Sunteți pe pagina 1din 59

Narcoza:

• Cloralhidrat: 0,8 g/kg la bovine, sol. 10%, 0,2 g/kg la ovine, sol. 5%. Efectul durează 60-90 de
minute.
Efecte secundare: vasodilataţie, hipotensiune, scăderea mişcărilor ruminale, timpanism.
• Tiopental: 1 g/100 kg la bovine, efectul durează 15-30 de minute.

3. LA CÂINE

Premedicaţie: Atropină 1% - 0,1 ml/10 kg s.c., i.m.


Neuroleptice, analgezice:
• Combelen: 0,1 ml/kg i.m., cu efect în 15 minute,
• Acepromazina: 1 ml/10 kg i.m., determină o sedare de 1-2 ore.
Creşterea dozei nu determină şi creşterea efectului, dar prelungeşte timpul de revenire.
La doze mici, trezirea completă este după 4 ore, iar la doze mari – 12-24 de ore.
• Diazepam: 0.1-0.5 mg/kg, efect 60-90 de minute, cu sedare şi miorelaxare bune.
• Xilazina: 1 ml/10 kg, determină vomă. Creşterea dozei determină o mai bună sedare.
• Domitor: 0,4 ml/10 kg – sedare uşoară, fără analgezie. 0,8 ml/10 kg – sedare profundă, cu
analgezie. Nu se foloseşte la animalele gestante. În caz de supradozaj – Antisedan.
NLA:
• Xilazină 0,1 ml/1 kg + Ketamină 0,15 ml/kg
• Domitor 0,08 ml/1 kg + Ketamină 0,1ml/kg
Narcoza:
• Cloralhidrat 0,2 g/kg, sol. 10%, efect 30 de minute;
• Cloraloza 0,10 g/kg, sol. 1%, durează 2-3 ore;
• Tiopental 20 – 30 mg/kg, efect 30 – 45 de minute;
• Propofol: 6,5 ml/10 kg – fără premedicaţie,
4,5 ml/10 kg – cu premedicaţie.

4. LA PISICĂ

Premedicaţie: Atropină 1% - 0,1 ml/10 kg s.c., i.m.


Neuroleptice, analgezice:
• Combelen: 0,1 ml/kg i.m., cu efect în 15 minute, slab tranchilizant, bun spasmolitic,
• Acepromazina: 1 ml/10 kg i.m., determină o sedare de 1-2 ore.
Creşterea dozei nu determină şi creşterea efectului, dar prelungeşte timpul de revenire.
• Diazepam:0,1- 0,5 mg/kg, i.v., cu sedare şi miorelaxare bune.
• Xilazina: 1 ml/10 kg, determină vomă, bun miorelaxant.
• Domitor: 0,2 - 0,7 ml/5 kg – sedare uşoară sau profundă., efectul apare în 15 minute.
Nu se foloseşte la animalele gestante. În caz de supradozaj – Antisedan.
NLA:
• Xilazină 0,1 ml/kg + Ketamină 0,1 – 0,22 ml/kg, i.m.
Pentru realizarea narcozei, este necesară parcurgerea a două etape:
1. Amestecul de neuroleptic şi analgezic se administrează i.m. sau i.v.,
2. Narcoticul se administrează strict i.v.
Narcoza:
• Tiopental: 10 mg/kg, efect 30 – 45 de minute; i.v. Dacă se foloseşte premedicaţie, doza se
micşorează. Dacă se foloseşte singur, doza creşte.
• Propofol: 2 ml/2,5 kg – fără premedicaţie, i.v.
1,5 ml/2,5 kg – cu premedicaţie, i.v.
• Pentobarbital: 25 mg/ kg, i.v. Pentru a depăşi faza de excitaţie, jumătate din doză se injectează
rapid şi restul lent. Determină un somn narcotic de 2 ore, iar revenirea se face lent, în 18-24 lent.

5. LA SUINE
Pentru stabilizare cardio-respiratorie şi prevenirea complicaţiilor, se foloseşte atropina 0,5 – 1 ml/
animal, s.c.
Tranchilizarea:
• Stressnil: 0,2 – 0,8 ml / kg, i.m., în funcţie de scop. Efectul durează 40 – 80 de minute.
• Acepromazina: 0,1 ml /10 kg i.m.,
• Combelen: 0,5 ml/10 kg, i.m., cu efect 60 – 120 de minute. Instalarea anesteziei se face prin
mers titubant, detorsionarea cozii, somnolenţă.
• Xilazina: 0,1 – 0,2 ml/kg .
Stressnilul şi acepromazina se pot asocia cu anestezia epidurală, cu o bună relaxare a membrelor
posterioare 40 – 60 de minute.
NLA:
• Stressnil, Combelen, Acepromazină + Ketamină 0,5 – 1 ml/10 kg.
Narcoza:
• Tiopental : 100 mg/kg, i.v., la porcii peste 50 kg;
50 mg/kg, i.v., la porcii sub 50 kg.;
25 mg/kg, i.v. la porcii sub 25 kg.
Doza de 1 g/100 kg poate fi folosită la cezariană, fără a afecta fetuşii.
• Cloralhidrat: sol. 10%, 150 mg/kg, i.v.

5. LA IEPURE
Tranchilizare:
• Acepromazină 0,1 ml/ kg, i.m.,
• Diazepam 5 – 10 mg/kg i.m.,
• Xilazină 0,2 ml/kg,
NLA:
• Xilazină 0,2 ml/kg + Ketamină 0,5 ml/kg, i.m. Pt. prelungirea anesteziei, se poate administra
jumătate din doză după 30 de minute.
• Diazepam: 1 mg/kg, i.m. + Ketamină 0,5 ml/kg, i.m.
HEMORAGIA
Reprezintă vărsarea de sânge în afara aparatului circulator şi, în funcţie de cantitate şi
cauză, determină modificări cantitative şi calitative sangvine.
Gravitatea unei hemoragii depinde de:
➢ cantitatea de sânge pierdut
➢ viteza de sângerare
➢ capacitatea organismului de a compensa pierderile suferite.
În cazul unei hemoragii, organismul reacţionează rapid prin:
➢ modificări cardio-vasculare: vasoconstricţie periferică, tahicardie compensatorie, pt a
menţine tensiunea arterială la valori normale şi pt a asigura un flux sangvin normal în organele
vitale (SNC, cord, pulmon).
➢ modificări respiratorii: tahipnee compensatorie, datorită scăderii numărului de hematii
transportoare de O2.
Intensitatea fenomenelor fizio-patologice depinde de:
➢ Viteza pierderii de sânge: există hemoragii (hg) foarte rapide care sunt mortale, fără pierderi
mari de sânge. Hg mici şi repetate au un prognostic mai bun, deoarece permit intrarea în
funcţie a mecanismelor compensatorii.
➢ Originea hemoragiei: hg arteriale sunt mai grave, datorită pierderilor mari de sânge într-un
timp scurt.
➢ Cantitatea de sânge pierdută: în hg mici, 8 – 10% din masa totală sangvină, organismul
reuşeşte să compenseze hg. Câng hg reprezintă 20 – 30%, apare anemia acută, cu anoxie
CLASIFICAREA HEMORAGIEI
După mai multe criterii:
1. În funcţie de vasul interesat
2. Momentul apariţiei
3. Cantitatea de sânge pierdut
4. Modul de producere
5. După locul unde s-a produs extravazarea de sânge

6. În funcţie de vasul interesat, hemoragiile sunt:


➢ Arteriale: sângele are culoare roşie-deschisă, se scurge de la capătul central al vasului, în jet
pulsatil, sincron cu bătăile inimii;
➢ Venoase: sângele are culoare roşie-închisă, se scurge de la ambele capete (mai abundent de la
capătul periferic), în jet continuu;
➢ Capilare: sângele apare la suprafaţa ţesutului lezionat, iniţial sub formă de picături, care
confluează;
➢ Mixte
➢ Parenchimatoase: apare la suprafaţa organelor traumatizate, sângele scurgându-se în masă.

2. Momentul apariţiei
➢ Hg primară, care apare imediat după traumatism,
➢ Hg secundară, care apare la distanţă variabilă de la lezionarea vasului.
3. Cantitatea de sânge pierdut
➢ Hg mici - 8-10% din volumul total de sânge
➢ Hg mijlocii – 25-30% din volumul total de sânge
➢ Hg mari – peste 50% din volumul total de sânge

4. Modul de producere
➢ Hg traumatice – datorită traumatizării vaselor de sânge, de către agenţi traumatici interni şi
externi
➢ Hg chirurgicale – produse de actul operator
➢ Hg simptomatice – diferite boli medicale, infecţioase şi parazitare

5. După locul unde s-a produs extravazarea de sânge


➢ Hg externă – sângele se scurge la exterior, putând identifica vasul afectat
➢ Hg internă – neexteriorizată: sângele se acumulează într-o cavitate seroasă preexistentă
(hemoperitoneu)
– exteriorizată: hg se produce într-un organ cavitar, iar sângele se elimină pe căile de
comunicare naturale cu exteriorul ale organului respectiv (epistaxis, hematemeza, melena)
➢ Hg intratisulară – sângele invadează ţesutul conjunctiv s.c., i.m. şi parenchimul organelor,
– scurgerea sangvină poate avea diferite mărimi, de la echimoze, peteşii sau
sufuziuni, până la hematoame în organe şi ţesuturi
HEMOSTAZA este mecanismul prin care se opreşte o hemoragie.
Hemostaza poate fi spontană (fiziologică) sau terapeutică.
HT. SPONTANĂ: apare în cazul hg mici, în 2-5 minute
debutează cu spasm vascular, prin formarea dopului plachetar, după care apare un cheag
roşu
HT. TERAPEUTICĂ: medicamentoasă/ chirurgicală
➢ Ht medicamentoasă: se poate realiza pre-, intra- şi post-operator, prin administrarea de
substanţe hemostatice
● Substanţe hemostatice sistemice, cu rol vasoconstrictor – vitamina K, Adrenostazin,
Etamsilat, calciu, adrenalina;
● Substanţe hemostatice locale, care favorizează coagularea sângelui prin precipitarea
proteinelor sangvine – Gelaspon.

➢ Ht chirurgicală: preventivă/ provizorie/ definitivă


Ht chirurgicală preventivă:
● urmăreşte întreruperea temporară a circulaţiei sangvine în teritoriul de operat.
● se realizează prin: aplicarea garoului: intervenţii pe membre, coadă, penis;
aplicarea clupei auriculare: intervenţii pe urechi
Ht chirurgicală provizorie:
● Urmăreşte oprirea temporară a unei hg până la aplicarea metodelor ht definitive
● Se realizează prin compresiune directă, astfel: digital, tamponament, pansament compresiv,
Ht chirurgicală provizorie:
Compresiune digitală: Tamponament:
Pe capătul central al vasului – hg arterială Hg din cavităţi – se lasă compresa 48 de ore
Pe capătul periferic al vasului – hg venoasă

Pansament compresiv: Forcipresură:


Pansamente pe membre Folosirea penselor hemostatice

Ht chirurgicală definitivă:
se realizează prin: forcipresură,
ligatură vasculară,
torsiune vasculară,
cauterizare,
angiotripsie,
sutura hemostatică.
Forcipresura: cu pense hemostatice.
Ligatură vasculară: prin comprimarea pereţilor vasului de către
firul folosit.
- ligatură mediată
- ligatură imediată
În cazul ligamentelor unor organe (intestin, splină), se aplică ligatura
pe câte 2, maxim 3 vase.
Ht chirurgicală definitivă: TORSIUNEA LIMITATĂ
Ht chirurgicală definitivă:

Angiotripsie:
Constă în strivirea vasului, împreună cu ţesutul perivascular – se foloseşte în castrarea masculilor cu
pensele Burdizzo şi Reimers.
Ht chirurgicală definitivă:

Cauterizarea:
Asigură ht prin coagularea substanţelor organice, apărând o crustă care obliterează vasul.

Sutura hemostatică:
Reprezintă sutura în masă a ţesuturilor, prin afrontarea pereţilor sângerânzi ai unei plăgi.
Sutura se poate face în U, X sau fir continuu, plan cu plan.
Se foloseşte în operaţia de amputare a penisului sau a unui membru.
TRAUMATISMUL OPERATOR

Actul operator acționează ca un factor agresiv asupra organismului.


Reacția organismului operat și manifestarea ei clinică sunt în funcție:
de durata și amploarea intervenției,
de calitatea anesteziei,
de afecțiunea pentru care s-a intervenit și
măsurile de terapie intensivă.
Factorii care determină boala postoperatorie se împart în
factori favorizanți: pre-, intra- și post-operatori
factori determinanți.
Factorii favorizanți preoperatori depind de specie, rasă, vârstă, reactivitatea organismului, afecțiuni
hepato-renale, prezența unor boli cronice și starea de întreținere.
Factorii favorizanți intraoperatori sunt reprezentați de hemoragie, durere, intoxicația anestezică,
contenție, calitatea hemostazei.
Factorii favorizanți postoperatori se referă la îngrijirile postoperatorii – alimentație, adăpostire,
supraveghere, prevenirea infecției plăgii.
Factorii determinanți sunt reprezentați de excitațiile dureroase.
SIMPTOMELE BOLII POSTOPERATORII

Tabloul clinic în boala postoperatorie este în raport cu intensitatea traumatismului operator, gravitatea
bolii și natura factorilor favorizanți și determinanți.
Sindromul postoperator cuprinde simptome
nervoase
respiratorii
circulatorii
digestive
urinare
reacții febrile.
Simptomele nervoase apar în funcție de gradul de protecție anestezică a sistemului nervos. Animalul
reacționează prin stări de agitație sau excitație corticală, sau prin stări de inhibiție, preferând
decubitul, somnolență, inapetență.
Simptomele respiratorii – respirație superficială, frecventă.
Simptomele circulatorii – sunt rezultatul hemoragiilor primare sau secundare și determină modificări ale
pulsului și tensiunii arteriale. O hg secundară determină puls accelerat, dar diminuat ca amplitudine.
Șocul hemoragic determină scăderea tensiunii arteriale.
Simptomele digestive – hipotonie sau pareză intestinală, timpanism, constipație.
Simptomele urinare – apar datorită deshidratării sau retenției urinare.
Reacția febrilă – poate fi aseptică și septică.
Febra aseptică – apare a doua zi după operație și dispare în 2-3 zile.
Febra septică – apare la 3 zile postop. și se menține la nivel ridicat.
TRATAMENTUL BOLII POSTOPERATORII

-preventiv
-curativ

Tratamentul preventiv:
Scop: reducerea la minim a complicațiilor intraop., prin examene clinic și paraclinic preop.
Se va evita contenția brutală.
Se va alege anestezia adecvată.
Se va alege tehnica operatorie ce reduce la minim traumatismul operator.
Se va asigura ht corespunzătoare.
Se vor respecta regulile de asepsie și antisepsie.

Tratamentul curativ:
-local
-general
Tratamentul curativ local:
Se controlează zilnic plaga operatorie, urmărindu-se reacția inflamatorie locală, apariția edemului și
cantitatea și aspectul secrețiilor.
Tratamentul curativ general:
Urmărește combaterea durerii, reechilibrarea hidroelectrolitică și volemică și stimularea marilor
funcții.
ÎNGRIJIREA ANIMALELOR OPERATE

Evoluţia postoperatorie a animalului operat depinde şi de îngrijirile postoperatorii primite, în vederea


stimulării reechilibrării generale.
De asemenea, se are în vedere şi tratarea precoce a eventualelor complicaţii.
Îngrijirile postoperatorii pot fi generale şi speciale.
Îngrijirile generale:
Adăpostirea animalelor operate şi poziţia în care trebuie să fie menţinute,
Aşternutul din paie, temperatură 18-20°C,
Legarea scurtă a animalului,
Animalele mici - cazate în cuşti metalice,
Supravegherea animalului pt a nu-şi rupe sutura (pansamentul).
Administrarea de analgezice,
Alimentaţia,
Plimbarea animalului, postoperator.

Îngrijirile speciale: sunt în raport cu intervenţia, fiind detaliate la fiecare operaţie.


ŞOCUL INTRA- ŞI POSTOPERATOR

Şocul este o stare patologică gravă, ce duce la scăderea aprovizionării cu sânge a ţesuturilor, urmată
de acidoză metabolică şi moarte.
Este o reacţie a organismului, ce survine după acţiunea bruscă şi violentă a unui excitant neobişnuit.
Starea de şoc este una dintre cele mai grave complicaţii ce pot surveni în timpul operaţiei sau în
primele ore postoperator.
Şocul poate fi: traumatic – determinat de traumatismul intraoperator,
hemoragic – determinat de hemoragie masivă,
anestezic – determinat de supradozarea anestezicului.
Şocul hemoragic poate fi:
Şoc hipovolemic:
cel mai frecvent,
apare în hemoragii masive sau în pierderi masive de lichide – vomă, diaree, poliurie,
Poate fi mediu (< 20% volemie), moderat (20 – 40%), sever (> 40%)
Şoc vasogen:
Poate fi de natură septică, anafilactică sau de garou
Animalul prezintă hiper- sau hipotermie, tahicardie, tahipnee, stare de agitaţie, leucocitoză, leucopenie
Şoc cardiogen:
Consecinţa scăderii debitului cardiac
Tabloul clinic al stării de şoc variază în funcţie de stadiul evolutiv.
Stadiul de şoc compensat: corespunde fazei de excitaţie corticală.
Simptome: agitaţie, tahicardie, mioză

Stadiul de şoc decompensat: corespunde fazei de inhibiţie corticală.


Simptome: apatie, respiraţie superficială şi frecventă, sensibilitate scăzută, extremităţile se răcesc,
midriază.
PROFILAXIA INFECȚIILOR CHIRURGICALE

Se realizează prin asepsie și antisepsie.


ASEPSIA: cuprinde totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru a preveni pătrunderea germenilor în
plaga operatorie.
Se realizează prin:
Sterilizarea instrumentarului
Pregătirea echipei chirurgicale
Pregătirea câmpului operator

Sterilizarea instrumentarului: cu ajutorul temperaturii înalte, substanțelor chimice, ultrasunetelor sau


ultravioletelor.
Sterilizarea cu ajutorul temperaturii înalte umedă/ uscată:
T°C înaltă umedă: fierbere/ autoclavare
T°C înaltă uscată: flambare/ etuvare

Sterilizarea cu ultrasunete:
se bazează pe ruperea mecanică a membranei celulare

Sterilizarea cu ultraviolete:
- Are la bază efectele bactericide, bacteriostatice și virulicide ale acestor radiații
PREGĂTIREA INSTRUMENTARULUI PENTRU STERILIZAT

Se spală cu apă caldă, periuță și soluție degresantă


Se clătește bine cu apă rece
Se verifică instrumentarul sub aspectul integrității și funcționalității

PREGĂTIREA ECHIPEI CHIRURGICALE

Spălarea și asepsia mâinilor


Îmbrăcarea echipamentului steril

PREGĂTIREA CÂMPULUI OPERATOR

Pregătirea mecanică
Dezinfecția
Izolarea
ANTISEPSIA

Este metoda prin care se combate infecția, după ce aceasta a fost diagnosticată.
Se realizează cu substanțe chimice, care au acțiune antimicrobiană și sunt folosite pentru distrugerea
germenilor de pe tegumente, mucoase și plăgi.
Criteriile antisepticului ideal sunt:
➢ toxicitate cât mai mare pentru germeni, la concentrații cât mai mici,
➢ toxicitate cât mai redusă pentru țesuturile organismului animal,
➢ penetrabilitate cât mai bună prin membrana bacteriană,
➢ spectru bacterian cât mai larg.

ANTISEPTICE UZUALE:
Alcool 70º - dezinfecția câmpului operator și a mâinilor,
Tinctura de iod (sol. alcoolică 2%, alcool iodat 1%) – dezinfecția câmpului operator,
Iodoform - eter iodoformat 10%
Betadină – dezinfecția câmpului operator și a mâinilor; nu pătează, nu este toxică sau iritantă

Derivații clorului – soluții ce degajă clor liber, cu acțiune bactericidă;


Cloramina – în contact cu apa, eliberează hipoclorit de sodiu
Clorhexidina – spălarea mâinilor, dezinfecția câmpului operator

Apa oxigenată – acțiune antiseptică, hemostatică, efervescentă (elimină corpii străini din plăgi
accidentale)
MANOPERE ȘI TEHNICI CHIRURGICALE DE BAZĂ
Principalele manopere prin care se realizează actul operator sunt: diereza, exereza, sinteza și
drenajul.
1. DIEREZA

Reprezintă un ansamblu de manopere chirurgicale, executate pentru separarea țesuturilor, crearea


accesului operator spre planurile anatomice profunde sau pentru deschiderea cavităților naturale.

Se realizează prin: incizie, disecție, centeză.

INCIZIA: constă în disocierea țesuturilor cu ajutorul bisturiului.


Principiile ce trebuie respectate pt a reduce traumatismul operator și pt a preveni complicațiile sunt:
➢ Direcția inciziei – în raport cu direcția fibrelor musculare și a cordoanelor vasculo-nervoase
– La membre – în sens vertical, paralel cu mușchii
➢ Executarea inciziei cutanate este facilitată de întinderea uniformă a pielii și fixarea ei cu două degete,
pe măsură ce incizia crește, chirurgul mută și degetele
➢ Incizia se execută plan cu plan, câte o singură tăietură pt piele, țesut conjunctiv subcutanat, mușchi
➢ În cazul deschiderii unor cavități (abdominală) – secționarea ultimului strat (peritoneul) se realizează
sub protecția sondei canelate
➢ Deschiderea peretelui unei colecții (hematom, abces, chist) – se realizează cu lama bisturiului
învelită în tifon până la jumătate
DISECȚIA: constă în disocierea țesuturilor pentru a pune în evidență elemente anatomice, organe
sau modificări patologice.
Tehnicile de disecție chirurgicală sunt: secționarea, dilacerarea, decolarea, termocauterizarea.
Secționarea: manoperă de tăiere a țesuturilor, realizată cu bisturiu, foarfece, tenotom, daltă,
fierăstrău.
Dilacerarea: separarea țesuturilor prin ruperea elementelor de legătură dintre ele, în locurile de
minimă rezistență.
Manopera se realizează digital, cu un tampon de tifon, foarfece, sonda canelată, pensa hemostatică.
Se urmărește izolarea unui organ sau a unui țesut, în vederea extirpării lui (tumoră, cordon testicular).
Decolarea: reprezintă separarea sau desprinderea unui țesut sau organ de țesuturile învecinate.
Termocauterizarea: realizează disocierea țesuturilor, în paralel cu asigurarea hemostazei.

CENTEZA: este manopera prin care, cu ajutorul unui ac sau trocar, se pătrunde într-o cavitate
anatomică (toracocenteză), organ cavitar (cistocenteză) sau orice alt țesut.
Centeza (puncția) poate fi exploratorie sau terapeutică.

Puncția exploratorie urmărește:


Evidențierea unei colecții (abces, hematom, chist)
Recoltarea de conținut (sânge, urină, puroi, lichid peritoneal) pt examene de laborator
Prelevarea de probe din organe pt examene de laborator – puncția biopsică.
Puncția terapeutică poate fi:
Evacuatoare: îndepărtarea colecțiilor patologice acumulate în cavități – (hemopericard,
hemoperitoneu) sau acumularea gazelor în cecum, rumen (în timpanism);
Medicamentoasă: constă în introducerea unor medicamente în cavități.

După modul de realizare a recoltării sau evacuării acumulărilor patologice, puncțiile pot fi:
Gravitaționale;
Aspiratorii.

Realizarea unei puncții implică respectarea unor reguli:


➢ Respectarea principiilor de asepsie, antisepsie;
➢ Evitarea traumatizării accidentale a cordoanelor vasculo-nervoase;
➢ Realizarea puncțiiler evacuatoare în punctul cel mai decliv al colecției sau cavității,
➢ După penetrarea pielii, acului de puncție i se va imprima o direcție ușor oblică, apoi se va proceda la
puncționarea straturilor profunde.
2. EXEREZA

Este manopera de extirpare parțială sau totală a unui organ sau țesut.
Se definește prin adăugarea sufixului “ectomie” la denumirea organului respectiv: ovariectomie,
nefrectomie, splenectomie etc.
Exereza se realizează prin mai multe manopere:
➢ Excizia – reprezintă îndepărtarea unui țesut cu ajutorul instrumentelor tăioase (excizii cutanate,
musculare, aponevrotice).
➢ Amputația – constă în secționarea transversală și îndepărtarea porțiunii distale dintr-o extremitate
corporală.
Se poate realiza în scop - economic (coarne, cioc, coadă),
- terapeutic (membre, ongloane),
- estetic (coadă, urechi).
➢ Rezecția – constă în îndepărtarea unei porțiuni dintr-un organ (intestin, vase, nervi, tendoane).
➢ Ablația – constă în îndepărtarea unui țesut sau organ (glanda lacrimală, globul ocular, tumoră).
➢ Raclajul – reprezintă distrugerea și îndepărtarea unor țesuturi existente sau de neoformație.
Se realizează cu renetă, lingura Volkmann, cuțitul Buss.
➢ Avulsia – reprezintă extirparea țesuturilor cornoase (copită, onglon, unghie). Se realizează prin
smulgere.
➢ Histotripsia – se realizează la țesuturi sau organe pediculate.
Variante: - strivirea liniară – cu pensa Reimers,
- torsiunea limitată/ nelimitată,
- ligatura pe coarne, coadă, papilom.
➢ Fenestrația – este procedeul de exereză osoasă, ce permite pătrunderea într-o cavitate osoasă (cutia
craniană, canal medular).
Variante: - trepanația (sinusuri, cavitate nazală, cavitate craniană)
- forarea – realizarea de găuri în os cu ajutorul burghiului,
- laminectomia – îndepărtarea unei porțiuni din arcul vertebral, pentru a crea acces la canalul
medular.
3. SINTEZELE CHIRURGICALE

Reprezintă manopera de reconstituire a integrității anatomice a țesuturilor care au suferit


discontinuități traumatice, accidentale sau intenționate.

Refacerea continuității unui țesut se poate realiza prin:


➢ Sutură,
➢ Lipire,
➢ Sutură mecanică – cu agrafe
➢ Fixare mecanică – osteosinteză.

Pentru reușirea sintezei chirurgicale, se impune respectarea următoarelor reguli:


● Asepsie, antisepsie;
● Asigurarea hemostazei;
● Refacerea planurilor anatomice din profunzime spre suprafață;
● Afrontarea se realizează între țesuturi de același fel;
● Între marginile afrontate, să nu se interpună țesuturi învecinate;
● Materialele folosite să fie tolerate de țesuturi și să asigure rezistență afrontării.
A. SUTURILE

Sutura sau rafia reprezintă refacerea planurilor anatomice.

Contraindicațiile suturii:
● plăgi susceptibile de infecții cu anaerobi;
● plăgile care supurează;
● inciziile de evacuare a colecțiilor purulente;
● structurile anatomice insuficient vascularizate.

Instrumentar și materiale pentru sutură:


Pensă anatomică (chirurgicală)
Foarfecă
Pensă hemostatică
Ac
Port-ac
FIRELE DE SUTURĂ

Sunt materiale care asigură menținerea, în contact, a marginilor plăgii, până la formarea cicatricii.
Pot fi de origine animală, vegetală, sintetică sau metalică și de grosimi diferite (USP/ EP).
Se clasifică în resorbabile/ neresorbabile.

1. FIRE DE SUTURĂ RESORBABILE – naturale/ sintetice

A. Fire de sutură resorbabile naturale:

CATGUT

➢ Submucoasă intestinală de oaie.


➢ Grosime: 5 – 10/0.
➢ Se resoarbe în 14 – 60 de zile, în funcție de grosime, specie, organ suturat, pH-ul țesutului, prezența
infecției.
➢ La nivelul seroaselor și mucoaselor, se resoarbe mai repede decât în țesutul muscular.
➢ Tratat cu săruri ale acidului cromic – catgut cromat.
➢ În țesuturi, se produce hidratarea firului și apoi se declanșează reacția tisulară, iar macrofagele îl
digeră.
➢ Procesele supurative determină o reacție inflamatorie în jurul firului – scăderea rezistenței firului.
B. Fire de sutură resorbabile sintetice:
Se prepară din:
acid poliglicolic (PGA),
acid poliglactic (PLA),
polidioxanonă (PDS).

a) PGA
➢ Rezistență dublă față de catgut cromat,
➢ Ușor de manevrat și înnodat,
➢ Își menține tensiunea în prezența lichidelor (naturale/ infectate),
➢ Se resoarbe în 50 – 80 de zile,

b) PLA
➢ Denumirea comercială – VICRYL,
➢ Culoare violet,
➢ Este mai rezistent decât PGA-ul, ușor manevrabil, nu irită țesuturile, reacția locală fiind redusă,
➢ Se resoarbe în 60 – 90 de zile, prin hidroliză (mai rapidă în cazul suturilor intestinale),

c) PDS
➢ Cel mai bun fir sintetic resorbabil, monofilament,
➢ Determină reacții tisulare minime, nu prezintă capilaritate, putân fi folosit și în țesuturile infectate,
➢ Se resoarbe lent, în peste 180 de zile,
➢ Prezintă rezistență mare la tracțiune,
➢ Se manevrează destul de greu.
II. FIRE DE SUTURĂ NERESORBABILE – naturale/ sintetice/ metalice
Nu sunt lizate de enzimele din țesuturi.

A. Fire de sutură neresorbabile vegetale:

a) MĂTASE CHIRURGICALĂ
➢ Se obține din produsul de secreție al viermilor de mătase.
➢ Se comercializează sub formă de bobină sau în plicuri.
➢ Are rezistență mare la tracțiune, este ușor manevrabil.
➢ Are capilaritate mare.

b) SETOLINA
➢ Se comercializează în tuburi, iar calibrarea firului depinde de culoare: violet (subțire) – galben (gros)
➢ Se folosește la sutura țesuturilor sub tensiune: tendoane, hernii.
➢ Puțin maleabilă, nu se recomandă în suturile digestive.

B. Fire de sutură neresorbabile sintetice:

a) FIRUL DE POLIETILENĂ, POLIPROPILENĂ, POLIESTER


➢ Monofilament
➢ Rezistență crescută, capilaritate redusă, se manevrează ușor
B. Fire de sutură neresorbabile sintetice (continuare):

b) NYLON
➢ Monofilament – se manevrează greu, 4-5 noduri,
➢ Polifilament – se manevrează ușor, capilaritate mare.

c) PLASE CHIRURGICALE
➢ Rezultă din țeserea firelor sintetice neresorbabile,
➢ Se folosesc pentru refacerea pereților cavității, în hernii abdominale sau eventrații.

C. Fire de sutură neresorbabile metalice:


➢ Fire sau agrafe din oțel inoxidabil, nichel, aluminiu, bronz, care sunt introduse și fixate în țesuturi cu ajutorul unor
pense speciale.
➢ Nu provoacă reacții de respingere sau închistare.
CLASIFICAREA SUTURILOR

1. După gradul persistenței firelor în țesuturi:


Suturi cu fir resorbabil,
Suturi cu fir neresorbabil,
2. După modul de utilizare a firului:
Suturi în fire separate,
Suturi în fir continuu (surjet).

A. Sutura în fire separate:

AVANTAJE:
Ruperea unui fir nu compromite sutura,
În caz de complicații septice sau aseptice (serom) se poate scoate un fir pentru asigurarea drenajului,

Tehnica suturii în fire separate:


1. Trecerea acului si firului prin planurile de suturat (excepție – animalele mari),
2. Afrontarea marginilor plăgii,
3. Executarea nodurilor (3: de afrontare = dublu, de oprire = simplu, de siguranță = simplu),
4. Scoaterea firelor (12-14 zile).
Sutura în fire separate:

Variante:
1. Sutura în U, X
2. Sutura cu fire de rezistență
3. Sutura cu bețe sau burdoneți

B. Sutura în fir continuu:

AVANTAJE:
Mai rapidă,
Asigură o bună afrontare

DEZAVANTAJE:
Ruperea unui fir compromite sutura
Drenajul este greu de asigurat
B. Sutura în fir continuu:

Tehnica suturii în fir continuu:


1. Firul utilizat trebuie să aibă de 3 ori lungimea plăgii,
2. După fiecare buclă, firul trebuie ținut sub tensiune, iar marginile plăgii trebuie afrontate corect,
3. La finalul suturii, nodul se realizează folosind ultima buclă și capătul terminal al firului.

Variante:
4. Sutura în fir continuu întretăiat (plăpumărească)
5. Sutura în bursă (pungă de tutun)
6. Sutura intradermică
7. Sutura Lembert
ÎNGRIJIRILE POSTOPERATORII ALE SUTURILOR

● Firele reprezintă corp străin pentru organism.


● Plăgile suturate vor fi examinate zilnic în primele 3-5 zile, urmărind reacția inflamatorie locală.
● Protejarea cu pansament, cămașă sau colier.
● Termometria
● Asigurarea drenajului.
● Refacerea suturii în cazul ruperii firelor.
● Legarea scurtă a animalelor mari.
SUTURA DIFERITELOR ŢESUTURI ŞI ORGANE

● SUTURILE DIGESTIVE
Interesează toate segmentele (esofag -> anus)
Este necesară evidenţierea suficientă a segmentului pe care se intervine şi izolarea lui cu câmpuri,
Evitarea tracţionării brutale a mezourilor
Pensele de baraj să nu traumatizeze
Sutura să fie etanşă

● SUTURILE MUSCULARE (MIORAFII)


Este o urgenţă, datorită retracţiei fibrelor musculare
Se recomandă fire resorbabile sintetice
Sutura musculară este urmată de sutura fasciei

● SUTURA TENDONULUI (TENORAFIE)


În caz de secţionare totală sau parţială a tendonului
Se vor sutura plăgile neinfectate, respectând regulile de asepsie şi antisepsie
Sutura să nu afecteze circulaţia sangvină locală şi să realizeze o bună afrontare a capetelor tendonului
Sutura se realizează cu ace atraumatice şi cu fire sintetice resorbabile, iar regiunea se imobilizează
TEHNICI DE TENORAFIE

Sutura Tihonin
Se trec 3 fire de sutură prin tendon, în 3 puncte diferite

Sutura in cască
Un fir de sutură traversează de 2 ori fiecare capăt de tendon

Sutura în U
Cu amplasarea buclei în capătul proximal
SUTURA OASELOR

Constă în imobilizarea capetelor osoase în poziţie anatomică.

Ligatura osoasă:
➢ În fractura simfizei mandibulare

Cerclajul:
➢ În fracturi oblice şi spiroide
Osteosinteza centromedulară
➢Pentru oasele lungi

Osteosinteza cu şuruburi şi plăcuţe


Fixatori
externi
Tipuri de fractură
Etapele formării calusului
DRENAJUL CHIRURGICAL

● Este metoda prin care se asigură evacuarea, în afara organismului, a exsudatelor patologice (abces,
flegmon, chist, hematom).
● Drenajul poate fi:
După scop: preventiv, curativ,
După modul de realizare: pasiv, activ.

● Drenajul preventiv:
Asigură evacuarea sângelui, plasmei sau limfei, ce se pot acumula în plăgile aseptice.

● Drenajul curativ:
Urmăreşte evacuarea unor secreţii (puroi, serozităţi)

● Drenajul pasiv: poate fi gravitaţional şi capilar.


Drenajul pasiv gravitaţional – asigură evacuarea fluidelor cu ajutorul drenurilor tubulare, plasate în
punctul cel mai decliv. Tubul se introduce până în capătul plăgii şi se taie oblic. Celălalt capăt al
tubului se fixează cu un punct de sutură la piele. Poziţia tubului trebuie să fie verticală.
Drenajul pasiv capilar – se realizează cu meşe din tifon steril, pe toată suprafaţa plăgii şi se schimbă la 24
de ore.

● Drenajul activ: asigură evacuarea lichidelor prin aspirarea lor cu o seringă.


PANSAMENTE ŞI BANDAJE

● Pansamentul este actul chirurgical prin care se protejează o regiune, se menţine o


substanţă medicamentoasă în plagă sau se asigură hemostaza.
● Toate plăgile accidentale sau operatorii trebuie acoperite cu pansament.
● În funcţie de particularităţile fiecărei plăgi, pansamentele vor fi schimbate periodic.

Materiale necesare:
Comprese sterile
Soluţii antiseptice
Instrumente de explorare
Faşă de tifon
Leucoplast
Conditiile unui pansament corect

Sa respecte regulile de asepsie si antisepsie


Sa asigure protectie impotriva contaminarilor externe
Sa favorizeze absorbtia secretiilor plagii
Sa realizeze o compresiune uniforma
Sa nu adere la plaga (poate determina durere si sangerare la indepartare)

CLASIFICAREA PANSAMENTELOR
Dupa scopul urmarit: protector: format din 3 straturi – comprese sterile, vata, tifon
compresiv: cu rol hemostatic
absorbant: din materiale cu mare capacitate de absorbtie

Dupa modul de aplicare si rol: aseptic


antiseptic – uscat sau umed
antiflogistic – cu substante antiinflamatorii lichide
proflogistic
sicativ
Dupa componente: simplu
medicamentos
TEHNICA APLICARII PANSAMENTULUI
Variaza in functie de specie, regiunea pe care se aplica si scop!

1. Membrul sau regiunea care urmeaza a fi pansata se imobilizeaza temporar, pentru a


putea fi aplicat pansamentul.
2. Rola de tifon se tine cu mana dreapta, iar capatul liber cu mana stanga si se deruleaza
de la stanga la dreapta (in sensul acelor de ceasornic) si de jos in sus, fara a se
desfasura tifonul in aer.
3. Se incepe aplicarea a 2-3 ture de fasa suprapuse pentru fixare, iar apoi se vor aplica
ture de fasa de jos in sus, fiecare tura acoperind jumatatea de fasa anterioara.
4. Se termina tot prin 2-3 ture de fasa de fixare; fixarea se realizeaza astfel deasupra si
dedesubtul plagii, niciodata pe plaga;
5. Legarea pansamentului la final nu se face in dreptul plagii.
6. Daca nu este necesara realizarea hemostazei, pansamentul nu trebuie sa fie foarte
strans.
Dupa modul in care este condusa fasa de tifon, exista urmatoarele variante de infasare:

Infasare circulara – pe regiunile cu forma cilindrica (cervicala – animale mici, metacarp/


metatars/ chisita – animale mari). Presupune derularea turelor de fasa una peste alta.

Infasare in spirala – pe regiunile tronconice (antebrat/ gamba/ torace/ abdomen). Se incepe


cu 2-3 ture circulare, se continua cu ture oblice (fiecare tura ocupa o treime din tura
precedenta). Se incheie cu ture circulare.

Infasarea in 8 – pe regiunea coarnelor si la membre/ jaret/ bulet – animale mari si mijlocii.


Infasarea in evantai – la nivelul copitei/ ongloanelor.
BANDAJUL
● Este mijlocul ortopedic prin care se imobilizeaza parti ale corpului sau regiuni care au
tendinta de a se deplasa anormal.

● Se indica in fracturi, luxatii, rupturi musculare si ligamentare, tenorafii etc.

Clasificarea bandajelor:
Amovibil
Inamovibil

Materiale necesare:
➢ Vata hidrofila
➢ Fasa de tifon
➢ Atele
➢ Fasa gipsata
TEHNICA APLICARII BANDAJULUI
1. Reducerea ortopedica – prin miscari de extensie si contraextensie
2. Aplicarea stratului de vata (tifon)
3. Aplicarea atelelor
4. Fixarea atelelor cu tifon
5. Aplicarea feşei gipsate
6. Controlul bandajului
7. Ridicarea bandajului

Conditiile unui bandaj bine aplicat:


• Sa fie bine executat sub aspectul fixarii si rezistentei
• Sa exercite o compresiune moderata si uniforma pe toata suprafata
• Sa depaseasca o articulatie superioara si una inferioara locului de imobilizat
• Sa fie estetic si nu prea greu
TERAPIA PROINFLAMATOARE

Inflamatia este o reactie utila, care poate influenta favorabil evolutia unor afectiuni.
Terapia se realizeaza cu ajutorul substantelor chimice, aplicate pe tesutul cutanat.
Substantele se impart in – rubefiante si vezicante.

1. Substantele rubefiante:
Determina vasodilatatie locala, cu aflux sangvin.
Se folosesc pentru reactivarea unor procese infamatorii subacute sau cronice, cu localizare
la nivelul aparatului locomotor, sau pentru maturarea unor abcese si resorbtia unor edeme
Exemple:
Tinctura de iod: solutie alcoolica 2% sau forte – 10% Se aplica prin frictiuni
Camfor determina o congestie locala. Se foloseste sub forma de unguent camforat.

2. Substante vezicante:
Sunt substante cu actiune iritanta asupra stratului cutanat, cu producerea unei reactii
inflamatorii locale si aparitia unor vezicule.
Se reaplica nu mai devreme de 14 zile.
Substante vezicante (continuare):
Se folosesc prin inglobarea lor in vaselina, obtinand vezicatori a caror concentratie
depinde de specie si regiune corporala.
Se folosesc si in afectiuni cronice ale membrelor: abcese, flegmoane etc.
Exemple:
Biiodura de mercur
➢ Folosita la animalele mari, in concentratie de 1/5, aplicata pe regiunile cu tesut cutanat
gros si 1/6 sau 1/8 in regiunile cu pielea mai fina.
➢ Excesul de indeparteaza.
➢ Efectul apare lent (in 6-8 zile).
➢ Actiunea ei depinde de concentratie, timpul de aplicare (5-8 minute in functie de regiune),
anotimp.
➢ Nu se aplica in regiunea axilara, pe fata interna a coapsei si regiunile cu mare mobilitate a
pielii (fata posteioara a chisitei, regiunea carpiena, fata anterioara a jaretului).