CURS 8

Articulatorul – este un dispozitiv mecanic construit pentru a simula raportul

dintre arcadele dentare în RC, în mişcările de propulsie şi lateralitate.
Lejoyeux spunea că “articulatorul este un instrument de diagnostic şi tratament
conceput pentru a transforma şi analiza, în afara cavităţii bucale, relaţiile statice şi
dinamice dintre mandibulă şi maxilar, în vederea corectării dizarmoniilor ocluzale
interarcadice, tratamentului ortodontic, conceperii şi realizării tratamentului
preprotetic, protetic şi proprotetic, al edentaţiei parţiale şi totale”.
Articularea braţelor se face pe o pantă înclinată de diferite valori, ca şi panta
tuberculului articular. Protezele confecţionate cu ajutorul articulatoarelor sunt de
mare precizie, deoarece montarea dinţilor se face în condiţiile prezenţei tuturor
mişcărilor executate de mandibulă.
Articulatoarele sunt dispozitive mecanice care permit efectuarea analizei ocluzale şi
a restaurărilor protetice, şi care prezintă următoarele componente:
-Două braţe, superior şi inferior;
-Două ghindaje condiliene;
-Un ghidaj incisiv;
-Un sistem pentru orientarea planului de ocluzie;
-Un sistem pentru păstrarea rapoartelor mandibulo-craniene;
-Un sistem pentru fixarea modelelor.
În funcţie de caracteristicile mecanismului articular (de inclinarea pantei
condiliene ), articulatoarele se împart în două categorii: articulatoare medii şi
articulatoare individuale.
 ARTICULATOARELE MEDII
Aceste aparate reproduc mişcările mandibulei într-un mecanism articular a cărui
pantă este înclinată cu 33o, nereglabilă, valoare caracteristică pantelor
tuberculilor articulari din articulaţia temporo-mandibulară.
Se compun dintr-un braţ superior (1), braţ inferior (2), mecanismul
articular (3), înclinat la valoarea medie de 33 o. În partea anterioară, braţele au
contact printr-o tijă verticală care, la capătul inferior, se situează pe o plăcuţă
incizală (4), reglată corespunzător înclinării pantei incizale. Pe tija verticală se
află o tijă orizontală (5), care fixează nivelul punctului interincisiv marcat pe
şablonul superior. Un plan de orientare protetică, detaşabil, se plasează pe
ramura inferioară, la o distanţă egală între braţe. Acest tip de articulator se
numeşte Gysi Simplex.
 Tehnica de fixare a modelelor în articulatorul mediu:

1.Pregătirea modelelor constă în:

-Pe suprafaţa bazală a modelului soclului superior se trasează linia mezio-
sagitală şi două linii de orientare, dispuse simetric faţă de prima;
-Pe şabloane se creează trei puncte de reper, în zone diferite (frontal, lateral
stânga, lateral dreapta), care permit repoziţionarea în RC, apoi se solidarizează
între ele;
-Modelele sunt umezite prin introducerea în apă timp de 3-4 min, pentru a facilita
gipsarea;
-Ramurile articulatorului se vaselinează pe segmentele unde se montează
modelele, pentru ca gipsul să nu adere;

Model superior pregătit

pentru fixarea în
articulator: trasarea şi
gravarea liniei mediene şi
a liniilor paramediene
2. Fixarea modelului superior (întotdeauna se începe cu acesta, invers ca la
ocluzor):
- Se ridică braţul superior al articulatorului;
- Şablonul cu modelul superior se aşează pe planul cu orientare protetică
(suprafaţa ocluzală a bordurii este în contact cu acest plan), astfel ca linia
mediană a modelului să se suprapună cu mediana braţului superior, iar punctul
interincisiv să vină în contact cu vârful tijei de orientare existentă pe articulator. În
această poziţie, bordura de ocluzie a şablonului superior se lipeşte cu ceară de
planul de orientare protetică.
- Se aplică pastă de gips pe suprafaţa bazală a soclului modelului superior şi se
coboară braţul vertical al articulatorului până ia contact cu modelul. Gipsul este
modelat într-o formă simetrică, rotunjită, în formă de calotă.
A – Arcul facial, şablonul de ocluzie şi modelul superior, braţul superior al
articulatorului sunt sprijinite de braţul inferior pentru a uşura montarea modelului
superior;
B – Braţul superior al articulatorului este ridicat şi se depune pastă de gips pe
suprafaţa bazală a modelului superior;
C – Se aşează braţul superior şi plăcuţa de montare peste cantitatea de gips;
D – Definitivarea montării în articulator a modelului superior
3. Fixarea modelului inferior:
-Modelul inferior împreună cu şablonul este repoziţionat faţă de cel superior în
poziţia de RC, cu ajutorul celor trei repere prezentate mai sus;
-Bordurile şabloanelor sunt lipite cu ceară;
-Se depune o cantitate de pastă de gips pe o hârtie, peste care se aşează braţul
inferior al articulatorului, şi se coboară modelele ansamblate, până când
articulatorul se cuplează. Platoul incizal, pe care ia contact tija verticală, se
reglează până la înclinarea indicată de medic.
A-Tehnica de montare a modelului inferior în articulator: modelul inferior, împreună cu şablonul
de ocluzie, este poziţionat faţă de cel superior în RC, care este ataşat la braţul superior al
articulatorului;
B-Braţul inferior al articulatorului se poziţionează pe suprafaţa bazală a modelului inferior,
articulatorul fiind întors, lăsând un spaţiu adecvat între plăcuţa de montare şi model;
C-Cu braţul inferior al articulatorului scos, se depune pastă de gips pe suprafaţa bazală a
modelului inferior;
D- Se remontează braţul inferior al articulatorului la braţul superior, se coboară modelele
asamblate, până când articulatorul se cuplează. Platoul incizal, pe care ia contact tija verticală,
se reglează până la înclinarea indicată de medic.
 ARTICULATOARELE INDIVIDUALE
Din această categorie fac parte articulatoarele Gysi trubyte şi Hanau.
Sunt aparate prevăzute cu un mecanism articular reglabil la valorile pantei
tuberculului articular al pacientului, înregistrat în cabinet de către medic cu ajutorul
arcului facial, pentru fiecare articulaţie (dreaptă, stângă).
Articulatorul individual este format dintr-un braţ superior (1), un braţ inferior (2),
mecanismul articular (3), reglabil la valorile înregistrate cu arcul facial (se transferă
şablonul cu modelul superior la braţul superior al articulatorului, şi ulterior, modelul
cu şablonul inferior este gipsat la braţul inferior al articulatorului, cu ajutorul
reperelor de corespondenţă cu şablonul superior). Cele două braţe vin în contact
anterior prin intermediul unei tije care la capătul inferior se află pe o plăcuţă incizală
 OCLUZORUL
TEHNICA DE MONTARE
IN OCLUZOR
CURS 8
 FIXAREA MODELELOR în OCLUZOR şi ARTICULATOR

Şabloanele de ocluzie, utilizate de către medic pentru înregistrarea rapoartelor

intermaxilare, sunt poziţionate pe modelele de lucru şi transmise în laborator, unde
vor fi montate în ocluzor sau articulator. Fixarea modelelor conservă poziţiile
fundamentale intermaxilare: RC, PIM, DVO a etajului inferior.

APARATE FOLOSITE PENTRU CONFECTIONAREA

MACHETELOR PROTEZELOR TOTALE

Confecţionarea machetelor protezelor totale si partiale se poate realiza numai dacă

modelele sunt fixate în aceeaşi poziţie în care s-a aflat mandibula faţă de maxilar,
în momentul în care s-a determinat şi înregistrat RC. Modelele sunt menţinute în
poziţia de RC cu ajutorul ocluzorului sau articulatorului.
Ocluzorul – este un aparat simplu care permite numai mişcări de închidere şi
deschidere, după un ax fix. Nu poate să imite mişcarea de propulsie şi lateralitate.
Fixarea modelelor în ocluzor dă posibilitatea depărtării şi revenirii în poziţia de RC,
datorită articulaţiei în formă de balama. În raport cu mişcările mandibulei, ocluzorul
execută numai mişcarea de coborâre şi revenire.
Aparatul este compus din două braţe care se articulează în jurul unui ax balama,
menţinute la o anumită distanţă printr-un şurub distanţator.
• Braţul superior (1), care reprezintă schematic maxilarul, are o formă
dreptunghiulară, extremitatea liberă fiind rotundă şi perforată, sau în formă de furcă.
Cealaltă extremitate prezintă un canal prin care trece axul de rotaţie.
• Braţul inferior (2), care reprezintă schematic mandibula, are forma asemănătoare
celui superior, dar este angulat sub un unghi de 100-120 grade.
• Axul balama (3) are diametrul de 3-4 mm, realizează articularea dintre cele două
braţe şi este prevăzut la un capăt cu o ansă, pentru a-şi păstra poziţia şi a permite
îndepărtarea lui şi separarea braţelor.
• Şurubul (4), care permite păstrarea unei anumite distanţe între braţe, se află pe
partea orizontală a braţului inferior, în vecinătatea unghiului. Pentru a menţine
şurubul la un anumit nivel este strânsă piuliţa stabilizatoare (5) care fixează poziţia.
 Fixarea modelelor în ocluzor

Modelele sunt fixate prin gipsare în poziţia de RC, stabilită şi menţinută cu

ajutorul şabloanelor de ocluzie.
Se controlează şabloanele de ocluzie, urmărindu-se:
 Dacă sunt bine solidarizate între ele la nivelul bordurilor de ocluzie, pentru
a nu exista tendinţa de deplasare;
 Dacă cele două şabloane prezintă o poziţie stabilă pe model (dacă bazele
modelelor s-au deformat în timpul determinării relaţiei intermaxilare sau pe
suprafaţa modelelor există fragmente de ceară, gips sau placă de bază;
dacă partea distală a soclurilor celor două modele sunt în contact şi nu
permit aşezarea şabloanelor în poziţie corectă, contactele sunt îndepărtate
prin tăiere cu spatula lăsând un spaţiu de 2-3 mm între socluri);
 Fixarea modelelor în ocluzor necesită următoarele operaţii:
I. Alegerea şi verificarea ocluzorului la nivelul axei balama care nu trebuie să
prezinte deplasări orizontale datorită uzurii sistemului de articulare;
II. Pregătirea modelelor, care constă în:
1. Reducerea dimensiunilor soclului dacă este supradimensionat în lăţime şi
înălţime, pentru a nu produce dificultăţi în: blocarea şurubului, în manevrare
prin greutate şi volum suplimentar, la introducerea între cele două braţe ale
ocluzorului. Reducerea înălţimii soclului la modelul superior se face în funcţie
de adâncimea bolţii palatine: dacă aceasta este adâncă, se va reduce numai
jumătatea distală a soclului în pantă oblică, corespunzătoare înclinării braţului
superior al ocluzorului. În general, soclul modelului nu trebuie să fie mai mare
de 1, 5 cm.
2. Se recomandă tăierea mai multor şanţuri de retenţie pe suprafaţa bazală a
fiecărui soclu, adânci de 3-4 mm, pentru a mări suprafaţa de care aderă gipsul
pentru fixarea în ocluzor
3. Modelele se solidarizează la nivelul soclurilor în trei zone diferite, (frontal,
lateral dreapta, lateral stânga), cu freze sau beţe de chibrit, obţinându-se
un ansamblu modele-şabloane de ocluzie. Solidarizarea este efectuată
pentru a asigura stabilitatea ansamblului modele-şabloane în timpul
gipsării în ocluzor
III. Gipsarea modelelor constă în :
1. Introducerea ansamblului modele-şabloane în apă pentru 2 min, pentru ca
pasta de gipsare să nu facă priză instantaneu, prin absorbţia apei din
gipsul preparat proaspăt, de către modelul uscat;
2. Modelele, solidarizate cu bete de chibrit, se introduc intre cele doua ramuri
ale ocluzorului, cu partea distală spre balama. Se actioneaza şurubul
ocluzorului pentru a crea un spatiu de 3-5 mm intre bratul superior şi soclul
modelului superior;
3. Fixarea modelului inferior: se prepară o cantitate de pastă de gips care se
depune pe o bucată de hârtie aşezată pe suprafaţa mesei. În gips se
înfundă braţul inferior al ocluzorului, peste care se depune o nouă
cantitate de pastă şi se aşează modelele solidarizate cu partea distală
orientată către axa balama, între care se menţine un spaţiu necesar
pentru manevrarea şurubului care menţine D.V.O.
4. Fixarea modelului superior după priza gipsului folosit pentru fixarea
modelului inferior: se prepară pasta de gips şi se aplică pe suprafaţa
bazală a soclului modelului superior, peste care se aşează braţul superior
al ocluzorului şi se adaugă pastă de gips pentru completarea gipsării. Este
recomandată fixarea în doi timpi diferiţi, deoarece dilatarea de priză a
gipsului produce modificarea relaţiei intermaxilare.
5. Excesul de gips, care depăşeşte soclul, este îndepărtat. Nivelul soclului
modelului superior se modelează pentru a se obţine o calotă simetrică,
emisferică
Ansamblul modele-şabloane este poziţionat conform a trei reguli de fixare:
1. planul de orientare ocluzală, materializat de locul de unire al celor două
suprafeţe ale bordurilor, este plasat în planul orizontal al mesei;
2. planul meziosagital al modelelor să se suprapună planului meziosagital al
ocluzorului (perpendicular pe axa balama);
3. distanţa dintre punctul interincisiv marcat pe şabloane la intersecţia liniei
mediene (trasată pe bordura superioară) cu planul de orientare ocluzală şi axul
balama să fie de 10, 5 cm.

După fixarea şi fasonarea modelelor este fixat şurubul distanţator cu contrapiuliţa.

Ocluzorul trebuie să menţină neschimbată poziţia de RC şi aceeaşi D.V.O.
înregistrată în cabinet.
IV. Transferul reperelor de pe şabloane pe modele
Şabloanele de ocluzie, la nivelul bordurilor de ocluzie prezintă mai multe
repere cu o importanţă deosebită pentru montarea dinţilor şi pentru precizarea
dimensiunilor pentru cei şase frontali.

Transferul acestor repere, după Gysi, pe soclul modelelor se face astfel:

-Linia mediană, însemnată vertical pe bordura de ocluzie, este prelungită la
nivelul soclurilor ambelor modele. Ea reprezintă locul unde se vor întâlni feţele
meziale ale incisivilor centrali.
-Liniile caninilor, însemnate numai pe bordura de ocluzie a şablonului
superior, marchează comisurile bucale şi corespund vârfurilor cuspizilor
caninilor. Sunt prelungite pe soclul modelului superior. Între cele două linii sunt
montaţi cei şase frontali superiori.
-Linia surâsului, trasată orizontal pe linia şablonului superior, corespunde liniei
coletului frontalilor superiori, folosind la stabilirea înălţimii acestor dinţi. Distanţa
dintre această linie şi planul de orientare ocluzală (aflat la întâlnirea bordurilor
de ocluzie), reprezintă înălţimea dinţilor frontali superiori. Se trasează pe soclul
modelului superior prin două linii paralele situate la distanţa măsurată între cele
două repere de pe şabloane. Distanţa în mm se înscrie şi în fişa de laborator.
-Planul de orientare ocluzală, reprezentat de întâlnirea celor două suprafeţe ale
bordurilor de ocluzie, se înscrie pe soclul modelului superior printr-o linie orizontală
paralelă cu acesta. În timpul montării dinţilor, tehnicianul va folosi un plan mobil
reprezentat de o plăcuţă de sticlă faţă de care se va realiza montarea.
-Curbura vestibulară a bordurii de ocluzie a şablonului superior reprezintă limita
feţelor vestibulare a frontalilor superiori. Arcul de cerc al acestei curburi va
corespunde arcului de cerc format de unirea feţelor vestibulare ale frontalilor
superiori. Această curbură este înregistrată printr-o amprentare cu gips a curburii
vestibulare, obţinându-se o cheie care este repusă pe model după îndepărtarea
şabloanelor, faţă de care se vor monta dinţii frontali. Această amprentă este
cunoscută sub denumirea de “cheie vestibulară”.
-Trasarea liniilor tangente la vârful crestei edentate - aceste linii se trasează
pe suprafaţa protetică a modelului, după îndepărtarea şabloanelor. Pe modelul
superior, corespunzător caninului, este trasat bilateral vârful crestei edentate
dinspre mezial spre distal până la tuberozitate. Pe modelul inferior sunt trasate
bilateral liniile corespunzătoare crestei edentate pentru zona laterală şi linia crestei
edentate din zona frontală, care se intersectează în dreptul caninilor.
-Linia curburii crestei edentate inferioare, corespunzătoare molarilor, este
trasată de o parte şi de alta a soclului modelului inferior, paralelă cu profilul
vârfului crestei. Această linie a curburii crestei îl orientează pe tehnician în
montarea dinţilor: feţele ocluzale ale dinţilor laterali sunt paralele cu această linie,
rezultând curba ocluzală sagitală
Trasarea reperelor după Pedro-Saizar:
Acest autor a imaginat o plăcuţă metalică de forma literei “U” care, aşezată
între bordurile şabloanelor de ocluzie, materializează planul de orientare ocluzală.
Datorită acestei plăcuţe, montarea dinţilor se va face după un plan stabil.
Reperele trasate pe bordura şablonului de ocluzie superior, ca şi curbura
vestibulară a acestuia, sunt trasate direct pe plăcuţă
Pe soclul modelului superior sau în fişa tehnică se trasează distanţa în mm
dintre planul de orientare ocluzală şi linia surâsului, care reprezintă înălţimea dinţilor
frontali superiori.

Reperele trasate pe bordura

de ocluzie superioară sunt
transpuse pe plăcuţa Pedro
Saizar
Erori posibile la gipsarea modelelor

1. Pregătirea necorespunzătoare a modelelor:

- Soclurile nu sunt reduse suficient (dacă sunt mai mari spre distali blochează
locul necesar pentru manevrarea şurubului distanţator)
- Şanţurile săpate la nivelul soclurilor sunt reduse ca număr şi superficiale
- Soclurile nu sunt umezite, modelele se pot desface instantaneu din braţele
ocluzorului.
2. Nerespectarea regulilor de fixare:
- Modele sunt fixate foarte aproape sau mult anterior de axul orizontal şi de
şurubul distanţator.
- Gipsarea este făcută asimetric, neurmărindu-se suprapunerea planului
meziosagital al modelului superior cu cel al ocluzorului.
- Planul de ocluzie nu este situat în poziţie orizontală.
Nerespectarea regulilor de fixare determină dificultăţi în montarea
dinţilor laterali, rezultând un plan de ocluzie, fie ascendent-distal, fie
descendent-distal. Deficienţa apare după aplicarea protezelor şi se manifestă
prin tulburări în dinamica mandibulară, disconfort şi chiar neadaptarea
protezelor.
 3. Baza unui şablon nu a fost aplicată intim pe modelul funţional, din
următoarele motive:
- S-a picurat ceară în zona cofrată a modelului ;
- S-a picurat ceară la nivelul crestei edentate, îndepărtînd şablonul de cîmpul
protetic;
- S-a interpus un corp străin între şablon şi model;
- Şabloanele nu au fost bine solidarizate de modele în timpul montării în ocluzor;
- Baza şabloanelor s-a deformat în timpul manoperelor clinice;
Rezultatul acestor deficienţe se evidenţiază prin proba spatulei pozitivă.
4. Bordurile de ocluzie nu au fost destul de bine solidarizate, suferind
modificări de poziţie, cu alunecare sagitală sau transversală. Defecţiunea
se manifestă printr-o RC incorect determinată. Aceeaşi greşeală apare şi în
cazul în care poziţia de RC nu se poate păstra corect datorită jocului lateral
existent la balama şi în cazurile în care piuliţa nu este suficient de bine
fixată.