Ghid Practic de Propedeutica Chirurgicala On-Line

Ghid
practic de propedeutică chirurgicală
IULIANA IONAȘCU
GHID PRACTIC
DE PROPEDEUTICĂ CHIRURGICALĂ
EDITURA EX TERRA AURUM
Bucureşti, 2020
1
Iuliana Ionașcu
Copyright © 2020 Ex Terra Aurum
Această carte este protejată prin copyright. Reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea prin orice
mijloace şi sub orice formă, cum ar fi xeroxarea, scanarea, transpunerea în format electronic sau audio,
punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau
temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiilor, cu scop comercial sau gratuit,
precum şi alte fapte similare săvârşite fără permisiunea scrisă a autoarei reprezintă o încălcare a legislaţiei cu
privire la protecţia proprietăţii intelectuale şi se pedepsesc penal sau/şi civil în conformitate cu legea în
vigoare.
REFERENȚI DE SPECIALITATE:
Prof. Univ. Dr. Dr. H.C. Gabriel PREDOI
Prof. Univ. Dr. Andrei TĂNASE
Editura EX TERRA AURUM

B-dul Mărăști, nr. 59, sector 1, București
E-mail: editura @usamv.ro
Site: www.editura.usamv.ro
Coperta 1 și 4 a fost realizată de Dr. Seralp Uzun.

Toate ilustrațiile din această carte (5.13, 5.14, 5.15, 5.16, 5.17, 5.18, 5.19, 5.20, 5.21, 5.22, 5.23, 5.24,
5.25, 5.26, 6.1, 6.2, 6.3, 6.4, 6.5, 6.6, 6.7, 6.8, 6.9, 6.10, 6.11 și 6.12) sunt originale și sunt realizate de
domnul Dr. Seralp Uzun.
Toate fotografiile sunt originale și aparțin autorului, cu excepția fotografiilor 7.1, 7.30, 7.31, 7.36,
7.37, 7.38, 7.42, 7.43, 7.44, 7.47, 7.48, 7.49, 7.50 și 7.52 care aparțin domnului Dr. Florin Leau.
E-ISBN 978‐606‐8974‐57‐6
2
Ghid practic de propedeutică chirurgicală

CUPRINS
PREFAȚĂ.................................................................................................................................................................................. 5
DATE DESPRE AUTOR...................................................................................................................................................... 7
CAPITOLUL 1
Noțiuni introductive: blocul operator și metodele de sterilizare.....................................................9
CAPITOLUL 2
Asepsia și antisepsia. Pregătirea pacientului și a chirurgului pentru intervenția chirurgicală.. 14
CAPITOLUL 3
Instrumentarul chirurgical............................................................................................................................... 21
CAPITOLUL 4
Materiale de sutură.............................................................................................................................................. 37
CAPITOLUL 5
Pansamente și bandaje....................................................................................................................................... 43
CAPITOLUL 6
Manopere chirurgicale de bază....................................................................................................................... 50
CAPITOLUL 7
Contenția animalelor........................................................................................................................................... 56
CAPITOLUL 8
Injecțiile..................................................................................................................................................................... 81
BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................................................................... 94

3
Iuliana Ionașcu

4

PREFAȚĂ

Toți studenții de la medicină veterinară își doresc să fie chirurgi. Dintre toate ramurile
medicinei veterinare, chirurgia este de departe cea mai spectaculoasă, dar în același timp cea mai
dificilă.
Un chirurg este un om puternic și un om puternic trebuie să aibă încredere în forțele sale, dar
în același timp să își cunoască limitele. Bisturiul nu este întotdeauna unica opțiune pentru pacientul
nostru.
Acest ghid practic de propedeutică veterinară cuprinde un număr de 271 fotografii originale și
26 ilustrații originale, fiind primul pas către chirurgie în care sunt prezentate noțiunile de asepsie,
antisepsie, sterilizarea, pregătirea pentru operație, instrumentarul și tehnicile chirurgicale de bază.
Dacă veți alege drumul către chirurgie, în activitatea dumneavoastră viitoare va trebui să vă
însușiți tehnici chirurgicale noi în corelație cu evoluția medicinei veterinare mondiale.
Fiți deschiși la tot ceea ce este nou, nu încercați să ridicați bariere în jurul dumneavoastră.
Sunteți tineri și puteți să realizați absolut orice în cariera dumneavoastră, cu o singură
condiție: să vă doriți să faceți performanță.
Eu vă doresc să deveniți medici veterinari specialiști și absolvirea facultății să nu fie punctul
culminant al pregătirii profesionale.
Pe măsură ce veți parcurge acest manual, aveți în vedere următoarele idei:

ÎNVĂȚAȚI pentru dumneavoastră și pentru viitor!
Nota nu este importantă!
Dumneavoastră veți avea în carieră, în fiecare zi, examene!
Fiecare pacient va fi un examen!
Atunci va conta nota pe care o veți obține!

Autorul

5

Iuliana Ionașcu

6

DATE DESPRE AUTOR

Conferențiar universitar dr. Iuliana Ionașcu este doctor în medicină, medic primar veterinar
și președintele Asociației de Oftalmologie Veterinară din România. A absolvit Facultatea de
Medicină Veterinară din București în anul 1997.
Începe activitatea didactică în cadrul Facultății de Medicină Veterinară din București, în
anul 1997, la Disciplina de Morfopatologie și Diagnostic Necropic sub îndrumarea Doamnei
Conferențiar Dr. Anca Lungu.
Din anul 2000 continuă activitatea didactică la Disciplina de Chirurgie unde, în anul 2005,
sub îndrumarea Domnului Profesor Dr. Ion Miclauș, susține teza de doctorat cu titlul „Aspecte
clinice, modificări morfopatologice și tratament în patologia cristalinului la câine și pisică”.
În cei peste 22 de ani de activitate didactică și clinică introduce în România tehnici noi de
diagnostic în oftalmologie (examinarea cu ajutorul IrisVet, ecografia oculară, electroretinografia,
examinarea fundului de ochi cu ajutorul ClearView) și pune bazele noilor abordări în chirurgia
oftalmologică, reușind să aducă oftalmologia veterinară din țara noastră la același nivel cu
oftalmologia europeană.
Din anul 2003 efectuează operații de cataractă la câine și pisică, din anul 2009 introduce în
chirurgia corneei lentilele de contact de colagen, din anul 2013 utilizează membranele amniotice în
chirurgia corneei, din anul 2013 efectuează pentru prima dată în România protezarea intrasclerală
la câine și pisică. Din anul 2019 deschide o nouă pagină în oftalmologia veterinară din România –
chirurgia oculară cu ajutorul laserului diodă în tumori ale pleoapelor, melanoza iriană, tumori ale
irisului, trichiazis, glaucom, chiști irieni și simblefaron.
Organizează în România, în anul 2013, Conferința Societății Europene de Oftalmologie
Veterinară (ESVO), organizează în cadrul AMVAC zilele de precongres cu teme de diagnostic și
tratament în oftalmologie.
Este lector la conferințe și congrese desfășurate în țară și în străinătate (2015 Congresul
TSAVA – Istanbul; 2017 Congresul TuVECCA – Istanbul; 2019 Congresul TuVECCA – Kemer; 2018
Conferința Colegiului Medicilor Veterinari din Bulgaria – Sofia; 2014, 2015, 2016 Conferințe de
Oftalmologie Veterinară Ungaria - Szentes și Budapesta; 2017 Congresul EERVC – București).
Pentru prima dată în România organizează webinare de oftalmologie, desfășurate în 2016 și
2019, prin intermediul cărora propune subiecte care răspund întrebărilor medicilor veterinari
7
Iuliana Ionașcu
practicieni și aduce cele mai recente informații de diagnostic, terapie și tehnici chirurgicale în
oftalmologie.
În calitate de președinte al Asociației Române de Oftalmologie Veterinară, este inițiatorul și
organizatorul workshopurilor de specialitate pentru a veni în sprijinul medicilor practicieni din
România. Participă ca lector în cadrul Programului de Pregătire Continuă a Medicilor Veterinari din
România, organizate de Colegiul Medicilor Veterinari din România. Lucrările științifice și cărțile
publicate sunt în principal în domeniul oftalmologiei veterinare.
Cele mai importante cărți pe care le-a scris au fost lansate în cadrul congreselor și sunt
următoarele:
 „Atlas de oftalmologie veterinară” (engleză și română), în 2013;
 „Ghidul Terapeutic Oftalmologic Veterinar” (română), în 2015;
 „Terapötik Veteriner Oftalmoloji Rehberi” (turcă), în 2017;
 „Therapeutical Guide of Veterinary Ophthalmology” (engleză), în 2017.

8

CAPITOLUL 1
Noțiuni introductive:
blocul operator și metodele de sterilizare
Blocul operator trebuie să fie construit și organizat astfel încât să fie respectate regulile de
asepsie și antisepsie, iar intervenția chirurgicală să se desfășoare eficient îndeplinindu-se
dezideratul major: siguranța pacientului. Blocul operator este compartimentat și cuprinde: sala de
pregătire a pacientului, sala de pregătire a echipei de chirurgi și sala de operație. Este esențial ca
blocul operator să fie foarte aproape de serviciul de terapie intensivă și radiologie, dar izolat de
zonele cu trafic intens (recepție, triaj și săli de examinare).
În blocul operator regulile de asepsie (mijloacele și metodele prin care se previne
contaminarea în timpul intervențiilor chirurgicale) trebuie respectate cu strictețe.
Pentru ca o intervenție chirugicală să decurgă în condiții de maximă siguranță și să se
prevină contaminarea cu bacterii, virusuri sau spori, tehnicianul veterinar trebuie:
 să curețe și să dezinfecteze sala de operație, masa de operație, măsuțele pentru
instrumentar, aparatele și echipamentele;
 să curețe, să dezinfecteze și să sterilizeze instrumentarul chirurgical;
 să pregătească corect câmpul operator;
 să ajute chirurgul pentru echiparea cu echipamente sterile (halate și mănuși).
REGULI OBLIGATORII DE RESPECTAT ÎN BLOCUL OPERATOR

La intrarea în blocul operator încălţămintea se va proteja cu botoșei de unică folosință Este
obligatorie purtarea bonetei (capelinei) și a măștii. Boneta poate fi din bumbac sau din microfibră
(capelinele de unică folosință) şi trebuie să acopere în întregime părul.
Masca trebuie să acopere nasul și gura, iar după folosire se aruncă la deșeuri infecțioase.
Masca nu se păstrează în buzunar şi spălarea mâinilor este obligatorie după scoaterea măștii.
ESTE INTERZISĂ ÎN SALA DE OPERAŢIE purtarea brățărilor, ceasurilor și a inelelor!
Dezinfecția mâinilor este obligatorie la intrarea în blocul operator. Este interzisă părăsirea
blocului operator cu echipamentul specific: halat, mănuși, mască sau botoșei. Acest echipament se
scoate la ieșirea din sala de operații şi se depozitează, în vederea distrugerii, în recipientele de
plastic amplasate pe holul blocului operator.
REGULI OBLIGATORII DE RESPECTAT PENTRU STUDENȚI ÎN SALA DE OPERAȚIE

1. Studentul ce participă activ la o intervenţie chirurgicală își va spăla şi dezinfecta mâinile şi va fi
ajutat de un coleg să îmbrace echipamentul steril (halatul de operaţie şi apoi mănuşile sterile).
2. Halatele de operaţie, câmpurile de operaţie, mănuşile, compresele, instrumentarul și
materialele de sutură sunt sterile.
3. După echiparea completă studentul va atinge numai materiale sterile.
4. Vorbitul în sala de operaţie este păstrat la minim.
5. Mișcarea personalului în sala de operații este menținut la minim.
6. Personalul neechipat nu atinge câmpurile și instrumentele sterile.
7. Membrii echipei de chirurgi care s-au echipat vor folosi numai echipamentele sterile.
8. Personalul neechipat mânuiește doar echipamentele nesterilizate.
9. Dacă sterilizarea unui echipament este pusă la îndoială, se consideră că acel obiect este
contaminat și va fi înlocuit cu unul steril.
10. Dacă un obiect sterilizat atinge exteriorul sau marginea ambalajului este considerat contaminat.
11. Obiectele sterilizate ținute în ambalaje defecte sau ude sunt considerate contaminate.
12. Cei ce ajută echipa de chirurgi, vor servi materialele cerute de aceştia fără să atingă
instrumentele sterile sau câmpul operator.
9
Iuliana Ionașcu
Definiții
Curățarea mecanică și chimică reprezintă îndepărtarea materiilor organice (sânge, lichide
biologice) de pe instrumente, dispozitive și suprafețe contaminate, cu ajutorul detergenților,
soluțiilor de apă și săpun sau a băilor cu ultrasunete. Prin această metodă sunt îndepărtate
bacteriile, dar acestea nu sunt distruse.
Dezinfecția este metoda prin care sunt distruse marea majoritate a microorganismelor
patogene de pe suprafețe, obiecte sau instrumente.
Asepsia este metoda prin care se previne contaminarea plăgilor chirurgicale.
Antisepsia este metoda prin care sunt distruse marea majoritate a agenților patogeni de pe
corpul animalelor. Antisepticele sunt utilizate pentru pregătirea câmpului operator.
Sterilizarea reprezintă metoda prin care sunt distruse toate microorganismele (bacterii,
virusuri și spori) de pe instrumente chirurgicale, câmpuri chirurgicale, halate chirurgicale,
comprese, catetere, sonde, materiale de sutură, ace și seringi.
Pregătirea instrumentarului pentru sterilizare trebuie să fie realizată corect, într-o

succesiune logică: curățare mecanică, clătire, uscare, împachetare și sigilare.
Curățarea mecanică și clătirea instrumentarului

Imediat după intervenția chirurgicală toate instrumentele utilizate trebuie clătite sub jet de
apă caldă (nu fierbinte). Sângele și reziduurile de țesut sunt îndepărtate cu ajutorul periilor speciale
și a soluțiilor de curățare dedicate. Instrumentele chirurgicale oftalmologice sunt delicate și trebuie
periate cu atenție. Nu toate tipurile de soluții de curățare pot fi utilizate la curățarea instrumentelor
din cauză că pot distruge metalul din care acestea sunt confecționate. În procesul de curățare,
persoana trebuie să poarte mănuși nesterile. După curățare toate instrumentele trebuie verificate
dacă funcționează în parametrii normali. Acest protocol de inspecție trebuie să fie respectat după
fiecare intervenție chirurgicală.
Uscarea instrumentarului
După clătire toate instrumentele trebuie uscate. Uscarea acestora se poate realiza cu jet de
aer sau cu ajutorul șervețelelor speciale din microfibră.
Ambalarea și sigilarea instrumentarului

Unele instrumente au propriile lor cutii metalice (pentru plăcuțe, șuruburi de titan și
instrumentarul utilizat pentru chirurgia ortopedică – figura 1.1) sau confecționate din material
plastic (pentru instrumentarul utilizat în chirurgia oftalmologică – figura 1.2). Instrumentele
respective, după curățare și uscare, se așează în aceste cutii dedicate, se introduc în pungi speciale
și apoi se sigilează cu ajutorul aparatului de sigilat (figura 1.3).
Figura 1.1 – Cutie pentru set de ortopedie Figura 1.2 – Cutie pentru set de oftalmologie
Marea majoritate a instrumentelor pot fi ambalate singular (figura 1.4) sau în set (în funcție
de tipul intervenției chirurgicale), folosind plicuri sau pungi speciale care au o față de hârtie și o
față de material plastic.
10
Figura 1.3 – Aparat de sigilat Figura 1.4 – Ambalarea și sigilarea

instrumentelor
Aceste pungi speciale pentru ambalarea instrumentarului care va fi sterilizat, au un

indicator, pe partea de hârtie, pentru verificarea ciclului complet de sterilizare (figura 1.5 și figura
1.6). În exemplul de mai jos, culoarea roz de pe ambalaj indică NESTERIL sau ciclul de sterilizare
EȘUAT (nu au fost îndepliniți parametrii din ciclul de sterilizare și instrumentarul nu a fost
sterilizat din cauza erorilor de timp, presiune sau temperatură). Când ciclul de sterilizare a fost
complet, culoarea indicatorului este maro (în acest exemplu – figura 1.6).
Figura 1.5 – Indicatorul de culoare ROZ Figura 1.6 – Indicatorul de culoare MARO
indică nesteril sau sterilizare eșuată indică steril sau sterilizare completă
Clasificarea mijloacelor de sterilizare a instrumentarului chirurgical metalic, a materialului

moale (comprese, halate și câmpuri de operație), echipamente din sticlă sau silicon sunt redate în
tabelul 1.1. Este important ca în practica curentă să respectăm cu strictețe indicațiile
producătorului privind parametrii de sterilizare.
Cel mai utilizat echipament de sterilizare a echipamentelor în medicina veterinară este

autoclavul (figura 1.7 și figura 1.8). Autoclavul este un dispozitiv facil de utilizat. În funcție de
producător, are indicații precise și programe dedicate pentru fiecare tip de material care urmează
să fie sterilizat. Se pot steriliza prin autoclavare: instrumentar metalic, material moale, dispozitive
din sticlă și dispozitive din silicon.
11
Iuliana Ionașcu
Tabelul 1.1 – Clasificarea metodelor de sterilizare

Metoda de sterilizare Dispozitiv/substanță utilizată Echipamente de sterilizat
Pupinel sau etuvă
Cu aer cald Instrumentar metalic
(150 - 170°C timp de 45 - 50 minute)
Autoclavul (în funcție de producător
are indicații precise pentru utilizare Instrumentar metalic,
Cu vapori sub presiune și programe dedicate pentru fiecare material moale, dispozitive
(Autoclavarea) tip de material supus sterilizării) din sticlă și dispozitive
(1 - 2 atmosfere/temperatură din silicon
120 - 134°C/timp 30 minute - 2 ore)
Endoscop, instrumentar
Chimice cu gaz EtO este gaz toxic, inflamabil
metalic și dispozitive
etilen oxid (EtO) (temperatură 40 - 60°C, timp 2 - 5 ore)
din silicon
Materiale de sutură,
Procedeu folosit la scară industrială
halate, mănuși, câmpuri
Mijloace radiante (UV) pentru echipamente de protecție,
pentru operație, sonde,
materiale de sutură și consumabile
seringi și branule
Chimice cu soluții reci Se imersează aparatura în soluție de
(Glutar-aldehidă sau glutaraldehidă 2 % și se menține Endoscop, cistoscop,
orto-flal-aldehidă) pentru sterilizare 10 ore, iar pentru bronhoscop și laparoscop
dezinfecție 10 minute
Figura 1.7 – Autoclav și modul de așezare Figura 1.8 – Autoclav

a materialelor în vederea sterilizării
Instrumentele, materialele și dispozitivele sterilizate trebuie depozitate în ordine, pe

categorii, în locuri dedicate: sertare sau rafturi pentru a reduce potențialele contaminări.
Perioada de valabilitate a instrumentelor sterilizate este în corelație directă cu: calitatea și
integritatea ambalajului, condițiile de depozitare și de manipulare.
Pungile în care instrumentarul este ambalat steril trebuie manipulate întotdeauna cu mare
atenție. Evitați comprimarea, perforarea sau îndoirea lor pentru că este astfel compromisă
sterilitatea acestora. Asigurați-vă că inspectați pachetele sterile înainte de a pregăti fiecare
intervenție chirurgicală.
Evitați să utilizați pentru intervenții chirurgicale instrumentele

din pungi deteriorate, deschise sau umede!
12
Pregătirea sălii de operație în vederea intervenției chirurgicale
Sala de operație este locul pe care trebuie să îl respectați și să îl pregătiți cu responsabilitate
pentru realizarea intervențiilor chirurgicale în condiții optime.
Asistenții au responsabilități foarte importante în pregătirea: sălii de operație, a
instrumentelor, a pacientului și a chirurgului.
Ideal ar fi ca sala de operație să dispună de lumină naturală. După curățenia mecanică și
dezinfecția tuturor echipamentelor, este necesar să se realizeze sterilizarea încăperii cu ajutorul
lămpilor cu ultraviolete (figura 1.9).
Figura 1.9 – Lampă cu UV pentru

sterilizarea sălii de operație
Masa de operație trebuie să fie echipată cu saltea și pernă electrică (figura 1.10). Aparatul
de anestezie, echipamentele, instrumentarul și toate consumabilele trebuie să fie accesibile.
Figura 1.10 – Sala de operație complet utilată

și pregătită pentru intervenția chirurgicală
13

Iuliana Ionașcu
CAPITOLUL 2
Asepsia și antisepsia. Pregătirea pacientului și
a chirurgului pentru intervenția chirurgicală
Pregătirea pacientului în vederea intervenției chirurgicale
Se realizează în sala dedicată pentru pregătirea pacientului,

care este parte integrantă a blocului operator!

Asepsia este principala regulă de respectat pentru realizarea în condiții optime a
intervențiilor chirurgicale. Înainte de intervenția chirurgicală, pacientul trebuie să defece și să
urineze. Dacă pacienții nu urinează spontan, după anestezie, se plasează o sondă urinară pentru
golirea vezicii urinare. Aceste sonde urinare pot fi menținute pe tot parcursul intervenției
chirurgicale și în perioada postoperatorie în vederea monitorizării diurezei. Pacienții cu traume
majore a căror blană este udă și murdară de urină, sânge sau noroi, după anestezie trebuie să fie
îmbăiați.
Pregătirea câmpului operator

Tunderea blănii cu ajutorul mașinii de tuns se realizează pe o distanță de 15 - 20 de
centimetri în jurul locului inciziei chirurgicale (figura 2.1 și figura 2.2). De exemplu, pentru
intervențiile pe cavitatea abdominală, câmpul operator va fi pregătit de la nivelul apendicelui xifoid
și până în regiunea pelvină. Lamele mașinilor de tuns trebuie dezinfectate după fiecare utilizare. Nu
se utilizează aparatele și lamele de bărbierit pentru că produc microleziuni și iritații. După tunderea
regiunii, blana va fi îndepărtată cu ajutorul aspiratorului (figura 2.3 și figura 2.4).
Figura 2.1 – Tunderea pentru Figura 2.2 – Tunderea zonei

realizarea câmpului operator periferice câmpului operator
Figura 2.3 – Îndepărtarea blănii Figura 2.4 – Îndepărtarea blănii

tunse cu ajutorul aspiratorului tunse cu ajutorul aspiratorului
14
Pentru intervențiile chirurgicale ortopedice, extremitatea distală a membrului trebuie
acoperită cu mănușă de latex și bandajată cu bandă tip petflex.
Tuturor pacienților trebuie să li se protejeze corneea cu unguente oftalmologice. Pentru
masculii care vor fi supuși intervențiilor chirurgicale abdominale se va realiza lavajul prepuțului cu
soluții dezinfectante înaintea operației.
Spălarea, dezinfectarea și aseptizarea câmpului operator

Zona de incizie și zona periferică câmpului operator trebuie spălată și degresată cu soluții
de săpun dezinfectant (conțin clorhexidină sau betadină) și apoi se clătesc cu apă din abundență
(figura 2.5 și figura 2.6).
Figura 2.5 – Prepararea soluției Figura 2.6 – Spălarea câmpului operator

de săpun cu clorhexidină cu soluție de săpun ce conține clorhexidină
Dezinfectarea câmpului operator se va realiza cu alcool, cu clorhexidină și cu betadină

(figura 2.7). Se vor efectua trei dezinfecții începând de la centru (locul viitoarei incizii) către
periferie (figura 2.8 și figura 2.9). După pregătirea câmpul operator, pacientul va fi transportat în
sala de operație.
Figura 2.7 – Aseptizarea cu betadină Figura 2.8 – Aseptizarea liniei

de incizie cu betadină
Figura 2.9 – Aseptizarea câmpului operator,

prin mișcări circulare de la centru către periferie
15
Iuliana Ionașcu
Aseptizarea câmpului operator se realizează de trei ori,

de la centru către periferie, prin mișcări circulare!
Pacientul adus în sala de chirurgie, va fi plasat pe masa de operație pentru poziționare.

Poziționarea se va realiza cu ajutorul șireturilor, pungilor de nisip sau a pernelor activate prin vid.
Pentru menținerea temperaturii corporale constante în timpul intervenției chirurgicale, pacientul
va fi așezat pe o pernă electică protejată de pad. Toate dispozitivele de monitorizare vor fi conectate
la pacient. Dacă electrocauterul va fi utilizat de către chirurg, ped-ul dispozitivului trebuie să fie
plasat sub pacient în contact cu pielea.
În sala de operație câmpul operator se va aseptiza din nou, de data aceasta asistentul va
purta mănuși sterile și va utiliza comprese sterile. Aseptizarea zonei chirurgicale trebuie inițiată de
la locul inciziei și se continuă cu mișcări circulare până la periferie.
Pregătirea chirurgului pentru intervenția chirurgicală

Chirurgul trebuie să fie pregătit teoretic și practic cu privire la intervenția chirurgicală pe
care urmează să o efectueze. Chirurgul trebuie să respecte CU STRICTEȚE regulile de asepsie.
Nerespectarea acestor reguli de asepsie, chiar dacă din punct de vedere al tehnicii intervenția
chirurgicală a fost perfectă, în perioada postoperatorie apar complicații majore care pun în pericol
viața pacientului. Chirurgul trebuie să poarte echipament de protecție (pantaloni, bluză, capelină și
mască) (figura 2.10).
Chirurgii, anestezistul, tehnicienii și studenții

ce se află în sala de operație trebuie să poarte
CAPELINE ȘI MĂȘTI DE PROTECȚIE!

Spălarea și dezinfectarea mâinilor
Persoanele care efectuează intervenția chirurgicală trebuie să aibă unghiile fără ojă și tăiate
scurt. Sunt îndepărtate inelele, brățările și ceasurile de mână (figura 2.11). Cea mai importantă
parte a pregătirii chirurgului pentru intervenția chirurgicală este spălarea și dezinfectarea eficientă
a mâinilor. Procesul de spălare a mâinilor își propune să îndepărteze murdăria de suprafață și
grăsimea de pe piele și să permită un timp de contact suficient cu săpunul dezinfectant (figura
2.15), pentru a îndepărta bacteriile din stratul exterior al pielii. Procesul de spălare a mâinilor
trebuie să fie efectuat de la unghii (figura 2.12 și figura 2.13) până la cot (figura 2.14) și trebuie
repetat timp de 10 minute. De îndată ce chirurgul termină spălarea mâinilor, nu trebuie să atingă
nici un obiect nesteril.

Figura 2.10 – Capelina și masca sunt Figura 2.11 – Îndepărtarea bijuteriilor
obligatorii în sala de operație și a ceasului de mână

16
Figura 2.12 – Perierea unghiilor Figura 2.13 – Spălarea palmelor și degetelor
Figura 2.14 – Spălarea mâinilor Figura 2.15 – Acționarea dispozitivului

până la nivelul cotului de săpun steril cu ajutorul cotului

Îmbrăcarea echipamentului steril (halat și mănuși)
După spălarea mâinilor, chirurgul își va dezinfecta mâinile cu alcool sau soluție de
clorhexidină (figura 2.16). Asistentul deschide punga, care conține halatul steril (figura 2.17) și
prosoapele sterile (figura 2.18) cu care chirurgul își va usca mâinile (figura 2.19).
Figura 2.16 – Dezinfectarea mâinilor Figura 2.17 – Servirea halatului steril

cu alcool
17
Iuliana Ionașcu
Figura 2.18 – Deschiderea pachetului steril Figura 2.19 – Uscarea mâinilor

care conține halatul și prosoapele de hârtie cu ajutorul prosopului steril
Îmbrăcarea halatului steril se va realiza cu mare atenție pentru a nu atinge nici un obiect
din jur (figura 2.20). Asistentul va încheia halatul la spate (figura 2.21) și va lega cordonul acestuia
(figura 2.22). Mâinile chirurgului vor fi în tot acest timp, în interiorul mânecilor halatului pentru a
se evita contaminarea lor (figura 2.23).
Figura 2.20 – Îmbrăcarea halatului steril
Figura 2.21 – Asistentul încheie halatul Figura 2.22 – Asistentul leagă cordonul
Asistenul deschide pachetul în care se află perechea de mănuși sterile (figura 2.23 și figura
2.24) și chirurgul va îmbrăca mănușile fără a le contamina (figura 2.25 și figura 2.26).
18
Figura 2.23 – Servirea mănușilor sterile Figura 2.24 – Deschiderea pachetului

cu mănuși sterile
Figura 2.25 – Îmbrăcarea mănușii drepte Figura 2.26 – Îmbrăcarea mănușii stângi
După ce chirurgul este echipat cu halat steril și mănuși sterile, asistentul va servi câmpul
steril pentru măsuța de instrumente (figura 2.27). Chirurgul va așeza cu atenție câmpul steril pe
măsuța de instrumente fără a atinge nici un obiect din jur (figura 2.28). Asistentul va deschide
pungile cu instrumentar steril fără a le contamina (figura 2.29), compresele sterile (figura 2.30) și
materialele de sutură (figura 2.31 și figura 2.32).
Modul elegant de a scoate din ambalajul steril compresele, lama de bisturiu și firele de
sutură este folosind o pensă sterilă. Dacă intervenția chirurgicală cuprinde timpi septici și aseptici
(în cazul operațiilor pe stomac sau intestin), chirurgul va pregăti două truse chirurgicale separate,
câte una pentru fiecare timp chirurgical în parte.
Figura 2.27 – Servirea câmpului steril Figura 2.28 – Așezarea câmpului

steril pe măsuța de instrumentar
19
Iuliana Ionașcu
Figura 2.29 – Modul incorect de a servi un Figura 2.30 – Modul corect de a servi
instrument steril. Acesta se consideră contaminat compresele sterile
Figura 2.31 – Modul corect de a servi Figura 2.32 – Utilizarea pensei pentru a scoate
firul de sutură din ambalaj firul de sutură steril
Intervenția chirurgicală poate să înceapă după pregătirea cu atenție a sălii de operație, a

pacientului, a câmpul operator, a chirurgului și a trusei de chirurgie (figura 2.33).
Figura 2.33 – Sala de operație cu pacientul pregătit

pentru intervenția chirurgicală
20

CAPITOLUL 3
Instrumentarul chirurgical
Intervențiile chirurgicale se realizează cu ajutorul instrumentelor chirurgicale special

concepute pentru efectuarea timpilor operatori într-o succesiune logică. Instrumentarul chirurgical
este confecționat din materiale care rezistă tuturor metodelor de sterilizare.
În funcție de scopul utilizării, instrumentarul chirurgical se împarte în mai multe categorii:
3.1. Instrumente pentru incizia (secţionarea) și pătrunderea în ţesuturi

 Bisturiul
 Bisturiul butonat (herniotom sau tenotom)
 Bisturiul curb de deget (fetotom)
 Foarfeca chirurgicală
 Trocarul
Bisturiul este compus din mâner și lamă. După forma lamei, bisturiul poate fi: drept sau
ascuţit (utilizat pentru puncţii şi debridări) și bisturiul curb sau convex (pentru efectuarea
inciziilor). În practică, bisturiul poate fi confecționat dintr-o bucată (lama face corp comun cu
mânerul) sau din două bucăți: mâner de bisturiu (figura 3.1) și lama de bisturiu care se poate
schimba, fiind destinată unei singure utilizări (figura 3.2). La rândul lor, lamele au dimensiuni şi
forme variate, în raport cu destinaţia acestora. Lamele de bisturiu pot fi: late, cu vârful semioval şi
se folosesc pentru incizii cutanate; cu vârful ascuţit, folosite pentru incizia unor orificii sau traiecte
fistuloase scurte; cu vârful îndoit pentru îndepărtarea firelor de sutură.
Montarea lamei de bisturiu la mâner se realizează cu ajutorul unei pense Pean. Se prinde
porţiunea lată a lamei de bisturiu la nivelul muchiei şi se fixează în locaşul de pe mâner, prin
alunecare dinainte spre înapoi. Scoaterea lamei se realizează prin prinderea ei cu pensa la nivelul
opus vârfului, ridicarea din locaşul respectiv şi alunecarea în sens invers.
Figura 3.1 – Mânere de bisturiu Figura 3.2 – Lame de bisturiu

(nr. 4 sus și nr. 3 jos)
Bisturiul butonat denumit și tenotom (este utilizat pentru secționarea tendoanelor) sau
herniotom (folosit pentru debridarea sacului herniar) este un instrument asemănător bisturiului,
cu o lamă mai lungă (curbă sau dreaptă) şi vârful butonat (figura 3.3).
21
Iuliana Ionașcu
Bisturiu curb de deget denumit și fetotom se utilizează în obstetrică pentru secționarea
intrauterină a fetușilor morți sau mumifiați, urmată de extragerea lor pe cale vaginală (figura 3.4).
Figura 3.3 – Tenotom Figura 3.4 – Fetotom
Foarfecile chirurgicale (figura 3.5) se clasifică după forma vârfurilor (ascuțit-ascuțit, bont-
ascuțit și bont-bont), după forma lamelor (drepte, curbe și cudate) și după mărime (cu brațe lungi,
cu brațe scurte, cu lame lungi, cu lame scurte sau combinații dintre acestea).
Foarfeca chirurgicală Metzenbaum (figura 3.6) are lama scurtă, subțire și brațe lungi.
Foarfeca chirurgicală Mayo (figura 3.6) are lama groasă și brațe scurte. Foarfeca Lister (figura 3.7)
pentru secționarea pansamentelor și bandajelor are vârful uneia din lame butonat pentru protecția
țesuturilor. Foarfecile pentru îndepărtarea firelor de sutură, au vârful uneia din lame curbat (figura
3.8 și figura 3.9).
Figura 3.5 – Tipuri de foarfeci chirurgicale

Figura 3.6 – Foarfeca Metzenbaum (sus) și Figura 3.7 – Foarfeca Lister pentru
foarfeca Mayo (jos) îndepărtat bandaje și pansamente
22
Figura 3.8 – Foarfeci pentru îndepărtarea Figura 3.9 – Vârful foarfecii pentru
firelor de sutură îndepărtarea firelor de sutură
Trocarele sunt utilizate pentru puncții (centeze). Sunt formate dintr-un stilet metalic și o
teacă (canulă). Se introduc printr-o mișcare fermă, scurtă și precisă („ca de pumnal”), se scoate apoi
stiletul și canula rămâne pe loc pentru a asigura evacuarea gazelor sau a lichidelor (figura 3.10).
Figura 3.10 – Trocar

(de sus în jos teaca trocarului, stiletul și trocarul asamblat)
3.2. Instrumente pentru fixarea şi protecţia ţesuturilor
 Pensa anatomică și pensa chirurgicală

 Depărtătoarele (Farabeauf, Weitlaner, Gelpi și Balfour)
 Agrafele de câmp (Schaedel și Backhaus)
Pensa anatomică și pensa chirurgicală (figura 3.11) sunt formate din două braţe unite la un
capăt şi care la extremitatea liberă au renuri tranversale (pensa anatomică – figura 3.12) sau gheare
care se întrepătrund (pensa chirurgicală – figura 3.13). Pensa se ţine în mână în poziţia "tocului de
scris" şi serveşte pentru fixarea vaselor, nervilor, viscerelor şi pentru efectuarea suturilor.
Figura 3.11 – Pense anatomice și chirurgicale
23
Iuliana Ionașcu
Figura 3.12 – Vârful pensei anatomice Figura 3.13 – Vârful pensei chirurgicale
Depărtătoarele sunt instrumente utilizate pentru menținerea deschisă a unei plăgi, incizii
sau cavități, cu scopul de a explora, a expune şi a secţiona straturile anatomice profunde.
Depărtătorul simplu (Farabeuf) are forma unei lame îndoite la capete şi protejează
pielea, straturile musculare sau peritoneul după ce au fost secţionate (figura 3.14).
Depărtătorul Weitlaner (figura 3.15) este utilizat în ortopedie pentru îndepărtarea și
protejarea musculaturii.
Figura 3.14 – Depărtătorul Farabeauf Figura 3.15 – Depărtătorul Weitlaner
Depărtătorul Gelpi (figura 3.16) este utilizat în neurochirurgie și depărtătorul Balfour

este indispensabil în chirurgia abdominală (figura 3.17).
Figura 3.16 – Depărtătorul Gelpi Figura 3.17 – Depărtătorul Balfour
Agrafele (figura 3.18) servesc la fixarea câmpurilor sterile cu scopul de a izola câmpul
operator în vederea desfășurării intervențiilor chirurgicale cu respectarea regulilor de asepsie.
În practica veterinară cele mai utilizate sunt: agrafa Schadel (numită și „pensă cărăbuş",
are un profil asemănător cifrei opt şi funcţionează ca un resort) și agrafa Backhaus (este
asemănătoare cu o pensă hemostatică de dimensiuni mici, însă prezintă gheare la extremitatea
distală).
24
Figura 3. 18 – Agrafă Schadel (stânga) și Backhaus (dreapta)
3.3. Instrumente pentru explorare
 Sonda butonată și sonda canelată

Sonda butonată este o tijă de metal nichelat, îngroşată la extremităţi.
Sonda canelată are pe linia mediană un şanţ (figura 3.19). Capătul distal al sondei este
rotunjit, iar cel proximal, lăţit. Sonda butonată se utilizează pentru explorarea fistulelor și sonda
canelată se întrebuinţează la executarea unor incizii dirijate (de exemplu secționarea peretelui
abdominal pe linia albă).
Figura 3.19 – Sonde canelate
3.4. Instrumente pentru hemostază
 Pensa Pean
 Pensa Kocher
 Pensa ovală
Pensele hemostatice pot fi drepte și curbe, acţionează prin forcipresură prin aplicare pe
vasele sanguine lezate (figura 3.20). Pensa Pean are vârful rotunjit şi mai multe renuri pe feţele
interne ale extremităţilor distale (figura 3.21). Pensa Kocher este prevăzută la extremitatea distală
cu dinţi (figura 3.22).
Figura 3.20 – Pense hemostatice curbe și drepte
25
Iuliana Ionașcu
Figura 3.21 – Pensa Pean Figura 3.22 – Pensa Kocher
Pensa ovală are extremitatea rotunjită, prevăzută cu renuri și se utilizează pentru

manipularea țesuturilor sau pentru realizarea hemostazei (figura 3.23 și figura 3.24).
Figura 3.23 – Pensa ovală Figura 3.24 – Vârful pensei ovale
Pensa intestinală Pean, denumită și „pensa de baraj” poate fi dreaptă sau curbă (figura
3.25), are braţe articulate, lungi, prevăzute cu şanțuri longitudinale. Aplicată pe ţesut, pensa asigură
o compresiune elastică fiind utilizată în operaţiile pe intestin şi stomac. Se utilizează în gastrotomii
și enterectomii având scopul opririi tranzitului intestinal.
Figura 3.25 – Pense de baraj dreaptă și curbă
26
3.5. Instrumentar pentru realizarea suturilor
 Acele chirurgicale
 Portacele (Mathieu, Mayo-Hegar și Olsen-Hegar)
Acele chirurgicale servesc la executarea suturii diferitelor ţesuturi şi pot fi drepte („ac
cojocăresc”), curbe sau în „S” (figura 3.26). Acele chirurgicale traumatice au vârful ascuţit, de formă
conică sau cu muchii, iar pentru încărcarea firului la extremitatea opusă prezintă un orificiu (ca la
acele obişnuite – figura 3.27) sau o fantă, tip French (figura 3.28). În practica veterinară curentă
sunt utilizate acele chirurgicale care au fir atașat.
Acul Hagedorn este turtit lateral şi are formă curbă. Este de diferite dimensiuni şi poate
avea vârful ascuţit sau rotunjit (ac atraumatic).
Figura 3.26 – Tipuri de ace de sutură
Figura 3.27 – Orificiul rotund Figura 3.28 – Orificiul în fantă

pentru fixarea firului de sutură pentru fixarea firului de sutură
Acul Reverdin (figura 3.29) este un ac mecanic, reprezentând o combinaţie de ac şi portac.

Vârful acului este turtit de sus în jos şi are pe marginea stângă un orificiu pentru introducerea
firului. Orificiul se deschide şi se închide cu ajutorul unei lame acţionate prin intermediul unui
buton, aşezat pe mânerul acului. Acul poate fi de mărimi diferite, iar după formă poate să fie drept
și curb.
Acul Mooij este un ac puternic, destinat suturii pielii mai groase (taurine și suine). Are
vârful turtit lateral, cu o fantă pe marginea inferioară, în timp ce cealaltă extremitate este îndoită
sub forma unui inel, pentru fixarea acului în mână. Acul se introduce fără fir printre buzele plăgii,
ajutorul adaptează firul în două, îl răsucește iar operatorul trage acul împreună cu unul din capetele
firului realizând apoi nodul chirurgical manual.
27
Iuliana Ionașcu
Acul Gerlach se aseamănă cu acul Mooij, are extremitatea proximală turtită de sus în jos, cu
un orificiu pentru introducerea firului. Extremitatea opusă serveşte drept mâner. Este un ac
rezistent, folosit în special pentru suturile vulvare la bovine.

Acul Deschamp are o extremitate curbată lateral şi vârful bont, deci nu trece prin țesuturi,
nu poate fi folosit pentru suturi. Curbura acului poate să fie pe latura stângă sau pe cea dreaptă. Cu
ajutorul lui se introduce un fir printre țesuturi în vederea ligaturării unor vase de calibru mare (de
exemplu ligatura venei jugulare în cazul tromboflebitei) și pentru sutura muşchilor.

Acul Emmet prezintă un profil asemănător unei seceri şi este turtit lateral. Se utilizează
pentru suturarea aponevrozelor și a musculaturii.
Figura 3.29 – Acul Gerlach, acul Deschamp, acul Emmet

și acul Reverdin (de la stânga la dreapta)

Portacele servesc la încărcarea cu fir a acelor chirurgicale Hagedorn și la realizarea
suturilor (figura 3.30).

Portacul Mathieu este cel mai utilizat în medicina veterinară, fiind alcătuit din două braţe
care se strâng printr-un sistem cremalieră în trei trepte. Extremitatea distală (activă) este
reprezentată de două braţe puternice, prevăzute cu renuri dispuse în două direcţii.

Portacul Mayo‐Hegar este asemănător ca formă cu pensa hemostatică Pean, cu deosebirea
că braţele active sunt mai scurte, netede și fără renuri.

Portacul Olsen‐Hegar este un portac combinat cu foarfecă, astfel că în componenţa
braţelor active intră porţiunea de foarfecă, dispusă imediat lângă articulaţia braţelor, în timp ce
porţiunea de portac este dispusă distal.
Figura 3.30 – Portacele Mathieu, Mayo‐Hegar, Olsen‐Hegar

(de la stânga la dreapta)
28
Încărcarea acului Hagedorn cu fir de sutură se realizează cu ajutorul portacului:
- se fixează acul Hagedorn în portac;
- în mâna dreaptă se ține portacul și un capăt al firului de sutură (figura 3.31);
- cu mâna stângă se ține în tensiune firul de sutură;
- se trece firul pe sub curbura acului și apoi pe vârful portacului (figura 3.32);
- firul menținut în tensiune se fixează pe fanta acului Hagedorn până când acesta
pătrunde înăuntrul fantei (figura 3.33).
Figura 3.31 – Prinderea acului în portac și Figura 3.32 – Menținerea firului de sutură în
fixarea firului de sutură în mâna dreaptă tensiune, pe sub curbura acului la nivelul vârfului
portacului
Figura 3.33 – Introducerea firului de sutură în fanta acului Hagedorn
3.6. Instrumentar folosit în ortopedie și osteosinteză (figura 3.34)
Fierăstrăul chirurgical se prezintă sub următoarele forme: fierăstrăul cu lamă (prevăzut cu

mâner sau cadru metalic), fierăstrăul în formă de lanţ şi fierăstrăul de sârmă (Gigli). Fierăstraiele
chirurgicale sunt întrebuinţate în operaţii pe coarne şi în osteotomii.
Mai comod și mai des folosit este fierăstrăul Gigli. Acesta este compus dintr-o sârmă la care
se atașează 2 mânere. Sârma se trece pe dinapoia osului care trebuie secționat și este manevrată cu
ajutorul mânerelor.
Foaia de jales are un mâner şi o lamă curbată pe lat. Poate fi simplă, când lama are o singură
margine ascuţită (în acest caz este pentru mâna dreaptă sau stângă) sau dublă, când are ambele
margini ascuţite. Se foloseşte în operaţii pe copită şi ongloane.
Decolatorul de periost poate fi drept (model Farabeuf), curb (la stânga sau la dreapta), în
„T”, canelat, cudat şi respectiv decolatorul curb pentru coastă.
Trepanul este un fierăstrău circular, cu ajutorul căruia se extrage din compacta oaselor late
o rondelă, pentru a se deschide cavitatea sinusurilor sau cavităţile nazale. Piesa sa principală este
coroana (fierăstrăul circular), în mijlocul căreia se află o tijă cu vârf piramidal (acest vârf fixează
instrumentul în locul de elecţie al trepanaţiei). Există trepan manual şi trepan electric.
Dalta se folosește pentru secționarea osului în intervențiile chirurgicale de ortopedie și
neurochirurgie.
Osteotomul este asemănător unui clește cu brațe puternice și ascuțite.
29
Iuliana Ionașcu
Clești fixatori de os sunt utilizați pentru menținerea în poziție a capetelor osoase în timpul
osteosintezelor.
Clești ciupitori de os servesc la regularizarea capetelor osoase.
Cleştele delfin are profilul părţii active de forma unui cap de delfin, folosindu-se la
strângerea firelor de cerclaj şi la secţionarea capetelor de sârmă.
Pensa pentru strâns firul metalic prezintă partea activă de formă dreptunghiulară, care
facilitează prinderea şi răsucirea firului pentru cerclaj.
Cleştele pentru tăiat firul metalic are două braţe de oţel bine ascuţite, care realizează
secţionarea firului metalic.
Conducătorul de tijă, confecţionat din oţel, este de forma unei tije lungi, cu un capăt ascuţit,
care pătrunde prin canalul medular şi străbate epifizele osoase. La capătul opus are un braţ care
ajută pentru manevrarea sa. După ce conducătorul de tijă a fost introdus în os, pe el se bate tija
propriu-zisă, pentru imobilizarea capetelor osoase fracturate.
Figura 3.34 – Trusă pentru operații pe os
Materialele pentru osteosinteză (figura 3.35) sunt confecţionate din oţeluri speciale tratate
cu nichel, tantal sau vanadiu, astfel încât organismul nu le consideră non-self.
Pentru tratamentul chirurgical al fracturilor se utilizează: tije de osteosinteză, broșe de
osteosinteză, plăcuțe cu șuruburi, firul metalic și fixatori externi.
Figura 3.35 – Materiale pentru osteosinteză

3.7. Instrumentar pentru examinare și intervenții chirurgicale pe organele genitale
 Speculum vaginal
 Pensele pentru castrare (orhidectomii)
Speculum vaginal trivalv (Polanski) utilizat pentru examinarea animalelor mari și

speculum vaginal bivalv pentru examinarea animalelor de talie mijlocie și mică se introduc în vagin
închise, în poziție verticală, se răsucesc în unghi de 90° și se deschid.
30
Pensele pentru castrare fac hemostază la închiderea braţelor, prin strivirea cordonului.
Pensele de castrare (Reimer, Sand, Haussman, Burdizzo și Serra) au două braţe articulate,
prevăzute la extremitatea distală cu ramuri pentru strivirea cordonului. Secţionarea cordonului se
realizează fie prin marginea externă, tăioasă, a braţelor, fie printr-un cuţit situat deasupra (exclusiv
în cazul pensei Reimer – figura 3.36). Pensele de castrare se aplică pe cordon în aşa fel încât şurubul
aflat pe articulaţia braţelor să rămână în afară, astfel ca forcipresura să se producă în partea
internă, iar secţionarea, în partea externă a cordonului.
Pensa Burdizzo (figura 3.37) efectuează strivirea cordonului testicular prin traversul pielii.
Se întrebuinţează pentru castrarea nesângeroasă a masculilor din speciile cu cordon testicular lung
(tauri, berbeci și țapi) şi are forma unui cleşte cu extremităţile distale neascuţite, boante. Braţele
sunt dublu articulate pentru a asigura stabilitatea poziţiei în care se fixează. Unele pense Burdizzo
prezintă stopcordon, adică un dispozitiv care împiedică alunecarea cordonului testicular dintre
braţe în timpul strivirii lui.
Figura 3.36 –Pensa Reimer Figura 3.37 – Pensa Burdizzo
3.8. Instrumente pentru raclarea şi îndepărtarea ţesuturilor
Lingura Volkmann prezintă la una sau la ambele extremităţi câte o escavaţie cu margini
tăioase şi rezistente. Se foloseşte la raclarea țesuturilor din focarele septice osoase necrozate.

Reneta se întrebuinţează în operaţii pe copită, ongloane şi coarne. Se compune din mâner şi
o lamă tăioasă, îndoită la vârf sub formă de buclă. Reneta simplă poate fi pentru mâna dreaptă sau
stângă, în funcție de orientarea părţii tăioase, iar la reneta dublă ambele margini sunt tăioase.

Chiureta în ansă are o ansă distală completă, cu o margine ascuţită şi un mâner. Se
utilizează la raclarea ţesuturilor dure care prezintă modificări patologice.

Cuţitul Buss este asemănător chiuretei în ansă. Prezintă o întrerupere a buclei la locul de
unire cu tija mânerului şi serveşte îndeosebi la raclarea ţesuturilor dure.

Dalta dreaptă sau curbă, este utilizată la îndepărtarea eschilelor osoase.

Cauterul electric are anse de platină în formă de cuţit, sferă şi buclă, care se aduc la
incandescenţă cu ajutorul curentului electric. Cauterele sunt folosite în unele forme cronice de
boală pentru acutizarea proceselor, în afecţiuni cronice ale membrelor, articulaţiilor, în hemostază
şi pentru deschiderea abceselor.
3.9. Instrumente utilizate în stomatologie

Diferă ca dimensiuni în funcție de talia animalului la care se efectuează intervenția
stomatologică (în general extracții dentare).
31
Iuliana Ionașcu
Speculum bucal se utilizează pentru deschiderea cavităţii bucale.
Cleştele pentru extracţii dentare este articulat, are extremităţi distale curbate sau în
formă de cioc și prezintă renuri pe faţa lor medială. Are mărimi diferite, necesare extracţiilor
dentare pentru animale mari şi animale mici, acestea din urmă fiind asemănătoare celor de uz
uman. Cleştele pentru animale mari are braţele lungi şi partea activă (distală) curbată pe o latură, la
un unghi de 180°, astfel că permite fixarea molarilor în bune condiţii.

Cleştele pentru tăiat colţii este destinat animalelor mari, are cele două braţe articulate:
mânerul este lung, iar distal, partea activă, cu marginile oblice şi tăioase. Este prevăzut proximal cu
un şurub, care are rolul ca după fixarea cleştelui pe dinte să se strângă şi să secţioneze anomalia
dentară. Pentru animalele mici, cleştele de tăiat colţii (figura 3.38) este de dimensiuni mai mici,
asemănător pensei Liston, cu braţele mai lungi, iar partea activă (distală) este ascuţită. Se foloseşte
pentru tăierea colţilor la purcei în primele luni de viaţă, dar şi mai târziu, în alte anomalii, precum şi
pentru tăierea unghiilor crescute excesiv la câine.
Figura 3.38 – Clește pentru tăiat colții
Pila de rabotaj este confecţionată dintr-un oţel rezistent şi are pe suprafaţa sa o serie de
denivelări ascuţite care permit nivelarea colţilor. Este fixată într-o apărătoare, care ajută la
mânuirea ei de-a lungul tablei dentare. Apărătoarea se continuă cu o bară care prezintă la capătul
opus un mâner. Este folosită pentru nivelarea neregularităţilor dentare la cabaline şi bovine.
Dalta de rabotaj este formată dintr-o bară metalică cilindrică, bifurcată la un capăt de care
este fixată dalta. Se utilizează la animalele mari pentru îndepărtarea colţilor și a molarilor crescuţi
în exces.
Elevatorul este o bară de fier curbată sau îndoită în unghi drept la o extremitate care se
utilizează pentru decolarea gingiei de pe dinte, înainte de extracţie.
Decolatoarele și elevatoarele (figura 3.39) de dimensiuni mai mici sunt utilizate pentru
îndepărtarea gingiei și luxarea ligamentului alveolar în vederea efectuării extracțiilor dentare la
animalele de talie mică.
Oglinda dentară este fixată la capătul unei tije lungi, terminate printr-un mâner. Cu
ajutorul acesteia se realizează examinarea în stomatologie.
32
Figura 3.39 – Trusă de stomatologie (de la stânga la dreapta – oglindă dentară,

decolatoare, elevatoare și clește pentru extracții dentare)

3.10. Instrumente utilizate în oftalmologie

Au dimensiuni mici, sunt delicate și se utilizează în intervențiile chirurgicale pe pleoape,
pleoapa a treia, cornee și cristalin.

Depărtătorul palpebral (blefarostatul) este utilizat pentru fixarea și menținerea deschisă
a pleoapelor. Poate fi simplu sau prevăzut cu șurub (figura 3.40) și mărimea lui este diferită, pentru
a fi utilizate la animale de talie mare sau mică (figura 3.41).
Figura 3.40 – Tipuri de blefarostate Figura 3.41 – Mărimi diferite de blefarostate
Pensa de chalazion (Desmares) este alcătuită din două brațe articulate prevăzute cu
șurub. Extremitatea distală este rotundă cu o parte decupată (figura 3.42). Indispensabilă în
intervențiile pe pleoape pentru asigurarea hemostazei.
Figura 3.42 – Pensa Desmares
33
Iuliana Ionașcu
Bisturiele utilizate în oftalmologie diferă în funcție de tipul intervenției chirurgicale.
Bisturiul spatulat este pentru operații intraoculare, bisturiul rotund (cheratectom) este utilizat
pentru cheratectomii (figura 3.43)
Figura 3.43 – Bisturie oftalmologice

(de la stânga la dreapta bisturiu spatulat și cheratectoame)
Pensa Colibri este curbă și prevăzută cu dinți (figura 3.44 și figura 3.45).
Figura 3.44 – Pensa Colibri Figura 3.45 – Vârful pensei Colibri
Portacul Castroviejo poate fi curb sau drept și se închide cu ajutorul unui sistem opritor
localizat între cele două brațe (figura 3.46).
Figura 3.46 – Portacul Castroviejo
Pensa și foarfeca pentru enucleere de glob ocular au vârfurile curbate să poată fi

manevrate în orbită (figura 3.47 și figura 3.48).
34
Figura 3.47 – Pensa și foarfeca pentru Figura 3.48 – Vârful pensei și foarfecii
enucleere de glob ocular pentru enucleerea de glob ocular
Șublerul oftalmologic are dimensiuni mici și este indispensabil în intervențiile

chirurgicale de corecție a mărimii deschiderii palpebrale (figura 3.49).
Injectorul Carter și protezele de silicon (au mărimi de la 13 mm până la 24 mm) sunt

utilizate pentru protezarea intrasclerală (figura 3.50).
Figura 3.49 – Șubler oftalmologic Figura 3.50 – Injector Carter și proteză de silicon
Instrumentele pentru chirurgia cataractei (figura 3.51) se păstrează și se sterilizează în cutii

speciale prevăzute cu silicon pentru a preveni deteriorarea instrumentelor.
Figura 3.51 – Trusa pentru chirurgia cataractei
Toate instrumentele chirurgicale pe care nu le utilizăm curent în clinică trebuie păstrate în

cutii speciale (figura 3.52). Pentru intervențiile chirurgicale, instrumentele sunt așezate în ordine
pe măsuța chirurgicală (figura 3.53).
35
Iuliana Ionașcu
Figura 3.52 – Modul de păstrare a instrumentelor pe care nu le utilizăm în clinică
Figura 3.53 – Așezarea instrumentelor pentru efectuarea intervenției chirurgicale
36

CAPITOLUL 4
Materialele de sutură

Definiție
Firele de sutură sunt dispozitive medicale concepute pentru:
 a apropia și a menține în contact țesuturile (apoziție tisulară);
 a reface structura anatomică și/sau funcțională a acestora;
 grăbirea vindecării.
Firul de sutură trebuie să fie:

 steril;
 ușor de manevrat;
 flexibil;
 puternic pe toată lungimea;
 rezistent la tracțiune;
 să nu permită grefarea bacteriilor.
Clasificarea firelor de sutură (tabel 4.1):

1. resorbabile (monofilament și polifilament) – sunt degradate în urma reacției tisulare
prin hidroliză și prin degradare enzimatică. Durata de resorbție este influențată de tipul
materialului, grosimea firului, tipul țesutului, starea locală a țesuturilor (infecție,
inflamație, expunere la urină sau la flora intestinală), cât și de statusul pacientului
(hipoproteinemie, carențe vitamino-minerale, insuficiențe hepato-renale, tulburări
endocrine).
2. neresorbabile (monofilament și polifilament) – rămân nemodificate în organism și
sunt încapsulate în țesutul cicatricial, fiind foarte bine tolerate de organism.
Grosimea firelor de sutură este exprimată în două unități de măsură: USP (United States
Pharmacopeia) și Metric (Farmacopeea Europeana) măsurat în milimetri (de exemplu: USP 0 = 4
Metric = 0,4 mm sau UPS 3/0 = 2 Metric = 0,2 mm).
Această clasificare permite standardizarea producției și a utilizării materialelor de sutură.
Cu cât indicativul USP este mai mare, firul de sutură este mai subțire (5/0 este mai subțire decât
2/0). Cu cât indicativul Metric este mai mare, cu atât firul de sutură este mai gros (3 este mai gros
decât 1). Firele sunt colorate (violet, albastru și negru) pentru o bună vizibilitate intraoperatorie.
Firele de sutură sunt alcătuite dintr-o gamă largă de materiale. Primele fire de sutură
utilizate în chirurgie au fost catgutul şi mătasea. Firele de sutură moderne sunt fabricate din
materiale sintetice resorbabile: acid poliglicolic (PGA), poliglactil (PGLA), polidioxanonă (PDX) sau
materiale sintetice neresorbabile: nylon, polyester sau polipropilenă (figura 4.6).
Tabel 4.1 – Clasificarea firelor de sutură

RESORBABILE NERESORBABILE
Monofilament Polifilament Monofilament Polifilament
Poliglecaprona (PGC) Poliglactin (PGLA) Polipropilenă Poliester
Polidioxanonă (PDX) Acid poliglicolic (PGA) Nylon Mătase
Catgut/catgut cromat Supramid
Firele de sutură resorbabile monofilament

Poliglecaprona (PGC) – figura 4.1
 prezintă o rezistenţă crescută a nodului;
 reactivitate tisulară minimă.
37
Iuliana Ionașcu
Figura 4.1

Polidioxanonă (PDX) – figura 4.2
 reactivitatea tisulară este minimă;
 este absorbit complet după 180 de zile.
Figura 4.2

Catgut/catgut cromat – figura 4.3
 fabricat din fâşii de colagen purificat din seroasa sau submucoasa intestinului subţire a
rumegătoarelor (bovine, ovine, caprine);
 provoacă în țesut o reacţie inflamatorie însemnată pentru că este format din colagen;
 se absoarbe foarte repede, pierzându-şi din rezistenţă cu 33 % după 7 zile, fiind resorbit
complet după 90 de zile;
 resorbţia este mai rapidă dacă țesutul prezintă infecţie, este cu vascularizație bogată sau
dacă firul de catgut intră în contact cu secreţia gastrică.
Figura 4.3
38
Firele de sutură resorbabile polifilament – figura 4.4
Poliglactin (PGLA) și Acid poliglicolic (PGA)

 determină reacţie tisulară minimă;
 este îndepărtat din ţesuturi prin hidroliză, pierzând din rezistenţă cu 20 - 25 % după 14
zile, fiind complet absorbit după 56 - 90 de zile;
 poate fi absorbit mai rapid dacă este expus la urină, ca urmare nu este recomandat în
sutura vezicii urinare.
Figura 4.4

Firele de sutură neresorbabile monofilament

Polipropilenă
 derivat din propan;
 prezintă o rezistenţă excelentă a nodului;
 este foarte flexibil;
 agregarea plachetară este redusă, fiind recomandat pentru suturile vasculare.
Nylon – figura 4.5

 este un derivat de poliamidă;
 rezistenţa nodului este slabă şi nu determină reacţie tisulară.
Figura 4.5

Firele de sutură neresorbabile polifilament

Mătasea
 obţinută din fibrele produse de o anumită specie de viermi de mătase;
 capilaritatea naturală a acesteia este micşorată prin învelirea în ulei, ceară sau silicon;
 rezistenţa nodurilor este slabă şi determină reacţie tisulară însemnată;
 nu trebuie folosită niciodată pentru suturi la nivelul tractului gastro-intestinal sau
pentru vezica urinară deoarece potenţează apariţia infecţiilor;
 este resorbită total după 2 ani.
39
Iuliana Ionașcu
Figura 4.6 – Tipuri de materiale de sutură

1. PGA – Polyglycolic acid cu ac curved cutting/resorbabil, polifilament
2. PGLA – Polyglactine 910 cu ac reverse cutting/resorbabil, polifilament
3. PDS – Polydioxanone cu ac reverse cutting/resorbabil, monofilament
4. PDX – Polydioxanone cu ac taper cutting/resorbabil, monofilament
5. SILK cu ac reverse cutting/neresorbabil, polifilament
6. NYLON cu ac reverse cutting/neresorbabil, monofilament

Staplere chirurgicale sunt dispozitive medicale utilizate în chirurgia plăgilor şi în
anastomoze intestinale (figura 4.7). Utilizarea staplerelor reduce reacţia inflamatorie în comparație
cu suturile clasice realizate cu fire de sutură astfel încât timpul necesar vindecării este redus.
Avantajele folosirii acestor dispozitive sunt:

 tehnica este rapidă și facilă;
 hemostază superioară ligaturii.
Figura 4.7
40
Acele pentru suturi sunt fabricate din oțel inoxidabil de înaltă calitate și sunt concepute să
pătrundă în țesuturi cât mai puțin traumatic, iar corpul acului trebuie să fie cât mai stabil în portac.
Firul de sutură care are deja acul ataşat cauzează mai puţină traumă la nivel tisular şi este mai facil
de utilizat.
Acul poate fi drept, sub formă de cârlig sau curbat (figura 4.8) cu lungimea de 5/8, 1/2, 3/8
sau 1/4 dintr-un cerc. Acele drepte, cele 3/8 şi 1/4 sunt folosite pentru suturarea structurilor
superficiale, în timp ce structurile profunde se pot sutura cu ace 5/8 sau 1/2.
Figura 4.8 – Tipuri de ace curbe pentru sutură
Acul de sutură are 3 părți: un vârf, un corp și un ochi (figura 4.9). Există mai multe tipuri de
ace de sutură (figura 3.26) construite pentru tipul de țesut care trebuie suturat.
Figura 4.9 – Părțile componente ale acului de sutură

Clasificarea acelor de sutură (figura 4.10) în funcție de forma vârfului și corpul acestuia:
 Blunt point – vârf bont și corp rotund pe secţiune, folosit pentru structuri friabile
precum splină, rinichi sau ficat;
 Taper point – vârf ascuțit și corp rotund folosit pentru ţesuturi delicate, precum țesut
conjunctiv, fascie sau intestin;
 Tapercut point – vârf ascuțit triunghiular și corp rotund continuu, pentru suturi pe
tendoane, și grafturi vasculare;
 Regular (normal) cutting – vârf și corp triunghiular, cu muchia ascuțită pe curbura
interioară;
 Reverse cutting – vârf triunghiular și corp triunghiular continuu, cu muchia ascuțită pe
curbura exterioară;
 Spatula point – vârf triunghiular ascuțit și corp aplatizat, pentru suturi în oftalmologie.
41
Iuliana Ionașcu
Figura 4.10 – Clasificarea acelor de sutură în funcție de forma vârfului
Împachetarea firelor de sutură se realizează în rolă (pentru suturi care necesită lungimi
mari ale firelor) și în plic. Producătorii firelor de calitate inseră în cutie stikere cu codul lotului, care
se atașează la fișa pacientului pentru trasabilitate.
Împachetarea este dublă: într-un plic exterior cu față din folie transparentă și spatele din
hârtie lamelară și un plic interior din folie de aluminiu cu simboluri de identificare (figura 4.11)
care conține un suport de carton în interiorul căruia este înfășurat firul. Sterilizarea firelor este
realizată de producător cu etilen oxid. Alegerea firelor de sutură este la latitudinea medicului ce
efectuează manopera chirurgicală, în funcție de starea pacientului, de tehnica chirurgicală,
experiența chirurgului, natura țesuturilor și a leziunilor.
Modul de prindere al acului în portac este la nivelul corpului său (figura 4.12).
Figura 4.11 – Simboluri de identificare al firului de sutură

Figura 4.12 – Modul corect de prindere al acului de sutură în portac

42

CAPITOLUL 5
Pansamente și bandaje
Pansamentele și bandajele reprezintă o rutină în clinica veterinară. Realizarea acestora este

întotdeauna o provocare și trebuie efectuate ținând cont de regiunea anatomică, tipul de plagă și
scopul urmărit. Succesul în realizarea pansamentelor și bandajelor depinde de experiența
medicului veterinar și de materialele alese. În medicina veterinară s-au dezvoltat companii
specializate care produc o gamă variată de pansamente și bandaje dedicate, cu ajutorul cărora
munca noastră devine mai simplă și mai elegantă. Despre pansamente și bandaje se pot scrie
tratate. În acest capitol sunt prezentate principiile generale, modul de realizare, exemple de
pansamente și bandaje frecvent utilizate în medicina veterinară.
Definiție
Pansamentele sunt mijloace terapeutice care se aplică pe plăgile chirurgicale sau
accidentale cu următoarele scopuri:
- izolează și protejează plaga;
- grăbește cicatrizarea;
- asigură hemostaza;
- absoarbe exsudatele din plagă;
- menține pe suprafața plăgii diferite forme medicamentoase necesare vindecării (pulberi
cicatrizante sau unguente cu antibiotice);
- previne automutilarea.
Materiale necesare realizării unui pansament sunt:

 comprese sterile (țesute din tifon, pătrate sau dreptunghiulare, de mărimi diferite);
 fașă de tifon (role de diferite lățimi și lungimi care pot fi sterilizate la autoclav);
 tifonul metraj;
 vata medicinală hidrofilă și absorbantă;
 pânza de bumbac;
 pânza de sac (pentru animalele mari);
 materiale adezive (leucoplast);
 feși adezive (petflex - figura 5.1).
Figura 5.1 – Feși adezive tip petflex Figura 5.2 – Materiale necesare realizării
pansamentelor
Modul de realizare a pansamentului este în corelație cu specia, regiunea corporală, tipul de

plagă și scopul urmărit. Pregătirea regiunii corporale în vederea realizării pansamentului
presupune tunderea cu mașina de tuns, spălarea cu apă și săpun și dezinfectarea.
43
Iuliana Ionașcu
Toate materialele necesare realizării unui pansament (figura 5.2), reprezentate de: mănuși
de examinare, comprese sterile, vată, feși de tifon, petflex, substanțe dezinfectante, medicația de
aplicat (pulberi cicatrizante sau unguente cu antibiotice), foarfecă, pensă anatomică și mașină de
tuns, se așează în ordine, pe o măsuță mobilă.
Pansamentul clasic este format din trei straturi:

- intern (este în contact cu plaga, pe care o acoperă, o depășește, fiind alcătuit din
comprese sterile);
- mijlociu (protector și absorbant, alcătuit din vată);
- extern (realizat cu fașă de tifon și fașă adezivă, are rol de susținere).
În regiunile anatomice ușor accesibile, stratul extern se poate realiza în cinci moduri, în
funcție de dispunerea turelor feșei de tifon:
 CIRCULAR (turele de tifon se suprapun în totalitate, au aspectul unui manșon și se
realizează facil la nivelul membrelor – figura 5.3);
 ÎN SPIRALĂ (turele de tifon se suprapun parțial, sunt oblice și se pretează pentru
suprafețe corporale mari, cum ar fi toracele și abdomenul – figura 5.4);
 CU TURE RĂSTURNATE (turele de tifon aplicate oblic sunt alternate cu ture răsturnate
pentru strângere uniformă, acesta fiind preferat pentru torace sau membre – figura 5.5);
 ÎN EVANTAI (pentru zone asimetrice articulare – bulet și jaret, unde turele se acoperă
în totalitate pe zona concavă și parțial în zona convexă – figura 5.6);
 ÎN „8", ÎN „SPIC” (se aplică pe zone asimetrice – coarne, bulet, copite și ongloane).
Figura 5.3 – Pansament circular Figura 5.4 –Pansament în spirală
Figura 5.5 – Pansament cu ture răsturnate Figura 5.6 – Pansament în evantai
Clasificarea pansamentelor

1. în funcție de scopul urmărit
 pansamentul compresiv (cu scopul de a realiza hemostaza – copită, onglon, orbită);
 protector (protejează plaga chirurgicală sau accidentală);
 absorbant (asigură drenajul plăgii și absoarbe exsudatele și secrețiile – figura 5.7 și
figura 5.8).
44
Figura 5.7 – Plagă chirurgicală la nivelul Figura 5.8 – Pansament absorbant

toracelui și abdomenului (cazul precedent)
2. în funcție de modul de realizare

 aseptic (pentru plăgile chirurgicale, se realizează cu instrumente și materiale
sterile);
 antiseptic (pentru plăgile accidentale infectate).
3. în funcție de tratamentul local necesar

 simplu (izolator, protector);
 medicamentos (se utilizează pulberi cicatrizante, sicative sau unguente cu
antibiotice – figura 5.9, figura 5.10, figura 5.11 și figura 5.12).
Figura 5.9 – Plagă podală Figura 5.10 – Aplicarea medicației și

realizarea stratului intern cu comprese
Figura 5.11 – Realizarea stratului Figura 5.12 – Realizarea stratului

intermediar cu ajutorul feșei de tifon extern cu ajutorul feșei elastice (petflex)
45
Iuliana Ionașcu
Tipuri de pansamente în funcție de regiunea anatomică
Pansamentele la nivelul capului și urechii:

1. se aplică două benzi de leucoplast pe marginile pavilionului urechii care se unesc între
ele (figura 5.13) și apoi se aplică o compresă la baza urechii (figura 5.14);
Seralp, 2019
Seralp, 2019
Figura 5.13 Figura 5.14
2. se fixează pavilionul urechii cu alte două benzi de leucoplast de regiunea cervicală și

temporală (vezi săgețile albastre), pentru a menține deschis conductul auditiv în
vederea efectuării tratamentului local post-operator (figura 5.15) și se aplică stratul
intern (figura 5.16);
Seralp, 2019 Seralp, 2019
3. se realizează stratul mijlociu și extern al pansamentului, prin ture circulare, marcând la

fiecare tură, cu ajutorul unui marker, locul conductului auditiv extern (figura 5.17) și se
aplică prima bandă adezivă în regiunea frontală, jumătate pe piele și jumătate pe
marginea pansamentului (figura 5.18);
4. se deschide o fereastră în pansament (figura 5.19) și se notează la nivelul

pansamentului locul care corespunde conductului auditiv extern pentru efectuarea
tratamentului (figura 5.20).
46
Seralp, 2019
Seralp, 2019

Aplicarea pansamentului în regiunea toracică

- după pregătirea regiunii (tundere și dezinfectare) se aplică stratul intern format din
comprese sterile, stratul mijlociu format din vată și apoi stratul extern realizat cu fașă
de tifon (ture circulare pornind dinapoia membrelor anterioare și acoperind toată
regiunea toracică – figura 5. 21);
- pentru ancorarea pansamentului se realizează ture oblice suplimentare printre cele
două membre anterioare (figura 5.22 și figura 5.23);
- pe ultima tură de fașă de tifon se aplică bandă adezivă (figura 5.24);
- se fixează apoi pansamentul caudal și la nivelul regiunii pectorale, cu ajutorul benzilor
adezive aplicate jumătate pe piele și jumătate pe turele de pansament (figura 5.25 și
figura 5.26).
Seralp, 2019
Seralp, 2019
47
Iuliana Ionașcu
Seralp, 2019
Seralp, 2019

Seralp, 2019
Seralp, 2019
Cămășuța tip Alfort

- este indicată pentru animalele de talie mică în cazul intervențiilor chirurgicale din
regiunea abdominală;
- se confecționează din pânză de bumbac (Se măsoară lungimea necesară luând ca reper
distanța dintre membrele anterioare și posterioare. Se pliază bucata de pânză prima
dată în jumătate, pe lungime și apoi se pliază încă o dată pe lungime, în jumătate, zona
care urmează să fie la nivelul abdomenului (pânza fiind acum pliată în patru) și se
decupează 4 orificii pentru cele 4 membre. Partea opusă se secționează, realizându-se
cordoanele, care prin înnodare în zona dorsală, vor fixa cămășuța tip Alfort de corpul
animalului (figura 5.27).
Figura 5.27 – Cămășuța tip Alfort
48
Bandajele
Sunt realizate cu scopul de a imobiliza o anumită regiune corporală, în cazul fracturilor
închise fără deplasare sau în cazul luxațiilor articulare reduse. Bandajul trebuie să fie rigid, bine
fixat, să exercite o presiune uniformă dar moderată la nivelul regiunii imobilizate.
Materialele necesare sunt identice cu cele utilizate pentru realizarea pansamentelor la care
se adaugă atelele, profilele de rășină care pot fi modelate și feșile gipsate.

Clasificarea bandajelor
- amovibile (figura 5.28) – sunt bandaje PROVIZORII, asemănătoare unor pansamente
simple la care se adaugă atelele (bucăți de lemn, sârmă sau material plastic acoperite cu
material moale care trebuie să aibă lungime corespunzătoare astfel încât să cuprindă o
articulație de deasupra fracturii și una de dedesubtul fracturii), pentru rigidizare.
- inamovibile (figura 5.29) – sunt bandaje DEFINITIVE, care se mențin până la
vindecarea fracturilor sau a luxațiilor, sunt asemănătoare unor pansamente simple la
care stratul mijlociu este reprezentat de FAȘĂ GIPSATĂ (impregnată cu gips, silicați sau
rășini).
Realizarea bandajelor amovibile:

- după reducerea luxației sau coaptarea capetelor osoase în cazul fracturilor închise, se
acoperă cu un strat de vată zona care urmează a fi bandajată;
- se fixează stratul de vată cu tifon prin ture circulare, lăsând la cele două capete un
guleraș de vată;
- se aplică atelele (două - una lateral și una medial) sau (patru – lateral, medial, cranial și
caudal);
- se fixează atelele cu ajutorul feșei de tifon și se realizeză o centură la nivelul greabănului
(figura 5.28) sau a crupei.
Figura 5.28 – Bandaj amovibil Figura 5.29 – Bandaj inamovibil
Realizarea bandajelor inamovibile:

- după reducerea luxației sau coaptarea capetelor osoase în cazul fracturilor închise, se
acoperă cu un strat de vată zona care urmează a fi bandajată;
- se fixează stratul de vată cu tifon prin ture circulare, lăsând la cele două capete un
guleraș de vată;
- se aplică fașa gipsată, uniform, realizându-se și centura la nivelul grabănului sau crupei.
La 24 de ore de la realizare, bandajul se verifică să nu fie prea strâns fixat (este prezent
edemul extremităților) sau prea larg (este mobil și nu se va obține vindecarea).
49

Iuliana Ionașcu
CAPITOLUL 6
Manopere chirurgicale de bază

Intervențiile chirurgicale sau operațiile reprezintă un ansamblu de manopere (sau timpi
operatori) pe care chirurgul le efectuează într-o succesiune logică, cu ajutorul instrumentarului
chirurgical, materialelor de sutură sau diferitelor dispozitive.
Manoperele chirurgicale de bază se clasifică în:

6.1. Diereze chirurgicale
6.2. Exereze chirurgicale
6.3. Hemostaza chirurgicală
6.4. Drenajul chirurgical
6.5. Suturile chirurgicale (în puncte separate sau în fir continuu)
6.1. Dierezele chirurgicale sunt manopere chirurgicale utilizate pentru pătrunderea în

țesuturi și sunt reprezentate de: incizie, decolare, dilacerare și centeză (puncție).
Incizia chirurgicală se realizează cu ajutorul bisturiului, electrobisturiului sau a foarfecii

chirurgicale. Tehnica inciziei diferă în funcție de regiunea anatomică unde se va efectua operația.
Modul de mânuire a instrumentelor în vederea realizării inciziei este diferit (de exemplu: ca un
„arcuș de vioară” pentru inciziile liniare efectuate cu bisturiul).
Denumirea inciziilor se realizează prin adăugarea sufixului – TOMIE la numele organului
sau țesutului incizat (de exemplu gastrotomie, enterotomie, lobectomie, traheotomie, tenotomie,
toracotomie).
Clasificarea inciziilor se realizează în funcție de:

 forma inciziei:
 dreaptă (orizontală, oblică sau verticală);
 curbă (în semicerc, în „S").
 numărul inciziilor:
 unică, în linie dreaptă;
 multiple (în „V”, în „Y”, în „felie de pepene”).
 după numărului straturilor anatomice incizate:
 strat cu strat;
 „în bloc”.

Decolarea reprezintă desprinderea unei structuri anatomice sau formațiuni de la nivelul
unui țesut, a unui organ sau a peretelui cavității (decolarea periostului, decolarea peritoneului).
Dilacerarea reprezintă pătrunderea în țesuturi cu ajutorul unor instrumente chirurgicale

boante sau cu ajutorul unei comprese (izolarea cordonului testicular, dilacerarea unei formațiuni
tumorale).
Centeza sau puncția reprezintă crearea unui orificiu cu ajutorul instrumentelor ascuțite
(ac de seringă, bisturiu sau trocar) pentru prelevarea probelor, evacuarea conținutului sau
introducerea unor preparate medicamentoase. Denumirea acestor manopere se realizează prin
adăugarea sufixului – CENTEZĂ la numele organului respectiv: rumenocenteză, toracocenteză,
cistocenteză, artrocenteză.
50
6.2. Exerezele chirurgicale sunt manopere prin care se îndepărtează porțiuni de țesut,
organe sau formațiuni anatomice în scop terapeutic sau estetic. Denumirea acestor manopere se
realizează prin adăugarea sufixului – ECTOMIE la numele organului respectiv: lobectomie,
ovariectomie, enterectomie, ovario-histerectomie, orhidectomie.
Exerezele chirurgicale se clasifică în:

- excizie – îndepărtarea unui țesut sau organ printr-un singur timp operator;
- rezecția – îndepărtarea unui țesut sau organ printr-o succesiune de timpi operatori (de
exemplu enterectomia);
- ablația – îndepărtarea în totalitate a unui țesut sau organ (mamectomia, orhidectomia);
- amputarea – îndepărtarea parțială sau totală a unui organ apendicular (corn, coadă,
membru, penis sau deget);
- raclajul (chiuretajul) – este manopera prin care se îndepărtează țesuturi patologice cu
ajutorul chiuretei sau a lingurii Volkmann (în fistule, ulcere sau necroze);
- avulsia – este manoperă prin care se îndepărtează prin smulgere țesutul cornos al
copitei sau al onglonului;
- torsiunea – este manoperă prin care se îndepărtează prin răsucire țesuturi sau organe
pediculate (testicul, ovar, tumori);
- trepanația – este manoperă prin care se creează un orificiu circular, cu ajutorul
trepanului, burghiului sau frezei, la nivelul craniului (de exemplu în sinuzite, pentru
îndepărtarea colecțiilor purulente).

6.3. Hemostaza chirurgicală cuprinde manopere necesare pentru oprirea hemoragiei
într-o plagă chirurgicală sau accidentală.
Hemostaza chirurgicală provizorie se poate realiza prin compresiune digitală,
tamponament, cu ajutorul garoului, prin forcipresură (cu ajutorul penselor hemostatice) sau prin
realizarea pansamentelor compresive.
Hemostaza chirurgicală definitivă se realizează prin ligatura vasculară, torsiune vasculară,
cauterizare sau sutură vasculară.
6.4. Drenajul chirurgical este o manoperă chirurgicală prin care se asigură evacuarea
colecțiilor patologice dintr-o cavitate naturală sau neoformată (abces). Cu ajutorul tuburilor de
dren se pot administra diferite medicamente - antibiotice sau analgezice (după mamectomii sau
intervenții chirurgicale pe cavitatea toracică). Pentru realizarea drenajului chirurgical se pot utiliza:
tuburi de dren (confecționate din cauciuc, material plastic și feși de tifon sterile) sau dispozitive
speciale (tub de dren toracic). Să fie eficient, tubul de dren trebuie să fie montat decliv și ancorat la
piele.
6.5. Suturile chirurgicale sunt manopere chirurgicale prin care se reface structura
anatomică și/sau funcțională a unui țesut sau organ după o plagă chirurgicală sau accidentală.
Suturile se definesc prin adăugarea sufixului – RAFIE la numele țesutului sau organului
suturat: gastrorafie, enterorafie, angiorafie, tenorafie.
Se suturează plăgile chirurgicale dar și cele accidentale după regularizarea marginilor,
aseptizarea și asigurarea hemostazei.
Instrumentele și materialele necesare efectuării suturilor chirurgicale sunt: pensă
chirurgicală, portac, fire de sutură, foarfecă chirurgicală și comprese sterile. Suturile chirurgicale se
realizează în puncte separate sau în fir continuu.
6.5.1. Suturile chirurgicale în puncte separate în care firul de sutură trece

perpendicular prin marginile (buzele) plăgii, la distanțe egale între ele și de marginea plăgii. Nodul
chirurgical se plasează lateral față de marginile plăgii și se poate realiza manual sau cu ajutorul
portacului. Secționarea firului de sutură se realizează astfel încât să nu se desfacă, dar să fie
îndepărtat facil după cicatrizarea plăgii.
51
Iuliana Ionașcu
Clasificarea suturilor chirurgicale în puncte separate (figura 6.1):
 punct separat simplu (simple interrupted suture);
 punct separat tip Lembert (interrupted Lembert suture);
 punct separat „în U” (interrupted horizontal mattress suture);
 punct separat „în X” (cruciate suture sau cross mattress suture).
Figura 6.1 – Suturi chirurgicale în puncte separate

(de la stânga la dreapta ‐ punct separat simplu, punct separat tip Lembert,
punct separat „în U”, punct separat „în X”)
Sutura în puncte separate simple (simple interrupted suture) asigură o bună afrontare
a plăgii, se recomandă pentru piele și pentru perete abdominal (figura 6.2 și figura 6.3).
Figura 6.2 – Sutura în puncte Figura 6.3 – Traiectul în țesut a

separate simple firului de sutură simplu

Sutura în puncte separate tip Lembert (interrupted Lembert suture) se recomandă în
suturile gastro-intestinale, fiind o sutură extramucoasă. Acul pătrunde prin seroasă și musculoasă
fără a penetra mucoasa, la distanță de plagă și perpendicular pe linia de incizie. Firul de sutură
trece pe deasupra buzelor plăgii și apoi de cealaltă parte a plăgii prin seroasă și musculoasă, la
distanță de plagă și perpendicular pe linia de incizie (figura 6.1).
Sutura „în U” (interrupted horizontal mattress suture) asigură o bună afrontare a plăgii,
este punct de sutură de rezistență, eversată și se recomandă la piele și la peretele abdominal (figura
6.4). Cicatricea este voluminoasă și inestetică.
Sutura „în X” (cruciate suture sau cross mattress suture) permite o bună afrontare și
este indicată pentru plăgile cu marginile îndepărtate sau în scop hemostatic (figura 6.5).
52
Seralp, 2019
Figura 6.4 – Aspectul suturii „în U” Figura 6.5 – Aspectul punctului de sutură "„în X”
(interrupted horizontal mattress suture) (cruciate suture sau cross mattress suture)
6.5.2. Suturile chirurgicale în fir continuu (SURJET)

Cele mai utilizate tipuri de suturi în fir continuu sunt:
 sutura tip surjet simplu (simple continuous suture);
 sutura tip surjet întretăiat (Ford interlocking suture);
 sutura în „zig-zag” (continuous horizontal mattress suture);
 sutura în „zig-zag orizontal” (intradermică).

Sutura tip surjet simplu (simple continuous suture) este indicată pentru închiderea
straturilor profunde. Este expeditivă, începe cu un nod chirurgical simplu și se termină cu un nod
chirurgical realizat cu bucla ultimului pas de sutură. Prezintă un dezavantaj major: în cazul ruperii
firului de sutură, toată plaga suturată se va deschide. Firul de sutură trece perpendicular, pe sub
marginile (buzele) plăgii, la distanțe egale între ele și de marginea plăgii și trece oblic pe deasupra
plăgii (figura 6.6).
Seralp 2019
Figura 6.6 – Sutura tip surjet simplu

(simple continuous suture)

Sutura tip surjet întretăiat (Ford interlocking suture) este indicată pentru închiderea
straturilor profunde și pentru suturile la piele pentru animalele de fermă, după laparotomii. Este
expeditivă, mai rezistentă decât precedenta, începe și se termină cu nod chirurgical. Firul de sutură
trece perpendicular prin marginile (buzele) plăgii și apoi prin bucla precedentă a firului de sutură
(figura 6.7).
53
Iuliana Ionașcu
Seralp, 2019
Figura 6.7 – Sutura tip surjet întretăiat

(Ford interlocking suture)

Sutura în „zig‐zag” (continuous horizontal mattress suture) este formată dintr-o serie
de puncte de sutură „în U”. Sutura începe cu un nod simplu și se termină cu un nod realizat cu
ultima buclă a suturii. Firul de sutură trece perpendicular pe sub cele două buze ale plăgii, face un
pas paralel cu buzele plăgii, pe deasupra, la distanță egală de buzele acesteia și se întoarce din nou
pe sub buzele plăgii identic ca la sutura „în U” continuându-se până la afrontare completă (figura
6.8). Este expeditivă, firul de sutură se îndepărtează facil dar poate produce uneori cicatrice
voluminoasă.
Seralp, 2019
Figura 6.8 – Sutura în „zig‐zag”

(continuous horizontal mattress suture)
Sutura în „zig‐zag orizontală” (intradermică) se realizează în plan orizontal, pe fiecare

margine a plăgii la nivelul dermului (figura 6.9). Sutura se realizează cu fir monofilament
resorbabil, asigură afrontare perfectă și cicatricea este suplă.
Seralp 2019
Seralp, 2019
Figura 6.9 – Sutura în „zig‐zag orizontal” (intradermică)
54
6.5.3. Suturile gastrice și intestinale
Sunt suturi care se realizează pe organe cavitare, trebuie să fie etanșe și nestenozante.
Pentru a fi îndeplinite aceste deziderate suturile pe organe cavitare pot fi BIETAJATE sau
MONOPLAN.
Toate intervențiile chirurgicale pe organe cavitare (intestin, stomac sau vezică urinară) au
timpi septici. Dacă se realizează o sutură bietajată, sutura de afrontare reprezintă timp septic al
operației și sutura de înfundare este timp aseptic.
După finalizarea suturii de afrontare (timpul septic al intervenției chirurgicale) chirurgul va
schimba mănușile, instrumentarul și materialele de sutură pentru finalizarea intervenției
chirurgicale (timpul aseptic al operației începe de la inițierea suturii de înfundare).
Sutura bietajată cuprinde o sutură de afrontare tip SCHMIEDEN urmată de o sutură de

înfundare tip LEMBERT. Sutura de afrontare va închide complet organul cavitar. Suturile de
înfundare sunt suturi care încep mai sus decât sutura de afrontare și se finalizează mai jos de
aceasta, astfel încât să se acopere în totalitate prima sutură.
Sutura de afrontare tip SCHMIEDEN începe cu un nod realizat în lumenul organului

cavitar și se realizează trecând firul oblic, prin toate straturile (mucoasă, musculoasă și seroasă),
întotdeauna de la interior spre exterior (figura 6.10).
Seralp, 2019
Figura 6.10 – Sutura de afrontare tip Schmieden
Sutura de înfundare tip LEMBERT trebuie să acopere în totalitate sutura de afrontare.

Începe cu un nod simplu realizat înăuntru și este formată dintr-o succesiune de suturi simple tip
Lembert. Firul resorbabil trece prin musculoasă și seroasă, perpendicular cu buzele plăgii, apoi
oblic pe deasupra suturii de afrontare, pe care o acoperă în totalitate și de cealaltă parte a plăgii
trece din nou prin seroasă și musculoasă (figura 6.11).
Figura 6.11 – Sutura de înfundare tip Lembert Figura 6.12 – Sutura tip Cushing
Sutura monoplan tip CUSHING este o sutură extramucoasă care realizează o închidere
perfectă a organului cavitar, nefiind nevoie de o altă sutură de înfundare (figura 6.12). Primul nod
se realizează în lumenul organului cavitar și pasul de sutură care traversează seroasa și musculoasa
este paralel cu buzele plăgii.
55

Iuliana Ionașcu
CAPITOLUL 7
Contenția animalelor

Noţiuni generale de abordare și contenţie a animalelor

Afecţiunile chirurgicale sunt însoţite de durere, pe care animalul o exteriorizează prin
modificări de comportament, traduse prin reacţii de apărare exagerate care expun la accidente
pacientul, medicul veterinar şi personalul ajutător. Manoperele efectuate în scop de diagnostic sau
terapeutic produc intensificarea durerii mai ales în regiunile anatomice afectate.
În funcţie de specie, reacţiile de apărare ale animalelor sunt variate şi necesită cunoaşterea
şi aplicarea corectă a tehnicilor de abordare şi contenţie pentru evitarea accidentelor care uneori
pot avea urmări grave.
Medicul veterinar este obligat să cunoască toate metodele de contenţie a animalelor şi să
instruiască tehnicienii și îngrijitorii pentru ca sincronizarea să fie perfectă și timpul în care se
realizează contenția să fie minim.
Imobilizarea animalelor în diferite poziţii determină reacţii şi mai puternice, îndeosebi la
speciile mari care pot fi dominate numai printr-o tehnică adecvată şi niciodată printr-o forţă
superioară.

Abordarea se realizează întotdeauna captând atenţia animalului prin gesturi şi vorbe,
pronunţându-i numele, eventual în prezenţa proprietarului sau a îngrijitorului, informându-ne
asupra „năravurilor” sau incidentelor semnalate anterior. Pe toată durata examinării se va menţine
contactul cu animalul, observându-l şi anticipându-i reacţiile. De exemplu, în cazul bovinelor adulte
(figura 7.1) se va acoperi vârful cornului cu mâna stângă și mâna dreaptă va fi plasată în regiunea
scapulară. Întotdeauna bovinele adulte vor fi în contact cu un perete sau gard și tehnicianul va sta
în picioare și va fi atent la reacțiile animalului.
Figura 7.1 – Abordarea bovinelor adulte
Contenţia reprezintă un ansamblu de mijloace şi tehnici de constrângere şi imobilizare a

animalelor în vederea examinării, efectuării tratamentelor medicamentoase sau a intervențiilor
chirurgicale. În raport cu temperamentul, forța musculară și reactivitatea animalului, scopul și
mijloacele disponibile, se aleg metodele de contenție sigure atât pentru pacient, cât și pentru
personalul medical.
Imobilizarea animalelor se va face cu răbdare, blândeţe prin mişcări bine calculate, evitând
agitaţia şi mişcările inutile, folosind un personal cât mai redus, dar suficient. Contenţia se va efectua
totdeauna cu precauţie, atenţie, fermitate şi niciodată cu teamă, cu un curaj exagerat sau brutalitate.
Animalele agresive sau cunoscute ca periculoase vor fi tranchilizate, iar interpretarea
rezultatelor examenului clinic va ţine seamă de efectul medicamentelor administrate. Pe lângă
anestezie şi traumatismul operator, contenţia reprezintă un risc major în chirurgia veterinară şi
poate influenţa decisiv rezultatul unei intervenţii chirurgicale.
56
Aplicarea unor tehnici greşite sau nesincronizarea mişcărilor amplifică starea de panică a
animalului, provocând leziuni sau accidente grave, printre care se pot enumera:
 contuzii, hematoame, escoriaţii și plăgi;
 leziuni ale nervilor periferici, pareze și paralizii;
 leziuni articulare, tendinoase și fracturi;
 modificări topografice ale viscerelor abdominale și rupturi ale organelor cavitare;
 insuficienţă respiratorie și blocajul căilor respiratorii;
 prolaps rectal;
 leziuni oculare.
Pentru evitarea acestor accidente se recomandă respectarea unor norme generale şi

interzicerea oricăror improvizaţii de tehnică sau de materiale necesare astfel:
 se vor alege metodele optime în concordanţă cu scopul urmărit, mijloacele de care
dispunem şi condiţiile locale;
 personalul ajutător să fie bine instruit, cu sarcini precise, menţinându-se aceleaşi atribuţii
un timp îndelungat;
 dieta preoperatorie alimentară şi hidrică să fie în concordanță cu tipul operaţiei;
 materialele de contenţie se verifică înainte de utilizare sub aspectul integrităţii, rezistenţei,
calităţii şi flexibilităţii;
 se vor executa numai LAŢURI SIMPLE care se desfac rapid în cazul apariţiei unor incidente;
 în condiţii de teren, pentru contenţia animalelor mari, se va alege un loc uscat, fără
denivelări sau corpuri contondente unde se poate realiza un aşternut din baloţi de paie,
acoperit cu o prelată;
 pentru intervenţiile chirurgicale pe animalul contenţionat în picioare, se poate realiza un
travaliu mobil sau fix, din metal sau lemn la care stâlpii au întotdeauna marginile rotunjite;
 contenţia chimică, folosind diverse substanțe anestezice, asigură o foarte bună imobilizare
cu eforturi mici, cheltuieli minime şi siguranţă deplină;
 se vor evita tracţiunile bruşte, imobilizarea făcându-se prin micşorarea suprafeţei de sprijin
și modificarea centrului de greutate gradual și sincronizând manevrele celor care realizează
această tehnică;
 poziţiile de contenţie sunt în general nefiziologice, astfel încât ele vor fi strict limitate în
timp printr-o bună organizare a intervenţiei chirurgicale;
 asocierea mijloacelor de contenţie chimică cu cea fizică permite imobilizarea animalelor cu
efort minim.
Metodele de contenție diferă în funcție de specie, de aceea vor fi abordate separat:

7.1. Contenția cabalinelor
7.2. Contenția rumegătoarelor mari
7.3. Contenția rumegătoarelor mici
7.4. Contenția suinelor
7.5. Contenția câinilor
7.6. Contenția pisicilor
7.1. Contenția cabalinelor
Presupune riscuri mai mari din cauza forţei musculare deosebite, a temperamentului vioi,
cu reacţii prompte, neaşteptate, prezenţa potcoavelor, a razei mari de acţiune și preciziei loviturilor
pe care le pot efectuat cu membrele posterioare. Înainte de începerea procedurilor de abordare sau
de contenţie, la cabaline este bine să ne informăm despre existenţa unor năravuri (muşcătură,
cabrare, agresivitate).
În timpul contenţiei, cabalinele pot să producă accidente prin muşcătură, cabrare şi lovire
cu membrele anterioare, cea mai periculoasă lovitură fiind produsă cu membrele posterioare,
uneori prin extensie bilaterală (în direcţie spre înapoi) sau cu sprijin pe un membru posterior,
modificând raza de acţiune şi în lateral.
57
Iuliana Ionașcu
Pentru cabaline sunt preferate metodele de trântire care determină căderea în decubit în
doi timpi (mai întâi pe trenul posterior şi apoi lateral) şi a celor care asigură imobilizarea
concomitentă a celor patru membre, pentru prevenirea accidentelor produse prin pedalare.
Materiale necesare efectuării contenției cabalinelor:

- frânghii maleabile, rezistente, suficient de groase, cu suprafața netedă, neabrazive, cu
capetele țesute și fără noduri;
- curele rezistente, flexibile, cu inele metalice SUDATE și catarame protejate;
- platlonjele sunt confecționate dintr-o țesătură specială, se mulează pe orice regiune
anatomică, prezintă un inel la un capăt din același material și o porțiune mai lată de
10 cm. Nu alunecă, nu traumatizează țesuturile, este rezistentă și se continuă cu un
otgon bine strâns la capete;
- chiostecurile sau antravoanele sunt confecționate din curele căptușite cu pâslă la
interior care vor amortiza strângerea la nivelul chișiței. Prezintă catarame și inele.
Chiostecul principal are inel metalic care se continuă cu un lanț prelungit cu o frânghie
rezistentă (otgon);
- iavașaua este confecționată dintr-un baston prevăzut la capăt cu o ansă de frânghie. Se
aplică la cabaline pe buza superioară sau la baza urechii și prin răsucirea frânghiei
provoacă durere fiind un mijloc eficient pentru contenția cabalinelor.
Contenția cabalinelor în poziție patrupodală

Apropierea de animal (abordarea) se va realiza întotdeauna din lateral, strigându-i numele,
fără obiecte la vedere care pot fi percepute ca o amenințare, prin mișcări lente și primul contact se
va face cu palma în regiunea spetei și apoi se prinde cu fermitate căpăstrul.
Contenția capului la cabaline
Căpăstrul improvizat – se face un laț fix în jurul gâtului dintr-o frânghie și apoi în regiunea
feței cu laț simplu sau fix.
Lonja bucală și iavașaua de gură – provoacă durere puternică la nivelul comisurilor
bucale prin strângerea unui laț realizat dintr-o frânghie care trece la ceafă și prin gura animalului.
Capătul frânghiei se ține în tensiune înainte și în jos.
Contenția cu iavașaua – se poate aplica pe buza superioară. Mânerul se ține sub antebraț
iar ansa, după aplicare, prin mișcări de rotație, se strânge suficient cât să realizeze contenția, dar nu
este menținută mai mult de 20 de minute. Aplicarea iavașalei la baza urechii sau pe buza inferioară
poate provoca leziuni vasculare sau nervoase locale de aceea este de preferat să nu fie aplicată în
aceste zone.
Contenția membrelor anterioare la cabaline

Cabalinele se potcovesc și sunt obișnuite de timpuriu să ridice piciorul la comandă verbală
sau la atingerea membrelor în regiunea fluierului. Scoaterea din sprijin a unui membru anterior
modifică centrul de greutate și limitează mișcările membrului posterior de aceeași parte.
Ridicarea unui membru anterior se poate realiza cu mâna, ca pentru potcovit, sau cu
ajutorul unei frânghii aplicate pe chișiță. Cel care realizează contenția nu va adopta poziții ghemuite
sau rigide, aplecarea se va efectua prin flexare de la mijloc și tehnicianul va avea membrele
inferioare ușor fandate, astfel încât să se poată retrage în siguranță, în orice moment de lângă
animal.
Tehnica de contenționare cu mâna a membrului anterior:

- se atenționează animalul strigându-i numele;
- se lovește cu palma deasupra buletului, în partea posterioră;
- în momentul când animalul ridică piciorul, se prinde cu o mână regiunea chișiței și cu
cealaltă mână regiunea metacarpiană;
- regiunea carpiană a membrului scos din sprijin, atinge ușor coapsa celui ce realizează
această manevră.
58
Tehnica de contenționare a membrului anterior cu ajutorul unei frânghii:
- se fixează frânghia cu un laț simplu la nivelul chișiței;
- se tracționează frânghia în sus sau se trece peste greabăn;
- după ridicarea piciorului, celălalt capăt al frânghiei se poate ține cu mâna, se poate
înfășura în jurul antebrațului și fluierului sau se poate trece peste greabăn și apoi adusă
pe la baza gâtului încrucișând-o cu porțiunea verticală a frânghiei ca apoi să fie trasă în
față.
Contenția membrelor posterioare la cabaline
Tehnica de contenție a membrului posterior ca pentru potcovit:

- un ajutor scoate din sprijin membrul ANTERIOR de aceeași parte;
- al doilea ajutor fixează cu o mână coarda jaretului și cu cealaltă mână fața anterioară a
chișiței membrului POSTERIOR de aceeași parte;
- cu mișcări sincronizate, se lasă din sprijin membrul anterior și se scoate din sprijin
membrul posterior, ducându-l cât mai departe de linia de aplomb, postero-lateral.
Tehnica de contenție a membrului posterior cu ajutorul părului din coadă:

- se aplică un chiostec pe membrul posterior care urmează să fie scos din sprijin;
- inelul chiostecului va fi orientat posterior;
- se leagă frânghia de 5 - 6 metri, la jumătate lungimii sale, cu părul din coada animalului
(figura 7.2, figura 7.3 și figura 7.4);
- capetele frânghiei se trec prin inelul chiostecului și se vor trage separat de către două
ajutoare înapoi și în lateral.
Figura 7.2 – Se aplică frânghia la nivelul cozii și Figura 7.3 – Se realizează un laț
părul strâns se pliază către înainte la nivelul părului din coadă
Figura 7.4 – Se strânge lațul trăgând de

cele două capete ale frânghiei
59
Iuliana Ionașcu
Tehnica de aducere a membrului posterior înaintea liniei de aplomb:
- se fixează o platlonjă sau o frânghie cu laț la nivelul chișiței sau buletului membrului
posterior pe care dorim să îl scoatem din sprijin (figura 7.5, figura 7.6 și figura 7.7);
- capătul platlonjei se trece printre membrele anterioare (figura 7.8) în regiunea
prepectorală și apoi regiunea scapulară din partea opusă;
- se aduce peste greabăn, coboară înapoia spetei pe partea membrului contenționat
(figura 7.9) și în dreptul articulației humero-radio-ulnare de partea cu membrul
contenționat se încrucișează dinăuntru în afară (figura 7.10) și se trage frânghia înainte.

Figura 7.5 Figura 7.6 Figura 7.7
Figura 7.8 – Trecerea frânghiei printre Figura 7.9 – Trecerea frânghiei în regiunea
membrele anterioare prepectorală și apoi în regiunea scapulară din
partea opusă
Figura 7.10

60
Contenția cabalinelor în poziție decubitală

Cabalinele acceptă cu mare dificultate poziția decubitală și pentru a realiza o astfel de
contenție în siguranță este necesară și anestezierea animalului. Cele mai utilizate metode de
contenție la cabaline sunt:
- Metoda rusească
- Metoda ungurească
- Metoda franceză
- Metoda berlineză
- Metoda Munich
- Cu patru platlonje
- Metoda românească (Dr. Iuliu Maior)
Metoda rusească:
- se practică pentru caii de talie mică;
- se folosește o frânghie de 5 - 6 metri lungime care are un inel metalic la un capăt;
- se face un laț fix la baza gâtului, pe inelul metalic al frânghiei, care apoi se aduce la
nivelul articulației scapulo-humerale DREPTE;
- se trece capătul liber al frânghiei dinăuntru în afară la chișița membrului posterior STÂNG;
- se trece frânghia pe sub abdomen și se trece prin inelul metalic dinăuntru în afară;
- se trece apoi frânghia către regiunea lombară;
- prin tracțiuni moderate se ridică membrul posterior STÂNG în contact cu toracele;
- se tracționează energic de capătul frânghiei spre partea căderii (stânga în cazul
nostru), apăsând cu antebrațul regiunea crupei;
- concomitent cu trântirea, în mâna stângă se ține pana căpăstrului, care se aduce din
partea opusă căderii;
- capul animalului trebuie să fie condus în cădere de o a doua persoană.
Metoda ungurească:
- este necesară o frânghie de 10 - 12 metri și 4 - 6 ajutoare pentru a fi sincronizate
manevrele de trântire;
- la jumătatea frânghiei se face un laț fix care se aplică la baza gâtului (figura 7.11);
- capetele frânghiei vor fi trecute printre membrele anterioare și posterioare (figura 7.12);
- fiecare capăt al frânghiei va ocoli membrul posterior pe la nivelul chișiței și se aduce
prin partea laterală a animalului, trecându-se dinăuntru în afară prin lațul de la baza
gâtului (figura 7.13);
- cele două capete ale frânghiei sunt trase către înapoi de către două ajutoare (figura 7.14);
- prin tracțiuni moderate se micșorează suprafața de sprijin și se modifică linia de aplomb;
- când animalul începe să își piardă echilibrul, se trage energic de cele două frânghii
dirijându-se trântirea pe partea dorită;
- căderea se va realiza inițial pe trenul posterior și alte două ajutoare, prin tracțiuni
efectuate pe coadă și cap, vor dirija căderea pe partea dorită.
Figura 7.11 – Laț fix la baza gâtului Figura 7.12 – Trecerea frânghiei
printre cele patru membre
61
Iuliana Ionașcu
Figura 7.13 – Aducerea frânghiei prin Figura 7.14 – Tracționarea de capetele

lateral la nivelul lațului fix frânghiei către înapoi

Metoda franceză:
- sunt necesare: 3 chiostecuri simple, un chiostec principal care se va aplica pe chișița
membrului ANTERIOR OPUS CĂDERII, un lanț, un otgon, o platlonjă și un extensor de
coloană;
- metoda de trântire se realizează în siguranță cu ajutorul a 4 - 6 persoane;
- chiostecul principal se fixează la nivelul chișiței membrului anterior opus căderii (în
cazul nostru membrul anterior drept, figura 7.15), iar cele 3 chiostecuri simple la
celelalte membre, cu inelele în interior și cu cataramele spre exterior (figura 7.16);
- otgonul cu lanțul trec prin inelul de la membrul drept anterior, la membrului drept
posterior din afară către înăuntru;
- se scoate prin inelul chiostecului membrului posterior stâng dinăuntru către în afară;
- apoi se aduce la membrul anterior stâng unde se scoate din afară către înăuntru și
revine la membrul anterior drept unde se scoate prin inelul acestuia, către dreapta
(figura 7.17);
- otgonul și lanțul se țin întinse de către un ajutor care așteaptă comanda de începere a
trântirii de la medicul veterinar;
- un alt ajutor aplică o platlonjă sau o frânghie la nivelul toracelui pentru a tracționa în
DIRECȚIA CĂDERII;
- pentru extensia coloanei vertebrale sau pentru reducerea flexării acesteia se folosește o
chingă aplicată în jurul toracelui care se continuă cu o curea lată fixată la baza
căpăstrului și care se termină cu un inel la baza cozii;
- prin metoda franceză căderea animalului se realizează într-un singur timp, de aceea
toate mișcările personalului ajutător trebuie să fie sincronizate și trântirea animalului
trebuie să se realizeze pe o saltea groasă sau pe un așternut gros pentru evitarea
accidentelor;
- se începe trântirea prin tracțiuni moderate ale otgonului, astfel încât să se micșoreze
baza de sprijin a animalului;
- în momentul când acesta se dezechilibrează, 2 persoane vor trage energic de otgon ÎN
DIRECȚIE OPUSĂ CĂDERII, iar celelalte 3 persoane vor trage de cap, coadă și platlonjă
ÎN DIRECȚIA CĂDERII;
- imediat după căderea animalului, capul și coada sunt menținute în extensie forțată;
- pentru orhidectomie, se eliberează membrul posterior drept, se leagă în opt și se aduce
membrul la nivelul articulației scapulo-humerale drepte.
Metoda berlineză:
- se deosebește de metoda franceză numai prin poziția platlonjei care se plasează în
regiunea axilară DE PARTEA OPUSĂ CĂDERII și apoi platlonja se trece peste greabăn
(figura 7.18);
- aplicarea acestei platlonje peste greabăn prezintă avantajul că se poate scoate mult mai
ușor și poate fi folosită la legarea în opt a membrului posterior.
62
Figura 7.15 – Aplicarea chiostecului principal Figura 7.16 – Aplicarea tuturor chiostecurilor
pe membrul anterior OPUS CĂDERII
Figura 7.17 – Metoda franceză Figura 7.18 – Metoda berlineză

(platlonja la nivelul greabănului)
Metoda Munich:
- este o variantă a metodei franceze care folosește 4 antravoane (chiostecuri) simple și un
otgon cu inel sau buclă la un capăt;
- se aplică toate chiostecurile la chișiță, iar otgonul se trece prin toate inelele (figura 7.19)
acestora și se închide la inelul principal (figura 7.20);
- strângerea treptată a otgonului și tragerea acestuia pe parte OPUSĂ CĂDERII adună
picioarele animalului asemănător unui buchet, iar platlonja trecută peste torace
dirijează căderea (figura 7.21).
Figura 7.19 – Trecerea otgonului prin Figura 7.20 – Trecerea otgonului prin
inelul principal toate cele patru inele ale chiostecurilor
63
Iuliana Ionașcu
Figura 7.21 – Metoda Munich
Contenția cabalinelor cu patru platlonje:

- se fixează cele 4 chiostecuri la nivelul chișiței, cu inelul către interior și cu catarama la
exterior (figura 7.22);
- se fixează câte o frânghie la fiecare inel al chiostecurilor (figura 7.23);
- se trec frânghiile (în perechi de câte două) printre membrele opuse (frânghiile aplicate
pe membrele anterioare se orientează printre membrele posterioare – figura 7.24, iar
cele aplicate pe membrele posterioare se orientează printre membrele anterioare –
figura 7.25);
- frânghiile anterioare se trag către înapoi și frânghiile posterioare se trag către înainte
(figura 7.26) micșorându-se baza de sprijin;
- dirijarea căderii se realizează cu ajutorul unei platlonje aplicată pe torace, prin
orientarea și menținerea în extensie a capului și a cozii animalului.
Figura 7.22 – Fixarea celor 4 chiostecuri Figura 7.23 – Fixarea frânghiei de

inelul chiostecului
Figura 7.24 – Orientarea frânghiilor aplicate Figura 7.25 – Orientarea frânghiilor aplicate
pe membrele anterioare către înapoi pe membrele posterioare către înainte
64
Figura 7.26 – Contenția cu patru platlonje Figura 7.27 – Metoda Dr. Iuliu Maior
Metoda românească (Dr. Iuliu Maior):

- este o metodă simplă de contenție și se realizează cu ajutorul următoarelor materiale: o
gură de ham cu cataramă și 2 inele metalice de care se vor prinde două curele lungi de
5 metri și respectiv 6 metri;
- se aplică gura de ham;
- cureaua de 5 metri se aplică de inelul hamului pe partea OPUSĂ CĂDERII;
- cureaua de 6 metri se trece prin inelul hamului de PARTEA CĂDERII, se trece la chișița
membrului posterior din înăuntru în afară și se aduce din nou la inel prin care trece
dinafară către înăuntru, se trece pe sub torace și apoi peste regiunea lombară unde se
ține în tensiune (figura 7.27);
- prin tracțiuni moderate se aduce către înainte membrul posterior DE PARTEA CĂDERII
până când acesta atinge toracele;
- când animalul își pierde echilibrul, printr-o tracțiune puternică acesta este culcat,
apăsând în regiunea crupei și se dirijează capul spre partea opusă căderii, trăgând cu
cealaltă mână de pana căpăstrului.

7.2. Contenția rumegătoarelor mari
Noţiuni generale de abordare și contenţie a bovinelor
Taurinele, în general sunt liniştite dar pot să se manifeste foarte violent dacă sunt speriate
sau provocate, stimulând instinctul de agresivitate mai ales la taurii de reproducţie sau la tineret.
Prezenţa coarnelor ascuţite sau orientate spre înainte, loviturile cu coada sau cu membrele
posterioare pot produce accidente grave. Masa corporală mare şi lipsa unui aparat pasiv bine
reprezentat, fac dificilă poziţia tripodală, astfel încât aceasta trebuie să fie limitată la timpul strict
necesar. Taurinele adoptă cu uşurinţă poziţia decubitală dacă sunt compresate în regiunea dorso-
lombară şi sunt nerecomandate metodele de trântire bazate pe micşorarea suprafeţei de sprijin.
Poziţia decubitală laterală este nefiziologică la taurine din cauza volumului mare al masei
gastro-intestinale care măreşte compresiunea pe diafragm, iar dacă se impune, este preferat
DECUBITUL LATERAL DREPT (imobilizarea pe partea stângă predispune la timpanism prin
blocarea eructaţiei). Dacă se aplică defectuos contenția, se pot produce fracturi ale coarnelor,
contuzii sau bronho-pneumonii ab-ingestis. La bovine chișița este ștearsă, scurtă și chiostecurile
alunecă, de aceea sunt preferate frânghiile. Marea majoritate a intervențiilor chirurgicale la bovine
se pot realiza în poziție patrupodală, în travaliu (figura 2.28 și figura 2.29), utilizând tranchilizarea
și blocajele loco-regionale.
Materiale necesare efectuării contenției la rumegătoarele mari sunt:

- frânghii maleabile, rezistente, suficient de groase, cu suprafața netedă, neabrazive, cu
capetele țesute și fără noduri;
- mucarnița, bară de lemn;
- iavașaua de antebraț sau gambă.
65
Iuliana Ionașcu
Figura 7.28 – Contenționarea bovinelor în travaliu
Figura 7.29 – Scoaterea din sprijin a membrului posterior

pentru efectuarea tratamentelor locale

Imobilizarea capului la rumegătoarele mari

Prinderea cu mâna a vârfului coarnelor (figura 7.30).
Prinderea septului nazal cu mâna (figura 7.31):

- cu mâna stângă se fixează vârful cornului stâng în timp ce mâna dreaptă alunecă printre
coarne, pe fața dorsală a nasului și se prinde septumul nazal cu degetul mare și cel
mijlociu al mâinii drepte, fără a astupa nările;
- făcând sprijin cu antebrațul în regiunea frontală se ridică capul și gâtul animalului
reducând astfel mișcările.
Figura 7.30 – Prinderea cornului cu mâna Figura 7.31 – Prinderea septului nazal
66
Aplicarea mucarniței (figura 7.32).
Aplicarea unui căpăstru obișnuit sau improvizat dintr‐o frânghie la baza gâtului și
apoi trecut peste botul animalului (figura 7.33).
Aplicarea unui laț mobil la baza coarnelor și a căpăstrului peste botul animalului
(figura 7.34).
Aplicarea unui laț fix în opt la baza coarnelor și a căpăstrului peste botul animalului
(figura 7.35).

Figura 7.32 – Aplicarea mucarniței Figura 7.33 – Căpăstrul improvizat

la nivelul septumului nazal dintr‐o frânghie aplicat la baza gâtului
și peste botul animalului
Figura 7.34 – Laț mobil la baza coarnelor și Figura 7.35 – Laț fix în opt la baza coarnelor și
căpăstrul peste botul animalului căpăstrul peste botul animalului
Contenția membrelor anterioare la bovine

Bovinele nu se potcovesc și de aceea nu sunt obișnuite să ridice membrele din sprijin.
Scoaterea unui membru anterior din sprijin se poate face astfel:
- cu ajutorul unei frânghiuțe fixată la chișiță sau bulet urmată de tracționarea verticală;
- cu ajutorul unei frânghiuțe care după ce se fixează printr-un laț la nivelul chișiței sau
buletului se trece peste greabăn de partea opusă și se tracționează în aceea parte. Dacă
frânghia produce presiune în regiunea dorsală, animalul se poate culca;
- cu iavașaua aplicată la nivelul antebrațului. Se face un laț în jurul antebrațului cu o
frânghiuță prin care se trece un baston. Răsucirea bastonului va produce durere și
membrul anterior va putea fi scos din sprijin.
Contenția membrelor posterioare la bovine

Imobilizarea membrelor posterioare se poate realiza prin legarea acestora în opt cu o
frânghie sau cu o plantlonjă aplicată deasupra jaretului.
Ridicarea unui membru posterior din sprijin se poate realiza astfel:
- cu ajutorul unei bare de lemn care este trecută pe la fața anterioară a jaretului și este
apoi menținută ridicată de către două ajutoare (figura 7.36);
67
Iuliana Ionașcu
- cu ajutorul cozii (figura 7.37);
- cu iavașaua de gambă. Se face un laț deasupra jaretului cu o frânghiuță prin care se trece
un baston. Răsucirea bastonului va produce durere și se scoate cu ușurință din sprijin
membrul posterior;
- cu ajutorul unei frânghii aplicate la nivelul jaretului (figura 7.38) sau la nivelul buletului
și apoi la baza cornului din partea opusă, trăgându-se înapoi (figura 7.39)
Figura 7.36 – Imobilizarea unui membru Figura 7.37 – Imobilizarea unui membru
posterior cu un baston posterior cu ajutorul cozii

Figura 7.38 ‐ Contenţia unui membru Figura 7.39 – Contenţia unui membru
posterior cu frânghia la nivelul posterior cu frânghia la nivelul
jaretului și la baza cornului opus buletului și la baza cornului opus

Contenția bovinelor în poziție decubitală

Cele mai utilizate metode de contenție în poziție decubitală la bovine sunt:
- Metoda Cinotti (Metoda italiană sau Metoda încrucișării)
- Metoda Rueff (Metoda împachetării)
- Metoda ungurească
- Metoda Young (Metoda cu laț dublu)
- Metoda caucaziană
- Metoda Madsen (Metoda împiedicării)
- Metoda With

Metoda Cinotti (Metoda italiană sau Metoda încrucișării):
- se folosește o frânghie lungă de 10 metri, care se îndoaie la jumătate și se plasează la
baza gâtului;
- capetele sale se trec apoi printre membrele anterioare și se încrucișează în dreptul sternului;
- se ridică cele două capete ale frânghiei apoi pe părțile laterale ale toracelui și se
încrucișează în regiunea dorsală pe partea stângă (figura 7.40 și figura 7.42);
- se coboară apoi pe părțile laterale ale abdomenului și se introduc printre cele două
membre posterioare și se trag către înapoi (Figura 7.41), fără a prinde mameloanele sau
scrotul între frânghie și membrele posterioare.
68
- trăgând de capetele frânghiei către înapoi, animalul se culcă, dirijând căderea spre
partea dreaptă (figura 7.43).

Figura 7.42 – Metoda Cinotti, timpul I Figura 7.43 – Metoda Cinotti, timpul II

Metoda Rueff (Metoda împachetării):
- capătul unei frânghii de 10 - 12 metri se leagă la baza coarnelor (figura 7.44) sau se
realizează un laț și un căpăstru (figura 7.45) și apoi se realizează două lațuri la nivelul
toracelui și al abdomenului, trăgându-se înapoi și spre stânga;
- un ajutor împinge crupa animalului și altul orientează și protejează capul animalului
pentru culcare pe partea stângă.

Figura 7.44 – Motoda Rueff Figura 7.45 – Motoda Rueff

(metoda împachetării) (metoda împachetării)

Metoda ungurească:
- este asemănătoare cu metoda de contenție de la cabaline, numai că frânghia este trecută
pe la nivelul jaretelor membrelor posterioare;
- este necesară o frânghie de 10 - 12 metri la jumătatea căreia se face un laț fix care se
aplică la baza gâtului;
69
Iuliana Ionașcu
- capetele frânghiei vor fi trecute printre membrele anterioare și posterioare;
- fiecare capăt al frânghiei va ocoli membrul posterior pe la nivelul JARETULUI și se
aduce prin partea laterală, trecându-se dinăuntru în afară prin lațul de la baza gâtului;
- cele două capete ale frânghiei sunt trase către înapoi de două ajutoare (figura 7.46 și
figura 7.47), animalul va adopta decubitul și se va orienta culcarea acestuia pe partea
dreaptă, protejând capul și coarnele.
Figura 7.46 – Metoda ungurească Figura 7.47 – Metoda ungurească

Metoda Young (Metoda cu laț dublu):
- cu ajutorul unei frânghii de 6 - 8 metri se realizează două lațuri în jurul toracelui și a
abdomenului (figura 7.48);
- capetele frânghiei sunt trase peste greabăn și regiunea lombară de un singur ajutor,
spre DREAPTA;
- pentru tineretul bovin, această metodă de contenție se realizează de către o singură
persoană care își sprijină antebrațele în regiunea dorso-lombară ridicând animalul din
sprijin și culcându-l pe partea dreaptă.
Figura 7.48 – Metoda Young Figura 7.49 – Metoda caucaziană
Metoda caucaziană:
- sunt necesare două frânghii (una mai scurtă și una mai lungă);
- cu frânghia scurtă se formează un laț fix la nivelul abdomenului;
- cu frânghia mai lungă se realizează un căpăstru improvizat și capătul acestuia se trece
prin lațul abdominal, pe partea stângă, trăgându-se apoi peste greabăn în dreapta
(figura 7.49).
Metoda Madsen (Metoda împiedicării):

- sunt necesare două platlonje și o frânghiuță de 1,5 metri;
- frânghiuța de 1,5 metri se leagă în opt la nivelul chișiței membrelor anterioare;
- la fiecare membru posterior se aplică o platlonjă în regiunea buletului a căror capete se
trec apoi printre membrele anterioare, pe SUB legătura în opt;
- capetele se întorc apoi pe deasupra legăturii în opt și se tracționează pe PARTEA
OPUSĂ căderii (STÂNGA);
- tracționarea platlonjelor se realizează moderat dând posibilitatea animalului să se așeze
întâi în ghenunchi și apoi culcat, pe partea dreaptă (figura 7.50).
70
Figura 7.50 – Metoda Madsen Figura 7.51 – Metoda With

(metoda împiedicării)
Metoda With:
- sunt necesare trei frânghii de 1,5, 3 și 4 metri;
- cu frânghia de 1,5 metri se realizează un laț la baza gâtului, lăsând liber un ochi care se
plasează în regiunea articulației scapulo-humerale PE PARTEA OPUSĂ CĂDERII;
- la membrul posterior DE PE PARTEA CĂDERII se plasează frânghia de 4 metri care se
trece pe sub abdomen;
- capătul acestei frânghii trece apoi prin ochiul lațului plasat pe gât și se trage către
ÎNAPOI (figura 7.51);
- frânghia de 3 metri se aplică pe membrul anterior DE PE PARTEA CĂDERII și se trece
pe sub abdomen, trăgându-se înapoi și spre stânga printre picioarele animalului.

7.3. Contenția rumegătoarelor mici

Aceste specii nu creează probleme deosebite la contenție, pot fi imobilizate facil, cu excepția
masculilor care prin comportamentul lor lovesc cu capul sau cu coarnele.
Contenția acestora se poate realiza astfel:
- se prinde un membru posterior din regiunea metatarsiană și se trage înapoi;
- se fixează capul la nivelul mandibulei cu o mână și de o ureche cu cealaltă mână;
- se imobilizează animalul între gambele tehnicianului și se ridică trenul anterior al acestuia;
- în poziția „câinelui șezând” – se sprijină animalul cu trenul posterior de sol, tehnicianul
se așează pe un scaun, în spatele acestuia și cu cele două mâini prinde fiecare membru
anterior fixându-l între genunchi;
- se fixează fiecare biped anterior și posterior cu câte o mână și se culcă animalul în
decubit lateral sau dorsal;
- legarea fiecărui biped anterior și posterior de aceeași parte cu câte o frânghie a căror
capete se trec pe sub abdomen și torace, și susținând picioarele animalului ridicate se
vor lega separat, între ele membrele anterioare și cele posterioare.
7.4. Contenția suinelor

Sunt dificil de contenționat pentru că au razele osoase scurte, corpul cilindric, ligamentele și
oasele sunt puțin rezistente, au mișcări rapide și imprevizibile care pot determina accidentarea lor
și a personalului auxiliar;
Scot sunete stridente și astfel comunicarea dintre personalul veterinar nu se poate realiza
în condiții optime.
Contenția suinelor se poate realiza astfel:
- prin aplicarea unui laț prin cavitatea bucală sau a unui lasou special. Animalul astfel
contenționat are tendința să se tragă înapoi;
- prin ridicare de pe sol ținându-l de coadă;
- prin fixarea unei frânghii în jurul gâtului și abdomenului;
71
Iuliana Ionașcu
- prin ridicarea trenului posterior și fixarea picioarelor acestuia cu mâinile, de către un
ajutor, care imobilizează și corpul animalului între gambele sale;
- într-un jgheab confecționat din lemn;
- cu ajutorul frânghiilor aplicate la cele 4 membre se poate realiza trântirea animalului în
decubit lateral;
- pe scară de lemn mobilă (figura 7.52) în decubit lateral drept, pentru realizarea
ovariohisterectomiei. Sunt necesare 3 frânghii. Membrele posterioare se leagă separat
cu 2 frânghii. Membrele anterioare se leagă împreună și apoi frânghia este trecută în
regiunea toracelui și abdomenului legându-se de fiecare braț al scării. Scara apoi se
înclină într-un unghi de 45 de grade astfel încât organele abdominale să se dispună
anterior și flancul stâng să fie abordat facil.
Figura 7.52 – Contenţia pe scară la scroafă în vederea efectuării ovariohisterectomiei
7.5. Contenția câinilor

Contenția este o metodă indispensabilă în practica veterinară prin care sunt limitate
mișcările câinelui în vederea realizării examinării clinice, pentru administrarea medicației (orale
sau injectabile), pentru recoltarea sângelui, pentru aplicarea bandajelor, efectuarea ecografiei
abdominale sau a cateterizării vezicale.
Contenția poate fi verbală, fizică sau medicamentoasă (tabel 7.1). O contenție eficientă va
preveni rănirea pacientului și posibilele accidentări ale personalului medical (plăgi mușcate,
zgârieturi sau contuzii).
Marea majoritate a câinilor pot fi contenționați verbal și fizic, în condiții de maximă
siguranță, de către proprietari sau tehnicienii veterinari. Dar se recomandă întotdeauna contenția
medicamentoasă când se efectuează proceduri durerose, când poziția în care este menținut câinele
compromite respirația sau în cazul câinilor agresivi.
Dacă animalul este agresiv și proprietarul nu vă poate ajuta pentru realizarea contenției, NU
VĂ EXPUNEȚI ACCIDENTELOR PRIN MUȘCĂTURĂ, refuzați pacientul expunând motivele deciziei
dumneavoastră.
Complicațiile care pot să apară în timpul contenției fizice sunt reprezentate de: dispnee,
apnee, hipertermie, contuzii, fracturi, luxații articulare, bronhopneumonie ab ingestis sau luxații de
glob ocular.
Tabel 7.1 ‐ Clasificarea contențiilor la câine
Contenția verbală Contenția fizică Contenția medicamentoasă
La câini echilibrați! Contenția fizică se realizează cu: Indicată întotdeauna când se
Folosește numele câinelui! botniță, fașă de tifon, prosop, efectuează proceduri
Folosește comenzi ferme! geantă de contenție, colierul dureroase, când poziția în
Se poate realiza contenția: elisabethan sau cușca metalică de care este menținut câinele
- în poziție patrupodală, contenție. compromite respirația sau în
- în poziție „șezi”, Se poate realiza contenția: cazul câinilor agresivi.
- în decubit lateral. - în poziție patrupodală,
- în poziție „șezi”,
- în decubit lateral.
72
Contenția verbală se utilizează în cazul câinilor echilibrați și nu sunt necesare materiale
pentru contenție. Se poate realiza: în poziție patrupodală pe sol (figura 7.53) sau pe masa de
examinare; în poziție „șezi” pe sol (figura 7.54) sau pe masa de examinare (figura 7.57) și în decubit
lateral atât pe sol, cât și pe masa de examinare. Comenzile ferme („așteaptă!” sau „nu!”) și
încurajarea câinelui a cărui nume se folosește în timp ce acesta este liniștit prin mângâieri, sunt
manevre eficiente pentru contenția verbală. Câinii de talie mică pot fi contenționați în brațe de către
proprietari (figura 7.55 și figura 7.56).

Figura 7.53 – Contenția pe sol Figura 7.54 – Contenția pe sol
în poziție patrupodală în poziție „șezi”

Figura 7.55 – Contenția în brațe Figura 7.56 – Contenția în brațe Figura 7.57 – Contenția în
poziție „șezi” pe masa de
examinare

Materiale necesare efectuării contenției la câine:
- lesă și zgardă,
- botnițe (de material plastic, de material textil sau metalice),
- prosop,
- colierul elisabethan,
- geantă de contenție (pentru câinii de talie mică).
Contenția fizică în poziție patrupodală pe sol sau pe masa de consultație

Câinele de talie mare este facil contenționat pe sol (figura 7.58). Cel de talie medie și mic
este plasat pe masa de consultație. Asistentul se va plasa pe partea opusă medicului și menține
pacientul în contact cu corpul său (figura 7.59). Cu o mână menține capul și gâtul animalului, iar cu
cealaltă mână trecută peste abdomenul și sub toracele câinelui va contenționa membrul anterior al
acestuia.

Contenția fizică în poziție „șezi” pe sol sau pe masa de consultație
După plasarea câinelui în poziție „șezi”, tehnicianul va menține capul și gâtul câinelui cu o
mână și cu cealaltă mână va menține trenul posterior al acestuia. Corpul animalului trebuie să fie în
contact cu corpul tehnicianului (figura 7.60 și figura 7.61).
73
Iuliana Ionașcu
Figura 7.58 – Contenția câinelui Figura 7.59 – Contenția câinelui

în poziție patrupodală pe sol în poziție patrupodală pe masa de consultație
Figura 7.60 – Contenția câinelui Figura 7.61 – Contenția câinelui

în poziție „șezi” pe sol în poziție „șezi” pe masa de consultație

Contenția fizică în decubit lateral pe sol sau pe masa de consultație
Din poziția patrupodală se poate plasa câinele în decubit lateral facil, dacă manevra este
executată prin mișcări sincronizate de un număr de 3 persoane:
- proprietarul plasat în fața câinelui va menține capul acestuia cu două mâini;
- un ajutor prinde cu o mână cele două membre anterioare ale câinelui, plasând degetul
arătător între acestea și cea de-a doua mână o va plasa pe toracele câinelui;
- al doilea ajutor prinde cu o mână cele două membre posterioare ale câinelui, plasând
degetul arătător între acestea și cea de-a doua mână o va plasa pe bazinul câinelui;
- la comandă, câinele este scos din sprijin și este plasat în decubit lateral (figura 7.62);
- după plasarea în decubit lateral, capul este menținut în contact cu masa (sau solul),
membrele sunt în extensie forțată, iar pe torace și pe bazin se aplică o presiune
constantă, cu mâna, pentru a împiedica părăsirea decubitului adoptat (figura 7.63).
Figura 7.62 – Pregătirea în vederea Figura 7.63 – Menținerea câinelui

plasării câinelui în decubit lateral în decubit lateral
74
Aplicarea botniței la câine (figura 7.64 și figura 7.65):
- este aleasă botnița de mărime potrivită și se ajustează lungimea baretelor și poziția
cataramelor;
- cu o mișcare fermă, din spatele câinelui, se introduce botnița pe botul acestuia și se
închid cataramele;
- un ajutor va menține membrele anterioare ale câinelui astfel încât acesta să nu poată
îndepărta botnița.

Figura 7.64 – Botniță de material textil Figura 7.65 – Botniță de material plastic

Contenția cu ajutorul feșei de tifon:
- este necesară o fașă de tifon cu lungimea de un metru și o foarfecă;
- se ține animalul cu lesa în tensiune în poziție patrupodală pe sol, în poziție „șezi” pe sol
sau pe masa de consultație;
- se realizează o buclă cu un nod dublu la jumătatea lungimii feșei de tifon, de două ori
mai largă decât diametrul botului câinelui;
- tehnicianul stă în spatele câinelui, plasează bucla pe botul câinelui (figura 7.66) și
strânge nodul acesteia cu o mișcare rapidă și sigură (figura 7.67);
- se trec cele două capete libere ale feșei de tifon pe sub bot, unde se vor încrucișa (figura
7.68) și apoi în regiunea cefei, pe sub urechi unde se realizează cel de-al doilea nod cu
buclă, astfel încât să poată fi desfăcută cu ușurință (figura 7.69).
ATENȚIE!
Dacă în momentul în care animalul este contenționat cu fașa de tifon nu mai respiră,
se cianozează sau încearcă să vomite, cu o mișcare rapidă, se secționează cu foarfeca
(PE CARE O AVEȚI ÎNTOTDEAUNA ÎN BUZUNAR), la nivelul botului, fașa de tifon și se inițiază
manevrele de resuscitare respiratorie sau manevrele de aspirare a conținutului alimentar
pentru prevenire bronhopneumoniei ab ingestis.

Figura 7.66 – Se realizează o buclă cu un nod Figura 7.67 – Se plasează bucla pe botul
dublu la jumătatea lungimii feșei de tifon câinelui și se strânge nodul
75
Iuliana Ionașcu
Figura 7.68 – Se încrucișează fașa de Figura 7.69 – Se realizează cel de‐al

tifon sub botul câinelui doilea nod la nivelul cefei câinelui
Contenția cu ajutorul colierului elisabethan

- gulerele de protecție sunt absolut indispensabile în perioada postoperatorie (protejarea
plăgilor operate – figura 7.70 și figura 7.72) și în cazul pacienților internați care au
montate catetere periferice, catetere centrale, tuburi de dren sau sonde vezicale (pentru
protejarea acestora);
- ele pot fi confecționate din material plastic, de formă conică (figura 7.70 și figura 7.72)
sau din pânză cauciucată sub forma unui colac plin cu aer (figura 7.71 și figura 7.73)
Figura 7.70 – Colier elisabethan Figura 7.71 – Colier elisabethan
Figura 7.72 – Colier elisabethan Figura 7.73 – Colier elisabethan
ATENȚIE!
Nu efectuați contenția de ceafă la rasele de câini brahicefalici pentru că veți produce
LUXAȚIA DE GLOB OCULAR! În cazul unui astfel de accident, realizați IMEDIAT repunerea
globului ocular în orbită. Manevra este foarte simplă și se efectuează prin presiunea
exercitată pe globul ocular cu ajutorul podului palmei în care veți avea comprese
îmbibate din abundență cu ser fiziologic!
76
7.6. Contenția pisicilor

Spre deosebire de câini, pisicile au o agilitate deosebită și în mediu străin nu ezită să
provoace mușcături și zgârieturi chiar și stăpânilor lor. Plăgile provocate de pisici sunt foarte grave
și de aceea când animalul este foarte agresiv și proprietarul nu vă poate ajuta pentru realizarea
contenției, NU VĂ EXPUNEȚI ACCIDENTELOR PRIN MUȘCĂTURĂ sau ZGÂRIETURĂ și refuzați
pacientul expunând motivele acțiunii dumneavoastră.
Contenția la pisică poate fi verbală (în timp ce este mângâiată se vorbește cu un ton blând),
fizică (cel mai frecvent pentru recoltare de sânge, injecții) sau medicamentoasă (în cazul
manevrelor dureroase sau pentru pisicile foarte agresive).
Înainte de a scoate o pisică din cușca de transport trebuie să închideți toate ușile și
geamurile. Pisica se poate elibera din contenție, dar nu va putea ieși din încăpere.
Materiale necesare pentru efectuarea contenției la pisică:

- botniță (de material plastic),
- mănuși de contenție,
- prosop,
- colierul elisabethan,
- geantă de contenție.
- cușca metalică de contenție.
Cușca de transport în care este adusă pisica se așează întotdeauna pe masa de examinare și
dacă proprietarul poate scoate pisica din cușcă și o poate contenționa, se pot efectua examinările
sau tratamentele în siguranță (figura 7.74). Dacă pisica este speriată, se desface capacul cuștii de
transport și cu ajutorul unui prosop se acoperă pisica (figura 7.75) și se introduce rapid, cu mișcări
ferme în geanta de contenție.
Figura 7.74 – Contenția unei pisici Figura 7.75 – Contenția pisicii cu

blânde pe masa de consultație ajutorul prosopului
Contenția pisicii în decubit sternal pe masa de consultație:

- în cazul pisicilor blânde, tehnicianul poate realiza contenția în decubit sternal pe masa
de examinare;
- cele două mâini sunt plasate pe capul pisicii și corpul acesteia este menținul între
antebrațele tehnicianului (figura 7.76).
Contenția pisicii în decubit lateral pe masa de consultație:

- se prind cele patru membre ale pisicii cu o mână și capul pisicii cu cealaltă mână
menținându-l în extensie ușoară (figura 7.77).
77
Iuliana Ionașcu
Figura 7.76 – Contenția pisicii în decubit sternal Figura 7.77 – Contenția pisicii în decubit lateral

Contenția pisicii de ceafă și cu extensia membrelor posterioare:
- cu o mișcare fermă se prinde pisica de ceafă și se ridică de pe masa de examinare (figura
7.78) și cu cealaltă mână se prind membrele posterioare care se mențin în extensie
forțată (figura 7.79);
- se plasează membrele anterioare la marginea mesei de examinare unde pisica se va
prinde instinctiv cu ghearele și se așează corpul animalului în decubit sternal pe masa
de examinare (figura 7.80).

Figura 7.78 – Contenția Figura 7.79 – Menținerea Figura 7.80 – Contenția pisicii în
pisicii de ceafă membrelor posterioare decubit sternal, cu membrele
în extensie posterioare în extensie

Contenția pisicii cu ajutorul mănușilor de contenție:
- cușca de transport se așează pe masa de examinare;
- se deschide capacul cuștii de transport și cu ajutorul mănușilor de contenție se prinde
ferm pisica din regiunea toracală (figura 7.81) și se va plasa pe masa de examinare în
decubit sternal, menținându-se o presiune constantă pe corpul animalului.
Figura 7.81 – Contenția pisicii cu ajutorul

mănușilor de contenție
78
Contenția pisicii în geanta de contenție:
- dintre toate dispozitivele utilizate pentru contenția pisicii, geanta de contenție este CEA
MAI EFICIENTĂ evitându-se accidentarea animalului și protecția personalului medical;
- geanta de contenție este confecționată din material textil rezistent și prezintă: 4
deschideri prevăzute cu fermoare pentru cele 4 membre; o zonă de prindere a gâtului
cu închidere „tip arici”, 3 clapete prevăzute cu închidere „tip arici”; 2 orificii rotunde
prevăzute cu inel metalic pentru administrarea medicației prin injecții subcutanate și
două torți;
- sunt necesare două persoane pentru a introduce pisica în geanta de contenție;
- pisica se poate scoate din cușca de transport prin contenționarea de ceafă, cu ajutorul
unui prosop sau a mănușilor de contenție;
- o persoană va închide prima clapetă la nivelul gâtului animalului și cea de-a doua
persoană, celelalte 3 clapete (figura 7.82);
- pentru recoltarea sângelui de la nivelul membrelor, se va deschide unul dintre
fermoarele genții (figura 7.83);
- pentru eliberarea pisicii din geanta de contenție se va așeza pisica cu capul către cușca
de transport și se va deschide numai clapeta de la nivelul gâtului animalului. Pisica va
intra foarte ușor în cușca de transport.

Figura 7.82 – Contenția pisicii în Figura 7.83 – Pregătirea membrului posterior

geanta de contenție pentru recoltarea sângelui

Contenția pisicii în cușca metalică de contenție:
- se deschide capacul cuștii de transport și cu ajutorul mănușilor de contenție sau a unui
prosop (figura 7.84) se prinde ferm pisica din regiunea toracală și se introduce în cușca
metalică de contenție(figura 7.85);
- se închide și se securizează cușca de contenție (figura 7.86);
- se limitează mișcările pisicii prin culisarea peretelui mobil al cuștii (figura 7.87),
aducându-se corpul pisicii lipit de peretele fix al cuștii (figura 7.88) unde se poate astfel
administra facil anestezia (figura 7.89).
Figura 7.84 – Contenția pisicii cu Figura 7.85 – Introducerea pisicii

ajutorul prosopului în cușca de contenție
79
Iuliana Ionașcu
Figura 7.86 – Închiderea și securizarea Figura 7.87 – Aducerea pisicii în contact

cuștii de contenție cu peretele cuștii
Figura 7.88 – Aducerea pisicii în contact Figura 7.89 – Efectuarea injecției

cu peretele cuștii intramusculare

Aplicarea botniței la pisică (figura 7.90):
- cu o mișcare fermă, din spatele pisicii, se acoperă fața pisicii cu botnița care se închide
în regiunea cefei cu o clapetă „tip arici”;
- ochii pisicii sunt acoperiți de botniță;
- pisica poate respira prin botniță dar poate cu ușurință să muște personalul medical.

Contenția pisicii cu ajutorul colierului elisabethan:
- gulerele de protecție sunt absolut indispensabile în perioada postoperatorie (protejarea
plăgilor operate – figura 7.91) și în cazul pacienților internați care au montate catetere
periferice, catetere centrale, tuburi de dren sau sonde vezicale (pentru protejarea
acestora);
- sunt confecționate din material plastic.
Figura 7.90 – Botniță la pisică Figura 7.91 – Colier elisabethan la pisică

80

Capitolul 8
Injecțiile

Definiție: injecția este o metodă de administrare a substanțelor injectabile pe cale
parenterală. Se poate realiza intradermic (I.D.), subcutanat (S.C.), intramuscular (I.M.), intravenos
(I.V.), intraperitoneal (I.P.) și intraosos (I.O.).
ATENȚIE!
Medicamentele uleioase NU SE ADMINISTREAZĂ intravenos!
Preparatele biologice se administrează STRICT subcutanat!
Antibioticele se administrează intravenos, intramuscular, intraperitoneal sau subcutanat!
Tranchilizantele și anestezicele se administrează STRICT intravenos sau intramuscular!

Materiale necesare:
- seringi sterile de unică folosință care se aleg în funcție de calea de administrare și de
cantitatea de substanță care se administrează. Seringi de insulină, de 2, 5, 10, 20 și 50 ml
(figura 8.1);
- ace de seringă sterile, de unică folosință, care au mărimi diferite în funcție de calea de
administrare (figura 8.2). Acele de seringă prezintă un capăt ascuțit (BIZOU) care
pătrunde în țesut și o extremitate care se atașează la seringă (AMBOU);
- catetere intravenoase - branule (figura 8.4 și tabel 8.1) sau fluturași (figura 8.3);
- mașină de tuns pentru pregătirea locului de elecție;
- 3 tampoane de vată cu dezinfectant (alcool medicinal sau clorhexidină);
- mănuși de examinare, leucoplast și petflex;
- garou (pentru injecțiile intravenoase).
Figura 8.1 – Tipuri de seringi de unică folosință Figura 8.2 – Tipuri de ace pentru injecție
Figura 8.3 – Tipuri de fluturași Figura 8.4 – Tipuri de catetere intravenoase

(branule)
81
Iuliana Ionașcu
Tabel 8.1 – Caracteristicile cateterelor intravenoase
Culoare Gauge Diametru Lungime Rată de Indicații
curgere
PORTOCALIU 14 2,2 mm 50 mm 270 ml/min. cal, vacă, mânz
GRI 16 1,8 mm 45 mm 128 ml/min. vacă, mânz, câine de talie mare
ALB 17 1,5 mm 45 mm 125 ml/min. vițel, mânz, câine de talie mare
VERDE 18 1,3 mm 45 mm 90 ml/min. câine de talie mare
ROZ 20 1,1 mm 32 mm 60 ml/min. câine de talie mare și mijlocie
ALBASTRU 22 0,9 mm 25 mm 36 ml/min. câine de talie mică și pisică
GALBEN 24 0,7 mm 19 mm 20 ml/min. iepure, dihor, căței, pisoi
VIOLET 26 0,6 mm 19 mm 13 ml/min. căței, pisoi, chinchila
Injecția intradermică (I.D.)

Se efectuează cu substanțe revelatoare în scop de diagnostic (tuberculinare), pentru teste
alergice sau pentru anestezice locale. Se folosesc seringi de insulină cu ac fin și scurt (20 x 0,2 mm)
sau seringi automate McIntoch. Locul de elecție este în funcție de specie și scopul urmărit (tabel
8.2).
Tabel 8.2 – Locurile de elecție pentru injecții intradermice

Cabaline și bovine Porcine Câine și pisică Păsări
Fața laterală a gâtului Baza urechii Regiunea toracică sau Bărbițe sau zona
a flancului interdigitală
Tehnica de efectuare a injecției intradermice (I.D.):

- se contenționează animalul pentru efectuarea injecției în condiții de siguranță atât
pentru medic, cât și pentru pacient (vezi capitolul contenții);
- se TUNDE zona de elecție;
- se dezinfectează cu alcool medicinal;
- se desenează cu markerul zona la nivelul căreia se va realiza injecția intradermică;
- se poziționează seringa astfel încât acul să formeze cu pielea un unghi de 10°;
- se realizează un pliu de piele între degetul mare și cel arătător, se introduce acul
intradermic și se administrează cantitatea de substanță;
- apariția unui buton dermic vizibil și palpabil indică administrarea corectă.

Incidente:
- refularea soluției administrate sau administrarea subcutanată.
Injecțiile subcutanate (S.C.)

Se pot administra medicamentele a căror indicație pentru administrarea subcutanată este
trecută în prospect (antibiotice, antiinflamatorii și vaccinuri). Zonele de elecție (tabelul 8.3) au
pielea mobilă și țesut subcutanat bine reprezentat (figura 8.5, figura 8.6 și figura 8.7). Se vor evita
vasele mari de sânge, nervi importanți sau zonele unde se aplică harnașamentele. Când abordul
venos nu se poate realiza pentru efectuarea perfuziei se pot administra subcutanat soluțiile
perfuzabile (figura 8.8).
Tabel 8.3 – Locuri de elecție pentru injecții subcutanate

Cabaline Regiunea cervicală laterală și a flancului
Bovine Regiunea cervicală laterală, a flancului și a salbei
Ovine și caprine Regiunea toraco-abdominală laterală, fața medială a coapsei și gambei
Câine, pisică, iepuri Regiunea cervicală sau dorso-lombară
Păsări Regiunea pectorală și pliul cutanat al aripilor
82
Tehnica de efectuare a injecției subcutanate (S.C.):
- se dezinfectează regiunea cu alcool medicinal;
- se prinde, se ridică pielea zonei unde se va efectua injecția, realizându-se un fald;
- se introduce acul în spațiul subcutanat creat, paralel cu corpul animalului și se verifică
poziția acestuia;
- se aspiră pentru a verifica dacă acul nu a pătruns într-un vas de sânge;
- dacă nu se aspiră sânge, se injectează conținutul din seringă;
- se scoate acul și se masează zona unde a fost introdusă medicația.

Incidente, accidente:
- refularea soluției administrate, ruperea acului, hemoragie dacă este lezat un vas
sanguin;
- necroză cutanată la administrarea soluțiilor concentrante, astringente sau în cantități
prea mari;
- noduli aseptici, indurați datorită reacției individuale la medicament (antibiotice retard
sau vaccinuri);
- abcese sau flegmoane în condițiile nerespectării condițiilor de asepsie.
Figura 8.5 – Injecția subcutanată Figura 8.6 – Injecția subcutanată

la vacă în regiunea flancului la câine în regiunea dorso‐lombară
Figura 8.7 – Injecția subcutanată Figura 8.8 – Administrarea subcutanat

la câine în regiunea cervicală a soluțiilor perfuzabile

Injecțiile intramusculare (I.M.)
Se pot administra medicamentele a căror indicație pentru administrarea intramusculară
este trecută în prospect. Se pot injecta soluții uleioase sau suspensii. Cantitatea injectată este mai
mare comparativ cu injecțiile subcutanate. Nu se vor administra în același loc cantități mai mari de
20 ml la animalele mari, de 10 ml la animalele mijlocii sau 5 ml la animalele mici.
În zonele de elecție (tabelul 8.4) musculatura este foarte bine reprezentată cu vase de sânge
și nervi, de aceea trebuie respectată cu strictețe tehnica de administrare.
83
Iuliana Ionașcu
Tabel 8.4 – Locuri de elecție pentru injecții intramusculare
Cabaline Regiunea cervicală laterală, regiunea anconaților
Bovine Regiunea cervicală laterală, regiunea anconaților, laterală a coapsei și a crupei
Ovine și caprine Regiunea cervicală laterală, regiunea anconaților, laterală a coapsei și a fesei
Suine Regiunea cervicală laterală, regiunea anconaților, fesei
Câine, pisică, iepuriRegiunea postero-laterală a coapsei, anconaților
Păsări Regiunea pectorală

Tehnica de efectuare a injecției intramusculare (I.M.):
- se dezinfectează regiunea cu alcool medicinal;
- se introduce acul într-un unghi de 45 - 90° (figura 8.9 și figura 8.10);
- se aspiră pentru a verifica dacă acul nu a pătruns într-un vas de sânge;
- dacă nu se aspiră sânge, se injectează conținutul din seringă;
- se scoate acul și se masează zona unde a fost introdusă medicația.

- ruperea acului, hematom dacă este lezat un vas sanguin,
- abcese sau flegmoane în condițiile nerespectării condițiilor de asepsie.
Figura 8.9 – Efectuarea injecției I.M. Figura 8.10 – Efectuarea injecției I.M.
în regiunea coapsei la câine în regiunea cervicală laterală la vacă

Injecțiile intravenoase (I.V.)
Abordul venos se realizează în scop terapeutic, pentru recoltarea sângelui în vederea
efectuării examenelor de laborator (hematologic, biochimic) sau pentru recoltarea sângelui necesar
transfuziei. Abordul venos facilitează administrarea unei palete largi de medicamente (soluții
izotonice, hipertonice, anestezice, analegezice, sânge, plasmă, produse pentru hrănire parenterală,
antibiotice, antiiflamatorii și vitamine). Se pot administra cantități importante de fluide pentru
echilibrare hidroelectrolitică. Este o tehnică facilă pentru orice specie. Abordul venos (tabelul 8.5)
se realizează cu ajutorul acului atașat la seringă (figura 8.14), cu ajutorul fluturașului, a cateterelor
intravenoase periferice (branule) sau a cateterelor centrale (pentru vena jugulară). Când abordul
venos cu ajutorul acestor tehnici nu se pot realiza, denudarea venoasă rămâne unica opțiune. La
puii de cățel și pisică fluidoterapia se poate realiza foarte facil intraosos.
Tabel 8.5 – Venele de elecție pentru injecții intravenoase

Cabaline Vena jugulară superficială, cefalică antebrahială, safena externă
Bovine Vena jugulară superficială (figura 8.11), cefalică antebrahială, safena
externă, mamară anterioară (figura 8.12)
Ovine și caprine Vena jugulară superficială, safena externă
Suine și iepure Vena auriculară externă și jugulară la tineret cu țesut adipos redus
Câine, pisică, iepuri Vena jugulară, cefalică brahială, safena externă, safena internă
Păsări Vena cubitală, radială, femurală
84
Figura 8.11 – Abordul venei jugulare Figura 8.12 – Abordul venei mamare
la vacă anterioară la vacă

Materiale necesare:
- seringi sterile de unică folosință (figura 8.1);
- ace de seringă sterile, de unică folosință pentru administrare intravenoasă (figura 8.2);
- catetere intravenoase - branule (figura 8.4 și tabel 8.1) sau fluturași (figura 8.3);
- 3 tampoane de vată cu dezinfectant (alcool medicinal sau clorhexidină);
- mănuși de examinare, leucoplast și petflex;
- garou (pentru injecțiile intravenoase);
- flacoane pentru recoltarea sângelui în vederea efectuării analizelor;
- soluții de perfuzat, perfuzor, infuziomat, injectomat.

Tehnica de efectuare a injecției intravenoase (I.V.):
- se contenționează animalul pentru efectuarea abordului venos în condiții de siguranță
atât pentru medic, cât și pentru pacient (vezi capitolul contenții);
- se pregătește locul de elecție cu ajutorul mașinii de tuns (figura 8.13);
- se realizează staza venoasă cu ajutorul garoului sau prin presiune manuală;
- se dezinfectează regiunea cu 3 tampoane de alcool medicinal;
- se introduce în venă, sub un unghi de 45,° acul atașat la seringă sau fluturașul;
- se eliberează staza venoasă;
- se aspiră o cantitate mică de sânge pentru a verifica poziția corectă în venă a acului;
- se injectează conținutul din seringă;
- se scoate acul din venă, realizând, cu ajutorul unui tampon de vată cu alcool hemostază
prin presiune pe locul puncționat. NU SE MASEAZĂ ZONA!
- se bandajează zona cu petflex și bandajul se îndepărtează la 30 de minute;
- pentru vena jugulară se realizează stază pentru cel puțin 60 de secunde.

- hematom, periflebite, flebite, tromboflebite, embolii, șoc, hemoliză, edem pulmonar,
exitus.

Figura 8.13 – Pregătirea prin tundere Figura 8.14 – Recoltarea sângelui
a zonei de abord venos cu ajutorul acului atașat la seringă
85
Iuliana Ionașcu
Tehnica de abord venos cu ajutorul branulei:
- se contenționează animalul în funcție de caracterul acestuia (figura 8.15);
- se tunde zona de abord venos, se aplică garoul deasupra cotului animalului și se
palpează vena;
- se dezinfectează cu 3 tampoane de vată cu alcool zona de abord venos;
- se desface ambalajul branulei și se îndepărtează capacul de protecție a acesteia;
- se prind aripile branulei cu degetul arătător și policele mâinii drepte în timp ce inelarul
este pe capacul branulei;
- cu mâna stângă se prinde antebrațul animalului fixând pielea;
- se introduce branula în venă (figura 8.16) într-un unghi de 30°, cu bizoul în SUS!;
- când branula pătrunde în venă se simte depășirea unei ușoare rezistențe;
- dacă branula a pătruns în venă, în partea distală a acesteia va pătrunde sângele (figura 8.17);
- se extrage mandrenul branulei și se continuă avansarea branulei în venă pe toată
lungimea acesteia și după îndepărtarea garoului cu mâna stângă, tehnicianul va face
presiune cu degetul arătător, prin traversul pielii, pe vârful branulei (figura 8.18);
- medicul atașează, prin înșurubare, capacul branulei (figura 8.19) și verifică dacă branula
este în venă prin injectarea de ser fiziologic cu ajutorul unei seringi (figura 8.20);
- se aplică banda de leucoplast DEASUPRA și DEDESUBTUL branulei.
Figura 8.15 – Contenția animalului Figura 8.16 – Puncționarea venei

pentru montarea branulei cu ajutorul branulei
Figura 8.17 – Branula este în venă pentru Figura 8.18 – Îndepărtarea mandrenului și
că la extremitatea distală a apărut sângele realizarea stazei venoase

Figura 8.19 – Aplicarea capacului branulei Figura 8.20 – Verificarea poziției branulei
în venă prin injectarea de ser fiziologic
86
Denudarea venoasă
În cazul pacienților în șoc când abordul venos clasic nu se poate realiza, se va recurge de
urgență la denudarea venoasă. Este o tehnică facilă în care se respectă măsurile de asepsie ca la
orice intervenție chirurgicală. Venele cefalice antebrahiale sunt de preferat.
Materiale necesare:
- trusă de mică chirurgie (bisturiu, pensă chirurgicală, foarfecă, pense Pean, portac);
- câmp de operație adeziv fenestrat, comprese sterile, fire de sutură, mănuși sterile;
- catetere intravenoase (branule) care prezintă ORIFICII la nivelul aripioarelor pentru
ancorarea la piele cu ajutorul firelor de sutură;
- tampoane de vată cu dezinfectant (alcool medicinal și betadină);
- leucoplast, petflex, marker pentru notarea datei realizării denudării;
- garou, seringi de insulină, xilină pentru anestezie locală.

Tehnica de realizare a denudării venoase:
- se contenționează animalul în decubit lateral;
- se tunde zona de abord venos, se dezinfectează cu betadină și se realizează anestezia
locală cu xilină prin infiltrație;
- se aplică garoul deasupra cotului animalului, se dezinfectează cu betadină zona de
elecție și se aplică câmpul operator adeziv;
- se realizează incizia pielii, oblic, la nivelul planului vascular (figura 8.21);
- se dilacerează țesutul conjunctiv și se evidențiază vena care va fi menținută în tensiune
cu ajutorul unei pense plasate sub vas (figura 8.22) sau cu ajutorul unui fir de nylon
tractor (figura 8.23);
Figura 8.21 – Efectuarea inciziei la Figura 8.22 – Menținerea în tensiune

piele în vederea abordului venos a venei cu ajutorul pensei
Figura 8.23 – Menținerea în tensiune a Figura 8.24 – Introducerea

venei cu cu ajutorul firului tractor cateterului în venă
87
Iuliana Ionașcu
- se introduce branula în venă (figura 8.24), se extrage mandrenul acesteia și se continuă
avansarea branulei în venă pe toată lungimea acesteia;
- se atașează apoi prin înșurubare capacul branulei (figura 8.25);
- se ancorează branula la piele cu firele de sutură trecute prin orificiile aripioarelor
(figura 8.27) acesteia și se afrontează prin sutură incizia pielii (figura 8.26);
- se aplică banda de leucoplast DEASUPRA și DEDESUBTUL branulei și se notează DATA
ȘI ORA EFECTUĂRII DENUDĂRII VENOASE! (figura 8.28).
Figura 8.25 – Se atașează, prin Figura 8.26 – Sutura pielii

înșurubare, capacul branulei
Figura 8.27 – Ancorarea Figura 8.28 – Bandaj cu data

branulei la piele efectuării denudării
Tehnica de efectuare a perfuziei la animale

Definiţie: perfuzia reprezintă introducerea pe cale parenterală (intravenoasă) a soluţiilor
medicametoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică a organismului.
După realizarea abordului venos cu ajutorul acului metalic, fluturașului sau branulei,
introducerea fluidelor intravenos se efectuează cu ajutorul perfuzorului, infuziomatului sau
injectomatului.
Tipul de fluide, cantitatea necesară și rata de administrare sunt în corelație cu gradul de
deshidratare, pierderile și patologia pacientului (se vor studia în cadrul disciplinei de medicină de
urgență).
88
Materiale necesare:
Figura 8.29 – Mașină de tuns, foarfecă Figura 8.30 – Garou, tampon de vată,
alcool sanitar

Figura 8.31 – Leucoplast, petflex Figura 8.32 – Flacoane cu soluții perfuzabile,

perfuzor

Figura 8.33 – Branule de diferite mărimi Figura 8.34 – Fluturași de diferite mărimi
în funcție de talia animalului (vezi tabel 1.1)
Pregătirea materialelor:

Figura 8.35 – Se îndepărtează sigiliul de metal Figura 8.36 – Se îndepărtează sigiliul plastic
89
Iuliana Ionașcu
Figura 8.37 – Cu ajutorul unui tampon îmbibat în Figura 8.38 – Se suspendă flaconul cu soluția
alcool se dezinfectează suprafața capacului flaconului de perfuzat în stativul metalic

Figura 8.39 – Se scoate perfuzorul din ambalaj Figura 8.40 – Prestubul în poziție „închis”
și se închide prestubul (rotiţa perfuzorului) (detaliu)
Figura 8.41 – Se îndepărtează capacul de pe acul Figura 8.42 – Cu o mișcare fermă se introduce
care se introduce în flaconul de perfuzie acul prin capacul flaconului de perfuzie
Figura 8.43 – Se presează recipientul colector Figura 8.44 – Se deschide prestubul (rotiţa
pentru a crea vid, la eliberarea presiunii aceasta se perfuzorului) şi se umple tubul de perfuzie cu
va umple cu fluidul din flacon coloană de fluid UNIFORMĂ, fără bule de aer!
90
Figura 8.45 – Se atașează tubul perfuzorului la branulă și se deschide prestubul

reglându‐se ritmul administrării soluției perfuzabile
Figura 8.46 – Ritmul administrării se Figura 8.47 – În sala de operație, la pacienții

regleză cu ajutorul injectomatului cărora este necesară administrarea mai
multor tipuri de medicamente, se utilizeză un
sistem de injectomate

FOARTE IMPORTANT!

Figura 8.48 – Nu atinge cu mâna, Figura 8.49 – Nu înțepa cu ace
acul care se va introduce în flacon! flacoanele de perfuzie!
Contaminezi soluția perfuzabilă! Contaminezi soluția perfuzabilă!

ATENȚIE!
La deschiderea flaconului scrieți data pe eticheta acestuia!
Când introduceți medicamente în flacon scrieți denumirea acestora, doza și numele pacientului!
Respectând aceste reguli simple evitați accidente severe!
91
Iuliana Ionașcu
Injecțiile intraperitoneale (I.P.)
Puncția cavității peritoneale se numește paracenteză și este metodă indispensabilă în
diagnosticul colecțiilor abdominale (ascită, hemoperitoneu, uroperitoneu, peritonite), pentru
drenarea colecțiilor (ascită), realizarea dializei peritoneale (detalii în cadrul disciplinei medicină de
urgență) și administrarea medicației (antibiotice, anestezice – la suine, păsări și animale de
laborator). Locul de elecție (tabel 8.6) este în funcție de specie.

Tabel 8.6 – Locul de elecție pentru realizarea injecției intraperitoneale
Cabaline Fosa paralombară stângă
Bovine Fosa paralombară stângă
Câine, pisică Linia albă
Tehnica de efectuare a injecțiilor intraperitoneale (I.P.):

- se contenționează animalul mare în poziție patrupodală și animalele de talie mică în
decubit lateral, în condiții de siguranță atât pentru medic, cât și pentru pacient (vezi
capitolul contenții);
- se pregătește locul de elecție cu ajutorul mașinii de tuns și se dezinfectează regiunea cu
betadină;
- se alege un ac, un trocar sau o branulă de dimensiune corespunzătoare taliei animalului
și în funcție de cantitatea de lichid ce urmează a fi evacuată sau introdusă în cavitatea
peritoneală (figura 8.50);
- puncția se realizeză cu o mișcare fermă (la animalele mici la jumătatea distanței dintre
cicatricea ombilicală și pubis, lângă linia albă) până când se simte „o senzație de gol”,
după ce planurile anatomice superficiale au fost deplasate pentru evitarea comunicării
directe cu exteriorul;
- se retrage mandrenul trocarului sau a branulei se aspiră pentru a verifica dacă nu s-a
pătruns în vezica urinară, intestine sau la nivelul unei formațiuni vasculare;
- dacă nu se aspiră sânge, urină sau lichid intestinal, se recoltează colecția peritoneală în
scop de diagnostic, se drenează colecția (figura 8.51) sau se administrează lent
medicația;
- se retrage acul, trocarul sau branula printr-o mișcare fermă și se dezinfectează locul
puncției.

- leziuni viscerale;
- peritonită.

Figura 8.50 – Locul de elecție a injecției Figura 8.51 – Colecție drenată din cavitatea
intraperitoneale la pisică peritoneală la pisică cu ascită
Injecțiile intraarteriale (I.A.)

Nu sunt facil de efectuat datorită topografiei arterelor, necesitând o pregătire specială. Se
practică pentru administrarea substanțelor de contrast (angiografii). Arterele de elecție sunt
carotida, femurala, metatarsienele și metacarpienele.
92
Injecțiile intrapleurale se practică în pleurite și pleurezii. În cazul epanșamentelor
pleurale se montează tubul de dren toracic pentru evacuarea colecțiilor și administrarea medicației
(se vor studia la disciplina de urgență).
Injecțiile loco‐regionale (blocajele) se efectuează pentru realizarea anesteziei locale (au

fost studiate la disciplina de anesteziologie) și sunt foarte importante pentru realizarea în condiții
de confort a intervențiilor chirurgicale stomatologice (figura 8.52), oftalmologice (figura 8.53 și
figura 8.54) sau ortopedice.
Injecțiile conjunctivale transpalpebrale (figura 8.56), subconjunctivale bulbare (figura

8.55) și intravitreale (figura 8.57) se efectuează frecvent în oftalmologia veterinară (se vor studia
la disciplina de oftalmologie).
93

Iuliana Ionașcu
BIBLIOGRAFIE
1. Constantin N., Cotruţ M., Şonea Al. – Fiziologia animalelor domestice, volumul II, Editura
Coral-Sanivet, Bucureşti, 1999.
2. Constantin N. – Tratat de medicină veterinară, volumul V, Editura Tehnică, București, 2009.
3. Cornilă N. – Morfologia microscopică a animalelor domestice (cu elemente de embriologie),

volumul II, Editura All, Bucureşti, 2001.
4. Coţofan V., Predoi G. – Anatomia topografică a animalelor domestice. Editura BIC ALL,
Bucureşti, 2003.
5. Hendrickson D., A. – Techniques in Large Animal Surgery, Third Edition, Blackwell Publishing,
2012.
6. Igna C. – Tehnici chirurgicale veterinare, ediția a III-a, Editura Brumar, Timișoara, 2005.
7. Leau T., Leau F., Iuliana Mihai – Ghid practic de propedeutică și tehnică chirurgicală
veterinară, Editura Printech, 2001.
8. Leau T. – Manual de chirurgie operatoare veterinară, Editura Printech, 2009.
9. Leau F. – Anesteziologie și chirurgie generală, Editura Printech, 2012.
10. Predoi G., Georgescu B., Belu C., Dumitrescu I. – Anatomia animalelor domestice, Lito
U.S.A.M.V. - Bucureşti, volumul II, 2002.
11. Theresa Fossum – Small Animal Surgery Textbook, 3rd Edition, Mosby Elsevier, 2007.
94

Ghid Practic de Propedeutica Chirurgicala On-Line

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid Practic de Propedeutica Chirurgicala On-Line

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid

practic de propedeutică chirurgicală

Copyright © 2020 Ex Terra Aurum

Editura EX TERRA AURUM

Coperta 1 și 4 a fost realizată de Dr. Seralp Uzun.

REGULI OBLIGATORII DE RESPECTAT ÎN BLOCUL OPERATOR

REGULI OBLIGATORII DE RESPECTAT PENTRU STUDENȚI ÎN SALA DE OPERAȚIE

Pregătirea instrumentarului pentru sterilizare trebuie să fie realizată corect, într-o

Curățarea mecanică și clătirea instrumentarului

Ambalarea și sigilarea instrumentarului

Figura 1.3 – Aparat de sigilat Figura 1.4 – Ambalarea și sigilarea

Aceste pungi speciale pentru ambalarea instrumentarului care va fi sterilizat, au un

Clasificarea mijloacelor de sterilizare a instrumentarului chirurgical metalic, a materialului

Cel mai utilizat echipament de sterilizare a echipamentelor în medicina veterinară este

Figura 1.7 – Autoclav și modul de așezare Figura 1.8 – Autoclav

Instrumentele, materialele și dispozitivele sterilizate trebuie depozitate în ordine, pe

Evitați să utilizați pentru intervenții chirurgicale instrumentele

Figura 1.9 – Lampă cu UV pentru

Figura 1.10 – Sala de operație complet utilată

Pregătirea pacientului în vederea intervenției chirurgicale

Se realizează în sala dedicată pentru pregătirea pacientului,

Pregătirea câmpului operator

Figura 2.1 – Tunderea pentru Figura 2.2 – Tunderea zonei

Figura 2.3 – Îndepărtarea blănii Figura 2.4 – Îndepărtarea blănii

Spălarea, dezinfectarea și aseptizarea câmpului operator

Figura 2.5 – Prepararea soluției Figura 2.6 – Spălarea câmpului operator

Dezinfectarea câmpului operator se va realiza cu alcool, cu clorhexidină și cu betadină

Figura 2.7 – Aseptizarea cu betadină Figura 2.8 – Aseptizarea liniei

Figura 2.9 – Aseptizarea câmpului operator,

Aseptizarea câmpului operator se realizează de trei ori,

Pacientul adus în sala de chirurgie, va fi plasat pe masa de operație pentru poziționare.

Pregătirea chirurgului pentru intervenția chirurgicală

Chirurgii, anestezistul, tehnicienii și studenții

Figura 2.12 – Perierea unghiilor Figura 2.13 – Spălarea palmelor și degetelor

Figura 2.14 – Spălarea mâinilor Figura 2.15 – Acționarea dispozitivului

Figura 2.16 – Dezinfectarea mâinilor Figura 2.17 – Servirea halatului steril

Figura 2.18 – Deschiderea pachetului steril Figura 2.19 – Uscarea mâinilor

Figura 2.20 – Îmbrăcarea halatului steril

Figura 2.23 – Servirea mănușilor sterile Figura 2.24 – Deschiderea pachetului

Figura 2.27 – Servirea câmpului steril Figura 2.28 – Așezarea câmpului

Intervenția chirurgicală poate să înceapă după pregătirea cu atenție a sălii de operație, a

Figura 2.33 – Sala de operație cu pacientul pregătit

Intervențiile chirurgicale se realizează cu ajutorul instrumentelor chirurgicale special

În funcție de scopul utilizării, instrumentarul chirurgical se împarte în mai multe categorii:

3.1. Instrumente pentru incizia (secţionarea) și pătrunderea în ţesuturi

Figura 3.1 – Mânere de bisturiu Figura 3.2 – Lame de bisturiu

Figura 3.3 – Tenotom Figura 3.4 – Fetotom

Figura 3.5 – Tipuri de foarfeci chirurgicale

Figura 3.10 – Trocar

3.2. Instrumente pentru fixarea şi protecţia ţesuturilor

 Pensa anatomică și pensa chirurgicală

Figura 3.11 – Pense anatomice și chirurgicale

Figura 3.14 – Depărtătorul Farabeauf Figura 3.15 – Depărtătorul Weitlaner

Depărtătorul Gelpi (figura 3.16) este utilizat în neurochirurgie și depărtătorul Balfour

Figura 3.16 – Depărtătorul Gelpi Figura 3.17 – Depărtătorul Balfour

Figura 3. 18 – Agrafă Schadel (stânga) și Backhaus (dreapta)

3.3. Instrumente pentru explorare

 Sonda butonată și sonda canelată

Figura 3.19 – Sonde canelate

3.4. Instrumente pentru hemostază

Figura 3.20 – Pense hemostatice curbe și drepte

Figura 3.21 – Pensa Pean Figura 3.22 – Pensa Kocher

Pensa ovală are extremitatea rotunjită, prevăzută cu renuri și se utilizează pentru