Estetica -exmen

INTRODUCERE IN ESTETICA DENTARA -Cursul 1

❑Estetica este una dintre specialitatile medicale aflata intr-o dinamica permanenta
❑ Intr-o lume asaltata de imaginea tineretii si frumusetii perpetue, oamenii vor cauta tot
timpul ajutor pentru a obtine imaginea “perfecta”.
❑ Estetica dentara este unul dintre cele mai puternice instrumente in recrearea unei
estetici faciale noi determinata in primul rand de estetica gurii si respectiv a surasului.
Ca esteticieni dentari patrundem in viata pacientilor nostrii cu dorinta de a o schimba in
bine pentru intotdeauna.

Discutiile frecvente in cadrul congreselor de estetica dentara sunt : “Exista oare o

stomatologie estetica si una neestetica ? “ NU , dar rezultatele finale difera de la cabinet la
cabinet si de la pacient la pacient.
Un medic specializat in estetica dentara, inainte de orice manopera, va realiza o evaluare
a zambetului si o evaluare a tipului de pacient.

Echipa de esteticieni presupune cunostinte solide legate de :

-Estetica faciala
-Estetica dentara
-Estetica parodontala
-Abilitati de comunicare

Medicul trebuie sa fie un bun profesionist dar si un fin psiholog

• Algoritmul pe care trebuie sa-l urmam este:
INFORMARE
CUNOASTERE
EXERCITIU
PROPUNEREA TRATAMENTULUI
CONVINGEREA PACIENTULUI
EFECTUAREA TRATAMENTULUI
Oricine poate ajunge un estetician de succes ?
La ce trebuie sa renunte pentru aceasta ?
• In principal, la o mare a timpului liber care va trebui dedicat studiului !
• Echipa cabinetului de estetica dentara trebuie instruita intotdeauna, la un nivel potrivit
functiei ocupate, asupra manoperelor care sunt practicate in cabinetul dentar.
• Pacientul vine in contact in primul rand cu receptia cabinetului. Persoanele din receptie
joaca un rol important pentru ca ofera prima impresie care poate fi definitorie asupra
intregului cabinet.
• Persoana din receptie trebuie sa fie placuta, profesionista si sa ofere pacientului
incredere si acesta sa isi doreasca o programare.
• Persoanele din receptie trebuie sa ofere relatii despre diferitele tratamente efectuate,
DAR detaliile de tratament vor fi lasate in seama medicilor.Asistenta medicului este
datoare sa intareasca profesionalismul si calitatile medicului pana la aparitia acestuia in
cabinet, explicandu-i pacientului numeroasele cazuri rezolvate cu succes.
• De multe ori pacientii sunt mai increzatori in explicatiile oferite de un membru al echipei
pentru ca nu il suspicioneaza de un interes material direct.
• Medicul este varful acestei piramide. Modalitatea de a vorbi, a zambi si inclusiv
echipamentul peronalului auxiliar se rasfrang asupra imaginii medicului.

 La intalnirea cu pacientul medicul trebuie sa stie sa asculte, sa inspire incredere si

competenta, sa poata sa explice pe intelesul pacientului toate tratamentele posibile.
Cabinetul trebuie sa fie un loc placut, curat, o ambianta care sa sugereze frumosul.
In cabinet trebuie sa existe fotografii cu zambete frumoase, brosuri cu cazuri rezolvate,
brosuri explicative.
Dotarea cabinetului ar trebui sa asigure necesarul desfasurarii corecte a tratamentului
estetic:
-Fisa de analiza estetica
-Aparat foto performant
-Computere
-Softuri specializate
-Gama larga de compozite (mock-up)
-Instrumentar rotativ
-Instrumentar optic de marire
-Materiale de calitate pentru realizarea lucrarilor provizorii
-Aparatura pentru amprente optice, etc.
-Cabinetul trebuie sa fie un loc placut, curat, o ambianta care sa sugereze frumosul.
-In cabinet trebuie sa existe fotografii cu zambete frumoase, brosuri cu cazuri rezolvate,
brosuri explicative.

Dotarea cabinetului ar trebui sa asigure necesarul desfasurarii corecte a tratamentului

estetic:
-Fisa de analiza estetica
-Aparat foto performant
-Computere
-Softuri specializate
-Gama larga de compozite (mock-up)
-Instrumentar rotativ
-Instrumentar optic de marire
-Materiale de calitate pentru realizarea lucrarilor provizorii Aparatura pentru amprente
optice, etc.
RELATIA
CABINET DENTAR / LABORATOR SI TEHNICIAN DENTAR
● Tehnicianul dentar este persoana care transpune in realitate viziunea medicului
si implicit dorintele pacientului
● Pentru ca rezultatele estetice sa fie pe masura asteptarilor, munca tehnicianului
dentar trebuie sa fie tot timpul corelata cu munca si dorintele medicului.
● Comunicarea dintre cabinetul dentar si cabinetul de tehnica dentara in practica
este de foarte multe ori si la foarte multe nivele scurtcircuitata.
● Medicul adesea nu transmite decat un minimum de informatie, si din pacate acestea
se refera la tipul lucrarii, datele de executie si onorariul laboratorului.
● Se asteapta ca rezultatul final sa fie unul exceptional.
● De cele mai multe ori rezultaul estetic dorit de medic nu este decat in mintea acestuia
si poate doar intr-o forma incipienta.
● La randul sau tehnicianul dentar nu cere prea multe indicatii, fie din teama de a nu
pierde un colaborator, fie nu stie ce informatii trebuie sa ceara.
● Un tratament protetic de succes insa, nu poate fi incheiat, decat atunci cand
comunicarea dintre partile implicate este eficienta.

 ● Fara comunicare obiectiva si precisa medic – pacient – tehnician se creaza un triunghi

extrem de periculos in care pacientul este principalul pion, triunghi in care riscam sa
nepierdem reutatia profesionala.
● Cele mai bune rezultate se obtin cand laboratorul dentar este integrat in acelasi loc cu
cabinetul dentar si tehnicianul poate sa se vada cu medicul si pacientul la diferite
etape ale cazului, daca este necesar.
● In situatia in care acest lucru nu este posibil, COMUNICAREA trebuie sa fie extrem de
precisa.
● In prezent exista multiple posibilitati de comunicare la distanta, ne putem face auziti,
vazuti si intelesi foarte usor.
● In momentul care dorim o colaborare profesionala cu un laborator de tehnica dentara
trebuie sa existe o discutie initiala medic – tehnician pentru a ajunge la un limbaj
comun.
● E bine sa existe un protocol de lucru si modalitati de comunicare ulterioara.
● Trebuie cunoscute posibilitatile tehnice ale laboratorului si ale cabinetului dentar,
tipurile de materiale folosite, durata de timp minima si maxima de realizarea unei
etape.
● In vederea realizarii unei colaborari corecte si eficiente dupa anamneza si examenul
clinic obiectiv, analiza examenelor paraclinice se va trece la documentarea cazului
● Aceasta documentare are rolul de a ajuta medicul sa ia o decizie terapeutica in lipsa
pacientului, de a comunica eficient cu laboratorul si de a acea o acoperire legala
asupra cazului.
● Documentarea cazului trebuie sa includa:
● Set standardizat de fotografii – care sa dea relatii despre caracteristicile faciale,
dentolabiale si gingivale ale pacientului.
● O filmare de cateva minute a pacientului in care acesta sa povesteasca despre
dorintele sale legate de estetica dintilor. Filmarea reprezinta pe de o parte, un
document al discursului initial al pacientului si , pe de alata parte, constituie o
sursa de analiza estetica, deoarece poate sa arate mai clar decat o fotografie
problemele estetice ale pacientului.

In laborator dupa montarea modelelor este obligatorie discutia intre medic si tehnician,
in urma careia se discuta planificarea proiectului estetic. Acesta se ralizeaza fie pe baza
unui concept de imagistica computerizata (digital smile design) fie pe baza fisei de
laborator.
Indiferent de metoda aleasa planul de tratament este decis de medic cu ajutorul
sugestiilor tehnicianului, pe baza dorintelor pacientului.

-Modificarile decise de comun acord sunt notate in fisa de laborator a pacientului.

-Dupa definitivarea planului de tratament decis de comun acord tehnicianul va executa
proiectul estetic in ceara (wax up) pe modelele de studiu.
-Medicul va proba wax-up prin transfer in gura pacientului – mock up indiect – se vor face
noi fotografii, filmari si se decid cu pacientul noi modificari; vor fi notate in fisa, amprentate
si masurate, dimensiunea finala a dintilor cu sublerul.
-Tehnicianul va face ajustarile necesare si va crea lucrarea provizorie.
-In cabinet, pe baza mock up – ului indirect face slefuirea minim invaziva si definitiveaza
preparatiile dentare.
-Urmeaza amprentarea clasica sau prin scanare.

 • Tehnicianul trebuie sa cunoasca caracteristicile materialului de amprenta folosit pentru a

nu depasi timpii de turnare si pentru a pastra amprenta in conditii optime. Trebuie
specificat in fisa tipul materialului de amprenta.
• Un pas important este definitivarea culorii restauratiei la care trebuie sa participe toate
partile implicate: medic, tehnician pacient.
• Se pot folosi determinari instrumentale ale culorii (spectrofotometre, colorimetre)
• Atentie! In cazul reconstructiilor estetice integral ceramice este necesara culoarea
dintilor si a bonturilor dentare.
● In afara culorii dintelui este important sa se transmita informatii legate de: macro si
micro textura, coloratii, fisuri, pete, translucente si anumite iluzii care ar trebui realizate
in restaurarea definitiva.
● Deasemenea medicul trebuie sa cunoasca tipul de ceramica, proprietatile sale si
etapele tehnice de realizarea a restauratiilor – astfel va intelege durata de timp
necesara tehnicianului pentru realizarea unei etape de laborator.
● La proba si finalizarea lucrarii ideal ar fi sa participe si tehnicianul dentar, fie fizic fie
online, pentru a se decide evntualele modificari finale.
Realizarea unei echipe competitive medic – tehnician, sustinuta de cunostinte teoretice
aprofundate, este cheia obtinerii unor rezultate estetice la cote maxime.
Pentru consolidarea succesului profesional, medicul si tehnicianul nu pot sta in tabere
adverse, iar escul si succesul trebuie asumate impreuna.

Curs 2
TERAPIA RESTAURATOARE
Aspectul facial
Aspectul dento-facial
Aspectul dinţilor
Aspectul parodonţiului marginal
Modificările dentare datorate vârstei

Aspectul facial -Un principiu-cheie al proporţiei faciale se bazează pe

"proporţia de aur", un concept care a fost mult timp recunoscut în arhitectură
şi artă.
O faţă poate fi împărţită proporţional, vertical, în cincimi, fiecare de
aproximativ lăţimea unui ochi.
Conceptele estetice de frumuseţe cer anumite curbe, contururi, dimensiuni şi
raporturi care trebuie îndeplinite, în scopul de a crea armonie şi pentru a
produce o faţă atractivă.
Proiecţia ideală a bărbiei aşa cum este descrisă de către Leonardo da Vinci.
Planul vertical facial ar trebui să intâlnească buza inferioara si barbia.
La un pacient ideal din punct de vedere estetic, atât buzele superioară şi
inferioară ar trebui să fie uşor în spatele liniei E Ricketts, cu buza de jos mai
aproape.

 Unghiul nazo-labial format din două drepte ce unesc baza aripilor nazale şi
vârful buzei superioare ca linii de referinţă.
⦿SEX MASC: 90-95°
⦿ SEX FEM:100-105°

ASPECTUL DENTO-FACIAL - ÎN POZIŢIE DE POSTURĂ :

Buzele sunt întredeschise sau într-un uşor contact, astfel încât dinţii nu
sunt vizibili.
În acest stadiu există 4 factori care influenţează nivelul de expunere a dinţilor
denumit FACTORUL LARS:

Vârsta - produce modificări majore la nivelul tegumentelor feţei, musculaturii

mimicii a cărot tonicitate scade, oaselor feţei, articulaţiei temporo-
mandibulare, abraziunii muchiilor inci
Rasa - neagră şi asiatică vor dezveli mai mult dinţii mandibulari. Rasa neagră
îşi expune mai puţin dinţii decât rasa albă.
Lungimea buzei superioare-10 - 36 mm-indivizii cu o buză superioară lungă
expun mai mult dinţii mandibulari decât pe cei maxilari
în timpul zâmbetului dinţii maxilari sunt mult mai vizibili
în momentul exprimării anumitor cuvinte din timpul unei conversaţii dinţii
mandibulari pot fi mai vizibili.
Sexul- Sexul feminin poate dezveli 3,40 mm din suprafaţa dentară; Sexul
masculin 1,91mm ( în poziţie de repaus);
Tinerii îşi expun mai mult dinţii decât adulţii (3,37 mm faţă de 1,26 mm).

2. ASPECTUL DENTO-FACIAL - ÎN DINAMICĂ:

• Linia surâsului— Un zâmbet plăcut poate fi definit drept acela care expune
dinţii maxilari în întregime împreună cu aproximativ 1mm din ţesutul
gingival.O gingie vizibilă pe o porţiune de 2-3 mm nu este considerată
nepăcută.Peste 3mm este considerată neatractivă denumită: “gummy
smile”
• Lăţimea zâmbetului — JOASĂ – motilitatea buzei superioare nu expune
mai mult de 75% din dinţii anteriori;.
Linia surâsului MEDIE – motilitatea buzei expune între 75-100% dinţii
anteriori precum şi papilele gingivale
Linia surâsului ÎNALTĂ – dinţii anteriori sunt vizualizaţi în totalitate
împreună cu o bandeletă gingivală de diferite dimensiuni.
Lăţimea zâmbetului sau numărul de dinţi vizibili în timpul surâsului
-Vizibilitate medie – 6-8 dinţi (C - PM1)
-Vizibilitate mare – 10 dinţi (PM2)
-Vizibilitate totală – 12-14 dinţi (M1 – M2)
Coridorul bucal este reprezentat de spaţiul dintre feţele vestibulare ale
dinţilor maxilari şi comisura bucală în timpul surâsului.









 • Marginea incizală a grupului frontal superior — REGULĂ: Marginea

incizală a grupului frontal superior trebuie să aibă o formă uşor curbată şi
să fie paralelă cu curbura buzei inferioare.
—Marginea incizală nu se află în contact cu marginea superioară a buzei
inferioare;
—Marginea incizală atinge marginea superioară a buzei inferioare.
—Marginea superioară a buzei inferioare acoperă marginea incizală
• Linia incizală ( planul incizal ca porţiune anterioară a planului de ocluzie) —
trebuie să fie paralelă cu linia intercomisurală si perpendiculară pe
mediana feţei pentru a menţine armonia facială.
• Linia interincizală — Reprezintă linia ce traversează cele două feţe
meziale ale incisivilor centrali superiori.
-Trebuie să corespundă cu linia mediană a feţei
-Linia mediană a feţei corespunde centrului buzei superioare (mijlocul arcului
lui Cupidon), sau mijlocul filtrului nazal.
• Analiza fonetică
M (labio-labiale) — Sunetul M evaluează lungimea incizală şi dimensiunea
verticală
F şi V (labio-dentale) — În timpul pronunţării consoanelor F şi V marginile lor
incizale trebuind să atingă partea mucozală a buzei inferioare.
S (linguo-dentale) — Sunetul S exprimă poziţia dinţilor şi dimensiunea
verticală.

3. ASPECTUL DINŢILOR
• Forma şi conturul — Formele de bază sunt reprezentate de :
Dinţi ovoidali
Dinţi triunghiulari
Dinţi dreptunghiulari sau pătraţi
• Culoare, textura
- Incisivii centrali -superiori sunt deschişi
- Incisivii laterali superiori - par a fi la fel de deschişi, de multe ori
intensitatea culorii este mai redusă datorită translucidităţii
- Caninii, atât la maxilar cât şi la mandibulă, au cromatica cea mai intensă,
aspectul lor fiind mult mai închis;
- Premolarii au in general culoarea incisivilor laterali, mai ales PM1
Microtextura se referă la şanţurile foarte fine, predominant orizontale,
care se găsesc în mod obişnuit la dinţii tinerilor. Acestea scad ca număr
sau dispar la pacienţii peste 40 ani.
Macrotextura se referă la lobii longitudinali care divid faţa vestibulară a
dinţilor într-un număr de convexităţi şi concavităţi distincte.
• Mărimea şi proporţionalitatea — media grosimii cuprinsă între 8.3 şi 9.3
mm şi a lungimii cuprinsă între 10.4-11.2 mm,din punct de vedere al
proporţiei, raportul lăţime/lungime trebuie să varieze între 75-80% pentru

 un aspect estetic ideal.grosimea rămâne constantă, lungimea se modifică

considerabil cu vârsta.
• Marginea incizală
- La adolescenţi, muchia incizală văzută din normă frontală, este zimţată şi
mai apoi dispare la persoanele tinere.
- Înclinarea muchiei incizale a incisivului central superior în direcţie
bucolinguală permite formarea unei benzi caracteristice opalescente care îi
deosebeşte de cei la care s-a instalat abraziunea.
• Profilul incizal
-Faţa vestibulară a incisivului central superior poate fi împărţită în trei
segmente: treimea cervicală, treimea medie şi treimea incizală care
determină convexitatea acestei suprafeţe văzută din normă laterală.
-Grosimea incisivului central la nivelul joncţiunii dintre treimea mijlocie şi
treimea incizală variază la dentiţia naturală de la 2.5 mm (dinte îngust) la 3.3
mm (dinte lat).

4. ASPECTUL PARODONŢIULUI MARGINAL

Ideal, conturul gingival dat de nivelul cervical al caninilor şi centralilor
superiori, trebuie să fie paralel atât cu muchia incizală cât şi cu curbura buzei
inferioare.
Conturul gingival se materializează prin linia gingivală estetică (gingival
esthetic line) care este tangent la coletul caninului şi al incisivului central.
Unghiul GAL este format de intersecţia acestei linii cu mediana maxilarului.

• Class I Gal -Unghiul GAL este cuprins între 45°- 90°, IL găsindu-se la
acelaşi nivel sau cu 1-2mm sub linia GAL
• Clasa II Gal - Unghiul GAL este cuprins între 45°- 90°, IL găsindu-se peste
linie cu 1-2mm, iar unghiul mezial acoperă parte din suprafaţa IC.
• Clasa III Gal -Unghiul GAL are 90°, linia fiind tangentă la IC,IL, C, sau
coletele se găsesc sub linie.
• Clasa IV Gal -Unghiul GAL poate fi ascuţit sau obtuz neputând fi asimilat
nici uneia dintre celelalte clase.

Curs 3
LEZIUNI DENTARE CE DETERMINĂ DISFUNCŢII FIZIONOMICE

A. LEZIUNILE DENTARE CU PIERDERE DE SUBSTANŢĂ DURĂ

DENTARĂ DE ETIOLOGIE NECARIOASĂ – UZURA DENTARĂ

TERMINOLOGIE:

În literatura de specialitate există o inconsecvenţă în ceea ce priveşte

terminologia referitoare la modificările dentare de natură necarioasă.



 Termenii de abraziune şi atriţie sunt adesea folosiţi unul în locul

celuilalt. Termenul de eroziune este folosit uneori pentru uzura dentară,
adevărata semnificaţie fiind dizolvarea chimică a structurii dentare.

Confuzia apare probabil deoarece toate cele trei tipuri de leziuni cu

lipsă de substanţă apar adesea simultan.

Termenul de reducere a structurii dentare este astfel folosit generic,

întrucât acoperă toate procesele care conduc la lipsa de substanţă dentară.

DEFINIŢIE:

Uzura dentară este o consecinţă a evoluţiei funcţionale a dinţilor, dar

poate fi determinată şi de factori patologici, alţii decât cei care determină
caria dentară simplă sau cei ce cauzează traumatismele dentare.

CARACTERIZARE:= fenomen de reducere a structurilor dentare dure cu

modificarea morfologiei coroanei dentare şi/sau rădăcinii

CLASIFICARE CLINICĂ

1. ATRIŢIA

2. ABRAZIUNEA

3. EROZIUNEA

ATRIŢIA

DEFINIŢIE: Uzura dentară datorată contactelor dento-dentare directe, fără

interpoziţia bolului dentar sau a altor factori externi.

ROL DETERMINANT ETIOLOGIC: = detaşarea fragmentelor microscopice

din zonele externe ale prismelor de smalţ din cauza presiunilor ocluzale care
acţionează ca material abraziv.

Majoritatea autorilor consideră că atriţia este un fenomen fiziologic care se

produce la nivelul marginilor incizale şi proximale, prin exercitarea
principalelor funcţii ale aparatului dento-maxilar.

ROLURILE FUNCŢIONALE ALE ATRIŢIEI:

1. Determină reducerea reliefului ocluzal accentuat, care constituie un

factor în retenţia plăcii bacteriene, prevenind apariţia cariei dentare.

 2. Reduce braţul de pârghie extra-alveolar, reprezentat de coroana clinică

a dintelui, care în cursul erupţiei continue, are tendinţa de alungire şi
suprasolicitare a parodonţiului profund, la pacienţii tineri.

3. Reduce gradul de înclinare al pantelor cuspidiene şi ca o consecinţă

reduce rezultantele oblice şi orizontale ale forţelor axiale şi paraxiale,
nocive.

GRADUL DE UZURĂ prin atriţie depinde de:

❖ Forţele exercitate între suprafeţele dentare

❖ Calitatea ţesuturilor dure dentare

❖ Durata de acţiune

ASPECT MICROSCOPIC:

Pe suprafaţa dentară supusă atriţiei, la microscopul electronic, apar

striaţii paralele fine, caracteristice, aranjate într-o singură direcţie, în limitele
unor faţete care se potrivesc perfect cu cele ale dinţilor antagonişti ce au la
rândul lor striaţii orizontale în acelaşi sens.

Ele se opresc net la limita conturului faţetei, orientarea lor fiind dată de
direcţia forţelor ce produc deplasarea dinţilor.

ASPECT CLINIC:
➢ Faţetă de uzură cu suprafaţă uşor aplatizată, uşor adâncită şi
circumscrisă de margini netede, bine delimitate.

LOCALIZARE:
➢ Incizală: apare la frontalii superiori, pe marginea incizală, dar şi pe faţa
palatinală;
➢ Ocluzală: pe dinţii laterali, poate fi corelată cu prezenţa contactelor
dento-dentare în poziţie static sau dinamică în perfectă concordanţă cu
relaţiile intermaxilare;
➢ Interproximală: apare pe suprafeţele proximale în contact ale dinţilor
vecini, prin masticaţie sau bruxism, prin mişcarea lor una spre cealaltă.
Examinarea faţetelor de uzură interproximale la dinţii cu support dento-
alveolar intact sugerează că mişcarea este predominant verticală sau
aproape vertical şi nu vestibulo-orală aşa cum s-a crezut iniţial.

 DIAGNOSTICUL POZITIV:

1. Suprafeţe lucioase, bine delimitate pe suprafaţa dentară, care se

potrivesc cu ale dinţilor antagonişti( uneori pot apărea pe suprafeţe
aparent imposibile frecării = faţete vestibulare ale caninilor superiori)
prin bruxism.

2. Apariţia durerilor în ATM, dureri musculare diurne, încleştarea

maxilarelor;

3. Aplicarea unor gutiere nocturne; dacă există contacte dento-dentare

active ele apar pe suprafaţa gutierei ca suprafeţe bine delimitate
lucioase.

TRATAMENT:

1. Pentru pacienţii cu bruxism: aplicarea de gutiere nocturne şi fizioterapie

şi psihoterapie neuro-musculară

2. Pentru pacienţii cu atriţii severe care modifică aspectul estetic dento-

facial se procedează la:
➢ Tratamentul preprotetic: de reechilibrare ocluzală, ortodontic în
cazul anomaliilor dentomaxilare
➢ Tratamentul restaurator – restaurări estetice prin tehnici directe
sau protetic propriu-zis( restaurări indirecte)

BRUXISMUL

În trecut termenii de bruxism şi parafuncţie erau consideraţi sinonimi

pentru a descrie scrâşnetul persistent al dinţilor.

El a fost descris ca un obicei patologic care avea ca rezultat disfuncţia

ATM şi dureri miofasciale şi se considerau ca mecanisme declanşatoare
(trigger) interferenţele ocluzale, pantele deviante şi stresul (singure sau
combinate).

S-a constatat că frecvenţa bruxismului este de aproximativ 90% atât la

populaţiile industrializate cât şi la cele neindustrializate.

Copiii scrâşnesc foarte frecvent, sau chiar freacă gingiile înainte de

erupţia dentară.

Toate acestea sugerează faptul ca bruxismul este un comportament

universal şi nu un obicei. Numai atunci când se accentuează stresul,

 creşterea intensităţii scrâşnitului dinţilor poate duce la modificări adaptative

ale structurilor cranio-faciale, inclusiv muşchii şi articulaţiile.

Bruxismul se consideră a fi practic un comportament de origine centrală

şi doar obiceiurile învăţate precum roaderea unghiilor sau a creioanelor,
interpunerea între dinţi a unor obiecte dure de tipul pipă, ace, cuie, trebuie
privite ca parafuncţii

CARACTERISTICI:
➢ Ştergerea reliefului ocluzal al dinţilor

➢ Reducerea înălţimii coronare a dinţilor

➢ Lărgirea suprafeţelor ocluzale a dinţilor laterali atunci când uzura s-a

produs până la nivelul ecuatorului acestora;
➢ Inversarea curbei transversal de ocluzie

➢ Boselarea proceselor alveolare

COMPLICAŢII:
➢ Fisuri ale smalţului

➢ Fracturi ale unor restauraţii existente: obturaţii, incrustaţii, lucrări

protetice
➢ Fractura coronară, corono-radiculară, radiculară

➢ Complicaţii pulpare

➢ Afectarea curbelor sagitale

➢ Prabuşirea ocluziei dentare

➢ Micşorarea etajului inferior al feţei, afectare articulară şi musculară

TEGOZISUL

Teoria “tegoszis” a fost introdusă de Every în 1972. Acesta sugerează că

scrâşnitul dinţilor este un comportament filogenetic care are rolul de a ascuţi
dinţii pentru o masticaţie mai eficientă şi pentru a putea fi folosiţi ca arme.

Pe de o parte abraziunea normală a dinţilor prin alimente va netezi dinţii

astfel încât nu vor mai acţiona efficient ca suprafeţe tăietoare. Pe de altă
parte frecarea dinţilor prin bruxism va reascuţi marginile şi va creşte efectul
de “lame tăietoare”.

 Cursul 4 -abraziunea
LEZIUNI DENTARE CE DETERMINĂ DISFUNCŢII FIZIONOMICE

UZURA DENTARĂ – ABRAZIUNEA

DEFINIŢIE:

Abraziunea dentară este uzura mecanică ireversibilă a substanţei dure

dentare, ca rezultat al fricţiunii cu orice corp abraziv exogen străin dintelui.

CAUZE:
➢ Alimente dure cu putere abrazivă (covrigi, pesmeţi, fructe şi legume
dure)
➢ Folosirea unor periuţe de dinţi cu peri tari

➢ Periajul intempestiv

➢ Pastele de dinţi, pulberi dentifrice cu particule cu granulaţie mare

➢ Mestecatul tutunului, guma de mestecat, onicofagia, abuzul de scobitori

sau dental floss
➢ Substanţe străine aflate în mod accidental în bolul alimentar (particule
de nisip, pietricele, coji)
➢ Orice material străin interpus între dinţi: pipa, creioane, pixuri, rama
ochelarilor, cuie, ace etc
➢ Şlefuirea voluntară a dinţilor la unele populaţii, în scopul unor ritualuri
religioase, în scopuri estetice sau abraziunea la populaţiile din deşert

LOCALIZARE:
• Apare pe suprafeţele dentare implicate în procesele de: apucare,
triturare, incizie
• Apare pe suprafeţele dentare supuse periajului intempestiv

În general nu apare selectiv pe o anumită suprafaţă dentară. Sub influenţa

bolului alimentar îşi face apariţia pe toată suprafaţa dentară la nivelul:
• Feţelor ocluzale ale dinţilor laterali pe vârful cuspizilor activi
(palatinali la maxilar şi vestibulari la mandibulă)
• Muchiilor incizale ale frontalilor inferiori

 • Feţele palatinale ale ale frontalilor superiori şi uneori pe crestele

marginale
• Mai puţin pe feţele vestibulare şi orale ale dinţilor aflate lângă
marginea incizală sau ocluzală.

TIPURI DE ABRAZIUNE:

1. Abraziunea fiziologică, reprezentând pierderea lentă, graduală a

ţesutului dentar, rezultat al contactului dentar doar în timpul masticaţiei
şi degluţiţiei.

2. Abraziunea patologică, caracterizată prin pierderea mare de

substanţă dură dentară, neconformă cu vârsta biologică, putând fi
însoţită de apariţia unor complicaţii pulpare, parodontale, articulare.
(prezenţa parafuncţiilor, reducerea câmpului masticator prin edentaţii,
flux salivar scăzut, capacitatea abrazivă a unor material restauratoare,
calitatea ţesuturilor dentare).

ASPECT CLINIC – MACROSCOPIC:

• Tendinţa de rotunjire a pantelor cuspidiene, marginilor incizale;

• Aspect denivelat, adâncit, escavat, fără margini bine delimitate şi de

profunzimi diferite;
• Formele de abraziune şi localizarea lor sunt determinate de structura
smalţului, tipul de ocluzie, tipul de masticaţie;

Ocluzia: este principalul factor de care depinde repartizarea şi

modelul de abraziune: în cazul unei ocluzii clasa I după Angle, abraziunea va
apărea pe suprafeţele ocluzo-vestibulare ale inferiorilor şi ocluzo-orale ale
superiorilor, formând o pantă ocluzală “ad palatum” valabilă de obicei pentru
PM şi M1, panta ocluzală se reduce la neutru pentru M2 şi poate fi negativă
pentru M3.
Se mai întâlneşte o forma clinică de abraziune “ad palatum”, localizată
pe faţa palatinală a dinţilor frontali maxilari. Înălţimea dinţilor nu este
modificată, dar se reduce grosimea vestibulo-orală la nivelul feţei palatinale
care prezintă faţete sau concavităţi de uzură cu extensie până spre colet.
Astfel se produce modificarea pantei retro-incisive a ghidajului anterior cu
limitarea sau pierderea acestuia în timp.
Ackermann descrie abraziunea elicoidală localizată la nivelul grupului
molar şi interesează cuspizii vestibulari ai primului molar mandibular, cuspizii
orali ai molarului al doilea mandibular si cuspizii vestibulari ai molarului de
minte mandibular, având aspect de elice (helicoidul lui Ackermann).

 Dieta şi modul de viaţă: populaţiile care trăiesc în zonele neindustrializate,

care consumă alimente dure, fibroase, prezintă o abraziune mai extinsă faţă
de cele care trăiesc în zonele urbane industrializate, care consumă alimente
rafinate, prelucrate, mai puţin dure.

Vârsta: există o corelaţie strânsă între vârstă şi uzura dentară indiferent de

tipul de populaţie. La tineri abraziunea dentară este mai redusă comparative
cu adulţii şi seniorii.

ASPECT MICROSCOPIC:

Suprafeţele dentare abrazate prezintă striuri, zgârieturi orientate

aleator, numeroase creste şi diferite tipuri de escavaţii. Foarte rar aceste
striuri pot fi orientate paralel, atunci când materialele abrasive trec de-a lungul
întregii suprafeţe dentare într-o anumită direcţie.

GRADUL DE ABRAZIUNE
Este un indice important din punct de vedere clinico-biologic. Diferitele
stadii ale abraziei au fost clasificate astfel:
➢ Gradul I – afectează doar stratul de smalţ;

➢ Gradul II – apar insule de dentină;

➢ Gradul III – între insulele de dentină apar punţi de unire;

➢ Gradul IV – dentina apare uniform pe o suprafaţă întinsă, fiind

delimitată la exterior de un inel de smalţ;

➢ Gradul V – deschiderea camerei pulpare.

CLASIFICAREA PARAFUNCŢIILOR

1. De stress

2. Datorită obiceiurilor vicioase

3. De natură endogenă

a. hipocalcemii,

b. epilepsie,

c. bulimie

 4. De cauză periferică ocluzală (în scopul abraziunii compensatorii a

unei interferenţe premature).

CARACTERISTICI:
➢ Ştergerea reliefului ocluzal al dinţilor

➢ Reducerea înălţimii coronare a dinţilor

➢ Lărgirea suprafeţelor ocluzale a dinţilor laterali atunci când uzura s-a

produs până la nivelul ecuatorului acestora;
➢ Inversarea curbei transversal de ocluzie

➢ Boselarea proceselor alveolare

COMPLICAŢII:
➢ Fisuri ale smalţului

➢ Fracturi ale unor restauraţii existente: obturaţii, incrustaţii, lucrări

protetice
➢ Fractura coronară, corono-radiculară, radiculară

➢ Complicaţii pulpare

➢ Afectarea curbelor sagitale

➢ Prabuşirea ocluziei dentare

➢ Micşorarea etajului inferior al feţei, afectare articulară şi musculară

LEZIUNILE ABRAZIVE LA NIVELUL ZONELOR CERVICALE ALE

DINŢILOR

La nivelul coletului dentar se întâlnesc două tipuri de leziuni abrasive,

care se deosebesc între ele prin etiologia şi forma lor clinic:

1. Leziunile (lacunele) cuneiforme = caracter unic de “pană ascuţită”,

localizată frecvent subgingival

2. Leziunile discoidale sau lenticulare = periaj intempestiv; aspect

lucios, neted, lustruit care nu îmbracă aspectul de “pană”, localizat mai
frecvent supragingival.

 LEZIUNILE SAU LACUNELE CUNEIFORME

DEFINIŢIE: leziuni cervicale necarioase

TERMINOLOGIE:

A. Leziuni cervicale idiopatice sau ABFRACŢII (după Gripo)

B. Leziuni cervicale induse de stress (Lee şi Eakle)

LOCALIZARE:
➢ Frecvent la nivelul incisivilor şi caninilor

➢ Apar şi la laterali

ETIOLOGIE:
➢ Etiologie controversată între cercetători

➢ Etiologie plurifactorială: stress, factori iatrogenic, micromorfologia şi

microecologia regiunii cervicale, trauma ocluzală

Caracterul unic al acestor leziuni, aspectul lor asemănător unei

pene ascuţite şi localizarea lor frecvent subgingivală, nu pot fi explicate
complet de nici unul din factorii de mai sus.

Coroana dentară este acoperită de smalţ care, fiind rigid, este aproape
imposibil de deformat, de aceea deformarea elastică are loc la nivelul
coletului dentar, atunci când şi dintele şi parodonţiul sunt solicitate.

CARACTERISTICILE MORFOLOGICE ALE ZONEI COLETULUI:

➢ Stratul de smalţ devine din ce în ce mai subţire, structura mai
neregulată uneori prezentându-se sub formă de insule;
➢ Cementul radicular are o grosime de aprox.20-60 microni, faţă de
150-200 microni la nivel apical
➢ Dentina este mai puţin dură în această zonă, fiind mai solubilă, ca o
consecinţă a mecanismelor simple cum ar fi modificarea pH-ului sub
influenţa anumitor enzime.
➢ Raportul smalţ – cement;

o Smalţ acoperit de cement 60-70%

 o Smalţ în contact liniar cu cementul 30%

o Smalţul şi cementul nu au contact direct 5-10%, lăsând o porţiune

de dentină neacoperită

MECANISMUL ABFRACŢIEI:

Dintele este supus unor frecvente flexiuni ce atenuează presiunile

determinate de masticaţie. Prismele de smalţ de la acest nivel sunt fragile şi
vor suferi un process de desprindere sau fracturare la nivelul joncţiunii smalţ-
cement. Smalţul desprins duce la denudarea dentinei, cu expunerea
canaliculelor dentinare şi această zonă va fi asfel expusă formării defectelor.
Sub influenţa periajului dentar colagenul dentinar este îndepărtat, deci nu mai
este posibilă remineralizarea smalţului prin sistemele tampon salivare.

CLINIC:
➢ Formă de fracturi triunghiulare, cu vârful orientat spre interiorul dintelui,
spre axul lor longitudinal, fiind mai mult adânci decât largi, cu aspect de
pană.
➢ Baza virtuală este spre cavitatea orală, unghiurile sunt ascuţite,
marginile tăioase, fundul neted bine calcificat, suprafaţa netedă, dură,
lucioasă.

EVOLUŢIE:
• Apare dourer

• Inflamaţia pulpară

• Grefarea proceselor carioase

• Fractura dintelui

LEZIUNILE DISCOIDALE (LENTICULARE)

DEFINIŢIE: Leziuni care apar la coletul dentar datorită periajului dentar

intempestiv (aspectul este diferit de cel al leziunilor cuneiforme).

DIAGNOSTICUL POZITIV:
• Antecedente de periaj incorrect

• Localizare mai mult supragingivală în zone expuse periajului dentar

• Este prezentă retracţia gingivală

 • Morfologia lor este diferită de cea a leziunilor cuneiforme; sunt extinse

mai mult în suprafaţă decât în adâncime putându-se extinde şi radicular
dacă rădăcina este denudată
• Aspectul este neted, lustruit, nu îmbracă aspectul de pană
characteristic lacunei cuneiforme

CURS 5 EROZIUNEA DENTARĂ

DEFINIŢIE:

Eroziunea dentară este o pierdere superficială de substanţă dentară datorată

unui proces chimic care nu implică flora microbiană.

ETIOLOGIE:

1. Factori extrinseci

2. Factori intrinseci

3. Eroziunea idiopatică esenţială(cu factor cauzal necunoscut).

EROZIUNEA EXTRINSECĂ, poate fi determinată de ACIZI care provin din:

aport
alimentar

activitati substante
profesionale medicament

Eroziunea extrinsecă prin aport alimentar: apare la consumul de lungă

durată de timp a următoarelor alimente:
• Alimente acide: salate, murături, ce conţin acid acetic;

• Băuturi acide carbo-gazoase, cu pH acid, ce conţin acid carbonic;

• Alimente sau băuturi ce conţin acid citric ( citrice).

LOCALIZARE:

Leziunile localizate:apar pe suprafaţa vestibulară a dinţilor frontali maxilari şi

pe marginea incizală a incisivilor superiori şi inferiori.

Eroziunea generalizată: afectează întreaga coroană dentară cu o pierdere a

conturului suprafeţei ce apare lucioasă, cu aspect devital, fără margini de
smalţ ascuţite pe măsură ce acestea se rotunjesc. Suprafaţa smalţului poare
deveni relativ concavă până la expunerea dentinei, când procesul de
reducere dentară este accelerat datorită durităţii scăzute a dentinei.

Se formează un aspect de escavaţie.

! Orice proces de eroziune va fi exacerbat dacă dinţii sunt periaţi când acidul
este încă prezent în mediul bucal.!

Consumul de acizi blochează calciul ionic din lichidul bucal, ceea ce

favorizează scoaterea calciului din structurile dentare, iniţiind demineralizarea
acestora.

Eroziunea extrinsecă datorată unor activităţi profesionale:

Aceste eroziuni apar la persoanele care lucrează în mediu cu acizi industriali

precum: acidul clorhidric, formic, azotic, sulfuric, în aer poluat cu acizi în stare
gazoasă, în laboratoarele de cercetare în care se utilizează ca reactivi
substanţe acide.

LOCALIZARE: apare mai întâi la nivelul feţelor vestibulare ale incisivilor

superiori, care vor căpăta un aspect mat, în funcţie de contactul cu acidul se
observă pierderea smalţului vestibulo-incizal, suprafaţa smalţului căpătând un
aspect neted, lucios, rotunjit, dară muchii la nivelul smalţului.

EFECTUL NOCIV depinde de:

1. Concentraţia acidului în mediul înconjurător

2. Durata contractului

3. Gradul de disociere a particulelor de acid

4. Dimensiunile fantei labiale

5. Prezenţa respiraţiei orale

6. Capacitatea tampon a salivei

 Eroziunile extrinseci datorate unor substanţe medicamentoase:

Ele sunt determinate de administrarea unor substanţe precum acidul

ascorbic(aspirina) de tip efervescent sau comprimate masticabile.

O altă formă de eroziune iatrogenă este reprezentată de medicaţia acidă care

se recomandă pacienţilor cu hipoclorhidrie, care va determina eroziuni pe faţa
vestibulară a incisivilor superiori chiar dacă substanţa este administrată cu
paiul.

Consumul de amfetamine conduce la modificarea pH-ului salivar cu

repercursiuni grave asupra structurilor dentare.

EROZIUNILE INTRINSECI:

Apar la pacienţii care au regurgitaţii gastrice frecvente, simptom al:

1. Anorexiei nervoase

2. Herniei hiatale

3. Gastritei acide

Asocierea toxică a unor afecţiuni cum ar fi:

1. Alcoolismul

2. Bulimia

3. Anomalii ale tractului digestiv

4. Ulcer peptic

5. Diverticuli esofagieni

6. Sarcina toxică

ASPECT CLINIC: caracterizat de afectarea:

➢ Feţelor palatinale ale dinţilor superiori

➢ Feţele ocluzale şi vestibulare ale lateralilor inferiori

➢ Incisivii superiori suferă un proces de estompare a tuberculului palatinal

➢ Cuspizii molarilor şi premolarilor devin rotunjiţi

EROZIUNEA ESENŢIALĂ IDIOPATICĂ

 Se presupune că ar fi determinată de:

✓ Creşterea conţinutului de acid citric în saliva stimulată

✓ Creşterea conţinutului de mucină în salivă, aceasta îngreunând

depunerea calciului salivar în scopul reparării micilor defecte ale
smalţului prin remineralizare;
✓ La pacienţii cu ocluzie traumatică sau parodontopatii la care se
constată prezenţa unui exudat inflamator cu pH acid.

S-a observant că un flux salivar scăzut exacerbează efectul

factorilor intrinseci şi extrinseci, pe când capacitatea tampon a
salivei şi apele de gură fluorurate reduc efectele nocive ale acestora.

CLINIC:

În primele stadii: semnele clinice sunt sărace, medicul dentist este cel
care pune diagnosticul pe baza examinării amănunţite a suprafeţelor
dentare.

În stadia mai avansate: pacientul prezintă durere la agenţi fizico-chimici,

care de cele mai multe ori duce la evitarea igienei care agravează
simptomatologia.

În cazul eroziunii generalizate: tabloul clinic este dominat de tulburări

estetice şi funcţionale cu fenomene dureroase acute care merg până la
inflamaţia pulpară.

DIAGNOSTICUL POZITIV:
✓ Anamneza atentă

✓ Prezenţa eroziunilor cu caractere specific

✓ Expunerea canaliculelor dentinare direct în mediul bucal, prin

procesul de demineralizare al dentinei

DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL:

1. Abraziunea

 2. Atriţia

3. Lacunele cuneiforme

4. Leziunile lenticulare

5. Procese carioase de colet

Curs 6

LEZIUNILE TRAUMATICE ALE DINŢILOR FĂRĂ INTERESAREA

CAMEREI PULPARE

DEFINIŢIE:

Leziunile traumatice ale dinţilor reprezintă una din cauzele care produc
modificări ale morfologiei coronare prin pierderea de substanţă dură dentară.

ETIOLOGIE:
• Traumatică (accidente de muncă, accidente de joacă, interpunerea
unor obiecte dure între dinţi antagonişti, bruxismul, stress, accidente
casnice, agresiuni, iatrogenie prin alunecarea instrumentelor în timpul
tratamentelor)
• Necarioasă

CLASIFICARE GENERALĂ: după mai mulţi factori:

✓ Etiologic

✓ Clinic

✓ Morfologic

✓ Posibilităţi terapeutice

CLASIFICAREA LEZIUNILOR TRAUMATICE CORONARE:

CLASA I ELLIS: fractura de smalţ

CLASA II ELLIS: fractura ce interesează smalţul şi dentina

 CLASA III ELLIS: fractura ce interesează smalţul, dentina şi camera

pulpară( fractura penetrantă)

CASA I ELLIS – fractura în smalţ

CLASA II ELLIS – fractura în smalţ şi dentină

CLASA III ELLIS – fractura penetrantă

FRACTURI PENETRANTE ŞI LEZIUNI ALE PĂRŢILOR MOI

FISURA CORONARĂ

Este o leziune caracterizată prin întreruperea continuităţii smalţului, dar

fără pierdere de substanţă amelară. Se întâlneşte frecvent, este greu de
diagnosticat şi tratat.

ASPECT CLINIC:

Se prezintă sub forma unor linii în smalţ, care pot ajunge la joncţiunea
amelo-dentinară, sau se pot extinde spre pulpa dentară.

SIMPTOMATOLOGIE:

- Uşoară sensibilitate la rece sau dulce, uneori durere la masticaţie şi

presiune

- Sensibilitate accentuată dacă fisura este profundă, în timp, poate fi

ireversibilă, alteori durerile dispar şi pot apărea mortificări pulpare.

DIAGNOSTIC: Chiar unui examen clinic minuţios poate să-i scape o leziune
fisurală a smalţului
➢ Transiluminarea cu fibre optice

➢ Substanţe colorante (albastru de metilen)

DIAGNOSTIC DE CERTITUDINE:
➢ Pacientul este pus să muşte cu dintele suspectat pe un disc de cauciuc,
băţ de lemn sau rulou de bumbac foarte dens; dacă apare o durere
acută după îndepărtarea obiectului interpus, dintele afectat este
identificat cu certitudine

TRATAMENTUL FISURILOR:

Tratamentul fisurilor de smalţ lipsite de complicaţii constă în:

 ➢ Expectativă

➢ Monitorizare clinic şi radiologică

➢ Aplicaţii topice de preparate fluorurate

➢ Utilizarea pastelor de dinţi desensibilizante

Tratamentul trebuie să împiedice acţiunea factorilor externi (fizici, chimici şi

biologici). Din aceste considerente putem recurge la:
➢ Glass-ionomeri sau compomeri

➢ Faţetări directe sau indirect

➢ Tratament endodontic dacă apar complicaţii pulpare

FRACTURA SIMPLĂ DE SMALŢ

DEFINIŢIE:

Reprezintă acea leziune traumatică în care pierderea de substanţă

dură este limitată numai în smalţ, până la joncţiunea smalţ-dentină.

ASPECT CLINIC:
➢ Afectarea unghiului/unghiurilor incizale(mezial, distal)

➢ Afectarea muchiei incizale

➢ Mai rar treimea mijlocie

➢ Frecvent sunt afectaţi frontalii maxilari, mai rar cei mandibulari şi foarte
rar lateralii

TRATAMENT:

Tratamentul acestor leziuni depinde de gradul interesării ţesuturilor

dentare, dar şi de direcţia liniei de fractură. Se pot obţine rezultate foarte
bune în felul următor:

1. Netezirea marginilor de smalţ cu ajutorul unor freze diamantate sau

discuri abrasive până la obţinerea unui contur neted şi uniform

2. Se continuă finisarea marginii incizale cu gume de lustruit rotative, până

când suprafaţa smalţului devine lucioasă.

 Dacă fractura în smalţ afectează o cantitate mai mare de ţesut

dentar,unghiul incizal, integritatea dintelui se poate reface folosind sistemele
adezive:

PROTOCOL OPERATOR:

1. Verificarea vitalităţii dintelui şi a lipsei semnelor inflamatorii

2. Realizarea izolării câmpului operator, de preferat cu digă

3. Alegerea nuanţei de compozit potrivită

4. Teşirea marginilor de smalţ pe o distanţă de aproximativ 2mm şi o

adâncime de 0.3mm atât pe faţa vestibulară cât şi pe cea palatinală,
fără a se ajunge la stopurile ocluzale palatinale;

5. Marginea gingivală a fracturii va fi preparată pe o adâncime de 0,5mm,

pentru a îmbunătăţii retenţia;

6. Finisarea cavităţii şi a marginilor teşite cu discuri abrasive şi lustruirea

cu pastă pentru microabraziune( pastă de piatră ponce şi clorhexidină
2%);

7. Gravarea acidă a marginilor de smalţ cu acid fosforic 37% timp de 15

secunde, spălare 15 secunde, uscare 5 secunde, fără deshidratarea
suprafeţei de smalţ;

8. Aplicarea adezivului timp de 10 secunde prin mişcări continue, uscarea

10 secunde şi polimerizarea 20 secunde;

9. Aplicarea straturilor de compozit şi fotopolimerizarea lor timp de 40

secunde;

10.Finisarea este foarte importantă, realizându-se cu freze speciale

diamantate şi extradure, cu discuri de finisare, benzi abrasive, gume de
lustruit, perii, cupe şi pastă de lustruit.

FRACTURA CORONARĂ NEPENETRANTĂ

DEFINIŢIE: fractura smalţului şi a dentinei fără interesarea camerei pulpare

ASPECTUL CLINIC: variază în funcţie de :

➢ traseul liniei de fractură,

➢ gradul de pierdere al substanţei dentare

 ➢ asocierea părţilor moi din vecinătate

SIMPTOMATOLOGIE:

În funcţie de gradul de expunere al dentine această fractură prezintă diferite

grade de intensitate ale simptomatologiei subiective, mai ales la stimuli:
➢ Chimici

➢ Termici

➢ Presiune

În acelaşi timp pacientul prezintă disfuncţie fizionomică şi uneori fonetică

CLASIFICARE:

După direcţie:
➢ Orizontale

➢ Verticale

➢ Oblice

➢ Cu direcţii multiple

După localizare:
➢ Pe dinţii anteriori

➢ Pe dinţii posteriori

După gradul de interesare:

➢ Complete

➢ Incomplete

După profunzime:
➢ Mezio-distale

➢ Vestibulo-orale

TRATAMENTUL FRACTURILOR NEPENETRANTE

În cazul acestor fracturi trebuie să ţinem seama de mai multe aspecte:

➢ Dentina expusă în cavitatea orală care necesită protecţie specială;

 ➢ Imposibilitatea realizării unei cavităţi retentive, ceea ce presupune

utilizarea, uneori pe lângă tehnica adezivă, a unor metode speciale de
retenţionare a compozitului: aplicarea de ştifturi parapulpare sau
crearea unor şanţuri de retenţie paralele cu suprafaţa de secţiune.

Alegerea unuia dintre aceste sisteme se face ţinând cont de:

✓ Tipul de ocluzie, solicitarea restaurărilor fiind mult mai mare în cazul
ocluziei “cap la cap”, de aceea în cazul acestui tip de ocluzie vom folosi
ştifturile parapulpare pentru o retenţie şi o rezistenţă optimă.
✓ Gradul de distrucţie coronară: când acesta depăşeşte 1/3 din volumul
coroanei este indicată combinarea sistemului adeziv cu ştifturile
parapulpare.
✓ Volumul şi dimensiunile camerei pulpare: la tineri, în special la copii,
unde dimensiunile camerei pulpare sunt foarte mari, iar volumul
dentinar este redus, vom prefera sistemul cu agenţi demineralizanţi,
pentru a evita deschiderea acccidentală a camerei pulpare.

RESTAURARI ALE DINTILOR CU LEZIUNI CARIOASE PRIN INLAY-URI

DIN CERAMICA
▪ Sunt realizate din materiale ceramice, in laborator
▪ Se aplica in preparatie prin tehnica de adeziune cu rasini
▪ 3 metode de cresterea a durabilitatii restauratiei
1.Optimizarea preparatiei prin:
• Rotunjirea unghiurilor interne si a suprafetei preparatiei
• Crearea unui spatiu de 2mm pentru ceramica in toate zonele ce sunt supuse
presiunii masticatorii
• Reducerea inaltimii cuspizilor pentru a preveni fracturarea lor
2.Utilizarea unei ceramici cu durabilitate crescuta
3.Utilizarea tehnicilor adezive
▪ 3 avantaje in raport cu alte restaurari:
• Aspect estetic foarte bun
• Refac rezistenta dintilor compromisi
• Sunt mult mai conservatoare in comparatie cu cele metalice
Indicatii si contraindicatii:
A.Indicatii:
➢ Pacienti care solicita restaurari estetice pe dintii posteriori

 ➢ Leziuni carioase mici si medii,dar profunzimea cavitatii sa fie de cel putin

1,5-2mm, pentru a asigura o grosime corespunzatoare ceramicii (care sa evite
fractura); este obligatorie asigurarea protectiei pulpare
➢ Restaurarea unor dinti care au ca antagonisti lucrari protetice din portelan
(datorita abraziunii)
➢ Dinti cu distructii coronare mari, la care e greu de realizat forma de retentie
pentru alte materiale,
➢ Pacienti cu igiena buna si riscul scazut la carie,
➢ Dinti cu fracturi coronare
➢ Dinti devitali, ca metoda conservatoare, atunci cand CAE a compromis
rezistenta dintelui
➢ Pacienti alergici la diferite metale sau compozit
B.Contraindicatii:
➢ Pacienti cu parafunctii (bruxism)si obiceiuri agresive tip: tinerea cuielor sau a
creioanelor intre dinti
➢ Pacienti cu igiena orala deficitara
➢ Pacienti cu risc crescut la carie
➢ Dinti cu discromii importante
➢ Cavitati care prezinta un prag gingival situat mult subgingival si nu se poate
obtine o izolare corecta
➢ Pacienti cu probleme de sanatate generala (boli psihice, boli cronice
invalidante)
➢ Pacienti cu probleme financiare
Avantaje si dezavantaje:
A. Avantaje:
• Dpv estetic, reprezinta un inlocuitor ideal al tesutului dentar
• Ideal pentru sanatatea parodontala –acumuleaza o cantitate minimala de
placa bacteriana ;
• Preparatie usor de realizat, mai economica, minimal invaziva
• Rezistenta foarte buna la abraziune;
• Stabilitate corespunzatoare in timp
• Inchidere marginala superioara inlay-urilor metalice/compozit sau a
altor materiale de restaurare ;
• Realizarea punctului de contact interproximal e superioara celorlalte
restauratii;
• Realizarea punctelor de contact ocluzale-stabile si rezistente
• Radiotransparenta asemanatoare structurilor dentare dure
• Sunt biocompatibile si inerte in ecosistemul oral

B. Dezavantaje:
• Timp de lucru indelungat si atentie deosebita la preparare, realizare si
cimentare
• Duritatea incrustatiei necimentate e relativa-la proba datorita unei
presiuni excesive, marginile de ceramica se pot fractura usor; dupa
cimentare, prin aplicarea adezivului, rezistenta sa creste substantial

 • Necesita laborator bine dotat si tehnician competent

• Determina abrazarea dintilor antagonisti, mai ales atunci cand exista
parafunctii
• Orice adaptare ocluzala, dupa cimentare, afecteaza stratul superficial,
respectiv fizionomia
Compozitul de cimentare:
Asigura un suport solid de legatura cu structura dintelui
Realizeaza un suport uniform si continuu care asigura preluarea
fortelor care se exercita asupra suprafetei de portelan
Asigura rigiditatea restauratiei
Egalizeaza variatiile de elasticitate intre diferitele structuri
dentare
Poate sa corecteze eventualele mici goluri aparute in procesul de
fabricare al portelanului, care ar slabi considerabil rezistenta
acestuia
Realizarea preparatiei:
Inainte de realizarea preparatiei:
- se localizeaza ariile de contact ocluzal si ariile de stress masticator maxim
- se verifica miscarile de propulsie si lateralitate-depistarea si indepartarea
eventualelor I sau CP

Diferente in prepararea cavitatii pentru inlay fata de cele pentru amalgam:

➢ Preparatia este mult mai conservatoare, se indeparteaza strict tesuturile alterate
pana in dentina dura, normal colorata sau usor pigmentata
➢ Designul cavitatii trebuie sa permita amprentarea, realizarea incrustatiei,
insertia si dezinsertia acesteia-de aceia peretii trebuie sa nu fie retentivi; peretii
pot fi chiar usor divergenti 4-150 fata de podeaua cavitatii.
➢ Peretii subminati, nesustinuti de dentina, nu trebuie indepartati- se captusesc cu
CIS ;dar trebuie respectat principiul rezistentei;
➢ Nu necesita realizarea extensiei preventive
➢ Grosimea ocluzala a incrustatiei trebuie sa fie de 1-2,5 mm,pentru a rezista
stresului ocluzal
➢ Intalnirea dintre pereti se realizeaza prin linii si unghiuri rotunjite, folosind
freze cilindrice fine cu varf inactiv
➢ Marginile de smalt nu se bizoteaza, deoarece marginile subtiri de ceramica se
pot fractura in timpul inserarii
Marginileocluzale ale preparatiei pot fi:
❖ Groase-butt joint
❖ Cu prag rotunjit-hollow-ground chamfer
Acestea asigura sigilarea perfecta, prin expunerea prismelor de smalt
la90o fata de linia de finisare,permite o buna gravare a acestora.
Cavitatile verticale- peretele gingival este plan, situat in smalt
• Plan, perpendicular pe axul dintelui
• In forma de V, laturile V-ului , paralele cu inclinarea pantelor cuspidiene

 Forma si profunzimea peretelui pulpar = factor cheie in reducerea

fortelor de frecare la interfata ciment-restauratie

Dintii care prezinta restauratii anterioare compromise

Se indeparteaza restauratia si se reface preparatia, dupa o prealabila analiza clinica:
Rezistenta peretilor restanti
Plasarea marginilor restauratiei
Posibilitatea de insertie a restauratiei, pentru a decide tipul de
restauratie potrivit (inlay, onlay, coroana partiala sau totala)
Adaptarea incrustatiei:
Pe model se verifica:

❖ Integritatea incrustatiei
❖ Aspectul marginilor: netede, uniforme, continue
❖ Fata interna a incrustatiei sa fie gravata
❖ Realizarea punctului de contact
In cavitatea bucala se verifica:
❖ Culoarea incrustatiei
❖ Contactul interproximal-se verifica cu ata, cu mare prudenta pentru a nu
fractura ceramica:
Daca e prea slab se corecteaza in laborator
Daca e prea strans se reduce cu freza de finisat ceramica
❖ Marginile restauratiei (la nivel ocluzal si la nivelul pragului gingival)sa
asigure o inchidere marginala precisa:
Sa continue profilul coroanei
Sa nu se extinda peste marginile de smalt
❖ Se verifica in ocluzie, folosind hartia de articulatie

Cimentarea incrustatiei:
Inainte de cimentare:
-inlay-ul-------- gravare, spalare, uscare, silanizare
-preparatia----gravare prin tehnica total etch; aplicare primer, agent de
colare
Se aplica un strat fin de material compozit fotopolimerizabil:
Pe suprafata interna a inlay-ului
In preparatie, dupa care se aplica incrustatia in preparatie
Se indeparteaza usor excesul de rasina, se polimerizeaza 3 minute
-1min ocluzal
-1 min vestibular
-1 min oral

Sistemele CAD-CAM in realizarea INLAY-urilor ceramice

❖ Tehnica recenta de realizare a restauratiilor ceramice prin metoda indirecta
❖ CAD-CAM=computer-aided-design/computer-aided-manufacturing
❖ Fabricarea piesei este asistata de ordinator

 ❖ Amprenta electrono-optica------- camera intraorala----proiectata pe

calculator(CAD)
❖ Model virtual-----prelucrarea si ansamblarea imaginilor
❖ Macheta virtuala
❖ Realizarea propriu-zisa a piesei----prin frezare de catre un robot(CAM)

Avantaje si dezavantaje:

Avantaje:
Nu necesita laborator
1 sedinta de lucru
Timp de lucru redus:
• Inlay mic-3min
• MOD-8min
• Onlay-12-13min
Timp de fabricare
1-1,5h
Nu necesita amprenta
Posibilitate de fractura-redusa (bloc omogen
Dezavantaje:
❖ Aparatura sofisticata
❖ Pret de cost ridicat
❖ Morfologia dentara e mult simplificata
❖ Functia ocluzala poate fi deficitara

MODIFICARI DE CULOARE ALE DINTILOR

Modificarile de culoare ale dintilor se mai numesc si discromii dentare si

reprezint una dintre cele mai frecvente cauze pentru care pacientii apeleaza la un
tratament estetic.

 Clasificare:

▪ Dupa momentul instalarii discromiei:

▪ discromii primare, prezente in momentul aparitiei dintelui pe arcada
▪ discromii secundare, aparute dupa eruptia dintelui pe arcada.

Dupa mecanismul etiopatogenic, intalnim:

1. Discromii intriseci (endogene), cauzate de:
▪ schimbari de structura sau grosime ale tesuturilor dure dentare ( zone de hipoplazie
a smaltului sau zone hipomineralizate)
▪ incorporarea de pigmenti in timpul formarii dintilor ( impregnarile
tetraciclinice,fluoroza, porfiria)
▪ difuzia de pigmenti in resturile dure dentare, dupa formarea dintelui ( produsii de
necroza din pulpa dentara, substante medicamentoase utilizate in endodontie)
▪ cauze necunoscute
▪ senescenta
▪ hemoragice
2. Discromiile exogene(extrinseci):
▪ pigmentatiile alimentare (clorhexidina utilizaa in apele de gura in combinatie cu
taninul din alimentatie da nastere unei coloratii cu tenta maron)
▪ bacteriile cromogene salivare care pot duce la aparitia unei coloratii verzui la coletul
dintilor sau o coloratie brun neagra, paralela cu linia coletului, foarte rezistenta la
agenti chimici.
Impregnarile nicotinice, de culoare brun-neagra de pe fata linguala a dintilor.
▪ depozitele de tartru ce dau culorile brune la coletul dentar.
▪ depozitele alb-galbui de la coletul dintilor datorate igienii orale defectuoase.
▪ modificarile de culoare ale dintilor cu leziuni carioase simple si complicate.
▪ modificarile de culoare determinate de materialele de obturatie coronara (amagamul
de argint), sau materiale de obturatie radiculara(iodoformul,argintul).
Dupa vitalitatea dentara, intalnim discromii la:
▪ dinti vitali
▪ dinti devitali
Modificarile de culoare determinate de tetraciclina

Modificarile de culoare apar la nivelul incisivilor si caninilor superior si inferiori,

dupa administrarea de tetraciclina, incepand din luna a treia de viata intrauterina pina
la varsta de 7 ani. Tetraciclina este acumulata mai putin in smalt, cea mai mare parte
fiind acumulata in dentina. Coloratia dintilor si profunzimea ei este cu atat mai
intense cu cat doza de tetraciclina administrate a fost mai mare.

Azi se accepta existenta a trei norme de discromii tetraciclinice:

▪ Forma usoara, cu o culoare galben deschis sau mai rar gri deschis, in treimea
incizala a dintilor, care raspunde usor la trei – patru sedinte de albire in cabinet cu o
cura de albire la domiciliu de patru saptamani.

 ▪ Formula moderata, care are nuante mai pronuntate de galben inchis pana la brun si
cenusiu, fara localizare si limite precise, care dispare in mod normal in cinci – sase
sedinte de albire in cabinet sau cinci – sase saptamani de albire la domiciliu.

▪ Forma severa, la care coloratia este intensa, gri deschis spre albastru sau cafeniu
purpuriu, extinsa sub forma de benzi transversale, mai ales cervical, albirea avand
efect pana la un punct, tratamentul fiind cel de fatetare directa sau indirecta cu
compozit sau portelan.

Modificarile de culoare determinate de fluoroza

Modificarile de culoare determinate de fluoroza apar daca, in primii sapte ani de

viata, copilul ingera o cantitate de fluor de peste 1 mg/litru de apa.
Coloratia se limiteaza la smalt, este bimaxilara si bilaterala, si dupa gravitate se
clasifica in trei forme:
▪ Forma minora, in care smaltul apare patat cu zone albicioase, cretoase.
▪ Forma medie, in care apar pete cafeniu galbui.
▪ Forma severa, cu aparitia unor modificari in textura smaltului care apare opac,
cafeniu, friabil si se desprinde parcelar de pe dentina subiacenta.
In primele doua forme tratamentul este de decolorare, iar in forma severa se face
fatetare.

Modificarile de culoare de cauze necunoscute

Sunt discromii dentare rare, care apar fara cauze aparente si care pot insoti unele boli
cum ar fi:
▪ osteogeneza imperfetca, insotite de aparitia pe dinte a unor pete portocalii, de
intindere variabila, care cedeaza la trei – patru sedinte de albire.
▪ icterul hemolitic
▪ avitaminoze (B,C,PP) cu coloratii dentare datorate tulburarilor vasculare
consecutive.
▪ talasemia si eritroblastoza fetala.
▪ anemia hemolitica
▪ incopatibilitatea de Rh dintre mama si fat.

Modificare de culoare de natura hemoragica

Apar in urma unui episod traumatic, urmat de ruperea vaselor de singe si

extravazarea sangelui in canaliculele dentinare.
Aceste afecteaza unul sau mai multi dinti frontali, vitali, care au o culoare roz si nu
beneficiaza de metode de albire.
O alta afectiune care duce la culoarea rosie a dintilor este porfiria eritropoetica
congenitala.

Dintii nu sunt intotdeuna colorati, dar au o fluorescenta rosie in lumina ultravioleta si

pot prezenta hipoplazii.
Coloratiile la persoanele in varsta

Acest fenomen se datoreaza depozitelor de dentina secundara sau tertiara care

oblitereaza camera pulpara si este accentuat de consumarea unor condimente picante,
alcool, tutun, cafea.Aceste modificari sunt ideale pentru tratamentul de albire.

Pata alba ( white spot )

Pata alba poate fi congenitala, ea mai poate aparea prin combinarea mai multor
factori ce actioneaza in perioada de dezvoltare a dintilor permanenti, poate sa fie
urmarea unor mineralizari datorate combinarii unor factori traumatici cu fluoroza,
urmarea unor febre eruptive sau a altor boli generale.

Petele albe pot fi acute, aparute ca urmare a unor procese carioase, a purtarii unor
aparate ortodontice sau a unei igiene incorecte.
Discromiile dentare datorate mineralizarii secundare

Apar ca urmare a unor contuzii sau subluxatii dentare urmate de obliterarea camerei
pulpare si ale canaliculelor dentinare, ducand la reducerea transluciditatii dintelui,
dandu-i o culoare galben – bruna.

Defectele de smalt

La dintii cu hipoplazie, smaltul apare neregulat si uneori poros.

Zone extinse din suprafata acestui smalt fixeaza selectiv pigmentii de origine bucala
dand un aspect foarte inestetic.
La aceste forme, albirea poate da rezultate, dar repigmentarea are loc repede.
Un tratament mai durabil il constituie fatetarea.
Atritia, abraziunea si eroziunea importanta coloreaza in galben sau brun dentina
denudata prin penetrarea pigmentilor sau substantelor colorante in tubii dentinari.
Acelasi lucru este valabil si pentru fracturile dentare cu implicarea dentinei.

Albirea dintilor vitali

Albirea dintilor vitali presupune cateva etape anterioare inceperii tratamentului:

▪ examen clinic minutios cu evidentierea etiologiei discromiei si fotografierea
coloratiei inainte de tratament.
▪ examene complementare: radiografii – teste de vitalitate.
▪ verificarea etanseitatii restaurarilor care vor fi supuse albirii pentru a evita ca
substanta de albire sa patrunda in camera pulpara.De asemenea, tratarea proceselor
carioase si a obturatiilor incorecte.

 ▪ notarea nuantei de culoare dorite de pacient, care poate fi prea alba in raport cu
varsta sau tenul persoanei respective, dand un aspect nerealist.
▪ Inaintea albirii nu se face anestezie pentru ca pacientul sa poata simti
eventuala durere ce poate surveni si sa o relateze medicului imediat.
▪ I se va explica pacientului ca doar smaltul se albeste, nu si restauratiile
existente, de aceea, dupa albire restauratiile s-ar putea sa apara mai inchise la
culoare si sa necesite inlocuirea
▪ Monitorizarea pacientului este absolut necesara.
Efectele secundare ce pot sa apara ca urmare a albirii dintilor vitali
➢ Procedeele de albire folosesc substante chimice pe baza de peroxidaze,
de aceea, prin descompunere ele pot accentua actiunea mutanta a altor
substante cum ar fi tabacul.Pe toata perioada tratamentului de albire
pacientul nu trebuie sa fumeze.
➢ Substantele folosite in tehnicile de albire pot produce modificarea florei
bucale pe termen lung. In caz de utilizare prelungita pot sa apara colonii
de Candida albicans si o hipertrofie a papilelor interdentare.
➢ Efectul secundar cel mai frecvent intalnit dupa procesul de albire al
dintilor este aparitia hipersensibilitatii dentinare temporare, fenomen ce
dispare daca procesul de albire este intrerupt si dintii remineralizati cu
o pasta de dinti fluorurata. La pacientii ce prezinta de la bun inceput
hipersensibilitate la dintii ce urmeaza a fi albiti nu se indica aceste
tehnici.
➢ Se poate intampla, ca in timp, rezultatele albirii sa se piarda si atunci va
fi necesara o noua albire (dupa 1 an ). Exista mai multe cauze de
recolorare precum: consumul de cafea, vin rosu, sucuri de fructe si alte
bauturi cu ph scazut, tabac, ciocolata. Sub influenta acestor factori
externi dintii capata o tenta mai inchisa.
➢ La pacientii care utilizeaza tehnica de albire la domiciliu mai pot
aparea:
• Iritarea gingiei, ceea ce presupune o gutiera neetansa
• Tulburari in articulatia temporo-mandibulara datorita unei
gutiere ce inalta ocluzia
• Senzatie de greutate in stomac, ceea ce denota ca gutiera a
fost umpluta in exces si pacientul a inghitit o cantitate de
pasta de albire
• Aparitia unei sensibilitati la coletul dentar ceea ce arata o
purtare prea prelungita in timp a gutierei.
Tehnica de albire a dintilor in cabinet IN OFFICE BLAECHING

Scopul:
➢ Atunci cand pacientul doreste un rezultat mai rapid
➢ Atunci cand trebuie albiti doar cativa dinti

 ➢ Cand albirea este necesara in scop protetic

➢ Cand pacientul doreste sa fie ingrijit de un personal calificat.
Indicatii:
Tehnicile de albire a dintilor in cabinet sunt eficiente pentru modificarile de
culoare date de : fluoroza, tetraciclina, varsta si coloratiile superficiale
dobandite .
Contraindicatii:
➢ Dintii ce prezinta sensibilitate
➢ Dintii ce prezinta obturatii multiple din amalgam sau compozit
➢ Tinerii sub 14 ani care au camera pulpara foarte voluminoasa
➢ La femeile insarcinate
Etape de lucru:
▪ se face un examen clinic minutios, diagnosticul si planul de tratament.
▪ fotografia situatiei prezente inainte de tratament si un model de studiu
▪ detartraj si periaj profesional.
▪ alegerea culorii dorite impreuna cu pacientul
▪ vaselinare partilor moi pentru protectie.
▪ uscarea dintilor si izolarea cu diga ( de preferat )
▪ pentru a obtine un smalt receptiv la decolorare se va aplica pe toata suprafata sa un
gel demineralizant, acid fosforic 30%, timp de 15 sec; dupa care se va spala cu apa si
se usuca dintele. Aceasta gravare acida lasa o suprafata poroasa ce
mareste capacitatea de penetrare a decolorantului.

▪ pe toata perioada tratamentului se va evita utilizarea unor paste cu fluoruri.

▪ toate metodele de albire presupune eliberarea oxigenului din peroxidul de hidrogen,
folosind pentru aceasta caldura si lumina.
▪ aplicarea agentului decolorant care poate fi:
1. Superoxol, care este apa oxigenata stabilizata in concentratie de 30 -35% sau
amestecul superoxol – perborat de sodiu

▪ La folosirea superoxolului fata si ochii pacientului trebuie protejate deoarece

sunt substante foarte agresive. Protectia se va face cu lentile de protectie. De
asemenea se va face protectia tesuturilor gingivale adiacente dintilor ce vor fi
albiti cu: vaselina sau Orabase sau cu un scut de protectie din resina
fotopolimerizabila (Opal Dam), atunci cand nu putem aplica etans diga.

▪ Dupa izolarea se curata dintii cu piatra ponce si apa apoi se aplica superoxolul,
in prealabil agitat. Nu se utilizeaza paste de finisat cu fluor.

▪ utilizarea suplimentara a caldurii cu ajutorul aparatului de diatermie si luminii

sau folosirea lampii de fotopolimerizarea ( datorita timpului de 1 min. necesar
unei singure proceduri lampa se va stica mai repede).Este important sa nu apara
dureri la cald. Temperature maxima tolerata este de 50-60 °C.
▪ In cazul utilizarii caldurii se aplica solutia de albit pe suprafata vestibulara a
dintelui cu o buleta de vata umectata si apoi exprimata. Pe buleta se va aplica un

 instrument cu varful plat a carui temperatura poate fi controlata, instrument

conectat la aparatul de diatermie.

▪ Temperatura instrumentului este marita treptat pana cand pacientul acuza

sensibilitate dureroasa, dupa care se scade pana la un punct la care pacientul nu
mai acuza sensibilitate. Nu se aplica caldura mai mult de 3 min; dupa care se
aspteapta 1 min pana la o noua aplicare.

▪ Procesul de albire trebuie intrerupt dupa 10 – 30 min; chiar daca rezultatul nu

este inca dorit. Aparitia durerii obligea medicul sa intrerupa mai repede
tratamentul.

▪ sensibilitatea termica postoperatorie este un semn de alarma, aceasta aratand ca

temperatura a fost prea mare. De obicei sensibilitatea dispare dupa 24 de ore, in
mod normal.

▪ Atunci cand sursa de caldura este lampa de fotopolimerizare, aceasta se mentine

timp de 1 min; dupa care se indeparteaza si se asteapta 5 min; pana cand dintele se
raceste, dupa care dintii se spala abudent si sunt aspirate resturile procesului de
albire.

▪ La sfarsit toti dintii sunt tratati cu gel neutru de fluorura de natriu 2 – 3 min; apoi
se curate minutios cavitatea bucala. Dupa tratament li se explica pacientilor ca
dintii pot deveni sensibili la variatiile de temperatura timp de cateva zile.

2. Apa oxigenta 30 – 35 % sub forma de gel.

3. HiLite (Shofu) care este apa oxigenata lichida, se activeaza cu ajutorul luminii
si sulfat de magneziu care accelereaza reactia apei oxigenate.
4. Quickstrat ( Denmat) cu peroxid de carbamida 35% foarte active.
5. Opalescence Xtra, de culoare portocaliu intens, ce contine perhidrol si
4Betacaroten. Este un gel care curge de pe dinte si se tine la frigider deoarece
se altereaza in doua sapatamani.Se activeaza cu lumina sau caldura si este
suficienta o singura sedinta de tratament.
6. Opalescence, este un gel activat cu lampa de fotopolimerizare. Se aplica timp
de 5 min; dupa care se sterge cu o buleta de vata si se spala.
7. Opolescence Quick, este un peroxid de carbamida 35% care se aplica in gutiere
timp de 1 – 3 ore, timp in care pacientul sta in sala de asteptare, dupa care
revine in cabinet si se evalueaza rezultatele obtinute.

▪ La doua saptamani dupa orice tehnica de albire se face o evaluare a rezultatului

obtinut si o fotografie si se observa daca este necesar un nou proces de albire.

Tehnici de albire a dintelor la domiciliu

(‘’Home Bleaching’’)

 Indicatii:
▪ dinti cu modificari de culoare datorate varstei, caz in care gutiera se tine 1 – 3
ore pe zi, ziua sau noaptea.
▪ Fluoroza, forme usoare sau medii, tratamentul va dura o luna ( uneori fara
efect ).
▪ Coloratii tetraciclinice uniforme, usoare sau medii

Avantaje:
▪ Metoda de albire eficace.
▪ Substantele de albire se descompun in substante inofensive, care se gasesc in
mod natural in organism.
▪ Efectul de albire este dat de oxigenul liber.

Dezavantaje:
▪ Durata medie a tratamentului este de 2 – 6 saptamani, primele rezultate fiind
vizibile dupa 5 zile.
▪ Coloratiile intense prelungesc durata tratamentului, uneori nefiind influentate de
albire.

Etapele de lucru:
▪ Examenul clinic minutios, diagnosticul, planul de tratament.
▪ Fotografia situatiei prezente si model de studiu.
▪ Curatarea dintilor prin detartraj si periaj profesional.
▪ Alegerea culorii dorite impreuna cu pacientul.

▪ Confectionarea gutierei, din material vinilinic, transparent, cu o grosime de 2

mm, in cabinet.Gutiera trebuie sa o ofere o buna inchidere marginala pentru ca
produsul de albire sa nu fie diluat de saliva.

▪ Pentru un efect optim trebuie ca in gutiera creata sa existe un spatiu pentru

materialul de albire, de aprox. 1,3-1,5 mm situat la 1 mm de marginea gingivala a
gutierei.Acest spatiu se realizeaza prin adaugarea pe fata vestibulara a modelului,
in limitele amintite de material compozit.

▪ Modelul cu dintii astfel pregatiti va fi acoperit cu o folie din material plastic,

moale, care va fi presata la cald si in conditii de vid cu ajutorul unui aparat
special, pentru a lua forma arcadei, dupa care gutiera va fi decupata si probata pe
modelul de lucru.

▪ Gutiera este rascroita la o distanta de 1-2 mm de festonul gingival cu atentie,

pentru a nu deveni o sursa de iritatie pentru gingie si se va intinde de la molar la
molar.

 ▪ Pacientului i se va arata modul in care se aplica gelul in gutiera si gutiera pe

dinti.Pacientul trebuie sa poarte gutiera 1-3 ore/zi, dupa prima ora se indeparteaza
gelul si se inlocuieste cu altul.

▪ Pacientul va primi o singura seringa cu gel de albit si va reveni obligatoriu la

control pentru a primi o noua seringa de gel.

Metoda de albire combinata

Astazi au aparut preparate care permit combinarea tratamentelor profesionale de

albire cu cele la domiciliu.Sistemul profesional pentru albirea in cabinet este
Ilumine Office, care contine 15% peroxid de hidrogen ce rezulta prin combinarea
a 30% peroxid de hidrogen cu o pudra aromata.Gelul se va aplica in gutiera
fabricata anterior si, impreuna cu aceasta se va aplica 30 min. in cavitatea
bucala.Dupa aceea pacientul primeste gutiera si 3 seringi de gel Ilumine pentru
acasa, cu 10 % peroxid de hidrogen, fiind instruit sa aplice gelul cate 3 ore pe zi,
timp de 5 zile.Tratamentul la domiciliu se va incepe la 24 de ore dupa cel din
cabinet.

Albirea dintilor devitali

Pierderea vitalitatii dintilor reprezinta una din cauzele care determina frecvent
modificarea culorii dintilor.Substantele rezultate din degradarea tesuturilor, in
particular sangele, infiltreaza canaliculele dentinare si dau o coloratie brun-gri sau,
uneori o coloratie foarte inchisa, spre negru.
Desi modificarile de culoare ale dintilor devitali raspund foarte bine la tehnicile de
albire, inainte de tratament trebuie evaluate foarte exact situatiile clinice
respective.

Agenti de albire

Pentru albirea dintilor devital se foloseste superoxolul (apa oxigenata 30 %), in

amestec cu perborat de sodiu.

Acest amestec se poate introduce in cavitate, dupa o eventuala demineralizarea

dentinei si se acopera cu un material de obturatie.Aceasta tehnica se numeste in
literatura americana „walking-bleach”.

Procesul de albire poate fi grabit printr-un aport termic si atunci vorbim de

„power-bleach”.

Etapele de tratament „power-bleach”

 ▪ Se apreciaza culoarea dintelui inainte de tratament si se face o fotografie a

acestuia.

▪ Se apreciaza situatia periapicala a dintelui precum si calitatea obturatiei de canal

cu ajutorul unei radiografii.Daca obturatia de canal nu este etansa se trece la
refacerea ei.

▪ Se indeparteaza in totalitate obturatia veche existenta si dentina colorata si se va

indeparta materialul de obturatie radiculara din portiunea initiala a canalului pe
aproximativ 2 mm, dupa care se va sigila canalul cu CIS sau ciment
policarboxilat.

▪ Se spala abudent dintele, iar mucoasa gingivala si mucoasele din vecinatate se

vaselineaza.

▪ Se izoleaza cu diga.

▪ Se degreseaza cavitatea, apoi se aplica acid fosforic 30% atat in cavitate cat si pe
suprafata externa a dintelui, pentru 20-25 de sec., dupa care se clateste abundent
30 de sec.

▪ Se introduce in cavitate amestecul de superoxol si perborat de sodiu cu ajutorul

unei seringi, dupa care se aplica pe o buleta de vata introdusa in cavitate
instrumentul incalzit de la aparatul de diatermie.Caldura se mentine timp de 1-2
min, schimband buleta de 3 ori, de fiecare data folosind o noua buleta inmuiata in
solutie.La final se aseaza si pe suprafata vestibulara a dintelui o buleta de vata
imbibata in solutie si se incalzeste timp de 1 min.Se schimba si aceasta buleta de 3
ori.

▪ La sfarsitul procedeului de albire se spala dintele si se verifica culoarea.Poate sa

fie necesara o noua sedinta de albire.

▪ Se aplica un strat de hidroxid de calciu in interiorul cavitatii de acces si se

acopera pentru 2 zile cu un material de obturatie provizorie.

▪ Daca culoarea obtinuta este cea dorita se poate trece la obturatia definitiva.

Etapele de tratament ambulatoriu „Walking-Bleach”

In cazul utilizarii acestei tehnici primii pasi sunt identici cu tehnica anterioara, dar
dupa izolare, gravare acida si uscare se procedeaza diferit:

▪ In cavitate se introduce pasta formata de perboratul de sodiu cu peroxidul de

hidrogen 3%, lasandu-se un spatiu pentru pasta provizorie (Cavidur, CIS)
deoarece gazul care se elibereaza poate duce la desprinderea obturatiei provizorii..
▪ Produsul de albire este lasat pe loc 2 zile pana la o saptamana; Daca culoarea
este satisfacatoare se va trece la restaurarea definitiva, daca nu, se va repeta

 operatiunea, dar nu mai mult de 4 ori pentru a nu antrena o slabire a rezistentei

dintelui cu aparitia riscului de fractura spontana.

Microabraziunea

Este o tehnica de tratament, cu sacrificiu de substanta dentara minima, care se

adreseaza discromiilor dentare minore, ce afecteaza doar stratul superficial de
smalt si care nu raspund la tehnicile de albire.

Indicatii:
▪ Pete flouorotice ce nu depasesc o adancime de 0,2-0,3 mm.
▪ Pete mici, idiopatice, localizate, albe sau maron.

Substante folosite:
▪ Produsul Prema (piatra ponce amestecata cu acid clorhidric 10%)
▪ Gel format din acid clorhidric 6-7% si microparticule de carbura de siliciu.

Tehnica tratamentului presupune:

▪ Izolarea perfecta cu diga si protectia pacientului si medicului cu ochelari de

protectie. In jurul dintelui supus microabraziunii se va aplica bicarbonat de sodiu,
pentru neutralizarea aciditatii preparatului.

▪ Pe dintele periat profesional, spalat si uscat, se aplica HCL amestecat cu

pulberea de piatra ponce 10-18%. Pasta se aplica pe fata vestibulara a dintelui care
prezinta discromia, in strat de 1 mm si, cu ajutorul unei cupe de cauciuc destinata
acestui scop, cu o piesa la viteza mica, se efectueaza miscari circulare.Miscarile
circulare se executa cu presiune pe gelul de pe fata vestibulara pe care il freaca
astfel de smalt.

▪ Dupa 60 de sec. se face pauza, timp in care se spala fata vestibulara a dintelui cu
un jet de apa sub aspiratie.

▪ Se examineaza culoarea dintelui.Daca aceasta nu corespunde, se va repeta

operatia de maxim 10 ori, ceea ce duce la indepartarea unui strat de smalt de 0,1
mm, iar petele superficiale dispar.Daca, dupa acest numar maxim de sedinte
admise, nu se observa nici o ameliorare, se va opri acest tip de tratament.

▪ Smaltul astfel tratat, dupa spalare si lustruire, va beneficia de o metoda locala de

fluorizare.
▪ Din punct de vedere clinic, dintele supus microabraziunii va aparea foarte lucios,
neted, sticlos, foarte fizionomic.

 TRATAMENTUL LEZIUNILOR CORONARE TRAUMATICE ALE DINŢILOR FRONTALI

Tratamentul surilor de smalţ lipsite de complicaţii pulpare constă in expecta vă, monitorizare clinică si
radiologică, aplicaţii topice de preparate uorurate sau u lizarea unor paste de dinţi desensibilizante, acolo
unde este cazul. Tratamentul trebuie sa împiedice acţiunea factorilor externi( zici, chimici, biologici).
Uneori, din aceste considerente, se pot u liza glass-ionomeri sau compomeri pentru închiderea surilor şi,
uneori, se pot prac ca faţetări directe sau indirecte. Dacă apar complicaţii pulpare se va recurge la
tratament endodon c.

FRACTURA CORONARĂ SIMPLĂ DE SMALŢ

Tratamentul acestor leziuni depinde de gradul interesării ţesuturilor dentare, dar şi de direcţia liniei de
fractură. Se pot obţine rezultate foarte bune urmarind urmatoarele indicații (in felul următor):

• Se netezesc marginile de smalţ cu ajutorul unor freze diamantate sau discuri abrazive până se
obţine un contur neted si uniform;

• Se con nua netezirea marginii incizale cu gume de lustruit rota ve, până când suprafaţa smalţului
devine lucioasă.

În cazul afectării prin fractură a unghiului incizal, numai în smalţ, se poate reface integritatea Dintelui
Folosind Sistemele Adezive.

Protocolul de realizare a acestei refaceri de unghi incizal presupune:

• Veri carea vitalităţii dintelui şi a lipsei semnelor in amatorii;

• Realizarea izolării câmpului operator, de preferat cu diga;

• Alegerea nuanţei de compozit potrivite;

• Teşirea marginilor de smalţ pe o distanţă de aprox. 2mm şi o adâncime de 0,3mm atât pe faţa
ves bulară cât şi pe cea pala nală, fără a se ajunge la nivelul stopurilor ocluzale pala nale;

• Marginea gingivală a fracturii va preparată pe o adâncime de 0,5mm, pentru a îmbunătaţi

retenţia;

• Finisarea cavităţii şi a marginilor teşite cu discuri abrazive şi lustruirea cu pastă pentru

microabraziune(pastă cu oxid de zinc (piatră ponce) si clorhexidină 2%)

• Toaleta cavităţii;

• Gravarea acidă a marginilor de smalţ cu acid fosforic 37%, mp de 15sec, spălare 15sec, uscare
5sec, fără deshidratarea suprafeţei de smalţ;

• Aplicarea straturilor de compozit şi polimerizarea acestora;

• Finisarea obturaţiei este foarte importanta realizându-se cu freze speciale, diamante şi

extradure, cu discuri ne de nisate, benzi adezive, gume de lustruit, perii, cupe şi pastă de
lustruit.
ti
fi
ti

fi

ti
ti
fi

ti
fi
fi

fl
ti

fl

ti

ti

ti

ti
fi
ti

fi

 FRACTURILE NEPENETRANTE ÎN SMALŢ ŞI DENTINĂ

În cazul acestui p de fracturi trebuie să ţinem seama de mai multe aspecte:

• Existenţa den nei expuse în cavitatea bucală care necesită protecţie specială.

• Imposibilitatea realizării unei cavităţi reten ve, ceea ce presupune u lizarea, uneori, pe
lângă tehnica adezivă, a unor metode speciale de retenţie a compozitului: aplicarea de
s furi parapulpare sau crearea unor şanţuri de retenţie paralele cu suprafaţa de
secţiune.

Alegerea unui dintre aceste sisteme de retenţie se face ţinând cont de următoarele elemente:

• Tipul de ocluzie, solicitarea restaurărilor ind mi mare în cazul ocluzii cap la cap, de aceea în cazul
acestei ocluzii vom căuta să asigurăm o retenţie cât mai bună folosind s urile parapulpare;

• Gradul de distrucţie coronară: când acesta depăşeşte 1/3 din volumul coroanei este indicată
combinarea sistemului adeziv cu ş uri parapulpare;

• Volumul şi dimensiunile camerei pulpare: la pacienţii neri, în special la copii, unde dimensiunile
camerei pulpare sunt foarte mari, iar volumul den nar redus, vom prefera sistemul cu agenţi
demineralizanţi, pentru a evita deschidere accidentală a camerei pulpare.

Tehnica restaurării coronare cu materiale compozite si ş uri parapulpare

În aceste cazuri numărul şi grosimea ş urilor depind de:

1. Direcţia liniei de fractură:

• În fracturile orizontale se vor aplica două ş uri cu direcţie axiala, unul mezial şi unul distal;

• Fracturile oblice care interesează unul sau ambele unghiuri incizale se pot aplica, în funcţie
de gradul de distrucţie, unul sau două ş uri.

2. Gradul distrucţiei coronare:

• în fracturile mai mici ale unchiului incizal este necesar un singur ş ;

• în fracturile oblice, cu pierdere mare de substanţă dentară, sunt necesare două ş uri, unul
cu direcţie axială şi altul transversal, paralel cu marginea incizală;

3. Tipul ocluziei:

• În cazul ocluziei cap la cap, din cauza solicitărilor ocluzle se vor aplica ş uri cu diametru
mai redus (0,2-0,4mm), pe când la pacienţii mai vârstnici se pot aplica s uri mai groase, de
0,6-0,8mm.

Reguli de aplicare a ş furi parapulpare

1. Înainte de aplicarea ş urilor parapulpare se va efectua examentul radiologic si testele de vitalitate;

2. Obtura a de bază este obligatorie în toate cazurile, iar ca material de protecţie se pot folosi:
cimenturi pe bază de hidroxid de calciu, CIS, cimenturi policarboxilate;
ti
ti

ti

ti
ti
ti
ft

ti
ft
ti
ft
ti

ft
fi
ti
ti
ft

ti
ti
ti

ft

ti
ft
ti

ti
ti
ft
ft
ti

ft

ti
ft

 3. Este indica să se aplice obturaţia de bază înainte de aplicarea ş urilor, deoarece dispunem de
spaţiu necesar.

4. În cazul aplicării ş urilor prin cimentare se poate folosi ca bază cimentul de cimentare care se va
în nde cât incă este moale.

5. Ş urile de retenţie se vor scurta la 2mm sub marginea incizală, pentru a evita transparenţa
ş ului in această zonă;

6. În cazul dinţilor redusi de volum se vor acoperi ş urile cu „opac”, un material special, găsit în
trusele de compozit moderne, care va împiedica transparenţa metalului prin obturaţie;

7. Se vor folosi cape sau semicape adaptate pe dinte, care vor depaşi cu 2mm suprafaţa de secţiune.

Tehnica de aplicare a pivoţilor

Pregă rea porţiunii coronare a dintelui:

• Se va nisa conturul pierderii de substanţă pentru a nu avea margini anfractuoase;

• Se va realiza protecţia pulpară prin aplicarea unei obturaţii de bază.

Aplicarea pivoților parapulpari prin fric une

• Tunelul parapulpar va pregă t exclusiv în den nă ţinând cont de morfologia coronară şi

de datele radiogra ce;

• În trusă există o freză specială de calibru mai mic decât al ş ului, cu care se realizează
tunelul intraden nar;

• Sprijinul operatorului trebuie să e foarte bun pentru a evita accidentele prin deraparea
frezei, în acest scop recomandându-se şi marcarea tunelurilor dentare cu o freză sferică, la
contraunghi.

• Freza se introduce şi se retrage o singură dată(la sfârşitul frezajului=, evitându-se ezitările şi

mişcările laterale. Retragerea frezei se face în turaţie;

• Segmentul intraden nar al ş ului trebuie să e de aproxima v 5-6mm;

• Când se aplică două ş uri, între ele trebuie să existe o distanţă corespunzătoare pentru
insinuarea materialului de obturaţie;

• După inserarea ş urilor este indicat a se executa o radiogra e de control;

• În lăcaşul creat cu freza specială se introduce ş ul care va lovit uşor, cu un ciocan de

corn.

Aplicarea ş urilor prapulpare prin în letare

ti
ti
ti
ft
ft

ti
fi
ti
ft

ti
ti
ti
ft
fi
ft
ti

fi
ti

ft

ti
ft

ti
fi

fi

ti

fi

ti
ti
ft
ti
ft

fi
ti
fi
ti
ft
ti

ft

 • Aceste pivoturi sunt confecţionate din oţeluri inoxidabile sau tan.

• Cel mai adesea sunt prevăzute cu let pe 2/3 din lungimea lor;

• Sunt comercializate în truse speciale, pe calibre diferite, în ecare trusă existând o freză pentru
forarea tunelului;

• Înşurubarea ş ului se va face cu chei speciale manevrate manual;

• Tipurile mai recente de pivoturi sunt prevăzute cu un mandrin care se adaptează la piesa unghi,
după în letare ş ul fracturându-se la joncţiunea cu mandrinul;

• Observaţiile clinice arată ca pivoturile parapulpare xate prin în letare sunt mai puternic ancorate
în den nă decât cele cimentate sau ancorate prin fricţiune.

Aplicarea pivoţilor parapulpari prin cimentare

• Este o metodă mai veche, la care s-a renunţat în ul ma vreme şi care folosea pivoţii
confecţionate din sârmă de viplă, în cabinet.

• Tunelul intraden nar era realizat cu o freza Beutelrock, în acest tunel introducându-se, cu
acul Lentullo, ciment smântânos, ş urile ind menţinute în tunel cu ajutorul unui cleşte
special pănă la priza cimentului.

Tehnica restaurărilor coronare cu compozite şi şanţuri de retenţie

Este o tehnică indicată în situaţiile în care planul de fractură coronară, indiferent de direcţia lui, nu
oferă o suprafaţă den nară su cientă pentru ancorarea ş urilor, iar sistemul de retenţionare prin
demineralizare nu oferă garanţie su cientă datorită volumului mare al obturaţiei care se aplică.

Tehnica presupune urmatoarele par cularități:

• Se curăţă foarte bine suprafaţa de smalţ şi den nă prin periaj, apoi se şlefuiesc cu un disc
abraziv.

• Se trasează un şanţ cu ajutorul unei freze diamantate, de jur-împrejurul coroanei, la 2mm

de planul de fractură, adânc până la den nă.

• Se adaptează un conformator.

• Se demineralizează zona de smalţ cuprinsă în şanţul creat şi în conformator care se aplică pe

dinte, în poziţia în care a fost adaptat;

• De obicei nu mai sunt necesare retuşuri sau adaptări.

ti
fi

ti
ft
ti
ti

ft
ti

fi

fi
fi
ti
ti
ft

ti
fi

ti
fi

ti
ti

ft
ti
fi

fi

 TRATAMENTUL LEZIUNILOR DENTARE CU PIERDERE DE SUBSTANŢĂ DATORATE

UZURII DENTARE
Un plan de tratament corect al leziunii de uzură dentară se face după un diagnos c corect al leziunii care
presupune un examen clinic atent şi competent, cu aprecierea gradului de uzură al ţesuturilor dure dentare,
deoarece nu toate leziunile necesită un tratament imediat.

O intervenţie terapeu că corectă trebuie să aibă în vedere iden carea şi îndepărtarea factorilor e ologici
în funcţie de situaţia clinică. Atunci când este cazul, se cere modi carea dietei alimentare a pacientului şi
înlăturarea factorilor cauzatori ai eroziunii şi se vor da indicaţii clare şi precise privitoare la modul de
efectuare a unui periaj dentar corect, de alegere corectă a pastelor de dinţi şi a periuţei dentare.

In cazul eroziunilor dentare cauzate de regurgitaţiile acide, se va indica tratamentul afecţiunilor generale.

O intervenţie terapeu că corectă trebuie să aibă în vedere iden carea şi îndepărtarea factorilor e ologici
în funcţie de situaţia clinică:

• Instrucţiuni in privinta igienei dentare (modul de efectuare a unui periaj dentar corect, de alegere
corectă a pastelor de dinţi şi a periuţei dentare);

• Atunci când este cazul, se recomandă modi carea dietei alimentare a pacientului;

• Se indică tratamentul afecţiunilor generale, în cazul eroziunilor dentare cauzate de regurgitaţiile

acide

Tratamentul propriu-zis presupune restaurarea morfologiei normale a dintelui cauzal, scop în care se vor
u liza restaurări directe cu materiale compozite, compomeri , cimenturi cu ionomeri de s cla sau restaurări
directe cu materiale compozite sau ceramice, faţetări din materiale compozite sau faţetări indirecte
ceramice, coroane de acoperire parţiale sau totale.

TRATAMENTUL LACUNELOR CUNEIFORME (LEZIUNI DE ABFRACŢIE)

În tratamentul acestor leziuni, medicul trebuie să ţină seama de faptul că dintele este supus deformărilor
sub in uenţa unor sarcini ocluzale, iar materialele de restaurare, e ele şi adezive, sunt supuse aceloraşi
forţe, care le pot disloca.

Când forţele ocluzale non-axiale nu pot reduse sau eliminate, restaurărilor (restauraţiile) trebuie
imbunătaţite cu mijloace de retenţie mecanică ce pot asigura succesul pe termen lung.

Trebuie să se nă seama, deasemenea, de structura dentară rămasă la nivel gingival. In general, la acest
nivel, smalţul este inexistent, de aceea se recomandă asocierea compozitelor cu glass-ionomerii, prin
tehnica laminată sandwich deschis sau închis. Se poate folosi şi obturaţia clasică de compozit, pentru
aceasta ind necesare retenţii îmbunătăţite.

Izolarea câmpului operator este o condiţie necesară in obţinerea succesului terapeu c al acestor leziuni.

Materialele folosite pentru restaurarea acestor leziuni sunt cele cu priză fotoindusă, deoarece asigură un
mp de lucru op m şi au proprietăţi zice superioare(rezistenţă crescuta la deshidratare şi la microfracturi).
Dacă distanţa faţă de pulpă este mai mică de 0.5 mm este indicată folosirea unui liner pe bază de hidroxid
de calciu, auto sau fotopolimerizabil.

Glass-ionomerii sunt inseraţi, modelaţi si adaptaţi în cavitate cu aceleasi instrumente ca şi răşinile

compozite. Deoarece stratul de material nu depăşeşte, în aceste restaurări 1,5mm, 40sec sunt su ciente
pentru o polimerizare corectă.
ti
ti

fl
fi
ti
ti
ti
ti

fi
fi

fi

ti
ti
fi
fi

fi
fi

ti
ti

ti

ti
ti
fi

 Pentru nisare vom apela la o modelare iniţială cu freze diamantate ne, urmată de discuri exibile, în
prezenţa unei soluţii lubre ante care să împiedice desicarea materialului. Lustruirea se va face cu gume p
cupă şi o pastă foarte nă de lustruit din oxid de zinc. În ciuda tuturor acestor măsuri, glassionomerii nu
prezintă o suprafaţă netedă, atât de necesară în această zonă de retenţie bacteriană. De aceea unele
materiale prezintă şi un lac care se aplică peste obturaţie şi se polimerizează 40 de sec.

TRATAMENTUL LEZIUNILOR LENTICULARE

În cazul leziunilor len culare se va instrui pacientul in privinţa tehnicii corecte de periaj, după care
obturarea leziunilor se va face cu materiale compozite, după regulile tratamentului minim invaziv, ţinând
cont că aceste leziuni nu sunt supuse forţelor ocluzale, iar exigenţele este ce sunt maxime (dar avem nevoie
de maxim de este că).

TRATAMENTUL ANOMALIILOR DE STRUCTURĂ A SMALŢULUI CARE BENEFICIAZĂ DE ODONTERAPIE

RESTAURATOARE

Precum am arătat, defectele de structură ale smaţului pot varia ca formă, de la simple leziuni minore,
(localizate, neevolu ve, cu consecinţe minime), la leziuni generalizate (ale întregului sistem dentar, cu
afectarea gravă a sistemului dento-maxilar). Ca urmare, si modalităţile de tratament vor diferite.

În general, prin tratament se urmăreşte refacerea propriu-zisă a defectului având ca scop corectarea
funcţiilor afectate şi prevenirea complicaţiilor. În consecinţă, trebuie ales modul de recons tuire (refacere),
tehnicile şi materialele cele mai potrivite cu forma clinică de îmbolnăvire şi cu gradul de dezvoltare dentară.
În stabilirea conduitei terapeu ce se are în vedere deasemenea topogra a leziunii distro ce, în nderea ei în
suprafaţă şi profunzime,dacă are sau nu caracter evolu v,dacă reprezintă factor de risc pentru apariţia unor
complicaţii imediate sau tardive.

Vârsta dentară, pul relaţiilor ocluzale, pot restrânge gama posibilităţilor terapeu ce, uneori orientând către
un tratament provizoriu, de etapă; aceasta mai ales la copii, în mpul den ţiei mixte. În funcţie de
topografe şi profunzime, leziunile hipoplazice determină uneori numai modi cări zionomice, alteori si
modi cări ale funcţiei mas catorii, asociate cu sensibilitate la diferiţi excitanţi. As el, in cazul defectelor sub
forma petelor dispuse paralel cu marginea liberă a dinţilor frontali se face refacerea acestora cu materiale
compozite aplicate prin tehnica demineralizării acide, după un prealabil periaj profesional cu paste abrazive
fără conţinut de uor, pentru îndepărtarea eventualelor coloraţii extrinseci.

Când leziunile sunt super ciale, fără grefare de proces carios, materialul compozit se aplică direct, conform
tehnicii de lucru cu materialul respec v.

Cand s-a grefat un proces carios, compozitul se aplică după îndepărtarea den nei alterate si asigurarea unei
protecţii pulpare adecvate situaţiei clinice. Uneori, pe fondul unor hipoplazii de smalţ si, probabil, favorizat
de acestea, se produc fracturi coronare care la rândul lor se pot complica. În acest context, tratamentul
leziunii hipoplazice se face odată cu a complicaţiei respec ve.

În cazul leziunilor hipoplazice în nse care nu pot restaurate corespunzător, se u lizează faţetele laminate
sau a coroanelor de înveliş zionomice.

Amelogenezele imperfecte

Datorită caracterului ex ns si evolu v al acestor defecte de structură, afecțiunea (boala) trebuie depistată
cât mai precoce, iar tratamentul trebuie ins tuit imediat, u lizând metodele adecvate, în concordanţă cu
forma clinică, adaptate vârstei dentare si condiţiilor locale.
fi
fi
ti
fl

ti
ti

ti
fi
ti
fi
fi
ti

fi
ti
ti

ti
ti

ti
fi
ti
ti

ti

ti
fi
fi
ti

ti
fi
ti
ti
tf
ti
fi

fi
fi
ti
ti
fl

ti
Deoarece toate formele de amelogeneza imperfectă se insoţesc de modi carea aspectului zionomic,
corectarea acestor modi cări se face in contextul mai larg al prevenirii şi tratării complicaţiilor existente.

In formele hipoplazice, cele mai rare de al el, se va face corectarea prin faţete laminate sau microproteze
de înveliş la dinţii frontali permanenţi. Alegerea uneia sau alteia dintre metode se face în funcţie de: vârsta
pacientului, pul relaţiei ocluzale, starea de igienă orală. În plus trebuie apreciată can tatea de smalţ
existentă, pentru evaluarea sistemului de xare în cazul aplicării faţetelor laminate.

În formele hipocalci ate şi hipomaturate trebuie stopat fenomenul de desprindere a smalţului moale la
simpla presiune mas catorie. Din acest mo v, mai u le sunt microprotezele de înveliş zionomice pentru
frontali şi metalice pentru zona laterală.

Aplicarea cât mai devreme după erupţia dinţilor permanenţi a acestor coroane de înveliş, mai ales la molarii
de 6 ani, va stopa fenomenul. Este bine ca la prepararea bonturilor să se folosească tehnici conservatoare,
iar pentru cimentare să se folosescă cimenturi glass-ionomere.

La pacienţii neri, când încă nu există condiţii pentru aplicarea microprotezelor de înveliş, aplicarea
frecventă a preparatelor uorurate, alături de combaterea sensibilităţii dureroase, ducând la creşterea
rezistenţei stratului de smalţ.

Deasemenea, la toţi aceş pacienţi, restaurarea proceselor carioase de mică în ndere se va face cu
materiale de restaurare aderente, cimenturi ionomere de s că sau compozite, indiferent de topogra e,
aceste materiale asigurând protecţia marginilor subţiri de smalţ împotriva fracturilor.

În paralel, la aceş pacienţi se insistă pentru menţinerea unei igiene riguroase şi unui regim alimentar
necariogen.
ti
ti
ti
fi
ti
fi
fl
ti

fi
tf
ti
ti
ti

fi

ti
fi
ti
fi

fi