonţiului cunosc cauze
variate:
septice, toxice, iritative, mecanice (posttraumatice).
Ele se pot prezenta sub formă de:
gingivite - parodontite superficiale - afectarea osului este
redusă, sunt rezultatul hiperemiei locale care produce un grad
discret de demineralizare , deşi există o discretă interesare a
osului, aceasta nu poate fi vizibilă radiologic);
parodontopatii marginale profunde evolutive (cu o compo-
nentă predominent inflamatorie) sau distrofice (determinate de
factori genetici sau de o predispoziţie genetică).
Formele distrofice de parodontopatii marginale sunt cele mai
frecvente.
Frecvent cele două forme coexistă, cu predominenta unuia sau
celuilalt tip lezional
 Parodontopatiile marginale

Caractere generale
Afectarea ţesutului de susţinere al dintelui poate duce
la mobilizarea acestuia şi chiar la expulzia sa, ca
urmare a unor factori etiologici numeroşi şi variaţi.
Etiopatogenie
Sunt incriminaţi factori multipli exo- şi endogeni cu
acţiune prelungită, cumulativă şi complexă, ce produc
o afectare inflamatorie şi distrofică a paradonţiului
osos. Aceste modifi-cări conduc la o reducere a
capacităţii de apărare şi rezistenţă a parodonţiului.
Semnele clinice sunt evidente şi caracteristice,
iar diagnosticul afecţiunii se stabileşte uşor.
 Examenul radiologic permite:

depistarea unei leziuni osoase marginale, încă din

stadiile iniţiale (demineralizare şi osteoliză);
pune în evidenţă existenţa unor spine iritative: tartru,
obturaţii de carii cu exces de material obturant şi
caracter retentiv, carii de colet localizate subgingival
sau sub tartru, incluzii dentare, malpoziţii dentare etc;
precizează orientarea şi tipul parodontopatiilor;
furnizează date utile privind stadiul evolutiv al
afecţiunii ;
precizează indicaţia terapeutică, evoluţia şi rezultatele
tratamentului efectuat.
 Diagnosticul radiologic este foarte important în
toate etapele de evoluţie a bolii parodontale .

Modificările radiologice şi evoluţia acestora, în

special alveololiza , sunt dependente de:

vârsta pacientului;
starea septurilor şi a crestei alveolare;
calitatea laminei dura (a peretelui alveolar);
lărgimea spaţiului desmodontal;
întinderea alveololizei: orizontală / verticală, localizată / difuză;
evoluţia leziunilor (cele orizontale au o evoluţie mai lentă decât
cele verticale).
Parodontopatiile marginale sunt caracterizate prin prezenţa
unor leziuni incipiente şi a unor leziuni avansate.
 Leziunile incipiente

în stadiile incipiente ale leziunilor parodonţiului

marginal , examenul radiologic pune în evidenţă
următoarele aspecte:

Halistereza marginală
Triangulaţia
Ciupirea de sept (creasta septului alveolar)
 Halistereza marginală :
se traduce radiografic printr-o transparenţă discretă lineară
verticală la nivelul septurilor interdentare, apărute ca urmare a
demineralizării, osteoporozei acestora.
Apariţia acestei modificări este consecinţa congestiei gingivale
care determină prin vascularizaţie osoasă marginală o hipere-
mie subiacentă a septurilor osoase interdentare. Această hipe-
remie produce fuga sărurilor minerale, subţierea trabeculelor
osoase spongioase, lărgirea ochiurilor spongioasei şi deci o
radiotransparenţă crescută.
După stingerea factorilor patologici, osul parţial demineralizat
se poate remineraliza şi îşi poate recăpăta aspectul normal,
deci halistereza marginală este un fenomen reversibil şi
durează atâta timp cât există inflamaţie.
Halistereza marginală poate însoţi atat leziunile incipiente cât şi
cele avansate, adică leziunile osoase cu un fond inflamator.
 Aspectul radiologic al halisterezei marginale -

Septuri dentare osteoporozate

Bandă transparentă verticala în axul

septului interdentar, cu contururi
şterse, integritatea laminei dura
mai accentuat spre limbusul alveolar
(demineralizare a parodonţiului marginal).
 Triangulaţia :

reprezintă o altă formă de debut al parodontopatiilor marginale

cronice profunde.
Constă în lărgirea spaţiului parodontal, în jurul coletului
formându-se un mic crater circular între limbus şi cementul
radicular. Craterul apare prin dispariţia laminei dura de la
nivelul limbusului şi înlocuirea ei cu ţesut de granulaţie.
Radiologic se constată un triunghi radiotransparent, cu baza
spre coroană şi vârful spre apex , localizat în vecinătatea
limbusului (la nivelul aproximal al limbusului alveolar).
La nivelul procesului patologic de triangulaţie, osul spongios se
continuă direct cu ţesutul de granulaţie care - pe filmul dentar -
apare transparent.
Acest tip de leziune este rezultatul atât al demineralizării, cât şi
a unui proces ireversibil de osteoclazie care determină dispari-
ţia structurii osoase.
- Fenomenul de triangulatie la nivelul
septurilor premolarilor şi molarilor inferiori;
- Demineralizarea crestelor septale.
Ciupirea de sept (creasta septului alveolar)
în condiţii normale, spongioasa nu trebuie să comunice direct
cu părţile moi înconjurătoare. Intre părţile moi şi osul spongios
există o delimitare formată de os compact cunoscută sub
numele de lamina dura (este corticala osoasă ce căptuşeşte
alveola şi care se continuă la nivelul crestei septurilor
interdentare, între două limbusuri alveolare şi formează
creasta septului.
Unind joncţiunea amelodentinară de la dinţii unei arcade cu o
linie dreaptă imaginară, corticala crestei septurilor interdentare
trebuie să formeze o a doua linie paralelă cu prima şi la o
distanţă de 1-1,5 mm de ea.
Creasta septului la nivelul dinţilor frontali are formă ascuţită,
iar în zona dinţilor laterali este uşor aplatizată; indiferent de
formă, ea îşi păstrează lamina dura.
Orice denivelare (pierdere a paralelismului celor două linii)
reprezintă o rezorbţie osoasă a septului interdentar, urmată de
dezvoltarea parodontitei marginale.
 Fazele evolutive ale parodontopatiei

- Frecvent rezorbţia începe la nivelul crestei alveolare, zonă în care

dispare lamina dura iar osul spongios comunică direct cu părţile moi.
- Rezultă astfel o denivelare în continuitatea crestei, o pierdere a
paralelismului cu linia amelo-dentinară (distanţa dintre linia joncţiunii
smalţ-cement şi segmentul de sept neafectat este uşor crescută) cu
apariţia rezorbţiei osoase marginale şi a ciupirii de sept.
- După extracţii, în cazul migrării şi înclinării în ax a dinţilor vecini,
linia de joncţiune amelo - dentinară apare frântă,iar corticala septului
osos apare cu o direcţie înclinată, dar se păstrează paralelismul.
 Leziunile avansate :
De obicei, cele trei tipuri de leziuni incipiente ale parodon-
ţiului marginal, practic, se combină între ele, coexistă şi
agravează reciproc, realizând rezorbţii marginale
accentuate.
Leziunile au un caracter distructiv, ireversibil, interesează
toate componentele structurale ale osului, iar tabloul
radiologic al leziunilor parodontale profunde este mult mai
complex (are loc o afectare definitivă atât a componentei
minerale scheletice, cât şi a matricei proteice osoase ).
Examenul radiologic poate pune în evidenţă:
gradul de rezorbţie osoasă marginală;
tipul de rezorbţie;
localizarea exactă;
dă informaţii în ceea ce priveşte evoluţia, prognosticul şi
atitudinea terapeutică.
 Dacă rezorbţia septurilor cu apariţia aspectului de septuri amputate
este paralelă cu linia ce uneşte punctele joncţiunii amelo-dentinare
poartă numele de rezorbţie orizontală şi ea este produsă
predominant prin osteoclazie.
Reprezintă o formă de atrofie distrofică ce interesează grupe mari de
dinţi sau chiar arcade întregi (parodontopatie) şi are în general o
evoluţie lentă. Parodonţiul marginal se retrage pe întinderi mari,
dezgolind treptat rădăcinile dentare.
Radiologic rezorbţia septurilor
- apare net delimitată, dar fără prezenţa de corticala la limita de
demarcaţie dintre osul spongios şi mucoasa gingivală.
- Dacă pe acest fond distrofic se supraadaugă fenomene inflamatorii,
rezorbţia osoasă este mai rapidă şi dedublată de demineralizarea
marginală, în această situaţie conturul net al osului dispare şi apare o
delimitare difuză osoasă.
Prezenţa unor factori favorizanţi, a unor spine iritative (tartrul, caria de
colet, adaptarea inadecvată a coroanelor de înveliş) pe fondul
parodontopatiilor distrofice orizontale conduc la apariţia verticalizărilor la
1-2 dinţi în zone diferite.
Parodontopatiile marginale cu aspect vertical sunt consecinţa
predominent a fenomenelor de demineralizare şi alterare a ţesutului
conjunctiv osos, cu transformarea acestuia în ţesut de granulaţie.
 Radiologic se constată:

aspectul de „pâlnie", „chiuvetă" sau în „scară“

prezenţa mobilităţii dentare
gradul de atrofie osoasă
 Aspectul de „pâlnie",

Apare în jurul dinţilor afectaţi, cu distrugerea

evidentă a laminei dura.
Aceste pungi pot fi parţiale sau totale, sunt mai
evidente în porţiunea proximală a alveolei, dar de
obicei se extind şi înconjoară apexul dentar şi
apar sub formă de liză osoasă amplă a septului
interdentar,
rădăcina parcă ar pluti fără suport osos.
Radiografie panoramică a maxilarelor

Parodontopatie cronică marginală cu atrofie

întinsă mixtă (orizontală şi verticală).
 Prezenţa mobilităţii dentare

Dacă în jurul rădăcinii apare o lărgire a spaţiului

periodontal, aceasta sugerează o mobilitate redusă
dentară, iar dacă se dezvoltă o pungă osoasă dentară
mobilitatea este importantă.
Aprecierea evoluţiei procesului distructiv osos şi a
rezultatelor terapeutice se face prin efectuarea de
radiografii la intervale de cca. 6 luni, urmărind netitatea
conturului osos.
Astfel, dacă :
- conturul este difuz, neregulat, cu demineralizarea
ţesutului osos spongios subiacent, sugerează existenţa
unui proces acut, în evoluţie,
- iar dacă conturul este net, cu lamele osoase
spongioase mineralizate, un proces lent, o stabilizare a
bolii.
 Gradul de atrofie osoasă

se măsoară fie :

- distanţa dintre joncţiunea smalţ –cement

şi nivelul la care a coborât marginea osoasă
- fie distanţa de la apexul dentar până la
nivelul unde se pierde opacitatea laminei
dura de-a lungul feţelor aproximale ale
rădăcinilor dentare.
 Pentru evidenţierea şi evaluarea stărilor
patologice ale parodonţiului se indică radiografii
în incidenţe speciale:

în leziunile incipiente:
- radiografii în incidenţă retroalveolară , izometrică
şi ortoradială;
- radiografii panoramice;
- radiografii în incidenţă interproximală.

în leziunile avansate:
- radiografii retroalveolare pe grupe de dinţi;
- radiografii panoramice;
- pangrafii dentare;
- ortopantomografii.
 Parodontopatie marginală profundă
la incisivii centrali inferiori

edentaţie bilaterală
tartru asociat cu zone de
cementoliză (mici incizuri
radiotransparente pe faţa
distalâ a rădăcinilor)
Parodontită periapicală
neconturată la ambii dinţi;
canale radiculare mult în-
gustate aproape dispărute
spre coronar.
 Parodontopatie marginală cronică
profundă.
Carie profundă de colet pe faţa
distală cu invazia camerei pulpare şi
a canalului radicular distal.
Canalul rădăcinii distale este mult
lărgit;
rădăcina este înconjurată de un
defect osos total.
Fractura rădăcinii distale în 1/3 sa
apicală.
Canalele radiculare meziale sunt
îngustate.
Carie ocluzala şi dentină secundară
de reacţie cu amputarea coarnelor
pulpare la 47.
Parodontopatie marginală profundă

Atriţie,
dentină secundară de
reacţie pe plafonul
camerelor pulpare ale
molarilor.
 Parodontopatie marginală cronică
avansată la dinţii frontali mandibulari

aspect de „dinţi de fildeş";

tartru în placard, eroziuni
cervicale, atriţie înclinaţii în ax,
spaţiu edentat.
Aspectul de „dinte de fildeş''
este generat de opacitatea
uniformă a dinţilor prin obturarea
cu dentinâ secundară de reacţie
a camerelor pulpare şi canalelor
radiculare.