CERAMICA

CURSUL 1

MODELUL ÎN PROTETICA FIXĂ

Modelul reprezintă o verigă importantă in procesul tehnologic al protezelor fixe. Nu este suficient ca
amprenta să fie de calitate. Este necesar ca aceasta să parvin ă in timp util în laboratorul de tehnic ă dentar ă
(în funcţie de materialul de amprenta) unde se realizeaz ă modelul. Un model care prezint ă imperfec ţiuni
poate compromite piesa protetică finită, anulând eforturile fizice şi materiale, atât ale medicului, cât şi ale
tehnicianului, din cursul tehnologiei oricărei proteze fixe.

Mai bine de un secol, în medicina dentara modelele (de studiu, de lucru şi duplicat) au fost şi sunt
încă obţinute prin diferite procedee tehnologice de realizare (turnarea amprentei, îndesare,
galvanizare, pulverizarea aliajelor sau prin ardere). Aceste modele pot fi încadrate in a şa zisa
grupă a modelelor tradiţionale fizice şi analoge. Sunt modele obţinute prin diferite tehnologii in
laboratorul de tehnică dentara pe baza unor amprente chimico-manuale ale câmpului protetic,
fiind corpuri fizice confecţionate, de obicei, din materiale dure.

In ultimle decenii a apârut noţiunea de modele virtuale, obţinute prin procedee de modelare
numericâ, de obicei pe baza unei amprente optice. Au fost denumite virtuale, deoarece ele pot fi
vizualizate doar pe monitoare, neexistând ca şi corpuri fizice. Practic, ele rezultâ in urma
preluării tridimensionale a câmpului protetic prin diferite metode, datele fîind stocate, prelucrate
şi redate de către un calculator.

MODELUL TRADITIONAL FIZIC ŞI ANALOG

Confecţionarea modelului tradiţional, copia fidelă a câmpului protetic amprentat anterior,

reprezintă prima fază de laborator şi serveşte la confecţionarea oricărei proteze fixe dup ă o
amprentare convenţionalâ a câmpului protetic.

Deoarece etapa de confecţionare a modelului fizic este adeseori tratată cu superficialitate sau
chiar „pasată" în laborator unui începător, fiindcă acesta trebuie să „debuteze de obicei cu
turnarea amprentelor". Vom căuta pe parcursul acestui capitol să acord ăm confec ţionării
modelului locul cuvenit în tehnologia realizării unor proteze fixe. In protetica fix ă existâ mai
multe tipuri de modele tradiţionale: modele de studiu şi/sau documentare (pe care se pune
diagnosticul, se fac evaluări şi mâsurâtori), modele de lucru (pe care se confecţionează viitoarea
piesă proteticâ) şi modele duplicate.

Orice model fizic este alcătuit din douâ părţi care formează un tot unitar: modelul propriu-zis şi
soclul. Aceste componente au funcţii diferite şi pot fi constituite din acelaşi material sau din
materiale diferite, depinzând de piesa protetică şi de tehnologia ei.

Deoarece modelul reprezintă etapa următoare amprentării câmpului protetic, el trebuie sa

compenseze coefîcientul de contracţie al materialului de amprenta printr-o dilatare
corespunzătoare. In acest sens, fiecărui tip de material de amprentare îi corespunde un anumit
material de model care compensează modificările de volum ale amprentei.

Modelelor (pe care se realizează protezele fixe), le sunt impuse anumite condiţii esenţiale şi utile:

a) condiţii esenţiale:

• exactitate dimensionalâ;

•  capacitate de reproducere fidelă a detaliilor;

•  duritatea suprafeţelor (rezistenţa la abrazie).

b) condiţii utile:

• manipulare uşoară;

• confecţionare rapidâ;

• compatibilitate cu materialele de amprentă.

Materialele de amprentare şi cele din care se confecţionează modele trebuie să fie compatibile din
punct de vedere mecanic, fîzic şi chimic.

a) compatibilitatea mecanică:

In amprentele luate cu materiale elastice nu se pot îndesa (fula) materiale cu vâscozitate şi

greutate proprie mare: de exemplu, in amprentele din elastomeri de sintezâ sau hidrocoloizi nu se
pot obţine modele din amalgam.

b) compatibilitatea fizică:

Acest gen de compatibilitate comportâ două aspecte esenţiale:

• compensarea volumetrică materialului de model, când amprenta suferă contracţii sau

expansiuni;

• compatibilitatea termică, de exemplu reactia exotermâ a polimerizării unor răşini deformează

un material termoplastic de amprentare.

c) compatibilitatea chimică:

In cazul acestui tip de compatibilitate există posibilitatea ca materialul de confec ţionat modele s ă
adere la cel de amprentă, prin formarea de legături chimice. Dimpotrivă, este posibil ă
împiedicarea reacţiei de priza materialului de model la suprafaţa acestuia datorit ă unor substan ţe
inhibante din compoziţia materialului de amprentă (gipsul nu face priza la nivelul suprafe ţei de
contact cu materialele de amprentă care conţin borax.

 DE LA AMPRENTA LA MODEL

După ce amprenta a obţinut calificativul clinicianului „bună pentru turnare", aceasta va

ajunge în laborator. Drumul amprentei din cabinet către laborator poate fi scurt sau lung,
continuu sau întrempt (se cunosc situaţii în care laboratoarele sunt situate la mii de kilometri de
cabinete). Intervalul de timp şi temperatura scurse de la amprentare pâna în momentul
confecţionârii modelului influenţează decisiv calitatea viitoarei piese protetice .

VERIFICAREA AMPRENTEI

Inainte de turnarea, îndesarea, galvanizarea sau pulverizarea materialelor din care se

confecţionează modelele, atât medicul, cât şi tehnicianul verifică calitatea amprentei şi mai ales
prezenţa unor defecte vizibile ale amprentei:

• prezenţa unor spaţii între cele douâ mase de elastomeri sau hidrocoloizi de consisten ţe diferite;

• prezenţa unor incluziuni de aer;

• lipsa de aderenţă a materialelor de amprenta la linguri, cu antrenarea unor deplas ări ale
materialelor;

• prezenţa unor resturi de sange, salivâ, dentină sau tartru.

MOMENTUL CONFECTIONĂRII MODELULUI

Materialul de amprentă utilizat determină momentul potrivit pentru realizarea modelului:

• în cazul materialelor de amprentă de tipul hidrocoloizilor ireversibili este necesar ca modelul sa

fie turnat imediat după spalarea amprentei. 0 baie de neutralizare sau de sulfat de potasiu este
utilă doar atunci când producătorul materialului de amprentă indică aceasta (situaţie din ce m ce
mai rara). Redăm compoziţia unei soluţii de neutralizare: ZnS04 2%, alaun 4%, K2S04 2% -2
minute. Din pâcate nu toate gipsurile Stone sunt influenţate pozitiv de aceste b ăi. Amprenta nu se
mai spalâ după tratarea ei in soluţiile de mai sus. In aceste cazuri ea se va turna cu un gips
superdur (VELMIX, FUJI-ROCK). Odată turnată o astfel de amprentă, va fi depusă într-o atmosfer ă
saturatâ cu apă care îmbunătâţeşte proprietăţile mecanice ale materialelor de model. Demularea
se face la o oră de la turnare, dar duritatea finală nu se atinge decât la 24h de la finalizarea
turnării modelului.

• amprentele din elastomeri de sinteză, după îndepărtarea de pe câmpul protetic, trebuie să stea
aproximativ 30 minute înainte ca modelele să fie turnate, deoarece aceste materiale prezint ă o
contracţie elastică întârziată, care se încheie abia după circa 20-30 minute. Inainte de a fi turnate,
amprentele din elastomeri de sinteză, care se transportă în laborator de la distanţe mari, în diferite
condiţii de temperatură, trebuie bine răcite, apoi depozitate 30 minute la temperatura camerei,
pentru a-şi compensa contracţia termic dependenta. Doar amprentele din elastomeri de sintez ă se
pot păstra uscate şi depozita la temperatura camerei.

- materialele de amprentă pe bază de siliconi cu reacţie de condensare pot aştepta până la 48-72
ore pentru turnarea modelului.

- materialele de amprentă pe bază de siliconi cu reacţie de adiţie şi gumele polieterice pot fî

păstrate timp mai îndelungat fara a se deteriora (7, respectiv 14 zile). La amprentele realizate cu
Impregnum este necesarâ îndepărtarea oricăror urme de apă, dacă acestea se păstreaz ă pe
amprentă.

- înainte de turnarea modelului este necesar ca orice amprentă luată cu materiale elastice sa fie
uscată.

 REALIZAREA UNUI MODEL DIN GIPS DUR

Alegerea gipsului dur sau superdur se face în funcţie de piesa protetică ce trebuie confec ţionatâ şi
de materialul de amprenta utilizat. De exemplu, pentru hidrocoloizii reversibili, se folosesc gipsuri
dure, care după contactul cu materialul de amprentă au o capacitate de redare exactâ a detaliilor.
Proprietâţile principale ale unui anumit tip de gips (expansiunea liniarâ de priz ă, rezisten ţa la
compresiune, duritatea) sunt valabile doar dacă au fost testate in condiţii standard.

Produsele care nu corespund testelor DIN, specificârilor ADA sau standardelor ISO (pentru
gipsurile de confecţionat modele) nu prezintă garanţii. Rezultatele diferite obţinute în cazul unor
produse testate se datorează de obicei diferenţelor în procesul de fabricaţie a gipsurilor.

• Dozarea gipsurilor

Pentru malaxare se folosesc instrumente curate şi fârâ resturi de gips vechi. Pulberea de gipsuri
dure şi apa distilată se vor doza după indicaţiile producătorului.

Apa distilată se pune în bol, iar pulberea de gips se adaugâ ulterior încet (gipsul va absorbi apa în
cel puţin 20 secunde). Pentru a se obţine o pasta bine amestecată în timp scurt, gipsul nu se
adaugă deodatâ în cantitate mare. Când se folosesc cantitâţi de gips mari (de aproximativ 400 g),
timpul de amestecare cu vacuum-malaxorul este de 30 secunde, iar manual se vor face câte două
mişcări de malaxare pe secundă, timp de un minut.

• Realizarea modelelor din gips

Timpul de prelucrare al gipsurilor naturale reprezintă în general 2/3 din timpul de priz ă.
Amprenta se pune cu impresiunile în sus pe o masă vibratoare, iar gipsul se toarna în cantit ăţi
mici, sub vibraţie pe marginea amprentei. Astfel, riscurile apari ţiei incluziunilor de aer sunt mai
diminuate.

Amprentele din hidrocoloizi reversibili sau gume polieterice in care s-a turnat un gips dur, pentru
ca duritatea acestuia sa nu se diminueze, se vor menţine într-o ambianţă cu o umiditate de 100%
până la sfârşitul rehidratării (prizei) gipsului. Păstrarea in mediu umed nu este indicat ă în cazul
polisulfurilor sau siliconilor cu reacţie de adiţie.

După terminarea prizei materialului, modelele se demulează şi se depoziteazâ la temperatura

camerei. Timpul de priza variază de la material la material, fiind de circa 20-30 minute.

• Soclarea modelelor

Suprafeţele laterale ale soclurilor se secţionează la 70° (superior) şi 65° (inferior) fa ţă de

planul frontal. In regiunea frontală modelul maxilar se secţionează in bizou formând cu acelaşi
plan frontal un unghi de 30°. Cele două jumătăţi frontale trebuie să fie egale. Posterior molarilor
de 6 ani, modelele se secţionează oblic, formându-se cu planul frontal un unghi de 115°. Modelul
inferior se rotunjeşte în regiunea frontală, de la canin la canin. Manopera se face, deobicei la
soclator, respectând liniile trasate anterior.

Urmează soclarea bazei modelelor care trebuie să fie paralelă cu planul de ocluzie, în ăl ţimea
fîcăruia ajungând m final la 3,5 cm .

Acest gen de soclare a fost recomandat de Korkliaus şi Bruckl, care ţin cont de planul medio-
sagital şi planul ocluzal. Astâzi se folosesc conformatoare din materiale elastice care u şureazâ
mult munca tehnicienilor.

Etichetarea modelelor
Pentru o identificare mai uşoarâ, atât pe modelul superior, cât şi pe cel inferior vor fi
inscripţionate cifre, litere sau chiar iniţialele numelui pacientului şi medicului.

Se va menţiona eventual şi data confecţionării modelului (cu precădere pe modelele

documentare).

Remomandări
Turnarea soclului dintr-un gips pentru amprentă sau din varietatea de gips alabastru, este
apanajul unor tehnologii vechi de realizare a modelelor.

Pentru a nu apare deformarea modelului, soclul se confecţionează dintr-un gips dur cu un

coeficient mic de expansiune liniară de priză.

Gipsul pentru soclu se toarnă după 20 minute de la începutul malaxării primului strat de gips
(din care s-a turnat modelul propriu-zis).

Un gips dur face priză după maximum 20 minute, dar abia atunci începe procesul de expansiune.
Astfel, la turnarea soclului după 20 minute, modificarea dimensiunilor totale ale modelului
propriu-zis este mai mică decât dacă s-ar turna gipsul pentru soclu la două ore dupa începerea
malaxării primului strat, deoarece acesta a atins 90% din expansiunea maximă de priză. Finisarea
modelului din gips dur şi tăierea bonturilor mobile se face fara ca modelul s ă ajungă în contact cu
apa. Apa determină mărirea dimensiunilor modelului cu un coeficient de 1/3 din cel al
expansiunii de priză.                               

Este recomandabil ca soclurile modelelor cu bonturi mobilizabile să fîe turnate exclusiv din
gipsuri dure. Pentru unele sisteme de confecţionare a modelelor cu bonturi mobilizabile, soclurile
trebuie turnate din aceeaşi clasa de gips din care s-a realizat modelul propriu-zis. La aceste
sisteme, soclul se confundă cu modelul propriu-zis (ACCU-TRAC, HIGH-TECH.

FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ PROPRIETAŢILE MODELELOR DIN GIPS

Cu cât un model din gips dur se depozitează mai mult timp la temperatura camerei, cu atât îi
cresc proprietăţile de rezistentâ şi scade expansiunea de priză. Cele mai ridicate valori de duritate
şi rezistenţă se obţin după şapte zile de conservare la 23 °C şi umiditate ambiantă de 50%.
Expansiunea de priză creşte timp de 24h, apoi modelul uscat se contractă liniar 0,05% la 23° C şi
50% umiditate ambiantâ. Desigur că datele prezentate diferă de la un material la altul.

Expansiunea liniară de priză după două ore, corespunde cu dilatarea maximă obţinut ă la 30
minute după separarea modelului de amprentă.

Deoarece orice material elastic de amprentă se contractă (hidrocoloizii mai mult decât elastomerii
de sinteză), negativul câmpului protetic va avea un gabarit mai mare (în situaţia când materialul
de amprenta aderă bine la lingură). Rezultă că modelul va avea şi el un gabarit mai mare decât
câmpul protetic, egal cu suma valorilor contracţiei amprentei şi expansiunii de priz ă a gipsurilor.
Drept urmare, este recomandabil ca pentru lucrârile de precizie amprenta să fie luată cu o
lingură individuală. Aceasta are o grosime a pereţilor de minim 3 mm (vestibular şi palatinal),
prezentând astfel o suprafaţă dură cu margini înalte necesară pentru a fixa materialul de
amprentă de lingură. Astfel este evitată contracţia la nivelul centrului de greutate în plan sagital.

 
 CLASIFICAREA MODELELOR IN PROTEZAREA FIXA

Modelele se pot clasifica in funcţie de mai multe criterii:

A) După materialele din care sunt confecţionate:

• gipsuri:

-                          dure-clasa III

-                          extradure - clasa IV (Extrahart, Stone)

-                          cimenturi.

• metale:

v      depuse pe cale galvanicâ;

v      aliaje uşor fuzibile;

v      aliaje topite şi pulverizate;

v      aamalgame.

• polimeri:

v      răşini acrilice;

v      poliuretanice;

v      epoxidice cu adaos de umpluturi anorganice;

v      epiminice;

• materiale compozite;

•  siliconi.

B) După tehnologia de realizare:

• turnate - din gipsuri, mase plastice, aliaje uşor fuzibile;

• îndesate - cimenturi (FOZ, silicat), amalgame;

• galvanizate, pulverizate - din metale/aliaje;

• prin ardere de mase ceramice.

C) După caracterul de fixitate sau posibilitatea de mobilizare a bontului (bonturilor):

• cu bonturi fixe;

• cu bonturi mobilizabile.

D) După destinaţia modelului:                      

• document;

•  de studiu şi diagnostic;

• de lucru (pentru proteze unidentare, RPF etc);

• duplicat.

CLASIFICAREA MATERIALELOR UTILIZATE LA CONFECTIONAREA MODELELOR

PENTRU PROTEZE FIXE

Pentru confecţionarea unui astfel de model in laboratorul de tehnică dentar ă, se folosesc mai
multe materiale.

Alegerea unui material se face in funcţie de:

• proprietăţile mecano-fizice şi chimice;

• natura materialului de amprentă;

• tehnologia de realizare a modelului pentru care s-a optat. Ideal, materialele din care se
confecţioneazâ modelele pentru RPF trebuie să îndeplinească o serie de condiţii după cum
urmeaza:

1. stabilitatea formei şi a volumului;

2. exactitatea (fidelitatea);

3. plasticitatea iniţiala;

   4. timpul de priză convenabil;

5. consistenţa;

6. rezistenţa la rupere şi presiune,

7. rezistenţa la abrazie;

8. calitatea suprafeţelor;

9. posibilităţi de corecţie şi/sau adăugare;

10. stabilitate chimică;

11. prelucrabilitate uşoară, în funcţie de tehnologia de realizare a modelelor pentru

proteze unidentare şi PPF.          

La ora actuala, pentru confecţionarea unui model se pot utiliza mai multe categorii de materiale
care aparţin unor familii distincte:

A. Gipsuri (naturale şi sintetice) Dupâ DIN

gr. II - alabastru (P CaS04-l/2H20);

gr. III - dure (Moldano, Begodur, Duralit, Vel-Mix Stone etc.);

           gr. IV - extradure, extrahart, Stone (Fujirock, Tewestone, Diastone, Plastone, Vel-Mix Stone,
Alphatop 81, Supra-Stone etc.).

 Clasificarea modelelor pentru realizarea protezelor fixe în funcţie de tehnologiile de realizare

Dupa ISO şi specificarea ADA :

gr. II - dentalplaster;

gr. III - dental stone;

gr. IV- dental stone, high strength (Girodur IV-C, Girostone IV-N, Girrock IV-C,
Moldastone, Alphadur 700, Tewestone, Prima-Rock etc.);

gr. V - dental stone. high strength, high expansion.

Gipsurile, în funcţie de clasa din care fac parte, au un grad diferit de expansiune de priz ă, care ar
trebui să coincidă cu gradul de contracţie al materialului de amprentă. Proprietăţile şi prepararea
acestor materiale diferă de la un produs la altul; ele au evoluat continuu, fiind şi azi cele mai
utilizate materiale pentru realizarea modelelor.

B. Polimeri                                            

a) răşini acrilice - nu se mai întrebumţează,       decât foarte rar;

b) materiale compozite (conţin fază organică şi faza anorganică):

0,30

- răşini epiminice - cu rezerve, contracţie dimensională homotetică de aproximativ 0.6%,

necesită tehnici de compensare;

- răşini epoxidice - timp de priză 15-20 minute, contracţie 0,2%, reproduc detalii, necesitâ
soluţii de separare (izolare) a amprentelor şi sunt compatibile cu polisulfurile, polieterii şi
siliconii. Produse: Epoxydent, Epoxy Die, Model Plast Epoxy etc.

- poliuretanii - au proprietâţi deosebite:

2
rezistenţă la compresiune 60 N/mm , fidelitate extraordinară, necesită însă un timp îndelungat de
priză (aproximativ 3 h) şi amprente uscate.

C. Materiale Compozite

Au pătruns mai recent în sfera materialelor pentru modele. Ele sunt utilizate mai des pentru
realizarea modelelor unitare. Cele fotopolimerizabile se pot utiliza şi pentru completarea
modelelor din gipsuri superdure (BLOCSET-KULZER).
Fig. 16.3. Curbele de expansiune a
diferitelor tipuri de gipsuri

Produse: Alpha Die, Eudiroc, Polyroc, Super Dies etc.

D. Metale depuse pe cale galvanică (Ag, Cu, Ni)

Sunt bine cotate in conformarea modelelor, dar obţinerea lor presupune un interval mai lung de
timp. Metoda este compatibilă cu toate materialele de amprentă cu excepţia hidrocoloizilor.
Polisulfurile sunt incompatibile cu băile acide, iar polieterii riscă o imbibi ţie cu solu ţiile din baie.

E. Aliaje uşor fulzibile depuse prin turnare şi prin pulverizare; au început să fie utilizate din 1978.
Conţin bismut, stibiu, argint, plumb. Prezinta o precizie dimensional ă (0,2% contrac ţie, 0,2%
expansiune). Rezistenta la abrazie este mai mare decât a gipsurilor şi inferioar ă r ăşinilor epoxi şi
metalelor depuse galvanic. Nu sunt compatibile cu hidrocoloizii şi materialele termoplastice.

F. Siliconii sunt folosiţi pentru obţinerea unui model într-un interval scurt de timp (de obicei, în
cabinet, intervalul de timp necesar pentru obţinerea unui model de acest fel nu depâ şe şte 6
minute). Modelul astfel obţinut este utilizat fie ca model documentar (pentru o eventualâ discu ţie
cu pacientul referitoare la planul de tratament), fie in laboratorul de tehnică dentara unde are un
rol important în ceea ce priveşte cercetarea zonelor interproximale ale viitoarei proteze fixe.
Produse: Mach-2 Die Silicone (Prestige Dental)   

MODELE DE STUDIU ŞI  DIAGNOSTIC

Modelele de studiu şi diagnostic sunt destinate, după cum le spune numele, pentru studiul unor
situaţii clinice şi pentru stabilirea unui diagnostic pe baza datelor culese in afara cavit ăţii bucale.
Aceste modele permit observarea unor detalii pe care nu le putem depista prin examen direct in
cavitatea bucală.

Este obligatorie turnarea a două modele, maxilar şi mandibular precum şi a unei chei de ocluzie
în relaţie centrică. Există câteva etape şi principii valabile pentru majoritatea modelelor de studiu.

Tot în aceastâ categorie se includ şi modelele documentare, obţinute prin depunerea unor gipsuri
speciale in amprente luate, de obicei, in prima sedinta de prezentare a pacientului, înainte de
efectuarea oricărui tip de tratament. Ele sunt modele de orientare care surprind statusul dento-
parodontal al arcadelor dentare.

Modelele documentare sunt piese de referinţă in viitoarele aprecieri a calităţii unor reconstituiri,
dar pot avea şi o valoare ştiinţifică, didactică şi medico-legală.

MODELE DE LUCRU PENTRU PROTEZE UNIDENTARE ŞI PROTEZE PARŢIALE FIXE

Denumirea acestor modele se datorează faptului că pe ele se confecţionează machetele.
Tehnologiile de realizare a modelelor de lucru sunt rezultatul unor perfec ţion ări continue.

Vom prezenta în cele ce urmează câteva dintre ele, in acest moment multe fiind realizabile
şi in

ţara noastră.

Inainte de a le prezenta, enumerăm câteva condiţii pe care trebuie să le îndeplineascâ tehnologiile

actuale în acest domeniu:

• redarea in totalitate a detaliilor câmpului protetic, cu precădere a şanţului gingival şi a gingiei

interdentare;

• păstrarea integităţii modelului pânâ la realizarea piesei protetice;

• posibilitatea de mobilizare a bonturilor dentare, chiar şi a celor cu gabarit mic, care

trebuie sa se îndepărteze şi sa se repuna uşor în soclu;

             • poziţionarea spaţială unică a bonturilor;

• paralelismul bonturilor;

• posibilitatea duplicării modelului de lucru.

MODELE MONOBLOC (CU BONTURI FIXE)

Modelele cu bonturi fixe, care se obţin prin depunerea în amprenta a gipsurilor dure sau
extradure, se practică tot mai rar in tehnologia protezelor fixe, fiind indicate în special pentru
confecţionarea arcadelor antagoniste. Se numesc „monobloc" deoarece bonturile şi restul
câmpului

protetic fac corp comun cu soclul modelului.

Tehnica de realizare

1.Pregătirea amprentei: spălare, dezinfecţie, uscare.

2. Pregătirea gipsului dur sau superdur se face respectând raportul apă/pulbere, conform
indicaţiilor producătorului, utilizând vacuum-malaxorul sau malaxarea manual ă, prin metoda
saturării progresive.

3. Amprenta se pune pe masa vibratoare, se toarna pasta de gips dinspre marginea amprentei
mandibulare, respectiv centrul   amprentei   maxilare.   Materialul  patrunde în toate detaliile,
până se depăşesc marginile care corespund fundurilor de sac.
4. Amprenta se ia de pe masa vibratoare  şi se depune pe un suport timp de aproximativ 20-30
minute cât durează priza gipsului.

5. Se creează câteva retenţii in baza modelului.

6. Se prepară o nouă pastă de gips, de acelaşi tip cu precedentul şi doar in cazuri excep ţionale un
gips obişnuit.

7. Pasta se depune într-un conformator (corespunzător unui anumit tip de articulator sau
ocluzor), iar o cantitate mică se aplică peste modelul din amprentă, după care se răstoarnă
amprenta peste conformator

8. După priza gipsului (20-30 minute) se demulează amprenta şi se îndepărtează conformatorul.

Apoi, dacă este necesar, se dm finiseaza soclul la aparatul de soclat.

9. Modelul se usucă în cuptor timp de 30-60 minute (la 200°C).

10. Modelele se fixează în ocluzor sau articulator.

 MODELE CU BONTURI MOBILIZABILE

Varianta modelelor cu bonturi mobilizabile este foarte des adoptată pentru elaborarea protezelor
unidentare, punţilor şi protezărilor compozite.

Modelele cu bonturi mobilizabile oferă o serie de avantaje. Datorită posibilităţii dezinserării

bonturilor din ansamblul modelului, tehnicianul are un acces facil in modelarea feţelor
proximale. Tehnica permite un confort sporit pentru cel ce modeleazâ, asigurandu-i o vizibilitate
optimă. In literatura franceză de specialitate, bontul mobilizabil, ca atare. este denumit „ model
pozitiv unitar", prescurtat, model unitar (MU).

MODELUL CLASIC CU BONT MOBILIZABIL

Metoda, in formularea iniţiala, ţine de timpuri trecute. Ea se pretează la obţinerea modelelor

cu bonturi mobilizabile confectionate pe baza unor amprente luate cu inel de cupru.

 Tehnica implica doi timpi:

a) Confecţionarea bontului mobilizabil (modelul unitar, MU)

Bontul mobilizabil poate fi realizat din diferite materiale: gipsuri dure, cimenturi (FOZ, silicat,
silicofosfat), polimeri (răşini acrilice autopolimerizabile, materiale compozite) şi amalgame (de
cupru sau argint).

Confecţionarea bontului mobilizabil din gipsuri dure

Inelul de cupru se scoate din amprenta. Se cofrează inelul cu o banda de ceară sau hârtie cerat ă de
2 cm lăţime. Se preparâ o pasta din gips dur, care se introduce prin vibrare continu ă în inel, pân ă
ce se atinge marginea cofrajului. După priza totală a gipsului se indeparteaza cofrajul, se
prelucrează prelungirea radiculară a bontului până se obţine o formă cilindro-conic ă neretentiv ă.
Se marcheazâ faţa vestibulară pentru a fixa poziţia bontului in model. Prelungirea conica se
ceruieşte pentru a uşura îndepărtarea bontului din model. Tot în acest scop se aplic ă un mic buton
de ceară pe vârful prelungirii (spre viitoarea bază a soclului).

Confecţionarea bontului mobilizabil din cimenturi

Utilizarea cimenturilor ca materiale pentru confectionarea bonturilor mobilizabile are tot o

valoare istorică. Cu toate că aceste, materiale prezintă o serie de calitati (timp de priza scurt,
fidelitate mare în redarea detaliilor, stabilitate volumetrică şi duriate acceptabilâ), ele nu mai sunt
utilizate decât foarte rar, din următoarele motive: preţ de cost ridicat, fluiditate redus ă,
deshidratare urmată de contracţii şi fisurări. Cimenturile nu se utilizează decât in cazul
amprentelor luate cu inel de cupru. Mai întrebuinţate au fost cimenturile silicofosfatice.

Confecţionarea bontului mobilizabil din amalgame

In tehnica realizării bonturilor mobilizabile se utilizeaza uneori şi amalgame. Dintre acestea, se
preferă amalgamele de cupru datorită costului lor mai redus. Amalgamul de cupru se prezintâ sub
forma unor pastile sau granule care se încălzesc până când apar pe suprafaţa lor mici picaturi de
mercur. In acest moment ele se transferă într-un mojar, unde, prin frecare cu un pistil aliajul
devine plastic. Cu un fuloar, amalgamul se introduce strat cu strat în amprenta luata cu masa
termoplastică în inel de cupru. Dacă în locul maselor termoplastice s-au folosit materiale de
amprenta elastice, procedeul nu poate avea loc.

Bonturile mobilizabile din amalgam se realizeazâ astăzi foarte rar datorită următoarelor
dezavantaje:

• durata mare de confecţionare (timpul total de priza), aproximativ 10 h;

• imposibilitatea fularii amalgamului in amprente cu elastomeri în inel de cupru;

• degajarea vaporilor de mercur;

• coeficient de expansiune relativ mare (0,1-0,25%) in compara ţie cu gipsurile extradure (0,05%);

• necesitatea consolidării pereţilor inelului de cupru prin înglobarea într-o mas ă de gips dur
(pentru a rezista presiunilor dezvoltate în timpul îndesării amalgamului).
 

Confecţionarea bonturilor mobilizabile din polimeri. Neajunsurile şi dezavantajele bonturilor

mobile din cimenturi sau amalgame au determinat testarea altor materiale. Astfel au fost utilizate
RA.

Polimetilmetacrilaţii PALAVIT şi PALADUR (cu lanţuri macromoleculare liniare), primi ţi ini ţial cu
mare entuziasm sunt abandonaţi la ora actuala datorită reacţiei de polimerizare exoterme, a
contracţiei mari de polimerizare şi durităţii lor scazute.

Dezavantajele RA au determinat lansarea altor polimeri cu utilizare în acest domeniu. Dintre

aceştia amintim răşinile epoxidice, epiminice şi poliuretanice. Pentru a creşte rezistenţa li s-au
adăugat umpluturi anorganice, cum ar fi particule  metalice, de sticlă, ceramică, borosilicaţi sau
cuarţ.

Legarea de componenta organica a umpluturilor se face prin silanizare. De aceea, aceste materiale
pentru confecţionat modele pot fi considerate materiale compozite. Sunt livrate in diferite sisteme:
pasta/lichid -EPOXI-DIE (IVOCLAR), lichid/lichid - ALPHA DIE (SCHUTZ-DENTAL),
pulbere/lichid - IMPREDUR şi se depun farâ presiune în amprenta. Ele se intaresc într-un interval
scurt de timp. Utilizarea lor se asociaza cu pinuri (dowel), eliminându-se astfel etapa de
confecţionare a prelungirii radiculare a bontului mobil. Gradul de fidelitate crescut, duritatea
mare şi manipularea uşoară sunt calităţi care recomandă tot mai mult aceste materiale

In confecţionarea bonturilor mobilizabile se utilizeaza şi mase ceramice (DIAMOND DIE). După

introducerea în amprentă (în faza plastica, aceasta se depune in cuptor (650°C) unde are loc
sinterizarea. Expansiunea  de  priză  (aproximativ  0,2%)  este compensatâ de contracţia de ardere.

b) Confecţionarea modelului de ansamblu (MU şi modelul dinţilor vecini)

Modelul unitar - MU, realizat prin una din tehnicile anterioare, se repune în inelul de cupru sau
capa de transfer, împreună cu care se repoziţionează in amprenta de situaţie exact în pozi ţia
iniţială. In continuare se acoperă prelungirea radiculara a MU cu un strat subţire de cear ă

şi se fixează o sferă de ceară cu diametrul de 3-4 mm. Aceasta are rolul de a uşura luxarea
modelului unitar, după turnarea modelului de ansamblu. Etapa următoare diferă în func ţie de
modul în care s-a luat amprenta: într-un singur timp(l), in doi timpi(2) şi în trei timpi(3).
1. Se toarna gips dur în amprenta cu bontul mobil, depâşindu-se marginea acesteia cu 3-4 mm.
Peste gipsul dur se toarna alte straturi de gips, din care se confec ţioneaz ă soclul şi prelungirea
distală. După priză, se taie în prelungirea distală un şanţ sub forma literei T sau Y. Se izolează,
dupa care se toarna în amprenta antagoniştilor modelul cu acelaşi nume, format şi el din două
părti: modelul propriu-zis al dinţilor antagonişti din gips dur şi soclul împreun ă cu prelungirea
distală, care se adaptează perfect în şanţul practicat anterior.

2. In cazul amprentei în doi timpi se toarna întâi modelul de ansamblu cu prelungirea distal ă
(cheia de ocluzie) după metoda prezentată anterior. După priză se demulează amprenta,
aplicându-se pe modelul de ansamblu a doua amprentă care conţine impresiunile antagoni ştilor
după care se toarna modelul dinţilor antagonişti.
^

3. In cazul amprentei in trei timpi se toarna separat modelul de ansamblu, modelul

antagoniştilor, după care se montează în ocluzor sau articulator în funcţie de a treia amprent ă (de
înregistrare a ocluziei). Inainte de montarea în ocluzor sau articulator se practic ă luxarea
(mobilizarea) modelului unitar.

 MODELE SECŢIONATE CU PINURI (DOWEL)

Pinurile (dowel) sunt tije cilindro-conice, care prezintă un cap retentiv ce se fixeaz ă in mijlocul
bontului mobilizabil.                 ,

La ora actuală, bontul mobilizabil se poate realiza atât prin tehnici care apeleaz ă la utilizarea
pinurilor, cât şi prin procedee fâră pinuri. în continuare enumerăm etapele de realizare a unui
model cu bont mobilizabil, prevăzut cu pinuri:

1.Pinurile se centrează în impresiunile bonturilor din amprenta până la 13 mm de marginea

incizală sau se fixeaza in aceasta în cazul pinurilor care prezintă o prelungire distanţatoare. Se pot
utiliza

sau două pinuri pentru fiecare bont, iar dacă există mai multe bonturi, pinurile trebuie s ă fie
paralele între ele. Acest lucru se obţine cu ajutorul unui aparat care prezintâ o pl ăcu ţâ de ghidaj
în care se găsesc tijele de ghidaj. Acestea servesc la fixarea

 pinurilor. Se mai poate utiliza şi o instalaţie specială

ALPHA-PIN (SCHUTZ DENTAL).

Dacă nu posedăm un paralelograf, putem folosi pinuri

 ce prezintă o prelungire subţire sub formă de sarmă

care se îndoaie dupa necesităţi. Capul respectiv al pinului

se centreaza in impresiunea bontului.

2. Se blochează surubul care reglează glisarea placutei, după care tijele se îndepărtează în vederea
turnarii modelului.

3. Se depune un gips extradur, de exemplu DURALIT-DEGUSSA, care nu va depăşi înâl ţimea

marginilor

amprentei cu mai mult de 3-4 mm. în timpul cât gipsul

se găseşte în faza plastică se introduc pinurile în poziţia

anterior determinate. La extremitatea lor liberă pinurile

se pot solidariza cu o tijă de ceară.

După priza materialului se realizează un şanţ de ghidaj şi se izoleaz ă suprafa ţa acestuia, iar pinurile se
acoperă cu un strat subţire de ceara. La vârful for se fixeaz ă fie o sfer ă de cear ă, fie o tij ă cu diametrul de
3-4 mm care serveşte ulterior la reperarea şi luxarea mai uşoar ă a pinului din soclul modelului. Apoi se
toarna soclul dintr-un gips dur, al carui coeficient de expansiune la priz ă este apropiat celui extradur,
utilizat anterior. După priza acestuia se demuleaza amprenta, iar cu ajutorul unei pânze de fier ăstr ău sau
al unor aparate tip MODEL-CUT se secţionează mezial şi distal fiecare bont pân ă la nivelul soclului.
Benzile de metal fixate anterior în amprentă pot u şura mult aceast ă faz ă.

Soclul se încălzeşte la o sursă de căldură, după care fiecare pin se repereaza şi se luxeaza cu un instrument
metalic.

 PROCEDEUL PINDEX

Procedeul PINDEX utilizează pinuri care, spre deosebire de tehnologia clasică, se introduc în
modelul arcadei după priza gipsului. Inelele de retenţie nu mai sunt necesare (vezi modelul cu
pinuri), ele fiind înlocuite cu pinuri.

Tehnologia de realizare a procedeului PINDEX constă în urmatoarele faze:

1. Amprentarea câmpului protetic şi a zonelor limitrofe;

2. Toaleta amprentei;                 .                   ..

3. Turnarea unui gips superdur până la marginile amprentei sau până în apropierea acestora;

4. După priza finală (50-60 minute), se demuleaza amprenta, iar baza modelului se şlefuie şte
într-o suprafaţă perfect plana. Aceasta trebuie să fie perpendiculară pe axul de inser ţie al
bonturilor mobilizabile.

5. Modelul se aplică cu baza pe stativul de înaintare al maşinii de găurit. Din partea opus ă,
dinspre bonturile coronare se proiectează un fascicul (SPOT) luminos pentru a permite, prin
transparenta, centrarea în mijlocul bontului mobil, respectiv al celorlalte elemente mobilizabile.
Adâncimea şi diametrul forajului vor fi individualizate in funcţie de model şi de tipul pinului
utilizat, astfel încât capul pinului să se adapteze exact în puţul forat. Pu ţurile se foreaz ă
perpendicular pe planul bazei modelului (în sensul mobilizării bonturilor) şi paralele între ele.
Pentru fiecare element se utilizeaza câte un pin. De asemenea, se introduc pinuri şi in por ţiunile
de arcadă care nu se mobilizează.

6. Se izolează baza modelului propriu-zis şi se toarna soclul. Pentru aceasta se utilizeaz ă un

conformator în care se introduce pasta de gips preparată la un vacuum-malaxor sau manual.
Peste gipsul care încă nu a facut priză se aplică modelul cu pinuri, astfel încât baza acestuia s ă fie
perfect paralelă cu planul mesei de lucru.

7. După priza gipsului se indeparteaza conformatorul şi se finisează modelul la soclator.

8. Mezial şi distal de fiecare element mobilizabil se realizeazâ un şanţ cu ajutorul aparatului

MODEL-CUT (CUTMAN-MODELLSAGE) sau cu o pânză de fierăstrău.

9. Cu ajutorul unui instrument ascuţit, dinspre baza soclului se luxeaz ă elementele

mobilizabile.

Procesul de forare al canalelor pentru pinuri este realizat de cele mai multe ori cu
instalaţii mecanice, dezavantajul acestora fiind reprezentat de resturile de gips r ămase în canale,
care pot influenţa adaptarea bontului. De aceea clasa dispozitivelor de acest gen a fost
îmbunătăţită cu apariţia pe piaţă a Laser-pin-ului, instrument de poziţionare şi forare cu laser.

 MODELE TIP ZEISER

Lansarea de catre Zeiser în 1979 a modelului care-i poartă numele a reprezentat un eveniment
important în tehnologia protezelor fixe. Modelul care se realizeazâ pe o plac ă preformat ă
transparentă, constitute obiectivul brevetului 0030312 (Europa Patent), fiind socotit la acea
vreme numărul unu mondial, in precizie.
Modelul Zeiser este compus din trei elemente diferite atât din punct de vedere al structurii
chimice, cât şi a funcţiilor:

1. Soclul - constituie infrastructura;

2. MU (modele unitare) şi celelalte elemente ale arcadei reprezintă suprastructura;

3. Pinurile care fac legătura între elementele suprastructurii şi soclul modelului.

Principiul metodei constă in transpunerea poziţiei bonturilor cu ajutorul aparatului Zeiser 1 pe soclul din
PMMA in care se foreaza puţuri; in acestea se introduc pinurile. Pentru o mai mare stabilitate
antirotaţională se pot fora câte două puţuri pentru fiecare bont mobilizabil (respectiv element al arcadei
dentare). Cu ajutorul unei prese care produce o înc ălzire a pinurilor, acestea se infunda pân ă la o
adâncime optimă in soclu, astfel încât să nu transpar ă.

In continuare se toarna modelul propriu-zis din gips dur, extradur sau răşină epoxidic ă, dup ă
care se răstoarna soclul cu pinurile în jos, peste amprentă, în pozi ţia unic ă permis ă de pl ăcu ţa pe
care sunt fixate soclul şi amprenta. După definitivarea reacţiei de priză se demulează amprenta şi
se dezinseră modelul cu pinuri de pe soclu. Se secţionează mezial şi distal bonturile, dup ă care se
repun la loc în soclu toate elementele componente ale modelului.

TEHNICA KIEFER

In tehnicile clasice de turnare a modeleior, arcada şi soclul modelului erau turnate succesiv,
având ca efect apariţia deformărilor. Pentru a controla efectul de expansiune a gipsului şi pentru
minimalizarea apariţiei deformărilor, Kiefer a imaginat o placă perforata prefabricată peste care
toarna direct modelul arcadei.

Pinurile traversează placa prin orificiile existente şi sunt inserate in modelul de arcada. Pe
perioada prizei gipsului, expansiunea modelului este absorbită de placa. Modelul de arcada este
secţionat de aşa natura încât fiecarui fragment secţionat să îi corespundă două pinuri pentru a
asigura o repoziţionare optimă.

EVALUAREA EFICENŢEI UNOR PINURI

La ora actuala se comercializează o multitudine de forme şi sisteme de pinuri. In dorinta de

a evalua eficienţa acestora, Setz şi Diehl au întreprins un studiu interesant. Autorii au confec ţionat
şase modele experimentale prevăzute cu pinuri diferite:

• modelele 1-3 cu Pinuri nr. 2 (RENFERT) - conice cu o suprafaţă plana;

• modelul 4 cu Pindex-Pinuri (WHALEDENT) - cu pereţi paraleli şi cu teacă din material plastic

dublate de un al doilea pin mai scurt, prevăzut şi el cu teacă din material plastic;

• modelul 5 cu Bi-Pinuri (RENFERT) - conice cu teacă metalică de ghidaj integrate cu un al doilea

pin, care opreşte rotirea bontului;

• modelul 6 cu Pindex-Dual-Pinuri (WHALEDENT) - conice cu teacă metalică, integrate cu un al

doilea pin, care împiedică rotirea bontului.

Bonturile au fost scoase şi repuse pe model de 20 ori, măsurându-se de fiecare dat ă latimea fisurii
între bonturi şi soclu. După o singură scoatere şi repunere nu s-au observat diferenţe
semnificative între diferitele sisteme de pinuri. După 20 de manevre pinurile duble cu teacă şi-au
dovedit superioritatea netă, in sensul păstrării, relativ constante, a spaţiului dintre bonturi şi soclu
(tabelul şi reprezentarea sa grafică. Un alt studiu al Universităţii din Washington, avea în vedere,
pe acceaşi linie de interes, modalitatea de comportament a patru sisteme, Belle (St. Claire), Pindex,
DVA şi pinurile convenţionale (brass).

 MODELE SECTIONATE FARA PINURI

Marile avantaje ale modelelor Zeiser sunt umbrite de o tehnologie complicata şi scumpă, de
achiziţionarea unei aparaturi sofisticate şi de existenţa unor numeroşi timpi intermediari de
lucru.   Aceste  dezavantaje  fac  ca  m laboratoarele mai modeste, sistemul Zeiser să nu fie folosit.
Noi câutări au dus la elaborarea unor sisteme mai simple de realizare a modelelor, mai ieftine şi
care se apropie de precizia modelelor Zeiser. La ora actuala există pe piaţă mai multe astfel de
sisteme:

 SISTEMUL TRAY

Sistemul TRAY constă dintr-un conformator prefabricat realizat din material plastic transparent şi
care prezintă numeroase proeminenţe sub formă de lamele. Acestea, prin turnarea soclului, vor
determina apariţia a tot atâtea reliefuri negative pe baza modelului. La inser ţia şi

SISTEMUL NU-LOGIC EZ TRAy

Sistemul Nu-Logic Ez TRAY se doreşte o îmbunătăţire a sistemului TRAY clasic, IN sensul câştigului
de timp în turnarea modelului.

Ceea ce aduce nou acest sistem sunt sistemul de retenţionare dat de clavetele Nu-Logic şi fereastra
poziţionată central in conformatorul modelului TRAY clasic, aceasta fumizând un plus de
stabilitate şi acurateţe a poziţionării bonturilor secţionate

Avantajele acestui sistem, pe lângă timpul economisit, sunt reprezentate şi de economia de

material de gips (până la 100 de grame) şi absenţa pinurilor (a caror utilizare presupune o
anumită dexteritate şi experienţă). Singurele sisteme necesare sunt cele de clavete care pot fi
reutilizate. De asemenea, sistemul asigura obţinerea unui model mult mai competitiv în
implantologie, faţă de modelul cu pinuri. Este delicat de amplasat pinurile in jurul implantelor
analoage, pe când utilizarea clavetelor situate sub implantele analoage nu interfer ă cu acestea.

MODEL ZACK

AERO-DENTAL prezintă o variantă nouă de placă-soclu, special concepută pentru modelele

confecţionate din răşini epoxidice sau poliuretani (Alpha Die). Acest soclu conceput de c ătre
acelaşi Zeiser, are următoarele caracteristici:

• exclude utilizarea pinurilor;

• poate fî utilizat de mai multe ori;

• reduce mult timpul de lucru al tehnicianului;

• exclude anexele şi aparatele suplimentare;

• bonturile mobile (MU) se adaptează perfect in soclu în poziţia iniţială. Modelul Zack,
confecţionat din răşină epoxi, este stabil dimensional. Suprafaţa soclului care vine în contact cu
modelul propriu-zis are pe secţiune o formă zimţată, care permite inser ţia şi dezinser ţia
bonturilor într-o poziţie unică. Baza soclului prezintă dispozitive magnetice de fixare a modelelor
în articulator. Pentru fixare se mai pot utiliza şi dispozitive tip capsă sau gume elastice.

ACCU-TRAC PRECISION DIE SYSTEM

ACCU-TRAC este un sistem rapid, economicos şi foarte precis de realizare a modelelor cu bonturi
mobilizabile, răspunzând în mare măsură cerinţelor unui ideal impus de stomatologia modemă.
Această metodă elimină complet pinurile. Sistemul este comercializat de WHALEDENT
INTERNATIONAL.

Avantajele multiple ale modelelor cu bonturi mobilizabile sunt arhicunoscute. Tehnologia acestor
modele este însă mai complicata, necesitând atât cunoştinţe teoretice, cât şi r ăbdare din partea
tehnicianului, precum şi un timp de lucru suplimentar.

Dintre modelele cu bont mobilizabil, cele cu pin s-au impus preponderent. Tehnologia lor
laborioasă i-a determinat pe specialisti sa o simplifice şi sa găsească noi metode de confec ţionare a
modelelor cu bont mobilizabil, cu aceleaşi performanţe şi care să exclud ă utilizarea pinurilor.

ACCU-TRAC se utilizeaza cu predilecţie în elaborarea modelelor cu bont mobilizabil, în scopul

realizării protezelor unidentare, punţilor şi a rezolvarilor compozite. Componentele sistemului
sunt: dispozitivul principal (suportul sau conformatorul) cu bra ţele laterale, pl ăcu ţa de baz ă şi
menţinătorul de spaţiu .

Dispozitivul principal (de poziţionare) este confecţionat din plexiglas (denumirea

comercială a polimetilmetacrilatului transparent) masiv şi rezistent, de formă heptagonal ă. Este
prevăzut cu un canal ale cărui margini sunt zimţate. în centrul canalului există o nervur ă pe care
sunt imprimate numerele de la 1 la 59. Acestea servesc la identificarea pozi ţiei viitoarelor bonturi
mobilizabile.

Zimţii interiori şi exteriori pe de o parte şi nervura pe de alta parte, realizeaz ă trei puncte
de fixare pentru fiecare component mobilizabil - prescurtat CMob.

Noţiunea cuprinde atât bontul mobilizabil cât şi celelalte elemente ale câmpului protetic care pot
fi îndepărtate şi repuse în suport într-o poziţie unică, uşor, de găsit. îndepărtarea (ejectarea)
CMob din suport este împiedicată de braţele laterale care fixează fiecare CMob în parte şi modelul
în totalitate.

In centrul suportului (dispozitivul principal) se afla un magnet de formă circulară, utilizat la

fixarea modelului m articulator.

De o parte şi de alta a dispozitivului principal se afla câte un braţ mobil de închidere. Aceste bra ţe
sunt prinse de dispozitivul principal printr-un sistem balama, care permite mobilizarea lor intr-
un singur sens, orizontal.

Braţele (independent locking arms) confecţionate tot din mase plastice, se prezintâ sub form ă de
jgheab şi permit fîxarea bonturilor mobile prin intermediul unei margini proeminente de gips
dur, care rezultă după priza materialului.
Plăcuţa de bază are aceeaşi formâ heptagonalâ şi este confecţionată din masă plastică de
culoare albă  Prezintă două feţe:

a) faţa superioară prevăzută la periferie cu nervuri intrerupte, are o suprafaţă relativ neted ă. In
momentul tumării modelului, baza etanşează dispozitivul principal, ffiindaplicată cu faţa
superioară spre model.

b) faţa inferioară este prevăzută in centru cu opt nervuri intrerupte in zona frontal ă şi laterala.
Aceste nervuri au rol de ghidaj, servind la ejectarea (îndepărtarea) modelului din dispozitivul
prmcipal.

A                                       B

Plăcuţa de bază: faţa superioară (A.) faţa inferioară (B.)

 

Mentinatorul de spaţiu este confecţionat dintr-un cauciuc semirigid de culoare verde şi se

adaptează la baza dispozitivului principal pe care-1 izolează in cursul montării acestuia în
articulator.

 PIăcuţa de bazâ cu faţa inferioară în poziţie de ejectare a modelului din dispozitivul principal

 Menţinător de spaţiu

Confecţionarea modelului

1. Se asamblează părţile componente ale sistemului ACCU-TRAC dupacum urmeaza:

a) se aplică braţele pe suport şi se închid;

b) se fixează plăcuţa de bază cu suprafaţa lipsită de nervuri centrale in sus;

c) se verifică funcţionarea normală a sistemului.

2. Se pregăteşte amprenta: spălare, degresare, uscare; se reduc marginile in exces pentru a

micşora greutatea modelului.

3. Se marchează pe faţa posterioară a amprentei mijlocul crestelor alveolare în regiunea

posterioară - şi linia mediană - în zona anterioară.

4. Se prepară pasta de gips la vacuum-malaxor sau prin malaxare manuala.

Important. Se va utiliza în exclusivitate, atât pentru soclu, cât şi pentru model, un gips extradur
(clasa IV) sau dur. Se interzice folosirea amestecurilor de gips dur cu gips obişnuit. Uneori, din
raţiuni de economie, se utilizează pentru soclu un gips obişnuit, dar acesta nu corespunde
cerinţelor acestui sistem.
 Centrarea amprentei peste dispozitivul 5. Se toarna pasta de gips în amprenta, iar restul în suportul
principal, aplicat la rândul
ACCU-TRAC până la nivelul braţelor laterale imobilizatoare. Se
răstoarna amprenta peste suport. Se centrează amprenta până ce liniile de pe faţa ei posterioar ă se
suprapun cu liniile corespunzatoare de pe suportul ACCU-TRAC ffig. 16.28.).

6. Se îndepărteazâ gipsul în exces înainte de a face priza finala

7. După priza finalâ se demulează amprenta şi se îndepărtează placa de bază (de culoare
albă). De asemenea, se desfac braţele laterale.

8. Se întoarce placa albă invers, cu nervurile centrale în sus. Peste acestea se aplic ă
suportul ACCU-TRAC, iar cu o apăsare uniformâ se obţine desprinderea (ejectarea) modelului din
suport.

9. Se netezesc muchiile periferice ale modelului după necesităţi. Soclul modelului nu se va

prelucra sub nici o formă.

10. Se îndepărtează cu o pânză de fierăstrâu sau cu un aparat special de secţionat de tipul

MODEL-CUT, surplusurile de gips din zona palatinală, respectiv linguala, după care se
secţionează bonturile mobile in paralel cu zimţii.

11. Componentele se spală şi se usucă cu atenţie.

12. Se reasamblează componentele în suport în ordine numerică şi se asigura modelul prin

închiderea braţelor.

Pentru a monta modelul în articulator se aplica menţinătorul de spaţiu (de culoare verde) pe fa ţa
bazală a suportului, dupa care se aplică pasta de gips atât pe suprafaţa bazal ă a modelului, cât şi
pe braţul articulatorului. Suportul este tot timpul fixat prin intermediul magnetului de articulator.
Poziţionarea modelului se face după criteriile cunoscute .
. Reasamblarea modelului

Este posibilă adaptarea lui chiar şi la articulatoarele medii ITM, folosite destul de des în ţara
noastră.

Suportul ACCU-TRAC poate fi utilizat de maximum cinci ori.

Transportul modelelor ACCU-TRAC se face cu ajutorul unei casete speciale care prezintă, ca şi
suportul, un sistem zimţat şi un braţ mobil cu rol de fixare a modelelor. Această casetă, ideal ă şi
pentru conservarea modelelor în modelotecâ, poartă denumirea de ACCU-TRAC-TRANS-SYSTEM
(ATN-50)

SISTEMUL CRACK-WAFER (MODELUL FRACŢIONAT)

„Crack-Wafer" reprezintă un sistem simplu şi convenabil din punct de vedere al costurilor. Este
compus dintr-o bază de model prefabricată dintr-un gips de model de clasa a 4-a, care este
prevăzut pe o parte cu o bandă subţire sintetică fîxată strâns de aceasta. Partea opusă are o
suprafaţă retentivă. După preparaţia bonturilor sau a cavitâţilor pentru incrustatii se realizeaz ă
cu o lingură mică de unica folosinţă o amprentă de corectură şi o amprentă într-un singur timp.
După scoaterea din cavitatea bucală, amprenta se toarna in gips şi se aşează pe Crack-Wafer-ul
umezit in prealabil.

Dupa priza gipsului (8-30 de minute, in funcţie de material), se îndepărtează amprenta. Apoi se
secţionează modelul din gips in portiunea interdentară cu o freză diamantată. Doar la nivelul
primei separaţii sau a uneia dintre ele se separă complet, celelalte separaţii ffiindmobilizate cu
ajutorul unui cuţit de ceară. Banda inferioara formează un „living hinge" (arc viu) care asigur ă
accesul la regiunea interdentară, prin mobilizarea bonturilor. Datorită faptului c ă suprafe ţele
obţinute pe urma mobilizării segmentelor se potrivesc unele cu altele, contactul poate fi realizat
prin simpla repoziţionare. Deci, se obţine un model cu care pot fi modelate şi controlate foarte
uşor suprafeţele de contact, lucru posibil şi pentru mai mulţi dinţi.

Crack-Wafer pot fi folosit şi în cazul metodei amprentei în trei timpi. Pot fi montate pe ocluzoare
mici din plastic, permiţând astfel şi o modelare a suprafeţei masticatorii in ocluzia fînal ă. Cu dou ă
Crack-Wafers şi o simplă balama se realizeazâ cel mai mic ocluzor funcţional.

Firma GC a lansat pe acest concept sistemul GCLAF System.

După scoaterea din cavitatea bucală, amprenta este „preparată" (se indeparteaza resturile de
material de amprentă de pe marginea lingurii care ar putea afecta turnarea modelului); se depune
vaselina în cavitatea in care se va turna modelul; după care se introduce banda sub ţire sintetic ă
prefabricată cu extremitatea retentiva îndreptată în sus; se depune gips in cavitatea preparat ă
astfel şi în amprentă;

 Utilizarea sistemulului Crack – Wafer (Model fracţionat)

Dupa care amprenta se răstoarna peste cavitatea sistemului pentru a obţine modelul;

într-un mod analog se procedeaza pentru turnarea modelului pentru arcada antagonista; se
îndepărtează modelul din sistem; şi acesta se secţionază cu o freză diamantată; se exprimă
fracţiunile modelului secţionat, fie manual; fie cu ajutorul unei spatule bucale; se obţine astfel un
acces excelent în zonele interproximale ale modelului, ceea dă posibilitatea unei model ări corecte
şi în aceste regiuni.

MODELE REALIZATE PRIN DEPUNERE DE METALE PE CALE GALVANICĂ

Materialele uzuale utilizate pentru confecţionarea modelelor (gipsurile, amalgamele,

răşinile, cimenturile sau materiale compozite) prezintă modificări dimensionale mai mult sau mai
puţin importante. De aceea, in tehnologia modelelor s-au încercat depunerile de metale (pe cale
galvanică sau prin pulverizare). Modelele astfel realizate sunt de mare precizie şi posed ă o
rezistenţă mecanică deosebită.                      

A) Caracteristicile unui model obţinut pe cale galvanică sunt următoarele: fidelitatea

excepţională, duritate mare, stabilitate volumetrică (coeficient de contracţie 0,2-0,3%) şi absenţa
fenomenelor de îmbătrânire.                                     

B) Principiul metodei se bazează pe depunerea electrolitica pe pereţii amprentei a unui strat

metalic (0,5-1 mm) de cupru, argint sau nichel. în funcţie de vechimea şi starea băii galvanice, se
aplică o tensiune între 2,8 şi 6 V şi o intensitate a curentului de aproximativ 10 mA.

Obţinerea acestui tip de model necesita parcurgerea a trei faze:

a) pregătirea suprafeţelor amprentei în vederea depunerii şi fixării straturilor de

ioni metalici;

b) depunerea propriu-zisă a ionilor metalici;

c) definitivarea modelului prin aplicarea de gips dur in detaliile rămase libere ale
amprentei.

Modelul obţinut pe cale galvanică îşi gâseşte utilizarea şi in realizarea MU pentru incrustatii,
coroane parţiale şi de înveliş, PPF şi rezolvări compozite.

a) Pregătirea amprentelor

In principiu, orice amprentă poate fi acoperită prin galvanoplastie cu un strat metalic cu excep ţia
hidrocoloizilor şi polieterilor. Amprentele realizate din polisulfuri sunt compatibile numai cu ionii
de Ag. în contact cu soluţiile electrolitice, amprentele cu polieteri sufer ă un proces de îmbibare,
fenomenul limitând indicaţia acoperirii galvanice a acestor amprente. Pregatirea amprentei consta
in transformarea ei dintr-un element electrolitic indiferent într-un corp bun conduc ător de
electricitate. Acest deziderat se obţine prin mai multe metode:

• grafitare şi/sau acoperire cu o pulbere pe bază de Ag, cu sau Fe;

• argintare (reducerea unei sări de Ag după un procedeu asemănător celor de obţinere a

oglinzilor de Ag);

• aplicarea unei suspensii de Ag coloidal (SILBERSPRAY sau GALVANOSPRAY-DETAX).

!n situaţia când amprenta se realizează cu ajutorul inelului de cupru, este necesară izolarea cu
ceară sau lac a suprafeţei externea acestuia. Se evită astfel depunerile metalice nedorite la nivelul
acestei suprafete.

Dintre procedeele enumerate mai sus, cel mai exact este acoperirea cu o pulbere de Ag, Cu sau Fe,
deoarece între suprafaţa amprentei şi stratul electro-depus nu se mai interpune nici un alt
material. Cea mai indicată se pare ca este pulberea de Ag.

b) Electrodepunerea propriu-zisa a ionilor metalici

Pentru a înţelege mai bine fenomenul chimic al electrodepunerii, descriem şi ilustr ăm

galvanoplastia cu cupru.

In mediu apos, sulfatul de cupru (CuS04) suferă procesul de disociatie electrolitic ă,

 
descompunându-se în ioni de cupru (Cu ) şi ioni sulfat (S04 ).

La închiderea circuitului, ionii de Cu sunt atraşi de electrodul negativ (catod) reprezentat de

amprentă, depunându-se pe suprafaţa acesteia. lonii sulfat sunt atraşi de electrodul

 (anod), constituit dintr-o placâ de Cu. Anodul emite permanent ioni de cupru, care se vor
combina cu ionii sulfat, refăcând sulfatul de cupru. Acesta trece în soluţie, suferind ulterior
procesul de disociaţie electrolitică, asigurand astfel continuitatea procesului.

Tehnica de lucru cuprinde următoarele etape:

• Pregătirea şi controlul stării de funcţionare a băii galvanice şi prepararea soluţiei electrolitice.

Soluţia diferă in funcţie de metalul preferat pentru obţinerea modelului. Daca se alege cuprul
atunci electrolitul va fi un amestec de sulfat de cupru şi acid sulfuric. Red ăm mai jos formula
recomandată de Dermann, care are însă o capacitate de dispersie destul de redus ă:

CuS04-5H20 156 g

H2S04 42 g

H20(distilată) 600 ml
 
• Izolarea suprafeţelor metalice ale portamprentei (sau a feţei externe ale inelului de cupru).

• Legarea amprentei la catod (-) şi a plăcuţei de metal (Cu, Ag, Ni) la anod (+).

• Introducerea în baia galvanică a soluţiei electrolitice.

• Conectarea băii electrolitice la sursa de curent deschisă anterior, cu recomandarea ca în primele

30 minute intensitatea curentului pe cm2 (densitatea de curent) să fie redusă;

• Procesul de depunere a ionilor metalici se desfaşoarâ timp de 4-12 h;

• In ultimele două ore se creşte tensiunea curentului la 4V (maximum 6V) pentru a obţine în final
o depunere rugoasa necesară retenţionării materialului de completare (gipsuri dure, răşini
epoxidice etc.),
• La sfârşitul timpului de lucru, după întreruperea prealabilâ a sursei de curent, portamprenta cu
amprenta se scoate din baie şi se verifică;

c) In amprenta se depune unul din materialele de completare a modelului, acesta realizându-se de

obicei cu bonturi mobilizabile, prin unul din procedeele descrise anterior.

MODELE REALIZATE PRIN DEPUNERE DE ALIAJE PULVERIZATE

SISTEMUL METALLOMAT

A) Principiul metodei constă în pulverizarea unui aliaj uşor fuzibil (compus din bismut,
zinc, argint şi plumb) cu interval de topire între 138-300 °C. Pulverizarea se face cu ajutorul
unui pistol direct pe suprafaţa amprentei. La noi în ţară, ca aliaj uşor fuzibil, mai cunoscut este
melotul.

Modelele obţinute prin această tehnică, (lansată în anul 1978) prezinta o stabilitate volumetrică
inferioară celor realizate pe cale galvanică. De asemenea, rezistenţa la abrazie este mai mic ă decât
a modelelor galvanoplastice sau a celor confecţionate din răşini epoxidice.

B) Indicaţii: în timp ce Korber şi Ludwig indicau sistemul METALLOMAT pentru metalizarea

tuturor amprentelor elastice (hidrocoloizi ireversibili şi toată gama de elastomeri), Landez
consideră că amprentele luate cu hidrocoloizi nu beneficiază de această tehnică.

Sunt contraindicate amprentele cu mase termoplastice (chiar şi cele rigid-elastice in care

componenta rigidă este o masă termoplastica, deoarece temperatura aliajului pulverizat poate
antrena deformări ale materialului.

C) Tehnica de lucru.

• Amprenta se spală şi se usucă, indiferent de materialul de confecţionare. Amprentele realizate

din polieteri trebuie încălzite înainte de a fi acoperite cu metal (în incinta aparatului). Pere ţii reci
reprezintă obstacole la scurgerea perlelor metalice in cele mai fine detalii ale amprentei.

• Se încălzeşte aliajul uşor fuzibil (pe baza de zinc şi bismut) pânâ la 300 °C, dupa care acesta este
pulverizat asupra amprentei cu ajutorul unui „pistol, parte integrantă a aparatului
METALLOMAT. Procesul are loc într-un compartiment închis al aparatului, prev ăzut cu dou ă
orificii (pentru mâinile operatorului) şi o vizetă. Operaţiunea durează câteva minute pân ă când
stratul de metal atinge grosimea de circa 1 mm. în final, amprenta se umple cu materialul de
completare, care poate fi un gips dur sau un polimer.
MODELE DE LUCRU CU BONTURI MOBILIZABILE ŞI
CAPE DE TRANSFER
Uneori, amprentarea concomitentă a mai multor preparaţii nu este satisfacătoare pentru
obţinerea unui model suficient de exact. în asemenea cazuri se indică utilizarea capelor de
transfer (COPINGS) care se confecţionează pe modelul obţinut în urma acestei prime amprent ări.

Capele de transfer (COPINGS-urile) pot fi din metal (CAVEX) sau polimeri PALAVIT.

Capele de transfer prezintă o fenestrare ocluzo (incizo) - vestibular ă, care asigur ă posibilitatea de
verificare a adaptării capei pe câmpul protetic. Pe suprafeţele externe ale capelor se realizeaz ă
retenţii în care patrunde materialul de amprentă. Capele de transfer se insera pe câmpul protetic,
apoi se ia o supraamprentă pe baza căreia se toarna un model deosebit de fidel.

Capele de transfer sunt utile pentru:

• realizarea unor amprente de situaţie fidele;

• controlul sau stabilirea relaţiilor intermaxilare la nivelul ocluzal;

• controlul exactitaţii modelelor înainte de confecţionarea protezelor unidentare sau a

punţilor.

Capele de transfer nu trebuie să modifice relaţia de ocluzie şi nici să sufere deformări de-a
lungul diferitelor etape de lucru. Capele din polimeri sunt mai ieftine, dar pentru a nu se deforma,
pereţii capei necesită o anumită grosime. Când grosimea pereţilor în zona cervicalâ devine un
impediment se apelează la capele de transfer metalice.

 Cape de transfer: cape din argint (a); cape din polimeri (b); bont mobilizabil şi capa de transfer (c); pin - tij ă de
condiicere^f); bont individual (2), capă de transter (3); material de amprent ă (4); lingur ă (5).

MODELELE DUPLICAT ÎN TEHNOLOGIA PROTEZELOR FIXE  

In cursul confecţionării protezelor fixe apare frecvent necesitatea confec ţionării unul
model duplicat. Tehnologia clasică şi avantajele acestor modele din mase de ambalat sunt
cunoscute. In ultimul deceniu au intervenit foarte multe schimbări în tehnologia duplicarii
modelelor. Nu este locul sa le descriem. Vom aminti doar o nouă indicaţie a duplic ării: ob ţinerea
unor modele de tip special din materiale extrem de dure.

 MODELE SPECIALE DIN MATERIALE EXTREM DE DURE

Scopul final al acestui tip de duplicare este realizarea unor modele identice cu cele de lucru, dar
confecţionate din materiale cu o rezistenţă şi densitate mult superioare modelului ini ţial. Deoarece
modelul de lucru nu se poate turna sub presiune datorită structurii şi propriet ăţilor materialelor
de amprentă utilizate in clinică, devine necesară obţinerea unei amprente cu propriet ăţi speciale
care să corespundă condiţiilor de turnare a acestor modele. Aşadar, succesul metodei depinde în
mare măsură de calităţile amprentei duplicatoare.

Până în anii '80, in laboratoarele dentare, amprentele duplicatoare se realizau doar din
hidrocoloizi reversibili sau elastomeri de sinteză. Deoarece aceste amprente se confecţionează in
afara cavităţii bucale (în alte condiţii de temperatură şi umiditate) pot apare modific ări ale
fidelităţii de redare şi frecvent incluziuni de aer.

Pentru a elimina aceste inconveniente Morin, Valentin şi Dauriac au propus o metod ă nouă, ce
consta in polimerizarea sub presiune a elastomerilor de sinteză care amprenteaz ă modelul de
lucru.

Tehnologia presupune existenţa unui aparat de polimerizare sub presiune. Etapele se succed în
următoarea ordine:

• izolarea şi lubrefierea modelului de lucru;

• prepararea elastomerului de consistenţă chitoasă şi aplicarea lui într-o portamprent ă

corespunzătoare;                                                   

• prepararea şi injectarea cu o seringă specială a unui silicon fluid atât la nivelul

preparaţiilor de pe modelul de lucru, cât şi pe suprafaţa siliconului chitos;

• aplicarea centrată a portamprentei pe model;

• ansamblul model/amprentă se introduce într-un aparat, in care, timp de 6-7 minute, se

aplică pe portamprentă o presiune de 2 kg/cm2;       

• după definitivarea prizei materialelor de amprenta, se demuleaza amprenta.

Suprafaţa acesteia este mult mai densa, mai omogenă şi mai exactă decât cea a unei amprente
similare realizată in cavitatea bucalâ.               

In fond, tehnica de amprentare descrisă este similara cu tehnica amprentei dublului amestec din
cabinet. Ulterior, pe baza acestei amprente se pot obţine modele exacte şi extrem de dure, prin
diferite tehnologii (electrodepunere de metale, injectare de răşini epoxi poliuretani).

Recent, Coupe şi Martin au descris o tehnică de realizare a modelelor duplicat, pe baza unor
amprente luate cu hidrocoloizi ireversibili. Tehnica foloseşte rezultatele lui MORIN, VALENTIN,
DAURIAC şi observaţiile referitoare la precizia mare a alginatelor şi gipsurilor vibrospatulate.
Metoda este indicată in duplicarea oricăror modele de lucru. Se preferă hidrocoloizii ireversibili,
deoarece cei reversibili necesită o tehnologie mai complicata şi pot altera suprafa ţa materialului
din care se confecţionează modelul. Tehnica se derulează astfel:

• Se derentivizează modelul de lucru;

• Se izolează modelul de lucru prin imersie timp de 2-3 minute într-un bol cu apă şi se
lubrefiază;

             • Alegerea unei portamprente, de preferinţă metalică cu perforaţii;

• Vibromalaxarea alginatului predozat, aplicarea pe model a portamprentei înc ărcate cu

materialul de amprentare;              

• Introducerea într-un aparat (de polimerizare) la o presiune de 2,5 kg/cm , pe durata

gelificării (care se realizează fară sursă de căldură şi în absenţa apei). După priza alginatului se
menţine încă patru minute pentru definitivarea reacţiei de priză;

• Dezinserţia amprentei;

• Confecţionarea modelului (modelelor) duplicat din gips extradur vibrospatulat sau preparat cu
vacuum-malaxorul (R-MIX), procedeu care contribuie decisiv la creşterea durităţii
modelului.                                                     

Amintim ;şi sistemul CPS al firmei DENTONA, care apelează la o serie de materiale specifice (de
ambalat, duplicat şi turnat).

HIGH-TECH, UN SISTEM DE MODEL DE LUCRU ŞI MODEL DUPLICAT

Elmar Rath, autorul sistemului HIGH-Tech, a utilizat pentru concepţia acestuia proiectarea
asistată pe calculator.

HIGH-Tech este un sistem foarte uşor de aplicat, funcţional, simplu, robust şi economicos în ceea
ce priveşte consumul de materiale (gipsuri, mase de ambalat etc). A fost lansat în 1990.

Sistemul HIGH-Tech se compune dintr-o placa de poziţionare cu inele de fixare, o placă de lucru
şi una de duplicare.

 Sistemul HIGH-TECH:parti componente şi primele etape de lucru: placa de pozi ţionare cu inelele
de fixare (a); placa de lucru şi placa de duplicare (b); marcarea pe amprentă a frenului şi a
spaţiilor retromolare (c); turnarea materialelor din care se confecţioneaza modelul în amprenta şi
placa de bază (d); centrarea amprentei în placa de bază, respectând marcajele (e); numerotarea
segmentelor (t).

 ETAPE DE LUCRU

• Igienizarea şi degresarea amprentei;

• Marcarea pe amprentă a frenului labial, respectiv a spaţiului retromolar sau tubercului piriform;

• Vacuum-malaxarea pastei de gips (80-150 g in funcţie de amprentă) sau a unor materiale

compozite (tip raşină epoxi) şi turnarea lor în amprenta şi în placa de bază .

• Centrarea amprentei fată de placa de bază în functie de marcajele facute pe amprentă;

• După priza materialului se demulează amprenta, se desprinde modelul din placa de baz ă şi se
numeroteaza fiecare segment;

• Cu un disc diamantat se sectioneaza modelul pomind dinspre baza soclului;

• Segmentele se transferă pe placa de lucru cu dimensiuni interne modificate (pentru a compensa

expansiunea finală a gipsului). Rolul plăcii de lucru este obţinerea unui model de înalt ă precizie.
Se fixează inelele de imobilizare ;

• Se monteaza modelele în articulator;

• Dacă se urmăreşte duplicarea modelelor se utilizeaza placa (suportul) pentru duplicare.

 Etape de lucru cu HIGH-TECH (continuare): secţionarea segmentelor cu un disc diamantat (a); pozi ţionarea
segmentelor în placa de lucru (b); placa de baza poate fi utilizat ă la confec ţionarea SPLlT-CAST-ului necesar mont ării
model

 INFLUENŢA CULORII MODELULUI ASUPRA CULORII RESTAURĂRILOR

CORONARE

Aprecierea culorii restaurărilor coronare, precum şi corectarea acesteia se fac in contextul

vizualizării sub influenţele date de culoarea modelului, dar şi a mediului înconjurator.
Astfel o nuanţă A3 va fi percepută ca fiind mai închisă sau mai deschisă, în funcţie de
influenţele amintite, percepţia eronată putând duce la „corecturi" de culoare cu efecte mai
mult sau mai puţin negative asupra aspectului estetic final al restaur ării în cavitatea bucal ă.
Percepţia intensităţii sau a luminozităţii unei nuanţe precum şi modificările acesteia se
realizeaza prin schimbări interneuronale complexe, la nivelul sistemului nervos central al
omului. Culoarea dentară reală se suprapune culorii complementare a modelului, percep ţia
finală fiind o culoare combinată. S-a trecut, astfel, la efectuarea unor teste cu CMMC, fiind
utilizată ceramică VINTAGE HALO (Shofu) - THE BEST, cu nuanţele A2 , D2, C2 arsă pe
cape din aur; si nuanţe mai închise, A3,5, D3, C4 arsă pe cape din aliaj de Pd.

MODEL INTEGRAL DE LUCRU PENTRU PROTEZE FIXE

Metoda tradiţională de elaborare a modelelor de lucru pentru proteze fîxe conservă o serie de
informaţii de ordin protetic: volumul dinţilor preparaţi, raportul cu dinţii vecini, precizarea
limitelor preparaţiei şi facilităţile de acces la aceste limite in timpul etapelor de slefuire şi finisare
a lucrărilor. Aceste informaţii sunt obţinute datorită:
• fracţionării modelului  (Pindex,  Zeiser, Accu-Trac, Di-Lock)  care permite individualizarea
fiecarui suport dentar al lucrării, realizând un model unitar (MU). Acesta este mobilizabil, putând
fi repus foarte precis la locul său pe modelul de lucru;

• şlefuirea fiecărui MU care constă în eliminarea prin frezare pentru reproducerea ţesutului
gingival în jurul limitelor cervicale.

Fracţionarea şi şlefuirea stau la originea pierderilor de informaţii parodontale foarte importante,

cum ar fi:

• distrucţia gingiei interdentare;

• distrucţia raporturilor existente între linia terminală a prepara ţiei şi gingia marginala;

• pierderi ale formei crestelor edentate (în particular pentru punţile implantare);

• subconturări sau supraconturări cervicale, aproximari ale profilului de emergenţă;

• dificultăţi de dimensionare ale ambrazurilor proximale ale dinţilor stâlpi. La acestea se adaug ă şi
consecinţele nefaste din punct de vedere estetic:

• dificultăţi de situare a limitei cervicale a capei în functie de incidenţa luminii în raport cu

parodonţiul marginal;

• modificări ale aprecierii umbrelor din cauza fracţionării şi şlefuirii;

• greşeli de apreciere a profilului de emergenţa;

; .     • modelaj eronat a formelor din cauza percepţiei vizuale perturbate de liniile verticale ale
fracţionării.

Pe modelele de lucru ale RPF, simularea gingivală a fost in mod curios ignorată, înaintea sosirii pe
piaţă a unor noi materiale de amprentă.

j      Amprenta se ia cu materiale de tipul siliconilor cu reacţie de adiţie (de exemplu Gimask-

Coltene, Gingifast-Zhermack) sau polieteri (de exemplu, Vestogum-ESPE). Avantajele acestor
materiale sunt numeroase şi permit rezolvarea unor parţi din problemele datorate pierderii de
informaţii parodontale evocate mai sus. Inconvenientul lor major rezida în faptul c ă gingia
marginală, datorită deformabilităţii sale este, in general, supradimensionata.

Modelul de lucru integral propus răspunde următoarelor cerinţe:

• conservarea in totalitate a informaţiilor parodontale şi de ordin estetic;

• permite realizarea de machete şi de lucrări protetice pe MU mobilizabile conform tehnicilor
clasice;

• face apel la materiale şi tehnici obişnuite pentru laboratorul de tehnică dentară. Acest model se
prezintă în trei etaje: primul prezintă informaţii de ordin parodontal, al doilea este constituit din
elemente strict protetice. Situaţia din cavitatea bucală, astfel reprodusă, oferă toate garanţiile unei
reuşite depline. Un al treilea etaj este constituit dintr-un soclu dublu, care permite eventualele
controale de ordin ocluzal şi odontologic, demontarea şi remontarea foarte uşoara a modelului de
lucru în articulator. Acest model a fost imaginat şi creat de Michel Moinard.

Materiale necesare:

• vacuum malaxor;

• vibrator-măsuţă vibratoare;

• soclator;

• generator de vapori;

• sistem Pindex;

• lupă bioculara; .

• gips tixotropic (Fuji Rock-GC, Hydrastone-Flamarc);

• ceară Disclosing Wax-Kerr;

• cianoacrilat-Renfert;

- tije de repoziţionare PX 112, 114, 115 cu teacă albă;

- freze de şlefuit diamantate-sferice;

- freze Komet H 79 E040;

- spray izolant pentru gips.

 Precauţii

Pentru realizarea acestei tehnici care presupune două turnari ale amprentei, se exploateaz ă
doar amprentele cu siliconi de adiţie (Vinilpolisiloxani) şi cu polieteri (Impregum-ESPE). Sunt
excluse, astfel, amprentele în alginat şi hidrocoloizi reversibili.       

Prima turnare a amprentei se face astfel încât să se obţină un mic soclu de gips. După ce
gipsul a facut priză (în jur de 30 de minute), modelul este demulat şi şlefuit la soclator, ceea ce
permite reglarea înălţimii soclului la aproximativ 8-10 mm plecând de la nivelul din ţilor.
Modelului astfel obţinut i se aplica apoi pinurile conform procedeului Pindex la nivelul fiec ărui
stâlp protetic, precum şi dinţilor adiacenţi stâlpilor.
 Modelul se secţioneazâ pentru individualizarea fiecărui dinte stâlp şi pentru fiecare dinte
adiacent. Tijele de repoziţionare sunt lipite pentru fiecare stâlp şi pentru dinţii adiacen ţi. Aceste
MU sunt preparate axial pentru realizarea unor rădacini false de formă conică.

Pentru MU al dinţilor stâlpi se realizează cu freza sferica diamantat ă (diametrul de 3-4

mm) o ştrangulare la nivelul limitelor preparaţiilor sau mai apical, dacă amprenta permite
atingerea Această operaţie se aseamănă cu un şlefuit clasic, dar se limiteaz ă la o ştrangulare
regulată. MU ale dinţilor adiacenţi sunt reduse in mod precis până la limita cervicala a coroanelor
clinice evidenţiate în amprentă. Toate MU sunt repoziţionate în amprenta pentru a verifica
adaptarea lor perfectă. In această etapa se mai pot face diverse retuşuri. Strangularea MU este
umplută în exces cu ceară Disclosing Wax-KERR. Se realizează astfel o umplere a contra-spaţiului
creat de ştrangulare, dar se realizează şi o amortizare la nivelul detaliilor foarte fine ale gingiei
marginale.

Tijele de repoziţionare a fiecărui MU sunt prevazute cu o teacă albă a cărei retenţie este
lasată in partea falsei rădăcini. Pe fiecare MU se aplică o picătură de cianoacrilat, pe toată
suprafatabontului, înainte de a fî repoziţionată foarte fix în amprentă. Cianoacrilatul mobilizeaz ă
perfect MU-ul in amprenta şi întăreşte suprafaţa bontului.   

A doua turnare a amprentei cu MU în poziţie este realizata în condiţii obişnuite. Se toarna o

grosime suficientă de gips, lăsand să proemine doar tocul tijelor de repozi ţionare. Dup ă reactia de
priză a gipsului (30 de minute) modelul este demulat. Acesta este apoi spălat cu vapori, în
particular la nivelul limitelor preparaţiilor dentare, pentru eliminarea cerii Disclosing Vax. Se
pune astfel in evidenţă şanţul gingival in mod clar, in jurul bonturilor şi sub gingia marginala.
Trebuie controlat cu lupa binoculară dacă şanţul gingival este perfect liber şi daca manevrarea nu
a dus la fracturarea gingiei marginale sau interdentare reprodusă în gips. MU ale dintilor
preparaţi şi ale dinţilor adiacenţi sunt îndepărtate de pe model, acesta fiind şlefuit la soclator
pentru a permite ataşarea unui soclu cu bază dubla. Acest model este apoi trecut sistemului
Pindex pentru a i se instala trei tije de repoziţionare PX 112 cu teacă: două în regiunea distal ă şi
una în regiunea anterioară, având amplasări care nu modifică orificiile diferitelor tije reexistente
in MU. MU sunt înlocuite pe model înaintea realizării soclului primei baze armonizate (Split Fix).
Ansamblul este foarte precis şi nu permite nici o mobilitate în nici un plan.

Modelul integral se prezintă ca un sistem cu trei nivele:

- MU ale bonturilor şi dinţii adiacenţi sunt mobilizaţi de pe modelul reprezentând

ansamblul gingivo-dentar, fară nici o linie de fierăstrău vizibilă, fară ca şlefuitul să perturbe
reproducerea parodonţiului marginal.

• acest model dento-parodontal este angrenat global pe un soclu care constituie una dintre cele
doua baze armonizate.
• soclul este repoziţionabil precis pe a doua bază armonizată.

Avantajele metodei

In laborator restaurarea morfologiei dentare cu machete din ceara este mult facilitat ă şi
amelioratâ graţie mai multor cauze:

• modelul integral reproduce în totalitate arcada fară distrucţiile legate de fracţionare şi şlefuire;
aprecierea vizuala a volumelor protetice care sunt mult mai aproape de realitatea clinică

• prezenţa gingiei marginale in gips este un ghid preţios pentru elaborarea profilului de
emergenţă al machetelor sau lucrărilor care in acest fel nu pot fi supraconturate;

• menţinerea gingiei interdentare şi absenţa supraconturarii cervicale permite reglarea precis ă a

morfologiei ambrazurilor şi deci a tuturor zonelor axiale.

In situaţia unei amprente in silicon, acesta nu permite decât cel mult controlul lucr ării;

rezilienţa şi supradimensionarea siliconului sunt factori de imprecizie in zona marginal ă. In fine,

trebuie semnalat că este posibilă realizarea tuturor elementelor unei proteze pe acela şi model de
lucru.

Concluzii

Respectarea volumelor parodontale reproduse în gips sunt date preţioase, dar constituie

constrângeri necruţătoare care necesită o măiestrie în derularea etapelor clinice care permite
obţinerea modelului integral.

Preparările dinţilor stâlpi sunt facute cu mare minuţiozitate la nivelul parodonţiului marginal şi al
gingiei interdentare.

Examenul parodontal protetic nu poate fi omis sau aproximat.

Accesul la limitele preparaţiilor intrasulculare trebuie sa permitâ o amprentă de calitate care să
prezinte o buna vizibilitate a acestora.

Recurgerea la proteze provizorii se impune constant.

Exigenţele următoare, care sunt foarte frecvent subestimate, permit garantarea unei adapt ări
cvasiperfecte a lucrărilor în cavitatea bucală:

• respectarea parodonţiului marginal şi precizia de adaptare cervical ă sunt evidente;

• gingia interdentară este respectată, nu comprimată;

• contactele interdentare sunt foarte bine reproduse;

• imperativul estetic (volum, umbre, incidenţa luminii) sunt mai bine luate în considerare şi
favorizează elaborarea protezelor metalo-ceramice adaptate mai bine pentru fiecare caz in parte.
Reamintim că acest protocol nu este aplicabil pentru amprentele luate m hidrocoloizi.

SFATURI CU PRIVIRE LA MODELElE TRADITIONALE

Tehnologia modelelor s-a perfecţionat, materialele diversificându-se mult în ultimele doua

decenii

• Tehnologia şi materialele noi necesită dotări speciale costisitoare, dar care permit realizarea
unor proteze mult mai exacte;

• Indiferent de tehnologia şi materialele folosite, între câmpul protetic şi model vor exista anumite
diferenţe. Cauzele sunt reprezentate de modificarile volumetrice ale materialelor (de amprenta şi
model), care apar în cursul prizei, depozitării şi a diferenţelor de temperatur ă la care se
manipulează. Acestea nu pot fi eliminate ci doar diminuate, prin realizarea unor sinergisme între
cele două tipuri de materiale şi între acestea şi tehnicile de lucru.

• La ora actuală, modelele care oferă posibilitatea mobilizarii bonturilor au câştigat mult teren,
existând tehnologii perfecţionate care pretind utilizarea asociată a unor materiale deosebit de
dure (gipsuri extradure sau materiale compozite).

• La modelele cu bonturi mobilizabile, expansiunea de priză a soclului poate determina modificări

de poziţie prin bascularea bonturilor. Aceste efecte nedorite se pot reduce prin micşorarea
expansiunii soclului şi a stabilizării modelului propriu-zis astfel:

• confecţionarea atât a modelului propriu-zis, cât şi a soclului din acelaşi material (pentru ca
diferenţa de expansiune să dispară sau să fie minimă);

• modelul astfel realizat nu se utilizează minimum 24 de ore;

• este de dorit utilizarea cu predilecţie a pinurilor duble cu teacă;

• Chiar şi la sistemele modeme (ACCU-TRAC sau HIGH-TECH) la care soclul se toarna in pl ăci
dure de poziţionare, pot apare în model tensiuni interne datorită expansiunii materialului din
care acesta se confecţioneazâ. Este posibilă şi aici apariţia unor malpoziţii ale bonturilor mobile.

• în tehnologiile modeme este de preferat ca:

• atât gipsurile, cât şi alte materiale să fie malaxate în vacuum şi turnate sub vibrare;

• când nu se procedează astfel şi materialele se malaxează manual în boluri, apar fenomene de

sedimentare cu alterarea straturilor superioare, prin acumulare de apă la aceste nivele;

• pentru a diminua deteriorarea straturilor superficiale (ocluzale) ale bonturilor, amprenta nu se

va separa de model decât după priza finală a materialului din care se confecţioneaz ă modelul.

• Cu cât modelul realizat dintr-un gips dur se depozitează mai mult la temperatura camerei, cu
atât îi sporesc proprietăţile de rezistenţă (valori maxime in acest sens se obţin după şapte zile la o
temperatură de 23°C şi umiditate ambiantă de 50%).

• Inainte de turnarea modelului, orice amprentă luată cu un material elastic trebuie uscată.

MODELUL AUXILIAR

Cine poate rezista unui zâmbet fermecător? O disciplinâ mai nouă, cea de Estetic ă dentara
dezvoltă cercetări în această direcţie. Tehnica pe care o vom aminti are râd ăcini în sistemul Kalco
(pentru reproducerea fantei labiale în protezarea totală) şi în tehnicile simplificate de obţinere a
epitezelor.

Obţinerea aspectului fantei labiale are un rol determinant în refacerea protetic ă din zona frontal ă.
Informaţiile legate de gradul de vizibilitate a frontalilor în poziţie relaxată a buzelor sau gradul de
dezgolire realizat de acestea în timpul unui surâs sunt foarte importante în obţinerea unui
rezultat estetic cât mai natural şi în protetica fixă.

Această „modă" adoptată de unele laboratoare dentare de performanţâ, devine o rutină pe măsur ă
ce pacienţii prezintă doleanţe estetice din ce în ce mai ridicate.

Tehnica presupune obţinerea, in general, din silicon de condensare, a modelului buzelor şi

deschiderea fantei labiale in timpul surâsului. Peste acest model al buzelor se aplic ă rujul şi/sau
creionul de contur folosit uzual de pacient/pacientă. Acest model auxiliar se folose şte împreuna cu
modelele arcadelor dentare, facilitând obţinerea unor forme şi nuanţe optime pentru protezele
fixe din zona frontala la fiecare caz în parte.

Ca altemativă la modelele turnate amintite, există şi variante computerizate ale modelelor buzelor
şi fantei labiale ce permit o vizualizare tridimensionalâ a viitoarelor lucr ări protetice în cavitatea
bucală virtuală, cu posibilitatea testărilor gradelor de vizibilitate, iluminare şi culoare a acestora.

 Modelul auxiliar modelul fantelor şi a limbii în timpul excursiei anterioare a ultimei (a); amprenta zonei frontale
împreună cu cheia de ocluzie interdentara (b); modelul superior pozi ţionat pe cheia de ocluzie (c); controlul
modelului fantelor - normă medio-sagitală (d);

aspectul zonei frontale pe modelul auxiliar în laborator (e); aspectul zonei frontale in vivo (f).

MODELUL VIRTUAL (NUMERIC)

Computerul este, la ora actuala, bine implantat în medicina dentara. Multe domenii şi procedee
tradiţionale au corespondenţa in stomatologia computerizata. Modelul nu putea ramâne in afara
acestora. Implicarea computerului in elaborarea modelelor se materializeaza la ora actuala in
urmatoarele aplicaţii:

• Scanarea modelelor obţinute în urma unei amprente convenţionale;

• Obţinerea unui model virtual prin intermediul unei amprente opto-electronice.

Primele încercări de „computerizare" a modelului au fost legate de diverse programe care
încercau să reproducă situaţia din cavitatea bucală cu ajutorul unor scheme/grile (ce fumizau
informaţii despre dinţi: prezenţa sau lipsa lor de pe arcadă, indemni sau cu procese carioase,
resturi radiculare etc.) care, ulterior au fost completate de posibilitatea de preluare şi stocare a
diverse imagini din cavitatea bucală (initial aceste imagini erau fotografii scanate şi introduse in
computer, pentru ca ulterior să se utilizeze pe scară tot mai larga dispozitivele gen camere
intraorale).

Primele scheme/grile au fost simple şi urmăreau redarea prin simboluri a dentaţiei pacientului.
Ulterior, programele îmbunătăţite pun   la dispoziţia  utilizatorului scheme bidimensionale ale
fiecarui dinte (ultimele programe de acest gen fiind dotate cu reprezentări tridimensionale) pe
care se pot reprezenta,  conform     unei     legende, caracteristicile dentare ale dinţilor
pacientului. Cu  cât computerul/programul  este  mai performant, cu atât paleta de forme şi culori
este mai extinsă.

 Programe de calculator pentru reliefarea situaţiei din

cavitatea bucalâ (scheme / grile).

Imaginile stocate se pot obţine fie prin realizarea de fotografii intraorale (procedeu destul de
anevoios, care necesită o dotare specială a aparatului de fotografiat) şi care ulterior sunt scanate şi
introduse în fişierele pacientului sau se pot utiliza camere intraorale de filmat cu sau fară legătură
fizică la computerul de bază. Acestea permit atât realizarea de instantanee ale diverselor zone din
cavitatea bucală, cât şi posibilităţi de mărire (zoom) sau filmare a mişcărilor mandibulare
cercetate de stomatolog.

Ultimele tipuri de astfel de dispozitive pot avea încorporat un dispozitiv electronic de

detectare a culorii dentare, procedeu dificil de realizat cu „ochiul", de multe ori subiectiv al
stomatologului (fară a mai aminti de influenţele legate de culorile corpurilor din jur, oboseal ă,
stres etc).

SCANAREA MODELELOR OBŢINUTE ÎN URMA UNEI AMPRENTE

CONVENTIONALE

„Lumea virtuală" oferâ soluţii pentru diferite studii in medicinâ, prin transpunerea unor probleme
şi relaţii complexe, care depâşesc capacitatea umanâ de reprezentare. Mijloacele convenţionale
sunt completate mereu de softuri noi care permit perspective inedite. In diagnosticarea
instrumentală, acest lucru este valabil in special pentru tehnica înregistrarilor ale caror date sunt
create, evaluate şi chiar animate de computer.

STABILIREA COORDONATELOR TRIDIMENSIONALE CU AJUTORUL

PROFILOMETRIEI COMPUTERIZATE PENTRU ANALIZAREA MODELELOR DENTARE
 

Măsurarea coordonatelor tridimensionale computerizată optică se distinge prin capacitatea de

stocare a unei cantităţi impresionante de informaţii in timp scurt şi prin punerea lor la dispozi ţie
în formă digitală pentru prelucrare în calculator. In acest fel apar posibilităţi noi de determinare a
diverşilor parametri ai modelului de studiu. Apârut ca alternativă la procedura trigonometricâ cu
laser (costisitoare ca manipulare şi preţ), sistemul bazat pe profilometria decalajului de fazâ
permite realizarea de măsurători in peste 400.000 de puncte / imagine m timp de 10 s.

Comparat cu instalaţii specializate (CEREC), in cazul sistemului profilometric avem de-a face cu o
creştere capacitâţii de măsurare şi a facilităţilor. Prezenţa    computemlui (HARDWARE pentru
accelerarea operaţiilor de calcul şi de graficâ) contribuie la scăderea putemică a timpilor de
mâsurare şi evaluare.

Se utilizeaza un computer PC compatibil IBM, de la nivelul căruia se proiectează franje de lumină

(benzi paralele altemative, luminoase şi întunecate), utilizându-se o gril ă de transmisie
dreptunghiulară. Modelul de franje proiectat pe modelul traditional trebuie analizat in sectiune
transversalâ; de asemenea acest model virtual trebuie să fie dotat cu un profil de intensitate
sinusoidal. Despre modalităţile 4e „amprentare" opto-electronic ă s-a discutat pe larg anterior.

De subliniat că tehnica de mai sus (Procedeul decalajului de fază) se repetă de minim 3 ori, pentru
ca fiecare model de franje să fie filmat de o cameră situată perpendicular pe modelul tradi ţional,
imaginile rezultate fiind stocate de un dispozitiv de prelucrare in forma digital ă. Din p ăcate, cu
acest procedeu simplu se pot obţine foarte uşor rezultate eronate

Model cu franje (a); Reconstrucţia tridimensionalâ aunui model de studiu (b).

 

 Vizualizarea modelului cu linii de contur pentru înălţime (a); Model pregătit pentru măsur ători într-o zonâ marcat ă
(b).

 Secţiune transversală

Dezvoltarea acestei tehnici (decalajul de fază) şi combinarea acesteia cu alte metode (Procedura
Gray Code) duce la obţinerea unor rezultate performante. Aceastâ procedur ă presupune c ă
fiecărei franje obţinută prin procedeul decalajului de fază îi va corespunde o caracterizare dat ă de
o succesiune de valori pentru raportul de combinaţie alb/negru (Gray Code). Pentru reducerea
erorilor sunt utilizate filtre putemice.

MODEL VIRTUAL / ARTICULATOR VIRTUAL

„Realitatea virtuala" poate îmbunatăţi decisiv calitatea diagnosticului funcţional şi al ocluziei, cu
condiţia ca ea să însemne nu numai simulare în sensul de imitare, ci şi reprezentarea
computerizată a unor valori şi mârimi reale. Se deschid perspective care nu pot fi obţinute cu
instrumente mecanice convenţionale. De asemenea, diagnosticul ocluziei în articulatorul
convenţional presupune probleme de natură practică şi tehnică (de exemplu pozi ţionarea exact ă a
amprentelor care înregistrează ocluzia (a cheilor de ocluzie pe model). Aceste probleme limiteaz ă
uneori reprezentarea şi interpretarea unor contacte dinamice de ocluzie. Pentru dezvoltarea
„articulatoarelor virtuale" se impune, deci, sa reducem la minim aceste neajunsuri pentru a ne
apropia cât mai mult de statusul clinic. In viitor, se va pune nu problema transpunerii şi copierii
tehnice a articulatorului mecanic pe monitor, ci aceea de a-1 înlocui pe acesta din urm ă cu unul
virtual, care nu e supus limitarilor sistemelor mecanice. Soluţia prezentat ă presupune scanarea
tridimensională a înregistrârii ocluziei, care să fie completată cu imaginea modelului.

Mişcârile mandibulei se înregistraeză cu ajutorul dispozitivului cu ultrasunete Jaw Motion

Analyser (JMA). JMA este urmaşul lui MT 1602 şi posedă caracteristici tehnice asemănătoare,
prezentând însă o eroare de măsura de doar 0,02 mm la nivel ocluzal faţă de 0,1 mm in cazul
dispozitivului MT. Amprenta de pe suport plus modelele de situaţie ale maxilarelor au fost
digitalizate cu scanerul tridimensional de la firma Willitec (Munchen). Modelele nu au avut
nevoie de orientare specială in scaner, orientarea in raport cu planul de ocluzie fiind suficient ă.

Dacă amprentele sunt concludente pentru reprezentarea ocluziei, datele pot fi introduse imediat
in programul DentCAM şi corelate cu datele analizatomlui Jaw Motion Analyser. Există totuşi
posibilitatea de a completa reprezentarea amprentelor cu date ale modelului (Modul Maching:
„Complete"). In acest scop se recomandă a se observa numai suprafeţele ocluzale ale amprentei
virtuale, înlăturându-se restul de informaţii.

Datele despre mandibulă şi maxilar, astfel pregătite, au fost importate in soflul DentCAM
2.1 şi cuplate cu cele ale analizatorului JMA. Cu softul DentCAM se pot genera trei module de
vizualizare diferite: reprezentarea statică şi dinamică a datelor în modul 3D Shading (fig. 16.43.
stânga sus); reprezentarea eşantionată în timp a punctelor statice şi dinamice de contact de pe
suprafeţele de ocluzie reprezentarea oricaror secţiuni din maxilarul superior sau inferior aflate in
mişcare.

Software DentCAM cu elemente de conducere şi instrumente (foo/-uri) de vizualizare: re ţea tridimensional ă şi

contrast (jos, stânga), tool pentru ocluzie, şi tool pentru planurile de secţiune. Toate ferestrele eviden ţiaz ă
simultan dinamica mandibulară.

Reprezentarea dinamică a ocluziei în modulele de vizualizare DentCAM se calculeaz ă dupa

următorii paşi: pregătirea placutei de suport cu punctele de referinţâ pe care e fixata amprenta
ocluziei habituale cu gips cu priză rapidă -5 min; înregistrarea mişcărilor mandibulei inclusiv
montarea senzorilor şi reprezentarea punctelor de referinţă-15 min; scanarea a două modele:
maxilar şi mandibular şi a impresiunilor din cheia de ocluzie (mandibular şi maxilar) -40 min
(pentru o scanare în mod multiscan 8.5 min); prelucrarea imaginii (selectarea şi „completarea"
impresiunilor)-15/20 min; importarea secvenţelor de date m DentCAM 2.1-5 min. Contactele
ocluzale dinamice marcate cu hârtie de articulaţie montate în articulator şi „contactele virtuale"
din DentCAM arată o suprapunere a mişcărilor de lateralitate cu ghidaj dentar. La mişcările
laterale, s-au constatat 90 de contacte ocluzale dinamice pe articulator, faţă de 92 de contacte
dinamice găsite cu software-ul DentCAM.

 Numârul şi repartizarea contactelor ocluzale dinamice per dinte la dinţii superiori

Corespondenţa dintre ocluzia dinamică şi cea virtualâ indicâ exactitatea scannerului

tridimensional cu privire la descrierea mişcârilor şi determinarea interferenţelor ocluzale.
Avantajul deosebit al articulatorului virtual constă mai ales in faptul c ă raporturile ocluzale sunt
reprezentate in timp pe suprafeţele ocluzale .

 Contacte dinamice ale unei mişcări cu ghidaj dentar în faza iniţialâ a mişcârii. Bara aratâ pozi ţia planului de scanare

 Modelul de contact ocluzal dinamic în faza intermediarâ a mişcârii.

In DentCAM se poate vedea cum se prezinta detaliile reliefului pozitiv şi negativ al dintelui şi cum
oclud dinamic in imagini pe secţiune. Cu ajutorul suprafeţelor in ocluzie ale dinţilor mandibulari
şi maxilari se pot realiza diferite planuri de secţiune pentru a evidenţia relieful dintelui in ocluzie.

Plan de scanare frontal în .Plan corespondent fazei de

zona molarâ, corespunzând fazei iniţiale mişcare în direc ţia s ăge ţii.de mişcare, hiperbalans

îndirecţia sageţii.

Dacă înregistrarea mişcărilor şi suprafeţelor ocluzale sunt digitalizate şi corelate, se poate conecta
o aparatură complexă digitalâ pornind de la aplicaţii multimedia până la tehnici CAD/CAM in
vederea realizării protezelor dentare direct pe acest sistem. Realitatea virtual ă deschide noi
perspective in stomatologie.
 OBŢINEREA UNUI MODEL VIRTUAL PRIN INTERMEDIUL UNEI AMPRENTE OPTO
- ELECTRONICE

Sisteme CAD/CAM pentru model

Odata realizata amprentarea optica a câmpului protetic, stomatologului sau tehnicianului îi este
oferita posibilitatea de importare a datelor culese in programe de grafica avansat ă (tip CAD) ce au
menirea de a realiza un model virtual pe baza informaţiilor obţinute la amprentare. Modelul in
sine poate fi vizualizat tridimensional şi poate fi rotit pentru a fi studiat din diverse perspective.
Primele programe CAD/CAM ofereau doar posibilitatea de reconstrucţie manual ă a lucr ărilor
protetice (coroane, incrustatii etc); ultimele tipuri permit, pe baza conexiunii cu o baz ă de date,
accesarea unei palete largi de forme şi culori ale dinţilor (in cazul programelor dotate cu
subprograme de simulare fiind posibilă şi studierea comportamentului „coroanei" virtuale
„reconstituite" la diferite tipuri de solicitări). Astfel, in funcţie de rezultatele acestor simul ări se vor
realiza modificări ale designului iniţial al „coroanei" până la obţinerea unor profile
corespunzâtoare datelor oferite de câmpul protetic.

Din aceste baze de date se poate alege forma viitoarei coroane, contumrile individuale ale acesteia,
tipul ariei de contact cu antagoniştii, adâncimea reliefurilor negative, fa ţetele de abrazie etc. Exist ă
şi posibilitatea adaptârii individuale (dincolo de oferta standard dată de procesor) a modelelor
coroanelor (punţilor etc.) în funcţie de situaţia particulară a pacientului.

Utilizarea tehnicilor holografice

Holografîa este procesul prin care informaţia vizualâ tridimensională este înregistrată şi stocat ă
existând şi posibilitatea revizualizârii acesteia. 0 hologramă face trimiteri la o „fotografie"
bidimensională care redă o imagine multidimensionalâ sub o anumitâ iluminare.

Spre deosebire de fotografii, o imagine holograficâ are însuşirea de „paralaxă", adică posibilitatea
de a vedea oscenă din mai multe unghiuri.

Sisteme CAD/CAM pentru model

Trebuie amintită posibilitatea utilizarii hologramelor in stocarea configuratiilor spaţiale ale

formaţiunilor ADIN. înregistrarea acestora sub formă de fotografii este improprie, modelele de
lucru fumizând informaţii tridimensionale care nu pot fi redate de fotografia bidimensional ă. 0
hologramâ poate înregistra informaţiile amintite mai sus şi poate fi utilizată şi pentru măsur ători
directe. Pâstrarea pentru timp îndelungat a numeroaselor modele de studiu poate deveni
costisitoare şi incomodâ, putând fi eliminată prin înregistrarea lor pe un film holografic.
Vizualizarea lor se poate face utilizând un laser ieftin, de putere mic ă ca imagine „virtual ă" sau
„reală". Prin mutarea hologramei (sau prin mutarea ecranului), zonele de interes se pot vizualiza
şi se pot face măsurâtorile de rigoare.

Reproducerea unui model de studiu tridimensional a fost prima aplicaţie practică holograficâ
realizată in stomatologie. Combinarea dintre metodele de amprentare opto-electronice şi tehnicile
holografice au eliminat multe dintre neajunsurile stomatologiei tradi ţionale, fumizând informa ţii
de o acurateţe mult mai mare utilizatorului, conferind atributul de profesionalism activitâ ţii sale.
In prezent asemenea dispozitive sunt testate şi utilizate doar in marile centre medicale şi de
cercetare din SUA. Se aşteaptă ca tot mai multe din aplicaţiile hologramelor s ă p ătrunda şi pe acest
tărâm şi să devină convenţionale într-un viitor destul de apropiat.

CURSUL 2

MASELE CERAMICE
Provenienta termenului de ceramica este din greaca de la cuvantul
Keramos     (lut). Cel mai nobil produs al ceramicii este portelanul, denumire data
de o specie de scoica. Tehnologia de fabricatie a portelanului a fost descoperita in
China inca din 2697 i.Hr. Incepand din secolul al XVIII-lea noul produs ceramic
intereseaseaza pe cei care se ocupau de realizarea unor substituenti dentari care
pana in acest moment se realizau din oase. Initiatorul ceramicii dentare este un
farmacist DUCHATEAU (1774). Mai tarziu DUBOIS de CHEMENT continua
cercetarile si imbunatateste tehnica si primeste brevetul de fabricare.
In literatura de specialitate nu este stabilită o terminologie unic ă, fiind
deopotrivă folosiţi termenii de ceramică dentară şi porţelan dentar. Dupâ Schiiler şi
Hennicke ceramica se defmeşte printr-un complex de materiale care includ argile,
sticle şi lianţi organici. Ferrari J.L. a defînit ceramica drept un material pe bazâ de
oxizi, modelarea sa necesitând un tratament termic la temperaturi înalte şi a c ărui
microstructură prezmtă două faze (sticlă şi cristal). Acelaşi autor atribuie
legăturilor chimice, ionice, biocompatibilitatea şi efectul estetic al materialelor
ceramice. Portelanul industrial este un material cu o compozi ţie asem ăn ătoare
ceramicii, în care faza sticloasă include faza cristalin ă.
La ora actuală se consideră ceramică toate materialele anorganice,
nemetalice, obţinute la temperaturi înalte cu punct de plecare de la o pulbere, a
căror consolidare se face prm sinterizare, cristalizare sau priza unui liant.

Unii autori folosesc termenul dc ceramică, iar alţii pe cel de porţelan dentar.
Termenul de ceramică dentară pare a corespunde mai mult compoziţiei şi
proprietaţilor maselor ceramice utilizate in medicina dentara.     

Dezvoltarea maselor ceramice constituie la ora actuală unul din capitolele cele mai
interesante şi mai dinamice din studiul materialelor dentare. Deoarece
biocompatibilitatea şi estetica maselor ceramice nu sunt puse la îndoial ă, singurul
punct slab al acestora îl constituie rezistenţa mecanic ă redus ă. De aceea ceramica se
utilizează încă cu precădere pentru placarea scheletelor metalice,   care asigură
rezistenţa mecanică necesară. Biocompatibilitatea îndoielnic ă a aliajelor dentare şi
manifestarea unui interes crescand  pentru restaurările protetice fixe nemetalice au
determinat in ultima perioadă impunerea  in  practica stomatologică curentă a
sistemelor integral ceramice. Deocamdată acestea se aplică doar pentru proteze
unidentare sau pentru proteze parţiale fixe de micâ amplitudine.

STRUCTURĂ ŞI REZISTENŢĂ

Masele ceramice dentare au o structură heterogenă compusă dintr-o:

Fază amorfă (sticlă transparentă)
Fază cristalmă (opacă)
Cristalele dispersate în faza amorfă au un rol dublu:
·        Modificarea transparenţei prin reflecţie, refracţie şi absorbţie, care
să-i asigure ceramicii un aspect cât mai apropiat de cel al smalţului;

·        Creşterea rezistenţei la arderile din cuptor, respectiv a rezistenţei la

solicitările mecanice din cavitatea bucală.              

Cu toate că ceramica destinata pentru placarea unor schelete metalice prezint ă o

serie de asemânâri cu celelalte mase ceramice utilizate in medicina dentara, din
punct de vedere al compoziţiei există şi o serie de diferenţe.
 Masele ceramice pentru placare se prezinta in sistem bicomponent pulbere/lichid.
Pulberea este ambalată in flacoane de sticlâ care poartă pe ele o serie de însemne
specifice destinaţiei lor (opaquer, dentină, smalţ, colet etc.) precum şi un num ăr care
indică culoarea sau nuanţa.

Lichidul compus dm apa distilată şi alte adaosuri care-i cresc vâscozitatea este
ambalat în flacoane (din polietilenă sau alte mase plastice), prev ăzute de obicei cu
sisteme de picurare.

        In compoziţia pulberilor ceramice pentru placaj se disting componente

principale şi adaosuri. Componentele principale ale pulberii (fritei) sunt
reprezentate de feldspat (ortoclaz, albit, anortit), cuarţ şi caolin.

Feldspatul (60-80% din greutate) este din punct de vedere cantitativ substan ţa de
bază dintre cele trei componente, ortoclazul se găseşte în cantitatea cea mai mare şi
contribuie la scaderea temperaturii de ardere a masei ceramice.

Avand in vedere cerinţele calitative mari ale maselor ceramice dentare, un rol
important îl joacă gradul de puritate al materiilor prime, îndeosebi al feldspatului.
Feldspatul se obţine însă din minereu şi in funcţie de mina din care provine prezinta
mai mult sau mai puţin anumite impurităţi, de natura organic ă sau mineral ă, care
pot duce la colorări nedorite ale masei ceramice respective sau la compromiterea
proprietăţilor fîzico-chimice ale acesteia. Atunci când compozi ţia chimic ă şi
minerală oscilează, pot apare tensiuni interne care vor duce la apari ţia fisurilor
şi/sau fracturilor în grosimea masei ceramice respective.

Pentru a elimina aceste dezavantaje, firma MEGADENTA a elaborat o masă ceramică

nouă („Solution"), care nu are in compoziţia sa minereu de feldspat, ci cristal de
stâncă, o varietate transparentă, incoloră de cuarţ, caracterizat printr-o puritate
înaltă;

• Cuarţul - (15-25%) reprezintă masa  refractară la temperatura de ardere.

Dilatarea sa termica compenseaza contracţia caolinului la înc ălzire, asigurând
rezistenţa masei la variaţiile termice. Cuarţul contribuie la transluciditatea masei
ceramice.
 

• Caolinul este un aluminosilicat hidratat, fiind socotit componenta plastic ă a masei

ceramice la care participâ în proporţie de 2-3%.

Examinand datele sumare referitoare la compoziţie este şi mai evident câ

termenul de porţelan este impropriu pentru domeniul abordat, ceramica dentar ă
continand, în special, feldspat şi doar câteva procente de caolin.

Componentele principale şi adaosurile sub formâ de pulberi sunt amestecate de

producâtori in proporţii bine stabilite (constituind secrete de fabrica ţie) şi se topesc.
Răcirea se face brusc prin turnare în recipiente cu apă rece, proces care duce la
fisurâri şi fracturări ale masei de

ceramică, operaţiunea este cunoscutâ sub numele de fritare. Majoritatea

producătorilor combina două frite: o frită sticloasă fuzibil ă la temperaturi joase şi o
frită înalt fuzibilă formată din cristale de leucit, care prezinta o simetrie tetragonal ă.
Frita (produsul fritării) se fragmentează şi apoi se macina, obţinandu-se  una dintre
componentele initiale ale maselor ceramice: pulberea.

Cristalele care se găsesc in matricea sticloasă pot să creascâ in urm ătoarele

condiţii de laborator: timp prelungit de ardere (sau arderi succesive) la temperaturi
joase şi răcire lentă. Dimpotrivă, la un regim termic opus, faza cristalinâ scade in
favoarea matricei sticloase.

Ceramica de placare:            
Pentru masele ceramice folosite in tehnicile metalo—ceramice, rezisten ţa mecanic ă
a placajelor are un rol secundar, deoarece se consideră că rezistenţa finală a
restaurării este dată de componenta metalică.

Bineînţeles această afirmaţie este valabilă doar in situa ţia existen ţei unei leg ături
optime între metal şi ceramicâ. In această situaţie trebuie respectate următoarele
condiţii:

- prelucrare corectă a scheletului metalic;

- punctul de ardere al masei ceramice să fîe cel puţin cu 100°C inferior intervalului
de topire al aliajului;

- coeficientul de dilatare termica (CDT) pentru cele două materiale-aliaj, respectiv

masa ceramică să aibă valori apropiate. Aceasta se obţine in urma combinarii fazei
amorfe (CDT faza amorfă) cu cristale de leucit (CDT leucit) până la obţinerea unei
valori apropiate de coeficientul de dilatare termica al aliajelor folosite in tehnica
metalo-ceramică. Astfel prin înglobarea a 20-30% cristale de leucit în sticla
feldspatică se obţine un CDT pentru masele ceramice destinate placării aliajelor
clasice. Prin înglobarea unui procent optim de leucit în masele ceramice pentru
placarea titanului (mai puţin decât în cadrul maselor ceramice folosite la placarea
aliajelor clasice) se atinge un CDT de 8 um/m°K. In cazul maselor ceramice de
placare a aliajelor nobile cu continut scâzut de aur (de exemplu, ceramica
Duceragold sau Omega 800) este necesar un conţinut mai mare de leucit decât în
cazul maselor ceramice utilizate la placarea aliajelor nenobile, in vederea ob ţinerii
unui CDT.

Legăturile covalente dintre atomi sunt de multe ori mai putemice decât cele
metalice, însă odată deschise în urma suprasolicitărilor pot fi refacute doar sub
influenţa unor temperaturi foarte înalte.

Ceramica este un material predispus la fisurare, în materialele ceramice arse

ar exista chiar microfisuri, fapt remarcat de Grifîth înc ă de la începutul secolului
XX .

0 fisură apărută în cavitatea bucală, pe suprafaţa sau în grosimea masei ceramice,

nu va avea nici o şansă de refacere la temperatura cavităţii bucale, spre deosebire
de un aliaj, care, în urma unei deformări plastice, suferă ruperi şi desfaceri ale
structurilor atomice la temperatura mediului ambiant. La o solicitare supraliminara
fisurile deja existente in faza amorfa  se propagă până când întâlnesc un cristal (de
leucit sau inulit). Dacă solicitarea nu este prea mare şi legătura dintre cele dou ă
faze este suficient de putemică fisura se opreşte la acest nivel.
Pentru limitarea propagării fisurilor o importanţă deosebită o are şi mărimea şi
densitatea cristalelor: cu cât acestea sunt mai dese şi mai mari, fisura va întâlni in
momentul propagării mai multe obstacole până îşi va pierde complet din putere şi
se opreşte la nivelul unui cristal. O concentraţie prea mare de cristale are însâ
efecte negative asupra aspectului estetic al maselor ceramice.

Rezistenţa maselor ceramice trebuie abordată din puncte diferite de vedere în

functie de utilizarea lor: pentru placare sau pentru sisteme integral ceramice.

 Pentru placarea titanului se utilizează mase ceramice care nu conţin deloc sau
conţin foarte puţin leucit. Dimpotrivă, pentru masele ceramice cu temperatură
joasă de sinterizare ( de ex.: Duceragold - Duceram sau Omega 800 - VITA)
utilizate pentru placarea aliajelor galbene pe bază de paladiu şi a celor cu conţinut
redus aur/platină, a fost necesară augmentarea conţinutului de cristale pentru
obţinerea unui CDT de circa 16. Creşterea componentei cristaline determina, pe
lângă creşterea CDT şi o îmbunătăţire a proprietăţilor mecanice ale maselor
ceramice, lucru important pentru SIC.
Rezistenţa mecanică a unei mase ceramice creşte în situaţia când:
• Cristalele incorporate sunt cât se poate de mici;

• Concentraţia cristalină este mare;

• Distribuţia cristalină este omogenă;

• Legătura cristal-fază amorfa este puternică.

Aceste deziderate pot fi obţinute în urma unor tratamente termice inteligent
conduse. O densitate mare a cristalelor conferă masei ceramice (în urma
fenomenelor de dispersie şi absorbţie a luminii) un aspect inestetic, alb-opac.

Ceramica dentară rămâne şi in continuare cel mai bun material de placare în

protetica fîxă. Particularităţile maselor ceramice modeme utilizate în cadrul SIC se
discuta mai tarziu.

Clasificarea maselor ceramice dupa punctul de fuziune:

-Mase ceramice de fuziune inalta )1290-1370 grade C

-Mase ceramice de fuziune medie (1090-1260)

-Mase ceramice de fuziune joasa (870-1060)

 

Clasificarea maselor ceramice dupa scopul urmarit:

-mase ceramice pentru realizarea dintilor artificiali si a fatetelor prefabricate

-mase ceramice pentru realizarea coroanelor Jacket si a inlay-urilor fizionomice

-mase ceramice pentru reconstructii cerazo-metalice

Pentru fiecare dintre aceste categorii exista 3 tipuri de mase ceramice aplicate
succesiv in functie de scopul urmarit:

-masa opaca ce reprezinta stratul de baza  iar in constructiile metalo-ceramice este

stratul de legatura;

-masa dentina cu care se realizeaza refacerea morfologiei se alege dupa culoarea

dorita

-masa de glazuri sau email pentru stratul extern.

Aceste trei tipuri se deosebesc dupa diferenta de transluciditate.

Din punct de vedere tehnologic  masele utilizate in scopuri dentare trebuie sa

indeplineascaurmatoarele conditii:

-capacitate buna de modelare

-interval de vitrificare suficient de larg

-temperatura scazuta de vitrificare

-contractie mica la uscare si ardere

-rezistenta la socuritermice la temperatura de 5-60 grade Celsius

-densitate mare (porozitate incisa redusa)

-lipsa absorbtiei de apa (porozitate deschisda redusa)

-capacitate de lustruire si slefuire

-rezistenta buna la agenti chimici in special la atacul acizilor.

Specificul materiilor prime ce intra in compozitia portelanului dentar:

-Caolinul:  3-50 %  Cu cat scade aceasta cantitate dobandeste carácterul sticlei

indepartandu-se de portelanul veritabil;

-este folosit pentru a da plasticitatea materialului in fazele initiale de prelucrare.

-este un puternic opacifiant si este folosit in cantitati din ce in ce mai mici.

Cuartul este un bioxid de silicio  cristalizat

-da mases ceramice rezistenta

-transluciditate

-mentine forma in timpul arderii

Feldspatul

-importanti sunt feldspatii ortoclazi

-component principal al portelanurilor dentare

-are rol de matrice in masele ceramice dentare pentru argila si cuart

Alte substante ce intra in compozitia portelanului: agenti de flux

-fondantii,-oxizii metalici

 CURS 3

 TEHNOLOGIA RESTAURATIILOR METALOCERAMICE

DEFINITIE COROANA MIXTA - Coroana mixtă este o restaurare unidentară care
acoperă în totalitate bontul dentar, fiind constituit ă dintr-o componentă metalică
(scheletul sau suportul metalic) şi o componentâ fizionomică care acoperă
componenta metalică, mascând-o parţial sau in totalitate (placajul).
După procedeul tehnologic de realizare a componentei metalice, deosebim CM al
căror schelet rezultă prin:

turnare - din aliaje nobile

- din aliaje nenobile

- din titan pur sau aliaje de titan

• ambutisare (ştanţare)

•Sinterizare • Heratec Smtertechnik (HERAEUS)

- Degusint (DEGUSSA)

- Sinterloy (DENPAC)

•ambutisare şi sinterizare (tehnica foliilor)«Sunrise (TANAKA DENTAL)

-Ultralite (SandWDental-med)

-Ceplatec (CEPLATEC)

• galvanizare • AGC (WIELAND)

- Gammat (GRAMM DENTAL)

- Platamic (IPM PLATAMIC MARKETING DENTAL (TECHNOLOGIE)

Helioform HF600 (HAFNER)

• prin frezare • Sopha - CAD/CAM-System (SOPHA BIOCOCEPT)

- DentiCad (BEGO)

- Alldent (GIRRBACH DENTAL)

- DCS-System (GIRRBACH DENTAL)

INDICATII
Coroanele mixte însumeazâ atât avantajele coroanelor de înveli ş, cât şi pe cele ale
coroanelor jacket polimerice sau ceramice.
Avantajul major din care derivâ indicaţiile lor îl reprezintă combinarea rezistenţei
mecanice a coroanelor metalice de înveliş cu aspectul fizionomic al coroanelor
jacket.
Indicaţii majore la dinţii frontali şi premolari, dar adeseori ele pot fi utilizate şi în
zonele laterale distale ale arcadelor (cu precădere la maxilar), la anumi ţi pacien ţi.
Trebuie precizat că, destul de frecvent, efectul fizionomic realizat de CM este
inferior unei coroane jacket ceramice sau polimerice şi mult sub efectul coroanelor
integral ceramice.
Coroanele mixte sunt indicate atât ca elemente unitare (singulare), restaurând
morfologic şi funcţional un singur dinte cu diferite leziuni coronare, cât şi ca
elemente de agregare în cadrul unor punţi dentare.
INDICATII COROANA MIXTA
în edentaţile laterale ele sunt preferate ca element de agregare mezial, dar pot fi
utilizate şi ca elemente distale (de la caz la caz, în func ţie de topografîa bre şei şi de
particularităţile situaţiei clinice).
Aproape toate tipurile de leziuni coronare pot beneficia de restaurări utilizând
coroane de înveliş mixte.
Chiar leziunile coronare întinse in suprafaţă şi profunzime, care compromit total
integritatea coroanelor dentare se refac într-un prim timp prin DCR, bontul
coronar rezultat fiind ulterior acoperit de o coroana mixta
Coroana Mixta Indicatii
şine de imobilizare şi participă frecvent la elaborarea protezărilor compozite
(hibride).
Coroanele mixte sunt preferate coroanelor de înveliş ceramice, mai ales când, prin
preparaţia orală a bontului, nu se poate obţine un spaţiu suficient între acesta şi
dinţii antagonişti.
Adesea se preferă ca element de agregare o CM in detrimentul unei coroane de
substituţie (chiar în situaţiile clinice cu indica ţii care pledeaz ă pentru ambele
proteze unidentare) din raţiuni care ţin cont de ablaţia mai uşoar ă a primelor.
Una dintre cele mai frecvente indicaţii ale CM se referă la dinţii oralizaţi. In aceste
cazuri, sacrificiile de substanţâ dură de la nivelul feţelor vestibulare ale din ţilor
respectivi sunt minime.
CM sunt indicate în cazul prezenţei ocluziilor adânci acoperite şi la reconstituirea
dinţilor frontali inferiori la care pragul circular, indispensabil confec ţionârii
coroanelor jacket ceramice, este contraindicat.
CONTRAINDICATII

se referă la pacienţi tineri (sub 20 de ani) datorită volumului mare al camerei

pulpare precum şi la unii adulţi la care depulparea prealabil ă a dintelui implic ă o
serie de riscuri (de moment sau de perspectivă) pentru pacient.
ELEMENTELE COMPONENTE ALE COROANELOR MIXTE
componentâ metalicâ, de obicei turnatâ, care acoperă, în general, in întregime
bontul dentar şi asigură agregarea la acesta şi o componentă fizionomică,
polimerică sau ceramică.
Componenta metalică poate fi realizată din diferite aliaje şi are grosimi diferite:
0,35-0,5 mm pentru CMMC şi 0,25-0,4 mm pentru CMMP.
Excepţie face CMGC la care componenta metalică, obţinută prin galvanizare, are o
grosime de 0,2 mm şi scheletele realizate prin sinterizare, cu grosimi de 0,25-0,30
mm.
Componenta metalică mai poate fi realizată şi prin ambutisare Aceste cape se
acoperă în diferite zone cu „nervuri" obţinute prin sinterizare
Scheletul metalic conferă protezei unidentare rezistenţâ, suprafeţele lui fiind
prevăzute cu mijloace mecanice de retenţie (absente la CMMC), uneori elemente de
protecţie pentru componenta fizionomică.
Componenta metalicâ (fîg, 7.2S,);

•acoperă în totalitate bontul dentar, cu unele excepţii pentru CMMC;

protejează, de obicei, limita cervicală a bontului;

delimiteazâ componenta fizionomică;

asigură morfologia suprafeţelor ocluzale, respectiv, a marginii incizale (cu unele

excepţii valabile mai ales pentru CMMC);

reconstituie ariile proximale de contact (cu unele excepţii la CMMC).

Componenta metalica şi componenta fizionomicâ a coroanelor mixte metalo-
plastice (a, b, c, d) şi a coroanelor mixte metalo-ceramice (e,f,g,h).
Legătura între componenta metalică şi placajul ceramic

în cazul CMMC, legătura între componenta metalică şi placajul ceramic este de tip
fizico-chimic, prin intermediul forţelor Van der Waals intermoleculare sau forţe de
asociaţie care apar între moleculele diferitelor faze, precum şi legăturile covalente,
ionice şi metalice care se formează între stratul de oxizi metalici de pe suprafa ţa
aliajului şi oxizii prezenţi în compoziţia maselor ceramice. Lansarea unor agen ţi de
cuplare - ceramic bonding agents duce la îmbunătăţirea acestei legături metalo-
ceramice.

Cursul 4
PROTEZE PARTIALE FIXE CONFECTIONATE DIN MASE CERAMICE

Obiectivele care au condus la renuntarea privind componenta metalica a protezei partiale fixe au
fost:

-sa se reduca numarul de substante introduce in cavitatea bucala pe termen lung

-estetica deosebita asemanatoare dintilor naturali

-renuntarea la aliajele dentare (stomatologie fara metale)

-aparitia unui nou trend modern ca rezultat al concurentei.

Tehnologiile folosite pentru realizarea protezelor partiale fixe ceramice sunt:

-procedeul turnarii unor mase ceramice moderne care pot fi incalzite pana la topire si injectate in
tipare;

-procedeul copierii si frezarii

-procedeul scanarii unui obiect urmat de o frezare dirijata pe computer/ordinator (CAD-CAM)

-metoda Vita-In-ceram

-metoda Procera

-tehnologia CERCON conceputa de firma Degussa

Masele ceramice injectabile

-cunoscute sunt masele ceramice IP Empress

-tehnologia nu este prea dificila

-tehnicianul confectioneaza macheta inceara o ambaleaza obtine tiparul la fel ca la protezele fixe
traditionale;

-urmeaza, introducerea prin turnare a masei ceramice plastifiate in tipar care apoi este presata
-se asteapta racirea si se prelucreaza, se make-up, se perfectioneaza coloristic si se trimite in
cabinet pentru proba.

Procedeul copierii si frezarii

Procedeul “Celay” este foarte cunoscut si tehnica presupune realizarea unei machete dintr-o ceara
speciala apoi aceasta machete este copiata iar cu ajutorul unui aparat manual se frezeaza dintr-
un bloc de ceramica infiltrate o piesa protetica asemanatoare machetei. Mai departe scheletul
ceramic al protezei partiale fixe se completeaza cu ceramica dentara prin procedeele
clasice.Procedeul este bun deoarece scheletul metallic al protezeieste inlocuit cu unul din mase
ceramice obtinuta pe cale industriala care prezinta calitati mecanice superioare si ii lipseste
contractia la ardere.

Proteze partiale fixe realizate din mase ceramice  folosind sistemul CAD/CAM

Procedeul de baza este scanarea intraorala a unui bont dentar cavitate sau machete in ceara
(amprentarea vizuala,optica) urmata de executia tehnica. Asa a aparut sistemul
CAD/CAM( Computer Aided Design/ Computer Aided Manufactoring).

Se utilizeaza pentru frezaj blocuri prefabricate de ceramica care au rezistenta mecanica

superioara.

Cunoscute sunt mai multe sisteme printre care amintim:

·        Sistemul “CEREC, practic se elimina participarea tehnicianului dentar si scurtarea timpului
de lucru.

Realizarea unei proteze partiale fixe prin acest system presupune:

-prepararea dintilor stalpi

-se ia amprenta optica a bonturilor dentare cu o camera intra-orala speciala si se obtine un model
virtual

-se amprenteaza optic si antagonistii

-ordinatorul masinii de frezare comanda confectionarea protezei ceramice

-piesa finala se probeaza se corecteaza pe bonturi si in ocluzie apoi se cimenteaza.

Metoda In-Ceram (glasINfiltrierte AluminiumoxidCERAMik) utilizeazao pulbere ceramica

amestecata cu unlichid special care se aplica pe un model special dandu-i o exactitate a fetelor
interne ale coroanelor. Complexul se introduce intr-un cuptor si la 1120 grade se topesc
particolele de masa ceramica care se solidarizeaza poros. Pe acest complex poros se aplica cu
pensula un amestec ceramic infiltrativ care urmeaza sa se arda la 1100 grade C. Urmeaza
completarea cu ceramica Vita.
Tehnologia CERCON  are urmatoarea tehnica:

-se amprenteaza, se toarna modelul care este ulterior scanat in laboratorul de tehnica dentara;

-datele obtinute sunt transmise prin internet la Gotteborg;

-frezarea scheletului viitoarei proteze partiale fixe prin sistemul CAD/CAM dintr-un bloc de
ceramica prefabricata;

-trimiterea catre cel care l-a comandat

-cel ce a comandat scheletul completeaza restul de ceramica adaugata si arsa dupa modelul clasic.

Metodele moderne de realizare a protezelor partiale fixe conduc spre trei teluri:

-reducerea costului de productie pe piesa protetica

-cresterea spectaculoasa a productivitatii

-realizarea unor proteze fara participarea tehnicianului.

Proteze partiale fixe realizate din mase composite moderne (polisticle)

Materialul din polisticla se prezinta cu un isolator (separator)al modelului de piesa protetica si 3

materiale de modelat : o dentina opaca, dentina translucenta si un smalt. Piesa protetica modelata
in raport de dintii vecini si antagonisti este ridigizata la temperature si presiune intr-un termo-
baro-polimerizator.

Proteze partiale fixe din aliaje metalice

  

Factorii care conditioneaza inserarea unor proteze partiale fixe metalice: zona de inserare  si
anume cea laterala si starea financiara a pacientului.

Puntile total-metalice se confectioneaza in zonele laterale mandibulare si maxilare daca

considerentele financiare si estetice minimale au prioritate. Corpul de punte se modeleaza
conform zonei topografice si anume: tangential la maxilar iar la mandibula: suspendat,
punctiform individualizat sau punctiform linieform crestal. Piesele sunt trimise cabinetului de
obicei lustruite dar mai corect este ca ele sa aiba mata fata ocluzala pentru ca sa se poata
inregistra facil contactelor ocluzale premature.

Modelarea aditiva a suprafetelor ocluzale

Progresele in domeniul ocluziei dentare si a gnatologiei a avut drept rezultat obtinerea modelarii
dirijate a suprafetelor ocluzale a machetelor diverselorcoroane si proteze partiale fixe. Elementul
dominant al conceptului modelarii additive il reprezinta relatia de tip cuspid-fosa. Acest contact
permite stabilizarea mandibulei in toate sensurile, ofera eficienta masticatorie si anuleaza toate
componentele orizontale ale presiunii ocluzale asigurand pozitia stabile a dintilor in alveolele
lor(parodonto-protectiv). Modelarea clasica in bloc se face la intamplare dupa inspiratie si nu se
desfasoara step by step (dupa niste reguli). Suprafetele rezultate sunt rotunjite avand contact in
suprafata.

Modelarea aditiva pleaca de la aprecierea rapoartelor statice cuspid fosa cu antagonistii cat si a
celor dinamice.

Metoda modelarii aditive se practica dupa aceleasi reguli in cele doua situatii ocluzale: relatia
unui dinte cu doi antagonisti si relatia “un dinte cu un dinte”

Metoda modelarii aditive este singura metoda de modelare ocluzala din tehnica dentara moderna.
Cu ajutorul ei se stapaneste bine anatomia dintilor si se adapteaza cerintelor protetice curente.

Modelarea aditiva in cazul  relatiei unui dinte cu doi antagonisti

Etapa pregatitoare vizeaza:

-marcarea cuspizilor active mandibulari

-marcarea cuspizilor si crestelor mandibulare esentiale

-suprafetele ocluzale reduse, marcarea liniilor ajutatoare; la intretaierea liniilor se vor plasa
varfurile cuspizilor active mandibulari

-marcarea liniilor ajutatoare pentru dintii maxilari;la intretaierea liniilor se vor plasa cuspizii
inactivi (vestibulari maxilari)

-formarea conurilor viitorilor cuspizi activ (vestibulari);

-conurile cuspizilor sunt proiectate in fosetele antagoniste

-se realizeaza conurile cuspizilor inactivi maxilari

-intercuspidarea tuturor conurilor vestibulare

-se verifica lipsa de contact a conurilor in miscarea de propulsie (dezocluzia); conurile care se
ating se scurteaza

-se completeaza fata vestibulara conului cuspizilor activi mandibulari

-se verifica ca interpatrunderea conurilor lobilor vestibulari sa fie nedaranjanta

-urmeaza completarea crestelor esentiale ale lobilor inactivi vestibulari maxilari

-se completeaza versantii meziali si distali ai lobilor active mandibulari in sens sagital (adica
realizam crestele ocluzale)

-se completeaza versantii meziali si distali ai lobilor inactivi maxilari

-se face apoi controlul in intercuspidare maxima (se verifica cu lobii antagonisti); daca se ating se
remodeleaza;

-se verifica lobii si in miscarea de lateralitate

-urmeaza modelarea aditiva a lobilor maxilari palatinali

-se realizeaza creasta oblica a molarului prim maxilar

-completarea suprafetei ocluzale a premolarilor

-in acest stadium lipsesc doar crestele marginale meziale si distale maxilare si mandibulare care
vor fi modelate ulterior.

Modelarea aditiva in relatia cuspid-fosa in raportul dinte cu dinte

-se marcheaza pe model cuspizii vestibulari mandibulari

-se aplica conurile cuspizilor palatinali

-toate conurile cuspidiene se modeleaza la inceput se cauta o stabilizare optima ; molarul doi
inferior primeste 3 cuspizi vestibulari

-se controleaza contactul cu fosa antagonista

-se verifica intercuspidarea conurilor maxilare si mandibulare

-urmeaza completarea lobilor active mandibulari

-se completeaza fetele vestibulare

-se verifica ocluzia si contactele premature se indeparteaza

-in acest stadium intreaga fata ocluzala este inchisa

-urmeaza completarea lobilor

-se completeaza fetele externe ale viitorilor dinti

-se controleaza contactul cu antagonistii

-aditia in continuare pentru fetele ocluzale ale premolarilor maxilari, apoi molarii maxilari, fetele
ocluzale ale premolarilor mandibularisi ale molarilor mandibulari.

Aliajele utilizate in confectionarea protezelor partiale fixe

Conform clasificarii actuale sunt doua categorii de aliaje (metale);

·        Aliaje nobile

·        Aliaje nenobile

 

Nobilitatea in medicina dentara trebuie sa fie raportata la la relatia lui cu organismul gazda
(biocompatibilitate) si nu la pretul de cost.

Aliajele (metalele dentare) nobile

Aliajele dentare nobile se clasifica astfel:

-metale dentare in stare quasi-pura

-aur pe cale galvanica

-folie de aur pur

-platina sub forma de folie (sunt folosite in realizarea unor proteze partiale fixe ultramoderne
unde elementele de agregare se confectioneaza pe cale galvanica si sunt fixate la corpul de punte
prin laser.

-metale dentare cu un continut redus de aur (aliaje economice)

-metale dentare pe baza de argint- palladium

-metale dentare pe baza de palladim

-pe baza de palladium-argint

-pe baza de palladium si cupru

Trebuie remarcat faptul ca utilizarea aliajelor de aur pe baza de carate nu mai exista.

Metale (aliaje) dentare nenobile

-metale in stare “quasi-pura: titanul

-metale dentare pe baza de Cr-Co

-metale dentare pe baza de Ni-Cr

-metale dentare pe baza de Fe-Cr

Metale nobile cu inalt continut in aur

Aurul aproape pur (adica mai putin de 1000g aur la 1000g aliaj) nu prea are indicatie in
protetica dentara clasica. Dar au aparut tehnologii moderne care folosesc astfel de aliaje sub
forma de: folii plicaturate, depunere pe cale galvanica (unde este nevoie de o puritate de 99,3-
99,7%) cum ar fi: aurul (Ceplatec) sau platina (Heratec)

Aliajele dentare nobile cu inalt continut in aur se subimpart la randul in:

 

a)aliaje pentru coroane si proteze partiale fixe din metal si rasini ce contin:

-75% aur si platina(cel putin 70% aur)

-restul argint si cupru

b) aliaje pentru coroane si proteze partiale fixe metalo-ceramice

-95 % aur si platina (75% aur)

-5% adaosuri: Fe, In, Sn

Aliaje dentare nobile cu un continut mai redus in aur

a)aliaje pentru coroane si proteze partiale fixe din metal si rasini ce contin:

-60% aur si platina(50% aur si 10% platina)

-si alte metale nenobile

B)aliajele pentru coroane si proteze partiale fixe metalo-ceramice ce contin:75 % aur si

platina(50% aur)

-metale nenobile (Fe, In, Sn)

Aliaje pe baza de argint-palladiu  (Palliag) contine:

-50% argint

-10% aur

27% palladium

Aliaje pe baza de palladiu

a)aliaje pe baza de palladium-argint contin:

-50% palladium

-20% argint

-restul il reprezinta: aurul 2-5%, In, Fe, Sn.

b) Aliajele pe baza de palladium-cupru contin:

-70% palladium

-niciodata argint

-cuprul variaza intre 5-20%

-restul In, Fe, Sn

 

Aliajele nenobile se impartin:

a)Aliaje nenobile pe baza de Co-Cr ce contin:

-60% cobalt

-18-32% crom

-cunoscute sub numele de Romtecos)

Aliaje pe baza de Ni-Cr contin:

-55 % nichel

-10-30 % crom

-denumire comerciala: Wiron 77

Aliajele din Fe-Cr utilizate rar (in cazul pacientilor alergizanti la cobalt si nichel)

Titanul :

·        Este mai usor fata de alte metale(densitatea titanului este de 4,5 cea a aliajului de
aur: 15,8)

·        Rezistenta mecanica foarte buna

·        -biologic, inactive, stabil,se acopera cu un strat de oxid protector

·        Este mai ieftin decat aurul

·        Este foarte pur (99,75%). Protezele partiale fixe se confectioneaza astazi dupa o
tehnologie moderna suedeza “Procera”si anume se foloseste scanarea, frezarea exterioara
si scanteia eroziva pentru interioarele coroanelor de invelis.

Medicul dentist poarta intreaga responsabilitate in alegerea aliajului dentar pentru ca:

-numai poate sa decida

-poarta raspunderea materiala, morala si juridical

-el cunoaste potentialul allergenic al pacientului

-el cunoaste ce aliaje mai are pacientul in cavitatea bucala si trebuie sa incerce sa tinda spre
monometalism

-medicul este acela care cunoaste la ce forte sau presiuni va fi supusa proteza partiala fixa.

 
 Componenta metalica a unei proteze partiale fixe este alcatuita din scheletul elementelor de
agregare si scheletul corpului de punte.

Confectionarea componentei metalice a unei proteze partiale metalo-acrilice

Metodologia este cunoscuta deja:

-stadiul de macheta

-ambalarea machetei

-confectionarea tiparului

-pregatirea pentru turnare

-turnarea

-dezambalarea si prelucrarea

Pentru proba clinica se recomanda ca suprafetele ocluzale metalice sa fie lasate nelustruite, mate,
pentru marcarea usoara in scopul corectarii ocluziei.

Confectionarea componentei metalice a unei proteze partiale fixe metalo-ceramice

-folierea dirijata si minima a bonturilor preparate (spatiu pentru ciment);

-realizarea machetei in ceara a componentei metalice

-pregatirea machetei pentru ambalare

-turnarea

-prelucrarea scheletului metallic cu pietre diamantate

-prelucrarea scheletului metallic cu freze de metal

-inaltimea unui corp de punte contribuie mai mult decat latimea

-dublandu-se latimea se dubleaza rezistenta

-dublarea inaltimii creste rezistenta de opt ori

-dublarea latimii si inaltimii mareste rezistenta la solicitare de 16 ori

Proteze partiale fixeobtinute pe cale galvanica

Tehnologia acestor piese protetice este mai dificila si singurul care le realizeaza astazi in Romania
este Profesorul Bratu Dorin de la Facultatea de Medicina Dentara Timisoara.

 Realizarea acestor piese necesita instalatie speciala si pe scurt etapele principale sunt:
-obtinerea coroanelor pe cale galvanica care se si opacizeaza

-corpul de punte se modeleaza din ceara peste coroanele galvanice

-obtinerea corpului de punte si opacizarea lui

-corpul de punte se fixeaza adeziv cu Galvano-Comp la coroanele galvanice

-se aplica ceramica pe scheletul protezei si se finalizeaza.

Tehnologia de realizare a protezelor partiale fixe dintr-o bucata

Avantaje:

-scurteaza timpul de lucru accelerand finalizarea restaurarii

-reduce consumul de timp si energie

-dispar zonele de minima rezistenta de la nivelul zonelor de lipire

-se reduce posibilitatile de eroare prin scurtarea fazelor de lucru

Protezele fixe integral ceramice (total ceramice)

Sunt indicate doar pentru trei elemente si exista mai multe modalitati de realizare si anume, fie
prin:

-scanarea intraorala a bonturilor dentare, vecinilor si antagonistilor (amprenta optica) si

realizarea digitala a protezei dupa un soft special, urmata de frezarea acesteia dintr-un bloc de
ceramica (procedeul Cerec--3);

-proteze partiale fixe obtinute prin metodologia clasica (amprentare, modelare in ceara,
ambalare, turnare si presare) a unei mase ceramice speciale (procedeul IP Empress);

-scanarea bonturilor mobile (20000 de puncte pentru un bont mobil) transmiterea datelor
scanate la Gotteborg (Suedia) unde se confectioneaza scheletul viitoarei proteze dintr-o masa
ceramica foarte dura, urmand ca pe acest schelet sa se arda masa ceramica intr-un cuptor
obisnuit (procedeul Procera)

-modelarea scheletului corpului de punte

Confectionarea protezelor partiale fixe mixte, fie metalo-acrilice sau metalo-ceramice. In prima
faza realizam scheletul metallic pentru aceste proteze.

Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca scheletul metallic pentru protezele metalo-ceramice:

-sa reziste la rupere; sa nu se deformeze sub actiunea fortelor ocluzale

-modelat corespunzator zonei topografice; in zona frontala un raport in semisa; in zonele laterale
maxilare tangent iar pentru zonele laterale mandibulare: suspendat, punctiform individualizat ori
punctiform liniar.

-modelarea scheletului sa fie in grosime uniforma pentru ca masa ceramica sa se comporte

armonios in timpul arderii si sa lase loc pentru masa ceramica de cel putin 1,5 mm. Daca spatiul
dintre antagonisti si creasta alveolara permite, fara a subtia scheletul metallic stratul de ceramica
poate sa fie si mai mare.

-zonele de unire dintre elementele de agregare si corpul de punte san u fie retentive, sa nu
stranguleze zona, sa respecte spatiul pentru papila interdentara.

-corpul de punte sa nu compreseze papilele interdentare,san u aiba contract strans si in suprafata

cu crestele alveolare pentru igienizarea naturala si artificiala.

Conditiile respectate pentru scheletul metallic al protezelor partiale fixe metalo-acrilice

-sa reziste la rupere; sa nu se deformeze sub actiunea fortelor ocluzale

-modelat corespunzator zonei topografice; in zona frontala un raport in semisa; in zonele laterale
maxilare tangent iar pentru zonele laterale mandibulare: suspendat, punctiform individualizat ori
punctiform liniar.

-corpul de punte sa fie prevazut cu elemente de retentie pentru rasina acrilica: casete cu fatete
pentru  toate zonele topografice, bare cu bonturi mai ales pentru zonele frontale, cupe metalice cu
stifturi metalice mai ales in zonele mandibulare.

Protezele partiale speciale au corpuri de punte speciale si anume:

-in cadrul protezelor fixe din doua bucati, in care corpul de punte se toarna dintr-o bucata
impreuna cu un element de agregare, celalalt element de agregare se ancoreaza printr-o culisa ori
surub

-in cadrul protezelor mobilizabile (partiale sau totale) corpul de punte poate lua contact in
suprafata cu creasta alveolara , deoarece indepartandu-se se pot igieniza usor.

 CURSUL 5
SISTEME INTEGRAL CERAMICE PARTICULARITĂTI TEHNOLOGICE
Clasificare
Pentru a se evita confuziile, căt şi pentru folosirea unei nomenclaturi comune (de şi
SIC reprezintă încă un domeniu restrans în stomatologie) s-au impus mai multe
clasificări ale acestora. Cea mai uzitată le împarte în dou ă clase în func ţie de
tehnologia folosită la realizarea restaurării protetice:
A) Tehnici aditive
1. depunere de straturi succesive de ceramică (tehnica stratific ării)
Sisteme: Optec HSP (Jeneric/Pentron, SUA), Vitadur (Vita, Geramnia),
Duceram LFC (Ducera, Germania)
2.turnare
Sisteme: Cerapearl (Kyocera Bioceram), Dicor (DeTrey/Dentsply, Germania/SUA),
3. infiltrare şi sinterizare Sistem: InCeram (Vita, Germania)
4. injectare (presare) la temperatură scăzută sau înaltă Sisteme: IPS Empress
(Ivoclar, Liechtenstein), Cerestore (Coors Biomedical, SUA), Optec OPC
(Jeneric/Pentron, SUA), Cerapress (Schmidseder, Germania).
B) Tehnici substractive
1. strunjire (frezaj);
Sisteme: Cerec (Sirona, Cermania), Celay (Mikrona Technologie, Elveţia),
2. electroeroziune.
Restaurările ce se pot realiza cu SIC sunt: coroane de înveliş atăt în zona frontală,
căt şi în zona de sprijin (jacket ceramic), inlay-uri, faţete ceramice, proteze partiale
fixe integral ceramice.

SISTEME ADITIVE

Termenul de sistem aditiv cuprinde toate protezele care permit modelarea,

elaborarea unor restaurări integral ceramice prnind de la un volum ini ţial mai mic
pana la atingerea la morfologiei finale dorită.
In această categorie sunt reunite mai multe tipuri de sisteme:
 • sisteme realizate prin depuneri de straturi succesive;
• sisteme realizate prin turnare;
• sisteme realizate prin infiltrare şi sinterizare;
• sisteme realizate prin presare.

TEHNICA DEPUNERII DE STRATURI SUCCESIVE

Depunerea şi sinterizarea ceramicii în straturi pe un suport (folie de platin ă, model

refractar, nucleu ceramic) este procedeul care permite cel mai bun control asupra
morfologiei şi aspectului final al restaurării, fiind in prezent larg utilizat ă în
tehnologia protezelor dentare.
In cadrul SIC această tehnică este folosită pentm obţinerea de restaurări protetice
unidentare (inlay, onlay, coroane de înveliş, faţete etc.). In acest caz depunerea
ceramicii se poate face în două modalităţi:
- pe modele (bonturi) din mase refractare pe care ceramica se depune direct şi
ulterior se sinterizează;
- pe folii din aliaje nobile (aur, platină) care se mulează pe bont şi peste care se va
depune şi sinteriza in straturi masa ceramică . Aceste folii după finalizarea
restaurării pot fi lăsate pe loc (în fond tot o tehnică metalo-ceramic ă ) sau se pot
îndepărta cănd restaurararea devine in final integral ceramică. De remarcat că şi
coroana jacket clasică din ceramică care se arde pe folie de platin ă poate fi
încadrată în sistemele realizate prin depuneri de straturi succesive.
Tehnica depunerii de straturi ceramice succesive este folosit ă de urm ătoarele
sisteme: Optec HSP (Jeneric/Pentron), Ceramco (Dentsply), Cerinate (Den-Mat),
Vitadur (Vita), Allceram (Degussa). In general toate comportă aproximativ aceleaşi
etape clinico-tehnice. Pentru exemplificare prezentăm unul dintre cele mai
cunoscute sisteme care se încadrează in acest gen de tehnologie. 1

Optec HSP
Sistemul OPTEC HSP (Jeneric/Pentron, Wallingford - USA) utilizeaz ă o
ceramica sinterizată fară nucleu, straturile succesive de masă ceramic ă fiind
sinterizate pe un bont dintr-o masă refractară. Masa ceramic ă este o ceramic ă
sticloasă în care sunt dispersate cristale de leucit. De remarcat faptul c ă sistemul
OPTEC a lansat pentru prima dată în cadrul SIC agregarea cu cimenturi adezive
care presupun un dublu gravaj acid (smalţ/dentină şi ceramic ă). După amprentarea
cămpului protetic modelul de lucru obţinut se duplică din masă de ambalat care
rezistă la temperaturi foarte înalte şi pe care se ard straturi succesive de mas ă
ceramică .
Cu Optec se pot confecţiona restaurări protetice de tipul: inlay, onlay, faţete la
cazuri care prezintă ţesuturi dure dentare ce pot fi condiţionate. La ora actuală
există rezerve faţă de indicaţia procedeului în confecţionarea coroanelor de înveli ş
şi a protezelor parţiale fixe.

TEHNICA ARDERII PRIN INFILTRARE

Infiltrarea unui substrat poros de oxid de aluminiu cu o sticl ă şi sinterizarea sa

consecutivă este un procedeu relativ nou introdus in stomatologie de Michael
Sadoun. Autorul a conceput împreună cu firma Vita (Bad Săckingen, Germania)
sistemul In-Ceram, singurul care poate fi încadrat in această categorie.

In-Ceram
Sistemul In-Ceram este considerat succesorul sistemului Hi-Ceram. Prmcipiul
sistemului constă în realizarea într-o primă fază a unei cape ceramice cu con ţinut
crescut de oxizi (Al2O3, ZrO2) care se infiltrează ulterior cu o sticl ă de
aluminosilicat de lantan. Capa dm oxizi poate fi ob ţinut ă prin mai multe procedee.
In a doua etapă se definitivează forma restaurării prin depuneri de straturi
succesive de ceramică clasică. Introducerea de oxid de aluminiu in compozi ţia
maselor ceramice limitează propagarea fisurilor, iar infiltrarea cu sticla
aluminosilicatică de lanthan reduce porozitatea nucleului. Dimensiunea relativ
redusă a ionilor de Al determină o distanţă interatomică redusă cu forţe de leg ătur ă
interatomice crescute şi un numă ridicat de legături pe unitatea de suprafa ţă.

Pană în prezent se cunosc mai multe variante ale sistemului In-Ceram:

- In-Ceram Alumina - foloseşte pentru realizarea nucleului o ceramică cu conţinut
crescut de Al2O3 (85%). Nucleul din oxid de aluminiu poate fi folosit pentru
coroane de înveliş (atat în zona frontală cat şi in cea laterală), inlay-uri, onlay-uri şi
pentru proteze partiale fixe reduse cu două elemente de agregare şi un intermediar
(breşă unidentară ) în zona frontală.
- In-Ceram Spinell - diferă de In-Ceram Alumina prin adăugarea in compoziţia
masei ceramice a unei cantităţi de MgAl(spinel*). Acesta permite obţinerea de
restaurări cu aspect estetic mai bun, însă cu o rezistenţă mecanică mai sc ăzut ă decat
cele realizate cu In-Ceram Alumina. Proprietăţile fizionomice bune se obţin cu
nucleele (capele) din Spinell, mai ales la realizarea coroanelor integral ceramice din
zona frontală.
- In-Ceram Zirconia - constă in înglobarea în matricea nucleului (capei) a 30%
oxid de zirconiu şi 70% oxid de aluminiu, cu scopul îmbun ăt ăţirii parametrilor
mecanici ai restaurării. Conţinutul de oxid de zirconiu al nucleului (capei) induce o
anumită opacitate acestuia. De aceea nucleele din In-Ceram Zirconia au o serie de
limite pentru restaurările protetice unde predomină cerinţele estetice majore.
Rezistenţa mecanică crescută consecutiv utilizării oxidului de zirconiu, indic ă
această ceramică în special la unele nuclee ale protezelor partiale fixe reduse din
zona de sprijin. In ultimii ani a fost testată posibilitatea realiz ării restaurarilor
adezive din In-Ceram Zirconia in zona frontală la breşe unidentare.
Cele 3 tehnici menţionate (Alumina, Spinell şi Zirconia) folosesc ceramici cu o
compoziţie diferită, însă prezintă aceleaşi etape tehnologice.
Proprietăţile mecanice, biologice şi estetice ale materialelor utilizate în sistemul In-
Ceram au făcut ca la ora actuală să fie cel mai apreciat sistem integral ceramic.
Etape clinico- tehnice:
Pe un model duplicat realizat dintr-un gips poros special conceput pentru sistemul
In-Ceram se depune o suspensie de Al2O3 (barbotină sau SLIP') omogenizat ă în
prealabil in vid (* spinel, spineli - minereu de magneziu cristalizat în sistem cubic,
divers colorat, cu luciu sticlos şi duritate mare. El se prezint ă în diferite variet ăţi,
dintre care unele sunt folosite drept pietre semipreţioase;
SLIP (în engleză prescurtarea de la S - suspension, L - liquid, 1 - insoluble, P -
particles) – suspensie);
şi apoi cu ultrasunete în aparatul VitaSonic II.
Depunerea suspensiei de Al2O3 se face cu pensula, în mod continuu pentru a
preveni pierderea apei din cadrul acesteia şi a o menţine cat mai omogenă. Apa din
suspensie este absorbită prin capilaritate de gipsul poros asigur ăndu-se astfel un
grad crescut de compactare a particulelor de oxid. Suspensia se depune în u şor
exces după care se reduce cu un scalpel la forma dorită. In aceast ă etap ă structura
obţinută este foarte fragilă (rezistenţa la încovoiere este de aproximativ 18 MPa)
fiind necesară o manipulare atentă pentru a nu apare fisuri.
Nucleul de alumină împreună cu modelul este introdus în cuptorul INCERAMAT şi
sinterizat la 1120°C timp de 2 ore pentru a se elimina apa şi a fuziona particulele
de alumină. După o uscare de 30 minute, acest nucleu (infrastructură) este înc ălzit
pană la 1200C in decurs de 6 ore. Timpul de încălzire crescut este necesar pentru a
se evita apariţia fisurilor datorate coeficienţilor diferi ţi de dilatare termic ă ai
gipsului şi a oxidului de aluminiu care pot induce tensiuni în masa nucleului. La
120°C modelul de gips se contractă suficient pentru a se evita pericolul fractur ării
în decursul următoarei etape de încălzire rapidă pană la 1120°C.
In timpul sinterizării apare o uşoară contracţie a aluminei, de aproximativ 0,2 %
care practic poate fi neglijată. O contracţie mult mai important ă se obţine în cazul
gipsului, permiţa ndu-se astfel detaşarea structurii sinterizate din alumin ă de pe
model. Cu ajutorul unui lichid colorat (albastru), special conceput pentru acest
procedeu, structura sinterizată este verificată pentru depistarea unor eventuale
fracturi. In cazul apariţiei acestora infrastmctura din alumin ă trebuie ref ăcut ă.
0 serie de retuşuri se realizează cu o freză diamantată, trecandu-se apoi la etapa de
infiltrare a structurii poroase de alumină cu sticla de aluminosilicat de lantan.
Această infiltrare poate fi comparată pentru exemplificare, cu îmbibarea unui cub
de zahăr cu un lichid colorat.
Nucleele din alumină astfel obţinute se depun pe o folie de platină sau aur pe care
se află un strat de aluminosilicat de lantan. Depunerea lor se face astfel încat
suspensia să nu pătrunda în interiorul capelor. Capele din AL2O3 se infiltrează cu
suspensia de aluminosilicat de lantan. Apoi tot ansamblul (folie+cape) se introduce
in cuptorul Inceramat şi se sinterizează la 1100°C timp de patru ore pentru o
proteză unidentară şi de şase ore pentru o proteză parţială fîxă. In cursul acestor
etape sticla se infiltrează prin capilaritate in spa ţiile dintre particulele de Al2O3
rezultand o structură foarte compactă după ardere. Excesul de sticlă se
îndepărtează cu o freză diamantată iar apoi nucleul astfel infiltrat şi sinterizat se
sablează cu particule A12O3 avand diametrul 35-50 µm la o presiune de 3-6 bari.

După sablare nucleul (infrastructura) se plachează clasic cu Vitadur N sau mai

recent cu Vitadur Alpha şi se arde într-un cuptor de ceramică (de exemplu
Vacumat) la 960°C timp de 10 minute.
Masa de ceramică aluminoasă folosită de sistemul In-Ceram pentru realizarea
nucleului (capei) se caracterizează prin următoarele:
• cristalele de oxid de aluminiu nu se pot forma („creşte") din faza sticloas ă, ci ele
trebuiesc adăugate în topitura sticloasă. Cristalele de Al2O3 se prezintă ca o pulbere
cu granulaţie fmă cu o dimensiune a particulelor de 30µm, 20 µm sau chiar mici de
3 µm; ele trebuiesc dispersate cat mai omogen posibil;
• matricea sticloasă şi cristalele de oxid de alumimu încorporate au coeficien ţi de
dilatare termică cu valori apropiate, fapt ce influenţează pozitiv procesul de
sinterizare.
Cristalele de oxid de aluminiu au o transluciditate mai sc ăzut ă decat cristalele de
leucit, astfel ceramica armată cu oxid de aluminiu poate fi folosit ă doar pentru
elaborarea unui schelet ceramic, care va trebui placat cu o ceramic ă mai
translucidă, pentru a se îndeplini cerinţele estetice.

Infiltrarea cu sticla de aluminosilicat de lantan a nucleului de alumin ă. a)

depunerea pe suprataţa prin pensulare a urtui prim strat de suspensie de
aluminosilicat de lantan; b) infiltrarea prin capilaritate pe folia de platina; c)
nucleele infiitrate după sinterizare;

SISTEME REALIZATE PRIN PRESARE

Injectarea (presarea) unei mase ceramice plastifiate într-un tipar reprezint ă o alt ă
modalitate de realizare a protezelor integral ceramice. Ideea model ării ceramicii în
stare plastică a fost avansata încă de Scefelder în 1936.
Etapele de realizare a restaurărilor protetice integral ceramice prin injectare sunt
asemănătoare cu cele întalnite la turnarea aliajelor sau ceramicii. Intr-o prim ă faz ă
se modelează macheta, apoi pe baza acesteia se obţine tiparul prin tehnica cerii
pierdute, tipar în care se presează masa ceramică plastifiată.
In funcţie de temperatura de plastifiere a ceramicii se disting 2 tipuri de sisteme:
- sisteme cu temperatură înaltă de injectare (IPS Empress - 1100°C);
- sisteme cu temperatură scăzută de injectare (Cerestore - 160°C).
Cele mai răspandite sisteme sunt: IPS Empress (Ivoclar/Liechtenstein), Optec
OPC*
(Jeneric/SUA), Finesse (Dentsply), Cerapress (Schmeidseder/Germania) şi Cerestore
(Johnson&Johnson/SUA).

Ceramica sistemului IPS Empress se prezintă sub formă de lingouri. Procentul crescut
de leucit (40-50%) pe care îl conţine îmbunătăţeşte rezistenţa la încovoiere a matricii
sticloase, efect similar cu armarea ceramicilor aluminoase.
Sistemul Optec OPC asemănător sistemului IPS Empress din punct de vedere al
etapelor de realizare foloseşte o masă ceramică cu conţinut crescut in leucit. Cu Optec
OPC se pot realiza inlay-uri, faţete şi coroane, iar altemativ poate fi folosit la
obţinerea unui nucleu ce urmează să fie apoi placat cu ceramică feldspatic ă. Atat
Optec OPC cat şi IPS Empress folosesc temperaturi înalte de prelucrare a lingourilor
ceramice.
Cerapress (Schmidseder/Germania) este un procedeu simplificat ce poate utiliza orice
tip de ceramică sticloasă existentă pe piaţă. Presarea se realizează manual folosind un
procedeu asemănător cu cel întalnit in tehnica de îndesare-presare a acrilatului. Pe
baza machetei restaurării se obţin două jumătăţi de tipare dintr-o masă refractar ă in
care se depune masa ceramică sub formă de pastă cu o consistenţă asemănătoare celei
care se pensulează pe scheletele metalice din tehnica metalo-ceramic ă. Cele două
jumătăţi de tipare se vor suprapune şi introduce într-o presă care le va menţine unite
de-alungul sinterizării ceramicii. După desfacerea tiparului restaurarea se
dezambalează prin sablare, iar piesa astfel obţinută poate fi individualizat ă ulterior cu
mase ceramice uzuale de individualizare.
 OPC - Optimal Pressable Ceramic

Un avantaj al acestei metode este faptul că masa ceramic ă poate fi sinterizat ă în orice
tip de cuptor pentru ceramică, nefiind necesară o dotare specială.

IPS Empress
Ideea modelării ceramicii la temperatură înaltă în stare plastifiat ă (Scefelder, 1936) a
fost preluată de Wohlwend şi Sharer de la Facultatea de Stomatologie din Zurich,
care, în colaborare cu firma Ivoclar au conceput sistemul IPS Empress lansat pe piaţă
în 1990. Obiectivul lor principal a fost dezvoltarea unui sistem care să permit ă
obţinerea de restaurări integral ceramice cu proprietăţi mecanice şi estetice mai bune.
In prezent IPS Empress se găseşte la cea de-a doua generaţie numită IPS Empress 2
sistem care beneficiază şi de un cuptor mai performant - EP600.
IPS Empress are ca principiu plastifierea unui lingou din ceramică feldspatic ă cu
conţinut înalt de leucit şi injectarea ei la temperatură înalt ă (aproximativ 1100°C)
într-un tipar obţinut prin tehnica cerii pierdute. Rezultă astfel un nucleu dur, care
urmează să fie acoperit cu ceramică feldspatică in vederea individualiz ării
morfologice şi estetice. In funcţie de modul în care se realizeaz ă aceast ă
individualizare a restaurării, se descriu două tehnici:
- tehnica colorării sau a individualizării prin „pictare";
- tehnica stratificării sau a depunerii strat cu strat. Prima variant ă presupune
realizarea in prealabil a unui nucleu ceramic apropiat ca formă şi volum de
restaurarea finală peste care se depune un strat subţire de ceramică în vederea
obţmerii efectului estetic dorit. Această tehnică este folosită cu precădere la realizarea
reconstituirilor protetice unidentare (coroane, inlay-uri, onlay-uri) în zona lateral ă.

Recent, special pentm acest procedeu a fost conceput un nou tip de lingouri,
prezente în mai multe nuanţe - IPS Empress TCl, TC2, TC3, TC4 şi TC5. Pană la
apariţia acestora, pentru cele două tehnici ale sistemului IPS Empress (colorare şi
stratificare) erau folosite aceleaşi tipuri de lingouri.
 Tehnica depunerii strat cu strat (stratificare) are ca principiu realizarea unei
cape
ceramice cu dimensiuni mai reduse comparativ cu volumul restaur ării finale peste
care se depun straturile de dentină (IPS Empress Dentine) iar pentru individualizare -
IPS Empress Impulse.
Tehnica este folosită in cazurile cănd se urmăreşte obţinerea unui aspect estetic major
al reconstituirii, fiind preferată cu precădere la realizarea fa ţetelor şi coroanelor din
zona frontală. Firma Ivoclar a dezvoltat şi pentru această tehnică un tip special de
lingouri - IPS Empress TL caracterizate printr-o transluciditate superioară lingourilor
existente anterior.
De menţionat că pentru îmbunătăţirea efectelor cromatice au fost concepute şi
seturile de culori IPS Empress Stains şi IPS Empress Shade. Setul IPS Empress Stains are
12 culori diferite (9 culori pentru caracterizare şi 3 culori de baz ă ), sub form ă de
pastă, care se pensulează direct pe suprafaţa ceramicii, iar apoi se ard în cuptorul de
ceramică.
După preparaţie, cu ajutorul cheii de culori a sistemului IPS Empress se determină
culoarea bontului preparat. De aceasta se va ţine seama la alegerea lingourilor
ceramice şi în final la nuanţa materialului pentru modelul pe care se va realiza
individualizarea restaurării după obţinerea nucleului ceramic. Materialul pentru
acest model este fotopolimerizabil, fiind livrat sub form ă de past ă în seringi.
Macheta nucleului se realizează din ceară, iar apoi cu tijele de injectare fixate se
ataşează la un dispozitiv cilindric de centrare a machetelor, parte component ă a
setului de ambalare (chiuvetă, material de ambalare şi dispozitiv de centrare a
machetelor). Acest dispozitiv prezintă aceleaşi dimensiuni cu cele ale lingoului de
ceramică şi a tijei de turnare. Intr-o singură chiuvetă nu se ambalează mai mult de
trei machete pentru dinţi frontali şi două pentru dinţi laterali (în func ţie de volumul
restaurării). Pentru ca tiparul să poată rezista la presiunea de 3,5-4-bari şi la
temperatura de 1100°C dezvoltate în timpul injectării, firma Ivoclar a conceput un
material special de ambalat. După priza materialului de ambalat se introduce tiparul
într-un cuptor de preîncălzire şi se creşte temperatura cu aproximativ 3-6°C pe
minut pană la 850°C. Se menţine tiparul la această temperatură timp de aprozimativ
90 minute în vederea eliminării cerii şi preîncă lzirii.
 Tiparul astfel obţinut este pregătit pentru injectare. Se aleg lingourile
de ceramică feldspatică (IPS Empress TL sau IPS Empress TC) cu conţinut
crescut de leucit in funcţie de nuanţa aleasă şi se introduc in cilindrul de
injectare. In tipar între lingou şi pistonul de injectare se interpune o tij ă
din Al2O3 şi se introduce acest ansamblu în cuptorul de injectare - IPS
Empress EP500 sau mai recent EP600
In incinta cuptorului de injectare temperatura este crescută cu aproximativ
60°C pe minut pană la 1100°C. Această temperatură se menţine constantă
pe parcursul întregului proces de injectare. După aproximativ 20 minute
de la atingerea temperaturii de 1100°C, (timp necesar plastifierii
ceramicii), se începe procesul de injectare propriu-zis la o presiune de 4
bari. Pistonul de injectare progresează cu aproximativ 0,3 mm pe minut.

Etape din cursul obţinerii nucleului ceramic. a) în timpul ambal ării

cilindrul de injectare trebuie să fie dispus perpendicular pe baza tiparului
în care urmează să se realizeze injectarea; aceasta pentru ca pistonul şi tija
de injectare sa acţioneze pe o singura directie. b) cuptorul în care are loc
eliminarea cerii şi preîncălzirea tiparului, este programabil, fiind controlat
de un microprocesor, c) tiparul scos din matricea în care a fost turnat,
împreună cu tijele de injectare inserate din A^O.i. d) introducerea tiparului
în cuptorul de injectare.

In timpul tratamentului termic formarea („creşterea") cristalelor se

face printr-o cristalizare controlată de suprafaţă spre deosebire de sistemul
Dicor la care aceasta are loc în urma unei cristalizări controlate în volum.
După dezambalarea nucleului ceramic prin sablare cu Al2O3 şi
secţionarea tijei de injectare infrastructura se pregăteşte pentru arderea
straturilor de ceramică Empress pentru placare. Aceasta se face după cum

75
am mai menţionat în două moduri:
- prin colorare (pictare) şi individualizare cu IPS Empress Shade sau
IPS Empress Stains;
- prin depunerea de straturi succesive (stratificare) de IPS Empress
Dentine şi IPS Empress Impulse.
Nuanţele maselor ceramice pot fi alese conform cheii de culori
Chromascop a firmei Ivoclar.

Straturile de ceramică pentru individualizare se depun prin

pensulare pe nucleul ceramic aplicat pe un model special, ata şat la o tij ă
prevăzută cu striuri. Aceste striuri permit ca prin vibrare să se obţină
compactarea particulelor din suspensia de ceramică depusă pe nucleu.
Materialul pentru acest model este fotopolimerizabil fiind livrat sub form ă
de pastă în seringi cu mai multe nuanţe.
Restaurarea finalizată se verifică in cavitatea bucal ă şi apoi se
pregăteşte pentru fixare. Redăm alăturat etapele fixării unei restaurări
protetice realizată cu sistemul IPS Empress:
- gravarea intradosului restaurării cu acid fluorhidric (solu ţie 4,9%) timp
de 60 secunde;
- silanizarea intradosului restaurării timp de 60 secunde şi aplicarea
adezivului;
- gravarea suprafeţelor dentare cu acid fosforic 37% timp de 30-60
secunde pentru smalţ şi 10-15 secunde pentru dentină ;
- aplicarea primerului şi adezivului pe suprafaţa dentară;
- alegerea culorii cimentului ce urmează a fi utilizat şi fixarea propriu-zis ă
. Aditional la sistemul IPS Empress au fost concepute tijele CosmoPost
realizate dintr-o ceramică ZrO2-TZP (TZP - Tetragonal Zirconia

76
Polycrystals). La o temperatură de peste 1170°C, ZrO2 formează o reţea
tetragonală. Adiţia de ¥203 permite stabilizarea acestei reţele de-a-lungul
procesului de fabricare cand se revine la temperatura ambiant ă, rezultatul
fiind un ZrO2 stabil cu o dimensiune a particulelor mai mică de 0,4 \im
numit ZrO2-TZP. Acestea pot fî folosite şi la realizarea de DCR-uri prin
două tehnici:
- direct, in cabinet, prin realizarea reconstiuirii înjurul tijei CosmoPost cu
ajutorul unui compozit;
- indirect, in laborator, pe baza unei amprente se realizează macheta DCR-
ului din ceară în jurul tijei, se ambalează şi se injectează ceramica. Se
obţine astfel un DCR din ceramică IPS Empress care are ca miez o tijă
CosmoPost. Pentru realizarea de reconstituiri cu acest sistem a fost
conceput un tip special de lingouri ceramice - IPS Empress Cosmo.

Cursul 6

SISTEME ADITIVE
CLASIFICARE

sisteme realizate prin depuneri de straturi succesive;

sisteme realizate prin turnare;

sisteme realizate prin infiltrare şi sinterizare;

sisteme realizate prin presare.

TEHNICA DEPUNERII DE STRATURI SUCCESIVE

77
Depunerea şi sinterizarea ceramicii în straturi pe un suport (folie de
platină, model refractar, nucleu ceramic) este procedeul care permite cel
mai bun control asupra morfologiei şi aspectului final al restaur ării, fiind
in prezent larg utilizată în tehnologia protezelor dentare.
UTILIZARE

In cadrul SIC această tehnică este folosită pentru obţinerea de restaurări

protetice unidentare (inlay, onlay, coroane de înveli ş, fa ţete etc.).
In acest caz depunerea ceramicii se poate face în două modalit ăţi:
pe modele (bonturi) din mase refractare pe care ceramica se depune direct
şi ulterior se sinterizează;
pe folii din aliaje nobile (aur, platină) care se muleaz ă pe bont şi peste care
se va depune şi sinteriza in straturi masa ceramică.
Aceste folii după finalizarea restaurării pot fi l ăsate pe loc (în fond tot o
tehnică metalo-ceramică ) sau se pot îndepărta cănd restaurararea devine
in final integral ceramică.
De remarcat că şi coroana jacket clasică din ceramică care se arde pe folie
de platină poate fi încadrată în sistemele realizate prin depuneri de straturi
succesive.
Tehnica depunerii de straturi ceramice succesive este folosit ă de
următoarele sisteme:

Optec HSP (Jeneric/Pentron)

Ceramco (Dentsply)

Cerinate (Den-Mat)

Vitadur (Vita)

Allceram (Degussa).

In general toate comportă aproximativ aceleaşi etape clinico-tehnice.

Pentru exemplificare prezentăm unul dintre cele mai cunoscute sisteme

78
care se încadrează in acest gen de tehnologie.
Optec HSP
Sistemul OPTEC HSP (Jeneric/Pentron, Wallingford - USA) utilizeaz ă o
ceramica sinterizată fară nucleu
straturile succesive de masă ceramică fiind sinterizate pe un bont dintr-o
masă refractară
Masa ceramică este o ceramică sticloasă în care sunt dispersate cristale de
leucit
De remarcat faptul că sistemul OPTEC a lansat pentru prima dată în cadrul
SIC agregarea cu cimenturi adezive care presupun un dublu gravaj acid
(smalţ/dentină şi ceramică)
După amprentarea campului protetic modelul de lucru obţinut se duplică
din masă de ambalat care rezistă la temperaturi foarte înalte şi pe care se
ard straturi succesive de masă ceramică .
DIN OPTEC se realizeaza…..

se pot confecţiona restaurări protetice de tipul: inlay, onlay, fa ţete la cazuri

care prezintă ţesuturi dure dentare ce pot fi condiţionate

La ora actuală există rezerve faţă de indicaţia procedeului în confecţionarea

coroanelor de înveliş şi a protezelor parţiale fixe
TEHNICA ARDERII PRIN INFILTRARE

Infiltrarea unui substrat poros de oxid de aluminiu cu o sticl ă şi

sinterizarea sa consecutivă este un procedeu relativ nou introdus in
stomatologie de Michael Sadoun

Autorul a conceput împreună cu firma Vita (Bad Săckingen, Germania)

sistemul In-Ceram, singurul care poate fi încadrat in aceast ă categorie.
In-Ceram

Sistemul In-Ceram este considerat succesorul sistemului Hi-Ceram

79
Principiul sistemului constă în realizarea într-o primă faz ă a unei cape
ceramice cu conţinut crescut de oxizi (Al2O3, ZrO2) care se infiltreaz ă
ulterior cu o sticlă de aluminosilicat de lantan

Capa din oxizi poate fi obţinută prin mai multe procedee.

IN-CERAM

In a doua etapă se definitivează forma restaurării prin depuneri de straturi

succesive de ceramică clasică

Introducerea de oxid de aluminiu in compoziţia maselor ceramice

limitează propagarea fisurilor, iar infiltrarea cu sticla aluminosilicatic ă de
lanthan reduce porozitatea nucleului

Dimensiunea relativ redusă a ionilor de Al determină o distanţă

interatomică redusă cu forţe de legătură interatomice crescute şi un număr
ridicat de legături pe unitatea de suprafaţă.
variante ale sistemului In-Ceram: 1.In-Ceram Alumina

1.In-Ceram Alumina - foloseşte pentru realizarea nucleului o ceramic ă cu

conţinut crescut de Al2O3 (85%)

Nucleul din oxid de aluminiu poate fi folosit pentru coroane de înveli ş (atat
în zona frontală cat şi in cea laterală), inlay-uri, onlay-uri şi pentru proteze
partiale fixe reduse cu două elemente de agregare şi un intermediar (bre şă
unidentară ) în zona frontală.
2.- In-Ceram Spinell

- In-Ceram Spinell - diferă de In-Ceram Alumina prin adăugarea in

compoziţia masei ceramice a unei cantităţi de MgAl(spinel*)

Acesta permite obţinerea de restaurări cu aspect estetic mai bun, însă cu o

rezistenţă mecanică mai scăzută decat cele realizate cu In-Ceram Alumina

Proprietăţile fizionomice bune se obţin cu nucleele (capele) din Spinell, mai

ales la realizarea coroanelor integral ceramice din zona frontal ă.
- In-Ceram Zirconia

80
- In-Ceram Zirconia - constă in înglobarea în matricea nucleului (capei) a
30% oxid de zirconiu şi 70% oxid de aluminiu, cu scopul îmbunăt ăţirii
parametrilor mecanici ai restaurării
Conţinutul de oxid de zirconiu al nucleului (capei) induce o anumit ă
opacitate acestuia
De aceea nucleele din In-Ceram Zirconia au o serie de limite pentru
restaurările protetice unde predomină cerinţele estetice majore
Rezistenţa mecanică crescută consecutiv utilizării oxidului de zirconiu,
indică această ceramică în special la unele nuclee ale protezelor partiale
fixe reduse din zona de sprijin
In ultimii ani a fost testată posibilitatea realiz ării restaurarilor adezive din
In-Ceram Zirconia in zona frontală la breşe unidentare.

Cele 3 tehnici menţionate (Alumina, Spinell şi Zirconia) folosesc ceramici

cu o compoziţie diferită, însă prezintă aceleaşi etape tehnologice.

Proprietăţile mecanice, biologice şi estetice ale materialelor utilizate în

sistemul In-Ceram au făcut ca la ora actuală să fie cel mai apreciat sistem
integral ceramic.
Etape clinico- tehnice:

Pe un model duplicat realizat dintr-un gips poros special conceput pentru

sistemul In-Ceram se depune o suspensie de Al2O3 (barbotină sau “SLIP”)
omogenizată în prealabil in vid (* spinel, spineli - minereu de magneziu
cristalizat în sistem cubic, divers colorat, cu luciu sticlos şi duritate mare.

El se prezintă în diferite varietăţi, dintre care unele sunt folosite drept

pietre semipreţioase;
CE INSEAMNA SLIP?

SLIP (în engleză prescurtarea de la S - suspension, L - liquid, I - insoluble,

P - particles) – suspensie);

81
şi apoi cu ultrasunete în aparatul VitaSonic II.
TEHNOLOGIA DE LUCRU
Depunerea suspensiei de Al2O3 se face cu pensula, în mod continuu
pentru a preveni pierderea apei din cadrul acesteia şi a o menţine cat mai
omogenă
Apa din suspensie este absorbită prin capilaritate de gipsul poros
asigurăndu-se astfel un grad crescut de compactare a particulelor de oxid
Suspensia se depune în uşor exces după care se reduce cu un scalpel la
forma dorită
In această etapă structura obţinută este foarte fragilă (rezistenţa la
încovoiere este de aproximativ 18 MPa) fiind necesară o manipulare atent ă
pentru a nu apare fisuri.

Nucleul de alumină împreună cu modelul este introdus în cuptorul

INCERAMAT şi sinterizat la 1120°C timp de 2 ore pentru a se elimina apa
şi a fuziona particulele de alumină
După o uscare de 30 minute, acest nucleu (infrastructură) este încălzit
pană la 1200C in decurs de 6 ore.
Timpul de încălzire crescut este necesar pentru a se evita apariţia fisurilor
datorate coeficienţilor diferiţi de dilatare termic ă ai gipsului şi a oxidului
de aluminiu care pot induce tensiuni în masa nucleului.
La 120°C modelul de gips se contractă suficient pentru a se evita pericolul
fracturării în decursul următoarei etape de încălzire rapid ă pană la
1120°C.

In timpul sinterizării apare o uşoară contracţie a aluminei, de aproximativ

0,2 % care practic poate fi neglijată.

O contracţie mult mai importantă se obţine în cazul gipsului, permiţandu-

se astfel detaşarea structurii sinterizate din alumin ă de pe model

82
Cu ajutorul unui lichid colorat (albastru), special conceput pentru acest
procedeu, structura sinterizată este verificată pentru depistarea unor
eventuale fracturi.

In cazul apariţiei acestora infrastructura din alumină trebuie refăcută.

O serie de retuşuri se realizează cu o freză diamantată, trecandu-se apoi la

etapa de infiltrare a structurii poroase de alumin ă cu sticla de
aluminosilicat de lantan.

Această infiltrare poate fi comparată pentru exemplificare, cu îmbibarea

unui cub de zahăr cu un lichid colorat.

Nucleele din alumină astfel obţinute se depun pe o folie de platină sau aur
pe care se află un strat de aluminosilicat de lantan.

Depunerea lor se face astfel încat suspensia să nu pătrunda în interiorul

capelor.
Capele din AL2O3 se infiltrează cu suspensia de aluminosilicat de lantan.
Apoi tot ansamblul (folie+cape) se introduce in cuptorul Inceramat şi se
sinterizează la 1100°C timp de patru ore pentru o proteză unidentară şi de
şase ore pentru o proteză parţială fîxă.
In cursul acestor etape sticla se infiltrează prin capilaritate in spa ţiile dintre
particulele de Al2O3 rezultand o structură foarte compactă după ardere.
Excesul de sticlă se îndepărtează cu o freză diamantată iar apoi nucleul
astfel infiltrat şi sinterizat se sablează cu particule A12O3 avand diametrul
35-50 µm la o presiune de 3-6 bari.

După sablare nucleul (infrastructura) se plachează clasic cu Vitadur N sau

mai recent cu Vitadur Alpha şi se arde într-un cuptor de ceramic ă (de
exemplu Vacumat) la 960°C timp de 10 minute.

83
Caracterizarea masei ceramine din In-Ceram

cristalele de oxid de aluminiu nu se pot forma („creşte") din faza sticloasă,

ci ele trebuiesc adăugate în topitura sticloasă.

Cristalele de Al2O3 se prezintă ca o pulbere cu granulaţie fina cu o

dimensiune a particulelor de 30µm, 20 µm sau chiar mici de 3 µm; ele
trebuiesc dispersate cat mai omogen posibil;

matricea sticloasă şi cristalele de oxid de alumi niu încorporate au

coeficienţi de dilatare termică cu valori apropiate, fapt ce influen ţeaz ă
pozitiv procesul de sinterizare.
Proprietati

Cristalele de oxid de aluminiu au o transluciditate mai sc ăzut ă decat

cristalele de leucit, astfel ceramica armată cu oxid de aluminiu poate fi
folosită doar pentru elaborarea unui schelet ceramic, care va trebui placat
cu o ceramică mai translucidă, pentru a se îndeplini cerinţele estetice

CURSUL 7

84
CULOAREA ÎN PROTETICA FIXA

In stomatologie, în general şi în protetică, în special, forma, poziţia şi culoarea dinţilor sunt

elemente care participă la definirea fizionomiei feţei, precum şi a personalit ăţii pacientului.

Culoarea dinţilor naturali variază de la individ la individ şi poate fi foarte greu influenţată prin
diferite procedee în clinică (de exemplu înâlbirea dinţilor).

La acelaşi individ, culoarea dinţilor omologi este identică, pe când cea a dinţilor vecini difer ă. In
grupul dinţilor frontali, incisivii laterali prezintă cea mai deschisă nuanţă, centralii au o nuanţă
mai închisă, iar caninii prezintă cea mai închisă nuanţă.

Dentina are o culoare gălbuie, iar smalţul este gri-albăstrui. Marginea incizal ă la frontali, fiind
lipsită de dentină, are nuanţa smalţului. Astfel faţa vestibulară a unei coroane are trei nuanţe: mai
închisă la colet, jumâtatea cervicală (cu un strat de smalţ mai subţire) prezintă o nuanţâ mai
deschisă decât coletul şi în sfârşit jumătatea incizalâ (cu smalţ gros) are nuanţa cea mai deschisă.
Tinerii au dinţi cu nuanţe mai deschise decât adulţii vârstnici, iar bătrânii au dinţi mai g ălbui sau
mai gri. Culoarea dinţilor este influenţată atât de diferite procedcee terapeutice (tratamente
endodontice, obturaţii etc.), cât şi de igiena bucală (acumulările de placă pot determina
modificarea aspectului cromatic). La fumători, pe coroanele dentare apare o pigmentare
caracteristică, de culoare maro. O serie de aberaţii cromatice ale coroanelor dentare apare in
cursul unor anomalii genetice, ca dentinogenezele şi amelogenezele imperfecte ereditare, precum
şi în cursul anomaliilor de culoare dobândite, ce se datorează pigmentărilor intrinseci din cursul
fazei de apoziţie şi/sau calcificare a ţesuturilor dure dentare. La originea acestora din urmă se pot
menţiona diferite etiologii ca: tratamente cu tetraciclină, eritroblastoza fetal ă, porfiria, fluoroza
dentară, hipoplaziile de smalţ etc.

In stomatologia restaurativă naturalul este suplinit de artificial. Diferitele materiale pe care la

avem astăzi la dispoziţie pot reproduce cu o fidelitate remarcabilă cromatica dinţilor naturali.

Adeseori în protetica fixă practicianul este obligat să insere o restaurare în imediata vecinătate a
dinţilor naturali. In aceste situaţii, pe lângă formă şi poziţie, reuşita obţinerii unui efect cromatic
identic cu dintele vecin natural este decisiv. In redarea cromaticii unei restaur ări dentare trebuie
să ţinem cont şi de condiţiile particulare de luminozitate ale cavităţii bucale.

Culoarea este proprietatea corpurilor de a produce anumite senzaţii vizuale, fie datorit ă faptului
că orice corp absoarbe o parte din radiaţiile ce compun lumina albă (ochiul percepe doar
radiaţiile reflectate), fie datorită capacităţii corpurilor de a emite luminâ cu o compozi ţie care
depinde de modul de excitare şi de natura corpurilor.
Culoarea ar putea fi definită ca fiind senzaţia produsă de totalitatea radiaţiilor luminoase de
diferite frecvenţe care permite ochiului să deosebească între ele două părţi vecine, omogene şi
egal iluminate, văzute simultan.
Excitaţia care generează senzaţia de culoare se poate datora:
• unei radiaţii electromagnetice monocromatice cu o lungime de und ă în spectrul vizibil - culoare
spectrală sau nuanţă;
• unui amestec de două sau mai multe culori spectrale. Culoarea aparentă a unui obiect este
influenţată de proprietăţile lui fizice, de natura luminii incidente, de relaţia lui cu alte obiecte
iluminate, precum şi de subiectivismul pacientului.

ASPECTE FIZICE ALE PERCEPERII CULORII

Senzaţia de culoare este legată de prezenţa luminii, respectiv a unui stimul de culoare. Pnvite din
punct de vedere fizic, informaţiile cromatice sunt mediate de unde electromagnetice ce provin din
spectrul luminii vizibile pentru ochi.
Spectrul vizibil reprezintă un segment restrâns din domeniul electromagnetic. Lungimea de und ă
a luminii vizibile este de 380-780 nm. Diferitele valori cuprinse între aceste limite, corespund,
fiecare în parte, unei anumite culori spectrale.
Razele luminoase cu lungimea de undă mai scurtă decât 380 nm, numite raze ultraviolete, X şi
gama, precum si razele cu lungime de undă mai lungă decât 780 nm, infraroşii, microunde, TV şi
radio nu sunt percepute de ochiul nostru .Unele ipoteze asupra naturii luminii au fost formulate
încă din antichitate, însă primele explicaţii ştiinţifice ale fenomenelor optice au ap ărut abia la
sfârşitul secolului al XVII-lea, odată cu teoria corpuscular ă a lui Newton si teoria ondulatorie a
lui Huygens. Rezultâ că lumina este de natură electromagnetică şi are un caracter dual: de
undă şi de corpuscul.
Viteza de deplasare a luminii depinde de mediu:
c = 300000 km/s în vid, c = 124000 km/s în diamant, c = 225000 km/s în apă, c= 198000 km/s în
sticlâ.
Inţelegerea naturii luminii, a modului de percepţie de către ochi şi a interpretării ei ca şi culoare
la nivel cerebral este importantă pentru succesul restaurărilor estetice.
In continuare, prezentăm câteva proprietăţi ale luminii, care ne pot ajuta să înţelegem fenomenele
care se produc în cursul obţinerii unei anumite culori a diferitelor materiale de restaurare.

Refracţia

Când o rază luminoasă trece dintr-un mediu în altul se refractâ, adicâ îşi schimbă direc ţia de
propagare. Indicele de refracţie este dat de fbrmula:
n = sin i / sin r, unde i si r sunt unghiurile de incidenţă şi, respectiv, de refracţie.

Cu cât indicii de refracţie a două substanţe au valori mai apropiate, cu atât sunt mai asemăn ătoare
caracteristicile optice ale substanţelor respective. Astfel indicii de refrac ţie ai materialelor
fîzionomice este bine să fie cât mai apropiaţi de cei ai ţesuturilor dure dentare.

Dispersia
Dacă lumina albă solară străbate o prismă, raza luminoasâ se dispersează. Apare aşa-
numitul spectru colorat sau optic, descris pentru prima datâ de Isaac Newton în anul 1666, în
care se pot deosebi, cu ajutorul organului vizual, diferite culori, aşa-numitele culori spectrale.
Lungimile de undă corespunzătoare pentru acest spectru sunt situate între 380 şi 780 nm. Incepe
cu violet, care are cea mai mică lungime de undâ şi cea mai putemică refracţie, se continuâ cu
albastru, verde, galben, portocaliu şi se termină cu culoarea roşie, care are cea mai mare lungime
de undâ . Rezultă ca lumina albă este un amestec de culori spectrale.

Absorbţia
Unele substanţe au proprietatea de a absorbi anumite domenii spectrale din lumina albă
incidentâ, pe care le transformă în caldurâ. Domeniile restante se reflectă, dând naştere culorilor
cromatice. Dacă un material absoarbe un anumit procent din toate lungimile de und ă, senzaţia
vizuală va fi de gri, culoare acromatică. Absorbţia neuniformă a diferitelor lungimi de und ă
determinâ diferite grade de luminozitate.

Reflexia

Majoritatea obiectelor pe care le vedem sunt vizibile, deoareee ele reflect ă lumina. Anumite
substanţe reflectă lumina direct la suprafaţă. Dacă suprafaţa este perfect plană, fascicolul este
reflectat paralel, dând naştere luciului metalic . Dacă sunt reflectate toate razele luminoase
suprafaţa devine alb-argintie. Metalele care apar colorate absorb anumite domenii ale lungimilor
de undă. Faptul este de reţinut, deoarece in protetica fixă se utilizează o serie de aliaje dentare.

Remisia
Remisia reprezintă reflexia difuză a luminii la nivelul unei suprafeţe rugoase Suprafaţa va apare
mată.
Ca urmare a incidenţei luminii pe suprafaţa unui corp, acesta poate să apară luminiscent,
transparent, translucid sau opac.

Luminiscenţa
Sub denumirea de fenomene luminiscente sunt cuprinse fenomenele de emisie a luminii care nu
au origine termică, ci sunt produse sub acţiunea radiaţiei unei surse exterioare. Atomii sau
moleculele trec din starea normalâ într-o stare energetică superioara, numită stare de excitaţie,
după care urmează o emisie luminoasă prin revenirea particulei excitate la starea normal ă.
Fotoluminiscenţa este luminiscenţa provocată prin excitarea atomilor cu ajutorul unor radia ţii
electromagnetice, iar fotoluminiscenţa temporară se numeste fluorescenţâ.
Fluorescenţa în luminâ vizibilâ
Insuşirea fluorinei (CaFs) de a se prezenta prin refracţie in culoarea galbenă şi prin
reflexie in culoarea verde a atras atenţia încă din evul mediu, cu prilejul folosirii la cuptoarele de
extras fierul din minereu, ca fondant. Numele ei derivâ de la însuşirea de a fluidifica fonta şi ea
la rândul ei a dat numele de fluorescenţă fenomenelor optice asemănătoare cu cel prezentat de
fluorină.
In 1852 Stokes descoperă Legea excitaţiei, conform căreia substanţa fluorescentă emite o
radiaţie de lungime de undă mai mare decât lungimea de undă a radiaţiei care a provocat
excitaţia. De aici rezultă că lumina monocromatică roşie şi cu atât mai mult radiaţiile infraroşii
nu pot provoca fluorescenţă. In realitate însâ şi radiaţiile din infraroşul apropiat produc uneori,
dupâ cum rezultă din experimente mai recente, fluorescenţă în lumină vizibilâ (fenomen
antisokes). Din spectrul vizibil cele mai active radiaţii sunt cele albastre, indigo şi violete.
In prezent se cunosc foarte multe substanţe naturale sau artificiale fluorescente în lumin ă vizibil ă:
săruri de uraniu ,fluorina, petrolul şi derivatele sale, fluoresceina, eozina, fuxina etc.
• Fluorescenţa în ultraviolet
Pornind de la legea lui Stokes, cercetările s-au îndreptat spre regiunea ultraviolet ă a spectrului.
Diferitele substanţe minerale şi organice au proprietatea de a prezenta in lumină ultraviolet ă o
fluorescenţă caracteristică. Energia radiantă emisâ de aceste materiale are o frecvenţă mai redusă
decât cea absorbitâ. De exemplu structurile dintelui natural sub acţiunea excitaţiilor ultraviolete
emit o fluorescenţă alb-verzuie. De aceea in unele materiale fizionomice s-au adăugat agenţi
lîuorescizanţi, cum ar fi: ceriu, samariu, uraniu în ceramica dentară.
Transparenţa
Materialele transparente transmit lumina aproape în totâlitate (absorbţia este minimă),
fascicolul de lumină rămânând paralel. Exemple: acrilatele transparente, unii polimeri, sticla,
masele ceramice incizale.
 Transluciditatea

Transluciditatea reprezinta proprietatea materialelor de a transmite lumma, dar ele nu sunt

sunt transparente datorita refracţiei. Exemple: unii polimeri, ceramica, silicat cimenturile silicat.

Opalescenţa
Dinţii naturali, mai ales in porţiunea incizală, realizează un efect de împrăştiere a luminii,
care crează senzaţia de culoare alb-albăstmie, când aceştia sunt priviţi din diferite unghiuri.

Opacitatea
Materialele opace nu permit transmisia luminii. Ea este absorbitâ puternic, iar procentul reflectat
e minim. Exemple: metalele şi opaquerii.
Apariţia multitudinii de nuanţe se datorează tuturor acestor fenomene, dar şi
repartiţiei spectrale a luminii, fie aceasta naturală sau artificială

Senzaţia de culoare a dintelui natural ca rezultat al tuturor acestor fenomene: absorbţie, remisie,
reflexie prin cristalele incolore ale smalţului şi dentinei. La graniţa dintre straturile dentare,
lumina este retractatâ, împrăştiată şi reflectată. Senzaţia tipicâ de culoare a unui dinte este de gri
la nivel incizal şi se continuă cu albăstrui spre cervical. La nivelul coletului capătâ o nuantă de
roşu-gălbui.

ASPECTE FIZIOLOGICE ALE PERCEPERII CULORII

In afară de cele şapte culori care alcătuiesc spectrul solar, ochiul nostm distinge un număr
destul de mare de culori intermediare. Perceperea culorilor obiectelor este in funcţie de
capacitatea lor de a absorbi sau de a reflecta razele luminoase cu diferite lungimi de und ă. Dac ă
obiectele absorb toate undele luminoase, ele apar de culoare neagră, dacă le reflectă pe toate apar
de culoare albă, iar dacâ absorb numai o parte a undelor luminoase, iar pe cealalt ă o reflectâ,
atunci obiectele au culoarea undelor luminoase reflectate.
Celulele vizuale care percep culorile sunt celulele cu conuri, celulele cu bastonaşe neavând
această proprietate. Pata galbenă şi in special foveea centralis, fiind alcătuită numai din celule cu
conuri, percepe cel mai bine culorile.
Din punct de vedere fiziologic 6 milioane de celule cu conuri din retină, care sunt
împărţite in trei tipuri în funcţie de pigmenţii de culoare, sunt responsabile de perceperea culorii.
Pentru a determina senzaţia de culoare, stimulul luminos trebuie:
1. sâ depăşească o intensitate minimă, un anumit prag;
2. sâ acţioneze pe o durată minimâ;
3. sâ întâlnească o anumită suprafaţă a retinei.
Excitaţiile de la nivelul retinei determină o stimulare a celulelor vizuale, adic ă a celulelor cu
bastonaşe (aproximativ 120 de milioane/ochi), responsabile de percepţia alb-negru (vedere
crepusculară, scotopică) şi a celulelor cu conuri fotosensibile (aproximativ 6 milioane/ochi),
responsabile de vederea diurna (vedere colorată, fotopică). Informaţia vizuală ajunge de-a lungul
nervilor optici la nivelul scoarţei şi determină acolo o senzaţie vizualâ. Aşadar, culoarea rezult ă ca
produs al organului vizual doar în creier.

Cele mai reprezentative teorii in legăturâ cu mecanismele vederii culorilor (prelucrarea în

continuare a excitaţiilor luminoase care pătrund) sunt actualmente teoria tricromatică (a lui
Young-Helmholz) şi teoria culorilor complementare a lui Hering (1920).
După teoria tricromatică sau teoria culorilor fundamentale, cunoscută şi sub numele de teoria
Young-Helmholz, ar exista in conuri trei tipuri de substanţe chimice diferite, ceea ce le confer ă
acestor celule sensibilitate la culorile albastru, verde şi roşu. Radiaţiile descompun substanţa
fotosensibilă, pigmenţii din conuri sensibili la culori fiind combinaţii de retinal şi fotopsin ă.
Vârfurile de absorbţie pentru lungimile de undâ de 445, 535 şi 570 nm caracterizează
pigmenţii din cele trei tipuri de conuri, m functie de absorbţia razelor de lumină. Aceasta explic ă
cum retina poate diferenţia culorile.
In urma unor experimente, sensibilitâţile spectrale ale celor trei tipuri diferite de conuri la om s-
au dovedit a fi in mod fundamental a luminii de către cele trei tipuri de pigmenţi fotosensibili
găsiti în conurile respective. Aceste curbe pot explica cel mai bine fenomenul vederii culorilor
Materia este, ca şi energia, incoloră. Culoarea este o senzaţie mediată exclusiv de analizatorul
vizual. Doar datorită analizatorului vizual al privitorului, obiectele şi întreaga lume
înconjurătoare apar colorate.
Faptul că nu toate obiectele au aceeaşi culoare se datorează structurilor moleculare diferite.
Datorită acestui fapt, ele absorb o parte diferită a spectmlui sursei luminoase. Componenta
spectrală a luminii care nu este absorbită, adică fie refîectată, fie transmisă (in cazul obiectelor
transparente) formează excitaţia colorată a organului vizual şi este responsabil ă de culoarea de
suprafaţă, aşa-numita culoare a corpurilor sau culoare la inspecţie. In cazul reflexiei sau
transmiterii complete, un obiect apare alb, iar in cazul absorbţiei complete, dimpotriv ă, negru.

VALENŢE ŞI CLASE ALE CULORILOR

Ochiul, respectiv creierul omului este capabil să perceapă „rotund" şapte milioane de
senzaţii colorate (valori ale culorilor) diferite, aşa-numite valenţe ale culorilor, culori echivalente
simţurilor fiziologice . Valenţele culorilor se diferenţiazâ în două clase:

1. Clasa culorilor acromatice.

Culorile acromatice sunt aşa-numitele culori ale seriei gri. Ele încep cu negrul cel mai
intens şi trec peste diferitele nuanţe de gri până la albul cel mai deschis.

2. Clasa culorilor cromatice.

Culorile cromatice ale corpurilor se caracterizează prin trei însuşiri independente
(dimensiuni ale culorilor), care împreunâ permit o descriere exactă a unei valen ţe de culori.
Aceste dimensiuni ale culorilor sunt nuanţa sau tonul, luminozitatea sau strălucirea şi saturaţia
sau intensitatea, toate foarte importante in stomatologie.
Nuanţa culorii este dată de lungimea de undă a radiaţiei monocromatice. Există şapte
nuanţe: roşu, orange, galben, verde, albastru, indigo şi violet.

Satumţia este determinată de raportul cantitativ dintre culoarea spectrală şi culoarea albă, care se
combină pentru a da culoarea considerată. Pomind de la culorile spectrale, care sunt culori
saturate sau pure, se poate obţine orice culoare nesaturată prin adaosuri de diterite cantita ţi de
alb.

Strălucirea culorii este determinatâ de:

- energia luminoasă radiată sau de energia reflectată sau transmisă de corp;
- sensibilitatea ochiului pentru diferite lungimi de undâ ale spectmlui luminos.

CULORI PRIMARE, SECUNDARE, COMPLEMENTARE ŞI DE COMPENSATIE

In cadrul clasei culorilor cromatice, culorile primare se deosebesc de cele secundare.
Culorile primare sunt roşu (lungime de undă definită de 700 nm), verde (546,1 nm) şi albastru-
violet (435,8 nm). împreună aceste trei culori primare dau culoarea albă. Nici una dintre ele nu
poate fi obţinută prin amestecarea celorlalte două. Amestecate în proporţii variabile ele pot da
orice altă culoare.
Culorile secundare sunt combinaţii a câte două culori primare: galben (părţi egale de roşu şi
verde), albastru-verde (părti egale de albastru şi verde) şi violet (parţi egale de roşu şi albastru).
Dacă se variază proporţia culorilor primare se obţin alte culori (de exemplu mult ro şu, pu ţin
verde: roşu-orange; puţin roşu, mult verde: galben-verzui). Prin astfel de amestecuri aditive se pot
obţine toate celelalte culori, inclusiv cele din domeniul purpuriu (combina ţii de albastru-violet şi
roşu).
Prin culori complementare înţelegem două sau mai multe excitaţii de culoare, respectiv douâ
culori care se potrivesc exact (aşa-numitele culori pare), care, dac ă, cad in acela şi loc pe retin ă,
respectiv dacă se amestecă în proporţia corectă, dau senzaţia de culoare albâ. Perechile de culori
ale căror spectre individuale se însumează şi formează un spectru întreg, adică culoarea albă,
sunt spre exemplu galben-orange şi albastru, albastru-verde şi roşu, albastru-violet şi galben,
precum şi purpuriu şi verde.
Culorile de compensaţie sunt excitaţiile de culoare, respectiv culorile a căror amestec determină o
senzaţie de culoare acromatică diferită de alb (gri).

POSIBILITAŢI DE INFLUENŢARE A PERCEPERII CULORII

Calitatea perceperii culorii unui obiect, aşa-numita culoare a corpurilor este influen ţat ă de diver şi
parametrh, dintre care amintim:
Factori fiziologici, respectiv patologici ai organului vizual al privitorului
La peste 90% dintre oameni organul vizuală funcţionează corect, ceea ce înseamnâ că toţi percep
la fel culorile. La 9% dintre bârbaţi şi cca 0,5% dintre femei este afectată perceperea culorii
(Silbemagl şi Despopoulos 1991, citaţi de 44). Se deosebeşte o scâdere, respectiv dispari ţia
perceperii culorii roşii (protanomalie, respectiv protanopie), a culorii verzi (deuteranomalie,
respectiv deuteranopie) şi albastre (tritanomalie, respectiv tritanopie). Dispariţia completă a
perceperii culorilor se numeşte monocromazie. Este lesne de înţeles câ cei cărora le este afectată
perceperea normală a culorilor nu pot practica specialitatea noastrâ.
Intensitatea iluminării existente
La o iluminare slabă sau prea puternică culorile sunt mai greu de recunoscut şi deosebit. De aceea
în stomatologie se recomandă determinarea culorii la lumină naturală, de obicei dimineaţa.
Compoziţia spectralâ a luminii care acţioneazâ
Cele mai frecvente surse de luminâ in cabinetele stomatologice sunt incandescente şi fluorescente,
deci nu emit o luminâ albâ, pură. O lumină incandescentă obişnuită emite o concentraţie crescut ă
de unde galbene, comparativ cu cele albastre şi albastre-verzi, iar plafonierele fluorescente emit
concentraţii crescute de unde albastre .
Artiştii îşi aleg în mod tradiţional studiorile iluminate dinspre nord, deoarece această lumină se
apropie de cea albă, care cuprinde tot spectrul şi e considerată standard. Ea are un index de
interpretare a culorii CRI (color rendering index) apropiat de 100, corespunzător luminii
standard.
De multe ori circumstanţele ne obligă să utilizăm surse artificiale de lumină. In aceste cazuri
este preferată lumina fluorescentă corectatâ cromatic, care poate avea un CRI de până la 90
(după Bergen şi McCasland).
In funcţie de situaţia iluminâriî (a compoziţiei spectrale a sursei luminoase) se schimb ă şi
compoziţia spectrală a luminii reflectate sau transmise de obiectul iluminat, respectiv culoarea
percepută, nuanţa de culoare. Acest lucru este valabil nu doar pentru lumina artificial ă (de
exemplu lumina roşie-galbenă a unei lămpi incandescente), ci şi pentru lumina zilei, care variazâ
în funcţie de momentul zilei, anotimp şi vreme (umiditate, poluare).
Seara şi dimineaţa undele luminoase scurte (albastre şi verzi) sunt r ăspândite şi doar cele lungi
(dinspre capâtul roşu al spectmlui) penetreză atmosfera. Lumina din zori şi din amurg este bogat ă
în galben şi orange şi săracă în albastru şi verde.
O altă sursâ de lumină de referinţă e temperatura culorii, care este raportatâ la culoarea unui corp
standard negru incandescent. Astfel 1000°K este roşu, 2000°K galben, iar 8000°K albastru
deschis. Lumina zilei are o temperatură a culorii de 6500°K.
Faptul că senzaţia de culoare depinde de mai mulţi factori subliniază necesitatea de a defini câteva
repere pentru lumina artificială, la care să ne referim când stabilim culorile.
In Germania, norma pentru lumina medie naturală a zilei este D65 sau conform normei DIN
5033 luminâ C, care corespunde la o temperatură de emisie a gazelor de 6500 Kelvin, iar în SUA
este D75. Sursele de lumină emit radiaţii cu intensitate maximă în domeniul spectral de 500-570
nm (culoarea verde). Lumina naturală de seară, conform normei DIN 5033 lumina A, emite
radiaţii cu intensitatea maximă in domeniul spectral al luminii roşii, iar temperatura
corespunzătoare este de2850Kelvin.
Culoarea mediului înconjurător ( contrastul spaţial)
Şi în cazul aceleiaşi iluminări şi priviri, culoarea poate fî percepută diferit, condi ţionat de culorile
mediului înconjurător (contrast simultan). Acelaşi ton de culoare apare, condi ţionat de
mecanismele de adaptare ale ochiului, mai închis pe un fond deschis şi mai deschis pe un fond
închis. Acesta este şi motivul pentru care, spre exemplu dinţii oamenilor cu tegumente închise la
culoare par mai albi decât ai celor cu tegumente deschise.
Creierul poate fi înşelat la percepţia culorilor. Exemplul clasic este discul lui Benham Dac ă discul
alb-negru e iluminat şi rotat, el apare colorat.

Timpul privirii unei culori

La o privire mai îndelungatâ o culoare este percepută altfel, mai puţin saturată şi str ălucitoare
decât în primul moment când o privim. Acest fenomen de schimbare a culorii îl întâlnim spre
exemplu într-o încăpere iluminată de lumina incandescentă gălbuie, pe care după un timp o
percepem albă. Simultan saturaţia culorii complementare creşte. Astfel se explic ă de ce alegerea
culorii poate fi facilitată prin vopsirea pereţilor in albastru deschis (culoare complementar ă cu
galben) şi privirea periodică a acestora la alegerea culorii.
Culori percepute imediat inainte (contrast temporal)
Dacă privim o culoare peste un anumit timp (adaptare locală) şi in final privim o suprafaţă albă
apare culoarea opusă, aşa-numita culoare postimagine (de exemplu după roşu apare verde) =
contrast succesiv. Dacă in loc de suprafaţa albă privim o suprafaţă de altâ culoare, aceasta din
urmâ se amestecă cu culoarea opusă primeia.
Structura formei şi suprafeţei obiectului
Forma obiectului poate să influenţeze din când în când putemic culoarea perceput ă. Nu rar
obiecte de aceeaşi culoare, dar cu structură de suprafaţă diferită (de exemplu mat şi lucios) sunt
percepute diferit ca şi culoare.

Factori psihologici
O anumită aşteptare din partea privitorului poate să influenţeze percep ţia culori^
Unghiul din care privim contează de asemenea.

METAMERIA ŞI CONSECINŢELE EI

Unele culori au proprietatea ca in anumite condiţii identice de iluminare să determine

aceeaşi senzaţie de culoare (respectiv valenţă de culoare) privitorului. Prin modificarea rela ţiilor
de iluminare şi prin aceasta a compoziţiei spectrale a luminii ele nu mai sunt văzute identic, deci
au o reflectanţă spectrală diferită. Reflectanţa spectrală reprezintă raportul dintre intensitatea
fluxului rediant şi cel incident. Culori cu asemenea proprietăţi sunt denumite metamere
(condiţionat identice\ iar fenomenul care stă la bazâ metamerie. .
Doar dacă douâ culori ale corpurilor au aceeaşi compoziţie spectrală şi prin aceasta aceeaşi
capacitate de absorbţie, ele sunt identice indiferent de iluminare (culori necondiţionat identice).
Şi in stomatologie se întâlneşte acest fenomen, de exemplu la confecţionarea coroanelor şi
intermediarilor PPF mixte, nepermiţând imitarea unei culori existente. Drept urmare, orice
reproducere a culorii, când se lucrează cu alte materiale, este identică doar la o anumitâ
iluminare. Schulze descrie acest fenomen în 1975 ca pe un model coloristic:
„Dacă vrem sâ imităm un model străin, aceastâ problemâ este practic aproape imposibilâ,
deoarece instructorul străin, in general, a lucrat cu alte matenale. Noi putem obţine doar culori
condiţionat identice şi e imposibil să cerem ca reproducerea să fie identică pentru mai mult de o
iluminare" . Noi ne străduim să reproducem o culoare la lumina zilei, deşi şi aceasta este
condiţionată de momentul zilei, de anotimp precum şi de vreme. Kuppers, in 1978, ajunge la
urmâtoarea concluzie: „Intr-un proces de reproducere nu se poate reda culoarea original ă
deoarece este posibilă doar identitatea condiţionată. Din nenumăratele situaţii de iluminare,
putem ţine cont la reproducere doar de una singură" . De aceea este imposibilă redarea culorii
unui dinte din compozit sau ceramică în proporţie de 100% in toate condiţiile de iluminare (vezi
situaţiile când medicul ia culoarea la o sursâ de lumină din cabinet şi tehnicianul la cea din
laborator).

SISTEME DE ORDONARE A CULORILOR

In scopul de a sistematiza culorile şi valenţele de culori, de-a lungul timpului s-au creat
diferite sisteme de ordonare a culorilor. Exemple de pionieri in acest domeniu sunt Johann
Heinrich Lampert (1772, Piramida culorilor) şi Philipp Otto Runge (1810, Sfera culorilor), iar
pentm zilele noastre Wilhelm Ostwald (1963, Conurile duble) şi Manfred Richter (1950, Harta
de culori DIN).
Cel mai râspândit sistem mondial de ordonare a culorilor este cel creat de pictorul
american Albert Henry Munsell, în 1915. în cadrul acestui sistem de clasificare culorile sunt
redate prin mici pătrate în cele trei direcţii ale spaţiului, exprimându-se astfel dimensionalitatea
culorii.
Culorile la fel de deschise - totul se referâ la albul ideal - sunt situate orizontal în acelaşi
plan. în cadrul aceluiaşi plan, culorile sunt clasificate în funcţie ,de satura ţie (intensitate). Cu cât
saturaţia e mai mare, cu atât ele sunt mai îndepârtate de axă. Culorile cu aceeaşi intensitate,
situate în diferite planuri, se găsesc pe un cerc. Rezultă astfel un corp rotund, a şa-numitul corp
colorat al lui Munsell . Fiecare culoare in cadrul sistemului Munsell poate fi definită prin trei
parametrii:
1. ton sau nuanţă (Hue);
2. saturaţie sau intensitate (Chroma);
3. grad de strălucire sau luminozitate (Value).
Nuanţa este determinatâ de lungimea de undă reflectatâ sau/şi transmisâ. în sistemul Munsell
nuanţa are 10 gradaţii: galben, galben-roşu, roşu, roşu-purpuriu, purpuriu, purpuriu-
albastru, albastru, albastru-verde, verde, verde-galben . Fiecare gradaţie la rândul ei are mai
multe gradaţii (ex. 1R, 2R, 10R), are la rândul lor se mai subîmpart (ex. 4.3 G, 8.1 GR). Nuanţele
dinţilor naturali se situează cel mai frecvent între G şi GR.
Saturaţia este datâ de concentraţia pigmentului.
Dinţii naturali au saturaţia cuprinsă între 0,5 şi 4.
Luminozitatea este relativâ. Ea este o consecinţă a cantităţii de energie luminoasă reflectatâ sau
transmisă de obiect. Dinţii naturali au o luminozitate cuprinsă între 5,5 şi 8,5 fotoni .

Prin măsurarea parametrilor de mai sus se poate indica exact o anumitâ nuantâ
In 1978, CIE (Commision Intemationale de l'Eclairage) a măsurat după o metodă proprie culorile
din „Munsell Book of Colors" şi le-a reprezentat grafic într-o retea de coordonate .

Nuanţa şi saturaţia sunt reprezentate sub forma unui cerc, iar strălucirea, a treia coordonat ă,
corespunde cu axa verticală a spaţiului de culoare. La nivelul axei verticale (axa griurilor) sunt
redate toate valorile de gri, de la negru (jos) până la alb (sus).

PRINCIPII DE BAZĂ PENTRU DETERMINAREA CULORII ÎN PROTETICA FIXĂ

Din cele relatate până acum rezultă că în elaborarea restaurărilor protetice o redare exactă
a culorii dinţilor pierduţi nu este posibilâ. Pentru a ajunge totuşi la o situaţie optimă

urmaţi următoarele sfaturi:

1. suprafaţa dinţilor naturali trebuie să fie curăţată in ziua determinării culorii şi în ziua probei,
respectiv a fixării. De aceea este indicatâ o igienizare prealabilă a dinţilor;

2. determinarea culorii nu trebuie să se facă dupâ un tratament dentar prelungit, deoarece

suprafeţele dentare care nu sunt umezite de salivă sau apă se usucă. Astfel opacitatea din ţilor
creşte;

3. prin umezirea dinţilor naturali şi a dintelui din cheia de culori se poate realiza o egalizare a
stmcturii de surprafaţâ (a texturii);

4. determinarea culorii trebuie să se facă la lumină naturală şi comparativ şi la lumină artificialâ

(incandescentă şi fluorescentă). Dacă este posibil se preferă lumina zilei. Cele mai favorabile sunt
zilele luminoase (ideal este un cer uşor înnorat, între orele 10-11 şi 14-15). Soarele putemic de
amiază trebuie evitat la alegerea culorii;

5. deoarece culoarea mediului înconjurâtor (şi aici menţionăm in special ro şul buzelor)
influenţează culoarea dinţilor, determinarea trebuie să se facă cu buzele retractate şi relaxate. Este
sigur că nuanţa rujului şi a îmbrăcâmmtei pot influenţa culoarea dinţilor. De aceea este indicat ca
la determinarea culorii sâ nu se foloseasca rujul , fardurile şi îmbăcămintea colorată. Mediul
înconjurător trebuie să fie neutru dm punct de vedere cromatic;

6. durata de privire trebuie să fie scurtă (maxim 5 secunde) pentru a preveni schimbarea
perceperii ochiului;

7. dintele din cheie trebuie ţinut m aceeaşi poziţie cu dintele natural;

8. atunci când determinarea culorii se face cu greutate, se utilizeazâ mostre confec ţionate,
modificate. Modificârile, respectiv combinaţiile se realizează astfel:

a) dintelui artificial confecţionat i se şlefuieşte coletul;

b) dintele artificial confecţionat are suprafaţa orală acoperită cu un strat opac de lac de
argint;

9. cavitatea bucală a pacientului să fie la înălţimea ochilor practicianului;

10. determinarea culorii se face la începutul şedinţei pentru ca ochii medicului s ă fie odihni ţi;

11. între determinări ochii se relaxează prin privirea unui obiect albastru;
12. prin îngustarea fantei palpebrale cantitatea de lumină ce ajunge la celulele cu conuri scade şi
permite celulelor cu bastonaşe (localizate la periferie) să discrimineze str ălucirea culorilor;

13. mostrele se schimbă repede;

14. caninul, având cea mai mare saturaţie a nuanţei dominante corespunzâtoare dmţilor naturali,
va fî utilizat ca element de referinţâ în alegerea culorii;

15. pentru ca restaurarea protetică să aibă un aspect cât mai natural, va trebui să ţine ţi cont de
variaţia culorilor pe arcadă, după cum urmează: incisivii superiori au aceeaşi satura ţie cu
premolarii, incisivii inferiori au un grad mai mic de saturaţie decât incisivii superiori, iar caninii
cu două grade mai mult decât incisivii superiori;
16. Dacă întâmpinaţi greutăţi în alegerea culorii, alegeţi întotdeauna culoarea cu saturaţia mai
scăzută şi strălucirea mai crescută, deoarece saturaţia crescută şi strălucirea scazută dau opacitate
restaurării.
Este bine sâ ţinem cont de factorii enumeraţi, deoarece culoarea coletului, luciul de suprafaţă,
structura şi transluciditatea dintelui din cheia de culori au o influenţâ hotârâtoare asupra culorii
reconstituirii. .
- Borenstein (12) atrage atenţia asupra altui aspect: sub influenţa luminii ultraviolete din ţii
naturali au o culoare alb-albăstruie. Acest efect de fluorescenţă ar trebui s ă fie prezent şi la din ţii
artificiali. O egalizare greşită (fluorescenţâ prea slabă sau prea puternică) devine evidentă in
încăperi cu radiaţii ultraviolete (de exemplu in discoteci). Dacă atât dinţii naturali, cât şi cei
artifîciali invecinaţi prezintâ aceeaşi reacţie la lumina ultravioletâ, atunci şi nedoritul fenomen al
metameriei devine mai puţin evident la lumina zilei.
Intre timp au apărut dinţi din polimeri şi ceramicâ pentru coroane de înveli ş sau pentru placajele
coroanelor şi PPF , care nu conţin componente radioactive, utilizate in trecut pentru obţinerea
fluorescenţei şi care dau rezultate foarte bune.

CHEI DE CULORI

Metoda vizuală de determinare a culorii cu ajutorul cheilor de culori a r ămas chiar şi în prezent
cea mai raspânditâ în practică.

Un sistem ideal de chei de culori trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

1. să redea paleta de culori a dinţilor naturali;
2. dinţii artifîciali din cheie să fie ordonaţi în grupe pe tonuri de culori (Hue);
3. dinţii artificiali din cheie să fie confecţionaţi din acelaşi material ca şi materialul de placare
(polimer, material compozit sau ceramică);

4. materialele de placare să fie disponibile şi sub formă de ic;

5. mostra culorii complete sub formă de lamă de cuţit trebuie să fie comparabil ă cu placarea
restaurării;

6. în cadrul grupei de tonuri de culori intensitatea foiţelor trebuie s ă se modifice treptat;

7. dacă culoarea aleasă este între două probe de culoare, trebuie să fie posibilă obţinerea ei prin
amestecarea de părţi egale din cele două culori;

8. cheia de culori ar trebui sâ fie diferită pentru diferitele structuri de suprafa ţă.
Producătorii de materiale de placare şi dinţi artificali utilizează diferite sisteme de chei de
culori. De aceea la alegerea culorii trebuie folosit sistemul de chei de culori al firmei a c ărui
produs îl vom utiliza.
 Cheile de culori ale firmelor specializate sunt structurate pe grupe de tonuri de culori. In
cadrul unei grupe de tonuri de culori, mostrele au o intensitate a culorii diferită. Practicianul
trebuie să cunoascâ această ordonare.

Dacâ alegerea culorii nu o realizează tehnicianul, toate informaţiile trebuie transmise in

formă scrisă şi corect interpretate. In special la restaurările metalo-ceramice şi/sau integral
ceramice se poate ajunge la rezultate proaste prin egalizarea incorectă a culorilor. Pentru a evita
aceste potenţiale greşeli este bine ca alegerea culorii să se facă şi de către tehnicianul care
confecţionează lucrarea. Acesta devine astfel capabil să materializeze restaurarea conform celor
vâzute şi nu a celor dictate. Medicul poate fi de faţă şi este bine să consemneze în scris opţiunea.
Aşadar ceea ce văd patru ochi este mai mult decât văd doi. In fiecare echip ă exist ă „înţelegeri
tâcute" care funcţionează şi sunt verificate de-a lungul a mulţi ani. Procedeul este simplu, dar are
câteva dezavantaje:
- s-a demonstrat faptul că cheile de culori nu acoperă toată gama cromatică a dinţilor
naturali;
- există diferenţe de culori între cheile aceleiaşi firme;
- dinţii artificiali din chei nu sunt confecţionaţi respectând tehnologia de laborator sau
cabinet (lucru necunoscut sau neglijat de către mulţi practicieni);
- subiectivismul - perceperea senzaţiei luminoase diferâ de la individ la individ, de la o zi
la alta şi de la o sursă luminoasă la alta.
Bergen a demonstrat că diferenţierea, perceperea şi descrierea culorilor poate fi
îmbunătăţită prin antrenament.
Exemplificăm în continuare câteva dintre cheile de culori mai cunoscute ale firmelor VITA
şi IVOCLAR.
Cheia de culori de la VITA a apărut pe piaţă în 1956, când s-au confecţionat primele
coroane Jacket din ceramică. în cadrul ei există 4 grupe de culori, fiecare având 3-5 grade de
densitate (include luminozitatea şi intensitatea). Grupele de culori sunt următoarele:
A maroniu-roşcat (A1-A2-A3-A3,5-A4);
B galben-roşcat (B 1-B2-B3-B4);
Cg ri (Cl-C2-C3-C4);
D gri-roşcat (D2-D3-D4).
Avantajele acestei chei de culori sunt următoarele:
- dinţii din cheie prezintă formă asemănătoare cu cea a dinţilor naturali,
- spaţiul de culoare coincide cu cel al dinţilor naturali,
- utilizare facilă.
Există însă şi dezavantaje:
- prin simplificare, domenii întregi de nuanţe pot fi omise;
- repartiţie inegală (grupele C şi D apar mai frecvent);
- densitatea nu acoperă tot spectrul dinţilor naturali.
Actualmente, cheia de culori VITAPAN classical este recomandată pentru dinţii polimerici, iar
VITA Lumin-Vacuum pentru cei din ceramică.
Sistemul de culori VITAPAN 3D-MASTER este un sistem mai nou de determinare a culorii dinţilor
conceput după un principiu sistematic de ordonare metrică a culorilor. El ţine cont de cele trei
dimensiuni ale culorilor (3D): lummozitate, intensitate şi nuanţă. Spectml acoperă culorile cele
mai frecvente ale dinţilor naturali. Cota de incidenţă este de aproximativ 96%. O acoperire de
100% ar creşte sortimentele de culori încât ar face întregul sistem nerentabil.
VITAPAN 3D-MASTER împarte spaţiul de culori in 5 trepte de luminozitate, 3 trepte de intensitate
pentru nuanţa medie (M) şi 2 trepte de intensitate pentru nuanţele gălbui (L) şi roşietice (R).
Pentru toate caracteristicile frecvenţa este maximă in zona mijlocie a spaţiului de culoare. Spre
exemplu luminozitate 3 prezintă 50%, iar 2 şi 4, 46% din dinţii studiaţi.
Acest nou sistem prezintă o serie de caracteristici:
- simplu, sigur şi corect;
- sistematizat;
- se bazează pe un principiu metric de ordonare a culorilor;
- alegerea este simplâ;
- reproducerea este sigură;
- determinarea se face rapid.
In general într-un spaţiu restrâns culorile sunt greu de diferenţiat. La acest sistem distan ţele sunt
astfel alese încât să poată fi bine diferenţiate. Sistemul VITAPAN 3D-MASTER este singurul la ora
actuală elaborat dupâ un principiu sistematic de ordonare metrică. El acoperă spectrul metric,
sistematic, uniform şi complet.
Cheia de culori a firmei IVOCLAR, CHROMASCOP, prezintâ 5 grupe de culori (alb, maro deschis,
roşcat, gri, maro închis), fiecare având 4 trepte de intensitate.
Avantajele acestei chei sunt următoarele:
- corpul cheii se poate dezinfecta;
- dintele din cheie se poate steriliza;
- este ergonomic.
Desigur că pe piaţă există un număr considerabil mai mare-de materiale şi chei de culori. In
Europa şi în ţara noastrâ, mai cunoscute şi utilizate sunt cele menţionate mai sus.
Fiecare cheie de culori are o zonă opacă, o culoare de colet, de corp şi una incizal ă (fîg).
Selecţia culorii constă în alegerea dintelui din cheie, care pare cel mai natural.
Atunci când utilizâm SIC comunicarea culorii dentinei preparate laboratorului este
de un real folos. Pentru aceasta se utilizează chei de culori pentru dentină.
Majoritatea cheilor de culori comerciale nu acoperă toatâ gama de culori întâlnit ă la
dinţii naturali şi treptele cheii nu ating limita percepţiei vizuale. Utilizarea mai multor chei de
culori este o cale de a extinde gama lor.

INFLUENŢE SPECIFICE ASUPRA DETERMINARII ŞI COMPARĂRII CULORII

In protetica fixă, determinarea culorii reprezintă procedeul care se desfaşoar ă pe pacient şi

care permite evidenţierea culorii dinţilor restanţi cu ajutorul unei chei de culori. Astfel devine
posibil ca materialul sau materialul de placaj să corespundâ tonului de culoare a dinţilor naturali.
Prin termenul de comparare a culorilor înţelegem procedeul de a utiliza astfel materialele
de restaurare şi/sau placare, încât să atingem un ton de culoare şi o transluciditate care s ă
corespundă culorii dinţilor restanţi.
Prin prelucrarea şi stratificarea corectă a materialelor de placat tehnicianul încearc ă s ă
egalizeze dinţii restanţi ca formă, culoare, transluciditate şi structur ă de suprafaţă. Determinarea
şi egalarea culorii sunt influenţate de mai mulţi factori:
1. structura dinţilor naturali diferă de materialul cheii de culori. Dinţii naturali şi artificiali
absorb şi reflectă diferit spectrul sursei de lumină. Această diferenţă determinâ imposibilitatea
egalizârii culorii pentru orice iluminare, adică a evitării fenomenului de metamerie;
2. gradul de absorbţie şi reflexie spectrală diferă între cheile de ceramic ă, polimeri şi
materiale compozite;
3. mostre diferite ale aceleiaşi firme, deşi au acelaşi număr, se deosebesc prin
comportamentul la absorbţie şi reflexie; .
4. dacă controlul de calitate al firmei lasă de dorit, pot apare diferenţe în cadrul produselor
aceleiaşi firme;
5. orice restaurare metalo-ceramică necesitâ un material opac pentru acoperirea
metalului. La câteva produse ceramice acest material nu este în concordanţă cu tonul, intensitatea
şi luminozitatea dentinei;
6. redarea culorii este în relaţie directă cu grosimea stratului, respectiv cu oferta de spa ţiu pentru
ceramica de placare. La o construcţie metalo-ceramică oferta de spaţiu pentru masa ceramic ă nu
este egală cu grosimea unei chei de culori convenţionale, care este de trei sau patru ori mai mare.
In cadrul acestei etape, de determinare a culorii cu ajutorul cheii de culori, cel mai important
lucru este sistematizarea. Vom exemplifica procedeul prin alegerea culorii cu ajutorul sistemului
VITAPAN 3D-MASTER (fig..
- primul pas constă in alegerea gradului de luminozitate;
- pasul al doilea. în cadrul nuanţei se alege intensitatea;
- pasul al treilea constă in recunoaşterea unei devieri de la nuanţa medie înspre roşu sau galben.
In acest caz se redeterminâ intensitatea.
Toate datele obţinute se trec în fişă. De asemenea se trec şi caracteristicile individuale ale din ţilor
naturali care au fost înregistrate.
In cazuri foarte grele se poate realiza o fotografîe a dintelui din cheia de culori al ături de dintele
natural. Aceasta poate evidenţia indubitabil relaţia dintre cele două obiecte. Determinarea culorii
se pare că nu reuşeşte cu ajutorul fotografiei, datorită redării slabe a culorii şi a calit ăţii diferite a
filmelor. Aceleaşi dezavantaje le prezintă şi utilizarea diapozitivelor in determinarea culorii
(metoda fiind verificată mai mulţi ani în Disciplina de Propedeutică şi Materiale Dentare).
 Dacă culoarea aleasă se situează între douâ modele ea se poate realiza prin mârirea satura ţiei
masei ceramice sau printr-o colorare de suprafaţă. în aceste cazuri se alege culoarea cu
intensitatea mai slabâ. Prin colorarea de suprafaţă intensitatea culorii nu poate fi diminuat ă, ci
doar mârită. Soluţia cea mai bună din punct de vedere estetic este totuşi evitarea machierii de
suprafaţâ a placajului ceramic. Prin înglobarea culorilor se obţine un efect mult mai profund, mai
natural. Pentru a stabili caracteristicile individuale şi a le reda în masele ceramice se
confecţionează chei de culori speciale pentru mase intensive. Un exemplu este sistemul Creativ-
Color al fîrmei Ducera, Rosbach. Culorile sunt împărtite în patru grupe, care nu se deosebesc doar
in privinţa culorii, ci şi a translucidităţii.
Sarcina tehnicianului de a reda culoarea dinţilor naturali la nivelul restaurărilor nu este tocmai
uşoară. Deficienţele pot apare atât în faza de determinare a culorii, dar şi în cadrul comunic ării
dintre medic şi tehnician. Sistemul COLOR-PALETTE al firmei IVOCLAR simplifică complexitatea
determinării şi transmiterii culorii. Informatia individuală urmează paşi logici fiind transmis ă
schematic pe o fişă.
Avantajele acestui procedeu sunt următoarele:
- uşurează medicului determinarea culorii;
- simplifîcă comunicarea între el şi tehnician;
- contribuie la realizarea unei estetici superioare.
Dupâ cum am mai amintit, cheia de culori CHROMASCOP are 20 de dinţi. Mai nou, pe lângă
indicativul fîrmei, mai apare şi indicativul corespunzător de la cheia de culori a firmei VITA.
Aceasta creeazâ in viitor premize pentru lucml cu o singură cheie de culori. Pentru determinarea
individualizată a culorii mai sunt ataşate 10 plăcuţe de culoare. Este vorba de 4 mase ceramice
transparente şi 6 mase ceramice intensive pentru dentină. Sistemul mai conţine opt desene cu
forme diferite ale dinţilor şi şapte creioane colorate. Ele se utilizează pentru individualizarea
diferitelor zone. Pe dosul fişelor se mai pot transmite informaţii suplimentare in form ă scris ă.
Etapele care trebuiesc urmate sunt urmâtoarele:
- stabilirea culorii primare a dintelui cu cheia CHROMASCOP;
- stabilirea culorii la colet, utilizând şi plăcuţele pentru culori intensive ale dentinei;
- stabilirea transparenţei zonei incizale cu ajutorul plăcuţelor pentru mase transparente;
- evidenţierea unor particularităţi,
folosindu-ne de plăcuţele pentru mase
intensive.
Harta de distribuţie a culorilor este un mod practic pentru selecţia exactă a culorilor şi pentru
evidenţierea distribuţiei lor. Pentru realizarea ei dintele este divizat în trei regiuni:
cervicală, medie şi incizală. Graniţele dinte tentele de culoare se marchează sub forma unei
diagrame. Se pot evidenţia şi caracteristici individuale ca linii de fractur ă, hipocalcifieri, colora ţii
proximale, care sunt comunicate tehnicianului .
SISTEME N01 DE DETERMINARE COMPUTERIZATĂ A CULORII

Ochiul uman nu corespunde integral determinării obiective a culorilor. Utilizarea cheii de culori
nu satisface in totalitate. Astfel reproducerea culorii dinţilor naturali este oarecum hazardat ă.
Apariţia sistemelor computerizate ca urmare a evoluţiei tehnicii a permis reproducerea culorii
asistată de calculator.'
ADA a ajuns la concluzia că utilizarea cheii de culori ca mijloc de comunicare este neadecvată,
remarcând următoarele:
1. cheile de culori existente la ora actuală nu corespund culorilor naturale ale dinţilor;
2. cheile de culori nu corespund in totalitate materialului de restaurare;
3. sunt necesare măsurâri spectrofotometrice ale dinţilor naturali pentru a obţine un
anumit standard;
4. trebuie să ţinem cont de opalescenţă şi fluorescenţă.
Opalescenţa este un efect optic care apare prin refracţia luminii la nişte particule foarte fine
dispersate omogen într-un sistem. Dacă mărimea particulelor este mai mic ă de 0,01 p-m dispersia
apare clară, deoarece nu se produce refracţie. Dacă particulele sunt mai mari de 0,7 p,m prin
refracţie se produce o tulburare.
Termenul de opalescenţă provine de la piatra opal, care rezultă din SiO2 şi con ţine pân ă la 21%
apă. La opal dimensiunea particulelor de apă este in domeniul luminii albastre (0,4-0,5 p,m), deci
lumina albastrâ este reflectată, iar cea roşie este transmisă.
Fluorescenţa este senzaţia luminoasâ care apare după lO^-lO'6 secunde de la excitaţia luminoasă
UV, cu o lungime de undă mai mare. De aceea ceramicile dentare trebuie să conţină mijloace
fluorescente. Trebuie să ţinem cont câ şi lumina naturală a zilei are componente UV.
In ultimii ani s-a acordat mai multă atenţie fluorescenţei şi s-a dezvoltat chiar şi o ceramicâ
opalescentâ, respectiv sistemul Value Conversion, graţie cercetărilor lui Yamamoto şi Shofu.
Structura materialelor de restaurare trebuie în continuare îmbunăt ăţită, dar avem nevoie de
cunoştinţe mai aprofundate despre culorile dinţilor naturali. Acestea se studiaz ă cu ajutorul unor
instmmente electronice.
Spectrofotometrul este un aparat de măsură care măsoarâ cantitatea şi calitatea luminii reflectate
de un obiect şi o identifică într-un spaţiu de culoare. La măsurare se ţine cont şi de componenta
UV şi de gradul de transmisie al luminii.
Colorimetrul ne dă direct coordonatele de culoare, fară manipulare matematică. El prezintâ fîltre
de culoare care simulează răspunsul receptorilor de culoare de la nivelul ochiului.
Clasificarea instrumentelor de măsurare a culorilor se poate face astfel:
1. după metoda de măsurare;
2. după relaţia spaţială între obiect şi instrument.

1.1. Metoda tristimulârii

Aparatele de mâsură conţin trei senzori a căror sensibilitate izocromatică este
corespunzătoare celei a ochiului uman . Aparatele, se numesc in general colorimetre. In ultimul
tîmp, datorită evoluţiei tehnologice, acestea se caracterizeazâ prin transport şi manipulare u şoar ă,
precum şi prin economie de timp şi preţ relativ mic.
1.2. Metoda spectrală
Lumina reflectată sau transmisă de corpul de măsurat fiind împârţitâ în lungimi de undâ la
distanţe de 10-20nm. Cu un senzor se măsoară remisia şi transmisia. Cu ajutorul unui computer
datele sunt transformate în valori X, Y şi Z. Aparatele care funcţionează pe baza acestei metode au
capacitatea de a controla înt-o oarecare măsură metameria, deoarece pot măsura distribu ţia
spectrală relativă. Problema constă in faptul că necesită aparatură masivă şi foarte costisitoare.
2.1.Metoda fără contact
Obiectul este iluminat de la o sursă exterioară şi măsoară lumina reflectată. Distanţa dintre
aparatul de măsură şi obiect, precum şi condiţiile mediului înconjurător pot influenţa negativ
determinarea. Rezultatele obţinute coincid in mare parte cu cele determinate prin metoda vizual ă.
2.2.Metoda cu contact
In general sursa luminoasă este inclusă in instmmentul de măsurâ, care vine în contact cu obiectul
de măsurat. Avantajul constâ în faptul câ totalitatea condiţiilor de iluminare nu mai prezint ă
importanţâ. Aceste aparate sunt de dimensiuni reduse, deci ar fi ideale pentru practicâ.
Dezavantajul constă in faptul că suprafeţele denivelate pot să modifice rezultatele şi s ă conducâ la
greşeli de măsurare.
Comunicarea rezultatelor determinării culorii cu aparatele CHROMASCAN şi COLOR TUTOR se
face în cifre şi litere.
Sistemul CAS-ID prezintă avantajul că ne dă ca rezultat caracteristica opticâ (coeficient de
absorbţie şi reflexie) şi ne indicâ ce fel de ceramică sâ utilizăm, proporţiile de amestec şi unde s ă o
poziţionăm. Dezavantajul constâ in faptul că pacientul trebuie foarte mult analizat, iar aparatura
este prea costisitoare şi complicată pentru un cabinet stomatologic.
In cele ce urmează descriem instmmentul de măsură M-1863d (fig.), destinat special pentru
determinarea culorii dinţilor. El a fost realizat de câtre Makoto Yamamoto in colaborare cu
firmele Minolta şi Shofu. Primul aparat a apărut în 1993 şi a fost testat in diverse universităţi. De
atunci bineînţeles că i s-au facut o serie de îmbunâtăţiri. Determinarea culorii prin aceast ă
metodâ de măsurare eliminâ factorii subiectivi, cum sunt iluminarea, mediul înconjur ător şi se
caracterizeazâ printr-o mare capacitate de reproducere. Deoarece rezultatul determin ării este
redat într-o formâ numerică, reproducerea parametrilor culorii nu este uşoar ă. De aceea s-a
determinat un spaţiu de culoare al dinţilor, cu ajutoml căruia rezultatele determinărilor sunt
redate identic cu descrierile vizuale.
Principiul de funcţionare este urmâtorul: Sursa de luminâ este o lampâ de xenon, care
emite o luminâ apropiatâ de standardul D65. Lumina este condusă prin tuburi de fibre de sticl ă şi
are un cap ce vine în contact cu corpul de măsurat. Lumina reflectată este preluată de un cap
poziţionat vertical şi transmisă prin fibre de sticlă la celulele fotosensibile din siliciu, unde are loc
măsurarea. Rezultatul este transmis unui minicomputer, care are un program de determinare a
culorii
Fig.: sistemul optic al aparatuiui .
M-i863d.

Pe principiul spaţiului de culoare s-a dezvoltat sistemul ShadeEye-EX împreunâ cu ceramica

Vintage-Hallo. Astfel a apărut o nouâ modalitate de determinare şi reproducere a culorilor
naturale ale dinţilor. Acest sistem funcţionează in Japonia de un an şi problema iniţial ă a fost
aceea legată de stocarea datelor. Drept urmare a apărut programul ShadeEye File. Astfel toate
informaţiile care anterior erau transmise în formâ scrisă şi verbalâ sunt redate vizual cu ajutorul
programului de calculator. Modalitatea de utilizare este simpl ă, dar aparatura costisitoare, iar
sistemul a rămas deocamdată la faza de utilizare doar în cercetare.
Se ştie că compoziţia optică a unui dinte natural diferă de cea a unei CMMC. Realizatorii
aparatului M1863d s-au preocupat sâ diminueze cât mai mult posibil diferenţele ce se datoreaz ă
acestui fapt şi care apar şi la determinarea vizuală .

Fig. a) Comportamentul luminii la măsurarea culorii dintelui natural. Lumina este difuzat ă în
interiorul dintelui. O parte este reflectată şi măsurată, iar o parte este transmis ă; b)
Comportamentul luminii la mâsurarea culorii la o CMMC. Lumina este difuzatâ în ceramic ă, o
parte este reflectată şi măsurată, iar razele care ajung la opaquer sunt direct reflectate şi
mâsurate.

PROBLEME DE CROMATICĂ IN CLINICA PROTEZĂRILOR FIXE

Cerinţele pacienţilor in legătură cu estetica din sfera orală in general au devenit atât de mari,
încât astăzi e impoşibil să vorbim despre o terapie de restaurare protetică far ă o component ă
estetică
Cele mai mari probleme in protetica fixă actuală le ridică scheletul metalic al restaur ărilor
metalo-ceramice şi metalo-polimerice.
De aceea in stomatologia viitorului metalele trebiue să dispară. Desigur că până la materializarea
acestui deziderat va mai trece o perioadă lungă de timp.
Dintre toate restaurările protetice actuale sistemele integraî ceramice, datorită proprietăţilor
optice asemănătoare cu cele ale dinţilor naturali, dau cele mai bune rezultate. în cadrul lor
intervin însă alte probleme, legate de rezistenţă. Unii autori (24-26) afirmă c ă se poate obţine
combinaţia optimâ între rezistenţă şi estetică printr-o dimensionare corespunz ătoare a miezului
opac (cu proporţie scăzută de fază sticloasă, având deci o rezistenţă crescută şi o transluciditate
scâzută) şi masele ceramice de placaj (cu o proporţie mai mare de fază sticloasă, deci cu o
transluciditate mai mare şi o rezistenţă mai scăzută).
In cadrul reconstituirilor integral ceramice, o dezvoltare considerabil ă au luat şi sistemele de
frezare computerizată CAD/CAM/CIM. Unele dintre ele au intrat deja in practica de rutină, in
timp ce altele se află doar în faza de cercetare. Ele prezintă totuşi un dezavantaj estetic
semnifîcativ şi anume acela că stratifîcarea culorilor in blocurile de ceramic ă este momentan
imposibilă, ceea ce nu poate oferi un caracter de individualizare cromatică a restaurârilor
protetice. Depunerea şi sinterizarea ceramicii în straturi, pe un suport (infrastructur ă metalic ă,
model refractar, nucleu ceramic), este tehnica care permite cel mai bun control asupra
morfologiei şi aspectului estetic final al restaurării, fiind m prezent larg utilizat ă m tehnologia
protezelor dentare.

PERSPECTIVE

Fenomenele fîzice, precum şi celelalte aspecte abordate pe scurt în acest capitol, factorii specifîci
materiali, complexitatea problemelor legate de determinarea şi alegerea culorii, în special
diferenţele determinate de metamerie, se pare că nu vor putea fi evitate total nici m viitor, cu toate
perfecţionările din domeniul tehnologiei materialelor dentare. Ţinând cont de o serie
recomandări enunţate ele se pot situa însă in limite tolerabile.
Prin controale de calitate îmbunătăţite (de exemplu măsurători spectrofotometrice) o parte din
problemele specifice materialelor „fizionomice" pot fi totuşi rezolvate.
Problema cromaticii în protetica fîxă este una foarte important ă. Ea nu trebuie subestimat ă şi nici
tratată cu superfîcialitate, deoarece poate sta la baza multor eşecuri, care de obicei genereaz ă
pierderi materiale.

CURSUL 8

SISTEME REALIZATE PRIN PRESARE

Injectarea (presarea) unei mase ceramice plastifiate într-un tipar reprezintă

o altă modalitate de realizare a protezelor integral ceramice.
Ideea modelării ceramicii în stare plastică a fost avansata încă de Scefelder în
1936.
Etapele de realizare a restaurărilor protetice integral ceramice prin injectare s

sunt asemănătoare cu cele întalnite la turnarea aliajelor sau ceramicii.

Intr-o primă fază se modelează macheta, apoi pe baza acesteia se obţine

tiparul prin tehnica cerii pierdute, tipar în care se preseaz ă masa ceramic ă
plastifiată.
In funcţie de temperatura de plastifiere a ceramicii se disting 2 tipuri de
sisteme:
sisteme cu temperatură înaltă de injectare (IPS Empress - 1100°C);
sisteme cu temperatură scăzută de injectare (Cerestore - 160°C).
Cele mai răspandite sisteme sunt: IPS Empress (Ivoclar/Liechtenstein), Optec
OPC*
(Jeneric/SUA), Finesse (Dentsply), Cerapress (Schmeidseder/Germania) şi
Cerestore
(Johnson&Johnson/SUA).
IPS Empress

Ceramica sistemului IPS Empress se prezintă sub formă de lingouri.

Procentul crescut de leucit (40-50%) pe care îl conţine îmbunătăţeşte

rezistenţa la încovoiere a matricii sticloase, efect similar cu armarea
ceramicilor aluminoase.
Sistemul Optec OPC
Sistemul Optec OPC asemănător sistemului IPS Empress din punct de vedere al
etapelor de realizare foloseşte o masă ceramică cu conţinut crescut in leucit.

Cu Optec OPC se pot realiza inlay-uri, faţete şi coroane, iar altemativ poate fi
folosit la obţinerea unui nucleu ce urmează să fie apoi placat cu ceramic ă
feldspatică.
Atat Optec OPC cat şi IPS Empress folosesc temperaturi înalte de prelucrare a
lingourilor ceramice.
Cerapress (Schmidseder/Germania)
este un procedeu simplificat ce poate utiliza orice tip de ceramică sticloasă
existentă pe piaţă.

Presarea se realizează manual folosind un procedeu asemănător cu cel întalnit

in tehnica de îndesare-presare a acrilatului.

Pe baza machetei restaurării se obţin două jumătăţi de tipare dintr-o masă

refractară in care se depune masa ceramică sub formă de pastă cu o
consistenţă asemănătoare celei care se pensulează pe scheletele metalice din
tehnica metalo-ceramică.

Cele două jumătăţi de tipare se vor suprapune şi introduce într-o presă care le
va menţine unite de-alungul sinterizării ceramicii.

După desfacerea tiparului restaurarea se dezambalează prin sablare, iar piesa

astfel obţinută poate fi individualizată ulterior cu mase ceramice uzuale de
individualizare.
AVANTAJ

Un avantaj al acestei metode este faptul că masa ceramică poate fi sinterizată

în orice tip de cuptor pentru ceramică, nefiind necesar ă o dotare special ă.
IPS Empress

Ideea modelării ceramicii la temperatură înaltă în stare plastifiată (Scefelder,

1936) a fost preluată de Wohlwend şi Sharer de la Facultatea de Stomatologie
din Zurich, care, în colaborare cu firma Ivoclar au conceput sistemul IPS
Empress lansat pe piaţă în 1990.
Obiectivul lor principal a fost dezvoltarea unui sistem care să permită
obţinerea de restaurări integral ceramice cu proprietăţi mecanice şi estetice
mai bune.
In prezent IPS Empress se găseşte la cea de-a doua generaţie numită IPS
Empress 2 sistem care beneficiază şi de un cuptor mai performant - EP600.
IPS Empress
are ca principiu plastifierea unui lingou din ceramic ă feldspatică cu conţinut
înalt de leucit şi injectarea ei la temperatură înaltă (aproximativ 1100°C) într-
un tipar obţinut prin tehnica cerii pierdute.
Rezultă astfel un nucleu dur, care urmează să fie acoperit cu ceramică
feldspatică in vederea individualizării morfologice şi estetice.
In funcţie de modul în care se realizează această individualizare a restaurării,
se descriu două tehnici:
- tehnica colorării sau a individualizării prin „pictare";
tehnica stratificării sau a depunerii strat cu strat

Prima variantă presupune realizarea in prealabil a unui nucleu ceramic

apropiat ca formă şi volum de restaurarea finală peste care se depune un strat
subţire de ceramică în vederea obţinerii efectului estetic dorit.
Această tehnică este folosită cu precădere la realizarea reconstituirilor
protetice unidentare (coroane, inlay-uri, onlay-uri) în zona lateral ă
IPS Empress

Recent, special pent ru acest procedeu a fost conceput un nou tip de

lingouri, prezente în mai multe nuanţe - IPS Empress TCl, TC2, TC3, TC4 şi
TC5.

Pană la apariţia acestora, pentru cele două tehnici ale sistemului IPS Empress
(colorare şi stratificare) erau folosite aceleaşi tipuri de lingouri.
TEHNOLOGIE
Tehnica depunerii strat cu strat (stratificare) are ca principiu realizarea unei
cape ceramice cu dimensiuni mai reduse comparativ cu volumul restaur ării
finale peste care se depun straturile de dentină (IPS Empress Dentine) iar
pentru individualizare - IPS Empress Impulse.
Tehnica este folosită in cazurile cănd se urmăreşte obţinerea unui aspect
estetic major al reconstituirii, fiind preferat ă cu prec ădere la realizarea
faţetelor şi coroanelor din zona frontală.
Firma Ivoclar a dezvoltat şi pentru această tehnică un tip special de lingouri -
IPS Empress TL caracterizate printr-o transluciditate superioar ă lingourilor
existente anterior.
IPS EMPRES
De menţionat că pentru îmbunătăţirea efectelor cromatice au fost concepute şi
seturile de culori IPS Empress Stains şi IPS Empress Shade.
Setul IPS Empress Stains are 12 culori diferite (9 culori pentru caracterizare şi
3 culori de bază), sub formă de pastă, care se pensulează direct pe
suprafaţa ceramicii, iar apoi se ard în cuptorul de ceramic ă.
TEHNOLOGIE
După preparaţie, cu ajutorul cheii de culori a sistemului IPS Empress se
determină culoarea bontului preparat.
De aceasta se va ţine seama la alegerea lingourilor ceramice şi în final la
nuanţa materialului pentru modelul pe care se va realiza individualizarea
restaurării după obţinerea nucleului ceramic.
Materialul pentru acest model este fotopolimerizabil, fiind livrat sub formă de
pastă în seringi.
TEHNOLOGIE
Macheta nucleului se realizează din ceară, iar apoi cu tijele de injectare fixate
se ataşează la un dispozitiv cilindric de centrare a machetelor, parte
componentă a setului de ambalare (chiuvetă, material de ambalare şi
dispozitiv de centrare a machetelor).
Acest dispozitiv prezintă aceleaşi dimensiuni cu cele ale lingoului de ceramică
şi a tijei de turnare.
TEHNOLOGIE
Intr-o singură chiuvetă nu se ambalează mai mult de trei machete pentru dinţi
frontali şi două pentru dinţi laterali (în funcţie de volumul restaur ării).
Pentru ca tiparul să poată rezista la presiunea de 3,5-4-bari şi la temperatura
de 1100°C dezvoltate în timpul injectării, firma Ivoclar a conceput un
material special de ambalat.
După priza materialului de ambalat se introduce tiparul într-un cuptor de
preîncălzire şi se creşte temperatura cu aproximativ 3-6°C pe minut pan ă la
850°C.
Se menţine tiparul la această temperatură timp de aprozimativ 90 minute în
vederea eliminării cerii şi preîncă lzirii.
TEHNOLOGIE
Tiparul astfel obţinut este pregătit pentru injectare. Se aleg lingourile de
ceramică feldspatică (IPS Empress TL sau IPS Empress TC) cu con ţinut crescut
de leucit in funcţie de nuanţa aleasă şi se introduc in cilindrul de injectare.
In tipar între lingou şi pistonul de injectare se interpune o tijă din Al2O3 şi se
introduce acest ansamblu în cuptorul de injectare - IPS Empress EP500 sau
mai recent EP600
TEHNOLOGIE
In incinta cuptorului de injectare temperatura este crescută cu aproximativ
60°C pe minut pană la 1100°C.
Această temperatură se menţine constantă pe parcursul întregului proces de
injectare.
După aproximativ 20 minute de la atingerea temperaturii de 1100°C, (timp
necesar plastifierii ceramicii), se începe procesul de injectare propriu-zis la o
presiune de 4 bari.
Pistonul de injectare progresează cu aproximativ 0,3 mm pe minut.
TEHNOLOGIE CONTINUARE

In timpul tratamentului termic formarea („creşterea") cristalelor se face

printr-o cristalizare controlată de suprafaţă spre deosebire de sistemul Dicor
la care aceasta are loc în urma unei cristalizări controlate în volum.
TEHNOLOGIE
După dezambalarea nucleului ceramic prin sablare cu Al2O3 şi secţionarea
tijei de injectare infrastructura se pregăte şte pentru arderea straturilor de
ceramică Empress pentru placare.
Aceasta se face după cum am mai menţionat în două moduri:
prin colorare (pictare) şi individualizare cu IPS Empress Shade sau IPS
Empress Stains;
-prin depunerea de straturi succesive (stratificare) de IPS Empress Dentine şi
IPS Empress Impulse.
Nuanţele maselor ceramice pot fi alese conform cheii de culori Chromascop a
firmei Ivoclar
TEHNOLOGIE
Straturile de ceramică pentru individualizare se depun prin pensulare pe
nucleul ceramic aplicat pe un model special, ataşat la o tijă prev ăzut ă cu
striuri
Aceste striuri permit ca prin vibrare să se obţină compactarea particulelor din
suspensia de ceramică depusă pe nucleu.
Materialul pentru acest model este fotopolimerizabil fiind livrat sub formă de
pastă în seringi cu mai multe nuanţe.
Restaurarea finalizată se verifică in cavitatea bucală şi apoi se pregăteşte
pentru fixare.
TEHNOLOGIE
Redăm alăturat etapele fixării unei restaurări protetice realizată cu sistemul
IPS Empress:
gravarea intradosului restaurării cu acid fluorhidric (soluţie 4,9%) timp de 60
secunde;
silanizarea intradosului restaurării timp de 60 secunde şi aplicarea adezivului;
gravarea suprafeţelor dentare cu acid fosforic 37% timp de 30-60 secunde
pentru smalţ şi 10-15 secunde pentru dentină ;
aplicarea primerului şi adezivului pe suprafaţa dentară;
alegerea culorii cimentului ce urmează a fi utilizat şi fixarea propriu-zisă
TEHNOLOGIE
Aditional la sistemul IPS Empress au fost concepute tijele CosmoPost realizate
dintr-o ceramică ZrO2-TZP (TZP - Tetragonal Zirconia Polycrystals).
La o temperatură de peste 1170°C, ZrO2 formează o reţea tetragonală.
permite stabilizarea acestei reţele de-a-lungul procesului de fabricare cand se
revine la temperatura ambiantă, rezultatul fiind un ZrO2.
Acestea pot fi folosite şi la realizarea de DCR-uri prin două tehnici:
- direct, in cabinet, prin realizarea reconstiuirii în jurul tijei CosmoPost cu
ajutorul unui compozit;
- indirect, in laborator, pe baza unei amprente se realizează macheta DCR-
ului din ceară în jurul tijei, se ambalează şi se injecteaz ă ceramica.
Se obţine astfel un DCR din ceramică IPS Empress care are ca miez o tijă
CosmoPost.
Pentru realizarea de reconstituiri cu acest sistem a fost conceput un tip special
de lingouri ceramice - IPS Empress Cosmo.

CURSUL 9 -POZE

CURSUL 10 -11

MACHETA COMPONENTEI METALICE A COROANEI MIXTE METALO-

CERAMICE
SCHELETUL METALIC SE PREZINTA

sub forma unei cape foarte subţiri sau

arată ca o coroană turnată din care s-au tăiat anumite zone.

Aceste părţi lipsa vor fi completate de ceramică, care are rolul de a masca
culoarea metalului şi de a reface din punct de vedere fizionomic viitoarea
coroană.

Macheta componentei metalice a CMMC particularităţi:

Macroretenţiile sunt contraindicate.
Suprafaţa machetei va fi cât mai netedă, fără denivelări şi rugozităţi.
Grosimea viitorului schelet metalic va fi de aproximativ 0,3 mm (aliajele
extradure pot avea o grosime şi de 0,2 mm) şi va trebui s ă asigure un spa ţiu
uniform componentei ceramice, de 1-1,2 mm, pentru a nu apare tensiuni în
grosimea acesteia şi pentru ca aliajul să nu transpară. Grosimea minim ă a
placajului este de 0,7mm.
Macheta componentei metalice a CMMC particularităţi:
Retenţiile care rezultă din morfologia scheletului metalic sunt
contraindicate
Tranziţia de la metal la ceramică trebuie să se facă prin suprafe ţe line,
convexe, iar limita metal-placaj în unghi de 90°.
Pentru a asigura o grosime suficientă masei ceramice, limita marginală metal-
ceramică se face in unghiuri de 90° şi nu ascuţite ca la CMMP. Astfel, se
previn fisurile, fracturile şi desprinderile masei ceramice de pe scheletul
metalic.
Machetele coroanelor care se aplică pe dinţii frontali nu au margine incizală,
aceasta va consta doar din masa ceramică.
Macheta componentei metalice a CMMC particularităţi:
Intre forma bontului dentar şi morfologia machetei există o strâns ă
interdependenţă.
Pentru a mări gradul de transluciditate, masele ceramice con ţin foarte puţin
sau nu conţin deloc caolin. Astfel, porţelanul dentar se comport ă mai mult ca o
sticlă decât ca un porţelan adevărat. Sticla rezistă foarte bine la compresiune şi
foarte puţin la tracţiune.
In consecinţă prin „design-ul capei sau scheletului metalic ” trebuie să
asigurăm un suport eficient placajului ceramic în zona ocluzal ă, incizal ă şi a
unghiurilor meziale şi distale.
Macheta componentei metalice a CMMC particularităţi:
Apar mai multe situaţii:
Prag circular de 1,3-1,5 mm lăţime, care circumscrie bontul dentar. Este
preparaţia uzuală care permite o placare totală a scheletului metalic.
Sacrificiul de ţesuturi dure este mare şi de obicei se impune devitalizarea, ceea
ce reduce valoarea mecanică a bontului.
Prag în zona vestibulară şi terminaţie în muchie de cu ţit în zona orală,
sacrificiile de ţesuturi - oral - sunt minime, dar apar dezavantajele
preparaţiilor tangenţiale.
Prag vestibular şi în chanfrein oral.
Interrelaţii bont/machetâ în elaborarea unei CMMC: a. prag circular; b.
preparaţie mixtâ (V - prag, O - tangenţial); c. preparaţie mixt ă (V - prag şi O
- chanfrein).
MACHETA PARTICULARITATI:
Chanfrein circular. Este preparaţia ideală atât din punct de vedere al
sacrificiilor de tesuturi dure cât şi al adaptării marginale a CMMC. Dacă nu se
reuşeşte modelarea unei margini metalice subţiri, din motive de rezisten ţă,
macheta componentei metalice se va modela mai gros în această zon ă, putând
fi mascată de parodonţiul de înveliş.
Interrelaţii bont (cu terminaţie în chanfrein) - macheta unei CMMC: a. cu
margine metalică foarte subţire în zona vestibulară; b. cu margine metalic ă
mai groasă pentru asigurarea unei rezistenţe mai mari; c. posibilitatea ca
gingia să mascheze această coleretă marginală mai groasă.
MACHETA PARTICULARITATI
Când nu se reuşeşte o preparaţie cu prag sau în chanfrein se poate încerca o
preparaţie circulară în muchie de cuţit sau tangenţial ă.
Componenta metalică nu va ajunge niciodată până la marginea incizală,
respectiv marginea vestibulară a suprafeţei ocluzale, deoarece aceasta va
transpare prin masa ceramica, cu efecte fizionomice negative consecutive.
In general, ca şi la CMMP, componenta metalică va reconstitui toate zonele
funcţionale ale coroanei: suprafeţe ocluzale, proximale şi uneori, din mai
multe raţiuni, şi suprafeţele orale.
MACHETA PARTICULARITATI
Există posibilitatea acoperirii (placării) suprafe ţei orale in zona frontală, dar
trebuie ţinut cont de câteva situaţii, în special:
asigurarea unei zone de 3 mm de aliaj neplacat, care să asigure un suport
suficient masei ceramice.
Plasarea joncţiunii metalo-ceramice în zona stopului ocluzal va avea drept
consecinţă fracturarea marginii incizale a componentei ceramice.
La grupul frontal superior joncţiunea se va situa la 2,5 mm spre cervical sau
incizal faţă de stopul ocluzal, în situaţia unei ocluzii psalidodonte.
MACHETA

4. La canin, dacă există protecţie canină (ghidaj canin, cuspid protected

occlusion) şi la incisivi, in situaţia unei ocluzii adânci, se prefer ă o
suprafaţă orală complet metalică.

5. Abrazia ceramicii glazurate la nivelul dinţilor antagoni şti este de 40 de ori

mai mare decât a aliajelor nobile.
Plasarea joncţiunii metalo-ceramice în funcţie de topografia stopului ocluzal
a) Coincidenţa joncţiunii cu zona receptoare poate genera fracturarea masei
ceramice incizale; b) Joncţiunea situată spre incizal; c) Jonc ţiunea localizatâ
spre cervical.
CMMC caracteristici
In zona laterală (de sprijin) faţa ocluzală se va acoperi cu ceramic ă doar
atunci când sunt satisfâcute următoarele condiţii:
Ocluzia să fie normală.
Existenţa unui spaţiu interocluzal de cel putin 1,4 mm.
Componenta metalică să poată fi inserată pe bontul dentar fară a întâmpina o
rezistenţă deosebită.
Stopurile ocluzale să poată fi reproduse foarte exact. Atunci când
suprafaţa ocluzală este metalică, joncţiunea va fi plasată cu 2,5 mm câtre
vestibular faţă de stopul ocluzal primar, cuspizii vestibulari ai din ţilor laterali
inferiori.
La o suprafaţă ocluzală total ceramică joncţiunea se deplasează pe faţa orală la
2,5 mm de marginea ocluzală a acestei feţe.
Posibilităţi de joncţiune aliaj-ceramică în zona de sprijin a) de obicei se
preferă suprafeţele ocluzale şi orale metalice, b) uneori ceramica poate fi
extinsă ocluzal şi oral
CMMC - secţiune V-O.Componenta metalică compensează neregularităţile
bontuluidentar, iar componenta ceramică are o grosime uniform ă.
MACHETA PARTICULARITATI

Indiferent de forma bontului dentar, macheta componentei metalice trebuie să

asigure o grosime uniformă masei ceramice.
Mase plastice termoformate

Macheta scheletului metalic se poate obţine şi prin modelarea cerii pe o capă

din mase plastice termoformate. Tehnica are o tradiţie de aproape 25 de ani,
fiind indicată ca mijloc de antrenament pentru tinerii tehnicieni sau in
laboratoare mici cu volum redus de lucru.
ACOPERIREA CAPEI TERMOFORMATE CU CEARĂ PÂNĂ LA OBŢINEREA
FORMEI VIITOAREI RECONSTITUIRI METALO-CERAMICE. B-
ÎNDEPĂRTAREA CERII CU AJUTORUL INSTRUMENTULUI P. K. THOMAS NR.4
DIN ZONELE CARE VOR FI PLACATE CU CERAMICĂ.
TERMOFORMARE
Folia de plastic se aplica intim pe bontul mobil (prin termoformare) după care
se acoperă in totalitate cu ceară modelată corespunzător viitoarei coroane.
Ulterior se eliberează de ceară zonele care vor fi placate cu ceramică.
Avantajul major al tehnicii constă in obţinerea unei grosimi uniforme a
scheletului metalic şi reducerea riscului de deformare a machetei in
momentul îndepărtării de pe bontul mobil.

Tehnica Inzoma
Un procedeu pus la punct de firma IVOCLAR şi se bazează pe principiul
enunţat de Shore: ceramica atinge valori maxime ale rezistenţei mecanice,
dacă se arde pe un substrat metalic cu suprafeţe concave.
Dezavantajul major al acestei tehnici constă în pericolul migrarii incluziunilor
de aer la suprafaţa placajului ceramic în cazul când nu s-a efectuat o
condensare suficientă a pastei ceramice in interiorul scheletului metalic.
Pentru a evita acest fenomen nedorit este indicat ă sinterizarea acestei mase
ceramice înainte de arderea stratului opac.
Sistemul Probond

Sistemul PROBOND a fost pus la punct de firma RENFERT, componenta

metalică a CMMC constând dintr-o plasă care acopera bontul in totalitate
şi care înlocuieşte capa clasică.

Faţă de componenta metalică tradiţională, sistemul asigura o economie de

aliaje nobile între 40 şi 60%.
Realizarea componentei metalice a coroanelor mixte metalo - ceramice
Coroanele metalo-ceramice combină rezistenţa şi acurateţea aliajului tumat
cu estetica maselor ceramice.
Utilizarea frecventâ a CMMC in ultimii 30 de ani este rezultatul progreselor
care s-au fâcut în acest domeniu.
Metalo-ceramica pretinde utilizarea unor aliaje speciale, elaborate de
producatori exclusiv în acest scop.
In acest sens existâ o compatibilitate între diferite aliaje şi anumit e mase
ceramice.
Până de curând, componenta metalică a unei CMMC se putea realiza doar
prin turnare.
In ultimii ani s-au impus şi alte procedee, dintre care amintim
galvanizarea
sinterizarea.
In continuare turnarea reprezintâ încă procedeul de elecţie pentru obţinerea
componentei metalice a unei CMMC. Scheletul metalic turnat trebuie să
prezinte o grosime cât mai redusa, cel puţin din considerentul de economie
tisulara.
SCHELETUL METALIC CMMC
Clasic, scheletul metalic al CMMC se realiza prin turnare
Din:
aliaje nobile
nenobile
titan.
Alternative „nobile" sunt:
Galvanizare
Sinterizare
Ambutisare
tehnici de frezare CAD/CAM
Fiecare cu avantaje şi dezavantaje.
Schelete metalice turnatealiaje nobile

La aceste sisteme metalo-ceramice turnate, scheletul metalic are o grosime de

cel puţin 0,3 mm.

Deoarece metalele nobile nu oxidează, toate aceste aliaje trebuie s ă conţină

elemente cu potenţial oxidant, pentru a permite ob ţinerea unei leg ături
stabile de masele ceramice care vor fi arse pe acest schelet.
SISTEME LOW-FUSING

De curând au fost elaborate aşa-numitele sisteme low-fusing, in cadrul

cărora, pe un schelet metalic dintr-un aliaj cu conţinut crescut in aur se vor
arde mase ceramice cu temperatura joasă de sintetizare. Avantajul major al
acestor sisteme este reprezentat de faptul, că la o temperatur ă sc ăzut ă de
ardere a masei ceramice (650-700grade C), scheletul metalic este supus unor
deformări termice minime.
Schelet metalic dinaliaje nenobile
Din punct de vedere tehnologic, realizarea unei CMMC cu schelet metalic
turnat din aliaje nenobile nu diferă prea mult de confec ţionarea unei CMMC
cu schelet metalic turnat din aliaje nobile.
In cazul aliajelor nenobile este necesară utilizarea unei mase de ambalat cu
coeficient crescut de expansiune.
Pe aceste schelete metalice vor fi arse mase ceramice convenţionale
(temperatură de ardere 900-980°C).
deoarece aliajele nenobile au un coeficient de dilatare termică mai crescut,
trebuie respectate anumite particularităţi în fazele de depunere şi ardere a
masei ceramice, pentru a evita apariţia fisurilor datorate tensiunilor interne
ale scheletului metalic. Aceste fisuri pot apare şi la câteva ore sau zile de la
arderea masei ceramice.
SCHELET METALIC din TITAN
Datorită biocompatibilităţii sale crescute şi a preţului de cost scazut, în ultimii
ani, titanul a câştigat tot mai mult teren în tehnologia coroanelor şi protezelor
parţiale fixe mixte.
Titanul poate fi prelucrat prin turnare, frezare şi electroeroziune.
Datorită reactivitaţii sale crescute cu oxigenul şi a intervalului de topire
ridicat, pentru turnarea titanului sunt necesare instala ţii speciale, cu mediu
protejat.
Masele ceramice care vor fi arse pe un schelet metalic din titan au o
temperatură de sintetizare scazută şi un coeficient de dilatare termic ă adaptat
celui al titanului, pentru a nu apare fisuri la nivelul placajului ceramic.
• Schelete metalice realizate pe cale galvanică
In cadrul tehnicii de galvanizare se realizează prin electroformare o capă de
aur cu puritate crescută.
Rezistenţa acestei cape este determinată de durata procesului de galvanizare.
Aurul se depune prin galvanizare, strat cu strat, uniform pe toate suprafeţele
bontului pe care s-a pensulat un lac conductibil de argint, nefîind posibile
individualizări morfologice.
Uneori, depunerea metalului in zona marginală nu poate fi controlată exact,
obţinandu-se o grosime mai mare dcât in rest. Acest exces va fi ulterior redus
individual, cu ajutorul instrumentarului rotativ.
Coroanele galvano-ceramice au, in esenţă, o rezistenţă mecanică inferioară
faţă de CMMC clasice;
dar oferă o stabilitate suficientâ atât in zona frontală, cât si lateral ă
au un efect fizionomic şi o biocompatibilitate crescut ă şi realizeaz ă o
închidere marginala mai bună.
• Schelete metalice realizate prin sinterizare
In cazul tehnicii de sinterizare se depune pulbere (pilitura) de aliaj pe bontul
duplicat realizat din masa refractara şi se arde într-un cuptor conven ţional de
ars ceramica. Pe scheletul metalic sinterizat se vor arde, în continuare mase
ceramice conventionale.
Unii producători, în funcţie de tipul de lucrare protetic ă care se va realiza,
propun diferite tipuri de aliaje sinterizabile
Acestea difera, prin duritate, culoare, proprietăţi fizice şi prin condi ţiile de
ardere a masei ceramice pe scheletul metalic.
CMMC cu schelet metalic sinterizat sunt indicate atât pentrui zona frontal ă,
cât şi pentru cea laterală.
• Schelete metalice realizate prin ambutisare
Ambutisarea reprezintă o tehnică de prelucrare la rece a aliajelor metalice. Pe
modelul de gips se va adapta, o folie de aliaj nobil, cu conţinut crescut de aur.
Stratul extern al acestei folii este format dintr-un aliaj de aur cu interval
scăzut de topire, care prin sinterizare ulterioara va permite ob ţinerea unei
cape bine adaptate pe bont.
Cele mai cunoscute sisteme sunt: Sunrise®, Ultralite® şi Ceplatec®. Principiul
de bază al acestor sisteme este acelaşi, diferă însă foliile utilizate, care pot fi
formate dintr-un singur strat de aliaj sau din straturi diferite, succesive.
In cadrul sistemului Sunrise®, folia utilizată este format ă dintr-un aliaj de
Au-Pt şi are o grosime de 50 microni. La acest procedeu, stabilitatea capei se
obţine prin presarea foliei pe bontul mobil într-un dispozitiv special de
ambutisare cu o presiune de aproximativ 14MPa.
Pe scheletele metalice obţinute prin ambutisarea unor folii de aliaj cu conţinut
crescut de aur se pot arde mase ceramice convenţionale. Adaptarea pe bont a
acestor coroane este foarte precisă, de asemenea, şi efectul fizionomic este
superior CMMC clasice.
• Scheletele metalice realizate prin frezare computerizată
La realizarea scheletelor metalice prin frezare computerizat ă din blocuri de
material confecţionate industrial pot fi utilizate aliaje, respectiv metale pure,
care in condiţii normale sunt foarte greu de turnat şi prelucrat în laboratorul
de tehnică dentară (de exemplu, titanul).
Aceste tehnici de frezare computerizată, prin intermediul sistemelor CAD/
CAM cuprind, în general trei faze de lucru:
1.culegerea informatiei (dimensiuni, volum, caracteristici morfologice) despre
viitoarea piesa de frezat (in cazul nostru scheletul metalic al unei
CMMC);
2. proiectarea viitoarei piese de frezat cu ajutorul sistemului CAD;
3. frezarea propriu-zisă a scheletului metalic dintr-un bloc de aliaj, cu
ajutorul sistemului CAM.
Scheletele metalice astfel obtinute pot fi placate cu mase ceramice
convenţionale.
Avantajul sistemelor CAD/CAM este reprezentat de eliminarea etapelor de
machetare, ambalare şi turnare a scheletului metalic, ob ţinându-se o pies ă cu
o adaptare foarte precisă pe bont.

Aliaje utilizate pentru turnare

ALIAJE PENTRU CMMC
Pentru realizarea unor CM sau a unor intermediari metalo-ceramici se pot
utiliza:
aliaje nobile (cu conţinut crescut sau redus de aur)
aliaje nenobile.
In cadrul acestora din urmă se remarca o gama noua reprezentată de titan şi
aliajele pe baza de titan.
Acest metal, al carei tehnologie de prelucrare s-a fundamentat începând cu
anul 1950, a declanşat in jurul său o agitaţie rar întâlnitâ, „febra
titanului".

TITANUL
Oxidează chiar la temperatura camerei, stratul de oxizi fiind foarte stabil in
timp, el a fost testat şi pentru tehnica metalo-ceramicâ.

După unele încercâri in care aspectele legate de turnarea sa au reprezentat

obstacole serioase, la ora actuală problema afost rezolvată în sensul câ s-au
elaborat şi mase ceramice compatibile cu titanul şi aliajele sale.
Aliajele nobile

Conţin o serie de componente de baza:

Aur

Platină

Paladiu la care se adaugă alte elemente (staniu, fier, iridiu, crom) care
asigură formarea stratului dc oxizi necesar legării ceramicii.
ALIAJE NOBILE

au un preţ de cost foarte ridicat.

De aceea au fost lansate primele aliaje fâră conţinut de aur, pe bază de

paladiu-argint

apoi pe bază de paladiu-cupru şi paladiu-cobalt.

ALIAJE NENOBILE
Introduse tot din anul 1970.
sunt aliaje pe bazâ de Ni-Cr (Ni-Cr-Be, Ni-Cr-B, Ni Cr-Mo-Si etc.)
sau Co-Cr.
Aceste aliaje sunt:
mai ieftine
au o conductibilitate termică de zece ori mai micâ decât cele nobile
o greutate specifică mai redusă
prezinta un interval de topire mai ridicat
o duritate şi rezistenţa la rupere foarte mare
se prelucrează mai greu.
Dezavantajele:
formarea unui strat de oxizi prea gros
finisarea şi lustruirea lor dificile
biocompatibilitate îndoielnică.
DE RETINUT!

Aproape toate aliajele destinate metalo-ceramicii au în compozi ţia lor o serie

de elemente care asigura formarea stratului de oxizi.

la aliajele nobile ele reprezintă adaosuri

în timp ce la cele nenobile sunt parţi componente.

DE RETINUT!
Beriliul:
este carcinogen
fiind toxic pentru tehnicienii care prelucrează fără mascâ şi sistem de
aspiraţie.
Nichelul:
are un potenţial alergic: 5% din populaţie este sensibilă la Ni.
Rarele dermatite de contact care apar în jurul unor proteze ce conţin Ni sunt
mai frecvente la femei decât la barbaţi.
O altemativă ieftină la aliajele tradiţionale a fost înlocuirea componentelor
nobile din aliaj cu elemente mai ieftine, de exemplu Cu sau Co. Din pacate,
aceste elemente determina formarea unui strat închis de oxizi şi rezistenţă
mecanică redusă la temperaturi înalte.
s-a înlocuit cuprul sau cobaltul cu argintul. Unul dintre cele mai mari
dezavantaje ale aliajelor pe bazâ de Ag este modificarea culorii masei
ceramice, aşa-zisa înverzire a placajului.
CATEVA PARTICULARITĂŢI PRIVIND MORFOLOGIA COMPONENTEI
METALICE
Coroana mixtă metalo-ceramicâ trebuie sâ răspundă niste imperative:
fizionomie ocluzo-funcţionala şi rezistenţă mecanicâ. Faţă de aceste
imperative practicianul va adopta atitudine diferenţial ă pentru zona frontala
şi cea de sprijin.
In legatură cu morfologia machetei scheletului metalic există o serie de
similitudini în variantele propuse de Weiss (pentru aliaje nenobile), Asami
Tanaka (pentru aliaje de Pd-Ag), McLean, pentru care absenţa pasajului
fluxului " luminos prin zonele proximale este responsabil de aspectul „fără
viaţă" caracteristic unor CMMC.
POSIBILITATI

Ceramica dentară este un material mai dur decât smalţul, ceea ce poate genera
prejudicii antagoniştilor naturali mai ales la pacienţii cu parafunc ţii.

Se prezintă două variante de protecţie metalica ocluzală si pe fe ţele orale ale

frontalilor superiori.
MACHETA:OBIECTIVE

susţinerea masei ceramice;

asigurarea stabilităţii scheletului metalic;

respectarea cerinţelor fizionomice;

conturarea marginală;
realizarea unei treceri corecte aliaj-ceramică;
Susţinerea masei ceramice
In cadrul tehnologiei metalo-ceramice, având in vedere propriet ăţile fizice ale
masei ceramice pe baza de feldspat, aceasta trebuie susţinută corespunz ător de
componenta metalică.
Macheta scheletului metalic trebuie conformată astfel încât solicitările
ocluzale functionale sâ fie repartizate uniform, astfel încât s ă nu apar ă
fracturi şi/sau fisuri la nivelul placajului ceramic.
In acest sens, forma, mărimea şi poziţia cuspizilor, cât şi grosimea placajului
ceramic influenţeazâ direct rezistenţa la solicitările mecanice ale acestuia.
Astfel, la nivel ocluzal, respectiv incizal, cuspizii (marginile incizale) trebuie să
fie susţinuţi corespunzător de scheletul metalic.
Macheta componentei metalice a CMMC în zona frontală
Variante morfologice:
aripioara metalică- opreşte şi reflectă fluxul luminos;
traiectul luminos nu mai este oprit;
secţiune orizontală (McLean) care permite trecerea luminii;
secţiune V-O, linia punctată marcheazâ conturul proximal de degajare
(McLean);
sprijin ocluzal în formâ de "U";
această morfologie permite prelungirea pe aliaj a traiectului ghidajului
anterior, cu efecte benefice asupra translucidit ătii în zonele proximale;
macheta unei CMMC ca element unitar (sectiune V-0);
macheta unei CMMC ca elemcnt de agregare;
macheta unei CMMC ca element unitar cu protecţie ocluzalâ metalică;
aceeaşi protecţie ocluzală metalică la o CMMC - element de aeregare.
Posibilităţi de machetare a componentei metalice în zona de sprijin:

suprafeţe ocluzale predominant metalice (aliaje nobile);

soluţie propusă de Shilingburg şi Hobo la premolarii mandibulari mai ales

când antagoniştii prezintă morfologia ocluzala

de la poziţia "a“- d) soluţie de compromis subtil între asigurarea rezistenţei

mecanice şi fizionomice propusă de Harter.

CONFORMARE GRESITA (A) A SCHELETULUI METALIC LA O CMMC din zona

frontala
Conformare proximală greşită (a) şi -corectâ (b) a machetei la o CMMC din
zona laterală.
SUSTINEREA MASEI CERAMICE
Condiţionat de refacerea stopurilor ocluzale la nivelul crestelor marginale, in
zona proximală „gulerul” scheletului metalic trebuie conformat interdentar
spre incizal, respectiv ocluzal în aşa fel încât să ofere o sus ţinere eficient ă
crestelor marginale.
In condiţii normale, trecerea aliaj-ceramică in zonele proximale se face la
aproximativ 1 mm sub aria de contact, restaurarea acesteia facându-se la
nivelul placajului ceramic.
Susţinerea masei ceramice
Când bontul este preparat cu prag drept, scheletul metalic trebuie să se
sprijine pe acest prag, oferind o susţinere eficientă a ceramicii in aceast zona
şi permiţând in acelaşi timp realizarea unei închideri marginale optime.
Terminaţia marginală a scheletului metalic trebuie să fie plasat ă exact la limita
dintre porţiunea rotunjită şi cea orizontală a pragului drept.
Asigurarea stabilităţii scheletului metalic

scheletului metalic, acesta trebuie să fie astfel conformat, încât s ă ofere o

rezistenţă eficientă faţâ de forţele care acţionează la acest nivel. Astfel,
macheta scheletului metalic trebuie să aibâ un design şi o grosime în
concordanţă cu cerinţele fîzionomice şi funcţionale, specifice fiecârei situa ţii
clinice in parte.
FORTE

Asupra scheletului metalic acţionează:

Forţe de presiune

Încovoiere

Forfecare.

Masa ceramică nu tolerează decât foarte puţine eventualele torsiuni ale

scheletului mecanic

De asemenea, in timpul fazelor de ardere a ceramicii, scheletul metalic este

supus unor solicitări termice intense, care, dacă macheta nu a fost corect
concepută şi nu are o grosime suficientă, pot duce la deformarea scheletului,
cu compromiterea adaptării pe bont şi/sau a închiderii marginale.
• Respectarea cerinţelor estetice

Aspectul fizionomic al unei CMMC este in strictă dependenţă cu morfologia

bontului dentar, conformarea şi extinderea scheletului metalic spre
vestibular şi pe fetele proximale şi grosimea placajului ceramic
CMMC cu aspect fizionomic optim- condiţii:
 preparaţia marginalâ a bontului să fie sub forma de chanfrein, cu prag drept,
cu prag drept circular sau cu prag cu bizou de 1-1,2 mm.
grosimea scheletului metalic, în funcţie de proprietăţile fizice ale aliajului
utilizat, să fie de 0,2-0,4 mm;
grosimea minimă a placajului ceramic trebuie să fie de 0,8 mm. La ora actuală
se indică, pentru a permite transmisia optima a razelor luminoase, ca scheletul
metalic să se reducă cât mai mult posibil, renunţându-se uneori la coleretă,
dar fâră a periclita rezistenţa mecanică a acestuia.
Conturarea marginală
Conturarea marginală a scheletului metalic, are o influen ţă directă asupra
stării de sănătate a parodonţiului marginal.
O eventuală supraconturare a restaurarii duce la acumularea de plac ă
bacterianâ.
Inca din faza de concepere a planului de tratament trebuie avut în vedere ca
tipul de coroanâ indicată să fie compatibil cu posibilităţile de realizare a
preparaţiei cervicale a bontului.
Realizarea preparaţiei cervicale a scheletului metalic trebuie in a şa fel
executatâ, încât sâ se obţinâ un contur continuu între bont, colereta metalic ă
şi placajul ceramic.
Trecerea aliaj-ceramică
Trecerea între scheletul metalic şi placajul ceramic trebuie să fie clar definită.
Indeosebi în zona proximală, unde accesul instrumentelor de igienizare este
dificil.
Trebuie sâ existe o linie de demarcaţie ascuţită, pentru a permite o lustruire
optimă atât a suprafeţei metalice, cât şi ceramice.
Pe cât posibil, unghiul dintre colereta metalică de sus ţinere şi ceramică trebuie
să fie de 90°.
Dacă trecerea aliaj-ceramică nu este clar definită, la conturarea placajului
ceramic sau in faza de lustruire finală poate fi foarte u şor descoperit stratul de
opaquer sau, la acest nivel putând apare ulterior fîsuri care vor duce, în final,
la desprinderea placajului ceramic.
O atenţie deosebită trebuie acordată trecerii aliaj-ceramicâ in zona de contact
interdentar, respectiv trebuie respectate ghidajele anterior şi canin.
Astfel, stopul ocluzal nu se face la zona de trecere aliaj-ceramicâ. El trebuie
realizat exclusiv, fie pe metal, fie pe ceramică.
De asemenea, suprafaţa de ghidaj anterior, respectiv canin trebuie conformată
fie din ceramică, fie din metal. Dacă ghidajul se face pe zona de trecere metal-
ceramică, va duce aproaproape constant la fracturarea componentei ceramice.

PRELUCRAREA COMPONENTEI METALICE

După dezambalare, scheletele metalice se sablează atent şi se decapeazâ.
Deoarece nu toţi oxizii de la suprafata componentei metalice tumate sunt
îndepărtaţi astfel, aceasta trebuie prelucratâ şi mecanic.
Prelucrarea suprafeţelor care urmeazâ a fi placate se face în aceste cazuri cu
freze dure din oţel (carbid-tungsten, carbid-wolfram+cobalt ca liant) sau
diamantate.
Pentru a nu fi înglobate pe suprafeţele metalice, pulberile care rezultâ din
aceste prelucrâri trebuie continuu aspirate.
Se va pâstra o singurâ direcţie de manipulare a frezelor;
utilizarea gumelor este interzisă. Nu sunt indicate nici măcar pietrele ce
conţin lianţi pe bazâ de ceramică, deoarece in loc sâ îndepărteze impurităţile,
le înglobează in suprafeţele metalice.
O serie de impuritâţi pot fî îndepărtate şi cu ajutorul jetului de aburi.
Urmează o decapare cu acid fluorhidric timp de 15 minute,
după care scheletul se fierbe în apă distilatâ.
Din acest moment este interzis orice contact al piesei cu mâinile, manipularea
ei făcându-se cu o piesă Pean.
Unii autori recomandâ ca spălarea componentei metalice s ă se fac ă în alcool
92% (se va evita soluţia de alcool izopropilic 70%, care con ţine uleiuri
minerale şi aromatice care pot contamina suprafaţa aliajului).
Sablarea se efectuează cu particule de corindon.
O serie de particule rămân inclavate in suprafaţa metalică şi realizează astfel
legâturi chimice cu oxizii de siliciu din componenţa maselor ceramice.

Prin aducerea in stare de incandescenţâ a componentei metalice se urmăreşte:

Anihilarea tensiunilor interne din structura aliajelor.

Evidenţierea porozităţilor şi impuritâţilor care migreazâ spre suprafa ţă putând

fi uşor îndepărtate prin frezaj sau sablare.

După aceea se realizează o nouă oxidare a aliajului

OXIZI
Concentraţia optimâ de oxizi la suprafaţa aliajului este evidenţiat ă prin
culoarea mai închisă a acesteia.
O nuanţă prea închisă indică prezenţa unui strat prea gros de oxizi metalici.
Grosimea acestui strat poate fi diminuatâ prin introducerea componentei
metalice în acid clorhidric 20% timp, de 10 minute.
Prelucrarea corecta şi atentâ este esenţialâ înainte de aplicarea masei
ceramice:
modul corect, în acelaşi sens de prelucrare;
prelucrarea multidirecţionalâ duce la înglobarea de impuritâti la nivelul
suprafeţei metalice;
Prezenta în cantitati mari a oxizilor de crom din aliajele de Ni-Cr modifică
local coeficientul de contracţie al maselor ceramice, favorizând apari ţia
fracturilor şi fisurilor la interfaţă in timpul fazelor de r ăcire ale unei CMMC.
Legâturile slabe metalo-ceramice ale aliajelor de Ni-Cr-Mo cu un conţinut
mare de siliciu (aproximativ 3,8%) se datorează formării la interfa ţă a unor
silicaţi fragili.
In unele aliaje de Ni-Cr, beriliul are rolul de a regla formarea straturilor de
oxizi.
OXIZI
Pentru a nu pierde din umectabilitatea şi reactivitatea stratului de oxizi
metalici, după realizarea acestuia se trece imediat la faza urmâtoare, de ardere
a primului strat de ceramică.
In timpul arderii primului strat (grundul sau opaquer-ul) au loc la interfaţă
multiple reacţii chimice care au drept rezultat difuzarea unor componente
ceramice spre aliaj şi invers, concomitent cu formarea unor leg ături între
oxizii metalici şi oxizii de siliciu.
Anumiţi oxizi metalici produc o colorare neplăcută a maselor ceramice.
Problema este pe larg dezbătută în literatura de specialitate. Cea mai simpl ă
soluţie este utilizarea unor aliaje fară argint sau a unor mase ceramice care nu
reacţionează cu oxizii de argint.
ALTE POSIBILITĂŢI DE LEGARE A MASELOR CERAMICE DE COMPONENTA
METALICĂ
lansarea unor agenţi de cuplare - CERAMIC BONDING AGENTS - reprezintă
un important pas înainte. De cele mai multe ori ace ştia sunt constitui ţi din
pulberi pe bază de aur şi particule ceramice cu aspect spongios.
Aplicarea acestor agenţi de legătură elimină etapa de oxidare a aliajului prin
aducerea lui la incandescenţă.
Ei se aplică direct pe suprafaţa scheletului metalic (sablat a şi curată), care
urmează să fie placată.
Tehnica se utilizează cu precădere la aliajele nobile unde s-au înregistrat,
comparativ cu tehnica „clasicâ", creşteri ale puterii legâturii aliaj-ceramic ă.
In cazul aliajelor nenobile puterea legâturii depinde mult de tipul aliajelor şi
de agentul de legare utilizat.
Agenţii de legătură
Pe suprafeţele aliajelor nenobile (de exemplu Ni-Cr) care urmează a fi placate
se poate galvaniza un strat de aur (0,02-0,03mm) peste care se aplicâ un
agent de legâturâ cum ar fi IVOCLAR INZOMA P990, după care se ard
straturile de masă ceramică.
Agenţii de legătură au următoarele proprietăţi:
asigură o legătură puternică între aliaj şi ceramică, la interfa ţa dintre acestea;
realizează legături covalente cu masa ceramică;
constituie un strat tampon între cele douâ materiale heterogene reducând,
foarte mult forţele tangenţiale sau de forfecare care apar la interfa ţă in cursul
unor variaţii termice sau sub acţiunea forţelor ocluzale.
ALTERNATIVE „NOBILE" ÎN CONFECŢIONAREA COMPONENTEI METALICE A
COROANELOR MIXTE METALO – CERAMICE

galvanizarea

Sinterizarea

Ambutisarea

Sunt procedee prin care se pot obţine componentele metalice ale CMMC.
Coroane mixte galvano - ceramice
Aurul depus pe cale galvanică are o duritate mult mai mare decât auml cu
aceeaşi puritate, turnat.
Explicaţia stă in modul de formare a reţelei metalice. Capa de aur galvanizată
se formează prin depunerea succesivă a straturilor de atomi metalici, duritatea
mare fiind condiţionatâ de densitatea crescută a acestor straturi.
Şlifuri metalografice efectuate dintr-un schelet metalic galvanizat arată
stucturi de reţea cristalină strâns împletite, cu ochiuri foarte strâmte.
Adaptarca capei de aur galvanizate este foarte precisă, hiatusul marginal
dintre capă şi bont fîind de 18 microni, spaţiu necesar filmului de ciment.
Pe această capă poate fi arsă o masă ceramică convenţională sau o masă
ceramică de tip low-fusing, cu temperatura de sinterizare scăzut ă.

Ar fî ideal ca masa ceramică utilizată să aibă un coefîcient de dilatare termica

identic cu cel al capei de aur, pentru a nu provoca deformări ale acesteia în
timpul arderii.
CMGC
realizează un efect estetic foarte bun datoritâ grosimii mici a stratului de aur
galvanizat şi a lipsei oxizilor metalici care pot colora uneori masa ceramic ă.
sunt mai bine tolerate de parodonţiul marginal decât CMMC cu componenta
metalică tumată.
Preţul de cost este mai scâzut.
In zona frontală aceste coroane au dat mari satisfactii.
Rezistenţa mecanicâ a CMGC este mai scâzută, în zona lateralâ observându-se
defecte la nivelul suprafeţelor ocluzale;
Realizarea componentei metalice prin sinterizare
Cu toate avantajele pe care le prezintă tehnica turnării, ea are şi o serie de
dezavantaje: timpul lung de realizare şi erorile posibile din cursul etapelor
intermediare.
Acestea au determinat găsirea unor soluţii şi tehnologii noi, de obicei
împrumutate din industrie. Dintre ele (care permit ob ţinerea infrastructurii
metalice direct pe model) amintim: galvanizarea, electroeroziunea,
sinterizarea şi ambutisarea completată cu sinterizarea.
SINTERIZARE
Se publică în 1989 rezultatele de sinterizare a unor pulberi metalice pe
bazâ de paladiu.
Pulberea (aliaj de Pd-Au) se amestecă cu un liant sub form a de lichid
rezultând o pastă care se aplică pe bontul confecţionat dintr-un material
termorezistent (ceramică).
După finalizarea modelajului straturile se usucă la o lamp a cu radiaţii
infraroşii
se sinterizează într-un cuptor complet automatizat
După prelucrare se plachează cu ceramicâ conform procedeelor uzuale.
SINTERIZARE

Alte două tehnologii care se bazează pe procedeul de sinterizare a unor aliaje,

de data aceasta cu un conţinut ridicat de metale nobile sunt:

HERATEC (HERAEUS),

DEGUSINT (DEGUSSA)

AGC (WIELAND EDELMETALLE KG).

Procedcul Heratec
Procedeul constă în sinterizarea unei paste de aur (Blendgold Spezial) pe o
capă de platinâ.
Ulterior s-a folosit o pastă de Au-Pd-Ag care se sinterizează direct pe bontul
mobilizabil.
Bontul mobilizabil (duplicat), confecţionat dintr-un material termo- rezistent
se introduce în pasta menţionată mai sus, care se sinterizeaz ă într-un singur
strat.
Astăzi tehnologia este total diferită şi încearcâ să elimine deficienţele de ordin
fizionomic şi tehnologic caracteristice procedeului iniţial.
Firma HERAEUS
Prin sinterizarea unor metale (aliaje) are loc un proces de topire superficială a
unor particule din compoziţia acestora, la o temperaturâ mult inferioar ă
intervalului lor de topire.
Materia primă supusă sinterizârii este o pastă care rezult ă prin amestecul
unei pulberi (metalice, de obicei, Au sau aliaje ale acestuia) cu un lichid. De
cele mai multe ori în pulbere se evidenţiazâ Au, Pt, Pd, Ag.
Capa metalicâ obţinutâ în acest mod este constituitâ din trei straturi
suprapuse, sinterizate succesiv, care realizează în final o structurâ compact ă şi
rezistentă.
Cele trei straturi sunt următoarele :
primul strat din Au 99%, se sinterizeazâ direct pe bontul mobilizabil
confecţionat dintr-un material termorezistent;
al doilea strat, din Au-Pd, asigurâ rezistenţa structurii;
stratul al treilea conţine Au şi o serie de lianţi ceramici care asigurâ legarea de
ceramicâ.

SINTERIZARE

Grosimea totală a capei este de aproximativ 0,25-0,30 mm.

Această grosime poate creşte prin sinterizarea unor straturi succesive

suplimentare de Au şi Pd.
Dispoziţia pe bontul mobilizabil a celor trei straturi de metal sinterizat şi
componenta ceramică (schema).
Coroane mixte cu schelet dîn titan
In ultimul timp în literatura de specialitate se acord ă o aten ţie deosebită
titanului. Bazele tehnologiei prelucrârii titanului au fost puse in anii 1950.
Scheletul din titan trebuie pregâtit şi condi ţionat înainte de etapa propriu-zisă
de placare. Pregătirea scheletului constă în îndepărtarea stratului care se
formeazâ în urma tumării. Prezenţa acestuia infiuenţează negativ adeziunea
placajului la scheletul metalic.

elaborarea unei mase ceramice compatibile cu titanul (temperatura de ardere

sub 882°C, coeficientul de dilatare termicâ apropiat de cel al titanului,
transformare cristalină alotropă), care să-şi păstreze îns ă proprietâ ţile
fizionomice, mecanice şi chimice specifice maselor ceramice clasice. Produsul
firmei se numeşte DUCERATIN.
Firma VITA a început cercetârile în 1987. Din punct de vedere fizic şi mecanic
proprietâţile masei ceramice elaborate de VITA-TITANKERAMIK sunt
apropiate de cele atribuite lui DUCERATIN.
La ora actualâ sortimentul de TITANKERAMIK cuprinde o gamâ completâ de
culori, inclusiv un BONDER care inhibă, respectiv glazurează stratul de oxizi
de titan.
Sistemele ceramice specifice pentru placarea titanului au atins maturitatea
doar în urmâ cu 2-3 ani, însâ adeziunea titan-ceramică mai poate fi
îmbunâtâţitâ prin reducerea stratului de oxizi de titan care are tendin ţa sâ se
formeze în timpul arderii bonding-ului.
Placarea scheletului de titan cu polimeri constituie altemativa mai puţin
costisitoare la placarea cu ceramicâ.
Realizarea componentei metalice prin ambutisare

O variantâ a CMMC poate fi cea prin tehnica Ceplatec. Turnarea

componentei metalice a fost înlocuită cu „bătrâna" ambutisare a unei cape
metalice confecţionate dintr-un aliaj cu conţinut crescut de aur
Eventualele completări se fac prin depuneri de pulberi metalice care se
sinterizeazâ ulterior.
Peste scheletul metalic astfel realizat se aplică un agent de legătură, apoi
stratul de opaquer şi ulterior straturile convenţionale de ceramic ă.
Datorită grosimii scăzute a scheletului metalic (în medie de 50 um), aceste
coroane sunt indicate îndeosebi pentru zona frontalâ, tehnicianul având
spaţiu suficient pentru modelarea componentei fizionomice conform
cerinţelor morfo-funcţionale.
Stabilitatea şi rezistenţa mecanică a acestor coroane sunt asemănătoars cu
CMMC clasice, fapt ce nu le contraindică pentru restaurâreâ dintilor laterali.
Avantajele acestei tehnici sunt:
• eliminarea unor etape tehnice de laborator;
timp foarte scurt de realizare a capei (1-2 minute);
se poate utiliza orice tip de masă ceramică;
nu necesită experienţă profesionalâ îndelungatâ;
efectul fizionomic se apropie de cel al jackct—ului din ceramic ă;
CM se poate utiliza atât ca proteză unidentară, cât şi ca element de agregare;
are preţ de cost mai redus;
este o tehnică rentabilă, care îmbină fizionomicul cu rezisten ţa mecanică.
Ca dezavantaj poate fî amintită eventuala deformare/fracturare a bontului de
gips în cursul procesului de ambutisare
Unele sisteme încearcă să elimine acest neajuns prin utilizarea unei prese
izostatice, care exercită o presiune progresivâ, uniformă pe toată suprafa ţa
foliei, respeetiv bontului.
In unele situaţii, datorită grosimii foarte mici a capei metalice ambutisate,
poate apare deformarea acesteia în timpul arderii masei ceramice.
COROANA MIXTĂ METALO - CERAMICA FENESTRATA
Bosch şi Baldauf au încercat crearea unui hibrid care îmbina rezistenţa
mecanică a CMMC cu efectul fizionomic al coroanei jacket ceramice.
Construcţia poartâ numele de CMMC fenestrată.
Indicaţia utilizării coroanelor fenestrate se limitează cu prec ădere la zona
frontală.
Pe suprafaţa vestibulară a scheletului metalic se crează o fereastr ă, porţiune in
care placajul de ceramică va permite să transpară culoarea naturală a
dentinei.
COROANA FENESTRATA
Modelul se realizează din gipsuri extradure sau din Cu galvanizat, cu bonturi
mobilizabile, prin unul din procedeele descrise. Modelul realizat este duplicat
de două ori dintr-un material termorezistent.
Macheta scheletului metalic se realizeazâ din cearâ dupâ care se reduce o
zonă din suprafaţa vestibularâ realizându-se astfel fenestraţia.
Tiparul se realizeazâ prin ambalarea machetei pe modelul duplicat pe care s-a
realizat aceaata, iar turnarea prin unul din procedeele cunoscute.
Realizarea componentei fîzionomice: condiţionarea scheletului metalic pentru
arderea placajului ceramic se face conform regulilor cunoscute. Scheletul se
repune pe cel de-al doilea model duplicat pe care se va arde direct masa
ceramică (deoarece modelul este confecţionat dintr-un material
termorezistent, nu este nevoie de interpunerea unei foite de platin ă în dreptul
fenestraţiei).
Indepărtarea masei refractare din interiorul coroanei se face cu ajutorul
frezelor sau prin sablarea cu particule de corindon, dup ă ce in prealabil fe ţele
exteme ale coroanei au fost protejate cu ceară.
Avantajele coroanei fenestrate sunt: preţ de cost mai redus datoritâ
consumului mai redus de aliaj (de obicei nobil); efect fizionomie bun,
comparabil cu al unei coroane jacket; proprietâţi fizico-mecanice foarte bune;
poate fi utilizată şi ca element de agregare
ALTE VARIANTE DE COROANE MIXTE METALO - CERAMICE
CMMC, la care componenta metalică lipseste sau este întrerupta în zona
cervico-vestibulară. Această modificare a morfologiei scheletului metalic se
practică in principal cu intenţia de a îmbunătăţi efectul fizionomic al CMMC.
Au apărut şi mase ceramice speciale care se utilizează exclusiv pentru
realizarea unor terminaţii. Aceste terminaţii care vizează la CMMC zona
cervicalâ vestibulară şi/sau vestibulo-proximalâ, iar la incrusta ţii şi coroane
parţiale zona de adaptare marginală (ocluzală), sunt realizate din mase
ceramice aluminoase - frite ceramice cervicale. Punctul slab al acestor
variante tehnologice îl reprezinta joncţiunea dintre masele ceramice care se
ard direct pe model (sau pe folii de Au) şi cele care se ard pe componenta
metalică.
Tehnica foliei de aur
utilizeazâ o folie de aur de 0,05 mm care se adapteaza şi se bruniseaza pe MU,
in spaţiul rămas liber între capa metalică şi pragul vestibular. Ea se
solidarizează la scheletul metalic cu un cianoacrilat. In loc de folie de aur se
mai poate utiliza şi o folie de platină care se lipeşte punctat pe scheletul
metalic.
Peste acest ansamblu metalic se depun câteva straturi pentru efecte cromatice,
apoi se ard straturile de ceramică. In fînal, folia de Au se îndep ărteaz ă în
mediu umed cu un bisturiu nou.
Tehnicienii experimentaţi pot renunţa la folia de aur sau platin ă, aplicând
tehnica directă cu cianoacrilaţi. Astfel se sigilieazâ suprafa ţa bontului cu un
strat cianoacrilic care împiedică uscarea pastei ceramice.
Dezavantajul major al tehnicii constă în lipsa de adaptare cervical ă a
ceramicii, care, nesusţinutâ de folie, se va rotunji în faza de glazurare.
Tehnica lui Kuwata
este o tehnică directâ care se bazează pe arderea ceramicii la nivelul pragului
vestibular liber, fară suport metalic (au fost elaborate mase ceramice speciale
pentru realizarea acesti joncţiuni dento-ceramice).
rezistenţa mecanica precare la nivel cervico-vestibular. Principiul metodei
constâ in realizarea componentei metalice cu o grosime unica (prin turnare),
care nu atinge pragul vestibular. In această zonâ ceramica se arde direct pe
modelul confecţionat dintr-o masâ termorezistenta.
Metoda este rezervatâ tehnicienilor cu experienţâ şi necesitâ o atenţie şi o
acurateţe deosebita. Efectul fizionomic este excelent, iar biocompatibilitatea cu
ţesuturile parodonţiului marginal este optimâ.
Tehnica cerii"
Tehnica cerii" utilizează pentru realizarea zonei cervico-vestibulare un
amestec de mase ceramice cu ceară ce se depune cu spatula electricâ dup ă ce
MU a fost tratat cu un strat izolator. Procedeul se poate efectua in dou ă
variante;
1. Varianta „înainte"
In aceastâ variantâ zona cervicalâ vestibulară se realizeazâ înaintea arderii
straturilor de ceramicâ, dintr-un amestec de ceară specială (de exemplu
„Belady") cu pulberi de masă ceramică (raport 1:6 în procente de greutate).
Acest amestec se arde direct pe bont într-o etapâ sau două, dupâ care se ard
straturile de dentinâ şi smalţ. Acestea realizeazâ joncţiunea cu masa depusâ şi
arsâ anterior.
Varianta „după"
Se procedeazâ in aceeaşi manierâ (amestecandu-se mase ceramice cu
temperaturâ de sinterizare joasâ cu cearâ), cu menţiunea câ legâtura între
zona cervico-vestibularâ şi restul componentei ceramice se face când aceasta
din urmă este in faza de biscuit, dupâ care se efectueazâ glazurarea.
Timpul de preîncâlzire este bine sâ fie prelungit pentru a permite tuturor
componentelor calcinabile sâ ardâ, el nefiind acelaşi pentru toate tehnicile de
„joncţiune dento-ceramică".

Tehnica legăturii fotopolimerizabile

In cadrul acestei tehnici zona „fierbinte" se realizeazâ dintr-un amestec de

pulbere ceramicâ in patru nuanţe cu un lac fotopolimerizabil calcinabil.

Amestecul se aplicâ pe bontul izolat pânâ la nivelul scheletului metalic şi se

solidificâ prin iradiere cu un flux luminos.

Ulterior se ard restul straturilor de masă ceramică.

Tehnica Levy
Se propune o modificare a tehnicilor directe, cu scopul limitârii unor
inconveniente ale acestora.
In tehnica directă este practic imposibil sâ se realizeze o condensare corectă a
pastei ceramice care sâ previnâ contracţia, dar mai ales retracţia acesteia,
deoarece pelicula subţire de ulei de parafină folosit ă la izolare se altereazâ la
manevrele de condensare -vibrare. Soluţia lui Levy este simplâ: dupâ izolarea
bontului cu un lac oarecare se aplicâ pe bont un strat de vaselin ă care rezistâ
operaţiunilor de vibrare - condensare, ulterior fiind u şor eliminat ă printr-o
simplă încălzire cu aer cald.
Umplerea hiatusului cervical care apare după prima ardere, realizatâ printr-o
nouâ ardere duce la eşecuri. Levy lârgeşte hiatusul, dupâ care prin tehnica
vaselinei se face captuşirea cu masâ ceramicâ; a doua ardere a acestei zone se
face concomitent cu restul maselor ceramice dupâ ce în prealabil s-a asigurat
stabilitatea joncţiunii prin aplicarea unui nou strat de lac diluat cu acetat de
etil. Rezultâ şi reducerea numârului de arderi.
SISTEMUL GOLDEN-GATE
Din dorinţa de a rezolva şi restaura cele mai diferite situa ţii prezente într-o
cavitate bucalâ utilizând un singur aliaj, firma DEGUSSA a elaborat sistemul
Golden-Gate, care depâşeşte standardele de pânâ acum in stomatologie.
Astfel, s-a realizat un aliaj nobil extradur, de culoare galben-aurie cu o
biocompatibilitate crescutâ şi o masâ ceramicâ hidrotermalâ, cu temperaturâ
scăzutâ de sinterizare, adaptată exact aliajului.
Ambele componente se completează reciproc, asigurând elaborarea unui
sistem terapeutic optim, ce permite realizarea unei palete largi de restaurâri
protetice, ca de exemplu, inlay-uri, onlay-uri, coroane şi proteze parţiale fixe
mixte, precum şi suprastructuri pe implante.
Masele ceramice fuzibile la temperatură joasă sunt mai puţin abrazive decât
masele ceramice clasice.
Avantajele sistemului Golden-Gate
• Compatibilitate crescută, estetică şi siguranţă ridicatâ
Proprietăţile optime de legăturâ realizează o perfectâ armonie între
componentele sistemului;
Clinic sunt acceptate şi recomandate în viitor;
Culoarea galben-aurie a aliajului;
Manipulare uşoară, economie de timp şi costuri;
Uşor de depozitat;
Capital de investiţii redus;
Uşor de procurat un singur fumizor;
Nu necesitâ o califîcare specială a tehnicianului;
Tehnologie raţională.
Compatibilitate cu ultima generaţie de materiale pentru restaur ări directe
CONDIŢIONAREA PRIN OXIDARE A COMPONENTEI METALICE
Pentru asigurarea unei legături strânse între suprafa ţa metalic ă şi placajul din
ceramicâ, trebuie creat un strat intermediar de oxizi, atât la suprafaţa
scheletelor confecţionate din aliaje nobile, cât şi a celor nenobile.
Aceasta se realizeazâ prin aducerea in stare de incandescen ţă a scheletului
metalic la o temperatură de 960-980°C, in prezenţa aerului, timp de 8-10
minute pentru aliaje nobile şi la 1035°C pentru aliajele nenobile. Dup ă
atingerea valorii termice amintite, scheletul metalic se scoate din cuptor şi se
răceşte sub un clopot de sticlâ.

CURSUL 12 -POZE

CURSUL 13-14

SISTEME METALO-CERAMICE, ERORI:1. ERORI IN REALIZAREA

INFRASTRUCTURILOR METALICE 2. ERORI IN DEPUNEREA STRATURILOR
CERAMICE. POROZITATEA . PROBLEME LA NIVELUL INTERFETEI METAL-
CERAMICA
1.O RESTAURARE METALO-CERAMICA DUPA SCOATEREA DIN CUPTOR –SE
OBSERVA FISURI IN MASA CERAMICA.
Cauze:
alegerea necorespunzatoare a aliajului si masei ceramice, cu
expansiunetermica diferita;
supraglazurarea masei ceramice;
cand restaurarea metalo-ceramica dupa sinterizare este lasata sa se raceasca
in cuptor;
atunci cand masa ceramica fierbinte este atinsa cu un instrument rece.
O RESTAURARE METALO-CERAMICA DUPA SCOATEREA DIN CUPTOR –SE
OBSERVA FISURI IN MASA CERAMICA.
SOLUTII DE REMEDIERE:
utilizarea aliajelor metalice si maselor ceramice potrivite asa cum sunt ele
indicate de producator;
inainte de glazurare, neregularitatile de pe suprafata masei ceramice sa fie
finisate pentru a evita supraglazurarea;
ceramica dupa sinterizare sa nu fie racita in cuptor;
sa nu fie atinsa ceramica fierbinte cu un instrument rece pentru a evita
socurile termice;

2. DUPA TERMINAREA UNEI CONSTRUCTII METALO-CERAMICE, NUANTELE

APAR PREA GRI:
stratul de opaqer este prea subtire sau acoperirea scheletului metalic este
incompleta;
sinterizarea stratului de opac se face necorespunzator; dupa a treia sau a patra
ardere, opaqul isi pierde din calitatile opacifiente si metalul devine vizibil;
utilizarea unor creuzete, la turnarea metalului, folosite pentru alte aliaje decat
cel pentru aliaje metalo-ceramice;
cuptor contaminat cu constituenti ale unor aliaje nepretioase.
DUPA TERMINAREA UNEI CONSTRUCTII METALO-CERAMICE, NUANTELE
APAR PREA GRI:
REMEDII:
indepartarea stratului de opaq si reaplicarea lui, sunt indicate doua aplicari de
material opaq cu sinterizari separate;
se vor urma strict indicatiile producatorului pentru sinterizarea stratului de
opaq;
utilizarea la turnare de creuzete curate, fara fisuri si mai ales fara reparatii cu
mase ceramice sau alte materiale;
cuptoarele pentru ceramica trebuie periodic sa fie curatate si degazate.

3.CERAMICA UNEI CONSTRUCTII METALO-CERAMICE CARE A FOST

AMPLASATA IN CAVITATEA ORALA S-A FRACTURAT LA NIVELUL
STRUCTURII METALICE:
CAUZE:
contaminarea suprafetei metalului cu praf organic de la nivelul pietrelor de
prelucrare, grasime de pe degetele tehnicianului. Toate acestea duc la aparitia
bulelor de aer la nivelul interfetei metal-ceramica cu afectarea legaturii intre
cele doua componente:
stratul de opaq nu a fost adus la punctul de topire si nu s-a realizat topirea
completa pe suprafata metalului;
3.CERAMICA UNEI CONSTRUCTII METALO-CERAMICE CARE A FOST
AMPLASATA IN CAVITATEA ORALA S-A FRACTURAT LA NIVELUL
STRUCTURII METALICE:

grosimea necorespunzatoare a capei metalice, grosimea neuniforma sau mai

mica de 0,3-0,4mm;

aliaj refolosit care contine o cantitate scazuta de zinc, cositor, indiu in

compozitie ca urmare a arderii acestor elemente la prima utilizare.
CERAMICA UNEI CONSTRUCTII METALO-CERAMICE CARE A FOST
AMPLASATA IN CAVITATEA ORALA S-A FRACTURAT LA NIVELUL
STRUCTURII METALICE:
POSIBILITATI DE REMEDIERE:
verificarea pietrelor de prelucrare, eliminarea resturilor de prelucrare de pe
suprafata metalului si neatingerea acestor suprafete cu degetele in timpul
manoperelor;
respectarea metodologiei de sinterizare a stratului de opaq;
realizarea unor substructuri metalice uniforme si de grosime corespunzatoare;
se recomanda utilizarea de aliaje noi care nu au mai fost utilizate, se pot
utiliza o combinatie de 75% aliaj nou si 25% aliaj utilizat.
DUPA CIMENTARE IN CAVITATEA BUCALA A RESTAURARII METALO-
CERAMICE SE CONSTATA EXFOLIEREA SAU ASCHIEREA MASEI CERAMICE:

CAUZA:

arderea masei ceramice pe o substructura subtire sau flexibila, deformarea

metalului sub presiune poate duce la deformarea ceramicii peste limita
admisa si vor apare exfolieri a acestuia.

DUPA CIMENTARE IN CAVITATEA BUCALA A RESTAURARII METALO-

CERAMICE SE CONSTATA EXFOLIEREA SAU ASCHIEREA MASEI CERAMICE:
REMEDIERI:

realizarea unui suport metalic suficient de rigid pentru a rezista la presiunile

masticatorii, fara o deformare excesiva.

Desigur ca sunt multe alte defecte ce pot surveni atat la nivelul suportului
metalic cat si a masei ceramice aplicate pe acesta.
ALTERNATIVE ALE COROANELOR METALO-CERAMICE

In decursul timpului pentru eliminarea neajunsurilor coroanelor metalo-

ceramice clasice s-a ajuns la unele coroane metalo-ceramice modificate

Datorita progreselor tehnice azi avem posibilitatea realizarii unor constructii

metalo-ceramice care difera de cele clasice prin eliminarea unor dezavantaje
a acestora.
COROANELE METALO-CERAMICE MODIFICATE

Pentru cresterea aspectului estetic mai ales la nivelul parodontiului marginal

unde de multe ori apar nuante modificate fie in gri prin transparenta
metalului, fie o opacitate datorata unui strat de masa ceramica de dentina prea
subtire si vizibilitatea stratului de opaq.
COROANELE METALO-CERAMICE MODIFICATE
Geller si Kwiatowski (19870 , Geller (1991) Winter (1992) au descris o
posibilitate de realizare a unei coroane metalo-ceramice cu un schelet metalic
scurtat vertical la nivel cervical cu aproximativ 2 mm.
Aceasta reducere permite realizarea unor margini translucide, conferind zonei
cervicale o culoare mai naturala si permitand trecerea de lumina la nivel
gingival.
COROANELE METALO-CERAMICE MODIFICATE
Coroanele metalo-ceramice cu schelet redus in prezent reprezinta un bun
compromis intre proprietatile estetice si rezistenta mecanica conferite de cele
doua componente.
Ele pot fi utilizate ca retentori in punti si sunt realizate din toate aliajele
folosite in tehnica metalo-ceramica.
Statistica publicata recent arata ca scheletul metalic redus nu scade rezistenta
mecanica a acestor constructii .
COROANE METALO-CERAMICE CU METAL NETURNAT.

Aceasta constructie este cunoscuta in mod comercial sub denumirea de

coroana RENAISSANCE.

Procedeul permite realizarea de restaurari metalo-ceramice eliminand

machetarea in ceara, ambalarea, turnarea capei de metal.
COROANE METALO-CERAMICE CU METAL NETURNAT.

Ea se bazeaza pe adaptarea unei folii prefabricata , metalica , pliata din aur

paladiu.

Folia este supusa unui tratament termic transformand-o intr-un aliaj rigid din
aur-paladiu

Folia este foarte subtire 0,15 mm permitand astfel un spatiu mult mai mare
pentru grosimea masei ceramice.
COROANE METALO-CERAMICE CU METAL NETURNAT.

Folia nu se oxideaza; din acest motiv, este necesara utilizarea agentilor de

legatura.

Agentii de cuplare sunt de culoarea aurului asa incat mascheaza

corespunzator suportul metalic care are culoarea argintie si ajuta la obtinerea
unor nuante dorite si naturale pentru lucrarea finita.

COROANE METALO-CERAMICE CU METAL NETURNAT.

Masa ceramica se aplica utilizand metodele obisnuite. Folia astfel pregatita
poate fi imediat umectata cu ceramica reducand in acest mod posibilitatea de
fisurare la nivelul interfetei metal-ceramica.
Acest tip de constructie are avantajul ca preparatia poate fi realizata printr-o
reducere a tesutului dur doar cu 0,7 mm cu conditia unei realizari perfecte a
bontului.
RESTAURĂRI PROTETICE FIXE NEMETALICE (SISTEME INTEGRAL CERAMICE)
Proprietăţile estetice (translucenţă, transmiterea luminii) şi biologice
(biocompatibilitate, stabilitate chimică) ale maselor ceramice fac ca ele s ă
deţină o largă aplicabilitate in stomatologie.
La ora actuală masele ceramice, folosite ca atare sau pe un substrat metalic, se
regasesc atat în stomatologia restaurativa (restaurari protetice), c ăt şi în
parodontologie (implante de adiţie), chirurgia orală (materiale de substitu ţie
osoasa), ortodonţie (brackets-uri) şi implantologie (implante endoosoase şi/sau
materiale de adiţie osoasă).
DEFINITIE

Prin restaurare integral ceramică se înţelege acel tip de restaurare protetică

care se elaborează exclusiv din ceramică, fară o infrastructură metalic ă.

Un sistem integral ceramic (SIC) include totalitatea tehnicilor şi procedeelor

clinice şi de laborator prin care se realizează restaurări integral ceramice.
DESTINATIE

In funcţie de particularităţiie sistemului şi de masa ceramică folosit ă la

realizarea restaurărilor protetice integral ceramice, acestea pot fi folosite in
terapia leziunilor coronare sub formă de inlay, onlay, faţete, coroane, DCR sau
a unor breşe edentate reduse sub formă de restaurari protetice pluridentare.
CE MASE CERAMICE UTILIZAM?
In cadrul SIC se utilizează mase ceramice speciale, diferite de cele folosite in
tehnicile metalo-ceramice cu proprietăţi mecanice îmbunăt ăţite.
Folosirea pe scară relativ largă a tehnicilor integral ceramice nu ar fi fost
posibilă fară apariţia unor mase ceramice preconizate de către McLean şi
Huges în 1965, precum şi ulterior prin punerea la punct a unor mase
ceramice moderne cu rezistenţă mecanică crescută datorită conţinutului lor
ridicat de oxizi.
Este demn de semnalat faptul că primele tentative de utilizare a ceramicii in
stomatologie au fost reprezentate tot de restaurări integral ceramice (Wood
1882).
CE MASE CERAMICE UTILIZAM?
Odată cu dezvoltarea (în jurul anilor '50) a tehnicilor metalo- ceramice,
superioare din punct de vedere al rezistenţei mecanice in condi ţiile
procedeelor şi materialelor de atunci, SIC au fost întrebuin ţate mai pu ţin în
practică.
In ultimii ani odată cu dezvoltarea maselor ceramice moderne (ceramici
armate, ceramică aluminoasă, pe bază de oxid de zirconiu, ceramică cu
conţinut crescut de leucit etc.), SIC tind să se impună din nou atăt in
restaurarea leziunilor coronare (în special sub formă de proteze unidentare)
căt şi in implantologie.
TEHNOLOGIE
sinterizarea pulberii de ceramică pe model refractar sau pe matrice din
platină (atunci cănd acestea se îndepărtează);
prelucrarea mecanică a unor lingouri prefabricate din ceramic ă;
prelucrarea in stare plastică a blocurilor de ceramic ă prin injectare (la
temperatură scazută sau la temperatură înaltă) şi prin tumare;
infiltrarea cu o sticlă a unei structuri poroase.
AVANTAJE

Sistemele integral ceramice prezintă o serie de avantaje faţă de sistemele

metalo-ceramice:

estetică mai bună

Biocompatibilitate

conductibilitate termică mai redusă

stabilitate chimică.
IMPORTANT
sa prezinte căt mai puţine microfisuri, nu numai la suprafa ţă (ca şi în cazul
determinării rezistenţei la încovoiere) ci şi în masa materialului, fapt semnalat
de Griffith încă din l928.
sa conţină cristale dispuse căt mai omogen pentru a împiedica propagarea
fisurilor (ca de exemplu nodurile din lemn care împiedic ă propagarea
fracturilor la încerecarea de despicare a unui buştean).
METODA

O metodă de încorporare a unor astfel de cristale-obstacole in ceramică constă

în crearea sau adaosul de particule cristaline care formeaz ă o leg ătur ă
puternică cu matricea sticloasă.

Fracturile se propagă mai uşor în matricea sticloasă, dar se opresc sau deviază
la întălnirea particulelor cristaline.
METODA
O altă metodă de creştere a rezistenţei ceramicii se bazează pe compactarea
cristalelor.
De exemplu ZrO2 suferă o transformare de la o structura tetragonală la una
monociclică în timpul trecerii de la o temperatură înalt ă la una sc ăzut ă.
Prin încorporarea unor astfel de cristale se diminueaz ă în timpul realizării
restaurării protetice (sinterizarea masei ceramice), apari ţia de microfisuri care
mai tărziu pot fi locul de iniţiere al fracturilor.
RESTAURARI PROTETICE INTEGRAL CERAMICE
faţete vestibulare
Incrustaţii
coroane parţiale
coroane de înveliş
proteze partiale fixe de amplitudine redusă, etc
Fiecare SIC este elaborata pe „reţete" proprii, are o anumit ă structură şi
proprietăţi.
Drept urmare şi restaurările protetice realizate cu un anumit sistem se vor
comporta din punct de vedere clinic diferit.
FATETE CERAMICE
Faţetele ceramice au fost introduse în practica stomatologic ă de Charies
Pincus, la Hollywood in 1930 pentru a îmbunătăţi sau adapta estetica dentar ă
a actorilor la diferite situatii artistice impuse
Neexistand sisteme adezive el le-a ataşat temporar pe din ţi cu o pulbere
adezivă asemănătoare celor utilizate pentru menţinerea protezelor mobile.
In 1970 Frank Faunce folosind principiile adeziunii enun ţate de Buonocore şi
Bowen prezintă o metodă de restaurare a leziunilor coronare ce utiliza fa ţete
realizate dintr-o RA.
Faţetele erau tratate cu acetat de etil şi clorură de metilen, iar apoi fixate.
INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII INDICAŢII PRIMARE

Tulburări de formă (şi parţial de volum)

fracturi de unghiuri cu expunere minoră de suprafeţe dentinare;
refacerea gabaritului dinţilor cu margini incizale reduse prin abrazie (dinţi
scurţi);
eroziuni generalizate (dar cu expuneri punctiforme de suprafe ţe dentinare)
dinţi conoizi;
caninizarea unor premolari superiori;
închideri de diasteme;
INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII INDICAŢII PRIMARE
- închideri de diasteme;

- refacerea ghidajelor anterior şi canin.

- Anomalii uşoare de poziţie

- corecţii uşoare a dinţilor rotaţi;

- infraocluzii;

- Discromii moderate .
INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII INDICAŢII PRIMARE
- statusuri clinice posttraumatice cu modificări cromatice post- necroze
pulpare;

- discromii la vărsta a treia;

- discromii medicamentoase tetraciclinice fară afectări importante ale

structurilor amelare;

INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII INDICAŢII PRIMARE

Indicaţiile secundare se referă mai ales la utilizarea faţetelor ca tehnici
secundare cand se urmăreşte obţinerea unui provizorat de lungă durat ă:

- dinţii devitali fracturaţi la tineri;

- discromii tetraciclinice majore;

-tulburări accentuate de dezvoltare şi genetice cu manifest ări la nivelul

coroanelor dentare
INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII INDICAŢII PRIMARE
- Indicaţii cumulate

- statusuri postatraumatice;

- forme uşoare de anomalii genetice sau de dezvoltare, displazii (amelogeneză

imperfectă, hipoplazii de smalţ.

INLAY-URI ŞI ONLAY-URI
Inlay-ul ceramic a precedat inlay-ul metalic, in mod aparent surprinzător.
In 1837 John Murphy din Londra utiliza folia de platin ă pentru arderea unei
pulberi de sticlă pe aceasta.
Ideea inserării unor incrustatii (blocuri) ceramice prefabricate nu este nouă.
Cilindri prefabricaţi din ceramică erau fixaţi prin cimentare in cavit ăţi
calibrate corespunzător, fiind cunoscută ca metoda lui Dall, care se mai
folosea încă şi in 1920.
INLAY-URI ŞI ONLAY-URI
Wood in 1882 folosea blocuri decupate de dinţi prefabrica ţi din porţelan pe
care le adapta şi fixa în cavităţi.
W. Herbst utiliza perle din sticlă de Veneţia, de diferite culori obţinute prin
pulverizare.
Prin 1890 au fost introduse pe piaţă pulberile de por ţelan cu temperatură
înaltă de sinterizare
Apariţia în 1904 a pigmenţilor minerali permite în sf ărşit ceramicii atingerea
unor performanţe estetice.

INLAY-URI ŞI ONLAY-URI

Incrustaţiile integral ceramice, cu precădere cele realizate prin tehnici

substractive de genul CAD/CAM (Cerec) sau prin frezare pur mecanic ă
(Celay) au continuat revoluţionarea acestui domeniu prin introducerea
amprentei optice

designul restaurării asistat de calculator şi frezajul computerizat.

INDICATII

Inlay-urile şi onlay-urile sunt indicate ca altemativ ă de tratament la

obturaţiile cu AA sau inlay-urile metalice

la pacienţi cu indice de carie redus

cu igienă bucală bună şi cu cerinţe estetice deosebite

INLAY-ONLAY
Tehnologia lor necesită un timp mai îndelungat şi au un pre ţ de cost ridicat,
astfel că asemenea celorlalte tipuri de restaurări indirecte sunt contraindicate
la pacientii cu o igienă orală defectuoasă şi cu un indice de carie crescut
Datorită rezistenţei mecanice relativ reduse a ceramicii, incrustatiile integral
ceramice sunt contraindicate la pacienţi cu solicitări ocluzale excesive, mai
ales cu hiperfuncţii musculare şi parafuncţii.

DISPOZITIVE CORONO – RADICULARE

DCR-urile integral ceramice au apărut datorită dezavantajelor pe care le

prezinta DCR-urile metalice:
posibilitatea transparentei prin coroanele integral ceramice si coroziunea
intracanalară, responsabile de multe fracturi radiculare.
au fost concepute tehnologii care permit obţinerea de DCR-uri integral
ceramice cu rezistenţă apropiată sau comparabilă (in cazul ceramicii cu
continut crescut de ZrO2) de cea a dispozitivelor metalice.
INDICATII

Indicaţiile dispozitivelor integral ceramice se referă la acele situa ţii în care

primează estetica - în cazul coroanelor integral ceramice cănd

datorită translucentei ceramicii nu este de preferat s ă se foloseasc ă DCR-uri

metalice.
COROANE INTEGRAL CERAMICE
Odată cu diversificarea şi îmbunătăţirea proprietăţilor mecanice, estetice şi
biologice ale ceramicii dentare prin dezvoltarea maselor ceramice
moderne, coroana de înveliş integral ceramică, sau jacketul ceramic a
cunoscut o relansare, fiind considerată la ora actuală datorit ă
proprietăţilor estetice deosebite, şi a biocompatibilit ăţii ca alternativa cea
 mai nobilă pentru restaurarea unor leziuni coronare nu doar in zona
frontală.
De remarcat că termenul de coroană jacket ceramică era atribuit pană nu de
mult doar coroanelor din ceramică arse pe folie de platin ă.
Sfera jacket-ului ceramic s-a lărgit odată cu posibilitatea confecţionării
coroanelor prin sisteme integral ceramice.
Indicaţii şi contraindicaţii
Coroana integral ceramică se indică în situaţiile cănd exist ă cerin ţe estetice
deosebite (dictate de profesie, statut social etc.)
iar dinţii prezintă leziuni extinse situate pe fe ţele proximale şi/sau vestibulare
restaurate prin tehnici directe (ex. obturaţii cu RDC)
Bonturile dentare trebuie să prezinte o rezisten ţă suficient ă pentru a asigura
suportul viitoarei coroane, în caz contrar se preferă confec ţionarea unui DCR

Datorită rezistenţei mecanice mai reduse a ceramicii, solicit ările ocluzale

trebuie să fie distribuite căt mai favorabil

Aceasta presupune în general o situare a contactelor într-o zon ă in care

ceramica este suportată de structurile dentare, cum ar fi de exemplu in
treimea medie a feţei orale a incisivilor superiori.
Contraindicaţiile coroanelor integral ceramice
se referă la situaţiile cănd se poate aborda o soluţie mai conservativă sau cănd
solicitările ocluzale sunt defavorabile.
Ele se realizează mai rar în zona laterală, unde forţele ocluzale crescute
precum şi cerinţele estetice mai reduse impun ca tratament de elec ţie CMMC
sau coroana turnată.
In zona frontală raporturile ocluzale defavorabile sau imposibilitatea realizării
unui prag circular de minimum 1 mm indică de asemenea CMMP sau CMMC
în detrimentul coroanelor integral ceramice.
Principalele avantaje ale coroanelor integral ceramice
constau în estetica superioară
translucenţa apropiată de cea a structurilor dure dentare
răspunsul tisular bun datorat biocompatibilităţii ceramicii şi lipsei scheletului
metalic
Lipsa subtratului metalic permite totodată şi realizarea unei preparaţii mai
conservative pe faţa vestibulară comparativ cu tehnica mixtă metalo-ceramic ă
în schimb implică o reducere semnificativă a feţelor proximale şi orală, in
vederea asigurării unei grosimi uniforme a stratului de ceramic ă.
Dintre dezavantajele unei coroane integral ceramice
menţionăm rezistenţa ei mecanică mai redusă datorită lipsei scheletului
metalic.
în vederea realizării pragului circular este necesar un sacrificiu important de
ţesuturi dure dentare pe toate feţele.
Aceasta datorită rezistenţei mai reduse a ceramicii care necesită o grosime
uniformă la colet de minim 1 mm
Comparativ cu preparaţia pentru o CMMC, în special pe fe ţele proximale şi
orale, coroana integral ceramică este o soluţie terapeutică mai puţin
conservativă, care pentru a putea fi realizată trebuie să îndeplineasc ă cu
rigurozitate regulile preparaţiei.
Indicaţia coroanelor integral ceramice ca elemente de agregare
pentru o restaurare protetică fixă este limitat ă, restrangandu-se doar la
edentaţiile reduse (maxim un element intermediar) cu solicit ări ocluzale
minime
Această limitare se datorează rezistenţei la încovoiere reduse a maselor
ceramice, fapt ce impune realizarea unor conectori de grosimi considerabile,
cu impact negativ asupra aspectului estetic final prin reducerea ambrazurii
cervicale, fapt ce are repercursiuni şi asupra papilei interdentare cu posibile
afectări parodontale.
PROTEZE PARŢIALE FIXE PLURIDENTARE INTEGRAL CERAMICE
Despre RPF integral ceramice s-ar putea spune practic ca sunt ultimele sosite
în răndul familiei mari a restaurărilor integral ceramice.
Ele au putut apare datorită apariţiei maselor ceramice dentare noi cu conţinut
crescut de oxizi care au o rezistenţă mecanică crescută (ex. In-Ceram, IPS
Empress)
Acestea permit realizarea unor nuclee ceramice care ulterior vor fi placate cu
mase ceramice feldspatice
Trebuie totuşi menţionat că, pentru moment, reprezintă totuşi o tehnic ă cu o
răspandire redusă fiind practic limitată de costul ridicat al instala ţiilor ce
permit realizarea restaurărilor şi de nivelul de specializare pe care îl necesit ă
echipa medic-tehnician dentar.
Indicaţii:

cerinţa crescută pentru estetică ;

breşe reduse in regiunea frontală.

Contraindicatii:

dinţi tineri care datorită volumului camerei pulpare necesită devitalizare;

restaurări în zona laterală

SISTEME INTEGRAL CERAMICE PARTICULARITĂTI TEHNOLOGICEClasificare

A) Tehnici aditive

B) Tehnici substractive
A) Tehnici aditive
1. depunere de straturi succesive de ceramică (tehnica stratific ării)
Sisteme: Optec HSP (Jeneric/Pentron, SUA), Vitadur (Vita, Geramnia), Duceram
LFC (Ducera, Germania)
2.turnare
Sisteme: Cerapearl (Kyocera Bioceram), Dicor (DeTrey/Dentsply,
Germania/SUA),
3. infiltrare şi sinterizare Sistem: InCeram (Vita, Germania)
4. injectare (presare) la temperatură scăzută sau înalt ă
Sisteme: IPS Empress (Ivoclar, Liechtenstein), Cerestore (Coors Biomedical,
SUA), Optec OPC (Jeneric/Pentron, SUA), Cerapress (Schmidseder,
Germania).
B) Tehnici substractive

1. STRUNJIRE (FREZAJ);

Sisteme: Cerec (Sirona, Cermania), Celay (Mikrona Technologie, Elveţia),

2. ELECTROEROZIUNE.

Restaurările ce se pot realiza cu SIC sunt: coroane de înveli ş at ăt în zona

frontală, căt şi în zona de sprijin (jacket ceramic), inlay-uri, fa ţete ceramice,
proteze partiale fixe integral ceramice.