CURSUL IX

MACHETAREA VIITOAREI
PROTEZE
 Machetarea bazei viitoarei
proteze
Baza protezei parţiale acrilice conferă
rigiditate şi rezistenţă întregii structuri.
Participă la transmiterea presiunilor
ocluzale către suportul muco-osos. Pe ea
se pot efectua intervenţii ulterioare, prin
adăugare de noi dinţi în urma extracţiei
dinţilor restanţi.
Grosimea ei trebuie să fi de 1,5 - 2 mm. O
grosime mai mare este incomodă pentru
pacient, limba nu mai are spaţiul util de
acţiune, iar o dimensiune mai mică face
proteza uşor casantă.
Macheta bazei protezei va urmări
acoperirea suprafeţei de sprijin muco-osos
şi se va întinde în dreptul dinţilor restanţi
pe suprafeţele lor orale, supracingular la
frontali şi supraecuatorial la cei laterali.
În cazul edentaţiilor frontale, când creasta
este exagerat de retentivă, se poate
exclude versantul vestibular al şeii, dinţii
fiind montaţi cu coletul pe mucoasă. În
atrofiile de creastă alveolară frontală
maxilară se va putea îngroşa versantul
vestibular al şeii, pentru a da susţinere şi
plenitudine buzei superioare.
Pe modelul după ce a fost izolat,
deretentivizat şi foliat, se mulează o placă
de ceară roz precalibrată (2 mm),
plastifiată.
Pentru izolare, Neumann (2000) spune că
apa nu este suficientă şi recomandă o
soluţie de glicerină, care nu modifică
proprietăţile cerei roz de modelat şi care
nu influenţează nici aderenţa lacurilor
alginice cu care se face izolarea, fiind
îndepărtată odată cu ceara roz atunci
când se face spălarea tiparului cu apă
clocotită.
După izolare se trasează linia mijlocului
(muchiei) crestelor alveolare, atât la nivelul
breşelor (când există edentaţii intercalate)
cât şi la nivelul crestelor alveolare care
corespund edentaţiilor terminale. Această
linie a mijlocului crestelor se trasează şi pe
modelul funcţional antagonist dacă este
cazul.
Pe faţa laterală a soclului modelului
mandibular se vor trasa linii paralele cu
forma şi înclinarea muchiilor crestelor
alveolare din zonele cu edentaţii. Aceste
linii sunt necesare pentru realizarea
corectă a arcadelor dentare artificiale.
Placa din ceară roz nu se plastifiază în
contact direct cu flacăra becului de gaz, ci
la distanţă de aceasta, în aer cald, la circa
20 de mm de flacără. Plastifierea se face
uniform, grosimea plăcii trebuie să rămână
egală.
Placa de ceară se aplică pe întregul câmp
protetic trasat, de la centru spre periferie,
adaptându-se supracingular şi
supraecuatorial la dinţii restanţi. Limitele
sale marginale vor fi introduse în fundurile
de sac cu ajutorul spatulei de ceară,
pentru a avea grosimi corespunzătoare.
În spaţiile edentate, pe mijlocul crestei
alveolare, se vor lipi fâşii de ceară roz de 2
mm grosime în care vor fi montaţi dinţii
artificiali.
Se detensionează şi se perfectează
aplicarea plăcii de ceară roz pe model cu
un tampon de vată înmuiat în apă caldă,
cu care se tamponează uşor. După răcire,
macheta bazei este scoasă de pe model şi
se verifică dacă nu a fost subţiată.
Dacă grosimea este inegală, se reface
lucrarea cu altă placă de ceară roz. Dacă
grosimea este uniformă, se repune
macheta bazei pe modelul funcţional şi se
fixează prin lipire cu ceară fierbinte în 3 - 4
puncte.
 Confecţionarea şi aplicarea
elementelor de menţinere,
stabilizare şi sprijin
Protezele parţiale acrilice sunt stabilizate
şi menţinute pe câmpul protetic cu ajutorul
croşetelor din sârmă. Proiectarea
croşetelor trebuie făcută în aşa fel încât să
nu permită protezei să se desprindă uşor
de pe câmpul protetic, iar desprinderea
efectuată de medic sau de pacient să se
facă cu un grad de efort.
Tehnicianul confecţionează croşetele din
sârmă şi pintenii ocluzali în funcţie de
indicaţiile primite din cabinet, prin desen
pe modelul funcţional şi prin fişa de
laborator.
În privinţa momentului confecţionării şi
ataşării croşetelor există păreri diferite:
1. O serie de autori susţin că pentru
realizarea corectă a machetei, aceste
elemente trebuie confecţionate şi aplicate
pe model înainte de montarea dinţilor
artificiali, chiar şi în cazurile cele mai
simple. În favoarea acestor autori
pledează o serie de factori:
 Adaptarea dinţilor artificiali prin şlefuire în
raport cu crestele alveolare şi cu dinţii
modelului se va putea face corect de la
început, întrucât cozile croşetelor şi-au
ocupat locul în machetă;
 Croşetele şi celelalte elemente asigură o
mai bună stabilitate în timpul probei în
cavitatea bucală;
 Concomitent cu proba montării dinţilor
artificiali se poate verifica şi corectitudinea
execuţiei elementelor de menţinere,
stabilizare şi sprijin.
Aceşti autori consideră că executarea şi
aplicarea pe model a elementelor de
menţinere, stabilizare şi sprijin după
înapoierea machetelor de la probă nu este
deloc o metodă practică, deoarece
modificările ce trebuie făcute machetei
pentru plasarea croşetelor sunt atât de
importante încât se face o nouă montare a
dinţilor.
2. Alţi autori consideră că macheta de
probă nu trebuie să aibă elementele de
menţinere şi stabilizare, dar totuşi pentru
realizare unei machete corecte se
recomandă să se execute mai întâi
croşetele şi după aceea să se monteze
dinţii artificiali în raport cu dinţii restanţi şi
cu crestele alveolare, în poziţia lor
definitivă.
Argumentul este acelaşi: după proba
machetei dinţii artificiali nu-şi mai găsesc
locul şi este necesară o nouă montare.
3. O variantă de compromis o constituie
executarea croşetelor din sârmă pe
modelul funcţional şi lipirea lor cu ceară pe
suprafaţa acestuia, nu numai la nivelul
segmentului retentiv, ci pe toată lungimea
lui, înaintea confecţionării şabloanelor de
ocluzie, fără a mai fi incluse în baza lor.
 Croşetele sunt proiectate pentru fiecare
dinte stâlp în funcţie de:
 Valoarea parodontală a dinţilor limitanţi. În
cazul unor dinţi cu implantare slabă, se pot
aplica croşete pe un alt dinte decât cel din
vecinătatea edentaţiei;
 Poziţia pe arcadă a dintelui stâlp;
 Tipul de edentaţie şi mărimea ei. În
edentaţiile laterale şeile se ancorează pe
ambii dinţi limitanţi, în cele terminale,
numai pe dintele mezial;
 Numărul minim de dinţi pe care se poate
ancora favorabil o proteză parţială acrilică
este de doi. Condiţia esenţială este ca linia
care le uneşte („linia croşetelor”) să treacă
prin mijlocul bazei sau cât mai aproape de
el;
 Ori de câte ori este posibil se pot pune trei
sau chiar patru croşete;
 Numărul croşetelor nu trebuie să fie nici
exagerat de mare, chiar dacă situaţia
clinică o permite, pentru a nu crea
dificultăţi pacientului la inserţia şi
dezinserţia protezei;
 Retentivităţile dinţilor trebuie judicios
utilizate pentru ca forţa de retenţie a
croşetelor să asigure menţinerea dar să
nu fie mai mare decât rezistenţa
parodontală a dintelui;
 Când există porţiuni de creastă edentată
retentive vestibular (creastă frontală sau
tuberozitate care vor fi prinse sub şaua
protezei), în alegerea croşetelor trebuie să
se ţină seama şi de acest element
anatomic care poate avea valoarea unui
croşet rigid. Croşetul de sârmă trebuie să
fie pe cât posibil pe o diagonală cu acest
element anatomic;
 Valoarea estetică a croşetului.
La realizarea croşetelor, pentru ca ele să
nu creeze dificultăţi în montarea dinţilor
artificiali, este bine ca segmentele lor
retentive să nu fie situate pe mijlocul
crestei alveolare ci pe versantele
vestibulare şi orale, situate la un milimetru
de model pentru a fi inclavate în acrilat.
Croşetele din sârmă pot fi lipite pe model
cu ceară, anterior adaptării plăcii de ceară
a machetei, sau se pot fixa după
adaptarea acesteia.
În primul caz croşetele se pot dezlipi în
timpul adaptării plăcii de ceară, fiind
preferată a doua soluţie care permite şi
îndepărtarea lor din ceară la proba
machetei în cavitatea bucală. Îndepărtarea
machetei nu este posibilă cu păstrarea
poziţiei croşetelor.
 Alegerea dinţilor artificiali
Alegere dinţilor artificiali se face după:

1. Reperele existente pe model - sunt

reprezentate de:
 Dimensiunea spaţiului edentat în sens
orizontal (mezio-distal) – impune numărul
dinţilor ce se pot monta şi lăţimea lor;
 Dimensiunea spaţiului edentat în sens
vertical, reprezentat de spaţiul dintre
creasta alveolară şi feţele ocluzale ale
antagoniştilor – condiţionează înălţimea
dinţilor artificiali;
 Forma şi dimensiunea dinţilor restanţi.
 2. Reperele însemnate şi transmise pe
şabloane - sunt necesare în edentaţiile
întinse frontale şi subtotale. Sunt
însemnate următoarele repere:
 Linia mediană;
 Linia caninilor (comisurilor);
 Linia surâsului;
 Nivelul şi direcţia planului de ocluzie;
 Relieful buzei superioare.
 3. Indicaţiile din fişa de laborator -
medicul va nota:
 Materialul din care sunt confecţionaţi dinţii
artificiali;
 Culoarea lor;
 Artificii de montare – diastemă, treme,
încălecări, rotiri, anomalii de culoare, de
formă, de uzură, etc.;
 Gradul de cuspidare al dinţilor laterali.
 La protezele parţiale acrilice, dinţii din
răşini acrilice sunt folosiţi în cea mai mare
proporţie, având în vedere şi
perfecţionările aduse acestor dinţi.
Prezintă avantajele:
 Solidarizarea cu baza protezei se face pe
cale chimică;
 Retenţia poate fi suplimentată mecanic,
realizând cavităţi în porţiunea dintelui care
se prinde în acrilatul bazei;
 Se prelucrează şi se lustruiesc uşor;
 Modificări de formă se pot face şi când
proteza este gata;
 Se pot realiza concomitent cu baza
protezei acolo unde este cazul;
 Sunt de neînlocuit în ocluzii foarte
coborâte, acolo unde dinţii de porţelan
sunt inutilizabili;
 Dacă se realizează în laborator, se pot
confecţiona de forma, mărimea, culoarea
dorită şi numai câţi sunt necesari;
 Au un preţ de cost scăzut.
Alegerea dinţilor artificiali sau
confecţionarea lor în laborator se face în
raport cu mărimea, forma şi culoarea
dinţilor naturali existenţi, în funcţie de
spaţiul existent şi relaţiile cu antagoniştii.
Dinţii din acrilat prefabricaţi au la rândul lor
o serie de avantaje faţă de cei
confecţionaţi în laborator:
 Culoarea este asemănătoare dinţilor
naturali şi mai persistentă în timp;
 Porozităţile sunt absente cel puţin la
suprafaţă;
 Rezistenţă crescută la abrazie;
 Lipsa monomerului rezidual;
 Timpul de realizare al protezei este mai
redus, tehnicianul nu consumă timp cu
confecţionarea lor.
 Dinţii din răşini compozite sunt de dată
mai recentă utilizaţi la protezele parţiale
acrilice. Sunt indicaţi în toate formele de
ocluzii şi în restaurări estetice deosebite.
Prezintă avantajele:
 Stabilitatea coloristică în timp este mai
îndelungată decât la dinţii din acrilat;
 Rata de îmbătrânire este mai lungă;
 Proprietăţile mecanice, datorită umpluturii
anorganice, sunt cu mult superioare celor
acrilici. Astfel rezistenţa la abrazie şi
duritatea este apropiată de a dinţilor
naturali şi ceramici;
 Modulul de elasticitate este mai mare
decât cel al smalţului, fiind excelenţi
absorbanţi ai presiunilor ocluzale;
 Legătura cu baza acrilică a protezei este
fizico-chimică şi se produce prin termo sau
fotopolimerizare;
 Pot fi prelucraţi, adaptaţi şi relustruiţi;
 Reparaţiile pentru înlocuire pot fi realizate
fără dificultate;
 Faţă de dinţii ceramici au avantajele:
o unirea chimică cu baza protezei;
o modulul de elasticitate;
o rata normală de abraziune a dinţilor
antagonişti;
o posibilitatea prelucrării şi relustruirii;
o absenţa zgomotului la contactul cu
antagoniştii.
 Dinţii din porţelan sunt rar utilizaţi la
proteza parţială acrilică datorită
următoarelor inconveniente:
 Nu li se poate modifica forma pe faţa
vestibulară deoarece îşi pierd luciul,
rămânând aspri;
 Adaptarea prin şlefuire se face mai greu,
riscând adesea desfiinţarea cavităţilor
retentive sau a crampoanelor;
 Nu se abrazează dar sunt casanţi;
 Abrazează dinţii naturali;
 Solidarizarealor cu baza protezei se face
numai mecanic, ceea ce uneori este
insuficient;
 Este nevoie de un sortiment bogat de
garnituri de dinţi, cu forme, culori şi mărimi
diferite;
 Preţul de cost este ridicat, iar o garnitură
descompletată de multe ori nu mai poate fi
utilizată la alte situaţii clinice.
 Montarea dinţilor artificiali
Montarea dinţilor artificiali se va realiza
după principiile generale şi individuale de
montare ale dinţilor, specifice tehnologiei
protezei totale. Dacă în zona frontală
principiile estetice sunt cele care
predomină, pentru zonele laterale vor
domina cele de stabilitate. Se procedează
astfel:
 Pe placa de ceară adaptată ca bază pe
câmpul protetic, în dreptul crestelor
alveolare edentate se aplică şuviţe de
ceară, groase de 2 - 3 mm şi înalte cât
jumătate din înălţimea dinţilor vecini, în
care se vor fixa dinţii artificiali;
 Cu lama spatulei bine încălzită se topeşte
o zonă din ruloul de ceară egală cu
lăţimea unui dinte şi se aşează dintele
corespunzător, în raport cu dinţii vecini şi
cu antagoniştii. Dacă dintele nu se
adaptează trebuie redimensionat prin
şlefuire pentru a intra în relaţie corectă cu
antagoniştii, vecinii şi creasta edentată;
 După stabilirea poziţiei corecte a fiecărui
dinte, se picură ceară fierbinte împrejurul
său pentru a-i consolida poziţia. Dinţii din
acrilat se vor acoperi cu ceară un
milimetru la colet, iar cei din masă
ceramică atât cât să fie acoperite
retenţiile;
 În funcţie de datele înscrise în fişa de
laborator şi de spaţiul edentat, se pot face
artificii de montare;
 Nivelul coletelor dinţilor artificiali trebuie
situate la nivelul celor naturali, deci
înălţimea dinţilor naturali trebuie să fie
egală cu a celor restanţi. Dacă nu se
îndeplineşte acest lucru, devine evidentă
diferenţa dintre proteză şi dinţii restanţi;
 Montarea dinţilor frontali se face în funcţie
de dinţii restanţi în această zonă, sau, în
lipsa întregului grup, în funcţie de datele
transmise prin intermediul şabloanelor de
ocluzie, asemănător montării la proteza
totală.
MONTAREA FAŢĂ DE PLANUL
DE OCLUZIE ŞI CURBA
VESTIBULARĂ
MONTAREA FAŢĂ DE PLANUL
DE OCLUZIE ŞI CURBA
VESTIBULARĂ
Astfel, în funcţie de gradul de atrofie al
crestei alveolare, dinţii frontali se pot
monta pe creastă sau în afara ei, pentru
refacerea esteticii. Montarea se face în
funcţie de planul de ocluzie, linia mediană,
linia caninilor, linia surâsului şi de curbura
vestibulară dată de bordura de ocluzie. În
privinţa ocluziei se vor respecta indicaţiile
– ocluzie psalidodontă, labiodontă sau
inocluzie sagitală şi eventualele malpoziţii;
OCLUZIE PSALIDODONTĂ
OCLUZIE LABIODONTĂ
INOCLUZIE SAGITALĂ
 Dinţiilaterali se vor monta strict pe mijlocul
crestei alveolare pentru ca presiunile
ocluzale să se transmită în poligonul de
susţinere oferit de creste;
 MONTAREA LATERALILOR
STRICT PE MIJLOCUL CRESTEI
 În funcţie de atrofia crestei alveolare,
montarea se poate face în rapoarte
ocluzale normale sau inverse. Odată cu
raportul de ocluzie se urmăreşte realizarea
intercuspidării maxime. În acest fel se
refac şi curbele de ocluzie sagitală şi
transversală;
RAPOARTE DE OCLUZIE
NORMALĂ
RAPOARTE DE OCLUZIE
INVERSĂ
CURBA DE OCLUZIE SAGITALĂ
CURBA DE OCLUZIE
TRANSVERSALĂ
 Montarea dinţilor artificiali frontali şi laterali
urmăreşte refacerea unităţilor de
masticaţie, adică fiecare dinte se
articulează cu doi antagonişti, cu excepţia
incisivului central inferior şi a ultimului
molar superior, care se articulează cu un
singur antagonist;
REFACEREA UNITĂŢILOR DE
MASTICAŢIE
DINŢII CU UN SINGUR
ANTAGONIST
 Verificarea rapoartelor corecte cu
antagoniştii se va face cu hârtie de
articulaţie, care va marca contactele
dento-dentare;
 Gradul de uzură prezent pe dinţii restanţi
va fi copiat pe dinţii artificiali, pentru a se
crea armonia dento-dentară.
 În anumite situaţii, cum ar fi edentaţii
parţiale cu breşe frontale în care lipseşte
numai un dinte, ocluzii coborâte, spaţiu
redus între antagonişti şi creasta edentată,
etc., dinţii se pot modela în ceară şi realiza
concomitent cu baza protezei.
Când aşezarea şi fixarea dinţilor se
consideră încheiată, se trece la modelarea
vestibulară şi orală a machetei, redând în
ceară aspectul natural al gingiei. Pentru
asigurarea rezistenţei la manevrele de
probă în cavitatea bucală, se aplică
elementele de întăritură astfel:
O bucată de placă de bază plasată în
bolta palatină, la macheta superioară;
 O bucată de sârmă aplicată pe faţa
linguală de la o extremitate la alta, la
macheta inferioară.
În continuare se curăţă dinţii artificiali de
ceară, se verifică posibilitatea îndepărtării
machetei de pe model, prilej cu care se
netezesc atent marginile cerii.
MACHETA
MACHETA
PROBA MACHETELOR
Această etapă este necesară şi obligatorie
pentru proteza parţială acrilică, pentru a se
putea stabili acurateţea execuţiei tehnice
şi existenţei stabilităţii statice şi dinamice
pe câmpul protetic a viitoarei proteze
parţiale. Se face în două etape:
1. Controlul machetei pe model: se face
în absenţa pacientului, pentru a verifica
corectitudinea realizării în laborator a
machetei, conform indicaţiilor date prin
modele, şabloane şi fişa de laborator. În
prima instanţă se urmăreşte:
 a) Controlul ocluzorului şi al
modelelor:
 Ocluzorul să nu aibă nici un fel de joc în
axa balama;
 Contrapiuliţa să fie fixată dacă
determinarea relaţiilor intermaxilare au fost
stabilite numai prin intermediul
şabloanelor, deci nu există contacte
dento-dentare care păstrează ocluzia;
 Planul median al celor două modele să
coincidă cu planul median al ocluzorului;
 Pe modele să fie trasate mijlocul crestelor
şi dacă este cazul linia mediană, linia
caninilor şi linia surâsului;
 Se scot machetele de pe modele şi se
repun şabloanele pentru a verifica dacă
datele transmise prin şabloane au fost
respectate.
 b) Controlul corectitudinii realizării
tehnice a machetelor:
 Dacă tehnicianul a respectat forma,
mărimea, aspectul feţei ocluzale şi
nuanţele coloristice ale dinţilor artificiali;
 Dacă montarea dinţilor este corectă;
 Dacă dinţii frontali sunt în rapoarte corecte
de ocluzie cu antagoniştii;
 Montarea dinţilor frontali reface curba
vestibulară şi nivelul planului de ocluzie;
 Dinţii laterali sunt montaţi pe mijlocul
crestei şi perpendicular pe direcţia
acesteia;
 Refacerea corectă a unităţilor de
masticaţie;
 Dacă artificiile de montare se armonizează
cu situaţia clinică;
 Extinderea plăcii palatine;
 Modelarea bazei şi a gingiei artificiale;
 Modelajul papilei şi a rugilor palatine.
 2. Controlul intrabucal al
machetelor:
este bine să fie făcut în prezenţa
tehnicianului dentar acolo unde este
posibil. Înainte de control pacientul
clăteşte gura cu apă rece, iar machetele
aşezate pe model sunt răcite cu jet de aer.
Controlul se face minuţios, dar la fiecare
două minute machetele spălate de salivă
şi repuse pe modele vor fi răcite din nou,
iar pacientul va clăti din nou gura cu apă
rece. Verificarea intraorală are în vedere
următoarele:
 Stabilitatea pe câmpul protetic;
 Calitatea contactelor dento-dentare în
zonele laterale;
 Aspectul estetic.
Proba machetei este repetată după fiecare
retuş survenit în montarea dinţilor şi este
finalizată când macheta restaurează
corespunzător morfologia arcadelor
dentare.
 B. MACHETA DEFINITIVĂ

După proba machetei, aceasta aşezată pe

model ajunge din nou în laborator unde
urmează definitivarea ei în vederea
realizării protezei finite. Tehnicianul dentar
execută:
1. Pregătirea modelului: cuprinde
deretentivizarea, folierea şi gravarea, dacă
aceste operaţii nu au fost efectuate înainte
de confecţionarea machetei de probă.
2. Corecturile arcadelor dentare artificiale
consemnate în fişa de laborator: este de
preferat ca acestea să fie executate de
medic cu macheta aplicată în cavitatea
orală a pacient.
3. Repoziţionarea croşetelor şi pintenilor
de sârmă: sunt fixate prin lipire în baza
machetei la cel puţin un milimetru de
model, pentru ca în final segmentul
retentiv să fie inclavat total în acrilat.
4. Modelarea finală a machetei: are drept
scop de a conferi protezei parţiale acrilice
anumite caracteristici:
 Să răspundă exigenţelor estetice;
 Să permită o igienă corespunzătoare;
 Să ofere libertate în fonaţie;
 Să aibă rezistenţă mecanică;
 Să fie stabilă.
 Modelarea în scop estetic

Această operaţie face parte din activitatea

artistică a tehnicianului dentar şi de cele
mai multe ori are un rol hotărâtor în
succesul tratamentului protetic. Modelarea
estetică are drept scop:
 Să simuleze conturul gingival natural la o
proteză parţială, prin crearea şi festonarea
porţiunii gingivale, în următoarele situaţii
clinice:
 edentaţia frontală redusă;
 edentaţia frontală completă (lipsesc cei
şase dinţi frontali);
 edentaţia frontală de hemiarcadă
(lipsesc cei trei dinţi frontali de pe o
parte);
 edentaţia de hemiarcadă.
 Să simuleze fostele structuri osoase
astfel încât să ofere suport
corespunzător părţilor moi.
Versantul vestibular al şeii în regiunea
frontală va avea grosimea necesară
pentru a compensa atrofia
postextracţională a crestei edentate şi a
asigura suport rigid pentru buză. Trebuie
avut în vedere că:
 Modelarea prea subţire va duce la
înfundarea buzei;
 Modelarea prea groasă va duce la
bombarea buzei;
 În edentaţia de hemiarcadă grosimea
versantului vestibular al şeii trebuie astfel
modelat încât să asigure simetria;
 În edentaţiile unidentare recente, cu
creasta conservată, se poate renunţa în
totalitate la versantul vestibular din dreptul
breşei edentate pentru a nu provoca
bombarea localizată a buzei;
 În cele vechi unde atrofia este mare sau
când extracţia s-a făcut cu pierdere mare
de substanţă osoasă, se realizează o şa
mică, modelată la nivelul procesului
alveolar al dinţilor vecini.
Al doilea aspect al rolului versanţilor se
referă la mărimea dinţilor selectaţi. Există
o “proporţie de aur” ca raport între
înălţimea dinţilor care domină majoritatea
dimensiunilor dentare dorite. Lăţimea celor
şase dinţi anteriori este aproximativ egală
cu lăţimea curbă a buzei în repaus cu dinţii
naturali.
Date fiind aceste orientări pentru alegerea
dinţilor, mărimea ridicării liniei buzei (când
buza este ridicată pentru sunetul “e” sau
ridicarea în surâs forţat) va determina
efectele estetice ale bazei protezei.
Cea mai obişnuită şi dorită expunere a
dinţilor şi materialului bazei protezei se
obţine când linia înaltă a buzei arată toată
lungimea dinţilor până la limita cervicală şi
de obicei doar până la vârful papilei
interdentare acrilice.
Culoarea, forma şi poziţia bazei protezei
sunt elemente esenţiale în compoziţia
estetică. Aceste considerente ar trebui în
general să nu compromită aspectele
generale ale menţinerii şi stabilităţii
protezei.
 Modelarea în scop igienic
Dacă în zona frontală modelajul va
răspunde exigenţelor estetice, pentru
regiunile laterale modelajul vestibular al
şeilor va fi plan sau uşor convex, fără
redarea papilelor, a inserţiei gingivale sau
a spaţiilor interdentare, pentru a
corespunde normelor igienice. Lingual se
va face un modelaj plan-concav şi cât mai
neted, tot în acest scop.
 Modelarea în scop fonetic
Pentru realizarea acestui obiectiv,
macheta se va modela cu o grosime
redusă şi uniformă de 2 mm. Această
grosime este suficientă pentru a nu
influenţa fonaţia şi a nu compromite
rezistenţa mecanică a protezei. Plăcile
reduse însă se modelează cu o grosime
mai mare.
Fonaţia va fi favorizată şi de modelarea
cât mai simetrică a machetei, în special în
zonele anterioare, pentru a oferi condiţii
favorabile de mişcare limbii, care şi ea se
mişcă simetric în fonaţie.
CONTURUL ORAL MODELAT
SIMETRIC
Pentru a favoriza acomodarea cu proteza
şi a asigura condiţii de pronunţare corectă
încă de la început, macheta definitivă a
protezei superioare va fi modelată cu
reliefuri asemănătoare celor existente pe
bolta palatină. Astfel se vor modela rugile
palatine şi papila retroincisivă
corespunzător mărimii şi formei lor de pe
model.
MODELAREA PAPILEI ŞI
RUGILOR PALATINE
Dinţii anteriori superiori nu vor fi acoperiţi
cu ceară pe faţa orală decât 2 mm de la
colet, relieful acestor feţe rămânând liber
în totalitate. De asemenea şi poziţionarea
lor pe arcadă, înclinaţia oro-vestibulară
contribuie la fonaţie.
 Rezistenţa mecanică
Este asigurată în principal de grosimea de
2 mm a plăcii protetice, grosime ce este
dată de plăcuţele de ceară roz din care se
confecţionează. De aceea la adaptarea pe
câmpul protetic, placa de ceară nu trebuie
subţiată prea mult prin presiuni digitale.
Plăcile reduse (răscroită distal sau
fenestrată) ar trebuie să fie mai groase
pentru a avea rezistenţă mecanică, dar în
acest caz devin inconfortabile pentru
pacient şi cu implicaţii negative în fonaţie.
 Sunt situaţii în care se impune armarea
plăcii acrilice pentru a-i mări rezistenţa:
 Pacienţi cu torusuri maxilare sau
mandibulare voluminoase;
 Pacienţi cu bruxism;
 Pacienţi cu musculatură puternică;
 Pacienţi cu procesul alveolar lingual de
mică înălţime.
 Armarea protezei se poate face prin:
 Fibre de sticlă, fibre de carbon sau plase
metalice – la maxilar;
 Sârmă de wiplă cu diametrul de 1,5 mm
sau bare metalice prefabricate – la
mandibulă.
 ARMAREA PROTEZEI
SUPERIOARE CU PLASĂ DE
SÂRMĂ
 ARMAREA PROTEZEI
INFERIOARE CU BARĂ
METALICĂ
TEHNICA ARMĂRII
Armarea protezelor nu trebuie
generalizată pentru că acest procedeu nu
exclude în totalitate posibilitatea de
fracturare, iar repararea unei proteze
armate este foarte dificilă.
Tot pentru creşterea rezistenţei mecanice
a protezelor la care se montează dinţi de
porţelan, sistemele de retenţie a acestora
se vor acoperi bine cu ceară în cazul
crampoanelor butonate, iar la dinţii cu
cavităţi, aceştia vor fi înfundaţi în ceara
plastifiată pentru ca aceasta să umple bine
cavităţile.
Acoperirea în exces a crampoanelor
dinţilor frontali poate influenţa în mod
negativ fonaţia şi relaţia de ocluzie cu dinţii
antagonişti. Pe feţele vestibulare vizibile,
ceara se va depune numai un milimetru la
colet, în cantitate mai mare aduce
prejudicii esteticii şi fonaţiei, fără a creşte
rezistenţa mecanică.
 Stabilitatea
Macheta definitivă contribuie la stabilitatea
viitoarei proteze prin:
 Croşetele din sârmă judicios alese şi
aplicate în zonele retentive naturale ale
dinţilor stâlpi sau în cele create
proprotetic;
 Marginile protezei nu se extind peste zona
de mucoasă neutră situată la periferia
câmpului protetic. Modelarea marginală
este obţinută prin amprentarea
funcţională;
 Modelarea suprafeţelor externe ale
protezelor astfel încât să favorizeze
acţiunea muşchilor din zonă. Astfel:
 Versantul vestibular al şeii mandibulare
în regiunea anterioară se modelează
uşor concav, pentru ca muşchiul
orbicular al buzelor, în timpul contracţiei,
să împingă proteza pe câmpul protetic;
 Versantul vestibular al şeii maxilare,
când este posibil se modelează tot uşor
concav;
VERSANTUL VESTIBULAR
FRONTAL
 Versantul vestibular al şeilor în zona
laterală se modelează tot uşor concav,
pentru ca muşchiul buccinator, prin
contracţia sa, să aşeze proteza pe câmpul
protetic.
Sunt autori care susţin că modelarea
convexă a feţei vestibulare a şeii în
regiunea laterală, aşa cum a fost procesul
alveolar, ar favoriza antrenarea contracţiei
muşchiului buccinator pentru menţinerea
protezei;
VERSANTUL VESTIBULAR
LATERAL
 Versantul lingual al protezei inferioare se
modelează plan, pentru ca limba în
mişcările ei verticale, să nu antreneze
proteza, desprinzând-o de pe câmp.
Modelarea uşor concavă, recomandată de
o serie de autori, măreşte spaţiul vital al
limbii, dar ar favoriza desprinderea
protezei la mişcările acesteia.
Tehnica modelării finale a machetelor
protezelor parţiale acrilice
Modelarea precisă a machetei şi finisarea
ei riguroasă reduce foarte mult prelucrarea
finală prin frezaj a protezei finite. În
modelarea machetei se vor urmări pe cât
posibil toate principiile prezentate anterior.
 OBIECTIVELE ESTETICII
PROTEZEI PARŢIALE ACRILICE

 ESTETICA BAZEI PROTEZEI

 ESTETICA DINŢILOR ARTIFICIALI
 Baza protezei are unele componente care
necesită un management special pentru a
obţine un rezultat estetic. Baza va fi
folosită:
 Ca versant labial pentru a restaura
contururile osoase pierdute;
 Ca mecanism de retenţie pentru dinţi;
 Ca mecanism de retenţie pentru ataşarea
elementelor de menţinere;
 Ca dispozitiv de conectare care uneşte
toate elementele protezei;
 Ca suport pentru forma şi poziţia buzei
(mai ales versantul labial şi vestibular).
Deşi şi alţi factori cum ar fi culoarea,
efectul de gravură punctată (stippling) şi
conturul gingival sunt importante, aceştia
sunt totuşi secundari faţă de susţinerea
buzei şi poziţia dinţilor.
Structura versanţilor bazei acţionează ca
un stimul în protezarea provizorie pentru a
recupera forma şi poziţia buzei. Mulţi
pacienţi vechi purtători de proteză ai căror
dinţi au fost plasaţi pe muchiile osului
alveolar rezidual prezintă o pierdere
marcată a masei musculare şi a tonusului
pielii, deoarece arcada a fost construită
prea posterior şi prea mezial pentru a
reflecta natura centripetă a pierderii de os
maxilar.
La mandibulă montarea dinţilor urmărind
atrofia centrifugă măreşte de obicei
arcada, creând o buză îngroşată aproape
tot timpul. În plus, există frecvent o
pierdere a înălţimii verticale ce
exacerbează aparenţa de prognatism.
Versanţii protezei trebuie în general să
mărească buza superioară, poziţionându-i
tuberculul anterior. De asemenea trebuie
să mute joncţiunea filtrum-buză şi
columella nazală spre anterior.
Tuberculul buzei poate fi mutat anterior
până la 2 - 3 mm faţă de starea de
edentat. Joncţiunea columellei şi a
filtrumului pot fi mutate anterior cu până la
8 mm în caz de edentaţie foarte veche.
 DVO funcţională

• Asigurarea poziţionării corecte a ţesuturilor moi

Gradul de performanţă în modelarea
bazei protezei poate varia de la caz la
caz, în funcţie de mai mulţi factori:

 Gradul de vizibilitate al gingiei

artificiale;
 Pretenţiile estetice ale pacientului;
 Capacitatea acestuia de a suporta un
cost mai mare datorat consumului
suplimentar de timp.
 Efect estetic credibil
Modelajul gingiei artificiale în regiunea anterioară
trebuie să varieze în funcţie de vârsta pacientului:

 La pacienţii tineri papilele trebuie modelate

convex;
 La pacienţii vârstnici modelajul trebuie să simuleze
o parodontopatie de involuţie.
 Efect estetic credibil
 Culoarea trebuie să fie în armonie cu cea a
mucoasei din jur.
 Cea mai sigură metodă de a obţine o culoarea
adecvată este utilizarea cheii de culori a răşinii
acrilice respective şi alegerea pulberii
corespunzătoare.
 Efect estetic credibil
Atunci când pretenţiile estetice cresc se poate folosi o culoare mai deschisă în
jurul coletelor dentare şi mai închisă în şanţurile interradiculare.
Cosmetizare postpolimerizare cu acrilat
baro sau fotopolimerizabil
ACRILAT ÎN CINCI NUANŢE DE
CULORI PENTRU BAZA
PROTEZEI
 În situaţiile în care se impune folosirea unui
acrilat transparent, realizarea în totalitate a
bazei din acest acrilat dă un aspect artificial,
lipsit de viaţă.
 De aceea este bine ca în porţiunile
vestibulare vizibile să fie utilizat totuşi un
acrilat roz care să se piardă treptat în cel
transparent.
 Gravura punctată
Creează o suprafaţă structurală care
dispersează lumina reflectată. Ea
schimbă reflecţia strălucitoare a luminii
de pe o suprafaţă lustruită perfect. De
asemenea simulează structura granulară
a mucoasei naturale.
Inflamată, mucoasa bolnavă este moale şi
lucioasă, de aceea gravura punctată este
întotdeauna de dorit, cu excepţia cazului
în care mucoasa este foarte lustruită în
zona vecină asociată cu dinţi naturali.
FOLOSIREA EFECTULUI DE
GRAVURĂ PUNCTATĂ
 Petele
Anumite grupuri etnice prezintă concentraţii
mari de melanină în mucoasă. Este bine ca
versanţii protezei să fie pătaţi pentru a se
potrivi cu distribuţia existentă a pigmentului
melanic. Astfel, unele răşini acrilice au
disponibile nuanţe albăstrui mai închise sau
mai deschise. Ar trebui selectată cea care se
apropie cel mai mult de culoarea pielii şi a
mucoaselor.
PETELE
 Simularea rădăcinilor
Simularea subgingivală a rădăcinilor este de
obicei dificilă în zona canină unde au loc
majoritatea căderilor de buză când se pierde
eminenţa canină a osului. Simularea rădăcinii
oriunde altundeva nu este în general
necesară, însă un uşor contur poate fi plăcut
ochiului, restabilind un concept anatomic al
conturului osos natural. Când sunt însă
exagerate, contururile pot retenţiona alimente,
tartru şi resturi.