ELABORAREA METODICĂ Nr 3

TEMA: Tehnici de amprentare a câmpului protetic edentat total.

ÎNTREBĂRI DE CONTROL

1. Definiția amprentei funcționale. Scopul. Caracteristica.

Amprenta functionala cunoscuta ca si amprenta finala, definitiva sau secundara, sta la baza confectionarii
modelului de lucru. Ea reprezinta o a doua imagine negativa a campului protetic, in care sunt redate cu
maximum de precizie suprafata de sprijin si zona de succiune a viitoarei proteze. Grosimea marginilor
amprentei modelata functional va contribui atat la stabilitatea protezei (prin asigurarea conditiilor de
etanseitate periferica si externa), cat si la refacerea aspectului fizionomic prin repozitionarea normala a
partilor moi. Obtinerea acestor obiective este determinata de urmatorii factori: adaptarea lingurii individuale
pe campul protetic, alegerea materialului de amprentare adecvat calitatii tesuturilor, alegerea metodei de
amprentare adecvat calitatii campului protetic, tehnica amprentarii, controlul amprentei finale

2. Cerințele de bază către amprenta funcțională.

Modelul definitiv nu trebuie să prezinte plusuri sau lipsuri, el trebuie să -fie integru, iar şanţurile ce redau
marginile amprentei să aibă adâncimea corespunzătoare şi o lăţime de circa 3 mm. Dacă această lăţime este
mai mică, se consideră că marginile amprentei au fost subţiri, şi este necesară o reamprentare.

3. Clasificarea tehnicilor de amprentare a câmpului protetic edentat total.

Tehnica de amprentare mucostatică și mucodinamica în edentaţia totală.

Amprenta mucostatică se ia fără presiune, şi fără efectuarea mişcărilor funcționale.
Amprentele mucocompresive exercită o anumită presiune asupra mucoasei fixe, căutând să obțină la
periferie un surplus mucozal necesar închiderii marginale
Tehnica de amprentare după:
Herbst(Tehnică de amprentare finală „cu gura deschisă“, foloseşte ca material de amprentare ceruri
bucoplastice)
Schreinemakers( la luarea amprentei finale, metoda cu gura închisă, combinată cu mişcări de deschidere ale
gurii)

4. Tehnica de amprentare mucostatică. Particularități.

Amprenta mucostatică se ia fără presiune, şi fără efectuarea mişcărilor funcționale.

Particularităţi: amprenta trebuie să reprezinte negativul țesuturilor care acoperă câmpul protetic;
țesuturile trebuie să fie în repaus complet și nu trebuie deformate de mişcări sau deplasări; închiderea
marginală, (succiune) nu este necesară, deoarece proteza se va menține doar datorită forței de
adeziune.
Principiile amprentelor muco-statice: se utilizează materiale fluide (mucoseal, ghips foarte subțire,
pasta de oxid de zinc-eugenol); partea statică a suprafeței de sprijin se reproduce fără compresiune; se
folosesc linguri individuale distanțate de țesuturile subiacente; amprenta se efectuează cu gura
închisă, nu se execută mişcări de modelare.
Această tehnică are dezavantaje: neconformarea funcțională a marginilor privează protezele de
aportul stabilizator al musculaturii, marginile protetice prea subțiri nefiind tolerate de pacienți, o
suprafață mai mică de sprijin determină creşterea presiunilor asupra țesuturilor subiacente.

5. Tehnica de amprentare mucodinamică. Particularități.

Amprentarea mucodinamică reproduce câmpul protetic de sprijin și mobilitatea zonelor de reflexie a
mucoasei periprotetice în condiții identice cu acelea la care sunt supuse și protezele în cursul desfășurării
principalelor funcții ale aparatului dentomaxilar. Materialul se aplică pe lingură, lingura se introduce în
cavitatea orală, se presează pe apofiza alveolară; materialul amprentar se modelează prin mișcările buzelor și
obrajilor

6. Ce prezintă amprenta mucocompresivă. Indicații. Contraindicații

Amprentele mucocompresive exercită o anumită presiune asupra mucoasei fixe, căutând să obțină la
periferie un surplus mucozal necesar închiderii marginale. Sunt indicate numai la câmpurile cu
mucoasă puțin rezilientă aderentă de periost. Sunt contraindicate când reziliența mucoasei este mare,
deoarece duce la deformări în plan orizontal, leziuni de decubit ș.a.
Se folosește material cu vâscozitate crescută sau medie. (Stens, elastomeri de sinteză)

7. Amprenta de despovărare. Indicații.

Amprenta functionala decompresiva sau de despovarare indicate pentru campurile protetice moi, campuri
protetice cu zone sensibile, dureroase. Se practica obtinerea unei compresiuni selective in timpul amprentei
functionale prin distantarea lingurii individuale prin foliere sau despovararea zonala prin orificii in lingura
individuala in dreptul zonelor sensibile, sau pentru maxilar in centrul lingurii individuale un orificiu de 2
mm.

8. Tehnica de amprentare după Schreinemakers. Avantaje. Dezavantaje

Schreinemakers
Se acordă deosebită atenție corelației dintre morfologia câmpului protetic, contracțiile musculare şi
funcționalitatea aparatului dento-maxilar, urmărind obținerea protezelor de succiune, cu margini
modelate prin aportul musculaturii. Autorul foloseşte, la luarea amprentei finale, metoda cu gura
închisă, combinată cu mişcări de deschidere ale gurii.
Delimitarea lingurii individuale se face prin inspecție şi palpare, pornind de la linia mediană, unde
marginea portamprentei trebuie să aibă contact cu planşeul, atât în repaus cât şi în mişcarea de
protracție a limbii, fără să jeneze însă contracțiile genioglosului; spre distal, marginile internă şi
externă trebuie să fie paralele cu muchia crestei, cea linguală neavând voie să depăşească inserția
milohioidianului. În zona linguală centrală, marginea lingurii se cere îngroşată (3 mm) cu material
termoplastic, pentru a asigura etanşeizarea protezei, iar în zona posterioară, la nivelul maxilarului
superior, se realizează închiderea distală (postdam-ul). Pentru aceasta, Schreinemakers gravează pe
modelul preliminar linia Ah, obținînd un şanț de 2 mm lărgime şi adîncime, în care marginea
posterioară a lingurii individuale (realizată din material termoplastic) se mulează, reproducînd o
nervură, care contribuie la închiderea posterioară, în timpul luării amprentei finale. Amprenta propriu-
zisă se ia în doi timpi, cu „Permlastic regular“ şi „Permlastic light bodied" (elastomeri de sinteză).
Modelarea marginilor se obține prin țuguierea buzelor — cînd bordurile de ocluzie sînt în contact şi
prin protracția limbii — cînd gura este deschisă.
Ene semnalează faptul că metoda nu ține seama de poziția de repaus a limbii şi de problema
contracției gonioglosului. Shanahan susține că favorabilă este poziția anterioară a limbii, întrucât în
acest caz se poate obține o închidere marginală foarte bună în zona linguală centrală, în timp ce limba
posterioară nu contribuie la etanşeizare decît, eventual, după un susținut antrenament neuromuscular.

9. Tehnica de amprentare după Herbst. Avantaje. Dezavantaje

Herbst
Tehnică de amprentare finală „cu gura deschisă“, foloseşte ca material de amprentare ceruri
bucoplastice. Amprenta preliminară maxilară se ia cu alginate, şi pe modelul realizat se
confecționează o lingură individuală din două plăci be bază suprapuse şi întărite cu sârmă.
 Adaptarea lingurii se face după următoarele mişcări test:
1. Deschiderea moderată a gurii. Desprinderea lingurii impune reducerea marginilor la nivelul
premolarilor şi al primului molar.
2. Deschiderea maximă a gurii. Desprinderea lingurii impune retuşarea marginilor în regiunea celui
de-al doilea molar şi degajarea ligamentului pterigomaxilar. 3. Pacientul va mima un surâs forțat,
împingerea marginilor lingurii necesită retuşarea lor la nivelul primului molar şi al premolarului doi.
4. Mimarea fluieratului. Se intervine la nivelul marginii frontale dintre cei doi canini superiori.
5. Pacientul tuşeşte. Dacă lingura se desprinde, se retuşează la nivelul liniei Ah. Închiderea marginală
se completează în această zonă prin aplicarea unui rulou încălzit de Subrofix (material bucoplastic).
După efectuarea acestor teste, în lingura individuală se aplică prin pensulare Adheseal 15 verde (cu o
plasticitate mai redusă) în interiorul jgheabului lingurii, cuprinzând şi marginile în întregime.
Astfel garnisită, lingura se aplică în cavitatea bucală fără a fi presată prea tare, apoi se repetă testele
descrise mai sus.
După răcire se verifică întinderea materialului (dispariția lui în anumite zone şi nemodelare care
necesită retuşarea lingurii şi adăugarea de material). Apoi se acoperă întreaga suprafață internă a
lingurii cu Adheseal 15 roşu. Acest material are o plasticitate mai mare şi amprentează mai exact
întreaga suprafață a câmpului protetic.

10.Modelul de lucru. Caracteristica. Utilaj instrumente și materiale necesare.

Modelul de lucru se toarnă după ce se face cofrarea și îndiguirea amprentei. Îndiguirea constă în
lipirea unei benzi de ceară de 3-4 mm pe suprafața exterioară a amprentei la o distanță de 2-3 mm de
marginea ei. La mandibulă, în locul de răscroire pentru limbă, se aplică o plăcuță de ceară, tot la 2-3
mm de la margine, astfel încât să se primească ceva asemănător cu palatul dur la maxilă.
Cofrarea constă în lipirea unei benzi de 20-25 mm împrejurul benzii de îndiguire, așa ca să se
primească un conformator.
În conformatorul care s-a primit se toarnă în porțiuni mici pasta de gips
Linii ajutătoare: pe model se trasează niște linii care ajută la modelarea bazei, poziționarea
mânerului lingurii, pozișionarea bordurii de ocluzie și montarea dinților. Pentru metoda clasică de
montare a dinților se trasează limitele protezei, linia mediană, linia mijlocie a apofizei alveolare
(punctată), linia ce marchează tuberculii piriformi sau tuberozitățile maxilare și zonele care trebuiesc
foliate.
Pentru metoda modernă de montare a dinților în articulator, pe lângă liniile enumerate mai sus
se mai trasează:
La maxilă:
1. linia mediană (torus palatin, papila interincisivă);
2. liniile ce împart în două jumătăți tuberozitatea maxilară și apofiza alveolară laterală;
3. linia transversală trasată pe centrul papilei incisivale și perpendiculară liniei mediane;
4. linia ce trece prin mijlocul apofizei alveolare anterioare; unește marginea anterioară a papilei
incisive și punctul de proiecție a caninului (5mm lateral de prima rugă palatină).

La mandibulă:
1. linia mediană (între centrul apofizei alveolare din zona frontală și mijlocul liniei ce unește
tuberculii piriformi);
2. liniile ce împart în două jumătăți tuberculii piriformi și apofiza alveolară laterală; 3. linia
transversală care trece prin mijlocul apofizei alveolare anterioare, perpendiculară pe linia mediană;
4. linia care marchează limitele tuberculilor piriformi.

Gravarea: pe model, în zonele unde fibromucoasa este mai rezilientă se realizează adâncituri,
respectiv, în proteză vor fi proeminențe; aceste proeminențe se vor înfunda în mucoasă și vor crea
între mucoasă și proteză spațiu cu presiune negativă, ceea ce va favoriza închiderea de ventil
(succiune).